Capitol 1. ANALIZA POSIBILITĂŢILOR DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII. AUTOFINANŢAREA

Capitol 2. FINANŢAREA PE TERMEN SCURT

Capitol 3. INFLUENŢA TIMPULUI ASUPRA VALORII BANILOR

Capitol 4. ALEGEREA PROIECTELOR DE INVESTIŢII ŞI PROCESUL DE ALOCARE A CAPITALULUI

Capitol 5. EVALUAREA VALORILOR MOBILIARE LICHIDE

Capitol 6. COSTUL CAPITALULUI

Capitol 7. POLITICA DE DIVIDEND

Capitol 8. FINANŢAREA PRIN LEASING

CAPITOLUL 1

ANALIZA POSIBILITĂŢILOR DE FINANŢARE A ÎNTREPRINDERII. AUTOFINANŢAREA

1.1. Diversitatea mijloacelor de finanţare şi importanţa cunoaşterii lor în procesul de finanţare a întreprinderii

Criterii de clasificare a surselor de finanţare:1. natura creanţelor determinate de operaţiunile financiare;2. termenul operaţiunilor;3. originea fondurilor care sunt utilizate;4. natura utilizării sau destinaţiile fondurilor;5. modul de rambursabilitate.

1.Clasificarea surselor de finanţare după natura creanţelor

Fiecare operaţie de finanţare (cu excepţia autofinanţării şi a surselor spontane de fonduri) antrenează crearea de titluri financiare.

Astfel, creditorul, cel care oferă capitalul de împrumut primeşte din partea debitorului (a utilizatorului sau beneficiarului de fonduri) un titlu financiar care conferă un drept de creanţă, fiind o recunoaştere a datoriei sale.

În funcţie de diversitatea acelor titluri financiare se poate face şi clasificarea mijloacelor de finanţare.

2. Clasificarea surselor de finanţare după termenul operaţiunilor

- resurse financiare pe termen scurt, de regulă sub un an; - resurse financiare pe termen mediu, de regulă cu o durată de maturitate de la 1 la 5 ani; - resurse financiare pe termen lung, cu o durată de maturitate de peste 5 ani.

Resursele financiare pe termen scurt (creditul pe termen scurt) sunt definite ca o datorie plătibilă în decurs de un an de zile.

Resurse financiare pe termen scurt

Spontane: salarii, impozite de plătit

credit comercialNespontane: împrumuturi bancare, efecte de

comerţ, accepte bancare

surse atrase

3. Clasificarea după originea fondurilor

Acest criteriu de clasificare permite identificarea următoarelor grupe de resurse financiare:

- autofinanţarea; - creşterea de capital propriu; - împrumuturile, inclusiv creditul comercial.

Autofinanţarea reprezintă sursa principală a finanţării întreprinderii constituită din excedentele pe care întreprinderea le generează din activitatea sa.

Creşterea de capital propriu reuneşte:- resursele financiare pe care

întreprinderea le primeşte din exterior din partea acţionarilor existenţi

- resursele financiare pe care întreprinderea le primeşte din exterior din partea viitorilor acţionari care doresc să-şi mobilizeze capitalul disponibil în acţiunile întreprinderii emitente.

Această categorie de resurse externe este constituită în baza titlurilor de proprietate (acţiunilor) pe care furnizorii de capital le primesc în schimbul aportului de capital.

Împrumuturile cuprind totalitatea creditelor primite de întreprindere în diversele lor forme:

- salarii şi impozite de plătit

- creditul comercial sau furnizor

- creditul bancar

- efectele de comerţ,

- acceptele bancare

- obligaţiunile etc.

În general împrumuturile se diferenţiază de celelalte surse de finanţare, în principal, prin aceea că furnizorii de capital în acest caz devin creditori ai întreprinderii şi nu coproprietari.

4. Clasificarea după destinaţia fondurilor

Cu excepţia creditului legat, precis destinat finanţării unor activităţi clar definite, sursele financiare atrase sau împrumutate de întreprindere nu au o destinaţie absolut certă (legată) de un anumit activ finanţat.

5. Clasificarea surselor de finanţare din punct de vedere al rambursabilităţii lor

Din acest punct de vedere, deosebim două tipuri de resurse financiare: - resurse financiare rambursabile; - resurse financiare nerambursabile.

Resursele financiare rambursabile presupun obligativitatea întreprinderii de a restitui la un anumit termen suma împrumutată.

Din această categorie fac parte, în general: împrumuturile bancare, obligaţiunile, acceptele bancare, efectele de comerţ, precum şi salariile şi impozitele de plătit şi creditul comercial.

Resursele financiare nerambursabile includ:

- resursele provenite din autofinanţare

- resursele provenite din creşterea de capital propriu.

- resursele provenite din „finanţări de sprijin” (subvenţii de diferite tipuri)

1.2. Autofinanţarea

Autofinanţarea poate fi definită ca un proces integral de finanţare sau ca o sursă de finanţare alături de care participă şi alte fonduri.

O întreprindere nu se poate finanţa în regim de autofinanţare pură deoarece nu poate face abstracţie de totalitatea resurselor atrase (salarii şi impozite de plătit) sau de efectele comerciale de plătit care sunt generate de derularea afacerilor în sine.

Autofinanţarea ca sursă de finanţare a întreprinderii apare ca un fond de acumulare (un excedent monetar) creat de întreprindere şi folosit în continuare pentru dezvoltarea sa. Mărimea autofinanţării se poate determina:

1. - prin utilizarea contului de profit şi pierderi sau a soldurilor intermediare de gestiune, înlăturând influenţa cheltuielilor non cash asupra excedentelor;

2. – direct, prin adăugarea la profitul net rămas nedistribuit a cheltuielilor non cash (a amortismentului inclus pe costuri şi a diferenţei de provizioane).

Formula matematică de calculare a mărimii autofinanţării este următoarea:

Autofinanţarea = profitul net rămas pentru constituirea fondurilor de exploatare + cheltuielile non cash

Vânzări1150

Cheltuieli legate deprestaţiile externe

430

Valoarea adăugată720

Subvenţii - 40Alte venituri legate deexploatare - 10

Impozite - 40Ch. de personal - 300Alte cheltuieli - 20

Excedentul brut deexploatare (EBE)

410

Venituri financiare - 200Venituri extraordinare - 25

Cheltuieli financiare - 140Cheltuieli extraordinare - 27

CASH FLOW BRUT(EXCEDENTUL MONETAR BRUT)

468

CASH FLOW NET(MARJA BRUTĂ DE AUTOFINANŢARE)

388

AUTOFINANŢARE225

CASH FLOW BRUT(EXCEDENTUL MONETAR BRUT)

468

Impozitul pe profit - 80

Dividende - 163-

-

-

-

+

+

-

Schema de determinare a autofinanţării

1.2.1. Implicaţiile autofinanţării asupra comportamentului întreprinderii

- autofinanţarea reprezintă sursa cea mai sigură, independentă şi stabilă care stă la baza întregii politici de finanţare;

- autofinanţarea asigură compensarea uzurii fizice şi morale a activelor corporale (amortisment), precum şi compensarea riscurilor prin constituirea de provizioane;

- prin autofinanţare întreprinderea poate să-şi asigure o creştere a capitalurilor proprii, contribuind astfel la consolidarea performanţelor şi autonomiei financiare;

- în cazul în care autofinanţarea este substanţială, posibilităţile întreprinderii de acces la sursele externe de împrumut sunt mult mai mari;

- mărimea autofinanţării influenţează direct valoarea de piaţă a întreprinderii;

- prin autofinanţare întreprinderea poate să-şi constituie rezerve care pot fi încorporate în capitalul său social;

- capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor este dată exclusiv de mărimea autofinanţării

Raportul dintre datoriile pe termen mediu şi lung şi mărimea autofinanţării arată perioada de timp necesară pentru rambursarea datoriilor:

areAutofinanţ

lung şi mediu termenpe DatoriidatoriirambursarePerioadă

Se apreciază că mărimea acceptabilă a duratei de rambursare este de 2-3 ani.