Anamneza Ref

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTIDepartamentul de Învăţământ la Distanţă, Formare Continua şi

Conversie Profesionala

Master: Consiliere Şcolară

PSIHODIAGNOSTIC~ANAMNEZA~

Doctor în Psihologie Mariana MARDALE

Gheorghiu I. Florentina-Gabriela(c.Cătănescu)

CNS 1

2008-2009

GHEORGHIU I. FLORENTINA-GABRIELA (c. CĂTĂNESCU) 1

"Toţi trăim sub acelaşi cer dar nu toţi avem acelaşi orizont." Konrad Adenauer

Nevoia determinării diferenţelor individuale îşi are obârşia în practica socială.

Psihologia diferenţială a impulsionat dezvoltarea unor măsurători ale funcţiilor şi

trăsăturilor psihice contribuind implicit la structurarea unor modalităţi complexe de

investigatie utilizate în selecţia, orientarea şi reorientarea şcolară şi profesională.

Investigaţiile psihologice sub forma diagnozei şi prognozei se realizează atât la

nivelul populaţiei normale, cât şi în sfera patologicului, ceea ce impune delimitări

conceptuale.

Desigur, normalitatea poate fi abordată pe baza a numeroase criterii aparţinând unor

discipline ştiinţifice diferite.

În prezent nu există accepţiune comună asupra stării de normalitate. Starea de

normalitate poate fi apreciată din mai multe puncte de vedere, însă nicio definiţie a stării

mintale nu este acceptabilă dacă nu se ţine seama de importanţa mediului pentru individ..

În psihologie, a cunoaşte înseamnă descoperirea formulei psihologice individuale

(factori fizici, fiziologici, psihologici, sociali şi culturali), pe un plan de sinteză; cunoaşterea

implică identificarea modului propriu de echilibrare în relaţia individ-mediu. Fenomenele

subiective trebuie dezvăluite în legătura lor indisolubilă cu stimulii care le provoacă, cât şi cu

reacţiile de răspuns.

Raportul dintre aceşti factori se schimbă însă pe parcursul vieţii unui om, exprimând

atât în interiorul lor, cât şi în interrelaţia dintre ei, forme distincte de echilibrare.

Informaţia, pentru a deveni cunoaştere implică:

Ordonarea datelor;

Stabilirea ponderii fiecărei informaţii (ca act revelator al situaţiilor);

Organizarea datelor prin subordonarea lor ideii de unitate (ceea ce este

caracteristic);


Descifrarea relaţiilor dintre date şi organizarea lor într-un sistem

(corespunzător planului realităţii).

Cunoaşterea trebuie să permită un diagnostic şi un prognostic.

Odată realizate constatările privind aptitudinile şi rolul însuşirilor nonintelectuale,

trebuie avut în vedere că la aceleaşi solicitări oamenii pot răspunde în mod diferit (calităţile

se îmbină în mod diferit: perseverenţă, ambiţie, tenacitate, spirit de ordine).

Orice variabilă psihologică exprimă, pe planul conduitei, caracteristicile generale ale

personalităţii.

Structurarea unităţii este dată de:

Nivelul posibilităţilor

Nivelul de realizare

Nivelul de aspiraţie

Înţelegerea omului este înlesnită dacă îl tratăm ca pe un sistem complex de elemente

organizate, aflat în interacţiune cu mediul ambiant, sistem care se dezvoltă permanent sub

influenţa educaţiei, valorificânnd şi modelând fondul ereditar.

Psihodiagnoza este un act de analiză psihică a unui caz, concomitent cu o sinteză

logică ce permite organizarea conştientă a măsurilor generale de influenţare a dezvoltării

personalităţii cazului considerat, prin măsuri educative, program de viaţă (inclusiv volum de

activitate, selectare a ceea ce este mai potrivit şi mai important şi pentru liniile de perspectivă

ale dezvoltării subiectului în cauză).

Diagnoza psihică, în general, este implicată în studierea celor mai adecvate mijloace

de educare şi instruire, dar şi de bilanţ, evidenţă şi stimulare a dezvoltării capacităţilor şi

talentelor, a activităţii creatoare (prin orientare şcolară şi profesională).În domeniile muncii

sociale, diagnoza psihică are în atenţie:

1. Trăsăturile de personalitate antrenate;

2. Sociabilitatea;

3. Aspecte motivaţionale;

4. Aptitudini în domenii ca:

orientare profesională;

reorientare, reciclare, recalificare;

adaptarea omului la muncă şi a muncii la om;


în probleme de accidente etc.

În cazul în care boli, accidente, hipertrofieri sau exacerbări ale unor trăsături de

personalitate, sociabilitate sau somato-psihice afectează capacitatea de muncă, se impune o

diagnoză clinică.

Diagnoza psihică are deci în vedere omul concret şi viu, şi constă dintr-o cunoaştere

complexă a acestuia prin utilizarea unor tehnici psihologice aplicate, respectarea unor reguli

ce permit colectări de informaţii organizate privind o persoană dată.

Diagnosticul la nivelul vârstei adulte trebuie să aibă la bază un aspect funcţional,

omul văzut în şi prin activitatea sa.

Orice interpretare rigidă, mecanică a rezultatelor psihodiagnozei poate duce la

consecinţe grave.

Altfel spus, psihodiagnosticul poate fi definit ca act sintetic de analiză psihologică a

unui caz şi de reconstituire logică a structurii armonice sau dizarmonice a unei personalităţi,

care poate fi exprimată grafic în profilul psihologic, foi descriptive de psihodiagnostic, foi de

testare (P.Popescu-Neveanu, 1978).

Psihodiagnosticul este rezultat al psihodiagnozei, acţiune complexă de investigaţii, ce

urmăreşte recunoaşterea unor particularităţi specifice la o persoană printr-o serie metode şi

instrumente de cunoaştere psihologică (observaţie, anamneză, anchetă, chestionar,

convorbire, experiment şi, mai ales, testele).

Putem, aşadar, aborda psihodiagnosticul ca :

Teorie - teoria cercetării psihologice a subiectului (analiza teoretică a datelor

practice de psihodiagnostic, din acestea rezultând un concept teoretic privind

personalitatea globală a subiectului).

Practică - latura practică a investigării psihodiagnostice este reprezentată de

totalitatea probelor şi tehnicilor de investigare a individului.

Psihodiagnosticul este utilizat în :

- clinica psihiatrică (formă auxiliară de completare şi precizare a diagnosticului

clinico-psihiatric) :

- în domeniul O.S.P.-ului (selecţie şi orientare profesională);

- în psihologia muncii şi psihologia militară;

- în investigarea psiho-legală etc.


Metode utilizate în psihodiagnoză

Metoda reprezintă acea îmbinare şi organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii,

instrumente şi tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic (Zlate, M.,

2000). Metodele sunt planuri de activitate mentală şi concretă destinate realizării unui

obiectiv de cercetare şi descoperirii unor adevăruri în legătură cu fenomenele investigate

(Şchiopu, U., 1976). Metoda are înţelesul de cale, de itinerar după care se reglează acţiunile

intelectuale şi practice în vederea atingerii unui scop (Zlate, M., 2000).

Specificul metodelor de psihodiagnoză constă în faptul că, spre deosebire de alte

ştiinţe, zona de realitate investigată - psihicul- este abordată indirect prin manifestările

exterioare, comportamentale, ca idicatori ai stărilor şi relaţiilor interne. Într-un plan mai

general acest specific este adâncit de împrejurarea că subiectivitatea devine propriul obiect de

investigaţie. La aceasta mai contribuie numeroasele condiţionări ale conduitei umane

(caracterul multifactorial al influenţelor care determină comportamentul uman). Interpretările

şi comentariile subiectului scot în evidenţă proiectii, obiceiuri, obsesii, discomfort, motivaţii,

idealuri, aspiraţii, atitudini, dificultăţi subiective şi obiective.

Datele obţinute permit luarea unor măsuri de ameliorare, recuperare sau psihoterapie,

după caz.

Cel mai mare interes şi cea mai mare aplicabilitate practică o are psihodiagnosticul

personalităţii.

P. Pichot consideră că există trei categorii de teste de personalitate :

chestionarele;

testele obiective;

testele proiective.

R. Meilli face un inventar al tuturor metodelor de psihodiagnoză a personalităţii,

considerate de el ca fiind de factură caracteriologică.

anamneza şi ancheta;

chestionarele;

testele de tendinţe sau de interese;


foile de observaţie;

grafologia;

desenele;

testul Rorschach;

testul de desen Wartegg;

T.A.T. şi variantele sale;

testele de culori;

testul Szondi;

metodele experimentale.

A.Porot ia în considerare existenţa a două grupe de teste de personalitate

I. Testele analitice de personalitate

- testele de caracter (chestionare şi tehnici )

- testele de atitudini şi interese ( chestionarele de atitudini şi chestionarele de

interese )

II. Testele sintetice - testele proiective.

M.Roşca consideră că există patru categorii de metode de psihodiagnoză a

personalităţii :

I. Chestionarele (inventarele): de adaptare, de interese şi de atitudini.

II. Tehnicile proiective: asociative, constructive, de completare, de alegere -

ordonare, expresive.

III. Testele obiective.

IV. Testele situaţionale.

Testele de personalitate urmăresc evidenţierea trăsăturilor caracteristice ale

personalităţii, structura tipologică a persoanei respective. Pentru analiza globală a

personalităţii, se aplică o mare varietate de teste.

Tehnici nepsihometrice de colectare a informaţiilor (grad variabil de

standardizare)

Ca proces de evaluare psihologică a persoanei, psihodiagnosticul se bazează pe un

sumum de informaţii utile despre subiect pe care le recoltează prin diverse tehnici în cadrul

fiecărei metode. Informaţiile pe baza cărora are loc evaluarea psihodiagnostică sunt obţinute


în principal prin tehnici de abordare directă a subiectului în care contactul examinator-subiect

este nemijlocit, cum sunt: observaţia, convorbirea, metoda biografică, metoda testelor,

analiza produselor activităţii. Există însă şi tehnici indirecte care constau în analiza unor

documente referitoare la subiect (applications forms=documente de angajare, acte de studii,

distincţii, premii, curriculum vitae, relatări ale anturajului=părinţi, rude, prieteni, colegi).

Toate informaţiile provenind din diverse surse privitoare la un subiect sunt cuprinse

în dosarul de psihodignoză. De obicei acest document este structurat pe capitole sau secţiuni

ca de ex.:

a) Date de identificare: nume-prenume, data şi locul naşterii.

b) Date de statut marital, socio-economic, cultural, profesional (biografia

profesională: calificări, avansări, schimbările locului de muncă, îmbolnăviri şi accid.

profesionale) situaţia militară (cum s-a adaptat la rigorile militare); date despre familie.

c) Antecedente erodobiologice şi psihologice. În cazul copiilor se înregistrează

d.p.d.v. cronologic dezvoltarea psihomotorie din prima copilărie, evenimentele importante de

natură somatică şi psihică, consecinţele lor, accidente, boli cronice, etc.

d) Adaptarea şcolară, profesională, socială.

e) Interese, pasiuni, hobby.

f) Rezultatele examenelor psihologice anterioare, metodele utilizate, rezultate,

motivele pentru care au fost efectuate ac. examene.

g) Recomandări: privitor la modul de viaţă, comportament viitor, direcţiile

viitoarelor investigaţii.

Dosarul psihologic va mai cuprinde:

informaţii despre o serie de evenimente care au valoare simptomatică pentru

întârzierile mai uşoare în dezvoltare ;

curba dezvoltării mişcărilor şi a mersului din copilăria timpurie;

caracteristicile vorbirii în primii ani de viaţă;

ritmul de dezvoltare psihică din primii 7 ani;

informaţii simptomatice pentru unele debilităţi mentale uşoare care determină

retardul şcolar: acalculii, disgrafii, dislexii;

simptomatica pubertară a instabilităţii şi opozabilităţii excesive -relevantă

pentru un dezechilibru psihic temporar, sau glandular;


simptomatica nevrotiformă border-line care interesează dificultăţile de

adaptare.

Anamneza (amintire, întoarcere în trecut) se constituie pe relatarea subiectului

despre evenimentele mai importante din biografia sa care sunt într-o relaţie cauzală cu

evenimentele prezente care fac obiectul psihodiagnozei.

Este prin excelenţă evenimenţială, concentrându-se asupra succesiunii diferitelor

evenimente din viaţa individului, a relaţiilor dintre evenimentele-cauză şi evenimentele-efect,

dintre evenimentele-scop şi evenimentele-mijloc.

Întrucât anamneza reprezintă percepţia şi în general, trăirile subiectului în legătură cu

evenimentele biografiei sale, prin această metodă accedem la motivaţiile, aspiraţiile, la

concepţiile şi atitudinile acestuia.

Anamneza este o secvenţă a biografiei psihologice a unui subiect în vederea stabilirii

originii şi condiţiilor dezvoltării unor particularităţi individuale cum sunt trăsăturile de

caracter, sentimente, capacităţi, vocaţie, etc.

Prin anamenză psihologul sondează longitudinal evenimentele petrecute în trecutul

unui subiect, sondează dezvoltarea sa psihologică precum şi cadrul în care aceasta a avut loc

pentru a dezvălui cauzele care au determinat starea actuală a subiectului investigat. Prin

aceasta este posibil de realizat o psihodiagnoză etiologică.

Psihanaliza consideră că amintirile traumatice ale primei copilării reprezintă nucleul

tendinţelor fundamentale ale personalităţii adulte : '' Copilul este părintele adultului''.

Totuşi evenimentele primei copilării ne sunt mai degrabă transmise de către ceilalţi.

Datele anamnezei sunt interesante nu numai prin faptele evocate dar şi prin cele

omise.

Anamneza evoluează de la un plan general în care sunt reţinute date generale privind

evenimentele de viaţă către un plan mai particular unde atenţia psihologului se focalizează pe

evenimentele mai strâns legate cauzal cu simptomul sau elementul de conduită care a

determinat pdihodiagnosticul.

Anamneza poate lua forme variate în funcţie de vârsata, sexul, statutul civil,

normalitatea sau tipul de deficit al celui aflat sub diagnoză psihică.

Anamneza, dacă este standardizată (d.p.d.v. al condiţiilor, al temelor abordate, a


modului de valorificare şi interpretare a datelor colectate, al gradului de iniţiativă a

subiectului etc) devine interviu anamnestic. Interviul anamnestic combină caracteristicile

anamnezei cu ale interviului.

Cîteva elemente explicative privind anamneza

în psihanaliză şi eficienţa sa terapeutică

Anamneza este un loc comun atât pentru practica "terapiei" religioase creştine, cât

şi pentru practica medicinei propriu-zise. Există opinii care susţin că rolul anamnezei nu

este numai acela de a retrezi la viaţă amintiri adormite sub pavaza anilor, ci şi de a resuscita

energii şi forţe mântuitoare. În fond, psihanaliza se întemeiază tocmai pe credinţa,

confirmată de fapte, a puterii vindecătoare a cuvântului rostit, sau mai precis a depănării

amintirilor.

În psihanaliză, ca şi în medicina generală, relatarea evenimentelor care au dus la

apariţia simptomelor nevrotice este extrem de importantă. Pacientul este invitat să îşi

reamintească fapte, întâmplări, alte evenimente de orice natură ar fi ele, care au întovărăşit

apariţia simptomelor.

Desigur că pacientul nu ştie care este sensul evenimentelor trăite de el, sensul lor

psihologic, dinamic, care explică adeseori, în chipul cel mai lămurit cu putinţă, semnificaţia

simptomelor patologice de care suferă în prezent. Este necesar să ştim că psihanaliza

considera pe drept cuvânt că simptomele noastre nevrotice au sens şi semnificaţie. De cele

mai multe ori simptomele sunt formaţiuni substitutive, mai precis spus structuri psihoide

care studiază laolaltă tendinţe psihice incompatibile sau - cum este cazul în isteriile de

angoasă, în tahicardii, vertij, vomismente şi alte asemenea manifestări clinice - conversiuni

ale energiei psihice refulate .

Pacientul nu cunoaşte aceste detalii şi se alarmează, căutând soluţia lor în medicina

clasică, în tratamentul medicamentos sau chiar în intervenţii chirurgicale.

În lumina acestor fapte, rolul anamnezei, al re-evocării întâmplărilor care au

precedat apariţia simptomelor, este extrem de important în tratamentul nevrozelor. Deoarece

semnificaţia simptomelor nu poate rezulta decât din cunoaşterea minuţioasă a problemelor


http://www.freudfile.org/psihanaliza/termeni.html#refulare

http://www.freudfile.org/psihanaliza/termeni.html

cu care se confruntă pacientul, a biografiei sale intime, a caracterului său, a nazuinţelor şi

nevoilor sale trecute şi prezente.

ANAMNEZĂ ŞI TRANSFER DE AFECTIVITATE

Anamneza este un termen cu puternică şi veche conotaţie medicală, frecvent

utilizat în cercetarea şi practica psihologică mai ales în acţiunea psihodiagnostică. Plasată

într-un complex de modalităţi prin care de fapt se poate manifesta metoda convorbirii,

anamneza se deosebeşte de alte metode prin scopul şi demersul activităţii investigative.

Din punct de vedere metodologic anamneza nu este totuşi chiar o convorbire, nici o

anchetă psihologică, nici o anume biografie, ci este de fapt o altfel de relaţionare

psihodiagnostician-subiect. Este o întâlnire între psiholog şi subiect bazată pe încredere

reciprocă şi sensibilitate. În actul anamnestic se naşte, se manifestă şi se modelează

afectivitatea în transfer sau transferul de afectivitate.

Informaţiile obţinute prin discuţia anamnestică permit psihodiagnosticianului să se

orienteze în problema supusă discuţiei, îl orientează pe examinator în alegerea metodelor şi

tehnicilor prin care va putea determina stabilirea unui diagnostic cu şanse de a fi validat.

Anamneza este destul de des folosită, cu o largă aplicativitate. În funcţie de

domeniul în care este utilizat, interviul anamnestic capătă un anumit specific, păstrându-şi

totuşi itinerariul şi condiţiile în care se realizează.

În convorbirile anamnestice este utilă clarificarea unor aspecte, cum ar fi:

condiţiile mediului material, social, moral, condiţiile de muncă şi de viaţă,

evenimente cu influenţă asupra dezvoltării psihice a individului;

conduita şi manifestările individuale în diferite împrejurări ale vieţii şi activităţi

cotidiene (profesie, familie, timp liber);

relaţii fundamentale faţă de oameni, faţă de muncă, de valorile sociale şi de

sine;

mediul material şi social de origine, raport părinţi-copii;

pregătirea generală şi profesională: şcolile urmate, obiecte preferate, rezultate

obţinute, metode de pregătire preferate, comportamentul în colectiv, ocupaţii

preferate în timpul liber;

stagiul militar: adaptarea la rogorile vieţii militare, evoluţia profesională,

profesii anterioare, motivaţia acţiunilor, satisfacţia/insatisfacţia regimului de


muncă, relaţiile cu mediul colectivului profesional (schimbări frecvente ale

locului de muncă);

nivelul material, social şi modul de viaţă actual;

nivelul veniturilor în raport cu cerinţele proprii şi ale familiei; proiecte, planuri,

aspiraţii;

cauze ale neadaptării: maladii, conflicte familiale sau de colectiv, lipsă de

ataşament faţă de profesie, accent pe importanţa structurii personalităţii şi a

relaţiilor din colectivul de muncă;

determinarea cauzelor neadaptării.

Condiţia de bază a unei discuţii destinse este o relaţie de încredere între subiect şi

psiholog. Atitudinea cea mai favorabilă pentru subiect este cea de neutralitate obiectivă,

binevoitoare a examinatorului. Debutul dialogului trebuie să fie degajat şi este bine să se

poarte asupra ocupaţiilor prezente ale subiectului, asupra scopului examenului psihologic.

După stabilirea contactului, se trece în mod firesc la informaţii personale şi biografice, lăsând

să se vadă un interes profund faţă de subiect. Aspectele relatate de subiect vor fi consemnate

de regulă la sfârşitul convorbirii.

Problemele puse în discuţie trebuie să conducă spre o descriere de sine detaliată; se

insistă pe descrierea unor evenimente cât de detaliat posibil, observându-se cu atenţie

remarcile care indică poziţia sa faţă de situaţiile respective. Se evită întrebări care duc la

răspunsuri da/nu şi cele care solicită explicarea prin „de ce” (nu totdeauna subiectul poate

cunoaşte/recunoaşte obiectivele inconştiente ale acţiunilor sale, se riscă provocarea unei

atitudini false, datorită nevoii de a se justifica, ceea ce crează o imagine a examinatorului ca

instanţă critică).

Pentru operativitate, amamneza se structurează în două planuri:

sumar – date generale privind evenimentele importante ale vieţii;

larg – date legate de evenimente care au solicitat psihodiagnoza.

Forma sub care se desfăşoară convorbirea/interviul anamnestic cu subiectul,

depinde şi de scopul examenului psihologic. Forma liberă, concentrată în jurul unei teme,

permite analiza şi surprinderea unor planuri subiective mai complexe, fiind în genere utilizată

în examenele de reorientare pe post sau în cele cu caracter special, clinic. Dacă timpul şi

împrejurările permit, informaţiile obţinute direct de la subiect trebuie să fie confruntate şi cu


date din alte surse: documente referitoare la rezultatele şcolare, randamentul în profesie,

comportamentul în anumite împrejurări, aprecieri făcute asupra sa de către persoane care îl

cunosc bine (membri ai familiei, prieteni, colegi, şefi). Nu se iau în consideraţie decât

informaţiile care, în ciuda faptului că sunt obţinute din surse diferite, coincid.

Informaţiile furnizate de subiect, coroborate cu cele culese din alte surse, servesc în

mare măsură la reconstituirea traiectoriei pe care o parcurge individul, în special a părţii care

se plasează în trecut, reflectând istoria subiectului. De altfel, ele constituie principalul suport

al acestei istorii, concurând însă la definirea situaţiei prezente, ca şi la evaluarea prognostică,

aceasta implicând luarea în consideraţie, printre altele, a proiectelor, planurilor şi aspiraţiilor

subiectului.

Un model de interviu anamnestic folosit cu precădere în domeniul asistenţei sociale,

protecţia copilului este redat în următoarele rânduri:

CATALOG DE ÎNTREBĂRI

1) Date personale

Nume:

Sex:

Data & locul naşterii:

Data admisiei:

Numărul şi datele hotărârilor:

Familia / Numele şi locul de muncă al mamei şi al tatălui:

2) Istoric

Situaţia familială:

Care sunt cele mai importante rude ale tânărului?

A mai fost instituţionalizat înainte de a fi adus în SOS / unde/ de când? / pentru cât

timp?

Motivul admiterii în instituţie

3) Dezvoltarea fizică

Starea generală a sănătăţii

Dezvoltarea fizică este conformă cu vârsta sau retardată ?

Există anormalităţi (boli, enurezis, encoprezis) ?


Cum este dezvoltarea motrice (postura, gesturi) ?

4) Dezvoltarea cognitivă

dezvoltarea cognitivă este

capacitate de înţelegere

de memorare

concentrare

învăţare

răbdarea

de studiu individual.

Vocabularul

disfuncţii ale vorbirii.

5) Dezvoltarea la şcoală / locul de muncă

interes special manifestat spre o anume materie şcolară

învaţă cu plăcere la ...

(nu) ridică probleme de comportament la şcoală

(nu) absentează fără motiv; până acum are un numar de .. absenţe

(nu) a legat prietenii stabile cu colegii de şcoală.

înţelegerea sarcinilor şcolare

superficialitate vis-à-vis de …

răbdare în desfăşurarea sarcinilor

(nu) si-a manifestat preferinta de a urma o anume cariera

6) Emoţionalitate

exprimarea sentimentelor

competiţie cu ceilalţi tineri

complex de inferioritate

imagine de sine

dezvoltarea agresivităţii

relaţia cu tinerii din instituţie este ...

relaţia cu consilierii este ...

7) Comportamentul social / socializarea

(nu) este extrovertit


(nu) este comunicativ

(nu) este agresiv

îşi expune punctul de vedere ...

relaţionează cu cei din jur (normal / uşor / cu greutate)

calitatea relaţiilor

(nu) menţine contacte relativ constante cu familia (mama / tata şi ...)

cu restul tinerilor din Comunitate are o relaţie ...

relaţia cu grupul ...

agresivitatea este la un nivel ...

(nu) minte

(nu mai) prezintă încredere

De curând ...

grupul de prieteni din afara instituţiei

petrece mult timp în compania ...

8) Potenţial şi calităţi

(nu am) remarcat talente sau calităţi speciale (în domeniul ...)

este preocupat şi interesat de ...

activităţi extra-şcolare

lecţiile de ...

practică la ...

activităţi care o/îl poate ajuta în dezvoltarea ei / lui

pe timpul vacanţei

voluntariat

9) Abilităţi practice de viaţă

Cum este igiena personala?

Care este comportamentul referitor la mâncare şi băutură?

Tânărul îşi asumă responsabilitatea pentru treburile zilnice (de ex.

I se poate acorda încredere în îndeplinirea sarcinilor?

Este tânărul / tânăra / copilul capabil să folosească banii?

10) Activităţi în timpul liber

Cum îşi petrece tânărul timpul liber?


Ce activităţi preferate are?

Este tânărul creativ, spontan, are imaginaţie? Are preferinţe sau domenii de interes

speciale?

Cu cine îi place tânărului să îşi petreacă timpul liber/ (singur/cu prietenii/adulţii)

11) Valori şi atitudini

(nu) poate face foarte bine distincţia între bine şi rău, corect sau greşit.

(nu) acceptă criticile

(nu) are tendinţa de a respinge

12) Instituţia

În cadrul instiuţiei este mai apropiat de ...

Cu restul tinerilor / copiilor / colegilor de camera / colegilor de apartament / colegilor

de proiect relaţiile sunt ...

Relaţia cu consilierii se poate defini ca fiind ...

(nu) face terapie ...

consider ca ar avea nevoie de ajutor în ceea ce priveşte ...

(nu) a solicitat ajutor consilierilor în ...

13) Relaţia cu familia biologică

(nu) este important pentru ea/el să menţină constant contactul cu familia şi cu....

14) Comportamentul educaţional

relaţia cu consilierul este (în general / adesea) …

(nu) apar conflicte (datorită)

expunerea propriului punct de vedere produce (adesea / uneori)

(nu) refuză din start orice sugestie sau sfat

mai apar conflicte în relaţia cu ... datorită faptului că ...

Studiu de caz I


1) Date personale

C. S. T., născut la data de 03.05.2000 în Bucureşti, fiul lui C. Marin şi M. Ilona, cu

domiciliul în Bucureşti, sector X, strada T., nr.7, bl.M14, ap.2, a fost admis în Centrul de

Plasament « Sfânta Mina » la data de 18.02.2001, prin Dispoziţia de plasament în regim de

urgenţă Nr.43/15.02.2001. Prin Hotărârea 342/12.03.2001 se schimbă măsura de protecţie din

« plasament în regim de urgenţă » în « plasament ».

2) Istoric

Prin cererea înregistrată sub nr. 2131/15.02.2001, numitul C.Marin a solicitat luarea

măsurii de protecţie- plasament- pentru fiul său, C.S.T.

Copilul provine din concubinaj şi este recunoscut de către tată. Mama copilului, M.

Ilona,nu lucrează şi nu realizează venituri. De asemenea, tatăl copilului, C. Marin, nu

lucrează şi nu realizează venituri.

Părinţii copilului au declarat că nu îi pot asigura acestuia condiţii normale de creştere

şi educare în familie, deoarece nu au venituri şi nici domiciliul stabil. În urma anchetei

sociale efectuate la domiciliul acestora s-au luat hotărârile mai sus menţionate.

Copilul are o soră mai mare internată în acelaşi Centru.


Copilul C.S.T. are o dezvoltare fizică armonioasă, conformă cu vârsta.

Comportamentul motor este afectat de agitaţie psihomotorie accentuată, lipsă de coordonare

şi control al mişcărilor fine ale mâinii, stângăcie, dificultăţi în menţinerea echilibrului

ortostatic pe un picior. Lateralitatea este fixată, dar nu se orientează satisfăcător în schema

corporală proprie. Copilul prezintă şi disfuncţionalităţi în perceperea şi reprezentarea

unghiurilor, şi din cauza insuficientei maturizări motorii a gestului gfafic.


Limbajul verbal prezintă dislalie şi psitacism ; nivelul de dezvoltare atinge

standardele vârstei de 7 ani : copilul îşi exprimă dorinţele relativ coerent, foloseşte pluralul,

structurile verbale sunt suficient definite şi consolidate ; nu poate stabili relaţii de necesitate

şi de cauzalitate între noţiuni, relaţii de opoziţie între termeni, iar o parte din obiectele

figurate în test nu le poate numi.


Vocabularul este foarte sărac, discursul slab coerent, eliptic, vag.


Comportamentul cognitiv-adaptativ prezinta o întârziere în dezvoltare, având în

vedere grafismul nesatisfăcător, deficitul de ordin simbolic şi de la nivelul conceptualizării

(conceptele matematice simple sunt greu de înţeles pentru minor), cele mai simple modele

asimilate suferind de incompletitudine, deformări, omisiuni.

Nu manifestă vreun interes special spre o anume materie şcolară şi învaţă cu plăcere

doar dacă este susţinut. Ridică probleme de comportament la şcoală, dar nu absentează fără

motiv. Întelege sarcinile şcolare dar le îndeplineşte anevoios şi nu are răbdare să le ducă la

sfârşit.

6) Emoţionalitate

Lipsa unei structuri afective şi a echilibrului emoţional duce şi la infantilism afectiv,

labilitate psihică. Relaţiile sale cu copiii nu sunt armonioase şi nici stabile. S. nu investeşte

afectiv în ele, nu poate juca un joc până la capăt, nu este în stare de un ataşament autentic.


Comportamentul social-afectiv este agitat, aproape haotic, slab comunicativ, rezistent

la sfaturi şi critici, mai puţin disponibil la învăţare (tulburări adaptative/deficit şi de

socializare); S. nu este dispus să respecte regulile şi autoritatea decât în măsura în care

acestea nu împiedică satisfacerea propriilor sale nevoi şi pulsiuni. Este sensibil (fragil) doar

în faţa gesturilor tranşante, intransigente sau ameninţătoare. Copilul prezintă deficit etic, lipsa

oricărei responsabilităţi şi a discernământului.


Nu am remarcat talente sau calităţi speciale în vreun domeniul. S. nu pare a fi

preocupat/interesat de ceva în mod special.

Prin ludoterapie şi alte tehnici de joc este ajutat să-şi formeze trăiri afective pozitive

faţă de colegi, adulţi şi mediul fizic, să-şi formeze comportamente de cooperare şi să-şi

dezvolte procesele cognitive.


Deprinderile de autoîngrijire sunt sumar asimilate, aproximativ executate, încă

nestabilizate şi neconsolidate. Nu are pretenţii în ceea ce priveşte mâncarea. Nu i se poate

acorda încredere în îndeplinirea sarcinilor deoarece deviază rapid şi abandonează. Îi place să-


şi asume responsabilitatea în efectuarea treburilor zilnice, dar nu le duce la sfârşit


Nu poate face foarte bine distincţia între bine şi rău, corect sau greşit.

Nu acceptă criticile, are tendinţa de a respinge.

12) Instituţia

În cadrul instiuţiei este mai apropiat de sora sa, cu restul copiilor relaţiile sunt

superficiale şi tensionate.Relaţia cu consilierii se poate defini ca fiind apropiată. Face

consiliere cu psihologul şi psihopedagogul Centrului.

Consider ca are nevoie de ajutor în ceea ce priveşte comportamentul socio-afectiv.


Este important pentru el să menţină constant contactul cu familia şi în special cu tatăl

său.


Relaţia cu consilierul este, în general, apropiată, deoarece îşi doreşte să fie singur în

atenţia cuiva. Apar conflicte datorită faptului că îi este greu să împartă ceva cu cineva.

Expunerea propriului punct de vedere produce adesea incidente violente , din care nu

prea iese învingător. Refuză din start orice sugestie sau sfat.

Studiu de caz II


1) Date personale

A.Filip T., născut la data de 06.06.1996 în Bucureşti, sectorul 3, fiul lui NATURAL

(nerecunoscut de tată), şi al A.Dana E. cu domiciliul în Bucureşti, Aleea cu flori,

nr.23,bl…,sc…,et…, ap. ,sector 2. A fost admis în Centrul de Plasament « Sfânta Mina » la

data de 09.04.2003, prin Dispoziţia nr.285/09.04.2003 de « plasament în regim de urgenţă » ;

prin Hotărârea nr.2314/04,05.2003 se menţine « plasamentul în regim de urgenţă » ;

H.2751/14.06.2003 se schimbă măsura de protecţie cu « încredinţare temporară » a copilului

Serviciului Public Specializat pentru Protecţia Copilului, sector…, Bucureşti, cu domiciliul la

C.P. « SF. Mina ». H.nr,1458/08.10.2004 decide menţinerea măsurii de « încredinţare

temporară ».

2) Istoric

Filip provine din concubinaj şi nu este recunoscut de către tată.

Din sesizarea administratorului de bloc, înregistrată cu nr. 10231/04.06.2003, reiese

faptul că A.Filip, împreună cu fratele său, A.George. şi sora lor mai mică, A.A.Mirela. sunt

părăsiţi la domiciliu, întrucât părinţii lor sunt arestaţi. Prin adresa Penitenciarului se

înştiinţează D.G.A.S.P.C., D.P.C. sector… că mama celor trei minori, A.Dana E., a fost

arestată pentru infracţiunea de trafic cu stupefiante, copiii rămânând în îngrijirea

concubinului mamei, Raul D. raportul de anchetă socială consemnează că cei trei copii

locuiau în condiţii insalubre care le punea viaţa în pericol, fiind lipsiţi de supraveghere

părintească. Bunica maternă locuieşte la aceeaşi adresă dar în alt apartament şi susţine că nu

se poate ocupa de creştera şi îngrijirea nepoţilor săi întrucât este bolnavă şi nu dispune de

condiţiile materiale necesare. Astfel se ia decizia internării copiilor în centre de plasament.

Sora celor doi băieţi, A.A.Mirela , este istituţionalizată împreună cu Filip la « SF. Mina ».

Fratele lor mai mare, A.George, este instituţionalizat în Centrul de Primire în Regim de

Urgenţă « Hera ».

P.Cristian., văr şi A.Lucia, mătuşa maternă sunt persoanele care au vizitat copiii în

mod regulat în perioada în care mama a fost în detenţie.


Filip este un copil cu o dezvoltare fizică armonioasă. Comportamentul motor este

bine dezvoltat, la nivelul standardelor de vârstă, dispunând de un tonus moderat, coordonare


şi control corespunzătoare, echilibru bun. Dexteritatea manuală este de nivel mediu,

lateralitatea fixată ; orientat în schema corporală proprie, spaţial şi temporal.


Limbajul verbal este relativ bine stăpânit, coerent, deşi angajează în comunicare un

număr redus de cuvinte, cu referinţe concrete. Cunoştinţele generale şi calitatea conceptelor

sunt satisfăcătoare în raport cu exigenţele vârstei şi destul de eficace, în sensul că Filip îşi

poate exprima mesajul relativ clar, fără blocaje. Există numeroase lacune în vocabular,

asimilarea noţiunilor făcându-se la întâmplare/ “după ureche “. Agramatism, când şi când.

Băiatul are reprezentări destul de exacte ale obiectelor mentale şi evită improvizaţiiile

lexicale riscante. Operează corect cu simboluri şi concepte numerice, comprehensiune

generală moderată, capacitate de a pune în relaţie de subordonare/supraordonare, de

necesitate, opoziţie, clasificare, selecţie în relaţii cauzale, diferite obiecte mentale/noţiuni.

Filip se concentrează bine şi este capabil de efort intelectual. Nu există probleme mnezice

semnificative.


Filip este elev în clasa a V-a şi în fiecare an a obţinut premii. Anul acesta a luat

« menţiune » pentru rezultatele şcolare obţinute. Manifestă un interes special pentru istorie şi

învaţă cu plăcere la literatură şi limbile străine. Nu absentează fără motiv şi nu ridică

probleme de comportament la şcoală, are mulţi prieteni între colegii de clasă şi participă cu

plăcere la activităţile extraşcolare. Înţelege sarcinile şcolare şi le duce la îndeplinire. Îi place

foarte mult să joace fotbal, este în echipa şcolii şi-şi doreşte să devină un mare fotbalist.

6) Emoţionalitate

Filip îşi exprimă cu uşurinţă sentimentele, îi place competiţia şi a şi câştigat câteva

concursuri la nivel de şcoală.Prezintă un uşor complex de inferioritate datorită pigmentului

mai închis al pielii însă având o imagine de sine destul de bine conturată nu răspunde

niciodată agresiv la provocări. Relaţia cu co-vârstnicii este bazată pe amiciţie şi îi face

plăcere să-i ajute pe colegii de clasă din instituţie la rezolvarea sarcinilor şcolare.


Filip este sociabil, prietenos, cuminte, cooperant în activităţile grupului de vârstă şi

submisiv în raport cu autoritatea, regulile şi normele. Copilul este stabil emoţional şi are o

conduită non-conflictogenă, de atenuare a disputelor. Formaţiunile interdictive şi


autocontrolul sunt bine reprezentate.


Are calităţi în ceea ce priveşte fotbalul şi este preocupat şi interesat de acesta ,

căutând să se facă remarcat pentru a juca la un club mare. Este totodată şi foarte serios şi

ambiţios, fiind printre cei mai buni elevi din clasă. A câştigat concursul « Prietenii

pompierilor » şi a fost în tabără la Baia Mare cu alţi căştigători ai concursului, din alte şcoli.


Deprinderile de autoîngrijire sunt corect şi complet asimilate, automatizate. Lui Filip

îi place să fie curat şi îngrijit îmbrăcat, îşi păstrează echipamentul din dotare, este ordonat şi

meticulos. I se pot încredinţa mici sarcini casnice. Este econom şi îşi urmăreşte scopul

propus.


Îi place să se joace, să participe la serbări şi activităţile educaţionale. Organizează

deseori meciuri de fotbal cu prietenii săi şi întotdeauna este liderul unei echipe, fără a se

impune cu forţa.


Filip are sistemul de valori destul de bine însuşit, iar când are dubii nu se fereşte să

ceară lămuriri sau ajutor. Acceptă criticile şi învaţă şi din greşelile altora.

12) Instituţia

În cadrul instituţiei este mai apropiat de sora lui, fără a-şi exclude însă grupul de

prieteni. Este protector şi-şi îndeplineşte sarcinile ce-i revin în calitate de frate mai mare,

ajutându-şi sora de câte ori aceasta are nevoie. Relaţionează bine cu cei din jur, indiferent de

vârstă.


Este foarte important să menţină constant contactul cu familia, copilului făcându-i

plăcere să meargă acasă.


Relaţiile cu cei din jurul său sunt armonioase, conflictele nu apar datorită firii sale

împăciuitoare, nedorind să-şi impună părerea cu ostentaţie. Accepta şi chiar cere sfaturi

atunci când consideră că are nevoie de ajutor.


Studiu de caz III

1) Date personale

G.M.Ileana, născută la data de 27.02.2004 în Bucureşti, Sector 1, fiica lui Natural şi

G. Mariana, admisă în C.P. în urma Dispoziţiei nr.1032/12.06.2007 a D.G.A.S.P.C., care a

instituit măsura de « plasament în regim de urgenţă » deoarece minora era lipsită de

supraveghere părintească. Conform Sentinţei Civile Nr. 72/15.07.2007, emisă de către

Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Civilă, se instituie măsura de protecţie specială la Centru

de Plasament.

Mama, G. Mariana, născută la data de 05.07.1979, în Luduş, jud. Mureş, figurează cu

domiciliul la adresa părinţilor (sector Y, Bucureşti) şi fără forme legale în sectorul 2. Este

absolventă 9 clase, nu lucrează, nu este căsătorită.

2) Istoric

Conform raportului întocmit de către angajaţii Adăpostului de Zi şi de Noapte pentru

Copiii Străzii Sector Y, în data de 10.06.2007, în jurul orei 10.30, a fost găsit în curtea

Adăpostului copilul de sex feminin în vârstă de aproximativ 3 ani, neînsoţit. Angajaţii

Adăpostului au recunoscut copilul ca fiind sora minorei G. Adriana, 8 ani, care beneficiază

de serviciile Adăpostului de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii.

G.M.Ileana provine din concubinaj şi nu este recunoscută de către tată. Mama,

G.Mariana, 28 ani, nu este primită în casa părinţilor ei datorită comportamentului (refuzul de

a-şi lua o slujbă, consumul de droguri, sustragere de bunuri din casă cu scopul

comercializării). Aceştia mai au trei fiice : una dintre ele este căsătorită şi are doi copii, alta

s-a angajat de curând, iar cea mai mică este clasa a XII-a. Părinţii mamei minorei nu pot şi

nu doresc să se implice în creşterea celor două nepoate, considerând că aceasta este datoria

mamei lor. Ei nici nu au vizitat vreodată pe Ileana la Centru, sau pe sora acesteia, Adriana, la

Adăpost.


Ileana este un copil subponderal, cu talie sub medie, având aspectul unui copil de trei

ani. Manifestă preferinţe alimentare, mănâncă puţin şi rar. Neavând o dezvoltare fizică

potrivită vârstei cronologice se recomandă sfatul unui medic specialist.


Se poate vobi de o dezvoltare normală a organelor de simţ. Este orientată spaţio-

temporal, lateralitatea este fixată pe partea stângă.

Copilul este atent la obiectele aflate în mişcare, acestea atrăgându-i atenţia în mod

special. Este un copil activ, aflat într-o permanentă mişcare, nevoia de a atrage atenţia, de a fi

remarcat. Stă într-un picior, desenează un cerc după demonstraţie, dar întâmpină dificultăţi la

alte forme geometrice. Atăt motricitatea fină cât şi cea grosieră sunt normal dezvoltate.

4) Dezvoltarea cognitivă/5) Dezvoltarea la şcoală / locul de muncă

Ilena traversează o perioadă de dezvoltare. Manifestă dorinţa de a explora mediul,

este curioasă, doreşte să manipuleze toate obiectele pentru a le descoperi utilitatea, fapt care

denotă existenţa inteligenţei instrumentale. Copilul caută diferite mijloace pentru a-şi atinge

un scop, folosind instrumentele pe care le are la îndemână. Explică o acţiune necesară,

recunoaşte elementele omise într-un desen incomplet. Capacitatea comprehensivă este sub,

dar apropiată mediei vârstei. Predomină memorarea mecanică, reţine informaţii referitoare la

lucrurile, activităţile şi oamenii de care este interesată. În relaţie cu educatorii din centrul de

plasament, atunci când aceştia uită să îşi ducă la îndeplinire o promisiune făcută, copilul o

reaminteşte.

Copilul are un lexic destul de restrâns pentru vârsta sa, dar verbalizează mult. Caută

să-şi însuşească tot mai multe cuvinte şi să înţeleagă sensul lor. Este capabilă să intre în

mici conversaţii când se familiarizează cu interlocutorul, însă posedă un vocabular insuficient

dezvoltat pentru vârsta sa, prezintă întârziere la nivelul limbajului, dar cu potenţial de

recuperare rapidă. Reuşeşte să susţină o conversaţie, însă reciprocitatea comunicării se

desfăşoară doar atunci când doreşte să atragă atenţia. Este capabilă să alcătuiască fraze

scurte.

Limbajul non-verbal este şi el dezvoltat, comunicarea este însoţită de mimică şi

gestică, dispinând de o expresivitate foarte mare. Zâmbeşte şi râde mult, mimica sa este

predominant veselă, vioaie..susţine privirea interlocutorului, însă nu pentru mult timp, fiind

distrasă de stimulii din mediul înconjurător.

6) Emoţionalitate

Este un copil vioi, cu o dispoziţie bună, dozându-şi energia într-un mod echilibrat.

Deşi la început este reticentă, în momentul în care celălalt îi câştigă încrederea, este uşor de

stabilit contactul.


Ileana este un copil energic, entuziast, afectuos. Simte tot timpul o nevoie puternică

de tandreţe şi dragoste.


Este capabilă de a interacţiona cu copiii de vârsta sa, are prieteni atât băieţi, cât şi

fete. Cooperează în jocuri, ceilalţi copii devenindu-i tovarăşi de joacă, dar există şi momente

de respingere, câteodată agresive.

8) Potenţial şi calităţi-


În ceea ce priveşte deprinderile personale şi de autoîngrijire, acestea sunt

corespunzător asimilate: mănâncă singură, se îmbracă/dezbracă singură, foloseşte toaleta,

utilizează corect instrumentele de păstrare a igienei personale (pasta+periuţa de dinţi,

săpunul, pieptănul, prosopul).

Manifestă dorinţa de a fi de ajutor în activităţile gospodăreşti desfăşurate la clasă de

către educatoare şi copiii de 6-7 ani de la grupă.


Imaginaţia este mult susţinută de activităţile desfăşurate, în special de joc, unde reuşeşte să

facă diverse asociaţii, totdeauna influenţată de vizionarea unor reclame TV şi a unor filme de

desene animate, dar şi de copiii din jurul ei.

Relaţionează bine cu adulţii şi covârstnicii.


Nu poate face (încă) foarte bine distincţia între bine/rău şi corect/greşit. Nu acceptă

criticile din patea covârstnicilor dar nu respinge ajutorul copiilor mai mari sau al adulţilor din

jurul ei.

12) Instituţia

În cadrul instituţiei este mai apropiată de asistenta medicală şi de o colegă mai mare,

care se comportă protector faţă de ea.

Se recomandă stimularea responsabilităţii în diverse situaţii de viaţă, stimularea

încrederii în propria persoană; educarea capacităţilor cognitive prin activităţi instructiv-

educative, stimulare în exprimarea emoţiilor şi controlul lor.


Este important pentru ea să menţină constant contactul cu familia, în special cu sora


mai mare, care o vizitează de câte ori are ocazia şi îi trimite prin colegii ei de clasă (care sunt

din instituţia Ilenei) mici atenţii (dulciuri, jucării).


Copilul G.M.Ileana este un copil care posedă multă energie, căruia i se recomandă un

climat afectiv securizant. În ultimul timp s-a remarcat acomodarea copilului, prin evoluţia

favorabilă în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică, mergând spre recuperarea

deficitelor de la nivelul diverselor paliere. Se recomandă menţinerea măsurii de protecţie

specială.


BIBLIOGRAFIE

1. Cosmovici, A., Psihologie grnerală, Editura Polirom, Iaşi, 1996;

2. Illi, Şt., Bazele psihodiagnosticului, Societatea Ateneul Român, Editura

Ecologică, Bucureşti, 2000;

3. Mitrofan, I. (coord.), Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Editura

Polirom, Iaşi, 2003;

4. Popescu-Neveanu, P., Psihologia generală, vol. I-II, T.U.B., 1977;

5. Roşca, M., Metode de psihodiagnostic, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1972;

6. Şchiopu, U., Introducere în psihodiagnostic, T.U.B., 1976;

7. Zlate, M., Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi, 2000.


Documents

Anamneza Ref