2
Atașamentul față de personalul din grădiniță Intrarea în grădiniţă este pentru copilul preşcolar un eveniment social important iar procesul adaptării la noua situaţie nu este foarte uşor. Copilul care trece pentru prima oară pragul gradiniţei, părăsind universul familiar de acasă trăieşte o aventură surprinzătoare: acasă erasingurul reprezentant al generaţiei sale, iar la grădiniță nu mai este persoana cea mai importntă și trebuie să se adapteze la regulile și cerințele colectivului. Mama nu mai este prin preajmă să îi satisfacă toate nevoile și nici nu mai este în centrul atenției ca și în mediul familial. Copiii care sunt plasați în grija grădinițelor vor trece printr-o perioadă vulnerabilă deoarece încă nu știu să își controleze emoțiile, de accea personalul din grădinițe trebuie să fie pregătit pentru a oferi grijă și sprijin preșcolarilor și de a îndeplini funcții parentale în interiorul grădiniței. Adeseori se întâmplă ca preșcolarii să petreacă mai mult timp în grija educatoriilor decât cu proprii părinți și se ajunge ca educatorul să cunoscă și să înțeleagă mai bine copilul decât părintele.Acest lucru se întâmplă mai ales în grădinițele cu program prelungit sau săptămânal unde copilul este lăsat în grija educatorul pe toată perioada zile deoarece părintele lucreză sau nu are timp să se ocupe de preșcolar, copilul astfel dezvoltând un atașament în completare față de educator. Pentru ca preșcolarul să dezvolte un atașament complementar față de educator, educatorul trebuie să

Atașamentul Față de Personalul Din Grădiniță

Embed Size (px)

DESCRIPTION

personalul din gradinita intra zilnic in contact cu prescolarul, acesta confruntandu-se cu multe situatii problematice si necesita ajutorul educatorului pentru o dezvoltare santaoasa.

Citation preview

Page 1: Atașamentul Față de Personalul Din Grădiniță

Atașamentul față de personalul din grădiniță

Intrarea în grădiniţă este pentru copilul preşcolar un eveniment social

important iar  procesul adaptării la noua situaţie nu este foarte uşor. Copilul care trece pentru

prima oară pragul gradiniţei, părăsind universul familiar de acasă trăieşte o aventură

surprinzătoare: acasă erasingurul reprezentant al generaţiei sale, iar la grădiniță nu mai este

persoana cea mai importntă și trebuie să se adapteze la regulile și cerințele colectivului. Mama

nu mai este prin preajmă să îi satisfacă toate nevoile și nici nu mai este în centrul atenției ca și în

mediul familial.

Copiii care sunt plasați în grija grădinițelor vor trece printr-o perioadă vulnerabilă

deoarece încă nu știu să își controleze emoțiile, de accea personalul din grădinițe trebuie să fie

pregătit pentru a oferi grijă și sprijin preșcolarilor și de a îndeplini funcții parentale în interiorul

grădiniței. Adeseori se întâmplă ca preșcolarii să petreacă mai mult timp în grija educatoriilor

decât cu proprii părinți și se ajunge ca educatorul să cunoscă și să înțeleagă mai bine copilul

decât părintele.Acest lucru se întâmplă mai ales în grădinițele cu program prelungit sau

săptămânal unde copilul este lăsat în grija educatorul pe toată perioada zile deoarece părintele

lucreză sau nu are timp să se ocupe de preșcolar, copilul astfel dezvoltând un atașament în

completare față de educator. Pentru ca preșcolarul să dezvolte un atașament complementar față

de educator, educatorul trebuie să fie pregătit să îndeplinească anumite funcții parentale, să aibă

grijă și să-I ofere sprijin preșcolarului, să-l ajute să-și controleze emoțiile , să facă față situaților

stresante și de conflict cu care copilul se va confrunta în relația cu un alt copil sau cu un adult.

Contribuția și implicarea educatorului este foarte importantă mai ales pentru copii care au

dezvoltat un atașament insecurizant, educatorul dacă oferă îngrijirea necesară copilului și îi oferă

un model bun atunci cacești copii pot dezvolta un atașament securizant față de educator. Pentru

ca acest lucru să se întâmple educator trebuie să fie pregătit să satisfacă nevoile copilului, să îi

arate copilului că poate conta întotdeauna pe educator, că acest fa fi mereu acolo să îl ajute când

se fa confrunta cu o situație de risc.