Calitatea Produselor Aliment Are in Relatie Cu Protectia Consumatorilor

MINISTERUL EDUCAŢIEI,CERCETĂRII ŞI TINERETULUIUNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” TÂRGU MUREŞ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICESPECIALIZAREA ECONOMIA,COMERŢULUI,TURISMULUI

ŞI SERVICILOR

LUCRARE DE LICENŢĂ

CALITATEA PRODUSELOR ALIMENTARE ŞI SIGURANŢA PRODUSELOR

ALIMENTARE DE IMPORT

Îndrumător ştiinţific: Lect.univ.dr Forgaciu Flavia Absolvent, Buculeu I.Mihaela

2009

11

ABSTRACT...........................................................................................................................................Error: Reference source not found

I N T R O D U C E R E.........................................................................................................................11. Abordarea calităţii produselor alimentare în economiade piaţă………………………………..………… 2

1.1 Cadrul conceptual al calităţii produselor alimentare................................................................................2

1.2 Cadrul legal şi instituţional al calităţii produselor alimentare pe plan naţional.....................................3

1.3 Politica Uniunii Europene privind promovarea calităţii produselor alimentare....................................3

2. Sistemul de asigurare a calităţii produselor alimentare în relaţie cu protecţia consumatorilo..4

2.1 Consideraţii generale....................................................................................................................................42.1.1 Evoluţia sistemului calităţii......................................................................................................................42.1.2 Necesitatea sistemului de asigurare a calităţii..........................................................................................4

2.2 Reglementări naţionale în domeniul asigurării calităţii produselor........................................................5

2.3 Armonizarea legislaţiei naţionale cu cea internaţională în domeniul......................................................2

3. PROTECŢIA CONSUMATORILOR OBIECTIV PRINCIPAL AL PROTECŢIEI SOCIALE................................................................................................................................................6

3.1 Relaţia dintre calitatea produselor alimentare şi protecţia consumatorilor...........................................63.1.1 Conceptele şi obiectivele activităţii de protecţie a consumatorilor..........................................................63.1.2 Protecţia cosumatorilor pe plan international..........................................................................................6

3.2 Sisteme de protecţie a cosumatorilor pe plan national..............................................................................63.2.1 Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor..................................................................................63.2.2 Cadrul constituţional al protecţiei consumatorului..................................................................................73.2.3 Protecţia cosumatorilor pe plan international..........................................................................................63.2.4 Sisteme de protecţie a consumatorilor pe plan national...........................................................................43.2.5 Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor..................................................................................43.2.6 Cadrul instituţional al protecţiei consumatorilor......................................................................................4

4. STUDIU DE CAZ – ANALIZA CALITĂŢII CAFELEI COMERCIALIZATE ÎN JUDEŢUL MUREŞ STUDIU DE CAZ – ANALIZA CALITĂŢII CAFELEI COMERCIALIZATE ÎN JUDEŢUL MUREŞ................................................................................................................................8

4.1 Aspecte generale ale etichetării produselor alimentare.............................................................................8

4.2 Determinarea calităţii cafelei preferate de consumatorii mureşeni.........................................................84.2.1 Tipuri de cafea pe plan internaţional........................................................................................................84.2.2 Determinarea calităţii cafelei preferate de consumatorii mureşeni..........................................................9

4.3 Studii ale OPC Mureş privind falsificarea cafelei de import....................................................................84.3.1 Tipuri de falsificări...................................................................................................................................84.3.2 Principalele mărci de cafea falsificate......................................................................................................8

5. CONCLUZII.....................................................................................................................................10

B I B L I O G R A F I E.......................................................................................................................12

A N E X E...........................................................................................................................................13

22

Abstract

The consumer today has the impression that it is busted daily number of increasingly Podu new and very difficult to perceive any changes arising around it. But unlike other products, food is more important for consumers. Besides the fact that we must provide daily needs of food, whether altered or contaminated, they directly affect our health and can even endanger lives. Quality and food safety, we can say that they have become a right of consumers to have direct effects on the quality of life, and focused on quality issues and product safety is in the spotlight bodies established to protect consumer interests. They, more demanding, makes a series of requirements on the technical characteristics psihosenzoriale, economic and sanogenetice products, their compatibility with other products, etc.. Also wish to be informed correctly and completely, to choose products wittingly. Romanian consumers will be chosen from a wide range of food products, which in recent decades have evolved from natural product to product and enriched it functional food Although the final choice belongs to the consumer, the producer task is to properly inform the consumer through appropriate labeling. This requires not only correct burn food, but also specify where ecological genetically modified or irradiated to destroy parasites and pathogenic bacteria. However it is very difficult for an insured consumer protection, since they do not know their rights in their relationship with manufacturers or suppliers and are happy with what they offer, the only criterion of their purchasing decisions are unfortunately the price. But traders are not receptive face of consumer rights, ignoring the position and role in the smooth conduct of relations within the market. Issues of particular consumer protection issues relating to the relationships created in the market, generated by the confrontation with the objective of the product offered by the manufacturer, plus the conduct of consumer-supplier relationships and the degree of freedom that phenomena are running the game-market supply and demand, pricing freedom, commercial advertising, the marketing staff, and ultimately product quality. In this context, the paper aims to analysis the quality of food goods, to quality assurance concerns, and issues involved in consumer protection. I considered it appropriate to analyze the concerns and the international promotion of quality and progress of legislation and agencies in consumer protection. To highlight the importance of quality for the consumer, in the latter part of the work we have developed a case study on issues of food labeling, and a study on counterfeiting coffee.

33

INTRODUCERE

Perioada de după comunism, este o perioadă extrem de dificilă, de profunde

transformări pe care le determină angajarea progresivă şi consecventă a economiei

româneşti pe făgaşul economiei de piaţă liberă, spre societatea modernă, capitalistă.

Procesul tranziţiei spre economia de piaţă a cuprins toate domeniile de activitate ale

economiei naţionale (economic, social, politic, cultural, etc), presupunând o serie de

măsuri reformatoare de descentralizare a economiei, privatizare în masă,

liberalizarea preţurilor, măsuri care îl pun pe consumator în situaţia de a se confrunta

cu o piaţă ostilă, în permanentă schimbare, supusă fenomenului inflaţiei, confruntare

în faţa căreia el se simte neajutorat, necesitând protecţie.

Consumatorul actual are impresia că este saltat zilnic de un numar din ce în

ce mai mare de noi poduse şi este foarte greu să perceapă toate schimbarile care se

ivesc în jurul său . Insă spre deosebire de alte produse, alimentele sunt mult mai

importante pentru consumatori. Pe lângă faptul că trebuie să ne asigure necesarul

zilnic de hrană, dacă sunt contaminate sau alterate, ele ne afectează direct

sănătatea şi ne pot pune în pericol chiar viaţa.

Calitatea şi siguranţa produselor alimentare, putem spune că au devenit un

drept al consumatorilor, cu efecte directe asupra calităţii vieţii, iar problematica axată

pe calitatea şi siguranţa produselor se află în centrul atenţiei organismelor constituite

pentru apărarea intereselor consumatorilor. Aceştia, tot mai exigenţi, formulează o

serie de cerinţe privind caracteristicile tehnice, caracteristicile psihosenzoriale,

economice şi sanogenetice ale produselor, compatibilitatea lor cu alte produse etc.

De asemenea, doresc să fie informaţi corect şi complet, pentru a putea alege

produsele în cunoştinţă de cauză.

Consumatorul român va avea de ales dintr-o gama diversă de produse

alimentare, care în ultimele decenii au evoluat de la produs natural la produs

îmbogăţit şi s-a ajuns la aliment funcţional Deşi, alegerea finală aparţine

consumatorului, sarcina producătorului este de a informa corect consumatorul printr-

o etichetare corespunzătoare. Aceasta presupune nu numai inscripţionarea corectă a

produsului alimentar, ci şi specificarea dacă este ecologic, modificat genetic sau

iradiat pentru distrugerea paraziţilor şi a bacteriilor patogene .

44

Totuşi este foarte dificil de asigurat o protecţie a consumatorilor, deoarece

aceştia nu-şi cunosc drepturile pe care le au în relaţie cu producătorii sau furnizorii şi

sunt mulţumiţi cu ceea ce li se oferă, singurul criteriu al deciziilor lor de cumpărare

fiind din păcate preţul. Insă nici comercianţii nu sunt receptivi fată de drepturile

consumatorilor, ignorând poziţia şi rolul acestora în buna desfăşurare a relaţiilor în

cadrul pieţei.

Problematica protecţiei consumatorilor priveşte îndeosebi aspecte referitoare

la sistemul de relaţii creat în cadrul pieţei, generat de confruntarea consumului cu

obiectivul său, respectiv cu produsul oferit de producător, la care se adaugă cadrul

de desfăşurare a relaţiilor ofertant-consumator, respectiv gradul de libertate în care

are loc derularea fenomenelor de piaţă-jocul ofertei şi cererii, libertatea preţurilor,

publicitatea comerciala, comportamentul personalului comercial, şi nu în ultimul rând

calitatea produselor.

În acest context, lucrarea de faţă îşi propune o analiză a calităţii mărfurilor

alimentare de import, a preocupărilor privind asigurarea calităţii, dar şi a aspectelor

pe care le presupune protecţia consumatorilor.Lucrarea este structurată pe patru

capitole referitoare la abordarea calităţii produselor alimentare în economia de

piaţă,sistemul de asigurare a calităţii produselor alimentare în relaţie cu protecţia

consumatorilor,protecţia consumatorilor obiectiv principal al protecţiei sociale. Am

considerat oportună şi analizarea preocupărilor pe plan internaţional privind

promovarea calităţii şi evoluţia legislaţiei şi organismelor în domeniul protecţiei

consumatorilor. Pentru a evidenţia importanţa calităţii pentru consumator, în ultima

parte a lucrării am realizat un studiu de caz privind aspecte ale etichetării produselor

alimentare, precum şi un studiu privind falsificarea cafelei.

55

CAPITOLUL I

ABORDAREA CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

În România timp de 45 de ani, calitatea produselor şi serviciilor a fost

planificată centralizat prin intermediul unor standarde de stat, obligatorii integral,

precum şi a unei organizaţii guvernamentale dedicate controlului calităţii.

Odată cu trecerea României la economia de piaţă, printr-un proces de evoluţie

economică şi socială, s-au impus reforme referitoare la legislaţie, la programele de

guvernare şi la strategiile lor de aplicare.

Calitatea este în prezent o problemă mondială. Pătrunderea unui produs pe o

anumită piaţă este conditionată de satisfacerea, pe langă cerinţele consumatorilor, a

numeroase cerinţe de securitate, de protecţie a mediului înconjurător.

În condiţiile diversificării şi înnoirii rapide a ofertei de produse alimentare şi a

mondializării pieţelor, a apărut necesitatea introducerii unor practici noi care să

asigure garanţii obiective privind calitatea produselor şi să facă cunoscută

consumatorilor calitatea produselor pe care le achiziţionează. în aceste condiţii s-a

introdus sistemul certificării, mai întâi în ţările dezvoltate. Procesul de dezvoltare al

asigurării şi certificării calităţii în economia româneasca, trebuie să urmeze etapele

proceselor similare iniţiate în ţările dezvoltate.

Sondajele efectuate arată că, în prezent, non-calitatea reprezintă aproximativ

30% din cifra de afaceri a unei companii care nu aplică metode preventive de

asigurare a calităţii. Un procent enorm de mare, care a determinat companiile să

crească în permanenţă calitatea produselor şi serviciilor lor pentru a-şi îmbunătăţi

competitivitatea.

66

1.1CADRUL CONCEPTUAL AL CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

Calitatea, în sensul cel mai general este o categorie filozofică şi exprimă

însuşirile esenţiale ale unui obiect care îl fac să se distingă de toate celelalte produse

similare care au aceeaşi destinaţie, respectiv utilitate.

Conceptul general de calitate se utilizează în diverse domenii, printre care se

află şi cel al producţiei de produse alimentare.

În literatura de specialitate au aparut multe definiţii dintre care :

Juran defineşte caliatea drept gradul de utilizare sau aptitudinea la utilizare ;

Definiţia calităţii, stabilită prin standardul ISO 8402/1995, este atotcuprinzătoare şi

clară: „Calitatea este un ansamblu de caracteristici ale unei entităţi, care îi

conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate şi implicite.“

proiectul noii Legi a calităţii, prin calitate se înţelege totalitatea cerinţelor explicite

sau implicite ale unui produs care asigură integral realizarea scopului în care a

fost creat şi comercializat.

Pentru produsele alimentare, nevoile explicite se referă la: satisfacere (gust,

miros, aspect, culoare, formă, în general, proprietăţile psihosenzoriale) şi serviciu

(preparare rapidă, conservare); iar nevoile implicite se referă la: siguranţă (igienă

alimentară) şi sănătate (factori nutriţionali).

Cadrul dinamic şi complex al calităţii

Un produs pentru a-şi îndeplini misiunea pentru care a fost creat trebuie să

îndeplinească un complex de condiţii tehnico-funcţionale, economice, psihologice,

ecologice, ergonomice.

Multitudinea caracteristicilor de calitate determină necesitatea clasificării

acestora :

- caracteristici tehnice : proprietăţi fizice, chimice, mecanice, fiabilitate,

mentabilitate

- caracteristici ecomomice : costul utilizat la beneficiar

- caracteristici sociale : - ergonomice : marfă-om

- ecologice : marfă-mediu-om

- caracteristici psihosenzoriale: - estetice

- organoleptice

77

Totalitatea caracteristicilor fizice, tehnice, estetice, organoleptice, energetice,

nutritive, de utilizare, de protecţie, gradul de toxicitate chimică, toxicitatea

microbiologică etc., se regăsesc în componentele calităţii produsului alimentar, şi

anume: calitatea igienică, calitatea nutriţională, calitatea senzorială, componenta

psiho-socială a calităţii, calitatea de utilizare sau de service, calitatea de prezentare,

calitatea tehnologică şi componenta economică a calităţii.1

Factorii care determina caracterul dinamic al calităţii sunt :

progresul tehnico-ştiinţific

exigenţele crescânde ale consumatorilor

competitivitatea tehnică

Caracterul dinamic al calităţii produselor este dat nu numai de nivelul proiectat

şi realizat, determinat de acţiunea conjugată a celor trei factori de mai sus, ci şi de

evoluţia în timp a nivelului principalelor caracteristici, de constanta lor pe circuitul

tehnic al produselor de la furnizor-comerţ-consumator.

În figura 1.1 prezentam factorii calităţii din sfera circulatiei marfurilor.

1 Scorei,R – Sistemul HACCP-o necesitate pentru întreprinderile din industria alimentară, în „Globus Food – revista industriei alimentare româneşti” nr. 16/2001,pag35

88

Fig.1.1. Factorii calităţii din sfera circulaţiei

Sursa op.cit.

Rolul cercetării şi proiectării în realizarea unor poduse de calitate superioră este

concretizat în ponderea de 70-80% atribuită de specialişti în asigurarea nivelului

calitativ preconizat. Sursele de idei pentru produse noi sau pentru modernizarea

celor existente pot proveni din testarea pieţei actuale şi potenţiale, din creaţia proprie

şi a cercetărilor de laborator sau cercetarea documentară.

Materiile prime şi materialele ocupă un loc deosebit de important în asigurarea

calităţii produselor. Utilizarea materiilor prime în funcţie de destinaţia produsului şi

verificarea exigentă a principalelor proprietăţi ale acestora reprezintă esenţa acestui

factor determinant asupra calităţii produselor.

Procesul tehnologic de obţinere a produselor trebuie astfel organizat pentru

valorificarea la maximum a posibilităţilor de transformare a materiilor prime. Pentru

atingerea acestui obiectiv este necesară îndeplinirea a trei condiţii : calitatea

utilajului, organizarea fluxului tehnologic şi calificarea lucrătorilor.

99

Factorii calităţii

Determinareaîn productie

cercetare şi proiectare

materii prime şi materiale

procesul tehnologic

calificarea profesională a salariaţilor

asigurarea şi controlul calităţii

standarde şi norme

ambalare

transport

păstrare

Influentaîn comerţ

În condiţiile economiei de piaţă, ale concurenţei dintre producătorii aceluiaşi

tip de marfă, calitatea produselor, datorită implicaţiilor sale multiple, constituie una

dintre cele mai importante probleme în jurul căreia gravitează simultan acţiunea

factorilor tehnici, economici şi sociali.

Ridicarea calităţii produselor la nivelul standardelor internaţionale este posibilă

numai în condiţiile unei pregătiri aprofundate şi sistematice în domeniul calităţii a

tuturor specialiştilor.

Punerea în practică a unui demers total al calităţii prevede educaţia şi

formarea calităţii: atenţia acordată clientului intern sau extern, respectul fată de alţii,

grija pentru depăşire. Calitatea are ca obiectiv vânzarea cât mai multor produse şi

realizarea unui cost minim al bunurilor furnizate.

Creşterea veniturilor furnizorilor se poate realiza prin:

creşterea gamei produselor prin cunoaşterea nevoilor clienţilor;

creşterea procentului de piaţă;

creşterea preţului de vanzare.

Departamentul de calitate este un furnizor al aprovizionării. Furnizorii trebuie

să livreze constant produse care satisfac constant nevoile.

Generalizarea la nivelul tuturor întreprinderilor a sistemului de asigurare a

calităţii produselor pentru protecţia consumatorilor, reprezintă o posibilitate de

obţinere a unui nivel superior al calităţii produselor realizate în condiţii de eficienţă la

producători şi beneficiari, în scopul creşterii gradului de competitivitate pe piaţă

internă şi externă.

1010

1.1 CADRUL LEGAL ŞI INSTITUŢIONAL AL CALITĂŢII PRODUSELOR

ALIMENTARE PE PLAN NAŢIONAL

Valorificându-se experienţa acumulată de ţările vest-europene în domeniul

certificării şi acreditării, în România a fost definitivat în anul 1992, cadrul legal al

constituirii şi funcţionarii Sistemului national de certificare a calităţii, coordonat de

către Institutul Român de Standardizare (IRS).

Legislaţia în domeniul mărfurilor alimentare se axează pe :

formularea regulilor în ceea ce priveşte protecţia fundamentală a

consumatorului, adoptarea unor măsuri specifice în ceea ce priveşte aditivii

alimentari şi conservanţii;

elaborarea directivei cu privire la etichetarea nutritională a mărfurilor;

propuneri vizând iradierea mărfurilor alimentare.

Spre deosebire de alte produse, alimentele sunt mult mai importante pentru

consumatori. Pe lângă faptul că trebuie să ne asigure necesarul zilnic de hrană, dacă

sunt contaminate sau alterate, ele ne afectează direct sănatatea şi ne pot pune în

pericol chiar viaţa

În ţara noastră există Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1956 /1995 privind

introducerea şi aplicarea sistemului HACCP (Hazard Analysis. Critical Control Points)

în activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă din sectorul alimentar (publicat

în Monitorul Oficial al României nr. 59 bis, din martie 1996). în acest ordin se

prevede faptul că sistemul HACCP va fi implementat progresiv, în toate unităţile din

sectorul alimentar, de către inspectoratele de poliţie sanitară şi medicină preventivă

teritoriale, în termen de 1-5 ani, conform Regulamentului HACCP.

Datorită celor 4 funcţii fundamentale ale sistemului HACCP (analiza

pericolelor, identificarea punctelor critice, supravegherea execuţiei, verificarea

eficacităţii sistemului -evaluarea performanţelor) şi accentului pus de acest sistem

asupra aspectelor legate de siguranţa alimentelor, este în beneficiul fiecărei unităţi

economice cu profil agro-alimentar de a implementa HACCP pentru sporirea

increderii consumatorilor în produsele de pe piaţă. Aplicarea acestui sistem în

industria alimentară din România poate creea o serie de avantaje, cum ar fi1:

1 Romulus, Scorei – op.cit,idem pag.46 1111

prevenirea unor focare de toxiinfecţii alimentare, care afectează starea de

sănătate a consumatorilor;

realizarea unui cadru stimulativ pentru o concurenţă selectivă, pe baze

obiective, în avantajul consumatorilor;

alinierea industriei alimentare din ţara noastră, sub toate aspectele, la

cerinţele unei producţii moderne de alimente, legislaţia recentă a Uniunii

Europene recomandând aplicarea metodei HACCP în ţările care doresc să

exporte produse alimentare către Uniunea Europeană.

În România, acest sistem HACCP precum şi Normele de igienă privind

alimentele şi protecţia sanitară a acestora, aprobate de Ministerul Sănătăţii, O.M.S.

976/1998 (publicat în Monitorul oficial al României nr. 268/11 iunie 1999), constituie

încă o noutate pentru firmele cu activitate în domeniul alimentar, majoritatea nu le

cunosc nici la nivel de informaţii tehnice şi economice, astfel pentru acestea nu

calitatea şi satisfacţia consumatorului reprezintă principalul ţel, ci profitul obţinut prin

orice mijloace. Acest lucru ar putea fi contracarat printr-o campanie de informare a

consumatorilor precum şi prin eliminarea de pe piaţă, prin controale riguroase, a

acelor agenţi economici care pun în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

Sistemul naţional de certificare a calităţii cuprinde ansamblul organismelor de

certificare a produselor şi serviciilor, a organismelor de certificare a sistemelor

calităţii, organismelor de certificare a personalului, organismelor de acreditare a

laboratoarelor de încercări, precum şi ansamblul laboratoarelor de încercări

acreditate.

Institutul Român de Standardizare are dreptul de a acredita şi de a notifica

organismele de acreditare a laboratoarelor de încercări. Pe lângă Consiliul de

Administraţie al IRS funcţionează un Consiliu de Acreditare compus din 18

reprezentanţi ai ministerelor şi ai altor organe ale administraţiei publice interesate

( ai organismelor de certificare acreditate, laboratoarelor acreditate, organizaţiilor de

consumatori), precum şi persoane calificate. I.R.S. încheie acorduri de recunoaştere

reciprocă cu organismele de acreditare din alte ţări şi facilitează încheierea unor

acorduri între organismele de certificare şi laboratoarele de încercări.

Organismele de certificare, organismele de acreditare a laboratoarelor de

încercări pot fi acreditate numai dacă îndeplinesc condiţiile din standardele româneşti

1212

referitoare la aceste organisme şi dacă sunt în concordanţă cu standardele

internaţionale. În anul 1993 România a adoptat standardele EN seria 45000 ca

standarde naţionale, acestea fiind elaborate de către organismele europene de

standardizare CEN ( Comitetul European de Standardizare) şi CENELEC

( Comitetul European de Standardizare în Electronică).Prezentăm acest standard in

tabelul 1.1.

Tabelul 1.1. Familia standardelor EN 45000

SR EN 45001 Criterii generale pentru Funcţionarea Laboratoarelor de Încercări

SR EN 45002 Criterii generale pentru Evaluarea Laboratoarelor de Încercări

SR EN 45003 Criterii generale pentru Organismele de Acreditare a Laboratoarelor

SR EN 45011 Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectueaza Certificarea Produselor

SR EN 45012 Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectuează Certificarea Sistemelor

SR EN 45013 Criterii generale pentru organismele de certificare ce efectuează Certificarea Personalului

SR EN 45014 Criterii generale pentru Declaraţia de Conformitate a Furnizorului

Standardele europene referitoare la certificare şi acreditare, adoptate ca

standarde române.

Sursa: Olaru,M.,Managementul calităţii,editia a II-a revizuită şi adăugită,

Editura Economica,Bucureşti,1999,pag.310.

Certificarea sistemelor calităţii a produselor, precum şi acordarea mărcilor de

certificare a conformităţii se efectuează de către organismele de certificare

acreditate, la cererea agenţilor economici interesaţi. Este obligatorie certificarea

produselor reglementate prin standardele româneşti, referitoare la protecţia vieţii,

sănătăţii, securitate muncii şi protecţia mediului înconjurător.

În 1996, prin Hotărârea Guvernului nr. 629/5 august 1996, se stabilesc

măsurile pentru asigurarea calităţii produselor şi certificarea acestora. în aceasta

hotărâre se precizează că produsele comercializate, fabricate în ţară sau indiferent

de provenienţa sau de destinaţia lor, bunurile reprezentând aport în natură la

capitalul social şi cele intrate în ţară cu titlu de documentaţii, ajutoare sau mostre fără

valoare trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate din documentele tehnice

1313

normative româneşti obligatorii, aprobate de organismele abilitate ale statului. Un alt

act normativ care face referire la calitatea produselor este H.G. nr. 168/1996 privind

regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea

muncii şi protecţiei mediului înconjurător.

O altă menţiune trebuie făcută în legătură cu protecţia consumatorilor

împotriva existenţei substanţelor dăunătoare în alimente, cu interzicerea utilizării

radiaţiilor ultraviolete sau ionizate pentru tratarea şi conservarea alimentelor, cu

interzicerea comercializării alimentelor contrafăcute, preocupări ce se regăsesc în

Legea Alimentului aflată în fază de proiect.

În contracte, comenzi sau alte acte comerciale de vânzare-cumpărare, pârtile

au obligaţia să specifice documentele tehnice normative pe baza cărora s-a stabilit

nivelul de calitate al produsului.

Produsele de import trebuie certificate de organisme acreditate şi recunoscute

de România, prin acorduri încheiate în cadrul Sistemului naţional de certificare a

calităţii.În lipsa unor organisme de certificare acreditate se admite certificarea prin

declaraţia de conformitate dată de furnizor pe propria răspundere, în condiţiile

prevăzute de standardul SR EN 45014-Criterii generale pentru declaraţia de

conformitate dată de furnizor. Declaraţia de conformitate trebuie însoţită de

rezultatele obţinute la verificările efectuate asupra produsului de către furnizor.

Aceste documente trebuie prezentate şi în limba română.

Verificarea certificatelor sau a declaraţiilor, indiferent de provenienţa

produselor, se face de către organele imputernicite de lege, în domeniile lor de

activitate. Produsele fără certificate sau declaraţii de conformitate, sau care sunt

necorespunzătoare, nu sunt admise pentru utilizare sau comercializare pe piaţă

internă.

În caz de dubii asupra calităţii produselor sau asupra documentelor care

însoţesc declaraţia de conformitate, beneficiarul sau organele de control abilitate de

lege pot efectua verificări în laboratoarele acreditate sau, în lipsa acestora, în

laboratoare neutre specializate, notificate de Institutul Român de Standardizare.

Agenţii economici care comercializează sau importă produse sunt obligaţi să

pună la dispoziţia organelor de control, la cererea acestora, informaţiile şi

documentele care atestă calitatea produselor.

1414

Răspunderea pentru calitatea produselor revine, după caz, producătorului,

importatorului sau comerciantului. Produsele care nu corespund cerinţelor legale în

vigoare şi condiţiilor de calitate prevăzute în contracte, nu sunt admise în utilizare

sau comercializare urmând a fi distruse sau înapoiate furnizorului, pe cheltuiala

agenţilor economici în culpă.

La elaboarea reglementărilor şi a planurilor naţionale privind produsele

alimentare, guvernele trebuie să tină cont de necesitatea de a asigura securitatea

alimentara a tuturor consumatorilor, să adopte norme extrase din Codex Alimentarius

stabilit de Organizatia Naţiunilor Unite pentru alimentatie şi agricultură şi Organizaţia

Mondială a Sănătatii sau, în lipsa acestora, alte norme internaţionale, general

acceptate, referitoare la produsele alimentare. Guvernele trebuie să adopte măsuri,

să continue aplicarea lor şi să le îmbunătăţească ; aceste măsuri au ca scop

asigurarea securităţii produselor alimentare pe baza stabilirii unor criterii şi norme de

securitate referitoare la acestea, a determinării nevoilor alimentare ale populaţiei şi a

stabilirii unor mecanisme eficiente de inspectare, evaluare şi urmarire.

1.3 POLITICA UNIUNII EUROPENE PRIVIND PROMOVAREA

CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

La momentul actual, în care situaţia economică pare să se relanseze,

autoritatile naţionale şi europene au responsabilitatea şi datoria de a oferi

operatorilor economici europeni un mediu favorabil dezvoltării lor şi îmbunătăţirii

competitivitatii lor, un mediu care va deveni efectiv integral când relansarea

economică se va confirma.

Până acum Comunitatea Europeana a fost activă, îndeosebi într-un mod

reglementar şi intervenţionist, în eforturile ei de a crea o piaţă unică. Dat fiind

progresul înregistrat pe Piaţă Unica, este necesar acum ca eforturile să fie

concentrate pe politici de sprijinire a activităţilor operatorilor economici europeni, cu

scopul de a elabora o strategie globală, în cadrul căreia diversele acţiuni şi iniţiative 1515

să poată fi executate în mod descentralizat, atât la nivel european, cât şi la nivel

naţional.

Introducerea Noii Abordări, începand cu 1985 a fost numai un element

preliminar al politicii pentru implementarea şi consolidarea pieţei interne. Aspectele

legislative ale politicii privind calitatea, asa cum au fost dezvoltate în Noua Abordare

sunt insuficiente pentru a acoperi provocările prezente şi viitoare. Deşi acestea sunt

esenţiale pentru implementarea pieţei interne, ele nu sunt suficiente pentru a asigura

dezvoltarea competitivitătii companiilor europene.

Calitatea şi securitatea produselor constituie un element esenţial în condiţiile

liberei circulaţii a produselor. Libera circulaţie a mărfurilor nu se poate realiza fără

respectarea unui nivel minim al securitătii produselor1. Crearea Pieţei Unice nu

trebuie să conducă la lipsa de protecţie a consumatorilor, ci trebuie să-l asigure pe

acesta că poate cumpăra produse sigure indiferent din ce ţară aparţinând UE provin.

Comisia Europeană doreşte instaurarea unei garanţii legale că produsul alimentar

poate fi consumat fără pericol şi că eticheta va furniza consumatorului toate

informaţiile asupra elementelor prezente în compoziţia sa.

Politica pentru promovarea calităţii este orientată către companii, autorităţi

publice şi consumatori, şi are ca scop stabilirea cadrului generic şi a punctului de

pornire pentru dezvoltarea mediului tehnic şi esenţial prin îmbunătăţirea calităţii

produselor, competitivitatii companiilor europene şi calităţii vieţii cetăţenilor europeni.

Pentru companii, producătoare şi prestatoare de servicii şi produse, miscarea

către calitate implica o investiţie mai mare în reflectie, în timp, în instruire şi în

implicare în lantul calităţii.

Cu privire la autorităţile publice, trebuie adunate acţiuni diversificate într-o

singură orientare, reunite în jurul unei axe politice clare, şi astfel se vor bucura de o

mult mai mare edificitate şi efect mobilizator.

Pentru consumatori vor trebui elaborate materiale educaţionale şi

informaţionale, cu scopul de a-i implica mai direct în dezvoltările generale.

Comisia Europeană a lansat o definiţie initială a ceea ce ar trebui să fie

politica pentru promovarea calităţii europene, în comunicarea ei către Consiliul

1616

Parlamentului European ’’Despre un program strategic privind piaţă internă ’’ (2 iunie

1993). Mai multe obiective fusesera stabilite la acea dată1 :

realizarea unei mai mari coerenţe între politica legislativă a Comunităţii… şi

proceduri pentru controlul conformităţii care au fost definite şi introduse la nivelul

Comunităţii;

promovarea convergenţei pe pieţele naţionale către obiectivele calităţii înalte ;

reconcilierea şi raţionalizarea….. sistemelor de marcare, certificare, etichete, etc.

dezvoltarea calităţii pe piaţă Comunitatii atât din partea ofertei, cât şi a cererii că

factor al integrării economice şi a competitivităţii industriale interne şi externe.

Doua elemente majore erau subliniate de aceste obiective :

calitatea că parte integrantă şi esentială a competitivităţii

economice europene ;

comunicare între diferitele sisteme europene şi naţionale

existente în domeniul calităţii.

Politica de promovare a calităţii europene trebuie să meargă dincolo de

aspectele legislative care rămân necesare pentru funcţionarea corectă a pieţei

interne, să se concentreze pe conceptul competitivitate/calitate.

Prin formularea unei politici inovative de promovare a calităţii integrate noii

abordări dinamice şi de largă cuprindere a politicii pentru competitivitate pentru

Uniunea Europeană, Comisia îşi propune să concureze şi să generalizeze

dezbaterea privind calitatea astfel :

să concentreze dezbaterile privind calitatea ca element al strategiei generale a

companiilor care îşi propun competitivitate universală şi nu numai sub aspect

tehnic, accentuând certificarea sistemelor calităţii, deoarece certificarea poate

fi considerată, în mai multe cazuri, ca un pas către managementul total al

calităţii având că obiectiv excelenţa ;

să generalizeze dezbaterea în jurul unei noi concepţii privind calitatea,

acoperind nu numai aspectele tehnice şi economice traditionale, dar şi

aspectele sociale, de mediu înconjurător, fiscale şi legale, şi care ţin seama de

nevoile societăţii că o entitate.

1 Uniune Europeana – istorie şi instituţii, editata de Delegaţia Comisiei Europene în România, Bucureşti, 1996

1717

Pentru lansarea unei asemenea politici, este important să se stabilească un

inventar al situaţiei existente şi apoi să se identifice lucrurile ce trebuie făcute şi cât

de departe este capabilă industria europeană să se angajeze pe acest drum, pentru

a clarifica acţiunile prioritare de implementat.

Uniunea are nevoie să meargă mai departe în acţiunea ei de a face mai usoră

pentru operatori luarea deciziilor economice şi de a crea mediul favorabil pentr

încurajarea pieţei de muncă şi creşterea numarului locurilor de muncă.

În ultimii ani, majoritatea statelor membre au elaborat politici naţionale, mai

mult sau mai puţin oficializate, cu scopul de a crea mediul cultural, tehnic şi

organizaţional, care va ajuta companiile europene să privească calitatea că pe un

mijloc de a-şi îmbunătăţi funcţionarea şi în consecinţă, să îmbunătăţească

competitivitatea economiilor europene şi calitatea vieţii cetăţenilor europeni.

Pentru a da o imagine a stadiului atins de aceste politici şi iniţiative, în 1993,

în cadrul programului Sprint, Comisia a sprijinit elaborarea raportului « Promovarea

calităţii în Europa ». Acest raport, bazat pe studii efectuate în statele membre, a

arătat clar că firmele şi companiile sunt conştiente de importanţa calităţii pentru

competitivitatea lor.

Totuşi, în cazul intreprinderilor mici şi mijlocii, de cele mai multe ori, nu există

resursele necesare (umane, financiare), pentru a elabora o implementare şi a obţine

avantajele metodologiilor calităţii.

Desigur, unele state membre sunt angajate nu numai în intărirea

infrastructurilor referitoare la calitate (standardizare, certificare, metrologie, educaţie,

etc.) dar şi în promovarea utilizării metodologiilor calităţii. Alte state membre au

abordări care se concentrează mai mult pe intărirea infrastructurilor calităţii şi lasă

activitaţile de promovare şi difuzare a calităţii pe seama organismelor şi asociaţiilor

private, sau pot avea abordări focalizate pe anumite domenii specifice : cercetare,

mediu înconjurator, protecţia consumatorilor….

Chiar dacă vorbim despre o economie europeană, observăm că nu există o

imagine a calităţii europene şi nici vreo cultură europeană a calităţii, esenţiale pentru

dezvoltarea economiei .

Deoarece această imagine a calităţii rămâne foarte apropiată de imaginea

naţională, poate conduce la o apreciere bazată pe informaţii imperfecte de către

consumatori, ceea ce poate menţine o imagine natională a calităţii si, prin urmare, 1818

poate avea dificultaţi pentru mişcarea liberă a produselor. Dezvoltarea unei imagini a

calităţii europene, ca şi răspândirea informaţiilor privind calitatea ar face posibilă

reducerea distorsionărilor şi în consecinţă ar putea întări piaţa internă.

O politică europeană în promovarea calităţii ar face posibilă prevenirea

paralelismelor şi promovarea schimbului de experienţă în toate ţările europene.

Aceasta se adaugă aborbărilor naţionale şi vizează întărirea lor nu înlocuirea lor.

Pentru a sprijinii companiile în abordarea calităţii este adecvat să li se ofere un

cadru european armonizat completând mediile naţionale. Politica europeană trebuie

să depăşească politicile naţionale existente şi să determine un efect de multiplicare

exponenţial.

Pentru asigurarea unei mai efective coeziuni a diferitelor acţiuni, iniţiative şi

planuri naţionale, această politică este un pas înainte în raport cu celelalte iniţiative

ale UE în domeniul instituţional, în special în standardizare şi certificare şi prezintă o

posibilă cale de avansare a economiei către excelenţă.

1919

CAPITOLUL II

SISTEMUL DE ASIGURARE A CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

ÎN RELAŢIE CU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

Conceptul de calitate este un element fundamental al comportamentului

uman, care a evoluat în timp de la noţiunea de control de calitate (anii '60), la

asigurarea calităţii (QA) (anii '70), tinzând către managementul calităţii totale (TQM).

Controlul de calitate reprezintă ansamblul actelor tehnice (măsurători) care

confirmă sau nu încadrarea produsului în prescripţiile tehnice.

Asigurarea calităţii include, pe lângă controlul de calitate, ansamblul

măsurilor organizatorice şi de formare a personalului pe care compania le pune în

practică în vederea garantării calităţii produselor şi serviciilor sale.

Calitatea totală le include pe primele două şi asigură satisfacerea nevoilor

beneficiarului din punct de vedere al performanţelor produsului, timpului de livrare şi

al preţului.

Esenţial este că nu poate există managementul total al calităţii fără asigurarea

calităţii şi nici asigurarea calităţii fără controlul de calitate.

Generalizarea la nivelul tuturor întreprinderilor a sistemului de asigurare a

calităţii, preconizat şi de legea privind asigurarea calităţii ( H.G. nr. 629/1996),

reprezintă o posibilitate de obţinere a unui nivel superior al calităţii produselor

realizate în condiţii de eficienţă la producător şi beneficiar, în scopul creşterii gradului

de competitivitate pe piaţă internă şi externă.

Sistemul de asigurare a calităţii produselor, care reprezintă ’’structura

organizatorică, procedurile, procesele şi resursele necesare pentru implementarea

managementului calităţii’’1se implementează la nivel naţional, pe baza procedurilor

elaborate de Comisia Naţională pentru Standarde, Metrologie şi Calitate împreună cu

ministerele, corelate cu normele internaţionale şi aprobate de guvern.

1 Olaru, Marieta, Managementul calităţii, ed. a II-a revizuita şi adăugita, Editura Economica, Bucureşti, 1999, pag.71

2020

2.1.CONSIDERAŢII GENERALE

De multe ori, discuţiile referitoare la calitate se limitează la standardele privind

limita de siguranţă pentru contaminarea microbiologică sau limitele pentru vitamine,

minerale şi alte elemente nutritive din produsul care este gata de livrat. Aceasta

abordare este prea restrictivă , atât timp cât nu ia în calcul şi calităţile negative.

Producătorul are ca ţintă obiectivă calitatea de-a lungul fluxului tehnologic. Calitatea

pentru consumator este subiectivă ţinând, în parte, de elemente vizibile, "plăcerea"

pe care i-o oferă produsul, în parte de credinţa existenţei unor calităţi invizibile ca

siguranţa din punct de vedere microbiologic şi toxicologic şi valoare nutritivă.

Rolul producătorului este de a atinge aşteptările consumatorului, prin metode

de control şi managementul calităţii. Un punct important în stabilirea calităţii este şi

analiza impactului procesului de producţie şi a reziduurilor asupra mediului - asupra

solului, apei şi aerului. Cercetările privind impactul asupra mediului au recomandat

procese cât mai ecologice, cu reciclarea contaminanţilor în cadrul fluxului tehnologic.

Asigurarea calităţii este o expresie de vârf a organizării activităţii oricărei

întreprinderi, până în elementele de detaliu ale acesteia, valorificând optim întregul

potenţial existent. Asigurarea calităţii trebuie privită, înţeleasă şi aplicată ca fiind o

investiţie necesară şi utilă. De aceea se conturează clar importanţa pe care aceasta

o are pentru economia românească, extinderea acestei activităţi fiind una dintre

soluţiile reuşitei economice.

Datorită aplicării pe scară a tehnologiilor moderne în ţările industrializate,

volumul de produse oferite pe piaţă a crescut accelerat, ceea ce înseamnă că oferta

de produse a devenit mult mai mare decât cererea, accentuând competiţia

producătorilor.

Sondajele fãcute arată că, în prezent, non-calitatea reprezintă aproximativ

30% din cifra de afaceri a unei companii care nu aplică metode preventive de

asigurare a calităţii. Un procent enorm de mare, care a determinat companiile să

crească în permanenţă calitatea produselor şi serviciilor lor pentru a-si îmbunătăţi

competitivitatea.

Nevoia de a opera cât mai rapid cu baza de date privind calitatea şi

necesitatea de a menţine sub control calitatea însăşi a determinat perfecţionarea

mijloacelor cât şi metodelor de conducere a calităţii. S-au dezvoltat în consecinţa 2121

sisteme informative dedicate pentru asigurarea calităţii, dotate cu mijloace variate de

conducere a calităţii, cum ar fi: “Controlul calităţii la scara întregii companii”

(Japonia).

Principala caracteristică a sistemului de asigurare a calităţii este aplicarea

simultană a unui pachet de proceduri, în toate fazele ciclului de producţie şi la toate

locurile de muncă, astfel încât acestea să se sprijine şi să se potenţeze reciproc.

Pentru asigurarea calităţii produsului finit, controlul calităţii începe din ferma şi

se termină la consumator, luând în considerare următorii factori1:

• Pericole pentru siguranţa alimentului pot fi substanţele chimice din natură, ca

aflatoxinele sau microorganismele patogene, ca Listeria monocytogenes sau

Salmonela. Deoarece orice element din natură poate reprezenta un pericol pentru

produsul alimentar, procesul de asigurare a calităţii implică o serie de măsuri de

prevenţie pe tot parcursul fluxului tehnologic, măsuri care se găsesc în codul de bună

practică de producţie (GMP).

• Legislaţia alimentului defineşte limitele maxime acceptabile pentru toxine şi

contaminanţi în produsele alimentare. Când ele sunt depăşite, apar probleme legate

de siguranţa alimentului respectiv.

• Pentru asigurarea siguranţei alimentului toate eforturile trebuie să fie

concentrate asupra procesului tehnologic şi asupra produsului pentru a se acţiona

oricând apar probleme.

În cadrul sistemului se pune mare accent pe controlul calităţii proiectate şi a

urmăririi produselor la beneficiar. Sistemul de asigurare este folosit ca un instrument

eficient al conducerii intreprinderii, iar în relaţiile contractuale reprezintă un element

care conferă încredere în furnizor.

Sistemul calităţii trebuie să funcţioneze astfel încât să dea încrederea

corespunzătoare că este bine înteles şi eficient, că produsele satisfac într-adevar

asteptările clientului şi că accentul este pus pe prevenirea problemelor mai degrabă

decât pe depistarea lor după apariţie.

Obiectivele sistemului de asigurare a calităţii sunt :

realizarea şi menţinerea calităţii efective a produselor şi serviciilor pentru a

satisface în permanenţă nevoile beneficiarilor ;

1 Pârvan Camelia – Tehnologii pentru asigurarea calităţii, în Globus Food-revista industriei alimentare româneşti, nr.16/2001

2222

să dea încredere propriei conduceri că va fi atinsă şi menţinută calitatea

promisă ;

să dea încredere beneficiarului că este sau că va fi atinsă calitatea contractată

pentru produsele livrate.

2.1.1. Evoluţia sistemului calităţii

Sistemul calităţii a cunoscut o evoluţie în timp şi spaţiu din punct de vedere al

denumirii cât şi a obiectivelor. Apărut în Japonia în perioada anilor 1950-1960, sub

denumirea de control total al calităţii ’’ (TQC), a fost repede adoptat a aplicat şi în

SUA, unde, prin lucrările lui Feingenbaun V.A. s-au pus şi bazele teoretice.

Evoluţia sistemului calităţii totale a cunoscut mai multe etape în Japonia şi în

SUA şi anume1 :

la început a fost orientarea către produs, când avea loc separarea celor

care iau decizii într-o întreprindere, de cei care le execută şi cei care

controlează îndeplinirea lor ; se punea un accent deosebit asupra

verificării calităţii după terminarea procesului de producţie, deci se

acorda prioritate constatării defectelor faţă de prevenirea lor ;

controlul statistic al procesului de producţie, unde se pune accentul pe

controlul pe flux tehnologic, urmărindu-se identificarea cauzelor

defectelor şi îmbunătăţirea calităţii ;

educaţia şi instruirea întregului personal, conştientizarea lucrătorilor că

’’totul trebuie bine facut de prima dată’’.

orientarea către costuri, prin evaluarea pierderilor datorate noncalităţii ;

orientarea către sistemul de asigurare a calităţii prin înfiinţarea unor

structuri adecvate pentru calitate în intreprinderi

etapa actuală este orientarea către utilizator, potrivit căreia calitatea

produsului reprezintă aptitudinea de a fi corespunzătoare pentru

utilizare, deci satisfacerea nevoilor lor efective pe diferite perioade ale

ciclului de viaţă al produsului.

Din analiza etapelor parcurse de sistemul calităţii rezultă tendinţa de reducere

a ponderii controlului de calitate pot-proces, precum şi a ponderii controlului

1 Olaru, M., op.cit, pag. 50 2323

procesului tehnologic şi creşterea ponderii, într-o mai mare masură a controlului

asupra proiectării, a concepţiei constructive şi tehnologice.

2.1.2. Necesitatea sistemului de asigurare a calităţii

Conceptul de sistem de asigurare a calităţii reprezintă un instrument de

creştere a nivelului de încredere într-o anumită marcă, proces, produs sau serviciu,

astfel orientarea spre aceste sisteme este dată de urmatoarele motive :

o produsele realizate de producătorii ce au implementat un astfel de sistem

prezintă, pentru consumatori, un nivel de încredere ridicat cu privire la calitatea

lor ;

o extinderea proceselor automatizate, informaţizate în scopul rentabilizării

producţiei ;

o aportul considerabil al sistemului la transformarea eficientă a resurselor materiale

şi umane în produse de calitate ;

o temperează tendinţa oricărei organizaţii economice de a abuza în relaţiile cu

consumatorii;

o influenţa hotărâtoare a calităţii asupra indicatorilor economici ai companiei.

Un studiu realizat printre producătorii şi consumatorii din ţările U.E. în ceea ce

priveşte percepţia calităţii arată urmatoarele1 :

1. În cazul producătorilor aceştia considera că factorul calitate în îmbunătăţirea

rezultatelor economice ale unei firme este,conform figurii2.1. :

- esential 32%

- foarte important 28%

- important 30%

- de mică importanţă 5%

- lipsit de orice importanţă 3%

- nu au raspuns 2%

1 Tribuna calităţii, nr. 8/1998, pag. 4, 8, 12 2424

Fig.2.1. Importanţa calităţii intr-o intreprindere

Din datele de mai sus se constată că aproape 90% din respondenţii la sondaj

consideră că factorul calitate este important în îmbunătătirea rezultatelor economice

ale firmelor lor. Această concepţie nu este la fel de generalizată în ţările în curs de

dezvoltare şi deci nici în România, aici dificultaţile tranziţiei modificând mentalitatea

agenţilor economici.

Avantajele comercializării unor produse de calitate, în cazul producătorilor

sunt preyentate in figura 2.2. :

- o mai bună organizare a muncii 23%

- loialitatea clienţilor 18%

- relaţii bune cu clienţii 18%

- motivarea angajaţilor 16%

- creşte numărul de clienţi 11%

- creşte profitul 11%

- alte avantaje 2%,nu aduce nici un beneficiu 1%

2525

Fig. 2.2 Avantajele calităţii

Sursa :http://www.observator.info/arhiva/2003/februarie.html

Din graficul de mai sus reiese că 99% dintre producătorii intervievaţi consideră

calitatea şi promovarea sa în cadrul produselor ca un avantaj evident în desfăsurarea

activitaţii lor, iar restul de 1% consideră că aceasta nu are o importanţă benefică în

cadrul intreprinderilor.

2. În cazul consumatorilor, factorii care determină achiziţionarea unui produs

sunt prezentaţi în figura 2.3. :

- calitate 47,6%

- preţ 29,6%

- produs 10,2%

- marca 4,9%

- eticheta 3,2%

- origine 2,9%

- ambalaj 0,5%

2626

Fig. 4 Factori importanţi în achiziţionarea unui produs

Sursa: http://www.observator.info/arhiva/2003/februarie.html

In cazul consumatorilor din ţările UE se observă că aproximativ 50%

consideră calitatea un factor primordial în cumpărarea unui produs. În ţara noastră se

pune accent mai mult pe preţ decat pe calitate şi aceasta datorită faptului că sunt

neglijabile cunoştinţele consumatorului cu privire la calitate şi implicaţiile ei.

Din studiul de mai sus reiese că atât pentru producătorii cât şi pentru

consumatorii din U.E., factorul calitate se dovedeşte a fi primordial. Însă, pentru

rezolvarea problemelor producătorului, care trebuie să-şi vândă produsele pe pieţele

interne ale altor ţări, dar mai ales pentru consumator, care încearcă o anumită

confuzie când se găseşte în faţa unor produse ce răspund unor exigenţe de calitate

diferită, se recurge la instrumente de standardizare, certificare şi asigurare a calităţii.

2.2 REGLEMENTĂRI NAŢIONALE ÎN DOMENIUL

ASIGURĂRII CALITĂŢII PRODUSELOR

2727

Protecţia persoanelor fizice şi juridice, în calitatea lor de consumatori si/sau

utilizatori trebuie asigurată împotriva achiziţionării unor bunuri care pot afecta viaţa,

sănătatea sau securitatea oamenilor, calitatea mediului înconjurător, sau împotriva

bunurilor ale căror caracteristici sunt inferioare celor considerate de referinţă. Astfel

conform H.G. nr. 629/1996, privind măsurile pentru asigurarea calităţii produselor şi

certificarea acestora s-au luat urmatoarele hotărâri, de către Guvernul României,

privitoare la condiţiile de calitate ce trebuie îndeplinite de produsele existente pe

piaţa românească .

Produsele comercializate, fabricate în ţară sau indiferent de provenienţa sau

de destinaţia lor, bunurile reprezentând aport în natură la capitalul social, precum şi

cele intrate în ţară cu titlu de donaţii, ajutor sau mostre fără valoare, trebuie să

indeplinească următoarele condiţii de calitate:

trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din documentele tehnice normative

româneşti obligatorii – reglementări, norme sau normative tehnice aprobate de

organismele abilitate ale statului, precum şi din standardele româneşti referitoare

la protecţia vietii, sănătatii şi a mediului.

produsele fabricate în ţară trebuie să corespundă standardelor românesti,

profesionale sau de firma ori din specificaţiile tehnice ; produsele importate

trebuie să corespundă condiţiilor din standardele internaţionale, din standardele

europene sau în lipsa acestora, din standardele naţionale ale ţării de origine a

produsului importat.

Produsele fabricate în ţară, cât şi cele importate pot fi comercializate numai

dacă îndeplinesc condiţiile de calitate şi nu pun în pericol securitatea persoanelor,

animalelor sau bunurilor, şi dacă asigură protecţia mediului atunci când sunt utilizate

conform destinaţiei lor.

În contracte, în comenzi sau în alte acte comerciale de vânzare-cumpărare,

părţile au obligaţia să specifice documentele tehnice normative – reglementări,

norme sau normative tehnice, standarde, specificaţii tehnice – pe baza cărora este

stabilit nivelul de calitate al produselor. Produsele de import trebuie certificate de

organisme de certificare acreditate şi recunoscute de România prin acorduri

incheiate în cadrul Sistemului National de Certificare a Calităţii. Lista acestor

organisme de certificare este publicată de Institutul Român de Standardizare.

2828

Verificarea certificatelor sau a declaraţiilor, indiferent de provenienţă, se face

de către organele împuternicite de lege, în domeniile lor de activitate. Produsele fără

certificate sau declaraţii de conformitate ori cu certificare sau declaraţii

necorespunzătoare nu sunt admise pentru utilizare sau comercializare pe piaţa

internă, urmând a fi distruse sau înapoiate furnizorilor pe cheltuiala agenţilor

economici în culpă.

Încălcarea acestor prevederi atrage, după caz, răspundere civilă,

contravenţională sau penală. Constituie contravenţii săvârşirea următoarelor fapte,

dacă acestea nu sunt comise în astfel de condiţii încat potrivit legii să fie considerate

infracţiuni :

încheierea contractelor, lansarea comenzilor sau alte acte de vânzare –

cumpărare de produse, inclusiv din import, fără specificarea documentelor

tehnice normative, cărora trebuie să le corespundă produsele respective ;

prezentarea în vamă sau introducerea în ţară de produse importate sub orice

formă, fără documentele de certificare a conformitaţii;

constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către organismele

abilitate de lege în domeniul în care se efectueaza controlul.

Activitatea de metrologie a fost reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr.

20/1992, stabilindu-se principii referitoare la unităţile de măsură, la mijloacele de

măsurare, la controlul metrologic al mijloacelor de măsurare şi cel al măsurătorilor,

precum şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice în domeniul metrologiei. Prin H. G.

nr. 225/1995, privind funcţionarea şi organizarea Biroului Român de Metrologie

Legală se stabilesc principalele atribuţii ale acestui organism : elaborarea de acte

normative în domeniu, coordonarea şi supravegherea reglemenţărilor legale cu

caracter metrologic, atestarea şi conservarea etaloanelor unităţilor de măsură,

acreditarea laboratoarelor metrologice din cadrul instituţiilor şi intreprinderilor.

2.3. ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI NAŢIONALE CU CEA

INTERNATIONALĂ ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII PRODUSELOR

ALIMENTARE

2929

Dezvoltările înregistrate în toate domeniile activităţii umane au făcut ca

tratarea oricărei probleme cu referire la satisfacerea nevoilor omeneşti,

corespunzătoare societăţii noastre să fie deosebit de complexă. Pe plan

internaţional, conceptul de calitate s-a dezvoltat o dată cu dezvoltarea nevoilor

omeneşti.

Calitatea, la ora actuală, este o problemă mondială. Pătrunderea unui produs

pe o anumită piaţă este condiţionată de satisfacerea a numeroase cerinţe de

securitate, de protecţie a mediului înconjurător, precum şi cerinţe legislative, toate

acestea adăugându-se la cerinţele consumatorilor.

În România au existat mai mulţi factori care s-au transformat în obstacole ale

asigurării calităţii : abordarea calităţii se făcea într-o manieră represivă ; caracterul

sistematic al calităţii era ignorat sau desconsiderat, cantitatea fiind considerată

întotdeauna mai importantă decât calitatea ; nu există un sistem fiabil şi credibil

permiţând evaluarea obiectivă a calităţii produselor ; personalul de conducere şi

executie al intreprinderilor a ignorat metodele moderne de conducere şi menţinere

sub control a calităţii şi de evaluarea a acesteia ; reglementările privind calitatea erau

confuze. Toţi aceşti factori au condus la reducerea siguranţei în consumul unor

alimente, creşterea numărului de reclamaţii şi sesizări din partea consumatorilor,

inducerea unei mentalităti negative.

O dată cu trecerea României la economia de piaţă s-au impus reforme

referitoare la legislaţie, la programele de guvernare şi la strategiile lor de aplicare.

Astfel, s-au stabilit şi aplicat treptat cele mai importante măsuri vizand desfiinţarea

sistemului economiei centralizate :

eliminarea planificării centrale

suprimarea monopolului de stat a comerţului interior ;

liberalizarea preţurilor ;

liberalizarea importurilor şi exporturilor ;

convertibilitatea monedei naţionale;

facilitatea creării de intreprinderi mici şi mjlocii private, etc.

În Europa, sistemele de calitate existente s-au dezvoltat în paralel cu evolutia

legislaţiei europene. Activitaţile de armonizare a reglementărilor legislative ale

fiecărei ţări cu reglementările legislaţiei europene, au un dublu caracter, şi anume :

de instruire a unui etalon comun de promovare a calităţii la nivel european, dar şi de 3030

mobilizare internă pe linia menţinerii competitivităţii proprii, la nivelul european şi

chiar mondial.

Pentru România, domeniul calităţii trebuie să se refacă într-un timp relativ

scurt, din punct de vedere al infrastructurii, al cadrului legislativ şi al elementelor

componente ale sistemului calităţii. Aceasta etapă este foarte importantă şi necesită

o muncă susţinută şi de colaborare între toţi agenţii implicaţi în acest domeniu, o

muncă direcţionată în vederea atingerii obiectivelor de aderare la Uniunea

Europeană, şi anume de armonizare a sistemului nostru cu sistemul european în

domeniul calităţii.

Dovada obiectivă a conformitatii calităţii este certificatul sau marca de

conformitate, ea fiind acordată de organisme de certificare ce au structură,

competenţă, imparţialitate, etica profesională şi credibilitate, recunoscute reciproc pe

pieţele unificate.

Certificatul de conformitate reprezintă un document, emis pe baza regulilor

unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un produs,

corespunzator identificat este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt

document normativ. Acesta conţine o parte informaţivă privind caracteristicile

impuse, informaţii referitoare la organismul care a efectuat verificările si, eventual,

marca de conformitate.

Un alt punct comun al protecţiei consumatorului este cu domeniul certificării

produselor, deoarece producătorii sunt interesaţi să-şi îmbunătăţească continuu

calitatea produselor pe care le realizează, pentru a putea asigura satisfacerea

condiţiilor certificării.

Certificarea produselor reprezintă atestarea de către organul de certificare a

conformităţii acestora cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.

Aceasta certificare prezintă următoarele avantaje :

contribuie la promovarea produselor ;

înlătură încercările multiple şi costisitoare efectuate de producător ;

înlătură barierele tehnice din calea comercializarii libere a produselor.

Marca de conformitate este o marcă protejată, aplicată sau emisă pe baza

regulilor unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că

3131

produsul în cauză este în conformitate cu un anumit standard sau alt document

normativ.

Libera circulaţie a produselor sub aspect tehnic este asigurată de următorul

sistem, ce are o structura ierarhizată pe trei niveluri, aşa cum se observă în figura2.4.

Fig. 5 Structura sistemului ce asigura libera circulaţie a produselor/serviciilor

Sursa : Andrei, V., Olaru, Marieta, Pamfilie, Rodica., Paraianu, E., Stanescu,

D. – Orientări actuale în merceologie şi managementul calităţii, ASE, 1998,pag 157.

Aceasta structură, devenită operaţională şi cu rezultate considerabile în ţările

Europei de Vest, a fost preluată în principiu şi de Sistemul Naţional de Certificare a

Calităţii din România.

Structurile care atestă conformitatea, structurile de inspectie şi de încercări de

pe fiecare piaţă naţională, trebuie să răspundă la necesităţile specifice exprimate de

legiuitor şi de consumatori, iar producătorii trebuie să-şi supună producţia la un regim

de multiple evaluări şi inspecţii, în funcţie de pieţele pe care intenţionează să-şi

desfaca produsele. Atunci când obstacolele în calea schimburilor comerciale provin

din reglementări obligatorii ale fiecarui stat, eliminarea acestora se poate realiza prin

armonizarea acestor reglementări la nivel interstatal şi prin obligaţia pe care şi-o

asumă fiecare membru de a recunoaşte conformităţile stabilite de ceilalţi membrii. în

caz contrar, dacă obstacolele decurg din cererea liberă a pieţei, când nu există cel

puţin o influenţă a autoritătii publice, eliminarea obstacolelor se face prin

armonizarea standardelor şi reglementărilor cu caracter voluntar, care stabilesc

criteriile de funcţionare ale structurilor naţionale de certificare a conformităţii sau prin

3232

Nivelul1 Organisme de acreditare

Nivelul 2 Organisme de Organisme de Organisme de Laboratoare certificăre pro- certificăre sis- certificăre de încercari duse/servicii teme de calitate personal

Nivelul 3 agenţi economici

promovarea de acorduri încheiate între aceste strucuri, care să conducă în final la

sisteme comune de certificare şi de încercare.

Datorită faptului că elementele constitutive ale sistemului calităţii nu sunt încă

corelate între ele şi nici cu obiectivul asigurării calităţii, se poate afirma că sistemul

calităţii în România este încă un element al viitorului.

Agenţii economici din România trebuie să conştientizeze beneficiile imense

pe termen lung ce rezultă în urma implementării şi menţinerii unor sisteme moderne

de management al calităţii.

De asemenea, firmele româneşti trebuie să realizeze că într-o lume în care

barierele tarifare şi non-tarifare dispar, singura şansă de a se menţine în domeniul lor

de activitate este satisfacerea cerinţelor consumatorilor prin calitatea produselor si

serviciilor oferite1.

În vederea atingerii obiectivelor de aderare la Uniunea Europeană, respectiv

de armonizare a sistemului ţării noastre cu sistemul european în domeniu, trebuie

acordată o importanţă deosebită domeniului standardizarii. În România, activitatea

de standardizare prezintă o mare importanţă pentru promovarea responsabilităţii la

nivelul agenţilor economici şi de aceea, trebuie spijinită de Guvern ; agenţilor

economici, care în virtutea activitaţii lor sunt în interacţiune continuă cu acest

domeniu, trebuie să li se reducă fiscalitatea pentru chetuielile suplimentare generate

de activitatea de standardizare.

Institutului Român de Standardizare îi revine o sarcină majoră dată de

domeniul standardelor, aceea de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia

europeană. IRS-ul trebuie să acopere lipsurile unor anumite reglementări în domeniul

calităţii cu standarde identice standardelor europene, ţinand seama de unele priorităţi

dinainte stabilite. Organismele de acreditare laboratoare trebuie să fie recunoscute

de organisme care acţionează în acest domeniu în cadrul Uniunii Europene. Un prim

pas îl reprezintă Reţeaua naţională a laboratoarelor de încercări din România

(RELAR), organism nonguvernamental, non-profit, prin aderarea sa la International

Laboratory Acreditation Cooperation (ILAC)

Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) trebuie să colaboreze strâns

cu celelalte organisme de specialitate în vederea armonizării legislaţiei în domeniu.

1 Stanciu, C.-Adordarea sistemică a calităţii şi protecţia consumatorilor, în Vocea consumatorului, nr.2/2001

3333

Totodată trebuie căutate noi mijloace şi metode de informare corectă a populatiei, în

vederea educării consumatorilor şi agenţilor economici.

Integrarea României în Comunitatea Europeana presupune o serie de măsuri

cu privire la :

extinderea certificării în vederea facilitării pătrunderii produselor românesti pe

cât mai multe pieţe ;

imbunataţirea structurii sistemului national al calităţii, prin definirea

elementelor sale componente şi a rolului elementelor majore de interes

naţional ;

trebuie accentuată importanţa acordată activităţii de acreditare ;

eliminarea incompatibilităţilor existente pentru buna funcţionare a sistemului

calităţii ;

asigurarea unei colaborări stranse între toate organismele de specialitate în

domeniul calităţii ;

asigurarea unei corelari depline a tuturor actelor normative din domeniul

calităţii.

Astfel, pentru România se impune adoptarea în legislatia internă a directivelor

europene şi a altor reglementări internaţionale acceptate de către Uniunea

Europeană.

CAPITOLUL III

3434

PROTECŢIA CONSUMATORILOR

OBIECTIV PRINCIPAL AL PROTECŢIEI SOCIALE

Nevoile consumatorilor, comportamentul acestora sunt elemente de care

agenţii economici trebuie să ţină seama în contextul economiei de piaţă. În cadrul

acesteia, piaţa, ca loc de întâlnire a dorinţelor consumatorilor exprimate prin ofertă,

va purta amprenta modului de rezolvare a conflictului dintre producător şi

consumator. În condiţiile specifice ale economiei româneşti, aflate într-o tranziţie, din

nefericire prea mult prelungită, protecţia consumatorilor trebuie să se constituie într-o

latură de prima însemnătate a protecţiei sociale. O asemenea protecţie are în vedere

multiple planuri, începând cu consumatorul de bunuri de consum, continuând cu

beneficiarii unor servicii publice, ca cele de alimentaţie publică şi de turism, de poştă

şi telecomunicaţii, financiar-bancare şi de asigurări, şi terminând poate cu

consumatorul de cultură, de mass-media, de timp liber etc.

Ca latură a politicii sociale, protecţia consumatorilor reprezintă un ansamblu

de dispoziii privind initiativa publică, destinate a asigura şi a ameliora continuu

respectarea intereselor consumatorului. Un asemenea concept îmbracă o gamă

largă de aspecte, de o complexitate deosebită. Astfel, mişcarea consumatorilor poate

fi privită sub forma unei mişcări generale care militează pentru respectarea

intereselor consumatorilor, cât şi a unor acţiuni speciale, cu obiective şi programe

bine delimitate în timp şi spatiu.

3.1.RELAŢIA DINTRE CALITTEA PRODUSELOR ALIMENTARE ŞI

PROTECŢIA CONSUMATORILOR







3535



’’Calitatea nu înseamnă să produci scump, ea este o afacere care îşi propune

să dea cumpărătorului maximum de valoare pentru banii lui’’, a fost deviza

Campaniei Naţionale pentru Calitate inaugurate în 1994, în organizarea Institutului

englez al asigurării calităţii în sprijinul guvernului britanic.1

În perioada actuala, societatea este pusă în situaţia de a realiza produse care

să corespundă necesităţilor şi experienţelor consumatorilor atât din punct de vedere

cantitativ, dar mai ales calitativ, şi care, prin caracteristicile lor să poată intra în

circuitul economic internaţional în condiţii de competitivitate.

Apare astfel o nouă concepţie în definirea calităţii faţă de care practica

economică este tot mai receptivă. Problemele complexe ale calităţii se află sub

impactul preferinţelor consumatorilor, dar mai ales sub impactul standardizării

voluntare, al standardelor de siguranţă şi al necesitaţii asigurării unei reale protecţii

ale consumatorului.

În SUA, în fiecare an produsele destinate consumatorului cauzează moartea a

cca. 29.000 americani şi vătămarea a altor cca. 33 milioane. Costul acestor

accidente este numai pentru spitalizarea de urgenţă de aproximativ 10 miliarde dolari

anual. Toate aceste accidente se produc datorita faptului că sunt puse în vânzare un

numar inacceptabil de produse care prezintă riscuri de vătămare, iar controlul statului

şi al guvernelor locale privind aceste riscuri este neadecvat.

Din aceasta cauză se impune necesitatea protejării consumatorilor, prin

asociaţii şi instituţii care să-l reprezinte şi care să militeze pentru apărarea intereselor

sale.

Standardele, mărcile, certificatele de conformitate şi alte însemne ale calităţii,

puse la dispoziţia producătorilor, comercianţilor şi consumatorilor reprezintă criterii

comune şi obiective pentru aprecierea calităţii. Totodată, percepţia calităţii este

diferită în rândul consumatorilor. Astfel, calitatea este o notiune relativă, pe care

diferiţi cumpăratori o apreciază în funcţie de propriile criterii obiective sau subiective.

Unul dintre interesele principale ale consumatorilor este asigurarea unui nivel

ridicat al calităţii produselor. Standardele îşi propun acest obiectiv, nu numai prin

1 Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor -Ghidul consumatorilor, Editura Naţional, Bucureşti, 2001

3636

stabilirea unor condiţii de calitate ci şi prin obligaţii ferme pentru toţi factorii în

vederea menţinerii calităţii mărfurilor pe întreg circuitul tehnic de la producător la

consumator. Standardele, definind un nivel minim al calităţii, reduc incertitudinile şi

asigura transparenţa pieţei.

Cu cât statele europene, între care şi România, vor întarzia să-şi armonizeze

structurile politice şi reglementările în domeniul calităţii şi protecţiei consumatorului

cu cele practicate de statele dezvoltate, cu atât competitivitatea lor pe piaţă

internaţională va avea de suferit.

3737

3838

3939

4040

4141

4242

4343

4444

4545

4646

4747

4848

4949

5050

5151

5252

5353

5454

5555

5656

5757

5858

3.1. CONCEPTUL DE PROTECŢIE A CONSUMATORULUI

5959

6060

6161

6262

6363

6464

6565

6666

6767

6868

6969

7070

7171

7272

Înainte de a definii conceptul de protecţie a consumatorului

7373

7474

7575

trebuie să i se acorde atenţia cuvenită consumatorului, deoarece acesta reprezintă

publicul cel mai important din cadrul pieţei.

Conceptul de consumator

În legislaţia din ţara noastră, consumatorul este definit că “persoana fizică ce

dobândeşte, utilizează sau consumă ca destinatar final, produse obţinute de la

agenţii economici sau care beneficiază de servicii prestate de aceştia”.1 ( Ordonanţa

Guvernului privind protecţia consumatorilor , nr. 58/2000).

Consumatorul reprezintă raţiunea de a funcţiona a oricărei economii de piaţă ;

tratatele de economie evidenţiază faptul că mobilul întregii activităţi umane îl

constituie satisfacerea trebuinţelor umane.

Piaţa consumatorilor este formată, pe lângă milioanele de persoane şi familiile

acestora, cu nevoile, dorintele şi preferinţele lor şi mai ales cu puterea lor de

cumpărare, şi de organizaţiile, instituţiile administraţiei de stat ce cumpăra produse

sau servicii pentru satisfacerea nevoilor proprii şi nu pentru prelucrare, utilizare

productivă sau vânzare. Conceptul de consumator nu poate fi înteles decât privind în

interdependenţa sa cu semenii , subliniindu-se natura socială a acestei categorii,

avându-se în vedere sensul restrâns al noţiunii, respectiv individul ca atare.

Drepturile consumatorilor

În activitatea de cumpărare a bunurilor şi serviciilor necesare, cetăţenii unei

ţări – în calitate de consumatori- trebuie să aibă asigurat cadrul adecvat pentru

accesul neîngradit la produsele şi serviciile de care au nevoie şi pe care şi le doresc.

Asest cadru trebuie să cuprindă, în principal, drepturile fundamentale ale

consumatorilor.

În România, drepturile fundamentale ale consumatorului sunt urmatoarele2 :

1) dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se

presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau

securitatea, ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime ;

2) dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale

ale produselor şi serviciilor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de

consumatori ;

1 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcarea, A., Negrea, M., Tanase. A., Stanciu, C., - Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economica, Bucureşti, 2001, pag. 3412 Ordonanţa Guvernului privind protecţia consumatorilor nr. 21/1992

7676

3) dreptul de a avea acces liber la pieţe care să le asigure o gamă variată de

produse şi servicii de calitate ;

4) dreptul de a fi despagubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea

necorespunzătoare ;

5) dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul

apăraăii intereselor lor.

Aceste drepturi de care consumatorul român beneficiază prin lege sunt

corelate cu obligaţiile ferme ale fiecarui agent economic în ceea ce priveşte :

comercializarea numai de produse testate şi certificate din punct de vedere al

calităţii ; asigurarea condiţiilor igienico-sanitare în producţie, pe timpul trasportului,

manipulării şi depozitării ; să anunţe imediat organele în drept de existenţa pe piaţă a

oricărui produs care ar putea afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.

Întreg omplexul de intervenţii social-guvernamentale sau neguvernamentale,

cu privire la ameliorarea dezechilibrelor din raporturile de piaţă, care-i afectează sub

multiple aspecte economic, educational, etc. – îşi găseşte expresia în conceptul de

protecţie a consumatorilor.

Ca latură importantă a politicii sociale, protecţia consumatorilor, reprezintă

« un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinat a sigura şi

ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor »1.

Protecţia consumatorilor îmbracă o serie importantă de aspecte, omul de

rând, în calitatea sa de consumator si, îndeosebi, în calitatea sa de cumpărator,

devenit agent de piaţă, confruntându-se cu o multitudine de probleme legate de :

structura produselor destinate a-i asigura consumul, preţurile la care îşi poate

procura diverse produse şi calitatea acestora, sistemul de informare prin care să se

asigure transparenţa pieţei, sistemul de comercializare etc.

Trebuie spus că în comparaţie cu ţările occidentale , unde problematica

principala a protecţiei consumatorilor este dată de aspecte privind informarea

consumatorilor, comercializarea produselor, în România trebuie acţionat asupra

îmbunătăţirii structurii consumului, asigurării unui sistem de preţuri corespunzător şi,

îndeosebi asupra calităţii produselor oferite pe piaţă, al cărei mecanism este puternic

dereglat atât de agenţii economici prezenţi, cât şi de sistemul legislativ, aflat în etapa

de maturizare.

1 Patriche, D., Pistol, Ghe., Protecţia consumatorilor, ASE, Bucureşti, 1998, pag. 64. 7777

3.2. OBIECTIVELE PROTECŢIEI CONSUMATORILOR

În condiţiile unei economii de piaţă reale, există multe deficienţe ale

funcţionării mecanismelor care ar putea regla poziţia în cadrul pieţei a diverşilor

agenţi economici. Toate aceste deficiente ce se manifestă chiar şi în ţările în care

sistemul economic de piaţă are o îndelungată evoluţie, se fac simţite, mult mai

agravant, în ţările aflate în tranzitie. ca urmare a unor asemenea deficienţe, dar şi a

încercărilor crescânde ale organizaţiilor neguvernamentale ce exprimă interesele

consumatorilor, numeroase state au adoptat măsuri menite să protejze partea

defavorabilă în cadrul tranzacţiilor comerciale în care sunt implicaţi consumatorii. Asa

a aparut o nouă ramură a dreptului, cea a protecţiei consumatorilor.

Agresivitatea practicilor comerciale, impactul stânjenitor al unei publicitaţi

agresive, accentuarea artificială a calităţii produselor, lansarea neîntreruptă de noi

produse, cu sau fără justificare, care supun consumatorii la un adevarat asediu, au

dus şi la apariţia unor mişcări ale consumatorilor. Toate acţiunile protecţioniste sunt

concretizate printr-o serie de obiective ; la stabilirea obiectivelor pot concura

peocupari cum ar fi : cunoasterea nevoilor reale ale consumatorilor, apărarea

intereselor legitime ale tuturor categoriilor de consumatori, diminuarea dezechilibrelor

dintre diferitele categorii de consumatori, asigurarea dreptului de a avea acces la

produse care nu prezintă nici un risc pentru sănătatea fiecărui consumator,

preocuparea pentru promovarea corectă, echitabilă şi susţinută a dezvoltării

economice şi sociale.1

Principalele obiective asupra cărora ar trebui să se concentreze fiecare ţară şi

miscările de apărare a drepturilor consumatorilor sunt următoarele :

stabilirea unui sistem de priorităţi privind protecţia consumatorilor din fiecare ţară ;

crearea în fiecare ţară a unor organisme corespunzătoare care să elaboreze şi să

aplice, potrivit legilor proprii statului respectiv, o politica de protecţie a

consumatorilor, aceasta politică urmând să fie implementată în beneficiul tuturor

sectoarelor şi al intregii populatii ;

1 Tribuna economica, nr. 6/2001 7878

obligativitatea tuturor intreprinderilor ofertante de a se supune legilor şi

reglemenrtărilor privind protecţia consumatorilor din toate ţările cu care au relaţii

de afaceri ; obligativitatea de a respecta standardele internaţionale privind

protecţia consumatorilor ;

promovarea unor cooperări internaţionale în acest domeniu ;

luarea în considerare, la elaborarea politicii de protecţie a consumatorilor, a

universitărilor şi cercetătorilor în domeniu;

asigurarea libertăţii consumatorilor, precum şi a altor grupuri sau asociaţii

reprezentative, de a se organiza şi a-şi desemna lideri care să le exprime opiniile

şi să le reglementeze interesele ;

producerea şi distribuirea de produse corespunzătoare nevoilor şi cererilor

consumatorilor ;

încurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajaţi în producerea şi

distribuirea bunurilor de consum şi serviciilor către consumatori ;

încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă, care să asigure consumatorilor o gamă

largă de produse, la preţuri avantajoase acestora ;

asigurarea posibilităţii unei despăgubiri efective a consumatorilor, în cazul ivirii

unor daune generate de produsele achiziţionate în cadrul pieţei ;

crearea unui sistem de educare a consumatorilor ;

asigurarea ţinerii sub control, prin intermediul tuturor organizaţiilor naţionale şi

internaţionale a practicilor abuzive care afectează consumatorii ;

asigurarea accesului consumatorilor la informaţii corecte, care să permită

acestora să facă o alegere conformă dorinţelor şi necesităţilor personale.

O politică de protecţie a consumatorilor este absolut necesară, avand în

vedere că în orice tranzacţie cele două părţi contractante trebuie să se bucure de

drepturi şi obligatii similare, cu alte cuvinte, să deţină o capacitate de negociere

aproximativ egală cu cea a partenerului; însă în raportul lor cu agenţii economici,

consumatorii sunt departe de a obţine o astfel de poziţie.

Motivele pentru care consumatorul apare defavorizat în raporturile sale cu

agenţii economici ofertanţi sunt următoarele :

pe plan economic : resursele consumatorului sunt evident mai reduse decât cele

de care dispune agentul economic ;

7979

pe plan informaţional : întotdeauna distribuitorul ştie mai multe despre bunul de

tranzacţie decât cumpăratorul ;

pe plan juridic : distribuitorul, ca agent economic responsabil de faptele sale,

cunoaşte legea care guvernează relaţiile comerciale, pe când consumatorul poate

ignora chiar şi existenţa unei legi care îl apară, cu atât mai mult prevederile ei ;

pe planul educării agenţilor economici implicaţi : interesele producătorilor sunt

bine reprezentate, atât prin organizaţii patronale, profesionale, comerciale, cât şi

prin influenţa exerciată pe lângă autoritătţ în scopul adoptării unor reglementări ce

ţin cont de interesele lor. Nu acelaşi lucru se poate preciza şi despre consumatori,

care sunt mai puţin educaţi şi informaţi.

Toate aceste dezechilibre arată, de fapt, că s-a pierdut, pentru consumator,

poziţia teoretică de factor determinant al producţiei. Concurenţa perfectă nu există,

distorsiuni apar şi se menţin iar producţia depinde în mare măsură de cel care deţine

capitalul.

Din dorinţa de a demonstra că protecţia consumatorilor se justifică nu numai

din motive morale, ci şi din motive fundamentate economic, voi prezenta câteva

adevarate eşecuri în funcţionarea pieţei libere.

În sfera economicului, concurenţa este subiectul principal al eforturiolr depuse

se agenţii economici, numai că nu în sensul sprijinirii aestora, ci în directia contrară.

ca urmare, apar neîntelegeri care cartelează sursele de aprovizionare, piaţa de

desfacere, se impun preţuri stabilite în grup, se pun piedici serioase noilor

comcurenţi. Fiecare agent economic face eforturi pentru menţinerea sa pe piaţă, iar

gradul minim de siguranţa îl atinge monopolul, însă existenţa acestuia este

dăunătoare, datorită preţurilor nejustificat de mari pe care le poate impune.

Există serioase deficienţe în informarea consumatorilor cu privire la calitatea

produselor, la preţul real, la cantitatea ambalată. Aceste deficienţe asupra dispersiei

preţurilor, generate de imposibilitatea de deplasare sau de lipsa timpului disponibil,

fac că aproape 80% din consumatori să plătească un preţ cu mult mai mare decât

altele esistente pe piaţă. O altă abatere este estimarea corectă a cantităţii

cumpărate, şi nu trebuie avut în vedere numai furtul la cântar ci şi existenţa unor

metode precum : pungi de zahar de 1000g sau de 900g, pâine de 400g, 500g, sau

600g – tote acestea fac dificilă estimarea raportului calitate-preţ. De altfel magazinele

de lux fac o politică din neafişarea preţurilor, iar numeroase obiecte de folosinţă 8080

îndelungată costă mai mult decât preţul afişat datorită transportului sau instalării,

efectuate în mod obligatoriu de vânzător.

Informarea prin publicitate este parţiala în ceea ce îl priveşte pe consumator ;

este o informaţie furnizată de producător care face cunoscut cât consideră că este

util din pachetul de informaţii care descriu în totalitate oferta sa. Publicitatea nu

urmareşte să informeze consumatorul ci să promoveze vânzarea produsului. Se mai

constată o diferenţiere artificială a produselor, adeseori doar prin ambalaj, culoare

sau denumire, ce pune numeroase probleme de alegere în faţa unui consumator

interesat de o administrare optimă a resurselor sale financiare.

Alte elemente de natură să facă dificilă poziţia consumatorului sunt : un

vocabular excesiv de profesional, scrierea cu litere mici a celor mai importante

prevederi sau, pur şi simplu, dificultaţi în a întelege care este exact esenţa întregului

text.

Nu se poate vorbi despre protecţia consumatorului făcând abstractie de

aspectele mai sus menţionate, pentru că, fiecare dintre ele, sub o forma sau alta, îşi

pun amprenta pe soarta consumatorului, ca fiinţă socială, şi implicit membru al

societaţii, astfel, politica de protecţie a consumatorilor, conduce de fapt la o mai bună

funcţionare a întregului mecanism economico-social.

3.3. RELAŢIA DINTRE CALITATE ŞI PROTECŢIA CONSUMATORILOR









’’Calitatea nu înseamnă să produci scump, ea este o afacere care îşi propune

să dea cumpărătorului maximum de valoare pentru banii lui’’, a fost deviza

8181

Campaniei Naţionale pentru Calitate inaugurate în 1994, în organizarea Institutului

englez al asigurării calităţii în sprijinul guvernului britanic.1

În perioada actuala, societatea este pusă în situaţia de a realiza produse care

să corespundă necesităţilor şi experienţelor consumatorilor atât din punct de vedere

cantitativ, dar mai ales calitativ, şi care, prin caracteristicile lor să poată intra în

circuitul economic internaţional în condiţii de competitivitate.

Apare astfel o nouă concepţie în definirea calităţii faţă de care practica

economică este tot mai receptivă. Problemele complexe ale calităţii se află sub

impactul preferinţelor consumatorilor, dar mai ales sub impactul standardizării

voluntare, al standardelor de siguranţă şi al necesitaţii asigurării unei reale protecţii

ale consumatorului.

În SUA, în fiecare an produsele destinate consumatorului cauzează moartea a

cca. 29.000 americani şi vătămarea a altor cca. 33 milioane. Costul acestor

accidente este numai pentru spitalizarea de urgenţă de aproximativ 10 miliarde dolari

anual. Toate aceste accidente se produc datorita faptului că sunt puse în vânzare un

numar inacceptabil de produse care prezintă riscuri de vătămare, iar controlul statului

şi al guvernelor locale privind aceste riscuri este neadecvat.

Din aceasta cauză se impune necesitatea protejării consumatorilor, prin

asociaţii şi instituţii care să-l reprezinte şi care să militeze pentru apărarea intereselor

sale.

Standardele, mărcile, certificatele de conformitate şi alte însemne ale calităţii,

puse la dispoziţia producătorilor, comercianţilor şi consumatorilor reprezintă criterii

comune şi obiective pentru aprecierea calităţii. Totodată, percepţia calităţii este

diferită în rândul consumatorilor. Astfel, calitatea este o notiune relativă, pe care

diferiţi cumpăratori o apreciază în funcţie de propriile criterii obiective sau subiective.

Unul dintre interesele principale ale consumatorilor este asigurarea unui nivel

ridicat al calităţii produselor. Standardele îşi propun acest obiectiv, nu numai prin

stabilirea unor condiţii de calitate ci şi prin obligaţii ferme pentru toţi factorii în

vederea menţinerii calităţii mărfurilor pe întreg circuitul tehnic de la producător la

consumator. Standardele, definind un nivel minim al calităţii, reduc incertitudinile şi

asigura transparenţa pieţei.

1 Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor -Ghidul consumatorilor, Editura Naţional, Bucureşti, 2001

8282

Cu cât statele europene, între care şi România, vor întarzia să-şi armonizeze

structurile politice şi reglementările în domeniul calităţii şi protecţiei consumatorului

cu cele practicate de statele dezvoltate, cu atât competitivitatea lor pe piaţă

internaţională va avea de suferit.

Un alt punct comun al protecţiei consumatorului este cu domeniul certificării

produselor, deoarece producătorii sunt interesaţi să-şi îmbunătăţească continuu

calitatea produselor pe care le realizează, pentru a putea asigura satisfacerea

condiţiilor certificării.

Certificarea produselor reprezintă atestarea de către organul de certificare a

conformităţii acestora cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.

Aceasta certificare prezintă următoarele avantaje :

contribuie la promovarea produselor ;

înlătură încercările multiple şi costisitoare efectuate de producător ;

înlătură barierele tehnice din calea comercializarii libere a produselor.

Calitatea, ca o caracteristică de bază a produselor, are trei funcţii principale :

tehnică, economică şi socială. Funcţia socială a căpătat o importanţă din ce în ce mai

mare ; ea derivă din cunoaşterea tuturor influenţelor directe sau indirecte asupra

consumatorilor, a diferitelor caracteristici ale produselor. Calitatea produselor se

răsfrânge asupra sănătatii şi vieţii oamenilor şi de aceea este necesară cunoaşterea

legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor.

În ultima perioadă, în scopul câstigării consumatorilor, s-a ajuns la conceptul

de sistem de asigurare a calităţii, ca instrument de creştere a nivelului de încredere

într-o anumită marcă, proces, produs sau serviciu.

Întreaga populaţie a lumii este alcatuită din oameni în ipostaza de

cumpăratori, consumatori, utilizatori, oameni al caror drept de a nu fi înşelaţi, de a fi

corect informaţi şi instruiţi, trebuie apărat şi promovat de stat. În acest scop s-a creat

o adevarată industrie a dovezilor pentru câştigarea încrederii cumpăratorilor.

8383

CAPITOLUL IV

SISTEME DE PROTECŢIE A CONSUMATORILR

În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica privind

consumatorul este o politică de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi instrumente

proprii, bine integrată celorlalte politici ale statului.

Crearea unor zone cum este Comunitatea Europeană sau Acordul de Liber

Schimb al Americii de Nord (NAFTA), fac din comerţul dintre state un element decisiv

al economiei mondiale. Protecţia consumatorilor în relaţie cu comerţul internaţional

are o importanţă majoră şi un impact semnificativ legat de capacitatea de

armonizarea a legislaţiei în domeniu care influenţează succesul acordurilor de liber

schimb între naţiuni.

În literatura de specialitate, se afirmă că, în economie, o democratie înseamna

asigurarea drepturilor consumatorilor, posibilitatea acestora de a alege. Pentru

asigurarea unei protecţii reale a consumatorilor este necesară o bună structurare a

fenomenelor şi ariei problemelor generate de fiecare din acestea, o selectere atentă

a problemelor şi detalierea lor, precum şi stabilirea unor obiective specifice zone şi

perioade surprinse în programele de protecţie.

Pe plan mondial, problematica preponderentă este dată de aspectele privind

informarea consumatorilor, comercializarea produselor, în timp ce în România atenţia

trebuie concentrată asupra unui sistem de preţuri corespunzător, şi indeosedi,

asupra calităţii produselor oferite de o piaţă al cărei mecanism este puternic dereglat

atât de agenţii economici, cât şi de un sistem de acte normative abia în formare.

8484

4.1 PROTECŢIA CONSUMATORILOR PE PLAN INTERNAŢIONAL

Ţn majoritatea ţărilor dezvoltate funcţioneaza legi pentru represiunea fraudelor

şi falsificatorilor, legi privind securitatea produselor, privind răspunderea

producătorilor pentru produsele livrate.

Creşterea importanţei economice şi politice a miscării consumariste, a forţat

guvernele să ia măsuri atât de încorporare a punctului de vedere al consumatorului

în procesul de formare a politicii, cât şi de avansare în vederea protejării intereselor

consumatorilor prin reglementări şi impunerea unor legi în acest sens.

Primele initiaţive privind protecţia consumatorilor datează din anul 1973, când

a luat fiinţa Comitetul Consultativ al Consumatorilor, compus din reprezentanţi ai

BEUC ( Biroul European al Uniunii Consumatorilor), CES (Confederaţia Europeană a

Sindicatelor), EORO-COOP ( Comunitatea Europeană a Cooperativelor de Consum)

şi COFACE (Comitetul Organizaţiilor Familiale de pe lângă Comunitaţile Europene).

4.1.1. Reglementări privind protecţia consumatorilor

În evoluţia politicii comunitare în acest domeniu, un moment de referinţă îl

constituie anul 1993 când, prin Tratatul de la Maastrich, problemele consumatorilor

au fost enunţate în întregime în articolul129A. Acest articol, a dat legitimitate unei

politici autonome, separate, referitoare la consumatori, ceea ce presupune integrarea

politicii de protecţie a consumatorilor în alte politici ale Uniunii Europene1.

Uniunea Europeană protejează drepturile consumatorilor europeni în patru

domenii : sănătate şi securitate, interesele economice, informarea comparativă şi

dreptul la despăgubire. Direcţia generală XXIV, elaborată în martie 1996, are

misiunea să apere interesele consumatorilor prin dezvoltarea unei politici

consumatoriste a Uniunii Europene care să asigure transparenţa pieţei şi

îmbunătăţirea securităţii produselor şi serviciilor în Piaţa Unică. Piaţa Unică aduce

multe beneficii consumatorilor europeni, mai ales în ce priveşte oferirea unei mai

mari posibilitaţi de alegere a produselor precum şi cele mai scazute preţuri. Este

1 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C.- Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 349

8585

foarte important că toţi consumatorii să aibă încredere în calitatea standardelor

pentru produsele comercializate peste granitele U.E.

Armonizarea condiţiilor juridice privind comercializarea produselor şi serviciilor

implică deseori o nivelare a prevederilor naţionale în vigoare, în general în domeniul

protecţiei consumatorului. Din acest motiv consumatorii din unele ţări se confruntă cu

o reducere a protecţiei de care s-au bucurat înaintea procesului de armonizare. I În

acest caz, U.E. a introdus principiul armonizarii minimale, conform căruia, un stat

membru poate, în domeniile cuprinse într-o Directiva a Uniunii, să menţină sau să

introducă măsuri mai stricte de protecţie a consumatorilor în măsura în care acestea

sunt compatibile cu Tratatul de la Maastrich.

Exceptând această situatie, Statele Membre ale U.E. au oligaţia să respecte

legislaţia adoptată prin Directive ale Adunarii Generale în scopul protecţiei

consumatorului din U.E.

În general, politicile de protecţie a consumatorului din ţările U.E. îşi

focalizează atenţia asupra acţiunilor de educare şi informare a cetăţeanului, astfel

încât acesta să-şi poata alege, în deplină cunoştinţă de cauză, produsele de care are

nevoie.

La nivelul U.E. a fost pusă la punct o legislaţie privind jucariile, produsele

cosmetice, produsele textile, produsele farmaceutice, alimentare, care conţine

anumite reguli privind denumirea, clasificarea, prezentarea, ambalarea şi etichetarea

produsului destinat consumului. Trebuie adaugate cerinţe de afişare a preţului,

deoarece este prevăzut în directivele privind indicarea preţurilor la produsele

comercializate.

De asemenea a fost identificată necesitatea unei legislaţii care să acopere

toate produsele de consum a căror aspecte privind siguranţa nu au fost acoperite

sau au fost insuficient acoperite. A apărut astfel Directiva 85/374/CEE privind

răspunderea faţă de produsele defecte şi Directiva 92/59/CEE privind siguranţa

generală a produselor, dorindu-se ca producătorii să acorde o atenţie specială

aspectelor privind siguranţa produselor pe care doresc să le comercializeze în cadrul

Uniunii Europene.

La elaborarea reglementărilor şi a planurilor naţionale privind produsele

alimentare, guvernele trebuie să ţină cont de necesitatea de a asigura securitatea

alimentara a tuturor consumatorilor, să sprijine pe cât posibil, să adopte norme 8686

extrase din ’’Codex Alimentarius ’’ stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru

alimentaţie şi agricultură şi organizaţia Mondială a Sănătaţii sau alte norme

internaţionale, general acceptate, referitoare la produsele alimentare.

Programul comunitar al legislaţiei în domeniul mărfurilor alimentare se axează

pe1 :

formularea regulilor în ceea ce priveşte protecţia fundamentală a

consumatorului, adoptarea unor măsuri specifice în ceea ce priveşte aditivii

alimentări şi conservanţii ;

elaborarea directivei cu privire la etichetarea nutriţionala a mărfurilor ;

propuneri vizând iradierea mărfurilor alimentare.

La comercializarea produselor alimentare producătorul trebuie să urmăreasca

că acestea să fie în conformitate cu reglementările privind protecţia consumatorilor şi

practicile comerciale favorabile. Astfel, un alt obiectiv al protecţiei sănătaţii îl

constituie reglementarea aditivilor alimentari, în anul 1994 fiind aprobate 3 Directive

asupra utilizării îndulcitorilor, coloranţilor şi aditivilor şi a limitelor maxime ale aditivilor

ce pot fi adaugaţi în alimente.

1 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C.- Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001

8787

4.1.2. Organizaţii internaţionale implicate în protecţia

consumatorilor

Pe lângă activităţile de educare şi informare a consumatorului, se pune mare

accent pe crearea sau perfectionarea unui sistem legislativ şi a organismelor pentru

urmărirea aplicarii acestuia.

Pe plan mondial se constată existenţa sub diverse forme de funcţionare a

unor organisme naţionale pentru protecţia consumatorilor. Măsura este o expresie

fireasca a unei reale griji faţă de om, izvorată din cerinţa că interesele beneficiarilor

produselor să nu fie prejudiciate.

Organizaţia Internaţionala a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) defineşte

câteva din drepturile fundamentale referitoare la protejarea consumatorilor impotriva

oricarui produs, proces de producţie, care ar putea să-i ameninţe viaţa sau

sănătatea, dreptul la informaţie, dreptul de a alege dintr-o varietate de produse,

dreptul de a beneficia de recuperarea pagubelor generate de noncalitate, dreptul

protecţiei ecologice, dreptul la educarea consumatorilor. Această organizaţie este

formată din 65 de ţări, respectiv 170 de organizaţii independente de consumatori, şi

este singura organizaţie a consumatorilor autorizată să participe direct la lucrările

Organizaţiei Internaţionale de Standardizare.

Un model de aplicare în practică a acestor drepturi îl oferă statul englez, care

a reglementat prin legi protecţia consumatorului. Cele mai importante sunt1 :

o Legea contractului, potrivit căreia proprietarul magazinului care vinde produse

defecte sau improprii este obligat să despăgubească clienţii ;

o Legea neglijenţei care face responsabili vănzatorii şi fabricanţii pentru defectele

care ar fi trebuit evitate ;

o Legea referitoare la standarde minime de calitate, igienă, aspect şi forma pentru

multe produse.

La nivelul U.E. se regăsesc patru mari organizaţii care promovează interesul

consumatorilor2 :

1 Protecţia consumatorului şi producătorului, nr.3/20002 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C., - Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001

8888

1. Biroul European al Uniunii Consumatorilor (BEUC) ce îşi consacră

activitatea exclusiv pentru apărarea intereselor consumatorilor.

2. Conferinţa Europeană a Sindicatelor (CES) ce cuprinde organizaţii

sindicale ale ţărilor care se ocupa de interesele consumatorilor dar cu accent pe

caracterul interprofesional al misiunii lor de apărare în ansamblu a lucratorilor,

subîntelegând şi calitatea lor de consumatori.

3. Confederaţia Organizaţiilor Familiale ale Comunităţii Europene

(COFACE) ce subsumează diverse organizaţii familiale din statele membre şi pune

accent pe familie, ca entitate de bază a miscării consumeriste, integrand astfel

interesele consumatorilor în obiectivul primar de apărare a intereselor familiei.

4. Comunitatea Europeană a Cooperativelor de Consum (EUROCOOP)

care cuprinde organizaţiile naţionale cooperatiste şi urmăresc, în afara promovării

intereselor economice ale miscării cooperatiste, apărarea intereselor consumatorilor.

În Marea Britanie, departamentul regional de protecţie a consumtorilor este

subordonat în totalitate, din punct de vedere administrativ, administratiei locale, în

afară de Departamentul pentru Comerţ şi Industrie, care este principalul organism

guvernamental implicat în protecţia consumatorilor. De asemenea există şi agenţii şi

organisme independente: Oficiul pentru Comerţul Corect (Office of Fair Trading)

şi Direcţiile de Securitate şi Investiţii. Primul organism este un departament

guvernamental care se ocupă cu protecţia privind comerţul şi comcurenţă, iar cel de-

al doilea este un organism industrial cu atribuţii în serviciile financiare legate de

industrie. La nivel local există un departament, subordonat administraţiei locale, care

răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorului, numit

Departamentul pentru Standarde Comerciale.

Un model interesant în acest domeniu, al protecţiei consumatorilor, îl

reprezintă cel francez. în Franţa sistemul A.O.C. (Appelation d’Origine Controlee)

creat după primul razboi mondial este unul dintre primele instituţii de garantare reală

a calităţii produselor şi protecţiei consumatorilor. Acest sistem apară atât interesele

producătorilor – de a fi recunoscuţi pe piaţă, cât şi pe cel al consumatorilor – de a

avea o certificare a produselor preferate. Spre deosebire de Marea Britanie, în

Franţa, activitatea de protecţie a consumatorilor este organizată pe baza unui sistem

centralizat, de tip piramidal, pornind de la secretarul de stat însărcinat cu problemele

consumului, directorul general al Directiei Generale pentru Comcurenţă, Consum şi 8989

Represiunea Fraudelor precum şi structuri ale acesteia, respectiv direcţii regionale,

departamentale, dubdirecţii, birouri.

O organizaţie similară întalnim în Belgia- Inspecţia Generală Economică din

cadrul Ministerului Afacerilor Economice, în Italia- Ministerul Industriei,

Comerţului şi Meseriaşilor, în Grecia- Directţa de Control Tehnic şi de Protecţie

a Consumatorilor.

Pentru a definitiva un tur de orizont asupra miscării consumeriste din Europa,

trebuie arătat care a fost evoluţia forului suprem de reprezentare pe lângă Comisia

Europeana a miscării consumeriste :

I. Comitetul de contact al consumatorilor ce a funcşionat între 1962 şi 1972

reprezentând politica europeană comună a miscării consumeriste, punând

accentul pe preţuri, comcurenţă, politica agricolă, calitatea produselor, informarea

şi educarea consumatorilor.

II. Comitetul Consultativ al Consumatorilor, înfiinţat de Comisia Europeană în

septembrie 1973, prin care se organizează şi instituţinalizează relaţia

consumatorilor cu organismele Comisiei Europene. Acest comitet a funcţionat

până în 1989, cănd a luat fiinţă Consiliul Consultativ al Consumatorilor.

III. Consiliul Consultativ al Consumatorilor, îşi desfăşoară activitatea între 1989-

1995, fiind măcinat în toată perioada de discuţii contradictorii între membrii săi.

IV. Comitetul Consumatorilor- datorită neîntelegerilor din perioada anterioară,

Comitetul Consultativ, şi-a pierdut dreptul la iniţiativă, nemaifiind necesar avizul

sau asupra hotărârilor Comisiei Europene.

În ultima perioadă s-au luat o serie de hotărâri importante cu privire la

protecţia consumatorilor, U.E. dorind să impulsionaze schimburile între ţări , având la

bază calitatea produselor, care trebuie să fie superioară şi care duce la încredere

între partenerii de afaceri şi la o protecţie a consumatorilor cât mai bună.

4.2. SISTEME DE PROTECŢIE A CONSUMATORILOR PE PLAN

NAŢIONAL

Practica tuturor ţărilor industriale ne arată promovarea unei autentice economii

de piaţă, protecţia consumatorilor reprezentând o verigă necesară, astfel că este 9090

necesară o legislaţie şi un cadru organizatoric adecvat represiunii fraudelor şi

protecţiei consumatorilor.

Calitatea nu este doar o virtute ci şi o existenţă pentru producător. Ea aduce

intreprinderilor, odată cu motivarea oamenilor, competitivitate şi profit, dar implică şi

o voinţă de a schimba comportamentul şi mentalitatea pentru a crea o adevarată

cultură a intreprinderilor, spunea Raymond H. Levy, preşedintele firmei Renault.

În România problema apare cu totul deosebită întrucat respectul

producătorilor faţă de legea calităţii a scăzut continuu în perioada regimului

dictatorial, derogarea devenind mai frecventă şi mai puternică decât legea

respectivă.

Ca urmare programele de protecţie a consumatorilor au menirea de a revigora

preocuparile pentru calitate. Aceasta va trebui susţinută printr-o legislaţie

corespunzătoare, prin crearea unor instituţii de specialitate cu o baza proprie de

analiză şi urmărire a fenomenelor legate de calitate, precum şi prin crearea şi

incurajarea unor asociaţii puternice ale consumatorilor, independente .

9191

4.2.1. Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor

Sufocarea pieţei prin invadarea ei masivă cu produse industriale şi alimentare

de proastă calitate, amplificarea fenomenelor poluante ce pun în pericol viaţa şi

sănătatea oamenilor fac necesară elaborarea şi adoptarea de urgenţă a unei

legislaţii de protecţie a consumatorilor, crearea unei structuri specializate, capabile

să garanteze şi să asigure respectarea drepturilor lor.

În România, prima etapa în elaborarea legislaţiei în acest domeniu, pornind de

la prevederile Rezoluţiei nr.39/248 din 1995 a Adunării Generale a ONU, a constituit-

o Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, act

normativ aprobat prin Legea nr.11/1994, ulterior modificată prin Legea nr.178/1998.

Inspirat din Principiile Directoare ale ONU, acest act normativ de o deosebită

valoare dă o definiţie legală consumatorului, prezintă drepturile fundamentale ale

acestora şi organizează cadrul institutional în acest domeniu. Aceasta ordonanţă, în

articolul 2 mai defineşte concepte privitoare la protecţia consumatorilor, cum ar fi:

calitate, agent economic, produs, serviciu, declaraţie de conformitate, termen de

garanţie şi valabilitate, durata medie de funcţionare şi viciu ascuns.

Ordonanţa este structurată în zece capitole după cum urmează :

În primul capitol, Dispoziţii generale, se prevede că statul prin mijloacele

legale, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, crează cadrul necesar

informarii lor complexe despre caracteristicile esenţiale ale produselor, participării

acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de

consumatori. Pentru prima dată în România sunt stipulate prin lege drepturile

esenţiale ale consumatorilor:

De a fi protejaţi;

De a fi informaţi complet, corect, precis ;

De a avea acces la produse şi servicii de calitate ;

De a fi despagubiţi pentru prejudiciile generate de noncalitate ;

De a avea acces liber la piaţă ;

De a se asocia în organizaţii în scopul apărării propriilor interese.

Potrivit capitolului al II-lea Protecţia vietii, sănătaţii, şi securitaţii

consumatorilor, politica acestei ordonanţe are ca obiectiv protecţia intereselor 9292

economice ale consumatorilor. Astfel toţi consumatorii au dreptul de a pretinde

agenţilor economici remedierea deficienţelor apărute în cadrul termenului de garanţie

la produsele de folosinţă îndelungată şi care nu sunt imputabile consumatorilor, într-

un termen maxim stabilit de organele administraţiei publice.

Referitor tot la protecţia intereselor economice ale consumatorilor, a fost

formulat şi capitolul următor cu reglementări specifice prevenirii şi combaterii

practicilor care dăunează intereselor acestora.

În capitolul IV, Informarea şi educarea consumatorilor, este prevăzut

dreptul consumatorilor de a fi în mod complet, corect şi precis informat asupra

caracteristicilor produselor oferite de către agenţii economici şi obligaţia de a informa

pe consumatori fără invocarea secretului profesional sau comercial.

Organele administraţiei pentru protecţia consumatorilor, asociaţiile şi

organismele consultative în domeniu precum şi sancţiunile prevăzute pentru

încălcarea prevederilor ordonanţei, sunt specificate în următoarele capitole.

Raportată la Directivele Europene privind protecţia consumatorului, se poate

constata că Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 este complet armonizată cu Directiva

Consiliului nr. 92/59/EC, privind securitatea generale a produselor. Această

ordonanţă este modificată prin Legea nr.37/2002 privind aprobarea OG nr.58/2000

pentru modificarea şi completarea OG nr.21/1992.

În temeiul OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, au fost adoptate

numeroase acte normative în vederea infiinţării unor organisme în acest domeniu :

- HG 681/2001 (M.O. 437/06.08.2001) ) privind infiinţarea, organizarea şi

funcţionarea Comitetului Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi

Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor (modifică HG 449/2000); în martie 2002 s-a

aprobat Strategia pe termen scurt a Comitetului Interministerial pentru perioada 2002

– 2004, cuprinzând obiectivele şi direcţiile de acţiune.

- HG 574/2001 (M.O. 366/6.07.2001) pentru aprobarea Strategiei Autorităţii

Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor 2001-2004

- Ordinul nr.531/2001 (MO 4/07.01.2002) al Preşedintelui ANPC privind

infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru Clauze Abuzive

- Ordinul nr.532/2001 (MO 4/07.01.2002) al Preşedintelui ANPC privind

infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru Securitatea Produselor

9393

Preocuparile cu privire la protecţia consumatorilor în domeniul calităţii

mărfurilor precum şi în domeniul comercializării produselor alimentare se regăsesc în

următoarele acte normative :

În domeniul calităţii mărfurilor:

H.G. nr.167/1992 privind constituirea şi funcţionarea sistemului national de

certificare a calităţii. Aceasta hotărâre conţine prevederi cu privire la

reglementările, metodologiile şi procedurile de certificare a calităţii care se

stabilesc de către Institutul Român de Standardizare în colaborare cu

organismele de certificare.

H.G. nr.629/1996 privind măsuri pentru asigurarea calităţii produselor şi

certificarea acesteia.

H.G. 168/1997 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol

viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurător.

În domeniul comercializării produselor alimentare

Ordonanţa Guvernului nr.42/1995 privind producerea de produse alimentare

destinate comercializării, aprobată prin Legea nr.123/1995.

Conform acestei ordonanţe, agenţii economici care desfăşoară activităţi în

domeniul producţiei de produse alimentere destinate comercializării, au

obligativitatea să ia măsurile necesare pentru eliminarea riscului degradării sau

contaminării acestora. Legea care aprobă ordonanţa defineşte noţiunile de produs

alimentar, licenţă de fabricaţie, agent economic, producător de produse alimentare,

aditiv alimentar, substanţe străine, etichetă, ambalaj.

Ordinul Ministerului Sănătatii nr.611/1995 pentru aprobarea Normelor de

igienă privind alimentele şi protecţia sanitară a acestora

Ordinul Ministerului Sănătatii nr.863/1995 pentru aprobarea normelor de igienă

privind protecţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea

alimentelor

Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1956 /1995 privind introducerea şi aplicarea

sistemului HACCP în activitatea de supraveghere a condiţiilor de igienă din

sectorul alimentar (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 59 bis, din martie

1996). în acest ordin se prevede faptul că sistemul HACCP va fi implementat

progresiv, în toate unităţile din sectorul alimentar, de către inspectoratele de 9494

poliţie sanitară şi medicină preventivă teritoriale, în termen de 1-5 ani, conform

Regulamentului HACCP. De asemenea, ordinul prevede şi faptul că pregătirea

personalului, care va lucra în sistemul HACCP, se va face prin cursuri de instruire

în : Institutul de Igienă, Sănătate Publică, Servicii de Sănătate şi Conducere

Bucureşti, centrele medicale şi de servicii de sănătate şi conducere,

inspectoratele de poliţie sanitară şi medicină preventivă, centrele de formare,

perfecţionare, unităţi publice sau private, predate numai de către instructori

acreditaţi HACCP.

HG 404/2002 (M.O. 292/30.04.2002) pentru abrogarea art.3 din HG 187/2000

privind imitaţiile de produse alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol

sănătatea sau securitatea consumatorilor.

Legea Alimentului aflată în fază de proiect prevede interzicerea utilizării

radiaţiilor ultraviolete sau ionizate pentru tratarea şi conservarea alimentelor ;

protejează consumatorii împotriva existenţei substanţelor dăunatoare în

alimente ; prevede că etichetarea nu trebuie să inducă în eroare consumatorul cu

privire la atribuirea unor efecte pe care alimenele nu le posedă.1

Contravenţii la normele privind protecţia consumatorilor :

Legea nr.98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele

legale de igienă şi sănătate publică. Această lege stabileşte faptele care

constituie contravenţie şi sancţiunile aferente :

avizarea şi autorizarea sanitară ;

normele de igienă referitoare la zonele de locuit ;

normele de igienă privind aprovizionarea cu apă a populatiei ;

normele de igienă privind colectarea şi îndepartarea

reziduurilor ;

normele de igienă din colectivităţi ;

normele de igienă cu privire la alimente şi protecţia sanitară

acestora.

H.G. nr.116/1995 privind abilitarea inspectorilor din cadrul Oficiului pentru

Protecţia Consumatorilor să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile

1 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C.- Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 344

9595

prevăzute în Legea nr.98/1994. Această lege împuterniceşte inspectorii OPC să

constate şi să sancţioneze abaterile de la normele în vigoare.

Cadrul legislativ românesc cuprinde în prezent circa 25 de reglementări de

bază (legi, ordonanţe, ordine ale ministerelor) în ceea ce priveşte protecţia

consumatorilor. Pe lângă acestea, mai există şi alte câteva zeci de acte normative

specifice domeniului dar care nu pot fi amintite în totalitate în lucrarea de faţă.

În momentul de faţă, legislaţia românească este armonizată în cea mai mare

parte cu prevederile directivelor Uniunii Europene în domeniul protecţiei

consumatorilor şi a sănătatii. Până în prezent, a fost armonizată legislaţia

românească cu directivele europene referitoare la: securitatea generala a produselor,

publicitatea înşelatoare şi comparativă, imitaţii periculoase, răspunderea

producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, vânzarea la

distantă, vânzarea în afara spaţiilor comerciale, indicarea preţurilor, pachete de

servicii turistice, clauze abuzive în contracte, produse cosmetice, etichetarea

produselor alimentare, a produselor textile, a încălţămintei, a detergenţilor.

Aşa cum prevede Programul Naţional pentru Aderarea României la Uniunea

Europeană (PNAR 2002), mai sunt de armonizat cateva reglementări europene

referitoare la:

vănzarea produselor către consumatori şi garanţiile asociate (2002) ;

creditul pentru consum (2003) ;

contracte de proprietate imobiliară în regim de indiviziune pe timp

limitat (time share) (2003) ;

acţiuni în încetarea practicilor ilicite în materie de protecţie a interesului

consumatorului (2004).

4.2.2. Cadrul instituţional privind protecţia consumatorilor în România

Instituţiile înfiinţate în domeniul protecţiei consumatorilor au un rol determinant

în aplicarea legislaţiei în teritoriu, efectuează propuneri precum şi informarea corectă

a consumatorilor despre drepturile pe care le au în raport cu ceilalţi parteneri din

societate.

Organisme guvernamentale în domeniul protecţiei consumatorilor 9696

La noi în ţară funcţionează în acest sens, Autoritatea Naţionala pentru

Protecţia Consumatorilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în

subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, înfiinţat în anul 2001; îşi desfăşoară

activitatea în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia

consumatorilor, cu modificările şi completările H.G. nr.755/03.07.2003 privind

organizarea şi funcţionarea Autoritatii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Conducerea Autoritatii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor este

asigurată de un Secretar de Stat, Preşedinte, ajutat de un Subsecretar de Stat,

Vicepreşedinte numiţi prin decizia primului ministru.

Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor coordonează şi

realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor,

actionând pentru prevenirea şi combaterea practicilor care daunează sănătăţii,

securităţii sau intereselor economice ale consumatorilor şi evaluează efectele pe

piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate acestora.

Principalele atribuţii ale ANPC sunt următoarele :

1) participă la elaborarea de strategii şi programme în domeniul protecţiei

consumatorilor ;

2) iniţiaza şi avizează proiecte de reglementări ;

3) efectuează controale pe piaţă la producători, importatori, distribuitori şi unităţi

vamale ;

4) coordonează activităţile de informare şi educare a consumatorilor prin elaborarea

de pliante, inclusiv prin înfiinţarea unor centre de consultaţii şi informare ;

5) sprijină asociaţiile de consumatori în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de

lege;

6) informează permanent consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă

riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele

economice;

7) coordonează schimbul de informaţii cu organismele naţionale şi internaţionale ;

8) efectuează analize şi încercări în laboratoare proprii (Larex şi cele avizate ;

9) sesizeaza organismele din Sistemul National de Certificare cu privire la

neconformităţile constatate ;

10) aplică sancţiuni şi sesizează organele de urmărire penală în cazul încălcării legii. 9797

Obiectivele pe care şi le propune ANPC se concretizează în1 :

creşterea calităţii vieţii consumatorilor ;

informarea, educarea şi asigurarea consultanţei agenţilor economici;

apărarea intereselor consumatorilor;

armonizarea legislaţiei specifice pentru aderarea României la U.E.;

eficientizarea schimbului de informaţii în vederea afilierii ANPC la sistemul

TRAPEX ( Sistemul Tranzactional de Schimb Rapid de Informaţii între ţările

centrale şi est-europene cu privire la produse cu risc grav şi imediat pentru

consumator).

Din 1999, Autoritatea Nationala pentru Protecţia Consumatorilor a fost

desemnată ca Punct Naţional de Contact pentru Sistemul TRAPEX.

În cadrul sistemului TRAPEX specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Consumatorilor urmăresc depistarea unor produse periculoase cu grad mare de risc

pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor, în acest scop fiind incheiate

convenţii de colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor,

Apelor şi Mediului.

Sistemul TRAPEX, similar sistemului RAPEX din Uniunea Europeană care

fiintează din anul 1994, a devenit operaţional la jumătatea lunii mai 1999,

secretariatul fiind asigurat de Inspectoratul pentru Protecţia Consumatorilor din

Ungaria.

Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor are în subordine 42 de

oficii pentru protecţia consumatorilor, în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti,

cu un numar maxim de 684 de posturi, precum şi Centrul Naţional pentru Incercarea

şi Expertizarea Produselor LAREX Bucureşti unitate extrabugetară cu 9 filiale

teritoriale, în Bucureşti, Arad, Baia Mare, Constanţa, Galaţi, Oradea, Satu-Mare,

Sibiu şi Iaşi, a cărui funcţionare este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr.

625/1999.

Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor are că primă sarcină realizarea

obiectivelor strategiei şi politicii guvernamentale în domeniul protecţiei vietii, sănătăţii,

securităţii şi intereselor legitime ale consumatorilor., efectuând practic controale în

1 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C. – Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 345

9898

urma sesizărilor primite. Prezentarea detaliată referitoare la acest organism este

redată în anexa nr. 1.

Centrul National pentru Încercare şi Expertiza Produselor ( LAREX)

efectuează încercări şi analize de laborator pentu produse agroalimentare,

cosmetice, petroliere, textile, electrocasnice şi electrotehnice, ambalaje şi materiale

de ambalare. De asemenea, efectuează analize microbiologice pentru produsele

agroalimentare. Organismul de certificare pentru aceste produse enumerate mai sus

poartă numele de LAREXCERT. Marca LAREX este înregistrată din 1975 la Oficiul

de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi la Organizaţia Mondială a Proprietăţilor Intelectuale

de la Geneva.

Activitatea LAREX se materializează în eliberarea, la solicitarea beneficiarilor,

a unor documente referitoare la rezultatele încercărilor efectuate, certificat de

conformitate, raport de expertizare şi scrisoare de neconformitate.

Serviciile oferite de acest centru se îndreapta către :

aplicarea marcii LAREX pe produsele testate ;

clasificarea problemelor de încadrare vamală în cadrul Convenţiei

încheiate cu Direcţia Generala a Vămilor ;

punerea la punct a unor tehnologii de fabricaţie ;

sprijinirea licenţelor de fabricaţie pentru produsele alimentare ;

evitarea consecinţelor ce decurg din producerea, comercializarea sau

consumul unor produse neconforme cu reglementările în vigoare;

apărarea sănătăţii consumatorului şi protejarea mediului înconjurător.

Prin H.G. 681 / 19.07.2001, pe lângă Autoritatea Nationala pentru Protecţia

Consumatorilor funcţionează Comitetul Interministerial pentru Supravegherea

Pieţei Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor, a cărui principala

atribuţie este asigurarea colaboraăii dintre autorităţile administraţiei publice centrale,

pe de o patre şi colaborarea dintre aceste autorităţi şi structurile civile în vederea

perfecţionării Sistemului naţional de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor,

perfecţionării cadrului legislativ, accelerării procesului de armonizare a legislaţiei

naţionale cu legislatia Uniunii Europene.

Organisme neguvernamentale în domeniul protecţiei consumatorilor

9999

Odată cu revenirea României la economia de piaţă, bazată pe cerere şi ofertă,

au aparut şi primele miscări consumatoriste, părţi integrante ale societăţii civile.

Asocierea consumatorilor în organizaţii neguvernamentale permite dialogul societaţii

civile cu structuri ale puterii alese, care conduce la cooperare în folosul catăteanului,

la reprezentare şi la apărarea intereselor acestora.

Organismele neguvernamentale aparţin societatii civile şi se constituie pentru

a apara drepturile şi interesele consumatorilor. O organizaţie neguvernamentală este

carcterizată print-o serie de trăsături, cum ar fi :

este independentă de Guvern sau de autorităţile locale ; acestea au fost de acord

cu constituirea ei, dar statutul, membrii şi conducerea nu sunt impuse de Guvern ;

obiectivele lor urmăresc să îmbunătăţească poziţia în societate a categoriilor pe

care le reprezintă ;

conducerea unei astfel de organizaţii este voluntară şi nu este remunerată pentru

munca depusă ;

este o organizaţie non-profit .

Prima şi cea mai importantă asociaţie de acest gen ia fiinţă în anul 1990 –

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, care s-a constituit în

temeiul O.G. nr.21/1992. În 1991, această asociaţie devine membru corespondent al

Consumers International cu sediul la Londra, fiind recunoscută de Centrul

Internaţional al Universităţii din Louvain la Neuve din Belgia.

In decursul anilor, APC a realizat diverse proiecte menite să informeze

consumatorii prin ghiduri, teste comparative sfaturi juridice. Editează un buletin numit

« Vocea consumatorilor ».

Centrul de Consultanţă şi Informare a Cosumatorilor este subordonat Apc-

ului şi a fost înfiinţat în anul 2001. Acest organism îşi propune realizarea unor

consultante colective ale consumatorilor, a unui sistem informaţional, a unor

campanii mass-media de informare a consumatorilor, editarea de materiale

informaţive pentru consumatori.2

Fără a avea scop declarat protecţia consumatorilor, actionează şi alte mişcări

civile, care insistă pe informarea populaţiei asupra drepturilor civice ale acestora şi

2 Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C. – Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 345

10010

pe facilitarea comuncării între consumator şi alte sectoare ale vieţii sociale. Câteva

exemple ar fi :

Centrul consumatorilor din România, societate nonprofit, care acţionează în

sensul promovării legislaţiei specifice şi informarea consumatorilor despre

acestea.

Clubul Consumatorilor din cadrul Asociaţiei Femeilor din România (1996), are

scop declarat popularizarea, prin intermediul factorului feminn, a drepturilor

consumatorilor pentru realizarea unei protecţii eficiente şi a creşterii ariei de

impact a informaţiilor.

Uniunea Naţionala a Asociaţiilor de Locatari(UNAL), al cărei rol ar trebui să

crească, mai ales în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor de servicii.

În concluzie, se poate obseva că şi în România există preocupări în acest

domeniu complex al protecţiei consumatorilor. Însă, ţara noastră este abia la inceput

de drum, va mai trece ceva timp până se va realiza un cadru legislativ corespunzător

situaţiei ţării noastre şi de asemenea până la crearea unor organizaţii şi asociaţii ale

consumatorilor puternice, astfel încât să reprezinte cât mai bine interesele acestora.

Totodată trebuie acordată o atenţie deosebită şi educaţiei consumatorilor astfel încât

aceştia să conştientizeze drepturile lor şi să acţioneze în consecinţă.

10110

CAPITOLUL V

STUDIU DE CAZ

ANALIZA CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

REFLECTETE ÎN CONTROALELE EFECTUATE

DE O.P.C. BUCURESTI

Analiza unor studii de caz privind anomalii ale calităţii unor mărfuri alimentare

(în lucrarea de faţă am analizat calitatea cafelei) în domeniul protecţiei

consumatorilor, sunt din păcate tot mai frecvente.

Problemele calităţii, dincolo de multiplele aspecte tehnice şi tehnologice, într-o

economie ce mai are de parcurs un drum lung şi anevoios pe calea modernizării, nu

pot fi abordate şi soluţionate cu eficienţa scontată, dacă nu se ia în considerare

impactul lor în viaţa socială.

În cadrul acţiunilor pentru protecţia consumatorilor falsificările de produse şi

depistarea acestora, reprezintă elementul principal şi scopul primordial al

organizaţiilor pentru apărarea drepturilor consumatorilor.

În cazul produselor alimentare noţiunea de falsificare este stabilită cu precizie

prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.184/4 aprilie 1972 care arată că : ’’ se consideră

falsificare adaosul oricăror substanţe naturale sau sintetice în scopul mascării unor

defecte ale produselor sau băuturilor, modificării sau conferirii unor proprietăţi pe

care produsul nu le justifică prin compoziţia sa’’.

Supravegherea permanentă pe piaţă a calităţii produselor constituie o sarcină

obligatorie a organelor competente, deci a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.

Se înregistrează numeroase nemulţumiri formulate de consumatori cu privire la

deficienţele de calitate ale unor produse introduse în reţeaua comercială de agenţi

economici, împinşi de dorinţa legitimă de depăşire a sărăciei generalizate spre acte

inumane, iresponsabile.

10210

5.1 ASPECTE GENERALE REZULTATE LA CONTROALELE EFECTUATE

DE OPC BUCURESTI PRIVIND ETICHETAREA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Eticheta reprezintă totalitatea informaţiilor care însoţesc produsul alimentar

respectiv şi care sunt de regulă înscrise pe ambalaj şi care oferă consumatorului

detaliile privind caracteristicile produsului cum ar fi data de expirare, lista

ingredientelor, numele şi adresa producătorului etc.

Este foarte important să i se ofere consumatorului aceste informaţii,

deoarece, numai în urma cunoaşterii caracteristicilor alimentului respectiv,

consumatorul poate lua o hotărâre: să cumpere sau să nu cumpere acel aliment, şi

să îl aleagă pe acel produs care corespunde cu exigenţele sau cu dorinţa de

achiziţiona. La urma urmei, fiecare dintre noi avem dreptul să cheltuim banii după

propriul plac.

Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau

ilustrat care conţine elementele de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul

sau este aderent la acesta.

Informaţiile care trebuie să fie incluse pe etichetele alimentelor sunt

următoarele:

- Denumirea produsului

- Numele şi adresa producătorului, a importatorului sau a distribuitorului

inregistrat în România

- Data de expirare

- Cantitatea neta

- Condiţiile de depozitare şi de folosire (daca este cazul

- Locul de origine (daca este cazul)

- Concentratia alcoolica pentru bauturile la care aceasta este mai mare de 1,2%

- Lista ingredientelor folosite

- Cantitatea ingredientelor evidenţiate pe etichetă prin desene sau cuvinte

(daca este cazul; există şi exceptii)

- Instrucţiunile de utilizare

- Menţiunile suplimentare pe grupe de produse

10310

Pentru a cunoaste părerea consumatorilor bucureşteni privind practica

etichetării, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat un sondaj de opinie

în care au fost chestionaîi 222 bucureşteni. 63% dintre aceştia au afirmat că au

nemulţumiri legate de înscrisurile de pe ambalaje şi etichete. Dintre aceştia 68% au

reclamat că înscrisul de pe etichete este ilizibil, că adesea există lipsă de informaţii

sau că etichetele nu sunt în limba română. 8% au reclamat supra-etichetarea.

Sondajul de opinie a mai relevat faptul că 80% dintre chestionaţi au fost puşi

cel puţin o dată în situaţia de a nu putea consuma produsul alimentar cumpărat şi că

doar jumatate dintre aceştia au fost despăgubiţi măcar o data.

S-au primit numeroase plângeri din partea consumatorilor, privitoare la

imposibilitatea descifrării datei de expirare pe multe produse alimentare, însă s-a

constatat că data de expirare reprezenta doar vârful aisbergului.. Multe alimente nu

erau etichetate în limba română, aditivii nu erau menţionaţi, adesea data de expirare

era ascunsă sub o altă etichetă, nu se cunoştea importatorul, şi pe multe etichete se

facea referire la proprietăţi medicale fără acoperire.

Ca urmare a acestor plângeri, APC a efectuat un studiu de piaţă cu privire la

practicile de etichetare a alimentelor ce se comercializează pe piaţa românească. Au

fost analizate 263 de etichete provenite de la 173 de produse alimentare, acoperind

aproape toata gama de alimente.

Rezultatele acestui studiu sunt următoarele :

Termenul de valabilitate pentru produse foarte perisabile, la 27,6% din etichetele

analizate, fie lipseşte, fie prezintă cifrele parţial şterse, fie se confundă cu alte

inscripţii, cum ar fi cifrele lotului, fie nu este menţionat explicit, conform normelor

în vigoare, cum că data reprezintă data de expirare şi nu cea de fabricaţie ;la ouă,

termenul de valabilitate de cele mai multe ori este sters, iar data stampilată este

cea de fabricaţie şi nu se menţioneaza termenul de valabilitate ; de asemenea

laptele ambalat în pungi de plastic este de multe ori ştampilat cu o cerneală care

datorită umezelii se şterge.

Procentul de etichete de alimente mai putin perisabile care nu oferă

consumatorului posibilitatea cunoaşterii datei de durabilitate minimale, din

aceleaşi motive enumerate mai sus este de 28,2% ; la maioneza Spring se

confundă data de valabilitate cu numărul lotului. 10410

Un procent de 5,8% din etichetele analizate nu indică cantitatea neta sub nici o

formă ; pasta de tomate Imperial (care încearcă să imite bulionul Regal produs de

European Foods) nu indică cantitatea neta..

Doar 84,4% dintre alimentele analizate declară corect lista ingredientelor, în timp

ce 12% dintre aceasta nu specifică aditivii utilizaţi, iar pentru 3,6% lista

ingredientelor este absentă sau nu este în limba română ; . La „Way", un

sortiment de ciocolată importată din Siria, se menţiona pe ambalaj că produsul

conţine cacao, însă înăuntru nu era decât ciocolată albă;

Doar 22,4% dintre alimentele analizate care accentuează pe etichete anumite

ingrediente prin desene sau cuvinte şi cărora trebuie să le declare cantitatea - o

fac, în timp ce 68,6% nu declară cantitatea ingredientelor accentuate, iar 9%

declară cantitatea doar la o parte dintre aceste ingrediente. Adesea nu se declară

procentul cremelor de umplutură, cu excepţia celor de ciocolată, în croissante, a

ciocolatei în cazul biscuiţilor, a arahidelor şi alunelor în cazul ciocolatelor, a

iodului în sare, a vitaminelor B2, B3 şi C accentuate la etichetare, a sucurilor de

diferite fructe în diferite băuturi, a fructelor, a proteinelor, a grăsimilor sau a

sărurilor minerale. Cea mai frecventă metodă este accentuarea la etichetare a

prezenţei vitaminelor, dar nu şi declararea cantităţii acestora ;

pentru anumite grupe de produse există cerinţe suplimentare. Doar 61,7% din

alimentele analizate care necesită menţiuni suplimentare menţionează aceste

cerinţe, în timp ce 28,3% nu le menţionează. 10% menţionează doar o parte din

aceste cerinţe. De exemplu, produsele lactate trebuie să prevadă pe eticheta

procentul de grăsime şi procedeul de tratament termic. O parte din produsele din

carne trebuie să prevadă - specia de animal, tratamentele utilizate etc. Produsele

din ouă trebuie să prevadă - conţinutul în ou raportat la produsul finit, exprimat în

procente ; Produsele din ciocolată - continutul de cacao, substanţă uscată

exprimat în procente. Pentru băuturile alcoolice sunt interzise menţiunile care se

referă la sănătate precum reconfortant, energizant, tonic, fortifiant etc.. Pentru

alimentele congelate este obligatoriu a fi menţionat pe etichetă: "Produs congelat,

a nu se recongela dupa decongelare". Pentru alimentele care conţin îndulcitori

artificiali - menţiunea cu indulcitori trebuie să însoţească denumirea produsului.

Alimentele pentru sugari şi copiii de vârstă mică (1-3 ani) trebuie să prezinte o

menţiune specială. 10510

Procentul de produse alimentare care nu specifică denumirea produsului sau o

specifică incorect este de 19,3% ;

97% din alimentele analizate şi fabricate în ţară declară numele producătorului

sau al distribuitorului, în timp ce 3% nu ;

72,7% din alimentele analizate şi fabricate în ţară declară adresa producătorului

sau a distribuitorului, în timp ce 27,3% nu ;

Doar 27% din produsele importate şi care au fost analizate declară numele

importatorului sau al distribuitorului înregistrat în România. 73% nu o fac;

Doar 23% din produsele importate şi care au fost analizate declară adresa

importatorului sau a distribuitorului îregistrat în România. 77% nu o fac.

Luând în calcul numai elementele de etichetare analizate şi menţionate mai

sus, s-a constatat, în urma studiului , că doar 27,7% dintre produsele analizate sunt

etichetate corespunzător. 67,6% nu sunt conforme cu prevederile Hotărârii de

Guvern, în timp ce pentru 4,7% este interpretabil dacă sunt etichetate sau nu

conform HG ( vezi fig. nr. 6).

10610

Concluziile studiului efectuat Tabel 1

Fig. nr. 6: Etichetarea produselor alimentare

10710

Etichetare % din totalul de

etichete luate în calcul

Etichetare neconforma cu normele în vigoare

ale eticheţării alimentelor.

67,6

Etichetare conforma cu normele în vigoare 27,7

Procentul de etichete de alimente unde este

interpreţabil dacă acestea sunt sau nu

conforme cu normele în vigoare ale

eticheţării alimentelor.

4,7

Ordonând elementele de etichetare după criteriul importanţei acordat de

consumatori cea mai importantă este data de expirare, care pe foarte multe produse

este greu de găsit sau de descifrat, deoarece nu există un sistem organizat care să

specifice clar unde să fie inscripţionată data şi să includă toate tipurile de ambalaje.

Pe multe produse alimentare se specifică de exemplu că data este pe capac, iar ea

se află imprimată pe sticlă, sau se pot confunda cifrele lotului cu cele ale datei de

expirare. O altă problemă este modul de prezentare a anului: de exemplu 05 03

poate fi înţeles de către consumator 5 martie sau mai 2003. Se impune luarea unor

măsuri care să reglementeze acest aspect.

Cunoaşterea caracteristicilor produselor alimentare, precum data de expirare,

ingredientele folosite, producătorul, cantitatea neta, originea materiilor prime

folosite etc. este o condiţie esenţială în alegerea produselor de către consumatori.

Consumatorul are dreptul să fie informat corect pentru a face o alegere în cunoştinţă

de cauză, alegere care să corespundă intereselor lui: cu nevoia lui, cu exigenţa lui,

cu posibilitatea lui financiară. Numai beneficiind de toată informaţia, el poate alege

acel produs care i se potriveşte cel mai bine.

5.2 ANALIZA CALITĂŢII CAFELEI

Cafeaua, ca şi ceaiul este un produs alimentar stimulent. Consumul exagerat

din aceste alimente dezechilibrează fiziologic organismul uman şi dă sindromul de

dependenţă, dar omul consumă aceste produse pentru efectul fiziologic ce-l creează

în organism, dar şi pentru însuşirile senzoriale pe care le au: gust şi aromă deosebit

de plăcute.

Producţia mondială de cafea verde oscilează în jurul a 6 milioane de tone,

fiind repartizată în America Latină (Brazilia, Columbia, Costa Rica, Venezuela,

Guatemala, Republica Dominicană, Mexic), în Africa (Cote d’Ivoire, Angola, Uganda,

Camerun, Kenya, Etiopia) şi în Asia (R.D. Yemen, India, partea sudică, Indonezia,

Filipine). Dintre toate, Brazilia deţine primul loc în producţie şi export.

10810

Cafeaua se comercializează în mai multe sortimente: cafea boabe prăjită şi

măcinată, cafea solubilă şi cafea amestec. Pe piaţă se găseşte doar cea prăjită,

cafeaua crudă se tranzacţionează la bursa de mărfuri.

5.2.1 Tipuri de cafea comercializate

1. Cafea Brazilia - Sorturile de cafea Brazilia: Santos, Rio, Victoria, etc. se

subîmpart la rândul lor în diferite calităţi după aspectul bobului şi după

regiunea în care a fost cultivată..

2. Cafeaua Guatemala - Boabele prezintă un aspect exterior frumos, culoarea

lor variind între verde şi albastru. Cafeaua obţinută are un gust plăcut, mai

ales dacă a fost cultivată în regiunile de munte.

3. Cafeaua Costa Rica - Este o cafea cu boabe mari, culoare că şi cafeaua de

Guatemala şi se caracterizează printr-o aromă fină, un procent mare de

extract şi aciditate puternică.

4. Cafeaua Jamaica - Există două varietăţi de cafea: cafea cultivată în regiunile

muntoase şi cafea cultivată la şes. Cea mai bună varietate este cea de munte

cu boabe mari şi care dă o cafea cu o aromă foarte plăcută.

5. Cafea Mocca (Arabica)- Este de cea mai bună calitate. Denumirea de

Mocca, este dată după portul Mocca, prin care în trecut se exporta această

calitate de cafea. Cafeaua Mocca se prezintă cu boabe mici, ţări, de formă

rotundă şi neuniformă. Culoarea lor variază între verdele măsliniu şi galben,

iar prin prăjire, capătă o culoare închisă.

6. Cafea de India - Esenţa obţinută din aceste boabe (de diferite mărimi) are o

aromă puternică şi culoare închisă. Cea mai bună cafea de India este cafeaua

Malabar.

7. Cafeaua din Insulele Malaieze (Java, Sumatra, etc.) - Soiurile de cafea din

Sumatra dau o esenţă cu gust dulce şi conţinut mare de extract.

10910

5.2.2 Caracteristicile cafelei

Clasele de calitate ale cafelei şi principalele caracteristici ale fiecărei clase Tabel 2

Caracteristica

Cafea din aceiasi varietate Cafea amestec

din diferite

varietăţi

Calitatea I Calitatea

II

Apă, % max. 4,5 4,5 4,5

Extract solubil raportat

la SU, % min

25 25 25

Cafeină raportat la SU,

%min

1,3 1,0 1,3

Cenusa totala,% max 4,5 5,0 4,5

Cenuşă insolubilă în

HCl 10%, % max.

0,1 0,2 0,1

Spărturi, % max. lipsă 5,0 lipsă

Aspect Boabe intregi,

uniforme,

lucioase

Boabe intregi,

uniforme,

lucioase, se

admit 10% boabe

mate

Boabe intregi,

lucioase, nearse

Culoare Brună, uniformă,

specifică

Brună, uniformă,

se admit 10%

boabe de culoare

mai deschisă

Brună, specifică

varietăţilor din

amestec

Aromă şi gust Specifică,

aromată, gust

plăcut

Specifică, fără

miros şi gust

străin, aromă mai

slabă

Specifică fără

miros şi gust

străin

Bacterii coliforme, nr/gr

max.

10 10

Escherichia coli,

nr/gr,max.

1 1

11011

Drojdii şi mucegaiuri,

nr/gr,max.

150 150

Sursă: SR ISO 4052/1994

5.2.3 Determinarea calităţii reale a cafelei

Având în vedere că pe piaţă sunt foarte multe sortimente de cafea, nu este

posibilă analizarea fiecărui tip, astfel am analizat trei tipuri de cafea produse de firme

diferite.

S-a făcut determinarea calităţii la următoarele sortimente de cafea măcinată,

ambalată în plicuri de 100gr. fiecare:

Elita Traditional fine ground coffee, cu un ambalaj de culoare roşu închis, produsă

de ELITE ROMÂNIA S.R.L Această firmă produce atât cafea naturală, cât şi

cafea instant sub Licenţa Elite International B.V.Netherlands;

Jacobs Kronung, într-un ambalaj de culoare verde închis; produsă de KRAFT

FOODS ROMÂNIA

Tchibo Familly, comercializată în ambalaje , de culoare galbenă; produsă de S.C

EUROCAFE ROMÂNIA S.A

Prima verificare făcută este cea a ambalajului, a marcării acestuia, închiderii.

Toate cele trei sorturi de cafea sunt ambalate în pungi din material plastic peliculizat,

fiind marcate şi etichetate corespunzător.

Prima determinare efectuată este stabilirea conţinutului de cafea în unitatea

de ambalaj. Pentru aceasta s-a folosit o balanţă analitică, constatându-se că, la toate

pachetele de cafea analizate, cantitatea reală era aceiaşi cu cea înscrisă pe ambalaj

adică 100g.

Pentru o analiză organoleptică a sortimentelor de cafea trebuie evidenţiate

caracteristicile de mai jos:

Tabel 3

Caracteristica de calitate Descrierea caracteristicii

Aspectul exterior al ambalajului

Folie complexă, estetică, moderna, întreaga, fără fisuri, marcat, gradat, etichetat

Granulozitatea şi fineţea pulberii

Fină., omogenă, fără spărturi şi corpuri străine sau granule grosiere

Culoarea Maroniu-brună, uniformă, corespunzătoare tipică sortimentului

Aroma Pronunţată, de cafea naturală prăjită, fără nuanţe

11111

străineGustul Specific, plăcut, fără nuanţe străine sau de cafea

învechită

Pentru determinarea caracteristicilor organoleptice s-a folosit metoda

diferenţialei semantice, cafeaua fiind analizată de 5 persoane diferite, obţinându-se

rezultatele prezentate în tabelul de mai jos.

Notele acordate au fost de la 1 la 5, cu următoarele semnificaţii:

11 foarte slab

11 slab

11 satisfăcător

11 bun

11 foarte bun

ELITA Tabel 4

Caracteristici Note acordate Media

Culoare 5 4 5 5 5 4,8

Aspect 5 5 4 5 5 4,8

Gust 4 5 5 4 4 4,4

Miros 5 5 5 5 5 5

Aromă 4 4 5 4 4 4,2

Media punctelor acordate cafelei = 4,64

Pentru cafeaua Elita media punctajului a fost de 4,64, ceea ce înseamnă că

aceasta a fost calificată că fiind între buna şi foarte buna. în cazul caracteristicilor cel

mai mare punctaj la obţinut mirosul (5), media situându-se peste media generală a

punctajului, aroma obţinând cel mai mic punctaj (4,2).

TCHIBO FAMILY Tabel 5


Culoare 5 4 5 5 4 4,6

11211

Aspect 4 4 4 4 4 4

Gust 4 3 4 4 4 3,8

Miros 4 5 4 4 5 4,4

Aromă 4 4 5 4 4 4,2


Pentru cafeaua Tchibo Familly media punctajului a fost de 4,2, ceea ce

înseamnă că a fost calificată că fiind între bună şi foarte bună. În cazul

caracteristicilor cel mai mare punctaj la obţinut culoarea (4,6), media situându-se

peste media generală a punctajului, gustul a obţinând cel mai mic punctaj (3,8).

JACOBS KRONUNG Tabel 6


Culoare 5 4 5 5 4 4,6

Aspect 5 5 4 5 5 4,8

Gust 3 4 5 4 4 4

Miros 4 5 4 4 5 4,4

Aromă 4 4 5 4 4 4,2


Pentru cafeaua Jacobs Kronung media punctajului a fost de 4,4, ceea ce

înseamnă că a fost calificată că fiind între buna şi foarte buna. în cazul

caracteristicilor cel mai mare punctaj la obţinut aspectul (4,8), media situându-se

peste media generală a punctajului, gustul obţinând cel mai mic punctaj (4).

După analiza organoleptică a cafelei, s-a făcut o identificare a adaosurilor

conţinute de cafea prin patru metode.

Una dintre metode este neconvenţională şi constă în umplerea unui pahar cu

apă rece şi presărarea cafelei deasupra, dacă cafeaua se lasă la fund şi colorează

apa înseamnă că există cicoare în cafea. La această analiză a reieşit că toate trei

tipurile de sortimente de cafea conţin cicoare intr-o proporţie mai mică s-au mai

mare, astfel:

11311

Tabel 7

Elita Jacobs Kronung Tchibo Familly

1-2% 2-3% Cca. 5%

Metoda convenţională de determinare a adaosurilor de surogat în cafea se

aplica astfel: în 100cm3 apă în clocot se adaugă 5g de cafea, se amestecă cu o

baghetă de sticlă, se lasă să se răcească şi se filtrează.

Din filtrat, în câte trei eprubete se trec câte 5cm3:

I. în prima eprubetă se adaugă încet, fără a se agita, 0,5cm3 FeCl. Formarea

unei coloraţii brun-negru indică prezenţa cafelei naturale.

II. în a II-a eprubetă se adaugă 10 cm3 soluţie de iod. Dacă apare coloraţie

albastră rezultă că este un surogat de malţ sau cereale.

III. în a III-a eprubetă se adaugă 5 cm3 de soluţie Fehling (I şi II), la fierbere.

Dacă are loc reducerea lichidului, surogatul conţine cicoare, smochine etc.

În urma analizei de laborator a rezultat:

Tabel 8

Soluţiile

folosite în

analiză

Rezultatul analizei Elita Jacobs Kronung Tchibo Familly

FeCl Culoare negru-

brună

Culoare negru-

brună

Culoare negru

Soluţie de iod Nu s-a colorat în

albastru

Nu s-a colorat în

albastru

Nu s-a colorat în

albastru

Soluţie

Fehling

S-a redus lichidul S-a redus lichidul S-a redus lichidul

Concluzie

Caracterizarea calităţii reale a celor trei tipuri de cafea: Elita, Jacobs şi Tchibo

se realizează pe baza determinărilor efectuate, prin compararea cu calitatea

prescrisă de standarde şi de alte acte normative în vigoare.

11411

La începutul determinării calităţii reale a produselor supuse analizei s-a

constatat că ambalajul era intact, cu toate elementele de marcare pe ambalaj,

produsul aflându-se în termenul de valabilitate prescris. În ceea ce priveşte

cantitatea de cafea s-a constat că este aceiaşi cu cea declarată pe ambalaj.

În urma determinărilor efectuate şi prezentate, cafeaua analizată a reieşit că

este corespunzătoare din punct de vedere al analizei senzoriale.

5.2.4. Tipuri de falsificări

Cafeaua poate fi falsificată atât în stare verde, cât şi prăjită sau după

măcinare.

Cafeaua verde poate fi falsificată în vederea mascării unor defecte (boabe

negre, alterate etc.) prin adăugare de diferite substanţe sau prin lustruire, în vederea

conferirii unui aspect şi a unei culori corespunzătoare cafelei de înaltă calitate.

Boabele verzi mai pot fi falsificate în sensul creşterii umidităţii şi a mărimii bobului,

prin tratarea cu apă dar şi prin amestecare cu boabe de lut, din aluat etc.

Cafeaua prăjită poate fi falsificată prin decofeinizare, prin adăugare de boabe

false, colorate artificial sau prin ungere cu uleiuri, gelatine, soluţie de zahăr. OPC a

întâlnit frecvent cafea boabe prăjită cu un conţinut de boabe mate şi arse mai mare

decât cel admis, de max. 0,5%, cu boabe de mărimi neuniforme, cu impurităţi ce

depăşeau 30%.

Cafeaua boabe prajită se poate falsifica prin adaos de boabe de argilă care se

prăjesc şi se colorează şi pot fi identificate în soluţie de eter, când argila se scufundă,

iar cafeaua naturală pluteşte, sau prin adaos de boabe din aluat pe bază de făină,

care în apă se umflă, iar şanţul ventral devine superficial.

Cafeaua măcinată este cel mai des falsificată prin adăugarea unor inlocuitori:

inlocuitori amidonoşi (năut, secară, malţ);

inlocuitori pe bază de zahăr direct reducător (cicoare, smochine);

zaţ de cafea uscat.

De asemenea, cafeaua solubilă este de foarte multe ori falsificată. De cele

mai multe ori ambalajele oferă indicii de falsificare a cafelei solubile, aceste neavând

inscripţionate elementele necesare (producătorul, importatorul, termen de valabilitate

etc).

5.2.5 Studii ale OPC privind falsificarea cafelei 11511

Societatea KRAFT JACOBS SUCHARD Elveţia , cu sediul în Bucureşti, str.

Iuliu Teodori, nr 1, sect. 5, a înregistrat marca JACOBS MOCCA PRESS din 1981 şi

de asemenea marca JACOBS CAFE din 1992, având protecţie şi pe teritoriul

României pe o perioadă de 20 de ani de la data înregistrării.

JACOBS CAFE este fabricat în Germania şi se comercializează în pungi din

material plastic peliculizat, de 100g. Agenţii OPC au descoperit în Bucureşti produsul

JACOBS CAFE falsificat, având un ambalaj copiat aproape identic cu cel original.

Falsul poate fi urmărit prin :

devieri ale culorii : originalul are culoare roşie, produsul contrafăcut mai degrabă

roşu pal cu o nuanţă spre portocaliu ;

greşeli de scrieri :

o Geshmachk în loc de Geschmach ;

o Hocharomatisher în loc de hocharomatischer ;

o w urzig-gehaltvollen scri cu literă mica ;

o cofe beans în loc de cofee beans;

o Jacobssuchard – Jacobs Suchard;

o Titlul Jacobs este mai mic decat cel original ;

o Codul EAN – cifrele sunt scrise cu alte caractere.

diferenţe privitoare la ambalaj:

o codul ştantat este diferit ;

o calitatea pungii este diferită ;

o produsul contrafăcut nu prezintă codul cu jet de cerneală ;

o marginile sunt de calitate diferită şi prost lipite

Analiza ambalajului

Tabel 9

Buletin de analiza al produsului JACOBS KRONUNG contrafăcut

Ambalaj Produs original Produs contrafăcut

Linia verde pe mijlocul feţei ambalajului

mai deschisă mai inchisă

Culoarea verde a ambalajului

mai deschisă mai inchisă

Umbra neagră a subţire groasă

11611

cuvantului JacobsAdresa producătorului Valasske Mezirici Valaske MeziriciLinia de sub sigla Kraft

Jacobs SuchardSugerează o linie trasă

cu pensulaEste o linie dreaptă fără diferenţe între capătul

stâng şi cel dreptTextul în germană de pe

spateKomponiert komponiert

Codificare-cod de identificare

H + 6 numere H + 5 numere

Tipărirea textului Fără umbre Cu umbre, litere neclare

Analiza conţinutului

Tabel 10

Caracteristicile cafelei măcinate

Caracteristici Cafea macinată Produs

contrafăcut

Umiditate max 5% 5,56%Oxigen rezidual max 1% 2,9%

Gust şi miros cafea Arabica; miros uşor acid; gust

deplin rafinat.

cafea Robusta; miros stătut, rânced; gust

de lemn, fără aciditate

Produsul contrafăcut este de joasă calitate, caracterizat printr-un amestec ce

conţine un procent ridicat de Robusta şi o aromă în mod substanţial deteriorată.

Aceasta diferenţiază în mod clar produsul contrafăcut de cel de referinţă. Calitatea

execuţiei tipografice este de joasa calitate, fapt ilustrat prin litere mai puţin lizibile şi

prin diferenţe de nuanţe în coloritul siglei Jacobs. Mai exact, pe prima pagină

coroana este plasată mai mult deasupra literelor ON din cuvantul Kronung, în timp ce

aceasta ar trebui centrată deasupra literei N.

De asemenea, piaţa de desfacere a societăţii Kraft Foods România, este

pusă în pericol din cauza importatorilor fantomă care acţionază pe relaţia

Ungaria-.România. Astfel, sortimentul de cafea Jacobs Kronung cu Alintaroma,

ambalată în pachete de 250g, se produce şi în Ungaria, iar unii comercianţi unguri

rvând marfa unor importatori români care, la rândul lor, o introduc pe piaţa

românească fără să plăteasca taxele aferente produselor, aducând prejudicii

importante atât societăţii mai sus menţionate, cât şi statului român.

11711

NOVA BRASILIA – o altă societate ale cărei produse au fost contrafăcute şi

puse spre vanzare în ambalajele ei originale.

Există ambalaje cu lipsă la gramaj, care încearcă să imite ambalajele NOVA

BRASILIA ( cum este cazul ambalajului de cafea boabe la 100g, care poartă

denumirea comercială GUSTO), dar şi cele care copiază denumirea generică a

firmei, în care se găsesc alte produse alimentare, dar nu cafea : făină, ceai, piper,

praf alb cu slabe urme de culoarea cafelei, sau fără gust şi miros de cafea.

Un fals grosolan a fost descoperit la produsul GUSTO : în loc de GUSTO care

reprezintă denumirea specifică, scrie ’’cafea ’’. ; A product of guaranted scris cu

majuscule, nu cu litere mici , ca pe produsul original, iar emblema are o bordură

grosolană, neuniformă. Pe ambalajul contrafăcut scrie : Prăjit şi ambalat în maşini

automate în condiţii igienice, faţă de : Prajită, râşnită şi ambalată în România după

cele mai avansate tehnologii ale domeniului. Ambalajul are lipsă la gramaj : 79g în

loc de 100g netto.

Societatea NESTLE , a înregistrat la OSIMB marca BRASERO şi NESCAFE,

dobândind protecţie legală pe teritoriul României. Aceste mărci se fabrică în Franţa şi

se comercializează şi în România prin distibuitori autorizaţi, în ambalaje ( plic de 1,8

g), pe care sunt inscripţionate cele doua mărci. O altă variantă ar fi borcanele de

100g inscripţionate NESTLE.

S-a descoperit de către agenţii OPC, un produs falsificat ambalat în plicuri

asemanatoare cu cele produse de aceasta societate, purtând mărcile BRASERO şi

NESCAFE. Se comercializează tot în plic de 1,8g. Ambalajul produsului contrafăcut

este copiat identic cu originalul , cu menţiunea : Produced by Nestle Franta SA,

produs reambalat de SC ALFA MEGAN SRL. Data expirării nu este completă.

Falsul poate fi urmărit prin câteva elemente :

o mărimea pachetului-mai mic în lungime cu 5-6 mm decât originalul ;

o modul de lipire neîngrijit, dimensiunile marginilor fiind neegale.

o cafea impurificată şi calitativ necorespunzătoare.

În cele din urmă societatea Nestle a shimbat forma amblajului pentru plicurile

de 1,8g, putând fi mai uşor de depistat falsurile.

11811

Produsele foarte populare, cele care aduc, de regulă, şi cel mai mare profit,

sunt şi cele mai vizate de falsificatori, în multe cazuri existând adevărate industrii de

contrafacere. Şi cu cât este mai complicată reţeaua de (re)distribuire, cu atât va

funcţiona „fabrica" mai mult. În timpul regimului comunist, toţi cetăţenii României,

aproape că s-au obişnuit cu vestita cafea cu năut. Totuşi, nu mică le-a fost mirarea

multora dintre ei când au descoperit că în cutiile de „AMIGO" nu e ceea ce scrie pe

ambalaj, respectiv cafea solubilă, ci, cafea năut.

Aşadar, plăteşti mai mult, dar primeşti o cafea mult mai proastă. Dar aceştia

se pot considera norocoşi, pentru s-au mai găsit în cutiile de „Amigo" si altceva decât

cafea şi anume tărâţe sau rumeguş. Cine s-ar fi gandit că ambalajul, destul de

sofisticat, este falsificat, că fotografia de pe cutie este mai mată, că până şi cuvântul

„Amigo", imprimat în relief pe capac este şi el fals?

11911

5.2.6. Concluzii

Piaţa românească este invadată de mărfuri contrafăcute fără ca instituţiile

statului să ia vreo măsură palpabilă. Lucrurile sunt simple: cumpărătorii sunt înşelaţi

pentru că plătesc produse şi servicii de calitate proastă care poartă sigla unor firme

de renume, iar autorităţile nu se implică.

În domeniul mărfurilor alimentare, pe piaţa românească, falsificările se

datorează în primul rând scăderii nivelului de trai al multor categorii sociale ca

urmare a inflaţiei, şi care devin clienţi potenţiali ai produselor contrafăcute, în general

de slabă calitate, dar mult mai ieftine. În al doilea rând, fenomenul se datorează

creşterii numărului de persoane rămase fără un loc de muncă şi care au identificat

această activitate drept singura sursă de venituri.

De asemenea, din punct de vedere legal, falsificările sunt favorizate de

absenţa sau inadecvanţa legilor corespunzătoare, precum şi de lipsa de punere în

aplicare a legilor existente.

Favorizaţi de legislaţia deficitarã şi de lipsa de interes a autoritãtilor, traficanţii

aduc din import sau produc mãrfuri de o calitate îndoielnicã şi le comercializeazã sub

o siglã pompoasã. Un indiciu cã marfa are provenienţã dubioasã este acela cã nu

sunt trecute pe ambalaj adresa şi numãrul de telefon al societãtii producãtoare. Nu ai

unde sã faci reclamaţie, pe cine sã tragi la rãspundere sau unde sã-l gãseşti pe cel

care te-a înşelat.

Factorii care influenţează falsificarea produselor alimentare1:

a) lacune legislative sau actele normative ce reglementează din punct de vedere

tehnic şi tehnologic calitatea produselor alimentare;

b) posibilitatea obţinerii de venituri ilicite;

c) facilitatea tehnică de realizare a falsurilor;

d) dotarea tehnică precară a organelor de control, fapt ce determină dificultăţi sau

chiar imposibilitatea comensurării falsurilor;

e) legislaţia prea blândă referitoare la pedepsele aplicate în cazul falsificării

mărfurilor alimentare.

1 Sârbu, Roxana – Tratat privind expertizarea calităţii mărfurilor de export-import, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.227

12012

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor dar şi al societăţilor care datorită

acestor falsuri înregistrează prejudicii importante, se impune luarea de măsuri mai

drastice care să reducă nivelul falsificărilor, deoarece, dacă firmele care distribuie

mărcile de renume în domeniul cafelei comercializează cafea falsificată, ce putem

spune de celelalte firme, care comercializează cafea ieftină? Nu toţi consumatori îşi

pot permite să dea o anumită sumă de bani pe o cafea mai bună, de calitate

superioară şi se orientează spre una mai ieftină, accesibilă buzunarului propriu.

Pentru a putea preveni falsificările, se recomandă ca producătorii să afişeze

pe ambalaj toate elementele de identificare pentru cafeaua respectivă, dar şi datele

de identificare ale producătorului, importatorului etc. O altă metodă care se

recomandă pentru combaterea falsificării cafelei, este aceea de a se realiza tot mai

multe controale ale protecţiei consumatorului la fabrici şi magazine unde se

comercializează cafea, precum intocmirea de standarde mai aspre şi pedepse mai

mari pentru cei care nu respectă standardul.

12112

CONCLUZII FINALE

Pe plan mondial s-a ajuns în ultimul deceniu la recunoaşterea tot mai deplină

a rolului pe care îl are calitatea în determinarea progresului economic. Deşi în

Uniunea Europeană caliatea este privită ca un factor esenţial de supravieţuire pe

piaţă, de îmbunătăţire a rezultatelor economice ale agenţilor economici, de

satisfacere a preferinţelor consumatorilor precum şi de atragere a clientilor, în

România există încă anumiţi producători şi comercianţi care nu conştientizează

avantajele economice ale acesteia, calitatea fiind privită ca un obiectiv dorit fără a lua

în seamă contribuţiile acesteia la profitabilitatea afacerii.

Calitatea este privită diferit şi din punct de vedere al consumatorilor : dacă

pentru consumatorii din Uniunea Europeană, calitatea produselor reprezintă un factor

esenţial în procesul de cumpărare, în România, consumatorii, ghidaţi de dificultăţile

generate de tranziţia prelungită, au tendinţa de orientare numai după preţ şi de

admitere necondiţionată a produselor din import, fără a ţine cont de calitate şi

acceptând ce li se oferă.

Consumatorul, care ar trebui să fie suveranul pieţii, este beneficiarul direct

al produselor care trec prin lanţul alimentar, siguranţa acestora fiind vitală pentru

sănătatea fiecăruia dintre noi, astfel producătorii trebuie să urmărească realizarea

corectă a trasabilităţii - adică verificarea produsului alimentar de la origine până la

procesare, ambalare, transport, comercializare, deoarece aceasta joacă un rol major

în asigurarea securităţii alimentare.

Se poate afirma că zona cea mai vulnerabilă în România este cea din

domeniul alimentar, unde se încearcă introducerea sistemului HACCP (Hazard

Analysis Critical Control Points), însă firmele româneşti din domeniul alimentar se

adaptează cu greu acestuia, pentru ei fiind mult mai important profitul obţinut decât

calitatea produselor oferite.

Pentru economia românească, introducerea şi generalizarea sistemelor

calităţii reprezintă o dezvoltare şi aprofundare pe plan conceptual al domeniului

calităţii, iar în plan economic o mică posibilitate de racordare a potenţialului existent

la nivelul exigenţelor europene. 12212

Asigurarea calităţii trebuie privită, înţeleasă şi aplicată ca fiind o investiţie

necesară şi utilă. De aceea se conturează clar importanţa pe care aceasta o are

pentru economia românească, extinderea acestei activităţi fiind una dintre soluţiile

reuşitei economice. Aplicarea legislaţiei pentru protecţia consumatorilor trebuie să fie

în strânsă legătură şi cu implementarea sistemelor de calitate în industria alimentară,

care să asigure un nivel corespunzător de calitate a produselor româneşti, astfel

calitatea fiind un factor indispensabil al protecţiei consumatorilor.

O protecţie a consumatorului este absolut necesară pentru ca întreaga

activitate desfăşurată să conducă la îmbunătăţirea standardului de viaţă, a nivelului

de civilizaţie al fiecăruia în parte şi al societăţii în ansamblul său. O protecţie a

consumatorilor este cu atât mai importantă cu cât în ultima perioadă, piaţa

românească este invadată de produse contrafăcute, falsificarea produselor

alimentare conducând nu numai la fraudarea consumatorilor ci atentează şi la

sănătatea şi la viaţa acestora.

Favorizaţi de legislaţia deficitară şi de lipsa de interes a autorităţilor, traficanţii

aduc din import sau produc mărfuri de o calitate îndoielnică şi le comercializează sub

o siglă pompoasă. Un indiciu că marfa are provenienţă dubioasă este acela că nu

sunt trecute pe ambalaj adresa si numărul de telefon al societăţii producătoare. Nu ai

unde să faci reclamaţie, pe cine să tragi la răspundere sau unde să-l găseşti pe cel

care te-a înşelat

O protecţie eficientă a consumatorilor impune o etichetare corespunzătoare a

alimentelor pentru a oferi informaţii necesare unei alegeri corecte şi cu toate că s-au

făcut progrese considerabile privind etichetarea şi ambalarea alimentelor, s-a

constatat că încă există destule produse alimentare ale căror etichete nu sunt

conforme cu legislaţia în vigoare.

Din cele menţionate se poate concluziona că România a evoluat lent în

domeniul protecţiei consumatorilor. Însă din punct de vedere legislativ şi instituţional,

se constată că avansăm cu paşi mărunţi spre situaţia existentă pe plan internaţional,

dar eficienţa sistemului lasă de dorit. Acest lucru se datorează mentalităţii

consumatorilor şi a agenţilor economici, încetineala cu care Guvernul şi Parlamentul

României tratează unele probleme, nepunerea la punct a unui sistem de educare şi

informare a consumatorilor, astfel încât aceştia să se autoprotejeze şi să acţioneze în

cazul în care sunt prejudiciaţi. 12312

Pentru îmbunătăţirea sistemului de protecţie a consumatorilor, pentru a-i

proteja de falsurile existente pe piaţă şi a le oferi o calitate ridicată a produselor se

impun următoarele măsuri: ridicarea cuantumului amenzilor în cazul în care este

încălcată legea cu privire la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor, amenzi care

azi sunt mai mult simbolice, neavând un impact deosebit asupra contravenienţilor, o

dotare corespunzătoare a laboratoarelor de încercări şi expertize şi o salarizare pe

măsura importanţei sale; o instruire mai bună a inspectorilor care controlează

produsele; stabilirea unor programe de control pentru produsele co o frecvenţă

ridicată de falsificare; să se asigure un sistem organizat în domeniul edictării

produselor alimentare care să specifice clar unde trebuie inscripţionată data de

expirare; trebuie pusă la punct o legislaţie cu privire la alimentele provenite de la

organismele modificate genetic, legislaţie care în ţările U.E. există deja.

12412

BIBLIOGRAFIE

1. Andrei, V., Olaru, M., Pamfilie, R., Pârăianu, E., Stănescu, D. - Orientări actuale în merceologie şi managementul calităţii, A.S.E., 1998

2. Baiski, Duşan – Falsuri celebre şi mai puţin celebre pe piaţa timişoreană, în suplimentul „Senzaţional”, nr.31/4 august 2001

3. Bizet, Jean – La securite de notre alimentation entre crainte et certitudes, Senat, Paris, 9 novembre 2000

4. Diaconescu, I. – Bazele merceologiei II, Editura Uranus, Bucureşti, 2002

5. Diaconescu, I. – Merceologie alimentară, Editura Eficient, Bucureşti, 1998

6. Dodu, A. – Etichetarea alimentelor: legi şi realitate, în „Vocea consumatorului”, nr.2/2001

7. Lazăr, Elena, Barbu, Mihaela – România cucerită de produse contrafăcute, în „Jurnalul naţional”, nr.3/2001

8. Leahu, N. – Cafeaua-duşman sau aliat, în „Naţional”, din 13 august 2002

9. Olaru, Marieta – Managementul calităţii, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Economică, 1999

10.Olaru, M., Pamfilie, R., Schileru, I., Purcărea, A., Negrea, M., Tănase, A., Stanciu, C. – Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Economică, Bucureşti, 2001

11.Procopie, Roxana – Bazele merceologiei, A.S.E., Bucureşti, 2001

12.Pârvan, Camelia – Tehnologii pentru asigurarea calităţii, în „Globus Food-revista industriei alimentare româneşti”, nr.16/2001

13.Patriche, D., Pistol, Ghe. – Protecţia consumatorilor, A.S.E., Bucureşti, 1998

12512

14.Pasăre, I – Cafeaua şi înlocuitorii acesteia, în „Globus Food-revista industriei alimentare româneşti”, nr.4/2002

15.Romulus, S – Sistemul HACCP-o necesitate pentru întreprinderile din industria alimentară, în „Globus Food-revista industriei alimentare româneşti”, nr.16/2001

16.Sârbu, Roxana – Tratat privind expertizarea calităţii mărfurilor de export-import, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002

17.Stanciu, C – Abordarea sistemică a calităţii şi protecţia consumatorilor, în „Vocea consumatorului”, nr.2/2001

18.Tordjan, A. – Strategie de concurrences dans le commerce, Les Edition d’Organisation, Paris, 1983

19.*** Ghidul consumatorilor - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Editura Naţional, Bucureşti, 2001

20.*** Uniunea Europeană-istorie şi instituţii, editată de Delegaţia Comisiei Europene în România, Bucureşti, 1996

21.*** Uniunea Europeană – România, parteneriat pentru creştere economică, editată de Delegaţia Comisiei Europene în România, Bucureşti, 1996

22.*** Guide du consummateur european dans le marche unique, elaborat de Commision Europeene, Luxemburg, 1995

23.*** „Protecţia consumatorului şi producătorului”, nr.3/2000 şi nr.16/2001

24.*** Colecţia revistei „Tribuna calităţii”, anii 1998-2003

25.*** Colecţia revistei „Revista de comerţ şi industrie”, anii 2001-2003

26.*** H.G. nr.106 din 2002 cu privire la etichetarea alimentelor.

27.*** Ordinul M.S.F. nr.302/2001 privind aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul şi etichetarea extractelor de cafea şi cicoare.

28.*** SR ISO 4052/1994 Cafea.

29.*** SR 13196/1994 Cafea. Metode de analiză.

30.*** http://www.anpc.ro

31.*** http://www.anamob.ro/lab/concept/html

32.*** http://www.apc-romania.ro/alimente/totul.html

12612

http://www.apc-romania.ro/alimente/totul.html

http://www.anamob.ro/lab/concept/html

http://www.anpc.ro/

33.*** http://www.observator.info/arhiva/2003/februarie.html

34.*** http://www.cdep.ro/pls/legis_pck.frame

35.*** http://www.codexalimentarius.net.html

12712

http://www.codexalimentarius.net.html/

http://www.cdep.ro/pls/legis_pck.frame

http://www.observator.info/arhiva/2003/februarie.html

Documents

Calitatea Produselor Aliment Are in Relatie Cu Protectia Consumatorilor