UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA : ENGLEZĂ – FRANCEZĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: CANDIDAT:

Asist. univ. drd: Bucur Romulus Bungău Maria-Andrada

Braşov

2009

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA : ENGLEZĂ – FRANCEZĂ

ALLEN GINSBERG – DE LA VIZIUNE POETICĂ

LA POEZIE PROFETICĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: CANDIDAT:

Asist. univ. drd: Bucur Romulus Bungău Maria-Andrada

Braşov

2009

1

Cuprins

Introducere

1. Generația Beat – context social și cultural

1.1. Apariția generației Beat

1.2. Implicațiile termenului Beat

1.2.1. Beat vs. Beatnic

1.3. Critica generației Beat

1.3.1. Reacția lui Allan Ginsberg la critica lui Podhoretz

2. Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor

2.1. Allen Ginsberg – Un poet vizionar?

2.1.1. Momentul William Blake

2.1.2. O viziune a drogurilor

2.1.3. O ”gramatică” a drogurilor

2.1.3.1. Nivelul sintactic

2.1.3.2. Nivelul semantic

2.1.3.3. Nivelul tematic

2.2. De la Cezanne la o poezie a viziunii

2.3. Poezia – Între tehnică și viziune orientală

3. Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America

3.1. De la cenzură la valoare socială

3.2. Poezie profetică

3.2.1. Howl

3.2.2. America

3.2.3. Kaddish

Concluzii

Bibliografie

2

Introducere

Din punct de vedere cultural, America secolului XX este caracterizată de o serie

de transformări, având consecințe atât în plan literar, cât și în cel social, acestea din

urmă reflectându-se în creația scriitorilor din această perioadă. Literatura generației

Beat, și în special poezia Beat, ilustrată prin exemplul poetului Allen Ginsberg,

reprezintă o reacție la aceste transformări, nu atât în sensul refuzului sau negării tradiției

și trecutului, cât mai degrabă în sensul reevaluării și reconsiderării valorilor societății

americane.

Lucrarea de față cu titlul ”Allen Ginsberg – de la viziune poetică la poezie

profetică” discută pe parcursul a 3 capitole relația dintre contextul cultural al generației

Beat și creația poetului Allen Ginsberg.

Primul capitol (”Generația Beat – context social și cultural”) reprezintă o

contextualizare a problematicii abordate, din punct de vedere social si cultural, printr-o

prezentare generală a generației Beat ca o mișcare literară, dar și ca o contracultură.

Capitolul prezintă de asemenea și o critică a generației Beat și a literaturii acesteia, în

vederea creării unei dimensiuni obiective a analizei.

Capitolul 2 (”Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor”) se axează pe o

particularizare a problematicii vizate de acest studiu, prin analiza anumitor aspecte ale

creației lui Allen Ginsberg în relație cu abordarea poeziei dintr-o perspectivă vizionară.

De asemenea, analiza stabilește și discută corelații între metoda de compoziție a lui

Allen Ginsberg și tehnici de compoziție preluate din pictură (prin exemplul lui Cezanne)

precum și din spațiul asiatic, prin adaptarea tehnicii haiku-ului.

Capitolul 3 (”Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America”) continuă

analiza creației lui Allen Ginsberg din perspectiva relevanței ei la nivel social, prin

caracterul profetic conferit de perspectiva vizionară, discutată în capitolul anterior. În

abordarea problemei valorii sociale a poeziei lui Allen Ginsberg, analiza a fost realizată

prin raportare la eseul lui T. S. Eliot ”Funcția socială a poeziei”.

Acest studiu urmărește evoluția relațiilor interdependente ce se stabilesc între

planul literar și cel social în creația lui Allen Ginsberg prin materializarea într-o

literatură vizionară și profetică.

3

1. Generația Beat – context social și cultural

Generația Beat, ca un fenomen literar și cultural, a început la sfârșitul anilor 1950

și începutul anilor 1960, și își are rădăcinile în New York, mai exact orașul Greenwich.

Cu toate acestea, atunci când analizăm generația Beat nu ne putem limita la această

perioadă scurtă de timp care este într-adevăr relevantă pentru toate evenimentele care au

avut loc în acea perioadă și pentru lucrările scrise în acei ani. Fundalul socio-cultural al

generației Beat ar putea fi extins la o perioadă mai mare de timp, în speță perioada

postbelică. Războiul a avut o mare influență asupra mentalității acelor timpuri și în plus,

asupra spiritului unei generații dezorientate.

Perioada de după cel de-al doilea război mondial ar putea fi caracterizată prin

anumite trăsături cum ar fi conformismul, bunul simț și stereotipurile. Familia tipică

americană era caracterizată de o rutină zilnică, tatăl muncea pentru a asigura bunăstarea

materială a familiei, mama stătea acasă, creștea copiii și avea grijă de gospodărie.

Putem, cu ușurință, să găsim câteva legături cu modelul victorian. Mai mult, cei care

eșuau în a se conforma acestui prototip erau văzuți ca fiind excentrici sau incompetenți

sau chiar ambele. Cu alte cuvinte, le era refuzată șansa de a face parte din societate încă

dinainte ca ei să încerce să se adapteze la ea. Aceasta era una dintre numeroasele

consecințe ale războiului. Dar societatea nu era singura care avea de suferit. Din anumite

puncte de vedere arta reflectă și ea perioada postbelică.

Această perioadă a generat “a sense of euphoria and liberation among writers and

intellectuals as well as in the population as a whole”1

Cu toate acestea, așa-zisul sentiment de eliberare a fost curând înlocuit de unul

mai întunecat cauzat de consecințele negative ale războiului, care au scos în evidență

partea rea a umanității, având ca rezultat o schimbare a stării de spirit a societății

americane și, de asemenea, o schimbare la nivelul abordării literare și artistice în

general.

În contextul în care oamenii au început să perceapă și să înțeleagă cu adevărat

consecințele războiului, acea euforie s-a transformat în anxietate, neliniște, paranoia

1 Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation,University of California Press, Berkeley, 2004, p. 3

4

ajungând până la nebunie. Mai mult, scriitori ca Norman Mailer sau Arthur Miller au

ilustrat această schimbare de atitudine într-o manieră pesimistă în lucrările lor,

concentrându-se pe sfârșitul visului american și fisurile din societatea americană.

Dintr-un punct de vedere economic, ca o consecință a celui de-al doilea război

mondial, a Războiului rece și a Războiului cu Coreea, s-a creat o noua clasă de milionari

americani, numiți de către Tennessee Williams, o ”plutocrație babiloniană”, un termen

care sublinia lipsurile unei societăți dominată de valori comerciale și de conformism.

În timp ce puțini scriitori au reușit să obțină sprijin financiar, alții au fost nevoiți

să lupte din greu pentru supraviețuire. Astfel, cei mai mulți dintre ei au îmbrățișat ideea

conformismului pentru a-și depăși problemele financiare. În plus, luând în considerare

lipsa unui suport din partea comunității pentru artiști, nu este o surpriză faptul că cei care

au încercat să-și respecte principiile și au refuzat să se supună regulilor majorității, au

fost izolați și respinși de către societate. Dar aceștia au fost cei care au revoluționat arta

postbelică, în special literatura și generația Beat este un exemplu al succesului în a

depăși limitele unui mediu cultural ostil. John Tytell, autorul cărții Naked Angels: The

Lives and Literatures of the Beat Generation, subliniază această idee, a izolării și a

distanțării de curentul cultural dominant afirmând că “Beat begins with a sense of

cultural displacement and disaffiliation, a distrust of efficient truth, and an awareness

that things are often not what they seem to be.” 2

1.1.Apariția generației Beat

San Francisco ar putea fi considerat un punct de plecare atunci când se discută

despre începuturile unui fenomen cultural reprezentativ pentru societatea americană a

secolului XX și din punctul meu de vedere al tuturor scriitorilor postmoderni,care ar fi

putut fi influențați,direct sau indirect, de către scriitori emblematici pentru generația

beat. Lawrence Ferlinghetti și The Six Gallery din San Francisco sunt, de asemenea,

2 John Tytell în Culture Crash. Ashcan Rantings and Kind King Light of Mind. Why the Beats Still Matterde J.C. Shakespeare

5

două nume reprezentative pentru mișcarea literară care au produs o schimbare

revoluționară în tradiția americană în mijlocul anilor 1950.

The Six Gallery era o galerie de artă care a creat condițiile perfecte pentru o

revoluție literară și a găzduit o serie de lecturi de poezie, cunoscute pentru participarea

unor artiști și poeți precum Allen Ginsberg, Jack Kerouac, Kenneth Rexroth și alții.

Lecturile care au avut loc pe 7 octombrie 1955 au devenit un mit în lumea

literară. Chiar dacă aceste lecturi au început ca o simplă încercare de a citiși a recita

poezie în fața unu public, precum și de a crea legături cu acesta, Allen Ginsberg a

mărturisit că intenția lor era și aceea de sfidare a sistemului: ”defy the system of

academic poetry, official reviews, New York publishing machinery, national sobriety

and generally-accepted standards to good taste”3. Cu alte cuvinte acest eveniment era

răspunsul poeților la adresa stării de decădere și deziluzie ce caracteriza America în acei

ani. Citatul lui Ginsberg indică de asemenea și o revoltă la adresa a ceea ce era

considerat corect, acceptabil social. Ei au refuzat să se supună regulilor și, ceea ce este

cu adevărat important în opinia mea, aceștia au încercat să nege tradiția într-o manieră

oarecum similară abordării dadaiste, prin predilecție pentru utilizarea spontaneității ca

metodă de compoziție. Scriitorii Beat au început propria lor tradiție, cu reguli noi și cu o

nouă perspectivă asupra lumii. Într-adevăr, a fost o abordare mai puțin academică a

poeziei, și a literaturii în general, asemenea unei adunări anarhice și boeme de ” poets

who thought they embodied the best of Bay Area poetry”4 (2004:13). Mai mult, această

lectură a adus împreună oameni din diferite regiuni și culturi. Scriitori precum Kerouac,

Ginsberg și Ferlinghetti erau de pe Coasta de Est, în timp ce Whalen, Lamantia erau de

pe Coasta de Vest. Ei reprezentau de asemenea direcții literare diferite, precum

suprarealismul francez sau imagismul american. Cu toate acestea ei au reușit să creeze

un sentiment de comuniune și de solidaritate datorită valorilor și idealurilor pe care le

împărțeau. Acestea erau reprezentate de “a profound love of poetry, a belief in the

vitality and integrity of their own work, and a deep discontent with the militarism and

3 Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation,University of California Press, Berkeley, 2004, p. 124 Idem, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, p. 13

6

materialism of American civilization”5. Această dragoste pentru poezie era reflectată

prin gradul de implicare arătat de acești scriitori, în special de către Ginsberg care a

organizat și a promovat lecturile de la The Six Galerry și de Kenneth Rexroth care era

organizatorul ceremoniilor și moderatorul evenimentului. ”Vitalitatea” și integritatea”

de care vorbește Raskin este rezultatul refuzului conformismului și al dorinței de a

experimenta a poetului. Ei aveau de asemenea un spirit boem, anarhic, sfidând bunul

simț și criticând depersonalizarea ființelor umane. De asemenea, ei aveau în comun și

“a love of ancient myths and a penchant for transforming those myths to create new

myths about the world”6. Totuși, nu se poate spune că scriitorii Beat au refuzat cu

adevărat tradiția. Au vrut mai degrabă să-și creeze o proprie tradiție, explorând o nouă

față a poeziei, urmărind renașterea acesteia.

Pentru scriitorii generației Beat lecturile de la The Six Gallery au fost doar

începutul unui război declarat unei societăți dominate de o stare generală de degradare.

Viziunile utopice sau chiar distopice și poezia lor pesimistă au început să atragă atenția

presei, fiind în cele din urmă auziți de cei care i-au ignorat. Poezia lor a devenit în scurt

timp disponibilă maselor, astfel încât generația Beat a încetat să mai reprezinte doar un

fenomen cultural izolat.

Lecturile de la the Six gallery au fost doar începutul unei serii de evenimente

care au promovat generația beat ca un fenomen cultural și literar. A fost primul loc în

care s-au organizat lecturi publice de poezie a celor care vor deveni ulterior

reprezentativi pentru acest curent. Allen Ginsberg și-a făcut debutul cu binecunoscutul

poem ”Howl”, făcându-se astfel mai cunoscut, însă de asemenea intrând în o scenă

literară cu cei care vor deveni ulterior prietenii săi. Trebuie adăugat că atmosferă era mai

degrabă una familiară, a unei întâlniri între prieteni decât una de dezbatere literară. De

asemenea, lectură a fost o dovadă a faptului ca Primul amendament era în continuare

respectat și că lupta acestora împotriva cenzurii era realitate. Acest spirit al libertății

poate fi privit ca un rezultat al distanței geografice față de Washington și New York,

locuri mai stricte din punct de vedere politic și cultural. Ideologic, San Francisco era

5 Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation,University of California Press, Berkeley, 2004., p. 156 Idem, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, p. 16

7

caracterizat de diversitate, deoarece puteam găsi acolo anarhiști, comuniști, Wobblies7

sau chiar pacifiști.

Lectura anterior amintită a câștigată relevanță internațională datorită

evenimentelor literare și culturale similare care au avut loc începând cu acel moment în

mod constant atât în SUA cât și în restul lumii. Dar, în opinia mea, meritul cel mai

important a fost faptul ca, poeți care până atunci nu erau cunoscuți de către publicul larg

au ajuns să câștige popularitate datorită acestui tip de evenimente culturale.

1.2.Implicațiile termenului Beat

Când definim termenul ”beat” în contextul generației Beat trebuie să avem în

vedere mai multe sensuri ale cuvântului precum și dimensiunile acestui fenomen și

amploarea pe care acesta a luat-o de-a lungul timpului. Este destul de dificil să

identificăm un moment istoric exact când cuvântul ”beat”a fost folosit pentru prima oară

în relație cu această mișcare literară și culturală. Dar este în mod general acceptat faptul

că cel care a făcut pentru prima oară această legătură a fost Jack Kerouac. În această

privință, Kerouac a oferit o descriere literară elaborată a generației beat și a ceea ce

însemna beat-ul pentru el:

"The Beat Generation, that was a vision that we had, John Clellon Holmes and I,

and Allen Ginsberg in an even wilder way, in the late forties, of a generation of

crazy, illuminated hipsters suddenly rising and roaming America, serious,

bumming and hitchhiking everywhere, ragged, beatific, beautiful in an ugly

graceful new way--a vision gleaned from the way we had heard the word 'beat'

spoken on streetcorners on Times Square and in the Village, in other cities in the

downtown city night of postwar America--beat, meaning down and out but full of

intense conviction--We'd even heard old 1910 Daddy Hipsters of the streets

speak the word that way, with a melancholy sneer--It never meant juvenile

delinquents, it meant characters of a special spirituality who didn't gang up but

were solitary Bartlebies staring out the dead wall window of our civilization--the

7 Muncitorii Industriali ai Lumii

8

subterraneans heroes who'd finally turned from the 'freedom' machine of the

West and were taking drugs, digging bop, having flashes of insight, experiencing

the 'derangement of the senses,' talking strange, being poor and glad,

prophesying a new style for American culture, a new style (we thought), a new

incantation-- [...]”8

Precum explică și Kerouac, generația Beat a fost o viziune pe care un grup de

oameni neînțeleși au avut-o în tinerețe. Nu a fost concepută că fiind o ideologie sau,

chiar și mai rău după părerea mea, o modă. A început ca ceva natural, pe străzile

Americii, ca o reacție împotriva societății capitaliste, dar, din nefericire, a sfârșit prin a fi

considerată o subcultură a delicvenților pentru că felul în care membrii generației Beat

erau percepuți de societate, fiind descriși ca niște persoane care „were taking drugs,

digging bop, having flashes of insight, experiencing the 'derangement of the senses,'

talking strange, being poor and glad”, ceea ce nu reprezenta imaginea unui membru

ideal al societății.

Mai mult, pentru Kerouac și pentru Ginsberg a fi ”beat” reprezenta ”o stare a

minții și un remediu” în același timp. Astfel, termenul ”beat” ar putea fi explicat ca

„exhausted and beaten down, at odds with the system, an unapologetic declaration of

unfitness for the workaday world, and defiance of authority”9. Această idee de a înfrunta

sistemul și de a fi împotriva autorității este una dintre principalele caracteristici ale

generației Beat și era de cele mai multe ori ilustrată în lucrările lor. În ceea ce-l privește

pe Ginsberg termenul ”beat” avea și o implicație mistică și religioasă, implicație ce era

datorată în mare parte interesului față de budism și droguri. Astfel, ”beat” denotă o stare

de ”beatitudine” ca un rezultat al ”revelațiilor, drogurilor, extazului sexual și o nebunie

mai sănătoasă decât sănătatea” căutând să fie unul dintre acei „angel-headed hipsters”

din Howl, „burning for the ancient heavenly connection”.10

8 Jack Kerouac, Aftermath: The Philosophy of the Beat Geneation în Esquire Magazine, 3/589 Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, 2006, p.19310 Idem, American Literature and Culture 1900-1960, p.195-196

9

O altă posibilă explicație a termenului de ”beat” este aceea expusă de John

Clellon Holmes într-un articol intitulat ”This is The Beat Generation” în ziarul New

York Times. Pentru John Holmes, conceptul de beat se referă la :

“the feeling of having being used, of being raw. It involves a sort of nakedness of

mind, and, ultimately, of soul; a feeling of being reduced to the bedrock of

consciousness. In short, it means being undramatically pushed up against the

wall of oneself”11.

Conceptul de “nakedness of mind”, este, pentru cei din generația Beat, în strânsă

legătură cu drogurile – dacă luăm în considerație încercările acestora de a experimenta

diverse modalități pentru a atinge anumite stări de conștiință. În ceea ce îl privește pe

Ginsberg, putem afirma că țelul său era de a recrea viziunea Blake apelând la droguri cu

efecte psihedelice. Cu toate acestea, drogurile erau o simplă metodă alternativă în

această căutare a sinelui.

Pe lângă explicațiile deja amintite ale termenului de “beat” in legătură cu

generația Beat, trebuie amintit faptul că, așa cum menționează și Serge Fauchereau în

cartea sa ”Introducere in poezia americană ”, acest concept se află în strânsă legătură cu

muzica – în special cu jazz-ul bop si cu tempo-ul muzical. Legătura dintre beat și muzică

este menționată și în “The Literature of the United States of America”, unde se afirma

faptul că termenul de “beat” se referă la “freedom as in the beat of jazz rhythms and to

the beatitude of innocence”12. Oricât de superficiale ar părea aceste referințe la universul

sunetelor, trebuie să luam in considerare faptul ca, atunci cand analizam poezia lui Allen

Ginsberg de exemplu, preferințele sale muzicale si felul in care acestea se reflecta in

stilul sau creator si in metodele sale de compoziție – căci elementul de spectacol este

unul dintre cele mai puternice in creația acestuia: “’Howl’ needs to be declaimed aloud

to achieve its impact as a diatribe against the corruptions of American society and

11 John Clellon Holmes, This is the Beat Generation în New York Times Magazine, 16 noiembrie 195212 Marshall Walker, The Literature of the United States of America, Macmillan, London, 1988, p. 217

10

politics”13. Mai mult, recitările de poezie, care reprezintă o manifestare importanta

pentru generația Beat, reprezintă o combinație intre muzica si poezie.

1.2.1. Beat vs. Beatnic

Daca la început termenul de ”beat” era utilizat doar in legătura cu scriitorii care

promovau acest curent literar, cu trecerea timpului a apărut un cuvânt nou, „ beatnic ”,

care este invenția presei populare. Acest nou termen desemna membrii unui mode care

aveau ceva mai puțin in comun cu generația Beat decât precursorii lor. Ziaristul care a

inventat acest termen, Herb Caen, de la The San Francisco Chronicle, a devenit faimos

pentru cunoștințele sale in domeniul culturii pop si a limbajului acesteia, popularizând si

termenul de ”hippie”. Aceasta creare de noi cuvinte se baza pe jocuri de cuvinte,

referindu-se la satelitul rusesc Sputnik, cu intenția de a descrie generația Beat ca

neaparținând culturii americane. Cu toate acestea, alegerea acestui cuvânt de către Caen

are motivații puternice, implicând faptul ca persoanele descrise ca fiind ”beatnic ” erau,

aşa cum îi descrie în articolul din San Francisco Chronicle, „ far out of the mainstream

of society ” si „ posibly pro-Communist ”. Prima trăsătura nu menționează nimic nou.

Majoritatea scriitorilor Beat au refuzat sa facă parte din societate si lucrările lor reflectau

adesea aceasta atitudine. În ceea ce privește calificarea beatnic-ilor ca si pro-comunisti,

se poate afirma faptul ca este parțial relevantă pentru unii membri ai generației Beat. În

cazul lui Allen Ginsberg, în poemul acestuia „ America ” se afla un vers care poate fi

privit ca o afirmare a acestei preferințe ideologice : “America I used to be a communist

when I was a kid/ I’m not sorry14”.

Cu toate acestea, beatnic erau mai degrabă reprezentanții unui trend asociat cu

cei din generația Beat. Ei si-au asumat in principal aspectele superficiale ale conceptului

de Beat si aveau un comportament similar cu cel reflectat de imaginea stereotipa a beat-

ului. Aceasta opoziție este subliniata de Gail McDonald care afirma că:

13 Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, p. 21714 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006, p. 39

11

“If to be beat meant a radical change in one’s way of life, to appear beat meant

to wear black turtlenecks, sunglasses, a goatee (for men) or heavy eyeliner (for

women) – essentially a matter of shopping – and to frequent coffee houses, jazz

clubs, and poetry readings – essentially a matter of selecting forms of

entertainment.”15

Din aceasta perspectivă, se poate afirma ce “beatnic”, in opoziție cu scriitorul

“beat”, si-a câștigat statutul unei etichete culturale, descriind stereotipul unui bărbat cu

barbișon și beretă, care cântă la bongos în timp ce femei îmbrăcate în costume negre

mulate dansează. Acest aspect anti-capitalist al acestei mișcări a devenit de bază,

dihotomia a fi ”beat” – a părea ”beat” reflectând cel mai bine aceasta transformare.

Citându-l pe McDonald’s, “commercialization of the anti-commercial is a reliable

pattern of capitalism”16. Chiar si reacția lui Ginsberg față de contribuția lingvistica a lui

Caen la imaginea ”beat” a sugerat aceasta valență capitalistă a cuvântului. Scriind in The

New York Times, pentru a-și exprima dezaprobarea față de “the foul word beatnic”

Ginsberg afirma că:

“If beatniks and not illuminated Beat poets overrun this country, they will have

been created not by Kerouac but by industries of mass communication which

continue to brainwash man.”17

1.3.Critica generației Beat

Ca orice alta mișcare literară, și generația Beat a avut criticii ei – iar majoritatea

nemulțumirilor erau legate de imaginea stereotipică de “beat”, care erau văzuți ca niște

“boemi neștiutori” dependenți de droguri. Unul dintre cei mai înverșunați critici ai

generației Beat este Norman Podhoretz, membru al grupului de intelectuali din New

York, ale cărui ideologie si idei radicale s-au orientat către conservatorism ca o

consecință a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dezaprobând energia și spontaneitatea

15 Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, 2006, p.19416 Idem, American Literature and Culture 1900-1960, p.19517 Allen Ginsberg în The New York Times, 1958

12

generației Beat, Podhoretz s-a auto-intitulat ‘purtătorul de cuvânt al ariergardei’,

dezvoltându-și ideile într-un articol intitulat ”The New Nihilism and the Novel” publicat

în Partisan Review. Acesta afirma că:

“reception accorded Jack Kerouac and Allen Ginsberg, whose work combines an

appearance of radicalism with a show of intense spirituality, testifies to the

hunger that has grown up on all sides for something extreme, fervent, affirmative

and sweeping: five, or even three years ago, the Beat generation would simply

not have been noticed”.18

Cu alte cuvinte, Podhoretz afirma ca generația Beat depindea de felul în care

acest fenomen era perceput de cei care se aflau intr-o permanenta căutare a noului, a

lucrurilor extreme si fervente. Pentru acesta, beat-ul nu reprezenta un curent literar, nici

măcar o mișcare. Din punctul lui de vedere, generația Beat era mai mult o moda care,

daca ar fi apărut cu câțiva ani înainte nu ar fi fost remarcată.

Într-un alt articol intitulat “The Know-Nothing Bohemians”, publicat de

asemenea in Partisan Review, Podhoretz și-a explicat atitudinea făcând o paralelă între

boemii anilor 1920 si cei ai anilor ’50, care erau reprezentați de etosul generației Beat –

semnalând inferioritatea, aspectele negative si demodarea acesteia din urma. El critica

chiar și preferințele literare ale lui Ginsberg, spunând intr-un ton mai degrabă sarcastic,

că “It is, after all, time someone explained to Mr. Ginsberg that Whitman and Vachel

Linsday are not so very avant-garde.”19

Mai mult, Podhoretz afirma că singura arta pe care aceștia o considerau demnă

de a fi luata in considerare era varietatea jazz-ului, deoarece acest tip de muzica poseda

un ‘limbaj’ pe măsura mecanismului lor intelectual. Noii boemi, și implicit cei din

generația Beat, erau recunoscuți pentru un flux al gândirii și al cuvintelor foarte haotic si

pe alocuri – iar pentru aceștia, jazz-ul bop reprezenta un fel de transpunere a ideilor și a

valorilor lor în muzică. Dupa cum Podhoretz explica:

18 Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.48019 Idem, Beat Down To Your Soul, p.481

13

“Their predilection for bop language is a way of demonstrating solidarity with

the primitive vitality and spontaneity they find in jazz and of expressing contempt

for coherent, rational discourse which, being a product of the mind, is in

their view a form of death”20

Prin urmare, este evident faptul ca, in timp ce scriitorii beat elogiau

spontaneitatea in detrimentul coerentei gândirii – care, din punctul lor de vedere

conducea către un discurs mai puțin artistic si neproductiv, rezultând in final la o ‘forma

de moarte’ – Podhoretz considera aceasta caracteristică a generației Beat o forma de

primitivism, subliniind doar aspectele trivial ale literaturii lor și a etosului lor, care erau

„violenta și criminalitate, dependența de droguri de primă mână si nebunia”. Ba chiar

Podhoretz considera ca această ”parte mai întunecată a noului spirit boem” era perfect

ilustrata in poezia lui Allen Ginsberg – cu acel limbaj oarecum dezgustător si aproape

șocant, care elogia pe acei “angelheaded hipsters”. Cu toate acestea, a afirma și a

generaliza ideea că poezia lui Allen Ginsberg se reduce la violență, nebunie sau droguri,

reprezintă o atitudine ignorantă sau pur și simplu superficială. Luând în considerare

faptul că, în timpul vieții, acesta a fost marcat de lucruri ca viziunea lui Blake sau de

boala mamei sale, putem afirma că aceste evenimente și-au pus amprenta pe viața lui

într-o asemenea măsură, încât nu se poate spune că poeme precum ‘Kaddish’, de

exemplu, sunt doar manifestații sau experimente ale unui boem narcoman.

O alta critică acidă a lui Podhoretz se referă la primitivismul generației Beat, dar

și la atitudinea lor anti-intelectuală “so bitter that it makes the ordinary American’s

hatred of eggheads seem positively benign”21. Podhoretz percepe aceasta atitudine ca o

exagerare care nu este numai inutilă, dar care totodată maschează adevăratele lor

convingeri, prin intermediul limbajului bop pe care îl elogiau: : “Kerouac and his

friends like to think of themselves as intellectuals […], but this only a form of

newspeak”22. Pe lângă aceasta, el critica limbajul bop, descriindu-l ca posedând un

vocabular limitat. În această manieră, el face ca acest fenomen sa pară chiar similar cu

noțiunea de ”newspeak”. A compara acest limbaj ”beat” cu cel al lui George Orwell, ar

20 Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.48421 Idem, Beat Down To Your Soul,, p.48822 Ibidem, p.488

14

fi ca și cum generația Beat si scriitorii acesteia ar fi priviți din prisma unei ideologii

politice, ale cărei scopuri ar fi de a manipula masele. Aceasta atitudine nu numai ca este

exagerata dar este de asemenea neadecvata, de vreme ce scriitori ca si Kerouac sau

Ginsberg nu si-au exprimat niciodată intenția de a plănui sau de a crea o mișcare

culturală. Câteodată ei chiar au refuzat să fie asociați cu idea de generație Beat.

Podhoretz nu se mulțumește însa cu a spune, pe un ton superior, ca limbajul

spontan al generației beat este o forma de ”newspeak” și că anti-intelectualismul lor nu

este altceva decât o atitudine care tăinuiește alte intenții :

“I think it is legitimate to say, then, that the Beat generation’s worship of

primitivism and spontaneity is more than a cover for hostility to intelligence; it

arises from a pathetic poverty of feeling as well. The hipsters and hipster-lovers

of the Beat Generation are rebels, all right, but not against anything so

sociological and historical as the middle class or capitalism or even

respectability. This is the revolt of the spiritual underprivileged and the crippled

of soul – young man who can’t think straight so they hate anyone who can;

young man who can’t get outside the morass of self and so construct definitions

of feelings that exclude all human beings who manage to live, even miserably, in

a world of objects[…]”23

Prin urmare, scriitorii beat sunt calificați drept incapabili de sentimente intense,

rezumându-se la a venera primitivismul si spontaneitatea ca o forma de compensație

pentru aceste lipsuri. El îi numește “spiritually underprivileged” si “crippled of the

soul”, încercând sa arate ca el nu considera aceasta ”sărăcie patetica a sentimentelor”

ca fiind vina lor. Cu toate acestea, el critica felul în care ei abordează aceasta chestiune,

caci generația Beat refuza sa-si recunoască sau sa-si accepte greșelile, reacțiile si

manifestarilel or fiind, in consecința, reflectarea acestor frustrări. Pentru acest critic,

lumea creata de generația Beat, în literatura sau în cultura lor, este un univers lipsit de

emoție, în care indivizii ‘nu pot gândi normal’. Mai mult, Podhoretz nu neagă atitudinea

lor rebela, însă nu o percepe ca fiind o revolta cu substrat politic si social, si nici ca un

23 Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.491

15

refuz fata de conformism sau valori tradiționale, mediocritate – ci ca pe o reacție la o

lipsa a sentimentelor. Afirmând toate acestea, Podhoretz ignora total orice valoare

literara a literaturii Beat, dar și relevanța socială și politică a Generației Beat,

minimalizând adevăratele intenții care rezidă in aceasta cultură literară. După părerea

mea, aceasta critică cu privire la spontaneitatea Beat este oarecum exagerată, în mare

parte datorită asocierii cu lipsa sentimentelor care, din punctul meu de vedere, nu se

aplică scriitorilor beat și nici operelor acestora. Cu toate acestea, sunt de acord cu faptul

că aceasta spontaneitate poate fi pusă la îndoială, în special în cazul lui Allen Ginsberg

care s-a străduit să o afirme, însă care a rescris anumite fragmente de poeme create așa-

zis spontan. Cu toate acestea, chestiunea spontaneității este o problemă importantă

atunci când ne referim la literatura Beat și, chiar dacă aceștia nu sunt primii scriitori care

au recurs la aceasta tehnică, trebuie să avem în vedere faptul că în ceea ce privește

generația Beat, scrierea spontană este strâns legată de experimentare prin intermediul

limbii și al drogurilor.

Pordhoretz își încheie eseul prin a învinui generația Beat pentru delicvența

juvenilă din America anilor 1950, izvorâtă din mentalitatea noilor boemi. Acesta

concluzionează făcând referiri la istorie și susținând că: “there is a close connection

between ideologies of primitivistic vitalism and a willingness to look upon cruelty and

blood-letting with complacency, if not downright enthusiasm”24. Pordhoretz continuă

prin a sublinia faptul că generația Beat reprezenta mai mult o cultură a violenței, a cărei

ideologie era adoptată în mare parte de către tineri responsabili de numeroase acte

criminale : “I happen to believe that there is a direct connection between the American

middle-class life and the spread of juvenile crime”25, însă scriitorul nu considera aceasta

ca fiind unul dintre principalii factori. El prefera să interpreteze literal acest ‘război’ beat

îndreptat împotriva mediocrității, conformismului si a trivialității, si considera ca

‘delicventa juvenila poate fi in parte explicata prin termenii aceluiași refuz al

sentimentului normalului si prin încercarea de a se adapta lumii prin prisma inteligentei

lui Kerouac si a lui Ginsberg’. Concluzionând, criticul reduce generația Beat la o serie

de caracteristici și idei care neagă din nou valorile culturale și literare ale acesteia.

24 Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.49225 Idem, Beat Down To Your Soul, p.492

16

Acesta considera acest gen de literatura ca o manifestare a incoerentei, a ignorantei si a

‘instinctului’, care, după părerea sa, conduc la o literatură violentă – sau chiar la

violență.

1.3.1. Reacția lui Allan Ginsberg la critica lui Podhoretz

Într-un interviu pentru Village Voice, Allen Ginsberg i-a răspuns criticului

Podhoretz, argumentând faptul că:

“The novel is not an imaginary situation of imaginary truths — it is an

expression of what one feels. Podhoretz doesn't write prose, he doesn't know how

to write prose, and he isn't interested in the technical problems of prose or

poetry. His criticism of Jack's spontaneous bop prosody shows that he can't tell

the difference between words as rhythm and words as in diction ... The bit about

anti-intellectualism is a piece of vanity, we had the same education, went to the

same school, you know there are 'Intellectuals' and there are intellectuals.

Podhoretz is just out of touch with twentieth-century literature, he's writing for

the eighteenth-century mind. We have a personal literature now-Proust, Wolfe,

Faulkner, Joyce.”26

Ginsberg îl contrazice pe Podhoretz cu privire la lipsa sentimentului cu care

acesta caracterizează scriitorii beat si operele lor. Mai mult, Ginsberg afirma că eseul lui

Podhoretz nu este o critica adresata Literaturii Beat in sine, ci mai mult un atac personal

– caci acestuia ii lipsesc îndemânarea literară și interesul fata de chestiuni de tehnică a

compoziției prozei si poeziei care, pe de alta parte reprezintă o problemă importantă

pentru Ginsberg si Kerouac. Ginsberg își argumentează punctul de vedere subliniind

faptul că, în discuția sa despre anti-intelectualism, atitudinea lui Podhoretz către

generația Beat este una falsă, luând în considerare faptul ca el a avut parte de aceeași

educație ca si Ginsberg.

26 Allen Ginsberg într-un interviu pentru The Village Voice, 1958,http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation

17

Aceasta prezentare generală a generației Beat, în relație cu contextul socio-

cultural în care a apărut, precum și prin raportarea la modul de receptare de către public

și critici, nu are ca scop o simplă expunere succintă a unor autori și a unor caracteristici

descriptive specifice operelor acestora. Pe de o parte, aceasta ilustrează o serie de

elemente esențiale pentru un studiu al operei lui Allen Ginsberg din perspectivă literară,

prin analiza unor elemente de tehnică și compoziție în relație cu o formă de vizionarism

poetic. Pe de altă parte, această scurtă trecere în revistă are relevanță în discuția despre

implicațiile sociale ale poeziei lui Ginsberg, precum și despre valoarea socială și literară

a acesteia.

18

2. Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor

Generația Beat este și a fost de multe ori considerată o subcultură27 irelevantă

din punct de vedere literar și social, iar unul dintre motive este reprezentat de consumul

de droguri, practicat de majoritatea scriitorilor Beat, inclusiv de către Allen Ginsberg.

Pentru unii dintre aceștia, era doar o formă de dereglare a simțurilor, însă pentru

Ginsberg era mai mult o formă de experiment, o modalitate de retrăire a viziunii lui

Blake, moment de mare importanță atât pentru viața cât și pentru opera sa.

Efectele drogurilor erau valorificate de către scriitori Beat atât prin reprezentări

la nivel formal, din punct de vedere sintactic sau semantic, cât și la nivel tematic. Pentru

aceștia, ”dereglarea sistematica a tuturor simțurilor” pentru care pleda Rimbaud, nu

însemna doar evadare dintr-o realitate care îi plictisea, îi revolta sau care nu era

îndeajuns de motivantă pentru a scrie despre ea. Înclinația pentru aceste ”paradisuri

artificiale”, mai complexe si mult mai diversificate decât cele la care apela Baudelaire,

dobândea un caracter sistematic în momentul în care ceea ce scriau ca urmare a

experienței drogurilor era supus analizei. Deși acest demers nu era unul conștient,

rezultatul creativității lor părea de cele mai multe ori să îndeplinească cerințele unor

reguli pe care și le impuneau înainte de a scrie. Kerouac credea într-o anumită

spontaneitate a scriiturii pe care a exploatat-o în realizarea romanului autobiografic, cu

caracter referențial ”Pe drum”, carte cult a generației Beat. Stilul său amintește de fluxul

conștiinței, fiind o formă de expunere spontană și neîntreruptă a gândurilor, dusă la

extrem. Cu toate acestea, stilul spontan este intr-o oarecare măsură îndoielnic, ținând

cont de faptul că o primă variantă a romanului numărând câteva zeci de pagini a fost

scrisă în limba franceză, fiind ulterior rescrisă în engleză. Mai mult, scriitori ca Proust

sau Celine, modele la care Kerouac se raporta, au influențat tehnica sa, în măsura în care

aspectul inovativ al romanului său nu este reprezentat de spontaneitatea scrisului, ci mai

degrabă de o abordare personală a acesteia. Situația este similară și în cazul lui

Ginsberg, unde experimentul cu droguri și poetica sa erau în strânsă legătură. Ignorând

convențiile de compoziție, el prefera un stil mai liber și o spontaneitate care reflecta cel

27 Subcultură cu sensul de contracultură datorită poziției pe care membrii acesteia o adoptă în raport cusocietatea americană din anii 50

19

mai bine procesele cognitive din mintea sa. Esența acestei mentalități era surprinsă de

fraze ca ”First Thought, Best Thought” și ”No Revisions”, idei care erau niște simple

motto-uri la care Ginsberg se raporta mai degraba ca la niște idealuri sau reguli impuse

forțat, decât într-o manieră practică, empirică. Lectura unor poeme ca ”Howl”,

”Kaddish” sau ”America” cu o structură haotică și punctuație neconvenționala, susțin

ideile pe care le ilustrează motto-urile lui Ginsberg, cu atât mai mult cu cât acest tip de

texte scrise în manieră spontană, se pretează în mod incontestabil unor lecturi publice

care să facă istorie, așa cum au fost cele la care au participat scriitorii Beat și care i-au

adus în centrul atenției scenei literare din anii 50. Însă și în cazul lui Ginsberg există

variante anterioare publicării volumului ”Howl and other poems”, variante care prezintă

diferențe notabile față de ediția publicată în 1954, iar acest fapt contrazice principiile

spontaneității cărora Ginsberg pretinde că s-ar supune

Exemplul lui Ginsberg și al lui Kerouac contestă aspectul negativist al unei

generații revoltate care refuza convențiile unei societăți conformiste, dar care se raporta

mai mult sau mai puțin conștient la tradiție, pe care nu o neagă în totalitate. Revolta lor

are mai degrabă caracter social si politic, reflectându-se în opera lor la nivel tematic,

prin atacuri la adresa societății și regimului politic.

În ceea ce privește drogurile și rolul pe care acestea îl ocupă în contextul

generației Beat ca mișcare literară, se poate spune că nu reprezintă o noutate în domeniul

literaturii, iar Baudelaire, Rimbaud, Poe sunt doar câteva exemple care susțin această

idee. Însă o abordare diferită este reprezentată de modul în care această experiență este

reflectată în opera acestor scriitori, în special în cazul lui Allen Ginsberg.

2.1. Allen Ginsberg – Un poet vizionar?

În cartea sa ”De la Baudelaire la suprarealism”28 Marcel Raymond face o

distincție între poeții artiști și poeții vizionari, distincție care l-ar situa pe Allen Ginsberg

în rândul vizionarilor, datorită predilecției sale pentru experiențele mistice precum și

cele cu droguri. Ginsberg s-a preocupat mai mult de problema creației decât de cea a

28 Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, editura Univers, București, 1998

20

teoretizării. Însă, existența unor idei care ar putea trece drept reguli, pe care el cel puțin a

încercat să le respecte, face ca această distincție între latura artistică și ce a vizionară să

nu fie atât de bine definită. Așa cum am mai afirmat, regulile elaborate de Ginsberg au

mai mult valoarea unor idealuri de compoziție care își manifestă influența la nivelul

subconștientului aflat sub influența drogurilor sau, mai târziu, sub influența unor

expeeriențe mistice care vor lua locul drogurilor în căutarea retrăirii acelei viziuni a lui

William Blake care a marcat profund cariera și viața poetului.

2.1.1. Momentul William Blake

Descriind acest moment vizionar în relație cu ambițiile sale poetice, Allen

Ginsberg afirma:

”...now that I have seen this heaven on earth, I will never forget it, and I will

never stop referring all things to it, I will never stop considering it the center of

my human existence and the center of my life which is now changed – over the

boundary and into the new world, and I’ll never be able to go back and that’s

great and from now on I’m chosen, blessed, sacred, poet, and this is my

sunflower, or this is my new world, and I’ll never forget it, and I’ll never deny it,

and I’ll never renounce it”29

Prin acea referire la floarea-soarelui, Ginsberg face trimitire la poezia lui William

Blake ”Ah! Sunflower”, acesta fiind unul dintre textele care l-a determinat să abordeze

actul creației dintr-o perspectivă mistică, de vizionar. Începând din acel moment,

Ginsberg și-a dedicat o mare parte din creație explorării acestei viziuni și acestei stări

mistice, pentru a putea înțelege mai bine schimbările produse la nivelul conștiinței sale,

dar și pentru a transmite această stare cititorilor, ambiționându-se să producă

transformări similare și la nivelul conștiinței acestora. El și-a dedicat întreaga viață

acestui scop, iar modalitățile prin care a realizat acest lucru au variat de-alungul

timpului. A început prin a descrie literar experiența, considerând această abordare ca

29 Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984

21

fiind cea mai potrivită pentru a surprinde esența viziunii sale și pentru a o putea

transmite mai departe cititorilor, al căror rol era de a filtra prin propria conștiință

experiența împărtășită. Ulterior, a apelat , în mod experimental, la droguri de diverse

tipuri, pentru a specula mai mult și pentru a încerca să recreeze acea viziune, într-o

manieră complexă, pentru ca apoi să redea literar experiența. În ultimii ani ai vieții sale,

Ginsberg a renunțat la experimentul cu drogurile, pentru a se dedica budhismului și unui

misticism indian, însă cu acealși scop, de a retrăi acea viziune inițială și pentru a accede

la o stare superioară a conștiinței.

În ceea ce privește prima abordare a poeziei ca viziune, Allen Ginsberg l-a luat

drept model, în toate privințele, nu doar ca figură care să-l inspire, pe William Blake,

care era de asemenea preocupat de această problemă a redării viziunilor sale prin

intermediul poeziei și de a crea o poetică a viziunii. Ginsberg l-a adoptat pe Blake ca

model inclusiv în ceea ce privea refuzul de a se supune unei tradiții și unor standarde

literare contemporane mult prea rigide.

Primul poem în care Ginsberg a încercat să ilustreze ideile sale vizionare este un

sonet, ”I dwelled in Hell on earth to write this rhyme”30:

” I dwelled in Hell on earth to write this rhyme,

I live in stillness now, in living flame;

I witness heaven in unhold time,

I room in the renowned city, am

Unknown. The fame I dwell in is not mine,

I would not have it. Angels in the air

Serenade my senses in delight.

Intelligence of poets, saints and fair

Characters converse with me all night.

But all the streets are burning everywhere.

The city is burning these multitudes that climb

Her buildings. Their inferno is the same

30 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 5

22

I scaled as a stupendous blazing stair.

They vanish as I look into the light.”

Stilul pe care Ginsberg îl adoptă aici este unul elizabetan, aproape metafizic,

raportându-se la modele precum Thomas Wyatt sau Surrey, încadrându-se astfel într-o

direcție poetică tradițională. Stilul este decorativ și pretențios, structura convențională,

specifică sonetului, iar în ceea ce provește imaginarul, acesta amintește de William

Blake, prin referințe la infern, rai, îngeri. Deși din punct de vedere stilistic și

compoziținal, poemul este specific scriitorilor secolului XVII, există totuși o tematică a

orașului, reprezentativă pentru Ginsberg, care se va regăsi și în poeziile sale din anii

următori, însă sub o altă formă. În ceea ce privește caracterul vizionar al sonetului, se

poate observa faptul că Ginsberg folosește un stil oarecum obscur și aluziv. Imagini care

ar putea face referire la viziunea sa sunt ”living flame”, ”I witness heaven”, ”Angels in

the air” sau ”blazing stair”, însă un cititor neavizat ar realiza aceste conexiuni cu o

oarecare dificultate. Ginsberg a continuat această abordare și în anii care au urmat în

încercarea sa de a transmite cititorilor experiența sa vizionară, renunțând totuși la

raportarea la modelele scriitorilor metafizici. Ginsberg vedea actul creator, din această

perspectivă vizionară, ca o comunicare de tip ermetic, și de aceea poezia sa trebuia

analizată în structura ei de adâncime, prin antrenarea unui nivel subconștient al minții,

pentru a putea surprinde esența mesajului transmis. Descriind această trecere spre

experiențe universale, aparținând subconștientului, Ginsberg afirma:

”I immediately saw poetry as a hermetic or secret way of talking about

experiences that were universal, cosmic, that everybody knew about, but nobody

knew how to refer to, nobody knew how to bring it up to front brain

consciousness or to present it to social consciousness…”31

Ginsberg se contrazice în această afirmație descriind poezia ca fiind un mijloc

secret de a transmite experiențe universale, familiare tutoror oamenilor, din moment ce

31 Paul Portugés, The poetics of Vision în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg,University of Michigan Press, 1984, p. 135

23

stilul lui obscur pune probleme de identificare cu acele experiențele, așa zise universale,

pe care poetul pretinde că le descrie. Astfel ar putea fi explicate dificultațile întâmpinate,

în întelegerea anumitor pasaje, de către cititorii obisnuiți. Cu toate acestea, el a continuat

să utilizeze același stil între 1949 și 1949, scriind poezii ca ”On Reading William

Blake’s ‘Sick Rose’” sau ”A Western Ballad”.

În ciuda ambiției sale de a transmite cititorilor experiențele sale mistice,

Ginsberg devine conștient de ineficiența demersului său și schimbă abordarea, în sensul

că nu mai descrie viziunile sale, ci expune problema cu care se confrunta el, și anume

incapacitatea de a comunica cititorului viziunile și experiențele pe care el le considera ca

fiind universale, iar un exemplu este poemul ”Refrain”32, în care descrie această

ignoranță a oamenilor:

” The air is dark, the night is sad,

I lie sleepless and I groan.

Nobody cares when a man goes mad:

He is sorry, God is glad.

Shadow changes into bone.

Every shadow has a name;

When I think of mine I moan,

I hear rumors of such fame.

Not for pride, but only shame,

Shadow changes into bone.

When I blush I weep for joy,

And laughter drops from me like a stone:

The aging laughter of the boy

To see the ageless dead so coy.

Shadow changes into bone.”

32 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 11

24

De asemenea, acel vers care face trimitere la atitudinea cititorilor ”Nobody cares

when a man goes mad” ar putea face referire și la faptul că viziunile sale nu erau luate in

serios de către contemporanii săi, raportându-se în același timp la Blake, a cărui situație

fusese similară, el fiind considerat nebun. Structura poeziei continuă să adopte un stil

clasic, urmând un tipar, cu strofe egale. Iar ultimul vers al fiecărei strofe ”Shadow

changes into bone” reprezintă încă un exemplu de stil obscur, fiind greu de interpretat și

integratat în contextul poeziei, chiar și cu ajutorul explicațiilor oferite de poetul însuși:

”’Shadow changes into bone’ was my symbolic language for meaning Thought,

high intellectual thought, ambition, ideallized desire and that it can actually

come true and you do get to see a vision of eternity which kills you. So shadow,

mind, insight changes into three dimentional bone”33

Astfel, Ginsberg explică o trecere de la o viziune extatică, idealizată - ”high

intellectual thought”- la o viziune a eternității care ajunge să-l distrugă din cauza

neputinței de a o transmite cititorilor. Și, în cele din urmă, acest scurt moment de

iluminare se transformă într-o umbră. El renunță în continuare și la această direcție,

îndreptându-și atenția către noțiunea de creator sau divinitate, la care se raportează tot ca

la o experiență universală, capabilă să producă reacții extatice, făcând în același timp

referiri și la Blake. Un exemplu reprezentativ este ”Psalm II”, în care este invocată încă

de la început instanța divină:” Ah, still Lord, ah, sweet Divinity, Incarnate in our grave

and holy substance”34

Într-un fel, poetul își dorește ca divinitatea sau dumnezeul la care se raportează el

să se încarneze în propria lui ființă, pentru a-i conferi un caracter sacru, astfel putând fi

apt de a transmite viziunile sale cititorilor. Mai mult, prin referirea la mormânt, Ginsberg

adoptă o atitudine de martir, dispus să se sacrifice pentru a putea ajunge mai usor la

divinitate, încercând astfel să creeeze o armonie între planul profan al cititorilor și cel

sacru, al poetului ca vizionar. Dorința lui de a muri dobândește valențe mistice în

33 Paul Portugés, The poetics of Vision în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg,University of Michigan Press, 1984, p. 13634 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 20

25

momentul în care el o pune în relație cu actul creației ca mijloc de a accede la o viziune

cosmică:

” Translate the speechless stanzas of the rose

Into my poem, and I vow to copy

Every petal on a page; perfume

My mind, ungardened, and in weedy earth;

Let these dark leaves be lit with images

That strike like lightning from eternal mind,

Truths that are not visible in any light

That changes and is Time”35

Sentimentul de venerație resimțit în prezența divinității este asociat cu actul

creației prin care face referire la William Blake, asociind strofele cu petalele

trandafirului. De asemenea, divinitatea contribuie la crearea unor viziuni atemporale,

eterne, acestea fiind niște adevăruri la care nu se poate ajunge cu ușurință, iar aici poetul

revine la acea problema a dificultății în comunicarea cu cititorul prin intermediul

viziunilor. Poemul se încheie tot printr-o invocație a divinității prin care se face din nou

referire la acea dorință de moarte de natură mistică, întărind astfel sentimentul de

venerație menționat anterior: ”Now made incarnate in Thy Psalm, O Lord”

Ginsberg va continua să trateze această temă a morții cu implicații mistice și

spirituale și în alte poeme, cum ar fi ”Complaint of the Skeleton to Time”, ”Sometime

Jailhouse Blues” sau ”An Imaginary Rose in a Book”, folosind același stil dificil și

aluziv din primele poeme. În ”Complaint of the Skeleton to Time” dorința de moarte

este resimțită cu o intensitate exagerată, poetul renunțând la tot ceea ce ține de existența

sa fizică, terestră:

” Take my love, it is not true,

So let it tempt no body new;

Take my lady, she will sigh

35 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987,p. 20

26

For my bed where’er I lie;

Take them, said the skeleton,

But leave my bones alone.”36

Însă, de această dată, scopul ultim al acestei alegeri nu mai are caracter mistic,

divinitatea nu mai este menționată ca o entitate către care tinde poetul vizionar. Lumea

poetului pare lipsită de Creator și prin urmare posibilitatea de a ajunge la acea stare de

armonie despre care vorbește Ginsberg în ”Psalm II”. Spre deosebire de acesta din urmă,

unde este vorba de o dorință, în ”Complaint of the Skeleton to Time” este mai degrabă

un abandon, poetul renunțând inclusiv la artă, la poezie:”Take the art which I bemoan

/In a poem’s crazy tone;”37

O data cu constatarea inutilității demersului său în ceea ce privește viziunile

poetice, precum și a lipsei de finalitate a acestei direcții, Allen Ginsberg abandonează

această metodă, renunțând totodată și la stilul său obscur, dificil și oarecum rigid, în

favoarea unei facilități în exprimare și a unei diversități a imaginarului, generate de

contactul și experimentele poetului cu drogurile, de la cele mai ușoare, cum ar fi

marihuana sau o variantă modificată a hașișului pe care l-a consumat și Baudelaire, până

la substanțe cu efecte psihedelice precum LSD sau chiar morfină.

2.1.2. O viziune a drogurilor

Ginsberg optează pentru această abordare a poeziei și a procesului de creație în

relație cu drogurile și cu efectele acestora asupra scriiturii pentru a încerca să atingă acea

stare a conștiinței modificate și prin alte metode decât cele deja încercate. Trebuie

menționat faptul că Allen Ginsberg nu era dependent de droguri, spre deosebire de

William Burroughs, și că interesul său față de droguri era mai mult unul experimental și

mai puțin hedonistic, iar ceea ce l-a determinat să aleagă și acest demers este tot acea

viziune William Blake, pe care el încearcă astfel să o reconstituie și să o redea în scris

pentru a o împărtăși și cititorilor. Pentru Paul Portugés, aveastă viziune a lui Ginsberg a

36 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 1737 Idem, Collected Poems 1947-1980, p. 17

27

avut un impact revoluționar asupra ideilor sale despre poezie, influențând de asemenea

evoluția sa pe plan psihologic, precum și modul în care percepea lumea din jur. Totuși,

acest merit este acordat în mod exagerat unui moment singular din viața poetului,

moment al cărei importanță nu poate fi negată, însă nici amplificată. Cel mult, poate fi

considerat ca un moment cu rol de catalizator în definirea anumitor orientări spirituale

ale poetului precum și ca un punct de referință în aprecierea stărilor și efectelor produse

de droguri. Într-un fel, această viziune a avut asupra lui Ginsberg același efect pe care

poetul urmărește să îl obțină prin tehnicile și experimentele sale cu drogurile și cu poezia

și să îl transmită mai departe cititorilor. Astfel, o consecință a acelei viziuni este

reprezentată de descoperirea unei tendințe către misticism, o preocupare pe care o va

aprofunda ulterior în numeroasele sale călătorii în spațiul asiatic. Ceea ce drogurile au

trezit în poet a fost acea dorință de a explora diferitele planuri ale conștiinței sale, fapt ce

l-a ajutat nu doar in viața sa literară, ci și în cea personală, ajutându-l să se elibereze de

un oarecare sentiment de vină, să își creeze o viziune asupra lumi mult mai complexă,

ajungând chiar să dezvolte o identitate mesianică. În plan literar, drogurile au contribuit

la producerea experimentarea unei tehnici de compoziție poetică bazată pe spontaneitate

și pe ritmurile respirației, în relație cu jazzul.

2.1.3. O ”gramatică” a drogurilor

Paul Portugés explica interesul lui Ginsberg pentru droguri făcând referire la o

tradiție a studiului pragmatic al conștiinței deja existenta. Ceea ce Ginsberg încerca să

facă era ca o continuare și o aprofundare a unor idei deja formulate anterior:

”Ginsberg considers himself part of a tradition devoted to the study of

consciousness. In the twentieth century, Gertrude Stein is the greatest model

Ginsberg points to as the first modern writer dedicated to the systematic study of

the modes of consciousness”38

38 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 152

28

De asemenea, Allen Ginsberg considera că drogurile, datorită efectelor asupra

corpului și minții umane, l-ar putea ajuta să creeze o poezie care prin forma și

imaginarul utilizat să producă în cititor reacții diverse, atât în plan fizic și fiziologic, cât

și în cel psihic, transformări de moment care să-l ajute pe cititor să descifreze și să

interpreteze în mod adecvat mesajele și viziunile transmise de poet. Cu alte cuvinte,

Ginsberg își dorea să obțină o poezie care ”să deregleze simțurile” cititorului. Astfel,

creația lui Ginsberg reprezintă o îmbinare de planuri ale minții, conștient cu

subconștient, iar în unele cazuri chiar și inconștient. În ceea ce privește planul conștient,

acesta este reprezentat de posibilele efectele pe care le au drogurile asupra scriiturii

poetului, de transformările pe care le suferă limbajul sau gramatica tradițională, precum

și schimbări în tematica abordată sau chiar reîntoarceri la teme deja discutate.

În ceea ce privește planul subconștientului, aici pot interveni dificultăți în analiză,

fiind necesare și anumite contribuții din domeniul psihologiei pentru a se crea o imagine

de ansamblu cât mai relevantă. Cu toate acestea, viața poetului, cu frămîntările și

frustrările sale, ocupă un rol important în înțelegerea și interpretarea poeziilor sale în

relație cu planul subconștientului, aflat sub influența drogurilor. Probleme precum

orientarea sa sexuală, problemele de sănătate mintală ale mamei sale, precum și

preocuparea sa pentru chestiuni de natură socială și politică, care ajungeau până la un soi

de activism pot fi, mai mult sau mai puțin ușor, identificate în poeziile sale. În ceea ce

privește planul inconștientului, rolul acestuia în analiza operei operei poetului este greu

de stabilit, fiind necesare studii de psihanaliză. Mai mult, contribuția drogurilor la

devoltarea unei poetici poate fi pusă sub semnul întrebării, ținând cont că pe alocuri,

demersul care are la bază efectele drogurilor pare să fie în dezacrd cu anumite pricipii

compoziționale adoptate de Ginsberg.

Astfel, la nivel conștient, creația sa era supusă unor modificări și revizuiri care

contraziceau oarecum premisele de la care pleca. Însă, analizând rezultatul viziunilor

sale, atât la nivel formal cât și la nivel tematic, putem stabili o ”gramatică a

drogurilor”39, așa cum o numește John Long în lucrarea sa ”Drugs and the Beats: The

39 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 218

29

role of drugs in the life and writings of Kerouac, Burroughs and Ginsberg”, ținând cont

de aspecte de sintaxă, semantică și tematică.

2.1.3.1.Nivelul sintactic

În ceea ce privește rolul drogurilor în raport cu stilul lui Allen Ginsberg la nivelul

sintaxei, aceasta poate fi observată analizând comparativ poeziile publicate in volumul

”Empty Mirror, Early Poems”, marcate mai mult de influența unor scriitori ca William

Carlos Williams și cele din volumul ”Howl and Other Poems”, cunoscut ca fiind un

rezultat al experimentului poetului cu droguri. În introducerea sa la volumul publicat în

1961, Williams descrie poeziile ca fiind monotone:

”The lines are superbly all alike. Most people, most critics would call them

prose--they have an infinite variety, perfectly regular; they are all alike and yet

none is like the other. It is like the monotony of our lives that is made up of the

front pages of newspapers...” 40

Astfel, Williams incadrează poeziile din acest volum într-o direcție mai mult sau

mai puțin tradițională, datorită caracterului convențional al versurilor uniforme, dispuse

într-o ordine aproape perfectă, ajungând să reflecte monotonia vieții de zi cu zi. Mai

mult, această uniformitate a versurilor pare a fi dedusă din asemănările care se creează

între paginile de ziar și imaginile produse de poeziile lui Ginsberg: ”It is all alike, those

fated lines telling of the mind of that poet and the front page of the newspaper. Look at

them. You will find them the same.”41. Ginsberg folosește versul liber și o punctuație

oarecum convențională, iar poeziile sunt structurate în strofe cu formă tradițională de 3

versuri ca de exemplu în ”The Trembling Of The Evil” sau 4 versuri în ”A Meaningless

Institution” sau ”A Crazy Spiritual”. Totuși, găsim în acest volum și poezii care se

distanțează de monotonia specifică pentru volumul ”Empty Mirror” anunțând chiar un

stil care il va caracteriza pe Ginsberg în volumele care urmează. Un astfel de exemplu

40 Allen Ginsberg, Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961, p. v41 Idem, Empty Mirror: Early Poems, p. vi

30

este poemul ”Paterson”42 în care Ginsberg renunța la monotonia versurilor care nu mai

respectă o lungime standard, iar ritmul este mult mai alert, fiind reprezentativ pentru acel

Allen Ginsberg asociat de cele mai multe ori cu poemul ”Howl”.

Trecerea de la tradiționalismul care caracterizează majoritatea poeziilor din

volumul ”Empty Mirror” la nonconformismul și așa zisa spontaneitate a stilului

specifice volumelor care îi succed este aproape bruscă, ținând cont că volumul ”Howl

and Other Poems” începe cu cel mai cunoscut poem al lui Ginsberg, și anume ”Howl”43,

cunoscut pentu structura sa haotică lipsită de linearitate, pentru ritmul care urmărește

mai degraba respirația umană și cadența specifică jazzului. Lungimea versurilor variază,

iar punctuația îsi pierde din importanță, în măsura în care o frază se desfățoară de-

alungul a 12 pagini. De asemenea, Ginsberg renunță la formele tradiționale de distih,

tristih și catrene utilizate în ”Empty Mirror”, optând pentru o mai mare libertate de

expresie și compoziție. Aceeași structură și aceleași ”reguli” care nu mai iau în

considerare tradiția sunt urmărite și în volumul următor ”Kaddish and Other Poems”.

În ”Indian Journals”, Ginsberg încearcă să descrie această tehnică de compoziție

raportîndu-se tot la ideea de spontaneitate:

”...an attempt to include more simultaneous perceptions and relate previously

unrelated(what were thought irrelevant) occurrences. By means of:

1)reliance of spontaneous writing to capture the whole mind of the Poet – not

just what he thinks he should think with his front brain.”44

Astfel, Ginsberg confirmă încă o dată intenția sa de nu respecta convențiile

tradiționale de compoziție și de a valorifica în întregime ”percepții simultane” și imagini

care în mod normal nu ar fi considerate ca fiind relevante pentru a fi folosite în poezii.

Ginsberg se opune conformității, refuzând să gandească și, prin urmare, să creeze dupa

standarde sociale. În continuare, el își afirmă interesul în caracterul straniu, bizar al

ritmului, realizat prin treceri bruște de la o idee la alta, distrugând astfel ordinea

sintactică și logică a discursului narativ. Pentru Ginsberg, activitatea mentală trebuie să

42 Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 4043 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 200644 Allen Ginsberg, Indian Journals, San Francisco, City Lights, 1970, pp. 93-94

31

urmeze o succesiune relativ naturală, nefiind cenzurată de gramatică sau sintaxă. Altfel

spus, acest proces al creației pe care il descrie Ginsberg reprezintă un fel de îmbinare a

raționalului cu iraționalul. Poetul se bazează pe instinct, intuiție, pe fluxul gândurilor

sale, ignorând astfel logica sintaxei impusă de gramatică. Totuși este greu de stabilit în

ce măsură caracteristicile descrise mai sus sunt o consecință directă și imediată a

efectelor drogurilor.

Un alt aspect important, ce ține de o structură poetică și de o tehnică de

compoziție specifică lui Ginsberg, care trebuie discutat este ritmul și metrul poemelor,

asociat cu ritmurile respirației umane, care ocupă un rol esențial în metoda

compozițională a poetului, în special în relație cu amfetaminele, care produc o stimulare

a respirației și sporesc rata acesteia45. Astfel, metrul bazându-se pe unitățile ritmice ce

corespund respirației, este transformat și regândit astfel încât să producă în cititor stări

similare celor simțite de Ginsberg în momentul compunerii poeziilor. Mai mult,

respirația este la rândul ei strâns legată de emoțiile și trăirile umane, astfel că se creează

o reacție ce are la bază această opoziție cauză – efect, reacție articulată în cele din urmă

sub forma versurilor. Un exemplu relevant care ilustrează aceste teorii pe care le

dezvoltă poetul este ”Howl”, despre a cărui compoziție acesta explică:

”...the rhythmic units that i’d written down were basically breathing exercise

forms which if anybody else repeated would catalyze in them the same pranyic

breathing physiological spasm that I was going through, and so would

presumably catalyze in them the same affects or emotions”46

Astfel, Ginsberg sugera caracterul oral pe care îl au unele dintre poemele sale

unele dintre sale, ținând cont de faptul că el pretindea de la cititor să citească cu voce

tare versurile pentru a putea obține efectul scontat. Acesta din urmă ar trebui să

urmărească cu atenție punctuația și succesiunea frazelor și a versurilor pentru a putea trăi

o experiență similară cu cea a poetului aflat sub influența drogurilor. Ceea ce Ginsberg

45 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 16746 Idem, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, andGinsberg, p. 168

32

descrie aici ca o inovație este de fapt o reconsiderare a intenției sale de a transmite

cititorilor stările și sentimentele provocate de viziunea Blake. Totuși, această tehnică își

păstrează un oarecare caracter inovativ în ceea ce privește asocierea ritmului și metrului

specifice poeziei cu elemente ce țin de fiziologia umană în raport cu drogurile. Ceea ce

mai trebuie menționat este faptul că fiecare drog produce o reacție diferită în organismul

uman, și implicit asupra respirației. Prin urmare, efectul pe care ritmurile respirației il

produce, fiind transpus ulterior în scris, diferă de la poezie la poezie. Astfel, Ginsberg

explică această diferență prin opoziția între poemul ”Kaddish”, despre care afirmă ca ar

fi fost scris sub influența amfetaminelor, și ”Howl”, scris sub influența mescalinei. În

”Kaddish” se poate observa o evoluție crescătoare în intensitatea respirație pe măsură ce

autorul descrie viața mamei sale, figură care a avut un rol esențial în viața lui. O dată cu

apariția liniilor de pauză care corspund pauzelor de respirație, intensitatea trăirilor

începe să crească:

”the rhythm the rhythm - and your memory in my head three years after - And

read Adonais' last triumphant stanzas aloud - wept, realizing how we suffer”47

Explicând schimbările de ritm și limbajul utilizat în ”Kaddish”, Ginsberg

descria aceste fenomene astfel:

”... this language intuitively chosen as in trance & dream, the rhythms rising

thru breath from belly to breast, the hymn completed in tears, the movement of

the physical poetry demanding and receiving decades of life while chanting

Kaddish the names of Death in many mind-worlds the self seeing the key to life

found at least in our own self”48

Ginsberg discută aici de elemente de tehnică, de ritm și respirație, însă el le

asociază cu aspectul emoțional care este reprezentativ pentru acest poem, care descrie

relația poetului cu mama sa, probleme de sănătate precum și moartea acesteia. În ceea ce

47 Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p. 748 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 169

33

privește ritmul poemul ”Howl”, acesta fiind scris sub influența substanțelor

halucinogene care au drept efect o diminuare in frecvența respirației49 acesta ajunge la

un moment de maximă intensitate în partea a doua, prin acea repetiție a lui ”Moloch”50

pentru ca apoi să descrească.

2.1.3.2.Nivelul semantic

Din punct de vedere semantic, putem observa diversitatea unui vocabular care se

potrivește imaginilor haotice specifice poeziilor din ”Howl and other Poems” sau din

”Kaddish and other Poems”. De asemenea, trebuie menționat că Ginsberg împrumută

termeni specific câmpului semantic al dependenților și consumatorilor de droguri,

cuvinte și expresii pe care le adaptează unui limbaj poetic, limbaj care păstrează totuși

ceva din acel aer urban pe care îl confera argoul. Expresii ca ”looking for an angry fix”,

”eyes of Bezendrine”, ”morphined ease”, ”ether-possible worlds” sau ”morphined

physiological curtains” sunt folosite pentru recreerea unor viziuni produse de

experimentele poetului cu drogurile. Într-o oarecare măsură, se poate spune ca Allen

Ginsberg și-a creat un vocabular propriu, al cărui scop era de a reda imagini pe care un

limbaj comun, convențional nu le-ar putea reda, cel puțin nu cu precizia la care aspira

poetul. Analizând poeziile din volumul ”Empty Mirror” putem observa că pe alocuri

vocabularul lui Ginsberg este simplist și monoton, încadrându-se într-un standard

victorian. Însă aceste trăsături nu sunt specifice pentru limbajul lui Ginsberg, poetul

manifestând un interes aparte pentru aceasta chestiune încă dinainte de viziunea lui

William Blake din 1949. Ginsberg visa un limbaj care avea scopul salvării prin strategii

de revizuire situate la îmbinarea legislației, religiei și a științei. Ceea ce este important

de notat la Ginsberg în legătură cu nivelul sintactic este o oarecare franchețe in limbaj, o

abordare dezinhibată a unor subiecte tabu, creând astfel o poezie vulgară printr-un

vocabular al revoltei față de reguli, bun simț și formalism. Ginsberg nu era un adept al

eufemismelor preferând cuvinte care să transmită direct și nemijlocit mesajele dorite, iar

49 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 19150 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, în Howl, pp.21-22

34

imaginile create trebuiau să aibă un impact imediat asupra cititorului pentru ca acesta să

poată relaționa cu experiența pe care poetul a trăit-o în momentul în care scria.

Tot la nivel semantic trebuie menționată lejeritatea și franchețea cu care se

exprimă Ginsberg sub influența drogurilor, în special în cazul morfinei și a opiumului,

fapt ce nu trebuie confundat cu un verbalism. De exemplu, în poemul ”A Supermarket in

California” Ginsberg descrie o întâlnire nocturnă cu poetul Walt Whitman, într-un

supermarket, folosind descrieri amănunțite și observând diverse detalii cu o acuratețe

remarcabilă:

” In my hungry fatigue, and shopping for images, I went into the neon fruit

supermarket, dreaming of your enumerations!

What peaches and what penumbras! Whole families shopping at night! Aisles

full of husbands! Wives in the avocados, babies in the tomatoes!

--and you, García Lorca, what were you doing down by the

watermelons?”51

Poezia lasă impresia că ar fi descrierea unui vis, reveria fiind una dintre

consecințele consumului de stupefiante, în care ideile se întrepătrund sau se suprapun

într-o succesiune ilogică:

” Where are we going, Walt Whitman? The doors close in a hour.

Which way does your beard point tonight?

(I touch your book and dream of our odyssey in the supermarket and

feel absurd.)

Will we walk all night through solitary streets? The trees add shade

to shade, lights out in the houses, we'll both be lonely.”52

51 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 2952 Idem, Howl and other Poems, p. 29

35

Această lejeritate în exprimare poate avea drept cauză unul dintre efectele

morfinei pe care Ginsberg îl descrie, într-un interviu cu Paul Portugés, ca fiind un

sentiment de calm, care îi permite să observe detalii cu mai multă precizie:

”There is a sense of peacefulness and meditative calm. Also, there is a sense of

centering power, a feeling that everything seems mellow, that pain is gone, and

therefore death couldn’t be so bad – maybe [...] It’s like calming the whole

anxiety, helping you to slow down to a painless, material world”53

Ginsberg se raportează din nou la ideea de moarte, pe care însă nu o mai

percepe ca pe un mijloc de a accede la divinitate, ci ca pe un proces biologic natural și

inevitabil. Poetul descrie felul în care simte și percepe acest fenomen și modul în care se

raportează la ideea de moarte, inclusiv a sa, în poemul-tribut ”At Apollinaire’s Grave”,

în care descrie cu detașare și calm Cimitirul Père Lachaise, învăluit într-o atmosferă de

nostalgie și tristețe. Finalul poemului este caracterizat de o oarecare distanțare din partea

poetului care își concentrează atenția asupra unor mici detalii de decor puse în contrast

cu cimitirul în care moartea este omniprezentă:

”an ant runs over my corduroy sleeve the tree I lean on

grows slowly

bushes and branches upstarting through the tombs one

silky spiderweb gleaming on granite

I am buried here and sit by my grave beneath a tree.”54

2.1.3.3.Nivelul tematic

Tema drogurilor în literatură este în general reprezentată de ilustrări ale

experiențelor avute sub influența unor diverse substanțe, cum este cazul lui Baudelaire în

”Paradisuri artificiale”. Tema sa principala o reprezintă hașișul si opiumul în relație cu

53 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 15754 Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p. 48

36

actul creației. Acesta nu considera drogurile ca fiind responsabile pentru talentul unui

scriitor, ci le vedea mai degrabă ca pe un stimulent, un catalizator al imaginației cu

ajutorul cărora un scriitor își putea explora ideile din subconștient cu o mai mare

lejeritate decât dacă ar fi lucid. Pentru Baudelaire, meritul pentru manifestarea talentului

și creativității poetice acordat drogurilor era chestionabil, însă el nu îl nega în totalitate:

”Dar dacă, cu prețul deminității, al onestității și al liberului său arbitru, omul ar

putea avea de pe urma hașișului mari beneficii spirituale, dacă ar putea face din

el un fel de mașină de gândit, un instrument fecund? Este o întrebare pe care am

auzit-o adesea punându-se și la care răspund.[...] hașișul nu scoate la lumină, în

individ, nimic altceva decât individul însuși. E adevărat că acest individ, ca să

spunem așa, este ridicat la cub și împins la extremă, și cum este deopotrivă de

cert că memoria impresiilor supraviețuiește orgiei, speranța acestor utilitari nu

pare, la prima vedere lipsită în întregime de rațiune. Însă îi voi ruga să observe

faptul că gandurile, de la care speră să obțină un profit atât de mare, nu sunt, în

mod real, la fel de frumoase cum par în travestiul lor momentan și învăluite de

false străluciri magice”55

Baudelaire pune sub semul întrebării posibilele beneficii ale hașișului în relație

cu imaginația și creativitatea omului, care pare să se degradeze din punct de vedere

moral. Contactul cu hașișul este văzut ca un pact cu diavolul, care ar putea să-i ofere

”mari beneficii spirituale” și să-l transforme într-o ”mașină de gândit” sau ”un

instrument fecund”, cu condiția să plătească un preț, ”prețul demnității, al onestității și al

liberului său arbitru”. Totuși, Baudelaire nu vrea să amplifice aceste aparente avantaje

superficiale ale hașișului, rezumându-le la o simplă evidențiere a interiorității

individului, aflat într-un moment în care tot ceea ce ține de senzații, impresii și

sentimente este trăit cu o mai mare intensitate, este ”împins la extremă.” În plus, el vede

această materializare a efectelor hașișului ca o ”orgie” de sentimente doar aparent

frumoase, ”învăluite de false străluciri magice”. De aceea el tratează în eseul său rolul

55 Charles Baudelaire, Jurnale intime; Paradisuri artificiale, ed. Pandora, 2002, pp. 141-142

37

hașișului și a opiumului în literatura din prisma modificării stării de conșiință și

reprezentări ale acesteia sub formă literară.

Pe lângă principalul efect asupra stării de conștiință atribuit drogurilor, acea

”dereglare a tuturor simțurilor” de care vorbește Rimbaud, se pare că există la Ginsberg

și anumite consecințe asupra modului de percepere a propriului corp și a funcțiilor

acestuia, precum și asupra imaginarului poetic. Această problemă a corporalității este în

strânsă legătură cu un dualism sau o dihotomie minte-trup despre care vorbește în

”Psalm 1” din volumul ”Emty Mirror”:

”I am flesh and blood but my mind is the focus of much lightning. I change

with the weather, with the state of my finances, with the work I do, with my

company” 56

Astfel, trupul ține de existența cotidiană, banal, reprezentată de experiențe

triviale. Poetul vede drogurile ca o punte de legătură între aceste experiențe mundane și

imaginația sa: ”All work has been an imitation of the literary cackle in my head”57. Al

doilea element al dihotomiei de care vorbeam mai sus, și anume mintea, creierul și, într-

o oarecare măsură, subconștientul, este prezentat ca fiind superior trupului și în ultimă

instanță a vieții banale de zi cu zi, aceasta nefiind decât o imitație a zgomotului literar”

din mintea scriitorului. De aceea, această temă a dihotomiei trup-minte devine recurentă

în opera lui Ginsberg.

De asemenea, se poate observa prezența unor imagini repetitive, aproape

obsedante, cum ar fi șerpii, reptilele, viermii precum și teama de moarte, temă care

dobândește proporții considerabile comparativ cu reprezentările acesteia în scrierile sale

precedente, din tinerețe. Aceste imagini sunt provocate de o substanță halucinogenă

numită yage58, pe care Ginsberg o consumă în timpul călătoriilor sale prin junglele

peruviene. De aceea, majoritatea reprezentărilor acestor imagini sunt prezente în

jurnalele ținute de poet.

56 Allen Ginsberg, Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961, p. 1157 Idem, Empty Mirror: Early Poems, p.1158 Băutură psihotropă tradițională, cunoscută și sub denumirea de Ayahuasca. Folosită de mii de ani, eaeste și azi utilizată de șamani și vindecători în ritualurile de divinație și vindecare. Băutura creează o starede hiperconșțiință

38

Un alt aspect important al poeziei lui Ginsberg in relație cu drogurile este o

oarecare temă a protestului social amplificat datorită faptului că experiența

halucinogenică determină o reexaminare a valorilor sociale. El era implicat în mișcări

împotriva războiului, lupta pentru drepturile homosexualilor și prin intermediul

procesului referitor la caracterul obscen al poeziilor din volumul ”Howl and Other

Poems”, Ginsberg și-a declarat poziția împotriva cenzurii în literatură. De la un protest

fervent împotriva sistemului cum este cel din ”Howl” la o abordare mai mult personală

decât politică a conceptului de protest în ”America”, poezia lui Ginsberg poate fi văzută

ca o formă de activism politic și social, cu o retorică și un imaginar pe măsură.

2.2. De la Cezanne la o poezie a viziunii

În cazul lui Allen Ginsberg, relația sa cu drogurile și transpunerea acesteia în

poezii nu se rezuma doar la reprezentări ale experienței poetului cu narcoticele. Ginsberg

vede drogurile, în special marijuana, ca pe o substanță care îi permite să cunoască

senzații și experiențe la care nu ar avea acces în situația în care corpul și mintea sa ar fi

într-o stare a conștiinței așa zisă ”normală”. În viziunea lui, drogul este un fel de

catalizator, așa cum îl descrie în eseul său ”First Manifesto”:

"although most scientific authors who present their reputable evidence for the

harmlessness of marijuana make no claim for its surprising usefulness, I do make

that claim: Marijuana is a useful catalyst for specific optical and aural aesthetic

perceptions. I apprehended the structure of certain pieces of jazz and classical

music in a new manner under the influence of marijuana, and these

apprehensions have remained valid in years of normal consciousness."59

Această chestiune a percepțiilor senzoriale este exemplificată de Ginsberg și prin

raportare la picturile lui Cezanne, a căror particularitate o descoperă datorită experienței

cu drogurile: "I perceived ('dug') for the first time Cezanne's 'petite sensation' of space

59 Allen Ginsberg, "First Manifesto,".în Lester Grinspoon, Allen Ginsberg and Mary Janehttp://www.marijuana-uses.com/essays/003.html

39

achieved on a two-dimensional canvas."60 Ceea ce subliniază aici Ginsberg este faptul că

prin intermediul senzațiilor provocate de droguri, el a observat anumite particularități ale

picturilor lui Cezanne pe care nu le observase până în momentul respectiv și care nu țin

de imaginația poetului, antrenată de halucinații. Însă nu este vorba doar de o constatare

proprie și de moment, ci de o caracteristică reprezentativă pentru tehnica pictorului.

Astfel, Ginsberg relaționează drogul, având rol de catalizator, cu modul de raportare la

artă în general, și la procesul creației în particular, iar un aspect important ce ține de

acest proces este și limbajul, pentru care Ginsberg a manifestat un interes anume.

Fascinația lui Ginsberg pentru Cezanne nu se rezuma doar la contemplarea

picturilor sale, fiind interesat de experimentele pictorului în ceea ce privește procesul de

percepție a creațiilor sale de către privitori. De aceea, nu este o coincidență faptul că

ceea ce îl preocupa pe Ginsberg în mod special era modul în care Cezanne folosea

perspectiva, forma și modulații ale culorilor pentru a manipula și a altera felul în care era

percepută realitatea, atât de către cei care îi admirau operele, cât și de către el însuși.

Această abordare a artei din perspectiva receptării ei este similară dorinței lui Ginsberg

de a deregla simțurile cititorilor săi, prin intermediul poemelor sale. Discutând despre

felul în care el percepea picturile lui Cezanne, Ginsberg asociază senzațiile cu momentul

în care el pretinde că l-ar fi auzit pe William Blake sub forma unei viziuni:

”there’s a strange sensation one gets, looking at his canvases, which I began to

associate with the extraordinary sensation – cosmic sensation, in fact – that I

had experienced catalyzed by Blake’s ‘Sunflower’ and ‘Sick Rose’ and a few

other poems”61

Această constatare îl determină pe poet să studieze în profunzime tehnica lui

Cezanne, iar ceea ce trebuie reținut este faptul că acest interes particular manifestat de

Ginsberg pentru opera pictorului francez și-a pus amprenta nu doar pe psihicul poetului,

care vedea în picturile lui Cezanne elemente de misticism, ci mai ales pe opera sa, iar un

60 Ginsberg, "Great Marihuana Hoax," p. 109., Allen Ginsberg and Mary Jane http://www.marijuana-uses.com/essays/003.html61 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 142

40

exemplu elocvent este ”Howl”, în care a îmbinat tehnica lui Cezanne, adaptată astfel

încât sa-i servească scopului său, cu senzațiile provocate de viziunea Willaim Blake.

Descriind poemul din această perspectivă, Ginsberg afirma:”’Howl’ was really an

homage to art but also in specific terms an homage to Cezanne’s method in a sense I

adapted what I could to writing”62

Cu alte cuvinte, ceea ce împrumuta din pictura lui Cezanne metoda lui Ginsberg

era, în primul rând, modul de a reprezenta realitatea altfel decât într-o manieră

convențională, facilă sau accesibilă oricărui cititor. Această realitate era trecută prin

filtrul conștiinței lui Ginsberg, supusă unor modificări datorită consumului de droguri, și

ulterior redată în scris într-o manieră adaptată mesajului pe care dorea sa-l transmită.

Era important pentru Ginsberg să profite de aceste momente de intensitate senzorială

tocmai pentru a-și susține punctul de vedere. Actul creator dobândea valențe mistice,

sacre datorită relaționării sale cu noțiunea de conștiință superioară, superioritate

dobândită mai ales în urma experimentelor cu droguri:

”The writing itself, the sacred act of writing, when you do anything of this

nature, is like prayer. The act of writing being done sacramentally, if pursued

over few minutes, becomes like a meditation exercise which brings on a recall of

detailed consciousness that is an approximation of a high consciousness.[…]So,

in other words, writing is a yoga that invokes Lord mind”63

Exceptând faptul că se poate observa în această explicație înclinația lui Ginsberg

pentru spiritualitatea indiană și pentru practicile budiste, ceea ce este de remarcat este

legătura pe care poetul o face între actul de a scrie și creier, dar nu neapărat dintr-un

punct de vedere rațional, ci mai degrabă dintr-o perspectivă sistematizată care pune

bazele metodei sale poetice. Fluxul gândurilor este redat în continuitatea sa, fie că este

haotic sau nu, iar abordarea rațională, ce tinde uneori către o oarecare rigiditate, este

refuzată tocmai pentru că împiedică materializarea pură, naturală a senzațiilor și

percepțiilor urmărite de Ginsberg. Iar prin comparația ”writing is a yoga that invokes

62 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 14263 Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg, 1984, p. 150

41

Lord mind”, Ginsberg conferă o oarecare superioritate actului creator prin referirile la

yoga și la divinitate. Astfel, rolul poetului nu este de a interpreta, ci de a media și de a

reda ceea ce conștiința superioară îi transmite, metodă care s-ar putea traduce prin acea

spontaneitate adoptată de scriitorii Beat. În poemul ”Howl” această spontaneitate este

completată de activitatea conștiinței aflată într-o stare similară transelor și meditației

budiste. De asemenea, ”Howl” pare a fi un omagiu adus pictorului francez datorită

prezenței în poem a unor elemente ce țin de tehnica acestuia. Aceste elemente sunt cel

mai bine evidențiate în strofa următoare din poem:

”who dreamt and made incarnate gaps in Time & Space

through images juxtaposed, and trapped the

archangel of the soul between 2 visual images

and joined the elemental verbs and set the noun

and dash of consciousness together jumping

with sensation of Pater Omnipotens Aeterna Deus”64

Un prim element pe care Ginsberg l-a împrumutat de la Cezanne este senzația

”Pater Omnipotens Aeterna Deus”. Pentru pictor, arta sa reprezenta o portretizare a

realității realizată printr-o reinventare a adevărului și o celebrare a naturii și a eternității,

toate aceste procese fiind îmbinate cu propriile sale emoții. Cu alte cuvinte, era vorba de

tehnica ”petite senstation” pe care Ginsberg reușește să o perceapă pentru prima dată

fiind sub influența drogurilor. Această ”petite sensation” reprezentă un mijloc de

expresie si de accedere la ideea de eternitate, la acea senzație de Pater Omnipotens

Aeterna Deus. În strofa de mai sus din ”Howl”, Ginsberg pare să fi atins starea

respectivă printr-o modulare de viziuni și vise juxtapuse și printr-o reorganizare a

gramaticii conștiinței. Astfel, procesul de creație de vine o formă de meditație

transcendentală, de spiritualitate care, prin intermediul senzațiilor produse de droguri,

contribuie la atingerea unei stări superioare, atât la nivelul conștiinței, cât ți la cel al

intelectului.

64 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 20

42

Un alt element pe care Ginsberg l-a împrumutat din pictura lui Cezanne,

adaptându-l la tehnica sa și la acea spontaneitate specifică scriitorilor Beat este

reprezentat de juxtapunerea de imagini și viziuni. Poetul explică metoda, prin

extrapolare:

”...by the unexplainable, unexplained non-perspective line, that is juxtaposition

of one word against another, a gap between two words – like the space gap in

the canvas – there’d be a gap between the words which the mind would fill in

with the sensation of existence”65

Ginsberg descrie aici felul în care artistul, iar in cazul lui, poetul, comunică cu

cititorul prin intermediul acestor ”deschizături” dintre cuvinte generate de o

reconsiderare a gramaticii și logicii. Iar cititorul este invitat să completează aceaste

”intervale” cu propriile senzații și percepții, așa cum ilustrează poetul în versul ”and

trapped the archangel of the soul between 2 visual images”. Acest proces generează un

soi de iluminare a minții, atât în cazul poetului, care creează astfel un echivalent budist

al efectului Pater Omnipotens Aeterna Deus, cât și în cea a cititorului care se raportează

la poem prin prisma unei conștiințe modificate din punct de vedere senzorial și chiar

spiritual:

”...if you place two images, two visual images side by side and you let the mind

connect them, the gap between the two images the lightning in the mind

illuminates”66

65 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 15366 Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg,1984, p. 153

43

2.3. Poezia – între tehnică și viziune orientală

Însă Ginsberg, prin această tehnică a juxtapunerii, nu s-a limitat doar la nivelul

imaginarului, el experimentând și la nivelul ritmului și structurii poemelor sale, făcând

de asemenea conexiuni și cu tehnica haiku-urilor, care ilustrează chiar mai bine această

chestiune a completării mentale a ”spațiilor” dintre imagini, demonstrând că afinitățile

sale pentru cultura și spațiu asiatic nu se rezumă doar la domeniul religiei și

spiritualității.

O definiție simplistă a haiku-ului formulată de Dan Constantinescu descrie acesta

ca fiind: ”un poem de 17 silabe distribuite în 3 versuri și conținând un cuvânt indicând

anotimpul”67. Însă ceea ce îl interesa pe Ginsberg nu era aspectul formal al poeziei

japoneze, ci acel moment de iluminare temporară provocat în cititor, moment la care se

ajunge prin crearea unei stări limită între poezie și semnificația acesteia. Dan

Constantinescu continuă, explicând acest moment de iluminare ca fiind o reflectare în

conștiința cititorului, ”proiectând asupra realității «umbre și lumini» deformate și

mistificatoare”68. Se poate observa o oarecare asemănare între descrierea haiku-ului și

tehnica juxtapunerii utilizată de Ginsberg, prin proiectarea de umbre și lumini, similară

alăturării de imagini și cuvinte, deformând doar aparent realitatea pentra ca ulterior

aceasta să fie redescoperită dintr-o perspectivă nouă, cu accente mistice. Astfel, se

produce o epifanie ”înrudită cu inocența copilului prin înlăturarea a cât mai multor

cuvinte dintre motivul inspirației și cititor”69. Totuși, există o diferență considerabilă,

din punct de vedere cantitativ între haiku, cunoscut pentru dimensiunile sale reduse, și

poemul lui Ginsberg.

Ginsberg descrie tehnica haiku-ului, din punct de vedere compozițional, astfel:

”you have two distinct images, set side by side without drawing a logical connection

between them: the mind fills in this…space”70 separând din nou actul creator de

caracterul logic și rațional al minții, punând mai degrabă accent pe capacitatea

67 Ion Acsan, Dan Constantinescu, Antologie de poezie clasică japoneză, Editura științifică și enciclopedică, București, 1981, p. 17268 Idem, Antologie de poezie clasică japoneză, p.17269 Ibidem.70 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 153

44

imaginației de a continua și reinterpreta imaginile produse de poet, printr-o

complementarizare realizată de mintea aflată într-o stare de conștiină modificată,

iluminată. Experimentul lui Ginsberg cu haiku-ului nu este unul gratuit, el încercând să

dezvolte o metodă complexă, în special în cazul poemului ”Howl”, care să se bazeze nu

doar pe spontaneitate și reinventare a limbajului, ci și pe această alăturare de imagini

vizuale specifică poeziei japoneze. Înainte de a aplica metoda pe poemul ”Howl”,

Ginsberg a exersat-o prin crearea de haiku-uri, pentru a putea surprinde acel moment de

iluminare necesar producerii ”spațiului” dintre imagini. Ulterior, Ginsberg a aplicat

tehnica haiku-ului în realizarea poemului ”Howl”, apelând totodată spontaneitatea

gândurilor și imaginilor produse de o minte nealterată de regulile stricte ale logicii și ale

gramaticii, o minte eliberată de convenții datorită consumului de droguri, care facilita

crearea acelui moment de iluminare.

Poetul explică modul în care funcționează această metodă exemplificând pe

sintagme din ”Howl”:

”I was trying to do similar things with juxtapositions like ‘hydrogen jukebox’. Or

‘winter midnight smalltown streetlight rain’ Instead of cubes and squares and

triangles… I have to reconstitute by means of words, rhythms of course, and all

that. The problem is the to reach the different parts of the mind, which are

existing simultaneously, the different associations which are going on

simultaneously, choosing elements from both, like: jazz, jukebox and all that, and

we have the jukebox from that; politics, hydrogen bomb, and we have the

hydrogen of that, you see ‘hydrogen jukebox’.”71

Astfel, el ilustrează maniera în care diferite părți ale minții care există și

funcționează simultan contribuie la crearea unor imagini temporare, care urmează a fi

juxtapuse. Consecința acestei alăturări este reprezentată de acele ”spații” menționate

anterior, ”spații” ce împiedică fluxul natural al gândurilor să evolueze, modifică starea

conștiinței și, în continuare, creează un vid temporar, senzație al cărei scop este de a

71 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 155

45

șoca, a speria sau a seduce cititorul. Acest gen de alăturări, specifice pentru întregul

poem ”Howl” pot fi cu greu explicate în mod rațional sau logic, în primul rând pentru că

modul de obținere a acestor tipuri de imagini nu are o bază rațională, sistematică, iar în

al doilea rând, pentru că starea mentală a scriitorul este modificată și datorită

consumului de droguri. Însă, la fel ca în cazul haiku-ului, Ginsberg nu mizează pe o

analiză și o abordare rațională, ci mai degrabă pe una empirică. Paul Portugés descrie

acest mod de creație ca: ”a visceral approach to poetry in which the mind rejects its own

rational sensibility and undergoes a kind of organic alteration”72. Explicația lui

Portugés evidențiază implicațiile senzoriale și chiar biologice pe care le dobândește

procesul de creație, făcând totodată trimitere, prin formularea ”a kind of organic

alteration” și la contribuția drogurilor, necesară într-o oarecare măsură, modificării stării

de conștiință.

Mai mult, Ginsberg nu a aplicat această tehnică a juxtapunerii doar la nivelul

imaginarului. El a adaptat-o astfel încât ea reprezintă baza structurii poemului, care pare

o înșiruire ilogică de fraze juxtapuse în mod haotic. Strofele nu urmează un tipar clasic

sau a cărui structură să poată fi intuită. Această structură aparentă este de fapt o alăturare

irațională care are aceași scop deja menționat, de alterare a conștiinței. Iar Ginsberg

numea acest fenomen ”an electro-chemical reaction”. Cu alte cuvinte, poetul nu urmărea

să provoace anumite senzații și percepții în cititor doar la un nivel superficial, ci era

interesat mai ales de reacțiile fizice, biologice. Iar acest interes pentru aspectul fiziologic

al reacțiilor este justificat de faptul că el considera aceste reacții similare cu cele trăite

de el în timpul viziunea Blake. Iar una dintre funcțiile poeziei sale era de a crea viziuni

similare în rândul cititorilor, nu neapărat la același nivel mistic, însă cu aceeași

intensitate. Astfel poate fi explicat interesul său pentru pictura lui Cezanne și ceea ce el

numea ”petites sensations”, precum și preocuparea sa pentru haiku, activități abordate în

mod experimental în relație cu activitatea sa artistică. Însă, deși Ginsberg trata cu

seriozitate și implicare fiecare detaliu al studiilor întreprinse, el nu ezita totuși să pună

sub semnul întrebării concluziile sale:

72 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 155

46

”The interesting thing would be to know if certain combinations of words and

rhythms actually had an electro-chemical reaction on the body, which would

catalyze specific states of consciousness. I think that’s what probably happened

to me with Blake”73

Problema pe care Ginsberg și-o pune aici nu mai ține de rolul pe care îl are el ca

poet în transmiterea mesajelor și senzațiilor prin intermediul poeziei, ci ține de modul în

care cititorul percepe ceea ce i se transmite și modalitatea în care el reacționează la

stimulii care, în viziunea lui Ginsberg, ar trebui să provoace o alterare a conștiinței. Din

acest motiv, studiul și metoda lui Ginsberg sunt lipsite de elemente care să confirme sau

să infirme constatările poetului, elemente care aparțin planului receptării poeziei.

Exceptând acest aspect, toate experimentele lui Ginsberg în materie de poezie și

alterarea conștiinței, începând cu aprofundarea viziunii Blake și studierea picturilor lui

Cezanne, constituie un ansamblu de studii pragmatice ale conștiinței, care susțin ideea

poetului potrivit căreia poezia funcționează ”as a catalyst to visionary states of being”74

Toate aceste efecte ale drogurilor și reacții ale viziunilor lui Ginsberg, începând

cu modificări ale stării de conștiință sau ale ritmului respirației până la viziunea Blake

sau receptarea efectului ”petite sensation” la Cezanne, toate acestea l-a ajutat pe

Ginsberg în atingerea scopului său prin poezia pe care a scris-o. Poemele și implicit

mesajele acestora, erau destinate în primul rând cititorilor,a căror mentalitate nu încerca

să o schimbe, ci mai degrabă, le prezenta o imagine a realității filtrată printr-o conștiință

care perecepea realitatea la un alt nivel. Sau, în cuvintele lui Ginsberg ”break down

everybody`s masks and roles sufficiently so that everybody has to face the universe”75.

Astfel, Ginsberg nu făcea o apologie a drogurilor. Poezia lui era într-un fel, un mijloc de

dereglare a simțurilor cititorului care trebuie să renunțe la măști și roluri pentru a putea

percepe lumea așa cum o vedea și poetul.

73 Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în AllenGinsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984,, p. 15674 Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg, p. 15675 John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 232

47

3. Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America

Creația lui Allen Ginsberg a fost marcată de acea viziune a lui William Blake

care a avut drept consecință o căutare și o încercare continuă de a retrăi acea experiență

prin intermediul poeziei. De aceea, caracterul vizionar al poemelor sale nu se rezumă

doar la aspectul experimental și inovativ al limbajului, care reprezenta într-adevăr o

provocare pentru el. Acea viziune de natură mistică, aproape revelatoare, cum ar numi-o

Virgil Podoabă, este reprezentativă pentru creația lui Ginsberg atât datorită referințelor

directe la acel moment care apar în diferite poeme, precum și datorită unei abordări

exploratorii a ideii de creație poetică, generată de experimentele cu droguri dar și de cele

cu limbajul poetic. De asemenea, un aspect important al creației lui Ginsberg este

reprezentat de caracterul militant al unor poeme precum ”Howl” sau ”America” care ar

putea fi considerate o formă de activism social și politic. Această problemă a valorii

sociale a volumului ”Howl and other Poems” a constituit chiar subiectul unui proces, în

urma căruia Ginsberg a avut câștig de cauză, ceea ce subliniază într-o oarecare măsură

faptul că poemele sale nu sunt lipsite de acel substrat social care îi era refuzat în

favoarea unei obscenități care îl alătura pe Ginsberg poeților minori.

De asemenea, este important de menționat faptul că Ginsberg se situează în

continuarea unei tradiții începute de Ezra Pound, Walt Whitman sau Williams Carlos

Williams76, precursori ai unui post-modernism american în care Ginsberg se încadrează

doar parțial, a căror influență asupra stilului și operei acestuia nu este de neglijat. Însă

ceea ce a marcat într-o mai mare măsură evoluția literară a poetului o reprezintă

societatea contemporană și acea realitate imediată care și-a pus amprenta atât pe

mentalitatea oamenilor cât și pe creația literară din acea perioadă, marcată de războaie și

de revoluția industrială. Poemele sale vorbesc despre o Americă aflată într-un continuu

proces de schimbare, atât pe plan politic și social, cât și pe plan literar. Intenția lui

Ginsberg era de a stârni conștiința unei generații aflate într-o stare de letargie, o

generație care se complăcea în conformism. Având un puternic caracter profetic,

76 Una dintre principalele influențe în cazul operei lui Ginsberg este reprezentată de modernismulamerican, prin poeți ca Pound, Whitman și Williams, idoli, și în cazul lui Williams chiar mentor, de la care a preluat teme și tehnici de compoziție, adaptându-le intereselor sale

48

mesajele poeziilor lui Ginsberg nu se adresau doar contemporaneității, ci și posterității,

multe dintre acestea încă având relevanță socială. De aceea, nu este de mirare faptul că

poeme precum ”Howl” sau ”Kaddish”, care încep pe o notă oarecum personală, primul

fiind dedicat unui prieten pe care Ginsberg l-a cunoscut în perioada în care a fost internat

într-un institut pentru probleme mentale, și anume Carl Solomon, iar cel de-al doilea

scris pentru mama sa, Naomi, ajung să dobândească valențe sociale, Howl fiind o critică

a unei generații ce pare să se degradeze tot mai mult, în timp ce ”Kaddish” discutând

experiența imigrației. Mai mult, temele abordate de Ginsberg oglindesc frământările

unei societăți marcate de Războiul Rece, iar stilul și limbajul folosit, aparent ilogice, cu

tentă ironică și cu fluctuații ritmice ilustrează caracterul materialist și chiar mecanizat al

societății contemporane, în care comunicarea devine problematică.

3.1. De la cenzură la valoare socială

La momentul publicării primului volum de poezii al lui Ginsberg, ”Howl and

other Poems” nu numai că a generat controverse, cum ar fi procesul pentru obscenitate,

care ulterior a ridicat probleme de cenzură, dar a fost de asemenea considerat ca fiind

lipsit de valoare, atât literară cât și socială. Iar această atitudine nu reflectă în mod direct

valoarea pe care o are sau nu o are poezia lui Ginsberg, fiind mai degrabă o reacție

negativă la sinceritatea de care a dat dovadă Ginsberg în descrierea unor probleme cu

care se confrunta societatea americană în anii 50 și care încă mai continuă să ridice

semne de întrebare. Această abordare este descrisă și criticată de T. S. Eliot în eseul său

”Funcția socială a poeziei”:

” oamenii sunt câteodată bănuitori față de orice poezie care are un scop precis:

poezie în care poetul pledează in favoarea unor concepții de ordin social ,politic

sau religios. Și sunt mai inclinați sa-i conteste caracterul de de poezie când nu

sunt de acord cu opiniile profesate in ea; întocmai cum alții cred ca au de a face

49

cu poezie adevărată daca se întâmplă ca aceasta să exprime un punct de vedere

pe care îl împărtășesc”77

Eliot explică faptul că modul în care este percepută poezia de către societate ține

de un sistem de valori mai mult proprii, și mai puțin colective. Individul se raportează la

ceea ce citește prin prisma convingerilor, frustrărilor sale, dar și prin acceptarea unei

mentalități inculcate de către societate sau familie. De asemenea, gradul de identificare

dintre cititori și ideile transmise de poezie poate determina o acceptare sau o refuzare a

acestora, în funcție de natura familiară, tradițională sau inedită, excentrică a acestora.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că într-o societate cum este cea americană de după cel

de-al Doilea Război Mondial, o societate caracterizată de conformism dus aproape până

la extrem, acceptarea unor idei non-conformiste cum sunt cele ale lui Allen Ginsberg și a

unui limbaj violent, aproape vulgar folosit pentru a transmite aceste idei, este

problematică. Eliot explică în continuare funcția poeziei în relație cu ideea de mișcare

literară sau culturală ca modă:

” După părerea mea nu are importanţă dacă poetul îşi foloseşte poezia pentru a

apăra sau pentru a combate o anume atitudine socială. O poezie proastă se

poate bucura de o vogă trecătoare când poetul reflectă o atitudine care la un

moment dat are popularitate; dar poezia autentică supravieţuieşte nu numai

când părerea generală se schimbă, ci şi atunci când încetează orice interes în ce

priveşte problemele care îl pasionau pe poet.”78

Este drept că majoritatea poeziilor lui Ginsberg care au caracter de protest, cum

ar fi de exemplu ”Howl”, ”America” și într-o oarecare măsură ”Kaddish” dacă este

analizată din perspectiva problemei imigrației, au la bază ”probleme care îl pasionau pe

poet”, el fiind direct implicat în chestiuni de natură socială și politică. De asemenea,

generația Beat este astăzi considerată de cele mai multe ori ca fiind mai mult o modă

literară și din această cauză, atitudinea contemporanilor lui Ginsberg față de poezia lui

77T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie

modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 212-21378

Idem, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, p. 213

50

este, la o analiză superficială, justificabilă. Însă problemele pe care acesta le abordează,

de la consecințe ale revoluției industriale sau ale războiului până la chestiuni legate de

cenzură sau drepturile minorităților, sunt mai mult decât niște interese personale ale

poetului, ele prezentând relevanță socială și literară și în secolul XXI. Din acest punct de

vedere, poezia lui Ginsberg dobândește un oarecare caracter profetic. Ginsberg nu

descrie doar o națiune și o cultură contemporană lui, ci intuiește și ceea ce va deveni ea

peste câteva decenii.

În anii 60 poemul ”Howl” a șocat publicul neobișnuit cu astfel de excentricități

literare. A provocat dezbateri, controverse, a scos la suprafață frustrări pe care oamenii

le negau sau nu le puteau exprima deschis și a atras atenția asupra unor probleme cu care

se confrunta societatea. Astfel, prin intermediul poemului ”Howl”, Ginsberg și-a asumat

o misiune socială și, adoptând un limbaj facil, uzual, chiar un limbaj al străzii, poetul se

adresa oricui era dispus să asculte. Ceea ce acum 50 de ani era o formă de manifest

social, astăzi poate fi privit ca o retrospectivă socială și politică a transformărilor

survenite de a lungul anilor, Ginsberg fiind un soi de profet care vorbește pentru public

și, în același timp, despre public, așa cum el însuși o afirma:

” The presumption was of prophecy, part Blakean inspiration, part ordinary

mind from Whitman...that is to say, the poet who speaks from his frank heart in

public speaks for all hearts.”79

Astfel, Ginsberg părea să creadă că are o datorie față de oameni și că datorită

naturii sale vizionare o poate îndeplini, fiind un profet care întruchipează atât nebunia

transmisă prin viziunea Blake, cât și o simplitate și normalitate specifică vieții mundane.

Și astfel această dualitate îi permitea să comunice oamenilor viziunile sale care erau de

fapt reprezentări ale lumii din jur, în special ale societății americane aflate într-un

oarecare declin, o societate dezumanizată, influențată negativ de revoluția industrială și

care încă mai suporta consecințele unor războaie care au marcat-o în mod iremediabil.

79 Allen Ginberg, Foreword, în An Annotaded Bibliography. by Michelle Kraus. Metuchen N.J.:Scarecrow Press, 1980.p. X

51

Acest aspect al comunicării de experiențe personale prin intermediul poeziei este

menționat și de Eliot în eseul său:

” poezia comunica întotdeauna o experiență noua sau un nou fel de a înțelege

experiența curenta, ori dă expresia unei trăiri a noastre care altfel ar rămâne

mută, lărgindu-ne astfel conștiința și rafinându-ne sensibilitatea.”80

Această lărgire a conștiinței de care vorbește Eliot se traduce la Ginsberg prin

acel vizionarism poetic care i-a motivat experimentele literare despre care am vorbit în

capitolul anterior, astfel că este demonstrat încă o dată faptul că demersul său nu este

unul gratuit și lipsit de pertinență. Eliot mai adaugă un detaliu esențial referitor la funcția

poeziei și relevant în discuția noastră: ” am convingerea că este important ca fiecare

popor să aibă propria lui poezie”.81 Poezia lui Ginsberg este o poezie a poporului

american deoarece s-a născut din istoria acestuia, se adresează acestuia, și nu doar

societății contemporane poetului, ci și generațiilor următoare. El deplânge situația în

care poporul american se află, dar nu o face ca pe o simplă constare, el încercând să

sensibilizeze o societate aflată într-un continuu declin, pentru a o face să reacționeze.

Un alt aspect esențial ce ține de valoarea socială a poeziei, și implicit și a poeziei

lui Ginsberg, este limba, pe care Eliot o discută în relația ei cu rolul pe care îl are poetul

în transmiterea de stări și sentimente prin intermediul poeziei:

” datoria poetului, ca poet, este doar indirectă față de poporul său: datoria lui

nemijlocită este față de limba lui, întâi pentru a o păstra, apoi pentru a o

îmbogăți și a o perfecționa, exprimând ceea ce simt alți oameni, el le modifică

totodată sensibilitatea, făcând o mai conștienta;el ii face pe oameni sa si dea

seama de ceea ce simt si îi învață ceva despre ei înșiși.”82

80 T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poeziemodernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, p. 21381 Idem, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, 1979, p. 21382 Ibidem, p. 214

52

Astfel, Eliot minimalizează datoria poetului față de popor, fără să îi nege totuși

importanța, și în același timp aduce în prim plan problema limbii, care pentru Ginsberg

prezenta un interes aparte. Se poate spune că poetul american s-a preocupat cu

”păstrarea” limbii prin primele sale creații din volumul ”Empty Mirror” caracterizate de

un stil obscur, ce amintea de poeții metafizici, dar a fost mai ales fascinat îmbogățirea și

perfecționarea acesteia, prin numeroasele experimente întreprinse la nivelul limbajului,

dar și prin crearea unei poezii destinate citirii cu voce tare, fapt ce s-a și realizat la

numeroasele lecturi de poezie publice organizate de Ginsberg și alți scriitori beat. Așa

cum am arătat în capitolul anterior, limba și limbajul poetic au constituit o problemă care

a ocupat un loc de o importanță considerabilă în studiile poetului.

O altă perspectivă pe care o discută Eliot în eseul său în relație cu funcția socială

a poeziei o constituie receptarea și aprecierea ei de către un public mai mic sau mare,

subliniind totuși faptul că nu popularitatea este ceea ce îi conferă valoarea operei unui

poet. Ținând cont de faptul că popularitatea nu este o valoare constantă, care prin

permanența ei să poată asigura o oarecare însemnătate unui obiect sau fenomen sau în

cazul nostru poeziei, ar fi greșit să se aprecieze calitatea literară a unei opere prin

raportare la popularitatea sau faima de care se bucura autorul ei, chiar dacă în unele

cazuri se poate ține cont de aceasta:

” nu are prea mare importanță dacă un poet s-a bucurat sau nu în vremea lui de

o mare popularitate, important este ca în fiecare generație să aibă măcar un

public restrâns”.83

În ceea ce îl privește pe Allen Ginsberg și întreaga generație Beat de altfel,

popularitatea nu le poate fi asociată în totalitate, doar în măsura în care am reduce acest

curent literar sau contracultură la acea modă pe care a generat-o în rândul tinerilor și al

publicului care participa la lecturile publice organizate de aceștia. Trebuie menționat

faptul că deși scriitori ca Burroughs sau Ginsberg nu s-au bucurat de popularitate sau

măcar apreciere din partea contemporanilor lor, ei aveau un public restrâns, alcătuit din

83 T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poeziemodernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 215

53

prieteni apropiați sau chiar scriitori care se susțineau reciproc. Însă, o data cu trecerea

timpului, ceea ce începuse ca o mișcare culturală cu potențial literar ajunsese să fie

văzută mai mult ca o modă, asociată mereu cu acel stereotip al beatnic-ului, care nu era

neapărat scriitor, ci mai degrabă o imagine creată de societate și de media. Mai mult,

ceea ce contează în contextul generației beat devenită modă este faptul că scriitorii care

sunt și astăzi apreciați și considerați ca având însemnătate pentru literatura americană

sunt cei care vedeau generația beat ca pe un grup de oameni care se opuneau regulilor

societății, care aveau pasiuni similare și o viziune comună. Ginsberg sublinia această

particularitate difuză a generației beat ca fenomen cultural nedefinit, afirmând că:

”Nobody knows whether we were catalysts or invented something, or just the froth

riding on a wave of its own. We were all three, I suppose."84 Dar, într-adevăr, ceea ce a

contat a fost acel public restrâns, reprezentat de aceeași oameni care apreciau literatura

beat.

Un ultim punct pe care îl atinge Eliot în eseul său referitor la funcția socială a

poeziei îl reprezintă raporturile cu alte țări sau alte culturi pe care poezia le poate

facilita, și asta în special prin intermediul limbii:

”[...]studierea poeziei unui alt popor este deosebit de instructivă[...]datorită

poeziei poți câteodată pătrunde în altă țară înainte, ca să zic așa, de a ți se

elibera pașaportul sau de a fi cumpărat biletul”.85

Astfel, în urma unei analize a poeziei lui Allen Ginsberg, precum și a contextului

cultural în care aceasta a fost produsă, prin raportare la eseul lui T. S. Eliot, putem

identifica anumite funcții pe care aceasta le îndeplinește, ceea ce îi poate conferi prin

urmare valoare socială.

84 http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation#The_Beats_comment_on_The_Beat_Generation85 T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poeziemodernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 217

54

3.2. Poezie profetică

Viziunea lui Ginsberg asupra societății americane și, într-o oarecare măsură

asupra întregii lumi, l-a determinat să-și asume un rol de profet , misiune pe care să o

îndeplinească prin intermediul creației sale poetice care, datorită viziunilor pe care

acesta le-a avut sau și le-a provocat, în măsura în care este vorba de cele produse de

consumul de droguri. Mai mult, Ginsberg vede această abordare ca un ideal care trebuie

urmat cu orice preț, așa cum el însuși afirma: ”I would never betray the Ideal – to help

the masses in their misery”86. Poetul american vede acest ideal ca un concept esențial,

aproape sacru, ca o regulă ce nu poate fi încălcată. Cât despre ce anume presupune acest

ideal, el nu oferă detalii, tocmai pentru că acest rol de profet pe care și l-a asumat nu

depinde de un anumit context sau de poporul american, ci se manifestă în orice situație.

Referitor la această abordare a actului creator și al poeziei de către Ginsberg,

Kenneth Rexroth afirma:

"The simplest term for such writing is prophetic, it is easier to call it that than

anything because we have a large body of prophetic writing to refer to. There are

the prophets of the Bible, which it resembles in purpose and language and in

subject matter...There is the denunciation of evil and a pointing out of the way so

to speak. That is prophetic literature."87

Rexroth asociază aici poezia profetică și cu acel misticism specific viziunilor lui

Ginsberg precum și cu interesul acestuia pentru limba ca mijloc de a transmite aceste

viziuni cititorilor. De asemenea, este subliniat caracterul critic al acestui tip de literatură,

al cărui scop este de a scoate în evidență anumite probleme ale societății dar și de orienta

cititorii spre a lua o poziție.

Mai mult, creația lui Ginsberg, din această perspectivă profetică, respectă două

dintre cerințele pe care Pound le afirma ca fiind esențiale poeziei. În primul rând,

86 Ed. Donald Allen, Warren Tallman, Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York,1973, p. 33587 http://www.angelfire.com/ab2/blake1/page6.html, 21. 06.2009

55

Ginsberg ca poet se pliază pe acea descriere a artistului ca ”antennae of the race”.În al

doilea rând, rolul fundamental al artistului este de a purifica limba tribului. Aceste două

trăsături conferă un caracter dual creației lui Ginsberg, având atât rol profetic cât și

cathartic.

3.2.1. Howl

Poemul ”Howl” prezintă societatea americană într-o maniera complexă, putând fi

analizat pe mai multe planuri. El este un poem-revoltă, care poate fi perceput ca un

pseudo-manifest social, descriind poporul american ca fiind într-o stare de letargie

degradantă, manifestată literar prin semne de nebunie și chiar schizofrenie, antrenându-i

totodată într-o atitudine pozitivă pentru schimbare. De asemenea, ”Howl” are un

oarecare caracter profetic, prezentând o imagine a lumii care poate fi proiectată în viitor,

ilustrând probleme cu care încă se mai confruntă societatea contemporană și nu doar cea

americană. Poemul este în același timp și un poem referențial, cu numeroase aluzii și

trimiteri autobiografice, vorbind despre o generație ”destroyed by madness”88

Poemul prezintă o viziune asupra lumii, ilustrând aspecte negative ce țin de

valori sociale, relații interumane sau structuri politice. Evoluția societății americane este

văzută de Ginsberg ca o involuție, ajungând în ultimă instanță la un soi de nebunie, de

schizofrenie. ”Howl” este caracterizat de o sfidare a autorității și a convențiilor, de o

oarecare indiferență față de așteptările cititorilor și pe alocuri de o organizare haotică,

reflectând într-o oarecare măsură o stare de haos specifică societății americane. Mai

mult, această societate este cea care a adus la stadiul de nebunie ”the best minds of my

generation”89, generația Beat, generația lui Ginsberg, aceiași scriitori care au avut o

viziune, pe care însă societatea a ignorat-o. Însă, deși Ginsberg pare să vorbească în mod

particular de generația Beat, făcând numeroase referiri la contemporani de-ai săi, starea

generală pe care el o descrie în realitate se aplică pentru o societate întreagă, poporul

american fiind profund marcat și afectat de o serie de evenimente care au avut

88 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006, p. 989 Idem, Howl and other Poems, p. 9

56

consecințe în toate planurile vieții publice, dar și în cea privată, astfel că acea nebunie

descrisă de Ginsberg este un soi de reacție, pe plan subconștient, la transformările

suferite.

Ginsberg continuă să descrie această generație ca fiind motivată de acte de

nebunie: ” who were expelled from the academies for crazy and publishing obscene odes

on the windows of the skull”90 ajungând până la tendințe de sinucidere, Ginsberg

revenind la acea problemă a dorinței de moarte, care aici are implicații negative, mai

puțin mistice:

” who created great suicidal dramas on the appartment cliff-banks of the Hudson

under the wartime blue floodlight of the moon & their heads shall be crowned

with laurel in oblivion”91

Acești oameni despre care vorbește Ginsberg și pe care îi numește ”best minds”,

făcând într-un fel o oarecare selecție, suferă de halucinații ” nothing but a hopeful little

bit of hallucination”92 și coșmaruri ” with dreams, with drugs, with waking nightmares,

alcohol and cock and endless balls,”, trec prin stări de catatonie93 ” who in humorless

protest overturned only one symbolic pingpong table, resting briefly in catatonia”,

psihoză ”who demanded sanity trials accusing the radio of hypnotism & were left with

their insanity & their hands & a hung jury”94, aici poetul amintind și probleme legate de

corupție și manipulare prin referire la hipnotismul ”practicat” de radiouri, ajungând din

nou la soluția ultimă, moartea, pe care însă de data asta o percepe ca pe un privilegiu: ”

presented themselves on the granite steps of the madhouse with the shaven heads and

harlequin speech of suicide, demanding instantaneous lobotomy”95. În raport cu

corupția, poetul pune în discuție și probleme ce vizează securitatea poporului, prin

referire la F.B.I. Chiar și modul în care Ginsberg se exprimă, numind unul dintre acești

reprezentanți ai generației pe care o descrie. ca fiind nebun, sugerează sentimentul de

90 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006 , p. 991 Idem, Howl and other Poems, p. 1592 Ibidem, p. 1993 Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziţii,conduită stereotipă şi stupoare mintală.94 Ibidem, p. 1895 Ibidem, p. 18

57

dezarmare și o oarecare pierdere a speranței și încrederii în schimbare: the madman bum

and angel beat in Time, unknown, yet putting down here what might be left to say in time

come after death”96. Descrierile lui Ginsberg se remarcă prin numeroasele referințe și

trimiteri la domeniul medical, iar acest fapt este justificat de un episod din viața lui, legat

de experiența avută într-un institut de boli mentale, unde de altfel l-a cunoscut pe Carl

Solomon, un artist dadaist căruia îi este dedicat acest poem. Poetul descrie

transformările survenite în structura societății americane prin analogie la tratamentele și

practicile utilizate în spitalele de nebuni: ” who were given instead the concrete void of

insulin Metrazol electricity hydrotherapy psychotherapy occupational therapy pingpong

& amnesia”97, iar consecințele acestor activități ajung să fie sesizate și pe plan literar,

prin descrierea metodei de compoziție specifică scriitorilor beat și, în special, specifică

lui Ginsberg și Kerouac:

” who dreamt and made incarnate gaps in Time & Space through images

juxtaposed, and trapped the archangel of the soulbetween 2 visual images and

joined the elemental verbs and set the noun and dash of consciousness together

jumping with sensation of Pater Omnipotens Aeterna Deus

to recreate the syntax and measure of poor human prose and stand before you

speechless and intelligent and shaking with shame, rejected yet confessing out

the soul to conform to the rhythm of thought in his naked and endless head”98

Poetul face aici referiri la studiile sale vizionare și la experimentele cu tehnica

haiku-ului și cea a lui Cezanne cu a lui ”petite sensation”, discutând totodată și despre

elementele de limbă pe care explorează el în poezia sa, despre verbe, substantive,

sintaxă, ritm, însă modul în care prezintă toate acestea nu este sistematic sau logic, ci

este unul haotic, care urmărește fluctuațiile și schimbările în ordinea gândurilor specifice

unei persoane care suferă de probleme mintale.

96 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 1897 Idem, Howl and other Poems, p. 1898 Ibidem, p. 20

58

Partea a doua a poemului reprezintă o descriere a Moloch-ului99, o imagine a

sacrificiului uman realizat prin intermediul războiului, un produs al mentalității

americane cu consecințe directe asupra societății americane, prin fenomene cu impact la

nivel economic și social, cum ar fi materialismul sau conformismul. Ginsberg face

referire de asemenea și la atitudinea poporului american față de Războiul Rece. De

asemenea, acest Moloch poate fi interpretat și ca o reprezentare subiectivă a culturii

economice a Americii sau cu alte cuvinte o reprezentare a capitalismului, precum și un

simbol al dezumanizării unui stat modern în care armata și industria par să dețină control

asupra vieții oamenilor.

În partea a treia a poemului, această nebunie și acest sentiment de neîncredere

ating un punct maxim, devenind o formă de paranoia, sugerat de mutarea interesului lui

Ginsberg spre Carl Solomon și Rockland, care este de fapt o reprezentare fictivă a

Institutului Psihologic Prezbiterian Columbia, unde a fost și el internat. Perspectiva din

care Ginsberg analizează și critică societatea se schimbă. Dacă în prima parte Ginsberg

era oarecum distanțat față de ceea ce relata, criticând cu o oarecare detașare, în partea a

treia el nu mai adoptă o poziție exterioară, situându-se pe același plan cu Carl Solomon,

împărtășind cu el și cu întreaga generație aceeași experiență a nebuniei: ”Carl Solomon!

I’m with you in Rockland”100. Însăși ideea de spital sugerează ideea de izolare, de

claustrare și, în ultimă instanță, de refuz al conformității, Ginsberg lăsând impresia că

preferă nebunia în defavoarea mediocrității unei societăți aflate în declin. Ginsberg se

adresează lui Carl Solomon la persoana I, relatând o serie de evenimente și detalii care

de fapt se referă la toată generația pe care o deplânge. El vorbește despre situația

scriitorilor care deși au talent și potențial sunt limitați și obligați să se supună unor

standarde rigide impuse de o tradiție: ” I'm with you in Rockland/ where we are great

writers on the same dreadful typewriter”. Descriind această situație, el subliniază

gravitatea ei prin faptul că este făcută publică, la radio: ” where your condition has

become serious and is reported on the radio”, apoi își declară neputință în fața unei

cauze lipsite de speranță: ” where fifty more shocks will never return your soul to its

99 Un zeu căruia i se aduceau copii pentru sacrificiu, de-a lungul timpului în vechiul Orientul Mijlociu.100 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 24

59

body again from its pilgrimage to a cross in the void”, pentru ca în cele din urmă să

adopte o poziție optimistă:

” where we wake up electrified out of the coma by our own souls' airplanes

roaring over the roof they've come to drop angelic bombs the hospital

illuminates itself imaginary walls collapse O skinny legions run outside O

starry-spangled shock of mercy the eternal war is here O victory forget your

underwear we're free”101.

Ginsberg subliniază aici capacitatea generației, din care face și el parte, ținând

cont că folosește persoana I plural, de a se afirma în ciuda piedicilor de tot felul.

Spitalul, zidurile care se prăbușesc, toate aceste indică o depășire a limitărilor impuse de

tradiție precum și o înfruntare a prejudecăților care până atunci împiedicau talentul să se

afirme, iar finalul strofei vine să susțină această victorie prin afirmarea unui ideal care

devine realitate, și anume libertatea, în special libertatea de expresie, dreptul la opinie.

Aceste frământări pe care le descrie Ginsberg au în mod evident drept cauză

probleme ale societății, însă un alt factor care ar putea antrena acest tip de

comportamente și reacții este reprezentat și de droguri, care în cazul generației Beat era

o prezență permanentă în viața scriitorilor și nu numai. De asemenea, alienarea și

dezumanizarea care caracterizează poporul american se manifestă atât în plan

comportamental, așa cum am descris anterior, cât și în plan limbii, transformări descrise

în capitolul anterior în raport cu consumul de droguri.

Toate aspectele descrise anterior în relație cu societatea americană și

transformările suferite de aceasta alcătuiesc o imagine de ansamblu asupra stării

generale care caracteriza anii de după cel de-al doilea război mondial precum și după

Războiul rece. Consecințele survenite de pe urma acestor evenimente sunt justificabile,

ținând cont de amploarea lor, însă ceea ce trebuie remarcat este modul în care acestea se

reflectă în comportamentul oamenilor și, chiar mai mult, modul în care literatura percepe

aceste transformări. În cazului poemului Howl, societatea pare să sufere de o nebunie

colectivă, mascată sub diferite forme în viața de zi cu zi. Imaginile folosite de Ginsberg

101 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 26

60

sunt de impact tocmai pentru a sensibiliza cititorul și, în general, societatea și pentru a-i

antrena într-o schimbare necesară poporul american. Însă ceea ce critică Ginsberg, și

anume corupția, manipularea, lipsa unei libertăți de expresie nu sunt probleme ce țin

doar de trecut, ci sunt specifice și societății prezentului, fiind încă de actualitate.

3.2.2. America

Dacă în ”Howl” Ginsberg se situa într-o colectivitate din perspectiva căreia făcea

observații critice la adresa societății americane, poziție cu care se identifica adoptând un

rol de profet, în ”America” poetul schimbă abordarea, în sensul în care se raportează

mult mai personal. În acest poem, Ginsberg rediscută probleme deja abordate în ”Howl”,

însă într-o formă mult mai concisă și, poate, mai puțin redundantă. Ceea ce face ca

”America” să nu fie o simplă reluare și reformulare a argumentelor prezentate în ”Howl”

este forma confesională pe care o dă poetul, folosind un ton melancolic, plin de umor,

dar oarecum temperat, toate acestea constituind o retrospectivă a Americii văzută prin

ochii unui poet dezamăgit de ceea ce a ajuns țara sa. Rosenthal afirma în legătură cu

aceste doua poeme:

"The two most striking pieces in Allen Ginsberg's Pamphlet Howl and Other

Poems - the long title piece and America - are sustained shrieks of frantic

defiance. The themes are struck off clearly in the opening lines of each..."102

Criticul observă aici în relație cu cele doua poeme caracterul militant și tonul pasionat cu

care Ginsberg își susține ideile, afișând totodată o atitudine sfidătoare.

Poemul începe într-o manieră care-l înfățișează pe Ginsberg într-o postură

oarecum dilematică și contradictorie. Starea în care se află societatea americană pare a fi

una instabilă din punct de vedere ideologic și emoțional, încât Ginsberg alternează în

atitudinea pe care o adoptă, existând fluctuații în sentimentele pe care le produc în

sufletul poetului aceste probleme:

102 M. L. Rosenthal, "Poet of the New Violence", The University of Michigan Press, 1984, p. 29

61

” America I've given you all and now I'm nothing.

America two dollars and twenty-seven cents January 17, 1956.

I can't stand my own mind.

America when will we end the human war?

Go fuck yourself with your atom bomb

I don't feel good don't bother me.”103

Având în vedere că într-o oarecare măsură ”America” esențializează

problematica expusă în ”Howl”, intensitatea cu care sunt expuse argumentele este creată

de forma pe care o are poemul, și anume de monolog cu o retorică ce amintește de

Vechiul Testament, iar această asemănare nu face decât să susțină ideea că Ginsberg își

asumă un rol de profet care are o datorie față de poporul american. În plus, această

formă a poemului se pliază pe intențiile poetului, care urmărește să confere un oarecare

caracter politic poeziei, ironizând o mentalitate provocată de Războiul Rece: ”America

you don't really want to go to war”104, ulterior descriind în manieră parodică atitudinea

față de comunism și o stare generală de neîncredere ce tinde spre paranoia: ” The Russia

wants to eat us alive. The Russia's power mad. She wants to take out cars from out our

garages”. Discuția lui Ginsberg despre Rusia, comunism, război are un caracter

umoristic nu pentru a-i minimaliza importanța, ci tocmai pentru a atrage atenția asupra

ridicolului pe care îl provoacă. De asemenea, el considera capitalismul și comunismul,

teme tratate în poeziile sale, ca fiind niște construcții imaginate și create de oameni.

Poetul nu este interesat atât de mult de problemele politice în sine, cât de efectele pe care

le au asupra poporului precum și de măsura în care oamenii aderă sau nu la o direcție

politică sau la o ideologie și de aceea își însușește acest rol de profet, pentru a deschide

ochii oamenilor și pentru a atrage atenția unor atitudini greșite. Ginsberg nu adoptă

totuși o poziție superioară, chiar dacă pe alocuri folosește un ton sarcastic. Pe măsură ce

poetul avansează în critica pe care o face atitudinea și tonul lui alternează, de la alienare:

” America I've given you all and now I'm nothing”, la dezamăgire: ” I don't feel good

don't bother me”, la sarcasm: ”America when will we end the human war?/Go fuck

103 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 39104 Idem, Howl and other Poems, p. 42

62

yourself with your atom bomb” și chiar dezgust: ” I'm sick of your insane demands”.

Treptat, poetul ajuge să se identifice cu America: ” It occurs to me that I am America./I

am talking to myself again.”, iar demersul lui critic ia forma unei autoevaluări, în urma

căreia face o serie de mărturisiri, ce scot la iveală secrete și temeri care aparțin de fapt

întregului popor american. În identificarea pe care Ginsberg o face cu America, el

însumează toate sentimentele, temerile, frustrările și aspirațiile oamenilor pe care îi

reprezintă. Trebuie reținut faptul că pentru Ginsberg principala amenințare a Americii

este acel Moloch despre care vorbește în partea a doua din ”Howl”, care întruchipează

un zeu al asupririi, al distrugerii, al sacrificiului, a cărui influență asupra Americii se

produce mai mult la nivel psihologic și intelectual și mai puțin la cel economic și politic,

cu toate că există în această privință anumite realități pe care le denunță Ginsberg ca

fiind problematice. De asemenea, acest Moloch care reprezintă un complex militar-

industrial nu trebuie confundat cu America, deoarece nu putem spune că națiunea se

autodistruge. În ciuda acestei viziunii sumbre pe care poetul o are asupra societății,

acesta nu exclude posibilitatea și șansa unei posibile salvări, care depinde în primul rând

de o schimbare în atitudinea oamenilor.

Ginsberg tratează de asemenea cu același ton sarcastic și problema mediocrității

mass-media prin referire la Time magazine:

” I'm addressing you.

Are you going to let your emotional life be run by Time Magazine?

I'm obsessed by Time Magazine.

I read it every week.

Its cover stares at me every time I slink past the corner candystore.

I read it in the basement of the Berkeley Public Library”105

Această publicație reprezintă pentru poet o oglindire a tuturor evenimentelor, de

la cele mai triviale și mediocre la cele mai marcante, care îl fac să privească situația

Americii cu dezamăgire și neîncredere. Articolele citite nu fac decât să repete o situație

105 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 40

63

cu care Ginsberg este la curent, însă materializarea lor în paginile revistei care apare

săptămânal, fapt ce accentuează realitatea pe care o prezintă, nu face decât să

reactualizeze imaginea demoralizantă a Americii.

Ginsberg continuă pe același ton sarcastic, făcând o trecere în revistă a unor

probleme ce prezentau interes pentru societatea americană la momentul respectiv:

”Asia is rising against me.

I haven't got a chinaman's chance.

I'd better consider my national resources.

My national resources consist of two joints of marijuana millions of genitals

an unpublishable private literature that goes 1400 miles and hour and

twentyfivethousand mental institutions.

I say nothing about my prisons nor the millions of underpriviliged who live in my

flowerpots under the light of five hundred suns.”106

Poetul pune aici în discuție principalele teme ale articolelor din acea perioadă,

care prezentau printre altele obsesia americanilor pentru China comunistă, afișarea în

mod ostentativ a resurselor naturale, creșterea numărului de persoane închise în închisori

sau în spitale pentru boli mentale sau indiferența față de persoanele fără adăpost,

reprezentate în poem prin ” underpriviliged who live in my flowerpots under the light of

five hundred suns”, o problemă de interes general pentru societatea americană pe care se

pare că Ginsberg o intuiește cu două decenii mai devreme, detaliu care subliniază încă o

dată valoarea operei sale din punct de vedere social. Ginsberg dă dovadă de abilitate și

creativitate în folosirea unor clișee pentru a-și susține ideile și pentru a se adresa

poporului într-un limbaj accesibil. El apelează la clișee din domeniul jurnalismului

”Asia is rising against me” precum și la clișee rasiste ” I haven't got a chinaman's

chance.” Ginsberg continuă în aceeași notă, atrăgând atenția asupra unor chestiuni de

morală în legătură cu clasa de mijloc și interesul pentru bordeluri, pentru ca în versul

următor să încheie printr-o remarcă având substrat politic, sugerând faptul că

președintele Statelor Unite nu poate fi catolic:

106 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 41

64

”I have abolished the whorehouses of France, Tangiers is the next to go.

My ambition is to be President despite the fact that I'm a Catholic.”

Ultimul vers ”America I'm putting my queer shoulder to the wheel107” subliniază

încă o dată ambivalența poemului, care este în același timp o confesiune și un pseudo-

discurs profetic menit să trezească în conștiința americanilor o dorință de schimbare și

de salvare. Pe de o parte, este o mărturisire a orientării sexuale a poetului, iar pe de altă

parte, este o promisiune pe care o face acesta referitor la intențiile de schimbare a stării

generale în care se află America sau chiar un fel de invitație adresată societății.

Poemul lui Ginsberg reprezintă o declarație politică prin care susține o eliberare a

americanilor de constrângerile istorice și de limitările tradiției, distanțându-se de orice

considerație socială, economică sau politică, poetul adresându-se strict unei societăți

capabile să gândească în mod independent, să ia decizii relevante pentru situația în care

se află America și mai ales să conștientizeze necesitatea luării unei poziții în această

luptă cu Moloch-ul ce pare să distrugă tot mai mult un popor cu potențial de afirmare.

3.2.3. Kaddish

Titlul poemului reprezintă un prin indiciu referitor la una dintre temele pe care o

poate dezbate ”Kaddish”108 și anume problema evreilor. De asemenea, Ginsberg readuce

în discuție comunismul, o altă temă, de natură politică, recurentă. Și toate acestea sunt

reprezentate pe un fond de poezie confesională. Pe de o parte, Ginsberg face din mama

lui o muză:

”...glorious muse that bore me from the womb, gave suck first mystic life &

taught me talk and music, from whose pained head I first took vision-

107 Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 43108 Kaddish este o rugăciune pentru morți, unul dintre elementele centrale ale slujbei religioase a evreilor

65

Tortured and beaten in the skull-what mad hallucinations of the damned that

drive me out of my own skull to seek eternity till I find peace for Thee, O Poetry-

and for all the humankind call onthe origin”109

dar, mai mult decât atât, el recreează imaginea unei mamei nebune pentru ca ulterior să

se reconcilieze cu ea. Pe de altă parte, el redă o poveste cu un oarecare fir narativ, cu

personaje, un fragment din viața de evreu în America.

Tema nebuniei reapare și aici înfățișată de probleme mamei lui Ginsberg, Naomi,

a cărei viață a fost profund marcată de o serie de evenimente care la rândul lor au avut

impact asupra vieții lui Ginsberg, în mod direct datorită relației cu mama sa, și indirect

prin ”moștenirea” lăsată de aceasta, un soi de responsabilitate etnică, atât în plan

emoțional, cât și în cel social. Întregul poem ilustrează o serie de transformări ale căror

consecințe se reflectă în comportamentul și starea mentală a lui Naomi. Comunismul,

fiind una dintre principalele cauze care stau la baza nebuniei mamei lui Ginsberg, se

transformă în paranoia: ”All the accumulations of life, that wear us out--clocks, bodies,

consciousness, shoes, breasts--begotten sons--your Communism--'Paranoia' into

hospitals.” 110

În poezia lui Ginsberg, nebunia reprezintă un produs cu caracter destructiv,

rezultat de pe urma degradării societății americane, o societate lipsită tot mai mult de

valori morale și etice, coruptă și dezumanizată. În același timp, atât în cazul lui Ginsberg

cât și în cel al mamei sale, nebunia a luat forma unui zid protector fașă de aceste aspecte

negative ale vieții, în fața cărora nu ar fi putut rezista, decât izolându-se într-o lume

interioară similară celei exterioare. Pentru poetul american, experiența nebuniei propriu

zise se rezumă la un episod scurt din viața lui, însă pentru mama sa, nebunia reprezintă o

parte importantă din viața ei.

Poezia lui Ginsberg întruchipează o cultură care depășește granițele Americii, o

cultură internațională, în special în cazul poemului ”Kaddish”, problema evreului fiind o

chestiune de importanță globală. Din punct de vedere literar, Ginsberg are o sarcină

dificilă, aceea de a nu-și lăsa identitatea poetică să fie dominată de cea etnică, iar prin

109 Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p.29110

Idem, Kaddish and other Poems,1950-1960, p. 11

66

intermediul poemului ”Kaddish” el a încercat să răspundă acestei provocări, actul

creator devenind astfel o formă de catharsis. Un element bizar în raport cu atitudinea pe

care o are Ginsberg față de problema evreului îl reprezintă faptul că în ”Howl” el

apelează la un simbol specific culturii evreilor pentru a crea o reprezentare a tuturor

elementelor negative ale societății americane care îi conferă acest caracter decadent pe

care Ginsberg încearcă să îl surprindă în poeziile sale. Astfel, este evidențiată această

ambivalență a poetului față de problema evreului. Ginsberg folosește originea sa

evreiască pentru a reprezenta condiția generală a culturii și valorilor evreiești în raport

cu cultura americană, însă această imagine este în mod inevitabil una subiectivă. De

asemenea, o dată cu moartea mamei sale, el rămâne singurul reprezentant al culturii și al

lumii evreiești. Iar această situație generează o tensiune care se manifestă în poezie

printr-un ton mai puțin ironic și caustic decât în ”Howl”, mult mai încărcat emoțional și

mai sumbru, ținând cont de natura evenimentului pe care Ginsberg îl descrie.

Partea a patra a poemului face dovada acestui caracter multicultural pe care îl

îndeplinește poezia prin detaliile din fiecare vers, care fac referire la diverse locații din

continente diferite: Rusia, China, India, California, Cehoslovacia pentru ca în final să se

reîntoarcă la America, locații care o au ca numitor comun pe Naomi, ca simbol al

culturii evreiești, cultură definită de o lipsa unei apartenențe bine stabilite la un teritoriu.

Este important de reținut faptul că Ginsberg nu a trăit experiența celui de-al

Doilea Război Mondial într-o măsură care să-l marcheze. Astfel, viziunea lui asupra

consecințelor războiului asupra societății americane se materializează sub forma

problemei evreului a cărui suferință este într-o oarecare măsură reprezentativă pentru cea

a întregului popor american, iar abordarea lui este una foarte personală. De asemenea,

acest interes pentru problema evreilor transpusă în ”Kaddish” este un mod de a se

distanța de stilul generației Beat, în sensul în care aceasta nu îi mai oferă contextul

cultural necesar pentru a se putea raporta la cultura evreiască într-o maniera adecvată.

De aceea, Ginsberg caută perspective noi de abordare a acestei chestiuni într-un context

american, deoarece acesta îi oferă o altă perspectivă din care să analizeze raporturile

dintre cultura americană și cea evreiască. Astfel, ”Kaddish” reprezintă un punct de

convergență între cele două culturi, fapt realizat printr-o îmbinare a simbolisticii

evreiești cu contextul cultural american.

67

În eseul său ”Poetry, Violence and The Trembling Lambs”, Ginsberg afirma în

legătură cu rolul poeziei:

”Poetry is the record of individual insights into the secret soul of the individual –

and, because all individuals are One in the eyes of their Creator, into the soul of

the World”111

Așa cum reiese și din argumentele prezentate anterior, referitor la valoarea

socială a creației lui Allen Ginsberg, precum și a rolului profetic și cathartic pe care

aceasta îl dobândește prin tematica abordată și prin maniera de transmitere a viziunilor

poetice, putem afirma că poezia lui Ginsberg nu este o simplă manifestare a unei mode

literare apărute în anii 50 în America. De asemenea, poezia este pentru Allen Ginsberg

un mijloc de comunicare nu doar între el ca profet și cititori, ci și între aceștia din urmă

și creator, situație în care el rămâne un simplu intermediar, însă, în continuare, cu același

rol de profet.

111 Ed. Donald Allen, Warren Tallman, Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York,1973, p. 331

68

Concluzii

În studiul de față am urmărit relațiile care se pot stabili între dimensiunea

culturală a unei societăți, prin raportare la diverse aspecte de natură socială, politică sau

economică, și literatura specifică perioadei respective, precum și implicațiile pe care

acest tip de literatură le poate avea. În cazul de față este vorba de societatea americană

de la mijlocul secolului XX în raport cu generația și literatura Beat.

În primul rând, în urma trecerii în revistă a elementelor esențiale pentru

realizarea unei imagini de ansamblu a generației Beat, am constatat o serie de dificultăți

în stabilirea unor diferențe intre noțiunile de mișcare literară și modă literară. Am

analizat acest fenomen ca o contracultură, prin atitudinea distanțată față de normele

sociale și mai ales literare, fapt ce îi conferă statut de mișcare literară. Însă, în urma

influenței capitaliste a societății americane, generația Beat a dobândit valențe de modă

literară, situație care ridică probleme în stabilirea unei valori literare sau sociale a

literaturii Beat, în special a poeziei lui Allen Ginsberg. Ceea ce trebuie menționat este

faptul că schimbările de atitudine ale societății americane față de literatura Beat, de la un

refuz, care ridica problema cenzurii, până la acceptare și adoptare ca modă, pot sugera o

dificultate în stabilirea unei valori reale a literaturii, proces condiționat și de contextul

cultural.

În al doilea rând, lucrarea discută dimensiunea vizionară a creației lui Allen

Ginsberg pornind de la distincția dintre artiști și vizionari a lui Marcel Raymond,

distincție care se dovedește totuși a fi reductivă în urma analizei unor particularități ale

poeziei și ale abordării actului creator. Predilecția lui Ginsberg pentru probleme ce țin de

actul creației, minimalizând importanța teoretizării, l-ar încadra în categoria vizionarilor.

Totuși, latura experimentală a poeziei lui Ginsberg se află în strânsă legătură cu

dezvoltarea unei tehnici compoziționale, bazată în primul rând pe spontaneitate, ceea ce

duce la stabilirea unor reguli de compoziție, situându-l astfel pe poet în categoria

artiștilor. Această ambivalență a creației lui Allen Ginsberg demonstrează faptul că

distincția între latura artistică și cea vizionară poate fi greu de stabilit, ceea ce face ca

direcția cercetării întreprinse în acest capitol să se distanțeze oarecum de clasificarea lui

Marcel Raymond.

69

Este discutat de asemenea aspectul vizionar al creației lui Ginsberg, în legătură

cu diverse aspecte esențiale ale vieții sale, începând cu viziunea Blake, apoi relația dintre

poezie și droguri, continuând cu influența picturii lui Cezanne, ajungând în cele din

urmă la influențele haiku-ului asupra tehnicii lui Ginsberg, demers în urma căruia am

constatat o permanentă raportare la acel prim moment vizionar ca la o experiență cu

valențe mistice și chiar revelatoare, care declanșează practica experimentului, întreținută

ulterior de droguri. Totuși, este important de menționat faptul că poetul nu face o

apologie a drogurilor, abordarea sa fiind mai puțin una hedonistică. Mai mult, în urma

analizei creației lui Ginsberg prin raportare la pictură, poezie japoneză, la care se adaugă

particularități ale muzicii jazz, am ajuns la concluzia necesității unei tratări

interdisciplinare a literaturii.

În al treilea rând am urmărit discutarea valorii sociale a poeziei lui Allen

Ginsberg prin raportare la eseul lui T.S. Eliot, precum și prin discutarea tematicii și

implicațiilor sociale, politice și pe alocuri economice a 3 poeme, și anume Howl

,America și Kaddish, observând astfel că o analiză sistematică a creației poetului îi

poate conferi valoare socială și literară. De asemenea am constatat faptul că rolul pe care

îl ocupa un poet în societate diferă în funcție de intențiile acestuia, de mentalitatea

oamenilor și de disponibilitatea acestora de a accepta abordări inedite ale literaturii,

datorită faptului că literatura poate avea caracter anticipativ, sau profetic cum am stabilit

în cazul lui Ginsberg. Trebuie subliniat faptul că noțiunea de poezie profetică nu

presupune o perspectivă mistică, de prevestire, ci o abordare personală a problemelor

societății de către Ginsberg, printr-o analiză critică a situației Americii la acel moment,

precum și prin asumarea unui rol de profet care să ofere o nouă perspectivă asupra unor

probleme a căror importanță este ignorată sau minimalizată, poezia reprezentând astfel

un mijloc de transmitere a unor constatări referitoare la societate.

Ca o concluzie generală a lucrării se poate spune că în funcție de modul în care

este percepută și interpretată, literatura își poate depăși limitările impuse de o abordare

reductivă prin care aceasta ar fi o simplă expunere de idei, fapte sau emoții pe care

trebuie să le luăm ca atare, literatura, și, în cazul de față poezia, având capacitatea de a

sensibiliza cititorii, determinând o reevaluare a propriilor valori.

70

Bibliografie

1. Acsan,I și Constantinescu,D., Antologie de poezie clasică japoneză, Editura

științifică și enciclopedică, București, 1981

2. Allen, D, și Tallman,W.,(Ed.) Poetics of the New American Poetry, Grove

Press, New York, 1973

3. Baudelaire, Ch., Jurnale intime; Paradisuri artificiale, ed. Pandora, 2002

4. Bucur, R. și Mușina, A., Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre

poezie, București, ed. Univers, 1979

5. Fauchereau, S., Introducere în poezia americană modernă, Editura Minerva,

București, 1974

6. Charters, A., Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England

7. Ginsberg, A., Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987

8. Ginsberg, A., Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961

9. Ginsberg, A., Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956,

2006

10. Ginsberg, A., Indian Journals, San Francisco, City Lights, 1970

11. Ginsberg, A., Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San

Francisco, 1961

12. Ginsberg, A., Hyde, L., On the Poetry of Allen Ginsberg, University of

Michigan Press, 1984

13. Raskin, J., American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the

Beat Generation, University of California Press, Berkeley, 2004

14. Kraus, M., An Annotaded Bibliography. Scarecrow Press, Metuchen N.J., 1980

15. Long, J., Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of

Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005

16. Raymond, M., De la Baudelaire la suprarealism, editura Univers, București,

1998

17. Rosenthal, M.L., Poet of the New Violence, The University of Michigan Press,

1984

71

18. Walker,M., The Literature of the United States of America, Macmillan, London,

1988

Articole:

19. J.C. Shakespeare, Culture Crash. Ashcan Rantings and Kind King Light of Mind.

Why the Beats Still Matter, http://www.altx.com/io/beatgeneration.html

20. Jack Kerouac, Aftermath: The Philosophy of the Beat Geneation în Esquire

Magazine, 3/58, http://terebess.hu/english/kerouac.html#after

21. John Clellon Holmes, This is the Beat Generation în New York Times Magazine,

16 noiembrie 1952, http://terebess.hu/english/kerouac.html#holmes

Site-uri

22. http://www.angelfire.com/ab2/blake1/page6.html, 21. 06.2009

23. http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation, 21. 06. 2009

24. http://www.americanpoems.com/poets/Allen-Ginsberg/3696, 21. 06. 2009

25. http://www.poets.org/viewmedia.php/prmMID/15307 , 21. 06. 2009

26. http://www.marijuana-uses.com/essays/003.html, 21.06. 2009