EUHARISTIE, EPISCOP, BISERICA

"Unitatea Bisericii in Sfanta Euharistie si in Episcop, in primele secole crestine

Ioannis Zizioulas, este mitropolit ortodox de Pergam, subordonat Patriarhiei de Constantinopol.

S-a nascut pe 10 ianuarie 1931 la Kataphygion in Grecia.Si-a inceput studiile la Universitatea din Tesalonic, dar a obtinut o prima diploma in Teologie de la Universitatea din Atena, in anul 1955. A studiat teologia patristica sub coordonarea Parintelui George Florovskyla Harvard Divinity School, si a obtinut titlul de Magistru in Teologie in 1956. Si-a urmat studiile doctorale sub indrumarea aceluiasi parinte George Florovsky si a obtinut titlul de doctor in Teologie al Universitatii din Atena in anul 1965 cu lucrarea: "Unitatea Bisericii in Sfanta Euharistie si in Episcop".

Trei ani a predat Teologie Dogmatica la Universitatea din Edinburg si apoi, timp de 14 ani, a fost profesor de Teologie Sistematica al Universitatii din Glasgow. Visiting professor la Universitatile din Geneva, Londra, precum si la Universitatea Gregoriana din Roma. A tinut prelegeri in numeroase centre universitare de renume (Louvain, Strasbourg s.a.).

Multi ani a predat Teologie Dogmatica la Universitatile din Tesalonic si Londra. Participant la foarte multe congrese teologice; de mult timp delegat oficial al Patriarhiei Ecumenice in forurile eclesiastice internationale. Doctor Honoris Causa al Institutului Catolic din Paris si al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Belgrad. Din 1973, membru al Academiei Internationale de Stiinte Religioase din Bruxelles.

In anul 1986, a devenit profesor de Teologie Dogmatica la Universitatea din Tesalonic. Pe 22 iunie 1986 a fost hirotonit episcop, cu titlul de Mitropolit de Pergam, in cadrul Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului. In anul 1993 a devenit membru al Academiei din Atena, iar din anul 2002 a devenit Presedintele acesteia.

In anul 2003 a fost decorat de Presedintele Republicii Elene cu Ordinul Fenixului, in grad de Mare Comandor. Mitropolitul Ioan de Pergam a devenit apoi o figura semnificativa in dialogul ecumenic dintre Biserica Ortodoxa si celelalte traditii crestine. A fost membru al Comitetului Central si al Comisiei "Credinta si Constitutie al Consiliului Mondial al Bisericilor. In anul 2006 i-a urmat IPS Arhiepiscop Stylianos al Australiei ca presedinte al Comisiei Ortodoxe de dialog cu Biserica Romano-Catolica. IPS Ioan este cunoscut si pentru luarile sale de pozitie in domeniul ecologiei, indeosebi pentru seria de prelegeri cu privire la "Pastrarea Creatiei lui Dumnezeu.

El este activ si in cadrul comisiilor de pregatire a viitorului Mare Sinod Panortodox, fiind in 2009 presedinte al Conferintei pre-sinodale pregatitoare, ca reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. A primit mai multe distinctii si medalii. A fost ales Doctor Honoris Causa al Institutului Catolic din Paris, al Scolii Teologice Ortodoxe din Belgrad, al Institutului Teologic Ortodox "Sf. Serghie din Paris, al Universitatii din Cluj-Napoca si al Universitatii din Mnster (Germania). Este considerat unul dintre teologii ortodocsi a caror influenta este semnificativa atat in lumea ortodoxa, cat si in randul teologilor catolici si protestanti.

A publicat un numar mare de studii stiintifice in diverse limbi de larga circulatie

Opera sa teologica se concentreaza asupra a doua teme inrudite: eclesiologia si ontologia teologica. Teologia lui a fost marcata de influenta teologiei ruse din diaspora, indeosebi a lui Nikolai Afanasiev, Vladimir Lossky si a profesorului sau, George Florovsky, precum si a Arhimandritului Sofronie (Saharov). Prima lucrare a teologului Ioan Zizoulas a fost publicata in anul 1965, anume teza sa de doctorat, intitulata Euharistie, Episcop, Biserica. Unitatea Bisericii in dumnezeiasca Euharistie si episcop in primele trei secole. Aceasta a fost o contributie timpurie si semnificativa la "eclesiologia euharistica asociata de obicei cu Nikolai Afanasiev, in care sublinia rolul conducator esential al episcopului in slujirea Sfintei Liturghii.

Este co-preedinte al Comisiei internaionale mixte de dialog teologic ntre Biserica Ortodox i Biserica Romano-Catolic, din anul 2006 i membru al Academiei din Atena, din anul 1993 i preedinte al Academiei din Atena din anul 2002. Poart titlul onorific de Mitropolit al Pergamului din anul 1986.

Alte publicatii ale IPS Parinte Ioannini:

Comuniune i alteritate. Fiinarea personal-eclesial

Prelegeri de dogmatic cretin

Cartea naltpreasfinitului Printe Ioanis Zizioulas, Mitropolitul Pergamului: Euharistie, Episcop, Biseric: Unitatea Bisericii n dumnezeiasca Euharistie i episcop, n primele trei secole cretine este publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Romne.

n 277 de pagini autorul analizeaz problema unitii Bisericii din perspectiva eclesiologiei primare, centrat pe interdependena dintre Euharistie, Episcop i Trupul lui Iisus Hristos. n Cuvntul nainte, Preafericitul Printe Daniel afirm despre cartea eruditului teolog Ioanis Zizioulas: Prezentul studiu teologic subliniaz cu mult competen existena i intensitatea relaiei Euharistie Episcop Biseric n Biserica apostolic, importana acestei inter-relaii n organizarea Bisericii universale, i urmrile specifice ale acestei relaii unitare n contiina aceleiai Biserici, formulnd rspunsuri foarte actuale n contextul Tradiiei vii pe care se edific permanent Biserica.

Lucrarea Euharistie, Episcop, Biseric a fost iniial prezentat ca tez de doctorat, alctuit sub ndrumarea profesorilor G. Florovsky, G. Williams i K. Stendahl de la Universitatea Harvard, susinut apoi la Universitatea din Atena i publicat n limba greac n anul 1966.

Este mprit n trei capitole mari, ncadrate de o scurt introducere i de concluzii generale. Ioannis Zizioulas studiaz din punct de vedere istoric importana Euharistiei i a Episcopului n unitatea Bisericii din primele trei secole cretine. Totodat, atrage atenia asupra faptului c Ortodoxia tinde s fie redus la statutul de ideologie.

Aceast lucrare este fundamentat pe izvoarelor primelor trei secole, avndu-i n centru pe prinii apostolici care au preluat motenirea lsat de Sfinii Apostoli.

Mitropolitul Zizioulas evalueaz eclesiologia euharistic, punctnd faptul c unitatea Bisericii "nu este numai euharistic, ci i ierarhic"

n partea introductiv, autorul ne pune n fa tema lucrrii i anume unitatea Bisericii n dumnezeiasca Euharistie i n episcop ca pe o problem istoric, localizeaz punctul de plecare i felul n care se manifest n zilele noastre raportat la acea perioad primar.

Ioannis Zizioulas afirm c unitatea Bisericii era legat n acea perioad la cel mai profund nivel de credin, de rugciune i de activitile Bisericii. n anii ce au urmat perioadei apostolice, Biserica a privit unitatea ca pe o problem ce necesita preocupare permanent i ca pe un obiect al credinei puternice.

Teologul i Mitropolitul Ioannis Zizioulas vede o eclesiologie hristologic avnd n centru Euharistia, care formeaz centrul ntregii viei n Biseric.

Primul capitol al lucrrii teologului grec este numit: Relaia dintre Biseric, Euharistie i episcop n contiina Bisericii primare fiind premisa acestui subiect. n prima parte a acestui capitol vorbete despre Biseric, o definete ca o realitate concret n spaiu. Biserica nu a fost identificat cu orice fel de adunare, ci numai de adunarea euharistic (ekklesia).

O alt denumire ce o primete Biserica primar n paginile Noului Testament este cea de biserica din cas. Muli dintre cercettori au identificat-o pe aceasta cu familia cretin, sau mai este descris de grupurile de cretini care se adunau n jurul personalitilor puternice (ex: Filimon, Priscila i Acvila). Noiunea de cas cu cea de Biseric au fost unite prin svrirea dumnezeietii Euharistii.

Insa, nicaieri in izvoare nu gasim mai mult de o singura Biserica din casa in fiecare oras. In Roma avem Biserica din casaa Avilei si Piscila, evidentiata din randul mai multor grupuri de familii, nici una dintre ele nefiind descrisa ca biserica. In Colose avem pe cea a lui Filimon, din timpul captivitatii lui Pavel in Roma (Filim. 2); in Laodiceea, cea a lui Nimfas (Col.4,15); in Corint, casa lui Stefana I Cor 1,19Am botezat i casa lui tefana; afar de acetia nu tiu s mai fi botezat pe altcineva.

Dintre toate versetele ce contin termenul Biserica din Casa cel de la Romani 16,4 este versetul care aduce acest argument.

mbriai pe Priscila i Acvila, mpreun-lucrtori cu mine n Hristos Iisus,

Care i-au pus grumazul lor pentru viaa mea i crora nu numai eu le mulumesc, ci i toate Bisericile dintre neamuri,

i Biserica din casa lor

O alt idee important este faptul c organizarea Bisericii a format o unitate euharistic, nu a mprumutat din lumea din jurul ei, ci s-a nscut n mod natural prin adunarea euharistic.

Atat timp cat exista o Biserica intr-o casa, aceasta constituia intreaga Biserica a lui Dumnezeu din acel oras.

La Fapte 2,46 citim ca Euharistia era savarsita in casa sau acasa.

i n fiecare zi, struiau ntr-un cuget n templu i, frngnd pinea n cas, luau mpreun hrana ntru bucurie i ntru curia inimii.

Insa, acest lucru nu exclude posibiliatea ca crestinii sa se fi mutat dintr-o casa in alta, asa cum ar fi facut-o in timpul persecutiilor. Important este faptul ca orice casa se savarsea Euharistia, aceasta ii includea pe toti credinciosii din oras si era, in consecinta, o singura Euharistie ce exprima o singura Biserica salasluita in acel loc.

Cultul Bisericii primare este svrit pe pmnt, dar ia un chip al cultului ceresc, Iisus Hristos este preaslvit n ceruri, dar n acelai timp prezent pe pmnt n Euharistie. Treapta de Apostol nu a fost neleas ca o autoritate ce exist n paralel cu autoritatea lui Iisus Hristos, ci ca nsi autoritatea lui Hristos. Prin dumnezeiasca Euharistie, Iisus Hristos s-a unit cu Biserica pn la identificare. Succesiunea apostolic i avea originea n dumnezeiasca Euharistie, n svrirea creia, episcopii urmau apostolilor.

Capitolul al II-lea al acestei lucrri poart numele: unitatea n dumnezeiasca Euharistie i n episcop i formarea Bisericii catolice. Dorina Sfntului Ignatie era ca n fiecare Biseric s existe un singur episcop i o singur Euharistie.(pentru a nu exista schisme)

Faptul ca existau astfel de tendinte dezbinatoare in Bisericile catre care scria Sf Ignatie este clar exprimat de rugamintile repetate adresate crestinilor a nu-i urma pe eretici si pe schismatici. In ciuda acestui lucru, Sf. Ignatie a subliniat in mai multe randuri ca ceea ce scrie despre schisma are un caracter preventiv. Va spun aceste lucruri, dragii mei, nu pentru ca stiu ca ar fi vreunul dintre voi predispus in acest sens, dar fiind mai mic decat toti, vreau sa va protejez dinainte

Asadar, Sf Ignatie leaga episcopul de Euharistie ntr-un mod inseparabil cu unitatea Bisericii.

Faptul ca aceasta rugaminte pentru a mentine o singura Euharistie condusa de un singur episcop si savarsita pe un singur altar trebuie sa aiba acelasi sens este aratat de afirmatia Nu ca as fi aflat vreo despartire intre voi , ci doar din lipsa de unitate

Sfntul Iustin Martirul i Filozoful ne spune c cretinii din comunittile rurale ale Romei formau o singur comunitate cu cretinii de la orae. Dar, o dat cu nmulirea numrului cretinilor era nevoie de formarea de comuniti bisericeti speciale (paroikia) la sate, aprnd astfel horepiscopii (episcopi ai satelor). Trebuie amintit faptul c termenul de paroikia nu avea nelesul de eparhie, ci de Biseric local complet cu propriul ei episcop.

Se pune intrebarea daca horepiscopii aveau jurisdictie episcopala intreaga sau erau, mai degraba presbiteri? Din nefericire, primele informatii privind natura institutiei horepiscopilor apar atunci cand aceasta deja si-a inceput declinul. In trecut, exista punctul de vedere conform caruia horepiscopii erau presbiteri cu o jurisdictie semiepiscopala; faptul ca, initial, ei fusesera episcopi cu drepturi depline reprezinta o opinie recenta, sustinuta de F. Gillmann si Ch. Papadopoulos.

Canonul Sinodului de la Ancira in care sunt specificare drepturile si importanta horepiscopilor se ocupa, pe de o parte, cu restrangerea drepturilor episcopale ale horepiscopilor limitand doar la un teritoriu propriu (paroikia), iar pe de alta parte cu asezarea drepturilor horepiscopilor in stransa dependenta fata de episcopul de la oras. Mai tarziu, canonul de la Antiohia aduce o modificare in ceea ce priveste drepturile horepiscopilor. In acest canon se observa doua puncte principale: de a recunoaste clar ca horepiscopii apartin treptei de episcop si pe de alta parte se specifica in mod explicit ca horepiscopii sa se limiteze la a hirotoni numai clerul din treapta inferioara (doar citeti si ipodiaconi).

Atitudinea fata de horepiscopi este exprimata si la sinodul de la Sardica (344) care spune ca in fiecare zona rurala sau sat, un presbiter este suficient datorita numarului mic de locuitori, iar numirea unui episcop ar insemna o degradare a numelui si a autoritatii acestuia. O atenta analiza a canonului din partea lui V. Stephanidis clarifica faptul ca degradarea este datorata populatie imputinate (foarte mici) iar H. Alivizatos spune ca Daca ar fi existat un oras a carui populatie sa creasca, era considerat vrednic de o episcopie.

In anul 381, Sinodul de la Laodiceea scoate din uz institutia horepiscopilor episcopii nu ar trebui numiti in zone rurale. (horepiscopii au fost inlocuiti de presbiteri)

Concluzia IPS Ioannis: Reiese clar ca, atunci cand crestinii din zonele rurale s-au despartit de unitatea eclesiala de la oras, ei au format Biserici proprii aflate sub conducerea episcopilor proprii si avand o dumnezeiasca Euharistie proprie. In consecinta, atunci cand crestinii din sate s-au despartit de Biserica de la oras, nu s-a pus problema de rupere a unitatii fiecarei Biserici in Euharistie. Aceasta separare nu a creat parohii, ci alte Biserici locale avand episcopi proprii. Astfel, principiul conform caruia fiecare Biserica este unita intr-o singura Euharistie sub conducerea uni singur episcop a fost pastrat chair si dupa ce crestinismul s-a raspandit si in zonele rurale.

O alt problem abordat n acest capitol este cea a termenului de Biseric catolic. Acest termen de catolic primete dou nuane. Apusenii l consider n sens calitativ (complet, ntreg, general), iar ortodocii n sens cantitativ (nu universal sau geografic). Termenul de catolic a mai fost folosit i n disputa cu ereziile, pentru a arta c Biserica catolic reprezint ntregul, spre deosebire de erezii care reprezint doar o parte a ntregului. Pentru biserica primar, catolicitatea nsemna ortodoxie. Biserica catolic se identific cu Iisus Hristos ntreg, se afl i este revelat n cel mai palpabil mod n adunarea euharistic i n comuniunea tuturor membrilor fiecrei Biserici sub conducerea episcopului.

Faptul ca fiecare Biserica era unita intr-o singura Euharistie sub conducerea unui episcop a avut o influenta decisiva asupra formarii Bisericii catolice pe parcursul primelor trei secole. De la prima aparitie in izvoare, termenul de Biserica catolica este inseparabil legat de dumnezeiasca Euharistie si de episcopul care o conducea. Acest lucru este confirmat de Epistola Sfantului Ignatie catre Smirneni:

Sa-l urmati cu totii pe episcop dupa cum Hristos Il urmeaza pe Tatal, si pe presbiteri ca si cum i-ati urma pe apostoli; si respectati-i pe diaconi, ca pe o porunca a lui Dumnezeu. Nu lasati pe cineva sa faca ceva in Biserica fara episcop. Adevarata Euharistie sa fie cea condusa de episcop sau de cel caruia acesta i-a incredintat savarsirea ei. Unde apare episcopul acolo sa fie si multimea oamenilor asa cum unde este Iisus Hristos, acolo este si Biserica catolica. Fara episcop nu este permisa nici savarsirea botezului, nici celebrarea unei agape; insa tot ceea ce el aproba este placut si lui Dumnezeu, astfel incat totul se face sigur si fara indoiala

Trecerea Bisericii de la termenul de catolic la cel de ortodox apare n momentul apariiei ereziilor cnd se simte nevoit s se apere (vremea Sfntului Policarp) punnd accentul pe activitatea de nvare.

In secolul al III-lea, Sf Chiril al Ierusalimului da prima definitie sintetica a catolicitatii Bisericii, in care conceptul de universalitate alcatuieste doar o parte a sensului dat notiunii de Biserica catolica. Este numita catolica deoarece este raspandita in toata lumea, de la un capat al pamantului la celalalt, prentru ca propovaduieste in mod universal si complet toate invataturile pe care trebuie sa le cunoasca omul.

Ortodoxia nu poate fi conceput fr Euharistie, n acest sens Sfntul Irineu spune c: nvtura noastr este n acord cu Euharistia, iar Euharistia ne confirm nvtura... O alt definiie dat Bisericii este cea a Sfntului Ciprian cnd spune c: cine nu are Biserica drept mam, nu-L poate avea pe Dumnezeu ca Tat.

Capitolul al treilea este numit: Dezvoltarea Euharistiei unice sub conducerea episcopului n mai multe adunri euharistice conduse de preoi. Apariia parohiei i relaia sa cu unitatea diocezei episcopale. Acest capitol se refer la o alt etap n care se afla cretinismul. Sporirea numrului cretinilor a dus la nevoia organizrii Bisericii n aa fel nct s ndeplineasc serviciul liturgic tuturor cretinilor i s nu afecteze tradiia apostolic. La aceasta s-a mai adugat i persecuia asupra cretinilor de care nu au scpat nici episcopii, astfel absentnd perioade lungi din mijlocul comunitii pe care o pstoreau. Cu precdere acest lucru s-a ntmplat la sfritul secolului al treilea i nceputul secolului al patrulea. Dac la nceput numai episcopii erau hirotonii pentru a oferi Euharistia, cu aceast perioad a fost adugat la rugciunile pentru hirotonirea presbiterilor, singura diferen fiind dreptul de a hirotoni.

Astazi, aceasta adunare sub conducerea unui singur episcop nu mai exista. Acest fapt este determinat de aparitia si stabilirea institutiei parohiilor. Aparitia parohiei a marcat impartirea definitiva a Euharistiei unite care era centrata in episcop in mai multe Euharistii centrate in presbiteri. V. Stephanidis afirma ca pe masura ce crestea comunitatea crestina, s-au format mai multe adunari bisericesti (parohii), avand proprii presbiteri si diaconi, care depindeau de unul si acelasi episcop.

Pstrarea iniial a singurei Euharistii, aflat sub conducerea episcopului n fiecare Biseric era expresia vie a unitii Bisericii lui Dumnezeu ntr-un singur trup desvrit, Trupul ntreg al lui Iisus Hristos. Astfel, parohia nu forma o unitate euharistic dependent i autosuficient, ci o extensie n spaiu a singurei Euharistii. Astfel, presbiterul svrea Euharistia n numele episcopului, care rmnea singurul i adevratul conductor al trupului mistic al Bisericii lui Dumnezeu. Chiar i dup apariia parohiilor, fiecare Biseric local a continuat s formeze, un cerc deplin, un singur trup, nsui trupul lui Iisus Hristos, manifestat n istorie printr-o singur Euharistie.

Pentru ca presbiterul sa fie legat permanent si individual de o comunitate eclesiala-parohie intr-o asa maniera incat sa fie recunoscut ca preot al ei, a fost necesara o lunga pregatire ce a acoperit aproape intreaga perioada a primelor trei secole .

Astfel, apare posibilitatea inlocuirii episcopului in slujirea sa de conducere a Euharistiei care fusese deja recunoascuta la inceputul secolului al II-lea. Acest lucru este certificat de Sf Ignatie care adauga la invatatura sa spunand ca Sa fie socotita Euharistie adevarata cea condusa de episcop sau de cineva caruia el i-a incredintat-o. In perioada de tranzitie de la prima aparitie a parohiei (aprox mijlocul sec 3) si pana la recunoasterea sa definitiva in teorie (sec4) (atunci cand in multe locuri presbiterul a inceput sa primeasca prin hirotonie dreptul de a savarsi Euharistia) avem indicatii ca presbiterii preiau din responsabilitatile liturgice ale episcopului. Pentru aceasta era necesar un mandat din partea episcopului cu limite clar definite ale puterilor atribuite. In ce priveste iertarea celor cazuti, pe care avea dreptul sa o acorde doar episcopul, din cauza absentei sale indelungate Sf Ciprian o incredinteaza presbiterilor, dar numai in cazul celor aflati pe patul de moarte.

FERMENTUM

Relaia dintre unitatea euharistic a parohiei i unitatea euharistic episcopal.

Apariia parohiilor a creat problema meninerii unei singure Euharistii sub conducerea episcopului. ncercarea Bisericii primare de a gsi o soluie acestei probleme este descris n practica numit fermentum.

Aceasta consta in trimiterea, mreun cu civa slujitori, a unei pri din Euharistia ce fusese svrit de episcop ctre cei care nu putuser participa la ea, si mai ales catre acele adunari a caror Euharistie fusese savarsita de presbiter. In acest caz, presbiterul trebuia sa amestece partea din euharistia episcopala in Euharistia savarsita de el insusi. Fermentum reprezinta in mod tulburator ezitarile Bisericii privind renuntarea la principiul savarsirii unei singure Euharistii, ca expresie a unitatii sale.

Conform marturiei Sf Iustin, au aparut in acesta perioada asistentii diaconilor numiti acoliti care aveau sarcina de a transporta Euhraristia la cei care nu fusesera prezenti.

Inochentie I ne face cunoscut faptul ca, in fiecare Duminica, papa trimitea presbiterilor din parohii parti ale Euharistiei sfintite de el la Liturghia episcopala, astfel incat presbiterii sa le amestece in potirul Euharistiei savarsite de ei.

Astfel ca, in mijlocul temerilor, persecutiilor si al conditiilor unei clime nefavorabile, acolitii tranversau drumurile si adesea mergeau dincolo de portile orasului pentru a duce adunarilor parohiale o parte din Euharistia savarsita sub conducerea episcopului.

Oare Euharistia presbiterului nu era suficienta?

Fermentum este prezentat pentru Biserica primara mai mult decta un simbol al unitatii: era expresia unei necesitati fundamentale.

Deplina justificare a acestui lucru consta tocmai in convingerea Bisericii ca o Euharistie independenta de cea unica, sub conducerea episcopului, era de neconceput si ca, in consecinta, Euharistia din parohie, savarsita de presbiter, necesita intr-un fel prezenta episcopului in cadrul ei. Din punct de vedere istoric, fermentum reprezinta o perioada in care vechile elemente ale constiintei privind unitatea Bisericii in Euharistie si in episcop au continuat sa supravietuiasca in Biserica.

Concluzii generale:

Pentru a fi n unitate, Bisericile locale trebuie s aib ortodoxia credinei i comuniunea ntre episcopi, iar pe lng Euharistie, un alt principiu de unitate este episcopul.

Zizioulas subliniaz faptului c o Biseric local i are plintatea numai n msura n care ea este n comuniune cu celelalte Biserici locale.

Un criteriu absolut fundamental n unitatea Bisericii este unitatea de credin. Nu poate exista comuniune euharistic dac nu exist comuniune de credin. Biserica este acolo unde exist euharistia i dreapta credin.

Din cauza slabirii conceptiei originare referitoare la faptul ca episcopul este, in esenta, singurul care prezideaza oficierea dumnezeiestii Euharistii si ca nici o Sfanta Liturghie nu este de inchipuit fara raportarea la episcop, in numele caruia este savarsita, hirotonirea ca preot a ajuns sa fie privita de unii ca suficienta pentru a savarsi dumnezeiasca Euharistie si a impartasi harul poporului fara o dependenta clara de episcop. Cand este admis, acest presbiterianism ameninta temeliile doctrinare ale Bisericii, asa cum au fost ele puse in primele secole. In incercarea de a evita despotismul, biserica este in pericolul de a cadea intr-un fel de presbiterianism, daca poporul nu este constient de locul ce i se cuvine episcopului in Biserica. Ortodoxia tinde sa fie redusa la statutul de ideologie. Se uita ca Ortodoxia este Biserica, iar Biserica este o comunitate cu o structura specifica, iar aceasta structura este episcopocentrica