STABILITATEA MEDICAMENTELOR. CONSERVAREA

Modificările medicamentelor pot avea două cauze majore:

- apariţia de incompatibilităţi între componentele medicamentelor încă din momentul preparării formei farmaceutice

- acţiunea unor factori externi asupra medicamentelor în timpul păstrării acestuia.

1. Compatibilitate şi incompatibilitate

Incompatibilitatea cuprinde în primul rând interacţiunile dintre componentele individuale ale medicamentului, apărute în cursul fabricării acestora.

Pentru obţinerea medicamentului, materiile prime sunt prelucrate cu ajutorul unor procedee în forme farmaceutice şi devin astfel, din punct de vedere fizic, componentele unui sistem constituit din una sau mai muite faze.

Prin asociere este posibil să apară interacţiuni cu efecte nedorite având cauze diferite: chimice, fizico – chimice, fizice.

O cauză clinică a incompatibilităţilor este prezenţa impurităţilor în materiile prime în cantitate aşa de mică încât să nu depăşească limitele în normele de calitate pentru substanţele respective, dar totuşi suficiente pentru a produce interacţii la asociere si prelucrare în forma farmaceutică.

În cazul în care interacţiunile nedorite se manifestă repede , chiar în timpul prelucrării, atunci ele se numesc incompatibilităţi.

Există două tipuri de incompatibilităţi:

1.incompatibilităţi manifestate – sunt cele care duc la modificări perceptibile în mod nemijlocit pe cale senzorială

2.incompatibilităţi acunse (mascate) – care nu se pot observa pe cale senzorială şi pentru depistarea cărora sunt necesare probe analitice sau teste „IN VITRO”, pentru determinarea cedării substanţei active.

În funcţie de modificările proprietăţilor fizice, chimice şi microbiologice sau terapeutice ale medicamentului interacţiunile pot fi grupate în două categorii:

- interacţiuni farmaceutice

- interacţiuni terapeutice.

Interacţiuni farmaceutice

Incompatibilităţile pot fi de natură fizică: - absorbţia unor componente din preparatul farmaceutic la suprafaţa materialelor de condiţionare cu o structură de reţea polimerică şi cu caracter lipofil; - dizolvarea unor materiale de condiţionare primară de către unii exipienţi ca polietilenglicolii; - dezomogenizarea unor pulberi în timpul prelucrăriisub formă de comprimate sau la condiţionarea în capsule.

Incompatibilităţile de natură chimică duc la numeroase interacţiuni: - neutralizarea sarcinilor electrice cu formare de compuşi nedisociaţi; - schimburi ionice; - formarea de complexi prin donatori şi acceptori de electroni; - interacţiunea între unele componente ale materialelor de condiţionare şi substanţa din soluţia medicamentoasă; - interacţiuni între impurităţile prezente în materiile prime şi unele componente ale preparatului.

Interacţiuni terapeutice (fiziologice)

Acestea pot apărea când un medicament conţine:

- două sau mai multe substanţe antagoniste, astfel încât efectul lor se anulează sau se potenţează:

- asocierea de alcaloizi cu cărbune

- taninuri şi alcaloizi

- unguent cu oxid galben de mercur şi colir cu sulfat de zinc

- substanţe cu acţiune competitivă:

- anestezina şi sulfamidele

- sau când acţiunea unui component în organism afectează acţiunea altui component:

- un deprimant al tusei şi un expectorant

Interacţiuni terapeutice pot fi grupate în două clase:

-Interacţiuni farmacocinetice au ca rezultat modificări ale absorbţiei, distribuţiei în organism, biotransformării şi eliminării

-Interacţiuni farmacodinamice antrenează acţiunile sau efectele medicamentelor în organism. Prin variate mecanisme acestea măresc toxicitatea medicamentelor, determină efecte secundare adverse de aceiasi natură (exemplu: afecte depresive asupra SNC). Pot fi interacţiunile induse de medicament în metabolismul electrolitic (creşterea toxicităţii glicozidelor cardiotonice prin hipopotasemia produsă de medicamentele saluretice).

Evitarea sau eliminarea incompatibilităţilor se poate realiza ţinând seama:

-de cauzele care le produc

-de forma farmaceutică ce urmează a fi preparată

-de procesul de obţinere aplicat.