Boli şi dăunătoare la viţa de vie

Moldovanu Georgiana Ionela

Huşi 2010Bolile şi dăunătorii viţei de vie

O problema dificila a viticulturii contemporane, cu tendinta de crestere in viitor,

o reprezinta sensibilitatea soiurilor existente, in cultura, la atacul de boli si daunatori

specifici. Prevenirea daunelor, care pot sa ajunga pana la compromiterea totala a recoltei

de struguri, impune aplicarea de tratamente costisitoare, care pot reprezenta pana la 30-

35% din cheltuielile de productie.

Pesticidele folosite in combaterea bolilor si daunatorilor vitei de vie, pe langa

efectul lor favorabil, sporesc gradul de agresivitate al acestora si contribuie la poluarea

mediului si a recoltei de struguri, atunci cand nu sunt folosite rational. Cu toate

neajunsurile pe care le prezinta pesticidele, pana la obtinerea si promovarea in practica a

unor soiuri de vita roditoare, rezistente sau macar tolerante, fara masuri de prevenire si

combatere a bolilor si daunatorilor, productia de struguri ramane incerta si in mod

asemanator calitatea acesteia.

Bolile vitei de vie

Bolile parazitare specifice vitei de vie se impart in trei grupe: boli criptogamice

produse de ciuperci, boli virotice produse de virusuri si micoplasme si boli bacteriene

(bacterioze) produse de bacterii.

Bolile criptogamice cuprind o prima grupa de prezenta relativ regulata in tara

noastra si pentru care se intreprind an de an masuri de prevenire si combatere. Acestea

sunt: mana (Plasmopara viticola), fainarea (Uncinula necator) si putregaiul cenusiu al

strugurilor (Botrytis cinerea Pers.). A doua grupa de boli criptogamice, pentru care se

intreprind masuri de combatere, numai atunci cand acestea devin necesare, cuprinde:

antracnoza (Gleosporium ampelofagum) si escorioza (Pomopsis viticola Sacc.).

Bolile virotice includ degenerarile infectioase (Arabis mosaic scurtnodarea,

mazaicul galben), mozaicul nervurian, marmorarea (Flech, Marbrure), boala lemnului

striat (Legno-riceia, Stempitting), rasucirea frunzelor (Leafroll, Enroulement),

ingalbenirea aurie (Flavescence dore) s.a.

Bolile bacteriene (bacteriozele) au ca reprezentant de temut cancerul bacterian

(Agrobacterium tumefaciens Smith şi Town/conn).

Daunatorii vitei de vie

Daunatorii vitei de vie cuprind o prima grupa cu frecventa relativ regulata in tara

noastra si pentru care se intreprind an de an masuri de prevenire si combatere: acarienii

aparţinând familiei Tetranychidae şi Eriophydae si moliile strugurilor reprezentate prin

eudemis (Lobesia botrana Denet Schiff) şi Cochilis (Colysia ambigualla Hb).

Daunatorii vitei de vie mai cuprind o alta grupa formata din omida paroasa a

dudului (Hyphantria cunea Drury), tripsul vitei de vie (Anaphotripsnetis priesner),

paduchele testos (Eulecanium corni), paduchele lanos (Pulvinaria vitis Torg), forfecarul

vtţei de vie (Lethrus apterus Loxm) si tigararul (Byctiscus betulae L) pentru care se

intreprind masuri de combatere numai atunci cand acestea devin necesare.

Protectia plantatiilor viticole

In tara noastra protectia plantatiilor viticole roditoare este inglobata in actiunea

mai larga de protectie fitosanitara organizata si coordonata la nivel national in cadrul

retelei de prognoza si avertizare a bolilor si daunatorilor plantelor. Astfel, în baza

studiilor repetate an de an asupra evolutiei bolilor si daunatorilor, in stransa legatura cu

conditiile climatice, statiunile de prognoza fitosanitara indica, prin buletinul de avertizare

pe care il emit, data aplicarii tratamentelor pentru fiecare boala si daunator in parte,

substantele care trebuiesc folosite, concentratia si eventualele posibilitati de complexare a

acestora pentru mai multe boli si daunatori la un singur tratament.

Combaterea chimica a principalelor boli si daunatori se realizează cu produsele

avizate si concentratiile recomandate.

Dintre daunatorii vitei de vie, deosebit de periculosi sunt: moliile strugurilor si paianjenii vitei de vie.

Moliile strugurilor:

 Sunt fluturii mici a doua insecte: Cochilis si Eudemis. Mai respandit este Eudemisul, in special in sudul tarii. Atat la Eudemis, cat si la Cochilis, insectele adulte sunt niste fluturasi care depun oua pe diferite organe ale vitei. Omizile acestor daunatori sunt verzui la Eudemis si brun-roscate la Cochilis. Ele apar primavara si ataca bobocii florali. O singura omida poate distruge pana la 100 de boboci florali. Bobocii atacati sunt infasurati in niste fire paienjenoase si de regula se usuca si cad. In timpul verii, cam prin luna iulie, apare din omizi a doua generatie de fluturi, care, dupa imperechere depun iarasi oua. Din ele vor aparea noi omizi,care ataca din nou boabele trugurilor, hranindu-se cu miezul lor. In urma acestui atac, boabele se usuca, se zbarcesc, sau crapa. O parte din ele cad. In anii ploiosi, boabele atacate se imbolnavesc de putregai si recolta este compromisa.Moliile strugurilor pot fi combatute cu ajutorul tratamentelor traditionale.

Paianjenul rosu sau clestarul vitei de vie.

Este un daunator din ce in ce mai raspandit in tara noastra, care ataca mai ales soiurile cu frunze pufoase. Daunatorul se vede greu cu ochiul liber, mai usor cu o lupa, si are

culoarea galben-rosiatica. El se localizeaza in colonii de pe partea inferioara a frunzelro, pe care le ataca, acestea devenind patate in castaniu-rosiatic. Paianjenul rosu are 6-8 generatii pe an.

Acarienii reprezintă un ordin de artropode din clasa arahnidelor. Sunt organisme

mici, uneori microscopice, cu capul, toracele şi abdomenul în general nediferenţiate, cu

aparatul bucal (o trompă alungită) adaptat pentru ros, înţepat sau supt. Trăiesc pe plante,

în sol, în apă, pe animale moarte sau vii. Un număr mare de specii sunt dăunătoare

agriculturii, altele sunt paraziţi ai omului şi ai animalelor (de exemplu, Sarcoptes scabiei,

Sarcoptes equi). Numeroşi acarieni, precum căpuşele, sunt transmiţători ai unor maladii

grave, ca febra recurentă, encefalita la om, piroplasmozele la animale etc. Acest articol

conţine text din Dicţionarul Enciclopedic Român 1962, aflat acum în domeniul public.

Dupa modul de hrană, acarienii sunt fitofagi şi zoofagi. Dintre aceştia din urmă,

unele specii sunt prădătoare. Mulţi acarienii pot fi paraziţi vegetali şi animali sau gazde

intermediare (ex. pentru tenii).

Acarienii fitofagi pot produce gale la plante, de exemplu gen. Eriophyes are

câteva sute de specii galicole care atacă părul, viţa de vie, arţarul, etc. Alţi acarieni se

hrănesc în sol cu ciuperci şi resturi vegetale în stare de putrefactie, având rol în procesele

de humificare, în circuitul materiei în natura.

Foarte multe specii sunt parazite la animale (ex.: Psoroptes equi - produce râia

calului, Ixodes sp. - căpuşa, parazită şi la om). Ordinul cuprinde familia Demodecidae,

familia Thrombididae, familia Pyrogliphidae, familia Sarcoptidae, familia Ixodidae, etc.

Din familia Ixodidae (cunoscute popular sub numele de căpuşe), speciile mai importante

sunt:

Ixodes ricinus (genul Ixodes) - căpuşa - are formă globuloasă, măsoară pâna la

4mm, are culoare brun-neagră şi seamănă cu bobul de ricin, se hrăneşte pe animale şi om.

Poate transmite boli ca: febra pătată a Muntilor Stâncoşi, tifosul Sao Paolo, febra

Colorado, etc.

Ripicephalus sanguineus (genul Ripicephalus), asemănătoare cu Ixodes ricinus,

dar gazda preferată este câinele (căpuşa câinelui). Transmite febra botunoasă, ultima

epidemie în România fiind în Bucureşti în 1957.

Dermacentor andersoni (genul Dermacentor), parazită pe bovine, cabaline,

diferite mamifere şi om. Transmite tuleremia şi febra Q.

Acarienii prădători sunt utilizaţi uneori şi în combaterea biologică a unor insecte

dăunatoare (ex. Phytoseiulus persimilis, împotriva paianjenului rosu al legumelor).

Acarienii de apă (hidracarieni) pot parazita în stare larvară animalele acvatice.

Răspândire. Filoxera este originară din America de Nord (reguine Alegani),

unde şi astăzi trăieşte pe numeroase specii de viţă sălbatică. în Europa, filoxera a fost

semnalată pentru prima dată în anul 1863, în serele din jurul Londrei (Anglia) şi în Franţa

(Pujault şi Bordeaux). Treptat filoxera s-a răspândit şi în alte ţări din Europa. în România

filoxera a fost observată în anul 1884, în podgoria Dealul Mare, de unde s-a răspândit în

toate podgoriile.

Descriere:Filoxera prezintă 4 forme şi anume:

1. -forma galicolă;

2. -forma radicicolă;

3. -forma sexupară;

4. -forma sexuată.

Forma galicolă are două tipuri:

a.) fundafrixul are corpul piriform, de 1,5-2,0 mm lungime, de culoare brună,

uşor bombat dorsal şi cu abdomenul subţiat posterior.(Fig. 88).

b) fundatrigenele au corpul globulos, de 1,5-1,8 mm lungime şi 1,0-1,2 mm

l.iiiine, de culoare galbenă-portocalie. Abdomenul este îngustat posterior. Rostrul Bite

lung iar antenele sunt formate din 3 articole, dintre care ultimul este cel mai dezvoltat.

Forma radicicolă are corpul oval, de 0,8-1,0 mm lungime, de culoare Variabilă,

după anotimp: vara galben-roşcat, iar iarna castaniu-închis. Pe partea dorsală se găsesc 70

de tuberculi mici, dispuşi în rânduri simetrice.

Forma sexupară are corpul alungit, de 1,0-1,3 mm lungime, de culoare gilbenâ-

portocalie, în afară de mezotorace care este brun-închis. Este singura forma cu aripi, care

sunt mai lungi decât corpul. în afară de ochii compuşi, mai are si 3 ocoli.

Forma sexuată (femele şi masculi) au corpul alungit, de culoare galbenă, lipsita

de aripi şi aparat bucal. Femela are corpul de 0,45-0,50 mm lungime, iar masculul de

0.21-0.30mm.

Oul de iarna este eliptic, având chorionul gros, reticulat, de culoare galbenă la

depunere iar mai tarziu devine brun-deschis. Lungimea oului este de 0,27-0,38 mm.

Oul de vara este elepitic,galben,de 0.18-0.22 mm lungime.

Fig. 88 Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix

a. - femeia galicolă; b. - gală pe frunză, în secţiune cu oua; c. - lăstar de viţă-

de-vie cu frunze dăunate; d. - femelă radicicolă; e. - rădăcini atacate (după

Bognar şi Huzsian)

Biologie. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte:

a.) un ciclu complet pe viţele americane (Vitis riparia, Vitis rupestris etc.) sau pe

hibrizi, prezentând cele 4 forme morfologice: galicolă, radicolă, sexupară şi sexuată. In

acest caz iernează ca ou de rezistenţă depus pe părţile aeriene ale viţei şi ca larve pe

părţile subterane ale viţei de vie.

b.)un ciclu incomplet pe viţele europene (Vitis vinifera) fiind reprezentată în

principal prin foma radicicolă, care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei de vie

(rădăcini, radicele) şi mai puţin prin forma galicolă, care nu prezintă importanţă

economică.

Plante atacate şi mod de dăunare. Filoxera este un dăunător specific genului

Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice şi cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis

califoraica etc. Toate aceste specii nu sunt atacate în aceeaşi măsură.

Millardet emite ideea că rezistenţa la atacul filoxerei este o însuşire ereditară a

unor specii şi soiuri de viţă-de-vie; singura specie imună la filoxeră este Vitis

rotundifolia.

Viala şi Ravaz au stabilit o scară în 20 puncte, notând cu zero Vitis vinifera (cea

mai sensibilă) şi cu 20 pe Vitis rotundifolia (imună).

Cel mai periculos este atacul de pe rădăcini produs de forma radicicolă care

înţeapă şi suge seva din ţesuturi. In locurile atacate, ţesuturile se deformează şi se

hipertrofiază apărând umflături denumite „nodozităţi" şi „tuberozităţi". Nodozităţile apar

pe rădăcinile subţiri (radicele) şi au o formă caracteristică de cioc, iar tuberozităţile apar

pe rădăcinile mai groase, având 4-10 mm lungime şi 1-3 mm grosime. Rădăcinile cu

nodozităţile se usucă total, iar în cele cu tuberozităţi. ţesuturile se necrozează şi se rup,

formându-se porţi pentru pătrunderea diferitelor microorganisme. Viţele atacate se

debilitează, au frunzele vestejite, dau producţii din ce în ce mai mici şi în decurs de câţiva

ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la viţele europene cultivate pe soluri grele,

pagubele pot ajunge la 70-90%.

Forma galicolă atacă frunzele de la vârful lăstarilor. In urma înţepării şi sugerii

sucului celular, pe partea inferioară a frunzelor apar gale sub forma unor urne neregulate,

de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre. La început, galele au o culoare

galbenă-verzuie, iar apoi cafeniu-brunii. Pe o frunză se pot forma 15-30 gale. In urma

atacului metabolismul frunzelor este redus, ceea ce determină ca lemnul lăstarilor să nu se

matureze. Atacul formei galicole prezintă importanţă pentru plantaţiile de portaltoi,

obţinându-se un material de slabă calitate.

Măsuri de prevenire şi combatere. Cea mai importantă măsură de combatere a

filoxerei este altoirea soiurilor de viţă-de-vie europeană pe portaltoi americane (Vitis

riparia, Vitis rupestruis, Vitis berlandieri) sau hibrizii lor.

Infiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în

terenuri nisipoase (cu peste 60% bioxid de siliciu), unde filoxera nu se poate dezvolta.

Fiind un dăunător de carantină externă, se recomandă ca tot materialul săditor

viticol să fie controlat şi liber de filoxeră, mai ales asupra butaşilor de import-export.

In focare izolate, butucii atacaţi se scot, iar solul se tratează cu diferite substanţe

care acţionează sub formă gazoasă: dicloretan, bromură de metil etc.

In ultimul timp pentru combaterea formei radicole se foloseşte preparatul

Phyllodin R. aplicat în două etape: primăvara, înainte de dezmugurit; în prima jumătate a

lunii iunie.Pentru fiecare tratament se aplică câte 180-200 kg/ha.

La infestări puternice cu forma galicolă se execută tratamente chimice cu:

Carbetox 3 7 CE -0,4%, Sinoratox 35 CE -0,15%, Decis 2,5 CE -0,02%, etc.

5.1.6. Cărăbuşelul verde al viţei de vie - Anomala vitis

Răspândire. Este răspândit în ţările din centrul şi sudul Europei, în nordul

Africii. în România este frecvent în plantaţiile de viţă-de-vie situate pe nisipurile din

Oltenia, Muntenia şi Moldova.