Condiții privind contaminanții, radiațiile și utilizarea materialelor

radioactive prezente în alimente

Uniunea Europeană (UE) stabileşte nivelurile maxime pentru anumiţi contaminanţi în

vederea reducerii prezenţei acestor contaminanţi în produsele alimentare până la nivelurile cele

mai scăzute, care să permită utilizarea raţională a bunelor practici de fabricaţie sau agricole.

În cadrul expertizei mărfurilor alimentare, indiferent că sunt materii prime, semifabricate

sau produse finite, pentru a asigura valoarea nutritivă corespunzatoare compozitiei lor naturale și

pentru a preveni eventualele efecte nocive asupra organismului uman, se urmărește indeplinirea

unor cerințe de ordin igienico-sanitar cum sunt:

să nu prezinte semne organoleptice de alterare (miros de alterat,

modificare de consistență, culoare sau gust);

să nu fie contaminate cu agenți patogeni si cu agenți conditionați patogeni

peste limitele admise;

să nu prezinte miros sau pete de mucegai (cu excepția celor selectionate

admise);

să nu conțină substanțe chimice neautorizate sau peste limitele admise;

să nu conțină corpi străini peste limitele admise;

să nu prezinte urme de rozătoare;

să nu aibă miros sau gust strain de natura produsului;

să nu fie falsificate.

Punerea in consumul public, prelucrarea, depozitarea și transportul produselor alimentare

care nu indeplinesc condițiile impuse prin normele sanitare (cuprinse in Ordinul Ministerului

Sanatatii) atrage după sine răspunderea civilă, materială și penală după caz.

Din cele de mai sus rezultă că dacă un produs alimentar este necomestibil, aceasta se

poate datora nu numai transformarilor și degradărilor pe care le suferă în timpul transportului sau

depozitării ci și contaminării cu agenți care provoaca intoxicații sau toxiinfecții alimentare.

Principalele tipuri de contaminanți radioactivi din alimente

Pentru protecția sănătății omului trebuie respectate regulile privind salubritatea bunurilor

de consum pe care le foloseste și în special inocuitatea produselor alimentare. Conținutul în

diferiți contaminanți potențiali este ținut sub control prin puterea legislatiei sanitare în toate tarile

civilizate, așa și în țara noastră.

Contaminanții radioactivi care pot fi găsiți în alimente sunt:

Plumbul

1

Absorbţia plumbului poate constitui un risc grav pentru sănătatea publică, deoarece

acesta poate încetini dezvoltarea cognitivă, diminua performanţele intelectuale ale copiilor şi

creşte tensiunea arterială şi numărul bolilor cardio-vasculare la adulţi.

Într-un document OMS se menţionează că aportul alimentar de plumb măreşte mult mai

mult plumbemia decât poluarea aeriană din care cauză se acordă o atenţie deosebită acestei căi.

Pentru metale grele comitetul mixt FAO/OMS de experţi pentru aditivi alimentari a recomandat

să se renunţe la noţiunea de “doză zilnică admisibilă” şi să se introducă aceea de “doză

săptămînală tolerabilă temporar”. Cantitatea de plumb ingerată admisă de FAO/OMS ca doză

tolerabilă este de 3mg/zi.

Limitele admise de plumb în alimente, conform normelor Ministerului Sănătăţii din ţara

noastră (în mg/kg) sunt:

0,1 în grăsimi alimentare, băuturi alcoolice nedistilate şi băuturi alcoolice

industriale;

0,2 în lapte;

0,3 în băuturi alcoolice naturale distilate şi băuturi răcoritoare;

0,4 în brînzeturi topite;

0,5 în carne, peşte sărat, ouă, pâine şi produse de panificaţie, suc de roşii,

compoturi, nectaruri, suc pasteurizat de fructe, produse de cofetărie;

0,6 în brânzeturi;

0,75 în marmeladă, gemuri, dulceţuri, sirop;

1 în mezeluri, conserve de carne şi legume, bulion de roşii, sosuri picante,

must de struguri concentrat, legume şi fructe deshidratate, supe

concentrate, produse zaharoase, cacao, ciocolată;

1,5 în conserve de peşte, pastă de tomate, pastă şi concentrate de fructe.

Conţinutul de plumb admis în conservele alimentare variază în funcţie de legislaţia

fiecărei ţări, astfel:

în Marea Britanie doza admisă pînă în 1975 a fost de2mg/kg, fiind apoi

redusă la1 mg/kg;

în Elveţia conţinutul de plumb a fost limitat la 0,5;

în Japonia la 0,4.

Codex alimentar a fixat limita maximă admisă la 0,3 ppm, dar unii autori consideră că

nu trebue depăşită limita de 0,1 ppm. Există o orientare generală de a reduce cantitatea de plumb

2

în băuturile nealcoolice la limita de maximum 0,2 mg/kg deoarece acestea sunt consumate de

copii, bătrîni şi bolnavi.

Cadmiul

Absorbţia cadmiului este, de asemenea, un risc pentru oameni, deoarece acesta poate

induce disfuncţie renală, probleme osoase şi probleme de reproducere.

Mercurul

Această substanţă poate afecta dezvoltarea cerebrală a bebeluşilor şi, la niveluri mai

ridicate, poate provoca transformări de natură neurologică la adulţi. În general, mercurul

contaminează peştii şi produsele din peşte. Metilmercurul este forma chimică cea mai

periculoasă a mercurului.

Monoclorpropan-1,2-diol (3-MCPD)

Această substanţă cancerigenă se formează, în anumite condiţii, în timpul prelucrării

produselor alimentare. Ea se poate produce, în special, în timpul fabricării ingredientului

alimentar denumit „proteină vegetală hidrolizată”, prin metoda hidrolizei acide.

Adaptarea proceselor de producţie a permis o scădere importantă a prezenţei 3-MCPD în

produsul menţionat anterior. Principalele produse alimentare care contribuie cu 3-MCPD la

consumul alimentar, au fost sosul de soia şi produsele pe bază de sos de soia. Doza zilnică

tolerabilă (DZT) este de 2 µg/kg greutate corporală.

Dioxinele şi bifenilii policloruraţi (PCB) de tipul dioxinei

Dioxinele şi bifenilii policloruraţi (PCB) de tipul dioxinei sunt substanţe chimice care

rezultă de pe urma unor procese naturale (vulcanism, incendierea pădurilor) sau industriale

(fabricarea pesticidelor, metalelor sau vopselurilor, albirea hârtiei, incinerarea etc.).

PCB sunt substanţe chimice cu o răspândire largă, deoarece, în trecut, erau utilizate la

fabricarea materialelor de construcţii, a lubrifianţilor, a hidroizolaţiilor şi a vopselurilor. Aceste

două tipuri de substanţe pot avea efecte grave asupra sănătăţii, printre care se numără cancerul,

probleme de imunitate şi ale sistemului nervos, leziuni ale ficatului şi sterilitatea.

Doza săptămânală tolerabilă (DST) este de 14 pg de echivalenţi toxici ai Organizaţiei

Mondiale a Sănătăţii (OMS-TEQ)/kg greutate corporală.

Hidrocarburile aromatice policiclice (HAP)

O serie de hidrocarburi aromatice policiclice sunt cancerigeni genotoxici. HAP pot

contamina produsele alimentare în timpul procesului de afumare şi a procesului de încălzire şi

uscare sau prin poluarea mediului, în special la peşte.

Pentru a proteja sănătatea publică, este necesară stabilirea unor niveluri maxime pentru

benzo(a)piren în anumite produse alimentare care conţin grăsimi şi uleiuri, precum şi în

3

produsele alimentare la care procesele de afumare sau de uscare pot cauza niveluri ridicate de

contaminare. Nivelurile maxime sunt, de asemenea, necesare în produsele alimentare la care

poluarea mediului poate cauza niveluri ridicate de contaminare, în special la peşte şi la produsele

pescăreşti, spre exemplu în cazul contaminării cauzate de scurgeri de produse petroliere de la

nave.

Staniul anorganic

Acest tip de staniu se poate găsi în produsele alimentare şi băuturile ambalate în cutii

metalice. La unele grupuri sensibile ale populaţiei, precum copiii, staniul poate provoca iritaţii

gastrice. Pentru alimentele conservate, altele decât băuturile, nivelul maxim a fost stabilit la 200

mg/kg. Pentru băuturile ambalate în cutii metalice, nivelul maxim a fost stabilit la 100 mg/kg.

Având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea

conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de

sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, în special articolul 11 alineatul 4, întrucât:

Regulamentul (CE) nr. 315/93 al Consiliului din 8 februarie 1993 de stabilire a

procedurilor comunitare privind contaminanţii din alimente prevede că trebuie să

se stabilească niveluri maxime pentru anumiţi contaminanţi în produsele

alimentare, în vederea protejării sănătăţii publice.

Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire

a nivelurilor maxime pentru anumiţi contaminanţi în produse alimentare stabileşte

nivelurile maxime pentru plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic, 3-MCPD şi

benzo(a)piren în anumite produse alimentare.

Regulamentul (CE) nr. 882/2004 stabileşte principiile generale pentru controlul

oficial al produselor alimentare. În anumite cazuri, sunt necesare totuşi prevederi

mai specifice pentru a asigura efectuarea controalelor oficiale în mod armonizat în

cadrul Comunităţii.

Metodele de prelevare de probe şi metodele de analiză care urmează a fi folosite

pentru controlul oficial al nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur, 3-MCPD, staniu

anorganic şi benzo(a)piren în anumite produse alimentare sunt stabilite în

Directiva 2001/22/CE a Comisiei din 8 martie 2001 de stabilire a metodelor de

prelevare a probelor şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al

nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur şi 3-MCPD din produsele alimentare,

Directiva 2004/16/CE a Comisiei din 12 februarie 2004 de stabilire a metodelor

de prelevare a probelor şi a metodelor de analiză pentru controlul oficial al

4

nivelurilor de staniu din produsele alimentare conservate şi Directiva 2005/10/CE

a Comisiei din 4 februarie 2005 de stabilire a metodelor de prelevare a probelor şi

a metodelor de analiză pentru controlul oficial al nivelurilor de benzo(a)piren din

produsele alimentare.

Numeroase prevederi privind prelevarea probelor şi analiza pentru controlul

oficial al nivelurilor de plumb, cadmiu, mercur, staniu anorganic, 3-MCPD şi

benzo(a)piren în produsele alimentare sunt similare. În consecinţă, pentru

claritatea legislaţiei, este adecvat să se unifice aceste prevederi într-un singur act

legislativ.

Măsurile prevăzute în acest regulament sunt conforme cu opinia Comitetului

permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală,

Condiţii privind contaminanţii în general, radiaţiile sau utilizarea

materialelor radioactive

Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt abilitate

să adopte reglementări comune privind prezenţa contaminanţilor în alimente.

Reglementările trebuie să se bazeze pe principiul conform căruia alimentul care conţine

un contaminant într-o cantitate neacceptată din punct de vedere al sănătăţii publice, respectiv la

un nivel de toxicitate care depăşeşte limitele maxime admise, să nu fie fabricat şi distribuit în

vederea comercializării.

Tratamentul alimentelor cu radiaţii ionizante se face numai:

a) în unităţi de iradiere autorizate din punct de vedere al securităţii nucleare de către

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi din punct de vedere sanitar, de către

Ministerul Sănătăţii Publice;

b) cu asigurarea mijloacelor de protecţie şi de securitate a sănătăţii consumatorilor, după

avizarea produsului de Ministerul Sănătăţii Publice.

Iradierea alimentelor poate fi autorizată doar în cazul în care:

a) este justificată şi necesară din punct de vedere tehnologic;

b) nu prezintă riscuri pentru sănătate şi este realizată în condiţiile prevăzute de

reglementările legale în vigoare;

c) este în beneficiul consumatorului;

d) nu este utilizată ca înlocuitor al practicilor de igienă şi sănătate sau al bunelor practici

de fabricaţie ori de cultivare.

Iradierea alimentelor poate fi utilizată numai în următoarele scopuri:

5

a) pentru reducerea riscului bolilor provocate de organismele patogene din alimente, prin

distrugerea acestora;

b) reducerea procesului de alterare a alimentelor prin distrugerea organismelor

dăunătoare şi stoparea proceselor de deteriorare;

c) reducerea pierderilor alimentare prin maturarea, germinarea sau încolţirea prematură;

d) îndepărtarea din alimente a organismelor dăunătoare plantelor sau produselor din

plante.

În momentul supunerii la iradiere alimentele trebuie să fie într-o formă corespunzătoare

de salubritate. Utilizarea tratamentului cu radiaţii ionizante ca substituent al practicilor de igienă

sau sănătate ori al bunei practici de producţie sau de cultivare agricolă este interzisă.

Materialele utilizate la ambalarea alimentelor ce urmează să fie iradiate trebuie să

corespundă acestui scop şi să fie avizate de Ministerul Sănătăţii Publice.

Tratarea prin iradiere nu poate fi utilizată în combinaţie cu alte metode chimice de tratare

folosite în acelaşi scop.

Iradierea poate fi realizată numai prin sursele autorizate de Comisia Naţională pentru

Controlul Activităţilor Nucleare.

Etichetarea alimentelor tratate cu radiaţii ionizante se face prin înscrierea pe etichete a

expresiilor "Tratat prin ionizare" sau "Tratat cu radiaţii ionizante".

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia

Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare sunt abilitate să emită reglementări comune cu

privire la tratarea cu radiaţii ionizante a produselor alimentare pentru consumul uman.

6

Bibliografie

1. http://lege5.ro/Gratuit/gezdiobsgm/ordonanta-de-urgenta-nr-97-2001-privind-

reglementarea-productiei-circulatiei-si-comercializarii-alimentelor

2. http://europa.eu/legislation_summaries/food_safety/

contamination_environmental_factors/l21290_ro.htm#Amendingact

3. http://protlc.net/expertizarea-produselor-alimentare-din-punctul-de-vedere-al-

continutului-de-poluanti/

4. http://lege5.ro/en/Gratuit/gi3dsmbqgy/regulamentul-nr-333-2007-de-stabilire-a-

metodelor-de-prelevare-a-probelor-si-de-analiza-pentru-controlul-oficial-al-

nivelurilor-de-plumb-cadmiu-mercur-staniu-anorganic-3-mcpd-si-benzoapiren-

din-produs

5. http://christianferoviarul.blogspot.ro/2008/09/poluarea-alimentelor-cu-plumb.html

7