UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE BRAŞOV

PROGRAM MASTER: Administraţia, dreptul şi managementul serviciilor publice şi protecţia mediului

Problematica protecţiei mediului în cazul achiziţiilor publice

Coordonator Stiintific: Conf. univ.dr. Magureanu Ilie

Masterand:

– 2011 –Cuprins

1. Introducere…………………………………………………………………………………2

2. Contextul politic şi juridic………………………………………………………………....3

3. Achiziţiile publice şi protectia mediului………………………………………………..…5

4. Etapele procesului de achizitii publice ecologice…………………………………….…..7

5. Strategii de achiziţie ecologică…………………………………………………………….8

6. Principii ce guvernează achiziţiile publice ecologice……………………………...……..9

7. Organizarea achiziţiilor publice ecologice………………………………………………11

8. Selectarea furnizorilor, prestatorilor de servicii sau antreprenorilor………….……..13

9. Iniţiative în domeniul achiziţiilor publice ecologice……………………………………16

Bibliografie……………………………………………………………………………...….. 20

1

1. Introducere

La nivel european, asistăm de mai mulţi ani la o suită de acţiuni care au ca ţintă reducerea modelelor non-durabile de producţie şi consum. Aceste acţiuni sunt o consecinţă directă a preocupării tot mai crescute a administraţiilor europene pentru dezvoltarea durabilă. Printre aceste acţiuni, se regăsesc şi acelea privind introducerea de aspecte de mediu în managementul public. Nevoia de a adopta un mod durabil, ecologic, de a face achiziţii publice derivă din realitatea conform căreia comunităţile de pe întreaga planetă se confruntă cu consecinţele dramatice produse de schimbările climatice, exploatarea excesivă a resurselor naturale şi ameninţările asupra biodiversităţii. Obişnuinţa noastră de a consuma în mod nedurabil, fara considerarea efectelor pe termen lung, este problema cheie din care derivă toate celelalte probleme menţionate anterior. Pentru a solutiona problemele de protectie a mediului in achizitiile publice, a devenit o prioritate realizarea de achizitii ecologice.

"Achiziţiile publice ecologice sunt procesele prin care achizitorii publici iau în considerare factorii de mediu atunci când cumpără produse, servicii sau lucrări, cu scopul de a reduce impactul asupra sanatatii umane si asupra mediului inconjurator."

Comisia Europeană

Achiziţiile publice ecologice se traduc printr-o strategie atentă cu privire la ceea ce cumpără autorităţile publice: cumpărarea de produse şi servicii cu performanţă mare din punctul de vedere al protecţiei mediului şi luarea în considerare a impactului de mediu al achiziţiilor din sectorul public. Achiziţiile ecologice înseamnă totodată cumpărarea în funcţie de nevoi şi evitarea risipei.

Fiecare produs sau serviciu cumpărat are impact asupra mediului pe parcursul întregului său ciclu de viaţă, de la extracţia materiilor prime, fabricarea produsului şi până la folosirea şi eliminarea şi/sau reciclarea lui. Achiziţiile publice ecologice pot contribui la diminuarea acestor impacturi, beneficiile fiind simţite atât la nivel local cât şi la nivel global. Autorităţile publice din Uniunea Europeană cheltuiesc aproximativ 1.5 miliarde euro pe an pentru achiziţionarea de produse şi servicii, ceea ce este echivalentul a 16% din Produsul Intern Brut. De la construirea de clădiri eficiente din punct de vedere energetic până la cumpărarea de vehicule cu emisii scăzute, de la achiziţionarea de alimente organice până la instalarea de toalete cu consum scăzut de apă, achiziţiile publice pot avea un impact semnificativ în orientarea pieţei către durabilitate.

Sectorul public, prin puterea sa de cumpărare poate orienta piaţa spre furnizarea de produse şi servicii ecologice. Totuşi, acest obiectiv depinde de majoritatea achizitorilor publici, la nivel central şi local şi de modalitatea în care acţionează împreună pentru a trimite un semnal clar şi unit pieţei.

2

2. Contextul politic şi juridic

Timp de mulţi ani, autorităţile achizitoare nu au luat în considerare în mod real valoarea ecologică a bunurilor, serviciilor sau lucrărilor. Cu toate acestea, contextul politic şi economic global s-a schimbat, apărând conceptul de dezvoltare durabilă – „dezvoltare care satisface necesităţile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi” – şi necesitatea de a avea în vedere considerente ecologice în toate celelalte politici (alături de aspectele economice şi sociale).

De la includerea sa în tratatul din 1997, dezvoltarea durabilă este recunoscută ca scop fundamental al UE. În 2000, la Lisabona, liderii UE au declarat obiectivul de a transforma UE în „cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică durabilă cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziunesocială” până în 2010. Strategia de la Lisabona a fost suplimentată de un al treilea pilon, cel al mediului, ca urmare a adoptării Strategiei de dezvoltare durabilă a UE de către Consiliul European de la Göteborg în 2001 [1]. Această strategie a marcat un moment hotărâtor. Scopul era acela de a promova creşterea economică şi coeziunea socială fără a se pierde din vedere protecţia mediului. În schimb, aceasta implică faptul că obiectivele de mediu vor trebui cântărite în raport cu impacturile lor economice şi sociale astfel încât, pe cât posibil, să se conceapă soluţii favorabile în acelaşi timp pentru economie, locuri de muncă şi mediu. În 2002, Consiliul şi Parlamentul European au adoptat al şaselea program de acţiune pentru mediu [2], stabilind foaia de parcurs pentru mediu a UE pentru următorii zece ani şi identificând patru domenii prioritare unde este necesară acţiunea imediată: schimbările climatice, natură şi biodiversitate, gestionarea resurselor, precum şi mediul şi sănătatea.

Punerea în aplicare a Strategiei de dezvoltare durabilă a UE în Uniunea extinsă va constitui o adevărată provocare. La nivel internaţional, UE a jucat un rol preponderent în elaborarea şi promovarea unor acorduri şi convenţii internaţionale cheie în domeniul mediului. De exemplu, prin ratificarea Protocolului de la Kyoto din 2002 asupra schimbărilor climatice, UE s-a angajat să reducă emisiile proprii de gaze cu efect de seră cu 8 % în intervalul 2008-2012 (comparativ cu nivelurile din 1990).

Realizarea unei dezvoltări durabile la toate nivelurile de guvernare nu este posibilă dacă nu există o integrare a dimensiunii ecologice în toate celelalte domenii de politici, prin punerea în aplicare corespunzătoare a politicilor de mediu, favorizând utilizarea instrumentelor de piaţă şi prin informarea publicului pentru a suscita schimbările de comportament necesare.

La nivel mondial, achiziţiile publice ecologice sunt menţionate explicit în Planul de aplicare al Summitului Mondial pentru dezvoltare durabilă, care a avut loc la Johannesburg în septembrie 2002, care încurajează „autorităţile competente de la toate nivelurile să ia în considerare aspectele dezvoltării durabile în procesul decizional” şi să „promoveze politici de achiziţie publică care încurajează dezvoltarea şi difuzarea de bunuri şi servicii care respectă mediul” [3].

În cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ţările membre OCDE au adoptat o Recomandare a Consiliului „de a îmbunătăţi performanţele ecologice ale achiziţiilor publice” [4]. În comunicarea sa interpretativă din 4 iulie 2001 [5], Comisia Europeană a stabilit posibilităţile oferite de legislaţia comunitară pentru a integra considerentele de mediu în procedurile de achiziţii publice. Curtea de Justiţie a oferit clarifi

3

cări suplimentare privind aceste posibilităţi [6]. Directivele privind achiziţiile publice [7] adoptate la 31 martie 2004 consolidează şi completează contextul juridic. Acestea menţionează explicit în dispoziţiile lor posibilităţile de a integra considerente de mediu în criteriile de selecţie a specificaţiilor tehnice şi de atribuire şi în clauzele de executare a contractului.

Deşi directivele se aplică doar contractelor de achiziţii publice a căror valoare estimată depăşeşte anumite praguri (după cum se menţionează în directive), Curtea de Justiţie a hotărât că principiile egalităţii de tratament şi al transparenţei din Tratatul CE, ca şi libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii se aplică în mod egal şi contractelor a căror valoare este inferioară acestor praguri.

4

3. Achiziţiile publice şi protectia mediului

Autorităţile publice sunt consumatori majori în Europa, cheltuind aproximativ 16% din produsul intern brut al UE (o sumă echivalentă cu jumătate din PIB-ul Germaniei) [9]. Utilizând puterea lor de cumpărare pentru a alege bunuri şi servicii care respectă mediul, ele pot avea o contribuţie importantă la dezvoltarea durabilă.

Achiziţiile publice ecologice acoperă domenii cum ar fi achiziţia de calculatoare şi clădiri eficiente din punct de vedere energetic, echipamente de birou din lemn obţinut cu respectarea normelor de mediu, hârtie reciclabilă, autovehicule electrice, mijloace de transport public care protejează mediul, alimente ecologice pentru cantine, electricitate provenind din surse de energie regenerabile, sisteme de aer condiţionat conforme celor mai avansate soluţii de protecţie a mediului.

Achiziţiile ecologice sunt menite, de asemenea, să dea un exemplu şi să influenţeze piaţa. Prin promovarea achiziţiilor ecologice, autorităţile publice pot oferi industriei stimulente reale pentru dezvoltarea de tehnologii ecologice. În unele sectoare de produse, lucrări şi servicii, impactul poate fi semnificativ, deoarece achizitorii publici comandă o mare parte a pieţei (în domeniul calculatoarelor, clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, transportului public etc.). În fine, dacă se iau în considerare costurile aferente unui întreg ciclu de viaţă al unui contract, achiziţiile publice ecologice dau posibilitatea de a economisi bani şi de a proteja mediul în acelaşi timp. Achiziţionând înţelept, se pot economisi materiale şi energie, reduce deşeurile şi poluarea şi încuraja modele de comportament durabile.

Beneficiile achiziţiilor publice ecologice

Beneficiile ce rezultă din cumpărarea zi de zi de produse şi servicii ecologice sunt multiple. În primul rând, se pot menţiona beneficiile legate de protecţia mediului, faptul că obiectivele de mediu vor fi atinse datorită puterii financiare a autorităţilor publice. Sectorul public constituie în acest fel un model, un exemplu în comunităţile în care trăim şi printre consumatorii privaţi, care duce la schimbare prin conştientizarea acestora cu privire la impactul redus asupra mediului a produselor ecologice şi prin stimularea producătorilor/prestatorilor de a investi în produse şi servicii ecologice. [10]

Studiul RELIEF [11], cel mai mare proiect de cercetare privind achiziţiile publice ecologice în Europa, desfăşurat în perioada 2001 - 2003 în cadrul programului european de cercetare pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă, a calculat câteva beneficii impresionante care s-ar putea obţine în cazul în care achiziţiile publice ecologice ar deveni o practică generalizată:

a. Electricitate: emisii de gaze cu efect de seră

Dacă toate autorităţile publice ar cumpăra electricitate care provine din surse regenerabile, s-ar economisi 61.350.363 tone de CO2 eq (echivalent) în fiecare an. Această cifră este egală cu 18% din angajamentele UE sub protocolul de la Kyoto de a reduce emisiile de CO2 eq cu 340 milioane tone.

5

b. Alimente ecologice

Dacă toate autorităţile publice ar trece de la achiziţionarea de alimente produse în mod convenţional la cele produse în mod ecologic, s-ar economisi folosirea a 41.560 tone de fosfaţi (PO4-eq). Această cifră este egală cu cantitatea de fosfaţi utilizaţi în fiecare an pentru cca 3,5 milioane europeni. Fosfatul este unul dintre principalii componenţi ai fertilizatorilor organici. Folosirea în exces a fosfaţilor cauzează probleme precum poluarea apelor subterane, alunecări de teren şi eutrofizare.

c. Calculatoare

Achiziţionarea pe scară largă a calculatoarelor mai eficiente din punct de vedere energetic - care îndeplinesc standarde mai înalte decât criteriile EnergyStar – ar reduce facturile de electricitate şi emisiile de gaze cu efect de seră în Europa cu până la 8 milioane tone de CO2 eq. (Această cifră se aplică întregii pieţe nu doar achizitorilor publici).

Beneficiile achiziţiilor publice ecologice nu se opresc aici. Se pot enumera şi beneficiile economice precum şi cele în domeniul inovaţiei şi cercetării. Prin practicarea de către sectorul public a achiziţiilor ecologice creşte concurenţa ceea ce duce la scăderea preţurilor tehnologiilor de mediu. Achiziţiile publice ecologice oferă stimulente industriei, precum şi sectorului de cercetare dezvoltare în dezvoltarea de tehnologii ecologice precum şi promovarea acestora pe piaţă. Achiziţiile publice ecologice pot conduce la economisirea de bani şi de resurse. Există şi alte tipuri de beneficii ce rezultă din acest tip de achiziţii. Se pot menţiona aici beneficiile sociale şi cele legate de îmbunătăţirea sănătăţii: achiziţiile ecologice îmbunătăţesc calitatea vieţii – vizibil imediat în cazul comunităţilor locale – şi produc standarde de înaltă calitate pentru produse şi servicii care sunt recunoscute pe larg ca atare.

6

4. Etapele procesului de achizitii publice ecologice

Achiziţiile publice ecologice reprezintă un proces progresiv, compus din următoarele etape:

• Examinarea produselor, serviciilor sau lucrărilor cele mai potrivite pe baza atât a impactului lor asupra mediului, cât şi a altor factori, cum ar fi oferta de pe piaţă, tehnologiile disponibile, costuri şi vizibilitate.

• Identificarea necesităţilor şi exprimaţirea corespunzătoare a acestora. Alegerea unui titlu ecologic care să comunice lumii politica achizitorului, asigurând transparenţă optimă pentru potenţialii furnizori sau prestatori de servicii şi pentru cetăţeni.

• Întocmirea specificaţiilor tehnice clare şi precise, utilizând factori de mediu acolo unde este posibil (condiţii de admitere/respingere).

• Căutarea unor exemple de caracteristici de mediu în bazele de date/etichete ecologice;

• Acţionarea pe baza „celor mai bune practici” ale altor autorităţi contractante; utilizarea colaborarii în reţea ca metodă de obţinere şi transmitere a informaţiilor;

• Adoptarea unei „abordari pe baza costului ciclului de viaţă” corectă din punct de vedere ştiinţific;

• Utilizarea specificaţiilor funcţionale sau bazate pe performanţă pentru a încuraja ofertele ecologice inovatoare;

• Considerarea performanţelor ecologice, cum ar fi utilizarea materiilor prime, metode de producţie durabile (acolo unde sunt relevante pentru produsul sau serviciul final), eficienţa energetică, energii regenerabile, emisii, deşeuri, „reciclabilitate”, produse chimice periculoase etc.;

• Solicitarea variantelor ecologice;

• Stabilirea de criterii de selecţie pe baza listei complete de criterii menţionate în directivele privind achiziţiile publice. Acolo unde este adecvat, trebuiesc incluse criterii de mediu pentru a dovedi capacitatea tehnică de executare a contractului.

• Stabilirea de criterii de atribuire: acolo unde este ales criteriul „ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic”, trebuiesc introduse criterii de mediu relevante fie ca reper pentru a compara între ele ofertele ecologice (în cazul în care specificaţiile tehnice definesc contractul ca fiind ecologic), fie ca mod de a introduce un element de mediu (în cazul în care specificaţiile tehnice definesc contractul în mod „neutru”) şi a-i da o anumită greutate. Intotdeauna trebuie luat în considerare costul ciclului de viaţă;

• Utilizarea clauzelor de executare a contractului ca metodă de stabilire a unor condiţii de mediu suplimentare faţă de contractul ecologic. Acolo unde este posibil, se recomanda insistarea asupra unor metode de transport care protejează mediul.

7

5. Strategii de achiziţie ecologică

În principiu, decizia politică de a achiziţiona ecologic nu ar trebui să pună probleme autorităţilor publice. Într-adevăr, ele ar trebui încurajate să facă acest lucru, deoarece ar fi nu doar în avantajul mediului, ci şi al autorităţii contractante, prin îmbunătăţirea imaginii sale publice. De fapt, o politică de achiziţii ecologice nu necesită în mod normal nicio schimbare structurală din partea autorităţii contractante. Cu toate acestea, punerea în practică a politicii va necesita în primul rând o anumită planificare strategică: organizarea unei instruiri corespunzătoare a personalului însărcinat cu achiziţiile, asigurarea accesului la informaţiile de mediu şi stabilirea priorităţilor în alegerea contractelor cu cel mai mare potenţial de „ecologizare”. Odată stabilite aceste aspecte, autorităţile contractante vor putea proceda la organizarea corespunzătoare a procedurii de achiziţii publice ecologice [9].

În acest moment există prejudecata conform căreia produsele şi serviciile ecologice sunt mai scumpe decât cele neecologice. Această opinie nu are însă în vedere întregul ciclu de viaţă al produsului. Astfel, la analiza costului unui produs trebuie luate în calcul:

costurile de achiziţie şi cele asociate (livrare, instalare, punere în funcţiune etc.); costurile de funcţionare, inclusiv energie, piese de schimb şi întreţinere; perioada de funcţionare şi periodicitatea reviziilor, când este cazul; costul de la sfârşitul ciclului de viaţă, cum ar fi scoaterea din uz şi

eliminarea/reciclarea.

Evaluarea necesităţilor de instruire şi asigurarea accesului la informaţiile de mediu

Personalul însărcinat cu achiziţiile trebuie să-şi însuşească cunoştinţele juridice, financiare şi de mediu de care are nevoie pentru a hotărî în ce măsură şi unde pot fi introduse, în mod efi cient, condiţii de mediu în cadrul procedurii de achiziţie, dacă acestea sunt stabilite la nivelul corespunzător pentru a obţine cel mai bun raport calitate-preţ şi dacă sunt conforme cu priorităţile ecologice ale autorităţii contractante.

Este important ca politica de achiziţii ecologice să fi e comunicată unui număr mare de părţi interesate, inclusiv furnizori, antreprenori sau prestatori de servicii actuali şi viitori, pentru ca aceştia să ia în considerare noile cerinţe.

Cooperarea dintre autorităţile achizitoare reprezintă un alt mod de îmbunătăţire a accesului la cunoştinţe şi know-how în domeniul mediului şi de a comunica această politică lumii întregi.

8

6. Principii ce guvernează achiziţiile publice ecologice

Principiile utilizate în achiziţii publice sunt:

Explicite, respectiv:

a. nediscriminarea - asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale.

b. tratamentul egal - stabilirea şi aplicarea, oricând pe parcursul procedurii de atribuire, de reguli, cerinţe şi criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale în procedură.

c. recunoaşterea reciprocă - acceptarea produselor, serviciilor, lucrărilor oferite în mod licit pe piaţa Uniunii Europene, diplomelor, certificatelor, a altor documente emise de autorităţile competente din alte state UE precum şi acceptarea specificaţiilor tehnice, echivalente cu cele solicitate la nivel naţional.

d. transparenţa - aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii de atribuire.

e. proporţionalitatea - asigurarea corelaţiei între necesitatea achizitorului, obiectul contractului de achiziţie si cerinţele solicitate a fi îndeplinite pe parcursul aplicării procedurii şi îndeplinirii contractului.

f. eficienţa utilizării fondurilor - folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor economice pentru atribuirea contractului cu scopul de a obţine valoare pentru banii cheltuiţi.

g. asumarea răspunderii - determinarea clară a sarcinilor şi responsabilităţilor persoanelor implicate în procesul de achiziţie, urmărindu-se asigurarea profesionalismului, imparţialităţii şi independenţei în proces.

Implicite, respectiv

a. accceptare tacită

b. imparţialitate- specialişti- practicieni

c. evitare concurenţă neloială

Legislaţia ce guvernează în achiziţii publice (OUG 34/2006, aprobată cu modificările şi completările ulterioare) accentuează importanţa principiilor, stabilind în mod expres, următoarele obligaţii pentru autorităţi contractante:

Respectarea principiilor (art.17)

9

Garantarea protejării informaţiilor considerate confidenţiale legate de operatorul economic (art. 24)

Asigurarea transparenţei atribuirii contractelor AP sau acordului cadru (art. 47)

Luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea conflictului de interese şi manifestarea concurenţei neloiale (art. 66)

Respectarea principiului proporţionalităţii (art. 179)

Acceptarea documentelor din ţara de origine sau de unde este stabilit ofertantul (art. 182)

Principiile trebuie să susţină adoptarea oricăror decizii care se iau pe parcursul desfăşurării unei proceduri de atribuire.[8]

10

7. Organizarea achiziţiilor publice ecologice

Pentru a face o politică ecologică să funcţioneze, este esenţiala cercetarea procedurii de achiziţie publică însăşi. O politică de achiziţii ecologice poate, dacă nu este pusă în aplicare corect, să eşueze din motive practice, cum ar fi: când să se recurga la ea, cui să fie adresata şi ce criterii să fie utilizate.

Achizitorii publici au o obligaţie mai strictă decât achizitorii privaţi de a obţine cel mai bun raport calitate-preţ şi de a garanta corectitudinea procedurilor de achiziţie. Cel mai bun raport calitate-preţ poate include considerente de mediu. Corectitudinea însemnă oferirea de şanse egale şi garantarea transparenţei [9].

Faza de pregătire este crucială. O analiză şi o planificare meticuloase sunt esenţiale înainte de lansarea unei cereri de ofertă dacă se urmăreşte atingerea unor obiective ecologice.

Prin „obiectul” contractului se înţelege produsul, serviciul sau lucrarea pe care doriţi să le achiziţionaţi. Acest proces de determinare are în general drept rezultat o descriere de bază a produsului, serviciului sau lucrării, dar poate lua, de asemenea, forma unei definiţii bazate pe performanţă. În ceea ce priveşte considerentele de mediu, o definiţie bazată pe performanţă este preferabilă, deoarece în acest caz autoritatea contractantă nu trebuie să stipuleze în amănunt toate caracteristicile pe care ar trebui să le aibă produsul/serviciul/ lucrarea, ci doar efectul dorit.

Atunci când definesc obiectul contractului, autorităţile contractante au libertatea de a alege ceea ce doresc să achiziţioneze. Aceasta le permite o marjă considerabilă de manevră pentru a include considerente de mediu, cu condiţia ca acest lucru să nu ducă la denaturarea pieţei, prin limitarea sau împiedicarea accesului la ea. Studiile de piaţă pot oferi informaţii esenţiale despre opţiunile ecologice disponibile şi despre tarifele şi condiţiile comerciale generale.

Specificaţiile tehnice care stau la baza etichetelor ecologice se pot dovedi foarte utile pentru elaborarea specificaţiilor tehnice; totuşi, autorităţile contractante nu pot impune ofertanţilor condiţia de a se fi înscris într-un anume sistem de etichetare ecologică. Se pot indica materiale specifice şi metode de producţie ecologice, dacă este cazul.

Recomandări privind contractele de achiziţii de bunuri şi de servicii

Beneficiile ecologice ale contractelor de achiziţii de bunuri şi de servicii ecologice provin din rezultatul final: produsul sau serviciul final. Un aspect important este îmbunătăţirea consumului global de energie, de exemplu printr-o mai mare eficienţă energetică, care va avea avantaje pentru mediu şi va economisi bani în acelaşi timp.

Un alt element demn de luat în considerare este impactul asupra mediului al produsului sau serviciului ecologic în etapa eliminării deşeurilor. Un studiu de piaţă poate evidenţia mari diferenţe din punctul de vedere al:

• volumului de deşeuri de eliminat,• impactului dăunător al materialelor,• cantităţii de materiale care pot fi reciclate.

11

În unele cazuri pare foarte tentant să cumperi cel mai ieftin produs, însă, pe termen lung, acesta se poate dovedi ca fiind mai costisitor şi, de asemenea, dăunător mediului. Produsele de calitate inferioară (indiferent de caracteristicile lor ecologice) tind să aibă o durată de viaţă mai scurtă. Dacă un produs mai ieftin trebuie înlocuit mai des decât un produs mai scump, aceasta va avea ca urmare costuri mai mari, consum de energie suplimentar şi mai multe deşeuri.

În general, şi mai ales în ceea ce priveşte contractele de servicii, accentul ar trebui pus pe executare, astfel încât să fie ales modul cel mai puţin dăunător pentru mediu de a executa contractul, ţinând cont de echipamentul şi de materialele utilizate.

Este posibilă aplicarea unor criterii ecologice de atribuire, dacă acele criterii:

au legătură cu obiectul contractului; nu conferă autorităţii contractante o libertate de alegere nelimitată; sunt menţionate explicit în anunţul de participare şi în documentaţia de licitaţie; respectă principiile fundamentale ale legislaţiei comunitare.

Adoptarea unei abordări a „costului ciclului de viaţă” dezvăluie costurile reale ale unui contract. Utilizarea acestei abordări în elaborarea criteriilor de atribuire va îmbunătăţi atât performanţa ecologică, cât şi situaţia financiară.

Criteriile costului total al proprietăţii şi al costului minim al ciclului de viaţă sunt utilizate în mare măsură de multe organisme din domeniul achiziţiilor publice şi private. Ca urmare a acestui lucru, există analize şi orientări privind costul ciclului de viaţă, care facilitează elaborarea specifi caţiilor pentru defi nirea cerinţelor în procesul de cerere de oferte şi atribuire a contractelor [1].

12

8. Selectarea furnizorilor, prestatorilor de servicii sau antreprenorilor

Criteriile de selecţie se concentrează asupra capacităţii unei întreprinderi de a executa contractul pentru care depune o ofertă. Se acordă o atenţie deosebită modului în care ofertanţii pot utiliza sistemul comunitar de management de mediu şi audit (EMAS).

Este posibilă excluderea întreprinderilor care au încălcat legislaţia sau regulile de mediu, dacă acest lucru le afectează conduita profesională. În ceea ce priveşte criteriile de capacitate tehnică, experienţa anterioară a întreprinderii şi calificările profesionale ale personalului său reprezintă o bună oportunitate pentru includerea considerentelor de mediu [9].

Pentru a verifica dacă ofertanţii pot pune în aplicare măsurile de management de mediu prescrise în contract, autorităţile contractante le pot solicita să demonstreze capacitatea tehnică în acest sens. Sistemele de management de mediu, precum EMAS, pot servi ca mijloace (neexclusive) de atestare a capacităţii tehnice. Nu este permisă impunerea obligaţiei de conformare la un anumit sistem de management de mediu.

Compoziţia unui produs şi metoda de producţie a acestuia pot avea un rol semnificativ în ceea ce priveşte impactul său ecologic. În temeiul Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE, metodele de producţie pot fi luate în considerare în mod explicit atunci când sunt formulate specificaţiile tehnice [5], dar acest lucru este posibil şi în temeiul directivelor anterioare.

Achiziţia de materiale specifice

Autoritatea contractantă are dreptul să insiste ca produsul pe care îl achiziţioneaza să fie fabricat dintr-un anumit material, cu condiţia să se respecte principiile privind nediscriminarea şi libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor din tratat. O abordare uzuală pentru achiziţiile ecologice de produse de curăţat, de exemplu, este ca autoritatea contractantă să furnizeze o listă indicativă a substanţelor periculoase dăunătoare mediului sau sănătăţii publice (pe baza unei evaluări obiective a riscului) care nu trebuie să intre în compoziţia produsului.

Dreptul de a specifica materialele sau conţinutul unui produs include, de asemenea, dreptul de a solicita, în măsura posibilului, ca în compoziţia produsului să intre un procent minim de conţinut reciclat sau reutilizat.

Procesul şi metodele de producţie

Atât Directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE, cât şi directivele anterioare permit includerea unor cerinţe privind metodele de producţie în specifi caţiile aplicabile achiziţiilor ecologice.

Totuşi, deoarece toate specifi caţiile tehnice trebuie să fie legate de obiectul contractului, puteţi include doar acele cerinţe care sunt legate de fabricarea produsului şi contribuie la caracteristicile sale, fără a fi în mod necesar vizibile.

Puteţi, de exemplu, solicita electricitate produsă din surse de energie regenerabile, deşi electricitatea ecologică nu este fizic diferită de electricitatea produsă din surse energetice convenţionale şi în ambele cazuri iluminatul funcţionează în acelaşi mod. Totuşi, natura şi valoarea produsului final au fost modifi cate prin procesul şi metoda de producţie utilizate. De

13

exemplu, electricitatea produsă din surse regenerabile va fi în principiu mai costisitoare, dar mai curată decât electricitatea provenind dintr-o sursă convenţională.

În concluzie, puteţi include toate cerinţele care sunt legate de obiectul contractului. În schimb, nu puteţi impune cerinţe ecologice privind probleme care nu sunt legate de produsul respectiv.

Cazul energiei regenerabile

Directiva 2001/77/CE privind promovarea electricităţii produse din surse de energie regenerabile oferă o definiţie a surselor de energie regenerabile şi a electricităţii produse din surse energetice regenerabile [1].

Deoarece electricitatea produsă din surse de energie regenerabile este fizic identică cu electricitatea produsă din surse convenţionale, metoda probei este crucială pentru garantarea faptului că autoritatea publică obţine un bun raport calitate-preţ (inclusiv din punct de vedere ecologic). Directiva 2001/77/CE impune statelor membre obligaţia de a se asigura că originea electricităţii din surse de energie regenerabile poate fi garantată conform unor criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii până la 27 octombrie 2003. Prin urmare, statele membre trebuie să se asigure că, ori de câte ori este necesar, se eliberează o garanţie de origine a electricităţii ecologice.

Alimente din agricultura ecologică

Producerea de alimente ecologice este un proces specializat. Pentru ca un produs alimentar să fi e comercializat în UE ca fiind ecologic, acesta trebuie să îndeplinească anumite cerinţe şi să fie certificat de un organism de control agreat. Aceste cerinţe sunt formulate în Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind metoda de producţie agricolă ecologică [1].

În calitate de autoritate contractantă, puteţi impune în specificaţiile dumneavoastră tehnice cerinţe mai stricte decât cele prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului. Puteţi pune condiţia ca prin contractul de serviciu pentru o cantină să se furnizeze un anumit procent de alimente ecologice sau ca anumite produse alimentare să provină din agricultura ecologică.

Autorităţile publice pot reduce semnificativ impactul asupra mediului prin achiziţia de produse sezoniere, adică prin aprovizionarea cantinelor lor doar cu acele varietăţi de fructe şi legume care sunt de sezon în respectiva zonă în acea perioadă.

Cazul materialului lemnos tăiat în mod durabil şi legal

Materialul lemnos [4] şi în special lemnul din pădurile tropicale şi din alte păduri seculare a fost în ultima vreme în atenţia publicului şi a mass-media. Conceptele de „durabilitate” şi „legalitate” legate de materialul lemnos sunt complexe şi dificil de definit. Se acceptă în general că gestionarea durabilă a pădurilor implică gestionarea care are în vedere, printre altele, favorizarea biodiversităţii, productivităţii şi vitalităţii, ţinând cont în acelaşi timp de aspecte sociale precum bunăstarea lucrătorilor sau interesele populaţiilor indigene sau dependente de pădure. Aşadar, noţiunile de „durabilitate” şi „legalitate” se referă simultan la condiţii sociale, ecologice şi economice.

14

Cea mai mare parte a comerţului cu material lemnos al Uniunii Europene se desfăşoară cu ţări care aplică efectiv legislaţia forestieră; totuşi, tăierile ilegale reprezintă o problemă gravă în unele ţări şi regiuni din care UE importă produse forestiere. Aceasta a condus la eforturi ale statelor şi organizaţiilor internaţionale de a aborda problema tăierilor ilegale şi fără caracter durabil printr-un număr de acţiuni, inclusiv prin achiziţiile publice. Într-adevăr, deoarece autorităţile publice sunt mari consumatoare de produse pe bază de lemn, îndeosebi produse pentru construcţii şi pentru mobilier, ele ar putea avea un rol semnificativ în reducerea cererii de lemn tăiat ilegal.

Atunci când sunt întocmite specificaţiile tehnice, pot fi precizate cerinţele ecologice pentru lemnul ce urmează a fi achiziţionat. Diverse guverne, instituţii şi organizaţii sponsorizate de întreprinderi au stabilit standarde detaliate şi sisteme de certificare, cu specificaţii tehnice destinate să promoveze gestionarea forestieră durabilă. Aceste sisteme de certificare forestieră, precum FSC (Forestry Stewardship Council - Consiliul de Administrare a Pădurilor) sau PEFC (Programme for the endorsement of forest certification schemes- Programul de aprobare a sistemelor de certifi care forestieră), prevăd criterii referitoare la aspecte ale durabilităţii ecologice ale recoltării lemnului. Aceste criterii pot fi utilizate în cadrul specificaţiilor tehnice pentru a defini exact ce însemnă lemn durabil din punct de vedere ecologic, fără a putea impune totuşi obligaţia de conformare la un anumit sistem de certificare forestieră. La fel ca în cazul tuturor specificaţiilor tehnice, pot fi incluse doar acele specificaţii care sunt legate de obiectul contractului. Aşadar, nu pot fi incluse specificaţii ale unui program privind, de exemplu, protecţia populaţiilor dependente de pădure. Totuşi, în calitate de autoritate contractantă, puteţi să indicaţi în anunţul de participare sau în documentaţia de licitaţie că un sistem de certificare forestieră va fi acceptat ca dovadă a îndeplinirii acestor cerinţe. Trebuiesc, bineînţeles, acceptate şi alte mijloace de probă echivalente.

Deoarece aceste sisteme de certificare forestieră includ adesea şi alte cerinţe privind legalitatea recoltării lemnului care nu au legătură cu licitaţia respectivă, promovarea unor asemenea sisteme va creşte indirect şansele ca lemnul să fie recoltat din surse legale.

15

9. Iniţiative în domeniul achiziţiilor publice ecologice

Pentru a face cunoscut conceptul de achiziţii publice ecologice pentru personalul care lucrează în departamentele de achiziţii publice, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) a tradus şi publicat Manualul „Cumpărând verde!” [13], elaborat de Comisia Europeană. În cursul anului 2007, MMDD a organizat şi/sau a participat la o serie de seminarii şi conferinţe în vederea promovării şi diseminării conceptului de achiziţii ecologice. Acest concept a fost inclus şi în diferite cursuri de instruire, în cadrul programelor de perfecţionare în domeniul achiziţiilor publice. ANRMAP a organizat de asemenea o conferinţă pe această temă în colaborare cu SIGMA OCDE.

Achiziţiile publice ecologice şi EMAS (Schema de eco-management şi audit a Uniunii Europene)

Sistemele de management de mediu (SMM) sunt instrumente la îndemâna organizaţiei – publice sau private – pentru a gestiona impactul activităţii sale asupra mediului. SMM integrează managementul de mediu în activităţile de zi cu zi ale organizaţiei, în planificarea pe termen lung şi în alte mecanisme de control al calităţii.

UE a dezvoltat propriul instrument de management de mediu, Schema de eco-management şi audit (EMAS) pentru a evalua, raporta şi îmbunătăţi performanţa de mediu a organizaţiilor. Înregistrarea EMAS este voluntară şi deschisă organizaţiilor publice sau private din Uniunea Europeană sau din Zona Economică Europeană (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Pentru ofertant, EMAS poate fi folosit ca o modalitate de a demonstra conformitatea cu criteriile de selecţie de mediu legate de capacitatea ofertantului de a lua măsuri de management de mediu pe perioada contractului.

În unele cazuri limitate – când în contractele de servicii şi lucrări publice este nevoie de adoptarea unor măsuri specifice de management de mediu în timpul execuţiei. De exemplu, atunci când un pod trebuie să fie construit într-o zonă protejată sau în cazul contractelor de management al deşeurilor şi de salubritate, autoritatea contractantă poate, prin criteriul de selecţie, să ceară ofertanţilor să demonstreze capacitatea de a aplica măsuri de management de mediu în timpul executării acestora. În asemenea cazuri, înregistrarea EMAS sau sub o altă schemă de management de mediu comparabilă (de exemplu EN/ISO 14001) trebuie recunoscută ca o dovadă de conformitate suficientă cu acest criteriu specific şi excepţional.

Achiziţiile publice ecologice şi eticheta ecologică europeană

Etichetele ecologice sunt ‘mărci’ afişate pe anumite produse. Acestea permit consumatorilor să le aleagă pe acelea care au fost recunoscute ca fiind mai puţin dăunătoare mediului. Etichetele ecologice sunt scheme voluntare bazate pe criterii de mediu specifice. Acestea sunt deschise tuturor companiilor şi acordate într-o manieră non-discriminatorie.

16

În cazul în care autoritatea contractantă solicită îndeplinirea anumitor caracteristici de mediu în ceea ce priveşte performanţele şi cerinţele funcţionale, atunci aceasta are dreptul de a utiliza, integral sau parţial, specificaţii definite prin etichete ecologice europene, (multi)naţionale sau prin orice alte etichete ecologice, dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) specificaţiile respective sunt adecvate pentru definirea caracteristicilor produselor sau serviciilor a căror furnizare/prestare reprezintă obiect al contractului de achiziţie publică;

b) cerinţele pentru eticheta ecologică au fost elaborate pe baze ştiinţifice;

c) eticheta ecologică a fost adoptată printr-o procedură specifică ce a permis implicarea tuturor părţilor interesate - organisme guvernamentale, consumatori, producători, distribuitori, organizaţii de mediu;

d) eticheta ecologică este accesibilă/disponibilă oricărei persoane interesate/ oricărui operator economic interesat.

Autoritatea contractantă are dreptul de a preciza în caietul de sarcini faptul că produsele sau serviciile oferite care deţin o anumită etichetă ecologică sunt considerate că îndeplinesc implicit specificaţiile tehnice solicitate. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu are dreptul de a considera o propunere tehnică ca fiind neconformă, pentru singurul motiv că produsele sau serviciile ofertate nu deţin eticheta ecologică precizată, dacă ofertantul demonstrează, prin orice mijloc adecvat că produsele/ serviciile oferite corespund specificaţiilor tehnice solicitate.

Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea cu specificaţiile tehnice solicitate îl poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului sau un raport de încercare/testare emis de un organism recunoscut; autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate emise de organisme recunoscute în oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Sectoare prioritare pentru achiziţii publice ecologice la nivel european

În Comunicarea Comisiei Europene către Consiliul şi Parlamentul European “Achiziţii publice pentru un mediu mai bun” (COM(2008) 400), s-a propus o ţintă politică, voluntară de 50% achiziţii ecologice care să fie atinsă de către Statele Membre până în anul 2010, pentru 10 sectoare prioritare [8], respectiv:

1. Construcții (materii prime ca de exemplu lemnul, aluminiul, oțelul, betonul, sticla și produse pentru construcții, cum sunt geamurile, straturile de acoperire pentru pereți și pardoseală, echipamente de încălzire și de răcire, aspecte legate de exploatarea și dezafectarea clădirilor, serviciile de întreținere, executarea contractelor de lucrări la fața locului)

2. Servicii de alimentație și de catering

17

3. Transporturile și serviciile de transport

4. Energie (inclusiv electricitatea, încălzirea și răcirea produse din surse de energie regenerabile)

5. Echipamente de birou și calculatoare

6. Îmbrăcăminte, uniforme și alte textile

7. Hârtie și servicii de tipărire

8. Mobilă

9. Produse și servicii de curățenie

10. Echipamente utilizate în sectorul sănătății

Situaţia actuală în România

Sectorul public din România are în acest moment experienţă redusă în ceea ce priveşte achiziţiile ecologice. Modelul ecologic de achiziţii publice s-a preluat la noi în ţară în acelaşi timp cu aderarea la Uniunea Europeană.

În România, primii paşi concreţi s-au făcut în anul 2006, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, [12] cu modificările şi completările ulterioare, care transpune Directiva nr. 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de furnizare şi de servicii şi Directiva nr. 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind coordonarea procedurilor de achiziţie aplicate de entităţile care operează în sectoarele apă, energie, transport şi servicii.

Conform legislaţiei în vigoare, pot fi introduse cerinţe de mediu în următoarele secţiuni din documentaţia de atribuire:

obiectul contractului (denumirea contractului),

criteriile de calificare şi selecţie,

specificaţiile tehnice ale caietului de sarcini,

criteriile de evaluare (în cazul în care criteriul de atribuire este cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic),

clauzele de performanţă ale contractului.

Introducerea caracteristicilor de mediu se face cu luarea în consideraţie a următoarelor principii:

18

Toate caracteristicile de mediu trebuie menţionate explicit în documentaţia de atribuire, respectiv specificaţiile tehnice ale caietului de sarcini;

Formularea criteriilor respectă principiile generale ale transparenţei şi ale tratamentului egal;

Criteriile au legătură cu obiectul contractului;

Criteriile trebuie să fie cuantificabile din punct de vedere obiectiv;

Orice formă de dovadă a conformitaţii este acceptată.

19

Bibliografie

1. COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES A Sustainable Europe for a Better World: A European Union Strategy for Sustainable Development Brussels, 15.5.2001

2. Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu, 10.9.2002

3. http://www.un.org/esa/sustdev/documents/WSSD_POI_PD/English/POIToc.htm

4. 23 ianuarie 2002 – C(2002)3 – http://www.oecd.org/

5. Comunicarea interpretativă a Comisiei din 4 iulie 2001 privind legislaţia comunitară aplicabilă achiziţiilor publice şi posibilităţile de a integra considerentele ecologice în achiziţiile publice (COM(2002) 274 final).

6. Hotărârile Curţii de Justiţie din 17 septembrie 2002 în cauza C-513/99 şi din 4 decembrie 2003 în cauza C-448/01.

7. Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii şi Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale.

8. MANUALUL FORMATORULUI ÎN DOMENIUL ACHIZIŢIILOR PUBLICE ECOLOGICE

9. ACHIZIŢII ECOLOGICE! Ghidul achiziţiilor publice ecologice - Comisia Europeană

10. PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE PENTRU ACHIZIŢII PUBLICE ECOLOGICE 2008 – 2013

11. RELIEF - European research project on green procurement 2001-2003

12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

13. CUMPĂRÂND VERDE! Manual despre achiziţiile publice verzi – Comisia Europeana

http://www.achizitiiecologice.ro/doc/HG_achizitii.pdf

http://ec.europa.eu/environment/gpp

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2001/com2001_0264en01.pdf

20