Cuvantul barocco s-a nascut in limba portugheza (Garcia da Orta,1563) pentru a denumi perlele orientale de forma neregulata, care vor deveni caracteristice pentru bijuteriile europene de la sfarsitul sec al XVI-lea si in tot sec. al XVIII-lea. Ulterior, sensul s-a extins pana la a exprima conceptele de unic, bizar sau capricios, atunci cand e vorba de un obiect, o idee sau o expresie.

Barocul se manifesta ca fenomen cultural in ultimii ani ai sec. al XVI-lea si va marca civilizatia europeana pana in jurul anului 1760. El isi va exercita influenta asupra tuturor artelor, de la literartura la arte plastice, trecand prin urbanism, teatru si chiar prin scenografiile efemere ale sarbatorilor.

Timp de aproape 2 secole, intreaga Europa devine baroca si, prin intermediul ei, o buna parte din intreaga lume. Ar fi mai corect sa se vorbeasca despre “barocuri”, avand in vedere varietatea formelor si a continutului.

Toate aceste caracteristici sunt suficiente pentru definirea ultimului mare stil european de dinaintea Revolutiei franceze,deci de dinaintea epocii in care traim.

PALATUL DE LA VERSAILLES

La inceput, Ludovic al XIII-lea si-a amenajat un pavilion de vanatoare in mijlocul padurii. Odata cu preluarea puterii in 1661. Ludovic al XIV-lea cheama pentru a infrumuseta castelul echipa care crease fastuoasa resedinta a lui Fouquet de la Vaux-le-Viconte. Arhitectul Le Vau reface fatadele si mareste castelul. Le Notre deseneaza gradinile, iar pictorul Le Brun coordoneaza programele de pictura si de decoratii. Dupa primele victorii militare, Ludovic al XIV-lea transforma castelul intr-un palat, incepand din 1668. Le Vau, inlocuit de D`Orbay, acopera vechiul castel pe 3 laturi.

Instalandu-si guvernul la Versailles, in 1678 regele incepe noi lucrari pe care i le incredinteaza lui Jules Hardouin-Mansart. Fara a distruge ceea ce a lucrat Le Vau, acesta impune ansamblului arhitectonic al palatului o regularitate mai clasica. Fatada dinspre gradina devine rectilinie prin inlocuirea terasei centrale cu Galeria Oglinzilor.

Salonul razboiului si cel al pacii se deschid la cele 2 extremitati. Mai retrase fata de fatada,doua aripi lungi, simetrice, in unghi drept, numite “de Nord” si “de Sud”, ridicate de Mansart pe o perioada de 10 ani, intre 1679-1689,reproduc aranjarea corpului central caruia ii servesc drept sprijin.

STIL

Palatul Versailles, ca orice palat francez are 2 fatade: latura spre curte si latura spre gradina.

Spre curte, se remarca policromia caramizii, a pietrei si a ardeziei: stilul specific epocii lui Ludovic al XIII-lea. Acestei fatade vesele i se opune pe latura dinspre parc, o fatada maiestuoasa, in intregime din piatra. Mansart renunta la caracteristicile specifice barocului, afirmand un stil clasic, cu un ritm uniform, in care domina orizontalitatea si simetria, impunandu-se riguros. El imblanzeste severitatea ansamblului, desenand 2 randuri de bolti in plin centru, animand partea de sus a balustradei cu cateva sculpturi de trofee si de urne pentru torte.

Decoratia interioara reflecta grandoarea regala. Jocul oglinzilor demultiplica stralucirea si bogatia materialelor: marmura, aur, bronz si argint. Opulenta si coeziunea celui mai mic detaliu cu ansamblul caracterizeaza aceasta “arta regala”.

“Arta de la Versailles”, bazata pe masura, claritate, armoni si ordine, devine modelul clasicismului francez.

SIMBOLISTICA

Versailles nu este numai un palat imens, ci si expresia unei gandiri politice.

Acesta nu trebuie privit ca o spectaculoasa punere in scena unde totul concura la gloria monarhului: arhitectura, pictura, gradini, sculpturi, ornamentatie. Palatul se articuleaza in 2 zone situate de-o parte si de alta a camerei regelui.

In Est, spre Paris, un oras grupeaza locuintele tuturor functionarilor administratiei si ale curtenilor. In Vest, parcul se intinde in mijlocul unei paduri vaste, teren pentru distractii si vanatoare. Aceasta mare axa Est-Vest traverseaza camera regelui, situate in centrul imensei fatade ce masoara nici mai mult, nici mai putin de 600 de m lungime, orientata N-S. Astfel, viata regelui poate fi comparata cu a soarelui, care renaste in fiecare dimineata pentru a aduce bucurie si beneficii oamenilor din Franta si de pretutindeni in lume.

Decoratia arhitecturala, cat si sculpturile aproape geniale reiau aceasta simbolistica, asociindu-l pe Apollo cu Regele-Soare. Toate elementele au fost focalizate pentru a reprezenta cea mai impresionanta apoteoza a puterii regale din TOATE TIMPURILE.

Pictura baroca face ecoul incercarii dramatica de a transmite emotia religioasa prin intermediul culorilor, insa o face folosind mai ales jocul de lumini si umbre pentru a pune in valoare misterul Sfintelor Taine. Un bun exemplu il constituie picturile de pe tavanul “Galeriei Oglinzilor”, una din cele mai importante si valoroase parti ale Palatului. Iata ca acest stil al artei reprezinta “contraatacul” crestinitatii impotriva Contrareformei, fiind folosit ca un instrument de restaurare a credintei si puritatii crestine prin intermediul unui mod deosebit de placut si original.

In concluzie, Palatul de la Versailles reprezinta una din cele mai reusite reprezentari ale stilului baroc, totodata caracterizand personalitatea monarhilor francezi, iubitori de lux si de Arte in general, dar si sensibilitatea, in primul rand, ambitia, inclinatiile si imaginatia pictorilor si sculptorilor care au demonstrat faptul ca arta are o stransa legatura cu Divinitatea, cu religia, lucru aratat de caracteristicile si de ceea a vrut crestinitatea sa realizeze prin acest stil.

BIBLIOGRAFIE : Istoria Artei - Enciclopedia Rao Istoria Lumii in date - Editura Aquila `93

Encarta Encyclopedia 2000 Arborele Lumii Larousse - Editia 1993