SINDROMUL X METABOLIC (SM)

DEFINIŢIE

Sindromul metabolic (sindromul X) a fost definit în 1988 de către G.Reaven, al cărui nume este şi asociat acestei boli şi este definit ca o asociere de stări, elemente patogene şi boli, cu cauze şi mecanisme comune, ce se concretizează în factori de risc cardiovasculari şi determină un risc cardiovascular considerabil.

Sindromul metabolic este recunoscut în prezent ca o entitate clinică ce generează un risc cardiovascular important prin factorii de risc cumulaţi.

Conform Clasificării Internaţionale a Bolilor, ediţia a – 9 - a, din 2002, sindromul metabolic (sau sindromul dismetabolic X) este codificat ca boală (277.7) iar patologia asociată sindromului metabolic, (boala cardiovasculară, diabetul zaharat, dislipidemia, obezitatea) este şi ea codificată.

Se descriu următoarele componente ale sindromului metabolic:o Obezitatea abdominalăo Insulinorezistenţa (IR) – hiperinsulinismo Scăderea toleranţei la glucoză sau diabet zaharat tip 2o Hipertrigliceridemieo Scăderea col – HDLo Hipertensiunea arterialăo Hiperuricemiao Scăderea activităţii fibrinolitice şi stare postrombotică prin creşterea nivelului

plasmatic al inhibitorului activatorului plasmogenului (PAI – 1, fibrinogen)o Stare proinflamatorie (creşterea Proteinei C reactive)o Creşterea concentraţiei LDL mici şi denseo Endoteliopatieo Microalbuminurieo Hiperleptinemieo Ficat gras non-alcoolic (hepatosteatoză)

FACTORI DE RISC

Factori genetici: Gena receptorilor insulinei Glicogen sintetaza Transportul de glucoză GLUT – 4 Hexokinaza II Mecanism postreceptor insulinic în muşchi scheletici

Factori externi (de mediu) nemodificabili: Istorie familială Subnutriţia în perioada fetală, greutatea mică la naştere Înaintarea în vârstă Sex

Factori de mediu modificabili: stilul de viaţă nesănătos: alimentaţie hipercalorică, hiperlipipidă,

sedentarismul, consumul de alcool, fumatul, neadaptarea la stres medicaţie pancreatopatii, infecţii cronice, patologie hormonală (ovar polichistic)

1

ETIOPATOGENIE

Se discută 3 categorii de mecanisme care stau la baza generării sindromului metabolic:

1. obezitatea şi disfuncţionalitatea ţesutului adipos2. insulinorezistenţa3. alţi factori

1. Obezitatea şi disfuncţionalitatea ţesutului adipos/distribuţia anormală a ţesutului adipos

Obezitatea abdominală este puternic corelată cu alţi factori de risc pentru sindromul metabolic: hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, hipo-HDL-colesterolemie, hiperglicemie.

Ţesutul adipos în exces eliberează o serie de substanţe care exacerbează factorii de risc: acizii graşi neesterificaţi, citokine (THF), rezistină, adiponectină, leptină, PAI-1, proteina C reactivă, etc.

Asocierea şi intercondiţionarea etipopatogenetică a insulinorezistenţei cu obezitatea abdominală, fac edin circumferinţa abdominală (talia) un marker clinic al insulinorezistenţei.

Stilul de viaţă nesănătos este recunoscut ca factor de risc important pentru obezitate cât şi pentru sindromul metabolic. Componentele stilului de viaţă nesănătos implicate sunt:

Alimentaţia dezechilibrată – hipercalorică, bogată în lipide saturate şi colesterol, cu conţinut redus de

antioxidanţi, fibre alimentare, micrountrienţi; - cosumul crescut de dulciuri rafinate este asociat pozitiv cu insulşinirezistenţa

şi sindromul metabolic, comparativ cu alimentele cu index glicemic scăzut, cerealele, făina integrală, fibrele alimenatre. Sedentarismul Alcoolul Fumatul, ce favorizează hipelipidemia postprandială, distribuţia abdominală a

ţesutului adipos şi accentuează tendinţa la tromboze Stresul (inadaptarea la stres): prin activarea axului hipotalamo-hipofizar-adrenal,

cu creşterea hormonilor tropi suprarenali şi a secreţeie de corizol dar şi prin inducerea unor tulburări de comportament alimentar, cu efect ulterior de creştere în greutate.

2. Insulinorezistenţa - este considerată de mulţi specialişti ca fiind fenomenul care stă la baza sindromului metabolic şi a altor factori metabolici de risc.- este condiţia în care cantităţi mai mari de insulină decât normal sunt necesare pentru a obţine un răspuns biologic normal, lucru ce se întâmplă ca urmare a alterării răspunsului la efectele fizioloice ale insulinei, precum şi funcţia endotelială vasculară.- acţioneză atât independent cât şi prin intermediul obezităţii, cu care este foarte strâns legată.3. Alţi factori implicaţi:

Factori independenţi (hepatici, vasculari şi imunologici) care mediază interacţiunea componentelor specifice sindromului metabolic, în condiţiile în care, fiecare componentă a acestuia se află sub influenţa factorilor genetici şi dobândiţiVârsta înaintatăStatusul proinflamator, implicat direct în producerea insulinorezistenţei şi aterogenezeiFactori endocrini implicaţi în anomalii de distribuţie a ţesutului adiposHipertensiunea arterială, componentă a sindromului metabolic, este considerată ca factor de risc metabolic, puternic asociată cu obezitatea şi insulinorezistenţa.

2

DEPISTARE, DIAGNOSTIC ŞI EVALUARE

Teoretic, următorii parametrii sunt utili în identificarea riscului pentru sindromul metabolic: nivelul Apo B, al insulinemiei bazale, al trigliceridelor, al HDL-colesterolului şi circumferinţa taliei.

În practică, depistarea sindromului metabolic porneşte de la evidenţierea obezităţii abdominale, urmată de diagnosticarea celorlalte componente (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, displipidemiile, bolile cardiovasculare, hiperuricemia) şi evaluarea globală a riscului cardiovascular.

Markerul clinic al insulinorezistenţei şi hiperinsulinismului, cu aplicabilitate practică deosebită, este talia peste 88 cm la femei şi peste 102 la bărbaţi, independent de valorile indicelui de masă corporală (IMC). Aceste valori relevă obezitatea abdominală.

Evaluarea insulinorezistenţei şi dozarea insulinemiei nu este posibilă în mod curent dar nici necesară, obligatorie însă este explorarea metabolismului glucidic.

Diagnosticarea diabetului zaharat nu exclude diagnosticul de sindrom metabolic.Există o categorie de persoane, considerate la risc crescut de a prezenta sindromul

metabolic, în cazul cărora se impune o depistare activă şi continuă. Este vorba despre: Persoanele cu boli cardiovasculare sau cerebrovasculare aterosclerotice deja

prezente Persoanele la care se depistează alţi factori de risc cardiovascular: diabet zaharat,

scăderea toleranţei la glucoză sau glicemia bazală modificată, obezitate, hipertensiune arterială, stil de viaţă negativ

Rudele celor cu patologie metabolică sau cardiovasculară diagnosticată.

Diagnosticul sindromului metabolic se bazează pe evidenţierea unor parametrii clinici şi biochimici: obezitatea abdominală, hipertrigliceridemie, valori scăzute ale HDL-colesterolului, hipertensiunea arterială şi glicemie bazală modificată sau hiperglicemie. Alături de aceşti factori de risc majori, o serie de alţi factori trebuie luaţi în considerare: valori crescute ale apolipotroteinei B, particule mici şi dense de LDL-colesterol, imunorezistenţa şi hiperinsulinemia, valori crsecute ale Proteinei C reactive şi alterarea factorilor de coagulare (inhibitorul activatorului plasminogenului – PAI 1 şi fibrinogen).

Conform ghidului ATP III (adult Tratment Panel III) elaborat în anul 2002, de National Cholesterol Program (NCEP) identificarea sindromului metabolic presupune prezenţa a cel puţin trei din următorii cinci factori de risc:

1. obezitate abdominală (talia > 102 la barbati si > 88 cm la femei)2. nivel seric al trigliceridelor ≥ 150 mg/dl3. HDL-colesterol < 40 mg/dl la bărbaţi şi < 50 mg/dl la femei4. tensiunea arterială ≥ 130-85 mm Hg5. glicemie bazală ≥ 110 mg/dl.

Criteriile ATP III pentru diagnosticul sindromului metabolic reprezintă o metodă practică de identificare a persoanelor cu risc crescut pentru boala cardiovasculară.

Conform criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru definirea sindromului metabolic sunt consideraţi următorii factori de risc:

hipertensiunea arterială, definită la valori > 160-90 mmHg dislipidemia, definită prin valori ale trigliceridelor ≥ 150 mg-dl (1,7 mmol/l) şi-

sau valori ale HDL-colesterolului < 35 mg-dl-dl (0.9 mmol/l) la bărbaţi şi < 38 mg-dl (1 mmol/l) la femei

obezitatea, definită prin indicele de masă corporală (IMC) > 30 kg/m², şi/sau distribuţie abdominală a adipozităţii, definită prin raportul talie/şold > 0.9 la barbaţi şi > 0,85 la femei

prezenţa microalbulinemiei (rata de excreţie a aluminei ≥ 20 µg/min).

3

MANAGEMENTUL CLINIC

Managementul clinic al sindromului metabolic reprezintă o adevărată provocare pentru practica medicală, datorită complexităţii sale extreme. Aceasta rezultă, pe de o parte, din asocierea multiplă şi variabilă a componentelor sindromului şi, pe de altă parte, din necesitatea implicării asistenţei medicale la toate nivelele sale, într-un mod continuu şi într-un cadru structurat. Numai prin înţelegerea acestei complexităţi se paote modela şi adapta, atât modul de abordare a persoanei cu patologie metabolică, cât şi conduita terapeutică.

OBIECTIVE

Managementul clinic al sindromului metabolic are drept obiectiv major reducerea riscului cardiovascular global. Astfel speranţa de viaţă creşte, iar calitatea vieţii este menţinută. Reducerea riscului cardiovascular global se realizează prin controlul fiecarui factor care îl determină. În acest sens se va considera fiecare componentă a sindromului şi se va stabili, în mod realist, obiectivele specifice.

În desfăşurarea managementului clinic, obiectivele terapeutice vor trebui ierarhizate şi interpretate în funcţie de impactul lor clinic şi asupra persoanei în cauză. Ierarhizarea presupune stabilirea obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung precum şi stabilirea priorităţilor care se vor judeca în funcţie de circumstanţele clinice şi de riscul cardiovascular global.

Nu trebuie pierdut din vedere că asigurarea şi menţinerea calităţii vieţii sunt obiective generale ce trebuie luate în considerare în orice moment al manangementului clinic.

Cum obezitatea, în principal cea abdominală, este promotorul sindromului metabolic, obiectivul primordial al managemnetului clinic va fi reducerea ponderală şi menţinerea noii greutăţii, alături de controlul celorlalţi factori de risc cardiovascular.

Obiectivele ponderale trebuie să fie realiste şi negociate cu perosna în cauză. Este dovedit faptul că o reducere moderată a greutăţii şi menţinerea ei sunt asociate cu beneficii importante pe plan clinic şi psihologic. Astfel o reducere ponderală moderată de aprox.5-10% din greutatea actuală, corespunde cu 30% din ţesutul adipos visceral şi este urmată de ameliorări semnificative ale factorilor de risc cardiovascular, respectiv, tensiunea arterială, profilul lipidic, glicemic, starea protrombotică. Un lucru adevărat din nou este faptul că o reducre moderată duce şi la o menţinere mai uşoară a greutăţii. De aceea un obiectiv realist pe termen lung este menţinerea pentru cel puţin 2 ani a greutăţii obţinute la primul ciclu de “scădere-menţinere”. În funcţie de cooperarea şi posibilităţile persoanei în cauză, obiectivul ponderal pe termen lung poate fi modificat, prin repetarea ciclurilor de de “scădere-menţinere”.

Obiectivele terapeutice ale managemnetului clinic în sindromul metabolic:

Obiective lipidice (mg/dl)

Obiective tensionale (mmHg)

Obiective glicemice(în DZ 2)

Stilul de viaţă

- colesterol < 190- trigliceride < 150- HDL-col > 46- LDL-col < 115 (< 100 în caz de DZ)

- tensiunea arterială 140-90 (în cazul DZ < 130-80)

- GB < 110 mg/dl (acceptabil < 135 mg-dl)- GPP < 145 mg/dl (acceptabil < 160 mg/dl)- HbA1c < 6,5 % (acceptabil < 7,5 )

Optimizarea stilului de viaţă şi menţinerea pe termen lung a modificărilor comportamnetale

GB:glicemie bazală; GPP:glicemie postprandială, HbA1c:hemoglobină glicatăA1c, DZ 2:diabet zaharat tip 2.

Atât ca obiectiv cât şi ca metodă, optimizarea stilului de viaţă este crucială în managementul clinic al sindromului metabolic.

4

STRATEGIA GENERALĂ: PRINCIPII

Managementul clinic al sindromului metabolic se bazează pe căteva principii de care trebuie să ţinem cont atunci când abordăm o persoană cu această patologie, şi anume:

Persoanele cu sindrom metabolic trebuie considerate ca având risc multiplu. Managementul clinic este adesea adresat fiecărui factor de risc cardiovascular component al sindromului, iar evaluarea se realizează în contextul integrării globale.

Obiectivele terapeutice se vor stabili în mod specific şi realist pentru ficare componentă a sindromului şi vor fi adaptate permanent în funcţie de parametrii clinici, paraclinici şi perosnali rezultaţi din evaluările periodice.

Metodele terapeutice se vor stabili individualizat, în funcţie de riscul global, particularităţile demografice, socio-economice şi psihologice ale pacienţilor.

Fiecare componentă a sindromului metabolic va fi abordată într-un program complex, ce poate fi reunit sub acronimul “TEME” (terapie, educaşie, monitorizare, evaluare).

Îngrijirea se face în echipă. Elementul central al acestei echipe este reprezentate de persoana în cauză, ale cărei acţiuni vor fi coordonate prin colaborare, de către diabetolog, nutriţionist, educator, psiholog, cardiolog, medic de familie. Persoana şi familia ei vor fi incluse în toate etapele managementului clinic, respectiv stabilirea obeictivelor terapeutice, metodologia aplicată, modalitatea de monitorizare şi evaluare.

Abordarea terapeutică vizează în primul rând obezitatea, fiind demonstrat că, prin scăderea în greutate, se poate obţine o reducere importantă a riscului diabetogen şi cardiovascular.

Prima metodă terapeutică este cea de optimizare a stilului de viaţă. În anumite situaţii se va recurge şi la medicaţie, ce va fi considerată separat pentru fiecare factor.

METODE

Pentru toate componentele sindromului vor fi aplicate concomitent elementele programului “TEME”, care cuprinde:

I. Terapia propriu-zisă: a) optimizarea stilului de viaţăb) medicaţie specificăc) terapie comportamentală

II. Educaţia terapeutică specifică, într-un program structuratIII. Monitorizarea periodicăIV. Evaluarea globală

I.a. Optimizarea stilului de viaţă.

Reprezintă metoda terapeutică de bază!Asocierea medicaţiei nu exclude elementele stilului de viaţă sănătos!Optimizarea stilului de viaţă presupune modificări comportamentale de durată,

concomitent cu modificările de mentalitate. Modificările de comportament se bazează pe cunoştinţe, motivaţie şi deprinderi.

În principiu, modificările impuse de optimizarea stilului de viaţă se eşaloneză şi se introduc treptat. Obiectivele şi metodele se stabilesc în mod realist, de comun acord cu persoana în cauză.

Intervenţia vizează în primul rând controlul greutăţii. Concomitent se urmăreşte şi înlăturarea sau ameliorarea celorlalţi factori de risc. Există evidenţe că, prin optimizarea stilului

5

de viaţă, se obţine o reducere ponderală de 7%, asociată cu importante modificări ale factorilor de risc cardiovascular.

DIETA

Pentru a obţine o cât mai mare aderenţă, recomandările de alimentaţie vor fi individualizate şi adaptate permanent, ţinându-se cont de preferinţele şi posibilităţile pacientului, în limitele menţinerii unei diete echilibrate şi în funcţie de scopul terapeutic. Va fi adaptată caloric astfel încât să pemită o scădere în greutate în funcţie de obiectivele

propuse, fără a produce dezechilibre nutritive. Cu eficienţă şi siguranţă dovedite pe termen lung este reducerea aportului caloric cu 500-1000 kcal/zi, faţă de consumul anterior. Se bazează pe reducerea conţinutului total de lipide şi de glucide simple, în favoarea

alimentelor cu conţinut de glucide complexe, fibre alimentare, lipide mononesaturate şi polinesaturate; aportul de colesterol va fi redus la sub 300mg/zi (sau 200mg/zi). Presupune şi metode de gastrotehnie care să evite adaosul de grăsimi (de ex.prin prăjire)

EXERCIŢIUL FIZIC

Reprezintă principala modalitate de consum energetic, reducând în acelaşi timp insulinirezistenţa periferică. Este recomandat alături de dietă.

Practicarea în mod constant a exerciţiului fizic Facilitează reducrea ţesutlui adipos mnţinerea musculaturii Reduce obezitatea abdominală şi ţesutul adipos visceral Reduce riscul de apariţie a diabetului zaharat tip 2 şi a bolilor cardiovasculare prin

reducerea insulinirezistenţei Reduce valorile tensionale în cazul hipertensiunii arteriale Favorizează controlul glicemic şi al dislipidemiilor (scăderea trigliceridelor şi

creşterea col-HDL) Creşte tonusul psihic contribuind la ameliorarea calităţii vieţii

TERAPIA COMPORTAMNETALĂ

Vizează totalitatea modificărilor de mentalitate, de atitudine, de aptitudini, necesare otimizării stilului de viaţă şi obţinerii aderenţei maxime. Într-o primă etapă trebuie identificaţi şi izolaţi factorii materiali, respectiv stilul de viaţă. O parte din aceşti factori vor fi subiectul terapiei comportamentale, prin care se doreşte inducerea auto-controlului, auto-observării şi a stimulurilor pentru optimazarea stilului de viaţă.

Concret, se va avea în vedere optimizarea comportamnetuui alimentar, înlăturarea factorilor disturbatori ai acestuia, selecţia alimentară, creşterea activităţii fizice, evitarea aloolului şi fumatului.

ALCOOLUL ŞI FUMATUL

În ceea ce privesşte fumatul, nu mai este nevoie să se menţioneze care este starea de dorit! Există deja evidenţe solide care să susţină acest lucru. Renunţarea la fumat este un obiectiv important al optimizării stilului de viaţă. Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie ca persoana să fie informată, motivată şi ajutată în acest sens.

Consumul excesiv de alcool trebuie evitat! Acesta este un obstacol în reducerea ponderală şi în normalizarea comportamnetului alimentar, datorită aportului caloric suplimentar (1gr alcool=7 kcal) şi a dezinhibiţiei induse ce favorizează ingestia calorică crescută. În plus, consumul de alcool accentuează dislipidemia prin creşterea trigliceridelor serice.

6

I b). Medicaţia specifică

Prescrierea mediaţiei nu înlocuieşte elementele unui stil de viaţă sănătos, ci se face concomitent. Este foarte important ca pacientul să fie bine informat despre:

1. necesitatea asocierii medicaţiei2. acţiunea şi limitele medicamentului3. posologie, durata de utilizare (de obicei cronică)4. reacţii adverse5. cost

Pacientul va fi instruit în sensul auto-observării, auto-controlului, vizate fiind efectele pozitive şi cele adverse. Principiul fundamental al farmacoterapiei sindromului metabolic este acela de a ameliora toţi factorii, fără efecte negative.

Medicaţia ce poate fi considerată specifică în combaterea insulinorezistenţei şi utilizată în diabetul zaharat tip 2, este reprezentată de metformin şi grupul glitazonelor (rosiglitazonă, pioglitazonă). Acţiunea acestora constă în:1) reducerea insulinorezistenţei la nivelul musculatorii scheletice, fără a stimula secreţia de

insulină2) reducerea producţiei excesive de glucoză de la nivelul ficatului3) ameliorarea altor factori de risc cardiovascular: displipidemia, hipertensiunea arterială,

microalbulinemia.Farmacoterapia adresată în mod specific controlului greutăţii este reprezentată în

prezent de două clase de medicamente ce întrunesc criteriile de eficienţă, siguranţă şi tolerabilitate pe termen lung (1-2 ani). Este vorba despre:

1. orlistat (Xenical), cu acţiune asupra atractului gastro-intestinal, prin reducerea absorbţiei intestinale a grăsimilor, ca inhibitor selectiv al lipazei pancreatice şi 2. silbutramina (Reductil), cu acţiune simpaticomimetică, prin blocarea sinaptării a norepinefrinei şi serotoninei, având ca efecte reducerea şi creşterea termogenezei.Medicaţia controlului lipidic constă în clasa staninelor, adresate în principal

hipercolesterolemiilor şi în clasa fibraţilor, cu acţiune preponderentă asupra trigliceridelor serice şi a HDL-colesterolului, cu posibilitatea asocierii lor.

Conform celui de al 7-lea Raport al Joint National Committee on Prevention, Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure (JNC 7), o nouă categorie de “prehipertensiune” trebuie considerată la valori de 120-139/80-89 mmHg. În cazul hipertensiunii arteriale diagnosticate ( ≥ 140/≥ 90 mmHg), terapia medicamentoasă trebuie recomandată. La pacienţii cu diabet zaharat, medicaţia hipotensoare trebuie introdusă la valori tensioanle ≥ 130/≥ 80 mmHg. Nici o clasă de hipotensoare nu s-a dovedit a fi superioară în cadrul sindromului metabolic.

Diabetul zaharat de tip 2 beneficiază de o medicaţie complexă, ce se adresează în mod specific celor două mecanisme patogene principale. Asocierea diverselor clase de medicamente creşte eficienţa terapeutică. Obezitatea şi insulinorezistenţa impun ca medicaţie specifică biguanidele (metforminul) şi tiazolidindionele. Asocierea ca mecanism patogen, a deficitului secretor insulinic solicită medicaţie insulinosecretantă (sulfonilureicele, repaglinida).

În condiţiile, temporare sau permanente, în care optimizarea stilului de viaţă şi terapia orală combinată nu realizează controlul metabolic dorit, insulinoterapia pentru control devine necesară. Sulfonilureicele, tiazolindionele şi mai ales insulina pot fi asociate cu creşteri în greutate, fapt ce trebuie luat în considerare şi explicat persoanei în cauză. Este un motiv în plus ca greutatea să reprezinte un parametru important ce trebuie monitorizat şi un obiectiv de prevenţie şi control.

Aspirina, în doze de 75-325 mg/zi, este considerată extrem de utilă în prevenţia primară şi secundară a sindromului protrombotic, respectiv a patologiei cardiovasculare. Este recomandată

7

persoanelor cu patogie cardiovasculară sau echivalenţe ale acesteia, respectiv aterosclerotică, diabet zaharat, prezenţa factorilor de risc cardiovascular.

Farmacoterapia orală în diabetul zaharat tip 2

Clasa Modul de acţiune

Eficienţa monoterapiei

asupra controlului

Efect pe lipide Efect pe greutate

Toleranţă

SULFONILUREIC

E

Stimulează secreţia de

insulină beta-celulară

↓ HbA1c:1,5-2%↓GB: 60-70mg/dl

↓moderatăLDLşiTG Creşte greutatea

+++

MEGLITINIDE Stimulează secreţia de

insulină beta-celulară;

Se adresează GPP

↓ HbA1c:1,5-2%↓GB:60-70 mg/dl

Nesemnificative Creşte greutatea

+++

METFORMIN Reduce neoglucogeneza hepatică, creşte

preluarea periferică a

insulinei

↓ HbA1c:1,8 %↓GB: 60mg/dl

↓moderatăLDLşiTG↑moderată HDL

Neutru sau scădere uşoară

++

GLITAZONE Creşte sensibilitate musculară şi

hepatică faţă de insulină

↓HbA1c:0.7-1,9%↓GB:50-60 mg/dl

↑ HDL: 16-19 %↓↓ TG: %

Neutru sau creştere uşoară

+++

INHIBITORI DE ALFA-

GLOCOZIDAZĂ

Inhibă reversibil glucozidaza

intestinală; se adresează GPP

↓HbA1c:0,5-0.7%↓GPP:50-60mg/dl

Nesemnificativă Neutru sau scădere uşoară

+

GB:glicemie bazală; GPP:glicemie postprandială, HbA1c:hemoglobină glicatăA1c, TG:trigliceride, HDL: HDL-colesterol; LDL: LDL-colesterol.

II. Educaţia terapeutică a persoanelor cu sindrom metabolic reprezintă o intervenţie clinică indispensabilă în cadrul managementului clinic. Este un proces formativ, continuu şi de lungă durată, care formează persoana cu sindromul metabolic pentru rolul pe care îl va avea în managementul clinic.Obiectivul educaţiei terapeutice este de responsabiliza “pacientul” în controlul asupra bolii, prin: 1). Informarea şi motivarea acestuia,

2). Inducerea deprinderilor de auto-control, auto-observare, realizând astfel3). Implicarea în propriu tratament.Elementul central în jurul căruia gravitează atât managementul clinic al sindromului

metabolic, cât şi educaţia terapeutică, este optimizarea stilului de viaţă, urmărindu-se scăderea în greutate, menţinerea noii greutăţi, controlul celorlalţi factori de risc.

Structurarea programului de educaţie se referă la:Educaţia iniţială, consecutivă diagnosticului, ce are dpret scop infomrarea persoanei

asupra patologiei prezente şi a implicaţiilor medicale, economice, sociale şi inducerea motivaţiei şi aderenţei la managemntul clinic. Cuprinde informaţii despre asocierea patologică, despre riscul cardiovascular pe care acesta îl determină şi despre posibilităţile de reducere a acestui risc.

Educaţia continuă, care asigură suportul teoretic şi practic al modificărilor, asigură aderenţa, reactualizarea cunoştinţelor teoretice şi practice, deprinderilor. Vizează elementele stilului de viaţă sănătos şi ăn funcţie de necesităţi, se referă la medicaţie. Conţinutul şi ritmul de desfăşurare a terapiei educaţionale se adapteză situaţiilor concrete. În cazul apariţiei diabetului zaharat, educaţia specifică acestuia va constitui un program aparte.

8

III. Monitorizarea va viza fiecare componentă a sindromului. Parametrii clinici şi biochimici vor fi monitorizaţi separat, ritmul şi frecvenţa fiind specifice fiecaruia, interpretarea lor făcându-se în contextul riscului global.

IV. Evaluarea periodică a managementului clinic este obligatorie pentru considerarea eficienţei acestuia. Ea vizează riscul global, prin interpretarea componentelor sale. În funcţie de rezultatele evaluării se va ajusta şi adapta managmentul clinic.

PROFILAXIA

Prevenirea sindromului metabolic reprezintă o acţiune complexă care vizează toate componentele sale şi se bazează pe strategiile individuale şi populaţionale.

Ca orice acţiune profilactică, prevenirea sindromului metabolic presupune intervenţia precoce asupra factorilor de risc. Cunoaşterea acestora oferă, cel puţin teoretic, posibilitatea prevenţiei. În practică, imposibilitatea intervenţiilor genetice determină orientarea atenţiei şi a eforturilor spre factorii de risc modificabili la nivel populaţional şi individual. Aceasta presupune dezvoltarea şi organizarea de programe structurate, cu adresabilitate generală, pentru întreaga populaţie şi individuală, pentru populaţia aflată la risc, adaptarea metodelor în funcţie de obiective şi, stabilirea departamentelor şi responsabilităţilor pe care acestea le au pentru implementarea în practică.

Intervenţiile de prevenţie la nivel populaţional presupun coordonarea de acţiuni din domeniul medical, socio-economic, politic. Acţiunea constă în prmovarea sănătăţii, adresată întregii populaţii. Este vizat stilul de viaţă sănătos. Scopul primar este reprezentat de prevenirea obezităţii şi a celorlalţi factori de risc cardiovascular şi consecutiv, de prevenţia bolilor cardiovasculare.

Obiectivele ce trebuie vizate prin acestea acţiuni de prevenţie la nivel populaţional sunt: informarea populaţiei asupra riscului generat de sindromul metabolic, asupra factorilor de

risc ai acestuia, asupra necesităţii intervenţiei, mai precis, promovarea conceptului de sănătate şi a acţiunilor de menţinere a acesteia

promovarea sănătăţii printr-un stil de viaţă sănătos, ce presupune alimentaţie adaptată caloric şi nutritiv, activitate fizică constantă, absenţa fumatului şi aconsumului excesiv de alcool, coabitarea cu stresul

controlul ponderal, respectiv prevenirea obezităţii, reducerea excesului ponderal, menţinerea unei greutăţi optime, asociaţă cu un grad redus de risc global şi cardiovascular.

Deşi ţinta principală a acestor acţiuni este reprezentată de populaţia generală, programele de prevenţie şi intervenţie trebuie să prevadă şi avertizarea şi informarea personalului medical, a departamentelor medicale şi funcţional care să permită implementarea în practică.

Având în vedere complexitatea factorilor de risc ai sindromului metabolic, precum şi a celor care stau la baza conceptului de sănătate şi a stilului de viaţă al societăţii şi indivizilor ce aparţin acesteia, acţiunile profilactice şi de intervenţie ar trebui să fie generate şi coordonate de la nivelul departamentelor guvernamentale cu putere de decizie politică, economică şi socială. Acţiunile ar trebui să vizeze diversele sectoare de activitate, cum sunt cele de educaţie şi învăţământ, industria alimentară, serviciile medicale şi de igienă sanitară, reţeua socială, comunitară şi de urbanism.

Dacă avem în vedere populaţia aflată la risc, programele profilactice trebuie să prevadă în primul rînd acţiuni de screening şi monitorizare a factorilor de risc, la nivelul asistenţei medicale primare. Acestea trebuie urmate, tot la acest nivel, de acţiuni educaţionale, cu certe valenţe

9

profilactice şi terapeutice, ce vizează modificări comportamentale care să reducă sau să elimine elemetele negative, nesănătoase ale stilului de viaţă.

10