Universitatea de Agronomie si Medicina

Veterinara “Ion Ionescu de la Brad”

Facultatea de zootehnie

Specializarea Inginerie si Management in

Alimentatie publica si Agroturism

Proiect realizat la disciplina

Amenajari peisagistice

Profesor Coordonator: Studenti:

1

Sef Lucr. Chelariu Elena-Liliana Filip Ioana-Irina

Salageanu Corina-Andreea

1. Plopul (Populus)

Plopul este un gen de arbori foiosi, cu inaltimi care ajung pana la 40-50 metri si o

circumferinta de pana la 2.5 metri. Copacul atinge dimensiunile maxime intr-o perioada intre 20

si 50 de ani.

Printre cele mai cunoscute specii de plopi sunt Populus alba (plopul argintiu), Populus

tremula (plopul tremurator) si Populus nigra (plopul negru). Plopul este reprezentat de

aproximativ 35 de specii din familia Salicaceae, din care face parte si salcia. Cele mai multe

dintre speciile de plop provin din Emisfera Nordica.

Plopul este un copac cu forma verticala, cu ramuri care cresc de la baza trunchiului. La

unele specii, ramurile urca aproape paralel cu acesta. Arborele foios are frunze rotunjite, verzi

vara.

Toamna, frunzisul capata nuante galbene, ruginii si portocalii, in functie de specie. Dupa

ce ingalbenesc, frunzele cad, lasand sa se vada ramurile golase care dau plantei aspectul de

lumanare. Frunzele tinere au nuante argintii, fiind deosebit de atractive in soare. In cazul plopului

tremurator, frunzisul aspectuos este unul dintre principalele atribute ale copacului.

Cum se ingrijeste plopul

Copacul trebuie plantat intr-un loc insorit sau semiinsorit. Planta se adapteaza la diverse

tipuri de sol si poate sa creasca atat intr-un loc adapostit, cat si intr-un loc expus, indiferent de

orientarea spre punctele cardinale. Plopii se dezvolta cel mai bine in gradinile cu soluri umede,

bogate in humus. Copacul creste bine intr-un sol drenat corespunzator.

Copacul are nevoie de o toaletare pentru a creste armonios. Pentru a incuraja cresterea

ramurilor, se rup coditele plantelor tinere.

Pentru ca lumina naturala sa patrunda mai mult in interiorul coroanei, este nevoie de

inlaturarea integrala a unor ramuri. In acest fel, planta are mai multa lumina si este mai bine

oxigenata. Primele ramuri care se indeparteaza integral sunt cele uscate sau atacate de daunatori.

In unele cazuri, arborele este atacat de gandacii de copac si de omizi.

2

Pentru a improspata planta, se inlatura atat ramuri de la interior, cat si de la exterior, in

asa fel incat acestea sa nu depaseasca o treime din coroana.

Avantajele plopului in gradina

Plopul este un copac perfect pentru zonele de margine si pentru ecranul de verdeata in

sezonul cald. In anotimpul rece, plopul contribuie la designul gradinii pe verticala. Desi ramurile

raman fara frunze iarna, in aceasta perioada se observa mai mult ca oricand forma dreapta,

verticala a plopului.

Plopul este apreciat pentru faptul ca este o planta rezistenta, nepretentioasa, cu crestere

rapida. Chiar si atunci cand ramurile sunt rupte de vant sau taiate, copacul isi revine, tulpina

continuand sa creasca. Cel mai adesea, plopul este folosit ca arbore de aliniament.

Copacul este foarte rezistent in condiitii neprielnice de mediu, cu poluare, ger, furtuni etc.

3

2. BERBERIS- Dracila.

Familia: Berberidaceae

Aspect: arbust

Perioada de inflorire: primavara-vara

4

Genul cuprinde circa 450 specii, cu aspect arbustiv spinoase, cu frunze mereu verzi sau

cazatoare, originar din zonele boreale, din Asia, Africa de nord si tropicala si din America de sud.

Prefera soluri stancoase, in zonele montane. Frunzele sunt lineare, ovate sau subovate si sunt

reunite in mici grupuri sub forma de rozete. Florile sunt sferice sau in forma de cupa si au

petalele si sepalele galbene. Speciile mereu verzi sunt apreciate pentru frunzis iar cele cu frunze

cazatoare pentru aspectul multicolor al frunzelor in timpul toamnei si pentru ciorchinii de bace

viu colorati care deseori rezista pe ramuri pana iarna. Unele specii si hibrizii rezultati din ele pot

forma garduri vii cu aspect frumos fiind folosite si pentru spatii reduse.

Cultivarea

Cu exceptia unor specii sud-americane sunt plante usor de cultivat putand creste in orice

fel de sol bine drenat, insorit sau partial umbrit. Plantarea speciilor cu frunze permanente se va

face in lunile septembrie-octombrie sau in martie-aprilie, iar a celor cu frunze cazatoare din

octombrie pana in martie. La realizarea gardurilor vii se folosesc plante inalte de 30-40 cm ce

vor fi asezate la o distanta de 45-60 cm. Pentru obtinerea unui aspect compact se va taia partea

superioara a tuturor lastarilor. Acesta operatie se repeta odata pe an la speciile cu frunzis

permanent verde, dupa ce au inflorit, si in august-septembrie, in cazul speciilor cu frunze

cazatoare. Daca este cultivata izolat nu sunt necesare tunderile cu exceptie tulpinilor imbatranite

ce se vor taia de la nivelul solului sau ale unei ramuri noi.

Reproducerea

Toate speciile se pot reproduce usor prin seminte, operatiune ce se va efectua direct in aer

liber primavara sau toamna. In cazul in care folosim butasi, acestia se vor recolta in august-

septembrie de pe ramurile laterale si vor avea o lungime de 7-8 cm. Se vor planta intr-un amestec

de turba si nisip in parti egale, iar primavara urmatoare se transfera intr-o pepiniera in aer liber

unde vor ramane 1-2 ani inainte de plantarea definitiva. O metoda alternativa de inmultire consta

in divizarea tufelor, in cazul speciilor care produc lastari, operatia putand fii efectuata din

octombrie pana in luna martie.

5

Pericole si precautii

Sunt plante rezistente dar pot fi atacate de afide si de o micoza (boala alba).

Specii si soiuri:

Berberis calliantha, originara din Tibet, nu depaseste 1m inaltime fiind o specie cu frunze

permanent verzi, si flori de culoare galben deschis ce se deschid in luna mai, bacele avand

culoare albastru-inchis.

Berberis aggregata, originara din China orientala, creste peste 1,5m metri. Este o specie

cu frunze cazatoare avand florile de culoare galbena, grupate in ciorchini. Infloreste in iunie,

producand ulterior bace rosii-coral.

Berberis verruculosa, provenita din China occidentala, are frunzis permanent cu inaltimi

cuprinse intre 1-1,5m formand tufisuri dese, spinoase. Florile sunt de culoare galbena si apar in

mai iunie. Bacele sunt de culoare neagra.

Berberis wilsoniae, originara ca si precedenta din China occidentala, la fel de des, avand

o inaltime de 1m, este o specie cu frunze cazatoare sau semicazatoare, oblonge, colorate in

timpul toamnei in rosu-portocaliu stralucitor.

Berbis darwinii, specie sud-americana cu pana la 4 m inaltime, are frunzele lucioase, de

culoare inchisa. Culoarea florilor este galben oranj cu nuanta de rosu, bacele fiind colorate in

albastru.

Berberis x ottawensis "Superba" are frunze cazatoare, de culoare mov-ruginiu inchis. Are

o inaltime de pana la 2,5 m, florile fiind de culoare galbena cu nuante de rosiu. Bacele sunt rosii.

6

Berberis x stenophylla "Corallina Compacta" are frunze vezi permanent, infloreste

abundent in aprilie, florile fiind galben-aurii, bacele avand culoarea purpurie. Se foloseste atat

pentru gard viu cat si pentru tufisuri solitare.

Familia – Ranunculaceae

Origine Europa, Asia, America.

Specii.

Trebuie sa se faca distinctie intre speciile arbustive pentru decorarea gradiniloe si cele

erbacee care decoreaza gradinile si arata foarte frumos si ca flori taiate.

Specia Paeonia officinalis este originara din Europa si are inaltimea de 70-80 cm. Este o

tufa bogata alcatuita din frunze mari si tulpini florale cu cate o singura floare.

Radacinile sunt mari si carnoase.

Infloreste in aprilie, mai.

Din aceasta specie cel mai cultivat soi este Rubra Plena cu tije florale scurte, flexibile si

florile sunt rosu inchis, iar inflorirea este precoce.

Paeonia lactiflora este de origine din China. Tijele florale sunt mai inalte de 70-100cm si

ramificate in partea superioara. Au multi boboci pe tulpina florala, dar pentru inflorire se lasa

unul singur. Florile sunt simple sau batute, parfumate, variat colorate.

La soiul Fleur de pecher, florile sunt roz (precoce), Edulis Superba -roz (semitimpuriu ).

Soiuri cu flori rosii: Adolphe Rousseau (semitimpuriu), General Mac Mahon

7

(semitimpuriu).

Soiuri cu flori albe: tenuifolia, peregrina, corallina.

Au nevoie de un sol profund, bine drenat, care sa retina apa si sa nu se usuce prea repede,

pH-ul recomandat este 6 sau ceva mai mare.

Sunt recomandate locurile luminate, insorite si o usoara umbrire este posibila.

Pentru inflorire un rol important il are temperatura. Temperaturile mai ridicate

devanseaza inflorirea.

8

3. Bujorul (Paeonia Officinalis)

Planta perena, apartinand familiei Ranunculaceae, bujorul este considerat "regele gradinilor", datorita frumusetii florilor sale si a parfumului deosebit al acestora. Se pare ca acest arbust ornamental isi are originea in Asia, de unde s-a raspandit in Europa si America, fiind cultivat de mai bine de 3000 de ani. Chinezii, cei care l-au cultivat primii, il numeau "sho yo", in traducere "cel mai frumos", dezvoltand un adevarat cult al bujorului, care era amintit in poezii, legende si povesti si care denumea chiar una dintre lunile anului in calendarul chinezesc (luna aprilie). In Japonia planta a fost adusa de catre misionarii budisti si asociata cu bogatia, fiind cultivata initial numai de catre reprezentantii elitei sociale. Bujorul se regaseste si in mitologia greaca, sub denumirea stiintifica de Paeonia, nume preluat de la Paeon - vraciul care i-a vindecat pe Ares si pe Hades, atragand asupra sa mania zeilor. Legenda spune ca pentru a se salva de razbunarea lor, Paeon s-a transformat intr-o floare - aceeasi pe care a folosit-o pentru a-i vindeca pe cei doi zei: bujorul. Dincolo de legende si povesti, bujorul este recunoscut pentru actiunile sale terapeutice: radacinile, petalele si semintele contin principii active pentru om si mamifere; radacinile sunt antispastice, semintele sunt purgative si emetice, iar petalele, preparate sub forma de infuzie, au un puternic efect antispastic, calmand tusea si durerile pulmonare.Ca aspect, bujorul se prezinta sub forma unei tufe bogate de 60-85 cm inaltime, cu o radacina carnoasa, tuberizata; cu frunze lucioase, de un verde inchis, multe si mari, adanc sectate sau penat-lobate; cu tijele florifere inalte si drepte, care poarta flori solitare rosii, albe, roz visinii, coral si chiar

9

galben. Fructele sunt folicule. Exista numeroase varietati de bujor, care se diferentiaza intre ele prin culoarea petalelor, inflorire, lungimea axului floral etc. In scopuri ornamentale sunt cultivate indeosebi varietatile speciilor de origine chineza: Paeonia lactiflora, Paeonia peregrine etc. In tara noastra intalnim varietatea Paeonia peregrina var. romanica, cunoscuta si sub denumirea de bujor de padure - specie spontana, endemica, protejata prin lege. Bujorul este o planta rezistenta, cu viata lunga, avand perioada de inflorire din primavara pana la inceputul verii. Are nevoie de soare cel putin 6 ore pe zi pentru a inflori si a se dezvolta corespunzator. Solul trebuie sa fie bogat si afanat, iar in perioadele secetoase are nevoie de o udare profunda. Se inmulteste prin divizarea tufei, inmultirea prin seminte fiind anevoioasa.

Fertilizarea.

Sunt necesare doua etape principale: dupa rasadirea plantelor primavara si imediat dupa

inflorire. Se aduga cantitati moderate de azot si mai mari de potasiu.

Indepartarea bobocilor laterali pentru cresterea celui terminal se face manual.

Taierea plantelor, adica a partilor vegetative aeriene se facve in fiecare toamna, in luna

octombrie, la nivelul suprafetei solului.

Precautii.

Patarea bruna a frunzelor. Aceasta se manifesta sub forma de pete mari, rosietice, la

extremitatile frunzelor, care se usuca si se rasucesc in sus.

Patarea frunzelor este favorizata de primaverile friguroase.

Combatere: Toamna, tulpinile si frunzele se taie cat mai aproape de nivelul solului si se

distrug prin ardere.

In timpul vegetatiei se fac 3-4 tratamente cu Benomil 0,08%, Fundazol 0,1%, Captadin

0,3% si se evita excesul de azot.

10

Mucegaiul cenusiu al bujorului apare mai ales in anii cu precipitatii bogate si temperaturi

moderate. Primele simptome se vad la baza lastarilor si apoi pe frunze, boboci si flori. In dreptul

acestor pete se dezvlota un mucegai cenusiu.

Combatere: Trebuie sa se evite excesul de umezeala si se aplica tratamente cu Benomil

0,08%, Topsin 0,1%, Rovral 0,1%.

Rugina bujorului se manifesta pe frunze, tulpini sub forma unor pete circulare, galbene si

in dreptul lor pe fata inferioara apar sporii cipercii. Frunzele vor deveni cenusii si se vor usca.

Boala este favorizata de umiditate ridicata.

Combatere: evitarea terenurilor umede, cu umbra si arderea tuturor partilor vegetative

rezultate din taierea facuta toamna; stropire cu Zineb 0,4%, zeama bordeleza 0,1%, Ferbam0,3%.

Putrezirea plantei la capatul superior al radacinilor.

Combatere-distrugerea plantelor atacate si a afidelor care propaga boala.

Daunatori pentru bujor:

Tripsul. Florile batute ale bujorului sunt cautate mult de aceasta insecta si sunt greu de

depistat. Simptome: incretirea lastarilor, decolorarea, deformarea florilor.

Combatere: Distrugerea florilor, stropiri cu Sinoratux 0,1%, Decis 0,05%, Nogos 0,1%.

Paianjenul rosu. Manifestari- pe frunze apar pete rosietice sau cenusii. Caldura si seceta

favorizeaza aparitia insectei. Combatere: Omite 0,1%, Kelthane 0,1%, Zolone 0,2%.

Melcii apar pe partile tinere ale plantei. Combatere: se prafuieste solul cu var, cenusa,

superfosfat, metaldehida 3g/m2.

La taierea florilor trebuie avut in vedere sa se lase cat mai multe frunze pe planta pentru a

asigura cresterea ei mai departe.

11

4. Mălinul ( Prunus padus)

Desi nu este o planta impunatoare prin aspect, neavand o coroana spectaculoasa si nici o

inaltime foarte mare (ajunge la cca. 10 m.), malinul se incarca primavara cu mii de flori albe -

sidefii, grupate in ciorchini lungi de 10-15 cm., care raspandesc un miros puternic, iute amarui.

Traieste in jur de 70 - 80 de ani si poate fi gasit atat in Europa cat si in Asia. Malinul

american, care poate fi intalnit si la noi in tara, este o specie foarte asemanatoare cu cea indigena,

diferentiindu-se de aceasta prin faptul ca florile sunt ceva mai marunte si inflorirea este mai

tarzie (mai-iunie).

Este apreciat atat ca arbore ornamental, fiind cultivat in gradini si parcuri, cat si pentru

efectele sale terapeutice: decoctul din scoarta de malin este utilizat in medicina naturista in

tratamentul reumatismului, artritei, colicilor gastrice sau renale. Din seria avantajelor oferite de

acest arbust inmiresmat amintim faptul ca fixeaza solurilor nisipoase, instabile si poate fi atat

plantat solitar cat si in grupuri mai mici sau mai mari. Si frunzele malinului au o intrebuintare

12

practica, gratie proprietatii lor tinctoriale - utilizate proaspete vopsesc fibrele naturale in toate

nuantele de galben.

Este un arbust cu o crestere rapida si cu frunzisul des. Lastareste si drajoneaza puternic,

putand fi condus pe o singura tulpina, cu coroana sau sub forma de tufa deasa. Rezistent la ger, si

mai putin la seceta, poate fi plantat pana in zona colinara. Prefera solurile mai umede (spre

deosebire de specia americana), cu apa freatica.

5. Frasin (Fraxinus excelsior)

Denumire tiin ificăș ț : Fraxinus excelsior

Denu miri populare (regionale):Mojdrean (de fapt, o specie înrudită).

Etimologie: Din limba latină – fraxinus.

TipologieArbore cu tulpina dreaptă, cilindrică, cu coroana rară, frunze compuse, flori unisexuate

lipsite de corolă i fructe alungite, cu lemnul elastic, folosit în industrie.ș

Provenien ățEste un copac sacru druid. Frasinul este copacul sacru al teutonilor, cunoscut ca i ș

Yggdrasil. Baghetele druizilor erau adesea făcute din frasin i sculptate cu diferite decora iuni. ș țBaghetele din frasin sunt indicate pentru vindecare i pentru lucrul cu magia solară.ș

Importan ățFrasinul prezintă importanţă ecologică prin faptul că poate să se dezvolte, ca specie

lemnoasă mare, în zonele mai umede şi pe terenurile inundabile, despădurite sau împădurite

13

(păduri aluviale), unde îndeplineşte rolul de plantă amelioratoare de sol. De asemenea, este un foarte bun absorbant de dioxid de carbon, contribuind la cură area atmosferei.ț

IstoricDin punct de vedere simbolistic, frasinul este un arbore încărcat de semnificaţii. La mai

toate popoarele, speciile genului Fraxinus simbolizează puterea, protecţia şi nemurirea. De aceea,vechii greci de pildă, îşi confecţionau mânerele pentru lănci din lemn de frasin. O semnificaţie aparte a frasinului apare la Plinius cel Bătrân şi Dioscoride. Aceştia susţineau că frasinul deţine puteri magice alungând şerpii (dacă un şarpe ar avea de ales între a trece printre crengile de frasin sau prin flăcările unui foc intens, ar alegea cea de a doua variantă). Pe acest considerent, Plinius şi Dioscoride recomandau infuzia din frunze de frasin amestecată cu vin împotriva veninului, în cazul mu căturilor de arpe.ș ș

Aria de răspândireEste răspândit în aproape întreaga Europă i în zone climatice similare din Statele Unite ș

ale Americii, Canada etc.

RomâniaFrasinul comun se întâlneşte prin păduri, zăvoaie, lunci, pâlcuri de arbori, de la câmpie,

inclusiv în Delta Dunării, până în zona montană joasă. De asemenea, se cultivă ca specie ornamentală prin parcuri. De obicei, în zona forestieră, specia creşte în amestec cu alte plante lemnoase (stejar pedunculat, ulm, plop, anin, arţar, păducel etc.), în areale caracterizate printr-un exces permanent de umiditate. Unele frăsinete de la noi s-au constituit în arii protejate – Rezerva ia Naturală Pădurea de Frasini din jude ul Satu-Mare (la Urziceni).ț ț

Partea utilizabilăÎn scopuri medicinale se folosesc frunzele, recoltate în lunile mai-iunie, dar i scoar a de ș ț

frasin.

Particularită ițArborele de frasin creşte repede şi trăieşte până la 200 de ani.

Mod de cultivareÎn culturi forestiere, la noi, arborele a fost introdus în Delta Dunării, în luncile din unele

zone de silvostepă (lunca Buzăului), precum şi în regiunile de deal (dealurile Moldovei)). În scopuri ornamentale, frasinul comun, alături de speciile americane, se cultivă prin parcuri.

TerenulPreferă solurile jilave sau umede, suportând bine inundaţia. Nu suportă solurile sărace, pe

cele uscate sau pe acelea care sunt prea acide. Frasinul creşte cel mai bine pe soluri gleice şi gleizate bogate în substanţe nutritive, acolo unde căldura atmosferică este ridicată.

Semin ețSe înmul e te prin cultivare în pepiniere, altoire.ț ș

14

Îngră ăminteșFiind o specie mai degrabă de cultură forestieră, nu necesită tratament special la acest

capitol dacă solul în care este plantat întrune te condi iile necesare.ș ț

UtilajeNu este cazul (decât pentru pregătirea terenului, în cazul împăduririi unei zone mai

extinse).

PlantarePuie ii cresc în pepiniere, apoi sunt muta i în zonele unde este nevoie de ei.ț ț

15

VecinătateMerge i alături de al i copaci – stejar pedunculat, ulm, plop, anin, arţar, păducel, lemn ș ț

câinesc etc.

Între inere i îngrijireț șFrasinul înfloreşte înaintea înfrunzirii, ceea ce calendaristic se încadrează în perioada

martie-aprilie. Astfel, este necesar să fie protejat de înghe uri târzii, dacă este cazul. La cei țornamentali, se lucrează la aranjarea coroanei prin tăieri repetate, până la ob inerea formei dorite.ț

DăunătoriAceastă plantă lemnoasă posedă o foarte pronunţată capacitate de regenerare, în faţa unor

distrugeri ale organelor vegetative cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, boli sau dăunători. Dintre insectele care atacă frasinul, mai cunoscute sunt gândacul de frasin, numit i șcantaridă şi afidele.

Modalită i de luptă contra dăunătorilorț : Cură are, stropire cu insecticide.ț

Mod i perioadă de recoltareșCoaja se recolteaza în aprilie-mai, de pe crengile i rădăcinile tinere (de cel mult 4 ani). ș

16

Frunzele se adună în mai-iunie. Dacă se folosesc imediat, proaspete, se pot recolta în orice perioadă a anului.

Condi ii de păstrarețUscarea se face la umbră i tot acolo se păstrează frunzele, în spa ii fără umiditate i pu inș ț ș ț

expuse la lumină.

Reac ia la condi iile de mediuț țFrasinul nu ridică pretenţii cu privire la temperatură, dezvoltându-se atât în zonele mai

calde, cât şi în cele mai reci, cu condiţia existenţei unei umidităţi suficiente a solului.

SoiuriRuda cea mai cunoscută este mojdreanul – Fraxinus ornus. Alte soiuri spontane: frasinul

de câmp (Fraxinus angustifolia) şi frasinul pufos (Fraxinus pallisae). Ca specii de import, în culturi forestiere sau ca arbori decorativi, la noi au ajuns două specii de origine americană: frasinul american (Fraxinus americana) şi frasinul de Pennsylvania (Fraxinus pennsylvanica).

Beneficii pentru organismDatorită principiilor active sintetizate de către această plantă, frasinul prezintă proprietăţi

farmaceutice.

Aport caloricÎn frunzele frasinilor, s-au identificat o serie de compu i precum: acizi organici, ș

flavonoide (cvercitina, cvercetrolul), glucide şi derivaţi ai acestora (glucoză, manitol, mucopoliglucide), gume, chinone, derivaţi cumarinici (fraxina), uleiuri volatile care conţin terpene, săruri minerale, vitamine (vitamina C, vitamine P, provitamina A). Scoarţa acestor arboriconţine cumarine şi derivaţi ai acestora (fraxina, fraxinolul, fraxidina, fraxidinina), precum şi tanin.

Sfaturi de consumDoar ca i ceai, sub formă de infuzie ori în fierturi pentru uz extern.ș

Utilizare în alimenta iețDin stupurile aflate pe lângă frasini, se poate colecta aşa numita miere de mană, astfel că

frasinul ajunge i în alimenta ia noastră sub această formă.ș ț

Tratamente cosmetice sau recomandări medicaleAc iune farmaceutică: sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, laxativ, intiinflamator ț

intestinal, antigutos, antireumatismal, diuretic, astringent. Indica ii: în colecistite, angiocolite, țulcer, afec iuni intestinale, diaree, afec iuni renale, gută, reumatism, boli de piele. Sub formă de ț țceai, frunzele au efect u or laxativ, de asemenea se folosesc ca adjuvant în tratamentul gutei i ș șreumatismului. Intern: sudorific, colagog, coleretic, cicatrizant, antiinflamator intestinal, laxativ.

17

Extern: cicatrizant, antiinflamator hemoroidal. Scoar a poate fi folosită ca un susbstitut pentru țchinină în febra intermitentă. Este cunoscută ca i cură ătoare a splinei i a ficatuluș ț ș

6. Teiul (Tilia)

Teiul apartine unui gen cu aproximativ 30 de specii de arbori care sunt raspanditi mai mult

in zona temperata a emisferei nordice, in Asia, Europa si estul Americii de Nord. Initial teiul a

facut parte din familia Tiliaceae, insa in urma studiilor genetice recente, teiul a fost clasificat ca

facand parte din familia Malvaceae.

In Europa si implicit in Romania, cea mai intalnita specie este Tillia platyphyllos, fiind

totodata si una dintre cele mai inalte specii de tei, putand ajunge pana la inaltimea de 40m.

Descriere

Trunchiul teiului este asemanator unui pilon, cu ramuri divizate si subdivizate in

numeroase ramificatii. In sezonul cald, cand pomul infrunzeste, se poate observa o coroana

abundenta cu frunze mari si dese.

Teiul este un copac care, in functie de specie, creste intre 20 si 40 m inaltime. Frunzele au

o dimensiune de 6-20cm si au forma unei inimi, cele mai multe fiind asimetrice. Fructele sunt

mici, asemenatoare unor boabe de mazare, atasate de una sau doua bractee (frunze care se afla la

marginea florii) subtiri si lunguiete. Florile tuturor speciilor de tei sunt similare.

Teiul poate fi inmultit prin butasi, altoire dar si prin seminte. Ei cresc rapid intr-un sol

bogat, insa sunt subsceptibili atacurilor diferitor insecte.

18

Istorie

In Europa, acesti copaci sunt cunoscuti pentru varstele inaintate pe care le ating, unii

depasind cateva secole. De exemplu, un tei apartinand speciei Tilia Cordata din Gloucestershire,

Anglia are varsta de 2000 de ani.

In curtea Castelului Nuremberg din Germania, exista un tei despre care traditia spune ca a

fost plantat de catre sotia lui Henry al II-lea. Acest lucru inseamna ca teiul are aproximativ 900

de ani. Teiul din orasul Neuenstadt am Kocher din Germania a cazut la varsta de 1000 de ani.

Un alt tei, din Elvetia, este mentionat intr-un document din anul 1357 si descris de scriitor

ca fiind deja "magnam" urias. Pe o placa gasita la poalele sale se mentioneaza ca in anul 1155

teiul se afla deja in acel loc.

Utilizari

Teiul este recomandat ca si copac ornamental atunci cand se doreste un copac umbros.

Florile sale sunt utilizate ca plante medicinale.

Mierea monoflorala din flori de tei este foarte apreciata printre apicultori, ea avand o

aroma unica.

Florile sunt folosite si pentru ceai, aceasta infuzie fiind foarte cunoscuta in Europa.

19

Tilia cordata este specia preferata de tei pentru uzul medicinal, aceasta avand o

concentratie mare de compusi activi.

Florile de tei mai sunt folosite si pentru producerea de parfumuri.

Lemnul de tei este folosit adesea pentru cherestea, el fiind foarte usor de prelucrat.

Lemnul de tei este folosit pentru sculptura inca din Evul Mediu.

Deoarece este usor de prelucrat si are proprietati acustice bune, teiul este folosit pentru

crearea unor instrumente muzicale precum chitara electrica sau instrumente de suflat.

Din lemnul de tei sunt adesea create jaluzele si obloane , el fiind usor de adaptat la

finisajele naturale si este usor de vopsit.

Din lemnul acestui copac se pot obtine fibre , prin inmuierea timp de o luna a scoartei,

pana cand fibrele din interiorul scoartei pot fi usor separate. Aceste fibre au fost in trecut folosite

in special de poporul Japonez pentru crearea hainelor.

Medicina

Tilia cordata este specia de tei cea mai utilizata in medicina, avand o concentratie mare de

compusi activi spre deosebire de restul speciilor. Florile uscate ale teiului sunt dulcege si

lipicioase iar fructele sunt dulci si vascoase.

Ceaiul din flori de tei are un gust placut si este calmant, fiind potrivit pentru oamenii care

se confrunta cu dureri de cap, neliniste sau anxietate. Ingredintele active din florile de tei includ:

flavonoide (care actioneaza ca antioxidanti), uleiuri voalatile si substante mucilaginoase care

calmeaza si reduc inflamatile. De asemenea, planta mai contine taninuri, care pot actiona ca

astringenti.

Florile de tei sunt folosite in medicina pentru raceli, tuse, febra, infectii, inflamatii,

hipertensiune arteriala, dar si ca diuretic si antispasmic.

Noi cercetari au aratat ca florile de tei pot fi hepatoprotectoare . De asemenea, frunzele

sunt flolosite pentru a reduce febra. Acestea sunt intalnite sub forma de ceai, tinctura sau pulbere.

Pulberea se face numai din florile de tei. Lemnul este folosit pentru afectiuni ale ficatului

si ale vezicii biliare dar si pentru tratarea celulitei. Acest lemn este ars pentru a produce

carbunele medicinal care este indicat in tratamentul tulburarilor intestinale.

20

7. Ciresul japonez (Prunus serrulata)

Este un arbust originar din China si Japonia.

Descriere: Creste sub forma de arbustoid inalt de 10-15 m, cu frunze ovat-lanceolate,

cazatoare, cu diametrul de 6-12 cm, de culoare verzi, iar la dezmugurit brun-cenusii.

Florile sunt albe, grupate cate 3-5 in raceme, apar inainte de infrunzit, prin aprilie-mai.

Conditii de crestere:

Este o specie termofila, rezistenta la seceta si ger. Prefera solurile afanate, fertile, bogate

in humus, insa suporta si solurile lutoase, argiloase si nisipoase.

Este o planta care prefera locurile insorite.

21

Inmultire: Se inmulteste prin altoire, primavara cu mugure sub coaja. Este sensibila la

monilioze, afide si omizi.

22

8.GARD VIU DE IASOMIE (Jasminum Grandiflorum)

Denumire stiintifica: Philadelphus coronarius (sinonim cu Philadelphus pallidus)

Denumiri comune: Iasomia de gradina

Familie: Saxifragaceae

Origine: Muntii Caucaz, Sudul Europei

Aspect si prezentare:

Arbust stufos, cu port drept si crestere rapida, ce poate ajunge pana la 2-3 m inaltime,

foarte apreciat vara la momentul infloririi, datorita parfumului dulce delicat pe care-l raspandesc

florile sale alb-galbui, grupate in manunchiuri. Frunzele de 5-8 cm lungime, de forma ovata si

usor dintate pe margini, au culoare verde deschis si nervuri vizibile si imbraca ramurile lungi si

flexibile din aprilie pana tarziu, in noiembrie.

23

Conditii de ingrijire/cultivare:

Se utilizeaza cel mai adesea sub forma de gard viu mentinut la cca 1-2 m inaltime prin

tunderi periodice. Se mai poate observa si individual in gradini aerisite, cu spatii largi intre

speciile cultivate, caz in care se lasa sa creasca sub forma de tufa singulara sau mai rar sub forma

de copacel.

Lumina este un atu important in cultivarea iasomiei de gradina, aceasta necesitand o

expunere cu lumina intensa sau cel mult semi-umbrita. Pentru o inflorire bogata, are nevoie de

minim 4-5 ore de soare zilnic.

Desi tolereaza temperaturi intre 10 si 30 de grade Celsius, prefera zonele insorite cu 18-

24 de grade si fara vant puternic. Iarna, la minus 10 grade, apare pericolul de inghet al

radacinilor. Pentru evitarea acestui neajuns se recomanda protejarea bazei tulpinilor cu un strat

gros de frunze sau paie uscate. Aceasta operatiune trebuie efectuata toamna tarziu inainte de

caderea brumei.

Rezista bine si la perioade scurte de seceta dar apreciaza udarile regulate si abundente

din perioada verii. In restul anului, udarile vor fi sporadice si doar pentru a feri arbustul de

uscaciune exagerata.

Umiditatea atmosferica ridicata il protejeaza impotriva atacului insectelor, dar nu este o

conditie absolut esentiala in cultivarea sa, Iasomia de gradina avand o toleranta ridicata la

uscaciunea aerului.

24

In privinta substratului de cultura, Philadelphus prefera solurile afanate dar care sa

retina bine apa. Un sol calcaros este la fel de bine suportat ca si unul humos, arbustul nefiind

pretentios in privinta nivelului de aciditate sau al pH-ului apei.

Fertilizarea nu este necesara, aplicarea unui strat superficial de ingrasaminte naturale la

fiecare 2-3 ani fiind mai mult decat suficienta.

Inflorirea are loc la sfarsitul primaverii, in mai-iunie, flori mari si parfumate, de culoare

alb-galbuie, inghesuindu-se pe ramuri in inflorescente bogate.

Inmultirea se poate produce atat butasirea lastarilor semi-lemnificati, cat si prin

separarea puilor aparuti la baza plantei mature. Un alt procedeu de inmultire a Iasomiei de

gradina este marcotarea la sol a ramurilor bazale, metoda cu cele mai mari sanse de reusita dar

care necesita mult timp si rabdare, fiind recomandata pentru perioadele aprilie-mai si august-

septembrie.

Trucuri si sfaturi speciale:

Puneti in valoare aspectul tufei si bucurati-va de florile ei frumoase si parfumate,

cultivand-o ca piesa centrala in decorul gradinii dumneavoastra sau ca gard de protectie si

ecranare a zonelor cultivate din gradina fata de poluarea din trafic.

Alte specii si varietati: P. virginalis, P. laxus, P. lewisii, P. pubescens, P. satsumi.

9. Liliacul (Syringa vulgaris)

25

Liliacul sau Syringa vulgaris face parte din

familia oleaceelor i este o specie din genul Syringa care înflore te primăvara. Este un arbust a ș ș

cărui înăl ime poate ajunge până la apte metri, cu ramuri drepte i lujeri pu in muchia i.Liliacul ț ș ș ț ț

este un arbust cu flori, deloc pretentios si foarte apreciat in gradina pentru florile sale minunat de

parfumate.

Liliacul comun sau Syringa vulgaris este un arbust din familia Oleaceaelor, ce poate

atinge pana la 4 metri inaltime.

Acest arbust originar din Asia este foarte apreciat pentru inflorescentele sale de culoare alba,

violeta sau albastra.

Un clasic al gradinilor, liliacul infloreste din mai pana in iunie, oferind un spectacol

imbatator si colorat.

Liliacul, planta care exista in 22 specii diferite, accepta o expunere la soare sau in semi-

umbra si un sol neutru sau calcaros.

Acest arbust rustic este apreciat de gradinari pentru vigoarea si longevitatea sa, chiar daca

este sensibil la cateva boli, precum bacterioza liliacului (pete negre), oidium (un tip de mucegai)

si este atacat de fluturele liliacului, care isi depune larvele pe frunzele sale, iar acestea le

mananca.

Ingrijirea presupune taierea liliacului dupa inflorire, reducand la jumatate tijele cu

inflorescente trecute. Iarna sau primavara devreme, liliacul se curata bine de toate resturile

(frunze si flori uscate), se scutura strasnic pentru a fi reintinerit.

Vara, liliacul se poate inmulti prin butasire.

Cea mai buna perioada de plantare a liliacului este primavara, in lunile aprilie sau mai.

Liliacul se numara printre cadourile facute de Soliman al II-lea ambasadorilor Europei

Occidentale. Asa arbustul recunoscut pentru parfumul florilor sale a prins radacini si in vestul

26

batranului continent, acolo unde s-au obtinut noi varietati. Putini stiu ca florile, dar si frunzele

liliacului au si proprietati terapeutice, fiind tonice, astringente si revulsive.

Frunzele de liliac, fierte in lapte dulce, curata tenul de pete. Florile de liliac, strivite si

inmuiate in apa calda, calmeaza tenul inrosit, il invioreaza si-i confera suplete.

Apa din flori de liliac se obtine umpland o sticla, pe jumatate, cu flori, peste care se

adauga alcool, pana la un litru. Sticla se astupa bine si se lasa la intuneric 2-3 saptamani dupa

care se filtreaza si peste lichidul obtinut se toarna apa distilata, in proportie de 1:2. Amestecul

obtinut se foloseste sub forma de comprese pentru ten ori pentru piele, in igiena generala.

Impotriva durerilor reumatismale se face un unguent din 40 de grame de flori de liliac, puse la

macerat intr-un litru de ulei, pentru doua saptamani, intr-un loc intunecos si cald. Zonele

dureroase se ung cu acest amestec, de cateva ori pe zi, masandu-se usor.

Frunzele de liliac alb pot fi folosite ca remediu impotriva arsurilor de tot felul. Se culeg

frunze de liliac si se fierb, pana ce apa se innegreste. Se lasa fiertura la racit si, cand este calda,

se scot frunzele si se aplica pe locul afectat de arsura. Se fixeaza cu pansament sau o fasie de

panza curata si se tin 24 de ore, timp in care pansamentul nu trebuie lasat sa se usuce pentru ca

rana sa nu se agraveze.

27

Pansamentul se umezeste tot timpul cu apa in care s-au fiert frunzele. Dupa 24 de ore, se

scoate pansamentul si, odata cu frunzele, se ridica si primul strat de impuritati de pe arsura,

lasand locul curat si sterilizat.

Dupa gravitate, procedeul se repeta mai multe zile la rand, conditia esentiala fiind ca

frunzele sa fie schimbate la 24 de ore si pansamentul sa fie umezit tot timpul. Dupa

acest tratament, pielea va ramane sanatoasa si curata, elastica si catifelata, fara urme de arsura.

10. Magnolia ( Magnolia soulangiana)

Familie: Magnoliaceae

Aspect: arbust cu coroana rotunda

Expunere: plin soare, partial umbra

Sol: umed, usor drenabil

Ingrijire si cultivare

Ingrijirea magnoliei este realtiv simpla. Odata ce pomul a prins radacini in locul in care a

fost plantat, nu mai are nevoie decat de ingrijiri minime. Una din cheile succesului cand vine

vorba de magnolie, este sa lasati pomul sa creasca la maxim, chiar daca acest lucru inseamna ca

va face multa umbra in jurul lui. Magnoliei nu ii place sa fie transplantata si nici deranjata, de

aceea este bine sa lasati o zona de cel mult 6 metri in jurul ei (in cazul speciilor care ating

dimensiuni foarte mari).

28

Cumpararea magnoliei

Arbustii care se gasesc de vanzare in magazine sunt de obicei in varsta de 2 ani sau chiar

mai mult, cu radacinile infasurate in pamant cu talas si apoi in folie de plastic. Daca arbustul e

mai batran, atunci pe ramuri se pot observa muguri, semn ca magnolia va inflori chiar in acelasi

an. Daca radacinile sunt "invelite" in pamant, atunci ele se vor prinde mult mai repede si nu se

vor usca. NU cumparati arbusti ai caror radacini sunt libere.

Plantare

Cel mai bun moment de plantarea a magnoliei este primavara devreme, inainte ca primele

frunze sa apara. Locul ales trebuie sa fie destul de mare, un cerc cu diametrul de 3,6 m.

29

Magnolia se dezvolta cel mai bine in plin soare, dar infloreste fara nici o problema si

daca se afla la umbra partiala data de copacii din jur; totusi, magnoliile care sunt plantate in

umbra au ramificatii putine si firave si flori putine. Locul in care urmeaza sa plantati magnolia

trebuie sa fie protejat de vant.

Pamantul trebuie sa fie usor drenabil, lutos, dar bogat in materii organice, compost sau

ingrasamant de frunze. Plantarea magnoliei se face numai cand arbustul este in stadiul de repaus

pentru a reduce riscul de a se ofili.

Dupa ce ati ales locul potrivit, sapati o groapa in care sa asezati arbustul. Aceasta trebuie

sa fie destul de mare incat ghemul de radacini sa stea lejer. In ceea ce priveste adancimea, este

recomandabil (acelasi lucru se aplica oricarui pom) sa nu "ingropati" arbustul, ci sa il asezati la o

adancime egala cu cea care este indicata pe tulpina, adica cea la care a fost plantat in sera.

Magnolia este un arbust cu radacini care isi aduna substantele hranitoare din stratul de

pamant de la suprafata, asa ca plantarea prea adanca nu o va face o planta prea fericita.

Dupa ce asezati copacul, inlaturati sarma sau folia de plastic din jurul radacinilor.

Umpleti groapa cu turba, balegar descompus sau ingrasamant de frunze. Tasati bine acest

amestec de pamant in jurul radacinii si formati un sant in jurul tulpinii, in care sa turnati apa.

Arbustii nou plantati trebuie legati de un bat, care se va inlatura dupa 1 an. Dupa plantare

udati bine. De asemenea, o substanta fertilizatoare echilibrata va da magnoliei un incaput bun.

Nu uitati ca irigarea corespunzatoare in primul sezon de dezvoltarea este foarte importanta.

Evitati sa deranjati radacinile magnoliei atunci cand sapati sau ingrijiti plantele din jurul

ei, pentru ca acest lucru poate stopa procesul de crestere al arbustului si uneori poate fi fatal.

Acoperirea cu paie

Dupa plantarea magnoliei, acoperiti pamantul de sub ramuri cu talas, bucati maruntite de

scoarta de copac, frunze uscate si/sau ace de pin. Stratul trebuie sa fie cam de 8 cm si trebuie

inlocuit periodic.

Acest strat protector ajuta la mentinerea umiditatii la suprafata pamantului, zona in care

radacinile magnoliei sunt active. De asemenea, nu lasa sa creasca buruieni si, pe masura ce se

descompune, elibereaza in sol substante nutritive.

30

Aveti grija daca udati zona dun jurul magnoliei cu furtunul sau folositi alte unelte de

gradinarit, pentru ca puteti rani radacinile.

Udarea

In general, apa provenita de la ploi este suficienta pentru arbustii care au si stratul

protector de care am vorbit mai sus. In zonele mai uscate, unde ploua rar, radacinile trebuie udate

saptamanal, dar cu mare grija, ca sa nu le innecati, in cazul in care pamantul nu este usor

drenabil.

Fertilizarea

Daca magnolia a fost plantata in pamant rezonabil de fertil, a carui calitate este din cand

in cand imbunatatita cu materii organice, atunci arbustul are rareori nevoie sa fie tratat cu

substante fertilizatoare.

Taierea arbustului

Nu este o operatie necesara, desi se poate realiza pentru a reduce dimensiunea coroanei.

In urma taierilor se inlatura lemnul pe care apar florile, astfel ca acel sezon va fi oarecum

compromis. Cel mai bun moment pentru taierea magnoliei este la sfarsitul primaverii, dupa ce a

inflorit, pentru ca ranile provocate la taiere sa aiba timp sa se vindece in perioada de vegetatie.

Inmultire

Magnolia se inmulteste in doua moduri: prin seminte sau prin tesut vegetal, adica butasi

sau lastari noi.

Prin inmultirea prin tesut vegetal se obtine o noua planta identica din punct de vedere

genetic cu planta-mama. In acest caz, noua planta poarta mai departe acelasi nume ca originalul

din care s-a obtinut scionul (materialul folosit pentru inmultire).

Inmultirea prin seminte este mai des folosita de cultivatori, pentru ca prin aceasta metoda

se dezvolta nou hibrizi, unii din care pot fi imbunatatiri ale unor soiuri realizate prin "clonare"

(inmultire pe cale vegetativa), in semsul ca ar avea caracteristici noi.

31

Boli si daunatori

Magnolia sufera rareori de pe urma atacului insectelor sau bolilor. Exista, totusi, un mic

numar de boli care apar la magnolie si care vor fi enumerate mai jos.

Cancerul european - nu este fatal pentru magnolie, dar desfigureaza arbustul. Lemnul atins se

taie si se arde.

Ofilirea - inghetul poate duce la ofilirea partilor de la varf a ramurilor. Cresterile care au

loc la sfarsitul sezonului sunt mai ales sensibile. Ramurile uscate se taie pana la lemnul sanatos.

Uscarea trunchiului - ciuperca care cauzeaza aceasta boala patrunde in trunchiul

magnoliei prin diferitele rani de pe suprafata acestuia (de exemplu, taieturi, parti lovite, etc.).

Daca arbustii atacati au mai multe tulpini, taiati-le pe cele bolnave si lasati-le pe cele

tinere si sanatoase sa le ia locul. Oricum, partile putrezite din trunchi trebuie inlaturate. Taietura

trebuie indreptata in afara, pentru ca apa de ploaie sa se poata scurge.

Boala alba - apare uneori pe frunzele magnoliei, dar numai la unele varietati. Frunzele

infectate par pudrate, acoperite de un strat fin de praf, albicios, asemanator bumbacului.

Puricii frunzelor - insectele adulte sunt de culoare maroniu-inchis, de 8 mm lungime. De

obicei traiesc in colonii, pe ramurile tinere, in apropierea solului. Ouale eclozeaza i august -

septembrie, iar puii sunt de culoare maro-deschis. Ierneaza in scoarta magnoliei. Puricii sug seva

din frunze, lasand in urma lor un lichid lipicios; la scurt timp pe frunze apare un mucegai gri sau

negricios care cuprinde intreaga frunza.

Gandacii japonezi - magnolia grandiflora si alte specii care infloresc vara atrag in general

acesti gandaci. Adultii au culori stralucitoare, verde-metalic si aripi de culoarea cuprului. Au in

32

jur de 1,3 cm lungime, ataca magnolia in iunie - iulie si se hranesc cu petale si stamine.

Marginile petalelor devin franjurate, iar florile capata o culoare maronie si se curbeaza.

11. Tuia (Thuja occidentalis)

Tuia este un tip de conifer folosit in special ca bariera de zgomot sau gard natural care ofera

multa intimitate datorita foliajului dens. Tuia creste foarte repede, in jur de 1-2 metri pe an.

Subtire si conic ca forma, tuia este un arbust foarte usor de crescut. Este foarte rezistent si se

dezvolta fara probleme in majoritatea tipurilor de sol.

Creste foarte bine in orice climat si este foarte rar afectat de insecte. Odata ce a

crescut, tuia are nevoie de ingrijire minima, iar la cativa ani trebuie sa fie tuns.

Cum sa plantezi tuia

Tuia este un copac inalt, care necesita putina planificare inainte de a fi plantat. Inainte de

a planta tuia, este indicat sa masori spatiul unde vrei sa il plantezi. In primul rand ai nevoie de

lungimea spatiului pentru a estima numarul de copaci pe care trebuie sa ii plantezi.

Tuia este un copac care se dezvolta rapid in primii ani de viata. Un copac matur ajunge la

inaltimea de 18 - 19 metri, in 30 de ani. Plantat in sir, tuia formeaza un gard natural dens, care se

formeaza rapid. Cu cat vei planta tuia mai des, cu atat vei obtine un gard viu mai dens. De sine

statator, reprezinta un punct de atractie in orice gradina.

33

Atunci cand plantezi tuia trebuie sa sapi o groapa de doua ori mai larga decat radacinile.

Inainte de a planta tuia, inmoaie radacinile in apa. In acest fel vei evita ruperea radacinilor, care

trebuie sa fie flexibile.

Planteaza apoi tuia si acopera cu un amestec de compost si pamant dupa care uzi planta

imediat. Dupa plantare, este indicat sa uzi tuia permanent, astfel incat pamantul sa se mentina

umed.

Cum ai grija de tuia

Tuia este un copac usor de intretinut, care se dezvoltara fara probleme in orice tip de sol.

Necesita insa putina atentie, pentru a-si mentine vigoarea si frumusetea. In primul rand, are

nevoie de mulcire. Un strat de cativa centimetri de mulci ajuta la retinerea umezelii si protejeaza

radacinile copacului in sezonul rece.

Tuia are nevoie de apa la fiecare doua zile, in sezonul cald. Cu un furtun, uda tuia timp de

20 de secunde. In primele doua saptamani de la plantare, tuia are nevoie zilnic de apa. Dupa cele

doua saptamani, poti uda copacul la fiecare trei zile.

Dupa prima luna de la plantare, daca nu este foarte cald afara, este indicat sa uzi tuia de

doua ori pe saptamana. Dupa sase luni de la plantare, tuia se va inradacina frumos si nu va mai

avea nevoie de apa in plus.

Tuia nu are nevoie de fertilizare decat daca toata gradina ta are probleme si trebuie

fertilizata in mod regulat.

De asemenea, periodic, tuia trebuie retezat de la varfuri, pentru a stimula cresterea si

34

pentru a-si dezvolta foliajul frumos si bogat. Daca plantezi tuia cu scopul de a forma gard viu,

este foarte important sa il tunzi in fiecare an, la inceputul sezonului cald.

12. Colchicum – Brandusa de toamna

Colchicum este un gen cu circa 65 specii rustice cu bulbi şi sevă toxică, originare din

Europa, Asia şi Africa. Dintre acestea, cea mai cunoscută este specia Colchicum autumnale L. –

brânduşă de toamnă.

Aceasta planta din familia Liliaceae ,este cunoscuta din antichitate cand se foloseau

radacina si semintele pentru diverse tincturi ce se utilizau in medicina traditionala, era

recomandat in tratarea reumatismului, pentru guta. Frecvent actiunea sa poate fi nociva, in

special asupra stomacului si a intestinelor iar in doze mari poate produce pierderea cunostintei.

Iubitorii de gradina diversa, spontana, gradina rustica, trebuie sa cultive si Colchicum, mai ales

ca sunt destul de rare, nu gasesti sa cumperi bulbi pe piata, cel putin la noi in tara nu am vazut.

Se poate cultiva pe langa frontiere, in apropierea arborilor mai inalti, pe langa stancarii,

posibilitatile sunt multiple.Poate fi cultivata in ghivece cu pamant nu foarte pretentios la interior

langa o fereastra, dezvolta repede pana la 20- 30 de flori.

Creşte spontan şi în poienile înalte şi umede din ţara noastră. Planta formează în sol un bulb

35

tunicat, oval din care pornesc frunze linear–lanceolate, verzi, înguste şi una sau mai multe tije

florale lungi de 15–20 cm, ce poartă în vârf florile. Acestea sunt solitare, simple sau duble, în

formă de pâlnie, colorate în roz, liliachiu sau alb. Înflorirea are loc la sfârşitul verii – toamna, din

august până în octombrie, după uscarea frunzelor. Preferă solurile mijlocii, bogate în humus,

potrivit de umede, însorite sau semiumbrite. Sunt geofite rustice, cu repausul vara.

Inmultire

Brându a se înmulţe te exclusiv prin separarea bulbilor, vara după uscarea frunzelor, ș ș

odată la 3–4 ani. Replantarea bulbilor la locul de decor se face imediat după scoatere, mai ales la

speciile care înfloresc toamna. Distanţele de plantare sunt de 15–20 cm iar adâncimea de plantare

de 10 cm, foarte importanta este plantarea la adancime mare. Sunt plante puţin pretenţioase, care

se mulţumesc cu lucrări minime de îngrijire – afânarea solului, distrugerea buruienilor, udatul la

nevoie.Sunt si soiuri cu inflorire primavara.

Amintim cateva soiuri si hibrizi de Colchicum: Colchicum Hungaricum“Velebit Star”, originar

din Croatia, de culoare roz palid, Colchicum kesselringii, cu flori gratioase albe , dungate de linii

mov, Colchicum speciosum , flori mari, Colchicum autumnale “Nancy Lindsay”,Colchicum

byzantinum, un hibrid steril ce poate fi gasit in gradinile vechi, este derivat din Colchicum

cilicicum, Colchicum × agrippinumeste un hibrid de Colchicum variegatumcu alte specii,

poate Colchicum autumnale , Colchicum autumnale“Pleniflorum “Este un soi cu flori duble,

roz. Colchicum autumnale“Alboplenum “, soi cu flori duble albe, Colchicum baytopiorum care

vine din Turcia, Colchicum variegatum din sudul i sud-vestul Turciei si din Grecia,ș Colchicum

umbrosum – Este o specie mica din Turcia i România, cu flori albe sau roz pal, care infloreste ș

fara frunze.Colchicum tenorii – Este un soi ce il intalnim in flora spontana din Italia, Colchicum

speciosum “Album” Are flori mari, de un alb pur.

13.Rhodanthe manglesii

36

Speciile floricole nemuritoare prezintă bracteele sau inflorescenţele în totalitatea lor

persistente, fiind decorative atât în stare proaspătă cât şi ca material vegetal uscat. Din acest

motiv ele mai sunt denumite imortele sau flori de paie. Imortelele sunt utilizate atât în decorul

parcurilor şi grădinilor în timpul sezonului cald cât şi ca flori tăiate uscate, în diferite tipuri de

aranjamente florale. Ca orice specie anuală, imortelele se înmulţesc prin seminţe, înfiinţarea

culturilor făcându-se însă numai prin plantarea de răsaduri produse în spaţii încălzite (sere,

solarii, răsadniţe) după tehnologia specifică plantelor anuale; epoca optimă de înfiin are a ț

culturilor de imortele este în a doua jumătate a lunii mai, după trecerea pericolului brumelor i ș

înghe urilor târzii.ț

Familia Compositae

Plante frumoase, cu infloriri bogate si de lunga durata, din luna iulie pana in luna septembrie,

sunt originare din Australia.In cultura este raspandita specia Rhodanthe Manglesii

atrosanguinea , are o inaltime de circa 60 de cm, cu flori involte, albe, rozii, rosii si liliachii. Se

mai intalneste o specie de Rhodanthe Manglesii maculata cu flori roz, si cu mijlocul de o nuanta

mai inchisa. Se seamana in rasadnite reci, la sfarsitul lunii aprilie, rasadul se repica in ladita si se

planteaza in camp in luna iunie.In regiunile sudice se seamana direct in camp. Necesita terenuri

expuse la soare. Fata de sol Rhodanthe este putin pretentios, are nevoie totusi de soluri usoare

Se intrebuinteaza pentru buchete si coroane uscate. Florile se taie atunci cand sunt pe

37

jumatate desfacute.

Imortelele sunt deosebit de apreciate ca flori tăiate uscate, gra ie caracterului persistent ț

ale bracteelor i inflorescen elor. Ele sunt întâlnite însă i în decorul estival al parcurilor i ș ț ș ș

grădinilor. Sunt specii termofile i iubitoare de lumină; auș nevoie de soluri mijlocii, fertile, bine

drenate, cu umiditate moderată la început şi mai scăzută în partea a doua a verii. Din punct de

vedere tehnologic imortelele sunt tratate ca specii anuale. Înfiin area culturilor se face numai prinț

plantarea de răsaduri, spre sfâr itul lunii mai, după trecerea pericolului brumelor i înghe urilor ș ș ț

târzii. Pentru a le putea usca ele se taie pe timp de soare, cand sunt complet desfacute, se leaga,

si se usuca la umbra sub un acoperis.

14. Gomphrena globosa

Speciile floricole nemuritoare prezintă bracteele sau inflorescenţele în totalitatea lor

persistente, fiind decorative atât în stare proaspătă cât şi ca material vegetal uscat. Din acest

motiv ele mai sunt denumite imortele sau flori de paie. Imortelele sunt utilizate atât în decorul

parcurilor şi grădinilor în timpul sezonului cald cât şi ca flori tăiate uscate, în diferite tipuri de

aranjamente florale. Genul Gomphrena reuneşte circa 90 specii originare din America tropicală,

Australia, Africa şi Asia, cea mai cunoscută fiind specia Gomphrena globosa L. – gomfrena,

38

bumbişori, bumbuscuţe.

Planta este puternic ramificată de la bază, atingând o înălţime de 30–40 cm. Ramificaţiile sunt

repente la bază şi erecte spre vârf, acoperite cu perişori. Frunzele sunt amplexicaule, obovate sau

ovat–lanceolate, cu marginile întregi şi colorate în verde–violaceu. Florile sunt lipsite de corolă,

aceasta fiind înlocuită de bractei pergamentoase persistente, foarte variat şi viu colorate, reunite

în capitule globuloase sau ovoide, grupate câte 2–3 în vârful ramificaţiilor. Înflorirea are loc din

iulie până toamna târziu. Ambele specii cresc şi înfloresc frumos pe soluri nisipoase, nu prea

bogate în elemente fertilizante, permeabile, însorite, ferite de curenţii de aer şi cu umiditate

moderată.

Înmulţire.

Înfiinţarea culturii se realizează prin plantarea derăsaduri produse în sere, solarii sau

răsadniţe, în luna martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18 °C, plantele

răsar în 12–14 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 2–3 săptămâni de la răsărire în

cuburi nutritive, plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 6–8 cm. Plantarea răsadurilor la

locul de cultură se face în luna mai, la distanţele de 25–30 cm.

39

Concluzii

Am ales aceste tipuri de plante si arbori in proiectul de fata deoarece fiecare in parte

reprezinta un element potrivit pentru amenajarea unei gradini, ce poate fi creata in cadrul unei

pensiuni agroturistice sau poate reprezenta orice alt tip de proiect peisagistic.

Spre exemplu,

Plopul :

este un copac pentru zonele de margine si pentru ecranul de verdeata in sezonul cald

in anotimpul rece, plopul contribuie la designul gradinii pe verticala. Desi ramurile

raman fara frunze iarna, in aceasta perioada se observa mai mult ca oricand forma

dreapta, verticala a plopului.

este apreciat pentru faptul ca este o planta rezistenta, nepretentioasa, cu crestere rapida.

Copacul este foarte rezistent in condiitii neprielnice de mediu, cu poluare, ger, furtuni etc.

Berberis:

O planta cu frunzele mereu verzi, deci intretinerea ei este evident mai usoara, cu un

aspect placut ce emana parca mereu senzatia de prospetime in jur

Malinul:

Are o durata lunga de viata

Este apreciat pentru decorul ornamental la care contribuie si pentru efectele sale

terapeutice

Frasinul:

40

îndeplineşte rolul de plantă amelioratoare de sol. De asemenea, este un foarte bun

absorbant de dioxid de carbon, contribuind la cură area atmosferei.ț

Teiul:

este recomandat ca si copac ornamental atunci cand se doreste un copac umbros.

Florile sale sunt utilizate ca plante medicinale.

Iasomie:

aspectul tufei deosebit, florile ei frumoase si parfumate, se poate cultiva ca piesa centrala

in decorul gradinii sau ca gard de protectie si ecranare a zonelor cultivate din gradina fata

de poluarea din trafic.

Fiecare dintre aceste piese peisagistice contribuie in felul ei la crearea unui ambient propice

pentru relaxare, spatiu curat si armonios de care putem profita pentru propriul rasfat.

41

Bibliografie

www.wikipedia.org

www.incasa.ro

www.gradina-online.ro

www.gradina.acasa.ro

www.botanistii.ro

www.horticultorul.ro

www.fabricadeplante.ro

42

43