43
1 Analiza nevoilor Conf. Dr. Adrian Hatos Definiţii. Concepte Analiza nevoilor este un instrument care vine în ajutorul procesului decizional în planificarea serviciilor sociale. Analiza nevoilor este prima etapă, necesară în procesul de planificare a serviciilor Importanţa sa derivă din faptul că o bună analiză a nevoilor are calitatea de a contribui la o alocare eficientă a resurselor pentru programe sociale. Analiza nevoilor are două componente de bază: identificarea nevoilor şi evaluarea nevoilor. Identificarea nevoilor presupune culegerea de date despre cei aflaţi în nevoie, mediul lor, problemele cu care se confruntă şi soluţiile la aceste probleme. Evaluarea nevoilor implică sintetizarea informaţiilor obţinute în etapa de identificare a nevoilor, stabilind priorităţi pentru decident. Ce este nevoia? Tipuri de nevoi Conceptul de nevoie, care fundamentează programele sociale, este înconjurat de ambiguitate. Detalierea procesului de analiză a nevoilor nu poate începe fără o discuţie a acestui termen. Potrivit lui McKillip (1998) utilizările termenului de nevoie pot fi reduse la două dimensiuni: instrumentalitate şi îngrijorare morală. În accepţiunea instrumentală, nevoia semnifică ceea ce este necesar, ceea ce lipseşte, pentru a se realiza o stare- obiectiv de către un actor. Identificarea unei asemenea nevoi nu motivează acţiunea dar o sugerează. În schimb, îngrijorarea morală orientează sau determină acţiunea.

Analiza nevoilor manual

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Analiza nevoilor manual

1

Analiza nevoilorConf. Dr. Adrian Hatos

Definiţii. ConcepteAnaliza nevoilor este un instrument care vine în ajutorul procesului decizional în planificarea serviciilor sociale. Analiza nevoilor este prima etapă, necesară în procesul de planificare a serviciilor Importanţa sa derivă din faptul că o bună analiză a nevoilor are calitatea de a contribui la o alocare eficientă a resurselor pentru programe sociale.

Analiza nevoilor are două componente de bază: identificarea nevoilor şi evaluarea nevoilor.

Identificarea nevoilor presupune culegerea de date despre cei aflaţi în nevoie, mediul lor, problemele cu care se confruntă şi soluţiile la aceste probleme.

Evaluarea nevoilor implică sintetizarea informaţiilor obţinute în etapa de identificare a nevoilor, stabilind priorităţi pentru decident.

Ce este nevoia? Tipuri de nevoiConceptul de nevoie, care fundamentează programele sociale, este înconjurat de ambiguitate. Detalierea procesului de analiză a nevoilor nu poate începe fără o discuţie a acestui termen.

Potrivit lui McKillip (1998) utilizările termenului de nevoie pot fi reduse la două dimensiuni: instrumentalitate şi îngrijorare morală.

În accepţiunea instrumentală, nevoia semnifică ceea ce este necesar, ceea ce lipseşte, pentru a se realiza o stare-obiectiv de către un actor. Identificarea unei asemenea nevoi nu motivează acţiunea dar o sugerează. În schimb, îngrijorarea morală orientează sau determină acţiunea.

Nevoile trebuie, însă, să fie deosebite de dorinţe şi preferinţe. Doar pentru că cineva are nevoie de ceva, şi este dispus să cheltuiască resurse pentru a-şi realiza dorinţa, nu înseamnă că are nevoie de acel lucru. Prin urmare, stările-obiectiv ale actorilor care presupun anumite nevoi trebuie să fie restrânse la anumite clase care determină nevoi legitime. Literatura de specialitate identifică în primul rând unele nevoi fundamentale. ...Alţi autori (Ramsay apud McKillip) vor să reducă stările care determină nevoi la sănătate şi supravieţuire.

Reducerea nevoilor la câteva categorii de stări-obiectiv fundamentale poate fi respinsă, însă, cu argumente logice. În primul rând, caracterul „fundamental”, „sănătos”, sau „bun” al multor stări este el însuşi ambiguu. În al doilea rând, în condiţiile vieţii moderne, programele sociale nu se pot mărgini să asigure evitarea stărilor neplăcute sau

Page 2: Analiza nevoilor manual

2

promovarea supravieţuirii. Dezvoltarea sustenabilă, dezvoltarea comunitară participativă, bunăstarea subiectivă, calitatea vieţii de muncă sunt dimensiuni ale programelor sociale care nu ating neapărat probleme fundamentale pentru viaţa oamenilor. Evident, „fundamental” este utilizat într-o notă ironică. Putem spune că, în identificarea nevoilor, este de evitat căutarea unor stări obiectiv universale care ar justifica acţiunea. Nevoile descriu situaţii bine delimitate ale beneficiarilor. Cu alte cuvinte, nevoile sunt variabile de la un context la altul.

În consecinţă, o definiţie acceptabilă ar stipula că nevoia este o judecată de valoare potrivit căreia membri unui grup au o problemă care poate fi soluţionată.

În identificarea nevoilor intervine un observator care judecă situaţia beneficiarilor în raport cu o un anumit sistem de valori. Judecata lui poate fi independentă de consideraţii de utilitate sau greu verificabilă empiric.

Nevoia este a unui grup de persoane, denumit grup ţintă, care poate fi identificat prin anumite caracteristici. Descrierea grupului ţintă este o etapă importantă a analizei nevoilor. Este posibil ca membri grupului ţintă să nu fie de acord cu judecata observatorului, perspectiva acestora fiind ea însăşi contextuală.

Ex. În sociologie se vorbeşte de deprivare relativă, ca percepţie a lipsei prin raportare la categorii de referinţă semnificative. Comparaţiile pe care le facem zi de zi cu ceilalţi duc la aprecieri subiective ale bunăstării noastre. Datele de sondaj din România arată că procentul celor auto-desemnaţi săraci este mai mic în regiunile sărace şi mai mare în zonele mai prospere (Stănculescu, Berevoescu, 2004). Explicaţia este simplă – oamenii se compară cu cei din jur, nu cu anumite criterii standardizate, astfel că multe persoane din zonele deprivate ajung să se considere mai degrabă prospere iar cei din regiunile bogate să constate cu amărăciune că au un nivel de trai mai mic decât al celor din jur.

O problemă este o stare nepotrivită, inacceptabilă, care contrazice aşteptările cu privire la starea dezirabilă a membrilor grupului. În funcţie de natura aşteptărilor, nevoile pot fi clasificate în mai multe categorii:1. Nevoi normative – stabilite prin raportare la părerea unor experţi cu privire la starea de dorit a membrilor unor grupuri.

Ex. Pragul caloric al sărăciei în România a fost stabilit de către experţi la un consum alimentar de 2505 calorii pe zi pentru un adult echivalent. (Panduru, 2002). Toate persoanele care nu dispun de un consum alimentar zilnic care atinge această valoare sunt considerate sărace.

2. Nevoi resimţite – stabilite prin raportare la preferinţele exprimate de către membri grupului-ţintă.

Ex. Femeile dintr-un studiu propriu privind practicile reproductive şi contraceptive îşi doresc medici ginecologi care să le trateze cu mai multă căldură, empatie,

Page 3: Analiza nevoilor manual

3

recuzând maniera de abordare rece, impersonală, a multor medici care au această specializare.

3. Nevoi exprimate – care pot fi identificare pe baza modalităţilor prin care membri grupurilor-ţintă răspund la unele probleme, cum ar fi apelul la anumite servicii sau înscrierea pe liste de aşteptare.

De exemplu: aglomeraţiile de la serviciul social al unei primării care oferă tichete de transport gratuite pentru pensionari arată că acest serviciu acoperă o nevoie reală.

4. Nevoi comparative – care sunt identificate prin compararea stării sau a utilizării unor servicii de către grupuri similare.

ExempluÎn două comune mari din judeţul Bihor, cu populaţii rome semnificative numeric şi similar sărace se înregistrează rate foarte diferite de solicitare a ajutorului pentru venitul minim garantat: într-una dintre comune se acordă acest ajutor la 700 de familii în timp ce, în cealaltă comună, numărul familiilor beneficiare este de doar 5. O concluzie care se poate infera pe baza acestei comparaţii este că instituţiile administraţiei publice locale din cea de-a doua localitate nu îşi îndeplinesc corect atribuţiile referitoare la atribuirea ajutorului pentru venit minim garantat. Locuitorii din această comunitate au nevoie de o mai bună informare şi îndrumare în ceea ce priveşte drepturile lor la servicii sociale.

5. Indicatori de risc – caracteristici care prezic viitoare probleme.

Exemplu: un nivel de instrucţie precar, până la 8 clase, determină un risc sporit de şomaj de lungă durată pentru o persoană de sex feminin care şi-a pierdut locul de muncă. De asemenea, potrivit unor studii sociologice (Pop 2000), numărul mare de fraţi este un predictor puternic al abandonului şcolar mai ales pentru copiii din mediul rural. Alţi indicatori de risc sunt:- consumul de alcool, cafea şi ţigări, pentru consumul de droguri-

6. Nevoi de întreţinere, care pot fi identificaţi prin servicii sociale, sau de altă natură, care menţin în latenţă anumite probleme.

Exemple:- Eliminarea repartiţiilor la terminarea studiilor a făcut vizibilă nevoia de locuri de muncă din România. - Eliminarea subvenţiilor pentru reţeaua de încălzire a arătat nevoia ajutoarelor pentru plata întreţinerii.- Eliminarea în mare măsură a controlului asupra participării şcolare a arătat discrepanţele mari între sat şi oraş în ceea ce priveşte şansele şcolare.

Page 4: Analiza nevoilor manual

4

Soluţiile constituie şi ele componente ale descrierii nevoilor. Ele arată ce trebuie făcut pentru a soluţiona problemele. În cazul unor copii din familii sărace cu risc mare de abandon şcolar, poate fi vorba de un centru de zi. Femeilor agresate în căminul conjugal li se poate oferi un refugiu temporar şi consiliere psihologică şi juridică. Soluţiile pot fi descrise pe trei dimensiuni:

a. eficacitate – să existe dovezi că soluţia rezolvă problemab. fezabilitate – costurile, infrastructura şi resursele umane implicate de

implementarea soluţiei propuse;c. gradul de utilizare – dovezi că membri grupului ţintă folosesc sau adoptă soluţia.

Se poate spune că soluţiile sunt mai greu identificate decât problemele, mai ales în contextul României. O cauză o reprezintă numărul mic al studiilor de evaluare sau al inventarelor de bune practici. Din acest motiv planificatorii de programe sociale din România trebuie să manifeste multă creativitate.

Etapele analizei nevoilorOrice analiză a nevoilor trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. Identificarea utilizatorilor şi a utilităţii2. Descrierea populaţiei ţintă şi a mediului de servicii3. Identificarea nevoilor4. Evaluarea nevoilor5. Comunicarea

În rândurile care urmează voi detalia fiecare dintre aceste etape.

1. Identificarea utilizatorilor şi a utilităţiiUtilizatorii analizei sunt cei care vor lua decizii şi membri publicului care vor fi afectaţi de aceste decizii. Implicarea ambelor categorii de utilizatori în analiza va uşura producerea şi implementarea recomandărilor. Cunoaşterea modului în care rezultatele analizei vor fi folosite îl va ajuta pe cercetător să îşi concentreze acţiunile pe problemele şi soluţiile convenite dar poate limita problemele şi soluţiile identificate în etapa a 3-a.

2. Descrierea populaţiei ţintă şi a mediului de serviciiConstituie caracteristici importante ale grupului ţintă aspecte precum: dispersia geografică, căile de acces, mijloacele de transport disponibile, variabile socio-demografice, restricţii privind eligibilitatea pentru anumite servicii sociale, capacitatea pentru servicii. Adeseori sunt folosiţi indicatori sociali pentru a descrie anumite categorii. Pe de altă parte, un inventar detaliat al serviciilor disponibile poate contribui la identificarea unor zone neacoperite cu servicii, sau a programelor complementare sau competitive. Compararea celor care folosesc serviciile cu cei din grupul ţintă poate dezvălui nevoi care nu sunt acoperite sau anumite obstacole în calea implementării soluţiilor.

3. Identificarea nevoilor

Page 5: Analiza nevoilor manual

5

Aici sunt descrise problemele grupului ţintă şi soluţiile posibile. Se folosesc de obicei mai multe surse de informaţii. Capitolul dedicat identificării nevoilor trebuie să conţină informaţii despre rezultatele aşteptate (stările dorite), stările actuale, eficacitatea, fezabilitatea şi modul de utilizare a soluţiilor. O bună parte din acest curs va detalia modalităţile prin care se identifică nevoile celor din grupul ţintă.

4. Evaluarea nevoilorOdată ce au fost identificate problemele şi soluţiile este necesar ca informaţiile să fie integrate pentru a produce recomandări pentru acţiune. Pot fi folosite atât tehnici cantitative cât şi calitative pentru integrarea datelor.

5. ComunicareaComunicarea rezultatelor este o etapă cel puţin la fel de importantă ca şi cele de dinainte. Erori în transmiterea rezultatelor, a recomandărilor pot periclita transformarea constatărilor d-voastră în decizii concrete care vor remedia problemele identificate şi evaluate prin analiză.

Principiile analizei nevoilorRezultatele trebuie să fie de încredere. Aceasta depinde de metodologia aleasă pentru culegerea datelor, de punerea ei în aplicare, de modul de integrare al datelor în rezultate relevante pentru obiectivele analizei. Capitolele dedicate metodelor de culegere a datelor vor include şi trimiteri la problemele de fidelitate cu care vă puteţi confrunta în timpul analizei.

Procesul de evaluare trebuie să fie cât mai explicit şi transparent, în caz contrar existând riscul ca rezultatele să nu fie acceptate. Un demers de evaluare care nu poate fi înţeles de către beneficiar poate fi suspectat, cu temei, în ceea ce priveşte calitatea abordării şi obiectivitatea diferitelor opţiuni realizate.

Evaluarea nevoilor trebuie să fie participativă şi inclusivă, pe cât posibil. Membri grupurilor ţintă trebuie să fie consultaţi cu privire la problemele lor, la serviciile pe care le solicită sau de care beneficiază şi la modalitatea de administrare a acestora. Această recomandare pleacă de la premisa că programele sociale care sunt impuse de sus în jos, care nu reflectă interesele şi percepţiile grupului ţintă au efecte negative în ceea ce priveşte capacitatea celor asistaţi de a-şi depăşi prin acţiuni autonome situaţiile de nevoie.

Evaluarea trebuie să fie eficientă în termeni de cost şi timp. Acurateţea informaţiilor este un deziderat important, dar urmărirea preciziei nu trebuie făcută în dauna rezultatelor concrete. Analiza nevoilor se face în cadrul unei anumite planificări, iar termenul de predare trebuie să permită realizarea planificării serviciilor şi implementarea acestora. În acelaşi timp, costurile financiare şi de alt fel implicate în analiză nu trebuie să afecteze resursele disponibile pentru asigurarea serviciilor sociale.

Tehnici de analiză a nevoilorAcest capitol parcurge principalele tehnici de culegere a datelor. Datele culese prin metodele prezentate mai jos pot servi la realizarea mai multor etape din cele descrise mai

Page 6: Analiza nevoilor manual

6

sus. În general, sunt utilizate pentru descrierea grupului ţintă, identificarea şi pentru evaluarea nevoilor. Inventarul resurselor serveşte mai ales la descrierea mediului de servicii.

Inventarul resurselor

ProceduraUn inventar de resurse este o colecţie şi o analiză a serviciilor care sunt de obicei disponibile unui grup ţintă specific, de obicei într-o anumită regiune delimitată geografic. Informaţia este adunată de la furnizorii de servicii fie printr-o anchetă sau prin interviuri personale, prin care se caută răspunsuri la următoarele întrebări:

a) Cine este furnizorul de servicii?, care va fi identificat prin informaţii precum: numele companiei, instituţiei, al organizaţiei, adresa, număr de telefon, adresă de email, orele de funcţionare, structura personalului şi competenţele acestuia – dacă aceste informaţii pot fi obţinute.

b) Care sunt serviciile furnizate?, capitol la care sunt incluse tipurile de servicii şi capacitatea instituţiei.

c) Cine sunt beneficiarii acestor servicii? Constituie informaţii importante datele privind eligibilitatea, vârsta şi tipologia clienţilor.

Pentru a obţine date de încredere este important ca tipurile de servicii şi de clienţi să fie clar delimitate înainte de culegerea datelor. Folosirea de categorii vagi va face răspunsurile oferite de furnizorii de servicii inconsistente.

Cum identificăm furnizării de servicii sociale? Într-o localitate mică furnizorii de servicii sociale sunt cunoscuţi, iar cel care are responsabilitatea efectuării inventarului resurselor nu are probleme cu identificarea lor. Situaţia este alta însă la nivelul unui judeţ sau al unui municipiu mare. La acest nivel, analistul trebuie să primească cu prudenţă listele „complete” care apar în anumite anuare, cataloage sau furnizate de unii experţii din teren. O cale bună pentru a obţine o viziune completă asupra câmpului organizaţiilor care furnizează servicii într-un anumit domeniu este utilizarea eşantionării „bulgăr de zăpadă”. Acceptând premisa că actorii dintr-un domeniu, dintr-o localitate, se cunosc şi poate chiar interacţionează, trebuie găsiţi câţiva actori importanţi, care vor numi alte organizaţii, ş.a.m.d, până toată reţeaua organizaţiilor furnizoare este epuizată.

Informaţiile culese în această etapă a analizei pot fi sintetizate în cel puţin două tipuri de materiale valoroase.

1. Catalogul de resurse, care poate fi o sursă utilă de informaţii pentru beneficiari sau ale organizaţii şi care constituie, în acelaşi timp, o recompensă simbolică pentru organizaţiile incluse în el. Catalogul enumeră organizaţiile, persoanele de contact, adresele, numerele de telefon şi de fax, adrese de email şi paginile de web, astfel încât să contribuie la un acces facil la organizaţie. Informaţii importante pentru evaluarea resurselor disponibile pentru acoperirea nevoilor unui grup ţintă sunt şi anumite proprietăţi, calităţi, avantaje ale acesteia, care pot fi valorificate.

Page 7: Analiza nevoilor manual

7

2. Matricea de resurse, care descrie furnizorii de servicii în funcţie de caracteristicile clienţilor. Matricea va fi completată cu identificatori ai organizaţiilor care corespund unor combinaţii specifice de clienţi şi servicii. La acestea trebuie adăugate note care indică eligibilitatea sau anumite cerinţe restrictive.

Anexa 1 a acestui manual va cuprinde un catalog al instituţiilor care furnizează servicii sociale pentru vârstnicii din municipiul Oradea cât şi o matrice de resurse care clasifică şi, analizează în acelaşi timp, serviciile disponibile identificate prin inventarierea resurselor.

Matricile de resurse oferă, celor care le utilizează, mai multe informaţii folositoare. Pe baza matricilor se pot stabili care sunt serviciile insuficient acoperite ca şi cele care sunt disponibile într-o măsură îndestulătoare într-o anumită arie geografică.

Evident că utilitatea matricilor de resurse depinde de calitatea clasificării serviciilor utilizată în tabel şi de tipologia clienţilor, în funcţie de diagnoză şi de gradul de capacitate funcţională.

Căsuţele unei matrici de resurse nu trebuie interpretate simplist. Căsuţele goale nu indică direct nevoia unor servicii şi nici căsuţele care cuprind mai multe instituţii nu semnalează neapărat redundanţă. Aceste aspecte trebuie citite în raport cu frecvenţa anumitor nevoi şi de accesibilitatea serviciilor. Criterii de eligibilitate restrictivă fac ca servicii care sunt aparent larg disponibile să fie la îndemâna unui număr restrâns de posibili beneficiari.

O utilitate suplimentară a catalogului de servicii poate fi facilitatea stabilirii instituţiilor şi persoanelor care trebuie contactate pentru realizarea de interviuri cu informatori cheie pentru evaluarea nevoilor.

Proceduri de grupDate valide privind problemele sociale şi soluţiile la acestea pot fi obţinute prin discuţii cu grupuri de cetăţeni sau de experţi, cărora li se atribuie sarcina identificării nevoilor unei anumite categorii de populaţie. Persoanele care participă la asemenea reuniuni folosesc experienţa şi competenţa lor pentru a ierarhiza (prioritiza) problemele unui grup ţintă dar şi pentru a identifica resursele care sunt disponibile pentru rezolvarea situaţiilor indezirabile. Cele mai mari probleme cu astfel de reuniuni le provoacă efectele de grup necontrolabile în cazul în care organizarea discuţiei lasă de dorit. În rândurile de mai jos trec în revistă câteva dintre factorii care pot induce distorsiuni în rezultatele procedurilor de grup.

Un avantaj secundar al metodelor de grup îl reprezintă faptul că ele pot constitui şi forme ale democraţiei participative.

Probleme de dinamică de grup- câţi membri cu status mai înalt acaparează grupul- evaluarea ideilor descurajează generarea de noi idei- grupul se abate de la programul lui

Page 8: Analiza nevoilor manual

8

Soluţia acestor probleme constă în folosirea unor tehnici structurate de discuţie în grup. Larg utilizate în practica de planificare a serviciilor sociale sunt: focus grupurile, grupurile nominale şi forumurile cetăţeneşti şi audierile publice.

Grupul nominalTehnica a fost dezvoltată de Delbecq (1986) pentru a genera idei şi a evalua programe evitând problemele care apar îndeobşte în discuţiile de grup. Grupul nominal produce o ierarhizare după priorităţi a răspunsurilor la diverse întrebări de analiză a nevoilor prin participarea activă a tuturor participanţilor.

Sesiunile de grup nominal durează de obicei între 2 şi 4 ore. Tehnica solicită o sală suficient de mare pentru a găzdui toţi participanţii plus un lider de grup neparticipant, mese pentru fiecare 6-9 participanţi, notesuri şi bucăţele de hârtie pentru fiecare. Etapele organizării unui grup nominal sunt:

1. Dezvoltă întrebări pentru participanţi, solicitându-le să genereze dimensiuni ale problemei sau să furnizeze soluţii diferenţiate. Exemple:

a. Care sunt factorii care explică rata mare a alcoolismului în regiune?b. Care sunt soluţiile pentru creşterea utilizării mijloacelor contraceptive într-

o comunitate romă săracă?2. Selectaţi participanţii dintre cei care pot contribui serios la rezolvarea întrebărilor

care au fost dezvoltate. Reprezentanţi ai tuturor perspectivelor trebuie chemaţi laolaltă şi distribuiţi în toate subgrupurile de câte 6-9 persoane. Identificaţi câte un lider la fiecare masă care va coordona respectivul subgrup fără a participa.

3. După constituirea subgrupurilor şi descrierea întregii proceduri, fiecare dintre participanţi trebuie să răspundă la prima întrebare înscriind varianta sa pe o bucată de hârtie. Nu se permit discuţii în această etapă.

4. Înregistraţi ideile generate pe un flip-chart, pe fiecare cu câte o literă de identificare într-o manieră round-robin. Fiecare participant trebuie să prezinte câte o idee până se listează toate ideile. Odată cu completarea paginilor de flip-chart, acestea sunt expuse pe pereţii sălii. Nu se permit discuţii.

5. Explicaţi şi clarificaţi fiecare idee fără a critica. Permiteţi stabilirea de consensuri şi gruparea ideilor. Această etapă nu trebuie să consume mai mult de un sfert din timpul alocat grupului nominal.

6. Fiecare participant trebuie să ierarhizeze ideile pe bucăţi de hârtie – să spunem că cele mai bune 5 idei. Ierarhiile individuale se colectează şi se stabileşte o ierahie colectivă a celor mai populare idei.

7. O scurtă discuţie de clarificare va elimina multe dintre ierarhiile bizare, care de cele mai multe ori îşi au originea în neînţelegeri.

8. Se ierarhizează din nou cele mai populare idei şi se combină ierarhiile produse de fiecare dintre subgrupuri într-o ierarhie finală.

Toţi cei 8 paşi se repetă pentru fiecare dintre întrebările de analiză a nevoilor.

Page 9: Analiza nevoilor manual

9

Audierile publiceAudierile publice sunt instrumente de cercetare şi de evaluare. În cazul acestora, membri unui comitet al decidenţilor audiază mărturiile unor persoane, conversează cu acestea, lămuresc aspectele neclare şi elaborează un raport. Comitetul trebuie să dovedească obiectivitate şi echidistanţă pentru a susţine credibilitatea deciziei instituţiei pe care o reprezintă. Etapele care trebuie urmate în realizarea audierilor publice sunt (McKillip):

1. Instituţia interesată (de exemplu, Consiliul Local) atribuie sarcina unui comitet, stabileşte membri acestui comitet, numeşte un preşedinte şi identifică personalul tehnic de suport alcătuit din profesionişti. Credibilitatea comitetului poate fi susţinută prin includerea în comitet a reprezentanţilor grupurilor afectate ca şi a experţilor din afara structurilor administrative.

2. Corespunzător cu responsabilităţilor comitetului, membri acestuia şi personalul administrativ vor realiza munca de fundal (susţinere), vor menţine legătura cu ceilalţi membri ai comitetului şi vor identifica persoanele care depun mărturie.

3. Comitetul planifică audierile, incluzând anunţarea martorilor şi informarea lor cu privire la regulile audierilor.

4. Preşedintele conduce audierea, inclusiv examinarea martorilor. Credibilitatea auderilor depinde în mare parte de seriozitatea procesului şi de atenţia care se acordă martorilor. Întrebările reflectă preocuparea membrilor comitetului pentru problematica martorilor.

5. Preşedintele şi secretarul (counsel) vor schiţa un raport care va fi supus aprobării comitetului. Raportul final va fi înaintat instituţiei mamă.

Forumurile comunitare, sau întâlnirile civice, sunt tehnici mult mai puţin costisitoare şi mai pronunţat publice decât cele descrise mai sus. De obicei, forumurile presupun întâlnirile de seară desfăşurate în săli neutre din punct de vedere politic. Reprezentanţii comunităţii se referă la subiecte importante pentru analiza nevoilor precum dezirabilitatea unui anumit tip de program. Succesul unui asemenea forum depinde de promovarea lui şi de stabilirea şi respectarea unor reguli privind conţinutul şi lungimea declaraţiilor publice. Aceste reguli, precum limitarea declaraţiilor la 3 minute, trebuie să fie cunoscute de la început şi aplicate de către cel care conduce întâlnirea. Obiectivul întâlnirii trebuie să fie făcut cunoscut prin afişe şi repetat adeseori de către conducătorul întâlnirii. Celor care au participat li se vor trimite scrisori de mulţumire şi sinteza discuţiilor cu accent pe acţiunile decise. La finalul întâlnirii va circul o listă de participanţi pe care fiecare dintre cei care au luat parte la întâlnire îşi va scrie numele, prenumele, adresa, numărul de telefon şi adresa de email. Astfel se va putea stabili şi o reţea de membri interesaţi ai comunităţii, de activişti şi de posibili voluntari.

Focus grupFocus grupul este printre cele mai utilizate metode de cercetare în marketing, analiza politicilor, consultanţa politică şi alte domenii de cercetare socială. Focus grupul implică o discuţie de grup pe o temă care constituie punctul de interes al dezbaterii. Focus grupurile presupun, de cele mai multe ori, interviuri cu grupuri de 8-12 indivizi care discută o anumită temă sub coordonarea unui moderator profesionist care promovează interacţiunea în grup şi se asigură că discuţia nu se abate de la tema de interes. O sesiunea de focus grup obişnuită durează între 1,5 ore şi 2,5 ore.

Page 10: Analiza nevoilor manual

10

Participanţii la un focus grup realizat în cadrul unei analize a nevoilor pot să fie membri ai grupului ţintă, experţi sau beneficiari ai analizei. O cerinţă importantă a metodei este, totuşi, omogenitatea grupurilor, acestea neputând include persoane din diverse categorii relevante pentru problema investigată.

În cadrul analizei nevoilor, focus grupul poate fi realizat pentru a îndeplini următoarele obiective:

- generarea de reacţii, impresii, opinii privind unele servicii, programe, instituţii sau alte obiecte de interes

- stabilirea modalităţilor în care cei din grupul ţintă gândesc şi vorbesc despre obiectul de interes.

- Diagnoza problemelor pe care le poate ridica un nou program, serviciu- Interpretarea unor rezultate anterioare obţinute pe alte căi.

Faţă de alte proceduri de culegere a datelor folosite în analiza nevoilor, focus grupul are câteva avantaje clare:

- Se culeg date mult mai rapid şi mai ieftin decât dacă s-ar realiza interviuri individuale sau anchetă.

- Focus grupul permite cercetătorului să interacţioneze direct cu subiecţii săi, spre deosebire de ancheta cantitativă de exemplu. Investigatorul poate să clarifice şi să caute argumente pentru unele idei sau opinii prin discuţie cu cei prezenţi în grup. Informaţii suplimentare pot fi obţinute din elementele de comunicare non-verbală, inaccesibile prin alte metode.

- Prin focus grup se obţin cantităţi mari de date calitative formulate în limbajul, termenii şi stilul subiecţilor, având acces din interior la viaţa acestora şi la viziunea despre lume.

- Persoanele implicate în focus grup pot interacţiona creând un presupus efect sinergetic: se dezvăluie idei care ar fi rămas ascunse prin interviuri individuale.

- Focus grupul este unul dintre puţinele metode de cercetare prin care se pot oţine date de la reprezentanţii unor categorii cu şcolarizare redusă.

Focus grupul are, pe de altă parte şi unele limite care nu pot fi ignorate:- Numărul mic de participanţi face rezultatele greu generalizabile.- Rezultatele pot fi distorsionate de diverse efecte de dinamică de grup precum

gândirea de grup, efectul de polarizare a grupului şi dominarea grupului de câte un membru mai vocal sau mai prestigios, care îi reduce la tăcere pe ceilalţi.

- Enunţurile subiecţilor sunt produse într-un context dinamic, de interacţiune, ceea ce face analiza datelor şi compararea răspunsurilor dificile. Propoziţiile enunţate depind de desfăşurarea discuţiei de grup.

- Moderatorii neexperimentaţi pot distorsiona răspunsurile oferind, deliberat sau nu, indicii privind răspunsurile dorite.

Focus grupul, ca orice metodă, are limitele sale. Important este ca metoda să fie folosită pentru obiective adecvate, cu grijă pentru validitatea şi fidelitatea datelor şi conştientizând limitele ei.

Page 11: Analiza nevoilor manual

11

Planificarea, coordonarea şi analizarea focus grupurilorEsenţială pentru desfăşurarea corectă a unui focus grup este buna cunoaştere a problemei investigate. Înainte de a reuni grupul pentru discuţie şi de a formula întrebările din ghidul de interviu, cercetătorii trebuie să se familiarizeze cu tema. Astfel se evită întrebările inutile, greşite sau prea generale care fac interviul de grup ineficient. Moderatorul, dacă nu este din grupul de cercetare trebuie să fie şi el bine pus la punct cu problematica investigată, fiind astfel capabil să orienteze conversaţia de grup de o manieră utilă pentru cercetare.

Focus grupul nu este o discuţie liberă pe o anumită temă. Trebuie să fie centrată pe o temă şi să urmeze o anumită planificare. Aceasta derivă din definirea corectă a problemei, care înseamnă identificarea clară a tipului de informaţii necesare şi a categoriilor de persoane de la care aceste informaţii pot fi obţinute. Dacă obiectivul interviului de grup este analiza nevoilor câteva teme trebuie să facă parte din desfăşurătorul unei asemenea discuţii:

- Care sunt principalele probleme cu care se confruntă zi de zi persoanele din grup?- Cum apreciază serviciile de care beneficiază în acest moment?- Care sunt problemele cele mai grave?

La o sesiune de interviu de grup, în afara moderatorului şi a participanţilor mai poate participa un asistent al cărui simplu şi singur rol este cel de a nota cât mai organizat răspunsurile înregistrate în timpul interviului. Participarea publică a altor persoane poate inhiba participanţii, mai ales dacă aceştia fac parte din corpul de conducere al instituţiei beneficiare a întâlnirii. În centrele de cercetare puternice există săli special amenajate pentru interviuri de grup, cu geamuri unidirecţionale din spatele cărora reprezentanţii beneficiarilor urmăresc desfăşurarea discuţiei şi transmit moderatorului întrebările lor. Aceste interviuri de grup sunt înregistrate video iar desfăşurarea sa, mai ales reacţiile participanţilor la diversele teme abordate, sunt atent analizate. În condiţii mai modeste este suficient dacă discuţia este înregistrată pe casetă audio care este transcrisă precis imediat după discuţie încercându-se identificarea tuturor locutorilor.

Compoziţia grupurilor. Numărul de grupuriCompoziţia grupului este un ingredient critic al reuşitei unui focus grup. Compoziţia determină relevanţa rezultatelor pentru realizarea obiectivelor stabilite dar şi dinamica interacţiunilor din grup şi, astfel, calitatea datelor obţinute.

O bună parte din efortul de planificare a unui interviu de grup trebuie investit în stabilirea compoziţiei grupurilor şi în selectarea persoanelor pentru interviu. Cei 8-12 oameni care iau parte la focus grup vor fi selectaţi în funcţie de anumite caracteristici ale acestora importante pentru obiectivele culegerii de date. Datorită faptului că aceste caracteristici pot fi foarte importante pentru calitatea datelor obţinute, selecţia se face oportunist adeseori, în funcţie de situaţia existentă.

Cercetătorii trebuie să fie foarte atenţi la compoziţia grupului, deoarece aceasta afectează dinamica acestuia şi calitatea răspunsurilor primite. Bărbaţii se comportă într-un fel când

Page 12: Analiza nevoilor manual

12

sunt în compania altor bărbaţi şi altfel când în anturaj apar şi femeile. La fel, persoanele cu un nivel de instrucţie inferior vor tinde să evite participarea dacă la grup participă şi persoane cu capital educaţional înalt. În consecinţă trebuie identificate caracteristicile de compoziţie care pot distorsiona datele şi selectate grupuri omogene din aceste puncte de vedere. În locul unui grup eterogen, care să cuprindă persoane din mai multe categorii şi care va produce rezultate îndoielnice, este recomandabilă intervievarea mai multor grupuri omogene. Chiar dacă un calcul meticulos ne poate indica necesitatea unui număr mare de grupuri, în funcţie de numărul factorilor relevanţi şi modalităţile acestora, experienţa altor cercetări arată că un număr de 4-6 focus grupuri este, în general, suficient pentru a răspunde la întrebările unei cercetări obişnuite. Această economie este posibilă deoarece, pe de o parte, caracteristicile care ne interesează sunt de obicei corelate, astfel că anumite combinaţii ale lor sunt puţin plauzibile sau foarte rare, motiv pentru care pot fi ignorate şi, pe de altă parte, cercetarea prin focus grup nu urmăreşte precizia statistică a studiilor experimentale.

ExempleÎntr-o analiză a nevoilor de servicii de planificare familială pentru femeile din comunităţile deprivate de romi am stabilit că vârsta, capitalul educaţional şi etnia constituie caracteristici importante pentru descrierea experienţelor reproductive şi contraceptive ale femeilor din Bihor. Prin urmare am realizat patru focus grupuri: două cu femei rome aflate în sărăcie extremă, dintr-un sat din Bihor şi două cu femei cu studii medii, angajate ale unor fabrici de confecţii din Oradea. Fiecare din cele două grupuri era diferit prin categoria de vârstă a participanţilor, pentru fiecare categorie de femei am avut un grup de femei cu vârsta între 18-22 de ani şi un alt grup cu vârsta cuprinsă între 27-33 de ani. Astfel, grupurile au avut omogenitatea necesară pentru a stimula exprimarea opiniilor în grup şi au fost şi diferenţiate din punctul de vedere al unor caracteristici, permiţând comparaţii sistematice între categorii de femei.

Ghidul de interviuDiscuţia din cadrul unui focus grup este doar în anumită măsură structurată: există suficient spaţiu pentru expresia părerilor, viziunilor, experienţelor personale din partea subiecţilor şi pentru aprofundarea unor teme de către moderator. Totuşi, discuţia trebuie să se concentreze pe anumite teme, care trebuiesc acoperite în cadrul întâlnirii. Ghidul de interviu este lista acestor teme, formulate cel mai adesea sub forma unor întrebări deschise. Avertizăm că această listă nu este nici închisă nici imuabilă. Ea constituie un scenariu destul de deschis al interviului de grup. Întrebările din ghid deschid discuţia referitoare la o anumită temă iar moderatorul poate formula întrebări suplimentare în funcţie de desfăşurarea interviului. Într-un ghid de interviu obişnuit nu pot fi mai mult de 10-12 întrebări dintr-un motiv foarte simplu: dacă numărul de întrebări creşte interviul capătă o durată insuportabilă. De fapt, un calcul facil ne arată că o listă de 7 teme ar trebui să epuizeze întrebările cele mai importante ale investigaţiei.

Rolul moderatoruluiModeratorul are un rol critic în desfăşurarea unui interviu de grup. Prin acţiunile sale, moderatorul trebuie să asigure îndeplinirea următoarelor deziderate:

- grupul rămâne concentrat pe temele stabilite pentru interviu

Page 13: Analiza nevoilor manual

13

- se respectă desfăşurătorul/ ghidul de interviu şi intervalul de timp alocat discuţiei de grup

- interacţiunile din grup nu iau o turnură care poate afecta în mod negativ calitatea datelor obţinute

Aceste obiective sunt realizabile dacă sunt îndeplinite câteva condiţii în ceea ce îl priveşte pe moderator:

- Să fie experimentat în coordonarea discuţiilor de grup- Să cunoască foarte bine temele aflate în discuţie. Pentru a se îndeplini aceste două

condiţii, se apelează adeseori la moderatori specializaţi care sunt pregătiţi în detaliu în ceea ce priveşte obiectivele studiului.

- Să respecte o anumită structură a discuţiei de grup, aspect important mai ales dacă se realizează mai multe focus grupuri, care urmează să fie comparate.

- Să controleze grupul de interviu. Pentru aceasta este necesar nu doar o persoană cu abilităţi de comunicare, dar şi un anumit aranjament al locului de desfăşurare al interviului de grup cât şi stăpânirea temelor abordate. Moderatorul va da cuvântul fiecărui participant, va furniza feed-backuri pentru a recompensa intervenţiile dar şi pentru a solicita lămuriri, detalii, sau reacţii din partea grupului. Uneori este nevoie să limiteze intervenţiile unora care tind să acapareze prea mult din timpul dedicat conversaţiei sau să estompeze elanul unora care sunt tentaţi să îşi domine colegii de discuţie. La finalul fiecărei teme, moderatorul va formula un rezumat al intervenţiilor şi va solicita membrilor grupului să enunţe acordul sau dezacordul cu sinteza sa.

- Să păstreze o distanţă neutră faţă de temele aflate în discuţie. Dacă grupul sesizează o anumită orientare din partea moderatorului, răspunsurile vor fi distorsionate, fie din reacţii de politeţe, prestigiu sau dezirabilitate socială.

Prelucrarea interviurilor de grupPentru necesităţile urgente ale analizei nevoilor, notiţele luate de asistent, din timpul desfăşurării conversaţiei pot fi suficiente. Nivelul primar de analiză îl constituie o descriere a conţinuturilor răspunsurilor grupate pe teme. Temele din ghidul de interviu pot constitui o primă grilă de analiză. Evident, răspunsurile primite pot fi codate în diverse feluri, depăşind structura ghidului de interviu.

Exemple:Teme în focus grupuri vârstnici, evaluarea nevoilor de îngrijiri:

Descrierea activităţii asistentului social (temă): - dificilă, prost plătită, - repetitivă- ...etc.

Un raport primar al focus grupului poate cuprinde acest inventar analitic al răspunsurilor celor din grup. În cazul în care se realizează mai multe interviuri de grup, rapoartele pentru fiecare grup pot să fie alăturate primului grup. Comparaţiile dintre grupuri pot sugera noi categorii de analiză şi, mai ales, pot indica specificităţile grupurilor, sugerând şi explicaţii pentru acestea.

Page 14: Analiza nevoilor manual

14

Analiza realizată pe notiţele luate în timpul interviului de grup au defectul de a fi suspecte de probleme de fidelitate. Cu alte cuvinte, ele depind foarte mult de competenţa, motivaţia şi aptitudinile asistentului. Asistenţii notează selectiv, iar selectivitatea lor este posibil să nu se suprapună cu criteriile fixate de echipa de cercetare. Din acest motiv, dacă rigoarea analizei o cere, iar credibilitatea asistentului este limitată, este bine ca analiza să se realizeze folosind transcrierea exactă a înregistrării audio. În acest caz, reacţiile verbale ale participanţilor vor fi mult mai precis cunoscute şi analizate. Este drept, pe de altă parte, că analiza este mult mai laborioasă, dar şi rezultatele sunt mult mai de încredere.

Ancheta Ancheta este folosită în mod frecvent în activităţile de identificare a nevoilor şi de evaluare a acestora. Avantajul acestora, în raport cu alte, proceduri, mai ales cu analiza secundară a datelor derivă din faptul că datele provin din interacţiunea directă cu cei din grupul ţintă, astfel că au mai mare credibilitate, mai ales când planificarea cercetării şi culegerea datelor au fost controlate de către beneficiarii analizei.

În rândul tehnicilor de anchetă folosită pentru analiza nevoilor se regăsesc anchetele tip „diagnoză socială”, interviuri cu membri grupului-ţintă, interviuri cu informatori cheie, anchetele privind satisfacţia clienţilor serviciilor sociale şi anchetele privind nevoile de training, sau de formare.

Anchetele tip „diagnoză socială”Din punct de vedere metodologic, astfel de anchete seamănă cel mai mult cu ceea ce în terminologia sociologică este denumit anchetă. Din punct de vedere tehnic este un sondaj realizat pentru rezolvarea obiectivelor unei analize a nevoilor. Este de fapt descrierea cantitativă unei anumite populaţii pe baza unui eşantion prin folosirea chestionarului ca instrument de cercetare.

Avantajele unei asemenea abordări a analizei nevoilor sunt:- Evaluarea este cantitativă. În plus, atunci când eşantionarea este probabilistă, se

pot calcula intervale de încredere pentru estimările realizate. - Rezultatele sunt generalizabile pentru întreaga populaţie, dacă eşantionul este

reprezentativ. - Rezultatele, dacă sunt prezentate în mod adecvat, au un mare impact şi o mare

credibilitate, ceea ce garantează transformarea

Dezavantajele anchetei sunt şi ele importante:- Realizarea unei asemenea anchete este costisitoare, atât în termeni financiari dar

şi în termeni de resurse umane şi de timp.- Metodologia anchetei nu este potrivită pentru orice problemă de analiza nevoilor.

Utilizările şi satisfacţiile clienţilor faţă de anumite servicii, trăirile lor, motivaţiile acestora, sunt mai greu de surprins prin anchetă. Pentru acestea sunt recomandabile metode calitative, cum sunt interviurile de grup – sau focus grupurile (vezi în paragrafurile următoare) sau interviurile individuale.

Page 15: Analiza nevoilor manual

15

- Proiectarea unei asemenea cercetări se poate dovedi adeseori dificilă, fiind nevoie de o expertiză destul de avansată pentru a nu introduce în rezultate erori fatale. Din păcate, rezultatele unei anchete depind aproape în totalitate de elementele proiectate în faza de planificare, corecturile ulterioare, în faza de culegere a datelor fiind dificile, dacă nu imposibile, cel mai adesea. La fel, prelucrarea datelor presupune anumite abilităţi în lucrul cu programe dedicate analizelor statistice şi, bineînţeles, cunoştinţe de statistică.

Limitele tehnice cele mai mari în realizarea de anchete provin din posibilitatea de a realiza eşantioane aleatoare. Deoarece erorile de reprezentativitate ale eşantioanelor neprobabiliste nu pot fi calculate, iar estimările cantitative sunt suspecte, este recomandabil ca atunci când nu pot fi construite eşantioane probabiliste să se prefere alte tehnici.Avantajele şi dezavantajele metodei ne indică şi situaţiile în care este cel mai probabil să se apeleze la realizarea de diagnoze sociale. Ele sunt cu greu la îndemâna autorităţilor din colectivităţile mici. Primăria unei comune sau a unui oraş mic poate să beneficieze de o anchetă de acest fel corect realizată doar prin contribuţii voluntare sau prin parteneriate cu alte instituţii. Este adevărat că, în cazul localităţilor mici, evaluarea nevoilor de servicii sociale necesită într-o măsură mai mică tehnici de acest fel, decidenţii din comunitate putând face aprecieri destul de exacte fără a apela la metode cantitative sofisticate. Planificarea unor servicii sociale în oraşe mari sau la nivel de judeţ impune, însă, astfel de activităţi. Instituţiile din aceste unităţi administrativ-teritoriale dispun de resursele necesare pentru a desfăşura o anchetă cantitativă de bună calitate. Cele mai bune rezultate se obţin, în cazul acestei metode, prin parteneriate dintre administraţia locală şi instituţii de cercetare specializate.

În 2003 de exemplu, Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat unui studiu intitulat „Diagnoză socială” menit să stabilească incidenţa sărăciei în oraş şi deficitul monetar al populaţiei sărace care trebuie acoperit de către autorităţile locale şi cele de stat prin prestaţii sociale. Contractul de cercetare a fost atribuit Institutului Social Român filiala Crişana, de pe lângă Catedra de Sociologie-Asistenţă Socială a Universităţii din Oradea. Acesta a elaborat un raport pe baza unei anchete laborioase pe un eşantion de 2500 de gospodării. Rezultatele studiului au fost însuşite de către Consiliul Local în şedinţă publică.

Etapele unei anchete

Stabilirea obiectivelor.- ce dorim să obţinem din această cercetare?

Stabilirea populaţiei.- despre cine va fi vorba în rezultatele acestei anchete? În această fază trebuie să se

delimiteze nu numai socio-demografic populaţia investigată, dar şi din punct de vedere teritorial.

Stabilirea modalităţii de culegere a datelor

Page 16: Analiza nevoilor manual

16

Chestionarele pot fi aplicate în mai multe feluri. Cea mai răspândită cale, la noi, este prin discuţie directă, între operatorul de interviu şi subiectul selectat. Uneori însă, se poate apela şi la alte căi de contact cu persoanele din eşantion.

- Chestionar poştal: chestionarele sunt făcute să parvină într-un fel sau altul la cei din eşantion, aceştia le vor completa şi le vor returna completate.

- Ancheta telefonică – membri eşantionului sunt contactaţi telefonic, iar aplicarea chestionarului se face prin telefon.

Construcţia chestionaruluiChestionarul cuprinde întrebări cu privire la datele care ne interesează în analiză. Deşi aparent simplă, elaborarea întrebărilor de chestionar este o operaţiune care solicită multă meticulozitate pentru că de calitatea întrebărilor depinde şi calitatea răspunsurilor. Fără pretenţia de a epuiza problema voi formula în cele ce urmează un număr de recomandări pentru cei care construiesc chestionare destinate a fi utilizate în culegerea de date prin anchetă, o parte din ele fiind inspirate dintr-o lucrare de referinţă în domeniu (Oppenheim, 1992, p.128):

Lungime. Întrebările să nu fie prea lungi. Frazele să fie de mai puţin de 20 de cuvinte (asta în limba engleză). Este bine ca înaintea fiecărei secţiuni să fie un text introductiv care să-l acomodeze pe subiect şi să-l tempereze pe intervievator. Uneori, în cazul în care întrebarea solicită lămuriri e bine să se renunţe la regula cu privire la lungimea întrebării.

Evitaţi întrebările cu două sau mai multe sensuri (double barrelled questions): „Aveţi o bicicletă sau o motocicletă?”

Evitaţi proverbele, ele vor provoca o reacţie afirmativă. La fel, nici citatele nu ar trebui să fie utilizate.

Evitaţi dublele negaţii: textul întrebării trebuie să fie pozitiv. Deci, pe de o parte, textul întrebării nu trebuie să conţină negaţii. În ceea ce priveşte dublele negaţii, este clar că nu sunt recomandabile datorită caracterului lor confuz.

Nu ştiu şi Nu e cazul nu trebuie să lipsească atunci când sunt posibile aceste răspunsuri. Potrivit lui Chelcea (1998) răspunsurile „nu ştiu” indică neinformare sau lipsă de interes în tema abordată. Nu este de mirare, deci, că primim mai des gen de răspunsuri de la cei cu un nivel de instrucţie scăzut sau de la femei. Frecvenţa răspunsurilor „nu ştiu” poate fi redusă printr-o formulare şi prezentare atractivă.

Folosiţi cuvinte simple, evitaţi acronimele, abrevierile, jargonul şi termenii tehnici (de exemplu termenii din jargon vor provoca reacţie de prestigiu – răspunsuri aiurea).

Unele cuvinte sunt notorii pentru ambiguitatea lor – trebuie evitate ori sensul lor trebuie făcut clar; de exemplu: „Aveţi o maşină?” cine are maşina? Familia, subiectul, firma? Cum o are, cumpărată, închiriată...?

Toate întrebările închise trebuie să-şi înceapă existenţa ca întrebări deschise. (închiderea întrebărilor se face în urma studiilor pilot). Nu trebuie să lipsească varianta Altceva.... acolo unde este cazul;

Evitaţi întrebările prezumtive. Altfel spus, întrebările nu trebuie să sugereze subiecţilor răspunsul la acestea.

Page 17: Analiza nevoilor manual

17

Evitaţi cuvintele cu încărcătură axiologică şi afectogenă – democratic, negru, liber, sănătos. Etc.

- Când folosim întrebări precodificate – în care întrebările au răspunsurile prestabilite, este important ca variantele de răspuns prestabilite să acopere toate răspunsurile posibile. Dacă această soluţie nu este fezabilă, este necesară introducerea variantei Alta/altul...

- Variantele de răspuns la întrebările precodificate nu trebuie să se suprapună. Cu alte cuvinte, răspunsului subiectului trebuie să îi corespundă o singură variantă din listă şi nu mai multe.

- Pe cât posibil, este bine să folosiţi întrebări precodificate, în locul celor postcodificate (deschise). Acestea din urmă produc multe non-răspunsuri. Pe de altă parte, utilizarea întrebărilor precodificate solicită o mare atenţie la construcţia variantelor de răspuns.

- Atunci când solicitaţi informaţii despre frecvenţa anumitor comportamente sau evenimente, este bine să solicitaţi informaţii despre frecvenţa concretă într-un orizont de timp rezonabil decât să folosiţi intervale sau formulări vagi, generale. De exemplu, în loc întrebaţi:

o De câte ori mergeţi la consult la medicul de familie?1. Foarte des2. Des3. Rar4. Foarte rar

o De câte ori aţi fost la consult la medicul de familie în ultimul an:1. niciodata2. 1-5 ori3. 6-10 ori4. mai mult de 11 ori

Este mult mai bine să întrebaţi:- De câte ori aţi fost la consult la medicul de familie în ultimele 6 luni? .......În acest fel avem date mult mai precise. Perioada de referinţă trebuie însă aleasă cu grijă, pentru a avea un număr posibil de ocurenţe suficiente pentru a discrimina între subiecţi şi, pe de altă parte, pentru a nu suprasolicita memoria celor care răspund.

Stabilirea eşantionuluiDacă populaţia pe care o descriem este mare, nu vom culege datele de la toată populaţia ci doar de la o parte a ei, denumită eşantion. Evident că ne dorim ca eşantionul să fie cât mai asemănător cu populaţia din care a fost selectat, adică să fie reprezentativ, astfel încât rezultatele noastre să poată fi generalizate la nivelul întregii populaţii. Înainte de a discuta modalităţile prin care pot fi stabilite eşantioanele voi preciza două aspecte importante privind eşantionarea:

Page 18: Analiza nevoilor manual

18

1. Reprezentativitatea unui eşantion depinde doar de mărimea acestuia şi de omogenitatea caracteristicilor măsurate. Ce proporţie din populaţie este inclusă în eşantion nu contează pentru reprezentativitate. Cu alte cuvinte, un eşantion de 400 de persoane selectate din 2000 de persoane produce aceleaşi erori ca şi un eşantion de aceeaşi mărime selectat dintr-o populaţie de 2.000.000 de persoane. De aici se poate deduce direct o recomandare: atunci când populaţia este restrânsă din punct de vedere numeric (până la 400-500 de persoane) este bine să se culeagă date de la toată populaţia, stabilirea unui eşantion fiind inutilă sau contraproductivă.

2. Erorile de eşantionare pot fi calculate doar dacă selecţia s-a făcut prin tehnici de eşantionare probabilistă. Dacă selecţia eşantionului se face ne-probabilist, estimărilor realizate nu le pot fi aplicate calcule privind eroarea. Prin urmare, recomandăm ca întotdeauna, când este posibil, să se realizeze eşantioane probabiliste.

Tehnicile de eşantionare sunt de două feluri: probabiliste şi neprobabiliste. Avantajul primei categorii constă în posibilitatea estimării erorilor de eşantionare. Eşantioanele calculate neprobabilist sunt, adeseori, mai uşor de utilizat dar nu oferă posibilitatea calculării erorilor de eşantionare. În rândurile care urmează, voi prezenta, pe scurt, câteva tehnici de eşantionare probabilistă şi alte câteva neprobabilistă.Eşantionarea probabilistă presupune că se poate calcula pentru fiecare dintre indivizii din populaţie probabilitatea de a fi inclus în eşantion şi, că fiecare individ are o probabilitate non-nulă de a fi selectat. De obicei, îndeplinirea acestor cerinţe impune utilizarea unor cadre de eşantionare, adică a unor liste care cuprind toate persoanele care aparţin populaţiei investigate. Dacă există o astfel de listă, persoanele din eşantion pot fi identificate prin metoda pasului: împărţind numărul de persoane la mărimea eşantionului se stabileşte un pas care va fi utilizat pentru identificarea fiecărui element din eşantion pornind de la un prim individ cu un număr de ordine mai mic decât pasul de eşantionare. În cazul în care lista se află pe suport electronic, persoanele pot fi selectate prin generarea de numere aleatoare de către un computer.

ExempluO mare problemă cu care se confruntă cercetătorii este identificarea unor cadre de eşantionare. Cei care constituie grupul ţintă al serviciilor pentru a căror planificare se realizează analiza nevoilor arareori sunt înscrişi în liste exhaustive şi suficient de corecte. Totuşi, pentru anumite categorii de beneficiari de servicii există astfel de liste - persoanele dependente de anumite tratamente sau cele care suferă de anumite categorii de boli – dializă, diabet, epilepsie, demenţă, etc. – sunt înregistrate în baze de date la anumite instituţii spitaliceşti.

Adeseori, persoanele dintr-o anumită populaţie-ţintă sunt grupate în colectivităţi, sau instituţii. Pentru a reduce costurile selecţiei, sau ale construcţiei unui cadru de eşantionare este suficient să se facă o selecţie de astfel de colectivităţi, culegându-se date de la toate persoanele din colectivitatea respectivă sau dintr-un subeşantion din colectivitatea respectivă. Aceasta este eşantionarea cluster, o altă modalitate de eşantionare probabilistă.

Page 19: Analiza nevoilor manual

19

Dacă am dori să realizăm o anchetă de analiză a nevoilor în comunităţile de romi din satele judeţului Sălaj, ne-ar fi destul de greu să identificăm o listă cu romii din fiecare sat. Nici listele electorale nici datele de recensământ – care oricum sunt foarte greu accesibile – nu înregistrează fidel sau deloc apartenenţa la etnia romilor. Ştim, pe de altă parte, că în cele mai frecvente cazuri, romii locuiesc grupaţi în comune în aşa-zise colonii, sau „ţigănii”. O modalitate de eşantionare convenabilă ar fi de tipul cluster. Aceasta ar presupune identificarea tuturor coloniilor de romi din comunele judeţului, gruparea lor după anumite caracteristici importante (mărime, categorie de romi, ocupaţii) şi selecţia aleatoare a unui număr de colonii care împreună constituie un eşantion de mărime satisfăcătoare. Odată stabilit eşantionul de colonii, datele vor fi culese de la toate persoanele din comunităţile respective, sau din subeşantioane selectate din respectivele comunităţi.

Uneori însă, persoanele din populaţie sunt greu de identificat, sunt răspândite în alte populaţii şi nu sunt înregistrate în nici un fel de statistici. Este cazul fenomenelor rare şi/sau ascunse. În acest caz este imposibilă realizarea de eşantioane probabiliste iar cercetătorul va fi obligat să apeleze la alte metode de eşantionare. Am spus mai sus că, în asemenea cazuri, deoarece estimările cantitative sunt hazardate, sunt de preferat alte tehnici de culegere a datelor. Voi prezenta, totuşi, pe scurt, câteva tehnici de selecţie a cazurilor, aplicabile atunci când selecţia probabilistă nu este posibilă.

Eşantionarea pe coteCând nu există un cadru de eşantionare – adică o listă cu toţi indivizii din populaţie, şi o cale de a-i accesa pe cei selectaţi, dar se cunoaşte distribuţia principalelor variabile în populaţia cercetată, se poate opta pentru o procedură de eşantionare care va produce un eşantion reprezentativ din punctul de vedere al variabilelor folosite la cotare. Cunoscând distribuţia caracteristicilor folosite la cotare în populaţie se va planifica un eşantion cu aceeaşi structură iar operatorii, cei care completează chestionarul pe teren, vor trebui să găsească subiecţi care corespund descrierii lor.

Să presupunem, de exemplu, că se doreşte realizarea unei anchete privind utilizarea mijloacelor contraceptive în populaţia de studenţi ai unui centru universitar. Chiar dacă avem o listă cu toţi studenţii, un eventual eşantion aleator nu este fezabil, deoarece adresele disponibile sunt de prea multe ori inutile, mulţi dintre studenţi provenind din altă localitate şi fiind cazaţi în domicilii nedeclarate. A-i căuta la cursuri este iar nefezabil deoarece frecvenţa la majoritatea cursurilor este destul de mică, iar cei care vin la cursuri nu sunt similari cu cei care absentează. Cu alte cuvinte, un eşantion aleator ar suferi de distorsiuni puternice. O soluţie ar reprezenta-o eşantionarea pe cote. S-ar împărţi eşantionul proiectat după caracteristici importante cunoscute: an de studiu, specializare, sex. Apoi, fiecărui operator i se dă o porţie de subiecţi – studenţi – de intervievat – care are o anumită structură după sex, an de studiu şi specializare, stabilită în funcţie de structura generală. În final, adunând toate chestionarele completate, structura eşantionului trebuie să corespundă celei din populaţia de studenţi.

Eşantionarea bulgăre de zăpadă

Page 20: Analiza nevoilor manual

20

În cazul fenomenelor rare, sau ascunse, suntem mulţumiţi dacă reuşim să identificăm persoanele din populaţia noastră. O tehnică destul de simplă în teorie este contactarea unui număr restrâns, iniţial, de persoane din populaţie, care ne vor pune în legătură cu alte persoane care aparţin aceleiaşi categorii.

De exemplu, dacă vrem să investigăm nevoile persoanelor fără adăpost, este imposibil să realizăm un eşantion aleator de astfel de persoane, pentru simplul motiv că nu există nici un cadru de eşantionare pentru această populaţie. În schimb, putem să vorbim cu 2-3 persoane fără adăpost care ne pot pune în legătură, fiecare, cu alte 5-6 iar dintre acestea putem identifica, în continuare, persoane care să ne pună în legătură cu indivizi aflaţi în situaţii similare. Dacă procesul de creştere a bulgărelui de zăpadă decurge bine, în scurtă vreme ajungem să acoperim bine cu date populaţia de persoane fără adăpost dintr-un municipiu mare, cum este Oradea. O astfel de abordare presupune, întâi şi întâi, ca persoanele din populaţie să se cunoască reciproc. În al doilea rând, construcţia eşantionului eşuează dacă realizatorii cercetării nu reuşesc să dobândească încrederea celor din populaţie. Interviuri cu persoane din grupul ţintăDiferenţa dintre ancheta pe bază de chestionar şi interviuri constă în faptul că interviurile permit o mai mare libertate celui care pune întrebările, intervievatorului. În locul chestionarului avem un ghid de interviu, o listă de întrebări sau de teme de discuţie. Majoritatea întrebărilor sunt deschise iar operatorul trebuie să înregistreze cu mare fidelitate răspunsul subiectului. Dacă relatările subiecţilor sunt foarte importante, este bine ca în locul notiţelor să se folosească un reportofon.

Când folosim interviuri în locul chestionarului? În primul rând, când ne interesează mai mult să avem acces la subiectivitatea subiectului, la părerile sale, la atitudinile sale, la explicaţiile, reprezentările, ideologiile pe care le exprimă. Pe de altă parte, când interesul este mai mult în istoria fiecărui caz, decât în colectarea de date care să fie prelucrate statistic, este din nou recomandabil să folosim interviurile. În acest caz, interviurile vor avea o desfăşurare mai liberă, vor fi mai puţin structurate, urmărindu-se obţinerea unor relatări detaliate despre aspectele interesante ale celor intervievaţi.

Este evident că interviurile se pretează destul de puţin pentru analize statistice. Datorită procedurii mai puţin standardizate de culegere a datelor numărul celor care pot să culeagă date valoroase este destul de mic – fiind necesară o cunoaştere în profunzime a obiectivelor studiului. Numărul de interviuri realizate de obicei este mult mai mic decât mărimea eşantioanelor din anchete – între 20 şi 40 de obicei, astfel că descrierile cantitative sunt afectate de erori mari. În fine, procedura de selectare este foarte rar cea aleatoare prin urmare estimărilor cantitative nu li se poate garanta nici o marjă de eroare, cea mai sigură presupoziţie fiind că aceste descrieri nu sunt reprezentative.

Rezultatele interviurilor sunt cel mai adesea descrieri narative, rezultate din analiza transcrierilor interviurilor. Pentru aceasta, plecând de la întrebările de cercetare şi de la temele ghidului de interviu, analistul clasifică răspunsurile primite în grile de analize care cuprind diversele teme care au fost abordate în conversaţiile dintre operatori şi subiecţi. Raportul de cercetare cel mai simplu cuprinde o sinteză a tabelelor de analiză plecând de la temele şi subtemele din aceste tabele. Analizele mai complicate pot opera comparaţii între diverse tipuri de subiecţi, sau chiar să testeze ipoteze, generate prin observaţie sau deduse din anumite teorii referitoare la fenomenul de studiat.

Page 21: Analiza nevoilor manual

21

Ancheta cu informatori cheieInformatorii cheie sunt persoane care, datorită poziţiilor lor, au cunoştinţele şi capacitatea necesare pentru a oferi informaţii valoroase despre nevoile grupului ţintă. Astfel de personaje se găsesc în primul rând printre cei angajaţi în furnizarea serviciilor sociale, iar alături de aceştia, printre conducătorii şi angajaţii instituţiilor publice, cercetătorii cu interes pentru problemele sociale, medici, jurişti, jurnalişti, lideri religioşi, lideri ai unor organizaţii non-guvernamentale.

Important este ca în eşantionul anchetei cu informatori cheie să fie incluse persoane care oferă informaţiile de cea mai bună calitate vis-a-vis de obiectivele analizei. Cunoaşterea detaliată a câmpului organizaţiilor care activează într-un anumit domeniu, a comunităţilor sau a reţelelor sociale care au legătură cu fenomenul investigat produce imediat rezultate. Cel care planifică o asemenea anchetă trebuie să fie, prin urmare, un cunoscător al domeniului sau al colectivităţii în care se desfăşoară investigaţia. Altfel, este recomandabil să se realizeze o evaluare a reţelei instituţionale (network audit) sau sociale care intră în contact cu fenomenul investigat.

Avantajul anchetelor cu informatori cheie este că se realizează rapid şi relativ ieftin. Ele sunt deosebit de utile atunci când fenomenul căutat este rar, iar datele secundare sunt puţine sau nu sunt de încredere. În acelaşi timp, contactarea liderilor comunităţii poate duce la sporirea sprijinului comunitar pentru un anumit program de servicii sociale.

Anchetele cu informatorii cheie au şi dezavantajele lor inerente. Cel mai frecvent punctul de vedere obţinut este unul parţial, dependent de activitatea instituţiei la care activează persoana şi de specialitatea sa. În afară de acest tip de distorsiune, informaţiile furnizate pot suferi de diverse probleme de fidelitate. Personajele cu care se intră în contact au competenţe limitate, iar informaţiile pe care le furnizează fac parte adeseori din politica de imagine a lor sau a instituţiilor pe care le reprezintă. Din acest motiv, reiau recomandarea ca, de fiecare dată când este posibil, informaţiile de acest tip să fie dublate de informaţii de la surse concurente sau provenite din alte tipuri de date, precum statistici oficiale sau interviuri cu beneficiarii. Dependenţa de o singură sursă de date subiective poate fi periculoasă pentru acurateţea datelor. Studiile metodologice (McKillip, op. cit. 273) arată că liderii comunităţilor tind să supraaprecieze nevoile celor din colectivitate şi să subaprecieze disponibilitatea celor din comunitate de a se implica în soluţionarea problemelor comunitare.

Remarc, în final, că, alături de celelalte modalităţi de culegere a datelor, anchetele cu informatorii cheie reprezintă şi un efort de relaţii publice al beneficiarului analizei nevoilor şi al echipei care realizează cercetarea. Culegerea datelor de la acest nivel trebuie să contribuie la sporirea susţinerii comunitare pentru programul respectiv de servicii şi la întărirea cooperării dintre diverşii actori implicaţi în furnizarea serviciilor sociale. Prin urmare, contactarea acestor actori trebuie realizată cu diplomaţie. În nici un caz aceştia nu trebuie să perceapă că activitatea lor ar fi evaluată sau că participarea lor la analiza nevoilor le poate înrăutăţi relaţiile cu alţi actori din domeniu.

Culegerea datelor se poate face prin diverse metode. Cel mai simplu este să se realizeze interviuri structurate sau semistructurate, în care informaţiile interesante pentru analiză sunt înregistrate într-un formular standardizat.Ancheta privind satisfacţia clienţilor

Page 22: Analiza nevoilor manual

22

Furnizarea serviciilor sociale are loc arareori într-un mediu concurenţial la nivelul cererii. În locul regulilor cererii şi ofertei, bazate pe satisfacţia clienţilor care îşi ajustează alegerile în consecinţă, se face adeseori apel la măsurarea satisfacţiei beneficiarilor serviciilor sociale. Evaluarea calităţii serviciilor prin măsurarea satisfacţiei clienţilor are câteva limite, totuşi:

- Nu toţi beneficiarii de servicii sociale au capacitatea de a formula judecăţi de încredere despre îngrijirile de care beneficiază. De exemplu, pacienţii cu afecţiuni psihiatrice nu au întotdeauna discernământul necesar pentru a evalua furnizorii de servicii.

- Necunoscând alternative, aprecierile beneficiarilor trebuie interpretate cu prudenţă.

- Studiile metodologice privind consistenţa anchetelor privind satisfacţia clienţilor au arătat că o tendinţă a beneficiarilor de a aprecia pozitiv serviciile de care au beneficiat şi, corelat acestei distorsiuni, tendinţa evaluărilor pe diverse segmente ale serviciului furnizat de a fi corelate cu evaluarea generală. De exemplu, într-o anchetă de analiză a nevoilor de servicii de îngrijire pentru vârstnicii dependenţi realizată în Oradea, toţi beneficiarii intervievaţi s-au declarat mulţumiţi de serviciile de care au beneficiat şi puţin capabili să enunţe soluţii alternative. În plus, resursele restrânse ale multor beneficiari de servicii sociale le afectează preferinţele şi opţiunile pentru diverse servicii în favoarea soluţiilor paleative, pe termen scurt.

- Anchetele de acest tip pot să fie afectate de erori de selecţie: persoanele care beneficiază de un anumit serviciu nu constituie, adeseori, un eşantion reprezentativ al celor care ar putea beneficia de aceste serviciu. La fel, disponibilitatea de a răspunde la întrebările de acest fel poate să fie asociată cu o atitudine favorabilă instituţiilor care furnizează aceste servicii.

Măsurarea satisfacţiei clienţilor serviciilor sociale se realizează de obicei în cadrul unor anchete obişnuite, prin chestionar. Adeseori, chestionarele privind mulţumirea beneficiarilor sunt completate odată cu furnizarea serviciilor, operatorii de anchetă fiind funcţionarii instituţiei furnizoare. Evident că o astfel de situaţie poate produce rezultate distorsionate, datorită tendinţei beneficiarilor de a fi pe placul celor care le oferă ajutor. Putem face următoarele recomandări pentru realizarea evaluărilor satisfacţiei clienţilor:

- datele să fie culese prin anchete indirecte (autocompletate) sau să fie completate prin utilizarea unor operatori care să fie neutri faţă de instituţia furnizoare de servicii; pentru credibilitatea rezultatelor, este important ca datele să fie culese de alte instituţii decât cea care furnizează serviciile;

- chestionarele să conţină întrebări explicite referitoare la sursele de insatisfacţie din serviciile de care au beneficiat şi la servicii alternative;

Integrarea informaţiilor. Evaluarea nevoilorRezultatul analizei nevoilor constă într-un set de enunţuri privind nevoile grupului ţintă, fiecare propoziţie fiind susţinută de diversele informaţii adunate în procesul de analiză al nevoilor. Acest rezultat nu se rezumă la o listă de probleme sau de nevoi. Nevoile trebuie să fie evaluate după câteva dimensiuni care sunt sintetizate într-un tabel de identificare a nevoilor. Obiectivul acestei analize este acela de a face simplă identificarea nevoilor care

Page 23: Analiza nevoilor manual

23

au nevoie de abordare urgentă şi, dacă este posibil, numărul de membri ai grupului ţintă care vor avea nevoie de noul serviciu.

McKillip (idem) recunoaşte că literatura de specialitate a evitat în mod sistematic formularea unor tehnici sistematice de integrare a datelor provenite din surse diferite în analiza nevoilor.

Atunci când datele provin dintr-o singură sursă – cum ar fi o anchetă sociologică sau un interviu de grup – transformarea lor într-un raport cu privire la nevoi, incidenţa acestora, serviciile propuse este simplă. Acest efort devine tot mai complicat cu cât sursele de informaţii se diversifică.

În analiza noastră destinată planificării serviciilor sociale pentru vârstnicii din Oradea, am integrat datele folosind patru criterii pe care le-am grupat într-un tabel cu ajutorul căruia ne-a fost mai uşor să stabilim nevoile care necesită intervenţie urgentă:

Tabel 1. Tabel de evaluare a nevoilor de îngrjire pentru vârstnici în Oradea

NEVOIA INCIDENŢĂ1 ACOPERIRE APRECIEREA BENEFICIARILOR

APRECIEREA SPECIALIŞTILOR

Socializare, participare socială, companie

300 ½ 3,5 2

Îngrijire ne-medicală

1000 ½ 1 1

Recuperare, menţinerea capacităţilor fizice şi intelectuale

1000 1/3 1 2

Îngrijire medicală

? ½ 1 -

Asistenţă de urgenţă ne-medicală

? ? 1 1

Informare 900 1/5 3,5 -Reprezentare ? ? - 1,5

Pentru realizarea tabelului de mai sus am identificat mai întâi nevoile prin interviuri individuale şi de grup cu persoane din grupul ţintă. Nevoile identificate nu le-am tratat brut ci le-am grupat pe categorii care sunt în mare măsură suprapuse unor categorii de servicii. Datele privind incidenţa şi acoperirea nevoilor le-am obţinut dintr-o anchetă de tip diagnoză socială realizată în Oradea în 2003. Aprecierile beneficiarilor şi ale

1 Incidenţa este doar aproximată. Numărul de beneficiari posibili este calculat prin extinderea ponderilor calculate pe eşantion. Estimarea nu se realizează prin însumarea numerelor din coloana din dreapta deoarece aceeaşi persoană poate manifesta mai multe dintre nevoile listate în chestionar.

Page 24: Analiza nevoilor manual

24

specialiştilor privind intensitatea nevoii, sau urgenţa, le avem tot din conversaţiile controlate cu aceştia, fie individuale fie de grup.

Criteriul principal de prioritizare sunt opţiunile membrilor grupului ţintă şi cele ale specialiştilor. Incidenţa unui fenomen nu spune mare lucru despre gravitatea lui. Pe baza tabelului de mai sus, mai ales a ultimelor două coloane se poate stabili cu destulă uşurinţă că nevoile care au nevoie de tratament urgent în cazul vârstnicilor sunt: asistenţă de urgenţă nemedicală, îngrijirea nemedicală, îngrijirea medicală şi asistenţă pentru recuperarea şi menţinerea capacităţilor fizice şi intelectuale.

Indiferent de modalitatea prin care datele culese sunt integrate, prioritizarea nevoilor trebuie să fie rezultatul unui proces transparent pentru beneficiarul studiului de evaluare. Cu alte cuvinte, modul în care se stabilesc nevoile cele mai urgente, sau o oarecare ierarhie a nevoilor după importanţă trebuie să fie clar pentru cel care lecturează raportul.

Comunicarea rezultatelor. Raportul şi prezentarea luiOricât de bine ar fi realizat studiul, dacă este prezentat prost nu va avea nici un impact sau, dimpotrivă, va avea consecinţe practice inverse celor prevăzute de realizatorii analizei.

Două sunt modalităţile principale prin care aceste rezultatele sunt comunicate beneficiarilor: raportul de cercetare şi prezentarea publică.

Rezultatele studiului trebuie să fie sintetizate într-un raport. Acesta este un text care prezintă în esenţă obiectivele studiului de evaluare realizat, metodele folosite pentru culegerea datelor şi rezultatele. Pentru organizarea raportului putem face câteva recomandări:a. Textul raportului însuşi să nu depăşească o lungime rezonabilă pentru un cititor

presupus ocupat. Toate conţinuturile de detaliu, care nu sunt esenţiale pentru desfăşurarea argumentaţiei pot fi introduse într-o anexă. Considerăm că un raport de maximum 10 pagini trebuie să fie suficient, chiar şi pentru problemele cele mai complicate, în condiţiile în care textul este redactat la 1,5 rânduri în format A4.

b. Limbajul raportului trebuie să fie unul care urmează argumentaţia, clar, lizibil. Se pot utiliza titluri metaforice – sexy – dar ele trebuie dublate de subtitluri care limpezesc conţinuturile în termeni lipsiţi de echivoc. Propoziţiile trebuie să fie suficient de simple şi de scurte pentru a nu împiedica lectura. Apelul la neologisme, la termeni de specialitate, la acronime, să fie limitat. Organizarea trebuie să fie clară. Separaţia dintre paragrafe clară, iar utilizarea titlurilor la trecerea la capitole şi paragrafe noi eficientă. Nu este lipsit de valoare să prezentaţi pe prima pagină un scurt cuprins al raportului.

c. Conţinutul poate fi destul de asemănător cu etapizarea prezentată la începutul capitolului. Recomand următoarea structură pentru rapoartele de analiză a nevoilor:a. Prezentarea obiectivelor (1/2 pagini)b. Descrierea grupului ţintă (1/2 – 1 pagină)c. Prezentarea metodelor (1/2 – 2 pagină)d. Identificarea nevoilor (1-2 pagini)

Page 25: Analiza nevoilor manual

25

e. Analiza resurselor (1-2 pagini)f. Evaluarea nevoilor (1-2 pagini)g. (opţional) Recomandări pentru soluţii (1-2 pagini)h. Concluzii (1/2 – 1 pagină)i. Anexe

d. Anexa poate cuprinde materialele de detaliu precum: inventarul serviciilor, matricea serviciilor, detalierea metodologiei – eşantionare, instrumentar, limite metodologice, bibliografie.

e. Realizarea studiului nu trebuie să fie subordonată scrierii raportului. Este credinţa mea că un raport bine făcut nu este posibil fără un studiu bine realizat. Cu alte cuvinte, prioritatea rămâne obţinerea unor concluzii valide dar şi valoroase. Plecând de la acestea, raportul se va scrie aproape de la sine. Altfel, a încerca să acoperi prin text limitele sau scăpările evaluării realizate, pe lângă caracterul inacceptabil din punct de vedere etic, în supune pe evaluator la riscuri mari.

f. Nimeni nu solicită evaluatorului concluzii categorice, cu valoare de adevăruri fundamentale, indispensabile pentru planificarea serviciilor. Diverse limitări pot face rezultatele mai puţin relevante în raport cu obiectivul planificării serviciilor. Corect din partea celui care realizează analiza este să le recunoască şi să le menţioneze în raport. Altfel, evaluarea ar însemna şi o doză bună de şarlatanie.

Raportul are valoare mai mult ca rezultat material al efortului de investigare a nevoilor. Dacă este înmânat pur şi simplu beneficiarilor el nu va produce nici un impact la nivelul politicilor, aproape sigur. Beneficiarii nu au timp să-l citească, nu îl înţeleg, nu au motivaţia necesară pentru a transforma rezultatele în politici, în acţiune. Rezultatele trebuie să fie prezentate într-un cadru mai public, mai ritual, care angajează participanţii la acţiune.

O astfel de reuniune are trei puncte cheie: - elaborarea prezentării raportului de evaluare şi prezentarea lui- stabilirea participanţilor- discuţiile şi stabilirea concluziilor care să includă şi angajamente practice

Prezentarea raportuluiCea mai proastă soluţie o reprezintă lectura. Acest mod de prezentare plictiseşte şi nici nu este considerat serios. A prezenta raportul înseamnă un serios efort de relaţii publice care are ca scop nu numai transmiterea mesajului, dar şi câştigarea atenţiei publicului şi a simpatiei şi/ sau a respectului acestuia.

Pentru aceasta prezentarea trebuie rezumată în maximum 10 puncte, capitole tematice. Acestea vor constitui temele foliilor pentru prezentare cu retroproiector sau a diapozitivelor pentru prezentare cu videoproiector. În cazul în care nu există nici una din aceste mijloace tehnice, se poate multiplica această schemă şi distribui fiecărui participant.

Prezentarea realizată va urma structura sintezei despre care am vorbit mai sus, detaliind fiecare aspect considerat relevant. Ritmul trebuie să fie alert, fără a fi prea obositor.

Page 26: Analiza nevoilor manual

26

Tonul nu trebuie să fie unul monoton ci adecvat secvenţei prezentării – descriere, enumerare, interogaţie, subliniere etc. Prezentatorul trebuie să păstreze permanent contactul vizual cu publicul şi să fie pregătit pentru a prelua reacţii din public. Stilul poate fi oarecum glumeţ, măcar pentru început, pentru a sparge gheaţa unei prezentări „cenuşii”, când se poate porni cu una două glume inofensive. Totuşi, glumele trebuie ţinute sub control pentru a nu sugera publicului că participarea prezentatorului la actul prezentării este doar de suprafaţă. Dacă din public survin reacţii – întrebări, comentarii, nedumeriri, chiar critici – este de datoria prezentatorului să răspunde fără a deturna totuşi prezentarea într-o masă rotundă. Reacţiile pot fi amânate pentru partea a doua a întâlnirii, care are programate discuţiile.ParticipanţiiParticiparea poate determina desfăşurarea dezbaterii prilejuite de prezentarea raportului şi, în fine, receptarea concluziilor lui. Participanţii cei mai importanţi trebuie să fie din rândul beneficiarilor analizei nevoilor. Prin consultarea acestora va fi elaborată o listă de participanţi. Stabilirea listei de participanţi trebuie să fie ghidată de considerente practice şi strategice. Când se face acest lucru este util a se răspunde la întrebarea: Care sunt persoanele care pot influenţa deciziile luate pe baza acestui raport? Persoanele invitate vor fi cele care pot influenţa politicile, mai ales reprezentanţii instituţiilor decidente. Un număr prea mare de participanţi poate dilua dezbaterile. Este recomandabil ca audienţa să fie păstrată la dimensiuni rezonabile. Un maxim de 20 de persoane corespunde acestui deziderat.