BOLI ALE TENULUI :

ACNEEA

Acneea este o afecţiune plurietiologică a ariilor cutanate bogate în foliculi

sebacei, caracterizată prin seboree şi alterarea keratinizării în foliculii piloşi.

Aceste fenomene duc la formarea de comedoane, papule inflamatorii, pustule,

noduli şi cicatrici.

Acneea este una din cele mai frecvente boli dermatologice. Apare la pubertate

la aproape toţi indivizii, are gravitate variabilă şi regresează de obicei la adultul

tânăr. Uneori poate persista toată viaţa.

La ora actuală, se consideră că aproximativ 80% din adolescenţii şi tinerii cu

vârste între 11-30 de ani sunt afectaţi de acnee, dar observaţiile clinice arată că

poate afecta şi vârstele extreme: nou-născuţi şi bătrâni. Cât priveşte sexul, s-a

constatat că băieţii sunt mai frecvent afectaţi decât fetele.

Dintre cauzele care contribuie la apariţia acneei fac parte: predispoziţia

moştenită, disfuncţia foliculului pilosebaceu. De asemenea, acest sindrom are două

cauze locale: hipersecreţia şi retenţia de sebum şi infecţia locală cu germenii

Corynebacterium acnes, stafilococul alb nehemolitic, microbacilul Sabourand.

Acneea poate fi influenţată de o multitudine de factori. Dintre aceştia cei mai

importanţi par a fi:

1.Perioada premenstruală. La 70% dintre femei are loc o agravare

premenstruală a acneei, datorată probabil modificărilor de hidratare a foliculului

pilosebaceu.

2.Radiaţiile ultraviolete. Expunerea la soare ameliorează majoritatea

cazurilor de acnee. Ultravioletele din surse artificiale nu au efect favorabil în

aceeaşi măsură.

3.Transpiraţia. Datorită hidratării ductale, în mediile cu căldură umedă se

produce agravarea leziunilor de acnee.

4.Stresul. Este puţin probabil ca stress-ul singur să producă apariţia leziunilor

de acnee.

5.Ocupaţia. Expunerea la căldură, hidrocarburi halogenate, uleiuri minerale,

pot induce acnee.

6.Dieta. În agravarea acneei au fost incriminate ciocolata şi carnea de porc,

dar lipsesc dovezile ştiinţifice care să susţină această afirmaţie.

Din punct de vedere clinic, acneea se caracterizează prin polimorfism

lezional. Se întâlnesc:

1) În funcţie de tipul leziunilor care predomină:

a)leziuni primare neinflamatorii: microcomedoane, comedoane deschise

(“puncte negre”- coloraţia lor fiind datorată melaninei) şi comedoane închise

(“puncte albe”) - acnee comedoniană;

b)leziuni secundare inflamatorii. Sunt de două tipuri:

– superficiale (papule şi pustule) – acnee papulopustuloasă;

– profunde (noduli şi chiste) – acnee conglobată - este cea mai severă formă

de acnee. Afectează predominant bărbaţii. Se caracterizează prin polimorfism

lezional: comedoane, papulo-pustule acoperite cu cruste hematice sau melicerice,

noduli, chiste. Chistele au un conţinut fetid şi uneori comunică prin traiecte

fistuloase. Se însoţeşte de seboree accentuată. Afectează faţa, partea superioară a

trunchiului, braţele, antebraţele, gâtul, scalpul şi fesele;

c)leziuni postinflamatorii: macule hiperpigmentate, cicatrici de diferite tipuri

(moi, fibroase, deprimate, hipertrofice, cheloidiene), atrofie maculară.

Aceste leziuni se localizează, în ordinea frecvenţei, la nivelul feţei (90%), spatelui

(60%) şi toracelui anterior (15%).

2) În funcţie de gravitate. Există mai multe scale de evaluare a gravităţii, care iau

în considerare tipul şi numărul leziunilor şi suprafaţa cutanată afectată;

3) În funcţie de vârstă:[44, 67]

• acneea neonatală. Se produce prin stimularea glandelor sebacee ale nou-

născutului sub acţiunea progesteronului matern sau secundar unei tumori

virilizante sau hiperplaziei suprarenale congenitale.

• acneea infantilă. Include cazurile care persistă după perioada neonatală sau

care debutează după primele 4 săptămâni de viaţă;

• acneea copilăriei. Este acneea care continuă acneea infantilă sau care

debutează după vârsta de 2 ani. Se caracterizează prin comedoane, papule, pustule

şi chiste. De obicei, manifestările sunt limitate la faţă. Are durata variabilă de

săptămâni sau ani şi uneori se trasformă într-o formă pubertară severă.

• acneea polimorfă juvenilă. Este cea mai comună formă de acnee,

caracterizată prin polimorfism lezional. Debutează la pubertate şi se ameliorează

spre 18-20 ani.

Poate apărea la copiii care cresc rapid (acneea caşecticorum). Pe lângă

manifestările clinice descrise se pot observa excoriaţii produse prin exprimarea şi

maltratarea leziunilor (acneea excoriata).

• acneea adultului. Manifestările clinice sunt similare cu cele din acneea

juvenilă

4) Induse de factori externi:

• acneea cosmetică. Afectează femeile adulte care au avut acnee în

adolescenţă. Se localizează de obicei perioral şi se datorează utilizării îndelungate

a unor cosmetice care conţin compuşi comedonogeni;

• acneea de pomadă. Este similară cu acneea cosmetică. Constă în producerea

de leziuni neinflamatorii la locul aplicării pomezii;

• acneea profesională produsă de uleiuri şi gudroane. Este mai frecventă la

barbaţi. Afectează ariile expuse. Leziunile apar la circa 6 săptămâni de la expunere

şi constau mai ales din comedoane;

• acneea la clor. Este o variantă a unui sindrom caracterizat prin apariţia

acneei ca urmare a expunerii la derivaţi halogenaţi. Predomină comedoanele, se

localizează pe faţă, regiunile temporale, dar pot apărea oriunde. Leziunile sunt

persistente şi rezistente la tratament.

• acneea mecanică. Caracterizată prin apariţia de leziuni de acnee pe locul

traumatismelor fizice (ex: bărbia de violonist).

• acneea la detergent, se întâlneşte la bolnavii cu acnee care se spală des în

scopul ameliorării acneei (unele săpunuri bacteriostatice conţin compuşi

acneigeni);

• acneea tropicală (acneea de hidratare). În mediu cald şi umed se produce

hidratarea excesivă a ductului pilosebaceu care conduce la obstrucţia acestuia şi la

apariţia leziunilor inflamatorii;

• pyoderma faciale. Este o afecţiune rară, care apare de obicei la femei cu

vârste de 20-40 ani. Se caracterizează prin acnee facială explozivă, purulentă,

nodulochistică, dezvoltată pe fondul unei acnei uşoare.

• foliculita cu germeni Gram-negativi. Este o complicaţie a tratamentului

îndelungat al acneei cu antibiotice. Se caracterizează prin apariţia bruscă de pustule

mici foliculare sau nodulo-chiste. Germenii cei mai frecvent incriminaţi sunt:

Klebsiella, E. coli, Proteus.

5) Alte forme:

• erupţii acneiforme induse de medicamente. Principalele incriminate sunt:

corticoizii (sistemici sau topici), ACTH-ul, androgenii, anticonvulsivantele (mai

ales fenitoina), izoniazida, derivaţii iodaţi şi bromuraţi, vitamina B12 .

• acneea endocrină. Termenul este rezervat pentru cazurile cu anomalii

endocrine evidente: boala Cushing, sindrom androgenital, sindrom de ovar

polichistic;

Tratamentul curativ al acneei este topic şi/sau sistemic:

a) pentru formele uşoare de acnee este suficient tratamentul topic;

b) pentru formele medii şi severe tratamentul topic trebuie, de

obicei, completat cu cel sistemic.

ALUNITELE

Cunoscuți în limbajul popular sub denumirea de „alunițe”, nevii melanocitari

(pigmentari) sunt mici pete sau excrescențe la nivelul pielii, cu o culoare mai

închisă decât aceasta, variind de la nuanțe de roz până la maro închis. Nevii

constau în aglomerări de melanocite (celulele care produc melanina, respectiv

pigmentul care dă culoarea pielii).

Alunițele diferă nu doar în privința culorii, ci și a formei, mărimii și a numărului

prezent pe suprafața corpului

În general, o aluniță obișnuită nu are un diametru mai mare de 6 mm, are marginile

bine conturate, iar culoarea este uniformă și influențată de tenul persoanei (are un

colorit mai intens cu cât tenul este mai închis la culoare). De asemenea, unele

alunițe pot dezvolta fire de păr. (1), (2), (3)

Majoritatea persoanelor prezintă alunițe. Cu unele ne naștem (alunițe

congenitale), pe altele le dobândim în timp, preponderent în copilărie și

adolescență. Când alunițele își încheie procesul de dezvoltare, se stabilizează și nu

își mai modifică forma, dimensiunea etc.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, majoritatea devin mai deschise la culoare, iar

unele dispar.

Alunițele apar ca urmare a unei supraproducții de melanină, însă nu se știe

deocamdată ce stă la baza acestei proliferări. Se consideră că cele mai multe

alunițe ar fi determinate genetic, iar expunerea la soare este un factor de mediu

foarte important pentru apariția alunițelor.

De asemenea, a fost identificată o legătură între evoluția nevilor și modificările de

ordin hormonal din organism: la femei, pe durata sarcinii este posibil ca alunițele

să-și intensifice culoarea, în adolescență are loc creșterea cea mai însemnată a

numărului de alunițe, iar spre vârsta a treia unele alunițe dispar complet.

Este foarte important să facem diferența între nevii melanocitari (alunițele),

care sunt leziuni benigne la nivelul pielii și melanoamele maligne, ce reprezintă un

tip de cancer de piele.

Melanomul malign se poate dezvolta dintr-o aluniță sau în apropierea ei, de aceea

o atenție deosebită trebuie acordată observării și examinării alunițelor (atât a celor

vechi, cât și a celor noi care apar).

Totodată, un melanom se poate ascunde sub aspectul unei alunițe normale, ori

numai o consultație de specialitate poate face această diferență. (6)

Tipuri de alunițe:

Nu există un consens între medicii clinicieni și cei patologi în privința

clasificării nevilor melanocitari din cauza diversității trăsăturilor clinice și

patologice ale acestor leziuni benigne. 

Clasificarea clasică a alunițelor era făcută în funcție de istoricul și histopatologia

nevilor:

-În funcție de momentul apariției/istoric

nevii congenitali – sunt alunițele cu care ne naștem; acestea pot varia de la

dimenisuni foarte mici până la gigante și în general persistă pe toată durata vieții

nevii dobândiți – sunt alunițele care apar în copilărie sau la vârsta adultă și

spre deosebire de cele congenitale, pot dispărea

-În funcție de localizarea melanocitelor/histopatologie

nevii epidermici/superficiali – dispuși la nivelul epidermei (stratul

superficial al pielii)

nevii dermici/intradermici -  localizați la un nivel mai profund al pielii

(derma), pot fi colorați sau de culoarea pielii

nevii joncționali (limitrofi) – aflați la granița dintre epidermă și dermă, sunt

în general alunițe plate

nevii micști – melanocitele se află atât la nivelul dermei, cât și al epidermei;

aceste alunițe au în general zona centrală mai bombată, înconjurată de o margine

pigmentată platăDermatologii recomandă auto-examinarea alunițelor cel puțin o

dată pe lună. Este important să acordăm atenție modificărilor acestora și în același

timp să observăm noile alunițe care apar.

Uneori leziunile maligne incipiente pot fi confundate de pacient cu alunițele

inofensive, ori numai un consult de specialitate poate sesiza diferența subtilă dintre

ele.

De aceeam se recomandă o consultație de rutină la un medic dermatolog în

fiecare an pentru examinarea nevilor. In plus, o consultație de specialitate ne oferă

siguranța că alunițele noi, despre care nici nu știm că au apărut, sunt identificate și

ținute sub observație. 

Este imperativ să solicităm părerea unui specialist dacă:

observăm modificări ale mărimii, formei, culorii alunițelor sau orice alte

aspecte neobișnuite (sângerări, inflamații, mâncărime, cruste, secreții etc.)

identificăm o aluniță care a apărut dintr-o dată, are un aspect total diferit de

al celorlalte sau crește foarte rapid,

observăm o „migrare” a pigmentului aluniței în zona apropiată.

Cancerele de piele pot fi nedureroase, de aceea o modificare de orice tip ne-ar

putea ajuta în detectarea precoce a acestei boli.

Examinarea alunițelor

Auto-examinarea alunițelor este primul pas pentru identificarea eventualelor

modificări care să ne îndemne să consultăm un medic. 

Deși zonele expuse la soare sunt în general predispuse la apariția de nevi

melanocitari, atunci când ne examinăm alunițele trebuie să acordăm atenție în

egală măsură și zonelor mai ascunse sau mai greu accesibile, precum urechile,

scalpul, zona genitală, zona dintre degete sau de sub sâni (în cazul femeilor). 

În general, melanomul malign apare frecvent pe spate la bărbați și pe picioare la

femei. Este indicat ca în timpul auto-examinării să stăm în fața unei oglinzi mari,

într-o cameră iluminată adecvat și să ne folosim de o a doua oglindă pentru a ne

examina spatele sau să cerem sprijinul unei persoane apropiate.

Medicii dermatologi recomandă pacienților utilizarea unui

acronim  („ABCDE”) pe care să-l aibă în vedere în timpul unei auto-examinări a

alunițelor. 

Acesta sintetizează exact acele aspecte care trebuie observate pentru depistarea

unor posibile indicii ale prezenței unui melanom.  

asimetria – o aluniță este în general simetrică; o modificare asimetrică a

formei ar putea fi semnul unei dezvoltări necontrolate de celule

„bordurile”(borders)/marginile neregulate –  marginile aluniței nu sunt

precis conturate, sunt difuze sau inegale

culoarea modificată – alunițele sunt în general colorate uniform, ar trebui să

ne îngrijorăm însă dacă unele zone ale aluniței devin mai închise la culoare sau

roșiatice; în general o aluniță care are cel puțin trei nuanțe de maro indică prezența

unui melanom

diametrul – trebuie să fim atenți la o creștere rapidă a dimensiunii aluniței,

iar dacă depășeste 1 cm ar trebui să solicităm o consultație dermatologică

evoluția aluniței – dacă în ultimele săptămâni sau luni au fost vizibile

modificări semnificative la nivelul acesteia.

MILIUM

Milium facial este cunoscut si sub numele de miliaria sebacee la nou nascuti,

acestea fiind niste chisturi micute, de marimea unui ac, ce apar la nivelul pielii in

primele zile dupa nastere.

Pielea nou nascutului este atat de sensibila incat ea nu este functionala si nici

dezvoltata in totalitate la momentul nasterii.

Glandele sebacee ale nou-nascutului sunt destul de bine dezvoltate inca de la

nastere, mai ales la nivelul nasului si barbiei. Ele mai pot aparea si pe obraji si

frunte.

Aceste mici elemente punctiforme nu necesita nicio conduita terapeutica.

Aparitia lor este temporara. Pustulele dispar de la sine dupa cateva zile. Disparitia

poate fi brusca.

Fig. Milium

CHISTUL SEBACEU

Un chist sebaceu este un cucui,care se formeaza sub piele. Se numeste si chist

keratin sau chist epidermic. Apar si dispar singure. Chisturile sebacee apar din

cauza blocarii glandei sebacee de catre o proteina numita cheratina. Uneori aceste

chisturi miros intepator deoarece contin un lichid galben si limpede. Pot aparea

oriunde pe corp cu exceptia fundului talpii si palmei. Chistul sebaceu poate aparea

pe cap,san,fata etc. Ele pot fi mari cat si mici. Chistul nu poate fi daunator si nu

este cancerigen. Apare ca rezultatul unei umflaturi in zona firului de par.

Cauze: Chisturile sebacee sunt chisturi non-cancerigene ale pielii. Cauza lor o

reprezinta anumite anomalii ale corpului.

Cauzele chisturilor sebacee sunt:

blocajul glandelor sebacee sau a celor de ulei,

producerea in exces de testosteron,

foliculi ale parului umflate,

producerea in exces de sebum in piele,

traumatisme ale pielii,

expunere la razele solare,

persoana care a avut acnee poate suferi de chist sebaceu, barbieritul si

epilarea cu ceara.

Fig.

CHERATOMUL SENIL

Cheratomul senil este o dermatoză precanceroasă. Se prezintă sub forma unor

pete galben-brune, pigmentate, cu contur neregulat, apar mai des după 60 ani, pe

dosul mâinilor şi mai rar în alteregiuni. Leziunile au suprafaţa aspră, prezentând

uneori şi o uşoară descuamare. Se presupune căuna din cauzele apariţiei acestor

leziuni sunt şi razele solare.

Fig.