56
37 UNIVERSITATEA TIRASPOL DIN MOLDOVA Facultatea Catedra Referat. Pe tema:Ciclurile vitale si liniile de evolutie. A elaborat: studentul an. I A verificat: dr. conf. univ.

Ciclurile Vitale

Embed Size (px)

DESCRIPTION

ciclurile vitale

Citation preview

Page 1: Ciclurile Vitale

37

UNIVERSITATEA TIRASPOL DIN MOLDOVA

Facultatea

Catedra

Referat.Pe tema:Ciclurile vitale si liniile de

evolutie.

A elaborat: studentul an. I

A verificat: dr. conf. univ.

CHIŞINĂU - 2014-

Page 2: Ciclurile Vitale

37

Cuprins:

1. notiune de ciclu vital si fazele lui.

2.liniile de evolutie ale plantelor superioare.

3.ciclurile vitale la feriga si selaginela.asemanarile si deosebirile.

4. trasaturile caracteristice ale plantelor gimnosperme.superioritatea fata de plantele sporifere.

5.structura conului(microstrobilului )masculin,formarea graunciorului de polen.

6. structura conului femenin,formarea ovulului.

7.fecundarea si formarea semintei la pinul de padure.

8. evolutia gametofitului la plantele superioare.

Page 3: Ciclurile Vitale

37

1. Notiune de ciclu vital si fazele lui.

Ciclul vital este un ansamblu de transformări pe care le suferă un organism, de la stadiul de zigot până la moartea sa; unele specii prezintă o succesiune de stadii (ca în metamorfoză) iar altele o succesiune liniară de organisme, de la zigot până la moartea stadiului care formează gârneţi. La unele animale parazite, se produce o succesiune de stadii cu gazde individuale de specii diferite.Trematodele adulte trăiesc în organele vertebratelor. Din ouăle ajunse în mediu acvatic, se dezvoltă o larvă (micracidium) care invadează activ o moluscă, se transformă acolo într-un sporocist, din care se nasc mai multe redii, fiecare producând mai mulţi cercari. Aceste forme sexuate imature devin adulte în altă gazdă (gazda finală). Alternanţa de „indivizi” sexuaţi şi asexuaţi în cursul ciclul vital este foarte spectaculoasă la multe plante (alternanţă de generaţii).Dezvoltarea plantelor include ansamblul de modificări calitative care însoţesc parcurgerea fazelor de tinereţe, maturitate şi senescenţă şi care asigură plantelor capacitatea de înmulţire. Procesul de dezvoltare se desfăşoară în paralel cu cel de creştere, iar momentul culminant al acestui proces îl constituie formarea organelor de reproducere, a florilor. La plantele superioare, durata ciclului de dezvoltare variază în limite foarte largi. Din punctul de vedere al duratei perioadei de dezvoltare şi după numărul de înfloriri şi fructificări, plantele sunt grupate astfel:

Page 4: Ciclurile Vitale

37

1. plante monocarpice, care fructifică o singură dată în viaţă. Acestea pot fi:

a. plante efemere– care parcurg ciclul vital (de dezvoltare) într-un timp scurt, de cca. 5-6 săptămâni. Multe specii de plante efemere sunt buruienile, cum este de exemplu Senecio vulgaris. Plante efemere sunt şi acelea care cresc în condiţii aspre de mediu, de exemplu în deşert (acestea sunt adaptate să crească şi să-şi încheie ciclul de dezvoltare în perioada cu ploi din deşert. În această perioadă formează seminţele, care rămân în starea de repaus până când condiţiile devin din nou favorabile. Alte plante efemere se regăsesc în pădure, în stratul ierbos, ele înfloresc primăvara devreme, profitând de faptul că arborii încă nu au frunze.

b. plante anuale – sunt plante care germinează, înfloresc, formează seminţe şi mor într-un an. Ex.: mazărea (Pisum sativum), conopida (Brassica oleracea), busuiocul (Ocimum basilicum), gălbenelele (Calendula officinalis), portulaca sau floarea de piatră (Portulaca grandiflora).

c. plante bianuale (bienale) – sunt plantele care au un ciclu de dezvoltare cuprins între 12 şi 24 de luni; în primul an formează organele vegetative, după care intră într-o perioadă de repaus, iar în anul al doilea formează florile, fructele, seminţele, după care mor. Condiţiile climatice influenţează foarte mult ciclul de dezvoltare al plantelor. Şi în acest caz, unele plante care în mod normal sunt bienale, în anumite condiţii pot fi anuale. Ex.:

Page 5: Ciclurile Vitale

37

pătrunjelul (Petroselinum crispum), morcovul (Daucus carota), brusturele (Arctium lappa).

d. plantele pleiociclice – care sunt perene şi care fructifică după mai mulţi ani de viaţă, iar după fructificare pier. Ex.: Agave americana .

2. plante policarpice, care înfloresc şi fructifică de mai multe ori în viaţă. Toate plantele din acest grup sunt perene şi fructifică fie în fiecare an, fie la un interval de mai mulţi ani. În zona temperată, creşterea are loc numai în sezonul favorabil, cald. În această perioadă a anului are loc înflorirea, iar odată cu venirea frigului, frunzele cad. În alte zone ale globului, creşterea şi înflorirea plantelor perene se face în funcţie de sezonul uscat sau umed, iar în zonele calde, creşterea şi înflorirea se fac continuu.

Page 6: Ciclurile Vitale

37

2.liniile de evolutie ale plantelor superioare.

Plantele sunt producătorii primari de substanţe organice, nutritive pentru toate organismele vii. La plantele superioare, denumite şi cormofite, corpul este împărţit în cele trei organe vegetative: rădăcina, tulpina şi frunzele.

În cadrul plantelor superioare, franerogamele,  denumite şi spermatofite, adică plante cu seminţe, reprezentate prin gimnosperme şi angiosperme, au flori şi seminţe iar angiospermele au şi fructe.

Toate plantele superioare au celulele grupate în ţesuturi iar ţesuturile, grupate în organe asigură creşterea şi dezvoltarea întregii plante. Cele 6 tipuri de ţesuturi se pot exprima sintetic într-o singură frază.

Corpul unei plante superioare sau a unei cormofite este generat de:

ţesuturile meristematice, protejat şi acoperit deţesuturile de protecţie sau de acoperire, format în cea mai

mare parte deţesuturile fundamentale, susţinut deţesuturile de susţinere sau mecanice, străbătut deţesuturile conducătoare şi prevăzut la exterior şi în interior deţesuturile secretoare.

În unele clasificări mai noi sunt menţionate şi ţesuturile senzitive – care însă pot fi asimilate în cele 6 tipuri de ţesuturi menţionate mai sus.

Plantele în general cresc şi se dezvoltă tot timpul vieţii.Plantele superioare dau naştere în timpul vieţii la noi

rădăcini, tulpini şi frunze iar fanerogamele şi la noi flori, seminţe şi fructe, datorită activităţii ţesuturilor meristematice din vârfurile de creştere şi din muguri.

Page 7: Ciclurile Vitale

37

Unele plante superioare şi anume plantele drajonante (ierboase şi lemnoase) formează muguri pe rădăcini care dau naştere la lăstari numiţi drajoni care se pot despărţi de planta mamă şi devin noi plante. Prin drajonare arborii pot să trăiască secole sau chiar milenii deşi planta mamă, fără a lua în considerare drajonii, nu are o longevitate mare.

Mugurii de rezervă de pe tulpini pot să asigure refacerea frunzişului şi a lăstarilor chiar în acelaşi an, în cazul când un ger târziu i-a distrus.

Este interesant şi regretabil că celălalt regn al fiinţelor vii, regnul animal, deşi are o origine comună cu regnul vegetal nu a realizat aceste însuşiri la nivelul celor mai superioare animale, adică la nivelul mamiferelor, din care face parte şi omul.

La acestea nici refacerea unui deget, nemaivorbind de refacerea unei mâini sau a unui picior, nu are loc pe cale naturală, fără intervenţiile adeseori spectaculoase ale chirurgiei.

Deosebirile dintre plante şi animale sunt determinate de modul de nutriţie.

Plantele au o nutriţie autotrofă adică pot să-şi sintetizeze singure substanţele organice, iar nutriţia autotrofă se bazează pe absorbţia din sol a apei cu substanţe minerale, pe care apoi asimilaţia clorofiliană (în majoritatea cazurilor) le transformă, cu ajutorul luminii, în substanţe organice, nutritive, care asigură creşterea şi dezvoltarea plantei.

Animalele   au o nutriţie heterotrofă, adică ele se hrănesc consumând substanţe organice fabricate de alte organisme vii şi în primul rând de către plante. Animalele trebuie deci să caute substanţele nutritive. De aceea, ele şi-au dezvoltat organe de locomoţie de tot felul: mers, înot, zbor, etc precum şi organe de simţ, care au culminat cu apariţia gândirii realizată de om.

Preţul plătit de animale, desfăşurând acest drum de evoluţie nu este neglijabil, ele nemaiputându-se bucura de realizările plantelor în cadrul nutriţiei autotrofe:

Cele două linii principale de evoluţie, plante şi animale, s-au dezvoltat pe baza constituirii unui echilibru dinamic şi

Page 8: Ciclurile Vitale

37

ecologic. Generoasa lume a plantelor dă nu numai hrană animelelor ci şi oxigen, produs de plante în asimilaţia clorofiliană, necesar animalelor în procesul de respiraţie, în vederea oxidărilor din organismul animal pentru producerea de energie, folosită de animale pentru creştere, dezvoltare şi mişcare, cu eliberare de CO2, preluat apoi de plante în procesul de asimilaţie clorofiliană pentru a fabrica noi substanţe organice, necesare  pentru hrana lor şi a animalelor.

Piramidele trofice, cunoscute şi sub numele de piramidele eltoniene, imaginate de Charles Elton (Anglia, 1927), arată că realizarea echilibrului dinamic şi ecologic s-a făcut pe baza participării a trei grupe mari de organisme vii, fiecare grupă având caracteristicile sale şi rolul ei. La modul general aceste 3 grupe sunt următoarele:

1 – producătorii primari -  adică plantele verzi2 – consumatorii – adică animalele3 – descompunătorii – adică microorganismele, care

descompun corpul vieţuitoarelor moarte şi îl transformă în substanţele minerale iniţiale, permiţând astfel apariţia unui nou ciclu de producători, consumatori şi descompunători. Aceste cicluri au loc prin desfăşurarea unui număr imens de procese biofizice şi biochimice.

Page 9: Ciclurile Vitale

37

3.ciclurile vitale la feriga si selaginela.asemanarile si deosebirile.

Ferigile sunt considerate primele cormofite apărute pe uscat, adaptate structural şi funcţional mediului terestru şi mai rar celui acvatic. Cea mai importantă adaptare apă rută în morfologia ferigilor o constituie diferenţierea corpului acestora în rădăcină, tulpină şi frunză, toate alcătuind cormul. Diferenţierea morfologica a cormului s-a făcut în paralel cu una structural/anatomică. Spre deosebire de talofite, la ferigi au apărut numeroase ţesuturi şi s-a generalizat reproducerea sexuată. În aceste condiţii era nevoie ca acest corp vegetativ imens comparativ cu talul să fie aprozivionat cu apă şi hrănit. Astfel s-au diferenţiat ţesuturile conducătoare, specializate în conducerea apei şi sărurilor minerale (ţesuturi conducătoare lemnoase) şi a sevei elaborate (ţesuturi conducătoare liberiene). Ţesutul lemnos alcătuit predominant din traheide cu punctuaţiuni scalariforme, este organizat în fascicule conducătoare: un singur fascicul (Selaginella), două (Dryopteris, Polypodium s.a.) sau mai multe (Pteridium, Lycopodium s.a.). Ţesutul liberian alcătuit din celule ciuruite lipsite de celule anexe este organizat şi el în fascicule conducătoare, în număr egal cu al celor lemnoase. Totalitatea fasciculelor conducătoare formează cilindrul central (stei); la ferigi se întâlnelşte în mod frecvent protostelul. Pteridofitele sunt primele cormofite în a căror structură întâlnim ţesuturi conducătoare diferenţiate în elemente lemnoase şi liberiene; din această cauză au mai fost denumite şi criptogame vasculare sau traheofite. Asemănător altor plante care se

Page 10: Ciclurile Vitale

37

reproduc sexuat, în viaţa ferigilor se succed două generaţii: sporofitul (S) şi gametofitul (G). Sporofitul este generaţiadiploidă (2n) producătoare de spori. El îşi începe existenţa cu zigotul (după fecundaţie) şi se încheie cu formarea sporilor haploizi, după meioză. La ferigi, generaţia dominantă este sporofitul reprezentat de planta însăşi, alcătuită din rădăcină, tulpină şi frunză. 1. Rădăcina îşi are originea în radicula embrionului, întrucât radicula are o viaţă foarte scurtă, la ferigile mature nu găsim, de obicei, rădăcină principală. Rădăcinile obişnuite sunt cele adventive, care se formează pe rizomi. Spre deosebire de alte rizofite, rădăcina unor ferigi (Lycopodium, Selaginella, Isoetes) se ramifică dihotomic. Alte ferigi au rădăcini monopodiale. 2. Tulpina multor ferigi actuale este reprezentată de un rizom de tip monopodial. Tulpinile supraterane pot fi dihotomice (Lycopodium complanatum), simpodiale (Selaginella) sau monopodiale. Adesea sunt asimilatoare, preluând rolul frunzelor (Eqttisetum sp.). Din punct de vedere al structurii lor, ferigile ocupă un loc aparte. Cele mai multe ferigi sunt perixile; în acest caz locul măduvei este ocupat de fasciculele lemnoase unite prin bazele lor. Fasciculele liberiene se unesc la rândul lor, în jurul lemnului, formând un manşon mai mult sau mai puţin complet (Polypodium vulgare). Alte ferigi (Ophioglossum) au structură centroxilă (caracteristică fanerogamelor). Un caracter important al tulpinii multor ferigi îl reprezintă polistelia, care constă în prezenţa mai multor steluri, (meristeluri), fiecare alcătuit din mai multe „fascicule conducătoare" delimitate de un periciclu şi o endodermă proprie. Ferigile actuale nu posedă structură secundară. 3. Frunza ferigilor este foarte variabilă din punct de vedere

Page 11: Ciclurile Vitale

37

morfologic. Toate ferigile sunt autotrofe, funcţia de fotosinteză sau asimilaţie clorofiliană, revenind frunzei. Din punct de vedere morfologic, ferigile actuale posedă două tipuri de frunze, microfile şi macrofile. Primul tip caracterizează ferigile microfilme, cu frunze mici scvamifonne sau ligulate, cu excepţia lui Isoetes, care are frunze lungi şi subuliforme. La majoritatea speciilor sunt dispuse atât de apropiat (spiralat) încât internodurile nu se mai recunosc. Numai la Psilotum frunzele sunt mai distanţate. La Equisetatae frunzele sunt dispuse verticilat în aşa fel încât atât nodurile cât şi internodurile sunt vizibile. La Lycopodium, după desprinderea frunzelor, rămân pe tulpini bazele acestora sub formă de mici proeminenţe; la Eqiiisetum, frunzele dispuse în verticil, fuzionează prin bazele lor, formând o teacă foliară. Ferigi microfilme întâlnim în clasele Lycopodiatae şi Equisetatae. Al doilea tip caracterizează ferigile numite macrofiline din Polypodiatae. Speciile din această clasă posedă frunze mari cu configuraţie diversificată, numite şi fronde. O macrofilă este alcătuită, de obicei, din baza frunzei mai dilatată, peţiol (stip) şi lamina, adesea divizată. Lamina prezintă aspecte variate; ea poate fi întreagă (Pliyllitis) sau penat-compiisă. Frunzele penate sunt alcătuite din ramificaţii foliate de ordinul I numite segmente primare, lobi sau aripi (pinna), dispuse pe ambele laturi ale unei axe comune numită rahis; ele pot, la rândul lor, să prezinte ramificaţii foliate de ordinul II (segmente secundare); acestea se pot ramifica în segmente foliate de ordinul III (segmente terţiare) şi chiar de ordinul IV. Elementele foliate ale segmentelor de ordinul II-IV se numescpimde (aripioare). Uneori cu greu se poate distinge lamina de peţiol, ceea ce este

Page 12: Ciclurile Vitale

37

valabil şi pentru segmente.La Pilularia frunza este reprezentată de un organ acicular care corespunde unui peţiol fără lamina. Ramificarea segmentelor se face de obicei într-un plan şi anume în două direcţii. La Ophioglossum s.a. segmentul foliar fertil este altfel orientat decât cel steril. Din punct de vedere fiziologic, la unele ferigi frunzele pot fi asimilatoare şi sporangifere (Ophioglossum, Botrichytim s.a); primele se numesc trofofile, celelalte sporofile. Există însă şi o a treia categorie de frunze trofosporofile; ele îndeplinesc ambele funcţii (Dryopteris, Cystopteris, Phyllitis s.a). Din punct de vedere morfologic se deosebesc frunze întregi (Phyllitis, Salvinia), penat-partite (Polypodium), penat-sectate (Asplenium trichomanes), dublu-penat-sectate (Athyriumfilix-femina s.a). Nervaţiunea este şi ea diferită: uninervă la ferigile microfilme (Selaginella, Lycopodittm) sau multinervă la cele macrofiline. Aceasta din urmă poate fi, penată (Polypodium vulgare) sau foarte rar palmată (Pteridium). Gametofitul, cea de-a doua generaţie, poartă numele de protal ( tal iniţial) şi este întotdeauna haploid, deoarece îşi începe de fiecare dată existenţa pornind de la un spor postmeiotic; generaţia gametofitică se încheie cu formarea gameţilor. Sporii la ferigi sunt germeni asexuaţi, haploizi, formaţi în sporangi. Aceştia din urmă sunt grupaţi în spice sporangifere terminale numite strobili (Equisetum sp. s.a.), în sori, de obicei protejaţi de un înveliş numit induzie, sau în sporocarpi, corpuri sporangifere de sine stătătoare (Salviniaceae). Ferigile cu un singur tip de spori se numesc izospore iar sporii pe care îi formează, de aceeaşi mărime, poartă numele de izospori. Dintr-un izospor se diferenţiază un protal monoic, de obicei verde, pe care se dezvoltă atât

Page 13: Ciclurile Vitale

37

gametangii masculine(anteridii) cât şi feminine (arhegoane). Ferigile cu două tipuri de spori se numesc heterospore iar sporii pe care îi formeză, de mărimi diferite, se vor numi heterospori. Cei mai mici dintre ei au fost numiţi microspori iar cei mai mari megaspori sau macrospori. Microsporii vor genera, la germinare, numai protale masculine alcătuite din câteva celule numite şi microprotale. Unele celule ale protalului masculin se transformă în anteridii. În acestea se vor diferenţia gârneţii masculini pluriciliaţi numiţi spermatozoizi (anterozoizi). Megasporii sau macrosporii, mai mari decât precedenţii, vor genera la germinare numai protale feminine sau megaprotale alcătuite din numeroase celule. Pe aceste protale se formează arhegoanele în care se diferenţiază gameţii feminini numiţi oosfere. Prin urmare, izosporii dau naştere la protale monoice iar heterosporii la protale dioice. Reproducerea sexuată. Protalele provenite din diviziuni succesive ale sporilor, au dimensiuni variate (de la câţiva mm până la 5 cm) şi forme diferite (lamelar, foliaceu, tuberculiform, cordiform, filamentos). De cele mai multe ori protalul se aseamănă cu talul algelor verzi filamentoase. Protalul se fixează de substrat prin intermediul rizoizilor de origine epidermică. Indiferent de formă şi mărime protalul se dezvoltă întotdeauna separat sau independent de sporofit, pe suporturi permanent umede. Pe protale se diferenţiază organele de reproducere, arhegoanele şi anteridiile la ferigile izospore sau arhegoane pe megaprotale şi anteridii pe microprotale în cazul ferigilor heterospore. Fecundaţia şi formarea zigotului. Ca la toate plantele cu gameţi masculini mobili, fecundaţia se produce în mediu lichid. Graţie flagelilor, spermatozoizii ajung la arhegoane, pătrund în

Page 14: Ciclurile Vitale

37

interiorul lor şi fecundează oosfera. După fuzionarea celor doi gameţi haploizi se formează zigotul, germene sexuat diploid. Din zigot, în urma a numeroase diviziuni, se formează embrionul, iar din acesta o nouă plantă. Mult timp reproducerea sexuată a pteridofiţelor a rămas necunoscută, motiv, pentru care ele au fost denumite şi criptogame (vasculare). Ciclul de dezvoltare la pteridofite. Cele două generaţii, sporofitul şi gametofitul, îşi duc viaţa independent, alternând una cu cealaltă. Generaţia sporofitică dominantă este reprezentată de planta propriu-zisă. Pe aceasta se diferenţiază sporangii în care se formează sporii haploizi. Din germinarea sporilor rezultă gametofitul, numitprotal, pe care se diferenţiază gametangii masculini şi feminini, în urma fecundaţiei dintre gameţii de sex opus se formează zigotul iar din acesta embrionul (sporofitul tânăr) şi apoi sporofitul de lungă durată. Un astfel de ciclu de dezvoltare, în care alternează două generaţii morfologic diferite, independente, cu ploidii diferite, poartă numele de ciclu digenetic, diplo – haplo - fazic, iar plantele respective diplo - haplonte. Ciclul de viaţă la ferigi se desfăşoară diferit la cele izospore (Polypodium, Equisetum, Lycopodium), comparativ cu cele heterospore (Selaginella, Salvinia, Azolla). Răspândirea pteridofitelor Fergile au avut o dezvoltare luxuriantă în Paleozoicul mediu şi superior, denumit din acest motiv şi era pteridofitelor. Până în prezent se cunosc aproximativ 12.000 de specii, răspândite pe tot globul, cu o frecvenţă mai mare în pădurile umede şi mlaştini. Importanţa ferigilor În ultimul deceniu ferigile au intrat în atenţia marelui public, în special a iubitorilor de plante ornamentale din cel puţin două motive: - având în vedere sempervirescenţa lor, un număr din ce în ce

Page 15: Ciclurile Vitale

37

mai mare de specii de ferigi este folosit ca plante decorative, în special de apartament, dar şi de grădină. Aşa este cazul ferigilor: Dryopteris, Cystopteris, Polypodium, Selaginella, Platyceritim, Asplenium ş.a. - numeroase specii au fost şi sunt utilizate ca plante medicinale. Dintre acestea cităm: Equisetum arvense(ca diuretic, hemostatic, remineralizant, antidiareic), Polypodium vulgare(ca antihelmintic, colagog, laxativ, expectorant ş.a.), Dryopteris felix femina (antihelmintic), Lycopodium clavatum (hemostatic) s.a. Pentru specialişti, ferigile actuale descendente ale celor Paleozoice, de acum 350 milioane de ani, reprezintă un grup de plante din care au derivat plantele cu seminţe. Cei mai mulţi specialişti consideră că ferigile îşi au originea în algele verzi. Ferigile ancestrale au generat depozitele petrolifere şi carbonifere de mare interes economic. O atenţie deosebită se acordă, în zilele noastre, protecţiei şi conservării ferigilor, cunoaşterii biologiei acestora şi stopării degradării populaţiilor de ferigi. Defrişarea pădurilor, locul de viaţă al ferigilor, vânzarea frunzelor de ferigi în buchete de flori tăiate afecteză permanent speciile de ferigi din flora spontană..

Page 16: Ciclurile Vitale

37

4. trasaturile caracteristice ale plantelor gimnosperme.superioritatea fata de plantele sporifere.

Încrengătura Magnoliophyta sau Angiospermae cuprinde peste 235.000 de specii de plante, dintre care aproximativ 3.700 de specii reprezentate și în flora României. Astăzi angiospermele reprezintă grupul dominant de plante de pe suprafața pământului (loc ocupat încă de acum 100 de milioane de ani). Aceasta s-a datorat unor caractere de superioritate ale acestora, care a dus la o mai bună adaptare la mediul terestru.

Caracteristici esențiale.

Caractere generale.

Sunt cele mai evoluate plante, cu corpul un corm tipic, perfect adaptat la viața terestră. Ulterior, unele specii s-au readaptat la mediul acvatic. Sunt răspândite pe tot globul terestru, cu excepția zonelor polare.

Angiospermele au apărut la mijlocul Mezozoicului, prin evoluția unor gimnosperme primitive, față de care au unele caractere de superioritate:

marea majoritate sunt fotoautotrofe, dar există și specii heterotrofe (parazite, semiparazite, saprofite) sau mixotrofe (cu nutriție carnivoră)

au o varietate foarte mare a formelor de viață (bioformelor), angiospermele putând exista ca erbacee anuale, bianuale și perene, lemnoase (arbori, arbuști, subarbuști și liane), frutescente, suculente etc. Aceste bioforme sunt perfect adaptate la toate mediile de viață și domină vegetația actuală

xilemul tulpinii și rădăcinii este alcătuit din vase perfecționate (trahee), iar floemul conține, pe lângă tuburi ciuruite și celule anexe;

Page 17: Ciclurile Vitale

37

organul caracteristic este floarea, suprema realizare morfo-funcțională a regnului vegetal. Floarea are atât părți reproducătoare (androceu și gineceu), dar și învelișuri florale specializate pentru protecția lor

apare un organ nou, ovarul, care închide unul sau mai multe ovule. În urma fecundației ovarul se transformă în fruct și ovulele în semințe, fructul învelind semințele (gr. "angios"= învelit, închis)

la angiosperme apare dubla fecundație, în urma căreia rezultă doi zigoți: zigotul principal (diploid), care prin diviziuni mitotice succesive va da naștere la embrion; zigotul secundar (triploid), numit și zigot accesoriu, care va da naștere rezervei nutritive a embrionului, endospermul secundar. Acest endosperm secundar a dat posibilitatea diversificării angiospermelor

are loc reducerea progresivă a gametofitului, foarte mic și nevascularizat: gametofitul mascul este reprezentat prin celula vegetativă și celula generativă a grăunciorului de polen, iar gametofitul femel este redus la cele șapte celule ale sacului embrionar

în același timp, sporofitul este foarte diversificat, vascularizat și perfect adaptat la viața aeriană terestră

Cele mai numeroase angiosperme actuale au flori bisexuate (72%). Cu flori unisexuate sunt 11%, dintre care 4% sunt dioice, iar 7% sunt monoice. Cca. 17% sunt plante trioice și poligame. Polenizarea entomofilă a dus la modificări ale florii: diversificarea periantului, a staminelor și a carpelelor etc.

Originea angiospermelor.

Pentru stabilirea filogeniei lor se ia în considerare, în primul rând, în afara caracterelor morfo-anatomice, originea florii angiospermelor.

Page 18: Ciclurile Vitale

37

Se cunosc două ipoteze:

1. Ipoteza pseudantiei (inflorescențială, a florii false), emisă de Wettstain, Karsten și susținută de Engler, conform căreia floarea unisexuată a angiospermelor ar fi derivat din inflorescența unor gimnosperme evoluate (Ephedrales). Cele mai primitive angiosperme ar fi plantele (Fagales, Urticales). cu flori unisexuate grupate în amenți. Floarea bisexuată ar fi apărut ulterior, dintr-o inflorescență mixtă, prin reducerea perigonului fiecărei flori din inflorescență. Florile femele erau situate central, iar cele mascule la periferie.

2. Ipoteza euantiei (a florii adevărate), emisă de Hallier, Ch. Bessy, dezvoltată apoi de Arber și Parkin, conform căreia floarea angiospermelor provine dintr-un con (strobil) de la gimnospermele străvechi, fosile, de tipul Bennettites, care s-a modificat în sensul că vârful acestuia s-a transformat în receptacul, iar frunzele strobilului s-au metamorfozat, devenind învelișuri florale și sporofile (mascule și femele). Aceste gimnosperme primitive, la care a apărut prima dată floarea evoluată, sunt considerate strămoșii unor angiosperme cu flori mari, bisexuate, cum sunt policarpigenele (Magnoliales, Ranales etc.). După această ipoteză, florile unisexuate ale unor angiosperme ar fi apărut secundar, prin reducerea până la dispariție a unuia dintre sexe.

Ambele ipoteze susțin monofiletismul angiospermelor, adică evoluția lor dintr-un strămoș comun. Există, însă și ipoteze care susțin bifiletismul, chiar polifiletismul angiospermelor.

În prezent, ipoteza cea mai plauzibilă, acceptată de cei mai mulți sistematicieni, este cea a euantiei. S-au facut eforturi pentru elaborarea unui sistem filogenetic de clasificare, care să țină seama de cercetările experimentale, de morfogeneza florilor, fructelor, semințelor, polenului, organelor vegetale, date care

Page 19: Ciclurile Vitale

37

corelate cu cele fitopaleontologice, trebuie să stabilească descendența grupelor de dicotiledonate și monocotiledonate.

Dintre caracterele vechi (primare) pot fî enumerate următoarele:

flori solitare, bisexuate, cu periant, dialipetale și actinomorfe număr mare (nedeterminat) al părtilor reproducătoare și

dispoziția spirociclică a acestora gineceul cu ovar superior sămânța are endosperm și două cotiledoane polenizarea entomofilă

Caractere derivate (tinere) pot fi considerate:

florile grupate în inflorescențe, cu periant simplu (sau fără periant)

corola gamopetală și zigometria (sau asimetria) număr redus de organe ale părților reproducătoare (stamine și

carpele) și dispoziția ciclică a acestora gineceul cu ovar inferior florile unisexuate și dispuse mai ales dioic sămânța fară endosperm și cu un singur cotiledon polenizarea anemofilă

Page 20: Ciclurile Vitale

37

5.structura conului(microstrobilului )masculin,formarea graunciorului de polen.

ÎNMULŢIREA PLANTELOR

Înmultirea este functia biologica a organismelor vii de asigurare a continuitatii vietii, prin producerea de urmasi asemanatori cu genitorii lor.

La plante formele de înmultire sunt diverse, dar se pot grupa în doua categorii principale: înmultirea asexuatasi înmultirea sexuata.

Înmultirea asexuata

 

Se face prin fragmente de organe vegetative sau prin spori.

La plantele superioare înmultirea vegetativa se poate realiza prin stoloni (ca la Fragaria), prin drajoni (lastari de r&# 656g67g 259;dacina), prin tulpini subterane (rizomi, tuberculi, bulbi), prin bulbili si tuberuli, prin butasi etc.

La plantele inferioare înmultirea asexuata are loc prindiviziune celulara (de exemplu la bacterii, alge unicelulare etc.), prin fragmente de organism (ca la unele alge, ciuperci, licheni etc.) si prin spori (germeni specializati, produsi pentru înmultirea asexuata).

Înmultirea sexuata

 Are drept caracteristica esentiala unirea (fecundatia) a doua celule de sex contrar (gametul♂ si gametul ♀), cu formarea unui zigot, proces prin care se încheie ciclul de

Page 21: Ciclurile Vitale

37

dezvoltare parental si începe cel filial. La dezvoltarea din zigot, noul organism repeta (reproduce) toate fazele de dezvoltare individuala prin care au trecut si parintii sai, de aceea înmultirea sexuata se mai numeste reproducere.

Gametii sunt celule haploide de sex contrar, care iau nastere în gametangi si pot fi identici morfologic, izogameti, ori diferentiati morfologic (cei masculi de obicei comparativ mai mici si mobili), heterogameti.

La plantele cu înmultire sexuata, în ciclul lor de viata, se disting doua faze (generatii),sporofitul diploid (din celule cu garnitura cromozomiala 2n), producator (dupa meioza) de spori sigametofitul haploid (n), sexuat, producator de gameti. La diferite grupuri sistematice de plante, aceste doua generatii, ce se succed cu regularitate, au durata si organizare diverse. În evolutie, gametofitul plantelor de uscat s-a restrâns progresiv. Asa cum se va vedea, la gimnosperme si angiosperme participarea gametofitului este foarte redusa.

Reproducerea la gimnosperme

Gimnospermele sunt plante superioare cu flori, a caror samânta este dezvelita (de la gr.gymnos - golas, descoperit si sperma - samânta). Reprezentantii lor actuali sunt arbori si arbusti, mai adesea cu frunze sempervirente. Cele mai multe pot suporta caldura excesiva, seceta, dar si temperaturile scazute. Caile urmate la reproducere exprima de asemenea adaptari în acest sens. Astfel, spre deosebire de ferigi, nu este necesara apa pentru a se realiza fecundatia, întrucât graunciorii de polen sunt transferati de vânt, iar spermatia este condusa pâna la oosfera prin tubul polinic. De asemenea, gametofitul ♀, format în interiorul ovulului, va fi în acest mod mai bine protejat pe parcursul dezvoltarii lui, ca si  zigotul în formare.

Page 22: Ciclurile Vitale

37

Florile gimnospermelor sunt unisexuate, dispuse mai adesea monoic (mascule si femele pe acelasi exemplar), mai rar dioic, ca la tisa, ienupar etc., când florile mascule se formeaza pe unii indivizi, iar cele femele pe altii.

În cele ce urmeaza se va analiza reproducerea la pin silvestru.

Florile barbatesti (fig. 43) sunt dispuse la extremitatea unor ramuri situate mai jos de vârful arborelui si grupate în inflorescente de tipul amentilor. Fiecare floare, de forma unui con mic, prezinta solzi spiralati cu câte doi saci polinici pe fata lor inferioara. În interiorul sacilor polinici se formeaza la început un tesut diploid reprezentat de celulele mama ale graunciorilor de polen. Fiecare celula mama va forma prin meioza câte patru graunciori de polen (microspori) haploizi. Fiecare grauncior de polen, la maturitate, este constituit dintr-ocelula generativa, o celula vegetativa (celula tub) de dimensiuni mai mari si doua celule protaliene. Între cele doua învelisuri ale graunciorului se delimiteaza doi saci aeriferi.

Florile femeiesti (fig. 44) sunt grupate în conuri mai mari, dispuse pe ramurile dinspre vârful arborelui. Fiecare floare consta din câte doi solzi (unul inferior, steril - bracteea si altul superior, fertil - carpela), inserati în spirala pe axul conului.

Page 23: Ciclurile Vitale

37

Solzii fertili poarta pe fata interna câte doua ovule, fiecare cu un învelis (integument) întrerupt la partea superioara de o deschidere, sub care se afla camera polinica. Interiorul ovulului consta dintr-un tesut trofic, nucela, în care se vor forma dintr-o celula, prin meioza, patru macrospori haploizi (n). Trei dintre acestia se vor resorbi, iar unul va genera prin diviziuni mitotice endospermul primar (n), în care se vor individualiza douaarhegoane, purtatoare a câte unei oosfere, gametul femel.

Fig. 44 - Flori femeiesti la pin (Pinus sylvestris): A - inflorescenta femela (con); B - inflorescenta (sectiune longitudinala); C - solz carpelar cu ovule; D - floare (sectiune transversala); E - ovul; sc - solz carpelar; br - bractee (solz steril); ov - ovul; m - micropil; cp - camera polinica; int - integument; arh - arhegon; end. prim. - endosperm primar; nuc - nucela (dupa Grintescu, I., 1985)

La maturitate graunciorii de polen sunt eliberati si, dusi de vânt, unii nimeresc în camera polinica. Aici germineaza formând, prin aportul celulei vegetative, câte un tub polinic, care înainteaza înspre arhegon. Din celula generativa vor rezulta doua celule spermatice (gameti). Vârful tubului polinic se dezorganizeaza si elibereaza spermatiile, dintre care una se va uni cu oosfera în procesul de fecundatie, rezultând zigotul, iar cealalta se resoarbe, fecundatia fiindsimpla. Fecundatia se realizeaza numai dupa maturarea oosferei, interval care în cazul

Page 24: Ciclurile Vitale

37

pinului poate fi 1-5 (13) luni de la polenizare. Chiar daca va fi fecundata fiecare din oosferele celor doua arhegoane, mai adesea un singur zigot se va dezvolta în continuare, generând embrionul.

În timpul formarii embrionului, ovulul evolueaza în samânta.

Samânta matura este alcatuita (fig. 45) dintr-untegument sitesut nutritiv al endospermului primar în care s-a constituitembrionul (fig. 45 C).

La pin, la sfârsitul celui de al doilea an dupa fecundatie, solzii carpelari se lignifica si se îndeparteaza unii de altii, iar semintele se desprind de pe solzi cu câte o mica aripioara (fig. 45).

În ciclul biologic (alternarea de generatii) la pin, sporofitul (generatia 2n) este reprezentat prin însusi arborele, iar gametofitul (generatia n) este diferentiat, mascul si femel, si comparativ foarte redus. Astfel, gametofitul mascul se limiteaza doar la graunciorii de polen (cu celulele lor alcatuitoare), iar gametofitul femel la endospermul primar, generat de macrospor si purtator de arhegoane.

Reproducerea la angiosperme

Angiospermele sunt plante care în decursul evolutiei au câstigat unele caractere adaptative noi fata de gimnosperme: închiderea (includerea) ovulelor într-un învelis ovarian si respectiv a

Page 25: Ciclurile Vitale

37

semintelor într-un fruct provenit din ovar (angiosperme de la gr. aggeion - cavitate închisa sisperma - samânta). Partile reproducatoare se constituie într-un organ cu structura particularafloarea.

La angiosperme sporofitul este foarte dezvoltat, ocupa singur aproape întreg ciclul vital, fiind reprezentat prin planta propriu-zisa, iar gametofitul este chiar mai restrâns ca la gimnosperme (cel mascul redus la graunciorul de polen cu cele doua celule ale sale, iar gametofitul femel lasacul embrionar, generat de macrospor).

Organizarea florii

O floare completa (fig. 46) prezinta un peduncul, pe a carui extremitate mai umflata, numita axa florala sau receptacul, se formeaza, prin activitatea unor meristeme, partile reproducatoare (staminele si carpelele) si învelisurile florale (sepalele si petalele).

Dispunerea partilor florale pe receptacul poate fi în spirala (laflorile spirociclice) si în verticile

(la florile ciclice). În raport cu numarul verticilelor (ciclurilor), deosebim flori mono-, di-, tri-, tetra-, ..., policiclice. Numarul elementelor din ciclu are de asemenea valoare diagnostica pentru diferite unitati sistematice si este divers: doua elemente la florile dimere, trei la florile trimere., numeroase elemente la florile polimere.

Dispunerea florilor

Page 26: Ciclurile Vitale

37

 Dupa modul de asociere pe tulpina, florile pot fisolitare sau grupate îninflorescente.

La inflorescentele monopodiale sau racemoase axul principal (rahisul) are crestere teoretic nedefinita, iar lateral apar pediceli cu flori, înflorirea având loc de la baza axului spre vârf, odata cu cresterea lui, si totodata centripet. Aici apartin (fig. 47 A) racemul (pedicelii florilor au aproximativ aceeasi lungime), corimbul (pediceli inegali, astfel ca florile ajung aproape la acelasi nivel), spicul (flori fara pediceli, sesile), amentul (mâtisorul) (un fel de spic cu rahis flexibil si florile unisexuate), spadicele (ax principal lung si gros cu flori unisexuate si sesile, învelite de una sau mai multe frunze), umbela (florile pornesc de la acelasi nivel, iar frunzele sustinatoare -bracteele sunt dispuse într-un verticil denumit involucru), capitulul (pe axul principal scurt si gros se dispun numeroase flori ± sesile), calatidiul (pe axul principal scurt si latit ca un disc se afla flori sesile).

Fig. 47 - Inflorescente: A - monopodiale (1 - racem; 2 - corimb; 3 - spic; 4 - spadice; 5 - umbela; 6 - capitul; 7 - calatidiu; B -

Page 27: Ciclurile Vitale

37

simpodiale (a - dicaziu; b1 si b2 - monocaziu; c - pleiocaziu); C - compuse (c1 - umbela compusa; c2 - panicul; c3 - corimb cu cima; c4 - racem cu cima - tirsa) (dupa Rothmaler, W., 1981)

La inflorescentele simpodiale (fig. 47 B) (inflorescente cimoase) axul are crestere definita (limitata), fiind terminat cu o floare, la fel si axele laterale; aparitia florilor (si înflorirea) are loc succesiv de la vârf spre baza si totodata centrifug. Din aceasta categorie fac parte: monocaziu(axul principal se termina cu o floare, lateral de la primul nod porneste o ramura de asemenea încheiata cu o floare, ramificarea continuându-se în acelasi mod), dicaziu (se diferentiaza prin continuarea cresterilor cu câte doua ramuri opuse) si pleiocaziu (continuarea cresterilor se face prin mai multe ramuri verticilate).

Inflorescentele simple prezentate se pot asocia mai multe (de acelasi fel sau de tipuri diferite), formând inflorescente compuse (fig. 47 C). Spre exemplu, la Betulaceae amentul se combina cu dicaziul.

Morfologia si structura partilor florale

Pedunculul floral. Este alcatuit dintr-un singur internod si se insera pe tulpina în subsuoara unei frunze numita bractee. Florile fara peduncul se numesc sesile. La inflorescente se disting: axul principal (rahisul) al inflorescentei, pe care florile se prind prin pediceli.

Receptaculul (axa florala). Reprezinta partea terminala, mai dezvoltata a pedunculului saupedicelului, pe care se dispun elementele florale.

Învelisul floral (periantul). Este format din sepale si petale sau din elemente de acelasi fel numite tepale, în care caz învelisul este numit perigon sau periant simplu, ce poate fi sepaloid(din elemente asemanatoare sepalelor) sau petaloid. Florile lipsite de periant sunt numite flori nude.

Page 28: Ciclurile Vitale

37

a. Caliciul. Este verticilul periferic, format din sepale (fig. 48 A), obisnuit de culoare verde. Sepalele pot fi libere între ele, alcatuind un caliciu dialisepal, sau concrescute la caliciul gamosepal.

Fig. 48 - Învelisuri florale: A - tipuri de caliciu (a - dialisepal; b - gamosepal; c - caliciu din perisori; d - caliciu acrescent) (dupa Grintescu, I., 1928); B - tipuri de corola gamopetala (1, 2 - tubuloasa; 3 - urceolata; 4, 5 - campanulata; 6, 7 - infundibuliforma; 8 - rotata; 9 - hipocrateriforma; 10 - ligulata) (dupa Rothmaler, W., 1981)

  b. Corola. Este situata mai interior, alcatuita din elemente viu colorate, petalele. Corola cu petale libere este dialipetala, iar cea cu petalele concrescute gamopetala (fig. 48 B), foarte diversa morfologic: tubuloasa, campanulata etc.

Partile reproducatoare. Repartitia sexelor în floare

Partile reproducatoare ale florii sunt staminele a caror totalitate formeaza androceul (de la gr.andros - barbat) si carpelele ce alcatuiesc gineceul (de la gr. gyne - femeie).

Florile care au atât androceu cât si gineceu se numesc bisexuate (hermafrodite), iar cele cu organe de un

Page 29: Ciclurile Vitale

37

singur sex (fie stamine, fie carpele) sunt unisexuate. Plantele cu flori unisexuate pot fi monoice (de la gr. monos - unic si oikos - locuinta, casa), cu florile mascule (♂) si florile femele (♀) pe acelasi exemplar, dioice cu florile unisexuate pe exemplare diferite (exemplare mascule si respectiv femele), trioice (unii indivizi sunt masculi, altii femeli si altii cu flori bisexuate) si poligame (pe acelasi exemplar sunt flori mascule, femele si bisexuate).

  a. Androceul. Este constituit din stamine, fiecare stamina având filament, conectiv si antera(fig. 49 A si B).

Fig. 49 - Organizarea unei stamine: A, B - stamina deplin formata vazuta din fata si din spate (f - filament; c - conectiv; a - antera) (dupa Schimjer din Mevius, W., 1940); C - Sectiune prin antera cu patru saci polinici deschisi (s - sac polinic cu graunciori de polen) (dupa Evert, R., din Raven, P. si colab., 1992)

Antera este partea fertila a staminei, formata mai adesea din doua loji, fiecare cu câte doi saci polinici. De filament, antera se prinde prin intermediul conectivului, strabatut de un fascicul conducator (fig. 49 C). În sacii polinici ia nastere mai întâi un tesut sporogen din celule diploide (2n), celulele mama ale graunciorilor de polen. Din fiecare celula mama, prin meioza, se formeaza câte patrugraunciori de polen.

Page 30: Ciclurile Vitale

37

Graunciorul de polen matur prezinta doua învelisuri: unul intern, intina, si altul extern, cutinizat si prevazut cu formatiuni sculpturale specifice, denumit exina. În interior se afla doua celule inegale: una mare,celula

vegetativa (celula tub), si una mai mica, celula generativa (fig. 50)

b. Gineceul (pistilul). Poate fi alcatuit din una sau mai multe carpele, libere (gineceu apocarp) sau unite (gineceu sincarp) (fig. 51). Fiecare carpela libera a gineceului

apocarp respectiv grupul de carpele unite (ale gineceului sincarp), au diferentiate: o parte inferioara, ovarul, o parte ± alungita, stilul, si o parte superioara, stigmatul, care receptioneaza polenul (fig. 51). Când carpelele sunt unite, concresterea nu se extinde întotdeauna si asupra stilelor si stigmatelor. La gineceul sincarp, ovarul comun al carpelelor unite este adesea împartit în mai multe loji, al caror numar corespunde celui al carpelelor.

Page 31: Ciclurile Vitale

37

Fig. 51 - Organizarea gineceului: A, B, C - structura unui gineceu unicarpelar: A - imagine de ansamblu; B - carpela sectionata la mijloc; C - sectiune transversala la nivelul ovulelor (dupa Troll, W., 1957); D, E, F - grade de concrestere a carpelelor la diferite specii (D - gineceu apocarp tricarpelar; E - gineceu pentacarpelar sincarp cu stile libere; F - gineceu bicarpelar sincarp); 1 - ovar; 2 - stil; 3 - stigmat; k - caliciu (dupa Schmidt din Strasburger, E.,1991)

Page 32: Ciclurile Vitale

37

Un caracter sistematic important îl reprezinta pozitia ovarului fata de celelalte parti florale (fig. 52). Când ovarul se afla deasupra locului de insertie a periantului, adica ovar super, floarea este hipogina, iar când ovarul este înglobat în receptacul, dedesubtul locului de insertie a periantului, ovar infer, floarea este epigina.

Page 33: Ciclurile Vitale

37

În lojile ovarului, pe placente, se formeaza si ramân atasateovulele. Un ovul prezinta (fig. 53) doua învelisuri,integumentele, care lasa o mica întrerupere, micropilul, si delimiteaza un tesut trofic intern, nucela. De placenta ovulul se prinde prin funicul, al carui loc de racordare la corpul ovulului este hilul. Prin funicul patrunde în ovul, pâna în zona numita chalaza, un fascicul libero-lemnos.

În nucela, în urma meiozei, iau nastere dintr-o celula patrumacrospori haploizi (n), dintre care trei se resorb, iar unul se mareste si genereaza dupa diviziuni mitotice sacul embrionar care cuprinde: oosfera(gametul femel) cu doua sinergide, cele trei antipode si celula centrala ce contine doi nuclei polari.

Polenizarea si fecundatia

a. Polenizarea este transferul polenului din antera pe stigmat.

Când ajunge pe stigmat polenul aceleasi flori sau al florilor de pe acelasi exemplar se realizeaza o polenizare directa, iar când polenul ajuns este provenit din florile altor indivizi (polen strain) are loc polenizarea încrucisata.

La polenizarea încrucisata, transportul polenului se poate face prin diferiti agenti: vânt, insecte, pasari, apa etc.

b. Fecundatia. Pe stigmat polenul gaseste conditii favorabile (secretii de solutii zaharoase) si germineaza formând tubul polinic. Acesta creste strabatând stigmatul si tesutul de transmisie("tesutul conducator al stilului"). Înaintarea tubului este favorizata de substantele nutritive si de

Page 34: Ciclurile Vitale

37

mucilagiile din acest tesut. În vârful tubului polinic se afla nucleul celulei vegetative (celula tub), iar în urma acestuia celula generativa, care se divide formând cele douaspermatii, gametii masculi. Datorita unei afinitati chimiotropice, tubul polinic ajunge, mai adesea prin micropil, la sacul embrionar si patrunde într-una dintre sinergide. Apoi se opreste din crestere si îsi mareste presiunea interna, descarcându-si continutul printr-un por subterminal. O spermatie se va uni cu oosfera, formând zigotulprincipal diploid, iar cealalta se va uni cu cei doi nuclei polari ai celulei centrale, dând nastere zigotului accesoriu triploid. Este vorba deci despre o fecundatie dubla, proprie angiospermelor (fig. 54).

c. Transformari postfecundative.Din zigotul principal ia nastere, prin diviziuni repetate, embrionul cu partile lui componente (radicula, hipocotilul,

cotiledoanele si gemula), iar din zigotul accesoriu albumenul (endospermul secundar), care va ocupa sacul embrionar si mare parte din nucela. În urma unor modificari profunde, ovulul se transforma în samânta, iar ovarul înfruct.

Samânta. Este constituita din tegument, embrion si rezerve nutritive. La unele plante (stejar, fag etc.) albumenul este consumat de embrionul în dezvoltare, substantele de rezerva fiind transferate si depozitate în cotiledoane (seminte exalbuminate), la altele (ca la euforbiacee) rezervele ramân în albumen (seminte albuminate) (fig. 55).

Page 35: Ciclurile Vitale

37

Fructul. Îsi are  originea în ovar, dar la unele plante la formarea lui mai pot participa si alte parti florale, cum sunt receptaculul, învelisurile florale si stilul. La fruct se disting: învelisul exterior (epicarpul), mezocarpul (carnos sau uscat) si învelisul intern

(endocarpul).

Fructele formate dintr-un ovar monocarpelar sau din ovar cu mai multe carpele unite se numesc fructe simple, iar cele rezultate din ovarele carpelelor neunite ale unei flori se numesc fructe multiple.

Page 36: Ciclurile Vitale

37

Fructele compuse (fig. 58) sunt cele provenite dintr-o întreaga inflorescenta, iar fructele falseprovin în cea mai mare proportie din alte parti florale decât ovarul.

Dupa consistenta fructele se pot grupa în fructe carnoase si fructe uscate. Dintre fructele carnoase (fig. 56) fac parte: baca (fruct în întregime carnos, cu una sau mai multe seminte),drupa (endocarpul fructului este sclerificat, constituit în sâmbure ce protejeaza samânta) etc.

Fructele uscate pot fi indehiscente si dehiscente (fig. 57). Dintre cele indehiscente mai frecvente sunt: achena (fruct membranos sau lemnos neconcrescut cu samânta), cariopsa(învelisul ce reprezinta fructul este subtire, concrescut cu tegumentul semintei): si  samara(învelisul formeaza o aripa pentru diseminare prin vânt). Dintre fructele dehiscente fac partefolicula (fruct provenit dintr-o carpela, cu dehiscenta pe linia de sutura a marginilor acesteia),pastaia (fruct unicarpelar dehiscent dupa linia de sutura si nervura mediana), silicva (fruct alungit, bicarpelar, cu perete fals provenit din proliferari ale marginii carpelelor) si capsula (fruct din doua sau mai multe carpele, cu dehiscenta prin valve sau pori).

Page 37: Ciclurile Vitale

37

Dintre fructele multiple (fig. 58) mai frecvente sunt: polifolicula,poliachena si polidrupa, iar dintre cele false poama, caracteristica rosaceelor maloidee (subfamilia marului), maceasa (fig. 58), pseudodrupa si pseudodrupa dehiscenta.

Fructele îndeplinesc un rol important în protejarea, diseminarea si adesea în crearea conditiilor favorabile de germinare a semintelor.

VI. BIBLIOGRAFIA

1. http://www.horticultura bucuresti.ro/fisiere/file/ID/Manuale%20ID/Botanica%20I.pdf.(24.11.2013)

2. Botanica cu baze în Ecologie.3. Costache Iulian , Botanica Vol. 1 Morfologia şi Anatomia plantelor.4. Autor : ELENA SĂVULESCU ,Botanică – Morfologia plantelor.

Page 38: Ciclurile Vitale

37

Gabriela Șerbănescu-Jitariu, Constantin Toma, Morfologia si anatomia plantelor, Didactica 1980, pag.464.

5. Gh. Anghel C. Chirilă Eugenia Baciu Gh. TURCU , MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA PLANTELOR ,pag.105.

6. Cornelia Deliu, Editura: Presa Universitara Clujeana,2003,Morfologia si anatomia plantelor (volumul 1).http://www.librarie.net/carte/128833/Morfologia-anatomia-plantelor-volumul (24.11.2013)

7. http://www.horticultura-bucuresti.ro/fisiere/file/ID/Manuale%20ID/ Botanica%20I.pdf(28.11.2013)

8. http://www.e-referate.ro/referate/Tulpina2006-09-26.html ( 30.11.2013).9. http://www.scientia.ro/biologie/71-concepte-fundamentale-din-biologie/

2380-tesuturile-vegetale.html (30.11.2013)10.http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/biofizica/Osmoza18.php

(31.11.2013)