21
Introducere  Un aspect esenţial în viaţă şi evoluţia omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grijă faţă de viitor, teama combinată cu precauţie ş i înţelepciunea cu siguranţa unui lucru împlinit. Asigurarea exprima în principal o protecţie nanciară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.  Asigurarea este cea mai reuşită formă a prevederii, desfăşur!ndu-se în mod profesional cu participarea companiilor de asigurare, într-un mediu legislativ specic, pe piaţa concurenţială a asigurărilor .  Asigurarea se ba"ea"ă pe principiul mutualităţii, în care se crea"ă fondul de asigurare prin sumele cu care contribuie ecare asigurat astfel compens!ndu-se pagubele ce s-au produs la unii. Asigurarea are rolul de a oferi securitate şi astfel temerile asiguratului se reduc.  #rin de"voltarea tot mai accentuată a riscurilor se prevede şi de"voltarea strictă a activităţii de asigurare 1. Primele forme de organizare  Contractele comerciale în evul mediu $uropenii au învăţat să-şi redacte"e contractele pentru a se proteja împotriva unor  înt!mplări ulterioare. %ulte contracte comerc iale derulate în $vul %ediu prevedeau şi modalităţi de împărţire a riscului. Acestea erau absolut necesare comercianţilor angajaţi  în comerţul la distanţă. & aptul că bunurile puteau trans portate mai uşor a  însemnat totodatat ca acestea puteau mai uşor de pierdut sau de furat. 'bţinerea unui prot

Conceptul de Asigurari

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 1/21

Introducere

  Un aspect esenţial în viaţă şi evoluţia omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a

constituit grijă faţă de viitor, teama combinată cu precauţie ş i înţelepciunea cusiguranţa

unui lucru împlinit. Asigurarea exprima în principal o protecţie nanciarăpentru

pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.

  Asigurarea este cea mai reuşită formă a prevederii, desfăşur!ndu-se înmod

profesional cu participarea companiilor de asigurare, într-un mediu legislativspecic, pe

piaţa concurenţială a asigurărilor.

  Asigurarea se ba"ea"ă pe principiul mutualităţii, în care se crea"ă fondulde

asigurare prin sumele cu care contribuie ecare asigurat astfel compens!ndu-sepagubele

ce s-au produs la unii. Asigurarea are rolul de a oferi securitate şi astfeltemerile

asiguratului se reduc.

  #rin de"voltarea tot mai accentuată a riscurilor se prevede şi de"voltareastrictă a

activităţii de asigurare

1. Primele forme de organizare

  Contractele comerciale în evul mediu

$uropenii au învăţat să-şi redacte"e contractele pentru a se proteja împotriva unor

 înt!mplări ulterioare. %ulte contracte comerciale derulate în $vul %ediu prevedeauşi

modalităţi de împărţire a riscului. Acestea erau absolut necesare comercianţilorangajaţi

 în comerţul la distanţă. &aptul că bunurile puteau transportate mai uşor a însemnat

totodatat ca acestea puteau mai uşor de pierdut sau de furat. 'bţinerea unuiprot

Page 2: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 2/21

implica, de asemenea, şi un grad mare de risc.

  $uropenii au învăţat să-şi redacte"e contractele pentru a se proteja împotrivaunor

 înt!mplări ulterioare. %ulte contracte comerciale derulate în $vul %ediu prevedeauşi

modalităţi de împărţire a riscului. Acestea erau absolut necesare comercianţilorangajaţi

 în comerţul la distanţă. &aptul că bunurile puteau transportate mai uşor a însemnat

totodatat ca acestea puteau mai uşor de pierdut sau de furat. 'bţinerea unuiprot

implica, de asemenea, şi un grad mare de risc.

 

Asocierea un mod de reducere a riscului

(el mai simplu mod de reducere a riscului este de a-l împărţi. #e ba"a contractelor

comerciale s-au creat diverse tipuri de asocieri care ofereau protecţie împotrivariscului.

(!nd unul din parteneri dorea să transporte marfa, iar celălalt dispunea de o navă,ei se

puteau asocia pentru a transporta mărfurile la destinaţie, a le vinde şi a împărţiprotul.

)acă nava care efectua transportul nu ajungea la destinaţie, părţile împărţeaupierderea

Asigurările maritime în evul mediu

  Uneori, riscul de dăuna era transferat în schimbul achitării unei prime, separat de

cheltuielile implicate de transport. )eşi repre"entau tran"acţii individuale,aceste

activităţi erau at!t de înrudite, înc!t deseori erau încheiate în momente şi locuriapropiate.

(ontractele de asigurare maritimă veneau în înt!mpinarea necesitaţilorcomerţului

medieval, ele ind utili"ate doar în măsura în care cele două părţi ajungeau la unacord

asupra elementelor contractului. $ra mai uşor să închei asigurări într-un oraş în care

exista o anumită experienţa în domeniu. Aceste oraşe aveau reputaţia unor pieţe de

Page 3: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 3/21

asigurare active. )e-a lungul secolelor, pe măsură ce schimbările de ordin politic şi

tehnologic au in*uenţat viaţa economică, centrele europene ale asigurărilor s-auorientat

dinspre oraşele italiene spre cele mai mari centre comerciale din nord-vestul$uropei+

Anvers, Amsterdam şi ondra

Londra şi cafeneaua asigurărilor

n evul %ediu, Anglia era considerată o naţiune de comercianţi. (omerţulcu

continentul european s-a concentrat în jurul porturilor din $ ţării şi al capitalei,ondra.

n secolul /0 s-au utili"at modele de contracte de asigurare maritimă de origineitaliană.

(omercianţii londone"i subscriau contracte de asigurare maritimă de origine italianăşi

contracte de asigurări negociate de bro1eri. 2otarii întocmeau ş i eliberau poliţele şitot ei

ţineau registrele tuturor poliţelor încheiate. n anul 3456 a fost îninţată o (amerăde

Asigurări care a impus p!nă în 3678 ca toate poliţele semnate să e înregistrate la9o:al

$xchange. #rintr-o hotăr!re a #arlamentului din 3683 se stabilea statutullegal al

contractelor de asigurare maritimă. (onform acestei hotăr!ri, despăgubirile dinasigurare

erau supuse sancţiunilor legale, iar guvernul urma să impună execuţia contractelorde

asigurare şi să re"olve disputele. a sf!rşitul secolului al /0;;-lea, persoaneleinteresate

 în transporturi, sau care doreau să investească în asemenea activităţi, se înt!lneaula

(afeneaua $d<ard ;o:d=s de pe strada ombard, l!ngă 9o:al $xchange. eobişnuia ca

cei adunaţi acolo să încheie contracte de asigurare reciproce împotriva pericolelor

marine

Page 4: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 4/21

la care erau expuşi transportatorii. n rubrica de observaţii se descria nava, încărcătură,

proprietarul, echipajul şi destinaţia. #articipanţii la asigurare îşi completau numele şi

procentul de risc asigurat, după descrierea transportului pe care-l efectuau. )inacest

motiv, cei care asigurau au devenit cunoscuţi sub numele de subscriiptori.&iecare

subscriiptor garanta cu activele personale partea specicata din oricare pierderiasigurate.

#entru o perioadă de timp, lo:d a editat un "iar, >llo:d=s ne<s> care pre"entanoutăţile

din transport maritim. )atorită legăturilor sale cu transportul maritim, cafeneaua

era

considerată centrul pieţei asigurărilor maritime, ind cunoscută în secolul al /0;;;-lea

sub numele de ondon lo:d=s. (u toate că avea statutul unei asociaţii asubscriitorilor

individuali, lo:d=s oferea toate facilităţile specice societăţilor de asigurărimaritime

2. Noţiunea contractului de asigurare(ontractul de asigurare este acel act juridic prin care o parte, numită asigurat, se

obliga să plătească o primă unei alte părţi, numită asigurator, iar aceasta din urmăse

obliga ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului saubeneciarului

asigurării despăgubirea ori suma asigurată ?indemni"aţie@, în limitele şi la termenele

convenite ?art. 7 din egea 36B3774@.

  Asigurările sunt reglementate, în principal, prin egea nr. 36B3774 privind

asigurările şi reasigurările în 9om!nia, la care se adauga egea nr. CBC888, privind

societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, modicată prin'.U.D. nr.

336BC888 şi prin egea nr. 56BC88.

  Asigurarea este o formă de protecţie ba"ată pe un contract, prin care o

persoană

Page 5: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 5/21

"ică sau juridică care se va numi asigurat, cedea"ă anumite riscuri uneipersoane

 juridice - asigurator, plătind asiguratorului o sumă de bani numită prima deasigurare.

Asiguratorul se obliga prin acesta contract să plătească asiguratului despăgubiri înca"ul

 în care evenimentele prevă"ute în contract au loc.

  #roblemele asigurării sunt abordate sub aspect juridic, economic sau nanciar

2.1. Asigurarea sub asect !uridic

Aspectul juridic al asigurărilor este dat în primul r!nd de contractul de asigurarecare

constituie Elegea parţilorF sau Elegea propriu-"isăF, prin care asiguratul se obliga să

plătească societăţii de asigurare o primă, iar în ca"ul în care seproduce riscul,

asiguratorul trebuie să plătească beneciarului, care poate asiguratulsau o terta

persoană, o despăgubire, conform unor limite stabilite anterior.

  #entru respectarea dispo"iţiilor legii s-a îninţat (omisia de upravegherea

Asigurărilor, autoritate administrativă cu următoarele atribuţii+

¬ elaborarea sau avi"area proiectelor de acte normative, care privesc domeniul de

asigurări sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, precum şi avi"area actelor

administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurăriG

¬ supravegherea situaţiei nanciare a asiguratorilor, în vederea protejăriiintereselor

asiguraţilor prin controale asupra activităţii asiguratorilorG

luarea măsurilor necesare pentru că activitatea de asigurare să e gestionata cu

respectarea normelor prudentiale speciceG

¬ participarea ca membru la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de

supraveghere în asigurări şi repre"entarea 9om!niei la conferinţe şi la înt!lniri

international referitoare la supravegherea în asigurăriG

¬ aprobarea transferului de portofoliuG

Page 6: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 6/21

¬ îndeplinirea altor atribuţii prevă"ute în lege.

  (ontractul de asigurare este reglementat de egea nr 36B3774, conformcăreia

trebuie să se întocmească obligatoriu în formă scrisă şi să aibă următoarele

elemente+- )enumirea, domiciliul sau sediul persoanelor contractanteG

- 'biectul asigurării+ bunuri, persoane sau răspundere civilăG

- 9iscurile ce se asiguraG

- %omentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratoruluiG

- #rimele de asigurareG

- umele asigurateG- Alte elemente precum franşi"a

  (odul (ivil 9oman pre"intă următoarele condiţii de validitate a contraculuide

asigurare conform art. 7HI+

- #artile să aibă capacitatea de a se contractaG

- (onsimţăm!ntul acestora să e valabilG

- ă aibă un obiect determinat sau determinabilG

- (au"a contractului să e licită

Contractul de asigurare are următoarele caracteristici:

$ste un contract consensual, adică se încheie numai prin consimţăm!ntul părţilor.

Acest contract este valabil din momentul în care asiguratul şi asiguratorul şi-au

exprimat

acordul de voinţa cu privire la conţinut. &orma scrisă cerută de legiuitor este dindorinţa

de a proteja interesele asiguraţilor şi pe cele ale terţilor.

  $ste un contract sinalagmatic, at!t asiguratorul c!t şi asiguratul îşi asumaoligatiile,

astfel+ asiguratul se obliga să plătească primele de asigurare iar asiguratorul săplătească

indemni"aţia în ca"ul producerii riscului. (ontractul este valabil numai în măsura încare

Page 7: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 7/21

asiguratul îşi îndeplineşte obligaţiile în ca" contrar acesta decade din drepturi.

  $ste un contract aleatoriu, în sensul că părţile contractante nu cunosc înmomentul

 încheierii contractului efectele acestuia, respectiv beneciile sau pierderile ce vorre"ulta

din acesta. )acă evenimentul pentru care se solicita contractul ar cert şimomentul în

care se produce ar cunoscut de părţi, nu ar mai avea sens asigurarea iar riscul ar

acoperit cu certitudine de către asigurator.

  $ste un contract cu titlu oneros ecare parte urmărind obţinerea unui avantajpentru

contraprestaţia pe care o face sau se obliga să o facă în favoareaceleilalte părţi.

Asiguratul benecia"ă de protecţie din partea asiguratorului în schimbul unei plăţisub

forma primei de asigurare.

  $ste un contract succesiv şi constă în eşalonarea în timp a prestaţiilorprevă"ute în

contract. Asiguratorul preia responsabilitatea de a acoperi un risc pentru o perioadălungă

de timp, cum ar contractul de deces pe o perioadă nelimitată, sau pentru operioadă

foarte scurtă, călătoria efectuată de un mijloc de transport rutier.

  $ste un contract de ade"iune+ forma şi clau"ele sunt stabilite de cătresocietatea de

asigurări, asiguratul av!nd posibilitatea de a accepta sau nu acest contract.

$ste un contract de bună credinţă, executarea contractului se cere a făcutăcu

bună credinţă de către părţi. Asiguratorul nu verica de ecare dată informaţiile pecare

le primeşte de la asigurat în legătură cu riscul preluat, reaua credinţa a asiguratuluiind

sancţionata sever.  egea este forma juridică de reali"are a asigurării. )in acest punct de vedere

Page 8: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 8/21

distingem+

- Asigurarea ex contractu, principiul facultativitatii repre"intă ba"a acesteia,persoanele

 juridice şi "ice încheie din propie iniţiativa această asigurare împotrivaevenimentelor

care le ameninţa bunurile, viaţa.

- Asigurarea ex lege, are la ba"ă principiul obligativităţii conform căruia persoanele"ice

şi juridice care deţin bunurile ce fac obiectul asigurării trebuie să le asigure împotriva

riscurilor prevă"ute de lege iar asiguratorii la r!ndul lor trebuie să reali"e"e acestlucru.

  #rin asigurarea contractuală asiguraţii dob!ndesc o securitate individuală pec!nd cea

obligatorie oferă protecţie anumitor persoane din considerente de ordinsocial şi

economic naţional.

#rincipiile care stau la ba"a contractului de asigurare sunt+

- principiul despăgubirii+ contractele nu oferă despăgubiri mai mari dec!tvaloarea

suferită de asigurat

- principiul interesului asigurabil+ dacă se reali"ea"ă o pierdere nanciarăsau un

prejudiciu persoanei provocat de un eveniment atunci o persoană are un interesasigurabil

- principiul subrogaţiei+ consta în obligarea asiguratorului de a despăgubi o daună

prin

poliţa de asigurare c!nd aceasta a fost din culpă unei terţe personae

2.2. Asigurarea sub asect economic

$xistenta asigurării este legată de constituirea unui fond de resurse băneşti destinat

pagubelor provocate de unele evenimente. &ondul de asigurare trebuie constituitnumai în

Page 9: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 9/21

formă băneasca, în formă naturală ar ridica probleme complexe.

&ondul de asigurare se formea"ă în mod descentrali"at din primele de asigurări

primite de la persoane "ice sau juridice care doresc să înlăture eventualele pagubedacă

unele fenomene s-ar produce. (ei interesaţi apelea"ă la asigurare, ca modalitatede

protejare împotriva pericolului care îi ameninţa, numai dacă prima de asigurare pecare ar

trebui să o achite este îndeajuns de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pecare ar

urma să o suporte dacă s-ar produce fenomenul respectiv.

  Asigurarea presupune existenţa unei comunităţi de risc formată din persoanele"ice

şi juridice ameninţate de aceleaşi pericole apăr!ndu-şi interesele comune. %embriisunt

conştienţi că trebuie să contribuie la formarea fondului de asigurare.

  Acest fond de asigurare este oferit numai persoanelor afectate de risc,după

principiul mutualităţii, la constituirea participa toţi dar se reparti"ea"ă numai acelor

asiguraţi care au suferit prejudicii. mpărţirea se face numai între membrii aceleiaşi

comunităţii de risc.

  9elaţiile economice între participanţi iau naştere odată cu formarea şiutili"area

fondului de asigurare. Astfel, în prima etapă, *uxurile băneşti sub forma primelor de

asigurare pornesc de la persoanele "ice şi juridice asigurate către

organi"aţia deasigurare. n etapa următoare, *uxurile băneşti sub forma despăgubirilor pornesc dela

fondul de asigurare către persoanele "ice şi juridice afectate de producereafenomenului.

  #rin urmare asigurarea exprima relaţii de distribuire şi redistribuire avalorii

adăugate brute, relaţii care apar în procesul constituirii şi utili"ării fondului de

asigurare

Page 10: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 10/21

 în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţiibunurilor

asigurate, protejării persoanelor "ice împotriva anumitor evenimente care le-arputea

afecta viaţa sau integritatea corporală, precum şi onorarii obligaţiilor de răspunderecivilă

ce revin persoanelor "ice şi juridice faţă de terţi.

2.". Asigurarea sub asect #nanciar

Av!nd în vedere decalajul de timp între momentul încasării primelor şi momentul

platii despăgubirilor, societatea de asigurări centrali"ea"ă temporar sume

foarte

importante pe care le plasea"ă apoi pe piaţa capitalului, scopul obţinerii unorvenituri

suplimentare şi al creşterii siguranţei afacerilor.

  Asigurarea că ramura prestatoare de sevicii apare în momentul în care înschimbul

primelor le oferă un produs sui generis, şi anume obligaţia de a prelua asupra saefectele

negative ale producerii unui anumit fenomen, obligaţia este in*uenţată decaracterul

aleatoriu al fenomenelor asigurate.$chilibru exista atunci c!nd primele şidespăgubirile se

produc aşa cum au fost stabilite.

ocietatea de asigurări de viaţă acumulea"ă treptat sumele şi apare ca unintemediar

nanciar intre persoanele care plătesc primele eşalonat şi persoane juridice care aunevoie

de resurse nanciare suplimentare.

  ocietăţ ile de asigurare apar pe piaţa nanciară cu o ofertă de capital de împrumut

orientată către diverşi solicitanţi de resurse nanciare. #lasarea de disponibilităţibăneşti

pe piaţa capitalurilor de împrumut se face în condiţii de dob!ndă, cursuri aleh!rtiilor de

Page 11: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 11/21

valoare, cursuri de schimb valutar, etc.

  Asigurarea apare ca activ nanciar într-o economie de incertitudini prinevoluţia

conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului de asigurare care va in*uenţaat!t

mărimea nominală a sumei acumulate c!t şi mărimea reală a acesteia, la data încasării ei.

". $uncţiile asigurărilor&uncţiile economice ale asigurării diferă la nivel microeconomic- în cadrul

societăţilor de asigurari- sau la nivel macroeconomic, ca industrie a asigurărilor.Acestea

 îndeplinesc următoarele funcţii+

  &uncţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de

accidente şi plata sumelor asigurate.Această funcţie este cea mai importantă şiconstă în

plata despăgubirilor, onorarea obligaţiilor în ca"ul asigurărilor de răspundere civilăşi

plata sumelor asigurate pentru asigurările de persoane.Asigurările au îndeplinitaceastă

funcţie încă de la început pe plan naţional şi internaţional, contribuind la refacerea

bunurilor distruse, repararea prejudiciilor

$uncţia de revenire a riscurilor şi daunelor

  %ăsurile complexe de prevenire sunt pre"ente în orice societate de asigurăripentru

prevenirea, limitarea şi combaterea riscurilor. ;nteresul este să reducă pagubele pec!t

posibil altfel agenţii economici şi persoanele nu fac dec!t să sărăceasca.Asiguraţilorle

sunt pre"entate măsurile de prevenire a daunelor astfel înc!t în ca"ul unor incendiidacă

asiguraţii nu iau măsuri de securitate şi prevenire plătesc prime de asigurare maimari şi

amen"i, în schimb cei care iau măsuri de limitare benecia"ă de reduceri la

plataprimelor de asigurare

Page 12: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 12/21

$uncţia de reartiţie

  Are loc în procesul de repartiţie a produsului naţional brut, c!nd se constituie,se

reparti"ea"ă şi se utili"ea"ă fondul de asigurare.#rimele încasate desocietăţile de

asigurare repre"intă relaţii de repartiţie a produsului naţional brut. (!nd asiguraţiisunt

romani atunci se reparti"ea"ă produsul national intern, altfel este vorba de produsul

naţional brut pe plan internaţional.

  &uncţia de repartiţie are următoarele forme de manifestare+

- (reea"ă posibilităţi pentru apărarea avuţiei naţionale, refacerea bunurilor avariate

sau

distruse de calamităţi ale naturii sau de accidente în scopul desfăşurării normale şifără

 întrerupere a procesului de producţie contribuind la crestera producţiei, la reali"area

reproducţiei simple şi lărgite, la repararea unor prejudicii de producerea căroraasiguraţii

sunt răspun"ători

- ocietatea de asigurări trebuie să ia măsuri pentru prevenirea accidentelor şideceselor

timpurii ale persoanlor asigurate, plata sumelor contribuie la crearea condiţiilormateriale

mai bune de viaţă pentru asiguraţi

Asigurările reali"ea"ă prevenirea şi combaterea, atenuarea efectelor

  $uncţia de control

  Aceasta este reali"ată de către organele de specialitate ale societăţilor deasigurări

pentru a indentică cau"ele care au produs dăuna, precum şi constituirea şireparti"area

fondului de asigurare.(ontrolul se exercita preventiv, concomitant şi postoperativ.e

urmăreşte depistarea cau"elor care produc pagube în economie, încasareacorectă a

primelor de asigurare, acordarea despăgubirilor la timp, stingerea obligaţiilor faţăde

Page 13: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 13/21

asiguraţi şi luarea de măsuri pentru combatere, prevenire şi limitarea daunelor.

  ntre aceste funcţii exista o in*uenţă, o interdependentă permanentă

%. &lementele te'nice ale asigurării

  Asiguratorul  este o persoană juridică care în schimbul primelor de

asigurare

 încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produsebunurilor

asigurate, prin plata sumei asigurate la producerea unui eveniment asigurat sau dea plăti

o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţepersoane.

  Asiguratul este persoana "ică său persoana juridică care în schimbul primeide

asigurare plătite asiguratorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor riscuri, saupentru

prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe pesoane.

Jeneciarul asigurării repre"intă persoana care are dreptul să încase"edespăgubirea sau

suma asigurată fără însă că aceasta să e parte la contractul de asigurare.

  (ontractantul asigurării este persoana "ică sau juridică care poate încheiao

asigurare, fără însă că aceasta să obţină calitatea de asigurat.

  (ontractul de asigurare se încheie în formă scrisă şi va cuprinde+

  -numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractanteG

  -obiectul asigurării+ bunuri, persoane, răspundere civilă, profesionalăG

  -primele de asigurareG

  -sumele asigurate

-riscurile ce se asiguraG

  -momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratoruluiG

  -alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

  )iscul asigurat  este evenimentul sau un grup de fenomene ?evenimente@

care odatăprodus datorită efectelor sale obliga pe asigurator să plătească asiguratuluidespăgubirea

Page 14: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 14/21

sau suma asigurată.

  *uma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru careasiguratorul îşi

asumă răspunderea în ca"ul producerii evenimentului pentru care s-a încheiatasigurarea.

uma asigurată repre"intă în toate ca"urile limita maximă a răspunderiiasiguratorului şi

constituie un element care stă la ba"a calculului primei de asigurare.

  Prima de asigurare repre"intă suma de bani dinainte stabilită pe careasiguratul o

plăteşte asiguratorului pentru că acesta să-şi poată constitui fondul de asigurarenecesar

achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat. #rima de asigurare se detrmina

 înmulţind suma asigurată cu cotele de prima tarifara stabilită diferenţiat în funcţiede

formă de asigurare.

  +urata asigurării  repre"intă perioada de timp în care răm!n valabileraporturile de

asigurare dintre asigurator şi asigurat aşa cum au fost ele stabilite prin contractulde

asigurare.

  Pagubă sau dăuna  repre"intă pierderea intervenită la un bun asigurat caurmare a

producerii evenimentului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. nt!lnim aici două

noţiuni şi anume paguba totală în ca"ul în care bunul a fost distrus în întregime şipaguba

parţială atunci c!nd pierderea intervenită este mai mică dec!t valoarea bunului.

  +esăgubirea lătită de asigurator este suma de bani pe careasiguratorul o

datorea"ă asiguratului în vederea compensării pagubei produse de risculasigurat.

)espăgubirea de asigurare poate în limita sumei asigurate egala sau mai micădec!t

pagubă în funcţie de principiul de răspundere al asiguratorului.

Page 15: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 15/21

Se întâlnesc trei principii:

3. #rincipiul răspunderii proporţionale

n ca"ul aplicării acestui principiu despăgubirea de asigurare se stabileşte în aceeaşi

proporţie faţă de pagubă în care se a*a suma asigurată faţă de valoarea bunului

asigurat.

C. #ricipiul primului risc

n ca"ul aplicării acestui principiu despăgubirea de asigurare este egală cu pagubafără a

putea depăşi nivelul sumei asigurate.

 . #rincipiul răspunderii limitate

n ca"ul aplicării acestui principiu despăgubirea de asigurare se acorda numai dacă

paguba produsă de riscul asigurat depăşeşte o anumită limita dinainte stabilită.

#artea din valoarea pagubei dinainte stabilită, care cade în sarcina asiguratuluipoartă

denumirea de franşi"a. $a poate de două feluri+ atinsă şi deductibila.

  -;n ca"ul franşi"ei atinse, asiguratorul acoperă în întregime paguba p!nă lanivelul

sumei asigurate - dacă aceasta este mai mare dec!t franşi"a  -&ransi"a deductibila se scade în toate ca"urile din paguba indiferent c!t este

volumul acesteia din urmă.

  $xistenta franşi"ei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijăpentru

prevenirea pagubelor

,. (lasi#carea asigurărilor

A. n funcţie de obiectul lor, asigurările se clasica în+

- Asigurări de bunuri ?de exemplu, construcţii, autovehicule, bunuri de u" gospo-

)aresc, animale etc.@G

- Asigurări de persoane ?au ca obiect un anumit atribut al persoanei "ice+ viaţapersoanei

"ice, capacitatea de muncă, atingerea unei anumite v!rste etc.@G

a r!ndul lor, asigurările de persoane se impart in +

- Asigurări de viaţăG

Page 16: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 16/21

- Asigurări de accidente.

- Asigurări de răspundere civilă ?se referă la valoarea egală cu daunele-interese pecare ar

trebui să le plătească asiguratul unei terţe persoane, atunci c!nd i-a produsacesteia din

urmă un prejudiciu@.

-. n funcţie de modul în care iau naştere, asigurările se împart în+

- Asigurări prin efectul legii ?obligatorii@, în ca"ul cărora raporturile deasigurare,

drepturile şi obligaţiile parţilor se nasc şi se sting direct, în temeiul legii, voinţaparţilor

neav!nd nici o in*uenţă în acest sensG

- Asigurări contractuale ?facultative@ sunt acelea în cadrul cărora drepturile şiobligaţiile

parţilor re"ulta din contract.

(. n funcţie de felul raporturilor juridice generate de contract intre asigurator şiasigurat

avem+

- Asigurări directe, în care raporturile de asigurare se nasc intre asigurator şiasiguratG

- Asigurări indirecte ?sau reasigurările@, în ca"ul cărora raportul de asigurare sestabileşte

intre reasigurat şi reasigurator.

+. n funcţie de locul în care îşi au sediul ?respectiv domiciliul@ părţile avem+

- Asigurări interne c!nd ambele părţi ?at!t asiguratul, c!t şi asiguratorul@ îşi au

sediul,respectiv domiciliul, în aceeaşi tară, unde se a*a şi obiectul asigurării şi unde seproduc şi

riscurile legate de acesta.

- Asigurări externe,în ca"ul cărora părţile contractante îşi au sediul ?domiciliul@ înţări

diferite ori obiectul asigurat sau riscul pe care îl vi"ea"ă se a*a ori se produce într-oaltă

ţară dec!t cea în care s-a încheiat contractul, în marea liberă sau în spaţiulaerian

Page 17: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 17/21

international.

&. n funcţie de natura juridică a contractului de asigurare avem+

- Asigurări comerciale ?ambele părţi sunt comercianţi@G

- Asigurări comercial-civile ?asiguratul este persoana "ică@.

#entru asigurator operaţiunile de asigurare sunt întotdeauna fapte de comerţ, în înţelesul

legii comerciale ?art. pct. 35-3I (. com.@, ind guvernate de către această dinurmă, pe

c!nd pentru asigurat raportul de asigurare poate avea şi un caracter civil ?art. 6alin. 3 (.

com.@

. /N(0&I&)&A (N)A(3L3I +& A*I43)A)&

.1. $orma şi conţinutul contractului de asigurare

A. &orma contractului de asigurare

  #entru o interpretare corectă a voinţei părţilor, precum şi pentru a le oferiacestora

un mijloc de probă a drepturilor şi obligaţiilor asumate, egea nr. 36B3774 prevedeca

toate contractele de asigurare Kse încheie în formă scrisăF ?art. 38@.

  &orma scrisă este cerută de lege în toate ca"urile, indiferent de valoareaprimei de

asigurare sau a indemni"aţiei de asigurare.

  n lipsa unui înscris probator al convenţiei încheiate de părţi, Kcontractulde

asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadascrisăF

?art. 38@.

-. (onţinutul contractului de asigurare

  (onform art. 38 alin. 3 din egea nr. 36B3774, contractul de asigurare trebuiesă

cuprindă+ numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractanteGobiectul

asigurării+ bunuri, persoane şi răspundere civilăG riscurile ce se asiguraGmomentul

Page 18: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 18/21

 începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratoruluiG primele de asigurareGsumele

asigurateG alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

.2. Părţile contractului de asigurare

A.  Asiguratul este persoana "ică său persoana juridică care se asigura împotriva

producerii unui anume risc, e în temeiul legii, e în temeiul voinţei sale, prin încheierea

contractului de asigurareG

-. Asiguratorul este persoana juridică care, în situaţia apariţiei evenimentuluiasigurat, se

obliga să suporte consecinţele păgubitoare pentru asigurat, în anumite limite,stabilite

prin contractul de asigurare sau prin legeG

(. (ontractantul este persoana "ică său persoana juridică care încheiecontractul de

asigurare şi care se obliga faţă de asigurator să plătească primelecontractuale ?de

exemplu, un soţ încheie un contract de asigurare prin care asigura viaţa,integritatea

corporală sau bunurile celuilalt soţ@G

+.  Jeneciarul este persoana care, deşi nu este parte în contract, va primiindemni"aţia

de asigurare ?suntem în pre"enţa unei stipulaţii pentru altul@.

5. /N(&A)&A (N)A(3L3I +& A*I43)A)&

  n mod obişnuit contractul de asigurare cu durată determinată de timp încetea"ă

atunci c!nd ajunge la termen, respectiv expiră perioada pentru care a fost încheiat.Un

alt mod de încetare a contractului de asigurare este producerea evenimentuluiasigurat,

 înt!lnită în asigurările de viaţă.

  n afara celor C ca"uri pre"entate, un contract de asigurare poate înceta prin+

- denunţareG

Page 19: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 19/21

- re"iliereG

- anulareG

Denunţarea- este modalitatea unilaterală de încetare a contractului de asigurare,din

motive prevă"ute de lege. Asigurătorul poate denunţa contractul în următoareleca"uri+

- dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modicările intervenite în perioadaderulării

contractului, care potrivit condiţiilor de asigurare, exclud menţinerea contractuluiG

 - dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de rea credinţăG

- atunci c!nd constată neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de

 întreţinere

corespun"ătoare a bunurilor, ceea ce duce la creşterea şanselor deproducere a

evenimentului asigurat.

  Rezilierea- repre"intă încetarea contractului de asigurare datorităneexecutării

obligaţiei uneia dintre părţi din care i se pot imputa. n momentul re"ilieri, creditorulare

dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nufuseseră

 îndeplinite p!nă la acea dată. )e asemenea, el poate pretindedespăgubiri pentru

prejudiciile ce i s-au adus ca urmare a neexecutării respectivelor prestaţii. )eexemplu+

re"ilierea are loc atunci c!nd riscul asigurat s-a produs înainte să înceapă

răspunderea

asigurătorului.

   Anularea- survine atunci c!nd contractul a fost încheiat fără respectareacondiţiilor

esenţiale de valabilitate. pre deosebire de denunţare şi re"iliere, anulareacontractului de

asigurare operea"ă şi pentru trecut, nu numai pentru viitor, readuc!nd contractanţii

lasituaţia juridică avută la data încheierii asigurării. 9ecurg!ndu-se la restituireareciprocă a

Page 20: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 20/21

datoriilor, asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iarasiguratul

indemni"aţia- dacă a fost plătită.

(oncluzii

#iaţa de asigurări cuprinde totalitatea actelor de v!n"are-cumpărare de servicii de

asigurare, a mecanismelor, instituţiilor şi reglementărilor care guvernea"ăactivitatea în

domeniu pe un teritoriu dat.

Asigurarea compensea"a nanciar efectele unui eveniment nefavorabil. &ondurile

pentru compensarea nanciara a asiguratului sunt create de asigurator din primeleplatite

de persoanele sau organi"atiile care au cumparat asigurari.

Asiguratul prin despagubirile primite este repus in situatia nanciara pe care a

avut-o inainte de producerea unui eveniment asigurat. Acest lucruexprima scopul

principal al unei asigurari, compensarea pierderilor suferite si nu obtinerea unuiprot.

;n schimbul primelor de asigurare alocate unor fonduri speciale, asiguratorul

accepta riscul unor despagubiri, in ca"ul in care detinatorul politei va suferi unprejudiciu.

Asigurarea în economia de piaţă apare ca un instrument de formare a business-

ului şi bunăstarea populaţiei, pe de altă parte L o activitate care aduce venit.Asigurarea

de bunuri, ca segment al pieţei asigurărilor generale, este unul dintre sectoarelecele mai

complexe din punctul de vedere al multitudinii de riscuri acoperite.

http+BBdocuments.tipsBdocumentsBmanagementul-asigurarilor.html

-ibliogra#e

Dheorghe ). Jistriceanu, EAsigurări şi reasigurări în 9om!niaF $ditura

Universitară C886, 9om!nia

;ulian 0ăcărel, &lorian Jercea, EAsigurări şi reasigurăriF, $ditura $xpert,

Page 21: Conceptul de Asigurari

8/16/2019 Conceptul de Asigurari

http://slidepdf.com/reader/full/conceptul-de-asigurari 21/21

C885

<<<.asigurare.md

<<<.portaldeasigurari.ro

<<<.bursaasigurarilor.ro

ro.<i1ipedia.or