Embed Size (px)
Citation preview
1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
SPECIALIZAREA: SOCIOLOGIA CONSUMULUI ȘI MARKETING
Arta de a Bricola
Spre o Societate a Consumatorului-Producător
Lucrare de Disertație
Autor: Patricia Georgescu
Coordonator: Liviu Chelcea
2
IUNIE 2011
Cuprins:1. Rezumat ..............................................................................................................................................4
2. Introducere ..........................................................................................................................................5
3. Bricolajul. Prezentare generală ...........................................................................................................7
3.1. Comportamentul de consum în istoria societății. Apariția consumatorilor -prosumatori .............7
3.2. O imagine detaliată asupra activității de bricolaj .......................................................................10
3.3. Manifestări ale comportamentului de bricolaj. Tipuri de consumatori ......................................13
3.4. Renovarea locuinței ca subdiviziune a bricolajului ...................................................................15
3.5. Bricolajul și renovarea locuințelor prin prisma altor cercetări...................................................17
4. Precizări Metodologice .....................................................................................................................19
4.1. Obiective de cercetare................................................................................................................19
4.2. Operaționalizare .........................................................................................................................20
4.3. Elaborarea instrumentelor de cercetare......................................................................................21
4.4. Populația cercetată .....................................................................................................................22
4.5. Ancheta pilot..............................................................................................................................23
5. Bricolajul în România .......................................................................................................................24
5.1. Amenajarea locuinței – activitate complexă susținută de motivații variate ...............................24
5.2. Tipologii ale comportamentului de bricolaj...............................................................................26
5.3. Bricolajul – proiect familial pentru începători și muncă individuală pentru persoaneleexperimentate....................................................................................................................................29
5.4. Bricolajul generează soluții inovative ce implică creativitate....................................................31
5.5. Femeile și arta de a bricola ........................................................................................................32
5.6. Bricolajul este o activitate imprevizibilă ...................................................................................33
5.7. Finalizarea proiectului – sursă de satisfacții garantate...............................................................35
6. Concluzii ...........................................................................................................................................37
7. BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................40
8. ANEXE.............................................................................................................................................42
ANEXA 1: ........................................................................................................................................42
ANEXA 2: ........................................................................................................................................43
ANEXA 3: ........................................................................................................................................44
ANEXA 4: ........................................................................................................................................45
3
ANEXA 5: ........................................................................................................................................46
ANEXA 6: ........................................................................................................................................47
ANEXA 7: ........................................................................................................................................48
ANEXA 8: ........................................................................................................................................49
4
1. Rezumat
Studiul evidențiază un domeniu mai puțin cercetat al comportamentului de consum,
bricolajul și ilustrează principalele caracteristici ale acestei activități în România, prin
identificarea determinanților și formelor de consum pe care le susține.
Conceptul de „bricolaj” este operaționalizat prin intermediul activității de
renovare/reamenajare a locuinței subiecților și este analizat din perspectivă funcționalistă ca
proces ce îndeplinește nevoia individului de a-și ajusta spatiul de locuit la standarde de
confort predefinite.
Ancheta sociologică bazată pe tehnici calitative și observația întreprinse au arătat că
bricolajul este determinat de: considerente financiare, deprecierea calității muncii prestate de
profesioniști, lipsa bunurilor, dorința de noutate, acesta devenind cu timpul o ocupație
generatoare de satisfacții și plăcere. Activitatea îmbracă forme variate: pentru începători este
un amplu proiect de familie, iar pentru persoanele experimentate presupune muncă
individuală. Bricolajul este o activitate creativă și imprevizibilă, în măsura în care generează
un consum mai puțin convențional prin uzitarea neobișnuită a bunurilor în vederea
soluționării unor dileme de amenajare.
5
2. Introducere
Studiul pe care l-am întreprins abordează sociologic conceptul de „bricolaj” ca
practică fundamentată pe nevoia indivizilor de a-și personaliza bunurile. Obiectivul lucrării
este de a ilustra fenomenul bricolajului așa cum se manifestă acesta în România prin
exemplificarea formelor de consum pe care le presupune și prin identificarea principalelor
procedee care îl susțin.
Conceptul de „consumator-producător” sau „bricolaj” este tipul de comportament
dezvoltat de către o persoană care folosește produse achiziționate din magazine pentru a -și
constitui propriile bunuri în vederea satisfacerii nevoilor particulare. Răspândirea acestui
comportament poate influența economia unei țări și dezvoltarea piețelor prin aceea că
determină apariția unui consum specific, de nișă, centrat pe tipul de bunuri folosit pentru
manufacturarea produselor personalizate în gospodărie.
Conceptul va fi reprezentat în cercetare prin intermediul activității de renovare a
locuinței subiecților. Se vor analiza patru dimensiuni ale activității de renovare:
motivațională, comportamentală, evaluativă și dimensiunea competențelor antrenate în
proiect în vederea conturării unei analize exhaustive a fenomenului studiat. Metodele ce
susțin această lucrare sunt: ancheta sociologică bazată pe tehnici calitative și, în plan secund,
observația, ce oferă o imagine detaliată asupra rezultatelor finale ale comportamentului de
consum studiat.
Cercetarea este importantă întrucât prezintă o categorie de consumatori mai puțin
studiată în România, informațiile obținute putând fi folosite pentru a dezvolta noi produse
destinate acestui segment de utilizatori, precum și pentru ajustarea produselor manufacturate
la scară largă astfel încât acestea să satisfacă mai bine nevoile concrete ale indivizilor.
Interesul pentru acest subiect este dat de dorința de a cunoaște: gradul în care românii
sunt preocupați în a-și personaliza singuri bunurile, tipul de consum pe care-l încurajază prin
aceste practici și nu în ultimul rând, măsura în care ei resimt satisfacție în ceea ce fac. Nivelul
satisfacției față de producerea propriilor bunuri ajută la prognozarea măsurii în care acest
comportament se va multiplica pe viitor în România și previzionarea unor posibile schimbări
de consum la nivel general.
Studiul pornește de la schema conceptuală a bricolajului teoretizată de Wolf și
McQuitty (2010) și urmărește să identifice dacă aceasta poate explica comportamentul
consumatorilor-producători din România. Este bricolajul o activitate realizată din plăcere, în
6
timpul liber și prin care individul își exprimă simțul artistic și identitatea sau deservește o
utilitate prin satisfacerea unei nevoi stringente care altfel ar fi dificil de îndeplinit?
7
3. Bricolajul. Prezentare generală
3.1. Comportamentul de consum în istoria societății. Aparițiaconsumatorilor-prosumatori
Societatea contemporană este o societate a consumului în care interacțiunea umană
este de cele mai multe ori mediată de bunuri și tehnologie. Produsele și serviciile joacă un rol
esențial în existența cotidiană întrucât înlesnesc viața în societate prin satisfacerea nevoilor
indivizilor.
Jean Baudrillard se numără printre primii cercetători care asociază consumul cu
societatea modernă și care îl teoretizează ca fiind „un comportament activ și colectiv, o
constrângere, o morală, o instituție.” (Baudrillard, 2005, 102). Din această perspectivă,
comportamentul de consum poate fi înțeles ca activitate formată din procese complexe ce
presupun manipularea bunurilor, prin folosirea de sisteme de valori și practici definite la nivel
social. Comportamentul actual de consum nu se mai subscrie exclusiv principiului utilității
sau afirmării statusului, așa cum se întâmpla în societățile trecute, ci deservește „satisfacții
emoționale și corporale, senzoriale și estetice, relaționale și sanitare, ludice și distractive. (...)
[bunurile devenind astfel] servicii făcute persoanei.” (Lipovetsky, 2007, 33). Această
abstractizare a nevoilor ce se doresc a fi satisfăcute a dus la conturarea unor forme particulare
de consum.
În acest sens, ca subdiviziune a comportamentului de consum se remarcă bricolajul,
caracterizat printr-o manipulare particulară a obiectelor al cărei principal scop este
personalizarea și individualizarea produselor. Activitatea de bricolaj este definită ca
„totalitatea acțiunilor în care indivizii folosesc materiale brute și semi-brute pentru a produce,
transforma sau reconstrui bunuri materiale” (Wolf și McQuitty, 2010, 154). Caracteristica
principală a acestor consumatori este dualitatea statusului lor – ei sunt atât designeri, cât și
producători înainte de a fi propriu-zis consumatori.
Paradoxul acestei idei este că, așa cum acceptă și Campbell (2005), consumul bazat
pe bricolaj face uz de multe ori și de bunuri care sunt la rândul lor produse în masă și
achiziționate ca produse finale menite consumului direct, dar pe care apoi individul le
modifică astfel încât ele să deservească un alt scop decât cel gândit inițial (Campbell, 2005
apud Watson și Shove, 2008)
Apariția activității de bricolaj este urmarea firească a unor modificări produse la
nivelul societății. Astfel, bricolajul se regăsește sub o formă elementară încă din comunitățile
8
tradiționale, evoluția procesului fiind teoretizată de Alvin Toffler (1980) prin intermediul
conceptului de „prosumator”. Comportamentul de prosumator este definit ca „activitate
creatoare de valoare întreprinsă de consumator ce are ca rezultat final producerea de bunuri
care urmează a fi consumate și conturează experiența de consum a individului” (Xie et. al,
apud Wolf și McGuitty, 2010, 156). Prin referire la raportul dintre producție și consum,
Toffler (1980) identifică trei etape ale istoriei omenirii (Kotler, 1986 și Ritzer și Jurgenson,
2010). Acestea sunt evidențiate în Figura 1.
Figură 1. Etapele istoriei omenirii*
*inspirată din teoria lui Toffler (1980)
Prima etapă este specifică tribului, oamenii fiind în mare parte prosumatori. Ei
consumă ceea ce produc în propria gospodărie și au ca principale ocupații: agricultura,
pescuitul și vânătoarea. O mică parte a acestora face comerț cu surplusul de alimente produse.
(Kotler, 1986)
Cea de-a doua etapă începe odată cu Revoluția Industrială, atunci când fabricile devin
centrul de funcționare al societății. Astfel, apar cele două concepte diferențiate de
„producător” și „consumator”, iar indivizii încep să producă bunuri exclusiv pentru schimbul
9
de mărfuri. Oamenii se specializează pe o singură activitate de producție, competențele de
prosumator pierzându-se în mare parte. Indivizii obțin bunurile necesare prin schimburi și
tranzacții. Procesul specific acestei etape este industrializarea. (Kotler, 1986 și Ritzer și
Jurgenson, 2010).
Începând cu anii `60, fabrica este detronată ca mecanism central al industriei
americane de „catedralele de consum” – reprezentate de ansambluri de magazine precum:
Disneyland, restaurantele fast-food sau mall-urile, care creează ambianța specifică ce
încurajază tot mai mult achiziția de bunuri (Ritzer și Jurgenson, 2010, 27).
Etapa a treia este ilustrată de Toffler (1980) ca rezultatul îmbinării proceselor din
primele două etape de civilizație. Numărul prosumatorilor începe să crească, în detrimentul
consumatorilor. Etapa post-industrială „are ca procese dominante de-masificarea și de-
marketizarea” (Kotler, 1986, 511). Produsele fabricate în masă și piața încep să scadă în
importanță. Legăturile sociale sunt fudamentate de familie, iar instituția cea mai importantă
este casa, ca principal mediu de producție și consum (Kotler, 1986; Ritzer și Jurgenson,
2010).
În acest nou context, locuința devine mai mult decât un adăpost, fiind spațiul în care
„realitatea economică dură a muncii nu pătrunde și care formează un bastion al valorilor
emoționale” (Wilk, 1987, 304). Din acest motiv, indivizii încep să investească timp și resurse
în casele lor.
Toate aceste schimbări arată că bricolajul este un fenomen social dezvoltat în strânsă
legătură cu fenomenele macro-economice ale societății. Astfel, se poate afirma că societatea
și practicile de consum evoluează împreună și se modifică reciproc.
Totuși, teoria lui Toffler (1980) nu ia în considerare latura subiectivă a consumului,
aceea ce depinde de individ și dorințele acestuia, punând accent în special pe latura obiectivă
implicată, cu referire la societate, sistemul economic și forțele de producție aferente. Factorii
micro-sociali care acționează asupra fenomenului precum determinanții interni (în special
nevoia oamenilor de a fi creativi și de se exprima liber, de a resimți plăcere și satisfacție
generată de îndeplinirea unor sarcini, etc) sunt subapreciate de teoria toffleriană.
10
3.2. O imagine detaliată asupra activității de bricolaj
Așa cum am menționat și în capitolul anterior, comportamentul producătorului-
consumator cunoaște o istorie destul de îndelungată. Persistența sa în timp și formele sale de
manifestare culminate cu activitatea de bricolaj așa cum este cunoscută societății moderne ,
pot fi explicate prin intermediul conceptului de „habitus” teoretizat de Pierre Bourdieu. Pierre
Bourdieu (2000) susține că orice proces social are o logică proprie de funcționare, este
guvernat de reguli stricte și răspunde unor nevoi determinate de condiții sociale specifice.
Astfel, bricolajul implică o serie de mecanisme obiective și subiective care împreună
formează logica de funcționare a activității. Acestea sunt surprinse de modelul conceptual al
comportamentului de bricolaj relevat în studiul lui Wolf și McQuitty (2010) și evidențiat în
Figura 2.
Figură 2.Modelul conceptual al bricolajului
(Wolf și McQuitty, 2010)
Astfel, schema explicativă a fenomenului constituită de cei doi cercetători arată că
implicarea în activități de bricolaj depinde în mare parte de timpul de care dispune subiectul
pentru a se dedica activității și de experiența acestuia în domeniu. Aceste aspecte
condiționează complexitatea proiectului. Principalul motivator îl reprezintă beneficiile
11
materiale, prin faptul că activitatea permite procurarea unor produse care prin alte metode ar
fi costisitoare sau dificil de obținut. Aceste beneficii sunt susținute și de calitatea îndoielnică
a produselor manufacturate la scară largă, percepție tot mai larg răspândită în societatea
actuală.
Mai mult, în categoria motivatorilor, Wolf și McQuitty (2010) introduc și
mecanismele de identitate reprezentate de nevoia individului de unicitate și individualizare.
Activitățile de bricolaj sunt percepute ca modalități prin care se afirmă identitatea individului.
Acesta își modifică locuința în funcție de propriile preferințe și gusturi, iar „transformările
sunt considerate acțiuni pozitive ce schimbă relația de alienare [față de locuință] cu una
caracterizată de sentimentul apartenenței într-o casă creată prin muncă proprie” (Miller, 1997
apud Watson și Shove, 2005, 4). Aceste motivații sunt intrinseci, ce țin de problematica
esteticului și de confortul personal și mai puțin de utilitatea propriu-zisă a locuinței.
În schema bricolajului (Wolf și McQuitty, 2010), pe lângă motivații se remarcă și
categoria produselor cumpărate. Cercetările realizate în acest domeniu clasează persoanele
care bricolează în categoria consumatorilor atipici, care modifică produsele achiziționate
astfel încât acestea să se plieze mai bine nevoilor personale de moment.
Dan Tratensek (2011) face o analiză a produselor cumpărate și ilustrează criteriile în
funcție de care indivizii aleg bunurile și magazinul de aprovizionare. Cercetătorul arată că
prețul și calitatea sunt predictori importanți. Conveniența este esențială în alegerea
magazinului, fiind influențată de disponibilitatea și diversitatea produselor (produse calitative
ale unor mărci recunoscute, organizarea acestora pe domenii de activitate pentru a fi intuitiv
de găsit) și de serviciile pe care magazinele le prestează (angajați prietenoși care să ofere
ajutor specializat calitativ). (Tratensek, 2011)
Pornind de la definiția habitusului evidențiată de Pierre Bourdieu (2000), putem
afirma că bricolajul este un „sistem de dispoziții durabile și transpozabile, structuri
predispuse să funcționeze în calitate de principii generatoare și organizatoare de practici și
reprezentări” (Bourdieu, 2000, 82). În acest sens, activitatea de bricolaj dezvoltă o serie de
dispoziții precum: sentimentul de împlinire, satisfacție, siguranță, control asupra situației și
realizarea de economii. Proiectele finalizate cu succes conferă încredere individului, iar
rezultatele satisfăcătoare din trecut generează noi investiții în domeniu. Astfel, se poate spune
că activitatea de bricolaj este un habitus care se reconfigurează mereu, modificându-se
continuu în funcție de motivațiile individului, de dispozițiile generate și de contextul social.
Mai mult, Campbell (2005) asociază bricolajul cu conceptul de „consum
meșteșugăresc”, definit ca „totalitatea cunoștințelor, calităților, aptitudinilor, pasiunilor și
12
judecăților necesare producerii unor bunuri proiectate și manufacturate de aceeași persoană”
(Campbell, 2005 apud Shove și Watson, 2008, 71). Prin urmare, activitatea de bricolaj
implică și un sistem de competențe, acumulate din experiența individului. Latour (1993)
introduce conceptul „hibrid” pentru a evidenția procesul combinării competențelor umane cu
cele materiale (Latour, 1993 apud Shove și Watson, 2008). De multe ori, competența oferită
de materiale și unelte compensează lipsa de experiență a utilizatorului. Se pot evidenția astfel
trei tipuri de competențe: „competențe întrupate/personificate – totalitatea aptitudinilor
deținute de individ, competențe încastrate – totalitatea competențelor oferite de materiale și
unelte și competențele stabile – reprezentate de schițe, manuale explicative” (Latour, 1987
apud Shove și Watson, 2008, 79). Competențele angrenate reprezintă latura mecanică, activă
a procesului de bricolaj și pot fi combinate sub diverse forme în funcție de necesitățile
proiectului și rezultatul scontat.
Industria bricolajului a început să se dezvolte cu precădere în anii 1960-1970, atunci
când au apărut magazinele destinate produselor care să susțină dezvoltarea renovărilor de
locuințe. Acestea promovează două caracteristici ale bricolajului: frugalitatea sau simplitatea
și plăcerea de a-ți constitui propriul design și de a-l pune în aplicare, magazinele specializate
oferind consumatorului o gamă largă de produse în acest sens (McElroy, 2006, 95). Aceste
noi spații de consum s-au dezvoltat de-a lungul timpului, integrând procesul în activitățile
vieții cotidiene.
Remodelarea uneltelor profesionale, prin simplificarea și ieftinirea acestora astfel
încât să răspundă nevoilor persoanelor dornice să se implice pentru prima dată în astfel de
proiecte a ajutat la dezvoltarea bricolajului. Singurul inconvenient în acest sens este dat de
contestarea ierarhiilor profesionale și deprecierea muncii specializate. Activități care în trecut
puteau fi realizate doar de persoane special instruite și experimentate în domeniul
contrucțiilor, pot fi, în societatea modernă, realizate ș i de persoane mai puțin înzestrate cu
aptitudini practice de acest gen (Watson și Shove, 2008).
13
3.3. Manifestări ale comportamentului de bricolaj. Tipuri de consumatori
„Habitusul, ca orice artă de a inventa, este ceea ce permite să se producă practici în
număr infinit și relativ imprevizibile, dar limitate totuși în diversitatea lor” (Bourdieu, 2000,
87). În acest sens, practica bricolajului poate fi exprimată sub forme variate prin
comportamente de consum adaptate nevoilor creative ale fiecărui individ. Comportamentele
sunt rezultatul asocierii unor niveluri diferite ale experienței, competențelor și motivațiilor.
În acest sens, prin raportare la experiența individului și uneltele folosite,
consumatorii-producători pot fi clasifiți astfel: „entuziaștii încrezători, pragmaticii,
începătorii și perfecționiștii atenți” (Shove și Watson, 2008, 76-77). Aceștia se diferențiază
sub aspectul competențelor, deciziilor de cumpărare și materialelor folosite, precum și
amplitudinea proiectului de renovare a locuinței.
Așa cum implică și titulatura lor, entuziaștii se caracterizează prin pasiune și dedicație
în vederea obținerii de noi produse , completate de experiență și competențe ridicate în
domeniul bricolajului. Se poate astfel spune că entuziaștii sunt motivați atât intrinsec, cât și
extrinsec în demararea activității de bricolaj. Prin contrast, pragmaticii sunt persoane care,
deși au experiență ridicată, resimt satisfacție redusă și urmăresc îndeplinirea proiectelor cu un
consum de resurse minim. Aceștia pun accent pe practicabilitatea uneltelor folosite și
funcționalitatea proiectului. Categoria perfecționiștilor cuprind persoane care au un nivel
mediu de experiență, dar gradul lor de implicare în proces este înalt. Perfecționistul acordă
importanță deosebită detaliilor și urmărește cu mare atenție fiecare etapă a activității.
Perfecționiștii recurg la procedee arhaice pentru a-și realiza proiectele, fiind „susținători ai
idealurilor meșteșugărești tradiționale” (Shove și Watson, 2008, 77). Categoria începătorilor
este alcătuită din persoane care nu au experiență de bricolare ridicată, dar au numeroase idei
constructive de bricolare. (Shove și Watson, 2008)
Sub aspectul uneltelor folosite, se remarcă diferențe importante. În acest sens,
perfecționiștii și entuziaștii achiziționează unelte de calitate care să reziste unor folosiri
îndelungate. Prin contrast, începătorii, caută unelte multifuncționale, facil de folosit și
suficient de intuitive pentru a le permite obținerea rezultatului scontat fără apelul la ajutor
specializat. (Shove și Watson, 2008)
Această clasificare evidențiază complexitatea fenomenului și multitudinea tipurilor de
consum pe care le poate genera, fiecare dintre categoriile enunțate anterior dezvoltând
propriul ritual de achiziționare, manipulare și consum al bunurilor. Tipologia ilustrează
14
interdependența dintre nivelul competențelor, materialele, tipul de unelte uzitate și motivațiile
care susțin această activitate.
15
3.4. Renovarea locuinței ca subdiviziune a bricolajului
Locuința personală este proprietatea (bunul) cea mai susceptibil a fi modificată. În
prezent, tot mai mulți indivizi se implică în proiecte de renovare. Optimizarea locuinței este
importantă, în măsura în care aceasta „conține spații și lucruri care împreună formează o
matrice de relații materiale, psihologice și sociale care constituie sistemul de rutine al vieții
de zi cu zi” (McElroy, 2006, 87). Locuința devine astfel parte a vieții cotidiene, ca element
integrator al bunurilor și proprietăților intime ale individului.
Renovările, așa cum evidențiază Deane (1990), sunt „ajustări realizate sub forma unor
investiții financiare și personale în locuință care se datorează unei evaluări defavorabile a
mediului actual prin identificarea unor discrepanțe între condițiile oferite în prezent de spațiul
de locuit și nivelul așteptărilor individuale” (Deane, 1990 apud Baum și Hassan, 1999, 26).
Prin urmare, renovarea este o consecință directă a non-concordanței dintre condițiile de
locuire și nevoi.
Schimbările aduse locuinței sunt strâns conectate de conceptul de „confort”, definit
ca: „satisfacția generată de relația dintre propriul corp și mediul fizic din imediata sa
apropiere” (Crowley, 2001 apud Shove, 2003, 32). În acest sens, Robert Rubinstein
evidențiază trei procese distincte prin care locuința poate fi ajustată: procese sociale -
standarde prestabilite privind amenajarea spațiului locuibil, procese personale - oferite de
preferințele individuale și procese le asociate corpului - „confortul fizic al locuinței și
poziționarea practică a obiectelor” (Rubinstein și Medeiros, 2005 în Rowles și Chaudhury,
2005, 57).
În ceea ce privește caracteristicile fenomenului de renovare, Watson și Shove (2008)
evidențiază ideea că modificarea locuinței este o activitate predominant bărbătească și s -a
dezvoltat ca urmare a nevoii bărbaților de a-și exprima identitatea masculină într-o societate
în care procedeele fizice pentru care bărbatul era în trecut socializat au fost înlocuite de
servicii tehnologizate. (Watson și Shove, 2008)
McElroy (2006) susține că răspândirea bricolajului se datorează literaturii de
specialitate (manuale, reviste) care descrie activitatea ca fiind un amplu proiect familial în
care bărbatul deține forța și competențele, iar femeia stabilește design-ul
proiectului(McElroy, 2006).
Activitatea de renovare a fost susținută și de emisiunile televizate care încurajează
oamenii să preia inițiativa și să dezvolte propriile proiecte. Emisiunile dramatizează
discrepanțele dintre elementele inestetice ale casei nemodificate și imaginea locuinței ideale.
16
În acest fel, locuința devine la nivel simbolic „imaginea unei întregi națiuni” (McElroy, 2006,
96-97).
17
3.5. Bricolajul și renovarea locuințelor prin prisma altor cercetări
Cercetările realizate în acest domeniu analizează bricolajul fragmentar oferind o gamă
variată de explicații fenomenului.
Astfel, studiul realizat de Baum și Hassan (1999) ilustrează următorii factori
determinanți: venitul, mărimea locuinței și a familiei, schimbările ce survin în viață și
plasarea locuinței. Astfel, probabilitatea de a realiza modificări în casă este mai mare pentru
familiile cu venituri ridicate, care au copii și care locuiesc în mediul urban. Complexitatea
renovărilor este strâns legată de mărimea locuinței subiectului. De asemenea, s-a observat că
renovările sunt generate și de anumite evenimente importante din viața oamenilor –
stabilizarea situației financiare, nașterea unui copil sau mutarea împreună cu alți membri ai
familiei (Baum și Hassan, 1999).
Importanța resurselor financiare în demararea proiectelor de bricolaj este evidențiată
și de cercetarea lui Colin Williams (2004) care ilustrează ideea că venitul este un determinant
care acționează diferit în funcție de valoarea lui după cum urmează: persoanele ce dispun de
resurse financiare mari preferă să angajeze un specialist în renovare, în timp ce familiile cu
venituri mici sau de mijloc realizează ei înșiși modificările (Colin Williams, 2004).
Studiul cantitativ realizat de Milstead și Milles (2011) arată că, dimpotrivă,
fenomenul bricolajului nu corelează cu statutul economic sau cu localizarea domiciliului în
zona urbană. Potrivit acestui studiu, percepția calității mediului rezidențial și a cartierului este
principalul determinant. Astfel, o persoană care apreciază „cartierul ca fiind o zonă bună
pentru locuit are probabilitatea de 91% de a se fi angajat în activități de renovare” (Milstead
și Milles, 2011, 415).
Prin contrast, bricolajul poate fi și o activitate realizată din plăcere, ca hobby. Astfel,
Mintel (2005) evidențiază ideea că „mai mult de o pătrime din persoanele care desfășoară
activități de bricolaj declară că această preocupare generează plăcere, 8% identificând
bricolajul ca hobby” (Watson și Shove, 2005, 5). Percepția bricolajului ca activitate realizată
în timpul liber schimbă motivațiile inițiale din nevoi de funcționalitate în relaxare și plăcere.
În ceea ce privește societatea românească, se remarcă studiul întreprins de Institutul
de cercetare Ipsos (2009), care evidențiază că 70% dintre români percep bricolajul ca fiind o
pasiune. Conform cercetării, principalul mecanism care fundamentează acest comportament
în România este motivația financiară.
După cum se poate observa, rezultatele cercetărilor prezentate ilustrează scheme
explicative distincte pentru fenomenul bricolajului. Putem spune că această activitate se
18
conturează diferit în funcție de societatea și contextul economic în care apare. De asemenea,
cercetările întreprinse se axează în principal pe cauzele care generează fenomenul și mai
puțin pe procesele propriu-zise de manufacturare și modificare a produselor.
19
4. Precizări Metodologice
4.1. Obiective de cercetare
Studiul analizează comportamentul de bricolaj din perspectivă funcționalistă și
evidențiază modul în care această activitate deservește întregul mecanism de nevoi
individuale prin posibilitatea pe care o oferă individului de a modifica obiectele în funcție de
propriile necesități. Dezvoltarea acestui tip de comportament se reflectă în economia
societății și în dezvoltarea mecanismelor de piață și modelează totodată bunurile pentru a
susține acțiunile de manufacturare din propria locuință.
Scopul principal al prezentei lucrări este acela de a explica conceptul de „bricolaj”
prin prisma acțiunilor de renovare a locuinței indivizilor, ca activitate relativ recent apărută în
România. Obiectivele specifice sunt: identificarea caracteristicilor activității de bricolaj prin
surprinderea motivațiilor de consum, felului de manipulare a obiectelor folosite și
competențelor angrenate în această activitate, evaluarea rezultatului activității, precum și
ilustrarea tipului de comportament de consum pe care îl încurajează astfel de practici.
Cercetarea se constituie sub forma analizei exploratorii bazată pe anchetă sociologică
calitativă (interviuri), fiind susținută de metoda observației. Observația realizată este
nestructurată și are ca principal scop completarea informațiilor oferite de subiecți prin detalii
adiționale cu privire la rezultatul final al comportamentului studiat.
Luând ca reper teoria lui Mark Patterson (2006) care diferențiază consumul orizontal,
definit ca tip de consum simbolic prin care bunurile achiziționate reprezintă o imagine a
culturii și a individului de consumul vertical, care surprinde latura economică, implicând
formele de producție, putem afirma că cercetarea prezentă se axează pe abordarea verticală a
comportamentului de bricolaj – prin identificarea modului în care indivizii modifică și
personalizează produsele în etapa post-achiziționare. Cercetarea se centrează pe
funcționalitatea produselor și mai puțin pe simbolistica lor.
Cercetarea pornește de la schema conceptuală a bricolajului teoretizată de Wolf și
McQuitty (2010) și dorește să ilustreze măsura în care aceasta corespunde comportamentului
de bricolaj din România prin constituirea unei imagini sociologice detaliate a acestui
fenomen.
20
4.2. Operaționalizare
Ancheta sociologică prezentă se bazează pe operaționalizarea conceptului de
„bricolaj” exemplificat prin intermediul activității de renovare a locuinței și urmărește
surprinderea principalelor caracteristici ale comportamentului de bricolaj în România.
Operaționalizarea este evidențiată în următorul tabel:
Dimensiunea Indicatorii
1. comportamentală a. modificările locuinței
b. principalele activități întreprinse în timpul renovării
c. procedee problematice
d. soluțiile identificate
e. planificarea și modificarea proiectului de renovare
inițial
f. planuri de modificare a locuinței pe viitor
2. evaluativă a. principalul criteriu de alegere a uneltelor
b. percepția muncii realizate personal comparativ cu
munca prestată de altcineva
c. aprecierea rezultatului final al proiectului
3. motivațională a. factori determinanți în realizarea modificărilor
4. competențelor
antrenate în proiect
a. experiența/competența subiectului.
b. implicarea externă în realizarea proiectului (rude,
prieteni, cunoștințe)
c. persoane specializate în domeniu
d. uneltele și materialele uzitate
e. schițe sau manuale explicative ale uneltelor
Tabel 1.Operaționalizarea conceptului de bricolaj**Notã. Adaptat dupã modelul dimensiunilor conceptuale propus de Chelcea (1998)
21
4.3. Elaborarea instrumentelor de cercetare
Pentru a obține informațiile necesare studiului, am ales folosirea unui interviu
semistructurat, de profunzime, al cărui principal scop este surprinderea fenomenului în cele
mai mici detalii, prin acentuarea comportamentului de producție și consum în etapa post-
cumpărării. Interviul punctează elementele ce trebuie discutate și evidențiază principalele
etape ale activității: realizarea schiței proiectului și deciziile aferente, achiziționarea uneltelor
și materialelor, activitatea propriu-zisă de renovare, finalizarea și evaluarea post-renovare și
viitoare intenții de modificare a locuinței.
Instrumentul calitativ conține întrebări factuale – prin surprinderea comportamentului
de renovare, a dificultăților întâlnite în proiecte, a soluțiilor găsite, precum și de opinie – prin
surprinderea motivațiilor, intereselor și evaluărilor muncii prestate.
Ghidul de interviu este orientativ, subiecții având posibilitatea de a aborda și alte teme
pe care le consideră relevante în ceea ce privește activitatea pe care o bricolează. Interviul se
regăsește în Anexa 1.
22
4.4. Populația cercetată
Populația țintă a studiului cuprinde totalitatea persoanelor care efectuează renovări ale
locuinței fără să externalizeze serviciile. Incluziunea întregii populații nu este fezabilă
datorită costurilor ridicate și absenței unor statistici oficiale cu informații despre persoanele
care își amenajează singuri casa. Prin urmare, am folosit eșantionarea de tip neprobabilist
prin combinarea unei proceduri preferențiale cu metoda „bulgărelui de zăpadă”. Subiecții
pentru ancheta pilot au fost selectați dintre cunoscuți, urmând ca aceștia să recomande alte
persoane pentru a fi intervievate.
Lotul de disponibilitate astfel obținut cuprinde 15 cu vârste cuprinse între 22 și 64 de
ani, cu ocupații și studii ce nu relaționează cu domeniul construcțiilor, design-ului interior,
proiectare sau arte. Un singur subiect a absolvit Facultatea de Arte Plastice cu specializarea:
design industrial, putându-se astfel spune că are, în oarecare măsură, pregătire specializată în
realizarea modificărilor, deși așa cum acesta afirmă: „Bineînțeles că în România, vorbesc de
anii 1978, design nu se făcea. (...) Am făcut design ce am știut și eu.” (Subiectul 4), studiile
nu i-au oferit fundamentul de specializare care i-ar fi fost necesar. Restul subiecților au
căpătat experiență în domeniul reamenajării locuinței în timp, din propriile proiecte.
Criteriul de eligibilitate obligatoriu a fost efectuarea personală de modificări ale
locuinței în ultimii doi ani. Interviurile au durat între 30 și 45 de minute în funcție de
experiența în domeniu a subiecților. Indivizii experimentați care au realizat în trecut
modificări multiple și complexe au putut să ofere informații mai detaliate, prezentând
numeroase exemple practice care au fundamentat afirmațiile acestora.
Atmosfera interviurilor a fost destinsă, iar subiecții au fost comunicativi și au oferit
explicații adiționale unde a fost nevoie de clarificări suplimentare.
23
4.5. Ancheta pilot
Instrumentul folosit a fost pretestat pentru a se proba relevanța acestuia pentru
fenomenul studiat. Ancheta pilot s-a constituit din trei interviuri în profunzime cu persoane
care au făcut amenajări ale locuinței în ultimii doi ani. În urma realizării acestor interviuri,
am efectuat o simplificare a întrebărilor, întrucât am observat că subiecții preferă să discute
deschis despre activitatea realizată, nefiind nevoie de un ghid de interviu structurat la nivel
înalt. Bricolajul este un subiect care predispune către comunicare deschisă și relaxată, motiv
pentru care ghidul de interviu a fost folosit ca material de referință. Varianta finală a
interviului se regăsește în Anexa 1.
24
5. Bricolajul în România
5.1. Amenajarea locuinței – activitate complexă susținută de motivațiivariate
Sub aspectul dimensiunii comportamentale, renovările întreprinse în ultima
perioadă de către subiecți acoperă o paletă largă de activități: de la zugrăvirea camerelor,
izolarea pereților, amenajarea băilor, până la construirea de bunuri personalizate. Trei dintre
cei 15 subiecți au realizat ceea ce subiectul 12 numește „reparație capitală”: modernizarea
apartamentului prin schimbarea parchetului, geamurilor, ușilor, gresiei, faianței și cumpărarea
de mobilă nouă.
Dimensiunea motivațională este reprezentată în principal de considerente de ordin
financiar. În acest sens, indivizii intervievați apreciază că prețurile percepute de firmele
specializate și de anumiți profesioniști sunt prea ridicate în raport cu serviciile prestate.
Subiectul 10 oferă o explicație reprezentativă în acest sens: „În momentul când m-am hotărât
să lucrez în interior și exterior, am făcut o socoteală și am zis că din banii pe care-i dau pe
meseriași pot să-mi cumpăr unelte care apoi rămân la mine pentru a-mi face modificările
mele. Și în plus, un meseriaș lucrează la normă, eu am stat mai mult timp.”. Afirmația
scoate în evidență prudența și caracterul calculat în ceea ce privește domeniul financiar. Se
poate spune că subiecții au întreprins renovările sub condiționarea unui buget prestabilit, fapt
ce poate fi explicat de situația economică a societății. Resursele materiale au fost distribuite
în mod chibzuit pentru ca bugetul să permită finalizarea cu succes a proiectului.
Mai mult, se remarcă o depreciere a muncii specializate după cum urmează:
„Una e să lucrezi pentru tine personal și alta e să vină altcineva, care -și face doar
meseria să lucreze pentru tine. Dacă nu-l supraveghezi, degeaba. (...) Dacă eu
reușesc să fac treaba aia, de ce să chem pe altul?” (Subiectul 5);
„Ideea e că după experiența asta, am ajuns la concluzia că atunci când lucrezi pentru
tine, normal că te interesează mai mult și își dai mai mult silința. Oamenii ăia au
venit să le dăm banii, să facă repede treaba și să plece. Făceau lucru de mântuială.
” (Subiect 6);
„[Meseriașii] merg pe principiul „hai să facem totul cât mai repede”. (Subiectul 7)
Așa cum se poate observa, deși subiecții nu au experiență temeinică și cunoștințe de
specialitate în domeniul amenajărilor interioare, majoritatea apreciază munca făcută personal
25
în propria casă ca fiind mai bună din punct de vedere calitativ față de munca făcută de
altcineva. Motivele invocate sunt variate: lipsa de interes, atenție și de implicare a
meseriașilor și constrângerile de timp generate de programul de lucru. Răspunsurile oferite
evidențiază un grad ridicat al deprecierii calității muncii în acest domeniu. Prin contrast,
apare o supra-apreciere a activităților de bricolaj făcute personal în gospodărie. Lucrul
personal este varianta pe care subiecții o consideră ca fiind cea mai avantajoasă sub aspectul
calitate-preț întrucât ei se implică și lucrează mai atent, fiind personal interesați ca rezultatul
final să fie unul satisfăcător.
Pe lângă preocupările financiare, ca determinanți ai activității de bricolare au fost
menționați: factorii intrinseci – „Este plăcut să știi că faci o lucrare de unul singur pentru
că atunci o apreciezi mai mult” (Subiectul 8), „[Meseriașii] nu lucrează cu dare de inimă așa
cum lucrez eu pentru mine.”(Subiectul 10), lipsa bunurilor necesitate – „O mare parte din
modificări, le-am făcut pentru că până în anii 90, nu puteai obține astfel de aparate: radiou-
ri, mese. Trebuia să le faci, pentru că nu existau” (Subiectul 4), dorința de modernizare –
„Mă plicitisisem foarte tare de vechea zugrăveală (...) Am simțit nevoia și de o altă culoare”
(Subiectul 6) și diverse nevoi generate de nașterea unui nou membru al familiei, mutarea
într-o casă nouă, izolarea fonică și termică a apartamentului.
Contextul social este de asemenea important: „[În perioada comunistă] Magazinele
pe care le vezi azi, de exemplu Ikea, nu existau. Nu aveai de unde să cumperi ceva deosebit.
Dacă găseai ceva mai special, nu puteai cumpăra, era prea scump” (Subiectul 4). Această
situație se poate identifica cu etapa a doua evidențiată de Toffler (1980), în care predominau
fabricile, iar bunurile erau insuficiente.
Aceste concluzii confirmă rezultatele studiului lui Baum și Hassan (1999), precum și
Wolf și McQuitty (2010) sub aspectul importanței veniturilor și a resurselor financiare
implicate, însă evidențiază noi motivații precum: plăcerea de a lucra, contextul social sau
nevoia de noutate. Rezultatele astfel obținute contrazic studiul lui Milstead și Milles (2011),
care afirmă că percepția cartierului și a mediului rezidential este principalul determinant al
bricolajului.
26
5.2. Tipologii ale comportamentului de bricolaj
Preluând clasificarea prosumatorilor realizată de Watson și Shove (2008), pot afirma
că majoritatea subiecților intervievați fac parte din categoria începătorilor întrucât nu au
experiență temeinică în arta de a bricola.
Prin contrast, subiectul 4 și subiectul 10 fac parte din categoria entuziaștilor
încrezători, întrucât se poate spune că au un nivel de experiență ridicat, susținut de realizarea
a numeroase modificări și de complexitatea proiectelor întreprinse în trecut. Experiența
deținută nu este de tip profesionist, prin instruire specializată, ci este interiorizată prin
practică: „Eu dacă lucrez de mititel, am învățat multe din experiență. Odată, nefiind atent,
mi-a intrat o bormașină prin mână, de la un capăt la altul. Multe le înveți și singur.”
(Subiectul 4). Experiența este evidențiată și prin modul de exprimare: „Am izolat cu polistiren
fiecare cameră pe partea exterioară și interioară. În interior am pus de 2 pe 2 grosime, iar
pe exterior, pe o suprafață de 180 de metri, am pus polistiren de 8.” (Subiectul 10). Datele
tehnice, acuratețea și detaliile sunt o marcă a implicării frecvente în proiecte de modificare a
locuinței. Entuziasmul este dat de magnitutidinea proiectelor viitoare: „Aș vrea să fac o
mansardă. La care să fac niște modificări în interior, să fac un living mai mare, un dormitor
și o baie pe o suprafață de 100 de metri” (Subiectul nr. 10).
În categoria perfecționistului atent se regăsesc Subiectul 7 și Subiectul 8, datorită
interesului acestora atât pentru procesul de realizare în sine: „Eu sunt mai migăloasă de felul
meu. Sunt mai atentă la colțuri” (Subiectul 7), cât și pentru calitatea rezultatului final:
„Pentru cazul în care angajam o firmă, exista riscul să îi dau afară pe muncitori, chiar dacă
erau de specialitate, dacă nu-mi convenea cum făceau lucrarea” (Subiectul 8). Gradul de
implicare în activitatea de personalizare a locuinței este ridicat: „Au muncit cei pe care i-am
plătit și cu mine. Că doream să se miște mai repede și ei nu prea o făceau. Îmi venea să zic:
„Dă-te la o parte că fac eu totul!” (Subiectul 7).
Acești subiecți confecționează produsele personal, folosind metode tradiționale: „Nu
am găsit un model de stucat care să-mi placă pe piață. Drept urmare, a trebuit să-l fac.
Realizarea modelului dorit se face într-un material lemnos. După ce realizezi materialul din
lemn, se toarnă și se obține acest model într-un material fieros, respectiv aluminiu. După ce
s-a obținut matrița în aluminiu, se trece la realizarea în negativ a acestui model folosind
cauciuc. Matrița respectivă are negativul piesei dorite. Apoi această matriță se utilizează
pentru turnarea pieselor de stucatură din rigips” (Subiectul 8). Procedeul realizat este
migălos, complex, necesită un timp îndelungat și multă răbdare. Chiar dacă experiența
27
perfecționistului este mai restrânsă decât a entuziastului, implicarea sa în proiect favorizează
îndeplinirea unor lucrări deosebit de complicate, precum cea exemplificată mai sus.
Din rândul consumatorilor pragmatici poate fi identificat subiectul 15, care percepe
activitatea de bricolaj ca pe o activitate ce deservește strict scopuri funcționale. Subiectul
realizează diverse obiecte practice (cum ar fi masa rabatabilă) pentru a maximiza confortul
casei.
Ca parte componentă a dimensiunii competențelor antrenate în renovare, uneltele
folosite îndeplinesc roluri diferite în funcție de persoana care le uzitează. Astfel, începătorii
nu percep uneltele ca intrumente care aduc un plus de competență și nu asociază caracterul
modern sau profesional cu maximizarea productivității. Subiecții începători consideră că
uneltele prea sofisticate sunt greu de mânuit și ar putea reprezenta o piedică în realizarea
proiectului, nu un avantaj: „Uneltele profesionale sofisticate nu totdeauna dau randamentul
scontat. Cu unele unelte, de exemplu, există și riscul de a te accidenta dacă nu știi să le
folosești. (...) Dar sunt unele clasice care sunt încă de actualitate. Eu personal folosesc
unelte care sunt mai puțin automatizate. Sunt mai ușor de abordat .” (Subiectul 12). De
asemenea, aceștia nu apelează la unelte profesioniste sofisticate datorită prețului ridicat.
Raportul preț-utilitate este neavantajos pentru un începător în condițiile în care acesta
uzitează unealta doar pentru un număr restrâns de procedee.
Prin contrast, entuziaștii și perfecționiștii, folosesc unelte de calitate care să reziste în
timp. Principalele criterii în funcție de care aceștia aleg o unealtă sunt calitatea și marca: „O
unealtă, de exemplu bormașina, trebuie să fie de putere mare, făcută de firmă cu renume. Și
în general ce e mai bun pentru că ce e mai bun, face și lucrarea mai bună” (Subiectul 10).
Așa cum se observă, majoritatea subiecților au menționat raportul calitate-preț printre
criteriile importante de care țin cont atunci când achiziționează o unealtă. Prioritizarea
calității și a prețului la achiziționarea uneltelor susține rezultatele cercetării lui Dan Tratensek
(2011).
În ceea ce privește materialele implicate în renovare, subiecții au menționat calitatea
superioară, aspectul estetic și prețul ca principale elemente care influențează alegerea lor.
Totuși, este remarcată și importanța competențelor întrupate: „Depinde cum folosești tu
[materialul]. Tu îl faci deosebit. Poți folosi un material deosebit de scump, dar dacă nu-l
folosești cum trebuie și rezultatul final este dezastruos” (Subiectul 4). Conform acestei
afirmații, competența umană este componenta cea mai importantă în orice activitate de
bricolaj. Dacă individul este priceput în ceea ce face, va reuși să obțină un rezultat final
satisfăcător, chiar și cu materiale sau unelte mai puțin sofisticate.
28
Uneltele și materialele de construcții sunt cumpărate în general din magazine
specializate mari. Subiecții au motivat alegerea prin diversitatea produselor pe care aceste
magazine le pun la dispoziția clientului astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a se orienta
pe criterii de preț și calitate pentru a lua decizia de cumpărare optimă. Totuși, pentru
cumpărăturile mai puțin semnificative, subiecții aleg magazinele de cartier, datorită
convenienței oferite de apropierea față de locuință. Se remarcă criteriile de conveniență și de
diversitate ale produselor, evidențiate și de studiul lui Tratensek (2011).
Folosirea competențelor stabile (schițe, manuale explicative) a fost precizată ca fiind
esențială doar de un număr restrâns de subiecți (patru din 15 intervievați) și numai pentru
acele unelte pe care le folosesc rar (discul circular, fierăstrău electric). Majoritatea
începătorilor au afirmat că nu au folosit niciodată o schiță sau manual explicativ. Acest lucru
poate fi explicat prin prisma faptului că ei nu apelează la unelte sofisticate, ci doar la unelte
clasice, pe care știu cum să le folosească din intuiție sau de la apropiați. Totuși, unii subiecți
au folosit schițe pentru a asambla mobilierul: „Mi-am luat pat. Și... a venit în 1000 de bucăți.
Și avea o schemă foarte complexă la care ne-am uitat trei persoane și ne-a luat trei ore să
facem patul. L-am făcut tot în familie. Și piuliță cu piuliță, bucățică cu bucățică până a ieșit”
(Subiect 7). Spre deosebire de subiecții începători, subiecții ceva mai experimentați, folosesc
propriile schițe în care își desenează prototipul produsului, notează dimensiunile și alte detalii
tehnice.
29
5.3. Bricolajul – proiect familial pentru începători și muncăindividuală pentru persoanele experimentate
Conceperea proiectului inițial este, în general, o activitate realizată în familie și în
care se folosesc instrumente de informare precum: sfaturi ale specialiștilor, rudelor sau
prietenilor care au mai făcut renovări, mijloace de informare media (reviste, emisiuni,
internet), vizualizarea produselor disponibile în magazinele specializate și apelul la suportul
tehnic oferit de angajații acestor magazine. Decizia de proiect se obține după discuții
îndelungate, făcându-se apel la compromisuri. Subiecții aleg acele informații care sunt
confirmate de mai multe surse pentru a fi siguri de verdicitatea acestora. Unul dintre subiecți
s-a inspirat dintr-un model inedit, și anume din decorațiunile existente în muzee și case de
cultură, realizând piese de stucatură pe care le-a aplicat pe plafonul sufrageriei. (Anexa 2).
Proiectele întocmite au fost cuprinzătoare și amănunțite, majoritatea subiecților
implicându-se în realizarea lor împreună cu rudele sau prietenii acestora. În acest sens, se
remarcă afirmațiile:
„Lucrările au fost realizate cu ajutorul membrilor familiei care mi-au oferit mâna de
lucru.” (Subiectul 5);
„Nu am avut persoane specializate care să mă ajute, am făcut totul personal, eu și cu
prietenul meu.” (Subiectul 13).
Se susține astfel ideea că modificările de locuințe sunt proiecte familiale, care necesită
interacțiunea între membrii familiei, întărind cooperarea și relațiile dintre aceștia. Astfel, se
confirmă teoria lui McElroy (2006) care susține că bricolajul presupune divizarea activităților
în interiorul familiei. Subiecții conștientizează acest aspect, fapt dovedit și de răspunsul oferit
de subiectul 6: „Renovarea a însemnat colaborare, ne-am împărțit treburile, am mai și urlat
unul la altul”. Se observă totuși și apariția unor ușoare tensiuni în realizarea amenajărilor.
Prin contrast, pentru persoanele ceva mai experimentate în arta bricolajului, se
remarcă preferința pentru munca individuală: „Eu am făcut totul. Nu am chemat niciun
meseriaș și niciun prieten. Am vrut să văd ce iese din mâna mea” (Subiectul 10). Acest fapt
arată angajamentul ridicat față de proiectele de reamenajare, accentul pe munca individuală
evidențiind totodată încrederea în cunoștințele de bricolare proprii.
Doar cinci subiecți au angajat meseriași specializați pentru a-i ajuta la procedeele mai
dificile, însă și în cazul acestora a fost nevoie de implicare personală ridicată: „Apartamentul
e destul de mare și chiar era necesar să chem pe cineva. Și nu mă pricepeam eu să fac totul,
30
de exemplu să pun faianță și gresie. (...) Am avut o persoană, un meseriaș. Eu am fost mâna a
doua. Am ajutat să facă mortar, am ținut de faianță, de gresie. Am fost ucenic, nu actorul
principal. Dar am participat la toate activitățile.” (Subiectul 12). Persoanele care au angajat
meseriași au supravegheat în permanență lucrările, pentru a se asigura că proiectul se
desfășoară conform planului stabilit. Acest fapt arată că subiecții sunt neîncrezători în munca
prestată de alte persoane și preferă să dețină mereu controlul asupra situației prin observarea
permanentă a progresului lucrării.
31
5.4. Bricolajul generează soluții inovative ce implică creativitate
Interviurile realizate au evidențiat faptul că modificarea locuinței este o activitate
dificilă, care poate creea probleme prin situațiile neașteptate care pot apărea. Problemele cu
care s-au confruntat subiecții au variat în dificultate, de la procedee simple cum ar fi vopsitul
pereților la procedee complexe, precum realizarea de stucaturi sau aparate radio. Se remarcă
următoarele problematici:
„Cel mai complicat mi s-a părut să dau gletul drept pe perete și să-l finisez. Am întins
[gletul] cu un șpaclu, că nu aveam uneltă din aia specială de aplicat. Și l-am nivelat
cu șmirghel.” (Subiectul 7);
„Cel mai problematic a fost confecționarea unei arcade. A trebuit să sparg un perete
întreg (...). Practic era o lucrare pe care o începeai de la zero. (...)Am folosit
picamărul, polizorul mic pentru tăierea suporților și a grilajelor pentru rigips,
holdșuruburi de prindere a rigipsului, dibluri pentru prinderea suporților” (Subiectul
10);
„Procedeul cel mai greu este să strici ce ai făcut. (...) A trebuit să dăm vechea faianță
jos. (...) Apartamentul este situat la etajul trei și s-a pus problema cum coborâm și
cum cărăm toată faianța și deșeurile rămase în urma demolării. Pe scări era foarte
greu datorită greutății materialelor. Atunci am făcut o improvizație. Am făcut un
scripete. Am luat o cordelină. Faianța spartă și gresia le-am depozitat în saci de
rafie. Și i-am coborât pe scripete pe balcon, tocmai la parter. Am luat mănuși de
protecție. Trebuia să ții de cordelină să nu o pornească repede, să nu facă balans ca
să nu distrugă balcoanele vecinilor de sub sau gemurile.” (Subiectul 12).
După cum se poate observa, subiecții au soluționat greutățile întâmpinate fie prin
metode obișnuite, apelând la uneltele profesionale adecvate (situație care se aplică cu
precădere subiecților mai experimentați), fie apelând la soluții inovatoare care implică și forța
creativă a persoanei – folosirea sistemului de scripeți pentru a transporta deșeurile de
construcție. Creativitatea se remarcă în special la categoria începătorilor .
În lipsa unor unelte sau mecanisme adecvate, subiecții își folosesc creativitatea
pentru a constitui sisteme care să soluționeze problemele apărute. Acest fapt evidențiază
gradul de implicare ridicat și dorința de a finaliza proiectul, fiind totodată și o consecință a
lipsei anumitor unelte specializate care să ușureze aceste sarcini.
32
5.5. Femeile și arta de a bricola
Teoria arată că bricolajul este o activitate preponderent bărbătească (Watson și Shove,
2008). Prin contrast, studiul prezent evidențiază că, în ultima perioadă, femeile au început să
se implice din ce în ce mai des în acțiuni de modificare a locuinței, șase din cei 15 subiecți
intervievați fiind femei. Această observație susține rezultatele studiului realizat în România
de Ipsos (2009) care ilustrează ideea că femeile preferă să realizeze personal amenajări ale
casei în proporție de 68%.
Spre deosebire de bărbați, femeile au mai puțină experiență și folosesc unelte
tradiționale, simple ce implică un cost redus, însă dau dovadă de mai multă creativitate, prin
oferirea unor soluții ingenioase: „Arcada a fost un chin. Trebuia făcut un arc de cerc. Arcul
de cerc se face cu un compas. Unde să găsești un compas așa de mare? Atunci m-am gândit
bine și am fixat un cui în vechea podea și am legat de el o sfoară, la capătul căreia am fixat
un creion. Și cu ajutorul acestuia am tras un arc de cerc pe rigips” (Subiectul 12).
Instrumente simple precum un creion și ață pot deservi sarcini de bricolare complexe.
Mai mult, femeile combină culori vii și pun accent pe estetic, realizând totodată și
obiecte de decor (perne, cutii pentru depozitare – Anexa 3). Bărbații, prin contrast, preferă
culori mai terne (în general maro) și realizează obiecte practice, care îndeplinesc un scop
funcțional – cum ar fi dulapuri, mese (Anexa 4).
33
5.6. Bricolajul este o activitate imprevizibilă
Bricolajul este un proces imprevizibil, fapt dovedit de multitudinea schimbărilor ce
pot surveni în perioada desfășurării unui proiect.
Implicarea într-un proiect de amenajare a casei poate determina apariția altor proiecte,
așa cum se observă și din afirmația subiectului 12: „Cam 70% [din proiectul inițial] a rămas
așa cum l-am gândit. Inițial, nu ne-am gândit să facem arcadă și să punem spoturi, dar după
un timp ne-au venit aceste idei. Am modificat pe parcurs. Dar e inevitabil (...), tot muncind îți
mai vin idei”. Astfel, subiecții operează modificări ale proiectului pe măsură ce vizualizează
progresul lucrărilor, prin ajustarea continuă a schiței de lucru pentru ca aceasta să se adapteze
adecvat rezultatelor deja obținute.
Situațiile neașteptate sunt sursa de modificare principală a proiectului inițial pentru
majoritatea subiecților:„Ținând cont că s-au spart și cada, și chiuveta, ni s-au adăugat și alte
lucruri în plan. Așa că a trebuit să le cumpărăm și pe acelea” (Subiectul 2). Întâmplările
accidentale de amenajare de acest gen se datorează manevrării necorespunzătoare a bunurilor
folosite, fapt deosebit de frecvent la persoanele începătoare. Acestea generează întârzieri ale
datei de finalizare a lucrării, insatisfacție, precum și o restilizare a proiectului prin
modificarea design-ului inițial în cazul în care executantul nu mai poate procura materiale
asemănătoare pentru a repara prejudiciul.
Regândirea proiectului de renovare se poate datora și schimbării deciziilor de
bricolare ca urmare a unor considerente externe ce nu presupun deficiențe ale procesului de
lucru, după cum urmează:
„Proiectul a suferit modificări. Inițial am vrut să modific două camere, dar am ajuns
să o modific și pe a treia, deoarece îmi mai rămăsese vopsea” (Subiectul 11);
„Inițial vroiam o anumită mobilă. Apoi am zis că dacă tot ne apucăm și schimbăm
toată mobila, trebuie să comandăm altceva ca să avem mai mult spațiu” (Subiectul
2).
Subiecții se ghidează după principiul că dacă este nevoie să opereze o modificare,
aceasta trebuie pusă în aplicare astfel încât să satisfacă nevoi combinate cât mai numeroase,
cu cât mai puține resurse, fapt evidențiat și de afirmația subiectului 2. Aceasta este o altă
dovadă a limitărilor economice a subiecților.
De asemenea, anumite finisaje se pot dovedi a fi nepotrivite și prin urmare, necesită o
schimbare adițională, după cum urmează: „Eu pusesem inițial doar o șină pe fiecare latură [a
măsuței]. Apoi mi-am dat seama că trebuie puse câte două, iar provocarea era că vroiam să
34
le fac să se miște în același timp. Însă acele șine erau speciale pentru uși, iar ușile acelea
aveau altă mișcare. (...) Așa că le-am făcut un mecanism de blocare” (Subiect 15).
Schimbarea proiectului poate determina modificarea cantităților de material cumpărate sau
poate duce la achiziționarea altor p iese care să se integreze mai bine în structura proiectului.
35
5.7. Finalizarea proiectului – sursă de satisfacții garantate
Finalizarea cu succes a proiectului generează sentimente de satisfacție, în mare parte
subiecții precizând că nu ar schimba nimic din ce au realizat. În acest sens, se remarcă
răspunsul: „Ce e mai minunat decât să vezi o lucrare care este apreciată de rude, vecini,
cunoscuți spunând că așa ceva nu au mai văzut și se face foarte greu? Sentimentul meu a fost
unul de mulțumire sufletească. Și de încercare de a mai face și alte încăperi în acest fel”
(Subiectul 8). Astfel, satisfacția post-bricolare este cauza principală a răspândirii
comportamentului.
De asemenea, personalizarea locuinței generează un sentiment de optimism și voie
bună: „A fost foarte drăguț să mă trezesc într-o cameră mai veselă. (...) Am simțit că am
intrat în rândul lumii. Că noi eram ultimii din bloc care aveau calciu pe pereți și linoleu pe
jos.” (Subiectul 6). Se remarcă o oarecare presiune socială asupra modernizării locuinței, prin
setarea anumitor standarde în ceea ce privește dotările unei case. Acest fapt este evidențiat și
de Giles Lipovetsky prin intermediul sintagmei „confort în confort” după cum urmează:
„Ceea ce se afirmă acum este dorința de confort la pătrat, a unui confort în confort care nu se
mai definește exclusiv prin criterii obiective de economie, de timp și de efort, ci și prin
calități perceptibile, hedoniste, estetice și senzitive” (Lipovetsky, 2007, 195). Se observă cum
fiecare locuință este mandatoriu să răspundă anumitor standarde de confort setate la nivel
social, idee surprinsă și de ceea ce Robert Rubinstein (2005) numește „procese sociale” care
conturează confortul ideal al unei locuințe din punct de vedere social și cultural.
Rezultatele finale ale proiectelor de bricolare, așa cum au reieșit din observația
nestructurată realizată, sunt influențate de vârsta subiecților. Vârsta determină un anumit stil
de viață și infleunțează preferințele indivizilor: „Acum fiecare dorește să trăiască așa cum
crede de cuviință și potrivit ritmului său propriu” (Lipovetsky, 2007, 193), motiv pentru care
fiecare își modelează casa în funcție de propriile dorințe. Astfel, se remarcă stilul conservator
(culori pale, materiale tradiționale precum stucaturile) pentru persoanele adulte (Anexa 5). În
contrast, persoanele tinere preferă stiluri nonconformiste, culori aprinse și arcade inedite
(Anexa 6).
De asemenea, prezența în familie a unor membrii tineri, poate influența modul de
renovare a casei. Un astfel de exemplu este Subiectul 10, care are o nepoțică în vârstă de 9
ani și care a modificat sufrageria conform dorințelor acesteia, uzitând de vopsele viu colorate
și sisteme moderne (spoturi, semi-lune din rigips) (Anexa 7). Această situație confirmă ideea:
36
„Copiilor li se recunoaște dreptul de a-și decora camera după propriul gust” (Lipovetsky,
2007, 193).
O categorie aparte de modificări o reprezintă aparatele și sistemele de suporturi
realizate de subiecți (Anexa 8). Se pot observa mese, aparate, plafoniere personalizate și
dulapuri confecționate ca rezultat al muncii personale a subiecților în propria gospodărie.
Acestea sunt, în mare parte, realizate de consumatori mai experimentați.
37
6. Concluzii
Cercetarea întreprinsă surprinde principalele mecanisme care susțin activitatea de
bricolaj în România prin studierea modificărilor aduse casei de către subiecți. Renovarea
personală a locuinței este o practică tot mai larg răspândită în societa tea modernă ce
ilustrează preocuparea omului pentru ajustarea spațiului de locuit în concordanță cu
standardele de confort admise, precum și cu nevoile și preferințele sale particulare.
Răspunsurile oferite de subiecți au fost variate, arătând complexitatea formelor de
consum pe care le poate susține comportamentul bricolajului. Acest lucru se explică prin
faptul că indivizii definesc în mod diferit aceeași situație de consum, fiecare dintre ei fiind
rezultatul interacțiunii a doi agenți, după cum urmează: unul impersonal, „principii care
servesc drept suflet colectivității”, mai precis acele tipuri de comportamente de consum
ritualizate și definite la nivel social, precum și unul individualizator, reprezentat de corpul
individului, care reflectă distinct identitatea de consum în funcție de nevoile sale particulare
(Durkheim, 1995). Principiul individualizator este cel care generează personalizarea
obiectelor. Indivizii simt astfel nevoia să ajusteze bunurile în funcție de propriul corp și de
nevoile de moment.
Din perspectivă funcționalistă, studiul evidențiază bricolajul ca activitate care
deservește nevoia de maximizare a funcționalității spațiului de locuit. În România,
comportamentul de bricolaj nu este perceput în mod direct ca hobby sau modalitate plăcută
de a-ți petrece timpul liber, ci este generat de o necesitate care poate fi satisfăcută cu maxim
de eficiență numai prin apelul la această activitate. În mare parte, bricolajul nu este o alegere
liberă, ci este urmarea unor constrângeri (financiare și de context social), devenind în timp o
ocupație generatoare de satisfacții și plăcere, pe măsură ce subiectul desfășoară activitățile
specifice și rezultatul final începe să se concretizeze.
Persoanele intervivate au realizat modificări complexe și variate ale locuinței, de la
vopsirea pereților, izolarea fonică și termică a încăperilor și amenajarea băilor, până la
construirea de bunuri personalizate (mese, dulapuri, aparate electronice, perne decorative).
Subiecții au experiență variată în domeniu, obținută prin participare la proiecte de
renovare și nu rezultată din instruire specializată, profesionistă. Aceștia au putut fi catalogați
în funcție de clasificarea oferită de Elisabeth Shove în: începători, perfecționiști atenți,
entuziaști încrezători și pragmatici .
38
Ancheta sociologică de tip calitativ realizată adaptează schema conceptuală a
bricolajului (Wolf și McQuitty, 2010) după cum urmează:
Figură 3. Schema explicativă a bricolajului în România*
*Adaptată după schema conceptuală a lui Wolf și McQuitty (2011)
Așa cum se observă și din figura de mai sus, indivizii aleg să-și personalizeze singuri
locuința motivați fiind de: considerente financiare, deprecierea calității muncii prestate de
profesioniști, lipsa bunurilor, dorința de modernizare, contextul social, dar și de factori
intrinseci, cum ar fi plăcerea de a lucra. Majoritatea persoanelor intervievate apreciază lucrul
făcut personal în propria casă ca fiind calitativ superior față de munca prestată de altcineva
datorită implicării, atenției și motivațiilor interne puternice pe care le generează
responsabilitatea de a-ți renova singur apartamentul.
În ceea ce privește uneltele folosite acestea diferă în funcție de experiența în domeniu
a executantului: începătorii folosesc unelte clasice, simple, în timp ce persoanele
experimentate preferă unelte calitative, robuste, care să reziste unor folosiri dese. Principalele
criterii în funcție de care subiecții aleg uneltele și materialele sunt: calitatea și prețul. Aceștia
caută unelte la prețuri accesibile, dar care au calitate ridicată.
39
Odată demarat proiectul, este foarte probabil ca diferitele stadii de progres ale lucrării
să determine modificări datorită unor situații imprevizibile (non-concordanță între materiale
sau între proiect și realitate, anumite situații accidentale). Finalizarea cu succes a proiectului
determină satisfacții, împlinire, optimism și aprecierea din partea celorlalți , individul fiind
astfel motivat să se implice în noi proiecte pe viitor.
Dintre elementele inovative ale studiului pot fi menționate: evidențierea ideeii că
bricolajul generează creativitate prin soluțiile inovatoare folosite la soluționarea problemelor
preîntâmpinate – uneltele sau obiectele capată astfel întrebuințări neobișnuite, altele decât
cele convenționale, precum și surprinderea diferențelor între femei și bărbați în realizarea
acestei activități prin accentul pe creativitate în cazul femeilor și pe funcționalitate în cazul
bărbaților. Ambele constatări sunt susținute de exemple concludente din experiența
subiecților.
În vederea aprofundării acestui domeniu, recomand un studiu detaliat al specialiștilor
din acest domeniu (persoane pentru care activitatea este sursă principală de venit), prin
identificarea acelor diferențe de motivație, interese, procedee folosite pentru soluționarea
unor probleme neprevăzute, etc. Cum anume își renovează aceștia propria locuință? Ce
bunuri personalizate confecționează?
40
7. BIBLIOGRAFIE
Baudrillard, J. (2005). Societatea de Consum. Mituri și Structuri. București,
Comunicare.ro
Baum, S. și Hassan, R. (1999). Home owners, home renovation and residential
mobility. Journal of Sociology, 35(1), 23-41
Bourdieu, P. (2000). Simțul Practic. Iași, Institutul European
București, Economică
Chelcea, S. (1998). Analiza conceptelor sociologice. În: Chelcea, S., Mărginean, I. &
Cauc, I. (1998). Cercetarea Sociologică. Metode și Tehnici. Deva, Destin, 63-86
Chelcea, S. (2007). Metodologia Cercetării Sociologice. Metode Cantitative și
Calitative.
Durkheim, E. (1995). Formele Elementare ale Vieții Religioase. Iași, Polirom
Georgescu, P. (2011). Arta Marțială în Context Românesc. Valori și Implicații
Sociale. Teză Licență. Universitatea din București
Kotler, P. (1986). The Prosumer Movement. A New Challenge for Marketers.
Advances in Consumer Research, 13, 510-513
Lipovetsky, G. (2007). Fericirea Paradoxală. Eseu asupra Societății de hiperconsum.
Iași, Polirom
McElroy, R. (2006). Labouring at Leisure: Aspects of Lifestyle and the Rise of Home
Improvement. În: Smith, G. și Croft, J. (2006). Our House. The Representation of Domestic
Space in Modern Culture. New York, Rodopi B.V, 85-102
Milsterad, T. și Miles, R. (2011). DIY Home Improvements in a Post-Soviet Housing
Market: A Socio-Spatial Analysis of Vilnius, Lithuania. Housing Studies, 26(3), 403-421
Patterson, M. (2006). Consumption and Everyday Life. New York, Taylor&Francis
Group
Ritzer, G. și Jurgenson, N. (2010). Production, Consumption, Prosumption. The
nature of capitalism in the age of the digital ‘prosumer’. Journal of Consumer Culture, 10(1),
13-36
Rubinstein, R. și Medeiros, K. (2005). Home, Self and Identity. În: Rowles, G. și
Chaudhury, H. (2005). Home and Identity in Late Life. International Perspectives. New
York, Springer Publishing Company
41
Shove, E. (2003). Comfort, cleanliness and convenience: the social organization of
normality. New York, Berg
Tratensek, D. (2011). Why we shop: a look inside the consumer mind. Hardware
Retailing, 200(5), 50-57
Watson, M. și Shove, E. (2005). Doing it Yourself? Products, Competence and
meaning in the practices of DIY. [Online] Disponibil pe:
http://www.lancs.ac.uk/fass/projects/dnc/papers/DIY.pdf
[Accesat la data de 21.05.2013]
Watson, M. și Shove, E. (2008). Product, Competence, Project and Practice. DIY and
the dynamics of craft consumption. Journal of Consumer Culture, 8(1), 69-89
Wilk, R. (1987). House, Home and Consumer Decision Making in two cultures.
Advances in Consumer Research, 14, 303-307
Williams, C. (2004). A lifestye choice? Evaluating the motives of do-it-yourself
(DIY) consumers. International Journal of Retail & Distribution Management, 32(4/5), 270-
278
Wolf, M. și McQuitty, S. (2011). Understanding the do-it-yourself consumer: DIY
motivations and outcomes. Academy of Marketing Science Review, 1(3-4), 154-170
42
8. ANEXE
ANEXA 1:Ghid de interviu
1. Vorbiți-mi, vă rog, despre modificările aduse locuinței dvs.
2. Ce v-a motivat să faceți aceste modificări?
3. Cum ați stabilit proiectul inițial de renovare?
4. Ați realizat dvs. personal modificările în totalitate sau ați beneficiat și de ajutor
specializat?
5. Cum apreciați munca făcută de dvs. în comparație cu serviciile prestate de
altcineva?
6. În general, ce tip de unelte folosiți?
7. De unde anume achiziționați uneltele uzitate?
8. Care este principalul criteriu în funcție de care alegeți să cumpărați o unealtă?
9. Care este criteriul în funcție de care optați pentru materialele folosite în lucrare?
10. Folosiți schițe sau manuale explicative înainte de a întrebuința o unealtă?
11. Descrieți procedeul cel mai greu/problematic pe care l-ați realizat.
12. Ce soluție ați găsit pentru a-l finaliza?
13. Cum evaluați rezultatele proiectului?
14. Pentru viitor, mai aveți planuri de modificare a locuinței?
Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
43
ANEXA 2:
MODIFICAREA SUFRAGERIEI. STUCATURI
SUBIECTUL 8
44
ANEXA 3:
OBIECTE DECOR ÎN CULORI VIIFEMEI
45
ANEXA 4:OBIECTE FUNCȚIONALE ÎN CULORI TERNE
BĂRBAȚI
46
ANEXA 5:STIL CONSERVATOR, TRADIȚIONAL
PERSOANE ADULTE
47
ANEXA 6:STIL NON-CONFORMIST, CULORI APRINSE
PERSOANE TINERE
48
ANEXA 7:INFLUENȚA MEMBRILOR TINERI ÎN FAMILIE
SUBIECTUL 10
49
ANEXA 8:APARATE, DULAPURI ȘI ALTE BUNURI PERSONALIZATE
CONFECȚIONATE DE SUBIECȚI
50
ANEXA 8 – CONTINUARE:
