/ACTUL JURIDIC CIVIL1. NOTIUNE

În concluzie, definiţia actului juridic civil reuneşte următoarele elemente caracteristice:- este o manifestare de voinţă a subiecţilor de drept;- scopul manifestării de voinţă este acela de a produce efecte juridice civile. Prin această caracteristică actul juridic civil se diferenţiază de faptul juridic civil care produce efecte juridice numai dacă legea prevede acest lucru;- efectele juridice civile constau în naşterea, modificarea sau a stingerea unui raport juridic civil concret. Prin această caracteristică actul juridic civil se diferenţiază de actele juridice din alte ramuri de drept.Termenul de „act” sau de „act juridic civil” are următoarele accepţiuni:

- prima accepţiune este aceea de mai sus, de manifestare de voinţă în scopul de a produce efecte juridice, adică de operaţiune juridică încheiată (negotium juris, negotium), de exemplu, vânzare-cumpărare, împrumut, schimb, donaţie- a doua accepţiune frecvent întâlnită în doctrină şi practică este aceea de înscris constatator al manifestării de voinţă, a operaţiunii juridice încheiate (instrumentum probationis, instrumentum sau de suport material al manifestării de voinţă a subiectului de drept

CONDIŢIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. Enumerare:• capacitatea de a contracta;• consimţământul valabil al părţii ce se obligă;• un obiect determinat;• o cauză licită.

2. Clasificare:

în funcţie de aspectul la care se referă:

de formă (extrinseci)/de fond (intrinseci);în funcţie de criteriul obligativităţii: esenţiale/neesenţiale;după sancţiunea nerespectării lor: de validitate/de eficacitate;după vocaţia lor: generale/speciale.

Capacitatea de a contracta

Prin capacitatea de a contracta se înţelege aptitudinea persoanei de a deveni titulară de drepturi şi

obligaţii prin încheierea de acte juridice civile. Într-o altă formulare, cu acelaşi conţinut este

aptitudinea persoanei de a fi subiect de drept. Numai subiectul de drept, ca urmare a încheierii

actelor juridice, devine titular de drepturi şi obligaţii.

1

Capacitatea de a contracta este o parte a capacităţii civile şi întreaga capacitatea de exerciţiu.

Regula în materia capacităţii de a încheia acte juridice se deduce din textul art.949 Cod civil: „poate

contracta (n.a. - în planul actului juridic general – poate încheia acte juridice civile - ) orice

persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”.

În cazul persoanelor juridice capacitatea de a încheia acte juridice civile este limitată de principiul

specialităţii capacităţii de folosinţă. În art.34 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi

juridice se stabileşte: „Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund

scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut, orice act juridic care nu este făcut în

vederea realizării acestui scop este nul”.

Excepţia în materia încheierii actelor juridice se desprinde din prevederile art.950 Cod civil:

„necapabil de a contracta (n.a.- în planul actului juridic general – nu poate încheia acte juridice

civile) sunt: 1. minorii, 2. interzişii (...) 4. În genere toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare

contracte”. Din formularea textului legii incapacitatea de a încheia acte juridice este expres

prevăzută de lege. Excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare. Incapacităţile sunt prevăzute de

legea civilă, Codul penal şi Codul civil.

De exemplu în Codul civil se prevede:

- minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune de bunurile sale prin donaţie sau testament (art.806)

- minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament de mai mult de jumătate din bunurile sale

(art.807)

- medicii şi farmaciştii nu pot primi donaţii de la persoana pe care au tratat-o în boala de care moare

(art.810) etc.

În Codul familiei se prevede:

- tutorele şi rudele sale apropiate nu pot încheia acte juridice cu minorul aflat sub tutelă (art.128)

- soţii nu pot împărţi voluntar bunurile comune în timpul căsătoriei (art.36 al.2).

În Codul penal se prevede:

- pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, printre care drepturile părinteşti şi dreptul de a

fi tutore sau curator (art.64).

- măsura de siguranţă prin care se interzice persoanei de a se afla în anumite localităţi, măsură ce

aduce atingere statutului persoanei (art.111 şi 112).

În concluzie, pot încheia acte juridice civile persoanele ce au deplină capacitate de exerciţiu (au

împlinit vârsta de 18 ani). Minorii şi interzişii judecătoreşti nu au capacitatea de a încheia ei

însişi acte juridice civile. Datorită faptului că dispun de capacitate de folosinţă ei pot deveni

titulari de drepturi şi obligaţii, dar numai dacă încheie acte juridice prin reprezentare (– de

2

către părinţi sau tutori).În cazul minorilor între 14-18 ani ei pot singuri să încheie acte juridice

cu încuviinţarea prealabilă a părintelui sau a tutorelui.

Condiţia capacităţii de a contracta trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic, de

regulă în acela când se realizează acordul de voinţă al părţilor. În cazurile de excepţie, la actele

juridice solemne capacitatea de a contracta să existe în momentul îndeplinirii formelor

solemne cerute de lege, şi la actele juridice reale, în momentul predării (traditio rei) lucrului.

§1. Consimţământul

I. Principiile voinţei juridice în dreptul civil:

• principiul autonomiei de voinţă (libertăţii actelor juridice civile), art. 969 alin. 1 C. civ., art. 5 C. civ.:

• principiul voinţei reale (al voinţei interne); • excepţii: simulaţia/în materie de probe, art. 1191 alin. 2 C.civ.

Ii. Condiţii de valabilitate DIMA• să provină de la o persoană cu discernământ;• să fie făcut cu intenţia de a produce efecte juridice; per a contraria manifestarea de voinţă să nu

fie făcută: jocandi causa/sub condiţie pur potestativâ să nu fie prea vagă/cu o rezervă mintală (reservatio mentalis);

• să fie manifestat în exterior (să nu rămână în forul interior al persoanei, nuda cogitatio):« să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

III. Viciile de consimţământ

A. EroareaFalsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic civil.1. Clasificare:a) în funcţie de consecinţele care intervin:

• eroarea obstacol: error in negotio/error in corpore (când se constată,atrag nulitatea absolută);» eroarea - viciu de consimţământ: error in substantiam/error in personam (când se constată, atrag

nulitatea relativă);• eroarea indiferentă (nu afectează valabilitatea actului).

b) în funcţie de criteriul naturii fals reperezentată:• eroare de fapt;• eroare de drept.

2. Structura erorii-viciu de consimţământ: falsa reprezentare a realităţii (element de natură psihologică).

3. Condiţii:« elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a realităţii să fie hotărâtor la încheierea actului:• în cazul actelor sinalagmatice, cu titlu oneros, cocontractantul să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie

că aspectul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant pentru încheierea actului juridic civil.

B. DOLUL (viclenia)Inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace dolosive sau viclene cu scopul de a o determina să consimtă la încheierea unui act juridic (eroare provocată).1. Clasificare:După consecinţele pe care le atrage:

» dolul principal, dolus dans causam contractul (atrage nulitatea relativă);

3

« dolul incident sau secundar, dolus incidens (nu atrage nevalabilitatea actului, ci doar o diminuare a contravalorii prestaţiei, când e cazul).

2. Structură:• elementul obiectiv (utilizarea de mijloace viclene);« elementul subiectiv (intenţia de a induce în eroare).

3. Condiţii:» să fie determinant;

• să vină de la cealaltă parte.

C. VIOLENŢAAmeninţarea unei persoane cu un rău care să îi producă o temere ce o determină să consimtă la încheierea unui act juridic civil, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.1. Clasificare:

- după natura răului: fizică, ws/morală, metus;- după caracterul ameninţării: legitimă (justă)/nelegitimă (injustă).

2. Structură:- elementul obiectiv, ameninţarea cu un rău;- elementul subiectiv, insuflarea unei temeri persoanei ameninţate.

3. Condiţii:• să fie hotărâtoare pentru încheierea actului juridic civil;» să fie nelegitimă, ilicită.

D. LEZIUNEA

Disproporţia certă de valoare între contraprestaţii la momentul încheierii convenţiei.1.Structura:

• în concepţia subiectivă: - un element obiectiv, disproporţia de valoare dintre contraprestaţii;- un element subiectiv, profitarea de starea de nevoie în care se găseşte cealaltă parte.

• în concepţia obiectivă: un singur element, paguba.2.Condiţii:

• să fie o consecinţă directă a actului respectiv ;• să existe la momentul încheierii actului juridic;• disproporţia de valoare să fie vădită.

3.Domeniu de aplicare:• priveşte minorii între 14 şi 18 ani;• sunt anulabile pentru leziune actele juridice civile: de administrare/care au fost încheiate de

minorul între 14 şi 18 ani singur, fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal/sunt lezionare pentru minor/sunt comutative.

• OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL

• Condiţii de valabilitate:a) condiţii generale: CLEP D

• să existe;• să fie în circuitul civil;• să fie determinat sau determinabil;• să fie posibil;• să fie licit şi moral.

b) condiţii speciale:

4

• cel ce se obligă să fie titularul dreptului subiectiv; TAF• să existe autorizaţia administrativă prevăzută de lege;

• obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL1. Elementele cauzei:a) scopul imediat (abstract şi invariabil), cama proxima; în contractele bilaterale este prefigurarea

mintală a contraprestaţiei/în actele cu titlu gratuit este animus donandi/în actele reale este prefigurarea remiterii bunului/în contractele aleatorii este şansa câştigului sau riscul pierderii;

b) scopul mediat (concret şi variabil), causa remota.2. Condiţii de valabilitate: REL

« să existe;-lipsa cauzei- nulitate relativa ® să fie reală;cauza falsa-nulitate relativa• să fie licită şi morală.-cauza ilicita si imorala-nulitate absoluta

3. Proba cauzei:• art. 967 C. civ., prezumţia de valabilitate a cauzei;» art. 967 C. civ., prezumţia de existenţă a cauzei.

FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Noţiunea de formă a actului juridic

Noţiunea de „forma actului juridic” are două sensuri:

- sens restrâns, prin forma actului se înţelege modul cum se exteriorizează manifestarea de voinţă a

părţii la încheierea actului juridic. Este, într-o altă formulare, modul de exteriorizare a

consimţământului.

- în sens larg, forma actului juridic reprezintă condiţiile de formă cerute de lege pentru validitatea

actului juridic (ad validitatem), pentru proba existenţei şi a conţinutului actului juridic (ad proba-

tionem) şi pentru opozabilitatea actului faţă de terţele persoane (condiţii de publicitate).

Consimţământul părţilor se exteriorizează în următoarele forme:

- în formă consensuală, potrivit principiului consensualismului actelor juridice;

- în formă solemnă, ca urmare a unor cerinţe impuse de lege, la anumite acte juridice.1.Clasificarea condiţiilor de formă:• în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării lor:

a) forma ad validitatem (ad solemnitatem) a actului juridic-nerespectare – nulitate absoluta;b) forma ad probationem-nerespectare-imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba ;c) forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi- nerespectare- inopozabilitate;

• în funcţie de izvorul care cere o anumită formă:a) forma legală;b) forma convenţională.

2. Forma ad validitatemConstă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor legale sau convenţionale în absenţa cărora

actul juridic civil nu ar mai fi valabil.a) Caracterele juridice ale formei ad validitatem:

• element constitutiv esenţial al actului juridic civil- lipsa acesteia –nulitate absoluta; este exclusivă. nu permite părţilor să opteze pentru o anumită formă

decât în situaţia în care legea prevede posibilitatea unei opţiuni

5

b) Cerinţe ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem:• actul juridic în strânsă legătură cu un act juridic solemn trebuie să fie încheiat tot în

formă solemnă; întregul act (inclusiv clauzele) trebuie să îmbrace forma cerută pentru valabilitatea sa;• actul juridic prin care un alt act juridic solemn devine ineficient trebuie încheiat în

formă solemnă; Condiţiile cerute pentru întocmirea formei ad validitatem:

- actul juridic se încheie în întregime în formă solemnă (toate clauzele) şi

- actul juridic interdependent cu actul juridic solemn se încheie în formă solemnă. De exemplu la

încheierea unui act juridic solemn prin reprezentare şi procura îmbracă forma solemnă.

Sunt acte juridice ce se încheie în formă solemnă ad validitatem următoarele:

- contractul de donaţie (art.813 Cod civil) DATA SIDA LIS M

- testamentul (art.858 Cod civil)

- revocarea expresă a unui legat (art.920 Cod civil)

- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar (art.704 Cod civil şi art.76 alin.4 din Legea

nr.36/1995

- renunţarea expresă la succesiune (art.74 alin.4 din Legea nr.36/1995)

- subrogaţia în drepturile creditorului plătit, acceptată de debitor (art.1107 pct.2 Cod civil)

- contractul de ipotecă (art.1772 Cod civil)

- actul juridic între vii având ca obiect înstrăinarea unui teren (art.2 din Legea nr.54/1998 privind

circulaţia juridică a terenurilor)

- contractul de arendare (art.6 alin.1 din Legea arendării nr.16/1994)

- exprimarea consimţământului părinţilor (părintelui) la adopţia copilului (art.7 alin.1 din

Ordonanţa nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată prin Legea nr.87/1998

privind adopţiunea).

- exprimarea consimţământului scris cu privire la donarea de ţesuturi şi organe în scop terapeutic

(art.5 alin.1 din Legea nr.2/1998)

- contractul de cesiune a drepturilor asupra mărcii trebuie încheiat în formă scrisă (art.40 din

Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice)

- actul constitutiv al asociaţiilor şi fundaţiilor fără scop patrimonial (art.6 din Ordonanţa de

Guvern nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii)

- actul constitutiv al societăţii comerciale (art.16 din Legea nr.31/90 privind societăţile

comerciale, republicată).

3. Forma ad probationemAceastă formă este cerută pentru a proba actul juridic civil valabil încheiat; este obligatorie, nerespectarea ei atrăgând de regulă inadmisibilitatea dovedirii respectivului act cu un alt mijloc de probă.

6

Caracteristici:• este obligatorie;• nerespectarea atrage sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii cu alt mijloc de probă;• excepţie de la principiul consensualismului.

4. Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţiCuprinde toate fomalitătile necesare, conform legii, pentru ca actul juridic încheiat să devină opozabil şi terţilor care nu au participat Ia încheierea lui; nerespectarea ei atrage inopozabilitatea actului faţă de terţi.

Aplicaţii:• publicitatea imobiliară;« publicitatea constituirii gajului;• notificarea cesiunii de creanţă;• înregistrarea invenţiilor, desenelor şi modelelor industriale;• înregistrările şi publicitatea societăţilor comerciale;

publicaţiile necesare în materie de concesionare, închirierea şi locaţia gestiunii.

MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDICA.TERMENUL Eveniment viitor şi sigur ca îndeplinire până la care se amână începerea sau încetarea exerciţiului drepturilor subiective civile şi a executării obligaţiilor civile.

1. Clasificare:• după efectul său: suspensiv/extinctiv;• în funcţie de beneficiarul termenului: în favoarea creditorului/ debitorului/atât în favoarea

debitorului, cât şi a creditorului;» în funcţie de izvor: voluntar/legal/jurisdicţional;

• după cum este cunoscut sau nu cert/incert;

2. Efecte:» termenul suspensiv amână începutul exercitării dreptului subiectiv şi executării obligaţiei

corelative;• termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative.

3) Efectele termenului

Termenul afectează numai executarea actului juridic, nu şi existenţa lui.

Efectele termenului suspensiv. Termenul suspensiv amână începerea exercitării drepturilor şi a

executării obligaţiilor. De exemplu contractul de împrumut până la 1 ianuarie. Drepturile şi

obligaţiile părţilor există şi de aceea se produc următoarele efecte:

- plata făcută de debitor înainte de împlinirea termenului este o plată valabilă şi nu una nedatorată.

De exemplu, împrumutatul restituie suma înainte de 1 ianuarie, el execută astfel obligaţia asumată.

Dacă ar cere instanţei restituirea sumei plătite înainte de împlinirea termenului, chiar din eroare,

cererea i-ar fi respinsă, pentru că a făcut o plată datorată (art.1023 Cod civil dispune: „aceea ce se

datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plăteşte înainte nu se mai

poate repeti (restitui).” În acest caz, împrumutatul se consideră că a renunţat la beneficiul termenului.

- creditorul (în exemplul nostru împrumutătorul) în calitate de titular al dreptului (de a cere creanţa,

suma de bani împrumutată) poate lua măsuri de conservare a dreptului său. (De exemplu, dreptul

de a cere punerea de sechestru asigurator asupra unor bunuri ale debitorului pentru ca la scadenţă, în

7

cazul insolvabilităţii împrumutatului să aibă posibilitatea materială să reprimească suma

împrumutată). Creditorul nu are dreptul la acţiune oblică sau la acţiunea pauliană (revocatorie).

- în actele juridice translative de proprietate (de exemplu în contractul de vânzare-cumpărare) ce au

ca obiect derivat un bun cert (res certa), trasferul dreptului de proprietate se face în momentul

realizării acordului de voinţă al părţilor

Actele juridice afectate de termenul suspensiv obligaţiile părţilor există, ele însă nu pot fi pretinse pe

durata termenului suspensiv. Acest fapt dă naştere la următoarele efecte:

- creditorul nu poate pretinde executarea obligaţiei de către debitor, până la împlinirea

termenului suspensiv (art.1023 Cod civil). De exemplu în contractul de împrumut împrumutătorul

nu poate cere restituirea sumei împrumutate, înainte de expirarea termenului suspensiv (înainte de

scadenţă)

- creditorul nu poate opune debitorului compensaţia (este un mijloc de stingere a două datorii

reciproce şi de aceeaşi natură existente între două persoane, fiecare persoană fiind în acelaşi timp

creditor şi debitor al celeilalte persoane). De exemplu, împrumutătorul, pe perioada împrumutului, a

devenit debitor al împrumutantului (trebuie să predea preţul bunului cumpărat de la acesta).

Compensaţia nu poate să stingă cele două obligaţii (împrumutătorul nu mai cere de la împrumutat

suma pentru că şi el are o obligaţie de plată echivalentă), deoarece nu se îndeplineşte una din

condiţiile compensaţiei – datoriile să fie exigibile. (Datoria împrumutatului nu este exigibilă, nu a

ajuns la scadenţă). În art.1145 Cod civil se precizează: „Compensaţia n-are loc decât între două

datorii (...) care sunt deopotrivă lichide şi exigibile.”

- prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv. De

exemplu, împrumutătorul se poate adresa instanţei de judecată să ceară apărarea dreptului său de

creanţă (de a primi suma împrumutată) numai din ziua împlinirii termenului suspensiv (data

scadenţei).

Efectele termenului extinctiv

La împlinirea lui actul juridic civil încetează. De exemplu, la împlinirea termenului extinctiv la

contractul de închiriere a apartamentului – 5 mai 2005 –contractul încetează să mai producă efecte

juridice: locatarul nu mai beneficiază de dreptul de folosinţă a apartamentului, locatorul nu mai poate

pretinde chiria.

4) Noţiunile de „scadenţă” şi „exigibilitate”

Prin scadenţă se înţelege împlinirea termenului suspensiv. De exemplu, obligaţia împrumutatului

de a restitui suma împrumutată este scadentă la 25 mai, data când se împlineşte termenul suspensiv.

Obligaţia ajunsă la scadenţă devine exigibilă, adică se poate cere executarea ei de la debitor, iar

când acesta refuză prin acţiune în instanţă.

8

5) Renunţarea la termen; decăderea din beneficiul termenului

Partea în favoarea căreia s-a stabilit termenul poate renunţa la termen. De exemplu, cumpărătorul

renunţă la termenul primit şi achită ultimele trei rate contractuale deodată.

Decăderea din beneficiul termenului este o sancţiune civilă prin care debitorul ajuns în stare de

insolvabilitate sau care, prin fapta sa micşorează garanţiile constituite în favoarea creditorului, nu

mai poate beneficia de termenul stabilit în favoarea sa. În această situaţie obligaţia debitorului devine

exigibilă şi se execută la fel ca în situaţia în care ar fi ajuns la scadenţă.

B. CONDIŢIA

Eveniment potenţial, dar nesigur ca realizare, de care depinde naşterea ori desfiinţarea actului juridic civil. I. Clasificare:• după efecte: rezolutorie/suspensivă;• după modul de formulare: pozitivă şi negativă;• după legătura cu voinţa părţilor: cazuală/mixtă/potestativă (pură/ simplă);• pe baza prevederilor art. 1008-1009 C. civ., posibilă/imposibilă; licită/ ilicită.

Reguli speciale cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei

În Codul civil se prevăd patru reguli speciale cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei:

- art.1011 Cod civil: „îndeplinirea condiţiei trebuie să se facă astfel cum au înţeles părţile să fie

făcută.”

- art.1012 alin.1 Cod civil: „când obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment oarecare

se va întâmpla într-un timp fixat, condiţia este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat

fără ca evenimentul să se întâmple.”

De exemplu, îţi donez mobila dacă mă voi muta la Bucureşti până la Crăciun, condiţia este

îndeplinită numai când până la Crăciun m-am mutat la Bucureşti. După ce a trecut Crăciunul,

condiţia se consideră neîndeplinită, chiar dacă la câteva zile după Crăciun m-am mutat la Bucureşti.

- art.1013 alin.1 Cod civil prevede situaţia simetrică: „obligaţia este contractată sub condiţia că un

eveniment n-are să se întâmple într-un timp determinat, această condiţie este îndeplinită, dacă

timpul a trecut, fără ca evenimentul să se fi întâmplat.” De exemplu, îţi donez televizorul la sfârşitul

facultăţii, dacă până atunci nu te însori, condiţia se consideră îndeplinită la terminarea facultăţii, dacă

până la această dată nu te-ai însurat.

- când în actul juridic nu s-a fixat un termen în care să fie îndeplinită condiţia se consideră condiţia

îndeplinită sau neîndeplinită, numai atunci când devine sigur că evenimentul nu se va întâmpla . De

exemplu, îţi vând casa, dacă termin facultatea şi mă mut la Bucureşti. Condiţia este neîndeplinită

când devine sigur că nu mai termin facultatea. De exemplu, în anul II m-am căsătorit cu un model şi

m-am mutat în Dubai.

9

- în cazul condiţiei negative, când s-a fixat un termen de împlinire, condiţia se consideră îndeplinită,

chiar înainte de expirarea termenului, dacă este sigur că evenimentul nu se va putea îndeplini. De

exemplu, îţi donez apartamentul dacă până la Crăciun nu mă însor. Condiţia negativă, dacă până la

Crăciun nu mă însor este îndeplinită înainte de expirarea termenului, dacă până la Crăciun este sigur

că nu mă însor – de pildă am rămas ilegal în străinătate.

- art.1014 Cod civil: „Condiţia este repetată (n.a. - considerată) ca îndeplinită, când debitorul obligat

sub condiţie a împiedicat îndeplinirea ei.”

2. Efecte:

- afectează însăşi existenţa actului juridic civil;- îşi produce efecte retroactiv.

4. Efectele condiţiei

Regula în materia efectelor condiţiei este retroactivitatea. Împlinirea sau neîmplinirea condiţiei

produce efecte de la data încheierii actului juridic. Regula fiind supletivă, părţile prin acordul de

voinţă pot conveni ca efectele să se producă numai pentru viitor.

Efectele condiţiei suspensive diferă după cum ne aflăm:

- înainte de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei (pedente conditione),

- în momentul neîndeplinirii condiţiei (deficiente conditione)

- în momentul îndeplinirii condiţiei (eveniente conditione)

Pedente conditione (înainte de îndeplinirea condiţiei).

Este perioada de timp între momentul încheierii actului juridic şi cel stabilit pentru îndeplinirea sau

neîndeplinirea condiţiei. În acest interval de timp, deşi actul juridic a fost încheiat, el nu produce

efecte juridice, nu s-au născut drepturi şi corelativ nici obligaţii.

Aşadar, creditorul nu este titular al dreptului subiectiv de a cere executarea obligaţiei de la debitorul

său. De exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare a unui autoturism sub condiţia suspensivă

(dacă vânzătorul până la Crăciun se însoară) creditorul autoturismului, adică cumpărătorul, nu poate

cere predarea autoturismului de la debitor- (vânzător).

Când debitorul (vânzătorul turismului în exemplul dat) execută prestaţia (predă autoturismul) el

poate cere restituirea autoturismului pentru că a făcut o plată nedatorată.

Nici una din părţi nu poate stinge obligaţia prin compensaţie.

Prescripţia nu începe să curgă.

În actele translative de proprietate nu se produce efectul translativ, proprietarul lucrului rămâne în

continuare cel ce doreşte să înstrăineze sub condiţie suspensivă.

Un alt drept ce se naşte în persoana creditorului, înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive şi

prevăzut de lege este transmiterea prin acte juridice a dreptului sub condiţie suspensivă: art.1015 Cod

civil: „(...) dacă creditorul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei, drepturile sale trec erezilor săi.”

10

Deşi textul se referă expres la transmiterea dreptului creditorului prin acte juridice mortis causa, în

doctrină se admite şi transmiterea prin acte inter vivos a dreptului creditorului, afectat de condiţia

suspensivă, dar nu ca drept pur şi simplu.

Se admite dreptul creditorului de a obţine garanţii pentru creanţa sa (gaj, ipotecă, fidejusiune).

Eveniente conditione (condiţia s-a îndeplinit)

Îndeplinirea condiţiei suspensive produce de regulă efecte retroactive, de la data încheierii actului

juridic. Aşadar, se produc efectele unui act pur şi simplu şi drept urmare:

- plata făcută de debitor pendente conditione, deşi nedatorată, prin îndeplinirea condiţiei suspensive,

devine plată datorată şi debitorul nu mai poate cere restituirea ei

- drepturile transmise de către titular pendente conditione se consolidează. În exemplul, îţi vând

apartamentul, dacă până la Crăciun mă însor, realizarea condiţiei – dacă până la Crăciun mă însor

face ca transmiterea dreptului de proprietate asupra cumpărătorului să se consolideze.

- actele juridice încheiate de înstrăinător se desfiinţează. De exemplu, înstrăinătorul sub condiţie

suspensivă (vânzătorul apartamentului) încheie un contract de împrumut şi i se cere o garanţie. El

încheie un contract de ipotecă al cărui obiect este apartamentul. Condiţia se îndeplineşte.

Înstrăinătorului devenit neproprietar de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare i se

desfiinţează contractul de ipotecă, pentru că nu el era proprietarul apartamentului ipotecat.

De la regula conform căreia îndeplinirea condiţiei suspensive produce efecte retroactive, sunt

următoarele excepţii:

- prescripţia extinctivă curge numai de la data îndeplinirii condiţiei (art.7 alin.3 din Decretul

167/1958 „dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să

curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul”)

- fructele culese de către înstrăinătorul sub condiţie până în momentul îndeplinirii condiţiei rămân ale

lui, cu toate că bunul frugifer devine proprietatea creditorului, retroactiv de la încheierea actului. În

exemplul nostru, îţi vând apartamentul dacă până la Crăciun mă însor, debitorul apartamentului

(vânzătorul, înstrăinătorul) până la Crăciun îl închiriază. Condiţia se îndeplineşte. Vânzătorul

(înstrăinătorul) păstrează chiria încasată până la Crăciun, deşi va trebui să predea apartamentul, care

a intrat în proprietatea creditorului (a cumpărătorului) de la data încheierii contractului de vânzare-

cumpărare.

- actele juridice de conservare şi administrare făcute de înstrăinător (debitorul) sub condiţie rămân

valabile. În exemplul nostru, înstrăinătorul (vânzătorul) apartamentului l-a pus în valoare, încheind

un act juridic de administrare (contract de închiriere) care este valabil.

- riscurile pendente conditione (atât a pieririi fortuite a lucrului cât şi contractual) sunt în sarcina

înstrăinătorului (debitorului). Înstrăinătorul (debitorul) este proprietarul apartamentului (am văzut

11

mai sus că în actele translative de proprietate, pendente conditione nu se produce efectul translativ de

proprietate), şi dacă acesta piere într-un cutremur înainte de Crăciun, va suporta paguba: neavând ce

preda cumpărătorului, nu poate pretinde preţul.

Deficiente conditione (condiţia nu se îndeplineşte).

În această ipoteză părţile revin în situaţia de dinaintea încheierii actului juridic afectat de condiţie

suspensivă. Toate actele juridice încheiate de oricare din părţi pendente conditione se desfiinţează

retroactiv. Aşadar

- prestaţiile eventual executate se restituie

- garanţiile constituite se desfiinţează

- actele juridice încheiate de înstrăinător (debitor) sub condiţie suspensivă se consolidează. În

exemplul nostru înstrăinătorul (debitorul) apartamentului poate încheia un contract de ipotecă, de

închiriere, acte juridice ce se consolidează, deoarece neîndeplinirea condiţiei suspensive are ca efect

rămânerea apartamentului în patrimoniul înstrăinătorului

- actele juridice încheiate de dobânditor şi drepturile născute în favoarea acestuia (creditor) sub

condiţie suspensivă se desfiinţează retroactiv, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus

accipientis.

Efectele condiţiei rezolutorii

Pendente conditione (perioada de timp între momentul încheierii actului juridic şi data stabilită

pentru îndeplinirea condiţiei).

În această perioadă actul juridic produce efecte juridice stabilite de părţi. Practic suntem în prezenţa

unui act juridic pur şi simplu şi prin urmare se produc următoarele consecinţe:

- ambele părţi ale actului juridic îşi exercită drepturile şi execută obligaţiile. Creditorul are dreptul să

ceară executarea prestaţiei de către debitor, acesta are obligaţia să o execute

- actele translative de proprietate sub condiţie rezolutorie produc efectul translativ, dobânditorul

devine proprietar şi suportă astfel riscurile (al pieirii fortuite a lucrului şi contractual)

- dobânditorul dreptului sub condiţie rezolutorie, în calitate de titular al acestuia, îl poate transmite

sau greva prin acte inter vivos sau mortis causa. Dreptul se transmite tot afectat de condiţia

rezolutorie. De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare a unui bun (îţi vând televizorul, dar

dacă nu-mi plăteşti preţul până la Paşti, contractul se desfiinţează) cumpărătorul sub condiţie

rezolutorie, îl poate înstrăina până la Paşti. Subdobânditorul televizorului este şi el ţinut de condiţia

rezolutorie (nemo plus iuris al alium transferre potest, quam ipse habet).

Deficiente conditione: (condiţia nu se îndeplineşte). În exemplul dat, condiţia – dacă plata

televizorului cumpărat nu se face până la Paşti – nu s-a îndeplinit, plata făcându-se până la Paşti,

12

actul juridic se consolidează definitiv. Se consideră că de la încheiere sa a fost un act juridic pur şi

simplu.

Eveniente conditione (condiţia s-a realizat). În exemplul nostru, plata televizorului s-a făcut după

Paşti. În acest caz, actul juridic se desfiinţează retroactiv de la data încheierii, considerându-se ca nu

a fost încheiat niciodată şi se produc următoarele efecte:

- toate prestaţiile făcute de părţi se restituie

- drepturile pe care eventual dobânditorul le-a constituit sub condiţie rezolutorie în favoarea unor

terţe persoane cu privire la bunuri se defiinţează (nimeni nu poate da mai mult decât are) şi invers,

drepturile constituite de înstrăinător sub condiţie rezolutorie se consolidează.

De la regula restituirii retroactive a prestaţiilor executate de părţi până în momentul îndeplinirii

condiţiei rezolutorii sunt următoarele excepţii:

- riscurile (ale pieririi fortuite a lucrului şi ale contractului) realizate pendente conditione se suportă

de dobânditor, pentru că a devenit proprietar sub condiţie rezolutorie.

- actele juridice de conservare şi administrare făcute de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân

valabile, deşi, prin realizarea condiţiei rezolutorii, actul se desfiinţează şi este obligat să restituie

bunul.

- fructele culese de dobânditorul sub condiţie rezolutorie rămân ale sale, deşi va restitui bunul

frugifer, pentru că a pierdut calitatea de proprietar.

- în actele juridice cu executare succesivă (de exemplu, contractul de închiriere comodat),

îndeplinirea condiţiei rezolutorii produce efecte numai pentru viitor (ex nunc) deoarece prestaţiile

deja executate sunt ireversibile.

C. SARCINA

Obligaţia de a da, a face sau a nu face, impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit (liberalităţi).

1.Clasificare:• în funcţie de persoana beneficiarului, sarcină: în favoarea dispunătorului /gratificatului /unei

terţe persoane;• se mai distinge sarcina: posibilă/licită/morală, pe de o parte şi imposibilă/ilicită/imorală, pe de

altă parte.

Clasificarea prezintă importanţă prin regimul juridic propriu fiecărei sarcini mai sus precizate:

- sarcina în favoarea dispunătorului se poate stabili numai în contractele de donaţie, nu şi în

testamente. Testamentul produce efecte numai după moartea testatorului. Prevederile legii civile

(art.965 alin.2 Cod civil) interzic învoirile asupra unei succesiuni ce nu este deschisă.

- în unele situaţii sarcina poate să schimbe natura juridică a donaţiei sau testamentului. Astfel,

dacă sarcina egalează sau depăşeşte valoarea donaţiei sau testamentului, actul juridic devine oneros.

13

- sarcina în favoarea unei terţe persoane este stipulaţie pentru altul. Aşadar raportul juridic se

naşte între gratificat şi terţa persoană, aceasta din urmă devine creditor al gratificatului şi în această

calitate poate cere executarea sarcinii de către gratificat.

- terţul beneficiar nefiind parte la contractul de donaţie nu poate cere rezoluţiunea actului şi apoi nu ar

avea nici un interes. Între terţa persoană şi dispunător nu se stabileşte nici un raport juridic. Numai

dispunătorul poate cere revocarea actului de donaţie când gratificatul nu execută sarcina în favoarea

terţei persoane.

2.Efecte:« nu afectează valabilitatea actului juridic civil;• afectează eficacitatea acestuia.

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVILI. Reguli de determinare a efectelor actului juridic civil:• faza prealabilă şi obligatorie - dovedirea actului;• faza interpretării clauzelor actului.

II. Reguli de interpretare a actului juridic civil:» art. 977 C. civ., contractele se interpretează după intenţia comună a părţilor contractante, şi nu

după sensul literal al termenilor folosiţi la întocmirea contractului;• art. 978 C. civ., clauza primitoare de două sensuri se interpretează în sensul care poate avea un

efect şi nu contrariul, actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat;• art. 979 C. civ., termenii folosiţi pentru întocmirea contractului şi care sunt susceptibili de două

înţelesuri, se interpretează în înţelesul care se potriveşte mai mult cu natura contractului;• art. 980 C.civ., clauzele îndoioase din contract se interpretează după obiceiul locului;• art. 981 C. civ., clauzele obişnuite dintr-un contract se subînţeleg, chiar dacă ele nu sunt trecute

expres în el;• art. 982 C. civ., toate clauzele unui contract se interpretează unele prin altele, şi se dă un înţeles

pentru fiecare clauză astfel cum rezultă din actul întreg - interpretarea sistematică;• art. 983 C.civ., in dubio pro reo, în caz de îndoială contractul se interpretează în favoarea celui

care se obligă;• art 970 C. civ., convenţiile obligă părţile contractante nu numai la ceea ce este expres prevăzut

în ele, dar la tot ceea ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa;« art. 984 şi 985 C. civ., conform primului articol, convenţia dintre părţi nu cuprinde decât

lucrurile asupra cărora se pare că părţile au înţeles a contracta, oricât de generali ar fi termenii în care s-a încheiat convenţia; conform celui de al doilea articol, dacă într-o convenţie s-a făcut referire la un anumit caz pentru a se putea explica obligaţia, prin aceasta nu se poate susţine că s-a dorit restrângerea întinderii ce anganjamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.

III. Principiile efectelor actului juridic civilA.Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda)

Conform acestui principiu actul juridic civil legal încheiat între părţi se impune, între părţile contractante, întocmai ca legea.Excepţii: cazurile de restrângere/cazurile de extindere - atunci când efectele actului încheiat între părţi nu se produc aşa cum au dorit ele.

Art.969 alin.1 Cod civil consacră principiul forţei obligatorii a actului juridic: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Textul, cu toate că se referă la contracte, a fost extrapolat la toate actele juridice civile.

Principiul se fundamentează pe teoria libertăţii contractuale.Consecinţele principiului sunt:

14

– contractul este obligatoriu pentru părţile contractante– contractul este obligatoriu şi pentru instanţele de judecată care, sesizate în litigii privind

contractul, trebuie să-l interpreteze astfel încât voinţa comună a părţilor din contract să prevaleze.Prin sintagma „contractul este obligatoriu pentru părţile contractante” se înţeleg următoarele:

– părţile trebuie să execute întocmai obligaţiile pe care, de regulă, le-au stabilit împreună

– contractul nu poate fi desfăcut prin voinţa unei singure părţi– obligaţiile contractate se impun a fi executate cu bună- credinţă.

A. Excepţiile de la principiul forţei obligatorii a actului juridic civil

Următoarele situaţii sunt excepţii de la principiul forţei obligatorii a contractului (împrejurări

independente de voinţa părţilor, când efectele se restrâng sau se extind):

Cazuri de restrângere a forţei obligatorii a actului juridic, ca urmare a faptului că pe parcursul executării actului juridic dispare o condiţie de valabilitate a actului. MC LISI

– contractul de mandat încetează din cauza morţii, interdicţiei, insolvabilităţii şi falimentului mandantului ori mandatarului (art.1552 Cod civil).

– încetarea contractului de locaţiune când: „lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obişnuinţa întrebuinţare” (art.1439 alin.1 Cod civil)

– contractul de societate civilă încetează prin trecerea timpului pentru care a fost contractată, prin desfiinţarea obiectului, pierderea lucrului, sau desăvârşirea afacerii; prin moartea, interdicţia sau nesolvabilitatea unuia din asociaţi, prin voinţa expresă (exprimată) de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea (art.1523 Cod civil).

– contractul de împrumut de folosinţă (comodatul) încetează prin moartea comodatarului (persoana care primeşte bunul spre folosinţă gratuită pe o perioadă de timp, la scadenţă fiind obligată să-l restituie) când împrumutul s-a făcut exclusiv în considerarea persoanei acesteia (art.1563 alin.2 Cod civil).

– actele juridice civile intuitu personae încetează ca urmare a morţii persoanei în considerarea căreia s-a încheiat actul.

– contractul de concesiune când dispare, din cauză de forţă majoră, bunul concesionat, precum şi când concesionarul renunţă la contract datorită imposibilităţii obiective de a exploata bunul concesionat (art.35 lit.e din Legea nr.219/1998).

Cazuri de extindere a forţei obligatorii a actului juridic:- prorogarea legală: legea prelungeşte în timp durata şi implicit efectele actului juridic peste limita stabilită de părţi. De exemplu, contractul de închiriere a suprafeţei locative (art.1 din Legea nr.17/1994); în cazul suspendării efectelor actului juridic cu executare succesivă în timp ca urmare a intervenţiei unui caz de forţă majoră sau caz fortuit, efectele actului juridic se amână până la încetarea cauzelor de suspendare.

- în cazul teoriei impreviziunii (rebus sic standibus).B. Teoria impreviziunii are ca punct de plecare un fapt real: părţile încheie actul juridic ţinând cont

de împrejurările existente în momentul încheierii actului. De exemplu, la închirierea unui apartament

părţile au în vedere nivelul chiriilor de pe piaţă.

Pe parcursul executării contractului, se pot schimba împrejurările existente în momentul încheierii acestuia şi drept urmare apar disproporţii între prestaţiile părţilor; o parte câştigă evident, cealaltă parte pierde. În exemplul dat „pe piaţă” chiria s-a mărit foarte mult, dar locatorul nu primeşte decât chiria nominalizată în contract. În timp ce el este în pierdere, locatarul este în câştig. Teoria impreviziunii susţine că actul juridic trebuie să dăinuiască numai atât timp cât împrejurările din momentul încheierii există (rebus sie stavidibus – aşa stând lucrurile). Modificarea împrejurărilor

15

permite părţii în pierdere să ceară instanţei de judecată să intervină pentru echilibrarea prestaţiilor părţilor.

B. Principul irevocabilităţiiConform căruia, actului juridic bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia dintre părţi, iar actelor unilaterale nu Ii se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorilor actelor. Excepţii:» de la categoria actelor bilaterale, aceste excepţii consacră ipoteza în care o singură parte, prin voinţa ei, poate pune capăt actului bilateral; » de la categoria actelor unilaterale, atunci când acestea sunt revocate prin voinţa autorilor lor.

A. Excepţii la principiul irevocabilităţii actului juridic civil MC LISA DED

Legea civilă stabileşte actele juridice (bilaterale, multilaterale şi unilaterale) care se pot revoca prin voinţa unei părţi, a mai multor părţi sau prin voinţa autorului.– contractul de donaţie între soţi este revocabil; art.937 Cod civil: „Orice donaţie făcută între soţi în timpul mariajului este revocabilă.”– contracte de locaţie (contractul prin care locatorul asigură locatarului folosinţa temporară a unui bun în schimbul chiriei); Atenţie!, contractul de închiriere a suprafeţelor locative este o varietate a contractului de locaţie încheiat pe o perioadă nedeterminată, poate fi denunţat de oricare parte, art.1436 Cod civil: „Dacă contractul a fost fără termen, denunţarea trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se obiceiul locului.”– contractul de societate civilă se poate desface de unul sau mai mulţi asociaţi, art.1523 Cod civil: „societatea încetează prin voinţa expresă (n.a. - exprimată) de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea.”– contractul de depozit se stinge la cererea deponentului de a i se restitui bunul depozitat; art. 1616 Cod civil: „Depozitul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restituţiunea lui.”– contractul mandat poate înceta prin revocarea mandatului; prin renunţarea mandatarului la mandat; prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul ori a mandatarului, ori a mandantului (art. 1552 Cod civil).– contractul de închiriere a unei suprafeţe locative poate fi desfăcut unilateral la cererea chiriaşului cu condiţia unui preaviz de 60 de zile sau la cererea proprietarului, numai prin hotărâre judecătorească definitivă, în anumite condiţii (art.24 din Legea locuinţei nr.114/1996).– contractul de asigurare poate fi desfăcut la cererea unei părţi în condiţiile Legii privind asigurările nr.136/1995 art.19 lit.b şi art.2.– contractul de editură poate fi denunţat de una din părţi (art.46 alin.2 Legea nr.8/1995).– contractul de concesiune poate fi denunţat unilateral de către concedent în cazul când interesul public impune o asemenea încetare, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile către concesionar (art.35 lit.b. din Legea nr.219/1998 privind concesionarea....)

B. Excepţiile de la principiul irevocabilităţii actelor juridice unilaterale MC TROL

– legatul, art.922 Cod civil: „revocarea făcută prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei.”

– testamentul este un act juridic unilateral revocabil prin esenţa lui (art.802 Cod civil: „Testamentul

este un act revocabil...)”.

16

– retractarea renunţării la moştenire în cel mult 6 luni de la data deschiderii succesiunii, dacă între

timp moştenirea nu a fost acceptată de alţi succesori ai defunctului; art.701 Cod civil.

– revocarea mărturisirii pentru eroare de fapt (art.1206 alin.2 Cod civil: „ea (n.a. - mărturisirea) nu poate fi revocată de aceasta (n.a. - cel ce o face) afară numai de va proba că a făcut-o din eroare de fapt.”)– consimţământul părinţilor la adopţia copilului poate fi revocat în 30 de zile de la data întocmirii înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art.8 alin.2 din Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată prin Legea nr.87/1998)– revocarea ofertei înainte de a ajunge la destinatar (art.37 Cod comercial: „Până contractul nu

este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile”).

C. Principiul relativităţiiEfectele actului juridic civil se produc numai faţă de autorii actului (sau faţă de autorul actului), el neputând să profite sau să dăuneze altor persoane, res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

2. Noţiunile de părţi, terţi, avânzi-cauzăPrincipiul relativităţii efectelor actului juridic, pentru a fi înţeles, trebuie delimitate noţiunile de părţi la actul public, de terţi şi de avânzi-cauză.Părţi: sunt persoanele care au încheiat contractul direct, personal sau care au fost reprezentate în scopul încheierii contractului. În funcţie de natura actului juridic ele se numesc: vânzător, cumpărător, mandant, mandatar, locator, locatar. Termenul de „parte” poate să cuprindă uneori mai multe persoane fizice sau juridice, care au un interes comun în actul juridic încheiat.Terţi: (penitus extranei) sunt toate celelalte persoane străine de contract şi de contractanţi. De aceea, terţii nu beneficiază, dar nici nu suferă din cauza efectelor actului juridic. Altfel formulat, efectele actului juridic nu aduc profituri terţilor şi nici nu le vatămă interesele.Avânzi-cauză: (habentes causa) sunt persoanele care nu participă la încheierea actului juridic, nici personal, nici prin reprezentanţi, dar care, prin legăturile pe care le au cu părţile, nu pot fi considerate terţi propriu-zişi. Faţă de ele actul juridic produce, pentru că legea prevede, anumite efecte juridice. Avânzii-cauză se aseamănă cu părţile pentru că actul juridic produce efecte faţă de ei, dar se aseamănă şi cu terţii, pentru că nu participă la încheierea actului juridic.Următoarele categorii de persoane au calitatea de avânzi-cauză:a) succesorii universali sunt acele persoane care la moartea lui de cujus dobândesc patrimoniul acestuia. Ele sunt moştenitorii care, în puterea legii, sunt chemaţi să moştenească un patrimoniu, adică o universalitate de drept alcătuită din drepturi şi bunuri.Persoanele juridice pot dobândi calitatea de succesor universal al unui patrimoniu prin efectul comasării (fuziunii sau absorbţiei).Sunt succesori universali moştenitorul legal unic şi legatarul universal (persoana care primeşte prin testament întreaga moştenire a testatorului).b) succesorii cu titlu universal sunt persoanele stabilite prin testament, de testator ce dobândesc o fracţiune dintr-un patrimoniu.Succesorii universali şi cu titlu universal se caracterizează sub aspectul efectelor pe care le produce actul juridic civil asupra lor prin următoarele:– din punct de vedere juridic ele continuă personalitatea juridică a autorului actului juridic, adică iau locul acestuia în actul încheiat. De exemplu, la decesul tatălui, unicul fiu continuă perso-nalitatea juridică a tatălui său, autorul unui contract de închiriere, şi preia dreptul acestuia de a încasa chiria, dar şi obligaţia de a pune la dispoziţia locatarului apartamentul închiriat.

17

– devin titularii drepturilor şi obligaţiilor născute din actul juridic încheiat de cel ce a lăsat moştenire. Într-o altă formulare, efectele actului juridic la care ei nu au participat se produc asupra lor, ca şi cum ar fi fost părţi la încheierea lui. Există două excepţii: drepturile şi obligaţiile strâns legate de persoana autorului (intuitu personae), precum şi drepturile şi obligaţiile declarate de părţi netransmisibile se sting la moartea acestuia. De exemplu, autorul (cel ce a lăsat moştenire) este parte la un contract de rentă viageră. Contractul fiind încheiat în consideraţia persoanei lui se stinge la încetarea din viaţă a credirentierului.Cu privire la răspunderea juridică a succesorilor universali şi a succesorilor cu titlu universal, în cazul neexecutării obligaţiilor din contractele pe care le preiau se impune următoarea distincţie:– când aceştia au acceptat moştenirea pur şi simplu, ei răspund ca şi autorii actului, cu propriul patrimoniu şi cu patrimoniul dobândit.– când moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, răspund numai în limitele activului

succesoral dobândit.Atunci când legea prevede, calitatea de avânzi-cauză a succesorilor universali şi cu titlu universal se

stinge. De exemplu, moştenitorii legali rezervatari pierd calitatea de avânzi-cauză şi devin terţi faţă

de actele juridice ale autorului (ale celui pe care-l moştenesc), care nesocoteşte rezerva succesorală.

c) succesorii cu titlu particular sunt acele persoane care dobândesc un anumit drept subiectiv sau bun determinat (ut singuli). Este succesor cu titlu particular cumpărătorul, pentru că a dobândit un drept – dreptul de proprietate asupra bunului cumpărat; donatarul, deoarece a dobândit un bun determinat (de exemplu, un televizor) de la donator; cesionarul, pentru că a dobândit un drept de creanţă de la cesionar etc.

Succesorul cu titlu particular dobândeşte calitatea de având-cauză cu două precizări:– numai faţă de acele acte juridice încheiate de autor (cel de la care a dobândit dreptul sau bunul

determinat), anterioare actului prin care a dobândit dreptul sau bunul determinat

– actele juridice faţă de care devine având-cauză privesc dreptul sau bunul determinat dobândit.Condiţii cumulative cerute pentru ca dobânditorul unui drept subiectiv sau bun să dobândească

calitatea de succesor cu titlu particular sunt:

– actul juridic faţă de care are calitatea de succesor cu titlu particular , deci care produce efecte faţă de el să se refere la bunul, dreptul subiectiv dobândit. De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, cumpărătorul (succesorul cu titlu particular) dobândeşte calitatea de având-cauză, faţă de contractul de închiriere, încheiat de autor (de vânzător) anterior dobândirii imobilului de către el. Cumpărătorul trebuie să respecte drepturile şi să execute obligaţiile strâns legate de bunul dobândit (de imobilul cumpărat), stabilite de autor în contractul de închiriere deşi nu a fost parte la încheierea actului. Această situaţie este prevăzută în Codul civil art.1441: „Dacă locatarul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare, întrucât (n.a. - dacă) a fost făcută printr-un act autentic sau prin act privat, dar cu dată certă, afară numai când desfiinţarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însăşi contractul de locaţiune.”– actul juridic faţă de care dobândeşte calitatea de având-cauză, de succesor în drepturi să fie

anterior (să aibă dată certă anterioară) actului juridic prin care a dobândit dreptul subiectiv sau

bunul.

– actul juridic încheiat de autor, faţă de care dobânditorul dreptului sau bunului devine succesor cu titlu particular, să fi îndeplinit condiţiile de publicitate cerute de lege. De exemplu, dobânditorul unei cesiuni de creanţă trebuie să notifice debitorului cesiunea.

În lipsa îndeplinirii uneia din condiţiile de mai sus, dobânditorul dreptului subiectiv sau a bunului are calitatea de terţ.

18

Succesorul cu titlu particular al unui drept subiectiv sau bun determinat este ţinut de efectele actului

juridic strâns legate de dreptul, bunul dobândit, potrivit regulii de drept conform căreia transmiţătorul

nu poate transmite dreptul sau bunul decât aşa cum au fost acesta în patrimoniul lui. (Nimeni nu

poate transmite altuia mai mult drept decât are el însuşi, în latină „nemo plus juris ad alium transferre

potest, quam ipse habet.”)

d) creditorii chirografari: sunt creditorii care nu au încheiat contracte de garanţii reale (contract de ipotecă, de gaj) pentru a proteja dreptul lor de creanţă, riscând astfel ca în ipoteza insolvabilităţii debitorului să piardă acest drept. Ei se bucură de un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului pe care-l pot urmări (mai exact, bunurile ce-l compun) pentru realizarea dreptului de creanţă.

În acest sens, art.1718 Cod civil prevede: „Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare.”

Creditorii chirografari sunt o categorie specială de avânzi-cauză, deoarece:– au calitatea de avânzi-cauză faţă de actele juridice încheiate de debitor, prin care acesta îşi măreşte sau micşorează patrimoniul, implicit dreptul de gaj general al creditorilor chirografari. Actele juridice încheiate de debitor produc efecte juridice pe de o parte faţă de creditorul chirografar, şi pe de altă parte faţă de persoane străine de contract.– de exemplu, creditorul chirografar are de primit împrumutul acordat de 100 milioane lei.

Debitorul înstrăinează bunuri din patrimoniul său, de 90 de milioane lei, fapt ce influenţează dreptul de gaj general al creditorului chirografar. Creditorul chirografar se vede pus în pericolul de a nu mai recupera împrumutul pentru că valoarea totală a patrimoniului debitorului (dreptului de gaj general) a scăzut.– au calitatea de terţi faţă de actele juridice încheiate de debitorul lor prin care se provoacă sau

agravează starea de insolvabilitate, punându-se astfel în pericol gajul general al creditorilor

chirografari.

Creditorii chirografari pierd calitatea de avânzi-cauză şi devin terţi faţă de actele juridice încheiate de

debitor în scopul fraudării intereselor creditorilor chirografari. Ei au la îndemână potrivit art.975 Cod

civil acţiunea revocatorie (acţiunea pauliană) şi acţiunea în declararea simulaţiei (art.1175 Cod civil).

Se impune o precizare: o persoană poate avea faţă de acelaşi act juridic şi calitatea de terţ şi calitatea de având-cauză, în raport de anumite împrejurări concrete. De exemplu, succesorii universali şi cu titlu universal, când au şi calitatea de moştenitori rezervatari, sunt avânzi-cauză faţă de contractul de donaţie încheiat de autorul pe care-l moştenesc. Dacă însă prin contractul de donaţie a fost afectată rezerva succesorală, succesorii universali şi cu titlu universal ce au calitatea de moştenitori rezervatari devin terţi, îl atacă în justiţie şi obţin reducerea donaţiei în măsura necesară reîntregirii rezervei succesorale. Calitatea de terţ sau având-cauză a unei persoane se analizează concret, în raport cu actul juridic încheiat de părţile cu care sunt legate juridic.

3.Opozabilitatea şi inopozabilitatea actului juridic civil faţă de terţi

Opozabilitatea este particularitatea actului juridic sau a situaţiei juridice create de actul juridic de a da naştere la drepturi şi obligaţii faţă de părţi şi avânzii-cauză ai părţilor şi de a se impune respectului terţilor propriu-zişi.– opozabilitatea faţă de părţi: actul juridic civil este opozabil părţilor şi avânzilor-cauză ai

acestora.

19

În conţinut, opozabilitatea faţă de părţi constă în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor de

către părţi sau avânzi-cauză ai acestora, aşa cum au fost ele stabilite sau, într-o altă formulare, actul

juridic dă naştere la drepturi şi obligaţii numai faţă de părţi şi avânzii lor cauză.

Observăm că opozabilitatea faţă de părţi este sinonimă cu principiul relativităţii efectelor actului juridic.

Afirmaţia că un act juridic este opozabil numai părţilor şi avânzilor cauză ai părţilor este identică cu afirmaţia că actul juridic produce efecte numai faţă de părţi şi avânzii-cauză ai părţilor.În concluzie, opozabilitatea actului juridic faţă de părţi şi avânzii-cauză ai părţilor se confundă cu relativitatea efectelor actului juridic.– opozabilitatea faţă de terţii propriu-zişi. Actul juridic încheiat şi situaţia juridică căruia i-a dat naştere nu pot fi indiferente terţilor propriu-zişi. El se impune respectului tuturor.Sub acest aspect opozabilitatea faţă de terţi are un conţinut propriu: constă în obligaţia generală a tuturor de respecta, de a nu aduce atingere actului juridic civil încheiat, situaţiei juridice căreia i-a dat naştere. De exemplu, actul juridic de vânzare-cumpărare a unui autoturism obligă pe toţi să respecte dreptul de proprietate al cumpărătorului, să nu facă nimic de natură a stânjeni exercitarea dreptului de către cumpărător.Prin actul juridic încheiat, terţilor nu le revine nici o obligaţie. Situaţia juridică născută din contract (de exemplu, calitatea de proprietar dobândită de cumpărător) se impune respectului tuturor, atât părţilor din contract, cât şi terţilor propriu-zişi.Opozabilitatea actului juridic faţă de terţii propriu-zişi impune de regulă respectarea formalităţilor de publicitate (vezi „Forma actului juridic) sau după caz de constatarea actului juridic într-un înscris având data certă.Actul juridic fiind opozabil terţilor, înseamnă că partea din contract are dreptul să invoce existenţa actului, ori de câte ori terţul ar emite pretenţii cu privire la drepturile dobândite de părţi. Când partea actului juridic nu respectă formele de publicitate se afirmă că actul juridic nu este opozabil faţă de terţi, este inopozabil faţă de terţi, adică partea nu are dreptul să opună actul pretenţiilor terţului.În următoarele situaţii partea poate să invoce opozabilitatea actului juridic faţă de terţi:– actul juridic este opozabil terţilor pentru că el este titlu pentru dobândirea unui drept subiectiv

– actul juridic este un mijloc de probă împotriva pretenţiilor terţului care ar revendica dreptul de proprietate asupra bunului ce constituie obiectul material, exterior, derivat al actului juridic– actul juridic este titlu pentru a face dovada dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune– actul juridic este titlu pentru justificarea sporirii patrimoniului unei persoane şi poate fi opus împotriva celui ce intentează o acţiune (de in rem verso) de îmbogăţire fără just temei.

Importanţa practică a deosebirilor între relativitatea efectelor şi opozabilitatea faţă de terţi constă în materia probaţiunii judiciare şi a răspunderii civile.

În materia probaţiunii judiciare: când părţile ajung în litigiu cu privire la existenţa şi întinderea

drepturilor şi obligaţiilor, ele trebuie să facă proba actului juridic, conform regulilor comune de

probaţiune judiciară. Dimpotrivă, pentru terţi actul juridic fiind un fapt juridic în sens restrâns, poate

fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori.

În materia răspunderii civile: când una din părţi produce un prejudiciu celeilalte părţi prin

neexecutarea obligaţiilor sale, se angajează răspunderea civilă contractuală. Alta este situaţia când un

terţ propriu-zis printr-o faptă ilicită produce un prejudiciu uneia din părţi prin nesocotirea dreptului

dobândit din actul juridic; se angajează răspunderea delictuală.

20

Excepţii:* aparente: avânzii-cauză/promisiunea faptei altuia/simulaţia/reprezentarea/acţiunile directe;

» Reale- veritabile: stipulaţia pentru altul.

4. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Excepţiile de la principiul relativităţii sunt acele situaţii când actul juridic civil produce efecte faţă de

alte persoane decât părţile actului sau avânzii-cauză ai părţilor. Actul juridic dă naştere la drepturi

subiective şi obligaţii civile în favoarea unor terţi propriu-zişi.În doctrină, excepţiile de la principiul

relativităţii sunt împărţite în două categorii: excepţii reale şi excepţii aparente, după cum efectele

actului juridic se produc faţă de persoanele ce n-au participat la încheierea actului juridic, prin voinţa

părţilor actului juridic sau în puterea legii.

Excepţii reale sunt situaţiile când părţile actului juridic exclusiv prin voinţa lor stabilesc ca actul

juridic să producă efecte (naşte drepturi şi obligaţii) în favoarea/sarcina unei persoane care nu a

încheiat actul juridic nici personal, nici prin reprezentant. Singura excepţie de la principiul

relativităţii efectelor actului juridic civil o constituie „stipulaţia pentru altul” („contractul în favoarea

unei a treia persoane”).

Excepţiile aparente sunt acele situaţii prevăzute de lege când actul juridic încheiat produce efecte

juridice în beneficiul/sarcina unor persoane care nu au calitatea de părţi. Ele sunt:avânzii-cauză;

promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort) simulaţia, reprezentarea, acţiunile directe,

contractul colectiv de muncă.

Finalitatea excepţiilor de la principiul relativităţii este una singură: un terţ dobândeşte drepturi şi execută obligaţiile stabilite într-un act juridic la încheierea căruia nu a participat.

Terţul se bucură de aceleaşi efecte ale excepţiilor de la principiul relativităţii, indiferent că acestea au fost stabilite prin voinţa părţilor actului juridic sau prin voinţa legii. Mai mult, nu există reguli juridice distincte aplicabile excepţiilor reale sau aparente. Criteriul de clasificare, izvorul lor este singurul element de diferenţiere a excepţiilor de la principiul relativităţii fără nici o relevanţă în planul efectelor juridice ale acestora.

Această realitate pune sub semnul întrebării utilitatea clasificării excepţiilor în reale şi aparente. Diversele opinii doctrinare cu referire la apartenenţa sau nu a unor excepţii la una sau alta din categorii, se pare, nu au o finalitate practică.

Vom prezenta succint excepţiile de la principiul relativităţii efectelor actului juridic, materie ce urmează a fi detaliată în cursul „Drept civil” „Teoria generală a obligaţiilor”.

a) Stipulaţia pentru altul (contractul în favoarea unei terţe persoane) este un act juridic sau o clauză într-un act prin care una din părţi (promitent), se obligă faţă de cealaltă parte (stipulant) să execute o prestaţie în favoarea unui terţ beneficiar, care nu a participat la încheierea actului juridic între promitent – stipulant.Actul juridic încheiat dă naştere unui drept propriu, direct şi imediat, al cărui titular este terţul

beneficiar. Dreptul se naşte în momentul încheierii actului juridic fără a fi nevoie de consimţământul

terţului beneficiar la perfectarea contractului. Drept urmare terţul beneficiar poate să se adreseze

instanţei de judecată şi să ceară obligarea promitentului să execute prestaţia promisă. De exemplu,

21

nepotul (promitentul) primind un autoturism cu titlu de donaţie de la unchiul său (stipulantul) se

obligă faţă de acesta să o transporte pe mătuşa sa în fiecare toamnă la tratament în staţiunea Sovata.

Stipulaţia pentru altul este o excepţie de la principiul relativităţii, deoarece o persoană (terţul beneficiar), alta decât părţile, dobândeşte un drept fără să participe la încheierea actului juridic ca urmare a voinţei exprimate în acest scop de părţile actului.Atenţie, terţul beneficiar dobândeşte dreptul civil subiectiv, exerciţiul dreptului depinzând

exclusiv de voinţa lui. În exemplul nostru, s-ar putea ca mătuşa, titulara dreptului civil subiectiv de a

cere să fie transportată anual la tratament, să refuze să-şi exercite dreptul, ca urmare, de pildă, a

relaţiilor tensionate cu unchiul.

b) Acţiunile directe reprezintă dreptul conferit de lege unor terţe persoane la un act juridic, de a chema în judecată pe una din părţile acestuia în scopul apărării unor drepturi născute din actul la a cărui încheiere nu au participat. În Codul civil se prevăd două asemenea acţiuni directe:

- contractul de antrepriză – art.1488 Cod civil. Zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrări date în antrepriză pot să se adreseze instanţei de judecată şi să ceară plata sumelor ce li se cuvin pentru munca prestată, de la client, dar numai dacă clientul are obligaţii de plată faţă de antreprenor (constructor) când acesta nu le plăteşte suma prestată.

Contractul de antrepriză încheiat între antreprenor şi client este o excepţie de la principiul relativităţii, deoarece produce efecte juridice, potrivit legii, faţă de muncitorii angajaţi, care nu au încheiat acest contract. În favoarea lor s-a născut un drept civil subiectiv: să cheme în judecată pe client în scopul şi condiţiile arătate.

- contractul de submandat – în art.1542 alin.4 Cod civil se stabileşte dreptul mandantului (persoana care împuterniceşte o altă persoană – mandatar să încheie acte juridice pe seama sa) să se adreseze instanţei de judecată pentru a obliga persoana ce-l înlocuieşte, la plata de despăgubiri, în cazul producerii de pagube.

Faţă de contractul de submandat încheiat între mandatar – submandatar, mandantul este terţ, dar în virtutea legii, acest contract produce efecte faţă de el, deşi nu a participat la încheierea contractului.

c) Contractul colectiv de muncă - art. 9 Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă dispune: prevederile contractului colectiv de muncă „produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate, indiferent de data angajării lor.”

Aşadar, un angajat ulterior momentului încheierii contractului colectiv de muncă, terţ la contract, se bucură de efectele contractului de muncă, deşi nu a fost parte la încheierea actului; beneficiază de clauzele contractuale privind condiţiile de muncă, salarizare, concediu de odihnă şi alte drepturi şi obligaţii.

d) Avânzii-cauză. Am arătat că avânzii-cauză, deşi nu sunt părţi la actul juridic, pot deveni titulari ai drepturilor civile subiective şi obligaţiilor civile stabilite în contract. Actul juridic produce efecte nu numai faţă de părţi, ci şi faţă de avânzii-cauză.

e) Promisiunea faptei altuia (convenţia de porte-fort) este actul juridic în care o parte (promitent) se obligă faţă de cealaltă parte (creditorul promisiunii) să determine pe o a treia persoană să încheie sau să ratifice un act juridic civil. De exemplu, unul din cei doi coproprietari, după ce vinde partea din coproprietate, încheie un contract de porte-fort cu dobânditorul, prin care se obligă să-l determine pe fratele său să-i vândă cealaltă parte.

Promitentul îşi asumă obligaţia de a face „ce constă în a determina terţul să încheie actul juridic”.

22

nu are nici o obligaţie, el va încheia actul prin voinţă proprie dacă va voi. Singurul obligat este

promitentul. În ipoteza că nu va reuşi să-l convingă pe terţ să încheie actul juridic, va plăti daune-

interese dacă a cauzat un prejudiciu.

Se apreciază că este o excepţie la principiul relativităţii, în sensul că promisiunea faptei altuia ar

naşte efecte faţă de terţ. În realitate, terţul este liber să încheie sau nu actul juridic promis de o parte a

contractului de porte-fort.

f) Simulaţia este operaţiunea juridică ce constă în două acte juridice încheiate între aceleaşi părţi: actul juridic public, aparent, mincinos (simulat) prin care se creează o situaţie juridică nereală şi altul juridic secret, ascuns, dar real, în care se arată adevărata legătură juridică, între părţi. De exemplu, unchiul urmăreşte să facă un cadou de valoare nepotului preferat, dar nu doreşte să provoace nemulţumirea celorlalţi nepoţi. El încheie în secret contractul de donaţie cu nepotul preferat şi, de „ochii lumii”, pentru toţi ceilalţi, încheie un contract de vânzare-cumpărare cu acesta.

Formele simulaţiei sunt:Fictivitate – actul public, aparent, este fictiv, încheiat de formă, existenţa lui este înlăturată de actul secret (contrascris). De exemplu, debitorul, pentru a sustrage un bun de valoare de la o eventuală executare silită, ca urmare a neonorării obligaţiei faţă de creditor, încheie în secret un contract de vânzare-cumpărare a bunului respectiv şi precizează că actul public de vânzare-cumpărare ce urmează a fi încheiat nu există.Deghizare – când părţile ascund, „deghizează” natura juridică a actului secret încheiat şi, ulterior,

în actul juridic public încheiat, stabilesc clauze diferite de natura actului secret, real.În exemplul dat, în contractul de donaţie, se stabileşte că actul public va avea forma unui contract de

vânzare-cumpărare (a fost „deghizat” în contract de vânzare-cumpărare) pentru a evita nemulţumirea

celorlalţi nepoţi.

Interpunerea de persoane – când actul public, aparent, se încheie cu o anumită persoană, dar în actul

secret se că, în realitate, o altă persoană este parte la contract.

De exemplu, vrei să donezi subalternului tău un autoturism. Contractul de donaţie public se încheie cu un amic, şi în actul secret încheiat înaintea celui public se precizează că cel ce primeşte donaţia este subalternul tău.

În art.1175 Cod civil se precizează două reguli în materie de simulaţie:- actul secret, real produc efecte numai faţă de părţi şi succesorii universali şi cu titlu universal; el nu este opozabil terţilor de bună-credinţă;- actul aparent, public, mincinos produce efecte faţă de terţii de bună – credinţă.Terţii, după cum le dictează interesul, pot invoca în instanţă fie actul public, fie actul secret, dacă fac dovada acestuia.Simulaţia se consideră excepţie de la principiul relativităţii, pentru că, potrivit art.1175, terţul se bucură de efectele juridice ale actului juridic la încheierea căruia nu a participat: actul secret sau actul public.g) Reprezentarea – este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană - reprezentant – încheie un act juridic în numele şi în contul (pe socoteala) altei persoane – reprezentat – efectele actului juridic producându-se în anumite condiţii direct faţă de persoana reprezentată.Se consideră o excepţie de la principiul relativităţii, deoarece actul juridic încheiat de reprezentant şi o terţă persoană naşte efecte juridice faţă de reprezentat, deşi el nu a încheiat actul juridic.Reprezentarea, după izvorul său, poate fi: legală şi convenţională.

23

Reprezentarea legală: izvorăşte din lege şi intervine în cazul persoanelor incapabile: minorul sub 14 ani (este reprezentat în circuitul civil de către părinţii săi sau în lipsa ambilor părinţi de către tutore) şi interzisul judecătoresc (este reprezentat de tutore).Legea împuterniceşte pe părinţi şi tutore – în calitatea de reprezentanţi legali să încheie orice act juridic în numele şi pe seama incapabililor pe care-i reprezintă. În cazul actelor juridice de dispoziţie reprezentanţii legali au nevoie de încuviinţarea autorităţii tutelare.Reprezentarea convenţională este urmarea voinţei părţilor exprimată în contractul de mandat, unde se stabilesc limitele puterilor încredinţate de mandant reprezentantului său (mandatarul).Cel reprezentat – mandantul – poate conferi mandatarului său o împuternicire specială mandat special (procuratio unicus rei) de a încheia un anumit act juridic sau o împuternicire generală, mandat general (procuratio omnium bonorum) – de a încheia orice act juridic şi cu privire la oricare din bunuri cu excepţia celor strict personale.Condiţiile reprezentării sunt următoarele:a) să existe împuternicirea de a reprezenta. Împuternicirea este dată de lege sau de voinţa părţilor. Această condiţie impune următoarele precizări în legătură cu actul cu sine însuşi, reprezentarea aparentă şi împuternicirea de a reprezenta. Actul cu sine însuşi: este actul juridic încheiat de reprezentant în numele şi pe seama reprezentantului şi el însuşi, în numele său. Actul juridic este practic încheiat de o singură persoană – reprezentant, dar în două calităţi opuse: ca reprezentant al intereselor reprezentantului şi în numele său, pentru sine. De exemplu, reprezentantul primeşte mandat să cumpere un autoturism. În această calitate, încheie un contract cu sine însuşi, când autoturismul procurat este autoturismul său, pe care-l vinde reprezentatului.În actul cu sine însuşi, există riscul ca reprezentantul să pună pe primul plan, propriile interese (în exemplul dat, să obţină un preţ cât mai bun pe autoturismul ce-l vinde persoanei pe care o reprezintă).O altă formă a contractului cu sine însuşi este dubla reprezentare. În acest caz, una şi aceeaşi persoană apare în actul juridic şi ca reprezentant al uneia din părţi şi ca reprezentant al celeilalte părţi. De exemplu, o persoană, în calitate de reprezentant, a primit un mandat să cumpere un autoturism. Aceeaşi persoană primeşte calitatea de reprezentant de la o altă persoană pentru a vinde un autoturism. Această persoană are o dublă calitate: reprezintă în actul juridic şi pe cumpărător, şi pe vânzător.Practica judiciară nu este uniformă în a admite sau nu existenţa contractului cu sine însuşi, deoarece există riscul promovării propriilor interese sau a intereselor uneia sau alteia din părţile pe care le reprezintă.Într-o opinie, dacă prin contractul de mandat s-au stabilit suficiente detalii ale conţinutului actului juridic ce urmează a fi încheiat, aşa încât reprezentantul să nu poată negocia şi decide împotriva interesului celui reprezentat, actul juridic poate fi valabil.Într-o altă opinie, reprezentatul poate cere anularea actului pentru dol prin reticenţă sau, mai pe larg, pentru violarea de către reprezentant a obligaţiei de loialitate faţă de reprezentat.Reprezentarea aparentă este situaţia prevăzută de art.1557 Cod civil: „e valid aceea ce face mandatarul în mandantului, atât timp cât nu cunoaşte moartea lui, sau existenţa uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul (n.a. - revocarea mandatului, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul mandantului)” şi art.1558 Cod civil: „În toate cazurile arătate în articolul precedent sunt valide contractările mandatarului cu al treilea, persoane care sunt de bună-credinţă.”Practic, reprezentantul încheie actul juridic cu o persoană de bună-credinţă, fără să cunoască că mandatul i-a fost retras sau că mandantul a fost declarat interzis judecătoresc, insolvabil sau în faliment. Actul juridic se consideră valabil încheiat prin reprezentare, împuternicirea de a reprezenta poate lipsi sau uneori este depăşită de reprezentant.b) să existe intenţia de a reprezenta, adică să i se aducă la cunoştinţa terţului, de către reprezentant, că actul juridic se încheie prin reprezentare.

24

În ipoteza când reprezentantul nu îşi declină calitatea, actul juridic încheiat cu terţul va produce efectele faţă de reprezentant, care devine parte la actul juridic. Suntem în prezenţa mandatului fără reprezentare.c) reprezentantul să exprime o voinţă valabilă, liberă şi neviciată la încheierea actului juridic. Ca urmare, reprezentantul trebuie să aibă deplină capacitate de exerciţiu şi consimţământul dat să fie neviciat.EFECTELE REPREZENTĂRII

Faţă de reprezentat actul juridic încheiat prin reprezentare produce aceleaşi efecte ca şi

atunci când reprezentatul ar fi încheiat personal actul cu terţul.

Faţă de terţ actul juridic încheiat prin reprezentare produc efectele oricărui act juridic, deoarece terţul este parte la act chiar dacă acesta a fost încheiat prin reprezentare.Faţă de reprezentant, actul juridic încheiat nu produce efecte juridice, când procura a fost

întocmai respectată.

Încetarea reprezentării

Reprezentarea legală încetează în următoarele situaţii:- minorul a împlinit 14 ani, dobândind astfel capacitate restrânsă de exerciţiu;- la decesul minorului, al interzisului judecătoresc, al reprezentantului legal;- la ridicarea interdicţiei judecătoreşti;- punerea sub interdicţie a reprezentantului legal;- înlocuirea sau înlăturarea tutorelui sau a curatorului.

Reprezentarea convenţională încetează:- denunţarea (revocarea) mandatului de către mandant- renunţarea mandatarului la mandat- moartea, punerea sub interdicţie, insolvabilitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului

NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL§1. Definiţie, clasificare, cauze şi regim juridic

A. DefiniţieNulitatea este o sancţiune de drept civil care intervine atunci când ia încheierea actului s-au încălcat dispoziţiile legale.

B. Clasificare:• în funcţie de natura interesului ocrotit: absolută/relativă;• în funcţie de întinderea efectelor sale: parţială/totala;• după modul de consacrare legislativă: expresă (explicită sau textuală)/virtuală (implicită sau

tacită);• după felul condiţiei de validitate nerespectată: de fond/de formă;• după modul de valorificare: judiciară/amiabilă.

C. Cauzele nulităţii absolute sunt: COCOFALC• încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor;• lipsa totală a consimţământului;• când lipseşte cauza ori ea este ilicită sau imorală;• nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;» nerespectarea formei cerută ad ualiditatem;• lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative;• încălcarea ordinii publice;

25

• frauda legii.

D.Cauzele nulităţii relative sunt: VDPC• viciile de consimţământ (eroarea, dolul, violenţa, leziunea);

lipsa discernământului;• nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei;• nerespectarea dreptului de preemţiune.

E. Regimul juridic al nulităţii absolute este exprimat de următoarele reguli:• poate fi invocată de către oricine are interes;• acţiunea în nulitatea absolută este imprescriptibilă;• nu poate fi acoperită prin confirmare.

F. Nulitatea relativă are următorul regim juridic:• poate fi invocată doar de partea al cărei interes a fost încălcat la încheierea actului juridic; acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă;

poate fi acoperită prin confirmare, expres sau tacit.

c) Sinteză privind regimul juridic al nulităţii absolute şi nulităţii relative

Între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri sub aspectul efectelor: în ambele

cazuri, actul juridic civil încheiat fără respectarea normelor juridice privitoare la condiţiile de

validitate este lovit de nulitate.

Deosebirile constau în regimul juridic diferit aplicabil nulităţii absolute şi nulităţii relative.

Nulitatea absolută Nulitatea relativă

Cine poate invoca nulitatea?

- poate fi invocată de orice persoană interesată, de instanţa de judecată din oficiu

- o poate invoca numai persoana a cărui interes a fost încălcat la încheierea actului

În cât timp persoana îndreptăţită poate invoca nulitatea? (Se prescrie sau nu acţiunea de nulitate?)- este imprescriptibilă - este prescriptibilă

Poate sau nu fi acoperită prin confirmare?

- nu, numai în cazurile expres prevăzute de lege

- da, în mod expres sau tacit

Cine stabileşte

nulitatea?

- legea, chiar în momentul încheierii actului; operează în puterea legii instanţa de judecată constată existenţa nulităţii

- instanţa de judecată apreciază şi hotăreşte desfiinţarea actului juridic civil

§2. Principiile efectelor nulităţii R RAC

26

Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civilNulitatea desfiinţează actul juridic încheiat cu nesocotirea condiţiilor de validitate prevăzute de lege, din chiar momentul încheierii.Excepţii: CAP F- păstrarea efectelor produse de un contract cu executare succesivă;- păstrarea fructelor culese anterior anulării.

- cazul căsătoriei putative (este căsătoria nulă în care unul din soţi a fost de bună credinţă la

încheierea ei). Căsătoria deşi nulă produce efecte ca şi cum ar fi fost valabil încheiată până la data

nulităţii faţă de soţul de bună credinţă. Numai pentru viitor căsătoria produce efecte şi se va desfiinţa

şi pentru soţul de bună-credinţă.

- cazul adopţiunii. Adopţiunea încheiată fără consimţământul părinţilor fireşti ai copilului adoptat

este lovită de nulitate absolută. În consecinţă, actul juridic al adopţiunii se desfiinţează retroactiv de

la data încheierii lui. Cu toate acestea, adopţiunea va putea fi desfăcută, cu efecte numai pentru

viitor, când este în interesul minorului să se reîntoarcă la părinţii săi fireşti (art.22 din O.U. a

Guvernului nr.25/1997).

- contractele sinalagmatice cu executare succesivă în timp în ipoteza rezilieri, se desfac numai pentru viitor. Prestaţiile deja efectuate, fiind ireversibile nu mai pot fi restituite. De exemplu contractul de locaţiune (închirierea unui bun) nu poate fi desfiinţat pentru trecut deoarece locatarul s-a folosit de bunul închiriat – prestaţie obiectivă, ireversibilă, imposibil de restituit.

- posesorul de bună-credinţă păstrează fructele culese, produse de un bun, ce constituie obiectul exterior, derivat al actului juridic, până la data nulităţii actului, deşi va trebui să restituie bunul.

Sunt implicit excepţii de la principiul retroactivităţii, toate excepţiile de la principiul restituirii integrale a prestaţiilor efectuate şi principiul desfiinţării actelor juridice subsecvente.

B. Principiul repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum)Excepţii:

cazul incapabilului care este dator să restituie prestaţiile primite, dar numai în măsura îmbogăţirii sale;

nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimănui nu îi este permis să se prevaleze de propria-i imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept).

Principiul impune regula de drept ca prestaţiile executate de părţile unui act juridic nul să fie restituite, astfel încât situaţia există la încheierea actului juridic nul să fie restabilită.

Regula este o consecinţă a principiului retroactivităţii; numai prin restituirea reciprocă a prestaţiilor executate se ajunge la situaţia în care actul nu s-ar fi încheiat.

În lipsa înţelegerii părţilor cu privire la restituirea prestaţiilor, se apelează la acţiunea în restituire.

De subliniat că acţiunea în restituire are un conţinut şi regim juridic propriu, diferit de acţiunea în anulare. Astfel, ea are întotdeauna caracter patrimonial şi este întotdeauna prescriptibilă.De regulă, partea interesată introduce o singură acţiune, prin care cere nulitatea actului juridic, şi după admitere şi restituirea prestaţiilor.Nimic nu împiedică ca mai întâi, prin acţiune separată să se ceară nulitatea şi apoi printr-o nouă acţiune să se pretindă restituirea prestaţiilor.

Excepţiile de la principiul restitutio in integrum sunt acele situaţii în care, prestaţiile executate de părţi nu se restituie, ci se menţin, urmare a aplicării altor principii de drept:

27

- minorul între 14-18 ani al cărui act este anulat prin acţiune în resciziune pentru leziune va restitui prestaţia numai dacă se probează că a profitat de ceea ce i s-a dat. Se dă prioritate principiului ocrotirii minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie.- posesorul de bună credinţă a unui bun frugifer, păstrează pentru sine fructele culese, deşi urmare a anulării actului juridic va restitui bunul care le-a produs - principiul nemo auditur propriam turpitudem allegans (nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria sa imoralitate pentru a obţine în justiţie ocrotirea unui drept). Excepţia există numai în ipoteza actelor juridice nule pentru obiect sau cauza ilicită. De exemplu, se încheie un contract de împrumut pentru menţinerea unor relaţii extraconjugale. Contractul se constată că este lovit de nulitate, pentru cauză imorală (menţinerea relaţiei de concubinaj). Dacă împrumutătorul, invocând propria sa imoralitate cere restituirea împrumutului acordat, instanţa va trebui să-i respingă cererea ca inadmisibilă. Această excepţie este o garanţie a prevenirii încălcării bunelor moravuri. Este ceea ce a statuat instanţa noastră supremă: “Acţiunea în restituirea prestaţiei este inadmisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit un scop antisocial şi vădit imoral prin încheierea contractului potrivnic legii şi regulilor de convieţuire socială.”- dobândirea prin uzucapiune a unui drept real principal transmis printr-un act juridic nul.- în cazul intervenirii prescripţiei extinctive, acţiunea în restituire a prestaţiilor executate în baza actului lovit nulitate nu mai poate introdusă şi drept urmare, prestaţiile restituite.- în practica judiciară, prin interpretarea extensivă a prevederilor art.1167 alin. Cod civil,

(“Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntară a unei donaţiuni, făcută de către erezi sau

reprezentanţii donatorului, după moartea sa, ţine loc de renunţare atât în privinţa viciilor de

formă, cât şi în privinţa oricărei alte excepţii.”) s-a decis că moştenitorul care execută voluntar

dispoziţii dintr-un testament nul absolut pentru nerespectarea condiţiilor legale de solemnitate, nu

poate pretinde restituirea prestaţiei.

C. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial - resoluto jure dantis resolviturjus accipientis.

Anularea actului juridic iniţial (primar) prin care s-a dobândit un bun, are drept consecinţă şi anularea actelor juridice ulterioare prin care dobânditorul dispune de acel bun.

Excepţii:• ipoteza prevăzută de art.1909 alin.l C.civ., raportat la art.972 C.civ.;• ipoteza prevăzută de aplicarea art. 20 alin.2 din Decretul nr.31/1954;• ipoteza subdobânditorului de bună credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil;

- posesorul cu bună-credinţă al unui bun mobil, devine proprietarul bunului şi nu poate fi de regulă, obligat să-l restituie. Apreciem că se disting două ipoteze: a) actul juridic subsecvent a fost încheiat de un neproprietar. De exemplu, prietenul meu încheie un

contract de comodat (împrumut de folosinţă) cu un coleg, predându-i spre folosinţă gratuită un

televizor timp de 3 luni. Colegul (detentor precar) vinde televizorul unui terţ de bună credinţă.

Ulterior, contractul de comodat se constată că este nul, fapt ce nu desfiinţează contractul de

vânzare-cumpărare a TV. Terţul de bună credinţă, dobânditor cu titlu oneros nu poate fi obligat la

restituire.

În această ipoteză, fundamentul nedesfinţării actului juridic subsecvent îl constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia nimeni nu poate da mai mult decât are (nemo dat quod non habet).b) actul juridic subsecvent a fost încheiat de un proprietar

28

De exemplu, colegul meu vinde televizorul unui prieten, care apoi îl înstrăinează cu titlu oneros

unui terţ. După un timp se constată nulitatea contractului de vânzare încheiat de colegul meu cu

prietenul lui. Nulitatea contractului nu produce nici un efect asupra actului juridic subsecvent

încheiat de prieten cu terţul, care se păstrează. În această ipoteză, apreciem că suntem în prezenţa

unei excepţii de la principiul rezolutio iure dantis rezolvitur jus accipientis (în măsura în care s-a

anulat dreptul celui ce dă, se anulează şi dreptul celui ce le dobândeşte.)

- persoana declarată moartă prin hotărâre judecătorească nu poate cere înapoierea bunurilor sale de la dobânditorul cu titlu oneros.Există două acte juridice: primul, prin care se dobândeşte bunului persoanei declarate moartă prin hotărâre judecătorească şi al doilea între dobânditorul acestuia şi terţa persoană. Primul act juridic este nul, când persoana declarată moartă prin hotărâre judecătorească moartă este în viaţă. Al doilea act juridic, cel subsecvent nu se desfiinţează, terţul dobândind cu titlu oneros. Dobânditorul cu titlu oneros va restitui bunul, dacă se va face dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă. Excepţia este prevăzută în art.20 alin. din Decretul nr.31/1954.- actele juridice subsecvente de conservare şi de administrare a bunului se menţin, pe considerente de ocrotire a bunei credinţe sau a interesului. De exemplu, dobânditorul unui bun încheie un contract de reparaţii (act juridic de conservare) sau unul de închiriere (act juridic de administrare).Deşi potrivit nulităţii actului de dobândire, bunul se restituie, contractele subsecvente de reparaţii sau de închiriere rămân valabil încheiate.D. Principiile care înlătură regula quod nullum est, nullum producit efectum:

» principiul conversiunii actului juridic; condiţii: 1) să existe un element de diferenţă între actul nul şi actul valabil; 2) unul din acte să fie anulat efectiv şi total; 3) actul socotit valabil să întrunească toate condiţiile de valabilitate, iar acestea să se găsească în

chiar cuprinsul actului anulat; 4) din manifestarea de voinţă a părţilor să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii;

Condiţiile conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil trebuie să se îndeplinească comulativ şi ele sunt:

- actul juridic nul şi actul în care se converteşte, trebuie să aibă aceleaşi părţi.- actul juridic nul şi noul act să se diferenţieze prin: natura diferită a actului juridic, conţinutul acestora, efectele pe care le produc sau condiţiile de formă. De exemplu, actul este nul este un act de înstrăinare, noul act este un antecontract; actul nul este un act juridic bilateral, actul în care s-a convertit este un act unilateral etc.- actul juridic iniţial să fie anulat total;- noul act juridic să fie valabil încheiat;- actul juridic nul să nu prevadă clauze prin care părţile refuză convertirea acestuia în alt act

juridic;Cazuri practice de aplicare a principiului conversiunii actului juridic nul:

- manifestarea de voinţă valabil exprimată nulă, ca vânzare-cumpărare dar valabilă ca antecontract de

vânzare-cumpărare;

- art.689 Cod civil (în materie succesorală);

Art. 689. - Acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa cand se insuseste titlul sau calitatea de

erede intr-un act autentic sau privat; este tacita cand eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decat in

calitatea sa de erede, si care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare.

29

- art.923 Cod civil (în materie succesorală).    Art. 923. - Orice instrainare a obiectului legatului, facuta cu orice mod sau conditie, revoca legatul pentru tot

ce s-a instrainat, chiar cand instrainarea va fi nula, sau cand obiectul legat va fi reintrat in starea testatorului.

• principiul validităţii aparenţei în drept - error communis facitjus;Se mai numeste si �principiul validitatii aparentei in drept�; acest principiu inlatura nulitatea unui act incheiat intr-o situatie de eroare comuna, obsteasca. Consacrarea acestui principiu o gasim in art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila ( Monitorul Oficial nr. 282/1996 ): �Actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate.• principiul răspunderii civile delictuale.

PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

NOŢIUNEA Şl EFECTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVEA. Reprezintă stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie.

B. Ca natură juridică prescripţia extinctivă reprezintă un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil, retrogradând dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă din perfecte în imperfecte.

C. Stingerea dreptului material la acţiune este cârmuită de două principii:• stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal atrage după sine şi stingerea dreptului la

acţiune privind drepturile accesorii;

• în cazul debitorului care este ţinut la prestaţii succesive, dreptul creditorului la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie separată.

• D. Consecinţe:» supravieţuirea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative;• imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual.

DOMENIUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

A. Drepturile patrimoniale1. Drepturile de creanţă - sunt prescriptibile extinctiv.Excepţii:

• acţiunea în restituirea depunerilor la C.E.C;» acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime în asigurările facultative de

persoane.2. Acţiunile reale:

• PRESCRIPTIBILE:a) acţiunea confesorie

b) acţiunea în revendicare imobiliară în cazurile prevăzute de articolele 498 C. civ. (1an)-avulsiune

c) acţiunea în revendicare mobiliară, întemeiată pe dreptul de proprietate privată;« IMPRESCRIPTIBILE:

a)acţiunea în revendicare imobiliară;b)acţiunea în revendicare imobiliară şi mobiliară bazată pe dreptul de proprietate publică;c)acţiunea în partaj acţiunea prin care se solicit împărţirea bunurilor aflate în

indiviziune;d)acţiunea negatorie- acţiune reală prin care reclarnantul contestă că pîrîtul ar avea un drept de superficile, un drept de uzufruct, d e uz sau d e abiltaţie ori de servitute .e) acţiunea confesorie- prin care se urmăreşte apărarea unui drept de

superficie;f) acţiunea în grăniţuire

30

B. Drepturile nepatrimoniale în principiu sunt imprescriptibile. Excepţii:

a) acţiunea în anulabilitatea unui act juridic- 3 ani;b) acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei- 6 luni;c) acţiunea în tăgada paternităţii- 6luni ;d) acţiunea în stabilirea paternităţii – 1an.

C. Situaţii speciale privind domeniul prescripţiei extinctive:» apărarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei: dacă acţiunea este prescriptilă atunci şi apărarea dreptului subiectiv pe calea excepţiei este

prescriptibilă/dacă acţiunea este imprescriptibilă atunci şi apărarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepţie este imprescriptibilă, ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet;

acţiunea în constatare(aceea prin care reclamantul solicită instanţei doar constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv –art.111 Cod procedură civilă) este imprescriptibilă;• acţiunile mixte, prescriptibilitatea se determină în funcţie de calificarea dată în concret acţiunii;

dualitatea de acţiuni, existenţa a două acţiuni distincte dintre care una este prescriptibilă, iar cealaltă nu- în situaţia în care titularul dreptului are la îndemână două acţiuni pentru valorificarea dreptului său, adică atât o acţiune izvorâtă din contractul civil,căreia i se aplică prevederile Decretului nr. 167/1958, cât şi o acţiune reală, de revendicare, căreia i se aplică dispoziţiileart.1890 Cod civil, adică prescripţia de 30 de ani. Exemplu:acţiunea personală (prescriptibilă) şi reală (imprescriptibilă) a deponentului proprietar împotriva depozitarului.;

acţiunea în repararea unei daune morale este prescriptibilă;acţiunea în restituire ca urmare a anulării unui act juridic civil este prescriptibilă;acţiunile privind cartea funciară - „acţiunea în rectificare sub rezerva

prescripţieidreptului material la acţiunea de fond va fi imprescriptibilă”- sunt sau nu prescriptibile în funcţie de obiectul acţiunii;acţiunea privind un drept secundar - acele drepturi subiective civile care nu dau naştere direct unui drept la acţiune, adică acele prerogative constând în puterea de a da naştere prin act unilateral de voinţă unui efect juridic ce afectează şi interesele altei persoane, ca, de exemplu: dreptul de alegere în cazul unei obligaţii alternative; dreptul de denunţareunilaterală a unui contract în cazurile admise de lege; dreptul terţilor în cazul simulaţiei; dreptul de preemţiune -este imprescriptibilă;acţiunile în materie succesorală, art. 728 C.civ. care se referă la ieşirea din indiviziune sunt imprescriptibile.

TERMENELE PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVEA. Acţiunile personale- acţiune în justiţie care se întemeiază pe un drept personal (de creanţă) şi serveşte la exercitarea sau apărarea acelui drept. Prin acţiuni de acest gen se valorifică drepturile care se nasc din contracte, din alte acte

juridice,, din lege, din fapte cauzatoare de prejudicii - Termenul general de prescripţie-3 ani. Acesttermen se aplică tuturor acţiunilor personale, în măsura în care nu sunt stabilite termene speciale de prescripţie, precum şi, de regulă, acţiunilor patrimoniale ce însoţesc o acţiune care estesau nu prescriptibilă extinctiv, ca, de exemplu, acţiunea în nulitate, acţiunea în reducţiune, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere. Se admite că acest termen general

31

de prescripţie extinctivă este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctive pentru care legea nu stabileşte un termen special de prescripţie extinctivă – cererea prin care se invocă nulitatea relativă a unui act juridic – însă nu poate fi extins şi la acţiunile reale.

Jurisprudenţa a aplicat termenul general de prescripţie de 3 ani în următoarele situaţii: cererea de raport succesoral; acţiunea oblică; acţiunea în reducţiunea liberalităţii excesive; acţiunea pentru plata contravalorii fructelor; acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare cu clauză de întreţinere; acţiunea pentru refacerea unor clădiri demolate abuziv; acţiunea în valorificarea unui titlu locativ;; acţiuneapentru plata creanţei datorate de terţ soţilor.B. Acţiunile reale- acţiune civila prin care se urmăreşte ocrotirea sau valorificarea unui drept real. A. r . tipică este

acţiunea revendicare. - 30 de ani. Se admite că termenul de prescripţie, de 30 ani se aplică:acţiunii în revendicare mobiliară întemeiate pe dreptul de proprietate privată; acţiunii negatorii prin care se contestă un drept de uzufruct sau uz, având ca obiect un bun mobil; acţiuniiconfesorii – cu excepţia cazului când, prin intermediul acesteia,se apără dreptul de superficie, caz în care acţiunea este imprescriptibilă

C. Termene speciale:1. prevăzute de Codul familiei:

» în ceea ce priveşte acţiunile personale nepatrimoniale sunt de:a) 6 luni pentru anulabilitatea căsătoriei, art. 21 alin.2 C.fam.;b) 6 luni pentru tăgada paternităţii, art. 55 alin.l C.fam.;c) 1 an pentru stabilirea paternităţii, art. 60 alin.l C.fam.;

2. prevăzute de Decretul nr. 167/1958:• în ceea ce priveşte drepturile de creanţă sunt de:

a) 2 ani, termen prevăzut de art. 3 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, termen aplicabil unor raporturi de asigurare;

b) 6 luni/3 ani, termene aplicabile acţiunii în răspundere pentru vicii, după cum viciile au fost ascunse fără viclenie sau au fost ascunse cu viclenie;

c) 3 ani, termen prevăzut de art.23 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen aplicabil unor sume aflate în depozit;

d) 60 de zile pentru returnarea sumelor de bani plătite pentru biletele spectacolelor care nu au mai avut loc.

e) 3. prevăzute de Codul civil:a) 6 luni pentru dreptul de opţiune succesorală;b) 1 an, referitor la acţiunea vânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului pentru

scăderea preţului sau stricarea contractului; c)6 luni, art.1903 C civ. „Acţiunea maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau

arte, pentrulecţiile ce dau cu luna, a ospătarilor şi găzduitorilor,pentru nutrirea şi locuirea ce procură, şi a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânşii procurate şi a simbriilor, se prescriu în şase luni”;/] 1 an, art. 1904 C. civ. „acţiunea medicilor, chirurgilor şi a potecarilor,pentru vizite, operaţii şi medicamente; a negustorilor pentru mărfurile ce vând

32

la particularii care nu sunt negustori; a directorilor pentru pensionate, pentru preţulpensiunii şcolarilor lor, şi a altor maiştri, pentru preţul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor, se prescriu printr-un an”. ;

d) 1 an în caz de avulsiune, art. 498 C.civ.';d) 5 ani pentru revendicarea unui imobil adjudecat la licitaţie publică, textul de lege care

reglementează acest termen este Codul de procedură civilă.

4. prevăzute de alte acte normative:a) termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990;b) termenul de 10 ani prevăzut de Legea nr. 111/1996, în ceea ce priveşte pagubele provocate de un

accident nuclear;c) 2 ani, pentru plata de daune, cheltuieli sau retribuţii datorate pentru asistenţa sau salvarea navei

sau încărcăturii, art. 1 din Decretul nr. 443/1972;d) 1 an, 6 luni şi 3 luni, prevăzute de Decretul nr. 197/1955 în ceea ce priveşte trimiterile poştale

interne şi telecomunicaţiile;1 an, art. 12 din legea nr. 11/1991 pentru combaterea concurenţei neloialed) TERMENE SPECIALE APLICABILE UNOR ACŢIUNI REALE:• termenul de 1 an, prevăzut de art.498 Cod civil, în caz de avulsiune;• termenul de 3 ani, prevăzut de art.520 alin.1 teza I Cod procedură civilă, în sensul că orice cerere de evicţiune totală sau parţială privind imobilul adjudecat se prescrie în termenul prevăzut, de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară;• termenul de 1 an, prevăzut de art.674 Cod procedură civilă, în cazul

acţiunilor posesorii.

ÎNCEPUTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE Regula:» începe să curgă de Ia data naşterii dreptului la acţiune.

2. Ipoteze speciale:» dreptul pur şi simplu: de la data naşterii raportului juridic;® dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o condiţie suspensivă:de la data împlinirii termenului ori realizării condiţiei; « în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilate: de Ia data când păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, sau la expirarea termenului prevăzut de lege;

în cazul acţiunii în anulabilitate: din momente diferite în funcţie de cauza de nulitate relativă;în cazul viciilor ascunse ale unui lucru, ale unei lucrări sau ale unei construcţii: de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii;în cazul acţiunilor posesorii: de la data primului act de tulburare a posesiei;în cazul stabilirii paternităţii copilului din afara căsătoriei: începe să curgă de la una din datele prevăzute de art. 60 C. fam.;( de la nasterea copilului)în cazul tăgadei paternităţii: începe să curgă de la una din datele precizate de art. 55 C.fam.( de la data când tatãl a cunoscut nasterea copilului)

SUSPENDAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

33

1.Cauzele de suspendare:» forţa majoră;• participarea la forţele armate ale României, care sunt pe picior de război;

pana la rezolvarea reclamaţiei administrative insa făcută de cel îndreptăţit cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotiţi de la înregistrarea reclamaţiei ;

• între ocrotitor şi ocrotit, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate;• cât timp cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal;• cât timp cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal care să-i încuviinţeze

actele;• prescripţia nu curge în raporturile dintre soţi pe timpul casatoriei.

2. Efectele suspendării - oprirea curgerii termenului de prescripţie pe toată durata cauzei de suspendare, prin urmare durata cauzei de suspendare nu intră în calculul termenului de prescripţie.

Efectul special – Acest efect special nu se produce întotdeauna – ca în cazul efectelor generale –, ci numai în anumite cazuri:• în cazul în care până la împlinirea termenului de prescripţie au mai rămas 6 luni, dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mare de 6 luni;• în cazul în care până la împlinirea termenului de prescripţie a mai rămas mai puţin de 1 lună, dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai mic de 6 luni.

prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, astfel încât, între momentul încetării cauzei de suspendare şi momentul împlinirii termenului de prescripţie să se asigure o perioadă de 6 luni ori o lună, după cum termenul de prescripţie aplicabil este mai mare sau mai mic de 6 luni.

ÎNTRERUPEREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE1. Cauze:

- recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie;

-cererea de chemare în judecată.

2. Efecte:• anterior: termenul scurs este considerat că nu a curs;« posterior: începerea altei prescripţii.

REPUNEREA ÎN TERMEN1. Domeniul repunerii în termen:• acele împrejurări (denumite cauze temeinic justificate), care, fără a avea gravitatea forţei majore,

sunt exclusive de culpă.2. Termenul de repunere în termen:• cererea pentru repunerea în termen este de o lună de la încetarea cauzelor care au justificat

depăşirea termenului de prescripţie.

3. Efectul repunerii în termen:* socotirea prescripţiei ca neîmplinită.

34

DREPTURILE REALE

POSESIAA. Noţiune8 posesia este puterea materială pe care o exercită o persoană asupra bunului, dându-i posibilitatea de a

se comporta ca şi când ar fi adevăratul proprietar al bunului;B. Elementele posesiei• elementul material (corpus) constă în stăpânirea materială a bunului, adică actele materiale de

deţinere şi de folosire a bunului;• elementul intenţional (animus) constă în voinţa posesorului de a stăpâni bunul pentru sine ca şi cum ar

fi proprietarul ori titularul unui alt drept real;

• C.Caracterele posesiei• posesia se bazează pe intenţia de a poseda pentru sine, animus rem sibi habendi;• posesia se aplică numai drepturilor reale, nu şi drepturilor de creanţă; • posesia se exercită asupra fiecărui bun în parte;• posesia face să se nască un drept probabil de proprietate, sau un alt drept real;

D. Dobândirea posesiei• pentru dobândirea posesiei trebuie reunite ambele elemente ale acesteia în aceeaşi persoană;• dobîndirea elementului material rezultă fie din • exercitarea vizibilă a actelor materiale de folosinţă (cu condiţia de a nu săvârşi fapte penale împotriva

proprietăţii), fie din • renunţarea, părăsirea posesiei de către vechiul posesor ori din • transmiterea posesiei pentru cauză de moarte de la vechiul posesor;

dobândirea elementului intenţional are loc la momentul în care cel ce are detenţiunea materială a bunului îşi manifestă intenţia de a păstra lucrul pentru sine, săvârşind acte pe care numai proprietarul le-ar putea face;

E. Pierderea posesiei« prin pierderea simultană a ambelor elemente ale posesiei;

- prin pierderea puterii materiale asupra lucrului, corpus;- prin pierderea elementului animus;

F, Dovada posesiei- fiind un fapt material, elementul corpus poate fi dovedit prin orice mijloc de probă;- fiind mai dificil de dovedit, elementul animus beneficiază de două prezumţii legale juris tantum:- prezumţia de neprecaritate art. 1854 C.civ; art. 1854 C.civ. prevede că „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume

de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”. În acest text există două prezumţii:

a) se pleacă de la ideea existenţei elementului material al posesiei şi se concluzionează ca exista şi elementul animus;

b) apoi considerându-se astfel dovedită posesia, se instituie o a doua prezumţie şi anume că posesorul e proprietar.

- prezumţia de neintervertire de titlu, art. 1855 C. civ.;'-art. 1855 C.civ. prevede că atunci: „când posesorul a început a poseda pentru

altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este proba contrarie.”Aici, termenul de posesie este folosit eronat, deoarece se are în vedere cazul detentorului precar. Adică, se spune, că detenţia precară se păstrează atâta timp cât nu se face dovada intervertirii precarităţii în posesie utilă.

35

Detenţia precară constă în exercitarea unei puteri de fapt asupra unui lucru, fie cu permisiunea, fie pe contul proprietarului, fie în virtutea unui titlu legal sau judiciar

Diferenţa esentială între posesie şi detenţia precară, constă în faptul că detentorul nu deţine lucrul cu intenţia de a se comporta ca titularul unui drept real, astfel cum apare din manifestările sale exterioare. Deci, el nu are animus şi deţine lucrul în contul altuia.

Detenţia nu constituie o stare de fapt, ci este o situaţie juridică bine definită. Ea rezultă din titlul în virtutea căruia detentorul este îndreptăţit să exercite elementul corpus. Totodată, ea este delimitată prin titlu şi nu conferă avantaje atât de întinse ca posesia.

Prin urmare, în exercitiul puterii asupra lucrurilor există o gradaţie:a) pe prima treaptă se află titularul dreptului de proprietate;b) pe cea de a doua treaptă, posesorul care se comportă ca un titular al dreptului de

prorietate ori al altui drept real;-pe cea de a treia treaptă, detentorul precar care exercită puterea în temeiul unei autorizări primite fie de la proprietar, fie de la lege.

Caracterele precarităţii- detenţia precară este inutilă în mod absolut: ea nu poate produce

efecte împotriva nimănui.- starea de precaritate e perpetuă prin natura sa. Precaritatea rezultă

din obligaţia de restituire contractată de detentor în legătură cu bunul pe care-l deţine. Aceasta obligaţie se transmite asupra succesorilor cu titlu universal care dobândesc patrimoniul precaristului.

- precaritatea este ineficace: nu produce efectele posesiei.- precaritatea nu poate fi inlăturată de detentor prin simpla sa voinţă:

voinţa de a fi proprietar nu este suficientă pentru a schimba calitatea detenţiei aceluia ce deţine lucrul cu titlu precar.

Intervertirea precarităţii în posesie

• reţinem patru cazuri, astfel:

-când deţinătorul bunului primeşte cu bună credinţă de la o altă persoană decât proprietarul un titlu translativ de proprietate în privinţa bunului ce-1 deţine;-când deţinătorul bunului neagă dreptul celui de la care are posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul său; -când deţinătorul strămută posesiunea, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, unei terţe persoane de bună credinţă;-când deţinătorul transmite posesiunea unui terţ de bună credinţă printr-un act cu titlu universal;

Calităţile posesiei CNNPPconform art. 1847, posesia trebuie să fie:

- continuă;- neîntreruptă;- netulburată;- publică;- sub nume de proprietar;

Viciile posesiei DVCE• în doctrină sunt considerate ca vicii ale posesiei următoarele:

DISCONTINUITATEA, art.1848 Cciv.;

36

„când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale”, Acest viciu este: absolut (deoarece poate fi invocat de oricine) temporar (deoarece încetează în momentul în care posesia devine regulată)

se referă atât la bunurile mobile cat şi la bunurile imobile. VIOLENŢA, art. 1851 C. civ.;

„posesia e tulburată când e fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului”

Termenii se referă la :-violenţa ca agresiune din partea posesorului, (violenta activa)-fie la violenţa care nu vine din partea posesorului (violenţa pasivă). În practică şi doctrină s-a spus că :-numai violenţa activă determină vicierea posesiei, - viciu este relativ, deoarece poate fi invocat doar de posesorul împotriva căruia se exercită violenţa. - viciu temporar, pentru că încetează odata cu încetarea violenţei; - şi se referă atât la bunuri mobile cat şi la bunuri imobileCLANDESTINITATEA, art.1852 C. civ.; „posesiunea este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea sa o cunoască”

posesia – stăpânirea bunului – se face pe ascuns faţă de adevaratul proprietar, prin urmare acest viciu putând fi

invocat numai de acesta. se referă la bunuri mobile viciu temporar, deoarece încetează în momentul în care posesia redevine publică.

ECHIVOCUL; există ori de câte ori nu se cunoaşte exact dacă stăpânirea materială a bunului –

corpus – se exercită în nume propriu, sau pentru altul. Ex. un coproprietar care stăpâneste întregul bun, nu lasă să se înţeleagă în mod

clar, prin atitudinea sa, dacă neagă ori nu cotele părţi din dreptul aparţinând celorlalţi coproprietari.

cunoscut atât la bunurile mobile cât şi imobile, este temporar (în sensul că încetează odată ce devine clară atitudinea posesorului)

este absolut (în sensul că poate fi invocat de oricine).

I. Efectele posesiei• posesia creează o prezumţie de proprietate în favoarea posesorului;

• Sarcina probei revine celui care contestă legitimitatea posesiei, iar în cazul bunurilor mobile, prezumţia este mai puternică.

• posesorul de bună credinţă al unui bun frugifer dobândeşte în proprietate fructele bunului posedat;

• buna-credinţă constă în; • convingerea posesorului că lucrul ale cărui fructe le culege a fost dobândit de la

adevăratul proprietar • credinţa lui că titlul în temeiul căruia posedă e valabil, nefiind afectat de vicii.• posesia imobilelor este apărată prin acţiunile posesorii;• posesia duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune sau prescripţie achizitivă;

K. Acţiunile posesorii• noţiune: acţiunile posesorii apără posesia ca stare de fapt împotriva oricăror tulburări, pentru a

menţine această stare ori pentru a o redobîndi (art.674-676 C. proc.civ.)1

• caracterele juridice ale acţiunilor posesorii sunt:

37

• faţă de acţiunile petitorii, care apără însuşi dreptul de proprietate, acţiunile posesorii apără numai starea de fapt a posesiei;

• acţiunile posesorii sunt acţiuni reale, apărând drepturile reale prin apărarea posesiei;• acţiunile posesorii sunt în general acţiuni imobiliare;• acţiunile posesorii pot fi exercitate timp de un an de la tulburarea sau atingerea adusă posesiei;

• felurile acţiunilor posesorii: Acţiunea posesorie generală (acţiunea în complângere)

-condiţii pentru introducerea acesteia (art.674 C.proc.civ.): să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul să fi posedat cel puţin un an înainte de tulburare sau deposedare;

posesia să fie utilă sau neviciată; Acţiunea posesorie specială sau în reintegrare (reintegranda) apără posesia în caz de deposedare sau tulburare prin violenţă;

În mod excepţional, art. 676 C.pr.civ acordă posibilitatea detentorului precar de a folosi acţiunea posesorie specială (acţiunea în reintegrare). Această acţiune poate fi introdusă de posesor ori de către detentorul precar, în cazul în care tulburarea s-a facut prin violenţă. Se cere îndeplinirea unei singure condiţii: să nu fi trecut un an de la tulburarea

prin violenţă.

Capitolul IV DREPTUL DE PROPRIETATE

A. Noţiune:• dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului

dreptul de a întrebuinţa bunul potrivit naturii ori destinaţiei sale, dea-1 folosi şi de a dispune de el în mod exclusiv şi perpetuu, în cadrulşi cu respectarea legislaţiei existente.

B. Caracterele dreptului de proprietate:« absolut, din aceasta decurgând şi opozabilitatea erga ornnes a acestuia; « exclusiv;• perpetuu;C. Conţinutul juridic al dreptului de proprietate este dat deurmătoarele atribute:« jus utendi (dreptul de a folosi bunul);• jus fruendi (dreptul de a-i culege fructele);• jus abutendi (dreptul de a dispune de bun juridic ori material);

D. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică:« noţiune: este un act de putere publică prin care se realizează dobândirea forţată a proprietăţilor

private în schimbul unei despăgubiri.2

• obiect: pot fi expropriate numai bunurile imobile proprietate privată, cu următoarele distincţii:ale persoanelor fizice sau juridice;cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor, numai în măsura în care utilitatea publică se declară de interes naţional;nu pot fi expropriate bunurile imobile proprietate publică şi nici bunurile imobile aflate în proprietatea privată a statului;

• procedura exproprierii: poate fi evitată de către cei interesaţi prin cesiune amiabilă, care poate interveni în orice fază a procesului de expropriere, până în momentul soluţionării cererii de expropriere de către tribunal; această procedură se realizează astfel:

- utilitatea publică şi declararea ei;- măsuri pregătitoare exproprierii (etapa administrativă);- exproprierea şi stabilirea despăgubirilor (etapa judiciară).

e momentul transferului dreptului de proprietate: are ioc în momentul în care expropriatorul şi-a executat obligaţia de plată a despăgubirilor;

• efectele exproprierii:

38

efectul esenţial este trecerea imobilului expropriat din proprietatea privată în cea publică, liber de orice sarcini;

• măsuri suplimentare de protecţie a proprietarului imobilului expropriat:dreptul prioritar al proprietarului de a-i fi închiriat imobilul, în condiţiile legii;posibilitatea de a cere retrocedarea dacă în termen de un an de la expropriere imobilul nu a fost utilizat pentru scopul respectiv şi nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică; dreptul prioritar la dobândirea imobilului în cazul în care expropriatorul doreşte să înstrăineze imobilul;

PROPRIETATEA PUBLICĂ• noţiune: dreptul de proprietate publică este dreptul subiectiv ce aparţine statului sau unităţilor

administrativ-teritoriale şi are ca obiect bunurile care fie prin natura lor, fie printr-o dispoziţie a legii sunt de uz sau utilitate publică;

• caracterele juridice:inalienabilitatea (bunul care alcătuieşte obiectul dreptului nu poate fi înstrăinat) scoase din circuitul civil.;imprescriptibilitatea extinctivă şi achizitivă; insesizabilitatea -nu pot fi urmărite de către creditori;-nu pot fi supuse executării silite -asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;

• obiectul dreptului de proprietate publică:-bunuri care prin natura lor sunt de uz sau de interes public; -bunuri care au fost declarate ca atare printr-o dispoziţie specială a legii;- dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.- Statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi condiţiile legii.

Regimul juridic al proprietăţii publiceDreptul de proprietate publică se dobândeşte: NAE DAT

a) pe cale naturală;b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de

consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-

teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică;f) prin alte moduri prevăzute de lege, cum ar fi confiscarea, bunurile fără stăpân si

cele abandonate, impozitele şi taxele, şi altele precum: rechiziţia, comoara sau tezaurul, succesiunile vacante; amenzile, impozite şi taxe datorate prin legi speciale; achiziţionarea unor bunuri precum şi realizarea de investiţii;

PROPRIETATEA PRIVATĂ:• noţiune: este dreptul persoanelor fizice, juridice, al statului sau unităţilor administrativ-

teritoriale asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra cărora proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interes propriu, dar în limitele legii;

• subiecte:- persoana fizică/juridică;- statul/unităţile administrativ-teritoriale;

• regimul juridic al construcţiilor:construcţia, amenajarea, desfiinţarea construcţiilor de orice fel se poate realiza numai pe baza unei autorizaţii administrative prealabile;

39

dobândirea şi înstrăinarea se realizează prin simplul acord de voinţă al părţilor, efectul translativ producându-se la acest moment; înscrierea în cartea funciară are ca efect numai opozabilitatea faţă de terţi a actului translativ de proprietate;

PROPRIETATEA PRIVATĂ

- fizice

juridice de drept public: - statul unităţi administrativ-teritoriale

- juridice de drept privat: regii autonome societăţi comerciale organizaţii cooperatiste societăţi agricole asociaţii şi fundaţii partide politice sindicate culte religioase

Caracteristici: PAGE DS Alienabilă

Dezmembrabilă Prescriptibilă

Grevabilă

Sesizabilă

Exclusivă

» REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR:constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se realizează în ceea ce priveşte unele categorii de persoane prevăzute de lege, pe suprafeţele de teren ce s-au aflat în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie; reconstituirea dreptului de proprietate se realizează, în principiu, prin redarea foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, a suprafeţelor de teren cu care s-au înscris în cooperativă sau care au fost preluate în orice mod de către aceasta, în limitele legii;circulaţia terenurilor proprietate privată se înscrie în circuitul civil indiferent de proprietarul lor şi indiferent unde sunt situate; ele pot fi dobândite sau înstrăinate prin oricare din modurile prevăzute de legislaţia civilă, în cazul dobândirii lor prin acte juridice între vii fiind necesară forma autentică a actului, formalitate prevăzută ad validitatem; persoanele fizice care nu au cetăţenia română şi domiciliul în România, precum şi persoanele juridice care nu au naţionalitate română şi sediul în România nu pot dobândi în proprietate terenuri de orice fel prin acte juridice între vii;

dreptul de preemţiune: este acordat VASC

40

Tit

ular

ii s

unt p

erso

ane:

Pro

prie

tate

a pr

ivat

ă es

te:

-coproprietarilor, -proprietarilor vecini, -arendaşilor şi -statului în cazul încare proprietarul unui teren agricol extravilan intenţionează să-1 vândă; natura juridică: are natură legală,fiind instituit printr-o normă imperativă;domeniul şi condiţiile de aplicare: -numai terenurile agricole situate în extravilan-numai dacă vânzarea se face cu titlu oneros şi comutativ-actul juridic trebuie să aibă ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului;

titularii dreptului de preemţiune: coproprietarii/proprietarii vecini/arendaşii/statul;modul de exercitare a dreptului de preemţiune:- proprietarul trebuie să încunoştiinţeze A.D.A.R. despre intenţia de vânzare, indicând terenul şi preţul cerut, - aceasta comunică titularilor dreptului de preemţiune oferta în termen de 15 zile; - aceştia au la dispoziţie 30 de zile de la data primirii comunicării pentru a se pronunţa; efectele: -prin exercitarea efectivă a dreptului de preemţiune, părţile încheie un antecontract de vânzare-cumpărare, urmând a se prezenta la notariat pentru autentificare;sancţiuni: încălcarea dreptului de preemţiune se sancţionează cu -nulitatea relativă a contractului încheiat, -anularea putând fi cerută indiferent de buna ori reaua credinţă a cumpărătorului;

Circulatia juridica a terenurilor

I. Definitie. Clasificare. Dreptul de proprietate. Circulaţia terenurilor potrivit Legii nr. 54/1998. –Din cuprinsul Legii nr. 54/1998 (dar şi din ansamblul legislaţiei în materie: Legea nr. 18/1991, Codul civil, Legea nr.16/1994 a arendei etc., se pot desprinde cel puţin trei principii majore:- principiul liberei circulaţii juridice a terenurilor;- înscrisul autentic este o condiţie de validitate a înstrăinării terenurilor;- înstrăinarea terenurilor prin vânzare se va face cu respectarea dreptului de preemţiune. În acest sens Legea nr. 54/1958 stabileşte: „Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preemţiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendaşilor” (art. 5). Relaţiile sociale cu privire la terenuri au loc

-între particulari –persoane fizice şi persoane juridice de tip privat , -între persoanele juridice de tip public -între acestea din urmă şi particulari . -unele norme juridice cu privire la terenuri aparţin dreptului public , iar altele aparţin dreptului

privat . După forma dreptului de proprietate asupra terenurilor , terenurile se clasifică în:

- terenuri aflate în proprietate privată - terenuri aflate în proprietate publică .

Terenurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice , destinate cercetării şi producerii seminţelor şi materialului săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă , aparţin domeniului public al statului şi rămân în administrarea acestora – art. 35 alin. 2 din lege nr. 18/1991 . . Titlul de proprietate , pentru cetăţenii în viaţă , se emite persoanelor îndreptăţite ( soţ , soţie ) , iar pentru moştenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut autorului lor , în care se nominalizează toţi solicitanţii îndreptăţiţi , urmând ca pentru ieşirea din indiviziune , aceştia să procedeze potrivit dreptului comun. II.Inalienabilitatea temporară a terenurilor agricole. Articolul 1310 Cod civil consacră principiul liberei circulaţii a bunurilor susceptibile de a forma

41

obiectul dreptului de proprietate . Tot articolul 1310 stabileşte şi excepţia de la această regulă , în sensul că prin lege se poate stabili prohibirea înstrăinării anumitor bunuri , care sunt scoase din circuitul civil . Aceste prohibiţii pot fi absolute , când anumite bunuri , care prin natura lor sau printr-o declaraţie a legii sunt de uz public şi deci inalienabile , sau relative , care se referă la bunuri , care deşi nu sunt declarate inalienabile , pot fi vândute doar numai de anumite persoane sau numai în anumite condiţii . Arendarea terenurilor se face în condiţiile prevăzute de legea arendării nr. 16/1994 .

COMPARAŢIE ÎNTRE PROPRIETATEA PUBLICĂ ŞI PROPRIETATEA PRIVATĂ

Proprietatea publică Proprietatea privatăNoţiune Drept subiectiv, ce aparţine statului şi

unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispoziţie a legii sunt de uz şi utilitate publică

Drept subiectiv, al persoanelor fizice, juridice, al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor mobile şi imobile, altele decât cele care alcătuiesc domeniul public

Caractere juridice

Inalienabilă ININIENedezmembrabilăImprescriptibilăNegrevabilăInsesizabilăExclusivă

Alienabilă PAGE DS DezmembrabilăPrescriptibilăGrevabilăSesizabilăExclusivă

Titulari

StatulUnităţile administrativ-teritoriale

Persoane fizicePersoane juridice de drept privatPersoane juridice de drept public

Obiect

Bunuri care prin natura lor sunt de uz şi interes publicBunuri declarate ca atare printr-o dispoziţie a legii

Orice bun, cu excepţia celor care fac parte din domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale

MODALITĂŢILE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE: RAC» PROPRIETATEA REZOLUBILĂ: are o existenţă nesigură în patrimoniul debitorului, apărând atunci când transferul proprietăţii s-a făcut printr-un act juridic afectat de o condiţie rezolutorie (soarta dreptului va depinde de realizarea sau nerealizarea evenimentului); -condiţia se realizează, dreptul de proprietate se desfiinţează retroactiv.- condiţia nu se realizează, dreptul se consolidează retroactiv.- poate rezulta din lege sau din convenţia părţilor. Din lege: -în cazul donaţiilor între soţi sunt revocabile

donaţiilor făcute de persoane care nu au copii,în cazul naşterii ulterioare a unui copil.

Există şi ipoteza afirmativă în literatura de specialitate, dată de art. 494 Cod civil, care prevede că o persoană care construieşte pe terenul alteia, invocând accesiunea imobiliară artificială, poate deveni şi proprietar al construcţiei. Cât timp proprietarul terenului nu şi-a manifestat voinţa de a prelua construcţia, constructoru1 exercită o posesie corespunzătoare dreptului de proprietate rezolubilă

42

Dintr-o convenţie, ca -în cazul vînzărilor cu pact de răscumpărare.Efecte: Pendente conditionae – proprietarul, sub condiţie rezolutorie, se va comporta ca proprietar pur şi simplu (administrează, culege fructele şi suportă riscul pieirii bunului).Eveniente conditionae- conditia s-a realizat– la împlinirea condiţiei se desfiinţează, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate al dobânditorului, astfel că transmiţătorul redobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului.În practică, rezoluţiunea a produs efecte retroactiv în privinţa actelor de dispoziţie, dar nu şi în cazul actelor de administrare care rămân valabile.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate împotriva proprietarului sub condiţie rezolutorie pendente conditione nu sunt opozabile proprietarului sub condiţie suspensivă, fiindcă se înfrânge principiul relativităţii efectelor lucrului judecat. Dacă este introdus parte în proces, hotărârea îi este opozabilă. Hotărârile date în favoarea proprietarului sub condiţie rezolutorie în contra terţilor folosesc proprietarului sub condiţie suspensivă, deoarece acesta, prin analizarea condiţiei devine creditorul fostului dobânditor, astfe1 că poate invoca toate drepturile acestuia pe calea acţiunii oblice, conform art. 974 Cod civi1.”

c) Condiţia nu s-a realizat, dreptul proprietarului afectat de această condiţie se consolidează, devine definitiv. În consecinţă, toate actele făcute pendente conditione devin valabile, iar drepturile consimţite terţilor se consolidează retroactiv. În schimb, cel care transmite pierde dreptul retroactiv, situaţie în care actele făcute de el sunt considerate ca fiind revocate în mod retroactiv.În cazul constituirii proprietăţii asupra terenurilor în cadrul Legii nr.18/1991, se pun condiţiile stabilirii dobânditorului în localităţile unde se află terenurile, de a nu deţine în alte localităţi teren, ori de a renunţa la terenurile pe care le are în altă localitate, de a le cultiva etc.Nerespectarea condiţiilor duce la pierderea dreptului de proprietate asupra terenului primit.» PROPRIETATEA ANULABILĂ: este atunci când dreptul de proprietate s-a dobândit printr-un act juridic translativ de proprietate lovit de nulitate relativă; -Până la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă a dreptului de a cere anularea actului sau până la confirmarea lui, cel care a dobândit dreptul de proprietate se află într-o situaţie incertă. -La confirmarea actului anulabil sau expirarea termenului de prescripţie, dreptul se consolidează.

Acţiunea pentru anularea de către instanţa judecătorească a actului este prescriptibilă în termenul fixat de lege, adică termenu1 de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Acestea sunt şi cele două efecte ale proprietăţii anulabile. Primul efect, dacă actul nul este confirmat de cel îndreptăţit la acţiunea în anulare, se consolidează dreptul, fără ca ulterior să mai poată reveni sau să opună motivul de nulitate unei eventuale executări silite. Efectele confirmării nu se produc asupra terţilor, cu excepţia succesorilor universali sau creditori chirografari. Al doilea efect se produce în ipoteza când se invocă motivul de nulitate şi se anulează titlul proprietăţii anulabile. Există asemănări între efectele proprietăţii rezolubile şi ale celei anulabile, ambele produc efecte retroactive, iar succesul acţiunii în anulare are valoarea unei condiţii rezolutorii.

® PROPRIETATEA COMUNĂ: dreptul asupra aceluiaşi bun sau asupra aceleiaşi mase de bunuri aparţine concomitent mai multor titulari; * PE COTE-PĂRŢI (COPROPRIETATEA): dreptul de proprietate asupra aceluiaşi bun este fracţionat în cote-părţi ideale şi abstracte, şi nu bunul în materialitatea lui; Acest tip de proprietate prezintă următoarele forme:

43

a) coproprietatea comună pe cote părţi obişnuită sau temporară şi b) coproprietatea forţată şi perpetuă.

COPROPRIETATE OBIŞNUITĂ SAU TEMPORARĂ:6.1. Izvoarele dreptului de proprietate comună pe cote-părţi. - prin modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate, - prin unele moduri specifice.

În mod obişnuit coproprietatea apare ca o consecinţă a transmiterii moştenirii. Un caz special este acela al confiscării parţiale a bunurilor aparţinând unei persoane fizice, ca

sancţiune penală, contravenţională sau în baza Legii nr. 115/1996, privind declararea şi controlul averii demnitarilor. - încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi ori desfacerea căsătoriei prin divorţ au ca efecte transformarea proprietăţii devălmaşe a foştilor soţi, într-o coproprietate obişnuită pe cote-părţi. Drepturile copărtaşilor: a) copărtaşul are un drept exclusiv asupra unei părţi determinate din bun, -rezulta ca: nici un fel de act nu poate fi înfăptuit cu privire la bun în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtaşilor. Este regula unanimităţii b) fiecare copărtaş are un drept exclusiv numai asupra unei cote părţi ideale din drept, drept care este însă fracţionat între coproprietari.. Pentru a înţelege conţinutul regulii unanimităţii este necesar să se facă distincţie dintre actele materiale şi actele juridice. Actele materiale. În această privinţă s-a decis în practica judiciară, că actele de folosire materială sunt făcute de fiecare copărtaş care are folosinţa bunului, cu condiţia ca în exercitarea folosinţei să fie respectate şi drepturile celorlalţi. Folosinţa materială nu va putea să ducă la schimbarea destinaţiei bunului şi nu poate să transforme modul de folosinţă fără acordul unanim al celorlalţi copărtaşi. Posesia este acel atribut care poate fi exercitat de către toţi copărtaşii ori de către unul dintre ei. Posesia permite fiecărui coproprietar să stăpânească bunul, simultan cu ceilalţi copărtaşi. Copărtaşul care exercită posesia se presupune că o face şi pentru toţi ceilalţi. O asemenea posesie se caracterizează prin echivoc, ea nu este utilă, adică nu poate duce la uzucapiune, pentru că operează în favoarea tuturor. Cu toate acestea, atunci când copărtaşul a dovedit că a stăpânit doar pentru sine în mod exclusiv, o asemenea posesie devine utilă şi poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Posesia este apărată pe calea acţiunii posesorii. Ea poate fi intentată chiar şi împotriva celorlalţi coproprietari, însă este de reţinut că acţiunile posesorii apără starea de fapt a stăpânirii bunului. În practica judiciară s-a decis că dacă copărtaşii nu se înteleg nu se poate cere instanţei să dispună partajul folosinţei bunului indiviz. Singura soluţie este încetarea coproprietăţii prin împărţeală, dacă nu s-a făcut o convenţie de rămânere temporară în coproprietate. Folosinţa poate, de asemeni, să fie exercitată de către toţi coproprietarii. Folosinţa creează posibilitatea utilizării bunului şi fiecare coproprietar poate să culeagă fructele produse de acel bun, potrivit cu cota fiecăruia. Folosinţa materială este guvernată de două reguli: -să nu schimbe destinaţia şi modul de utilizare a bunului şi -să nu împiedice exerciţiul simultan şi concurent al folosinţei celorlalţi copărtaşi. Fructele culese se cuvin coproprietarului, în proprietate exclusivă pe măsură ce bunul frugifer le-a produs şi sunt percepute, în raport cu cota parte ce-i revine. De la regula generală conform căreia fructele produse de bun se cuvin coproprietarilor în proporţie cu partea indiviză a fiecăruia, instanţa supremă a făcut o distincţie între fructele naturale şi fructele civile, pe de o parte, care nu sunt rodu1 muncii unuia sau mai multor coproprietari, şi fructele industriale, pe de altă parte, care se cuvin exclusiv coproprietarului care a depus muncă pentru producerea lor. Cererea coproprietarului care nu a fost împiedicat să muncească pământu1, dar pretinde parte din recoltă este considerată abuz de drept.

44

Partajul de folosinţă este admis doar pe cale amiabilă, prin înţelegere între coproprietari. Nici instanţele nu pot să admită un partaj de folosinţă. Forţa împrejurărilor a impus în unele situaţii ca instanţele să admită un statut de folosinţă al coproprietăţii, sau al partajului de folosinţă al unei curţi comune pentru coproprietarii titulari asupra locuinţelor.

Dispoziţia materială asupra bunului se poate exercita numai dacă există consimţămăntul tuturor coproprietarilor. Lucrările de transformare, renovare, schimbare a destinaţiei nu se pot face fără acordul celorlalţi.

Actele juridice. Spre deosebire de actele materiale, actele juridice sunt cele care privesc soarta juridică a bunului şi pot să le includă pe primele. Actele de dispoziţie sunt încheiate având în vedere specificul coproprietăţii şi în principiu sunt guvernate de regula unanimităţii. Din acestă regulă decurge concluzia că fiecare copărtaş având numai o cotă ideală din dreptul de proprietate, nu poate face fără acordul celorlalţi acte de dispoziţie care să afecteze bunul în întregul său, sau într-o parte materială determinată. Instanţa supremă a apreciat că în ipoteza în care dobânditorul nu cunoaşte, la data încheierii actului, faptul că înstrăinătorul are numai calitatea de coproprietar, atunci actul respectiv este lovit de nulitatea relativă. Dacă ceilalţi coproprietari ratifică actul de dispoziţie făcut de un singur coproprietar fără consimţământul lor, aceasta echivalează cu renunţarea, faţă de terţul cumpărător la orice drept asupra bunului şi deci nulitatea este acoperită.

În privinţa actelor de conservare şi de administrare, este de reţinut că în practica judiciară au fost validate atunci când au fost făcute de un coproprietar cu privire la întregul bun pe temeiul unei gestiuni de afaceri sau al unui mandat tacit. S-a recunoscut de asemeni dreptu1 oricărui coproprietar de a cere revendicarea degradărilor aduse bunului comun, desfiinţarea lucrărilor noi sau acordarea despăgubirilor, pe temeiu1 răspunderii civile delictuale, fără a fi nevoit să ceară consimţământul prealabil al celorlalţi coproprietari sau de a împărţi bunul indiviz.

Drepturile copărtaşilor cu privire la cota-parte ideală din dreptul de proprietate.- fiecare coproprietar are un drept de proprietate exclusiv. - oricare coproprietar poate înstrăina şi greva cota-parte ce i se cuvine din bun, fie în

favoarea unui alt copărtaş, fie a unei terţe persoane. -dispoziţia juridică se limitează doar asupra cotei sale părţi fără a avea nevoie de

consimţământul celorlalţi coproprietari.- coproprietarul poate greva cota sa parte, cu drepturile reale, pentru că prin aceasta nu se

afectează drepturile celorlalţi coproprietari asupra aceluiaşi bun. În cazul în care se întrăinează cota parte din dreptul de proprietate, soarta juridică a

bunului rămâne neschimbată, dobânditorul cu orice titlu va lua locul fostului coproprietar, fiind urmată o succesiune de proprietari; sens în care a statuat şi instanţa supremă.

Niciunul dintre coproprietari nu poate să dispună de soarta materială a bunului, deoarece cota nu este determinată, individualizată, ea purtând asupra fiecărei părţi din bunu1 comun. Dispoziţia materială aparţine tuturor şi poate fi exercitată numai cu consimţământul unanim al tuturor coproprietarilor. Dispoziţia materială presupune că afectează substanţa sau natura bunului, schimbându-i utilitatea, sau chiar făcându-l lipsit de orice utilitate (ex. în caz de distrugere) şi de aceea este necesar acordu1 unanim al coproprietarilor. Obligaţiile coproprietarilor. Regula generală - fiecare coproprietar este obligat, proporţiona1 cu cota de proprietate, să contribuie la suportarea cheltuielilor care constau în activităţi de întrebuinţare, conservare şi administrare cu privire la bunul obiect al dreptului de proprietate comună. Aceste cheltuieli pot fi datorate unuia dintre coproprietari ori unei terţe persoane. Încetarea coproprietăţii obişnuite sau temporare: PUPEAa) prin acte juridice încheiate între copărtaşi sau între aceştia şi terţi; prin această din urmă operaţiune, toţi coproprietarii înstrăinează bunul comun în favoarea terţului; b) prin uzucapiune, când unul dintre coproprietari a intervertit posesia echivocă în posesie utilă, opunând acte publice de rezistenţă faţă de ceilalţi coproprietari; c) exproprierea bunului pentru cauză de utilitate publică;

45

d) pieirea sau distrugerea bunului prin voinţa titularului sau datorită forţei majore; e) partajul sau împărţeala. Partajul este modul specific şi cel mai frecvent de încetare a coproprietăţii Din cuprinsul art. 728 C.civil, rezultă că dreptul oricărui coproprietar de a cere partajul este imprescriptibil. dispoziţia art.728 Cod civil este de ordine publică, drept consecinţă orice obligaţie asumată de copărtaşi de menţinere pe timp nedefinit a indiviziunii este lovită de nulitate absolută. Conform alin. 2 al art. 728 din Cod, coindivizarii pot încheia convenţii pentru menţinerea stării de indiviziune pe timp de 5 ani, putând să reînnoiască convenţia lor, la expirarea acestui termen suspensiv.

Convenţia coproprietarilor de rămânere în indiviziune trebuie să prevadă expres durata, care poate fi de maxim 5 ani şi nicidecum perpetuă, iar dacă nu prevede o durată, apreciem că este nulă şi nu se poate prezuma că a fost făcută pe durata maximă prevăzută de text.

Acest drept îl au coproprietarii, de unde rezultă că prin dispoziţie testamentară nu se poate impune succesorilor rămânerea în indiviziune.

Lichidarea indiviziunii se realizează prin mai multe feluri: prin convenţii, prin succesiune, prin împărţeală.

Prin convenţie are loc atunci când toţi coproprietarii înstrăinează către un terţ dobânditor bunul care face obiect al coproprietăţii. Alienarea drepturilor indivize se poate face şi către unul dintre coproprietari, care astfel dobândind cotele-părţi ale copărtaşilor devine proprietar exclusiv asupra întregului bun.

Transmisiunile de drepturi succesorale asupra bunului indiviz au ca efect lichidarea indiviziunii, atunci când aceste drepturi sunt culese de un singur moştenitor. Proprietatea indiviză reconstituie, prin succesiunea între coindivizari, dreptul de proprietate deplin în persoana unui coindivizar. Împărţeala sau partajul este apreciată ca fiind cea mai obişnuită cale de lichidare a indiviziunii. Ea se poate realiza în două moduri: a) prin învoiala părţilor (partajul convenţional) şi b) prin justiţie (partaj judiciar). a) Partajul convenţional se realizează în mod voluntar, prin acordul tuturor copărtaşilor, convenţia de împărţeală trebuind să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale unui act juridic. Specific pentru partajul voluntar: -toţi coproprietarii să fie prezenţi cu ocazia efectuării partajului. Explicaţia acestei condiţii o găsim în aceea că partaju1 voluntar este o adevarată convenţie, care trebuie să cuprindă, pentru a-şi produce efectele, consimţămintele tuturor coproprietarilor, să exprime voinţa comună a acestora; -toţi copărtaşii să aibă capacitatea de exerciţiu. Pentru minori sau interzişi este necesar acordul ocrotitorului legal, sau, după caz, al autorităţii tutelare competente; -coproprietarii să convină asupra modalităţii de sistare a coproprietăţii cu privire la bunul care face obiectul acelei coproprietăţi. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.730 al.1 din Cod civil atrage după sine nulitatea relativă. În privinţa condiţiilor de formă, legea civilă nu prevede ad validitatem respectarea unor formalităţi pentru încheierea partajului voluntar. El poate fi încheiat în principiu în orice formă, inclusiv verbal. Forma scrisă a partajului voluntar se impune ad probationem şi pentru a împlini neajunsurile legate de întocmirea unor formalităţi de publicitate. În doctrină şi jurisprudenţă s-a decis că existenţa şi dovada unui partaj voluntar face inadmisibilă ulterior acţiunea pentru efectuarea partajului judiciar.

Partajul judiciar sau împărţeala judecătorească intervine atunci când nu s-a putut realiza partajul voluntar sau în cazurile când acesta este obligatoriu.

Sunt consacrate trei cauze legale ale obligativităţii partajului judiciar, şi anume: -când un copărtaş nu este prezent la rezolvarea indiviziunii prin împărţeală şi nu este nici

reprezentat, prin mandatar cu procură specială;

46

-atunci când unul dintre coindivizari este minor sau interzis prin sentinţa judecatorească definitivă şi irevocabilă, iar autoritatea tutelară nu a autorizat actul de împărţeală voluntară;

-atunci când cel puţin unul dintre coindivizari se opune actului de împărţeală prin convenţia părţilor.

Procedura împărţelii judiciare este reglementată în prezent de art.673/1-673/14 din C.proc.civilă. Modalităţile concrete de realizare a partajului judiciar sunt: a) partajarea în natură a bunului sau a bunurilor care fac obiectul indiviziunii.

Atribuirea în natură are loc prin formarea de loturi egale cu numărul coproprietarilor. Împărţeala în natură este regula şi este prevăzută de art.673/5 a1.2 din C.proc.civ, care stabileşte că instanţa va face împărţeala în natură, procedând la formarea de loturi şi la atribuirea lor.

În cazul formării de loturi în natură care nu sunt echilibrate valoric, această echilibrare se va face prin plata unor sulte valorice proporţionale de către cei care au primit mai mult, către cei care au primit mai puţin. b) atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre copărtaşi, ceilalţi copărtaşi

urmând să primească echivalentul bănesc al cotelor la care au dreptul. La această modalitate se recurge când bunul (de regulă unul singur) nu poate fi partajat

comod în natură, deoarece este indivizibil, s-ar distruge prin formarea mai multor bunuri din el, împărţeala în natură este imposibilă sau neeconomicoasă pentru că bunul ar fi fărâmiţat excesiv.

Astfel se va pune capăt coproprietăţii, prin atribuirea bunului unuia dintre copărtaşi, urmând ca ceilalţi să primească echivalentul în bani al valorii la care au dreptul. Pentru ca atribuirea să fie echitabilă se va aprecia în raport de o serie de împrejurări, cum sunt: cotele părţi ale copărtaşilor, natura bunului, ocupaţia copărtaşilor, timpul de folosire, nevoia de acel bun, profesia legată de acel bun, posibilităţi de punere în valoare etc.

Cel căruia i se atribuie bunul aflat în indiviziune va fi obligat să plătească celorlalţi copărtaşi sume băneşti cu titlu de sultă, proporţional cu cotele de proprietate deţinute în bunul supus partajului. Dacă părţile nu se înţeleg cu privire la valoarea bunului, instanţa va administra probe pentru evaluare. Practica instanţelor este că se va dispune efectuarea unei expertize, atât pentru formarea loturilor cât şi pentru stabilirea valorii de circulaţie a bunului sau masei de bunuri supuse împărţelii; sens în care dispune şi art.673/6 din C.proc.civ.

c) vânzarea bunului şi împărţirea echivalentului bănesc, este ultima modalitate ce va fi folosită dacă bunul nu este partajabil în natură şi nici unul dintre copărtaşi nu doreşte să-l preia în lotul său. Vânzarea se va realiza prin bună învoială, dacă toţi copărtaşii şi-au dat acordul, sau prin licitaţie publică, dacă acest acord nu poate fi obţinut. Preţul rezultat va fi distribuit între copărtaşi proporţional cu cota fiecăruia. Dacă obiect al partajului este un teren extravilan iar cumpărător este un terţ, vânzarea se va face cu respectarea dreptului de preemţiune reglementat de Legea nr.54/1998. Dacă în cadrul licitaţiei adjudecător este unul dintre copărtaşi, nu sunt aplicabile regulile privitoare la preemţiune deoarece, datorită caracterului retroactiv al partajului, nu suntem în prezenţa unei înstrăinări.

Efectele partajului. Partajul este declarativ de drepturi în condiţiile art.786 C.civil. Datorită efectului declarativ acesta retroactivează până la momentul naşterii coproprietăţii. Cota parte de proprietate rezultată din indiviziune se transformă retroactiv în drept de proprietate exclusivă asupra bunului sau masei de bunuri atribuite fiecărei părţi. În caz de vânzare a bunului indiviz de către un coproprietar, dreptul se consolidează dacă bunul a fost atribuit coproprietarului înstrăinător ca efect al partajului. Actele încheiate de către ceilalţi copărtaşi nu sunt opozabile copărtaşului căruia i-a revenit bunul prin partaj, el având situaţia unui terţ. Efectul declarativ al partajului absoarbe perioada de indiviziune (coproprietate temporară) ceea ce face să consolideze sau dimpotrivă, să desfiinţeze, actele juridice încheiate de copărtaşi cu privire la bunul indiviz în raport de împrejurarea dacă bunul cade sau nu în lotul celui care a încheiat actul. Fac excepţie actele de dispoziţie încheiate de un coproprietar cu acordul celorlalţi sau dacă terţul

47

a fost de bună credinţă având reprezentarea eronată, dar de neînlăturat că tratează cu titularul dreptului

- apare fie ca o consecinţă a moştenirii când în urma defunctului ori cu vocaţie succesorală mai mulţi moştenitori şi fiecare are câte o cotă parte ideală asupra masei de bunuri succesorale, - fie dintr-un act juridic când mai multe persoane dobâdesc un bun comun.- poate înceta oricând prin împărţeală ori partaj;

Modurile de dobândire ale dreptului de proprietate comună pe cote-parti sunt -cele generale prevăzute de art. 485 şi 486 C.civil; -pe lângă ele pot exista moduri specifice.-Cele mai întâlnite sunt succesiunea şi convenţiile.Exercitarea atributelor - supusă, în principiu, regulei umanităţii, ceea ce înseamnă că - bunul comun poate fi folosit şi posedat în concordanţă cu hotărârea tuturor

coproprietarilor.- funcţionează şi mai pregnant în cazul actelor de dispoziţie asupra bunului în materialitatea sa.- nu funcţionează însă în cazul actelor de dispoziţie pe care un coproprietar le-ar face cu

privire la cota sa ideală din dreptul de proprietate asupra bunului.- poate înceta oricând.-Potrivit art. 728 C.civ., “nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Convenţiile contrare sunt nule. Convenţiile pentru menţiunea stării de indiviziune sunt valabile doar 5 ani”. -Acţiunea în ieşire din indiviziune e imprescriptibilă. -Imprescriptibilitatea poate fi paralizată prin uzucapiune.Modalităţile de încetare a coproprietăţii sunt:

- dobândirea cotelor tuturor copărtaşilor de unul singur (cumpărare, succesiune, etc.);- copărtaşii transmit cotele unei singure persoane;- partajul (împărţeala), adică operaţiunea când se dă fiecărui coproprietar o fracţiune din

bun corespunzătoare dreptului său (sau loturi la universalităţi, în indiviziune) este cea mai folosită modalitate de încetare a coproprietăţii.Împărţeala se face în natură; -dacă aceasta nu e posibilă, ieşirea din indiviziune se face prin atribuire sau prin scoaterea în vânzare a bunului la licitaţie.Împărţeala poate fi prin -bună învoială sau -judecătorească.

În prezent, înstrăinarea terenurilor şi construcţiilor, precum şi împărţeala acestora, nu mai sunt supuse autorizaţiei administrative a organului de stat.

COPROPRIETATE FORŢATĂ ŞI PERPETUĂ: nu poate fi sistată prin împărţeală datorită destinaţiei bunului aflat în coproprietate; cazurile întâlnite în dreptul nostru sunt:

coproprietatea forţată asupra părţilor şi dotărilor comune din clădiri sau alte spaţii aflate în proprietate exclusivă sau comună pe cote-părţi obişnuită sau temporară;

coproprietatea lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine;

coproprietatea forţată a despărţiturilor comune (zidul comun, şanţul comun, gardul comun); coproprietatea forţată asupra unor bunuri considerate ca bunuri de familie.

-Bunurile respective sunt accesorii faţă de altele care sunt bunuri principale.-Coproprietarii au dreptul de a folosi lucrul comun ca un adevărat proprietar, fără însă a aduce atingere drepturilor celorlalţi şi destinaţiei bunului.

48

-Nu se poate dispune decât de cota abstractă din dreptul de proprietate, iar actele de administrare se fac cu acordul tuturor, conform regulei unanimităţii. VEZI PAG 87 DR.REALE

» ÎN DEVĂLMĂŞIE: VEZI PAG 92 DR.REALE

-bunul aparţine tuturor coproprietarilor fără ca aceştia să aibă precizată vreo cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun;

-nici dreptul de proprietate, nici bunul asupra căruia poartă nu sunt divizate, determinate, cunoscute.

-Aceasta are loc la împărţirea bunurilor aflate în devălmăşie; când -fiecărui proprietar devălmaş -i se stabileşte cota din dreptul de proprietate şi -partea din bun care i se atribuie.- în dreptul nostru singurele cazuri sunt

-proprietatea devălmaşă a soţilor asupra bunurilor dobîndite de ei în timpul căsătoriei;- convenţia părţilor

Încetarea are loc, -la cerere, la desfacerea căsătoriei. -În timpul căsătoriei, pentru motive temeinice, poate avea loc

-împărţirea bunurilor comune existente la cererea unuia dintre soţi sau a unui creditor personal.Consecinţe: nici unul dintre soţi nu poate dispune prin acte între vii de dreptul său.Fiecare soţ poate face, în schimb, singur acte de administrare şi de folosinţă asupra bunurilor comune, presupunându-se că şi consimţământul celuilalt soţ (mandatul tacit reciproc – prevăzut de art. 35 C.fam.).

Fiecare soţ poate, de asemenea, dispune de bunuri (cu excepţia imobilelor, terenuri şi construcţii şi a celor de unică ), fiind considerat că are şi consimţământul celuilalt.

Cota fiecăruia nu este predeterminată împărţirii, ci se stabileşte la partaj, conform contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune.

Acţiunile posesorii nu se pot exercita între soţi, în timp ce proprietarii posesori le pot folosi împotriva coproprietarului care îi tulbură sau deposedează.

Acţiunea de revendicare nu se poate exercita între soţi, şi nici în cazul coproprietăţilor pe cote-părţi între coproprietari.

Comunitatea de bunuri a soţilor nu exclude coproprietatea. Soţii pot fi în coproprietate cu bunurile comune cu un alt coproprietar (ex. un copil).

Devălmăşia poate rezulta şi din convenţia părţilor. Încetarea ei poate avea loc fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară.

MODALITĂŢILE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE

49

Proprietatea rezolubilă Proprietatea anulabilă

Proprietatea comună

Când transferul proprietăţii s-a

făcut printr-un act juridic afectat de o

condiţie

Când dreptul de proprietate s-a

dobândit printr-un act juridic lovit de nulitate relativă

Când dreptul asupra aceluiaşi bun sau asupra

aceleiaşi mase de bunuri aparţine

concomitent mai multor titulari În devălmăşie Pe cote-părţiIndiviziuneCoproprietate

Obişnuită (temporară)

Forţată (perpetuă)

COMPARAŢIE ÎNTRE PROPRIETATEA COMUNĂ PE COTE-PĂRŢI ŞI PROPRIETATEA

COMUNĂ ÎN DEVĂLMĂŞIE

Părţi comune:

Constituie modalităţi juridice ale dreptului de proprietate Dreptul de proprietate aparţine de două sau mai multe persoane simultan asupra unui

bun sau a unor bunuri nefracţionate material Încetează prin partaj

Diferenţe:

Proprietatea comună pe cote-părţi

Proprietatea comună în devălmăşie

Fiecare coproprietar este titular exclusiv al unei cote-părţi ideale din dreptul de proprietate

Nici unul dintre codevălmaşi nu deţine o cotă-parte ideală din dreptul de proprietate

Fiecare coproprietar poate dispune liber de cota-parte din drept

Nici un codevălmaş nu poate înstrăina dreptul său deoarece nu se cunoaşte cota-parte ce revine fiecăruia

Izvorăşte din contract, succesiune, uzucapiune, etc.

Apare ca urmare a căsătoriei şi în mod excepţional prin convenţie

Caracter neorganizat şi temporar Caracter organizat (Legea organizează exerciţiul ei)

Se aplica principiul unanimităţii Se aplică prezumţia legală a mandatului reciproc

Se naşte şi există independent de identitatea şi calităţile coproprietarilor

Are un caracter intuitu-personae

Capitolul V APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

Consideraţii generale: mijloacele civile de apărare au fost împărţite în două categorii:• mijloace nespecifice: întemeiate pe îmbogăţirea fără just temei/acţiunile în anulare şi nulitate a

actelor juridice;• mijloace directe: se întemeiază direct pe dreptul real sau pe faptul stăpânirii unui bun imobil;• acţiunile petitorii: prin care reclamantul cere să i se stabilească calitatea de titular al dreptului

real asupra unui bun (acţiunea în revendicare, acţiunile confesorii, acţiunea în grăniţuire, acţiunile negatorii)

• acţiunile posesorii: acţiuni reale prin care se urmăreşte apărarea stăpînirii unui bun imobil ca simplă stare de fapt (acţiunea confe-sorie, care urmăreşte recunoaşterea unui dezmembrămînt al dreptului de proprietate şi acţiunea negatorie, prin care se cere ca pârâtul să înceteze exercitarea nelegitimă a unui drept asupra unui bun proprietate a reclamantului;

50

§1. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE:

• NOŢIUNE: este acţiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia asupra unui bun individual determinat, cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără drept;

• CARACTERELE JURIDICE ale acţiunii în revendicare:- este o acţiune reală;- este o acţiune petitorie; tinde la restituirea lucrului;

• condiţii de exercitare:reclamantul să aibă calitatea de proprietar exclusiv al bunului revendicat;

A. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE IMOBILIARĂ

B. « PROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE:

sarcina probei aparţine reclamantului, actori incubit probatio, urmând ca pârâtul să facă dovada contrară;

există o serie de dificultăţi în materia probaţiunii datorate modului diferit în care se face dovada actelor juridice, respectiv a faptelor juridice; aceste dificultăţi sunt date de următoarele aspecte:

1) în numeroase cazuri, mai ales în trecut, nu s-au întocmit înscrisuri doveditoare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate;

2) în măsura în care s-au întocmit înscrisuri, acestea nu sunt însoţite de planuri topografice pentru delimitarea imobilului dobândit;

3) insuficienţa probatorie a titlurilor şi imposibilitatea realizării aşa numitei probatio diabolica;

4) principiul relativităţii actelor juridice, art. 973 C. civ.;

5) singurele probe absolute care asigură reclamantului o situaţie mai bună sunt: ocupaţiunea, uzucapiunea şi accesiunea;

» PRINCIPII DE DOVADĂ ÎN FUNCŢIE DE SITUAŢIILE DISTINSE:Dacă ambele părţi, deci atât reclamantul cât şi pârâtul, au titluri scrise în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, atunci facem următoarea distincţie:

Dacă înscrisurile provin de la acelaşi autor,1) va triumfa cel care a transcris primul, qui prior tempore potiorjure; 2) în ipoteza în care nici una dintre părţi nu a transcris, cel ce îşi va funda dreptul de

prorietate pe titlul cu data mai veche va câştiga; 3) soluţia va fi contrară în cazul a două testamente, cel cu dată recentă îl revocă pe cel cu

dată anterioară;Dacă înscrisurile izvorăsc, emană, de la autori diferiţi distingem următoarele soluţii:

a) va avea câştig de cauză pârâtul conform adagiu-lui: in pari causa melior est causa possidentis, în situaţii de simetrie juridică va fi preferată situaţia posesorului;

b) va triumfa cel care va deţine un titlu cu dată mai veche, anterioritatea în timp îl va face mai puternic în drept, qui prior tempore potiorjure;

c) soluţia care se pare că ar fi cea mai rezonabilă: se vor compara între ele drepturile autorilor de la care emană cele două titluri, câştig de cauză va avea cel care a dobândit de la autorul care are un drept preferabil nemo, dat quod non habet;

d) de asemenea, se poate reţine şi ipoteza în care va avea câştig de cauză cel care are un titlu mai vechi, cu condiţia ca şi posesia sa să fie mai bine caracterizată;

- numai o parte are titlu, astfel:1) dacă îl are pârâtul, acţiunea în revendicare a reclamantului va fi respinsă;2) dacă reclamantul are titlu va triumfa cu două condiţii: titlul să emane de la un terţ/data

titlului să fie anterioară posesiei pârâtului; - nici una dintre părţi nu are titlu;

a) ar fi incidenţă regula: in pari causa melior est causa possidentis;b) regula de la punctul (a) nu se impune în mod automat, acţiunea reclamantului nu se

respinge de plano, în practică se adoptă compararea posesiilor celor două părţi,

51

dându-se câştig de cauză celui cu o posesie mai caracterizată;• CE SE ÎNŢELEGE PRIN TITLU ÎN ACEASTĂ MATERIE ?cel care este translativ de proprietate; şi cel declarativ, care recunoaşte un drept anterior; cel ce invocă titlul nu realizează o derogare de la principiul relativităţii efectelor contractelor, ci invocă în favoarea sa o prezumţie de proprietate ce se naşte din existenţa titlului, prezumţie/uns et de jure; » IMPRESCRIPTIBILITATEA ACŢIUNII ÎN REVENDICARE:

nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1890 C. civ; dreptul de proprietate se perpetuează transmiţându-se, deci nu se stinge prin neuz;dacă există unele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care sunt prescriptibile din punct de vedere extinctiv, acest lucru nu înseamnă că prescriptibilitatea poate fi extinsă prin analogie;imprescriptibilitatea din punct de vedere extinctiv nu atrage după sine inaplicabilitatea paralizării acţiunii în revendicare prin invocarea prescripţiei achizitive;

EFECTELE REVENDICĂRII; dacă acţiunea în revendicare este admisă acestea sunt:

restituirea lucrului liber de orice sarcini şi cu toate aceesoriile sale; restituirea se poate face în natură sau prin echivalent; restituirea fructelor de către pârât; se face distincţia între pârâtul care a posedat cu bună credinţă faţă de cel care a posedat cu rea credinţă: I) cel care a posedat cu bună credinţă nu este obligat la restituirea fructelor; 2) cel de rea credinţă va fi obligat să restituie toate fructele culese, precum şi pe acelea pe care nu le-a cules din neglijenţă; Deteriorările produse bunului revendicat: posesorul de bună credinţă nu răspunde de ele, chiar dacă i-ar fi imputabile/cel de rea credinţă răspunde şi de deteriorările care provin din caz fortuit, cu excepţia cazurilor când face dovada că ele s-ar fi produs şi în situaţia în care bunul s-ar fi aflat Ia adevăratul proprietar;In privinţa cheltuielilor făcute de pârât relative la bunul pe care îl restituie, distingem următoarele aspecte:

1) cheltuielile necesare pot fi solicitate atât de posesorul de bună credinţă, cât şi de către cel de rea credinţă;

2) cheltuielile utile (ameliorările) pot fi solicitate de ambele categorii de pârâţi, dar numai parţial, în măsura sporului de valoare realizat;

3) cheltuielile voluptuarii (de plăcere sau de înfrumuseţare a lucrului) nu sunt datorate de proprietar, posesorul putând însă ridica lucrările făcute, dacă ridicarea este posibilă;

4) în ceea ce priveşte situaţia construcţiilor şi plantaţiilor făcute de posesor, raporturile juridice vor fi guvernate de instituţia accesiunii;

5) dreptul de retenţie; unii autorii admit prezenţa acestui drept numai în persoana posesorului de bună credinţă;

C. ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE MOBILIARĂ« PRINCIPIUL CE SE DESPRINDE DIN ART. 1909 ALIN. 1 C. CIV.: posesia de bună credinţă a bunurilor mobile valorează titlu de proprietate, en fait la possesion des meubles vaut

titre;* BUNURILE CARE INTRĂ SUB INCIDENŢA ART. 1909 ALIN. 1 C.CIV. sunt:

-mobilele corporale, privite ut singuli; bunurile care au existenţă materială, fiind percepute de om

prin propriile simţuri. De exemplu, o carte, o bancă, un apartament etc.

-prin excepţie şi mobilele incorporale care pot fi obiect de posesie, de exemplu titlurile la

purtător;

-nu intră bunurile care formează o universalitate şi nici fondul de comerţ; -de asemenea, textul de lege nu se aplică bunurilor care fac parte din domeniul public precum şi celor care sunt accesorii ale unui imobil; PERSOANELE CARE SE POT PREVALA DE ART. 1909 C. CIV. sunt:

52

numai terţul dobânditor de bună credinţă; acest terţ să dobândească bunul de Ia un detentor precar; acestui detentor precar bunul să-i fi fost încredinţat de adevăratul proprietar; încredinţarea să fi fost făcută de bună voie, voluntar (desesizare voluntară); detentorul precar nu poate invoca textul de lege împotriva proprietarului de la care are bunul;Posesia, condiţie imanentă pentru a invoca art. 1909 C. civ.;

Trăsături:- să fie reală; - să fie utilă;- să fie de bună credinţă;

» JUSTUL TITLU:- nu se cere existenţa unui just titlu separat de buna credinţă;- el este considerat parte intrinsecă a bunei credinţe;- poate fi putativ;Just titlu - Titlu translativ de proprietate , vanzare-cumparare, donatie, schimb etc, care, desi nu indeplineste conditiile de valabilitate, de exemplu, actul de vanzare incheiat intr-o alta forma decat era prevazuta de lege ori de vanzatorul care nu este proprietar, ca dreptul posesorului de bunacredinta de a culege fructele ori chiar de a dobandi proprietatea prin prescriptie. Un just titlu nu poate fi invocat in cazul lucrurilor care, din natura lor proprie sau in baza legii, sunt scoase din circuitul civil, de exemplu, bunurile proprietatea comunitatii. De asemenea, un titlu lovit de o nulitate absoluta nu poate servi de baza a prescriptiei achizitive, uzucapiunii, de scurta durata, de la 10 la 20 ani.

Just titlu putativ - Titlu care exista numai in credinta posesorului. Un asemenea titlu nu poate fonda uzucapiunea de scurta durata, deoarece in acest caz legea face din justul titlu o conditie distincta de buna credinta; ca urmare, aceasta conditie este indeplinita numai cand titlul are o existenta reala.

In ce priveste dobandirea fructelor - justul titlu fiind numai un element al bunei credinte si nu conditie de sine statatoare - credinta in existenta titlului tine loc de titlu si este suficienta pentru a justifica dreptul posesorului la fructe, chiar daca in realitate titlul nu exista.

• principiul instituit de art. 1909 alin.l C.civ. nu se aplică bunurilor pierdute sau furate, astfel:

cel care a pierdut bunul sau i s-a furat îl poate revendica în termen de trei ani, calculat din ziua pierderii sau furtului, de la cei care îl găseşte (art. 1909 alin. 2 C. civ.);

• domeniul de aplicare al art. 1909 alin 2 C. civ. este dat de următoarele reguli:-trebuie să avem în vedere un terţ de bună credinţă care a dobândit bunul revendicat de Ia hoţ sau găsitor; -per a contraria nu se aplică dacă bunul se află la hoţ sau găsitor, ori Ia un dobânditor de rea credinţă; -bunul să fi ieşit din patrimoniul proprietarului revendicam prin pierdere sau prin furt (sutragere);-reclamantul revendicant trebuie să dovedească faptul că: 1) a fost posesorul bunului; 2) acesta a ieşit din patrimoniul său fără voia lui, cu alte cuvinte prin furt sau pierdere; 3) bunul revendicat este identic cu cel furat sau găsit; > termenul în care se poate formula acţiunea în revendicare:

- acesta este de trei ani;- nu este un termen de prescripţie achizitivă sau extinctivă;

53

- este un termen de decădere;

EFECTELE ACŢIUNII ÎN REVENDICARE:- se aplică regulile arătate la revendicarea imobilelor;

DEZMEMBRĂMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE

A. DREPTUL DE UZUFRUCT

• este dreptul de a exercita asupra bunului altuia atributele posesiei şi folosinţei, cu obligaţia pentru uzufructuar de a le conserva substanţa, salva rerum substantia şi de a le restitui nudului proprietar la încetarea uzufructului.

• caracterele uzufructului:-drept real;-dacă se aplică bunurilor corporale, se nasc şi atributele esenţiale, dreptul de preferinţă şi dreptul de urmărire;-drept temporar-persoane fizice- viager (persoane juridice -cel mult 30 ani); -poate fi mobiliar sau imobiliar;-este incesibil- nu poate fi transmis de titular, nici prin acte juridice nici prin fapte juridice, nici între vii şi nici pentru cauză de moarte.;

• obiectul dreptului de uzufruct:-bunuri neconsumptibile şi unele bunuri consumptibile;

- bunuri consumptibile: sunt bunurile care prin întrebuinţarea obişnuită se distrug, se consumă sau se

înstrăinează (de exemplu, alimentele, combustibilul. Ele, aflate în proprietatea unui vânzător, prin vânzare

se consumă, pentru că se înstrăinează).

- bunurile neconsumptibile: sunt bunurile care nu au această calitate, în condiţiile arătate mai sus-bunuri determinate sau universalităţi de bunuri; -bunuri corporale şi unele bunuri incorporale;

• modurile de dobândire a uzufructului; se poate stabili prin:-lege (cazuri abrogate ulterior);-voinţa omului (convenţional sau prin testament);-uzucapiune (cazuri practice foarte rare);

• drepturile uzufructuarului;-poate cere şi obţine predarea în folosinţă a bunului asupra căruia este constituit uzufructul;-pentru a obţine folosinţa bunului, uzufructuarul poate folosi acţiunea confesorie;-la uzufructul constituit prin convenţie, uzufructuarul are şi o acţiune personală, născută ex contractu;- la uzufructul constituit asupra unui imobil corporal, uzufructuarul poate folosi şi acţiunea posesorie, pentru apărarea posesiei, precum şi acţiunea în grăniţuire; -dreptul de a folosi lucrul şi de a-i culege fructele; -dreptul de a opta între acţiunea directă şi cea indirectă; -dreptul de a dispune de bunurile consumptibile cu obligaţia de a restitui la sfârşitul uzufructului bunuri de aceeaşi calitate şi cantitate;

• obligaţiile uzufructuarului:- înainte de a intra în folosinţa lucrului:

-de inventariere a bunurilor mobile şi de constatare a stării imobilelor;- de a da cauţiune;

- în timpul exercitării dreptului:-să se folosească de lucru ca un bun proprietar; -să folosească lucrul întocmai ca proprietarul; -să încunoştiinţeze proprietarul despre orice încălcare a dreptului acestuia;-de a suporta o parte din sarcinile lucrului ce face obiectul uzufructului;-de a contribui la plata datoriilor dacă uzufructul este universal sau cu titlu universal, dobândit cu titlu gratuit;

54

- la încetarea uzufructului:-să restituie lucrul primit în folosinţă în natură şi în starea în care se afla la momentul naşterii uzufructului;-să restituie lucruri de aceeaşi calitate, cantitate, valoare, dacă uzufructul a avut ca obiect lucruri consumptibile;

• drepturile nudului proprietar:-poate înstrăina nuda proprietate sau o poate greva cu sarcini reale;-de a beneficia de productele lucrului;-poate exercita toate acţiunile prin care se apără dreptul de proprietate;

• obligaţiile nudului proprietar:-de a se abţine de la orice act sau fapt prin care ar stânjeni exerciţiul normal al uzufructului; -de a-l garanta pe uzufructuar de evicţiune; Cauzele de stingere ale uzufructuluiUzufructul se stinge prin: MECUPRAREN

a) Moartea uzufructuarului, dreptul de uzufruct fiind viager. Dar dreptul de uzufruct poate fi constituit în favoarea mai multor persoane, succesori, însă cu condiţia să existe, la momentul constituirii lui, toţi beneficiarii. Uzufructul poate fi stabilit pe o perioadă de cel mult 30 ani;a) Expirarea termenului pentru care a fost constituit;b) Consolidarea (adică întrunirea în persoana uzufructuarului şi a calităţii de nud proprietar);c) Neuzul, adică neexercitarea timp de 30 ani a dreptului de uzufruct; în acest caz intervine

prescripţia extinctivă;d) Uzucapiunea (prescripţia achizitivă) în favoarea unui terţ (fie numai pentru uzufruct, fie atât a

nudei proprietăţi cât şi a uzufructului).e) Pierderea totală a lucrului, care nu se datorează unei culpe. Pierderea poate fi şi juridică; de

exemplu, lucrul este scos din circuitul juridic fiind expropriat.f) Renunţarea uzufructuarului la obiectul său (expresă sau tacită; cu titlu oneros sau gratuit).g) Abuzul de folosinţă. În acest caz stingera uzufructului se pronunţă de instanţa judecătorească

când uzufructuarul abuzează de folosinţa lucrului aducându-i stricăciuni sau îl lasă să se degradeze prin lipsă de întreţinere.

h) Rezoluţiunea; revocarea, anularea dreptului celui care a constituit uzufructul. Pe cale de consecinţă se desfiinţează şi dreptul de uzufruct constituit.

i) Rezoluţiunea, revocarea, anularea titlului prin care s-a constiuit uzufructul.j) Exproprierea imobilului, cu dreptul titularului la despăgubire.k.) Efectul stingerii uzufructuluia. Uzufructul încetează la stingerea lui. Uzufructuarul nu mai are dreptul la fructele neculese la data

stingerii uzufructului;b. Uzufructuarul este obligat să restituie noului proprietar lucrul ce a fost obiect al uzufructului;c. Uzufructuarul datorează despăgubiri în caz de pieire sau deteriorare din culpă a lucrului şi de

încălcare a obligaţiilor pe care le are faţă de nudul proprietar;d. Nudul proprietar este obligat să restituie uzufructuarului sumele de bani pe care acesta din urmă

le-a plătit pentru el;e. Uzufructuarul nu are dreptul să ceară, la încetarea uzufructului despăgubiri pentru îmbunătăţirile

pe care le-a făcut, dacă prin ele a sporit valoarea lucrului.Se discută dacă se pot cere despăgubiri pentru reparaţiile mari făcute de uzufructuar.

LICHIDAREA UZUFRUCTULUI:este restituirea către proprietar a bunului sau bunurilor ce au făcut obiectul uzufructului.

D. DREPTUL DE SERVITUTE• este un drept real asupra lucrului altuia, luând naştere pentru utilitatea şi comoditatea unui fond;

servitutea se constituie în sarcina unui imobil (fond aservit), pentru a asigura o utilitate altui imobil (fond dominant);

55

• caracterele dreptului de servitute:-drept real imobiliar;-presupune existenţa a două imobile ce aparţin la doi proprietari diferiţi;-este un accesoriu al fondului căruia îi profită; are un caracter perpetuu (aceasta este însă de natura servitutii, şi nu de esenţa ei); -este indivizibil;

• clasificarea servitutilor: RCA Pdupă natura fondului: rurale şi urbane;după modul de exercitare: continue şi necontinue;după modul de manifestare în exterior: aparente şi neaparente;după obiectul lor: pozitive şi negative;codul civil clasifică servitutile în: naturale, legale şi convenţionale;

• servitutile naturale cuprind: AIGI-servituti referitoare la ape (art.578-591 C. civ.):-servitutea de scurgere a apelor naturale;-servitutea izvoarelor;-servituti referitoare la grăniţuire (art.584 C. civ.): operaţiunea materială de delimitare a proprietăţii prin --semne exterioare ce se realizează prin acordul titularilor;-servituti referitoare la îngrădirea proprietăţii (art.585 C. civ.);

• servitutile legale: de interes public/de interes privat;• servitutile de interes privat:

-zidul, şanţul şi gardul comun (art. 589 C. civ.);-servitutea privind distanţa plantaţiilor (art. 607, 608 C. civ.);-servitutea distanţelor şi lucrărilor intermediare (art. 610 C. civ.);-servitutea de vedere (art. 611-613 C. civ.);-servitutea privind picătura streşinilor (art. 615 C. civ.);-servitutea de trecere (art. 616 C. civ.);

« servitutile stabilite prin fapta omului:-prin titlu (în sens de negotium);-prin uzucapiune (prin exercitarea lor timp de 30 de ani); se pot dobândi prin uzucapiune numai servitutile continue şi aparente;-prin destinaţia proprietarului (ţine loc de titlu în privinţa servitutilor continue şi aparente)

• drepturile proprietarului fondului dominant: -dreptul de a folosi servitutea;

-dreptul de a face toate lucrările necesare asigurării existenţei şi conservării servitutii;-dreptul de a exercita şi servitutea accesorie, dacă exercitarea servitutii principale implică aceasta;

• obligaţiile proprietarului fondului dominant:-de a o exercita numai în limitele stabilite prin titlu; -de a nu face nimic de natură a agrava servitutea;

• drepturile proprietarului fondului aservit:-poate înstrăina fondul ori îl poate greva cu servituti; -are dreptul să pretindă despăgubiri de la titularul servitutii; -are dreptul de a se elibera de cheltuielile impuse prin titlu, abandonând fondul;

• obligaţiile proprietarului fondului aservit:obligaţia pasivă de a se abţine de la orice act de natură a împiedica exerciţiul dreptului de servitute; respectarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o proprietarul fondului, de a efectua lucrări pentru exercitarea şi întreţinerea servitutii;

• acţiunile ce pot fi exercitate de proprietarii celor două fonduri:-titularul servitutii poate exercita acţiunea confesorie; dacă este tulburat în exerciţiul dreptului său, -titularul poate folosi şi acţiunea posesorie (care apără însă numai servitutile continue şi aparente);-proprietarul fondului aservit se poate folosi şi de acţiunea negatorie de servitute;

» stingerea servitutilor: cauze generale:

-revocarea;

56

-rezolutiunea;-anularea actului de constituire a servitutii;-renunţarea la exerciţiul servitutii;-abandonarea fondului pe care se exercită;-expirarea termenului;-pieirea fondului aservit; cauze speciale:-imposibilitatea materială de exercitare;-confuziunea;-neuzul;

DREPTUL DE SUPERFICIE• este acel drept real principal ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană (superficiarul) asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări aflate pe terenul ce aparţine altei persoane, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosinţă.

caracterele dreptului de superficic:-presupune existenţa a două drepturi ce aparţin unor persoane diferite;-este un drept real imobiliar;-este un drept perpetuu;

-poate fi un drept total sau parţial; - are un caracter imprescriptibil;

constituirea dreptului de superficie:-prin convenţie;-prin legat;-prin uzucapiune;

exercitarea dreptului de superficie:-acest drept conferă superficiarului toate atributele proprietăţii;-asupra obiectului dreptului de proprietate al acestuia (construcţii, plantaţii, lucrări) superficiarul exercită posesia şi folosinţa terenului pe care se află lucrările respective;-superficiarul are dispoziţia materială asupra terenului;

stingerea dreptului de superficie:-prin convenţie; -succesiune; -uzucapiune;-când o terţă persoană devine proprietara terenului şi a construcţiei (lucrărilor) efectuate pe teren;-când construcţia, plantaţia sau lucrarea au pierit sau au fost desfiinţate în totalitate, de superficiar;MODURILE DE DOBÂNDIRE A PROPRIETĂŢII Ş! A ALTOR DREPTURI REALEA. Clasificare:

• după întinderea dobândirii: universale sau cu titlu universal şi cu titlu particular;• după situaţia juridică a bunului la data dobândirii dreptului: originare şi derivate;• după momentul în care se dobândeşte dreptul: între vii şi pentru cauză de moarte;• după caracterul transmisiunii: cu titlu oneros şi cu titlu gratuit;

B. ACCESIUNEA:• este acel mod de dobândire a proprietăţii prin care un lucru mai puţin important este încorporat

material într-un lucru mai important;• accesiunea poate fi mobiliară sau imobiliară (naturală sau artificială);• accesiunea imobiliară naturală se referă la:

-aluviune (art.495-496 C. civ.);-avulsiune;-insulele şi prundişurile (art.500-501 C. civ.);-animalele şi păsările sălbatice (art.503 C. civ.)

• accesiunea imobiliară artificială se referă la:-construcţiile, plantaţiile, sau alte lucrări făcute de proprietar pe terenul său cu materialele altuia;

57

-construcţiile, plantaţiile sau alte lucrări făcute de o persoană cu materialele sale pe terenul proprietatea altcuiva; -situaţia constructorului de rea-credinţă pe terenul altuia;

proprietarul terenului are următoarele posibilităţi:-să păstreze construcţia, plantaţia sau lucrarea, despăgubindu-1 pe constructor cu preţul muncii şi valoarea materialelor;-să-l oblige pe constructor să-şi ridice lucrările făcute;

Situaţia constructorului de bună credinţă pe terenul altuia -terţul ce a construit, plantat sau a efectuat alte lucrări are următoarele posibilităţi:

-să plătească constructorului contravaloarea materialelor şi preţul muncii;-să plătească o sumă egală cu creşterea valorii fondului;

accesiunea mobiliară: este atunci când bunurile mobile ce se unesc aparţin la doi proprietari diferiţi, iar separarea acestora nu se poate face fără a sacrifica pe unul din ele; -Distingem următoarele cazuri de accesiune mobiliară: -adjuncţiunea; -specificaţiunea; -confuziunea;

5. ACCESIUNEAAccesiunea este încorporarea materială a unui lucru mai puţin important într-un lucru mai

important.Tot ce se uneşte cu lucrul principal se cuvine proprietarului acestuia.Titularul dreptului asupra unui lucru mai important devine şi titularul dreptului asupra lucrului mai puţin important.Dacă lucrul încorporat nu ar aparţine nimănui, accesiunea apare ca o ocupaţiune.În sens larg, proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra a tot ce produce lucrul şi asupra a tot ce se uneşte, ca accesoriu, cu lucrul, în mod natural sau artificial.Dobândirea fructelor este însă un efect normal al exercitării dreptului de proprietate.

1. Accesiunea poate fi mobiliară sau imobiliară.2. Accesiunea imobiliară poate fi: naturală sau artificială.

Accesiunea imobiliară naturală:- Aluviunea. Creşterile de pământ care se fac succesiv şi pe nesimţite pe fundurile apelor curgătoare, precum şi pământurile rămase după retragerea apelor curgătoare de la un mal la altul, se numesc aluviuni.Ele se cuvin proprietarului fondului riveran. Există şi excepţii: proprietatea albiei lacurilor, iazurilor, heleşteelor aparţine proprietarilor lor; la fel albia râurilor.- Avulsiunea înseamnă adăugirea de teren la un teren a unei bucăţi de pământ smulsă de la un alt teren, prin acţiunea unei ape. Ea devine proprietatea proprietarului terenului la care s-a alipit dacă fostul proprietar nu o revendică în termen de un an.Dacă bucata de teren, care se poate individualiza şi recunoaşte, provine din domeniul public, revendicarea este imprescriptibilă.- Insulele şi prundişurile ce se formează în râurile neplutitoare şi nenavigabile sunt ale proprietarului fondului pe care s-au format.Accesiunea animalelor sălbatice:Codul civil prevede în art. 503 că: ”orice animale sau zburătoare sălbatice care trec în cuprinsul nostru, se fac ale noastre, pe cât timp rămân al noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraudă sau prin artificii”.Pentru animalele din fondul cinegetic se aplică dispoziţii speciale.Codul civil şi-ar putea găsi aplicare în privinţa unor animale semisălbatice (porumbeii şi albinele) care să nu facă parte din domeniul public.Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în privinţa animalelor domestice (cai, oi, boi, capre, păsări de

curte etc.).

58

Accesiunea imobiliară artificială presupune intervenţia omului.Art. 493 şi 494 C.civ. reglementează două situaţii:

1) construcţia sau plantaţia făcută de proprietar pe terenul său, dar cu materialul altcuiva;2) construcţia sau plantaţia făcută de o persoană cu materialele sale, însă pe terenul altcuiva.

Accesiunea imobiliară artificială presupune intervenţia omului şi implică obligaţia proprietarului ce beneficiază de accesiunea imobiliară artificială de a despăgubi pe cel împotriva căruia operează.- Lucrările făcute de proprietar pe terenul său cu materialele altcuiva, devin proprietatea constructorului în temeiul accesiunii, dar proprietarul terenului trebuie să plătească preţul materialelor. Proprietarul materialelor nu are însă dreptul de a le ridica.Proprietarul terenului dobândeşte proprietatea lucrărilor fie că este de bună-credinţă, fie că este de rea credinţă.- Lucrările făcute de o persoană cu materialele proprii pe terenul altcuiva.Proprietarul terenului devine proprietarul lucrărilor prin accesiune, cu obligaţia de a despăgubi pe constructor. Se dising două situaţii:Dacă constructorul e de rea credinţă, adică cunoaşte că terenul aparţine altcuiva, dar face totuşi construcţia sau plantaţia; proprietarul terenului are 2 posibilităţi: fie să păstreze lucrările, devenind proprietarul lor în temeiul accesiunii, cu obligaţia de a plăti constructorului valoarea materialelor şi preţul muncii, fără a se lua în considerare sporirea valorii fondului ocazionată de lucrările efectuate, fie să oblige pe constructor să-şi ridice construcţiile pe cheltuiala sa, eventual cu obligaţia de a plăti daune-interese pentru pagubele suferite de proprietarul terenului.În practica judiciară, în legătură cu modul de aplicare a soluţiilor menţionate de art. 494 C.civ., s-a decis (Decizia de îndrumare nr.13 din 6 august 1959) că instanţele judecătoreşti, sesizate cu asemenea acţiuni, trebuie să cerceteze condiţiile în care s-au făcut construcţiile, dacă proprietarul terenului nu se face vinovat de abuz de drept, acceptând efectuarea lucrărilor şi că vor căuta să înlocuiască soluţia neeconomică a dărâmării construcţiilor cu aceea a acordării unei despăgubiri.Pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor sau amenajărilor este nevoie de autorizaţia organului administrativ competent (vezi Legea nr.50/1991).Dacă constructorul, pe terenul altuia, este de bună credinţă, adică nu ştie că terenul aparţine altuia, ci crede că îi aparţine lui, şi construieşte pe acel teren (de exemplu constructorul are calitatea de posesor al terenului pe care a construit), proprietarul terenului devine obligatoriu şi proprietar al construcţiei, fără a mai putea cere dărâmarea şi ridicarea construcţiei. El trebuie însă să dăuneze pe constructor.Constructorul e de bună-credinţă dacă a executat construcţia considerând că este proprietarul terenului, credinţă întemeiată pe un titlu al cărui vicii nu le cunoştea; aprecierea bunei credinţe se face în momentul în care se realizează construcţia şi buna-credinţă încetează în momentul ivirii unei îndoieli în convingerea posesorului cu privire la legitimarea titlului.Proprietarul terenului poate opta pentru întinderea despăgubirii şi anume: fie să se achite contravaloarea materialelor şi a sumei, fie să plătească o sumă egală cu creşterea valorii fondului, ca urmare a efectuării construcţiei.Constructorul de bună credinţă va avea faţă de proprietarul terenului un drept de creanţă, iar proprietarul terenului un drept de proprietate asupra construcţiei.Art. 494 C.civ. nu se aplică celui care a construit fără a avea puterea materială asupra terenului, nefiind posesor ori chiar detentor.Art. 494 C.civ.se aplică şi constructorului pe un teren al cărui proprietar nu este cunoscut ori manifestă lipsă de interes în preluarea construcţiei.Probleme comune pentru constructorul de bună credinţă pentru cel de rea credinţă.Dacă proprietarul terenului îşi însuşeşte construcţia, constructorul devine un creditor, având o creanţă în despăgubire.Creanţa lui se prescrie în 3 ani, din momentul în care proprietarul terenului ridică pretenţii cu privire la construcţii în temeiul art. 494 C.civ.

59

Până la achitarea despăgubirilor, constructorul are un drept de retenţie cu privire la construcţiile efectuate pe terenul altuia.Constructorul este îndreptăţit să pretindă despăgubirile ce i se cuvin chiar de la proprietarul care a dobândit construcţia ulterior efectuării ei.

Accesiunea mobiliarăAccesiunea mobiliară poate îmbrăcă formele: adjuncţiunii, specificaţiunii, confuziunii.În toate cazurile proprietarul lucrului principal devine, în temeiul accesiunii, proprietar al bunului, mai puţin important decât primul, cu obligaţia de a plăti despăgubiri.Accesiunea presupune că între proprietarii lucrurilor nu s-a încheiat o convenţie care să

reglementeze situaţia.Adjuncţiunea constă în unirea două lucruri care aparţin la proprietari diferiţi în aşa fel, încât, deşi formează un singur tot, cele două lucruri rămân distincte şi se pot despărţi unul de altul şi păstra fiecare în parte după despărţire.Criteriul după care se determină lucrul principal este acela pentru uzul sau la completarea căruia a servit celălalt lucru sau valoarea lucrului, iar în lipsa celor 2 criterii, criteriul volumului.Specificaţiunea constă în prelucrarea şi transformarea unei materii aparţinând unei alte persoane; ex.: din stofă se confecţionează un costum.Lucrul principal se consideră materia.Dar dacă manopera depăşeşte cu mult valoarea materiei întrebuinţate, cel care a confecţionat lucrul nou devine proprietarul acestuia.

Confuziunea (sau amestecul) constă în unirea a două lucruri mobile aparţinând unor proprietari diferiţi, în aşa fel încâ ele nu se pot recunoaşte şi deosebi unul de altul; de exemplu, topirea a două metale, amestecul a două lichide.

C. UZUCAPIUNEA• mod de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale prin posesia îndelungată a unui bun imobil şi în condiţiile prevăzute de lege;® caracteristici:

-prin uzucapiune se dobândeşte un drept real;-constituie dovadă absolută a dreptului de proprietate;-se aplică numai în cazul bunurilor imobile aflate în circuitul civil;- in ceea ce priveste bunurile apartinand persoanelor fizice sau persoanelor juridice uzucapiunea se aplica numai constructiilor

• UZUCAPIUNEA DE 30 DE ANI: cel ce invocă dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real prin acest tip de uzucapiune,trebuie să dovedească îndeplinirea a două condiţii:

-posesia utilă a bunului; Posesia este utilă dacă a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar-exercitarea posesiei timp de 30 de ani;-se aplica in cazul in care posesorul nu poseda imobilul in temeiul unui just titlu, ceea ce inseamna ca posesorul nu are un act translativ de proprietate, dar nici nu este legat prin vreun raport de obligatie fata de adevaratul proprietar, in virtutea caruia ar avea abligatia de restituire

• UZUCAPIUNEA DE 10-20 DE ANI: se aplică numai bunurilor nemişcătoare individual determinate;

în cadrul acestui tip de uzucapiune trebuie îndeplinite următoarele condiţii: -posesia să fie întemeiată pe just titlu; -posesia să fie de bună credinţă;

Termenul este de 10 ani atunci cand adevaratul proprietar are domiciliul in

circumscriptia tribunalului judetean in care se afla imobilul si de 20 de ani, in cazul in care nu este implinita aceasta conditie. Prescriptie achizitiva cu privire la imobilele supuse regimului de carte funciara

60

opereaza in mod exceptional, deoarece potrivit acestui sistem, dreptul de proprietate se dobandeste prin inscrierea in cartea funciara, intabulare, a constituirii sau stramutarii dreptului real, nefiind suficienta posesiunea utila si de lunga durata. Prescriptie achizitiva se admite in acest sistem in urmatoarele doua cazuri:

cand dreptul real s-a intabulat in temeiul unui act juridic nevalabil, iar titularul l-a posedat cu buna-credinta timp de 10 ani si

cand o persoana a posedat imobilul timp de 20 de ani, dupa moartea proprietarului inscris in cartea funciara.

• calculul termenului prescipţiei achizitive:se calculează pe zile şi nu pe ore, iar prima zi a prescripţiei nu intră în calcul;întreruperea prescripţiei: naturală/civilă; suspendarea prescripţiei, cazuri: 1) când cel împotriva căruia curge prescripţia nu o poate întrerupe datorită unui caz de forţă majoră; 2) cât timp reclamantul sau pârâtul se află în rândurile forţelor armate ale României, puse pe picior de război;3) între tutore, curator şi cei ale căror interese sunt reprezentate de aceştia cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate;4) împotriva celui care nu are capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal , sau a celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are cine să-i încuviinţeze actele;5) nu curge între soţi; 6) nu curge împotriva succesiunii şi în favoarea moştenitorului beneficiar sau al curatorului;

• joncţiunea posesiilor:-este unirea posesiei actuale a posesorului cu cea a autorului său pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune; condiţii:

să existe o posesie propriu-zisă; cel ce o invocă să fie succesor în drepturi al autorului său;

• efectele uzucapiunii:-principalul efect este dobândirea dreptului de proprietate; -se stinge dreptul de proprietate al titularului anterior; -uzucapantul este considerat proprietar din ziua în care a început posesia;

• uzucapiunea în regim de carte funciară:-în regiunile în care se aplică regimul cărţii funciare, dreptul dobândit trebuie să fie înscris în cartea funciară pe baza unui titlu nevalabil;-după trecerea unui termen de 10 ani, titlul se curăţă de vicii şi starea de aparenţă tabulară se consolidează.

Hotărârea judecătorească• doar prin hotărârile judecătoreşti constitutive sau atributive de drepturi se pot dobândi drepturi reale

(de exemplu translaţiunea dreptului de proprietate prin ordonanţa de adjudecare, ca act final al procedurii executării silite prin licitaţie publică);

PUBLICITATEA IMOBILIARĂ. NOILE CĂRŢI FUNCIARE REGLEMENTATE DE LEGEA NR.

7/1996, REPUBLICATĂ. PRINCIPIILE NOILOR CĂRŢI FUNCIARE.

3. REGLEMENTAREA ACTUALĂ A PUBLICITĂŢII IMOBILIARE ÎN ŢARA NOASTRĂ În prezent, în temeiul Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 precum şi Ordinul

2371/c/1977 publicat la 23 februarie 1998 al ministrului de stat şi ministrului justiţiei, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cărţi funciare ale judecătoriilor, publicitatea imobiliară se îndeplineşte pe tot teritoriul ţării prin carte funciară şi se întemeiază pe sistemul general şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică al cadastrului general.

4. CARTEA FUNCIARĂ

61

Cartea funciară cuprinde evidenţa juridică integrală şi exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice şi juridice din aceeaşi localitate, ca unitate administrativ teritorială: comună, oraş, municipiu (judeţ).Prin imobil se înţelege o parcelă de teren cu sau fără construcţii ori vegetaţie, precis delimitată, a cărei identificare se face în localitatea unde este situată printr-un număr cadastral şi un număr al cărţii funciare în care a fost înscrisă.Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică al tuturor terenurilor şi ale celorlalte bunuri imobile de pe întregul cuprins al ţării.

Funcţia juridică se îndeplineşte prin indentificarea proprietarului pe baza actului de proprietate sau pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar de către oficiile teritoriale, precum şi prin publicitatea imobiliară care se efectuează de birourile de carte funciară ale judecătoriilor.

Publicitatea imobiliară are ca obiect înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale care se transmit, se constituie, se modifică sau care, după caz, se sting şi se radiază, ca urmare a actelor şi faptelor juridice referitoare la un bun mobil.În Cartea funciară se mai înscriu sau, după caz, se radiază şi alte raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul mobil.

Operaţiunile de înscriere sau de radiere a înscrierilor din cartea funciară se fac atât în scopul opozabilităţii drepturilor reale imobiliare şi a celorlalte operaţiuni înscrise în cartea funciară, cât şi în scopul informării terţelor presoane interesate.

Cărţile funciare se întocmesc pe localităţi şi se numerotează pentru fiecare imobil. În aceeaşi carte funciară se înscrie, după caz, atât parcela cât şi corpul de proprietate format din imobilele alipite ale unui proprietar, ca şi partida lui cadastrală alcătuită din mai multe corpuri de proprietate situate în aceeaşi localitate.

Biroul de carte funciară este condus de un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.Cererea privind efectuarea operaţiunilor de înscriere sau de radiere a înscrierii în cartea funciară se depune la Biroul de carte funciară, într-un singur exemplar, şi se înregistrează în data şi ora primirii de către grefier sau de către conducătorul de carte funciară care ţine registrul de intrare.

5. STRUCTURA CĂRŢII FUNCIARECartea funciară are un titlu care indică numărul ei şi numele localităţii în care e situat imobilul

Este formată din 3 părţi:Partea I – descrierea imobilelor (nr. de ordine şi cadastral, suprafaţa terenului, categoria de

folosinţă, construcţiile);Partea a II-a – înscrieri privind dreptul de proprietate:a. numele proprietarului;b. actul sau faptul juridic care constituie dreptul de proprietate;c. strămutările proprietăţii;d. servituţile constituite în folosul imobilului;e. faptele juridice, drepturile personale sau alet raporturi juridice şi acţiunile privitoare la

proprietate;f. orice modificare în înscrisuri ce s-ar face în titlu.Partea a III-a – înscrierile dezmembrămintelor dreptului de proprietate şi cuprinde:a) dezmembrămintele, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea pe mai

puţin de 3 ani;b) fapte juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la

drepturile reale înscrise în această parte;c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale, orice modificări, îndreptări sau însemnări

ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte.

Înscrierea şi radierea înscrierilor în cartea funciarăDreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea

funciară pe baza actului prin care s-a constituit ori s-au transcris.

62

Radierea se face în temeiul actului care exprimă consimţământul titularului la stingerea lor, cu excepţia cazului când se stipulează un termen menţionat în înscriere sau a drepturilor viagere care se sting prin moartea titularului lor.Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, uneori, decizia autorităţii administrative va înlocui actul prevăzut mai înainte.

6. ÎNSCRIERILE ÎN CARTEA FUNCIARĂ sunt de trei feluri:1) Întabularea dreptului de proprietate a celorlalte drepturi reale principale şi a drepturilor

reale accesorii imobiliare; 2) Înscrierea provizorie a acestor drepturi sub condiţia justificării lor ulterioare;3) notarea altor raporturi juridice, a incapacităţilor, drepturilor personale, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele din cartea funciară.Publicitatea dobândirii drepturilor reale este strâns legată de evidenţa fondului funciar.Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.17/26 martie 1996 generalizează sistemul de

publicitate imobiliară prin cartea funciară, renunţându-se la sistemul de transcripţiune şi inscripţiune cunoscut în unele zone ale ţării. Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a bunurilor imobile pe întreg teritoriul ţării.Cadastrul general se organizează al nivelul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi la nivelul ţării.Cadastrul are o funcţie tehnică, o funcţie economică şi o funcţie juridică.Funcţia juridică se realizează prin identificare proprietarului pe baza actului de proprietate şi publicitate imobiliară.Documentele principale ale Cadastrului general, întocmite la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, sunt:1. registrul general al parcelelor;2. indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;3. registrul cadastral al proprietăţilor;4. registrul corpurilor de proprietate;5. fişa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari şi categorii de folosinţă;6. planul cadastral.

Noţiunea de publicitate imobiliară

Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general, are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobile din aceeaşi localitate.

Registrul cadastral de publicitate imobiliară este constituit din cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi.El se ţine la biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărui rază de activitate este situat imobilul respectiv.

Registrul se completează cu:a) un registru special de intrare;b) planul de identificare a imobilelor;c) repertoriul imobilelor;d) index alfabetic al proprietarilor;e) mapă cu cererile scrise.

7. EFECTELE ÎNSCRIERILOR ÎN CARTEA FUNCIARĂÎnscrierea în cartea funciară devine opozabilă faţă de terţi de la data înregistrării cererii,

ordinea înregistrării cererii determinând rangul înscrierii.Înscrierea în cartea funciară nu mai are caracter constitutiv, ci numai de opozabilitate faţă de terţi.

63

Pentru determinarea terţilor mai interesează dacă dobânditorul imobilului a fost cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, precum şi dacă a fost de bună-credinţă ori de rea-credinţă la data încheierii actului juridic de dobândire.

Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscriere în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele.

În aceleaşi condiţii sunt opozabile drepturile dobândite de stat şi de orice persoană, prin efectul Legii de expropriere sau prin hotărâri judecătoreşti.

Cel ce a transmis sau a constituit în folosul altuia un drept real asupra unui imobil, este obligat să predea înscrisul translativ sau constitutiv al dreptului pentru înscrierea în cartea funciară, dacă acest înscris este în posesia sa şi este singurul exemplar doveditor, afară de cazul în care s-a procedat, din oficiu, la înscriere.

Înscrierea provizorie se face în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiţie suspensivă sau dacă hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este definitivă şi irevocabilă.Ea devine opozabilă terţilor cu rangul determinat de cererea de înscriere, sub condiţia şi în măsura justificării ei.

Prezumţia existenţei dreptului real în Cartea funciarăDacă în Cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.Dacă un drept se radiază din Cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Forţa probantă a înscrierii în Cartea funciarăCuprinsul Cărţii funciare se consideră exact, în folosul acelei persoane care a dobândit – prin act juridic cu titlu oneros – un drept real; dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost înscrisă în Cartea funciară vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă nu a cunoscut pe altă cale această inexactitate.În cazul în care cuprinsul Cărţii funciare nu corespunde în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală , se poate cere rectificarea acesteia.

Acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea de fond, este imprescriptibilă.

Înscrierea cu efect de informare.Actele şi faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea şi capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, pot fi înscrise, la cerere, cu efect de informare pentru terţele persoane.

Orice persoană interesată poate cerceta Cartea funciară, cu excepţia evidenţelor care privesc siguranţa naţională.

În cazul proprietăţii imobiliare, comune ori în indiviziune, se înscriu în aceeaşi carte funciară toţi proprietarii. În cazul indiviziunii se va indica cota fiecărui coproprietar.

Imobilele ce aparţin domeniului public şi domeniul privat al Statului sau al consiliului local, se înscriu în registrul de publicitate special al teritoriului administrativ pe care sunt situate.

Dispoziţii tranzitorii şi finaleÎnscrierile făcute, în conformitate cu actele normative în vigoare, în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, în cărţile funciare şi în cărţile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a legii noi, îşi vor produce efectele şi după această dată, cu excepţia cazurilor când dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii.

Actul juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept imobiliar, încheiat anterior legii, netranscris în registrul de transcripţii-inscripţii, ori neînscris în Cartea funciară (în Ardeal), devine opozabil de la data înscrierii în Cartea funciară.

64

Potrivit art.72 din Legea nr.7/13 martie 1996 privind cadastrul judiciar, la data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea pentru judeţul respectiv dispoziţiile din art. 710-720 C.pr.civ. cu privire la regulile de transcripţii-inscripţii, dispoziţiile privind Cartea funciară cuprinse în Decretul-lege nr.115/1938 şi ale Legii nr.242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii din vechiul Regat în cărţi de publicitate funciară.Dispoziţiile menţionate mai sus se abrogă după definitivarea cadastrului la nivelul întregii ţări.

TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR

§ 2. EFECTELE ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

A. Noţiune:Semnifică puterea oricărui contract de a da naştere unor drepturi şi obligaţii;

B. Aspecte privind efectele contractului:• stabilirea cuprinsului contractului, prin interpretarea corectă a clauzelor sale;• principiul obligativităţii contractului:

între părţile contractante;în raporturile cu alte persoane;

• efectele specifice ale contractelor;

C. Interpretarea contractului:Este operaţiunea prin care se determină înţelesul exact al clauzelor contractului; Reguli de interpretare a contractului:

• reguli generale:-prioritatea voinţei reale a părţilor;-contractul produce, pe lângă efectele expres arătate, şi alte efecte;

• reguli speciale:interpretarea coordonată a clauzelor contractului; interpretarea clauzelor îndoielnice:

-în sensul care reiese din natura contractului; -în sensul în care ele pot produce un efect;

-după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul;-în folosul aceluia care s-a obligat;.

D. Obligativitatea contractului în raporturile dintre părţile contractante:• între părţi, convenţiile au putere de lege;• părţile nu pot denunţa unilateral contractul încheiat; excepţiile trebuie să fie prevăzute în mod

expres în lege sau contract;Alte cazuri de încetare, modificare ori suspendare a forţei obligatorii a contractului:

• 1) decesul persoanei obligate la o prestaţie în cazul contractului încheiat intuiţii personae; • 2) în cazul prelungirii pe cale legală a unor contracte; • 3) în cazul intervenţiei unui caz de forţă majoră pe parcursul existenţei unui contract cu

executare succesivă; • 4) în cazul în care se aplică teoria impreviziunii;

E. Obligativitatea contractului în raporturile cu persoanele care nu au calitatea de părţi contractante:

PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR CONTRACTULUI: un contract nu poate da naştere la obligaţii şi drepturi, în principiu, decât în sarcina ori beneficiul direct al părţii contractante.CAZURI DE OPOZABILITATE FAŢĂ DE TERŢI a contractului:

• 1) invocarea contractului faţă de un terţ ca titlu de dobândire a unui drept real sau de creanţă; • 2) invocarea contractului ca just titlu sau ca just temei;

65

DOMENIUL DE APLICAŢIE A PRINCIPIULUI RELATIVITĂŢII EFECTELOR CONTRACTULUI:• părţile: sunt persoane fizice sau juridice care au încheiat contractul;« terţii - penitus extranei: sunt persoane străine de contract, care nu au participat, nici direct şi nici

prin reprezentare, la încheierea contractului;• succesorii părţilor: 1) succesorii universali sau cu titlu universal;

2) succesorii cu titlu particular; 3) creditorii chirografari ai părţilor;

Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului:• excepţie aparentă: PROMISIUNEA FAPTEI ALTUIA, care are ca trăsături caracteristice:

1) nu constituie o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului; 2) obligaţia asumată de debitor este o obligaţie de rezultat;

3) după ce terţa persoană şi-a asumat faţă de creditor angajamentul promis, orice obligaţie a debitorului care a promis fapta altuia încetează prin executare;

• excepţie în ceea ce priveşte latura activă a obligaţiei: • STIPULAŢIA PENTRU ALTUL (prin care stipulantul dispune promitentului să dea, să

facă sau să nu facă ceva în folosul unei terţe persoane, numită terţ beneficiar); • condiţiile de validitate ale acestui contract sunt: • 1) voinţa de a stipula să fie certă; 2) beneficiarul să fie determinat sau determinabil;• natura juridică a contractului în favoarea unei terţe persoane: este o instituţie de sine-

stătătoare, cu efecte care îi sunt proprii;• excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului: invocarea contractului de către un

terţ, în cadrul unei acţiuni directe (ex: art.1488 C. civ. - cazul contractului de antrepriză de clădiri);

Excepţie de la opozabilitatea faţă de terţi a contractului: SIMULAŢIA(situaţie în care o terţă persoană este îndreptăţită să nu ţină seama de unele situaţii juridice create prin anumite contracte); Felurile simulaţiei:

• contract aparent fictiv;• contract deghizat (total sau parţial);• interpunerea de persoane; • Efectele simulaţiei sunt:

faţă de terţi: inopozabilitatea;între părţi: produce efect numai contractul secret; Acţiunea în simulaţie poate fi intentată de

orice persoană interesată; proba poate fi făcută de către terţi prin orice mijloc de probă (pentru ei reprezintă un fapt juridic);

d.) Simulatia este operatia juridica prin care partile incheie doua contracte; unul public, aparent, numit contract simulat, prin care se creează o anumita aparenta juridica care nu corespunde realitatii, şi altul secret denumit, contrainscris, care corespunde vointei reale a partilor.Aceasta institutie juridica care realizează concomitent doua operatiuni juridice, una reala şi alta fictiva, se numeste simulatie.Simulatia poate imbraca mai multe forme:- Deghizarea. Contractul este deghizat daca aparent contractul este cu titlu oneros(vanzare-cumparare), dar în realitate el este cu titlu gratuit (donatie).- Interpunerea de persoane In contractul public (aparent) apar unele persoane care nu sunt aceleasi cu cele existente în contractul secret (real), (ex. Beneficiar al contractului este alta persoana decat cea care figurează ca beneficiar în contractul aparent). Trebuie să se faca urmatoarea precizare: simulatia prin interpunere de persoana nu se confunda cu reprezentarea

66

unde reprezentantul ce incheie contractul cu tertul actionează în numele şi pe seama reprezentantului.Simulatia are ca principal efect inopozabilitatea faţă de tertele persoane ale contractului secret si, dupa caz, posibilitatea inlaturarii simulatiei pe calea actiunii în simulatie.Temeiul legal al efectelor simulatiei il constituie art,1175 C. civ. , potrivit caruia “Actul secret care modifica un act public nu poate avea putere decat intre partile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”.Deci intre părţi contractante va produce efecte numai contractul secret-contrainscrisul (la fel şi faţă de succesorii universali şi cu titlu universal al partilor).Fata de terţi va produce efecte numai contractul aparent, public, chiar daca acesta nu corespunde vointei reale a partilor.Ca atare, sanctiunea specifica simulatiei este inopozabilitatea faţă de terţi a situatiei juridice reale.Terti, în materia simulatiei, sunt succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari. când exista conflict intre ei, unii dorind să invoce faţă de părţi contractul aparent, altii contractul ascuns, vor castiga tertii care se intemeiază cu buna credinta pe actul aparent.In anumite situatii, chiar succesorii universali sau cu titlu universal pot dobandi calitatea de terţi în masura în care, prin simulatie, li s-au nesocotit interesele intr-o maniera frauduloasa.Toate persoanele indreptatite de legiuitor pot apela la actiunea în simulatie prin care se tinde la dovedirea caracterului simulat al operatiunii juridice, inlaturarea contractului simulate şi aceluia care corespunde vointei reale a partilor.De regula simulatia este folosita pentru a eluda dispozitiile legale în materie fiscala (in actul aparent operatiunea juridica este incadrata la un prêt mai mic pentru a se plati o taxa fiscala mai mica).

Pe langa sanctiunea de drept civil ( inopozabilitatea contractului secret faţă de terti) , simulatia poate atrage consecinte de ordin penal, fiscal.5. EFECTE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICECaracteristica contractelor sinalagmatice este interdependenta obligaţiilor reciproce ale

cocontractantilor; obligaţiile reciproce depind una de cealalta.

Datorita interdependentei obligaţiilor contractele sinalagmatice au urmatoarele efecte specifice: exceptia de neexecutare, rezolutiunea contractului şi suportarea riscului contractual.

1. Exceptia de neexecutare a contractului (exception non adimpleti contractus) se poate invoca în situatia în care, desi una din părţi nu si-a executat propria obligaţie, cere totusi celeilalte să si-o execute pe a sa.

Partea careia i se pretinde executarea obligaţiei poate să se opuna, invocand exception non adimpleti contractus, care este invocata în cadrul cererii de executare a celeilalte părţi şi are ca efect respingerea acesteia, fără a fi nevoie de interventia instantei de judecata.

Exceptia de neexecutare nu are o consacrare ca atare în codul civil, dar apare implicit în multe dispozitii, ca exemplu în art. 1322 C,civ,(vanzatorul nu este obligat să predea lucrul daca cunparatorul nu plateste pretul).Exceptia de neexecutare reprezinta, pe de o parte, o garantie pentru creditor, iar pe de alta parte, un mijloc de constrangere pentru debitor, ca acesta sa-si execute obligaţia.

Institutia exceptiei de neexecutare creează o situatie provizorie, caci refuzul de executare nu poate dura la infinit. Dintr-un alt punct de vedere, exceptia de neexecutare este o institutie de justitie privata.

Conditii pentru invocarea exceptiei1) Conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare privesc natura obligaţiilor şi natura exscutarii.

67

2) In ce priveste natura obligaţiilor, exceptia de neexecutare se aplica tuturor obligaţiilor sinalagmatice (inclusiv celor imperfecte).

Nu se aplica obligaţiilor nascute din contracte distincte, chiar daca sunt incheiate intre aceleasi parti.

3) In ce priveste natura executarii este necesara existenta unei neexecutari a obligaţiei de catre una din părţi şi buna-credinta a celui care o invoca. Nu interesează daca neexecutarea este completa sau partiala, ori daca este imperfecta. Exceptia trebuie invocata de partea care este de buna-credinta, nu de cea de rea-credinta careia neexecutarea ii este imputabila.

4) In sfarsit este necesar ca partile sa nu fi convenit un termen de executare. Nu este necesar pentru invocarea exceptiei ca să se adreseze unei instante de judecata si nu este necesara punerea în intarzieire a debitorului.

Efectele invocarii exceptiei sunt de natura defensive (de aparare); partea care o invoca se limitează la a refuza executarea prestatiei la care este obligat. Efectele sunt temporare; obligaţia e suspendata pana când cocontractantul isi executa obligaţia sa.

2. REZOLUTIUNEA CONTRACTULUIRezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic şi consta în desfiintarea cu efect retroactiv a acestuia, partile fiind repuse în situatia anterioara.

Rezolutiunea se deosebeste de nulitate, desi unele dintre efectele sale sunt aceleasi cu efectele nulitatii. Exista insa doua deosebiri fundamentale: în cazul nulitatii, contractul încheiat a nesocotit conditiile de fond sau de forma cerute de lege, iar cauza de nulitate exista la momentul încheierii contractului, deci practic contractul nu a fost valabil incheiat; pe când în cazul rezolutiunii, contractul este valabil încheiat dar ulterior acestui moment, intervine un motiv de desfiintare a efectelor lui, motiv care consta în refuzul nejustificat de executare a acestuia.

Singura trasatura comuna a nulitatii şi respectiv rezolutiunii este retroactivitatea efectelor, ceea ce inseamna ca , în ambele situatii, partile sunt repuse în situatia anterioara momentului încheierii contractului.

Temeiul juridic al rezolutiunii este reciprocitatea obligaţiilor din contractul sinalagmatic.Pentru rezolutiune este nevoie de o hotarare judecatoreasca (1021 C.civ.).Rezolutiunea contractului nu operează de drept, iar instanta are posibilitatea, de la caz la caz, să

dispuna rezolutiunea contractului sau chiar să acorde un termen de gratie partii care care nu si-a executat obligaţiile.

Actiunea în rezolutiune poate fi intentata numai de partea care a executat sau este pe punctual sa-si execute obligaţiile.

Pentru existenta rezolutiunii judiciare este necesar să fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:-sa existe o neexecutare totala sau, în anumite cazuri, chiar partiala, a obligaţiei de catre una din parti;-neexecutarea obligaţiei trebuie să fie dovedita şi să fie imputabila debitorului obligaţiei neexecutate. Daca se dovedeste existenta unei cauze de forta majora sau a unui caz fortuit, instanta nu va putea decide rezolutiunea, ci în cauza se vor aplica dispozitiile referitoare la suportarea riscului contractual în cazul contractelor sinalagmatice;-debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în intarziere printr-una din modalităţile prevazute de lege. De la caz la caz, instanta poate să acorde debitorului termen de gratie pana când obligaţia va fi executata.

Pentru ca rezolutiunea judecatoreasca prezinta multe dezavantaje pentru creditor (punerea în intarziere a debitorului, acordarea termenului de gratie, pronuntarea rezolutiunii prin hotarare judecatoreasca), partile obisnuiesc să insereze în contract anumite clauze privind rezolutiunea pentru neexecutare (rezolutiunea convenţionala).

Clauzele contractuale exprese privind rezolutiunea contractului pentru neexecutare poarta denumirea de pacte comisorii şi sunt derogatorii de la prevederile art.1021 C.civil.

68

Pact comisoriu expres

Clauza cuprinsa intr-un contract, prin care partile stipuleaza rezolutiunea lor de plin drept in cazul neexecutarii obligatiilor de catre una din ele.

Legiuitorul nu a reglementat regimul clauzelor comisorii. Sunt interpretate restrictiv si cu mare severitate de practica judiciara. Vointa comuna a partilor de a stipula o astfel de clauza trebuie sa fie declarata fara echivoc in cuprinsul contractului.

In functie de intensitatea efectelor pe care le produc, pactele comisorii pot fi de patru feluri sau grade:

a) Pactul comisoriu expres de gradul I este clauza contractuala prin care partile stipuleaza ca in caz de neexecutare a obligatiilor de catre una din parti contractul va fi rezolvit. O asemenea clauza reproduce intocmai prevederea art.1020 Cod Civil. de aceea, in contractele sinalagmatice este inutila. Rezolutiunea este si ramane judiciara. In schimb, clauza poate avea valoare si eficienta in contractele in care rezolutiunea nu este prevazuta de lege sau este prevazuta restrictiv.

b) Pactul comisoriu expres de gradul II este clauza prin care partile stabilesc ca in cazul in care o parte nu va executa obligatiile, cealalta parte are dreptul sa desfiinteze unilateral contractul. Debitorul insa se va putea libera de datorie prin executarea pana in momentul punerii sale in intarziere. Intr-o asemenea situatie, instanta de judecata sesizata de debitor va putea constata ca, desi obligatia nu a fost executata in termen, totusi a fost executata inainte de a fi fost declarata rezolutiunea de catre creditor. Instanţa nu va putea acorda nici un termen de graţie.

c) Pactul comisoriu expres de gradul III consta in clauza prin care se prevede ca in cazul in care una din parti nu executa obligatiile sale pana la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin drept. Instanta nu este competenta sa acorde termen de gratie debitorului, in contractele civile, si nici sa se pronunte referitor la oportunitatea rezolutiunii. Nu este necesara punerea in intarziere in contractele comerciale si in contractele civile in care legea prevede ca debitorul este de drept in intarziere.

d) Pactul comisoriu de gradul IV este acea clauza contractuala in care partile prevad ca in cazul neexecutarii obligatiilor, contractul se desfiinteaza de plin drept, fara punerea in intarziere a debitorului. Suntem in prezenta celui mai energic pact comisoriu expres. Ajungerea la termen a obligatiei neexecutate are ca efect rezolutiunea contractului de plin drept. Instanta nu poate decat sa constate rezolutiunea. Totusi, creditorul poate opta intre rezolutiunea de plin drept a contractului si obligarea debitorului la executare.

Creditorul are drept de optiune intre a cere executarea sau rezolutiunea în cazul pactului comisoriu.

Efectele rezolutiunii constau in:- desfiintarea retroactiva a contractului, cu repunerea părţilor în situatia anterioara, acestea restituindu-si reciproc eventualele prestatii efectuate.- Tertii se pot opune la restituire în masura în care au dobandit un drept propriu asupra acelor bunuri prin uzucapiune sau ca efect al posesiei de buna-credinta;- obligarea la daune-interese a partii culpabile de neexecutarea obligaţiilor si, deci desfiintarea contractului.

Rezolutiunea şi rezilierea contractuluiRezolutiunea se aplica contractelor cu executarea instantanee, pe când rezelierea se aplica

contractelor cu executarea succesiva, dar amandoua duc la desfiintarea contractului.

69

Efectele sunt insa diferite. In timp ce rezolutiunea desfiintează contractul retroactiv(ex.tunc), rezilierea lasa neatinse prestatiile care au fost executate inaintea rezilierii desfiintand contractul pentru viitor (ex.nunc). Celelalte reguli sunt comune.

3. Riscul contractului Problema suportării riscului contractului se pune in situaţia în care neexecutarea obligaţiei se

datorează intervenţiei forţei majore sau cazului fortuit, ce apar ulterior încheierii contractului.Riscul lucrului il suporta proprietarul sau( res perit domino) .

In cazul contractelor sinalagmatice, daca una dintre părţi este impiedicata de un caz de forta majora sau de un caz fortuit să isi indeplineasca obligaţia, deci fără a fi în culpa, riscul este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat (res perit debitori) şi deci el nu va mai putea cere celeilalte părţi să isi execute obligaţia sa.

Codul civil prevede câteva cazuri de aplicaţie practică a regulii potrivit careia riscul contractului îl suportă debitorul obligaţiei imposibil de executat. Acestea sunt:

a) în materie de locaţiune, art. 1423 C.civ, prevede că dacă, în timpul locatiunii, lucrul închiriat piere în totalitate, prin caz fortuit, contractul se consideră desfăcut de plin drept. Deci, locatorul nu are drepul de a pretinde a de la locatar. De asemenea, locatorul, fiind debitor al obligaţiei imposibil de executat, suportă şi riscul contractului;b) în materia contractului de antrepriză, conform art. 1481 C.civ., dacă lucrul confecţionat de antreprenor piere fortuit înainte de a fi predat, anteprenorul este debitorul obligaţiei imposibil de executat şi suportă riscul contractului;

c) în materia contractului de societate, art. 1515 C.civ. dispune că, atunci unul dintre asociaţi a promis să pună în comun proprietatea unui lucru, dacă lucrul respectiv a pierit înainte de a fi fost adus efectiv în societate, societatea inceteaza în privinţa tuturor asociaţilor. Proprietarul lucrului pierit, fiind debitorul obligaţiei imposibil de executat, va suporta riscul neexecutarii actului de societate.

Atunci când obligaţia a devenit doar parţial imposibil ce executat, sunt posibile, după caz, două soluţii:- reducerea sau diminuarea corespunzătoare şi proporţională a contra-prestaţiei celeilalte părţi; debitorul va suporta riscul contractului numai în măsura în care propria obligaţie a devenit imposibil de executat;- încetarea în întregime a contractului atunci când ceea ce ar putea fi executat din obligaţia debitorului nu este de natură a asigura nici măcar parţial scopul contractului; riscul contractului va fi suportat în întregime de debitorul obligaţiei imposibil de executat.

Acest principiu care inseamna ca imposibilitatea fortuita de executare a unei obligaţii antrenează disparitia juridica a celeilalte obligaţii, se intemeiază pe reciprocitatea şi interdependenta obligaţiilor constituind un efect specific al contractului sinalagmatic.

In cazul particular al contractelor translative de proprietate al unui lucru cert determinat , regula este diferita şi anume, daca lucrul cert a carui proprietate se transmite, în afara unor exceptii, de la vanzator la cumparator prin incheierea contractului, nu a fost inca predate, riscul contractual al pierii lucrului din forta majora va fi suportat de cumparator, care este proprietarul lucrului şi creditor al obligaţiei imposibil de executat de predare a lucrului.

Cu alte cuvinte, daca dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare a unui lucru cert determinat, dar inainte de predare acesta piere fortuit, cumparatorul este obligat să plateasca pretul, pentru ca el suporta riscul contractului, fiind proprietarul lucrului (res perit domino), desi nu va primi lucrul care a pierit .

In cazul în care obligaţia a devenit numai partial imposibila de executat, fie se reduce în mod corespunzator contraprestatia ce ar urma să fie executata de cealalta parte, deci se suporta riscul contractului numai în masura partii neexecutate de el, fie se desfiintează în intregime contractul în masura în care partea din obligaţie care ar putea fi executata nu asigura realizarea scopului pentru care contractul a fost incheiat. In aceasta situatie riscul contractului este suportat în intregime de debitorul obligaţiei imposibil de executat.

70

De la regula “ res perit domino”, în cazul contractului de vanzare-cumparare exista exceptii, când riscul este suportat de vanzator, deci când revenim la regula general de drept comun a suportarii riscurilor în materie de contracte sinalagmatice (res peri debitori) şi anume în cazul:

- bunurilor de gen care pot fi inlocuite cu altele (genera non pereunt), deci vanzatorul trebuie să procure alt gen , sau altfel va fi obligat la plata daunelor-interese;

- in care vanzatorul fusese pus în intarziere deoarece nu-si indeplinise obligaţia de predare, riscul este al lui, afara de cazul când face dovada ca bunul ar fi pierit şi la creditorul-cumparator, chiar daca i-ar fi fost predate la termen;

- bunurile viitoare (daca transferul bunului individual determinat urma să se faca în viitor);In cazul in care transferul este afectat de o conditie, problema riscului se rezolva în functie de

felul conditiei. Daca este suspensiva, riscul este al vanzatorului. Daca conditia este rezolutorie, riscul este al cumparatorului.

FAPTUL JURIDIC CA IZVOR DE OBLIGAŢII1. Gestiunea intereselor altei persoane

Constă în fapta voluntară şi unilaterală a unei persoane(Gerantul) care intervine săvârşind acte materiale sau juridice în interesul altei persoane(Geratul), fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă; condiţiile gestiunii:

- obiectul gestiunii: acte materiale sau juridice încheiate de gerant cu intenţia ca ele să profite geratului;utilitatea;

- atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune;1. Gerantul trebuie să actioneze cu intentia de a gira interesele altuia si, evident, să ceara

cheltuielile facute cu ocazia gestionarii.Daca nu le cere, inseamna ca gestiunea este o liberalitate sau un act dezinteresat.

2. Gestiunea de afaceri exista şi atunci când gerantul actionează concomitent atat în interesul altei persoane, cat şi în interes propriu.

3. Geratul trebuie să fie complet strain de ceea ce face gerantul, să nu aiba cunostinta despre faptele şi actele juridice pe care le indeplineste geratul in intersul geratului . In situatia în care geratul ar cunoaste acest lucru, s-ar putea interpreta ca a acordat mandate gerantului să indeplineasca acele operatiuni juridice.

obligaţiile gerantului:- de a continua gestiunea începută până când geratul ori moştenitorii săi o vor putea

prelua;- de a depune diligenta unui bun proprietar în efectuarea actelor de gestiune;- de a da socoteală geratului în legătură cu operaţiile efectuate; se poate obliga şi faţă de

terţi; - obligaţiile geratului:

de a indemniza pe gerat pentru toate cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut;faţă de terţi va fi ţinut să execute toate obligaţiile asumate de gerant;

Obligatiile geratului: - Geratul raspunde faţă de terte persoane în masura în care s-au încheiat acte juridice cu acestea şi daca gerantul a declarat ca actionează în numele şi pe seama geratului. Raspunderea este perfecta. Daca gerantul lucrează în nume propriu, el va raspunde personal faţă de terti, deoarece nu exista nici o legatura intre terţi şi gerat. In acest caz reprezentarea este imperfecta.- Geratul este obligat faţă de gerant , indiferent ca reprezentarea este perfecta sau imperfecta.Daca-s indeplinite conditiile, atunci geratul are faţă de gerant obligativitatea mandatului faţă de mandatar.

71

- Geratul trebuie sa-l despăgubeasca pe gerant pentru toate cheltuielile necesare şi utile facute cu gestiunea şi , eventual sa-l remunereze pentru activitatea sa, incat acesta să nu fie prejudiciat.Proba gestiunii intereselor altuia se face cu orice mijloc de probă în cazul faptelor materiale şi cu mijloacele specifice în cazul actelor juridice;

Natura juridică a acestui fapt juridic este una distinctă, cu condiţii şi efecte proprii;

2. Plata lucrului nedatorat

• este executarea unei obligaţii de care o persoană nu era ţinută şi pe care a făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia;Persoana care face plata nedatorata se numeste solvens, iar acela care primeste plata se numeste accipiens.

• condiţiile plăţii nedatorate:-prestaţia să fi fost făcută cu titlu de plată; -datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic;-plata să fi fost făcută din eroare; • efectele plăţii nedatorate:

• obligaţiile accipiensului de bună-credinţă:-să restituie lucrul, păstrând eventualele fructe; -să restituie preţul lucrului, dacă 1-a înstrăinat; -dacă lucrul a pierit fortuit, este eliberat de obligaţia de restituire; <• obligaţiile accipiensului de rea-credinţă: -să restituie lucrul, împreună cu fructele; -să restituie valoarea lucrului, dacă 1-a înstrăinat; -să restituie valoarea lucrului, dacă a pierit fortuit;* obligaţiile soluensului:

-va restitui cheltuielile făcute cu conservarea lucrului sau cele care i-au sporit valoarea;-restituirea plăţii poate fi cerută de solvens şi de creditorii chirografari ai acestuia;cazurile în care nu există obligaţia restituirii sunt: 1) obligaţiile civile imperfecte; 2) în cazul unui contract nul pentru cauză imorală gravă; 3) în cazul unui contract anulabil pentru cauză de incapacitate a uneia din părţi; 4) când plata a fost făcută de o altă persoană decât debitorul;natura juridică a plăţii nedatorate se întemeiază pe îmbogăţirea fără just temei;

Imbogăţirea fără just temei

Este faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fără un temei juridic;

conditii pentru intentarea acţiunii în restituire: condiţiile materiale:- mărirea unui patrimoniu;- micşorarea altui patrimoniu;- existenţa unei legături între mărirea unuia şi micşorarea celuilalt; condiţiile juridice:- absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul

patrimoniului alteia;• absenţa altui mijloc pentru recuperarea pierderii suferite;

Efectele îmbogăţirii fără just temei:• cel care şi-a mărit patrimoniu! devine debitorul obligaţiei

de restituire;- cel care ţi-a micşorat patrimoniul devine creditorul aceleiaşi obligaţii; natura juridică este una distinctă, cu efecte şi condiţii proprii;RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂRĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIEA. Prejudiciul

72

« este efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, ori ca urmare a faptei unui animal sau lucru;

» este rezultatul încălcării unui drept subiectiv ori a unui interes;• prejudiciul material şi cel moral sunt deopotrivă despăgubite în cadrul practicii judecătoreşti recente;

• condiţii cerute pentru a se putea cere repararea prejudiciului:-caracterul cert al prejudiciului;-prejudiciul să nu fi fost reparat încă;

Fapta ilicităfapta prin care se încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane; fapta ilicită are un caracter obiectiv; poate consta fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune; cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei:

legitima apărare;starea de necesitate;îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau a ordinului superiorului;exercitarea unui drept subiectiv;consimţământul victimei;Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu

noţiune: este un element al răspunderii civile delictuale care atestă conexiunea între încălcarea normei de drept obiectiv şi prejudiciu; criterii propuse:

-criteriul legăturii necesare dintre fapta ilicită şi efectul produs -prejudiciul;-criteriul indivizibilităţii cauzei cu condiţiile;-prevederile exprese ale legii;D. Vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul

« noţiune: este acel element al răspunderii civile delictuale care atestă atitudinea subiectivă pe care autorul faptei ilicite a avut-o faţă de faptă şi de urmările acesteia;1

• factori ai vinovăţiei:factorul intelectiv; factorul volitiv;

• formele vinovăţiei:-intenţia directă; -intenţia indirectă; -culpa: - imprudenţa;• neglijenţa;

• « criterii pentru stabilirea vinovăţiei: • criteriul subiectiv; • criteriul obiectiv;• criteriul obiectiv completat cu elemente subiective (folosit în practică în cazul vinovăţiei sub forma culpei); « capacitatea de a avea discernământ: în lipsa acestuia nu se poate vorbi de vinovăţie;situaţia minorilor: condiţia este existenţa discernământului; situaţia alienatului sau debilului mintal pus sub interdicţie: victima trebuie să dovedească faptul că la momentul comiterii faptei ilicite acesta a acţionat cu discernământ; situaţia celor lipsiţi de discernământ, dar nepuşi sub interdicţie: în măsura în care au împlinit 14 ani, se prezumă că au avut discernământ; • împrejurări care înlătură vinovăţia: -toate acele fapte care au împiedicat sau anihilat libertatea de voinţă a autorului; -fapta victimei înseşi;-fapta unui terţ pentru care autorul nu este ţinut a răspunde;

73

-cazul fortuit, stricto sensu; -cazul de forţă majoră;

C. Răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor• sediul materiei: art. 1000 alin. 3 Cod civ.: „comitenţii răspund de pre

judiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat"» domeniul de aplicare: cazurile în care, pe baza unui acord, o persoană juridică încredinţează unei

persoane fizice o anumită însărcinare;• raportul de prepuşenie se poate naşte din: • 1) contract de muncă; • 2) natura specifică a exercitării unor profesii; • 3) calitatea de membru al unei organizaţii cooperatiste; • 4) în mod excepţional, din contractul de mandat;• 5) de asemenea, şi în cazul contractului de antrepriză; • 6) situaţia militarilor în termen; • 7) situaţia prepuşilor ocazionali;• fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este bazată pe ideea de

garanţie;• condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului:

condiţii generale: victima trebuie să dovedească: -existenţa prejudiciului; -existenţa faptei ilicite a prepusului;-existenta raportului de cauzalitate;-existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite;

- condiţii speciale:-existenţa raportului de prepuşenie;-prepuşii să fi săvârşit fapta în funcţiile ce li s-au încredinţat;

• efectele răspunderii comitentului în raporturile cu victima prejudiciului:-victima poate cere despăgubirea comitentului, prepusului sau ambilor;-faţă de victimă există răspundere solidară a comitentului împreună cu prepusul;-nu există o ordine în care victima să cheme la răspundere pe comitent sau pe prepus;-în cazul săvârşirii faptei de doi prepuşi ai unor comitenţi diferiţi, fiecare comitent va fi solidar cu prepusul său;

RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE LUCRURI ÎN GENERAL• sediul materiei: art. 1000 alin.l C. civ.: „suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat

prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt în paza noastră";

• domeniul de aplicare: lucruri neînsufleţite, atât lucruri mobile, cât şi imobile; • ceea ce interesează sub aspectul răspunderii este paza juridică şi nu cea materială;• paza juridică a lucrului poate aparţine:

-proprietarului lucrului;-titularului unui dezmembrământ;-titularului posesiei;-celui căruia i s-a transmis paza juridică a bunului;-celui care îşi însuşeşte lucrul împotriva voinţei proprietarului;-prepusului care îşi depăşeşte atribuţiile încredinţate;

• fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri: tendinţa doctrinei şi a practicii judiciare este îndreptată spre răspunderea obiectivă;

• condiţiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri: • victima trebuie să dovedească:

- prejudiciul;- raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului şi prejudiciu;

• cauzele exoneratoare de răspundere:- fapta victimei;- fapta unei terţe persoane;

74

- forţa majoră;• efectele răspunderii pentru lucruri: victima este îndreptăţită să obţină despăgubiri de la cel ce

are paza juridică a lucrului;• corelaţia răspunderii pentru lucruri cu alte feluri de răspundere: • rămâne la aprecierea victimei alegerea uneia sau alteia dintre posibilităţi, în cazul suprapunerii mai

multor răspunderi; • în toate cazurile, despăgubirea va fi unică;

RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE

sediul materiei: art. 1001 Cod civ.: „proprietarul unui animal sau acela care se serveşte cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află în paza sa, sau că a scăpat."• domeniul de aplicaţie:

-animalele care sunt apropriate într-o formă sau alta şi care pot fi efectiv supravegheate;-răspunderea pentru animal incumbă persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului;

• fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale: prezumţia de culpă în supraveghere;

• condiţiile răspunderii pentru fapta animalului:- prejudiciul a fost cauzat de animal;• la data cauzării prejudiciului, animalul se afla în paza persoanei de la care se pretinde despăgubirea;

• cauze exoneratoare de răspundere:- fapta victimei înseşi;- fapta unei terţe persoane;- cazul de forţă majoră;

RĂSPUNDEREA PENTRU RUINA EDIFICIULUI

• sediul materiei: art. 1002 Cod civ.: „proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere, sau a unui viciu de construcţie".• domeniul de aplicaţie: în cazul celor care sunt proprietari sau coproprietari, precum şi titularilor

dreptului de superficie;• fundamentarea răspunderii pentru ruina edificiului se face pe prezumţia absolută de culpă a

proprietarului;• condiţiile răspunderii pentru ruina edificiului: • victima trebuie să probeze: • 1) existenţa prejudiciului; • 2) raportul de cauzalitate; • 3) ruina edificiului a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie;• cauze exoneratoare de răspundere: • 1) fapta victimei înseşi; • 2) fapta unui terţ; • 3) cazul de forţă majoră;• efectele răspunderii pentru ruina edificiului:

• proprietarul va fi obligat să plătească despăgubirile pentru acoperirea prejudiciului cauzat;• proprietarul va avea drept de regres împotriva:

- vânzătorului;- locatarului construcţiei;

- constructorului ori proprietarului;EFECTELE OBLIGAŢIILOR§ 1. EXECUTAREA DIRECTĂ A OBLIGAŢIILOR

75

A. Principiul executării în natură a obligaţiilor: înseamnă executarea prestaţiei înseşi la care s-a obligat debitorul, şi nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia.

B. Plata• noţiune: plata este executarea voluntară a obligaţiei de către debitor, indiferent de obiectul ei; • sediul materiei se află în art. 1092-1121 C. civ.;1

• condiţiile plăţii:cine poate face plata: -debitorul, -o persoană ţinută alături de debitor, -o persoană interesată în efectuarea ei, -un terţ neinteresat (în numele debitorului sau în numele lui); condiţii speciale cu privire la cine poate face plata în cazul obligaţiilor de a da: -proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată;CUI poate face plata: -creditorului, moştenitorilor săi, cesionarului, unui terţ desemnat de justiţie pentru a primi plata; -cel ce primeşte plata trebuie să fie o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu;

• obiectul plăţii: • art. 1100 C. civ. stabileşte principiul conform căruia creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât

acela care i se datoreşte, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare;• principiul indivizibilităţii plăţii:• presupune ca acela care face plata să plătească în întregime; • excepţii:

- convenţia părţilor;- decesul debitorului care Iasă mai mulţi moştenitori;- stingerea obligaţiei prin compensaţie;- datoria este plătită de fidejusori;- când instanţa acordă debitorului termen de graţie;

• data plăţii: • plata se face la scadenţă, când datoria a devenit exigibilă;• locul piăţii: • la locul convenit de părţi; • dacă plata se efectuează la domiciliul debitorului, ea se numeşte cherabilă, • iar dacă părţile au convenit ca plata să se facă la domiciliul creditorului, atunci plata este portabilă;• cheltuielile pentru efectuarea plăţii: • sunt în sarcina debitorului;• imputaţia plăţii;

Imputatia platii Determinare a modului si ordinei de stingere a datoriilor care au aceeasi natura si sunt asumate fata de acelasi creditor, in cazurile cand plata efectuata de catre debitor nu acopera toate aceste datorii.a. In raporturile la care participa persoane fizice sau persoane juridice,

- regula de principiu este ca, in lipsa conventiei partilor, debitorul are dreptul de a declara, cand face plata, care este datoria pe care intelege sa o stinga, tinandu-se seama totusi de anumite conditii.

- Astfel, pentru datoriile pentru care se platesc dobanzi, plata asupra acestora are prioritate fata de capital.

- Daca debitorul n-a precizat ce datorie intelege sa stinga prin plata, creditorul are dreptul sa arate, in chitanta pe care o elibereaza debitorului, cum face imputatia platii.

- In sfarsit, daca nici una din parti nu a dat indicatii, modul imputarii platii este stabilit de lege. Astfel, datoria scadenta are prioritate fata de aceea care nu este ajunsa la termen, chiar daca acesata din urma ar fi mai oneroasa.

- Daca toate datoriile sunt scadente, plata se imputa asupra aceleia pe care debitorul avea un mai mare interes sa o achite la data respectiva.

- In cazul cand datoriile sunt la fel de oneroase, are intaietate cea mai veche,

76

- iar daca sunt egale din toate punctele de vedere, imputatia platii se face proportional asupra tuturora.

- b. In rapoarturile dintre persoanele juridice, - urmeaza unele reguli speciale. - -Astfel, in cadrul aceluiasi contract, imputatia platii se face asupra obligatiei a carei scadenta

s-a implinit mai recent. - -Daca livrarile sunt esalonate lunar, cele efectuate in cursul lunii se considera in contul

restantelor din luna sau lunile anterioare, deorece sarcinile lunii curente sunt scadente la sfarsitul acesteia.

• se poate efectua prin:- convenţia părţilor;-se poate efectua şi numai de către una din părţi, asupra:1) întregii datorii;

2) mai întâi asupra obligaţiei nescadente; 3) cu prioritate asupra dobânzilor;- când nici una din părţi nu a făcut imputaţia, aceasta se va face după principiile înscrise în

Codul civil în art. 1113;- Cand in chitanta nu se zice nimic despre imputatie,

-plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, in acel timp, avea mai mare interes a o desface.

In caz de o datorie ajunsa la termen si alta neajunsa, desi aceasta din urma ar fi mai oneroasa, -imputatia se face asupra celei ajunse la termen. Daca datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; daca datoriile sunt in toate egale, imputatia se face proportional asupra tuturora.

• dovada plăţii:-creditorul care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să dovedească existenţa ei;-uneori faptul piăţii este prezumat de lege (art. 1138 C. civ.);

Art. 1138. - Remiterea voluntara a titlului original (inscris sub semnatura privata)facuta de creditor debitorului da proba liberatiunii. Remiterea voluntara a copiei legalizate(autentificate) a titlului lasa a se presupune remiterea datoriei sau plata, pana la proba contrarie.

-potrivit art. 1191 C. civ., pentru sumele mai mari de 250 lei dovada plăţii se poate face numai prin înscris;

oferta reală urmată de consemnaţiune: este reglementată de Codul civil (art. 1114-1121) şi de Codul de procedură civilă (art. 586-590) şi cuprinde două etape: oferta reală şi consemnaţiunea;

Despre oferte de plată şi consemnaţii

   Art. 586. - Când debitorul va voi să plătească aceea ce e dator şi creditorul nu va voi să primească plata, debitorul e în drept a face ofertă reală şi a consemna ce e dator.    Art. 587. - (1) Spre acest sfârşit el va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecătoresc de lângă instanţa domiciliului acestuia sau a domiciliului ales, o somaţie, ca să primească valoarea datorată.    (2) În acea somaţie se va arăta ziua, ora şi locul, când şi unde suma sau obiectul oferit are să-i fie predat.    Art. 588. - (1) Dacă creditorul nu voieşte să se prezinte sau să primească suma sau obiectul oferit, executorul judecătoresc va încheia proces-verbal şi va arăta dacă creditorul a iscălit ori n-a putut sau n-a voit să iscălească.    (2) Debitorul, în acest caz, va putea, spre a se libera, să consemneze suma sau bunul oferit la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. sau, după caz, la o unitate specializată, iar recipisa se va depune la executorul judecătoresc de pe lângă instanţa domiciliului creditorului.@

77

   Art. 589. - Cererea ce s-ar putea face înaintea judecătoriei, sau pentru ca să se întărească, sau pentru ca să se anuleze aceste oferte şi consemnaţii, se va face prin osebită petiţie, după regulile stabilite pentru cererea principală.    Art. 590. - Se vor aplica celelalte rânduieli ale Codului civil, privitoare la ofertele de plată şi la consemnaţii, cuprinse în art. 1114 - 1121 inclusiv, afară de alin. 8 din art. 1115 şi alin. 3 şi 4 din art. 1116.

Art. 1114. - Cand creditorul unei sume de bani refuza de a primi plata, debitorul poate sa-i faca oferte reale, si, refuzand creditorul de a primi, sa consemneze suma.     Ofertele reale, urmate de consemnatiune, libereaza pe debitor; ele, in privinta-i, tin loc de plata, de sunt valabil facute, si suma consemnata, cu acest mod, este in rizico-pericolul creditorului.     _________________     Procedura ofertei de plata si a consemnatiunii este reglementata prin art. 586-590 inclusiv Cod procedura civil.

   Art. 1115. - Pentru ca ofertele sa fie valabile trebuie:    1. sa fie facute creditorului, ce are capacitatea de a primi sau acelui ce are dreptul de a primi pentru dansul;    2. sa fie facute de o persoana capabila de a plati;    3. sa fie facute pentru toata suma exigibila, pentru rendite si dobanzi datorite, pentru cheltuieli lichidate si pentru o suma oarecare in privinta cheltuielilor nelichidate, suma asupra careia se poate reveni, dupa lichidarea acestor cheltuieli;    4. termenul sa fie implinit, daca a fost stipulat in favoarea creditorului;    5. conditia sub care datoria s-a contractat sa se fi indeplinit;    6. ofertele sa fie facute in locul ce s-a hotarat pentru plata, si daca locul pentru plata nu s-a determinat prin o conventie speciala, sa fie facute sau creditorului in persoana, sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei;    7. ofertele sa fie facute prin ofiter public*) ce era competent, pentru astfel de acte.     ________________    *) Executor judecatoresc.

       Art. 1116. - Nu este necesar pentru validitatea consemnatiunii ca ea sa fi fost autorizata de judecator; e destul:    1. sa fi fost predata de o somatie significata*) creditorului, in care sa se arate ziua, ora si locul unde suma oferita are sa fie depusa;    2. ca debitorul sa depuna suma oferita in casa de depozite si consemnatiuni**), cu dobanda ei pana in ziua depunerii.     ___________________    *) Comunicata.        Art. 1117. - Cheltuielile ofertelor reale si ale consemnatiunii sunt in sarcina creditorului, de sunt facute valabil.    Art. 1118. - Pe cat timp consemnatiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate sa ia inapoi suma depusa, si intr-acest caz codebitorii sau fidejusorii sai nu sunt liberati.    Art. 1119. - Cand debitorul a dobandit o hotarare ce are puterea lucrului judecat*), prin care ofertele sau consemnatiunea s-au declarat bune si valabile, el nu mai poate, chiar cu consimtamantul creditorului, sa-si retraga suma depusa in prejudiciul codebitorului sau fidejusorilor sai.     ____________________    *) Hotarare definitiva, astfel cum e determinata prin art. 377 Cod procedura civila.

78

   Art. 1120. - Creditorul, care a consimtit ca debitorul sa-si retraga consemnatiunea, dupa ce aceasta s-a declarat valabila printr-o hotarare ce dobandise puterea lucrului judecat*), pierde dreptul de privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creantei sale.     _____________________    *) Hotarare definitiva, astfel cum e determinata prin art. 377 Cod procedura civila.

   Art. 1121. - Daca lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trada*) in locul unde se gaseste, debitorul este obligat a soma pe creditor sa-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau in persoana sau la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei. Dupa aceasta somatie, daca creditorul nu-si ia lucrul si debitorul are trebuinta de locul unde este pus, acesta din urma poate lua permisiunea justitiei ca sa-l depuna in alta parte. *) A se preda.

EXECUTAREA SILITĂ ÎN NATURĂ A OBLIGAŢIILOR NOŢIUNE:

- când debitorul nu efectuează de bunăvoie plata, creditorul poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziţie pentru a-1 sili la executare;

- executarea silită se face în principiu tot în natură;

executarea silită în natură a obligaţiilor de a da:-dacă obligaţia are drept obiect o sumă de bani, executarea ei în natură este totdeauna posibilă; -dacă obligaţia are ca obiect un bun individual determinat, debitorul are două obligaţii principale:

-de a transfera sau constitui dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra bunului respectiv şi -obligaţia de predare a lucrului;

executarea silită a obligaţiilor de a face şi a nu face: este posibilă, conform art.1076-1077 C. civ.;Art. 1076. - Creditorul poate cere a se distrui*) ceea ce s-a facut, calcandu-se obligatia de a nu face si poate cere a fi autorizat a distrui*) el insusi, cu cheltuiala debitorului, afara de dezdaunari.

    _________________     *) Distruge.

Art. 1077. - Nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului.

daunele cominatorii: -constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei;

-ele se aplică numai când este vorba despre asigurarea executării obligaţiilor de a face şi de a nu face.

§ 2. EXECUTAREA INDIRECTĂ A OBLIGAŢIILOR

A. Precizări preliminarii »

B. categorii de despăgubiri:• moratorii; • compensatorii; » natura juridică a executării indirecte a obligaţiilor: în doctrină este considerată ca unul dintre aspectele posibile ale executării obligaţiei contractuale prin echivalent, atunci când executarea în natură nu e posibilă; « condiţiile răspunderii civile contractuale:

-existenţa unei fapte ilicite;-existenţa unui prejudiciu patrimonial;-raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu;

79

-vinovăţia; • corelaţia dintre răspunderea civilă contractuală şi dreptul la despăgubiri: pentru acordarea despăgubirilor, -pe lângă îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, mai este -necesar ca debitorul să fie pus în întârziere şi -să nu existe o clauză de neresponsabilitate;

B. Condiţiile acordării de despăgubiri• prejudiciul: cu specificaţiile prevăzute de art. 1082 C. civ.; -Art. 1082. - Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.

• sarcina probei • -incumbă creditorului; • -pentru obligaţiile care au ca obiect sume de bani, legea fixează drept despăgubire dobânda legală;

« vinovăţia debitorului: există atunci când :-debitorul nu execută, -execută cu întârziere sau -necorespunzător obligaţia pe care şi-a asumat-o; -împotriva sa operează o prezumţie de vină, fiind obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori nu-şi execută obligaţia din vina sa; -el nu va fi obligat la plata despăgubirilor doar atunci când nu a putut executa obligaţia datorită unui caz fortuit sau unui caz de forţă majoră;

- punerea debitorului în întârziere: este o manifestare de voinţă din partea creditorului, prin care el pretinde executarea obligaţiei de către debitor şi se poate realiza prin următoarele forme:-notificare;-cererea de chemare în judecată;Debitorul este pus de drept în întârziere în urmatoarele cazuri:

-în cazurile anume determinate de lege; de câte ori legea face sa curga de drept dobânda, care tine loc de daune-interese la obligatiile ce au ca obiect sume de bani;

-când părţile au convenit expres acest lucru;-când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat;-în cazul obligaţiilor continue;-de a furniza energie electrica, apa-în cazul obligaţiilor de a nu face;

• efectele punerii în întârziere sunt:-de la data punerii în întârziere debitorul datorează daune-interese moratorii;-creditorul va putea pretinde daune compensatorii, bazate pe refuzul debitorului de a executa;-când obligaţia constă în a da un bun individual determinat, riscul se strămută asupra

debitorului; • convenţii cu privire la răspundere:

-convenţii de neresponsabilitate (care exonerează în întregime pe debitor de răspundere);-convenţii care limitează răspunderea;-convenţii care agravează răspunderea;-aceste convenţii nu au nici un efect asupra obligaţiei iniţiale asumate de debitor, el fiind ţinut să-şi execute această obligaţie;

C. Evaluarea despăgubirilorevaluarea judiciară;

principii:-prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită şi câştigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza; -debitorul este ţinut să răspundă în principiu numai pentru prejudiciul previzibil Ia momentul încheierii contractului;-este reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului;evaluarea legală: se aplică în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani;

80

trăsături ale acesteia:-creditorul nu poate pretinde drept echivalent al prejudiciului decât dobânda stabilită de lege; -nu este obligat să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu;-daunele-interese sunt datorate, în principiu, din ziua chemării în judecată; evaluarea convenţională;-părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor după producerea prejudiciului;-pot stabili cuantumul daunelor-interese înainte de producerea prejudiciului (clauză penală); clauza penală;

-este o convenţie;-prin ea se fixează anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului;-prin ea se determină întinderea prejudiciului în caz de neexecutare;-instanţa judecătorească nu are dreptul să o modifice;-este datorată atunci când sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri;-creditorul obligaţiei cu clauză penală este un creditor chirografar;( Sintagma ce desemneaza pe creditorul a carui creanta nu este insotita de vreo garantie reala sau personala, executarea ei fiind garantata numai prin dreptul de gaj general al creditorului asupra intregului patrimoniu al debitorului.Vezi si Avand-cauza.)

DREPTURILE CREDITORULUI ASUPRA PATRIMONIULUI DEBITORULUI

A. Măsurile ce pot fi luate de creditor pentru conservarea patrimoniului debitorului• cererea de a se pune sechestru asigurător pe anumite bunuri ale debitorului;• cererea de efectuare a inscripţiei sau transcripţiei imobiliare;• dreptul de a interveni în procesele debitorului cu privire la bunuri din patrimoniul său şi în

procesele de împărţeală;• dreptul de a intenta acţiunea în declararea simulaţiei;

B. Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie)• noţiune: este acea acţiune în justiţie pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparţine debitorului său;

• domeniul de aplicare:-creditorul va putea exercita numai acţiunile cu privire la drepturi al căror titular este debitorul; -pot fi exercitate şi căile de executare silită;-creditorul chirografar nu se poate substitui debitorului în administrarea patrimoniului său;-creditorul nu poate intenta acele acţiuni care au un caracter exclusiv personal;-toate celelalte acţiuni patrimoniale pot fi exercitate de creditori pe calea acţiunii oblice, în numele debitorului lor;

• efectele acţiunii oblice:-pârâtul acţionat de creditor va putea opune acestuia toate apărările pe care le-ar fi putut opune şi debitorului; -dacă creditorul câştigă procesul, bunul este readus în patrimoniul debitorului;

C. Acţiunea pauliană (revocatorie)• noţiune: este acţiunea prin care creditorul poate cere revocarea pe cale judecătorească a actelor

juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale;1

• domeniu de aplicare: • nu vor putea fi atacate actele care privesc drepturi personale nepatrimoniale sau neurmăribile;• condiţiile intentării acţiunii:

- actul să fi creat creditorului un prejudiciu;- frauda debitorului;- creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi în principiu anterioară actului atacat;

• efectele acţiunii revocatorii:actul fraudulos nu va fi opozabil creditorului;

• natura juridică a acţiunii revocatorii:

81

-are o configuraţie autonomă,fiind o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor înfrauda creditorului;

TRANSMISIUNEA OBLIGAŢIILOR

A, Cesiunea de creanţă« noţiune: este o convenţie prin care un creditor(cedent) transmite o creanţă a sa unei alte

persoane(cesionar); debitorul creantei transmise se numeste debitor cedat• condiţiile cesiunii de creanţă:

-să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale contractului; -nu este necesar consimţământul debitorului cedat; pentru ca cesiunea să fie opozabilă terţilor, trebuie să îndeplinească anumite condiţii:-notificarea; cedentul sau cesionarul aduc la cunostinta debitorului cedat faptul schimbarii creditorului initial-acceptarea cesiunii de catre debitorul cedat-» efectele cesiunii de creanţă:

între părţi: creanţa se transferă către cesionar, acesta devenind creditor în locul cedentului;faţă de terţi: cesiunea produce efecte numai din momentul notificării sau al acceptării;

- terţi în materia cesiunii sunt:-debitorul cedat;-cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceleiaşi creanţe;-creditorii cedentului;•când cesiunea se face cu titlu oneros, în sarcina cedentului se naşte obligaţia de garanţie;

C. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţeiReprezinta un mijloc de transmitere a dreptului de creanta, cu garantiile si accesoriile sale,catre un tert care a facut plata fata de creditorul initial, in locul debitorului

• subrogaţia legală:- se produce în favoarea aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are

preferinţă;- în cazul celui care, dobândind un imobil, plăteşte creditorilor cărora acest imobil era ipotecat;- în folosul celui care, fiind obligat cu alţii la plata datoriei, are interes de a o desface;- în folosul eredelui beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii;« subrogaţia convenţională;

subrogaţia consimţită de creditor:-nu este necesar consimţământul debitorului;-subrogaţia se face concomitent cu plata;-convenţia de subrogare trebuie să fie expresă;-chitanţa să aibă dată certă;subrogaţia consimţită de debitor:

-actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei să se facă în formă autentică;- în act să se precizeze expres suma ce se împrumută spre a se plăti datoria;- în chitanţa de plată să se arate că datoria se plăteşte cu suma împrumutată;

• efectele subrogaţiei:- subrogantul dobândeşte toate drepturile creditorului plătit;- subrogaţia operează numai în măsura plăţii efectuate;- când subrogatul este un codebitor solidar, va beneficia de garanţiile creanţei, nu însă şi de

solidaritatea debitorilor;

TRANSFORMAREA OBLIGAŢIILOR

82

NOVAŢIA• noţiune: este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaional sting o obligaţie

existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie;• felurile novaţiei:

novaţia obiectivă; când se schimbă obiectul, cauza sau modalităţile raportului

juridic obligaţional.

novaţia subiectivă; când se realizează prin schimbarea creditorului sau debitorului• condiţiile novaţiei:

-existenţa unei obligaţii valabile; -naşterea unei obligaţii noi valabile;- noua obligaţie să conţină un element nou; -intenţia părţilor de a nova;

• efectele novaţiei: principalul efect este stingerea vechii obligaţii şi înlocuirea cu una nouă;

DELEGAŢIA• noţiune: este convenţia prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea

debitor, alături de el sau în locul lui;• Părţile acestui raport juridic sunt: delegatarul este creditorul care primeşte delegaţia, delegantul este debitorul care face delegaţia şi delegatul este terţul care se obligă

• felurile delegaţiei:-delegaţia perfectă; -delegaţia imperfectă;

Pentru ca delegaţia să aibă loc este necesar şi acordul de voinţă al creditorului care fie îl eliberează expres pe debitor de datorie, delegaţia perfectă, fie nu-şi eliberează debitorul, urmând ca acesta să răspundă solidar alături de terţi – delegaţia imperfectă.

• efectele delegaţiei:delegaţia perfectă: 1) înlocuieşte obligaţia veche cu una nouă, în principiu; 2) delegantul rămâne obligat în subsidiar;delegata imperfectă: 1) un nou raport de obligaţie este adăugat celui vechi; 2) creditorul delegatar poate urmări pe oricare din debitorii obligaţiei;

MODURILE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR

1. MODURI DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR CARE DUC LA REALIZAREA CREANŢEI CREDITORULUI

A. Compensaţia

<> noţiune: constă în stingerea a două obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele;

® domeniu de aplicare: a oricărei obligaţii, indiferent de izvorul lor.

Excepţii:-când se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de Ia proprietar;-cînd se pretinde restituirea unui depozit neregulat;-când creanţa este insesizabilă;

83

• felurile compensaţiei:-legală;-convenţională; prin convenţia părţilor, atunci când nu sunt întrunite condiţiile pentru a opera compensaţia legală.

-judecătorească; când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri fungibile. În această situaţie, unul din creditorii reciproci se poate adresa instanţei de judecată care va aprecia şi va dispune stingerea datoriilor până la concurenţa celei mai mici.

• condiţiile compensaţiei legale:- reciprocitatea obligaţiilor;-creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile; -creanţele să fie certe, lichide şi exigibile;

• efectele compensaţiei: -stinge creanţele reciproce întocmai ca plata;

C. DAREA ÎN PLATĂ• noţiune: este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său o altă prestaţie decât

aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional;• efecte: darea în plată stinge datoria întocmai ca şi plata.

B. Imposibilitatea fortuită de executare• noţiune: indică faptul că executarea obligaţiei a devenit imposibilă datorită unui caz fortuit sau de

forţă majoră;• condiţii: vezi art. 1156 C. civ.

Despre pierderea lucrului datorat si despre diferitele cazuriin care indeplinirea obligatiei este imposibila

   Art. 1156. - Cand obiectul obligatiei este un corp cert si determinat, de piere, de se scoate din comert, sau se pierde astfel incat absolut sa nu se stie de existenta lui, obligatia este stinsa, daca lucrul a pierit sau s-a pierdut, fara greseala debitorului, si inainte de a fi pus in intarziere.     Chiar cand debitorul este pus in intarziere, daca nu a luat asupra-si cazurile fortuite, obligatia se stinge, in caz cand lucrul ar fi pierit si la creditor, daca i s-ar fi dat.     Debitorul este tinut de a proba cazurile fortuite ce alege. Ori in ce chip ar pieri sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu libereaza pe cel ce l-a sustras de a face restitutiunea pretului obligatia se stinge totdeauna cand printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibila indeplinirea acestei obligatii.

• efecte: stinge obligaţia imposibil de executat.

GARANTAREA OBLIGAŢIILOR

A. Cauţiunea (fidejusiunea)• noţiune: este un contract prin care o persoană numită fidejusor se obligă faţă de creditorul altei

persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa;» fidejusiunea poate fi:

1) convenţională; 2) legală; când legea îl obligă pe debitor să aducă un fidejusor3) judecătorească; când instanţa dispune aducerea unui fidejusor

84

<• caractere juridice: ACUG1) este un accesoriu al obligaţiei principale; 2) este consensuală; 3)este unilaterală; 4) este cu titlu gratuit;° condiţiile cerute fidejusorului: -capacitate de a contracta, -condiţii speciale de solvabilitate şi de domiciliu;® efectele fidejusiunii între creditor şi fidejusor: în principiu, în caz de neexecutare din partea

debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor, pentru executarea creanţei;• efectele fidejusiunii între fidejusor şi debitorul principal: în principiu, fidejusorul poate

recupera de la debitor suma plătită creditorului şi cheltuielile pe care le-a făcut;• efectele fidejusiunii între fidejusori: fidejusorul care a plătit se poate întoarce printr-o acţiune

de regres divizibilă împotriva celorlalţi fidejusori;• stingerea fidejusiunii:

indirect, ca urmare a stingerii obligaţiei principale; direct, independent de soarta obligaţiei principale, prin -remiterea de fidejusiune, -confuziune şi -compensaţia opusă de fidejusor creditorului;

C. Ipoteca• noţiune: este o garanţie reală imobiliară care nu comportă deposedarea celui ce o constituie; • ea poate fi: • 1) convenţională; • 2) legală;• caracterele juridice ale ipotecii: • 1) drept real accesoriu; • 2) garanţie imobiliară; • 3) este supusă principiului specializării; • 4) este divizibilă;• ipoteca convenţională: cel ce constituie ipoteca trebuie să aibă:• capacitatea deplină de exeriţciu şi să aibă • calitatea de proprietar actual al bunului ipotecat; • condiţii de formă: • 1) contract solemn;

2) înscris autentic; 3) obligaţia de specializare;

• ipoteca legală: • ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii; • în prezent ipotecile legale sunt prevăzute în Codul civil, Legea nr. 22/1969, O.G. nr. 11/1996, art.

166 al. 2 C. proc. pen. şi alte dispoziţii legale;• publicitatea ipotecii: • constă în înscrierea ipotecii în registrul special ori în cartea funciară ţinută de judecătorie; • prin înscriere ipoteca devine opozabilă faţă de terţi, Ia data înscrierii marcându-se şi rangul de

preferinţă al ipotecii;• efectele ipotecii: • faţă de creditor: • acesta are dreptul de urmărire şi de preferinţă; • faţă de terţii dobânditori ai imobilului ipotecat: • terţul poate opune creditorului anumite excepţii, • poate recurge la procedura purgei, • poate plăti pe creditorul urmăritor;

stingerea ipotecii: pe cale accesorie:când se stinge raportul de obligaţie garantat, sau pe cale principală:

85

când raportul principal de obligaţie rămâne în vigoare;

DREPTUL DE RETENTIE

1. Definitie. Consideratiuni generale. El consta in dreptul creditorului de a refuza sa restitui un bun al debitorului aflat in detentia sa pana ce debitorul nu-i achita tot ceea ce-i datoreaza in legatura cu acel bun. Pentru a opune debitorului dreptul de retentie, creditorul trebuie sa se afle in posesia bunului in temeiul unui just titlu.( Prin just titlu se înţelege orice act juridic translativ de proprietate (vânzare, donaţie, schimb, etc) care, contrar credinţei dobânditrului, nu are puterea sau capacitatea de a-i strămuta proprietatea, nu este transfer de proprietate.)

2. Natura juridica a dreptului de retentie. In primul rand s-a pus problema daca dreptul de retentie este sau nu un drept real. Raportat la efectele sale acest drept are un caracter real. Retentia nu confera detinatorului decat o simpla detentiune precara, asa incat acestuia nu i se cuvin fructele bunului. Esential este ca dreptul de retentie este o garantie legala. Dreptul de retentie este un drept real de garantie, insa imperfect. Dreptul de retentie nu este doar o garantie reala imperfecta, dar si un mijloc de aparare al creditorului.

3. Domeniul de aplicare al dreptului de retentie. Deoarece esenta acestui drept consta in retinerea bunului de catre creditor, obiectul sau il pot forma numai bunurile corporale (atat bunurile individual deterrninate cat si cele de gen).

Conditiile de existenta ale dreptului de retentie. -creanta creditorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. -In cazul in care s-a acordat debitorului un termen pentru executarea obligatiei, dreptul de retentie nu se mai justifica.-Trebuie sa existe o conexiune materiala sau o conexiune juridica, in sensul ca dreptul de retentie se naste nu numai in legatura cu lucrul, dar si atunci cand creanta se naste din acelasi raport juridic.- Bunul asupra caruia se exercita dreptul de retentie trebuie sa fie corporal (mobile si imobile).- Bunul sa se afle in detentia creditorului si sa fie proprietatea exclusiva a creditorului. - Dreptul de retentie nu poate fi invocat decat pe cale de exceptie, in litigiul privind restituirea bunului.

5. Efectele dreptului de retentie. - permite creditorului sa retina bunul pana ce i se executa integral obligatia de catre debitor.- In cazul unei plati partiale nu exista obligatia de restituire a bunului. - constituie o garantie a realizarii prin plata a obligatiei.- este opozabil atat debitorului, cat si avanzilor cauza, inclusiv unui dobanditor particular. -daca ar lipsi aceasta opozabilitate, debitorul ar putea instraina oricand bunul si dreptul de retentie ar dispare.

CONTRACTE CIVILE SPECIALE

86

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Noţiune, caractere juridice şi condiţii de valabilitate

A. Noţiune:Este contractul prin care una din părţi, vânzătorul, strămută proprietatea bunului său asupra celeilalte

părţi, cumpărătorul, care se obligă în schimb să plătească preţul bunului vândut.'

B. Caracterele juridice: SOC CTP• este un contract sinalagmatic;• este un contract cu titlu oneros;• este un contract comutativ;• este un contract consensual, în principiu;• contract translativ de proprietate; • condiţii ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea automată a dreptului de proprietate: • vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut iar • contractul valabil încheiat/• obiectul contractului să fie un bun individual determinat/• lucrul vândut trebuie să existe/• părţile să nu fi amânat transferul printr-o clauză specială.

C. Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare:

1. consimţământul - probleme specifice:• promisiunea unilaterală de vânzare: o persoană primeşte promisiunea proprietarului de a vinde

acel bun, rezervându-şi dreptul de a-şi manifesta ulterior consimţământul său de a-1 cumpăra;« promisiunea bilaterală de cumpărare: ambele părţi se obligă să încheie în viitor contractul de

vânzare-cumpărare;« pactul de preferinţă: proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul în care îl va vinde, să acorde

preferinţă unei anumite persoane, la preţ egal;<• dreptul de preemţiune: drept prioritar la cumpărare oferit de lege coproprietarului, proprietarului

vecin, arendaşului şi statului;capacitatea părţilor: -părţile trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, iar -persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să încheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviinţarea acestuia, şi în toate cazurile, cu autorizaţia autorităţii tutelare;

incapacităţi speciale:

» vânzarea între soţi; nulitate relativa STAM FMI

» tutorii, cu privire la bunurile persoanelor puse sub tutela lor;« mandatarii împuterniciţi să vândă un lucru;-nulitate relativapersoanele ce administrează bunuri ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale; ;-nulitate relativafuncţionarii publici cu privire la bunurile statului sau unităţilor administrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor; ;-nulitate relativa

87

» judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase; nulitate absoluta , cu suportarea cheltuielilor vanzarii si plata daunelor-interese ® incapacitatea prevăzută de art. 46 al.2 din Legea nr. 18/1991;a. terenurile agricole (indiferent ca sunt situate in intravilan sau in extravilan) nu pot fi dobandite

prin acte juridice intre vii decat in limita a 200 ha de teren de familie (sotii si copiii lor necasatoriti – daca gospodaresc impreuna cu ei), indiferent de caracterul oneros sau gratuit al actului. =.> nulitate absoluta a actului.

• persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunurile imobile care se vând prin licitaţie publică;» cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor;

4. obiectul contractului:

» lucrul vândut-condiţii:-să fie în comerţ;-să existe în momentul încheierii contractului, sau să poată exista în viitor;-să fie determinat sau determinabil;-să fie licit şi posibil;-să fie proprietatea vânzătorului (excepţie face ipoteza vânzării lucrului altuia)

• preţul-condiţii:- să fie fixat în bani;- să fie determinat sau determinabil;- să fie sincer şi serios.

2. Efectele contractului de vânzare-cumpărare:

A. Obligaţiile vânzătorului:8 obligaţia predării;• să garanteze pe cumpărător contra evicţiunii; astfel:

pentru fapte personale; pentru fapta unui terţ.

B. Obligaţiile cumpărătorului:• să plătească preţul;• să ia în primire bunul;• alte obligaţii eventuale pe care părţile le pot stabili între ele;

§ 3. Varietăţi de vânzare:

A. VÂNZAREA DUPĂ GREUTATE, NUMĂR SAU MĂSURĂ: are ca

-obiect lucruri de gen,

-dintr-un lot determinat,

-dintr-un gen limitat, şi este

-necesar să se procedeze la cântărire, numărare sau măsurare, fie pentru individualizarea cantităţii vândute din lot, fie pentru determinarea preţului;

-se deosebeşte de vânzarea cu grămada, care are ca obiect o cantitate determinată prin masa ei, preţul fiind determinat şi el global;

B.VÂNZAREA PE ÎNCERCATE:

-este un contract în care se prevede condiţia suspensivă a încercării lucrului de către cumpărător;

88

-vînzătorul are facultatea de a fixa termen de încercare şi răspuns;

C.VÎNZAREA PE GUSTATE:

-sunt mărfuri pe care cumpărătorul le gustă înainte de a le cumpăra;

-aceste vânzări se socotesc încheiate numai după ce cumpărătorul a gustat marfa şi a declarat că îi place;

D.VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE:

-este o vânzare supusă unei condiţii rezolutorii exprese care constă în facultatea pe care şi-o rezervă vânzătorul de a relua lucrul vândut, restituind preţul şi cheltuielile făcute de cumpărător, într-un anumit termen, reluarea operând cu efect retroactiv atât împotriva cumpărătorului, cât şi împotriva terţilor dobânditori de drepturi asupra bunului vândut;

- o asemenea vânzare este nulă de drept;

E. VÂNZAREA UNEI MOŞTENIRI:

-contract prin care titularul unui drept succesoral înstrăinează cu titlu oneros acest drept altei persoane;

-vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului fructele percepute, creanţele încasate sau preţul lucrurilor vândute din masa succesorală, dacă nu există o convenţie contrară;

F. VÂNZAREA DE DREPTURI LITIGIOASE ŞI RETRACTUL LITIGIOS:8 dreptul litigios, supus unei contestaţii judiciare, poate forma obiectul unui contract aleatoriu (întrucât această vânzare are ca obiect şansele câştigării-pierderii procesului), vânzătorul negarantând existenţa dreptului cedat; • retractul litigios este posibilitatea adversarului cedentului de a-1 elimina din proces pe cesionar plătindu-i suma cu care a cumpărat dreptul litigios, împreună cu cheltuieli şi dobânzi; condiţiile pentru exercitarea retractului litigios sunt:

-să existe un proces început dar neterminat asupre fondului dreptului;-cesiunea să fie făcută în schimbul unui preţ;-manifestarea voinţei de a exercita retractul trebuie să fie însoţită de plata preţului şi celorlalte cheltuieli;-retractul să fie exercitat cu ocaza dezbaterii procesului sau printr-o notificare;

« prin efectul retractului, vânzarea se desfiinţează faţă de retractant cu efect retroactiv;-în cazul schimbului de terenuri agricole situate în extravian, nu se poate exercita dreptul de preemţiune, el fiind prevăzut de lege numai pentru cazul vânzării;-schimbul de terenuri între persoane fizice se face prin acordul acestora exprimat în formă autentică;-în ipoteza schimbului de terenuri, fiecare teren dobândeşte situaţia juridică a terenului pe care îl înlocuieşte, cu respectarea drepturilor reale.

CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE SOC CSA. Noţiune: este contractul prin care o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte

persoane, numită locatar, folosinţa temporară, totală sau parţială a unui bun, în schimbul unei sume de bani sau alte prestaţii,numită chirie;

B. Caracterele juridice ale contractului de locaţiune8 sinalagmatic;• cu titlu oneros;• comutativ;« consensual;• cu executare succesivă.

89

C. Condiţiile de valabilitate ale contractului de locaţiune:• capacitatea părţilor: ambele părţi trebuie să aibă capacitatea cerută pentru a face acte de

administrare; • dacă durata locaţiunii depăşeşte 5 ani, aceasta este considerată a fi act de dispoziţie;• obiectul contractului:

lucrul închiriat: un bun mobil/imobil, corporal/incorporal, dar în toate cazurile nefungibil;preţul (chiria): se fixează fie global, fie pe unităţi de timp şi se plăteşte de regulă în mod succesiv.

D. Efectele contractului de locaţiune:

• obligaţiile locatorului:obligaţia de predare; obligaţia efectuării reparaţiilor;

obligaţia de garanţie:pentru evicţiune datorită unui terţ/unui fapt personal; pentru vicii;

• obligaţiile locatarului:obligaţia de a întrebuinţa lucrul ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei;plata chiriei;restituirea lucrului;răspunderea pentru incendiu;apărarea contra uzurpărilor;

E. Contractul de sublocaţiune şi de cesiune a contractului• Sublocaţiunea este permisă cu respectarea a două condiţii:

-transmiterea folosinţei să nu fie interzisă;-să nu fie convenită în condiţii care să contravină condiţiilor din contractul principal;

• Cesiunea constituie o vânzare a dreptului de folosinţă, din aceasta decurgând următoarele consecinţe:

-trebuie să fie notificată locatorului sau acceptată de el printr-un act autentic;-obiectul cesiunii este format numai din drepturile locatarului,care rămâne obligat în continuare faţă de locator;

-cesionarul are acţiune directă împotriva locatorului pentru a cere executarea contractului; - cesiunea este supusă regulilor vânzării-cumpărării de creanţe;- cesionarul ia locul cedentului;- cedentul nu are privilegiul locatorului de imobile de care se bucură locatarul principal.

F. încetarea locaţiunii. Cauzele de încetare sunt:• denunţarea unilaterală;• expirarea termenului;• rezilierea contractului pentru neexecutare;• pieirea lucrului;• desfiinţarea titlului locatorului;• în anumite cazuri şi prin înstrăinarea lucrului dat în locaţiune.

G. Natura juridică a dreptului locatarului: dreptul de folosinţă al locatarului este un drept de creanţă.

CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE A LOCUINŢEI

90

A. Noţiune: este o varietate a contractului de locaţiune, fiind aplicabil numai închirierilor care au ca obiect locuinţe, în sensul art.2 lit. a din Legea nr. 114/1996. '

B. Părţile contractante:» locatorul, care poate fi: proprietarul;

- unitatea administrativ-teritorială, în cazul locuinţelor sociale; - angajatorul, în situaţia locuinţei de serviciu sau de intervenţie; - regia protocolului de stat, în cazul lociunţelor de protocol;

• chiriaşul: poate fi orice persoană fizică (îndeplinind condiţiile stabilite de lege în situaţia în care obiectul contractului de închiriere este o locuinţă socială, de serviciu, de protocol).

C. încheierea contractului: se realizează potrivit art. 21 din lege respectând următoarele condiţii de formă:

• forma scrisă a contractului;• înregistrarea contractului la administraţia financiară;• alte dispoziţii prevăzute de lege, care urmează a fi conţinute în contractul de închiriere;• conform art. 22 există clauze care, dacă sunt cuprinse în contractul de închiriere, sunt

sancţionate cu nulitatea absolută.• Art.22

Sunt nule de drept orice clauze cuprinse in contractul de inchiriere, care: a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca in avans proprietarului orice suma cu titlu de reparatie in sarcina proprietarului; b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor in caz de degradare a elementelor de constructii si a instalatiilor, a obiectelor si dotarilor aferente spatiilor comune; c) impun chiriasilor sa faca asigurari de daune; d) exonereaza proprietarul de obligatiile ce ii revin potrivit prevederilor legale; e) autorizeaza pe proprietar sa obtina venituri din nerespectarea clauzelor contractului de inchiriere.

D. Efectele contractului de închiriere a locuinţei:• obligaţiile locatorului:

obligaţia de predare a locuinţei;obligaţia de efectuare a reparaţiilor şi de menţinere în bună stare a locuinţei;

• obligaţiile chiriaşului:efectuarea reparaţiilor la elementele de construcţii şi instalaţii în folosinţă exclusivă;efectuarea reparaţiilor în cazul părţilor de folosinţă comună;obligaţia de plată a chiriei;obligaţiile specifice chiriaşului în cazul unei locuinţe sociale.

E. Subînchirierea:• chiriaşul poate subînchiria locuinţa deţinută numai cu acordul prealabil scris şi în condiţiile

stabilite de proprietar, dacă nu este interzis prin contractul de închiriere principal;• întrucât locatorul principal nu este parte contractantă, subînchirierea nu produce efecte faţă de

acesta.

F. Cesiunea contractului de închiriere:• cesiunea contractului de închiriere nu este permisă fără aprobarea locatorului.

G. Schimbul de locuinţe poate fi:• voluntar, efectuându-se cu avizul autorităţii care a aprobat închirierea sau, după caz, a

proprietarului locuinţei;• obligatoriu, cum este cazul prevăzut de art. 5 al. 3 din Legea nr. 112/1995.

H. încetarea contractului poate avea loc prin următoarele moduri:• expirarea termenului;

91

• denunţarea unilaterală (în cazul închirierii pe o durată determinată legea prevăzând o notificare prealabilă într-un termen de 60 zile);

• rezilierea (cu specificaţiile din art. 24, 45, 46 şi 49)• încetarea contractului la împlinirea de 30 de zile de la părăsirea domiciliului de către titularul

contractului de închiriere sau de la decesul acestuia în lipsa persoanelor îndreptăţite să solicite locuinţa.

I. Cazuri speciale de încetare a contractului de închiriere:• dobândirea în deplină proprietate sau închirierea unei locuinţe de către chiriaşul unei locuinţe

sociale;• încetarea contractului de muncă în cazul locuinţei de serviciu sau de intervenţie se face odată cu

încetarea contractului de muncă;• odată cu înlăturarea efectelor care au făcut inutilizabile locuinţele, în cazul locuinţelor de

necesitate şi a celor de protocol;efectul principal al încetării contractului de închiriere este de a părăsi locuinţa.

VII CONTRACTUL DE MANDAT

§ 1. Mandatul cu reprezentare

A. Noţiune: mandatul este un contract prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care îl reprezintă.'

B. Forma mandatului: este de regulă un contract consensual (consimţământul părţilor poate fi expres ori tacit), în practică fiind constatat de de bicei printr-un înscris numit procură sau împuternicire;

C. Dovada mandatului: acceptarea mandatului poate fi dovedită prin executarea Iui de către mandatar, iar oferta mandatului se probează după regulile dreptului comun, dacă mandatul este expres, şi prin orice mijloc de probă, dacă mandatul este tacit;

D. Capacitatea părţilor:

-capacitatea mandantului se apreciază în funcţie de natura actului juridic care urmează să fie încheiat prin mandatar, iar

-mandatarului i se cere în toate cazurile capacitate deplină de exerciţiu;E. Obiectul mandatului trebuie să fie: determinat/posibil/licit;F. întinderea mandatului: poate fi special (când se dă pentru o singură operaţie) sau general (când mandatarul se ocupă de toate treburile mandantului) ;

G. Efectele mandatului între părţi:• obligaţiile mandatarului:

îndepiinirea mandatului;obligaţia de a da socoteală;alte obligaţii rezultând din substituirea unei terţe persoane;obligaţia de solidaritate, dacă a fost stipulată în mod expres;

• obligaţiile mandantului:dezdăunarea mandatarului; plata remuneraţiei; solidaritatea mandanţilor;

92

dreptul de retenţie al mandatarului;

H. Efectele mandatului faţă de terţi;• raporturile dintre mandant şi terţi:

toate efectele legale ale actului încheiat de mandatar cu terţul se răsfrâng asupra mandantului;actele încheiate de mandatar cu depăşirea împuternicirilor primite nu obligă pe mandant, dacă nu le-a ratificat; mandantul nu răspunde nici de actele sau faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârşite de mandatar cu ocazia îndeplinirii mandatului;

• raporturile dintre mandatar şi terţi:între mandatar şi terţi nu se crează raporturi juridice, în temeiul contractului de mandat;pentru actele sale excesive mandatarul este răspunzător faţă de terţi;

I. încetarea contractului de mandat;• cazuri de încetare:

cauzele generale de stingere a obligaţiilor contractuale; revocarea mandatului; renunţarea mandatarului; moartea unei părţi;punerea sub interdicţie, insolvabilitatea, falimentul sau încetarea existenţei unei persoane juridice;

• efectele încetării mandatului sunt prevăzute în art. 1553-1558 C.civ.;Art. 1553. - Mandantul poate, cand voieste, revoca mandatul si constrange, la caz, pe mandatar de a-i remite inscrisul de imputernicire.

Art. 1554. - Revocarea mandatului, notificata numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, in nestiinta de aceasta, a contractat cu dansul de buna-credinta; in acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sau.

Art. 1555. - Numirea unui nou mandatar pentru aceeasi afacere cuprinde in sine revocarea mandatului dat celui dintai, din ziua in care i s-a notificat.

    Art. 1556. - Mandatarul poate renunta la mandat, notificand mandantului renuntarea sa.     In asa caz mandatarul ramane catre mandant raspunzator de daune, daca renuntarea sa le casuneaza, afara numai cand el se afla in neputinta de a-si continua mandatul fara o dauna insemnata. Art. 1557. - E valid aceea ce face mandatarul in numele mandantului, atat timp cat nu cunoaste moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinteaza mandatul. Art. 1558. - In cazurile aratate in articolul precedent, sunt valide contractarile mandatarului cu

al treilea persoane care sunt de buna-credinta.

§ 2. Mandatul fără reprezentare

A.Noţiune: este cazul în care, deşi mandatarul lucrează în interesul mandantului, încheie totuşi actul în numele său personal, fără a-1 reprezenta pe mandant; B. Contractul de interpunere: este o aplicaţie în materie civilă a contractului de mandat fără reprezentate, constituind o un caz particular de simulaţie prin interpunere de persoane;

C. Regimul juridic al contractului de interpunere:• dacă acest gen de contract a fost întrebuinţat în scopuri ilicite, pentru încălcarea sau eludarea

unor dispoziţii legale imperative, atât convenţia dintre mandant şi mandatarul ocult, cât şi actul încheiat cu terţul cocontractant, vor fi nule;

• faţă de terţii de bună-credinţă, mandatarul va deveni personal creditor, debitor ori titular al dreptului real;

93

CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE FOLOSiNŢĂ (COMODATUL)

A. Noţiune: este contractul prin care o persoană, numită comodant, remite spre folosinţă temporară unei alte persoane, numită comodatar, un lucru cu obligaţia pentru acesta din urmă de a-1 restitui în natură, în individualitatea sa;

B. Caractere juridice: RUG

contract real/gratuit/unilateral• obiectul contractului: acesta poate avea ca obiect numai bunuri nefungibile (întrucât urmează

a fi restituite în natură) , mobile sau imobile (dacă nu este interzis împrumutul prin norme speciale)

• dreptul transmis: comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă, devenind un simplu detentor precar;

• capacitatea părţilor: ambele părţi trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a încheia acte de administrare;

• dovada contractului: • se face conform regulilor generale; • faptul material al predării lucrului se poate dovedi prin orice mijloc de probă (dar nu şi

negotium)C. Efectele contractului de comodat;

• obligaţiile comodatarului:conservarea lucrului; folosirea lucrului potrivit destinatei; suportarea cheltuielilor de folosinţă; restituirea lucrului;

• răspunderea comodatarului: comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pieirea lucrului şi pentru deteriorarea lucrului produsă de către persoana căreia i 1-a încredinţat cu orice titlu;

• suportarea riscurilor de către comodatar se face dacă;întrebuinţează lucrul contrar destinaţiei; prelungeşte folosinţa contra după scadenţă; a fost evaluat în momentul contractării;

• obligaţiile comodantului:restituirea cheltuielilor de conservare; plata despăgubirilor;

D. Stingerea efectelor comodatului.• prin restituirea lucrului;• prin reziliere;• prin moartea comodatarului;

ÎMPRUMUTUL DE CONSUMAŢIE

A. Noţiune: este contractul prin care opersoană, numită împrumutător, transmite în proprietatea unei alte persoane, numită împrumutat, o cantitate de bunuri, cu obligaţia pentru împrumutat de a restitui la scadenţă o cantitate egală de bunuri de acelaşi gen şi aceeaşi calitate;

B. Caractere juridice: RUO

este un contract real/unilateral/oneros, de regulă;

94

C. Capacitatea părţilor: împrumutătoru! trebuie să aibă capacitatea necesară încheierii actelor de dispoziţie şi să fie proprietarul lucrului, iar împrumutatul să fie capabil a încheia acte de dispoziţie;

D. Dovada contractului: este supusă regulilor generale;E. Efectele împrumutului de consumaţie;

• obligaţiile împrumutatului:obligaţia de restituire;scadenţa obligaţiei de restituire se stabileşte în conformitate cuart.l581-1583C, civ.;prescripţia acţiunii în restituire începe să curgă de la data încheierii contractului;răspunderea împrumutatului este reglementetă de art.1585 C.civ.;

• obligaţiile împrumutătarului: în principiu, împrumutătorul nu are nici o obligaţie pozitivă;

F. împrumutul cu dobândă:• când împrumutătorul pretinde de Ia împrumutat, pe lângă obligaţia de restituire, o prestaţie

oarecare în schimbul transferării proprietăţii lucrului împrumutat, prestaţie numită de regulă dobândă;

• dobânda nu poate depăţi dobânda legală, anatocismul fiind interzis;• prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor se calculează de la data exigibilităţii

fiecărei rate de dobândă;

G. Stingerea împrumutului de consumaţie:• prin plată;

•prin alte moduri de stingere (remiterea de datorie, confuziunea, darea în plată, compensaţia).

Capitolul XV CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ

A. Noţiune: contractul prin care o persoană (credirentier) înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de

bani în schimbul unei prestaţii periodice în bani, care urmează a i se plăti până la decesul său de

debirentier

B. Caractere juridice: SOCAT• titlu oneros • aleatoriu;• sinalagmatic;• consensual;8 translativ de proprietate;

C. Efectele contractului de rentă viageră:• plata rentei se face în cuantumul şi la termenele stipulate în contract, până la decesul

credirentierului;• dacă la scadenţă debirentierul nu plăteşte, credirentierul poate cere executarea silită asupra

patrimoniului debirentierului;• numai renta constituită cu titlu gratuit poate fi declarată neurmăribilă prin convenţia părţilor;• prescripţia dreptului de a reclama ratele de rentă neplătite se supune termenului general de trei

ani;

CONTRACTUL DE ÎNTREŢINERE

95

A. Noţiune: contract prin care una din părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze.

B. Caractere juridice: este un contract: SOCAT• cu titlu oneros;• aleatoriu;9 sinalagmatic;• translativ de proprietate;• consensual.

C. Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră:• contractul de întreţinere conţine o obligaţie de a face;« creanţa de întreţinere este esenţialmente personală;• întreţinerea nu poate fi urmărită de creditori;• contractul de întreţinere nu are o reglementare proprie.

D. Efectele contractului de întreţinere:• obligaţiile părţilor vor fi executate potrivit regulilor generale;« debitorul obligaţiei este obligat să acorde întreţinerea în natură;• în cazul neexecutării obligaţiei de întreţinere se vor aplica dispoziţiile dreptului comun;• obligaţia de întreţinere are caracter personal;• ca efect al rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere, dreptul de proprietate

asupra bunului prestat de beneficiarul întreţinerii va fi redobândit de el, iar valoarea întreţinerii prestate nu trebuie restituită;

• la cererea cerditorului, instanţa poate stabili obligaţia de întreţinere într-o sumă de bani , în cazul imposibilităţii de executare în natură.

CONTRACTUL DE TRANZACŢIE

A. Noţiune: contractul prin care părţile termină un proces ce se poate naşte prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce Ia pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios ori îndoielnic.

B. Caractere juridice: SOC C

contract sinalagmatic/

cu titlu oneros/comutativ/

consensual.

C. Condiţii de validitate: se aplică regulile generale în materie de contracte, cu unele precizări.• părţile trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de dispoziţie.• cauzele de anulare a contractului de tranzacţie sunt înscrise în art.1712-1716C.civ .

D. Efectele contractului de tranzacţie:• codul civil asimilează puterea tranzacţiei cu puterea unei hotărâri judecătoreşti definitive;

tranzacţia produce de regulă efecte declarative;• tranzacţia nu produce efecte faţă de terţi.

CONTRACTUL DE DEPOZIT

96

1. Notiunea, caracterele juridice si felurile contractului de depozitNotiune –>> contract prin care o persoana (deponent) incredinteaza un lucru altei persoane (depozitar) care se obliga sa-l pastreze pe o perioada determinata sau nedeterminata si sa-l restituie la cerere (art. 1591). Scopul principal – depozitarea lucrului in vederea restituirii in natura deponentului. Caractere juridice : RUG /RSO N- contract real- cu titlu gratuit sau oneros- unilateral sau sinalagmatic- netranslativ de proprietate (in principiu)*Real – se formeaza numai in momentul predarii lucrului; totusi mai e necesar si acordul de

vointa in sensul incheierii lui.*Cu titlu gratuit sau cu titlu oneros – dispozitia art. 1593 alin. 1 (depozitul esentialmente gratuit)

este eronata si contrazisa de art. 1600 pct. 2 .*Depozitul este gratuit prin natura sa si nu prin esenta sa.*Contract unilateral - cel cu titlu gratuit, chiar daca ulterior se nasc unele obligatii in sarcina celeilalte parti.*Depozitul cu titlu oneros este sinalagmatic.*Depozitul este un contract creator de raporturi de obligatii intre parti.Felurile contractului de depozit – C. civ. – distinge 2 feluri:- depozit propriu-zis (este in toate cazurile conventional, are ca obiect numai lucruri mobile

nelitigioase). Variante:a) depozitul necesarb) depozitul neregulat

- sechestru (are ca obiect bunuri litigioase, si poate fi nu numai conventional ci si judiciar)

Depozitul obisnuit (voluntar)

1.Obiectul contractului - doar lucruri mobile (art. 1593 alin. 1). Acestea trebuie sa fie corporale (datorita traditiunii). Dar pot fi obiect si creantele constatate printr-un titlu la purtator asimilate lucrurilor mobile corporale. Bun individual determinat (deoarece trebuie restituit insusi lucrul depozitat).2.Capacitatea partilor:+Deponentul – sa aiba capacitatea de a incheia acte de administrare+Depozitarul – sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie.~Nulitatea relativa pt incapacitate poate fi invocata numai de partea incapabila.~Codul civil – reglementeaza in mod special ipoteza depozitului facut de o persoana capabila catre una incapabila – cand deponentul poate cere restituirea bunului cat timp se afla in mainile depozitarului incapabil, altfel avand actiune (de in rem verso) numai in masura imbogatirii depozitarului incapabil.~Codul civil – art. 1596 – inopozabilitatea depozitului fata de proprietarul lucrului care n-a consimtit la incheierea contractului.3.Dovada contractului – depozitul sa fie constatat printr-un inscris (art. 1597), forma scrisa ceruta ad probationem, indiferent de valoarea contractului.~Proba contractului poate fi facuta si cu martori sau prezumtii daca exista un inceput de dovada scrisa sau a fost imposibilitate de a procura sau conserva dovada scrisa.~Daca depozitarul recunoscand depozitul pretinde ca a restituit – actiunea respinsa (in lipsa de alte probe) – marturisirea fiind indivizibila.~Remiterea lucrului = fapt juridic – poate fi probata prin orice mijloc.

97

4.Natura juridica a depozitului obisnuit si delimitarea lui fata de alte contracte – il caracterizeaza scopul principal: pastrarea si conservarea lucrului de catre depozitar prin care se deosebeste de:

- obligatia de pastrare si conservare a vanzatorului cand bunul nu se preda cu ocazia incheierii contractului

- obligatia de pastrare si conservare a cumparatorului in cazul vanzarii pe incercate obligatia fiind una accesorie.

@Depozitul cu titlu oneros se aseamana cu antrepriza cand depozitarul efectueaza anumite lucrari in vederea conservarii lucrului – calificaera tot in functie de continutul principal: pastrarea lucrului – fata de efectuarea lucrarii.@Delimitarea fata de locatiune – calificarea in functie de scopul principal al contractului – e locatiune daca nu se asuma obligatia de pastrare si conservare.5.Efectele contractului de depozit obisnuit (voluntar)*Precizari prealabile – potrivit C. civ. Culpa debitorului contractual este prezumata in toate cazurile (juris tantum) acesta fiind tinut sa dovedeasca - pt a fi exonerat – interventia unei cauze straine care nu-i poate fi imputata. deponentul nu e obligat sa dovedeasca ca depozitarul nu s-a comportat cu diligenta si prudenta la care era tinut4a.Obligatiile depozitarului+Obligatia de pastrare – cu aceeasi grija ca de propriul sau lucru(art. 1599).

<>Culpa debitorului se apreciaza in concret – prin derogare de la regulile generale – in functie de grija depusa in conservarea propriilor lucruri. Nu se poate pretinde mai mare grija decat pt propriile lucruri.<>Cazuri in care culpa se apreciaza dupa tipul abstract al omului prudent si diligent:- cand initiativa contractului a fost luata de depozitar- cand depozitul este cu plata- cand depozitul s-a facut in interesul depozitarului- daca s-a stipulat expres in contract ca depozitarul sa raspunda pt orice culpa )regulile

ref la raspundere fiind supletive).~Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provenite din forta majora, afara de cazul cand a fost pus in intarziere pt restituirea lucrului. Forta majora – sens larg = cauza straina neimputabila, inclusiv cazul fortuit.~Stricaciuni – deteriorarea dar si orice pieire fortuita – totala sau partiala a lucrului.<>Clauzele de agravare a raspunderii in materie de depozit – au validitate si dincolo de ipoteza culpei depozitarului (regulile raspunderii contractuale sunt supletive).<>Obligatia de pastrare nu-l indreptateste la folosirea lucrului – in caz contrar plateste daune interese. La fel, nu poate consuma nici fructele.

++Obligatia de restituire – lucrul depozitat, in natura, impreuna cu fructele pe care le-a perceput, nu insa si cu cele pe care le putea percepe dar n-a facut-o.

*Riscul pieirii sau degradarii fortuite este in sarcina deponemtului – restituirea in natura deci se face in starea in care se gaseste lucrul la momentul restituirii.*In caz de pieire fortuita sau pt care se poate angaja raspunderea altei persoane – depozitarul – trebuie sa-i predea deponentului indemnizatia de asigurare primita de la asigurator sau orice alt lucru primit drept despagubiri sau sa-i cedeze actiune impotriva tertului.*Pt nerespectarea obligatiei de restituire – depozitarul –> daune interese pt repararea tuturor prejudiciilor suferite de deponent, avandu-se in vedere pt stabilirea lor valoarea restituirii prin echivalent (valoarea din momentul pronuntarii hotararii) .*Daca depozitarul refuza fara temei sa restituie – executare silita in natura.

98

*In caz de moarte a depozitarului – obligatia se transmite asupra mostenitorilor. DEROGARE: daca mostenitorii vand lucrul cu buna credinta, restituie doar pretul primit sau daca inca nu l-au primit – cedeaza actiunile lor contra cumparatorului.# Creditorul obligatiei de restituire –> deponentul, mandatarul sau persoana indicata de deponent.#Daca lucrul a fost furat si descopera cine e adevaratul proprietar – obligat sa-l anunte sa-si valorifice intr-un termen determinat drepturile – daca nu le valorifica – eliberat de obligatiepreda lucrul in mainile persoanei de la care il primise (art. 1610).#La fel cand lucrul a fost pierdut.#Moartea deponentului – mostenitorilor, chiar daca deponentul l-a autorizat sa restituie altei persoane, in ipoteza mortii sale (clauza lovita de nulitate absoluta – contrara dispozitiilor exprese ale legii).@Deponentul – incapabil - restituire – reprezentantului sau legal. Daca depozitul a fost facut de reprezentantul legal dar intre timp functia sa a incetat – reprezentatului sau noului reprezentant.#Locul restituirii – la locul unde se afla lucrul depozitat (daca nu se prevede altfel cand cheltuielile de transport in sarcina deponentului).#Termenul restituirii – deponentul o poate cere oricand, chiar daca s-a stipulat un termen. Termenul – se considera in folosul deponentului. Daca e si in folosul depozitarului – are dreptul la remuneratia stipulata sau la daune-interese pt prejudiciul cauzat.@ Depozitarul poate refuza restituirea :

- daca a fost instiintat pe cale legala ca s-au facut forme de urmarire (poprire sau sechestru judiciar)

- exista opozitia la restituire din partea unei persoane care se pretinde proprietar. El e obligat sa pastreze lucrul si sa-l restituie, sa-l consemneze sau sa-l vanda prin licitatie publica in functie de hotararea instantei.

- daca dovedeste ca e proprietarul lui.@Actiuni in restituire – la alegere :

- actiune personala – din contractul de depozit (ex contractu) – supusa prescriptiei extinctive – termenul general(3ani) care curge de la data implinirii termenului prevazut in contract sau de la data nasterii dreptului la actiune(acela al incheierii contractului)

- actiune in revendicare –in calitate de proprietar.4b. Obligatiile deponentului

*Obligatii extracontractuale – >>depozitul cu titlu gratuit nu da nastere decat la obligatii pt depozitar. Daca insa depozitarul a facut cheltuieli pt pastrarea lucrului sau a suferit pagube cauzate de lucru – sumele trebuie restituite de deponent.>>Plata remuneratiei – daca partile au convenit astfel>>Ridicarea lucrului – la termenul stabilit sau, in lipsa, la cel stabilit de instanta la cererea depozitarului, sub sanctiune platii daunelor-interese.

///Pt nerespectare – depozitarul nu poate vinde lucrul.///Pt a fi liberat de obligatie – poate face oferta reala urmata de consemnatie.

**Dreptul de retentie al depozitarului – garanteaza executarea obligatiilor deponentului. Prevazut expres de lege. Este debitum cum re iunctum- deci poate refuza restituirea pana la plata integrala a sumelor la care are dreptul. Nu poate retine lucrul in compensatie.

99

DEPOZITUL NECESAR

1. Notiune si domeniu de aplicare –> cand deponentul, fiind sub amenintarea unei intamplari neprevazute si care reprezinta un pericol real ori alte evenimente de forta majora – este nevoit sa incredinteze lucrul sau altei persoane, fara a avea posibilitatea sa aleaga liber persoana depozitarului si sa intocmeasca un inscris constatator al contractului.

*Forta majora – sens larg, incluzand si cazul fortuit, ebvenimetele fiind prevazute in Cod.

*Dovada contractului – dat fiind caracterul necesar - se poate dovedi prin martori si orice alt mijloc de proba admis de lege, indiferent de valoare.

*In rest - regulile de la depozitul obisnuit (art. 1622).Depozitul asimilat celui necesar – depozitul bunurilor aduse de calatori in unitati hoteliere.Este un accesoriu al contractului hotelier, al contractului de turism sau al altor raporturi juridice.*Totusi se impune reglementarea separat datorita:- intereselor generale care reclama un regim juridic unitar in acest domeniu, regimul

contractului principal putand fi diferit de la caz la caz si guvernat de conventia partilor- regulilor de dovada -> calatorul lipsit de posibilitatea preconstituirii unei probe scrise- necesitatii unor reguli mai severe care sa guverneze responsibilitatea hotelierului.*Domeniu de aplicare – Codul civil – hoteluri si hanuri DAR se aplica si in cazul:- camerelor din statiune balneoclimaterice, din case de odihna sau de turism- imbracamintii depuse de bolnavi la magazia spitalului- lucrurilor depuse la garderoba in cazul restaurantelor, altor unitati de alimentatie publica,

localuri de spectacole, unitati ale cooperatiei mestesugaresti, stranduri.+Nu se aplica pt inchirierea sau subinchirierea de locuinte.

*Dovada – cu orice mijloc de proba indiferent de valoare .Calatorul trebuie sa dovedeasca:– faptul aducerii bunurilor– ca au fost degradate sau furate acolo– valoarea lor

+Valoarea bunurilor – nu trebuie sa fie bunuri cu valoare deosebita care ar fi trebuit depozitate in conditii speciale.

*Raspunderea depozitarului – este apreciata cu mai multa severitate – intrucat depozitul asimilat este cu plata. Raspunde pt orice culpa (culpa levis in abstracto). Raspunde si de stricaciunea cauzata de strainii care au frecventat localul.+Este exonerat in acest caz doar daca dovedeste ca s-a comis “cu mana inarmata sau in alt fel, cu forta majora”. Forta majora are aici sensul propriu-zis.+Pt lucrurie uitate in hotel – raspunderea cu mai putina rigoare+Daca a lasat dupa plecare lucruri in grija administratiei – regulile de la depozitul obisnuit.++Clauzele prin care s-ar limita raspunderea trebuie sa fie acceptate expres de calator si dovedite de depozitar potrivit regulilor generale de la depozitul obisnuit.

DEPOZITUL NEREGULAT

100

Depozitul neregulat in dreptul comun

1.Notiune, obiect si efecte – caracterizat prin faptul ca are ca obiect lucruri fungibile si consumptibile, care nu trebuie sa fie restituite in individualitatea lor, ci prin alte lucruri asemanatoare.

*Depozitarul devine astfel proprietarul lor - poate folosi, culege fructele si dispune de ele, dar in calitate de proprietar suporta si riscul pieirii sau degradarii fortuite.*La cerere, el este obligat sa restituie lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si calitate, inclusiv

fructele percepute, deponentul fiind titularul unei creante.*Depozitarul nu poate invoca in compensatie creanta pe care o are impotriva deponentului chiar

daca acasta ar avea ca obiect lucruri fungibile de aceeasi specie. (art. 1147 pct 2)*Nu are nici drept de retentie.*Deponentul trebuie sa fie proprietarul lucrurilor sau sa fi actionat cu imputernicire din partea proprietarului – pt ca e translativ de proprietate. In caz contrar –> proprietarul poate revendica bunurile – depozitarul de buna credinta poate invoca exceptia din art. 1909 C. civ, el fiind si posesor nu numai proprietar.*Depozitul de bani – depozitarul trebuie sa restituie suma indiferent de scaderea sau sporirea valorii banilor. La plata dobanzilor –> doar daca a fost pus in intarziere printr-o actiune in justitie.

2.Dovada caracterului neregulat al depozitului – trebuie facuta de cel care invoca acest caracter al depozitului.

*Se admit orice mijloace de proba, inclusiv prezumtia rezultand din profesia depozitarului.

3.Delimitare fata de imprumutul de consumatie – exista puternice asemanari:- primitorul devine proprietar- nu e obligat sa restituie lucrurile in individualitatea lor

Delimitarea in functie de scopul principal urmarit:- pastrarea lucrurilor in interesul deponentului - facerea unui serviciu pt cel imprumutatcriteriu suplimentar: stipularea sau nu a unui termen de restituire:- da – juris tantum – imprumut- nu – juris tantum – depozit.

Se pot administra orice probe admise de lege, fiind o chestiune de fapt.

DENUMIRE CARACTERE JURIDICE

V-CUMPARARE SOC CTPDONATIELOCATIUNE SOC CSINCHIRIERE LOCUINTAMANDATDEPOZITINPRUMUT FOLOSINTA

RUG

IMPRUMUT CONSUMATIE

RUO

RENTA VIAGERA

SOCAT

INTRETINERESOCAT

101

TRANZACTIESOC C

102