of 22/22
1. COMUNICAREA 1. COMUNICAREA Din perspectiva teoriei informaţiei, comunicarea este un proces de transmitere şi, implicit, de receptare a unui mesaj, exprimat prin limbajul articulat sau prin coduri nonverbale (limbajul imagistic al picturii, al sculpturii, al cinematografiei, limbajul simbolic al muzicii, limbajul figural-dinamic al coregrafiei, limbajele ştiinţelor, limbajele de programare etc.); Comunicarea înseamnă „transferul de informaţie prin intermediul mesajelor” (Pierre Guiraud). Comunicarea lingvistică se întemeiază pe codul convenţional al limbii, care constă într-un „fond comun şi relativ stabil de unităţi lingvistice” (Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul ) şi o serie de reguli flexionare şi combinatorii relativ fixe. Cuvântul este un semn lingvistic prin care se creează o relaţie de interdependenţă convenţională între un semnificant şi un semnificat (referent), o unitate semnificativă minimală de tip ternar, realizată simultan ca: a. unitate fonetică (un complex sonor stabil); b. unitate gramaticală (paradigma formelor flexionare / a modelelor combinatorii în enunţ); c. unitate semantică (sens denotativ, sensuri conotative; relaţii semantice cu alte cuvinte). Enunţul, „produs final al activităţii verbale, formă de bază a comunicării umane [...] este o realizare particulară, o combinaţie inedită care nu face parte, ca atare, din inventarul de unităţi constituind sistemul limbii date.” (Gramatica limbii române, vol. II, Enunţul) Structurarea enunţului este determinată de factori multipli: referentul, informaţia transmisă (tema 1 şi rema 2 enunţului), situaţia de comunicare, caracteristicile participanţilor la actul comunicativ, codul socio- cultural, circumstanţele comunicării (coordonatele spaţio-temporale) etc. Textul (etimonul latinesc „textus” înseamnă ţesătură) este definit ca „o unitate funcţională de ordin comunicaţional, având caracter autonom, închis” (H.F. Plett), un „macro-semn” (E.Coşeriu) caracterizat prin: coeziune sintactică (mecanisme lingvistice care asigură unitatea secvenţelor textuale); coerenţă semantică (enunţurile au acelaşi referent / sunt „co- referenţiale”; sensul global al textului „aduce întotdeauna un supliment de semnificaţie” – Dicţionar de ştiinţe ale limbii). 1 Tema (în engleză, topic) unui enunţ este „obiectul despre care vorbeşte locutorul" (Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer, Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului); este o informaţie cunoscută deopotrivă emiţătorului şi receptorului. 2 Rema enunţului (în engleză comment) este o informaţie necunoscută receptorului, element nou, de originalitate a viziunii emitentului. „Comentariul sau rema este informaţia pe care locutorul o transmite în legătură cu tema" (Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer, op. cit). 1

1_Comunicarea Si Stilurile Function Ale

  • View
    780

  • Download
    10

Embed Size (px)

Text of 1_Comunicarea Si Stilurile Function Ale

1

1. COMUNICAREA Din perspectiva teoriei informaiei, comunicarea este un proces de transmitere i, implicit, de receptare a unui mesaj, exprimat prin limbajul articulat sau prin coduri nonverbale (limbajul imagistic al picturii, al sculpturii, al cinematografiei, limbajul simbolic al muzicii, limbajul figuraldinamic al coregrafiei, limbajele tiinelor, limbajele de programare etc.); Comunicarea nseamn transferul de informaie prin intermediul mesajelor (Pierre Guiraud). Comunicarea lingvistic se ntemeiaz pe codul convenional al limbii, care const ntrun fond comun i relativ stabil de uniti lingvistice (Gramatica limbii romne, vol. I, Cuvntul ) i o serie de reguli flexionare i combinatorii relativ fixe. Cuvntul este un semn lingvistic prin care se creeaz o relaie de interdependen convenional ntre un semnificant i un semnificat (referent), o unitate semnificativ minimal de tip ternar, realizat simultan ca: a. unitate fonetic (un complex sonor stabil); b. unitate gramatical (paradigma formelor flexionare / a modelelor combinatorii n enun); c. unitate semantic (sens denotativ, sensuri conotative; relaii semantice cu alte cuvinte). Enunul, produs final al activitii verbale, form de baz a comunicrii umane [...] este o realizare particular, o combinaie inedit care nu face parte, ca atare, din inventarul de uniti constituind sistemul limbii date. (Gramatica limbii romne, vol. II, Enunul) Structurarea enunului este determinat de factori multipli: referentul, informaia transmis (tema1 i rema2 enunului), situaia de comunicare, caracteristicile participanilor la actul comunicativ, codul socio-cultural, circumstanele comunicrii (coordonatele spaio-temporale) etc. Textul (etimonul latinesc textus nseamn estur) este definit ca o unitate funcional de ordin comunicaional, avnd caracter autonom, nchis (H.F. Plett), un macro-semn (E.Coeriu) caracterizat prin: coeziune sintactic (mecanisme lingvistice care asigur unitatea secvenelor textuale); coeren semantic (enunurile au acelai referent / sunt co-refereniale; sensul global al textului aduce ntotdeauna un supliment de semnificaie Dicionar de tiine ale limbii). Textul i definete identitatea prin modul specific de convergen a celor patru dimensiuni constitutive: dimensiunea fonematic (textul lingvistic actualizeaz limba sau prin semne vocal-articulate, ca text oral, sau prin semne grafice, ca text scris); dimensiunea semantic (orice text lingvistic are finalitate cognitiv i comunicativ, are un sens prin actualizarea unui referent); dimensiunea sintactic (orice text lingvistic este un ansamblu organizat de semne uniti lexicale, uniti sintactice n baza unor relaii sintactice); dimensiunea stilistic (orice text lingvistic are o identitate specific, purtnd amprenta emitorului i a coordonatelor principale ale situaiei de comunicare timp, spaiu, cultur) [cf. Dumitru Irimia, Introducere n stilistic]. Textul literar se difereniaz de textele nonartistice prin referentul ficional autonom n raport cu realitatea obiectiv, prin degrevarea limbajului de scopurile pragmatice, substituite de finaliti estetice, prin constituirea nivelurilor multiple de semnificare. Semantica n mai multe trepte (I. Lotman) a textului artistic se reveleaz ns numai prin interferena contextului stilistic (un model [pattern] lingvistic ntrerupt de un element care este imprevizibil, contrastul rezultat fiind un stimul stilistic M.Riffaterre) i a contextului comunicaional care presupune cooperare ntre actanii comunicrii artistice, conducnd spiritul de la aspectul cognitiv, raional, la cel al reprezentrii, al sensibilizrii [...], cultivnd ambiguitatea i antrenarea receptorului ntr-o participare la problematizarea situaiilor prezentate (Bogdan Prvu, Dicionar de genetic literar).1

2

Tema (n englez, topic) unui enun este obiectul despre care vorbete locutorul" (Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer, Noul dicionar enciclopedic al tiinelor limbajului); este o informaie cunoscut deopotriv emitorului i receptorului. Rema enunului (n englez comment) este o informaie necunoscut receptorului, element nou, de originalitate a viziunii emitentului. Comentariul sau rema este informaia pe care locutorul o transmite n legtur cu tema" (Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer, op. cit).

2 Tipurile principale de texte sunt textul literar (ficional) i textul nonliterar / nonficional,

difereniate prin:

Caracter nonficional Caracter Texte de grani ficional Referent real, creditabil sau Referent ficional, imaginar caracter nonficional (dicotomia adevrat / fals, irelevant) necreditabil (adevrat / fals ) referent real, creditabil Instane reale i ficionale Instanele comunicrii: reale funcie informativ i estetic Funcia principal: poetic Funcia principal: informativ mrci stilistice i subiective Scopul comunicrii: estetic Scopul comunicrii: pragmatic discurs personalizat Limbaj artistic, cu rol stilistic Limbaj comun, rol instrumental (jurnal literar, memorii, Utilizarea sensurilor conotative Termeni preponderent denotativi eseu literar) Caliti particulare ale stilului Caliti generale ale stilului Registre stilistice diverse Registre stilistice convenionale

Texte nonliterare

Texte literare

2. ELEMENTELE SITUAIEI DE COMUNICARE LINGVISTIC Situaia de comunicare verbal (lingvistic) este definit ca sum a circumstanelor n care se produce transmiterea informaiei sau schimbul de informaii, adic enunarea (oral sau scris). Ansamblul circumstanelor implic mai multe componente: cadrul fizic (locul i momentul enunrii) i cel social (scopurile comunicrii, statutul social i relaiile dintre interlocutori, reprezentrile i codurile socio-culturale etc.), supoziiile3 i presupoziiile4. Conform teoriei lui Roman Jakobson, elementele implicate ntr-o situaie de comunicare verbal sunt: emitorul (locutorul), destinatarul (receptorul, interlocutorul), mesajul, contextul (circumstanele i referentul), codul, contactul (canalul). 1. contextul social: identitatea, statutul social al interlocutorilor; locul i timpul comunicrii 2. contextul psihologic: supoziiile, inteniile, opiniile, orizont de ateptare al interlocutorilor 3. contextul lingvistic: referentul / temele.

CONTEXT

- actant n procesul comunicrii - cel care produce mesajul prin codificarea unei informaii; - principalul rol actualizat n cursul unei conversaii.

EMITOR

- secven enuniativ prin care se transmit informaiile codificate.

MESAJ

- actant n procesul comunicrii - destinatarul, cel ce primete mesajul i l decodeaz; - rol n conversaie, comple-mentar celui de emitor.

RECEPTOR

sistem - mijloc material convenional de prin care se semne i reguli transmite combi-natorii mesajul; utilizat pentru - suport fizic al elaborarea unui contactu-lui 3 mesaj. servete drept premis ipoteticcomunicaional. (NODEX). supoziie presupunere, ipotez; Enun care pentru alte enunuri4

COD

CANAL

presupoziie n teoria comunicrii termenul desemneaz deducii logice, relaii de sens implicite, determinate de elemente lexicale sau morfo-sintactice ale enunului; Conceptul desemneaz acele ipoteze n afara crora un enun nu apare ca raional (Dicionar de tiine ale limbii, Ed. Nemira, Bucureti, 2005)

3

3. FUNCIILE COMUNICRII VERBALE Principalele funcii ale limbajului sunt funcia de comunicare (capacitatea de a transmite informaii

/ idei i de a exprima atitudini i afecte) i funcia social, care const n realizarea unor relaii interpersonale. Comunicarea interpersonal prin limbaj prezint un grad mare de complexitate, determinat de procesele de codificare (aciune a emitorului) i decodaj (act al receptorului), precum i de elementele situaiei de comunicare. n relaie cu fiecare dintre aceste elemente, Roman Jakobson (Probleme de stilistic) propune ase funcii: emotiv, conativ, poetic, referenial, metalingvistic i fatic. Aceste funcii nu sunt activate izolat, ci sunt solidare, fiecare mesaj avnd ns o funcie predominant. De exemplu, comunicrile n stilul tiinific sunt dominate de funcia referenial / informativ, n timp ce n comunicarea artistic prevaleaz funcia poetic. 1. FUNCIA EMOTIV / EXPRESIV / REFLEXIV centrat pe EMITOR capacitatea emitorului de a personaliza discursul, de a se exprima clar, logic, nuanat; capacitatea mesajului de a semnala, dincolo de inteniile i voina emitorului, date despre personalitatea acestuia; prin bogia i diversitatea vocabularului, prin tonul i ritmul vorbirii, prin corectitudinea enunurilor se dezvluie informaii despre: gradul de instruire, mediul social, informaia cultural, atitudinea etc.; mrci2. FUNCIA CONATIV / I verbal i pronominal, interjecii, intonaia discursive: persoana PERSUASIV / RETORIC focalizat pe RECEPTOR Denot /capacitatea etc. interogativ exclamativ mesajului de a realiza un contact, o conexiune

mrci discursive: persoana a II-a (verbe, pronume), cazul vocativ (substantive, adjective), verbe la imperativ, intonaiaCOGNITIV / vizeaz interogativ 3. FUNCIA REFERENIAL/ DENOTATIV/ exclamativ etc. CONTEXTUL Capacitatea enunurilor de a transmite informaii, prin apelul la un cod cunoscut interlocutorilor; Denot capacitatea de a exprima ansamblul factorilor care, dincolo de sensurile enunurilor, afecteaz / modeleaz semnificaia acestora (situaia de comunicare locul, momentul i relaia de comunicare dintre interlocutori); mrci discursive: prezena deicticelor termeni ce denot elemente ale situaiei de comunicare: cuvinte care numesc spaiul, timpul (aici, 4. aproape, acum, ieri/ etc.) i persoanele implicate n dialog direct sau FUNCIA POETIC STILISTIC / ESTETIC orientat asupra MESAJULUI indirect (pronume enunurilor de a actualiza resursele expresive Vizeaz capacitatea/ adjective demonstrative, pronume personale / de / politee etc.) registrele stilistice ale limbii. n comunicarea nonartistic, acioneaz numai la nivelul expresiei genernd exprimri plastice. Comunicarea artistic activeaz funcia poetic la nivelul expresiei i la nivel semantic, instituind limbajul poetic ca sistem autonom de semne care confer valoare estetic discursului, chiar i n cazul gradului 5 . F U N C I A F A T I C vizeaz CANALUL de COMUNICARE zero al scriiturii (Roland Barthes). Denot capacitatea de a controla i menine contactului dintre partenerii de dialog. Verificarea modului de funcionare a contactului dintre instanele comunicrii orale se realizeaz de obicei prin secvene textuale de tipul: Alo, mai eti pe fir?; M nelegi?; Ai auzit? etc. mrci textuale n comunicarea scris: Atenie! Ei, bine; S vedei ce s-a 6 . F U N ntmplat. etc. A L I N G V I S T I C este orientat spre COD CIA MET Se refer la domeniul semantic, la codurile lingvistice, culturale, estetice (seturi de norme, de reguli i convenii) prin care se instituie coerena semantic a textului. Urmrete acordul interlocutorilor asupra semnificaiei termenilor i se realizeaz prin metalimbaj (enunuri care se refer la limbaj / transmit informaii despre un anumit cod). mrci textuale: enunuri interogative (Nu neleg, la ce te referi? Ce nelegi tu prin metatext? etc.) sau prin enunuri explicative (Nu se spune nu f, ci nu face. Pre este un arhaism fonetic. etc.)

ntre cei care dialogheaz Este realizat explicit prin enunuri orientate spre receptor, prin apelative nominale/ generice;

Funciile comunicrii

4

4. TIPURI DE COMUNICARE LINGVISTIC Tipologia situaiilor de comunicare verbal este determinat de circumstanele producerii i

transmiterii mesajului, de scopul i funcia sa predominant: comunicare formal / informal, comunicare scris / oral. Spre deosebire de comunicarea scris care apeleaz la resurse verbale i grafice pentru codificarea informaiei, comunicarea oral adaug mijloacelor lingvistice, modaliti paraverbale (intonaie, accente afective, pauze expresive, ritm etc.) i nonverbale (gestica, mimica). Schema tipurilor de comunicare poate fi urmtoarea:

CO MU NI CAR EA

ORALLITERAR NONLITERAR

SCRISNONLITERAR LITERAR

Literatura popular

STILUL OFICIAL STILUL TIINIFIC TIINIFIC OFICIAL

Literatura cult

Alocuiune, toast, intervenie, discurs, dezbatere, pledoarie etc.

Cerere, proces-verbal, text legislativ, referat, CV, coresponden oficial

Sesiuni de comunicri tiinifice: disertaie, expunere, prezentare

Tratat, lucrare tiinific, articol, studiu referat, prospect tehnic, dicionar etc.

STILUL PUBLICISTICMijloace audiovideo: dezbatere public, masa rotund, tire, reportaj, interviu etc. Articol, editorial, cronic, foileton, anun, reportaj, interviu, recenzie, reclam etc.

STILUL COLOCVIALConversaia uzual: dialogul, monologul Corespondena particular, jurnal, bilet, noti, telegram etc.

5 . STILUL. CALITI GENERALE I CALITI PARTICULARE ALE STILULUI STILUL (lat. stylus condei, compoziie) este maniera individual sau colectiv de a personaliza mesajul (oral sau scris) prin actualizarea n discurs a unor forme de expresivitate lingvistic; poate fi definit ca rezultatul combinrii dintre alegerea pe care orice discurs trebuie s-o fac dintr-un anumit numr de disponibiliti aparinnd limbii i variaiile pe care le introduce n raport cu aceste disponibiliti. (Jean-Marie Schaeffer). Lingvistul Ion Coteanu l definete ca actualizare contient a unor mijloace lingvistice n vederea atingerii unor anumite eluri ale exprimrii. S t i l u r i l e s u p r a i n d i v i d u a l e sau de grup sunt condiionate de factori socioculturali (mediul social, vrst, ocupaie, nivel cultural, afiniti intelectuale i spirituale etc.) i de situaia de comunicare (oficial / familiar). Particularitile stilului se identific prin raportare la o categorie ideal, limbajul-standard care presupune eliminarea a tot ce n vorbire este total inedit variant individual, ocazional sau

5

momentan , pstrnd aspectele comune n fenomenele lingvistice considerate drept model (Eugen Coeriu, Sistem, norm i vorbire). Calitile generale ale stilului sunt: claritatea, corectitudinea, precizia, proprietatea i puritatea. a. CLARITATEA const n formularea limpede a enunurilor, ntr-o succesiune logic a ideilor care trebuie s fie explicite, evitnd termeni ambigui sau construcii sintactice echivoce (dezambiguizarea prin context a cuvintelor polisemantice i a celor cu sensuri conotative). Supralicitarea claritii: excesul explicativ determin redundana sub forma truismului (enunarea unor adevruri arhicunoscute), a pleonasmului (NODEX: Eroare de exprimare constnd n folosirea paralel a unor cuvinte sau expresii identice sau apropiate ca sens) sau a tautologiei (greeal constnd n repetarea unui cuvnt sau a unui derivat al su cu schimbarea funciei sintactice). Absena claritii genereaz obscuritatea (enunuri care nu pot fi nelese din cauza unor formulri confuze, a unor termeni necunoscui sau a unor construcii sintactice neobinuite), nonsensul (contradicie logic ntre termenii enunului), paradoxul (afirmaie contrar unei opinii general acceptate). Abateri expresive, cu funcii stilistice: n proz i dramaturgie reprezint surse ale comicului de limbaj; n poezie, ermetismul este consecina utilizrii unor metafore totale, nchise, a limbajului autoreferenial etc. b. CORECTITUDINEA rezid n respectarea normelor limbii literare actuale, la toate nivelurile: ortoepic, ortografic i de punctuaie, morfosintactic, lexical-semantic i stilistic-textual. Hipercorectitudinea (hiperurbanismul) se manifest prin modificri fonetice, grafice sau flexionare determinate de false analogii cu serii de cuvinte mprumutate dintr-o anumit limb (hiperfranuzismele, hipergermanismele etc.) Abateri frecvente: anacolutul (discontinuitate sintactic generat de suspendarea unei construcii iniiale continuate cu o construcie diferit), dezacordul sau alt tip de greeal sintactic (solecismul). Abateri expresive, cu funcii stilistice: licenele poetice sunt mrci ale unui registru stilistic (popular, regional, oral etc.) sau sunt determinate de constrngeri formale, prozodice. c. PRECIZIA vizeaz coeziunea textului, realizat prin selectarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea cu acuratee a ideilor sau a sentimentelor. Supralicitarea preciziei poate conduce la indeterminare contextual a unor idei / concepte, la enunuri incomplete. Lipsa preciziei are ca rezultat prolixitatea (enunuri complicate, cu reluri sau divagaii care pierd din vedere ideea central) ori digresiunea (devierea discursului de la ideile principale nlocuite cu idei derivate, fr relevan). Abateri expresive, cu funcii stilistice: limbajul prolix poate avea rol n caracterizarea personajelor iar digresiuni care iau forma construciilor incidente sau a notaiilor parantetice pot avea rol stilistic. d. PROPRIETATEA const n realizarea concordanei dintre coninut i expresie, dintre scopul comunicrii i inteniile emitorului prin selectarea celor mai potrivite mijloacele lingvistice (cuvinte, sensuri, forme, structuri). Caracterul impropriu al termenilor, al sintagmelor sau al construciilor sintactice determin ntrebuinarea nepotrivit ntr-un context dat a unui cuvnt dintr-o serie sinonimic, a unor expresii / sintagme sau a unor construcii inadecvate, specifice altui stil funcional sau altui registru stilistic. Abateri expresive, cu funcii stilistice: n textul literar, folosirea unor cuvinte / sintagme improprii ntr-un anumit context determin un transfer de sens care le

6

confer valoare metaforic / metonimic etc.; amestecul variantelor funcionale determin variaia stilistic relevant pentru literatura postmodernist, de exemplu. e. PURITATEA are n vedere corectitudinea ideomatic realizat prin utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literar, consacrate prin uz / prin tradiie literar. Absena puritii genereaz erori fonetice: proteza (adugarea unui sunet iniial: almi, a scobor ), afereza (elidarea unui sunet iniial sau a unei silabe: 'coperi, 'fetanie), epenteza (inserarea unui sunet n interiorul cuvntului: indentitate), sincopa (dispariia unui sunet median: deli'cvent) etc. La nivel lexical, lipsa puritii se manifest prin utilizarea unor cuvinte insuficient cunoscute (arhaisme, argotisme, neologisme) care produc blocaje n comunicare. Abateri expresive, cu funcii stilistice: n comunicarea artistic, categoriile lexicale istorico-sociale au valoare expresiv, marcnd diverse registre stilistice (arhaic, argotic, popular, cult etc.). Caliti particulare ale stilului: concizia, cursivitatea, oralitatea, armonia etc. a. CONCIZIA vizeaz o maxim concentrare a discursului realizat prin selectarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimrii ideilor sau sentimentelor. Este definitorie pentru discursul (oral sau scris) care ilustreaz stilul tiinific, stilul oficial-administrativ i, frecvent, stilul publicistic. Mrci lingvistice: prezena unor enunuri eliptice, a formelor lexicale i gramaticale sintetice n locul celor analitice. b. CURSIVITATEA are n vedere fluena comunicrii, realizat prin succesiunea logic a ideilor i prin nlnuirea secvenelor / a unitilor formale care compun discursul. Aceast calitate particular poate fi identificat n diverse texte de tip argumentativ, demonstrativ sau informativ, n dialoguri (orale sau scrise, inclusiv n dialogul dramatic) n opere literare de formul clasic / tradiional etc., caracterizate prin coeziune la nivel sintactic i coeren n plan semantic. Mrci textuale: prezena conectorilor5, a recurenei de tip anaforic6 sau cataforic7, utilizarea parafrazei, a paralelismului. c. ORALITATEA const n preluarea unor forme fonetice i lexico-gramaticale, n utilizarea unor procedee discursive i expresive specifice limbii vorbite ntr-o anumit zon lingvistic / ntr-un anumit mediu social. Este o calitate particular a discursului colocvial; este definitorie pentru registrul stilistic utilizat de scriitorii care creeaz iluzia autenticitii prin selectarea i stilizarea variantelor vorbite ale limbii. Mrci lingvistice: utilizarea frecvent a discursului direct / indirect liber, marcat subiectiv i afectiv prin interjecii, formule de adresare, exclamaii, interogaii, pauze expresive etc.; prezena formelor sau a structurilor familiare, populare sau regionale: forme fonetice neliterare (elidarea, adugarea sau modificarea unor sunete; regionalisme fonetice etc.), forme lexicale specifice (termeni familiari, expresii i locuiuni populare, regionalisme, forme argotice etc.), forme gramaticale (viitorul colocvial, predominana coordonrii copulative, i narativ, topic afectiv, greeli de exprimare dezacord, anacolut etc.) d. ARMONIA vizeaz acordul perfect al unitilor compoziionale care alctuiesc textul. Se realizeaz prin echilibrul prilor / al secvenelor, prin fluen discursiv, prin coeren stilistic. Mrci textuale: principiul simetriei n structurarea textului (paralelism sintactic / narativ, circularitate, laitmotiv, refren etc.), prezena unor construcii sintactice recurente, a unor toposuri; n poezie, armonia se realizeaz i prin caden, ritm, rim.5

6

7

conector cuvnt sau sintagm cu rol joncional (conjuncii, adverbe) care asigur o legtur formal, logic i semantic ntre segmentele unui text anafra textual procedeu / mijloc de asigurare a coerenei textului prin reluarea unui cuvnt / cuvinte tematice la nceputul unor segmente textuale; termen anaforic cuvnt care reia o informaie sau care este reluat la nceputul unor secvene textuale catafra textual mijloc de asigurare a coerenei textului prin anticiparea unui cuvnt / a unor cuvinte; termenii cataforici sunt, de obicei, pronume sau adverbe deictice care preced substantivul-referent

7

Caliti particulare ale stilului beletristic; caracteristici ale limbajului artistic: ambiguitatea, expresivitatea, eufonia, sugestia, variaia stilistic etc. a. AMBIGUITATEA denot caracterul deschis al spaiului semantic al discursului, valorificarea valenelor de semnificare multipl ale unui cuvnt sau ale unei sintagme, ale unui enun sau ale ntregului text; este o trstur definitorie a limbajului artistic, fiind ns prezent, circumstanial, i n celelalte limbaje marcate subiectiv. O consecin a ambiguitii n textele literare este multiplicarea nivelurilor de semnificare i a codurilor culturale sau individuale de interpretare: Deschiderea sau ambiguitatea fundamental a oricrui text literar (mai ales cnd este relevat printr-un act de relectur) d criticilor posibilitatea s propun interpretri total competitive ale aceluiai text. (Matei Clinescu, A citi, a reciti). Eminesciana Od (n metru antic), de exemplu, este interpretat ca elegie de dragoste (Dimitrie Popovici), ca art poetic (un cntec de laud adus ideii de geniu poetic Perpessicius) i ca elegie existenial, de ctre Ioana Em. Petrescu care o numete rugciune de mntuire a celui care nu mai pstreaz nicio caracteristic romantic de erou sau de poet, a celui care reprezint, pur i simplu o imagine, prin nimic excepional, a condiiei umane. Mecanismele de producere a ambiguitii, mai frecvente n creaiile poetice, pot aciona la mai multe niveluri de structurare a textului: La nivelul opiunii estetice a scriitorului: simbolismul, ermetismul, intertextualitatea8 etc. cultiv deliberat ambiguitatea, amplificnd plurivocitatea specific tuturor creaiilor artistice. Aceast plurivocitate este caracteristic textului considerat ca totalitate, ea deschide o pluralitate de lecturi i construcii (Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutic). La nivelul constituirii viziunii artistice: referina cultural (simboluri, reprezentri, concepte etc. din domenii diverse ale culturii: Arhimede i soldatul de Radu Stanca, Ctre Galateea de Nichita Stnescu etc.) sau indeterminarea referentului ficional genereaz ambiguitatea, avnd drept consecin un cumul tematic (n poezia Evocare de Nichita Stnescu Ea era frumoas ca umbra unui gnd / ntre ape, numai ea era pmnt , pronumele ea poate conota iubita, iubirea, amintirea iubirii, poezia, tinereea, viaa etc., ceea ce determin suprapunerea temelor: tema iubirii i tema creaiei, a existenei umane / a vrstelor). La nivelul configurrii imaginarului poetic, utilizarea unor tehnici sau procedee artistice, precum tehnica sugestiei, a corespondenelor sau a simbolurilor plurisemnificative favorizeaz deschiderea lumii semantice a operei literare spre sensuri contextuale multiple (simbolul plumbului sau simbolurile cromatice n poezia bacovian, de pild). n sfera lexicului poetic: selectarea unor cuvinte polisemantice, instituirea unor jocuri de cuvinte (generate de fenomenul omonimiei, mai ales), multiplicarea sensurilor conotative, transferul de sens, deconstruirea locuiunilor, inovaii lexicale, metalimbaj9 etc. contribuie la crearea ambiguitii (de exemplu, poezia Frunz verde de albastru de Nichita Stnescu). Palierul sintaxei poetice are ca resurse de producere a ambiguitii topica afectiv, dislocrile sintactice, indeterminarea relaiilor sintactice, enunurile eliptice, ermetismul sintactic (I.Barbu, Timbru, Joc secund). Stratul morfologic induce ambiguitatea prin utilizarea exclusiv a structurilor nominale (ca n prima strof din Joc secund de I. Barbu), prin prezena proformelor10 (mai ales a pronumelui, n absena unui substantiv care s-i atribuie un coninut noional precis: El ncepe cu sine i sfrete cu sine. / Nu-l vestete nici o aur, nu-l / urmeaz nici o coad de comet Nichita Stnescu, Elegia ntia), prin schimbarea clasei morfologice (Saturn centurat n aparte, / Uran ca un tiv, / Neptun aditiv Ion Barbu, Paznicii) etc.8

intertextualitate procedeu prin care se insereaz ntr-un text un enun / o secven dintr-un alt text (ndeobte cunoscut), fr marcarea grafic a citatului; n sens larg, desemneaz relaia pe care fiecare text o stabilete cu texte preexistente, pe care le remodeleaz, absorbindu-le n propriul discurs. 9 metalimbaj Sistem lingvistic cu care se descriu i se analizeaz entitile i structura unei limbi (naturale). (NODEX) 10 pro-forme pri de vorbire al cror referent nu poate fi precizat dect prin raportare la contextul lingvistic, la o surs referenial; au valoare de pro-forme pronumele i adjectivele pronominale, adverbe deictice de loc sau de timp, numerale cu valoare substantival

8

La nivel stilistic, prezena unor alegorii, metonimii sau metafore absolute / totale (metafore nchise, construite n absena unei comparaii implicite, ale cror semnificaii nu pot fi dect aproximate n contextul stilistic) poate genera ambiguitatea (Ion Barbu, Timbru: Dar piatra-n rugciune, a humei despuiare / i unda logodit sub cer vor spune cum?). b. EXPRESIVITATEA are ca premis dimensiunea reflexiv a limbii, denotnd capacitatea limbajului de a reflecta, direct sau indirect, o realitate individual, un relief psihologic, un coninut sufletesc, adic fondul subiectiv al vorbitorului (Tudor Vianu, Dubla intenie a limbajului i problema stilului); majoritatea comunicrilor verbale (excepia este reprezentat de textele tiinifice i de cele oficial-administrative standardizate) are un coeficient de expresivitate spontan ori deliberat (Distingem n faptele de limb un nucleu al comunicrii i o zon nconjurtoare a expresivitii individuale T. Vianu, Cercetarea stilului). n cazul comunicrii artistice, se manifest nu numai la nivelul expresiei (ca n cazul discursului nonartistic), ci i la nivel semantic, fiind activat de funcia poetic a limbajului. Expresivitatea estetic este definit de ctre Dumitru Irimia drept capacitatea textului literar de a construi i revela universul specific de sensuri artistice i, concomitent, de a declana starea estetic. (Introducere n stilistic). Resursele expresivitii se situeaz n zona inovaiei stilistice, n care selectarea cuvintelor (dimensiunea paradigmatic) i combinarea lor n enun (planul sintagmatic) sunt determinate de raiuni artistice, de componenta imaginativ-creativ i afectiv care definesc personalitatea scriitorului (aceelai simbol cosmogonic vrtejul apelor primordiale este numit de Eminescu cuibar rotind de ape iar de Nichita Stnescu cerc de-a-dura, / cnd mai larg, cnd mai aproape / ca o strngere de ape, de exemplu). Indici textuali ai expresivitii sunt: asocieri neateptate de cuvinte, atipice n raport cu limbajul comun, modificri semantice induse prin contextul stilistic (sensuri conotative, contaminri, transfer de sens, ambiguizare, cumul intertextual etc.), construcii topice neobinuite, semnificarea elementelor grafice sau de punctuaie (aezare n pagin, pauze tipografice, puncte de suspensie, majuscule etc.), prezena imaginilor artistice, a simbolurilor, a figurilor de stil purttoare de numeroase valori expresive (T. Vianu). c. EUFONIA se manifest la nivelul fonetic al discursului, prin crearea unor valori acustice superioare, cu rol n realizarea dimensiunii emoionale a limbajului. Efectul muzical obinut prin repetarea unor sunete ori prin combinarea sugestiv a cuvintelor n enun creeaz tonalitatea dominant, timbrul specific, adecvat ideii. Aceast calitate particular a stilului este valorificat intensiv prin tiparul melodic al textului poetic n care rezonana metrului, a ritmului i rimei se adaug figurilor de sunet. Lexicul poetic, sintaxa poetic i eufonia sunt cele trei seciuni care epuizeaz problemele stilisticii poetice (Boris Tomaevski, Teoria literaturii). Mrci textuale: prezena figurilor de sunet i a unor modificri fonetice (numite de teoreticienii Grupului metaplasme: asonana, aliteraia, onomatopeea bazate pe armonii imitative; afereza, epenteza etc.), valorificarea simbolismului fonetic (cuvntul plumb, de exemplu), a unor procedee specifice muzicii (tehnica refrenului), a unor factori de temporalitate muzical (Nicolae Manolescu, Despre poezie), a resurselor prozodice (msur, ritm, rim, rim interioar); n proz, eufonia este generat de imagini auditive, de armonii imitative, de recurene i gradaii retorice, de cadene ritmice ale frazei (sintaxa ritmic este specific prozei oratorice religioase, prozei ritmice, poemelor n proz ), de selectarea materialului verbal pe principii ale eufoniei. Elementele paraverbale accentele, intonaia, ritmul, pauzele contribuie i ele la crearea unor sonoriti armonioase sau contrapunctice, dizarmonice, n acord cu lumea semantic a textului. Eufonia afirm criticul Gheorghe Crciun este o calitate cu precdere clasic i clasicist [...]; poezia modern prefer, dimpotriv, s-i produc efectele apelnd la elementele disonante, stridente, amuzicale ale limbajului. (Introducere n teoria literaturii).

9

d. SUGESTIA este calitatea particular a stilului care const n valorificarea resurselor lingvistice de semnificare implicit, de exprimare aluziv prin care ideea nu se ofer direct cunoaterii raionale, ci intuiiei, imaginaiei i sensibilitii. Modaliti lingvistice de realizare: frecvena cuvintelor polisemantice i a sensurilor conotative, recurena unor cuvinte / sintagme-cheie (laitmotivul, refrenul sau titlul care poate sugera tema, dominanta afectiv, caracterul evocativ etc.); enunuri eliptice, ntrerupte, suspendate; prezena unor elemente paratextuale (subtitlu, motto, dedicaie) sau metatextuale (puncte de suspensie) etc. Modaliti stilistice: prezena simbolurilor multisemnificative, a unor imagini artistice neconvenionale, cu semnificaii echivoce, prezena metaforelor totale / nchise, a unor analogii, alegorii etc. e. VARIAIA STILISTIC rezid n asocierea a dou sau mai multe registre stilistice; schimbarea brusc (anticlimaxul) ori alternana contrapunctic a registrelor este o caracteristic a modernismului i postmodernismului, semnalnd scindarea n voci, alteritatea, ruptura de nivel sau parodia, pastia, intertextualitatea. Mrci: indici textuali de nivel fonetic, lexico-gramatical sau stilistic ai mai multor registre stilistice.

6. STILURILE FUNCIONALE S t i l u r i l e f u n c i o n a l e / l i m b a j e l e f u n c i o n a l e sunt variante specializate ale limbii literare, supraindividuale, care asigur comunicarea n sfere de activitate specifice. n mod tradiional, n limba romn sunt definite apte stiluri funcionale: oficial (juridicoadministrativ), tehnico- tiinific, publicistic, colocvial, beletristic, oratoric i epistolar . Modelul reductiv al stilurilor funcionale asimileaz stilul oratoric celui juridicoadministrativ (pledoariile avocailor, de exemplu), n timp ce stilul epistolar este integrat fie stilului oficial (corespondena oficial), fie celui colocvial (corespondena amical / familial). Dumitru Irimia (Introducere n stilistic) difereniaz, n temeiul unor factori discriminatorii natura i finalitatea mesajului, tipul de cunoatere i de comunicare stilurile colective informale (stilul conversaiei i stilul epistolar) de cele cinci stiluri colective funcionale: stilul beletristic, cel tiinific, stilul publicistic, juridico-administrativ i stilul religios. I. STILUL OFICIAL / JURIDICO - ADMINISTRATIV Stilul oficial sau juridico-administrativ este instrumentul de comunicare n sfera activitilor publice: n domeniul administrativ i n cel economic, n justiie, n spaiul diplomaiei, al vieii politice, militare etc. Este un stil nonartistic, avnd ca dominant funcia informativ. Compuneri specifice scrise sunt: cererea, adeverina, informarea, raportul, circulara, nota, referatul, procesul-verbal, formulare tipizate, chitana, bonul; documente legislative, academice, diplomatice, politice, corespondena de afaceri, curriculum vitae, memoriul de activitate, recomandarea, caracterizarea etc. Compuneri orale: discursul, pledoaria, intervenia, dezbaterile oficiale, negocierile, interviul de angajare, alocuiunea, toastul etc. CARACTERISTICI: Textele redactate n stil oficial i discursurile specifice respect normele limbii literare i evideniaz toate calitile generale ale stilului (corectitudine, claritate, concizie, proprietate, puritate). Se caracterizeaz prin enunuri obiective i impersonale, nefiind aadar marcat subiectiv, afectiv ori stilistic. Nivelul lexical se remarc printr-o terminologie specific, adecvat fiecrei subcategorii funcionale: administrativ, economic, juridic, politic, militar, academic, diplomatic; cuvintele sunt utilizate cu senurile denotative, creaia lingvistic este eliminat n favoarea stereotipiilor de limbaj, a clieului lingvistic

10

Nivelul sintactic este caracterizat prin formalizare, prin tipare sintactice oficializate prin uz (formule de adresare, formule introductive / de ncheiere etc.: Subsemnatul, domiciliat n , posesor al crii de identitate cu seria , nr. , v rog a-mi aproba etc.), prin frecvena coordonrii n fraz etc. Nivelul morfologic evideniaz ocurena mare a verbelor / a expresiilor verbale impersonale, frecvena diatezei reflexive i pasive, a modului infinitiv (vi se comunic..., s-a decis..., a fost estimat..., este necesar a nfiina... etc.), a unor adverbe i locuiuni adverbiale specifice (obligatoriu, recomandabil, incompatibil, permis, interzis, efectiv, corespunztor, concomitent, n mod necesar etc.) sau locuiuni prepoziionale (cu privire la, n funcie de, n raport cu, fa de, n afar de, n decurs de, n vederea, referitor la, n consens cu, n scopul, n consens cu, n contextul, n calitate de etc.). Aspecte particulare: Textele cu caracter juridic ndeplinesc, pe lng funcia informativ, i o funcie normativ (stipuleaz norme legislative pe baza crora se desfoar activitatea n domeniile vieii publice, reglementeaz relaiile dintre persoane juridice i persoane private, prerogativele acestora, drepturi i obligaii, recompense i sanciuni etc.). n cazul acestui tip de texte, emitorul este o persoan juridic nvestit cu autoritate (instituia abilitat s emit documente legislative ntr-un domeniu dat) iar mesajul este elaborat n virtutea unui temei legal. Destinatarii sunt multipli: instituiile subordonate obligate s aplice prevederile legale (persoane juridice), receptorul specializat (juristul, persoan fizic), receptori nespecializai care se informeaz asupra coninutului documentelor legislative. Textele specifice (legi, statute, regulamente, metodologii, proceduri, documente notariale etc.) au o structurare riguroas: pri, seciuni, articole, paragrafe, alineate. n cazul discursurilor academice, diplomatice, politice sau al diverselor comunicri ale purttorilor de cuvnt, funcia informativ este dublat de o funcie persuasiv, iar caracterul impersonal specific stilului oficial poate fi atenuat prin formule personalizate de adresare / de ncheiere, prin enunuri formulate ntr-o not personal. Corespondena oficial (diplomatic, de afaceri etc.) este caracterizat printr-un discurs protocolar care poate adopta o tonalitate obiectiv, impersonal sau un ton personalizat, cu elemente subiective (corespondena comercial cu clienii, cu furnizorii, corespondena cu angajaii). II. STILUL TIINIFIC / TEHNICO - TIINIFIC Stilul tiinific realizeaz comunicarea n domeniul diverselor tiine i n domeniul tehnic, ndeplinind o funcie informativ. Texte specifice sunt: tratatul, disertaia, descrierea tiinific, proiectul, sinteza, eseul / studiul critic, referatul, comunicarea scris, articolul, prospectul tehnic, nota. Compuneri orale: comunicri n cadrul unor colocvii / sesiuni tiinifice (disertaie, prelegere, expunere, susinere de proiect etc.), dezbateri tiinifice, intervenia, prezentri i demonstraii tehnice etc. CARACTERISTICI: Textele tiinifice sunt nonliterare, ilustrnd toate calitile generale ale stilului; discursul este obiectiv i impersonal, fr abateri de la normele limbii literare; tipurile de texte specifice sunt cele demonstrative i argumentative (construite pe baza unor raionamente de tip inductiv, deductiv sau transductiv), informative i explicative, asertive, polemice etc. Dezvoltarea componentei informative se realizeaz printr-un aparat critic complex, verbal sau figurativ: citate, observaii, note, adnotri n subsolul paginii sau la sfritul capitolului, informaii bibliografice, tabele, scheme, modelri iconice, figuri ilustrative etc. Nivelul lexical se caracterizeaz prin termeni monosemantici tiinifici sau tehnici, frecvent, neologisme de circulaie internaional; apar cuvinte construite cu elemente de compunere savante (prefixoide i sufixoide), abrevieri i simboluri specializate. Lexicul este denotativ, lipsit de ambiguitate, sinonimia este redus, se evit omonimia.

11

La nivel sintactic sunt frecvente construcii i tehnici argumentative: structuri sintactice de organizare a discursului (Un prim argument Un alt argument / n primul rndn al doilea rnd/ Concluzionnd, se poate afirma c... ), structuri sintactice de argumentare (propoziii subordonate cauzale, condiionale, prezumtiva oratoric etc.), conectori, modalizatori (adverbe de mod, exprimnd atitudinea emitorului) etc. Nivelul morfologic evideniaz utilizarea frecvent a verbelor evaluative (a considera, a aprecia etc.), a formelor verbale impersonale sau la persoana I plural (pluralul academic / al autorului), a unor conjuncii, prepoziii, adverbe de mod, substantive i locuiuni corespunztoare specifice discursului argumentativ (deoarece, fiindc, ntruct, aadar, prin urmare; sub aspectul, pe fondul, n consecin, n concluzie etc.). Aspecte particulare: Variantele sunt specializate pentru domeniul tehnic i pentru fiecare domeniu de activitate tiinific (metalimbajele proprii fiecrei tiine). Studiile critice / eseurile din sfera tiinelor literaturii (istoria i critica literar, estetica i hermeneutica, literatura comparat etc.) alctuiesc o categorie aparte de texte tiinifice. Discursul critic de tip argumentativ, demonstrativ, analitic, comparativ, informativ, etc. opereaz cu o terminologie specializat, are rigoarea oricrui text tiinific, dar poate avea ca premise aseriuni, judeci de valoare, puncte de vedere subiective. De asemenea, discursul este personalizat (Criticul postmodern nu mai vrea s stea n afara discursului su. Refuz s mai foloseasc persoana a III-a singular sau persoana nti plural. Scrie cu precdere la persoana nti singular Eugen Simion, Sfidarea retoricii), valorificnd resursele expresive ale limbajului (sensuri denotative i conotative ale cuvintelor, figuri de stil, procedee retorice, variaie stilistic etc.). n cazul textelor cu caracter tehnic (cartea tehnic a unor aparate, maini, utilaje etc., prospecte ale unor medicamente, produse alimentare, substane chimice etc.), funcia informativ este asociat unei funcii pragmatice / utilitare, iar textul propriu-zis este deseori nsoit de scheme funcionale. III. STILUL PUBLICISTIC / JURNALISTIC Stilul publicistic este conex mass-mediei, ndeplinind, n principal, funcia informativ i funcia persuasiv. Alte funcii care pot fi activate sunt cea educativ (n msura n care textele specifice dezvolt orizontul cognitiv, creeaz sau modific atitudini, concepii, deprinderi, comportamente civice, sociale sau individuale pozitive), funcia pragmatic, de divertisment etc. Principalul scop al comunicrii este mediatizarea unor informaii diverse din sfera evenimentelor sociale, politice, economice, culturale, tiinifice, sportive sau mondene. n acelai timp, se urmrete crearea unor curente de opinie, influenarea lectorilor. Compuneri scrise specifice sunt: articolul de pres (editorial, reportaj, cronic, foileton, comentariu, recenzie etc.), interviul publicistic, tirea, comunicatul, sondajul, anunul, reclama etc. Forme specifice audiovizualului: talk-show-ul, masa rotund, dezbaterea, convorbirea, interviul, grupajul de tiri, reportajul, cronica, relatarea, anunul, reclama etc. CARACTERISTICI: Majoritatea textelor respect cele cinci caliti generale ale stilului i, implicit, normele limbii literare (abaterile sunt intenionate, avnd rol expresiv); dintre calitile particulare, sunt bine reprezentate concizia, cursivitatea, accesibilitatea i expresivitatea. Nu prezint particulariti stilistice distinctive, avnd caracter eterogen; apeleaz la forme discursive specifice altor stiluri funcionale i la o mare varietate a registrelor stilistice, n acord cu tipul de text i cu tema acestuia, cu scopurile comunicrii i cu inteniile emitorului. Componenta subiectiv a discursului este explicit (cnd atitudinea, opiunile, preferinele emitorului sunt exprimate direct) sau implicit, disimulat sub aparena discursului obiectiv (grupajul de tiri, de exemplu, are aparen obiectiv, dar selecia anumitor tiri, modul de prezentare, imaginile ilustrative presupun opiuni subiective). Componenta persuasiv se realizeaz prin titluri incitante (sintagme nominale sau enunuri propoziionale), menite s capteze atenia, s sintetizeze informaia / ideea, prin incipituri

12

ocante (termen specializat: lead), prin mijloace extralingvistice sugestive (imagini, caricaturi, scheme, tabele etc.). Nivelul lexical se caracterizeaz prin bogie i diversitate lingvistic, prin utilizarea variantelor lexicale literare, prin sinonimie (lexical, sintactic i stilistic), prin omonimia valorificat n jocuri lingvistice; sunt frecvente formulri stereotipe specifice culturii media. Nivelul sintactic este marcat subiectiv prin construcii retorice (interogaii i exclamaii retorice, gradaii, enumerri, recuren, simetrie sintactic etc.), prin topic afectiv (inversiuni, dislocri, inserii, digresiuni, formulri eliptice etc.). Nivelul morfologic este caracterizat prin diversitate, fr a avea mrci distinctive n stilul publicistic, se regsesc multe elemente ale stilului beletristic, structuri i construcii inedite, figuri de stil frapante, formule retorice, cuvinte i sintagme simbol (titluri, maxime, citate, parafraze). Nivelul stilistic evideniaz o mare libertate n selectarea mijloacelor expresive, a registrelor stilistice. n stilul publicistic, se regsesc multe elemente ale stilului beletristic, structuri i construcii inedite, figuri de stil frapante, formule retorice, cuvinte i sintagme simbol (titluri, maxime, citate, parafraze). Aspecte particulare: O subcategorie cu mrci distinctive este alctuit din textele publicitare, n care predomin funcia persuasiv activat prin strategii textuale i extratextuale (publicitatea iconotextual altur discursului, imagini; n reclamele din sfera audiovizualului se adaug i sunetul) menite s capteze atenia, s conving potenialii cumprtori / beneficiari ai serviciilor. Formele specifice destinate presei publicitare, grupajului de reclame, emisiunilor de teleshopping, afiajului stradal sau de incint etc. se ncadreaz n trei categorii de discurs: textul de prezentare (prezentarea unei cri, a unui spectacol sau film, a unei expoziii etc.), anunurile publicitare (fixe / poster, audiovizuale sau anunuri online) i sloganul publicitar (reclama tiprit, spotul radio, clipul video etc.) Caracteristici ale textelor publicitare: elementele informative combinate cu cele afective, atitudine marcat subiectiv, concizie i expresivitate maxim pentru a capta interesul, palet lexical cu accent pe termenii de culoare (neologisme, cultisme, regionalisme, argotisme, termeni populari sau termeni literar-artistici)etc. Strategii de persuadare utilizate frecvent n textele publicitare: plasarea protagonitilor comunicrii n enun (noi, eu ofertantul, productorul / tu, voi receptorul, utilizatorul potenial al produsului / al serviciului); situarea unei informaii de mare impact n secvena-incipit; prezena structurilor argumentative: argumente pragmatice, ilustrative (rezultate statistice, clasificri, enumerarea efectelor pozitive, analogii, exemplificri, imagini iconice ale transformrilor / efectelor etc.), argumente ale autoritii (opinii ale experilor, relatri ale unor celebriti ale momentului .a.); utilizarea unor modaliti descriptive de reliefare a punctelor forte ale produsului promovat / ale serviciului ofertat; crearea unui scenariu narativ schematic: Textul publicitar pune n scen o organizare narativ n care destinatarul este actantul cruia i lipsete ceva i, contient fiind de aceasta, este determinat s devin Agentul unei Cutri (satisfacerea, eliminarea Lipsei) al crei Obiect de valoare este reprezentat de produsul reclamei (Patrick Charaudeau, Limbaj i discurs. Elemente de semiolingvistic); apelul la intertextualitate: citarea (discursul raportat) sau parafrazarea (discurs aluziv) unor texte literare binecunoscute, a unor titluri celebre (cri, filme, teatru, muzic, pictur etc.), a unor expresii la mod, a unor aforisme, proverbe etc. valorificarea celor mai diverse resurse de semnificare ale cuvintelor i a relaiilor semantice dintre acestea (denotaia i conotaia, polisemia, omonimia, paronimia, antonimia); exploatarea valenelor expresive ale limbajului (figuri de stil, procedee retorice, jocuri de cuvinte etc.). Textul de prezentare a unei cri (Cuvnt-nainte, Prefa, Argument al autorului, Postfa, cronica de carte) este, de cele mai multe ori, un text de grani care mbin dezideratele textului

13

publicitar (strategii persuasive, accesibilitate etc.) cu elemente specifice unui studiu critic (judeci de valoare, limbaj specific paratextului, utilizarea unor termeni specializai etc.). IV. STILUL COLOCVIAL / FAMILIAR Stilul colocvial ndeplinete funcia de comunicare n circumstanele vieii cotidiene, n sfera relaiilor particulare. Scopurile actului de comunicare sunt multiple: informativ, persuasiv, educativ, pragmatic, ludic, relaionare social, delectare, manifestare a unor triri afective etc. Funciile comunicrii mai accentuate n actul vorbirii i al scrierii colocviale sunt funcia informativ (orientat spre referentul real sau spre irealitatea visului, a reprezentrii anticipative etc.), cea emotiv (focalizat asupra emitorului) i cea conativ (centrat pe receptorul mesajului); celelalte funcii se activeaz n mai mic msur. Compunerile scrise n stilul colocvial sunt de tip epistolar (corespondena particular: scrisoarea familial / amical, cartea potal, telegrama, invitaia, felicitarea, biletul) sau memorialistic (amintirile, memoriile), de tip reflexiv (jurnalul, notia) ori gnomic (cugetri). n sfera comunicrii orale, stilul colocvial se folosete n conversaia particular, uzual dialog / monolog cotidian: relatarea oral, povestirea / descrierea oral, conversaie telefonic, dezbateri spontane, urri, felicitri, toasturi, anecdote etc. CARACTERISTICI: Este puternic individualizat, avnd o component afectiv accentuat; actul de comunicare cotidian reliefeaz gradul de instrucie, cultura, mediul socioprofesional, trsturi ale personalitii locutorilor etc. Discursul are caracter spontan, neelaborat, structuri libere, caracteristici ale oralitii, lexic variat, natural, nepretenios, ticuri verbale, mrci ale subiectivitii, ale implicrii afective Ilustrarea calitilor generale ale stilului se realizeaz n grad diferit, n funcie de factorii situaiei de comunicare (tip de conversaie / text, tem, scop, realizare, abiliti interlocutive, raport ntre actanii comunicrii etc.). Calitile particulare cele mai bine reprezentate sunt accesibilitatea, oralitatea, naturaleea i expresivitatea. Raportarea la normele limbii literare este mai liber, abaterile fiind mai frecvente dect n cazul celorlalte stiluri funcionale. Nivelul fonetic este caracterizat prin fenomene lingvistice generate de oralitate, de pronunri populare sau regionale: modificarea unor sunete (regionalisme fonetice: biet [biat], ierea [era] etc.), permutarea (etimologii populare: renumeraie [remuneraie]; inversiune simpl: scluptur), adugarea (epenteza: ierea [era], hrni [hrni] etc.), ori suprimarea unor sunete (articolul hotrt, masculin singular, se elideaz frecvent). Nivelul lexical dezvolt preponderent sensurile denotative; este marcat de particulariti socioprofesionale (elemente de jargon / de argou), locale (regionalisme, termeni din limbajul popular, sau din cel colocvial citadin) i individuale (limbaj original versus cliee lingvistice, neologisme versus termeni populari, regionali etc.). Nivelul sintactic al conversaiei uzuale se caracterizeaz prin topic afectiv, prin frecvena enunurilor asertive, exclamative, interogative ori imperative, prin enunuri nominale (inclusiv formulele de adresare i de salut), prin formulri eliptice etc.; compunerile scrise n stilul colocvial au o sintax mai elaborat, iar n cazul textelor epistolare, se actualizeaz i structuri sintactice formalizate, convenionale. Nivelul morfologic reliefeaz ocurena mare a persoanei I i a II-a (la verb, pronume, adjective pronominale), a substantivelor (care desemneaz, frecvent, referentul real al discursului), a interjeciilor etc. Nivelul stilistic este structurat de spontaneitatea comunicrii, de implicarea afectiv i de competenele lingvistice ale emitorului (forme scrise) / ale interlocutorilor (discursul oral); se remarc libertatea absolut n selectarea mijloacelor expresive (mai frecvent utilizate sunt figurile semantice i cele de construcie); la nivelul registrului stilistic, particularitile de limbaj pot ilustra registrul familiar sau solemn, registrul neutru, ironic, ludic, umoristic, gnomic, argotic etc. Aspecte particulare:

14

Jurnalul literar i memoriile sunt scrieri de grani, texte nonficionale n care stilul colocvial, confesiv se convertete mai mult sau mai puin n cel beletristic. V. STILUL ARTISTIC / BELETRISTIC Cel mai complex dintre stilurile funcionale, stilul beletristic, are ca domeniu de manifestare sfera beletristic esteticului, realiznd o form special de comunicare comunicarea artistic, definit prin funcia poetic (numit i estetic, stilistic, liric), prin dubla finalitate (cunoatere artistic i delectare estetic), prin convenionalitate (ficionalitate i literaritate a discursului). Textul literar este permisiv n raport cu toate celelalte stiluri funcionale (cele mai diverse tipuri de discurs i de limbaje specializate sunt absorbite n scriitura operei literare) i cu normele limbii literare (abaterile au rol expresiv). Comunicrile specifice sunt scrise sau orale (folclorul literar, spectacolul teatral form sincretic a comunicrii artistice), difereniate, prin tradiie, dup genuri i specii literare. CARACTERISTICI: Discursul literar este construit pe o pluralitate de convenii estetice: referent ficional, instane ficionale ale comunicrii artistice (autor abstract, narator / eul narator, eul liric, tu-ul liric, personaje, naratar, lector abstract), limbaj degrevat de funciile practice, nvestit cu valori estetice, recursul la imagini ca procedeu de comunicare (Ion Coteanu, Stilistica funcional a limbii romne). Textul artistic are for de sugestie i expresivitate, se adreseaz imaginaiei i sensibilitii: Noi citim opera n forma ei lingvistic, dar realitatea ei este translingvistic (Adrian Marino, Structura operei literare). Stilul literaturii culte este caracterizat prin originalitate, prin mrci ale personalitii i opiunilor estetice ale fiecrui scriitor, chiar i n cazul scriiturii pe care Roland Barthes o numete de grad zero (Gradul zero al scriiturii desemneaz stilul neutru / nonstilul). n raport cu normele limbii literare, discursul artistic i arog o mare libertate, abaterile fiind transformate ntr-o surs de expresivitate (stilul artistic este conceput ca o form de abatere de la normele comunicrii uzuale de ctre Paul Valry, Leo Spitzer, Charles Bruneau, Jan Mukaovsk etc.). Valorific resursele expresive ale limbajului pe toate nivelurile de producere a semnificaiei (elemente grafice i fonetice, lexicul, morfologia i sintaxa), genernd mesaje polivalente. Stratul sonor constituie o dimensiune esenial mai ales n creaiile lirice, n care imaginile auditive, figurile de sunet, metrica versului, ritmul lor i rima creeaz eufonia. Fonetismele regionale, populare, arhaice sau cele marcate de oralitate au diverse funcionaliti expresive n contextul stilistic. Nivelul lexical are ca semn distinctiv actul producerii semnificaiei, care se bazeaz pe sinonimie zero (unui semnificat i se asociaz un anumit semnificant pentru construirea unei anumite semnificaii minimale: aram / cupru, de exemplu, nu sunt substituibile n contextul stilistic eminescian codri de aram), polisemie maxim (semnificaia fiecrui semn lingvistic este un fascicol de sensuri i nuane semantice) i pe caracterul deschis al semnificaiei producerea sensurilor este determinat i de participarea activ a lectorilor (apud Dumitru Irimia, op. cit.); limbajul artistic valorific toate sferele vocabularului, toate variantele spaiotemporale sau socioprofesionale (arhaisme, regionalisme, argou, jargon, neologisme etc.), selectnd mai ales termeni polisemantici care creeaz ambiguitatea, dezvoltnd sensuri conotative, lrgind nemsurat cmpul de dor al cuvintelor (Constantin Noica). Nivelul sintactic se constituie ca un spaiu intern al limbajului (Grard Genette, Figuri) cu mare putere de semnificare a textului liric n primul rnd. Sintaxa poetic reliefeaz cuvintele-cheie prin structuri topice neobinuite n limbajul comun, prin inversiuni, inserii sau dislocri, prin elipse ori mpletiri inedite de propoziii. Sintaxa textului narativ i construiete trsturile distinctive pe spaii mai ample, cea mai mare relevan avnd-o incipitul, finalul i secvenele textuale care difereniaz planul sintactic al naratorului de cel al personajelor (construcii sintactice specifice stilului direct / indirect / indirect liber, de pild). Nivelul morfologic este eterogen, nefiind marcat de elemente de specificitate evidente. Categoriile gramaticale i formele flexionare induc sensuri gramaticale oarecum relevante n

15

raport cu genurile i cu speciile literare (temporalitatea verbal sau adverbial, categoria persoanelor, distribuia modurilor etc. sunt relevante n genul epic i dramatic, de exemplu, n timp ce formele flexionare ale grupului nominal au o relevan mai mare n sfera liricului etc.). Frecvena anumitor pri de vorbire este variabil, determinat de raiuni artistice diverse (stilul individual al scriitorului, opiuni estetice, raportul inovaie-tradiie, gen, specie, tem etc.), iar distribuia acestora este simptomatic numai n contextul stilistic al fiecrei opere literare. Nivelul stilistic este cel mai puternic dintre straturile de convertire a comunicrii verbale n comunicare artistic, extinzndu-i efectele pe toate celelalte paliere ale textului literar. Figurile de stil sunt cele mai importante mijloace de expresie, dar finalitile estetice sunt realizate i prin procedee artistice de construcie i de semnificare, prin elemente ale viziunii artistice. Stilurile funcionale ale limbii literare moderne stilul tiinific, stilul juridic-administrativ, stilul publicistic, cel colocvial (limbajele populare urban i rural) i cel beletristic nlocuiesc mai vechea paradigm a variantelor stilistic-funcionale (configurat n funcie de criteriul istoric i cel sociocultural, de criteriul autoritii, de cel statistic, al frecvenei etc.) care cuprindea i stilul oratoric (religios i laic), stilul didactic, stilul epistolar sau cel gnomic.