AUTORITATEA PUBLICĂ LOCALĂ

ŞI RESPONSABILITĂŢILE CARE ÎI REVIN PRIVIND PROTECŢIA NATURII

ŞI CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII

Dr. ing. Vasile CIUPA

“Strigă pasare şi pom

Doamne, scapă-ne de om”.

(Marin Sorescu – Ecologică)

Proiectul „Biodiversitatea şi protecţia naturii–o abordare

resposabilă a problemelor de mediu a două oraşe înfrăţite”

Acronim: BIOTOWNS

Cod Proiect: HURO/0901/128/1.3.4.

Trăim astăzi într-o lume, care cere ştiintei „mai mult şi mai repede”, în aşa fel ca noile descoperiri, noile tehnologii să aducă societăţii cât mai mult confort, cât mai mult timp liber, cât mai puţin efort. Şi cu toate acestea găsim tot mai rar timpul de a gândi, de a reflecta asupra scopurilor vieţii, asupra responsabilităţii faţă de noi şi faţă de cei din jur, faţă de comunitate, faţă de aceasta planetă.

Cunoaşterea ştiintifică de astăzi, determină o nouă gândire, gândirea metalogică, care se îndreaptă înspre depăşirea ultimei graniţe care o separă de necunoscut, o concepţie cu totul diferită asupra lumii, o nouă viziune asupra Universului; lumea obiectivă nu pare să existe în afara conştiinţei care-i şi determină însuşirile. Universul care ne înconjoară devine din ce în ce mai puţin material, el ne mai fiind comparabil cu o maşină imensă, ci mai degrabă cu o gândire vastă.

Dinamica populaţiei umane, forţă

motrice a deteriorării

mediului (ONU, World Population Prospects, 1998)

Piramida necesităţilor

speciei umane (Abraham H.

Maslow, 1954)

Ecologia, ştiinţa interacţiunilor vieţii cu mediul, ştiinţă a prezentului pentru viitor, este o modalitate de a fi integrat în realitatea vie, de a respecta viaţa în toate formele sale de manifestare.

Ecologia a reuşit să producă în ultimul timp, spectaculoase reuşite în cunoaşterea mecanismelor de reglare a populaţiilor, a circulaţiei materiei şi energiei prin ecosisteme, în stabilirea modalităţilor de gestionare a habitatelor, a ecosistemelor, în conservarea biodiversităţii , dar şi în modul de gândire în abordarea fenomenelor de către specialiştii şi cercetătorii în ecologie. Orice specie, subspecie sau rasă nouă, nu se naşte din nimic ci dintr-una existentă, ceea ce înseamnă că …”noua rasa umană urmează să se nască în noi înşine (De Kalbertmatten, 2004, Duhul adevarului) moştenind ceea ce s-a imprimat şi consolidat în informaţia noastră genetică supusă presiunii factorilor ambientali.

Fiecare perioadă istorică are o paradigmă a sa, funcţia ei fiind aceea de a oferi un model de gândire şi de comportament specific unui timp istoric determinat.

Deteriorarea mediului

Poluarea = perturbare a circuitelor biogeochimice

Erodarea genofondului şi ecofondului/ reducerea biodiversităţii

Fragmentarea habitatelor Introducerea de noi specii Manipulările genetice Execuţia marilor lucrări de

hidroamenajare

Riscuri de alunecări de teren (A) şi inundaţii (B)- PATN, Secţiunea V, 2001

A

B

Păduri în 1930 (1) şi 1976 (2)

Rey V, Groza O, Ianoş I, Pătroescu M, Atlas de la Roumanie, Reclus CNS, 2000

1

2

„Cunoaşterea precisă a construcţiei universului, a vieţii şi a gândirii, este actualmente singura metodă eficace, spre a ne lumina asupra problemei, spre a ne arăta dacă materia stapâneşte singură în univers, sau daca trebuie sa recunoaştem în natură o inteligenţa organizatoare, un plan şi o ţintă a fiinţelor”, susţine Camille Flammarion în cunoscuta sa lucrare Dumnezeu în natură.

In Univers, totul, până la cea mai mică particulă este purtatorul unui anumit grad de conştiinţă. Pentru a indica învelişul spiritual al Terrei, format din omenire, Teilhard de Chardin foloseşte termenul de noosfera. Civilizaţia noosferică reprezintă o situaţie calitativ nouă a societăţii. Omul începe acum să fie conştient de mediul său, şi totuşi poluarea strică echilibrul ecologic al plantei. Dar pericolul nu vine doar de la prelucrarea fizică care afectează mediul înconjurător, ci de la poluarea psihică produsă de gândurile negative, principala cauză a răului de care suferim, care sunt amplificate conştient, din ignoranţă sau chiar intenţionar şi răspândite de mass-media către minţile tuturor oamenilor.

Gândul este instrumentul prin care sunt folosite cele mai subtile şi eficiente energii din om, iar gândul influenţează echilibrul energiilor vitale, de care depinde sănătatea noastră, a mediului ambient. (dr. Angel Escudero în Vindecare prin gândire-noesiterapie, Editura For you, 2009, Bucureşti).

Conform modelului holografic, realitatea de bază din Univers este esenţa; include esenţa noastră individuală şi esenţa a tot ceea ce există, rezultatul fiind esenţa universală. Intreaga creaţie rezultă din aceasta esenţă: conştiinţa, gândirea, materia, sentimentele, trupul nostru material.

Suntem cu totii legaţi între noi. Fiecare parte din noi conţine întreg modelul, fiecare celulă a trupului nostru conţine modelul întregului trup iar noi la rândul nostru conţinem modelul umanităţii. Suntem energie şi ne putem schimba foarte rapid. Vindecându-ne pe noi, îi vindecăm şi pe ceilalţi.

Pentru a înţelege, pentru a accepta concepţia holografică mai întâi trebuie să ne schimbăm noi înşine, deoarece ne creează simţul identităţii şi necesită multă răspundere de sine. Această răspundere de sine cere să ne asumăm întrutotul răspunderea faţă de ceea ce facem, ceea ce ne facem atât nouă înşine cât şi ce le facem celorlalţi, ceea ce conduce la îndemnul ca oamenii să-şi revizuiască atitudinile şi acţiunile lor dăunătoare şi să se transforme prin reînvierea minţii.”

Deteriorarea mediului în societatea contemporană este accentuată de erodarea genofondului şi ecofondului, reducerea biodiversităţii, poluarea circuitelor biogeochimice, fragmentarea habitatelor, introducerea de noi specii, manipulari genetice, etc.

Numeroasele probleme de mediu şi mai ales efectele acestora asupra calităţii vieţii umane au condus la apariţia de actori instituţionali europeni şi internaţionali pe probleme de mediu. România a ratificat o serie de tratate internaţionale, care în conformitate cu art. 11 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern şi au fost integrate în legislaţia românească, printre care şi Convenţia privind diversitatea biologică, Convenţia europeană a peisajului, Convenţia privind protecţia habitatelor naturale şi a vieţii sălbatice din Europa, Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor etc.

Actori instituţionali europeni şi internaţionali pe probleme de mediu

Instituţii europene Instituţii internaţionale

Directoratul General de Mediu al

Comisiei Europene (Environment

DG) cu directoratele:

-Guvernanţă, comunicaţii,

protecţie civilă (A)

-Protecţia cadrului natural (B)

-Aer şi poluanţi chimici (C)

-Ape şi programe de mediu

(D)

-Relaţii internaţionale (E)

-Resurse (F)

-Dezvoltare durabilă şi

integrare (G)

Agenţia Europeană de Mediu

(EEA)

Centrul European Regional

(REC)

Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite

pentru dezvoltare durabilă, aşezări umane

şi energie şi Secretariatele Internaţionale

ale:

-Programului Naţiunilor Unite pentru

Mediu (UNEP)

-Programului Naţiunilor Unite pentru

Dezvoltare (UNDP)

-Centrului Naţiunilor Unite pentru

Aşezări Umane (UNCHS)

-Comisiei economice a Naţiunilor Unite

pentru Europa (UNECE)

Uniunea Internaţională pentru

Conservarea Naturii (IUCN)

Fondul Internaţional pentru Natură (WWF)

Fondul Global de Mediu (GEF)

Este de interes, de amintit, Summit-ul de biodiversitate desfăşurat în Nagoya, Japonia în octombrie 2010. Aici au fost anuntate date, care demonstrează că, în mediu 50 de specii de animale şi plante, se apropie de dispariţie în fiecare an, din cauza impactului agriculturii intensive, al tăierii pădurilor, al supra-exploatărilor naturale, al invaziei speciilor străine etc. Din aceste considerente la Nagoya au fost adopotate decizii istorice şi obiective concrete pentru următorii 10 ani (2011-2020) privind stabilirea măsurilor urgente în scopul diminuării consecinţelor care duc direct la pierderea biodiversităţii: schimbarea habitatelor, exploatarea excesivă a florei şi faunei, poluarea ecosistemelor naturale, invazia speciilor alogene şi schimbările climatice.

Legislaţia internaţională adoptată de România

Convenţia privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 3-14 iunie 1992)- legea 58/1994

Articolul 14- necesitatea evaluării impactului de mediu şi a posibilităţilor de reducere a efectelor negative

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural (Paris, 23 noiembrie 1972)- legea 187/1990- protecţia la nivel internaţional a monumentelor realizate de om şi naturale, ansamblurilor de construcţii, siturilor cu valoare istorică, estetică, etnologică sau antropologică universală, formaţiunilor geologice şi fiziografice, a zonelor strict delimitate constituind habitatul speciilor animale şi vegetale ameninţate, a siturilor sau zonelor naturale strict delimitate cu o valoare universală

Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi (Geneva, 13 noiembrie 1979)- legea 8/1991- măsuri de control şi prevenire a poluării atmosferei, compatibile cu o dezvoltare echilibrată

Legislaţia internaţională adoptată de România (continuare)

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (Rio de Janeiro, 5 iunie 1992)- legea 24/1994- stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropică periculoasă a sistemului climatic

Convenţia europeană a peisajului (Florenţa, 20 octombrie 2000)- legea 451/2002- protecţia patrimoniului natural şi cultural

Convenţia privind protecţia habitatelor naturale şi a vieţii sălbatice din Europa (Berna, 19 septembrie 1979)- legea 13/1993- menţinerea sau adaptarea populaţiilor de floră şi faună sălbatice la un nivel corespunzător mai ales exigenţelor ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând cont de exigenţele economice şi recreaţionale şi de nevoile subspeciilor, varietăţilor sau formelor ameninţate pe plan local

Legislaţia internaţională adoptată de România (continuare)

Convenţia privind protecţia patrimoniului arhitectural european (Granada, 3 octombrie 1985)- legea 157/1997- protecţia monumentelor, ansamblurilor arhitectonice şi siturilor (create de om sau naturale) cu valoare istorică, arheologică, artistică, ştiinţifică, socială sau tehnică

Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie pe probleme de mediu (Aarhus, 25 iunie 1998)- legea 86/2000- protejarea drepturilor oricărei persoane din generaţiile actuale şi viitoare de a trăi într-un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării sale, garantând drepturile privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu

Agenda 21 (continuare)

Ecologia umană este ştiinţa care are ca obiect de studiu interacţiunea şi conditionarea reciprocă pe de-o parte între om şi mediul de viaţă şi pe de altă parte relaţiile interumane; ecologia umană are ca obiect în primul rând influenţa mediului natural, artifial şi psihosocial asupra omului ca entitate biologică.

Obiectivul principal al ecologiei umane este echilibrul permanent al ecosistemelor pe baze biologice raţionale; studiind realităţile umane ce constituie un mijloc de a înţelege şi discerne mai profund natura şi desfăşurarea fenomenelor şi în general raportarea biosferei şi a societăţii umane la modul în care societatea umană se integrează în mediu.

Oraşele se confruntă în prezent cu problemele legate de degradarea spaţiului construit, o calitate a vieţii precare a majorităţii cetăţenilor, un mediu natural puternic antropizat.

.

Oraşul ca spaţiu construit, necesită un proiect de regenerare urbană, din care, indubitabil, condiţie sine qua non, biodiversitatea constituie o parte deosebită, importantă, determinantă pentru binele comunităţii.

Proiectul BIOTOWNS este o continuare a colaborării în domeniul protecţiei mediului între Timişoara şi Szeged, oraşe înfrăţite, nu doar printr-o hotărâre administrativă, ci si prin o colaborare directă între specialişti, cetăţeni şi chiar generaţia tânără a acestora.

Evaluarea biotopurilor urbane reprezintă imaginea florei şi faunei în cele două oraşe, atrăgându-ne atenţia asupra golurilor în biodiversitate.

În cele ce urmează, aş dori să vă atrag atenţia asupra a două specii din flora Timişoarei, importante ca prezenţă mai nouă, în timp, dar cu folos peisajului, biodiversităţii şi omului.

Smochinul, cu o vechime mai mare de 400 de ani în Timişoara, creşte favorizat sau stingherit, după cum este adăpostit sau expus îngheţurilor din anotimpul rece, în cazul din urmă dăinuie în perinitate prin drajonare.

Răspândirea în oraş a celor 298 de exemplare inventariate , depinde de tradiţia localnicilor şi din spectrul topoclimei urbane.

În cartierul CETATE, care nu depaşeşte 5% din suprafaţa oraşului, aproape că nu este curte în care să nu fie un smochin.

După evaluări aproximative, 30% din smochinii oraşului aparţin formei Adriatica, de tipul bifere, cu provenienţă din Albania, iar alţi 15% care par sa aparţină tipului Curmal, şi 50% neindetificaţi, fructifică doar toamna. Indiferent de formă, smochinii din Timişoara sunt deopotriva partenocarpici. Este de mare curiozitate aflarea vectorului polenizator. El trebuie identificat deoarece fructele au în toate cazurile seminţe, deşi se consideră că insecta de relaţie simbiontă cu smochinul, Blastophaga, lipseşte din fauna zonei noastre geografice.

În privinţa potenţialului de fructificare, pare semnificativă relaţia pozitivă a valorilor productive, cu nivelul la care este reprezentată partea stângă a frunzei.Literatura semnalează asocierea dimensiunii mari a uneia dintre jumătăţile frunzei cu conţinutul mai ridicat de clorofilă, vitamina C în frunze şi cu activitatea sporită de fermenţi, ca peroxidaza şi catalaza.

În Timişoara, smochinul evoluează în sensuri impuse de factorii epigenetici, pentru armonizarea cărora se străduiesc cetăţenii şi Primăria.

Printr-o hotărâre a Consiliului Local Timişoara nr. 112/1994, peste 1000 de arbori deosebiţi din punct de vedere botanic, peisagistic, ecologic, au fost protejaţi. O notă aparte este susţinută aici de un exemplar de stejar, descoperit în anul 1969 de cercetătorul ştiinţific, director al rezervaţiei de la Bazoş, ing. Ambrosie Liubimirescu, care a fost determinat ca Quercus x turneri Wild “Pseudoturneri”.

Arborele se găşeste în parcul Liceului de chimie din Timişoara, Calea Martirilor nr., 64, rămas din parcul pepinierei oraşului Timişoara.

Frunzişul este sempervirescent, pe lujeri de doi ani rămân câteva frunze în anul al doilea, care cad şi ele în anul trei. Lujerii anuali sunt acoperiţi cu peri deşi, cafenii, care rămân şi în anii următori. Ghinzile se maturizează spre sfârşitul lunii octombrie când cad din cupe. Din ghinda recoltată şi semănată au rezultat puieţi cu caracteristici juvenile care nu concordă cu cele ale părinţilor, ridicându-se problema pe care şi cercetătorul american Rehder A., o pune sub semnul întrebării, privind descendenţa hibridului x turneri din Qercus ilex.

Cercetările ce vor continua, ne vor apropia de un răspuns ştiinţific, în aşa fel încât în viitor Qercus x turneri să rămână prezent în biodiversitatea oraşului nostru.

Cunoaşterea ştiinţifică adusă de BIOTOWNS ne apropie de răspunsurile pe care trebuie să le dăm comunităţilor noastre, prin măsuri hotărâte, prin înscrisuri de drept administrative, pentru ca viaţa noastră, biodiversitatea să dăinuie spre alte generaţii.

Conţinutul acestei prezentări nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

www.hungary-romania-cbc.eu şi www.huro-cbc.eu