162
UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE Program de studii de masterat Psihodiagnoză Cognitivă i Consiliere Psihologică ș Bucure ti 2011 ș CONSILIERE FAMILIALĂ I DE Ș CUPLU Sinteze de curs Conf. Univ. Dr. în Psihologie Tamara Bîrsanu

97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Program de studii de masterat

Psihodiagnoză Cognitivă i Consiliere PsihologicășBucure ti 2011ș

CONSILIERE FAMILIALĂ I DEȘ

CUPLU

Sinteze de curs

Conf. Univ. Dr. în Psihologie

Tamara Bîrsanu

Page 2: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Cuprins

Scurt istoric

I. Cuplu, căsătorie, familie

Noţiuni generale

Etapele vieţii familiale

Procesele familiei

Dimensiunea afectivă a familiei

Abordarea transgeneraţională a familiei

II. Tipologiile sexuale

III. Tipologiile somato-endocrine

IV. Tipologiile psihologice i moraleș

V. Profilul psihologic al so ului ideal/so iei ideale în familie ț ț

VI. Aspecte psihologice normale ale vieţii de cuplu. Condiţiile fericirii

conjugale.

VII. Epidemiologia (clasificarea tulburărilor) în via a de cupluț

VIII. Conflictul conjugal i factorul individualșConflictul conjugal si criteriul normalitătii sau anormalităţii psihice

Conflictul conjugal i structura personalităţiiș Metode de interven

Conflictul conjugal si factorii externi

IX. ie în consilierea de cupluț

Terapia Sistemică(M. Bowen)

Terapia Strategică

Terapia Structurală

Terapia Experienţială

Page 3: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Terapia Psihanalitică

Terapia Narativă

Terapia Centrată pe soluţie

X. Teste i metode operative de psihodiagnostic în consilierea de cuplușXI. Calită ile psihologuluiț

XII. Abilitatea psihologului de a realiza o rela ie bună cuț

familia/cuplul pe care îl consiliază

XIII. Aspecte privind atitudinile părinte ti i dezvoltarea personalită iiș ș ț

copilului

Bibliografie

Page 4: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

SCURT ISTORIC

Ramura experienţială a Terapiei de Familie se dezvoltă în baza

psihologiei umaniste a anilor 1960, preluând din terapiile individuale umaniste

principiul «experienţei, aici şi acum».

Calitatea experienţei trăite este criteriul sănătăţii psihice şi obiectivul

intervenţiei terapeutice. Terapeuţii experienţiali de familie consideră ca

exprimarea sentimentelor şi senzaţiilor este calea extinderii experienţei şi

sensul împlinirii personale familiei.

Terapia experienţială de familie s-a bucurat de cea mai mare

popularitate în etapa „de tinereţe" a T.F., atunci când terapeuţii vorbeau de

schimbarea în sistem, dar împrumutau tehnici din terapiile şi de grup. Astfel, ei

au preluat semnificativ de la Gestaltterapie şi de grupurile de întâlnire. Alte

tehnici expresive cum ar fi „sculptura şi desenul familiei" au valorificat

influenţe tehnice din artterapie şi psihodramă. 1

Datorită utilizării tehnicilor expresive nu foarte mulţi terapeuţi au

putut să abordeze T.F.E., ci doar aceia care au abordat conceptele şi metodele

sistemice cum ar fi: Cari Whitaker, Peggy Papp, Virginia Satir, August Njapier,

David Keith, Leslie Greenberg, Susan Johnson, Fred şi Bunny Duhl. Aceştia şi

alţii aii introdus o serie de tehnici experienţiale de familie pe care orice terapeut

le poate valorifica.

Liderii acestei orientări rămân C.Whitaker şi V. Satir Primul este

decanul T.F.E., el încurajând membrii familiei să fie ei înşişi. El a învăţat din

experienţa sa clinică să asculte şi să înţeleagă gândurile bizare ale acestor

pacienţi, identificând şi „gândurile umane" pe care normalii nu le dezvăluie.

Cari Whitaker a format Clinica Psihiatrică Atlanta (1953), în cadrul căreia a

organizat un grup creativ şi productiv, împreună cu T. Malone, J. Warkentin şi

R. Felder.

Page 5: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Psihoterapia experienţială s-a născut din această grupare (1955-1965).

Ulterior această grupare se lărgeşte cu alţi colaboratori: August Napier, D.

Keith din Atlanta şi New York (Syracuse).

II. Scopurile acestei terapii este eliberarea de simptome, adaptarea

socială şi munca sunt considerate importante, dar secundare în raport cu

creşterea integrităţii personale (congruenţa între experienţa interioară şi

comportamentul exterior), o mai mare libertate de opţiune, mai puţină

dependenţă şi o mai mare extindere a experienţei.

Obiectivul terapiei este ca membrii familiei (fiecare în parte) să

devină sensibili la nevoile şi sentimentele lor şi să le împărtăşească în cadrul

familiei. în acest mod, unitatea familială se poate baza pe o interacţiune vie şi

autentică, mai degrabă decât pe represiune şi autonegaţie.

Există două orientări metodologice în terapia experienţială de

familie:

• tendinţa dominantă de concentrare şi orientare asupra indivizilor şi

experienţei lor trăite în familie (în contactele interpersonale), mai mult decât

asupra organizării familiale. Kemper în (1981) considera în acest sens că

responsabilitatea principalăî a terapeutului este „faţă de oameni, faţă de fiecare

individ în cadrul unei familii, şi doar secundar faţă de organizaţia numită

familie".

• orientarea dominantă asupra sistemului familial, mai mult decât

asupra indivizilor. „Creşterea" - ca scop terapeutic - se referă aici la „câştigul"

interacţional al sistemului familial, la evoluţia întregii familii ca organizaţie.

Această tendinţă apare în terapia lui C. Whitaker, D. Keith,şi G. Napier.

Ceea ce au în comun terapeuţii experienţiali de familie cu alţi

terapeuţi de tradiţie existenţial-umanistă este credinţa că drumul spre sănătatea

emoţională este acela al dezvăluirii şi descoperirii unor niveluri tot mai

profunde de experienţă - potenţialul de autoîmplinire zăvorât în lăuntrul tuturor.

Numai ceea ce se află înlăuntrul nostru contează.

Page 6: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Scopul terapiei de familie enunţate de V. Satir includ 3 schimbări în

sistemul familiei (1972):

1. fiecare membru al familiei să devină în stare de a relata congruent,

complet şi onest ceea ce vede şi aude, simte şi gândeşte despre el însuşi şi

ceilalţi, în prezenţa celorlalţi. Cu alte cuvinte fiecare trebuie să fie el însuşi în

prezenţa şi la adresa celorlalţi;

2. fiecărei persoane din familie trebuie să i se adreseze şi să se

raporteze la ea în termenii unicităţii sale, aşa încât deciziile să se poată lua mai

curând prin explorare şi negociere, decât în termeni de putere;

3. diferenţele între persoane trebuie să fie conştientizate în familie şi

folosite cu „creştere".

Când metodele experienţiale se aplică orientat spre familie ca sistem

şi nu spre indivizi asamblaţi întâmplător într-un grup familial, scopul creşterii

individuale fuzionează cu scopul realizării unei puternice coeziuni (unităţi)

familiale.

Practica lui C.Whitaker întruchipează într-o manieră inedită acest

scop dual. Potrivit concepţiei lui, creşterea personală necesită integrarea

familială şi viceversa. Simţul apartenenţei la familie şi libertatea individuală se

intercondiţionează, „merg mână în mâna". Astfel, adeseori este necesar să se

realizeze o mai mare apropiere între părinţi din punct de vedere emoţional,

pentru a facilita plecarea copiilor de acasă („desprinderea de cuib"), întrucât

mulţi copii nu o pot face dacă nu simt că părinţii lor pot fi fericiţi şi fară ei.

Dobândirea autonomiei personale presupune, aşadar, satisfacerea nevoii de

apartenenţă, unitate şi echilibru emoţional, familial.

Pe lângă scopul general al creşterii creativităţii familiei şi fiecărui

membru al său, terapeuţii experienţiali încearcă, de asemenea, să ajute fiecare

familie să-şi rezolve propriile probleme particulare, „lucrând" asupra acestora.

Dar această muncă este realizată cu o minimă conceptualizare sistemică ori

planificare (anticipare). De fapt, multe dintre scopuri pot fi inconştiente în

Page 7: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

timpul terapiei şi pot fi conştientizate numai prîntr-o retrospectivă (Napier,

1977).

Terapia experienţială include elemente RAŢIONALE şi NON-

RAŢIONALE. Primele sunt necesare pentru a promova conştientizarea şi

înţelegerea, celelalte pentru a creşte spontaneitatea şi sinceritatea.

Experimentarea conştientă a potenţialurilor interne (aspecte, fantezii,

impulsuri) îi privează pe oameni de influenţele lor patogene şi le eliberează

forţa de viaţă.

Rezultatul acestei creşteri a conştientizării este o reintegrare a părţilor

reprimate sau deposedate ale SINELUI.

Cei mai mulţi experienţialişti accentuează latura afectivă a naturii

umane:

• creativitatea;

• spontaneitatea;

• abilitatea de a se juca.

Whitaker accentuează asupra valorii experienţei, „de dragul ei însăşi",

întreaga terapie fiind un proces de extindere a experienţei, care conduce,

în concepţia lui, către creştere. Noua experienţă trăită de familie în timpul

terapiei se consideră că rupe confluenţele subterane, distruge expectaţiile rigide

şi deblochează conştientizarea - toate acestea favorizând individuaţia (Kaplan şi

Kaplan, 1978).

Alţi autori îşi propun ca scopuri terapeutice creşterea simţului

competenţei, a stării de bine şi autoaprecierii (F. şi B. Duhl, 1981).

Cei mai mulţi terapeuţi ai familiei susţin că o sensibilitate sporită şi o

mai bună maturizare a indivizilor servesc scopul mai general al T.F. -

intensificarea funcţionalităţii familiei.

Se presupune că familiile ajung în tratament pentru că sunt incapabile

să fie deschise, şi de aceea incapabile de individuaţie (Whitaker, 1976).

Ajutând membrii familiei să-şi recapete propriul lor potenţial experimentare ,

Page 8: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

se crede că ei sunt ajutaţi să-şi recapete capacitatea de a se îngrijii unul de

celălalt.

I. CUPLU, CĂSĂTORIE, FAMILIE

Noţiuni generale

Foarte mult timp, conceptele de cuplu, căsătorie şi familie au fost

definite într-o manieră extrem de asemănătoare, caracteristicile lor fiind deseori

confundate. încercând să precizăm conţinutul lor notional, dorim sâ realizăm o

mai clară delimitare a acestor concepte şi a relaţiilor dintre ele, fără a avea

pretenţia unei tratări exhaustive. Cuplul premerge, de regulă, căsătoria, în urma

căreia ia naştere familia cuplul marital şi descendenţii săi.

Cuplul ca entitate sinergetică 'noţiunea de cuplu a apărut în limba

franceză în secolul al XÎI-lea, pentru a desemna uniunea dintre un bărbat şi o

femeie. Aceasta a coincis cu debutul căsătoriei religioase, fondate pe

consimţământul partenerilor. Termenul îşi are originea în latinescul copula

(legătură), din care provine şi noţiunea de copulaţie. Nu întâmplător,

sexualitatea ocupă un loc central în semnificaţia conceptului de cuplu. Cuplul

este definit, în general, ca o pereche sau reunire de două persoane bazată pe o

legătură constantă sau datorată unei. apropieri momentane. în ambele cazuri,

însă. uniunea trebuie să funcţioneze, chiar dacă acest lucru este adesea dificil

Cuplurile accidental formate, iară trecut şi iară viitor, iac obiectul de studiu al

psihologiei sociale. Ir contextul psihologiei cuplului şi familiei ne interesează

cuplurile care tind să se menţină în timp, în care se dezvoltă relaţii intime,

partenerii stimulându-se şi potenţându- se reciproc. Mult timp, cupiui a fost

înţeles ca fiind dependent de caracteristicile individuale stabile ale membrilor

unei diade. Abordările mai recente definesc cupiui ca o entitate supra-

individuală, sistemică şi organică, caracterizată prin cauzalitate mutuală,

interdependenţă, nonrepetiţie. Dacă în secolul trecut „cuplul" desemna exclusiv

soţul şi soţia, astăzi, accepţiunea lui s-a. diluat, s-a lărgit mult, ea incluzând şi

Page 9: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

cuplurile prernaritale, consencuale sau homosexuale. In sens restrâns, cuplul

constă în complementaritatea bărbat-temeie, exprimată în toate aspectele vieţii

lor cotidiene, în care afectivitatea şi sexualitatea apar ca fiind centrale. In sens

larg, cuplul reprezintă matricea concomitent biologică, emoţională, culturală şi

socială, care în condiţiile rupturii definitive a legăturii sexuaiitate-procreare,

rezultată din reunirea unor diferiţi parteneri (bărbatfemeie, bărbat-bărbat sau

femeie-femeie) între care există relaţii afective şi/sau sexuale şi un puternic

mterdeterrninisni mutual. în condiţiile creşterii numărului cuplurilor

homosexuale, ale recunoaşterii legale a căsătoriei între partenerii de acelaşi sex.

aîe extinderii drepturilor lor şi ale descoperirilor ştiinţifice privind sistemele de

reproducere artificială, ne putem întreba dacă într-un viitor mai mult sau mai

puţin îndepărtat accepţiunea restrânsă a noţiunii de cuplu nu va deveni,

redundantă, superfluă? Este greu de apreciat. Deocamdată, cuplul heterosexual

(deci accepţiunea restrânsă a termenului) mai constituie norma relaţiilor intime.

Accepţiunea largă include transversal atât cuplul conjugal (ce ia naştere clin

momentul consumării actului căsătoriei), cât şi cel consensual sau coabitarea

heîero- sau homosexuală. Accepţiunea restrânsă admite doar cupiui conjugal şi

„uniunea liberă" sau coabitarea heterosexuală. Analiza longitudinală a acestor

accepţiuni ne permit să distingem cuplul premarita! de cel conjugal şi cel

preconsensual de coabitarea oropriu-zisă, hetero- sau homosexuală, în primul

caz. şi doar heterosexuală, în al doilea. Am analizat cu predilecţie

particularităţile şi caracteristicile cuplului heterosexual. In ambele accepţiuni,

pot fi identificate cele cinci tipuri de cupluri, precizate de Irene Thery (1993): -

cuplul conflictuai este cel în care partenerii se află într- o dispută permanentă,

dar provocările lor vizează reanimarea pasiunii. Partenerii găsesc un echilibru

în conflict, altfel plictisindu-se. De regulă, acest cuplu nu rezistă prea mult în

timp.

Cuplul „Pygmalion" este cel al investirii inegale. Unul din parteneri se

deschide în faţa celuilalt, relevându-şi resursele, din care celălalt nu refuză să se

Page 10: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

hrănească, să~şi construiască şi să-şi dezvolte identitatea, iară a oferi prea mult

în schimb. Dar, adesea, „elevul" sau „eleva" îşi părăseşte „maestrul"; - cuplul

fuzionai, de tip Tristan şi Isolda, este cel care trăieşte în osmoză. Pentru ca

pasiunea acestor parteneri să nu se termine tragic, ei trebuie să înceteze să se

privească cu pasiune pentru a începe să-şi vorbească sau să înceteze să se

privească prin ochii celorlalţi conformişti normelor sociale - pentru a-şi impune

alegerea; - cuplai aflat în decalaj este specific partenerilor a căror dispoziţie este

întotdeauna diferită. Pasiunea lor se hrăneşte din absenţa idealizată a celuilalt.

In căsătorie, decalajul dispoziţiilor, nevoilor şi sentimentelor creează

permanente dispute; - cuplul asociativ le permite partenerilor să obţină rezultate

deosebite, imposibil de atins individual. Ei reuşesc să alterneze în mod optim

cooperarea şi autonomia, dând naştere unuia dintre cele mai stabile, mai

sinergetice şi mai satisfăcătoare concubinaj e sau mariaje. Dincolo de

modificările produse în desfăşurarea şi manifestarea relaţiilor afective din

cadrul cuplului, aceste cinci tipuri pot fi observate de-a lungul întregii istorii a

umanităţii. Aspectul sinergetic constă în acţiunea simultană a celor doi

parteneri, îndreptată spre aceiaşi obiectiv, care intensifică fiecare acţiune

individuală. Această caracteristică este construită în timp. în acest sens, Ellyn

Bader şi Peter Pearson (1988) consideră că, orice relaţie de cuplu se formează şi

evoluează traversând mai multe etape:

1. Fuziunea - presupune abolirea diferenţelor dintre cei doi parteneri

care, atunci când sunt împreună se simt ca „unul" (de exemplu, Ia restaurant

după ce unul dintre ei s-a hotărât ce să ia, celălalt tinde să spună: „Vreau ce

serveşti tu!" sau „Vreau acelaşi lucru ca şi tine!");

2. Diferenţierea - implică re-afirrnarea propriei identităţi şi testarea

solidităţii legăturii (la restaurant, reacţia iniţială se transformă în: „Cum poţi să

mănânci aşa ceva? Mie îmi dă frisoane");

Page 11: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

3. Explorarea - este etapa de testare a capacităţii de îndepărtare ele

partener (prin participarea la activităţi asociative diferite, plimbări cu proprii

amici, chiar vacanţe separate) şi a fidelităţii;

4. Re-apropierea - se realizează dacă primele trei stadii au fost bine

depăşite. Acum se defineşte motivul rămânerii împreună, se stabileşte o „hartă"

a cuplului, se stabilesc sarcinile fiecăruia, indivizii îmbogăţindu-se prin

diferenţele celuilalt;

5. Cooperarea - presupune angajarea din plin într-o construcţie

comună. Ea este şi faza în care fiecare este atent la evoluţia celuilalt, în care

partenerii se interesează de carieră şi în care cuplul şi-a dobândit echilibrul

funcţional;

6. Sinergia este stadiu cel mai înalt al evoluţiei, în care cei doi

constituie o veritabilă echipă, unică, ce realizează unitatea existenţei sale.

Cuplul poate desfăşura o bogată activitate socială şi profesională şi se poate

ocupa de creşterea şi educarea copiilor. Diminuarea cooperării şi sinergiei

erodează, treptat, legăturile dintre parteneri şi conduc, mai devreme sau mai

târziu, la ruptura afectivă şi, în final, la disoluţia cuplului. Viaţa în cuplu îi

permite omului să evite disconfortul creat de sentimentul solitudinii şi

insecurităţii şi va dăinui, probabil, atâta timp cât în specia umană va exista

sentimentul iubirii şi nevoia susţinerii psihologice pe care cei doi parteneri vor

simţi nevoia să le împărtăşească. Totuşi, familia reprezintă matricea de bază.

care asigură perpetuarea speciei şi nu cuplul. Din acest motiv el este înţeles şi

resimţit ca „instrument al unui scop care îl depăşeşte" (J. Baecheler, 1997).

Căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie. Această

particularitate este considerată a fi atât de firească încât, legiuitorul nu a

considerat necesar să o precizeze. Ea exclude categoric căsătoria între

homosexuali şi ridică unele probleme juridice în cazul transexualilor. Este

validată doar căsătoria transexuaiului care a efectuat operaţia de schimbare de

sex şi după înregistrarea acesteia la serviciul de stare civilă cu un partener de

Page 12: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sex opus celui dobândit prin operaţie (a transexuaiului bărbat, devenit femeie,

cu un partener masculin sau a transexuaiului femeie, devenit bărbat, cu o

femeie). Căsătoria este liber consimţită. În perioada interbelică, această

libertatea era îngrădită în dreptul român unor categorii profesionale (membrii

corpului diplomatic trebuiau să obţină aprobarea Ministerului Afacerilor

Externe, iar ofiţerii nu aveau dreptul să se căsătorească cu o femeie fără zestre).

Astăzi, Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare prevede că acestea nu

se pot căsători cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română

decât în baza aprobării prealabile a Ministerului Apărării Naţionale. Căsătoria

este monogamă. Fundamentul căsătoriei este sentimentul iubirii dintre soţi, iar

exclusivitatea acestui sentiment implică monogamia. Bigamia este sancţionată

penal. Căsătoria are un caracter solemn. Caracterul solemn este realizat prin

prezentarea soţilor împreună cu cei doi martori şi, eventual, a publicului

(rudelor, invitaţilor), în faţa ofiţerului de stare civilă, într-o anumită zi ş.a.m.d,

El este menit să evidenţieze importanţa actului juridic încheiat. Căsătoria are un

caracter civil. În unele legislaţii căsătoria are un caracter exclusiv civil (ca în

Franţa, Germania, Belgia. Olanda. Elveţia, România etc.), un caracter pur

religios (Grecia, ţările musulmane) sau un caracter mixt, viitorii soţi putând

opta pentru căsătoria civilă sau cea religioasă (SUA, Canada, Spania, Italia,

Finlanda. Danemarca, India, Brazilia etc.). În România, căsătoria este civilă

deoarece se încheie în faţa autorităţilor de stat, care o înregistrează şi nu se

poate desface decât în instanţele judecătoreşti. Căsătoria se încheie pe viaţă.

Deşi nu este prevăzută în mod expres în Codul familiei, această caracteristică

este evidentă, din moment ce legea stipulează faptul că ea încetează prin

moartea (sau declararea judecătorească a morţii) unuia dintre soţi, chiar dacă se

poate desface prin divorţ. Căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în

drepturi dintre bărbat şi femeie. Această trăsătură a căsătoriei este subliniată

chiar în primul articol al Codului familiei. Este vorba de egalitatea dintre soţi în

momentul actului căsătoriei şi ulterior acestuia, în relaţiile dintre soţi şi copiii

Page 13: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

lor. Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii. Finalităţile căsătoriei

sunt întemeierea unei familii, a unei comunităţi de viaţă şi a procreării.

Procreearea nu mai este singurul scop sau finalitatea unică a căsătoriei, fiind

admise şi căsătoriile între persoanele care nu pot procrea ( de exemplu, cele

foarte în vârstă).

În accepţiunea psihologică, căsătoria nu reprezintă numai momentul

solemn în care un bărbat şi o femeie îşi leagă destinele pe- viată, ci şi

construcţia complicată a relaţiei psihologice dintre cei doi soţi, alcătuită din

numeroase elemente subiective şi obiective (1. Mitrofan şi C. Ciupercă, 1998,

p. 15). Ea nu mai este înţeleasă ca un eveniment, ci ca un proces de construcţie,

desfăşurat în timp. În căsnicie, soţii negociază şi re-negociază permanent cine

sunt, din respectul unuia pentru celălalt şi pentru lumea înconjurătoare, îşi

restructurează viaţa unul în jurul celuilalt, îşi creează noi prieteni, locuri

comune, amintiri şi un viitor comun. Se redefînesc ca şi cuplu în proprii lor

ochi şi în cei ai altora. Invitaţiile sau scrisorile primite sunt adesea adresate

ambilor, iar cheltuielile sunt suportate în comun. Prietenii singuri, neangajaţi

într-o relaţie intimă, pot ezita să-i caute din momentul în care cei doi au fost

integraţi lumii celor care trăiesc în cuplu. Identitatea de cuplu pe care ei şi-o

creează este constant (re)afirmată nu doar prin cuvintele şi acţiunile celorlalţi,

ci şi prin modul în care ceilalţi gândesc relaţia lor. Această confirmare publică

continuă le ofere un loc stabil în lumea socială, având funcţia de a valida noua

lor identitate socială. Toate aceste schimbări au loc de-a lungul unor stadii

evolutive caracterizate de sarcini şi provocări specifice, de buna rezolvare a

problemelor stadiului anterior, depinzând traseul mai drept sau mai sinuos al

celui care urmează. Dacă un cuplu marital se descurcă bine în cadrul unei faze

a ciclului vieţii familiale, într-alta viitoare se poate confrunta cu dificultăţi

foarte mari. De asmenea, nu toate stadiile sunt la fel de uşor de parcurs, unele

dintre ele creând, în general, mai multe probleme şi dificultăţi. În cadrul acestei

perspective, distincţia dintre public şi privat se modifică. Ea se situează ia

Page 14: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

intersecţia unui vast domeniu public şi a unui spaţiu minuscul, mai degrabă

secret decât privat. Există anumite lucruri benefice care pot înflori numai în

intimitatea domeniului privat: iubirea şi sexualitatea, conceperea şi îngrijirea

copiilor etc. Domeniul privat poate ascunde perspectivei publice şi unele

insatisfacţii, diverse forme de neglijare domestică (a partenerului sau a

copiilor), conflictele sau violenţa domestică (G. W. Peterson, 1998). O

experienţă privată intră prin relatarea ei unor persoane din afara mediului

familial în domeniul public. De altfel, distincţia dintre viaţa publică şi cea

privată variază mult nu numai de la o familie la alta, ci şi de la un mediu

sociocultural la altul. Momentul iniţial al căsniciei, consfinţirea sa legală,

religioasă şi comunitară (sărbătorirea ei împreună cu rudele, prietenii şi

cunoştinţele mai apropiate) ţine aproape în întregime de domeniul public, dar

experienţa celor doi soţi din noaptea nunţii are însă un caracter privat. Publice

sunt şi toate evenimentele şi acţiunile pe care partenerii conjugali ie

împărtăşesc, în decursul convieţuirii lor ulterioare, cu ceilalţi membri ai

comunităţii în care trăiesc. Private sau secrete rămân doar activităţile şi

experienţele considerate prea intime pentru a fi relatate celorlalţi. Este vorba

despre secretele personale sau individuale, de cuplu şi familiale (A. Prost,

1997, p.55). Secretele personale includ visele, dorinţele, temerile, regretele,

frustrările, gândurile fugare sau persistente, care rămân neexprimate verbal. În

cuplu secretul ţine, mai ales, de apariţia ruşinii şi pudorii fireşti legate de

momentele de intimitate, de autodezvăluirile profunde sau de comportamente

de „culise". Viaţa privată familială se concentrează în anumite momente (în

timpul meselor, al activităţilor realizate de toţi membrii familiei duminica etc.)

şi în anumite locuri (bucătăria, sufrageria sau camera de zi). La întrebarea

„Cum modifică mariajul viaţa femeilor şi bărbaţilor?", răspunsurile tind să

accentueze efectele pozitive şi doar mai recent ele au devenit mai realiste,

subiecţii intervievaţi afirmând că „mariajul îmbogăţeşte şi, concomitent,

impune anumite limite vieţii celor doi soţi" (L.L. Kersten şi K.K. Kersten,

Page 15: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

1981). Sociologul David Mace (1983) propune o perspectivă mai adecvată

asupra căsătoriei, prin analiza câtorva dintre miturile cu privire la acesta (mai

jos prezentate).

Miturile căsătoriei

Câteva dintre cele mai răspândite credinţe false şi confuzii cu privire

la căsătorie sunt:

1. Căsătoria provine din rai. Faptul câ simpla atracţie dintre doi

oameni şi parcurgerea ceremonialului sacru (şi legal) ai căsătoriei le oferă

soţilor o dispensă specială - care îi scuteşte de efortul necesar, în mod normal,

în majoritatea întreprinderilor de succes - este o iluzie romantică. In realitate,

orice relaţie se menţine numai în condiţiile implicării constante şi ale

angajamentului profund faţă de partener.

2. Căsătoria este o căsnicie. Cuvintele „căsătorie" şi „căsnicie"* sunt

utilizate interşanjabil. Dar, aşa cum arătam şi mai sus. căsătoria este atât „un

eveniment", cât şi un proces de durată. Ceremonia căsătoriei este doar începutul

căsniciei, al construcţiei relaţiei psihologice dintre cei doi soţi; nu este sfârşitul

unui drum în doi. ci începutul altuia nou.

3. Cuplurile căsătorite trebuie să fie împreună „la bine şi la rău" şi să

accepte ceea ce li se întâmplă. Este ca şi cum nişte forţe impersonale ar acţiona

deasupra soţilor (destinul) şi ar decide cursul vieţii lor. În realitate, ceea ce li se

întâmplă depinde, în mare măsură, de ei înşişi şi de resursele pe care le aduc cu

ei în mariaj.

4. Partenerii trebuie să fie „compatibili" pentru ca mariajul să se

realizeze. Deşi există o parte de adevăr în această credinţă, afirmaţia iui Platon

potrivit căreia "partenerii „adevăraţi" se potrivesc ca piesele unui joc de puzzle"

este un nonsens. Orice căsătorie implică un amplu procek de acomodare

reciprocă desfăşurat, adesea, de-a lungul întregii vieţi în comun.

5. Cuplurile conjugale fericite nu se ceartă niciodată. Toate cuplurile

se confruntă cu dispute, conflicte şi probleme. Atâta timp cât partenerii îşi

Page 16: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

menţin autonomia firească, este firesc ca ei să gândească diferit şi să aibă

perspective diferite asupra unuia şi aceluiaşi eveniment. Cuplurile mai fericite

sunt acelea care dispun de abilităţi mai mari de comunicare, negociere şi

rezolvare a divergenţelor în mod amiabil, în timp ce cuplurile care evită sau

neagă conflictele tind să fie mai nefericite.

6. Cuplurile care rămân împreună sunt cele fericite. Imaginea potrivit

căreia mariajele „stabile" sunt în mod necesar fericite este nerealistă.

Numeroase cupluri care nu ajung niciodată la divorţ au mai multe motive să

divorţeze, decât unele din cele care recurg la separarea legală. Fie câ sunt

prizonierii unor mentalităţi depăşite („un copil nu poate fi crescut adecvat de un

singur părinte"), fie de dragul unor condiţii materiale sau de teama de a face

faţă unei singurătăţi totale (mai teribilă decât cea în doi?) etc., partenerii pot

alege să rămână „împreună" întreaga lor viaţă, chiar dacă au suficiente motive

să se despartă.

7. Problemele personale nu trebuie discutate cu partenerul. Acest mit

sugerează faptul că, problemele personale ar trebui păstrate pentru sine. Dar,

dacă partenerii maritali nu pot obţine susţinerea şi simpatia reciprocă în

suişurile şi coborâşurile vieţii, de la cine să ie mai obţină? O relaţie afectuoasă

şi plină de grijă pentru celălalt trebuie să includă tot ceea ce priveşte cuplul.

8. Cuplurile căsătorite nu trebuie să discute dificultăţile lor conjugale

cu alte cupluri. Această regulă este numită şi „tabu-ui intermarital". Ea privează

cuplurile de orice tip de suport sau de ajutor reciproc, pe care şi le-ar putea

oferi.

9. Soţii nu au nevoie de consiliere sau terapie decât atunci când sunt

profund afectaţi. De fapt, atunci când partenerii sunt deja prea afectaţi de relaţia

toxică în care sunt prinşi, ajutorul profesional ar putea veni prea târziu

deoarece, alienarea psihologică diminuează motivaţia cuplului de a lucra la

salvarea relaţiei.

Page 17: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

În concluzie, căsătoria este calea unor prefaceri ale personalităţii prin

experienţa conjugalităţii şi parentalităţii. Din punct de vedere psihologic,

căsătoria deplină nu este creată de un act al Stării civile sau de Biserică şi nici

prîntr-o alegere prealabilă fragilă, ci prin faptul duratei sale. Adevărata

căsătorie este legătura fecundă, care durează, care sfidează moartea, afirmă Ph.

Aries (1998, p. 152). 1.3. Familia - dimensiuni, caracteristici şi tipologii

Noţiunea modernă ele familie provine din latinescul familia. La romani,

noţiunea desemna iniţial proprietatea cuiva (pământul, casa, banii, sclavii) şi,

mai apoi, relaţiile de rudenie sau afiliere. Mult timp, până în preajma secolului

al XIX-lea, familia a fost considerată drept o asociere naturală, prepolitică,

ierarhică, indisolubilă şi privată între părţile unui cuplu heterosexual şi copiii

lor naturali (M. Minow şi M.L. Shanley, 2001). Această concepţie asupra

familiei s-a dovedit a fi profund sexistă: soţul avea autoritate asupra soţiei, era

stăpânul gospodăriei şi reprezentantul întregii sale familii în sfera publică; ea

nu a acoperit însă întrega realitate a situaţiilor şi raporturilor familiale.

Diferenţa dintre imaginea familiei în teoria politică şi legislaţie, pe de o parte,

şi experienţele de viaţă şi expectaţiile multor indivizi, pe de altă parte, a sporit

considerabil de la mijlocul secolului al XlXlea şi până astăzi. Treptat, căsătoria

a fost înţeleasă ca un contract încheiat cu consimţământul partenerilor, uniunea

putând fi desfăcută atunci când una dintre părţi nu respectă convenţiile stabilite

prin acordul comun (aşa cum am văzut în cadrul teoriei contractuale). De la

mijlocul secolului al XlX-lea, au fost acceptate tot mai mult adopţiile legale,

reflectând faptul că relaţiile de legătură dintre părinte şi copil pot fî create şi

prin voinţă şi consimţământ, nu numai prin activitatea biologică naturală. Din a

doua jumătate a secolului trecut, a fost pus sub semnul întrebării caracterul

„natural" al subordonării femeii autorităţii soţului ei, iar copiii au încetat să a

mai fi trataţi ca o proprietate parentală. Ca urmare a imixtiunii tot mai mari a

statului în domeniul privat familial, legile au restrâns puterea absolută a soţului

asupra soţiei, a părinţilor asupra copiilor (de exemplu, în domeniul muncii

Page 18: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

acestora), au lărgit libertăţile copiilor şi au impus solicitarea opiniei lor pentru

stabilirea custodiei în urma divorţului (M. Minovv şi M.L. Shanley, 2001). Din

moment ce acţiunile membrilor familiei au fost considerabil restricţionate de

deciziile politice şi legislative, familia nu a mai putut fi analizată ca o „entitate

prepolitică". Astăzi, familia este definită ca o structură dinamică, în permanent

proces de modelare şi rernodelare, constând în ansamblul relaţiilor dintre

membrii ei, uniţi prin relaţii de căsătorie, origine (filiaţie sau rudenie prin

descendenţa dintr-un autor comun) şi adopţie. Din punct de vedere juridic,

familia reprezintă o entitate formată din soţul, soţia şi copiii lor sau ai oricăruia

dintre ei, care au aceeaşi locuinţă. Dar, familia poate include şi părinţii soţilor

(cu aceiaşi domiciliu ca şi ei) sau poate fi alcătuită din persoana singură

(necăsătorită, divorţată sau văduvă) şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia. Cele

mai importante reiaţii din cadrul familiei sunt reglementate prin norme juridice.

Acestea vizează totalitatea raporturilor de familie, clasificate în următoarele

categorii (apud. G. Lupşan, 2000):

- raporturile de căsătorie, legate de încheierea, căsătoriei, condiţiile de

fond şi de formă, efectele personale şi patrimoniale ale căsătoriei, încetarea şi

desfacerea acesteia;

- raporturile de filiaţie, privind modul în care se stabileşte filiaţia fată

de părinţi, situaţia legală a copilului născut în căsătorie sau în afara ei.

Raporturile de adopţie, privesc încheierea şi încuviinţarea înfierii- persoanele

între care adopţia poate avea loc, raporturile personale şi patrimoniale care

rezultă din adopţie, desfiinţarea şi desfacerea adopţiei;

- raporturile privind ocrotirea parentală, incluzând ansamblul

drepturilor şi obligaţiilor părinţilor faţă de interesele personale şi patrimoniale

ale copiilor lor minori;

- unele raporturi asimilate de lege raporturilor familiale. Este vorba

despre relaţiile dintre foştii soţi, unele relaţii dintre un soţ şi copilul celuilalt

soţ, unele relaţii dintre fostul adoptat şi fostul părinte adoptiv etc.

Page 19: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Deşi rezultă din rudenie sau căsătorie, unele raporturi rămân în afara

reglementării dreptului familiei. Spre exemplu, drepturile succesorale ale

membrilor unei familii suni reglementate de dreptul civil. Din punct de vedere

psihosocial, familia reprezintă exemplul tipic al grupului social primar sau

restrâns. Noţiunea de grup social, centrală în psihologia socială, a fost definită

ca o pluralitate de indivizi, asociaţi prin legături de tip normativ, comunicativ,

afectiv şi funcţional. Grupul primar este caracterizat prin dimensiunile sale

reduse (de la minimum 2, la 30-40 de indivizi), prin existenţa relaţiilor

psihologice explicite, a unui sistem de interacţiuni dinamice şi a unul obiectiv

comun, prin existenţa unei reţele de roluri şi statusuri, a unui sistem de norme şi

valori recunoscute şi acceptate.

Cele două caracteristici fundamentale ale oricărui grup social sunt

existenţa unui scop comun (care constituie motorul şi catalizatorul acţiunii

grupale) şi interdependenţa care există între membrii grupului. Familia constă,

într-adevăr, într-un ansamblu de relaţii afective şi de comunicare, legături

formate prin căsătorie, origine sau adopţie, de roluri maritale, parentale şi

filiale, de interese, aspiraţii, scopuri, norme şi valori comune, recunoscute,

acceptate şi interiorizate de membrii familiei, impuse de viaţa în comun.

Membrii familiei, menţin şi perpetuează o cultură comună, derivată din cultura

societăţii date, prezentând şi unele caracteristici proprii familiei respective. De

asemenea, relaţiile lor de tip „faţă în faţă", strânsa lor interdependenţă şi scopul

comun sunt facilitate de faptul că membrii unei familii trăiesc sub acelaşi

acoperiş.

Familia prezintă, însă, şi o serie de particularităţi diferenţiatoare, care

îşi pun amprenta asupra variaţiilor individualismului şi colectivismului, ale

autonomiei şi solidarităţii.

1. Astfel, faţă de orice alt context social, familia are calitatea unică de

a influenţa cele mai multe domenii ale vieţii noastre, de 1a obiectivele noastre

educaţionale, la modul în care facem faţă conflictelor, de la filosofia religioasă

Page 20: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sau seculară pe care o alegem, la aspectele despre care putem discuta

confortabil Nici un alt cadru social nu influenţează atât de multe aspecte ale

vieţii noastre cotidiene şi nu complică ia fel de mult raportul dintre gradul în

care ne afirmăm individualitatea, şi cel privind menţinerea legăturilor cu

ceilalţi.

2. Un alt aspect distinctiv este apartenenţa involuntară. Este adevărat

faptul că membership-ul involuntar caracterizează şi alte apartenenţe grupale

ale noastre, din moment ce nu ne putem alege etnia, categoria socială sau cea

sexuală în care ne naştem. Este însă dificil, dacă nu imposibil, să abdicăm de la

mediul intim, familial. Este cu siguranţă mai uşor să schimbăm relaţiile noastre

de prietenie, slujba, proiectele profesionale, opţiunea religioasă sau chiar

apartenenţa etnică, decât să schimbăm relaţiile noastre familiale. Aceasta

înseamnă că, multe alte grupuri înregistrează schimbări mai numeroase ale

membrilor componenţi, ceea ce înseamnă - implicit - relaţii mai puţin intense

(Peterson, 1986).

3. Legăturile familiale par să aibă o mai mare durată, comparativ cu

cele din cadrul altor grupuri sociale. Expectanţa unei mai mari permanenţe este

întărită de obligaţiile interpersonale autoasumate, de sancţiunile sociale şi

aranjamentele legale care definesc parametrii relaţiilor maritale şi a celor

părinte/copil. Unul din rezultatele acestui tip de aranjament formal este

diminuarea gradului de autonomie sau individualism al unei persoane şi

complicarea conexiunilor dintre membrii familiei de aserţiunea permanenţei.

4. Familia se deosebeşte de alte grupuri sociale şi prin raportul dintre

public şi privat, prin gradul mai mare în care activitatea familială poate fi

ascunsă perspectivei publice (Gelles şi Strauss, 1979; Peterson, 1986). Juriştii

se confruntă cu mari dificultăţi în efortul lor de a preciza gradul până la care se

poate vorbi despre caracterul privat ai familiei şi despre imunitatea acesteia la

intervenţia statului. (M. Minow şi M.L. Shanley, 2001). Domeniul privat

include universul secretelor familiale. O clasificare a acestora, prezentată de

Page 21: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Vimaia Piliari (1986), include: secretele individuale, interne şi împărtăşite.

Secretul individual rămâne neformulat, neîmpărtăşit nici unuia dintre membrii

familiei. Secretele interne apar atunci cel puţin doi membrii ai grupului familial

deţin câte un secret pe care îl ascund reciproc sau persoanelor din afara

familiei. Secretele împărtăşite sunt. cele cunoscute de toţi membrii familiei,

care sunt forţaţi să-i păstreze unul faţă de altul - toţi ştiu, dar nimeni nu

vorbeşte - şi faţă de indivizii din afara mediului familial. De pildă, pasiunea

pentru băutură a unei mătuşi poate fi cunoscută de toţi membrii familiei, dar

subiectul este considerat tabu, nimeni neavând dreptul să o discute în interiorul

sau în afara familiei. Secretele de acest tip indică faptul că fiecare persoană

dispune de privatitate şi că nimeni nu are dreptul să se amestece. Astfel, familia

îşi menţine homeostazia şi poate fi privită, în continuare, ca fiind normală. În

acelaşi timp, există secrete dulci, lejere sau amuzante (pregătirea unei

aniversări, a unui cadou, a unei cereri în căsătorie, căutarea numelui copilului)

şi secrete toxice, care trimit la vulnerabilitatea personală, la complexele şi

dificultăţile individuale, de cuplu sau familiale (de exemplu, scriitorul Louis

Aragon sau actorul Jack Nichoison au aflat abia în adolescenţă că persoana

căreia i-au spus „mamă" este în realitate bunica lor, iar adevărata lor mamă este

cea pe care au considerat-o „sora" lor., fapt care i-a forţat la o reevaluare şi re-

structurare dureroasă a identităţii lor psihosociale). Lumea privată constituită îi

permite familiei să construiască o perspectivă unică asupra realităţii şi să

regleze modul în care individualismul şi solidaritatea sunt gestionate în

condiţiile unei minime intervenţii ale forţelor exterioare.

5. O altă caracteristică distinctivă a familiei este tendinţa membrilor

săi de a elabora o mentalitate specifică, o „paradigmă familială", o „concepţie

asupra lumii". Paradigma se referă îndeosebi la regulile familiale privind

relaţiile interpersonale, modul în care membrii familiei trebuie să acţioneze

aupra mediului sau să-1 interpreteze. Regulile care guvernează viaţa familială

sunt implicite, nescrise, tind să se repete şi să devină redundante. Ele dispun de

Page 22: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

autonomie şi tind să se menţină în timp. Paradigma familială include

mecanismele care controlează progresul spre autonomie, ca şi menţinerea

solidarităţii. Deşi autonomia şi solidaritatea coexistă în fiecare familie, gradul

în care ele sunt încurajate sau tolerate diferă de la o familie Ia alta (Constantine,

1986). Unele condamnă individualismul, încurajând coeziunea membrilor,

împărtăşirea aceloraşi obiective şi percepţii asupra lumii. Altele, împărtăşesc o

concepţie despre lume care încurajează autonomia în dauna scopurilor comune

şi a conformităţii la grup. Secretele şi superstiţiile familiale sunt şi ele elemente

ale mentalităţii. Multe dintre secretele familiale includ informaţii interzise sau

diferenţiat împărtăşite, privind evenimente sau incidente precum: relaţiile

extramaritale, incestul, experienţa. închisorii sau privării de libertate etc.

Superstiţiile reprezintă credinţe în suranaturaî. noroc, culori, numere sau în alte

noţiuni incongruente cu faptele sau gândirea raţională. Obiceiul de a bate în

lemn pentru a alunga răul sau credinţa în faptul că vinerea din data de 13 este

plină de ghinion membrii familiei trebuind să evite să înceapă ceva nou, sunt

doar două exemple de superstiţii deprinse, adesea, în familie. 6. Familiile diferă

de alte grupuri restrânse şi prin intensitatea sentimentelor şi emoţiilor trăite şi

exprimate în graniţele lor (Bowen, 1978). Deşi emoţiile puternice pot fi

exprimate şi la locul de muncă sau în diverse asociaţii voluntare, intensitatea,

varietatea şi continuitatea stărilor afective familiale sunt neegalate de cele din

alte tipuri de relaţii. Membrii grupului familial sunt legaţi de expresiile

puternice ale iubirii, ataşamentului, loialităţii şi sensibilităţii faţă de

sentimentele celuilalt, care se pot origina întrucâtva în unele tendinţe biologice

(Bowen, 1978; Bowlby, 1988). Faţeta întunecată a acestei caracteristici vizează

sentimentele de respingere, de frustrare, de furie, moderată sau puternică, care

conduc la violenţă. Experienţele emoţionale pozitive, din cadrul familial,

constituie un suport psihologic pentru membrii familiei, un imbold de a-şi

afirma individualitatea şi de a explora mediul social extern. Afectele pozitive

sunt cele mai puternice şi mai complicate elemente ale conexiunilor care

Page 23: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

menţin unit grupul familial. Sentimentele negative trăite în unele familii, pot

cataliza procesele de separaţie şi destrămarea legăturilor familiale. O altă

posibilitate este aceea de a utiliza sentimentele pozitive sau negative pentru

întărirea legăturilor patologice, care sunt excesiv de închise şi pentru a submina

progresul unei persoane spre autonomie.

7. În fine, trebuie subliniat faptul că unele aspecte biologice, naturale,

pot juca un anumit rol în modul de exprimare a autonomiei şi solidarităţii din

cadrul familiei. Comportamentele de ataşament dintre părinţi şi copii (RowFoy,

1988), procesele emoţionale primare care guvernează viaţa de familie (Bowen,

1978), forţele biologice care conduc persoana atât ia legături intime, cât şi ia

dezvoltarea propriei personalităţi pot constitui dovada faptului că

individualitatea persoanelor şi mediul familial au rădăcini biologice certe.

Altfel spus, sub aspectul său de construct social, familia este punctul din

ordinea simbolică a unei societăţi în care se rezolvă tensiunea dintre „ordinea

naturii" şi „cea a legii", dintre natură şi cultură, tensiune ireconciliabăă la alte

nivele sociale. Familia reuşeşte să reunească cele două registre punând în

evidenţă partea naturală a familiei, a legăturilor de rudenie, dar descoperind-o

ca umană, diferită de natura-animalitate. Naturalitatea, aşa se prezintă ea în

contextul familial, este una îmblânzită, raţionalizată, culturalizată.

Mituri despre familie si cuplu

Miturile familiale ilustrează câteva dintre regulile, superstiţiile sau

credinţele inconştiente sau slab conştientizate care prescriu şi reglementează

rolurile specifice contextului familial. Ele exprimă subiectele mai puţin

discutate, rareori analizate logic, raţional. Miturile familiei americane,

prezentate mai jos şi identificate de Vimala Pillari (1986, pp. 9-18), se regăsesc,

în mare măsură, şi în universul familial românesc.

1. Miturile cu privire la existenţa familială

Page 24: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Mitul armoniei specifice prezintă trecutul şi prezentul familiei în

termenii fericirii şi armoniei totale, implica utilizarea mecanismelor

(împărtăşite) de apărare, negare şi idealizare. Prezenţa lui poate fi indicată de

afirmaţiile de tipul: „Toţi membrii familiei noastre sunt fericiţi, „Nu există

nicio problemă în familia noastră"7 sau „Vom fi întotdeauna fericiţi". Totuşi,

această perspectivă este ireală, multe din familiile care operează cu acest mit

prezentând comportamente de evitare a conflictelor şi diverse probleme

psihosomatice. Iluzia intimităţii pline de iubire le permite membrilor acestor

familii să exludă din „istoria" lor, mai îndepărată sau mai recentă, neînţelegerile

şi ostilităţile şi să cimenteze imaginea armoniei lor. Acest mit face ca istoria

familială să fie rescrisă la fel cum au rescris istoria Rusiei sau Germaniei

autorii manualelor de istorie din perioada lui Stalin sau Hitler.

Mitul ţapului ispăşitor al familiei apare atunci când membrii unei

familii ajung la concluzia că toate problemele care apar se datorează unei

singure persoane. Dacă aceasta s-ar comporta „bine", arunci totul ar fi în

regulă. Existenţa ţapului ispăşitor permite canalizarea furiei întregii familii

asupra unei singure persoane şi „buna sa funcţionare" în afara problemelor

cauzate de aceasta. Un copil tranformat în ţap ispăşitoare poate fi interpelat

astfel: „Dacă nu ai fi existat, toată lumea ar fi fost fericită!". Credinţa în care se

originează acest mit este aceea conform căreia oamenii pot transfera vina sau

suferinţa lor unei alte fiinţe, care o va purta mai departe. Ea este prezentă în

multe din societăţile arhaice sau tradiţionale şi provine din observaţia omului

primitiv cu privire la posibilitatea de a muta o povară fizică din spatele unei

persoane în cârca alteia şi din confuzia dintre fizic şi mental, material şi

spiritual (J.G. Frazer, 1920).

Mitul catastrofic specifică faptul că orice comportament din contextul

familial trebuie să se încadreze între anumite limitele acceptabile. Dacă sunt

depăşite, unii membrii ai familiei se vor confrunta cu greutăţi sau necazuri., cu

boala sau chiar moartea. De exemplu, un bărbat de 55 de ani, care nu a reuşit

Page 25: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

să-şi păstreze slujba niciodată mai mult de şase luni, era văzut de membrii

famiei sale ca fiind neajutorat şi fragil. El îşi petrecea majoritatea timpului în

faţa televizorului, dar era înţelegător şi cald cu copii şi cu soţia lui - care juca

rolul de martir. Membrii familiei i-au acceptat neputinţa şi iresponsabilitatea de

teama că este la fel de fragil biologic ca şi tatăl său, care a murit de atac de

inimă când încerca să cureţe zăpada din faţa casei.

Mitul pseudomutualităţii - conform acestuia, familiile funcţionale nu

se ceartă/confruntă niciodată. În realitate, în famiile sănătoase climatul

emoţional permite exprimarea sentimentelor de furie, ori de câte ori este cazul.

De exemplu, o doamnă, nemulţumită de viaţa şi statului său financiar, nu era

conştientă de furia şi nemulţumirea sa. Ea nu îşi dorea să devină susţinătorul

principal ai familiei, îşi vedea soţul ca pe o povară, îşi cicălea mai tot timpul

copiii şi se plângea deseori de dureri de cap. Aceeaşi doamnă îşi descria familia

atunci când vorba cu outsider-ii ca fiind "fericită şi lipsită de conflicte.

Neînţelegerile sunt minore". în consecinţă, divergenţele apar ca intolerabile

datorită anxietăţii create de abaterea de 1a tipul relaţiilor stabilite. Apariţia

acestui mit permite menţinerea iluziei unităţii famiale.

Mitul suprageneralizării prescrie membrilor grupului familial roluri

precise, în care indivizii concreţi sunt ferecaţi. Astfel, fiecare persoană ajunge

să fie percepută. în termenii expectanţelor stricte ale rolului primit. Aceste

roluri sunt ghidate de valori pozitive sau negative. Astfel, dacă unul copil i se

atribuie rolul de „băiat rău", tot ceea ce va face acesta va fi interpretat prin

prisma acestei etichete. EI apare ca incapabil să facă vreodată ceva bun,

devenind captiv rolului atribuit şi în condiţiile generalizării „răutăţii" sale.

Mitul comuniunii sugerează că orice persoană externă famiei este un

potenţial duşman, în care nu putem avea prea multă încredere. De aceea,

membrii unei familii trebuie să rămână împreună, uniţi, indiferent de

problemele lor. Acest mit anulează stilurile sau gusturile individuale, propunînd

urmarea unui patern prescris al personalităţii (de pildă, toţi membrii familiei

Page 26: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sunt descrişi ca având simţul ritmului/supraponderali/sociabiîi/dornici să facă

excursii etc.). În aceste familii, prescripţiile sunt atât de puternice încât membrii

acestora le vor respecta întreaga viaţă. Orice este făcut pentru familia ca întreg

este important, restul comportamentelor fiind minimalizate. De exemplu, relaţia

incestuoasă a tatălui cu fiica lui poate fi privită ca un secret familial, care nu

trebuie să anuleze comuniunea familială. De altfel, incestul este exemplul clasic

al imperativului ca familia să rămână împreună, indiferent de ceea ce se

întâmplă în interiorul ei.

Mitul salvării şi mântuirii precizează persoanele din interiorul sau

exteriorul familiei care ar putea veni în ajutorul ei pentru a o salva sau mântui:

un unchi care îi lasă o moştenire bogată, un prieten de familie, un nou membru

al famiei, un terapeut etc. Odată intrată în familie, această persoană ar putea

rezolva toate problemele, cu condiţia ca toţi membrii grupului familial să

coopereze (inclusiv personajul identificat ca problematic sau „victima

delegată"). „Victima delegată" poate reuşi sau nu să coopereze, iar prin faptul

că le permite celorlaţi să o victimizeze, ea poate deprinde gustul puterii

psihologice pe care statutul aparte i-1 conferă asupra celorlaţi (I. Boszormenyi-

Nagy, G. Spark, 1973). Indiferent de perspectiva din care am aborda-o, familia

îndeplineşte un rol complex exprimat prîntr-o serie de funcţii de bază cu

caracter biologic, juridic, economic, cultural şi educativ. Cele mai importante

funcţii ale familiei nucleare actuale rămân următoarele: funcţia psihologică, (de

asigurare a suportului emoţional, al nevoilor de securitate, protecţie, incluzând

ajutorul mutual bazat pe sentimentul de egalitate, respect şi dragoste intre

parteneri, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori), funcţia identitară (implicând

asigurarea sentimentului apartenenţei şi coeziunii, construcţia identităţilor

personale, statutare şi intime ale soţilor şi copiilor, prin transmisia capitalurilor

moştenite: a numelui, resurselor, istoriilor de familie, tradiţiilor, potrivit

principiului genealogic), funcţia economică (de asigurare a veniturilor necesare

pentru satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor familiei), funcţia sexuală (de

Page 27: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

satisfacere a cerinţelor şi nevoilor afectiv-sexuale ale partenerilor cuplului

conjugal), funcţia de reproducere (de asigurare a descendenţei şi a condiţiilor

igienico-sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor membrilor familiei)

şi cea de socializare a copiilor, menită să asigure îngrijirea şi creşterea lor,

procesul instructiveducativ familial şi condiţiile adecvate educaţiei şi pregătirii

şcolare şi profesionale a copiilor. Cuplul parental trebuie să asigure copiilor,

prin intermediul unor faze evolutive complexe, individualizarea lor progresivă,

socializarea diferenţiată după sex şi buna lor integrare socială. De reuşita

acestui proces, nota C. Dubar (2003), depind deopotrivă fericirea individuală şi

echilibrul colectiv. 1.4. Schimbarea structurilor familiale Familia a cunoscut un

amplu proces de schimbare, fapt observat de cercetătorii din întreaga lume,

indiferent de formaţia lor teoretică. Imaginea ideală a familiei normale, care a

constituit un modei formativ pentru multe din persoanele de „vârsta a treia" şi a

„patra" de astăzi, este aceea a familiei nucleare în care soţul este singurul

susţinător ai familiei, soţia fiind casnică, ea ocupându-se de activitatea din

gospodărie şi de creşterea copiilor. Dacă acest model rămâne un standard, în

funcţie de care normalitatea familială este aspru judecată, mai puţin de o

familie din patru din S.U.A., spre exemplu, se mai încadrează în acest pattem.

Analizele statistice ale populaţiei planetei (G. Masnick şi M.J. Bane,

1980; D. Orthner, 1998) indica faptul că pattern-urile familiale s-au alterat

semnificativ în trei direcţii:

1. Creşterea divorţurilor;

2. Creşterea numărului de mame care lucreează

3. Rata mai scăzută a naşterilor corelată cu creşterea speranţei de

viată, deci a proporţiei populaţiei de vârsta a treia şi a patra în ansamblul

populaţiei globului. Sistemele familiale divorţate şi recăsătorite. După ai doilea

război mondial, procesul divorţului sa banalizat, devenind o realitate frecventă

a vieţii conjugale. Intre 1950 şi 1975, statisticile europene indică o triplare a

desfacerilor căsătoriei (FI. Druţă, 1998). Intre 1965 şi 1980, rata divorţurilor s-a

Page 28: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

dublat şi în S.U.A. unde, una din trei căsătorii (este vorba de prima căsătorie)

tinde să se sfârşească printr-un divorţ (D. Orthner, 1998). În acelaşi timp, una

din cinci familii cu copii este monoparentală, părintele susţinător fiind, de

regulă, mama. Astfel, patru din cinci copii născuţi în anii '70, în S.U.A,, şi-au

petrecut copilăria alături de unui dintre părinţi. Rata divorţialită ii în ţaraț

noastră s-a menţinut relativ redusă, oscilând, în ultimele două decenii, între 1,4

şi 1,6 divorţuri la mia de locuitori (I, Mitrofan şi C. Ciupercă, 1998), ceea ce ne

plasează pe unul din ultimele locuri în Europa legăturilor familiale tot mai

fragile. Vârful ei s-a situat în 1994 (1,74/1000 locuitori), după care a scăzut din

nou (1,5 în 1995 şi 1996). Din datele Recensământului populaţiei din 1992, M.

Voinea (1993) observa faptul că, din 7,288.676 gospodării existente în

România 6,5% sunt cele ocupate de familiile monoparentale. În condiţiile în

care mulţi părinţi se recăsătoresc, s-au creat un număr tot mai mare de unităţi

familiale reconstituite (în care partenerii au mai fost căsătoriţi şi ambii au copii

din căsătoriile anterioare, la care se adaugă copiii noului cuplu) şi reorganizate

(alcătuite din doi parteneri divorţaţi/văduvi fară copii sau în care cei puţin unul

din parteneri nu are copii din mariajele anterioare; sau cele alcătuite dintr-un

partener divorţat-'văduv cu sau fără copii şi altul la prima căsătorie).

În ciuda creşterii recente a ratei divorţurilor, proporţia familiilor care

evoluează spre disoluţie şi recăsătorie nu este semnificativ mai mare astăzi,

datorită speranţei de viaţă mai reduse şi văduviei mai timpurii, din perioadele

istorice anterioare. Totuşi, divorţul creează complicate sarcini tranziţionale şi

probleme privind custodia copiilor, dificil de rezolvat de către sistemele

familiale recăsătorite sau monoparentale, acestea din urmă, mai numeroase ca

oricând. Mamele care lucreează sunt tot mai numeroase în S.U.A., mai mult de

jumătate din mamele cu copii de vârstă şcolară şi mai mult de 40% din cele cu

copii mai mici au o slujbă in afara casei, o jumătate de normă sau chiar o normă

întreagă (D. Orthner, 1998). Acest pattern reflectă nu numai schimbările în

aspiraţiile personale ale femeilor, ci şi creşterea nevoilor economice. Familiile

Page 29: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

în care lucreează ambii părinţi îşi sporesc venitul în mod esenţial, pentru a

putea atinge un standard moderat de viaţă şi pentru a asigura condiţiile necesare

instrucţiei şcolare medii şi superioare a copiilor. Această situaţie necesită

schimbări ale organizării funcţionale a sistemului familial şi ai unităţii co-

parentale, situaţii de muncă mai flexibile şi servicii pentru creşterea şi educarea

copiilor. O parte din femeile care lucrează trăiesc împreună cu unul din părinţi

care o ajută în sarcinile curente şi în creşterea copiilor. Familii cu dublu venit

constituie tot mai mult norma vieţii familiale actuale în statele de tip occidental,

la care se adaugă numărul crescând al familiilor cu dublă carieră. Modificarea

unor variabile ale populaţiei. Tot mai mulţi tineri preferă să rămână singuri, să-

şi amâne căsătoria, să aibă puţini copii sau să evite creşterea copiilor, iar

speranţa de viaţă a populaţiei a crescut mult în cursul secolului al XX-lea. Un

efect cumulat ai acestor factori este scăderea ratei naşterilor şi creşterea

populaţiei în vârstă. Nupţialitatea este în scădere europeană, România plasându-

se uşor peste medie, Strâns legat de aceasta, rata fertilităţii (numărul de copiii

născuţi de o femeie) este de 1,3 la noi, în condiţiile în care în majoritatea

statelor europene această rată este cuprinsă între 1,1 şi 1,5 (2 fiind numărul care

asigură nivelul constant al populaţiei). Franţa şi Marea Brîtanie, care au 1,7, au

importante segmente de populaţie islamică. Doar Albania, Malta şi Islanda

ating o rată. a fertilităţii de 2,0. Deoarece a existat tendinţa de a conceptualiza

viaţa familială normală ca fiind centrată pe funcţiile privind creşterea şi

educarea copiilor, lipsesc astăzi modele adecvate studiului şi înţelegerii

familiilor fără descendenţi şi a celor aflate în ultimul stadiu ai ciclului vieţii

maritale. In mod evident, în societăţile pluraliste nu există un singur model

reprezentativ sau adecvat, al unei singure forme sau structuri familiale, ci forme

familiale diverse, în acord cu nevoile variabile ale stadiilor de viaţă, cu

orientările valorice diferite, cu resursele economice variabile, cu stilurile

interacţionale etnic diferite ş.a.m.d. În dezbaterile cu privire la schimbările

produse în mediul familial, s-a acordat o prea mare atenţie proprietăţilor

Page 30: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

structurale, neglijându-se procesele familiale fundamentale precum: abilitatea

de a face faţă noilor stresuri, de a comunica eficient, de a adopta noi roluri, noi

patternuri relaţionale şi sexuale, de a cere asistenţă, de a se adapta satisfăcător

modificărilor din afara mediului familial. Conturarea unui „stil de viaţă fără

descendenţi" s-a profilat treptat, odată cu sporirea familiilor fără copii, a

coabitării celibatului sau a cuplurilor homosexuale. Astfel, cuplurile fără

descendenţi (care reprezentau 20% din gospodăriile din ţara noastă. Ia

recensământul din 1992) sunt mai numeroase în mediile urbane şi printre cei cu

un nivel de instrucţie mai ridicat. Acest stil de viaţă apare, în principal, ca

urmare a reorientării căsniciei dinspre copii spre nevoile adulţilor. Nevoile de

intimitate ale acestora, unele tabieturi şi investirea profesională devin extrem de

importante, apariţia copiilor fiind amânată sau chiar exclusă. Un rol important

hotărâtor îi pot avea şi factorii economice precari, care nu permit asigurarea

premiselor necesare apariţiei copiilor, creşterii şi educaţiei lor adecvate. De

asemenea, suprainvestirea profesională a femeii a favorizat înmulţirea

formaţiunilor familiale Iară descendenţi. Acest stil de viaţă poate deveni

satisfăcătoare atunci când este rezultatul dorinţei şi voinţei ambilor parteneri.

Cuplurile consensuale, apărute ca o reacţie de revoltă împotriva

societăţii constrângătoare, valorizează calitatea relaţiei şi autenticitatea trăirii

din cadrul ei, în detrimentul duratei cu orice preţ. Susţinătorii acestei formaţiuni

consideră că statul nu trebuie să intervină pentru a reglementa o realitate atât de

intimă cum este relaţia de iubire dintre două persoane. Acesta trebuie să fie

rezultatul interacţiunii şi deciziei mutuale dintre membrii diadei intime.

Accentul cade pe satisfacerea nevoilor autentice ale partenerilor, apariţia

copiilor fiind, de regulă mult amânată. Adeseori, după apariţia copiilor, relaţia

tinde să se oficializeze pentru reglementarea drepturilor patrimoniale ale

copiilor. După 1939, coabitarea juvenilă a devenit un fenomen frecvent, ce

tinde să fie trăit şi definit ca un simplu exerciţiu în vedere căsătoriei ulterioare.

In contextul urbanizării şi modernizării, a impunerii valorilor individualismului

Page 31: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

şi a slăbirii rolului reţelelor comunitare, celibatul a apărut ca opţiune benevolă,

alternativă la căsătorie sau ca un rezultat al factorilor evoluţiei socio-

economice.

Celibatul poate să apară ca stil de viaţă satisfăcător în condiţiile

creşterii autonomiei, individualismului, a independenţei în planul vieţii sexuale,

a creşterii nevoilor autorealizării profesionale, a celor economice individuale,

dar numai la indivizii care au ales acest mod de viaţă, în mod conştient şi

deliberat. Cei la care celibatul este rezultatul unor circumstanţe, pot trăi

singurătatea ca pe o realitate indezirabilă, frustrantă şi neplăcută. Ei a contribuit

atât la scăderea natalităţii, cât şi a nupţialităţii. Cuplurile homosexuale, ce

reprezentau 2% din gospodăriile existente în ţara noastră la recensământul din

1992, sunt tolerate astăzi din punct de vedere legal. Ele militează actualmente,

pretutindeni în lume, pentru recunoaşterea oficială a cuplurilor homosexuale,

pentru sporirea drepturilor homosexualilor, inclusiv în privinţa adopţiei. Se

pune însă întrebarea: societatea noastră, care acceptă astăzi schimbarea

relaţiilor dintre sexe, va recunoaşte cuplurile homosexuale (bărbat-bărbat,

femeiefemeie) ca fiind capabile să asigure educaţia adecvată a copiilor? In

dezbaterile ştiinţifice şi ideologice contemporane părerile sunt împărţite. Un

număr mare de specialişti ai familiei insistă asupra faptului că, pentru a se

dezvolta, copilul are nevoie de repere parentale masculine şi feminine. Acestor

argumente li s-a răspuns prin precizarea faptului că familia nucleară (formată

din părinţi şi copiii lor, ce locuiesc împreună în acelaşi cămin) s-a extins de

câteva zeci de ani şi că, în decursul istoriei, într-o serie de societăţi, copiii au

fost crescuţi în mod colectiv, fără ca acest fapt să-i traumatizeze prea mult.

îmbătrânirea populaţiei planetei ridică alte semne de întrebare. Pe de o parte, în

culturile de tip occidental valorizarea autonomiei şi independentei conduce la

devalorizarea persoanelor ajunse 1a vârsta a treia şi a patra, la care încep să-şi

piardă aceste atribute. Fapt ilustrat prin numeroasele clişee şi etichete negative

cu privire la bătrâneţe şi bătrâni. Pe de o parte, realitatea psihologică trăită în

Page 32: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

cuplurile conjugale după ce copiii părăsesc cuibul familial este puţin

conceptualizată, iar pe de altă parte, nu s-au analizat sistematic efectele eruptive

- în viaţa maritală a vârstnicilor - ale menopauzei, pensionării şi instalării

sentimentului inutilităţii sociale, a bilanţului negativ ai anilor vieţii socialmente

active, a instalării sentimentului disperării datorat apropierii inevitabile a

sfârşitului vieţii, a slăbirii unor funcţii psihice şi fiziologice etc

Etapele vieţii familiale

Familia este un sistem deschis, viu. cu influenţe multe şi diverse din

partea mediului şi numeroase tipuri de interacţiuni cu acesta. Sistemul familial

niciodată nu rămâne 1a fel; el se schimbă de la un moment la altul în funcţie de

evenimentele care apar în interiorul şi exteriorul familiei. El trebuie să se

restructureze şi reorganizeze în funcţie de:

• apariţia sau dispariţia unora dintre membrii ei (naşterea copiilor a

nepoţilor, decesul, căsătoria copiilor, revenirea după un divorţ a copilului în

cuibul familiei de origine);

• creşterea şi dezvoltarea membrilor (copilul mic, adolescentul,

conşietentizarea rolului parental de către părinte, înaintarea în vârstă etc.,);

• apariţia unor evenimente aşteptate sau neaşteptate (intrarea copilului la

grădiniţă sau şcoală, divorţul, pensionarea părinţilor, obţinerea unui ioc de

muncă pentru părinte, o boală etc.);

Deci, o schimbare într-o generaţie determină schimbări şi în celelalte

generaţii. Transformările care au loc într-un susbsistem familial influenţează şi

celelalte subsisteme. Important este să reţii că schimbările prin care trece o

familie nu se fac în mod lin, ci, dimpotrivă, în salturi, uneori presupunând chiar

zguduiri, care pot fi plăcute sau dureroase, dar aproape întotdeauna stresante.

De exemplu, atunci când copilul merge la şcoală, toţi ceilalţi membrii

ai familiei îşi vor schimba programul, atitudinile şi comportamentele unul faţă

de altul. De asemenea, problemele de comunicare şi relaţionale pe care o fată

Page 33: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

adolescentă de 15 ani le are cu părinţii săi se pot datora interacţiunii mai multor

factori: adaptării ei la adolescenţă; crizei de 40 de ani a tatălui; îngrijorării

mamei sale pentru o boală proprie sau a unui părinte. Sau, după plecarea

copiilor de acasă şi restabilirea echilibrului şi a vieţii în doi a părinţilor, ei pot fi

confruntaţi cu întoarcerea copilului în urma unui divorţ şi asta va presupune o

nouă şi dificilă sarcină parentală.

În felul acesta, a apărut ideea ciclului de viaţă familială, care

presupune parcurgerea mai multor stadii sau etape.

Salvador Minuchin identifică patru stadii de dezvoltare care apar în

majoritatea familiilor:

Constituirea cuplului - diada maritală formează un sistem funcţional

prin negocierea graniţelor (interacţiunea cu socrii), rcconcifiind stilurile de

viaţă diferite şi dezvoltând reguli referitoare la conflict şi cooperare.

Familia cu copii mici - sistemul marital se reorganizează atunci când

apar copiii pentru a se adapta cerinţelor cerute de parentali tate.

Familia cu copii şcolari şi adolescenţi - familia interacţionează acum

şi cu sistemul şcolar. Pe măsură ce copiii devin adolescenţi, familia trebuie să

se adapteze la probleme ca influenţa prietenilor, pierderea parţială a controlului

parental, emanciparea copiilor, etc.

Familia cu copii mari - aceştia devin deja adulţi, astfel că relaţia

dintre părinţi şi copii trebuie modificată pentru a deveni relaţie de tip adult -

adult.

Sociologii Evelya Duval şi Reuben Hill au aplicat un cadru de

dezvoltare familiilor din anii 1940, prin stabilirea unor etape discrete ale

dezvoltării grupului familial, cu sarcini ce trebuie îndeplinite pentru fiecare

dintre ele. Acestea sunt:

• etapa cuplului fără copii;

• etapa familiei cu copii de vârstă şcolară;

Page 34: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

• etapa familiei cu copii deveniţi adulţi;

• etapa familiei omului singur (văduvia).

Terapeuţii de familie Betty Carter şi Monica McGregor (1980, 1999)

au îmbogăţit acest cadru: ei au apelat la orientarea multigeneraţională,

recunoscând patternurile culturale diverse şi având în vedere şi etape care nu

sunt neapărat specifice, cum ar fi divorţul şi recăsătoria. Este de altfel,

considerată cea mai cuprinzătoare şi demonstrată clinic etapizare, organizată pe

şase etape distincte:

1. iniţiativa tânărului adult;

2. căsătoria;

3. familiile cu copii mici;

4. familiile cu adolescenţi;

5. iniţiativele copiilor;

6. părăsirea căminului familial la bătrânete.

Evident, nu există nici o versiune standard a etapelor vieţii de familie.

Nu numai că familiile au o diversitate de tipuri, dar aceste tipuri pot avea norme

şi reguli foarte diferite pentru etape diferite. Valoarea conceptului de ciclu de

viaţă constă în a recunoaşte că familiile, adesea, dezvoltă probleme la tranziţiile

de 1a o etapă la alta datorită inabilitaţii sau temerilor membrilor şi a sistemului

familial de a face tranziţia de la o etapă la alta. De aceea, nu e recomandabil să

fie folosite pentru a se stabili şi a se judeca ce este normal sau de aşteptat în

anumite etape într-o familie.

Procesele familiei

Ui cadrul familiei au ioc numeroase procese şi fenomene familiale,

cum ar fi- nintercuoaşterea. comunicarea, cooperarea, conflictul, competiţia,

negocierea, formarea unor coaliţii, manipularea, etc.

Intercunoaşterea

Page 35: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Alături de comunicare, acest proces de intercunoaştere stă la baza

formării şi evoluţiei cuplului şi famiiei. Cei doi parteneri se întâlnesc, se plac. se

îndrăgostesc (de cele mai multe ori) şi hotărăsc să se cunoască. După ce

consideră că se cunosc suficient, dacă există şi dorinţa de a forma un cuplu

stabil, de a rămâne împreună, de regulă se căsătoresc. Dar procesul

intercunoaşterii nu s-a încheiat, ci dimpotrivă, abia acum se manifestă plenar. O

dată ce partenerii încep să locuiască împreună, să realizeze sarcinile casnice

împreună, să facă faţă influenţelor externe, ei se cunosc din ce în ce mai mult.

pe diverse faţete ale personalităţii. Astfel intercunoaşterea este un proces atât

voluntar, conştient, cât şi involuntar, automat. Partea voluntară constă în acţiuni

directe de autodezvăluire şi dezvăluire reciprocă. Partea involuntară constă în

comportamentele obişnuite şi automate pe care fiecare pertener le realizează şi

în urma cărora partenerul poate culege informaţii reprezentative despre celălalt.

Uneori, acest tip de intercunoaştere este ignorat sau minimalizat în unele cuplui,

partenerii bazându-se mai mult pe ceea ce afirmă decât pe ceea ce fac. De

exemplu, într-o familie cu un partener alcoolic sau neimplicat emoţional,

celălalt partener poate minimaliza comportamentele de abuz de alcool sau cele

lipsite de afecţiune, crezând că „într-o zi se va schimba pentru că „aşa spune".

Asta va duce ia o falsă intercunoaştere şi la un fenomen de autoiluzionare.

Autodezvăluirea şi dezvăluirea reciprocă ajută foarte mult la stabilirea

intimităţii în cuplu şi familie. Atât cei doi parteneri, cât şi părinţii şi copiii

stabilesc relaţii mai bune, mai deschise şi mai calde tocmai prin intermediul

autodezvâluirii. Tot ea facilitează stimularea dragostei erotice, dar mai ales cea

profundă, matură.

Dar nu este uşor şi nici la îndemână să te dezvălui şi să asculţi

dezvăluirea altei persoane, nici chiar a soţului sau copilului tău. Iată care sunt

câteva dintre barajele intercunoaşterii:

Teama de a nu lăsa pe celălalt să afle presupusele defectele proprii;1

Page 36: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Teama de respingere sau pierdere care ar putea urma (în mod real sau

doar fantasmaf) dacă celălalt cunoaşte ceea ce tu apreciezi ca fiind urât,

nepotrivit, defect, etc.;

Tendinţa de a judeca propria dezvăluire sau ceea ce dezvăluie

partenerul(a);

Tendinţa de a te arăta superior partenerului (ceea ce falsifică

intercunoaşterea):

Mitul conform căruia ,,partenerul trebuie să îşi dea sema cum eşti,

dacă te iubeşte suficient de mult";

Deprinderi greşite de comunicare (vezi mai jos, la blocajele

comunicării)

Evident, însă, ceea ce facilitează intercunoaşterea este

autocunoaşterea şi încrederea în sine. Ele ajută atât în primele momente ale

dezvăluirii, cât şi mai târziu, la aprofundarea intercunoaşterii. Ele ajută la

gestionarea temerilor şi ia eliminarea sau reducerea barajelor.

Comunicarea

Comunicarea este foarte strâns legată de intercunoaştere, fiind

mijlocul prin care aceasta din urmă se realizează. De aceea, o bună comunicare

va stimula intercunoaşterea, care la rândul ei va contribui Ia satisfacţia şi

împlinirea comunicării.

Ceie două forme fundamentale de comunicare umană sunt cea

verbală şi cea nonverbală. Menţionez doar că ambele sunt folosite şi foarte utile

în cuplu şi familie. Ele pot ajuta la reglarea relaţiilor familiale şi la

reechilibrarea sistemului familial.

O altă clasificare a tipurilor de comunicare, utilă celor care studiază

familia este cea a lui Gregory Bateson. El împarte comunicarea în:

• Comunicarea digitală;

• Comunicarea analogică.

Page 37: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

În comunicarea digitală, fiecare mesaj are doar un referent, aparţine

doar unui tip logic şi constă în semne arbitrare (Bateson şi Jackson, 1968). De

exemplu, cuvântul "masă" nu desemnează nimic altceva decât o piesă de

mobilier. Din punctul de vedere al comunicării digitale, o durere de cap este o

durere de cap şi nimic altceva.

În comunicarea analogică, mesajul are mai mult decât un referent,

putând exprima diferite grade. De exemplu, strângerea unui pumn este în

acelaşi timp un semn pentru un anumit tip de comportament (ex. ameninţare,

opoziţie, frustrare, agresivitate), dar, totodată, este şi o parte a acestui

comportament. In anumite culturi, manifestări ca plânsul, ţipatul, ruperea

hainelor, smulgerea părului, lovirea capului de un zid exprimă în mod analog

diferite grade de disperare. Un mesaj analogic poate fi decodificat doar prin

luarea în considerare a altor mesaje. Aşa de pildă, o durere de stomac nu este

doar o durere de stomac, ci, concomitent, exprimarea dezgustului, un mod de a

te sustrage de la a face o treabă, sau o cerere de afecţiune. "Durerea de stomac"

comunicată cuiva ca mesaj analogic va depinde de situaţia şi de contextul în

care mesajul analogic a fost emis (Madanes). Astfel, simptomele care apar în

familie sunt de fapt mesaje comunicate celorlalţi membri cu scopul de a

schimba ceva în sistemul familial.

De exemplu, o soţie frustrată de lipsa de atenţie a soţului său

preocupat de alte probleme îi poate comunica brusc o durere de stomac, în

timpul cinei. Mesajul are mai multe semnificaţii. El poate însemna intenţia de

a-1 deturna pe soţ de ia problemele iui, nevoia de a-i capta atenţia şi afecţiunea

şi, totodată, o stare fizică logică de disconfort epigastric.

Sau "Am o durere de cap...", comunicată în momentul pregătirii de

culcare poate însemna mai mult decât o stare internă, deteriorarea relaţiilor

sexuale sau refuzul acestora. 1

De asemenea, stilul şi modalităţile de comunicare se învaţă în primul

rând în familie. Apoi ele sunt modelate în grupuri şi societate. De aceea,

Page 38: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

inclusiv blocajele în comunicare vor fi preluate din familie şi folosite în

viitoarele relaţii de cuplu şi de familie ale copiilor.

Elementele care facilitează o bună comunicare sunt:

• sentimentele de afecţiune autentică ale membrilor familiei;

• abilităţile de gestionare ale sentimentelor care se nasc în procesul

comunicării;

• onestitatea şi promovarea adevărului în orice comunicare;

• deschiderea la şi preţuirea mesajelor (verbale şi nonverbale) care vin de

la ceilalţi membrii, ca urmare a conştientizării faptului că acestea ajută la

păstrarea echilibrului familial;

• oferirea unui timp şi spaţiu special pentru comunicare, mai ales a ceea ce

este important, delicat, sensibil;

• folosirea unui stil adecvat partenerului de comunicare, tocmai pentru a te

asigura că ceea ce ai transmis a şi fost recepţionat corect de către partener.

Cele mai frecvente blocaje ale comunicării în cuplu şi familie sunt:

- deprinderile greşite de comunicare: lipsa ascultării, întreruperea

discursului celuilalt, realizarea unor alte activităţi în timpul discuţiei cu

partenerul, aşezarea pe o poziţie superioară cum ar fi: „ştiam asta', „exact asta

voiam să spun şi eu", „eu ştiu mai bine, nu trebuie să îmi spui tu \ ignorarea a

ceea ce spune partenerul sau copilul, atitudinile de autoritate de genul ,,eu ştiu

cel mai bine ce e bine pentrun tine"' etc;

- timiditatea, jena de a spune, de a exprima propriile opinii;

- teama de a se exprima, de reacţiile partenerului, părintelui sau copilului;

- miturile - de exemplu' „nu e frumos să vorbeşti despre sex/despre

defectele celuilalt, „nu trebuie să îţi spun asta; ar trebui să îţi dai singur(ă)

seama dacă stai cu mine şi spui că mă iubeşti", „dacă ne simţim, bine în pat nu

mai trebuie să şi vorbim" etc.

Page 39: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Dimensiunea afectivă a familiei

Familia şi relaţiile familiale reprezintă principalul izvor al vieţii

afetive a omului. Relaţia afectivă a copilului cu mama şi tatăl său vor fi

modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de sine şi ceilalţi. Acest lucru

este frumos şi foarte clar surprins de Dorothy Lavv Nolte în poemul său

„Copiii învaţă ceea ce trăiesc' (1954):

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă sa fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubescă;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă, pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să

ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în

ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

Page 40: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Iubirea este cel mai important sentiment din familie, care stă la baza

dezvoltării noastre ca fiinţe umane şi despre intimitate care reprezintă

caracteristica funcdamentală a vieţii de cuplu şi de familie. Restul te provoc pe

tine să cauţi în bibliografia pe care ţi-o sugerez la finalul capitolului şi în alte

cărţi la care eu nu m-am gândit sau nu le-am citit sau nu au apărut încă!

Iubirea

Iubirea este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire a celor

doi parteneri care formează cuplul (marital sau nu). Actualmente iubirea este

principala motivaţie pentru transformarea cuplurilor erotice în cupluri

conjugale (căsătorie).

E. Wheat (1930, apud I. Mitrofan, 1997, p. 177) descrie cinci forme de

manifestare a iubirii:

1. Epithumia - se referă la dorinţa fizică puternică, reciproc exprimată

prin dragoste sexuală plină de satisfacţie. Satisfacţia sexuală este un indicator

sigur al sănătăţii căsniciei, chiar dacă, după Wheat, relaţiile sexuale nu sunt

aspectul cel mai important al căsătoriei.

2. Eros - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul.

Eros presupune mai ales ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinţa iubită,

dar şi dorinţa de a o poseda total (fizic, mental, spiritual). De aici -

romantismul. Este o iubire pasională şi sentimentală şi reprezintă cel mai

adesea punctul de plecare în căsătorie.

3. Storge - este o formă de dragoste, descrisă ca relaţie confortabilă,

care înglobează o afecţiune naturală şi sentimentul de apartenenţă reciprocă. Se

bazează pe loialitate mutuală şi se manifestă în relaţiile dintre soţi, părinţi şi

copii, fraţi şi surori, realizând sentimentul de apartenenţă la un grup unit.

4. Fileo - este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit manifestând-

se cu gingăşie, dar aşteptând întotdeauna un răspuns. Se traduce prin prietenie,

reciprocitate. Fileo creează prieteni, în strânsă apropiere. Ei îşi mărturisesc şi

Page 41: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

împărtăşesc gânduri, planuri, sentimente, atitudini, visuri, probleme intime, pe

care nu le-ar putea încredinţa altcuiva. Ei îşi împart timpul şi interesele, ceea ce

conferă căsătoriei siguranţă, atractivitate şi recompense. Chiar dacă există

multă pasiune în sexualitate, absenţa lui Fileo înnegurează căsătoria şi o face

neinteresantă.

5. Agape - este dragostea completă, lipsită de egoism, care are

capacitatea de a se oferi continuu, fară a aştepta nimic în schimb. Ea preţuieşte

şi slujeşte necondiţionat, spre deosebire de Fileo care presupune reciprocitate.

Este modelul iubirii Christice, dincolo de emoţii şi sentimente pasionale, fiind

profund infuzată spiritual, rod al unei opţiuni conştiente, al unei alegeri libere.

Este definită şi ca o dragoste a acţiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a

avea compasiune pentru celălalt, fiind mai curând o atitudine şi un

comportament motivat spiritual, şi aproape deloc emoţie.

Dincolo de aceste modalităţi, putem diferenţia între o dragoste sau

iubire imatură şi una matură. Iubirea imatură se caracterizează prîntr-o

intensitate mare, printr-un amestec de dependenţe şi deci de aştepări ca

partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt dragostea

fuzională, despre care vorbeşte M. Bowen şi D. Schnarck, cel care a aplicat

concepţia boweniană la relaţiile erotice sexuale ale cuplurilor. Astfel, dragostea

imatură este specifică adolescenţilor şi tinerilor. O dată cu maturizarea

emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor şi dezvoltarea încrederii în

sine şi în partener, apare şi drasgostea matură. Dragostea matură este mai puţin

intensă (nu îţi „dă fluturi în stomac"), dar este mult mai profundă; implică

încredere, respect şi acceptarea partenerului aşa cum este el (tară tendinţe de a-

1 schimba, a-1 controla sau manipula); presupune a te bizui pe partener, în

orice situaţie, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu;

ştii că este acolo şi te va ajuta în ceea ce faci; presupune şi admiraţie şi

valorizarea partenerului aşa cum este el. Binenţeles. la o astfel de dragoste

ajung persoanele care se iubesc şi pe sine, persoane cu un eu bine diferenţiat,

*

Page 42: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

care pot să fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional în relaţia cu

partenerul.

Multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură.

Altele se destramă în această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor

parteneri de a iubi matur. Trecerea nu se face uşor, ci dimpotrivă cu conflicte,

suferinţe adaptări. De altfel, Erich Fromm considera că iubirea este o artă, un

mod de a trăi în artă" şi milita pentru învăţarea acestei arte aşa cum se

procedează în oricare artă (muzică pirctură etc.). Ceea ce ajută însă la

transformarea iubirii imature în iubire matură, după Fromm sunt:

Disciplina - adică angajarea responsabilă a timpului şi eu-lui personal;

Concentrarea - asupra partenerului, pentru a-1 putea cunoaşte şi

înţelege;

Răbdarea - e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învăţa să

iubeşti;

Sensibilitatea — legată mult de conştientizarea propriilor erori,

fluctuaţii de sentimente şi autocontrol;

Depăşirea narcisismului - ieşirea din propriul eu, din propriile plăceri,

din egocentrism şi egoism şi a manifesta modestie şi disponibilitate în relaţie.

De altfel, toţi cei care au ajuns la dragostea matură afirma că

satisfacţia maritală este mult mai crescută, că intimitatea şi satisfacţia sexuală

sunt incomparabil mai plăcute şi pline de satisfacţii decât în timpul îndrăgostirii

sau la tinereţe.

Intimitatea

Dennis Bagarozzi, doctor în psihologie şi consilier care a lucrat cu

cupluri mai bine de 30 de ani, în cartea sa „Stimularea intimităţii maritale"

publicată în 2001 pleacă în studiul său asupra intimităţii în cuplu de la definiţia

dată de Dicţionarul Random Flouse al limbii engleze. Acesta defineşte

intimitatea ca „relaţie personală apropiată, familară şi de regulă afectuoasă

Page 43: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sau de dragoste ca o altă persoană care presupune o cunoaştere detaliată sau o

înţelegere profundă a celeilalte persoane, precum şi o exprimare activă a

gândurilor şi sentimentelor ce oferă o bază pentru familiaritate" (apuci D.

Bagarozzi, 2001, p. 5). Bagarozzi concluzionează că intimitatea este „un

proces interactiv care conţine o serie de componente bine structurate şi

interrelaţionate" în centrul acestora stau „cunoaşterea, înţelegerea, acceptarea

celuilalt şi aprecierea modului unic al partenerului de a vedea lumea" (D.

Bagarozzi, 2001, p. 56).

Acelaşi autor menţionează ca intimitatea este o nevoie umană de bază,

ce derivă din nevoia fundamentală de supravieţuire, de ataşament. Acest

lucru poate fi observat cu relativă uşurinţă la persoanele care au fost private

în perioada imediat după naştere de un ataşament bun faţă de mamă şi care

devenite adulte, au dificultăţi de dezvoltare a intimităţii (Ainsworth, Blehar,

Waters, Wall, 1978, Bowlby, 1969, 1973, 1988, Horner, 1984). Nevoia de

intimitate poate fi conceptual izată. din punctul de vedere al dezvoltării, ca o

manifestare mai matură, mai diferenţiată şi mai avansată a nevoii biologice

universale de apropiere, de contact cu o altă fiinţă umană. De aceea, această

nevoie de intimitate va varia în intensitate de la o persoană la alta. astfel

încât, în fiecare cuplu, partenerii vor avea nevoi de intimitate diferite atât per

global, cât şi pe fiecare componentă a intimităţii în parte.

D. Bagarozzi (2001, p. 6-14) vorbeşte de nouă componente ale

intimităţii: intimitate emoţională, intimitate psihologică, intimitate

intelectuală, intimitate sexuală, intimitate fizică (non-sexuală), intimitate

spirituală, intimitate estetică, intimitate socială şi recreaţională, intimitate

temporală.

Intimitatea emoţională reprezintă nevoia de a comunica şi împărtăşi

cu partenerul toate sentimentele, atât pe cele pozitive, cât şi pe cele negative.

Există câteva limite care pot influenţa manifestarea acestui tip de intimitate:

credinţa că numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau dimpotrivă

Page 44: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

că, doar cele negative, pentru a şti ce trebuie să îmbunătăţeşti; credinţa că

doar anumite tipuri de sentimente pozitive sau negative pot fi exprimate, de

ex, doar bucuria şi iubirea, dar nu şi fericirea sau excitarea, sau doar tristeţea

şi frustrarea, dar nu şi furia sau ura.

Intimitatea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi

conecta cu o altă fiinţă umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului

sine, caracteristici semnificative şi foarte personale, cum ar fi speranţele,

visele, fanteziile, aspiraţiile, dar şi propriile îndoieli, nemulţumiri, temeri,

probleme, insecurităţi, conflicte interioare cu partenerul. Acest tip de

intimitate necesită o mare putere interioară a celui care împărtăşeşte,

deoarece el devine în astfel de momente foarte vulnerabil, dar şi o mare

capacitate de susţinere a celui care ascultă pentru a nu-1 răni pe partenerul

său. De aceea, încrederea reciprocă este foarte importantă pentru ca această

formă de intimitate să se manifeste.

Intimitatea intelectuală este nevoia de a comunica şi împărtăşi cu

celălalt ideile importante, gândurile, credinţele. Ea nu presupune

intelectuaiizare sau raţionalizare (cele două mecanisme de apărăre

inconştiente), orgoliu sau demonstrarea superiorităţii, sau cererea de laudă,

recunoaştere sau adulaţie. Toate acestea vor crea distanţă între parteneri şi în

nici un caz intimitate. Dimpotrivă ea presupune capacitatea unui partener de

a vedea lumea prin ochii celuilalt, indiferent dacă este sau nu de acord cu

această perspectivă. Putem spune că este varianta cognitivă a empatiei.

Intimitatea sexuală reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi

exprima cu partenerul acele gânduri, sentimente, dorinţe şi fantezii de natură

senzuală şi sexuală. Ea duce la trezirea dorinţei sexuale, dar nu e obligatoriu

să se ajungă la actul sexual. Acest tip de intimitate presupune săruturi,

îmbrăţişări, atingeri, dans, jocuri erotice, îmbăierea împreună etc. evident, ea

este conectată profund cu dragostea erotică, nu cu cea părintească, fraternă,

amicală sau cea narcisică. De asemenea, aşa cum spuneam şi mai sus,

Page 45: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

dragostea erotică trebuie să ajungă la maturitate pentru a facilita intimitatea

sexuală.

Intimitatea fizică (nonsexuală) reprezintă nevoia de apropiere fizică de

partener, iară a avea vreo tentă sexuală. Presupune atingere sau simple

îmbrăţişări, mersul de mână, dans, masaje nonsexuale etc.

Intimitatea spirituală presupune nevoia de a împărtăşi partenerului

gândurile, sentimentele, credinţele şi experienţele referitoare la religie,

supranatural şi aspectele spirituale ale existenţei, viaţă moarte, valori morale,

etc. Spiritualitatea este o chestiune foarte personală. De aceea, este nevoie de o

mare deschidere din partea ambilor parteneri pentru a ajunge la acest tip de

intimitate, deoarece ea nu înseamnă că cei doi împărtăşeşsc aceleaşi valori,

idei, practici.

Intimitatea estetică reprezintă nevoia şi dorinţa de a împărtăşi cu

partenerul sentimentele, gândurile, credinţele, valorile, experienţele pe care

persoana le consideră frumoase, la care sufletul rezonează sau inspiră.

Minunile naturii, simple (un fulg de nea) sau complexe (cosmosul), pot fi baza

unei asemenea intimităţi. Alte exemple sunt muzica, poezia, literatura, pictura,

sculptura arhitectura si alte forme de expresie artistică. Acest tip de intimitate

nu se asociază şi nu este preludiu pentru nici un alt tip de intimitate. Este o

experienţă care se trăieşte, se împlineşte prin ea însăşi.

Intimitatea socială şi recreaţională este nevoia de a se angaja în

activităţi şi experienţe plăcute şi de joc cu partenerul. Include activităţi precum:

schimbul de glume şi povestiri haioase. împărtăşirea evenimentelor curente de

viaţă, luatul meselor împreună, practicarea de sporturi şi jocuri, dansatul de

plăcere etc. aceste activităţi pot include şi prieteni comuni sau rude.

Intimitatea temporală implică timpul pe care fiecare partener va dori să

îl petreacă zilnic cu celălalt pentru activităţi intime. Această cantitate de timp

va fi diferită pentru cei doi parteneri. Pentru unele persoane 15-20 de minute

pot fi suficiente, în timp ce pentru altele două ore nu vor fi suficiente.

Page 46: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Comunicarea, cum spuneam şi mai devreme, poate stimula sau diminua

intimitatea cuplului. Stimulativă este comunicarea directă a nevoilor şi

dorinţelor fiecărui partener, adică atunci când mesajele sunt clare, directe şi

sincere. Inhibitive sunt:

• mesajele mincinoase - partenerii pot minţi fie ca să se apere de

eventualele refuzuri sau conflicte, fie pot avea tulburări de caracter. în ambele

cazuri însă minciunile erodează sentimentele de încredere şi iubire dintre cei

doi.

• mesajele confuze - când mesajele sunt neclare, putând avea mai

multe înţelesuri. De exemplu, dacă soţul îi spune soţiei sale într-o zi ,, În sfârşit

mi-au dat o primă consistentă. Acum ne permitem să ne facem de cap " - în acest

caz, soţia nu va şti cu exactitate dacă el se referă la mult-visata călătorie de la

sfârşitul săptămânii despre care au tot vorbit sau la a-şi cumpăra frigiderul de

care au nevoie;

• mesajele paradoxale - sunt cele care exprimă două idei opuse în

acelaşi timp. De exemplu, un soţ dominator şi agresiv care îi cere soţiei să îşi

exprime mai clar şi mai des opiniile proprii sau o soţie care plânge în urma

unei dispute cu soţul îi spune acestuia să nu ţină cont de plânsul ei.

• mesajele agresive - sunt cele care jignesc, ridiculizează, critică,

Gerard Leleu vorbeşte şi el clar şi pe înţeles despre intimitatea în

cuplu, care de altfel se constituie ca fundament pentru intimitatea familială;

merită să menţionez aici ceea ce el consideră condiţii pentru o bună intimitate

psihică:

• autocunoaşterea;

• încrederea în sine şi intimitatea cu sine;

• a trăi în prezent, adică „aici şi acum";

• îndepărtarea barierelor fizice (mirosuri neplăcute, atmosferă neprielnică,

eliminarea sau diminuarea complexelor corporale etc.);

• îndepărtarea barierelor psihice (în special temerile);

Page 47: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

• crearea cadrului pentru dezvoltarea şi manifestarea senzualităţii.

Abordarea transgeneraţională a familiei

În cadrul acestor abordărilor transgeneraţionale, locul cel mai

important îl ocupă teoria lui Murray Bowen, denumită, după numele său, teoria

(şi terapia) boweniană.

Murray Bowen, medic cu specializare în psihiatrie, şi-a făcut

rezidenţa la faimoasa clinică Menninger (Menninger Clinic), recunoscută

pentru orientarea sa psihanalitică. Aici, Bowen a devenit din ce în ce mai

nesatisfăcut de conceptele psihanalitice care nu puteau fi validate prin

metode ştiinţifice acceptate în mod convenţional. Ca urmare, el a început

să dezvolte o nouă teorie „concepută să corespundă în mod precis cu

principiile i evoluţiei şi cu omul ca fiinţă evolutivă'" (Kerr & Bowen, 1988,

p. 360). Bowen şi-a perfecţionat teoria şi după mutarea sa la Institutul

Naţional pentru Sănătate Mentală •

(INSM) în Bethesda, Maryland, în 1954. La INSM, Bowen a

admis familii întregi în ; secţia de cercetare psihiatrică. Cercetarea acestor

familii a fost ghidată de teoria boweniană, şi, astfel, teoria a fost extinsă şi

modificată de fiecare dată când specialiştii se | confruntau cu informaţii noi

sau incompatibile. În timpul celor cinci ani la INSM, cercetarea lui Bowen

s-a centrat pe familiile cu copii schizofreni, şi în particular pe relaţia

simbiotică observată între mame şi copiii lor. În final, teoria s-a dezvoltat

pentru a include întreaga familie, adresându-se şi altor tipuri de familii.

Esenţa teoriei boweniene este alcătuită din opt concepte

fundamentale. Aceste concepte interrelaţionate construiesc „piatra de temelie"

(Walsh, 1996) a teoriei, şi anume sistemul emoţional.

Sistemul emoţional include „forţa pe care biologia o defineşte ca

instinct, reproducere, activitate automată controlată de sistemul nervos

Page 48: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

autonom, stări emoţionale subiective şi sentimente şi forţele care guvernează

sistemele de relaţie... în termeni largi, sistemul emoţional guvernează «dansul

vieţii» în toate lucrurile vii". (Bowen, 1975, p. 380).

Un alt termen-cheie de la începutul muncii lui Bowen este masa de

ego familial nediferenţiat. Acesta se referă la „unitatea emoţională intensă într-o

familie care produce emoţionalitate ce interferează cu gândirea şi împiedică

diferenţierea individului de familie". (Bowen, 1978). Hali notează că Bowen nu

mai utilizează această terminologie, termenul de „fuziune" fiind cel preferat în

mod curent. Astfel, teoria boweniană face o distincţie între indivizii care sunt

fuzionaţi şi cel care sunt diferenţiaţi. Caracteristica preferată este cea de

diferenţiere. Prezentăm mai jos cele opt concepte esenţiale ale teoriei

boweniene, în care diferenţierea sinelui este considerată foarte importantă.

Diferenţierea sinelui. în contextul unui sistem emoţional, diferenţierea

sinelui reprezintă gradul relativ de autonomie pe care un individ îl păstrează, în

timp ce rămâne în relaţie semnificativă cu ceilalţi. Aceşti indivizi pot transcede

nu doar propriile emoţii, ci şi cele ale sistemului lor familial. De asemenea,

astfel de persoane diferenţiate sunt mai flexibile, adaptabile şi mai autonome.

Ca urmare, ele îşi trăiesc propriile emoţii şi, deşi nu sunt lipsite de conştiinţa

emoţiilor celor din jurul lor, sunt capabile să menţină un grad de obiectivitate şi

distanţă emoţională faţă de problemele emoţionale proprii sau ale altora. De

aceea, se consideră că indivizii înalt diferenţiaţi au un eu solid („solid seif'), mai

integrat. Acesta reprezintă pentru Bowen conceptul de eu care este ghidat în

principal de intelect, adică persoana poate acţiona sau lua decizii pe baza unor

judecăţi raţionale.

Indivizii cu nivele scăzute de diferenţiere tind să fie mult mai rigizi şi

mai dependenţi emoţional de alţii, comportamentul fiind direcţionat mai

degrabă de emoţii. Ei sunt ghidaţi preponderent de pseudo-eul („pseudo-self')

lor. Acesta este un concept de eu care este negociabil cu alţii, sensibil la emoţii

Page 49: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

şi mai puţin la judecăţile raţionale. Astfel de persoane vor lua decizii bazate pe

sentimente, nu pe principii logice, raţionale. De aceea, deciziile luate în

momente diferite de timp vor fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu

pseudo-eu nu sunt conştienţi de această inconsistenţă. Bowen (1976) descrie

pseudo-eu-ul ca un eu pretins, adică un eu fals, după cum ar spune Winnicott,

pe care persoana îl poate simţi ca fiind real, deşi nu este.

În terapia de familie boweniană se urmăreşte gradul diferenţierii

sinelui la fiecare membru al familiei, şi în special al copiilor (mai ales dacă

aceştia sunt adolescenţi sau chiar maturi). Este mult mai probabil ca persoanele

cu un grad mic de diferenţiere a sinelui faţă de membrii familiei care dezvoltă

anumite simptome să prezinte şi ele, la rândul lor, alte, sau chiar aceleaşi,

simptome, comparativ cu persoanele cu un grad mare de diferenţiere. De aceea,

unul dintre scopurile terapeutice va fi creşterea gradului de autonomie a

membrilor familiei, unii faţă de alţii.

Mai mult, conceptele de diferenţiere şi fuziune sunt foarte importante

pentru Bowen (ca şi pentru oricare alt terapeut) şi în ceea ce priveşte ipotezele

intergeneraţionale sau transgeneraţionale. Bowen consideră că persoanele care

părăsesc familia de origine cu un pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu

familiile lor de origine tind să se căsătorească cu persoane cu care vor putea, de

asemenea, să fuzioneze. Astfel, două persoane nediferenţiate tind să se

găsească unele pe altele. Rezultatul va fi separarea emoţională de familia de

origine şi fuzionarea soţilor. Asta presupune că pseudo-eul unuia dintre soţi se

va baza pe pseudo-eul celuilalt, adică se vor uita unul la celălalt pentru a

detecta diferite indicii pentru a alege modul de reacţie emoţională şi de luare a

deciziilor. În felul acesta, „procesele familiale neproductive trec de la o

generaţie la următoarea prin astfel de mariaje". (Becvar şi Becvar. 1996).

Procesul emoţional familial nuclear. Acest concept descrie gama de

pattern-uri relaţionale emoţionale din sisteme, dintre părinţi şi copii. Există

Page 50: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

patru mecanisme utilizate de familie pentru a face faţă anxietăţii când aceasta

devine prea intensă în familia nucleu. Toate cele patru mecanisme pot fi

folosite, dar, de regulă, o familie, mai ales dacă este fuzională, utilizează în

mod predominant unul sau mai multe.

Distanţa emoţională

Într-un sistem familial fuzional cu nivele înalte de anxietate, un

membru al familiei poate mări distanţa interpersonală atunci când el sau ea nu

mai poate face faţă reactivităţii emoţionale (Bowen, 1978). Frecvent, aceasta

poate determina o distanţă mai mare decât doreşte, de fapt, individul.

Conflictul marital

Cantitatea de conflict într-un mariaj este o funcţie a gradului de

fuziune din relaţie şi a intensităţii anxietăţii corespunzătoare. (Papero, 1991).

Poate avea loc un proces ciclic în care conflictul este urmat de distanţă

emoţională, o perioadă de apropiere caldă, apoi o creştere a tensiunii care

precipită un alt conflict şi, astfel, ciclul se perpetuează.

Transmiterea sau proiecţia problemei către copil

De multe ori, problemele dintre soţi şi anxietatea acestora tind să fie

evitate prin concentrarea lor pe unul sau mai mulţi copii. Cel mai comun pattern

este ca mama să-şi concentreze o mare parte din energia sa emoţională pe un

copil (ajungându-se chiar la fenomenul de fuziune simbiotică între mamă şi

copil), în timp ce tatăl se distanţează şi este evitat în acelaşi timp. Copilului pe

care părintele se concentrează îi sporesc reactivitatea şi fuziunea sistemului

intelectual şi emoţionai. De aceea, ei este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor

simptome.

Disfuncţia într-un soţ

În cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfuncţional, iar

celălalt în mod deschis adecvat cu scopul de a compensa, se pot dezvolta roluri

reciproce. Acest pattern poate lua amploare şi poate deveni solid dacă un

membru al familiei dezvoltă o maladie fizică sau mentală cronică.

Page 51: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Triunghiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al

proiecţiei unei probleme asupra unuia sau mai multor copii. Un triunghi este

unitatea de bază a interdependenţei în sistemul emoţional familial. Pentru

Bowen, o diadă, adică un sistem de două persoane, este stabilă atât timp cât ea

este calmă. Dacă apar factori stresori care determină creşterea nivelului de

anxietate, diada poate rămâne stabilă, dar când anxietatea într-o diadă atinge un

nivel mai ridicat, o a treia persoană va fi atrasă în câmpul emoţional al celor

doi. De exemplu, naşterea primului copil determină apariţia unui triunghi

format din cei doi părinţi şi copil. Sau, atunci când există un conflict între soţi,

soţia poate apela la mama sa pentru a-şi reduce anxietatea, implicând-o şi pe

aceasta în conflictele cu soţul; în felul acesta apare triunghiul format din soţ,

soţie şi mama soţiei. Triunghiurile într-o familie pot fi latente şi să nu se

manifeste în mod deschis. Totuşi, aceste triunghiuri pot fi activate (şi se

activează frecvent.) în timpul perioadelor de stres. Bineînţeles, nivelul stresului

sau al anxietăţii necesar pentru destabilizarea diadei este în strânsă legătură cu

gradul de diferenţiere al celor doi.

Procesul proiectiv al familiei.

Acest proces se referă la faptul că nivelul de diferenţiere al părţilor

trece mai departe la unul sau mai mulţi dintre copiii lor. În mod obişnuit, un

copil dîntr-o familie va avea o implicare emoţională crescută cu unul dintre

părinţi. Această supraimplicare poate varia de la părintele care e în mod excesiv

îngrijorat de ce se întâmplă cu copilul până la părintele care este extrem de ostil

acţiunilor copilului. Dinamica aceasta deteriorează capacitatea copilului de a

funcţiona eficient în contexte sociale. Gradul de diferenţiere al părinţilor şi

nivelul de stres în familie determină intensitatea procesului proiectiv al

familiei.

Întreruperea (distanţarea) emoţională.

În încercarea de a face faţă fuziunii şi absenţei diferenţierii în relaţiile

lor interne, membrii familiei sau segmente ale sistemului extins se pot distanţa

Page 52: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

unul de altul şi pot deveni separaţi emoţional (Hali, 1981). Deşi individul care

întrerupe poate părea că face faţă relaţiei cu familia, individul rămâne mai

vulnerabil la alte relaţii intense. Kcrr (1981) sugerează că întreruperea

emoţională indică o problemă -fuziunea dintre generaţii- , rezolvă o problemă

-scade anxietatea asociată cu contactul familial- şi creează o problemă -izolează

indivizii care ar putea beneficia de contact. Ca rezultat al separării emoţionale,

individul rămâne prins în sistemul emoţional al familiei şi poate fi mai puţin

capabil să răspundă eficient la situaţiile de rezolvare a problemelor. Disfuncţia

consecventă se poate manifesta şi în alte moduri, cum ar fi relaţii superficiale,

boală fizică, depresie şi comportamente impulsive (Waish, 1980).

Procesul de transmitere multigeneraţională.

Tendinţa puternică de a repeta pattern-urile disfuncţionale ale

conduitei emoţionale în generaţii succesive culminează cu nivele scăzute de

diferenţiere a eului pentru anumiţi membri ai generaţiilor mai tinere (Hali,

1981). Bowen consideră că indivizii cu niveluri echivalente de diferenţiere, deci

fie diferenţiaţi, fie fuzionaţi, se găsesc unul pe altul şi se căsătoresc şi pot avea

unul sau mai mulţi copii cu niveluri mai scăzute de diferenţiere. De aceea, ne

putem aştepta ca aceste ataşamente sau distanţări să fie mai accentuate la copii

decât au fost la părinţii lor. Deoarece pattern-ul repetitiv determină în mod

succesiv nivele mai scăzute de diferenţiere ia generaţiile următoare, procesul

culminează cu un ultim nivel de disfuncţie, adică ataşamcntele (adică fuziunile)

sau distanţările emoţionale care determină apariţia diferitelor simptome care

fac ca persoana sau familia să recurgă la terapie.

Poziţia de frate sau soră.

Vârsta mai mare şi distribuţia pe sexe între fraţi în aceleaşi generaţii

au o puternică influenţă asupra comportamentului (Hali. 1981). Cercetările lui

Walter Toman (1969) descriu roluri diferite pe care indivizii le manifestă ca

rezultat al poziţiei lor în familiile de origine, cum ar fi copilul cel mai mare, sora

mai mică, cel mai mic copil. De exemplu, într-o familie cu mulţi copii, ultimul

Page 53: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

copil, cel mai mic, poate să fie cu totul ignorat din punct de vedere afectiv, din

cauza preocupării şi stresului părinţilor pentru asigurarea hranei şi securităţii

familiei. Bowen sugera, de asemenea, că pattern-urile interactive dintre

cuplurile maritale pot fi legate de roiurile indivizilor din familiile lor de origine.

Procesul emoţional al societăţii (regresia socială).

Acest concept-cheie al lui Bowen are în vedere faptul că procesele

caracteristice familiilor pot fi observate şi în interacţiunile la nivel social. De

exemplu, deoarece există o anxietate crescută şi un stres continuu cauzate de

crimă, şomaj şi poluare, există şi o tendinţă socială către reactivitate emoţională

şi o probabilitate scăzută a individului de a-şi utiliza eficient procesele

emoţionale. Bowen observa că istoria recentă a societăţii noastre pare să reflecte

acest tip de regresie, adică societatea poate face faţă cu succes unor factori

stresori situaţionali acuţi, dar eşuează când factorii stresori se cronicizează. Din

pricina stresului cronic, atât societatea, cât şi familia pierd contactul cu

principiile sistemului lor intelectual şi vor acţiona în virtutea sistemului

emoţional, pierzându-şi obiectivitatea.

În ciuda progresului său intelectual, omul nu a învăţat prea multe în

ceea ce priceşte convieţuirea în armonie cu natura ori cu semenii. El încă nu

ştie cum să înlăture confuziile din jurul său, produse de propria sa vanitate şi în

general cele ce apasă întreaga omenire. Oamenii ca dovadă a evoluţiei lor, ar

trebui să devină mai atenţi şi mai plini de înţelegere faţă de cei din jur şi

implicit ar trebui să-şi găsească timpul necesar unei autoanalize. Astfel oamenii

devin nişte automate în lupta pentru existenţă, fapt cu puternice implicaţii

psihologice în viaţa socială şi îndeosebi în viaţa de cuplu, în familie.

După cum bine ştim, familia reprezintă primul mediu organizat în

care este angajat individul şi, ea are cea mai îndelungată influenţă asupra

devenirii omului. Această instituţie se bazează pe alegerea reciprocă a

partenerilor de viaţă. Are originea în căsătorie şi constituie unul din cele mai

complexe micro-sisteme sociale.

Page 54: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Căsătoria este o problemă personală şi individuală a fiecăruia şi care

poate fi corect rezolvată numai de cei care sunt personal implicaţi. Trebuie să

remarc faptul că, un sfătuitor din afară asupra acestor probleme nu este indicat

şi arareori util.

Necunoscându-se pe sine, nu este de mirare că, atâtea vieţi sunt

întristate de necazuri ale spiritului şi ale corpului sau torturate de descurajare,

îndoială, disperare.

Nu este de mirare că omul în dorinţa lui oarbă şi pasionată de libertate

şi satisfacţii rebele şi violente, să se revolte deseori cu violenţă şi să încerce

adesea a-şi calma chinul lăuntric aruncându-se cu capul aplecat într-o viaţă de

activităţi febrile, de agitaţie constantă, de emoţii violente şi inutile şi de

aventuri îndrăzneţe.

O instituţie (căsătoria, familia) ce se vrea constructivă are astfel, de

suferit căci fiece individ ce aderă la această formă de comunicare - familie,

aduce cu sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutume, transferându-le

partenerului, marcând relaţia între cei doi.

Dacă la început fiecare tinde să arate ce are mai bun, apoi din cauza

oboselii, a rutinei (pe care nu o folosesc constructiv) încep a-şi elibera vechi

conflicte intrapsihice, declanşând adevărate războaie psihologice, distrugând

acea legătură afectivă, acel cordon de argint - afectivitatea cu aspectul ei,

dragostea Astfel starea de normalitate a dispărut lăsând loc ceţei dense,

întunericului.

Uneori, după o scurtă perioadă de convieţuire, căsătoria îşi pierde

farmecul şi se dovedeşte arareori a fi o reuşită. Amândouă părţile trebuie să

caute ca prin efortul propriu să facă din ea o reuşită şi nu trebuie precupeţit

nimic pentru a realiza un cămin fericit. Cred că sunteţi în măsură să apreciaţi că

pacea şi fericirea adevărate se realizează numai atunci când ne îndreptăm

gândul şi iubirea către Dumnezeu. Aceasta ne obişnuieşte să gândim limpede.

Page 55: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

În acest fel vom fi în stare să nu ţinem seama de greşelile şi abaterile

partenerului de viaţă şi vom putea trăi laolaltă într-un mod mulţumitor.

Ciocnirile familiale se produc atunci când unul din parteneri se aşteaptă ca

celălalt să deţină calităţile unui înger, ori atunci când unul aspiră la dominarea

totală a celuilalt. Astfel, v-aş statui să faceţi ca viaţa dumneavoastră de familie

să fie fericită şi să câştigaţi inima partenerului dumneavoastră prin iubire (dacă

nu cumva este prea târziu).

Armonia familiei nu se cuvine să fie distrusă din cauza unor diferenţe

de opinie. Soţul şi soţia sunt ambii obligaţi să facă din căsătorie o reuşită şi o

pot face cu puţin tact, cooperare şi afecţiune. Ori de câte ori apar diferenţe este

mai bine să vă aşezaţi împreună la o masă şi să se discute lucrurile calm şi

sincer, într-un moment potrivit şi să se ajungă la o înţelegere, la o soluţie

satisfăcătoare. În general greşeala este de ambele părţi. Nu se poate bate dîntr-o

singură palmă.

Legăturile de familie nu trebuie considerate atât de lipsite de

importanţă încât pentru lucruri mărunte soţii să simtă unul faţă de celălalt

aversiune. Nu există doi oameni care să gândească la fel, dar aceasta nu

înseamnă că nu trebuie să-şi unească forţele în viaţă.

Căsătoria este o relaţie importantă în sine, căsătoria nu este niciodată

un succes, dar trebuie transformată în succes de părţile implicate.

Sănătatea cuplului lasă de dorit şi de fapt nimic nu se leagă mai

ultimativ şi mai unic de existenţă decât sănătatea psihică.

Dar ce este sănătatea? Un echilibru între organism şi factorii externi,

de mediu. Această tocită definiţie se rosteşte ca o formulă stereotipă şi numai

cheamă în ecou nici o verificare.

Spuneam că toate atitudinile şi influenţele familiale ce exprimă

fiecare în parte neajunsuri educative sau condiţii de educaţie patogene,

condiţionează atât nedezvoltarea aptitudinilor sociale ale individului, cât şi un

Page 56: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

anumit grad de fragilitate şi chiar de imaturitate ca personalităţii tânărului, mai

ales în plan afectiv, volitiv şi moral.

În viaţa cotidiană se confundă încercările disperate pe care le face

conştiinţa noastră (de a ne dovedi că este reală), cu realitatea însăşi". Mă pricep

la aceasta, deci lumea trebuie să mă placă. Am aceste sentimente reale şi

tangibile, deci eu trebuie să fiu capabil să desfid organizarea socială. Pot

rezolva 50 de probleme deodată, deci sunt cât de cât isteaţă, deci sunt aproape

nemuritoare", spune în continuare mintea umană. În fiecare moment, mentalul

improvizează o mie de asemenea raţionamente pentru a-şi dovedi existenţa,

liberul arbitru.

Dar toate acestea aduc confuzie în viaţa cuplului dezvoltând ideea de

"a fi" în loc de "a iubi". Prîntr-o acţiune necugetată ori o vorbă "aruncată la

întâmplare", se poate spulbera tot ceea ce s-a construit ani de-a rândul.

Atunci când se adună o grămadă de deşeuri şi vrei să o arzi, ai nevoie

de un băţ de chibrit. Dar ştii bine cât de multe pregătiri sunt necesare pentru a

face un băţ de chibrit, iar atunci când vrei să-1 foloseşti nu îţi ia decât o clipă

să-1 aprinzi şi să dai foc întregii grămezi.

Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, printr-un gest, o acţiune,

putem declanşa o criză ce implică: un eveniment stresant ce nu are o soluţie

imediată, o ameninţare majoră la adresa identităţii şi a rutinei aducând în

actualitate probleme nerezolvate din trecutul apropiat; reacţii ce conduc la un

model tipic al dezorganizării.

Dacă celălalt partener nu înţelege impasul soţiei/soţului, familia ca

instituţie îşi poate pierde noţiunea, de aceea ea trebuie să fie o realitate

concretă, dinamică, ce se adaptează permanent schimbărilor. Totuşi, să nu

uitam că forţa principală a omului este iubirea. Nu putem înţelege nici omul ca

punct de plecare, nici progresul fără aceste două forţe motrice: a crede şi a

iubi. Dar credinţa însăşi provine din iubire. A iubi înseamnă şi a vrea şi,

Page 57: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

esenţialul este să vrei. A iubi, iată desprindem adevăratul suport al fiinţelor

umane; a iubi, iată singurul fapt ce stăpâneşte eternitatea iar cunoaşterea de sine

este elanul iubirii şi totodată al minţii devenită prieten, spre un "mister". Astfel,

când spunem că ne iubim soţia/soţul, nu există loc pentru greşeli, pentru

escapade în afara cuplului. Ne minţim pe noi înşine crezând că vom putea fi

acelaşi în faţa celorlalţi. Ar fi bine să nu uităm că pentru un bărbat toate femeile

se reduc la soţie, iar pentru femeie, toţi bărbaţii se reduc la soţ. Este condiţia

armoniei în cuplu şi societate.

Numai astfel vom putea deveni un exemplu de bunătate şi altruism

pentru partener, pentru copiii noştri.

Să încercăm să nu ne pierdem firea niciodată sau să folosim un limbaj

agresiv faţă de nimeni. Pornirile agresive demonstrează absenţa unei gândiri

limpezi şi în afara faptului că ne împiedică progresul spiritual, ne afectează în

mare măsură şi sănătatea.

Şi să nu uităm că o rană făcută trupului cu o armă ascuţită se vindecă

în decursul timpului, dar nu tot aşa se întâmplă cu rana pe care o vorbă, o faptă,

o produce în inima unui om.

Nu există limite pentru înălţimile la care poate ajunge o fiinţă

omenească, nici pentru adâncurile în care se poate cufunda. Dumneavoastră

aveţi de ales între culmile bucuriei şi fericirii şi adâncurile chinului şi suferinţei.

Nu găsesc cuvinte pentru a exprima necesitatea unei vieţi morale pure.

Caracterul moral superior este esenţial pentru progresul spiritual. Nu există

nimic ce nu poate fi învins prin iubire, bunătate, tact şi înţelegere.

Dragostea şi pofta nu pot exista laolaltă Aceşti termeni sunt perfect

antagonici, precum lumina şi întunericul. Unde este pofta, Dragostea nu are loc.

Acolo unde vine Dragostea, pofta se risipeşte.

II. TIPOLOGIILE SEXUALE

Page 58: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

A.Hasnard raportează tipurile sexuale la aspectul psihologic al

individului, vorbind în sensul acesta despre o „sexomorfologie". Analiza

sexomorfologică, pleacă de la dimorfismul sexual sau deosebirea anatomică

constă într-o"suită de diferenţe, fie aparente, fie disimulate".

Dimorfismul sexual are o mare diversitate şi complexitate structurală,

pe această bază întemeindu-se tipologia sexuală, remarcându-se la toate

nivelurile de organizare a biologicului.

La om, dimorfismul sexual se manifestă prin caracterele sexuale.

A.Hesnard le împarte în trei categorii:

- caracterele sexuale primare;

- caractere sexuale secundare;

- caractere sexuale terţiare.

Pe baza acestor caractere se menţionează mai multe diferenţe între

sexe.

Femeia prezintă mişcări diferite de cele ale bărbatului, cu caracter de

eleganţă căutată, cultivată, în scopul de a atrage atenţia, de a se face plăcută, de

a fi admirată. Mersul ei este mult mai suplu, ondulat şi marcat de curburi

corporale, pe care caută să şi le scoată în evidenţă Mimica ei este mult mai

mobilă şi mai nuanţată. Expresia emoţională e dominată de cochetărie şi

instinctul de seducţie. Vocea ei are o anumită tonalitate.

Bărbatul are mişcări energice, ferme, cu caracter voluntar, se impune

prin forţa fizică. Mersul său este hotărât, sigur şi voluntar. Mimica sa, fermă,

exprimă hotărâre în acţiune şi siguranţă de sine. Privirea pătrunzătoare caută şi

comandă Dominant emoţional, bărbatul este posesiv şi agresiv. El se impune şi

prin vocea sa groasă.

III. TIPOLOGIILE SOMATO-ENDOCRINE

Tipologiile somato-endocrine feminine sunt reprezentate prin:

Page 59: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

a) tipul ovarian-foliculinic: deschisă, extravertită, feminină, dornică să aibă o

familie şi copii, predomină funcţia ovariană, are un interes activ pentru viaţa

sexuală, preocupări mondene;

b) tipul suprarenalian-corticist: rezervată, visătoare, preocupată de activităţi

intelectuale, interese profesionale sau artistice. Caractere sexuale secundare de

tip virilizant de diferite intensităţi, tendinţă spre dominanţă, preocupări mai

reduse pentru viaţa sexuală, adesea lungi perioade de abstinenţă sau frigiditate.

Tendinţa către astenie, insomnii. Este tipul bovaric, geloasă, visătoare;

c) tipul tiroidian, ce se caracterizează prin instabilitate, impulsivitate, nervozitate,

dorinţa sexuală exagerată, dar lipsită de satisfacţie, tendinţă spre nevroze, acuze

somatice, tendinţă spre crize de tip pitiatic, labilitate emoţională;

d) tipul hipofizar: egocentrică, rece, interiorizată, permanent preocupată de propria

sa persoană, temperament schizoid, indiferenţă marcată faţă de sexul opus, care

poate merge până la refuzul actului sexual, frigiditate, amenoree. Se poate

complica cu episoade de anorexie mintala.

Tipologiile somato-endocrine masculine sunt reprezentate prin:

i. tipul gonatic-endrogen - tipul viril, deschis, expansiv, cuceritor, dominant

până la agresivitate, caută partenerele, este intens preocupat de activitatea

sexuală;

ii. tipul suprarenalian-corticist - astenic, introvert, sentimental şi visător, tipul

idealist, adesea cu înclinaţii către inactivitate, se lasă uşor cucerit, dar este

mai puţin activ sexual. Preocupat de familie, copii, tendinţe megalomaniace

sau supraestimare de sine, gelozie, orgasm lent, adesea impotenţă sexuală;

iii. tipul tiroidian - nervos, dezordonat, instabil, cu diverse acuze somatice,

activitate sexuală disritmică şi fără satisfacţii complete;

iv. tipul hipofizar - tipul astenic, introvert, schizoid, rece, detaşat de problemele

sexuale, ca şi de cele de ordin familial, egocentric. Activitate sexuală slabă

sau absentă

Page 60: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

IV. TIPOLOGIILE PSIHOLOGICE ŞI MORALE

Dacă din punct de vedere somato-endocrin se pot delimita anumite

tipologii sexuale, nu acelaşi lucru se poate spune atunci când încercăm să

delimităm tipurile sexule de natură psihologică sau morală, întrucât aceste două

aspecte sunt intim legate între ele. Aşadar să deosebim tipurile sexuale de

factură psihomorală, la femei cât şi la bărbaţi.

C.G. Jung spunea că nicio personalitate nu este absolut masculină sau

absolut feminină. în fiecare personalitate, individ coexistă atât principii

masculine, de tipul animus, cât şi principii feminine, de tip anima, dar în

proporţii diferite.

Astfel, „anima" este caracteristică personalităţii femeilor, pe când

„animus" este caracteristică personalităţii bărbaţilor. Aceste diferenţe „sexuale"

sunt absolut evidente şi caracteristice.

Tipologiile psihomorale feminine

M. Dide recunoaşte existenţa unor tipuri psihomorale la femei, pe

care le ilustrează cu personaje luate din literatură. Pentru autor, tipurile

feminine sunt marcate de sensibilitate, pasionalism, emotivitate, teatralism. El

descrie patru tipuri feminine si anume;

1. Olga - tipul slav seducătoare, inocenta, care dă frâu liber fanteziilor

sale sexuale, cât şi propriilor frustrări;

2. Francine - tipul latin-francez, ce exercită fascinaţie şi duplicitate. Este

preocupată de satisfacerea propriilor sale capricii, gusturi şi de luxul ostentativ.

Ea îşi victimizează partenerii,cărora le dă iluzia devotamentului jucând comedia

iubirii. Teatralism şi mimetism asociată cu indiferenţă sexuală;

3. Rosina- tipul latin-sadic, ce afişează o pasiune dezordonată prin jocuri

de noroc, îşi creează o celebritate prin uciderea amanţilor, de care se eliberează

în acest fel ca dîntr-o sclavie. Este tipul de femeie criminală. De fapt este vorba

de o crimă prin culpabilitate şi vanitate homocidară. Insensibilă emoţional faţă

Page 61: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

de ceilalţi, ea este sensibilă numai la propria sa vanitate. Este tipul femeii

egoiste, vanitoase şi agresive;

4. Martha - tipul german, care preferă fantasmele, fabulaţiile romantice şi

sentimentale, în locul realităţii. Ea trăişte într-o lume construită de propriile sale

imagini, în care se amestecă detaliile erotice corespunzând dorinţelor

nesatisfacute. Ea aspiră continuu la răzbunare, vanitate şi mitomanie.

Tipologiile psihomorale masculine

Se pot diferenţia şi pentru bărbaţi corespondentele celor patru tipuri

psihomorale feminine. Utilizând aceleaşi linii de orientare ca M. Dide, se pot

descrie patru tipuri masculine, şi anume:

a. tipul eroic, dominant, seducător, aventurier, deschis, cuceritor, destinat

marilor acţiuni, dar care sfârşeşte tragic;

b. tipul agresiv, tiranic, tenebros, violent, brutal, impulsiv, criminal,

exploziv, gelos, răzbunător până la cruzime;

c. tipul pasional, orgiastic, dezlănţuit, extravert, senzual,cuceritor şi

hipersexual;

d. tipul romantic, retras, visător, introvert, idealist, care se culpabilizează şi

suferă, se autovictimizează şi sfârşeşte prin a se sinucide.

Analiza tipurilor sexuale pune în evidenţă faptul că în interiorul

sexelor există o mare varietate de nuanţe, trăsături şi particularităţi

caracteristice, care nu numai că diferenţiază între cele două sexe, dar contribuie

la o anumită diferenţiere interioară a personalităţii, în cadrul aceluiaşi sex.

Pentru a menţine viu farmecul dragostei trebuie să înţelegem

partenerul şi să-i satisfacem nevoile. Pe parcursul vieţii, ne dăm seama că

partenerul nu este chiar aşa perfect cum ne-am închipuit şi că trebuie să avem

grijă de relaţia noastră, pentru că partenerul este o fiinţă omenească cu anumite

lipsuri şi predispus la greşeli.

Page 62: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Apar frustrările şi dezamăgirile, nu mai este aşa uşor să dăm şi să

primim afecţiunea de care avem nevoie. Descoperim că nu suntem întotdeauna

mulţumiţi şi afectuoşi. Nu aşa ne-am imaginat dragostea.

Acesta este momentul când în relaţiile noastre luăm contact cu

durerile nevindecate sau cu eul nostru ascuns. Este o perioadă de evoluţie

solitară, când trebuie să căutăm afecţiune şi satisfacţie mai mult în noi înşine

decât la partener. După ce ne-am vindecat singuri şi simţim binecuvântarea

speranţei de iubire, suntem din nou în stare să ne deschidem inimile şi să simţim

dragostea.

V. PROFILUL PSIHOLOGIC AL SOŢULUI IDEAL / SOŢIEI

IDEALE ÎN FAMILIE

Familia reprezintă gruparea socială cu ce mai mare încărcătură

afectivă şi în care relaţiile dintre membrii sunt în strictă dependenţă, studierea

concretă a familiei are o serie de particularităţi. Pomindu-se de la faptul că

acţiunile şi conştiinţa umană sunt internaţionale, în ştiinţele sociale s-a

încetăţenit practica de a interoga subiectul despre propriile valori, atitudini,

conduite prin metode directe în cadrul anchetelor psihosociale. Mariajul este o

instituţie ce se găseşte în orice societate şi cultură. El este o uniune dintre

indivizi de sex opus, recunoscută şi legitimată social.

Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi

sau mai mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne, realizând

mai mult sau mai puţin, latura biologică şi/sau cea psihosocială"(Mitrofan,

Ciupercă, 1998).

„Bărbat - femeie", „mascul - femelă", „masculin - feminin" - iată

structura arhetipală bazată pe polaritatea principiilor, identificabilă de la

planurile cele mai subtile, metafizice, ale existenţei, până la cele grosiere, adică

biologicul primar.

Page 63: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Avem aşadar un cuplu de forţe complementare care tind către

armonie şi se definesc prin interacţiune şi integrare.

Domeniul psihologiei familiei se ocupă de studiul teoretic şi aplicativ

al mecanismelor psihologice ale constituirii, menţinerii şi disoluţiei familiei,

precum şi al proceselor şi fenomenelor care au loc în cadrul unei familii.

Cercetări experimentale au arătat că în situaţia de excitabilitate,

activare, tensiune nervoasă, provocatoare de frică, oboseală, sau alte

împrejurări, dacă oamenii au în preajma lor persoane atractive, au tendinţa să

interpreteze această stare (de arousal) ca efect al îndrăgostirii. Felul în care arată

fizic semenii noştri nu este fară importanţă în relaţiile de afinitate în general, cu

atât mai mult în dragoste şi căsătorie. Efectul „Romeo şi Julieta" şi efectul

„greu de cucerit" sunt elemente care relevă explicaţiile creşterii intensităţii

dragostei şi dorinţei de a fi alături de celălalt atunci când părinţii ridică

obstacole (efectul „Romeo şi Julieta"). Când intră în joc efectul „greu de

cucerit" şi mecanismele de estimare a eu-lui se constată atracţia, pentru un

bărbat, fiind mult mai mare faţă de „femeia greu de cucerit"; aceasta fiind mult

mai interesantă pentru el.

R. Winch (1958) a supus atenţiei teza că indivizii se selectează

reciproc în funcţie de nevoile complementare. Complementaritatea implică să

fie diferite niveluri ale aceleiaşi nevoi, fie niveluri înalte ale unor nevoi ce pot fi

satisfăcute doar împreună.

B. Murstein (1976) a dezvoltat un model al alegerilor maritale ca

procesualitate multifactorială cu trei stadii premaritale (cercetarea partenerului,

pe sistem valorico atitudinal şi pe nevoile şi aşteptările de rol). Căsătoria ca un

proces ce se întinde de la simpla remarcare a cuiva într- un câmp închis de

eligibilitate sau în unul deschis şi până la oficializarea legală a relaţiei este nu

numai unul în etape ci şi fluid, sinuos, cu nedumeriri şi întrebări. Ceea ce

indivizii într-o anumită cultură se aşteaptă din partea unui bărbat sau din partea

Page 64: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

unei femei, de la un tată sau de la o mamă se confundă în mare măsură cu

stereotipiile care circulă în legătură cu aceste aşteptări. Respectivele stereotipii

şi clişee sunt deseori afirmaţii false, dar care la nivelul conştiinţei comune

circulă cu valoare de adevăr şi au consecinţe acţionale.

În ceea ce priveşte conceptul familie, etnologia, antropologia, istoria

şi sociologia insistă asupra caracterului contextual istoric al oricărei definiţii.

Singularul „familie" este tot mai mult evitat; realitatea extrem de variată

impune utilizarea pluralului „familii".

Starea civilă: căsătorit / căsătorită este o categorie de autoidentificare

căutată sistematic de tineri, indiferent de generaţie şi de sex, şi stimulată de

părinţi. Raţiunile căsătoriei sunt multiple, iar de la o generaţie la alta

intensitatea atmosferei romantice ţesute în jurul evenimentelor pe care ea le

implică creşte; simultan, rolul tinerilor în aceste evenimente creşte. Rolul

familiilor în schimb se diminuează.

Nevoile femeii în relaţia de cuplu sunt multiple, dar foarte importante:

nevoia de siguranţă în care soţul să fie un suport constant, nevoia manifestării

iubirii prin comunicare (confort psihologic), nevoia de comunicare verbală.

Pentru femeie comunicare verbală este mai importantă decât cea fizică. Nevoia

de cămin şi dorinţa de a avea copii constituie a doua nevoie de bază a unei

femei, întreţinerea casei şi acel „cuib" familial sunt printre nevoile esenţiale ale

femeii.

Nevoile bărbatului sunt în primul rând nevoia de respectare şi

apreciere a eu-lui, nevoia de confort psihic şi psihosexual. Aceasta a doua

nevoie este importantă pentru bărbat deoarece hrana şi sexul nu sunt separate

evident de confortul psihologic relaţional al soţului. Problemele cele mai

dificile apar într-o căsnicie când fiecare se gândeşte la propriile sale nevoi şi nu

ale celuilalt.

Page 65: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

W. Şt. Fremont consideră că şi în cazul în care „femeia nu are o

dorinţă aşa puternică de dragoste fizică", ea trebuie să-şi amintească totuşi că

una din nevoile de bază ale bărbatului este aceasta.

Una dintre cele mai cunoscute şi complete tipologii ale iubirii în

căsnicie aparţine Dr. E. Wheat care descrie cinci forme de manifestare a iubirii:

i. EPITHUMIA - se referă la dorinţa fizică puternică, reciproc exprimată

prin dragoste sexuală plină de satisfacţie. Satisfacţia sexuală este un indicator

sigur al sănătăţii căsniciei, cu toate că după Dr. Wheat, relaţiile sexuale nu sunt

aspectul cel mai important al căsătoriei.

ii. EROS - este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul.

Eros presupune ideea de contopire, unificare, fuziune cu fiinţa iubită, dorinţa de

a o poseda total (fizic, mental, spiritual) fără a fi întotdeauna o dragoste

senzuală.

iii. STORGE - este o formă de dragoste deschisă în căsnicie ca relaţie

confortabilă. Această formă de dragoste înglobează o afecţiune naturală şi

sentimentul de apartenenţă reciprocă.

iv. FILEO - este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit manifestându-

se cu gingăşie, dar aşteptând întotdeauna un răspuns. Fileo creează prieteni în

strânsă legătură.

v. AGAPE - este dragostea completă, lipsită de egoism, având

capacitatea de a se oferi continuu, fără a aştepta nimic în schimb. Este modelul

iubirii Christice, dincolo de emoţii şi sentimente pasionale. Este profund

infuzată spiritual, este rod al unei opţiuni conştiente şi al unei alegeri libere.

Evident că o căsătorie care experimentează dragostea AGAPE poate supravieţui

oricăror situaţii stresante, chiar şi atunci când celelalte forme de iubire se sting

una câte una. Ea presupune o transformare şi elevare de sine.

Aşa cum sublinia Claude Levi-Strauss (1956) viaţa familială se

prezintă practic pretutindeni în societăţile umane, chiar şi în cele ale căror

Page 66: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

obiceiuri sexuale şi educative sunt foarte îndepărtate de ale noastre. Familia

este un fenomen universal ce presupune pe de o parte o alianţă (căsătoria) şi pe

de o alta o filiaţie (copiii).

Familia şi relaţiile familiale reprezintă principalul izvor al vieţii

afective a omului. Relaţia afectivă a copilului cu mama şi tatăl său vor fi

modelul de bază al dezvoltării sentimentelor faţă de sine şi ceilalţi.

Iubirea imatură se caracterizează prîntr-o intensitate mare, printr-un

amestec de dependenţe şi deci de aşteptări ca partenerul să satisfacă mult din

nevoile personale; este de fapt dragostea fuzională, despre care vorbeşte M.

Bowen şi D. Schnarck, pe când dragostea matură este mai puţin intensă, dar

este mult mai profundă deoarece implică încredere, respect, acceptarea,

admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el.

Intimitatea psihologică reprezintă nevoia de a comunica, împărtăşi şi

conecta cu o altă fiinţă umană prin dezvăluirea caracteristicilor propriului sine,

caracteristici semnificative şi foarte personale, cum ar fi speranţele, visele,

fanteziile, aspiraţiile, dar şi propriile îndoieli, nemulţumiri, temeri, probleme,

insecurităţi, conflicte interioare cu partenerul. *

Lui Aristotel îi datorăm descrierea neîndoielnic cea mai interesantă a

modelului sexului unic. După părerea lui, prima uniune necesară ordinii

naturale este cea a unui mascul cu o femelă. Sămânţa bărbatului este suverană

deoarece ea conţine „principiul formei", în timp ce a femeii nu este deoarece ea

nu e decât „materia care primeşte forma". Iar când Aristotel explică faptul că

masculul este fiinţa care zămisleşte într-o alta, iar femeia e fiinţa care

zămisleşte în sine, el vrea să spună că doar sperma zămisleşte şi generează

copilul care îi va semăna.

Cu toate acestea sexualitatea fetei se organizează în jurul falicismului:

ea vrea să fie băiat şi îşi doreşte un copil de la tată. Contrar băiatului, ea trebuie

să se desprindă de un obiect de acelaşi sex, mama, pentru a avea un obiect de

Page 67: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sex diferit. Pentru ambele sexe, ataşamentul faţă de mamă este elementul

primordial (S. Freud).

Altfel spus, în ochii lui Freud dualitatea este înscrisă în unitate şi

pulsiunea sexuală nu are nevoie de alteritate sexuată. Indiferent că eşti bărbat

sau femeie, iubeşti şi doreşti în conformitate cu aceleaşi pasiuni.

În „Sexualitatea feminină. Libidoul genital şi destinul său feminin"

celebra psihanalistă franceză Francoise Dolto spune: „Pentru ca dorinţa să apară

în zona genitală a femeii, în conformitate cu necesităţile funcţionale ale

penisului, adică pentru ca ea să fie penetrabilă, e necesar ca specificul ei de fată

să fi fost bine primit la naştere şi ca perioada orală a copilăriei, inclusiv

sevrajul, să se fi desfăşurat cum trebuie".

Este cu mult mai important să fii cum trebuie decât să te căsătoreşti cu

cine trebuie, este unul din sloganele lui Zig Ziglar în cartea sa „Secretul

căsniciei fericite". Pentru a ajunge la o căsnicie pe termen lung s-a constatat că

ideal este acel „simţ comun". De aceea este nevoie de următoarele:

• un efort zilnic atât din partea soţului cât şi a soţiei pentru a ierta şi a face

un efort suplimentar pentru partener;

• nu este important cine are dreptate ci ce este drept;

• trebuie să fii dispus să laşi de la tine, îmbrăţişându-ţi cu afecţiune

partenerul şi vindecând împreună rana prin iubire.

Mesajul este următorul:

• calea dreaptă e calea cea bună;

• fidelitatea faţă de partener este indispensabilă reuşitei şi fericirii în

căsnicie;

• tonul blând şi amabil cu care sunt purtate discuţiile între parteneri;

• atenţia acordată în orice moment;

• se face curte unul altuia multă vreme după ce nunta în biserică devine o

amintire frumoasă.

Page 68: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Două lucruri contează pentru un om, indiferent cine ar fi el, şi acestea

sunt: afecţiunea şi înţelegerea familiei. Studiile arată că pentru căsnicii stabile

este nevoie de câteva calităţi:

• fidelitatea faţă de partenerul de viaţă;

• implicarea în viaţa de familie;

• asumarea unei anumite credinţe;

• stil de viaţă echilibrat;

• o iubire adevărată faţă de oameni.

Este adevărat că un mediu familial stabil constituie baza ideală chiar

şi pentru reuşita profesională. O relaţie frumoasă cu partenerul îţi va spori

creativitatea şi îţi va îmbunătăţi nivelul de trai, iar viaţa ta va deveni cu

adevărat una de o valoare incontestabilă.

Filozoful grec Socrate era şi el în favoarea căsătoriei. Se pare că el le-

a spus discipolilor săi: „Căsătoriţi-vă neapărat. Dacă veţi duce o viaţă frumoasă

veţi deveni foarte fericiţi. Dacă nu, veţi deveni filozofi - şi nici asta nu-i chiar

aşa de rău".

Psihologul Charles Lowery consideră că în marea înşelăciune,

problema apare de obicei atunci când se ajunge la concluzia că te-ai căsătorit cu

cine nu trebuia sau că nu te-ai căsători cu cine credeai că te-ai căsătorit;

concluzie inevitabilă foarte repede apărută în căsnicie, dar principalul vinovat

de marea înşelătorie este chiar persoana mult prea preocupată să curteze cu

gândul la căsătorie. Important este ca totul să continue şi pe mai departe.

Pentru ca o căsnicie să devină infinit mai bună este nevoie de: în

perioada în care două persoane îşi fac curte, fiecare încearcă să pluseze pentru a

mulţumi pe celălalt şi în perioada în care ne facem curte înainte de căsătorie

abia aşteptăm să le spunem şi altora câte calităţi are viitorul nostru partener.

Fiind răbdători, înţelegători, amabili, îndeplinim un excelent exerciţiu pentru

viitoarea căsnicie. Aşadar este nevoie să căutăm „aurul" din partenerul nostru.

Page 69: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Andrew Carnegie spune: „Nimeni nu se poate îmbogăţi fără să-i

îmbogăţească şi pe ceilalţi", iar Goethe spunea aşa: „Dacă-1 tratezi pe om aşa

cum este, aşa va rămâne. Dacă-l tratezi cum ar trebui să fie şi ar putea să fie, va

deveni mai bun şi mai măreţ." Aşadar mesajul este: oferă-i partenerului un

motiv de a face progrese şi nu de a regresa.

Parteneriatul trebuie să preceadă momentul în care devenim părinţi.

Bărbatul este mai întâi soţ şi apoi tată şi abia în al treilea rând om de afaceri.

Femeia este mai întâi soţie, apoi mamă şi în al treilea rând o femeie de carieră.

O căsnicie solidă stă la baza unei familii puternice. Căsnicia este centrarea.

Faptul că eşti părinte este secundar. Căsnicia este osia, copii sunt spiţele.

Partenerul este întotdeauna pe primul loc, înainte de copii, de profesie sau de

carieră. Bărbatul trebuie să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia, sa-l

onoreze pe bărbat (Efeseni 5:3) (Dr. J. Allan Petersen).

Zig Ziglar consideră că „cel mai bun lucru pe care-1 poate face un

părinte pentru copilul său este să-şi iubească partenerul de viaţă". Acelaşi autor

spune următoarele: „cu siguranţă poţi face ceva pentru a cultiva o relaţie la care

te-ai gândit, cu condiţia să cântăreşti restul existenţei tale având ca unitate de

măsură dragostea".

Un autor anonim a contribuit cu următorul gând: „Orice soţ sau soţie

ar trebui să-şi amintească faptul că intri în căsnicie cu ochii larg deschişi, dar

poţi rămâne acolo doar dacă-i ţii pe jumătate închişi. În rest trebuie să-i ţii larg

deschişi în privinţa calităţilor partenerului şi-n toate momentele de bunătate şi

afecţiune.".

George Trueth consideră: „Bărbatul şi femeia ar trebui să se aleagă pe

viaţă pentru simplul motiv că o viaţă abia de ajunge astfel încât cei doi să se

cunoască şi să se înţeleagă, iar a înţelege înseamnă a iubi". Pe când Richard

Furman consideră: „O soţie îşi doreşte un soţ care să o asculte, să o înţeleagă,

să-i inspire încredere, să aibă o slujbă sigură, să reuşească în viaţă, să fie

Page 70: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

energic şi umil în acelaşi timp, şi să încerce să transforme căsnicia în una mai

bună".

Primul pas într-o căsnicie ideală este: respectă-ţi partenerul; al doilea

pas: împrieteneşte-te cu partenerul; al treilea: construiţi câteva castele de nisip;

al patrulea pas: implică-te. în acelaşi timp implicarea trebuie să fie pentru

totdeauna. Al cincilea pas: reconstruirea fundaţiei; iar al şaselea: deveniţi

parteneri pe viaţă.

Un alt citat din „Secretul căsniciei fericite" a lui Zig Ziglar este

„Lucrurile neînsemnate contează enorm şi adesea fapta precede sentimentul.".

În acelaşi timp logica nu poate schimba sentimentele, dar fapta poate. Pe când

Desales spune: „Nimic nu e mai puternic decât blândeţea; nimic nu e mai blând

decât adevărata putere.".

Partenerul trebuie să fie socotit cel mai bun, să aibă simţul umorului.

Este recomandat, pentru o căsnicie durabilă să se râdă şi să se dezvolte simţul

umorului împreună.

Este necesar ca în fiecare zi să se facă ceva pentru partener. E nevoie

să ai obligaţia sau răspunderea să-1 ajuţi, fiind un gest nobil. E nevoie să se

aleagă gesturi mărunte zilnice. Aceasta apropie şi mai mult partenerii într-un

cuplu.

O importantă faţetă a unei căsnicii sănătoase este să înţelegem că pe

lângă faptul că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi, au şi interese şi percepţii diferite.

Când soţii şi soţiile învaţă să abordeze aceste diferenţe cu amabilitate, iubire şi

graţie, şansele de a avea o relaţie romantică întreaga viaţa sporesc enorm. Un

poet spunea cândva că oamenii care nu-şi manifestă iubirea nu iubesc. Există

mulţi soţi şi soţii care sunt iubiţi sau iubite, dar nu sunt siguri ori sigure de

această iubire. Acest lucru poate fi un motiv pentru care oamenii se

înstrăinează, dar de multe ori înstrăinarea nu se bazează pe un motiv întemeiat.

Aşadar, dialogul chiar dacă nu-1 putem numi talent de comunicare, este

necesar.

Page 71: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Iată câţiva paşi care se pot face pentru a deveni un bun ascultător: 1

• acordă-i toată atenţia celui care vorbeşte;

• arată-i că eşti atent şi prin limbajul trupului;

• refrazează sau reiterează frazele cheie;

• lasă-ţi partenerul să-şi termine fraza; exprimă-ţi sentimentele;

• ai grijă în privinţa furnizării de soluţii;

• nu uita: să asculţi înseamnă să iubeşti.

Iată secretul capacităţii de a asculta. Un bun ascultător are capacitatea

care presupune practică, empatie şi o reală preocupare faţă de celălalt.

Dr. J. Allan Petersen susţine: „Sexul este superb, încântător şi necesar.

Aşa a lăsat Dumnezeu. Este o exprimare a sinelui, o implicare totală, o dăruire

absolută, o obligaţie sfântă. Sexul nu este un drept pe care să îl solicităm cu

egoism, dar nici o favoare pe care să o tratăm infantil; aşa cum nu e nici o armă

pentru a-1 domina pe celălalt şi nici o răsplată pentru bună purtare". Sexul nu a

fost ideea omului,iar relaţia sexuală dintre bărbat şi femeie a fost a Domnului şi

Biblia este cel mai bun manual de educaţie sexuală care a fost scris vreodată

(Cântarea Cântărilor).

Relaţia sexuală este o parte semnificativă a căsniciei, dar şi a ideii că

trebuie să continui să faci curte şi după nuntă. Apropierea fizică împărtăşită de

doi oameni care şi-au jurat credinţă pe viaţă poate fi aspectul cel mai intim şi

mai incitant al unei căsnicii sănătoase. Principalul organ sexual este creierul.

Afecţiunea, intimitatea, bunătatea şi respectul sunt componentele cele mai

importante ale oricărei relaţii.

Soţiei căreia i se cere să satisfacă nevoile şi dorinţele soţului fără a fi

luate în considerare şi nevoile şi dorinţele ei i se va părea că este folosită şi, în

cele din urmă se va socoti chiar, nimic mai mult, decât o simplă prostituată, iar

soţul care este respins permanent, nerespectându-i-se nevoile şi dorinţele, se va

simţi mai puţin bărbat, pentru că, aşa cum spun psihologii, respingerea sexuală

Page 72: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

este o respingere resimţită ca totală în cazul bărbaţilor. Iată şansele obţinerii

unei relaţii mai satisfăcătoare cu partenerii urmărite pe paşi: să se evite

absenţele prelungite, legătura fizică lipsită de senzual, să se înceapă ziua cu

dragoste, să se întâmpine cu optimism, să se plănuiască timpul petrecut

împreună, partenerii să-şi folosească imaginaţia, să se dea ocazia satisfacţiei

nevoilor de ocazii speciale şi să nu se uite ceea ce a vrut Dumnezeu de la noi.

Victor Oliver spunea: „înţelepciunea Dumnezeiască şi iubirea în cel

mai adevărat sens al cuvântului îi fac pe bărbaţi şi pe femei să-şi recunoască

punctele tari şi să le folosească în consolidarea relaţiei lor".

John Flovio spunea: „Cel ce n-a slujit nu va putea conduce niciodată".

Caryl S. Avery spunea: „Deşi încrederea în partener se referă la

diverse lucruri în funcţie de diferiţi oameni - loial de nădejde, cinstit, fidel - în

esenţă, este vorba de securitate emoţională. în vreme ce sentimentele de iubire

sau entuziasmul sexual pot păli cu timpul, în mod ideal, încrederea este o

constantă. Când ai încredere, ai totul". Iar unde nu e încredere, nu e nici fericire.

Fidelitatea şi fericirea sunt legate indiscutabil. Niciodată nu poate fi

întâlnită o persoană care să fie fericită în căsnicie fără să dovedească fidelitate

sută la sută faţă de partener.

Mark Twain spunea: „Există câteva modalităţi bune de apărare

împotriva ispitelor, dar cea mai sigură este frica de ele."

Robert Muller spunea: „Doar cei curajoşi ştiu să ierte. Laşul nu iartă

niciodată. Nu-i stă în fire." Şi Reinhold Niebuhr spunea: „Rugăciunea

seninătăţii: Doamne, dă-ne nouă puterea de a accepta cu seninătate lucrurile pe

care nu le putem schimba, curajul de a schimba lucrurile care trebuie schimbate

şi înţelepciunea de a face distincţia între ele."

Cu toţii tânjim după iubire. Spune Dr. Joyce Brothers. Tot el spune:

„Să fi iubit şi să iubeşti e cea mai binecuvântată stare de spirit imaginabilă. Dar

ce este iubirea? Cea mai bună definiţie cred că este să ţii atât de mult la

scopurile şi binele celuilalt pe cât ţii la ale tale. Prea multă lume'confundă

Page 73: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

dulcegăriile şi entuziasmul ameţitor al unei întâlniri romantice cu dragostea

adevărată.". Se spune că te căsătoreşti nu pentru a fi fericit, ci pentru a-l face

fericit pe celălalt.

Concluzie

Secretul tinereţii fără bătrâneţe a iubirii şi a entuziasmului în căsnicie

sunt: păstrarea romantismului, bucuria unei relaţii sexuale care să aducă

împlinire şi care să permanetizeze iubirea şi prietenia cu partenerul, şi nevoia de

tandreţe mereu exprimată şi prezentă în cuplu.

VI. ASPECTE PSIHOLOGICE NORMALE ALE VIETII DE

CUPLU. CONDI IILE FERICIRII CONJUGALEȚ

• Factorii de infrastructură psihologică;

• Responsabilitatea superioară a soţului;

• Armonia sexuală;

• Ajustarea percepţiilor reciproce;

• Sistemul de aşteptări.

În sens comun, succesul unei căsătorii sau al unui cuplu se defineşte

prin durata sa, prin absenţa conflictelor care să facă problematică coexistenţa,

şi prin impresia subiectivă de fericire la cei doi parteneri.

Impresia de fericire a celor doi soţi este rezultanta mai multor factori:

calitatea legăturii conjugale şi fericirea de a fi împreună. La acestea, însă, se

adaugă şi satisfacţii exterioare intimităţii: a fi mulţumit de sine, de munca sa,

de tipul de viaţă pe care o duce, de relaţiile cu părinţii etc.

Există un principiu binecunoscut, potrivit căruia frustrările şi

insatisfacţiile a căror origine este exterioară familiei se exprimă în familie, în

timp ce persoanele cele mai apropiate din punct de vedere afectiv, ajung cel

mai uşor în postura de ţapi ispăşitori. În aceste condiţii, intimitatea conjugală

poate fi afectată, prin nemulţumiri venite din cu totul alte surse. Reciproc, însă,

Page 74: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

calitatea relaţiei conjugale şi fericirea de a fi împreună au o putere

extraordinară de consolare şi de compensare.

Printre condiţiile fericirii conjugale, care pot duce la normalitate,

dar şi la patologie, se numără:

Factorii de infrastructură psihologică

Aici ne referim la condiţii de dezvoltare individuală ca fiecăruia

dintre parteneri, care îşi spun puternic cuvântul în atitudinile partenerilor.

• Imaginea pozitivă asupra mariajului, în sine. Fiecare dintre

parteneri vine în căsătorie cu o imagine ancorată, în cea mai mare parte, în

experienţa pe care ei au avut-o în raport cu mariajul propriilor părinţi.

Succesul şi reuşita căsătoriei părinţilor se regăseşte ca unul dintre factorii

determinanţi ai căsniciei proprii.

• Relaţii de încredere faţă de sexul opus. Complexele personale, ca

şi non-acceptarea propriului sex, şi conflictele cu sexul opus sunt factori ai

eşecului conjugal. Aceste complexe sunt în raport cu imaginea tatălui şi a

mamei şi cu relaţiile stabilite de către aceştia unul în raport cu altul. Relaţia

bună a soţului cu propriul tată sau consideraţia pe care acesta o avea pentru

propriul său tată este un factor important al succesului căsătoriei, într-un mod

mai determinant decât relaţia pozitivă a soţiei cu propria sa mamă.

• Maturitatea afectivă a celor doi soţi. Cuplurile fericite sunt

caracterizate prin maturitatea partenerilor în momentul căsătoriei, adică prin:

- stabilitate emoţională şi afectivă (spre deosebire de instabilitatea pe

care o regăsim la partenerii din viitoarele cupluri nefericite);

- consideraţie faţă de Celălalt în general şi altruism (spre deosebire de

atitudinea critică a priori şi egocentrism, la partenerii din cuplurile nefericite);

- complezenţă, capacitatea de a dărui (faţă de atitudinea dominatoare şi

tendinţa de a cere, fară a da, la partenerii din cuplurile nefericite); !

- sociabilitatea (faţă de tendinţa la izolare şi fuga de raporturile umane);

- încrederea în sine (faţă de lipsa de încredere în sine);

Page 75: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

-dependenţa afectivă (acesteia i se opune, la partenerii din viitoarele

cupluri nefericite, indiferenţa afectivă sau nevoia de independenţă cu orice

preţ).

Responsabilitatea superioară a soţului

Toate studiile asupra condiţiilor fericirii conjugale au pus în lumină

responsabilitatea soţului.

• Caracterul soţului are o importanţă mai mare decât cel al soţiei în

realizarea fericirii conjugale. L.M.Uhr (1957) a efectuat cercetări longitudinale

(examene psihologice înainte şi pe tot parcursul perioadei de evaluare), timp de

18 ani, asupra unor cupluri căsătorite, unele „fericite", altele „nefericite". El a

descoperit că în căsătoriile nefericite:

- bărbaţii aveau, încă înainte de căsătorie, tendinţe nevrotice, o tendinţă

mai mare către introversie, o tendinţă mai accentuată de a-şi pune întrebări;

- femeile aveau, înaintea căsătoriei, doar o sociabilitate mai scăzută. Pe de

altă parte, Uhr a demonstrat că, după 18 ani de căsătorie, nu mai există diferenţe

perceptibile în personalităţile femeilor fericite şi nefericite în cuplu, şi că nu mai

existau nici diferenţe semnificative între soţii din cele două grupuri, cu excepţia

faptului că soţii nefericiţi deveniseră şi mai puţin sociabili. S-a ajuns astfel la

concluzia că trăsăturile de personalitate ale soţului la începutul căsniciei, în faza

de ajustare la viaţa conjugală, antrenează insuccesul viitor al cuplului. Cu alte

cuvinte, reuşita sau eşecul căsniciei se joacă în timpul primilor ani, şi - în

această fază - factorul principal al fericirii sau nefericirii este reprezentat de

stilul general de comportament, de ansamblul trăsăturilor de personalitate, de

modul de a fi, de a gândi şi de a reacţiona al soţului. Ameliorarea înregistrată

după cei 18 ani de căsnicie analizaţi nu este suficientă pentru a restabili situaţia

conjugală. Dezechilibrul conjugal care a luat naştere în primii ani ai căsniciei nu

poate fi reparat.

• Atitudinile soţului în raport cu soţia în primii ani de căsnicie sunt

foarte importanţi pentru adaptarea soţiei la căsnicie. Într-un articol

Page 76: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

intitulat ,J\tarriage Research and Conflict (1970), W.A.Barry concluzionează

că importanţa rolului soţului în fericirea conjugală are două explicaţii

cumulative:

1. femeia trebuie să facă cel mai mare efort de adaptare în căsnicie. Situaţia

de căsătorie este, în sine, mai traumatizantă pentru femei decât pentru bărbaţi.

Acest lucru este mai ales valabil în timpul perioadei de adaptare, întrucât pentru

femeie, întreaga existenţă (conjugală) este nouă. Pentru bărbat, aceasta

reprezintă doar o parte a vieţii sale;

2. femeia are nevoi crescute de securitate şi de susţinere în timpul celor

două perioade tranziţionale, cea în care devine soţie şi cea în care devine mamă.

În timpul acestor perioade, anxietatea sporeşte, în timp ce încrederea în sine

scade şi creşte, de asemenea, conştiinţa dificultăţilor acestei vieţi pline de

responsabilitate (mai crescută la femei decât la bărbaţi). În aceste condiţii, orice

frustrare sau resentiment al femeii se va îndrepta asupra soţului, care trebuie să

ştie să preia şi să calmeze această anxietate.

Din acest motiv, atitudinile soţilor sunt determinante. Soţul este şi

trebuie să reprezinte, pentru soţia sa, un susţinător, un generator de securitate şi

de încredere, mai ales în primii ani, şi însă mai mult în momentele dificile ale

celor două adaptări: de la tânără la soţie şi de la soţie la mamă.

• Atitudinile pozitive ale soţului faţă de soţie sunt funcţie de

imaginea pe care soţul o are despre el însuşi. Cu cât soţul are o imagine de sine

mai stabilă şi care îl mulţumeşte (fără conflicte interioare majore), cu atât

atitudinile sale spontane în raport cu soţia vor mai pozitive, securizante şi

satisfăcătoare pentru soţie. Comportamentul partenerului masculin are un efect

mai mare asupra comportamentului partenerului feminin decât invers. Femeia

neglijată are tendinţa de a demisiona rapid de la ideea de căsnicie fericită.

În căsnicie, atitudinea conciliantă, asiguratoare şi cooperantă a soţului

în timpul primilor ani, mai ales, sunt singurii factori ai reuşitei conjugale,

Page 77: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

pentru că doar în acest fel, el îşi poate ajuta soţia să se regăsească în noile sale

roluri existenţiale.

Armonia sexuală.

Satisfacţia sexuală a femeii este rezultatul priceperii sexuale a

soţului. Din acest punct de vedere:

- durata „preludiului" realizat de către bărbat este unul dintre factorii

rgasmului feminin;

- durata actului sexual propriu-zis este unul dintre factorii orgasmului

feminin.

Statistic demonstrat, după 20 minute de „pregătire/preludiu" (datorită

specificităţii trezirii sexualităţii feminine), trei sferturi dintre femei vor atinge

orgasmul. Invers, absenţa preludiului sau un preludiu prea scurt nu-i vor

permite femeii să atingă orgasmul.

Şi din acest punct de vedere, soţul (a cărui satisfacere sexuală nu

ridică probleme atunci când el nu are probleme de dinamică sexuală) poartă

responsabilitatea fericirii conjugale.

Ajustarea percepţiilor reciproce.

Acest factor acţionează pe 3 planuri:

1. Corectitudinea percepţiei în ceea ce priveşte sensul

comportamentului celuilalt. Ca urmare a cadrului nostru propriu de referinţă,

a sistemului propriu de valori şi de opinii, a grilei noastre inconştiente de

interpretare a informaţiilor, avem tendinţa de a proiecta asupra celorlalţi un

sens, atribuim celuilalt intenţii. Capacitatea de a înţelege (sau de a ghici)

sensul real al comportamentului partenerului conjugal (sensul pe care acesta

îl dă în mod real conduitei sale) este un factor al fericirii conjugale.

Fiecare are tendinţa să proiecteze un sens asupra comportamentului

celuilalt şi reacţionează în funcţie de acest sens pe care îl atribuie. Celălalt

percepe această reacţie şi îi conferă, la rândul său, un sens particular, care

Page 78: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

determină - din partea sa - o anumită reacţie, logică în raport cu acest sens

proiectat, dar fară nici un raport cu realitatea.

A fi capabil, prin decentrarea pe care o permite iubirea conjugală şi

printr-un efort informat, să înţelegi corect ceea ce face celălalt, de a-ţi ajusta

mai bine percepţia devine un factor de apropiere şi armonie (prin inter-

comprehensiune) şi un factor incontestabil de progres în inter-cunoaştere

2. Ajustarea, la fiecare, a ideii pe care o are despre sine cu ideea

pe care celălalt şi-o face despre el. Numeroşi cercetători au stabilit că

discordanţa între opinia pe care soţul o are despre el însuşi şi opinia pe care

soţia o are despre el (şi invers) este sursă de dizarmonie conjugală. Satisfacţia

în căsătorie este mai puternică atunci când opinia soţului asupra lui însuşi şi

opinia pe care soţia o are despre soţul ei coincid. Reciproca (coincidenţa între

opinia soţiei despre ea însăşi şi opinia soţului despre ea) nu este necesară

fericirii conjugale.

Cuplurile fericite sunt în acord în ceea ce priveşte opiniile fiecăruia

asupra propriei persoane şi a celuilalt asupra sa. Soţul se recunoaşte în

imaginea pe care soţia sa o are despre el şi reciproc. În căsătoriile nefericite,

nici unul nu se recunoaşte în opinia pe care celălalt o are despre el. Soţiile

fericite merg chiar până la a atribui calităţilor soţului mai multă valoare, pe

care acesta nu şi-o atribuie.

Soţiile nefericite îşi judecă soţii mai dur şi mai rece. Soţii nefericiţi

estimează că soţiile respective sunt mai puţin afectuoase şi mai puţin

organizate.

Coincidenţa imaginilor reciproce trebuie căutată nu doar la nivel

imediat (opinia soţului asupra propriei persoane şi a soţiei asupra soţului), ci şi

la nivelul a ceea ce se numeşte meta-perspectivă, adică opinia soţului asupra

propriei persoane în raport cu ideea pe care soţul şi-o face asupra opiniei soţiei

sale asupra lui, şi chiar la nivel de meta-meta-perspectivă (de exemplu, la cele

Page 79: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

anterioare, se adaugă ideea pe care femeia şi-o face asupra ideii pe care soţul

şi-o face despre opinia pe care ea o are asupra lui).

Atunci când toate aceste imagini sunt în discordanţă, partenerii se

simt nefericiţi; ei se simt fericiţi atunci când se recunosc în imaginile celorlalţi

despre ei.

Alţi factor care intervin în fericirea conjugală:

a) Concordanţa între Eul fiecăruia şi propriul său Ideal al Eului.

Când fiecare dintre cei doi estimează că este pe calea cea bună către

propriul său ideal (fară a avea percepţii eronate asupra propriei persoane, fară a

se subestima sau supraestima), cuplul este fericit. În cuplurile nefericite, fiecare

dintre cei doi (sau unul dintre cei doi, cel puţin) se simte „rău în pielea sa",

nemulţumit de sine şi în stare de conflict interior (are loc o transformare a

conflictului interior în agresivitate contra partenerului).

b) Concordanţa între imaginea partenerului şi Eul ideal, altfel

spus stima reciprocă. Soţul are calităţile pe care soţia îşi doreşte să le aibă şi

invers.

c) Absenţa conflictului între fiecare dintre soţi şi părinţii lor.

Conflictele nelichidate între soţ şi părinţii săi, între soţia sa şi părinţii

săi, au efect asupra vieţii conjugale şi se proiectează asupra acesteia: soţul, de

exemplu, manifestă faţă de soţia sa o agresivitate care, este de fapt dirijată

împotriva mamei sale sau a tatălui său, sau a ambilor.

Page 80: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

3. Concordanţa între percepţiile de rol reciproce. După

A.R.Mangus, armonia conjugală este realizată atunci când soţul, de exemplu,

percepe rolul pe care îl joacă în acelaşi fel în care îl percepe şi soţia sa. De

obicei, se insistă asupra concordanţei între rolul jucat de către unul dintre

parteneri şi rolul aşteptat de către celălalt. Mangus pune accentul asupra

concordanţei la nivelul percepţiilor. Este important ca rolurile să poată fi

decodificate cu ajutorul aceluiaşi sistem de referinţă. Neînţelegerea şi conflictul

sunt dificil de evitat, atunci când partenerii aparţin unor contexte culturale

absolut divergente.

• Sistemul de aşteptări. Una dintre condiţiile fericirii conjugale este

ca fiecare dintre parteneri să fie capabil să perceapă aşteptările celuilalt şi să

răspundă la aceste aşteptări. Nesatisfacerea acestor aşteptări duc la frustrări

foarte mari şi la nefericire conjugală.

Fiecare dintre parteneri aşteaptă de la celălalt să îi îndeplinească

anumite nevoi. Fiecare poartă o serie de aşteptări faţă de celălalt: fiecare are

nevoie ca celălalt să manifeste faţă de el anumite comportamente. Aceste

aşteptări sunt organizate într-un sistem. Din acest punct de vedere, fiecare

dintre parteneri este un ansamblu de aşteptări orientate către partenerul său

conjugal şi acest ansamblu este dotat cu o anumită coerenţă internă (aceste

aşteptări nu sunt contradictorii şi toate se susţin reciproc).

Acest sistem de aşteptări este legat de alte două sisteme:

- ansamblul rolurilor aşteptate de la celălalt, faţă de elementele

constitutive ale vieţii comune: aşteptările unor atitudini faţă de problemele de

interes comun, aşteptări de rol bine definite în ceea ce priveşte copiii,

expectanţe de atitudini cu privire la socrii etc.;

- sistemul de repulsii, care este ansamblul atitudinilor

(comportamente, moduri de expresie etc.) celuilalt, care sunt insuportabile

pentru soţul luat în considerare. Atunci când partenerul creează o situaţie în

Page 81: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

care ia una dintre aceste atitudini repudiate, reacţia celuilalt este excesivă şi

automatizată (agresiune, furie, respingere, criză de lacrimi sau de nervi etc.).

Astfel, fiecare dintre soţi, în existenţa conjugală, aşteaptă ca celălalt

să prezinte anumite conduite faţă de el, joacă roluri definite.

Există, în cuplu, o zonă privilegiată în care totul este important pentru

cei doi, mai precis zona tranzacţională comună. Este un spaţiu în care

aşteptările unuia privesc comportamente precise ale celuilalt cu privire la el şi

invers. Este zona în care se joacă realmente fericirea sau nefericirea conjugală.

A. Soţul şi soţia au aceleaşi aşteptări (fie că sunt permanente sau că se

referă la o situaţie particulară);

B. Soţul şi soţia au nevoi incompatibile unul faţă de celălalt, sau aşteptări

inverse.

C. Soţul şi soţia nu ştiu să dezvolte acele atitudini care ar satisface

aşteptarea celuilalt.

Problema se complică atunci când frustrările sistemelor de aşteptări

reciproce (numite „expectaţii de rol") determină roluri reacţionate. Rolul

reacţional este o conduită care se organizează împotriva decepţiilor născute în

situaţia diadică sau familială.

• Decepţia cronică conduce la adoptarea de noi roluri, care nu

înseamnă deloc abandonarea nevoilor, ci roluri reactionale.

• Decepţia poate conduce, de asemenea, la adoptarea unui rol rigid

şi unic, ca răspuns la toate cererile celuilalt, agresiune, ironie, refuz sau mutism.

• Orice manipulare a relaţiei diadice poate avea ca scop să impună

celuilalt un rol anume, indispensabil pentru repetiţia patologică a unui scenariu

personal stabil.

• În aceste condiţii, avem de-a face cu cuplul conjugal văzut ca un

teatru de roluri mai mult sau mai puţin nevrotice.

Când toţi aceşti factori acţionează într-un mod neadecvat, apar

disfuncţii ale cuplului conjugal, care sunt modalităţi necorespunzătoare,

Page 82: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

defectuoase de adoptare şi exercitare a rolurilor conjugale. Adoptarea şi

exercitarea parţială, inadecvată sau deformată a rolului conjugal aduce

prejudicii grave funcţionării şi fericirii conjugale.

VII. EPIDEMIOLOGIA (CLASIFICAREA TULBURĂRILOR)

IN VIATA DE CUPLU

Introducere

Cuplul care apeleaza la un terapeut îi prezintă problema cu care se

confrunta pentru a incerca sa o depaseasca si a ramane impreuna (exceptând

cazul in care unul dintre ei a luat deja decizia de a divorţa dar urmeaza procesul

terapeutic pentru a da senzaţia ca a incercat tot ce era posibil si nu s-a putut).

Problemele diferă de la caz la caz in funcţie de persoanele implicate,

de durata ei, si de modalitatea de abordare.

Unele probleme necesita o abordare directa, in care membrii familiei

sunt incurajati sa vorbeasca cat mai deschis despre situatia lor, terapeutul fiind

de acord cu aceştia ca situatia este foarte dificila, folosind disperarea lor ca

motivatie in acceptarea sfaturilor lui.; altele necesita o abordare indirecta, in

care aceştia vorbesc despre tot ce au incercat sa faca pentru a rezolva problema,

iar prin enumerarea nereuşitelor sa conştientizeze ca au nevoie de ajutorul

terapeutului.

Cand terapeutul traseaza o sarcina, aceasta poate fi indeplinita total,

parţial sau deloc. In primul caz, membrii familiei trebuiesc felicitati iar in cazul

al doilea este necesar sa li se explice de ce nu a fost indeplinita in totalitate,

inlaturand probabilitatea ca ei sa nu indeplineasca urmatoarea sarcina. Daca

aceştia nu au indeplinit deloc sarcina, terapeutul este nevoit sa le arate ca au

pierdut o oportunitate de a iesi din impas. Trebuie sa se evite accentuarea

vinovăţiei, deoarece exista riscul ca partenerii sa nu se mai simtă motivati sa

rezolve sarcinile urmatoare.

Page 83: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Este foarte important felul în care este pusa problema, eventual

sarcinile ce trebuiesc rezolvate. Totul trebuie sa fie precis si clar formulat

pentru a nu exista riscul ca membrii familiei sa nu inteleaga care sunt

asteptarile terapeutului de la ei.

De asemenea, oricât de minora poate fi problema in realitate,

terapeutul trebuie sa ii acorde atentia necesara pentru a evita premisa ca nu

intelege gravitatea situatiei.

El nu trebuie sa se prindă într-o coaliţie cu unul sau cu celalalt

membru al familiei deoarece cel defavorizat va tinde sa nu mai continue terapia

, considerând ca nu este tratat asa cum merita.

In cazul expunerii problemelor si identificării posibilelor soluţii,

terapeutul trebuie sa ii faca pe membrii sa inteleaga ca rolul prezentului este

mult mai important decât cel al trecutului. Nu mai conteaza ce a determinat

situatia respectiva, ci conteaza cum se rezolva aceasta.

Dialogul dintre aceştia trebuie sa fie coordonat intr-un mod flexibil,

care sa permită partenerilor sa adopte poziţii ce pot fi schimbate in funcţie de

situatie.

Indiferent daca problema cuplului este de natura sexuala, materiala,

autoritara, daca copii sunt cei care produc o ruptura intre membrii, sau poate

chiar interventia familiei de origine a fiecărui membru, divergente de opinie,

diferente etnice, religioase sau politice etc., toate necesita un proces lung de

traversare.

Cuplul trebuie invatat sa isi revizuiasca mentalitatea, sa gandeasca

pozitiv, este ajutat sa identifice adevarata problema si toate soluţiile posibile ce

duc la rezolvarea ei. De-a lungul terapiei ei sunt invatati sa funcţioneze ca un

cuplu, ca o familie, sa se respecte, sa se ajute, sa incerce sa se inteleaga astfel

incat sa depaseasca impreuna chiar si cele mai dificile situatii.

Incapaciatea de a rezolva un conflict, lipsa indemanarii in a

detensiona dizarmonia predispune cuplul la acumularea unei serii de conflicte

Page 84: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

nerezolvate care pot crea un context negativ, in care angajarea partenerilor in

rezolvarea constructiva a problemelor sa fie puţin probabila.

Problemele s-ar rezolva mult mai uşor daca cuplurile ar fi in stare sa

comunice. O buna comunicare inseamna ca partenerul sa inteleaga ceea ce ai

vrut sa ii transmiti, mesajul fiind cat mai puţin distorsionat. Chiar daca este

transmis clar, mesajul are nevoie de un feed-back pentru ca transmitatorul sa se

asigure ca percepţia lui nu este deformata. De cele mai multe ori mesajul este

distorsionat datorita folosirii unui ton al vocii neadecvat, datorat de multe ori

stării de spirit proasta.

Greasala apare in momentul in care plecam de la presupunerea ca

partenerul are capacitatea de a ne citi gândurile si obligaţia de a ne dărui un

feed-back, astfel ajungand sa ignoram faptul ca poate acesta nu a reuşit de la

inceput sa inteleaga mesajul nostru.

Complicaţiile apar si in momentul in care mesajul a fost receptat. De

cele»mai multe ori avem tendinta de a genera discuţii colaterale, ajungand la

rezolvarea unor probleme ce nu au nici o legătură cu problema iniţiala.

In multe situatii se evita comunicarea sincera din teama de a nu pierde

din iubirea pe care partenerul o oferă. Intervine frica de a nu a ni se observa

lipsurile si vulnerabilităţile ce astfel pot deteriora armonia cuplului, scoţând in

evidenta neconcordanta dintre parteneri.

In momentul in care dorim sa adrseam o plângere partenerului,

aceasta trebuie sa fie o plângere specifica, nu una generala si sa fie astfel

formulata incat sa nu aiba un aspect negativ, ci unul pozitiv. Spre exemplu :

Plângere generala : "Nu te intereseaza niciodata ce fac eu."

Plângere specifica : "Niciodata nu ma intrebi cum mi-am petrecut si

eu ziua. De obicei imi povestesi doar ce ai făcut tu".

Plângere specifica negativa : "Niciodata nu ma intrebi cum mi-am

petrecut ziua."

Page 85: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Plângere specifica pozitiva : "As vrea sa ma intrebi si pe mine cum

mi-am petrecut ziua."

Comunicarea include deasemenea si politete care se reflecta cel mai

bine prin ascultarea activa, sa dai de inteles prin gesturi, mimica si vorbe ca esti

atent la ceea ce partenerul iti comunica. Este indicat sa te implici in

conversaţie, sa pui si tu intrebari la rândul tau si sa iti încurajezi partenerul sa

detalieze subiectul care pe el il fascineaza.

Toate problemele pornesc de la lipsa de comunicare sau comunicarea

neadecvata. Barierele comunicationale apar atunci cand exista diferente

culturale, diferente de gen-rol, comunicarea indirecta, folosirea diferita a

cuvintelor, presupuneri incorecte si generalizări, comunicarea contradictorie,

monologul, comunicarea defensiva.

De multe ori atunci cand comunicam cu partenerul, avem tendinta de

a ascunde anumite idei, impresii, dorinţe, insatisfacţii, framantari, care, ascunse

mai mult timp, se vor amplifica. Astfel partenerii vor incepe sa se simtă singuri

chiar daca trăiesc impreuna, vor uita cum sa se bucure de viata chiar daca vor

avea grija sa exteriorizeze o aparenta liniştitoare. k

Existenta acestor idei tinute pentru sine vor determina toate celelalte

fapte si intamplari sa guverneze in jurul acestor idei. Mesajele venite din partea

partenerului vor fi interpretate greşit prin prisma acestor idei negative ascunse.

Este indicat ca dupa fiecare mesaj receptat sa reformulam ceea ce am inteles (sa

rezumam ceea ce a spus partenerul) pentru a avea siguranţa intelegerii

mesajului corect.

Oamenii adopta patru tipuri de atitudini:

1)de conciliere - cei care incearca sa rezolve impaciuitor o situatie

problematica;

2)de blamare - cei care arunca vina pe ceilalţi pentru situatiile aparate;

3)raţionala - cei care iau in calcul toate datele pentru a gasi soluţia cea mai

potrivita;

Page 86: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

4)nerelevanta - cei care sunt evazivi si lasa pe alţii sa decidă.

Un alt factor des intalnit ce survine in cadrul majoritatii cuplului este

reprezentat de monotonie. Odata cu asimilarea maritala, cu acomodarea

completa a personalitatilor maritale, se ajunge si la pierderea autonomiei si

integritatii psihologice. Dimpotrivă, ea creaza condiţiile dezvoltării si

autorealizarii fiecaruia prin intermediul si cu susţinerea celuilalt, pe fundalul

unui climat psihosocial echilibrat si securizant. Gândurile , sentimentele,

acţiunile, la inceput diferite, in procesul interacţiunii sunt supuse unor modelări

continue, pana ajung la un inalt grad de interpenetrare si fuziune

Monotonia poate fi depăşită uşor atat timp cat avem un pic de

imaginaţie. Este suficient sa ne gândim ce ne-ar face plăcere sa facem, sa

vorbim cu partenerul, sa ascultam si ideile lui, sa selectam ceva cat de cat in

comun si sa punem in practica atunci. Nu trebuie sa amanam efectuarea acestor

acţiuni pe alta zi, caci nu vor mai fi privite cu acelaşi interes. In cazul mai

simplu si mai fericit, ele pot fi realizate spontan , fara prea mult efort

Cand o căsătorie ajunge într-o situa iificila, probabilitatea divorţuluiț

este mai mare daca partenerii merg separat la un terapeut sau daca numai unul

dintre ei alege calea consilierii. Este indicat ca ambii membrii ai cuplului sa

doreasca depasirea impasului, mergând impreuna la acelaşi consilier.

In funcţie de problema cu care se confrunta si de asentimentul lor,

terapeutul ii poate consilia, fie separat, fie impreuna cu alte cupluri care

prezintă probleme asemanatoare, formandu-se astfel ca un fel de grup de

discuţie, in care membrii unui cuplu au ocazia sa observe si din afara cum se

comporta membrii unui alt cuplu in situatii asemanatoare, avand ocazia sa isi

constate propiile greşeli in tratarea problemei. De asemenea, in cadrul terapiei

cu grup de cupluri, indivizii au ocazia sa observe ca problemele lor maritale nu

sunt unice si nici atat de grave pe cat par.

Datorita faptului ca nu se cunosc intre ele, timiditatea si jena sunt

diminuate, iar gradul de sinceritate creste considerabil.

Page 87: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Pentru ca un cuplu să aiba speranţe la "stabilitate", partenerii trebuie

sa fie sinceri, deschisi, corecţi si demni de încredere, să dovedească în continuu

onestitate si sa fie capabili sa se increada unul în altul. Sa isi imparta in mod

echitabil sarcinile si răspunderile ce revin relaţiei (aceasta obligaţie diferă de la

cuplu la cuplu. In unele cupluri, amandoi membrii au serviciu si isi impart si

sarcinile de acasa, iar pentru alţii, regulile stau diferit, unul dintre ei lucrând in

cadrul familiei si celalalt avand o slujba).

Cei doi trebuie sa fie prieteni si sa isi acorde suport, empatie si

simpatie atunci cand este necesar. Comunicarea este foarte importanta.

Comunicarea eficienta solicita in egala masura si ascultarea si emiterea

mesajelor verbale si non- verbale. Pe de alta parte, partenerul are nevoie de

afecţiune si satisfactie sexuala. Menţinerea monogamiei fara monotonie solicita

initiativa in a asigura, de-a lungul anilor varietate si situatii stimulative si

recompansatorii in cadrul relaţiei, înţelegerea exacta a dorinţelor sexuale ale

partenerului poate sa imbunatateasca modul de îndeplinire a rolului sexual.

Conflictul conjugal este o iminenţă în evoluţia interacţională

conjugală, având în esenţă o valoare dinamogenă şi cathartică în procesul

evolutiv al sistemului familial.

Intensitatea, forma de manifestare, conţinutul şi frecvenţa conflictelor

pot altera într-o măsură mai mare sau mai mică relaţiile dintre soţi sau dintre

părinţi şi copii.

Conflictul conjugal patogen se caracterizează prin capacitate de

penetraţie distructivă la nivelul personalităţii consorţilor, dezorganizând

pattern-urile şi habitusurile adaptative, mutilându-le afectiv şi uneori chiar

moral şi împiedicând funcţiile fireşti ale familiei.

Analizând conflictul conjugal din perspectiva delimitării între normal

- dinamogen şi patogen - dezorganizator, s-a conturat o posibilă tipologie (prof.

Mitrofan) a conflictualităţii conjugale, cuprinzând mai multe situaţii de conflict

marital:

Page 88: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

cuplurile cu conflictualitate majoră, cu aspect manifest,

continuu, cu tensiune crescută. Aceste cupluri prezintă un mare potenţial de

dizolvare şi un potenţial psihopatogen pentru unul sau ambii parteneri. S-a

constatat că 95% dintre subiecţii divorţaţi care prezintă stări nevrotice reactive

la psihotraumele conjugale, provin din cupluri caracterizate prin acest tip de

conflictualitate;

cuplurile cu conflictualitate manifestă, intermitentă, cu tensiune

crescută - acestea prezintă, de asemenea, potenţial de dizolvare crescut, care nu

întotdeauna se finalizează prin separarea soţilor, dar în care relaţiile conjugale sunt sau

devin disarmonice. Abandonul, alcoolismul, sustragerea de la îndatoririle materiale,

infidelitatea, conflictul cu socrii sunt frecvent cauze, dar şi efecte ale acestui tip de

conflictualitate;

cuplurile cu conflictualitate manifestă, continuă, cu tensiune

moderată - au o evoluţie instabilă, cu tendinţă la deteriorarea esenţei conjugale, dar

menţine structura de cuplu într-o formulă de pseudo-căsnicie şi în aceste situaţii

adulterul, alcoolismul compensator sau supravieţuirea profesională coexistă cu

menţinerea parţială a exercitării rolului conjugal;

cuplurile cu conflictualitate manifestă, intermitentă, cu

tensiune moderată - constituie o alternativă printre cuplurile cu parteneri

normali din punct de vedere psihic, care se află în perioada de preacomodare şi

de acomodare interpersonală. Acest tip de conflictualitate poate facilita

cunoaşterea interpersonală, având funcţia de corecţie reciprocă a conduitelor de

rol;

cuplurile cu conflictualitate submanifestă, continuă, cu tensiune

moderată - este o situaţie frecventă în cuplurile normale, conflictualitatea în

acest caz fiind rezultatul unui grad de frustrare reciproc întreţinut;

cuplurile cu conflictualitate submanifestă, intermitentă, cu

tensiune moderată - au o evoluţie armonioasă, facilitează acomodarea

interpersonală, prezintă forme de manifestare benigne, cu caracter de stimulare

Page 89: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

reciprocă, cum ar fi: ironia, persiflarea, comportamentul pseudo-ludic verbal,

folosind aceste simulări ca supape de descărcare a unor tendinţe cu nuanţă

agresivă;

cuplurile cu conflictualitate submanifestă, continuă, cu

tensiune scăzută - acest tip favorizează efortul de acomodare reciprocă,

producând corecţii permanente ale conduitelor interacţionale, în sensul

sincronizării lor;

cuplurile cu conflictualitate submanifestă, intermitentă, cu

tensiune scăzută - este asemănător oarecum cu tipul anterior, doar că

dezacordurile şi confruntările fiind intermitente, nu au un caracter frustrant, ci,

din contră, de facilitare, partenerii preluând reciproc puncte de vedere iniţial

diferite.

În concluzie, se poate formula ideea că nocivitatea comportamentului

interacţional conflictual este certă numai pentru anumite formule manifeste,

saturate tensional, continuu sau intermitent. În aceste cazuri, conflictul conjugal

devine factor de alienare a structurii familiale. La polul opus, anumite tipuri de

conflictualitate pot căpăta valenţe dinamogene, corective şi intermodelatoare în

cuplu, putând deveni chiar o necesitate în întreţinerea şi dezvoltarea acestuia.

VIII. CONFLICTUL CONJUGAL ŞI FACTORUL

INDIVIDUAL

1. Conflictul conjugal si criteriul normalitătii sau anormalităţii psihice

Într-o cercetare s-au luat în studiu trei tipuri de cupluri: unul - cu

ambii parteneri normali din punct de vedere psihic, al doilea - cu un partener

normal şi unul anormal, având nevroză, psihopatie sau psihoză şi al treilea - cu

ambii parteneri anormali din punct de vedere psihic. S-au constatat următoarele:

- Conflictul conjugal patogen este semnificativ frecvent în cuplurile

asimetrice din punct de vedere al normalitătii psihice, respectiv în cuplurile în

Page 90: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

care unul din parteneri este nevrotic sau psihopat. Relaţia conduce, în final, la

tulburări nevrotice sau dezvoltări disarmonice ale personalităţii soţului normal.

- În cuplurile simetrice, cu ambii parteneri normali, conflictul

patogen facilitează, în timp, dezvoltarea reacţiilor şi comportamentelor

nevrotice sau psihopatice la unul sau la ambii parteneri. Acest lucru constituie o

sursă de stres psihopatogen care conduce, de obicei, la divorţ.

- În cuplurile cu ambii parteneri nevrotici se constată perpetuarea

unui model interacţional nevrotic care în mod paradoxal menţine uniunea

conjugală.

- În cuplurile cu ambii parteneri psihopaţi, s-a constatat existenţa

unor posibilităţi de intercompensare patologică şi de relativ echilibru

interpersonal, relaţiile lor cu exteriorul fiind, însă, profund deficitare.

2. Conflictul conjugal i structura personalităţiiș

S-a încercat stabilirea unei corelaţii între structura personalităţii şi

gradul de manifestarea conflictelor în cuplul conjugal. S-a constatat o corelaţie

semnificativă între unele caracteristici ale conflictelor conjugale şi unele

trăsături de personalitate ale unuia dintre soţi sau ambilor, după cum urmează:

- frecvenţa mare a conflictelor corelează cu explozivitatea, impulsivitatea,

activismul, tendinţele autoritarist-dominatoare şi nevrozismul;

- durata mare a conflictelor corelează cu rigiditatea psiho-afectivă,

suspiciunea, spiritul critic, egocentrismul, răceala afectivă;

- în cazul cuplurilor complementare există o tendinţă spontană mai

accentuată la exacerbarea unor trăsături psihice opuse, ceea ce în timp sporeşte

riscul pentru conflict şi creşte durata interacomodării maritale.

Principiul similarităţii constituie un principiu funcţional, de

dezvoltare a relaţiei maritale, prin mecanismul de identificare între cei doi,

realizând ceea ce poartă denumirea de "cupluri în oglindă". Partenerii se

recunosc mutual unul prin altul şi unul în altul, ceea ce conferă un grad sporit

Page 91: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

de siguranţă. Aceste cupluri nu sunt lipsite de conflicte. Prezenţa unor trăsături

de personalitate de tip conflictual la ambii parteneri (rigiditatea, suspiciunea

sau impulsivitatea) întreţin şi amplifică tensiunile conjugale.

3. Conflictul conjugal si factorii externi

Cercetătorii în domeniul familiei au relevat în cazul cuplurilor

conflictuale incidenţa unor factori microsociali precipitatori şi de risc

disfunc ional:ț

1. relaţiile tensive ale cuplului prin unul sau ambii parteneri cu microgrupul

familial de orientare (conflictele între noră-soacră, ginere-socru, noră-socru).

Acestea sunt situaţii favorizante şi de absenţa spaţiului locativ propriu şi de

nivelul economic scăzut al familiei tinere;

2. relaţiile deficitare cu grupul de prieteni, colegi, vecini ale unuia sau

ambilor soţi favorizează, de asemenea, disfuncţiile conjugale;

3. dezechilibrul produs în bugetul cuplului prin incapacitatea de

gospodărire, prin condiţiile materiale necorespunzătoare sau printr-un buget

insuficient sunt, de asemenea, factorii de conflict. Sărăcia şi şomajul constituie

surse de dezechilibru familial semnificativ;

4. factorul incidental situaţional poate precipita conflictualitatea

conjugală. în această categorie se includ incidentele somatice şi sociale cu care

se pot confrunta unul sau ambii soţi. Un exemplu în acest sens este cuplul de

navetişti în care unul sau amândoi îşi desfăşoară activitatea profesională la

distanţă de casă, ceea ce scade considerabil bugetul de timp al familiei,

subminând coeziunea cuplului şi evoluţia sa interpersonală.

IX. METODE DE INTERVENTIE ÎN CONSILIEREA DE CUPLU

Individul este considerat un sistem energetic şi informaţional care

tinde către armonie şi împlinire, ceea ce depinde esenţial de aptitudinile sale de

a se dezvolta, de a "creşte " biologic şi spiritual, de a crea şi produce într-o

Page 92: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

manieră convenabilă sieşi şi grupului căruia îi aparţine. În condiţiile în care

există tot mai multe dileme cu privire la evoluţia cuplului şi familiei, cred că

este foarte necesar să se construiască strategii creative şi atractive, care să aibă

ca scop educarea copiilor şi tinerilor pentru viaţa de familie şi pentru viaţa

sexuală. Numărul tot mai mare al divorţurilor după o scurtă perioadă de mariaj,

al sarcinilor adolescentine, al copiilor părinţilor adolescenţi, numărul mare al

avorturilor şi al bolilor transmisibile sexual, a victimelor abuzurilor sexuale şi

ale violenţei familiale cred că vorbeşte de la sine în favoarea unei astfel de

educaţii.

Educaţia pentru viaţa de familie ar avea ca scop pregătirea tinerilor

pentru a avea o viaţă de familie mai satisfăcătoare şi mai stabilă. Ea s-ar putea

realiza prin:

• formarea şi dezvoltarea identităţii psihosexuale a adolescenţilor;

• autocunoaşterea în vederea realizării intercunoaşterii şi intimităţii

satisfăcătoare în cuplu;

• conştientizarea unor pattern-uri emoţionale şi de comportament

preluate din familia de origine şi care ar putea fi un factor inhibitor al dragostei

şi intimităţii în cuplu şi familie;

• conştientizarea a ceea ce presupun rolurile familiale şi a

modalităţilor prin care se pot îndeplini rolurile conjugale şi parentale;

• dobândirea unor achiziţii psihocomportamentale în vederea

realizării unei bune intimităţi în viaţa de familie;

• stimularea resurselor personale pentru optimizarea abilităţilor de

relaţionare şi comunicare în cuplu şi familie;

• modalităţi de abordare şi gestionare a conflictelor familiale etc.

În ceea ce priveşte educaţia sexuală, o anchetă ONU dată publicităţii

în 1998 (apud M. Hickling, 2000, p. 8) arăta că:

• educaţia sexuală tinde să-i încurajeze pe cei care o primesc să îşi

înceapă viaţa sexuală mai târziu;

Page 93: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

• elevii care beneficiază de educaţie sexuală au un număr mai mic de

parteneri sexuali, se confruntă mai rar cu sarcini neplanificate şi suferă de mai

puţine boli cu transmitere sexuală decât cei lipsiţi de acest tip de educaţie.

Pe de altă parte, faptul că atât copii cât şi adolescenţii cunosc

elemente de psihosexologie îi apără de eventualele abuzuri sexuale. S-a

constatat că, de regulă, pedofilii îşi aleg ca victime copiii „inocenţi", care nu

ştiu ce li se întâmplă, devin curioşi şi pot fi mai uşor manipulaţi şi speriaţi.

Această modalitate de reacţie a copilului în faţa unor avansuri sexuale îi

comunică pedofilului că are de a face cu un copil neinstruit, care nici nu are

relaţii strânse cu părinţii, deci şansele să divulge ceea ce i se întâmplă vor fi mai

mici. Educaţia pentru viaţa de familie şi educaţia sexuală trebuie să aibă în

vedere specificul vârstei la care se adresează. Ea cuprinde un aspect

informaţional şi unul formativ, referitor la deprinderi corecte de viaţă sexuală şi

relaţională. Educaţia începe practic de când se naşte copilul, astfel că nu există

„o anume vârstă" la care „trebuie să începi" să faci educaţie, mai ales cea

sexuală.

După opinia multor autori educaţia sexuală ar implica noţiuni şi

dezvoltarea abilităţilor de:

• igienă personală şi sexuală;

• funcţionarea sexuală la ambele sexe;

• relaţiile erotice dinaintea începerii raporturilor sexuale;

• actul sexual complet;

• aspectele psihologice ale relaţiilor sexuale;

• aspectele morale ale relaţiilor sexuale

• dificultăţile întâmpinate în raporturile sexuale,

• bolile transmisibile sexual;

• posibilele accidente din timpul activităţii sexuale;

• deviaţiile psihosexuale şi tulburările sexuale;

• orientarea alternativă a sexualităţii.

Page 94: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Cu alte cuvinte, educaţia sexuală ar avea ca scop controlul eficient

(raţional şi emoţional) al impulsului sexual, stabilirea rolului sexualităţii în

dezvoltarea personalităţii umane şi, mai ales, creşterea responsabilităţii faţă de

sine şi ceilalţi în viaţa de familie şi sexuală. Principalele persoane care ar putea

realiza atât educaţia pentru viaţa de familie, cât şi educaţia sexuală sunt

părinţii. De altfel, toate studiile efectuate pe această temă arată că şi copiii şi

adolescenţii şi-ar dori să poată sta de vorbă cu părinţii pe teme sexuale. Tăcerea

părinţilor poate determina la copii anxietate, tulburări sexuale, pierderea

încrederii în sine, sentimente de jenă, culpă, distanţare emoţională, ceea ce se

va repercuta asupra vieţii sexuale proprii a copilului ajuns la maturitate, în

sensul diminuării sau chiar inexistenţei satisfacţiei erotico-sexuale. Din păcate,

părinţii din zilele noastre încă întâmpină dificultăţi în exercitarea acestui drept

al lor, care, de fapt, este şi o datorie. Aceste dificultăţi sunt:

• nu au nici ei cunoştinţe despre sexualitate;

• uită sau ignoră propriile probleme avute în adolescenţa şi tinereţea lor;

• consideră că problemele legate de sex nu se discută cu copii; ei ar trebui

să înveţe doar din experienţă;

• manifestă reţinere, jenă, ruşine de teamă să nu îşi piardă autoritatea sau

imaginea în faţa copilului sau pentru a nu greşi;

• manifestă temeri că ar putea provoca şoc sau spaimă copilului;

• alţi părinţi,dimpotrivă, au un exces de zel, dând copilului prea multe

detalii şi expunându-1 la multe imagini şi situaţii cu caracter sexual, făcând

astfel un abuz.

Pe lângă părinţi, alţi posibili educatori sunt profesorii, cadrele

medicale (medici şi asistente), psihologi, pedagogi, diferite organizaţii care au

astfel de preocupări. La noi au devenit binecunoscute în special două fundaţii

care promovează educaţia sexuală: „Tineri pentru Tineri" şi „SECS". Totuşi,

fiecare dintre noi putem contribui, în felul nostru, la locul nostru, la educaţia

Page 95: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

pentru viaţa de familie şi viaţa sexuală, dacă devenim conştienţi că în acest fel

ne protejăm prietenii, colegii, copiii.

Merită menţionat că, deşi multă lume consideră altfel, nici consilierea

şi nici terapia de cuplu nu presupun ca cei doi parteneri să rămână împreună

sau, dimpotrivă, să se despartă. Scopul este de cele mai multe ori clarificarea

relaţiei, a resurselor i barajelor relaţionale şi va continua atâta vreme cât ceiș

doi parteneri doresc acest lucru. Unul din scopurile consilierii şi terapiei

maritale este modelarea stilurilor nepotrivite de comunicare şi relaţionare dintre

cei doi parteneri şi obţinerea unor stiluri noi şi eficiente. Acest lucru se obţine

prin clarificarea şi înţelegerea de către cei doi a propriului comportament.

Inevitabil, când intrăm într-o relaţie intimă, ne sunt puse la încercare vechile

modalită i de comportament pe care le foloseam zi de zi. Acum însă, nu ne maiț

sunt de folos, deoarece ele erau eficiente doar pentru noi şi eventual pentru

familia din care provenim. Când doi oameni trăiesc împreună, se îmbină de fapt

două tipuri de concepţii despre viaţa de cuplu şi familie, fapt care, de cele mai

multe ori, dă naştere la tensiuni şi conflicte, fiecare crezând că modul său de

acţiune este cel potrivit. Astfel, consilierul are rolul de ghid şi în acelaşi timp de

oglindă neutră a ceea ce se întâmplă între parteneri. Consilierul va ajuta cuplul

să îşi mobilizeze resursele, calităţile pentru a stimula punctele lor tari, astfel

încât să găsească împreună cât mai multe soluţii reale şi posibile la dificultă ileț

cu care se confruntă.

Terapia de familie nu presupune neapărat prezenţa în terapie a

tuturor membrilor familiei, decât dacă intervenţia este de aşa natură încât

solicită acest fapt. De regulă, o parte din membrii familiei participă la şedinţă,

dar scopul fiecărei intervenţii vizează familia ca întreg. Ca psihologi, avem

datoria de a ne implica activ în creşterea gradului de conştientizare a acestei

nevoi şi a oportunităţii pe care educaţia şi consilierea le oferă pentru

îmbunătăţirea relaţiilor din cadrul familiei, pentru o mai bună dezvoltare şi

Page 96: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

evoluţie personală şi familială. Alături de noi, medicii, asistenţii sociali,

părinţii, profesorii pot contribui şi ei la acest efort de educare. Iar atunci când

educaţia nu mai este eficientă, consilierea şi terapia pot aduce îmbunătăţiri

considerabile în relaţiile familiale. Există mai multe orientări terapeutice:

sistemică, structurală, experienţială, strategică, narativă, psihanalitică, centrată

pe soluţie, cognitiv-comportamentală. Fiecare este eficientă, dar ca

întotdeauna, succesul terapeutic depinde de gradul de implicare al familiei şi

de disponibilitatea ei pentru schimbare, pentru restructurare.

Pentru familie, comunicare alături de intercunoaştere este principalul

instrumement de dezvoltare a structurii şi relaţiilor de rol familial. în acest sens

J.Risjn şi E. F.Faunce jalonează că principalele aspecte ale evaluării stilului şi

calităţiicomunicării intrafamiliale suntclaritatea elocuţiunii, schimbările de

subiect, raportul între accord şi dezaccord, intensitatea, semnificaţia din punct

de vedere al relaţiei, ordinea schimburilor verbale, implicarea, respectarea

promisiunilor, configuraţia secvenţială.

Metoda analizei tranzactionale şi al tratamentului psihologic al

familiei bazat pe aceasta,lansată de E. Berne introduce conceptul-cheie de

„stări ale Egoului" trăite şi asumate în plan intelectual şi afectiv ca experienţe

corelate cu anumite modele de răspunsuri date în diferite situaţii, ce definesc

trei tipuri de atitudini spedifice fiecărui individ: atitudinea de părinte,

atitudinea de adult şi cea de copil ( I. Holdevici, I.P. Vasilescu, 1988). Aceste

atitudini exprimă cele trei stări ale ego-ului care stau la baza dezvoltării

personalităţii unui individ.

Stilul comunicaţional al unei persoane poate fi mobil, deschis

utilizând adecvat toate modalităţile de comunicare sau rigid, folosind

predominant un tip. Terapeuţii familiei continuă să acorde un rol important

dialogului familial atât ca mod de diagnoză cât şi ca tehnică de corecţie a

raporturilor interpersonale. Pentru majoritatea terapeuţilor familiei

comunicarea este aşadar cea mai importantă problemă (I. Perez, 1976). V.

Page 97: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Satir consideră că există cinci căi de care indivizii umanii se folosesc pentru a

comunica: concilierea, dezaprobarea, rezonabilitatea, irelevanţa mesajului,

concordanţa.

Mesajele conştiente şi incoştiente şi în special „jocul imprevizibil al

acestora" devin relevante pentru înţelegerea comportamentului de rol familial.

Consilierea şi terapia de cuplu şi de familie fac parte din acele tipuri

de intervenţii cu scop de asistare psihologică a cuplurilor şi familiilor aflate în

impas, care îmbină o anumită orientare teoretică, cu un set de metode şi tehnici

specifice de intervenţie. Diferenţa dintre ele, deşi nu toţi autorii consideră acest

lucru, constă în formularea scopului, durata, efectele lor:

• Consilierea are un scop limitat la o singură problemă. Această

problemă poate fi:

1. a cuplului, cum ar fi relaţiile cu familiile de origine ale

partenerilor, sau comunicarea emoţiilor negative;

2. a familiei, cum ar fi înţelegerea reacţiilor copilului la

intrarea în pubertate. In consecinţă, consilierea durează mai puţin, iar efectele

sunt de cele mai multe ori la acea problemă.

• Terapia are ca scop restructurarea interacţiunii psihologice dintre

membrii cuplului sau familiei cu scopul funcţionării mai bune a relaţiilor dintre

ei. De aceea, de regulă, durează mai mult ca timp, iar efectele sunt pe multiple

planuri, dată fiind restructurarea cuplului sau familiei.

Merită menţionat că, deşi multă lume consideră altfel, nici

consilierea şi nici terapia de cuplu nu presupun ca cei doi parteneri să rămână

împreună sau, dimpotrivă, să se despartă. Scopul este de cele mai multe ori

clarificarea relaţiei, a resurselor şi barajelor relaţionale, şi va continua atâta

vreme cât cei doi parteneri doresc acest lucru. Unul din scopurile consilierii şi

terapiei maritale este modelarea stilurilor nepotrivite de comunicare şi

relaţionare dintre cei doi parteneri şi obţinerea unor stiluri noi şi eficiente. Acest

Page 98: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

lucru se obţine prin clarificarea şi înţelegerea de către cei doi a propriului

comportament. Inevitabil, când intrăm într-o relaţie intimă, ne sunt puse la

încercare vechile modalităţi de comportament pe care le foloseam zi de zi.

Acum însă, ele nu ne mai sunt de folos, deoarece ele erau eficiente doar pentru

noi şi, eventual, pentru familia din care provenim. Când doi oameni trăiesc

împreună, se îmbină de fapt două tipuri de concepţii despre viaţa de cuplu şi

familie, fapt care, de cele mai multe ori, dă naştere la tensiuni şi conflicte,

fiecare crezând că modul său de acţiune este cel potrivit. Astfel, consilierul are

rolul de ghid şi, în acelaşi timp, de oglindă neutră a ceea ce se întâmplă între

parteneri. Consilierul va ajuta cuplul să îşi mobilizeze resursele, calităţile,

pentru a stimula punctele lor tari, astfel încât să găsească împreună cât mai

multe soluţii reale şi posibile la dificultăţile cu care se confruntă.

Terapia Sistemică(M. Bowen)

Murray Bowen a dezvoltat o teorie psihodinamică de familie bazată

pe ideea că fiecare familie este un sistem de relaţii emoţionale. Frecvent, în

abordarea sa, Bowen se concentra asupra unui membru al familiei şi a felului

cum se relaţioneaza acesta cu restul familiei. Terapia de familie a lui Bowen are

drept nucleu opt concepte interconectate:diferenţierea Sinelui, sistemul

emoţional familial nuclear, triangularea, procesul proiectiv al familiei,

distantarea emoţională, procesul de transmitere multigeneraţională, poziţia de

frate sau soră, regresia socială.Diferenţierea Sinelui reprezintă "gradul relativ de

autonomie pe care un individ îl păstrează, în timp ce rămâne în relaţie

semnificativă cu ceilalţi"(Iolanda Mitrofan, Diana Vasile, 2001, p.120). În orice

sistem familial, dar nu numai, există două forţe opuse, a căror interacţiune dau

specificul familiei: forţa care îi determină pe membrii familiei să ramână

împreună şi cea care care îi împinge spre individualitate. Rolul primar al

consilierului este de-a ajuta fiecare persoană să se desprindă din nediferenţierea

familială simbiotică, căci, cu cât diferenţierea va creşte, cu atât persoana va fi

Page 99: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

mai puţin vulnerabilă la stres, mai reponsabilă şi mai rezistentă la presiunile

familiei. Persoanele slab diferenţiate sunt mai dependente emoţional, cele cu un

nivel ridicat al diferenţierii iau decizii în conformitate cu evidenţa empirică şi

mai puţin cu factori emoţionali.

Scopul: ajută membrii familiei să găsească problema pentru a se

confrunta cu ea şi a explora propriile lor roluri din problemele familiei;

stimulează capacităţile părinţilor de a-şi gestiona propria anxietate pentru a

deveni mai capabili să se ocupe de comportamentul copiilor; fortifică nivelul

funcţionării emoţionale a cuplului; îmbunătăţeşte concentrarea- diminuează

reactivitatea emoţională; modifică pattern-urile disfuncţionale (terapia maritală).

Tehnici: genogramele; terapia de familie multiplă; experimentele

relaţionale; triunghiul terapiei; antrenarea; „poziţia EU"; poveştile de înlocuire.

Rezultate ( evaluare ): explică cum să reducem emoţionalitatea şi

cum să ne deplasăm spre un autocontrol matur; centrată pe individ şi relaţia sa

cu familia extinsă, neglijând familia nucleară; nu poate fi considerată adevărată

sau falsă, ci folositoare sau nefolositoare; teoriile sistemice sunt suficient de

specifice pentru a asigura strategii clare de tratament.

Terapia Strategică

Scopul: schimbă răspunsurile comportamentale ale oamenilor la

problemele lor; reorganizează structural familia, în special ierarhia acesteia şi

graniţele intergeneraţionale; se focalizează asupra problemei.

Tehnici: contraintuitive (de exemplu intervenţii paradoxale);

folosirea directivelor; reformularea simptomului; „încercările grele"; conotaţia

pozitivă; ritualurile; tehnica întrebării circulare.

Rezultate ( evaluare ): scop terapeutic clar; s-a constatat că este

eficientă în tratarea grupului de delincvenţi, tratarea adicţiilor de heroină.

Page 100: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Terapia Structurală

Scopul: schimbă structura familială; facilitează creşterea sistemului

pentru a rezolva simptomele; încurajează creşterea personală, păstrând şi

sprijinul reciproc al familiei; diferenţiază indivizii şi subsistemele prin întărirea

graniţelor din jurul lor.

Tehnici: alăturarea şi acomodarea; lucrul cu interacţiunea;

diagnosticul structural; scoaterea în evidenţă şi modificarea interacţiunilor;

formarea competenţei; stabilirea graniţelor; dezechilibrul.

Rezultate: eficientă în cazul copiilor cu boală psihosomatică severă,

în cazuri de anorexie nervoasă, în tratamentul asmaticilor psihosomatici;

eficientă în reducerea comunicării negative, a conflictelor între adolescenţi, în

tratamentul tulburărilor adolescenţei. Există mai multe orientări terapeutice,

sistemică, structurală, experienţială, strategică, narativă, psihanalitică, centrată

pe soluţie, cognitiv-comportamentală. Fiecare este eficientă, dar, ca întotdeauna,

succesul terapeutic depinde de gradul de implicare al familiei şi de

disponibilitatea ei pentru schimbare, pentru restructurare.

Terapia Experienţială

Scopul: stimulează creşterea personală.

Tehnici: sculptura familiei; coregrafia; interviurile păpuşii familiei;

desenele familiei unite; jocul de rol.

Rezultate: centrarea pe individ şi pe experienţa sa emoţională (văzută

atât ca avantaj, cât şi ca dezavantaj).

Terapia Psihanalitică

Scopul: eliberează membrii familiei de restricţiile inconştiente;

încurajează separarea, individualizarea/diferenţierea.

Tehnici: ascultarea; empatia; interpretarea; neutralitatea analitică.

Rezultate: indiferent de abordarea terapeutică, teoria psihanalitică nu

trebuie uitată.

Page 101: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Terapia Cognitiv- comportamentală

Scopul: elimină comportamentul nedorit şi întăreşte alternativele

pozitive aşa cum sunt definite de familie; determină învăţarea deprinderilor de

comunicare şi de rezolvare a problemelor.

Tehnici: principiul Premack; time-out-ul; contractarea întâmplătoare.

Rezultate: este forma cea mai atent studiată a tratamentului familiei;

focalizarea acestei abordări asupra modificării consecinţelor comportamentului

problemă; justifică forţa şi slăbiciunea acestei abordări.

Terapia Narativă

Scopul: ajută oamenii să se separe ei înşişi de poveştile saturate de

problemă, pentru a deschide un spaţiu unor vederi noi şi mai constructive despre

ei înşişi.

Tehnici: extemalizarea: persoana nu este problema; cine este

responsabilul, persoana sau problema? citirea printre rândurile poveştii-

problemă; rescrierea întregii poveşti; întărirea noii poveşti; demolarea ipotezelor

culturale distructive.

Rezultate: abordarea narativă respinge modelul cibernetic şi nu ţine

cont nici de caracteristicile definitorii ale terapiei de familie; baza

construcţionist-socială a terapiei dă abordării o formă politică şi nu subliniază

dinamica şi conflictele de familie.

Terapia Centrată pe soluţie

Scopul: rezolvă dificultăţile prezentate prin ajutarea clienţilor să facă

ceva diferit (în aşa fel încât să devină mai satisfăcuţi de vieţile lor); ajută să

vorbească nu numai despre problemă, cât şi despre soluţie.

Tehnici: formula sarcinii din prima şedinţă; întrebarea de excepţie;

întrebarea miracol; întrebările gradate; complimentele.

Page 102: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Rezultate: acest tip de terapie este popular în lumea psihoterapiei;

este o abordare de scurtă durată; întruneşte şi multe critici, fiind considerată

simplistă.

Se poate evita sau corecta oare deficitele de comunicare afectivă? Se

poate stimula dezvoltarea intimităţii în cuplu? Fără îndoială, că „remediile"

psihologice pe care terapeuţii familiei le propun sunt promiţătoare. Ei consideră

că terapia deficitului de intimitate trebuie să debuteze cu stimularea capacităţii

de a stabili o bună intimitate non-verbală (senzorială, corporală, fizică ), în

primul rând cu sine şi apoi cu partenerul. Acceptarea propriului corp şi

posibilitatea de a se comunica prin intermediul acestuia de „a se arăta" sau

dezvălui ( nu în sensul narcisic- de a se exhiba, ci în cel natural, lipsit de

pudoare şi inhibiţii inutile), condiţionează realizarea unui bun nivel de intimitate

în cuplu. Acceptarea de sine şi a propriului corp, fară complexe, adică într-un

mod armonic sănătos" „de a fi cu tine însuţi", asigură în mare măsură

capacitatea de a nu refuza sau repudia apariţia corporală a partenerului, de a nu

simţi dezgust şi intoleranţă în faţa manifestărilor non-erotice ale acestuia. Lucrul

este explicabil conform principiului că dacă îţi refuzi propriul corp este dificil

să-l accepte pe al altuia( E. Mascherpa şi E. Mecco). Acest element atitudinal şi

comportamental este relevant pentru gradul de intimitate realizat într-un cuplu.

Intimitatea non-verbală se creează prîntr-o bună comunicare

senzorială. In relaţiile erotice simţurile joacă un rol important,cuplul existând ca

o realitate dinamică, în măsura ăn care mesajele senyoriale circulă liber în

interiorul său producând, întreţinând şi amplificând continuu intimitatea

afectivă.

Fireşte mesajele verbale se integrează alături de cele senzitive în

orientarea, susţinerea şi creearea atmosferei de intimitate.De aceea, comunicarea

verbală expresivă a emoţiilor,trăirilor, sentimentelor şi a ideilor este la fel de

imporatantă şi de inductivă pentru intimitate. Dar avantajul limbajului corporal-

senzitiv este acela de a fi imediat, greu confundabil şi producător de gratificaţie.

Page 103: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Cuplul încetează să existe atunci când partenerii nu se mai pot atinge

spontan,mai curând decâat atunci când nu-şi mai pot vorbi, chiar dacă ei

continuă să existe în acelaşi spaţiu. In acest caz ei şi-au pierdut sau au evadat

"spaţiul psihologic al comuniiunii lor".

Familia este matricea genetică în care se plămădesc modelele

primelor relaţii umane, ale primelor relaţii cu sexul opus, primelor comunicări şi

atitudini fundamentale faţă de semeni şi faţă de viaţă...Şi tot ea este şi rămâne

de-a lungul întregii existenţe sursa primordială a satisfacerii nevoilor noastre

emoţionalede contact, apartenenţă şi afiliere socială, de siguranţă, de dragoste şi

respect fa ă de sine.ț

X. TESTE ŞI METODE OPERATIVE DE

PSIHODIAGNOSTIC ÎN CONSILIEREA DE CUPLU

Rezumat:

Orice cuplu îşi doreşte dragoste şi înţelegere. Pentru cei mai mulţi

dintre noi dragostea înseamnă uniunea minţii şi a inimii, atracţie fizică,

admiraţie faţă de calităţile celuilalt şi dorinţa de a petrece timpul împreună. în

ciuda iubirii şi a uniunii emoţionale pe care s-a întemeiat relaţia cuplului, cei doi

sunt două persoane diferite cu personalităţi diferite a căror dorinţe şi nevoi nu

coincid întotdeauna. Aceste diferenţe duc la conflicte şi certuri, chiar la

despărţiri sau divorţuri.

Rolul psihologului este de a ajuta cuplul să-şi rezolve conflictele

pentru a convieţui în armonie şi înţelegere.

Definiţia cuplului este una nu prea uşoară. Sunt implicate foarte

multe trăiri, gânduri, valori, încât aproape fiecare dintre noi ar putea da o

definiţie a cuplului.

Orice cuplu presupune două persoane, de regulă de sex diferit, dar nu

obligatoriu, care au sentimente de afecţiune unul pentru celălalt, atracţie

Page 104: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sexuală, scopuri comune, timp petrecut în comun, dorinţa de a fi împreună

pentru o perioadă mai îndelungată.

Fiecare persoană cunoaşte cupluri, căsătorite sau nu, care nu

îndeplinesc caracteristicile menţionate anterior. Există cupluri care nu au nici

atracţie sexuală, dar împărtăşesc sentimente de afecţiune unul faţă de celălalt,

sau cupluri care nu mai locuiesc împreună, nu mai petrec timp împreună decât

la telefon.

Iolanda Mitrofan defineşte cuplul ca fiind "o structură bipolară de tip

biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se

stimulează, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi

sociale, unul prin intermediul celuilalt)".

Când aceste elemente sunt statuate prin lege, cuplul erotic devine

cuplu conjugal prin intermediul căsătoriei.

A trăi în cuplu căsătorit sau necăsătorit, implică manifestarea şi

dezvoltarea omului ca fiinţă. În cuplu se învaţă ce este iubirea erotică, ce

înseamnă intimitatea cu o altă fiinţă, total străină, ce este iertarea, toleranţa, dar

şi cum se manifestă emoţiile negative: furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul.

Tot în cuplu se împlineşte sexualitatea. A trăi în cuplu este o mare provocare

pentru om. Este o provocare de autodezvoltare şi autoevoluţie. Când relaţia este

foarte profundă şi satisfăcătoare diferenţele se completează reciproc. Dar până a

ajunge la această completare sunt perioade de dezamăgiri, certuri, conflicte,

momente de separare emoţională. Orice relaţie presupune a se ajunge "pe

culmile raiului şi în adâncurile iadului" (Ferrini).

Abilităţile de comunicare sunt cele care permit oamenilor să formeze

un cuplu erotic. Aceste abilităţi se formează de timpuriu, încă din uterul matern,

în funcţie de atitudinea părinţilor faţă de fat. Apoi se dezvoltă foarte mult în

prima copilărie şi se definitivează în adolescenţă şi tinereţe. La vârsta adultă

apare nevoia de a petrece timpul şi de a trăi alături de o singură persoană.

Page 105: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Această hotărâre duce la oficializarea relaţie, la căsătorie şi la întemeierea unei

familii.

Familia este o "formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai

mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie sau paterne, realizând, mai mult

sau mai puţin, latura biologică sau cea psihosocială" (Mitrofan, Ciupercă).

Psihosexologia cuplului se centrează pe unicitatea fiecărei familii dar

ţine cont de influenţele exercitate asupra ei.

Familia îndeplineşte mai multe funcţii. Una dintre acestea este de a-şi

susţine membri.

Familia disfuncţională este familia care în urma stresului se va

rigidiza, adică se va petrece un fenomen de regresie.

Walsh şi McGrow vorbesc de patru elemente de patologie care pot

afecta funcţionalitatea unei familii: patologia graniţelor, patologia relaţiilor

intrafamiliale, patologia aranjamentelor intrafamiliale când mai mulţi membri ai

familiei se pot alia împotriva celuilat, patologia ierarhiei când copiii au mai

multă putere de decizie decât părinţii. Familia în care se regăsec aceste

disfuncţionalităţi este o familie nefuncţională.

Familia disfuncţională neagă prezenţa vreunei probleme sau crează

probleme acolo unde nu există.

Familia funcţională este familia caracterizată prin deschidere, cu

graniţele bine conturate, flexibile.

Evaluarea familiei sau a cuplului este procesul de analiză şi

înţelegere a funcţionării familiei, incluzând rezultatele obiective ale tehnicilor

de studiu al familiei şi impresiile subiective ale cercetătorului (evaluatorului,

psihoterapeutului). Evaluarea este considerată psihodiagnoză familială.

Când se realizează o diagnoză familială se au în vedere următoarele:

- structura cuplului, componenţa subsistemelor şi graniţele dintre ele;

Page 106: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

- cum sunt îndeplinite funcţiile şi rolurile de către cei doi, cine aduce

bani în casă, afecţiunea dintre membrii familiei, cuplul mai întreţine relaţii

sexuale sau acestea sunt realizate în afara cuplului conjugal;

- structura de autoritate şi putere, cine şi cum conduce familia;

- care sunt regulile oficiale şi cele neoficiale ale cuplului, cine se

ocupă de treburile casnice, cine duce copiii la şcoală, cine face lecţiile cu ei,

cine are grijă de un părinte bolnav, relaţiile cu vecinii, rudele; regulile neoficiale

se pot referi la modul de manifestare al emoţiilor în familie (respect, iubire,

frustrare) sau modul cum se iniţiază un act sexual;

- cum este climatul afectiv al cuplului, cald, distant, conflictual;

- modul în care se interrelaţionează şi conţinutul comunicării în

cuplu.

Toate acestea se pot observa în cadrul terapiei de cuplu cu ajutorul

aplicării unor instrumente de psihoterapie şi evaluare a cuplului şi a familiei

acestuia (copii). Aceste instrumente sunt interviurile luate membrilor familiei,

chestionarele, tehnicile proiective, desenul familiei, desenul cuplului marital,

modelajul, tehnicile dramatice (jocul de rol, psihodrama), genograma, harta

cronologică a evenimentelor familiale.

Nu există criterii standard de evaluare a gradului de sănătate şi

fîmcţionaliate a unei familii. Familiile se întind pe un continuum între funcţional

şi disfimcţional.

Pentru aplicarea oricărei dintre tehnicile şi metodele necesare

psihodiagnozei familiei sunt necesare cunoştinţe temeinice de psihologie a

familiei. Deprinderile de interpretare se dobândesc după mult exerciţiu şi în

cadrul unor cursuri postuniversitare.

Desenul familiei este un test proiectiv de desen, relativ simplu, prin

care se pot culege o mulţime de informaţii despre membrii familiei, relaţiile

dintre membrii ei, atmosfera de familie. Acest test poate fi aplicat atât adulţilor

cât şi copiilor începând cu vârsta de 4 ani. Totul este relevant pentru anxietatea,

Page 107: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

frustrările, tensiunile, conflictele din cadrul familiei. Interpretarea se face în

funcţie de calitatea execuţiei, dimensiunea persoanjelor, ordinea şi alăturarea

lor, relaţiile dintre personaje, personaje omise, personaje fictive introduse in

desen.

Astfel dimensiunea mare a desenului şi a elementelor componente

(persoane, obiecte, animale) sugerează tendinţa subiectului de a umple spaţiul

psihologic, iar desenele de dimensiuni mici indică tendinţa de depresie sau de

izolare. Dimensiunea personajelor indică gradul de valorizare pentru subiect.

Aşezarea în pagină este importantă pentru interpretare. Astfel

aşezarea în partea de sus a paginii indică tendinţa de a se orienta spre ideal, spre

viitor a subiectului, spre dorinţe, dar mai puţin legat de realitate, poate însemna

şi fuga de ceva ce trăieşte dureros. Dacă desenul este în josul paginii atunci

subiectul este legat de trecut, de ceea ce trăieşte, este cuprins de emoţii

puternice când desenează despre familie. Prezenţa desenului în stânga imaginii

sugerează legătură emoţională cu latura feminină, mamă, soţie. Plasarea

desenului în partea dreaptă indică legături emoţionale cu partea masculină (tată,

bunic, soţ). Desenul plasat în centrul imaginii indică un echilibru între aceste

tendinţe.

Distanţa şi raportul dintre personaje sugerează calitatea relaţiilor

dintre membrii familiei desenaţi. Tipul de relaţii dintre membrii familiei este dat

de plasarea lor în imagine: deasupra celorlalţi, unul în casă, unul afară, etc.

Prezenţa sau absenţa unor personaje, omiterea unui membru indică

sentimente de respingere sau agresivitate faţă de acel membru. Adăugarea unor

persoane care nu fac parte din familie indică sentimente de afecţiune şi de

apartenenţă faţă de ele.

Culorile calde, intense cu care sunt desenate personajele indică

tendinţa la sentimente pozitive, pe când culorile închise indică sentimente

negative.

Page 108: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Prea multe elemente de mediu îndepărtează atenţia privitorului de la

familie ceea ce indică o tendinţă a subiectului de a evita dezvăluiri despre

familia sa, ceva considerat de el neplăcut, dureros.

Identificările sau diferenţierile sexuale se remarcă prin prezenţa

tipurilor de îmbrăcăminte, accesorii feminine sau masculine. Lipsa elementelor

tipice fiecărui sex poate indica o relaţie conflictuală cu membrul familiei de

sexul respectiv.

Schimbarea sexului, a vârstei, a situaţiei unui personaj poate indica

un fenomen regresiv datorat unor trebuinţe nesatisfacute cu respectivul personaj.

Tipurile de detalii pot indica nevoi, sentimente sau tendinţe ale

subiectului. Casa poate sugera nevoia de stabilitate, unitate familială, soarele

este simbol al căldurii, puterii; copaci, iarbă, flori, se pot interpreta ca nevoie de

relaxare a familiei; nori, ploaie tendinţa depresivă.

Toate aceste caracteristici ale desenului ne vor da informaţii despre

sistemul familial, subsistemele sale, coaliţiile din familie, tipurile de relaţii,

conflictele paterne, fraterne, dezvoltarea sexuală.

Totuşi acest test trebuie asociat cu altă tehnică de evaluare.

Interviul reprezintă o modalitate de a realiza un schimb verbal între

indivizi, care îşi transmit idei, opinii, păreri cu scopul unei informări reciproce.

Ca metodă de investigare psihologică interviul încearcă să decopere

şi să ofere cercetătorului o serie de informaţii fa ă de o anumită situatie în careț

se află subiectul.

Succesiunea întrebărilor şi-o fixează examinatorul, în raport cu

scopul interviului, în funcţie de personalitatea celui cu care poartă discuţia.

Cerinţele unui interviu bine realizat se referă atât la personalitatea şi

pregătirea investigatorului, cât şi la subiect, ca individualitate care reacţionează

diferenţiat la situaţia respectivă.

Nu există o tehnică generală a interviului, există tehnici de a

intervieva. Există o multitudine de sugestii privind modul de abordare a

Page 109: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

subiectului, astfel încât cei doi (subiectul şi intervievatorul) să se găsească pe

aceeaşi "lungime de undă". Unii propun discutarea, la începutul interviului a

plăcerilor, intereselor, dominantelor, alţii se referă la nuanţarea limbajului

pentru copii, adolescenţi, adulţi.

G.W.Allport este de părere că orice interviu care urmăreşte

cunoaşterea psihologică a cuplului conjugal trebuie să cuprindă un minim de

itemi, printre care: sexul şi vârsta, pregătirea şcolară şi profesională, evoluţia

profesională şi planurile de viitor, legăturile sentimentale dintre membrii

familiei, activităţile extraprofesionale, preocupările culturale şi situaţia

materială, legăturile sentimentale, temerile şi grijile părinţilor, atitudinea faţă de

activitatea sexuală, dificultăţi în adaptatea la situaţii noi, comunicarea

interfamilială.

Psihologul care investighează familia trebuie să îndeplinească unele

calităţi, cum ar fi: tact, sensibilitate, înţelegere, perseverenţă, voce calmă,

aptitudinea de a asculta mai mult decât a vorbi, spirit de observaţie,

receptivitate, bun recenzor prin conduita diferenţiată faţă de copii şi adulţi, cei

timizi, independenţi, negaţivişti.

Conform modelului de consiliere al lui Bramer interviul terapeutic

trebuie să urmărească următorii paşi: stabilirea unei relaţii apropiate cu clientul

şi implicarea acestuia în rezolvarea propriilor probleme, identificarea şi

clarificarea problemei şi stabilirea obiectivelor, analiza alternativelor posibile de

soluţionare a problemei, culegerea de informaţii relevante, clarificarea

sistemului de valori ale clientului (acesta trebuie să ştie ce doreşte), formularea

unui plan de acţiune pentru atingerea obiectivului propus, testarea planului

elaborat pe baza unor reevaluări periodice realizate pe baza noilor informaţii

acumulate şi ţinând seama de posibile modificări ale împrejurărilor externe.

De regulă subiecţii, cuplul sau familia, îşi păstrează problema la nivel

superficial, după care, împreună cu psihologul elaborează noi alternative de

definire a problemei şi decid care vor fi paşii în cadrul terapiei.

Page 110: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Concluzie:

Educaţia pentru viaţa de familie şi pentru viaţa sexuală, consilierea şi

terapia de cuplu şi a familiei reprezintă nişte necesităţi datorate numărului mare

de divorţuri, separări, schimbării de mentalitate în legătură cu rolul bărbatlui

sau al femeii în noua societate, a numeroaselor cazuri de adolescente gravide şi

copii născuţi şi abandonaţi. Ca psihologi avem datoria de a ne implica activ în

creşterea gradului de conştientientizare a acestei nevoi şi a oprtunităţii pe care

educaţia şi consilierea le oferă pentru îmbunătăţirea relaţiilor din cadrulfamiliei,

pentru o mai bună dezvoltare şi evoluţie personală şi familială. Când educaţia nu

este eficientă consilierea şi terapia pot aduce îmbunătăţiri în cadrul relaţiilor de

cuplu şi familiale. Dar pe lângă efortul terapeutului în acest sens, foarte

important este gradul de implicare alfamiliei şi dorinţa acesteia pentru

schimbare şi vindecare.

XI. CALITATILE PSIHOLOGULUI

Istoria vie a umanitatii, sub dimensiunile sale biologica,

psihologica, socioculturala, economica şi politica aparţine familiei,

coexistentei barbatului si a femeii, a relaţiilor dintre ei, a relaţiilor cu copiii.

Familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si stabile forme de comunitate

umana, cea care asigura perpetuarea speciei umane, evoluţia si continuitatea

vieţii sociale, iar istoria evoluţiei familiei nu este altceva decât istoria

dezvoltării si modificării rolurilor conjugale.

Familiile din societatile contemporane, au suferit in ultimele

decenii transformări profunde. Schimbările care au intervenit in interiorul ei

sunt atat de importante, încât i termenul de ș familie a devenit tot mai ambiguu,

el tinzând să acopere astăzi realită i diferite de cele caracteristice generaţiilorț

precedente. Familia este cea mai fidelă posesoare a tradi iilor i a valorilorț ș

naţionale. Ea este una din cele mai conservatoare (în sensul bun al cuvântului)

segmente ale societă ii. Contrar acestei idei, familia a devenit tot mai sensibilăț

Page 111: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

la toate transformările petrecute în societate. De exemplu, una din funcţiile

tradiţionale, cea de îngrijire a vârstnicilor este pe cale de dispariţie, iar funcţia

de socializare a copiilor, este împărtă ită cu alte institu ii sociale. Schimbareaș ț

statutului social al femeii prin implicarea ei în activită i profesionaleț

extrafamiliale determina noi configuraţii ale raporturilor dintre cei doi

parteneri, în sensul unor redefiniri ale rolurilor acestora. Astfel, apariţia iș

proliferarea carierei profesionale i a traiectoriei sociale feminine au complicatș

destul de mult relaţiile interpersonale, în general, cu partenerul de viata, în

special.

Asupra cuplului, cariera profesională a femeii ridică probleme de o

altă natură. În primul rând, există tendin a ca femeia să se concentreze foarteț

mult asupra carierei i să ignore la fel de mult via a de familie. Dacă aceastăș ț

tendin ă este valabilă i pentru barbat, situa ia devine critică pentruț ș ț

funcţionalitatea familiei ca institu ie socială. Gradul de implicare în via a deț ț

familie depinde de percepţia asupra modificării rolurilor, în condiţiile

existen ei carierei profesionale la unul sau ambii parteneri.ț

Astfel, atunci cand unul dintre parteneri este concentrat mai mult

asupra carierei, celălalt trebuie să preia o parte din sarcinile domestice ale

partenerului, dar preluarea poate fi formală sau angajantă.

O altă situa ie interesantă ar fi aceea ca în familiile cu dublăț

carieră, când soţul i soţia i-au început carierele profesionale în acelaşi timp,ș ș

succesul rapid al unuia poate deveni o problemă majoră pentru celălalt.

Familia devine din ce în ce mai mult un loc de refugiu afectiv ca

reacţie la condiţiile stresante ale mediului exterior. Deci, familia i-a pierdutș

mult din caracterul ei de institu ie socială. Cuplul este mai mult interesat deț

satisfacerea propriilor interese i mai puţin de realizarea sarcinilor pe careș

societatea le atribuie institutiei familiale. Aceasta noua perspectivă a indus

schimbări majore la nivelul funcţiilor familiale, deoarece perturbările

Page 112: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct i asupraș

celorlalte.

Problematica organizării vieţii de familie i a consecinţelor eiș

funcţionale, a evoluţiei rolurilor masculine i feminine apare în lucrărileș

gânditorilor antici i a celor renascentişti, iar o dată cu constituireaș

sociologiei ca tiin ă, familia a reprezentat un obiect de studiu privelegiat.ș ț

Dacă la început, cercetarea familiei s-a făcut în cadrul unor modele

etnolingvistice i istorice, ulterior familia a devenit obiectul unor studiiș

analitice, de ordin psihologic, sociologic, psihosocial, sexologie iș

psihopatologic, tinzând să fie definită în termeni de comunicare iș

intercomunicare interpersonală. Dar abia începând cu anii '60, i până înș

prezent, cercetările sociologice au cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Aceasta se datorează faptului că în ultimele decenii, familia a suferit muta iiț

profunde în ceea ce priveşte structura i funcţiile sale.ș

Apar inând unor orientări conceptuale diverse, sub aspectulț

analizei specificului i funcţiilor familiei, au fost întreprinse numeroaseș

cercetări privind rolul de so i soţie. Toate aceste cercetări încearcă săț ș

explice modul de funcţionare a familiei, care sunt etapele prin care trece un

cuplu, care sunt rolurile soţului i ale soţiei, care sunt relaţiile ce se stabilescș

între membrii ei. Cercetătorii români Iolanda Mitrofan, Maria Voinea i Petruș

Ilu au efectuat un ir de studii privind via a de familie.ț ș ț

Sociologia analizează tradi ionalitatea ca o componentă de bază aț

vieţii sociale, a sociabilită ii. Ea este prezentă în toate sferele i nivelele deț ș

organizare a societă ii, în procesele de socializare i manifestare aț ș

personalită ii actorilor sociali. Tradi ionalitatea indică un tip distinct deț ț

institu ii sociale, obişnuinţe i obiceiuri, moduri de a acţiona, a simţi i aț ș ș

gândi care sunt "moştenite din trecut". Dar tradi ionalitatea nu reprezintăț

numai amintiri din trecut, ea este continuarea trecutului în prezent i ca atareș

Page 113: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

amintirile sunt la fel de actuale ca i relaţiile date în experienţa prezentului.ș

La rândul ei, familia tradiţională are o serie de trăsături, cum ar fi loialitatea

fa ă de familie care e mai presus de interesul propriu, femeia e subordonatăț

ca soţie i ca mamă, copiii de ambele sexe au roluri precise, prestabilite, suntș

încurajate ca valori supunerea, conformismul.

Cercetarea familiei tradiţionale a reliefat că valoarea focală a

stilului de via ă o constituie autoritatea. În general, autoritatea implicăț

raporturi de inegalitate. Din acest punct de vedere, în familia tradiţională

raporturile de inegalitate sunt foarte mari i unidirecţionale, i aceasta datorităș ș

faptului că femeia este supusă. Rolurile sunt distribuite în funcţie de ierarhie,

conformism, putere. Acestea definesc un stil de via ă a familiei ce consacrăț

superioritatea părinţilor asupra copiilor, vârstnicilor asupra tinerilor, a

bărba ilor asupra femeilor, a fraţilor mai mari asupra celor mai mici etc.ț

Autoritatea bărbatului este rar pusă sub semnul întrebării pentru că a a seș

perpetuează modelul, preluat prin imita ie, i orice atitudine de negare aț ș

acestuia duce la etichetare, marginalizare, stigmatizare.

Opusă, dar nu totalmente, familiei tradiţionale este familia

modernă. Modernitatea este diferită sau chiar opusă percepţiilor tradiţionale,

referindu-se la produse ale culturii, institu ii, forme de organizare socială,ț

moduri de comportare. Societatea modernă este mereu în schimbare, iar în

momentul în care modul de via ă tradi ional e înlocuit de unul mult maiț ț

complex, avansat tehnologic, modernitatea apare ca efect al acestor

schimbări. Prin contrast, familia modernă se bazeaza pe individualism ca

valoare (ceea ce explica creşterea spectaculoasă a numărului divorţurilor iș

toleranta din ce în ce mai mare fa ă de acest fenomen social, femeia capătăț

independen ă economică, copiii au un mai mare control asupra propriuluiț

destin.). Pe lângă avantajele aduse de modernitate oamenii trebuie să facă

fa ă unor noi provocări, unor noi conflicte i dezavantaje.ț ș

Page 114: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Valorile familiei moderne întemeiază un stil de via ă distinct de celț

al familiei tradiţionale: autorită ii i se substituie ca valoare cooperarea. i eaț Ș

este sus inută de valori ca: egalitatea, schimbarea, comunicarea. Familiaț

modernă se caracterizează printr-o accentuată flexibilitate a structurii de

autoritate i putere. Nu mai există un model unic, dominant, în care bărbatulș

decide, atât în privinţa hotărârilor care vizează via a conjugală, cât i a celorț ș

care privesc relaţia parentală, a a cum se întâmplă în tradi ionalitate. Relaţiaș ț

modernă surprinde reciprocitatea puterii i autorită ii, pe diferite nivele i înș șț

diferite intensită i, în contextul mai ț general al unui egalitarism afirmat i, totș

mai des, pus în practică. Plecând de la aceste considerente i analizând actualeleș

tendin e, ca o alternativă la aceste stiluri de via ă, putem aprecia ca, in viitor,ț ț

valoarea focala ar fi individualitatea, sustinuta de competitie, nonconformism,

singuratate. Autoritatea si puterea in familia moderna se afla intr-un permanent

proces de constructie si reconstrucţie, in funcţie de negocierile ce au loc intre

parteneri, de atitudinile si comportamentele acestora vis-a-vis de rolurile pe

care le îndeplinesc in familie si de statusurile ocupate in afara ei.

Pentru o mai buna înţelegere a schimbărilor efectuate in structura si

funcţiile familiei trebuie amintita concluzia la care au ajuns I. Mihailescu si M.

Voinea. Ei considera ca familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie

sociala, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor

interese si mai puţin de realizarea funcţiilor pe care societatea le atribuie

institutiei familiale. Aceasta perspectiva a favorizat schimbări majore la nivelul

funcţiilor familiale, deoarece perturbările manifestate la nivelul uneia dintre ele

au avut un impact direct si asupra celorlalte. Astfel, in continuare vom prezenta

schimbările ce au antrenat fiecare funcţie in parte.

• Funcţia economica

Prin trecerea de la familia extinsa la cea nucleara sau la alte forme

atipice ale ei, s-au reformulat componentele funcţiei economice. Aceasta are loc

Page 115: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

atat in ceea ce priveşte producerea de bunuri, cat si in administrarea bugetului

de venituri si cheltuieli. Familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta,

membrii ei fiind dependenţi de venituri castigate in afara gospodăriei. S-a

redimensionat si componenta privind pregatirea profesionala a descendenţilor.

Transmiterea ocupaţiilor de la părinţi la copii se întâlneşte din ce in ce mai rar.

Aceasta se intampla datorita deplasarii locului de munca al individului din

interiorul familiei in exterior, in întreprinderi si servicii sociale. Nu in ultimul

rand, latura financiara a cunoscut si ea importante modificări. Astfel, familia

contemporana este caracterizata print-un buget dezechilibrat, datorat surselor

sporadice de venit si/sau cheltuielilor exagerate într-o anumita direcţie, de

obicei, cheluieli pentru subzistenta.

• Funcţia de socializare

Aceasta funcţie a fost afectata si ea de mutatiile lumii contemporane.

Sistemul şcolar creat a inlocuit, in mare masura, procesul instructiv-educativ al

familiei. In acest caz, putem aminti faptul ca părinţii nu mai pot asigura

transmiterea de cunoştinţe copiilor lor. Ei nu le mai pot satisface nevoia de

instructie la standardul exigentelor actuale. Din motive financiare, in marea

majoritate a familiilor lipseste computerul, atat de necesar in condiţiile de astazi.

In alta ordine de idei, lucrând in afara familiei, de multe ori chiar plecaţi peste

hotare, părinţii sunt mai puţin timp impreuna cu copiii. Iar copiii sunt dusi - de

la cele mai fragede vârste in institutii specializate (crese, grădiniţe), sau sunt

lasati in grija bunicilor, rudelor sau vecinilor care de multe ori nu pot oferi

condiţii necesare dezvoltării normale a copilului. Astfel, părinţii nu numai ca nu

dispun de timpul necesar realizarii unei socializari fireşti dar, de multe ori, nici

nu realizeaza necesitatea acţiunilor educative.

Astazi exista o diversitate de moduri in care părinţii isi asuma

responsabilitatea socializării copiilor. Din aceasta perspectiva, au aparat forme atipice

de autoritate (a copiilor fata de părinţi, a tinerilor fata de vârstnici etc.). Referindu-ne la

formele atipice de autoritate, sa menţionam ca, in literatura sociologica si

Page 116: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

psihopedagogica se impune cu tot mai multa putere un nou concept: educaţia inversa.

Aceasta sintagma se refera la faptul ca părinţii admit ca au de invatat de la si mai ales

impreuna cu copiii lor. Cu alte cuvinte, comunicarea intre părinţi si copii se realizeaza

in ambele sensuri: cu cat copilul se dovedeşte mai ascultator si intelegator, cu atat este -

la rândul lui - ascultat si inteles mai mult (Stanciulescu, 1998). Copiii isi iau si li se

acorda mai multa libertate, mai multa autonomie, mai multa responsabilitate, separarea

si individualitatea devenind probleme fireşti. Parasirea căminului inseamna, intr-un fel,

o a doua naştere iar copiii se pregătesc si sunt pregatiti de la o varsta din ce in ce mai

mica pentru aceasta, in condiţiile in care - oricum - convieţuirea ar fi fost destul de

dificila, date fiind divergentele de valori, atitudini, mentalitati, stiluri de viata.

• Funcţia de solidaritate familiala

Diminuarea acestei funcţii se datoreaza, in special, mobilitatii

sociale, mobilitate ce face ca locul de munca sa difere de cel rezidenţial.

Aceasta nu face decât sa influenţeze negativ solidaritatea familiala, care este

macinata de separarea fizica si afectiva existenta intre membrii familiei. Pe de

alta parte, relaţiile conjugale, datorita unui complex de factori ca emanciparea

femeii, diviziunea moderna a rolurilor in cadrai familiei, satisfacţia legata de

viata sexuala, au inceput sa fie dominate de framantari si contradicţii. Acelaşi

lucru se intampla si cu relaţia parentala, din cauza adancirii diferentelor dintre

modelele culturale apartinand diferitelor generaţii.

• Funcţia sexuala si reproductiva

Ca si celelalte funcţii, funcţia sexuala a cunoscut importante

schimbări. A inceput sa se acorde o tot mai mare importanta performantelor

sexuale. Niciodata nu s-a discutat ca acum despre "satisfacţie sexuala", "apetit

sexual" etc. Importanta acordata acestor aspecte face ca indivizii sa adopte o

serie de comportamente ce cad de multe ori, in cele doua extreme (dorinţa de a

poseda versus inhibiţia sau teama de a nu fi destul de "bun/buna" in actul

Page 117: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sexual). Aceste componente sunt, de regula, "vinovate" de

satisfacţia/insatisfacţia indivizilor fata de relaţia de cuplu, de insasi

continuitatea si viabilitatea mariajului.De asemenea nu putem ignora faptul ca,

într-o perioada relativ scurta de timp, s-a trecut de la familia extinsa, din punct

de vedere numeric, la cea restransa. Numărul de copii a scăzut continuu,

ajungandu-se la 1-2 copii in societatea contemporana. Apoi, se contureaza tot

mai clar tendinta cuplurilor de a renunţa la copii si de a trece la un alt mod de

viata - "familia axata pe adulţi".

Avand in vedere aceste modificări, pot apare doua efecte majore.

1) Realizarea unui compromis intre tendinta femeii de a deveni o

fiinţa mobila - activa - autonoma si acceptarea de către barbat a unei forme

atenuate de sedentarism, pasivitate-dependenta. Cu alte cuvinte, o intalnire a

celor doua sexe intr-un punct de echilibru, o simbioza intre viata publica si cea

privata, valorizate, atat de către barbat, cat si de către femeie. Acest model de

relationare intre cele doua sexe ar reprezenta forma cea mai viabila si

funcţionala de uniune si, poate, unica soluţie de a salva familia, ca institutie

sociala, in perspectiva anilor ce vor urma.

2) Nerealizarea compromisului intre tendinta femeii de a deveni o

fiinţa mobila - activa - autonoma si acceptarea de către barbat a unei forme

atenuate de sedentarism pasivitate- dependenta. Nu va exista, practic, un punct

de echilibru, ci o permanenta intrecere intre femeie si barbat (in a-si dovedi lor

insisi, dar si celuilalt ca sunt mai buni), o competitie a sexelor in care cuplul nu

are prea mult de castigat. Desigur, in anumite domenii femeile vor intrece

barbatii, in altele vor ramane in urma lor, manipularea fiind una din modalitatile

la care se va apela in aceasta infruntare care pune mai presus mandria si nu

raţiunea, ambiţia si nu sentimentul.

Din cele relatate mai sus, se observa ca toate funcţiile au fost

afectate, într-o masura mai mare sau mai mica. Si este firesc sa fie asa, deoarece

perturbările ce se manifesta într-o funcţie isi găsesc rezonanta si in celelalte.

Page 118: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Avand in vedere schimbările intervenite in trecerea de la

traditionalitate la modernitate, se considera ca societatea contemporana impune

generalizarea a trei tipuri de femei:

1) Femeile care adopta o orientare „ masculina" - prefera ocupaţiile

rezervate barbatilor, manifesta opoziţie fata de relaţiile erotice si fata de

căsătorie. Daca intra, totuşi, in asemenea relaţii, le perturba prin straduinta de a-

si impune dominaţia, de a fi superioare partenerului. Le putem numi femei

agresive.

2) Femeile care nu refuza rolul lor feminin, dar care conştientizează

ca sunt inferioare barbarilor, osândite sa joace un rol secundar. Ele isi

indeplinesc rolul mai mult din obligaţie si mereu incearca sa schimbe cate ceva,

in lupta cu ele insele si cu ceilalţi, nerenuntand uşor, chiar daca intampina

dificultati. Le putem numi femei izolate.

3) Femeile care nu vor sa-si schimbe rolul, pentru ca nici nu

conştientizează ca se poate acest lucru. Ele isi îndeplinesc rolul ştiut, convinse

fiind ca aceasta este menirea lor. In ceea ce fac pun pasiune, valorizeaza uneori

excesiv iubirea si devotamentul. Le putem numi femei docile.

Pe de alta parte, se considera ca parteneriatul modern implica

existenta a trei tipuri de barbati:

1)Barbatul care accepta noul rol si il efectueaza din convingere,

punând pasiune in tot ce face si creând condiţiile unei relaţii funcţionale, bazate

pe intelegere si respect reciproc. Ii putem numi barbati docili.

2)Barbatul care nu accepta noul rol, dar il efectueazafara convingere,

implicandu-se atat cat relaţia sa nu devină disfunctionala. Ii putem numi barbati

izolaţi.

3)Barbatul care nu accepta noul rol si nici nu il efectueaza,

considerând ca relaţia de tip traditional e indicata pentru funcţionalitatea

cuplului. Ii putem numi barbati agresivi.

Page 119: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Aceste trei tipuri de barbati pot fi raportate la cele trei tipuri de

femeie, prezentate anterior.

In continuare, daca se suprapun aceste combinaţii peste tipologia

construita de lolanda Mitrofan (1989), tipologie ce ia in calcul trei parametrii, si

anume:

1.gradul de tensiune generat de natura conflictului

(ridicat/moderat/scazut);

2. forma de manifestare predominanta a conflictului

(manifesta/latenta);

3.durata conflictualitatii (continua/intermitenta), vom putea emite

urmatoarele ipoteze:

• Cuplul constituit din barbat agresiv - femeie agresiva este

caracterizat prin conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune crescută, ce

prezintă mare potential dizolvant si psihopatogen pentru unul sau ambii

parteneri.

• Cuplul constituit din barbat agresiv —femeie izolata este

caracterizat prin conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata, ce

are o evoluţie instabila, cu tendinta de deteriorare a esenţei relaţiei conjugale,

dar cu menţinerea structurii de cuplu într-o formula de pseudoconjugalitate.

• Cuplul constituit din barbat izolat - femeie agresiva este

caracterizat prin conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata, ce

are o evoluţie instabila, cu tendinta de deteriorare a esenţei relaţiei conjugale,

dar cu menţinerea structurii de cuplu într-o formula de pseudoconjugalitate.

• Cuplul constituit din barbat izolat -femeie izolata este caracterizat

prin conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescută, ce prezintă

potential dizolvant semnificativ, care nu totdeauna se finalizeaza cu separarea

soţilor, dar faciliteaza dezvoltarea dizarmonica a relaţiei conjugale.

Page 120: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

• Cuplul constituit din barbat docil -femeie izolata este caracterizat

prin conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata, ce prezintă

potential dizolvant scăzut.

• Cuplul constituit din barbat izolat - femeie docila este caracterizat

prin conflictualitate latenta, continua, cu tensiune moderata. In acest cuplu,

conflictualitatea planeaza deasupra relaţiei ca urmare a unui grad de frustrare

reciproc intretinut.

• Cuplul constituit din barbat docil - femeie agresiva este caracterizat

prin conflictualitate latenta, continua, cu tensiune scăzută, ce

favorizeaza efortul de acomodare reciproca, producând corecţii

permanente ale conduitelor interactionale pe linia sincronizării lor.

• Cuplul constituit din barbat agresiv -femeie docila este caracterizat

prin conflictualitate latenta, intermitenta, cu tensiune moderata, ce faciliteaza

acomodarea interpersonala, datorita caracterului ei de stimulare reciproca prin

forme agreabile cum ar fi: ironia, persiflarea etc.

• Cuplul constituit din barbat docil -femeie docila este caracterizat

prin conflictualitate latenta, intermitenta, cu tensiune scăzută, ce evolueaza

rapid către asimilare interpersonala, partenerii preluând si asimiland reciproc

puncte de vedere iniţial diferite.

Exista anumite elemente de specificitate care diferentiaza cele doua

sexe ( Ciuperca, 1997), ca sa nu mai vorbim ca, de la un cuplu la altul, exista

deosebiri in ceea ce priveşte rolurile asumate, in funcţie de particularitatile

persoanelor si relaţiei respective.

Sa vedem, insa, ce factori au determinat flexibilizarea raporturilor de

putere in cuplul modern.

In primul rand, emanciparea femeii, bazata in special pe creşterea

nivelului de cultura si informare, emancipare care nu neaparat a diminuat

implicarea sexului feminin in activitatile tradiţionale, ci a ridicat pretentiile vis-

Page 121: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

a-vis de posibilităţile barbatului de a se implica in ceea ce trata, pana nu demult,

cu pasivitate si indiferenta.

In al doilea rand, independenta economica a femeii este un factor

care a generat conştientizarea ideii potrivit careia raporturile de putere nu mai

pot fi unidirecţionale, in condiţiile in care femeia nu mai este intretinuta de

barbat si poate singura sa-si asigure subzistensa si sa ia decizii in nume propriu,

fara teama de a fi supusa reproşurilor sau abandonata.

In al treilea rand, implicarea tot mai accentuata a femeii in viata

sociala a dus la ruperea acesteia de universul îngust al familiei si la largirea

orizontului ei privind rolul si locul femeii in relaţia de cuplu. Astfel, cu cat este

mai mare numărul de relaţii interpersonale, altfel spus cu cat este mai deasa

reţeaua sociala a membrilor unui cuplu, cu atat este mai mare probabilitatea ca

repartiţia autoritatii si puterii in respectivul cuplu sa fie egalitara. Dimpotrivă,

cu cat este mai mica aceasta reţea sociala, cu atat creste probabilitatea apariţiei

unui model unidirecţional de putere si autoritate (in special de la barbat către

femeie).

Cum societatea contemporana implica, ca o nevoie sociala, o creştere

a relaţiilor interpersonale, e de presupus ca flexibilizarea autoritatii se va

generaliza intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Nu in ultimul rand,

devalorizarea sentimentului in relaţia de cuplu a provocat importante reasezari

in structura de autoritate si putere. Femeia, independenta economic, isi permite

cu o mai mare largheţe sa experimenteze relaţii diverse, in contextul dorinţei de

a se realiza si a evolua pe plan profesional.» In acelaşi timp, barbatul, din teama

de a nu fi dezamagit sau părăsit, ori - pur si simplu - din nevoia de a cuceri,

incearca sa nu se implice emoţional si sentimental prea mult, sa nu creeze o

stare de dependenta fata de partenera. In general, cuplul sfarsitului de secol XX

minimalizeaza valoarea sentimentului, fapt care are repercusiuni asupra

distribuţiei autoritatii si puterii in relaţia dintre cele doua sexe. Lipsa

sentimentului implica, pe undeva, si lipsa dominaţiei, pentru ca existenta relaţiei

Page 122: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

functional-sexuale implica, ea insasi, o renunţare la autoritate si putere,

acceptandu-se deliberat echilibrul decizional.

In concluzie, societatea contemporana amplifica apariţia conflictelor

in familie, prin faptul ca ne aflam într-o perioada de redefinire a rolurilor

masculine si feminine, perioada accelerata de feminism. Pe de alta parte, atat

redefinirea rolurilor, cat si înţelegerea eronata a ei, favorizeaza apariţia unor

comportamente de sex-rol foarte diversificate si ambigue, care intretin

dizarmonia si disensiunea in cadrul cuplului. Practic, traversam o perioada de

anomie a rolurilor masculine si feminine, si nu se stie cat va mai dura pana cand

vor aparea doua modele de comportament acceptate de ambele sexe si puse in

practica fara frustrări si nemulţumiri interioare.

Page 123: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

,, Prin cuvântul, fapta şi comportamentul nostru, fiecare poate zidi ori

dărâma, stimula ori inhiba, bucura sau întrista, motiva sau descuraja, chema ori

alunga, aduna sau risipi voinţa şi aşteptarea celor din jur."

(L. Şoitu, E. Vrăjmaş, E. Păun, Consiliere familială, 2001, p. 7)

XI. ABILITATEA PSIHOLOGULUI DE A REALIZA O

RELAŢIE BUNĂ CU FAMILIA/CUPLUL PE CARE IL CONSILIAZĂ

Argument

Familia/cuplul poate reprezenta cea mai importantă sursă de confort

şi de dragoste, dar poate fi şi cel mai important izvor al durerii şi al

suferinţei, ,,o reflectare şi o consecinţă a haosului în care se mişcă lumea

contemporană"(T.Bîrsanu, 2009, p.2). Existenţa unei relaţii conflictuale, divorţul

sau separarea, decesul unei persoane apropiate, naşterea unui copil, problemele

financiare; situaţia de boală, schimbarea domiciliului, şomajul sau perspectiva

şomajului, pensionarea, pot ameninţa structura şi liniştea familiei în general, a

persoanei în particular. Consilierul de familie/cuplu poate ajuta persoanele

aflate în dificultate să treacă peste aceste momente, să le înţeleagă şi să

găsească soluţii pentru problemele apărute, poate repara relaţii încordate care

există între membrii familiei sau a cuplului şi poate îmbunătăţi modul în care

funcţionează familia/cuplul ca un tot unitar. El are menirea „să restabilească un

echilibru frânt sau contorsionat undeva şi să-l redea pe cel în cauză lui însuşi,

familiei, comunităţii şi vieţii" (S.Trifu, 2002, p.47).

Consilierea psihologică a familiei sau a cuplului implică dezvoltarea

unor atitudini şi abilităţi fundamentale ale psihologului, fără de care procesul de

consiliere nu poate duce la efectele dorite.

Lucrarea noastră încearcă să surprindă sintetic câteva aspecte

teoretice privind atitudinile şi abilităţile necesare consilierului de cuplu/de

familie pentru a susţine o relaţie bună în procesul consilierii cu partenerii

123

Page 124: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

cuplurilor, cu membrii familiilor. De asemenea, vom aborda şi câteva modalităţi

de formare şi îmbunătăţire a abilităţilor consilierului, absolut necesare în

procesul consilierii familiei/cuplului.

Cuvinte cheie: consilierea familiei/cuplului, alianţa/relaţia de

consiliere, acceptarea necondiţionată, empatia, congruenţa, colaborarea,

gândirea pozitivă, responsabilitatea, respectul, ascultarea activă, observarea,

adresarea întrebărilor, oferirea de feed-back, furnizarea de informaţii,

parafrazarea, sumarizarea, reflectarea.

I. Noţiuni introductive

Asociaţia Britanică pentru Consiliere (B.A.C.,1977) definea

consilierea ca fiind „utilizarea principială a relaţiei interpersonale pentru a

facilita auto-cunoaşterea, acceptarea i maturizarea, dezvoltarea optimă aș

resurselor personale. Scopul general este acela de a lucra în direcţia unei vieţi

mai satisfăcătoare şi pline de resurse. Relaţiile de consiliere variază în funcţie

de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi

rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii controlul stărilor de criză,

dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a

conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi" (I. Dafinoiu, 2001,

p.19).

Consilierea familiei/cuplului reprezintă forma teoretică şi

metodologică de asistare psihologică a cuplurilor şi familiilor aflate în impas, cu

scop bine precizat şi limitat la o problemă, de scurtă durată şi efect de rezolvare

a problemei avute.

Indiferent de orientarea abordată (sistemică, structurală,

experienţială, strategică, narativă, psihanalitică, centrată pe soluţie, cognitiv-

comportamentală) succcesul consilierii depinde atât de gradul de implicare al

familiei, de disponibilitatea ei pentru schimbare, pentru restructurare, cât şi de

capacitatea consilierului de a restructura modelul de comportament al clienţilor,

124

Page 125: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

„model destructiv care implică neglijare, critică, certuri, expectaţii şi convingeri

negative cu privire la partener şi la relaţia în sine" (Holdevici, 2000, p.279).

Orice demers de consiliere psihologică a cuplului/familiei cuprinde

între elementele sale componente, unul de importanţă majoră, respectiv, alianţa

de consiliere (numită, în cadrul terapeutic, „relaţie terapeutică"). Această relaţie

este o relaţie specială, este o „relaţie de parteneriat" (I. Mitrofan, D.Vasile,

2001) între client şi consilier; ea trebuie să fie caracterizată de colaborare,

încredere reciprocă, respect, implicare şi autenticitate.

În consilere, ca şi în psihoterapie, planul relaţional are o valoare

deosebită, relaţia devenind „prin ea însăşi un instrument al schimbării" (O.

Gîrlaşu-Dimitriu, 2004, p. 13)

II. Sistemul de valori al consilierului, atitudini şi abilităţi

fundamentale

Asumarea de către consilier a responsabilităţii respectării unui sistem

de valori şi coduri (stabilite de asociaţiile de specialitate) este primul pas în

debutul procesului de consiliere.

Sistemul de valori al consilierului se fundamentează pe ideile de bază

ale psihologiei umaniste, care afirmă unicitatea, valoarea fiecărei persoane şi

manifestarea acestora prin resposabilitatea propriilor decizii. Consilierul

facilitează conştientizarea de către client a conceptului de unicitate şi de valoare

necondiţionată ale oricărei persoane. Unul din obiectivele consilierii este acela

de a-i învăţa pe clienţi să ia decizii responsabile şi să-şi asume consecinţele

acţiunilor lor.

Atitudinile fundamentale ale consilierului. în absenţa cărora

procesul de consiliere nu îşi atinge scopul formativ, sau chiar mai mult,

poate avea consecinţe contrare, sunt: acceptarea necondiţionată, empatia,

congruenţa, colaborarea, gândirea pozitivă, responsabilitatea, respectul.

125

Page 126: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Acceptarea necondiţionată este atitudinea care are la bază

următoarele principii: fiinţa umană este valoroasă şi pozitivă prin însăşi esenţa

sa, are capacitatea sau potenţialul de a face alegeri responsabile, are dreptul să

ia decizii asupra vieţii personale şi de a-şi asuma propria viaţă. Acceptarea este

atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi valorii personale ale clientului, cu

punctele lor tari sau slabe, calităţi sau defecte, atitudini pozitive sau negative,

interese constructive sau sterile, gânduri, trăiri sau comportamente, fară a

critica, judeca, controla şi mai ales fară a condiţiona aprecierea.

Acceptarea necondiţionată este premisa fundamentală a procesului de

dezvoltare personală şi de optimizare a funcţionării persoanei. Valorizarea

clientului nu trebuie să fie condiţionată de grupul social de apartenenţă, de rasă,

sex, religie, nivelul performanţelor profesionale, valori şi atitudini personale,

comportamente.

Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă cu aprobarea oricărei

atitudini sau a oricărui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu simpatie

şi toleranţă. Acceptarea unei persoane nu presupune nici aprobarea nici

dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Este acceptarea modului în

care persoana simte sau crede în mod diferit de ceilalţi. Riscul aprobării sau

dezaprobării este că persoana îşi percepe valoarea numai prin interpretările şi

evaluările pe care le face consilierul în situaţia de aprobare sau dezaprobare a

comportamentelor sale.

Acceptarea nu înseamnă să ai o atitudine de neutralitate sau

indiferenţă faţă de modul în care gândeşte sau mai ales simte o persoană.

Acceptarea este o atitudine pozitivă, de înţelegere a persoanei şi nu una neutră.

Nu înseamnă nici simpatie, nici toleranţă. Simpatia poate conduce şi la atitudini

discriminative faţă de ceilalţi clienţi, în consiliere contează mai puţin percepţiile

şi sentimentele celui care consiliază, cât sentimentele celor consiliaţi. Toleranţa

este o altă dificultate în dezvoltarea acceptării necondiţionate. A fi tolerant

126

Page 127: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

înseamnă a accepta diferenţele individuale. Toleranţa nu trebuie să se manifeste

doar la nivel general şi declarativ ci trebuie dublată de înţelegere şi respect.

Empatia

Cercetările din domeniu subliniază importanţa unor calităţi personale

necesare consilierului/ terapeutului în relaţia cu clientul, cele mai eficiente fiind

„căldura umană sau empatia, comunicarea şi coerenţa între ceea ce spune şi

ceea ce face sau trăieşte."(A.Moreau, 2007, p.68)

O relaţie bună între consilierul de familie/de cuplu şi cei consiliaţi nu

poate exista fără „un contact nemijlocit şi necesar,... o comunicare explicită de

tip verbal şi/ sau nonverbal,... o comunicare implicită de natură empatică" (O.

Gîrlaşu-Dimitriu, 2004, p. 33)

Empatia este abilitatea de a te transpune în locul unei alte persoane.

Empatia nu este echivalentă cu identificarea cu o altă persoană, situaţie în care

se preia modul ei de gândire, de relaţionare atitudinală, emoţională şi

comportamentală. Empatia este abilitatea de a înţelege modul în care gândeşte,

simte şi se comportă o altă persoană. Empatia este atitudinea de a fi "cu"

persoana şi nu "ca" persoana cealaltă. Un indicator al empatiei este sentimentul

clientului că este înţeles şi acceptat.

Empatia nu trebuie confundată cu mila sau compasiunea faţă de o

altă persoană în dificultate. Nimănui nu îi face plăcere să fie compătimit, chiar

dacă sentimentul este sincer. Empatia înseamnă "a fi alături" de persoană,

atitudine care facilitează exprimarea emoţiilor, convingerilor, valorilor şi

îmbunătăţeşte comunicarea dintre consilier şi client.

Empatia se dezvoltă prin însuşirea abilităţilor de comunicare verbală

şi nonverbală. Dintre aceste abilităţi, amintim: utilizarea întrebărilor deschise

care facilitează comunicarea, ascultarea clientului/clienţilor, evitarea

moralizării, a întreruperilor în timpul conversaţiei. Etichetarea este o barieră în

dezvoltarea unei relaţii empatice, ea distorsionează înţelegerea, de aceea trebuie

127

Page 128: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

eliminată, la fel, feed-back-urilor negative, criticile sarcastice, etc. Modalităţile

de îmbunătăţire a comunicării empatice se referă la:

• oferirea de răspunsuri scurte, clare şi acurate;

• acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns;

• focalizarea pe mesajele transmise de client;

• utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii;

• un ton plictisit sau dimpotrivă, prea intens, comunică mesajul că este

neimportant pentru tine sau iritant;

• evitarea în răspuns a clişeelor, etc

Congruenţa

Congruenţa se referă la concordanţa dintre comportamentul

consilierului şi convingerile, emoţiile şi valorile sale personale. Cu alte cuvinte,

congruenţa defineşte autenticitatea comportamentului persoanei. Este indicat să

nu se exprime convingeri şi idei în care nu se crede cu adevărat. Decalajul

dintre ceea ce se simt sau se gândeşte se va transpune în maniera falsă de

exprimare sau de comportament, uşor sesizabilă de ceilalţi. Congruenţa este

generată de acordul dintre convingere, trăirea emoţională şi exprimarea verbală

şi nonverbală. Lipsa de autenticitate duce la pierderea relaţiei de încredere cu

clientul.

Colaborarea

Colaborarea este abilitatea consilierului de a implica persoana sau

grupul de persoane în deciziile de dezvoltare personală. Relaţia este de respect

şi parteneriat, şi nu de transmitere de informaţii de la "expert" la "novice". Rolul

consilierului este să-1 ajute pe membrii cuplului/familiei să găsească cele mai

relevante informaţii pentru ca aceştia să poată lua decizii responsabile.

Consilierul nu trebuie să se erijeze într-o persoană competentă care oferă soluţii

de rezolvare pentru problemele clienţilor. Consilierul este un catalizator şi

128

Page 129: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

facilitator al procesului de dezvoltare personală a clientului, abilitându-1 să

găsească soluţii proprii la problemele cu care se confruntă.

Gândirea pozitivă

Filosofia consilierii este definirea omului ca fiinţă pozitivă care poate

fi ajutată să-şi îmbunătăţească aspectele sale mai puţin dezvoltate. Activităţile

de consiliere trebuie să fie focalizate pe dezvoltarea imaginii şi respectului de

sine ale clientului, a responsabilităţii personale. Dacă viziunea generală a

persoanei care vrea să ofere consiliere asupra lumii nu are nota pozitivă dată de

încrederea în ea însăşi şi în oameni, nu este indicat să se implice în activităţile

de consiliere.

Responsabilitatea

O atitudine de bază a consilierului de familie/cuplu este

responsabilitatea ca efort conjugat şi asumat pentru dezvoltarea personală

permanentă. Teoretic, consilierul nu se poate implica în procesul consilierii dacă

nu îşi asumă responsabilitatea atitudinilor şi acţiunilor sale. Responsabilitatea se

traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin

prevenirea utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor de consiliere, prin

evitarea oricărei acţiuni care interferează cu starea de bine a celor consiliaţi.

Abilităţile consilierului

Procesul de consiliere este un demers ştiinţific, dar şi "o adevarată

aventură creativă care provoacă insight-uri şi restructurări la nivelul

personalităţii"(I. Mitrofan, 2003, p.57).

Pe tot parcursul procesului de consiliere sunt absolut necesare

anumite abilităţi fundamentale (capacităţi) care permit desfăşurarea cu succes a

activităţilor şi duc la efectele pozitive scontate. Cele mai importante abilităţi

necesare consilierului de familie/cuplu pentru desfăşurarea activităţilor de

consiliere sunt: ascultarea activă, observarea, adresarea întrebărilor,

129

Page 130: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

oferirea de feed-back, furnizarea de informaţii, parafrazarea, sumarizarea,

reflectarea.

Ascultarea activă

Ascultarea activă este abilitatea de bază în consiliere ce oferă

suportul unei bune comunicări între consilier şi client. Ascultarea activă este cea

care încurajează soţul/soţia/copilul/ partenerul cuplului să vorbească deschis şi

liber. Prin ascultare activă se comunică respect pentru ceea ce gândeşte sau

simte interlocutorul şi se transmite mesajul nonverbal că este înţeles. Consilierul

trebuie sa ţină cont de anumiţi factori care susţin procesul de ascultare activă.

Astfel, comunicarea nonverbală (tonul şi intensitatea vocii, mimica, gestica)

trebuie să fie adecvată conţinutului şi stării Aafective a interlocutorului iar

contactul vizual cu interlocutorul, să se realizeze fără a-1 fixa cu privirea;

ascultarea să fie autentică şi neevaluativă - consilierul să fie sincer interesat de

problema/subiectul abordat/judecăţile de valoare să nu fie făcute în funcţie de

propriile atitudini şi convingeri; ascultarea să nu se centreze numai pe mesajul

verbal - cele mai multe informaţii le obţin din mesajele non- verbale pe care le

transmite persoana: reacţii vegetative (paloarea sau roşeaţa feţei), tonul vocii,

gestica, respectare momentelor de tăcere şi pauzele clientului în vorbire etc

Observarea

Abilităţile de observare ale consilierului de familie/cuplu permit o

înţelegere mai reală a mesajului transmis, a stării afective a interlocutorului.

Observarea are doi indicatori importanţi: comportamentul nonverbal (mimică,

gestică, voce, modificări vegetative) şi comportamentul verbal (conţinutul

mesajelor). Observarea discrepanţei dintre cele două componente oferă de multe

ori informaţii suplimentare despre persoana/situaţia în cauză.

Dificultăţile în procesul de observare apar atunci când se trece de la

simpla observare a unor comportamente la interpretări personale ale acestora cu

scopul de a face inferenţe asupra particularităţilor clientului. Efectul acestei

abordări greşite este pierderea relaţiei de încredere cu clientul şi a autenticităţii

130

Page 131: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

ei. Obiectivul orelor de consiliere nu este o încercare din partea consilierului de

a încadra şi eticheta clienţii în categorii, ci de a le oferi cadrul în care ei să se

cunoască mai bine, să se dezvolte personal, să se respecte pe sine şi să îi

respecte pe ceilalţi, să înveţe să ia decizii responsabile.

Adresarea întrebărilor

Pe lângă ascultare, tehnica adresării întrebărilor este principala cale

de intervenţie în consilierea membrilor familiei sau a partenerilor cuplului.

întrebările „trebuie să le semnalizeze acestora interes pentru problematica

abordată şi trăirile afective, să-i liniştească, să le elimine suspiciunile şi

neîncrederea în felul de a-şi enunţa mai greu problemele şi să facă punţi de

legătură între momentele de tăcere sau de întrerupere" (D, Goglează, 2002,

p.64). Consilierul adresează întrebări clientului pentru a-1 ajuta în clarificarea

sentimentelor, convingerilor, atitudinilor şi valorilor personale. Întrebările pot

fi: întrebări închise (întrebări care generează răspunsuri în termeni de "da" sau

"nu"; aceste întrebări duc de cele mai multe ori la întreruperea comunicării.);

întrebări justificative ("de ce", inutile în consiliere, pentru că îndeamnă

interlocutorul să identifice cauze sau motive şi nu acesta este scopul consilierii.

Acest tip de întrebări sunt asociate cu sentimentul de vină); întrebări ipotetice

(utile pentru vizualizarea consecinţelor pozitive sau negative ale unor acţiuni şi

pentru luarea în considerare a unor alternative diferite de acţiune; întrebări de

genul "Cum ai vrea să fii peste ... ani?", "Dacă ai fi ..., ce ai fi?" sunt utile în

abordarea de început a unor teme ca stima de sine, conflictul, luarea deciziilor.

Ele asigură clientului o stare de confort prin abordarea ipotetică a problemei şi

nu prin focalizări specifice sau individuale); întrebări deschise (sunt acele

întrebări care comunică interlocutorului că este ascultat şi consilierul este

interesat de informaţiile pe care le aude. Aceste întrebări îl ajută pe interlocutor

să-şi exprime atitudinile, valorile, sentimentele şi opţiunile asupra unei

probleme abordate. Prin urmare, este indicat să se utilizeze în cea mai mare

măsură întrebările deschise. întrebările deschise facilitează procesul de

131

Page 132: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

comunicare prin invitaţia de a descriere situaţia: "Ai putea să-mi spui mai multe

despre ...?", "Poţi să descrii situaţia ... ?")

Pentru folosirea corectă a întrebărilor adresate clientului este

recomandabil să se utilizeze întrebări care nu conţin fraze lungi, cuvintele pe

care le preferă clientul, să nu se repete întrebările pe care clientul nu le-a înţeles

pentru că pot induce sentimentul că a făcut o greşeală; să nu se reacţioneze la

fiecare răspuns cu o nouă întrebare, etc.

Oferirea de feed-back

Oferirea unui feed-back eficient este o abilitate care susţine

comunicarea bună dintre consilier şi client. Feed-back-ul se va focaliza pe

aspectele pozitive; el trebuie să fie constructiv şi nu distructiv. Scopul este de a-

1 susţine şi ajuta pe client şi nu de a-1 evalua sau judeca. El trebuie să fie

specific şi concret, focalizat pe un comportament specific şi nu pe unul general.

Exprimările vagi sau referirile indirecte la comportamentul în general sau la

persoană nu îl ajută pe cliet să progreseze.

Feed-back-ul trebuie să fie descriptiv, şi nu evaluativ sau critic şi

trebuie oferit pentru acele comportamente şi atitudini care pot fi schimbateş i

care să ofere alternative comportamentale; dacă se oferă feed-back pentru acele

aspecte care nu pot fi schimbate, consecinţa imediată va fi o stare de conflict şi

tensiune emoţională trăite de client. Feed-back-ul trebuie oferit imediat pentru

întărirea comportamentului şi nu după o perioadă de timp. El trebuie să se

adrese comportamentului persoanei şi nu persoanei în general.

Furnizarea de informaţii

Consilierul identifică pe parcursul şedinţelor de consiliere care sunt

cunoştinţele, atitudinile şi abilităţile pe care le are clientul. în funcţie de

acurateţea informaţiilor dobândite, consilierul oferă informaţii noi, corecte

Informaţiile trebuie transmise într-o manieră care duce la înţelegerea acestora.

Atunci când consilierul constată lacune informaţionale este important

ca el să nu ofere un feed-back negativ clientului în legătură cu aceste omisiuni

132

Page 133: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

sau distorsiuni, să nu critice persoana care le-a exprimat. Acest comportament

duce la blocarea comunicării şi astfel consilierul nu mai are posibilitatea de a

încuraja autoexplorarea şi dezvoltarea clientului.

Nu procesul de evaluare a cunoştinţelor este important în consiliere.

Important este cadrul şi maniera interactivă de a furniza informaţiile necesare,

astfel ca persoana consiliată să poată lua decizii responsabile.

În furnizarea informaţiilor consilierul trebuie să folosească un limbaj

comun cu cel al clientului, să exploreze împreună alternativele, să înveţe

clientul să caute singur informaţii şi să le evalueze critic, să transmită informaţii

care sunt corecte, să analizeze şi modifice împreună cu clientul informaţiile

incorecte pe care aceştia le deţin, oferind argumente pe care le înţeleg şi le

acceptă.

Parafrazarea

Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce este esenţial în

mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema în

discuţie. Parafrazarea se realizează prin utilizarea unor fraze care comunică

clientului că mesajul a fost înţeles: "Ceea ce spui tu se referă la ...", "Cu alte

cuvinte ...".

Parafrazarea permite totodată şi consilierului să îşi clarifice dacă a

înţeles corect mesajul transmis de client. Este important ca persoana care

consiliază să nu utilizeze alte cuvinte sau informaţii, pe care clientul nu le-a

transmis în mesaj, pentru a nu da o interpretare personală a mesajului şi pentru a

nu influenţa direcţia comunicării.

Pentru utilizarea parafrazării este recomandabil să se evite definirea

problemelor în locul clientului. Consilierul nu trebuie să judece şi să

minimalizeze ceea ce comunică clientul, să utilizeze sarcasmul sau ironia în

feed-back-ul pe care îl oferă.

133

Page 134: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Sumarizarea

Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră

organizată cele mai importante aspecte ale discursului interlocutorului.

Scopurile sumarizării sunt de a recapitula conţinutul unui discurs sau de

încheiere a discuţiei. Sumarizarea se utilizează şi pentru stabilirea priorităţilor şi

alternativelor de abordare a unei teme sau subiect sau pentru clarificarea

perspectivelor clientului asupra alternativelor de abordare a acelui subiect.

Sumarizarea este utilă şi ca formă de deschidere a unei noi etape a

discuţiei pe tema stabilită, reamintind astfel concluziile etapelor anterioare.

Sumarizarea se realizează împreună cu clientul şi se clarifică în această fază

subiectele care necesită o abordare ulterioară şi cele care au fost deja identificate

şi clarificate.

Reflectarea

Reflectarea este exprimarea înţelegerii de către consilier atât a

conţinutului informaţional cât şi a stării emoţionale transmise de client. Uneori

este mai relevantă reflectarea emoţiilor decât a conţinutului. Reflectarea dă

clientului sentimentul că este ascultat şi că ceea ce exprimă sau trăieşte este

important. Scopul fundamental al reflectării este mai ales cel de validare a

trăirilor emoţionale ale clientului. Prin folosirea reflectării consilierul poate să

verifice înţelegerea celor relatate de interlocutor, să îi înţelegerea şi acceptarea

necondiţionată să stabilească o relaţie bazată pe încredere.

Reflectarea emoţiilor îl face pe client să devină conştient de ceea ce

simte şi îl încurajează să se confrunte cu problemele emoţionale şi nu să le evite.

în mod frecvent, unii clienţi evită să-şi exploreze sentimentele deoarece vor să

evite durerea asociată cu emoţiile puternice cum ar fi tristeţea, dezamăgirea,

furia sau anxietatea. Confruntarea cu sentimentele lor le permite clienţilor

abordarea problemelor şi soluţionarea lor.

Pentru crearea unui bun raport psihologic, consilierul trebuie să

adopte un comportament participativ, să utilizeze adecvat cuvintele,

134

Page 135: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

modulaţiilor vocii, corpului, posturilor, gesturilor şi al expresiilor mimice, etc.

(I. Dafinoiu, L. Vargha, 2005, pp.93-101)

XII. PROFILUL ŞI ROLUL SĂU CRESCUT ÎN SOCIETATEA

ACTUALĂ ROMÂNEASCĂ ÎN CONSILIEREA RELAŢIEI DE

FAMILIE/CUPLU

Familia ca realitate sociala complexa este subiect si obiect a

numeroase cercetări inter si multi-disciplinare, asa cum arata I. Mitrofan si C.

Ciuperca (1998), intre care cele de psihologie sociala, sociologie, antropologie,

psihoterapie si psihopatologie deţin poziţii prioritare.

Ca urmare, o serie de paradigme, fiecare cu concepte, metode proprii

de investigare, cu virtuti si limite, incearca sa explice funcţionalitatea familiei.

Teoreticienii dezvoltării trateaza ciclurile vieţii individuale si

familiale in termeni de stadii specifice. Schema ciclurilor vieţii familiale,

elaborata de R. Hill (1970) precizeaza intervalele de timp in care se produc

schimbări in dezvoltarea familiei. Aceste stadii sunt urmatoarele (cf. I. Mitrofan,

C. Ciuperca, 1998):

- stadiul iniţial al relaţiilor familiale ale cuplului fara copii - cuplul

este dominat de expansiunea dorinţei de intretinere a confortului afectiv;

- stadiul vieţii cuplului cu copii preşcolari este stadiul in care se

(re)stabilesc regulile de baza ale vieţii conjugale, zonele de toleranta si

intoleranta in creşterea copiilor care sunt inca mici;

- stadiul familiei cu copii de varsta şcolara reprezintă stadiul in care

rolul de părinte al fiecărui partener devine mai dificil datorita intrării copiilor in

şcoala; este o perioada „propice" crizelor in cadrul relaţiilor de cuplu, crize care

se pot solda chiar cu inevitabila destramare a cuplului;

- stadiul familiei părăsită de copiii deveniţi adulţi - rolul parental

devine mai complex prin plecarea copiilor din casa parinteasca; asistam, de

multe ori, si la o criza a identitatii profesionale datorata dezagregării rolului

profesional; in general, aceasta perioada este caracterizata fie prin tensiune

135

Page 136: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

(nervozitate, anxietate a mamei, ca urmare a menopauzei), fie prin linişte

sufleteasca (reinstalandu-se, la un nivel mai inalt, iubirea si tandretea, pentru a

infrange singurătatea si batranetea);

- stadiul „omului singur (vaduvia)" - apar probleme noi legate de

pierderea sotului/sotiei; in schimb, apariţia nepoţilor reface echilibrul vieţii.

Teoria dezvoltării analizeaza, aşadar, schimbările la care se pot

aştepta membrii familiei pe parcursul existentei lor.

Teoria structurala aduce in discuţie problema schimbărilor care

intervin in interiorul cuplului: tranzitia cuplului de la structura de tip

institutional (traditional) la cea de tip democratic (modern) - se dezbate, cu

deosebire, problema rolului fiecărui partener in cuplu ( rolul = comportamentele

pe care ceilalţi le asteapta de la individul care ocupa o poziţie sociala

determinanta, un statut social - Stoetzel, 1963)). Tranzitia cuplului de la

structura de tip traditional la cea de tip modern a adus o serie de schimbări in

ceea ce priveşte factorul afectiv. !

Familia tradiţionala era in primul rand o unitate de producţie si

reproducţie si, nu in mod deosebit, afectiva. Ea constituia un mecanism de

transmitere a proprietăţilor si a rangului social din generaţie in generaţie.

Astăzi, ordinea acestor prioritati s-a inversat. Legaturile cu lumea

exterioara au slăbit, in timp ce relaţiile dintre membrii cuplului s-au intarit. In

societatea moderna, factorul afectiv primeaza atat in relaţia cu partenerul, cat si

in relaţiile dintre copii si părinţi.

Consilierii de cuplu si familie ii pot ajuta pe oameni sa faca fata si sa

depaseasca dificultăţile din relaţiile lor. Consilierul de cuplu isi ajuta clienţii sa-

si imbunatateasca stilurile de comunicare si abordeaza probleme precum

divorţul sau conflictul in creşterea copiilor.

Totuşi, nu e nevoie ca un cuplu sa aiba probleme ca sa caute un

consilier de cuplu si familie. De exemplu, acesta ii poate ajuta pe partenerii care

136

Page 137: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

doresc sa-si intareasca legaturile si sa invete noi modalitati de a-si consolida

relaţia.

Fara sa ne dam seama petrecem luni de zile, poate chiar ani studiind

metode de a reuşi si de a creste din punct de vedere profesional sau legat de

hobby-ul favorit, insa intampinam dificultati atunci cand vine vorba de a

canaliza energie si timp pentru a imbunatati relaţiile cu cei dragi.

Modificări pozitive - schimbarea intervine, iar partenerii lucreaza

impreuna pentru a face progrese in ceea ce priveşte comunicarea asteptarilor

fata de relaţia lor.

Despartirea - schimbarea nu intervine, deoarece unul dintre parteneri

nu doreşte acest lucru, insa gasesti resursele necesare pentru a trece peste. înveţi

mai multe despre asteptarile tale de la o relaţie astfel incat data viitoare vei

putea investi in direcţia buna pentru a consolida relaţia.

Psihoterapia cuplului si familiei din perspectiva sistemica vede cuplu

ca pe un sistem compus din doua elemente iar comportamentul fiecaruia are un

impact asupra celuilalt creând un tot. Aceasta idee este deosebit de importanta

pentru in ca in acest fel in sistemul familiei nu exista "tap ispasitor" chiar si in

acele relaţii care pot parea groaznice membrilor ei. Multe se pot facea atata timp

cat partenerii sunt dispusi sa faca un pas in spate si sa observe felul in care

fiecare contribuie la ceea ce nu e. se simte bine in relaţie. In acest fel biroul

terapeutului devine un spaţiu sigur unde cuplul poate explora felul cum fiecare

membru isi poate schimba partea sa din "sistem" pentru a oferi celuilalt

libertatea de a acţiona diferit.

In acelaşi timp, consilierea de cuplu nu este doar despre

comportamente, ci si despte sentimentele care determina aceste comportamente

si care sunt parte integranta a sistemului. Sentimentele de dragoste, incredere,

tandrete si pasiune , ingropate poate de multa vreme pot sa iasa la suprafaţa.

Consilierea de cuplu poate fi de scurta sau lunga durata si, ca si

consilierea individuala, este mereu sub controlul clientului.

137

Page 138: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Situatii probleme de cuplu Rareori se intampla ca cei care apeleaza la

sprijinul consilierului sa afirme: „Este prea devreme pentru relaţia noastra". In

majoritatea covarsitoare a ocaziilor, cuplurile afirma: „Am incercat totul...

consilierea este ultima speranţa!"

Prea multe cupluri vin la consiliere cand este deja prea târziu. Este

nevoie sa treaca ani plini de suferinţa si resentimente, pentru a programa o

simpla intalnire. Daca te confrunţi cu una dintre situatiile de mai jos, este cazul

sa te gândeşti la ajutorul unui consilier:

-vorbeşti cu partenerul si ai senzaţia ca discuţi cu un perete;

-discuţiile se repeta, intra intr-un cerc vicios, fara nici o rezolvare;

-discuţi, insa la sfarsit ramai confuz si cu o senzaţie de frustrare;

-discuţiile normale se rezuma la cateva minute, dupa care incep certurile;

-eviţi un subiect pentru a nu inrautati situatia;

-nu mai exista nimic sa va spuneţi.

In cazul ideal, la consiliere se prezintă ambii parteneri, deoarece se

considera ca nu poti construi" o echipa cand doar o jumatate din jucători este pe

teren. Deseori insa, in momentul in care unul dintre parteneri decide sa apeleze

la consilierea de cuplu, celalalt il insoteste.

Fiecare relaţie trece la un anumit moment prin clipe neplăcute, insa

atitudinea si felul in care te raportezi la problema existenta te ajuta sa faci

diferenţa intre a ramane impreuna si a te desparţi. Consilierea individuala iti

oferă posibilitatea de a explora dificultăţile cu care te confrunţi precum si

asistenta in analiza modului tau de a gândi, de a simţi si de a reacţiona, toate

acestea intr-un ambient plăcut, prietenos si cel mai important, axat pe

confidenţialitate. Consilierea individuala te ajuta :

-sa intelegi felul in care valorile personale, religia, filosofia de viata si

locul de provenienţa - mediul familial iti afecteaza relaţiile cu cei din jur;

-sa descoperi efectele si consecinţele acţiunilor trecute, reflectate in

prezent;

138

Page 139: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

-sa explorezi mecanismele de repetitie care intervin in momentele de criza.

Multitudinea cunoştinţelor acumulate la nivelul diferitelor ştiinţe şi

discipline privind comunicarea, deprinderea şi consolidarea regulilor de

interacţiune umană îi ajută pe subiecţi să-şi adecveze relaţiile cu semenii lor,

chiar să dispună de o mai bună înţelegere şi mai profunda a stilului lor de a intra

în legătură cu alţii.

In mod obişnuit metodele din psihologia socială, psihologia clinică,

psihoterapie se centrează pe intervenţia în cazul de non-comunicare, de relaţii

negative, de relaţii compromise, inadecvate, în cazuri de nenorociri şi implicaţii

asupra psihicului uman. Aşa s-au structurat metode şi mijloace de intervenţie

psihoclinică, în cazuri de mariaj nefericit, în familiile în care copii devin

"problemă" pentru părinţii lor. Cu oarecare tradiţie se utilizează consilierea şi

psihoterapia de către psihologi, psihiatri, sistem social, se încearcă "sfatul

genetic", terapie individuală premaritală, terapie de familie etc.

Din deceniul 8 al secolului XX, specialiştii evaluând modalităţile

practic infinite de distorsionare a interrelaţiei umane, de "viraj" spre

destructurarea familiei şi a rolului părinţilor în creşterea şi educarea copiilor s-

au îndreptat ca şi în medicina spre prevenirea tulburărilor psihosociale la nivel

individual şi grupal.

În acest sens putem spune că au apărut şi s-au perfecţionat metode

care se referă atât la individ cât şi la cuplu, la familie - cu scopul de a oferi

modele pentru dobândirea abilităţilor care să permită subiecţilor prevenirea ori

minimalizarea problematicii.

S-au efectuat numeroase studii privind consolidarea relaţiilor

armonioase de tip non- stresant - prin identificarea ori adecvarea unui nivel înalt

de satisfacţie şi competenţe. In paralel, aceleaşi studii ca şi altele anume

imaginate au căutat să pregătească subiecţii pentru înţelegerea vieţii, a

dificultăţilor ei, ca şi a schimbărilor din cadrul existenţei umane - care pot

traversa căsătoria, interrelaţiile de serviciu etc. În prezent există numeroase

139

Page 140: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

manuale şi tratate care doresc să sugereze subiectului uman cum să înveţe

singur să se protejeze (teach - yourself manuals) şi astfel să prevină stresul

intrafamilial. Există, de asemenea, metode care îşi propun să îmbogăţească pe

subiect cu dovezi de auto-cunoaştere cu metode pentru o mai bună cunoaştere a

cuplului, a familiei, cu sfaturi pentru practicienii care sugerează soluţii privind

prietenia, întemeierea familiei, consiliere în probleme religioase, respectarea

vecinătăţii, consolidarea simpatiilor etc.

Chiar dacă majoritatea acestor persoane care dau sfaturi nu pot

efectua terapii şi consiliere bazate pe reguli bine fondate ştiinţific, trebuie

preluat ajutorul pe care îl dau direct, sugerând subiecţilor prezentarea la

psihoterapeut.

Aceste metode operează, de fapt, în planul interrelaţiei intime ajutând

totodată la deprinderea unor capacităţi de învăţare în plan profesional şi de

abilitare chiar în interiorul relaţiei.

Între metodele de învăţare şi tratament pentru relaţiile de tip

intercomunciare, enumerăm:

• psihoterapia,

• deprinderea abilităţilor sociale,

• sfat pre-marital,

• sfat marital,

• terapie comportamentală maritală,

• terapie de familie,

• maximizarea interrelaţiilor de cuplu,

• auto-ajutorarea pentru părinţi singuri, persoane divorţate etc.

În prezentul material noi nu insistăm şi nu detaliem aceste metode,

deşi ele sunt extrem de importante atât în stabilirea contactului, a comunicării,

cât mai ales a alăturării sau estompării anxietăţii, a ostilităţii, a conflictelor

interumane. Comunicarea verbală sau non-verbalâ, cu reguli sau fară reguli

conştientizate de partenerii "ecuaţiei", flexibilă ori cu dificultăţi percepute de

140

Page 141: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

ambele părţi, operând indiferent de sex, vârstă, cultură, nivel socio-material -

este apanajul vieţii umane fiind în aceeaşi măsura aptă să degenereze în

conflicte, în stres ori chiar în autism (în cazurile patologice).

De aceea, studii extrem de laborioase au formulat ipoteze şi metode

de intervenţie în "învăţarea" interrelaţiei umane. Interesant este faptul că

încercările de cunoaştere umană merg paralel cu strategiile de intervenţie şi

tratament a relaţionării umane defectuoase sau insuficiente. Ceea ce se prezintă

frecvent în ultimii ani în acest domeniu al psihologiei este dorinţa specialiştilor

de a clasifica, ordona, ajuta, sintetiza modalităţile de relaţionare ca şi regulile de

prevenire a impactului între parteneri, în cuplu, în familie. Noi am prezentat în

paginile anterioare un set de reguli pentru stabilirea unor bune relaţii în familie,

în activitatea profesională, între prieteni, între vecini etc.

Din perspectiva terapiei şi prevenirii conflictelor în cadrul

comunicării dorim să menţionăm căutările psihologilor şi sociologilor care se

referă generic la:

a) reguli privind schimbul de idei, informaţii şi intimitate;

b) reguli privind conflictul,

ambele tipuri de reguli presupunând confruntarea şi declinarea (evitarea)

responsabilităţilor la comunicarea umană.

Atunci când membrii familiei sunt capabili să se asculte unii pe alţii,

să se întrebe şi să comenteze asupra subiectelor în raport cu care doresc să se

înţeleagă, să se folosească de cuvinte pe care le aşteaptă sau să se pronunţe

pentru a obţine consens informaţional, ei pot conlucra şi interacţiona optim,

astfel încât fiecare să fie stimulat în a se dezvolta şi a resimţi satisfacţie.

Prin intermediul analizei comunicării în microgrupul familial se pot

constata eventuale incoerenţe în modul în care rolurile familiale sunt asumate şi

exercitate. Astfel, se pot structura configuraţii defectuoase ale rolurilor

conjugale, prin hipertrofia sau hipotrofia rolurilor de sex (amplificarea sau

diminuarea unor comportamente specifice masculinităţii şi feminităţii),

141

Page 142: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

inversarea rolurilor de sex prin dezvoltarea unor comportamente maritale de

substituţie reciprocă ("travestiul psihosocial conjugal"), desincronizarea

rolurilor conjugale, incompletitudinea rolurilor maritale şi parentale.

In relaţiile conjugale şi familiale, membrii microgrupului îşi pot

asuma în diferite conjuncturi diverse stări ale eu-lui, uneori impietând asupra

raporturilor normale de echilibru în cadrul structurii familiei. Astfel, putem

constata, prin intermediul comunicărilor pe care şi le adresează, existenţa unor

incoerenţe în maniera de a-şi juca rolurile.

Metodele comportamentale de rol ale soţilor (părinţilor) sunt de cele

mai multe ori preluate din familiile lor de origine, de la propriii lor părinţi.

Stilurile de comunicare şi de acţiune ale acestora explică în mare măsură

comportamentul comunicaţional al copiilor, deveniţi adulţi şi părinţi la rândul

lor, prefigurând aşa-numita "matrice a scenariului de viaţă".

Pe parcursul dialogului familial, se utilizează toate modalităţile de

comunicare posibile: înţelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau

concilierea, intelectualizarea sau "celebrizarea", indiferenţa sau neutralitatea,

uneori detaşarea sau neimplicarea. Fiecare din aceste posibilităţi pot sâ alterneze

situaţional la fiecare din membrii familiei, dar pot deveni şi dominante prin

frecvenţa lor, adevărate tipare de comunicare proprii unuia sau altuia din

membrii familiei.

Clasificări şi sistematizări moderne apreciază că stilul comuni-

caţional al unei persoane poate fi mobil, deschis, utilizând adecvat toate

modalităţile de comunicare, sau rigid, folosind predominant un tip (de ex., stilul

dominator-autoritar, sau stiful submisiv-supus). în general, puţini oameni sunt

înclinaţi să acţioneze permanent pe o singură cale, deşi există persoane

structurate astfel încât sâ utilizeze predominant una. Pentru majoritatea

terapeuţilor familiei, comunicarea este cea mai importanta problemă , esenţa

terapiei constând în învăţarea "deprinderilor" de a comunica.

142

Page 143: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

În acelaşi sens, V. Satir consideră că există cinci căi de care indivizii

umani se folosesc pentru a comunica: concilierea, dezaprobarea, rezonabilitatea,

irelevanţa mesajului, concordanţa.

Ameliorarea comunicării intrafamiliale, aşa încât sâ devină

satisfăcătoare şi securizantâ pentru nevoile tuturor membrilor familiei constituie

un obiectiv central al terapiilor familiale. în cadrul practicării acestor terapii este

necesar ca terapeutul să fie preocupat şi de propriul mod de comunicare cu

pacienţii, întrucât poate emite el însuşi, inconştient, duble mesaje.

Modul în care membrii familiei se aranjează între ei în spaţiul

terapeutic (stau în picioare, stau jos, se mişcă), reflectă considerabil gradul de

încordare sau relaxare, calitatea şi intensitatea stărilor lor emoţionale, natura

comunicărilor.

În ultimele decenii psihoterapia de familie nu îşi propune numai o

însănătoşire a tiparelor de comunicare defectuoase, ci şi o estetizare a acestora,

în sensul stimulării armoniei interpersonale a nucleului familial. Pentru aceasta

trebuie identificate mai întâi stilurile de comunicare care predomină în familie

ca şi semnificaţiile lor pentru echilibrul şi dezvoltarea acesteia.

XIII. ASPECTE PRIVIND ATITUDINILE PĂRINTE TI Ș

I DEZVOLTAREA PERSONALITĂ II COPILULUIȘ Ț

Încă de la naştere, copilul intră într-un sistem complex de relaţii

cu cei apropiaţi: părinţi, fraţi, rude, mai târziu prieteni. Fiind tratat cu

dragoste sau răceală, răsplătit sau pedepsit pentru faptele sale, copilul

dezvoltă la rândul său anumite sentimente şi atitudini faţă de persoanele cu

care intră în contact. Asimilând progresiv limbajul, în cadrul aceluiaşi sistem

143

Page 144: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

relaţional, învaţă totodată să comunice, folosind metode oferite de cei din

jurul său. Asistăm astfel la dezvoltarea unui complex proces de învăţare socială,

proces care îşi va lărgi progresiv sfera, pe măsură ce se extind şi relaţiile

psihosociale ale subiectului.

-Crescând, copilul va participa – simultan sau succesiv – la viaţa

mai multor grupuri (familial, şcolar, de joacă etc.), formându-şi o tot mai

complexă reţea de relaţii interpersonale şi asimilând tot mai numeroase modele

şi norme de comportament.

Când îşi va alege o profesie, o va face pe baza unor modele şi

influenţe preluate tot de la cei din jur, de regulă persoane care au o

semnificaţie afectivă deosebită sau care se bucură de mult prestigiu.

În concluzie, viaţa fiecărui om capătă conţinut şi semnificaţie

numai în contextul câmpului sociocultural în care trăieşte, sub influenţa

relaţiilor interpersonale pe care le dezvoltă şi a experienţei sociale pe care o

acumulează.

Procele psihice subiacente funcţinării acestui complex câmp de relaţii

vor avea conţinuturi dinamice şi forme specifice de manisfetare într-un anumit

cadru sociocultural şi istoric. Aceste aspecte, împreună cu numeroase probleme

derivate constituie principalul obiect de studiu al psihologiei sociale.

Referindu-ne la studiul de faţă, care şi-a propus să cerceteze relaţia

dintre rolurile şi atitudinile parentale şi formarea şi dezvoltarea copilului, după

cum a reieşit din cele afirmate mai sus, importanţa acestei teme pentru

psihologia socială derivă tocmai din scopul său.

O. Lăzărescu afirma că un copil este o farâmă de om care cumulează

speranţele de viitor ale părinţilor, este purtătorul bucuriilor, viselor neîmplinite

şi nădejdilor viitoare ale acestora ( O. Lăzărescu, 25).

Funcţia familiei, a rolurilor i atitudinilor parentale pe lângă copil,ș

depăşeşte domeniul creşterii elementare şi pe acela al dobândirii deprinderilor

destinate să asigure confortul şi prestigiul adultului.Familia este locul de inserţie

144

Page 145: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

a copilului în societate şi cultură, constituie mijlocul prin care copilul este

introdus în viaţa umană şi în cadrul în care se elaborează personalitatea sa

proprie, realizând astfel socializarea sa primară.

Numeroase trăsături importante ale personalităţii se constituie după

măsura situaţiilor trăite de copil în sânul familei. Atitudinile părinteşti, atât cât

pot fi ele definite, îi determină pe copii să se diferenţieze unii de alţii, pentru ca

particularităţile lor să se manifeste clar şi coerent în comportamentul sau în

exprimările pe care subiecţii înşişi le oferă prin unele teste de personalitate. Cu

alte cuvinte, atitudinile părinteşti au alte consecinţe durabile asupra

personalităţii copilului.

Singura atitudine părintească validă – luând în consideraţie datele

oferite de psihologia copilului – este cea descrisă sub termenul de acceptare,

care presupune dragostea din partea părinţilor, atenţie profundă la posibilităţile

şi slăbiciunile copilului, respectarea persoanei în formare a acestuia. Aceasta

atitudine de acceptare se manifestă în diferite moduri, după vârsta copilului. De

asemenea, cei doi părinţi sunt implicaţi în mod egal în procesul educativ

familial, dar având roluri diferite. Ei sunt indispensabili, însă pot fi substituiţi

într-o oarecare măsură prin înlocuitori adecvaţi, dacă aceştia sunt acceptaţi de

către copil, fapt care depinde de acceptarea acestuia de către părinţi. Orice

neînţelegere între părinţi, ale căror roluri sunt strâns complementare, pune în

pericol sentimentul de siguranţă al copilului şi armonia dezvoltării personalităţii

sale.

Personalitatea copilului se constituie datorită interacţiunii continue

dintre factorii externi şi cei interni prin apariţia şi dezvoltarea unor elemente

bazale ale personalităţii în relaţie cu cei din jur şi cu achiziţii importante la

nivelul experieţei de viaţă ( E. Verza, p. 88).

Deoarece personalitatea începe să se formeze încă de la naştere, orice

achiziţie reprezintă o contribuţie semnificativă la constituirea sa şi pregăteşte

145

Page 146: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

terenul pentru instalarea unor noi caracteristici din ce în ce mai complexe, ce

marchează notele distinctive şi difereţiatoare ale identităţii personale.

Copilul vine pe lume cu o zestre ereditară bine camuflată sub trăsături

încă nediferenţiate. Treptat, ies la iveală anumite particularităţi fizice,

fiziologice şi psihice, datorită căror începe să i se contureze personalitatea.

Putem afirma, deci, că ereditatea constituie premisa, mediul este condiţia, iar

educaţia reprezintă factorul determinant al dezvoltării personalităţii umane.

Personalitatea este "rezultatul unui proces evolutiv care începe din

primele zile de viaţă ale copilului, dar care se fundamentează pe anumite

structuri biosomatice transmise pe cale genetică, şi, deci, preexistente în raport

cu structurile psihice în curs de formare în ontogeneză.

Cei mai mulţi psihologi sunt de acord să împartă copilăria în mai multe

etape, fiecare dintre ele înglobând anumite caracteristici care definesc în linii

mari personalitatea copilului. Neomogenitatea copilăriei şi lunga cale a

dezvoltării personalităţii umane au condus la necesitatea acestei periodizări,

tinându-se seama de nevoile biologice ale organismului şi de relaţiile cu mediul

familial şi social. Schimbarea personalităţii de la o perioadă la alta înseamnă o

restructurare calitativă a particularităţilor psihologice, ceea ce ne oferă

posibilitatea diferenţierii unei etape de alta.

Procesele psihosociale implicate în formarea personalităţii copilului

Formarea şi evoluţia personalităţii sunt strâns legate de trei categorii

de procese psihosociale i socioculturale cu caracter complementar: socializarea,ș

integrarea şi învă area socială. Bloom afirmă că în copilărie se dobândeşteț

aproximativ 60% din experienţa fundamentală de viaţă. Un aspect deosebit de

important în acest sens îl reprezintă socializarea copilului. Întrucât în timpul

naşterii omul nu este decât o potenţialitate umană, transformarea lui în realitate

reclamă imperios ca, încă din momentul naşterii, copilul să fie angrenat într-un

proces de socializare. Geneza sociabilităţii este determinată de formarea

culturală a personalităţii, de apariţia conştinţei conformării la regulile şi

146

Page 147: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

simbolurile grupului din care face parte individul. Acest proces poartă numele

de socializare, în raport cu care individul interiorizează normele, valorile şi

preceptele grupului social, devenind actor al sistemului. B. Bernstein considera

că socializarea este ”procesul în cursul căruia un copil dobândeşte o identitate

culturală determinată şi reacţionează, în acelaşi timp, la această identitate”. Din

această definiţie reiese faptul că socializarea implică şi o reacţie pozitivă din

partea copilului la valorile, concepţiile sau modelele de comportare transmise în

vederea formării şi integrării sociale.

D. Cristea definea socializarea ca un ”proces psihosocial cu caracter

interactiv, prin intermediul căruia se transmit şi se asimilează sisteme de valori,

norme, modele socioculturale , atitudini, credinţe şi concepţii, care sunt

caracteristice colectivităţilor şi grupurilor de apartenenţă”. Fiind un proces care

are ca elemente funcţionale fundamentale comunicarea şi influenţa

interpersonală şi de grup, socializarea presupune transmiterea, asimilarea,

interiorizarea şi exercitarea activă şi independentă a unor conţinuturi

socioculturale care reprezintă principiile strcturante ale unei comunităţi

istoriceşte constituită. Aceste conţinuturi, odată asimilare, constituie premisă

esenţială a integrării şi coparticipării persoanei la viaţa socială în termeni de

normalitate acceptată, după cum nerealizarea acestui deziderat conduce cel mai

adesea la marginalizare, dezinserţie, respingere socială, anomie şi manifestarea

unor atitudini şi comportamente deviate sau antisociale.

Influenţele formative care se exercită asupra subiectului în perioada

socializării determină configurarea şi îmbogăţirea progresivă a structurilor

personalităţii, pe fondul unei activităţi instructiv-educative sistematice şi

diferenţiate în funcţie de vârstă şi de aptitudinile personale. C.Ciofu afirma, că

socializarea debutează în jurul vârstei de un an şi poate fi definită ca procesul

prin care un individ devine membru al unui grup social. În timpul acestui proces,

care durează toată viaţa, dar cunoaşte dezvoltarea maximă între doi şi şaşe ani,

147

Page 148: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

copilul învaţă normele de comportare în societate, rolurile sociale, sensurile

ritualilor, autocontrolul şi autostima.

Funcţia de socializare revine în primul rând familiei. M. Voinea

afirmă că procesul de socializare prin familie se manifestă în următoarele

direcţii:

- copilul învaţa că adulţii au dorinţe, interese, obiceiuri, nevoi şi că

este avantajos să se adapteze acestora;

- copilul învaţă că trebuie să împartă resursele (spaţiul, bunurile,

jucăriile, hrana, timpul şi afecţiunea părinţilor);

- copilul învaţă cum este de dorit să se poarte pentru a fi acceptat,

apreciat, recompensat;

- copilul învaţă să lupte pentru a obţine un lucru, pentru a-şi satisface o

dorinţă.

Socializarea implică trei forme principale: primară, (de bază),

secundară şi continuă ( a adultului).

Socializarea primară are loc în timpul copilăriei, atunci când copilul

î i fixează profund modelele formative exercitate de părinţi, la nivelul structuriiș

sale de personalitate aflate în formare. Copilul învaţă să distingă elementele

lumii obiectuale şi relaţionale, dezvoltându-şi treptat conştiinţa propriei

identităţi.

Socializarea secundară se produce prin activitatea de învăţare a

normelor care reglează relaţiile copilului cu egalii săi (fraţi, surori, prieteni,

colegi). Acest tip de socializare îl determină pe copil să constate că rolurile

sociale pe care le indeplineşte nu au loc întotdeauna într-un climat afectiv şi

protector. Astfel, în vreme ce familia socializează copilul într-un climat afectiv,

şcoala şi relaţiile implicate de ea presupun un tip de socializare bazat pe

neutralitate afectivă.

Socializarea continuă intervine pe tot parcursul schimbărilor din viaţa

adultului,în măsura în care acesta îşi schimbă valorile, atitudinile,

148

Page 149: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

comportamentele, dobîndind noi experienţe de viaţă şi asumîndu-şi noi roluri

sociale.

E. Sănciulescu, plecînd de la concluziile formulate de o serie de

cercetători, evidenţiază faptul că în familia tradiţională, părinţii aparţinând unor

categorii socio-economice diferite transmiteau copiilor lor valori la fel de

diferite: astfel, în clasele mijlocii şi superioare erau valorizate autonomia şi

stăpînirea de sine, imaginaţia şi creativitatea, în timp ce în clasele inferioare

accentul era pus pe ordine, curăţenie, obedienţă, respect al vîrstei etc. În timp ce

părinţii aparţinând claselor superioare şi mijlocii valorizau reuşita şcolară, ca

mijloc de ascensiune socială (trasmiţînd copiilor "sindromul de reuşită"), cei din

clasele de jos transmiteau mai degrabă un "sindrom al eşecului", educaţia lor

fiind dominată de pasivitate şi fatalism.

Din această perspectivă, uniformitatea socializării se referă la

convergenţa modelelor culturale transmise la fiecare din cele trei nivele: clasa

superioaaară / clasa mijlocie / clasa inferioară. În societatea tradiţională există o

scară valorică mult mai mare, spre deosebire de societaţile contemporane unde,

la acelaşi nivel (clasă superioară) găsim forme diferite de socializare, valori

diferite, atitudini şi comportamente uneori contradictorii, toate acestea datorită

faptului că prezentul a impus un nou tip de cultură, cultura prefigurativă

(vârstnicii învaţă alături de / de la tineri) .

Referindu-se la societatea românească tradiţională, E. Stănciulescu

afirma că, din orice categorie socială făceau parte, copiii participau de facto la

exercitarea puterii, ori de câte ori era în joc un aspect al vieţii familiale care îi

includea, chiar dacă de jure nu li se recunoştea acest drept. Atât timp căt se

purtau cum trebuie (cum o cerea situaţia şi nu cum o impunea o normă precisă),

familia nu exercita decât rareori o influenţă explicită, de întărire, asupra lor.

Dacă acceptăm acest punct de vedere,afirmă C. Ciupercă, atunci putem

considera că România se află "cu un picior în modernitate", ea folosind deja

modelul socializării de mai târziu.

149

Page 150: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Din perspective socializării în funcţie de sex, familia tradiţională a

favorizat accentuarea conştientizării diferenţelor dintre sexe, întrucât punctele de

convergenţă între cele două modele educaţionale erau destul de puţine. Băieţii

erau socializaţi astfel încât să devină activi, ostili şi agresivi. .Fetele, însă, erau

blamate sau pedepsite pentru comportamentul lor agresiv, dar recompensate

dacă erau supuse şi politicoase. Chiar şi cu ajutorul jucăriilor, cele două sexe

erau influenţate să se îndrepte spre anumite profesii, lucru care se mai întămplă

şi în zilele noastre.

Socializarea în familia tradiţională avea loc prin câteva procese de

învăţare, ce întăreau sentimental apartenenţei la un sex, sentiment ce pune la

baza lui mai mult diferenţele dobîndite şi mai puţin diferenţele prescrise. Cele

mai importante procese de învăţare sunt: imitaţia diferenţială, întărirea

diferenţială i aș uto-socializarea.

1) Imitaţia diferenţială

Acest process de învăţare pleacă de la premise că la copii există

tendinţa de a imita modelele de acelaşi sex, în mai mare măsură decât pe cele de

sex opus, deoarece copiii sunt mai tentaţi să imite pe cineva perceput ca fiind

similar cu ei. Însă părin ii aparţinând societaţii tradiţionale nu interveneau delocț

în acest proces, ba chiar erau convinşi că băiatul va deveni bărbat adevărat doar

imitându-şi tatăl, iar fetiţa o femeie veritabilă, identificându-se numai cu mama.

În general, nu erau doar convinşi de acest lucru, ci şi mândri, copilul devenind

matur abia atunci când era capabil să imite modelul oferit de părintele de acelaşi

sex.

2) Întărirea diferenţială

Se consideră că părin ii, profesorii, prietenii întăresc comportamenteleț

specifice sexului copilului şi răspund negative la comportamentele nepotrivite

sexului. Societatea tradi ională nu numai că impunea copiilor să preiaț

comportamentele de rol ale părinţilor de acelaşi sex, dar, în acelaşi timp,

valoriza negativ orice încercare a copilului de a imita gesturi, de a adopta

150

Page 151: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

comportamentele considerate ca aparţinând modalităţilor de manifestare ale

celuilalt sex.

3) Auto-socializarea

L. Kohlberg arată că acest proces de învăţare pleacă de la ipoteza

potrivit căreia odată ce copilul s-a identificat, el caută în mod activ informa iiț

despre modul cum femeia / bărbatul trebuie să se poarte. Însă societatea

tradiţională oferea două modele distincte de comportament, cu care copilul

trebuie să se identifice sau nu, plecând de la sexul pe care acesta îl are. Ceea ce

vede în familia de apartenenţă, vede şi în celelalte familii, societatea tradiţională

fiind unitară şi convergentă în privinţa adoptării celor două modele distincte de

comportament, proprii celor două sexe.

Ca o concluzie, relaţia părinte-copil în familia tradiţională era în

general bazată pe înţelegere şi acceptare şi nu pe conflict şi negare, convergenţa

valorilor, respectul faţă de norme şi obiceiuri, linearitatea rolurilor generând şi /

sau permiţând o socializare lipsită de tensiuni şi divergenţe.

În familia modernă, pe de altă parte, relaţia părinte-copil are cu totul

alte coordonate comparativ cu cele existente în familia tradiţională. Concepţiile

privind relaţia parentală au evoluat semnificativ, rezonant tranziţiei treptate a

familiei de la tradiţional la modern.

Din această perspectivă, E. Duvall evidenţiază existenţa a două tipuri

de modele materne, şi anume: modelul mamei tradiţionale (ce impune prin

perseverenţă şi rigiditate) şi modelul mamei moderne (axat pe dezvoltarea

capacitaţilor instructiv- formative ale copiilor, în condiţiile unei libertaţi şi

flexibilităţi crescute).

Analog, E. Elder a identificat modelul tatălui tradiţional (care asigură

educaţia copiilor de pe poziţia celui care are întotdeauna dreptate şi ultimul

cuvânt în orice problemă) şi modelul tatălui modern (ce foloseşte mai puţin

metodele punitive-restrictive).

151

Page 152: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Din combinarea celor patru modele rezultă patru tipuri de familii, care

sintetizează trecerea de la socializarea rigidă şi autoritară la cea flexibilă şi

îngăduitoare, şi anume: familia tradiţională (alcătuită din doi părin iț

tradiţionali), două forme de tranziţie (un părinte tradiţional şi unul modern) şi

familia modernă. Nici familia tradiţională, dar nici cea modernă nu asigură însă

o socializare echilibrată, aceasta fiind posibilă mai curând în cadrul celor două

forme de tranzi ie, în care unul din părinţi compensează cu tradiţionalismul săuț

modernitatea celuilalt.

Pentru a evidenţia caracteristicile socializării în familia modernă şi

consecinţele relaţiei părinte-copil asupra viitorului matur, C. Ciupercă a urmat

două direcţii, şi anume: (a) prezentarea caracteristicilor generale ale procesului

de socializare şi (b) abordarea socializării din perspective celor două sexe,

pentru a observa în ce măsură contribuie aceasta la adâncirea prejudecaţilor şi

stereotipurilor legate de identitatea sexuală şi asumarea viitoarelor roluri

familiale.

Socializarea implică procese similare de identificare şi diferenţiere.

Identificarea e un process psihologic prin care un subiect asimilează un aspect, o

caracteristică, un atribut al altuia şi se transformă (total sau parţial), pe baza

modelului respective. Din acest punct de vedere, personalitatea se constituie şi

se diferenţiază printr-o serie de identificări.

Conform E. Stănciulescu, părinţii constituie pentru copii prezenţe

simbolice esenţiale, ei fiind primele repere semnificative ale procesului de

autoidentificare / autodiferenţiere a sinelui. Aici intervin două puncte de vedere

distincte. Orice copil, indiferent de sex, este supus unei puternice influenţe

materne. Însă un copil învaţă să devină matur prin identificarea cu părintele de

acelaşi sex şi, mai târziu, prin identificarea cu persoanele reprezentative ale

aceluiaşi sex din jurul său.

Băiatul este obligat să se detaşeze de mama lui, să se apropie de tatăl

lui şi să facă să funcţioneze un mecanism de identificare în legătură cu aceasta

152

Page 153: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

din urmă. Mediul rural permite o identificare mai uşoară, pentru că băiatul vede

cum tatăl său îşi exercită meseria de bărbat. Mediul urban nu favorizează această

identificare, iar adolescentul trebuie să se descopere pe sine şi să devină un adult

"împotriva" tatălui său (urmează altă meserie, adoptă alte valori etc.). În acest

caz, apare mai viabilă teza potrivit căreia băiatul sesizează superioritatea paternă

printr-un sentiment de rivalitate.

Chiar dacă se manifestă sau nu acest sentiment, cercetările psihologice

subliniază că, pentru dezvoltarea identitaţii masculine, despărţirea de mamă este

esenţială. A-ţi descoperi propria identitate sexuală, afirmă E. Leonelli înseamnă

a imita modelele sau modurile de a proceda, de a găndi şi de a simţi ale unei alte

persoane de acelaşi sex. De aceea, un băiat care nu are alături de el un bărbat

adult are dificultaţi în a se identifica în cadrul sexului lui. Prin urmare, baieţii

fără tata vor avea o identitate de sex confuză şi capacităţi mai reduse de

expresie. Această concluzie a avut un impact considerabil, luând în consideraţie

faptul că au apărut puncte de vedere potrivit cărora opţiunea homosexuală la

băieţi ar deriva mai mult dintr-o ataşare împiedicată faţă de tata, decât din

dominaţia maternă, cum se teoretizase anterior. Pe de altă parte, fata poate face

să funcţioneze un mecanism de identificare fără să se detaşeze de mama sa.

Poate acesta este şi unul din motivele pentru care fetele se maturizează mai

devreme decât băieţii .

Aceeaşi idee o regăsim şi la E. Stănciulescu care cosideră că

sentimental copilăriei masculine are o durată mai mare decât acela al copilăriei

feminine: băieţii sunt mai vulnerabili şi mai greoi în înţelegerea / asimilarea

ordinii sociale adulte.

Greutaţile pe care le întămpină fata în procesul de identificare se leagă

de rolul pe care nu îl mai acceptă şi pe care îl vede de la mama sa (gospodină,

imobilă, pasivă etc). Există, deci, şi ideea potrivit căreia cu cât fata creşte, cu

atât identificarea cu mama ei nu mai apare ca o soluţie satisfacătoare. Acest

lucru se întămplă în special în familiile unde tatăl este perceput ca având

153

Page 154: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

autoritate iar, pentru a domina, fata trebuie să se identifice cu el. Dacă nu va

reuşi, ea va suporta superioritetea paternă cu o admiraţie neputincioasă .

Un rol important îl are şi reacţia tatălui faţă de propria sa fiică. De

exemplu, dacă fata seamăna din punct de vedere fizic cu mama sa, care este

foarte feminină, atunci tatăl va avea tendinţa să o trateze ca pe o femeie. Dar

dacă tatăl nu are un fiu, iar fata sa are o constituţie viguroasă şi robustă, atunci

el va fi tentat să o trateze ca pe un băiat . În general, o fată care are surori se

formează altfel decăt o fată care are fraţi. Un băiat apărut după două fete are

puţine şanse să fie neglijat. Dacă ar fi precedat, însă de doi băieţi, ar putea fi

socotit ca o decepţie. Tot aşa, un băiat care are numai fraţi poate ajunge să se

simtă străin de tot ceea ce este femeiesc, rămânând toată viaţa stângaci într-un

mediu populat de femei.

În concluzie, numărul şi sexul copiilor uşurează sau îngreunează

semnificativ procesul de identificare al fetei sau al băiatului cu părintele de sex

opus. Indiferent de numărul copiilor, pentru obţinerea unei identităţi autentice

sunt necesare mai multe etape:

- ataşarea faţă de mamă;

- îndepartarea de mamă;

- ataşarea faţă de tată;

- îndepărtarea de tată;

care îl ajută pe om să-şi descopere "esenţa proprie".

În procesul socializării,copiii nu se identifică cu părinţii,ci îşi formează

ei comportamente proprii. Conform acestei teorii a dezvoltarii cognitive,

propusă de L. Kohlberg, identificarea sexuală apare ca fiind un produs al

căutării efective a identităţii proprii. Aceasta deoarece înainte ca un copil să se

identifice cu o altă persoană, el trebuie să dispună de anumite judecăţi despre

natura caracteristicilor sale distincte .

De exemplu, băieţii nu devin bărbaţi pentru că se identifică sau îşi

imită tatăl, ci se identifică cu tatăl lor pentru că realizează că sunt baieţi. Ei îşi

154

Page 155: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

conştientizează apartenenţa sexuală şi se comportă ca atare. Această teorie, deşi

recunoaşte rolul active pe care copiii îl au în procesul identificării lor

sexuale,deşi accentuează importanţa diferenţierii, neglijează semnificaţia

invăţării sociale a sex-rolului.

Indiferent de punctual de vedere adoptat, este important de sesizat ce

vede copilul la părintele cu care se identifică sau nu, prin ce vrea el să se

diferenţieze şi ce impact are acest proces asupra raportului părinte-copil .

Astfel, copilul observă mai întâi cum părinţii caută să-l facă să

gândească şi să acţioneze în antinomii. De exemplu, printre primele lucruri

învăţate de un copil sunt deosebirile dintre curat-murdar şi dintre permis-

interzis. Însă ceea ce e considerat curat şi permis versus murdar şi interzis

variază mult de la o societate la alta sau chiar între familiile dintre aceeaşi

societate .Conştientizarea diferenţelor îl determină pe copil să îşi creeze propriul

lui sistem de valori.

Apoi, copilul sesizează, odată cu ieşirea în exteriorul familiei, că

părinţii cad în una din cele două extreme: hiperprotecţie sau libertate totală. În

ambele cazuri, copilul doreşte să-şi afirme individualitatea, dorinţă generată de

fustrare (în primul caz) sau de permisivitate (în cel de al doilea caz). Dacă

diferenţierea nu este posibilă pot apărea consecinţe grave mai târziu. De

exemplu, se consideră că 62% din divorţuri sunt cauzate de hiperprotecţia

maternă asupra bărbaţilor, urmarea unei prea strânse legături dintre mamă şi fiu .

Majoritatea cercetătorilor conchid că elementele contradictorii cele

mai vizibile în raportul dintre generaţii apar în perioada adolescenţei, pentru că

atunci intervin modificări importante, datorită resocializării care are loc. Se

renunţă la vechile norme şi valori (ce constituiseră un dat până la acea vreme) şi

se însuşesc altele noi ( datorită voinţei proprii, individuale). Ca atare, se

manifestă tot mai acut tendinţa de afirmare a propriei personalităţi, de

individualizare, de personalizare.

155

Page 156: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Adolescentul se comportă ca şi cum ar reprezenta punctual central al

vieţii, dorind să atragă atenţia asupra sa, să şocheze prin faptul că e unic şi

nonconformist. El caută să fie original şi să stârnescă admiraţia în tot ce face,

plecând de la gesturi şi limbaj şi ajungţnd la vestimentaţie sau chiar la modul

cum îşi semnează numele. Dorinţa de libertate şi armonie este tot mai mare şi ea

sporeşte odată cu vârsta. Pe măsură ce apar primele iubiri, adolescentul se

închide şi mai mult în lumea constrită de el şi orice încercare de a pătrunde în

interiorul ei determină atitudini negative, mia ales dacă aceasta simte că

propriile sentimente îi sunt ridiculizate şi contestate. Se observă, deci, că la

vârsta adolescenţei copilul aparţinând familiei moderne tinde să se comporte în

două maniere faţă de părinţi: contra lor sau îndepărtându-se de ei. În primul caz,

el consideră că părinţi nu-l înţeleg şi se decide să " lupte", dovedindu-le că poate

reuşi şi fără ajutorul lor, dar aplicând o altă mentalitate şi o altă scală de valori.

În al doilea caz, copilul nu luptă, dar îşi construieşte o lume a sa, se izolează faţă

de părinţi şi îi acceptă în jurul său doar pe cei care-l înţeleg. Din această

perspectivă putem concluziona că societatea contemporană este macinată de

contradicţii interpersonale, iar aceasta capătă accente suplimentare când este

vorba de generaţii diferite. Se poate afirma cu un grad mare de certitudine că

raporturile intergeneraţionale moderne sunt caracterizate de o conflictualitate

ridicată, neîntâlnită în societatea tradiţională, marcată de conformism şi

constrângere. Căutând o explicaţie, C. Ciupercă consideră că un posibil punct de

plecare îl constituie faptul că deosebirile între generaţii sunt determinate de

schimbările intervenite în dezvoltarea psihosomatică a individului contemporan,

cu deosebiri la vârsta tânără.

Debutul mai timpuriu al adolescenţei, aparţinea pubertăţii la o vârstă

mai mică, extinderea limitelor superioare ale tinereţii, toate constituie

particularităţi ce influenţează relaţiile între generaţii. O altă cauză ce

accentuează decalajul dintre dezvoltarea personalităţii individului, maturizarea

sa biopsihică şi intelectuală şi integrarea în societate este dată de prelungirea

156

Page 157: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

şcolarităţii. Nu trebuie ignorate nici modificările ce au intervenit în ierarhia

trebuinţelor. De multe ori, adolescentul adoptă nevoi caracteristice statutului de

adult, dar acestea ori nu sunt identice, ori sunt asumate necorespunzător.

De cele mai multe ori, divergenţele între generaţii îşi au originea în

lipsa de interes pentru problemele cu care se confruntă adolescentul. Din lipsă

de timp, din indiferenţă sau chiar din motive ridicole ( de exemplu, unii adulţi

consideră că tinerii nu vor accepta argumente lor şi, ca atare, nici nu mai deschid

discuţii ce ar putea induce divergenţe de opinii), adulţii ignoră să abordeze

anumite aspecte ale vieţii şi realităţii sociale. Iar atunci când se hotărâsc să o

facă este, de obicei, prea târziu, căci contradicţiile sunt deja amplificate .

Analizând aceste aspecte, a ajuns la următoarea concluzie: dacă

societatea ar fi relativ stabilă, cu valori bazate pe continuitate temporală,

transferul de cultură nu ar ridica probleme deosebite. Însă societatea

contemporană se caracterizează prin discontinuitate valorică, ceea ce afectează

stabilitatea şi conduce la dificultăţi în comunicarea sau înţelegerea dintre

membrii familiei, promovând o stare de incertitudine reflectată în raporturile

dintre generaţii. Această stare de incertitudine este accentuată de trecerea de la o

societate închisă, orientată spre supravieţuire, la una deschisă orientată spre

dezvoltare, trecere ce a implicat o serie de efecte perverse şi a generat situaţia de

ambiguitate existantă astăzi.

În ceea ce priveşte România, principalul efect al evenimentelor din

1989 în acest sens îl constituie ruperea procesului de socializare. În perioada

totalitaristă, singurul vector care mai efectua o socializare firească era familia.

Familia devenise o seră care te apăra de sistem. Aceste rol al familiei a fost

distrus în 1990, când strada a devenit vectorul principal de socializare. Acum

relaţia părinte-copil se bazează pe alte principii, comparativ cu cele care

guvernează familia tradiţională. Copiilor îşi iau / li se acordă mai multă libertate,

mai multă autonomie, mai multă responsabilitate, separarea devenid o problemă

firească.

157

Page 158: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Privind socializarea din perspectiva celor două sexe, C. Ciupercă

afirma că deşi influenţele tradiţionale au rămas, ele s-au modificat în mare

măsură. În această ordine de idei, s-au modificat considerabil patru axe pe care

mulţi sociologi le-au considerat a fi baza diferenţei de socializare a celor două

sexe. Prima dintre ele este axa sedentarism-mobilitate.

În trecut, fetele erau încurajate să rămână sedentare, iar băieţii să

devină mobili. Aceste caracteristici tradiţionale s-au destrămat progresiv. În

zilele noastre, fetele se lovesc de toate problemele pe care le ridică mobilitatea şi

îşi formează o perspectivă mult mai largă, dorindu-şi mai mult de la ea.

Strâns legată de această axă este şi axa public-privat, care a suferit şi

ea numeroase modificări. Progresiv, s-a renunţat la ideea că femeile acţionează

(doar) în spaţiul privat, ceea ce a generat schimbări în procesul socializării celor

două sexe.

Axa pasiv-activ se supune aceluiaşi proces de transformare. Fetele sunt

învăţate să devină active, să renunţe la pasivitatea tradiţională care, aplicată la

condiţiile societaţii contemporane, le-ar fi izolat, le-ar fi frustrat.

În fine, numeroase schimbări a suferit şi axa dependenţă- autonomie.

Fetele sunt educate astfel încăt să poată depăşi stadiul de dependenţă faţă de

sexul opus şi să devină tot mai libere în opţiunile lor de viaţă.

După cum se poate observa, socializarea fetelor a devenit din ce în ce

mai complexă şi dificilă. Şi aceasta nu atât pentru că ar implica eforturi sau

costuri foarte mari, ci din cauza faptului că trebuie înlăturată o mentalitate care a

făcut din femeie o fiinţă sedentară, pasivă şi dependentă, ce-şi limita viaţa doar

la spaţiul privat.

În ceea ce priveşte socializarea băieţilor, se merge în continuare pe

linia mobilitate-activism- autonomie, acţionând cu preponderenţă în spaţiul

public. Nu au intervenit schimbări de fond, modificările care au apărut ţinând de

conştientizarea faptului că băieţii trebuie să devină mai expresivi şi nu doar

instrumentali, accentuând şi latura afectiv-emoţională, nu doar cea economică.

158

Page 159: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Învăţarea socială este o activitate complexă, complementar şi

indisolubil legată de procesul socializării, reprezentând totalitatea proceselor

psihoindividuale şi activităţilor psihosociale prin intermediul căror se asimilează

ansamblurile de cunoştinşe, norme şi modele sociale specifice unei comunităşi,

generând pe această cale moduri specifice de gândire, simţire şi acţiune.

Învăţarea socială presupune nu numai asimilarea cognitivă a unor conţinuturi de

natură socială, ci şi interiorizarea acestora, adică realizarea unor complexe de

natură cognitivă, afectivă şi motivaţională, care, odată formate, vor acţiona ca

factori interni în determinarea atitudinilor şi comportamentelor prosociale. De

calitatea şi eficienţa procesului de învăţare va depinde nemijlocit atât nivelul de

socializare şi integrare socială a membrilor, cât şi coeziunea şi funcţionalitatea

generală a comunităţii căreia aparţine .

Învăţarea socială reprezintă o formă specială de învăţare umană,

discriminativă, care se distinge printr-o notă emoţională, de participare afectivă

a subiectului la însuşirea comportamentului social şi care se efectuează fie pe

cale observaţională (după model), individual asistând la experienţa altor

persoane, fie în procesul interacţiunii nemijlocite a indivizilor în grup ori în

condiţiile exersării individului asistat de alţii, ca învăţare în public şi, deci, sub

influenţa prezenţei celorlalţi. Această învăţare se realizează prin :

-condiţionare socială directă;

-condiţionare indirectă- prin limbaj- cuvinetele conţinând sensuri

plăcute ori neplăcute pentru subiect şi trezindu-i astfel o atitudine emoţională,

care apoi e ataşată obiectului, situaţiei sau evenimentului pe care îl desemnează

cuvântul respectiv .Printr-o asemenea condiţionare indirectă verbală se însuşesc

în genere prejudecăţile, zvonurile şi stereotipurile sociale. Învăţarea socială

observa ională, în care cel care învaţă participă emoţional, stă la baza multorț

conduite afective de apărere ale individului. Foarte multe dintre experienţele

sociale învăţate se bazează pe mecanismele condiţionării umane operante,

pornind de la o motivaţie a individului. Prin conţinutul său, învăţarea socială

159

Page 160: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

este învăţare de experienţe umane, de roluri şi comportamente sociale, de relaţii

sociale, semnificaţii şi valori. Învăţarea socială are la bază o motivaţie socială

individuală şi de grup, dată de nevoia de mutualitate, trebuinţa unui statut social

ridicat, dorinţa autorealizării şi de autodepăşire, angajarea în atingerea

scopurilor colective etc.

Învăţarea socială a indivizilor este reglată şi controlată în grup prin

fenomenul comparaţiei sociale, raportând performanţele învăţării fiecăruia la

rezultatele indivizilor concret existenţi, ca şi la modelul grupal etalon

generalizat, funcţionând ca reper social, ca model ideal.

Factorii întăritori în învăţarea socială sunt aprobarea grupală,

recompensele morale, lauda, recunoşterea, acceptarea şi promovarea socială a

indivizilor. Învăţarea socială se distinge prin efectele sale psihosociale asupra

personalităţii indivizilor, ca şi asupra relaţiilor din grup. Ea poate fi învăţare

competitivă sau cooperativă, cu sarcini invidviduale sau colective, de participare

ierarhică sau cu efort egal distribuit şi cu tot atâtea consecinţe deosebite în

dezvoltarea psihică şi socială a celor ce învaţă .

160

Page 161: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

Bibliografie

1. Bîrsanu, T., (2008), Psihosexologie, Sinteze de curs, UEB

2. Cole, J, Reiate, (2005), Faţă în faţă cu infidelitatea, Editura Curtea

Veche, Bucureşti

3. Dafinoiu, I, (2001), Elemente de psihoterapie integrativă, Editura

Polirom, Iaşi

4. Dafinoiu, I., Vargha, J-L, (2005), Psihoterapii scurte: strategii,

metode, tehnici, Editura Polirom, Iaşi

5. Enăchescu, C., (2007), Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Editura

Polirom, Iaşi

6. Gîrlaşu-Dimitriu, O., (2004), Empatia în psihoterapie, Editura Victor,

Bucureşti

7. Gîrlaşu-Dimitriu, O., (2004), Tehnici psihoterapeutice, Editura Victor,

Bucureşti

8. Goglează, D.,(2002), Psihoterapia, ca relaţie a schimbării individuale,

Editura polirom, Iaşi

9. Holdevici, I., (2000), Gândirea pozitivă, Editura Dual-Tech,

Bucureşti

10. Mitrofan, I., Vasile, D. (2001), Terapii de familie, Editura SPER,

Bucureşti

11. Mitrofan, I., (2003), Cursa cu obstacole a dezvoltării umane.

Psihologie, psihopatologie, psihodiagnoză, psihoterapie centrată pe copil şi

familie, Editura polirom, Iaşi

12. Mitrofan I., Mitrofan, N.,(1994), Elemente de psihologie a cuplului,

Casa de Editura şi Presă „Şansa", Bucureşti

161

Page 162: 97075994 CURS de Consiliere Familiala Si de Cuplu

13. Moreau, A.,(2007), Psihoterapie. Metode şi tehnici, Editura Trei,

Bucureşti

14. Şoitu, L.,Vrăjmaş, E., Păun., E., (2001), Consiliere Familială,

Editura Institutul European, Iaşi

15. Trifu, S., (2002), Cuplul - o entitate veche ca Biblia însăşi, Editura

Viaţa Medicală Românească, Bucureşti

16. Tudose, F., Marian, A., (2004), Alfabetar de sexologie, Editura

Infomedica, Bucureşti

162