17
CHEILE MAGICE ALE LUI SOLOMON Am adunat în acest Tratat de Magie textele solomonice existente. Aceste texte provin din traduceri făcute de-a lungul timpului de diferiţi iniţiaţi şi Maeştri ai Magiei, din Manuscrise foarte vechi, scrise în limbile chaldeeană, ebraică, latină sau greacă. Cititorul care a avut ocazia studieze unele din aceste variante îşi va da seama că sunt diferenţe destul de mari între texte datorate în mare parte traducerii eronate din limba veche sau a indescifrabilităţii textului. Pe această cale dorim comunicăm că variantele traduse de noi sunt cele care ni s-au părut cele mai clare şi mai complete. Prima parte a Cărţii este Marea Cheie a lui Solomon (Cheia Majoră). Tratatul de Magie a lui Solomon este împărţit în două Cărţi. În prima Carte cunoaştem cum se pot evita erorile în Experimentele şi Operaţiunile de Magie. A doua Carte ne învaţă în ce fel pot fi reduse Artele Magice la un anumit obiectiv şi scop. Aici cititorul va găsi explicaţii detaliate despre Operaţiile Magice, despre cum trebuie acestea pregătite, ce conjuraţii şi invocaţii se folosesc; care sunt Peceţile, Pantaclele, perioadele optime pentru desfaşurarea Artelor Magice (Zile, Ore, Lunaţii). În cea de-a doua Carte sunt expuse instrumentele Artei Magice, care sunt exorcismele Spiritelor rebele şi nesupuse, cum se consacră (sfinţesc) Elementele necesare acestei Arte, cum se face Cercul Magic. Partea a doua a Cărţii poartă denumirea de Cheia Mică a lui Solomon (Cheia Minoră a lui Solomon) cunoscută altfel şi sub numele Legemeton - Clavicula Salomonis. Legemetonul cuprinde 5 părţi distincte: - Goetia - Theurgia Goetia - Ars Paulina - Ars Almadel - Ars Notoria Din conţinutul Legemetonului cititorul va avea ocazia să cunoască în amănunt informaţii despre spiritele bune şi rele, Semnele şi Peceţile lor, Ordinele şi Ierarhiile din

Cheile Magice Ale Lui Solomon

Embed Size (px)

Citation preview

  • CHEILE MAGICE ALE

    LUI SOLOMON Am adunat n acest Tratat de Magie textele solomonice existente. Aceste texte provin din traduceri fcute de-a lungul timpului de diferii iniiai i Maetri ai Magiei, din Manuscrise foarte vechi, scrise n limbile chaldeean, ebraic, latin sau greac. Cititorul care a avut ocazia s studieze unele din aceste variante i va da seama c sunt diferene destul de mari ntre texte datorate n mare parte traducerii eronate din limba veche sau a indescifrabilitii textului. Pe aceast cale dorim s v comunicm c variantele traduse de noi sunt cele care ni s-au prut cele mai clare i mai complete. Prima parte a Crii este Marea Cheie a lui Solomon

    (Cheia Major). Tratatul de Magie a lui Solomon este mprit n dou Cri. n prima Carte cunoatem cum se pot evita erorile n Experimentele i Operaiunile de Magie. A doua Carte ne nva n ce fel pot fi reduse Artele Magice la un anumit obiectiv i scop. Aici cititorul va gsi explicaii detaliate despre Operaiile Magice, despre cum trebuie acestea pregtite, ce conjuraii i invocaii se folosesc; care sunt Peceile, Pantaclele, perioadele optime pentru desfaurarea Artelor Magice (Zile, Ore, Lunaii). n cea de-a doua Carte sunt expuse instrumentele Artei Magice, care sunt exorcismele Spiritelor rebele i nesupuse, cum se consacr (sfinesc) Elementele necesare acestei Arte, cum se face Cercul Magic. Partea a doua a Crii poart denumirea de Cheia Mic a lui Solomon (Cheia Minor a lui Solomon) cunoscut altfel i sub numele Legemeton - Clavicula Salomonis. Legemetonul cuprinde 5 pri distincte: - Goetia - Theurgia Goetia - Ars Paulina - Ars Almadel - Ars Notoria Din coninutul Legemetonului cititorul va avea ocazia s cunoasc n amnunt informaii despre spiritele bune i rele, Semnele i Peceile lor, Ordinele i Ierarhiile din

  • care fac parte, serviciile Spiritelor cu care a vorbit Solomon vreodat i maniera de a le chema/conjura n form vizibil, conjuraiile, metodele de purificare/exorcizare pe care Operatorul trebuie s le foloseasc n timpul Operaiilor Magice. Preul crii, cu TVA inclus: 97 lei; 583 pagini.

    C U P R I N S

    Nota Editorului ...................................................................... 3CARTEA I ........................................................................... 5Marea Cheie a lui Solomon ................................................. 5Not ........................................................................................... 7Introducere ............................................................................. 8Tabelul 1 Tabelul Orelor Planetare ...................................... 15Tabel 2 Tabel cu Numele Magice, cu Orele i ngerii care le guverneaz ..................................

    16

    Tabelul 3 Tabelul Arhanghelilor, ngerilor, Metalelor, Zilelor Sptmnii i Culorilor atribuite fiecrei Planete

    17

    Discurs Preliminar: Adevratele Clavicule ale lui Solomon ...............................

    18

    Capitolul I

    REFERITOR LA IUBIREA DIVIN CARE PRECED ACHIZIIA ACESTEI CUNOATERI ..............................

    19

    Capitolul II

    DESPRE ZILE I ORE I DESPRE VIRTUILE PLANETELOR ......................................................................

    20

    Capitolul III

    REFERITOR LA ARTE ........................................................ 25Construcia Cercului Magic .............................................. 27Cercul pentru Operaiunile Artei ......................................... 30

    Capitolul IV

    CONFESIUNEA CARE URMEAZ S FIE FCUT DE CTRE EXORCIST ........................................................

    35

    Capitolul V

    RUGCIUNE I CONJURAII ........................................... 38

    Capitolul VI

    O CONJURAIE MAI PUTERNIC I MAI EFICIENT ............................

    43

  • Capitolul VII

    O CONJURAIE EXTREM DE PUTERNIC .................. 51CONJURAIA FOCULUI .................................................... 59BLESTEMUL ......................................................................... 59

    Capitolul VIII

    REFERITOR LA PANTACLE I LA MODUL DE A LE CONSTRUI ................................

    61

    Oraia ...................................................................................... 63Cercul pentru Consacrarea Pantaclelor ........................ 64

    Capitolul IX

    DESPRE EXPERIMENTUL REFERITOR LA LUCRURILE FURATE I CUM TREBUIE EFECTUAT ..........................................

    66

    CUM S AFLI CINE A COMIS O HOIE ...................................................

    68

    Cum s faci ciurul s se nvrteasc pentru a afla cine a comis o hoie .....

    69

    Capitolul X

    DESPRE EXPERIMENTUL DE INVIZIBILITATE I CUM TREBUIE EFECTUAT ...............................................

    70

    Cum s devii invizibil .......................................................... 71

    Capitolul XI

    CUM S OPRETI UN SPORTIV DIN A CTIGA UN JOC ..........................

    73

    Capitolul XII

    CUM S FACI JARTIERELE MAGICE ........................... 74

    Capitolul XIII

    CUM S FACI COVORUL MAGIC POTRIVIT PENTRU A INTEROGA INTELIGENELE, ASTFEL NCT S OBII UN RSPUNS REFERITOR LA ORICE MATERIE AI DORI S NVEI ...........................

    75

    Capitolul XIV

    CUM S DEVII STPNUL UNEI COMORI DEINUTE DE SPIRITE ......................................................

    78

  • Maniera de aplicare a Operaiunii .................................. 79

    Capitolul XV

    DESPRE EXPERIMENTUL DE CUTARE A IUBIRII I FAVORURILOR ...............................................................

    81

    Capitolul XVI

    CUM TREBUIE PREGTITE OPERAIUNILE DE BATJOCUR, INVIZIBILITATE I NELCIUNE .....

    83

    Capitolul XVII

    CUM TREBUIE PREGTITE EXPERIMENTELE I OPERAIUNILE EXTRAORDINARE ..............................

    85

    Capitolul XVIII

    REFERITOR LA PANTACLELE SAU MEDALIILE SFINTE ....................................................................................

    87

    PANTACLELE SFINTE, EXPRIMATE N IMAGINILE I CARACTERELE LOR POTRIVITE, MPREUN CU VIRTUILE LOR SPECIALE: PENTRU FOLOSINA MAIESTRULUI ARTEI ........................................................

    91

    ORDINEA PANTACLELOR: apte Pantacle consacrate lui Saturn ................................... 91apte Pantacle consacrate lui Jupiter .................................. 91apte Pantacle consacrate lui Marte .................................... 91apte Pantacle consacrate Soarelui ..................................... 91Cinci Pantacle consacrate lui Venus ................................... 91Cinci Pantacle consacrate lui Mercur .................................. 91ase Pantacle consacrate Lunii ............................................ 91Figura Mistic a lui Solomon ............................................ 93

    SATURN Primul Pantaclu al lui Saturn .............................................. 94Al Doilea Pantaclu al lui Saturn ......................................... 96Al Treilea Pantaclu al lui Saturn ......................................... 98Al Patrulea Pantaclu a lui Saturn ....................................... 99Al Cincilea Pantaclu al lui Saturn ...................................... 100Al aselea Pantaclu al lui Saturn ........................................ 101Al aptelea Pantaclu al lui Saturn ...................................... 102

    JUPITER Primul Pantaclu al lui Jupiter ............................................. 104Al Doilea Pantaclu al lui Jupiter ......................................... 105Al Treilea Pantaclu al lui Jupiter ........................................ 106Al Patrulea Pantaclu al lui Jupiter ..................................... 107

  • Al Cincilea Pantaclu a lui Jupiter ....................................... 108Al aselea Pantaclu a lui Jupiter ........................................ 109Al aptelea Pantaclu a lui Jupiter ....................................... 110 MARTE Primul Pantaclu al lui Marte ............................................... 111Al Doilea Pantaclu al lui Marte .......................................... 112Al Treilea Pantaclu al lui Marte .......................................... 113Al Patrulea Pantaclu a lui Marte ........................................ 115Al Cincilea Pantaclu a lui Marte ......................................... 116Al aselea Pantaclu a lui Marte .......................................... 117Al aptelea Pantaclu al lui Marte ....................................... 118

    SOARELE Primul Pantaclu al Soarelui ................................................. 120Al Doilea Pantaclu al Soarelui ............................................ 121Al Treilea Pantaclu al Soarelui ........................................... 122Al Patrulea Pantaclu al Soarelui ......................................... 123Al Cincilea Pantaclu al Soarelui ......................................... 124Al aselea Pantaclu al Soarelui .......................................... 125Al aptelea Pantaclu al Soarelui ......................................... 126

    VENUS Primul Pantaclu al lui Venus ............................................... 127Al Doilea Pantaclu al lui Venus .......................................... 128Al Treilea Pantaclu al lui Venus .......................................... 129Al Patrulea Pantaclu al lui Venus ....................................... 130Al Cincilea Pantaclu al lui Venus ....................................... 131

    MERCUR Primul Pantaclu al lui Mercur ............................................. 132Al Doilea Pantaclu al lui Mercur ........................................ 133Al Treilea Pantaclu al lui Mercur ....................................... 134Al Patrulea Pantaclu al lui Mercur ..................................... 135Al Cincilea Pantaclu al lui Mercur ..................................... 136

    LUNA Primul Pantaclu al Lunii ...................................................... 137Al Doilea Pantaclu al Lunii .................................................. 138Al Treilea Pantaclu al Lunii ................................................. 139Al Patrulea Pantaclu al Lunii .............................................. 140Al Cincilea Pantaclu al Lunii ............................................... 141Al aselea Pantaclu al Lunii ................................................ 142

    CARTEA A II-A Marea Cheie a lui Solomon ............................................... 143

    Capitolul I

  • LA CE OR, DUP PREGTIREA TUTUROR LUCRURILOR NECESARE, AR TREBUI S EXECUTM ARTA PENTRU A AJUNGE LA PERFECIUNE .....................................................................

    144

    Capitolul II

    N CE MSUR TREBUIE S SE PSTREZE, CONDUC I GUVERNEZE MAESTRUL ARTEI .........

    148

    Capitolul III

    CUM POT TOVARII SAU DISCIPOLII MAESTRULUI ARTEI S SE ADAPTEZE I S SE STPNEASC ....................................................................

    151

    Capitolul IV

    REFERITOR LA POST, GRIJ I LUCRURILE DE OBSERVAT ............................................................................

    154

    Capitolul V

    REFERITOR LA BI I LA CUM TREBUIE ARANJATE ...................................

    157

    Exorcizarea Apei .................................................................. 157Binecuvntarea Srii ........................................................... 158

    Capitolul VI

    DESPRE ORNAMENTELE I PANTOFII ARTEI .......... 160Capitolul VII

    DESPRE LOCURILE UNDE PUTEM EFECTUA CU SUCCES EXPERIMENTELE I OPERAIUNILE ARTEI .....................................................................................

    163

    Capitolul VIII

    DESPRE CUITUL, SABIA, SECUREA, PUMNALUL, HANGERUL, LANCEA, BAGHETA, BASTONUL I ALTE INSTRUMENTE ALE ARTEI MAGICE ................

    166

    Cuitul cu mner alb .............................................................. 166Cuitul cu mner negru .......................................................... 167Iataganul .................................................................................. 167Secera ...................................................................................... 168Pumnalul ................................................................................. 168Stiletul ..................................................................................... 168Lancea scurt .......................................................................... 169

  • Bastonul .................................................................................. 169Bagheta .................................................................................... 169Invocarea Sbiei ..................................................................... 170

    Capitolul IX

    DESPRE FORMAREA CERCULUI MAGIC .................... 174Cercul Artei (Cercul Magic) .................................................. 176

    Capitolul X

    REFERITOR LATMIE, FUMIGAII, PARFUMURI, MIRESME I ALTE LUCRURI SIMILARE FOLOSITE N ARTELE MAGICE ..........................................................

    177

    Exorcizarea Tmiei ........................................................... 177Exorcizarea Focului ............................................................ 178

    Capitolul XI

    DESPRE AP I DESPRE ISOP ......................................... 180Capitolul XII

    DESPRE LUMIN I DESPRE FOC .................................. 182

    Capitolul XIII

    REFERITOR LA PRECEPTELE ARTEI .......................... 184ndemnul ctre Tovari ........................................................ 184

    Capitolul XIV

    DESPRE STILOU, CERNEAL I CULORI .................... 186

    Capitolul XV

    DESPRE PANA DE RNDUNIC I CEA DE CIOAR 188

    Capitolul XVI

    DESPRE SNGELE DE LILIAC, PORUMBEL I AL ALTOR ANIMALE ...............................................................

    189

    Exorcizarea Liliacului ........................................................... 189

    Capitolul XVII

    DESPRE PERGAMENTUL NENCEPUT I HRTIA NOU, I CUM POT FI ELE PREGTITE ......................

    190

    Conjuraia Trestiei ................................................................. 190

    Capitolul XVIII

  • DESPRE CEAR I PMNTUL VIRGIN ...................... 195

    Capitolul XIX

    REFERITOR LA AC I LA ALTE INSTRUMENTE DE FIER ............................

    197

    Capitolul XX REFERITOR LA PNZA DE MTASE ............................ 198

    Capitolul XXI

    REFERITOR LA CARACTERE I CONSACRAREA CRII ...............................................

    199

    Consacrarea Crii ................................................................. 200

    Capitolul XXII

    REFERITOR LA SACRIFICIILE PENTRU SPIRITE I CUM TREBUIE FCUTE ....................................................

    202

    Concluzie ................................................................................ 203FRAGMENT ANTIC DIN CHEIA LUI SOLOMON ...............................................

    204

    Invocaia Cabalistic a lui Solomon ...................................... 211

    PARTEA A II-A

    LEGEMETON - CLAVICULA SALOMONIS Ceremonialul Artei de a Comanda Spiritele ................. 213Introducere ............................................................................ 215PRILE DIN LEMEGETON: Goetia ...................................................................................... 217Theurgia Goetia ................................................................... 219Ars Paulina ............................................................................ 221Ars Almadel .......................................................................... 223Ars Notoria ............................................................................ 224

    EDIIILE Arthur Edward Waite ............................................................ 226Crowley i Mathers ................................................................ 227Idries Shah .............................................................................. 228Nelson i Anne White ........................................................... 228Mitch Henson ......................................................................... 229LEGEMETON - Clavicula Salomonis ........................... 231Cheia Mic a lui Solomon .................................................. 231Liber Malorum Spirituum sau Goetia ............................ 231Definiia Magiei ..................................................................... 231Introducere .............................................................................. 233

  • Despre Arta Goetiei Primul Spirit Principal, Bael ............................................... 235Al Doilea Spirit, Agares ........................................................ 236Al Treilea Spirit, Vassago ..................................................... 237Al Patrulea Spirit, Gamigin .................................................. 238Al Cincilea Spirit, Marbas .................................................... 239Al aselea Spirit, Valefar ...................................................... 240Al aptelea Spirit, Amon ...................................................... 241Al Optulea Spirit, Barbator ................................................... 242Al Noulea Spirit, Paimon .................................................... 243Al Zecelea Spirit, Buer .......................................................... 244Al 11-lea Spirit, Gusoin ........................................................ 245Al 12-lea Spirit, Sitri ............................................................. 246Al 13-lea Spirit, Beleth .......................................................... 247Al 14-lea Spirit, Leraye ......................................................... 248Al 15-lea Spirit, Eligor .......................................................... 250Al 16-lea Spirit, Zepar ........................................................... 251Al 17-lea Spirit, Botis ............................................................ 252Al 18-lea Spirit, Bathin ......................................................... 253Al 19-lea Spirit, Saleos .......................................................... 254Al 20-lea Spirit, Purson ......................................................... 255Al 21-lea Spirit, Morax ......................................................... 256Al 22-lea Spirit, Ipos ............................................................. 257Al 23-lea Spirit, Aim ............................................................. 258Al 24-lea Spirit, Naberius ..................................................... 259Al 25-lea Spirit, Glasya Labolas .......................................... 260Al 26-lea Spirit, Bune ............................................................ 261Al 27-lea Spirit, Ronove ....................................................... 263Al 28-lea Spirit, Berith .......................................................... 264Al 29-lea Spirit, Astaroth ...................................................... 265Al 30-lea Spirit, Forneus ....................................................... 266Al 31-lea Spirit, Foras ........................................................... 267Al 32-lea Spirit, Asmodeus .................................................. 268Al 33-lea Spirit, Gaap ............................................................ 270Al 34-lea Spirit, Furtur .......................................................... 271Al 35-lea Spirit, Marchosias ................................................. 272Al 36-lea Spirit, Stolas .......................................................... 273Al 37-lea Spirit, Phoenix ....................................................... 274Al 38-lea Spirit, Halphas ....................................................... 275Al 39-lea Spirit, Malphas ...................................................... 276Al 40-lea Spirit, Raum .......................................................... 277Al 41-lea Spirit, Focalor ........................................................ 278Al 42-lea Spirit, Vepar .......................................................... 279Al 43-lea Spirit, Sabnach ...................................................... 280Al 44-lea Spirit, Shax ............................................................ 281Al 45-lea Spirit, Vine ............................................................ 282

  • Al 46-lea Spirit, Bifrons ........................................................ 283Al 47-lea Spirit, Vual ............................................................ 284Al 48-lea Spirit, Haagenti ..................................................... 285Al 49-lea Spirit, Procel .......................................................... 286Al 50-lea Spirit, Furcas ......................................................... 287Al 51-lea Spirit, Balam .......................................................... 288Al 52-lea Spirit, Alloces ........................................................ 288Al 53-lea Spirit, Caim ........................................................... 290Al 54-lea Spirit, Murmur ...................................................... 291Al 55-lea Spirit, Orabas ......................................................... 292Al 56-lea Spirit, Gemory ....................................................... 293Al 57-lea Spirit, Ose .............................................................. 294Al 58-lea Spirit, Amy ............................................................ 295Al 59-lea Spirit, Orias ........................................................... 296Al 60-lea Spirit, Vapula ........................................................ 297Al 61-lea Spirit, Zagran ......................................................... 298Al 62-lea Spirit, Valac ........................................................... 299Al 63-lea Spirit, Andras ........................................................ 300Al 64-lea Spirit, Flauros ........................................................ 301Al 65-lea Spirit, Andrealphus ............................................... 302Al 66-lea Spirit, Cimeies ....................................................... 303Al 67-lea Spirit, Amduscias .................................................. 304Al 68-lea Spirit, Belial .......................................................... 305Al 69-lea Spirit, Decarabia ................................................... 306Al 70-lea Spirit, Seere ........................................................... 307Al 71-lea Spirit, Dantalion .................................................... 308Al 72-lea Spirit, Andromalius .............................................. 309Observaii .............................................................................. 311Cercul Magic ......................................................................... 313Cercul lui Solomon (Figur) .............................................. 314Triunghiul lui Solomon ...................................................... 315Figura Sexagonal [hexagonal] a lui Solomon .............. 316Figura Pentagonal sau Pentagrama a lui Solomon ....... 317Inelul Magic al lui Solomon ............................................... 318Pecetea Secret a lui Solomon .......................................... 319Vasul de Alam n care Solomon nchidea Spiritele ......................................

    321

    Conjuraia pentru a chema Spiritele .................................... 323Constrngerea Spiritelor ....................................................... 326Conjuraia Regelui Spiritelor ............................................... 327Blestemul General, numit Lanul Spiritelor ..................... 329Conjuraia Focului ................................................................. 330Blestemul ................................................................................ 331Adresarea ctre Spirit referitor la venirea sa .......................................

    332

    ntmpinarea Spiritului ......................................................... 332

  • Permisiunea de Plecare ........................................................ 333

    PARTEA A II-A 335 Arta Theurgiei Goetia Regelui Solomon ........................ 337Cei Treizeci i unu de Regi i Prini i Reedinele lor .... 338Arta Theurgiei Goetia despre cele Treizeci i Unu de Spirite Aeriene

    conjurate i constrnse de ctre Regele Solomon: 339Carnesiell ................................................................................ 339Caspiel ..................................................................................... 342Amenadiel ............................................................................... 345Demoriel .................................................................................. 348Pamersiel ................................................................................ 350Padiel ....................................................................................... 354Camuel .................................................................................... 356Aseliel ...................................................................................... 359Barmiel ................................................................................. 361Gediel ...................................................................................... 363Asyriel ...................................................................................... 365Maseriel .................................................................................. 368Malgaras ................................................................................. 371Dorochiel ................................................................................ 374Usiel ......................................................................................... 380Cabariel .................................................................................. 384Raysiel ..................................................................................... 387Symiel ...................................................................................... 390Armadiel .................................................................................. 393Baruchas ................................................................................. 395Ducii Rtcitori: 397Geradiel .................................................................................. 397Buriel ....................................................................................... 398Hydriel ..................................................................................... 400Pirichiel ................................................................................... 402Emoniel ................................................................................... 404Icosiel ...................................................................................... 406Soleviel .................................................................................... 408Menadiel .................................................................................. 410Macariel .................................................................................. 412Uriel ......................................................................................... 414Bidiel ........................................................................................ 416Conjuraia Prinilor care guverneaz punctele cardinale .....................

    418

    Conjuraia celor Patru mprai ...............................................................

    418

    Conjuraie pentru Ducii Rtcitori ...................................... 418

  • PARTEA A III-A DIN LEMEGETON

    Arta Paulin a Regelui Solomon ...................................... 421Referitor la Spiritele Importante ale Orelor i Servitorii i Peceile lor ..............................

    423

    Masa de Practic .................................................................. 425Despre Orele Zilei: Prima Or a Zilei, Yayn ....................................................... 423A Doua Or a Zilei, Cevorym .............................................. 426A Treia Or a Zilei, Dansor ................................................. 428A Patra Or a Zilei, Elechym .............................................. 429A Cincea Or a Zilei, Fealech .............................................. 430A asea Or a Zilei, Genapherim ........................................ 431A aptea Or a Zilei, Hamarym .......................................... 432A Opta Or a Zilei, Jafanym ................................................ 433A Noua Or a Zilei, Karron .................................................. 434A Zecea Or a Zilei, Lamarhon ........................................... 436A Unsprezecea Or a Zilei, Maneloym .......................... 437A Dousprezecea Or a Zilei, Nahalon .............................. 438Despre Orele Nopii: Prima Or a Nopii, Omalharien ......................................... 440A Doua Or a Nopii, Panezur ............................................. 442A Treia Or a Nopii, Quabrion .................................... 444A Patra Or a Nopii, Ramersy ........................................... 445A Cincea Or a Nopii, Sanayfar ......................................... 447A asea Or a Nopii, Thaazaron ....................................... 449A aptea Or a Nopii, Venaydor ........................................ 451A Opta Or a Nopii, Xymalim ........................................... 452A Noua Or a Nopii, Zeschar ............................................. 454A Zecea Or a Nopii, Malcho ............................................. 456A Unsprezecea Or a Nopii, Aalacho ................................ 457A Dousprezecea Or a Nopii, Xephan ............................ 459NGERII ORELOR ZILELOR I NOPILOR Orele i ngerii Zilei de DUMINIC .................................. 461Orele i ngerii Zilei de LUNI .............................................. 461Orele i ngerii Zilei de MARI .......................................... 462Orele i ngerii Zilei de MIERCURI ................................... 462Orele i ngerii Zilei de JOI .................................................. 463Orele i ngerii Zilei de VINERI ......................................... 463Orele i ngerii Zilei de SMBT ................................... 464Conjuraia ngerului Samael ............................................ 465Invocarea ngerului Samael .............................................. 466

    PARTEA A II-A a Artei Pauline 469

    Tabelul 1 - Planetele, Semnele i Numele lor ................... 471Tabele cu Planetele, Semnele i Numele Geniilor lor ..... 472

  • Cele 12 Pecei atribuite Semnelor i ngerilor .................. 475Invocarea Sfntului nger Pzitor ................................... 485

    PARTEA A IV-A

    Arta Almadel a lui Solomon - Ars Almadel Salomonis 487Crearea Almadelului ........................................................... 487Prima Altitudine este numit Chora Orientis sau Altitudinea Estic ............

    489

    A Doua Chora sau Altitudine ........................... 491A Treia Chora sau Altitudine ............................................. 492A Patra Chora sau Altitudine ............................................. 493Despre momentul potrivit pentru invocarea acestor ngeri ............................................

    493

    Invocarea ngerilor ............................................................... 494Ars Notoria, Arta Notorie, a lui Solomon, cuprinde: 497CHEIA CABALISTIC a Operaiunilor Magice ............. 497CHEIA CABALISTIC a tiinelor Liberale ................... 497CHEIA CABALISTIC a Revelaiei Divine .................... 497Arta Memoriei ........................................................................ 497Introducere ............................................................................ 499Arta Notorie a lui Solomon ................................................. 500Arta Notorie dezvluit de ctre Creatorul Preanalt lui Solomon ........

    500

    Ce eficien au Cuvintele ...................................................... 502O explicaie pentru Arta Notorie ................................................................

    502

    Regulile Generale: Primul Precept ...................................................................... 503Un Mandat Spiritual al Oraiei precedente ......................... 504Despre Figurile Triumfale, cum trebuie pronunate cu cumptare i spuse cu cinste i devoiune ..........................

    506

    Expunerile Lunaiilor din Arta Notorie .............................. 507Solomon arat cum Oraia precedent este nceputul i Fundamentul ntregii Arte .......................

    507

    A Doua Parte a Oraiei precedente, care se spune doar o dat .................

    508

    A Treia Parte a Oraiei precedente, care trebuie spus cu cealalt ..........

    508

    Despre eficiena Oraiei care este inexplicabil pentru simul uman ........................

    509

    Aici Solomon arat n ce manier acele Note difer n Art i motivul acestui fenomen; cci o Not este o anumit cunoatere, prin Oraia i Figura prezentat anterior ....................................................................................

    510

    Cum trebuie spus aceast Oraie la nceputul fiecrei Moneth, cu mintea cast i pur ..........................................

    511

  • Aici urmeaz Rugciunea despre care am vorbit mai devreme, pentru a obine o Memorie bun .........................

    511

    n cele ce urmeaz prezentm Prologul Oraiei precedente, care provoac i procur Memoria i este continuat de Nota precedent ...............................................

    511

    Aici ncepe Prologul acestei Oraii ...................................... 512Aici artm alt virtute a Oraiei precedente ..................... 513Oraia Artei Fizice ................................................................. 513Aici urmeaz o Prefa eficace a unei Oraii, artnd ce virtute i eficacitate poi obine n fiecare zi ......................

    515

    Aici Solomon arat cum fiecare Not a fiecrei Arte trebuie s-i exercite propriul serviciu ......

    515

    Un anumit Precept Special ................................................... 516Oraie ....................................................................................... 517Alegerea momentului, n ce Lunaie trebuie spuse aceste Oraii ............................

    519

    Aici urmeaz nceputul acestei Oraii, care are o virtute i eficacitate att de mare, dup cum am mai spus, dac este spus cu mare devoiune ...............................................

    520

    Acesta este nceputul celei de-a doua pri a Oraiei menionate anterior, care are o mare virtute ...........................................................

    522

    Cum Oraiile latineti nu sunt explicate prin cuvintele oraiilor ............................

    523

    n acest capitol se indic eficiena Oraiei care urmeaz, fiind special pentru o obine elocvena .............................

    524

    n acest capitol Solomon a stabilit timpul i maniera n care Oraia trebuie pronunat .........................................

    526

    Niciun om cu probleme sau corupt prin crim, nu trebuie s rosteasc aceast Oraie .............

    526

    Reguli Speciale: 529Cum fiecare Art i are propria Not ................................. 529Despre tiinele Liberale i alte lucruri, care pot fi stpnite prin acea Art .............

    529

    Despre tiinele Liberale i alte lucruri care trebuie cunoscute

    530

    Solomon declar ce Note au primele trei Arte Liberale ............................................

    530

    Aici Solomon ne arat, aa cum ngerul nsui i-a spus, cum Gramatica are trei Figuri .....

    531

    Motivul pentru care Arta Dialectic are doar dou Figuri 532Motivul pentru care Retorica are Patru Figuri ................... 532Despre celelalte Arte i Notele lor vom vorbi la locul i momentul potrivit, aa cum le gsim aezate i n Cartea lui Solomon .............................................................................

    533

  • La ce Ore trebuie consultate Notele acestor Arte Liberale ................

    533

    Cum trebuie consultate Notele gramatice pe Lun Nou .......................

    533

    Cunoaterea Notelor .............................................................. 534Despre Notele Logice ............................................................ 534Cum trebuie inspectate Notele Logice i Oraiile indicate ........................................

    535

    Cum trebuie s fim contieni de ofense ...................................................

    535

    Cum trebuie inspectate Notele la anumite intervale ......... 535Ce luni pot fi folosite n inspectarea Notelor ..................... 536Aici se menioneaz toate Notele Artelor ........................... 536Definiiile mai multor Arte i Notele lor ............................ 537Prima Oraie la nceputul Notei ........................................... 538A Doua Oraie ........................................................................ 538A Treia Oraie ......................................................................... 539A Patra Oraie ......................................................................... 539Pronun aceast Oraie la nceputul primei Figuri a Artei Logicii; i dup aceast Oraie repet cu pauze Oraiile scrise ntre primele Figuri ......................................

    540

    A asea Oraie ........................................................................ 540A aptea Oraie ...................................................................... 540A Opta Oraie ......................................................................... 541Aceast Oraie (a Noua),. mpreun cu urmtoarele dou .............................................

    542

    Urmtoarea Oraie (a Zecea ................................................ 542A Unsprezecea Oraie .......................................................... 543Pronun urmtoarele nainte de prima Figur a Aritmeticii ..................................

    544

    Aceast Oraie se recit nainte de a doua Not a Geometriei ...................................

    545

    Spune aceast Oraie nainte de a doua Not a Teologiei ......................................

    545

    Trei Capitole ce trebuie publicate nainte de oricare dintre Note ...............................................

    546

    Cum trebuie inspectate Notele potrivite ....................................................

    546

    Ce Zile trebuie observate n inspectarea Notelor celor patru Arte ...............................

    546

    Despre inspectarea Notelor Generale ................................. 547Cum trebuie pronunate primele trei Capitole naintea Oraiilor ...............................

    547

    Cum trebuie exersat a cincea Oraie a Teologiei ...................................................

    547

  • Aceast Oraie, mpreun cu urmtoarea, trebuie pronunat nainte de prima Not a Filosofiei ...................

    548

    Cum trebuie spuse aceste Oraii o dat n fiecare Zi, nainte de Notele generale i de Notele Artelor liberale .....................

    550

    A 7-a Oraie, care este finalul Oraiilor, aparinndu-i Notei Inefabile, ultima a Teologiei, avnd 24 de ngeri ...............................

    552

    Precepte Speciale ale Notelor Teologiei, n special ale Notelor 1, 2 i 3 ..............................................

    553

    Cum a primit Solomon Nota Inefabil de la nger .....................................................

    553

    Cum trebuie observate Preceptele n Operaia tuturor Artelor .................................

    554

    Aceste Precepte trebuie observate n mod special ..........................................

    555

    Ars Nova Experimentul lucrrii anterioare este nceputul urmtoarelor Oraii, pe care Solomon le numete Artem Novam .....................................................................................

    556

    Urmtoarea Oraie este a doua din zece i d Elocin i trebuie spus dup prima; cu o mic pauz ntre i nainte de prima Figur a Teologiei ....................................

    559

    Pentru Elocin i stabilitatea Minii ...............................................................

    560

    Pentru a liniti simurile externe i interne ...................................................

    561

    Urmtoarea este pentru Memorie ..............................................................

    561

    Urmtoarea ntrete simurile interioare i exterioare ..........................................

    562

    Urmtoarea Oraie aduce elocin, memorie i stabilitate ............................................

    562

    Oraie pentru a recupera nelepciunea pierdut ................ 563Pentru a obine Graia Duhului Sfnt .................................. 563Pentru a recupera nelepciunea intelectual ......................................................

    564

    A Treia Parte, Semnul Lemach ............................................ 566Pentru Memorie ...................................................................... 566Acestea trebuie spuse pe 8, 12, 10, 20, 24, 28, 30 i n toate aceste Lunaii repet-le de patru ori; o dat dimineaa, o dat la a treia Or, o dat la a noua Or i o dat seara; i n celelalte Zile nu le spune dect pe cele din prima Zi, care sunt Alfa i Omega, Helyschemat .......

    567

    Concluzia ntregii Lucrri

  • i confirmarea tiinei obinute ............................................ 568Spune acestea la final, cu devoiune .............................................................

    568

    Binecuvntarea Locului ........................................................ 569Urmtoarea este o Oraie n patru limbi ...................................................

    571

    Pentru a performa orice munc ............................................ 572Alte precepte care trebuie observate n aceast lucrare ............................

    574

    Maniera de consacrare a Figurii Memoriei ........................................

    578

    Patru Zile Figura Memoriei trebuie consacrat ....................................

    579

    Figura Memoriei .................................................................... 580Urmtoarea Oraie trebuie spus stnd n picioare .............................................

    581

    Urmtoarea Oraie are puterea de a alunga toate poftele ...................................

    583