1

TITEL NEGRU

ASIGURĂRI

2

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NEGRU, TITEL

Asigurări/ Titel Negru – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

Bibliogr. ISBN 978-973-725-848-9

368(075.8)

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin orice mijloace tehnice, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

3

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

TITEL NEGRU

ASIGURĂRI

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE BUCUREŞTI, 2007

4

5

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV ...................................................................... 9

1. ESENŢA ŞI ROLUL ASIGURĂRILOR............................................ 11

1.1. Asigurarea ca proces de transfer al riscului ................................. 11 1.2. Funcţiile asigurărilor.................................................................... 17 1.3. Organizaţii de asigurare............................................................... 19

1.3.1. Tontinele, societăţile cooperatiste şi organizaţiile frăţeşti 19 1.3.2. Organizaţiile de asigurare de tip mutual ............................ 19 1.3.3. Societăţile de asigurări ...................................................... 20

1.4. Protecţia asiguraţilor.................................................................... 21 1.5. Clasificarea asigurărilor............................................................... 23 1.6. Elementele tehnice ale asigurării ................................................. 24

1.6.1. Asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării şi contractantul asigurării ................................................... 24

1.6.2. Riscul, respectiv, cazul asigurat ........................................ 25 1.6.3. Suma asigurată, norma de asigurare, evaluarea în vederea

asigurării, durata asigurării, paguba sau dauna .................. 27 1.6.4. Prima de asigurare ............................................................. 28 1.6.5. Paguba sau dauna, despăgubirea de asigurare, perioada de

asigurare(durata asigurării) şi teritoriul acoperit ................ 30

2. CONTRACTUL DE ASIGURARE.................................................... 31

2.1. Caracteristici ............................................................................... 31 2.2. Principiile pe baza cărora se încheie şi se derulează contractele

de asigurare ................................................................................. 32 2.3. Încheierea şi încetarea asigurării................................................. 34

3. ASIGURĂRILE DE BUNURI ........................................................... 37

3.1. Concepte de bază ........................................................................ 37 3.2. Principiile de acoperire a pagubelor............................................ 38 3.3. Tipuri de poliţe............................................................................ 41

6

3.3.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului acestora împotriva pagubelor produse de incendiu şi de alte calamităţi .................................................................... 41

3.3.2. Asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii constructorului............................................. 45

3.3.3. Asigurarea facultativă auto de avarii şi furt (CASCO) (condiţii de asigurare) ....................................................... 46

4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE ..................................................... 50 4.1. Noţiuni preliminare...................................................................... 50 4.2. Tipuri de asigurări de viaţă .......................................................... 51 4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă ........... 53 4.3.1. Funcţiile biometrice ........................................................... 53 4.3.2. Calcularea primei nete la asigurările individuale de supravieţuire, cu plata unică a sumei asigurate ............. 54

4.3.3. Renta viageră ..................................................................... 55 4.3.4. Calcularea primei nete la asigurările individuale

de deces ............................................................................ 58 4.3.5. Calcularea primei nete la asigurările individuale

mixte .................................................................................. 59 4.3.6. Calcularea primei brute (tarifare sau comerciale) la

asigurările de viaţă ............................................................. 61 4.4. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă ....................... 62

5. ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ.................................. 65 5.1. Caracteristici ................................................................................ 65 5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule (R.C.A.)......................... 67 5.3. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate cu autovehicule, numai pe teritoriul României (condiţii de asigurare) .............................. 68

6. ASIGURĂRILE DE RISCURI FINANCIARE.................................. 70 6.1. Generalităţi .................................................................................. 71 6.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export ................. 72

7. ASIGURĂRILE MARITIME ŞI FLUVIALE.................................... 74 7.1. Conceptul de avarie ..................................................................... 74 7.2. Asigurarea navelor maritime şi fluviale (CASCO) ...................... 77 7.3. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim şi fluvial (CARGO Maritim) ........................................................... 79

7

8. ASIGURĂRILE DE AVIAŢIE ........................................................... 83 8.1. Asigurarea aparatelor de zbor ....................................................... 83 8.2. Asigurarea de răspundere civilă în aviaţie .................................... 86

9. ASIGURĂRILE LA CULTURI VEGETALE ŞI LA ANIMALE ...... 88 9.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole ...................... 88 9.2. Asigurarea animalelor................................................................... 92

10. REASIGURAREA............................................................................. 95 10.1. Introducere ................................................................................. 95 10.2. Reasigurarea proporţională ........................................................ 98 10.3. Reasigurarea neproporţională .................................................. 100

11. PIAŢA ASIGURĂRILOR ŞI SPECIFICUL MARKETINGULUI ÎN ASIGURĂRI .............................................................................. 103 11.1. Structura şi caracteristicile pieţei asigurărilor........................ 103 11.2. Intermedierea în asigurări şi reasigurări................................. 107 11.2.1. Agentul de asigurare ................................................... 107 11.2.2. Brokerul de asigurare .................................................. 108 11.2.3. Consultanţii de asigurare............................................. 110 11.3. Specificul marketingului din domeniul asigurărilor................ 110 11.4. Crearea unei pieţe unice a asigurărilor în Uniunea Europeană 111

12. ASPECTE SPECIFICE CONTABILITĂŢII DIN DOMENIUL ASIGURĂRILOR............................................................................ 114 12.1. Elemente specifice .................................................................. 114 12.2. Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor, la nivelul societăţii de asigurări ............................................................. 117

13. MANAGEMENTUL ÎN ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI ......... 122 13.1.Managementul asigurărilor ...................................................... 122 13.2. Eficienţa activităţii de asigurare.............................................. 124

14. ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT DIN ROMÂNIA................ 129 14.1. Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. 129 14.2. Sistemul asigurărilor pentru şomaj ......................................... 134 14.3. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate................................. 135

MIC DICŢIONAR DE ASIGURĂRI .................................................... 139

TESTE GRILĂ ...................................................................................... 153

BIBLIOGRAFIE..................................................................................... 219

8

9

CUVÂNT INTRODUCTIV

Rezultat al experienţei autorului în predarea an de an a disciplinelor legate de domeniul asigurărilor, lucrarea constituie un demers ştiinţific de actualitate, atât în pregătirea studenţilor, cât şi a masteranzilor la această disciplină.

Prin transpunerea prevederilor comunitare specifice domeniului asigurărilor, cadrul legislativ al asigurărilor din România a fost modificat semnificativ. În aceste condiţii, eforturile specialiştilor în direcţia lărgirii ariei de cunoaştere şi înţelegere în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor sunt absolut necesare.

În prezenta lucrare, autorul urmăreşte, pe de o parte, să contribuie la îmbogăţirea literaturii de specialitate, iar pe de altă parte, să ofere un suport ştiinţific adecvat desfăşurării în condiţii de eficienţă a pregătirii celor interesaţi de domeniul asigurărilor.

Lucrarea abordează, în cea mai mare parte, problematica asigurărilor din România, în contextul evolutiv impus de integrarea în Uniunea Europeană.

Adresându-se în principal studenţilor şi masteranzilor, prezenta lucrare, datorită complexităţii conţinutului, poate fi utilă, totodată, specialiştilor în domeniu, îndeosebi agenţilor, consultanţilor şi brokerilor de asigurare.

Lucrarea este structurată pe 14 capitole, în care sunt expuse argumentele de ordin teoretic şi practic, ce fundamentează asigurările şi reasigurările.

Scopului didactic al lucrării i se alătură şi scopul formativ, autorul dorind să-şi aducă contribuţia la amplul proces de formare a specialiştilor din domeniul asigurărilor.

Autorul

10

11

1. ESENŢA ŞI ROLUL ASIGURĂRILOR

1.1. Asigurarea ca proces de transfer al riscului

Oamenii luaţi ca indivizi, precum şi societatea în ansamblul ei, în decursul existenţei lor sunt supuşi unei multitudini de riscuri. Procesul de identificare, cuantificare, cercetare a reacţiei la riscuri, reducerea probabilităţii de a se produce un risc, implementarea unor măsuri şi decizii de limitare a producerii pagubelor este definit astăzi ca un transfer al riscului. Prin intermediul unor societăţi specializate, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup de persoane şi, astfel, pot fi mai uşor compensate financiar daunele suferite. În conse-cinţă, asigurarea realizează transferul riscului de la persoanele fizice şi juridice către societăţile de asigurări care îşi asumă riscul. Asigurarea se bazează pe împărţirea riscului, prin participarea cu sume mici (cote minime), la acoperirea daunelor suferite de către asiguraţi. De fapt, activitatea de asigurare reprezintă împărţirea, respectiv dispersia riscului.

Asigurarea reprezintă acea activitate economico-socială, care constă în protecţia persoanelor fizice şi juridice în calitate de asiguraţi împotriva diverselor riscuri, fiind realizată de către societăţi specializate, în calitate de asigurători. Ca entitate economică, societatea de asigurări îşi asumă şi administrează riscul de a despăgubi numai în cazul producerii unui eveniment cuprins în contractul (poliţa) de asigurare.

Participarea la această formă de protecţie se face în mod facultativ, prin acceptarea unor termeni şi condiţii atât de către asigurător, cât şi de către asigurat prin clauzele conţinute în contractul (poliţa) de asigurare.

Asigurătorii preiau anumite riscuri în schimbul plăţii de către asiguraţi a unei sume de bani, numită primă de asigurare. Astfel, în cazul producerii unor evenimente sau fenomene supuse asigurării, asigurătorul urmează să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite.

Prin definiţie, asigurarea reprezintă un acord de voinţă (sub formă de contract) între asigurat şi asigurător, prin care asigurătorul

12

oferă asiguratului contravaloarea daunelor (sau suma asigurată) în cazul producerii riscurilor, în schimbul plăţii de către asiguraţi a primei de asigurare.

În principiu, asigurările înseamnă: - existenţa comunităţii de risc; - mutualitatea în suportarea pagubelor; - împărţirea, respectiv, dispersia riscului. Ca forme de protecţie împotriva riscurilor, practicate de-a lungul

timpului, se întâlnesc: - autoasigurarea; - asigurarea propriu-zisă; - coasigurarea; - reasigurarea; - retrocedarea (retrocesiunea). Autoasigurarea este o metodă de creare autonomă, descentralizată

şi independentă a unor fonduri de rezervă de către persoane fizice şi juridice.

Din spirit de prevedere, populaţia şi unităţile economice pot să-şi constituie fonduri băneşti de rezervă, având rol de autoprotecţie sau de autoasigurare. Însă, numai atunci când fondurile de autoasigurare sunt suficient de mari, populaţia şi unităţile economice sunt în măsură să-şi refacă bunurile materiale distruse de accidente sau fenomene naturale imprevizibile. Un fond suficient de mare se constituie în decursul unei perioade îndelungate de timp şi poate afecta ritmul dezvoltării economice a unităţii respective. Pe lângă capacitatea limitată de constituire a fondului de autoprotecţie, apare inconvenientul imobilizării unor mijloace necesare pentru acoperirea pagubelor.

Constituirea unui fond de rezervă, generează costuri suplimentare pentru o unitate economică. Aceasta, deoarece fondul de rezervă trebuie să aibă un grad ridicat de lichiditate, pentru a putea fi folosit imediat în caz de necesitate. În concluzie, costul autoprotecţiei este mai ridicat decât cel al unei asigurări propriu-zise.

Ca metodă, autoasigurarea este foarte rar utilizată, deoarece nu poate fi eficientă decât în cazul în care capacitatea financiară a firmei este foarte mare, iar frecvenţa riscurilor este foarte redusă. Autoasigurarea nu respectă principiul fundamental al asigurării, care este principiul mutualităţii. Deşi este bazată pe prevedere, autoasigurarea, ca formă de protecţie, este neeconomică, dificil de realizat şi în cea mai mare parte insuficientă. Paguba poate interveni într-un moment în care rezervele

13

constituite sunt precare. Rezerve semnificative nu-şi pot constitui nici măcar agenţii economici puternici. Pe de altă parte, sumele imobilizate în rezervele respective nu pot fi utilizate în activitatea economică, ceea ce îi afectează eficienţa.

Asigurarea propriu-zisă este diferită de autoasigurare, deoarece presupune existenţa comunităţii de risc şi mutualitatea în compensarea daunelor, a prejudiciilor şi a răspunderii faţă de terţele persoane care au suferit prejudicii. Asigurarea propriu-zisă este operaţiunea prin care asigurătorul, organizând pe principiul mutualităţii un număr mare de asiguraţi expuşi la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează doar pe aceia dintre ei care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate.

Pentru ca asigurătorul să poată indemniza efectiv toate sinistrele garantate, el trebuie să organizeze mutualitatea riscurilor după reguli matematice riguroase.

Asiguratul, prin despăgubirile primite, este repus în situaţia financiară pe care a avut-o înainte de producerea unui eveniment asigurat. Acest lucru exprimă scopul principal al unei asigurări, compensarea pierderilor suferite de către asigurat, şi nu obţinerea de către acesta a unui profit de pe urma asigurării.

Din punct de vedere tehnic, asigurarea presupune: - existenţa riscului; - faptul că un asigurător organizează, în baza principiului

mutualităţii, un număr mare de asiguraţi; - indemnizarea celor care suferă un sinistru se efectuează pe

seama unui fond comun constituit din primele încasate; - organizarea mutualităţii se realizează după reguli matematice

riguroase. Protecţia prin asigurare se realizează prin intermediul

societăţilor de asigurări, funcţionează în baza unei legislaţii, a unor norme şi principii economice care urmăresc protejarea persoanelor ce consimt să participe la fondurile financiare.

Cheltuielile necesare reparaţiei unui bun asigurat sau înlocuirii acestuia pot cuprinde în limita sumei asigurate, menţionate în poliţă, costul la data daunei, al reparaţiilor, refacerii, restaurării, recondiţionării sau înlocuirii părţilor avariate sau distruse, precum şi al manoperei.

Specifice domeniului asigurărilor sunt următoarele trăsături: a) calitatea de intermediar financiar; b) ramură prestatoare de servicii;

14

c) caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube; e) asigurările se bazează pe principiul mutualitătii. Potenţialii asiguraţi recurg la asigurare numai dacă prima de

asigurare pe care ar trebui să o achite este suficient de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pe care ar trebui să o suporte, dacă s-ar produce fenomenul (evenimentul) respectiv. În cazul în care prima este prea ridicată, asigurarea îşi pierde atractivitatea pentru potenţialii clienţi.

În sfera asigurărilor directe, pe lângă asigurarea propriu-zisă intră şi coasigurarea, care acoperă situaţia în care, dat fiind valoarea bunurilor asigurabile, precum şi numărul lor, riscurile vizate fiind greu de asumat de către o singură societate de asigurări, asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăţi, care participă la acoperire fiecare în cotă parte, pentru aceeaşi perioadă.

În condiţiile producerii evenimentului asigurat, fiecare asigurător urmează să contribuie la acoperirea daunei proporţional cu contribuţia sa la acoperirea riscului.

Ca formă de protecţie împotriva riscurilor, coasigurarea se utilizează, în mod deosebit, atunci când valoarea bunului asigurat este foarte mare şi, în consecinţă, nicio societate de asigurări nu poate să-şi asume răspunderea preluării în întregime, pe contul său, a întregului risc.

În cazul coasigurării se pot întâlni următoarele situaţii: a) asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât

prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului; b) între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare

distincte; c) între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională. Datorită existenţei unor bunuri de valori imense, care depăşesc

cu mult capacitatea financiară a unor societăţi de asigurări, acestea nu doresc să preia în contul lor, riscuri enorme. De aceea, la rândul lor, caută să obţină protecţie prin reasigurare.

De fapt, reasigurarea este un contract încheiat între asigurătorul iniţial, care devine reasigurat, şi o societate de reasigurare, care devine reasigurător. În acest caz, reasigurătorul cedează o parte din prima de asigurare iniţială, respectiv o parte din riscurile iniţiale, urmând ca în situaţia producerii riscurilor asigurate, reasigurătorul să plătească o parte din despăgubire asigurătorului iniţial. În realitate, asigurătorii încheie mai multe contracte de reasigurare.

Reasigurătorul, doreşte şi el să obţină o protecţie pentru portofoliul său de afaceri, printr-un contract de retrocedare. În această

15

nouă relaţie contractuală, reasigurătorul este supranumit retrocedent, iar societatea ce preia riscurile de la el este supranumită retrocesionar (societate de asigurare, reasigurare). Prin retrocesiune se cedează o parte din prime, din risc şi din cuantumul despăgubirilor.

Atunci când activitatea de asigurare se bazează pe o dispersie cât mai mare a riscului, acoperirea pagubei este suportată de un număr mare de persoane fizice sau juridice, în cote foarte mici în comparaţie cu dimensiunea pagubei.

Asigurarea prezintă trei aspecte: juridic, economic şi financiar. Abordarea juridică trebuie efectuată prin prisma contractului

de asigurare şi a legii cu privire la activitatea de asigurare, care, în calitate de generatoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări, se completează reciproc. Contractul de asigurare este un act juridic care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare, precum şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite. Potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, (modificată şi completată prin Legea nr. 172/2004), prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului, despăgubirea (indemnizaţia) sau suma asigurată, în limitele şi la termenele convenite. Contractul de asigurare îşi pierde valabilitatea atunci când şansa de realizare a evenimentului este de 100%.

În domeniul asigurărilor, termenul general de prescripţie nu se aplică în cazul drepturilor asiguraţilor asupra sumelor rezultate din rezerva de prime, ce se constituie la asigurările de persoane.

Dimensiunea economică a asigurării o reprezintă acoperirea daunelor (pagubelor) provocate de anumite fenomene (evenimente), dintr-un fond de asigurare, creat din colectarea primelor de asigurare plătite de către asiguraţi şi având ca destinaţie:

- plata daunelor; - crearea unui fond de rezervă (din care se vor achita daunele mari); - acoperirea cheltuielilor administrative ale societăţii. Trebuie subliniat faptul că fondul de asigurare se constituie în

vederea acoperirii unor pagube provocate de evenimente viitoare şi nesigure, deci aceste fonduri nu acoperă pierderi cauzate de utilizarea normală a unor bunuri sau de diminuarea valorii lor din diverse

16

motive. Asigurarea oferă avantajul că membrii comunităţii afectaţi de producerea riscului asigurat, primesc din fondul de asigurare, cu titlu de indemnizaţie (despăgubire), sume care pot depăşi de câteva ori cuantumul contribuţiei acestora la fondul respectiv.

Daunele materiale şi financiare suferite sunt despăgubite din fondurile special create din primele de asigurare plătite de asiguraţi, fiind achitate de către societatea de asigurări persoanei asigurate, respectiv, titularului asigurării. Însă, despăgubirile se plătesc asiguratului numai în urma producerii acelor pagube generate de riscuri asigurate, ce au fost stipulate prin contractul de asigurare.

În ceea ce priveşte fondul de asigurare se constată următoarele: - fondul de asigurare se constituie în expresie bănească chiar şi

atunci când asigurătorul îşi onorează obligaţiile asumate prin prestaţii în natură;

- prin participarea la constituirea fondului de asigurare la dispoziţia unei organizaţii specializate se formează o comunitate de risc;

- constituirea şi utilizarea fondului de asigurare se bazează pe aplicarea principiului mutualităţii.

Fondurile se constituie descentralizat, dar se utilizează în mod centralizat de către societăţile de asigurări. Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, prin încasarea de prime de asigurare sau cotizaţii, achitate de către acele persoane fizice sau juridice care sunt interesate în înlăturarea eventualelor pagube provocate de anumite fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure. Din acest fond nu sunt suportate pierderile determinate de folosirea şi consumarea normală a acestora sau de diminuarea valorii lor din diverse motive.

Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru: a) plata indemnizaţiei de asigurare la acoperirea pagubelor

provocate de fenomenele, evenimentele sau acidentele în cadrul asigu-rărilor de bunuri şi de răspundere civilă, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane;

b) plata despăgubirilor şi pentru finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv, acolo unde este cazul;

c) acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti şi pentru constituirea unor fonduri de rezervă care să fie la dispoziţia societăţii de asigurări sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc.

La societăţile mutuale de asigurări, fiecare membru are calitatea atât de asigurat, cât şi de asigurător, iar contribuţiile acestora se regularizează la sfârşitul fiecărui an.

17

La asigurările de viaţă, sub aspect financiar, avem de-a face cu o activitate de intermediere financiară între persoanele fizice asigurate, care achită prime în mod eşalonat şi solicitanţii de resurse financiare suplimentare. Ca urmare, asigurările de viaţă oferă persoanelor fizice nu numai o protecţie ca atare, dar şi un instrument de economisire şi de fructificare a resurselor băneşti. Totodată, societăţile de asigurări, atunci când dispun de resurse băneşti, apar pe piaţa financiară cu o ofertă de capital atât pentru plasamente, cât şi pentru acordarea de împrumuturi, fie pentru acoperirea unor deficite bugetare, fie pentru finanţarea unor investiţii.

Asigurările de pagube (daune), având esenţialmente caracter de despăgubire, reunesc asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi au ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul asiguratului.

Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul daunelor nu se poate cunoaşte dinainte, dar se poate aproxima prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor.

Dimensiunea financiară este determinată, pe de o parte, de faptul că nu toate poliţele de asigurare au ca rezultat producerea riscurilor, iar pe de altă parte, de decalajul în timp între momentul încasării primelor şi momentul plăţii despăgubirilor. Ca atare, societăţile de asigurări investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilităţile existente.

La asigurările de viaţă există posibilitatea economisirii, care reprezintă de fapt o altă funcţie a asigurărilor. Astfel, asiguraţii, prin poliţele de asigurare, au posibilitatea ca, alături de protecţie, să beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată şi, în plus, pot să participe la profitul obţinut din sumele investite.

1.2. Funcţiile asigurărilor

Principalele funcţii ale asigurării sunt: - realizează distribuţia daunelor între mai mulţi deţinători de

poliţe, activitate ce nu poate fi realizată sub o altă formă; - oferă o protecţie, prin siguranţa financiară oferită de asigurare; - realizează o compensare financiară, economie şi protecţie familială; - oferă posibilitatea obţinerii unei pensii private; - acţionează în sensul prevenirii daunelor. a) Distribuţia daunelor între mai mulţi deţinători de poliţe

18

Daunele materiale şi financiare ale asiguraţilor sunt distribuite între aceştia prin compensarea acelora care suferă pagube din fondurile special create prin contribuţia deţinătorilor de poliţe. Distribuţia daunelor este echitabilă, deoarece fiecare deţinător de poliţă plăteşte o sumă proporţională cu riscul introdus. Prin urmare, riscurile nu sunt nici întâmplătoare, nici egale.

b) Oferirea unei protecţii. Asigurarea nu poate înlătura riscul, dar produce o distribuire a pagubelor produse anumitor persoane, între mai mulţi cumpărători de poliţe, astfel încât nici o persoană să nu suporte singură o daună produsă. În acest mod, asigurarea, oferind protecţie, reduce temerile asiguratului.

c) Realizarea unei compensări financiare. Cea mai importantă funcţie a asigurărilor este cea de compensare financiară a pagubelor, datorate producerii evenimentelor sau riscurilor asigurate. Astfel, în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul efectuează plata unor sume asigurate. Potrivit acestei funcţii, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse şi la recuperarea unor prejudicii de către asiguraţi. Această compensare este posibilă datorită faptului că a fost creat un fond de asigurare din primele de asigurare plătite de către asiguraţi.

d) Oferirea posibilităţii economisirii şi realizării, implicit, a unei protecţii familiale prin introducerea asigurărilor pentru studii. Asigurările de viaţă cu acumulare de capital, precum şi asigurările pentru studii, în cazul copiilor, sunt produse financiare concepute de către societăţile de asigurări, care au rolul de a oferi asiguratului în acelaşi timp o economie, dar şi o protecţie, printr-un contract de asigurare încheiat pe termen lung.

e) Oferirea posibilităţii obţinerii unei pensii private. Experienţa a demonstrat care este avantajul unei asigurări de viaţă combinată cu pensie privată, prin majorarea sumei de care poate beneficia o persoană aflată la o anumită vârstă, în situaţia în care nu mai este în activitate, sau completează pensia oferită de sistemul asigurărilor de stat cu cea privată.

f) Prevenirea daunelor este o altă funcţie importantă a asigu-rărilor, care implică stabilirea în cadrul companiilor de asigurări şi a agenţiilor de brokeraj a unui plan de măsuri de diminuare a riscurilor, având ca scop:

- reducerea posibilelor pagube; - obţinerea unor cotaţii de primă mai mici, datorită diminuării

riscurilor.

19

Tot în scop preventiv, se practică de către asigurători franşiza. Aceasta constă în scăderea din drepturile de asigurare a unei sume determinate, care înseamnă participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din pagubă. Scopul aplicării franşizei este dublu: în primul rând, îl obligă pe asigurat să adopte o conduită preventivă, să aibă grijă să întreţină bunul asigurat. În al doilea rând, se urmăreşte să nu se încarce cheltuielile societăţii de asigurări la un nivel mai mare, deoarece, de multe ori, cheltuielile cu gestionarea şi administrarea pagubelor pot să depăşească paguba însăşi.

1.3. Organizaţii de asigurare

1.3.1. Tontinele, societăţile cooperatiste şi organizaţiile frăţeşti

Ca asociaţii, tontinele se constituie pentru o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii asociaţiei varsă la fondul comun o cotizaţie anuală care variază în funcţie de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită suma rezultată din capitalizarea cotizaţiei de-a lungul anilor, se împarte între membrii supravieţuitori. Asociaţii asemănătoare se costituie şi pentru cazuri de deces.

Societăţile cooperatiste sunt un tip de societăţi de asigurări care au fost constituite cu un scop precis, respectiv, de a face asigu-rarea disponibilă pentru o anumită organizaţie sau grup de entităţi în schimbul achitării unor prime.

Organizaţiile frăţeşti combină rolul de asigurător cu o funcţie socială sau de investiţie. În primul rând, acestea se ocupă de asigu-rările de viaţă şi medicale.

1.3.2. Organizaţiile de asigurare de tip mutual

Asociaţiile mutuale reprezintă o formă de asociere a mai multor persoane care contribuie la crearea unui fond de asigurare, din care vor fi despăgubiţi cei ce vor suporta pagube. Ele, neavând capital, aparţin contractanţilor asigurărilor, care obţin avantajul de a primi acoperire prin asigurare, plătind sume minime.

Aceste organizaţii efectuează operaţiuni de asigurare pentru membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la bază principiul mutualităţii. Ele nu urmăresc obţinerea de profit, ci au ca scop întrajuto-rarea membrilor lor.

20

Fiecare membru al unei organizaţii mutuale este în acelaşi timp asigurat şi asigurător. În calitate de asigurat, fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare cu contribuţia ce i-a fost stabilită. Din fondul astfel constituit se acoperă daunele suferite la asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi se achită sumele asigurate la asigurările de persoane.

La sfârşitul anului se recurge la regularizarea contribuţiilor membrilor societăţii mutuale, în funcţie de mărimea reală a daunelor şi, respectiv, a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată, majorându-se sau micşorându-se, după caz.

În unele ţări, în situaţia în care anumite organizaţii mutuale – cum ar fi cele din domeniul agriculturii – nu-şi pot acoperi integral cheltuielile de asigurare din propriile contribuţii, în completarea acestora primesc subvenţii de la stat1.

1.3.3. Societăţile de asigurări

Indiferent de forma de proprietate, societăţile de asigurări îşi desfăşoară activitatea potrivit legii, urmărind realizarea de profit.

Aceste societăţi sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la: mărimea capitalului social minim subscris şi vărsat, mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma; rezervele de prime şi/sau de daune pe care trebuie să le constituie; modul de ţinere a evidenţei activităţii desfăşurate; forma bilanţului şi a contului de profit şi pierdere care trebuie întocmite şi publicate. Societăţile în cauză trebuie să respecte avizele şi normele instituţiilor de stat însărcinate cu supravegherea asigurărilor.

Selecţia riscurilor constituie un principiu de bază, de respectarea căruia depinde buna desfăşurare a activităţii de asigurare. Astfel, pentru ca un asigurător să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii cât mai apropiate de cele stabilite în urma unor observaţii statistice şi a calculelor matematice efectuate pe baza acestora, pentru determinarea nivelului primelor de asigurare trebuie să excludă orice posibilitate de a prelua riscuri care să-i fie total nefavorabile.

Drept urmare, asigurătorii se preocupă să selecteze riscurile pe care le acoperă prin asigurare, în ideea de a le elimina atât pe cele cu producere certă, cât şi pe cele cu posibilitate mare de producere.

1 Iulian Văcărel şi Florian Bercea, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti, 1999, pag. 93.

21

Orice asigurător este şi trebuie să fie interesat în realizarea selecţiei riscurilor, fiindcă aceasta oferă stabilitate operaţiunilor de asigurare.

Dacă selecţia riscurilor nu ar avea loc, atunci, în afara influenţei negative asupra echilibrului financiar, se poate ajunge la diminuarea spiritului de prevedere al diferitelor categorii de persoane fizice şi juridice, deoarece acestea ar fi tentate să încheie asigurări numai în situaţii critice. Totodată, selecţia riscurilor poate impune practicarea unor tarife de prime mari care ar acţiona împotriva dezvoltării asigurărilor facultative.

Societăţile captive în esenţa lor asigură riscul proprietarilor societăţii. Scopul urmărit este acela de a finanţa despăgubirile cuvenite pentru daunele suportate de proprietari. Această metodă se mai numeşte şi autoasigurare formalizată.

Unele state au promulgat legi specifice pentru a facilita constituirea şi funcţionarea organizaţiilor captive, în cadrul jurisdicţiei respective.

De asemenea, există o legislaţie specifică şi pentru constituirea grupurilor de reţinere a riscului şi a grupurilor de achiziţie.

1.4. Protecţia asiguraţilor

În Uniunea Europeană se remarcă două forme de protecţie a asiguraţilor:

- cea a Marii Britanii şi a Olandei, care se concentrează asupra urmăririi solvabilităţii asigurătorilor şi asupra controlului cifrei de afaceri la asigurările obligatorii, precum şi asupra urmăririi creării unui fond de rezervă sigur; autoritatea de supraveghere poate interveni atunci când este cazul în activitatea unei societăţi de asigurări, pentru a preveni insolvabilitatea acesteia;

- cea a Germaniei şi a altor ţări din cadrul Uniunii Europene, care constă într-un control mult mai amănunţit al acurateţi operaţiunilor asigurătorilor.

În România, Fondul de protejare a asiguraţilor a fost înfiinţat în baza Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi este destinat plăţilor de despăgubiri şi sume asigurate către asiguraţi în caz de faliment al societăţilor de asigurări.

Fondul este administrat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care stabileşte anual o cotă procentuală, care se aplică asupra volumului de prime încasate de societăţile de asigurări, respectiv reasigurări şi elaborează norme privind utilizarea acestuia.

22

Fondul este alimentat atât din contribuţiile vărsate de societăţile de asigurări, în cota procentuală stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cât şi din veniturile rezultate din fructificarea acestora, toate disponibilităţile fiind păstrate la Trezoreria statului în condiţii de risc zero.

Potrivit Normelor privind constituirea, utilizarea şi gestionarea Fondului special pentru protejarea asiguraţilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1998/1996, disponibilul din acest fond se utilizează în cazul societăţilor pentru care a fost iniţiată procedura de lichidare. În conformitate cu prevederile Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, pentru plata sumelor asigurate se recurge la rezervele matematice şi la fondurile obţinute din vânzarea bunurilor aparţinând societăţii.

Fiecare cheltuială efectuată din Fondul pentru protejarea asiguraţilor, cu respectarea condiţiilor de mai sus, va reprezenta:

- până la 100% din suma asigurată pentru contractele de asigurare de viaţă care expiră în anul în care s-a produs lichidarea judiciară a societăţilor de asigurări;

- până la 100% din suma de răscumpărare pentru contractele de asigurări de viaţă, dacă aceasta este prevăzută prin condiţiile de asigurare.

- până la 70% din despăgubirea cuvenită pentru poliţele aferente celorlalte categorii de asigurări pentru riscurile produse în perioada de valabilitate a poliţelor, dar nu mai târziu de momentul închiderii procedurii de lichidare judiciară a societăţilor de asigurări.

În prezent, asigurătorii contribuie la Fondul de protejare într-o cotă de 1%.

În vederea protejării victimelor accidentelor de circulaţie auto, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat şi autovehiculul este neasigurat, se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii. Acest fond se constituie şi se administrează de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule, care stabileşte o cotă procentuală ce se va aplica asupra volumului de prime brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto de către societăţile autorizate şi vor elabora norme privind utilizarea fondului, cu avizul Ministerului Finanţelor.

Din Fondul de protecţie a victimelor străzii se pot plăti despăgubiri numai în următoarele condiţii:

- autorul accidentului a rămas neidentificat; - paguba a fost cauzată prin atingerea adusă persoanei; - autovehiculul care a produs accidentul este neasigurat.

23

1.5. Clasificarea asigurărilor

Evidenţierea formelor de asigurare se realizează pe baza următoarelor criterii de clasificare:

a) După natura raporturilor juridice de asigurare se deosebesc asigurarea prin efectul legii (obligatorie) şi asigurarea contractuală (facultativă).

În asigurarea prin efectul legii (obligatorie), raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege. În România, asigurarea obligatorie se practică numai de către asigurătorii autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, fiind obligatorie îndeosebi asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor, prin accidente de autovehicule.

Asigurarea prin efectul legii, sau obligatorie, nu necesită acordul de voinţă al persoanelor fizice sau juridice implicate. Ea se realizează automat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la bunurile sau persoanele care intră sub incidenţa asigurării şi are la bază anumite interese care vizează societatea în ansamblul ei.

În asigurarea contractuală (facultativă) atât raporturile dintre asigurat şi asigurător, cât şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare. Fiind o formă de asigurare mai flexibilă decât asigurarea prin efectul legii, corespunde mai bine necesităţilor şi intereselor asiguraţilor. Asigurarea facultativă se încheie numai la solicitarea asiguraţilor.

b) După natura obiectului asigurat se disting: - asigurările de bunuri, care se referă la mărfuri, mijloace de

transport, clădiri etc.; - asigurări de persoane, grupate în asigurări de viaţă şi asigurări

de persoane, altele decât cele de viaţă (de accidente, de călătorie etc.); - asigurările de răspundere civilă, îndeosebi pentru pagube

produse prin accidente de autovehicule sau în cazul conducătorilor auto profesionişti, pentru pagube produse prin accidente cu autovehicule aparţinând societăţilor comerciale;

- asigurările de riscuri financiare (de exemplu: asigurare pentru credite, asigurarea de pierdere a profitului etc.).

c. După natura riscurilor asigurările pot fi clasificate în: - asigurări pentru riscuri din calamităţi (inundaţii, cutremure,

alunecări de teren, trăsnet etc.); - asigurări pentru riscuri cu caracter social-politic (război, greve

etc.);

24

- asigurări pentru riscuri ce provin din natura mărfurilor (spargere, mucegăire, alterare etc.).

d. După teritoriul sau zona geografică în care se încheie sau se derulează contractele de asigurare, există:

- asigurările interne, când toate elementele contractului (asigurat, asigurător, risc, obiect) se află în graniţele unei ţări;

- asigurările externe sunt cele care conţin cel puţin un element aflat în exteriorul ţării respective.

1.6. Elementele tehnice ale asigurării

1.6.1. Asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării şi contractantul asigurării

a) Asigurătorul. Este persoana juridică (societate de asigurări) care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurat, se obligă: să acopere pagubele produse bunurilor asigurate de anumite evenimente asigurate (calamităţi naturale sau accidente), să plătească suma asigurată în cazul asigurărilor de viaţă, sau să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde (legal) faţă de terţe persoane.

b) Asiguratul. Este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătită asigurătorului, poate să încheie o asigurare prin care să-şi asigure bunurile, respectiv propria persoană sau să se asigure pentru prejudiciul pe care îl poate aduce unor terţe persoane. Asiguratul este persoana purtătoare a asigurării, respectiv, titularul interesului asigurat, deoarece riscurile la care este supus vizează patrimoniul sau persoana sa.

c) Beneficiarul asigurării. Reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, însă fără să fie parte contractantă în asigurare.

d) Contractantul asigurării. Este persoana fizică sau juridică care încheie o asigurare, fără însă a avea neapărat şi calitatea de asigurat; ca urmare, contractantul asigurării este titularul interesului asigurat, şi purtător al asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul sau persoana sa. Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă şi va cuprinde:

- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante; - obiectul asigurării: bunuri, persoane, răspundere civilă profe-

sională;

25

- primele de asigurare; - sumele asigurate; - riscurile ce se asigură; - momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; - alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

1.6.2. Riscul, respectiv, cazul asigurat

Viaţa oamenilor a fost şi este ameninţată de cele mai imprevizibile fenomene pe care le implică natura şi activitatea complexă pe care aceştia o dezvoltă.

Indiferent cât de multă grijă acordăm evitării problemelor sau protecţiei familiei şi a bunurilor personale riscul există în viaţa noastră aducând pierderi materiale şi financiare. Riscul, ca element de bază de la care porneşte o asigurare, este utilizat în sensul negativ al eveni-mentelor pe care nu le dorim. Cu toate acestea de-a lungul vremii oamenii au găsit forţa necesară nu numai refacerii bunurilor distruse, dar şi găsirii de noi metode pentru a se proteja în cazul pericolelor.

În asigurări, riscul apare ca un element obligatoriu, esenţial, deoarece:

- este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse bunurile (patrimoniul), viaţa sau sănătatea unei persoane;

- fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil ; - producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a

asiguratului. Existenţa riscului, sub toate formele sale, atrage după sine

necesitatea asigurărilor, care au rolul de a permite oamenilor, dacă nu evitarea riscului, măcar diminuarea sau înlăturarea consecinţelor sale.

Prin risc asigurat se înţelege evenimentul sau un grup de fenomene care, în eventualitatea producerii şi datorită urmărilor pe care le-ar putea avea, îl obligă pe asigurător, prin lege sau contract, să plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată.

Fiind condiţie principală a asigurării, riscul este considerat ca o întâmplare nedorită. Din punct de vedere al asigurării, nu se pot asigura decât acele evenimente prin a căror producere pot apărea pierderi.

Pentru ca un fenomen (eveniment) generator de pagube să poată constitui un risc asigurat, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

26

- producerea fenomenului (evenimentului), pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este ameninţat de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine necesară; de precizat că evenimentele inevitabile nu sunt cuprinse în asigurare;

- fenomenul (evenimentul), trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător;

- producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să nu depindă de voinţa asiguratului, a beneficiarului asigurării sau a persoanelor care trăiesc şi convieţuiesc împreună cu acesta; producerea evenimentului, întrucât nu depinde de voinţa asiguratului, beneficiarului asigurării sau a asigurătorului, trebuie să fie urmare a hazardului;

- acţiunea fenomenului (evenimentului), trebuie să poată fi înregistrată în evidenţa statistică, astfel încât, datele din evidenţa statistică referitoare la un anumit fenomen (eveniment) trebuie să permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei şi intensităţii producerii acestuia; apariţia evenimentului să se producă cu o anumită frecvenţă, respectiv să aibă o anumită regularitate;

- posibilitatea producerii evenimentului să fie reală, respectiv să prezinte o ameninţare pentru persoana asigurată;

- fenomenul să fie evaluabil, cuantificabil, preferându-se exprimarea sa valorică.

- riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia.

Pentru ca un eveniment să poată fi considerat risc asigurabil, acesta trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii:

- să existe posibilitatea producerii lui, cu o probabilitate cuprinsă între 0 şi 1;

- să prezinte un anumit grad de periculozitate pentru asigurat; - să fie suportabil, ca mărime şi frecvenţă, din punct de vedere

financiar de către asigurător; - să fie incert, adică asupra momentului şi intensităţii lui să

planeze incertitudinea. Neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a asigurătorului despre

producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul de asigurare acordă asigurătorului dreptul de a refuza plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.

Managementul riscului oferă elementele necesare pentru răspunsul la complexitatea monitorizării riscului. Conceptul de

27

management al riscului constă atât în prevenirea şi minimizarea producerii unor evenimente, cât şi în procesul de identificare, evaluare şi cuantificare al acestora. Managementul riscului este de mare utilitate în adoptarea unor măsuri de limitare a pierderilor care ar putea să apară.

Un prim element în procesul de management al riscului constă în identificarea acestuia, prin inspecţia de risc, experienţa, chestionarele de analiză a situaţiei.

Cuantificarea riscului sau evaluarea acestuia exprimă determinarea probabilităţii de a se produce, precum şi impactul financiar pe care îl poate avea în cazul producerii.

O etapă foarte importantă o reprezintă recomandarea şi decizia asupra modalităţii de transfer al riscului prin asigurare, combinând cel puţin trei elemente: cea mai bună acoperire, o primă de asigurare negociată, un asigurător capabil să suporte rapid eventuale daune.

Managerul de risc există de obicei în marile companii, acesta având rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor care ameninţă la un moment dat activitatea companiei, dar şi de a elabora programe de asigurare sau alte metode de prevenire. Prin dotarea clădirilor cu sisteme de alarmă împotriva furturilor, cu detectoare de fum şi stingătoare de incendiu, se implementează practic o parte a unui sistem de management al riscului.

Cazul asigurat, sau sinistrul, reprezintă fenomenul (evenimentul) asigurat care s-a produs deja, iar pentru înlăturarea consecinţelor lui s-a încheiat asigurarea. Pentru ca un eveniment să fie considerat asigurat, trebuie să întrunească existenţa a şase elemente şi anume:

- obiect sau activitate acoperită; - risc acoperit; - consecinţe acoperite; - amplasament acoperit; - circumstanţe acoperite; - perioadă de timp acoperită.

1.6.3. Suma asigurată, norma de asigurare, evaluarea în vederea asigurării, durata asigurării, paguba sau dauna

Suma asigurată reprezintă partea din valoarea de asigurare (supusă riscului), pe care asigurătorul urmează să o plătească în cazul producerii fenomenului (evenimentului) şi pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii riscului asigurat, în condiţiile în care s-a încheiat asigurarea.

28

Suma asigurată reprezintă, în toate cazurile, limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie un element care se află la baza calculului primei de asigurare.

Suma asigurată se stabileşte în mod diferit, după cum sunt asigurările, obligatorii sau facultative. La asigurările obligatorii, suma asigurată are un cuantum, de regulă fix, stabilit prin lege. La asigurările facultative, ea se stabileşte pe baza propunerii asiguratului şi în limita prevederilor legale.

În cazul asigurărilor obligatorii de bunuri, suma asigurată se stabileşte pe baza normelor de asigurare.

Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat. De exemplu, la clădiri, norma de asigurare poate fi stabilită pe metru pătrat de suprafaţă construită, cuantumul ei fiind fixat diferenţiat pe mediu rural sau urban şi în funcţie de destinaţia construcţiei asigurate. La culturile agricole, norma de asigurare se poate stabili la hectar, în funcţie de felul culturilor.

Totodată, la asigurările de bunuri, suma asigurată, ca limită maximă a despăgubirilor, se poate stabili pe baza valorii bunului, rezultată în urma evaluării, în cazul în care există documente din care să reiasă valoarea sa.

La asigurările de răspundere civilă şi de persoane, suma asigurată se stabileşte de comun acord între cele două părţi contractante, dar mai frecvent de către asigurător, conform prevederilor legale. În anumite cazuri se acceptă înscrierea în poliţa de asigurare a unor valori declarate de asiguraţi, dar acestea trebuie agreate de către asigurători.

Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea includerii lor în asigurare.

1.6.4. Prima de asigurare

Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului pentru ca acesta să-şi poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat.

Ca element esenţial al contractului de asigurare, prima de asigu-rare este suma de bani pe care o primeşte asigurătorul de la asigurat în schimbul protecţiei pentru riscurile asumate.

Calculul primelor se efectuează ştiinţific, pe baza datelor statistice şi a matematicii actuariale. Prima de asigurare se determină

29

înmulţind suma asigurată cu cotele de primă tarifară, fiind stabilită în mod diferenţiat în funcţie de forma de asigurare. Prima de asigurare se determină conform relaţiei:

Prima de asigurare = suma asigurată + cota de primă

Prima plătită de asigurat reprezintă prima brută (tarifară), fiind alcătuită din prima netă (pură, teoretică, cota de bază) şi adaosul de primă (suplimentul sau încărcătura primei) care acoperă cheltuielile generale de achiziţie şi administrare ale asigurătorului şi determină obţinerea unui profit. Prima netă este destinată acoperirii despăgu-birilor şi sumelor asigurate. Astfel:

Prima brută = Prima netă + Adaosul de primă

Calculul primei nete ţine seama de natura riscului, privit ca probabilitate şi intensitate. Astfel, ţinând cont de legile statisticii, prima de asigurare este cu atât mai bine determinată, cu cât au existat un număr mai mare de cazuri pe baza cărora ea s-a determinat.

Pe o perioadă de timp determinată, de obicei un an, asigurătorul îşi elaborează propriile tarife de prime. Dacă prima se plăteşte într-o tranşă unică, asigurătorul poate să ofere o reducere. Există, astfel, prima unică, ce se plăteşte o singură dată şi prima periodică, ce se plăteşte la anumite intervale de timp, în funcţie de perioada de asigurare. Pe parcursul derulării contractului de asigurare, mărimea primei nu se recalculează şi deci nu se modifică.

O dată încasată de către asigurător, prima de asigurare se utilizează pentru:

- constituirea fondului de rezervă din care se achită despă-gubirile la asigurările de bunuri şi sumele asigurate în cazul asigurărilor de persoane;

- crearea fondului de rezervă destinat acoperirii despăgubirilor din anii defavorabili;

- plata cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor şi obţinerea unui beneficiu;

- finanţarea diferitelor acţiuni de prevenire a daunelor.

30

1.6.5. Paguba sau dauna, despăgubirea de asigurare, perioada de asigurare (durata asigurării) şi teritoriul acoperit

Paguba sau dauna reprezintă pierderea evaluabilă în bani, intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. De menţionat că asigurările de daune reprezintă atât o măsură de prevedere, cât şi de capitalizare a unor sume de bani.

Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul daunelor nu se poate cunoaşte dinainte, dar se poate aproxima prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor.

Întâlnim aici două noţiuni şi anume: - paguba totală, în cazul în care bunul a fost distrus în întregime; - paguba parţială, atunci când pierderea intervenită este mai

mică decât valoarea bunului. În ceea ce priveşte rezervele de daune, prin lege se prevede un

nivel minim al lor. Despăgubirea de asigurare plătită de către asigurător este suma

de bani pe care asiguratorul o datoreaza asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat. Despăgubirea de asigurare poate fi în limita sumei asigurate, egala sau mai mică decât paguba în funcţie de principiul de răspundere al asiguratorului.

Indemnizaţia de asigurare, este suma de bani pe care asigu-rătorul o achită asiguratului, atunci când survine cazul asigurat.

Perioada de asigurare, respectiv durata asigurării, reprezintă intervalul de timp pentru care s-a stabilit prima de asigurare şi depinde de natura asigurării.

Durata asigurării este perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător şi asigurat, aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare.

De regulă, acoperirea unei poliţe se stabileşte pe o anumită perioadă de timp. Nu este suficient să se stabilească data la care începe perioada de asigurare, respectiv momentul începerii răspunderii asigurătorului, ci trebuie specificat momentul precis. De exemplu, la asigurarea bunurilor în timpul transportului pe calea ferată, răspunderea asigurătorului începe din momentul primirii bunurilor de către transportator.

Teritoriul acoperit prezintă în detaliu graniţele geografice în cadrul cărora se aplică acoperirea. În funcţie de caracteristicile obiectului asigurat, teritoriul acoperit poate fi restrâns sau extins.

31

2. CONTRACTUL DE ASIGURARE

2.1. Caracteristici

În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin contractul de asigurare.

Contractul de asigurare este actul juridic care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite.

Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează pe elemente, cum sunt:

- obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului; - obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la

producerea riscului asigurat. Contractul de asigurare este un contract civil, strict bilateral şi care

nu se poate încheia cu titlu gratuit. Din punct de vedere juridic, contractul de asigurare face parte din categoria contractelor aleatorii, deoarece, conform Codului civil român, reprezintă „o convenţie reciprocă ale cărei efecte, în privinţa beneficiilor şi a pierderilor pentru toate părţile, sau pentru una sau mai multe dintre ele, depinde de un eveniment incert”.

Contractul încheiat între un asigurat şi asigurator este denumit contract de asigurare sau poliţă de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezintă caracteristicile unui contract:

a) consensual, datorită faptului că aceasta se încheie numai prin acordul părţilor; caracterul consensual înseamnă că valabilitatea contractului începe din momentul în care părţile şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut;

b) sinalagmatic, prin faptul că fiecare parte are anumite obligaţii; c) aleatoriu, reprezentat de faptul, că la încheierea asigurării

asiguratul şi asiguratorul nu cunosc efectele, avantajele, sau pierderile ce vor rezulta;

32

d) de adeziune, prin acceptarea lui de către asigurat, cu toate că a fost redactat de către societatea de asigurări, asiguratul având posibilitatea de a-l respinge;

e) oneros, pentru că fiecare parte urmăreste să obţină un avantaj sau o facilitate pentru prestaţia pe care o face sau se obligă să o facă.

f) succesiv, datorită valabilităţii pentru o perioadă mai lungă de timp prima se poate plăti în mai multe rate, protecţia fiind continuă din partea asiguratorului.

În contractul de asigurare, în calitate de asigurat, apare persoana fizică şi/sau juridică, care, în schimbul primei de asigurare plătite asiguratorului, îşi asigură bunurile împotriva unor riscuri, de tipul calamităţilor naturale şi accidentelor.

2.2. Principiile pe baza cărora se încheie şi se derulează

contractele de asigurare

Contractele de asigurare se bazează pe aplicarea unor principii care, deşi nu sunt menţionate în contract, trebuie cunoscute şi respectate de cele două părţi. Dintre acestea, sunt demne de menţionat următoarele:

a) Acordul de voinţă este primul principiu de bază care permite realizarea unui contract între asigurat şi asigurator, prin care asiguratul beneficiază de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asiguratorul. Asiguratorul, printr-un contract de asigurare, se obligă să platească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia din riscurile asumate.

b) Un alt principiu pe care îl are asigurarea este principiul mutualităţii, prin care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani, numită prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care asiguratorul acoperă daunele suferite de asiguraţi.

c) Principiul despăgubirii, conform căruia contractele de asigurare nu oferă despăgubiri peste valoarea pierderilor suferite de un asigurat, întrucât se consideră că o persoană nu trebuie să profite din pagubele asigurate. Corespunzător acestui principiu, asigurarea nu presupune despăgubirea completă a asiguratului. Ca urmare, despăgubirea va fi mai mică decât valoarea asigurată datorită deducerii franşizei sau impunerii altor limitări privind despăgubirea.

Aplicarea acestui principiu serveşte atingerii a două obiective: - împiedică asiguraţii să profite din asigurare; - reduce riscul subiectiv prin îndepărtarea interesului pentru profit.

33

Riscul subiectiv apare în acea împrejurare în care o persoană provoacă în mod intenţionat o pagubă sau exagerează valoarea daunelor produse. Termenul de „risc subiectiv” se referă la defecte sau slăbiciuni ale caracterului uman, fiind consecinţa unei supraasigurări sau a unor circumstanţe care pot tenta oamenii să cauzeze sau să exagereze pagubele asigurate, pentru a obţine un profit.

d) Principiul interesului asigurabil. O persoană are un interes asigurabil dacă, în urma producerii unui eveniment supus asigurării, ar putea suporta o pierdere financiară sau orice alt prejudiciu. Deşi pot exista mai multe persoane cu interes asigurabil, doar persoanele asigurate sunt despăgubite.

Pentru a fi asigurabil, un interes trebuie să fie economic, evaluabil în bani şi, bineînţeles, să existe în momentul încheierii contractului.

e) Principiul subrogaţiei. Operaţiunea juridică prin care toate drepturile creditorului se transmit asupra celui care plăteşte şi care este terţ faţă de raportul iniţial dintre creditor şi debitor poartă numele de subrogaţie (înlocuire).

Conform acestui principiu, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, în limita despăgubirii plătite.

Subrogarea se aplică numai la contractele de indemnizare. Prin subrogare, asigurătorul exercită acţiunea în nume propriu, ca titular al dreptului asupra creanţei, respectiv acţiunea pe care asiguratul ar fi intentat-o împotriva autorului pagubei. Asigurătorul va baneficia de toate avantajele, putând opune terţilor mijloacele de apărare sau excepţiile ce ar fi fost invocate de asigurat.

Asigurătorul, fiind subrogat în drepturile asiguratului, are sarcina de a proba culpa terţului în producerea pagubei. Dacă asiguratul a intentat acţiune judiciară contra terţului vinovat, asigurătorul se poate substitui asiguratului în orice fază a procesului.

Dacă indemnizaţia plătită de asigurător este mai mică decât valoarea prejudiciului, există posibilitatea ca asiguratul să recupereze contravaloarea pagubei atât de la asigurător, cât şi de la terţul răspunzător.

f) Principiul bunei credinţe. La contractarea unei asigurări, asiguratul poate cunoaşte în detaliu condiţiile de asigurare înainte de a încheia asigurarea, în timp ce asigurătorul este dezavantajat, neputând cunoaşte şi analiza toate aspectele materiale privind riscurile la care este expus obiectul supus asigurării. Numai cel ce solicită asigurarea

34

este în măsură să cunoască toate datele relevante despre risc. Asigurătorul poate să obţină doar un raport pe baza căruia va face evaluarea riscului. Se consideră astfel, că încrederea şi cinstea sunt fundamentale în asigurare. De aceea, este de datoria asiguratului să-l informeze pe asigurător, nu neapărat la solicitarea acestuia, despre toate circumstanţele materiale privind riscul.

2.3. Încheierea şi încetarea asigurării

Îndeobşte, încheierea asigurării implică, din partea asigurătorului, responsabilitatea agentului de asigurare, faţă de client, faţă de public şi faţă de stat.

Pentru ca asigurătorul să poată stabili plata indemnizaţiei de asigurare, este necesar să verifice:

a) dacă asigurarea era în vigoare la data producerii evenimentului asigurat;

b) dacă primele de asigurare au fost plătite şi perioada de timp pentru care au fost achitate;

c) dacă bunurile respective sunt cuprinse în asigurare; d) dacă evenimentul în urma căruia s-a produs paguba s-a

datorat unui risc, împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. Încheierea asigurării, care înseamnă de fapt contractarea asigurării,

implică parcurgerea următoarelor etape: a. Se completează declaraţia (cererea) de asigurare, care conţine: - date privind identificarea asiguratului (nume, prenume, adresă etc.); - obiectul de activitate; - durata asigurării solicitate; - detalii privind bunul asigurat; - suma asigurată; - franşiza; - beneficiarul asigurării; - condiţiile de asigurare solicitate; - în cazul asigurărilor de viaţă: starea de sănătate, antecedente

medicale etc.; - în cazul asigurărilor de accidente, se specifică mediul de lucru etc. Declarantul îşi asumă răspunderea cu privire la exactitatea datelor şi

informarea asigurătorului asupra tuturor elementelor care pot influenţa asigurarea. Pe baza acestor informaţii, asigurătorul recurge la evaluarea riscului, pentru a stabili corect prima de asigurare.

35

b. Se efectuează analiza declaraţiei (cererii) de asigurare. Pe baza acesteia se evaluează riscul de către asigurător. În vederea încheierii asigurării, asigurătorii fac constatări şi analizează împreju-rările în care s-a produs riscul asigurat, la faţa locului.

Momentul încheierii contractului. Contractul se consideră încheiat odată cu plata primelor şi emiterea documentului de asigurare. Contractul poate avea forma poliţei de asigurare, la asigurările de persoane şi la unele tipuri de asigurări de bunuri sau a certificatului de asigurare, la asigurările de bunuri în general sau de răspundere civilă. În practică, denumirea de poliţă de asigurare este generică şi, astfel, fiind utilizată cel mai frecvent.

Încetarea contractului de asigurare. În mod obişnuit, contractul de asigurare cu durată determinată încetează atunci când ajunge la termen, respectiv expiră perioada pentru care a fost încheiat. Un alt mod de încetare a contractului este producerea evenimentului asigurat, întâlnită în asigurarea de viaţă şi de accidente a persoanelor, când survine decesul celui asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce echivalează cu încetarea automată a contractului.

În principiu, un contract de asigurare îşi pierde valabilitatea atunci când:

- a expirat durata asigurării; - şansa de realizare, respectiv de nerealizare a evenimentului este

certă. În afară cazurilor prezentate, un contract de asigurare poate

înceta prin denunţare, reziliere şi anulare. Denunţarea, este o modalitate unilaterală de încetare a contractului

de asigurare, din motive prevăzute de lege. Asigurătorul poate denunţa contractul în următoarele situaţii:

- dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite în perioada derulării contractului, care, potrivit condiţiilor de asigurare, exclud menţinerea contractului;

- dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de rea credinţă; - atunci când constată neîndeplinirea de către asigurat a

obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a bunurilor, ceea ce duce la creşterea şanselor de producere a evenimentului asigurat.

Contractul de asigurare, fiind cu executare succesivă, denunţarea acestuia produce efecte numai în viitor. Astfel, reţinerea primelor pentru perioada în care contractul a fost în vigoare este normală.

36

Rezilierea reprezintă încetarea contractului de asigurare datorită neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa. În momentul rezilierii, creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră îndeplinite până la acea dată. De asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i s-au adus ca urmare a neexecutării respectivelor prestaţii. De exemplu, rezilierea are loc atunci când riscul asigurat s-a produs înainte să înceapă răspunderea asigurătorului.

Anularea contractului de asigurare intervine atunci când contractul a fost încheiat fără respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate. Spre deosebire de denunţare şi de reziliere, anularea contractului de asigurare operează şi pentru trecut, nu numai pentru viitor, readucând contractanţii la situaţia juridică avută la data încheierii asigurării. Recurgându-se la restituirea reciprocă a datoriilor, asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul – indemnizaţia – dacă a fost plătită.

37

3. ASIGURĂRILE DE BUNURI

La asigurările de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de dauna efectivă evaluabilă în bani, pe care o poate suferi asiguratul în cazul pierderii sau degradării bunului.

Contractele de asigurare de bunuri au la bază principiul despăgubirii, ca principiu fundamental al asigurării. Conform acestui principiu, prin încasarea indemnizaţiei de despăgubire, asiguratul trebuie să revină la situaţia financiară pe care a avut-o înainte de a surveni evenimentul asigurat. Ca urmare, contractul de asigurare de bunuri este un contract de despăgubire, deoarece asiguratul este îndreptăţit să încaseze indemnizaţia de despăgubire numai dacă a suferit o daună şi doar în măsura în care a suferit efectiv o pierdere financiară. Totuşi, nu este obligatoriu ca în baza unui contract de despăgubire asigurătorul să plătească absolut toată suma necesară pentru refacerea situaţiei financiare a asiguratului care a suferit o daună, deoarece în contract pot să existe prevederi care limitează suma asigurată.

3.1. Concepte de bază

La asigurarea bunurilor, asigurătorul are obligaţia ca în cazul producerii riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat de către acesta o despăgubire, cu condiţia ca asiguratul să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat.

În cadrul asigurărilor de bunuri, în afară de proprietar pot avea interes: uzufructuarul, creditorul cu garanţii reale, depozitarul, precum şi persoanele din familia proprietarului.

Bunurile asigurate, riscurile la care acestea sunt expuse, precum şi situaţiile în care se acordă despăgubiri, sunt specificate în condiţiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare. În principiu, nu pot fi asigurate bunurile care, din cauza degradării, nu mai pot fi folosite conform destinaţiei.

38

Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat şi care nu trebuie să depăşească valoarea lor la data asigurării. Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:

a) la mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea din nou a acestora (preţul de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea, utilizarea şi starea în care au fost înteţinute bunurile respective;

b) la materiile prime, materiale, produse finite, mărfuri şi altele asemănătoare, preţul de cost al acestora;

c) la obiectele de muzeu, de expoziţie şi la lucrările de artă - sumele corespunzătoare valorii lor de circulaţie.

În cazul în care un bun aflat în proprietatea unei persoane este depozitat, în baza unui contract legal, într-un spaţiu care aparţine unei alte persoane, depozitarul poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul respectiv, dar în limita interesului propriu.

Asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an sau la cerere, pe perioade mai scurte şi pe baza declaraţiei de asigurare semnate de asigurat. De regulă, răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care asiguratul a plătit prima de asigurare, respectiv a încheiat contractul de asigurare şi încetează la ora 0 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. Atunci când primele de asigurare se plătesc în rate, iar asiguratul nu a achitat rata scadentă la termenul stabilit şi nici în perioada de graţie aprobată de asigurător, contractul de asigurare se reziliază fără restituirea primelor de asigurare plătite.

Urmărindu-se prevenirea producerii evenimentelor asigurate, asiguratul este obligat să întreţină bunurile asigurate în bune condiţiuni, în caz contrar asigurătorul are dreptul să rezilieze asigurarea, fără restituirea primelor achitate.

Asigurătorul este absolvit de orice obligaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie sau din culpa: asiguratului, contractantului, beneficiarului, a unui membru din conducerea persoanei juridice asigurate sau a persoanei fizice majore care locuieşte permanent împreună cu asiguratul, contractantul sau beneficiarul asigurării.

Contractul de asigurare de bunuri se reziliază în mod automat, în cazurile în care evenimentul s-a produs înainte de a începe răspunderea asigurătorului, iar asigurarea a rămas fără obiect.

3.2. Principiile de acoperire a pagubelor

În cazul asigurărilor de bunuri, cea mai mare parte din valoarea primelor încasate de către asigurător se utilizează pentru plata

39

despăgubirilor cuvenite asiguraţilor. De aceea, elementul principal în funcţie de care se stabileşte nivelul cotei de primă tarifară este mărimea probabilă a despăgubirilor pe care asigurătorul le va plăti asiguraţilor. Totodată, determinarea nivelului cotei de primă tarifară (pe baza căreia se stabileşte volumul primelor de asigurare care vor fi plătite de asiguraţi) dă posibilitatea asigurătorului să-şi constituie fondul de asigurare corespunzător răspunderilor asumate.

Partea din cota de primă tarifară destinată plăţii despăgubirilor se numeşte primă netă sau cotă de bază la aceasta. Dacă se adaugă sumele destinate să acopere cheltuielile pentru: constituirea şi administrarea fondului de asigurare, finanţarea unor măsuri de prevenire a pagubelor, constituirea fondurilor de rezervă şi realizarea de către asigurător a unui profit, se obţine cota de primă tarifară sau prima brută.

La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu valoarea reală a bunului asigurat.

Astfel, suma de bani pe care asigurătorul o datorează asigura-tului pentru acoperirea pagubei produse de riscul asigurat, respectiv despăgubirea poate fi (în limita sumei asigurate) egală sau mai mică decât paguba.

În funcţie de principiul răspunderii pe care asigurătorul l-a aplicat la acoperirea pagubei, în practica asigurărilor de bunuri, la acoperirea pagubelor, se aplică trei principii şi anume:

a. Principiul răspunderii proporţionale, conform căruia despăgu-birea de asigurare se stabileşte în aceeaşi proporţie faţă de pagubă ca şi cea în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. Utilizându-se notaţiile:

D- despăgubirea de asigurare; P- valoarea pagubei; S- suma asigurată; V- valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării, rezultă că:

P

SPD

V

S

P

D∗== ;

Raportul dintre suma asigurată şi valoarea reală a bunului în

momentul încheierii asigurării reprezintă „gradul de acoperire prin asigurare“ şi are semnificaţie numai dacă se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare.

40

În principiu, practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă la asigurarea facultativă a bunurilor şi prezintă importanţă numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat.

b. Principiul primului risc se aplică atunci când, la acoperirea pagubei, despăgubirea este egală cu paguba, însă, fără a depăşi mărimea sumei asigurate. Aplicarea acestui principiu este mai avantajoasă pentru asiguraţi decât cea a principiului anterior, doarece pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Dar această compensare presupune totodată şi perceperea unor prime de asigurare mai mari, comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire. La asigurările de bunuri, în caz de pierdere parţială a bunului, indem-nizaţia de asigurare se plăteşte, de regulă, după sistemul primului risc.

La asigurările de bunuri, mărimea despăgubirii va fi diferită dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau al primului risc, atunci când:

- paguba este parţială; - suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în

momentul producerii evenimentului. c. Principiul răspunderii limitate are în vedere faptul că

despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită. Astfel, o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului.

Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în întregime de către asigurat în cazul aplicării oricărui principiu de răspundere al asigurătorului.

Partea din valoarea pagubei, dinainte stabilită, care cade în sarcina asiguratului, se numeşte franşiză. Aceasta este de două feluri: atinsă (simplă) şi deductibilă (absolută).

În cazul franşizei atinse, asigurătorul acoperă în întregime paguba (până la nivelul sumei asigurate) dacă aceasta este mai mare decât franşiza.

Franşiza deductibilă se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent de mărimea ei. În cazul franşizei deductibile, despăgubirea se acordă numai pentru partea de pagubă care depăşeşte franşiza. Astfel, în cazul în care în contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză.

Nici în cazul franşizei atinse şi nici în cel al franşizei deductibile nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franşizei.

41

În concluzie, la asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu se aplică franşiza.

Existenţa franşizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă pentru prevenirea pagubelor.

3.3. Tipuri de poliţe

3.3.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului acestora împotriva pagubelor produse de incendiu

şi de alte calamităţi

În poliţele de asigurare a clădirilor şi a conţinutului acestora, unele societăţi stabilesc condiţii particulare de asigurare pentru riscurile civile şi pentru riscurile comerciale şi industriale, în timp ce alte societăţi emit condiţii unice, indiferent dacă acestea se referă la bunuri cu destinaţie civilă (clădiri de locuit, anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri cu destinaţie comercială sau industrială (unităţi de alimentaţie publică, magazine şi depozite de mărfuri, unităţi de producţie, prestări de servicii, ateliere etc.). În ambele cazuri, cotele de primă se diferenţiază în funcţie de felul şi destinaţia bunurilor respective.

Unele societăţi practică poliţe de asigurare care acoperă toate riscurile ce pot afecta bunurile admise în asigurare – atât riscul de incendiu, cât şi calamităţile naturale. În cazul încheierii unei asemenea poliţe, dacă asiguratul doreşte să fie protejat doar împotriva unora dintre riscuri, se va face menţiune specială în poliţă, urmând ca prima să se reducă proporţional. Alte societăţi practică poliţe de asigurare prin care se despăgubesc doar daunele directe şi materiale produse bunurilor asigurate de incendiu. În cazul încheierii unei astfel de poliţe se acoperă şi alte riscuri decât incendiul – cum ar fi calamităţile naturale – numai dacă în poliţa de asigurare s-au prevăzut clauze speciale cu privire la asemenea riscuri şi dacă s-a plătit în prealabil o primă de asigurare suplimentară.

În asigurare sunt cuprinse următoarele bunuri: - clădirile şi alte construcţii care servesc drept locuinţe, birouri,

magazine, restaurante, bufete, depozite de mărfuri, ateliere, teatre, cinematografe, cluburi, muzee, expoziţii, dependinţe (se au în vedere atât clădirile şi construcţiile propriu-zise, cât şi instalaţiile fixe de încălzire, electricitate, ascensoarele încorporate în acestea, instalaţiile sanitare, clădirile în curs de execuţie, dependinţele, împrejmuirile şi cotele-părţi din imobile care constituie proprietate comună);

42

- maşinile, utilajele, instalaţiile, motoarele, uneltele, inventarul gospodăresc şi alte mijloace fixe;

- obiectele de inventar; - mărfurile, materiile prime şi auxiliare, materialele, semifabri-

catele, produsele finite şi alte mijloace circulante. - bunurile casnice, conţinutul cabinetelor profesionale şi al

birourilor (mobilier şi alte dotări, aparatura electrică şi electronică de uz casnic şi de birou, cărţi, alte bunuri);

Riscurile asigurate sunt: incendiu, trăsnet, explozie, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pamânt, prăbuşire sau alunecare de teren, greutate a stratului de zăpadă, cădere de pe clădiri sau pe alte construcţii a unor corpuri etc.

În cadrul poliţei încheiate numai pentru incendiu se acoperă de drept riscul de incendiu, iar suplimentar se pot acoperi riscuri ca:

- stricăciuni provocate prin măsurile autorităţilor pentru împiedicarea sau oprirea incendiului;

- explozie care nu a fost provocată de dispozitive explozive; - trăsnet; - căderea aparatelor de zbor şi a obiectelor transportate de acestea; - lovirea de către vehicule rutiere; - fum, gaze, vapori; - cutremur; - inundaţii şi aluviuni; - uragan, vijelie, furtună, grindină; - prăbuşirea sau alunecarea terenului; - greutatea stratului de zăpadă. O societate de asigurări poate încheia asigurări pentru clădiri şi

alte construcţii atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Poliţele încheiate pentru fiecare tip de asigurare precizează condiţiile specifice în care sunt acoperite evenimentele ce pot afecta obiectul asigurării.

În general, nu pot fi asigurate următoarele categorii de clădiri: a. clădiri realizate din materiale combustibile în cea mai mare

parte sau având numai acoperişul din materiale combustibile (carton asfaltat, şindrilă, stuf, paie etc.);

b. clădirile care prezintă instalaţii electrice sau de încălzire cu defecţiuni ce pot conduce la incendiu;

c. clădiri afectate de cutremur şi la care nu s-au efectuat lucrări de consolidare care să aducă construcţia respectivă la gradul de rezistenţă iniţial;

43

d. clădiri în care prezenţa simultană a unor materiale combustibile, uşor inflamabile şi a unor surse de iniţiere a incendiilor, creează situaţii de pericol sau în care se desfăşoară activităţi ce presupun lucrul cu substanţe uşor inflamabile (benzină, neofalină, alcool etc.) şi nu dispun de mijloacele corespunzătoare de prevenire şi stingere a incendiilor.

De regulă, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: a. construirea defectuoasă, cu materiale necorespunzătoare sau

proiectare greşită; b. cheltuieli efectuate având ca destinaţie: trasformarea sau

îmbunătăţirea stării clădirii/construcţiei asigurate; reparaţii curente şi periodice, repararea unor avarii sau distrugeri provocate de cauze necuprinse în asigurare, reparaţii, restaurări sau recondiţionări nereuşite.

Unele poliţe de asigurare acoperă toate riscurile ce pot afecta obiectul asigurării – atât riscul de incendiu, cât şi calamităţile naturale. Dacă asiguratul preferă să fie protejat doar împotriva unora dintre aceste riscuri, se va face o menţiune specială în poliţă, urmând ca prima să se reducă proporţional. Alte poliţe menţionează doar despăgubirea daunelor directe şi materiale produse bunurilor asigurate de incendiu. Alte riscuri decât incendiul - cum ar fi calamităţile naturale - sunt acoperite numai dacă în poliţa de asigurare s-au prevăzut clauze speciale cu privire la asemenea riscuri şi dacă s-a plătit în prealabil o primă de asigurare suplimentară.

În general, clădirile/construcţiile se asigură la valorile declarate de asigurat şi agreate de asigurător.

Sumele asigurate se stabilesc separat pentru fiecare clădire sau altă construcţie, respectiv, în cazul bunurilor:

- global pentru toate bunurile care se încadrează în aceeaşi grupă prevăzută în tarifele de prime;

- separat pentru fiecare bun sau pentru bunuri din aceeaşi grupă prevăzute în tarifele de prime.

Suma asigurată, nu trebuie să depăşească valoarea reală a clădirii/construcţiei în momentul încheierii asigurării.

Valoarea reală reprezintă, de fapt, valoarea de înlocuire din care se scade uzura în raport cu vechimea, gradul de întrebuinţare şi starea de întreţinere a clădirii/construcţiei asigurate. Sunt poliţe care prevăd că valoarea reală trebuie să fie de cel puţin 50% din valoarea de înlocuire.

Valoarea de înlocuire reprezintă costul construirii sau achiziţionării clădirilor/construcţiilor respective sau a unora similare din punct de vedere al parametrilor funcţionali şi constructivi, la preţurile uzuale de pe piaţa locală.

44

Primele datorate de asigurat la încheierea unei asigurări a clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului acestora împotriva pagubelor produse de incendiu şi de alte calamnităţi sunt diferenţiate pe tipuri de localităţi şi pe grupe de bunuri.

Asigurarea clădirilor/construcţiilor, precum şi a conţinutului acestora, se încheie pe baza cererii (declaraţiei) de asigurare, semnată de asigurat şi în urma efectuării inspecţiei de risc.

Inspecţia de risc reprezintă activitatea de verificare în teren, în vederea aprecierii calitative şi cantitative a riscurilor existente în locurile în care se găsesc clădirile, precum şi a celor din împrejurimi, care, în anumite condiţii, pot afecta clădirile respective, conducând la apariţia evenimentului asigurat.

În cazul clădirilor, al altor construcţii, precum şi al conţinutului acestora, la constatarea daunei asigurătorul are dreptul ca direct sau prin reprezentanţi, împreună cu asiguratul sau împuterniciţii acestuia, sau apelând la experţi, să verifice autenticitatea cauzelor şi mărimea daunei. Evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii se efectuează în raport cu starea clădirii/construcţiei din momentul producerii eveni-mentului asigurat. Despăgubirea plătită nu poate depăşi cuantumul pagubei, suma asigurată şi nici valoarea clădirii în momentul producerii evenimentului asigurat.

Cuantumul pagubei reprezintă: a. în caz de daună totală: valoarea de înlocuire a construcţiei/

clădirii distruse, la data producerii evenimentului asigurat, din care se scad uzura şi valoarea la aceeaşi dată a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica;

b. în caz de daună parţială: costul reparaţiei din care se scad uzura şi valoarea la data producerii evenimentului asigurat, a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.

Dauna totală, reprezintă distrugerea clădirii/construcţiei asigurate, într-un asemenea grad, încât refacerea prin reparare sau restaurare nu mai este posibilă sau cheltuielile implicate ar depăşi suma asigurată.

Dauna parţială înseamnă distrugerea sau deprecierea parţială a clădirilor, în aşa fel încât, prin reparare sau restaurare, aceasta poate fi adusă la starea în care se afla înainte de producerea evenimentului asigurat.

Totodată, se acordă despăgubiri, în limita sumei asigurate, pentru: - cheltuieli făcute în scopul limitării daunei; - cheltuieli legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii

evenimentului asigurat;

45

- daune provocate clădirilor/construcţiilor în urma unor măsuri de salvare luate de asigurat, pentru limitarea consecinţelor producerii riscului asigurat.

Din cuantumul pagubei se scad: - franşiza prevăzuta în poliţa de asigurare; - ratele de primă datorate până la sfârşitul perioadei asigurate. Dauna produsă unei clădiri/construcţii realizată în regie proprie

se evaluează la costul mediu de producţie. În cazul în care contractul de asigurare a fost încheiat pentru o

sumă inferioară valorii clădirii/construcţiei, despăgubirea datorată se reduce proporţional cu raportul dintre suma asigurată şi valoarea clădirii/ construcţiei respective.

3.3.2. Asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj

şi a răspunderii constructorului

Acest tip de asigurare poate fi încheiat de către societăţile comerciale care au ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de construcţii-montaj. În poliţa de asigurare poate fi inclus, la cererea asiguratului, şi beneficiarul obiectivului de construcţii, în calitate de coasigurat.

În general, la asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii constructorului se acordă despăgubiri pentru:

- dispariţia unor echipamente, materiale, unelte sau a altor bunuri, cauzate în mod direct de riscuri asigurate;

- furt prin efracţie în cadrul depozitelor; - diferenţe de tarife cuprinse în contractul de asigurare. Această poliţă de asigurare include două secţiuni: o asigurare de

bunuri şi o asigurare de răspundere civilă. Secţiunea: Asigurarea de bunuri. Cuprinde bunuri ca: - materiale aduse pe şantier şi care urmează să fie încorporate în

lucrare sau să servească la executarea acesteia; - bunurile încorporate în obiectivul de construcţii-montaj în curs

de execuţie; - maşini, instalaţii şi echipamente de lucru. Asigurarea acoperă pagubele produse în perioada de asigurare,

cauzate de avarierea sau distrugerea bruscă şi neprevăzută a bunurilor asigurate şi care fac necesară reparaţia sau înlocuirea acestora. Prin această poliţă de asigurare se acoperă:

46

- pagubele materiale cauzate bunurilor de: incendiu, trăsnet, furtună, cutremur de pământ, accidente ale mijloacelor de transport în timpul transportului materialelor asigurate, furt prin efracţie din depozite;

- pagubele materiale cauzate lucrării de construcţii-montaj după predarea către beneficiar, pe durata perioadei de garanţie;

- cheltuieli necesare efectuate pentru conservarea bunurilor asigurate, micşorarea pagubelor, prevenirea extinderii pagubelor.

Secţiunea: Asigurarea de răspundere civilă. Această asigurare cuprinde răspunderea constructorului pentru vătămări corporale suferite de terţi, precum şi pentru pagubele materiale provocate terţilor. În baza acestui contract de asigurare se acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguratul este răspunzător faţă de terţe persoane şi pentru care trebuie să plătească sume cu titlu de daune, ca urmare a:

- vătămării corporale accidentale sau a îmbolnăvirilor; - pierderii sau avarierii accidentale a bunurilor acestora,

întâmplate în perioada de valabilitate a contractului în legătură cu construcţia asigurată.

Suma asigurată în cazul asigurării lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii constructorului reprezintă:

- pentru pagubele materiale – valoarea totală a contractului lucrării de construcţii-montaj, la care se adaugă valoarea maşinilor, instalaţiilor, materialelor şi a altor bunuri folosite la executarea acestuia;

- pentru răspunderea civilă a asiguratului faţă de terţi – o sumă convenită de comun acord între părţi.

Asigurarea se încheie pe durata executării lucrărilor de construcţii-montaj, până la predarea obiectivului pe bază de proces-verbal de recepţie, precum şi pe perioada de garanţie.

3.3.3. Asigurarea facultativă auto de avarii şi furt (CASCO)

(condiţii de asigurare)

În cadrul circulaţiei auto, riscurile care apar cel mai frecvent sunt: - avarierea autovehiculului; - avarierea unui alt autovehicul în timpul accidentului cu

autovehiculul propriu; - avarierea sau distrugerea unor bunuri; - accidentarea conducătorului auto sau a altor persoane din

autovehicul; - accidentarea unor persoane dintr-un vehicul implicat în

accidentul de circulaţie sau a unui pieton;

47

- avarierea sau distrugerea autovehiculului pe timpul staţionării în garaj sau în parcare;

- furtul autovehiculului. Sunt supuse asigurării autovehiculele înmatriculate în România

care aparţin persoanelor fizice sau juridice.

Despăgubiri acordate de către asigurător În caz de daune parţiale: - costul reparaţiilor, respectiv a înlocuirii pieselor avariate; - cheltuielile efectuate în vederea transportului autovehiculului

avariat la cel mai apropiat atelier de reparaţii ce poate efectua reparaţia sau la locul de adăpostire;

- cheltuielile efectuate în vederea limitării pagubelor. În caz de daună totală asigurătorul achită suma asigurată la care s-a

făcut asigurarea şi care este înscrisă în poliţa de asigurare, mai puţin franşiza şi contravaloarea pieselor rămase neavariate, rezultate din dezafectarea autovehiculului, care rămâne în proprietatea asiguratului.

În cazul în care autovehiculul devine nedeplasabil în urma accidentului intervine serviciul Road Assistance, în vederea depanării sau a transportului cu ajutorul platformei până la unul din service-urile auto cu care asigurătorul colaborează în regim de decontare directă.

Decontarea directă a reparaţiilor este un alt element de confort pentru asigurat, acesta nefiind nevoit să plătească nimic în avans, pentru ca abia mai târziu să-şi recupereze banii de la compania de asigurări, toate cheltuielile corespunzătoare reparaţiilor rămânând în sarcina asigurătorului.

Acoperiri standard: - ciocniri, loviri, răsturnări, zgârieri, căderi, inclusiv căderea pe

autovehicul a unor corpuri; - incendiu, explozie, afumare, pătare, carbonizare şi alte diverse

distrugeri ca urmare a incendiului; - inundaţie, furtună, uragan, cutremur, prăbuşire sau alunecare

de teren, acţiunea apelor curgătoare şi a obiectelor purtate de apă; - ploaie torenţială, grindină, trăsnet, avalanşă de zăpadă,

greutatea stratului de zăpadă sau de gheaţă; - furtul autovehiculului sau al unor părţi componente ale

acestuia; - pagubele cauzate autovehiculului sau părţilor componente ale

acestuia ca urmare a furtului;

48

- pagubele cauzate autovehiculului sau părţilor componente ale acestuia ca urmare a vandalismului (spargeri, loviri cu intenţie, acţiuni duşmănoase etc.), tulburărilor politice, incendierii etc.

Asigurarea pentru daune materiale acoperă daune ale autovehiculelor asigurate provocate prin ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau corpuri mobile sau imobile, căderi (căderi în prăpastie), cădere pe autovehicule a unor corpuri, derapări sau răsturnări.

Asigurarea de incendiu acoperă daunele autovehiculului asigurat provenite din incendiu, trăsnet, sau explozie (explozia rezervorului de combustibil, chiar dacă nu a fost urmată de incendiu).

În caz de incendiu se acordă despăgubiri şi pentru pagubele suferite de autovehiculul asigurat, prin pătare, carbonizare, afumare, scurtcircuit, precum şi alte daune provocate de incendiu.

Asigurarea pentru furt total acoperă valoarea reală a autovehiculului asigurat în ziua în care s-a înfăptuit şi s-a declarat furtul la poliţie.

Asigurarea pentru daune provocate în timpul furtului total al autovehiculului acoperă daunele suferite de autovehiculul furat şi ulterior găsit (exemplu de daune: portiere forţate, geamuri sparte etc.).

Asigurarea pentru furtul parţial acoperă furtul echipamentului şi al dotărilor standard şi/sau suplimentare ale autovehiculului (radiocasetofon, boxe etc.) dacă acestea din urmă au fost declarate în cererea de asigurare.

Asigurarea împotriva calamităţilor acoperă pagubele provenite prin efect direct de la ploi torenţiale, furtună, uragan, grindină, inundaţii, cutremur, prăbuşiri sau alunecări de teren, avalanşe de zăpadă. În caz de daună se va aplica o franşiză de 2% din valoarea asigurată.

În cadrul asigurărilor facultative de autovehicule nu se acordă despăgubiri în următoarele situaţii:

- paguba a fost produsă ca urmare a trepidaţiilor autovehiculului în timpul mersului;

- autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil; - paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei

infracţiuni contra siguranţei statului ; - paguba a survenit ca urmare a unor defectele de fabricaţie ale

unor piese sau alte componente. Asigurătorul poate oferi suplimentar remorcaj gratuit în caz de

accident rutier al autoturismului până la cel mai apropiat service autorizat. Decontarea reparaţiilor se efectuează direct către unităţile

service unde s-au efectuat reparaţiile, dacă aceste service-uri au încheiate contracte de colaborare cu societatea de asigurări.

49

Plata daunelor se va face într-un interval de maximum 15 zile lucrătoare de la data depunerii ultimului document necesar dosarului de daună, dacă nu s-a agreat în alt fel, sau direct la service-urile cu care asigurătorul are convenţii de colaborare.

La reînnoirea contractului de asigurare, în cazul în care nu s-au înregistrat daune asupra autovehiculelor asigurate, se va acorda o reducere a primei de asigurare de până la 10%.

Prin suma asigurată se înţelege valoarea reală a autovehiculului, corespunzătoare anului de fabricaţie.

Nu se vor acoperi prin asigurarea CASCO vehicule cu o vechime mai mare de 10ani.

Nu se pot asigura CASCO autoturisme care nu sunt înmatriculate în România.

50

4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE

Asigurările de persoane au ca obiect integritatea fizică a

persoanelor asigurate, ele încheindu-se cu scopul de a diminua consecinţele unor evenimente negative, ce ar putea interveni în viaţa oamenilor.

Pentru persoanele fizice, precum şi pentru familiile lor, asigurările de persoane, reprezintă, în acelaşi timp, atât o măsură de protecţie, cât şi un mod de economisire.

Asigurările de persoane au rolul de a diminua efectele financiare ale pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă, datorită apariţiilor unor boli sau accidente, atingerii unei anumite limite de vârstă, precum şi datorită decesului. Sumele asigurate sau indemnizaţiile acordate în cadrul asigurărilor de persoane suplimentează sumele oferite de asigurările sociale şi asistenţa socială, permiţând asiguratului sau familiei acestuia să depăşească situaţiile de criză şi să-şi continue stilul de viaţă obişnuit.

4.1. Noţiuni preliminare

Asigurările de persoane au ca obiect acordarea unei sume de bani de către asigurător, numită sumă asigurată, în caz de supravieţuire, precum şi în cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică a asiguratului, cum ar fi: vătămare corporală, îmbolnăvire sau deces.

Dacă la asigurările de bunuri asiguratul are dreptul la o despăgubire limitată la valoarea pagubei înregistrate, fără însă ca aceasta să depăşească suma asigurată, la asigurările de persoane suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi de posibilităţile sale financiare. Totodată, asiguratul poate încheia mai multe contracte de asigurare, vizând acelaşi risc şi pentru sume diferite, la mai mulţi asigurători, fără nici o restricţie, urmând ca la producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării să

51

încaseze drepturile cuvenite de la toţi asigurătorii. Aceasta, deoarece în acest caz nu mai este vorba de daună ca la asigurările de bunuri. De aceea, neavând caracter reparator (întrucât viaţa, sănătatea şi integritatea persoanei nu sunt evaluabile în bani) asigurările de persoane nu sunt supuse restricţiilor la care sunt supuse asigurările de bunuri.

La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nicio restricţie.

Asigurările de persoane sunt de două feluri: asigurări de viaţă şi asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă.

La asigurările de persoane, privind constatarea şi evaluarea consecinţelor producerii riscului asigurat, nu apare ca fiind necesară existenţa unui compartiment distinct.

4.2. Tipuri de asigurări de viaţă

Formele concrete ale asigurărilor de viaţă sunt diferite de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta şi se încheie fie în mod individual, fie în grup (asigurări colective).

În funcţie de suma asigurată şi de obiectul asigurării, asigurarea de viaţă poate fi încheiată cu sau fără examinarea medicală a asiguratului. Adesea, persoanele cu o sănătate şubredă şi mai vulnerabile la boli apelează mai frecvent la asigurare decât cele cu o stare bună de sănătate. Astfel, asigurătorul poate să accepte sau să respingă cererea de asigurare pe baza rezultatelor examenelor medicale şi în funcţie de plata unei prime normale sau a uneia majorate.

Asigurarea de grup prezintă avantajul că evită selecţia riscurilor întâlnită la asigurarea individuală, fiind mai puţin costisitoare decât aceasta. În asigurarea colectivă sunt cuprinse toate persoanele care alcătuiesc grupul respectiv, cu condiţia ca fiecare în parte să-şi exprime acordul la această asigurare. O parte din prima de asigurare este suportată de contractantul asigurării (agentul economic), iar cealaltă parte cade în sarcina asiguratului.

Asigurările de viaţă prezintă mai multe forme şi anume: a. Asigurările de supravieţuire. Asigurătorul se angajează să

plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă. Astfel, potrivit condiţiilor contractuale, asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului. Dacă însă acesta a decedat anterior expirării termenului de valabilitate a contractului,

52

asigurătorul se consideră exonerat de orice obligaţie faţă de moştenitorii asiguratului. Dacă decesul asiguratului survine în perioada de valabilitate a contractului, suma acumulată de asigurat în această perioadă rămâne de drept asigurătorului.

În perioada de valabilitate a asigurării, asiguratul, plătind primele de asigurare, acumulează o sumă de bani aflată la asigurător şi care devine exigibilă la expirarea contractului.

În practica internaţională, pentru a evita pierderea primelor achitate de asigurat, în cazul decesului acestuia, care a intervenit în perioada de valabilitate a contractului, în contract se stipulează clauza contraasigurării, care permite rambursarea primelor aferente supravie-ţuirii. Însă, asigurătorul îşi reţine prima aferentă riscului de deces. Astfel, dacă la expirarea termenului de asigurare asiguratul este în viaţă, el încasează suma asigurată, în timp ce prima pentru riscul de deces rămâne de drept asigurătorului.

b. Asigurările de deces sunt încheiate de către asiguraţi pentru a acoperi riscul de deces, indiferent de data la care ar surveni acesta. Cum decesul este un eveniment care se va petrece cu certitudine în viitor, dar incert ca dată, asiguratul se angajează să plătească prime toată viaţa. De precizat că, asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire (capitalizare), ci una de protecţie împotriva unui risc determinat. În cazul unei asigurări de deces încheiate pe termen limitat, asigurătorul este obligat să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a acestuia. Dacă la expirarea contractului, asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat faţă de asigurat de orice obligaţie care rezultă din contract.

c. Asigurările mixte de viaţă se încheie atât pentru supravieţuire, cât şi pentru deces. Astfel, în caz de supravieţuire, asiguratul încasază personal suma asigurată prevăzută în contract, iar în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate. Pentru aceasta, asiguratul trebuie să suporte primele datorate atât pentru riscul de deces, cât şi pentru cel de supravieţuire.

În practica internaţională se aplică asigurarea mixtă cu termen fix, la expirarea căreia suma asigurată se achită asiguratului dacă este în viaţă sau beneficiarului asigurării, dacă asiguratul a decedat anterior.

La asigurările de viaţă, rezerva de prime constituită conferă asiguratului dreptul de a obţine un împrumut cu dobândă, după ce a plătit o perioadă primele de asigurare. Constituirea rezervei de prime este legată de aplicarea principiului invariabilităţii primei de asigurare.

53

4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă

4.3.1. Funcţiile biometrice

Reamintim că practica asigurărilor de viaţă are la bază datele cuprinse în tabela de mortalitate a unei ţări, care este întocmită în urma prelucrării informaţiilor oferite de recensământul populaţiei din ţara respectivă. În tabela de mortalitate sunt trecute, în coloane distincte, următoarele valori:

- vârsta x, de la 0 la 100 de ani; - funcţia de supravieţuire lx arată câte persoane dintr-o generaţie

ipotetică de 100000 născuţi vii mai sunt în viaţă la împlinirea vârstei de x ani;

- numărul persoanelor ce vor deceda în intervalul cuprins între x şi x+1 ani, notat cu dx;

- probabilitatea de deces, qx, respectiv probabilitatea ca o persoană care a împlinit x+1 ani, să fi decedat la vârsta cuprinsă între x şi x+1 ani. Formula de calcul a acesteia este:

x

xx l

dq =

- probabilitatea de supravieţuire px, arată şansele pe care le

are o persoană care a împlinit vârsta x, să fie în viaţă la împlinirea vârstei de x + 1 ani, este dată de relaţia:

x

xx l

lP 1+=

Astfel, probabilitatea ca o persoană de x ani să supravieţuiască la vârsta de x + t ani, este dată de relaţia:

x

txxt l

lP +=

- numărul mediu al supravieţuitorilor cuprinşi în intervalul de

vârstă de la x la x+1 ani, se notează cu lm(x). Considerându-se că lx este funcţia de supravieţuire şi n este un

anumit număr de ani, viaţa medie Ex, reprezintă parametrul care

54

exprimă media numărului de ani pe care poate să-i trăiască o persoană în vârstă de x ani şi se determină aplicând formula:

Dacă se adună px cu qx se obţine relaţia:

Px + qx = 1

4.3.2. Calcularea primei nete la asigurările individuale de supravieţuire, cu plata unică a sumei asigurate

La asigurarea individuală de supravieţuire cu plata unică a sumei asigurate, pentru o asigurare de supravieţuire pe n ani, respectiv asigurarea prin care asiguratul, în vârstă de x ani, va primi la împlinirea vârstei de x+n ani suma de o unitate monetară, prima netă unică unitară nEx este dată de relaţia:

n

x

nxxn v

l

lE •= +

în care nEx reprezintă factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată n ani);

vn reprezintă suma pe care ar trebui să o depună o persoană în scop de capitalizare, fără nici un risc, pentru ca după n ani să primească o unitate monetară, fiind dat de relaţia:

( )nn

iv

+=

1

1

în care i reprezintă dobânda anuală, iar v este factorul anual de actualizare, fiind dat de relaţia:

iv

+=

1

1

Dacă v este factorul anual de actualizare, atunci vn este factorul total de actualizare, deoarece implică durata totală a asigurării (n ani).

x

nnx

x

nxxxx l

l

l

lllE

∑=

++++ +=

++++=

100

021

2

1...

2

1

55

La asigurarea individuală de supravieţuire, prima netă unică se determină utilizând relaţia:

P = S · nEx

În cazul asigurării individuale de supravieţuire, cu plata periodică a sumei asigurate, respectiv sub formă de rentă, aceasta poate fi achitată anual, fiind numită anuitate, sau în subdiviziuni ale anului, fiind numite fracţionalităţi.

Atunci când renta anuală este achitată de către asigurător la începutul anului, este denumită anticipată, iar dacă este achitată la sfârşitul anului se numeşte posticipată.

Dacă avem în vedere plata imediată sau amânată a sumei asigurate, rentele anuale anticipate şi posticipate, pot fi achitate pe o perioadă limitată de timp sau pe toată viaţa, adică viagere.

4.3.3. Renta viageră

A. Renta viageră anuală, imediată şi anticipată

Pentru suma asigurată de 1 unitate monetară (u.m.), pe care asiguratul în vârstă de x ani, urmează să o primească toată viaţa, la începutul fiecărui an, prima netă unică unitară (ax), pe care asiguratul trebuie să o plătească este dată de relaţia:

x

xx D

Na =

Nx şi Dx sunt numere de comutaţie, ale căror valori sunt obţinute din tabelul numerelor de comutaţie, şi care este întocmit pe baza tabelei de mortalitate a populaţiei unei ţări. În cadrul asigurărilor de viaţă, numerele de comutaţie fiind determinate la un anumit nivel al dobânzii pe an, permit simplificarea calculelor. De exemplu, nEx (prima netă unică unitară, la asigurările individuale de supravieţuire, cu plata unică a sumei asigurate) poate fi scrisă simplificat astfel:

x

nxxn D

DE +=

56

B. Renta viageră anuală imediată şi posticipată

Se calculează conform relaţiei:

x

xx D

Na 1+=

C. Renta anuală imediată, limitată şi anticipată

Pentru ca un asigurat, în vârstă de x ani, să primească în următorii n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul formulei:

x

nxxxn D

NNa +−=

D. Renta anuală imediată, limitată şi posticipată

Pentru ca un asigurat în vârstă de x ani, să primească în următorii n ani, la sfârşitul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul formulei:

x

nxxxn D

NNa 1++−=

E. Renta viageră anuală, amânată şi anticipată

Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se calculează folosind formula:

x

nxxn D

Na +=

F. Renta viageră anuală, amânată şi posticipată

Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se calculează folosind formula:

x

nxxn D

Na 1++=

57

G. Renta anuală anticipată, amânată r ani şi limitată la n ani

Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în viaţă) peste r ani, timp de n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se calculează conform relaţiei:

x

nrxrxxnr D

NNa +++ −=|

H. Renta anuală posticipată, amânată r ani şi limitată la n ani

În acest caz, formula anterioară devine:

x

nrxrxxnr D

NNa 11

|+++++ −

= În practica asigurărilor, conform contractelor de asigurare, apar

şi situaţii de plăţi eşalonate lunare, în rate egale, a sumelor asigurate. Prin aceste plăţi eşalonate fracţionate, persoana asigurată în loc să primească renta o dată pe an, o primeşte de k ori pe an. În aceste condiţii, prima netă unică unitară devine:

în cazul plăţilor anticipate:

x

nx

x

nxxn

x

nx

x

nxxxn

x

xx

D

D

k

k

D

Na

D

D

k

k

D

NNa

k

k

D

Na

++

++

⋅−

−=

−⋅

−−

−=

−−=

2

1

;12

1;

2

1

în cazul plăţilor posticipate:

x

nx

x

nxxn

x

nx

x

nxxxn

x

xx

D

D

k

k

D

Na

D

D

k

k

D

NNa

k

k

D

Na

+++

+++++

⋅−

−=

−⋅

−−

−=

−−=

2

1

;12

1;

2

1

1

111

58

La asigurarea de supravieţuire, atunci când asiguratul, de comun acord cu asigurătorul, consimte să achite prima de asigurare într-o perioadă mai scurtă de timp, decât cea corespunzătoare valabilităţii contractului, prima netă anuală (Pna) se calculează astfel:

mxx

xNNa

mxx

nxNa NN

DPPsau

NN

DSP

++

+

−⋅=

−⋅=

în care: PN – reprezintă prima netă unică; m - reprezintă numărul de ani în care, plata ratelor anuale se face

într-o perioadă mai scurtă de timp.

4.3.4. Calcularea primei nete la asigurările individuale de deces

Atunci când se determină prima netă unică la asigurarea de deces, se are în vedere faptul că aceasta se încheie pe termen de un an, pe mai mulţi ani, sau pe o perioadă nedeterminată (pe viaţă).

În cazul unei asigurări de deces pe o perioadă nedeterminată (pe viaţă), pentru o persoană în vârstă de x ani, formula de calcul a primei nete unice unitare este:

x

xx D

MA =

La asigurarea de deces limitată sau temporară, prima netă unică unitară, aferentă asigurării unei persoane în vârstă de x ani, care încheie o asigurare de deces pe o perioadă de n ani, va fi calculată cu ajutorul formulei:

x

nxxxn D

MMA +−

=

În cazul în care, asigurarea nu începe să funcţioneze imediat, ci numai după n ani de la încheierea contractului, aceasta este o asigurare de deces amânată, situaţie în care asigurătorul plăteşte suma asigurată numai dacă asiguratul încetează din viaţă după trecerea unei perioade de n ani de la încheierea asigurării. Pentru calcularea primei nete unice unitare datorate de asigurat se aplică formula de mai jos:

x

nxxn D

MA +=

59

Asigurarea de deces amânată şi limitată este cea a cărei valabilitate începe peste r ani şi durează n ani. Prima netă unică unitară se calculează utilizând relaţia:

x

nrxrxxnr D

MMA +++ −

=|

La asigurarea de deces, dacă prima de asigurare se plăteşte anual, atunci când se determină prima netă unitară anuală se aplică formula:

nxx

nxxxn NN

MMA

+

+

−

−=

4.3.5. Calcularea primei nete la asigurările individuale mixte

Asigurarea mixtă are rol atât de asigurare de supravieţuire, cât şi de deces. Astfel, în cazul unei asigurări cu durata de n ani, asigurătorul plăteşte asiguratului suma asigurată, dacă el este în viaţă la expirarea acestui termen. Dacă asiguratul a decedat înaintea termenului respectiv, atunci asigurătorul plăteşte la data decesului, suma asigurată, beneficiarului asigurării.

La asigurările mixte, pentru stabilirea primelor de asigurare unice, se aplică principiul compunerii contractelor.

Cea mai simplă formă de asigurare mixtă, este asigurarea mixtă generală, prin care se asigură o sumă pe termen fix, în caz de supravieţuire, concomitent cu o asigurare de deces în cadrul aceluiaşi termen. De această dată, prima netă unică unitară, notată cu nAMx, este dată de relaţia:

x

nxx

x

nxxn D

MM

D

DAM ++ −

+=

Atunci când se aplică asigurarea mixtă cu sumă dublă, prima netă unică unitară se calculează utilizând formula:

x

xnxxxnxn D

MDAEAMD

+=+= +

Acest model de asigurare garantează plata unei sume la termenul asigurării, dacă asiguratul este în viaţă sau, mai devreme dacă asiguratul a decedat între timp. În plus, dacă asiguratul este în viaţă la termenul asigurării el poate primi un nou contract de asigurare, liber de orice prime, şi care să prevadă plata aceleiaşi sume la moartea sa.

60

Asigurarea mixtă cu termen fix. În acest caz, asigurătorul plăteşte la un termen fixat în contract, de exemplu după n ani, o anumită sumă S asiguratului dacă este în viaţă, sau altei persoane dacă asiguratul a decedat înainte de momentul fixat în contract pentru plata sumei asigurate.

La asigurarea mixtă cu termen fix, în funcţie de modul în care acumularea fondului de 1 u.m. se face anticipat sau posticipat anual, se utilizează relaţiile:

nxnx vaP =⋅

anticipat:

n

nxx

x

xn

n

x vNN

D

a

vP ⋅

−==

+

posticipat:

n

nxx

x

xn

n

x vNN

D

a

vP ⋅

−==

+++ 11

Asigurarea mixtă cu termen fix şi sumă dublă. Şi de această

dată, ca urmare a aplicării principiului compunerii contractelor, obţinem compunerea celor două metode de asigurări precedente. Astfel, asigurătorul este în situaţia de a plăti asiguratului suma S la termenul fix de n ani şi apoi aceeaşi sumă urmaşilor săi la data decesului, indiferent când are loc, fără ca asiguratul să mai plătească în plus alte prime, dacă a supravieţuit termenului contractual. Dacă decesul este anterior acestui termen, suma S se achită la termenul fixat. În acest caz, notându-se cu nAMFDx prima netă unică unitară, se aplică relaţia:

x

nxnxn

nxn D

MvAvAMFD ++=+=

Dacă în locul unei prime unice se acceptă o primă anuală în

cadrul termenului fixat, atunci prima unitară anuală este dată de următoarea relaţie de echilibru financiar:

xnn

xnx AvaP +=⋅

61

4.3.6. Calcularea primei brute (tarifare sau comerciale) la asigurările de viaţă

Primele brute (tarifare sau comerciale) includ, pe lângă primele nete, diferitele cheltuieli efectuate de asigurător, precum şi profitul acestuia.

În general, cheltuielile asigurătorului sunt împărţite în patru categorii şi anume:

- cheltuielile de achiziţionare a contractelor (α); - cheltuielile de încasare a primelor (comisionul încasatorului)

exprimate printr-un procent β din suma încasată de la asigurat (prima tarifară);

- cheltuielile anuale de administraţie (γ); - cheltuieli de reglementare a prestaţiilor (aşa-numitele „sarcini

reglementare”) exprimate printr-un procent s din prima netă (PN). Pentru prima brută unică, relaţia fundamentală de calcul este

următoarea: PB = PN + α + β · PB + γ · xna + s · PN

Această formulă poate fi scrisă şi în forma de mai jos:

βγα

−

⋅++= +

1)1( xnNs

B

aPP

Pentru a determina prima brută anuală (în cazul în care s =0) se utilizează următoarea formulă:

β

γα

−

⋅++=

1xm

xn

xnN

B

a

a

aP

pa

a

în care:

Bap - reprezintă prima brută anuală;

aNP - prima netă anuală;

n - durata asigurării ; m - durata plăţii primelor.

xna - ca sumă anticipată limitata pe n ani, se determină astfel:

x

nxxxn D

NNa ++=

62

şi implicit, x

mxxxm D

NNa +−

=

În cazul în care durata asigurării este aceiaşi cu durata plăţii primelor, adică m = n, atunci formula primei brute anuale se simplifică şi devine astfel:

β

γα

−

++=

1xn

N

B

aP

pa

a

4.4. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă

a. Asigurarea de accidente „este o formă a asigurărilor facultative de persoane, care urmăreşte protejarea persoanelor fizice împotriva unor evenimente ce pot afecta viaţa, integritatea corporală sau capacitatea de muncă”1.

În cadrul asigurărilor facultative de accidente pot fi menţionate următoarele variante:

1. Asigurarea călătorilor pentru cazuri de accidente. O societate de transport a călătorilor încheie un contract de asigurare cu o societate de asigurări, pentru a fi asiguraţi călătorii pe timpul transportului efectuat pe uscat, pe apă sau în aer. Asigurarea poate fi încheiată fie numai pentru cazurile de accidente corporale, fie pentru: cheltuieli medicale necesare tratării imvalidităţii permanente, pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor înregistrate şi a bunurilor aflate asupra călătorilor. De asemenea, călătorii se asigură şi pentru cazurile în care invaliditatea sau decesul au intervenit în decurs de un an de la data accidentului.

2. Asigurarea de accidente a şoferului şi pasagerilor autovehiculului. Poliţa de asigurare acoperă:

1 Bistriceanu Gh., Bercea Fl., Macovei E., Lexicon de protecţie socială, asigurări şi reasigurări, Editura KARAT, Bucureşti, 1997, p. 61.

x

mxxxn D

NNa +−=

63

a) decesul şi/sau invaliditatea permanentă totală sau parţială din accident (în limita sumei asigurate 2000 RON/persoană/eveniment/) la autovehicule cu suma asigurată < 10000 EURO;

- indemnizaţie de spitalizare - 3 RON /persoană/zi dar nu mai mult de 30 zile;

- alocaţie pentru intervenţie chirurgicală din accident (sumă asigurată 300 RON /persoană/eveniment/);

b) - decesul şi/sau invaliditatea permanentă totală sau parţială din accident (capital asigurat 4000 RON/persoană/eveniment/) pentru auto-vehicule cu sumă asigurată > 10000 EURO;

- indemnizaţie de spitalizare - 5 RON / persoană/zi, dar nu mai mult de 30 (treizeci) zile;

- alocaţie pentru intervenţie chirurgicală din accident (capital asigurat 500 RON /persoană/eveniment/);

3. Asigurarea managerilor pentru cazuri de accidente este destinată să acopere:

- asigurarea de accidente survenite in timpul executării obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu acesta, inclusiv în cadrul deplasărilor efectuate în interes de serviciu în ţară sau în străinătate;

- asigurarea de deces ca urmare a unui accident, respectiv a unui efort fizic sau intelectual excesiv;

- asigurarea incapacităţii temporare de muncă, survenită în timpul exercitării profesiei;

- asigurarea pierderilor de venituri ale societăţilor comerciale, ca urmare a erorilor involuntare de management.

b. Asigurarea de sănătate, permanentă. Este o formă a asigurărilor de persoane prin care se urmăreşte o compensare în bani, atunci când intervine o incapacitate de muncă de durată, provocată de un accident sau de o boală. Acceptarea în asigurare este precedată de o examinare medicală. Contractul de asigurare este valabil un anumit număr de ani, de regulă până la vârsta de pensionare. În cazul în care asiguratul nu mai este apt de muncă, datorită unei boli sau unui accident, el are dreptul să primească o indemnizaţie de asigurare, acordată periodic, pe durata incapacităţii de muncă sau până când se pensionează sau încetează din viaţă.

Cuantumul indemnizaţiei acordate pe perioada incapacităţii de muncă, se stabileşte de comun acord între asigurat şi asigurător la semnarea contractului. Indemnizaţia nu poate depăşi 75% din câştigul asiguratului realizat înainte de îmbolnăvire, din care se scade suma primită din fondurile publice.

64

c. Asigurarea de pensie. Ca formă a asigurărilor facultative de persoane, stabileşte pentru societatea de asigurări implicată obligaţia de a plăti asiguratului în decursul vieţii sau pe o anumită perioadă de timp (10, 15 sau 20 de ani), o pensie lunară al cărei cuantum este prevăzut în contract.

d. Asigurarea dotală. Ca formă facultativă de asigurare a fost concepută ca o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil până ce acesta ajunge la majorat. Societatea de asigurări achită suma asigurată, numai dacă beneficiarul asigurării va fi în viaţă la împlinirea majoratului, întrucât la această dată asigurarea devine exigibilă. Dacă beneficiarul asigurării încetează din viaţă înaintea acestei date, societatea de asigurări este exonerată de răspunderea legată de contractul respectiv. În acest caz, pentru ca societatea de asigurări să fie obligată la restituirea primelor de asigurare încasate este necesar ca în contractul de asigurare să fie inclusă clauza „contraasigurării”.

e. Asigurarea turiştilor, în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism. În România, conform legii „agenţii economici care comercializează pachete de servicii turistice au obligaţia să încheie poliţe de asigurare cu societăţi de asigurări privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism”. Poliţa de asigurare va fi încheiată cu o societate de asigurări agreată de Ministerul Turismului, pe o durată de un an, iar suma asigurată va fi de 50000 $ pentru agenţiile tour-operatoare şi de 10000 $ pentru agenţiile detailiste.

65

5. ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect acoperirea

prejudiciului produs de asigurat unor terţe persoane, în condiţiile în care asiguratul este răspunzător potrivit legii. Spre deosebire de asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea de răspundere civilă mai intervine şi o a treia persoană, respectiv terţul păgubit.

Asigurarea de răspundere civilă este avantajoasă pentru toate părţile implicate în contractul de asigurare: permite persoanei păgubite să primească despăgubirea cuvenită, asigurătorului să încaseze primele de asigurare, iar asiguratului să-şi protejeze patrimoniul, deoarece, prin cumpărarea unei astfel de asigurări, el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică pentru prejudiciul produs.

Noţiunea de prejudiciu este definită ca fiind totalitatea rezultatelor negative de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.

5.1. Caracteristici

În cadrul asigurărilor facultative, asigurarea de răspundere civilă constituie o asigurare împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terţele persoane prejudiciate prin fapta ilicită ce atrage răspunderea civilă a asiguratului.

La asigurările de răspundere civilă, în calitate de beneficiari ai asigurării pot apărea numai terţe persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării. De regulă, prin aceste asigurări, sunt acoperite numai prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, care sunt urmarea unui accident. Obiectul acestor asigurări îl constituie prejudiciul produs unor terţe persoane de către asigurat, fiind reprezentat de valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane şi pentru care răspunde, potrivit legii civile.

66

Această formă de asigurare acoperă - în limita sumei asigurate stipulate în contract - atât despăgubirile pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane în baza legii, cât şi pentru cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil. Deşi asigurarea de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă a asiguratului, totuşi, prin contractul de asigurare se poate cuprinde şi răspunderea civilă a altor persoane, de exemplu soţul, respectiv soţia asiguratului, sau persoanele aflate în întreţinerea lui.

Terţa persoană poate să fie orice persoană fizică sau juridică prejudiciată de către asigurat, având calitatea de beneficiar al asigurării.

Despăgubirea se stabileşte conform condiţiilor prevăzute în contractul de asigurare, pe baza înţelegerii dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător. Dacă această înţelegere nu se realizează, mai ales cu privire la stabilirea cuantumului pagubei, sau se invocă culpa persoanei păgubite, se recurge la soluţionarea diferendului de către instanţa de judecată.

În toate cazurile asigurătorul este obligat să plătească despăgubirile datorate terţului numai în condiţiile şi în limitele sumei asigurate prevăzute în contract. Pentru tot ceea ce nu va fi plătit de către asigurător, drepturile persoanei păgubite împotriva persoanei responsabile se menţin în totalitate.

Indiferent dacă au fost stabilite pe bază de înţelegere sau prin hotărâre judecătorească, despăgubirile datorate de asigurător, se plătesc nemijlocit terţului păgubit şi nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului. Dacă asiguratul face dovada că l-a despăgubit pe terţul păgubit, asigurătorul este obligat să plătească despăgubirea datorată, asiguratului. Asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei terţului păgubit sau asiguratului dacă se face dovada că paguba a fost cauzată intenţionat de către asigurat sau de către alte persoane cuprinse în contractul de asigurare.

Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite pagubele produse de asigurat unor terţe persoane, numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) trebuie să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;

b) trebuie să se poată constata culpa asiguratului care a înfăptuit fapta ilicită;

c) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat; d) trebuie să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de

asigurat terţei persoane.

67

Caracteristic asigurărilor de răspundere civilă este faptul că asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului plătit şi se poate întoarce cu acţiune în regres împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse prin accidente de autovehicule (R.C.A.)

În cadrul asigurărilor de răspundere civilă auto, societăţile de asigurări acordă despăgubiri dacă producerea pagubei s-a datorat vinei exclusive a conducătorului autovehiculului asigurat.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau deţinătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului.

La asigurarea obligatorie de răspundere civilă, privind indemnizaţia de asigurare se prevede:

- asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate terţilor, inclusiv cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil;

- asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel şi cheltuielile legate de procesul penal;

- obligaţia asigurătorului se limitează prin lege, numai în cazurile pagubelor la bunuri.

Despăgubirile se plătesc atunci când: - producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului

asigurat; - cel care conducea autovehiculul implicat în producerea acciden-

tului este o altă persoană decât asiguratul; - persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în

România. În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de

avariere sau distrugere de bunuri se acordă despăgubiri dacă auto-vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.

68

Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:

- accidentul a fost produs cu intenţie; - accidenul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incrimi-

nate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice şi considerate ca infracţiuni săvârşite cu intenţie;

- accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

- persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului.

Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat în termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, exceptând cazurile de forţă majoră, în care termenul de 4 zile lucrătoare poate începe de la data încetării acestora.

Legislaţia din România, referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, stabileşte:

- asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se practică numai de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

- încheierea acestei asigurări este obligatorie şi pentru asigurătorii autorizaţi;

- refuzul societăţii de asigurări autorizate de a încheia contractul de asigurare obligatorie la cererea deţinătorului de autovehicul constituie contravenţie.

Primele încasate din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sunt percepute numai de anumite societăţi, care sunt autorizate de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

5.3. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate cu autovehicule,

numai pe teritoriul României (condiţii de asigurare)

Cine se poate asigura: - societăţile ce efectuează transporturi internaţionale de mărfuri sau

transporturi de mărfuri numai pe teritoriul României cu autovehiculele menţionate expres în poliţa de asigurare.

Riscurile pentru care se asigură: - pierderea totală sau parţială a mărfii sau pentru avarierea acesteia,

care se produce din momentul primirii mărfii la transport şi până la predarea acesteia, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare.

69

- pagubele produse mărfurilor transportate ca urmare a unor defecţiuni tehnice ale autovehiculului sau ca urmare a vinovăţiei persoanelor de la care a închiriat autovehiculul transportatorul.

La asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului terestru, societatea de asigurări nu acordă despăgubiri, în următoarele situaţii:

- pagubele au survenit ca urmare a alterării bunurilor asigurate; - pagubele au fost provocate de insecte şi rozătoare; - pagubele s-au produs ca urmare a conservării necorespunzătoare

de către asigurat a bunurilor transportate; - pagubele au survenit din cauza însuşirilor proprii naturii bunurilor

transportate.

Despăgubirile primite: În caz de pagubă totală: - la bunuri a căror cantitate se exprimă în kg., litri, bucăţi, metri

lineari, pătraţi sau cubi, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a părţii din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime;

- la celelalte bunuri, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a bunurilor distruse, din care se scade, cu acordul asiguratului, valoarea la aceeaşi dată a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.

În caz de pagubă parţială: - la bunuri a căror cantitate se exprimă în kg., litri, bucăţi, metri

lineari, pătraţi sau cubi, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a pierderii de calitate (deprecierii) a acelei părţi din cantitatea totală care a rămas după pagubă şi care diminuează valoarea bunurilor respective. Gradul de depreciere se stabileşte în procente, pe baza examinării bunurilor avariate;

- la celelalte bunuri, costul reparaţiilor părţilor componente sau pieselor avariate, ori costul de înlocuire sau de recondiţionare al acestora, din care se scade, cu acordul asiguratului, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.

70

6. ASIGURĂRILE DE RISCURI FINANCIARE La baza dezvoltării asigurărilor de riscuri financiare se situează

amplificarea schimburilor economice interne şi internaţionale, multe dintre acestea fiind întemeiate pe sistemul de credite. În mod firesc, intensificarea raporturilor de creditare a condus la necesitatea găsirii unei măsuri de protecţie a creditorilor, împotriva eventualelor pierderi pe care le-ar putea suferi, în urma neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către debitori.

În general, asigurarea riscurilor financiare cuprinde: asigurarea de credite (interne, externe, asigurarea ratelor de credit şi a creditelor de investiţii), asigurarea de cauţiune şi asigurarea de fidelitate (ultimele două fiind asigurări de garanţie). Serviciile majore oferite de o poliţă de asigurare a creditelor se referă la: prevenirea riscurilor, acoperirea creditelor nerambursate, suportarea pierderilor generate de producerea riscului.

Asigurarea riscurilor politice se referă la acoperirea de care dispun societăţile comerciale dintr-o ţară, pentru susţinerea activităţilor lor de export, contractare şi investiţii în străinătate. Riscurile politice sunt diferite de riscurile de credit, prin faptul că deşi ambele sunt riscuri financiare, riscurile politice implică intervenţia unui cumpărător public sau a unei puteri politice din statul cumpă-rătorului (în general, guvernul), în timp ce riscurile de credit exclud aceste intervenţii, cauzele insolvabilităţii fiind pur comerciale.

Asigurarea riscurilor politice oferă protecţie împotriva următoarelor evenimente:

- neplata la termen a sumelor datorate de către debitorii publici; - refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse; - impunerea de restricţii la import.

71

6.1. Generalităţi

Asigurările de riscuri financiare sunt diferite de garanţiile bancare. Prin asigurările de riscuri financiare se preiau riscurile numai în anumite condiţii, în timp ce garanţiile bancare implică asumarea necondiţionată a tuturor obligaţiilor. În cadrul asigurărilor financiare, asigurarea de credit reprezintă o caracteristică a lumii afacerilor contemporane, având rolul de a proteja comercianţii şi producătorii faţă de riscul de neplată a celor ce cumpără sau închiriază bunuri sau sunt beneficiari ai unor credite avantajoase. Asigurarea de credit a apărut ca o necesitate a faptului că marea majoritate a contractelor de comerţ se încheie în condiţiile în care plata se face după livrarea bunurilor. Asigurarea de credit înlătură temerea vânzătorului, la vânzarea pe credit, cu privire la neplata de către cumpărător a contravalorii mărfurilor. Astfel, ea oferă protecţie pentru riscul de neplată apărut fie ca urmare a falimentului cumpărătorului, fie, în cazul exportului, datorită situaţiei din ţara importatorului (război, naţionalizare etc.). Asigurarea de credit, fiind o formă de protecţie directă a vânzătorilor faţă de riscul de neîncasare, este în acelaşi timp o garanţie faţă de bancă, oferind astfel posibilitatea de acces la finanţare.

Asigurarea de credit se poate face pe un singur credit sau pe cifra de afaceri.

În concluzie, scopul asigurărilor de credite este acela de a oferi protecţie în cazul pierderilor financiare rezultate din neplată, incapacitatea de plată sau insolvabilitatea cumpărătorilor care au achiziţionat bunuri pe credit sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit. Astfel, prin poliţele de asigurări de credite sunt protejate încasările din activitatea comercială, prin transferarea riscurilor de neîncasare asupra asigurătorului. În consecinţă, se poate mări, astfel, cifra de afaceri.

Fiind considerată o asigurare de lux, asigurarea creditelor este caracteristică economiilor de piaţă cu un sistem de credite stabil şi bine dezvoltat. De aceea, cele mai multe asigurări de credite se practică în ţări dezvoltate. Aceasta, deoarece, cu cât sunt implicate riscuri mai mari, în comerţul cu alte ţări, cu atât ele se asigură la nivel guvernamental, prin organisme special constituite. În unele ţări aceste organisme apar ca agenţii guvernamentale, iar în altele sunt companii de asigurare (de stat sau private), dar care colaborează îndeaproape cu autorităţile guvernamentale. Companiile de asigurări, menţionate anterior, au de regulă o activitate preponderentă de asigurare, la care se adaugă garantarea, în numele guvernului ţării respective, a unor credite, promovând, astfel, exportul comercianţilor naţionali.

72

6.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export

Asigurarea creditelor interne reprezintă un instrument financiar ce protejează creditorul. Astfel, asiguratul se protejează împotriva riscurilor de neplată prelungită de către cumpărător sau a insolvabilităţii acestuia pe durata cuprinsă între producţie şi distribuţie, de regulă înainte de vânzarea finală către consumator.

La asigurarea creditelor de export, riscurile asigurabile sunt cele rezultate din vânzarea bunurilor sau prestarea de servicii pe credit, în afara ţării. Un risc care poate afecta situaţia financiară a asiguratului îl reprezintă neplata prelungită. Aceasta intervine atunci când debitorul sau garantul nu a plătit partea din datorie o anumită perioadă convenită, de regulă 6 luni de la scadenţa stabilită prin contract. În general, riscurile incluse şi cele excluse rămân la latitudinea asigură-torului. În principiu, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:

- reclamaţii privind livrările de bunuri sau prestări de servicii necorespunzătoare;

- amenzi de orice fel; - pierderi rezultate din diferenţe de curs valutar; - pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice, tulburărilor

sociale, actelor de sabotaj sau a altor evenimente asemănătoare; - pierderi intervenite ca urmare a unor calamităţi naturale. La asigurarea creditelor de export, poliţa cea mai frecvent folosită

este poliţa generală pe cifra de afaceri şi se referă la importatorii care cumpără pe credit.

Cu privire la asigurarea exportului pe credit pe termen scurt, menţionăm că aceasta se efectuează pe o perioadă determinată de maximum un an. Asigurarea are în vedere îndeosebi riscuri comerciale de genul: insolvabilitatea cumpărătorului, incapacitatea de plată pe un anumit timp şi refuzul mărfurilor importate.

La exportul pe termen mediu şi lung, obiectul asigurării îl reprezintă exportul de bunuri de capital de valori mari, care se livrează eşalonat şi care implică plăţi în tranşe pe perioade îndelungate de timp, ce pot fi cuprinse între 5, 10 sau chiar 20 de ani. Asigurarea oferă protecţie pentru riscul de neplată din cauze comerciale sau politice. Pot beneficia de acoperire băncile sau instituţiile financiare care creditează operaţiuni comerciale. Despăgubirea va cuprinde şi dobânda la creditul acordat debitorului.

73

Dacă avem în vedere riscurile politice, asigurarea creditelor de export vizează îndeosebi protecţia oferită împotriva următoarelor evenimente:

- impunerea de restricţii la import; - refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse; - neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici. În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse: - riscul fluctuaţiei ratei dobânzii; - riscul de schimb valutar; - riscul creşterii costurilor de fabricaţie. Riscurile investiţionale mai frecvent întâlnite sunt: - riscul de devalorizare a investiţiei; - riscul de lichiditate al unei investiţii; - riscul de supraevaluare a investiţiei; - riscul dobânzilor. Nivelul primei de asigurare este stabilit în funcţie de: valoarea

asigurării, perioada asigurată, natura cumpărătorului (public sau privat), ţara acestuia (riscul de ţară), modalitatea de plată şi eventuale garanţii prevăzute în contract. Odată cu încheierea poliţei de asigurare, prima se stabileşte în tranşă unică sau în tranşe periodice, după cum au convenit părţile.

În ţara noastră, Banca de Export - Import a României EXIMBANK-S.A. este o instituţie specializată, prin care se derulează activităţi de susţinere a comerţului exterior românesc prin instrumente financiar-bancare şi de asigurări specifice. EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe contul statului, în calitate de agent al acestuia şi pe bază de convenţie. Nivelul primei de asigurare este diferenţiat de către EXIMBANK în funcţie de ţara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului, garanţiile disponibile etc. Contractele de asigurare se diferenţiază şi după riscurile pe care le acoperă şi care sunt diferite în funcţie de ţara cumpărătorului (importatorului). EXIMBANK utilizează diversele tipuri de contracte (poliţe) în funcţie de dimensiunea protecţiei pe care o oferă asiguratului. În condiţiile economiei de piaţă, EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe cont propriu în condiţiile economiei de piaţă.

74

7. ASIGURĂRILE MARITIME ŞI FLUVIALE Prin natura lor, expediţiile maritime de mărfuri au fost şi

continuă să fie supuse celor mai mari riscuri. Înainte de a fi existat sistemul asigurărilor, daunele cauzate de riscurile maritime erau suportate în totalitate de către proprietarii mărfurilor. În prezent, sunt însă puţini comercianţi care-şi pot permite să preia asupra lor riscurile implicate de transportul mărfurilor în trafic internaţional. Scopul asigurărilor maritime este tocmai de a proteja pe exportatori şi importatori împotriva pierderilor financiare rezultate din pierderile sau daunele cauzate de diferitele riscuri care pot apărea în timpul depozitării sau transportării mărfurilor.

În plan internaţional, asigurarea maritimă este considerată ca fiind asigurarea navelor şi a încărcăturii acestora, prin navă înţelegându-se orice tip de ambarcaţiune.

7.1. Conceptul de avarie

Ca ramură a asigurărilor de bunuri, asigurările maritime şi fluviale, au rolul de a asigura protecţie pentru: nave şi celelalte ambarcaţiuni, încărcăturile acestora şi instalaţiile folosite în porturi. În timpul operaţiunilor de încărcare, descărcare, transbordare şi transport, precum şi în timpul staţionărilor intermediare există riscul producerii unor pagube generate de: uragan, incendiu, furtună, explozii la bordul navei, naufragiu, eşuare, ciocnire între două nave (abordaj) şi ciocnirea navei cu un corp fix sau plutitor, altul decât o navă (coliziune). Aceste evenimente sunt provocate de cauze independente de voinţa oamenilor, respectiv de forţă majoră. Însă, pot apărea pagube la navă şi încărcătură din cauza neglijenţei echipajului navei sau ca urmare a fraudelor săvârşite de comandant sau de echipaj, precum şi alte acte ilegale comise fără încuviinţarea armatorului. În sfârşit, pot surveni pagube care sunt determinate de persoane străine de nava respectivă. Pagubele înregistrate în urma producerii unor astfel de evenimente sunt denumite avarii.

75

Prin avarie se înţelege o pierdere materială sau o degradare a unui obiect, indiferent de mărimea şi de cauza acesteia. Avaria poate să fie:

a. totală -în cazul scufundării unei nave sau al aruncării în mare a încărcăturii;

b. parţială – în cazul deteriorării unor instalaţii de pe navă, al luării de către valuri a unor obiecte aflate la bord, deteriorarea unei părţi din încărcătură în urma pătrunderii apei de mare în cală sau a izbucnirii unui incendiu pe navă etc.

În noţiunea de avarie sunt incluse şi cheltuielile efectuate pentru salvarea navei şi a încărcăturii. Aşadar, se disting: avarii–pagube (pierderi) şi avarii–cheltuieli. Din punct de vedere al asigurărilor se face distincţie între avaria particulară şi avaria comună sau generală.

Avaria particulară se caracterizează prin aceea că paguba materială este consecinţa directă a forţei majore (furtună, incendiu, eşuare etc.), a unei greşeli de navigaţie (abordaj, coliziune etc.), a viciilor proprii bunurilor respective (de exemplu, autoaprinderea). Avaria particulară are un caracter accidental şi nu deliberat, fiind efectul unor riscuri produse independent de voinţa oamenilor.

Avaria comună sau generală se caracterizează prin aceea că paguba reprezintă un sacrificiu sau o cheltuială excepţională efectuată de comandantul navei, în mod intenţionat şi raţional, pentru salvarea de la pericolul care ameninţă interesele tuturor celor ce participă la expediţia maritimă. Avaria comună se referă exclusiv la transportul maritim, nu şi la cel aerian sau pe uscat.

Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie considerată avarie comună, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a. paguba (sacrificiul) sau cheltuiala excepţională să fie rezultatul unei acţiuni intenţionate a comandantului, iar măsura luată să fie raţională;

b. acţiunea să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună atât a navei, cât şi a încărcăturii acesteia;

c. acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională şi nu în condiţii normale de navigabilitate;

d. sacrificiul să fie real, respectiv să nu fie aruncate peste bord obiecte considerate ca fiind lipsite de valoare.

Cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună, pot fi: - cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu; - cheltuielile de dispaşă; - întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat;

76

- salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite echipajului navei;

- costul asigurării. De menţionat că dobânzile şi comisioanele nu pot fi cuprinse în

categoria cheltuielilor ce intră în avaria comună. Pierderea suferită va fi considerată avarie comună numai dacă

este rezultatul direct al măsurilor luate de comandant şi nu al unor factori independenţi de voinţa acestuia. Totodată, măsurile întreprinse de comandant trebuie să fie raţionale şi pe deplin justificate. Astfel, cheltuielile antrenate se decontează numai în condiţiile adoptării soluţiei celei mai raţionale.

Stabilirea avariei dacă este particulară sau comună prezintă importanţă, deoarece decontarea pagubelor se efectuează în funcţie de natura avariei.

În afară riscurilor obişnuite cuprinse în asigurare, care pot provoca pierderea navei sau a încărcăturii, sunt riscuri a căror cuprindere în asigurare necesită o primă suplimentară. În această situaţie sunt pierderile provocate de confiscarea mărfurilor sau a navei de către autorităţile unui stat, război, conflicte sociale, acţiuni de piraterie etc. şi, în general, acele pagube care nu au fost provocate de naufragiu sau de accidente petrecute în timpul transportului. Nu se acordă despăgubiri în cazuri de furt, autoincendiere şi luarea de valuri a încărcăturii aflate pe punte. În afară de acestea, există riscuri neasigurabile, chiar cu o primă suplimentară. Din această categorie fac parte pierderile provocate de: natura mărfii (fermentare, râncezire), dol, neglijenţă crasă a asiguratului sau a reprezentanţilor săi, acţiunea insectelor şi rozătoarelor, întârzieri în livrarea încărcăturii, scăderea preţurilor, pierderi normale în timpul transportului (de exemplu, uscare sau evaporare) etc.

Avaria comună este reglementată în mod diferit de daunele provocate de evenimentele întâmplătoare care pot surveni în cursul unui transport maritim. De aceea, riscul de a contribui la avaria comună este şi el asigurabil.

În asigurări, o avarie comună se prezintă sub formă de „contribuţie la avaria comună”. Spre deosebire de avariile particulare, care se despăgubesc indiferent de valoarea asigurată, contribuţia la avaria comună nu se acoperă decât în proporţie cu această valoare. De exemplu, dacă valoarea asigurată este egală sau superioară valorii contributive, asigurătorii despăgubesc contribuţia în întregime.

77

Contribuţia la acoperirea pagubelor şi a cheltuielilor efectuate în mod deliberat de către comandant, pentru salvarea atât a navei, cât şi a încărcăturii este consemnată în documentul „obligaţie/angajament de contribuţie la avaria comună”. Acesta, se solicită de comandantul navei înainte de preluarea mărfurilor şi prevede obligaţia depunerii unei garanţii de avarie comună, din care urmează să se acopere contribuţia încărcăturii la avaria comună. De regulă, dacă obligaţia de contribuţie este semnată şi de asigurătorul încărcăturii, armatorul renunţă la solicitarea garanţiei.

Estimarea pagubelor (sacrificiilor) şi a cheltuielilor admise în avaria comună, precum şi repartizarea acestora între părţile interesate se efectuează de către specialişti, experţi în materie, denumiţi dispaşori. Documentul de lichidare a avariei comune, întocmit de aceşti experţi, se numeşte dispaşă.

În transporturile maritime, pierderea vizează atât nava, cât şi încărcătura şi poate să fie parţială sau totală. Pierderea totală poate să fie reală sau prezumată. Pierderea totală reală este considerată atunci când o navă este dispărută, complet distrusă sau atât de avariată încât costul unei eventuale reparaţii ar depăşi valoarea comercială a navei. Pierderea totală prezumată este atunci când nava există şi poate fi salvată şi reparată, dar implică cheltuieli extrem de mari, care ar depăşi valoarea asigurată a navei.

În practica asigurărilor se foloseşte o clauză care prevede dreptul asiguratului de a considera nava pierdere totală prezumată, atunci când valoarea reparaţiilor depăşeşte 3/4 din valoarea reală sau din valoarea de asigurare a navei.

7.2. Asigurarea navelor maritime şi fluviale (CASCO)

Această formă de asigurare, denumită şi „casco maritim”, cuprinde navele comerciale, navele de pescuit şi alte ambarcaţiuni, precum şi utilajele şi instalaţiile plutitoare asimilate navelor, cum sunt remorcherele, macaralele plutitoare, şalupele, şlepurile etc.

Asigurarea navelor maritime şi fluviale se efectuează cu respectarea următoarelor reguli:

a) răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată;

b) asigurarea se poate încheia de unităţi economice române şi străine, precum şi de către persoane fizice;

78

c) pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave, răspunderea asigurătorului se limiteaza la 3/4 din suma asigurată pe eveniment;

d) această asigurare, numită şi CASCO maritim, cuprinde navele comerciale, navele de pescuit, navele colectoare, precum şi alte ambarcaţiuni civile.

Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiţii: a. „Pierdere totală” – acoperă pierderea totală a navei,

cheltuielile de salvare şi alte cheltuieli decurgând din aceasta. b. „Pierdere totală şi avarii”– acoperă pierderea totală a navei,

pierderile şi avariile la navă, contribuţia la cheltuielile de avarie comună, precum şi cheltuielile de salvare.

c. „Pierdere totală şi avarie comună”- acoperă pierderea totală a navei, precum şi contribuţia la cheltuielile de avarie comună şi salvare.

d. „Pierdere totală, avarie comună şi răspundere pentru coliziuni” – acoperă pierderea totală a navei, contribuţia la cheltuielile de avarie comună şi de salvare, răspunderea pentru daunele rezultate din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalaţii portuare sau alte obiecte fixe ori plutitoare şi cheltuielile decurgând din acestea.

e. „Pierderea totală, avarii şi răspundere pentru coliziuni” oferă cea mai largă protecţie asiguratului, acoperind: pierderea totală, pierderile şi avariile la navă, contribuţia la cheltuielile de avarie comună şi salvare, răspunderea pentru daunele rezultate din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalaţii portuare sau alte obiecte fixe ori plutitoare şi cheltuielile decurgând din acestea.

Asigurarea încheiată în una din aceste condiţii poate fi extinsă pentru a acoperi: inventarul existent pe navă, cheltuielile de exploatare a navei, precum şi riscurile de război şi greve.

Despăgubirea. În baza asigurării încheiate în una din condiţiile de mai sus, asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

-cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet; - incendiu, explozie; - piraterie, furt comis de către persoane din afara navei; - coliziune, abordaj; - accidente la încărcare, descărcare; - măsuri de prevenire sau de micşorare a pericolului, măsuri de

salvare; - cheltuieli reprezentând contribuţia la avaria comună etc.

79

Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: - uzura normală, defecte ascunse; - pagube produse de forţarea gheţii, cu excepţia spărgătoarelor

de gheaţă; - pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau îmbolnăviri; - pagube indirecte, cum ar fi : pierderea venitului pentru întârzierea

transportului, chiar dacă sunt ca urmare a unui risc cuprins în asigurare; - pierderi şi avarii la inventarul navei. Suma asigurată. Nava se asigură pentru suma declarată de

asigurat şi agreată de asigurător. Aceasta nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depăşească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării. Pentru cazul de pierdere totală, la suma asigurată a navei, se poate asigura suplimentar până la 25% din valoarea navei, din considerentul că, potrivit conjuncturii pieţei, valoarea navei poate creşte între timp.

Asigurarea „casco maritim” se poate încheia pentru o singură călătorie bine precizată sau pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava, într-o anumită perioadă de timp, de regulă, un an. În general, se foloseşte ultima variantă.

Constatarea şi determinarea daunei se efectuează de către comisarii de avarie, când nava se află în străinătate, şi de către agenţii proprii, la înapoierea navei în ţară. Împrejurările în care s-a produs dauna rezultă din „jurnalul de bord”, în care sunt trecute cronologic toate situaţiile în care s-a aflat nava în timpul voiajului.

Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.

În caz de pierdere totală reală sau constructivă, ori de dispariţie a navei, drept despăgubire se plăteşte suma asigurată a acesteia, precum şi suma asigurată suplimentar. Se consideră pierdere totală construc-tivă a navei atunci când costul repunerii navei în stare de folosinţă depăşeşte mai mult de 3/4 din suma asigurată a acesteia.

Nava se consideră dispărută, dacă timp de 180 de zile de la ultima ştire primită de la aceasta, nu s-a mai obţinut nici o informaţie cu privire la existenţa ei.

7.3. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului

maritim şi fluvial (CARGO Maritim)

Asigurarea „CARGO Maritim”, cuprinde bunurile care fac obiectul transportului extern şi se încheie pentru valoarea bunurilor

80

respective, inclusiv cheltuieli de transport, cheltuieli vamale, precum şi alte cheltuieli. Asigurarea „CARGO” vizează despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului. În funcţie de aceasta, în practica internaţională se aplică condiţiile de asigurare “A“, “B“ şi “C ".

Asigurarea încheiată în condiţia “A“ acoperă, cu unele excepţii, toate riscurile de pierdere şi avariere a bunului asigurat.

Asigurarea încheiată în condiţia “B“ acoperă, cu aceleaşi excepţii de mai sus, pierderile şi avariile bunurilor asigurate, cauzate de:

- cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet; - incendiu sau explozie; - coliziunea, eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei; - sacrificiul în avarie comună; - luarea de valuri, intrarea apei în navă; - descărcarea mărfii într-un port de refugiu. Asigurarea încheiată în condiţia “C“, acoperă pierderile şi

avariile la bunurile asigurate, cauzate de: - incendiu sau explozie; - coliziunea, eşuarea, scufundarea, răsturnarea navei sau ambar-

caţiunii; - sacrificiul în avarie comună; - descărcarea mărfii într-un port de refugiu. Pe lângă asigurarea impusă de una din condiţiile “A“, “B“ sau “C“,

contractul de asigurare tip „CARGO” mai poate să prevadă suplimentar următoarele condiţii: „riscuri de furt, jaf şi nelivrare”, „riscuri de depozitare”, „riscuri de război”, şi „riscuri de greve”. Cu toate acestea, asigurarea nu acoperă pierderile, avariile şi cheltuielile cauzate de:

- comportarea voit necorespunzătoare a asiguratului; - uzura normală; - pierderea normală de bunuri asigurate; - întârzieri, chiar dacă acestea sunt determinate de un risc asigurat; - insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către

proprietari, administratori, navlositori sau operatori ai navei. Suma asigurată cuprinde: - valoarea bunurilor trecută în factură sau, în lipsa acesteia, valoarea

de piaţă a bunurilor în momentul încheierii asigurării la locul de expediere;

- costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri necuprinse în valoarea facturii;

81

- taxe şi cheltuieli vamale; - o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea

acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării. Durata asigurării. Potrivit clauzelor internaţionale, operează

principiul „duratei transportului de la depozit la depozit”. Aceasta înseamnă că mărfurile sunt asigurate din momentul în care au părăsit depozitul sau magazia din localitatea de expediţie, menţionată în contract şi continuă pe toată durata transportului, inclusiv a transbordărilor, până când sunt descărcate de pe navă în portul de destinaţie. Rezultă că răspunderea asigurătorului începe în momentul în care bunul asigurat părăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare, pentru a fi transportat şi încetează atunci când bunul transportat este livrat la depozitul destinatarului.

Locul asigurării este oriunde se află bunul asigurat, pe toată durata asigurării.

Asiguratul are obligaţia să-l anunţe pe asigurător ori de câte ori intervin elemente noi, necunoscute de asigurător în momentul încheierii asigurării, cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de destinaţie, întârzieri în expedierea încărcăturii, încărcarea unor mărfuri pe puntea navei în loc de hambare etc.

Contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a ascuns o serie de elemente pe care, dacă le-ar fi cunoscut, asigurătorul nu ar fi acceptat asigurarea respectivă sau ar fi stabilit condiţii de asigurare limitative.

Mărimea daunei se determină în funcţie de următoarele elemente: - valoarea bunurilor distruse în întregime; - volumul cheltuielilor ocazionate de recondiţionarea bunurilor

avariate parţial; - volumul cheltuielilor efectuate pentru salvarea bunurilor şi

păstrarea celor rămase. Din suma acestora se scad: - valoarea bunurilor recuperate şi care mai pot fi valorificate; - franşiza stabilită potrivit condiţiilor de asigurare. Pentru acordarea despăgubirii, dauna trebuie să fie constatată,

stabilindu-se cauzele şi mărimea acesteia. Constatarea daunei se face de către „comisarul de avarie”, care întocmeşte un raport de expertiză denumit „certificat de avarie”. Acesta specifică atât detaliile transportului, cât şi cauza şi mărimea daunei.

82

Pretenţiile pentru despăgubire se emit pe baza documentului de constatare a daunei, iar dreptul de încasare a despăgubirii se obţine pe baza prezentării documentului de transport (conosament), a facturii şi poliţei de asigurare. Drepturile şi obligaţiile menţionate în poliţa de asigurare pot fi transmise altei persoane prin andosare.

Prin poliţa de asigurare „CARGO Maritim” sunt acoperite riscurile: - intrarea apei de mare în navă, în cală, în containere sau în alt

loc de depozitare; - eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei; - incendiu sau explozie; - aruncarea sau luarea de valuri peste bord. Asigurarea nu acoperă pierderile, avariile şi cheltuielile cauzate de: - comportarea voit necorespunzătoare a asiguratului; - uzura normală; - pierderea normală de bunuri asigurate; - întârzieri, chiar dacă acestea sunt determinate de un risc asigurat; - insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către

proprietari, administratori, navlositori sau operatori ai navei.

83

8. ASIGURĂRILE DE AVIAŢIE

Asigurările de aviaţie reprezintă o categorie de asigurări strict

specializată, care se tranzacţionează în mod preponderent pe pieţele internaţionale de asigurări, întrucât aviaţia este domeniul cu un caracter internaţional mult mai accentuat decât în cazul celorlalte modalităţi de transport.

Asigurările de aviaţie au apărut din nevoia de reglementare a acestui tip de transport, încă din primii ani ai apariţiei aviaţiei. De aceea, transporturile şi asigurările de aviaţie fac obiectul unor tratate interna-ţionale bilaterale sau multilaterale, care se referă, în principal, la navigaţia şi siguranţa aeriană şi la răspunderea operatorilor aerieni faţă de terţi.

Dat fiind caracterul internaţional al asigurărilor şi reasigurărilor de aviaţie, în acest domeniu, există o practică relativ uniformă, nefiind diferenţe semnificative între subscrierea şi acoperirea oferită de diverşi asigurători.

8.1. Asigurarea aparatelor de zbor

În evaluarea contractelor de asigurare trebuie să se ţină seamă de specificul activităţii pentru care este folosit aparatul de zbor şi de probabilitatea de risc pe care o implică activitatea respectivă.

Ca şi navele maritime, aparatele de zbor pot avea valori extrem de mari, fiind susceptibile la daune generate de erori umane sau de condiţii meteorologice nefavorabile.

La asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei asiguratul este despăgubit cu întreaga sumă asigurată, în caz de pierdere fizică directă.

Cu privire la riscurile asigurate, se disting două categorii de asigurări: a. Toate riscurile, în timpul zborului, rulării la sol sau

staţionării la sol.

84

Aceasta este cea mai cuprinzătoare asigurare, oferind protecţie împotriva oricărui risc, indiferent dacă avionul se află la sol sau în aer. În poliţa de asigurare, timpul de zbor este prevăzut ca fiind perioada de timp în care avionul se află în aer, imediat după decolare. Se poate considera ca moment iniţial cel în care au fost pornite motoarele avionului pentru decolare, iar momentul final, cel al opririi motoarelor după aterizarea avionului.

b. Toate riscurile în timpul staţionării la sol. Această asigurare, preia riscurile care pot apărea la sol, atunci când avionul nu se află în mişcare sau când se mişcă prin alte mijloace decât prin propria forţă de propulsie (avionul este tractat sau împins de un vehicul atunci când este scos sau introdus în hangar).

Unele societăţi de asigurare preferă condiţia „Toate riscurile în afara timpului de zbor”.

În poliţa de asigurare se menţionează: - tipul aparatului de zbor; - sistemul de propulsie; - echipamentul de bord pentru navigare şi transmisiuni radio. O persoană sau o companie care deţine o poliţă de asigurare şi

obţine un alt avion, beneficiază de continuarea asigurării, cu condiţia să anunţe această modificare în termenul precizat de către societatea de asigurări.

Astfel, clauzele contractuale existente se extind şi asupra noului aparat de zbor. Suma de asigurare pentru noul aparat nu va depăşi valoarea reală a acestuia.

Privitor la excluderi în asigurare se menţionează: a. Uzura (deteriorarea treptată). Poliţa de asigurare exclude

pierderea sau avarierea aparatului de zbor generate de uzura normală (deteriorare treptată), îngheţ, defecţiuni ascunse ale părţilor mecanice şi electrice.

b. Roţile şi parbrizele. În asigurare, roţile sunt acoperite numai în cazuri de furt, vandalism sau alte evenimente care sunt prevăzute în contractul de asigurare. Societatea de asigurări nu va plăti pentru parbrizele care se sparg ca urmare a îngheţării lor şi nici pentru explozia anvelopelor roţilor ataşate trenului de aterizare. Totuşi, dacă în urma spargerii parbrizului se produce un accident soldat cu avarierea aparatului de zbor, societatea de asigurări va despăgubi pagubele produse, inclusiv parbrizul.

c. Deturnarea aeronavei. Asigurarea aeronavei nu acoperă cazul de deturnare sau furt al avionului de către o persoană care are

85

drept legal de utilizare, conform unui contract de închiriere, de vânzare condiţionată, de vânzare în rate sau alte înţelegeri legale.

d. Război, confiscare. Asigurarea aeronavei exclude orice pierdere sau avariere în caz de război declarat sau nedeclarat, de invazie, de rebeliune sau de capturare şi reţinere de către un guvern.

La asigurarea pentru pierderea sau avarierea unei aeronave, asigurătorul nu acordă despăgubiri, în legătură cu:

- pierderile suferite în timpul în care aeronava se află în zbor, fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil;

- cheltuielile efectuate de asigurat cu ocazia elaborării studiului tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei.

Referitor la riscurile legate de pierderea sau avarierea aeronavei este de menţionat faptul că nu sunt cuprinse în asigurare pierderile provocate de pirateria aeriană.

Pentru evaluarea daunelor, se folosesc metodele: - estimare în funcţie de valoarea agreată; - estimare în funcţie de valoarea reală. Valoarea agreată reprezintă valoarea asupra căreia au căzut de

comun acord cele două părţi ale contractului de asigurare. Aceasta valoare este menţionată în poliţa de asigurare, ca limită a daunelor care pot fi acoperite prin asigurarea respectivă.

Evaluarea pe baza valorii reale se caracterizează şi ea printr-o limită de asigurare. De această dată, societatea de asigurări nu este de acord ca limita de asigurare să fie reprezentată de valoarea reală a aparatului de zbor, ci de limita precizată în poliţa de asigurare pentru fiecare risc în parte.

În cazul producerii unei daune totale, despăgubirea depinde de metoda folosită pentru evaluare. Dacă asigurarea este încheiată pe baza valorii agreate, atunci despăgubirea se va face până la limita agreată, indiferent de valoarea de piaţă a aparatului de zbor în momentul producerii accidentului. Dacă asigurarea este încheiată pe baza valorii reale, atunci această valoare se stabileşte în momentul accidentului şi poate fi mai mică decât limita specificată în poliţa de asigurare.

În cazul producerii unei daune parţiale, se au în vedere situaţiile: - situaţia în care reparaţiile sunt efectuate de către compania care

are în proprietate avionul asigurat; - situaţia în care reparaţiile sunt efectuate de către o altă companie. Dacă reparaţiile sunt efectuate chiar de către asigurat, atunci

societatea de asigurări plăteşte pentru materialele folosite şi pentru salariile lucrătorilor, însă fără a lua în considerare orele suplimentare.

86

Dacă reparaţiile sunt executate de către o altă companie, atunci se plăteşte costul efectiv al reparaţiilor (excluzându-se orele suplimentare) şi cheltuielile de transport. În acest fel, se achită în întregime nota de plată a reparaţiilor, mai puţin franşiza şi orele suplimentare.

Atunci când costul reparaţiilor depăşeşte valoarea aparatului de zbor, dauna se consideră pierdere totală constructivă. În anumite situaţii, când se repară aparate de zbor vechi, pentru care nu există piese de schimb, costul reparaţiilor depăşeşte valoarea aparatului de zbor. În general, poliţele de asigurare conţin clauza prin care nu se acordă despă-gubiri care depăşesc valoarea pierderii totale a aceluiaşi aparat de zbor.

Cheltuielile cu reparaţia aparatelor de zbor cu o anumită vechime sau ceva mai ieftine sunt practic imposibil de acoperit. Pentru a rezolva situaţia, se aplică despăgubirea părţilor componente, bazată pe valoarea relativă procentuală a componentelor respective. De exemplu, dacă repararea unui motor reprezintă 15% din costul total, atunci societatea de asigurări va plăti repararea lui cel mult 15% din valoarea totală asigurată pentru aparatul de zbor.

Dintre cheltuielile efectuate, nu pot fi cuprinse în categoria cheltuielilor despăgubite în baza contractului de asigurare pentru pierderea sau avarierea aeronavei, cheltuieli efectuate în scopul elaborării studiului tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei avariate.

Franşiza aplicată la asigurarea aparatelor de zbor are o valoare fixă pentru pagubele produse la sol şi o valoare procentuală pentru pagubele produse în zbor. Franşizele pentru aeronavele închiriate sunt mai mari decât pentru aparatele de zbor proprietate personală. Aparatele de zbor mari, cu mai multe motoare şi care folosesc piloţi experimentaţi, se asigură fără a aplică franşiza. Reparaţiile la astfel de aeronave costă foarte mult şi nu s-ar obţine avantaje semnificative dacă s-ar introduce franşize deductibile în poliţele de asigurare.

8.2. Asigurarea de răspundere civilă în aviaţie

Se practică următoarele tipuri de asigurări: a. Asigurarea de răspundere civilă pentru vătămări corporale

suferite de alte persoane decât pasagerii. Acest tip de asigurare oferă protecţie celui asigurat pentru răspunderea legală în cazul producerii unor vătămări corporale, îmbolnăviri, a stresului psihic sau decesului persoanelor aflate la bord, altele decât pasagerii. Acestea trebuie să fie rezultatul direct al accidentului aviatic pentru care sunt răspunzători proprietarii aparatului de zbor şi cei care îl exploatează şi întreţin.

87

b. Asigurarea de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de pasageri. Se aplică pentru prejudicii aduse pasagerilor în caz de accident în timpul decolării avionului, în timpul zborului şi în momentul aterizării.

c. Asigurarea de răspundere civilă pentru avarierea bunurilor. Avarierea bunurilor trebuie să fie cauzată de un accident aviatic, de deţinerea în proprietate a unui aparat de zbor, de folosirea şi întreţinerea lui.

Există însă şi excluderi. Dintre acestea cele mai importante sunt: - folosirea terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepţia

cazurilor de forţă majoră; - vătămări corporale intenţionate, cu excepţia cazului în care se

încearcă prevenirea deturnării avionului. La asigurarea aeronavelor pentru răspundere legală faţă de terţi,

asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pretenţii de despăgubiri rezultate din daune morale.

O dată cu asigurările de aviaţie, se pot încheia şi unele asigurări complementare. Dintre acestea, cele mai importante sunt asigurarea medicală şi asigurarea de răspundere civilă asumată.

88

9. ASIGURĂRILE LA CULTURI VEGETALE ŞI LA ANIMALE

În cazul asigurărilor agricole, asiguratul poate fi persoana fizică

sau juridică, ce deţine şi/sau exploatează (pe baza unor acte doveditoare acceptate conform legislaţiei în vigoare) o suprafaţă delimitată de teren, pe care s-a înfiinţat o cultură agricolă.

De regulă, o cultură agricolă se asigură la nivelul întregii suprafeţe deţinute de către asigurat. În cazul creditării din mai multe surse, se specifică cesionarea despăgubirilor către creditori.

În general, sunt asigurate animalele care aparţin persoanelor fizice şi juridice şi pentru sumele propuse de către asigurat. Nu pot fi asigurate: animalele aflate în posesia celor care nu respectă regulile sanitar-veterinare de îngrijire şi folosire a animalelor, animalele bolnave şi/sau cu infirmităţi, precum şi cele care nu sunt supuse unei supravegheri permanente.

9.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole

Experienţa ţărilor avansate a demonstrat că fără o dezvoltare puternică a asigurărilor agricole nu se poate realiza o agricultură modernă. Investiţiile necesare pentru cultivarea în condiţii tehnologice intensive a pământului sunt prea importante pentru a nu fi luate în seamă riscurile climatice a căror manifestare îi poate ruina pe întreprinzători.

Agricultura continuă să se confrunte cu riscuri climatice care, în ultima perioadă de timp, au dobândit o frecvenţă şi o intensitate de manifestare necunoscute anterior şi pe un orizont de timp îndelungat.

În condiţiile economiei de piaţă, orice investiţie este sub semnul riscului şi al incertitudinii. În agricultură, datorită duratei îndelungate a ciclului de producţie şi rotaţiei lente a capitalului, rata profitului este mult mai redusă, comparativ cu alte domenii economice. Astfel, se impune o reală protecţie a investiţiilor.

89

Începând cu anul agricol 2002/2003, asigurările agricole au beneficiat de efectele Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură. Actualmente, nu mai există fenomen natural nociv pentru culturile agricole care să nu fie acoperit prin asigurare, agricultorul urmând să fie despăgubit, fie de societatea de asigurări pentru riscurile „standard”, fie de către stat pentru fenomenele naturale de tip „catastrofic” (seceta excesivă, persistentă în timp şi care afectează terenurile neirigate, inundaţiile provocate de revărsări de ape şi ruperi de baraje, ploile abundente şi de durată etc.).

În cazul culturilor agricole, persoanele fizice, asociaţiile agricole, precum şi societăţile comerciale din agricultură pot încheia contracte de asigurare pentru culturi agricole, pomicole şi viticole. Pentru riscuri generale, pot fi asigurate:

- culturile de cereale; - plantele tehnice; - culturile de legume şi cartofi; - plantele medicinale şi aromatice; - culturile furajere; - rodul viilor, pomilor fructiferi şi hameiului. Asigurarea acoperă pagubele la valoarea producţiei suferite prin

pierderi cantitative. La culturile de tutun asigurarea acoperă şi pierderile calitative provocate de grindină.

La culturile agricole însămânţate, în caz de pagube produse de ploaie torenţială, răspunderea asigurătorului începe din momentul ajungerii la maturitate a acestora.

2. La asigurarea culturilor agricole, societăţile de asigurări nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:

- îngheţul târziu de primăvară; - diminuarea producţiei din cauza nerespectării regulilor agrotehnice; - acumulări, băltiri de ape provenite din topirea zăpezii. Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabilă

pentru anul agricol în curs sau pentru anul calendaristic, în funcţie de opţiunea părţilor. Contractele pot fi încheiate pe perioade de un an sau pe perioade de trei ani. Astfel, la asigurarea pauşală a arabilului, contractul se încheie pe o perioadă de trei ani. În cazul asigurării obişnuite a culturilor agricole, pomicole şi viticole, contractul de asigurare se poate încheia fie pe o durată de un an, fie pe o durată de trei ani.

La asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată se stabileşte pe hectar. Dacă la producerea riscului asigurat se constată că

90

suma asigurată a fost stabilită la o valoare mai mare decât valoarea reală a unei culturi, despăgubirea va fi stabilită la nivelul pagubei reale şi nu la nivelul sumei asigurate.

La asigurarea obişnuită a culturilor agricole, suma asigurată se stabileşte de asigurat în limitele agreate de asigurător. Acestea sunt diferenţiate, în funcţie de grupa tarifară în care se încadrează fiecare cultură.

În situaţia în care suma asigurată la o anumită cultură a fost stabilită la o valoare mai mică decât valoarea reală a acesteia, asigurătorul are obligaţia să acopere numai acea parte din paguba înregistrată, care se înscrie în limitele sumei asigurate.

Prima tarifară la culturile agricole, pomicole şi viticole se stabileşte de către asigurător pe grupe tarifare şi pe categorii de judeţe în funcţie de specificul culturii, de gradul de sensibilitate al acesteia la factorii de risc asiguraţi, de statistica daunelor înregistrate şi de felul asigurării.

La asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată, fiind fixă pe hectar, prima tarifară se stabileşte pe zone (indiferent de culturile agricole) şi, de asemenea, în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins în asigurare.

La asigurarea obişnuită a culturilor agricole, în cazul contractelor multianuale, asigurătorul practică un sistem de prime bazat pe principiul bonus – malus. Potrivit acestuia, în primul an de asigurare, prima stabilită este integrală pentru cultura şi zona în cauză. Dacă la o poliţă de asigurare, asigurătorul nu a plătit despăgubiri timp de doi ani consecutivi, începând din cel de-al treilea an şi următorii, prima integrală se reduce cu câte o zecime. De exemplu, la un contract pe cinci ani, prima se poate reduce în ultimul an al contractului la 7/10. Dimpotrivă, dacă într-un an se înregistrează o daună ce trebuie despăgubită, prima pentru anul următor se majorează cu 1/10. În cazul daunelor repetate an de an, prima de asigurare poate ajunge la nivelul maxim de 14/10, faţă de prima de bază. Ca urmare, în anii în care asiguratul a beneficiat de reduceri de primă, s-a înregistrat bonus, iar în cei în care a suportat majorări, s-a înregistrat malus.

La asigurarea pauşală a terenului arabil, în cazul în care asiguratul, în perioada contractului (de minimum trei ani), nu a înregistrat daune pentru care să primească despăgubiri, asigurătorul îi acordă o primă pentru lipsa de daune de 10 % din prima de bază pentru primul an liber de daune, de 20 % pentru cel de-al doilea an şi până la 30 % pentru cel de-al treilea an şi următorii (liberi de daune).

91

Dimpotrivă, dacă într-un an în perioada contractului, asiguratul înregistrează o daună, sistemul de reducere de prime se anulează, iar prima datorată pentru anul următor se stabileşte la nivelul integral.

Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea culturilor agricole şi a rodului pomilor şi viilor la momentul producerii riscului asigurat, precum şi în funcţie de valoarea estimată a pagubei. Despăgubirea nu poate depăşi valoarea producţiei probabile, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.

Prin cuantumul pagubei la culturile agricole se înţelege suma corespunzătoare gradului de distrugere la o valoare a producţiei probabile la hectar. Aceasta se stabileşte în cazul pagubelor totale la culturile de pe terenuri care au fost sau care urmează să fie reînsămânţate sau replantate cu aceleaşi culturi sau cu altele, precum şi în cazul pagubelor parţiale la culturi. Valoarea producţiei probabile la hectar corespunzătoare gradului de distrugere, se diminuează cu o cotă de 20% care reprezintă cheltuielile medii de recoltare neefectuate. Valoarea producţiei probabile la hectar se stabileşte prin înmulţirea producţiei medii (realizate la ha în ultimii trei ani cu recolte normale) cu suma maximă ce se poate obţine pe kg.

La acordarea despăgubirilor se ia în considerare gradul de distrugere numai pentru pagubele aferente riscurilor asigurate. Constatarea şi evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorul de daună, în prezenţa asiguratului sau a reprezentantului acestuia. Asigurarea intră în vigoare după 5 zile de la plata primei de asigurare şi întocmirea contractului de asigurare.

Răspunderea asigurătorului începe după intrarea în vigoare a asigurării, la date diferite şi în funcţie de momentul în care poate interveni paguba la bunul asigurat, astfel:

a) la culturile agricole însămânţate, în caz de pagube produse de ploaie torenţială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia) şi de alunecare de teren – din momentul însămânţării lor; în caz de pagube produse de îngheţ, grindină, vânturi puternice şi incendiu – din momentul răsăririi lor;

b) la culturile agricole răsădite (plantate), în cazul pagubelor produse de toate riscurile cuprinse în asigurare – din momentul răsădirii lor.

c) pentru rodul pomilor, viilor şi hameiului, în cazul pagubelor produse de toate riscurile cuprinse în asigurare – din momentul înfloririi; la rodul viilor şi la hamei, cu un adaos de primă, pot fi acoperite de asigurător pagubele produse de toate riscurile asigurate de la apariţia inflorescenţei şi până la înflorire.

Răspunderea asigurătorului încetează din momentul recoltării.

92

9.2. Asigurarea animalelor

Asigurătorul primeşte în asigurare animale care aparţin persoanelor fizice şi juridice, precum şi animale luate în îngrijire de către persoanele fizice şi juridice, pe bază de contracte încheiate. Sunt primite în asigurare numai acele animale care îndeplinesc condiţiile de vârstă, greutate şi sănătate impuse de asigurător.

La animalele care aparţin persoanelor fizice, suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor respective. În caz de daună, din despăgubiri asigurătorul deduce franşiza stabilită procentual, în raport cu suma asigurată. De asemenea, la animalele de rasă comună care aparţin persoanelor juridice, suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor respective. Totodată, la animalele care aparţin persoanelor juridice şi sunt destinate sacrificării pentru consumul de carne, suma asigurată se stabileşte pe baza greutăţii medii a animalelor şi a preţului de achiziţie a cărnii în viu, practicat de către societăţile comerciale de industrializare a cărnii.

La animalele de reproducţie, procurate din import şi la cele de rasă, de provenienţă indigenă, asigurarea se încheie la valoarea de achiziţie sau la cea de inventar. Animalele dintr-o gospodărie se primesc în asigurare la aceeaşi sumă de fiecare animal, din aceeaşi grupă de vârsta şi de rasă.

Despăgubirea se acordă în cazurile de mortalitate a animalelor, ca urmare a bolilor cauzate de epizootii, a accidentelor şi a sacrificărilor fortuite. Pagubele produse în urma sacrificării animalelor se acoperă de către asigurător, dacă această măsură s-a luat datorită dispoziţiilor date de autorităţile publice competente în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor, în urma unor boli incurabile la animal şi în cazul în care animalul a suferit un accident ce necesită sacrificarea imediată a acestuia.

La asigurarea animalelor, riscurile asigurate sunt: a) Riscuri generale: incendiu, trăsnet, explozie, cădere pe clădiri a

unor corpuri (cu excepţia celor explozive), cutremur, inundaţie, furtună, uragan, grindină, vandalism, terorism, greve şi tulburări civile (confirmate de poliţie sau alte organe de cercetare), prăbuşirea/alunecarea de teren, greutatea zăpezii şi/sau gheţii, avalanşă, urmările spargerii conductelor, izbirea de către vehicule (altele decât cele care aparţin asiguratului), furt şi urmări ale furtului sau tentativei de furt (prin efracţie şi/sau acte de tâlhărie, violenţă sau ameninţare săvârşite asupra proprietarilor, îngrijitorilor sau paznicilor, în condiţiile prevăzute de codul penal).

b) Accidente şi boli. Este luat în considerare şi accidentul care a provocat o îmbolnăvire ce a dus la moartea animalului în perioada

93

asigurării. În cazul sacrificării unui animal ca urmare a bătrâneţii asociate cu diferite boli, se acordă despăgubiri numai dacă principala cauză a sacrificiului acestuia a fost o anumită boală.

În concluzie, la asigurările de animale, se acordă despăgubiri în cazul în care:

- animalele au pierit datorită unor accidente care au avut loc; - animalele au pierit datorită contractării unor boli infecţioase. De menţionat că, la asigurarea facultativă a animalelor, se

acordă despăgubiri numai atunci când principala cauză a pieirii animalelor a fost boala menţionată.

Asiguratul primeşte despăgubiri: - în caz de daune totale (pieirea: moartea sau sacrificarea animalelor

fără recuperări), despăgubirile se acordă în limitele sumelor asigurate; - în caz de daune parţiale se acoperă pierderea netă în urma

sacrificării şi/sau cheltuielile efectuate pentru reabilitare veterinară sau recuperare, pe bază de acte doveditoare.

La asigurările de animale nu se acordă despăgubiri în cazurile în care: - animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente; - animalele au fost sacrificate din motive de ordin gospodăresc; - animalele au fost sacrificate datorită lipsei de productivitate. Despăgubirea de asigurare nu poate depăşi suma la care s-a

încheiat asigurarea, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea animalului în momentul producerii riscului asigurat.

Prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea animalului pentru care se acordă despăgubiri, din care s-a scăzut valoarea recuperărilor.

Stabilirea valorii animalului are loc în funcţie de: - valoarea la data producerii riscului asigurat, pe piaţa locală, a unui

animal sănătos din aceeaşi specie, rasă, sex, vârstă, stare de întreţinere şi productivitate;

- valoarea stabilită în funcţie de greutatea brută în viu şi de preţurile de contractare practicate.

La stabilirea cuantumului pagubei se ţine seama şi de valoarea recuperărilor provenite din valorificarea cărnii, pielii, lânii etc. Cheltuielile suportate de asigurat pentru prevenirea sau micşorarea pagubei (plata medicului veterinar, medicamente etc.) nu se iau în considerare la calcularea despăgubirilor.

Primele de asigurare anuale sunt stabilite de asigurător în cote procentuale aplicate la sumele asigurate în funcţie de specie, rasă şi grupa de vârstă.

94

Răspunderea asigurătorului începe la un interval de cinci zile de la încheierea contractului de asigurare şi plata primelor aferente şi încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

În afară asigurării obişnuite a animalelor, la care ne-am referit până aici, se practică asigurarea facultativă globală a animalelor la efectivele mari de animale deţinute de către societăţile comerciale având profil agricol şi care deţin sectoare de creştere a animalelor. Asigurarea facultativă globală se încheie fără termen şi include toate animalele din aceeaşi specie, care au împlinit vârste de cuprindere în asigurare. Primele de asigurare sunt fixe, stabilite pe specii de animale şi grupe de vârstă şi se achită trimestrial, pe cap de animal, în funcţie de numărul animalelor existente la sfârşitul trimestrului precedent celui în care se face calcularea primelor.

Având în vedere faptul că despăgubirile se acordă în limita sumelor asigurate, ţinând seama de rasa, sexul şi vârsta animalului la data producerii evenimentului asigurat, pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile în acelaşi timp, atât asigurarea obişnuită, cât şi cea globală.

95

10. REASIGURAREA

10.1. Introducere

Asemenea persoanelor fizice sau juridice, care încheie asigurări pentru a se proteja financiar, şi societăţile de asigurări se asigură la rândul lor, împotriva pierderilor pe care le-ar putea înregistra datorită preluării riscurilor terţelor persoane. Cu toate că obiectul de activitate al asigurătorilor este preluarea riscurilor terţelor persoane, societăţile de asigurări, indiferent de mărimea lor, din motive prudenţiale cedează o parte din aceste riscuri.

Pentru constituirea fondurilor de asigurare, societăţile de asigurări îşi previzionează daunele şi îşi estimează volumul de prime necesar acoperirii daunelor potenţiale şi cheltuielilor de funcţionare, precum şi obţinerii unui profit. Întrucât previziunile elaborate implică şi o marjă de eroare, asigurătorii trebuie să încheie reasigurări pentru acoperirea daunelor neprevăzute, a căror frecvenţă şi ale căror dimensiuni ar putea depăşi capacitatea financiară a companiei de asigurări.

Dezvoltarea pieţelor de asigurări la nivel local produce implicit o dispersie a riscului la nivel internaţional de la societăţile de asigurări către societăţile de reasigurări. Dispersia riscului la nivel internaţional este exprimată prin cedarea unor obligaţii de plată ale asigurătorului către reasigurător. Fluxurile financiare provenite din activitatea de reasigurare în context internaţional pot influenţa balanţa de plăţi externe a unui stat, atunci când riscurile acceptate de către societăţile de asigurări sunt foarte mari şi se impune transferul lor în reasigurare.

Societăţile de asigurări apelează la reasigurare pentru a proteja asiguraţii, atunci când riscurile preluate sunt prea mari.

Prin reasigurare o societate de asigurări poate obţine o stabilitate financiară mult mai mare şi, în plus, creşte capacitatea de acceptare a noilor riscuri.

Astfel, reasigurarea intervine atunci când suma asigurată pentru un risc sau pentru un grup de riscuri depăşeşte limita pe care o societate de asigurări o poate suporta, fără a afecta protecţia celorlalţi asiguraţi.

96

Reasigurarea este impusă de către instituţiile de supraveghere şi control a pieţei de asigurări din fiecare ţară, prin gradul de solvabilitate. Acesta este calculat de către fiecare societate de asigurări şi reprezintă raportul dintre capitalul societăţii şi încasările din prime.

Reasigurarea reprezintă o asigurare a asigurătorului direct, la o altă societate de asigurare, mai puternică din punct de vedere financiar. În schimbul primei de reasigurare primite, reasigurătorul contribuie corespunzător, cu riscurile preluate, la suportarea indemnizaţiilor de asigurare pe care reasiguratul le plăteşte la producerea evenimentelor care au făcut obiectul reasigurării. În acest mod, reasigurarea contribuie la o dispersie mai mare a riscurilor, asemănându-se din acest punct de vedere cu coasigurarea. Însă cele două forme de asigurare nu trebuie confundate. Coasigurarea presupune consimţământul asiguratului la divizarea riscurilor între mai mulţi asigurători direcţi, iar reasigurarea se realizează independent de voinţa asiguratului.

De regulă, un contract de reasigurare cuprinde: - obiectul reasigurării; - răspunderea asumată de reasigurător; răspunderea ce revine

asiguratului; - condiţiile în care se face reasigurarea (costul reasigurării); - modul de decontare a primelor şi, respectiv, a daunelor; - durata contractului; - clauze „ad-hoc” privind raporturile dintre părţi. Acea parte din suma asigurată, din riscul asumat sau din dauna

produsă de un sinistru, pe care o societate de asigurări consimte să o păstreze în contul său, constituie reţinerea sa proprie. Aceasta, fiind numită şi plin de conservare, franşiză sau prioritate, poate fi exprimată fie sub forma unui procent din suma asigurată, fie sub forma unui cuantum fix din suma asigurată, din volumul riscului acceptat, sau din dauna înregistrată. Dimensionarea reţinerii se poate efectua fie prin calcule matematice, fie pe baza experienţei practice dobândite de-a lungul anilor de către societăţile de asigurări. De asemenea, la dimensionarea reţinerii se vor lua în considerare:

- condiţiile în care societatea de asigurări suferă un proces de decapitalizare din cauza inflaţiei;

- mărimea rezervelor special constituite pentru acoperirea riscurilor catastrofale.

Mărimea reţinerilor variază în funcţie de natura riscurilor cuprinse în asigurare. Astfel, la unele riscuri există o probabilitate de producere mai scăzută, respectiv o frecvenţă redusă şi o forţă de

97

distrugere mai mică, iar la altele, dimpotrivă, creşte probabilitatea de a se solda cu pagube foarte mari.

Sunt generate de cedările în reasigurare, operaţiunile: a) încasări cu titlul de despăgubiri primite de la reasigurători, în

caz de sinistru; b) plăţi cu titlu de dobânzi aferente rezervelor tehnice, constituite de

societăţile de asigurări cedente, cuvenite reasigurătorilor; c) încasări cu titlu de participări la beneficiile reasigurătorilor,

când decontul final al contractului de reasigurare indică un rezultat net favorabil pentru reasigurători;

d) plăţi de comisioane în favoarea partenerilor externi, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de aceştia cu achiziţionarea şi gestionarea riscurilor ce fac obiectul reasigurării.

Societăţile de asigurări care practică cedările în reasigurare obişnuiesc să elaboreze tablouri de plinuri, pe ramuri de asigurare (de exemplu, ramura asigurărilor de incendii). Reţinerea proprie se diminuează pe măsură ce creşte nivelul cotei de primă, deoarece cota respectivă, la rândul său, evoluează în acelaşi sens cu gradul de risc. Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu atât cota de primă este mai redusă, iar reţinerea va fi mai mare. Invers, cu cât riscul este mai mare, cu atât cota de primă este mai ridicată, iar reţinerea este mai mică.

Pentru cedarea riscurilor de către o societate de asigurări către o societate de reasigurări şi plata primelor de reasigurare se apelează la brokeri de reasigurare. Brokerul de reasigurare pentru serviciile efectuate este plătit de către reasigurator cu un comision din primele de reasigurare plătite de asigurator.

Într-un contract de reasigurare, comisionul de bază este: - influenţat de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa reasigu-

rărilor; - destinat acoperirii: impozitelor, cheltuielilor de achiziţie şi de

gestionare a asigurărilor cedate în reasigurare, precum şi a altor servicii; - datorat de către reasigurător asigurătorului. Un aspect deosebit ce apare în contractele de reasigurare este

exprimat prin neutilizarea unei forme standardizate a contractului de reasigurare, acesta având o formă concepută în funcţie de riscurile acceptate şi daunele plătite de către societatea de reasigurări.

Ca urmare, reasigurarea este o formă de asigurare pentru asigurători, denumită şi „asigurarea asigurării”.

Repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător se efectuează în mod diferenţiat, în funcţie de metoda de reasigurare (proporţională sau neproporţională) utilizată.

98

10.2. Reasigurarea proporţională

Reasigurarea proporţională reprezintă pentru societatea de reasigurări o răspundere stabilită ca proporţie din suma asigurată acceptată prin contractul de asigurare încheiat de către societatea de asigurări. Despăgubirile în cazul unei daune se repartizează în mod proporţional între societatea de asigurări şi societatea de reasigurări.

Această formă de reasigurare se caracterizează prin faptul că răspunderile reasiguratului şi reasiguratorului sunt stabilite proporţional cu suma asigurată, prima de asigurare şi participarea la plata despăgubirilor.

a) Reasigurarea cotă-parte. Atât participarea reasiguratului, cât şi cea a reasigurătorului se stabilesc sub forma unor cote procentuale din suma asigurată trecută în contractul de asigurare. Asigurătorul, devenit reasigurat, reţine pentru sine un anumit procent din sumele asigurate şi stabilite în cadrul unei anumite limite pe un risc. Totodată, societatea de asigurare se angajează să cedeze societăţii reasigurătoare un anumit procent din suma asigurată. De exemplu, reasiguratul reţine pentru sine 25% din suma asigurată, urmând ca diferenţa de până la 100% să o cedeze în reasigurare.

Reasigurarea cotă-parte se practică mai ales de către societăţile noi înfiinţate, care nu sunt dispuse încă să reţină din riscurile subscrise sume importante, obiectivul fiind reducerea volumului răspunderilor asumate de asigurător, până la nivelul capacităţii sale financiare.

b) Reasigurarea excedent de sumă asigurată. Reasiguratul stabileşte anticipat o sumă fixă, care reprezintă reţinerea sa proprie (plin de conservare). Tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică execedentul, până la limita maximă a sumei asigurate, este cedat reasigurătorului. Plinul de conservare variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta, iar în cadrul aceleiaşi ramuri, de la o categorie de risc la alta, de la un obiect asigurat, la altul.

Reasigurarea execedent de sumă asigurată se aplică de obicei la asigurările de bunuri (clădiri, construcţii, echipamente industriale), deoarece în acest caz, suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarie, furt etc.). Luăm ca exemplu, cazul unei asigurări de bunuri industriale în care reasiguratul stabileşte reţinerea sa proprie (plinul de conservare) la suma de 100000 u.m. pentru toate asigurările care acoperă riscul de avarii la maşinile cu condiţii apropiate de exploatare, indiferent de suma asigurată

99

a acestora. De exemplu, la o sumă asigurată de 500000 u.m., excedentul de sumă asigurată va fi de 400000 u.m., la 1000000 u.m. excedentul de sumă asigurată va fi de 900000 u.m. etc. Dacă un reasigurător a acceptat să preia 10% din excedent, atunci el va prelua în reasigurare 40000 u.m. din primul contract, 90000 u.m. din cel de-al doilea etc.

Reţinerea proprie a reasiguratului este diferită de la un domeniu la altul, chiar dacă acoperă acelaşi risc, fiind invers proporţională cu gradul de risc reflectat în nivelul primei de asigurare. Cu cât frecvenţa riscului asigurat este mai mare şi cota de primă este mai mare, cu atât reţinerea proprie va fi mai mică. Dacă suma asigurată este mai mică decât reţinerea proprie a reasiguratului, atunci el nu va face nici o cesiune în reasigurare.

Reasigurarea excedent de sumă asigurată se utilizează la reasigurările la care răspunderea maximă a tuturor reasigurătorilor este exprimată într-un multiplu de plin. De exemplu, în cazul unui contract în valoare de 2050000 u.m., la care plinul de conservare este de 50000 u.m., excedentul de sumă asigurată care se cedează în reasigurare este de 2000000 u.m., ceea ce echivalează cu 40 de plinuri de conservare.

Excedentul de sumă asigurată poate fi stabilit şi în scară: excedent I, II sau III. Excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar excedentul III, suma care depăşeşte excedentul anterior. De exemplu, la o sumă asigurată de 6200000 u.m., la care plinul de conservare este de 200000 u.m., excedentul de 6000000 u.m., poate fi împărţit în: excedent I=1000000 u.m., excedent II=2000000 u.m. şi excedent III=3000000 u.m. Însă, un contract excedent II sau III nu este agreat de reasigurători, deoarece printr-un asemenea contract se acoperă numai partea de vârf a riscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecvenţă mare şi nu asigură echilibrul ce trebuie să existe între volumul de prime şi răspunderea maximă.

c) Reasigurarea mixtă pe bază de pool trebuie privită în strânsă legătură cu:

- necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii foarte mari şi a căror frecvenţă şi intensitate sunt necunoscute, fiindcă lipsesc datele statistice (de exemplu, riscurile atomice şi nucleare);

- existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea provoca daune catastrofale (de exemplu, riscul de război).

La baza activităţii pool-urilor de reasigurări se situează principiul subscrierii independente şi răspunderii comune. Pool-ul de reasigurare este administrat de un oficiu. Membrii pool-ului cedează oficiului riscurile ce intră sub incidenţa sa. Oficiul centralizează afacerile şi apoi repartizează participările pe fiecare membru pe baza cotei de subscriere

100

fixată de acesta, sau proporţional cu volumul afacerilor cedate (volumul de prime). Dacă limita maximă de acoperire a pool-ului este depăşită, se recurge la plasarea surplusului unor reasigurători din afara pool-ului. Toţi membrii pool-ului depun toată prima, sau numai o parte a ei, într-un fond comun şi împart daunele totale în aceeaşi proporţie. De asemenea, cheltuielile şi profiturile se împart în acelaşi mod.

La această formă de reasigurare, întrucât operaţiunile de reasigurare se efectuează în mod centralizat, se diminuează cheltuielile de administraţie. În schimb, pool-urile determină restrângerea sau chiar înlăturarea concurenţei, cu efecte negative asupra costului reasigurării.

Reasigurarea proporţională mixtă constituie o combinaţie între reasigurarea cotă-parte şi reasigurarea excedent de sumă asigurată şi se caracterizează prin aceea că reasiguratul subscrie în reasigurare riscuri individuale din care reţine pe cont propriu o anumită cotă, restul cedându-l în reasigurare în cadrul secţiunii cotă-parte. Urmează ca partea care depăşeşte limita maximă a secţiunii cotă-parte să fie tratată în cadrul secţiunii excedent de sumă asigurată.

Reasigurarea mixtă îi avantajează pe reasigurătorii care participă la secţiunea cotă-parte, deoarece aceştia vor avea un portofoliu dispersat, la fel ca şi cel al reasiguratului şi îi dezavantajează pe reasigurătorii participanţi la secţiunea excedent de sumă asigurată. Astfel, la contractul mixt reasigurătorii participă atât la secţiunea cotă-parte, cât şi la secţiunea excedent. Reasigurarea mixtă este mai puţin utilizată pe piaţa internaţională de reasigurări.

10.3. Reasigurarea neproporţională

Reasigurarea neproporţională nu are în alcătuirea ei o legătură directă între riscurile asigurate acceptate de societatea de asigurări şi cele transferate unei societăţi de reasigurări. Acelaşi fapt se poate spune şi despre despăgubirile suportate de asigurător şi cele suportate de către reasigurător care intervine în plată numai atunci când sunt depăşite anumite sume stabilite în contract.

Reasigurarea neproporţională prezintă următoarele caracteristici: - repartizarea răspunderii între asigurător (devenit reasigurat sau

cedent) şi reasigurător se face în funcţie de volumul probabil al daunei şi nu proporţional cu suma asigurată;

- răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorului cade partea de daună care depăşeşte răspunderea reasiguratului;

101

- prima cedată reasigurătorului nu se calculează pe fiecare poliţă în parte, ci pe ansamblul portofoliului asigurătorului;

- prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie; - asigurătorul nu participă la beneficiile reasigurătorului; - gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse; - operaţiunile contabile sunt reduse la minimum, însă fiind mai

laborioase. a. Reasigurarea excedent de daună. În acest caz, răspunderea

reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon (prioritate, franşiză sau prag). Răspunderea reasigurătorului vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea. Ca urmare, răspunderea reasiguratului se limitează la o sumă fixă din dauna probabilă. De exemplu, o societate de asigurări s-a angajat să protejeze printr-un contract de reasigurare excedent de daună mai multe fabrici împotriva riscului de incendiu, în limita a 200000 u.m., din care 50000 u.m. reprezintă dauna reţinută în contul său (prioritatea), iar 150000 u.m. care este exedentul de daună, fiind cedat în reasigurare. De pildă, în cazul unei daune de 100000 u.m., reasiguratul suportă cele 50000 u.m. încadrate în limita priorităţii, iar reasigurătorul, diferenţa de 50000 u.m., care se încadrează în excedentul de daună acceptat în reasigurare, de 150000 u.m. În eventualitatea în care la una din fabrici se produce o daună de 220000 u.m., reasiguratul acoperă suma de 70000 u.m. (50000 u.m. constituind prioritatea, iar 20000 u.m. fiind dauna neprotejată prin reasigurare, urmând ca reasigurătorul să acopere suma de 150000 u.m.(dauna maximă acceptată în reasigurare).

b) Reasigurarea oprire de daună constă în aceea că reasiguratul se angajează să acopere din daunele produse în cursul anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel.

La reasigurarea oprire de daună, participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei este dependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare, adică de rata daunei înregistrate. Societatea de asigurări, pe lângă despăgubirile acordate, suportă şi cheltuielile de administrare. La întocmirea contractului de reasigurare oprire de daună, sarcina principală a reasiguratului constă în limitarea cuantumului daunei pe care consimte să o suporte, pornind de la rata acesteia. Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte ca procent din dauna produsă raportată la primele încasate. De exemplu, reasiguratul se angajează să acopere daunele produse în cursul anului considerat în limita a 70% din primele

102

încasate în perioada de referinţă, iar reasigurătorii să suporte daunele care depăşesc prioritatea. Dacă daunele înregistrate în anul de asigurare reprezintă, de exemplu, 125% din totalul primelor încasate, reasigurătorii vor acoperii diferenţa de 55%, dar nu mai mult decât o anumită sumă convenită (de exemplu, 150000 u.m.). Ceea ce depăşeşte această limită rămâne în sarcina reasiguratului.

Reasigurarea oprire de daună permite societăţii de asigurări directe să nu-şi asume răspunderi excesive, care i-ar putea afecta grav echilibrul financiar.

La reasigurările neproporţionale, prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasigurătorilor nefiind proporţională cu angajamen-tele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperit) este mult mai mică. Aceasta, deoarece, posibilitatea producerii daunei maxime (limita prevăzută în contract), sau a daunei medii (care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât posibilitatea producerii de daune mărunte, care se încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

La repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurători se utilizează metoda denumită „ost al arderii”, la care se aplică formula:

80

100

•

•=

P

DCa

în care : Ca = costul arderii; D = volumul daunelor înregistrate de reasigurat (la asigurarea

în cauză), în ultimii cinci ani; P = volumul total al primelor încasate de reasigurat (la asigurarea

în cauză), în ultimii 5 ani; 100/80 – arată în ce proporţie se află raportul daune/prime. Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasigurătorilor,

exprimată în procente şi care se aplică asupra volumului de prime încasate în anul de asigurare.

Contractele de reasigurare neproporţionale stipulează că acoperirea (cedarea/primirea în reasigurare) se referă la daune şi nu la sume asigurate ca în cazul contractelor proporţionale. Aceste contracte se încheie de regulă pe termen de un an şi nu pe perioade nelimitate de timp ca cele proporţionale. În practica internaţională, contractele de reasigurare neproporţionale încheiate nu sunt standardizate.

103

11. PIAŢA ASIGURĂRILOR ŞI SPECIFICUL MARKETINGULUI ÎN ASIGURĂRI

Creşterea şi diversificarea activităţii economice, respectiv a

schimburilor internaţionale de valori, au dus la crearea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurenţiale de asigurări şi reasigurări. Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate, determinat de existenţa unei mari diversităţi de tipuri de afaceri. De aceea, în cadrul existenţei unei multitudini de pieţe ale asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele este individualizată prin preponderenţa unor anumite tipuri de tranzacţii.

Varietatea şi diversitatea produselor de asigurare depind în cea mai mare măsură de gradul de maturitate al sectorului asigurărilor, al pieţei asigurărilor şi al clienţilor. Există pieţe în care societăţile care practică asigurări generale şi de viaţă oferă clienţilor pe lângă protecţie şi beneficii prezentate într-o gamă diversă.

Piaţa asigurărilor este determinată nu numai de nevoia de protecţie şi de dorinţa clienţilor, dar şi de abilitatea asigurătorilor de a anticipa sau de a identifica unele cerinţe specifice.

11.1. Structura şi caracteristicile pieţei asigurărilor

Piaţa asigurărilor fiind dată de totalitatea operaţiilor de asigurare efectuate de către societăţile de asigurări, are două componente de bază:

a) Cererea de asigurare, venită din partea persoanelor fizice şi juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări. Dimensiunea pieţei asigurărilor este dată de cererea de asigurare venită din partea persoanelor fizice şi juridice. În prezent, în România, cererea de asigurare efectivă este redusă, datorită puterii economice precare a populaţiei asigurabile, precum şi datorită slabei convingeri a acesteia în legătură cu utilitatea asigurărilor.

Privind persoanele fizice, structura cererii pe piaţa asigurărilor depinde în mare măsură de gradul de dezvoltare economică a ţării, de

104

veniturile pe care le realizează şi pe care sunt dispuse să le sacrifice pentru a-şi proteja viaţa, integritatea corporală, familia, bunurile agonisite sau responsabilitatea pe care o au după lege faţă de terţi. Aceasta mai depinde de prioritatea pe care o atribuie fiecare persoană protecţiei prin asigurare, în comparaţie cu nevoile de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, îngrijirea sănătăţii, cultură, distracţie etc.

La persoanele juridice cererea de asigurare este influenţată de următorii factori: capacitatea de plată, frecvenţa, amploarea şi puterea de distrugere a riscurilor la care sunt expuse, de volumul şi structura activelor posedate şi, nu în ultimul rând, de convingerea că protecţia prin asigurare constituie un act indispensabil al oricărei gestiuni eficiente. Agenţii economici contractează asigurări de bunuri, de credite, de pierderi financiare, de răspundere civilă sau pentru protejarea angajaţilor, respectiv a clienţilor lor, deoarece costul asigurării este mai mic decât paguba pe care ar putea-o înregistra de pe urma unor calamităţi naturale, accidente sau a altor riscuri la care se expun.

Datorită creşterii numărului, dimensiunii şi complexităţii riscurilor asigurate, precum şi incapacităţii pieţelor naţionale de a oferi singure o protecţie corespunzătoare a riscurilor, pe plan mondial se constată o tendinţă de internaţionalizare a activităţii de asigurare-reasigurare.

b) Oferta de asigurare. În calitate de ofertanţi există societăţi specializate, de natura celor

de mai jos: - gestionarii riscului: asigurătorii şi reasigurătorii; - intermediarii: agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare; - firmele care oferă servicii asociate activităţii de asigurare, cum

ar fi de exemplu: constatare, evaluare, lichidare de daune, consultanţă în domeniul managementului riscului etc.

În cadrul pieţei, în calitate de asigurători dar şi de reasigurători, sunt: A. Societăţile comerciale de asigurare. Indiferent de forma de

proprietate, acestea îşi desfăşoară activitatea potrivit legii, urmărind realizarea de profit.

B. Reasigurătorii, ca societăţi specializate, fie de stat, fie private, apar în calitate de ofertanţi ai tranzacţiilor de reasigurare. Atunci când efectuează operaţiuni de retrocedare, ei apar şi în calitate de cumpărători de reasigurare.

La societăţile comerciale de asigurare, operaţiunea de reasigurare se efectuează:

a) fie printr-un departament specializat sau chiar o sucursală care se ocupă de primiri sau cedări în reasigurare;

105

b) fie prin metoda subcontractării, prin agenţiile de subscriere, respectiv brokeraj, în cazul companiilor de asigurări mici sau mijlocii.

Pentru activităţile de cedare de riscuri în reasigurare, companiile de stat pot apărea ca unici cumpărători de reasigurare din ţările lor, încercând astfel:

- să controleze fluxurile ieşirilor pe piaţa internaţională de asigurare; - să exercite o influenţă mai mare decât cea a societăţilor indivi-

duale private. În ceea ce priveşte atât reasigurarea, cât şi retrocesiunea,

companiile de stat de reasigurare, urmăresc cu precădere: - limitarea sumei reasigurărilor cumpărate, cedate în străinătate; - obligativitatea reasigurării anumitor riscuri la societăţile din ţară

etc. C. Societăţile captive de asigurare şi/sau reasigurare reprezintă o

forma de „autoasigurare oficializată”. Acestea sunt companii (societăţi de asigurare şi/sau reasigurare) deţinute sau controlate de o societate, cu o altă activitate decât cea de asigurări. Ele sunt create în principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societăţii-mamă sau ale filialelor acesteia.

Societăţile captive au apărut din cel puţin trei motive: - necesitatea contracarării unor dificultăţi ivite în plasarea

riscurilor pe pieţele convenţionale de asigurări directe; - interesul manifestat în controlarea costurilor cu asigurările; - necesitatea unor forme de asigurare cu scheme de plată a primelor

mai flexibile. Întrucât societăţile captive generează economii considerabile, cele

mai multe companii transnaţionale şi-au creat propriile lor captive, pentru a beneficia nu doar de concesii fiscale, dar şi de reglementări mai suple.

Răspândirea şi dezvoltarea societăţilor captive are ca scop: - controlul direct al pragului de asigurare; - extinderea protecţiei prin asigurare; - îmbunătăţirea mişcării fondurilor şi a eficienţei investiţiilor; - posibilitatea creşterii investiţiilor; - evitarea restricţiilor valutare;

- plata unor impozite şi taxe mai mici. D. Pool-urile de subscriere sau de reasigurare. Uneori asigurătorii

sunt puşi în situaţia de a accepta expuneri pe care nu pot să le asigure, deoarece daunele au o frecvenţă prea mare sau sunt prea mari. Pool-urile de subscriere sau de reasigurare sunt constituite pentru a soluţiona astfel de situaţii, preluând aceste expuneri fie facultativ, fie pentru a satisface

106

anumite cerinţe statutare. Pool-ul de reasigurare este o formă de cooperare între mai multe instituţii şi societăţi de asigurare, în vederea acoperirii unor riscuri sau grupuri de riscuri din unele ramuri de asigurare.

Un pool de subscriere sau de reasigurare se constituie din câţiva asigurători independenţi, care cooperează pentru a asigura riscuri pe care membrii acestora nu sunt dispuşi să le acopere singuri. În plus, pool-urile, pentru a-şi creşte capacitatea de asigurare, pot obţine reasigurare de la alţi asigurători.

Pool-urile pot funcţiona ca sindicat sau prin intermediul reasigurării. Un pool sindical emite o poliţă mixtă, care include toţi membrii pool-ului şi specifică partea din asigurare pentru care este responsabil fiecare membru.

În cazul acestor poliţe, asiguratul are o relaţie contractuală cu fiecare membru al pool-ului şi poate da în judecată pe fiecare dintre aceştia (sau pe toţi), atunci când apar divergenţe.

În cazul în care pool-ul funcţionează pe baza reasigurării, un membru al pool-ului emite poliţa, iar ceilalţi membri reasigură o anumită parte din riscul asigurat. În acest caz, asiguratul are o relaţie contractuală directă numai cu societatea care a emis poliţa.

Deţinătorul poliţei nu are drepturi legale directe faţă de ceilalţi membri ai pool-ului şi poate să nu ştie că aceştia există.

La baza activităţii pool-urilor de reasigurare se află principiul subscrierii independente şi răspunderii comune.

În România, oferta de asigurare este reprezentată de către: societăţi de asigurări, societăţi de asigurări şi reasigurări, societăţi de reasigurări, intermediari de asigurări.

În cadrul pieţei specializate a asigurărilor, societăţile de asigurări urmăresc atingerea următoarelor obiective:

- respectarea reglementărilor legale; - obţinerea unui profit cât mai ridicat; - satisfacerea nevoilor clienţilor; - atingerea unor obiective sociale. Printre indicatorii care caracterizează piaţa asigurărilor se află:

numărul contractelor încheiate într-o anumită ramură sau subramură a asigurărilor, volumul primelor de asigurare încasate, cuantumul obligaţiilor asumate de asigurători, volumul indemnizaţiilor achitate etc.

Indicatorul – prime de asigurare încasate – oferă o imagine concludentă despre capacitatea de absorbţie a pieţei asigurărilor.

107

În România, piaţa asigurărilor se caracterizează îndeosebi prin existenţa unui număr mare de societăţi de asigurări şi concentrarea activităţii de asigurare la nivelul unui număr mic de societăţi.

11.2. Intermedierea în asigurări şi reasigurări

Importanţa acordată faptului că producerea unui risc atrage după sine pierderi financiare, reprezintă esenţa înţelegerii activităţii desfăşurate de către profesioniştii în asigurări. Consecinţele pe care le manifestă expunerea la risc înseamnă mult mai mult decât valoarea unui transfer al riscului către o societate de asigurări.

Practic, numai o analiză specializată poate arăta dimensiunea costurilor financiare iniţiale ce înlocuiesc pierderile posibile în cazul producerii unui risc asigurat.

Sunt situaţii în care asigurarea, respectiv reasigurarea, nu se încheie în mod direct între părţile contractante, ci prin intermediari. În asigurări, intermediarii sunt reprezentaţi de către agenţii de asigurare şi de către brokerii de asigurări.

11.2.1. Agentul de asigurare

Ca mod de distribuţie al societăţilor de asigurări pentru vânzarea poliţelor de asigurare, agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurător, să negocieze sau să încheie în numele şi în contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă însă calitatea de asigurător sau broker de asigurare.

Agenţii de asigurare vând poliţele de asigurare ale unui asigurător sau în anumite situaţii pot să vândă poliţe ale mai multor asigurători, dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.

Agenţii reprezintă interesele societăţii de asigurări, primind în schimb un comision sau salariu. Sunt anumite cazuri în care aceştia sunt plătiţi în funcţie de un plan de realizări dinainte stabilit de către societatea de asigurări. Ca persoană fizică autorizată, agentul de asigurare poate lucra full-time sau part-time pentru societatea de asigurări pe care o reprezintă.

În calitate de distribuitori, agenţii de asigurare sunt utilizaţi de către societăţile de asigurări pentru vânzarea poliţelor lor, în special către persoane fizice, pentru asigurări de viaţă, autovehicule şi bunuri. Dar pot fi implicaţi şi în activităţi legate de constatarea, evaluarea şi lichidarea daunelor.

108

11.2.2. Brokerul de asigurare

Producerea unui risc care a fost ignorat atrage după sine pierderi financiare, fapt ce reprezintă esenţa înţelegerii activităţii desfăşurate de către profesioniştii în asigurări.

Brokerul de asigurare este persoana juridică română sau străină, ori societatea mutuală autorizată în condiţiile legii, care, pentru clienţii săi, negociază sau încheie contracte de asigurare şi efectuează şi alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor.

Brokerul este persoana sau firma care plasează riscuri la un asigurător şi acţionează frecvent ca agent al asiguratului şi nu al asigurătorului, deşi primeşte comision de la acesta din urmă. Datorită cunoştinţelor lor şi accesului la pieţele mondiale ale asigurărilor şi reasigurărilor, brokerii au un rol important în activitatea de subscriere în asigurare pentru riscuri mari şi specializate.

Veniturile unui broker sunt de obicei din comisionul primit de la societatea de asigurări pentru asigurările pe care acesta le cumpără în numele clienţilor săi. Pentru serviciile pe care le face un broker acesta este plătit de către societatea de asigurări sau de reasigurări prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de asigurare sau de reasigurare pe care o plăteşte clientul.

Pentru serviciile prestate, brokerii primesc un comision, denumit „taxă de brokeraj”. De exemplu, în cazul reasigurării aceasta se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de reasigurare plătite de client (companie cedentă sau reasigurător în cazul retrocedării), care variază în funcţie de tipul de contract, de durată şi de piaţă între 1,5% şi 15%. Cota este mai mică la contractele proporţionale şi mai mare la cele neproporţionale (în special la „excedent de daună”). În cazul asigurării, cota aplicată diferă în funcţie de tipul de asigurare.

Relaţia pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o relaţie de parteneriat, brokerul reprezentând interesele asiguratului în faţa societăţilor de asigurări.

Brokerul de asigurare asistă clientul în relaţia pe care acesta o are cu societatea de asigurări, pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare sau pentru conceperea unui program special adaptat analizei de management al riscului.

Pentru un program de asigurare deja existent al unui asigurător, brokerul poate verifica sau chiar negocia condiţiile contractuale şi prima de asigurare pe care o plăteşte clientul său.

109

Un alt serviciu important pe care îl poate face un broker este consultanţa sau asistenţa în cazul dosarelor de daună pentru clienţii săi. Brokerii de asigurare prin serviciile de consultanţă oferite au un rol foarte important în reducerea cheltuielilor privind acoperirea riscului şi monitorizarea unui program de asigurare, fiind astfel consideraţi experţi în asigurări.

În lume există foarte mulţi brokeri care lucrează la nivel internaţional, pentru a fi mai aproape de interesele clienţilor lor şi pentru a cunoaşte în permanenţă situaţia pieţelor de asigurări şi reasigurări, în special în marile centre financiare ale lumii.

Stabilirea unei strategii pentru găsirea unei soluţii optime la o situaţie concretă porneşte de la identificarea riscurilor, evaluarea acestora, continuând cu elaborarea unui program de acoperire a riscurilor, gestionarea şi controlul acestora pe întreaga durată a protecţiei.

În prezent, în lume, brokerii funcţionează fie ca filiale ale unor mari firme de intermediere (şi care predomină piaţa), fie ca organizaţii indepen-dente. Deoarece, în cea mai mare parte, brokerii îşi desfăşoară activitatea la scară internaţională, ei dispun de sucursale, birouri sau reprezentanţe în toate marile centre de asigurări şi reasigurări din lume şi prin care sunt în contact permanent cu brokerii corespondenţi de pe alte pieţe.

Activitatea brokerilor de reasigurări diferă de cea a brokerilor de asigurări directe. Brokerii de reasigurare nu se ocupă de intermedierea sau încheierea de afaceri directe, ci de obţinerea celor mai bune contracte de reasigurare, prin stabilirea de contacte între părţile contractante.

Având cunoştinţe multiple privind pieţele, termenii şi condiţiile standard (diferite de la o ţară la alta), brokerul poate să garanteze o protecţie completă clientului, precum şi obţinerea unei prime corespunzătoare pentru asigurător.

Brokerul poate să informeze compania cedentă în legătură cu: noile forme de protecţie, cu modificările intervenite pe piaţă, informaţiile privind managementul riscului şi sistemele de control.

Brokerii pot să-i avertizeze pe clienţi în situaţiile în care sunt tentaţi să încheie contracte ce se pot dovedi dezastruoase, pot să aplaneze diferendele apărute în perioada de derulare a contractului şi pot oferi asistenţă şi consultanţă.

Esenţial este faptul că atât agentul, cât şi brokerul sunt plătiţi de asigurător şi nu de asigurat. Agentul primeşte comisionul pentru că vinde asigurările celui pe care îl reprezintă, iar brokerul încasează brokerajul pentru că obţine afaceri pentru (re)asigurător.

110

11.2.3. Consultanţii de asigurare

Consultanţii de asigurare reprezintă un mod de distribuţie al societăţilor de asigurări şi al brokerilor de asigurări pentru atragerea de noi clienţi.

Consultanţii de asigurare efectuează o analiză financiară a fiecărui potenţial client în funcţie de necesităţile acestuia.

Aceştia pot intermedia poliţele de asigurare ale unui asigurător sau în anumite situaţii pot să vândă poliţe ale mai multor asigurători, dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.

Există şi consultanţi care lucrează în cadrul unei firme de brokeraj în asigurări. Consultanţii angajaţi ai unor societăţi de asigurări reprezintă interesele societăţii de asigurări primind în schimb comision sau salariu.

Sunt anumite cazuri când aceştia sunt plătiţi în funcţie de un plan de realizări dinainte stabilit de către societatea de asigurări.

O altă formă de organizare a consultanţilor de asigurare este ca persoană fizică autorizată care poate lucra full-time sau part-time pentru societatea de asigurări sau de brokeraj pe care o reprezintă.

În ultimii ani, denumirea de consultant de asigurări este destul de des folosită şi în varianta de consultant financiar sau de inspector de asigurări.

11.3. Specificul marketingului din domeniul asigurărilor

În domeniul asigurărilor, marketingul constă, în primul rând, în identificarea persoanelor interesate să achiziţioneze produsele oferite de firmele şi agenţii de asigurări, iar în al doilea rând, marketingul înseamnă din punct de vedere al brokerilor, respectiv al diferitelor tipuri de agenţi, găsirea acelor firme de asigurări, dispuse să le accepte ofertele.

Imaginea publică a unei firme de asigurări se bazează îndeosebi pe acţiunile sale în domeniul reclamei şi al relaţiilor publice, fiind legată de mixul de marketing al firmei. Acesta cuprinde ansamblul activităţilor necesare furnizării unui produs de asigurare cumpărătorului, având patru componente majore: produsul, preţul, piaţa şi promovarea.

Privind produsul, sunt agenţi de asigurări care caută să ofere clienţilor un pachet complet de acoperiri, respectiv să ofere cât mai multe forme de asigurări, astfel încât necesităţile clientului să fie complet satisfăcute. Agenţii pot opta între crearea propriilor pachete de asigurări, adaptate dorinţei clientului şi vânzarea pachetelor de produse standard ale firmelor de asigurări.

111

A doua componentă a mixului de marketing, preţul, reprezintă de fapt, pentru agenţia de asigurări, un preţ de bază, care este de obicei specificat într-un tabel cu cote de primă. Atunci când se impun modificări de preţ, acestea depind printre altele, de condiţiile economice existente şi de disponibilitatea agenţiei de a renunţa la comisioane. În perioadele în care politica preţurilor este mai flexibilă, valorile din tabelul cotelor de primă reprezintă doar punctul de plecare de la care firmele de asigurări pot acorda reduceri.

În ceea ce priveşte piaţa, pentru o agenţie de asigurări se pune doar problema reţelei de distribuţie, aceasta fiind de obicei importantă pentru modul în care agenţia obţine acoperiri pentru clienţii săi şi nu pentru felul în care îşi distribuie produsele de asigurare clienţilor.

În activitatea de promovare a asigurărilor, un rol deosebit de important îl are reclama. Pentru a fi eficientă, reclama trebuie să fie logică şi repetitivă. Mesajul transmis în cadrul reclamei trebuie să fie cât mai convingător şi să câştige un loc bine definit în minţile potenţialilor clienţi.

De reţinut că reclama nu vinde asigurări ci doar pregăteşte publicul pentru a răspunde în mod favorabil eforturilor de vânzare ale firmei de asigurări.

Marketingul vânzărilor în asigurări înseamnă, de fapt, coordonarea tuturor activităţilor menite să pună agenţii de asigurare în legătură cu clienţii potriviţi, la momentul potrivit. Din partea agenţiei, aceasta implică îndeplinirea următoarelor funcţii: prospectarea pieţei, identificarea necesităţilor de asigurare ale clienţilor, pregătirea ofertelor, prezentarea ofertelor, încheierea contractului, prestarea de servicii iniţiale şi prestarea de servicii pe termen lung.

11.4. Crearea unei pieţe unice a asigurărilor

în Uniunea Europeană

În ceea ce priveşte practica asigurărilor din Uniunea Europeană, se constată o preocupare orientată în direcţia internaţionalizării activităţii de asigurare-reasigurare. Aceasta se datorează creşterii numărului, dimensiunii şi complexităţii riscurilor asigurate, precum şi datorită capacităţii limitate a pieţelor naţionale de a oferi singure o protecţie corespunzătoare împotriva riscurilor. La nivelul Uniunii Europene are loc un proces de formare a unei pieţe unice a asigurărilor, care este înlesnit de faptul că domenii complementare, cum sunt cel bancar şi cel al

112

investiţiilor, se află într-o fază de armonizare mai avansată. Ca urmare, Uniunea Europeană, este angrenată în procesul de armonizare a reglementărilor din domeniul asigurărilor, astfel încât acestea să fie aplicabile tuturor contractelor de asigurare.

Din punctul de vedere al asiguraţilor, realizarea acestei armonizări ar oferi posibilitatea de cumpărare a produselor de asigurare de la acele societăţi care au sediul central în oricare dintre ţările membre ale Uniunii Europene. Totodată, o piaţă unică a asigurărilor generează o ofertă mai mare de produse de asigurare, iar preţurile acestora ar putea fi mai mici, datorită unei concurenţe mai mari.

În esenţă, obiectivele pieţei unice a asigurărilor sunt: - armonizarea clauzelor principale ale contractelor de asigurare,

eliminându-se astfel posibilităţile de alegere a legii aplicabile, care ar crea avantaje nejustificate vreunei părţi;

- asigurătorii să poată opera în ţările membre ale Uniunii Europene de pe poziţii de egalitate cu companiile naţionale din alte ţări, supunându-se aceluiaşi cadru legislativ;

- companiile de asigurări din oricare ţară membră a Uniunii Europene să poată vinde produse de asigurare în oricare altă ţară comunitară, pe baza unei singure autorizaţii şi sub supravegherea ţării în care îşi are sediul central, fără a fi obligată să-şi înfiinţeze sucursale în ţara în care îşi oferă serviciile de asigurări;

- companiile de asigurări având sediul în oricare dintre ţările membre ale Uniunii Europene să aibă libertatea de a înfiinţa sucursale în oricare ţară membră;

- să fie aplicate aceleaşi reglementări privind supravegherea activităţilor de asigurare-reasigurare de către toate statele membre ale Uniunii Europene.

Cadrul legislativ comunitar se bazează pe o structură formată din două nivele:

- Tratatul de la Roma (semnat la 25 martie 1957 şi intrat progresiv în vigoare, începând cu 1 ianuarie 1958), care stabilea principiile generale ale Pieţei Unice;

- Directivele adresate statelor membre ale Uniunii Europene, care le obligă pe acestea să îşi actualizeze legislaţia în conformitate cu cea comunitară.

În domeniul asigurărilor, Tratatul de la Roma prevedea: - libera circulaţie a mărfurilor; - libera circulaţie a serviciilor;

113

- libera circulaţie a capitalurilor; - libera circulaţie a persoanelor. În practica asigurărilor din cadrul Uniunii Europene, prin

expresia „statul membru în care există riscul”, se înţelege: a) statul membru în care contractantul asigurării a semnat

contractul pe perioade mici de timp; b) statul membru în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca

obiect bunurile imobiliare şi conţinutul lor; c) statul membru în care contractantul asigurării îşi are reşedinţa

obişnuită; d) statul membru, în care s-a făcut înmatricularea, în cazul

vehiculelor de orice natură. Vizând domeniul asigurărilor, prin Directivele adoptate de către

Consiliul Europei s-a obţinut: - instituirea unui sistem unic de licenţă; - recunoaşterea controalelor efectuate în fiecare stat membru,

vizând practicile de operare; - armonizarea deplină a condiţiilor de acces la activitatea de

asigurare de bunuri, de răspundere civilă şi de viaţă.

114

12. ASPECTE SPECIFICE CONTABILITĂŢII DIN DOMENIUL ASIGURĂRILOR

Societăţile de asigurări fac parte din categoria intermediarilor

financiari. Rolul de intermediar financiar al societăţilor de asigurări influenţează analiza situaţiilor financiare întocmite de acestea. Prin asigurările oferite, asigurătorii au ca obiect de activitate atragerea unor fonduri şi fructificarea acestora prin plasamente financiare. Prin încheierea de contracte de asigurare, un asigurător îşi măreşte fondurile sale. Concentrarea mare de fonduri face ca departamentul financiar-contabil să deţină un rol vital în cadrul societăţilor de asigurări. Prin realizarea funcţiei financiare sunt soluţionate, pe lângă alte probleme financiare, şi problemele legate de plasamente şi investiţii. Contabilitatea societăţii de asigurări are rolul stabilirii în expresie bănească atât a structurii patrimoniului, cât şi gestionarea eficientă a acestuia.

Societăţile de asigurări care practică şi asigurări de viaţă ţin conturi distincte pentru acestea, fiind obligate să gestioneze separat fondurile aferente, iar rezultatele finale să le evidenţieze distinct de celelalte feluri de asigurări.

În comparaţie cu celelalte tipuri de asigurări, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, fiind un interval mai lung între momentul producerii daunei şi plata despăgubirii, apare necesitatea constituirii de rezerve de daune pe perioade mai îndelungate.

Nivelul echilibrului financiar şi valutar al societăţii de asigurări se stabileşte în funcţie de volumul veniturilor ce vor putea fi realizate în anul respectiv şi ţinându-se cont de volumul cheltuielilor cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi a cheltuielilor de constituire şi administrare a fondului de asigurare.

12.1. Elemente specifice

Contabilitatea plasamentelor ţine evidenţa existenţei şi mişcării plasamentelor pe termen lung efectuate de societăţi în terenuri, construcţii

115

şi imobilizări financiare, precum şi a plasamentelor pe termen scurt. Asigurătorii pot investi în bunuri imobiliare, îndeosebi clădiri destinate activităţii proprii sau închirierii şi în bunuri mobiliare, precum acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de participare şi depozite bancare.

Plasamentele în bunuri imobiliare de natura terenurilor şi construcţiilor sunt evidenţiate în contabilitate distinct, fiind evaluate la costul de achiziţie sau de producţie.

În cazul terenurilor şi construcţiilor, valoarea actuală este valoarea de piaţă la data evaluării. Valoarea de piaţă este preţul la care ar putea fi vândute terenurile şi construcţiile la data evaluării şi, evident, bunul respectiv a făcut obiectul unei oferte publice pe piaţă. Atunci când nu este posibil să se determine valoare de piaţă a unui teren sau a unei construcţii, valoarea determinată pe baza principiului costului de achiziţie sau costului de producţie, este considerată a fi valoarea actuală.

Plasamentele în imobilizări financiare cuprind titluri de participare, interesele de participare, titluri puse în echivalenţă, alte titluri şi creanţe imobilizate.

Împrumuturile ipotecare precum şi alte împrumuturi reprezintă împrumuturile acordate asiguraţilor, în condiţiile în care contractul de asigurare este garanţia principală.

La asigurarea de viaţă, plasamentele aferente contractelor în unităţi de cont cuprind:

- plasamentele aferente contractelor de asigurare asociate la un fond de investiţii;

- plasamentele destinate acoperirii angajamentelor şi care sunt determinate prin referinţă la un indice;

- plasamentele deţinute în contul membrilor unei asociaţii şi destinate a fi repartizate între ei.

În categoria altor plasamente financiare pe termen scurt sunt incluse, în funcţie de veniturile pe care le generează, titlurile cu venit variabil şi titlurile cu venit fix.

Titlurile cu venit variabil includ în principal acţiunile cotate şi necotate.

Titlurile cu venit fix sunt considerate titluri cu rată fixă a dobânzii, cum sunt obligaţiunile, certificatele de trezorerie şi alte titluri cu venit fix. Sunt asimilate obligaţiunilor şi altor titluri cu venit fix titlurile cu dobândă, care variază în funcţie de anumiţi factori specifici, ca de exemplu rata dobânzii pe piaţa interbancară sau pe piaţa europeană.

116

Părţile în fondurile comune de plasament cuprind părţile deţinute de societăţi în plasamentele comune constituite de mai multe societăţi sau fonduri de pensii, a căror gestiune a fost încredinţată uneia dintre aceste societăţi sau fonduri de pensii.

Contabilitatea rezervelor tehnice. Sumele transferate rezervelor tehnice reprezintă obligaţii ale asigurătorului şi se deduc din veniturile acestuia, în vederea determinării profitului.

Rezervele tehnice constituite şi menţinute în valută se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operaţiunilor.

Rezervele tehnice se inventariază şi se evaluează la sfârşitul fiecărei perioade. Metodele de evaluare a rezervelor tehnice adoptate de către societate (prorata temporis, statistice etc.), trebuie să fie aceleaşi în tot cursul exerciţiului financiar, precum şi de la un exerciţiu la altul.

Contabilitatea terţilor ţine evidenţa creanţelor şi datoriilor societăţii în relaţiile acesteia cu persoane fizice şi/sau juridice şi care sunt înregistrate în contabilitate la valoarea lor nominală. Creanţele şi datoriile în valută se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operaţiunilor. Diferenţele de curs valutar, între data înregistrării creanţelor şi datoriilor în valută şi data încasării lor, respectiv plăţii lor, se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

Pentru deprecierea creanţelor societăţii, decontări în cadrul grupului şi debitori diverşi, de regulă se constituie provizioane.

Contabilitatea altor elemente de activ. În cadrul imobilizărilor corporale de exploatare se cuprind mijloacele fixe, exclusiv construcţiile şi terenurile. Sunt considerate mijloace fixe, obiectul sau complexul de obiecte care se utilizează ca atare şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a guvernului, care poate fi actualizată anual în funcţie de indicele de inflaţie;

- are o durată normală de utilizare mai mare de 1 an. Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe următoarele categorii:

echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; mijloace de transport; mobilier; aparatură birotică; echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.

Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe şi se calculează pe baza

117

unui plan de amortizare, de la data punerii acestora în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor normale de funcţionare şi condiţiilor de utilizare a acestora.

Societăţile de asigurări amortizează mijloacele fixe utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare:

a. amortizarea liniară, care se realizează prin includerea uniformă în cheltuielilele de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporţional cu numărul de ani ai duratei normale de utilizare a mijloacelor fixe;

b. amortizarea degresivă, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu coeficienţii prevăzuţi de lege;

c. amortizarea accelerată, constând în calcularea, în exerciţiul în care mijloacele fixe intră în activul societăţii, a unei amortizări de până la limita prevăzută de lege din valoarea de intrare a acestora.

În exerciţiile următoare, amortizarea se calculează după regimul amortizării liniare. Amortizarea aferentă mijloacelor fixe se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii şi obiecte de evidenţă. Prin deducerea amortizării din valoarea de intrare se obţine valoarea contabilă netă a mijloacelor fixe.

Reevaluarea activelor imobilizate se efectuează la valoarea justă a acestora, care se determină pe baza unor evaluări făcute, de regulă, de evaluatori autorizaţi.

Din punctul de vedere al rezultatului fiscal, dintre metodele de calcul a amortizării imobilizărilor corporale, cea care avantajează societatea de asigurări este metoda accelerată.

12.2. Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor,

la nivelul societăţii de asigurări

La societăţile de asigurări, cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: daune şi prestaţii, cheltuieli cu personalul, cheltuieli de achiziţie privind contractele de asigurare, executarea unor obligaţii legale sau contractuale, consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază societatea, cheltuieli cu plasamentele şi alte cheltuieli.

În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea: cheltuielile privind rezervele tehnice, amortizările şi provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau constatate lipsă. Sunt considerate ca fiind cheltuieli financiare cheltuielile ce reprezintă dobânzi plătite pentru împrumuturi bancare.

118

Contabilitatea cheltuielilor se ţine distinct, atât pentru activitatea de asigurări generale, pe feluri de cheltuieli, după natura şi destinaţia lor, astfel:

A. După natura cheltuielilor: a) Cheltuielile de exploatare, care cuprind: - cheltuieli privind daunele şi prestaţiile (anuităţile, răscumpărările,

recuperările şi alte cheltuieli privind daunele şi prestaţiile suportate de societatea de asigurări);

- cheltuieli privind rezervele tehnice; - cheltuieli cu personalul (salarii şi alte drepturi de personal,

asigurările şi protecţia socială, contribuţia unităţilor la asigurările sociale şi pentru ajutorul de şomaj, cheltuieli cu pregătirea şi perfecţionarea profesională şi alte cheltuieli suportate de societatea de asigurare);

- cheltuieli privind comisioanele de reasigurare; - cheltuieli privind consumurile de materiale consumabile,

combustibil, piese de schimb, materiale de natura obiectelor de inventar; - cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi (întreţinere,

reparaţii), redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, studii şi cercetări, cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori, comisioane, cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate, transportul de bunuri şi personal, deplasări, detaşări şi transferări, poştă şi taxe de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele); pierderi din creanţe, cheltuieli privind despăgubiri, amenzi, penalităţi, donaţii şi subvenţii acordate, cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital.

b) Cheltuielile cu plasamentele şi alte cheltuieli cuprind: pierderi din creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind plasamentele cedate, cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind sconturile acordate, alte cheltuieli similare.

c) Cheltuielile extraordinare reprezintă acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a societăţii (cheltuieli cu calamităţi şi alte evenimente extraordinare);

d) Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele, care cuprind: - amortizarea imobilizărilor corporale şi în curs, de natura

plasamentelor; - amortizarea imobilizărilor de natura altor active; - amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor; - provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli; - provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor; provizioane

pentru deprecierea imobilizărilor;

119

- provizioane pentru deprecierea altor elemente de activ; - provizioane privind plasamentele; - cheltuieli privind ajustarea la inflaţie. e) Cheltuieli cu impozitul pe profit calculat potrivit legii. B. Cheltuieli pe destinaţii: - cheltuieli de achiziţie (cheltuieli ocazionate de achiziţionarea

contractelor de asigurare, cheltuieli de deschidere a dosarelor, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu informatica etc.);

- cheltuieli de administrare a contractelor (cheltuieli cu încasarea primelor, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu informatica etc.);

- cheltuieli cu gestionarea daunelor (cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu informatica, cheltuieli cu serviciile de daune etc.);

- cheltuieli ce administrarea plasamentelor. Cheltuielile care pot fi direct atribuite unei destinaţii, precum şi

înregistrarea acestora pe destinaţii trebuie efectuată individual, fără aplicarea cheilor forfetare.

În cazul în care o cheltuială are mai multe destinaţii sau nu poate fi direct atribuită, atunci ea este repartizată pe destinaţii, prin aplicarea unei chei de repartiţie fundamentată, cel puţin la închiderea exerciţiului financiar.

Cheile utilizate trebuie să fie fondate pe criterii cantitative, obiective, controlabile şi în legătură directă cu natura cheltuielii.

Procedurile de repartizare a cheltuielilor după natură, în conturi de cheltuieli pe destinaţie, după cum şi modalităţile de calcul care stau la baza cheilor de repartiţie, trebuie să facă parte integrantă din programul informatic şi să fie definite într-o manieră explicită în documentele interne ale societăţii în aşa fel încât oricând să poată fi controlabile.

Cheltuielile privind sumele plătite pentru contractele de cercetare care se includ în costuri, comisioanele plătite agenţilor economici cu activitate de comerţ exterior, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport, cotele prevăzute de lege pentru constituirea fondului de protejare a asiguraţilor, cheltuielile cu pregătirea şi perfecţionarea profesională, prelevările şi donaţiile făcute în scopuri umanitare şi pentru sprijinirea activităţii sociale, culturale şi sportive, precum şi alte cheltuieli, se înregistrează distinct în conturi analitice, în cadrul conturilor respective de cheltuieli.

În cadrul categoriilor de cheltuieli după natura lor, acestea se pot dezvolta în analitice în funcţie de necesităţile impuse de anumite reglementări sau potrivit nevoilor proprii.

120

Principalele elemente care formează veniturile societăţii sunt sumele sau valorile încasate sau de încasat din: executarea obligaţiilor contractuale privind asiguraţii, avantaje pe care societatea de asigurări a consimţit să le primească, executarea unor obligaţii legale sau contractuale privind terţii, venituri extraordinare.

În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului se cuprind, de asemenea, veniturile din: producţia imobilizată, eliberarea rezervelor tehnice, plasamente, diminuarea sau anularea provizioanelor, cedarea activelor, alte venituri.

Cifra de afaceri reprezintă primele brute subscrise din asigurarea directă, coasigurare şi reasigurare – acceptări în cursul exerciţiului financiar – plus variaţia rezervelor de prime rezultată ca diferenţă între rezervele de la începutul perioadei şi rezervele de la sfârşitul perioadei.

Contabilitatea veniturilor se ţine pe categorii de venituri, care se grupează astfel:

Venituri din exploatare, care cuprind: - venituri din prime subscrise. În contabilitate, se înregistrează primele de asigurare încasate şi de

încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate şi de încasat aferente tuturor contractelor de asigurare şi reasigurare, care intră în vigoare în perioada de referinţă, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.

- venituri din servicii prestate; - venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; - venituri din eliberarea rezervelor tehnice; - venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul

lucrărilor şi cheltuielilor efectuate de societate pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active imobilizate corporale şi necorporale;

- venituri din subvenţii de exploatare reprezentând finanţări de care beneficiază societatea, acordate de stat sau de alte societăţi;

- alte venituri de exploatare cuprinzând veniturile din recuperări aferente asigurărilor generale, venituri din creanţe reactivate şi alte venituri netehnice.

Veniturile din plasamente cuprind: venituri din titluri de participare, venituri din creanţe imobilizate, venituri din plasamente cedate, venituri din diferenţe de curs valutar, venituri din dobânzi, venituri din sconturi obţinute şi alte venituri similare.

Venituri extraordinare reprezintă acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a societăţii de asigurare. Totodată, reprezintă venituri excepţionale veniturile din despăgubiri şi penalităţi.

121

Venituri din provizioane şi ajustarea la inflaţie cuprinzând venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, din provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor şi a altor elemente de activ, venitul din fondul comercial negativ, venituri din provizioane privind plasamentele.

Diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se înregistrează la venituri în cazul în care nu se mai justifică menţinerea provizioanelor constituite, respectiv are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă.

În conturile de cheltuieli sau venituri în avans, în principal, se înregistrează următoarele:

- chirii şi dobânzi înregistrate în avans; - cheltuieli de achiziţie reportate; - cheltuieli pentru reparaţii; - abonamente efectuate anticipat; - cheltuieli cu daunele plătite ce intră în sarcina reasigurătorului; - alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare. Cheltuielile de achiziţie reportate reprezintă cheltuielile ocazionate

de încheierea contractelor de asigurare, comisioane de achiziţie, cheltuieli de deschidere a dosarului sau de admitere a contractelor de portofoliu şi alte cheltuieli administrative (publicitate, întocmirea contractelor de asigurare etc).

Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor în participaţie se contabilizează distinct de către unul dintre asociaţi, conform prevederilor contractului de asociere. La sfârşitul perioadei de raportare, cheltuielile şi veniturile înregistrate pe naturi se transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.

Dintre posturile bilanţiere, nu intră în componenţa capitalurilor proprii împrumuturile şi datoriile asimilate.

122

13. MANAGEMENTUL ÎN ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

În asigurări, ca de altfel în toate domeniile de activitate, manage-

mentul urmăreşte crearea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii şi eficientizarea acesteia. Pe lângă factorii comuni tuturor domeniilor de activitate, în asigurări intervin factori specifici care determină modul de organizare şi de conducere a activităţii de asigurare.

Managementul în asigurări trebuie să asigure condiţii optime pentru constituirea la timp şi în cuantumul prevăzut a fondului de asigurare şi pentru adaptarea continuă a formelor şi tipurilor de asigurări, de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă, la cerinţele care apar pe piaţa de asigurări şi reasigurări, naţională şi internaţională.

În cazul asigurărilor de bunuri este necesară o grupare a activităţilor pe feluri de bunuri, întrucât există activităţi specifice fiecărei categorii în ceea ce priveşte constatarea, evaluarea daunelor şi stabilirea despăgubirilor.

Societăţile de asigurări care practică şi asigurări de viaţă trebuie să dispună de un sistem eficient de înregistrare a datelor privind situaţia fiecărui asigurat.

13.1. Managementul asigurărilor

Managementul activităţii de asigurare are particularităţile sale specifice ce derivă din faptul că această activitate economică apare, pe de o parte, ca o relaţie de repartiţie în formă bănească, iar pe de altă parte, ca o prestare de servicii de un gen deosebit care se efectuează în baza contractului de asigurare.

În asigurări managementul este influenţat de următorii factori: - caracterul aleatoriu al daunelor; - forma juridică a asigurării (obligatorie sau facultativă); - ramura de asigurare (asigurări de bunuri, de persoane sau de

răspundere civilă);

123

- aria de cuprindere în profil teritorial a asigurării (asigurări interne sau externe);

- dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate de asigurări.

Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul daunelor nu se poate cunoaşte cu precizie, ci se poate doar aproxima prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor. Astfel, sistemul informaţional de care dispune o societate de asigurări trebuie să cuprindă date privind frecvenţa şi intensitatea riscurilor pe perioade de timp cât mai îndelungate. Pe baza acestor date se pot efectua calcule privind evoluţia în perspectivă a plăţii despăgubirilor şi a sumelor asigurate, se poate stabili nivelul primelor de asigurare şi se pot adopta decizii privind lansarea pe piaţă a unor noi poliţe de asigurare.

Un management eficient trebuie să urmărească realizarea unui grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat. De aceea este necesar ca societatea de asigurări să întreprindă unele măsuri, care constau în:

- studierea şi analiza minuţioasă a condiţiilor economice, financiare şi sociale existente pe plan intern şi internaţional;

- adoptarea unei strategii de marketing adecvate; - încheierea contractului de asigurare în funcţie de situaţia

concretă a fiecărei persoane; pentru aceasta este necesară cunoaşterea cât mai amănunţită a situaţiei economice şi a specificului activităţii fiecărei persoane asigurate;

- perfecţionarea tehnicilor de vânzare a poliţelor de asigurare; - studierea evoluţiei şi intensităţii riscurilor. Evident, activitatea societăţilor de asigurări din România trebuie să

se desfăşoare corespunzător cerinţelor armonizării cu reglementările internaţionale în domeniu şi în conformitate cu funcţionarea mecanismului economiei de piaţă. În acest scop, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (autoritate administrativă autonomă de specialitate, având personalitate juridică) a elaborat o serie de norme obligatorii în baza cărora acţionează societăţile de asigurări şi reasigurări din România.

Printre altele, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor îi revin următoarele atribuţii:

- analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurări; - avizarea constituirii societăţilor comerciale din domeniul asigu-

rărilor; - stabilirea tarifelor de prime şi emiterea normelor tehnice privind

aplicarea acestora;

124

- stabilirea termenelor de vărsare a capitalului până la nivelul subscris.

În cazul în care o persoană fizică este aleasă, respectiv numită administrator sau director general al unui asigurător, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să manifeste onestitate şi probitate morală şi să nu fi fost condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune în dauna avutului particular sau public, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă;

- să nu aibă sau să nu fi avut interdicţie să lucreze în bănci sau în alte instituţii financiare;

- să nu fi condus la încetarea sub orice formă a activităţii societăţilor comerciale gestionate sau la nerespectarea vădită a unor obligaţii faţă de terţi. În acest sens, vor fi prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor copii de pe bilanţurile încheiate pentru cel puţin două exerciţii financiare ale societăţii pe care le-a administrat;

- să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în activitatea de management a societăţilor comerciale, cu precădere a celor din domeniul asigurărilor sau financiar- bancar;

- să nu fie acţionar semnificativ al unui broker de asigurare.

13.2. Eficienţa activităţii de asigurare

Ca scop şi rezultat al asigurărilor, eficienţa activităţii de asigurare, trebuie privită atât din punct de vedere al asigurătorului, cât şi al asiguratului.

Privită prin prisma asigurătorului, activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât cheltuielile efectuate cu plata indemnizaţiilor (sume asigurate şi despăgubiri), precum şi cele legate de formarea şi gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

În cadrul unei societăţi de asigurări, fluxurile financiare sunt influenţate în mare măsură de faptul că evenimentele generatoare de pagube se produc aleator. De aceea este indicat ca analiza eficienţei să se efectueze pe o perioadă de minimum 5 ani, deoarece numai în acest mod concluziile desprinse vor fi corecte.

Din perspectiva asiguratului, eficienţa asigurărilor este cu atât mai mare, cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai mari, iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât

125

timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare şi până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât activitatea de asigurare este mai eficientă.

Aprecierea activităţii de asigurare se face folosindu-se anumiţi indicatori care să reflecte atât rezultatele obţinute de asigurători, cât şi eficienţa din punctul de vedere al asiguratului. Prezentăm în continuare cei mai utilizaţi indicatori:

a. Rata daunei se exprimă ca raport între despăgubirile sau sumele asigurate plătite de asigurător şi primele de asigurare încasate conform relaţiei:

în care: D – este totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de

asigurător; P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător. b. Costul relativ al activităţii de asigurare (Ca) arată cât reprezintă

cheltuielile de asigurare faţă de veniturile realizate din acestea şi se obţine ca raport între (C) totalul cheltuielilor efectuate de asigurător (pentru: plata despăgubirilor şi sumelor asigurate, constituirea şi administrarea fondului de asigurare) şi (P) totalul primelor de asigurare şi al altor venituri încasate de asigurător, conform relaţiei:

100∗=P

CCa

Astfel, indicatorul „Costul relativ al activităţii de asigurare” se

calculează raportând totalul cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare la totalul încasărilor obţinute din primele de asigurare şi din alte surse.

c. Rata venitului net este un alt indicator des utilizat în aprecierea eficienţei unei societăţi de asigurări. Acest indicator se calculează ca raport între diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei un an) la totalul veniturilor. Formula de calcul este:

P

CPRvn

100*)( −= ,

unde Rvn reprezintă rata venitului net.

100∗=P

DRd

126

Rata venitului net arată în procente, cât îi revine asigurătorului din fiecare 100 u.m. prime încasate.

d. Cheltuieli la 1 u.m. venit net se calculează ca raport între diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurător pe parcursul unui an şi diferenţa dintre totalul veniturilor şi cheltuielilor. Formula de calcul este:

CP

DCmuC

−−

=.).1(

Cu cât valoarea acestui indicator este mai mică, cu atât situaţia este mai favorabilă pentru asigurător.

e. Gradul de cuprindere în asigurare, este utilizat pentru aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative şi reprezintă raportul între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile, respectiv, care pot face obiectul asigurării. Acest indicator este calculat cu ajutorul formulei:

100∗=N

nGc

în care: Gc – este gradul de cuprindere în asigurare; n – este numărul bunurilor (persoanelor) asigurate; N – este numărul bunurilor (persoanelor) asigurabile. Cu cât gradul de cuprindere în asigurare este mai mare, cu atât

există mai multă certitudine că se va înregistra un raport mai favorabil între despăgubirile plătite şi primele încasate, dispersia riscului fiind optimizată pe măsură ce numărul de asigurări facultative încheiate creşte, conform acţiunii legii numerelor mari.

f. Gradul de acoperire prin asigurare arată în ce raport se află suma asigurată faţă de valoarea reală a bunului asigurat şi se determină utilizând formula:

100∗=V

SGaa

în care: Gaa – este gradul de acoperire prin asigurare; S – este suma asigurată; V – este valoarea reală a bunului în momentul încheierii

asigurării. Acest indicator se calculează pentru fiecare bun cuprins în asigurare. f. Gradul de acoperire a daunei, este dat ca fiind raportul între

despăgubirea acordată şi valoarea pagubei produse la bunul asigurat, conform relaţiei:

127

100∗=P

DGad

în care : Gad – este gradul de acoperire a daunei; D – este despăgubirea acordată asiguratului; P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat. h. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează ca un

raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate. În acest caz se aplică formula:

N

t

N

tttD

n

i

i

nm

∑==

+++= 121 ...

în care: DM – reprezintă durata medie de lichidare a daunelor; t – este numărul de zile trecute de la avizarea daunelor

şi până la soluţionarea acestora; N – este numărul daunelor soluţionate.

Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii de bunuri asigurate. În cazul în care se înregistrează o durată medie de lichidare a daunelor mai mică, asiguraţii au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus.

Pentru aprecierea eficienţei activităţii personalului operativ din cadrul asigurărilor, se utilizează indicatorii:

a. Numărul mediu de asigurări contractate de un agent de intermediere se determină ca un raport între numărul total de asigurări facultative contractate într-o anumită perioadă de timp şi numărul agenţilor de intermediere. Formula utilizată în acest scop, este:

c

cac

L

AN =

în care: Nac – este numărul mediu de asigurări contractate de un agent de intermediere;

Ac – este numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă;

Lc – este numărul persoanelor care se ocupă cu încheierea asigurări.

128

b. Indicatorul „suma medie asigurată” se utilizează la aprecierea eficienţei asigurărilor şi reprezintă raportul dintre totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Pentru aceasta, se utilizează formula:

c

ama

N

SS =

în care: Sma – este suma medie asigurată; Sa – este totalul sumelor asigurate Nc – este numărul total al contractelor de asigurare

încheiate.

Indicatorul „suma medie asigurată” se utilizează numai pentru evaluarea rezultatelor la asigurările facultative de viaţă.

c. Prima medie încasată pe contract, se obţine raportând totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare încheiate, corespunzător formulei:

c

mN

PP =

în care: Pm – este prima medie încasată pe contract; P – este totalul încasărilor din prime.

d. Productivitatea muncii unui angajat în asigurări se obţine raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de angajaţi, conform următoarei formule:

sL

PW =

în care: W – este productivitatea medie a muncii pe un angajat; Ls – este numărul total de angajaţi.

Trebuie menţionat că, din punctul de vedere al asiguraţilor, eficienţa poate fi apreciată cel mai bine pe baza următorilor indicatori: gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei şi durata medie de lichidare a daunelor.

129

14. ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT DIN ROMÂNIA

Din punct de vedere conceptual, securitatea socială reprezintă

atât un sistem de drepturi şi obligaţii, cât şi o opţiune politică reliefată în texte constituţionale. Securitatea socială cuprinde totalitatea mecanismelor instituţionale, prin care se urmăreşte înlăturarea consecinţelor produse de diferite riscuri sociale.

Prin securitatea socială se elimină sau se atenuează acele efecte ale riscurilor sociale care provoacă diminuarea veniturilor sau creşterea cheltuielilor, ceea ce determină scăderea nivelului de trai. De fapt, securitatea socială este dată de securitatea economică, juridică şi socială a persoanei, ceea ce înseamnă: protecţie a persoanelor împotriva acelor evenimente ce o pot afecta (boală, accident, bătrâneţe, şomaj etc.), garantarea unui venit care să-i permită un trai decent, asigurarea sănătăţii, etc.

În esenţă, asigurările sociale constituie acele relaţii social-economice cu ajutorul cărora, în procesul repartiţiei produsului intern brut, se formează, se repartizează, se gestionează şi se utilizează acele fonduri băneşti, necesare ocrotirii obligatorii a persoanelor asigurate prin intermediul asigurărilor sociale de stat (salariaţi, pensionari etc.). În cadrul asigurărilor sociale de stat, principalele forme de ocrotire a cetăţenilor sunt ajutoarele materiale şi financiare, suportate din bugetul de stat pentru ameliorarea stării materiale a persoanelor defavorizate. Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a bugetului public naţional.

14.1. Sistemul public de pensii şi alte drepturi

de asigurări sociale

A. Sistemul public de pensii. În conformitate cu reglementările de ordin juridic, dreptul la pensie este imprescriptibil. Ca atare, orice persoană care îndeplineşte condiţiile impuse de lege privind dreptul la pensie poate oricând să solicite acest drept, indiferent de timpul scurs de

130

la data intrării în vigoare a drepturilor în cauză. De reţinut că plata pensiei nu se face retroactiv. Totodată, legea prevede că dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau parţial altcuiva, fiind deci, incesionabil.

Vechimea în câmpul muncii este dată de timpul aferent depăşirii normei întregi prestată de către un salariat cu contract de muncă pe durată nedeterminată.

Dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor imprescrip-tibile. Aceasta înseamnă că orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi pensie, poate oricând să solicite înscrierea la pensie.

În baza Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în România funcţionează în prezent Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). În subordinea acesteia se află Casele Judeţene de Pensii în fiecare municipiu-reşedinţă de judeţ, precum şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, denumite case teritoriale de pensii.

În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice, având calitate de asiguraţi, care pot fi: cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Potrivit legii, sarcina contribuţiei la fondul asigurărilor sociale de stat revine cu precădere angajatorului, aportul salariaţilor la alimentarea fondului fiind redus doar la pensia suplimentară şi ajutorul de şomaj. Contribuţia la asigurări sociale care cade în sarcina salariaţilor este virată la fondul de pensii suplimentare.

În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii: a) Pensia pentru limită de vârstă. Se acordă asiguraţilor care

îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.

Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani.

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi.

Constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte. În sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat.

131

b) Pensia anticipată. Privind pensionarea anticipată, Legea nr.19/2000 stipulează că asiguraţii care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare. Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru limită de vârstă.

c) Pensia anticipată parţială. Asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani. Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

d) Pensia de invaliditate. Au dreptul la pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

a) accidentelor de muncă, conform legii; b) bolilor profesionale şi tuberculozei; c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca. Au dreptul la pensie de invaliditate elevii, ucenicii şi studenţii

care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale.

În caz de invaliditate, în funcţie de gravitatea situaţiei, o persoană se încadrează în una din cele trei grade de invaliditate astfel:

- gradul I, când are loc pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, individul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;

- gradul II, când se constată pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;

- gradul III, când individul suferă pierderea a mai mult de jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.

Încadrarea sau neîncadrarea în una din cele trei grupe de invaliditate se face prin decizie, emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit „medic expert al asigurărilor sociale”:

132

e) Pensia de urmaş. Au dreptul la pensie de urmaş copii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Copii au dreptul la pensie de urmaş: a. până la vârsta de 16 ani; b. dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ

organizată potrivit legii, până la terminarea acestora fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

c. pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau într-una dintre cele două situaţii anterioare.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.

În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5 % pentru fiecare lună, respectiv 6,0 % pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Calculul pensiilor. În sistemul public de pensii cuantumul pensiei la data înscrierii la pensie se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie din luna ieşirii la pensie. Punctajul mediu anual, realizat de asigurat în perioada de cotizare, se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică. Punctajul asiguratului, stabilit astfel, nu poate fi mai mare de 3 puncte într-un an calendaristic. Valoarea unui punct de pensie se calculează pe baza unui coeficient care nu poate fi mai mic de 30% şi mai mare de 50% din salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

133

În situaţia în care într-o anumită perioadă se constată abateri mai mari de 10% între salariul mediu brut lunar pe economie realizat faţă de cel prognozat, CNPAS, de comun acord cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi cu Ministerul Finanţelor Publice, va recalcula valoarea punctului de pensie pe baza unei noi prognoze a salariului mediu brut lunar pe economie.

B. Alte drepturi de asigurări sociale: a) Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată

de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă. În sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical. În cazul bolilor profesionale sau accidentelor de muncă, certificatul medical se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de către Inspectoratul de Sănătate Publică, respectiv de Inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.

b) Prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă. În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, în sistemul public asiguraţii pot beneficia de:

- Indemnizaţia pentru trecerea temporară în altă muncă se acordă, dacă la noul loc de muncă asiguratul realizează un venit salarial brut inferior mediei veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare riscului, care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale în lunile respective.

- Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime din durata normală se acordă asiguraţilor cu contract individual de muncă, care, din motive de sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă.

- Indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de către Inspectoratul de sănătate publică. Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale.

- Ajutoare şi indemnizaţii de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru procurare de proteze, roteze şi de alte produse ortopedice, care nu sunt suportate de la asigurările sociale de sănătate şi de care pot beneficia asiguraţii şi pensionarii sistemului public.

- Tratament balnear care nu este suportat de la asigurările sociale de sănătate şi care este impus de programul individual de recuperare, medicul expert al asigurărilor sociale întocmeşte programul individual de

134

recuperare, în funcţie de natura, stadiul şi prognosticul bolii structurat pe etape. Programul individual de recuperare este obligatoriu.

c) Indemnizaţia de maternitate. Asiguratele au dreptul, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcină şi lăuzie, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate. De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care au încetat plata contribuţiei de asigurări sociale, dar care nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calităţii de asigurat.

Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naştere.

d) Indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav. În acest caz, asiguraţii au dreptul la:

- indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

- indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

e) Ajutorul de deces. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

14.2. Sistemul asigurărilor pentru şomaj

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă defineşte şomerul ca fiind persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;

b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni;

d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;

135

e) este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sau la alt furnizor de servicii de ocupare.

În sistemul asigurărilor pentru şomaj asiguraţii pot fi: a) cetăţeni români care sunt încadraţi în muncă sau realizează

venituri în România; b) cetăţeni români care lucrează în străinătate; c) străini care, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în

România, sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri. În sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin efectul legii, sunt

asigurate în mod obligatoriu: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract

individual de muncă sau persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţie civilă de prestări de servicii şi care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de bază minime brute pe ţară;

b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire;

c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;

d) militarii angajaţi pe bază de contract; e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru

cooperator; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate

potrivit legii. Pentru şomeri, contribuţia de asigurări sociale, se suportă integral

din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă, cu excepţia plăţilor compensatorii şi a veniturilor de completare acordate salariaţilor din industria de apărare în perioada de reducere temporară a activităţii.

Contribuţia de asigurări sociale pentru persoane care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, la nivelul unei treimi din cota stabilită pentru condiţii normale de muncă.

14.3. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Sistemul asigurărilor sociale de sănătate prezintă avantajul că este o modalitate simplă de control medical şi financiar. Veniturile

136

necesare finanţării sistemului de ocrotire a sănătăţii se constituie din fondurile bugetare ale statului, cotizaţiile de asigurări de boală, resursele băneşti ale populaţiei şi ajutorul extern.

În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr.150 din 31 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, pe baza următoarelor principii:

a) alegerea liberă a casei de asigurări de sănătate; b) solidaritate şi subsidiaritate în colectarea şi utilizarea fondurilor; c) alegerea liberă de către asiguraţi a medicului de familie, a

medicului specialist din ambulatoriu şi a unităţilor sanitare; d) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări

sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

e) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

f) acordarea pachetului de servicii medicale de bază în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

g) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate. Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este un

fond special constituit, fiind alcătuit din contribuţia asiguraţilor (persoanele fizice şi persoanele juridice care angajează personal salariat), din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse: donaţii, sponsorizări, dobânzi etc.

Administrarea fondului naţional unic de sănătate se face de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a Municipiului Bucureşti, inclusiv prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, denumite case de asigurări.

Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază care cuprinde servicii medicale, de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale.

Drepturile prevăzute pentru asiguraţi sunt stabilite pe baza contractului-cadru care este elaborat de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România, Colegiului Farmaciştilor din România şi Ordinului Asistenţilor Medicali din România. Contractul-

137

cadru este avizat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu consultarea obligatorie a ministerelor şi instituţiilor centrale centrale cu reţea sanitară proprie şi este aprobat de guvern.

În principal contractul-cadru, reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, cu privire la pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate. De asemenea, prin contractul-cadru sunt stabilite condiţiile organizării licitaţiilor în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii de bază.

În caz de boală sau de accident asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de bază, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare.

De asemenea, asiguraţii au următoarele drepturi: a) să aleagă medicul de familie, medicul specialist din ambulatoriu,

unitatea spitalicească ce le va acorda servicii medicale, precum şi casa de sănătate la care se asigură;

b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 3 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;

e) să li se efectueze cel puţin un control profilactic în fiecare an, în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin;

f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;

g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi spitale acreditate;

h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică; j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; k) să beneficieze de dispozitive medicale şi alte materiale specifice; l) să beneficieze de servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu. Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de

servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

138

139

MIC DICŢIONAR DE ASIGURĂRI

Acoperire – protecţie oferită de către un asigurător prin asigurare. Activitate de asigurare – activitatea exercitată în sau din România,

care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, nego-cierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase.

Activităţi cu risc major – acele activităţi care, prin caracteristicile lor, antrenează un risc major pentru apariţia unei cereri de despăgubire; aceste activităţi pot fi, în înţelesul prezentelor condiţii de asigurare: sporturi care implică zborul (altul decât cel în calitate de pasager), sporturi acvatice (cu motor), alpinism, scufundări acvatice.

Actuar – expert analist (de regulă matematician statistician) în analiza, evaluarea şi previzionarea pieţei de asigurări, a cărui activitate constă în stabilirea cotelor de prime, tarifelor, strategiilor de piaţă, marketing al asigurărilor, precum şi a politicilor financiar – investiţionale.

Acţionari semnificativi – acţionarii care, singuri ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane, deţin cel puţin 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor.

Agent de asigurare – persoană fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurător, să negocieze sau să încheie în numele şi în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător sau de broker de asigurare; remunerarea lui se face prin salariu sau comision din vânzări.

An agricol – perioada de la însămânţat/plantat până la recoltare. Aniversarea poliţei – fiecare aniversare a datei încheierii

contractului de asigurare. Antiselecţia riscurilor – descrie faptul că un posesor de risc

mare (crescut), va ceda cu certitudine riscul în asigurare, comparativ cu un posesor normal de risc. Pentru combatere, asigurătorii stabilesc de regulă tarifele având în vedere riscurile crescute sau practicând selecţia de grup (grupe de asiguraţi cu tarife diferite în funcţie directă de riscurile prezentate).

Anuitant – rentier viager în urma unui contract de viaţă.

140

Anuitate – renta plătită asigurătorului periodic sau primită de către asigurat (asigurarea de viaţă).

Armator – proprietarul de drept al navei. Ascensiune – perioada cuprinsă între decolare şi atingerea

nivelului plafonului de zbor. Cuprinde ascensiunea iniţială şi pe cea de altitudine de zbor.

Asigurare – formă de protecţie obţinută în baza unui contract, prin care o persoană fizică sau juridică, numită asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice, numită asigurător, în schimbul unei sume de bani denumită primă de asigurare, urmând ca, în situaţia producerii evenimentelor respective, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat; reprezintă operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la anumite riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.

Asigurarea globală a autovehiculelor (tip „Buchet”) se adresează persoanelor juridice deţinătoare de autovehicule înmatriculate în România, care au ca obiect de activitate transportul internaţional de mărfuri sau transportul de persoane. Include următoarele categorii: CASCO, CARTE VERDE, CMR, sau CASCO, CARTE VERDE, Accidente persoane + Asigurarea Bagajelor.

Asigurare pe termen scurt – poliţa încheiată pe o perioadă mai mică de un an.

Asigurare prin efectul legii (Asigurare obligatorie – Compulsory Insurance) – asigurare obligatorie conform unei prevederi legale. De regulă, acestea sunt asigurările de răspundere civilă, care sunt obligatorii deoarece implică răspunderea faţă de o terţă persoană; scopul acestei asigurări este social, de protejare a părţii nevinovate şi de menajare financiară a acesteia.

Asigurare tip "toate riscurile" (all risks) – reprezintă o condiţie de asigurare care include toate evenimentele care pot afecta bunul asigurat, mai puţin cele inevitabile (uzura fizică normală); toate riscurile exceptate de la acoperirea acordată prin contractul de asigurare sunt prevăzute; acest tip de poliţă reprezintă o acoperire ce nu se limitează doar la evenimente asigurate indicate expres (aşa cum este cazul la poliţa clasică), fiind despăgubite orice tip de daune – distrugeri şi avarieri produse din orice cauză, cu excepţia celor indicate în mod expres ca fiind excluse.

141

Asigurare de viaţă – un contract de asigurare prin care beneficiarul asigurării primeşte o sumă specificată (suma asigurată) în urma decesului asiguratului.

Asigurat – este persoana ale cărei bunuri, viaţă, răspundere, integritate fizică sau sănătate reprezintă obiectul contractului de asigurare încheiat cu asigurătorul; asiguratul este persoana fizică sau persoana juridică care în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor riscuri, sau pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane.

Asigurător – persoana juridică care preia riscurile de la asigurat pe baza unui contract de asigurare şi care oferă protecţie faţă de riscurile care sunt prevăzute în acel contract; în schimbul primelor de asigurare încasate de la asiguraţi, asigurătorii îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate, prin plata sumei asigurate la producerea unui eveniment asigurat sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane.

Asigurător principal – asigurătorul care, împreună cu alţi asigurători, încheie un contract de coasigurare, dar care negociază, emite poliţa, încasează, gestionează şi lichidează daunele asiguratului; asigurătorul principal repartizează cotele de participare ale celorlalţi asigurători şi încasează de la aceştia cotele corespunzătoare din despăgubirile plătite.

Aterizare – totalitatea manevrelor făcute de către o aeronavă din momentul intrării în spaţiul aerian al aeroportului (pragul aeroportului), până la oprirea finală de pe pistă sau până la capătul culoarului de aterizare.

Autovehicul – vehicul destinat transportului terestru, cu excepţia celui care circulă pe şine, echipat cu motor de propulsie, care se deplasează pe drum prin mijloace proprii şi, conform legii, este supus înmatriculării.

Avarie – daună sau pierdere materială înregistrată în timpul exploatării sau transportului bunului asigurat.

Avarie comună – dauna suferită de bună voie (produsă în mod voit, fie navei, fie încărcăturii acesteia, sau cheltuielile făcute în interesul salvării întregii expediţii maritime) cât mai raţional cu putinţă sau datorată unui risc comun general acoperit de poliţă; în general se consideră avarie comună avaria suferită de toate bunurile asigurate (nava, navlu, încărcătură); este reglementată de Regulile York-Anvers 1950; rezultă dintr-un sacrificiu material sau cheltuielile pentru salvarea navei şi/sau încărcăturii; paguba sau cheltuielile

142

privind avaria comună urmând a fi suportate de proprietarii navei şi ai încărcăturii, respectiv de organizaţiile de asigurare care au asigurat nava, încărcătura şi navlul, proporţional cu valorile salvate.

Avarie particulară – caracterizează avariile suferite doar de navă sau doar de încărcătură. Este consecinţa unui caz fortuit (accidental, neaşteptat) sau de forţă majoră; pagubele datorate culpei terţilor sunt considerate tot avarii particulare.

Beneficiarul asigurării – persoana căreia societatea de asigurări îi va plăti suma asigurata, în momentul producerii unuia dintre evenimentele împotriva căruia este făcută asigurarea. Beneficiarul poate fi atât asiguratul, în cazul asigurărilor generale, cât şi o terţă persoană, în cazul asigurărilor de viaţă, spre exemplu (atunci când asiguratul a decedat).

Bonus – reprezintă o reducere a primei de asigurare care se aplica in momentul reînnoirii unui contract de către un asigurat care nu a avut nici o daună şi care nu a solicitat nici o despăgubire.

Broker de asigurare – persoana juridică română sau străină, independentă, care pune în legătură cumpărătorii cu vânzătorii de asigurări, în schimbul unui comision; în calitate de persoană sau companie, brokerul oferă şi consultanţă în privinţa alegerii soluţiei optime de asigurare; ca persoană juridică autorizată în condiţiile legii, brokerul negociază sau încheie contracte de asigurare pentru clienţii săi şi acordă şi alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor; este o persoană independentă, inclusiv din punct de vedere financiar.

Calcule actuariale – reprezintă, în domeniul asigurărilor, acele operaţiuni bazate pe teoria probabilităţilor şi statistica matematică care fundamentează stabilirea primelor de asigurare prin aplicarea principiului echivalenţei obligaţiilor asiguraţilor cu cele ale asigurătorului.

Cargo – asigurarea bunurilor şi/sau mărfurilor care fac obiectul transportului (martim, rutier, aerian).

Casco – asigurarea mijloacelor de transport, a motoarelor şi echipamentelor acestora.

Catastrofă – un eveniment sau o serie de evenimente care provoacă pagube însemnate într-o perioadă scurtă de timp.

Cerere de asigurare – formular tipărit de asigurător care cuprinde date despre asigurat şi riscurile care vor fi acoperite. În cazul asigurărilor de viaţă se numeşte cerere de asigurare, pentru asigurările non-viaţă numindu-se „declaraţie de asigurare”.

143

Coasigurare – operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu la acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta.

Comisar de avarie – ca persoană fizică sau juridică este împuternicit de către asigurător să constate împreună cu asiguratul şi cu sprijinul experţilor (când este cazul) să constate existenţa, mărimea, cauzele şi împrejurările producerii unor pagube pentru care şi-a asumat răspunderea asigurătorul respectiv. De regulă, asigurătorii au comisari de avarie în porturile principale şi care intervin la cererea comandantului navei, a agentului societăţii de armatori sau din proprie iniţiativă în cazurile în care nava asigurată la asigurătorul pe care îl reprezintă se află în portul lor în stare de avarie. Toate constatările comisarului de avarie sunt menţionate în documentul numit certificat de avarie pentru mărfuri.

Comision – suma plătită unui broker sau agent de asigurare pentru serviciile oferite prin vânzarea unei poliţe sau intermedierea unui contract de asigurare.

Conosament – este un document utilizat în transportul maritim, prin care se confirmă încărcarea mărfii la bordul vasului sau primirea mărfii în vederea în vederea încărcării ei. Conosamentul se întocmeşte de către armator sau de către agentul său, de căpitanul vasului sau de către secundul acestuia. Posesia conosamentului reprezintă însăşi posesia mărfii, ceea ce dă posibilitatea punerii drept gaj al acestuia fără ca marfa să fie prezentă. Din acest motiv, conosamentul se mai numeşte şi cambia mărilor.

Contract (poliţa) de asigurare – document emis de asigurător care dovedeşte încheierea unui contract.

Contractantul asigurării – persoana care încheie contractul cu societatea de asigurări şi care este obligată să plătească prima de asigurare.

Contrastalii – reprezintă penalizarea pe care navlositorul este obligat să o plătească armatorului în cazurile în care vasul nu se descarcă sau nu se încarcă în timpul stabilit, provocând astfel armatorului prejudicii prin staţionarea navei în port. Contrastaliile înseamnă numărul de zile cu care s-a depăşit perioada de stadii şi se calculează într-o anumită sumă pe zi/navă, în mod diferenţiat, în funcţie de uzanţa portului şi de natura mărfurilor. Contrastaliile se încasează atunci când întârzierea are loc din vina navlositorului. În unele cazuri, contractul prevede numărul maxim de zile pentru care armatorul poate pretinde contrastalii.

144

Dauna – paguba cauzată asiguratului în urma producerii unuia dintre riscurile pentru care este încheiată asigurarea.

Dauna totală – avarierarea în totalitate a bunului asigurat, astfel încât reparaţia sa să devină total neeconomică din cauza nivelului ridicat al costurilor pentru reparaţie.

Despăgubire de asigurare – compensarea bănească plătită de către companie asiguratului în urma producerii unuia dintre riscurile prevăzute în contract.

Dispaşă – este un document întocmit în porturile de descărcare, de către o persoană numită dispaşor, în vederea lichidării avariei comune. În dispaşă sunt menţionate avariile şi cheltuielile extraordinare efectuate pentru salvare (masa pasivă) şi valoarea bunurilor în favoarea cărora s-au făcut sacrificiile (masa activă). Dispaşa se întocmeşte în general pe cale amiabilă, în locul de descărcare a navei, fiind actul prin care sunt stabilite indemnizaţiile de despăgubire pe care asigurătorii trebuie să le plătească proprietarilor navei şi încărcăturii pentru a compensa daunele înregistrate în urma săvârşirii unui act de avarie comună. Întrucât întocmirea dispaşei necesită un timp mai îndelungat (pentru verificări, expertize etc.) pentru ca nava să nu stea în port nedescărcată, comandantul navei efectuează un calcul aproximativ al pagubelor suferite şi al cheltuielilor de avarie comună efectuate, precum şi al repartiţiei acestora între navă, navlu şi încărcătură, proporţional cu valorile salvate. La asigurările maritime, poliţele de asigurare menţionează că proprietarii mărfurilor, înainte de a le lua în primire, trebuie să semneze împreună cu comandantul navei documentul denumit „consimţământ de participare la avarie” (în engleză: „average bond”), prin care părţile se pun de acord în ceea ce priveşte numărul experţilor care vor întocmi dispaşa şi se obligă să accepte concluziile acestora.

Dispaşor de avarie – expert şi lichidator acreditat pentru efectuarea calculelor de evaluare şi de repartizare a daunelor rezultate în urma actului de avarie comună. El este însărcinat cu întocmirea dispaşei şi cu lichidarea avariei. În acest scop, dispaşorul examinează următoarele documente: consimţământul de participare la avarie încheiat între părţi, protestul de mare, extrasele din jurnalul de bord, din jurnalul maşinilor, din jurnalul de încărcare şi din inventarul navei, contractele de navlosire, conosamentele, facturile mărfurilor existente la bord, etc. În general, asigurătorii recunosc lichidările de daune la avaria comună, dacă la semnarea consimţământului de participare la avarie a luat parte şi comisarul de avarie numit de către asigurător. Ca o garanţie pentru asigurător că interesele sale vor fi apărate, comisarul de avarie trebuie să coopereze cu dispaşorii.

145

Dispersarea riscurilor – indică gradul de răspândire în spaţiu şi în timp a riscurilor. Cu cât numărul asiguraţilor este mai mare, cu atât se poate realiza şi o dispersare mai bună.

Dovada pierderii – declaraţie a asiguratului referitor la detaliile daunei produse.

Drept de regres – dreptul de a pretinde persoanelor vinovate (altele decât asiguratul) sumele plătite drept despăgubire pentru distrugerea bunurilor asigurate, respectiv, pentru compensarea acestor pierderi. În cazul distrugerii bunurilor asigurate, societatea de asigurări plăteşte asiguratului despăgubirea, însă prin dreptul de regres îşi recuperează sumele plătite de la persoanele vinovate de producerea daunelor. Dreptul de regres al asigurătorului este un drept dobândit ca efect direct al subrogării asigurătorului – devenit titular al creanţei – în drepturile asiguratului. Dreptul de regres se realizează prin acţiunea de regres fiind exercitat de către asigurător în nume propriu şi nu ca reprezentant al asiguratului. Acest drept ia naştere concomitent cu plata despăgubirii de asigurare numai pe baza prezentării actului de plată a despăgubirii.

Eveniment (risc) asigurat – evenimentul în urma căruia asigurătorul este obligat să plătească suma asigurată sau despăgubirea.

Expunere la risc – posibilitatea de apariţie a unei daune. Fond de rezervă liber vărsat – totalul sumelor cu care membrii

societăţii mutuale au contribuit la fondurile acesteia. Forfetar – impozit, taxă, preţ etc. stabilit anticipat într-o sumă

globală şi invariabilă. Forma standard – contract de asigurare într-o formă general

acceptată de către companiile de asigurări de pe piaţă. Franşiza – partea din cuantumul daunei stabilită prin contract şi

suportată de asigurat. Managementul riscului – abordarea ştiinţifică a riscului pentru

a preveni şi limita pagubele survenite ca urmare a unor evenimente nefavorabile.

Maturitatea poliţei – momentul în care plata unei sume asigurate devine scadentă conform unei asigurări de viaţă mixte, la încheierea termenului său.

Navlosire – reprezintă închirierea de către proprietarul mărfii (navlositorul) a unei nave de la armator (proprietarul vasului), pentru una sau mai multe curse.

Navlositor – participant la contractul de navlosire, care transportă mărfuri ca intermediar sau în nume propriu, în care scop închiriază o navă.

146

Navlu (freight) – reprezintă perioada de timp, exprimată în zile – om, în care nava este pusă la dispoziţia navlositorului împreună cu echipajul acesteia; recompensă bănească primită de către armator pentru utilizarea navei sale la transportul bunurilor.

Notificarea cererii de despăgubire – obligaţia care revine asiguratului, conform contractului, de a aduce la cunoştinţa companiei de asigurări în cel mai scurt timp producerea unui eveniment care ar putea duce la apariţia cererii de despăgubire.

Perioada de aşteptare – perioada imediat următoare încheierii unei poliţe, în care, în eventualitatea producerii unui eveniment asigurat, compania de asigurări nu este obligată să plătească despăgubirea.

Perioada de plată a primelor – intervalul în care se plătesc primele de asigurare.

Pericol – cauzele posibile ale pierderilor în asigurările de bunuri, cum ar fi incendiul, furtuna, cutremurele etc.

Persoane semnificative – administratorii şi directorul general. Poliţa de acoperire – contract prin care un număr de obiective

sunt acoperite printr-o sumă asigurată unică. Poliţa de asigurare – Contract prin care o companie de

asigurări (asigurator) se obligă să despăgubească o persoană fizică ... Portofoliu de asigurări – totalitatea sau o parte din contractele

de asigurări încheiate de un asigurator. Prima brută – prima încasată de către compania de asigurări de

la asigurat, care conţine prima de risc (prima netă) şi cheltuielile făcute pentru asigurarea respectivă. Ea conţine şi o cotă de profit.

Prime brute subscrise – primele încasate şi de încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate şi de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare şi contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în perioada de referinţă, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.

Prime brute încasate – totalul primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în perioada de referinţă, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.

Prima eşalonată – prima de asigurare plătibilă la datele specificate în contract, pe parcursul perioadei de plată a primelor.

Prima netă – prima de risc care este calculată scăzând din prima brută plătită de client cota parte reprezentând cheltuielile companiei de asigurări (inclusiv cota de profit).

Prime nete subscrise – primele brute subscrise din care se deduc sumele plătite şi de plătit drept prime de reasigurare.

147

Prime nete încasate – primele brute încasate din care se deduc sumele plătite drept prime de reasigurare.

Prima unică – suma plătită de asigurat în avans şi care acoperă întreaga perioadă de asigurare.

Rata daunei – este un indicator de eficienţă care exprimă raportul dintre despăgubirile şi sumele asigurate plătite, pe de o parte şi încasările rezultate din primele de asigurare, pe de altă parte. Cu cât rata daunei este mai mică, cu atât societatea de asigurări are o situaţie financiară mai bună.

Reasigurare – reprezintă operaţiunea de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurator; astfel, are loc transferul parţial sau integral al porto- foliului de riscuri asumate de o societate de asigurări (asigurător), sub forma uneia sau mai multor asigurări, către o altă societate de asigurări, numită reasigurator. De fapt, reasigurarea reprezintă acea formă de protecţie pe care asigurătorul o adoptă în privinţa riscurilor asumate prin contractele de asigurare directe.

Reasigurat – societatea de asigurări care cedează o parte din asigurarea directă prin intermediul reasigurării.

Reasigurator – companie de asigurări care acceptă contracte de reasigurare de la altă societate de asigurare.

Reţinere proprie – partea din risc care rămâne în sarcina asigurătorului după deducerea reasigurării.

Risc – orice situaţie ce derivă din activitatea unei persoane sau a unei organizaţii şi care poate determina pierderi, daune materiale, vătămări corporale, răspundere civilă etc., fiind elementul care da naştere unui contract de asigurare şi care poate reprezenta: incertitudinea producerii unui eveniment, probabilitatea de daună, pericol generator de pierderi materiale sau financiare, împotriva căruia se oferă asigurare.

Risc asigurat – fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene, care, odată produse, îl obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată.

Risc catastrofic – este riscul generat de hazarde naturale sau entropice de mare amploare si care poate produce pagube.

Riscuri excluse – sunt riscurile neasigurabile şi menţionate ca atare într-o poliţă de asigurare.

Riscuri numite – evenimentele prevăzute în contractul de asigurare care, în eventualitatea producerii, dau dreptul asiguratului de a înainta o cerere de despăgubire valabilă.

148

Riscuri suplimentare – riscuri ce se adaugă la contractele de asigurare standard.

Scadenţa – data la care este planificată plata unei prime de asigurare.

Subasigurare – asigurare încheiată pentru o sumă mai mica decât valoarea reala a obiectului asigurat. Prima de asigurare este proporţional mai mică, iar în cazul apariţiei daunelor, asigurătorul nu poate oferi plata integrală a despăgubirii.

Subrogarea societăţii de asigurări în drepturile asiguratului – înseamnă substituirea societăţii de asigurări în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării.

Suma asigurată – suma prevăzută în poliţa de asigurare, care va fi plătita în cazul producerii evenimentului asigurat.

Tabela de mortalitate – este un tabel întocmit pe baza datelor oferite de recensământul populaţiei şi care conţine în coloane distincte probabilităţi de supravieţuire şi de deces.

I = 6% v = 0.943396226

Vârsta Supra-vieţuitori

(lx)

qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = v^x+1*dx

Mx

0 100,000 0.023110 2,311 1 100,000 1,664,957 2180.1887 5,757

1 97,689 0.001945 190 0.943396 92,159 1,564,957 169.09932 3,577

2 97,499 0.001026 100 0.889996 86,774 1,472,797 83.961928 3,408

3 97,399 0.000904 88 0.839619 81,778 1,386,023 69.704242 3,324

4 97,311 0.000719 70 0.792094 77,079 1,304,245 52.308072 3,254

5 97,241 0.000679 66 0.747258 72,664 1,227,166 46.527396 3,202

6 97,175 0.000659 64 0.704961 68,505 1,154,502 42.563655 3,155

7 97,111 0.000690 67 0.665057 64,584 1,085,997 42.036629 3,113

8 97,044 0.001123 109 0.627412 60,887 1,021,413 64.516933 3,071

9 96,935 0.001362 132 0.591898 57,376 960,526 73.708111 3,006

10 96,803 0.000857 83 0.558395 54,054 903,151 43.723365 2,932

11 96,720 0.000558 54 0.526788 50,951 849,096 26.836346 2,889

12 96,666 0.000528 51 0.496969 48,040 798,145 23.91079 2,862

13 96,615 0.000518 50 0.468839 45,297 750,105 22.115048 2,838

14 96,565 0.000642 62 0.442301 42,711 704,808 25.870434 2,816

15 96,503 0.000684 66 0.417265 40,267 662,098 25.980655 2,790

149

Vârsta Supra-vieţuitori

(lx)

qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = v^x+1*dx

Mx

16 96,437 0.000653 63 0.393646 37,962 621,830 23.395958 2,764

17 96,374 0.000778 75 0.371364 35,790 583,868 26.275784 2,741

18 96,299 0.000924 89 0.350344 33,738 548,078 29.415658 2,714

19 96,210 0.001091 105 0.330513 31,799 514,341 32.739496 2,685

20 96,105 0.001134 109 0.311805 29,966 482,542 32.062939 2,652

21 95,996 0.001052 101 0.294155 28,238 452,576 28.028015 2,620

22 95,895 0.001095 105 0.277505 26,611 424,338 27.488712 2,592

23 95,790 0.001201 115 0.261797 25,078 397,727 28.402533 2,565

24 95,675 0.001307 125 0.246979 23,630 372,649 29.124829 2,536

25 95,550 0.001340 128 0.232999 22,263 349,020 28.135684 2,507

26 95,422 0.001530 146 0.219810 20,975 326,757 30.275721 2,479

27 95,276 0.001700 162 0.207368 19,757 305,782 31.692083 2,449

28 95,114 0.001693 161 0.195630 18,607 286,025 29.713635 2,417

29 94,953 0.001727 164 0.184557 17,524 267,418 28.554061 2,387

30 94,789 0.001973 187 0.174110 16,504 249,893 30.715655 2,359

31 94,602 0.001956 185 0.164255 15,539 233,390 28.667118 2,328

32 94,417 0.002298 217 0.154957 14,631 217,851 31.72241 2,299

33 94,200 0.002590 244 0.146186 13,771 203,220 33.650414 2,268

34 93,956 0.003108 292 0.137912 12,958 189,449 37.990724 2,234

35 93,664 0.003246 304 0.130105 12,186 176,492 37.313195 2,196

36 93,360 0.003642 340 0.122741 11,459 164,306 39.369682 2,159

37 93,020 0.003956 368 0.115793 10,771 152,847 40.199897 2,119

38 92,652 0.004706 436 0.109239 10,121 142,076 44.932206 2,079

39 92,216 0.005173 477 0.103056 9,503 131,954 46.374984 2,034

40 91,739 0.005755 528 0.097222 8,919 122,451 48.427656 1,988

41 91,211 0.006162 562 0.091719 8,366 113,532 48.628399 1,939

42 90,649 0.006928 628 0.086527 7,844 105,166 51.263404 1,891

43 90,021 0.007476 673 0.081630 7,348 97,322 51.82711 1,839

44 89,348 0.007655 684 0.077009 6,881 89,974 49.692651 1,788

45 88,664 0.008684 770 0.072650 6,441 83,094 52.774111 1,738

46 87,894 0.009147 804 0.068538 6,024 76,652 51.985279 1,685

47 87,090 0.010070 877 0.064658 5,631 70,628 53.4956 1,633

150

Vârsta Supra-vieţuitori

(lx)

qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = v^x+1*dx

Mx

48 86,213 0.011054 953 0.060998 5,259 64,997 54.841017 1,580

49 85,260 0.011834 1,009 0.057546 4,906 59,738 54.776957 1,525

50 84,251 0.012285 1,035 0.054288 4,574 54,832 53.007976 1,470

51 83,216 0.012978 1,080 0.051215 4,262 50,258 52.181765 1,417

52 82,136 0.014245 1,170 0.048316 3,969 45,996 53.33042 1,365

53 80,966 0.015179 1,229 0.045582 3,691 42,027 52.848803 1,312

54 79,737 0.016630 1,326 0.043001 3,429 38,337 53.792402 1,259

55 78,411 0.018212 1,428 0.040567 3,181 34,908 54.651206 1,205

56 76,983 0.018796 1,447 0.038271 2,946 31,727 52.243734 1,150

57 75,536 0.019805 1,496 0.036105 2,727 28,781 50.95554 1,098

58 74,040 0.021894 1,621 0.034061 2,522 26,054 52.087914 1,047

59 72,419 0.023157 1,677 0.032133 2,327 23,532 50.837144 995

60 70,742 0.025685 1,817 0.030314 2,144 21,205 51.963351 944

61 68,925 0.026928 1,856 0.028598 1,971 19,060 50.074235 892

62 67,069 0.028374 1,903 0.026980 1,809 17,089 48.436112 842

63 65,166 0.030353 1,978 0.025453 1,659 15,280 47.49533 794

64 63,188 0.032079 2,027 0.024012 1,517 13,621 45.916894 746

65 61,161 0.034565 2,114 0.022653 1,385 12,104 45.177051 700

66 59,047 0.036124 2,133 0.021370 1,262 10,718 43.002914 655

67 56,914 0.039199 2,231 0.020161 1,147 9,456 42.432706 612

68 54,683 0.041622 2,276 0.019020 1,040 8,309 40.838291 570

69 52,407 0.045166 2,367 0.017943 940 7,269 40.06708 529

70 50,040 0.048161 2,410 0.016927 847 6,329 38.485808 489

71 47,630 0.053076 2,528 0.015969 761 5,481 38.085071 450

72 45,102 0.057337 2,586 0.015065 679 4,721 36.75364 412

73 42,516 0.062259 2,647 0.014213 604 4,041 35.491137 375

74 39,869 0.068725 2,740 0.013408 535 3,437 34.658572 340

75 37,129 0.074335 2,760 0.012649 470 2,903 32.935429 305

76 34,369 0.079287 2,725 0.011933 410 2,433 30.677141 272

77 31,644 0.087821 2,779 0.011258 356 2,023 29.514203 242

78 28,865 0.094855 2,738 0.010620 307 1,667 27.432797 212

79 26,127 0.102270 2,672 0.010019 262 1,360 25.256155 185

151

Vârsta Supra-vieţuitori

(lx)

qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = v^x+1*dx

Mx

80 23,455 0.113153 2,654 0.009452 222 1,098 23.666053 159

81 20,801 0.122110 2,540 0.008917 185 877 21.367453 136

82 18,261 0.132961 2,428 0.008412 154 691 19.269119 114

83 15,833 0.148108 2,345 0.007936 126 537 17.556994 95

84 13,488 0.160142 2,160 0.007487 101 412 15.25651 78

85 11,328 0.173199 1,962 0.007063 80 311 13.073582 62

86 9,366 0.187593 1,757 0.006663 62 231 11.044892 49

87 7,609 0.202786 1,543 0.006286 48 168 9.1506045 38

88 6,066 0.218760 1,327 0.005930 36 121 7.4241872 29

89 4,739 0.235493 1,116 0.005595 27 85 5.8902852 22

90 3,623 0.253105 917 0.005278 19 58 4.5659967 16

91 2,706 0.271619 735 0.004979 13 39 3.4526117 11

92 1,971 0.290715 573 0.004697 9 25 2.5392716 8

93 1,398 0.310443 434 0.004432 6 16 1.8144224 5

94 964 0.330913 319 0.004181 4 10 1.2581531 3

95 645 0.353488 228 0.003944 3 6 0.8483436 2

96 417 0.374101 156 0.003721 2 3 0.5475902 1

97 261 0.398467 104 0.003510 1 2 0.3443964 1

98 157 0.420382 66 0.003312 1 1 0.2061879 0

99 91 0.450549 41 0.003124 0 0 0.1208363 0

100 50 1.000000 50 0.002947 0 0 0 0

Uzufruct – reprezintă dreptul unei persoane de a se folosi de rodul unui bun, de dobânda unui împrumut, de venitul unei moşteniri etc.; uzufructul poate fi pe un anumit termen sau maximum pe perioada cât trăieşte uzufructuarul.

Uzufructuar – reprezintă dreptul unei persoane de a folosi în interesul său un bun care aparţine altei persoane; uzufructuarul are obligaţia de a conserva substanţa bunului respectiv şi de a-l restitui proprietarului la încetarea dreptului de uzufruct.

Valoare de răscumpărare – se aplica în cazul asigurărilor mixte de viaţă şi reprezintă suma pe care asigurătorul trebuie să o plătească contractantului asigurării în cazul rezilierii contractului din motive prevăzute în contract.

152

153

TESTE GRILĂ

TESTUL NR. 1 1. În domeniul asigurărilor, Tratatul de la Roma prevedea: 1. libera circulaţie a mărfurilor; 2. libera circulaţie a serviciilor; 3. libera circulaţie a capitalurilor; 4. libera circulaţie a persoanelor; 5. libertate de stabilire limitată, care să permită unei societăţi de

asigurări să-şi deschidă sucursale în anumite condiţii. Combinaţia corectă este: a) 1+2+3; b) 1+3+5; c) 2+4; d) 1+2+3+4; e) toate variantele sunt

adevărate?

2. În domeniul asigurărilor, termenul general de prescripţie nu se aplică în cazul:

a) asigurărilor de persoane la care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare;

b) dreptului asigurătorului la acţiunea de regres împotriva terţului responsabil;

c) drepturilor asiguraţilor asupra sumelor rezultate din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane;

d) dreptului terţei persoane păgubite la acţiune directă împotriva asigurătorului;

e) dreptului asiguratului (în asigurarea de bunuri) împotriva terţului responsabil pentru prejudiciul cauzat, în anumite condiţii.

Indicaţi răspunsul corect. 3. Privind persoana care poate apărea în calitate de asigurat în

contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare este adevărată: a) persoana fizică care, în schimbul primei de asigurare, îşi

asigură viaţa şi integritatea corporală;

154

b) persoana fizică şi/sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor riscuri de tipul calamităţilor naturale şi accidentelor;

c) persoana fizică care, în schimbul primei de asigurare, îşi asigură bunurile împotriva uzurii fizice şi morale;

d) persoana fizică şi/sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva unor evenimente a căror producere este certă;

e) persoana juridică care efectuează un export într-o ţară împotriva căreia este instituit un embargou de către organizaţiile internaţionale competente, respectat de către ţara de origine a exportatorului şi care vizează produsele care fac obiectul contractului de export, în schimbul unei prime de asigurare majorate.

Indicaţi răspunsul corect.

4. La data de 20 ianuarie a.c. o societate comercială încheie o asigurare a bunurilor dintr-un magazin pentru cazurile de furt prin efracţie, pe o perioadă de un an. Suma asigurată este de 20000 RON. Cota de primă la data asigurării este de 3%. Sistemul de acoperire a pagubei practicat este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10 februarie a.c. are loc un furt prin efracţie, în urma căruia se constată o pagubă de 2000 RON. Bunurile aflate în magazin la data producerii evenimentului sunt evaluate la 25000 RON. Prima de asigurare plătită şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt:

a) 750 RON 1600 RON b) 600 RON nu se acordă despăgubire c) 7500 RON nu se acordă despăgubire d) 600 RON 1600 RON e) 600 RON 2000 RON Indicaţi răspunsul corect. 5. La asigurările de persoane, constatarea şi evaluarea consecinţelor

producerii riscului asigurat se efectuează: a) de către o societate de asigurări specializată în astfel de

operaţiuni; b) de către fiecare compartiment solicitat; c) de către inspectorii de asigurări din teritoriu; d) de către un compartiment distinct, subordonat direct managerului

unităţii;

155

e) nu apare ca fiind necesară existenţa unui compartiment distinct.

Indicaţi răspunsul corect. 6. Variantele reasigurării proporţionale sunt: a) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, oprire de daună, pe

bază de pool; b) cotă-parte, excedent de sumă asigurată pe risc, pe eveniment,

oprire de daună; c) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, mixtă pe bază de pool. d) cotă-parte, excedent de daună pe risc, mixtă pe bază de pool; e) cotă-parte, oprire de daună, mixtă pe bază de pool. Indicaţi răspunsul corect.

7. Managementul activităţii în domeniul asigurărilor are particu-

larităţile sale specifice, care derivă din faptul că: a) există un cadru legislativ mai restrictiv; b) activitatea de asigurare este, pe de o parte, o relaţie de repartiţie

în formă bănească, iar pe de altă parte, apare ca o prestare de servicii de un gen deosebit, care se efectuează în baza contractului de asigurare;

c) trebuie constituite mai multe categorii de rezerve tehnice; d) există mai multe riscuri decât în sistemul bancar; e) evidenţele sunt ţinute pe tipuri de asigurări.

Indicaţi răspunsul corect.

8. Indicatorul „gradul de acoperire prin asigurare” se determină: a) ca raport între numărul bunurilor asigurate şi numărul

bunurilor asigurabile; b) ca raport între totalul cheltuielilor efectuate de asigurat şi

totalul primelor de asigurare, precum şi a altor venituri încasate de asigurător;

c) ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunurilor în momentul încheierii asigurării;

d) ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea pagubei produse la bunul asigurat;

e) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.

Indicaţi răspunsul corect.

156

9. Un bun face obiectul unui contract de asigurare despre care se cunosc: suma asigurată 10000 RON; cota de primă de asigurare 1,5%; durata 1 an. Producerea riscului asigurat în cursul anului a generat o pagubă de 5000 RON, valoarea bunului la momentul producerii evenimentului fiind de 15000 RON. În această situaţie, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat, pentru restul perioadei asigurării:

a) suma asigurată şi prima de asigurare rămân nemodificate; b) suma asigurată se micşorează, iar prima de asigurare se

modifică corespunzător; c) suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii, iar

prima de asigurare nu se modifică; d) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima

de asigurare se modifică corespunzător; e) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima

de asigurare nu se modifică. Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 30 de ani, încheie o asigurare de

deces, valabilă în următorii 5 ani, prin care urmaşii săi să încaseze la decesul său (dacă este cazul) suma de S euro. Ştiind că asiguratul achită prima netă unică PN=1743,5 euro şi cunoscând numerele de comutaţie: D30=5403; N30=55822; M30=339; D35=3311; M35=276, atunci suma S (rotunjită la ordinul sutelor) este:

a) S=180500,50 euro; b) S=175430 euro; c) S=121417,80 euro; d) S=88730,60 euro; e) S=149525,90 euro.

TESTUL NR. 2 1. În domeniul asigurărilor, asiguratul este întotdeauna: a) persoana fizică sau juridică care încheie o asigurare; b) titularul interesului asigurat; c) titularul indemnizaţiei de asigurare, dacă survine cazul asigurat; d) cel care se obligă să plătească primele de asigurare; e) persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma

asigurată. Indicaţi răspunsul corect.

157

2. La asigurările de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de: a) valorile patrimoniale expuse riscului sau riscurilor menţionate

în contractul de asigurare; b) dauna efectivă evaluabilă în bani, pe care o poate suferi

asiguratul în cazul pierderii sau degradării bunului; c) indemnizaţia de asigurare pe care urmează să o plătească

asigurătorul; d) bunurile asigurate; e) despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul, dacă

survine cazul asigurat. Indicaţi răspunsul corect. 3. Asigurarea riscurilor politice oferă protecţie împotriva următoa-

relor evenimente: 1. deprecierea monedei naţionale a importatorului; 2. neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici; 3. refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse; 4. impunerea de restricţii la import; 5. imposibilitatea valorificării garanţiilor solicitate asigurătorului

la încheierea contractului de asigurare. Combinaţia corectă este: a) 1+2+3; b) 1+2+5; c) 1+4+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5? 4. Privind rezervele de daune, se poate afirma: a) se constituie pentru asigurările de viaţă; b) se prevede prin lege un nivel minim al lor; c) pot fi urmărite de asiguraţi sau creditori; d) nu se instituie prin lege o limită minimă a acestora; e) nu se constituie pe baza estimărilor statistice. Indicaţi răspunsul corect. 5. Dintre primele încasate, sunt percepute numai la anumite

societăţi special autorizate: a) primele încasate din asigurări facultative de răspundere civilă; b) primele încasate din asigurări de accidente; c) primele încasate din asigurări facultative de bunuri; d) primele încasate din asigurarea obligatorie de răspundere

civilă auto; e) primele încasate din asigurări de viaţă. Indicaţi răspunsul corect.

158

6. Pentru o asigurare de deces valabilă n ani de la contractare, prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani şi notată nAx, calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) nAx = ( Mx+Mx+n)/Dx; b) nAx = Dx* Mx+n; c) nAx = Dx /Mx+n ; d) nAx = ( Mx – Mx+n)/Dx; e) nAx = Dx+Mx – Mx+n

Indicaţi răspunsul corect. 7. La asigurările de persoane asiguratul poate să încheie: a) doar o asigurare în limita maximă a valorii sale stabilită de

către agentul de asigurare; b) maximum două asigurări (una obligatorie şi cealaltă

facultativă); c) un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nici o

restricţie; d) o asigurare pentru fiecare tip de asigurare de persoane; e) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la o valoare

stabilită de agentul de asigurare. Indicaţi răspunsul corect. 8. Indicatorul „costul relativ al activităţii de asigurare” se

calculează astfel: a) ca raport între despăgubirile plătite de asigurător şi primele de

asigurare încasate; b) raportând diferenţa între totalul cheltuielilor şi totalul

despăgubirilor plătite de asigurător pe parcursul unui an, la diferenţa între totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor;

c) raportând diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă la totalul veniturilor;

d) raportând totalul cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare la totalul încasărilor obţinute din primele de asigurare şi din alte surse;

e) ca raport între totalul sumelor asigurate şi totalul primelor de asigurare încasate.

Indicaţi răspunsul corect. 9. La data de 20 ianuarie a.c. o societate comercială încheie o

asigurare a bunurilor dintr-un magazin, pentru cazurile de furt prin efracţie, pe o perioadă de un an. Suma asigurată este de 20000 RON. Cota de primă la data asigurării este de 3%. Sistemul de acoperire a

159

pagubei practicat este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10 februarie a.c. are loc un furt prin efracţie, în urma căruia se constată o pagubă de 2000 RON. Bunurile aflate în magazin la data producerii evenimentului sunt evaluate la 25000 RON. Prima de asigurare plătită şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt:

a) 750 RON 1600 RON b) 600 RON nu se acordă despăgubire c) 7500 RON nu se acordă despăgubire d) 600 RON 1600 RON e) 600 RON 2000 RON Indicaţi răspunsul corect. 10. În cazul unei persoane în vârstă de 30 de ani, asigurarea de

deces încheiată, prevede ca urmaşii săi să primească suma de 75000 euro, la decesul său, dacă decesul survine după vârsta de 60 de ani. Dacă se utilizează numerele de comutaţie: D30=20138; D60=3885,7; M30=3199; M60=1863; atunci prima netă unică PN, este:

a) PN=5827,04euro; b) PN=6938,37 euro; c) PN=5969,25euro; d) PN=6314,87euro; e) PN=7512,42euro.

Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 3 1. Organizaţiile de asigurare de tip mutual prezintă caracteristicile: 1. contribuţiile membrilor se regularizează la sfârşitul fiecărui an

în funcţie de anumite criterii; 2. fiecare membru are calitatea atât de asigurat, cât şi de asigurător; 3. îşi desfăşoară activitatea conform legii, urmărind obţinerea de

profit; 4. fondul comun se constituie pe baza unor cotizaţii anuale

stabilite în raport cu vârsta; 5. acţionează ca asociaţii constituite pentru o perioadă de timp

determinată. Combinaţia corectă este: a) 1+2; b) 3+4; c) 2+4; d) 3+5; e) 2+3?

160

2. Asigurările de daune: a) reprezintă o măsură de prevedere şi de capitalizare a unor

sume de bani; b) au ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul

unor terţe persoane; c) sunt asigurări contra pagubelor; d) reunesc asigurările de bunuri şi asigurările de răspundere civilă; e) au caracter de despăgubire. Indicaţi răspunsul incorect. 3. În cazul asigurărilor de bunuri, interesul patrimonial este repre-

zentat de: a) despăgubirea de asigurare pe care urmează să o încaseze

asiguratul în cazul producerii evenimentului asigurat; b) bunurile asigurate; c) dauna evaluabilă în bani pe care o poate suferi asiguratul în

cazul pierderii sau degradării bunului; d) dauna efectivă pe care o poate suferi asiguratul; e) bunurile aflate în proprietatea sa. Indicaţi răspunsul corect. 4. Indicatorul „gradul de acoperire a daunei” se determină astfel: a) ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului în

momentul încheierii asigurării; b) ca raport între nivelul daunei produse la bunul asigurat şi

nivelul primei totale încasate de către asigurători; c) ca raport între mărimea primei nete încasate şi nivelul pagubei

produse la bunul asigurat; d) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi

totalul primelor de asigurare încasate de asigurător; e) ca raport între despăgubirea acordată şi valoarea pagubei

produse la bunul asigurat. Indicaţi răspunsul corect. 5. Fondul de asigurare poate fi folosit pentru: 1. plata indemnizaţiei de asigurare; 2. finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv; 3. acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale

societăţii de asigurări şi constituirea unor fonduri de rezervă;

161

4. finanţarea unor acţiuni caritabile; 5. acoperirea cheltuielilor cu asistenţa post-vânzare acordată de

agenţi asiguraţilor. Combinaţia corectă este: a) 1+2+4; b) 2+4+5; c) 1+2+3+4+5; d) 1+2+3; e) 2+3+4? 6. Una dintre atribuţiile de mai jos nu revine Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor: a) analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurări; b) vizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale societăţilor de

asigurări; c) avizarea constituirii societăţilor comerciale din domeniul asigu-

rărilor; d) stabilirea tarifelor de prime şi emiterea normelor tehnice privind

aplicarea acestora; e) stabilirea termenelor de vărsare a capitalului până la nivelul

subscris. Indicaţi răspunsul corect. 7. Despăgubirile plătite de către asigurător în baza unei asigurări

obligatorii de răspundere civilă se recuperează de la persoanele vinovate de producerea pagubei în următoarele cazuri:

1. accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, ca infracţiuni săvârşite cu intenţie;

2. persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului;

3. accidentul a fost produs cu intenţie; 4. autovehiculul care a produs accidentul era condus cu

consimţământul asiguratului, de către copilul acestuia; 5. accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii

săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire. Combinaţia corectă este: a) 1+2+3+5; b) 1+3+4; c) 1+3+5; d) 1+2+5; e) 1+2+4+5? 8. Formula redată mai jos reprezintă:

N

t

N

tttD

n

i

i

n

m

∑==

+++= 121 ...

162

a) media indemnizaţiilor la asigurările de supravieţuire; b) durata medie de lichidare a daunelor; c) despăgubirea medie; d) o formulă neutilizată; e) suma maximă a despăgubirilor la asigurările de bunuri. Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 5000 euro face

obiectul unui contract de asigurare pentru suma de 3000 euro. Producerea riscului asigurat provoacă o pagubă evaluată la 4000 euro. Asigurătorul practică sistemul primului risc. În cazul producerii riscului asigurat, despăgubirea la care are dreptul asiguratul, este:

a) 2400 euro; b) 3000 euro; c) 4000 euro; d) 5000 euro; e) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii.

Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 30 de ani cumpără o asigurare prin

care urmează ca la vârstele de 50 şi 60 de ani să încaseze sumele de 20000 euro şi respectiv, 30000 euro. Cunoscând numerele de comutaţie: D30=20138; D50=7070,2; D60=3885,7 prima netă unică este:

a) PN=11997,36 euro; b) PN=13004,25 euro; c) PN=12810,35 euro; d) PN=12908,49 euro; e) PN=12676,15 euro.

Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 4 1. Dintre riscurile enumerate, următorul risc nu intră în categoria

riscurilor investiţionale: a) riscul de supraevaluare; b) riscul de devalorizare; c) riscul dobânzilor; d) riscul de lichiditate; e) riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor. Indicaţi răspunsul corect. 2. La asigurările de bunuri, în afară de proprietar, pot avea interes: a) persoanele din familia proprietarului; b) uzufructuarul şi creditorii cu garanţii reale; c) alte persoane ce sunt interesate în baza unor contracte cu titlu

oneros, încheiate cu proprietarul;

163

d) depozitarul; e) uzufructuarul, creditorul cu garanţii reale, depozitarul şi

persoanele din familia proprietarului. Indicaţi răspunsul corect. 3. Cele mai uzuale excluderi ale contractului de asigurare a

creditelor de export se referă la: a) reclamaţii privind livrările de bunuri sau prestări de servicii

necorespunzătoare; b) amenzi de orice fel; c) sumele obţinute din valorificarea garanţiilor; d) pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice, tulburărilor

sociale, actelor de sabotaj sau a altor evenimente asemănătoare; e) pierderi provocate de calamităţi naturale. Indicaţi răspunsul incorect. 4. Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează

pe elemente cum sunt: 1. faptul că un asigurător organizează pe principiul mutualităţii

un număr mare de asiguraţi; 2. obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului; 3. indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama

unui fond comun constituit din primele încasate; 4. obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la

producerea riscului asigurat; 5. indemnizarea asiguratului sau a unei persoane desemnate de

acesta nu este însoţită de obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului.

Combinaţia corectă este: a) 1+3; b) 1+2; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+4? 5. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este

suportată în întregime de asigurat în cazul aplicării: a) principiul acoperirii proporţionale şi al primului risc; b) oricărui principiu de răspundere al asigurătorului; c) principiul răspunderii limitate; d) principiul primului risc; e) principiul acoperirii proporţionale. Indicaţi răspunsul corect.

164

6. În cazul franşizei deductibile: a) asigurătorul acoperă în întregime paguba – până la nivelul

sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât franşiza; b) asigurătorul acordă despăgubirea numai pentru partea de

pagubă care depăşeşte franşiza; c) cuantumul său se scade din orice pagubă indiferent de

principiul de despăgubire care se aplică; d) cota de primă tarifară este mai mare; e) se acordă despăgubiri numai pentru pagubele care se

încadrează în limitele franşizei. Indicaţi răspunsul corect. 7. În legătură cu Banca de Export Import a României

(EXIMBANK), unele dintre afirmaţiile următoare sunt corecte: 1. EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe

cont propriu în condiţiile economiei de piaţă; 2. nivelul primei de asigurare este diferenţiat de EXIMBANK în

funcţie de ţara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului, garanţiile disponibile etc.

3. EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume şi pe contul statului, în calitate de agent al acestuia şi pe bază de convenţie;

4. contractele de asigurare se diferenţiază şi după riscurile pe care le acoperă şi care sunt diferite în funcţie de ţara cumpărătorului (importatorului);

5. EXIMBANK utilizează diversele tipuri de contracte (poliţe) în funcţie de dimensiunea protecţiei pe care o oferă asiguratului.

Combinaţia corectă este: a) 1+2+5; b) 1+2+3+4; c) 1+2+3; d) 1+2; e) toate variantele sunt

corecte?

8. Formula Ca=80*

100*

P

D denumită „cost al arderii” este folosită la:

a) repartizarea daunelor probabile între reasigurat şi reasigurător; b) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător în cadrul

reasigurării neproporţionale; c) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător în cadrul reasigurării proporţionale;

165

d) repartizarea daunelor, între reasigurat şi reasigurător la reasigurarea proporţională;

e) stabilirea modului de repartizare a răspunderii între reasigurat şi reasigurător la reasigurarea neproporţională.

Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun evaluat la 30000 RON este asigurat la o societate de

asigurări pentru suma de 20000 RON. Societatea de asigurări practică o franşiză deductibilă de 500 RON. În urma producerii riscului asigurat bunul este avariat în proporţie de 30%. Despăgubirea la care are dreptul asiguratul este:

a) 8500 RON; b) 10000 RON; c) 3100 RON; d) 3600 RON; e) egală cu paguba?

Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 32 de ani, încheie o asigurare prin care

urmează să primească pentru tot restul vieţii, lunar anticipat, câte 350 euro, începând cu vârsta de 62 de ani. În condiţiile în care numerele de comutaţie utilizate sunt: D62=182, N32=45517, N60=1812, N62=1370, prima anuală plătită până la împlinirea vârstei de 60 de ani, este:

a) 63,73 euro; b) 158,72 euro; c) 84,95 euro; d) 174,58 euro; e) 123,63 euro?

TESTUL NR. 5 1. Prin Directivele adoptate de Consiliul Europei vizând domeniul

asigurărilor s-a obţinut: 1. armonizarea deplină a aspectelor esenţiale ale practicilor de

operare în ţările membre; 2. instituirea unui sistem unic de licenţă; 3. nearmonizarea modului de exercitare a controlului financiar

de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare; 4. recunoaşterea controalelor efectuate în fiecare stat membru

vizând practicile de operare; 5. armonizarea deplină a condiţiilor de acces la activitatea de

asigurare de bunuri, de răspundere civilă şi de viaţă. Combinaţia corectă este: a) 2+3+4; b) 1+2+5; c) 1+3+4; d) 2+4+5; e) 2+3+5?

166

2. Ca sistem de acoperire, la asigurările de bunuri, practicarea sistemului primului risc:

a) este mai avantajoasă pentru asigurător; b) nu influenţează nivelul primelor de asigurare; c) influenţează nivelul primelor de asigurare în sensul că acestea

sunt mai mari comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire;

d) influenţează nivelul primelor de asigurare în sensul că acestea sunt mai scăzute comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire;

e) face de regulă, obiectul negocierii între asigurător şi asigurat. Indicaţi răspunsul corect. 3. În cazul asigurării clădirilor, construcţiilor, echipamentelor,

precum şi a altor bunuri, asigurătorul acordă despăgubiri pentru: a) pagube produse clădirilor sau altor construcţii prin izbirea lor

de către un vehicul; b) pagube produse bunurilor puse la căldură sau la foc pentru

prelucrare; c) pagubele produse numai de fermentaţie, oxidare, căldură,

afumare, pătare sau pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură; d) cheltuielile reclamate de curăţarea locului unde s-a produs

paguba, în măsura în care nu sunt în legătură cu riscurile asigurate şi nici necesare pentru executarea lucrărilor de reparaţii;

e) pagube produse datorită pierderii sau dispariţiei bunurilor asigurate necauzate direct de riscuri asigurate.

Indicaţi răspunsul corect. 4. În cadrul managementului riscurilor investiţionale, riscurile

cel mai frecvent întâlnite sunt: a) riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor; b) riscul de devalorizare a investiţiei; c) riscul dobânzilor; d) riscul de supraevaluare a investiţiei; e) riscul de lichiditate al unei investiţii. Indicaţi răspunsul fals. 5. Contractele de reasigurare neproporţionale prezintă următoarele

trăsături care le deosebesc de cele proporţionale:

167

1. repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurator se face proporţional cu suma asigurată;

2. necesită clauze standardizate pentru a micşora costul reasigurării;

3. repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face în funcţie de volumul probabil al daunei;

4. gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse; 5. operaţiunile contabile sunt reduse la minimum, dar fiind mai

laborioase. Indicaţi varianta falsă: a) 1+2; b) 2+5; c) 1+4; d) 3+5; e) 3+4? 6. Prima medie încasată pe contract se obţine: a) ca sumă a tuturor rapoartelor dintre prima şi suma asigurată; b) raportând totalul încasărilor din prime la numărul de contracte

de asigurare încheiate; c) raportând totalul încasărilor din prime la totalul sumelor

asigurate pentru toate contractele aflate în vigoare; d) raportând totalul încasărilor din prime la numărul contractelor

încheiate la asigurările de viaţă; e) raportând totalul încasărilor din prime la numărul contractelor

încheiate la asigurările generale. Indicaţi răspunsul corect. 7. La asigurarea bunurilor în timpul transportului terestru,

societatea de asigurări nu acordă despăgubiri în următoarele situaţii: 1. pierderi rezultate în timpul încărcării bunurilor asigurate în

mijlocul de transport; 2. paguba a rezultat în urma unei alunecări de teren; 3. paguba s-a produs în urma răsturnării autovehiculului care

transporta bunurile asigurate; 4. paguba a rezultat ca urmare a alterării bunurilor asigurate; 5. paguba a fost produsă de insecte şi rozătoare; 6. paguba s-a produs ca urmare a conservării necorespunzătoare

de către asigurat a bunurilor transportate. Combinaţia corectă este: a) 1+3+5; b) 1+4+6; c) 2+3+6; d) 3+4+5; e) 4+5+6?

168

8. Un bun evaluat la 5000 RON este asigurat de către proprietarul său la două societăţi de asigurare X şi Y pentru următoarele sume: 1500 RON la societatea X şi 1500 RON la societatea Y. Ambele societăţi practică sistemul primului risc. Se produce riscul asigurat şi se înregistrează o pagubă estimată la 2000 RON. Despăgubirile plătite asiguratului de către cele două societăţi de asigurări sunt:

a) 1500 RON 1500 RON b) 1400 RON 1600 RON c) 800 RON 800 RON d) 1000 RON 1000 RON e) 900 RON 900 RON Indicaţi răspunsul corect. 9. O sucursală a unei societăţi de asigurări, a înregistrat la

sfârşitul anului, următoarele rezultate: - total prime de asigurare încasate: 80000 euro; - total despăgubiri plătite: 50000 euro; - total cheltuieli administrativ-gospodăreşti: 5000 euro; - total angajaţi ai sucursalei: 20 persoane. Să se calculeze: 1. Rata daunei; 2. Costul relativ al activităţii de asigurare; 3. Cheltuielile administrativ-gospodăreşti ce revin la o unitate

monetară venit net. Care combinaţie este corectă? a) 62,50% 68,75% 0,5 u.m. b) 31,25% 62,50% 0,2 u.m. c) 68,75% 31,25% 0,4 u.m. d) 62,50% 68,75% 0,2 u. m. e) 68,75% 62,50% 0,3 u.m. 10. O persoană în vârstă de 32 de ani încheie o asigurare prin care

urmează să primească pentru tot restul vieţii, lunar anticipat, câte 360 euro, începând cu vârsta de 60 de ani. În condiţiile în care numerele de comutaţie utilizate sunt: D60=232, N32=45517, N55=3480, N60=1812, prima anuală plătită până la împlinirea vârstei de 55 de ani, este:

a) 175,28 euro; b) 218,56 euro; c) 113,45 euro; d) 197,64 euro; e) 141,27 euro?

169

TESTUL NR. 6 1. Din punct de vedere tehnic, asigurarea presupune: 1. obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la

producerea riscului asigurat; 2. evitarea sinistrelor; 3. faptul că un asigurător organizează pe baza principiului mutua-

lităţii un număr mare de asiguraţi; 4. indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama

unui fond comun constituit din primele încasate; 5. organizarea mutualităţii riscurilor se face după reguli

matematice riguroase. Care combinaţie este corectă? a) 1+3+4; b) 2+3+5; c) 2+3+4; d) 3+4+5; e) 1+2+4. 2. La asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii

constructorului, se acordă despăgubiri pentru: 1. dispariţia unor bunuri, dacă aceasta a fost constatată numai cu

prilejul unor inventarieri periodice; 2. dispariţia unor echipamente, materiale, unelte sau a altor

bunuri cauzate în mod direct de riscuri asigurate; 3. confiscarea sau distrugerea de bunuri pe baza regulilor vamale,

de carantină, din ordinul guvernului sau a oricărei autorităţi publice; 4. furt prin efracţie în cadrul depozitelor; 5. diferenţe de tarife cuprinse în contractul de asigurare. Indicaţi varianta neadevărată: a) 2+4+5; b) 4+5; c) 1+3; d) toate variantele sunt adevărate;

e) 3+4+5. 3. În cazul asigurării de bunuri, indemnizaţia de asigurare: a) nu poate depăşi valoarea bunului din momentul producerii

cazului asigurat; b) se plăteşte în limita sumei asigurate; c) nu poate depăşi paguba înregistrată; d) în caz de pierdere parţială a bunului, se plăteşte de regulă,

după sistemul primului risc; e) beneficiul nerealizat nu este supus reparării. Indicaţi răspunsul corect.

170

4. Cu privire la aplicarea principiului primului risc, se fac următoarele afirmaţii:

a) nu influenţează nivelul primelor de asigurare; b) permite practicarea unor tarife de prime mai scăzute

comparativ cu alte principii de acoperire (răspundere) în asigurare; c) prezintă, în toate cazurile, avantaje deosebite atât pentru

asigurat, cât şi pentru asigurător; d) presupune cote de prime de asigurare mai mari faţă de cele

practicate în cazul aplicării altor principii de acoperire; e) permite realizarea unui profit substanţial de către asigurători. Indicaţi răspunsul corect. 5. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează: a) ca raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei,

până la plata despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate; b) ca raport între numărul de zile trecute de la apariţia daunei şi

până la soluţionarea acesteia; c) ca produs între duratele medii ale soluţionării daunelor pentru

fiecare contract în parte; d) ca medie a numărului de zile trecute de la încheierea

contractului şi până la soluţionarea daunelor; e) ca raport între numărul de zile trecute de la încheierea

contractului şi până la apariţia daunei. Indicaţi răspunsul corect. 6. Pentru un anumit bun, contractul de asigurare încheiat

prevede o franşiză deductibilă de 1000 RON. În urma producerii riscului asigurat, bunul respectiv necesită reparaţii. Acordarea despăgubirii se efectuează în condiţiile:

1. Costul reparaţiilor se ridică la 500 RON. Asigurătorul nu datorează nimic.

2. Costul reparaţiilor se ridică la 2000 RON. Asigurătorul datorează întreaga sumă.

3. Costul reparaţiilor se ridică la 1400 RON. Asigurătorul va plăti 1000 RON, iar asiguratul suportă diferenţa de 400 RON.

4. Costul reparaţiilor se ridică la 1800 RON. Asiguratul va suporta 1000 RON, iar asigurătorul va plăti diferenţa de 800 RON.

5. Costul reparaţiilor se ridică la 1000 RON. Asiguratul suportă în întregime paguba.

171

Care combinaţie este corectă? a) 2+3+4; b) 2+4+5; c) 1+4+5; d) 1+2+5; e) 3+4+5. 7. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 10000 RON, iar

la un alt asigurător, pentru 20000 RON. Producându-se riscul asigurat, se constată pierderea totală a bunului. Paguba este evaluată la 30000 RON. Despăgubirea se va suporta:

a) 1/3 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 2/3 din pagubă de către cel de-al doilea asigurător;

b) în mod egal de către cei doi asigurători; c) 2/5 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 3/5 din

pagubă de către cel de-al doilea asigurător; d) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare; e) nici o variantă de răspuns nu este corectă. Indicaţi răspunsul corect. 8. O sucursală a unei societăţi de asigurări a înregistrat la

sfârşitul anului următoarele rezultate:

Nr. crt.

Forme de asigurare Prime de asigurare încasate

Despăgubiri plătite

Cheltuieli administrativ- gospodăreşti

1. Asigurări obligatorii

20000 14000 1000

2. Asigurări facultative

110000 70000 10000

Pe forme de asigurare şi pe total, rata daunei se prezintă astfel: Obligatorii Facultative Total a) 70,5% 50% 61,2% b) 70,0% 63,6% 64,6% c) 70,0% 64,0% 55,0% d) 70,0% 68,0% 64,0% e) 70,0% 58,6% 68,0% Alegeţi varianta corectă. 9. Un bun a cărui valoare reală este de 30000 euro se asigură la o

societate de asigurări A pentru suma de 5000 euro, iar la o altă societate de asigurări B, pentru suma de 10000 euro. Se produce o pagubă de 15000 euro. Despăgubirea va fi suportată astfel:

172

a) 5000 euro asigurătorul A şi 5000 euro asigurătorul B; b) proporţional cu suma asigurată; c) 2500 euro primul asigurător şi 5000 euro al II lea asigurător; d) 1/3 din pagubă primul asigurător şi 2/3 al II-lea asigurător; e) 1/2 din pagubă primul asigurător iar cealaltă jumătate din

pagubă al doilea asigurător. Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 36 de ani încheie o asigurare de

supravieţuire pe termen de 14 ani, prin care urmează să încaseze suma de 85000 euro, la scadenţa poliţei. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D36=3000, N36=30070, D40=2013, N40=19600, N46=10155, D50=716, atunci, prima anuală anticipată egală, achitată de către asigurat în următorii 10 ani, este:

a) 3146,64 euro; b) 2982,93 euro; c) 3546,02 euro; d) 3055,98 euro; e) 4122,51 euro. Care este răspunsul corect?

TESTUL NR. 7 1. Ştiind că încheierea asigurării implică responsabilitate din partea

asigurătorului, precizaţi care dintre următoarele afirmaţii este corectă: a) responsabilitate faţă de contract, responsabilitate faţă de

primă, responsabilitate faţă de lege; b) responsabilitatea agentului de asigurare, faţă de stat, faţă de

public şi faţă de client; c) responsabilitate faţă de stat şi faţă de client; d) responsabilitate faţă de lege, faţă de societatea de asigurări,

faţă de public şi faţă de stat; e) responsabilitate pe piaţa asigurărilor, faţă de client, faţă de

lege şi faţă de contract. Indicaţi răspunsul corect. 2. Fondul de protejare a asiguraţilor, destinat plăţilor de despăgubiri

şi sume asigurate în caz de faliment al societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, se constituie astfel:

a) alocarea unei sume de la bugetul de stat care este pusă la dispoziţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

b) pe baza fondurilor puse la dispoziţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către Ministerul Finanţelor Publice;

c) din resursele proprii ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

173

d) fiecare societate de asigurări şi reasigurări îşi constituie un asemenea fond din primele încasate;

e) se constituie şi se administrează de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care va stabili anual o cotă procentuală, ce se va aplica asupra volumului de prime încasate de către societăţile de asigurări, respectiv reasigurări şi va elabora norme privind utilizarea acestuia.

Indicaţi răspunsul corect. 3. În cazul asigurărilor de bunuri, interesul asigurării este

reprezentat de: a) valorile patrimoniale expuse riscului sau riscurilor cuprinse în

contractul de asigurare; b) dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate

suferi în cazul pierderii sau degradării bunului; c) indemnizaţia de asigurare pe care urmează să o plătească

asigurătorul; d) despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul dacă

survine cazul asigurat; e) bunurile asigurate. Indicaţi răspunsul corect. 4. La asigurările de bunuri, mărimea despăgubirii va fi diferită,

dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau al primului risc, atunci când:

1. suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în momentul producerii evenimentului;

2. suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul producerii evenimentului;

3. paguba este totală; 4. paguba este parţială; 5. paguba este egală cu suma asigurată. Combinaţia corectă este: a) 1+3; b) 2+4; c) 1+4; d) 2+3; e) toate răspunsurile sunt incorecte. 5. Gradul de acoperire prin asigurare, care se calculează ca

raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului asigurat, are semnificaţie numai dacă:

a) se calculează separat pentru fiecare formă de asigurare (obligatorie sau facultativă);

174

b) se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare; c) se calculează separat pentru asigurările de bunuri şi separat

pentru cele de persoane; d) se calculează separat pe fiecare sucursală, pentru a evidenţia

eficienţa activităţii de asigurare; e) se calculează separat pentru asigurările interne şi separat

pentru cele externe. Indicaţi răspunsul corect. 6. Dacă tpx este probabilitatea de supravieţuire a unei persoane în

vârstă de x ani peste t ani şi lx este funcţia de supravieţuire, atunci: a) tpx = lx * lx+t; b) tpx = lx+t /lx; c) tpx = lx / lx+t; d) tpx = lx+t * x; e)

tpx = l x+t * lt Indicaţi răspunsul corect. 7. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel: a) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma

asigurată; b) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul

anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;

c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc nivelul priorităţii stabilite în contract;

d) răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasiguratorilor vizează partea de daună ce depăşeşte prioritatea;

e) răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma unei sume fixe din suma asigurată.

Indicaţi răspunsul corect. 8. Una dintre următoarele cheltuieli nu poate fi cuprinsă în

categoria cheltuielilor ce intră în avaria comună: a) cheltuielile de dispaşă; b) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu; c) întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat; d) salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite

echipajului navei; e) comisioane şi dobânzi. Indicaţi răspunsul corect.

175

9. Pentru un anumit bun, proprietarul acestuia încheie trei contracte de asigurare cu trei societăţi de asigurări diferite A, B şi C. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:

- 5000 RON la asigurătorul A; - 8000 RON la asigurătorul B; - 10000 RON la asigurătorul C. Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o

pagubă de 20000 RON. Cele trei societăţi de asigurări practică pentru acoperirea pagubei sistemul primului risc. Care sunt despăgubirile cuvenite asiguratului? Asigurătorul A Asigurătorul B Asigurătorul C a) 1250 RON 3200 RON 5000 RON b) 5750 RON 9200 RON 11500 RON c) 5000 RON 8000 RON 10000 RON d) 1910 RON 3100 RON 5750 RON e) 1660 RON 2660 RON 3330 RON

Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 40 de ani încheie o asigurare de

deces pentru suma asigurată de 100000 RON. Poliţa intră în vigoare după împlinirea vârstei de 50 de ani, urmând ca beneficiarii asigurării să primească suma asigurată dacă decesul survine până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D40=12053; M50=2416 şi M65=1519, atunci, prima netă unică pe care asiguratul trebuie să o achite la semnarea poliţei de asigurare, este de:

a) 8674,52 RON; b) 7442,13 RON; c) 7939,76 RON; d) 7348,81 RON; e) 8298,43 RON.

TESTUL NR. 8 1. Contractul de asigurare nu prezintă una dintre următoarele

trăsături: a) oneros; b) de adeziune; c) aleatoriu; d) unilateral; e) consensual. Indicaţi răspunsul corect.

176

2. În legătură cu fondurile de asigurare propriu-zise, se fac următoarele afirmaţii:

1. fondurile sunt folosite pentru plata despăgubirilor şi finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv, acolo unde este cazul;

2. fondurile de asigurare acoperă deficitul bugetar, în cazul în care el este mai mare de 4% din PIB;

3. fondurile se constituie descentralizat, dar se utilizează centralizat de către societăţile de asigurări;

4. de la caz la caz, bugetele locale pot mobiliza resursele băneşti ale fondurilor de asigurare;

5. fondurile se folosesc pentru acoperirea cheltuielilor adminis-trativ-gospodăreşti şi constituirea unor fonduri de rezervă ale societăţii de asigurare;

Care combinaţie este incorectă? a) 1+2; b) 1+3; c) 2+3; d) 2+4; e) 4+5. 3. Reasigurarea „excedent de daună” se încheie pentru: a) cazurile în care daunele sunt de dimensiuni mari şi cu

frecvenţă redusă; b) cazurile în care răspunderea reasiguratorului vizează partea de

daună care depăşeşte prioritatea; c) cazurile în care daunele sunt obişnuite ca mărime, dar având o

apariţie relativ ridicată; d) cazurile în care riscul acumulării daunelor generate de o

catastrofă, este foarte mare; e) cazurile în care răspunderea reasiguratului nu este limitată în

nici un fel. Indicaţi răspunsul corect. 4. Indicatorul „grad de cuprindere în asigurare” poate fi utilizat

pentru: a) aprecierea calităţii activităţii personalului care se ocupă de

contractarea de asigurări; b) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative; c) aprecierea profitabilităţii la asigurările de viaţă; d) aprecierea nivelului rentabilităţii obţinut la asigurările

facultative de bunuri; e) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor obligatorii. Indicaţi răspunsul corect.

177

5. La asigurarea bunurilor în timpul transportului pe calea ferată, răspunderea asigurătorului începe:

a) din momentul primirii bunurilor de către transportator; b) după 24 ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele; c) din momentul încărcării bunurilor în vagoane; d) la cinci zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de

asigurare; e) la trei zile după ce s-a încheiat contractul de asigurare. Indicaţi răspunsul corect. 6. La asigurarea pentru pierderea sau avarierea unei aeronave,

asigurătorul nu acordă despăgubiri în legătură cu: 1. pierderile suferite în timpul în care aeronava se află în zbor,

fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil; 2. cheltuielile efectuate de asigurat cu ocazia elaborării studiului

tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei; 3. pierderea totală constructivă a aeronavei; 4. cheltuielile ocazionate de salvarea şi conservarea aeronavei,

precum şi pentru prevenirea extinderii pagubei produse; 5. avariile provocate aeronavei de măsurile de salvare. Care combinaţie este corectă? a) 1+2; b) 1+4; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+5. 7. Repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator se

efectuează: a) prin negociere directă între cele două părţi; b) automat, conform Legii nr.136/1995, privind asigurările şi

reasigurările în România; c) diferenţiat, în funcţie de metoda de reasigurare (proporţională

sau neproporţională) care se utilizează; d) în cadrul contractului de reasigurare, în care se precizează printr-

o clauză specială cât din primă se reţine de fiecare din cele două părţi; e) automat, anual, conform Hotărârilor Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor. Indicaţi răspunsul corect. 8. În sfera preocupărilor unui asigurător privind obţinerea

perfor-manţei randamentelor şi a unor venituri corespunzătoare, pot apărea următoarele riscuri investiţionale:

1. riscul de lichidare; 2. riscul managerial;

178

3. riscul cheltuielilor de exploatare; 4. riscul de supraevaluare; 5. riscul de devalorizare; 6. riscul de lichiditate. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+4; b) 2+3+5; c) 2+3+6; d) 3+4+6; e) 4+5+6. 9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 5000 RON face

obiectul unui contract de asigurare pentru suma de 3000 RON. Producerea riscului asigurat generează o pagubă evaluată la 4000 RON. Asigurătorul practică sistemul primului risc. Determinaţi despăgubirea la care are dreptul asiguratul, în cazul producerii riscului asigurat.

a) 2400 RON; b) 3000 RON; c) 4000 RON; d) 5000 RON; e) nu se poate calcula deoarece sunt necesare şi alte informaţii. Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 40 de ani, încheie o asigurare prin

care după împlinirea vârstei de 60 de ani, să primească la fiecare sfârşit de lună, tot restul vieţii, o pensie (rentă viageră) de 500 euro. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D40=12053; D60=3885,7; N41=181816 şi N61=38569,8 atunci, prima de asigurare pe care trebuie să o plătească asiguratul la fiecare sfârşit de lună, de la vârsta de 40 de ani şi până la vârsta de 60 de ani, este de:

a) 162,15 euro; b) 129,87 euro; c) 137,25 euro; d) 142,29 euro; e) 157.32 euro.

TESTUL NR. 9 1. Cu privire la asigurări, cazul asigurat este: a) un eveniment posibil; b) un eveniment care s-a produs; c) evenimentul asigurat care s-a produs deja, iar pentru înlătu-

rarea consecinţelor lui s-a încheiat asigurarea; d) evenimentul care s-a produs prin fapta intenţionată a benefi-

ciarului asigurării; e) un eveniment viitor. Indicaţi răspunsul corect.

179

2. La asigurările de bunuri, mărimea despăgubirii va fi aceeaşi, indiferent dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau principiul primului risc, atunci când:

1. suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în momentul producerii evenimentului;

2. suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul producerii evenimentului;

3. paguba este totală; 4. paguba este parţială; 5. paguba este egală cu suma asigurată. Care combinaţie este corectă? a) 1+4; b) 1+5; c) 2+3; d) 4+5; e) toate răspunsurile sunt incorecte. 3. Ca sistem de acoperire la asigurările de bunuri, practicarea

sistemului primului risc: a) este mai avantajoasă pentru asigurător; b) nu influenţează nivelul primelor de asigurare; c) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că

acestea sunt mai mari, comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire;

d) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că acestea sunt mai scăzute, comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire;

e) face de regulă obiectul negocierii între asigurător şi asigurat. Indicaţi răspunsul corect. 4. În cadrul asigurărilor de răspundere civilă auto, societăţile de

asigurări acordă despăgubiri dacă: a) paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite; b) paguba este urmarea exclusiv a culpei unei terţe persoane; c) paguba este rezultată în urma unui transport de produse

radioactive sau inflamabile; d) producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului

asigurat; e) sunt emise pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor

după efectuarea reparaţiilor. Indicaţi răspunsul corect.

180

5. Contractele de reasigurare neproporţională prezintă o serie de trăsături:

1. repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurător se face în funcţie de volumul probabil al daunei şi nu proporţional cu suma asigurată;

2. prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie; 3. participarea reasigurătorului se stabileşte sub forma unei cote

procentuale din suma asigurată; 4. asigurătorul nu participă la beneficiile reasigurătorului; 5. asigurătorul participă la beneficiile reasigurătorului. Care combinaţie este corectă? a) 2+3+4; b) 1+2+4; c) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+3+5. 6. Factorii care au o influenţă determinantă asupra managementului

în asigurări sunt: 1. caracterul aleatoriu al daunelor; 2. forma juridică a asigurării; 3. caracterul ciclic al economiei; 4. sfera de cuprindere în profil teritorial a asigurării; 5. ramura de asigurare; 6. dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate

de asigurări. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+4+6; b) 2+3+4+5+6; c) 1+3+4+5+6; d) 1+2+4+5+6;

e) 2+3+4+6. 7. În cazul în care în contractul de asigurare se prevede o

franşiză deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă: a) cuantumul pagubei; b) suma dintre cuantumul pagubei şi franşiză; c) nivelul franşizei, dacă aceasta este mai mică decât paguba; d) franşiza; e) diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză. Indicaţi răspunsul corect. 8. Reasigurarea neproporţională cuprinde următoarele variante: 1. reasigurarea excedent de daună; 2. reasigurarea cotă-parte; 3. reasigurarea oprire de daună; 4. reasigurarea pe bază de pool;

181

5. reasigurarea excedent de sumă asigurată. Care variantă este corectă? a) 2+5; b) 1+3; c) 3+4; d) 2+4; e) 3+5. 9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 8000 RON a fost

asigurat pentru suma de 6000 RON. Ca urmare a producerii riscului, se înregistrează pierderea parţială a bunului, în urma căreia se estimează o pagubă de 4000 RON. Asigurătorul practică sistemul acoperirii proporţionale. Care este despăgubirea la care are dreptul asiguratul ?

a) 5000 RON b) 4000 RON c) 3000 RON d) 2000 RON e) Nu se poate calcula, întrucât sunt necesare şi alte informaţii. Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare prin care

urmează să primească lunar anticipat o rentă în valoare de 200 euro, începând cu vârsta de 60 de ani. Achitarea poliţei o efectuează prin prime trimestriale posticipate egale pe o durată de 25 de ani. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D30=33958,32; D55=12491,518; D60=9761,756; N31=707166,845; N56=169496,698; N60=125141,267, prima de asigurare trimestrială pe care o achită asiguratul este de:

a) 132,66 euro; b) 120,44 euro; c) 129,17 euro; d) 130,05 euro; e) 131,98 euro.

TESTUL NR. 10 1. Practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă: a) numai atunci când obiectul asigurării este nedeterminat şi

nedeterminabil până în momentul realizării riscului; b) numai în caz de pierdere totală a bunului; c) la asigurările obligatorii de bunuri; d) la asigurările facultative de bunuri şi prezintă importanţă

numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat; e) la asigurările generale. Indicaţi răspunsul corect. 2. Prin asigurarea „CARGO” maritim unul din următoarele

riscuri nu este acoperit: a) intrarea apei de mare, în navă, cală, container sau loc de

depozitare;

182

b) eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei; c) întârzierea directă determinată de un risc asigurat; d) incendiu sau explozie; e) aruncarea sau luarea de valuri peste bord. Indicaţi răspunsul corect.

3. Factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată n ani) notat cu nEx , calculat cu numere de comutaţie este:

a) nEx= n * Dx ; b) nEx= Dx+n*Dx ; c) nEx = Dx / Dx+n ; d) nEx = Dx*Dx+n ; e) nEx = Dx+n / Dx

Indicaţi răspunsul corect. 4. La asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului

terestru, unul dintre următoarele riscuri nu este cuprins în asigurare: a) accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării

bunurilor; b) căderi, deraieri, derapări, răsturnări sau împotmoliri; c) incendiu şi alte riscuri generale; d) pagube produse din cauza unor însuşiri proprii naturii

bunurilor transportate; e) accidente ale mijloacelor de transport soldate cu coliziuni. Indicaţi răspunsul corect. 5. Ştiind că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite

pagubele produse de asigurat unor terţe persoane, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ anumite condiţii, precizaţi care este condiţia eronată:

a) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;

b) să existe un raport juridic între asigurător şi terţa persoană păgubită;

c) să se poată constata culpa asiguratului; d) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat; e) să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de asigurat

terţei persoane. Indicaţi răspunsul corect. 6. La asigurarea facultativă a animalelor se acordă despăgubiri

numai atunci când: a) animalele sunt predate procesatorilor din industria cărnii; b) animalele au atins o anumită vârstă şi nu mai au capacitate de

reproducţie;

183

c) animalele sunt în scădere a capacităţii de muncă; d) animalele au reacţionat pozitiv la tuberculinare fără ca boala

să se fi manifestat; e) principala cauză a pieirii animalelor a fost boala menţionată. Indicaţi răspunsul corect. 7. Pentru o asigurare mixtă pe n ani, prima netă unică unitară

plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată nAMx, calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) nAMx= (Mx+Mx+n) / Dx ; b) nAMx= (Nx+Mx) / Dx+n ; b) nAMx = (Nx – Mx+n) / Dx ; d) nAMx = ( Mx – Mx+n+Dx+n) / Dx ; c) nAMx=(Nx- Mx) / Dx+n . Indicaţi răspunsul corect. 8. O societate comercială încheie trei contracte de asigurare: unul

pentru avarii şi furturi în valoare de 15000 RON, altul pentru construcţii industriale în valoare de 250000 RON şi un al treilea pentru accidente ale personalului angajat în valoare de 1000 RON. Societatea de asigurări reţine în sarcina sa din fiecare contract 200 RON, iar restul îl cedează în reasigurare. Excedentul de sumă totală pe care cedenta îl plasează în reasigurare şi raportul dintre mărimea plinului de conservare şi gradul de risc sunt de:

a) 264600 RON; plinul de conservare este proporţional cu gradul de risc;

b) 600 RON; cu cât frecvenţa apariţiei riscului este mai mare, cu atât reţinerea cedentei este mai mică;

c) 265400 RON; mărimea plinului de conservare este invers proporţională cu gradul de risc;

d) 264400 RON; plinul de conservare este egal cu gradul de risc; e) fiind necesare şi alte date, problema nu se poate rezolva. Indicaţi răspunsul corect. 9. O societate de asigurări a încheiat un contract de asigurare cu

o fabrică de aparate electrocasnice. Plinul de conservare este stabilit pentru suma de 120000 euro. Să se determine excedentul de sumă asigurată (în sumă absolută şi procentual) pentru o sumă asigurată de 840000 euro.

Care este varianta corectă? a) 720000 euro 85,7%

184

b) 420000 euro 80,0% c) 720000 euro 84.3% d) 640000 euro 82,4% e) 740000 euro 88,6% 10. O persoană în vârstă de 60 de ani are dreptul la o rentă lunară de

100 euro. Ea renunţă la dreptul său de rentă timp de 5 ani, pretinzând în schimb, dacă este în viaţă, să primească de la împlinirea vârstei de 65 de ani, o rentă mai mare. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D60=7469,1; D65=5270; N60=80839,8; N65=48031,6; renta respectivă este:

a) 315,67 euro; b) 195,34 euro; c) 243,44 euro; d) 261,85 euro; e) 258,12 euro.

TESTUL NR. 11 1. La asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este: a) neinfluenţată de existenţa franşizei; b) mai mare, întrucât apare în calcule un element tehnic în plus,

iar contractul de asigurare se complică; c) calculată diferit datorită apariţiei unui element tehnic suplimentar; d) aceeaşi ca la asigurările fără franşiză; e) mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu

se aplică franşiza. Indicaţi varianta de răspuns corectă. 2. Legislaţia din România, referitoare la asigurarea obligatorie

de răspundere civilă auto, stabileşte: 1. se prevede termen de păsuire; 2. încălcarea obligaţiei de asigurare de către persoanele fizice şi

juridice care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România sau care folosesc autovehicule înmatriculate în străinătate şi care nu sunt asigurate în mod valabil în străinătate constituie infracţiune;

3. asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se practică numai de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

4. încheierea acestei asigurări este obligatorie şi pentru asigurătorii autorizaţi;

5. refuzul societăţii de asigurări autorizate de a încheia contractul de asigurare obligatorie la cererea deţinătorului de autovehicul constituie contravenţie.

Combinaţia corectă este: a) 3+4+5; b) 2+3+4; c) 1+4+5; d) 2+4+5; e) 1+2+3.

185

3. Un cal a cărui valoare de piaţă este de 1000 RON a fost asigurat pentru suma de 600 RON. Ca urmare a unei fracturi suferite, animalul a fost sacrificat, recuperându-se produse din carne în valoare de 500 RON. Paguba înregistrată şi despăgubirea plătită de asigurător sunt:

a) 400 RON 240 RON b) 500 RON 300 RON c) 600 RON 360 RON d) 1000 RON 600 RON e) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii. Indicaţi răspunsul corect. 4. La asigurarea „CARGO” suma asigurată poate fi formată din: a) valoarea bunului din factură majorată cu 3%; costul

transportului şi al asigurării majorate cu 4%; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 12% din valoarea bunului, pentru acoperirea unor cheltuieli pe care asiguratul le poate justifica;

b) valoarea bunului potrivit facturii; costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri legate de transportul bunului nemenţionate în factură; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării;

c) valoarea bunului menţionată în factura majorată cu 5%; costul transportului şi prima de asigurare achitată; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 15% din valoarea bunului pentru acoperirea unor cheltuieli;

d) valoarea bunului potrivit facturii sau, în lipsa acesteia, valoarea pe piaţă a bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigurării; costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri legate de transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii, cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării;

e) valoarea bunului trecută în factură diminuată cu 2%; costul transportului majorat cu 10%, costul asigurării şi alte cheltuieli de transport; o supraasigurare de 20% din valoarea bunului.

Indicaţi răspunsul corect. 5. Pentru rentele viagere fracţionate de m ori pe an, imediate,

anticipate, prima netă unică plătită de asiguratul în vârstă în vârstă de x ani, notată ax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) ax=x

x

D

N

m

11 +∗

186

b) ax=m

m

D

N

x

x

2

1−+

c) ax=m

m

D

N

x

x

2

1−−

d) ax=1

21

−++

m

m

D

N

x

x

e) ax=x

x

D

D

m

11 +∗

Indicaţi răspunsul corect. 6. Reasigurarea reprezintă: a) un acord încheiat între un asigurător şi o companie cedentă; b) un acord încheiat între o companie cedentă şi un reasigurat; c) un acord încheiat între o companie cedentă şi un reasigurător; d) un acord încheiat între un asigurat, o companie cedentă şi un

reasigurător; e) o asigurare a asigurătorului direct, la o altă societate de

asigurări, mai puternică din punct de vedere financiar. Indicaţi răspunsul corect. 7. Managementul în asigurări are particularităţile sale specifice

ce derivă din faptul că: a) trebuie constituite mai multe categorii de rezerve tehnice; b) evidenţele se ţin pe tipuri de asigurări; c) există mai multe riscuri decât în sistemul bancar; d) există un cadru legislativ mai restrictiv; e) această activitate economică apare, pe de o parte, ca o relaţie de

repartiţie în formă bănească, iar pe de altă parte ca o prestare de servicii de un gen deosebit care se efectuează în baza contractului de asigurare.

Indicaţi răspunsul corect. 8. Vechimea în câmpul muncii este dată de: a) timpul aferent depăşirii normei întregi prestată de către un

salariat cu contract de muncă pe durată nedeterminată; b) timpul în care o persoană a fost încadrată şi a activat pe baza

unui contract de muncă;

187

c) timpul în care femeile au fost încadrate în funcţii cu jumătate de normă pentru a creşte copiii în vârstă de până la 6 ani;

d) timpul în care persoana încadrată în muncă urmează cursuri de pregătire profesională cu acordul angajatorului;

e) perioada concediului pentru sarcină şi lehuzie precum şi concediul pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an.

Indicaţi răspunsul fals. 9. Pentru un anumit bun se încheie de către proprietarul acestuia

două contracte de asigurare, cu două societăţi de asigurări diferite, A si B. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:

15000 RON la asigurătorul A; 20000 RON la asigurătorul B. Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o pagubă

de 30000 RON. Cele două societăţi de asigurări practică pentru acoperirea pagubei sistemul acoperirii proporţionale. Bunul având o valoare de 70000 RON, care sunt despăgubirile cuvenite asiguratului ?

Asigurătorul A Asigurătorul B a) 6430 RON 8570 RON b) 17500 RON 13330 RON c) 7500 RON 10000 RON d) 3215 RON 4285 RON e) 15000 RON 20000 RON Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 40 de ani, încheie o asigurare prin

care începând cu vârsta de 60 de ani, să primească la fiecare sfârşit de lună, o sumă fixă de bani, cât timp va trăi. În acest scop, persoana respectivă achită la fiecare sfârşit de lună câte 27,45 euro, în intervalul de vârstă de la 40 la 60 de ani. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D40=12053; D60=3885,7; N41=181816; N61=38569,8, pensia lunară de care va putea beneficia asiguratul este:

a) 100 euro; b) 200 euro; c) 120 euro; d) 150 euro; e) 110 euro.

TESTUL NR. 12 1. În categoria riscurilor investiţionale mai frecvent întâlnite sunt: a) riscul de supraevaluare a investiţiei; b) riscul dobânzilor; c) riscul de devalorizare a investiţiei;

188

d) riscul de schimb valutar; e) riscul de lichiditate al unei investiţii. Indicaţi răspunsul fals. 2. Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai

prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; trebuie să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu produs de asigurat terţei persoane accidentate; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane; este necesar să se poată constata culpa asiguratului care, înfăptuind fapta ilicită, a produs accidentul;

b) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unei pagube produse de asigurat terţei persoane accidentate; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

c) săvârşirea de către asigurat a unei fapte ce nu contravine normelor legale; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta asiguratului şi paguba produsă unei alte persoane; asiguratul să fi contribuit la producerea accidentului şi a pagubei rezultate în urma acestuia;

d) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu produs terţei persoane; existenţa vinovăţiei asiguratului în ceea ce priveşte producerea pagubei;

e) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unei legături între faptă şi pagubă; trebuie să se poată dovedi culpa asiguratului în producerea pagubei.

Indicaţi răspunsul corect. 3. Din Fondul de protecţie a victimelor străzii se pot plăti

despăgubiri numai în următoarele condiţii: 1. paguba afectează bunurile terţei persoane; 2. autorul accidentului a rămas neidentificat; 3. paguba a fost cauzată prin atingerea adusă persoanei; 4. autovehiculul care a produs accidentul este neasigurat; 5. paguba afectează bunurile persoanei şi depăşeşte o anumită

sumă, stabilită prin lege. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+4+5; b) 1+3+4+5; c) 1+2+4; d) 2+3+4; e) 3+4+5.

189

4. Asigurarea maritimă sau fluvială, încheiată în condiţia „Pierdere totală şi avarii” acoperă:

1. pierderea totală a navei; 2. pierderile şi avariile la navă; 3. cheltuielile de salvare; 4. contribuţia la cheltuielile de avarie comună; 5. cheltuielile rezultate ca urmare a coliziunii navei asigurate cu

un corp fix; 6. daunele rezultate din coliziunea navei asigurate cu o altă navă. Care combinaţie este corectă? a) 1+4+5; b) 1+2+3+4; c) 2+4+6; d) 3+4+5+6; e) 1+2+3+5. 5. La un asigurat în vârstă de x ani, pentru o rentă trimestrială

imediată, anticipată, limitată la n ani, prima netă unică unitară este de:

a) nx

x

x

nx

D

D

D

NP

+

+ ⋅+=8

3

b) x

nx

x

nxx

D

D

D

NNP ++ ⋅−

−=

8

3

c)

−⋅−

−= ++

x

nx

x

nxx

D

D

D

NNP 1

8

3

d)

−⋅−= +

x

nx

x

x

D

D

D

NP 1

8

3

e) nxx DNP +⋅−=8

3

Indicaţi răspunsul corect. 6. Într-un contract de reasigurare, comisionul de bază este: 1. influenţat de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa

reasigurărilor; 2. destinat acoperirii cheltuielilor de achiziţie şi de gestionare a

asigurărilor cedate în reasigurare, a impozitelor şi a altor servicii; 3. datorat de reasigurător asigurătorului; 4. stabilit procentual la încheierea perioadei de valabilitate a

contractului de reasigurare;

190

5. datorat de asigurător reasigurătorului; Care combinaţie este corectă? a) 1+2+3; b) 2+4+5; c)1+3+5; d) 2+3+4; e) 1+3+4. 7. Suma medie asigurată se defineşte ca fiind raportul dintre

totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Acest indicator se foloseşte numai:

a) pentru stabilirea rezultatelor la asigurările financiare; b) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările facultative de

viaţă; c) pentru a analiza rezultatele la asigurările de bunuri; d) pentru a analiza rezultatele la asigurările tip dotă; e) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările obligatorii. Indicaţi răspunsul corect. 8. Conform legii, inaccesibilitatea dreptului la pensie înseamnă că: a) dreptul la pensie poate fi cedat total unei persoane din familia

pensionarului; b) pensia nu poate să facă obiectul unei donaţii; c) dreptul la pensie nu poate fi cedat; d) dreptul la pensie poate fi cedat total doar în favoarea unei

instituţii publice; e) dreptul la pensie poate fi cedat parţial (de exemplu: pensie de

urmaş). Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 20000 RON, iar

la un alt asigurător pentru 30000 RON. Se produce riscul asigurat şi se înregistrează pierderea totală a bunului. Paguba este evaluată la 40000 RON. Despăgubirea se va suporta:

a) 40% din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 60% din pagubă de către cel de-al doilea asigurător;

b) în mod egal de către cei doi asigurători; c) proporţional cu paguba; d) toate variantele de răspuns sunt false; e) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare. Indicaţi răspunsul corect.

191

10. O persoană în vârstă de 25 de ani, încheie o asigurare prin care să primească începând cu vârsta de 60 de ani o rentă viageră lunară anticipată, dacă va fi în viaţă. Pentru aceasta ea contribuie până la vârsta de 60 de ani cu o sumă lunară anticipată constantă de 40 de euro. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D25=40572,603; D60=9761,756; N25=930318,475; N60125141,267, mărimea rentei viagere este de:

a) 314,76 euro; b) 283,12 euro; c) 296,43 euro; d) 262,22 euro; e)275,08 euro.

TESTUL NR. 13 1. În cazul asigurărilor, asiguratul, respectiv contractantul asigurării

este: 1. cel care se obligă să plătească primele de asigurare; 2. parte contractantă în contractul de asigurare; 3. titularul indemnizaţiei de asigurare, dacă survine cazul asigurat; 4. purtătorul asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul

sau persoana sa; 5. titularul interesului asigurat. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+3+4+5; b) 1+2+4+5; c) 2+3+5; d) 1+2+3; e) 4+5. 2. În ceea ce priveşte fondul de asigurare se fac următoarele

afirmaţii: 1. fondul de asigurare se constituie în expresie bănească chiar şi

atunci când asigurătorul îşi onorează obligaţiile asumate prin prestaţii în natură;

2. prin participarea la constituirea fondului de asigurare la dispoziţia unei organizaţii specializate, se formează o comunitate de risc;

3. fondul de asigurare se formează în mod centralizat şi se utilizează în mod descentralizat;

4. constituirea şi utilizarea fondului de asigurare se bazează pe principiul mutualităţii;

5. din fondul de asigurare se suportă pierderile determinate de folosirea normală a unor bunuri.

Care combinaţie este corectă? a) 1+3+5; b) 2+3+4; c) 2+4+5; d) 3+4+5; e) 1+2+4.

192

3. Conform „principiului răspunderii limitate”, despăgubirea de asigurare:

a) se stabileşte în raport de pagubă, dacă suma asigurată reprezintă cel puţin 2/3 din valoarea bunului asigurat;

b) este egală cu paguba, iar uneori în cazuri speciale o poate depăşi; c) poate fi mai mare decât paguba, dacă suma asigurată

depăşeşte cu cel puţin 10% valoarea bunului; d) se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat

depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită, fără ca aceasta să depăşească suma asigurată;

e) este egală cu acea parte din valoarea bunului pentru care s-a încheiat asigurarea.

Indicaţi răspunsul corect. 4. La asigurările de animale se acordă despăgubiri în cazurile în

care: 1. animalele au fost sacrificate pentru necesităţile asiguratului; 2. animalele au pierit datorită unor accidente care au avut loc; 3. animalele au pierit din cauza unei furajări necorespunzătoare

cantitativ sau calitativ; 4. animalele au pierit datorită contractării unor boli infecţioase; 5. pieirea animalelor s-a datorat operaţiunilor militare în timp de

război. Care combinaţie este corectă? a) 1+4; b) 2+4; c) 2+5; d) 3+4; e) 3+5. 5. În legătură cu asigurările de răspundere civilă, se poate afirma: 1. suma asigurată nu rămâne la acelaşi nivel pe toată durata

asigurării; 2. în calitate de beneficiari ai asigurării pot apărea numai terţe

persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării; 3. de regulă, prin aceste asigurări sunt acoperite numai

prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, care sunt urmarea unui accident;

4. eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce de regulă, la decăderea din drepturi a acestora;

5. obiectul acestor asigurări îl reprezintă prejudiciul produs unor terţe persoane de către asigurat.

Care combinaţie este corectă? a) 1+2+3; b) 2+3+4; c ) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+3+5.

193

6. La asigurările de persoane suma asigurată se stabileşte: a) de către agenţii de asigurare; b) pe baza certificatelor medicale şi a facturilor prezentate de

asigurat; c) pe bază de negociere liberă; d) în mod forfetar, în funcţie de nevoile şi posibilităţile

financiare ale asiguratului; e) în funcţie de tabelele oferite spre consultare viitorilor

asiguraţi. Indicaţi răspunsul corect. 7. În legătură cu navlul, se pot face următoarele afirmaţii: a) navlul este compus din costul transportului pe apă şi din

profitul net; b) navlul reprezintă perioada de timp, exprimată în zile – om, în

care nava este pusă la dispoziţia navlositorului împreună cu echipajul acesteia;

c) navlul reprezintă suma de bani pe care armatorul o încasează de la navlositor, în schimbul transportării mărfurilor pe baza contractului de transport;

d) stabilirea navlului se face în funcţie de timpul pentru care nava este pusă la dispoziţia navlositorului, numărul voiajelor, greutatea mărfii etc;

e) navlul reprezintă tariful pentru transportul maritim sau fluvial de mărfuri.

Indicaţi răspunsul greşit. 8. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante: 1. reasigurarea oprire de daună; 2. reasigurarea excedent de daună; 3. reasigurarea cotă-parte; 4. reasigurarea proporţională-mixtă; 5. reasigurarea excedent de sumă asigurată. Care combinaţie este corectă? a) 1+3+5; b) 2+4+5; c) 2+3+4; d) 3+4+5; e) 1+3+4. 9. O societate comercială, contractează o asigurare a bunurilor

din magazinul său, pentru cazurile de furt prin efracţie, pentru o perioadă de un an. Asigurarea este încheiată la data de 20 februarie a.

194

c. pentru suma asigurată de 20000 euro. Cota de primă în vigoare la data asigurării este de 3% din suma asigurată. Sistemul de acoperire a pagubei aplicat, este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10 iunie a. c. are loc un furt în urma căruia se constată o pagubă de 2000 euro. Bunurile aflate în magazin la data producerii evenimentului au fost evaluate la 25000 euro.

Prima de asigurare plătită şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt de:

a) 750 euro 1600 euro b) 600 euro nu se acordă despăgubire c) 750 euro nu se acordă despăgubire d) 600 euro 1600 euro e) 600 euro 2000 euro Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 35 de ani încheie o asigurare prin

care urmează ca de la împlinirea vârstei de 60 de ani să primească o rentă viageră anuală anticipată de 1500 euro. Cunoscând numerele de comutaţie: D35=15608 şi N60=42455,5, prima netă unică PN plătită de asigurat (rotunjită la ordinul sutelor) este:

a) PN=5020,84; b) PN=4080,16; c) PN=4170,52; d) PN=3995,63; e) PN=4289,29.

Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 14 1. Una dintre următoarele trăsături nu este specifică domeniului

asigurărilor: a) calitatea de intermediar financiar; b) ramură prestatoare de servicii; c) caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube; d) fondurile de asigurare se formează în mod centralizat şi se

utilizează în mod descentralizat; e) se bazează pe principiul mutualităţii. Indicaţi răspunsul corect. 2. Privind coasigurarea se afirmă: 1. între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare

distincte;

195

2. asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, ca o consecinţă directă a riscului;

3. între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională; 4. obligaţia plăţii indemnizaţiei de asigurare nu se împarte între

doi sau mai mulţi asigurători; 5. fiecare asigurător nu este obligat la plată proporţional cu suma

asigurată şi până la concurenţa acesteia. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+3; b) 1+3+5; c) 2+4+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5. 3. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în

întregime de asigurat în cazul aplicării: a) principiului răspunderii limitate; b) principiului primului risc; c) principiului acoperirii proporţionale; d) oricărui principiu de răspundere al asigurătorului; e) principiului acoperirii proporţionale şi al primului risc. Indicaţi răspunsul corect. 4. La asigurările de animale nu se acordă despăgubiri în cazurile în

care: 1. animalele au pierit ca urmare a electrocutării; 2. animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente; 3. animalele au fost sacrificate din motive de ordin gospodăresc; 4. animalele au pierit datorită atacului animalelor sălbatice; 5. animalele au fost sacrificate datorită lipsei de productivitate. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+3; b) 1+2+5; c) 1+4+5; d) 2+3+4; e) 2+3+5. 5. În legătură cu asigurarea navelor maritime şi fluviale se fac

următoarele afirmaţii: a) răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se

limitează la suma asigurată; b) asigurarea se poate încheia de unităţi economice române şi

străine precum şi de către persoane fizice; c) pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave,

răspunderea asigurătorului se limitează la 3/4 din suma asigurată pe eveniment;

196

d) această asigurare, numită şi CASCO maritim, cuprinde navele comerciale, navele de pescuit, navele colectoare, precum şi alte ambarcaţiuni civile;

e) franşiza se aplică şi în cazurile de avarie comună şi de coliziune cu alte nave.

Indicaţi răspunsul fals. 6. La asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca la produ-

cerea riscului asigurat să plătească: a) o despăgubire pentru urmaşii asiguratului; b) o sumă asigurată; c) o despăgubire de asigurare; d) o sumă pentru sprijinirea asiguratului; e) o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului. Indicaţi răspunsul corect. 7. Contractul de asigurare de bunuri se reziliază automat în

cazurile în care: a) pagubele au fost produse din culpa asiguratului, contractantului

sau beneficiarului asigurării; b) evenimentul s-a produs înainte de a începe răspunderea asigură-

torului, iar asigurarea a rămas fără obiect; c) pagubele s-au datorat operaţiunilor militare în timp de război; d) producerea evenimentului era posibilă; e) asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete referitoare

la schimbarea împrejurărilor esenţiale privind riscul. Indicaţi răspunsul corect. 8. În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită

are statut de: a) persoană cuprinsă în asigurare; b) contractant; c) beneficiar al asigurării; d) asigurat; e) contractant şi stipulant al asigurării. Indicaţi răspunsul corect. 9. Pentru un anumit bun se încheie de către proprietarul acestuia

trei contracte de asigurare cu trei societăţi de asigurări diferite A, B şi C. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:

- 5000 euro la asigurătorul A;

197

- 5000 euro la asigurătorul B; - 10000 euro la asigurătorul C. Pentru acoperirea pagubei, cele trei societăţi de asigurări, practică

sistemul primului risc. În urma producerii riscului asigurat se înregistrează o pagubă de 20000 euro. Despăgubirile cuvenite asiguratului sunt: Asigurătorul A Asigurătorul B Asigurătorul C

a. 1250 3200 5000 b. 5750 9200 11500 c. 5000 5000 10000 d. 1910 3100 5750 e. 1660 2660 3330 Indicaţi răspunsul corect. 10. Asigurarea mixtă cu sumă dublă încheiată de o persoană în

vârstă de 30 de ani, prevede ca asigurătorul să-i plătească peste 15 ani, dacă este în viaţă, suma de 40000 euro sau să plătească urmaşilor săi aceeaşi sumă, dacă survine decesul său între timp. Cunoscându-se numerele de comutaţie: D30=20130; M30=3199; D45=9274,3; M45=2631, prima netă unică este:

PN=25863,79 euro; b) PN=24998,35 euro; c) PN=24785,49 euro; d) PN=25123,46 euro; e) PN=23800,12 euro.

TESTUL NR. 15 1. Indicatorul „gradul de cuprindere în asigurare” se determină

ca raport între: a) suma asigurată şi valoarea reală a bunului; b) numărul bunurilor asigurate şi numărul bunurilor care pot

face obiectul asigurării; c) mărimea primei încasate şi nivelul pagubei produse bunului

asigurat; d) totalul cheltuielilor efectuate de asigurător şi totalul primelor

de asigurare, precum şi a altor venituri încasate de asigurător; e) despăgubirea acordată şi mărimea pagubei produse. Indicaţi răspunsul corect. 2. Proprietarul unui autovehicul încheie o asigurare obligatorie

de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicul. Deţinătorul autovehiculului produce două accidente: unul

198

în luna aprilie şi celălalt în luna septembrie, în urma cărora instanţa de judecată stabileşte plata unor despăgubiri, în sarcina asiguratului, pentru răspundere civilă în sumă de 800 RON pentru accidentul produs în luna aprilie, şi în sumă de 3600 RON pentru cel din luna septembrie. La acoperirea despăgubirilor pentru cele două accidente produse de asigurat, contribuţia asigurătorului este:

a) 2800 RON; b) 4400 RON; c) 1800 RON; d) 3600 RON; e) 800 RON.

Indicaţi răspunsul corect. 3. Unul dintre următoarele riscuri nu este acoperit prin

asigurarea facultativă de avarii a autovehiculelor: a) cheltuielile cu transportul autovehiculului la atelierul de reparaţii

cel mai apropiat de locul accidentului, care poate efectua reparaţia; b) ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule; c) căderea unor corpuri pe construcţia în care se afla autovehiculul; d) riscurile generale; e) defecte de fabricaţie ale unor piese sau alte componente. Indicaţi răspunsul corect. 4. La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie: a) o asigurare pentru fiecare tip de asigurare de persoane; b) un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nicio

restricţie; c) doar o singură asigurare, în limita maximă a valorii stabilite

de agentul de asigurare; d) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la valoarea

stabilită de agentul de asigurare; e) maximum două asigurări (una obligatorie şi una facultativă). Indicaţi răspunsul corect. 5. În rentele viagere anuale, imediate, posticipate, prima netă

unică unitară, plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată ax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) x

x

xD

Na =

b) xxx NDa ⋅=

199

c) x

x

xD

Na 1+=

d) x

x

xN

Da 1+=

e) 1

1

+

+=x

x

xD

Na

Indicaţi răspunsul corect. 6. Nava maritimă „Neptun” asigurată la o societate de asigurări din

România pentru suma de 1500000 euro, efectua un transport de mărfuri care erau asigurate la o societate de asigurări din Grecia pentru suma de 700000 euro. În timpul transportului nava a eşuat, fiind solicitat un remorcher străin pentru a efectua operaţiunile de salvare. Serviciile prestate de acesta au costat 100000 euro. În urma avariilor suferite, nava a necesitat reparaţii în sumă de 250000 euro, iar marfa a înregistrat o daună de 100000 euro. Suma totală acceptată în avarie comună este:

a) 100000 euro; b) 200000 euro; c) 250000 euro; d) 350000 euro; e) 450000 euro.

Indicaţi răspunsul corect. 7. Una dintre următoarele operaţiuni nu este generată de cedările

în reasigurare: a) încasări cu titlul de despăgubiri primite de la reasigurători, în

caz de sinistru; b) plăţi cu titlul de prime nete de asigurare cuvenite reasigurătorilor

nerezidenţi; c) plăţi cu titlu de dobânzi aferente rezervelor tehnice, constituite de

societăţile de asigurări cedente, cuvenite reasigurătorilor; d) încasări cu titlu de participări la beneficiile reasigurătorilor,

când decontul final al contractului de reasigurare indică un rezultat net favorabil pentru reasigurători;

e) plăţi de comisioane în favoarea partenerilor externi, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de aceştia cu achiziţionarea şi gestionarea riscurilor ce fac obiectul reasigurării.

Indicaţi răspunsul corect.

200

8. Conform legii, dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor imprescriptibile. Aceasta înseamnă că:

a) orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi pensie, poate oricând să solicite înscrierea la pensie;

b) o persoană poate primi o singură pensie integrală de asigurare socială;

c) dreptul la pensie nu permite ca prin intermediul acestuia să se înfăptuiască un act juridic de dispoziţie (de exemplu, donaţie).

d) dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial; e) solicitantul pensiei este îndreptăţit să primească drepturile

cuvenite cu titlul de pensie din trecut, dacă solicită acest lucru. Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun evaluat la suma de 16800 RON este asigurat de

proprietarul acestuia la două societăţi de asigurări pentru următoarele sume:

- 5400 RON la asigurătorul A; - 6200 RON la asigurătorul B; Prin producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în

valoare de 4000 RON. Să se determine despăgubirile cuvenite asiguratului în cazul aplicării principiului primului risc.

Asigurătorul A Asigurătorul B a. 7800 RON 6200 RON b. 5400 RON 8600 RON c. 4500 RON 5166 RON d. 5400 RON 6200 RON e. 6580 RON 7420 RON Indicaţi răspunsul corect. 10. Asigurarea mixtă generală pe termen de 12 ani, încheiată de

către o persoană în vârstă de 30 de ani, prevede ca în cazul supravieţuirii asiguratul să încaseze la scadenţă suma de 18000 euro, iar în caz de deces urmaşii săi să beneficieze de suma de 12000 euro. Utilizând numerele de comutaţie:

D30=20138; N30=355641; M30=3199; D42=10858; M42=2741, prima netă unică PN aferentă asigurării este:

a) PN=8915,27; b) PN=9463 85; c) PN=9978,15; d) PN=9955,34; e) PN=9716,32.

Indicaţi răspunsul corect.

201

TESTUL NR. 16 1. Privind contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare

este adevărată: a) contractul de asigurare este o simplă înţelegere între asigurat

şi asigurător cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce; b) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează

obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare şi obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;

c) contractul de asigurare este un act juridic care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare, la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite;

d) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;

e) contractul de asigurare este un element tehnic al asigurărilor facultative şi al celor în baza legii.

Indicaţi răspunsul corect. 2. Pentru a încadra un eveniment în riscul asigurat, trebuie

îndeplinite anumite condiţii, respectiv: a) evenimentul să aibă caracter întâmplător; b) riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de

asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia;

c) producerea evenimentului să fie posibilă; d) anumite riscuri nu pot face obiectul unei asigurări din motive

de ordine publică (de exemplu, asigurarea dolului); e) producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului

sau a beneficiarului asigurării. Indicaţi răspunsul incorect. 3. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă, privind

indemnizaţia de asigurare se prevede: 1. asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate

terţilor, inclusiv cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil; 2. asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice

fel şi cheltuielile legate de procesul penal;

202

3. legea prevede limite în privinţa despăgubirilor la care are dreptul terţul păgubit;

4. terţul păgubit are dreptul numai la repararea pagubelor efective şi dacă este cazul, la repararea daunelor morale;

5. obligaţia asigurătorului se limitează prin lege, numai în cazurile pagubelor la bunuri.

Care combinaţie este corectă? a) 1+4+5; b) 1+3+5; c) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+2+3. 4. În cadrul asigurărilor facultative de autovehicule nu se acordă

despăgubiri în următoarele situaţii: 1. paguba a fost produsă ca urmare a trepidaţiilor autovehiculului în

timpul mersului; 2. paguba nu a fost provocată cu intenţie de către asigurat; 3. paguba a fost provocată de explozia rezervorului de carburanţi; 4. autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil; 5. paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei

infracţiuni contra siguranţei statului. Care combinaţie este corectă? a) 2+3+4; b) 1+4+5; c) 1+2+4; d) 3+4+5; e) 2+4+5. 5. Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie

comună, trebuie să îndeplinească condiţiile: 1. să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a

încărcăturii acesteia precum şi a navlului; 2. să fie rezultatul unor factori independenţi de voinţa comandan-

tului navei; 3. acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională şi nu în

condiţii normale de navigabilitate; 4. sacrificarea voluntară a unei părţi din averea aflată în pericol

nu trebuie să fie neapărat necesară; 5. să fie rezultatul unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către

comandant, iar măsura să fie raţională. Care combinaţie este corectă? a) 2+3+4; b) 1+3+5; c) 2+4+5; d) 2+3+5; e) 1+3+4. 6. Privind rezerva de prime se fac următoarele afirmaţii: 1. rezerva de prime se constituie în cazul asigurărilor de răspundere

civilă;

203

2. constituirea rezervei de prime este legată de aplicarea principiului invariabilităţii primei de asigurare;

3. rezerva de prime se constituie în legătură cu asigurările de viaţă; 4. rezerva de prime nu se constituie în cazul asigurărilor de

accidente; 5. rezerva de prime conferă asiguratului dreptul de a obţine un

împrumut cu dobândă, după ce a plătit o perioadă primele de asigurare. Care combinaţie este corectă? a) 1+2+3; b) 1+2+4; c) 2+3+4; d) 2+3+5; e) 2+4+5. 7. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante: a) reasigurarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea excedent

de daună; reasigurarea mixtă; reasigurarea cotă-parte; reasigurarea pe bază de pool;

b) reasigurarea oprire de daună; reasigurarea cotă şi excedent; reasigurarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea cotă-parte;

c) reasigurarea cotă-parte; reasigurarea oprire de daună; reasigu-rarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea mixtă;

d) reasigurarea cotă-parte; reasigurarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea mixtă, cotă şi excedent; reasigurarea pe bază de pool de reasigurare;

e) reasigurarea cotă-parte; reasigurarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea excedent de daună; reasigurarea cotă şi excedent; reasigurarea pe bază de pool de reasigurare.

Indicaţi răspunsul corect. 8. Cu privire la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat al unei ţări,

se dau următoarele date: - contribuţii la asigurările sociale de stat: 20000 u.m.; - contribuţia personalului salariat pentru bilete de odihnă şi

tratament balnear: 5000 u.m.; - lichidarea debitelor din anii anteriori: 2000 u.m.; - amenzi încasate: 1000 u.m.; - pensii: 19000 u.m.; - indemnizaţii : 5000 u.m.; - ajutoare sociale: 5000 u.m.; - unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii suportate din buget: 5000 u.m.. Să se determine soldul pozitiv sau negativ al bugetului, precizându-

se, după caz, cum poate fi acoperit deficitul sau repartizat excedentul:

204

a) + 5000 u.m.; ajutoare externe acordate ţărilor slab dezvoltate; b) – 6000 u.m.; emisiune suplimentară de monedă; c) – 5000 u.m.; bugetul de stat; d) + 6000 u.m.; fondurile de rezervă ale statului; e) – 6000 u.m.; bugetul de stat. Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 10000 euro a fost

asigurat pentru suma de 8000 euro. Asigurătorul aplică principiul primului risc. În urma producerii riscului asigurat, s-a constatat pierderea totală a bunului. Asiguratul are dreptul la o despăgubire de:

a) 2000 euro; b) 6400 euro; c) 8000 euro; d) 10000 euro; e) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii.

Indicaţi răspunsul corect. 10. În schimbul sumei de 2000 euro depuse în momentul asigurării,

o persoană în vârstă de 50 de ani, urmează să primească la sfârşitul fiecărui an, o anumită sumă, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Fiind cunoscute numerele de comutaţie: D50=7070,2; N51=90603,3; N71=11998,4, suma pe care urmează să o primească asiguratul, la sfârşitul fiecărui an, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, este de:

a) 200,15 euro; b) 179,89 euro; c) 198,08 euro; d) 167, 50 euro; e) 195,32 euro.

TESTUL NR. 17 1. Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează

pe elemente cum sunt: 1. faptul că un asigurător organizează pe principiul mutualităţii

un număr mare de asiguraţi; 2. obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului; 3. indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama

unui fond comun constituit din primele încasate; 4. obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la

producerea riscului asigurat; 5. indemnizarea asiguratului sau a unei persoane desemnate de

acesta nu este însoţită de obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului.

Care combinaţie este corectă? a) 1+3; b) 1+2; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+4.

205

2. Neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a asigurătorului despre producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul de asigurare:

a) conduce la decăderea din drepturi a asiguratului; b) acordă asigurătorului dreptul de a refuza plata indemnizaţiei,

dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei;

c) permite asigurătorului să diminueze indemnizaţia de despăgubire;

d) acordă asigurătorului în toate situaţiile, dreptul de a refuza plata indemnizaţiei;

e) conduce la rezilierea contractului de asigurare. Indicaţi răspunsul corect. 3. La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie: a) egală cu valoarea reală a bunului asigurat; b) mai mare decât valoarea reală, fără să depăşească valoarea de

înlocuire a bunului asigurat; c) mai mică sau cel mult egală cu valoarea reală a bunului asigurat; d) cel puţin egală cu valoarea reală a bunului asigurat; e) mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat. Indicaţi răspunsul corect. 4. Un bun care este în proprietatea unei persoane „X” se află

depozitat, în baza unui contract legal, într-un spaţiu aparţinând altei persoane. Depozitarul:

a) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul respectiv în limita interesului propriu;

b) nu poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul respectiv;

c) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul respectiv, doar dacă proprietarul nu a făcut acest lucru.

d) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul cu condiţia ca suma asigurată să corespundă valorii reale a bunului;

e) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul cu condiţia să aibă acordul proprietarului acestuia.

Indicaţi răspunsul corect. 5. În asigurarea de supravieţuire pe termen lung, prima netă

unică unitară notată nEx şi datorată de către asiguratul în vârstă de x ani, pentru o poliţă încheiată pe o durată de n ani este:

206

a) nEx= x

n

nx

v

xl *+

b) nEx=nx

n

x

l

vl

+

*

c) nEx=x

x

nx

l

vl *+

d) nEx=x

n

nx

l

vl *+

e) nEx=nx

nx

x

l

vl

+

+*

Indicaţi răspunsul corect. 6. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă: a) valorile patrimoniale expuse pericolului; b) anumite bunuri – autovehicule – pentru caz de pierdere, furt

sau alte evenimente; c) posibilitatea de a evita plata despăgubirilor civile datorate

terţilor, ca urmare a răspunderii civile; d) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui

plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane pentru care răspunde, potrivit legii civile;

e) un anumit atribut al persoanei fizice (viaţa, integritatea corporală, etc).

Indicaţi răspunsul corect. 7. În timpul transportului maritim, asigurarea încheiată în

Condiţia « C », acoperă riscul cauzat de: a) eşuarea, scufundarea, răsturnarea navei sau ambarcaţiunii; b) cutremurul de pământ, erupţia vulcanică sau trăsnetul; c) dauna totală a unui colet pierdut peste bord în timpul

încărcării sau descărcării pe şi de pe navă; d) luarea de valuri; e) intrarea apei din mare în cală, container sau loc de depozitare. Indicaţi răspunsul corect.

207

8. De regulă, un contract de reasigurare cuprinde: a) denumirea părţilor şi obiectul reasigurării; drepturile şi

obligaţiile reasiguratului; răspunderea asumată de reasigurător; primele de reasigurare care se cuvin reasigurătorului;

b) obiectul reasigurării; răspunderea asumată de reasigurător; răspunderea ce revine asiguratului; condiţiile în care se face reasigurarea (costul reasigurării); modul de decontare a primelor şi respectiv al daunelor; durata contractului; clauze "ad-hoc" privind raporturile dintre părţi;

c) răspunderea reţinută de reasigurat; condiţiile în care se face reasigurarea; costul reasigurării; modul de decontare a primelor şi a daunelor; răspunderea reasigurătorului;

d) mobilul reasigurării şi părţile care intervin în reasigurare, drepturile şi obligaţiile reasigurătorului şi ale reasiguratului; clauze „ad-hoc” privind raporturile reciproce (de exemplu: preavizarea pentru ieşirea din obligaţii etc);

e) denumirea părţilor; răspunderea asumată de cele două părţi; primele de reasigurare; volumul despăgubirilor care urmează a fi plătite.

Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun a cărui valoare reală este de 32400 euro se asigură de

către proprietarul acestuia la trei societăţi de asigurări pentru următoarele sume: 7800 euro la asigurătorul X; 4300 euro la asigurătorul Y; 9400 euro la asigurătorul Z. Cele trei societăţi de asigurări aplică o franşiză deductibilă de 3% la suma asigurată. Prin producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în valoare de 23000 euro. Să se determine despăgubirile ce se cuvin asiguratului, plătite de către asigurătorii X, Y şi Z în conformitate cu aplicarea principiului primului risc.

Care variantă este corectă? a) 4935,18 euro; 2720,67 euro; 5947,53 euro; b) 7437,40 euro; 4100,0 euro; 8962,60 euro; c) 4779,90 euro; 2635,07 euro; 5760,40 euro; d) 7800,00 euro; 4300,00 euro; 9400,00 euro; e) 7566,20 euro; 4171 euro; 9117,80 euro. 10. O persoană în vârstă de 35 de ani încheie o asigurare prin care

urmează să primească, începând cu vârsta de 50 de ani şi până la vârsta de 75 de ani, la începutul fiecărui an, o rentă viageră de 4000 euro. Cunoscând

208

numerele de comutaţie: D35=15608; N35=264458; D50=7070,2; N50=97673,5; D75=1030,7; N75=6481,8 prima netă unică este:

PN=22846,33 euro; b. PN=23500,74 euro; c. PN=23896,18 euro; d. PN=23370,50 euro; e. PN=24117,46 euro.

Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 18 1. În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi

asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite: a) prin înţelegere verbală dintre cele două părţi; b) prin lege; c) prin Hotărâre de Guvern; d) prin contractul de asigurare; e) prin Norme emise de către Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor. Indicaţi răspunsul corect. 2. În practica asigurărilor din cadrul Uniunii Europene, prin

expresia „statul membru în care există riscul”, se înţelege: a) statul membru, în care contractantul asigurării a semnat

contractul pe perioade mici de timp; b) statul membru în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca

obiect bunurile imobiliare şi conţinutul lor; c) statul membru în care contractantul asigurării îşi are reşedinţa

obişnuită; d) statul membru în care s-a făcut înmatricularea, în cazul

vehiculelor de orice natură; e) statul membru a cărui monedă „euro”, este moneda

contractului de asigurare. Indicaţi răspunsul fals. 3. Mărimea despăgubirii va fi diferită, dacă se aplică principiul

acoperirii proporţionale sau al primului risc, atunci când: 1. suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului,

în momentul producerii evenimentului; 2. suma asigurată este egală cu valoarea bunului, în momentul

producerii evenimentului;

209

3. paguba este totală; 4. paguba este parţială; 5. paguba este egală cu suma asigurată. Care combinaţie este corectă? a) 1+3; b) 2+4; c) 1+4; d) 2+3; e) toate răspunsurile sunt

incorecte. 4. Pentru renta viageră anuală posticipată, amânată n ani, prima

netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) x

nx

xnD

Ma +=

b) x

nx

xnD

Na 1++=

c) nx

nxx

xnD

MMa

+

+−=

d) x

nx

xnD

Na +=

e) 1

1

+

++=x

nx

xnD

Na

Indicaţi răspunsul corect. 5. Asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care

este în viaţă la expirarea contractului. Această condiţie este valabilă doar în cazul unei asigurări:

a) de viaţă legată de investiţii; b) de supravieţuire; c) de accidente; d) de deces; e) mixte de viaţă. Indicaţi răspunsul corect. 6. Asigurările de accidente vizează: a) protejarea asiguratului împotriva riscului de deces; b) acordarea unor sume de bani sub formă de rentă asiguratului

în caz de producere a unui accident în timpul exercitării profesiei sale;

210

c) constituirea treptată a unui capital de care poate dispune în cazul producerii unui accident;

d) constituirea unui capital care se acordă urmaşilor asiguratului în caz de supravieţuire a asiguratului la un termen dinainte stabilit sau în cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident;

e) protejarea economică a persoanelor fizice de consecinţele nefaste ale unor evenimente neprevăzute care le afectează viaţa, integritatea corporală sau capacitatea de muncă.

Indicaţi răspunsul corect.

7. Formula următoare: ( )

100×−P

CP serveşte la calcularea:

a) gradului de acoperire prin asigurare; b) costului relativ al activităţii de asigurare; c) ratei venitului net; d) ratei daunei; e) gradului de cuprindere în asigurare. Indicaţi răspunsul corect. 8. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel: a) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma

asigurată; b) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul

anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;

c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc nivelul priorităţii stabilite în contract;

d) răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună ce depăşeşte prioritatea;

e) răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma unei sume fixe din suma asigurată.

Indicaţi răspunsul corect. 9. Pentru un bun în valoare de 70000 euro se încheie de către

proprietarul acestuia două contracte de asigurare cu două societăţi de asigurări diferite, A şi B. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:

- 12500 euro la asigurătorul A; - 17500 euro la asigurătorul B.

211

Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o pagubă de 30000 euro. Cele două societăţi de asigurări aplică pentru acoperirea pagubei principiul primului risc. Despăgubirile cuvenite asiguratului sunt:

Asigurătorul A Asigurătorul B a) 6430 8570 b) 17500 13330 c) 10000 20000 d) 13215 14285 e) 12500 17500 Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 38 de ani, încheie o asigurare de

deces prin care urmaşii săi vor primi la decesul său suma de 40000 euro, însă cu condiţia ca decesul să survină peste cel puţin 12 ani. Cunoscând numerele de comutaţie:

D38=13374; D50=7070,2; M38=2896; M50=2416, prima netă unică este:

a. PN=6995,83 euro; b. PN=7187,56 euro; c. PN=7250,16 euro; d. PN=7089,45 euro; e. PN=7225,96 euro.

TESTUL NR. 19 1. În asigurări, caracterul consensual înseamnă: a) valabilitatea contractului începe din momentul în care părţile

şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut; b) părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi interde-

pendente; c) părţile cunosc cu exactitate ce avantaje patrimoniale vor rezulta

pentru ele din contract, încă de la încheierea acestuia; d) valabilitatea contractului de asigurare se întinde pe o perioadă

de timp, făcând posibilă eşalonarea plăţii primelor; e) obligativitatea încheierii în scris a contractului şi cuprinderea

anumitor elemente prevăzute de lege. Indicaţi răspunsul corect. 2. În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse: 1. riscul de schimb valutar;

212

2. riscul fluctuaţiei ratei dobânzii; 3. riscul creşterii costurilor de fabricaţie; 4. riscul de neplată din partea cumpărătorului; 5. riscul de netransfer al valutei către furnizor (creditor). Care variantă este corectă? a) 1+3+5; b) 2+3+5; c) 1+2+3; d) 1+3+4; e) 1+4+5. 3. Prin „indemnizaţie de asigurare” se înţelege: a) suma asigurată pe unitatea de obiect asigurat; b) prejudiciul suferit de asigurat în urma producerii cazului asigurat; c) suma de bani care o plăteşte asiguratul asigurătorului pentru

asigurarea riscului; d) dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate

suferi în caz de pierdere sau degradare a bunului asigurat; e) suma de bani pe care asigurătorul o achită asiguratului, atunci

când survine cazul asigurat. Indicaţi răspunsul corect. 4. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă: a) paguba produsă de o terţă persoană asiguratului; b) paguba produsă de asigurat unei terţe persoane; c) valoarea patrimonială a asiguratului ce a cauzat o pagubă unei

terţe persoane; d) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui

plătite de către asigurat terţei persoane păgubite; e) paguba produsă asigurătorului de către o terţă persoană. Indicaţi răspunsul corect. 5. Practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă: a) numai atunci când obiectul asigurării este nedeterminat şi

nedeterminabil, până în momentul realizării riscului; b) numai în caz de pierdere totală a bunului; c) la asigurările obligatorii de bunuri; d) la asigurările facultative de bunuri şi prezintă importanţă

îndeosebi numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat; e) la asigurările generale. Indicaţi răspunsul corect.

213

6. Asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului de asigurare. Această condiţie este valabilă în cazul asigurării:

a) de deces; b) de supravieţuire; c) de accidente; d) de răspundere civilă; e) de răspundere civilă auto. Indicaţi răspunsul corect. 7. Pentru asigurarea mixtă cu sumă dublă pe n ani, prima netă

unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată nAMDx şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) x

x

x

xn DN

MAMD +=

b) x

nxx

xnD

DMAMD ++

=

c) nx

xx

xnD

DMAMD

+

+=

d) x

nxxx

xnD

DMNAMD +++

=

e) nx

xx

xnD

NMAMD

+

+=

Indicaţi răspunsul corect. 8. În cazul reasigurărilor neproporţionale, repartizarea primelor

între reasigurat şi reasigurători se realizează utilizând metoda „costului arderii”: conform formulei:

a) Ca= 100∗P

D

b) Ca=80

100∗

D

P

214

c) Ca=100

80∗

P

D

d) Ca= 100∗D

P

e) Ca=80

100∗

P

D

unde: P= volumul total al primelor încasate de reasigurat în ultimii

cinci ani, în ramura respectivă; D= volumul daunelor înregistrate de reasigurat, în ultimii cinci

ani, în ramura respectivă. Indicaţi răspunsul corect. 9. Deţinătorul unui remorcher încheie o asigurare de răspundere

civilă, pentru pagube produse în caz de accident, cu două societăţi de asigurări, A şi B. În urma producerii unui accident se stabileşte de către instanţa de judecată ca deţinătorul remorcherului să plătească despăgubiri în valoare de 10000 euro. Contribuţia asigurătorilor pentru acoperirea despăgubirilor este de:

Asigurătorul A Asigurătorul B a) 2000 euro 8000 euro b) 10000 euro - c) 5000 euro 5000 euro d) 4000 euro 6000 euro e) 3000 euro 7000 euro Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 45 de ani încheie o asigurare de

deces pe o durată de 5 ani prin care urmaşii săi să primească în cazul decesului său suma de 16000 euro. Cunoscând numerele de comutaţie: D45=9274,3; M45=2631; D50=7070,2; M50=2416, prima netă unică PN plătită de asigurat este:

a. PN=389,11 euro; b. PN=365,26euro; c. PN=375,92 euro; d. PN=380,42 euro; e. PN=370,91 euro.

Indicaţi răspunsul corect.

215

TESTUL NR. 20 1. Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt: a) existenţa riscului, organizarea unui număr mare de asiguraţi după

principiul mutualităţii şi fondul comun constituit din primele încasate; b) existenţa riscului, comunitatea de risc şi principiul echivalenţei în

utilizarea fondului de asigurare; c) existenţa riscului, comunitatea de risc şi principiul mutualităţii

în utilizarea fondului de asigurare; d) existenţa riscului, comunitatea de risc şi organizarea unui

mare număr de asiguraţi după principiul mutualităţii; e) existenţa riscului, principiul echivalenţei şi organizarea

mutualităţii riscurilor, după reguli matematice riguroase. Indicaţi răspunsul corect. 2. Privind asigurările, riscul este un element obligatoriu, esenţial,

deoarece: 1. fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil; 2. producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a

contractantului asigurării; 3. producerea lui nu lasă loc hazardului; 4. este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse

bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane; 5. producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a

asiguratului. Care este combinaţia corectă? a) 1+3+4; b) 1+4+5; c) 2+3+4; d) 2+4+5; e) 3+4+5. 3. Caracterul aleatoriu al daunelor presupune: a) volumul daunelor nu se poate cunoaşte, dar se poate aproxima

prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor; b) daunele sunt acoperite la întâmplare; c) volumul daunelor se poate cunoaşte cu exactitate; d) volumul daunelor poate fi previzionat numai pe baza unor

modele bine definite; e) volumul daunelor nu poate fi cunoscut sau previzionat sub

nici o formă. Indicaţi răspunsul corect.

216

4. Pentru renta anuală imediată, posticipată, limitată la n ani, prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) nx

xx

xnD

MNa

+

−=

b) x

nx

xnD

Na +=

c) x

nxx

xnD

NNa 11 +++ −

=

d) nx

xnx

xnD

NNa

+

+ −=

e) x

nxx

xnD

NNa +−

=

Indicaţi răspunsul corect. 5. Cu privire la activitatea de reasigurare, dacă se fac următoarele

afirmaţii: 1. acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător

deoarece nu permite o selecţie a riscurilor de către reasigurat; 2. acest tip de reasigurare se aplică de obicei la asigurările în

care suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de frecvenţa şi natura riscului asigurat;

3. în acest tip de reasigurare, reasiguratul recuperează o bună parte din primele cedate sub formă de comision, despăgubiri, contribuţii la rezervele tehnice;

4. acest tip de reasigurare reduce răspunderile asumate de asigurător până la nivelul capacităţii sale financiare;

5. acest tip de asigurare se foloseşte la contractele la care răspunderea maximă a tuturor reasigurătorilor se exprimă într-un multiplu de plin;

6. acest tip de reasigurare asigură cel mai bine omogenizarea răspunderii asumate de reasigurat.

217

Care dintre afirmaţiile de mai sus corespund următoarelor tipuri de contracte de reasigurare ?

a) reasigurarea cotă parte (1+2+4) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (3+5+6);

b) reasigurarea cotă parte (1+3+4) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (2+5+6);

c) reasigurarea cotă parte (2+3+4) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (1+5+6);

d) reasigurarea cotă parte (2+5+6) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (1+3+4);

e) reasigurarea cotă parte (1+2+3) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (4+5+6).

Indicaţi răspunsul corect. 6. Nivelul echilibrului financiar şi valutar al societăţii de

asigurări se stabileşte: a) de către Consiliul de Administraţie al societăţii de asigurări; b) la sfârşitul anului, atunci când se compară indicatorii de

eficienţă ai activităţii de asigurare; c) în urma controalelor efectuate de către Comisia de

Supraveghere a Asigurărilor; d) în funcţie de volumul veniturilor ce vor putea fi realizate în anul

respectiv şi ţinându-se cont de volumul cheltuielilor cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi a cheltuielilor de constituire şi administrare a fondului de asigurare;

e) după analiza bugetului de venituri şi cheltuieli din anul precedent.

Indicaţi răspunsul corect. 7. Indicatorul „suma medie asigurată” se utilizează la: a) aprecierea rezultatelor la asigurările de bunuri; b) aprecierea rezultatelor la asigurările obligatorii; c) aprecierea rezultatelor la asigurările financiare; d) aprecierea rezultatelor la asigurările dotale; e) aprecierea eficienţei asigurărilor. Indicaţi răspunsul corect. 8. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 8000 euro a fost

asigurat pentru suma de 6000 euro. Ca urmare a producerii riscului, se

218

înregistrează pierderea parţială a bunului, în urma căreia se estimează o pagubă de 4000 euro. Asigurătorul practică sistemul acoperirii proporţionale.

Asiguratul are dreptul la o despăgubire de: a) 4000 euro; b) 3000 euro; c) 2000 euro; d) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii; e) 5000 euro. Indicaţi răspunsul corect. 9. Un bun a cărui valoare reală este de 30000 euro se asigură la o

societate de asigurări A pentru suma de 5000 euro, iar la o altă societate de asigurări B, pentru suma de 10000 euro. Se produce o pagubă de 15000 euro. Despăgubirea va fi suportată astfel:

a) 5000 euro asigurătorul A şi 5000 euro asigurătorul B; b) proporţional cu suma asigurată; c) 2500 euro primul asigurător şi 5000 euro al II lea asigurător; d) 1/3 din pagubă primul asigurător şi 2/3 al II-lea asigurător; e) 1/2 din pagubă primul asigurător iar cealaltă jumătate din

pagubă al doilea asigurător. Indicaţi răspunsul corect. 10. O persoană în vârstă de 28 de ani contractează o asigurare în

valoare de 30000 euro pe care să o încaseze la împlinirea vârstei de 60 de ani dacă va fi în viaţă. Se dau următoarele numere de comutaţie: D28=22287; D60=3885,7; N28=399114; N60=42455,5.

Prima netă aferentă este de: a) PB=6213,09 euro; b) PB=5230,44 euro; c) PB=5816,32 euro;

d) PB=5699,41 euro; e) PB=5702,35 euro. Indicaţi răspunsul corect.

219

BIBLIOGRAFIE

1. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Sebe Emil, Mihăescu Ana Maria, Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Editura All, Bucureşti, 1992.

2. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Sută Nicolae, Sebe Emil, Transporturi şi asigurări, Editura Metropol, Bucureşti, 1994.

3. Aubert Jean – Luc, L'assurance – vie et les assurances de personnes, Presses Universitaires de France, Paris, 1982.

4. Barrel Geneviève, L'Assurance de credits à l' exportation, Nathan – Economie, Paris, 1987.

5. Bennet C., Dictionnary of insurance, Pitman Publishing, London, 1996.

6. Bercea Florian, Asigurările şi lumea afacerilor, „Tribuna Economică” nr. 37, 38 şi 43 din 1994.

7. Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E., Lexicon de protecţie

socială, asigurări şi reasigurări, Editura Karat, Bucureşti, 1997.

8. Bistriceanu Gh., Finanţe şi credit, Editura Oscar, Bucureşti, 1999.

9. Bistriceanu Gh., Lexicon de Finanţe, Bănci, Asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 2001.

10. Burlacu Veronica şi Cenuşă Gheorghe, Bazele matematice ale

asigurărilor, Editura Teora, Bucureşti, 2000.

11. Caraiani Gh., Tudor Mihaela, Asigurările maritime, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

12. Căpăţână Octavian, Contractul comercial de transport, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.

13. Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureş, 1997.

14. Ciumaş Cristina, Modernizarea şi diversificarea în lumea

asigurărilor, „Tribuna Economică”, nr. 2-21, 1996.

220

15. Ciumaş Cristina, Economia asigurărilor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2003.

16. Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi

practici internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.

17. Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Introducere în

asigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

18. Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Asigurarea şi

managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

19. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Asigurări şi reasigurări,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

20. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Marketing în asigurări,

Editura Brend, Bucureşti, 1998.

21. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Managementul socie-

tăţilor de asigurare, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

22. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Sisteme informaţionale în

asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

23. Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică şi colectiv, Despăgubiri

în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

24. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Managementul riscului în

asigurări, Editura Semne' 94, Bucureşti, 1999.

25. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Practica asigurărilor,

Editura Semne'94, Bucureşti, 1999.

26. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Tratat de asigurări,

Editura Semne'94, Bucureşti, 1999.

27. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Dicţionar de asigurări, Editura Semne ' 94, Bucureşti, 1999.

28. Deak Francisc, Contracte civile şi asigurări, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1995.

29. Deak Francisc, Tratat de drept civil (contracte speciale), Editura ACTAMI, Bucureşti, 1999.

30. Dobrin Marinică, Ionescu Luminiţa, Contabilitatea societăţilor de

asigurări, Editura Semne'94, Bucureşti, 2000.

31. Dobrin Marinică, Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.

32. Dorion Georges, Guionnet André, La securité sociale, Pressses Universitaires de France, Paris, 1989.

221

33. Galiceanu Ion, Asigurări (curs), Universitatea din Craiova, 1994.

34. Galiceanu Ion, Economia asigurărilor, Editura Universitaria, Craiova, 1996.

35. Gherasim Alexandru., Asigurările în agricultură în condiţii de risc

şi incertitudine, curs ASE, Bucureşti, 1996.

36. Lambert – Faivre Yvonne, Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1985.

37. Lougergé Henri, Economie et finance de l'assurance et de la

réassurance, Dalloz, Paris, 1981.

38. Manole Gh., Gălătescu Emanuel, Asigurările sociale de sănătate,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

39. Moldovan Tudor. Introducere actuarială în asigurări generale,

lucrare de uz intern, Bucureşti, 1999.

40. Moldoveanu Nicolae, Instrumentarea dosarelor de daună în

asigurări (strategii, metode, tehnici), Editura BREN, Bucureşti, 2004.

41. Moldoveanu Nicolae, Combaterea fraudei în asigurări, Editura BREN, Bucureşti, 2002.

44. Negoiţă Ion, Asigurări şi reasigurări în economie, vol.I, Editura POLSIB, Bucureşti, 1998.

45. Negoiţă Ion, Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura ETAPE, Sibiu, 2001.

46. Negru Titel, Economia asigurărilor, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti, 2002.

47. Negru Titel, Asigurări şi reasigurări (sinteze şi aplicaţii), Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.

48. Negruş Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura ALL, Bucureşti, 1996.

49. Petrescu Eva-Cristina, Marketing în asigurări, Editura Uranus, Bucureşti, 2005.

51. Purcaru Ion, Mircea Iulian, Lazăr Gheorghe, Asigurări de persoane şi

de bunuri – aplicaţii, cazuri, soluţii, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

52. Tănăsescu Paul, Ionescu Luminiţa, Asigurările sociale de sănătate din

România, Editura Fundaţiei România de Maine, Bucureşti, 1998.

53. Tudor Mihaela, Asigurarea mărfurilor pentru transport, „Tribuna Economică” nr. 6 din 1996.

57. Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, ed. II-a, Editura Expert, Bucureşti, 1999.

222

59. Vulpoi Ion, Asigurarea producţiei agricole în România împotriva

riscului şi incertitudinii (curs ASE), Bucureşti, 1997.

60. * * * Codul civil, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.

61. * * * H.G. nr. 1279 / 8.12.1990 privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, publicata în M.O. nr. 145 / 17.12. 1990.

62. * * * H.G. nr. 189 / 22.03.1991, privind aprobarea înfiinţării Băncii de Export – Import a României – societate pe acţiuni - (Romanian EXIMBANK ), publicată în M.O. NR. 293/ 1992, cu modificările aprobate prin H.G. nr. 293/ 1992, publicată în M.O. nr. 139 / 22.04.1992.

63. * * * H.G. nr. 844/ 20.12.1991, privind înfiinţarea Comitetului Internaţional de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, publicată în M.O. nr. 3/ 15.01.1992.

64. * * *H.G. nr.293 pentru „Aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi în contul statului”, publicată în M.O. nr. 139 din 22.06.1992.

65. * * * Legea nr. 136 / 21.12.1995, privind asigurările şi reasigurările din România, publicată în M.O. nr. 303/ 29.12.1995.

66. * * * Legea nr. 19 / 17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în M.O. nr. 140/ 1.04.2000.

67. * * * Legea nr. 32 / 31.03.2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în M.O. nr. 148/ 10.04.2000.

68. * * * Ordinul nr. 94 al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, publicat în M.O. nr. 85 din 20.02.2001.

69. * * * Ordinul nr. 340/ 4.05.2001 al Ministrului Muncii şi Solida-rităţii Sociale pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/ 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în M.O. nr. 237 din 10.05.2001.

70. * * * Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în M.O. nr. 103 din 6.02.2002.

223

71. * * *O.U. a Guvernului nr.150 din 31.10.2002, privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în M.O. nr. 838 din 20.11.2002.

72. * * *Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, publicată în M.O. nr. 442 din 24.06.2002.

73. * * *Legea nr. 172/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în M.O. nr. 473 din 26.05.2004.

74. * * *Legea nr. 403/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în M.O. nr. 976 din 25.10.2004.

75. * * *Legea nr. 440/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK-S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, publicată în M.O. nr. 985 din 26.10.2004.

76. * * *Ordinul nr. 3108 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a Normelor în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, publicat în M.O. nr. 1214 din 17.12.2004.

224

Redactor: Octavian CHEŢAN

Tehnoredactor: Cornelia PRODAN Coperta: Cornelia PRODAN

Bun de tipar: 24.05.2007; Coli tipar: 14 Format: 16/70x100

Editura Fundaţiei România de Mâine Bulevardul Timişoara nr. 58, Bucureşti, Sector 6, Tel./Fax: 021/ 444.20.91; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro