UNIVERSITATEA ANDREI ŞAGUNA, FACULTATEA DE DREPT

ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

MASTER DE DEVIANŢĂ ŞI DELINCVENŢĂ

ASISTENŢA ŞI CONSILIEREA MINORILOR

CARE AU COMIS INFRACŢIUNI

PROFESOR COORD: LECT. UNIV. DR. NICULAE NEAGU

MASTERAND: TITORENCU ADRIAN CRISTIAN

CONSTANŢA

2012

1

INTRODUCERE

De-a-lungul timpului oamenii au definit fenomenul delincvenţei juvenile, au elaborat

teorii explicative, au dactorii care determina un astfel de comportament, dar realitatea este că

fenomenul delincvenţei juvenile a continuat să existe.

În ultimele patru decenii delincvenţa a devenit una din problemele sociale majore cu

care s-a confruntat şi se confruntă, în continuare, cea mai mare parte din societăţile

contemporane, atât cele dezvoltate economic, cât şi cele în curs de dezvoltare.

În toată această perioadă, interpretările teoretice care considerau ca fiind un fenomen

de interes marginal, caracteristic numai anumitor grupuri sau categorii sociale, au fost

abandonate, pentru a face loc unor abordări mai profunde şi mai realiste, în concordanţă cu

care delincvenţa juvenilă este interpretată ca fiind o importantă problemă socială determinată

de alte probleme sociale, strâns legată de modul în care îşi gestionează comunitatea resursele,

de procesele de educaţie şi socializare, de consumul de droguri şi alcool.

Problema copiilor delincvenţi nu este o problemă plăcută sau dorită, în această

perioadă de dezvoltare, ei trebuie feriţi de probleme pentru a se putea bucura de copilăria lor

şi aşa prea scurtă.

2

I. Asistenţa şi consilierea minorilor delincvenţi:

noţiuni generale

              Activitatea de asistenţă şi consiliere în cadrul unui serviciu de reintegrare socială şi

supraveghere, are ca deziderat redarea unei persoane care a săvârşit infracţiuni comunităţii din

care face parte, într-o formă care să garanteze protecţia acelei comunităţi.

I.1. Scopul activităţii de asistenţă si consiliere:

Scopul activităţii de asistenţă şi consiliere este subsumat scopului pentru care au

fost înfiinţate serviciile de reintegrare socială şi supraveghere şi anume : reintegrarea socială a

persoanelor care au săvârşit infracţiuni, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea

săvârşirii de noi infractiuni.

I.2. Beneficiarii activităţii de asistenţă şi consiliere:

Beneficiarii  de asistenţă şi consiliere sunt:

        Persoanele aflate în custodia penitenciarului din raza de competenţă teritorială a

serviciului de  reintegrare socială şi supraveghere, care execută pedeapsa închisorii în

detenţie, serviciile de reintegrare socială şi supraveghere vor acorda o atenţie specială

condamnaţilor minori şi tineri, persoanelor condamnate care întâmpină dificultăţi în

menţinerea legăturii cu familia, precum şi pregătirii pentru liberare a persoanelor

condamnate;

        Persoane a căror pedeapsă sau măsura educativă a internării într-un centru de

reeducare a fost graţiată;

        Persoane aflate în custodia penitenciarului sau persoane liberate din

penitenciar, condiţiile care trebuie îndeplinite cumulative de către aceste persoane

pentru a deveni beneficiarii activităţii de asistenţă si consiliere sunt: vârsta să nu

depăşească 25 de ani, domiciliu să fie în aria de competenţă teritorială a serviciului, iar

pedeapsa închisorii să nu depăşească 3 ani.

Indiferent de categoria din care fac parte beneficiarii,activitatea  de asistenţă

consiliere poate fi oferită de către serviciul de reintegrare socială şi supraveghere numai

la cererea persoanei. Această cerere a persoanei stă la baza primului document procedural al

activităţii de asistenţă şi consiliere care transformă un beneficiar potenţial într-un beneficiar

real.

3

I.3. Documente procedurale utilizate în activitatea de asistenţă şi consiliere:

Ca documente procedurale utilizate în activitatea de asistenţă şi consiliere avem:

a).   Dosarul de reintegrare socială şi supraveghere:

Dosarul de reintegrare socială şi supraveghere reprezintă un set de documente

care relevă întreaga stadialitate a procesului de asistenţă şi consiliere. El se întocmeşte pentru

fiecare persoană supravegheată care a solicitat asistenţa şi consiliere, acest dosar cuprinde:

         Cerere de asistenţă şi consiliere;

          Plan de reintegrare socială şi supraveghere;

          Referat de evaluare întocmit de pronunţarea hotărârii judecătoreşti,unde este

  cazul;

              Referat de evaluare solicitat de instanţă pe perioada supravegherii, înainte de

formularea Cererii de asistenţă şi consiliere, unde este cazul;

              Referat periodic de reintegrare socială şi supraveghere;

              Referat final de reintegrare socială şi supraveghere;

Cadrul normative de organizare si funcţionare, precum şi standardele de calitate

a muncii impun respectarea următoarelor principii referitoare la derularea procesului de

reintegrare socială pe baza Dosarului de reintegrare socială şi supraveghere:

        Confidenţialitatea consilierului de reintegrare socială şi supraveghere cu

   privire la datele conţinute în dosar şi păstrarea dosarului în arhiva serviciului

   de reintegrare socială şi supraveghere;

        Verificarea periodică de către şeful Serviciului de reintegrare socială şi            

   supraveghere a termenelor, calităţii şi ritmicităţii programului de resocializare

   a persoanei asistate şi conciliate;

        Desemnarea unui consilier de către şeful serviciului în care cel desemnat

   iniţial se află în imposibilitatea temporară sau permanentă de a-şi îndeplini

  atribuţiile;

        Posibilitatea consultării dosarului de reintegrare socială şi supraveghere de

   către persoana asistată sau apărătorul acesteia, în următoarele condiţii: numai

  în incinta serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, numai în prezenţa

   consilierului responsabil de caz, pe baza unui proces verbal semnat de către

   persoana care l-a studiat şi reprezentantul serviciului.

b).     Planul de reintegrare socială şi supraveghere:

   Planul de reintegrare socială şi supraveghere va cuprinde următoarele secţiuni:

1.      Introducere: Numele si prenumele, data şi locul naşterii minorului condamnat;

4

Infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată; Sancţiunea aplicată şi

măsurile sau obligaţiile impuse de instanţă; Perioada supravegherii menţionându-se data

începerii şi data încetării acesteia; Numele şi prenumele consilierului de  reintegrare socială şi

supraveghere.

          2.      Nevoile/problemele identificate ale minorului condamnat;

          3.      Riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni/riscul de a pune în pericol

   siguranţa publică;

 4.     Descrierea activităţii, a locului de executare şi a programului de lucru în

   cazul minorului obligat la prestarea unei activităţi neremunerate într-o

  instituţie de interes public;

5.       Natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilier şi minorul condamnat

  pe durata supravegherii;

6.      Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de

   instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate;

7.      Descrierea activităţii de asistenţă şi consiliere.

c).    Planul de asistenţă şi consiliere:

  Planul de asistenţă şi consiliere reprezintă instrumentul principal pe baza

căruia se realizează activitatea de asistenţă şi consiliere, întrucât în acest document sunt

conţinute obiectivele intervenţiei, în vederea diminuării nevoilor criminogene, identificate ale

persoanei, reducerii riscului de recidiva şi creşterii şanselor de reintegrare socială a

acestuia.

In derularea activităţii de asistenţă şi consiliere, serviciile de reintegrare socială

şi  supraveghere urmăresc:

1.   corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea de către minori sau

de către persoanele condamnate a faptei săvârşite, a consecinţelor acesteia şi

asumarea responsabilităţii pentru fapta comisă;

2.   motivarea minorului în vederea dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei;

3.   elaborarea şi derularea unor programe eficiente de asistenţă şi consiliere a

persoanelor condamnate sau a minorilor, în funcţie de nevoile identificate ale

acestora;

4.  sprijinirea minorului în vederea satisfacerii unor nevoi speciale referitoare la

educaţie, pregătire profesională, loc de muncă, locuinţă, grup de prieteni, etc.

d).  Registrul special de evidenţă:

Registrul special de evidenţă este un document care face referire la noile

5

categorii de beneficiari şi anume: persoanele a căror pedeapsă a fost graţiată total prin

lege sau minori faţă de care a fost înlăturată prin lege măsura educativă a internării

într-un centru de reeducare.

Procedura de desfăşurare a activităţii de asistenţă şi consiliere socială în cazul

acestor persoane se derulează astfel:

      la cererea acestor persoane, serviciile de  reintegrare socială şi supraveghere

      îşi exercită atribuţiile în legătură cu iniţierea şi derularea unor programe speciale

de reinserţie socială şi după caz, cu identificarea locurilor de muncă disponibile,

a locuinţelor, precum şi a cursurilor de calificare sau recalificare profesională;

      acestor persoane li se întocmeşte un regim special de evidenţă, în care se vor

consemna date privind persoana acestora, comportamentul pe perioada executării pedepsei

închisorii sau a internării într-un centru de reeducare, programele de resocializare la care au

participat, nevoile sau problemele pe care le întâmpină şi modul de rezolvare a acestora;

programele de reinserţie socială în care vor fi incluse aceste persoane se vor întocmi

pe baza informaţiilor furnizate de personalul specializat in asistenţă şi consiliere de la

locul de deţinere, precum şi a evaluării iniţiale realizate de serviciile de reintegrare

socială şi supraveghere; în funcţie de complexitatea cazului, şeful serviciului de

reintegrare socială şi supraveghere  va contacta autorităţile competente pentru

desemnarea de specialişti.

e)      Protocolul de colaborare:

Parteneriatul reprezintă unul dintre cela mai importante principii care guvernează

activitatea serviciilor de reintegrare socială şi supravegherea în general şi activitatea de

asistenţă şi consiliere în mod special. Protocolul de colaborare poate fi considerat un

document procedural, întrucât relevă modul şi termenii în care se oficializează relaţia dintre

serviciul de reintegrare socială şi supraveghere şi un partener comunitar.

În vederea atingerii obiectivelor procesului de reintegrare socială a persoanei aflate in

evidenţa sa, serviciul de reintegrare socială şi supraveghere poate  încheia parteneriate

cu persoane fizice sau juridice, organizaţii neguvernamentale sau instituţii

guvernamentale, în funcţie de gradul de disponibilitate şi de resursele comunităţii

locale.

Din categoria instituţiilor guvernamentale cu care majoritatea serviciilor de reintegrare

socială şi supraveghere colaborează, enumerăm cu titlu exemplificativ  Agenţia

Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Direcţia Judeţeană pentru   Protecţia

Drepturilor Copilului, Centrul de Reeducare din aria teritoriala de competenţă a

6

serviciului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean Şcolar, Direcţia

de Asistenţă Comunitară şi  Serviciul Social, alţi reprezentanţi ai Administraţiei

Publice Locale.

Protocolul de colaborare va cuprinde:

Părţile semnatare;

Obiectul protocolului;

Tipul serviciilor;

Durata protocolului;

Obligaţiile părţilor;

Data încheierii protocolului;

Semnătura părţilor.

                                             

                                    

7

II. Asistenţa şi consilierea minorilor delincvenţi

  

Una dintre cele mai importante recomandări în tratamentul delincvenţei juvenile este

modelul mixt, penal şi terapeutic, numit si modelul de negociere şi reglementare a

conflictelor. Orientarea principală şi scopurile acestui model le reprezintă reinserţia şi

reabilitarea în contextul familial şi comunitar în care s-au dezvoltat actorii sociali. Pentru

atingerea acestora sunt necesare abilităţi specifice asistentului social dar este vital ca acesta să

stăpânească foarte bine diferitele niveluri şi modalităţi ale intervenţiei.

            Lucrul individual se concretizează în patru forme de bază, care sunt cele mai frecvente

în programele de lucru cu astfel de clienţi:

            a) consilierea;

            b) lucrul de caz;

            c) supervizarea;

            d) rezolvarea de probleme.

            Toate aceste forme vizează să-l ajute pe client să redescopere şi să revină la

comportamentele şi stările anterioare printr-o abordare etapizată şi bine studiată.

Prima sarcină este să diferenţiem între consilier şi psihoterapie, deoarece mulţi afirmă

că ele sunt interşanjabile şi a doua ar putea-o cuprinde fără probleme pe prima, transformând-

o într-un instrument subordonat. Psihoterapia e realizată de psihiatri şi psihologi, care folosesc

multe din tehnicile utilizate şi de cei ce fac consiliere, dar au o înţelegere teoretică mai

profundă a cauzalităţii problemei pe care ei o tratează şi acţionează la alte niveluri ale

conştiinţei.

Termenul tratează, delimitează o altă distincţie importantă între psihoterapie şi

consiliere. Psihoterapeuţii operează cu o interpretare patologică a problemelor pacienţilor;

consilierii sunt pregătiţi să folosească o interpretare a problemelor clienţilor în termeni de

deficienţă, lipsă, neajuns. Psihoterapeuţii încearcă să-şi ajute pacienţii prin restructurarea

bazelor personalităţii, consilierii încearcă să-şi ajute clienţii prin adaptări cotidiene la

probleme şi dezvoltând personalitatea deja existentă. O altă diferenţă se referă la faptul că

psihoterapeuţii abordează conflicte intrapersonale primare, în timp ce consilierii au de-a face

în primul rând cu conflicte interpersonale.

Dintre cele mai importante teorii asupra consilierii: două vizează consilierea non-

directivă şi trei pe cea directivă. Nici o teorie nu e aplicabilă la toate problemele ce apar şi se

8

manifestă la un client şi nici o teorie nu epuizează unicitatea acestuia. Anumite conţinuturi ale

unei teorii asupra consilierii pot fi universal aplicate doar la modul ideal şi nu pot fi valabile

toate într-o anumită situaţie. Cu cât consilierul are în repertoriul său mai multe conţinuturi

teoretice, cu atât va fi mai capabil să răspundă cu succes la diverşii clienţi şi problemele cu

care se va întâlni.

Cele mai cunoscute şi aplicate teorii non-directive ale consilierii sunt terapia

psihanalitică şi terapia centrată pe client. Acestea pun un mare accent pe abilitatea clienţilor

de a-şi descoperi ei însăşi propriile capacităţi/resurse sau soluţii.

Terapia psihanalitică şi cea centrată pe clienţi sunt rar folosite în medii corecţionale,

pentru că sunt non-directive şi pentru că terminologia şi conceptele sunt difuze, iar metodele

sunt dificil de aplicat de către un nespecialist.

Psihanaliza include conţinuturi foarte utile despre natura umana. În timp ce celelalte

patru teorii se concentrează pe prezent, psihanaliza pune mare accent pe rolul trecutului în

determinare conduitei prezente. Deoarece foarte multe dificultaţi emoţionale şi

comportamentale par să provină din experienţele trecute, este important să conştientizăm şi să

explorăm trecutul clientului ca suport pentru înţelegerea prezentului său. Psihanaliştii

explorează copilăria pacientului pentru a descoperi motivele inabilităţii lui de a iubi, care este

considerată un punct fundamental în comportamentul uman.

Identificarea mecanismelor de apărare ale pacientului este o parte importantă a

procesului psihoterapeutic şi de consiliere. Acestea operează la nivelul inconştientului şi

funcţionează pentru a proteja ego-ul de realitatea ameninţătoare, distorsionând-o.

Mecanismele de apărare nu sunt în mod necesar patologice; fiecare din noi folosim câteva din

acestea ,căci ele facilitează psihologic adaptarea. În literatura psihanalitică sunt menţionate

numeroase mecanisme de apărare.

Negarea este blocarea unei porţiuni a realităţii care este ameninţătoare pentru

ego. Chiar şi o supărare va fi negată de un client faţă de el însuşi. Acesta este refuzul de a

recunoaşte că ceva neplăcut s-a întâmplat.

Raţionalizarea este procesul de construire pentru sine a unor motive acceptabile pentru

propriul comportament, pentru a linişti ego-ul prejudiciat. Raţionalizarea ajută să ne

menţinem o imagine de sine acceptabilă, prin minimalizarea răului făcut: blamăm sau

devalorizăm ce am dorit, dar la care nu putem accede.

Fixarea desemnează rămânerea inertă la un stadiu timpuriu din formarea personalităţii,

deoarece stadiul prezent determină anxietate. Mulţi clienţi delicvenţi manifestă o racordare

copilărească la prezent, deoarece a păşi în viitor înseamnă pentru ei să păşească într-un mare

9

necunoscut. Rolul asistentului social este să-i ajute pe clienţi să-şi dezvolte o orientare realistă

faţă de viitor prin încercarea de a mări semnificaţia muncii şi transmiterea ideii că există

alternative.

Transferul desemnează deplasarea sentimentelor faţă de ceva sau cineva asupra unui

altui obiect sau persoană, deoarece persoana sau obiectul iniţial este fie inaccesibil, fie plin de

putere. Furia şi agresivitatea sunt adesea transferate către un inocent. Mulţi autori consideră că

delincvenţii au dificultăţi în a-şi identifica sursa furiei şi agresivităţii lor.

Intelectualizarea este un mecanism de apărare pe care îl folosesc cei mai educaţi dintre

clienţii delincvenţi, încercând să atace realitatea legală prin intelectualizarea delictelor lor.

Asistentul social trebuie să-i convingă pe clienţi că problema o reprezintă comportamentul lor,

nu al altora, şi că ei nu pot evita confruntarea cu comportamentul lor prin încercarea de a

orienta discuţia spre altceva.

Protecţia este mecanismul prin care persoanele atribuie altora sentimentele pe care

refuză să le vadă în ei însăşi şi care se referă la impulsurile reprimate. Clientul care simte că

nimeni nu-l înţelege şi nu-l place, va ascunde ostilitatea sa faţă de alţii, proiectând asupra

celorlalţi sentimente negative despre ei însuşi protejându-şi astfel ego-ul prin confundarea

sinelui cu alţii.

Utilitatea esenţială a teoriei psihanalitice pentru asistentul social ce lucrează cu clienţii

justiţiei criminale este că furnizează informaţii care conduc la o mai bună înţelegere a luptei

clientului cu el însuşi si cu lumea din afară.

A doua teorie utilizată este abordarea centrată pe client. Carl Rogers a dezvoltat

această abordare ca încercare de a răspunde deficienţelor pe care el le depista in psihanaliză.

Abordarea centrată pe client elaborează tehnici de consiliere pornind de la aserţiunea că

prioritatea absolută o are natura relaţiei dintre consilier şi client. Absenţa altruismului în

relaţiile umane este motivul fundamental al izolării, alienării, singurătăţii şi auto-distrugerii

clienţilor care au nevoie de asistenţă sau consiliere. Clientul trebuie să contribuie la formarea

unei relaţii pozitive cu cel puţin o altă persoană dacă vrea să realizeze ceva semnificativ

pentru a ieşi din criză. Această altă persoană este consilierul. El poate crea un anumit tip de

relaţie, clientul putându-se descoperi pe sine şi capacitatea de a putea folosi această relaţie

pentru a creşte.

Singura tehnică a terapiei centrată pe client este ascultarea activă. Atributele principale

ce trebuie aduse în relaţia stabilită în această tehnică sunt: privirea necondiţionat pozitivă,

onestitatea şi empatia.

10

Abordarea necondiţionat pozitivă. După Rogers, multe sentimente negative de sine şi

probleme psihologice provin din cauza expectaţiei emise de alţii pentru a ne accepta. Pentru a

funcţiona ca oameni sănătoşi din punct de vedere psihologic, este necesar să ne ajustăm mereu

propriile standarde şi acceptări de sine. Privirea necondiţionat pozitivă se

produce   când  consilierul comunică clientului o acceptare deplină şi sinceră a persoanei sale.

Aceasta nu înseamnă că terapeutul aprobă sau acceptă comportamente ilegale sau imorale, şi

că umanitatea esenţială a clientului este acceptată sau valorizată în ciuda atitudinilor şi

comportamentelor. Această acceptare permite clienţilor libertatea de a exprima propriul

comportament într-un context non-ameninţător. Cei mai mulţi clienţi vor răspunde cu căldura

lor la căldura consilierului. Acesta din urmă trebuie să fie precaut, deoarece relaţia nu trebuie

să devină una de dependenţa faţă de acesta; de aceea, consilierul nu trebuie să folosească

relaţia în mod posesiv, pentru a-şi satisface propria nevoie de privire pozitivă.

Onestitatea. Consilierul trebuie să fie sincer cu clientul, trebuie să se prezinte acestuia

într-o manieră autentică. A arăta o faţă falsă înseamnă că şi consilierul resimte lipsa

congruenţei între sinele real şi cel ideal, tocmai starea vulnerabilă pe care se presupune că o

trăieşte clientul. Aceasta nu înseamnă că doar un consilier pe deplin autentic îşi poate consilia

efectiv clienţii. Sinceritatea umană sau autenticitatea există ca un continuum ce trebuie

dezvoltat, punctele extreme (sinceritatea absolută şi minciuna totală) nefiind niciodată atinse.

Mai importante sunt stările şi sentimentele comunicate.

 Empatia este capacitatea de a participa la sentimentele clientului. Aceasta implică mai

mult decât o întelegere intelectuală a sentimentelor acestuia, determinând consilierul să

experimenteze sentimentele celuilalt ca şi cum ar fi ale sale.

Definiţia empatiei - ca şi aceea a privirii necondiţionat pozitive - este minunată în

conceptualizarea sa, dar probabil imposibil de realizat în sensul absolut. Abilitatea de a

empatiza cu clientul va creşte direct proporţional cu timpul pe care-l petreci pentru a te face

acceptat, exersându-te şi antrenându-te în această direcţie. Chiar şi aşa, poate fi

contraproductiv să convingi clientul că-i înţelegi problemele, până nu ai derulat un număr de

şedinţe cu el, în care ai ascultat activ tot ce a avut de spus.

Ascultarea activă este achiziţia esenţială pentru a ajunge la empatie. Se face distincţia

între ceea ce se numeşte empatie primară şi empatie avansată. Primul nivel al empatiei

desemnează comunicarea iniţială a înţelegerii esenţiale a sentimentelor şi experienţelor

clientului. Nivelul avansat al empatiei se situează dincolo de ceea ce declară clientul,

implicând trăirea sentimentelor corelate cu cele declarate sau exprimate în alt mod.

Empatia se referă la o serie de răspunsuri date de consilier cu sensibilitatea dezvoltată

11

la pachetul unic de sentimente ale clientului despre lume şi locul său în ea. Prin empatie,

gândeşti efectiv împreună cu clientul, şi nu despre el.

Teoriile examinate ar putea fi descrise ca pasive şi non-directive, consilierul ajută clienţii să

găsească propriile soluţii la problemele lor. Există însă şi modalităţi şi abordări care sunt

foarte active, directive, cu o implicare egală din partea clientului şi a consilierului.

Analiza tranzacţională este opera lui Eric Berne. O tranzacţie se produce între doi sau

mai mulţi oameni atunci când interactionează; analiza se referă la procesul de explorare şi

explicare a tranzacţiilor.

Berne crede ca cea mai mare forţă a analizei tranzacţionale este data de folosirea

termenilor colocviali, simpli şi direcţi, care sunt uşor de înţeles de toata lumea. Aşa cum scria

Berne însuşi, "Datorită afirmaţiilor bazate pe un material foarte accesibil, deoarece natura

sa este operaţională şi deoarece vocabularul ei este specializat, constând în doar cinci

cuvinte: Părinte, Adult, Copil, Joc, Documente, analiza tranzacţională oferă un cadru de

lucru uşor de învăţat".

Frumuseţea analizei tranzacţionale constă în felul simplu şi eficient de a ilustra

consecinţele pe care le au sentimentele despre sine sau despre alţii în tranzacţiile cotidiene.

Meritul lui Berne a constat în abilitatea sa de a transforma ideile complexe într-un limbaj

colocvial şi în diagrame uşor de urmărit. Accentul care se pune pe manipulare şi joc este un

lucru specific - prin utilitate - consilierilor din justiţie. În final, analiza tranzacţională descrie

într-un mod liniar cum privarea timpurie de iubire conduce la o imagine de sine săracă, cum o

astfel de imagine de sine conduce la o imagine negativă despre alţii şi cum aceste sentimente

negative determină o sărăcie a relaţiilor interpersonale.

O altă teorie este Terapia Relaţional - Emotivă care a fost fundamentată de Albert Ellis

şi derivă atât din teoria şi practica psihanalizei, cât şi din terapia centrată pe client. Terapia

raţional emotivă recunoaşte că omul are o determinare biologică, prezentă şi la alte specii, dar

le acordă o importanţă minoră în favoarea cunoaşterii, ca însuşire specifică umanităţii.

Problemele comportamentale provin din gândirea eronată şi din credinţele iraţionale, iar

acestea pot fi corectate, ajutând clientul să înţeleagă şi să cunoască faptul că o parte din

credinţele sale sunt ilogice. Rezultă din această aserţiune că un consilier TRE are un rol foarte

activ în procesul de relaţionare şi consideră calitatea relaţiei client-consilier ca fiind secundară

faţă de ceea ce se realizează în interiorul acestei relaţii: consilierul TRE este foarte directiv,

didactic, provocator, deschide confruntări ce creează chiar suferinţă clientului.

Terapia Realităţii fondată de William Glasser a avut o abordare favorită în consiliere

printre cei ce lucrează în unităţi şi instituţii de corecţie. În acord cu psihanaliza, Terapia

12

Realităţii recunoaşte că oamenii au nevoi fundamentale, care trebuie satisfăcute pentru o

funcţionare psihologică sănătoasă. 

William Glasser consideră că cei ce se angajează în orice fel de comportamente de

auto-apărare, inclusiv delicvenţii suferă de o inabilitate de a-şi satisface pe deplin nevoile într-

un mod adecvat. Dacă aceste nevoi nu sunt realizate, persoana va eşua în a percepe corect

realitatea înconjurătoare şi va acţiona iresponsabil. Ca să acţioneze responsabil, clienţii

trebuie ajutaţi să înfrunte realitatea şi să-şi satisfacă pe deplin nevoile. Aceste nevoi de bază

sunt: nevoia de dragoste şi de a simţi că sunt valorizaţi de ei însuşi şi de alţii. Deşi cele două

nevoi sunt separate, o persoană care iubeşte si este iubita va simţi de obicei că este o persoană

valorizată - şi cineva valorizat este, de obicei, cineva care este iubit şi care poate oferi în

schimb dragoste. Persoana care îşi satisface aceste nevoi dezvoltă o "identitate a succesului",

iar persoana care nu realizează acest lucru dezvoltă o "identitate a slăbiciunii", care se

finalizează în comportamente iresponsabile.

Teoria lui Glasser leagă nivelul psihologic cu perspective sociologice din teoria

controlului social a lui Hirsghi. Lipsa relaţiilor semnificative cu alţii determină o lipsă de

interes faţă de aşteptările şi valorile societăţii. Această lipsă de interes conduce la

inexistenţa/refuzul angajării într-un stil de viaţă pro-social, rezultate slabe la şcoală şi pe piaţa

muncii şi defecţiuni în imaginea de sine. Fără această angajare, individual nu interacţionează

suficient cu oamenii ce au o identitate a succesului şi care ar putea fi un model de

comportament responsabil.

13

CONCLUZII

14

BIBLIOGRAFIE

15