Circuitul azotului: excesul și deficitul azotului:

Circuitul azotului între și în componentele esențiale ale ecosistemelor – sol, plante,

resurse de apă și aer – deține procese fizico-chimice, biochimice și microbiologice cu aport de

substanțe cu N (a) și în contrast cu acestea o altă sumă de fenomene naturale și/sau antropice

care conduc la diminuarea resurselor cu N (b).

a. Procese cu aport de N în circuitul sol-plantă: aici se încadrează – mineralizarea

humusului și a azotului organic cu secvențele nitrificării și amonificării, fixare simbiotică și

nesimbiotică a azotului, aporturile nete de N cu îngrășămintele produse industrial și cele

organice, aportul de N cu precipitațiile.

b. Procese cu reducerea și/sau îndepărtarea azotului din circuitul sol-plantă: aici se

încadrează – consumul de N pentru formarea recoltelor (conform Cs și Cg), imobilizarea

microbiană a azotului mineral și organic, pierderile de N-NO3 prin percolare în sol, pierderile de

N prin fixarea amoniului, denitrificare și pierderile prin eroziune.

Cuantificarea separată a proceselor pozitive și respectiv negative în regimul azotului

permit realizarea unui bilanț al acestui element esențial, la nivel de sol, fermă și luarea deciziilor

practice tehnologice de intervenție sau raționalizare a secvențelor de bilanț în formarea

producției cantitative și calitative vegetale și a protecției resurselor de mediu.

• Excesul de N – se interpretează în practica agricolă ca rezultat al aplicării dozelor

mari și excesive de fertilizanți peste capacitatea de asimilare a culturilor agricole

și horticole. Acest exces de N-mineral (NO3- + NH4

+) apare la doze de N ce

depășesc 200-250 kg s.a. N/ha aplicate la un singur moment, nefracționat, pe fond

cu slabă aprovizionare în P, K și Ca+Mg. Efectul imediat al acestui surplus de N-

mineral este acumularea excesivă și fitotoxică în organele verzi ale plantelor

(frunze, mai ales) a formelor minerale de N (NO3- în primul rând) cu simptom al

“toxicității nitrice”, ulterior cu compromiterea culturii iar în sol, în curentul

hidric percolativ o parte a surplusului de N (majoritar tot sub formă de NO3-)

contaminează profilul de sol și apele freatice. Aciditatea solului favorizează

efectele negative ale excesului de N aceasta însăși fiind accentuată de dozele

excesive de N.

Prevenția excesului de N se poate realiza astfel: doze optime de N aplicate

fracţionat ca îngrășăminte minerale, ce țin cont de aportul efectiv al solului în

ionii acestui element, raportare corectă la conținutul și aportul de P, K, Ca, Mg, S

și dintre microelemente – Mo; corectarea sau protecția reacției cu amendamente

calcaroase sau nitrocalcar dintre îngrășăminte, culturi diversificat consumatoare

de N în cadrul asolamentului cu genotipuri productive etc.

Culturile afectate de exces de N conțin > 3,5-4% N-total, cu peste 1500-2000 ppm

N-mineral în diferite organe vegetale, cu <0,15% P2O5, <1-1,50% K2O, <1,0%

CaO din s.u. Solul conține pe profilul agricol (0-100 cm) peste 250-300 kg/ha N-

mineral, o parte din acesta fiind în afara volumului edafic util plantelor.

• Insuficiența de N: aparține natural solurilor sărace în humus (<1-1.5%H) și sub

20-30 ppm N-mineral. Sunt soluri nativ ușoare, nisipoase, aluviuni tinere, dar și

soluri erodate (erodosoluri). În plante conținutul de Nt <1-1.5% din s.u., cu

simptom de îngălbenire și la cronicizarea fenomenului – uscarea culturii.

Creșterile sunt slabe, înfrățire slabă la cereale, frunze și fructe mici, se

compromite cantitativ și calitativ cultura.

Insuficiența de N se poate determina și prin tehnologii agricole necontrolate (fără

îngrășăminte).

Prevenirea insuficiențelor și carențelor de N se realizează prin fertilizări cu

îngrășăminte cu N, dar bine corelate cu celelalte elemente (fertilizanți) ce-i

potențează chimismul și efectul (P, K, S, Ca, Mg). Fertilizările trebuie să ia în

considerare evoluția pozitivă, multianuală a regimului complex al N-ului în

sistemul sol-plantă. La unele culturi ce răspund pozitiv fertilizării organo-

minerale (pomi, viță de vie, legume în seră și câmp) se pot promova și unele

resurse fertilizante organice sau încorporarea resturilor vegetale de la plante

susținute pozitiv de minime intervenții cu N sau NPK pentru încurajarea sintezei

humusului ca o latură a îmbunătățirii pe termen lung al regimului și aprovizionării

cu N a solurilor și culturilor.