1 Decembrie Ziua Romaniei

Informatii• Din anul 1990, romanii sarbatoresc Ziua Nationala pe data de 1 decembrie, fiind o sarbatoare publica a Romaniei,

conform Legii nr. 10 din 31 iulie 1990 si Constitutiei Romaniei din 2003. Iata care este istoria Zilei Nationale: • La 1 decembrie 1918, Adunarea Nationala de la Alba Iulia, constituita din 1228 delegati si sprijinita de peste

100.000 de perosane adunate la eveniment din toate colturile Ardealului si Banatului, a adoptat o Rezolutiune care consfinteste unirea tuturor romanilor din Transilvania, intreg Banatul (cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare) si Tara Ungureasca (Crisana, Stmar si Maramures) cu Romania.

• Rezolutia votata de Marea Adunare Nationala, proclama: deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare, votul obstesc, egal si secret pentru ambele sexe, desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire, reforma agrara radicala. Legea Unirii a fost ratificata prin Decretul-lege Nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de catre regale Ferdinand I si votata de Adunarea Deputatilor in sedinta din 29 decembrie 1919, in unanimitate.

• Inainte de Revolutia din 1989, Ziua Nationala a Romaniei a fost sarbatorita in trei zile diferite.• Prima, la 10 Mai, celebra trei evenimente importante pentru istoria noastra:• -Depunerea juramantului de Regele Carol I in fata Parlamentului ( la 1866)• -Proclamarea Independentei (1877)• -Ridicarea Romaniei la rangul de Regat ( la 1881,prin incoronarea lui Carol I ca rege)• A doua , la 23 August, dupa 1947, z ice omagia ,,revolutia de eliberare cu mafifestari grandioase, pregatite cu luni

intregi in avans, in orase sau pe stadioane, cu defilari si parade la care luau parte pionierii si utecistii.• A treia, dupa 1989, pe 1 Decembrie, sarbatoreste Marea Unire. In aceasta zi se organizeaza spectacole, concete,

conferinte. Aceasta zi se sarbatoreste si de catre comunitatile de romani din alte tari.

Mihai Eminescu • Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești -

d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

• “Murind cu spiritul la 33 de ani , Eminescu a lasat o opera alcatuita dintr-un volum de poezii si putina proza , facand impresia a fi voit sa cultive in deosebi poemul scutrt . Dar rasfoirea manuscriselor sale ne dazvaluie un Eminescu plasmuind mari compoizitii lirice si dramatice , un poet cu nazuinta grandiosului si aorganicului ca si Goethe “

• ( G. Calinescu , Opera lui Mihai Eminescu , I Bucuresti , Ed. pentru literatura , 1969)• “Intradevar , cel mai mare geniu roman , Mihai Eminescu , era in acelasi timp , unul dintre

oamenii cei mai culti ,un adevarat om universal . De la filozofie la lingvistica , de la economie politica la folclor si la ocultism , pe toate le-a parcurs , avid de o stiinta enciclopedica si profunda , in acelasi timp . Si totusi creatiile sale , pastrand adesea chiar si forma poeziei populare , exprimand intr-o forma desavarsita geniul poporului roman. Creatiile lui Eminescu au castigat un loc insemnat in istoria literaturii mondiale , tocmai pentru ca nuerau o reluare a operei straine , ci pentru ca aveau o nota originala si inedita . “

• ( Mircea Eliade , Studiu de etnologie si metodologie , Iasi , Ed. Junimea , 1992 )

Ana Aslan• Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii

ai Sofiei și ai lui Mărgărit Aslan, o familie de intelectuali. Urmează cursurile colegiului Romașcanu dinBrăila. La 13 ani își pierde tatăl. Familia Aslan părăsește orașul natal și se mută la București. În 1915, Ana absolvă Școala Centrală din București. La 16 ani, visează să ajungă pilot și chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol - Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei și se înscrie la Facultatea de Medicină.

• În timpul Primului Război Mondial, îngrijește soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, absolvă Facultatea de Medicină. Este numită preparator la clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care o îndrumă și în alcătuirea tezei de doctorat.

• Urmează o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.

Nicolae Grigorescu• Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil al lui Ion și al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare

tatăl, familia se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătușe. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani. În 1856 realizează compoziția istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.

• În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția.

• Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația pictorală prin asimilarea experienței unor artiști ca Millet, Corot, Gustav Courbet și Théodore Rousseau. Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor. În cadrul "Expoziției Universale" de la Paris (1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără țigancă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena. În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.

• Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii1891 și 1904. Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează potrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

• Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

• Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

• Cu o formație în care se recunoaște filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereții, și, deopotrivă, experiențele impresioniștilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi și după dispariția artistului. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat, creația sa inaugurînd astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.

Aurel Vlaicu • A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăștie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”,

luându-și bacalaureatul la Sibiu în 1902.• Și-a continuat studiile inginerești la Universitatea din Budapesta și la Ludwig-Maximilians-Universität München,

în Germania, obținându-și diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binținți unde construiește un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de laAspern, Austria. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912 42 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care si Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:

• „Minunate și curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit..”

• La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

• În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectueaza câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.

George Enescu• George Enescu s-a nascut in 19 august 1881, la Liveni - judetul Botosani. El era al optulea copil al parintilor sai, Costache si Maria Enescu, dar

ramasese singurul, fiindca dintre ceilalti, doi murisera la o varsta foarte frageda, iar ceilalti cinci fusesera secerati de o molima in 1878. Enescu a cunoscut din copilarie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Niculae Chioru. Intre anii 1888 si 1893 a studiat la Conservatorul din Viena cu Joseph Hellmesberger (vioara) si Robert Fuchs (compozitie). Se încadreaza rapid în viata muzicala a Vienei, concertele sale în care interpreteaza compozitii de Johannes Brahms, Pablo Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelsohn-Bartholdy, entuziasmând presa si publicul, desi avea doar 12 ani. Dupa absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îsi continua studiile la Conservatorul din Paris - 1893 si 1899, cu Andre Gelalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faure (compozitie), precum si cu M.P.J. Marsick (vioara). Din primii ani ai secolului XX dateaza compozitiile sale mai cunoscute, cum sunt cele doua Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestra (1903), prima sa Simfonie de maturitate (1905), Sapte Cântece pe versuri de Clément Marot (1908). Activitatea sa muzicala alterneaza întreBucuresti si Paris, întreprinde turnee în mai multe tari europene, având parteneri prestigiosi ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier, Richard Strauss. În timpul Primului Razboi Mondial ramâne în Bucuresti, dirijeaza Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima data în auditie integrala în România), compozitii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum si creatiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestra Nr. 2 (1915). În acelasi an are loc prima editie a concursului de compozitie George Enescu. Dupa razboi îsi continua activitatea împartita între România si Franta. De neuitat au ramas interpretarile sale a Poemului pentru vioara si orchestra de Ernest Chausson si ale Sonatelor si Partitelor pentru vioara solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe calatorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) si New York (1938). Activitatea sa pedagogica capata deasemenea o importanta considerabila. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin. Acesta din urma, virtuoz cu o profunda cultura umanista, a pastrat un adevarat cult si o profunda afectiune pentru Enescu, considerându-l parintele sau spiritual. "Pentru mine, Enescu va ramâne una din veritabilele minuni ale lumii. Caracterul sau si figura sa sunt gravate în sufletul meu ca un arbore sau un munte din Sinaia. Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete" (Yehudi Menuhin). Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice si profesionale romanesti. Chiar si in lucrarile in care se manifesta influenteale muzicii germane sau franceze, ori in acelea al caror continut nu presupune neaparat forma nationala, ca de pilda, Suita I "in stil clasic" pentru pian sau opera "Oedip", se vadeste legatura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori descreta, alteori destul de evidenta, a formelor modale, ritmice, intonationale, ale acestuia. Enescu a pus temeliile simfonismului nostru, deschizandu-i largi perspective.

Toma Caragiu • S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa,

provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiuneaEpir.• Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.

Actorul va declara mai târziu:• „...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”—Toma Caragiu• Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945.• Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În

vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949).

• Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmadopus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

• La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani.

• La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.

• În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri.

• În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.• A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.• A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului

său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț.• Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

Eu ma mandresc ca sunt roman de Oancea Silvia Larisa

Eu ma mandresc ca sunt roman !Cu dragoste in suflet spun, Si mereu va fi asa,Romania e tara mea !

Acum 93 de ani, Ne-am infratit noi toti romaniiFormand un singur, singur stat Ce pan-acum a rezistat.

Cu multi artisti si scriitoriNoi ne mandrim de-a pururea;Pe unde-au fost, au prezentatTara lor cu mult, mult drag

Multi eroi noi am avut, Pe care inca ii cinstim,Si vor urma atat de multi,Incat de ei sa ne-amintim.

Poti fi ungur, poti grec, poti fi german sau polonezPoti fi sarac, poti fi bogat,Pentru noi poti fi oricum !Noi te primim in randul nostruAsa cum esti tu in al vostru.

Chiar daca esti batjocorit , injurat sau injosit ,Incearca tu sa schimbi ceava :Nu te-njosi la fel ca el,Fa-l sa-si doreasca altceva .

Incearca tu , fa o lume mai buna ! Sa fim cu totii impreuna , Uniti la bine si la greu In Romania sa traim mereu !

Romania, te iubesc ! de Buhoi Ana-Maria

In vazduhuri departate, Printre crengile lasateSe gasesc mai colorate,Steagurile tarii noastre.

In Romania invetiSa copilaresti, sa cresti, sa-

mbatranestiIn Romania noi vom fi si nu

vom regreta Caci Romania e a noastra si

noi vom fi in ea

Apele varsand in vale,Spuma valurilor tematoareSi poate lumea sa tot zica, Sunt roman si nu mi-e frica

Si cand noaptea iar se lasa,Si privim noi iar pe cerSi cand iar ne amintim Romania. Te iubim !

Sunt mandru ca sunt roman ! de Borla Alexandra Elena

S-a dus departe visul de izbandaA celor care tara vor s-o vandaCaci niciodata pe pamant roman Nu vom rabda s-avem strain

stapan

Pana cand sa creada lumeaC-orice dor de libertate a pierit,

s-a stins in voi Nu sunteti satui de rele,N-ati avut destui stapani ?!

Faceti lumea sa priveasca Spre Campia RomaneascaUnde cete de romani Vor sa fie toti frati buni.

Toata Romania e pe stradaCa lumea sa stie si sa vadaCa e ziua Principatelor Romane,Zi ce mereu in mintea noastra

va ramane

In zarea cea indepartataSe vede stralucind o stea, O petala colorata pe o harta-

ntunecataAsta-i Romania mea !

Si privind la bolta-naltaVad o luna-ndepartata,Si privind in sus, spre cer,Vad o stea, vad tara mea.

1 Decembrie de Giurgiu Andrada

Azi, la Alba Iulia,E mare sarbatoare.Romani,din toata tara,Sosit-au cu ardoare.

Cu multa bucurie, In sufletele lor,Pornesc o hora mareSi flutura un tricolor.

E intai Decembrie !Luati-va de mana Si haideti sa cantam:„Hai sa dam mana cu mana” !

Sunt mandru ca sunt roman ! de Pop Larisa Ioana

Azi, cu multa voie buna,Mi-am luat manusile-n

mana,Si micutul tricolor,Sa flutur cu el de zor.

1 Decembrie a sositNoi spre oras am pornit,Parada vrem sa inceapa, Sa nu se lase-asteptata.

Multi oameni, copii, adulti, Au venit cu drag aici,Sa manance cativa miciSi sa fie fericiti.

Nici unde nu-i ca acasa,Cu sarmalute pe masa, Cu palincuta de prune, Toata lume poate spune: Sunt mandru ca sunt

roman !

Realizat de :

Clasa a VII-a A :Nemes Ariadna Oancea Silvia Larisa

Borla Alexandra Elena Buhoi Ana-Maria Giurgiu Andrada

Clasa a V-a D : Pop Larisa Ioana