ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI ADMINISTRAȚIA PRIVATĂ.

ANALIZA COMPARATIVĂ

1

Administrația publică

Definire

Administrația publică se deosebește, în primul rând, de administrația particulară tocmai prin caracterul său public, fiind prin aceasta pusă în folosul și interesul general al societății sau al unei colectivități anume. Administrația publică nu se confundă, nu se identifică nici cu administrația de stat, întrucât ea are o sferă mai largă de cuprindere și se realizează nu numai prin activitatea organelor statului ci și prin activitatea altor subiecții, inclusiv a autorităților administrației publice locale, a regiilor autonome și a instituțiilor publice.

Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor care exprimă interesele statului sau a unei colectivități distincte, recunoscută ca atare de stat, valori care sunt exprimate în acte elaborate de puterea legiuitoare. Prin însasi obiectul său - organizarea executării și executarea legii - administrația publică e strâns legată de puterea legiuitoare și de puterea judecătorească ale cărei hotarâri sunt aplicate și executate în cadrul administrației publice, la nevoie putându-se recurge la mijloace de constrângere statală.

Administrația publică e strâns legată și de puterea executivă dar nu se identifică întocmai cu puterea executivă aratând o sfera mai largă de cuprindere. Așa cum am menționat mai înainte administrația publică se realizează atât de organele puterii executive (guvernul și ministerele) cât și de autoritătile administrației publice locale, care nu sunt organe ale puterii executive precum și de regii autonome si instituții social-culturale care, de asemenea, nu sunt organe ale puterii executive. Conținutul administrației publice este dat de două categorii de activități : activități cu caracter dispozitiv și activități prestatoare.

Noțiunea de administrație publică, față de precizarile de mai sus, în acceptiunea formal - organică, evocă urmatoarele autorități publice : Președintele României, Guvernul, ministerele și alte organe subordonate direct Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituții subordonate ministerelor: organe locale de specialitate subordonate ministerelor conduse de prefect; organe autonome locale și instituții subordonate acestora.

În sens material funcțional noțiunea de administrație publică evocă acte juridice și operațiuni materiale prin care se execută legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau, după caz, prestarea directă de servicii publice. Într-o formulare concentrată, administrația publică poate fi definită ca ansamblul activităților Președintelui României, Guvernului, autorităților administrative autonome centrale, autorităților administrative autonome locale și, după caz, structurilor subordonate acestora prin care, în regim de putere publică se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii se presteaza servicii publice.

Administrația publică de azi nu mai poate fi clasicul "executiv" pentru simplu motiv  că "fenomenul executiv" a devenit altul. La ora actuală ținându-se seama de noile realități constituționale, doctrina operează cu noțiunea de "executiv" pentru a evoca activitatea publică,

2

ce nu este nici legiferare și nici justiție, realizată de autorități cu caracter constituțional și cu origine politică, care impulsionează administrația publică formând de fapt conducerea acesteia.

Administrația publică nu mai este nici forma de realizare a puterii de stat pentru că în sistemul democratic al Constituției României din 1991, ca de altfel în sistemul tuturor constituțiilor democratice, nu numai statul este persoana morala de drept public. Față de reglementarile din țara noastră, această calitate în mod neîndoielnic aparține și unităților administrativ teritoriale. Administrația locală, în baza principiului autonomiei locale, este ca esență, administrație publică și nu administrație de stat.

Faptul că unele autoritați administrative prin care se realizează autonomia locală au și atribuții de administrație de stat, nu înseamnă că toata activitatea lor este statală. Astfel, instituția autonomiei locale ar fi o pura ficțiune, cum a fost în România socialistă. Nu mai puțin, autonomia locală nu poate însemna "stat în stat", motiv pentru care în toate sistemele democratice din lume întâlnim "tutela administrativă".

Scurt istoric al doctrinei

Organizarea administrației de stat, ca fenomen, apare o data cu statul; teoriile stiințifice însă despre această organizare se conturează mult mai târziu, odata cu apariția stiinței administrației și a stiinței dreptului administrativ, deci prin secolul al XIX - lea. Este vorba de cercetarea sistematică a acestui fenomen care începe să se realizeze odata cu conturarea stiințelor respective, pentru ca teorii izolate sau fragmentare cu privire la organizarea administrației, la guvernare în general s-au formulat încă din antichitate.

Avem în vedere nu numai pe marii filosofi dar chiar pe unii tribuni ai republicii sclavagiste, sau pe unii împarați, oameni luminați care au elaborat teorii relativ bine structurate după care au înfaptuit sau au dorit să înfăptuiască guvernarea. Este suficient să-i citam pe Marcus Aurelius și Dioclețian. Desigur că nu întotdeauna guvernarea și organizarea administrației publice în vederea realizării acesteia a avut la baza idei filosofice. Nu trebuie să uitam ca au fost de-a lungul istoriei antichității, inclusiv în imperiul roman ca de altfel și în evul mediu, regi și împarati, și nu puțini la număr care nu știau nici macăr să citească nicidecum să mai vorbim despre o instructie spirituală.

În lucrarile de stiința administrației, când se analizeaza factorii care au contribuit la evoluția organizării administrației de stat, implicit la aparitia adevăratelor sisteme administrative, se insistă îndeosebi asupra factorului militar și cel geografic. Este clar că evoluția organizării administrative este legată de evoluția organizării armatei, însăși ideea de ierarhie vine de la ideea subordonării specifice fenomenului militar.

Cum nu putem vorbi despre o organizare de stat în general și vorbim despre organizarea unui stat anume, este logic să vorbim și despre organizarea administrativă a unui anume stat, nu despre o organizare administrativă abstractă.

3

Numai putin, existența tipurilor istorice de state duce la existența tipurilor de organizare administrativă. Aceasta îndreptațeste să se afirme că fiecarui tip de stat i-a fost proprie o anumită organizare administrativă, aspectele de natura geografică, psihologică, etc.; dialectic vorbind, sunt elemente care, fară îndoială au influențat organizarea administrației, de-a lungul istoriei omenirii, dar nu pot fi apreciat drept cauze ale organizării administrației de stat, adevaratele cazuri se identifică cu cele ale puterii și ale necesitații institutionalizării sale.

Administrația privată

Organizaţiile  publice se află în competiţie directă cu organizaţiile private: bănci, companii de asigurare, aeriene, petroliere. Pentru a stimula competiţia şi pentru a menţine controlul unor ramuri strategice, guvernele controlează aceste companii.

Principalele trăsături definitorii ale conducerii organizaţiilor private  şi ale cadrului de acţiuni al acestora pot fi considerate cele prezentate în continuare:

-   participarea pe scară largă, aflată în continuă extindere, a managementului ştiinţific, bazat pe utilizarea  unui registru extins de metode, tehnici şi instrumente moderne, precum şi pe existenţa unei reţele largi şi profesionale de servicii intelectuale pentru management (de consultanţă managerială, de marketing, financiară, fiscală, ecologică etc., de informare, de instruire managerială);

-   existenţa în organizaţiile private a unui cadru structurat bine articulat, care defineşte clar responsabilităţile individuale de conducere şi de execuţie, caracterizat prin dinamism organizaţional şi flexibilitate necesare pentru a face faţă cu succes diferitelor situaţii, prin descentralizarea crescîndă a activităţilor în scopul măririi vitezei de reacţie decizională şi îmbunătăţirii calităţii deciziilor prin conectarea mai strînsă a acestora de locul acţiunii. Departamentalizarea, adoptarea structurilor matriciale atunci cînd condiţiile interne ale firmelor le reclamă şi le fac posibile, folosirea formelor structurale flexibile şi temporare – task force, project team – sunt câteva dintre practicile cele mai manifestate, menite să dinamizeze cadrul structural al firmelor şi să-l facă adaptat mai bine la modificările mediului intern şi exterior de acţiune al acestora;

-  profesionalismul celei mai mari părţi a angajaţilor, spiritul de excelenţă care îi animă pe cei mai buni, dorinţa extinsă de autoperfecţionare şi de avansare, manifestările care determină un nivel ridicat al productivităţii muncii şi, drept urmare, sînt puternic stimulate managerial prin evaluarea frecventă a performanţelor individuale şi reflectarea acestora la nivel de retribuire. La accentuarea acestui profesionalism contribuie, în măsură substanţială, politicile funcţionale în domeniul managementului resurselor umane, orientate tot mai pronunţat spre amplificarea potenţialului acestor resurse prin formare şi perfecţionare profesională, prin dezvoltarea carierelor ca formă de armonizare a intereselor angajaţilor cu scopurile şi disponibilităţile organizaţiilor private, precum şi prin motivarea salariaţilor astfel încît, pe de o parte, să-i determine să pună în slujba obiectivelor firmei întregul lor potenţial creativ  şi productiv, de

4

cunoştinţă şi experienţă, iar pe de altă parte, să promoveze spiritul de competiţie corectă între angajaţi prin asigurarea echilibrului între performanţe şi recompense;

-  practicarea unor raporturi şefi–subordonaţi desfăşurate într-o atmosferă permisivă pentru confruntări constructive, orientate spre stimularea valorilor individuale şi spre cooperare;

-  capacitatea crescîndă a conducătorilor marilor firme de a contura viziuni strategice la nivel naţional, regional, comunitar. Practicarea managementului strategic este de acum curentă, permiţînd organizaţiilor private să-şi optimizeze portofoliul de afaceri, să-şi sporească forţa alocativă şi de utilizare a resurselor şi, pe aceste baze, să se poziţioneze avantajos în competiţia naţională şi internaţională.

Asa cum am precizat anterior, atunci când vorbim de administrație publică, avem de-a face cu două tipuri esențiale ale acesteia și anume, administrația publică si administrația privată. Scopul pe care acestea îl urmăresc face ca cele doua tipuri de administrație sa fie diferite între ele.

        Administrația publică iși propune realizarea binelui public, în subsidiar a unor avantaje, pe când administrația privată urmarește, în principal, realizarea unui beneficiu, a unui profit material, lăsând pe ultimul loc binele public. O altă diferență dintre cele doua este aceea că administrația privată poate înceta atunci când se consideră că aceasta nu mai este rentabilă sau din oricare alte motive, pe când administrația publică este un proces continuu, care este adaptat permanent la nevoile și condițiile dinamice ale mediului social, economic și politic.

Administrația publică are posibilitatea folosirii prerogativelor de putere publică sub aspectul mijloacelor pe care le are la dispoziție.

Nu trebuie confundată administrația publică cu administrația de stat, deoarece aceasta deține o sfera mai larga de cuprindere si este realizata prin activitatea organelor statului, precum și prin activitatea altor subiecți, cum ar fi autoritățile administrației publice locale, regiile autonome și instituțiile publice.

Asemanări/Deosebiri

Asemănări:

-   se folosesc aceleaşi tipuri de resurse (umane, financiare, informaţionale, tehnologice etc.);

-   procesele manageriale se desfăşoară sub influenţa aceloraşi factori ai mediului extern (structura politică, economică, socială);

-   scopul final este acelaşi: a face lucruri mari cu resurse mici.

5

Diferenţe:

-  deciziile în administrația publică oglindesc cursul politic al statului;

-  deciziile în administrația publică se iau, de regulă, în urma consultării cu cetăţenii;

-  procesele manageriale în administraţia publică au un grad mai mare de formalizare;

-  conducătorii din sectorul public s-au preocupat mai puţin să răspundă la întrebarea DE CE există organizaţiile lor şi CE VALORI intenţionează ele să creeze. Rolul lor a fost de a asigura funcţionarea domeniului şi nu de a formula politici şi de a defini misiuni;

-  mijloacele prin care gestionarii din sectorul public sînt responsabilizaţi în legătură cu realizarea obiectivelor nonfinanciare sînt limitate şi discutabile. De exemplu, cum să apreciezi, în ce măsură un responsabil a acţionat pentru îndeplinirea obiectivelor de echitate? Majoritatea sistemelor de evaluare a gestiunii se limitează la utilizarea unor măsurători financiare, cantitative, ceea ce presupune o primordialitate a valorii economice şi a rezultatelor;

-  există foarte puţine elemente care să stimuleze conducătorii din sectorul public să acţioneze în măsură mai mare ca întreprinzători, care să-i determine să creeze valori sau să se concentreze pe atingerea obiectivelor, indiferent de modul în care acestea sînt exprimate. Acest fapt conduce  frecvent la o aversiune pentru asumarea de riscuri şi  la limitarea iniţiativei.  Cel mai des, conducătorii din sectorul public urmează proceduri  şi nu acţionează ca manageri;

-  cerinţele contradictorii cărora trebuie să le facă faţă în condiţiile unor limitări bugetare anuale şi agenda politică pe termen scurt pot determina conducătorii să adopte, aproape exclusiv, măsuri pe termen scurt ca o garanţie pentru succes. Acest lucru conduce la eşecuri în realizare obiectivelor pe termen lung; 

- diversitatea foarte mare a necesităţilor clienţilor din sectorul public;

-  resursele financiare, materiale, informaţionale pentru sectorul public reprezintă bunuri publice formate pe baza impozitului, iar resursele din sectorul privat reprezintă bunurile firmei date;

- gradul de responsabilitate a conducătorului din administrația publică este mai mare şi poartă un caracter politic;

-  riscurile manageriale în administraţia publică sînt acoperite de banii publici, în sectorul privat de banii firmei.

6

Bibliografie:

http://referat-referate.blogspot.ro/2014/03/asemanari-si-deosebiri-intre.html

http://www.scritub.com/administrație/Tipuri-de-administrație94382.php

7