Colaj: Lumina timpuluiAutor: Lucian BlagaEleva: Victoria Turcan

Când mă privesc într-o fântânămă văd cu-adevărat în ziaşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Sa iesi pe strada ti-e dat, dar nu fara griji, ca-n zilele de altadata.La fiestecare pas, la fiece colt, te-ntîmpina: timpul.

Ãst timp ce veni peste noi, întîi ca pustiul Gobi, apoi cu tumultul unei urniride ape si continente, salbatic ca o revarsare peste toatea magmelor din noapte.

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.Uimit eu mintea mi-o ascutşi-n înţelesuri mari,zvâcnirea i-o destram.

O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa:o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.

O, inima:nebună, când se zbate-n joc sălbatic,atunci,atunci îmi spune că din lutul eia fost făcut pe vremuri vasulîn care Prometeu a coborât din cer

Unde, în ce întunericti s-au ascuns multii semeni si fratii, surorile, cu suferintele lor, te întrebi.S-aude sumbra o soapta adusa de vîntca, desi în viata înca, noi sîntem o amintire doar, fabula, deznodamînt asteptînd între veac si mormînt.

Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"

Spune-o încet, n-o spune tare:Iata acestia suntem noi.Cînd e singur fiecare, Sufletele nu-s în noi.

Dar unde-a pierit orbitoarea 

lumină de-atunci - cine ştie?