2
Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală Biblioteca digitală – Cărţi ortodoxe click aici: ÎNCREDINŢARE ECUMENISM CATOLICISM UMANISM ANTIHRIST Cuvînt lămuritor spre încredinţarea bunilor cititori Negreşit, scrierile Părinţilor Bisericii sînt continuarea firească, peste timp, a revelaţiilor dumnezeieşti din Noul Testament. Sînt oglinda curată a vieţuirii noastre creştine, sînt chipuri ale iubirii pînă la jertfa mucenicească pentru Hristos, sînt mărturii ale adevărului ortodox faţă de răstălmăcirile păgîne, iudaice sau eretice. Bogate în teologia înaltă a minţilor ascuţite sau în misticismul nebunilor pentru Hristos, descoperim în fiecare cuvînt al acestor scrieri un suflet ce arde pentru mîntuire, o inimă plină de înflăcărare pentru adevărul în care sfinţii noştri Părinţi trăiesc şi cred; pentru ei Hristos este totul. Inima fără adevărata cunoaştere este o carne fără de viaţă Drumul de la moarte la viaţă este unul anevoios. Atît timp cît Ortodoxia cea veche înseamnă jertfă, răstignire, unire cu Biserica cea Una, răzvrătire împotriva păcatului şi neîmpăcare cu duhul acestei lumi, iar Ortodoxia cea nouă înseamnă schimbarea rînduielilor, înnoirea învăţăturilor de credinţă, transformarea Creştinismului în creştinisme şi a Bisericii în biserici, nemărturisirea adevărului, împăcarea cu apostazia şi apostaţii acestui veac -, cu uşurinţă vom putea deosebi adevărul de minciună, lumina de întuneric, calea strîmtă către

Carti ortodoxe - biblioteca digitala

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Carti ortodoxe - biblioteca digitala pdf

Citation preview

Page 1: Carti ortodoxe - biblioteca digitala

Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală

Biblioteca digitală – Cărţi ortodoxe

click aici:ÎNCREDINŢARE ECUMENISM CATOLICISM UMANISM ANTIHRIST

Cuvînt lămuritor spre încredinţarea bunilor cititori

 Negreşit, scrierile Părinţilor Bisericii sînt continuarea firească, peste timp, a revelaţiilor dumnezeieşti din Noul Testament. Sînt oglinda curată a vieţuirii noastre creştine, sînt chipuri ale iubirii pînă la jertfa mucenicească pentru Hristos, sînt mărturii ale adevărului ortodox faţă de răstălmăcirile păgîne, iudaice sau eretice.

Bogate în teologia înaltă a minţilor ascuţite sau în misticismul nebunilor pentru Hristos, descoperim în fiecare cuvînt al acestor scrieri un suflet ce arde pentru mîntuire, o inimă plină de înflăcărare pentru adevărul în care sfinţii noştri Părinţi trăiesc şi cred; pentru ei Hristos este totul.

Inima fără adevărata cunoaştere este o carne fără de viaţă

Drumul de la moarte la viaţă este unul anevoios. Atît timp cît Ortodoxia cea veche înseamnă jertfă, răstignire, unire cu Biserica cea Una, răzvrătire împotriva păcatului şi neîmpăcare cu duhul acestei lumi, iar Ortodoxia cea nouă înseamnă schimbarea rînduielilor, înnoirea învăţăturilor de credinţă, transformarea Creştinismului în creştinisme şi a Bisericii în biserici, nemărturisirea adevărului, împăcarea cu apostazia şi apostaţii acestui veac -, cu uşurinţă vom putea deosebi adevărul de minciună, lumina de întuneric, calea strîmtă către Împărăţia Cerurilor de drumul universal şi "nediscriminatoriu" către iad.

Ca să învieze, Hristos a murit răstignit de mîna celor care Îl aşteptau să I se închine. Ca să fie răstignit, Hristos a fost trădat de cel care ar fi trebuit să-L propovăduiască lumii. Dacă Adevărul a stat întemniţat în numele "dreptăţii", dacă umaniştii au ucis pe Fiul Omului şi Creatorul a fost scuipat şi pălmuit de făptură, atunci singură Ortodoxia - în măduva sa - este cea mai de preţ "nebunie" şi dureroasă "rebeliune", este de fapt inversarea "logicii", răsturnarea "normalităţii" şi "virtuţilor" acestei lumi.

Credem, aşadar, că într-acolo se îndreaptă şi rostul acestei smerite alcătuiri.

Conon Monahul