Acul si barosul de Ion Creanga

Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie- te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.Da' in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?Mai... da' bun esti de gura!Si de gura, dar si de lucru.

Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n- au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.Ma faci sa te-apuc iar la scarmanat, mosule baros. Haine i-au trebuit omului intai, caci nu era sa umble cu pielea goala si descult ca gastele.Te-ai incurcat cu socotelile, mai baiete. Ba de mancare si casa i-a trebuit omului intai s-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale iti ghioraiesc matele de foame. Ai auzit vorba ceea, ca "Golatatea incunjura, iar foamea da de-a dreptul".Mai! da' ruginit mai esti!Ruginit cum sunt, eu v-am facut si trebuie sa ascultati de sfaturile mele.Asa este, dar te prea lauzi; las' mai bine sa te laude altii. Si tu faci trebi bune, si eu; numai atata, ca tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu sezi totdeauna cu ferarul cel uns de carbuni, iar eu sed cu croitorul si cu tot felul de persoane.Iar ai inceput, ghibirdic fudul si guraliu? Croitorul tau trebuie sa impunga mai mult de zece ori, pana cand ferarul meu ma radica o data; croitorul tau rupe alta data pe zi cate zece ace; ferarul insa ma are pe viata, ba ma poate lasa si de zestre la copiii de copiii sai. S-apoi inca una: cine dintre acesti doi mesteri e mai grebanos si mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tau?Mosule! esti batran si multe mai stii; fie pe-a dumitale.Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasa. Zi mai bine ca industria sau mestesugurile, noi le-am adus in lume; ca bogatiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit si t-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca stranepotii mei sa fie mai

ciopliti decat mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu va fuduliti si nu uitati obarsia voastra, ca nu cumva sa va ciopliti prea tare si sa ramaneti care fara urechi, care fara dinti, care fara gura, care fara zimti, adeca niste cioarse de nici o treaba. C-apoi atunci iarasi mi-ti ajunge dragus la caus, si sora-mea nicovala va va tine in spate, iar eu va voiu bate pe ruda pe samanta, ca sa prindeti la minte.ALBA CA ZAPADA

Poveste din colectia fratilor Grimm

A fost odata o imparateasa si intr-o iarna, pe cand zapada cadea din inaltul nemarginit al cerului, in fulgi mari si pufosi, craiasa statea intr-un jilt, si cosea langafereastra cu pervazul negru, de abanos. Si cum cosea ea asa, aruncandu-si din cand in cand privirea la ninsoarea ce se cernea de sus, se intampla sa se intepe cu acul in deget si trei picaturi de sange cazura in zapada. Rosul sangelui arata asa de frumos pe albul zapezii, ca imparateasa ramase incantata si gandi in sinea ei: "Ce n-as da sa am un copil alb ca zapada, rosu ca sangele meu si cu parul negru ca abanosul !"

Trecu timpul, dar nu prea multisor, si imparateasa nascu o fetita alba ca zapada, rosie ca sangele si cu parul negru ca abanosul. Si-i dadura numele de Alba-ca-Zapada... Dupa ce o aduse pe lume, imparateasa muri.Cum trecu anul, imparatul isi lua alta sotie. Femeia asta era cadra de frumoasa, dar nespus de trufasa si mandra, sin-ar fi ingaduit nici in ruptul capului s-o intreaca altain frumuseste. Avea o oglinda fermecata si ori de cate ori se privea intr-insa, nu uita sa o intrebe:

Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Si oglinda ii raspundea:

Maria ta esti cea mai frumoasa din intreaga tara

!

Imparateasa zambea fericita, fiindca stia ca oglinda graieste numai adevarul.Vezi insa ca Alba-ca-Zapada crestea si se facea pe zi ce trecea tot mai frumoasa; si cand implini sapte ani, era o minunatie de fata: frumoasa ca lumina zilei. Si frumusetea imparatesei incepu a pali inaintea ei.Si intr-o buna zi, cand imparateasa intreba oglinda:

Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Oglinda ii raspunse:

Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,

Dar Alba-ca-Zapada e mult, mult mai frumoasa !

La auzul acestor vorbe, imparateasa se inspaimanta grozav si, de pizma si ciuda, odata se ingalbeni si se- nverzi, de ziceai ca-i moartea. Din clipa aceea, de cate orizarea pe Alba-ca-Zapada simtea ca-i plezneste fierea de ciuda; si azi asa, maine asa, pana ce incepu sa o ureasca de moarte. Pizma si ciuda cresteau in inima ei ca buruiana cea rea si se cuibarisera atat de adanc, ca imparateasa nu-si mai gasea pacea nici ziua, nici noaptea. In cele din urma, chema un vanator si-i porunci:

- Ia fata asta si du-o in adancul padurii, ca nu rabdsa o mai vad in fata ochilor ! Omoar-o, si drept marturie ca mi-ai implinit porunca, sa-mi aduci plamanii si inima netrebnicii !Vanatorul nu iesea din vorbele imparatesei si se afundacu Alba-ca-Zapada in padure; dar cand scoase jungherul de la brau si se pregatea sa-i strapunga inima nevinovata, sarmana copila incepu sa planga in hohote si sa se roage:Vanatorule draga, cruta-mi viata si-ti fagaduiesc c-o

sa-mi pierd urma in salbaticia asta de codru si nu am sa ma mai intoprc niciodata acasa!Si pentru ca Alba-ca-Zapada era atat de frumoasa, vanatorului i se facu mila de ea si-i spuse:Daca-i asa, fugi de te ascunde, fetita draga, unde nu calca picior de om ! Iar in sinea lui gandea: "Biata de tine, pana la urma tot au sa te sfasie fiarele salbatice

!..."Totusi, parca i se luase o piatra de pe inima ca nu trebuiese sa-si manjeasca mainile cu sange nevinovat. Si cum tocmai atunci trecea in fuga pe acolo un pui de mistret, il injunghi si, scotandu-i plamanii si ficatii, le duse imparatesei drept marturie ca i-a implinit in totul dorinta.Imparateasa ii porunci bucatarului sa le gateasca de indata, cu sare si cu tot felul de mirodenii, si atat de neagra era la suflet ca nu se dadu in laturi sa le manance, incredintata fiind ca mananca plamanii si ficatii fetitei.Biata copila ramasese singura-singurica in padurea cea nesfarsita, si era atat de infricosata, ca privea la multimea frunzelor de pe copaci, ca si cand de acolo ar fi putut sa se iveasca vreo primejdie - si nu stia in ce chip si-ar putea gasi scaparea... Intr-un sfarsit, incepu sa alerge, si gonea intr-una peste bolovani colturosi si printre maracini, iar fiarele salbatice, treceu in goana pe dinaintea ei, dar nu-i faceau nici un rau. Alerga ea asa,cat o mai tinura picioarele, si-n geana amurgului dadu cu ochii de o casuta si intra inauntru sa se odihneasca.In casuta, toate lucrurile erau mititele, dar atat de gingase si sclipind de curatenie, ca ti-era mai mare dragul sa le privesti. Pe o masuta acoperita cu o fata de masa alba erau randuite sapte talere mici, si langa fiecare taler se afla cate o lingurita, o furculita, un cutitas si-o cupa catun degetar.Iar de-a lungul unui perete se insirau sapte patuceane asternute cu cearsafuri albe ca neaua.Cum era tare flamanda si insetata, Alba-ca-Zapada ciuguli cate un pic din fiecare taler, ciupi dintr-o faramita de paine si sorbi din fiecare cupa cate o inghititura de vin, fiindca nu voia sa ia toata mancareanumai de la unul singur. Si fiindca se simtea grozav de obosita, dadu sa se culce intr-un patut, dar nici unul nu i se potrivea: unul era prea lung, altul prea scurt, si abia ultimul patut se nimeri sa fie pe masura ei. Fata se culca in el si adormi.Cand se intuneca de-a binelea, sosira si stapanii casutei. Erau cei sapte pitici, care sfredeleau muntii, scormonind in maruntaiele lor pentru a scoate la lumina tot soiul de metale. Ei aprinsera cele sapte lumanarele si, de indata ce se facu lumina in casuta, isi dadura seama ca cineva strain cotrobaise peste tot, fiindca lucrurile nu se mai aflau la locul lor, asa cum le lasasera la plecare. Si atunci primul pitic zise:Cine a stat pe scaunelul meu ? Al doilea urma:Cine a mancat din talerul meu ? Al treilea:Cine a muscat din painisoara mea ? Al patrulea:Cine a luat din legumele mele ? Al cincelea:Cine a umblat cu furculita mea ? Al saselea:Cine a taiat cu cutitul meu ? Al saptelea intreba si el:Cine a baut din cupa mea ?

Primul pitic cata in jur mai cu luare-aminte, si pe data vazu o mica adancitura in patucul lui.Cine s-a culcat in patutul meu ?! se manuna el.

Ceilalti alergara intr-o goana la patuceanurile lor si incepura sa strige, care mai de care:Si-n patutul meu a stat cineva !

Dar cand cel de-al saptelea se apropie de patucul sau, dete cu ochii de Alba-ca-Zapada care dormea in el adancita in somn. Ii chema pe ceilalti, si cu totii venira in graba, scotand strigate de uimire.Apoi indreptara catre Alba-ca-Zapada lumina celor sapte lumanarele si ramasera s-o priveasca.Doamne, Dumnezeule - apucara ei sa strige - tare frumoasa mai e copila asta !

Si atat de bucurosi erau, ca nu se indurara sa o trezeasca, ci o lasara sa doarma mai departe in patut. Iar cel dea-al saptelea pitic dormi cate un ceas in patul fiecaruia, si asa trecu noaptea.Cand se lumina de ziua, Alba-ca-Zapada deschise incetinel ochii si, vazindu-i pe cei sapte pitici se sperie rau. Dar ei se aratara prietenosi si incepura sa o intrebe cu blandete:Cum te cheama, fetito ?Alba-ca-Zapada - raspunse ea.Si cum se face ca ai ajuns in casuta noastra ? o mai intrebara ei. Atunci, Alba-ca-Zapada le povesti de-a fir-a- par totul: cum maica-sa vitrega a pus s-o omoare, dar vanatorul se indurase de ea si-i lasase viata, si cum gonise

toata ziulica prin padure, pana ce daduse peste casuta lor. Dupa ce o ascultara fara sa scape vreun cuvintel din istorisirea ei, piticii ii zisera:Daca te invoiesti sa vezi de gospodaria noastra, sa gatesti si sa faci patucurile, sa cosi, sa speli, sa impletesti si sa tii totul in buna randuiala si curatenie, apoi poti ramane la noi si n-o sa duci lipsa de nimic.Da, primesc cu draga inima ! raspunse Alba-ca-Zapada, si de atunci ramase la ei.

Ea ingrijea acum de toate treburile casei, si-n fiecare dimineata, piticii plecau in munti sa scoata aur si tot soiul de alte metale, si cand se intorceau seara acasa, gaseau mancarea gata, aburind pe cuptor. Peste zi, fata ramanea singura singurica si, din aceasta pricina, piticii cei buni avusesera mereu grija s-o povatuiasca:Pazeste-te de mastera, ca n-o sa-i fie greu de fel sa afle ca esti la noi ! Si cine stie ce pune iar la cale ! Nu cumva sa lasi pe cineva sa intre in casa !

Iar imparateasa, fiind incredintata ca mancase plamanii si ficatii fiicei ei vitrege, se credea iarasi cea mai frumoasa de pe lume. Si intr-o zi, apropiindu-se de oglinda, o intreba:

Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Atunci oglinda ii raspunse:

Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, Dar acolo, ascunsa-n munti,

Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti, Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....

Imparateasa se sperie din cale-afara, fiindca stia prea bine ca oglinda nu o minte. Si-si dadu pe data seama ca vanatorul o inselase si ca Alba-ca-Zapada era inca in viata.Incepu atunci sa se framante si sa chibzuiasca in ce chip ar putea sa o piarda din nou, caci atata timp cat nu era cea mai frumoasa din toata imparatia, pizma ii chinuia sufletul fara ragaz si n-avea clipa de liniste. In cele din urma, nascociceva: isi vopsi fata si se imbraca intocmai ca o batrana negutatoare, ca nimeni nu ar mai fi putut sa o recunoasca. Schimbata astfel la infatisare, o porni catre cei sapte munti si, intr-un sfarsit, se pomeni in fata cascioarei celor sapte pitici. Batu la usa si striga din toata puterea:De vanzare marfa frumoasa, de vanzare !

Alba-ca-Zapada isi arunca o privire pe geam si intreba:-Buna ziua, tusica draga, da' ce ai matale de vanzare ?- Marfa buna si frumoasa ! se grabi sa-i raspunda negutatoreasa. Cingatori de toate culorile.Si vicleana scoase una, impletita din matase pestrita. "Se vede cat de colo ca-i o femeie de treaba - gandifata - asa ca n-am de ce sa nu o las inauntru ! Ca doar n-ofi foc ! ...Trase zvorul si o pofti sa intre si-i cumpara cingatoarea cea frumoasa.Vai ce pocit ti-ai pus-o, fetito ! Ia apropie-te, sa

te gatesc eu cu ea, asa cum se cuvine ! o imbie cu blandete femeia. Alba-ca-Zapada, n-avea de unde sa banuiasca c-ar paste-o vreo primejdie si o lasa sa-i puna cingatoarea, Dar babusca, o incinse repede cu ea si-o stranse atat de tare,ca fetei i se taie rasuflarea si cazu jos ca moarta.Ei, de-acum n-o sa mai fii tu cea mai frumoasa ! hohoti imparateasa si o sterse repede pe usa.

Nu mai trecu mult si, spre seara, venira acasa si cei sapte pitici. Si cum se mai speriara, bietii de ei, cand o gasira pe iubita lor Alba-ca-Zapada zacand la pamant, fara simtire, de parca ar fi fost moarta. ! O ridicara de jos si, vazand cat de strans ii era mijlocul, taiara in doua cingatoarea. Fata prinse a rasufla iar, si incetul cu icetul, isi reveni in simtiri. Le povesti ea piticilor toatecele ce s-au intamplat, si acestia ii atrasera din nou luarea-aminte:Negutatoarea ceea nu era alta decat haina de imparateasa. Fereste-te, barem, de-acu'incolo, fata draga, si nu mai lasa pe nimeni sa intrecand nu suntem noi acasa !

Si tare multa dreptate aveau, ca femeia cea neagra la inima nici nu astepta sa treaca bine pragul palatului si se si duse glont la oglinda si-o intreba:

Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Iar oglinda pe data ii raspunse:

Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, Dar acolo, ascunsa-n munti,

Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti, Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....

Imparateasa ramase ca stana de piatra cand auzi asta si simti ca-i navaleste tot sangele-n cap, ca un vartej, da cata spaima si manie clocotea in ea. Va sa zica, tot nu scapase de Alba-ca-Zapada, tot vie era netrebnica asta !... "Ei bine, da data asta m-oi stradui sa nascocesc ceva fara de gres, ca sa-ti vin de-a binelea de hac !" Si cum la farmece si vraji n-o intrecea nimeni, haina de imparateasa mesteri un pieptene otravit. Dupa aceea isi schimba hainele si lua infatisarea unei batrane garbovite de ani. Si iarasiporni peste cei sapte munti, la cei sapte pitici carunti. Ajungand ea la casuta lor, ciocani in usa si striga:Marfa buna de vanzare, marfa buna !

Alba-ca-Zapada cata afara pe geam si spuse:- Vezi-ti de drum, femeie, ca n-am voie sa las pe nimeni inauntru !-Da'de privit, cred ca ai voie sa privesti, nu-i asa?...Si scotand pieptenele cel otravit, il tot plimba pe sub ochii fatei. Atat de mult ii placu pieptenul, ca Alba-ca- Zapada se lasa amagita si deschise usa. Dupa ce se invoira la pret, batrana o momi cu cele mai dulci vorbe:Ia vino incoa' la baba, sa te pieptene, ca sa fii si tu o data pieptanata ca lumea !...

Biata Alba-ca-Zapada nu se gandi la nimic rau si se lasa pieptanata. Dar de-abia ii trecu babusca pieptenele prin par, ca otrava si incepu sa lucreze prin toate madularele, aratandu-si puterea ucigatoare, si biata copila, cazu jos, fara viata.Acu' s-a sfarsit cu tine, frumoasa frumoaselor !... ranji la ea femeia cea haina, si-n timp ce se grabea sa se indeparteze de acele locuri, sufletul ei negru clocotea de-o bucurie draceasca.

Dar spre norocul fetei, inserarea cobora curand si cei sapte pitici sosira acasa. De indata ce o vazura pe Alba-ca- Zapada zacand fara viata, banuira ca mastera trebuie sa fi pus iar ceva la cale si, cercetand copila cu grija, dadura peste pieptenele cel otravit. Cum i-l smulsera din par, Alba- ca-Zapada isi veni in fire, ca si cand ar fi dormit doar nitelus, si prinse a le povesti cele intamplate. Dimineata, piticii o sfatuira din nou sa fie cu ochii in patru si sa nu deschida usa nimanui, fie ce-o fi, si apoi se dusera la treburile lor.In ast timp, imparateasa ajunse la palatul ei si, asezandu-se in fata oglinzii, se grabi s-o intrebe:

Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Si oglinda ii raspunse ca si altadata:

Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, Dar acolo, ascunsa-n munti,

Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti, Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....

Auzind-i spusele, imparateasa incepu sa tremure toata si sa clocoteasca de manie. "Netrebnica asta trebuie sa moara, chiar de-ar fi sa platesc moartea ei cu pretul vietii mele !"Se strecura apoi intr-o odaita dosnica, in care nu calca picior de om, si amsteca de ici, amesteca de colo, pana ce plamadi un mar otravit. La infatisare, marul era nespus de frumos: alb ca spuma, pe o parte si rumen pa alta, ca oricine l-ar fi vazut, i se trezea numaidecat pofta sa-lmanance. Dar cine ar fi apucat sa muste numai o data din el, zile multe nu ar mai avea si cadea mort pe loc. Dupa ce sfarsi de mestesugit marul, imparateasa isi boi fata si se imbraca in straie de taranca. Si schimbata astfel, trecu peste cei sapte munti, grabindu-se sa ajunga la cascioara celor sapte pitici. Aici batu la usa, dar Alba-ca-Zapadascoase capul pe fereastra si spuse:Nu pot lasa pe nimeni sa intre, ca nu-mi dau voie piticii !Alta paguba sa n-am ! raspunse taranca. Slava Domnului, gasesc eu musterii pentru merele mele ! Da' pana una-alta, hai de ia si tu unul, ca nu-i pe bani !...

Nici nu ma gandesc sa-l iau - raspunse Alba-ca-Zapada

n-am voie sa primesc nimic.

- Ce, te temi sa nu mori cumva otravita ?... strecura ea, cu viclenie, intrebarea. Fii pe pace copilito !... Iaca,tai marul in doua: bucata asta rumena mananc-o tu, iar pe cealalta oi manca-o eu.Dar vezi ca marul era cu mestesug facut, ca numai partea cea rumena era otravita.Alba-ca-Zapada ravnea de nu mai putea sa guste o data din mar, si, cand o vazu pe taranca muscand din el, nu mai putu rabda si, intinzand mana pe fereastra, lua jumatatea cea inveninata. Dar nu apuca sa inghita decat o imbucatura, ca si cazu jos, fara suflare. Imparateasa ii arunca privirica de fiara si, beata de bucurie, striga printre hohote de ras:- Alba-ca-Zapada, rosie ca sangele si neagra ca abanosul, de-acu', piticii n-or mai putea sa te invie !...Pleca de acolo cat putu de repede si cand ajunse la palat, intreba iar oglinda:

Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Si deodata auzi vorbele dupa care tanjise atat:

Maria ta este cea mai frumoasa din intreaga tara !

Abia acum isi gasi linistea inima ei cea pizmasa, pe cat poate fi linistita o inima pizmasa...In faptul serii, cand piticii se intoarsera acasa, ogasira pe Alba-ca-Zapada zacand pe jos, fara pic de suflare. Era moarta ca toti mortii. O ridicara, cautand sa vada daca nu gasesc vreun lucru inveninat, ii desfacura cingatoarea, o pieptanara, o spalara cu apa si cu vin, dar totul fu zadarnic. Copila cea draga era moarta ca toti mortii si moarta ramase ! ...Atunci, o asezara pe o nasalie si, strangandu-se toti sapte in jurul ei, plansera amar si-o jelira trei zile incheiate. Vrura dupa aceea s-o ingroape, dar fata arata atat de frumoasa, de parca s-ar fi aflat doar in somn, si-n obraji avea aceiasi bujori rosii dintotdeauna, asa ca piticii nu se indurara sa o coboare in pamant.Nu, in adancul cel negru al pamantului nu o putem cobora ! Ar fi mare pacat !... graira care mai de care si, asternandu-se pe munca, ii facura un sicriu de clestar, ca sa poata fi vazuta de oriunde te-ai uita la ea.

O culcara apoi inauntru si deasupra ii scrisera numele cu slove de aur, precum si ca a fost fiica de imparat. Apoiurcara sicriul pe un varf de munte, de-l asezara acolo, si de fiecare data, ramanea cate unul de veghe. Vietatile padurii incepura a veni si ele s-o jeleasca; mai intai se arata o buha, apoi un corb, si-n urma acestora o hulubita.Si asa ramase Alba-ca-Zapada multa, multa vreme in sicriul ei de clestar si nimic nu-i stirbea din negraita frumusete.Parea ca-i vie si doarme, ca era tot asa de alba ca zapada, de rosie ca sangele si cuparul negru ca abanosul.Si s-a intamplat ca un fecior de crai sa se rataceasca in padurea aceeasi, dand peste casuta piticilor, sa le ceara gazduire peste noapte.A doua zi, cand o porni la drum, vazu sicriul din crestetul muntelui si pe frumoasa Alba-ca-Zapada, si citi cu nesat ce scria deasupra, cu slove de aur. Si cum privea ca vrajit si nu se putea desprinde de locul acela, incepu a-i ruga pe pitici:Dati-mi mie sicriul si-o sa va dau in schimb tot ce vi-o pofti inima !

Dar piticii ii raspunsera:Nu ti-l dam nici pentru tot aurul din lume.

Daca vazu asa, feciorul de imparat ii ruga si cu mai multa staruinta si ardoare:Atunci indurati-va si mi-l daruiti, ca de cand i-am zarit chipul, nu mai pot trai fara ca s-o vad pe Alba-ca- Zapada.Si v-asigur c-o voi cinsti mereu si-o voi pazi ca pe faptura care mi-e mie cea mai scumpa pe lume !

Auzindu-l cu cat foc vorbea, inimosii pitici se indurara de el si-i daruira sicriul. Feciorul de imparat isi chema slugile si le porunci sa ia sicriul pe umeri si sa-l urmeze. Si cum mergeau ei asa, se intampla ca unul dintre slujitori sa se poticneasca de-o buturuga si, din pricina zdruncinaturii, bucatica de mar pe care o inghitise Alba-ca- Zapada ii sari afara din gatlej. O clipita, doar atat sa fi trecut, si domnita deschise ochii, ridica usurel capacul sicriului si se scula in capul oaselor. Si era din nou vie,de parca s-ar fi trezit tocmai atunci din somn.Vai, Doamne, unde ma aflu ? striga ea nedumerita.

Cu ochii razand de bucurie, feciorul de imparat se apropie de dansa si-i spuse:Cu mine esti, cu mine !...

Si-i povesti toate cate s-au intamplat. Iar la sfarsit, adause:Imi esti mai draga decat orice pe lumea asta, si de te-ai invoi sa ma insotesti la curtea tatalui meu, bine-ar fi, ca ard de dorinta sa-mi fii sotie.

Alba-ca-Zapada ce era sa mai spuna, ca si ei ii cazuse drag...Porni impreuna cu el si facura o nunta de se duse vestea, cu mare alai si voiosie.La nunta o poftira si pe masterea cea haina, ca de, tot o socoteau un fel de ruda... Dupa ce s-a gatit ea cu vesmintele cele mai de pret, s-a apropiat de oglinda si a intrebat-o:Oglinjoara din perete, oglinjoara, Cine e cea mai frumoasa din tara ?

Si oglinda pe data i-a raspuns:

Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,

Dar tanara domnita e mult, mult mai frumoasa !...

Atunci dracoaica de femeie incepu sa blesteme de ciuda si sa urle ca scoasa din minti, si deodata simti ca i se face frica, dar o frica atat de ingrozitoare, ca nu stia cesa mai faca si-ncotro s-o apuce. La inceput se codi sa mearga la nunta, dar cum nu-si gasea o clipa de liniste, gandi ca trebuie neaparat s-o vada pe tanara imparateasa. Si de cum pasi in sala tronului, dadu cu ochii de Alba-ca-Zapada si, recunoscand-o, inlemni de spaima si ramase teapana ca o momaie.Spaima puse stapanire pe toata faptura ei; din pricina asta, imparateasa se uratea vazand cu ochii. Si atat de pocita se facu, ca nici ea singura nu mai cuteza sa se priveasca in oglinda.Isi lua lumea in cap si o tinu tot intr-o goana, pana se pierdu in adancul padurii salbatice, ca sa-si ascundaacolo uratenia. Si de atunci, nici unui om nu-i mai fu dat s- o vada si nimeni nu mai stiu ceva despre soarta ei.

Iar Alba-ca-Zapada trai in bucurie si fericire, impreuna cu tanarul imparat, si daca n-or fi murit, cu siguranta ca mai traiesc si-n zilele noastre...

Sfarsit.Aleodor Imparat de Petre Ispirescu

Pagina: 1/6

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;De cand se scria musca pe parete, Mai mincinos cine nu crede.A fost odata un imparat. El ajunsese la caruntete, si nu se invrednicise a avea si el macar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul imparat, sa aiba si el, ca toti oamenii, macar o starpitura de fecior, dara in desert.Cand, tocmai, la vreme de batranete, iata ca se indura norocul si cu dansul si dobandi un drag de copilas, de sa-l vezi si sa nu-l mai uiti. Imparatul ii puse numele Aleodor. Cand fu a-l boteza, imparatul aduna Rasarit si Apus, Miazazi si Miazanoapte, ca sa se veseleasca de veselia lui. Trei zile si trei nopti tinura petrecerile si se chefuira si se bucurara, de o tinura minte cat traira.Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai istet si mai iscusit. Nu mai trecu mult si iata ca imparatul ajunse la marginea groapei. Cand fu la ceasul mortii, el lua copilul pe genunchi si-i zise:- Dragul tatei, iata ca Dumnezeu ma cheama. Sunt in clipa de a-mi da obstescul sfarsit. Eu vaz ca tu ai sa ajungi om mare. Si chiar mort, oasele mele se vor bucura in mormant de ispravile tale. Asupra carmuirei imparatiei n-am nimic sa- ti zic, fiindca tu, cu iscusinta ta, stiu ca ai s-o duci bine. Un lucru numai am sa-ti spui: Vezi tu muntele acela de colo, sa nu te duca pacatele sa vanezi p-acolo, ca este nevoie de cap. Acel munte este mosia lui Jumatate-de-om-calare-pe- jumatate-de-iepure-schiop: si cine calca pe mosia lui, nu scapa nepedepsit.Acestea zicand, casca gura de trei ori si-si dete sufletul. Se duse si el ca toata suflarea de pe pamant, de pare ca n-a fost de cand lumea si pamantul.Il jelira ai sai, il jelira boierii, il jelira si poporul; in cele de pe urma trebuira sa-l ingroape.Aleodor, dupa ce se urca in scaunul tatane-sau, desi copilandru, puse tara la cale ca si un om matur. Toata lumea era multumita de domnirea sa, si oamenii se faleau ca le-a fost dat de sus ca sa traiasca in zilele lui.Adesea iesea Aleodor la vanatoare ca sa-si petreaca ceasurile ce-i prisosea de la trebile imparatiei. El tinea minte ce-i spusese tatane-sau si se silea sa-i pazeasca cuvintele cu sfintenie.Intr-o zi, nu stiu cum facu, dus fiind pe ganduri, si aluneca de calca pe pamantul pocitului de om. N-apuca sa faca zece, douazeci de pasi, si iata case pomeni cu dansul dinaintea lui.Acum nu-i era lui pentru ca trecuse pe pamantul omului celui slut si scarbos, ci ii era ciuda cum de sa calce vorba tatalui sau ce-i spusese cu grai de moarte.Pocitania pamantului ii zise:Toti nelegiuitii ce-mi calca hotarul cad in robia mea.Mai intai trebuie sa stii, ii raspunse Aleodor, ca din nebagare de seama si fara de voia mea am calcat pe coprinsul tau, si n-am nici un gand rau asupra-ti.Eu te socoteam mai altfel; dara vaz ca ai de gand sa-ti ceri iertaciune de la mine ca toti fricosii.Ba sa ma fereasca Dumnezeu! Eu ti-am spus curatul adevar, si daca vrei lupta, alege-ti: in sabii sa ne taiem, in buzdugane sa ne lovim, ori in lupta sa ne luptam.Nici una, nici alta. Ci, ca sa scapi de pedeapsa alt chip nu e, decat sa te duci sa-mi aduci pe fata lui Verdes imparat. Aleodor voi sa se codeasca oarecum, ba ca trebuile imparatiei nu-l iarta sa faca o calatorie asa de lunga, ba ca n-are calauz, ba ca una, ba ca alta; dara asi! unde vrea sa stie pocitul de toate astea! El o tinea una, sa-i aduca pe fata lui Verdes imparat, daca vrea sa scape de ponosul de talhar, de calcator de drepturile altuia, si sa ramaie cu sufletul in oase. Aleodor se stia vinovat. Desi fara voia lui, dara stia ca a facut un pacat de a calcat pe mosia slutului. Mai stia iara ca de omul dracului, sa dai si sa scapi. Sa n-ai nici in clin, nici in maneca cu dansul. Fagadui in cele din urma sa-i faca slujba cu care-l insarcina.

Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop stia ca, deoarece Aleodor i-a fagaduit, apoi are sa-si tie cuvantul, ca unul ce era om de omenie, si-i zise:Pasa cu Dumnezeu, si sa-ti ajute sa vii cu izbanda buna. Aleodor pleca. Si cum mergea el gandindu-se si razgandindu- se cum sa-si implineasca sarcina mai bine, caci isi daduse cuvantul, se pomeni pe marginea unui elesteu si o stiuca se zbatea de moarte pe uscat.

Cum o vazu, el se duse sa o ia sa-si aline foamea cu dansa. Stiuca ii zise:Nu ma omori, Fat-Frumos; ci mai bine da-mi drumul in apa, ca mult bine ti-oi prinde cand cu gandul n-ai gandi. Aleodor o asculta si o dete in apa. Atunci stiuca ii mai zise:Tine acest solzisor, si cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine. Flacaul pleca mai inainte si se tot mira de o astfel de intamplare.

Cand, iaca se intalneste cu un corb ce avea o aripa rupta. Si voind sa vaneze corbul, el ii zise:Fat-Frumos, Fat-Frumos, decat sa-ti incarci sufletul cu mine, mai bine ai face sa-mi legi aripa, ca mult bine ti-oi prinde.

Aleodor il asculta, caci era baiat viteaz si de treaba, si ii lega aripa. Cand era sa plece, corbul ii zise:Tine penita asta, voinicule, si cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.

Lua penita Aleodor, si-si cata de drum. Dara nu facu ca la o suta de pasi si iata ca dete peste un taune. Cand se gatea a-l strivi cu piciorul, taunele zise:Cruta-mi viata, Aleodor imparat, si eu te voi mantui pe tine de la moarte. Tine acest pufulet din aripioara mea, si cand vei gandi la mine, eu voi fi la tine.

Auzind Aleodor unele ca acestea, si ca ii zise si pre nume, odata ridica piciorul si lasa pe taune sa se duca in voia lui. Si mergand inainte, cale de nu stiu cate zile, dete de palaturile lui Verdes imparat. Cum ajunse aci, se puse la poarta si astepta ca doar de va veni cineva sa-l intrebe ce cauta.Stete o zi, stete doua; si ca sa vie cineva sa-l intrebe ce voieste, ba. Cand fu in ziua d-a treia, Verdes imparat chema slujitorii si le dete o gura de or pomeni-o.Cum se poate, le zise el, sa stea omul trei zile la poarta mea si sa nu mearga nimeni sa-l cerceteze? Pentru asta va platesc eu simbrie? Pentru asta va am eu la mine pe procopseala?

Slujitorii dadeau din colt in colt si nu stiau ce sa raspunza. in cele de pe urma, chema pe Aleodor si-l duse inaintea imparatului.Ce vrei, flacaule, ii zise imparatul, si ce astepti la poarta curtilor mele?Ce sa voi, marite imparate, ii raspunse el, iata sunt trimis sa-ti cer fata.Bine, baiete. Dara mai intai trebuie sa facem legatura, caci asa este obiceiul la curtea mea. Ai voie sa te ascunzi unde vei voi, in trei zile d-a randul. Daca fie-mea te va gasi, capul ti se va taia si se va pune in parul ce a mai ramas, din o suta, fara cap. Iara de nu te va gasi, atunci cu cinste imparateasca o vei lua de la mine.Am nadejde la Dumnezeu, marite imparate, ca nu ma va lasa sa piei. Parului ii vom putea da si altceva, nu tot cap de om. Sa facem legatura.Asa?Asa.

Se pusera si facura legatura; scrisera carte si o intarira.Viind fata de fata, se invoira ca a doua zi el sa se ascunza cum va sti mai bine. Iara daca se invoira, el ramase intr-un neastampar ce-l chinuia mai cumplit decat moartea. El se gandea si se razgandea cum sa se ascunza mai bine. Vezi ca era vorba de capul lui, iara nu de altceva. Si tot mergand pe ganduri si tot planuind, iata ca-si aduse aminte de stiuca. Scoase solzul, se uita si gandi la stapana lui; cand iata, mare, ca stiuca si venise si-i zise:Ce poftesti de la mine, Fat-Frumos?Ce sa poftesc? Iaca, iaca, ce mi s-a intamplat. Nu stii tu ceva sa ma inveti ce sa fac?Ia nu te mai ingrija. Lasa pe mine.

Si indata, lovind din coada, facu pe Aleodor un cosacel si il ascunse pe fundul marii, printre ceilalti cosacei.Cand se scula fata isi lua ocheanul si se uita cu el in toate partile. Nu-l vazu. De unde ceilalti cari venise sa o ceara in casatorie se ascundeau prin pivniti, pre dupa case, pre dupa cate o sira de paie, sau prin vreo cula parasita, Aleodor se ascunse astfel, incat fata intra la grije ca a sa fie biruita. Ce-i veni ei, se uita cu ocheanul si in mare, si il zari pe fundul marii, printre cosacei. Pasamite, ocheanul ei era nazdravan.Iesi d-acolo, hotomanule, ii zise ea razand. Ce mi te-ai posmagit asa? Din coscogeamite omul te-ai facut un cosac si mi te-ai ascuns in fundul marii.

N-avu incotro si trebui sa iasa. Ea si zise imparatului:Mi se pare, tata, ca flacaul asta mi-a venit de hac. Si mult e nurliu si dragalas. Chiar de l-oi afla pana la a treia oara, sa- l ierti, tata, ca nu e prost ca ceilalti. Boiul lui il arata a fi ceva mai deosebit.Vom vedea, ii raspunse imparatul.

A doua zi, ce-i veni lui, se gandi la corb. Acesta fu numaidecat inaintea lui, si-i zise:Ce mai vrei, stapane?Ia uita-te, neiculita, ce mi s-a intamplat; nu stii tu ceva sa ma inveti?Sa cercam.

Si lovindu-l cu aripa, il facu un pui de corb si il vari intr-un stol de corbi ce se urcase pana la vantul turbat.Cum se scula fata, isi lua ocheanul si iarasi il cata prin toate locurile. Nu e. Cauta-l pe pamant, nu e. Cauta-l prin ape si prin mari, nu e. Se lua de ganduri fata. Cand, catre namiezi, ce-i veni ei, se uita si in sus. Si zatindu-l in slava cerului printre stolul de corbi, incepu a-i face cu degetul, si-i zise:Ghidi, ghidi, talharule ce esti! Da-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai facut asa pitcoace de pasare? Nici in rai nu scapi de mine!

Se dete jos, ca n-avea ce face. Imparatul incepu a se minuna si el de istetimea lui Aleodor si-si pleca urechea la rugaciunea fiicei sale.Insa, fiindca legatura era ca sa se ascunza pana de trei ori, imparatul zise:D-a minune, ia sa vedem unde are sa se mai ascunza?!

A treia zi, dis-de-dimineata, se gandi la taune. Acesta veni intr-un suflet. Dupa ce ii spuse ce voieste, taunele zise:Lasa pe mine, si de te-oi gasi, eu aici sunt.

Il facu o lindina si-l ascunse chiar in coada fetei, fara sa simta ea.Sculandu-se fata si luand ocheanul, il cauta toata ziua, si, ca sa dea de dansul, nici cat. Ea se da de ceasul mortii, caci il simtea, i se arata ei a fi p-aci prin preajma, dara de vazut nu-l vedea. Cata cu ocheanul prin mare, pre pamant, prin vazduh, dara nu-l vazu nicairi. Catre seara, obosita de atata cautare, striga:Ci ia arata-te odata. Te simt ca esti p-aci pe-aproape, dara nu te vaz. Tu m-ai biruit, a ta sa fiu.

Daca auzi el ca este biruita, se dete binisor jos din coada ei si se arata. Imparatul n-avu nici el ce mai zice, si ii dete fata. Cand plecara, ii petrecu cu mare cinste si alai, pana afara din imparatia lui.Pe drum, ei statura sa faca popas. Si dupa ce imbucara cate ceva, el puse capul in poala ei si adormi. Fata de imparat, tot uitandu-se la el, i se scurgea ochii dupa frumusetea si dupa boiul lui. Inima ii dete branci si ea nu se putu opri, ci il saruta. Aleodor, cum se destepta, ii trase o palma de auzi cainii in Giurgiu. Ea planse si ii zise:I! Aleodor draga, dara grea palma mai ai!Te-am palmuit pentru fapta ce ai facut; caci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a tramis pe mine.Apoi bine, fratioare, de ce nu mi-ai spus asa de acasa; caci atunci stiam si eu ce sa fac; dara lasa, nici acum nu e timpul trecut.

Pornind si de aici, ajunsera cu sanatate la Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop.Iata, m-am inchinat cu slujba, zise Aleodor, si voi sa plece.

Fata, cand vazu pe acea iazma, se cutremura de scarba si nu voia sa ramaie la dansul o data cu capul.Slutul se dete pe langa fata si incepu s-o linguseasca cu vorbe mierloitoare si sa se ia cu binele pe langa dansa. Dara fata ii zise:Piei de dinaintea mea, satano, ca te trimit la muma-ta, Iadul, care te-a varsat pe fata pamantului.

Slutenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pamant si umbla cu sosele, cu momele sa induplece pre fata a-l lua de barbat.Dara, asi! feritu-l-a santuletul sa se apropie de dansa! Caci il tinea tintuit in loc cu ochii cat de colo. Din satana, din iazma, si din spurcaciune nu-l mai scotea.Piei, necuratule, de pe fata pamantului, sa scape lumea de o ciuma si de o holera ca tine.

Mai starui ce mai starui, si daca se vazu infruntat pana intr-atat, iazma plesni de necaz, cum de sa fie el ocarat atat de mult de o cutra de muiere.Atunci Aleodor intinse coprinsul sau si peste mosia lui Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop, lua de sotie pe fata lui Verdes imparat si se intoarse la imparatia lui.Cand il vazura alde gloatele venind teafar, alaturi cu o sotioara de-i radea si stelele de frumoasa, il primira cu mare bucurie; si, urcandu-se din nou in scaunul imparatiei, domni si trai in fericire, pana se istovira.Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.Balaurul cel cu sapte capete

A fost odata( ca niciodata(; ca( de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cnd fa(cea plops,orul pere s,i ra(chita mics,unele; de cnd se ba(teau urs,ii n coade; de cnd se luau de gt lupii cu mieii de se sa(rutau, nfra(t,indu-se; de cnd se potcovea puricele la un picior cu noua(zeci s,i noua( de oca de fier s,i s-arunca n slava cerului de ne aducea poves,ti;De cnd se scria musca pe pa(rete, Mai mincinos cine nu crede.A fost odata( ntr-o t,ara( un balaur mare, nevoie de cap. El avea s,apte capete, tra(ia ntr-o groapa(, s,i se hra(nea numai cu oameni. Cnd ies,ea el la mncare, toata( lumea fugea, se nchidea n case s,i sta ascunsa( pna( ce-s,i potolea foamea cu vreun drumet, pe care l tra(gea at,a la moarte. Tot,i oamenii locului se tnguiau de ra(utatea s,i de frica balaurului.Ruga(ciuni s,i cte n luna( s,i n soare se fa(cusera(, ca sa( scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesa(t,ios balaur, dara( n des,ert.Fel de fel de fermeca(tori fusera( adus,i, nsa( ra(masera( rus,inat,i cu vrajele lor cu tot. n cele din urma(, daca va(zu mpa(ratul ca( toate sunt n des,ert, hota(r ca sa( dea pe alt,ii la attea iznoave.Iara( dupa( ce se duse vestea n t,ara(, mai mult,i voinici se vorbira( sa( mearga( mpreuna( la pnda( s,i sa( mntuiasca( t,ara de un as,a balaur nfricos,at. Ei se nt,elesera( ntre dns,ii ca sa( faca( un foc la marginea ceta(t,ii, care era mai apropiata( de locul unde tra(ia balaurul, s,i n care cetate era s,i scaunul mpa(ra(t,iei, s,i acolo sa( stea sa( privegheze pe rnd cte unul, unul, pe cnd ceilalt,i sa( se odihneasca(; s,i ca nu cumva cela ce ar fi de pnda( sa( doarma( s,i sa( vie balaurul sa(-i ma(nnce d-a gata, fa(cura( lega(tura( ca cela care va la(sa sa( se stinga( focul sa( fie omort, drept pedeapsa( daca va dormi cnd ar trebui sa( fie des,tept.Cu aces,ti voinici se ntova(ra(s,i s,i un om verde, pui de romn, s,tii colea, care auzise de fa(ga(duint,a mpa(ratului s,i venise sa(-s,i ncerce s,i el norocul.Pornira(, deci, cu tot,ii, s,i alesera( un loc aproape de groapa( s,i se pusera( la pnda(. Pndira( o zi, pndira( doua(, pndira( mai multe zile, s,i nu se ntmpla( nimic. Iara( cnd fu ntr-una din zile, cam dupa( asfint,itul soarelui, pe cnd era de rnd viteazul nostru sa( pndeasca(, ies,i balaurul din groapa( s,i se ndrepta( ca(tre voinicii cari dormeau pe lnga( foc. Viteazului care priveghea, i se fa(cuse inima ct un purice, dara(, mba(rba(tndu-se, se repezi, s,i unde se arunca(, ma(re, asupra balaurului cu sabia goala( n mna(, s,i se lupta( cu dnsul, pna( i veni bine s,i hrs,t! i taie un cap, hrs,t! s,i-i mai ta(ie unul, s,i as,a cte unul, cte unul pna( i ta(ie s,ase capete. Balaurul se zvrcolea de durere s,i plesnea din coada(, de te lua fiori de spaima(, viteazul nostru nsa( se lupta de moarte s,i obosise, iara( tovara(s,ii sa(i dormeau dus,i.Daca( va(zu el ca( tovara(s,ii sa(i nu se des,teapta(, s,i puse toate puterile, se mai arunca( o data( asupra grozavului balaur s,i-i ta(ie s,i capul ce-i mai ra(ma(sese. Atunci un snge negru lasa( din ea, fiara( spurcata(, s,i curse, s,i curse, pna( ce stinse s,i foc s,i tot. Acum ce sa( faca( viteazul nostru, ca sa( nu ga(seasca( focul stins, cnd s-or des,tepta tovara(s,ii lui, ca(ci lega(tura lor era ca sa( omoare pe acela care va la(sa sa( se stinga( focul. S-apuca( mai nti s,i scoase limbile din capetele balaurului, le ba(ga( n sn s,i iute, cum putu, se sui ntr-un copaci nalt, s,i se uita( n toate pa(rt,ile, ca de va vedea undeva vro zare de lumina(, sa( se duca( s,i sa( ceara( nit,el foc, ca sa( at,t,e s,i el pe al lor ce se stinsese. Ca(ta( ntr-o parte s,i ntr-alta s,i nu va(zu nica(iri lumina(. Se mai uita( o data( cu mare ba(gare de seama( s,i za(ri ntr-o depa(rtare nespusa( o schinteie ce abia lica(rea. Atunci se dete jos s,i o porni ntr-acolo.Se duse, se duse, pna( ce dete de o pa(dure, n care ntlni pe Murgila(, s,i pe care l opri pe loc, ca sa( mai ntrzie noaptea. Merse dupa( aceea mai departe s,i dete peste Miaza(noapte, s,i trebui sa( o lege s,i pe dnsa ca sa( nu dea peste Murgila(. Ce sa( faca(, cum sa( dreaga( ca sa( izbuteasca(? O ruga( sa(-i ajute a lua un copaci n spinare, care, zicea el, l ta(iase de la ra(da(cina(; o nva(t,a( el sa( se puie cu spatele sa( mpinga(, pe cnd el tot cu spatele la copaci deceealalta( parte va trage cu minile, ca sa(-i pice n spinare s,i sa(-l ia sa( se duca( la treaba lui.Miaza(noapte, de mila( s,i de ruga(ciunea ce-i fa(cu, se puse cu spatele la copaciul care i-l ara(ta( viteazul s,i, pe cnd mpingea, el o lega( de copaci cobza(, s,i porni nainte, ca( n-avea vreme de pierdut.Nu fa(cu multa( cale s,i ntlni pe Zorila(, dara( lui Zorila( nu prea i da mes,ii a sta mult de vorba(, ca(ci, zicea el, se duce dupa( Miaza(noapte, pe care o luase n goana(. Fa(cu ce fa(cu s,i-l puse s,i pe dnsul la buna( rnduiala(, ca s,i pe ceilalt,i doi, dar cu mai mare ba(taie de cap. Apoi pleca( nainte s,i se duse pna( ce ajunse la o pes,tera( mare, n care za(rise focul.Aci dete peste alte nevoi. n pes,tera( acolo tra(iau nis,te oameni urias,i carii aveau numai cte un ochi n frunte. Ceru foc de la dns,ii, dar ei, n loc de foc, pusera( mna pe dnsul s,i-l legara(. Dupa( aceea as,ezara( s,i un cazan pe foc cuapa( s,i se ga(teau sa(-l fiarba( ca sa(-l ma(nnce.Dara( tocmai cnd era sa(-l arunce n ca(ldare, un zgomot se auzi nu departe de pes,tera aceea, tot,i ies,ira(, s,i la(sara( pe un ba(trn de ai lor ca sa( faca( asta( treaba(.Cum se va(zu viteazul nostru singur numai cu unchias,ul, i puse gnd ra(u. Unchias,ul l dezlega( ca sa(-l bage n cazan, dara( voinicul ndata( puse mna pe un ta(ciune s,i-l azvrli drept n ochiul ba(trnului, l orbi, s,i apoi fa(ra( sa(-i dea ra(gaz a zice nici crc! i puse o piedica( s,i-i fa(cu vnt n cazan. Lua( focul dupa( care venise, o apuca( la sa(na(toasa, s,i sca(pa( cu fat,a( curata(. Ajungnd la Zorila(, i dete drumul. Dupa( aceea o tuli la fuga( s,i fugi pna( ce ajunse la Miaza(noapte, o dezlega( s,i pe dnsa, s,i apoi se duse s,i la Murgila( pe care l trimise sa(-s,i vaza( de treaba(. Cnd ajunse la tovara(s,ii sa(i, ei tot mai dormeau. Nu ncepuse, vezi, nca( a se ara(ta albul zilei, att de lunga( fu noaptea, fiindca( voinicul i oprise cursul, s,i as,a avu timp destul sa( colinde dupa( focul care i trebuia. N-apuca( sa( at,t,e focul bine s,i tovara(s,ii sa(i, des,teptndu-se, zisera(:Dara( lunga( noapte fu asta, ma(i vere.Lunga( da, vericule, ra(spunse viteazul.

S,i se umfla din foale ca sa( aprinza( focul. Ei se sculara(, apoi ncepura( a se-ntinde s,i a ca(sca, dara( se cutremurara( cnd va(zura( namila de lighioana( lnga( dns,ii s,i un lac de snge ct pe colo. Zgira( ochii s,i cu mare mirare ba(gara( de seama( ca( capetele balaurului lipsesc, iara( viteazul nu le spuse nimic din cele ce pa(t,ise, de teama( sa( nu intre ura( ntre dns,ii, s,i se ntoarsera( cu tot,ii n oras,.Cnd ajunsera( n cetate, toata( lumea se veselea cu mic cu mare de uciderea balaurului, da lauda( sfntului ca( trecuse noaptea aia lunga(, mai ajunsera( o data( iara( la ziua( s,i ridica pn n naltul cerului pe mntuitorul lor. Viteazul nostru, care va(zuse s,i el lipsa capetelor, nu se fra(mnta deloc cu firea, fiindca( se s,tia curat la inima(, s,i porni ca(tre curtea mpa(ra(teasca(, ca sa( vaza( ce s-o alege cu capetele fa(ra( limbi, ca(ci el nt,elesese ca( aici trebuie sa( se joace vreo dra(cie. Pasa(mite, buca(tarul mpa(ratului, un t,igan negru s,i buzat, se dusese d-a minune sa( vaza( ce mai ala, bala, pe la fla(ca(ii ce stau la pnda(. S,i daca dete peste dns,ii dormind s,i peste dihania spurcata( fa(ra( ra(suflare, el se arunca( cu satrul de la buca(ta(rie s,i-i ta(ie capetele. Apoi merse la mpa(ratul cu capetele s,i i le ara(ta(, fa(lindu-se ca( el a fa(cut izbnda. Iara( mpa(ratul daca va(zu ca( se nfa(t,is,eaza( buca(tarul curt,ii cu izbnda(, fa(cu o masa( mare, casa(-l logodeasca( cu fie-sa, s,i pusese n gnd sa( faca( o nunta(, unde sa( cheme pe tot,i mpa(rat,ii. T,iganul ara(ta la toata( lumea hainele sale pe care le umpluse de snge, ca sa( fie crezut. Cnd ajunse viteazul nostru la palat, mpa(ratul cu voie buna( s,edea la masa(, iara( cioropina sta n capul mesei pe s,apte perne. Cum ajunse la mpa(rat, i zise voinicul:Preana(lt,ate mpa(rate, am auzit ca( oarecine s-ar fi la(udat ca(tre ma(ria-ta ca( el ar fi ucis pe balaur. Nu e adeva(rat, ma(ria-ta, eu sunt acela care l-am omort.Mint,i, mojicule, striga( t,iganul ngmfat, s,i poruncea slujitorilor sa(-l dea afara(. mpa(ratul, care nu prea credea sa( fi fa(cut t,iganul asta( voinicie, zise:Cu ce pot,i dovedi zisele tale, voinicule?Zisele mele, ra(spunse viteazul, se pot dovedi prea bine, poruncit,i numai ca mai nti sa( se caute daca capetele balaurului, care stau colea la iveala(, au s,i limbile lor.Sa( caute, sa( caute, zise bahnit,a.

El nsa( o cam ba(gase pe mnica(, dara( se prefa(cea ca( nu-i pasa(. Atunci ca(utara( s,i la nici unul din capete nu ga(sira( limba(, iara( mesenii nma(rmurira(, ca(ci nu s,tiau ce va sa( zica( asta. T,iganul, care o sfeclise de tot, s,i care se ca(ia de ce n-a ca(utat capetele n gura(, mai nainte de a le aduce la mpa(ratul, striga(:Dat,i-l afara( ca( e un smintit s,i nu s,tie ce vorbes,te. mpa(ratul nsa( zise:Tu, voinicule, va sa( zica( ne dai sa( nt,elegem ca( acela a omort pe balaur care va ara(ta limbile.Fugi d-acolo, mpa(rate, zise t,iganul care tremura ca varga s,i se-nga(lbenise ca ceara, nu vezi ca( calicul a(sta este un des,uchiat, care a venit aici sa( ne ama(geasca(?Cine ama(ges,te, ra(spunse voinicul linis,tit, sa(-s,i ia pedeapsa.

El ncepu apoi a scoate limbile din sn s,i a le ara(ta la toata( adunarea, s,i de cte ori ara(ta o limba( de attea ori ca(dea s,i cte o perna( de sub t,igan, pna( ce, n cele din urma(, ca(zu s,i el de pe scaun, att de tare se speriase dihania.Dupa( aceea voinicul nostru spuse toate cte a pa(t,it, s,i cum a fa(cut de a t,inut noaptea att de mult timp. Nu-i trebui mpa(ratului sa( se gndeasca( mult s,i sa( vaza( ca( voinicul care vorbea avea dreptate, s,i cum era de supa(rat pe t,igan, pentru mis,elia s,i minciuna lui cea nerus,inata(, porunci s,i numaidect se aduse doi cai nenva(t,at,i s,i doi saci de nuci, lega( pe t,igan de coadele cailor s,i sacii de nuci s,i le dete drumul. Ei o luara( la fuga( prin smrcuri, s,i unde ca(dea nuca, ca(dea s,i buca(t,ica, pna( ce s-a pra(pa(dit s,i t,igan s,i tot. n urma( prega(tindu-se lucrurile, dupa( cteva zile fa(cu nunta( mare, s,i lua( romnas,ul nostru pe fata mpa(ratului de sot,ie, s,i t,inu veselie mare s,i nemaipomenita( mai multe sa(pta(mni, puindu-l s,i n scaunul mpa(ra(t,iei, iara( fata la(cra(ma( s,i mult,umi lui Dumnezeu ca( a sca(pat-ode slut,enia pa(mntului, de harapina spurcata(. Eram s,i eu p-acolo s,i dedeam ajutor la nunta(, unde ca(ram apa( cu ciurul, iara( la sfrs,itul nunt,ei adusera( un cos, de prune uscate sa( arunce n ale guri ca(scate.Iara( eu nca(lecai p-o s,ea s,i v-o spusei dumneavoastra( as,a.Batranica si Spiridusul poveste irlandeza

Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor. Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.

S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.

Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.

"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."

"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."

Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata."

Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.

Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."

Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."

"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.

Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.

Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!

"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma- ntorc acasa fara oala mea cu aur."

Si asta a facut.Broasca testoasa cea fermecata de Petre Ispirescu

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;De cand se scria musca pe parete, Mai mincinos cine nu crede.A fost odata un imparat, si el avea trei feciori. Cand le-a venit si lor vremea de insuratoare, le-a zis imparatul:Dragii mei copii, v-ati facut mari; mergeti de va cautati ursitele, ca sa intrati si voi in randul oamenilor.Vorbele tale, tata, sunt pentru noi ca o icoana la care ne inchinam, raspunsera copiii si, dupa ce ii sarutara mana, se gatira, care mai de care, sa plece mai curand.

Fiul cel mare se imbraca cu hainele ce le avea el mai bune, lua oaste cu dansul si banet de ajuns.Mergand spre rasarit, ajunse la curtea unui imparat care avea o fata, singura la parinti. O peti de la tatal ei, imparatul, si invoiala se si facu.Asemenea si cel mijlociu, dupa ce se dichisi si el cum stiu mai bine, pleca si el inspre apus. Ajunse si el la curtea unui alt imparat, carele asemenea avea o fata. Facura vorba, si iute, iute, se logodi si el cu dansa.Pe fiul cel mai mic, insa, nu-l tragea inima a pleca in petit. Dara n-avu ce-si face capului, caci tata-sau il trimitea intruna sa caute a se capatui si el. Lua si dansul niste haine, numai sa nu zica nescine ca nu s-a gatit, si de cheltuiala ce pe apa nu curge, si pleca si el, stii, cam in dorul lelii.Dara unde sa se duca? Nici el, iaca, nu stia. Misca si el picioarele a lene, unul dupa altul inaintea lui, numai sa zica ca umbla, apuca pe o carare ce intalni in cale, si merse pe ea, fara sa-si dea seama unde se duce. Cand, ce sa vezi d-ta?Poteca pe care apucase, il scoase drept la un elesteu mare. In cale vazu o nuia lunga de alun pe care o lua, asa de florile marului, fara sa stie ce are sa faca cu dansa.Ajungand pe marginea elesteului, se aseza si el acolo jos, si, privind cu nedomirire, ia asa numai ca sa zica si el ca face ceva, balacea cu nuiaua prin apa, si facea haz cum sare stropii de apa, cand o lovea. Apoi incepu a cugeta. El vedea ca fiecare strop de apa, cand pica inapoi la matca, se face cate un armean (cerc) impregiurul lui, si de ce merge se mareste, pana ce intra iarasi in sanul matcei de unde a iesit, fara mai pe urma sa se cunoasca nici locul unde a picat stropul, nici intinderea armeanului din giurul lui, ci totul ramanea ca mai-nainte, adica fata apei lucie ca o oglinda.El era dus cu gandurile. Se uita si nu mai vedea, tot da cu nuiaua in apa, si nu stia ce facea. Nu mai simtea daca este, ori nu mai este. Cand, iata ca o broasca testoasa iesise pe luciul apei, si se uita gales la dansul. Unde lovea el cu nuiaua, si unde se deschidea talazurile care inconjura varful nuielei, acolo, tast! si dansa, si ochii de la dansul nu si-i mai lua.Se uita la dansul parca sa-l soarba cu privirea. Dara el nu vedea, nu auzea. Atata era de dus cu mintile.In cele din urma, cum, cum, baga de seama ca o broasca testoasa se tine dupa varful nuielei lui. Se uita si el la dansa, si parca ii zicea inima ceva, dara nu pricepu nimic.Cand se trezi bine din cugetarile lui, vazu ca soarele da in asfintit. Se scula binisor, fara sa-i pese de ceva, si se duse acasa.A doua zi iarasi asa facu, fara sa-i plesneasca prin cap ceva, si fara sa-si mai aduca aminte ca plecase in petit. A treia zi, cum se scula, pleca iarasi la marginea elesteului. Pasamite il tragea ata la ursita lui.Si cum sta el acolo si se juca cu nuiaua in apa, iara broasca testoasa ii tot sarea pe dinainte si se uita la dansul cu dor, isi aduse aminte, la urma urmelor, ca el era plecat in petit, si ca fratii lui erau a se intoarce a doua zi cu logodnicele lor.Tocmai cand voi sa se scoale si sa plece spre a merge sa-si incerce si el norocul, iata ca broasca mai tasni o data, iar el isi arunca ochii la dansa mai cu bagare de seama. Se uita drept in ochii broastei, si simti un nu stiu ce, colea la inimioara, pare ca il sagetase ceva. Sezu iarasi jos. Ar fi voit sa plece, dara parca il pironise cineva locului. Mai voi el sa faca ceva cumva, asa ca sa se departeze, dara in desert. Picioarele nu se mai miscara, ca si cand ar fi fost butucite.Se mira de asta lancezeala. Si, mai aruncandu-si cautatura la broasca, vazu ochii ei, pare ca stralucea de un foc ce simtea ca il atinge. Atunci isi lua inima in dinti si striga:Asta sa fie logodnica mea.Iti foarte multumesc, dragul meu iubit, ii raspunse atunci broasca. Cuvantul tau a sfaramat toate farmecele ce ma tineau inlantuita. Tu esti ursitul inimii mele. Pe tine te voi urma pana voi avea viata in mine.

Se sperie oarecum, fiul de imparat, cand auzi pe broasca vorbind.Ar fi rupt-o d-a fuga, dara graiul ei era dulce si viersul cu lipici ce avea il facu sa-i ramaie talpile lipite de locul unde sta. Broasca se dete de trei ori peste cap si se facu o zana gingase, si plapanda, si frumoasa; cum nu se mai afla sub soare. Ii venea flacaului, de drag, sa o soarba intr-o lingura de apa. Dara se opri, si nu facu nici o miscare, ca sa nu supere ori sa indaratniceasca pe zana a veni dupa el, caci simti ca, de aci inainte, fara dansa nu va putea trai.Se pusera la vorba, si nici ei nu stiau ce vorbesc. Aci incepeau una, aci lasau alta, pana ce se pomenira ca amurgise. Si fiindca a doua zi era sa vie fratii cu logodnicele lor, spuse zanei ca se duce sa instiinteze si el pe tatane-sau ca a sa-si aduca si el logodnica.Broasca intra iarasi in elesteu, iara dansul pleca la curtea imparateasca. Mergea el, dara parca-l tot oprea cineva in cale. I se parea ca-l trage cineva de la spate de haine. El se tot intorcea de se uita inapoi. Nu vedea nimic, insa el isi totintorcea capul si se uita. Noroc ca i se scurtase calea si ajunse acasa, caci, de tinea drumul mai lung, te mira de nu ramanea cu gatul stramb, de atata uitat inapoi.Daca ajunse si gasi pe toti ai lor adunati la tatal sau, incepu sa le povesteasca siretenia celor ce i se intamplase. Cand ajunse sa le spuie ca a zis broastei: "Tu sa fii logodnica mea", toti se umflara de ras deodata si incepu a-l cam lua peste picior cu vorbe in doi peri si cu glume nesarate. Vru el sa le spuie cine a fost broasca, dara nui detera ragaz, caci ii luau vorba din gura, si-l cam dedeau in tarbaceala cu graiuri care mai de care pacalitoare.Daca vazu, tacu din gura si inghiti rusinea ce-i facura fratii inaintea tatalui sau. Se gandi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasa, isi zise el, sa vedem ca cine rade mai la urma, rade mai cu folos".A doua zi fiecare flacau zbura la logodnica sa. Iara imparatul puse de impodobi palatul si cetatea cat se putu mai frumos, ca sa-si primeasca nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca in zi de sarbatoare, ostasii se gatira ca de alai, pana si copiii se veseleau de veselia imparatului.Venira unul dupa altul feciorii cei mai mari ai imparatului cu logodnicele lor. Ce e drept, si ele erau frumoase, hainele pare ca le erau turnate pe dansele. Fiecare isi adusese zestre insemnata: robi, cai, carute ferecate; si le priimise imparatul cum se cuvine imparatilor si fiilor de imparati.Ei, daca se adunara la un loc, adusera vorba iarasi despre broasca fratelui lor celui mai mic, si incepura impreuna cu logodnicele lor a grai despre dansul cam in dodii.Ii tinura de rau tatal lor, caci de, orice s-ar zice, fiu ii era si al mic, si il durea la inima cand il luau in ras, dara toate fura in desert, caci, desi nu mai vorbea de rau aievea in fata imparatului, pe din dos, insa, isi bateau mendrele, cum voiau, isi dedeau coate de radeau, si chiar se vorbira, amandoi fratii cu logodnicele lor, sa faca pe fratele lor mai mic de ras si ocara, cand va veni cu broasca testoasa inaintea imparatului.Fiul cel mic al imparatului daca se duse si el sa-si aduca logodnica, broasca cea testoasa iesi din elesteu la dansul, se dete de trei ori peste cap si se facu om ca toti oamenii. Vorbira ce vorbira, apoi fiul imparatului ii zise sa se gateasca sa mearga. Atunci ea ii raspunse:Dragul meu logodnic, trebuie sa stii ca si eu sunt fata de imparat, si inca fata de imparat mare, si avut, si puternic. Dara blestematele de farmece ne-a acoperit palaturile cu apa aceasta murdara, imparatia ne-a rapit-o dusmanii, si pe mine ma facut precum m-ai vazut.

Vorbele ei mieroase, viersul ei placut, de pare ca te ungea la inima, nu altceva, zapacise oarecum pe bietul fecior de imparat, dara, tiindu-si firea si nepierzandu-si cumpatul, el ii mai zise:Lasa astea acum. Odata daca te-am ales, tu esti a mea, floncaneasca lumea ce va vrea. Gateste-te, iti zic, si aidem, ca ne asteapta tatal, cu fratii si cu cumnatele mele.La noi este obiceiul, adaoga zana, ca inainte de a merge la cununie, sa ne imbaiem.Ne vom imbaia la palaturile tatalui meu, raspunse el.De ce sa mai facem p-acolo tevatura? Sa ne imbaiem aci.

Si facand un semn cu mana, apa elesteului se trase intr-o parte si intr-alta, si in locul lui se vazura niste palaturi, stralucitoare de podoabe, incat la soare te puteai uita, dara la dansele ba. Aurul cu care erau poleiti stalpii si ciubucele de pe langa streasina licarea de-ti lua ochii.Zana lua de mana pe fiul imparatului si intra in palat. Vezi ca el ramasese cu ochii bleojditi, ca unul ce nici dansul, desi era fecior de imparat, nu mai vazuse asemenea scumpeturi.Si fiind gata baile si apa incropita numai ca laptele cand il mulge de la oaie, intrara fiecare in cate o baie si se imbaiara. Fiul imparatului nu cuteza sa calce pardoseala baii si pe velintele cele de mare pret ce erau asternute prin palat, de mila sa nu le strice frumusetea.Baia era pardosita cu tot felul de marmura lustruita si adusa din mestesug asa, incat inchipuia fel de fel de flori, depasari si cate nagode toate. Apa ciuruia din teve aurite si o lua cu nastrape si cu cause de aur. Stergarele erau de matase si in tesatura cu fir de cel mai bun si cu margaritare.Dupa ce iesira din baie si se imbracara, trecura prin gradina, unde mirosul florilor ii imbata.Zana porunci si trase la scara o caruta ferecata in aur, cu patru telegari de mancau foc. Caruta era impodobita cu pietre nestemate de sclipeau in fata soarelui ca cine stie ce lucru mare. Ei se urcara. Cum se puse el langa dansa, un luceafar se aseza pe fruntea ei, si asa stralucea de orbea pe cei ce se uitau asupra dansilor.Amandoi erau imbracati cu niste haine scumpe si foarte frumoase. Caii pornira. Dara zburau de parca n-atingeau pamantul, iara nu ca mergeau. Intr-o clipa ajunsera la imparatul, tatal baiatului, carele il astepta si se ciudea de atata intarziere.Cand ii vazura, toti intelesera ca aceasta era femeie de pe alte taramuri, si lauda pe fiul de imparat pentru o asa nimerita si neasteptata alegere. Fratii cei mai mari o malcira, vazand atata frumusete si atata bogatie. Mai mare stralucire si gingasie ca aceasta nu se mai vazuse sub soare si pe la dansii pana atunci. Incepura a-si da coate, a-si veni in cunostinta si a se cai de rasul ce facusera de fratele lor.Imparatul nu mai putu de bucurie, cand vazu ca fiul sau cel mai mic ii aduce in casa minunea minunilor. Zana se purta cu mare bunacuviinta, si vorbi astfel incat robi toate inimile. Oaspetii nu-si mai luau ochii de la dansa si urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decat vorbele ei, ca mult erau cu lipici.Fiii cei mari ai imparatului povatuira pe logodnicele lor ca sa faca si ele tot ce va vedea pe zana ca face, si la cununie si la masa.Imparatul isi implini pofta inimei lui. El dorise, vezi, sa-si cunune toti copiii intro zi, si asa si facu. Era vesel imparatul pentru aceasta, cat un lucru mare.Dupa ce se cununara fiii imparatului cu logodnicele ce-si alesesera fiecare, se prinsera in hora si jucara, ca la nunta unui imparat. Ceilalti jucau, nu jucau, dara zana cand juca, parea ca n-atinge pamantul. Lumea privea si i se umplea inima de mandrie, caci fiul cel mic al imparatului lor adusese o asa zana sa o domneasca. Oamenii se luau la prinsoare ca nici in cer nu se gasea o mai mare frumusete ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor.Intre acestea veni seara, si se puse o masa d-alea imparatestile. imprejurul mesei imparatesti, o multime de alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime si pentru prostime. Se pusera la masa.Nurorile cele mari ale imparatului tineau ochii tinta la zana sa vaza ce face ea ca sa faca si ele, dupa povata sotilor lor. Zana, din fiecare fel de bucate ce se aducea la masa, lua cate nitele si baga in san. Asemenea facura si cumnatele ei.Mancara si se veselira cat le ceru inima.Cand se sculara de la masa, zana se duse la imparatul socru, ii saruta mana, ii multumi, si, scotand din san, de unde bagase bucatele, un manunchi de flori bine-mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiasca.Odata se umplu locul de un miros asa de frumos si strein, cum nu mai mirosise oamenii locului aceluia. Atunci toti intr- o glasuire strigara: "Sa ne traiasca doamna si imparateasa noastra", iara ea, fara a se mandri, se trase din naintea imparatului cu totul smerita si se aseza langa sotiorul ei.In calea ei, incepu a curge de printre incretiturile hainei sale margaritare, de umplu locul; iara mesenii, cu buni, cu prosti, se plecara si le adunara.Ducandu-se si nurorile cele mai mari ale imparatului sa-i multumeasca, ii sarutara si ele mana. Cand voira insa a scoate si ele din san ce pusesera in timpul mesei, bagara de seama ca hainele lor sunt murdare si terfelite de bucate, incat nu mai semana a haine puse pe om, ci a alte dihanii, si se facu un ras de mila lor in toata nunta, incat plecara umilite in camarile lor ca sa se schimbe, fiindca nu mai era chip a mai sta asa ingalate la nunta.Atunci multimea, cu mic, cu mare, si imparatul impreuna cu dansa, strigara intr-un grai, ca acesti soti sa-i domneasca de aci inainte. Imparatul se cobori din scaun, si se urca fiul cel mic cu sotia sa.Aceasta imparateasa cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpatata, se facu de o iubira pana si cumnatele ei. Iara fiul imparatului, cu agerimea mintii lui, cu intelepciunea cea fireasca si cu povetele imparatesei, sotia lui, domni in pace, in liniste si in veselie toata viata lui.Eram si eu p-acolo. Si fiindca am dobandit si eu un os de ros, mi-am pus in gand sa va povestesc, boieri d-voastra, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciuna.Bunicade Barbu Stefa(nescu Delavrancea

O va(z, ca prin vis.

O va(z limpede, as,a cum era. Nalta(, usca(t,iva(, cu pa(rul alb s,i cret,, cu ochii ca(prui, cu gura strnsa( s,i cu buza de sus crestata( n dint,i de pieptene, de la nas n jos.

Cum da(schidea poarta, i sa(ream nainte. Ea ba(ga binis,or mna n sn s,i-mi zicea:Ghici...Alune!Nu.Stafide!Nu.Na(ut!Nu.Turta(-dulce!Nu.

Pna( nu ghiceam, nu scotea mna din sn. S,i totdauna snul ei era plin.i sa(rutam mna.Ea-mi da pa(rul n sus s,i ma( sa(ruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul gra(dinii.

Ea s,i nfigea furca cu caierul de in n bru s,i ncepea sa( traga( s,i sa( ra(suceasca( un fir lung s,i subt,ire. Eu ma( culcam pe spate s,i la(sam alene capul n poala ei.

Fusul mi sfria pe la urechi. Ma( uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se pa(rea ca( se scutura( o ploaie albastra(.

Ei, ce mai vrei? mi zicea bunica. Sursul ei ma( gdila n cres,tetul capului.Sa( spui...

S,i niciodata( nu ispra(vea basmul.

Glasul ei dulce ma( lega(na; genile mi se prindeau s,i adormeam; uneori tresa(ream s,-o ntrebam cte ceva; ea ncepea sa( spuie, s,i eu visam nainte.

A fost odata( un mpa(rat mare, mare...

Ct de mare?

Mare de tot. S,i-s,i iubea mpa(ra(teasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. S,i i pa(rea ra(u, i pa(rea ra(u ca( nu avea copii...

Bunico, e ra(u sa( nu ai copii?Fires,te ca( e ra(u. Casa omului fa(ra( copii e casa( pustie.

Bunico, dar eu n-am copii s,i nu-mi pare ra(u.

Ea la(sa fusul, rdea, mi da(sfa(cea pa(rul crliont,at n doua( s,i ma( sa(ruta n cres,tetul capului.

Cte-o frunza( se da(sprindea din ramuri s,i ca(dea lega(nndu-se. Eu ma( luam cu ochii dupe ea s,i ziceam:

Spune, bunico, spune.

S,i as,a, i pa(rea grozav de ra(u ca( nu avea copii. S,i... nu mai putea de pa(rere de ra(u ca( nu are copii... ntr-o zi veni la el un mos, ba(trn, ba(trn, ca(-s,i tra barba pe jos de ba(trn s,i de cocos,at ce era. S,i era mic, mic de tot...

Ct era de mic?Poate sa( fi fost, as,a, cam ca tine.Va sa( zica(, nu era mic, mic de tot...

Era mic, da' nu as,a mic de tot. S,i cum veni i zise: "Ma(ria-ta, ai doi meri n gra(dina(, unul lnga( altul, ca( nu s,tii care sunt ramurile unuia s,i care sunt ale altuia; s,i cnd nfloresc nu s,tii care sunt florile unuia s,i care sunt ale altuia; s,i a(s,ti doi meri nfrunzesc, nfloresc, se scutura( s,i mere nu fac. Ma(ria-ta, sa( s,tii ca( atunci cnd or lega rod a(s,ti doi meri, mpa(ra(teasa o sa( ra(mie grea s,i o sa( nasca( un cocon cu totul s,i cu totul de aur"... Piticul se duse, s,i mpa(ratul alerga( n gra(dina(, s,i ca(uta(, ca(uta( peste tot locul, pna( dete peste a(i doi meri. Merii se scuturasera( de flori, ca( sub ei parca( ninsese, dar rod nu legasera(.

De ce nu legau rod, bunico?

S,tiu eu?... Dumnezeu s,tie...

Era as,a de cald... as,a de bine n poala bunichii... o adiere ncetinica( mi ra(corea fruntea... norii albi, alunecnd pe cerul albastru, ma( amet,eau... nchideam ochii.

Ea spunea, spunea nainte, mulgnd repede s,i us,urel firul lung din caierul de in.

S,i se gndi mpa(ratul ce sa( faca(, ce sa( dreaga( ca merii sa( faca( mere. Unii l sfa(tuiau ca sa(-i ude mereu; s,i i-a udat mereu; alt,ii ziceau sa( le dea mai mult soare; s,i mpa(ratul a ta(iat tot,i pomii de jur mprejur. S,i merii nfloreau n fitece sa(pta(mna(, s,i se scuturau, s,i rod nu legau. ntr-o zi veni la mpa(rat o baba( ba(trna(, ba(trna( s,i zbrcita(, ca mine de zbrcita(, s,i mica(, mica(, ca tine de mica(...

Ca mos,u de mica(?Da, ca mos,u...Atunci nu era mica( de tot...

As,a mica( de tot nu era. S,i zise mpa(ratului: "Ma(ria-ta, pna( n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plngerii, ntr-o cmpie de mus,et,el, s,i n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga( rod. Dar sa( te pa(zes,ti, ma(ria-ta, ca( ndata( ce te-or simt,i florile, ncep sa( se mis,te, sa( se bata(, s,i multe se apleaca( pe obrajii ei, s,i ea se da(s,teapta(, ca( doarme mai us,or ca o pasa(re; s,i vai de cel ce l-o vedea, ca(-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, n buruiana( pucioasa( or n floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai mis,ca("...

Dar ce, ai adormit, fla(ca(ul mamei? Tresa(ream.A, nu... s,tiu unde ai ra(mas... la-a-a... Zna Florilor... Auzisem prin vis.

Pleoapele-mi ca(deau nca(rcate de lene, de somn, de mult,umire. S,i ma( simt,eam us,or, ca un fulg plutind pe o apa( care curge ncet, ncetinel, ncetis,or...

S,i bunica spunea, spunea nainte, s,i fusul sfr-sfr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cntece din burienile n care adormisem de attea ori.

S,i mpa(ratul a nca(lecat pe calul cel mai bun...Cel mai bun... ngnam eu, de frica( ca sa( nu ma( fure somnul.... s,-a luat o da(saga( cu merinde s,i a plecaaat...... s,-a plecaaat...S,i s-a dus, s-a dus, s-a dus...... s-a dus, s-a dus...Pna( a dat de o pa(dure mare s,i ntunecoasa(...... ntunecoasa(...

... de nu se vedea prin ea. S,i acolo s,i-a legat calul d-un s,tejar ba(trn, s,-a pus da(sagele ca(pa(ti s,i a nchis ochii ca sa( se odihneasca(. S,i... pasa(mite pa(durea cnta s,i vorbea, ca( era fermecata(. S,i... cum i aducea s,oapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, mpa(ratul adormi, s,i dormi, s,i dormi...

Cnd m-am da(s,teptat, bunica ispra(vise caierul. Dar basmul?Cu capul n poala bunichii, niciodata( n-am putut asculta un basm ntreg.

Avea o poala( fermecata(, s,i un glas, s,i un fus cari ma( furau pe nesimt,ite s,i adormeam fericit sub privirile s,i zmbetul ei.BUNICUL SI NEPOTULFratii Grimm

A fost odata un batran impovarat de ani. Si de batran ce era, privirea i se tulburase, auzul ii slabisesi-i tremurau genunchii le orice miscare. Cand sedea la masa sa manance, abia mai putea sa tina lingura in mana: varsa ciorba pe masa, iar uneori ii scapau chiarbucaturile din gura. Si vazand pana unde ajunsese batranul cu nevolnicia, fiul si nora-sa se umplura de scarba. Nu-l mai asezara sa manance cu ei la masa, ci-l pusera intr-un colt, langa vatra.Si din ziua aceea ii dadeau de mancare intr-o strachina de lut, si nici macar atat cat sa se sature. Batranul cata cu jind la masa incarcata cu bucate, si ochii-i lacrimau de amaraciune.Intr-o zi, strachina de lut ii scapa din mainile cuprinse de tremur; cazu pe jos si se facu cioburi. Cand vazu aceasta, nora apuca sa-l certe de zor, dar batranul se inchise in amaraciunea lui si nu scoase o vorba. Din cand in cand,numai, scapa cate-un oftat adanc."Asta e prea de tot !...", isi spusera in sinea lor barbatul sinevasta. Si-i cumparara din targ, o strachina de lemn, pe cateva paralute. Bietul batran, trebui sa manance de aici inainte doar din strachina de lemn.Si iata ca odata, inspre seara, cum sedeau cu totii in odae, nepotelul - sa tot fi avut gagalicea de copil vreo patru anisori incepu sa-si faca de joaca cu niste scandurele.- Ce faci tu acolo ? il intreba taica-sau.- Fac si eu o covaita - ii raspunse copilasul - din care sa manance tata si mama, cand n-or mai fi in putere, ca bunicu' !...Amandoi catara mult timp unul la altul si de amar si de rusineii podidi plansul. Il poftira de indata pe batran sa se aseze la masa lor si, din ziua aceea, mancara iarasi cu totii impreuna. Si din cand in cand se mai intampla ca batranul sa verse din mancare, nu-l mai lua nimeni la rost...

.Buniculde Barbu Stefa(nescu Delavrancea

Se scutura( din salcmi o ploaie de miresme.Bunicul sta( pe prispa(. Se gndes,te. La ce se gndes,te? La nimic. nnuma(ra( florile care cad. Se uita(-n fundul gra(dinii. Se scarpina(-n cap. Iar nnuma(ra( florile scuturate de adiere.Pletele lui albe s,i cret,e parca( sunt nis,te ciorchini de flori albe; sprncenele, musta(t,ile, barba... peste toate au nins anii mult,i s,i grei.Numai ochii bunicului au ra(mas ca odinioara(: blnzi s,i mngietori. Cine trnti poarta?Credeam ca( s-a umflat vntul... o, bata(-va( norocul, cocos,eii mos,ului! Un ba(ietan s,-o fetit,a(, ros,ii s,i buca(lai, sa(rutara( mnele lui "tata-mos,u".Tata(-mos,ule, zise fetit,a, de ce zboara( pa(sa(rile?Finca( au aripi, ra(spunse ba(trnul sorbind-o din ochi.Poi, rat,ele n-au aripi? de ce nu zboara(?Zboara(, zise ba(iatul, dar pe jos.

Ba(trnul coprinse ntr-o mna( pe fata( s,i n cealalta( pe ba(iat.O, voinicii mos,ului!...

S,i zmbi pe sub musta(t,i, s,i-i privi cu atta dragoste, ca( ochii lui erau numai lumina( s,i binecuvntare.Tata(-mos,ule, da' cocorii un' se duc cnd se duc?n t,ara cocorilor.n t,ara cocorilor?Da.Dar rndunelile un'se duc cnd se duc?n t,ara rndunelilor.n t,ara rndunelilor?Da.Tata(-mos,ule, as, vrea sa(-mi creasca( s,i mie aripi s,i sa( zbor sus de tot, pna( n slava cerului, zise ba(iatul netezindu-i barba.Daca( t,i-o cres,te t,ie aripi, zise fata, mie sa(-mi prinzi o presura( s,i un sticlete.Da... h... h... poi ce fel... s,i mie? Fata se ntrista(.

Ba(trnul o mngie s,i zise ba(iatului:Bine, sa( prinzi s,i pentru tine, sa( prinzi s,i pentru ea.T,ie doua( s,i mie doua(... nu e-as,a, tata(-mos,ule?Fires,te, t,ie doua(, lui doua( s,i mie una.Vrei s,i tu, tata(-mos,ule? ntreba( ba(iatul cu mndrie.Cum de nu?! Mie un scatiu. Ce fericit,i sunt!

Ba(iatul nca(leca( pe un genuchi s,i fata pe altul. Bunicul i joaca(. Copiii bat n palme. Bunicul le cnta( "Ma(i cazace, ca(za(cele, ce cat,i noaptea prin argele"...O femeie usca(t,iva( intra( pe poarta( cu doua( donit,i de apa(. Copii ta(cura( din rs s,i bunicul din cntec. E muma lor s,i fata lui.Cum l va(zu, ncepu:I... tata(, s,i d-ta... iar i ra(zgi... o sa( t,i sa( suie n cap...

Bunicul ridica( mna n sus, aducnd des,tele ca un preot care binecuvinteaza(, s,i zise prelung:La(sat,i pe copii sa( vie la mine!Biiine, tata(, biiine... dar s,tii... o, bata(-i focul de copii!... Femeia intra( n casa(.Sa(-i bata( norocul s,i sa(na(tatea, s,opti mos,ul ca s,i cum ar fi mustrat pe cineva, s,i sa(ruta( n cres,tetul capului s,i pe

unul, s,i pe altul.S,i iar ncepu rsul, s,i jocul, s,i cntecul.Se osteni bunicul. Sta(tu din joc. Copiii ncepura( sa(-l mngie. Din vorba( n vorba(, copiii se fa(cura( sta(pni pe obrajii bunicului.Partea asta este a mea.S,i partea asta, a mea!Mustat,a asta este a mea.S,i asta, a mea!

La barba( se-ncurcara(. Bunicul i mpa(ca(, zicndu-le:Pe din doua(.

S,i copii o s,i da(spicara(, cam repede, ca( ba(trnul strnse din ochi.Juma(tate mie.S,i juma(tate mie.

S,i dupa( ce o mpa(rt,ira( fra(t,es,te, ncepu lauda. Ba(iatul:Mustat,a mea e mai lunga(. Fata:Ba a mea e mai lunga(!

S,i ba(iatul ntinse d-o mustat,a( s,i fata de alta, ba a lui, ba a ei sa( fie mai lunga(. Pe bunic l trecura( lacrmile, dar ta(cu s,i-i mpa(ca( zicndu-le:Amndoua( sunt deopotriva(.S,-a mea, s,-a ei!S,-a mea, s,-a lui!

La obraji cearta se aprinse mai tare.Partea mea e mai frumoasa(.Ba a mea, ca( e mai alba(! Bunicul zmbi.Ba a mea, ca( e mai calda(!Ba a mea, ca( e mai dulce!Ba a mea, ca( nu e ca a ta!Ba a mea, ca( are un ochi mai verde!Ba a mea, ca( are un ochi s,i mai verde! Bunicul abia se t,inea de rs.Ba a mea!Ba a mea!

S,i ba(iatul, nfuriindu-se, trase o palma( n partea fetei.Fata t,ipa(, sa(ri de pe genuchiul ba(trnului, se repezi s,i trase o palma( n partea ba(iatului. Ba(iatul, cu lacrmile n ochi, sa(ruta( partea lui, s,i fata, suspinnd pe a ei.Mama lor ies,i pe us,e s,i ntreba( rastit:Ce e asta, vermi neadormit,i!

Obrajii bunicului erau ros,ii s,i calzi. S,i surznd fericit, ra(spunse fie-sei:La(sat,i pe copii sa( vie la mine!

Calin Nebunul de M. Eminescu

Pagina: 1/6

Era odat-un imparat s-avea trei fete si erau asa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dansele ba. Acu, cele doua erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteste frumusetea ei. Acu cati feciori de-mparati si de ghinarari au cerut- o, imparatul n-a vrut sa le-o deie. Acu-ntr-o seara au venit trei tineri si le-au cerut, da el n-a vrut sa le dea. Acu ei au iesit afara si unul dintr-insii a prins a fluiera cat s-a facut un nor mare si nu s-au mai vazut nici ei, nici fetele. Le-a rapit.

Acu-mparatul a scos veste-n tara ca cine-a gasi fetele le da de nevasta. Acu-n satu cela-a-mparatului era un om s-avea trei flacai. Doi erau cum erau, da unul era prost, sedea-n cenusa si-l chema Calin Nebunul. S-au zis acei doi frati: Haidem si noi sa cautam fetele-mparatului. Da Calin a zis: Hai si eu cu voi. S-acei doi au zis: Hai. Si-mparatul a zis ca care s-a porni dupa fete le da bani de cheltuiala si straie de primeneala. Acu ei au facut un arc s-au zis ca unde l-a zvarli, pana unde-a ajunge, acolo sa poposeasca.

A aruncat cel mare s-a mers vo doua zile s-a ajuns. A aruncat si cel mijlociu si tot asa degraba a ajuns. Da cand a aruncat Calin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi si noapte, si de-abia a ajuns. Acu ei, mergand pe drum, au gatit si cremenea si amnaru. De-abia au avut cu ce atata oleaca de foc. S-au zis asa ei inde ei ca sa pazeasca focul unul din ei cat or dormi ceilalti doi, ca daca s-a stinge focul, ii taie capul celui ce-a pazit dintr-insii. Acu s-au culcat cei doi, si cel mare a ramas sa pazeasca. Pe la miezul noptii s-a auzit un vuiet grozav. Era un zmeu cu trei capete.

Cum ai putut sa-mi calci mosiile de la tata-meu far de voia nimanui? Hai la lupta!

Hai!

Si s-au luptat ei, s-au luptat, pan acu l-a omorat pe zmeu si a facut din capetele lui trei capiti de carne. Acu se trezesc cei doi.

Uite, voi ati dormit, da eu uite ce lupt-am avut.

Acu a doua noapte cel mijlociu era sa stea de straja. Iar pe la miezul noptii se aude-un vuiet.

Cum ai putut sa-mi calci mosiile lui tata-meu fara voia nimanui? Aista era cu patru capete.

Hai la lupta!

Hai!

Si l-a omorat si pe acesta s-a facut patru capiti de carne din capetele lui. Acu, cand s-au trezit ei, o-nceput sa-i deie de grija lui Calin Nebunul ca sa pazeasca bine focul. Acu el a treia noapte era sa fie. Acu iar pe la miezul noptii s-auzi un huiet mare. Un zmeu era cu opt capete.

Hi! zice Calin Nebubul, ca si zmeul era nazdravan, si stia de dansul hai la lupta!

Hai!

Cat se lupta, se lupta cat de cat sa nu se deie zmeul. I-a taiat Calin Nebunul o ureche s-a picat o picatura de sange s-a stins focul. S-asa, pi-ntuneric, s-o nceput ei a lupta s-in sfarsit l-a omorat Calin Nebunul s-a facut opt capiti de carne. Acu ce sa faca el? Foc nu-i. S-a luat el si mergea asa suparat prin padure s-a ajuns la un copac nalt si s-a suit in varfullui s-a vazut in departare o zare de foc. Scoboara el si se porneste s-ajung-acolo si-ntalneste un om pe drum.

Buna noapte!

Multumesc d-tale!

Da cine esti d-ta?

Eu-s De-cu-sara.

Calin Nebunul l-apuca si-l leaga de-un copac cot la cot. Mai merge el o bucata buna, si mai intalneste un om.Buna noapte.

Multumesc d-tale.

Da cine esti d-ta?

Eu is Miezu-noptii.

Ia si pe-acela si-l leaga iar de-un copac. Mai merge el inainte si mai intalneste un om.

Buna noapte.

Multumesc d-tale.

Da cine esti d-ta?

Eu is Zori-de-ziua.

Il leaga si pe-acela. El i-a legat, ca lui i-era frica sa nu se faca ziua.

In sfarsit, ajunge el acolo. Acolo era o groapa mare s-un cazan c-o pereche de pirosteie mari, si-ntr-insul fierbea vo doua-trei vaci simprejurul pirosteilor se cocea o turta. Si imprejurul ei dormeau doisprezece zmei si doua zmeoaice, mamele lor.

Acu Calin Nebunul ia vo doi taciuni intr-un harb s-un carbune-n lulea si, plecand, iaca, i-a venit asa o mirozna de buna din demancat, si, luand o bucatica, a curs apa clocotita pe urechea unui zmeu si el a tipat strasnic, ca toti s-au trezit si l- au prins pe Calin Nebunul.

S-au vrut sa-l omoare si el a zis:

Ma rog d-lor-voastre, lasati-ma, ca sunt om sarac! Da ei au zis asa:Daca tu ne-i aduce pe fata-mparatului Rosu, noi te-om lasa. Da el a zis:Da de ce n-o luati d-voastra, ca sunteti mai multi si mai tari?...

Da noi suntem duhuri necurate, si-mparatul are un cocos s-un catel. Noi, cand ne-apropiem de palatul lui, cocosul canta si catelul bate, si noi trebuie sa fugim... Da tu-i putea mai bine, ca esti om pamantean.

Da Calin Nebunul, viclean:

Haideti si d-voastra cu mine, ca-s eu om pamantean si catelul n-a bate, nici cocosul n-a canta.

Da Calin Nebunul se uita si vede-un voinic ca si dansul, legat cot la cot de-un copac, si cand a vazut ca s-a pornit Calin Nebunul, el s-a smucit strasnic, incat au ramas mainile la copac si el a fugit.

Si ei merg, merg pan ce-ajung la poarta-mparatului. Si era o poarta mare de fier, ca nu era-n stare sa treaca nime afara de Calin Nebunul. Si el s-a suit pe poarta s-a zis zmeilor:

Hai sa va iau cate pe unul de chica sa va dau in ograda.

Si lua tot lua cate unul si cu palosul le taia capul, pan ce a taiat la toti. S-a intrat in ograda, da-mparatul, de grozav zid si poarta ce avea, usile erau toate deschise. Calin Nebunul s-a suit sus pe scari, si scarile erau de aur batute cu diamant, s-a intrat in casa unde dormea fata. Da era luna s-o mandreate afara, si luna batea in casa unde dormea fata. Da fata era asa de frumoasa de cat de nepovestit. Calin Nebunul a sarutat-o si i-a luat inelul de pe mana si s-a dus.

Cand a ajuns la zmeii cei taiati, le-a taiat varfurile limbilor la toti doisprezece si le-a pus in basma s-a trecut poarta si s-a pornit la drum. A mers pan ce-a ajuns la cazan. A putut prinde o zmeoaica s-a taiat-o, da una a scapat. A luat pe degetu ista mic turta si pe cellalt cazanu cu carne si-ntr-un harb oleaca de foc si s-a pornit la drum.

S-a ajuns la Zori-de-ziua si i-a dat o bucat de carne s-o bucat de turta, l-a dezlegat s-a zis:

Hai, du-te!

Mai merge el, ajunge la Miezu-noptii si-i da s-aceluia o bucat de carne s-o bucat de turta si-i da drumul s-aceluia.

Cand a ajuns la De-cu-sara, era mai mult mort de cand era legat. Ii da s-aceluia o bucat de carne s-o bucat de turta si-i zice:

Du-te, bre, n pace!

Cand a ajuns, n-a apucat a atata focul, si soarele acu era sus. Fratii lui atata dormise, c-acu-ntrase mai de-un stanjen in pamant. Cand s-au trezit, a zis:

I, Calin Nebune, lung-a mai fost noaptea asta!

Da Calin Nebunul nimica nu le-a povestit din ceea ce s-a petrecut cu dansul noaptea. Au pregatit ei iar sa se porneasca s-a zvarlit tot Calin Nebunul arcul s-au mers ei asa pan la Padurea de aur. Cand au ajuns acolo, le-a zis Calin Nebunul asa:

Fratilor, voi nu-ti putea trece-n padurea asta. Faceti-va voi o coliba aici si stati si ma duc eu singur.

Asa, el s-a pornit. Cand a ajuns in mijlocul Padurii cei de aur, fata cea mare a imparatului facea de mancat zmeului ei.

Buna vreme, fata de-mparat!

Multumesc, d-tale, Calin Nebune. De numele d-tale am auzit, dar a vedea nu te-am vazut. Da fugi ca dac-a veni zmeul te ucide.

Da cat mananca zmeul tau? Fata zice:Patru cuptoare de paine, patru vaci fripte si patru antaluri de vin.

Zice:

Ia sa vad eu, le-oi putea manca?

Se pune Calin Nebunul si mananca toate. Iaca, vine si zmeul.Buna vreme, cane de zmeu!

Multumesc, Calin Nebune!

Am venit sa iau pe fata. Na, hai la lupta!

Stai, sa mananc ceva.

Da ca, zice, eu ti-am mancat mancarea.

Cu atat mai bine, zice, eu sunt usor si tu esti greu.

Si se iau la lupta si se lupta si-l omoara Calin Nebunul. Pe urma zice fetei:

Ramai aici, ca eu ma duc sa scot cele doua surori ale tale. Si se porneste. Ajunge-n mijlocul Padurii cei de argint.

Fata cea mijlocie facea de mancat s-aceea. Da el, cum a vazut-o, i-a cazut strasnic de draga.

Buna vreme, fata de-mparat!

Multumesc d-tale, Calin Nebune! De numele d-tale am auzit, d-a vedea nu te-am vazut. Da si Calin Nebunul era frumos, si fetei i-a cazut drag. Da fata-i zice:Fugi, ca dac-a veni zmeul te ucide!

Da cat mananca zmeul?

Opt cuptoare de paine, opt vaci fripte si opt antaluri de vin.

Ada-ncoace, sa vad, oi putea manca? Si mananca tot. Iaca, vine si zmeul.Buna vreme, caine de zmeu!

Multumesc, Calin Nebune.

Hai la lupta!

Stai, sa mananc ceva.

Ca eu ti-am mancat mancarea!Mi-o fi mai usor la lupta.

Si se iau, se lupta si se lupta, si-l omoara Calin Nebunul.

Da lui asa-i era de draga fata, de a luat-o cu dansul la Padurea de arama. Cand a ajuns in mijlocul padurii, s-aceea facea de mancat. Aceea nu-l stia, da vazandu-l cu sora-sa a-nteles.

Unde-ti este barbatul tau?

La vanat, Calin Nebune. Da fugi, c-aista te omoara!

Cat mananca el?

Douasprezece cuptoare de paine, douasprezece vaci fripte si douasprezece antaluri de vin.

Ia sa vad eu, oi manca?

Mananca Calin Nebunul, mananca, cand la un antal de vin nu-l poate bea si zice-asa:

Cu atata-i mai tare zmeul decat mine. Iaca, vine si zmeul.Buna vreme, cane de zmeu!

Multumesc d-tale, Calin Nebune!Am venit sa-ti iau pe fata.

Ba pe fata nu-i lua-o.

Hai la lupta!

Numai sa mananc ceva.

Eu demancatul ti l-am mancat!

Eu oi fi mai usor, tu mai greu. Hai la lupta!

Hai!

Se lupta, se lupta, cat de cat sa nu sa deie zmeul. Zice zmeul:Hai, eu m-oi face o para rosa, tu te fa o para verde.

Da el cu asta a gresit, ca para rosa-i mai moale, para verde-i mai tare. Iaca, trecu pe-acolo o cioara pe sus.Si-i zice zmeul:

Cioara, cioara, moaie-ti aripa ta-n apa si stinge para ast verde.

Da Calin Nebunul zice:

Imparate prenaltate, moaie-ti aripa ta-n apa si stinge para ast rosie.

Cioara, cand a auzit stii d-ta, a urcat-o indata s-a dus. Dupa ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-insa, s-atata sange a-nceput a curge, de umblai pan in genunchi.

De acolea el s-a luat cu fetele si s-a pornit.

A ajuns in Padurea de aur s-a luat si pe cea mare si s-a pornit s-a ajuns la fratii lui. S-a zis asa:Fratilor, pe aste doua le-ti lua voi, dar ast mijlocie e-a mea; si s-a culcat sa doarma.

Si fratii s-au sfatuit asa: ca sa-l omoare nu se putea, da sa-i taie picioarele si sa ieie fetele si sa se duca la-mparatul si sa zica ca ei le-au scos.

Si i-au taiat picioarele cand dormea s-au luat fetele si s-au pornit (asa era de trudit de lupte, incat n-a simtit cand i-au taiat picioarele).

In zori de ziua se trezeste el. Se vede far de picioare. Ce sa faca? Da picioarele i le-au luat de acolo, ca altmintrele el le-ar fi pus, ca era nazdravan.

S-a luat el incetisor s-a intrat in Padurea ast de aur. A mers vo trei zile si vo trei nopti s-a ajuns la un palat, asa de frumosu-i, de nu tendurai sa te uiti la dansul. S-a auzit un cantec asa de jale, de i-a rupt inima. Se ia el incetisor si se suie pe scarile cele si vede acolo pe voinicul ce-si rupsese mainile la zmei.

Buna vreme, voinice!

Multumesc d-tale, Calin Nebune, da ce-ai patit? Si el incepe a-i spune toate cate-a patit.Hai sa fim frati de cruce!

Hai!

Da d-ta cine esti? l-intreaba Calin Nebunul.

Eu, zice, s-un fecior de-mparat, si padurile astea au fost toate a tatane-meu si ni le-a luat zmeii; da de cand ai omorat pe zmei, acu iar suntem noi in stapanire, si eu pentru ca-s far de maini traiesc aici. Eu far de maini, tu far de picioare, om trai bine.

Calin Nebunul se prinde cu mainile de gatul feciorului de-mparat si se primbla prin padure. Asa intr-o zi, aude un fosnet in frunze. Da fratele lui cel de cruce zice asa:

Eu m-oi apropia incetisor si ti-oi da drumul, si tu prinde cu mainile. Dandu-i drumul, prinde pe zmeoaica cea scapata si zice asa:Fa-mi mie picioare si istuia maini, ori te omoram.

Si zmeoaica zice:

Ia, aicea, ca de un stanjin de departe, este o balta; vara-te acolo, ca-i iesi cu picioare si istlalt cu maini. Da Calin Nebunul, mehenghiu:Vara-te tu intai.

Ei... ba varati-va d-voastra!

Da Calin Nebunul rupe o crenguta verde s-o moaie-n apa ceea s-o scoate uscata, s-o-ncepe a pumni, ca ce-a vrut sa-i usuce.

Ma rog, nu ma bate, caci este la dreapta alta balta.

Calin Nebunul vara o crenguta uscata s-o scoate verde, si se vara el acolo si se scoate cu picioare si cellalt cu maini. Si ia s-o omoara pe zmeoaica, ca stia ca-n orice vreme are sa-i faca rau.

De acolo ei se iau iar si zice Calin Nebunul asa:

De-acu eu