© UAUIM 2020 protectia... · 5 Decretul stabilea pedeapsa cu moartea pentru cei ce-l incalcau, precum si confiscarea de catre trezorierie a averilor lor - F.A.Gregorovius, History

© UAUIM 2020

Prof. dr.arh. Sergiu Nistor

NOTE DE CURS PROTECȚIA PATRIMONIULUI AN IV, U.A.U.I.M.©

1

SECȚIUNEA I: EVOLUȚIA RELAȚIEI CIVILIZAȚIEI EUROPENE CU

OPERELE ARHITECTURALE ALE TRECUTULUI

DESPRE RELAȚIA CU OPERELE ARHITECTURALE ALE TRECUTULUI: UTILITATE, INTERES,

CUNOAȘTERE ȘI PROTEJARE (DE LA ANTICHITATE LA RENAȘTERE)

Antichitatea romana:

Împăraţii Augustus şi Hadrian erau preocupaţi de păstrarea

monumentelor antichităţii greceşti (“exemplaria Graeca” -

Horaţiu)

Ovidiu: "Natura se reînnoieşte

în mod constant - a crea noul

din vechi este, de aceea, propriu

omului"1

Edict al împăratului Maioranus (458 AD): protejarea edificiilor

din respect faţă de "structura magnifică a vechilor edificii"

„Teodoric vine la Roma în anul

500. Intrarea sa în cetate a fost

asemănătoare cu triumful

împăraţilor predecesori:

romanilor li se părea nu că un

străin venise în mijlocul lor, ci

mai degrabă că Traian (...)

reînviase.”2

Evul mediu timpuriu:

Teodoric (455-526), rege al Italiei 500 -526

Preocupat de păstrarea măreţiei Romei şi de apărarea operelor

de artă clasice greceşti şi romane;

Sunt reparate apeducte, Colosseumul, Castel S. Angelo şi

zidurile aureliane

Numeşte pe Cassiodorus - Custode al Monumentelor Romane

(curator statuarum - însărcinat cu protejarea statuilor Romei)

Papa Gregoriu cel Mare (590-604), preocupare de întreţinere a

vestigiilor

Păstrarea construcţiilor este motivată utilitar, în funcţie de

capacitatea clădirilor de a fi adaptate noilor nevoi sau din

imperative simbolice

Exemple:

Transformarea Panteonului (sec. I î.e.n.) în biserica "Sf. Maria

Martira" (608)

Curia Iulia a Senatului din Forul Roman devine biserica Sf. Adrian

(630)

“este important să păstrezi cât

şi să creezi. Suntem într-adevăr

interesaţi a păstra zidurile

Romei în bună stare, şi de aceea

am ordonat portului Lucrino să

furnizeze 25.000 ţigle anual

pentru acest scop. Vezi ca acest

lucru să se împlinească, găurile

care au apărut prin căderea

pietrelor să fie acoperite de ţigle

pentru a fi astfel protejate, încât

să merităm mulţumirile

trecuţilor regi, a căror operă noi

le-am dat nemuritoare tinereţe.”

Teodoric câtre Sabinus3

Carol cel Mare

Numeşte pe Eginhard - superintendent al construcţiilor

publice

Transferă statuia lui Teodoric precum şi alte piese de mozaic,

marmură şi coloane de la Ravenna la Aachen.

“(…) toate construcţiile ruinate

din Roma să fie reparate. În

Roma, binecuvantată între

oraşele lumii nu trebuie să se

găsească nimic sordid sau

mediocru.”

Teodoric câtre Argolius4

1 Argument al lui Piranesi din Parer su l'Archittetura, 1765 2 Ferdinando Gregorovoius, STORIA DELLA CITTÀ DI ROMA NEL MEDIO EVO DAL SECOLO V AL XVI, Giseppe Antonelli E L. Basadonna Edit., Venezia e Torino, 1866, pag. 3 3 Cevat Erder, Our Architectural Heritage: From Consciousness to Conservation, UNESCO, Museums and Monuments

XX, 1986, p.57. 4 Cevat Erder, op.cit., p.58



2

Evul mediu:

Relația cu monumentele antice

1162- Senatul Romei declară Columna lui Traian obiect protejat

“astfel încât să nu fie nicicând distrusă sau mutilată, ci

păstrată pentru onoarea poporului Roman, atât timp cât

lumea va exista.”5(integra et incorrupta dum mundus durat)

1119, Columna lui Marc Aureliu

(ca şi cea a lui Traian) erau

concesionate pentru a fi folosite

ca puncte de belvedere de câtre

pelerini

Frederic Barbarossa (Sec XIII) decide “restaurarea” palatului

carolingian de la Aachen (Gesta Friderici).

Colosseum: fortificaţie a fam.

Frangipani (mijl. sec. XIII)

Mausoleul lui Hadrian - Castelul

San Angelo

Palatul Cavalerilor de Malta

foloseste Forul lui August drept

fundație;

Arcul lui Traian din Rimini -

poartă de fortificație;

Piața din Lucca este construită

peste amfiteatrul roman

Renaşterea:

Interesul pentru monumentele

antice

MONUMENTUL CA MODEL 1337, Petrarca - primul care

condamnă distrugerile

mărturiilor trecutului în Roma

Monumentul este cercetat, descris, relevat, interpretat teoretic şi

artistic, dar nu este protejat

- Colosseum-ul devine cariera de piatra pentru palatele Romei6

- Teatrul lui Marcellus transformat în palat

- Forul Nerva - bolţile Teatrului lui Marcellus - măcelarii

- sticlarii ocupă Termele lui Agrippa

- vânzătorii de peşte ocupă porticul Octaviei

- tăbăcarii ocupă Statium Domitian

- producătorii de var şi de funii ocupă Circus Flaminius

- lumânărarii ocupă Porticul lui Balbo

- Bazilica paleocrestina a Sf. Petru – demolata în 1506 de Papa

Iulius II

Monumentul trebuie cunoscut nu atât pentru a fi protejat cât

pentru a fi întrecut.7

Antichitatea clasică greco-romană este singura perioada

considerată a fi produs valori (Antichităţi).

Rafael: plan al monumentelor antice din Roma în vederea

cercetării lor arheologice.

Giovanni Dondi - 1375, prima

cercetare a Romei

Flavio Biondo - 1466 “Roma

Instaurata”- descriere a Romei,

introduce conceptul de Ev

Mediu, perioada de după

căderea Imperiului Roman

Leon Battista Alberti, în De Re

Aedificatoria, vol. 10:

"corectarea greşelilor": greşeli

mentale şi greşeli manuale

îndreptăţesc a fi corectate, în

scopul creării unui lucru nou şi

perfect

San Francesco-Rimini,

“perfecţionat”.(L.B.Alberti.)

Bazilica-Vicenza, “una suave

armonia” (A.Palladio.)

Michelangelo, Sta. Maria degli

Angeli, Roma (termele lui

5 Decretul stabilea pedeapsa cu moartea pentru cei ce-l incalcau, precum si confiscarea de catre trezorierie a averilor lor

- F.A.Gregorovius, History of the City of Rome in the Middle Ages, AMS Press, New York, 1967, vol IV, pp 685-6 6 Palazzo Barberini (Bernini) este ridicat cu piatră din Colosseum ("Quodnon fecerunt Barbari fecerunt Barberini"). 7 Exceptie constituie restaurarea bisericilor din Ravenna, inlaturand efectul apelor freatice prin suprainaltare.



3

Leon X îl numeşte pe Rafael inspector al monumentelor antice

(“Commissario delle Antichita”) şi scrie despre activitatea sa :

“a studiat ruinele minuţios şi le-a măsurat cu competenţă. A

citit despre ele din autorii antici şi a comparat ce a citit cu ce

a putut vedea rămas. Mare i-a fost durerea când a văzut

cadavrul acestui nobil oraş [Roma], care fusese cândva

regina lumii, astăzi atât de desfigurat.”

Rafael despre vestigiile Romei Antice (Scrisoarea către Leon X):

„Căci, atunci când contemplez vestigiile (...) şi când examinez

raţiunea divină a anticilor, deseori îmi explic de ce multe

lucruri care lor le erau facile nouă ni se par imposibile.

(...) am deprins o anumită cunoaştere a arhitecturii antice. Pe

de o parte acest lucru îmi provoacă o imensă plăcere prin

cunoaşterea a atât de multe lucrări excelente, dar pe de altă

parte încerc o imensă durere atunci când văd, asemeni unui

cadavru, această nobilă cetate ce a fost regină a lumii şi care

este în mod lamentabil ruinată şi vandalizată.”

Rafael, despre motivele protecţiei monumentelor (Scrisoarea către

Leon X):

„Este o datorie pentru orişicine să îşi iubească patria şi

părinţii, astfel încât mă simt dator să folosesc toate forţele mele

cele slabe pentru a conserva, atât cât este posibil, o formă de

viaţă imaginii sau mai degrabă umbrei acestui oraş care este

de fapt patria tuturor creştinilor, şi care a fost cândva atăt de

puternică încât oamenii începuseră să creadă că ea singură

fusese plasată sub înalturi deasupra soartei şi că, în contra

legilor naturii, ea a fost extrasă morţii şi promisă eternităţii.

Dar se pare că timpul, invidios în faţa gloriei umane, şi prea

puţin încrezător în propria sa putere s-a asociat cu soarta dar

mai ales cu barbarii ignoranţi pentru a distruge această

mândră cetate.”

Diocleţian): păstrarea spaţiului

interior şi a orientării ne-

canonice Rafael: „Prin conservarea

exemplului anticilor,

Sanctitatea Voastră va încerca a

le egala şi a le depăşi(...)”

(...) Am îndrăzneală să spun că

această nouă Romă pe care noi

o contemplăm astăzi în toată

splendoarea şi frumuseţea ei, cu

palatele, bisericile şi celelalte

edificii, este toată făcută cu

varul extras din marmurele

antice.”

„Dar de ce ne-am plânge noi de

Goţi şi de vandali ca şi de atâţi

alţi inamici tenece ai latinităţii,

atunci când aceia care, ca nişte

părinţi ori tutori ar fi trebuit să

protejeze aceste rămăşiţe lipsite

de apărare au contribuit în

schimb de mult la ruina şi

distrugerea anticei Rome.”

Proiect de raport (scrisoare)

către Leon X

Papa Nicolae V(1447-55): proiecte ambiţioase de asanare şi

reconstruire a Romei

Sixtus al IV lea (1471-1484): fondatorul primului muzeu public,

M. Capitolin, şi al bibliotecii Vaticanului.

Domenico Fontana şi Sixtus al V lea (1585-90): reorganizarea

Romei8, (cca 20 puncte de veneraţie).

Alberti propune o spină între

Castel S. Angelo şi Vatican, cu

arcade, în stilul forurilor

romane, despărţind Vaticanul de

Cetatea Romei

Plantarea de obeliscuri, statui şi

fântâni la intersecţii şi în pieţe,

lărgirea traseeor de pelerinaj

8 Proiect de refolosire a Colosseumului în manufactură de lână (parterul utilizat pentru prelucrarea lânii iar etajele

superioare folosite pentru cazarea muncitorilor.



4

Primele iniţiative de protecţie:

Ordonanţa 'de conservare' a

antichităţilor romane din

Nîmes, data de câtre Anne de

Montmorency (15489)

Consilium Tridentum (1545-63)

stabileşte măsuri împotriva

folosirii improprii a pieselor

sacre din biserici odată cu

refacerea sau renovarea lor şi

completarea lor "în stil".

1452: Edict privitor la amendarea (10 galbeni) celor care

aruncă gunoi peste edificiile antice din Piaţa Navona

1462: Edictul Papei Pius al II lea CUM ALMAM NOSTRAM

URBEM interzice toate formele de distrugere a vestigiilor

antice, fie ele pe domeniul public sau privat, si sanctioneaza

cu excomunicarea, inchisoarea, amenda si confiscarea averii

Între 1624 şi 1685, decrete papale interzicând exportul de

obiecte de artă şi săpăturile neautorizate.

9 "Trecând prin numitul oraş, am văzut mari edificii antice, faţă de care cunoscătorii resimt delectare şi profit pentru arta

arhitecturii, ornamente ale tărâmului Languedocului şi străluciri ale acestui regat, şi pentru ca nimeni din sus-numitul

oraş să nu ascundă, să ruineze şi să demoleze acele antichităţi, cerem ...tuturor posesorilor sus menţionatelor case antice

de a nu demola cele antichităţi şi nici o cladire nouă să nu poată să le acopere sau ascundă... fără ca în prealabil să vă

cheme ca, împreună cu oamenii regelui din zisul oraş, să faceţi vizita...", apud Jean-Pierre Babelon, Andre Chastel,

op.cit. p.135



5

EVOLUȚIA RELAȚIEI CIVILIZAȚIEI EUROPENE CU OPERELE ARHITECTURALE

ALE TRECUTULUI;

DESPRE APARIȚIA TERMENILOR MONUMENT / PATRIMONIU (SECOLUL LUMINILOR,

REVOLUȚIA FRANCEZĂ)

Secolul XVII - Apariţia termenului “monument”

Colecţiile

Primele colecții, colecțiile papale:

SS Paul II (1464 -71) intemeiază colecția papală,

SS Sixtus IV (1471-84) mută colecția în P. Conservatorilor –

Capitol,

SS Iulius II (1503-13) îl angajează pe Bramante să amenajeze aripa

Belvedere a palatului Vatican cu spații pentru colecție și nișe pentru

sculpturi – începuturile muzeului Vaticanului

Colecţiile private: Medici (Florenta), d’Este (Ferrara), Sforzesco

(Milano), Borghese, Barberini (Roma)

Colecții regale: Francois I (sec. XVI), Louis XIV (sec. XVII)

Profesionalizarea colecțiilor, de la colecții la muzee

Muzeu (ICOM): - instituția de cultură (…), care colecționează,

conservă, cercetează, restaurează, comunică și expune, în scopul

cunoașterii, educării și recreerii, mărturii materiale și spirituale ale

existenței și evoluției comunităților umane, precum și ale mediului

înconjurător;

Descoperirile

Marile descoperiri geografice au condus la îmbogăţirea

repertoriului artistic antic cu piese exotice și spargerea

monopolului antic asupra valorilor culturale.

Descoperirea oraşului Herculanum – 1738, și

Descoperirea oraşului Pompei – 1748 a condus la creșterea

interesului pentru studierea artei antice cu noi metode și

mijloace

Johann Joachim Winkelmann10 (1717-1768)

Bibliotecar al cardinalului Albani, se folosește de aceasta poziție

pentru a vizita și studia descoperirile de la Herculanum și Pompei.

Considerat părintele arheologiei și întemeietorul disciplinei

științifice Istoria Artei, prin lucrări precum:

Prima colectie publică: colecția

SS Iulius II, Belvedere, Vatican,

1506

Primul muzeu: Ashmolean,

Oxford, 1677

Primul muzeu pe teritoriul

României de azi: Brukenthal,

Sibiu, 1817

1745, un edict al ducelui de

Milano stabilește că nici un

pictor sculptor sau arhitect, ori

de altă profesie, universitar sau

nu, nu poate distruge sau retușa

picturi sau sculpturi antice sau

moderne, aflate în proprietate

publică, fără acordul Academiei,

sub sancțiunea unei amenzi de

20 scuzi.

Interesul pentru ruine (colecție

în aer liber):

Giovanni Paolo Panini (cca

1730), veduta ideata (ansamblu

imaginar de ruine monumentale

reale),

Piranesi (Della Magnificenza ed

Archittetura de Romani-176111)

“Singura posibilitate pe care o

avem pentru a atinge măreția

inegalabila [a artei] este de

a-i imita pe Greci.”

J.J. Winkelmann, Asupra

imitării operelor grecești în

pictură și sculptură

10 Winkelman i-a fost consilier lui Carlo Marchioni pentru proiectul Villa Albani a cardinalului Alessandro Albani.

Clement al XIII (1758-69) îl numeşte pe Winkelmann curator al antichităţilor Romei. 11 Trecutul ca argument polemic împotriva partidei elenistice



6

-”Asupra imitarii operelor grecesti in pictura si sculptura” -

1755

-”Observatii asupra Arhitecturii Antice” - 1762

-”Istoria Artei Antice” - 1764

-”Monumente Antice Inedite” – 1767

Bartolomeo Cavaceppi

Urmând teoria lui J.J. Winkelmann, își prezintă amănunțit

restaurările, începând cu descrierea operei antice, apoi consultările

cu specialiști și, în baza cunoașterii amănunțite a piesei și a

contextului creației, intervenția proprie:

”Restaurarea nu constă în a face un braț, un cap sau un picior frumos,

ci în a ști cum trebuie imitată maniera și tehnica sculptorului antic în

toate părțile completate (…)”

Raccolta d'antiche statue, busti, teste cognite ed altre sculture

antiche restaurate da Cav.[Bartolomeo Cavaceppi scultore romano,

Roma, 1768-72

Recomandă necompletarea sculpturilor atunci când nu pot fi

determinate caracteristicile inițiale.

Își pune problema limitelor restaurării prin completare:

”Un fragment de jumătate de cap, picior ori mână este cu mult mai

interesant dacă e păstrat ca atare decât dacă este o parte dintr-o statuie

ce nu poate fi decât o impostură.”

(Raccolta ...)

Enciclopedismul

cuprinderea și definirea în dicţionarele epocii a termenului

“Monument”

”Monument S. m. (Arte) numim monument orice lucrare de

Arhitectură sau Sculptură, realizată pentru păstrarea memoriei

oamenilor iluștri sau a marilor evenimente, precum un mausoleu, o

piramidă, un arc de triumf ori altele asemenea. (…)” - 1765

Prin MONUMENTAL, complementar funcţiei memoriale a

MONUMENTULUI se mai înţelege:

• dimensiunea amplă a construcţiei

• scara depăşind-o pe cea umană,

• poziţionarea pe o direcţie de percepţie ascendentă,

• caracterul impozant

Rolul social al patrimoniului arhitectural, conform ideii că arhitecţii

pot, prin aprofundarea desenului antic să construiască "(…) pentru

mai bine şi prosperitate"

”(…) descrierea unei statui

trebuie să explice rațiunea

frumuseții sale și să descrie

trăsăturile caracteristice ale

stilului său”

J.J. Winkelmann, Istoria Artei

Antice

”(…) prin restaurare o serie de

statui și-au schimbat

caracterul”

J.J. Winkelmann, Monumente

Antice Inedite

”Ar fi ridicol dacă s-ar

recompune un cap plecând de la

existența doar a unui nas.(…)

Sunt de acord că o antichitate ar

putea fi descoperită într-o stare

degradată, dar aș dori ca o

operă să conțină cel puțin 2/3

din [materialul] antic iar părțile

cele mai interesante să nu fie

moderne.”

Raccolta d'antiche statue, busti,

teste cognite ed altre sculture

antiche restaurate da Cav.

Bartolomeo Cavaceppi scultore

romano, Roma, 1768-72

Titlul enciclopediilor :

”Enciclopedie, sau dicționar

explicat al științelor, artelor și

meseriilor”

Etimologic: “Monumentum”

provine din verbul moneo,

monere (lat.) = a aminti, a

avertiza.

Folosit pentru prima data in

dictionarele vremii, asociat cu

“vechime”, “prestigiu”

”(…) genealogia și filiația

cunoștințelor noastre, cauzele

care au dus la nașterea lor și

caracterele care le sunt proprii;

într-un cuvânt, a găsi originea și

geneza ideilor (…)

D’Alembert, Discurs preliminar,

Enciclopedie, ou dictionnaire

raisonne des sciences, des arts

et des metiers, Paris, 1751



7

Revoluția Franceză 1789 - 1794 – cronologie

14. 07. 1789 – căderea Bastiliei - Paris

26. 08. 1789 – Declarația drepturilor omului și cetățeanului (Statul

fundamentat pe suveranitatea Națiunii, reprezentată de aleși)

2. 11. 1789 – naționalizarea bunurilor clerului și transformarea lui în

corp de funcționari (1790)

22. 12. 1789 – reorganizarea administrativ-teritorială (83

departamente)

21. 06. 1791 – tentativa de fuga a regelui

31. 10. 1791 – Decret ce permite naționalizarea bunurilor nobililor

plecați în exil

10. 08. 1792 – căderea monarhiei

21. 01. 1793 – executarea lui Louis XVI

27. 07.1794 – Căderea lui Robespierre, sfîrșitul perioadei Terorii

revoluționare

Perioada Revoluției Franceze este marcată de 2 procese:

1/ distrugerile constructiilor nobilimii si bisericii

“distrugerea tuturor monumentelor de orice fel care amintesc de

existenţa feudalismului şi interzicerea oricărui lucru capabil să

evoce memoria despotismului”

Decret al Adunării Naționale, 1792

Exemple:

Notre Dame, Paris

Confundați cu regii Franței, statuile galeriei regilor sunt mutilate

Catedrala Strassbourg

200 de statui distruse

Catedrala din Laon

70 de statui distruse

2/ naţionalizarea și apoi utilizarea proprietăţilor nobiliare, regale și

clericale (2 Nov.1789, bunurile clericale sunt naţionalizate)

1792- toate statuile, inscripţiile,

basoreliefurile de bronz sunt

topite pentru a face tunuri.

Decret al Revoluţiei -1792

“(...) o pradă bogată oferită

învingătorilor, cele 40.000 de

palate, hoteluri şi castele ale

Franţei.”

Camille Desmoulins

"Monumentele şi operele de

arta au întotdeauna, în

vremurile tulburi, soarta

simbolurilor pe care le

vehiculează.“, J. P. Babelon, A.

Chastel – La notion de

patrimoine, 1994

Primele departajări între patrimoniul mobil şi imobiliar.

Primele inventare ale patrimoniului

Aubin-Louis Millin, “Antiquitees Nationales ou Recueil des

Monuments pour servir a l'histoire générale et particulière de

l'empire français, 6 vol. 1790-9612

1790 - Infiinţarea primului organism de gestiune a patrimoniului :

Comisia Monumentelor

La propunerea lui Ch. M. de Talleyrand, pe 13.X.1790 Adunarea

Constituanta decide crearea unui Comitet special însărcinat să

studieze soarta “monumentelor ştiinţei şi artei” provenind din

bisericile şi abaţiile puse la dispoziţia Naţiunii.”

”Acestea sunt monumentele

prețioase pe care le-am

desemnat a fi luate din calea

coasei distrugătoare a

timpului”

A.-L. Millin, op. cit. 1790, p.2

“Comisia Monumentelor” este

condamnată şi dizolvată

pentru”incivism” în 1793,

urmaşa ei, COMISIA

TEMPORARĂ A ARTELOR

reuşeşte să salveze

- Abaţia Saint-Denis,

- Porte Saint-Denis,

- Catedrala din Chartres,

12 În lucrările Adunării Generale din 18.IX.1793, Jean Baptiste Matthieu defineşte patrimoniul drept “tout ce qui donne

une sorte d’existence au passe” (“tot ceea ce dă o anume existenţă trecutului”), Le Patrimoine, op.cit, p.17



8

Edificiilor vechi (cu excepţia celor medievale, în general) le sunt

recunoscute:

valoarea cognitivă

valoarea educativă în mod explicit

valoarea estetică

valoarea economică în mod implicit

Declaraţia Adunării Constituante din 14.VIII.1792 condamnând

“monumentele ridicate orgoliului, prejudecatilor şi tiraniei”,

exceptează “obiectele ce pot interesa arta”.

”monumentele despotismului se prăbușesc în întregul regat, dar

trebuie ocrotite, păstrate monumentele prețioase pentru arte.”

J.J. Dussault, Adunarea Constituantă, 4.08.1792

Apariția conceptului de patrimoniu național ”Toate monumentele (…) aparțin în general Națiunii. Va trebui (…)

ca toți indivizii să ajungă să se bucure de ele (…) nimic nu va

contribui mai bine la aceasta decât plasarea câte unui depozit în

fiecare din cele 83 de departamente din care se compune acum

Franța. (…) muzee: iata numele care poate fi dat acestor depozite.”

1790 – Adunarea Constituantă, Comisia depozitelor

”Nu sunteți decât depozitarii unor bunuri pentru care marea familie

[a națiunii] vă poate cere scoteală. (…) fiecare dintre voi să se poarte

ca și cum ar fi cu adevărat răspunzător pentru aceste comori pe care

națiunea i le încredințează.”

Instructions sur la maniere d’inventorier

Apariția termenului de ”vandalism” ”Barbarii și sclavii detestă cunoașterea și distrug operele de artă;

oamenii liberi le iubesc și le protejează”

- Catedrala din Amiens, etc.,

nu fără a pierde totuşi elemente

sau părţi ale construcţiei.13

“(..) condamnând la distrugere

monumentele ce amintesc

despotismul, este important a

păstra şi conserva onorabil

capodoperele artei, atât de

demne de a recrea un popor

liber”

Declaraţia Adunării

Constituante 16.IX.179214

Se înființează:

Palatul Louvre și Tuileries –

Palat Național dedicat

științelor și artelor (1791)

Musée des Monuments

Français, Alex. Lenoir, 1795,

Couvent des Petits Augustins

Musee National du Louvre,

1793 (Musee Republicain)

”(…) monumentele importante

sunt patrimoniul tuturor, (…)

ele trebuie întreținute, mărite,

înfrumusețate pe cheltuiala

tuturor.”

Consiliul Departamental Paris,

Discurs despre monumentele

publice, 15.12.1791

Raport asupra vandalismului,

Abatele Gregoire, 1794

13 Catedrala din Chartres stă fără acoperiş câţiva ani iar Notre Dame de Paris îşi pierde fleşa, precum Sainte Chappelle,

datorită prezenţei unei coroane pe acest element. 14 xxx, Le Patrimoine, op.cit. p.15. În aceeaşi lucrare este evocată intervenţia unui deputat care declară despre Porte Saint-

Denis următoarele : “Ea merită toată ura oamenilor liberi, dar această poartă este o capodoperă.” (idem, p.15)



9

SECȚIUNEA II : CONTRIBUȚIILE MAJORE LA TEORIA MONUMENTULUI

ISTORIC ȘI DOCTRINA RESTAURĂRII ÎN SEC. XIX ȘI XX

Impactul european al ideilor Revoluţiei Franceze

Statul Papal

Intre 1796 – 1814 sunt ”transplantate” măsurile introduse de

Revoluția franceză (Comisie a monumentelor, inventariere).

1802 - Edictul Card. Doria-Pamphili:

”Aceste rămășițe prețioase ale Antichității dau Romei o valoare ce o

distinge între toate orașele faimoase ale Europei.

Ele dau subiecte importante de meditație învățaților, ca și valoroase

modele din care artiștii pot să se inspire cu privire la Frumusețe și

Sublim. Ele atrag în oraș străini ce au plăcerea de a studia aceste

unice Rarități. Ele vor da de lucru multora dintre cei care se ocupă

cu Artele Frumoase, pentru ca în final noile produse ce vor ieși din

mîinile lor vor promova activități comerciale și artizanale. Mai mult

decât orice altceva, acest ultim lucru va fi în beneficiul publicului și

al Statului.”

1820 - Primele servicii descentralizate în oraşele Statului Papal:

Decretul Cardinalului Pacca, prevăzând inventariere, conservare

şi administrare unitară

Bavaria - 1826 - Decret al Ludovic I al Bavariei referitor la

interzicerea distrugerii fortificaţiilor medievale

Hessa – 1818, Decret promulgat de Ducele de Hessa -

Darmstadt pentru realizarea inventarului construcţiilor

istorice din Ducatul Hessa Înfiinţarea unui Înalt Colegiu al Construcţiilor, responsabil cu avizarea

modificărilor la imobilele istorice

Prusia.

Îngrijirea monumentelor publice este în responsabilitatea centrală

a Koenigliche Ober-Bau-Deputation, serviciu care trebuia anunțat

cu privire la orice modificare substanțiala a cladirilor și

monumentelor publice.

Circulare elaborate de OBD cu privire la conservarea (1819, 1823,

1824, 1830) diferitelor tipuri de monumente

1835 – Ministerul Culturii își rezerva dreptul de a verifica orice

intervenție asupra unor clădiri ”de interes istoric, științific sau

tehnic”.

Programul de conservare a monumentelor propus de Friedrich

Schinkel - (1781-1841) Oberbaudirector Preusen

- Monumentele aparţin publicului, prin urmare întreţinerea

acestora este de interes public justificîndu-se folosirea

bugetului de stat.

Edictul Card. Doria-Pamphili

Prevederi:

Monumentele sunt de interes

public și sunt inventariate în

proprietatea Statului

Conservarea in situ a

monumentelor impreună cu toate

componentele lor

Principii pentru conservarea

monumentelor și antichităților

din țara noastră, 1815 “patria noastră a pierdut o

imensă parte a celor mai

frumoase bijuterii ale ei, lucru

pe care noi trebuie să-l

regretăm, iar dacă măsuri

generale și radicale nu vor fi

aplicate pentru a inversa acest

curs vom rămâne în scurt timp

pierduți și goi precum o colonie

într-un teritoriu pustiu.” *

Friedrich Schinkel (1781-1841),

membru (1810) și apoi (1830)

Director al OBD



10

- Propune inființarea unei instituții responsabilă de clasarea

și conservarea monumentelor, care să elaboreze un

inventar și să facă propuneri pentru măsurile de

conservare

- Propune clasarea nu doar a clădirilor individuale, ci și

ansablurilor, și a monumentelor de for public

- Succesul unui program de conservare stă în existenţa unei

instituţii specializate încadrate cu conservatori

profesionişti,

- Conservarea părţilor vechi, păstrarea materialului original

şi menţinerea la un minim necesar a intervenţilor.

- Pledează pentru conservarea in situ, păstrarea obiectelor

și decorațiilor în monument și organizarea de muzee

locale

Restaurarea castelului

cavalerilor teutoni din

Marlborg/ Marienburg Supervizată de K. Fr. Schinkel

(1817 - 1822).

Lipsa unor repere istorico-

arhitecturale similare face ca să

fie ”ușor a ceda tentației

imaginației” – Schinkel.

La Marienburg, Schinkel

stabilește 2 categorii de spații și

de lucrări:

1. Părți unde ”starea bună de

conservare și disponibilitatea de

informații permit reproducerea

elementelor dispărute în forma

lor cea mai pură”,

2. Părți unde, urmare a dubiilor

cu privire la forma și utilizarea

spațiilor se impune o cercetare

aprofundată și o curățire de

elemente parazitare ”pentru a fi

în stare să fie completate cu

precizie elementele distruse sau

pierdute”.

SEC. XIX - PRIMELE RESTAURĂRI.

Roma:

Raffael Stern (1803): Arcul lui Constantin (315),

- Asanare a vecinătăţii Arcului cu expunerea pavimentului

la nivelul de calcare al antichității.

- Ancorarea cu elemente metalice a sculpturilor

antablamentului.

Raffael Stern (1806): Partea estică a Colosseum-ului15

- Prima propunere, a lui D. Schiavoni, ce implica o

demolare parțială, respinsă

- Stern realizează un contrafort de sprijin din cărămidă pe o

fundație de travertin, marcând explicit intervenția sa prin

diferența de material

- Păstrează degradările structurii antice

Giuseppe Valadier (1810): restaurarea Templului lui Hercule din

Forum Boarium

- folosit din Evul Mediu drept biserică cu hramul Sf.

Ștefan

- Indepărtarea zidăriei dintre coloanele peristilului

- Consolidarea coloanelor cellei

15 În 1675, Colosseumul este transformat în spaţiu religios utilizat pentru transpunerea calvarului iar arcadele exterioare

sunt zidite. Un cutremur din 1703 pune capăt acrestui proiect (Papa Clement V). Benedict al XIV transformă Colosseumul

într-un memorial al martiriului lui Hristos (1749), cu care prilej repară arcadele de vest.



11

Giuseppe Valadier, restaurarea Arcului lui Titus (1819-21)

- Demolează și reconstituie Arcul cu un miez de cărămidă,

în prealabil extragând piesele antice, pe care le-a

inventariat cu atenție spre o corectă repoziționare

- Reconstituie stilizat / simplificat părţilor lipsă (coloane,

arhitravă).

- Folosește o piatră (travertin) de nuanță diferită în

reconstituiri, pe care o fasonează spre a o distinge de

opera antică, din marmură.

Giuseppe Valadier (1820) Colooseum, partea de vest. - Consolidare prin completare de arcade în retrageri pe

înalţime

Luigi Poletti (1833)

- reconstrucția S. Paolo Fuori le Mura 16(după incendiul

din 1823)

Grecia - Atena:

Programul lui Leo van Klenze pentru restaurarea Acropolei

Athenei (1834):

a. Desfiinţarea fortificaţiilor medievale fără valoare arheologică,

structurală sau picturală. Demolarea moscheii din Parthenon.

b. Restaurarea Parthenonului, cu o excavare de 20 de picioare de jur-

împrejur

c. Depozitarea sculpturilor în Tezeion şi utilizarea elementelor

arhitecturale descoperite la restaurare. Elementele care nu pot fi

folosite vor fi pastrate în sit pentru accentuarea caracterului pitoresc

al ruinelor.

d. Restaurarea Parthenonului va începe de la Nord, partea cea mai

vizibilă dinspre oraş şi palatul regal. Pentru coloane şi zidurile cellei

se va folosi materialul descoperit la faţa locului pentru anastiloza, cu

posibilitatea completării cu unul sau doi tamburi din marmură, acolo

unde este cazul, fără însă a masca această operaţie.

e. Desfiinţarea scării în spirală aflate în capătul de vest al

Parthenonului

f. Eliberarea zonei de vest a Acropolei pentru edificarea unui muzeu.

Restaurarea Erechteionului şi a Propileelor.

g. Aducerea terenului la nivelul original de călcare şi păstrarea unor

construcţii medievale (Bastionul Veneţian, de ex.) pentru virtuţile lor

de pitoresc.

h. Păstrarea centrului istoric „Plaka”

Restaurarea Arcului lui Titus

este apreciată de Quatremere de

Quincy in Dicționarul de

arhitectură (1825-34) pentru că

”vizitatorul nu are dubii asupra

ce este autentic și ceea ce a fost

adăugat numai pentru a da

senzația de întreg.

Grecia

1834 - lege a protejării

monumentelor inspirată din

principiile lui K. Fr. Schinkel și

elaborată în Bavaria (locul de

baștină a regelui Otto I).

Sunt protejate prin lege ”toate

obiectele antichității grecești, ca

produs al strămoșilor poporului

elen, și bun național comun al

tuturor grecilor.”

Leo van Klenze propune

Guvernului Grec protejarea de

câtre stat a 12 situri antice, ce

urmau să fie păzite de pensionari

şi invalizi de război şi inspectate

regulat de inspectori provinciali

cordonaţi de un Inspector

General.

Propunerea fiind acceptată, 12

pensionari au fost desemnaţi să

păzească Acropola Atenei

(1834)

1835-1836

Restaurarea Templului

Athenei Nike (Christian

Hansen, Gustav Schaubert,

Ludwig Ross) prin anastiloză, cu

completări din marmură similară

dar marcate prin simplificare

(tamburi fară caneluri) ori prin

folosirea altui material (teracotă

în locul altoreliefurilor frizei

pierdute).

16 Reconstrucţie ordonată de Pius IX



12

Franţa:

E.E.Viollet le Duc, Restaurarea St. Madelaine – Vezelay, 1840

- Consolidare (1840-1844): Demolarea şi reconstruirea

contraforţilor, arcelor dublouri si a bolţilor navei,

reproiectarea şi reconstruirea arcelor butante (de sec.

XVII)

- Propune şi realizează restaurarea in forma bolţilor

romanice păstrate a trei bolţi gotice ale navei de la

extremitatea estica a acesteia.17

- Reconstruirea bolţilor romanice, mai puţin ultimele 3

dinspre est

- Deblochează ferestrele navei parţial obturate de înălţarea

acoperişului colateralelor.

Post 1850

- Adaugă o balustradă, garguie şi un nou acoperiş turnului

de SW (1857).

- Inlocuieşte capitelurile nartex-ului cu copii.

- Demolează intervenţiile baroce de pe faţada de S.

- Întărirea faţadei de W cu trei contraforţi

E.E.Viollet le Duc, Lassus, 1843, Notre Dame de Paris

- Înlocuirea ferestrelor de sec.XIII cu unele de tip sec.XII

- Amplasarea de statui luate de la Bordeaux pe faţada de S

a transeptului

- Îndepărtarea decoraţiei clasiciste, Fleşa

Paul Abadie - 1842, Catedrala Angouleme

- Încheierea subiectivă a părții superioare a fațadei pr.

Constant Dufeux, Bis. Sf. Laurenţiu - Paris

- Demolarea înlocuirea faţadei renascentiste cu una gotică

Anglia:

Sir George Gilbert Scott (1811-78), Chichester Cathedral

- Cercetare amănunţită şi reconstruire a turnului central

Sir George Gilbert Scott, Ripon Cathedral (1862)

- Eliminarea mărturiilor de sec. XIV de pe faţada de V şi

turnuri şi înlocuirea cu elemente de sec. XIII

Sir George Gilbert Scott, Westminster Abbey, 1849-6118

- Folosirea de centuri metalice şi de contravântuiri în arce

- Reconstruire a transeptului de N în stil.

"În restaurare există o condiţie

esenţială care trebuie

întotdeauna să fie ţinută minte.

Este cea conform căreia orice

porţiune îndepărtată trebuie

înlocuită cu materiale mai bune,

mai puternice şi într-o manieră

fără greşeală. Ca rezultat al

operaţiunii căreia i-a fost

subiect, clădirea restaurată

trebuie să capete o nouă

speranţă de viaţă, mai mare

decât cea care tocmai s-a scurs.

E.E. Viollet-le-Duc,

Restaurarea,

Dictionnaire raisonné de

l'architecture française du

XIe au XVIe siécle

“Cunoştinţele noastre asupra

stilurilor trecute face ca

perioada în care trăim să ne

apară - prin excelenţă- cea mai

potrivită pentru lucrările de

restaurare.”19

17 “Dacă bolţile gotice ar fi oferit vreo capacitate de rezistenţă nu aş fi avut îndrăzneală, Domnule Ministru, de a vă

propune astfel de importante modificări a stării prezente a monumentului, dar luând în considerare că vom fi obligaţi să

reconstruim aceste bolţi, cred că în virtutea 1. solidităţii, 2. aspectului general al clădiri, 3. economiei, este preferabil să

le reconstruim în mai timpuriul stil romanic. Această frumoasă navă de secol XI va fi astfel completă şi în bubă

condiţie.”, din Raportul lui Viollet le Duc câtre Minister, 3 Iunie 1844, apud J. Jokilehto, History of Conservation. p.

228 18 Folosită la acel moment ca arhivă şi într-o stare deplorabilă 19 apud Machatschek Alois, History of the Restoration and Preservation of the Architectural Heritage, Curs la R.

Lemaire Centre for Conservation, K.U.L.



13

SEC. XIX - PRIMELE DOCTRINE DE RESTAURARE

Situaţia sociala şi implicaţiile

asupra culturii

Restaurarea monarhiei (1815)

duce la manifestarea interesului

pentru averile naţionalizate în

timpul Revoluţiei Franceze.

Pentru prima dată în 1819,

restaurarea unor monumente

istorice face obiectul unui buget

(al Ministerului de Interne).

Ministrul de Interne F. Guizot

(istoric de profesie) este

însărcinat de câtre Rege cu

întocmirea unui raport referitor

la starea proprietăţilor

Statului.20

Quatremere de Quincy, în

Dictionnaire, 1832 consideră că

restaurarea reprezintă fie

intervenţia pe o clădire existentă

fie ilustrarea formei iniţiale a

unui monument aflat în ruină.

Restaurarea ca intervenţie

trebuie rezervată doar marilor

valori arhitecturale, pentru a

constitui exemple pentrua ilustra

arta şi ştiinţa antichităţii.

Montalambert critica în 1845,

într-un discurs în camera

Pairilor noile maniere de

amenajare a spaţiului urban în

jurul monumentelor : "Nu

trebuie făcut loc gol în jurul

catedralelor noastre, de maniera

a îneca magnificile dimensiuni

cu care le-au înzestrat autorii

lor. Ele nu au

fost făcute pentru deşert precum

piramidele Egiptului, ci pentru a

Franţa sec. XIX:

1830 : Min. Francois Guizot, în raportul câtre Rege propune

înfiinţarea unui post de Inspector General al Monumentelor23.

Domeniul patrimonial

„Monumentele istorice de care solul Franţei este acoperit

provoacă invidia Europei civilizate. Atât de numeroase şi

variate în comparaţie cu cele ale ţărilor vecine, ele nu

aparţin doar unei anumite faze a istoriei, ci formează o serie

completă şi fără lacune; începând cu epoca druizilor şi până

în zilele noastre, nu există vreo epocă memorabilă a artei şi

civilizaţie icare să nu ne fi lăsat monumente care să o explice

şi să o exemplifice.”

Rolul inspectorului general, preliminariile ideii de clasare

„Inspectorul general al monumentelor istorice va pregăti în

urma turneului său comprehensiv un catalog exact şi complet

al edificiilor sau monumentelor izolate care trebuie să facă

obiectul unei atenţii serioase din partea guvernului; el va

însoţi acest catalog, pe măsura posibilului cu desene şi cu

planuri, şi le va transmite succesiv la Ministerul de Interne,

unde acestea vor fi clasate şi consultate la nevoie.”

Victor HUGO

Insistă asupra necesităţii unei legi de protecţie a monumentelor

“Sunt două lucruri într-un edificiu : folosinţa şi frumuseţea.

Folosinţa aparţine proprietarului, frumuseţea - tuturor. A o

distruge înseamnă deci o depăşire a drepturilor.”

Guerre au Demolisseurs, 1832 - V. Hugo24

1837 - Înfiinţarea Comisiei Monumentelor25

1887 -Legea Monumentelor:

20 “Accesul la putere al lui Ludovic Filip îşi căuta o legitimitate pe care restauraţia o reclama de la perioada

anterevoluţionara. Regimul monarhiei constituţionale îşi constituie această legitimitate pornind de la o istorie nouă,

distinctă de cea a dinastiilor, şi care ţine cont de [rolul] burgheziei, clasa dominantă.” Op. cit. pag 32. 23 Primii numiți fiind mari oameni de cultură precum L. Vitet (1830-1834), P. Merimee (1834-1854), E.E.Viollet-le-

Duc (1854-1879). 24 « Une loi suffirait. Qu'on la fasse. Quels que soient les droits de la propriété, la destruction d'un édifice historique et

monumental ne doit pas être permise à d'ignobles spéculateurs que leur intérêt aveugle sur leur honneur ; misérables

hommes, et si imbéciles qu'ils ne comprennent même pas qu'ils sont des barbares ! Il y a deux choses dans un édifice :

son usage et sa beauté. Son usage appartient au propriétaire, sa beauté à tout le monde, à vous, à moi, à nous tous. Donc,

le détruire, c'est dépasser son droit". 25 Comisia stabileşte o lista de 1090 de monumente demne de interes, pentru ca foarte repede (1842) acveastă listă să

ajungă la 2420 şi la 2800 în 1848.



14

“Imobilele care aparţin unor persoane publice sau private a căror

conservare reprezintă din punctul de vedere al istoriei şi artei un

interes naţional pot fi clasate [ca monumente storice].”26

Ludovic Vitet, inspector general al monumentelor 1830-1834

1. insistă asupra necesităţii unui inventar cuprinzător,

2. accentul trebuie pus pe întreţinerea monumentelor,

3. întreţinerea substanţei originale,

4. restaurarea trebuie să fie invizibilă,

5. trebuie realizate de arhitecţi specializaţi.

Rolul lui P. Merimée27

1. descoperă valorile artistice ale romanicului, artă până la el

dispreţuită « timpul decadenţei şi tenebrelor ne-a transmis stilul său bastard şi

degradat », Guizot, scrisoarea către Rege, 21.10.1830 2. îl descoperă şi promovează pe E.E.Viollet le Duc,

3. promovează principiul "primo non nocere"28

FRANȚA - DOCTRINA UNITĂŢII DE STIL

Rolul lui Eugene Emmannuel Viollet-le-Duc (1814-1879)

fundamenteaza şi aplică ceea ce va purta numele de doctrina

INTERVENTIONISTĂ A UNITĂŢII DE STIL.

« In restaurare există o condiţie esenţială care trebuie

întotdeauna să fie ţinută minte. Este cea conform căreia orice

porţiune îndepartată trebuie înlocuită cu materiale mai bune,

mai puternice şi într-o manieră fără greşeală. Ca rezultat al

operaţiunii căreia i-a fost subiect, clădirea restaurată trebuie

să capete o nouă speranţă de viaţă, mai mare decât cea care

tocmai s-a scurs. »

E.E.Viollet-le-Duc: Dictionnaire Raisonné de

l’Architecture, Paris 1868-74

introduce în practica restaurărilor spiritul modern, ştiinţific, în

analiza construcţiei şi folosirea materialelor

plana deasupra locuinţelor

îndesate şi a străzilor înguste ale

oraşelor noastre."21

"(…) în materie de restaurare

primul şi cel mai ferm principiu

constă în a nu inova, chiar când

am fi împinşi câtre aceasta de

lăudabila intenţie de a completa

şi înfrumuseţa. E mai bine să

lăsăm necompletat şi imperfect

ceea ce se găseşte incomplet sau

imperfect. Nu trebuie să ne

permitem de a corija

neregularităţile, nici de a

îndrepte deviaţiile, fiindcă

deviaţile, neregularităţile,

defectele de simetrie sunt fapte

istorice pline de înteres, care

adesea ne furnizează criteriile

arheologice după care putem

determina o epocă, o şcoală, o

idee simbolică. Nici o adăugire,

nici o înlăturare."

Circulara lui P. Merimee, 1837

Doctrina unităţii de stil

“A restaura un edificiu

înseamnă a-l restabili într-o

stare ce poate să nu fi existat

niciodată.”

« Dacă europeanul a atins

aceasta fază în dezvoltarea

intelectului uman, aceasta

pentru că îndreptându-se cu

viteza dublă câtre destinaţiile

viitorului, şi poate tocmai

datorită acestei avansări foarte

rapide, el a simţit nevoia de a

colecta tot ce aparţine trecutului

său, tot aşa cum strângem o

26 Cu toate acestea, clasarea bunurilor private nu se putea face decat cu acordul proprietarului. Abia legea din 1913 a

monumentelor istorice permite clasarea din oficiu a bunurilor imobile private. 27 Vorbind despre dificultăţile începutului, P. Merimée spune “Le rôle d’un Inspecteur général des Monuments

Historiques, c’est d’etre VOX CLAMANS IN DESERTO.” (“Rolul Inspectorului General al Monumentelor Istorice este

de a fi un Vox Clamans in Deserto.” Merimee este realist şi declară "Il y a bien longtemps que nous avons désespéré de

sauver tous les monuments menacés et notre ambition est de faire le meilleur choix possible parmi le petit nombre de

ceux que nous pouvons secourir". (« Am trecut deja de momentul de la care am încetat a spera să salvăm toate

monumentele ameninţate, iar ambiţia noastră este de a face cea mai bună alegere posibilă pentru numărul redus al celor

pe care le putem salva. »). Cu toate acestea, în 1836, P. Merimée, folosind argumente economice şi de utilitate socială a

Monumentelor Istorice (eliminarea somajului, ocuparea forţei de muncă în zone izolate), obţine buget anual pentru

acestea în cadrul bugetului Ministerului de Interne. Op.cit. pag 37. 28 "Întâi să nu strici", conform căruia restauratorul trebuie să se oprească la limitele capacităţii profesionale sau informaţiei

pe care o deţine. "Prin restaurare înţelegem conservarea a ceea ce există, reproducerea a ceea ce a existat." 21 apud A. Chastel, op. cit. pag. 82



15

« Un principiu mult prea important poate fi observat în

restaurare, şi care

nu poate fi îndepărtat cu nici un pretext, este acela al atenţiei

ce trebuie acordată oricărui vestigiu care indică o anumită

dispoziţie arhitecturală. Arhitectul nu trebuie să fie satisfăcut

pe deplin, (…) până când nu a descoperit explicaţia care este

în acordul cel mai bun şi simplu cu vestigiile lucrării stravechi:

a decide o dispunere în mod aprioric, fără a aduna toată

informaţia care îl determină înseamnă a cadea în ipoteză; iar

în activitatea de restaurare nimic nu este mai periculos decât

ipoteza.”

”În construcţia medievală fiece porţiune a lucrării

îndeplineşte o funcţiune şi suportă o acţiune. Arhitectul trebuie

să urmărească să determine valoarea celor două [funcţiunea

şi acţiunea] înainte de a-şi începe sarcina. El trebuie să

procedeze ca un chirurg îndemânatic şi experimentat care nu

atinge un organ până când nu a acumulat cunoştinţe complete

despre funcţia sa şi şi-a definit consecinţele imediate şi

îndepărtate ale operaţiei. Mai degrabă decât procedând la

întâmplare el trebuie să nu o îndeplinească. Mai degrabă

trebuie să lase pacientul să moară decât să-l ucidă.”



Exemple: restaurările de la

Bis. Saint Sernin- Toulouse

Catedrala S-te Madelaine, Vezelay

Catedrala Notre-Dame, Paris

Castelul Pierrefonds.

Carcassonne

Defineşte restaurarea ca un termen modern:

„Termenul restaurare precum şi aceasta în sine sunt

amândouă moderne. A restaura o cladire nu înseamnă a o

conserva, a o repara sau a o reconstrui; este a o restabili într-

o integralitate care poate să nu fi existat niciodata. (…) Epoca

noastră a adoptat faţă de trecut o atitudine singulară printre

toate celelalte epoci. Ea şi-a propus să analizeze trecutul, să-i

compare şi să-i clasifice fenomenele şi să-i construiască istoria

sa veritabilă urmărindu-i pas cu pas traseul, dezvoltarea şi

fazele succesisive ale umanităţii. Acest fapt nu este o modă, un

capriciu sau o slăbiciune, precum un gânditor superficial ar

putea crede, ci un fenomen complex. »



vastă bibliotecă pentru a pregăti

lucrări viitoare;(…) »

E.E.Viollet-le-Duc:

Dictionnaire Raisonné

de l’Architecture, Paris

1868-74

« În ce-l priveşte pe Viollet-le-

Duc, mi se pare că este o

personalitate bine construită şi

cu dreptate. El ştie să raţioneze,

ceea ce este un mare avantaj în

arhitectură, căcidat fiind că

scopul acestei arte este

esenţialmente utilitatea, nu am

putea săvârşi o greşeală de

raţionament fără a greşi faţă de

artă.. Viollet-le-Duc este printre

primii care a susţinut această

doctrină, atât de puţin urmată

astăzi, de a construi edificiile

pentru utilitatea lor şi nu pentru

aparenţa lor exterioară.

Doctrina sa este aceea că

dispoziţia unei construcţii este

cerută de utilizare sa.

Ornamentaţia, căreia astăzi i se

sacrifică tot, nu vine decât după

aceea şi ea trebuie, precum

compoziţia, să-şi tragă

caracterul din utilitatea sa. »

P. Merimee câtre

Sainte-Beuve, 1864

“Artistul trebuie să se şteargă în

întregime, să-şi uite gusturile,

instinctele pentru a studia

subiectul [restaurării], pentru a

găsi şi urmări gândirea ce a

prezidat execuţia operei pe care

vrea să o restaureze; căci nu este

vorba de a face artă, ci doar de

a se supune artei unei epoci

dispărute.”22

Lassus, despre restaurarea

Catedralei Notre Dame - Paris

22 xxx, Le Patrimoine, op.cit., pag.44



16

ANGLIA - DOCTRINA ANTIINTERVENTIONISTA

J. Ruskin

J. Ruskin (1819-1900), filosof, critic de artă, autor, printre altele :

”The Stones of Venice” – 1851-1853

“The Seven Lamps of Architecture”-184829 (cu precădere de

interes cap. VI: Lampa Memoriei, de unde e citat mai jos)

1. Rolul arhitecturii

“Putem trăi fără arhitectură, să adorăm pe Dumnezeu fără ea,

dar fără ea nu ne putem aduce aminte”.

“(…) există două datorii ale arhitecturii naţionale care nu pot

fi ocolite: să facă astfel ca arhitectura prezentului să

dăinuiască la scara istoriei, şi să o păstreze, ca o bijuterie de

nepreţuit pe cea a epocilor trecute”

“(...) şi prin urmare, atunci când construim, să o facem ca şi

cum am face-o pentru eternitate. Să o facem nu numai pentru

deliciul şi nici doar pentru folosinţa prezentului; să fie o operă

pentru care descendenţii noştri ne vor mulţumi, şi să ne

gandim, atunci când aşezăm piatră peste piatră, că va veni o

vreme când aceste pietre vor fi venerate pentru că mâinile

noastre le-au atins, iar oamenii vor spune uitându-se la ele:

Uitaţi-vă, aceste lucruri au fost făcute de părinţii noştri pentru

noi.(…) Căci într-adevar, cea mai mare glorie a unei cladiri

nu stă nici în pietrele sale şi nici în aurul său. Gloria sa stă în

vârsta sa şi în puterea sa evocatoare (…)contrastul lor tăcut

cu caracterul tranzitoriu al celorlalte lucruri...”

2. Doctrina antiintervenționistă

“ Nu este o problemă de pragmatism sau de simţământ dacă

trebuie să păstrăm construcţiile vremurilor trecute sau nu. Nu

avem nici un drept în a le atinge. Ele nu sunt ale noastre. Ele

aparţin în parte celor care le-au construit şi în parte tuturor

generaţiilor care ne vor urma. (..) Ceea ce noi construim avem

libertatea de a şi demola; dar dreptul altora asupra ceea ce au

realizat dându-şi puterile şi averile şi viaţa nu a dispărut odată

cu moartea lor(...)”

“[Restaurarea] este distrugerea totală pe care o construcţie o

poate suporta; o distrugere urmare căreia nu pot fi regăsite

Situatia socială a Angliei după

razboaiele Napoleoniene si

implicatiile sale asupra culturii

Dupa aprox. o generaţie, spaţiul

European este din nou accesibil.

Spectrul extinderii ideologiei

Rev. Franceze determină

guvernanţii să propună un vast

program de lucrări publice

având drept temă construirea de

biserici30 şi drept scop ocuparea

într-o activitate

nerevoluţionară31 a celor

demobilizaţi urmare a încheierii

razboaielor.

Victoria asupra Franţei pune

problema expresiei stilistice în

plan constructiv a noului statut

al Angliei.

Urmarea unor aprinse dezbateri

se convine asupra Stilului Gotic

ca expresie naţională.

“Aveţi grijă de monumentele

voastre şi nu veţi avea nevoie să

le restauraţi. Doar câteva table

de plumb aşezate la timp pe

acoperiş, câteva frunze şi crengi

moarte îndepărtate la timp din

calea unei scurgeri de apă vor

salva atât acoperişul cât şi

pereţii de la ruinare. Urmariţi

construcţiile vechi cu grijă,

păstraţi-le cât puteţi mai bine, cu

orice preţ feriţi-le de orice

modificare sau distrugere.”

J. Ruskin, referitor la

“restaurarea” St. Alban’s

Cathedral

29 Printre cele 7 lămpi (principii) sunt: Sacrificiul, respectiv implicarea efortului artistic, Adevărul, respectiv expresia

sinceră a materialelor, sistemului tehnologic şi constructiv, Puterea, respectiv controlul raportului dintre masă şi lumină,

Memoria şi Obedienţa, respectiv respectul pentru formele trecutului. 30 Între 1818 şi 1835 sunt construite 214 biserici din care 174 în stil neogotic 31 "Clasele de jos din oraşe au devenit periculos de nemulţumite, şi este în principiu datoria bisericii naţionale de a-i

întoarce spre stări de spirit mai convenabile. Pentru succesul acestei operaţii, săracii oraşelor trebuie să meargă la

biserică.", apud Martin Shaw Briggs, Goths and Vandals, A Study of the Destruction, Neglect and Preservation of

Historical Buildings in England, London, Constable, pp.149-50



17

nici un fel de urme, o distrugere acompaniată de o falsă

descriere a obiectului distrus.(...) Să nu ne lăsăm amăgiţi în

acest important subiect, este imposibil, aşa cum este imposibil

reînvia morţii, să restaurezi ce a fost frumuseţe sau măreţie în

arhitectură.”

Monumentul poate fi:consolidat, întreţinut, dar de o manieră

“invizibilă”

« Să nu mai vorbim despre restaurare. Totul nu este decât o

minciună de la un capăt la altul. (…) Aveti grija de

monumentele voastre şi nu veţi avea nevoie să le restauraţi.”

3. Este primul (susținut de W. Morris) care include în

conceptul de patrimoniu construcţiile istoric fără deosebire de

scară, dimensiune și decorație opulentă

“Ideea că o casă trebuie să fie mare pentru a putea spune că

este bine construită este de sorginte modernă, aşa cum şi

ideea că nici o pictură nu poate fi istorică dacă nu zugrăveşte

personaje la scară mai mare decât cea naturală.”

“Este de preferat lucrarea cea mai rudimentară care

povesteşte o istorie sau mărturiseşte un fapt bogăţiei [de

decoraţie] fără sens. Nu trebuie să existe nici un singur

ornament care să îmbogăţească faţada unei clădiri publice şi

care să nu aibă un înţeles.”

4. Exprimă responsabilitatea faţă de viitor, într-o formă foarte

apropiată de definirea contemporana a dezvoltării durabile:

“Dumnezeu ne-a împrumutat pământul pe durata vieţii

noastre: este o mare oportunitate. Ea aparţine atât nouă cât şi

celor care vor veni după noi, şi ale căror nume sunt deja scrise

în Cartea Creaţiei. Şi nu avem nici un drept, prin ce facem sau

neglijăm, ca să-i penalizam sau să-i privăm de vreun drept pe

care ar fi putut să-l aibă moştenire din partea noastră. Şi

aceasta cu atât mai mult cu cât una din condiţiile trudei

omeneşti stă în acea proporţie dintre timpul sădirii şi cel al

culesului, în care stă bogaţia roditoare a fructului; şi în

general cu cât plasăm mai departe ţelurile noastre şi dorim

mai puţin să fim noi înşine martorii rezultatelor trudei noastre,

cu atât mai mare şi mai bogată va fi măsura succesului nostru.

Profitul celor de lângă noi nu poate fi egalat de beneficiul

celor care ne vor urma, şi dintre toate amvoanele de la care

mesajul oamenilor este trimis viitorului, nici unul nu trimite

mai departe decât o face mormântul.”

5. Postulează universalitatea valorii monumentului istoric,

implicând universalitatea protecţiei sale, și militează pentru

constituirea unui organism european de protecţie.

Rolul lui William Morris

Împreună cu John Ruskin pune

bazele Societăţii pentru Protecţia

Construcţiilor Istorice- S.P.A.B.

(The Society for the Protection

of Ancient Building), 1877

“Pledăm deci pentru toate

construcţiile, apaţinând tuturor

perioadelor şi stilurilor, şi

chemăm pe cei implicaţi în

existenţa lor să pună Protecţia

lor în locul Restaurării; să

curme ruinarea prin îngrijire

zilnică, să propteasca zidul ce se

înclină şi să repare acoperişul

care curge cu mijloacele cele

mai potrivite acestor scopuri; să

refuze modificarea structurii sau

a ornamenticii existente; dacă

[construcţia] a devenit

nepotrivită folosirii prezente să

ridice o alta mai degrabă decât

să o modifice sau mărească pe

cea veche; în sfârşit, să trateze

construcţiile istorice drept

monumente ale unei arte trecute,

create de meşteri dispăruţi, pe

care arta modernă nu poate

interveni fără a distruge. Atunci,

şi doar atunci vom scăpa

reproşurilor că învăţătura

noastră se întoarce asupră-ne

într-o batjocură; aşa şi doar aşa

ne vom putea proteja

construcţiile vechi pentru a le

înmâna venerabile şi instructive

celor ce ne vor urma.”

W. Morris, “Manifesto” -

S.P.A.B., 1877

„Ruskin militează pentru o etică

şi caută să impună concepţia sa

morală asupra monumentului

unei societăţi pe care propriile

tendinţe o antrenează în sens

invers(...)”

Fr.Choay,

Alegoria patrimoniului



18

ITALIA - RESTAURAREA FILOLOGICĂ

Restaurarea și refacerea unor monumente prestigioase a oferit

procesului unificarii Italiei (Risorgimento, 1860-71), apoi existenței

tânărului stat național simbolurile de care au avut nevoie.

Exemple:

- Castel Sforzesco, Milano, Luca

Beltrami

- Palazzo del Podesta, Bologna

- Alfonso Rubbiani

- St. Maria del Fiore, Firenze,

Emilio de Fabris

- Palazzo Madama, Turin,

Alfredo D’Andrade

Definirea restaurării ca disciplină istorică: Camillo BOITO

“Conservare o Restaurare32” -

1893

Camillo Boito (1835-1914)

Fundamentează restaurarea monumentelor istorice ca

disciplină ştiinţifică, bazată pe noţiunea de autenticitate.

„Noi putem spune, vorbind în general, că

monumentul se compune din diverse straturi, după

modelul crustei terestre şi că ele toate au, de la cea

mai profundă la cea mai superficială o valoare

proprie pe care trebuie să o respectăm.”

Conservare o Restaurare - 1893

Principii ale restaurării expuse în Conservare o restaurare:

păstrarea patinei (mărturiei) istorice

păstrarea intervenţiilor realizate asupra monumentului în

decursul timpului.

refuzul tipologiei stilistice în formula propusă de Viollet-

le-Duc.

supremaţia prezentului asupra trecutului înţeleasă ca sursă

a legitimităţii restaurării monumentelor (în contradicţie cu

teoria antiintervenţionistă a lui Ruskin şi Morris).

„Ori, arta restauratorului seamănă cu cea a unui

chirurg. Ar fi preferabil, cine n-ar dori-o, ca fragilul

nostru corp omenesc să nu aibă nevoie nici de sonde,

nici de bisturiu ori scalpel; dar rari sunt cei care

gândesc că este preferabil să-i moară părintele sau

un prieten mai degrabă decât să-l vadă cu un deget în

minus sau cu un picior de lemn.”

complementaritatea dintre operaţiile de conservare şi cele

de restaurare.

marcarea ostentativă a intervenţiilor.(chiar prin

inscripţionare).

“…eu prefer restaurările ratate celor reuşite.

Restaurările ratate, prin graţia unei fericite

ignoranţe imi permit să disting clar partea istorică de

cea contemporană, pe când restaurările reuşite,

“este mai bine să consolidezi

decât să repari, este preferabil să

repari decât să restaurezi.”

„Monumentele istorice trebuie

să-şi păstreze

Aspectul lor venerabil şi

pitoresc;

Dacă completări ori reconstruiri

Se dovedesc a fi indispensabile,

Le-aş face astfel încât să se vadă

Că aceste lucrări sunt opera

contemporaneităţii.”

Despre restaurarea San Marco:

„Scheletul a fost consolidat,

lăsând pielea intactă, cu carnea

şi muşchii săi; pielea bronzată de

soare, ridată de intemperii,

crustată ici şi colo, plină de

cicatrici, şi cu toate acestea mai

seducătoare decît pilelea fină şi

roză a unei domnişoare.”

C. Boito, 8 procedee de a

marca interventia

contemporană:

1. diferenţierea stilului

2. diferenţierea materialului

3. eliminarea figurilor sau

ornamenticii

4. expunerea părţilor vechi

suprimate într-un loc deschis

publicului aparţinând

monumentului (Ex.: Palatul

dogilor, Veneţia)

5. înscrierea pe fiecare element

reîntregit a datei restaurări sau a

unui semn convenţional

6. epigrafii descriptive pe

monument

32 Titlul complet este: "I nostri vecchi monumenti: conservare o restaurare?", Nuova Antologia, Nr. 87, 1886, pp.480-

506. I nostri vecchi monumenti:Conservare o restaurare” este scris in 1886, ca o serie de articole, culese apoi în lucrarea

“Questioni pratiche di belle arti: restauri, concorsi, legislazione, professione, insegnamento” (Milan, 1893)



19

făcând noul să pară istoric prin virtuţile unei ştiinţe

şi a unei tehnici admirabile, imi paralizează judecata

şi mă aduc la perplexitate, astfel încît plăcerea de a

admira monumental dispare, transformând studiul

acestuia într-o provă extreme de fastidioasă.”

descrierea operaţiilor de restaurare, inscripţionarea pe

construcţie sau publicarea.

ierarhizarea profunzimii şi complexităţii intervenţiilor în

funcţie de perioada istorică asupra căreia se intervine (3

tipuri de intervenţii de restaurare).

„(...) indic faptul că în monumentele arhitecturale

prevalează când unul când altul din următoarele trei

calităţi: importanţa arheologică, aspectul pitoresc,

frumuseţea arhitecturală. Este deci permis a împărţi

arta restaurării în:

restaurare arheologică (Antichitatea)

restaurarea pitorescă (Evul mediu)

restaurarea arhitecturală (Renaştere, etc.)”

7. descrierea fotografică şi scrisă

a intervenţiilor, a fazelor

succesive ale lucrărilor, păstrată

în formă imprimată la monument

sau într-un loc vecin aparţinând

acestuia.

8. notorietatea (ex.: faţada Santa

Maria del Fiore, Emilio de

Fabris, sec 19.)

Camillo Boito, cele trei tipuri

de restaurare (1883):

Restauro archeologico: pentru

monumentele antice, realizată

prin anastiloză şi clară distincţie

între nou şi vechi

Restauro pittorico: pentru

construcţiile evului mediu,

realizată printr-o restaurare

discretă, cu un minim necesar de

completări

Restauro architettonico: pentru

construcţiile renascentiste şi

ulterioare, realizată prin

înlocuirea părţilor lipsă prin

completări marcate distinctiv.

Norme propuse de Camillo Boito și adoptate prin

Rezoluția celui de-al III-lea Congres al inginerilor și

arhitecților, Roma, 1883 considerată drept Prima cartă a restaurărilor din Italia Considerând că monumentele arhitecturale ale trecutului nu

sunt doar destinate studiului arhitecturii (…) ci trebuie

respectate cu scrupulozitate religioasă drept documente, a

căror modificare, fie ea minoră, afectează opera originală și

poate conduce la înțelegeri greșite,

(…)

Se recomandă următoarele:

1. Atunci când se demonstrează necesitatea de neocolit a

intervenției, monumentele trebuie mai degrabă consolidate

decât reparate, mai curând reparate decât restaurate,

evitându-se pe cât posibil completările și renovările.

2. Atunci când completări sau renovări sunt absolut

indispensabile, pentru rezistență sau pentru alte cauze ce nu

pot fi altfel rezolvate, și când ele privesc părți ce nu au

existat sau părți dispărute pentru care nu mai există

informații sigure despre forma lor inițială, intervenția

trebuie să fie diferită de stilul monumentului, având însă

grijă ca aspectul său artistic să nu sufere.

3. Atunci când trebuie intervenit în locuri distruse sau din

care s-au pierdut părți din opera inițială, și când există

modele pentru reproducerea cu precizie a părții lipsă,

„(...) nu este nici un dubiu că

exagerez dacă pentru a salva

adevărul arheologic uit că arta

are şi ea drepturile sale.

Volumul, conturul, aspectul de

ansamblu al părţilor care

completează monumentul nu

trebuie să contrazică

monumentul; diferenţele trebuie

să stea în detaliu.”



20

monumentele se vor reîntregi prin forme asemănătoare cu

forma inițială însă din materiale evident diferite, sau purtând

un semn ori data restaurării (…) În cazul monumentelor

antichității (…) părțile de completare, indispensabile

solidității ori conservării, vor prezenta suprafețe simple cu

trăsături geometrice schițate în mare, fără a continua

ornamentica istorică.

4. La monumentele ce-și trag frumusețea, singularitatea,

poezia aspectului din varietatea pietrelor, a mozaicurilor,

picturilor sau nuanțelor vechimii lor, ori din ambientul

pitoresc în care se află, ori din starea de ruină, intervențiile

de consolidare, reduse la minimul necesar, nu trebuie să

afecteze motivele intrinseci sau extrinseci ale perceperii

aspectului artistic.

5. Vor fi considerate drept monumente și tratate ca atare

acele adăugiri sau modificări care în diverse momente s-au

adăugat edificiului inițial; în situația în care acestea sunt de

o importanță artistică și istorică în mod evident minoră, și

alterează sau maschează părți importante din monument se

recomandă extragerea și distrugerea lor. Atunci când este

fezabil aceste părți vor fi păstrate în părțile lor esențiale și,

în măsura posibilului, în vecinătatea monumentului.

6. Trebuie executate fotografii înainte de începerea

lucrărilor de reparații sau restaurare, pe timpul

principalelor faze și la încheierea lor , Aceste fotografii vor

fi însoțite de desene, planuri, relevee și detalii, precum și de

memorii care vor explica rațiunile măsurilor și lucrărilor

întreprinse.

7. O placă pozată pe edificiu va evoca data si principalele

intervenții de restaurare.

„Adăugirile (completările) nu

trebuie privite ca veritabile

restaurări, ci ca părţi noi de

edificiu, în care expresia

veritabilă a artei contemporane

nu numai că nu strică (...)

autenticităţii arheologice a

monumentului, dar serveşte a

ilustra arta epocii noastre”

Exemplul restaurării bisericii

Santa Trinita din Florenţa:

„(...) toate eliminările,

inevitabile oricărei restaurări,

trebuie să se limiteze la ceea ce

este lipsit de orice interes, şi

poate fi considerat ca profanare

artistică.”

MONUMENT - IDENTITATE ŞI PERCEPERE SOCIALĂ;

MONUMENTUL ISTORIC, VALORILE MONUMENTALE

Alois RIEGL

Alois RIEGL, “Der Moderne

Denkmalkultus, sein Wessen

und seine Entstehung” – 1903

Alois Riegl (1858 – 1905) este numit în 1902 Conservator General

(Președintele) Comisiei Centrale (a Monumentelor Istorice) și

însărcinat să elaboreze o nouă lege pentru protejarea monumentelor.

“Der Moderne Denkmalkultus, sein Wessen und seine Entstehung”

– 1903 este fundamentarea sa teoretică la aceasta lege

Definirea monumentului şi a monumentului istoric

- Monument - obiect apriori incarcat cu semnificatie

- Monument Istoric- obiect incarcat cu semnificatie a posteriori

“Prin monument, (…), întelegem

o operă creată de mâna omului şi

edificată în scopul precis de a

conserva pentru totdeauna

prezent şi viu în conştiinţa

generaţiilor viitoare memoria

unei anume acţiuni sau a unui

anume destin (sau o combinaţie

între cele două).(…) Edificarea şi

întreţinerea unor astfel de

monumente, "intenţionale", a

căror urmă se regăseşte până în

epocile cele mai depărtate ale



21

“Prin opoziţie faţă de de “monumentele intenţionale”

monumentele istorice sunt “neintenţionale”.

Valorile monumentului istoric

I.- Valori de rememorare (esenţiale pentru a putea vorbi despre

un monument istoric)

valoarea de vechime:

“Valoarea de vechime a unui monument se manifestă la prima

vedere prin aspectul său ne-modern. (…) Maniera în care

valoarea de vechime se opune valorilor de contemporaneitate

rezidă mai degrabă în imperfecţiunea operelor, în lipsa lor de

integritate, în tendinţa de disoluţie a formelor şi culorilor lor,

adică în trăsăturile în mod riguros opuse caracteristicilor

operelor moderne, strălucitor de noi.”

valoarea istorică

“Valoarea istorică a unui monument rezidă în faptul ca el

reprezintă pentru noi stadiul particular, într-un anumit fel

unic, în care s-a dezvoltat într-un anumit domeniu creaţia

umana. Din acest punct de vedere, ceea ce ne interesează la

un monument nu este marca forţelor distructive ale naturii,

aşa cum se vor fi exercitat ele din momentul naşterii sale, ci

stadiul său iniţial avut ca operă a omului”

valoarea de rememorare intenţională

“Funcţia valorii de rememorare intenţională ţine de

edificarea însăşi a monumentului: ea împiedică cvasi definitiv

ca acel moment să se scufunde în trecut, şi îl păstrează pentru

totdeauna viu în conştiinţa generaţiilor viitoare.

Această a treia clasă de valori de rememorare constituie astfel

tranziţia spre valorile actuale.”

II.- valori de contemporaneitate:

“În loc a considera monumentul ca atare, valoarea de

contemporaneitate va tinde să-l echivaleze cu o creaţie

similiară modernă, recentă şi a aşteaptă ca de asemenea

monumentul (vechi) să prezinte acele aspecte caracteristice

oricărei opere umane odată cu apariţia sa: altfel spus, să dea

impresia unei perfecte integrităţi, neantamate de câtre

acţiunea distructivă a naturii.”

Valoarea de utilizare

Valoarea artistică: - valoarea [artistică] de noutate:

- valoarea de artă relativă

culturii umane, nu a încetat nici

în zilele noastre.”

„Dat fiind faptul cá producátorii

operelor care ne apar astăzi ca

monumente istorice căutau în

mod esenţial să-şi satisfacă

propriile lor nevoi practice şi

exigenţele lor spre un ideal, cel al

contemporanilor lor sau chiar al

moştenitorilor lor direcţi; şi cum,

în general, nu s-au gândit nici pe

departe să transmită generaţiilor

viitoare mărturia activităţii lor

artistice şi culturale, denumirea

de "monument" nu poate fi

acoperitá de un sens obiectiv, ci

numai subiectiv.(…) Fie că sunt

intenţionale sau nu, monumentele

prezintă o valoare de

rememorare, şi de aceea, în

ambele cazuri, vorbim de

"monumente".”

“Majoritatea monumentelor

răspund, printre altele, la

aşteptările simţurilor şi spiritului

pe care creaţiile noi şi moderne

le-ar putea satisface la fel de

bine”.

“(…)un monument nu prezintă

privirii noastre o valoare

artistică decât în măsura în care

satisface aşteptarea voinţei

artistice moderne.”

“(…) ruptura operată de câtre

voinţa artistică modernă în

raport cu expresiile [artistice]

anterioare, se referă la

specificitatea monumentului în

raport cu concepţia, forma şi

culoare sa.”

“(…) orice operá de artă

modernă trebuie, prin însăşi

modernitatea sa, să se prezinte

sub un aspect desăvârşit, cu

forme şi culori care să nu

prezinte nici un fel de urme ale

vreunei degradări”



22

Receptarea monumentului istoric

Alois Riegl este primul care arată că monumentul istoric are nu

doar o dimensiune tehnică, una istorică și artistică, dar este și un

subiect al receptării sociale şi filozofice.

“Nu destinarea lor iniţialá conferă acestor opere semnificaţia

de monument; noi, subiecţi contemporani le-o atribuim. “

Relaţia dintre consistenţa valorică a monumentelor istorice şi

strategiile de conservare

Conflict relativ şi complementaritate dintre cerinţele diferitelor

tipuri de valori monumentale:

“În timp ce valoarea de vechime este fondatá eclusiv pe

degradare, în timp ce valoarea istorică doreşte stoparea

oricărei degradări din clipa intervenţiei sale, dar pierde

raţiunea sa de a fi în raport cu degradări anterioare, valoarea

de rememorare intenţională nu revendică nimic mai puţin de

la monument decât imortalitatea, prezentul etern, perenitatea

în starea originară”

Val. de vechime şi val. istorică

“(…) în toate cazurile în care valoarea istoricá

("documentará") a monumentului este minimá, valoarea de

vechime se va afirma cu atât mai mult şi exclusiv, iar

tratamentul monumentului va trebui să raspundă şi el

exigenţelor valorii de vechime.”

Val. de vechime şi val de utilizare

Val de vechime şi val. rememorare

Relaţia dintre materializarea valorilor de rememorare şi de

contemporaneitate impune soluţiile de conservare

“Conservarea [monumentelor

istorice] nu este o problema de

gust.”

“Katechismus der

Denkmalpflege”, 1916, Max

Dworak

Conservator General al

Imperiului Austro-Ungar

“Opera lui Boito, şi, mai amplu,

cea a lui Riegl, arată că la

cumpăna secolelor XIX şi XX

conservarea monumentelor

istorice dobândise statutul de

disciplină pe care numai punerea

în discuţie a conceptelor şi

procedeelor sale putea să i-l

confere.

Această abordare critică încheia

o delimitare a câmpului spaţio-

temporal al monumentelor

istorice care, începând cu

sfârşitul anilor 1860, prezenta,

cel puţin în teorie şi virtual,

aproape aceleaşi contururi ca şi

astăzi”

Françoise CHOAY, Alegoria

patrimoniului, Seuil, Paris 1992

MONUMENTUL ISTORIC ȘI PROFESIA DE ARHITECT

Congresul Internaţional al Arhitecţilor, Madrid, 1904

Definirea monumentelor:

1. vii - continuă a servi scopurilor pentru care au fost construite.

2. moarte – inutile, nu mai servesc unui scop sau destinaţiei iniţiale

În funcţie de această clasificare, monumentele trebuie consolidate

(cele moarte), fie restaurate (cele vii).

Restaurarea trebuie realizată astfel încât să păstreze unitatea de stil,

porţiunile de edificiu construite în alt stil decât cel originar urmând

a fi păstrate doar dacă nu afectează echilibrul estetic general.

Paul Clemen33,: autorul

conceptului de conservare

creativă:

"Ideea, valoarea spirituală,

semnificaţia unui monument sunt

importante, şi abia după aceea

urmează forma tradiţională,

îmbrăcămintea. Îmbrăcămintea

poate să fie schimbată, poate

ornamentată din nou, atâta timp

căt ideea este păstrată."34

33 conservator al Landului Renania 34 P. Clemen îl citează pe Rodin: "O artă care are vitalitate nu restaurează operele trecutului ci le continuă."



23

Conservarea şi Restaurarea sunt operaţiuni ce trebuiesc executate

exclusiv de câtre arhitecţi diplomaţi ai Statului sau autorizati şi

acţionând sub controlul tehnic, estetic şi arheologic al statului.

Recomandă constituirea de asociaţii de prezervare a monumentelor

istorice şi artistice în fiecare ţară.

Congresul C.I.A.M. – Atena 1933

(Congresul Internaţional de Arhitectură Modernă)

Promovează o concepţie “statistică” asupra conservarii

patrimoniului:

-”trecutul nu poate supravieţui în totalitate, trebuie ales deci cu

grijă ceea ce trebuie păstrat”.

-”dacă avem de-a face cu o serie mare de obiecte similare, unele

pot fi păstrate, altele - demolate.”

Pune pentru prima dată, deşi doar implicit, problema concilierii

dintre dezvoltare şi conservare:

-”dacă existenţa în continuare a unor obiecte semnificative ale

unei epoci trecute se dovedeşte împotriva intereselor oraşului

trebuie căutată o soluţie de reconciliere.”

-”in unele cazuri poate fi păstrată partea memorială [ suportul

material al valorii memoriale sau istorice ], în timp ce restul

poate fi alterat.”

Proclamă

-”cultul valorilor trecutului nu trece peste criteriile justiţiei

sociale”.

- asanarea construcţiilor dărăpănate din jurul monumentelor

istorice şi folosirea zonei drept spaţiu verde.

- împotriva pastişei stilistice.

Mișcarea modernă acceptă filiația

istorică a formei urbane, dar

consideră determinante pentru

orașul modern aspectele

funcționale (locuirea, loisirul,

munca și circulația) și

imperativele sanitare (soare, aer,

spațiu), ca și scara determinată de

viteza transportul vehicular.

”Arhitectura este responsabilă

pentru bunăstarea și frumusețea

orașului” iar în atingerea

destinului meritat de oraș

”Arhitectura este cheia tuturor

[proceselor].”

Conflictul dintre păstrarea

trecutului și modernizarea

orașului trebuie tranșat în

favoarea acestuia din urmă,

atunci când criteriile funcționale

și imperativele sanitare o impun,

indiferent de valoarea istorică,

arhitecturală ori peisageră a

patrimoniului.

RESTAURAREA ȘTIINȚIFICĂ

Gustavo Giovannoni

MONUMENT, RESTAURARE, PATRIMONIU URBAN

Gustavo Giovannoni (1873 – 1947)

Inginer, architect, restaurator, critic de arhitectură și urbanist

Restaurarea

”Intenția de a restaura monumentele, atât în ce privește consolidarea

lor reparând rănile trecerii timpului, cât și prin redarea unei funcțiuni

noi viabile, este un concept cu totul modern, ce acompaniază

atitudinea filozofiei și culturii care văd drept un subiect de respect și

grijă în mărturiile constructive și artistice ale trecutului, indiferent de

perioada căreia îi aparțin.”

G. Giovannoni, pentru Enciclopedia italiana, XXIX, 1936, p. 127

”Arhitectul restaurator trebuie să

fie un istoric, un constructor și un

artist, toate împreună.”

G. Giovannoni, 1903

G. Giovannoni a clasificat

intervențíile de restaurare în 4

clase :

1. Restaurare prin consolidare

2. Restaurare prin reconstituire

(anastiloză)

3. Restaurare de eliberare,

4. Restaurare prin completare

sau renovare/inovare



24

Ministero della Educazione Nazionale, 1932

Norme per il restauro dei monumenti / Norme pentru

restaurarea monumentelor (cunoscută drept Carta Italiană a

Restaurărilor – 1932)

- Elaborate de Consiliul superior al antichităților și artelor

frumoase, sub inspirația lui G. Giovannoni

1. Maximă importanță acordată intreținerii și consolidării

2. Reconstituirea, atunci când este motivată de rațiuni ale artei și

unității arhitecturale, trebuie asociată și cu criteriile istorice, și

realizată pe baza unor informații absolut sigure furnizate de

monumentul destinat reconstituirii, și nu de ipoteze

3. Singura anastiloza poate fi luată în considerare în cazul

monumentelor aparținând civilizațiilor antice, cărora trebuie să le

excludem posibilitatea unor completări

4. Pentru a evita modificări majore ale edificiului, monumentelor

așa zis vii trebuie să le găsim utilizări cât mai apropiate e

funcțiunea lor inițială

5. Trebuiesc conservate toate elementele având o valoare artistică

sau istorică recunoscută, indiferent de perioada căreia îi aparțin,

fără ca dezideratul obținerii unei unități stilistice și al întoarcerii la

forma inițială să excludă niciun element în favoarea altuia, putând

fi eliminate doar acele părți care nu au importanță și semnificație ;

judecata asupra acestor valori relative și eliminarea trebuie atent

cântărite și nu poate sta exclusiv în răspunderea personală a

autorului proiectului de restaurare

6. Grija pentru monument și pentru fazele existenței sale primează

asupra condițiilor ambientale, care nu pot fi alterate de izolări

inoportune, de construcții noi care distorsionează prin masă, colorit,

stil

7. La completările care se demonstrează a fi necesare, pe motive de

consolidare, pentru o reîntregire totală sau parțială, ori pentru

utilizarea monumentului, criteriul esențial de urmat este cel al

simplității și respectului schemei constructive ; pot fi adoptate

expresii stilistice similare doar în cazul în care traseele existente

sunt continuate prin expresii geometrice lipsite de individualitate

decorativă

8. Pentru a evita o falsificare a unui document istoric, completările

trebuiesc marcate precis și evidențiate (…) în folosul cercetătorilor

9. Pentru ranforsarea materialului monumental pot fi folosite toate

mijloacele moderne, rod al cercetării științifice, atunci când

aplicarea tehnicii tradiționale nu își atinge scopul (…)

10. În cazul săpăturilor care scot la lumină opere antice, lucrările de

eliberare trebuiesc metodic și imediat urmate de sistematizarea

În perioada 1922-1939, stimulate

de interesele politice ale

regimului fascist mussolinian,

sunt angajate importante lucrări

de cercetare arheologică, menite

a scoate la lumină splendorile

epocii imperiale antice romane.

”Roma este punctul nostru de

plecare și de referință; este

simbolul nostru și, dacă vreți,

mitul nostru. Visăm o Italie

romană, adică una înțeleaptă și

puternică, disciplinată și

imperială.”

B. Mussolini, 1922

In aceeași perioadă se inființează

la Roma prima Facultate de

Arhitectură, sub coordonarea lui

G. Giovannoni.

În 1939 se adoptă Legea

bunurilor culturale și se

înființează Institutul Central

pentru Restaurare, sub

conducerea lui Cesare Brandi.



25

ruinelor și de protecția stabilă a lor și a operelor descoperite ce

urmează a fi conservate in situ

11. Atât în cazul săpăturilor, cât și în situația restaurării

monumentelor există o condiție esențială și obligatorie, aceea a

elaborării unei documentații precise, scrise și desenate, ilustrată

fotografic, a lucrării

Conferinţa de la Atena (1931) – organizată de Institutul de

Cooperare Intelectuală a Societăţii Naţiunilor și Consiliul

Mondial al Muzeelor

Concluzii generale ale Conferinței

I. Doctrine. Principii generale -recomandă o acţiune continuă de îngrijire a monumentelor pentru

evitarea restaurărilor.

-atunci când restaurarea in totto este de neevitat, este recomandată

păstrarea influenţelor tuturor perioadelor istorice şi stilistice.

-recomandă utilizarea monumentelor în conformitate cu specificul

lor pentru o continuă întreţinere a acestora.

II. Măsuri administrative și legislative privitoare la

monumentele istorice -recunoaşte proeminenţa dreptului comunităţii în faţa celui privat

asupra conservării monumentelor.

III. Valorizarea estetică a monumentelor -respectarea caracterului ambientului monumentelor istorice în

lucrările din apropierea acestora.

IV. Restaurarea monumentelor -recomandă folosirea tehnicii moderne de consolidare (betonul

armat, în special) şi păstrarea elementelor originale decorative şi de

caracter.

- intervențiile de consolidare trebuie ascunse ori de câte ori

este posibil

V. Deteriorările monumentelor istorice -este constatată agresiunea tot mai accentuată a poluării

atmosferice.

V. Deteriorările monumentelor istorice -conferința recomandă colaborarea științifică multidisciplinară

pentru contracararea amenințărilor și colaborarea internațională în

acest domeniu

-trebuie evitată extragerea pieselor sculpturale din monumentele

pentru care au fost create, și folosirea copiilor în locul originalelor

acolo unde păstrarea în sit se dovedește imposibilă.

(prilejuita de încheierea lucrărilor

de anastiloză la Acropola Atenei

- ing. Nicolaos Balanos)35

35 Ca punct final al unei preocupări pentru restaurarea Acropolei Atenei ce are ca momente definitorii următoarele:

1896 aprobarea măsurilor de conservare a Parthenonului, 1902-9 Erechteionul, 1905-17 Propylee, 1921 propunerea

anastilozei colonadei de N. a Parthenonului (continuarea programului din 1834 a lui Leo von Klenze), lucrare începută în

1922



26

VI. Tehnicile de conservare - Consensul asupra modului de conservare a ruinelor și

folosirea anastilozei cu marcarea evidentă a completărilor.

- consens asupra necesității colaborării dintre arhitect și

arheolog

VII. Colaborarea internațională in conservarea monumentelor -responsabilitatea comunității internaționale în protejarea

mărturiilor civilizației

RESTAURAREA CRITICĂ

Cesare Brandi (1906 – 1988)

Istoric și critic de artă, filosof, director al Institutului central de

restaurare din Roma (1939-1959)

C. Brandi

Teoria restaurării / Teoria del Restauro, 1963

Definirea restaurării ca act metodologic

Restaurarea - intervenţie umană

“În mod obişnuit se înţelege prin restaurare orice intervenţie menită

să repună în eficienţa sa un produs al activităţii umane.(…)”36

Opera de artă

“(…) acel produs special al activităţii umane denumit operă de artă

se afirmă ca atare prin actul unei singulare recunoşteri care are loc în

conştiinţă (…) Produsul uman care este astfel recunoscut se găseşte

acolo, în faţa ochilor noştri, şi poate fi clasificat generic printre

produsele obişnuite ale activităţii umane, până când recunoaşterea sa

ca operă de artă, recunoştere pe care o operează conştiinţa, îl

exceptează în mod definitiv din comunitatea celorlalte produse.”37

Relaţia restaurare - operă de artă

“(…) orice comportament faţă de opera de artă, implicit şi intervenţia

de restaurare, depinde de o efectuată sau neefectuată recunoştere a

operei de artă ca operă de artă. (…) Este necesară, astfel, definirea

restaurării pe baza conceptului operei de artă de la care îşi

dobândeşte calificarea şi nu a procedeelor practice ce caracterizează

restaurarea propriu-zisă.”38

Definirea metodologică a restaurării după C. Brandi

“Considerarea restaurării în raport direct cu recunoşterea operei de

artă ca atare ne permite acum să o definim: restaurarea constituie

Definirea principiilor

restaurării:

36 C. Brandi, Conceptul de restaurare, în Cesare Brandi, Teoria del restauro, Giulio Einaudi Editore s.p.a. Torino 1977,

traducedre de Ruxandra Balaci, Teoria restaurării, Editura Meridiane, Bucureşti 1996, pag. 33 37 C. Brandi, op. cit. pag. 34 38 C. Brandi, op. cit. pag. 35-36



27

momentul metodologic al recunoşterii operei de artă, în consistenţa

sa fizică şi în dubla sa polaritate estetică şi istorică, în vederea

transmiterii ei câtre viitor.39”

Opera de arta: integralitate şi totalitate

“(...) opera de artă, nefiind alcătuită din părţi, dacă este sfărâmată

fizic, va continua în mod necesar să subziste potenţial ca un întreg

prin fiecare din fragmentele sale şi aceasta potentialitate va fi

importantă într-o măsură direct proporţională cu rămăşiţele materiale

care au supravieţuit, prin fiecare fragment, dezagregării materiei.

(...)daca ‘forma” unei opere de artă este indivizibilă, atunci când, din

punct de vedere material, opera de artă ne apare fragmentată, va

trebui încercată dezvoltarea potenţialei unităţi originare conţinute de

fiecare dintre fragmente, proporţional cu gradul de supravieţuire

formală încă prezent în ele40”

Restaurarea operei de artă: Analogia

“(...) se respinge posibilitatea intervenţiei prin analogie (...) deoarece

procedura prin analogie presupune ca principiu echivalarea unităţii

intuitive a operei de artă cu unitatea logică în care gândim realitatea

existenţială. (...)apare drept normă faptul ca intervenţia declanşată în

vederea redobândirii unităţii originare (...) trebuie să se limiteze la

folosirea sugestiilor cuprinse în fragmentele respective sau

reperabile în mărturii autentice ale starii originare.41”

Restaurarea operei de artă: integrarea

“(...)apare drept normă faptul ca intervenţia declanşată în vederea

redobândirii unităţii originare (...) trebuie să se limiteze la folosirea

sugestiilor cuprinse în fragmentele respective sau reperabile în

mărturii autentice ale starii originare.42”

1. “Deci integrarea va trebui să fie insesizabilă ca atare de la

distanţa de la care trebuie privită operă de artă, dar imediat

reperabilă, fără a fi necesare mijloace speciale în acest scop, la o

vizualizare de aproape.”,

2. “(...) materia din care rezulta imaginea, care este de neînlocuit

doar atunci când contribuie nemijlocit la figuratismul imaginii,

adică în măsura în care este aspect şi doar parţial structura. De

aici decurge, dar tot în acord cu instanţa istorică, o sporită

libertate de acţiune în privinţa suporturilor, a structurilor

portante, şi asa mai departe.”

“(…) prima axiomă: « se

restaurează numai materia operei

de artă »46”

“(…) al doilea principiu al

restaurării: « restaurarea trebuie

să vizeze restabilirea unităţii

potenţiale a operei de artă, în

măsura în care acest lucru este

posibil, fără a comite un fals

artistic sau un fals istoric şi fără a

înlătura urmele trecerii operei de

artă print timp.47”

“cel de-al treilea principiu are în

vedere viitorul: adică prevede că

orice intervenţie de restaurare să

nu impiedice, ci dimpotrivă, să

înlesnească viitoare

intervenţii.48”

39 C. Brandi, op. cit. pag. 36-37 40 C. Brandi, op. cit. pag. 49 41 C. Brandi, op. cit. pag. 49 42 C. Brandi, op. cit. pag. 49 46 C. Brandi, op. cit. pag. 38 47 C. Brandi, op. cit. pag. 39 48 C. Brandi, op. cit. pag. 50



28

Restaurarea ruinelor, mărturia istorică

“(...) conceptul de operă de artă-ruină presupune deprecierea

vestigiilor estetice şi preeminenţa valorilor istorice. De aceea, în

măsura în care se adresează ruinei, restaurarea nu poate fi decât

consolidare şi conservare a unui status-quo.43”

“(...) nu pot fundamenta legitimitatea conservării altfel decât pe

valoarea mărturiei istorice; pentru că dacă lucrurile ar sta aşa, ar

trebui respectate necondiţionat atât intervenţia barbară a vandalului,

cât şi integrarea de artă şi nu de restaurare pe care opera le-a suportat

de-a lungul secolelor. În aceeaşi măsură nu este exclusă respectarea

ambelor.

Dar, cum opera de artă se prezintă cu bipolaritatea istorico-estetică,

păstrarea şi înlăturarea nu se vor putea îndeplini nici in detrimentul

uneia, nici cu neglijarea celeilalte.44”

Adăugirile operei de artă

“Din punct de vedere istoric, adăugirea dobândită de o operă de artă

nu este decât o nouă dovadă a acţiunii umane şi deci a istoriei; sub

acest aspect adăugirea nu diferă de originalul pe care s-a grefat şi

are drepturi de a fi păstrată identică cu acesta.

În schimb înlăturarea, chiar dacă este de asemenea rezultatul unei

acţiuni umane şi deci de asemenea se insereaza în istorie, de fapt

distruge un document şi nu se documentează pe sine, însemnând că

duce la negarea şi distrugerea unui interval istoric şi la falsificarea

unui dat.

De aici se poate deduce că din punct de vedere istoric doar păstrarea

adăugirii se justifica necondiţionat, în timp ce înlăturarea trebuie

întotdeauna justificată şi, oricum, trebuie realizată de asa manieră

încât să păstreze măcar amprenta adăugirii asupra operei.

Decurge de aici că păstrarea adăugirii trebuie considerata regula şi

înlăturarea, excepţia, exact contrariul a ceea ce propunea în domeniul

restaurării empirismul secolului al XIX-lea.”45

43 C. Brandi, op. cit. pag. 63 44 C. Brandi, op. cit. pag. 67 45 C. Brandi, op. cit. pag. 67-68



29

SECȚIUNEA III: DOCTRINA CONTEMPORANĂ A RESTAURĂRII

MONUMENTELOR ȘI SITURILOR

CARTA INTRENAȚIONALĂ A CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII MONUMENTELOR

ISTORICE (CARTA DE LA VENEŢIA, 1964)

Preambul

“(...) Popoarele devin din ce in ce mai conştiente asupra unităţii

valorilor umane şi privesc monumentele istoriei ca pe un patrimoniu

comun. Este recunoscută responsabilitatea comună în păstrarea lor

pentru generaţiile viitoare.(...)

Este esenţial ca principiile ce ghidează protejarea şi restaurarea

clădirilor istorice să fie stabilite şi agreate pe plan internaţional,

fiecare ţară fiind responsabilă de aplicarea acestora în contextul

propriei culturi şi tradiţii.”

Adoptată la cel de-al II-lea

Congres internaţional al

arhitecţilor şi tehnicienilor

monumentelor istorice, Veneţia,

25-31 Mai 196449

Definiţii

Articolul 1.

Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera

arhitecturală izolată dar şi ansamblul rural sau urban în care se găseşte

mărturia unei civilizaţii particulare, a unei dezvoltări semnificative

sau a unui eveniment istoric.

Aceasta este valabilă nu numai operelor majore de artă dar şi

lucrărilor mai modeste ale trecutului ce au acumulat semnificaţie

culturală odată cu trecerea timpului.

Articolul 2.

Conservarea şi restaurarea monumentelor trebuie să facă recurs

la toată ştiinţa şi tehnica ce poate contribui la studiul şi protejarea

patrimoniului architectural.

Monument istoric:

Mărturie, operă de artă şi obiect

cu semnificaţii culturale

Aportul ştiinţei şi tehnicii

contemporane la protejarea

monumentelor.

Scopuri

Articolul 3

Scopul conservării şi restaurării monumentelor este de a le

proteja atât ca opere de artă cât şi ca mărturii istorice.

Dualitatea monumentelor

istoric: dimensiunea simultan

artistică şi istorică

49 Primul Congres Internaţional având loc în 1957 la Paris ( a se vedea şi H. Teodoru, Congresul Internaţional al

arhitecţilor şi tehnicienilor de la Paris, Arhitectura R.P.R. nr. 8, 1957, pag. 46)



30

Conservarea

Articolul 4.

Pentru conservarea monumentelor este esenţial ca ele să fie

întreţinute permanent.

Articolul 5.

Conservarea monumentelor este întotdeauna facilitată de câtre

alocarea lor unor utilizări sociale. O astfel de utilizare este de aceea

de dorit dar ea nu trebuie să modifice dispunerea şi decoraţia clădirii.

Doar în aceste limite modificările cerute de schimbarea de

funcţiune trebuie considerate şi permise.

Articolul 6.

Conservarea unui monument presupune conservarea scării

cadrului [său]. Când cadrul tradiţional există el trebuie păstrat. Nici o

construcţie nouă, demolare sau modificare care ar altera relaţiile de

masă şi culoare nu trebuie permisă.

Articolul 7

Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi este mărturie şi

de amplasamentul în care se află.

Strămutarea în întregime sau în parte a unui monument nu poate

fi acceptată decât în cazul în care salvgardarea monumentului o cere

sau când este justificată de un interes naţional sau internaţional de

importanţă covârşitoare.

Articolul 8.

Obiectele sculpturale, picturile sau decoraţia care formeaza parte

integrantă din monument pot fi extrase din acesta doar dacă aceasta

este singura modalitate de a le asigura protecţia.

'Stăviliţi ruinarea prin

întreţinere zilnică.' Orice

program de conservare trebuie

sa aibă înscris un program de

întreţinere care să asigure că

nevoia de conservare la scara în

care există ea astăzi nu se va mai

repeta."

Şerban Cantacuzino

Principiu ce conduce la

instituirea „zonelor de protecţie”

şi la obligativitatea obţinerii unui

aviz pentru orice intervenţie în

cadrul acestora.

Exemple de strămutări legitime:

Templul de la Abu-Simbel

Exemple de strămutări abuzive:

Bis. Mihai-Vodă, Bucureşti

Schitul Maicilor, Bucureşti

Exemple de extrageri de piese

decorative în scopul protejării:

Caii de la San Marco,

Veneţia

Cariatidele Erechteionului,

Acropola Atena

Biserica şi Sinagoga,

Catedrala din Strasbourg

Restaurarea

Articolul 9.

Procesul restaurării este o operaţie extrem de specializată [având

un carater excepțional50].

Scopul ei este de a păstra şi revela valoarea estetică şi istorică a

monumentului şi se bazează pe respectul materialului original şi a

documentelor autentice.

Ea trebuie să se oprească acolo unde începe ipoteza, iar în acest

caz orice lucrare suplimentară ce este indispensabilă trebuie să se

distingă de compoziţia arhitecturală şi trebuie să poarte amprenta

contemporaneităţii.

Restaurarea trebuie precedată şi urmată în toate cazurile de câtre

studii arheologice şi istorice ale monumentului.

“În timp ce conservarea materiei

unui monument încearcă, atât

cât este necesar să stabilizeze

tehnic zone din acesta şi să

elimine cauzele care-l ameninţă

direct, restaurarea este

preocupată de mărturia istorică

şi artistică a monumentului în

întregime. (…) o restaurare

adaugă elemente noi fără a-i

diminua materia originală.”

Michael Petzet,

preşedintele ICOMOS

50 În textul original în limba franceză (N.A.)



31

Articolul 10.

Acolo unde tehnicile tradiţionale se dovedesc inadecvate,

consolidarea unui monument poate fi realizată prin folosirea oricărei

tehnici moderne de conservare şi construcţie a cărei eficacitate a fost

demonstrată ştiinţific şi probată de experienţă.

Articolul 11.

Trebuie respectată contribuţia valoroasă a tuturor perioadelor ce

au contribuit la edificarea monumentului, unitatea de stil nefiind un

scop al restaurării.

Atunci când o construcţie include opera suprapusă a diferite

perioade, revelarea unei stări ascunse poate fi justificată în

circumstanţe excepţionale şi atunci când ceea ce este îndepărtat este

de mic interes iar materialul adus la lumină este de mare interes din

punct de vedere istoric, arheologic sau estetic, iar starea sa de

conservare este suficient de bună pentru a justifica o astfel de acţiune.

Evaluarea importanţei elementelor implicate precum şi decizia

asupra a ceea ce trebuie îndepărtat nu poate sta exclusiv în sarcina

individului însărcinat cu lucrarea [în cauză].

Articolul 12.

Înlocuirea [re-întregirea] părţilor lipsă trebuie să se integreze

armonios cu întregul, dar în acelaşi timp trebuie să fie deosebită de

original, astfel încât restaurarea să nu falsifice mărturia istorică.

Articolul 13.

Completările nu pot fi admise decât în măsura în care ele nu

împietează asupra părţilor de interes ale clădirii, asupra cadrului său

tradiţional, echilibrului compoziţiei sale şi a relaţiei cu vecinătăţile.

Articolul 14.

Ambientul monumentelor trebuie să facă obiectul unei griji

speciale pentru salvgardarea integrităţii şi purităţii sale şi asigurarea

unei prezentări potrivite.

Lucrările de conservare şi restaurare realizate în astfel de locuri

trebuie să se inspire din principiile cuprinse în articolele precedente.

Art. 11 stă la baza procedurilor

de consultare şi avizare a

lucrărilor de restaurare,

îndeplinite în România în cadrul

Comisiei Naţionale a

Monumentelor Istorice, cf.

L.422-2001, Art. 35 alin.(1)

lit.h.

“Înlocuirea nu trebuire să

creeze un contrast puternic,

care nu ar face decât să

impieteze asupra aspectului

general al operei.(…) Dacă este

întregit un element puternic

deteriorat ce nu mai poate fi

reparat, sau un profil întrerupt

(…) ori o piesă lipsă a unui

tavan simetric, atunci o copiere

a originalului este necesară.

(…)51”

Michael Petzet

Săpături arheologice

Articolul 15.

Săpăturile [arheologice] trebuie realizate în conformitate cu

standardele ştiinţifice şi recomandările definind principiile

internaţionale de aplicat în aceste cazuri şi adoptate de câtre

UNESCO în 1956.

Ruinele trebuiesc păstrate şi trebuiesc adoptate măsuri pentru

conservarea şi protecţia permanentă a caracteristicilor lor

arhitecturale precum şi a obiectelor [ce au fost descoperite].

„(...)

9. Fiecare Stat trebuie să ia în

considerare păstrarea neatinsă,

parţială sau totală, a unui număr

de situri arheologice din diferite

perioade pentru ca cercetarea

acestora să poată beneficia de

viitoare tehnici îmbunătăţite. În

cadrul fiecărui sit arheologic

excavat, acolo unde natura

51 “Cu toate acestea, dacă însă nu se ştie precis cum arăta piesa - ce poate să fi lipsit de foarte mult timp - fie reîntregirea

nu trebuie realizată, fie trebuie făcută într-o manieră neutră (…)”. Michael Petzet, Principles of Restoration, în

http://www.icomos.org/germany/uk_main.html sau Revista Monumentelor Istorice nr. 1-2/2000, paq.79-139

http://www.icomos.org/germany/uk_main.html



32

În plus, trebuiesc luate toate măsurile pentru a facilita întelegerea

monumentului şi pentru prezentarea sa fără însă a-i distorsiona

semnificaţia.

Orice lucrare de reconstituire trebuie respinsă a priori.

Este permisă doar anastiloza, adică reasamblarea părţilor existente

dar dezmembrate.

Materialul utilizat pentru integrare [în anastiloză] trebuie sa fie

întotdeauna recognoscibil iar folosirea sa trebuie să se reducă la

minimul necesar conservării monumentului şi reconstituirii formei

sale.

terenului o permite, se vor lăsa

zone martor bine determinate în

scopul permiterii unor verificări

ulterioare asupra stratigrafiei şi

compoziţiei arheologice a

sitului.”

Recomandările UNESCO

asupra principiilor

internaţionale aplicabile

săpăturilor arheologice

Publicare

Articolul 16.

În orice lucrare de protecţie, restaurare sau cercetare arheologică

trebuie să se realizeze o documentaţie precisă sub forma unei

cercetări analitice şi critice, ilustrată cu desene şi fotografii.

Fiecare etapă a lucrărilor de eliberare, consolidare, reconstituire şi

integrare, precum şi caracteristicile tehnice şi formale identificate pe

parcursul lucrărilor trebuiesc incluse [în documentaţie].

Aceasta documentaţie trebuie depusă în arhivele instituţiilor

publice şi trebuie pusă la dispoziţia cercetătorilor. Este recomandată

publicarea cercetărilor.



33

DOCTRINA CONTEMPORANĂ A RESTAURĂRII MONUMENTELOR ȘI

SITURILOR (II)

CARTE SI DOCUMENTE DOCTRINARE ICOMOS

Carta oraşelor istorice (Toledo 1986, Washington 1987)

Principii şi obiective

1. Pentru a fi eficace, conservarea oraşelor istorice şi a zonelor

istorice urbane trebuie să fie parte integrantă şi coerentă a

politicilor de dezvoltare economică şi socială şi a celor de

urbanism şi amenajarea teritoriului la toate nivelurile.

2. Calităţile care sunt de conservat includ caracterul istoric al

oraşului sau zonei urbane împreună cu toate caracteristicile

materiale care exprimă acest caracter, şi în mod special:

a) textura urbană definită prin parcele şi străzi

b) relaţia dintre construcţii şi saţiul liber şi plantat

c) aspectul construcţiilor, interior şi exterior, definit prin

scară, stil, tip structural, materiale, culoare şi decoraţie

d) relaţia dintre oraşul sau zona istorică şi ambientul său,

fie el natural sau artificial, şi

e) diferitele tipuri de funcţiuni pe care le-a avut oraşul în

decursul istoriei sale.

Oricare dintre aceste calităţi, ameninţate fiind, ar compromite

autenticitatea oraşului sau zonei istorice.”

Carta grădinilor istorice (Florenţa, 1982)

„(...)

Art.3. Drept monument, grădinile istorice trebuie conservate în

spiritul Cartei de la Veneţia. Cu toate acestea, de vreme ce este un

monument viu, conservarea sa trebuie guvernată de reguli specifice

ce fac subiectul prezentei carte.

Art.4. Compoziţua arhitecturală a grădinii istorice include:

a. Planul şi topografia sa

b. Vegetaţia, incluzând în aceasta speciile, proporţiile, schemele

coloristice, spaţierea şi înălţimea

c. Trăsăturile structurale şi decorative

d. Apa, fie ea stătătoare sau curgătoare, cu reflectarea cerului”

Preambul şi definiţii (…)

2: Această cartă se referă la

areale urbane, fie ele mari

sau restrânse, inclusiv oraşe

sau centre ori cartiere

istorice, împreună cu

ambientul lor natural şi

artificial. Dincolo de

valoarea lor documentară,

aceste areale sunt

materializarea valorilor

tradiţionale ale culturii

urbane. (…)”

Definiţii şi obiective

Art..1 O grădină istorică

este o compoziţie

arhitecturală şi horticolă de

interes public din punctul de

vedere al artei sau istoriei, şi

ca atere trebuie să fie

considerată drept un

monument.”



34

Carta protecţiei şi gestiunii patrimoniului arheologic (1990)

“(…)

Art.5. Investigaţie

(…) Trebuie să constituie un principiu general acela că strângerea

de informaţii despre patrimonial arheologic nu trebuie să distrugă mai

multe mărturii decât este necesar pentru scopurile ştiinţifice sau de

protejare ale cercetării. Tehnicile nedistructive, cercetările aeriene şi

terestre, prelevarea de probetrebuie încurajate în detrimental

excavărilor la scară mare.

Întrucât excavarea implică întotdeauna necesitatea alegerii

mărturiilor de documentat şi păstrat, cu costul pierderii altor

informaţii şi chiar al distrugerii totale a monumentului, decizia de

excavare trebuie luată după o analiză detaliată.

Excavările trebuie realizate în situri sau monumente ameninţate

de proiecte de dezvoltare, schimbări de utilizare a terenurilor,

vandalism sau deteriorare naturală.

În cazuri excepţionale, situri neameninţate pot fi excavate pentru

elucidarea unor probleme ştinţifice. (..) În astfel de cazuri săpăturile

trebuie precedate de o evaluare complexă a semnificaţiilor ştiinţifice

ale sitului.

(…)

Art.6. Întreţinere şi conservare

(…) Orice transfer a unor elemente patrimoniale spre noi

amplasări reprezintă o violare a principiului păstrării patrimoniului în

contextual său original. (…)

Acelaşi principiu cere ca patrimonial arheologic să nu fie expus

prin excavare sau lăsat expus după excavare dacă nu au fost luate şi

garantate măsurile necesare pentru întreţinerea şi gestiunea sa.

(…)

Art.7 Prezentare, informare şi reconstituiri

(…) reconstrucţiile nu trebuiesc realizate direct deasupra

mărturiilor arheologice şi trebuiesc a fi marcate ca atare.”

Carta protecţiei şi gestiunii patrimoniului subacvatic (1996)

„Prin însăşi natura sa, patrimoniul arheologic subacvatic este o

resursă internaţională.”

Preambul

„Art. 1. Definiţii şi

introducere

Patrimoniul arheologic

este parte a patrimoniului

material pentru care

cercetarea arheologică

produce informaţia de bază.

El cuprinde toate vestigiile

existenţei umane şi constă în

locuri referitoare la toate

manifestările umane, în

structuri abandonate, în

mărturii de toate naturile

(inclusiv situri subterane şi

subacvatice) împreună cu

toate mărturiile materiale

mobile asociate cu acestea.

Art. 2. Politici integrate de

protecţie

Patrimoniul arheologic

este o resursă fragilă şi

neregenerabilă. De aceea

folosinţa terenurilor trebuie

controlată şi dezvoltată astfel

încât să minimizeze

distrugerea patrimoniului

arheologic.

Politicile de protecţie a

patrimoniului arheologic

trebuie să constituie o

componentă integrală a

politicilor relative la

amenajarea teritoriului,

dezvoltare şi planning,

precum şi a celor culturale,

educaţionale şi de protecţie a

mediului. (…)”



35

Carta patrimoniului vernacular (1999)

“Principii de conservare

(…) 3.Vernacularul este rareori reprezentat de structuri individuale,

şi este conservat cel mai bine prin întreţinerea şi conservarea

ansamblurilor şi aşezărilor de caracter reprezentativ, regiune cu

regiune.

4. Vernacularul construit este parte integrantă a peisajului cultural

(…)

5. Vernacularul ia nu numai forma fizică a construcţiilor, structurilor

şi spaţiilor, dar şi a felului în care acestea sunt folosite şi înţelese,

precum şi a tradiţiilor şi semnificaţiilor ce le sunt associate.

Recomandări de lucru

(…) 3. Tehnici tradiţionale de construcţie

Continuitatea tehnicilor tradiţionale de construcţie şi a meseriilor

associate cu vernacularul este fundamentală pentru expresia acestuia,

şi fundamentală pentru repararea şi restaurarea acestor structuri.

Astfel de meşteşuguri trebuiesc păstrate, inventariate şi trecute noilor

generaţii de meşteşugari şi constructori prin formare şi perfecţionare

(…) 6. Modificări şi perioade în restaurare

Modificările întreprinse de-a lungul timpului trebuie înţelese şi

appreciate ca aspecte importante ale vernacularului. Aducerea tuturor

părţilor edificiului la expresia unei singure perioade nu trebuie să fie

obiectiviul intervenţiei asupra structurilor vernaculare”

Carta internaţională a turismului cultural (1999)

Gestiunea turismului în locuri de semnificaţie patrimonială

(Managing Tourism at Places of Heritage Significance)

Principii:

Principiul 1:

De vreme ce turismul este unul din mijloacele cele mai importante de

schimb cultural, conservarea patrimoniului trebuie sa permită

cunoaşterea şi înţelegerea patrimoniului şi a culturii vii a

colectivităţilor, de către membrii acesteia şi de câtre vizitatori.

(Valorile patrimoniale trebuie să fie făcute accesibile marelui public,

dpdv fizic, intelectual şi afectiv)

Principiul 2:

Relaţia dintre Patrimoniu şi Turism este dinamică şi poate implica

conflict, de aceea trebuie gestionată de o manieră durabilă astfel încît

de rezultate să se poată bucura şi viitoarele generaţii.

(Păstrarea autenticităţii, dezvoltarea turistică trebuie să dea întâietate

stilurilor şi materialelor tradiţionale locale, iar programele de

„1. Exemple ale

vernacularului se găsesc

prin:

maniera de construcţie

împărtaşită de

comunitate,

un caracter local sau

regional adecvat

ambientului

coerenţă a stilului, a

formei şi imaginii, sau

prin utilizarea tipurilor

constructive stabilite prin

tradiţie

transmiterea informală a

competenţei de concepere

şi construire

un răspuns eficient dat

constrângerilor

funcţionale, sociale şi

ambientale

o aplicare eficientă a

metodelor şi meseriilor

tradiţionale de

construcţie.”

Introducere

(...) Un obiectiv primordial

al gestiunii patrimoniului

este acela de a comunica

semnificaţiile sale precum şi

nevoia de protecţie

colectivităţilor şi

vizitatorilor.

Obiectivele Cartei:

Sa favorizeze şi sa-i

încurajeze pe cei implicaţi

în administrarea

patrimoniului sa faca

cunoscute valorile sale s

nevoia de protejare

comunitatilor şi

vizitatorilor;



36

promovare turistica a patrimoniului trebuie adaptate limitelor în care

trăsăturile şi valorile acestuia rămân în cadrul integrităţii şi

autenticităţii)

Principiul 3:

Planningul dezvoltării turistice a siturilor patrimoniale trebuie sa

asigure vizitatorului comfort, satisfacţie şi plăcere

Principiul 4:

Comunitatea locală trebuie implicată în planificarea conservării şi

turismului [în siturile patrimoniale]

Principiul 5:

De beneficiile conservării şi turismului în siturile patrimoniale

trebuie să se bucure şi comunitatea locală.

Principiul 6:

Promovarea turistică trebuie să contribuie la protejarea şi punerea în

valoare a patrimoniului natural şi cultural.

Principiile conservării structurilor istorice de lemn (1999)

(...) Intervenţii

5. Orice intervenţie propusă trebuie

a. să folosească mijloace tradiţionale;

b. să fie reversibilă, dacă acest lucru este tehnic posibil; sau

c. să nu aducă prejudicii sau să nu impiedice viitoare operaţiuni

de conservare atunci când ele vor fi necesare, şi

d. să nu impiedice accesul ulterior la mărturii incorporate în

structură.

6. Minimul de intervenţie în materialul structurii de lemn este ideal În

anumite circumstanţe, minima intervenţie în vederea conservării şi

protejării poate să însemne şi demontarea şi remontarea parţială sau

totală în scopul reparării structurii de lemn.

7. (...) Dacă este necesar de a se renova sau reface finisajele, atunci

atât materialele cât şi tehnicile sau texturile tradiţionale trebuiesc

folosite cu precădere.

(...)

Reparare şi înlocuire

9.(...) Piesele noi sau părţile ce înlocuiesc trebuie realizate din aceleaşi

esenţe, şi dacă este posibil în aceeaşi fibră ca cele înlocuite. (...)

Prelucrarea şi tehnologia de punere în operă, inclusiv sculele utilizate

trebuie, pe cât posibil să corespundă cu cele originale. Cuiele şi

Sa faciliteze şi să

încurajeze reprezentanţii

industriei turistice în a

promova şi gestiona un

turism care să protejeze şi

să pună în valoare

patrimoniul cultural şi

cultura vie a comunităţilor;

Sa faciliteze şi să

încurajeze dialogul dintre

administratorii protecţiei

patrimoniului şi

reprezentanţii industriei

turistice (în sensul

dezvoltării durabile a

acestuia din urmă);

Să încurajeze

planurile şi politicile menite

să dezvolte strategii şi

obiective menite să prezinte

şi să interpreteze

patrimoniul în condiţile

protejării şi conservării

sale.

Materiale şi tehnici

contemporane

13. Materialele

contemporane, precum

răşinile epoxidice, sau

tehnicile moderne, precum

armarea cu bare de oţel,

trebuie alese şi folosite cu

mare precauţie, şi numai în

cazurile în care durabilitatea

şi comportamentul structural

al acestora a fost demonstrat

pe o perioadă suficient de

mare de timp. (...)



37

materalele ajutătoare trebuie, atunci când este cazul, să reproducă

originalele.

Dacă o parte a unei piese este înlocuită, atunci trebuie utilizate

îmbinările tadiţionale între partea nouă şi cea veche.

10. Este de preferat ca părţile noi să se distingă de cele vechi. A copia

deformaţiile sau degradările pieselor originale nu este de dorit. (...)

11. Noile piese sau părţi trebuie în mod discret marcate prin

scrijelituri sau pirogravare astfel încât să poate fi identificate mai

târziu.

(...)

Principii pentru analiza, conservarea şi restaurarea structurală

a patrimoniului arhitectural (ICOMOS 2003)

Principii

1. Criterii generale:

(...)

1.3 Valoarea patrimoniului arhitectural stă nu numai în aspectul său,

dar şi în integritatea tuturor componentelor sale ca mărturii istorice

ale unei tehnologii constructive specifice. În particular, înlocuirea

structurii interioare şi păstrarea doar a faţadei nu răspunde criteriilor

conservării.

(...)

1.5 Restaurarea structurală nu este un scop în sine, ea trebuie să

servească construcţia ca un întreg.

2. Cercetare şi diagnostic

(...)

2.5 Diagnoza se bazează pe demersuri istorice, cantitative si calitative

(...)

3. Remedii şi control

(...)

3.3 Expertiza structurală şi intelegerea semnificaţiei structurii trebuie

să stea la baza conservării şi măsurilor de consolidare.

3.4 Nici o măsură nu trebuie luată decât dacă este indispensabilă.

3.5 Orice intervenţie trebuie să fie proporţională cu necesitatea

asigurări siguranţei edificiului, astfel încât intervenţia trebuie

menţinută la un minim necesar siguranţei şi durabilităţii fără a aduce

atingere valorilor patrimoniului.

(...)

Preambul

Sistemele structurale ale

monumentelor istorice, prin

natura şi istoria lor, prezintă

un număr de caracteristici în

diagnoză şi restaurare ce

limitează aplicarea codurilor

sau standardelor

contemporane în consolidare.



38

3.7 Alegerea dintre metodele tradiţionale şi cele inovative trebuie

făcută pe baza criteriului celei mai non-invazive şi compatibile

metode (...)

3.8 Acolo unde este dificil de a determina pragurile de siguranţă şi

durabilitate este de aplicat o soluţie incrementală care să plece de la o

intervenţie minimală căreia, în baza observaţiilor să i se aducă

îmbunătăţiri succesive ori corective.

3.9 Preferinţă trebuie dată intervenţiilor reversibile (...) sau, în absenţa

lor, celor care permit şi alte intervenţii ulterioare.

(...) 3.11 Calităţile structurii originale sau fazelor timpurii trebuie

conservate.

3.12 Intervenţiile trebuie să respecte cât mai mult posibil conceptul,

tehnicile sau valorile istorice originale sau ale etapelor istorice de la

care trebuie să lase mărturii recognoscibile pe viitor.

(...) 3.15 Structura deteriorată trebuie ori de căte ori este posibil

reparată şi nu înlocuită.

3.16 Imperfecţiunile ori modificările structurii trebuiesc păstrae atât

timp cât ele nu pun în pericol existenţa edificiului.

3.17 Demontarea şi reasamblarea trebuie realizate doar în cazul în

care alte metode sunt imposibil de adoptat.

(...) 3.20 Măsuri care nu pot fi controlate în timpul execuţiei sunt

inacceptabile.

Principii pentru protejarea, conservarea şi restaurarea picturilor

murale (ICOMOS 2003)

(...)

Art. 5 Tatamente de conservare şi restaurare

Picturile murale sunt parte integranta a construcţiei. De aceea

conservarea lor trebuie sa ia în considerare construcţia şi ambientul

ei. (...) Toate intervenţiile trebuie să fie menţinute la minimul necesar

astfel încât să nu fie redusă autenticitatea materialului ori a picturii.

(...)

Scopul restaurări este acela de a îmbunătăţii lizbilitatea şi îţelegerea

formei şi a conţinutului picturii murale, ân respectul originii şi istoriei

sale. Reintegrarea contribuie la minimizarea efectului deteriorărilor şi

trebuie realizată în principal pe suport altul decât cel original.

Retuşarea şi reconstituirile trebuie făcute astfel încât să fie deosebite

de original. Adăugirile trebuie să poată fi îndepărtate iar supra-

pictarea evitată.

Art. 6 Măsuri de urgenţă

Introducere şi definiţii

(...)Picturile murale sunt

parte integrantă a

monumentelor şi trebuiesc

conservate in situ. Multe

dintre problemele picturilor

murale sunt cauzate de starea

improprie a construcţiei (...)



39

(...) Detaşarea şi transferul sunt măsuri periculoase, drastice, deseori

ireversibile (...) justificate doar de situaţii în care conservarea in situ

nu este posibilă.

(...) Aplicarea unui strat de protecţie peste pictura murală este

condiţionată doar de situaţii excepţionale şi de posibilitatre

indepărtării ulterioare.



40

TIPOLOGIA INTERVENŢIILOR ASUPRA MONUMENTELOR ISTORICE

CERCETAREA MONUMENTELOR ISTORICE: STUDIUL ISTORIC

Scopul studiului istoric: Fundamentarea deciziilor Circumstantele in care

cercetarea şi înregistrarea

(relevarea stării) devine

necesară :

Studiul istoric este parte a documentaţiei tehnice referitoare

la o clădire monument istoric (la nivel de studiu de

fezabilitate)

1. lucrări implicând demolarea

totală sau parţială a unor

construcţii de interes istoric,

arhitectural sau ingineresc;

2. lucrări implicând

distrugerea sau ascunderea

mărturiilor despre starea

originală sau evoluţia

edificiului;

3. lucrări presupunând

distrugerea/ alterarea/

modificarea decoraţiei

istorice;

4. reparaţii majore de orice fel;

5. lucrări implicând

dezvăluirea temporară a

unor mărturii istorice, în

mod normal ascunse;

6. lucrări ce presupun

intervenţii în timp;

7. lucrări ce implică noi

echipamente/ instalaţii şi a

căror amplasare trebuie

hotărâtă şi înregistrată;

8. incendii sau alte distrugeri

accidentale;

9. abandonarea construcţiei şi

ca urmare posibilele ei

degradări;

10. lucrări de curăţire şi de

prelucrare a detaliilor în

care există riscul

deteriorării;

11. dispersarea părţilor

componente ale unei

construcţii;

12. cazuri în care îngrijirea

construcţiei se bazează pe

înţelegerea (cunoaşterea

istorică) a acesteia.

Obiectivele studiului istoric

Evaluarea situaţiei existente – stabilirea valorilor istorice

Evidenţierea obligaţiilor, restricţiilor şi permisivităţilor de

intervenţie

Fazele studiului istoric

Investigaţii de specialitate

Sinteza cercetărilor – stabilirea etapelor de construcţie

Tipuri de investigaţii:

Cercetări documentare, bibliografice şi de arhivă

Studiul bibliografiei existente:

Descrieri ale clădirii sau zonei

În cazul altor documente

istorice decât cele primare

evaluarea informaţiilor din

lucrări trebuie făcută cu



41

Lucrări de referinţă (tratate de istoria arhitecturii, etc.)

Studii publicate în reviste de specialitate,

Documente istorice publicate sau existente în arhive

Literature de epocă sau memorialistică.

prudenţă şi coroborată cu alte

repere.

Cuvintelor din documente

trebuie sa li se atribuie sensul si

semnificatiile pe care le aveau

la momentul redactării.

Erori existente într-un document

pot fi preluate de câtre altele.

Cercetări cartografice

Studiul hărţilor vechi ale oraşului sau a unor planuri (ridicări)

parţiale

Prin compararea planurilor la diverse momente se poate

identifica evoluţia clădirii, a parcelei sau a strâzilor.

Planurile cadastrale

Ghidurile localităţilor

Cadastrul localităţii:

documentul de maximă

credibilitate.

Ghidul urban: valoare

informativă asupra denumirilor

străzilor şi a numerotărilor

poştale în anumite perioade.

Cercetări juridice şi de evoluţia proprietăţii

Au ca support documentele de Carte Funciară sau Registrul

de transmisiuni imobiliare

Cercetări iconografice

Stampele şi gravurile

Cabinetele de stampe ale muzeelor şi Academiei Române

Fotografiile şi ilustratele de epocă

Colecţii, biblioteci, anticariate

Relevee arhitecturale

Arhivele DMI, UAUIM, instituţiilor de administrare a

fondului imobiliar, administraţii financiare

Autorizaţiile de construire

Arhivate la primării

Redau imaginile edificiilor

dintr-o anumită epocă, aşa cum

au fost ele observate de autor.

Surse de mare interes pentru

obiectivitatea lor.De obicei nu

prezintă detalii ci doar iamgini

de ansamblu.

Grad maxim de obiectivitate,

grad mare de credibilitate

Sursă excelentă de datare

Trebuie verificate asupra

gradului de respectare în

execuţie



42

Cercetări arheologice

Urmăresc stabilirea:

Etapelor de construcţie anterioare fazei vizibile

Existenţei mărturiilor altor construcţii pe acelaşi

amplasament

Datarea arheologică a perioadelor constructive

Nivelului original de călcare la data construcţiei primare

În majoritatea cazurilor pot fi

întreprinse doar după aprobarea

proiectului şi deschiderea

şantierului.

Cercetări de arhitectură

Cercetarea de arhitectură este una din sursele esenţiale de informaţii

despre:

Etapele de realizare a clădirii

Valorile istorice materializate în construcţie

Starea de conservare a valorilor istorce şi artistice identificate

Stabilirea tipurilor de intervenţii

Cercetarea de arhitectură verifică datele obţinute din cercetarea

documentară sau arheologică:

Inscripţiile pot să se refere la o fază de renovare a

construcţiei;

Decoraţia poate să fie o reproducere târzie a stilului altei

epoci;

Documentele pot să vorbească despre:

o anul dobândirii titlului de proprietate şi nu despre anul

construirii,

o despre alte construcţii de pe terenul cu pricina,

o despre proprietari sau rezidenţi fictivi sau legendari,

o despre doar o parte a construcţiei sau ansamblului,

o sau chiar să fie fabulaţii sau falsuri.

Cercetarea arhitecturală se

realizează prin:

Observare şi

interpretare directă

Realizarea şi

interpretarea releveului

Metode de analiză

distructivă (cu ajutorul

specialiştilor în domeniul fizicii

şi chimiei materialelor de

construcţii)

Metode de analiză

nedistructivă (cu ajutorul

specialiştilor în domeniul fizicii

şi chimiei materialelor de

construcţii)



43

Obiectivele cercetarii arhitecturale:

1. Stabilirea ordinii relative a construirii. Identificarea etapelor

constructive prin interpretarea în spiritul logicii constructive a

părţilor clădirii.

2. Explicarea particularităţilor structurale (deschideri blocate,

schimbări de zidării, goluri în zidărie).

3. Distincţia dintre ceea ce este tipic şi atipic structurii clădirii

(monumentului) istoric, dintre caracteristicile redundante şi cele

semnificative.

4. Caracterizarea materialelor folosite precum şi a motivului

utilizării lor.

5. Descoperirea acelor marturii care dovedesc existenta unor

constructii sau parti de construcţie disparute.

6. Descoperirea şi marcarea acelor caracteristici structurale care nu

pot fi explicate altfel decât ca aparţinând unei faze anterioare de

construcţie, ulterior demolată.

7. Distinctia dintre decoratia initiala si cele ulterioare.

8. Descoperirea materialelor refolosite şi a locurilor din care ele

provin.

9. Descoperirea logicii funcţionale la momentul iniţial, pentru

proprietarii iniţiali, precum şi în etapele ulterioare ale existenţei

clădirii.

10. Descoperirea ierarhiei spaţiale a clădirii (prin intermediul

interpretării decoraţiei, mărimii, scării sau dispunerii încăperilor

sau circulaţiilor).

11. Identificarea spaţiilor prin raportare la tipologia programului

arhitectural.

12. Identificarea mărturiilor ce pot conduce la datarea precisă.

13. Identificarea elementelor ce trebuiesc cercetate cu mijloace

speciale.

Este de remarcat că una şi

aceeaşi caracteristică poate

avea mai multe explicaţii iar pe

de altă parte, o anumită

explicare a unei trăsături într-un

caz anume poate să nu fie

aplicabilă în alt caz similar ca

manifestare.

Un perete mai gros sau o rupere

de ritm a structurii sarpantei

poate reprezenta o marturie a

unei perioade timpurii a

edificiului sau doar o greseala

de executie

In acest caz trebuiesc gasite

marturii care sa confirme

ipoteza

Important mai ales când locul de

provenienţă este aceeaşi

construcţie sau o alta demolată

ce a existat pe acelaşi loc

Observarea şi interpretarea directă

Dovezi ale diverselor perioade de construcţie:

Diferenţe de material

Intreruperi ale zidăriei

pot indica totuşi doar o reparaţie

curentă sau folosirea ulterioară

a unui material de construcţie

superior;

trebuie notată forma acesteia :

continuă sau intreruptă, dreaptă

sau în trepte;

alinierea cu partiţionări

interioare ale clădirii;

profunzimea rostului (pe

întreaga grosime sau parţial)



44

Alăturarea a două părţi de clădire independente structural una de

alta;

Diferenţe în alinierea zidurilor;

Diferenţe de grosime a zidurilor:

Diferenţe stilistice în arhitectura şi decoraţia clădirii:

Diferenţe de tehnici de construcţie;

Dovezi ale demolărilor parţiale ale clădirii (fără a fi însă înlocuite

de alte construcţii);

Dovezi ale prezenţei unor deschideri (uşi, ferestre, arcade, etc.),

esenţiale pentru descifrarea imaginii originale a clădirii

Modificări indicate de analiza zidăriei :

o schimbari de material;

o discontinuitati in rosturi;

o prezenta rosturilor verticale;

o ruperi in continuitatea plintelor;

o prezenta in situ a urmelor supraluminii sau a arcelor

de deasupra deschiderilor

Modificari indicate de structuri de lemn :

o prin prezenta unor goluri ce încastrau cadrul

ferestrelor sau al uşilor;

o discontinuitatea traseului grinzilor sau a montanţilor

şi a poziţiilor de sprijinirea lor în dreptul fostelor

deschideri;

o prezenţa uzurii grinzilor ce au servit drept prag;

o îmbinarea imperfectă a montanţilor cu pragurile

superior şi inferior în dreptul fostelor deschideri

Dovezi ale apariţiei ulterioare a unor deschideri în construcţiile

de zidărie.

Indicii în structurile din zidarie :

o lipsa de finisare a montanţilor;

o absenţa legăturii dintre zidarie şi montanţi;

o lipsa de legatură a rostului zidăriei cu montantul

deschiderii.

nu intotdeauna sunt datorate

etapelor diferite de construcţie,

asemenea diferenţe se pot datora

cerinţelor funcţionale (o

structura mai grea ce trebuie

susţinută, o deschidere

superioară sau încorporarea

hornului în cadrul zidariei);

pentru ca decoraţia poate fi

inşelatoare, aceasta interpretare

trebuie combinată cu cea

referitoare la alterările

structurale ale clădirii;

Sunt de obicei evidenţiate de

câtre :

neregularităţile colţurilor

zidăriei;

neregularităţile rosturilor;

sprijiniri neobişnuite ale

grinzilor;

goluri de încastrare vide;

rezolvări structurale atipice

la colţuri;

anomalii de plan;

deschideri blocate ce nu pot

fi explicate;

Atentie! In construcţia de zidărie

se pot întâlni “arce de

descarcare” deasupra golurilor

fără ca prezenţa lor să ateste

neaparat înălţimea şi lăţimea

reala a acestuia



45

Indicii în structurile de lemn :

o îmbinarea imperfectă a montanţilor cu pragurile

superior şi inferior în dreptul deschiderilor;

o lipsa coincidenţei între poziţia montanţilor şi

contravântuirile de deasupra acestora.

Indicii în decoraţie :

o ferestrele şi uşile nou introduse sunt decorate de

obicei în stilul perioadei în care s-a petrecut

modificarea;

Dovezi ale modificarii planimetrice:

Modificarea compartimentării :

o întreruperea decoraţiei pereţilor sau plafoanelor;

o urme în textura pereţilor portanţi în dreptul foştilor

pereţi de compartimentare;

o urme de încastrare a montanţilor pereţilor de

compartimentare în grinzile principale;

o prezenţa deschiderilor recente sugerând apariţia unor

compartimentări.

Mărturia unor foste sau adăugate deschideri:

o dispunerea golurilor este in directa legatura cu

conformarea planimetrica. Orice nepotrivire poate

indica o modificare a planului.

Mărturii de foste hornuri, sobe sau şeminee:

o prezenţa într-o încăpere a mai mult decât 1 coş (horn,

loc de sobă, şemineu) nu înseamnă neaparat ca ea a

fost obţinută prin desfiinţarea unui zid de

compartimentare dintre două încăperi;

o această concluzie este mai probabilă dacă cele 2 sau

mai multe coşuri (horn, loc de sobă, şeminee) sunt de

tehnici, decoraţie, scară diferite

o execuţii de date diferite semnifică deseori o încăpere

întâi compartimentată şi mai apoi readusă la

dimensiunea ei iniţială).

Mărturia prezenţei scărilor ;

o prezenţa jugurilor golului scărilor de lemn

o amprenta încastrării treptelor de piatră sau lemn în

pereţii casei scării.

o prezenţa unor ferestre în şir ascendent sugerează

existenţa unei scări ;

o scara pivniţei este de obicei cel mai puţin sau cel mai

târziu modificată; poate da indicaţii preţioase asupra

dispoziţiei planimetrice iniţiale.

Atentie ! Deseori

ancadramentele pot fi

reamplasate

Atenţie ! Stilurile diferite

decorând şemineele nu conduc

automat la concluzii privitoare

la datare deorece aceste obiecte

sunt adesea supuse schimbării

gusturilor.

Absenţa unei astfel de dispoziţii

a ferestrelor nu infirmă prezenţa

unei scări, deorece de multe ori

aceasta traversa aleatoriu

nivelul golurilor de fereastră



46

Modificări ale decoraţiei :

o Decoraţia este însă un indiciu preţios pentru

stabilirea statutului, utilizării unei încăperi, clădiri.

o Mărturia unor lucrări ample de redecorare

semnalează probabilitatea unor modificări

planimetrice datând din aceeaşi perioadă.

Modificări ale funcţiunii încăperilor :

o poziţia unor funcţiuni se modifică mai greu decât

poziţia altora.

Decoraţia nu constituie un reper

unic pentru judecarea

modificărilor suferite de clădire.

Exemplu: bucătaria, scara, etc

Metode de analiză distructivă

Scopul investigaţiilor: stabilirea stării de stabilitate a construcţiilor

(constrângeri, toleranţe, insuficienţe şi dezechilibre)

Tipuri:

Sondajul

Carotajul

Prelevarea

Sondajul, carotajul şi prelevarea folosesc practic aceeaşi metodă dar

variază scara de acţiune

Limitele analizei destructive sunt date în principal de trăsăturile

obiectului.

Problema calitativă

Statuie vs. faţadă cu elemente

repetitive (distructivitatea

metodei este şi funcţie de

obiectul investigat)

Problema cantitativă

Relaţia dintre cantitatea

investigată şi necesară de

înlocuit şi criteriul autenticităţii

Circumstanţelor

Gravitatea sondajului distructiv

în raport cu posibilitatea salvării

edificiului

Securitate şi accesibilitate

In funcţie de înălţimea sau

precaritatea echilibrului

construcţiei

Investigaţii fizice nedistructive

1. Metode externe

A. Constatarea dezordinilor structurale

Analize vizuale

Fotografia rectificată

Stereofotogrametria

B. Metode de apreciere a dezordinilor structurale: starea

activă sau pasivă

Se face prin investigarea fisurilor produse de:

Punerea în operă a construcţiei (iniţiale, de regulă pasive,

stabilizate)

Urmare a defectelor sau accidentelor de stabilitate (active)

C. Decelarea existenţei unei mişcări active



47

Martor de ipsos

Martor de sticlă sau riglă de plastic

D. Sensibilitate şi măsurare

Extensiometrie

a) Extensiometrie acustică (coardă vibratoare)

Bazată pe variaţia frecvenţei vibraţiei în funcţie de tensiunea

din coardă (0,4 mm la 0,2 m distanţă), sensibilitate 1μ

b) Extensiometrie cu bilă

Deformarea măsurată cu ajutorul unui micrometru (2 bile

6mm la 0,2m distanţă), sensibilitate 1μ

c) Extensiometrie digitală

Captatori electronici

d) Convergenţă

Fir INVAR + extensiometru digital. Măsoară deplasările

relative ale unor elemente depărtate (pereţi, arce, bolţi)

Inclinometerie (măsurarea verticalităţii unor elemente

structurale)

e) Tub de 2m. dotat cu un pendul a cărui apropiere de pereţii

tubului este măsurată capacitiv, sensibilitate de 1U/m

2. Investigaţii asupra machetelor sau modelelor

Preţioase pentru reconstituirea efectelor externe

construcţiilor (ex.: vânt, Cat. Beauvais)

3. Investigaţii interne

A. Cercetarea omogenităţii-eterogenităţii

Frecvenţa sunetului (ultrasunete): utilă în decelarea

prealabilă a diferenţelor de omogenitate ale structurilor

compacte, bazată pe principiul perturbării propagării

sunetului la întâlnirea unor zone mai puţin dense.

Termografie: determinarea eterogenităţii prin variaţia

termică detectată de camere infraroşu. Trebuie eliminate

orice elemente perturbatoare (efectul iluminării solare

sau încălzirii artificiale a pereţilor)

Permeabilitatea externă: determinarea porozităţii unui

perete prin cantitatea de apă absorbită într-un interval de

timp

Permeabilitatea internă: determinarea porozităţii unei

zidării prin timpul scurs pentru absorbirea unei colane de



48

apă de 1,00m într-un foraj vertical de 10 cm diametru.

Permite măsurarea eficacităţii injecţiilor în zidării.

Endoscopie: endoscop (7mm diam.) + cameră foto sau

observator, introdus în orificii forate de min. 10 mm

(preferabil 14 mm. min.). Reclamă o bună capacitate de

interpretare a imaginilor.

Tensiunea internă: măsurarea tensiunilor interne prin

practicarea unei tăieturi şi introducerea unor prese plate

(200 x 5 mm), măsurarea presiunii la care distanţa dintre

feţele tăieturii revin în poziţia iniţială.

B. Prezenţa umidităţii

Umidimetrie MX.HU: măsurarea umidităţii prin

măsurarea constantei dielectrice a materialului (citire

digitală). Nu este valabilă decât pentru măsurarea

directă a umidităţii suprafeţelor.

Pirometrie: apropiată de termografie

Umidimetrie AH:

CONCLUZIE:

Astăzi se pot constata nu numai

deformările dar şi variaţia lor

în timp.

Sensibilitatea măsurătorilor

depinde de punerea în operă a

instrumentelor şi de condiţiile

externe în care se fac

măsurătorile (temperatură,

umiditate, vânt, ciclu diurn,

circulaţie automobilă, variaţia

apei freatice, etc.).

Observaţiile globalizante pot

conduce la concluzia unor

deplasări care converg spre o

stare de echilibru sau

dimpotrivă spre agravarea

dezordinilor structurale.



49

AUTENTICITATE : ORIGINA ŞI EVOLUŢIA TERMENULUI

AUTENTICITATE

definita prin opozitia dintre adevarat si fals, dintre real si

contrafacut, dintre original si copie, dintre cinstit si corupt, dintre

sacru si profan.

deriva din latina si greaca, din AUTORITATIV (provenind de la

o autoritate, o instanta superioara) si din ORIGINAL (adica

initial, de la momentul nasterii, crearii, etc.).

Autoritatea si originalitatea au fost in trecut (evul mediu european)

suprema calitate a unui obiect:

(...) sfintele moaste materializau trecutul ca o forta vie a prezentului. Ce

facea in evul mediu relicvele sa fie autentice statea in ceea ce ele

facusera, si inca mai erau in stare sa faca. O relicva ce nu mai producea

[miracole] isi pierdea credibilitatea.

Perioada Victoriana a schimbat paradigma: nimic din ce se intamplase

in trecut nu era pierdut, el se gasea depozitat in roci, in oceane, in aer,

iar pe masura trecerii timpului tot trecutul urma sa fie revelat. Aceasta

capacitate de recuperare totala a trecutului inducea o imensa

responsabilitate.

David Lowenthal, CRM Journal

Autenticitatea este ataşată fidelităţii în faţa:

materialului,

contextului, şi

mesajului original

autenticitatea e perceputa atat in raport de obiectul supus analizei cat si de

locul unde se gaseste acesta

“Autenticitatea va fi cuvântul

forte al Sec. XXI. Ce este

autentic? Orice nu este gândit şi

structurat pentru a aduce un

profit. Orice există prin sine

însuşi, ce îşi asumă propria sa

formă. Dar… în lumea modernă

nu este permis nimănui să-şi

afişeze propria sa formă. Lumea

modernă este echivalentul unei

grădini pe plan prestabilit, unde

totul este plantat şi dispus pentru

efect. Unde nimic nu este virgin,

nimic nu este autentic. Şi atunci,

ce este cel mai autentic dintre

toate? (…) Trecutul. Trecutul

este in mod de netăgăduit

autentic. Trecutul este o lume ce

a existat… Trecutul este real.

Este autentic. Şi acest lucru face

trecutul atractiv. Oamenii doresc

să viziteze nu alte locuri, ci alte

vremi.(…) ei nu doresc ca

acestea să fie falsificate, ori

înfrumuseţate, ori curăţate. Ei

doresc doar ca ele sa fie

autentice.

Michael Crichton, Timeline

(1999)

AUTENTICITATE ŞI RESTAURARE

G. Dehio

„Ce este arhitectul ?”

„arhitectura este o arta pe cand conservarea, o stiinta”

despre reconstituirea castelului Heidelberg:

„Vom pierde autenticul si vom castiga o imitatie. Vom pierde ce a devenit

istoric si vom castiga ce este arbitrar si fara de data; vom pierde ruinele,

atat de vii inca pentru noi prin patina lor, si vom obtine un lucru care nu

este nici nou nici vechi, o abstractie teoretica rece.”

REZOLUTIA CELUI DE-AL III-LEA CONGRES AL

INGINERILOR SI ARHITECTILOR, ROMA 1883

(Camillo Boito, Questioni pratiche di belle arti, restauro, concorsi,

legislazione, professione, insegniamento, Hoepli, Milano,1893)

„Luând în considerare că monumentele arhitecturale ale trecutului nu

sunt doar importante pentru studiul arhitecturii, dar şi contribuie de o

„Nava cu care Tezeu a

întreprins voiajul şi cu care s-a

întors cu bine,(...) a fost păstrată

de Atenieni (...) chiar dacă puţin

câte puţin, părţile deteriorate au

fost înlocuite cu altele, mai

rezistente, ce au fost îmbinate cu

restul. În acest mod nava a dat

filozofilor un viu exemplu pentru

dilema dacă lucrurile, în

creşterea lor, sunt aceleaşi sau

se schimbă. Unii susţineau că

nava este aceeaşi, alţii,

dimpotrivă, că ea a devenit o

alta.”

Plutarh. Vieţi paralele, Tezeu şi

Romulus, XIII



50

maniera esenţială ca documente ce explica şi ilustrează faţetele istoriei

diverselor popoare de-alungul vremii, trebuie de aceea respectate cu

scrupulozitate şi religiozitate ca documente asupra cărora orice alterare,

oricât de mică, daca se confunda cu originalul, poate să înşele şi să

conducă la concluzii eronate.

(…)

5. Orice alterare sau adaugare structurii initiale in diverse perioade din

existenta acesteia va fi considerata drept monument si tratata ca atare

(...)”

“Garanţia autenticităţii unei

opere de artă creată pentru

devoţiune religioasă nu se referă

doar la conservarea materialului

său, dar şi la disponibilitatea sa

pentru ritualul sacru.”

Carlo Chenis, Secretar al

Comisiei Pontificale pentru

patrimoniul bisericii (Catolice)

„Autenticitatea unui lucru

integrează tot ceea ce acesta

comporta drept transmisibil

începând de la originea sa şi

durata sa materială, pînă la

mărturia existenţei sale ce rezidă

în materialitatea sa. Ea

(autenticitatea) se vede pusă în

discuţie cu prilejul

reproducerilor, unde toată

materialitatea (obiectului iniţial)

este pierdută. Fără îndoială

singură marturia existenţei

(cândva) a obiectului este atinsă,

dar este pierdută autoritatea

obiectului.”

Walter Benjamin, în „Opera de

artă în epoca reproductibilităţii

sale tehnice”, 1936

Carta de la Veneţia, preambul

“Este de datoria noastră de a le

înmâna [generaţiilor viitoare] în

bogaţia integrală a autenticităţii

lor.”

Autenticitatea

monumentului istoric

(Operational Guidelines,

WHC, art. 82)

• Forma si design

• Materie si substanta

• Folosinta si functiune

• Tradiţii, tehnici si sisteme

de administrare

• Amplasament şi ambient

• Dialect şi alte forme de

patrimoniu imaterial

• Spiritualitate şi

sentimente

• Alţi factori interni sau

externi



51

DOCTRINA CONTEMPORANĂ A RESTAURĂRII - SINTEZĂ:

MONUMENTE ISTORICE, VALORI CONSTITUTIVE, ARIE DE MANIFESTARE

Consistenţa valorică

A. Valoarea de mărturie istorică

Constă în informaţia istorică ce este transmisă prin existenţa

construcţiei marcând:

1. un eveniment precis

2. evoluţie istorică semnificativă

3. prezenţa unui personaj istoric

4. civilizaţia din zona respectivă

B. Valoarea de arta

Constă în :

1. Unitatea compoziţională

2. Integritatea compoziţională

3. Coerenţa şi lizibilitatea mesajului artistic

C. Valoarea ştiinţifică, tehnică, etnologică

Constă în:

1. Informaţia ştiinţifică sau tehnică exprimată de edificiu

2. Epresia construită a valorilor şi ierarhiilor unei colectivităţi

particulare

D. Valoarea memorial-afectivă

Constă în:

1. Semnificaţii ale edificiului asociate cu evenimente, tradiţii, sau

activităţi importante

2. Semnificaţii asociate edificiului prin legătura sa cu viaţa unor

personalităţi

Se materializează prin:

conceptul funcţional, modul de

utilizare al terenului,

evoluţia în timp, în legătură cu

evenimente sau procese

istorice,

elementele de echipare şi

mobilare

inscripţii, documente şi

iconografie (construire,

utilizare, schimbare de

proprietate, accidente şi

modificări, etc.)


Partiul arhitectural ilustrând

compoziţia arhitecturală

generală

Compoziţia plasticii

arhitecturale (decoraţii,

profilatură, piese de artă

ataşate imobilului)


Caracteristicile modului de

construire (parcelare, ocupare

a lotului, etc.)

Trăsăturile sistemului

constructiv (materiale, tehnici

de construcţie, adaptări)

Caracteristicile tehnice ale

proceselor de producţie

desfăşurate în clădire

Trăsăturile tehnologiilor de

punere în operă (tehnici

tradiţionale)


Cadrul material de desfăşurare

în interiorul sau vecinătatea

edificiului a unor manifestări

tradiţionale (târguri,

festivaluri, şcoli sau ateliere

populare de meşteri, etc.)

Cadrul material (încăperi sau

edificiul în întregime) asociat



52

E. Valoarea de identitate şi reper social

Constă în:

1. Capacitatea edificiului şi a poziţiei sale urbane de a marca

(simboliza, reprezenta) locul

2. Capacitatea edificiului de a fi un simbol al colectivităţii umane

3. Capacitatea edificiului de a polariza viaţa socială în interiorul sau

în preajma acestuia

vieţii şi operei unei

personalităţi

Cadrul fizic în care sau în

vecinătatea căruia a avut loc

un eveniment deosebit de

important

Poziţia edificiului în locul celui

original


Destinrea edificiului unor

activităţi umane de puternică

coeziune socială (cult, adunări

publice, sprijin social, etc.)

Relaţia edificiului cu textura

urbană înconjurătoare

permiţând şi facilitând

perceperea acestuia

Relaţia edificiului cu textura

urbană înconjurătoare

facilitând folosirea sa publică

extinsă

Patrimoniul arhitectural

a) la începutul Sec. XX

Aria tipologică:

de la arhitectura “majoră” la cea “minoră” şi

ţesutul urban

Aria cronologică:

de la monumentele antichităţii la cele dinaintea

revoluţiei industriale

Aria de difuzare:

de la spaţiul european la cel mondial, prin

intermediul coloniilor şi a cercetărilor arheologice

din noile teritorii

Aria de interes şi competenţă:

istorici, istorici de artă, la filozofi, arhitecţi,

ingineri, urbanişti, arheologi, oameni politici şi

scriitori

b) la sfârșitul sec. XX

Aria tipologică:

de la arhitectura “majoră”, cea “minoră” şi

ţesutul urban, la patrimoniul mixt, cuprinzînd

creațiile omului și valorile mediului natural

Aria cronologică:

de la monumentele antichităţii până la cele ale

mijl. sec. XX

Aria de difuzare:

spaţiul mondial, prin intermediul înțelegerii și

valorizării culturilor indigene

Aria de interes şi competenţă:

Experți (istorici, istorici de artă, la filozofi,

arhitecţi, ingineri, urbanişti, arheologi), oameni

de cultură, politcieni, societatea civilă



53

DOCTRINA CONTEMPORANĂ A RESTAURĂRII - SINTEZĂ (II)

PRINCIPIILE INTERVENȚIILOR ASUPRA MONUMENTELOR ISTORICE

A. Principiul prudenţei :"primo non nocere"

Prin care se cere:

O cercetare prealabilă pentru identificarea problemelor

Recursul la specialişti

Recursul la tehnici verificate prin experienţă

Limitarea intervenţiei la cele care nu pun în pericol edificiul

istoric

B. Principiul acţiunii minime necesare

Prin care se cere:

Limitarea intervenţiei la locurile a căror stare impune o

acţiune contemporană

Limitarea intervenţiilor la tipurile de acţiuni care conservă

materialul şi structura istorică în defavoarea celor care

presupun înlocuirea acestora

Limitarea intervenţiei la tehnicile de intervenţie care

afectează în cel mai mic grad materialul istoric

Exemple:

zone de conservare

zone de asanare

zone de reabilitare

(modificare)

zone de reconstrucţie

Exemple:

Rostuirea zidăriei

Reîntregirea şarpantelor

Taselarea pietrei

Completarea tencuielilor

C. Principiul utilizării materialelor şi tehnicilor

tradiţionale

Prin care se cere:

Respectarea şi conservarea prioritară a pieselor şi

elementelor de construcţie realizate cu materiale în tehnici

tradiţionale

Utilizarea materialelor în tehnici tradiţionale ori de câte ori

este vorba de reîntregirea elementelor constructive ale

monumentului istoric

D. Principiul reversibilităţii intervenţiei

Prin care se cere ca:

Intervenţiile contemporane de consolidare, reparare,

reîntregire, completare să fie executate cu astfel de materiale

şi în tehnici care să permită eventuale reveniri.



54

E. Principiul marcării intervenţiei


Intervenţiile contemporane să fie marcate ori de câte ori ele

înlocuiesc, întregesc sau completează materialul istoric cu

unul nou.

Marcarea intervenţiei trebuie să nu împieteze totuşi asupra

unităţii edificiului ca operă de artă.

F. Principiul conservării


Intervenţia contemporană asupra structurii istorice are drept

prioritate asigurarea conservării materialului original.

Nici o intervenţie asupra unui monument istoric nu trebuie să

subordoneze conservarea sa reabilitării funcţionale sau

eventualelor completări aduse în vederea folosirii

contemporane a acestuia.

G. Criteriul autenticităţii

A. Autenticitatea materialului

Constă în persistenţa materialelor originale de construcţie sau, în

cazurile în care acestea au fost înlocuite în decursul timpului, de

menţinerea tipului original tradiţional de material.

B. Autenticitatea concepţiei

Constă în păstrarea în timp a concepţiei originale şi a celor care au

marcat existenţa istorică a edificiului.

C. Autenticitatea execuţiei

Constă în conservarea materială a edificiului sau a părţilor sale în

tehnica originală de execuţie a construcţiei sau prin tehnicile

tradiţionale folosite în decursul timpului pentru diversele adaptări sau

modificări ale construcţiei.

D. Autenticitatea amplasamentului, (cadrului,

ambientului)

Constă în păstrarea locului pentru care a fost creat edificiul şi a

cadrului tradiţional în care această creaţie s-a desăvârşit.

Se concretizează prin:

păstrarea materialelor

istorice găsite în operă sau,

după caz, înlocuirea lor fie

cu materiale identice

recuperate din alte părţi ale

clădirii sau din altele

asemănătoare, ori

folosirea unor materiale nou

prelucrate dar obţinute din

locurile sau prin tehnologiile

tradiţionale.


decelarea diferitelor etape de

construire, şi prin

conservarea lor scrupuloasă

prin respectarea principiilor

ştiinţifice de intervenţie.


folosirea doar a tehnicilor

tradiţionale şi, în cazuri

excepţionale, a unor tehnici

contemporane probate


păstrarea cadrului tradiţional

şi a raportului de volum,

culoare şi masă dintre

construcţia istorică şi noile

construcţii.



55

SECȚIUNEA IV:

ROMÂNIA - CONTRIBUȚII LA TEORIA ȘI PRACTICA RESTAURĂRII;

LEGISLAȚIE ȘI NORME ÎN PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

RESTAURĂRILE ÎN ROMÂNIA

SEC. XIX: ÎNCEPUTURILE

Mijl. Sec. XIX: Intervenţii de factură romantică

Johann Schlatter:

- Tismana (adăugiri de factură neogotică în incintă),

- Bistriţa (reconstruită total după 1840)

- Arnota (idem, +1856)

- Antim (rozasă neogotică)

- Radu Vodă (lucrări la parament, supraînălţare cornişă şi

fronton neo-gotic)

- Curtea Veche (turlă, ferestre şi anexe neogotice)

Xavier Villacrosse: Turnul Bis. Sf. Gheorghe (1851-1855)

Refacerea neogotică a bis. Sf. Spiridon Nou

(1852-1858)

Imre Steindl: Galerie şi scară neogotică la C. Huniazilor

(1870-74)

Anton Kagerbauer: Goticizarea bastionului renascentist de NV la

Castelul Bonţida (1855)

Turn neogotic la bis. Sf. Mihail, Cluj-Napoca

(1834 – 1863)

Racordarea la curentele doctrinare europene:

A. Lecomte du Nouy şi K.A. Romstorfer

A. Lecomte du Nouy (primele lucrări în 1875-1914)

Sf. Dumitru, Craiova: demolare + reconstruire arbitrară

(1889 – 1893)

Vechea Mitropolie, Târgovişte: demolare + reconstruire

arbitrară (1890 - )

Sf. Trei Ierarhi, Iaşi (1882): modificări la turle

(supraînălţare), modificare a contraforturilor, reconstruire a

bolţilor pridvorului la o cotă inferioară, demolare

(clopotniţa) şi reconstruire arbitrară a casei egumeneşti (sala

gotică)

Sf. Nicolae-Domnesc (Iaşi): demolare + reconstruire

arbitrară (1890 – 1904)

Mân. Argeşului: demolarea clădirilor de incintă şi edificarea

palatului Episcopal în stil neo-romanic, înlocuirea

“Păstrând într-o oarecare

măsură proporţiile, Lecomte du

Nouy a făcut la Târgovişte şi

Craiova ceea ce a făcut

Bramante la Roma cu patru sute

de ani în urmă (…)”

Gr. Ionescu

“Multe zidiri mari au fost făcute

în deosebite timpuri şi nu este

nici o raţiune ca restaurându-se

să se suprime părţile mai nouă.”

Mihail Kogălniceanu despre

restaurarea Bis. Sf. Nicolae-

Iaşi

“A restaura un monument

degradat este a păstra din acest

monument tot ce se poate păstra,

fără a ne atinge de părţi



56

ancadramentelor originale şi a pietrei de parament,

extragerea frescei şi modificarea părţii superioare a turlelor

prin adăugarea unui coronament metalic (1875 – 1880)

K.A. Romstorfer

Putna (1902): introducerea suplimentară a unui tambur de

turlă

Bis. Mân. Sf. Ioan – Suceava (1898 – 1910): reconstituire a

acoperişului şi acoperire cu ţigle smălţuite, introducere de

antepridvor pe N., noi profile decorative în interior (de tipul

celor de la Dragomirna) curățarea picturii interioare de fum

și reîmprospătarea sa de către pictorul vienez Johann

Viertelberger (1906-1909), înlocuirea ramelor ferestrelor și a

portalului pridvorului, retencuirea fațadei.

Mirăuţi – Suceava: reconstrucție integrală cu reluarea

formelor de sec. XVII (1898 – 1903)

(…)restaurarea nu este permisă

decât în cazul când avem

documente sigure…”

G. Sterian, Bucureşti, 1890,

Comitetul de rezistenţă pentru

apărarea de la distrugere a

monumentelor istorice

De la întemeierea Comisiunii Monumentelor Istorice la

restaurarea istorică: primii restauratori români

Comisiunea Onorifică a Monumentelor Publice (1890), devenită

Comisiunea Monumentelor Istorice (1900)

Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice

(1892)

Alexandru Băicoianu

Adept al restaurării stilistice şi al inovaţiei de tip A. Lecomte du

Nouy:

Sf. Gheorghe - Hârlău – înlăturarea tencuielii zugrăvite,

înlocuirea paramentului original cu materiale noi (piatra de râu

înlocuită cu piatră făţuită)

Sf. Nicolae - Popăuţi

Grigore Cerkez

Sf. Nicolae Domnesc, Curtea de Argeş (1919-20):

Domenico Rupollo

Palatul Mogoşoaia

ridicarea înălţimii etajului, crearea unei cornişe lombarde, coşuri

veneţiene (înlocuind formele neogotice), modificarea formei

golurilor de la arc în mâner de paner la trilobat, introduce 2 balcoane

stânga-dreapta loggiei de vest, completare cu un corp pe latura de

nord.

Gheorghe Lupu

Stavropoleos (1904), prima

restaurare realizată de un arhitect

român: Ion Mincu

“Să conservăm şi noi unicele

manifestaţiuni ale culturii

noastre artistice din trecut şi

care ne dovedesc că nu suntem

născuţi de ieri şi că suntem

datori a continua tradiţia şi a

augmenta patrimonial pe care ni

l-au lăsat strămoşii noştri.”

Expunerea de motive pentru

adoptarea Legii pentru

conservarea şi restaurarea

monumentelor publice



57

Mîn. Cetăţuia – Iaşi: modificări de caracter muntenesc la

arhondaric şi chilii

Bis. Sf. Anton – Curtea Veche: reconstituire prin analogie a turlei

Nicolae Ghika-Budeşti

Mân. Cozia: eliberarea paramentului iniţial de tencuiala

clasicizantă, așezarea învelitorii direct pe extradosul bolților,

exprimarea bolţii pronaosului prin coborârea înălţimii pridvorului

şi păstrarea ancadramentelor brâncoveneşti (1715).

Biserica Domnească, Târgovişte

MIJLOCUL SEC. XX: CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA TEORIEI ŞI PRACTICII

Problematica reîntregirilor în restaurările din România:

acoperişuri şi turle

Horia Teodoru

Probota (deschiderea exonartexului, păstrarea formei acoperişului,

consolidarea stratului suport al picturii exterioare)

Sf. Ioan Botezătorul – Suceava (acoperiş şi turnul cloptniţă)

Ştefan Balş

Sf. Ioan din Piatra (îndepărtarea vestibulului şi refacerea acoperişului

înalt, conservarea şi prezentarea in situ a portalului dintre naos şi

pronaos)

Bis. Mân. Snagov : reconstituirea prin analogie istorică a turlelor

Bis. Kreţulescu : reconstituirea prin analogie istorică a turlelor

Refacrea turlei paraclisului şi supraînălțarea turnului clopotniţă al

Patriarhiei din Bucureşti

Rodica Mănciulescu

Reconstituirea turlei Bis. Mărcuţa, Bucureşti

Mihai Opreanu

Reconstituirea Turla Bis. Mân. Plătăreşti



58

Problematica consolidărilor în restaurările din România:

tehnicile contemporane şi păstrarea materialului istoric

Bis. Sf. Mihail, Cluj-Napoca (arh. R. Mănciulescu)

Cadru triangulat orizontal din B.A. de suspendare a bolţilor

şi centurare a pereţilor corului.

Bis. fortificată din Prejmer (arh. M. Angelescu)

Ancoraj din B.A. pentru zidul exterior de incintă;

Suspendarea bolţarilor de o structură în arc de B.A.

Consolidarea pilaştrilor de susţinere a turnului lanternou

prin folosirea armăturilor de Ol.

Cetatea Câlnic, Alba (arh. Şt. Balş)

Consolidarea exprimată vizibil prin structura aparentă de

B.A. la exteriorul curtinei şi în interiorul donjonului

Siegfried

Bis. Mirăuţi, Suceava (arh. V. Polizu, ing. A. Cişmigiu)

Model spaţial de consolidare ce răspunde caracterului

spaţial de avariere, conducând la un sistem structural

compozit.

Bis. Mân. Berca (ing. M. Crişan)

Carcasa spaţială

Bis. Mân. Snagov (ing. C. Pavelescu)

Carcasa spaţială şi consolidare cu B.A. a stâlpilor

pridvorului

Bis. Mân. Sinaia (arh. C. Hoinărescu)

Carcasă spaţială.

Turnul şi casa egumenească Apostolache (arh. C. Hoinărescu, B.

Mouton, ing. Zoltan)

Consolidare cu tiranţi de OL în canale forate şi umplute cu

grout.

Carcasa spaţială este compusă

din:

cadru-diafragmă de

pod,

un complex structural

de fundare,

elemente verticale

lamelare,

centură deasupra

ferestrelor

Problematica eliberărilor şi a restaurării paramentului

Horia Teodoru

Sf. Treime – Siret : eliberarea de tencuială a paramentului aparent

Sf. Ilie – Sântilie: restaurarea paramentului cu prezentarea celor 3

straturi (aparent, zugrăvit cu cărămizi, frescă)

Sf. Nicolae – Bălineşti : restaurarea paramentului

Bis. Sf. Anton – Curtea Veche, Bucurteşti : eliberarea exteriorului de

adaosurile neogotice şi reîntregirea paramentului



59

Grigore Cerkez

Bis. Sf. Nicolae Domnesc: degajarea de tencuială, păstrarea

ancadramentelor brâncoveneşti

Ştefan Balş

Bis. Înălţării a Mân. Neamţ: degajarea de stratul de tencuială (I),

demontarea frontonului neogotic (II)

Bis. Mân. Radu Vodă – Buc.: demontarea şi expunerea frontonului

neogotic

Bis. Războieni: degajarea de stratul de tencuială

P.E. Miclescu

Catedrala Mitropolitană: degajarea extradosului bolţilor pridvorului

şi a bazelor turlelor de pe pronaos, reîntregirea decorului prin discuri

smălţuite

H. Fabini

Casa Altenberger, Sibiu: restaurarea decorului pictat pe tencuială

(asize de piatră)

Biserica Sf. Margareta, Mediaş: restaurarea decorului pictat pe

tencuială (asize de piatră) şi a coloritului bolţarilor.



60

REGLEMENTAREA PROTECŢIEI PATRIMONIULUI ARHITECTURAL

CONVENŢII INTERNAŢIONALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE

Documente internaţionale: convenţii, recomandări, rezoluţii şi

carte

Convenţii O.N.U.-U.N.E.S.C.O.

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului cultural in eventualitatea

unui conflict armat (Convenţia de la Haga) – 1954

Exprimă pentru prima dată în cadrul unui document oficial teza

contribuţiei fiecărui popor şi a civilizaţiei sale la patrimoniul cultural

internaţional:

“(...)[inaltele părţi contractante] fiind convinse că distrugerea bunurilor

culturale aparţinând oricărui popor înseamnă o distrugere a

patrimoniului cultural al umanităţii, de vreme ce fiecare popor îşi aduce

contribuţia la cultura umanităţii;” Preambul, par 2

În consecinţă formulează teza protecţiei internaţionale a patrimoniului

cultural:

“(...) considerând protecţia patrimoniului cultural deosebit de

importantă pentru toate popoarele lumii şi că este important ca acest

patrimoniu să primească o protecţie internaţională;” Preambul, par.3

Subiectul Convenţiei îl constituie (Art. 1):

(a) “bunurile mobile sau imobile de mare importanţă pentru patrimoniul

cultural al fiecarui popor precum:

o monumentele de arhitectură, arta şi istorie, fie ele religioase sau

laice ;

o siturile arheologice;

o ansamblurile de clădiri ce sunt împreună importante din punct

de vedere istoric sau artistic; (…);

(b)- “construcţii ale caror scopuri sunt acelea de a adăposti sau expune

bunurile culturale mobile definite în par.(a) precum muzee, mari

biblioteci şi arhive precum şi adăposturile acestora amenajate pentru

cazurile de conflict armat.”

(c) “centre conţinând un mare numar de bunuri culturale de felul celor

definite în par.(a) şi (b), definite drept “centre conţinând monumente”.

Scopul convenţiei este acela de a proteja bunurile culturale - subiecte ale

convenţiei de distrugere, jaf sau vandalism în cazul unui conflict armat

Convenţiile (O.N.U sau ale

Consiliului Europei.) sunt

documente juridice ale acestor

organizaţii internaţionale în

care sunt reprezentate statele

membre, prin delegaţi ai puterii

legislative şi executive.

Adunarea Generală ONU sau

Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei adoptă

Convenţiile cu majoritate de

voturi (2/3 în cazul Adunării

Generale ONU).Convenţiile sunt

supuse ratificării statelor

membre.

Convenţiile , odată ratificate,

obligă statele membre să ia toate

măsurile legislative şi

administrative astfel încât ,în

conformitate cu practica

constituţională din fiecare stat,

obiectivele convenţiei să fie puse

în practică.

Recomandările O.N.U. (sau ale

Consiliului Europei) sunt

documente ale Adunării

Generale (sau ale Adunării

Parlamentare a Consiliului

Europei), adoptate de câtre

acestea cu majoritate simplă şi

nu sunt supuse regimului

ratificării.

Recomandările nu crează

obligaţii directe ci sunt menite să

ghideze activitatea legislativă şi

administrativă a statelor în

vederea realizării obiectivelor

acestora.52

Rezoluţiile reprezintă “moţiuni

adoptate de câtre o adunare

deliberantă, ce constituie fie un

52 Art. IV, par.4 al Constituţiei O.N.U.: “fiece stat membru trebuie să supună autorităţilor sale competente

recomandările şi convenţiile [chiar dacă statul în cauză a votat sau nu, a ratificat sau nu documentele] în termen de un

an de la adoptarea acestora de câtre Adunarea Generală.”

Cap. VI, art.16, par.1 (Norme de procedură).: “Statele membre transmit Adunării Generale rapoarte speciale asupra

felului în care actionează pentru a da viaţă conţinutului convenţiilor şi recomandărilor.”



61

prin intermediul înscrierii lor în “Registrul Internaţional al Bunurilor

Culturale supuse unei Protecţii Speciale” şi al următoarelor măsuri

(Capitolul II, Articolul 8, par.6):

o abţinerea de la folosirea bunurilor culturale sau a vecinătăţilor

acestora în aşa fel încât să le expună riscului de distrugere în cazul unui

conflict armat.

o abţinerea de a achiziţiona asemenea bunuri din teritoriile

ocupate şi luarea măsurilor necesare pentru interzicerea, prevenirea sau

stoparea furtului, însuşirii sau vandalizării patrimoniului cultural situat

pe teritoriul uneia dintre părţile contractante.

o abţinerea de la acte de represalii săvârşite asupra patrimoniului

cultural.

o marcarea distinctivă a bunurilor culturale - subiecte ale

convenţiei.

o neamplasarea în imediata apropiere a bunurilor de patrimoniu

a unor obiective militarea sau civile de interes strategic sau viceversa.

o abţinerea de la acte de ostilitate directe asupra bunurilor

culturale protejate.

o numirea de câtre orice înaltă parte contractantă (în caz de

conflict armat) a unui Comisar General însărcinat cu supravegherea

respectării Convenţiei

Convenţia referitoare la mijloacele de prevenire şi interzicere a

transferului, importului şi exportului ilicit de bunuri culturale - 1970;

Convenţia defineşte în sensul jurisdicţiei sale categoriile de bunuri ce sunt

parte a patrimoniului naţional al statelor (Art. 4):

(a) Bunurile culturale create de câtre geniul individual sau colectiv al

cetăţenilor statului respectiv, cât şi bunurile culturale importante pentru

statul respectiv şi care au fost create pe teritoriul acestuia de câtre

cetăţeni străini;

(b) bunurile culturale descoperite pe teritoriul naţional;

(c) bunuri culturale obţinute prin intermediul misiunilor de cercetare

arheologică, etnografică sau biologică organizate cu consimţământul

organismelor competente ale statului de origină a unor asemenea bunuri;

(d) bunuri culturale ce au făcut subiectul unui schimb liber consimţit;

(e) bunuri obţinute drept cadou sau cumpărate legal cu acceptul

organismelor competente din ţările de achiziţie.”

simplu deziderat, fie o dispoziţie,

o reglementare internă.”53

Rezoluţiile sunt adoptate prin

procedura şi cu majoritatea

stabilită de forul care le emite.

Cartele sunt rezoluţii adoptate

prin consens de câtre forul care

le emite. De aceea o cartă

cuprinde numărul maxim de

prevederi asupra cărora pot

conveni fără rezerve mai mulţi

reprezentanţi, specialişti,

experţi, etc.

Art. 1: “(...) termenul de bun

cultural defineşte bunul fie laic

fie religios care este în mod

expres considerat de câtre

fiecare Stat drept important din

punct de vedere arheologic, al

preistoriei, istoriei, literaturii,

artei şi ştiinţei şi care aparţin

uneia dintre următoarele

categorii :(...)

(c) produse ale săpăturilor

arheologice (atât legale cât şi

clandestine) sau ale oricăror

alte descoperiri arheologice;

(d) elemente ale monumentelor

istorice sau artistice precum şi

ale siturilor arheologice ce au

fost dezmembrate din acestea;

53 Petit Larousse Illustre, pag. 889, Librairie Larousse, Paris 1975



62

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului cultural şi natural

mondial.- 1972.

Formuleaza 2 principii :

1. Datoria fiecărui stat de a proteja bunurile aparţinând Patrimoniului

Mondial aflate pe teritoriul naţional (Art. 4):

2. Datoria comunităţii internaţionale de a coopera în asigurarea

conservării patrimoniului mondial (Preambul, par.7):

“Considerand că (...) incumbă asupra comunităţii internaţionale ca

întreg să participe la protecţia patrimoniului cultural şi natural de

deosebită valoare universală prin oferirea de asistenţă colectivă ce, fără

a înlocui acţiunea statului direct interesat, contribuie în mod efectiv la

completarea eforturilor acestuia(...)”

Defineşte subiectul Convenţiei, categoria de bun al patrimoniului cultural

mondial (Art. 1)

“Pentru scopurile acestei Convenţii, următoarele vor fi considerate

‘patrimoniu cultural’ :

Monumente: opere de arhitectură, de sculptură sau pictură monumentală,

elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscripţii, peşteri şi grupe

de elemente ce au valoare universală din punct de vedere al istoriei, artei

şi ştiinţei;

Ansambluri: grupuri de construcţii izolate sau grupate care datorită

arhitecturii lor, unităţii şi integrării lor în peisaj au o valoare universală

de excepţie din punct de vedere al istoriei, artei sau ştiinţei;

Situri: zone topografice, opere comune om-natură care au o valoare

universală din punct de vedere al istoriei, esteticii, etnografiei sau

antropologiei.”

Convenţii ale Consiliului Europei

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului arhitectural european

(Convenţia de la Granada - 1985)

Axioma conservării integrate potrivit căreia:

“este important de a transmite un sistem de referinţe culturale

generaţiilor viitoare, de a ameliora cadrul urban sau rural de viaţă şi de

a favoriza simultan dezvoltarea economică, socială şi culturală a Statelor

regiunii(...)”

Stipulează responsabilităţile în plan legislativ şi instituţional pe care

statele semnatare şi le asumă în vederea protejării şi punerii în valoare a

patrimoniului arhitectural european definit in conformitate cu Art. 1 al

Convenţiei.

Principalele obligaţii pe care le au statele semnatare ale Convenţiei:

(e) antichităţi mai vechi de 100

de ani precum inscripţii,

monede sau sigilii;

“Fiecare Stat parte a acestei

Convenţii recunoaste că datoria

de a asigura identificarea,

protecţia, conservarea,

prezentarea şi transmiterea

câtre generaţiile viitoare a

bunurilor naturale şi culturale

definite prin art.1 al Convenţiei

care se află pe teritoriul naţional

îi revine (...)”

Art.6, par.1 “(...) respectând

suveranitatea statelor (...); fără

a aduce prejudicii dreptului de

proprietate consacrat de

legislaţiile naţionale, Statele

părţi ale Convenţiei recunosc că

este de datoria comunităţii

internaţionale de a coopera în

protectia patrimoniului

considerat drept patrimoniu

mondial.”

Convenţia instituie:

o Comitetul Patrimoniului

Mondial,

o Lista patrimoniului mondial

cultural şi natural

o Lista patrimoniului mondial

în pericol

o Fondul patrimoniului

mondial

Obiectivele din România incluse

în Lista Patrimoniului Mondial

UNESCO:

https://patrimoniu.ro/monument

e-istorice/lista-patrimoniului-

mondial-unesco

Teza (Preambul, par.2.)

“patrimoniului arhitectural ca o

expresie de neînlocuit a bogăţiei

şi diversităţii patrimoniului

cultural al Europei, o mărturie

inestimabilă a trecutului şi un

bun comun pentru toţi

europenii”.

Art. 1:

“Monumente: clădiri şi

structuri remarcabile prin

trasaturi istorice, arheologice,



63

Să ia toate măsurile necesare inventarierii şi protecţiei patrimoniului

arhitectural.

Să implementeze un sistem de autorizare care să protejeze patrimoniul

prin: (Art. 4, par. 2)

a. obligativitatea autorizării de câtre autorităţi competente a

oricarei lucrări de demolare sau alterare a monumentelor sau a

ambientului acestora.

b. obligativitatea autorizării oricărei propuneri afectând un

ansamblu sau un sit şi care implică :

- demolarea unor cladiri

- construirea de noi cladiri

- modificări substanţiale care ar impieta asupra caracterului

sitului

c. capacitatea organismelor abilitate de a obliga proprietarul unui

bun de patrimoniu de a realiza lucrări de conservare sau de a fi abilitate

să realizeze astfel de lucrări în cazul în care proprietarul este în

imposibilitate de a le realiza.”

d. posibilitatea exproprierii bunurilor de patrimoniu.”

Să găsească facilităţile fiscale care să încurajeze conservarea

patrimoniului şi să încurajeze iniţiativele private în această direcţie.

“Să adopte o politică de conservare integrată care (Art. 10):

a. să includă protecţia patrimoniului arhitectural ca un obiectiv major

al dezvoltării urbane şi amenajării teritoriului; (...)

b. să promoveze programe de întreţinere şi restaurare;

c. să facă din conservarea, promovarea şi punerea în valoare a

patrimoniului arhitectural un obiectiv major al politicilor din

domeniul culturii, ambientului, amenajării teritoriului şi

urbanismului. (...)”

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului arheologic -revizuită,

(Convenţia de la La Valetta - 1992)

o Punerea accentului pe investigaţiile nedistructive premergătoare

oricărui alt procedeu,

o Săpătura rămâne un principal instrument de cercetare dar nu singurul:

o completează prospecţiunea geofizică, satelitară, etc.

o Obligativitatea existenţei prealabile săpăturilor a unui plan de

protecţie şi gestiune a eventualelor descoperiri.

artistice, ştiinţifice, sociale şi

tehnice;

Ansambluri: grupuri omogene

de construcţii urbane sau rurale

cu trăsături remarcabile din

punct de vedere istoric,

arheologic, artistic, ştiinţific,

social şi tehnic, suficient de

coerente pentru a forma o

unitate definibilă topografic;

Situri: opera combinată a

omului şi a naturii în areale

parţial construite, cu trăsături

remarcabile din punct de vedere

istoric, arheologic, artistic,

ştiinţific, social şi tehnic,

suficient de coerente pentru a

forma o unitate definibilă

topografic.”

“Să prevadă mijloacele

financiare necesare

autorităţilor publice pentru

întreţinerea şi restaurarea

patrimoniului, ţinând cont de

competenţele naţionale,

regionale şi locale ale acestora

şi de posibilităţile bugetare.”

(Art. 6, par. 1)

Art. 13 “În vederea

implementării acestor politici,

părţile se angajează să

promoveze asemenea structuri

administrative care să

înlesnească colaborarea la toate

nivelurile între activităţile

culturale, ambientale, de

planificare teritorială şi

conservare.”



64

o Asigurarea integrării cercetării şi descoperirilor ştinţifice în viaţa

comunităţii umane prin conservarea ‘in situ’ şi difuziunea

informaţiilor referitoare la cercetările arheologice.

Convenţia europeană a peisajului (Florenţa - 2000)

Defineşte termenii de peisaj,

politică a peisajului, “exprimarea de principii, strategii şi orientări de

câtre autorităţile publice în vederea protecţiei, gestiunii şi amenajării

teritoriului peisager”

obiective ale calităţii peisajului, “exprimarea de câtre autoritatea

publică a aspiraţiilor publicului faţă de un peisaj anume”

protecţia peisajului, “acţiuni spre conservarea şi menţinerea

caracteristicilor importante ale peisajului ce motivată de valoarea sa

patrimonială”

gestiunea peisajului, “întreţinerea peisajului din perspective dezvoltării

durabile, dirijarea şi armonizarea schimbărilor cerute de procesele

sociale, economice şi de mediu”

planificarea peisajului, “previzionarea acţiunilor de punere în valoare,

restaurare şi creare de peisaj”

Peisaj înseamnă un areal al

cărui character, aşa cum este el

perceput de câtre oameni, este

rezultatul acţiunii şi

interacţiunii factorilor naturali

şi / sau umani;

Art.5. Părţile se angajează să:

a. recunoască prin lege

peisajul ca o componentă

esenţială a ambientului uman,

om expresie a diversităţii

patrimoniului lor cultural şi

natural comun, şi ca pe un

fundament al identităţii,

b. stabilească şi să pună

în practică politici ale peisajului

care să conducă la protecţia,

gestiunea şi planificarea

acestuia(…)

Recomandări UNESCO pentru protecţia patrimoniului arhitectural

1. Recomandări privitoare la principiile internaţionale aplicabile cercetărilor

arheologice-1956.

2. Recomandări referitoare la salvgardarea frumuseţii şi caracterului peisajelor şi

siturilor - 1962.

3. Recomandări referitoare la protejarea bunurilor culturale periclitate de lucrări

publice sau private - 1968.

4. Recomandări referitoare la protecţia la nivel naţional a patrimoniului cultural

şi natural - 1972.

5. Recomandări privind protejarea şi rolul contemporan al zonelor istorice - 1976.



65

LEGISLAŢIE ROMÂNEASCĂ

Baza constituţională şi organică

Constituţia

Art. 44

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.

(2) (...).

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) (…).

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul

oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul

pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi

pentru alte daune imputabile autorităţii

(6) (…)

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte

sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Proprietatea

Exproprierea

Interesul general

Exercitarea dreptului de

proprietate

Codul Penal

Art. 25354. - Distrugerea

(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a

unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de

conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea

măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu

amendă.

(3) În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, ştiinţifică,

istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, pedeapsa este

închisoarea de la unu la 5 ani.

(…)

(5) Dispoziţiile prevăzute în alin., 3 şi 4 se aplică chiar dacă bunul aparţine

făptuitorului.

Distrugerea

Distrugerea de bunuri culturale

Legislaţia specială

Legea privind protejarea monumentelor istorice (Legea 422-200155)

Art. 3. - Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de

monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran sau

subacvatic:

a) monument - construcţie sau parte de construcţie, împreună cu

instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau

exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice

comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent

delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice

Art. 8. - (1) Monumentele

istorice se clasează astfel:

a) în grupa A - monumentele

istorice de valoare naţională şi

universală;

b) în grupa B - monumentele

istorice reprezentative pentru

patrimoniul cultural local.

54 Art. 217 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. 55 L. nr. 422 din 18 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.407 din 24 iulie 2001



66

semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic,

etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;

b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric,

arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care

împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce

constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere

arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios,

social, ştiinţific sau tehnic;

c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru

natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de

vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic,

religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.

(...)

Art. 10. - (1) Orice intervenţie asupra monumentelor istorice şi asupra

imobilelor din zona lor de protecţie, precum şi orice modificare a situaţiei

juridice a monumentelor istorice se fac numai în condiţiile stabilite prin

prezenta lege.

(2) Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi

degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează

conform legii.

Art. 11. - (1) Evidenţa monumentelor istorice rezultă din procedura de

alcătuire a fişei fiecărui monument, în care sunt consemnate informaţiile

tehnice şi ştiinţifice, toate intervenţiile umane, precum şi modificările

naturale survenite în decursul timpului.

(2) Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument

istoric unui bun imobil conform art. 7.

(...)

Art. 22. - (1) Intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe

baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii şi Cultelor; fac

excepţie intervenţiile determinate de forţă majoră, cu condiţia ca

modificările să fie reversibile.

(2) În sensul prezentei legi, intervenţiile ce se efectuează asupra

monumentelor istorice sunt:

a) toate lucrările de cercetare, construire, extindere, reparare, consolidare,

conservare, restaurare, amenajări peisagistice, precum şi orice alte lucrări

care modifică substanţa sau aspectul monumentelor istorice, inclusiv

reparaţiile curente, lucrările de întreţinere şi iluminarea interioară şi

exterioară de siguranţă şi decorativă;

b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;

c) amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de

protecţie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau

orice fel de însemne pe şi în monumente istorice;

(2) Clasarea monumentelor

istorice în grupe se face prin

ordin al ministrului culturii şi

cultelor, la propunerea Comisiei

Naţionale a Monumentelor

Istorice, conform procedurii de

clasare prevăzute de prezenta

lege.

Art. 8. - (1) Pentru fiecare

monument istoric se instituie

zona sa de protecţie, prin care

se asigură conservarea

integrată a monumentului

istoric şi a cadrului său

construit sau natural.

(2) Delimitarea şi instituirea

zonei de protecţie se realizează

simultan cu clasarea bunului

imobil ca monument istoric, în

condiţiile legii.

(3) În zona de protecţie pot fi

instituite servituţi de utilitate

publică şi reglementări speciale

de construire prin planurile şi

regulamentele de urbanism

aprobate şi avizate conform

legii.

(...)

Art. 17. - (1) Monumentele

istorice şi zonele lor de protecţie

sunt evidenţiate în planurile

urbanistice generale şi în toate

celelalte documentaţii de

urbanism şi, respectiv, de

amenajare a teritoriului.

(…)

Art. 24. - (1) Toate intervenţiile

care se efectuează asupra

monumentelor istorice, altele

decât cele de schimbare a

destinaţiei, de întreţinere sau de

reparaţii curente, indiferent de

sursa lor de finanţare şi de

regimul de proprietate al

imobilului, se fac sub inspecţia

şi controlul propriu ale

Ministerului Culturii şi Cultelor,

respectiv ale direcţiilor pentru

cultură, culte şi patrimoniul

cultural naţional judeţene,

respectiv a municipiului

Bucureşti, cu personal atestat şi

agreat, în condiţiile legii



67

d) schimbări ale destinaţiei monumentelor istorice, inclusiv schimbările

temporare;

e) strămutarea monumentelor istorice;

f) amenajări de căi de acces, pietonale şi carosabile, utilităţi anexe,

indicatoare, inclusiv în zonele de protecţie a monumentelor istorice.

(3) Autorizaţia de construire, autorizaţia de desfiinţare, precum şi

autorizaţiile referitoare la intervenţiile prevăzute la alin. (2) sunt eliberate

numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi

Cultelor şi cu celelalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(...)

Ordonanţa guvernului privitoare la protejarea patrimoniului arheologic şi

declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional (OG 43-2000,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 378 din 2001)

Ordonanţa guvernului privind stabilirea unor măsuri de protecţie a

monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniul mondial (OG 47-

2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 564 din 2001)

Legislaţia specifică construcţiilor, urbanismului şi amenajării teritoriului

Lege privind exproprierea pe cauză de utilitate publică (Legea nr. 33-1994)

Art.6 - Sunt de utilitate publică lucrările privind: (…) salvarea, protejarea

şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice,

precum şi a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi monumentelor

naturii (…)

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional -

Secţiunea a III-a - zone protejate (Legea nr. 5-2000)

Art. 5. - (1) Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional sunt

prevăzute în anexa nr. III la prezenta lege.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale, cu sprijinul autorităţilor

publice centrale cu atribuţii în domeniu, vor delimita, în baza unor studii

de specialitate, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, zonele de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural,

prevăzute în anexa nr. III.

(3) În vederea instituirii zonelor protejate autorităţile administraţiei

publice locale vor întocmi documentaţiile de urbanism şi regulamentele

aferente, elaborate şi aprobate potrivit legii, care vor cuprinde măsurile

necesare de protecţie şi conservare a valorilor de patrimoniu cultural

naţional din zonă.

Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (Legea nr. 350-2001)

Art. 46. - (…)

(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la

nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:

(…)

Art. 1 - Exproprierea de imobile,

în tot sau în parte, se poate face

numai pentru cauză de utilitate

publică, după o dreaptă şi

prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească.

Art. 2. - Legea evidenţiază

zonele naturale protejate de

interes naţional şi identifică

valorile de patrimoniu cultural

naţional, care necesită

instituirea de zone protejate

pentru asigurarea protecţiei

acestor valori.

Art. 46. - (1) Planul urbanistic

general are caracter director şi

de reglementare operaţională.

Fiecare localitate trebuie să

întocmească Planul urbanistic

general, să îl actualizeze la 5-10

ani şi să îl aprobe, acesta

constituind baza legală pentru



68

f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;

(…)

Art. 47. - (…)

(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare

la:

(…)

f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale

acestora.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind

autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru

realizarea locuinţelor (Legea nr. 453-2001)

Articolul 3 (1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea

instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel

sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației

de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și

executarea construcțiilor, pentru:

a) (…) ;

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare,

protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent

de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de

monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri -

inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil - teren și/sau

construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor

și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu

valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de

urbanism aprobate;

(…)

Articolul 10

Autorizațiile de construire/desfiintare în vederea executării lucrărilor de

construcții în zonele asupra cărora este instituit un anumit regim de

protecție prevăzut în documentațiile de amenajare a teritoriului sau

documentațiile de urbanism aprobate sau stabilite prin acte normative se

emit numai cu condiția obținerii în prealabil a avizelor și acordurilor

specifice din partea autorităților care au instituit respectivele restricții,

după cum urmează:

a) pentru lucrări de construcții care se execută la toate categoriile de

monumente istorice prevăzute de Legea nr. 422/2001 privind protejarea

monumentelor istorice, (…) conform Listei monumentelor istorice

actualizată, inclusiv la anexele acestora identificate în acelasi imobil –

teren și / sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a

monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la

construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin

documentații de urbanism aprobate, autorizațiile de construire /

desființare se emit cu avizul conform al autorității administrației publice

centrale ori judetene, după caz, competentă în domeniul protejării

patrimoniului cultural;

Articolul 24

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an

sau cu amendă următoarele fapte:

a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu

nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1)

lit. b), c), e) si g), cu exceptiile prevazute de lege;

realizarea programelor şi

acţiunilor de dezvoltare.

Art. 47. - (…) (3) Elaborarea

Planului urbanistic zonal este

obligatorie în cazul:

a) zonelor centrale ale

localităţilor;

b) zonelor protejate şi de

protecţie a monumentelor, a

complexelor de odihnă şi

agrement, a parcurilor

industriale, a parcelărilor;



69

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. xxx, Alexandru Cişmigiu – Monografie, Bucureşti 2002, ISBN 973-0-02760-9

2. xxx, Le Patrimoine, La Documentation Francaise, Paris 1992

3. BABELON, Jean – Pierre, CHASTEL, Andre La notion de patrimoine, Liana Levi, Paris,

1994, ISBN 2-86746-119-7

4. BRANDI, Cesare, Teoria restaurării, Bucureşti, Ed. Meridiane 1995, ISBN 973-33-0330-5

5. CANTACUZINO, Sherban, Using and re-using buildings, Concerning Buildings, Studies in

honour of Sir Bernard Feilden,Stephen Marks ed., Bath,The Architectural Press, 1996, pp.

158-190, ISBN 0-7506-2350-0 (Butterworth-Heinemann)

6. CHOAY, Francoise, L’Invention du patrimoine Urbain. Quel Patrimoine aujourd’hui ?,

Revista Cientifica ICOMOS, : CNS/ICOMOS, 1993, pp266-277

7. CHOAY, Francoise, L’allegorie du patrimoine, Paris : Seuil 1996, ISBN 2-02-030023-0

8. CUNNINGTON, Pamela, Care for Old Houses, Londra: A&C Black, 1991, ISBN 0-7136-

3318-2

9. CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Centrele istorice ale oraşelor, Bucuresti, Ed. Tehnica,

1967

10. CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Restaurarea monumentelor istorice, Bucuresti, Ed.

Tehnica 1968

11. CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Arhitectura. Urbanism. Restaurare. Bucuresti : Ed.

Tehnica 1996

12. ERDER, Cevat, Our Architectural Heritage: From Consciousness to Conservation,

UNESCO, Museums and Monuments XX, 1986

13. FITCH, James Marston - Historic Preservation, Curatorial Management of the Built World,

University Press of Virginia, Charlottesville 1992;

FEILDEN, Bernard M. - Conservation of Historic Buildings, Butterworth-Heinemann,

1994;

14. IONESCU, Grigore, Carta internaţională de la Veneţia privind conservarea şi restaurarea

monumentelor istorice, BCMI Nr.3-4/1990, Bucuresti 1991

15. LEMAIRE, Raymond, Theorie actuelle de la conservation du patrimoine architectural.Curs,

KUL, LCCHTB 1994

16. MACHATSCHEK, Alois, Conservation of Architectural Heritage : Theory and History.

History of the Restoration and Preservation of the Architectural Heritage.Curs, KUL,

LCCHTB,1994

17. MĂRGINEANU-CÂRSTOIU, Monica, Romantismul în arhitectură, Editura Meridiane,

Bucureşti 1990, ISBN 973-33-0080-2

18. MOUTON, Benjamin, Methodes d’analyse destructives et non-destructives pour les

structures historiques. Avantages et limites. Paris, Ecole de Chaillot, note de curs

19. NISTOR, Sergiu, Protecţia patrimoniului cultural în România, Culegere de acte normative,

Bucureşti, Ed. Universitară Ion Mincu, 2002

20. OPRIS, Ioan, Comisiunea Monumentelor Istorice, Bucureşti : Ed. Enciclopedică 1994,

ISBN 973-45-0077-5

21. PEARCE, David, Conservation Today, Routledge London 1989

22. RIEGL, Alois, Cultul modern al monumentelor, esenţa şi geneza sa, Bucureşti, Ed.

IMPRESS, 1999

23. ROMAN, Andras, The International Charter of Historic Towns, Revista Cientifica

ICOMOS, : CNS/ICOMOS, 1993, pp.179-183



70

WEBOGRAFIE SELECTIVĂ

24. http://www.international.icomos.org/charters/charters.pdf

25. https://www.icomos.org/venicecharter2004/jokilehto.pdf

26. BOITO, Camillo, Carta del Restauro

https://denkmalpflege.tuwien.ac.at/wp-content/uploads/2014/11/Boito-Carta-del-restauro-

1883-ital.-u.-engl..pdf

27. GIOVANNONI, G., Restauro di monumenti, Bollettino d'Arte, 1-2, 1913

http://www.bollettinodarte.beniculturali.it/opencms/multimedia/BollettinoArteIt/documents/

1344509031124_02-Gustavo_Giovannoni_p._1.pdf

28. ICOMOS, International Charters for Conservation and Restoration

http://openarchive.icomos.org/431/1/Monuments_and_Sites_1_Charters.pdf

29. JOKILEHTO, Jukka, A History of Architectural Conservation, ICCROM, 1986

https://www.iccrom.org/publication/history-architectural-conservation

30. LE DUC, Eugene Emmanuel Viollet,

https://fr.wikisource.org/wiki/Livre:Viollet-le-

Duc__Dictionnaire_raisonn%C3%A9_de_l%E2%80%99architecture_fran%C3%A7aise_du

_XIe_au_XVIe_si%C3%A8cle,_1854-1868,_tome_8.djvu

31. RUSKIN, John, The Seven Lamps of Architecture, 1849

http://www.gutenberg.org/ebooks/35898

http://www.gutenberg.org/files/15200/15200-h/15200-h.htm#Memory

32. Obiectivele din România incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO:

https://patrimoniu.ro/monumente-istorice/lista-patrimoniului-mondial-unesco

http://www.international.icomos.org/charters/charters.pdf

https://www.icomos.org/venicecharter2004/jokilehto.pdf

https://denkmalpflege.tuwien.ac.at/wp-content/uploads/2014/11/Boito-Carta-del-restauro-1883-ital.-u.-engl..pdf





http://www.bollettinodarte.beniculturali.it/opencms/multimedia/BollettinoArteIt/documents/1344509031124_02-Gustavo_Giovannoni_p._1.pdf

http://www.bollettinodarte.beniculturali.it/opencms/multimedia/BollettinoArteIt/documents/1344509031124_02-Gustavo_Giovannoni_p._1.pdf

http://openarchive.icomos.org/431/1/Monuments_and_Sites_1_Charters.pdf

https://www.iccrom.org/publication/history-architectural-conservation

https://fr.wikisource.org/wiki/Livre:Viollet-le-Duc__Dictionnaire_raisonn%C3%A9_de_l%E2%80%99architecture_fran%C3%A7aise_du_XIe_au_XVIe_si%C3%A8cle,_1854-1868,_tome_8.djvu






http://www.gutenberg.org/files/15200/15200-h/15200-h.htm

http://www.gutenberg.org/files/15200/15200-h/15200-h.htm

https://patrimoniu.ro/monumente-istorice/lista-patrimoniului-mondial-unesco

Documents

© UAUIM 2020 protectia... · 5 Decretul stabilea pedeapsa cu moartea pentru cei ce-l incalcau, precum si confiscarea de catre trezorierie a averilor lor - F.A.Gregorovius, History