Compoziţia în tipuri geneticeN. Boşcaiu sublinia faptul că ecosistemele pot fi considerate ca dispozitive care traduc fluxul genetic în informaţie genetică, iar genofondul apare astfel ca retultantă istorică a proceselor selective, la scara timpului filogenetic, indusă de o anumită ambianţă ecologică

Dar, în această ambianţă, fitocenoza deţine un rol de bază şi deci, ea, împreună cu celelalte subsisteme ale ecosistemului vor acţiona în sensul creşterii sau scăderii frecvenţei anumitor gene din genofondul populaţiilor subordonateCa urmare, structura genetică a oricărui sistem biologic supraindividual trebuie privită cauzal şi din perspectiva ambianţei cenotice, deoarece conservarea acestor structuri nu se poate realiza decât păstrând şi structurile eco-cenotice corespunzătoare

Încă din 1928, Hagerup constata existenţa unei relaţii între constituţia cariologică a speciilor vegetale şi distribuţia lor geografică, în sensul creşterii proporţiei de poliploizi din zona tropicală spre cele arctice (antarctice)

La scurt timp, el semnalează o legitate asemănătoare şi în ceea ce priveşte distribuţia altitudinală

Studiile ulterioare au confirmat în mare parte aceste afirmaţii, iar pentru explicarea legităţii s-au emis 2 ipoteze:

1- poliploizii sigură speciilor o rezistenţă sporită în condiţii ecologice extreme, astfel că flora artco-alpină ar avea o origine terţiară, glaciaţiunile acţionând drastic asupra speciilor dilploide, mai puţin rezistente

2- poliploidizarea asigură fitoindivizilor o capacitate de competiţie interspecifică mult mai ridicată, aceştia invadând în perioada postglaciară terenurile nepopulate

Indicele de diplodie şi semnificaţia saElaborat în anul 1960 de către S. Pignatti, acest indice

reprezintă raportul dintre numărul speciilor diploide şi cel al speciilor poliploide din cormoflora unei regiuni sau din structura fitocenozelor unei asociaţii date

Valoarea lui se poate afla prin următoarea formulă: I.D.═∑D/∑P

Majoritatea studiilor de fitosociologie au utilizat pentru caracterizarea fitocenozelor acest indice

Concluziile care s-au desprins sunt: - valoarea lui I.D. scade odată cu creşterea altitudinii, excepţiile

fiind generate de compensaţiile ecologice din anumite staţiuni ori de influenţa climatului general, predominant dintr-un anumit sector

- la altitudini mari se constată o corelaţie directă între durata medie a stratului de zăpadă şi valoarea indicelui de diploidie: cu cât o grupare este mai chionofilă cu atât valoarea acestuia este mai redusă

- indiferent de alitudine, grupările vegetale cu structuri influenţate de presiuni puternice ale unor factori perturbatori, au un indice de diploidie mai redus decât cele ce au evoluat în condiţii ecologice mai stabile

Analizând mai multe fitocenoze ale aceleaşi asociaţii s-a putut constata că pe lângă rolul factorilor generali, valoarea lui I.D. Scade odată cu creşterea presiunii factorului antropo-zoogen (păşunat intensiv, apropierea de localotăţi, etc)

Interesantă este şi variaţia indicelui de diploidie pe parcursul succesiunilor, adică în diversele stadii dinamice prin care trece vegetaţia într-un anumit tip de sucesiune

Astfel, Pignatti evidenţiază o scădere şi convergenţă a valorilor lui I.D. Dinspre asociaţiile pioniere spre cele de climax

Această relaţie se poate explica prin proporţia mai ridicată a poliploizilor în biocenozele pioniere ca urmare a strategiei de tip ruderal-competitiv adoptată de majoritatea speciilor componente, precum şi a variaţiei ample a factorilor edafici şi climatici în biotopurile respective