TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

(1.2) NORMA JURIDICĂ

4. Clasificarea normelor juridice

Criterii:

1. al ramurii de drept sau al obiectului reglementării juridice şi al metodelor de reglementare. În baza acestui criteriu, distingem norme juridice:

a. de drept civil;b. de drept penal; c. de drept administrativ; d. de drept constituţional; e. de drept comercial, etc.

2. al forţei juridice a actului normativ în care este cuprinsă norma juridică. Vom avea norme cuprinse în:

a. legi (actul normativ elaborat de parlament şi care are forţă juridică supremă);

b. hotărâri guvernamentale sau ordonanţec. decizii (acte normative elaborate de organele administraţiei locale, care au

o sferă de aplicabilitate limitată la nivelul întinderii competenţei teritoriale o organului respectiv (judeţ, oraş, municipiu, comună);

3. al structurii logice (are în vedere modul de cuprindere a părţilor structurale analizate), normele juridice putând fi:

a. complete când cuprind în articolul din actul normativ toate părţile constitutive; şi

b. incomplete, care pot fi i. norme de trimitere; şi ii. norme în alb (diferenţa între aceste două norme constă în faptul că

normele de trimitere se completează cu norme din acelaşi act normativ sau din alte acte normative, pe când normele în alb se vor completa cu dispoziţii din acte normative ce urmează să apară);

4. al sferei de aplicare a lor, iar normele juridice se clasifică în: a. norme generale (au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un domeniu

sau într-o ramură de drept);b. norme speciale (sunt aplicabile unei sfere restrânse de relaţii, derogând de

la dreptul comun);c. norme de excepţie (completează normele generale sau speciale, fără ca

excepţia prevăzută să fie considerată a aduce atingere ordinii de drept);

5. al gradului şi intensităţii incidenţei, după care se disting: a. normele–principii denumite şi norme cardinale. Aceste norme sunt

cuprinse de obicei în Constituţii, în Declaraţii (cum ar fi Declaraţia

universală a drepturilor omului), sau sunt deduse pe cale de interpretare, ca principii generale de drept. Aceste norme se impun, faţă de celelalte cu o forţă de valabilitate mult mai evidentă apărând ca adevărate postulate juridice.

b. în raport cu acestea, celelalte norme ale dreptului pozitiv, apar ca mijloace normative care asigură traducerea în limbajul specific al dreptului, a cerinţelor fundamentale de reglementare a ordinii sociale;

6. al modului de reglementare a conduitei, iar normele juridice se clasifică în norme onerative; norme prohibitive; şi norme permisive. Ca principiu, este permis tot ceea ce legea nu interzice;

7. normele organizatorice, categorie în care sunt incluse normele care privesc organizarea instituţiilor şi organismelor sociale. Prevăd:

a. modul de înfiinţare; b. scopurile; c. competenţele; d. relaţiile cu alte instituţii;

8. normele punitive şi normele stimulative. Această diferenţiere de grupare are ca temei un criteriu impus de sociologia juridică şi anume:

a. sancţiunea negativă – pedeapsa juridică, ce conferă caracterul punitiv al normei, şi

b. sancţiunea pozitivă – un sistem articulat de stimulente care asigură, paralel cu pedeapsa, eficacitatea normei de drept (distincţii, decoraţii, recompense, etc.).

2