Capitolul I: Repere epistemologice ale cercetării științifice

Gnoseologia- știința despre sursele, limitele și structura cunoștințelor.(o cunoaștere a cunoașterii).Cunoașterea generală: 1. Cunoașterea cumonă, 2. Cunoașterea științifică.

Particularitățile cunoașterii comune:Formă și conținut: conglomerat eterogen de cunoștiințe cu caracter aplicativ și orientativ.Modalități de obținere: se obține pe cale senzorială- a observării directe și experienței indivizilor.Modul de transmitere: este transmisă de la o generție la alta prin limbaj.Din punct de vedere al procedeelor de aplicare: se bazează pe o singură metodă –încercarea și eroarea.

Particularitățile cunoașterii științifice:Formă și conținut: Volum sistematizat de cunoștiințe, care explică și anticipează evoluția unor fenomene și procese.Modalități de obținere: Se obține prin formularea de ipoteze și aplicarea unor metode speciale de cercetare.Modul de transmitere: Este transmisă prin diverse tipuri de lucrări științifice, bazate pe un limbaj specializat, exact și abstract. Din punct de vedere al procedeelor de aplicare:Cunoașterea dispune de criterii și tehnici complexe de verificare a ipotezelor sale.Epistemologie-reprezintă parte componentă a gnoseologiei, care studiază esența și evoluția cunoașterii științifice.Știința - este un ansamblu sistematizat de cunoștiințe dintr-un domeniu de cunoaștere.

Condițiile existenței științei Scopurile științei

Obiect distinct de studiu A descoperi fenomenele şi procesele realităţi înconjurătoare

Metodologie proprie de cercetare A explica

Limbaj științific propriu A prezice

Utilitate practică a rezultatelor cercetării A corecta ideile preexistente

Concepția paradigmelor și a revoluțiilor științifice ale lui T. Kuhn

Paradigmă- stereotipuri științifice în limitele cărora cercetătorii își efectuază investigațiile într-o perioadă determinată de timp.Cercetătorii aplică aceeași paradigmă economică în următoarele condiții:Dacă au viziune identică sau aprope identică asupra realității economice, Dacă utilizează aparat categorial identic sau aproape identic, Dacă aplică metode similare de cercetare teoretică și empirică,Partenerii de paradigmă pot ajunge la concluzii diferite.Paradigma se caracterizează printr-o stabilitate relativă, care dispare în urma revoluției științifice.Revoluția științifică este definită ca etapă a dezvoltării științei, cănd o paradigmă este substituită cu alta.Perioada preparadigmală -Concurența diferitor școli și curente de gîndire, nu există stereotipuri sigure, au loc controverse sau discuții metodologice.Perioada ,,științei normale’’-Dominarea unei singure doctrine, este perioada evolutivă pu acumularea faptelor științifice care confirmă paradigma.Perioada ,,crizei științifice’’- Acumularea faptelor care nu mai pot fi explicate cu teoriile existente, presupune o multitudine de abordări noi , o avalanșă de creație.

Concepția programelor de cercetare ale lui I.LacatosProgram de cercetare reprezintă o serie de teorii , care se dezvoltă conform unor principii științifice și metodologice unice.Nucleul dur- Sunt cele mai fundamentale postulate ale programului, care asigură păstarea integrității lui.Ele rămîn nemodificate la schimbările care însoțesc dezvoltarea cunoașterii științifice, modificarea lor semnificînd trecerea la un alt program de cercetare.

Centura de protecție-Este formată din ipoteze secundare, care concretizează programul științific, extinzînd sfera lui de aplicare,pe măsura dezvoltării programului, centura lui protectoare este supusă modificării.Ipotezele demonstrate se contopesc cu nucleul.

Concepția programului metodologic al lui K.PopperK. Popper este reprezentant al criticismului, a cărui esență se reduce la afirmația ,,supune totul criticii’’.Critica poate fi diferită: se cere delimitarea metodei corecte de critică de cea eronată, principalele caracteristici de determinare a metodei corecte de critică, în viziunea lui, sunt:Scientismul- presupune apelarea la cunoștiințele și argumentările științifice. Argumentarea științifică trebuie să fie obiectivă , adică să excludă preferințele și aprecierile subiective.Dialecticismul-Este tendința de a descoperi contradicțiile.De fapt însăși critica se reduce la identificarea contradicției.,,Fără contradicții, fără critică nu ar exista o argumentare rațională a schimbării teoriilor , nu ar exista progres intelectual’’. Deductivismul -Teoriile științifice se formează pe baza deducției, și nu a inducției. Falsificaționismul- Este mai ușor de demonstrat falsitatea unei teorii decît justețea ei pentru toate cazurile posibile .Deci trebuie căutate fapte care infirmă teoria respectivă, chiar și un singur fapt care infirmă teoria trebuie să conducă la respingerea ei.

Cercetarea științifică reprezintă activități:- de investigație sistematică și structurată a diverselor domenii ale realității (natura)- În scopul obținerii și validării noilor cunoștințe (rezultat)- Necesare explicării, anticipării și transformării ei (finalitate)

Cercetarea științifică: Fundamentală

Scopul -Obținerea de cunoștințe noi formularea de ipoteze, concepte; reprezintă valoare pentru societate în general .Subiecții, cercetători, orientare tematică-Cercetători din mediul academic, universitar și corporativ. Tematică orientată de comenzile sectorului corporativ, org. internaționale.Modul de evaluare- Evaluarea prin nr. și avengura publicațiilor. Experți practicieni, solicitanții cercetării.Modul de finanțare- Din fonduri publice și private, granturi.

AplicativăScopul- Înțelegerea unor probleme și propunerea unor soluții în vederea depășirii lor; reprezintă interes pentru anumiți agenți economici.Subiecții, cercetători, orientare tematică- Cercetători din mediul academic și universitar. Tematică orientată de comenzile de stat sau interese științifice personale.Modul de evaluare- Evaluarea prin indicatori scientometrici. Evaluatorii sunt specialiști independenți din același domeniu.Modul de finanțare- Din sursele solicitantului cercetării.

Problema de cercetare- contradicție între cunoștiințele existente și faptele noi, care nu mai pot fi interpreatate în baza lor.

Problemele de cercetare sunt foarte variate și identificarea problemei poartă un caracter creativ. Condiția formulării problemei este stabilirea tipului ei, acesta este un moment decisiv. Se stabilesc următoarele tipuri de probleme de cercetare:

Probleme-obiect și meta-probleme - Prob-obiect țin de cercetarea unor fenomene și relații , Meta-prob presupun elaborarea unor noi metode de cercetare.Probleme normale și probleme-anomalii - Prob-normale nu afectează bazele teoriei științifice existente, condiționînd evoluția ei. Soluționarea prob-anomalii conduc la obținerea unor cunoștințe noi,incompatibile cu vechea teorie.

Ipoteza de cercetare

-reprezintă un enunț cu caracter de probabilitate despre esența, intercondiționarea și cauzalitatea unor fenomene sau procedee încă necunoscute.

Ipotezele pot fi rezultatul:

Deducerii din cunoștințele empirice și teoretice existente Deducerii din noile fapte apărute Deducerii prin analogie.

Deci, ipotezele pot fi considerate drept ,,ruptură’’ în știință. Ruptura poate fi parțială cînd ipoteza e un punct de plecare pentru corectarea vechilor cunoștințe, sau totală, cînd ipoteza anunță noi teorii.

Pentru a avea o validitate solidă, orice ipoteză trebuie să satisfacă trei cerințe majore:1. Să reprezinte o concepție coerentă , care să fie atît inteligibilă, cît și transmisibilă ca acceptare(aspect logic).2. Să reprezinte o codificare verificabilă a datelor (aspect empiric).3. Să posede o valoare și un interes practic(aspect practic).

Regulile de testare a ipotezei: O ipoteză este considerată validă dacă toate consecințele ei sunt concordate cu toate datele şi faptele

empirice observate în practică. Dacă o singură consecință nu coincide cu faptele empirice , ipoteza este considerată infirmată. Ipoteza parțial infirmată de datele empirice urmează a fi reluată în condiții mai riguroase. Ipoteza parțial verificată, dar neinfirmată, este considerată a fi numai confirmată. Cînd ipoteza nu este nici infirmată, nici confirmată, cauzele pot fi asociate cu insuficiențe metodologice.

Ciclu metodologic de cercetare științifică a fost prezentat de K.Popper astfel:P1-I-TI-P2

Unde:P1 – indică prob. InițialăI – ipotezele care pot servi la soliționarea problemei P1TI - testarea ipotezelorP2 – noua problemă generată

Formularea temei și panificarea procesului de cercetare științifică;Documentarea și sinteza bibliografică;Alegerea strategiilor metodologice de cercetare;Obținerea accesului la informații;Alegerea modalităților de culegere a datelor;Prelucrarea ,analiza și interpretarea datelor prin utilizarea metodelor cantitative și calitative;Redactarea , susținerea și valorificarea lucrării științifice