SECOLUL AL XIX-LEARevoluţia franceză, proclamarea imperiului, cu toate frământările ce le-au precedat şi cu consecinţele lor au

determinat şi înnoirea gândirii sociale la nivelul întregii Europe.Descoperirile ştiinţifice au condus la inovaţii, la apariţia unor noi mijloace de comunicare (căi ferate, telegraf,

cablu transatlantic) determinând şi revoluţionarea mentalităţii şi moravurilor. În noile condiţii, artiştii ori devin alienaţi ori se lasă antrenaţi în vârtejul progresului. În creaţia artistică îşi fac loc subiectivismul, intuiţia, fantezia, arta devine manifestare a unei necesităţi vitale, de o mare diversitate expresivă faţă de secolul precedent. Astfel începea secolul ce marchează sfârşitul tradiţiei “realiste”1 a antichităţii greco-romane şi începutul artei moderne.

Apariţia saloanelor oficiale, a presei ilustrate, înmulţirea Academiilor de artă apariţia artei oficiale şi creează un public de artă activ, adeseori agresiv.

NEOCLASICISMUL

Apărut în ultimele decenii ale sec. al XVIII-lea în Franţa, în opoziţie cu Rococo-ul, s-a manifestat la începutul sec. al XIX-lea în majoritatea ţărilor europene, fiind la baza învăţământului academic. El propune o idealizare prin simplificare a realului având ca model antichitatea şi Renaşterea.

Tematic: Serbările galante ale Rococo-ului sunt înlocuite cu lecţii severe despre virtute întruchipate de personaje înnobilate de sacrificiul de sine şi de patriotism eroic.

Tehnic: luminile scânteietoare, liniile ondulate sunt înlocuite cu: contururi clare, cu suprafeţe de culoare bine delimitate.

Compoziţional: diagonala şi linia curbă sunt înlocuite cu imagini frontale, spaţiul plastic ce cuprinde personajele este o “cutie” perspectivală simplă (ca spaţiul unei scene de teatru).

Condiţiile ce au favorizat apariţia Neoclasicismului: 1. Nevoia unei schimbări, unei înnoiri faţă de epoca Rococo-ului 2. Influenţa hotărâtoare a filozofiei care se manifesta împotriva superficialităţii, frivolităţii din epoca Rococo,

subliniind dreptul omului la libertate şi la adevărurile profunde ale vieţii. 3. Interesul pentru antichitate, cunoaşterea Antichităţii fiind de multă vreme o componentă esenţială a educaţiei. Se

lansaseră multe reproduceri după operele clasice ale lui Poussin, după desene reprezentând descoperiri arheologice de la Pompei şi Herculanum, traduceri după scrierile arheologului J. Winckelmann (devenit teoreticianul Neoclasicismului).

4. Nevoia de sinceritate, de sentiment pe a cărui forţă moralizatoare mizează Neoclasicismul ca şi pe puterea operei de artă de a mişca inimile şi de a instrui oamenii foarte eficient.

Reprezentanţi ai Neoclasicismului: Franţa: Jacques Louis David, Proud’hon, Ingres; Germania: Anton Rafael MENGS; Anglia: Benjamin WEST; Italia: Antonio CANOVA ş. a.Neoclasicismul francez

Jacques Louis DAVID (1748-1825) - călător în Italia, cunoscător al operei lui Winckelman; desen foarte corect, fizionomii puternice, încărcate de pasiune şi suferinţă.

Fig. Jacques Louis David, Jurământul Horaţilor

Creată în 1784, deci înainte de declanşarea Revoluţiei franceze (1789), lucrarea Jurământul Horaţilor exprimă spiritul acesteia de eroism cetăţenesc. Ea este un adevărat „manifest” artistic al neoclasicismului, ilustrându-i direct şi clar caracteristicile (evidenţiate mai sus) prin tema, costumaţia şi decorul inspirat din Antichitate, prin mesaj, tehnică artistică, compoziţie. Subiectul este dintr-o piesă de Corneille (scriitor al Clasicismului

1 «Realism» în sensul transpunerii universului real, vizibil, observabil şi pe care artistul îşi propusese până atunci să îl imite sau să îl folosească drept suport pentru mesajul artistic.

francez) inspirată de istoria romană: cei trei fii ai lui Horatius jură pe spada tatălui lor, în prezenţa soţiilor copleşite de emoţie, să apere cetatea chiar şi cu preţul vieţii.

Fig. Jacques Louis David, Moartea lui Marat

Deşi redă un subiect strict contemporan, uciderea unuia dintre conducătorii revoluţiei franceze, David aplică principii ale clasicismului în compoziţia severă, geometrizată, urmând structurile armonice ale proporţiei de aur, în respectarea exactităţii istorice a faptelor, în patosul tragic al imaginii, cu o dominantă verzuie, cadaverică, în transformarea noptierei de lângă cada unde a fost omorât Marat într-o stelă funerară inscripţionată cu litere antice.

După deturnarea Revoluţiei în dictatură de către Napoleon, David devine pictor oficial, conducând şi Academia Franceză de pictură, contribuind la glorificarea prin artă a personalităţii împăratului, exponent al unei arte oficiale dirijate instituţionalizat (prin intermediul Academiilor de artă, de arhitectură) de gustul şi voinţa lui Napoleon. În această perioadă creaţiile lui devin nesincere şi reci prin rigoarea compoziţiei, meticulozitatea descrierii armelor, costumelor (Încoronarea lui Napoleon).

Fig. David. Încoronarea lui Napoleon

Jean Auguste Dominique INGRES (1780-1867). Elev al lui David şi apărător al Neoclasicismului după ce deja Romantismul atinsese apogeul. Influenţele importante asupra operei lui au venit de la antichitate, de la Rafael şi de la

observarea atentă şi exactă a realităţii naturale. Excelent desenator, chiar şi în picturi linia stăpâneşte construcţia, dă viaţă formelor. Compoziţii atent elaborate prin ritmul liniilor, alternarea culorilor. Realizează portrete feminine (redă cu minuţie bijuterii, blănuri, dantele, şaluri preţioase), figuri bărbăteşti (pline de demnitate), de energie nuduri. Baia turcească, împreună cu unele portrete, a avut ecou îndelungat în pictura modernă.

Fig. Ingres. Domnişoara Riviere Doamna Moitessier

În asemenea portrete se poate recunoaşte uşor modelul urmat de portretele realizate de „primitivii” picturii româneşti moderne, modelul răspândit în întreaga pictură europeană de Neoclasicismul care a stat la baza academismului european (arta „învăţată” în academiile de artă din Paris, Berlin, Munchen ş. a. m. d.)

Fig. Ingres. Baia turcească.

Atmosfera exotică este punctată nu numai prin subiect ci şi prin culoarea strălucitoare a şalurilor, diademelor, prin detaliile din decorul interior, prin mica natură statică din primul plan. Este o lucrare care a influenţat direct artiştii secolului XX prin atenţia acordată formei plastice şi compoziţiei.

ARHITECTURA: Influenţată de antichitate încă de la mijlocul sec. al XVIII-lea: Pantheonul (arh. Soufflot), Micul Trianon (mic palat în incinta Versailles-ului), reamenajarea unei pieţe din Paris (Place de la Concorde). Napoleon Bonaparte, în cadrul “stilului” Empire, utilizează artele, ca şi Ludovic al XIV-lea, (prin funcţionarii regali din sistemul artistic) pentru glorificarea “noului Cezar”, provocând o nouă încărcătură ornamentală nu numai prin decoraţii ci şi prin obiecte la care forma este ruptă de funcţie lor şi de dimensiunile lor fireşti. În arhitectură e impus un stil dictatorial

copiindu-se la dimensiuni mărite monumente antice: Arcul de triumf din Place de l”Etoile, biserica La Madeleine, Domul invalizilor, mari pieţe şi bulevarde unde să poată defila armata.

Fig. Biserica La Madelaine, Paris.

Fig. Arh.Soufflot. Pantheonul din Paris

Fig. Arcul de triumf din Place de l’Etoile şi Bulevardul Champs Elysée, Paris

Acest arc triumfal a fost construit pentru comemorarea victoriilor militare, obiceiul antic al omagierii trupelor conduse de împărat după marile campanii victorioase. În timpul Împăratului Napoleon III, Haussman, prefectul Parisului, în cadrul unui gigantic proiect de sistematizare a oraşului, a tăiat largi bulevarde, drepte, astfel încât în prezent acest arc de triumf este la intersecţia a 12 bulevarde, cel din imagine (sus, în centru) fiind Champs Elysee, cale dreaptă şi largă existentă şi în perioada lui Napoleon Bonaparte.

SCULPTURA: Reproducerea rece a tehnicii şi tematicii clasicismului antic: Thorwaldsen (sculptor danez, lucrează la Roma), Gottfried Schadow (german).

ANTONIO CANOVA (Italia): scene mitologice (Perseu, Dedalus şi Icar, Cele trei graţii, Cupion şi Psyche) sau personaje din lumea aristocratică substitu-ite unor personaje din antichitate: Paolina Borgheze-Bonaparte (sora lui Napoleon) este reprezentată nud, sub numele Venus Victorioasă, lungită în poziţia specifică deopotrivă personajelor de pe sarcofagele etrusce dar şi aristocraţiei romane în timpul banchetelor. Napoleon este reprezentat ca Marte pacificatorul.

Fig. Canova. Cupion şi Psyche. Marte Pacificatorul (Napoleon).

Fig. Canova. Venus Victrix (Paulina Bonaparte-Borghese)

Mihail ALPATOV, Istoria artei, vol II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967.Jacek DEBICKI, Istoria artei. Pictură, sculptură, arhitectură. Editura RAO, Bucureşti, 1998.Particia FRIDE R. CARRASSAT, Isabelle MARCADÉ, Curente în pictură, Larousse-Aquila, 2001.Eugene DELACROIX, Jurnal, Editura Meridiane, „Biografii, Memorii, Eseuri”, Bucureşti, 1977.* * * Istoria ilustrată a picturii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973.

ROMANTISMUL

A apărut la început sec. al XIX-lea, apogeul înscriindu-se în perioada 1825-1850. Reflexele lui au fost înregistrate până la mijlocul sec. al XX-lea. S-a dezvoltat în opoziţie directă şi permanentă cu Neoclasicismul, cuprinzând majoritatea centrelor artistice europene.

Caracteristici: diversitatea formelor de manifestare, ceea ce nu exclude existenţa unor elemente comune, definitorii pentru întregul curent artistic:

Revendicarea libertăţii de creaţie şi de manifestare a personalităţii artistului. Din acest punct de vedere Romantismul impune, pentru artistul modern şi pentru modul în care el este perceput la nivelul întregii societăţi, ideea unicităţii operei de artă şi ideea autonomiei creaţiei artistice ce a alimentat disputa ”artă pentru artă sau artă cu program”.

Inadaptarea artistului la prezentul istoric, refuzul realităţii şi Evaziunea în trecut – prin intermediul imaginaţiei, dar nu în universul antic al clasicismului ci în universul

medieval considerat mai apropiat de natură şi de ceea ce este natural, (vezi şi romanele lui Walter Scott, Victor Hugo).

Valorificarea imaginaţiei şi afectivităţii, nu a literaturii, ca în Neoclasicism. Aici îşi află originea mitul artistului blestemat.

pentru prima dată artiştii romantismului încearcă să exprime legătura secretă dintre arte: muzicalitatea versurilor, forţa de evocare narativă a picturii şi sculpturii, forţa de evocare a imaginilor descrise în literatură. În acest fel se constituie prima încercare din istoria artei de a se realiza o sinteză a artelor

Preludii ale Romantismului: Elementul fantastic şi descărcările psihice, emoţionale, din opera lui Goya; Libertatea şi strălucirea tuşei din pictura Rococo-ului (mai ales din pictura lui Fragonard); Sentimentalismul deja stimulat de arta sec. al XVIII-lea; Entuziasmul lui Diderot pentru poezia populară (Cântecul lui Roland în Franţa, Cântecul Nibelungilor în

Germania); Entuziasmul lui J. J. Rousseau pentru natură (vezi romanul Emile); Gravurile pline de ruine şi tenebre ale italianului Piranesi (Temniţele) şi melancolia ruinelor pictate de

Hubert Robert în Franţa.

Fig. Caspar David

FRIEDRIC, Mănăstirea din pădure

În cadrul Romantismului German viaţa artistică e dominată muzicalitate (muzicalitatea versurilor, a acordurilor de culori, de forme plastice şi volume) şi de profunzimea filozofică. Se manifestă în: literatură (poezia lui Heinrich Heine, dramele istorice în versuri ale lui Friedrich Schiller), muzică (Schumann, Weber, Schubert), arhitectură (neo-goticul: K. F. Schinkel termină catedrala din Koln). În pictură el este reprezentat de Nazareeni (ca şi pre-rafaeliţii englezi, ei realizau lucrări impregnate de sentimentul religios, de influenţa picturii medievale, cea dinaintea lui Rafael) dar mai ales de opera lui Caspar David FRIEDRICH, autorul unor peisaje ce ilustrează şi provoacă stări melancolice, filozofice: depărtări nemărginite manifestând dorinţa de libertate, contrastul între măreţia naturii şi nimicnicia omului întors adesea cu spatele spre privitor, adâncit în contemplaţie (Mănăstirea din pădure, ...).

Fig. Caspar David Friedrich, Oraş la răsăritul lunii.

Fig. Caspar David Friedrich, La bordul unei corăbii.

Lumina crepusculară şi silueta oraşului cu marcantă amprentă a stilului gotic indică preferinţa întregului curent Romantic de a „evada” spre acele timpuri considerate ideale prin faptul că raportau la ele un om liber, lipsit de constrângerile unei civilizaţii „clasice”, reguli legate de educaţia şi de manifestările omului. În Franţa, de pildă, Victor Hugo, apărător manifest, pătimaş, al monumentelor, descria Parisul secolului al XIV-lea şi catedrala Notre Dame din Paris, în cadrul romanului „Notre Dame de Paris” (Cocoşatul de la Notre Dame); în Anglia Turner, picta „Foundatin Chapel” (tot

catedrală gotică), Constable picta Catedrala din Salisbury iar Walter Scott îmbrăca într-o atmosferă romantică eroii romanelor lui (Ivanhoe, Quentin Durward), cu acţiunea plasată tot în evul mediu gotic.

În Anglia - se manifestă în pictură prin opera grupului de artişti ce s-au autointitulat “Pre-rafaeliţi” şi prin arta peisajului - mai cu seamă în opera lui Turner (Ploaie, vapori, viteză, Ultimul drum al Temerarului etc) şi Constable (Căruţa cu fân), în arhitectură prin Neogotic (Parlamentul din Londra).

Fig. Turner, Ploaie, vapori, viteză.

Atmosfera romantică este creată prin griurile colorate aurii sugerând o ceaţă luminoasă, lumina aurorei. Locomotiva ce înaintează vertiginos spre primul plan, ca un dragon cu gura de foc, simbolizează viteza cu care se „năpusteşte” progresul, ameninţător pentru liniştea şi ordinea tradiţională a vieţii omului. Un om mic, copleşit de imensitatea universului pe care abia începe a o înţelege, pierdut în vârtej ca omul figurat de Turner într-o barcă pe Tamisa, minuscul, plutind in derivă sub bătaia vântului. Încercarea de a reda forme inconsistente, fenomene efemere (vântul, vaporii de apă şi şuvoaiele ploii) într-o lumină rapid schimbătoare marchează clar evolutia artistică spre Impresionism.

Fig. Constable, Catedrala din Salisbury

Fig. Constable, Căruţa cu fân.

Arta peisajului câştigă definitiv un loc aparte în pictură: dimensiuni mari, temă în sine (peisajul nu mai este un fundal al unei naraţiuni sau unui nud, ca în secolele anterioare, ci un „portret” al unui anumit loc din natură). În arhitectură apare stiluri care reiau forme şi detalii decorative ale arhitecturii medievale timpurii: neo-goticul, neo-bizantinul.

Fig. Barry şi Pugin, Parlamentul englez, Londra

Fig. Dormitorul lui Napoleon şi patul din palatul Malmaison al împărătesei Josefina.

Stilul empire, era o îmbinare a Neoclasicismului cu gustul particular al lui Napoleon pentru antichităţi (pentru forme etrusce mai ales) şi cu glorificarea personalităţii lui.

ROMANTISMUL FRANCEZ

Elev al lui David dar reprezentant mai degrabă al romantismului prin scenele terifiante cu ciumaţi sau cadavre îngheţate, Jan Antoine Gros realizează un portret memorabil al lui Napoleon, tânăr şi plin de energie.

Fig. J. A. Gros. Napoleon printre Ciumaţii din insula Java

Fig. J. A. Gros. Napoleon la Podul Arcole

Revoluţia franceză din 1789 întrerupe evoluţia de la Neoclasicism spre Romantism a vieţii artistice franceze. În epoca lui Napoleon se revenise la clasicism, în varianta modei “Empire”, urmând gustul împăratului, pentru ca, după căderea lui Napoleon, imediat după Restauraţie, Franţa să reia conducerea mişcării Romantice. Noile impulsuri romantice au fost datorate răspândirii traducerilor după Heine şi Schiller, expunerii în Franţa a unor lucrări create de Turner şi Constable şi circulaţiei gravurilor după Goya şi Piranesi (“Carceri”).

Caracteristici aparte ale Romantismului francez: 1. vie amprentă politică=dezamăgirea generată de rezultatele Revoluţiei

stare de melancolie, oboseală, deprimare (poezia lui Alfred de Musset, romanele lui Stendhal) mânie, răzvrătire, indignare (chiar şi Beethoven, care îi dedicase lui Napoleon o simfonie când acesta era

exponentul ideilor Revoluţiei, îşi retrage dedicaţia la deturnarea cuceririlor Revoluţiei spre instaurarea imperiului, schimbând numele respectivei simfonii în “Eroica”)

2. are în centru omul activ, energic, cu personalitate puternică.Reprezentanţi: Théodore GERICAULT – artist plin de pasiune, entuziasm, talent. Pasionat de cai (Ofiţer de gardă călare, şarjând) pe care îi considera simbol al forţei nestăpânite a naturii, - simbol prezent şi în creaţia altor artişti Romantici.

Fig. Gericault, Ofiţer de gardă, şarjând

Fig. Gericault, Capturarea calului sălbatic.

Gericault, Pluta Meduzei

Cadavrele, naufragiaţii muribunzii fără speranţă înfăţi-şaţi în Pluta Meduzei pot ilustra, de fapt, eşecul tragic al Revolu-ţiei. Lucrarea este de un realism plin de cruzime în redarea cada-vrelor (studiate “după natură”, în morgă), are o dominantă croma-tică brun-verzuie, accentuează elementele tragice şi prin clar-obscur şi prin forţa narativă: un vapor abia zărit la orizont, se află în direcţia opusă celei în ca-re vântul împinge pluta cu muri-bunzii naufragiaţi de pe vaporul „Meduza”. Structura compoziţi-ei este piramidală, dar cu efecte dinamice, evitând echilibrul static al acestei formule tra-diţionale din arta clasică.

Eugène DELACROIX (1789-1863)

Fig. Delacroix. Masacrul din Chios

Prieten cu Bonington, prin care se apropie de pictura romantică engleză, şi cu Gericault. E un mare colorist, format în admiraţia pentru Tizian, Veronese, Rubens,

Watteau. Viaţa i s-a desfăşurat ca o permanentă luptă romantică, lăuntrică, a creatorului cu idealurile proprii, cu multe incertitudini şi insatisfacţii. Opera sa e considerată esenţa Romantismului francez: dinamismul liniilor, exaltarea sentimentului, intensitatea culorii, tehnica liberă, îl situează între marii maeştri ai picturii moderne. Apropiat cercurilor literare progresiste, talentat traducător al lui Shakespeare, Byron.

În prima parte a activităţii viziunea lui artistică a fost predominant narativă, adesea cu o expresie tragică, mai ales în abordarea subiectelor ce redau lupta pentru libertate, pentru demnitatea omului sau robia destinului în care acesta se zbate: Cei doi Foscari (inspirată de un poem al lui Byron), Barca lui Dante, Măcelul din Chios, Libertatea conducănd poporul pe

baricadele revoluţiei, Moartea lui Sardanapal. Renunţă la detalii, la istorism2 pentru a nu distrage atenţia de la idee: demnitate, umanism, energie expresivă.

Fig. Delacroix. Libertatea conducând poporul pe baricadele Revoluţiei

Fig. Delacroix. Moartea lui Sardanapal

În 1832 călătoreşte în Africa (Maroc, Algeria) şi de atunci încolo preocuparea lui va fi culoarea, renunţând la clar-obscur şi preferând atmosfera luminoasă, culorile sclipitoare, vii. Acum redactează un Jurnal în care îşi notează observaţiile proprii despre artă, culoare, lumină şi reflexele ei, despre lucrările sau călătoriile lui.– una din cărţile de bază pentru pictorii moderni, mai cu seamă pentru impresionişti.

În spiritul romanticilor autentici simte corespondenţele secrete ce unesc artele. Baudelaire însuşi admira forţa de sugestie a imaginilor literare pe care Delacroix o dovedea în traduceri, era un pasionat al muzicii, ce prefera profunzimea

2 Istorism (în pictură)= reconstituirea scrupuloasă a cadrului istoric: arhitectură, veşminte, arme, obiecte de recuzită.

gravă a muzicii lui Beethoven, graţiei şi armoniei muzicii lui Mozart. Tehnic, el nu se opreşte la amănunte, la detalii, la contururi (desen) ci urmăreşte mişcarea, energia ce străbate corpurile (Răpirea Rebeccăi) - prefigurând Expresionismul3: recurge ades la deformări, devieri de la legile clasice ale proporţiilor şi perspectivei.

Fig. Delacroix. Marocan înşeuându-şi calul

Fig. Delacroix. Vânătoare de lei in Africa

3 Curent artistic din secolului XX, vezi prelegerile următoare.

În arhitectură: istorismul4 practicat de Viollet le Duc în refacerea unor construcţii medievale (Notre Dame din Paris) şi apariţia Eclectismului5 asociat în învăţământul academic Neoclasicismului, va influenţa puternic arhitectura europeană a secolului (Charles Garnier – Opera din Paris).

Charles Garnier – Opera din Paris

Spectaculos monument al eclectismului francez (inspirat cu precădere din Renaşterea franceză şi Neoslasicism), clădirea Operei marchează în acelaşi timp şi începutul arhitecturii franceze prin asimilarea unor noi materiale şi tehnologii (structura metalică) pe care sunt încă aplicate ornamentele stilurilor istorice.

REALISMUL

Revoluţiile burgheze de la mijlocul secolului al XIX-lea au spulberat multe iluzii romantice, devenind un jalon în evoluţia spirituală a Europei

aversiune faţă de filozofia metafizică, idealistă, orientarea activităţii spirituale spre ştiinţă, raţiune, către ceea ce este concret, vizibil, practic, tangibil şi poate fi

verificat experimental (erau refuzate visul, melancolia, idealizarea, reveriile).Se produc multe descoperiri ştiinţifice şi invenţii tehnice (forţa aburului, electricitatea, oţelul) care creau oamenilor

convingerea iluzorie că pot stăpâni forţele naturii, că deţin adevărul absolut. Acestea constituie condiţiile în care apare Realismul în artă, literatură.

Caracteristici (scopuri propuse de artişti, scriitori, poeţi): a se prezenta în artă întreaga realitate, viaţa cotidiană, respingând pictura cu temă alegorică, mitologică, istorică;

4 În restaurarea de arhitectură, prin istoricism / istorism e defineşte poziţia celor care urmăresc reconstituirea exactă a caracteristicilor stilului în care monumentul a fost prima dată construit, chiar dacă acest lucru presupune desfiinţarea unor părţi din construcţie adăugate ulterior şi devenite ele însele documente de arhitectură precum şi adăugarea unor detalii „în spiritul epocii” iniţiale, dar care nu au existat vreodată la construcţia restaurată.5 Eclectismul stil arhitectural în care sunt asociate detalii de decoraţie arhitecturală cu origine variată: renascentiste, baroce, antice ş. a. m. d.

aversiunea faţă de dulcegării, de înfrumuseţarea realităţii –adesea manifestându-se preferinţa pentru aspecte respingătoare (Baudelaire scrie poezia Hoitul); redarea realităţii fără cruţare, respectând adevărul şi actualitatea subiectelor (Balzac alegea subiectele din presă, din fapte reale, pictorii redau lumea săracă în suferinţă, graficienii caricaturizează aspecte urâte ale realităţii sociale, culturale);

încercarea de a se sprijini pe ştiinţele exacte (E. Zola, naturalismul); combaterea fanteziei, reveriei în artă (cărora li se dezvăluie inutilitatea); dispreţ pentru sentimentalism (vezi

mesajul romanului lui Flaubert – Doamna Bovary); în pictură se foloseşte o tehnică opusă minuţiozităţii reci a academismului- neoclasicist, o tehnică mai spontană,

asemănătoare celei dintr-o schiţă.Reprezentanţi ai picturii Realismului:

Gustave Courbet ((1819-1877, considerat şeful şcolii realiste) Francois Millet, Daumier, Corot Şcoala de la Barbizon (precursori, de fapt, ai Realismului) = Theodore Rousseau, Diaz de la Pena, Daubigny, Dupré,

Troyon

Fig. Courbet, Atelierul.

Prezentând atelierul artistului , lucrarea transmite mesaje multiple: în dreapta tabloului sunt grupaţi prieteni ai artistului, adepţi ai schimbării, ai modernizării artei. Concentraţi, cu gestică liniştită, atenţi la demonstraţia pe care o face pictorul aşezat în faţa şevaletului, lucrând la un peisaj şi explicând unui copil îmbrăcat sărăcăcios. Nudul şi draperia, reprezentând arta clasică şi învăţătura academistă, sunt în spatele său. În partea stânga, distribuiţi

dezordonat, un grup de negustori de artă, colecţionari sau simpli amatori de artă dezorientaţi, au între ei, aruncate pe podea, o pălărie cu pene, de cavaler medieval, o chitară şi un pumnal, însemne ale Romantismului artistic.

Fig. Courbet, Domnişoarele pe malul Senei.

COURBETCel mai de seamă reprezentant

al întregii şcoli realiste în pictură. Înmormântare la Ornans: colorist de forţă ca veneţienii, maeştrii spanioli, Rubens, Renoir. Aproape autodidact, se opune academismului şi romantismului (Atelierul). Se încrede doar în ochii lui, refuzând fantasticul, poetizarea. Şochează publicul format pe gustul neoclasic şi critica de specialitate (Domnişoarele pe malul Senei), cu poziţia necontrolată a personajelor, libertăţile ce şi le permite în compoziţie, tehnică: tuşe libere, culoare vie.

E pasionat de natura sălbatică şi realistă dar nu-i place să picteze în aer liber - deşi creează această impresie prin lumină, atmosferă, mobilitatea apei, a reflexelor (Faleză la Etretat, Valul).

Fig. Courbet, Faleză la Etretat

COROTAdmirator al lui Constable, călător în Italia, comparat cu Chardin în privinţa calităţii de a scoate la iveală cu

exactitate natura lucrurilor, concretul lor, textura, structura. În portret personifică stări sufleteşti prin tinere fete în atitudini fireşti (nu cochete, nu cu eleganţă studiată, nu cu severitate aristocratică – evitând dulcegăria): Femeie în albastru, Păstoriţă citind, Femeie cu mandolină etc. Sunt lucrări a căror atmosferă o regăsim în opera lui Teodor Aman. În cea de-a doua parte a activităţii devine mai visător, mai melancolic –personificând stări de vis provocate de contemplarea naturii. În peisajele sale atmosfera este vaporoasă, nuanţele sunt delicate, lumina e blândă şi catifelată

Fig. Corot, Femeie în albastru şi Amintire de la Mortefontaine.

Fig. Daumier. Plimbarea criticului influent. Litogravură

Fig. Daumier „Ei bine, privind acest tablou mai de aproape, ajungi să îi descoperi calităţi, vezi că şi culoarea este bună!”

Honoré DAUMIERMare grafician, publică în presă caricaturi îndrăzneţe, pline de sarcasm, în care forma se supune ideii, este

esenţializată. Are darul, ca şi Goya, să descopere în scene obişnuite ceva semnificativînfricoşător, să găsească punctul de vedere din care să caracterizeze exact scena, personajele. O întreagă serie de gravuri generic intitulată Burghezul în expoziţie, reuneşte croquiuri surprinse în saloanele de pictură oficiale, în care se îmbulzeau cu miile mici-burghezi semidocţi, dezorientaţi, incapabili să înţeleagă sau să accepte valori artistice reale, mai ales când ele depăşeau orientarea artistică oficială, academistă. În pictură surprinde cu un realism brutal chipurile călătorilor obosiţi, plictisiţi, zgribuliţi şi îmbrăcaţi ponosit din compartimentele de tren de clasa a II-a sau a III-a.

Fig. Daumier. Compartimentul de clasa a II-a

Francois MILLET

Este interesat în primul rând de viaţa ţăranilor, pentru care manifestă un adevărat cult (L’Angelus, La strânsul fânului=Culegătoarele de spice, Semănătorul). Figura ţăranului este demnă, monumental prezentată, cu o oarecare încărcătură romantică, simbolică dar realistă ca formă. Studiind ţăranul în mediul său de viaţă, Millet ajunge să studieze şi să redea în manieră realistă, peisajul (lumina, atmosfera, cerul, reflexele) din care face, treptat, subiectul exclusiv al unor tablouri (Primăvara) situându-se, astfel, printre precursorii Impresionismului.

Fig. Millet, L’AngelusFig. Millet, La strânsul grâului (Culegătoarele de spice)

ŞCOALA DE LA BARBIZONGrup de pictori aflaţi

la început sub influenţa peisajului olandez, încercau efecte de pictură în aer liber (plein-air), ulterior (1856-1863) şi-au aşezat şevaletul în aer liber (de preferinţă într-un colţ al pădurii Fontainebleau numit „Barbizon”) şi au pictat peisaje considerate direct premergătoare Impresionismului, eliberate de orice scenă narativă - natura fiind singurul subiect al tabloului. Tuşe spontane, contrastante ce dau vibraţie suprafeţei pictate. Au influienţat puternic opera pictorilor români, printre care Grigorescu, Andreescu, Luchian ş. a.

Fig. Theodore Rousseau, Stejari în pădurea

Fontainebleau

Theodore Rousseau cunoştea foarte bine spectacolul naturii se lăsa mereu impresionat de el. Simte ”vocile arborilor, mişcările lor surprinzătoare, varietatea formelor lor şi chiar particularizarea modurilor în care sunt scăldaţi în lumină” - cum spunea el. Astfel ajunge să redea emoţia în faţa naturii, spaţialitatea, ora la care a studiat lumina, atmosfera. E personalitatea principală din grup ul din care mai făceau parte Troyon, Daubigny ş. a.

Fig. Daubigny, Malurile râului

Fig. Troyon, Plecarea la târg

BibliografieMihail ALPATOV, Istoria artei, vol II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967.Particia FRIDE R. CARRASSAT, Isabelle MARCADÉ, Curente în pictură, Larousse-Aquila, 2001.Eugene DELACROIX, Jurnal, Editura Meridiane, „Biografii, Memorii, Eseuri”, Bucureşti, 1977.* * * Istoria ilustrată a picturii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973.

Intrebări1. Comentaţi lucrarea Jurământul Horaţilor:

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

2. Caracterizaţi opera lui Millet (încadrare stilistică, preferinţe tematice, influente transmise):

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

3. Caracterizaţi opera lui Ingres (încadrare stilistică, tipul compoziţiei artistice, influente transmise):

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

4. Caracterizaţi arhitectura neoclasicistă:

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

5. Marcaţi diferenţele dintre pictura Rococo şi cea neoclasică, din punct de vedere:

Tematic…………………………………………………………………………………………………………………………

Tehnic……………………………………………………………………………………………………………………………

Compoziţional…………………………………………………………………………………………………………………

6. Menţionaţi condiţiile în care a evoluat viaţa artistică în sec. al XIX-lea:

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

7. Extrageţi minim două caracteristici ale Romantismului în arta europeană:

1. …………………………………………………………………………………………………………….

2. …………………………………………………………………………………………………………….

8. Menţionaţi perioadele (NU NUMAI secolul) în care se încadrează:

Neoclasicismul……………………………………Rococo-ul…………………………………..Maudigliani……………………………..Romantismul……………………………..Abstracţionismul………………………….

9. Menţionaţi patru domenii artistice în care s-a manifestat Romantismul german ŞI CÂTE UN REPREZENTANT pentru fiecare dintre ele:

1……………………………………………………………………………………………………

2……………………………………………………………………………………………………

3……………………………………………………………………………………………………

4……………………………………………………………………………………………………

10. Caracterizaţi opera lui Eugene Delacroix (influenţe artistice, personalitate, mesaje artistice, amprente stilistice ş. a. m. d.):

……...…………………………………………………………………………………………………

…..…………………………………………………………………………………………………….

…..…………………………………………………………………………………………………….

11. Evidenţiaţi caracteristici generale ale Romantismului:

……...…………………………………………………………………………………………………

…..…………………………………………………………………………………………………….

…..…………………………………………………………………………………………………….

12. Caracterizaţi opera lui Gericault (încadrare stilistică, preferinţe tematice…):

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

13. Caracterizaţi Romantismul englez:

…..…………………………………………………………………………………………………….

…..…………………………………………………………………………………………………….

14. Marcaţi modul în care Romantismul francez a reflectat evenimente istorice, politice, artistice din epoca lui de manifestare:

…..…………………………………………………………………………………………………….

…..…………………………………………………………………………………………………….

15. Caracterizaţi „Realismul” (condiţii istorice, reprezentanţi, caracteristici generale):

…………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………….…………………………………………………………………………………………………….16. Definiţi „Şcoala de la Barbizon”

Caracteristici.………………………………………………………………………………...

Stilistic….…………………………………………………………………………………….

Reprezentanţi ………….……………………………………………………………………..

17. Enumeraţi patru caracteristici (scopuri propuse de artişti, scriitori, poeţi) ale Realismului:

1…………………………………………………………………………………………………….

2…………………………………………………………………………………………………….

3…………………………………………………………………………………………………….

4…………………………………………………………………………………………………….

18. Enumeraţi cinci reprezentanţi ai Realismului ŞI CÂTE O OPERĂ din creaţia lor:

…………………………………………………………………………………………………….

……...…………………………………………………………………………………………………

…..…………………………………………………………………………………………………….

…..…………………………………………………………………………………………………….

19. Caracterizati pictura reprezentanţilor Şcolii de la Barbizon.

20. Caracterizaţi opera lui Millet (încadrare stilistică, preferinţe tematice, influente transmise):

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….

21. Caracterizaţi opera lui Daumier (încadrare stilistică, preferinţe tematice, influente transmise):

…………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………….