UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE

TEZĂ DE DOCTORAT

DINAMICA VERSANŢILOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC AL RÂMNEI

Coordonator ştiinţific Prof. univ. dr. Costică BRÂNDUŞ

Doctorand Zoia PREFAC

BUCUREŞTI - 2008 -

uprins

1. Elemente introductive .......................................................................................................... 3 1.1. Argument.......................................................................................................................... 3 1.2. Bazinul Râmnei reflectat în literatura de specialitate....................................................... 3 1.3. Bazinul Râmna – parte a Subcarpaţilor de Curbură şi a Câmpiei Române...................... 5

1.3.1. Caractere generale ale bazinului Râmna ............................................................... 5 1.3.2. Caractere generale ale unităţilor de relief din cadrul bazinului Râmnei............... 7

2. Factori de condiţionare a proceselor geomorfologice actuale din bazinul Râmnei ....... 8 2.1. Factorii litologici, structurali şi tectonici ......................................................................... 8

2.1.1. Cadrul geologic general ......................................................................................... 8 2.1.2. Secvenţe litostratigrafice......................................................................................... 8 2.1.3 Unităţile morfostructurale ....................................................................................... 9 2.1.4. Mişcările neotectonice şi activitatea seismică...................................................... 10

2.2. Factorii morfologici........................................................................................................ 11 2.2.1. Analiza morfografică a bazinului Râmna ............................................................. 11 2.2.2. Analiza morfometrică a reliefului din bazinul Râmnei......................................... 14

2.3. Factorii climatici ............................................................................................................ 20 2.4. Factorii hidrologici ......................................................................................................... 23 2.5. Factorii biopedogeografici şi factorul antropic .............................................................. 23

2.5.1. Vegetaţia – factor de stabilitate în modelarea versanţilor ................................... 23 2.5.2. Solul, factor morfogenetic..................................................................................... 24 2.5.3. Utilizarea terenurilor şi factorul antropic – factori de diversificare a proceselor geomorfologice actuale................................................................................................... 24

3. Dinamica versanţilor din bazinul Râmnei prin procese geomorfologice actuale ......... 26 3.1. Modelarea versanţilor prin procese hidrice.................................................................... 26

3.1.1. Pluviodenudaţia şi eroziunea în suprafaţă ........................................................... 26 3.1.1.2. Estimarea ratei anuale de eroziune în suprafaţă şi prin rigole din bazinul Râmnei utilizând USLE şi SIG............................................................................... 27

3.1.2. Eroziunea prin curenţi concentraţi ....................................................................... 31 3.1.2.1. Ravenele.................................................................................................... 31 3.1.2.2. Torenţii ..................................................................................................... 32

3.2. Modelarea versanţilor prin deplasări în masă ................................................................ 34 3.2.1. Alunecările de teren .............................................................................................. 34 3.2.2. Curgerile noroioase .............................................................................................. 37 3.2.3. Solifluxiunea.......................................................................................................... 38 3.2.4. Prăbuşirile ............................................................................................................ 38

4. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren din bazinul Răşcuţei ...... 40 4.1. Conceptul de susceptibilitate. Aspecte metodologice. ................................................... 40 4.2. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren. Studiu de caz - bazinul

Răşcuţei. .......................................................................................................................... 41 4.2.1. Zona de studiu....................................................................................................... 41 4.2.2. Modelul Certainty Factor ..................................................................................... 42 4.2.3. Validarea modelului.............................................................................................. 46

4.3. Concluzii ........................................................................................................................ 46 Concluzii.................................................................................................................................. 48 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 50

C

1. Elemente introductive

1.1. Argument

Bazinul hidrografic Râmna se remarcă prin individualitatea sa, exprimată prin caracteristicile reliefului actual, rezultatul unei evoluţii îndelungate în cadrul bazinului hidrografic colector – Putna. Ţinând cont de complexitatea şi intensitatea proceselor de modelare actuală ce caracterizează în mod special regiunile colinare din România, am ales pentru studiul de faţă bazinul hidrografic Râmna,ca se suprapune pe două unităţi majore de relief – Subcarpaţii Vrancei şi Câmpia Buzău-Siret, făcând referiri şi la spaţiul de câmpie, având în vedere că unele fenomene nu pot fi explicate decât în cadrul unui sistem bine individualizat, cum este cazul unui bazin hidrografic.

Lucrarea de faţă este rezultatul unor investigaţii de teren şi de laborator aprofundate, desfăşurate de-a lungul perioadei de activitate într-o regiune recunoscută prin mobilitatea accentuată a reliefului.

În primul capitol al studiului am abordat istoricul cercetărilor bazinului hidrografic al Râmnei, poziţia sa în cadrul ţării şi unităţilor de rang superior, caracteristicile generale ale unităţilor de relief ce se suprapun bazinului Râmnei.

După prezentarea generală a caracteristicilor reliefului înscris bazinului Râmna, analiza se axează în cel de-al doilea capitol pe identificarea şi analiza detaliată a factorilor de control ai proceselor geomorfologice actuale cu rol în modelarea reliefului din cadrul regiunii de studiu, acordând o atenţie deosebită particularitaţilor geologice (litologice, structurale şi tectonice) cu rol determinant în dinamica versanţilor, caracteristicilor hidro-climatice, celor bio-pedogeografice şi activitaţii antropice cu rol în desfăşurarea proceselor geomorfologice actuale. Pentru atingerea obiectivelor propuse, în afara consultării literaturii existente, au fost prelucrate statistic seturi de date obţinute de la instituţiile de profil, cum sunt: Administraţia naţională de Meteorologie (ANM), Institutul Naţional de hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Sistemul de Gospodărire a Apelor Focşani, Direcţia Silvică Focşani, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Focşani, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie (ICPA) Bucureşti, Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Vrancea, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) – Sucursala Moldova Sud, Unitatea de administrare Vrancea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Anghel Salygni" al Judeţului Vrancea (I.S.U. Vrancea) ş.a. Rezultatele obţinute au fost analizate, sintetizate, interpretate şi redate grafic sau cartografic prin intermediul graficelor, diagramelor sau hărţilor, cele din urmă fiind realizate în marea lor majoritate cu ajutorul tehnicilor specifice Sistemelor Informaţionale Geografice (SIG).

Cel de-al treilea capitol tratează particularităţile şi specificul proceselor geomorfologice actuale, modul de desfăşurare spaţială şi temporală a acestora şi în care relaţionează. Pentru analiza distribuţiei spaţio-temporale a formelor rezultate prin modelarea versanţilor bazinului Râmnei au fost efectuate cartări geomorfologice de detaliu, măsurători, atât pe teren, cu ajutorul Differential Global Positioning System (DGPS), cât şi pe baza hărţilor topografice la scară mare (1:25 000, ediţia 1981) şi a ortofotoplanurilor color (scara 1:5 000, ediţia 2005), au fost realizate hărţi sugestive, schiţe şi grafice în cadrul SIG. De asemenea, în cadrul aceluiaş capitol s-a realizat şi o estimare a ratelor medii anuale a eoziunii în suprafaţă aplicând ecuaţia universală de pierdere a solului cu ajutorul SIG, ceea ce a impus integrarea sub formă de vectori (ce au fost convertiţi ulterior în raster) a distribuţiei spaţiale a variabilelor acestei ecuaţii, precum şi a unei imagini satelitare (cu rezoluţia de 30x30 m,

achiziţionată 2007), imagine ce a fost prelucrată în prealabil pentru obţinerea NDVI (Normalized Difference Vegetation Index) cu ajutorul MultiSpec software.

Dat fiind că procesele de alunecare au cea mai mare pondere în modelarea versanţilor bazinului hidrografic al Râmnei şi că pot avea consecinţe catastrofale asupra aşezărilor şi comunităţilor umane din zonă, în cel de-al patrulea capitol al tezei se prezintă principiile şi metodele specifice analizei susceptibilităţii la alunecare, fapt pentru care au fost consultate numeroase studii publicate atât în ţară, cât şi peste hotare. Într-un studiu de caz – bazinul Răşcuţei, am aplicat una dintre aceste metode statistice, anume modelul Certainty Factor, pentru a obţine rezultate exprimate cantitativ în estimarea stării de stabilitate/instabilitate a versanţilor şi a căror distribuţie spaţială a fost reprezentată sub formă unei hărţi realizate de asemenea cu ajutorul tehnicilor SIG.

Cum era firesc, lucrarea se încheie cu concluziile finale ce au avut în vedere exprimarea unor legităţi valabile pentru regiunea studiată.

1.2. Bazinul Râmnei reflectat în literatura de specialitate

Spaţiul subcarpatic şi cel de câmpie de la curbura Carpaţilor a beneficiat de-a lungul timpului de numeroase studii ştiinţifice, rod al interesului de care s-a bucurat. Rezultatele cercetărilor efectuate sunt cuprinse în lucrări ce oferă informaţii despre componentele cadrului natural şi social economic. Apariţia acestor lucrări a fost diferită în timp, fiind legată, fie de necesităţi economice (exploatări de combustibili), fie de însăşi evoluţia cunoaşterii geografice în România. Alături de lucrările referitoare strict la teritoriul bazinului, mai există studii cu caracter general, în cadrul cărora sunt descrise şi aspecte referitoare la diferite componente ale mediului din bazinul hidrografic Râmna.

De la începutul secolului trecut datează primele referiri asupra caracteristicilor morfologice ale reliefului acestei regiuni în lucrările ce aparţin lui Emmanuel de Martonne (1902, 1907) - La Vallachie. Essai de géomorfologie şi Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transylvanie. Mai târziu, G. Vâlsan (1915) îşi aduce contribuţia la cunoaşterea aspectelor geologice, morfologice şi hidrografice ale regiunii de câmpie din cadrul bazinului Râmnei prin lucrarea sa „Câmpia Română”.

Aspectele litologice, structurale şi tectonice au fost analizate în lucrările unor autori precum: Gh. Macovei (1909), L. Mrazec (1910), Şt. Mateescu (1915-1916), H. Grozescu (1918), în studiile unora dintre ei fiind tratate şi aspecte care ţin de evoluţia şi fizionomia reliefului.

În 1923 Gh. Macovei şi Gh. Botez publică în „Dări de seamă ale Institutului de Geologie” lucrarea intitulată „Fenomenele de alunecări şi prăbuşiri de teren din judeţul Râmnici Sărat”, prima lucrare ce abordează problematica degradărilor de teren. Primul studiu aprofundat al regiunii aparţine lui Şt. Mateescu (1927), care pe lângă analiza detaliată a geologiei, face referiri ample la geneza, evoluţia şi morfologia regiunii.

Începând cu perioada interbelică, lucrările geografice se înmulţesc, remarcându-se studiul lui N. Al. Rădulescu (1937), care realizează cea dintâi abordare complexă a cadrului natural şi uman al regiunii în lucrarea intitulată „Vrancea. Geografie fizică şi umană.”.

După 1945, informaţii preţioase asupra reliefului din cadrul bazinului Râmnei aduc I. Donisă (1957) cu lucrarea „Câteva observaţii geomorfologice în bazinul hidrografic al Râmnei”, şi Ana Conea (1960).

După 1960, studiile lui V. Mihăilescu (1966), P. Coteţ (1976) duc la cunoaşterea aspectelor privind evoluţia şi morfologia reliefului, iar lucrările de sinteză ale lui V. Tufescu (1966), Valeria Velcia şi Al. Savu (1972), Gr. Posea şi colab. (1974) impun caracterizări fizico-geografice complexe ale regiunii.

O analiză de detaliu şi complexă a regiunii subcarpatice a fost realizată de către H. Grumăzescu (1963) în teza sa de doctorat, intitulată „Subcarpaţii dintre Câlnău şi Şuşiţa. Studiu geomorfologic” , lucrare în care autorul redă evoluţia paleogeografică a regiunii şi a reţelei hidrografice şi face o amănunţită descriere morfologică a formelor de relief.

Dintre contribuţiile mai recente la cunoaşterea trăsăturilor morfologice, evolutive şi morfodinamice a bazinului subcarpatic al Râmnei, menţionăm pe cele ce aparţin autorilor: Zamfirescu şi colab. (1975), Grujinschi şi colab. (1975), A. Cioacă (1985), Bălteanu (1986), Mihaela Dinu şi A. Cioacă (1987), V. Surdeanu şi I. Ichim (1991), Maria Sandu (1999), Maria Rădoane şi N. Rădoane (2005).

Aspectele referitoare la elementele climatice ale regiunii sunt abordate de o serie de autori, dintre care se impun cele ale lui I. N. Bordei (1980, 1988), Octavia Bogdan (1980), Octavia Bogdan şi Elena Niculescu (1993, 1996) etc.

În ceea ce priveşte caracteristicile hidrologice se remarcă studiul de hidrologie efectuat de Liliana Zaharia asupra bazinului Putnei (1999). Elementele de ordin fitologic şi edafic sunt abordate în lucrări cu caracter general, precum: „Biogeografia României (R. Călinescu şi colab., 1969), şi în volumele I, III, IV şi V ale tratatului Geografia României (1983, 1987, 1992, 2005).

1.3. Bazinul Râmna – parte a Subcarpaţilor de Curbură şi a Câmpiei Române

1.3.1. Caractere generale ale bazinului Râmna

Râul Râmna reprezintă al treilea afluent important al Putnei, atât ca lungime, cât şi ca suprafaţă bazinală, după Zăbala şi Milcov. Bazinul său hidrografic se suprapune Subcarpaţilor de la Curbură, pe subunitatea Subcarpaţilor Vrancei şi părţii de nord-est a Câmpiei Române, anume Câmpia Buzău-Siret (conform Posea şi Badea, 1984). În cadrul ţării ocupă o poziţie sud-estică (fig. 1), aflându-se la intersecţia paralelei de 45° 37' 31'' latitudine nordică cu meridianul de 27° 01' 33'' longitudine estică, iar din punct de vedere administrativ, se află în totalitate în judeţul Vrancea. Suprafaţa sa bazinală totalizează 419 km2, ceea ce reprezintă aproximativ 17% din suprafaţa bazinului Putnei, în care este integrat, ocupând partea sa sudică; lăţimea maximă a bazinului este de 14.5 km, iar lungimea acestuia este de 46 km. Limitele sale sunt marcate de cumpăna de ape,a cărei lungime este de 113.5 km şi care îl separă de bazinele învecinate: în nord şi nord-vest de bazinul hidrografic al Milcovului, către sud şi vest, de bazinul Râmnicului Sărat, iar în sud-est de bazinul Leica (fig. 2).

Râmna, cu izvorul în Subcarpaţii Interni, pe raza cătunului Hotaru, la o altitudine de circa 640 m, îşi adună apele de pe povârnişul estic al culmii Stâna lui Chiolpan, iar prin afluentul său Valea Neagră izvorăşte din Gârbova. Străbate un traseu lung de 66 km, vărsându-se în Putna, pe partea dreaptă a acesteia, la o altitudine de 22.2 m, la 2.3 km avale de gura de vărsare a Milcovului.

Fig. 1. Poziţia geografică a bazinului Râmna

Fig. 2. Poziţia bazinului Râmnei în raport cu bazinele hidrografice vecine

1.3.2. Caractere generale ale unităţilor de relief din cadrul bazinului Râmnei Treptele de relief cărora li se suprapune bazinul hidrografic al Râmnei aparţin a două

regiuni geomorfologice net diferenţiate - Subcarpaţii şi Câmpia Română, mai precis, subregiunilor Subcarpaţilor de la Curbură (grupa Subcarpaţilor Vrancei) şi părţii de nord-est a Câmpiei Române – Câmpia Buzău-Siret. În cadrul acestora, în funcţie de caracterele litologice, structurale, tectonice, evolutive şi nu în ultimul rând morfologice, se pot diferenţia patru tipuri de unităţi morfostructurale: deluroase, depresionare (inclusiv a culoarului de vale), de câmpie piemontană şi de câmpie de subsidenţă. Astfel, de la vest către estul bazinului se succed:

- Dealurile Subcarpatice Interne – Dealurile Gârbovei, ce se desfăşoară sub forma unui şir de înălţimi ce se succed pe direcţia nord-sud şi corespund unor sinclinale suspendate cu flancuri aproape verticale, fiind mărturii ale inversiunii de relief; - Depresiunea Intracolinară a Râmnei sau Depresiunea Poiana Cristei – Dumitreşti – Buda apare ca un uluc depresionar bine conturat situat între Dealurile Subcarpatice Interne (la vest) şi Dealurile Subcarpatice Externe (la est), cu altitudini ce variază între 400 şi 500 m; caracteristica acestei regiuni o formează relieful de cueste şi hog – back-uri, orientate către vest şi suprafeţe structurale cu cădere către est, alunecări de teren, fenomene de eroziune diferenţială, datorită structurii monoclinale şi alcătuirii geologice; faciesul predominant este unul marno–argilo – nisipos; - din şirul Dealurilor Subcarpatice Externe se evidenţiază două culmi principale, din care se desprind altele secundare: Dealul Deleanu (694,1 m) şi dealul Căpăţâna, a cărui înălţime maximă (592,4 m) este situată în bazinul Râmnicului; - Câmpia Înaltă a Râmnicului sau Glacisul Râmnicului (diviziunea Coteşti – Odobeşti), cu altitudini medii de 250 - 275 m; prezintă pante mai mari către vestul său şi mai domoale către câmpie; în extremitatea sa estică apar fragmentele unor terase - Câmpia Joasă a Râmnicului sau Piemontul Râmnicului (diviziunea Câmpia Râmnei), prezintă altitudini ce scad de la vest spre est, de la 120 m la contactul cu Glacisul Râmnicului la 40 - 50 m la tranziţia spre câmpia de divagare. Nivelele de terase din amonte se pierd la intrarea Râmnei în nivelul câmpiei piemontane joase, în avale de localitatea Gugeşti. În morfologia regiunii se remarcă aspectul vălurit, datorat conurilor de dejecţie ale Râmnei şi afluentului său Oreavu, precum şi urmelor unor vechi cursuri ale Râmnei. - Câmpia Siretului Inferior (de divagare sau subsidenţă) ocupă extremitatea estică a bazinului şi deţine cea mai mică pondere din regiunea de câmpie aparţinând bazinului Râmnei;limita vestică a acesteia trece pe la est de localitatea Gologanu şi prin localitatea Milcovu. Altitudinile sale scad de la vest (40-50 m) către est (20-30 m).

În concluzie, bazinul hidrografic al Râmnei se suprapune unor unităţi de relief variate, ce coboară în trepte de la vest către est: dealurile subcarpatice interne, depresiunea intracolinară, dealurile externe sau glacisul subcarpatic, câmpia piemontană şi câmpia de subsidenţă.

2. Factori de condiţionare a proceselor geomorfologice actuale din bazinul Râmnei

2.1. Factorii litologici, structurali şi tectonici

2.1.1. Cadrul geologic general

Perimetrul studiat se încadrează geostructural într-un bazin de sedimentare care a funcţionat începând din Badenian pâna în Cuaternar. Acesta se suprapune zonei de molasă ce corespunde avanfosei, încadrată ca Pânză subcarpatică, şi depresiunii sau bazinului Focşani. Fundamentul celor două zone este unul complex, intens fragmentat de linii de fracturi profunde în blocuri ce cad în trepte către vest în regiunea dintre Siret şi Subcarpaţi. Acesta este reprezentat atât prin unităţi carpatice (în cadrul avanfosei), cât şi prin unităţi de vorland (prelungirea structurilor cadomiene afundate ale Masivului Central Dobrogean).

2.1.2. Secvenţe litostratigrafice

Substratul bazinului Râmnei este format din depozitele de molasă mio-pliocene ale zonei de avanfosă şi din depozite cuaternare.

Miocenul, reprezentat prin depozite helveţiene şi badeniane în extremitatea vestică a bazinului, în dl. Gârbova, este alcătuit dintr-o alternanţă ritmică de gresii, marno-calcare şi marno-argile. Spre est, despărţite de linia de falie a Caşinului, se află depozitele sarmato-pliocene, un complex cu aspect unitar şi monoton. În baza acestui complex se găsesc alternanţe strânse de gresii, marno-argile, argile, iar în partea superioară gresii friabile, nisipuri şi argile. Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin: stratele de Pleşcoi, alcătuite din nisipuri fine, gălbui, în alternanţă cu marne cenuşii, a căror grosime abia atinge 2-3 m în bazinul Râmnei; complexul “pietrişurilor de Cândeşti” cu grosimi de circa 1500 m pe aliniamentul Budeşti – Bordeşti, reprezentat prin pachete de nisipuri de 3-5 m grosime, care se intercalează cu strate de marne cenuşii (1-2 m. grosime ) şi gălbui-cenuşii; în orizontul superior al acestora se întâlnesc intercalaţii de pietrişuri care cresc în dimensiuni, chiar bolovănişuri în apropierea contactului cu stratele de Frăteşti, ce încheie succesiunea depozitelor ce aparţin Pleistocenului inferior şi care intră în alcătuirea dealurilor externe. Pleistocenului mediu şi superior îi sunt atribuite depozitele loessoide, întâlnite frecvent în sectoarele de piemont, cu grosimi de 3-10 m, dar şi depozitele nisipoase cu elemente de pietriş ce alcătuiesc terasele întâlnite în bazinele Râmnei şi Oreavului. Holocenul este reprezentat prin depozite loessoide şi aluviunile din lungul luncii.

Fig. 3. Harta geologică (după Harta geologică a României, sc. 1:200 000, foile Covasna şi Focşani)

2.1.3 Unităţile morfostructurale

Relieful bazinului hidrografic al Râmnei se caracterizează în zona subcarpatică prin alinierea aproape paralelă cu munţii a şirurilor alternative de dealuri şi depresiuni, iar către exterior se dispun unităţile de câmpie.

Din analiza raporturilor dintre structură şi relief se conturează pentru arealul studiat prezenţa a trei mari unităţi morfostructurale:

- Relieful dezvoltat pe structuri miocene cutate este caracteristic bazinului superior al Râmnei, în vecinătatea faliei inverse Mănăstirea Caşin-Rotileşti-Valea Sării-Jitia-Bisoca-Mânzăleşti, ce separă un compartiment vestic, cu o structură cutată, de un compartiment estic, cu o structură monoclinală; la vest de această falie, sinclinalele suspendate cu flancuri aproape verticale, alcătuite din gresii comprimate, dau naştere celor mai mari înălţimi: dealul Gârbova-979 m., Vârful Alunului-862 m. - Relieful dezvoltat pe structuri sarmato - pliocene monoclinale. La est de falia mai sus amintită, pe o structură monoclinală, se individualizează o serie de înălţimi ce se alătură dealurilor interne, cum este cazul Vârfului Lacului - 824 m. Tot pe structuri monoclinale s-a individualizat şi Depresiunea intracolinară a Râmnei, ce este închisă către exterior de un şir de dealuri ce corespund de asemenea unor structuri monoclinale adesea redresate: Deleanu şi Căpăţâna. - În vestul depresiunii Râmna, ce s-a conturat datorită eroziunii diferenţiale, cele mai frecvente forme de relief sunt hog-back – urile, în timp ce în zona centrală şi estică, zone în cuprinsul cărora aflorează romanianul (argile nisipoase, nisipuri argiloase, nisipuri medii şi fine), cuestele sunt dominante.

- Unitatea câmpiilor de acumulare pleistocen-holocenă se remarcă printr-un relief tabular în câmpia piemontană, cursuri părăsite şi zone mlăştinoase în câmpia de subsidenţă.

2.1.4. Mişcările neotectonice şi activitatea seismică Relieful din cadrul bazinului Râmnei este rezultatul unei evoluţii relativ recente miocen – cuaternare şi reprezintă consecinţa tectonicii active de la marginea geosinclinalului carpatic. Dispoziţia structurală a regiunii a fost desăvâşită abia după sfârşitul Pleistocenului inferior, când au avut loc mişcări tectonice intense de ridicare, cărora le-a urmat ulterior un ritm lent de mişcări neotectonice ce se manifestă pozitiv în zona deluroasă, iar în zona de câmpie joasă cu mişcări negative lente.

Ritmul mişcărilor neotectonice se manifestă diferit în cadrul unităţilor de relief cărora li se suprapune bazinul hidrografic al Râmnei, determinând trăsături specifice modelării reliefului în cadrul fiecărei unităţi. Astfel, în sectorul deluros înalt, supus unor mişcări de ridicare mai accentuate - 2 mm./an, relieful este supus unei modelări agresive, manifestată prin rate mari ale eroziunii în adâncime specifice reţelei hidrografice, pe când în arealul depresionar şi de câmpie subsidentă, caracteristica este dată de intensitatea mare a acumulărilor.

O altă cauză a frecvenţei mari a proceselor geomorfologice actuale în bazinul hidrografic al Râmnei o constituie amplasarea sa în aria de maximă activitate seismică a Curburii. Printre cele mai puternice evenimente de acest gen din ultimele decenii, cu epicentrul în această zonă, se înscriu cele din 10 noiembrie 1940 şi din 4 martie 1977, cu magnitudini de 7,4° şi respectiv 7,2° pe scara Richter, în urma cărora suprafeţele afectate de deplasări complexe s-au extins (alunecările din zona satelor Lacu lui Baban, Faţa Strâmbei şi Lăstuni).

2.2. Factorii morfologici 2.2.1. Analiza morfografică a bazinului Râmna Forma bazinului hidrografic

Forma bazinelor hidrografice este un indicator ce se reflectă în influenţa exercitată asupra timpilor de concentrare a apelor spre râul colector. Pentru bazinul hidrografic Râmna s-au calculat mai mulţi indici cantitativi care exprimă forma bazinului, aceştia fiind redaţi în tabelul 1. Din analiza acestuia se pot desprinde următoarele:

- factorul de formă (Ff) şi raportul de circularitate (Rc) prezintă valori subunitare, ceea ce denotă forma alungită a bazinului Râmnei, astfel că, în cuprinsul său, afluenţii se varsă „eşalonat în timp şi spaţiu”, undele de viitură fiind atenuate şi având o forţă erozivă şi de transport mai mică în general; - şi ceilalţi indici de formă calculaţi (Ra - raportul de alungire, Rf - raportul de formă, şi rapoartele de forma B/L, B/√F, √F/L) evidenţiază forma alungită a bazinului.

Tab. 1: Coeficienţii de formă al bazinului hidrografic Râmna

Coeficientul de formă a bazinului Bazin hidrografic Ff

(F/L2) Rc

(4πF/P2) Ra

(Dc/L) Rf

(F/(P/4)2)Ks

(P/Lc) B/L B/√F √F/L

Râmna 0.20 0.41 0.50 0.52 1.56 0.20 0.45 0.18 Ff - Factorul de formă; Rc - Raportul de circularitate; Ra - Raportul de alungire; Rf - Raportul de formă; Ks - Coeficientul de sinuozitate a cumpenei de ape; B - Lăţimea medie a bazinului hidrografic (km); L - Lungimea bazinului hidrografic (km); F - Suprafaţa bazinului hidrografic (km2); P - perimetrul bazinului hidrografic (km); Dc - Diametrul cercului cu aceeaşi suprafaţă cu a bazinului (km); Lc - Lungimea cercului cu aceeaşi suprafaţă cu a bazinului (km).

În consecinţă, bazinul Râmnei se încadrează în categoria celor cu dezvoltare maximă în cursul superior şi redusă în cel inferior, aparţinând „tipului doi” în conformitate cu clasificarea propusă de Pişota (1995). Aspectul cumpenelor de apă

Cumpenele principale se prezintă în sectorul subcarpatic al bazinului sub forma unei succesiuni de martori de eroziune şi înşeuări adânci, ce se desfăşoară altimetric între maxim 979 m în vârful Gârbova coboarând până la sub 400 m şi prezintă un coeficient de sinuozitate ridicat. În sectorul de câmpie acestea urmăresc partea cea mai înaltă a interfluviilor ce despart bazinul Râmnei de cel al Milcovului la nord, de cel al Râmnicului Sărat pâna avale de localitate a Dumbrăveni la sud, precum şi de bazinul Leica la sud-est. Ordinele inferioare prezintă cumpene simple, ce urcă treptat spre izvor. Sinuozitatea scade mult şi în cazul cumpenelor de ordine inferioare cu aspect prelung. Morfografia văilor

În cursul superior, Râmna străbate depresiunea intracolinară omonimă, în cadrul căreia prezintă o albie majoră bine dezvoltată, traversând apoi dealurile subcarpatice externe, valea sa se îngustează mult, însă, odată cu pătrunderea în zona de câmpie, se lărgeşte din nou în avale de Gura Caliţei, detaşându-se în acestă regiune, în profilul său transversal, prezenţa a trei trepte de terasă, dezvoltate atât pe dreapta, cât şi pe stânga sa

Valea Râmnei prezintă un profil longitudinal cu o formă concavă şi mai multe schimbări de pantă, ce corespund unor mici praguri litologice, datorate prezenţei rocilor mai tari (gresii) sau aportului semnificativ de ape aduse de către unii din afluenţii săi, precum

Valea Neagră şi Raşca. Panta medie este redusă, de 9.8 m/km, ceea ce favorizează un grad accentuat de meandrare, ilustrat de coeficientul de sinuozitate cu valoarea de 1.81. Altimetric se desfăşoară între izvor şi până la vărsare în Putna, de la 640 m la 22 m. În profil transversal, alternează sectoare de deschidere largă a văii în arealul depresionar, cu sectoare înguste la traversarea dealurilor subcarpatice externe, printre culmile Deleanu şi Căpăţâna. Albia sa adesea este ştrangulată de frunţile alunecărilor de teren.

Foto.1.: Meandru şi podul terasei de meandru a Râmnei, în câmpia piemontană înaltă, avale de Dragosloveni, La Cotu Bumbacului

Aspectul versanţilor

În evoluţia reliefului, versantul ocupă un loc central, constituind „expresia teritorială a modului de conlucrare dintre agenţii morfodinamici interni şi externi” (Mac, 1976, p. 246).

Versanţii din cadrul bazinului Râmnei (au fost luate în considerare suprafeţele de racord dintre interfluvii şi liniile de drenaj adiacente ce prezintă pante mai mari de 3º) reprezintă 61% din suprafaţa bazinului. Aceştia se prezintă sub forma unor suprafeţe complexe (afectate de numeroase de procese geomorfologice actuale ce sunt favorizate de faciesul dominant marno-argilo-nisipos şi de predominarea suprafeţelor cu utilizări agricole), în care se îmbină porţiunile convexe cu cele concave sub cele mai variate forme, reflectând condiţiile locale de evoluţie a reliefului. Aceste tipuri de versanţi, de o mare complexitate, sunt specifici principalelor axe de drenaj, Râmna, Valea Neagră, Raşca ş.a. În cazul versanţilor din bazinele de ordine inferioare, acestora le sunt specifice suprafeţele uniforme.

În funcţie de structură, care în bazinul subcarpatic al Râmnei este dominant monoclinală, se individualizează un relief puternic asimetric, caracterizat prin două tipuri majore de versanţi: frontul cuestei sau abruptul, generează versanţi scurţi, cu pante accentuate, şi reversul sau suprafaţa structurală, pe care se grefează versanţi prelungi, cu pante mai domoale, văluriţi (dat fiind frecvenţa mare a alunecărilor de teren ce se produc atât pe pantă structurală, cât şi pe pantă morfologică). Aceste două tipuri majore, în funcţie de alcătuirea

litologică şi de valorile declivităţii, prezintă diferenţieri de la un caz la altul. Predominarea unui anumit tip de rocă impune versantului un profil liniar, cum sunt cele sculptate pe nisipuri slab cimentate, sau uşor concav (pe marne şi argile). De asemenea, cele sculptate pe marne şi argile sunt modelate prin alunecări de teren active, au declivitate redusă şi rezistenţă mică la eroziune. Pe de altă parte, acolo unde apar în constituţia litologică altenanţe de marne cu nisipuri şi gresii oferă cuestei un caracter complex, cu praguri structurale, ce se pot constitui ca baze locale în evoluţia versantului complex.

Foto.2. Influenţa structurii monoclinale asupra tipologiei versanţilor în depresiunea intracolinară a Râmnei (fronturi de cuestă şi suprafeţe structurale)

Fig. 4. Curbura totală

În funcţie de curbura totală, în bazinul Râmnei se înregistrează o pondere mai mare a unităţilor de versant cu formă convexă (32%), faţă de cele cu formă concavă (29%); primul tip este specific în cadrul bazinului subcarpatic al Râmnei părţii superioare şi mediane a versanţilor, în general, în timp ce, suprafeţele cu forme concave, caracterizează partea inferioară a acestora

În concluzie, se poate aprecia că particularităţile locale ale reliefului în cadrul bazinului Râmnei au favorizat individualizarea unor tipuri variate de versanţi în funcţie de structura şi constituţia geologică, de evoluţia reţelei hidrografice şi, nu în ultimul rând, de intervenţia antropică (prin despădurire).

2.2.2. Analiza morfometrică a reliefului din bazinul Râmnei Ierarhizarea reţelei hidrografice

În bazinul Râmnei au fost identificate, în sistemul de clasificare elaborat de Horton (1945) şi completat de Strahler (1952), şapte ordine de mărime, în funcţie de valoarea stabilită segmentului de râu la confluenţă.

Râmna, colectorul principal, izvorăşte de la o altitudine de 640 m , purtând numele de Pârâul Hozonarului, la izvoare până la confluenţa cu Pârâul Scoruşului; după ce primeşte pe partea stângă a sa pe Valea Prisloapelor, Râmna devine un segment de ordinul 5. In avale, pe partea dreaptă, primeşte pe Valea Neagră, afluent de ordin 4, fără să-i schimbe Râmnei ordinul de mărime. Saltul calitativ se produce cand primeşte pe Tinoasa, afluent cu caracter torenţial, când Râmnei îi este atribuit ordinul de mărime 6. În acest sector Râmna prezintă un profil deschis, cu o albie majoră bine dezvoltată.

Fig. 5. Ierarhizarea reţelei hidrografice în sistem Horton - Strahler

În avale de localitatea Plopu, de la unirea cu Răşcuţa, Râmna devine de ordinul 7, la 19 km de izvoare, fără sa-şi mai schimbe ulterior ordinul de mărime până la vărsarea în Putna. În avale de confluenţa cu Răşcuţa, până la intrarea în regiunea de câmpie, Râmna la traversarea dealurilor externe, mai primeşte dintre afluenţii mai importanţi doar pe Valea lui Pancă (ordinul 4) pe partea dreaptă a sa. În regiunea de câmpie, pe o lungime de 40,6 km, mai primeşte doar pe Oreavu şi Argintul, pe partea sa stângă.

Bazinul Râmna însumează pe ansamblul său, 2 cursuri de ordinul 6, cinci de ordinul 5, 19 de ordinul 4, 105 de ordinul 3, 512 de ordinul 2 şi 2184 de ordinul 1

Analiza hipsometrică

Formele de relief din bazinul Râmnei se desfăşoară între altitudinile de 22 m la vărsarea Râmnei în Putna şi 979 m, valoare atinsă în Vârful Gârbova, având amplitudinea maximă de 957 m.

Aproximativ 30 % se situează în intervalul cuprins între 300 şi 500 m altitudine absolută. Treptelor altitudinale de sub 50 m şi celor cuprinse între 50 – 100 m, 100 – 200 m şi 200 – 300 m, corespunzătoare în general câmpiei de subsidenţă, celei piemontane joase şi câmpiei de glacis a Râmnicului, le revin ponderi de 11.3 %, 14.6%, 15.5 %, şi respectiv 17.5 %, totalizând 58.51 de procente

Fig. 6. Harta hipsometrică

05

101520253035

> 50

50 -

100

100

- 200

200

- 300

300

- 500

500

- 700

700

- 90 0

> 90

0

m

%

Fig.5. Ponderile treptelor hipsometrice în bazinul Râmnei

corespunzătoare dealurilor subcarpatice le revine o pondere totală de 11.3 %, o frecvenţă mai mare având intervalul altimetric de 500 - 700 m altitudine absotută, ce se înscrie cu o pondere în cadrul bazinului de aproximativ 10 %.

Relieful înalt corespunde extremităţii vestice a bazinului Râmnei, dealurilor înalte ale Gârbovei. (valorile maxime atingându-se pe culmea principală ce desparte bazinul Râmnei de cel al Milcovului la către vest şi nord, şi de cel al Râmnicului la sud -Vârful Gârbova, Alunului, Dl. Faţa Oii, Vf. Lacului, Dl. Stâna lui Chiolpan, Dl. Oilor).

Altitudinile mai reduse, ce corespund intervalelor de 100-200m, respectiv 200-300m, caracterizează în general câmpia piemontană, însă ele se întind tentaculat de-a lungul principalelor axe de drenaj şi în interiorul Subcarpaţilor Interni (culoarul de vale al Râmnei şi arealul depresionar).

Densitatea fragmentării reliefului

În calculul acesteia s-a luat în considerare întreaga reţea hidrografică, avându-se în vedere importanţa organismelor torenţiale din regiunile subcarpatice în modelarea actuală a reliefului. Valorile obţinute se situează în intervalul 0 – 8.99 km/km2 (fig. 21), cu o medie la nivelul întregului bazin de 2.83 km/km2 şi o deviaţie standard de 2.07 km/km2.

Fig. 7. Harta densităţii fragmentării reliefului

Raportată la unităţile de relief, valorile acesteia variză foarte mult. Astfel, în regiunea

de câmpie, se înscriu în deneral sub 2 km/km2, valori ceva mai ridicate înregistrându-se doar în câmpia de glacis, către contactul cu dealurile subcarpatice (2 – 4 km/km2). Pe de altă parte, în regiunea subcarpatică valorile cele mai mari le găsim în bazinul Tinoasei, afluent pe drapta al Râmnei, pe versntul stâng al Râmnei, avale de confluenţa cu Tinoasa (la Podu Lacului, precum şi în bazinele de recepţie a unor organisme torenţiale afluente Peleticului, Strâmbei şi Văii lui Pancă. Valorile cele mai ridicate (5-8.99km/kmp) sunt justificate de marea dezvoltare

a organismelor torenţiale, datorită prezenţei în alcatuirea geologică şi a rocilor nisipoase. Valori ceva mai reduse se întâlnesc pe culmea Mărul Cornului – Dl. Lung – Plopu ce desparte bazinul Răşcuţei de cel al Văii Negre, precum şi pe interfluviul dintre Valea Neagră şi Râmna sau la nivelul interfluviilor din dealurile subcarpatice externe.

Adâncimea fragmentării reliefului

Reflectă gradul de adâncire a văilor în funcţie de nivelul de bază local. Manifestă o strânsă legătură cu alcătuirea litologică şi stadiul de evoluţie a reliefului.

Aceasta variză în cadrul bazinului analizat între valori de 0 şi maxim 286 m, cu o medie de 99.56 m şi o deviaţie standard de 70.33. Cele mai mici valori se regăsesc în regiunea de câmpie, obişnuit sub 25 m , cu o creştere semnificativă a acestora până la valori ce depăşesc 150 m pentru câmpia piemontană înaltă a Râmnicului, pe dreapta Râmnei, în perimetrul comunei Bordeşti (fig. 22). În Subcarpaţi, valorile preponderente se încadrează în intervalul 100 – 200 m, doar în extremitatea vestică a bazinului acestea sunt depăşite, dat fiind prezenţa celor mai înalte vârfuri, grefate pe roci mai dure (gresii, conglomerate) şi în sectorul de traversare a dealurilor externe de către Râmna (pe partea stângă a sa, sub vârful Căţifanu se ating valori superioare celei de 200 m - maxim 270 m).

Pantele

Înclinarea versanţilor reflectă îndeaproape constituţia geologică şi structura, stadiile de evoluţie a versanţilor, precum şi caracterul modelării trecute şi actuale. Înclinarea şi conformaţia elementelor reliefului influenţează procesele actuale de modelare, reflectând şi modul lor anterior de acţiune.

În bazinul Râmnei valorile declivităţii oscileză între 0° şi maxim 50°, prezentând o valoare medie de 8,58° şi o deviaţe standard de 7,91°. Regional se constată diferenţe mari ale valorilor acestora între unităţile de câmpie şi cele subcarpatice. Astfel în zona de câmpie, valorile de pantă se situează frecvent sub 3°. Excepţie de la această regulă, face doar zona de contact dintre câmpia de glacis şi Subcarpaţi, unde în amonte de comuna Dumbrăveni, ambii versanţi ai Râmnei şi ai unor văi torenţiale situate pe partea dreaptă a acesteia (Valea Burlibaşa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pârâul Budaiului, Valea Pietroasa, Valea Poienei Jalba) au înclinări de 10°, şi chiar superioare acestora.

În arealul subcarpatic al bazinului se diferenţiază mai multe categorii de pante: cu valori de 3-7°, ce caracterizează partea inferioară a versanţilor ori corespund

suprafeţelor structurale, precum şi sectoarelor de acumulare de la baza versanţilor. Versanţii cu astfel de înclinări sunt utilizaţi preponderent cu livezi şi fâneţe şi concentrează majoritatea aşezărilor din regiune. Sunt dezvoltaţi pe depozite de roci argiloase în alternanţă cu depozite nisipoase, fiind afecataţi predominant de alunecări stabilizate. versanţi cu înclinări între 7 şi 15° deţin o pondere însemnată. Aceste înclinări

sunt proprii sectoarelor de mijloc şi superioare ale versanţilor. Suprafeţele sunt utilizate pentru livezi şi fâneţe, iar un mic procent, de obicei în parţile mai înalte, sunt împădurite (fag, stejar). Frecvente sunt procesele de alunecare, dar şi eroziunea în suprafaţă şi concentrată. înclinări de 15-25°, prezintă versantul unde se înregistrează valori mari ale

proceselor de eroziune în adâncime.caracterizează, versanţii unor văi torenţiale, precum cei ai văii Călicului, pârâului Medrea, Tinoasei, de pe stânga Râmnei. Sunt împăduriţi, parţial ocupaţi cu păşuni şi fâneţe, cu pâlcuri de pădure; versanţii despăduriţi sunt afectaţi de intense procese de eroziune în suprafaţa si in adâncime şi de surpări (cuestele).

Fig. 8. Harta adâncimii fragmentării reliefului

Fig. 9. Harta pantelor

înclinări de peste 25° apar în sectorul superior al versanţilor: râpele de desprindere, abrupturile sau caracterizăază malurile abrupte ale albiilor; frecvent sunt lipsite de vegetaţie şi afectate de prăbuşiri.

Expoziţia versanţilor

Orientarea suprafeţelor înclinate în raport cu durata insolaţiei (fig. 10) condiţionează repartiţia regimului caloric, a precipitaţiilor atmosferice, a umidităţii aerului şi solului, impulsionând în mod diferit procesele morfodinamice.

Predominarea reliefului monoclinal în regiunea subcarpatică, dispus în trepte de la vest la est, precum şi dispunerea axei principale de drenaj pe direcţia generală NV-SE, iar a afluenţilor acesteia pe direcţia generală vest-est, a determinat predominarea expunerilor umbrite şi reci (E, NV), care deţin ponderea maximă – 44 %. Expunerile semiumbrite estice şi nord-vestice ocupă 15 % din suprafeţele de versant din bazinul Râmnei. Expuneri însorite sudice şi sud-vestice, prezintă versanţii de pe stânga Râmnei la traversarea dealurilor subcarpatice externe, precum şi cei de pe stânga unor văi afluente, în sectoarele de curgere pe direcţia vest-est, cum sunt Valea Neagră, Răşcuţa, Peletic, Tinoasa (afluent al Strâmbei), Valea lui Pancă. Aceştia au o pondere de 23 % în totalul suprafaţelor de versant din bazinul R Râmnei. Ponderi ceva mai reduse (19 %), dar superioare celor deţinute de versanţii semiumbriţi, au suprafeţele cu expuneri vestice şi sud-estice, semiînsorite.

Fig. 10. Harta expoziţiei versanţilor

2.3. Factorii climatici Se remarcă particularităţi climatice distincte, determinate de prezenţa barierei

orografice a Carpaţilor Curburii, producerea inversiunilor termice (în arealele depresionare şi culoarelor de vale) şi de efectele fenomenului de foëhn, resimţite cu precădere, pe versanţii sudici şi externi ai dealurilor subcarpatice, precum şi în regiunea de contact cu câmpia piemontană limitrofă, dar şi de advecţiile de aer continental rece din est şi nord-est, ce se resimt cu precăderea în extremitatea estică a bazinului, în Câmpia Siretului Inferior, influenţe care accentuează extremele din ecartul de variabilitate termic şi pluviometric. Dintre elementele climatice, precipitaţiile deţin o pondere importantă în categoria factorilor de control cu rol pregătitor şi declanşator al proceselor de modelare actuală. Acţiunea mecanică exercitată de precipitaţii se materializează în general, printr-un potenţial mare de producere a proceselor de torenţialitate şi de modelare a versanţilor, viiturilor şi inundaţiilor, atât privite ca şi evenimente pluviale singulare, cât şi asociate cu alte fenomene meteorologice. Din punct de vedere pluviometric, bazinul hidrografic analizat se caracterizează printr-o cantitate medie multianuală ce variază de la 522.5 mm (Jilişte), 533.2 mm (Groapa Tufei), la 545.4 mm (Poiana Cristei) şi 821.8 mm (Târâtu), încadrându-se într-un ecart local de variaţie de 299.3 mm. Regimul pluviometric, încadrat în tipul IV de distribuţie, se caracterizează printr-un maxim principal de vară şi un minim principal de iarnă.

Fig. 11. Distribuţia spaţială a cantităţilor medii anuale de precipitaţii în bazinul Râmnei

Cei mai ploioşi ani din perioada de observaţii pentru posturile pluviometrice din

cadrul bazinului analizat, au fost: 1962 la Jilişte (961.5 mm), 1972 la Groapa Tufei (831.3 mm), 1997 la Poiana Cristei (931.4 mm) şi 1984 la Târâtu (1231.2 mm). La polul opus se

situează cei mai secetoşi ani, care s-au au fost: 1986 la Jilişte, cu o cantitate anuală de 279.5 mm, 1989 la Groapa Tufei (338.8 mm), 2004 cu doar 169.5 mm faţă de 545.4 mm media anuală pentru Poiana Cristei şi 1963 la Târâtu, an ce a totalizat 1231.2 mm (faţă de media anuală de 821.8 mm).

În regim multianual, cea mai ploioasă lună, specifică posturilor pluviometrice din cadrul bazinului Râmnei a fost: iunie la Târâtu (305.3 mm, – iunie 1991, ceea ce reprezintă 26% din cantitatea anuală); iulie pentru Poiana Cristei (301.0 mm – iulie 1979); august pentru Groapa Tufei (211.6 mm – august 1972) şi noiembrie (1962) pentru Jilişte când s-au înregistrat 188.2 mm. Lunile cele mai secetoase se plasează frecvent în timpul iernii, dar şi la sfârşit de toamnă, iar în cazul postului Poiana Cristei chiar şi în timpul primăverii.

0100200300400500600700800900

1000110012001300

1961

1963

1965

1967

1969

1971

1973

1975

1977

1979

1981

1983

1985

1987

1989

1991

1993

1995

1997

1999

mm

Târâtu Linear (Târâtu)

0

100

200

300

400

500

600

700

800

900

1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004

2006

mm

Groapa Tufei Linear (Groapa Tufei)

0100200300400500600700800900

10001100

1961

1963

1965

1967

1969

1971

1973

1975

1977

1979

1981

1983

1985

1987

1989

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004

2006

mm

Jilişte Linear (Jilişte)

Fig.12: Variaţia neperiodică a cantităţilor anuale de precipitaţii, tendinţa de evoluţie şi abaterea lor faţă

de media multianuală la posturile pluviometrice din cadrul bazinului hidrografic al Râmnei

Se remarcă o lipsă de uniformitate în producerea lunilor cu caracter pluviometric extrem, ceea ce evidenţiază variabilitatea spaţio-temporală accentuată specifică precipitaţiilor şi la nivel regional.

Probabilitatea de producere a cantităţilor zilnice de precipitaţii pe praguri cantitative evidenţiază o frecvenţă redusă a acestora care pot induce inundaţii sau viituri (>20 şi >30 mm) în regim multianual (de la 0,53 la 0.96%) la postul Groapa Tufei, ce este situat în depresiunea intracolinară a Râmnei. Într-o proporţie redusă (2.9%), bazinul Râmnei în sectorul subcarpatic este afectat de extreme pluviometrice, prin intermediul pragului cantitativ >10.0 mm. Frecvenţă redusă au şi zilele cu cantităţi de precipitaţii de peste 50 mm indică faptul că, în regim multianual, sectorul analizat este ferit de incidenţa unor evenimente pluviale violente. Cantităţile maxime cumulate în 24 de ore ca indicator al excedentelor pluviometrice prezintă un regim de distribuţie temporală similar celui al cantităţilor medii lunare multianuale (similar şi secvenţelor temporale care acoperă două şi trei zile consecutive). Astfel, luna iulie, pentrul postul Groapa Tufei, se remarcă în mod deosebit, prin cele mai mari intensităţi pluviale atât în cazul maximelor, cât şi în cazul celor mai mari cantităţi medii lunare.

În concluzie, se remarcă particularităţi climatice distincte, determinate de prezenţa barierei orografice a Carpaţilor Curburii şi de efectele fenomenului de foehn, resimţite cu precădere, pe versanţii sudici şi externi ai dealurilor subcarpatice, precum şi în regiunea de contact cu câmpia piemontană limitrofă, dar şi de advecţiile de aer continental rece din est şi nord-est, ce se resimt cu precăderea în extremitatea estică a bazinului, în Câmpia Siretului Inferior, influenţe care accentuează extremele din ecartul de variabilitate termic şi pluviometric.

2.4. Factorii hidrologici

Factorii hidrologici deţin un important rol în producerea şi evoluţia proceselor de modelare a versanţilor şi albiilor. În bazinul hidrografic al Râmnei, râurile reprezintă cea mai importantă categorie a resurselor de apă de suprafaţă

Râul Râmna prezintă un regim hidrologic încadrat tipului de tipului „de deal şi podiş” (conform tipologiei propuse de de Lăzărescu şi Panait în 1957; Pişota, 1995). Prezintă un debit mediu multianual redus (de 0,630 m3/s la Groapa Tufei şi 0,850 m3/s la Jilişte). Având o alimentare dominant pluvială şi dat fiind procesul de agradare a albiei, ce are drept consecinţe infiltraţiile puternice în materialele aluvionare, precum şi înălţarea patului albiei minore, îi sunt caracteristice fenomenele hidrologice extreme (frecvente fenomene de secare şi viituri precum cele din 1969, 1970, 1972, 1979 şi 2005).

Un alt aspect caracteristic, ce se înregistrează ca urmare a unui complex de factori, dintre care se evidenţiază cei litologici, climatici (reprezentaţi în primul rând prin cantităţi însemnate de precipitaţii ce cad sub forma de aversă sau de lungă durată, ce se pot suprapune topirii zăpezilor), geomorfologici (îndeosebi prin pante relativ mari în sectorul subcarpatic, ce favorizează concentrarea rapidă a apei pe versanţi, şi gradul ridicat al fragmentării reliefului în acelaşi sector subcarpatic), biopedogeografici şi, nu în ultimul rând, cei antropici, scurgerea solidă a Râmnei deţine valori dintre cele mai mari la nivelul ţării, producţia de aluviuni în suspensie a acesteia putând depăşi valoare de 30 mil. t/ha/an, conform studiilor efectuate în această regiune de M.Rădoane şi N. Rădoane, 2005.

2.5. Factorii biopedogeografici şi factorul antropic 2.5.1. Vegetaţia – factor de stabilitate în modelarea versanţilor

Efectul vegetaţiei asupra stabilităţii versanţilor trebuie privit nu numai ca sistem

natural de ancorare a păturii superficiale pe care o acoperă, ci şi prin rolul ei de moderator al regimurilor climatice şi de regulator al bilanţului hidric din sol.

Un aport considerabil pentru mărirea stabilităţii versanţilor îl aduce vegetaţia pitică, de tipul arbustiv, la care se face resimţit efectul rădăcinilor (mărirea stabilităţii, coeziunii, scăderea nivelului pânzei fretice) şi este atenuat efectul vântului şi al greutăţii proprii.

Un alt efect defavorabil pentru versanţii cu pante relativ mici din zonele deluroase este datorat monoculturilor (grâu, porumb) realizate în perioade lungi, ceea ce determină distrugerea structurii solului.

Formaţiunile vegetale din

bazinul hidrografic al Râmnei

Asociaţiile vegetale

naturale din bazinul hidrografic al Râmnei prezintă o distribuţie spaţială etajată, impusă de desfăşurarea unităţilor de relief în trepte, de la vest către estul bazinului, pe o diferenţă altimetrică de 952 m, precum şi

1%9%

90%

Dealuri subcarpatice Depresiune intracolinară Câmpie

Fig.13: Ponderea suprafeţelor de pădure în cadrul principalelor unităţi de relief

de etajarea condiţiilor pedo – climatice. Sectorul subcarpatic al bazinului analizat se încadrează în limitele etajului nemoral al zonei forestiere, pe când sectorul de câmpie se încadrează zonei de silvostepă.

Pădurea se regăseşte cu precădere în spaţiul dealurilor subcarpatice interne şi externe, şi mai puţin în arealul depresionar ori de câmpie, unde vegetaţia naturală a suferit ample modificări datorate intervenţiei antropice, materializată prin defrişări masive în vecinătatea vetrelor de sat.

Asociaţiile caracteristice zonei

de silvostepă se regăsesc în prezent în cadrul bazinului Râmnei pe suprafeţe restrânse, în extremitatea estică, la altitidini de sub 300 m, aparţinând regiunii de câmpie, anume în bazinul pârâului Argintu. Locul acestora a fost luat de culturile agricole, ca urmare a unei intense populări a regiunii, ce a avut drept consecinţă extinderea terenurilor agricole în detrimentul celor ocupate de asociaţiile vegetale ale silvostepei.

2.5.2. Solul, factor morfogenetic

Distribuţia teritorială a claselor de sol este condiţionată în mare parte de principalele unităţi de relief şi de condiţiile climatice, iar a tipurilor şi subtipurilor de sol mai ales de forma de relief, de apele curgătoare şi de cele freatice sau de roca parentală.

Învelişul de soluri al bazinului hidrografic Râmna este relativ complex, fiind alcătuit din soluri aparţinând claselor: cernisoluri, protisoluri, cambisoluri, luvisoluri, salsodisoluri şi antrisoluri.

Din punct de vedere statistic, peste jumătate din solurile bazinului Râmnei fac parte din două clase, şi anume: clasa cambisoluri, ce deţine un procent de 31.1 % şi clasa cernisoluri cu o pondere de 26.1%. Distribuţia teritorială a claselor de sol este condiţionată în mare parte de principalele unităţi de relief şi de condiţiile climatice, iar a tipurilor şi subtipurilor de sol mai ales de formele de relief, de apele curgătoare şi de cele freatice sau de roca parentală. De asemenea, se poate observa o diferenţă semnificativă între învelişul de soluri al teritoriului bazinului din regiunea de câmpie şi cel al regiunii colinare. În regiunea de câmpie se întâlnesc doar soluri din clasele cernisoluri şi salsodisoluri, pe când în regiunea de dealuri dominante sunt solurile din clasele cambisoluri şi luvisoluri, iar solurile din clasele protisoluri şi antrisoluri sunt prezente în amândouă regiunile. O altă trăsătură specifică solurilor din bazinul Râmnei este dată de frecvenţa mare a fenomenelor de degradare a acestora prin eroziune (în suprafaţă şî în adâncime) şi alunecări , prezente cu deosebire în zona subcarpatică, dar şi în câmpia piemontană înaltă.

2.5.3. Utilizarea terenurilor şi factorul antropic – factori de diversificare a proceselor geomorfologice actuale

În inventarierea şi caracterizarea peisajelor din bazinul hidrografic al Râmnei s-a utilizat metoda CORINE Land Cover (CLC) prezentată în raportul „Addendum 2000” al

20.9%

44.7%

11.6%

2.2% 4.2%

7.7%3.4%

0.4%3.2%

1.1% 0.6%

Brad Pin Molid Fag

Gorun Frasin Stejar Carpen

Paltin Specii tari Specii moi

Fig.14: Structura fondului forestier în bazinul Râmnei

Agenţiei Europene de Mediu. În prezenta analiză s-au folosit folosit datele CLC2000 reproiectate în sistemul de coordonate Stereografic 1970, disponibile pe site-ul http://earth.unibuc.ro (fig. 15). Acestea sunt oferite sub licenţa originală European Environment Agency (EEA), la realizarea lor contribuind din partea României: Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării". Baza de date satelitară utilizată în realizarea CLC2000, cunoscută sub denumirea de IMAGE2000, a fost compusă din imagini de tip LANDSAT ETM+.

Prin analiza modului de utilizare a terenurilor, în bazinul hidrografic al Râmnei, au rezultat următoarele tipuri majore de peisaje: suprafeţe artificiale, terenuri arabile, culturi permanente, păşuni, arii agricole heterogene, păduri, asociaţii de arbuşti şi vegetaţie ierboasă, mlaştini.

Tipul de vegetaţie, prin diversitatea şi carcateristicile sale, modul de utilizare a terenurilor din bazinul hidrografic al Râmnei şi factorul antropic, constituie unii din factorii ce au un rol important asupra morfodinamicii de versant. Raportul peisaje naturale/ peisaje antropizate în bazinul hidrografic analizat este de 2/3. Suprafeţele artificiale şi agricole acoperă în proporţie de 95% treapta joasă a bazinului (Câmpia Râmnicului, Câmpia Siretului Inferior), iar suprafeţele naturale, dominant forestiere, apar la altitudini de peste 300 m.

Din corelarea peisajelor subcarpatice diferenţiate prin modul de utilizare a terenurilor cu susceptibilitatea sistemelor de versant la procese de degradare prin procese de pluviodenudare, torenţiale, de şiroire şi deplasări de tipul alunecărilor, au putut fi conturate cu favorabilitate mare pentru procesele de eroziune (în suprafaţă şi în adâncime), precum şi pentru procesele de alunecare, peisajele suprafeţelor agricole.

În ceea ce priveşte rolul vegetaţiei şi factorul antropic în manifestarea proceselor de modelare actuală, reiese că distrugerea pădurilor pe terenurile în pantă, suprapăşunatul, cultivarea plantelor prăşitoare şi practicarea unor tehnici de lucru al pământului necorespunzatoare pe terenurile în pantă, au repercursiuni grave asupra stării de echilibru a versanţilor.

Fig. 15. Modelul CORINE Land Cover 2000 pentru bazinul Râmnei (http://earth.unibuc.ro modificat şi completat)

10,08%

8,99%

35,42%

2,66%

0,08%

0,45%4,79%

3,49%

1,73%

21,73%10,06%

0,52%

3. Dinamica versanţilor din bazinul Râmnei prin procese geomorfologice actuale

Diversitatea proceselor geomorfologice actuale şi a formelor de relief rezultate reflectă

modul în care aceşti factori cu rol pregătitor sau declanşator au conlucrat de-a lungul timpului.

3.1. Modelarea versanţilor prin procese hidrice

În modelarea versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei, pe lângă procesele de deplasare în masă, un rol important revine şi acelora fluvio-denudaţionale. Apa meteorică îşi începe acţiunea sculpturală încă din momentul impactului picăturii de ploaie pe suprafaţa solului şi până la concentrarea sa în şuvoaie, prin pluviodenudaţie, eroziune în suprafaţă şi eroziune liniară (ravenare şi torenţialitate).

Eroziunea provocată de apă este prezentă pe toate suprafeţele înclinate, iar intensitatea procesului este influenţată de numeroşi factori, dintre care alternanţa perioadelor secetoase cu cele ploioase, agresivitatea ploilor torenţiale, gradul de înclinare a suprafeţelor de versant, lungimea versantului, alcătuirea petrografică şi modul de utilizare a terenului au o influenţă mare în denudarea reliefului din bazinul hidrografic al Râmnei.

3.1.1. Pluviodenudaţia şi eroziunea în suprafaţă

Pluviodenudarea reprezintă acţiunea de izbire-împroşcare a picăturii de ploaie

(splash) şi cea de spălare (wash). Intensitatea celor două acţiuni depinde de o serie de variabile precum: mărimea picăturii de ploaie, viteza de cădere, cantitatea, intensitatea şi durata ploilor, rezistenţa solului şi gradul de acoperire cu vegetaţie a acestuia.

Când solul este acoperit cu vegetaţie în proporţie de cel puţin 50%, transportul prin împroşcare este practic neglijabil.

În bazinul hidrografic al Râmnei, fenomenul de pluviodenudare prezintă intensitate şi frecvenţă mai mare pe suprafeţele cu utilizări agricole din arealul depresionar subcarpatic şi cel al câmpiei de glacis, manifestându-se cu precădere în timpul ploilor torenţiale ce se produc primăvara şi vara.

Eroziunea în suprafaţă se produce areolar pe suprafeţele înclinate în urma căderii unor cantităţi suficiente de ploi şi acumulării apei pe versanţi sub forma unei pelicule. Procesul de eroziune areolară a solului are drept urmare îndepărtarea stratului superficial al solului.

Intensitatea de manifestare şi gradul de extindere a eroziunii în suprafaţă depind de modul în care se manifestă şi interacţionează o serie de factori naturali (de natură climatică, proprietăţi ale solului, caracteristici ale reliefului, învelişul vegetal), dar şi de intervenţia antropică printr-o serie de activităţi ce pot avea drept consecinţă amplificarea sau frânarea procesului de eroziune areolară.

Din analiza datelor din tabelul 2 rezultă că cele mai afectate terenuri de eroziune în suprafaţă (efectuată prin scurgerea neconcentrată a apei, exercitată pelicular pe întreaga suprafaţă a versantului) aparţin comunelor situate în sectorul depresiunii intracolinare a Râmnei, anume Gura Caliţei şi Poiana Cristei.

Tab. 2: Terenuri agricole degradate prin fenomene de eroziune în suprafaţă şi în adăncime în bazinul hidrografic Râmnaa

Eroziune în suprafaţă Eroziune în adâncime

Localitate Suprafaţa cartată (ha) slabă moderată puternică şi f.

puternică Total ogaşe mici densitate mică

ogaşe mici densitate medie

ogaşe adânci şi ravene

Total

Total bazin 20544 485 2363 3527 6375 759 853 1526 3138 Gura Caliţei 4031 189 1639 1574 3402 341 354 832 1527 Poiana Cristei 1820 19 28 1496 1543 237 223 659 1119 Bordeşti 1106 54 412 169 635 10 16 35 61 Dumbrăveni 2929 105 171 36 312 171 36 - 207 Gugeşti 2590 - - 37 37 - - - - Urecheşti 2735 118 113 215 446 - 224 - 224 Slubozia Ciorăşti 5333 - - - - - - - - Sursa: OSPA Vrancea

3.1.1.2. Estimarea ratei anuale de eroziune în suprafaţă şi prin rigole din bazinul Râmnei utilizând USLE şi SIG

În prezenta lucrare, ţinând seama de disponibilitatea datelor referitoare la factorii ce determină eroziunea solului, pentru estimarea ratei anuale a eroziunii în suprafaţă şi prin rigole s-a ales modelul USLE.

Pentru teritoriul României, ecuaţia universală de pierdere a solului a fost adaptată de Moţoc şi colab. (1975) după Wischmeier (1960):

E = K·Lm·In·S·C·Cs unde: E: rata medie anuală a eroziunii (t/ha·an); K: coeficient de corecţie pentru agresivitatea pluvială, în condiţii standard de lungime

şi înclinare a versantului, de erodabilitate a solului, cultură, măsuri şi lucrări de combatere a eroziunii; reprezintă erozivitatea zonală, respectiv pierderile de sol raportate la agresivitatea pluvială;

Lm: influenţa lungimii versantului, cu m determinat la valoarea optimă de 0,3; In: influenţa pantei versantului, (panta exprimată în %); S: coeficient de corecţie pentru erodabilitatea solului; C: coeficient de corecţie pentru influenţa vegetaţiei; Cs: coeficient de corecţie pentru influenţa lucrărilor antierozionale;

Aplicarea ecuaţiei universale a eroziunii pentru bazinul hidrografic al Râmnei s-a realizat prin integrarea unor straturi tematice de tip raster, reprezentând parametrii de intrare cu variabilitate spaţială (erodabilitatea, lungimea de scurgere, factorul pantă – cele două din urmă rezultând din analiza modelului numeric al terenului, şi efectul vegetaţiei), la o rezoluţie de 30 m x 30 m.

În cazul estimării eroziunii potenţiale (Ep), se iau în calcul doar factorii climatici, pedologici şi geomorfologici, fără a ţine seama de influenţa vegetaţiei şi a lucrărilor antierozionale.

Pentru bazinul Râmnei, valoarea medie a eroziunii potenţiale estimate este de 24.6 t/ha/an corespunzând unui risc erozional puternic, iar abaterea standard este de 28.1 t/ha/an, valoare destul de ridicată, ceea ce ne indică o variabilitate spaţială mare a valorilor eroziunii potenţiale la nivelul întregului bazin hidrografic.

Astfel, din analiza figurii 16 terenurile fără eroziune (0-1 t/ha/an) sau afectate de eroziune slabă (1-8 t/ha/an), ce se încadrează în limite admisibile (între 2 şi 8 t/ha/an după Moţoc M., 1982, citat de Băloiu şi Ionescu, 1986 ) totalizează 42.8% din suprafaţa bazinului Râmnei, ocupând areale întinse din sectorul de câmpie, cu pante frecvent mai mici de 3o, până la 7o, iar în sectorul subcarpatic, sunt prezente pe interfluvii. O pondere ridicată (35.8%) deţin şi terenurile cu risc erozional foarte puternic, a căror rată medie anuală a eroziunii potenţiale

estimate depăşeşte 30 t/ha/an. Acestea se regăsesc în principal în sectorul subcarpatic al bazinului şi într-o foarte mică măsură în Câmpia Râmnicului. Cea mai mare pondere a acestor suprafeţe este deţinută de Dealurile Subcarpatice Interne (74% din suprafaţa acestora, ceea ce reprezintă aproximativ 18% din suprafaţa totală a bazinului Râmnei), urmate fiind de Depresiunea Râmnei şi Dealurile Subcarpatice Externe.

Această situaţie este explicată prin marea favorabilitate a factorilor geomorfologici, ceea ce atrage atenţia asupra importanţei factorului uman, ca factor potenţator al riscului erozional al suprafeţelor de versant din sectorul subcarpatic al bazinului.

De remarcat este rolul antierozional al pădurii, asupra căruia ar putea interveni prin defrişări factorul antropic, ceea ce ar avea consecinţe deosebit de grave materializate prin pierderi ireversibile de sol. În raport cu gradul de înclinare al versanţilor, ponderi mari (între 90 şi 100 %) ale terenurilor cu risc erozional foarte puternic în cadrul categoriilor de suprafeţe cu diverse pante sunt deţinute de acelea cu înclinări mai mari de 10 o.

Categoria terenurilor cărora le corespunde un risc erozional puternic, cu rate medii anuale cuprinse între 16 – 30 t/ha/an, cuprinde 14.3 % din suprafaţa regiunii de studiu, aflându-se distribuite spaţial aproape în totalitate în sectorul subcarpatic al bazinului. În raport cu unităţile de relief, acestea deţin cel mai mare procent în cadrul Dealurilor Subcarpatice Externe (33 %), ocupând preferenţial suprafeţe cu înclinări slabe şi moderate, de la 3 la 10o.

Versanţii ce prezintă un risc erozional moderat, cu valori ale eroziunii potenţiale cuprinse între 8 – 26 t/ha/an, au o frecvenţă redusă în cadrul bazinului Râmnei, de 7.1 %, ocupând suprafeţe cu înclinări reduse, de 3 – 7o.

Prin integrarea efectului vegetaţiei spontane şi cultivate şi a lucrărilor cu efect antierozional în ecuaţia universală a pierderilor de sol s-au calculat valorile medii anuale ale eroziunii efective, ilustrate în figura 17.

De remarcat este efectul vegetaţiei asupra eroziunii în suprafaţă şi prin rigole, materializat prin frânarea acesteia şi uniformizarea variaţiei spaţiale. Astfel, la nivelul întregului bazin hidrografic, valoarea medie a eroziunii efective estimate se reduce mult faţă de cea potenţială, fiind de 1.85 t/ha/an. Abaterea standard este de asemenea mult mai mică, de 3.25, ceea ce ne indică o variabilitate spaţială mai puţin accentuată decât în cazul valorilor eroziunii potenţiale.

Cea mai mare frecvenţă (59.7 %) o au terenurile cu rate ale eroziunii efective cuprinse între 0 - 1 t/ha/an, ce caracterizează sectorul de câmpie al bazinului (unde deţin 90 % din Câmpia Râmnicului şi 100 % din Câmpia Siretului Inferior), dar şi suprafeţe împădurite cu diverse înclinări din cel subcarpatic. Pondere însemnată (35.1 %) deţin şi terenurile afectate de eroziune slabă (1 – 8 t/ha/an). Acestea ocupă suprafeţe apreciabile din sectorul subcarpatic, având o frecvenţă de aproximativ 68 % în Depresiunea Râmnei, 61 % în Dealurile Subcarpatice Externe şi 48 % în Dealurile Subcarpatice Interne. În categoria terenurilor afecatate de eroziune moderată (8 – 16 t/ha/an) intră suprafeţe cu înclinări moderate şi mari, cu utilizări agricole, ce se regăsesc cu precădere în Depresiunea Râmnei şi Dealurile subcarpatice Externe. Acestea ocupă 4.3 % din suprafaţa bazinală totală a Râmnei. Cu eroziune puternică (16 – 30 t/ha/an) şi foarte puternică (> 30 t/ha/an) se înscriu doar 0.8 % din bazinul Râmnei. Aceste suprafeţe prezintă pante mari şi foarte mari, reprezentate prin fronturi de cuestă.

Din analiza tabelului 3 se poate observa că participă la eroziunea efectivă cu cele mai mari rate, terenurile aferente Depresiunii Intracolinare a Râmnei (în medie 5.04 t/ha/an), secondate de cele ce aparţin Dealurilor Subcarpatice Externe (2.86 t/ha/an), areale în care factorul uman a intervenit asupra terenurilor în pantă prin defrişări cu scopul de a extinde spaţiul agricol.

Fig.

16:

Har

ta e

rozi

unii

pote

nţia

le -

Baz

inul

hid

rogr

afic

Râm

na

Fig.

17:

Har

ta e

rozi

unii

pote

nţia

le -

Baz

inul

hid

rogr

afic

Râm

na

Tab. 3: Valorile medii, minime, maxime şi deviaţia standard ale eroziunii efective în raport cu subunităţile de relief din

bazinul hidrografic Râmna

Parametru Dealurile

Subcarpatice Interne

Depresiunea Intracolinară a

Râmnei

Dealurile Subcarpatice

Externe SUBCARPAŢI Câmpia

Râmnicului

Câmpia Siretului Inferior

CÂMPIE

Media 1.67 5.04 2.86 2.86 0.44 0.00 0.44 Minima 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 Maxima 53.67 72.17 72.17 72.17 36.70 0.00 36.70 Dev. Std. 2.34 4.95 3.82 3.81 1.23 0.00 1.24

În raport cu vegetaţia spontană şi cultivată, valorile cele mai mari ale eroziunii

efective le înregistrează suprafeţele ocupate cu păşune (cu o medie de 6.5 t/ha/an). Valori mari sunt deţinute şi de terenurile afectate culturilor complexe sau acoperite cu pajişti (3.5 t/ha/an). La polul opus se situează suprafeţele împădurite (1.5 t/ha/an) şi arabilul (0.1 t/ha/an). În cazul din urmă, valorile mici sunt explicate prin gradul de înclinare redus, de sub 3o în general, al terenurilor ce au o astfel de utilizare şi solurilor cu un coeficient de erodabilitate scăzut (aluviosoluri entice şi calcarice, cernoziomuri cambice, cernoziomuri cambice-vertice, cernoziomuri aluvice-calcarice, cernoziomuri aluvice-calcarice-gleice).

Pe ansamblul bazinului, putem concluziona că majoritatea terenurilor din bazinul hidrografic Râmna (95 %) se caracterizează prin rate mici ale eroziunii efective, de sub 8 t/ha/an. Arealele cu eroziune efectivă puternică şi foarte puternică (peste 16 t/ha/an) ocupă suprafeţe mici (0.8 %), ce prezintă pante mari, utilizate ca păşune sau fără vegetaţie

Un rol important pentru reducerea valorilor eroziunii solului pe terenurile în pantă îl are pădurea, suprafeţele înclinate ce prezintă o astfel de utilizare participând cu cele mai mici rate la eroziunea efectivă. 3.1.2. Eroziunea prin curenţi concentraţi 3.1.2.1. Ravenele

În bazinul Râmnei este întâlnită întreaga gama de forme realizate de procesele de eroziune în adâncime: rigole, ogaşe, ravene, organisme torenţiale, aflate în diverse stadii de evoluţie. localizate frecvent pe versanţii despăduriţi, constituiţi predominant din roci friabile (nisipuri, pietrişuri).

Dacă versanţii afectaţi cu precădere de procesele de ravenare au o pondere redusă, cei în cadrul cărora procesele de ravenare au un rol secundar, dar extrem de important în modelare, ocupă aproximativ 38% din suprafaţa bazinului subcarpatic al Râmnei. Adâncirea ravenelor contribuie la activarea unor complexe de procese de degradare a versanţilor, care se extind pe suprafeţe largi şi furnizează râurilor cantităţi mari de aluviuni.

Versanţii alcătuiţi din marne şi argile, împăduriţi, nu sunt afectaţi de procese de ravenare decât în situaţii excepţionale, reprezentate prin rupturi locale ale echilibrului lor, determinate de declanşarea unor alunecări profunde. Pe deluviile alunecărilor active se formează o reţea instabilă de forme de eroziune care se adâncesc cu rapiditate în materialul afânat. De pe aceşti versanţi sunt evacuate cantităţi mari de materiale. Pe versanţii despăduriţi, care predomină în Depresiunea Intracolinară a Râmnei, apariţia proceselor de ravenare este legată de reactivarea deplasărilor în masă şi de activităţi antropice neadecvate. Formele de eroziune în adâncime apar acolo unde continuitatea covorului vegetal care acoperă deluviile de alunecare este distrusă prin suprapăşunat.

Cei mai afectaţi de procese de ravenare sunt versanţii constituiţi din pietrişurile de Cândeşti din sectorul dealurilor subcarpatice externe, precum şi cei ai unor văi torenţiale din regiunea câmpiei de glacis a Râmnicului, aflate în perimetrul comunei Bordeşti, cum ar fi valea Bulibaşa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pietroasa ş.a.

Foto 3: Obârşia şi talvegul unei ravene situate în bazinul de recepţie a pârâului Strâmba

3.1.2.2. Torenţii

Torenţii sunt consideraţi cele mai dezvoltate forme create de scurgerile alimentate din precipitaţii cu caracter de aversă şi din topirea zăpezilor. Organismul torenţial se impune ca o formă de relief ce ia naştere în urma acţiunii apelor torenţiale, având aspectul unui bazin hidrografic de mici dimensiuni, în cadrul căruia se detaşează următoarele compenente: bazinul de recepţie, canalul de scurgere şi conul de dejecţie.

Foto 4: Con de dejecţie al unei văi torenţiale din Depresiunea intracolinară a Râmnei

În bazinul hidrografic al Râmnei, cele mai multe organisme torenţiale se găsesc în aria depresiunii intracolinare a Râmnei (Valea Dracului, pe raza localităţii Odobasca), a dealurilor externe şi a câmpiei de glacis a Râmnicului. Cea mai mare densitate a organismelor torenţiale se înregistrează pe raza comunei Bordeşti (Valea Pietroasa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pârâul Budaiului) şi a Comunei Urecheşti (în bazinul pârâului Cârceiu), densitate ce este justificată de alcătuirea litologică ce se constituie dominant din nisipuri, pietrişuri şi depozite loessoide, depuse într-o structură monoclinală, şi de utilizarea agricolă a terenurilor. În sectorul Dealurilor subcarpatice interne, densitatea organismelor torenţiale este mai redusă, dat fiind gradul mare de acoperire a terenurilor cu vegetaţie forestieră.

Perioada în care intensitatea eroziunii torenţiale este maximă se suprapune lunilor de primăvară martie – mai, luni în care cad cantităţi mari de precipitaţii ce se pot suprapune perioadelor de topire a zăpezii, precum şi lunilor de vară, iunie-august, luni în care de asemenea se înregistrează precipitaţii bogate ce cad sub formă de averse.

3.2. Modelarea versanţilor prin deplasări în masă

3.2.1. Alunecările de teren

Toate aceste procese de modelare a versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei nu se

produc izolat, ci se asociază şi intercondiţionează. Se poate spune că majoritatea versanţilor din cadrul bazinului analizat prezintă un

potenţial morfodinamic accentuat, asigurat de frecvenţa şi intensitatea mare a diverselor procese geomorfologice actuale, a căror repartiţie este influenţată de particularităţile şi modul de asociere a factorilor condiţionali şi cauzali.

Alunecările superficiale au o largă răspândire şi se manifestă pe versanţii cu pante mai mari de 3-5º. Lungimile acestora rareori pot depăşi 100m, lăţimi până la 20-30m, în timp ce râpa desprindere are înălţimi de 1-2m.Tipul de mişcare este adesea translaţional, iar materialul deplasat se prezintă sub forma unor valuri mici sau zbârcituri, cu menţinearea bună a cuverturii înierbate. Răspîndirea lor este legată şi de modul de utilizare al terenurilor. Activitatea cea mai ferventă se înregistrează în intervalul martie-mai, când apele provenite din topirea zăpezilor se suprapun unor cantităţi abundente de precipitaţii. Rata medie de deplasare de 1.0-1.5 m pe an.

Alunecările cu profunzime medie şi mare au o largă răspândire şi un caracter complex. Alunecările profunde (vechi şi recente) afectează majoritatea versanţilor dezvoltaţi pe roci marno-argiloase cu intercalaţii de nisipuri. Grosimea deluviilor antrenate este 2-10 m, uneori depăşind această valoare. De obicei sunt fixate, dar putem asista la reactivări de mari dimensiuni ale acestora, dat fiind unele condiţii extreme, precum prezenţa unor perioade cu excedent pluvial suprapuse perioadelor de topire a zăpezii. Lungimile maxime ating 1000 m şi prezintă extinderi laterale ce pot depăşi 100 m. Râpele de desprindere prezintă înălţimi de până la 20 m. Deplasarea materialului se face atât prin translaţie, cât şi rotaţional, afectând mai ales versanţii formaţi din roci argilo-marnoase cu intercalaţii de pachete nisipuri. Ca şi în cazul alunecărilor superficiale, ariile de răspândire se situează pe versanţii cu utilizări dominant agricole. Alunecările de profunzime medie şi mare au o micromorfologie complexă, procesul de alunecare îmbinându-se cu procesul de eroziune în adâncime ce secţionează corpul alunecării, şi prăbuşiri în sectoarele superioare ale râpelor de desprindere.

În declanşarea şi evoluţia alunecărilor de teren, un rol important îl prezintă, pe lângă faciesul dominant argilo-nisipos, reţeaua de drenaj cu caracter subscvent.

Studiu de caz – Perimetrul Tinoasa - Lăstuni Acest perimetru este străbătut de văile Strâmba şi Tinoasa, văi cu caracter torenţial, cu

acţiune erozivă şi de transport intensă. Substratul litologic este constituit din depozite romaniene, ce sunt alcătuite din alternanţe monotone de argile, argile nisipoase, nisipuri argiloase, nisipuri medii şi fine slab consolidate, roci asociate în diferite proporţii în pachete ce alternează ritmic, predominant argiloase sau nisipoase, cu grosimi de 0,1 – 1,5 metri până la 3 metri. Frecvent se întâlnesc strate cu grosimi de 0,3 – 0,5 metri, ce sunt alcătuite din argile puternic contractile, care în condiţii de umiditate mare facilitează producerea deplasărilor pe versant. De-asemenea, alternanţa regulată de strate permeabile şi impermeabile justifică frecvenţa mare a alunecărilor de teren.

Majoritatea versanţilor sunt afectaţi de deplasări de teren complexe reprezentate prin alunecarea unor pachete de roci pe suprafeţele structurale de pe stânga văii Strâmbei, cât şi torenţi noroioşi, precum cei din preajma localităţii Lăstuni, pe versantul drept al văii Tinoasa,

prăbuşiri în sectoarele de mal abrupt şi abrupturi cuestice (în bazinul superior al pârâului Strâmba). Suprafaţa alunecărilor este modelată de-a lungul pantei de apele de şiroire, ce determină apariţia ravenelor, precum şi de afluenţi cu caracter torenţial, ce formează la bază conuri de dejecţie, iar în partea superioară determină retragerea versanţilor şi reducerea interfluviilor la creste ascuţite.

În bazinul de recepţie al văii Strâmba, pe o suprafaţă de cca. 300 ha. sunt numeroase alunecări secţionate de crăpături, şanţuri şi ravene prin care apele de şiroire erodează şi transportă deluviile spre baza pantei, unde formează mici conuri de dejecţie. Se disting mai multe valuri de alunecare cu abrupturi de doi până la şase metri, separate de suprafeţe mlăştinoase şi lacuri. Pe versantul stâng al văii Strâmba, alunecările sunt insecvente, atât superficiale, cât şi profunde, cu mai multe trepte şi zone mlăştinoase.

Fig. 18: Procese geomorfologice actuale în bazinul Strâmbei

Foto 5: Râpă de desprindere şi corpul alunecării din bazinul de recepţie al Strâmbei, sub Momâia Neamţului

Foto 6: Cumpăna de ape dintre bazinul Strâmbei şi cel al Motnăului; râpă de desprindere

Foto. 7: Alunecare superficială în cuib în bazinul Strâmbei, sub Momâia Neamţului (2003)

Foto. 8: Evoluţia alunecării din bazinul Strâmbei, de sub Momâia Neamţului în intervalul 2003-2008

Pe valea Tinoasa predomină suprafeţele de alunecare reactivate în ultimii ani sub aceleaşi forme ca în cazurile precedente, majoritatea fiind alunecări de profunzime. Pe pantele cu înclinări mari, masa alunecată este foarte frământată, iar suprafaţa ei este brăzdată de crăpături şi ravene care îşi măresc dimensiunile, datorită circulaţiei rapide şi intense a apelor de şiroire.

Alunecările de teren reprezintă cel mai des întâlnit fenomen gravitaţional de masă ce contribuie la modelarea versanţilor din bazinul subcarpatic al Râmnei. În cadrul acestuia , suprafaţa afectată de alunecări de teren, atât vechi, pleistocene şi holocene, cât şi recente, latente ori active, este de peste 70 %, ceea ce conferă peisajului geomorfologic o complexitate ridicată., dar şi o mare restrictivitate pentru activităţile antropice.

3.2.2. Curgerile noroioase

În aceleaşi arealele afectate de alunecări de teren se produc adesea şi curgeri de noroi. Au lungimi cuprinse frecvent între 100-600 m, dar pot depăşi 1000 m şi lăţimi ce variază adesea între 2-10 m, însă pote ajunge şi la 30-40 m; pornesc de sub râpe de desprindere semicirculare cu înălţimi de de 1 până la 8 m. Materialele deplasate sunt heterogene, predominând argilele grase şi cele prăfoase. Au aspect liniar sau diform, cu ramificaţii în partea superioară adesea. Declanşarea lor antrenează şi alte procese (surpări, alunecări locale, procese de eroziune în adâncime), amplificând starea de dezechilibru a versanţilor.

Foto 9: Curgere noroioasă pe partea stângă a Râmnei, avale de Dealul Lung

3.2.3. Solifluxiunea

Procesele de solifluxiune se produc ca urmare a saturării cuverturii superficiale cu apa provenită din ploi sau topirea zăpezii. Acestea modelează versanţii alcătuiţi din marne şi argile situaţi în sectorul subcarpatic al bazinului Râmnei rezultând microforme cu aspect de valuri ce se pot transforma cu timpul în alunecări curgătoare sau curgeri de noroi superficiale. Se pot reactiva în primăvara, în timpul dezgheţului. Au o dezvoltare restrânsă la versanţii despăduriţi ai văilor pârâului Scoruşului, Hozonarului, Grânceni, Păcuri, din sectorul dealurilor subcarpatice interne, dar şi pe unele suprafeţe structurale înierbate din cadrul depresiunii intracolinare a Râmnei.

3.2.4. Prăbuşirile

Prăbuşirile fac parte din categoria deplasărilor în masă uscate, ce afectează versanţii puternic înclinaţi şi malurile abrupte, asupra cărora acţionează râurile şi torenţii prin eroziune şi subminarea bazei versanţilor, precum şi alternanţele proceselor de ingheţ-dezgheţ, mişcările seismice, trepidaţiile puternice de natură antropică ori alte activităţi umane precum despăduririle, tăierea unor drumuri în treimea inferioară a versanţilor etc.

Prin modul lor de manifestare, după cantitatea de material prăbuşit şi formele create, în Bazinul Râmnei se pot deosebi : prăbuşiri individuale şi de mase.

Prăbuşirile individuale (rostogolirile) au un caracter ritmic, manifestându-se îndeosebi în intervalul iarnă-primăvară, când ciclurile îngheţ-dezgheţ au o frecvenţă zilnică, favorizând fragmentarea rocilor pe planuri de fisuraţie şi diaclaze. Materialele desprinse şi rostogolite se acumulează la baza abrupturilor sub forma trenelor sau a conurilor de grohotiş. Cei mai afectaţi de prăbuşiri individuale sunt versanţii constituiţi din gresii slab cimentate, nisipuri, pietrişuri din sectorul subcarpatic al bazinului Râmnei (foto 10 – 11).

Prăbuşirile de mase afectează râpele de desprindere ale alunecărilor profunde (foto 16, 18) şi malurile râurilor, în acest ultim caz, fiind rezultatul eroziunii laterale exercitate de reţeaua hidrografică sau al supraumezirii depozitelor la contactul cu albia minoră. Se produc frecvent atât în malurile văii Râmnei în sectorul dealurilor externe şi al câmpiei de glacis, cât şi a unor afluenţi cu caracter subsecvent ai acesteia (Valea Bulibaşa, Valea Pietroasa etc.)

Foto 10: Versantul stâng al Râmnei la confluenţa cu Răşcuţa afectat de prăbuşiri; acumulări la bază

Foto 11: Prăbuşiri individuale şi acumulări la baza râpei de desprindere situată pe versantul drept al Râmnei,

avale de Bălăneşti

4. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren din bazinul Răşcuţei

Alunecările de teren, dintre procesele de versant, au cel mai mare impact asupra comunităţilor umane, fiind responsabile pentru însemnate pierderi materiale şi umane. De asemenea, acestea pot avea grave consecinţe asupra dezvoltării aşezărilor şi utilizării terenurilor, fapt pentru care, în ultimele decade, la nivel mondial s-au investit însemnate resurse materiale pentru realizarea unor studii privind inventarierea alunecărilor de teren, clasificarea standardizată a acestora după criterii geomecanice, aplicarea unor principii şi metode pentru identificarea, zonarea şi redarea cartografică a susceptibilităţii, hazardului şi riscului la alunecare a .suprafeţelor de versant.

4.1. Conceptul de susceptibilitate. Aspecte metodologice.

În literatura de specialitate termenii de susceptibilitate şi hazard la alunecări de teren sunt adesea utilizaţi ca sinonime, cu toate că sunt concepte diferite (Guzzetti, 2005). Susceptibilitatea la alunecări de teren reprezintă probabilitatea ca o alunecare de teren să se producă într-o zonă caracterizată prin anumite condiţii de mediu (Brabb, 1984). Este gradul în care o suprafaţă poate fi afectată de procese de alunecare. Spre deosebire de aceasta, hazardul este probabilitatea ca o alunecare de teren de o anumită magnitudine va avea loc într-o anumită perioadă de timp şi într-o anumită zonă. Pe lângă predicţia locului în care alunecarea va avea loc, hazardul la alunecari de teren prognozează „când” sau „cât de frecvent” se va produce şi „cât de mare” va fi (Guzzetti şi colab., 2005). Astfel, susceptibilitatea este componenta spaţială a hazardului la alunecări de teren.

În ultimele decenii se înregistrează o bogăţie de informaţii ce vizează cunoaşterea în profunzime a procesului de alunecare, informaţii bazate pe studii interdisciplinare, utilizate în elaborarea a numeroase strategii referitoare la prognoza fenomenului şi stabilirea zonelor susceptibile la alunecări de teren, studii justificate de marea amploare a catastrofelor naturale pe Glob, unele dintre ele fiind influenţate într-o pondere din ce în ce mai mare de impactul antropic. Ultima tendinţă, de după 1990, este elaborarea hărţilor de susceptibilitate privind alunecările de teren, aceasta reprezentând sinteza unor analize cantitative şi calitative ale arealului studiat, reclasificarea şi interpretarea rezultatelor (Carrara, 1983; Brabb, 1984; Varnes and IAEG Commission on Landslides and other Mass-Movements, 1984, Crozier, 1986; Carrara şi colab., 1995; van Westen, 1993; Chung şi Fabbri, 1999; Crozier and Glade, 2005; Glade and Crozier, 2005; Guzzetti şi colab., 2005 etc.). În literatura geomorfologică românească, evaluări şi referiri metodologice cu privire la susceptibilitatea la alunecări au făcut Bălteanu şi colab. (1989), Rădoane şi colab. (1993), Cioacă (1996), Grecu (1997, 2002), Armaş (2003, 2006), Prefac şi colab. (2008) ş.a.

Metodele de evaluare şi cartare a susceptibităţii la alunecări de teren sunt grupate în literatura de specialitate în două mari categorii, şi anume:

Metode calitative, euristice, cu un caracter descriptiv, ce se bazează pe hărţi ale inventarierii alunecărilor de teren şi a factorilor de control ai proceselor de alunecare, a căror contribuţie la instabilitatea versanţilor este estimată în funcţie de nivelul de cunoaştere şi de experienţa cercetătorului. Prin combinarea în etape succesive a hărţilor cu distribuţia spaţială a factorilor responsabili pentru procesele de alunecare, mai precis a gradului în care aceştia contribuie la destabilizarea versantului după reguli stabilite în mod subiectiv se obţine harta cu

zonarea susceptibilităţii la alunecare (Montgomery şi colab., 1991; Pachauri şi Pant, 1992; Rădoane şi colab., 1993; Mejia-Navarro şi colab., 1994; Grecu, 1997; 2002; Pachauri şi colab., 1998; Moreiras, 2005 etc.);

Metode cantitative, care la rândul lor au fost clasificate în metode statistice şi metode deterministe sau geotehnice.

Metodele statistice sunt astfel construite încât să descrie relaţiile funcţionale existente între factorii de stabilitate/instabilitate şi distribuţia spaţială a alunecărilor din trecut şi prezent. Această abordare oferă rezultate cantitative adecvate pentru evaluarea cantitativă a susceptibilităţii la alunecări de teren. Cele mai simple metode statistice se bazează pe determinarea abundenţei relative (proporţie, procent, frecvenţă, incidenţă) a alunecărilor de teren în clase ale fiecărui strat tematic corespunzător distribuţiei spaţiale a factorilor de stabilitate/instabilitate.

De asemenea, în ultimii ani, au apărut numeroase studii ce evaluează susceptibilitatea la alunecări de teren pe baza modelelor de calcul probabilistic precum: teoria Bayes, cunoscută şi sub denumirea de ,,weight of evidence” (Bonham-Carter, 1991; Lee şi colab., 2002; Armaş şi colab., 2003 ş.a.), likelihood ratio (Chung şi Fabbri, 2003, 2005; Fabbri şi colab., 2003; Lee, 2004), certainty factors (Chung şi Fabbri, 1993, 1999; Binaghi şi colab., 1998) etc.

Metodele calitative sunt subiective, stabilesc susceptibilitatea euristic, şi redau nivelurile acesteia folosind termeni descriptiv (calitativi). Metodele cantitative produc estimări numerice, de exemplu, probabilităţile de apariţie a fenomenelor de alunecare în orice zonă de susceptibilitate.

Metodele deterministe se bazează pe calculul unui factor de stabilitate a versantului, ce reprezintă raportul dintre forţele de rezistenţă şi cele de alunecare. Valorile supraunitare obţinute prin calculul acestui factor indică o pantă stabilă, pe când cele subunitare, opusul. De asemenea, calculul stabilităţii versanţilor necesită utilizarea a numeroşi parametri cum ar: fi permeabilitatea, coeziunea, unghiul de frecare internă, greutatea specifică, conductivitatea, rezistivitatea etc., date ce pot fi integrate unor programe sau extensii GIS precum SINMAP (Pack şi colab., 1998), SHALSTAB (Montgomery şi Dietrich 1994), CHASM (Brooks şi colab., 2004), care în marea lor majoritate se bazează pe modelul Infinite slope dezvoltat de Hammond şi colab. (1992). Limitările modelărilor geotehnice atunci când sunt aplicate pe suprafeţe mari constă într-un nivel ridicat de simplificare.

4.2. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren. Studiu de caz - bazinul Răşcuţei. 4.2.1. Zona de studiu

Pentru evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren s-a ales ca studiu de caz bazinul Răşcuţei (tributar Râmnei pe partea dreaptă a acesteia). Acesta are o suprafaţă de aproximativ 70 km2 şi este situat în totalitate în sectorul subcarpatic al bazinului Râmnei (fig. 84). Consider această alegere ca reprezentativă, dat fiind marea varietate a condiţiilor litologice, geomorfologice şi de utilizare a terenurilor, ceea ce permite evaluarea susceptibilităţii la alunecare în funcţie de condiţii de mediu foarte diferite

Morfologia regiunii are un puternic caracter structural specific fiind relieful de cueste, dispuse pe şiruri paralele, dese, bine individualizate, orientate aproximativ nord-sud.

Altitudinile variază între un maxim de 773 m şi minim 160 m, cu o altitudine medie la nivelul întregului bazin de 389 m şi o abatere standard de 105,9 m.

Gradul de înclinare a suprafeţelor de versant şi expoziţia acestora au fost calculate pe baza modelului numeric al terenului cu rezoluţia pixelului de 12x12 m. Acesta din urmă a fost realizat având ca suport hărţile topografice la scara 1:25 000, ediţia 1981.

Valorile de pantă variază între 0,04o şi 49,12o, cu o medie de 13,9o şi o abatere standard de 6,06°. Cea mai mare pondere o deţin suprafeţele cu înclinări cuprinse între 10o – 15o (31,7%), urmate fiind de cele ce se încadrează în clasele de valori 5o - 10o şi 15o- 20o, care înregistrează frecvenţe aproximativ egale (24 %, respectiv 23 %)la nivelul bazinului Răşcuţei.

Stratul tematic corespunzător orientării versanţilor ilustrează predominarea suprafeţelor cu expoziţii umbrite şi semi-umbrite, ce totalizează 54 % din suprafaţa bazinului în detrimentul versanţilor însoriţi şi semi-însoriţi, care au o frecvenţă de 46 %.

Densitatea fragmentării reliefului variază între 0 şi 6,46 km/km2, având o valoare medie la nivelul întregului bazin de 3,7 km/km2. Valorile ridicate sunt normale dacă luăm în consideraţie dezvoltarea mare a organismelor torenţiale, favorizată de alcătuirea geologică. Peste jumătate din suprafaţa bazinului (58,2 %) este caracterizată de valori ale densităţii fragmentării reliefului cuprinse între 3 şi 5 km/km2

În alcătuirea geologică a regiunii de studiu intră o succesiune de strate sedimentare constituite din depozite de vârstă Miocen superior – Pliocen. Acestea sunt alcătuite dintr+o alternanţă ritmică de gresii, marne, marne nisipoase şi argile. Depozitele romaniene ocupă cea mai mare suprafaţă (56 % din bazin) şi sunt alcătuite din alternanţe monotone de argile, argile nisipoase, nisipuri argiloase, nisipuri medii şi fine slab consolidate. Aceste roci sunt asociate în diferite proporţii în pachete ce alternează ritmic, predominant argiloase sau nisipoase, cu grosimi de 0,1 – 1,5 metri până la 3 metri. Nu există gresii sau alte roci dure. Frecvent se întâlnesc strate cu grosimi de 0,3 – 0,5 metri, ce sunt alcătuite din argile puternic contractile, care în condiţii de umiditate mare facilitează producerea deplasărilor pe versant.

De asemenea, alternanţa regulată de strate permeabile şi impermeabile justifică frecvenţa mare a alunecărilor de teren.

Din analiza utilizării terenurilor se observă că pădurea ocupă o suprafaţă însemnată în cadrul zonei de studiu (54 %), aducând un aport considerabil pentru mărirea stabilităţii versanţilor prin rolul său de moderator al amplitudinilor elementelor climatice şi de regulator al bilanţului hidric din sol. Acest tip de folosinţă ocupă îndeosebi sectoarele superioare şi mijlocii ale bazinului Răşcuţei şi afluentului său, Peletic. Suprafeţele cu utilizări agricole deţin o pondere de 32,3 %, la care livezile participă cu 12,4 %, păşunile cu12,3 %, restul fiind dat de terenuri predominant agricole în amestec cu vegetaţie naturală şi zone cu culturi complexe. Vetrele de sat ocupă 7,7 % din suprafaţa bazinului. Suprafeţele ce au suferit intervenţia antropică sunt răspândite în sectoarele inferioare ale bazinelor Răşcuţei şi Peleticului, dar mai ales în bazinul Strâmbei, unde sunt dominante.

Una din caracteristicile esenţiale ale reliefului acestei regiuni o constituie dinamica accentuată a versanţilor prin procese de deplasare în masă, favorizată de factorii naturali şi amplificată de cei antropici. Între acestea, alunecările de teren sunt cele mai frecvente şi variază ca vârstă şi tip de la vechi, relativ stabile, profunde până la actuale, active, superficiale. Acestea afectează o suprafaţă de 13,03 km2, ceea ce reprezintă aproximativ 19 % din întreaga zonă de studiu.

Inventarierea alunecărilor de teren s-a realizat atât pe baza hărţilor topografice (scara 1:25 000, ediţia 1981) şi a ortofotoplanurilor color, scara 1:5 000, ediţia 2005, cât şi în teren. Figura 19 ilustrează distibuţia spaţială a alunecărilor de teren în cadrul zonei de studiu.

4.2.2. Modelul Certainty Factor

Dintre metodele statistice larg utilizate în evaluarea susceptibilităţii la alunecare în asociere cu tehnici SIG se află şi modelul Certainty Factor (CF) sau Teoria factorilor de

certitudine (Chung şi Fabbri, 1993; Binaghi şi colab.,1998; Luzi şi Pergalani, 1999; Lan şi colab., 2004), aceasta fiind un model euristic al reprezentării cunoştinţelor incerte pentru care am optat în prezenta lucrare.

Fig. 19: Harta distribuţiei spaţiale a alunecărilor de teren - bazinul Răşcuţei

Această teorie a fost iniţial definită de către Shortliffe şi Buchanan (1975) la mijlocul

anilor ’70, în cadrul proiectului MYCIN, ulterior fiind modificată de către Heckerman (1986):

unde:

ppa - pps ppa(1- pps)

, dacă ppa ≥ pps

ppa - pps pps(1- ppa)

, dacă ppa < pps CF =

• ppa este probabilitatea condiţionată de a avea un număr de alunecări de teren ce au loc în clasa a;

• pps este probabilitatea apriorică de a avea numărul total al alunecărilor de teren care au loc în zona de studiu

Valorile probabilităţilor ppa şi pps au fost obţinute prin calculul frecvenţei alunecărilor de teren în cadrul fiecărei clase a fiecărui factor de stabilitate/instabilitate.

Pentru zona de studiu, în urma suprapunerii stratului tematic corespunzător inventarului alunecărilor de teren cu cele aferente factorilor de control ai acestora, s-au obţinut prin calcul valorile probabilităţilor apriorice şi condiţionate, iar în baza acestora valorile CF pentru fiecare clasă a fiecărui factor în parte.

În raport cu litologia, cele mai mari valori ale CF s-au obţinut pentru depozitele de vârstă romaniană (0,34), alcătuite din alternanţe de argile puternic contractile, argile nisipoase, nisipuri argiloase, nisipuri medii şi fine slab consolidate, depozite de roci ce facilitează producerea alunecărilor de teren. În cadrul claselor de pantă, frecvenţa cea mai mare a alunecărilor de teren şi implicit cele mai mari valori ale CF le înregistrează suprafeţele cu pante cuprinse între 5o - 10o şi 10o - 15o. Celelalte clase înregistrează valori negative ale CF, ceea ce înseamnă o mică probabilitate de apariţie a alunecărilor de teren.

Frecvenţa alunecărilor de teren este de asemenea controlată şi de orientarea versanţilor. În bazinul Răşcuţei, suprafeţele de versant cu expuneri umbrite (nordice şi nord-estice), ce deţin aproximativ o treime din suprafaţa bazinului, au valori ridicate ale CF, fapt explicat prin temperaturi mai mici la nivelul solului, umidate crescută, ceea ce favorizează producerea alunecărilor de teren.

Valorile CF obţinute pentru clasele densităţii fragmentării reliefului sunt majoritatea pozitive, iar maxima este deţinută de clasa suprafeţelor cu valori mai mari de 6 km/km2

(CF=0,35), În raport cu categoriile de utilizare a terenurilor cele mai favorabile producerii

alunecărilor de teren sunt următoarele: • zonele de culturi complexe deţin valoarea maximă (CF = 0,65); • păşunile şi vetrele de sat prezintă valori ale CF ridicate (în jurul valorii de 0,4); • livezile au înregistrat o favorabilitate ridicată pentru apariţia proceselor de

alunecare. În urma combinării rasterelor ce corespund valorilor CF calculate pentru fiecare strat

tematic în conformitate cu regulile de integrare a acestora, a rezultat harta susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren (fig. 20). Pentru a uşura interpretarea rezultatelor, valorile finale obţinute au fost reclasificate conform cu Binaghi şi colab. (1998), obţinându-se astfel şase clase de stabilitate/instabiliate a versanţilor. Dintre acestea, cea mai mare pondere o are clasa suprafeţelor de versant stabile (51 % conform figurii 21), ce se regăsesc în bazinele superioare şi mijlocii ale Răşcuţei şi afluentului său Peletic, suprafeţe ce sunt împădurite în marea lor majoritate şi care sunt alcătuite din punct de vedere litologic din depozite de vărstă sarmaţian, meoţian, ponţian şi dacian constituite din marne în alternanţă cu gresii şi conglomerate. Clasele cinci şi şase, semnifică o instabilitate mare şi foarte mare a suprafeţelor de versant şi au o frecvenţă la nivelul bazinului Răşcuţei de 32 %. Distribuţia spaţială a suprafeţelor aferente acestor clase arată că cea mai mare parte a lor se regăsesc în spaţiul Depresiunii Intracolinare a Râmnei, pe depozite romaniene şi cu utilizări agricole. Suprafeţele de versant ce se încadrează claselor de susceptibilitate redusă şi medie deţin o pondere redusă la nivelul zonei de studiu, de aproximativ 15 %.

Fig. 20: Harta susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren - bazinul Răşcuţei

Ponderea diverselor clase de susceptibilitate a versanţilor la alunecări din bazinul Răşcuţei

51%

3%2%12%

29%

3%

Stabilitate IncertitudineInstabilitate redusă Instabilitate medieInstabilitate mare Instabilitate foarte mare

Fig. 21: Ponderea diverselor clase de susceptibilitate a versanţilor din

bazinul Râmnei la alunecări de teren

4.2.3. Validarea modelului

Într-o ultimă etapă s-a trecut la validarea rezultatelor obţinute, fapt ce s-a realizat prin suprapunerea stratului tematic al reprezentării susceptibilităţii la alunecare cu cel al alunecărilor de teren active pentru a obţine frecvenţa acestora în cadrul fiecărei clase de susceptibilitate. Rezultatele obţinute au fost reprezentate grafic în figura 22 şi ilustrează faptul că cea mai mare incidenţă a alunecărilor active o înregistrează clasa cinci, aceasta semnificând susceptibilitate mare. Frecvenţa alunecărilor de teren active în această clasă este de aproximativ 70 %. O frecvenţă ridicată se înregistrează şi în cadrul clasei cu susceptibilitate medie (în jur de 14 %).

0

10

20

30

40

50

60

70

80S

tabi

litat

e

Ince

rtitu

dine

Inst

abili

tate

redu

să

Inst

abili

tate

med

ie

Inst

abili

tate

mar

e

Inst

abili

tate

foar

te m

are

Clase de susceptbilitate

Frec

venţă

(%)

Suprafeţe cualunecari active

Fig. 22: Frecvenţa alunecărilor de teren active în cadrul fiecărei categorii de susceptibilitate a versanţilor

4.3. Concluzii Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la nivelul bazinului Răşcuţei realizată cu ajutorul

modelului statistic Certainty Factor oferă estimări cantitative cu privire la producerea alunecărilor de teren utile în identificarea zonelor predispuse la alunecări.

Rezultatele obţinute relevă o corelaţie puternică a proceselor de alunecare cu factorii de control ai acestora, îndeosebi cu utilizarea terenului, gradul de înclinare a versanţilor şi alcătuirea geologică, iar în cadrul acestora, se remarcă utilizările cu specific agricol, clasele de pantă cu valori cuprinse între 5o şi pănă la 10o şi depozitele romaniene constituite dintr-o alternanţă de nisipuri, nisipuri argiloase, argile şi argile nisipoase. Corelaţii mai puţin semnificative există între alunecările de teren şi densitatea fragmentării reliefului şi expoziţia versanţilor.

De asemenea, prin suprapunerea suprafeţelor cu alunecări active cu harta susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren a rezultat că 90 % din alunecările active s-au produs în clasele cu susceptibilitate medie, mare şi foarte mare, din care 76 % aparţin celor două din urmă. Acest fapt demonstrează că rezultatele obţinute cu ajutorul modelului CF sunt validate.

Concluzii

Bazinul hidrografic se impune prin caracterul complex al componentelor şi fenomenelor fizico-geografice, prin modul de asociere şi prin conexiunile existente între acestea.

Procesele geomorfologice actuale au rol determinant în evoluţia reliefului subcarpatic din România, implicit a sectorului subcarpatic din bazinul Râmnei. Acesta se cuprinde în bazinul hidrografic al Putnei (deţinând 17 % din suprafaţa acestuia) şi se suprapune Subcarpaţilor de la Curbură, pe subunitatea Subcarpaţilor Vrancei şi părţii de nord-est a Câmpiei Române, anume Câmpia Buzău-Siret. Sectorului subcarpatic îi revine 58 % din suprafaţa bazinală totală a Râmnei, iar sectorului de câmpie, restul de 42 %. Altitudinile se desfăşoară în cuprinsul său între maxim 979 m în vârful Gârbova şi 22 m la vărsarea în Putna.

Stadiul actual de evoluţie a Subcarpaţilor Curburii reprezintă o fază de avansare accentuată a eroziunii într-un relief ce reflectă o adaptare la litologie şi structură, sub impactul mişcărilor tectonice recente şi actuale, a condiţiilor biopedoclimatice şi hidrologice. Modelarea actuală a reliefului din bazinul hidrografic Râmna se manifestă în urma interacţiunii unei game largi de procese geomorfologice actuale.

Un rol important în dinamica versanţilor o au factorii geologici, fie că este vorba de litologie, structură ori de mişcările tectonice. Din prezentarea particularităţilor stratigrafice şi fizico-mecanice ale depozitelor sedimentare rezultă o predispoziţie a acestora pentru declanşarea unor diverse procese geomorfologice actuale, dar mai ales pentru alunecări de teren. Dispunerea structurală (formaţiuni miocene cutate în extremitatea estică a bazinului, la vest de falia Caşin-Bisoca şi formaţiuni sarmato-pliocene dispuse într-o structură monoclinală în sectorul subcarpatic al bazinului) intervine în modul de desfăşurare a acestora.

În ceea ce priveşte parametrii morfometrici (pantele, adâncimea şi densitatea fragmentării reliefului), se constată o suprapunere a arealelor caracterizate prin valori asemănătoare ale intensităţii parametrului morfometric analizat. Astfel, suprafeţele ce deţin valorile cele mai mari ale pantelor, în general prezintă valori ridicate şi pentru densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului (Dealurile subcarpatice interne şi unele areale din cadrul depresiunii intracolinare ce se suprapun fronturilor de cuestă fragmentate de văi torenţiale), iar pantele cu valori mici se suprapun de obicei pe areale cu valori mici ai celorlalţi doi indici morfometrici (Dealurile subcarpatice externe şi sectorul de câmpie).

Dintre elementele climatice, precipitaţiile deţin o pondere importantă în categoria factorilor de control cu rol pregătitor şi declanşator al proceselor de modelare actuală. Acţiunea mecanică exercitată de precipitaţii se materializează în general, printr-un potenţial mare de producere a proceselor de torenţialitate şi de modelare a versanţilor, viiturilor şi inundaţiilor, privite ca şi evenimente pluviale singulare, dar şi asociate cu alte fenomene meteorologice.

În ceea ce priveşte rolul vegetaţiei şi factorul antropic în manifestarea proceselor de modelare actuală, reiese că distrugerea pădurilor pe terenurile în pantă, suprapăşunatul, cultivarea plantelor prăşitoare şi practicarea unor tehnici de lucru al pământului necorespunzatoare pe terenurile în pantă, au repercursiuni grave asupra stării de echilibru a versanţilor.

Se poate spune că majoritatea versanţilor din cadrul bazinului analizat prezintă un potenţial morfodinamic accentuat, asigurat de frecvenţa şi intensitatea mare a diverselor procese geomorfologice actuale, a căror repartiţie este influenţată de particularităţile şi modul de asociere a factorilor condiţionali şi cauzali.

Versanţii puternic înclinaţi şi malurile abrupte ale râurilor din cadrul bazinului Râmnei sunt afectaţi de procese de prăbuşire, prezente sub forma prăbuşirilor individuale şi în mase.

Spre deosebire de celelalte două categorii de deplasări în masă, prăbuşirile au o frecvenţă mai mică în modelarea versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei.

Pe lângă procesele de deplasare în masă, în dinamica reliefului, un rol important revine şi acelora fluvio-denudaţionale. Majoritatea versanţilor din bazinul Râmnei sunt fragmentaţi de o reţea densă de drenaj alimentată din precipitaţii şi care este răspunzătoare de intensitatea şi răspândirea proceselor pluviodenudaţie, eroziune în suprafaţă şi eroziune liniară (ravenare şi torenţialitate).

Cele mai afectate terenuri de eroziune în suprafaţă (efectuată prin scurgerea neconcentrată a apei, exercitată pelicular pe întreaga suprafaţă a versantului) aparţin comunelor situate în sectorul depresiunii intracolinare a Râmnei, anume Gura Caliţei şi Poiana Cristei.

De asemenea, în bazinul Râmnei este întalnită întreaga gama de forme realizate de procesele de eroziune în adâncime: rigole, ogaşe, ravene, organisme torenţiale, aflate în diverse stadii de evoluţie. localizate frecvent pe versanţii despăduriţi, constituiţi predominant din roci friabile (nisipuri, pietrişuri).

Dacă versanţii afectaţi cu precădere de procesele de ravenare au o pondere redusă, cei în cadrul cărora procesele de ravenare au un rol secundar, dar extrem de important în modelare, ocupă aproximativ 38% din suprafaţa bazinului subcarpatic al Râmnei. Adâncirea ravenelor contribuie la activarea unor complexe de procese de degradare a versanţilor, care se extind pe suprafeţe largi şi furnizează râurilor cantităţi mari de aluviuni.

Versanţii alcătuiţi din marne şi argile, împăduriţi, nu sunt afectaţi de procese de ravenare decât în situaţii excepţionale, reprezentate prin rupturi locale ale echilibrului lor, determinate de declanşarea unor alunecări profunde. Pe deluviile alunecărilor active se formează o reţea instabilă de forme de eroziune care se adâncesc cu rapiditate în materialul afânat. De pe aceşti versanţi sunt evacuate cantităţi mari de materiale. Pe versanţii despăduriţi, care predomină în Depresiunea intracolinară a Râmnei, apariţia proceselor de ravenare este legată de reactivarea deplasărilor în masă şi de activităţi antropice neadecvate. Formele de eroziune în adâncime apar acolo unde continuitatea covorului vegetal care acoperă deluviile de alunecare este distrusă prin suprapăşunat.

Cei mai afectaţi de procese de ravenare sunt versanţii constituiţi din pietrişurile de Cândeşti din sectorul dealurilor subcarpatice externe, precum şi cei ai unor văi torenţiale din regiunea câmpiei de glacis a Râmnicului, aflate în perimetrul comunei Bordeşti, cum ar fi valea Bulibaşa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pietroasa ş.a.

În bazinul hidrografic al Râmnei, cele mai multe organisme torenţiale se găsesc în aria depresiunii intracolinare a Râmnei (Valea Dracului, pe raza localităţii Odobasca), a dealurilor externe şi a câmpiei de glacis a Râmnicului. Cea mai mare densitate a organismelor torenţiale se înregistrează pe raza comunei Bordeşti (Valea Pietroasa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pârâul Budaiului) şi a comunei Urecheşti (în bazinul pârâului Cârceiu), densitate ce este justificată de alcătuirea litologică ce se constituie dominant din nisipuri, pietrişuri şi depozite loessoide, depuse într-o structură monoclinală, şi de utilizarea agricolă a terenurilor. În sectorul Dealurilor subcarpatice interne, densitatea organismelor torenţiale este mai redusă, dat fiind gradul mare de acoperire a terenurilor cu vegetaţie forestieră.

Toate aceste procese de modelare a versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei nu se produc izolat, ci se asociază şi intercondiţionează.

Se poate spune că majoritatea versanţilor din cadrul bazinului analizat prezintă un potenţial morfodinamic accentuat, asigurat de frecvenţa şi intensitatea mare a diverselor procese geomorfologice actuale, a căror repartiţie este influenţată de particularităţile şi modul de asociere a factorilor condiţionali şi cauzali.

BIBLIOGRAFIE 1. ANDERSON, M. G., RICHARD K. S., SELBY M. J.,(1987), Slope Stability: Geotechnical Engineering and

Geomorphology, Wiley, Chichester, N. Y. 2. ARGHIRIADE, C., (1968), Importanţa pădurilor şi corectarea torenţilor în bazinele de interes

hidroenergetic şi în cele cu fenomene torenţiale, Conferinţe documentare – MEF – CDF, Bucureşti.

3. ARMAŞ, Iuliana, (1996), Morphometrical model of Doftana basin area, SCGGG – Geogr., XLII. 4. ARMAŞ, Iuliana, (2006), Risc şi vulnerabilitate, Metode de evaluare aplicate în geomorfologie, Editura

Universităţii din Bucureşti, 200 p. 5. ARMAŞ, Iuliana, DAMIAN, R., ŞANDRIC, I., OSACI – COSTACHE, Gabriela, (2003), Vulnerabilitatea

versanţilor la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al văii Prahova, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 207 p.

6. ATANASIU, I., (1961), Cutremurele de pamânt din România, Edit. Academiei, Bucureşti. 7. AYALEW, L., YAMAGISHI, H., (2005), The application of GIS-based logistic regression for landslide

susceptibility mapping in the Kakuda-Yahiko Mountains, Central Japan, Geomorphology, 65, 1-2, 15-31.

8. BADEA, L., (1967), Terasele Buzăului în zona subcarpatică şi mişcările tectonice, SCGGG - Geogr, XIV. 9. BADEA, L., (1973), Modelarea Subcarpaţilor dintre Motru şi Slănicul Buzăului în cuaternar, Realiz.

Geogr. României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. 10. BADEA, L., NICULESCU, Gh., (1964), Harta morfostructurală a Subcarpaţilor dintre Slănicul

Buzăului şi Cricovul Sărat, SCGGG – Geogr., XI. 11. BÂGU, Gh., MOCANU, A., (1984), Geologia Moldovei, Stratigrafie şi consideraţii economice, Edit.

Tehnică, Bucureşti. 12. BAI, Z.G., DENT, D.L., OLSSON, L., SCHAEPMAN, M.E., (2008), Global assessment of land

degradation and improvement. 1. Identification by remote sensing. Report 2008/01, ISRIC – World Soil Information, Wageningen.

13. BALLY, R. J., STĂNESCU, P., (1977), Alunecările şi stabilitatea versanţilor agricoli, Edit. Ceres, Bucureşti.

14. BANDRABUR, T., (1981), Aspecte geomorfologice şi geologice în regiunea dintre Trotuş-Siret şi Râmnicu Sărat, Lucr. Sem. “Dimitrie Cantemir”, nr. 2, Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi.

15. BĂCĂUANU V., DONISĂ I., HÂRJOABĂ I., (1974), Dicţionar geomorfologic, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

16. BĂDESCU, Gh., (1971), Ameliorarea terenurilor erodate, corectarea torenţilor, combaterea avalanşelor, Edit. Ceres, Bucureşti.

17. BĂLOIU, V., (1980), Amenajarea bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă, Edit. Ceres, Bucureşti 18. BĂLOIU, V., IONESCU, V., (1986), Apărarea terenurilor agricole împotriva eroziunii, alunecărilor şi

inundaţiilor, Edit. Ceres, Bucureşti. 19. BĂLTEANU, D., (1979), Effects of the March 4, 1977 Earthquake on slope modelling in the

surroundings of the Pătârlagele research station (Buzău Carpathians and Subcarpathians), Studia Geomorphologica Carpatho-Balcanica, XIII : 175-189, Krakow, Poland.

20. BĂLTEANU, D., DINU, Mihaela,CIOACĂ, A., (1989), Hărţile de risc geomorfologic, SCGGG - Geogr, XXXVI, Bucureşti.

21. BĂLTEANU, D., (1974), Relaţii între curgerile de noroi şi eroyiunea torenţială în modelarea versanţilor din Subcarpaţii Buzăului, SCGGG – G, XXI, 1.

22. BĂLTEANU, D., (1979), Procese de modelare a versanţilor declanşate de cutremurul din 4 martie 1977 în Carpaţii şi Subcarpaţii Buzăului, SCGGG – Geogr., XXVI.

23. BĂLTEANU, D., (1983), Experimentul de teren în geomorfologie. Aplicaţii la Subcarpaţii Buzăului, Ed. Acad., Bucureşti.

24. BĂLTEANU, D., (1986), Dezechilibre datorate evenimentelor naturale extreme în Subcarpaţii Buzăului, Cercetări geografice asupra mediului înconjurător din judeţul Buzău, Bucureşti.

25. BĂLTEANU, D., (1986), The importance of mass movement in the Romanian Subcarpathians, Z. Geomorph. N. F. Suppl. – Bd. 58.

26. BĂLTEANU, D., TALOESCU, Iuliana, (1978), Asupra evoluţiei ravenelor Exemplificări din dealurile şi podişurile de la exteriorul Carpaţilor, SCGGG – Geogr., XXV.

27. BINAGHI, E., LUZI, L., MADELLA, P., PERGALANI, F., RAMPINI, A, (1998), Slope instability zonation: a comparison between certainty factor and Fuzzy Dempster–Shafer approaches, Natural Hazards, 17, 77-97.

28. BOGDAN, Octavia, (1999), Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române, Com. Geogr., III.

29. BOGDAN, Octavia, (2002), Riscurile pluviale de la Curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor, Revista Geografică, Serie nouă, VIII.

30. BOGDAN, Octavia, ILIESCU Maria, (1971), Fenomene climatice caracteristice perioadei reci a anului în zona Subcarpaţilor de la Curbură (între Valea Prahovei şi Valea Putnei), Geografia judeţului Buzău şi a împrejurimilor, Bucureşti.

31. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena (1981), Intensité de pluies dans la region des Subcarpates du Buzău, RRGGG-Géogr., 25.

32. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena, (1977), Ritmicitatea fenomenului ingheţ-dezgheţ în Subcarpaţii Buzăului, SCGGG-Geogr., XXIV, 1.

33. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena, NEAMU, Gh., (1985), Particularitaţile precipitaţiilor atmosferice din Subarpaţii. Buzăului şi influenţa lor asupra modelării reliefului, vol. Cercetari geomorf. pt. îmbunătăţiri funciare, Instit. Geogr. ISPIF, Bucureşti.

34. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena, TEODOREANU, Elena (1974), Clima Carpaţilor şi Subcarpaţilor de Curbură dintre Teleajen şi Slănicul Buzăului, Inst.Geogr.

35. BOGDAN, Octavia, NEAMU, Gh., MIHAI, Elena, TEODOREANU, Elena (1972), Le potentiel climatique des plaines roumaines, RRGGG – Géogr., 16, 2.

36. BOGDAN, Octavia, NICULESCU, Elena, (1996), Caracteristici climatice ale regiunii subcarpatice de la Curbură şi specificul utilizării terenurilor, Anal. Univ. “Ştefan cel Mare”, Geol.-Geogr., V, Suceava.

37. BOGDAN, Octavia, NICULESCU, Elena, (2001), Fenomene de uscăciune şi secetă de la Curbură, Com. Geogr., V, Bucureşti.

38. BONHAM-CARTER, G.F., (1991), Integration of geosceintic data using GIS, In: Goodchild, M.F., Rhind, D.W. and Maguire, D.J. (eds.) Geographic Information Systems: Principle and Applications, Longdom, London, 171-184.

39. BORDEI-ION, Ecaterina, (1983), Rolul lanţului alpino-carpatic în evoluţia ciclonilor mediteraneeni, Edit. Academiei, Bucureşti.

40. BORDEI-ION, N., (1980), Influenţa curburii asupra circulaţiei atmosferei, Rez. tezei de doctorat, Bucureşti.

41. BORDEI-ION, N., (1988), Fenomene meteoclimatice induse de configuraţia Carpaţilor în Câmpia Română, Edit. Academiei, Bucureşti.

42. BRABB, E.E., (1984), Innovative approaches to landslide hazard mapping, Proceedings 4thInternational Symposium on Landslides, Toronto, vol. 1, 307–324.

43. BRÂNDUŞ, C., (1979), Subcarpaţii Tazlăului. Studiu geomorfologic, Ed. Acad., Bucureşti. 44. BRÂNDUŞ, C., (1997), Subcarpaţii ca tip de relief, Revista de Geomorfologie, tom I, Bucureşti. 45. BRÂNDUŞ, C., GROZAVU, A., (1998), Les facteurs décissifs dans la manifestation des processus

géomorphologiques actuels dans le plateau de la Moldavie (Roumanie), Anal. Univ. Oradea, seria geogr. – geomorfologie.

46. BRÂNDUŞ, C., CHIRIŢĂ, V., (2000), Geomorphological Trends of The Specific Contact between Eastern Carpathians Orogen and the Moldavian Platform, în vol. Geomorphology of The Carpatho-Balcanic Region, Editors: Dan Bălteanu, Mihai Ielenicz, Nicolae Popescu, (lucrările Conferinţei de Geomorfologie Carpato-Balcanice, Herculane-Orşova, octombrie 1998), Editura Corint, Bucureşti.

47. BROOKS S.M., CROZIER M.J., GLADE, T., ANDERSON, M.G., (2004), Towards establishing climatic thresholds for slopeinstability: Use of a physically-based combined soild hydrology- slope stability model, Pure and Applied Geophysics 161.

48. CANTEMIR, D., (1909), Descrierea Moldovei, Editura librăriei Socec & Co, Bucureşti.

49. CARRARA, A., (1983), A multivariate model for landslide hazard evaluation, Mathematical Geology, 15, 403-426.

50. CARRARA, A., CARDINALI, M., GUZZETTI, F., (1992), Uncertainty in assessing landslide hazard and risk, ITC Journal, 2, 172-183.

51. CARRARA, A., CARDINALI, M., GUZZETTI, F., REICHENBACH, P., (1995), GIS technology in mapping landslide hazard, In: Carrara, A., Guzzetti, F., (Eds.), Geographical Information Systems in Assessing Natural Hazards, Kluwer Academic Publisher, Dordrecht, The Netherlands, 135–175,

52. CARRARA, A., CATALANO, E., SORRISO-VALVO, M., REALI, C., ORSO, I., (1978), Digital terrain analysis for land evaluation, Geologia Applicata ed Idrogeologia, 13, 69-117.

53. CARRARA, A., CROSTA, G.B., FRATTINI, P., (2003), Geomorphological and historical data in assessing landslide hazard, Earth Surface Processes and Landforms, 28, 10, 1125-1142.

54. CARRARA, A., SORRISO-VALVO, M., REALI, C., (1982), Analysis of landslide form and incidence by statistical technique, Southern Italy, Catena, 9, 35-62.

55. CHIRIŢĂ, D., TUFESCU, V., BĂNCILĂ, I., BĂLĂNICĂ, T., BELDIE, Al., CEUCA, G., MEHEDINŢI, V., NONUŢE, I., (1958), Solurile bazinului superior şi mijlociu al Putnei, Probleme de pedologie, Ed. Acad. Bucureşti.

56. CHORLEY, R.J., (1962), Geomorphology and general systems theory, U.S. Geol. Survey Prof. Paper, 500/B.

57. CHUNG C.-J. F., FABBRI, A.G., (2005), Systematic procedures of landslide hazard mapping for risk assessment using spatial prediction models, In: Glade, T., Anderson, M.G. and Crozier, M.J. (eds.) Landslide risk assessment, John Wiley, 139-174.

58. CHUNG C.-J., FABBRI, A.G., (2003), Validation of Spatial Prediction Models for Landslide Hazard Mapping, Natural Hazards, 30, 3, 451-472.

59. CHUNG, C,-J,F,, FABBRI, A,G,, (1993), Representation of geoscience data for information integration, Journal of Non-Renewable Resources 2, 2, 122– 139.

60. CHUNG, C.-J.F., FABBRI, A.G., (1999), Probabilistic prediction models for landslide hazard mapping, Photogrammetric Engineering & Remote Sensing, 65, 12, 1389–1399.

61. CIOACĂ, A., (1996), Evaluarea vulnerabilităţii terenurilor afectate de procese geomorfologice actuale, AUŞMS - Geogr. - Geol., V, Suceava.

62. CIOACĂ, A., (1987), Consideraţii asupra reliefului structural din Subcarpaţii Vrancei, SCGGG - Geogr., XXIV, 1.

63. CIOCÂRDEL, R., (1950), Le néogene de la partie meridionale du departement de Putna, An CG, XXIII, Bucureşti.

64. CIULACHE, S., (1991), Subcarpaţii Curburii, Preuniversitaria, 5, Bucureşti. 65. CONEA, Ana, (1960), Contribuţii la studiul geomorfologic al Câmpiei joase a Siretului, Probl.

Geogr.,VII, Bucureşti. 66. CONSTANTINESCU, L., ENESCU, D., (1985), Cutremurele din Vrancea în cadrul ştiinţific şi

tehnologic, Edit. Academiei, Bucureşti. 67. CORNEA, I., DRĂGOESCU, I., POPESCU, M., VISARION, M., (1979), Harta mişcărilor crustale

verticale recente în R.S. România, SCGGG, Geofiz., tom 17, 1, Bucureşti. 68. COSTIN, E., (1959), Studiul terenurilor degradate din Vrancea şi ameliorarea lor prin culturi

forestiere, INCEF, II, Edit. Agro – Silvică Bucureşti. 69. COTEŢ, P., (1976), Câmpia Română, III, Ceres. 70. CROZIER, M.J., GLADE. T., (2005), Landslide Hazard and Risk: Issues, Concepts and Approach in

Landslide Hazard and Risk, edited by Thomas Glade, Malcolm Anderson and Michael J, Crozier, John Wiley, London, 1 – 40.

71. CROZIER, M.J., (1986), Landslides - Causes, consequences and environment, Croom Helm, London, 252 p.

72. DĂNILĂ, I., BARBU, N., IONESI, L., (1973), Etapele evoluţiei reţelei hidrogr. din Carpaţii Orientali, vol. Realizări în geogr. Rom., Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

73. DE JONG, S.M., BROUWER, L.C., RIEZEBOS, H. TH., (1998), Erosion hazard assessment in the Peyne catchment, France. Working paper DeMon-2 Project. Dept. Physical Geography, Utrecht University.

74. DIACONU, C., (1970), Studiul repartiţiei scurgerii de aluviuni în suspensie pe teritoriul R.S.România, Studii de hidrologie, XXVIII, Bucureşti.

75. DIACONU, C., (1978), Bazin Hidrografic, Hidrotehnica, vol., 23, Bucureşti. 76. DIACONU, C., ŞERBAN, P., (1994), Sinteze şi regionalizări hidrologice, Edit. Tehnică, Bucureşti. 77. DINU M., CIOACĂ, A., (1987), Morfotectonica Subcarpaţilor Vâlcei şi Vrancei, Lucr. Sem. Geogr.

,,D. Cantemir”, nr.7, Univ. „Al. I Cuza“, Iaşi. 78. DONISĂ, I., (1957), Câteva observaţii geomorfologice în bazinul hidrografic al Râmnei, Probl. de

geogr., vol. IV, Bucureşti. 79. DONISĂ, I., BARBU, N., IONESI, L., (1973), Etapele evoluţiei reţelei hidrografice din Carpaţii

Orientali, Realizări în Geografia României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 80. DRAGOŞ, V., (1978), Deplasări de teren, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 81. DUMITRU, M., CIOBANU, C., MANEA, Alexandrina, CÂRSTEA, Şt., (2002), Monitoringul

terenurilor şi solurilor agricole din România, Vol. Academician Constantin Chiriţă, în memoriam Ed. Ceres, Bucureşti.

82. DUMITRESCU, I., (1948), La nappe du grès de Tarcău, la zone marginale et la zone néogène entre Caşin et Putna, CR des Séances de l’Institut Géologique Roumain , XXIX (1940–1941), 132–156.

83. DUMITRESCU, I., (1952), Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Coza, An. Com. geol., XXIV, 95-193, Bucureşti.

84. DUMITRESCU, I., SĂNDULESCU, M., BANDRABUR, T., SĂNDULESCU, J., (1970), Harta geologică a României, Scara 1:200,000, Foaia Covasna, Inst. Geol., Bucureşti

85. DYLICK, J., (1967), Solifluxion, congelifluction and related slope processes, Geogr. Annaler, 49, 2, Stocholm.

86. ECKELMANN, W., BARITZ, R., BIALOUSZ, S., BIELEK, P., CARRÉ, F., HOUŠKOVÁ, B., JONES, R.J.A., KIBBLEWHITE, M., KOZAK, J., LE BAS, C., TÓTH, G., TÓTH, T., VÁRALLYAY, G., YLI HALLA, M., ZUPAN, M., (2006), Common Criteria for Risk Area Identification according to Soil Threats, Research report no. 20, Soil Information Working Group (SIWG), European Soil Bureau Network (ESBN).

87. ENE, M., (1999), Evaluarea calităţii mediului în Subcarpaţii dintre Râmnicul Sărat şi Putna, Analele Universităţii Bucureşti, anul XLVIII.

88. ENE, M., (2004), Bazinul hidrografic Râmnicu Sărat. Dinamica reliefului în sectoarele montan şi subcarpatic, Editura Universitară, Bucureşti

89. FABBRI, A.G., CHUNG C.-J. F., CENDRERO, C., REMONDO, J., (2003), Is Prediction of Future Landslides Possible with a GIS?, Natural Hazards, 30, 3, 487-503.

90. FLOREA, N., BĂLĂCEANU, V., RĂUŢĂ, C., CANARACHE, A., (1987), Metodologia elaborării studiilor pedologice, Partea a III-a: Indicatorii ecopedologici, ICPA, Redacţia de propagandă tehnică agricolă, Bucureşti.

91. FLOREA, N., MUNTEANU, I. (2003), Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS), Edit. Estfalia, Bucureşti.

92. FLOREA, N., ORLEANU, C., GHIŢULESCU, N., VESPREMEANU, Rodica, DRAGU, I., GHINEA, P., MUCENIC, I., MUNTEANU, I., NIŢU, I., PARICHI, M., PICIU, I., TUTUNEA, C., IANA, S., (1976). Harta Eroziunii Solurilor României la sc. 1:500,000. ISPIF-Bucureşti.

93. GASPAR, R., UNTARU, E., CRISTESCU, C., ROMAN, F., (1984), Quelques problèmes sur l’ érosion des sols dans les Subcarpates de Vrancea, Revue Roum. de GGG, Géographie, T 28, Bucureşti.

94. GASPAR, R., UNTARU, E., ROMAN, F., CRISTESCU, C., (1982), Cercetări hidrologice în bazinele hidografice torenţiale mici, ICAS, S II – a, Bucureşti.

95. GERAEDTS, L., RECATALA-BOIX, L., ANO-VIDAL, C., RITSEMA, C.J., (2008), Risk Assessment Methods of Soil Erosion by Water. A Review and Recommendations, RAMSOIL Project Report 2.1. http://www.ramsoil.eu/NR/rdonlyres/9179FD01-072A-449C-8EE4-CE1DC33DFF76/56313/PR21Erosionreport.pdf.

96. GHENEA, C., BANDRABUR, T., GHENEA, Ana, (1980), Harta hidrogeologică a R..S.R.., scara 1:200,000, Foaia Focşani, Inst. Geol., Bucureşti

97. GHENEA, C., BANDRABUR, T., MIHĂILĂ, N., GHENEA, Ana, GIURGEA, P., (1971), Harta Cuaternarului 1:1 000 000, Inst. Geol., Bucureşti.

98. GHENEA, C., SĂNDULESCU, M., (1975), Harta neotectonică, în Atlasul R.S.R., Edit. Academiei, Bucureşti.

99. GLADE, T., CROZIER, M.J., (2005), A review of scale dependency in landslide hazard and risk analysis, in Landslide hazard and risk, edited by Thomas Glade, Malcolm Anderson, Michael Crozier, John Wiley, London, 75-138.

100. GOBIN, A., JONES, R., KIRKBY, M., CAMPLING, P., GOVERS, G., KOSMAS, C., GENTILE, A.R., (2004), Indicators for pan-European assessment and monitoring of soil erosion by water, Environmental Science & Policy, 7, 25-38.

101. GRASU, C., MICLĂUŞ, C., CĂTANĂ, C., BOBOŞ, I., (1999), Molasa Carpaţilor Orientali, Bucureşti. 102. GRECU, Florina, (1997), Fenomene naturale de risc, Geologie şi Geomorfologie, TUB, Bucureşti, 144 p. 103. GRECU, Florina, (2002), Risk-prone lands in hilly regions: mapping stages, in Applied geomorphology,

edited by R.J.Allison, Wiley and Sons, Chichester, 49 – 64. 104. GRECU, Florina, PALMENTOLA, G., (2003), Geomorfologie dinamică, Edit. Tehnică, Bucureşti. 105. GRECU, Florina, ZĂVOIANU, I., (1997), Bazinul morfohidrografic, Revista de Geomorfologie, vol. 1,

Bucureşti. 106. GREGORY, K. J., WALLING, D. E. (1973), Drainage Basin Form and Process; a geomorphological

approach, Edward Arnold Publishers Ltd., London. 107. GRIGORAŞ, C. BOENGIU, S., VLĂDUŢ, Alina, GRIGORAŞ, Elena, (2006), Solurile României.

Clasele: Protisoluri, Cernisoluri, Umbrisoluri, Cambisoluri, Luvisoluri, Podzoluri, Edit. Univerităţii din Craiova.

108. GRIGORE, M., (1979), Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief, Edit. Academiei, Bucureşti.

109. GRIMM, M., JONES, R.J.A., MONTANARELLA, L., 2002, Soil erosion risk in Europe, EUR 19939 EN, 40 pp.

110. GROZESCU, H., (1916), Asupra constituţiei geologice din Bazinul Putnei, D.d.S. Inst. Geol. Român, V, Bucureşti.

111. GRUJINSCHI, C., ZAMFIRESCU, Fl., DINU, C., FODOREANU, D., GEORGESCU, O., NICOLAU, Elena, HOSSU, G., SIMON, Armando, DRUMEN, C., ULIAN, A., (1975), Alunecările de teren - factor activ în formarea şi menţinerea cuestelor din bazinul văii Râmna, Lucr. Colocv. Naţ. de geomorf. apl. şi cartogr. geomorf., Iaşi.

112. GRUMĂZESCU, H., (1958), Evoluţia pantelor in regiunea Subcarpaţilor dintre Câlnău şi Şuşita, AUCIP – SN, 20, Bucureşti.

113. GRUMĂZESCU, H., (1961), Contribuţii la cunoaşterea teraselor fluviatile din zona Subcarpaţilor dintre Câlnău şi Şuşita, Probl. Geogr. VIII, Bucureşti.

114. GRUMĂZESCU, H., (1967), Rolul eroziunii laterale în evoluţia reliefului regiunii Subcarpaţilor dintre Buzău şi Trotuş, SCGGG-G, XIV, Bucureşti.

115. GRUMĂZESCU, H., (1973), Subcarpaţii dintre Câlnău şi Şuşita. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei R.S.R, Bucureşti, 220 p.

116. GRUMĂZESCU, H., ŞTEFANESCU, Ioana, (1970), Judeţul Vrancea, Edit. Acad., Bucureşti. 117. GUZZETTI, F., (2005), Landslide hazard and risk assessment, Mathematisch-Naturwissenschaftlichen

Fakultät der Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität University of Bonn, Bonn, Germany, Advisor: Prof. Richard Dikau; adjunct advisor: Dr. Thomas Glade, 389 p., http://hss.ulb.unibonn.de/diss_online/math_nat_fak/2006/ guzzetti_fausto/.

118. GUZZETTI, F., CARRARA, A., CARDINALI, M., REICHENBACH, P., (1999), Landslide hazard evaluation: an aid to a sustainable development, Geomorphology, 31, 181-216.

119. GUZZETTI, F., REICHENBACH, P., CARDINALI, M., GALLI, M., ARDIZZONE, F., (2005), Landslide hazard assessment in the Staffora basin, northern Italian Apennines, Geomorphology, 72, 272–299.

120. HAMMOND, C.J., PRELLWITZ, R.W., MILLER, S.M., (1992), Landslide hazard assessment using Monte Carlo Simulation, In: Bell, D,H, (ed,) Proceedings 6th International Symposium on Landslides, Christchurch, New Zealand, A,A, Balkema publisher, 959-964.

121. HECKERMAN, D., (1986), Probabilistic interpretation of MYCIN’s certainty factors, In: Kanal, L.N., Lemmer, J.F. (Eds,), Uncertainty in Artificial Intelligence, Elsevier, New York, 298– 311.

122. HORTON, R. E. (1945), Erozional development of streams and their drainage basins: a hidrophysical approach to quantitative morphology, Geol. Soc. Am., Bull., 56, 3.

123. HUTCHINSON, J.N., (1988), General report: Morphological and geotechnical parameters of landslides in relation to geology and hydrology, Proceedings 5th International Symposium on Landslides, Lausanne, 1, 3-35.

124. HUTCHINSON, J.N., (1995), Landslide hazard assessment, In: Bell (ed,) Landslides, A.A, Balkema, Rotterdam, 1805-1841.

125. ICHIM, I., RĂDOANE, Maria, (1984), Cercetări privind sursele de aluviuni şi energi potenţială de eroziune cu exemplificări din regiunea Vrancei, Hidrotehnica, Bucureşti.

126. ICHIM, I., RĂDOANE, Maria, GRASU, N., MICLĂUŞ, Crina, (1995), Sediment budget and variability of channel deposits: Putna river catchement case study, Report of EUROSLOPE Program, European Commission.

127. ICHIM, I., RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., GRASU, C., MICLĂUŞ, Crina, (1998), Dinamica Sedimentelor. Aplicaţii la râul Putna (Vrancea), Ed. Tehnică, Bucureşti.

128. IELENICZ, M., (1970), Zonele cu alunecări de teren din ţara noastră, Terra, XXII, 1, Bucureşti. 129. IELENICZ, M., (1986), Pornituri de teren pe Valea Slănicului (Buzău), Cercet. geogr. as. med. înconj. în

jud. Buzău, Univ. Bucureşti. 130. IELENICZ, M., (1998), Sisteme de modelare a versanţilor în Subcarpaţii de Curbură şi impactul

manifestărilor asupra peisajului, Com. geogr. II, Bucureşti. 131. IELENICZ M., COMĂNESCU LAURA, MIHAI B., NEDELEA A., OPREA R., PĂTRU ILEANA,

(1999), Dicţionar de geografie fizică, Editura Corint, Bucureşti. 132. ILIE, M., PAUCĂ, M., (1940), Observations sur le Pliocène entre les vallées de Râmnicul Sărat et de

Trotuş, C.R. Inst. Géol. Roum., XXIII (1934-1935), Bucureşti. 133. IONESCU DE LA BRAD, I., (1869), Agricultura română în judeţul Putna, Bucureşti. 134. IONIŢĂ, I., OUATU, O., 1985, Contribuţii la studiul eroziunii solurilor din Colinele Tutovei, Rev.

Cercet. Agron. În Moldova, vol. 3 (71), Iaşi. 135. IONIŢĂ, I., OUATU, O., 1990, Sezonul critic de eroziune în Colinele Tutovei, Anal. Şt. Univ. “Al. I.

Cuza”, t. XXXVI, s. II C, Iaşi. 136. IONIŢĂ, I., RADOANE, Maria, MIRCEA, S., 2006, “1.13 Romania”, In “Soil Erosion in Europe”,

Editors John Boardman and Jean Poesen , Publisher John Wiley, Chichester, England, 155-166 pp.

137. JOJA, T., (1942), Cursurile râurilor la exteriorul Carpaţilor Orientali, Bul. Soc. Rom. Geol, V, p. 232-236, Bucureşti.

138. KOBASHI, S., SUZUKI, M., (1988), Hazard index for the judjement of slope stability in the Rokko Mountain region, In: Proceedings INTERPRAEVENT, Graz, Asutria, 1, 223-233.

139. LĂZĂRESCU, D., PANAIT, I., (1957), Tipurile de regim ale râurilor din R.P. Română, MHGA, 3, 2 – 3, Bucureşti.

140. LEE, S., CHOI, J,, MIN, K,, (2002) Landslide susceptibility analysis and verification using the Bayesian probability mode, Environmental Geology, 43,1-2, 120-131,

141. LEE, S., (2004), Application of Likelihood Ratio and Logistic Regression Models to Landslide Susceptibility Mapping Using GIS, Environmental Management, 34:2 223-232.

142. LITEANU, E., (1967), Pietrişuri de Cândeşti sau Strate de Cândeşti. O contribuţie la Stratele de Cândeşti, St. Tehn. Ec. Inst. Geol., H, 3.

143. LITEANU, E., FERU, M., (1969), Despre grosimea cuaternarului din partea extracarpatică a curburii Carpaţilor Orientali, SCGGG-Geol., 14, Bucureşti.

144. LITEANU, E., FERU, M.,GHENEA, C., (1972), Cuaternarul din zona de curbură a Carpaţilor Orientali dintre văile Câlnău şi Milcov, St. tehn. şi ec., seria H, nr.4, Bucureşti.

145. LUZI, L., PERGALANI, F., (1999), Slope instability in static and dynamic conditions for urban planning: the ‘Oltre Po Pavese’ case history (Regione Lombardia-Italy), Natural Hazards 20, 57– 82.

146. MAC, I., (1986), Elemente de geomorfologie dinamică, Editura Academiei, Bucureşti.

147. MAC, I., (1992), Geocritical region of enviroument dynamics: The Curvature Carphatians (Romania), RRG, 36, Bucureşti.

148. MACOVEI, G., BOTEZ, G., (1926), Comunicare asupra fenomeneor de alunecări şi prăbuşiri de teren din judeţul Râmnicul Sărat, D.S. ale Inst. Geol. Român (1914 – 1915), Bucureşti.

149. MÂNDRESCU, N., (1979), The Vrancea earthquake of March 4: aspects of soil behavior, V, Bucureşti – Măgurele.

150. MANEA, Sanda, (1998), Evaluarea riscului de alunecare a versanţilor, Tempus, Serie coordonată de Radu Drobot şi Jean Pierre Cabonnel, Conspress, Bucureşti.

151. MARK, R.K., (1992), Map of debris flow probability, San Mateo County, California, scale 1:62,500, U.S. Geological Survey Miscellaneous Investigation Map I–1257–M,

152. MARTONNE, Emm. de, (1902), La Vallachie. Essai de morphologie geographique, Paris. 153. MATEESCU, Şt., (1916), Comunicare preliminară asupra geologiei regiunii colinelor subcarpatice.

Districtul Râmnicul Sărat, D.S. Inst. Geol. Român,, VII (1915-1916) Bucureşti. 154. MATEESCU, Şt., (1927), Cercetări Geologice în partea externă a Curburii SE a Carpaţilor români,

Analele Inst. Geol. Român, Bucureşti. 155. MATEESCU, Şt., (1930), Relaţiuni asupra cercetării geologice în jud. Putna şi Rm. Sărat în vara anului

1923, D.S. Inst. Geol. Român, XII(1923-1924). 156. MATENCO, L., BERTOTTI, G., (2000), Tertiary tectonic evolution of the external East Carpathians,

Romania, Tectonophysics 316, 255–286. 157. MATENCO, L., BERTOTTI, G., CLOETINGH, S., DINU, C., (2003), Subsidence analysis and tectonic

evolution of the external Carpathian–Moesian Platform region during Neogene times, Sediment. Geol. 156, 71–94.

158. MĂRĂŞESCU, T. (1938), Terenurile degradate de Vrancea, Viaţa forestieră, VI, Bucureşti. 159. MEJÌA-NAVARRO, M., WOHL, E.E., OAKS, S.D., (1994), Geological hazards, vulnerability and risk

assessment using GIS: model for Glenwood Springs, Colorado, Geomorphology, 10,331-354. 160. MIHĂILESCU, N. Şt., MACOVEI, V., (1970), Valea Putnei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti. 161. MIHĂILESCU, N. Şt., (1969), - Câteva caracteristici ale climei Vrancei, MHGA, 1, Bucureşti 162. MIHĂILESCU, V., (1966), Dealurile şi câmpiile României, Edit. Academiei, Bucureşti. 163. MILEA, ELENA, (1976), Studiu meteorologice al apelor mari din 4-12 octombrie 1972 în sudul ţării,

Culegere de lucrări a IMH. 164. MIRCEA, S., (2002), Formarea, evoluţiaşi strategia de amenajare a ravenelor, Ed. Bren, Bucureşti. 165. MONTGOMERY, D.R., DIETRICH, W.E., (1994), A physically based model for the topographic control

of shallow landsliding, Water Resources Research, 30,4, 1153-1171, 166. MONTGOMERY, D.R., WRIGHT, R.H., BOOTH, T., (1991), Debris flow hazard mitigation for

colluvium–filled swales, Bulletin Association of Engineering Geologists, 28, 3, 303-323, 167. MOREIRAS, S.M., (2005), Landslide susceptibility zonation in the Rio Mendoza valley, Argentina,

Geomorphology, 66, 1-4, 345-357, 168. MOŢOC, M., (1983), Ritmul mediu de degradare erozională a solului în R.S.R., Bul. Inf. A.S.A.S., nr.2,

Bucureşti. 169. MOŢOC, M., MUNTEANU, S., BĂLOIU, V., STĂNESCU, P., MIHAI, Gh., (1975), Eroziunea solului

şi metode de combatere, Edit. Ceres, Bucureşti. 170. MUICĂ, Cristina., BĂLTEANU, D., (1995), Relations between Landslides Dynamics and Plant Cover in

the Buzău Subcarpathians, RRG, 39. 171. MUNTEANU, I., UNTARU, Georgeta, PARICHI, M., CURELARIU, Gh., GRIGORAŞ, C., STANILĂ,

Luiza, DUMITRU, Sorina, MOCANU, Victoria, MOISE, Irina (1999), Harta terenurilor României la scara 1:1,000,000 privind riscul şi gradul de manifestare a proceselor de eroziune, alunecări, prăbuşiri şi inundaţii, Vol. "Lucrările simpozionului Protecţia Mediului în Agricultură". Editura Helicon, Timişoara.

172. MUNTEANU, S. A., TRACI, C., CLINCIU I., LAZĂR, N., UNTARU, E., (1991), Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale prin lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. I, Edit. Academiei, Bucureşti.

173. MUNTEANU, S. A., TRACI, C., CLINCIU, I., LAZĂR, N., UNTARU, E., GOLOGAN, N., (1993), Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale prin lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. II, Edit. Academiei, Bucureşti.

174. MUTIHAC, V., IONESI, I., (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, Bucureşti. 175. NASA Landsat Program, (2007), Landsat ETM+ scene L71182028_02820070720, USGS, Sioux Falls,

07/20/2007. 176. NAUM, T., (1977), Zona de contact a Subcarpaţilor Orientali cu zona de platformă, Analele Universităţii

Bucureşti – geografie, Bucureşti. 177. NECEA, Diana, FIELITZ, W., MATENCO, L., (2005), Late Pliocene–Quaternary tectonics in the frontal

part of the SE Carpathians: Insights from tectonic geomorphology, Tectonophysics 410, 137–156.

178. NECULA, F. (1967), Contribuţii asupra lucrărilor de corectare a torenţilor şi de ameliorare a terenurilor degradate în bazinul hidrografic Putna (Vrancea), Rev. Pădurea, 82, Bucureşti.

179. OLDEMAN, L.R., HAKKELING, R.T.A., SOMBROEK, W.G., (1991), World map of the status of human-induced soil degradation: an explanatory note. Wageningen: International Soil Reference and Information Centre; Nairobi: United Nations Environment Programme. Global Assessment of Soil Degradation. GLASOD.

180. ORGHIDAN, N., (1969), Văile transversale din România. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei, Bucureşti.

181. PACHAURI, A.K., GUPTA, P.V., CHANDER, R., (1998), Landslide zoning in a part of the Garhwal Himalayas, Environmental Geology, 36, 3-4, 325-334.

182. PACHAURI, A.K., PANT, M., (1992), Landslide hazard mapping based on geological attributes, Engineering Geology, 32, 81-100.

183. PACK, R.T., TARBOTON, D.G., GOODWIN, C.N., (1998), The Sinmap Approach to Terrain Stability Mapping, Proceedings 8th Congress of the International Association of Engineering Geology, Vancouver, British Columbia,

184. PARISE, M., JIBSON, R.W., (2000), A seismic landslide susceptibility rating of geologic units based on analysis of characteristics of landslides triggered by the 17 January, 1994 Northridge, California earthquake, Engineering Geology, 58, 251-270.

185. PATRICHE C. V., (2004), Cuantificarea eroziunii solului pe baza USLE folosind SIG şi impactul acesteia asupra fertilităţii. Aplicaţie la teritoriul Podişului Central Moldovenesc dintre râurile Vaslui şi Stavnic, An. Şt. Univ. „Ştefan cel Mare” Suceava, s. Geogr., XIII-2004, p. 39-50.

186. PAUCĂ, M., (1942), Asupra reţelei hidrografice şi morfologice de la curbura de sud-est a Carpaţilor, Rev. geogr. rom., V, 1-2, p. 24-36, Bucureşti.

187. PAUCĂ, M., (1958), Le Miocen présarmatien de la région de la courbure de Carpates Orientales, Ann. Du Com. Géol., XXIV-XXV, Bucureşti.

188. PIŞOTA, I., (1995), Hidrologie, Tipografia Universităţii Bucureşti. 189. POPA, A., STOIAN, Gh., POPA, Greta, OUATU, O. (1984), Combaterea eroziunii solului pe terenurile

arabile, Editura Ceres, Bucureşti. 190. POPESCU, N., (1998), Modelarea versanţilor prin alunecări de teren într-o regiune Subcarpatică cu

structura monoclinală V. Câlnăului în sectorul Modreni – Racoviţeni, Comunicări de geografie, Vol. II, Bucureşti.

191. POPP, N., (1935), Clasificarea geografică a Subcarpaţilor româneşti, BSRG, XLVII. 192. POPP, N., (1939), Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi Prahova : Studiu geomorfologic , Societatea regală

română de geografie, Bucureşti, 284 p. 193. POPP, N., (1975), Echilibre şi dezechilibre în peisajul geografic al Subcarpaţilor Româneşti, Lucrări

Ştiinţifice, Seria A, Oradea. 194. POSEA, Gr., (1971), Geografia jud. Buzău şi a împrejurimilor, Evoluţia văii Buzăului, Bucureşti. 195. POSEA, Gr., BADEA, L.; (1984), România - unităţile de relief, hartă, sc. 1:750 000, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti. 196. POSEA, Gr., POPESCU N., (1973), Piemonturile din România, în Realizări în Geografia României, Ed.

Ştiinţifică 197. POSEA, Gr., Popescu, N., IELENICZ, M., (1974), Relieful României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. 198. PREFAC, Zoia, (2001), Procese geomorfologice actuale în bazinul Strâmbei, Comunicări de Geografie,

vol VI, Editura Universităţii din Bucureşti,

199. PREFAC, Zoia, (2006), Raportul dintre degradarea şi utilizarea terenurilor în bazinul Strâmbei, Forum geografic, vol.V, Edit. Universitaria, Craiova.

200. PREFAC, Zoia, GRIGORAŞ, C., POPESCU, M., (2008), Solurile bazinului hidrografic Râmna şi unele aspecte cu privire la eroziunea acestora / The soils of hydrographic basin of Râmna and some aspects regarding soil erosion’’, Analele Universităţii „Ştefan cel Mare”, Secţiunea Geografie, Anul XVII – 2008, Suceava,

201. PREFAC, Zoia, POPESCU, M., CRACU, G. M., URDEA, Cornelia, (2008), Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren în bazinul pârâului Plopeasa, Univ, OVIDIUS Constanţa, Lucrări ştiinţifice, Agricultură - Horticultură, Seria A, Vol, I, Editura Universitară, Bucureşti,

202. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., ICHIM, I., (1993), Folosirea metodei cubului matricial în evaluarea susceptibilităţii la alunecări de teren. Caz de studiu: jud. Neamţ, SCGGG, Bucureşti

203. RĂDOANE, Maria, ICHIM, I., RĂDOANE, N., DUMITRESCU Gh., URSU C., (1995), Analiza cantitativă în geografia fizică, Ed. Univ. ,,Al. I. Cuza”, Iaşi.

204. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., (2005), Evoluţia actuală a piemontului pericarpatic moldovenesc, Analele Universităţii ”Ştefan cel Mare”, Secţiunea Geografie, Anul XIV, Suceava.

205. RĂDOANE, N., DUMITRU, D., MICLĂUŞ, Crina, (2007), Downtream variation in bed sediment siye along the East Carpathian riders: evidence of the role of sediment sources, Earth Surface Processes and Landforms, John Wiley and Sons, Marea Britanie.

206. RĂDULESCU, N. Al., (1939), Vrancea - Geografie fizică şi umană, St. Cerc. Geogr., I, Soc. Regală, Bucureşti.

207. SANDU, M., BĂLTEANU, D., (2005), Hazardele naturale din Carpaţii şi Subcarpaţii dintre Trotuş şi Teleajen, Studiu Geografic, Edit, Ars Docendi, Bucureşti,

208. SANDU, Maria, (1980), Corelări între indicii geomorfometrici ai reţelei hidrografice şi unele procese de versant din culoarul depresionar Sibiu – Apold, SCGGG, Geogr., XXVII.

209. SANDU, Maria, (1999), Alunecarea de la Lacul lui Baban. Stadiu de evoluţie, Revista Geografică, t. V, Bucureşti

210. SARKAR, S., KANUNGO, D.P., MEHROTRA, G.S., (1995), Landslide hazard zoning: a case study in Garhwal Himalaya, India, Mountain Research and Development, 15, 4, 301-309.

211. SAULEA, Emilia, GHENEA, C., BANDRABUR, T., GHENEA, Ana, (1968), Notă explicativă la Harta geologică 1:200 000, Foaia Focşani, Comit. De Stat al geologiei, Inst. geologic, Bucureşti.

212. SĂNDULESCU, M., (1984), Geotectonica Romaniei, Edit. Tehnică, Bucureşti, 450 p. 213. SĂNDULESCU, M., (1988), Cenozoic tectonic history of the Carpathians, In: Royden, L.H., Horvath, F.

(Eds.), The Pannonian Basin, a Study in Basin Evolution, AAPG Memoirs, vol. 45, 17–25. 214. SĂNDULESCU, M., VISARION, M., (1988), La structure des plateformes situées dans l’avant-pays et

au-dessous des nappes du flysch des Carpathes orientales, St. Tehn. Econ., Geofiz. 15, 62–67. 215. SCHUMM, S.A., (1977), The Fluvial System, Wiley and Sons, London. 216. STĂNESCU, P., TALOESCU, Iuliana, DRĂGAN, Livia, (1969), Contribuţii la stabilirea unor indicatori

de estimare a erozivităţii pluviale, An. ICIFP pedol., vol. II (XXXVI). 217. SURDEANU, V., (1998), Geografia terenurilor degradate, Presa Universitară Clujeană 218. SURDEANU, V., ICHIM I., (1991), Alunecările de teren din bazinele subcarpatice ale râurilor Râmnicul

Sărat şi Râmna ca surse de aluviuni, Terra, anul XXIII (XLIII), nr. 2. 219. ŞERBĂNESCU, I., SPIRESCU, M., (1956), Zonarea vegetaţiei regiunii subcarpatice dintre Dâmboviţa

şi Şuşiţa, D. S. Com. Geol., XLIII, 1955 – 1956, Bucureşti. 220. ŞTEFĂNESCU, Ioana, (1972), Subcarpaţii dintre Şuşiţa - Zăbrăuţ şi Buzău. Studiu geografico -

economic, Edit. Academiei, Bucureşti. 221. TĂRĂPOANCĂ, M., BERTOTTI, B., MATENCO, L., DINU, C., CLOETINGH, S., (2003),

Architecture of the Focsşani Depression: a 13 km deep basin in the Carpathians bend zone (Romania), Tectonics 22 (6), 1074.

222. TEODORESCU, V., (2001), Morfodinamica versanţilor din bazinele hidrografice mici, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti.

223. TOVISI, I., (1970), Contribuţii la problema analizei dinamicii versanţilor, Studiu Univ. Babeş – Bolyai, S. Geogr. faza I an XV, Cluj.

224. TUFESCU, V., (1959), Torenţii de noroi în Vrancea, Com. Acad. Rom., IX, Bucureşti. 225. TUFESCU, V., (1966), Modelarea naturală a reliefului şi eroziunea accelerată, III, Ed. Acad., Bucureşti.

226. TUFESCU, V., (1966), Subcarpaţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 256 p. 227. TUFESCU, V., (1967), Torenţii, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. 228. UJVARI, I., (1972), Geografia apelor României, Editura. Ştiinţifică, Bucureşti. 229. UNTARU, E., (1975), Combaterea eroziunii torenţiale care afectează fondul forestier al jud. Vrancea,

Lucr. Colocv. Geomorf. Apl. Cart., Iaşi. 230. UROMEIHY, A., MAHDAVIFAR, M,R,, (2000), Landslide hazard zonation of the Khorshrostam area,

Iran, Bulletin of Engineering Geology and the Environment, 58, 3, 207-213, 231. VÂLSAN, G., (1915), Câmpia Română. Contribuţiuni de geografie fizică, Socec, Bucureşti. 232. VÂLSAN, G., (1971), Opere Alese, II, Editura. Ştinţifică, Bucureşti. 233. VAN DER KNIJFF, J.M., JONES, R.J.A., MONTANARELLA, L., 2000, Soil erosion risk assessment in

Europe, EUR 19044 EN, 33 p. 234. VAN WESTEN, C.J., (1994), GIS in landslide hazard zonation: a review, with examples from the

Colombian Andes, In: Price, M,F, and Heywood, D,I, (eds), Mountain Environments and Geographic Information Systems, Taylor and Francis, 1, London, 135-165.

235. VAN WESTEN, C.J., (1997), Statistical Landslide Hazard Analysis, In: Ardanza, G.C, (ed), ILWIS 2.1 for Windows Application Guide, ITC, 1, Enschede, Netherlands, 73-84.

236. VAN WESTEN, C.J., Rengers, N., Terlien, M.T.J., Soeters, R., (1997), Prediction of the occurrence of slope instability phenomena through GIS-based hazard zonation, Geologische Rundschau, 86 (2), 404-414.

237. VARNES, D.J., and IAEG Commission on Landslides and other Mass-Movements, (1984), Landslide Hazard Zonation: A Review of Principles and Practice, UNESCO Press, Paris, 63 p.

238. VATAU, A., TEODORESCU, V., IONESCU, V., (1993), Harta erodabilităţii solurilor la sc. 1:500,000, DTM-Bucureşti.

239. VELCEA, Valeria, SAVU, Al., (1982), Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor româneşti, Ed. Didactică şi Pedag., Bucureşti.

240. WISCHMEIER W. H. (1960) – Cropping – Management Factor Evaluations for an Universal Soil – Loss Equation, Soil Sci. Soc. Am. Proc.

241. WISCHMEIER, W.H. & SMITH, D.D., (1978), Predicting rainfall erosion losses –a guide for conservation planning, U.S. Department of Agriculture, Agriculture Handbook 537.

242. ZAHARIA, Liliana, (1999), Resursele de apă din bazinul râului Putna. Studiu de hidrologie, Edit. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 304 p.

243. ZAMFIRESCU, Fl., COMŞA, R., MATEI, L., (1985), Rocile argiloase în practica inginerească, Ed. Tehnică, Bucureşti.

244. ZAMFIRESCU, Fl., GRUJINSCHI, C., DINU, C., FODOREANU, D., GEORGESCU, O., NICOLAU, Elena, HOSSU, G., SIMON, Armando, DRUMEN, C., ULIAN, A., (1975), Procesele de sufoziune-factor principal în declanşarea alunecărilor de mare amploare din bazinul văii Râmna, Lucr. Colocv. Naţ. de geomorf. apl. şi cartogr. geomorf., Iaşi.

245. ZARUBA, O., MENCL, V., (1974), Alunecările de teren şi stabilizarea lor, Edit. Tehnică, Bucureşti. 246. ZĂVOIANU, I., (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, III, Edit. Academiei, Bucureşti. 247. ZĂVOIANU, I., (1988), Morphometrical model of average mean channel slopes in the Buzău

Subcarpathiens, Rev. Roum. Geol. Geogr., XXXII. 248. ZĂVOIANU, I., (1990), Relationship between drainage basin perimeter and area, Rev. Roum.,

Geographie, XXXIV. 249. ZĂVOIANU, I., SANDU, Maria, (1985), Determinarea ratei medii de demandare globală prin metoda

curbelor hipsometrice, DCGGG – Geogr., XXXII. 250. *** - (1967), Monografia hidrografică a bazinului hidrografic Siret, Studii hidrografice, XXII, Editura

Ştiinţifică, IMH, Bucureşti. 251. *** - (1971), Râurile Romaniei, Monografia hidrografică, IMH, Bucureşti. 252. *** - (1972), Atlasul Cadastrului apelor din România, vol. III, IMH, Bucureşti. 253. *** - Harta Solurilor României, scara 1:200 000, I.G.F.C.O.T., Bucureşti. 254. *** (1992), Geografia României, IV, Regiunile pericarpatice: Dealurile şi Câmpia Banatului şi Crişanei,

Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

255. *** (2005), Geografia României, V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

256. www.cesperieni.ro. 257. http://cobweb.ecn.purdue.edu/~biehl/MultiSpec/ 258. http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/