Caietele PrincipeluiS U M A R (3):

Mamaliga a explodat! Permisul autoVrajitoarele, mayasii si sfarsitul lumii, editia 2012 - ACUM ! Infracţiuni contra siguranţei statului şi indolenţa Parchetului GeneralPovestea lui Dimitrie Vicovanu, ceasornicarul din New YorkMistere din RomaniaIN FOND, AMERICA ESTE TARA TUTURORPOSIBILITATILOR ... GANDURI DE DUMINICA

Protestele romanilor, in presa straina:

Mamaliga a explodat! acasa.ro- 17 ian. 2012

Nemultumirile pe care romanii si le striga de patru zile in strada s-au auzit mult peste granitele tarii noastre, marile publicatii straine acoperind pe larg evenimentele de pe plaiurile mioritice.

"The Economist" se foloseste de expresia romaneasca "mamaliga a explodat" pentru a explica de ce romanii au rabufnit dupa ce au tacut resemnati 20 de ani. Jurnalistii publicatiei citate povestesc pe larg violentele de duminica seara, dar si cele de vineri cand jandarmii "au facut exces de zel". In finalul articolului este citat presedintele Pro Democratia, Cristian Parvulescu , ce sustine ca poporul poate rasturna Puterea. France 24, insa, scrie ca "romanii au iesit in strada doar ca sa se bata", citand in acest sens un martor participant la proteste. In final publicatia aminteste de masurile dure de austeritate indurate de romani, care justifica protestele oamenilor. The Guardian comenteaza mai mult situatia politica din tara, aratand ca "politicienii trebuie sa se reconecteze la realitate".

Permisul auto de Dan Puric

Dumnezeu, iubindu-ma, ma tot pune la felurite incercari, ca sa nu ma plictisesc. Asa a fost si cu soferia. Ne-am luat si noi masina. Atunci mi-a zis sotia ca ar fi bine sa-mi iau permis si eu, ca cine stie, s-ar putea sa fie nevoie vreodata sa sofez. Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu, si m-am dus la prima lectie de soferie cu emotii de liceean, la un PECO, unde trebuia sa ma intalnesc cu instructorul.Tremuram rau pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si ilasteptam. Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar in fata mea, i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locul lor, ignorandu-ma. Era mecanicul absolut, la intalnirea cu imbecilul absolut.

Locul mortului. Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a

face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: <Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu eu instructor!> Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: <Ba, asta e cheia!>, am inghetat. <Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana este mama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cu capul in prima masina.> Absolut genial! Apoi imi spune scurt: <Treci in locul meu!> Eu, speriat: <Lasa-ma, nene, ca n-am mai pus in viata mea mana pe asa ceva>. El: <Ba, tu nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa te conduca toti tampitii?> Si atunci m-am gandit sa strig si eu la poporul roman: <Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?> Era o adevarata resuscitare, domnule! Si imi tot repeta: <Hai, hai, invata sa conduci!> Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct in trafic. Si eu trebuia sa am mana pe volan, pe chei, pe schimbatorul de viteze, trebuia sa ma uit in cele doua oglinzi, dar si in ochii lui. <Unde te duci, maaa? Nu vezi unde ma bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti in spate? Vezi, baa, ca intra ala in tine!> Si m-a tinut asa, de inghetam si transpiram tot, doua zile la rand! Nu mai eram sanatos! Nici un rol, in viata mea, nu m-a solicitat atat de mult, si nu m-a adus intr-o asemenea stare. In a treia zi s-a linistit de tot. Statea batranul cu o mana pe volan si cu fesul pe ochi. Dormea, domnule!<Inseamna ca am inceput sa conduc bine>, mi-am zis.

Crucea Sfantului Andrei. Nu l-ati vazut pe Puric, disperatul, intre Maestrul sau care dormea si traficul din Bucuresti. Si, tarandu-ma incet-incet, am trecut pe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: <Ba, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!> Mie mi-a inghetat coloana vertebrala. <In cimitir?> <Pai da! Nu e singura, e cu sotul!> <Cum a ajuns acolo?> <Tot asa, ba, ca si tine, nu a oprit la Crucea Sfantului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, baa, cand vezi o cruce, nu te opresti sa te inchini? Treci ca animalu’? Ce-o fi cu graba asta, ca tot acolo ajungi!> Omul asta m-a crestinat pe mine, teologul lui peste. Avea dreptate! Cand vezi Crucea Sfantului Andrei, te uiti in dreapta si nu crezi nici macar in ala de-ti face semn cu steagul, ca e tara plina de prosti. Vei invata sa conduci cand vei sti sa te feresti de prosti, nu cand vei sti legea!!!"

Vrajitoarele, mayasii si sfarsitul lumii, editia 2012 Alexandra Stanescu, Manager.ro- 17 ianuarie 2012

Care putea fi prima gogorita a anului 2012 daca nu cea privind al nu stiu catalea sfarsit al lumii. Acum, "argumentul" suprem, solid ca frunza de menta, este predictia mayasilor cum ca lumea se va sfarsi pe 21 decembrie 2012.

Or fi zilele acestei lumi finite, dar... gradina Lui Dumnezeu nu. Si din ea apar indivizi care, atunci cand nu suna la vrajitoare, clarvazatoare, cititoarea-n frunza taiata la caini, suna la NASA. Agentia a contabilizat peste 5.000 de mesaje, de intrebari de la oameni cu privire la sfarsitul lumii. Cumva este normal sa te ingrijorezi, dar, de aici si pana la a intreba NASA daca ar trebui sa te sinucizi, dupa ce ti-ai omorat familia si chiar orataniile din batatura pe motiv ca vine sfarsitul lumii, este o cale luuunga, cat aia Lactee. Ca tot vorbeam de NASA, o fi reusit ea sa trimita oameni pe Luna, sonde pe Marte si pe alte planete, dar, iata ca nivelul de inteligenta al unor semeni a ramas mult de tot in urma.

Si sunt afectati si cetateni ai planetei care, in statistici, figureaza ca fiind cei mai relaxati si, prin urmare, cei mai fericiti din lume. Astfel, o daneza, mama a unei fete si gravida cu o alta, povesteste ca s-a gandit sa se sinucida si sa-si omoare si odraslele. Pe urma, o adolescenta chiar din patria NASA se arata speriata de mama focului si zice ca nici ea nu vrea sa mai traiasca... Pai, fata, te temi de sfarsitul lumii, dar nu te temi de propria moarte? Cum sa te sinucizi pentru ca iti este teama ca o sa mori? Stai tu linistita ca tot se va intampla! Pana atunci, mai iesi si tu din mall, aprinde un bec sau macar o lumanare ca poate te mai luminezi un pic! Asta este categoria celor inspaimantati. Exista si categoria celor care cred nu numai ca vor prinde sfarsitul lumii, dar ii si vor supravietui acestuia. De aceea, cei mai putin instariti isi cumpara ghiduri de supravietuire, iar cei pe care-i dau banii afara din casa au iluzia ca se vor muta cu tot cu bani, probabil, in buncare anti-atomice si anti-asteroid. Doamne, cata lume se uita la Pokemoni! Spre deosebire de prima categorie, care combate… moartea cu… sinuciderea si crima, macar a doua categorie are, pe langa defectul credulitatii, marele merit ca iubeste atat de mult viata incat este capabila sa-si spuna si sa creada cele mai mari minciuni. Nici unii, nici altii nu isi dau seama ca, daca este sfarsitul lumii, inseamna ca nimic nu va mai ramane din civilizatia umana. Daca vor exista supravietuitori, inseamna ca nu a fost sfarsitul lumii. In afara de asta, niciuna dintre categorii nu remarca faptul ca mayasii au fost atat de prevazatori, incat nu si-au putut anticipa propriul sfarsit. La fel ca... vrajitoarele care nu si-au anticipat propria arestare ...

2012 - ACUM ! Horia Turcanu, http://dincolo-de-materie.blogspot.com/2010_10_01

Pana cand iubita sau iubitul nu iti poate provoca aceasta stare de patrundere in tine insuti, aceea nu este iubire. Pana cand nu devii TU insuti in prezenta iubitei, aceea nu este iubire. Pana cand mintea nu inceteaza sa mai functioneze in prezenta iubitei, aceea nu este iubire. OSHO

Nu mai avem nimic de aşteptat. Energia anului 2012 este aici, prezentă, experimentabilă în orice moment al vieţii noastre. Marea transformare de conştiinţă a umanităţii se întâmplă în vreme ce noi continuăm să fim pierduţi în căutare. Această transformare implică recunoaşterea şi trăirea adevăratei noastre naturi, de fiinţe umane şi transcendente în acelaşi timp. Nu este nevoie de nici o condiţie pe care s-o îndeplinim, nu este nevoie de guru, de învăţători şi nici de metode speciale pentru a ne racorda la acest nivel de conştiinţă. Este nevoie doar de a înceta să mai căutăm în exterior, de a ne opri o clipă şi de a simţi în interior.În schimb, ignorarea acestor transformări de conştiinţă conduce la accentuarea crizei psiho-spirituale de transformare până în momentul unei „ruperi” înterioare. Singura „practică spirituală” posibilă este trăirea fiecărei clipe în mod conştient, căci aceasta conduce la dezvăluirea adevărului despre noi înşine.

Natura contradictorie a timpurilor finale. Sfârşitul dualităţii Dacă simţiţi, dragi prieteni ai călătoriilor de conştiinţă, că simptomele crizei de transformare s-au accentuat, nu vă alarmaţi şi mai ales nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă. Mulţi oameni trec în aceste vremuri printr-o tensionare fără precedent a energiilor în viaţa personală şi, de fapt în toate aspectele vieţii. Este important să înţelegem ce anume se petrece, căci aceasta ne ajută să rămânem în echilibru. Priviţi împrejurul vostru şi veţi vedea pretutindeni cum tensiunea interioară a conştiinţei creşte continuu. Această tensiune se manifestă în toate aspectele vieţii de pe această planetă. Transformările politice, sociale, militare şi ecologice fără precedent în istoria umanităţii sunt dublate de o accelerare formidabilă a puterii de comunicaţie şi de salturi tehnologice uluitoare. Ceea ce părea o utopie doar acum câţiva ani, devine realitate. Regimuri totalitare ce păreau de neclintit nu mai au nici o şansă, căci oamenii aflaţi în stradă transmit pe internet, cu telefonul mobil, abuzurile autorităţilor. Orice eveniment este public într-o clipă. Deasemeni, părea inimaginabil acum puţin timp, faptul că mişcări de stradă să apară simultan în întreaga lume, împotriva sistemelor financiare globale ce păreau să deţină controlul absolut asupra lumii. Cea ce se petrece la nivel macro, se petrece şi în vieţile noastre de fiecare zi. Tensiunile par să crească şi chiar aşa este, câtă vreme ne poziţionăm în vechile noastre moduri de a acţiona. Cu siguranţă aţi remarcat faptul că clişeele nu mai par să funcţioneze, că nimic nu mai merge aşa cum mergea înainte, că toate abordările vechi par să fi devenit greoaie iar rezultatele lor se lasă aşteptate. Astfel, dacă toată lumea pare să fi înnebunit în jurul vostru, dacă nu vă mai înţelegeţi cu nimeni, dacă mediul vostru devine tensionat şi acid, ei bine nu „ei sunt de vină”. Nimeni nu este „de vină”, căci tensiunea este aceea a transformării din interior. Relaţiile personale şi afacerile, job-ul şi familia, toate sunt purtătoarele energiei interioare a conştiinţei, căci toate sunt doar expresii ale acesteia,

reflexii. Sursa tensiunii este întotdeauna în interiorul nostru. „Exteriorul” nu face decât să o reflecte înapoi, să o oglindească. Pare aşadar o contradicţie pentru aceia care încearcă să„judece”problema prin intermediul abordărilor mentale: pe de-o parte auzim pretutindeni despre transformare şi ne aşteptăm să recunoaştem semnele „bune” ale acesteia, să recunoaştem semnele unei noi conştiinţe. Ne aşteptăm să vedem semnele unei lumi „mai bune”, mai paşnice, mai echilibrate, dar realitatea pare din ce în ce mai conflictuală şi crizele de toate felurile din ce în ce mai dure. „Lumea a luat-o razna”. Dar lumea în care ne mişcăm pentru moment este rezultatul abordărilor noastre mentale, logice şi raţionale, în sensul că este lumea creată de paradigma în care am trăit până acum. Este o lume creată de imaginea pe care o avem despre noi înşine. O imagine în care suntem rupţi, separaţi de restul Creaţiei, condamnaţi să ne descurcăm cu puterile noastre de umani, limitate la mintea şi educaţia noastră. Chiar şi oamenii care se consideră căutători ai spiritualităţii se cred de multe ori separaţi de aceasta, se cred doar în trup, în vreme ce Dumnezeu se află undeva, departe. Am creat, după chipul şi asemănarea noastră, deci nu numai lumea în care trăim, dar chiar şi pe Dumnezeu. Cea mai interesantă abordare este aceea în care căutătorii spirituali devin conştienţi că Dumnezeu se află „înăuntru”, dar cred că există totuşi „o cale” de a ajunge „acolo”, ca şi cum ar fi separaţi de înşişi. Iluzie pură. Vasăzică trăim într-o lume a separării sau, cum ar spune un mistic, a alienării ajunse la apogeu. Lumea vizibilă este sfâşiată de contradicţii majore ce par fără soluţie, şi aşa este. Nu există soluţie în planul în care a fost creată problema. Pentru a găsi soluţia trebuie să trecem în alt plan al conştiinţei şi deci, să depăşim paradigma care a creat problema. Acest lucru se petrece deja. Trecerea la ceea ce unii numesc „Noua conştiinţă” este în plină desfăşurare. Iar această trecere se manifestă pentru moment prin ascuţirea tuturor contradicţiilor. Este criza de transformare. Ca o naştere, noua conştiinţă se scurge în această dimensiune printr-un proces dureros. Dar durerea, precum spuneam mai sus, nu provine decât din ataşamentul nostru de vechile căi. În clipa în care abandonăm bătălia, în clipa în care, cu deplină încredere lăsăm lucrurile să se petreacă şi nu ne mai luptăm pentru a menţine vechile mecanisme, realitatea se detensionează şi „problemele” îşi găsesc rezolvarea. Nu e nevoie să facem nimic pentru aceasta, înafară de a ne întoarce spre interior. Înseamnă a înceta să încercăm să rezolvăm problemele lumii, să încetăm să salvăm lumea de ea însăşi, să încetăm să o mai corectăm, şi a înţelege că ea nu este decât o reflexie a propriei noastre conştiinţe. Aceasta înseamnă a „a face din două, una” în terminologie creştină, a unifica polarităţile duale, interiorul cu exteriorul, femininul cu masculinul, cerul şi pământul. Este timpul să devenim noi înşine ceea ce dorim să devină lumea noastră.

Sfârşitul timpurilor Mulţi cred că această transformare trebuie să fie catastrofică, pentru că au fost speculaţii enorme despre ceea ce ar putea însemna „sfârşitul timpurilor”. Timpul nu este decât o creaţie a minţii liniare. Orice explorator al conştiinţei care a lucrat cu noi sau aiurea, cunoaşte faptul că experienţele de conştiinţă extinsă implică un fel de non-timp, în care toate „evenimentele” sunt simultane şi nu pot fi descrise complet nu pentru că ar fi incoprehensibile, ci pentru că a povesti implică liniaritate, iar natura conştiinţei este multidimensională. Sintagma „sfarşitul timpurilor” nu înseamnă altceva decât sfârşitul timpului liniar, sfârşitul unui mod de a percepe universul şi pe noi înşine. Vechii mistici mayaşi explorau vastele teritorii ale conştiinţei, acolo unde nu există timp liniar, unde nu există decât prezentul, momentul Acum, vast, infinit, ce reuneşte trecutul şi viitorul într-o singură experienţă. Ei au ştiut că în dimensiunea liniară a umanităţii, încarnată, va veni un moment în care transformarea treptată a conştiinţei prin experienţă va ajunge la un „punct de transformare” dincolo de care,întreaga umanitate va putea bascula într-o nouă paradigmă. Acest adevăr a fost perceput de misticii tuturor timpurilor şi de pe toate continentele. Toate mitologiile – care cuprind de fapt descrieri poetice, arhetipale dacă vreţi, ale realităţii transcendente, au pomenit această transformare.Apocalipsele de toate felurile descrise în aceste mitologii nu trebuie luate ad literam, căci nu este posibilă o descriere ad literam a unei trăiri în conştiinţa extinsă. Dar ne putem lesne da seama, mai ales aceia care au experienţa transpersonală, că ele sunt descrieri liniare ale unor trăiri de conştiinţă extinsă şi că ele descriu aşa cum pot, exact criza de transformare psiho-spirituală prin care umanitatea trece deja de o bucată bună de timp.Toate tulburările şi contextul prin care trece umanitatea în aceste vremuri au fost simţite de călătorii în conştiinţă ai tuturor timpurilor iar vechile cronici nu fac decât să traducă în limbajul liniar al acelor vremuri potenţialele de neînţeles pe care le trăiseră.Dincolo de toată discuţia despre aceste catastrofe aşteptate, care şi ea este o încercare aproape caraghioasă de a aduce în limitările logicii realităţi mult mai mari, se află trăirea directă a acestei realităţi. Mulţi dintre voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii aţi experimentat aceste realităţi multidimensionale şi ştiţi foarte bine cât este de dificil să relatezi o asemenea experienţă, ca să nu mai vorbim despre integrarea ei în viaţa de fiecare zi.Şi totuşi, singura opţiune pe care o avem în faţa acestor transformări dureroase, este această integrare a Adevărului accesat în stările de conştiinţă extinsă, căci aceasta schimbă lumea. Noi nu mai suntem aceiaşi după o asemenea

trăire, iar acest fapt crează întotdeauna un potenţial de schimbare în mediile în care mergem, acasă, în familie, la serviciu, oriunde, schimbă relaţiile noastre cu noi înşine şi cu întreaga lume înconjurătoare. Aceasta este transformarea de conştiinţă care se inserează, rapid, în întreaga noastră realitate.Căutarea s-a încheiat. Transformarea este Acum.Fie că am căutat în afară sau înlăuntrul nostru, mereu a fost vorba despre o căutare, pentru că mereu ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am apelat la tot felul de mijloace, de practici, de strategii, am apelat la ritualuri şi la dogme, am căutat învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, clopote şi lumânări, şi, în ultimul timp, mai ales informaţie. Am crezut că transformarea interioară poate fi operată de la nivelul mental, dar acest lucru s-a dovedit a fi o nouă iluzie, pentru că spaţiul mental este prea îngust pentru a fi capabil să administreze infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi în cele din urmă am început să înţelegem ce voia să spună Isus acum două mii de ani: nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi Suntem Adevărul. Sau, în terminologia lui Ramana Maharishi, noi suntem Acela pe care l-am căutat dintotdeauna. Fiecare dintre noi are acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii unul. Desigur, mintea liniară nu poate fi de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp unul, căci ea funcţionează pe baza discriminării, precum un program de computer, dar oricine a trăit măcar o singură dată o deschidere a conştiinţei, a trăit această realitate multidimensională şi a perceput completitudinea acestui Adevăr. Această mare transformare de conştiinţă care se petrece în adâncurile Fiinţei şi care începe să se manifeste în dimensiunea încarnată, are ca obiect exact identificarea noastră cu aceast dimensiune.Începem să ne dăm seama,încetul cu încetul,că aceasta dimensiune pe care o numim materială nu este decât o parte a spectrului de energie şi de conştiinţă a Întregului şi că noi suntem fiinţe care funcţionăm pe foarte multe niveluri, nu numai aici. Pe scurt, o putem numi „recunoaşterea propriei noastre divinităţi”. Sau o putem numi „reunirea cu Sinele”, sau o putem numi „realizare de Sine” sau o putem numi „trăirea Christosului interior” sau a „naturii budhice”. Toate aceste sintagme desemnează, în diferite tradiţii, aceeaşi realizare interioară de conştiinţă ce conduce la schimbarea felului în care ne percepem pe noi înşine şi întreaga Creaţie.Putem vedea acum că acea „căutare” a lui dumnezeu în exterior, sau a Sinelui în interior, a fost mereu o fugă, o păcăleală, căci doar mental noi ne putem separa de propria noastră natură. Niciodată nu am fost separaţi de noi înşine. Doar am crezut acest lucru, căci am fost identificaţi cu diferite aspecte, sau roluri în care ne-am turnat energia. Ne-am confundat cu trupurile noastre, cu energiile noastre, cu emoţiile noastre şi în cele din urmă că gândirea noastră, dar pe măsură ce am experimentat aceste realităţi, le-am depăşit. Am înţeles în cele din urmă că toate acestea sunt doar parţial „noi înşine” şi astfel am început să recuperăm ceva din propria noastră voce interioară, în loc să mai cântăm imnurile altora. Astfel am descoperit bucuria de a fi noi înşine şi am descoperit că în marea realitate toate polarităţile în care am descompus Adevărul – lumină-întuneric, spirit-materie etc, nu erau decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. Toate aceste descoperiri interioare, care la nivelul întregii umanităţi se petrec de mii şi mii de ani, au transformat cumva conştiinţa în ansamblul său. Ceea ce era disponibil doar marilor mistici, este acum disponibil tuturor acelora care au curajul de a privi în interior fără prejudecată. Aceasta este transformarea şi nu mai este nimic de aşteptat pentru a privi în interior. Nu mai este nici o condiţie de îndeplinit şi nici un ritual de urmat pentru a trăi adevăratele noastre dimensiuni. Orice întârziere a demersului interior nu este decât o amânare a trăirii depline şi o auto-păcălire. Totul se poate petrece Acum.Din nou despre instrumentele Transformării interioareParcă vă aud, dragi prieteni: „bine, acum, dar cum facem acum să trăim această realitate extinsă?” Ei bine, răspunsul la această întrebare este simplu: toate „tehnologiile sacrului”, rugăciunea, mantrele, meditaţia, ritualurile de orice fel, nu au făcut vreodată altceva decât să ne scoată din identificarea cu nivelul mental şi astfel să ne ofere accesul la Prezenţă şi la momentul Acum. Nu au făcut decât să ne scoată din iluzie. Obiectul oricărei practici este această stare de conştienţă mai largă decât cea mentală. Extraordinara construcţie mentală pe care o numim „ego”, cea care ne permite să funcţionăm în această lume având o identitate formală îşi are sursa exclusiv în minte. „Eu” este un gând, un val al conştiinţei. Până în vemurile din urmă identificarea cu această vibraţie era extrem de dură şi greu de depăşit, dar acum nu mai este cazul. Experienţele marilor maeştri ai umanităţii au deschis calea în aşa fel încât acum este mult mai uşor de trăit dez-identificarea de ego.Pentru mine şi pentru noi, aceia care experimentăm sub semnul Călătoriei Inimii, calea de acces către prezenţă şi către momentul Acum este respiraţia. Acest element fundamental a însoţit întreaga istorie spirituală a lumii, în toate culturile şi în toate timpurile. Este o cale atât de simplă şi atât de la îndemâna oricui, încât unele tradiţii mistice au încercat în mod deliberat să ţină ascuns acest fapt. Adevărata rugăciune, adevărata meditaţie, adevăratele şcoli de mistere au avut mereu în centrul practicilor „magice”, respiraţia. Dar nu vreau să vorbesc aici despre alţii, ci doar despre propria experienţă. Oricine poate experimenta stări de conştiinţă extinsă şi mulţi o fac fără să ştie. Adevăratul „secret” constă în conştientizarea şi validarea acestor trăiri. Este primul pas către integrarea lor în viaţa

de fiecare zi. Şi pentru aceasta e din nou nevoie de „instrumentul” respiraţiei, căci prin respiraţia conştientă ne putem centra şi alinia diferitele niveluri ale corpului de conştiinţă.Sunt greu de pus în cuvinte aceste experienţe, dar, pe scurt, ceea ce se petrece este o reîntoarcere la echilibrul natural al Fiinţei. Atunci când începe acest proces de transformare, începem să ne dăm seama că, de pildă, fricile noastre, mâniile noastre, emoţiile care ne secătuiesc de energie căci le hrănim din adâncul fiinţei noastre, nu sunt decât valuri ale conştiinţei. Toată energia lor nu este decât propria noastră energie, creată de noi. Respiraţia conştientă ne ajută să ne întoarcem la centru, să tăiem alimentarea cu energie a acestor stări ale conştiinţei generate mai curând de ceea ce gândim decât de ceea ce suntem. Mai mult decât atât, respiraţia ne permite nu numai să nu ne lăsăm antrenaţi în identificarea cu aceste stări, dar să transformăm aceste stări energetice, să le „demodulăm” în aşa fel încât ea redevine energie neutră.Traversarea oricărui fel de „criză” este mai uşoară atunci când folosim respiraţia conştientă pentru a reveni la echilibrul natural a ceea ce suntem. Asta nu înseamnă a „controla” stările emoţionale, nu înseamnă a le anula, ci înseamnă a recunoaşte adevărata lor natură. Şi recunoaşterea acestei naturi înseamnă dezidentificarea de ele, ceea ce conduce la stingerea lor naturală. Imensa inteligenţă interioară a Fiinţei noastre are capacitatea de a readuce în echilibru toate nivelurile sale, cu condiţia ca ego-ul să-i permită acest lucru. Ego este egal „control” şi ne-încredere. Fiinţă înseamnă dimpotrivă, încrederea absolută în realitate, oricum ar părea ea, încrederea absolută că totul este aici ca să ne servească, că orice experienţă este o reflexie a Sinelui. Respiraţia este echivalentă cu revenirea în interior ca unic centru al realităţii noastre şi, mai mult decât atât, este o permanentă recunoaştere şi asumare a experienţei. Este o luare în stăpânire a propriei noastre realităţi, corporale, energetice, emoţionale şi mentale. Respiraţia conştientă este echivalentă cu întorcerea acasă a Creatorului care suntem fiecare dintre noi, după o lungă absenţă. Am fost pierduţi în identificarea cu mintea, cu ego-ul nostru, prea mic pentru a putea administra aceasta realitate multidimensională, dar revenind în ceea ce numim în Respiraţia Inimii „centru”, sau „acasă”, ne reocupăm locul de stăpâni ai palatului Fiinţei. Conştiinţa are capacitatea enormă de a crea realitate. Convingerile noastre, credinţele noastre, rolurile cu care ne identificăm, toate crează o realitate experimentabilă. Universul reflectă ceea ce credem că suntem. E o chestiune de identitate în cele din urmă. Credem că suntem doar trup, sau energie, sau emoţie sau gând, sau câte puţin din fiecare, ei bine, asta vom experimenta. Credem că în centru se află Sinele şi că suntem una cu el, asta vom experimenta. Respiraţia nu face decât să ne aducă instantaneu în momentul zero, acasă, condensand întreaga noastră energie, atenţie şi prezenţă, şi retrăgând investiţia noastră de energie din spaţiile speculative ale labirinturilor mentale. Aceasta nu înseamnă că anulăm mintea, că o distrugem sau că luptăm împotriva ei, ci dimpotrivă, că o integrăm în marele întreg. Respiraţia este singurul „instrument” care ne poate ajuta să mergem în interior instantaneu şi să ne racordăm cu realităţile marii conştiinţe care suntem.

Faţă în faţă cu provocările transformării Suntem experţi în a găsi motive pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt, sau, cu alte cuvinte, pentru a împiedica transformarea, în ciuda faptului că întreaga realitate ne dă semne că ceva trebuie să se mişte. Priviţi în jurul vostru, la „ce nu merge”. Relaţia voastră, job-ul vostru, afacerea voastră, orice pare că „nu e cum ar trebui să fie”. În orice zonă ar apărea, tensiunea este semnul că ceva acolo, în interiorul situaţiei, cere transformarea. De-obicei noi ne opunem transformărilor, pentru că ne temem de ceea ce ar putea să ne aducă viitorul. Nu avem curajul să ieşim dintr-o relaţie în mod evident toxică, pentru o mie de motive pe care mintea le găseşte cu uşurinţă. Toate vor avea la bază frica de ceva ce ar veni în viitor. Este expresia modului nostru mental, conservator, plin de frică, de a avansa. Nu avem curajul de a pleca dintr-un job care nu ne mai aduce nici o satisfacţie, de teama că nu vom gasi altceva mai bun. Nu avem încredere în noi înşine şi nici în realitate. De-obicei, nu recunoaştem acest lucru, ci proiectăm „motivele” în dreptul altora: am copii, ţara e de rahat, guvernul nu-şi face treaba, criza mondială e pretutindeni şi dumnezeu e absent. Nu pomenim nici o clipă despre frica de schimbare. Criza va deveni cronică, în orice domeniu, până în clipa în care vom ceda. Aceast este esenţa transformării. O nouă viziune asupra a ceea ce suntem nu poate veni până nu renunţăm la cea veche. Şi renunţarea poate veni uşor, conştient şi elegant, sau dimpotrivă, printr-o criză prelungită şi dureroasă. Ne putem lăsa duşi de curentul schimbării, plini de încredere, sau ne putem crampona de formele trecutului până când durerea va deveni insuportabilă şi atunci vom ceda. În faţa unei „crize”, mintea face mii de planuri, caută soluţii în baza ei de date, se informează pe internet, cum au făcut alţii, cu ce anume seamănă această situaţie şi care ar fi alternativele. Se bazează, întotdeauna pe trecut şi pe găsirea unei strategii asemănătoare pentru a aproxima un viitor incert. Dar asta nu mai funcţionează acum, pentru că trecutul pur şi simplu a murit şi realitatea acestei clipe nu se mai potriveşte cu cea trecută. Mintea nu poate avea încredere, şi nici intuiţie, căci intuiţia nu

apare decât în momentul prezent. Orice abordare bazată pe trecut e inutilă. Acesta este motivul pentru care la actuala criză, personală sau globală, nu se mai pot găsi soluţii bazate pe trecut. Ce este de făcut într-o asemenea situaţie? Ei bine, un singur lucru. Să ne oprim o clipă din căutarea disperată a minţii, să respirăm adânc şi conştient, atenţi la toate senzaţiile din interior. Asta ne va aduce imediat în Acum. Apoi, în acest spaţiu, în care traficul mental se linişteşte, pur şi simplu aşteptăm nu „ o soluţie”, ci căutăm Încrederea în situaţie. Uneori, adevărata soluţie este renunţarea la un drum, la o cale, la o persoană, la un context, la un job care nu ni se mai potriveşte. Este o eliberare de energie de fapt. Sigur, mintea va urla: „cum adică să aştept, cum adică să am încredere, cum adică să fie bine dacă renunţ?”Ea nu poate înţelege faptul că uneori, pentru a se deschide o uşă nouă e nevoie să o închidem pe cea veche. Pentru a crea o nouă oportunitate e nevoie să ieşim de pe vechiul drum şi să avem curajul să o luăm într-o direcţie necunoscută. Mintea ar vrea să aibă garanţii, asigurări, confort dacă s-ar putea, dar în mod paradoxal, a încerca să menţii o situaţie în ciuda semnelor evidente de transformare, elimină orice confort. În faţa provocărilor transformării e nevoie de o permanentă întoarcere spre interior, şi spre trăirea conştienţei largi, a Fiinţei. Nu foloseşte la nimic să aruncăm vinovăţia în ograda altora, căci nu există nici o vinovăţie, a nimănui. Foloseşte însă să ne întoarcem spre interior şi să simţim adevăratele mecanisme ale transformării, care îşi au rădăcinile în propria noastră conştiinţă. Astfel, vom putea redobândi încrederea în noi înşine, în simţirile noastre, în intuiţiile noastre. O intuiţie nu are nimic logic în ea, nu se bazează pe informaţii trecute. Ea vine din adâncurile fiinţei, nu este rezultatul unui proces al cauzelor şi efectelor. Dar, ca să ai încredere într-o intuiţie, e nevoie de curaj. Curajul de a acţiona în ciuda opiniilor majorităţii, în ciuda conştiinţei de masă, înciuda a „cum se face” sau cum „au făcut alţii”. Aceasta înseamnă a renunţa la căile vechi. Stările de conştiinţă extinsă sunt un instrument extraordinar pentru a accesa aceste niveluri ale fiinţei din care provine intuiţia. Dar a integra intuiţiile în viaţa de fiecare zi şi a avea acces la ele în orice clipă, asta este o chestiune de poziţionare permanentă în centru, în zero. Înseamnă a privi din ce în ce mai mult realitatea din starea de Prezenţă, din Acum, din non-mental. E o cale nouă, căci mii de ani am acţionat din perspectiva analitică a minţii. Dar acum, o nouă eră se naşte prin noi, o nouă abordare care-şi are originea în experimentarea unor dimensiuni mai largi din ceea ce suntem, decât până acum. Nu putem vorbi despre transformare spirituală, sau despre noua conştiinţă, în afara acestui moment de Acum. De aceea respiraţia conştientă este atât de importantă. Căci ne însoţeşte în orice clipă a vieţii noastre şi este cheia către această nouă perspectivă asupra noastră şi a lumii. Este cheia către nivelurile profunde ale intuiţiilor noastre de orice fel şi către straturile inefabile ale Fiinţei. Prin alegere, facem ca aceste niveluri de conştiinţă să se scurgă în realitatea materială.

2012 Energia lui 2012 ese aici deja, în plină desfăşurare, spuneam la început. Dacă aşteptaţi anul 2012 ca să se petreacă marea voastră transformare, atunci nu mai aşteptaţi. Acum este momentul întoarcerii acasă. Fiecare clipă de întârziere a marii decizii de a explora şi de a lua în stăpânire spaţiile interioare ale fiinţei, conduce la ascuţirea crizelor de orice fel şi va fi din ce în ce mai greu, pe măsură ce veţi găsi motive să nu schimbaţi nimic. Anul viitor, tensiunile din interiorul conştiinţei vor deveni din ce în ce mai dure, astfel că valurile crizelor, personale şi la nivel planetar se vor întări. Nu sunt dintre aceia care cred că există soluţii miraculoase, şi nici dintre aceia care cred că va fi sfârşitul lumii. Cred în schimb că vom asista la prăbuşirea unei paradigme şi asta va schimba totul. Nu spun aici că brusc, anul viitor, conştiinţa umanităţii va bascula brusc şi perspectiva tuturor asupra Fiinţei va deveni brusc una a non-dualităţii. Dimpotrivă, cred că pe această planetă, dualitatea va continua mult timp de-aici înainte, căci mulţi sunt aceia care vor lupta din răsputeri pentru a menţine anumite sisteme de putere, economice, sociale, politice şi militare pe care este întemeiată lumea noastră. Dar baza acestei lumi, conştiinţa noastră, se schimbă. Suntem în durerile facerii unei noi noi lumi. Iar această nouă lume va avea în centru o nouă perspectivă asupra a ceea ce suntem. Transformarea exterioară a lumii noastre, porneşte de la ceea ce suntem pe dinlăuntru. Nu e nevoie să aşteptăm transformarea lumii, pentru a lăsa propria noastră transformare să se petreacă. Şi asta nu se poate petrece decât Acum, în acest moment. Mâine va fi tot un Acum şi tot va trebui să avem curajul de a renunţa la ceea ce credeam, pentru a descoperi ceea ce este. Nu vor veni niciodată soluţii din exterior, pentru că sursa acestui „exterior” este înlăuntru. Nimeni nu va putea face vreodată transformarea în locul nostru şi nici nu ne va putea învăţa cum s-o facem. Nu există metodă pentru asta şi nu poate fi învăţată, căci orice învăţătură este a minţii şi înseamnă trecut. Pe când sursa acestei transformări este întotdeauna Acum, spontană, surprizătoare, acordată cu momentul. A venit timpul prezis de misticii din vechime, acela în care ne vom descoperi pe noi înşine. A venit timpul să recunoaştem faptul că noi suntem unicii creatori ai propriei noastre realităţi. Aceasta nu este o metaforă, ci cel mai pur adevăr, chiar dacă este greu de înghiţit de către minte.

Atunci când avem încredere în noi înşine, suntem greu de manipulat, căci manipularea se bazează pe frica noastră,pe ruşine, pe vinovăţie.Descoperind că toate acestea nu sunt decât stări de articulare a energiilor interioare, ne redobândim adevărata libertate. Iar această libertate interioară schimbă lumea. Toate sistemele acestei lumi funcţionează pentru că într-un fel sau altul, noi avem încredere mai multă în ele decât în noi înşine. Astfel, încredinţăm sforile realităţii, exteriorului. Una dintre cele mai mari transformări care au loc este aceasta: umanitatea îşi retrage încrederea în sisteme.Încrederea este energie.Marii acestei lumi nu înţeleg cu adevărat ceea ce se petrece, şi încearcă să redreseze situaţia aşa cum au făcut-o de mii de ori în trecut. Dar asta nu mai funcţionează, pentru că NOI am devenit alţii decât am fost atunci. De aceea sunt oameni în stradă în marile oraşe ale lumii, protestând împotriva sistemelor, de aceea se petrec revoluţii neaşteptate, de aceea se discută întens la summituri despre transformări fundamentale. Este o transformare ireversibilă, care începe cu noi înşine. Marile cuvinte precum „iubire”, „adevăr”, „compasiune”, „libertate”, au reprezentat ţinte după care am alergat în afara noastră timp de milenii. Am vrut să ni se dea toate acestea. Acum descoperim că sunt înlăuntru şi că nimeni nu ni le poate da. Nu avem decât să devenim iubire, adevăr, libertate, compasiune şi acesta este cel mai mare ajutor pe care il putem da acestei umanităţi aflate în căutare. Recunoscând atributele divinităţii în interiorul nostru nu facem decât să recunoaştem propria noastră natură divină.

Ofiţeri din serviciile secrete româneşti, pe forumul oficial WikiLeaks

Infracţiuni contra siguranţei statului şi indolenţa Parchetului General

Cotidianul.ro- 11 ianuarie 2012

Exasperaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor statului român în problema UDMR şi a "Ţinutului Secuiesc", ofiţeri ale căror rapoarte de ani de zile sunt practic aruncate la coşul de gunoi au început să posteze pe forumul WikiLeaks. Iată una dintre postări: Disoluţia autorităţii statului român (şi probabil a statului în sine) poate fi observată cu certitidine în poziţia oficialităţilor vis-a-vis de problema Ţinutului Secuiesc. Îndrăznesc a o numi problemă, întrucât chiar de la începutul anilor '90, SRI şi SIE avertizează constant factorul politic (şi uneori organele de urmărire penală competente a aborda problema din punct de vedere juridic) de pericolul reprezentat de iredentismul maghiar şi acţiunile ilegale întreprinse de UDMR, organizaţiile paramilitare maghiare, cetăţenii români de etnie maghiară şi cetăţenii maghiari aflaţi pe teritoriul României. Trebuie să fim conştienţi de resursele financiare, materiale şi umane relativ consistente alocate de serviciile de informaţii româneşti pentru această chestiune, resurse care provin din buzunarul nostru, al tuturor. Rezultatele muncii ofiţerilor de informaţii în această chestiune sunt considerabile şi deloc de neglijat. Acestea sunt comunicate constant factorilor responsabili, şi mai ales factorului politic care... tace! Motivele pentru care, din anii '90, partidele politice au ignorat toate avertizările serviciilor de informaţii pe această chestiune, sunt pe cât de clare, pe atât de josnice: păstrarea puterii politice, dată fiind alianţa cu UDMR. Alianţa cu o organizaţie culturală al cărei statut de partid politic este în cel mai bun caz incert. Dacă privim problema din punct de vedere strict legal, UDMR nu este (încă?) un partid politic aşa cum o cer legile româneşti. Şi asta în timp ce altor partide româneşti li se resping cererile de înfiinţare... Oricând, oricine poate invoca această situaţie în faţa legii. Nu o face nimeni! Există instituţii care chiar au această obligaţie. Aceeaşi indolenţă vinovată!

Şantajul politic constant şi scenetele regizate de UDMR (recunosc, cu multă abilitate politică) la adresa tuturor guvernelor la care a fost parte, se pare că sunt destul de eficiente. Politicienii români cedează uşor, pentru a-şi păstra locul la putere. Lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie sprijinită material de Ungaria - susţine chiar vicepreşedintele Parlamentului maghiar. Afirmaţia a fost facută la o serbare secuiască desfăşurată în judeţul Mureş. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan, din partea formaţiunii de extremă dreaptă Jobbik, a declarat că Guvernul Ungariei ar trebui convins să sprijine lupta pentru autonomie, nu numai moral, ci şi material. Vicepreşedintele Parlamentului Ungariei Balczo Zoltan a făcut aceste declaraţii în faţa câtorva sute de persoane participante la "serbarea secuiască" de la Ghindari, judeţul Mureş. Balczo Zoltan a spus că în timpul actualului Guvern FIDESZ s-a declarat zi de doliu data de 4 iunie - când, în 1920, a fost semnat Tratatul de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului Austro-Ungar - aceasta fiind declarată şi "ziua reunirii maghiarilor de pretutindeni". "Noi, după ce am depus jurământul, am depus proiectul ca 4 iunie sa fie ziua reunirii maghiarilor de pretutindeni.După aceea, Guvernul Orban a depus un proiect de hotărâre şi mai amplu în ceea ce priveşte cultura şi posibilităţile de studiu al maghiarilor de pretutindeni. Sloganul nostru este că nu ne oprim la jumătatea drumului, trebuie să le dăm drepturile cuvenite celor din afara graniţelor Ungariei", a spus Balczo, adăugând că "lupta pentru autonomie" este şi "o provocare şi un proiect greu". El a subliniat că Guvernul şi Parlamentul Ungariei trebuie convinse să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, arătând că, apoi, Executivul ţării vecine ar trebui să sprijine acest proiect "nu numai moral, ci şi material". "Ştim foarte bine că UE nu este prea deschisă asupra acestor lucruri" "Trebuie sa convingem Guvernul şi Parlamentul Ungariei să sprijine lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Ştim foarte bine că UE nu este prea deschisă asupra acestor lucruri, dar trebuie să facem să înţeleagă Europa asta mare că sunt regiuni unde sunt unele naţionalităţi cu pondere mare şi formele de autonomie pot fi viabile şi chiar bune pentru Europa. Trebuie să facem UE să înţeleagă că pentru aceste lucruri trebuie luptat. Şi dacă Guvernul Ungariei este de acord cu aceste lucruri, atunci nu numai din punct de vedere moral trebuie să sprijine această luptă ci şi din punct de vedere material trebuie să fie un aliat la fel de important. Noi, partidul Jobbik, trebuie să tratăm fiecare persoană la fel, să le dăm aceeaşi importanţă tuturor. Trebuie să votăm pozitiv în orice for unde suntem, pentru ca naţiunea maghiară să nu dispară, aceasta ar trebui să fie cea mai mare obligaţie a fiecărui partid din Ungaria", a spus Balczo. El a remarcat faptul că, în afara graniţelor Ungariei, există două organizaţii care luptă în acelaşi sens pentru atingerea obiectivului autonomiei Ţinutului Secuiesc - "una civică, Consiliul Naţional Secuiesc, şi una politică, Partidul Civic Maghiar". "Nu trebuie să vă lăsaţi, ci să luptaţi în continuare, să nu vă opriţi la jumătatea drumului", a afirmat Balczo. În opinia mea, acestea sunt acţiunile legale care se impun a fi demarate de către autorităţile române competente:- reprezentanţii Parchetului ar trebui să se sesizeze din oficiu (au această obligaţie legală, sesizarea din oficiu nefiind o alegere, ci o obligaţie de serviciu!) de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi legile speciale în vigoare (Codul penal, partea specială, titlul I - Infracţiuni contra siguranţei statului şi Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României). Competenţa materială şi teritorială o au Parchetele din judeţele în care sunt savârşite faptele penale amintite mai sus. Niciun procuror din cadrul acestor Parchete nu s-a sesizat niciodată din oficiu cu privire la aceste fapte, încălcându-şi grav obligaţiile de serviciu. Aceeaşi indolenţă profesională se manifestă şi la nivelul Parchetului General, care nu înţelege a trage la raspundere procurorii care aveau obligaţia legală de a întocmi sesizări din oficiu cu privire la faptele penale despre care vorbim. De asemenea, reprezentanţii Parchetului sunt obligaţi a proceda la efectuarea de acte premergătoare sau la începerea urmăririi penale (după caz) în toate cazurile în care SRI a trimis informări cu privire la aceste fapte. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru. De ce? - Ministerul Afacerilor Externe trebuie să îşi exprime poziţia oficială cu privire la acest subiect şi să acţioneze în consecinţă. Inerţia acestui minister este monumentală. - Aleşii noştri din Parlamentul European ar trebui să îşi exprime poziţia în legatură cu Ţinutul Secuiesc. Nu o fac, deşi toţi ştiu că au susţinerea colegilor din acest for. Şi nu o fac în virtutea unor înţelegeri politice meschine care vizează... aţi ghicit, menţinerea puterii, machiată ca menţinere a alianţei politice. Orice cetăţean român şi orice persoană juridică română se poate adresa instanţei de judecată pentru constatarea neconformităţii UDMR cu Legea partidelor politice. Dezbaterile pe această temă sunt ample, însă rezolvarea este simplă şi la îndemână instanţelor de judecată.

Legislaţia română ne oferă suficiente pârghii pentru demararea tuturor acestor acţiuni, iar ignorarea lor cu bună ştiinţă de către organele competente reprezintă infracţiuni cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.Nu în ultimul rând vă rog să vă imaginaţi frustrarea la care sunt supuşi de ani buni ofiţerii de informaţii care documentează cazurile de subminare a securităţii naţionale prin faptele luate în discuţie. Majoritatea covârşitoare a informărilor acestora sunt ignorate de factorii competenţi. Absurdul acestei situaţii sper să înceteze cât mai curând.

Povestea lui Dimitrie Vicovanu, ceasornicarul din New York Silviu Marian Banila, Manager.ro- 17 Ian. 2012

Ceasul de mana ar putea parea demodat, in zilele noastre. Vrei sa stii cat este ora? Te uiti pe ecranul telefonului mobil. Dar mai exista inca oameni care detin un ceas clasic, al carui mecanism este mai firav decat inima unei vrabiute.

Daca acestea nu se mai fabrica, sunt inlocuite cu piese identice, lucrate manual. Un ceas elegant poate contine pana la 400 de componente si restaurarea acestuia nu poate fi efectuata de amatori.

\

"Rotita unui ceas este foarte sensibila si daca o montezi gresit, n-o sa se potriveasca", a declarat Vicovanu. Itzhak Perlamn si Bill Cosby si-au adus ceasurile "bolnave' la Vicovanu, un adevarat "chirurg" in domeniul ceasornicariei. Cand vaduva unuia dintre cei 27 de oameni morti in urma prabusirii unui avion in Flushing Bay (Aeroportul La Guardia) (1992), i-a dat lui Vicovanu ceasul imbibat cu apa al raposatului ei sot, un Omega vechi de 50 de ani, ceasornicarul a reusit sa-l restaureze. Potrivit New York Times, la Vicovanu vin pentru sfaturi multi ceasornicari din California, pentru a se consulta in vederea cumpararii de componente. Dupa ce un ceas Patek Philippe din anii '30, vandut de casa de licitatii Sotheby's din New York, care nu mai functiona de decenii bune, a fost adus la Vicovanu, si-a recapatat "tic-tac"-ul.

"Unii ceasornicari actioneaza ca niste macelari", a declarat John Reardon, responsabil pentru buna functionare a ceasurilor de la Sotheby's. "Dupa ce trece prin mana lor, ceasul valoreaza mai putini bani". "Dimitrie este omul potrivit pentru noi. Avem nevoie de talentul sau, pentru a ne pastra colectiile intacte", a precizat Reardon. In New York, exista multi ceasornicari, dar numai cativa se pricep cu adevarat la arta readucerii la viata a unor ceasuri clasice. Batranul Vicovanu are ochiul format pentru cele mai mici imperfectiuni ale carcaselor pretioaselor obiecte si a spus ca "nimeni nu poate lucra toata ziua uitandu-se printr-o lupa". "Te doare capul", explica ceasornicarul din New York.

Vicovanu s-a indragostit de ceasuri in Romania Ceasornicaria a devenit un hobby pentru domnul Vicovanu in anii sai de adolescenta, petrecuti in Romania, unde ambii sai parinti erau profesori. Era curios sa vada cum functioneaza ceasul ieftin de mana al bunicului sau, astfel incat l-a demontat bucata cu bucata. Ba mai mult, a reusit sa-l monteze la loc, exact cum era. Mai tarziu, a ajuns sa repare ceasurile colegilor si profesorilor de la universitate, meserie din care si-a asigurat un venit. Cariera sa a inceput insa in domeniul arheologiei, activand in cadrul unui muzeu din Iasi. A invatat arta restaurarii ceasurilor de colectie sub egida guvernului comunist condus de Ceausescu, care l-a trimis la Laussane, in Elvetia, sa studieze. Nu s-a mai intors in Romania si in 1977 a reusit s-o ia cu el si pe fata sa, Daniela. Au emigrat in SUA in 1979. Doi ani mai tarziu, l-a urmat si sotia sa, Agurita. Aceasta a murit in urma cu un an. Vicovanu castiga 175 de dolari pentru simpla curatire a unui ceas, in timp ce reparatiile complicate pot ajunge si la 2.000 de dolari. In magazinul sau din West 47th Street nu doar repara, ci si vinde ceasuri de colectie. "Master of Time" este administrat de fiica sa, Daniela. Batranul isi repara ceasurile intr-un atelier din Queens. Acolo, 20.000 de componente sunt asezate si organizate cu cea mai mare atentie posibila. In ambele locuri, Vicovanu are truse cu instrumente microscopice - imbracate in pulbere de diamant, surubelnite mici de nu le vezi, un miniferastrau cu diamant etc. Pentru a confirma buna functionare a unui ceas,

Vicovanu apeleaza la un aparat care masoara parametrii mecanismului, intocmai unei electrocardiograme, efectuate la inima. Datele sunt tiparite pe hartie si analizate de batranul ceasornicar. "Fiecare ceas trebuie curatat si uns dupa patru ani de functionare, altfel nu va mai functiona cum trebuie", a adaugat Vicovanu, explicand ca uleiul devine ca un "lipici" pentru mecanismul respectiv. Pentru Vicovanu, cea mai mare bucurie este atunci cand este solicitat de cei de la Sotheby's , pentru a studia un ceas Cartier suflat cu aur din 1885, care nu vrea sa se deschida (batranul a descoperit cheia acestuia sub un ornament minuscul din aur). Dar ceasornicarul are si supararile lui. De exemplu, multe ceasuri sunt "distruse" de aparatele cu raze X din aeroporturi. Vicovanu poarta la mana un ceas Bulova Accutron din 1969, in valoare de 400 dolari, care a ramas precis. "Trebuie sa ajustez ora potrivita, ori de cate ori returnez un ceas", a mai spus batranul. Printre cele mai curioase ceasuri din colectia sa se numara un Patek Philippe din 1917. Ceasul a fost fabricat pentru soferi, avand ora 12.00 pozitionata in locul orei 03.00, pentru a fi mai usor de urmarit cand acestia manevreaza volanul masinii. Cel mai scump ceas din colectia sa este un Patek Philippe din platina, in valoare de 19.000 dolari. "Este o investitie", a precizat Vicovanu. "Va deveni tot mai valoros, odata cu trecerea timpului". Si in afacerea sa, desigur, timpul este esential.

Mistere din Romania dincolo-de-materie.blogspot.com- 18 oct. 2010

Polovragi Adevarata pestera a lui Zamolxis Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite.Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii Poleo unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul Memento mori. Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci. Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie. Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona Triunghiul Bermudelor din Oltenia". O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai

deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Sinca Veche si enigmele bisericii din stanca Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul

dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori. Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase,unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca? Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii.

Blestemul comorilor din Baragan Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor. Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite. Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana. La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, norocosul Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a

apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii. Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde - conform povestilor -oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara paranormala, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor

demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta.

Poeni, satul blestemat de lupi Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani. Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

Balta Vrajitoarelor Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile. Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in

preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta. Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani.

Topul prostiei (adevarate)

IN FOND, AMERICA ESTE TARA TUTUROR POSIBILITATILOR … LOCUL 5 Un tip da o spargere la un magazin.Dupa ce a luat toti banii, hotul a vazut o sticla de Scotch pe un raft si i-a cerut vanzatorului s-o bage si pe aceasta in punga.Vanzatorul a refuzat, motivand ca nu crede ca hotul are varsta legala pentru a-i putea da alcool.Hotul a insistat ca are varsta, insa vanzatorul a replicat ca de fiecare data ca nu-l crede fara dovezi. Drept urmare hotul a scos permisul auto si i l-a aratat vanzatorului pentru a-si dovedi varsta.Tipul a studiat bine actul, dupa care a recunoscut ca nu are dreptate si i-a dat hotului sticla.Dupa ce hotul a parasit magazinul, vanzatorul a sunat la politie si le-a dat acestora numele si adresa din permis.Hotul a fost arestat dupa doua ore. LOCUL 4 Un automobilist a fost prins de un radar care i-a inregistrat viteza si i-a fotografiat si masina. A primit apoi prin posta o amenda de 40$ si o fotografie a masinii. In loc sa plateasca, automobilistul a trimis la politie o poza cu 40$. Cateva zile mai tarziu, a primit o scrisoare de la politie care continea o alta fotografie, de data aceasta fiind fotografiata o pereche de catuse. Soferul nostru a achitat imediat amenda. LOCUL 3 Este o poveste adevarata din San Francisco: Un barbat care vroia sa jefuiasca Bank of America a intrat intr-o sucursala si a scris pe o foaie de depozit: "Acesta este un jaf armat. Pune toti banii in aceasta punga". In timp ce astepta la coada pentru a da biletul discret functionarului, s-a gandit ca cineva l-ar fi putut vedea in timp ce scria biletul si ar fi putut anunta politia. Drept urmare, a iesit din banca si a intrat in sucursala bancii Wells Fargo de peste drum. Dupa ce a ajuns la ghiseu, i-a dat nota functionarului, care i-a raspuns ca nu poate da curs cererii deoarece mesajul este scris pe un bilet al Bank of America , si ca trebuie ori sa scrie mesajul pe un bilet Wells Fargo ori sa se intoarca la Bank of America. Dezarmat, tipul a zis doar "OK" si a plecat. A fost arestat cateva minute mai tarziu, in timp ce statea la coada in sucursala Bank of America . LOCUL 2 La inceputul acestui an, cativa angajati ai firmei Boeing s-au hotarat sa fure o barca de salvare pneumatica de la un Boeing 747. Au reusit sa o scoata din avion si sa o aduca acasa. La putin timp dupa aceea, au plecat intr-o excursie pe rau. Nu a trecut mult si au observat un elicopter al Pazei de Coasta care survola imprejurimile. Se pare ca semnalul radio de urgenta incorporat in astfel de barci a pornit automat atunci cand s-a umflat... Nu mai este nevoie sa mentionam ca respectivii nu mai lucreaza la Boeing. LOCUL 1 Un student la medicina care efectua practica intr-un centru de toxicologie povesteste cum ca a fost sunat la un moment dat de o doamna foarte panicata care i-a spus ca si-a surprins fiica mancand furnici. Studentul a linistit-o, spunandu-i ca furnicile totusi nu sunt toxice si ca nu este nevoie sa o aduca pe fetita la spital. Calmata, doamna i-a mai povestit ca oricum luase masuri, si ca-i daduse copilului otrava pentru furnici, pentru a omori insectele pe care aceasta le inghitise deja. A fost momentul in care studentul i-a spus s-o aduca imediat la spital... SI MARELE PREMIU: Stire la radio: un pasionat de bungee-jumping a sarit de la 30 m cu o coarda elastica de 60 m.

GANDURI DE DUMINICA

Avionul daca nu zboară - pică, secretara dacă nu pică-zboară!.

Pescarul vinde PEŞTE, iar peştele vinde femei.. Cu cine se învecineaza Russia? Cu cine vrea ea! Femeia nu-i inferioară bărbatului, superioară nu-i, iar de egalitate nici nu poate fi vorba! Psihoza siamezului: Fratele său este vitreg! Numai în limba romană cuvântul HOŢ are şi sens de dezmierdare sau laudă. La broaşte ca şi la dame, contează doar picioarele! Pe mulţi moartea îi lasă. RECI! Fetele de azi vor fi mamele de mâine, dacă nu-s atente! Pentru a nu i se sparge locuinţa, a scris pe uşă INGINER! Mulţi se căsătoresc pentru a avea o plăcere când ies din casă. Până şi canibalii s-au săturat de oameni. Un cap ridicat la putere devine. pătrat! Clasificarea bărbaţilor: oameni şi căsătoriţi. Căsătoria este o LOTERIE? - Nu, la LOTO se mai şi câştigă! La un cozonac unii mănâncă stafidele, alţii doar rahatul! Lumea este împarţită în 2 sisteme: capitalist şi... nervos! În faţa grătarului cu mici românul încearcă un sentiment de măreţie istorică. Căsătoria este principala cauză a divorţului. Cum pot fi UDMRistii mereu RADICALI, când ei sunt ridicaţi mereu la PUTERE!? Românii pendulează între sentimentul persecuţiei universale şi ŢÂFNĂ. Diferenţa dintre un dolar şi un leu = un dolar! şi aşa ramâne mereu! Diferenţa dintre criză şi prosperitate, fiule, este: Prosperitate = şampanie + Mercedes + amantă. Criza = sifon + tramvai + mă-ta! Dragostea a fost inventată de evrei, pentru a nu plăti! Diferenţa dintre un OZN şi o soacră de treabă: OZN-uri s-au mai văzut! Femeile infidele au regrete, dar tot cele fidele regretă mai mult!

La psihiatru: - Deci, de când te crezi găina? - De când eram puişor, d-le doctor!