Enzimele reprezinta cheia pentru o absorbtie buna a hranei, fiind eliberate odata ce incepem sa mestecam. In egala masura, toate procesele noastre fizice depind de enzime. Acestea sunt principalii catalizatori ai tuturor reactiilor chimice din organismul nostru, fara de care am inceta sa functionam sau sa existam.

Enzimele determina digestia, detoxifierea, imunitatea si toate celelalte procese metabolice si regeneratoare. Calitatea enzimelor noastre este reflectata in propriul nivel energetic si in vitalitatea noastra. Enzimele, intalnite in toate organismele vii, sunt molecule de proteine care digera hrana, descompunand-o in fragmente suficient de mici incat sa treaca in sange prin porii minusculi ai intestinelor. Ele reprezinta „clasa muncitoare“ a organismului. Pe langa actiunea de digerare a hranei, enzimele distrug toxinele, descompun grasimile si celuloza, si metabolizeaza amidonul si proteinele. Oamenii de stiinta au identificat peste 2500 de enzime diferite in corpul uman.

Enzimele digestive:

Pepsina. Este o enzimă proteolitică secretată de celulele principale ale glandelor oxintice, sub forma inactivă de pepsinogen. Activarea se face în interiorul stomacului sub acţiunea acidului clorhidric sau chiar a pepsinei însăşi printr-un proces autocatalitic. Acţionează optim la pH<3,5.

Labfermentul. Prezent doar la nou-născut, favorizează transformarea cazeinogenului în paracazeină care în prezenţa calciului se transformă în paracazeinat de calciu.

Lipaza gastrică atacă acizii graşi cu lanţ scurt; este importantă la sugari. Catepsina. Este o enzimă proteolitică cu un pH de 3-5; are rol mai ales la

sugari. Gelatinaza. Degradează gelatina de 400 ori mai intens decât pepsina. Alte enzime: anhidraza carbonică, lizozimul, ureaza gastrică.

Mucusul gastric. Este secretat de celulele epiteliale superficiale şi de celulele mucoase auxiliare de la gâtul glandelor fundice şi pilorice. Este vâscos şi alcalin şi creşte rezistenţa mucoasei faţă de acţiunea enzimelor proteolitice.

Factorul intrinsec (Castle). Este secretat de celulele parietale (oxintice) în paralel cu secreţia de HCl, fiind o mucoproteină cu rol în absorbţia vitaminei B12 (factorul extrinsec Castle).

Exista trei clasificari generale ale enzimelor:

1. Enzimele metabolice, care ne directioneaza organismul

Ele actioneaza pe post de catalizatori la cresterea oaselor, refacerea tesuturilor, reglarea metabolismului, vorbire, respiratie, reproducere, auz si contractia oricarui muschi. Aceste enzime metabolice se gasesc in mod natural in biochimia organismului nostru. Totusi, pe masura ce imbatranim, activitatea enzimelor metabolice slabeste.

2. Enzimele digestive sunt necesare pentru digestia hranei

Aceste enzime descompun proteinele, carbohidratii si grasimile din alimente. Enzimele digestive sunt, de asemenea, responsabile cu extragerea, asimilarea, metabolizarea si absorbtia substantelor nutritive, a vitaminelor si a mineralelor.

3. Enzimele alimentare ajuta procesul digestiv

Ele trebuie sa provina din mancarea pe care o consumam. Toate alimentele crude, mai precis fructele, legumele, semintele, nucile, anumite alimente superconcentrate de importanta capitala, in special germenii, sunt resursa principala pentru enzime alimentare. Carnea si pestele crude contin de asemenea enzime, dar va interzic cu desavarsire consumarea carnii si a pestelui crude, dintr-o serie de motive de ordin patogen si parazitar, carora nu le pot acorda nici timpul si nici spatiul necesar in aceasta carte. Carnea sau pestele trebuie gatite foarte bine. Deci, atunci cand vorbesc despre „alimente crude“, pentru a atinge scopul acestei carti, ma refer doar la alimente care sa nu fie de origine animala. Cu atat mai mult cu cat exista destule alimente vii non-animale ce abunda in enzime, astfel incat putem sa le ignoram pe cele de provenienta animala.

BOLILE METABOLISMULUI GLUCIDIC

Diabetul zaharat este un sindrom foarte frecvent, in prezent existand aproximativ 200 de milioane de bolnavi. Diabetul zaharat este cunoscut din antichitate, manifestarile sale fiind descrise in Papirusul Ebers – 1500 i.e.n. In 1889 este dovedita legatura dintre DZ si pancreas. In 1921 este descoperita insulina de catre savantul roman Nicolae Paulescu, iar in 1922 este pentru prima data administrata la om. In 1955 incepe era medicamentelor antidiabetice orale, iar in 1963 se reuseste sinteza insulinei.

Diabetul zaharat este o boala metabolica cu evolutie cronica, datorata fie carentei absolute sau relative de insulina eficienta, fie rezistentei la insulina, ceea ce determina in primul rand perturbarea metabolismului glucidic, urmata de perturbarea metabolismului lipidic, protidic, hidromineral si acido-bazic. Este cea mai frecventa boala metabolica, afectand circa 5% din populatia generala in tarile dezvoltate (inca peste 50% din cazuri raman nediagnosticate).

Clasificare

DZ tip 1(insulino-dependent) Majoritatea cazurilor ar avea la baza un proces inflamator autoimun cu distructia selectiva a celulelor beta Langerhans, cu prezervarea celulelor alfa secretoare de glucagon si gama secretoare de somatostatina. Acest proces ar surveni preferential la indivizi predispusi genetic. Factorii de mediu declansatori ar putea fi de origine virala (v. urlian, al rujeolei, al hepatitei epidemice, Epstain-Barr, coxsackie, citomegalovirus) sau toxica (inclusiv alimentari). DZ tip 2 (non-insulinodependent) Caracterul heredo-colateral al DZ tip 2 este demonstrabil in numeroase cazuri, agregarea familiala explicandu-se insa atat prin factori genetici, cat si prin transmiterea unui mod de viata riscant, caracterizat prin obiceiuri alimentare nocive si neglijarea activitatii fizice (sedentarism): ereditatea; obiceiuri vicioase nocive (aport hipercaloric, exces de glucide concentrate, exces de lipide); sedentarismul; stresul; factori chimici: alimentari; alcool, coloranti, conservanti,

stabilizatori; medicamentosi: hormoni (corticoizi, contraceptive), diuretice tiazidice, antidepresive triciclice; toxici industriali sau de uz gospodaresc (pesticide).

AFIRMAREA EXISTENTEI DIABETULUI : 1. decelare ocazionala a unei valori a glicemiei peste 200 mg\dl asociata cu poliurie, polidipsie si pierdere in greutate inexplicabila; 2. glicemie à jeun peste 126 mg\dl, ultimul pranz fiind luat cu peste 8h inainte; 3. glicemie peste 200 mg\dl la 2h post-ingesta a 75g de glucoza.

Oricare din aceste cai este suficienta, dar diabetul se afirma doar daca este confirmat prin inca o determinare in alta zi. Gradul de dificultate al afirmarii diagnosticului depinde de tipul diabetului si de forma clinica a acestuia.

Diagnosticul tipului de diabet

TIPUL 1 (insulino-dependent) corespunde tipului juvenil (diabetul slab) din clasificarile mai vechi. Debut: de obicei la varsta tanara, sub 30 ani (de aceea era denumit si diabet juvenil). Prevalenta: circa 0.5%. Clinic: triada – poliurie, polidipsie, polifagie. Inapetenta, asstenie, scadere in greutate, tendinta la acido-cetaza. Genetic: asociat cu grupele HLA; concordanta la gemeni 40-50%. Imunologic: prezenta de anticorpi anti-insulari circulanti in peste 50% din cazuri; predispozitie la boli autoimune asociate. Terapeutic: insulinodependenta.

TIPUL2 (insulino – independent) corespunde diabetului de maturitate (diabetul gras) din clasificarile mai vechi. Debut: de obicei la varsta adulta(dupa 40 ani). Prevalenta: circa 4,5%.Clinic: adesea hiperponderal (80% din pacienti); tendinta accentuata la complicatii angiopatice; decompenseaza rar. Genetic: nu este asociat cu grupe HLA; ar fi o mutatie genetica ce afecteaza sinteza insulinei; concordanta la gemeni 95-100%; transmitere dominant autosomala. Imunologic: Ac circulanti anti-insulari sunt rareori prezenti (sub 10%). Terapeutic: insulina este rareori (si numai temporar) necesara.

Diagnosticul complicatiilor:

A.Acute: metabolice;coma acidocetozica; coma hiperosmolara; coma hiperlactacidemica; coma hipoglicemica; infectioase:bacteriene; micotice.

B.Cronice(degenerative): retinopatia; glomeruloscleroza; arteriopatia; neuropatia; cardiopatia; parodontopatia; osteoartropatia; cataracta; neuropatiile; necrobioza lipoidica.

Tratament Obiective terapeutice: normalizarea metabolica; prevenirea hipoglicemiei si a altor complicatii iatrogene; asigurarea unui regim de viata cat mai apropiat de normal; asigurarea unei durate de viata cat mai apropiata de durata normala. Realizarea acestor obiective necesita: echilibrarea diabetului, cu normalizarea parametrilor biochimici; mentinerea acestor parametri in limite normale sau cat mai apropiate de normal; ameliorarea sau chiar vindecarea complicatiilor.

Tratamentul igieno-dietetic

Exercitiu fizic (alergare, gimnastica, mers pe jos sau cu bicicleta, inot etc.) are certe efecte benefice: amelioreaza sensibilitatea la insulina, normalizand

metabolismul intracelular al diabeticului; scade colesterolul total si trigliceridele plasmatice si creste HDL colesterolul, scazand astfel riscul vascular; scade insulinemia, ceea ce diminueaza de asemenea riscul vascular.

Dieta. Regimul alimentar constituie baza terapeutica indispensabila a tuturor formelor de DZ fiind cel mai bun mijloc de echilibrare a bolii. Scopul dietei: asigurarea unui aport rational de principii alimentare, atat cantitativ (aport energo-caloric) cat si calitativ (echilibrarea principiilor alimentare). Conditii: repartitia pe pranzuri (in functie de activitatea zilnica, evitand gaurile glucidice interprandiale –de obicei, 3 pranzuri si 2 gustari); regularitatea alimentatiei (evitand variabilitatea necesarului de insulina); tipul de alimentatie (in functie de particularitatile socio-culturale zonale).

Tratamentul medicamentos Arsenalul medicamentos cuprinde 3 categorii de medicamente: insuline; sulfamide; biguanide.