1. Nestorianismul. Sinodul 3 Ecumenic de la Efes, din 431

• călugărul antiohian Nestorie, după ce și-a câștigat renumele de mare predicator și a fost numit episcop alConstantinopolului, a început să propovăduiască erezia potrivit căreia în Hristos există două persoane – unadivină și una umană – nestorianism sau dioprosopism

• drept urmare, Fecioara Maria nu era „Născătoare de Dumnezeu”, ci „de om”, căci „Dumnezeu nu poate finăscut de o creatură”

• această învățătură a provocat mari tulburări, iar episcopul a declanșat o adevărată persecuție asupra celorcare nu-i împărtășeau credința eretică

• Nestorie era susținut de împăratul Teodosie și de soția sa, Evdochia, dar sora basileului, Pulcheria îlconsidera un eretic periculos

• Sfântul Chiril al Alexandriei ia poziție împotriva lui Nestorie și apără unitatea personală a Mântuitorului șicalitatea de „Maică a Domnului” a Fecioarei Maria. În 430, scrie „3 memorii” familiei imperiale „Despredreapta credință” și „5 cărți pentru combaterea blasfemiei lui Nestorie

• Papa Celestin al Romei este informat de erezia lui Nestorie, organizează un sinod și o combate

• Un alt sinod e organizat de Sfântul Chiril, care alcătuiește cele „12 Anatematisme” adresate lui Nestorie.Acesta din urmă a scris 12 Contra-anatematisme și a beneficiat de sprijinul arhiepiscopului Ioan al Antiohieiși episcopilor Teodoret de Cir și Andrei de Samosata

• Disputele au luat proporții, iar în iunie 431, s-a organizat Sinodul 3 Ecumenic, la Efes, la care au participataproape 200 de episcopi, fără Nestorie

• s-a stabilit că în Hristos sunt două firi, dar o singură persoană, iar Fecioara Maria este „Născătoare deDumnezeu. Nestorie este destituit și excomunicat

• la 5 zile după deschiderea sinodului, a ajuns și Ioan al Antiohiei cu episcopii din Asia. Aflând ce s-aîntâmplat, s-a umplut de furie, a organizat un alt sinod și a declarat nule hotărârile lui Chiril, pe care l-aanatematizat alături de toți episcopii care nu se vor pocăi

• între timp, au sosit la Efes și delegații papei Celestin al Romei, și s-au mai ținut 6 ședințe conduse tot deChiril. S-au examinat din nou învățăturile lui Nestorie, iar pe 11 iulie, s-au aprobat toate hotărârile luate pe22 iunie. Nestorie, Ioan al Antiohiei și prietenii lor au fost excomunicați

• apoi a fost condamnat pelagianismul și reprezentanții săi: Pelagiu, Celestin, Iulian de Eclanum și alții

• sinodul a alcătuit și 8 canoane, între care 7 pedepsea aspru introducerea sau compunerea altui Simbol decredință decât cel Niceo-constantinopolitan, iar 8 afirma autocefalia Bisericii din Cipru față de PatriarhiaAntiohiei

1

2. Monofizismul. Sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon, din 451

• după ce a luptat intens contra ereziei lui Nestorie, arhimandritul Eutihie a creat o altă erezie – monofizismul– potrivit căreia Hristos are o singură fire (cea divină care a absorbit-o pe cea umană), iar trupul Său a fostdumnezeiesc, nu omenesc

• consecința ereziei monofizite era anularea operei de răscumpărare a omului

• primul care l-a combătut pe Eutihie a fost Teodoret al Cirului, apoi patriarhul Domnus al Antiohiei l-a acuzatpe eretic de apolinarism și l-a denunțat împăratului Teodosie 2

• Eutihie a trebuit să dea explicații la un sinod local deschis în 448, la Constantinopol. Acolo a spus cărecunoaște două firi înaintea unirii Dumnezeirii cu umanitatea, dar după unire doar o singură fire. Dupăaceastă declarație, a fost anatematizat

• nemulțumit de hotărâre, Eutihie apelează la papa Leon al Romei și la patriarhul Dioscor al Alexandriei. PapaLeon îl consideră eretic periculos. Eutihie e sprijinit de eunucul Hrisafie

• în 449, este convocat Sinodul tâlhăresc de la Efes, prezidat de patriarhul Dioscor al Alexandriei, desfășuratîntr-o atmosferă foarte agitată

• se retrage dreptul de vot ierarhilor care s-au pronunțat împotriva lui Eutihie la sinodul anterior, iar Dioscorcondamnă învățătura ortodoxă și impune monofizismul. Acuzatorii lui Eutihie au fost condamnați. Delegațiipapei au fugit de ciomegele călugărilor și parabolanilor aduși de Dioscor la sinod

• Sinodul tâlhăresc a provocat confuzie și haos, iar apărătorii ortodoxiei au cerut convocarea unui nou sinodecumenic, care să spele rușinea celui anterior

• în octombrie 451, a avut loc Sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon, unde au participat între 520 și 630 deepiscopi, majoritatea din Răsărit

• ședințele au fost agitate, acuzațiile contra patriarhului Dioscor au curs neîntrerupt și, într-un final, a fostdepus din scaun, dar n-a fost condamnat ca eretic

• sinodalii au definit doctrina celor două firi din persoana lui Hristos printr-o mărturisire de credință,proclamată într-o ședință la care a participat și cuplul imperial – Marcian și Pulcheria

• sinodul a dat 30 de canoane. 28 a ridicat Biserica Ierusalimului la rang de Patriarhie, cu jurisdicție asupraPalestinei

2

3. Controverse, erezii și schisme în Apus

Donatismul:

• Donatismul este o erezie care a afectat Biserica africană timp de un secol

• a apărut în 311, din cauza doctrinei potrivit căreia valabilitatea Tainelor ține de sfințenia săvârșitorului.Episcopul Donatus susținea că eficacitatea sacramentelor depinde de caracterul moral al preotului. Dacăera implicat într-un păcat serios și boteza o persoană, acel botez era considerat nul

• În anul 311, arhidiaconul Cecilian, compromis în timpul persecuțiilor, este hirotonit episcop de Cartagina

• un grup de oponenți, conduși de Donatus, a declarat invalidă alegerea acestuia, pe considerentul că sunttaine administrate de un episcop cu un trecut plin de păcate

• ambele tabere au apelat la arbitrajul împăratului Constantin cel Mare, care reunește două sinoade la Romași Arles, declară validă alegerea lui Cecilian și intervine direct în defavoarea donatiștilor

• Donatus a fost înlăturat, după ce donatiștii au fost declarați eretici, iar bisericile lor au fost închise

Priscilianismul:

• a fost o erezie susținută de Priscilian, un nobil laic, bogat, cu o viață ascetică. A fost sfințit preot, a devenitapoi episcop de Avila și a reușit să câștige mulți adepți

• priscilianismul era o hristologie dochetică și o învățătură sabeliană referitoare la Sfânta Treime

• folosea scrieri apocrife, practica astrologia, atribuia sufletului individualitate divină, nega creareaUniversului de către Dumnezeu, Învierea Mântuitorului, condamna căsătoria și încuraja imoralitatea,interzicea consumul de carne și folosea sperjurul

• primul care s-a ridicat împotriva ereziei au fost episcopul Hyginius de Cordoba, iar în urma sinodului de laSaragossa, din 380, adepții lui Priscilian au fost excomunicați și excluși din Biserică

• în 385, Priscilian și alți 6 adepți au fost executați pentru practicarea „magiei criminale”. Erezia a dispărutabia în secolul 6, în urma sinodului de la Braga

•

Pelagianismul:

• a fost o erezie susținută de Pelagiu, un roman învățat, ce ducea o viață de mare ascet, motiv pentru care s-abucurat de cinste și în fața Fericitului Augustin

• sistemul ereziei lui a fost completat de prietenul său, Celestin, și de episcopul Iulian de Eclanum

• pelagianismul susține că păcatul lui Adam nu e originar și nici ereditar. Moartea nu e o urmare a păcatuluilui Adam, ci a firii umane. Toți sunt din naștere fără păcat, iar botezul nu se face pentru iertarea păcatuluistrămoșesc. Copiii care mor botezați au un grad mai înalt de fericire

• Celestin susținea că ceea ce nu poate fi evitat nu este păcat. Esența păcatului ține de posibilitatea de a-levita

• erezia a fost răspândită de Pelagiu în Palestina și de Celestin în Cartagina

• în urma unui sinod, episcopatul african a condamnat pelagianismul și susținătorii săi și a dispus expulzarealor și confiscarea bunurilor

3

Semipelagianismul:

• a fost o erezie a lui Vincențiu de Lerin care admitea păcatul strămoșesc, dar nu credea în urmările lui așacum credea Fericitul Augustin (omul nu mai putea face decât rău)

• voința omenească a fost slăbită și predispusă tentației de a păcătui, dar i-a rămas o rezervă de a face faptebune

• omul nu este mort (după cum spunea Augustin), ci doar bolnav. De aceea, e necesar harul lui Dumnezeu, cucare liberul arbitru al omului conlucrează

• omul poate ajunge cu puteri proprii la începutul credinței și poate dori mântuirea, care nu e posibilă fărăajutorul grației

• erezia a fost respinsă în 529, la sinodul de la Arausio.

Pavlicianismul:

• este o nouă formă de maniheism, care își trage numele de la unul din frații Pavel și Ioan, fii ai uneimaniheiene sau de la predilecția adepților pentru scrierile Sfântului Apostol Pavel

• a apărut în 657 în timpul împăratului Constans 2, propagată de un sirian, Constantin

• avea ca trăsături dualismul, dochetismul, înlăturarea cultului Maicii Domnului, reducerea canonului biblicprin scoaterea Vechiului Testament, a epistolelor sobornicești și a unei părți din Faptele Apostolilor,înlăturarea Sfintelor Tainei și a cultului extern, înlăturarea ierarhiei bisericești, morala decăzută prinfolosirea minciunii pentru a scăpa de prigoane, uneori și incestul, respingerea monahismului și a postului șio organizare pretins moștenită de la Apostolul Pavel

• conducătorul lor avea demnitatea de apostol și profet

• în 684, împăratul Constantin 4 Pogonatul a trimis un funcționar care l-a prins pe liderul pavlicienilor,Constantin, l-a ucis și i-a împrăștiat adepții, dar după 3 ani tot acel funcționar a adunat rămășițele sectei șisub numele de Tit a condus-o până în 690, când a fost executat

Adopțianismul:

• a apărut în Spania și este cunoscută sub numele de „erezia spaniolă” sau „feliciană”, după episcopul Felix,cel mai mare propagator

• inițiatorul se numea Migetius. Anula orice deosebire între Cuvânt și Hristos și susținea că a doua persoană aSfintei Treimi nu exista înainte de Întrupare

• după o tendință nestorianistă, se considera filiația ca o proprietate a naturii și nu a persoanei. Hristos ca omnu era fiul lui Dumnezeu, ci doar Cuvântul veșnic era fiul natural al Tatălui. Iisus era doar fiul adoptiv al luiDumnezeu

• adopțienii înțelegeau întruparea în sensul că Hristos a fost adoptat ca om de Tatăl

• erezia a fost condamnată la 792 la sinodul convocat de Carol cel Mare la Ratisbona

4

4. «Filioque». Credințe și practici noi în Apus

Adaosul „Filioque”:

• este învățătura referitoare la purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl, dar și de la Fiul

• adaosul a fost introdus în Simbolul de credință introdus la Sinodul 3 din Toledo, după ce ar fi apărut înSimbolul niceo-constantinopolitan latin sub influența Simbolului atanasian

• Papa Leon 3 nu îl acceptă și pune să fie săpat pe două plăci de argint simbolul niceo-constantinopolitan șisă fie rezemate în biserica „Sfântul Petru” din Roma

• Sinoadele din 867 sub președinția lui Fotie și cel din 879-880 întrunite la Constantinopol condamnă solemnorice adaos în simbolul niceo-constantinopolitan

• Adversarii adaosului la Roma sunt Anastasie Bibliotecarul și papa Ioan 8

• la 14 februarie 1014, adaosul este primit în Simbol la Roma printr-o hotărâre luată de papa Benedict 8, înurma intervențiilor lui Henric 2

• această acțiune constituie una din cauzele schismei de la 1054 și o temă permanentă a viitoarelorcontroverse dintre cele două biserici, Răsărit și Apus

Practici noi:

• săvârșirea Sfintei Liturghii cu azimă, în loc de pâine dospită

• zidirea bisericilor cu mai multe altare în care se oficiau simultan mai multe Liturghii

• se introduce orga, deci muzică instrumentală, și se folosesc statuete

• Botezul se făcea printr-o singură scufundare, iar postul sâmbetei devine general în Apus.

5. Sinodul 5 ecumenic de la Constantinopol din 553

• a avut loc la Constantinopol, pe 5 mai 553, și a fost prezidat de patriarhul Eutihie• au participat 165 de episcopi• are loc disputa celor 3 capitole:

▪ persoana și scrierile lui Teodor de Mopsuestia, ca precursor al nestorianismului; ▪ unele scrieri ale lui Teodoret de Cir și ▪ o scrisoare a lui Ibas de Edesa către persanul Maris

• în 543-544, împăratul Iustinian emite un decret în care condamnă cele trei capitole și este aprobatăcondamnarea lui: Origen, Didim cel Orb și Evagrie din Pont

• Papa Vigiliu alcătuiește singur un „Constitutum” prin care nu recunoaște condamnarea celor 3 capitole• ședința a 8-a a sinodului îi mai anatematizează o dată pe: Arie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie și

Origen. Întreaga condamnare conține 14 anatematisme• Printr-un al „Constitutum”, Vigiliu cedează și retrage cele spuse anterior• Prin condamnarea origenismului a fost discreditată metoda platonică folosită în exegeza teologică.

5

6. Monotelismul. Sinodul 6 ecumenic de la Constantinopol din 680-681

• monotelismul a fost o erezie potrivit căreia Hristos ar avea două naturi, dar o singură voință sau energie

• prin această doctrină, împăratul bizantin Heraclius (610-641) a încercat să împace punctul de vederemonofizit (o singură voință) cu cel ortodox (două voințe)

• învățătura îi atrăgea pe monofiziții moderați, dar contravenea hotărârilor luate la Sinodul de la Calcedon

• Heraclius vorbește cu patriarhul Serghie, care intră în legătură cu alți teologi și împreună ajung la ideea căse poate admite monotelismul, fără să fie prejudiciată dogma ortodoxă, deoarece voința și energia umanăsunt absorbite cu totul în voința și energia divină

• totul mergea spre o „unire” bisericească, dar apare opoziția ortodoxă, în frunte cu eruditul călugărpalestinian Sofronie. Acesta spunea că cel ce admite că Hristos are o singură energie nu poate să admitădecât o singură natură, iar cel ce crede în existența a două naturi nu poate decât să admită o dublă sferă deacțiune

• în 634, Sofronie devine patriarh al Ierusalimului și organizează un sinod în care condamnă monotelismul, pecare-l califică drept monofizism camuflat

• ca să încheie disputele, împăratul Heraclie dă edictul de credință „Ekthesis”, în care ordona cu asprime săse admită doar o voință în Hristos. N-a avut niciun efect

• disputele rămân, iar împăratul Constans 2 interzice discuțiile despre cele două voințe în Hristos, printr-unalt edict – „Typos” – care n-a mulțumit nicio tabără

• ortodoxia a fost apărată, cu prețul vieții, de Papa Martin și de Sfântul Maxim Mărturisitorul, căruia i-au fosttăiate limba și mâna dreaptă

• în 680-681, are loc Sinodul 6 Ecumenic de la Constantinopol, convocat de Constantin 4 Pogonatul, caresusține credința ortodoxă și condamnă monotelismul

• în ultima ședință se publică solemn mărturisirea de credință potrivit căreia „în Hristos există două voințe șidouă lucrări sau energii corespunzătoare celor două firi, neamestecate și neschimbate, neîmpărțite șinedespărțite, cea omenească urmând voinței și lucrării divine”

• conducătorul monoteliților, Macarie, ucenicul său, Ștefan, patriarhii Serghie, Cir, Pir, Paul 2 și Papa Honoriuau fost anatematizați

• hotărârile sinodului au fost declarate obligatorii, iar cei care nu le respectau erau pedepsiți aspru

• a fost urmat de Sinodul Trulan 2, care a dat 102 canoane pentru disciplina Bisericii. S-a recunoscutegalitatea patriarhilor de Constantinopol și Roma, s-a oprit pictarea Mântuitorului în chip de miel, s-acondamnat celibatul clerului admis de Biserica Romană și practica apuseană de a mânca brânză, lapte șiouă în Postul Paștelui și s-au luat o mulțime de măsuri pentru stârpirea relelor din Biserică.

6

7. Înființarea vechilor Biserici orientale

Biserica egipteană-coptă:

• la începutul secolului 7, patriarhia copților număra 100 de episcopii și câteva milioane de credincioși

• pentru a se opune melkiților, copții i-au primit pe arabii islamici ca eliberatori, urmând să sufere din partealor și mai greu decât sub bizantini, mai ales după înființarea califatului fatimid de la Cairo, care și-a întăritautoritatea peste întregul Egipt, în 969

• copții încearcă să înnoiască legăturile cu Patriarhia ecumenică de la Constantinopol, spre a beneficia iar deajutorul Imperiului bizantin

• mijlocitor a fost Hristodul, patriarhul ortodox grec al Alexandriei, care a trebuit să se mute forțat la Cairo,iar mulți copți au fost nevoiți să treacă la islamism

• legată ca jurisdicție de Patriarhia Alexandriei, Biserica etiopienilor a ajuns treptat, începând din secolul 7, lacredința severiană monofizită, fără să-și dea seama că se abate de la hotărârile Sinodului de la Calcedon

Biserica siro-iacobită:

• îndemnați de patriarhul Timotei 3, sirienii au trecut la monofizism

• împărăteasa Teodora, soția lui Iustinian 1, l-a sprijinit, printre alții, pe monofizitul «severian» Iacob Baradai,așa că sirienii au organizat un nou centru monofizit la Edesa și s-au îndepărtat de nestorieni și melkiți, dupăcondamnarea lui Origen, în 543

• crearea „Bisericii siro-iacobite” monofizite, în frunte cu patriarhul Sergiu din Pella, a fost facilitată desfințirea lui Teodor de Bostra și Iacob Baradai în episcopi, de către patriarhul Teodosie al Alexandriei, șiașezarea lui Iacob la Edesa, în 543

• ca ajutor în administrația Bisericii s-au impus „mafrianii”, colaboratori intimi ai patriarhilor pentru regiunileorientale

• credincioșii acestei patriarhii trăiau în Siria, Asia Mică, Mesopotamia și Cipru

• influența siriană, monofizită s-a resimțit până la creștinii Sfântului Toma, din vestul Indiei, care credeau căaceasta este adevărata ortodoxie

Biserica armeană:

• Biserica Armeană a încercat să se apropie de Patriarhia Ecumenică, mai ales după eliberarea de substăpânirea arabilor islamici, prin dobândirea independenței sub dinastia Bagratizilor (885—1079)

• s-au inițiat convorbiri cu patriarhul Fotie de la Constantinopol, apoi cu patriarhul Nicolae Misticul, pe cândpapa Romei încerca să-i convingă pentru credința latină

• prin 991, a propovăduit la ei ortodoxia calcedoniană monahul grec Nicon Metanoitul, dar din cauzadistanțelor geografice, armenii nu au rămas în contact cu ortodoxia curată.

7

8. Iconoclasmul. Sinodul 7 ecumenic de la Niceea din 787

• în timpul împăratului Iustinian, iconografia ortodoxă a luat avânt, în noul «stil bizantin»

• în paralel, s-au înmulțit și icoanele portative și praznicarele, oferite credincioșilor spre sărutare, în ideea încare unele sfinte icoane erau «făcătoare de minuni», prin puterea sfântului reprezentat

• în secolul 8, Biserica a fost greu tulburată de încercarea unor împărați de a înlătura cultul icoanelor,dezlănțuind o prigoană contra clericilor și credincioșilor care le venerau

• iconoclasmul este ultima criză bisericească răsărită din monofizism, care refuza icoana Mântuitorului,negându-i firea umană

• cauza luptei contra icoanelor a fost exagerările unor creștini, dar și supărarea privind cinstirea prea mareadusă icoanei lui Hristos a unor împărați influențați de iudei și de califii arabi, care vedeau în icoaneidolatrie și încălcarea poruncii a doua a Decalogului

• primul împărat iconoclast a fost Leon 3 Isaurul (717-741), care a poruncit să fie îndepărtate icoanele dinbiserici, măsură care i-a scandalizat pe credincioși și a provocat tulburări

• văzând că a mers prea departe, dă un edict de distrugere a icoanelor, dar admite cinstirea Sfintei Cruci. Toțicreștinii din Constantinopol sunt somați să aducă icoanele în piețe pentru a le arde. Cine se opunea era arsde viu sau torturat

• împotriva iconoclasmului scrie Sfântul Ioan Damaschin, care l-a înfruntat pe împăratul Leon pentru abuz deputere. El susține că icoana are rol multiplu: împodobește lăcașul de închinare, învață din istoria Bisericii,însoțește cultul și mijlocește harul divin

• după moartea moartea lui Leon 3, lupta iconoclastă va fi amplificată de fiul său, Constantin 5 Copronimul(740-775), care a organizat un sinod așa-zis ecumenic, la Hieria, în 754

• Cei 338 de episcopi participanți au hotărât, în unanimitate, ca orice icoană să fie imediat aruncată din casaDomnului. Clericii care făceau, cinsteau sau așezau o icoană în biserică sau în casă erau depuși, iar laiciierau anatematizați și predați autorităților spre judecată

• tot din dispoziția împăratului, moaștele sfinților erau profanate și arse, toate bisericile erau despuiate deicoane, picturile și mozaicurile erau arse și acoperite cu var sau vopsea. Pereții goi erau acoperiți cutablourile împăratului sau picturi cu scene profane

• majoritatea clerului superior s-a conformat, dar călugării și mulțimile de credincioși au manifestat oopoziție puternică. Mulți au murit

• spiritele s-au mai calmat după ce la tron a urmat Leon 4 Chazarul (775-780), care a domolit exceseleîmpotriva cultului icoanelor și Fecioarei Maria

• a urmat Constantin 6 Porfirogenetul, care a împărțit tronul cu mama sa, Irina. Ea a dat „undă verde” cinstiriiicoanelor și a căutat să reintre în legătură cu celelalte Biserici creștine care au rupt legătura cu împărațiiiconoclaști

• în iulie 786, patriarhul Tarasie a convocat un sinod în Biserica „Sfinții Apostoli” din Constantinopol, pentru acalifica precedentul sinod drept o simplă adunare fără legătură cu Biserica. Au apărut manifestanțiiconoclaști, iar împărăteasa Irina a declarat sinodul închis

• în mai 787, s-au reînnoit invitațiile pentru adevăratul Sinod 7 Ecumenic, ce s-a deschis la Niceea, unde auparticipat peste 330 de episcopi

• sinodul a combătut hotărârile pseudo-sinodului din 754 și a stabilit că „este permis și chiar util și bineplăcutlui Dumnezeu să faci icoane religioase și să le venerezi, dar această venerare să fie doar cinstire, nuadorare, căci aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu”

• în consecință, se pot cinsti icoanele sfinților, ale Maicii Domnului, îngerilor, Sfintei Cruci și moaștele

8

• sinodul a dat 22 de canoane pentru a remedia încălcările din timpul iconoclasmului

• luptele iconoclaste au reizbucnit, în 814, când domnea Leon 5 Armeanul. Acesta a convocat un sinod care arostit anatema asupra celor prezenți la Sinodul 7 Ecumenic, anihilând toate hotărârile și declarându-levalide pe cele de la pseudo-sinodul din 754

• au urmat noi persecuții asupra călugărilor și credincioșilor, dar ele încetează după ce patriarhul Metodieconvoacă un nou sinod la Constantinopol

• la 11 martie 843, toate hotărârile celor 7 sinoade ecumenice sunt declarate valabile, se restabilește cultulicoanelor și se rostește anatema asupra tuturor iconoclaștilor. La final se compune un text deanatematizare a tuturor ereticilor, de la Simon Magul, Arie, Nestorie până la patriarhii Constantin și Ioan 7.Textul a devenit un „sinodycon” citit anual în toată Biserica, în „duminica ortodoxiei”.

9. Monahismul și viața creștină în secolele 5-8

• începuturile monahismului îl au ca personalitate principală pe Sfântul Antonie cel Mare, născut în 251 înEgiptul de Sus. S-a retras în pustiu și a locuit acolo până în vremea persecuției lui Dioclețian, care l-audeterminat să vină în Alexandria pentru a se alătura celor care luptau împotriva păgânismului

• acolo au venit mai mulți creștini care au vrut să ducă o viață asemănătoare și așa s-a întemeiat o colonie deeremiți, închinată rugăciunii, muncii și abstinenței. S-au numit monahi pentru că trăiau singuratici, iarcoloniile s-au numit lavre, pentru că erau compuse din colibe răsfirate (chilii sau mănăstiri)

• urmașul lui Antonie a fost Pahomie, care a întemeiat o nouă colonie și a adunat toți monahii într-o singurăcurte, unde duceau o viață de obște. El a devenit astfel părintele monahismului mănăstiresc

• alte colonii au mai întemeiat: Amoniu, Macarie, iLarion și Eustațiu

• în Apus, monahismul a fost dus de Sfântul Atanasie cel Mare, episcop de Alexandria, contemporan cuAntonie cel Mare, despre viața căruia a scris

• întemeietorii coloniilor le dădeau monahilor reguli proprii, între care cea dintâi era supunerea față deconducătorul spiritual. El era numit avă, igumen sau arhimandrit

• monahii trebuiau să ducă o viață în sărăcie voluntară, să muncească pentru întreținerea lor și a săracilor șisă trăiască în mănăstire

• Sfântul Vasile cel Mare a observat că regulile variau de la o comunitate la alta și se pierdea unitateamonahismului, așa că a dat reguli proprii „mari și mici” care s-au răspândit în tot Răsăritul și au rămasvalabile și astăzi. Ele păreau grele pentru apuseni, așa că Benedict de Nursia a dat reguli mai ușoare

• în Apus vor exista două ordine monahale: ordinul călugărilor vasilieni și ordinul călugărilor benedictini

• din cauza pătrunderii unor persoane lipsite de vocație, s-a instituit perioada de probă pentru viațamonahală: 3 ani în Răsărit și 1 în Apus. După această perioadă, novicele depunea votul monahal: castitatea,sărăcia și ascultarea

• la puțin timp după primele începuturi ale monahismului, au apărut și mănăstirile pentru femei – exempluMaria Egipteanca

• din cauza abuzurilor apărute, Sinoadele Ecumenice și locale au luat hotărâri în privința disciplineimonahilor. Au fost admise 85 de canoane apostolice și multe ale hotărâri ale episcopilor cum ar fi Dionisiecel Mare, Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare etc.

9

10. Popoare creștinate în Apus: germani și anglo-saxoni

Carol cel Mare a avut viziunea despre „republica christiana” – opera de civilizare și unificare economică,socială și culturală – unitate meniținută de limba latină și opera de evanghelizare adusă de Biserică.

Carol cerea de la fiecare preot să cunoască învățăturile de bază ale credinței și să le poată explica pe limba proprie fiecărui popor, totuși Missa latină și reformele cultice romane vor exclude din cult toate particularitățile naționale ale vastului imperiu roman, renăscut în noaptea de Crăciun 800 (încoronarea lui Carol). Împăratul numea după placul său episcopi și-i chema la sinoade unde tot el decidea, răspunzând în numele său în 790 că nu primește hotarârile Sinodului VII ecumenic.

În capitală, Aachen, au fost create școli și biserici mărețe. Reformele civile și bisericești s-au desfășurat fără probleme la alemanii din S-V Germaniei, bavarezii din S, turingii din țara Hessa, francii de pe Rin și frizii din Ţările de Jos – pretutindeni se organizează episcopate (15 la 750). Acolo unde a trebuit sa se faca uz de forță majoră a fost la convertirea saxonilor, care locuiau la N, între Rin și Elba.

• Creștinarea anglo-saxonilor.

Saxonii au năvălit adeseori în ținuturile francilor devastându-le; în zadar au încercat misionarii Edwald cel Negru și cel Alb să-i câștige, rezultatul a fost nul. Saxonii subminau unitatea statului carolingian prin îndemnuri la răscoale, atunci, Carol a porni război contra lor – peste 30 de ani i-au trebuit până i-au îngenunchiat, silindu-i să se creștineze.

• La prima dieta – Paderborn 777 – împăratul i-a silit pe cei prezenți să-și părăsească obiceiurile și să se creștineze, altfel răspund cu averea și viața, o parte din saxoni au acceptat și s-au botezat. Un decret publicat anul următor (778) interzicea practicarea cultului păgân. Urmează răscoala saxonă: biserici distruse, noii creștinați batjocoriți și uciși. Carol distruge atunci Cresburgul (centrul fortificat al saxonilor) și idolul lor național Irminsäule a fost nimicit. Alta răscoală: condusă de Widukind, omoară mulți creștini. Carol, în 782 în Verden, execută într-o singură zi 4500 saxoni.

• A doua dietă Paderborn impune cele mai drastice măsuri: pedeapsa cu moartea pentru cine nu se creștinează, biruri grele și plata dijmei în folosul Bisericii. Conducătorii saxoni (Widukind și Alboin) cedează și se botează. 8 noi episcopate se crează: Bremen, Münster, Padeborn, Osnabrück, Hildesheim etc, iar în 804 peste 10.000 familii de saxoni au fost ridicați și colonizați în răsăritul Elbei. Cea mai însemnată mănăstire este Corvey.

În urma subjucării saxonilor, drumul Evangheliei către popoarele nord-germanice și scandinave era deschis, mai ales că limba și obiceiurile acestor popoare erau înrudite cu cele ale germanilor.

• Danemarca

Debutează cu episcopul Lüdger din Münster, care înființează o comunitate în insula Helgoland. Un prim început mai serios s-a făcut pe vremea lui Ludovic cel Pios, care a stabilit legături (din 826) cu regele danez Harald, care își găsise refugiul la Mainz. Arghiepiscopul Ebbo din Reims a înființat atunci un centru misionar pentru danezi – cel mai cunoscut misionar fiind Ansgar din Corvey , numit și „apostolul nordului”. Vreme de 3 ania fost în Danemarca instruind copii, răscumpărând sclavi de razboi etc. (până în 828 când e alungat).

• Suedia

Aici, Ansgar, a avut mai mult succes – ajunge chemat de emisarii regelui Björn (veniți la curtea regelui să ceară dascăli și misionari). Ludovic Piosul se hotărăște să înființeze arhiepiscopia de Hamburg (831), numindu-l pe Ansgar drept titular și alocându-i averile mănăstirii din Turbott, fapt aprobat și de papa Grigorie IV, numindu-l vicar apostolic pentru Ţările Nordului. Greutăți: 840 – normazii năvălesc în Flandra; 845 – regele Erich ocupă Hamburgul, întrerupând opera lui Ansgar timp de 10 ani.

Salvarea vine de la împăratul Ludovic Germanicul, care unește scaunele de Bremen și Hamburg, încredințând venitul misiunii nordice. Erich al Danemarcăi cere să se construiască o biserică în Schleswig, precumși să boteze poprul 854. Danemarca se va creștina complet abea sub Canut cel Mare.

10

Venit a doua oară în Suedia, Ansgar continua 13 ani opera de creștinare, până la moartea sa (865). Deplina creștinare a Suediei are loc abea spre sfârșitul sec. XI.

• Norgevia

A cunoscut pentru întâia oară pe creștini în sec. IX, când regele Harald cel Frumos reușește să formeze pentru prima dată un stat militar. Viteazul Robert (912) s-a încreștinat luând pe soție pe Gizela, fiica împăratului Konrad I.

Mai puternic s-a lucrat sub regele Hakon cel Bun (938 – 961) crescut în Anglia, în credința creștina, care s-a luptat să extirpe idolatria și superstițiile (reușește doar în parte). Regele Olaf Tryggwison (995 – 1000), primind creștinismul în Insulele britanice, a căutat și cu binele și cu forța să creștineze pe conaționalii săi. Definitiva creștinare a Norvegiei o va aduce Olaf Haraldson (1014-1080) care va cădea jertfă în lupta dusă pentru tron împotriva danezului Canut cel Mare. Poporul se răscoală, alungă pe danezi și trec pe Olaf în rândul sfinților.

• Islanda

În jurul anului 1000, prințul Olaf Tryggwison petrece câțiva ani aici, poprul islandez încheia o legătură de unire între partidele creștine și păgâne, în sensul că se declarau toți creștini, dar în intimitate aveau dreptul să se comporte ca și păgânii. În sec. XI existau 2 episcopii în Islanda.

• Gröenlanda

Primește în jurul anilor 1000 misionari creștini la îndemnul aceluiași neobosit Olaf Tryggwison. Spre slavii de pe Ebla (venzii) a activat Arhiepiscopia germană de Magdeburg (900), în cadrul marii cioniri etnice dintre germani și slavi.

• Polonia

Primele semințe ale Evangheliei au ajuns din Moravia, în formă slavonă-ortodoxă. La presiunea politică a luiOtto I (968) a fost creatp o episcopie la Prozan subordonată Arhiepiscopiei de Magdeburg. Abia sub presiunea luiOtto III (991) s-a reușit ca polonezii să se declare supuși scaunului papal.

11

11. Activitatea Sfinților Chiril și Metodie

• Constantin (care si-a luat numele Chiril abia in ultimele luni de viata) si Metodie s-au nascut intr-o familienobila din Tessalonic, Grecia. Fratii au invatat limba greca si probabil si limba slava, deoarece multi slavimigrasera spre sud, in Macedonia.

• Au urmat studii inalte la Constantinopol.• Pe la 855, la manastirea din Olimpul Bitiniei , au alcatuit alfabetul bisericesc pentru slavi.Si-au luat un grup

de ucenici si s-au apucat sa faca traduceri ale principalelor carti bisericesti, dupa textele bizantino-ortodoxe.

• Prima activitate a desfasurat-o Constantin la hazari, dupa 858 si Metodie la bulgari.• In drumul lor spre Moravia, din 863, acestia au trecut prin Bulgaria , Serbia , ajungand in Panonia si la

Velehrad , in Marea Moravie.Ucenicii lor au ajuns apoi in Cehia,Polonia ,Rusia kieveana.• Din aceasta cauza activitatea fratilor Constantin-Chiril si Metodiu a primit caracter de ctitorie a literaturii

nationale pt toti slavii.• Crestinismul a fost cunoscut in Moravia din sec VII.Cneazul Samo ar fi primit legea lui Hristos pe la 623.• Patriarhul Fotie i-a binecuvantat pe fratii Constantin si Metodie si i-a trimis in misiune in Marea Moravie, ca

si misionari in credinta adevarata.• Cei doi au botezat cu ajutorul Sfantului Duh , trecand prin Bulgaria.• Au fost apostoli in Moravia intre 863 -867.• Incheindu-si activitatea au dorit sa se intoarca in Bizant.• Slujind Sfanta Liturghie la Venetia, in limba slavona, au fost acuzati de clericii latini ca folosesc o limba

barbara, in biserica fiind admise doar : aramaica, greaca si latina.• Constantin s-a retras intr-o manastire din Roma cu regula Sf. Vasile, a imbracat schima mare si a luat

numele de Chiril.A murit pe 14 feb 869.• Metodie a fost numit arhiepiscop pentru Moravia si Panonia in 870, numit de papa.A adus cu sine memoria

fratelui sau si alfabetul numit acum chirilic, in cinstea acestuia.• Metodie a fost arestat si retinut 2 ani la o manastire bavareza.La interventia papei Ioan VIII a fost eliberat si

a putut sa isi desfasoare activitatea in Moravia.• A incheiat impreuna cu ucenicii traducerea cartilor:Apostolul, Evangheliarul, Liturghierul, Octoihul si altele.• Ca a ramas ortodox o confirma opozitia lui Metodie fata de Filioqve.• Metodie a mers la Constantinopol , in iarna anului 881-882 , partriarhul Fotie recunoscandu-l ortodox si i-a

binecuvantat misiunea .• A murit pe 6 aprilie 885 , ulterior interzicandu-se slujirea liturghiei in limba slava.• Papa Alexandru II a declarat in 969 ca slavonismul este o erezie a lui Metodie.• Traditiile chirilo-metodiene nu au putut fi inlaturate nici printre cehi, moravi sau slovaci.

12

12. Popoare creștinate de Bizanț în secolul 10: Rușii și ungurii

• Chiar daca nu mai avea intinderea de pe vremea lui Justinian I si Heraclie, Imperiul Bizantin traia inca oepoca de glorie sub dinastia macedonenilor(843-1057).

• Ungurii . Pana ce s-au inchegat intr-un stat unitar, acestia au facut o serie de incursiuni, atat in imperiulbizantin, in Italia, cat si in statele slavilor centrali, dar mai ales in imperiul german.

• Se istoriseste despre un anumit Kubrat, conducator din partile Volgai mijlocii, pe vremea imparatuluiHeraclie.Acesta a fost atras la crestinism si invrednicit cu titlul de „patriciu al imperiului” , pentru a li se aliabizantinilor.

• Pe la 861 , in timp ce Chiril se afla in rugaciune, a fost inconjurat de unguri vrand sa-l omoare, dar el si-acontinuat ruga nestingherit.Acest lucru i-a impresionat pe unguri, care l-au lasat in pace.

• Inainte de 885 un conducator ungur a chemat pe sf Metodie la sine.Sfantul i-a vorbit foarte convingator,incat conducatorul l-a coplesit cu daruri si i-ar fi cerut sa il pomeneasca la rugaciune.

• Cea mai mare influenta asupra ungurilor au avut-o populatiile autohtone, din bazinul Tisei si in Transilvania.• De la populatia romăna, au imprumutat termeni ca: „Craciun,sfant, ianuarie , februarie, iunie, septembrie,

saptamana branzei, boboteaza.• Primul punct de contact a fost centrul morav de la Velehradul principelui Rastislav, unde Chiril si Metodie

au dus cuvantul evangheliei si randuiala slujbelor rasaritene.• Al doilea punct l-au oferit prizonierii crestini in adusi in timpul incursiunilor de la sud de Dunare si pana sub

zidurile Constantinopolului.• Conform unui armistitiu, bizantinii trimit la unguri pe preotul Gavril.• Ulterior au venit latini de la apus si miazanoapte si i-au convertit pe unguri la legea lor(catolici).• Se mai vorbeste si de lupta regelui Stefan contra unchiului sau Geyza, mare aparator al ortodoxiei, dar pe

care in cele din urma l-a convertit la catolicism.• Nimeni nu mai contesta faptul ca la inceput ungurii au cunoscut crestinismul sub forma greaca.• Regele Stefan cel Sfant a adus mesteri bizantini, care sa ii ridice catedrale si manastiri• A organizat de asemenea o arhiepiscopie la Esztergom si alte 10 episcopii.

Crestinarea rusilo r • A cunoscut si ea un proces indelungat, ca cel al ungurilor, cu deosebirea ca rusii au ramas ortodocsi.• Fotie insusi o spune in vestita sa enciclica din 867 ca rusii se aprind de dorul credintei, primind episcopi si

preoti crestini.• Peste 70 de ani imparatul Constantin Porfirogenetul relateaza o minune prin mijlocirea arhiepiscopului

trimis de Fotie:pentru a convinge pe rusi de superioritatea credintei crestine, acesta arunca in focevanghelia, aceasta ramase neatinsa, iar rusii, uimitii, s-au temut si au inceput sa se boteze.

• In randul maselor si mai ales in paturile conducatoare, schimbarea credintei va avea loc mult mai tarziu.• Dupa moartea lui Igor,a ramas in fruntea statului Olga, sotia sa.Aceasta avea sentimente crestine,

botezantu-se in Bizant si luand numele de Elena, ca al nasei ei.In schimb, pe fiul ei, Sviatoslav, nu a reusit sail increstineze.

• Cel care a facut pasul hotarator pentru convertirea rusilor a fost printul Vladimir(980-1015).Acesta incepeunificarea si organizarea statului rus.

• La inceput pastrase vechile credinte, inaltand pe dealurile Kievului statui ale zeilor slavi.• Mirajul Bizantului fiind hotarator, sau probabil ca a fost convins si din una din cele 40 de neveste, acesta a

decis increstinarea rusilor.• Acesta a cerut mana porfirogenetei Ana, sora imparatilor Vasile II si Constantin.Acestia nu s-au invoit pana

ce Vladimir nu s-a botezat.Crestinarea pare sa fi avut loc in 987.• Vladimir crestina in scurta vreme statul sau, anii 989-990, a randuit episcopi la Rostov,Novgorod,

Cernigov...etc..• Primul arhiepiscop de origine rusa a fost Ilarion(1051-1054) .

13

13. Universitatea din Bizanț

• Capitala Imperiului Bizantin era centrul politic si administrativ, precum si centrul religios, economic, literarsi artistic al monahilor grecesti din Rasarit.Constantinopolul, „orasul pazit de Dumnezeu” , era cel maistralucit oras al evului mediu.

• Universitatea din Constantinopol fusese fondata in sec V de imparatul Teodosie II(408-450).• Meritul infiintarii universitatii de la Constantinopol, din anul 425, ii revine lui Athenais –Eudokia, fiica unui

retor pagan din Atena.• Predau 10 gramatici greci si 2 juristi.• Aceasta scoala a fost supusa unei reorganizari in timpui lui Heraclie(610-641)• Imparatul Heraclie a infiintat in locul institutiei intemeiate de Teodosie II, o noua scoala

superioara.Initiativa infiintarii acesteia ii revine patriarhului Serghie I.• Invatamantul superior, decazut aproape in intregime in decursul crizei iconoclaste, a fost readus la viata de

cezarul Bardas, prin intemeierea noii universitati din Bizant, o admirabila scoala de filosofie si stiinta.• Inca de la C-tin cel Mare , invatamantul superior in Bizant , se desf. In 2 directii:

1. Stiinte profane, indeosebi cele umaniste si juridice.2. Studiile teologice

• La aceasta scoala se preda in greceste.• Au fost dascali dintre cei mai distinsi:Leon, Fotie.• Conducerea universitatii a fost incredintata lui Leon dar adevaratu suflet al scolii a fost Fotie.• Mai tarziu, invatamantul se va reorganiza pe baze , intemeindu-se o scoala superioara filosofica si juridica.

(1045)• Retorii comentau textele poetice ale istoricilor si ale oratorilor Greciei antice.Filozofii studiau pe Aristotel

si pe Platon si prevesteau din sec XI renasterea platonica de mai tarziu.• Conducerea noii universitatii ii revine lui Psellos care a primit si titlul rasunator de „consul al filosofiei”.• Conducatorul scolii juridice si pastratorul dreptului a devenit Ioan Xiphilinos.• Din sec XI pana la prabusirea imperiului Bizantin, universitatea din C-pol a fost celebra in intreaga lume,

exercitand o puternica influenta asupra Orientului arab cat si asupra Occidentului latin.

14

14. Teologi mai însemnați: Teodor Studitul, Fotie, Simeon Noul Teolog

Teodor Studitul • s-a nascut in 759 la Constantinopol, beneficiind de o crestere aleasa.• Asemenea tatalui sau Fotin si pioasei sale mame Teoctista, sora egumenului Platon, ambii intrati in

monahism, a imbracat si Teodor haina calugareasca , intrand in 781 in randul monahilor.• A studiat cu mare zel scrierile Sf Vasile cel Mare si a inceput munca de reformare a vietii monahale ,

conform regulilor Sf Vasile.• A insistat in special asupra strictei observari a saraciei calugaresti.• Fiind unul dintre cei mai aprigi adversari ai lui Constantin VI Porfirogenetul(780-797), a fost maltratat si

exilat la Tesalonic.• Atat prietenii, cat si dusmanii, recunosteau in acesta un caracter desavarsit, o personalitate mareata,

demna sa stea alaturi de cele mai distinse figuri ale bisericii.• Teodor Studitul, reprezentatul gruparii rigoriste ortodoxe, impreuna cu multi calugari si preoti au fost

trimisi pt a 2-a oara in exil(809-811).• Neinfricatul iconodul(T.S) , a tinut o magistrala cuvantare, aratand imparatului iconoclast deosebirea intre

puterea lumeasca si spirituala.• Nici torturile, nici intemnitarea de 4 ani n-au zdruncinat elanul de lupta si taria de credinta a lui Teodor.• Ultimele zile le-a petrecut pe o insula in fata Bizantului.• A murit la 11 nov 826.• La 844, osemintele i-au fost aduse in manastirea Studion.• Lucrarile sale polemice au fost:”Trei tratate”, Cateva probleme”, „Sapte capitole”) toate indreptate contra

iconomahilor.• El subliniaza idealul de viata de obste al calugarului, punand in baza ascultarea, munca manuala si cea

intelectuala intr-o disciplina dusa pana la amanunt.• Din Pt de V. Omiletic sunt valoroase cele 134 cuvantari adresate monahilor si alte 13 cuvantari ocazionale.• Din cele 550 de scrisori, redate in parte de Migne, se poate vedea bogata activitate a Studitului in domeniul

ascetic si politico-bisericesc.Fotie

• s-a nascut pe la 815 in C-pol, dintr-o familie distinsa.• Intr-o vreme manifesta inclinari catre viata calugareasca.• S-a dedicat carierei de dascal academic, bucurandu-se de mare renume.A comentat pe Aristotel pe

neoplatonici si pe Platon.• La inceput a avut functia de prim-secretar imperial si sfetnic imparatesc.La 838 este trimis ca ambasador la

Bagdad.• Ajutat de prietenii de la Palat, Fotie a fost ales patriarh in locul lui Ignatie.• Patriarhul Fotie a fost cel mai valoros scriitor bisericesc si profan al sec al IX-lea.• A desfasurat o puternica activitate misionara, convertind pe hazari , rusi si bulgari; • Activitate administrativa – elaborarea de legi bisericesti• Activitate diplomatica – incercarea de a realiza o unire cu Biserica Armeana.• Un moment nepieritor pentru ravna studiului literaro-istoric in constituie opera sa „Myriobiblion” in care

sunt analizate cu finete critica textele a 280 de volume ale autorilor bisericesti.• Opera inceputa cu mare ravna de Fotie si incredintata fratelui sau spre a fi continuata, a ramas

neterminata.• O alta opera a sa, „Lexiconul” a slujit exclusiv unor scopuri filologico-gramaticale.Acesta a fost usurarea

citirii cartilor sfinte si autorilor clasici.• Cele 280 de scrisori ale lui Fotie au continut diferit.Cele in care se discuta probleme teologice si stiintifice

sunt atasate operei „Amfilochia”.• Fotie ne-a lasat scrieri polemice, exegetice si canonice.Cea mai insemnata a fost „Amfilochia, care trateaza

326 intrebari si raspunsuri, de cuprins dogmatic, exegetic si profan.• Din scrierile dogmatico-polemice face parte o lucrare in 4 parti, scrisa impotriva pavlicienilor si maniheilor.

15

Simeon Noul Teolog• s-a nascut la jumatatea secolului X, in Galate, un sat din Paflagonia.• A fost cel mai profund teolog duhovnicesc sau mistic• Numele onorific de „Noul Teolog” i-a fost acordat pentru profunzimea invataturii sale despre Dumnezeu si

despre Cuvantul lui Dumnezeu.• Renuntand la viata laica, a intrat in manastirea Studion, initiat in tainele contemplarii de Simeon Studitul.• Judecat gresit, din pricina relatiei foarte aproapiate cu parintele lui spiritual, a fost alungat din manastire si

a gasit adapost in manastirea Sfantul Mamas, unde a petrecut 25 de ani ca egumen.• A fost trimis in exil de catre singhelul patriarhului de C-pol,la Chrysopolis, unde a ridicat o biserica si

manastirea Sfanta Marina, urmand sa mai traiasca 23 de ani• A murit in 1022 la C-pol.• BO ii serbeaza pomenirea la 12 martie.• Viata si sintetizarea conceptiei sale se datoreaza ucenicului sau Nichita Pieptosul , despre care stiam ca a

luat parte activa la polemicile din timpul schismei de la 1054.• Miscarea isihasta se va fundamenta peste trei veacuri pe gandirea si opera Sf Simeon Noul Teolog , pe care

il revendica drept premergator.• Cele mai insemnate dintre scrierile si imnele sale sunt:”Iubiri divine”, Cuvantari,Capitole practice si

teologice, Despre marturisire.• Asemenea altor indrumatori duhovnicesti , a cautat sa explice sensul Liturghiei.

15. Cultura teologică în Apus: Raban Maurus și Petru Damiani

I. Raban Maurus Născut la Mainz în 865, elevul lui Alcuin la St. Marin de Tours, devenit conducătorul școlii de lângă mănăstirea

Fulda (unde era egumen), apoi arhiepiscop de Mainz. Construiește multe biserici, scrie aproape în toate domeniile teologice: dogmatic, pastoral, moral, ascetic, liturgic, canonic, omiletic și chiar poetic. La sinodul de la Mainz 848 a combătut învățătura predestinațianistă a lui Gottshalk. Importanța lui: întemeierea școlii de pe Fulda și formarea bibliotecii, precum și ca educator al clerului din parohii.

II. Petru DamianiNăscut la Ravena în 988. La 25 de ani era profesor la Parma, intră în monahism, unde sugerează numeroase

reforme pentru clerul vremii sale, ale cărui dezordini le scrie în Liber gomorrheanus. Este numit cardinal-episcop laOstia de către papa Ştefan X și însărcinat cu diverse misiuni în Italia, Franța și Germania. În scrierile sale trateazădespre dogmele în jurul cărora erau discuții, precum și probleme de mistică și liturgică. A murit la 22 februarie1072.

16

16. Prima fază a schismei: disputa dintre patriarhul Fotie și Papa Nicolae I

Începând cu a doua ½ a sec. IX, s-a ajuns la unele neînțelegeri dogmatice, cultice și canonice între Răsărit și Apus – ele fuseseră semnalate încă de la Sinodul 2 Trulan (quinisext de la C-pol, 691-692) care a dat pentru înlăturarea lor 102 canoane.

Vina schismei și-o aruncă reciproc grecii și latinii – grecii o atribuie „inovațiilor” latine, latinii o atribuie separatismului și orgoliului grecesc.

• Cauze politice:• Schisma se poate constata încă din anul 286, când împăratul Dioclețian a împărțit Imperiul în două – prin acest act, Dioclețian înțelegea că există o lume orientală cu concepțiile ei și mentalitatea ei, deosebită de cea occidentală. • Pentru susținerea și justificarea creării unui stat papal terestru, papii s-au bazat pe 2 documente neautentice: Donatio Constantini (prin care, pretindeau ei, Constantin cel Mare ar fi dăruit papei Silvestru Italia și cetățile ei, drept recompensă pentru că l-ar fi vindecat de lepră prin baia botezului – dovedit neautentic în sec. XV de către Laurențiu Valla) și Decretele pseudo-isidoriene (o colecție de canoane și decrete, unele autentice, altele falsificate sau imaginate, atribuite pe nedrept lui Isidor de sevilla – prin aceasta, toată puterea bisericească se concentra în mâna papei).• Iconoclasmul – a condiționat schisma prin faptul că o mulțime de călugări din Răsărit, persecutați de împărații iconoclaști pentru cultul icoanelor, s-au refugiat în sec. VIII la Roma, unde sunt bine primiți și tratași de către papă. • O discordie foarte mare a provocat-o și măsura luată de către Leon 3 Isaurul în 731 de a trece o parte din provinciile Iliricului oriental, Italia de sud, Sicilia și Creta sub jurisdicția patriarhului de C-pol, care până atunci se afla sub jurisdicția papei.• Încoronarea regelui franc Carol cel Mare ca „împărat al Apusului”, de către papa Leon III în noaptea de Crăciun 800, știrbind astfel strălucirea imperiului Bizantin. Gravitatea gestului consta în faptul că, după concepția Evului Mediu, nu exista decât un singur împărat legitim, cel încoronat de papă. La rândul lor bizantinii se considerau singuri împărați legitimi, fiind de drept moștenitorii Imperiului roman universal din trecut. • Cauze religioase:• Grecii, înclinați spre filosofie, discută dogma creștină, analizând-o sub toate aspectele ei, dar prin aceasta, cad uneori în erezii – apusenii îi disprețuiau, socotindu-i născocitori de erezii și chiar eretici. Latinii, mai practici, seocupă de problemele de cult și morală, cum se vede din inovațiile lor introduse în cult. • Deosebiri ale Apusului față de Răsărit: a) concepția lui Tertulian că Biserica este o instituție administrativă-pământească; b) concepția Fer. Augustin despre determinismul harului în dobândirea mântuirii; c) primatul papal (scos din concepția Fer. Augustin); d) acceptarea tezei despre purgatoriu, prin papa Grigorie cel Mare; e) introducerea în Apus a „missei” romane, mai scurtă, în locul Liturghiei ortodoxe; f) acceptarea pascaliei romane în locul cele alexandrine, stabilita la Sin. I Ec. de la Niceea.• În urma publicării Henotikon-ului (482) al lui Zenon pentru împăcarea monofiziților cu Ortodoxia, a izbucnitschisma religioasă numită acachiană, care a durat 35 ani. • Patriarhul Ioan 4 Postitorul și-a luat titlul de „patriarh ecumenic” la sinodul din C-pol 588• Practici condamnate de Sinodul II Trulan: celibatul clericilor, consumarea de animale sugrumate și de sânge,postul de sâmbăta, mâncarea de ouă și brânză în sâmbetele și duminicile Păresimilor, pictarea Mântuitorului sub chipul unui miel.• Alte practici le putem afla din Enciclica patriarhului Fotie din 867, dintre care cea mai importanta este învățătura greșită că Sfântul Duh purcede de la Tatăl și de la Fiul – Filioque. • Folosirea azimei sau a pâinii nedospite la săvârșirea Sfintei Euharistii; în Răsărit s-a folosit întotdeauna la Sf. Împărtășanie pâinea dospita – „fermentum”.

17

Disputa dintre patriarhul Fotie și papa Nicolae I:Primul conflict care a făcut începutul schismei este dintre patriarhul Fotie (858-867; 877-886) și papa

Nicolae I (858-876). După triumful ortodoxiei asupra iconoclasmului, martie 843, patriarh a fost Metodiu 1, după care a urmat patriarhul Ignatie (847-858).

Cei mai înverșunați adversari ai săi au fost: Grigorie Asbestas (episcop de Siracuza) și Bardas (unchiul lui Mihail III). Ignatie, refuzând de Bobotează să îi dea împărtășania lui Bardas și împotrivindu-se împăratului, refuzând să accepte călugăria Teodorei și fiicelor ei, știind că nu doreau (dorința împăratului fiind să îndepărteze pe mama sa de la palat) – patriarhul Ignatie va fi condamnat si exilat.

În locul lui, va fi ales, pe 24 decembrie 858, un laic, Fotie, prim secretar imperial, șeful gărzii imperiale, profesor la Universitatea din Bizanț. Noul patriarh convoacă un sinod în 859, la C-pol, care se ține în 2 sesiuni: 859 și 861, în Biserica Sf. Apostoli. Ignatie nu participa și sinodul răspunde anatemei rostite contra lui Fotie de ignatieni, întruniți în biserica Sf. Irina, cu o contra-anatemă. În urma sinodului din 859, Fotie a fost recunoscut patriarh canonic (i-a nemulțumit pe ignatieni).

Disputa dintre ignatieni și Fotie alunecă, fără voința lui Fotie, până la schismă, împletindu-se cu tensiunea dintre Roma și Constantinopol.

La îndemnul ignatinenilor, dorind să joace rolul judecătorului suprem, papa Nicolae I s-a declarat pentru recunoașterea ca patriarh a lui Ignatie, pretinzând că alegerea lui Fotie a fost necanonică, invocând faptul că Fotie nu a făcut parte din cler. Prin aceasta, papa căuta să arate tuturor cp numai lui, în calitate de căpetenie supremă a creștinătății, îi revine dreptul de a decide într-o chestiune bisericească.

I. Împăratul convoacă un sinod general la C-pol în 861, tot în Biserica Sf. Apostoli, fiind prezenți 381 episcopi. Papa Nicolae I a fost reprezentat de episcopii Rodoald de Porto și Zaharia de Anagni. A dat 7 canoane, recunoscut ca sinodul „proto-deutera”. Sinodul s-a pronunțat împotriva lui Ignatie, delegații romani au acceptat.

Papa Nicolae I nu vrea să accepte cele petrecute la Sinodul din 861 și convoacă un sinod ținut în Lateran în 863, în care papa dezaprobă sinodul 861 și excomunică pe Fotie și tot clerul său, recunoscând ca patriarh doar pe Ignatie, anulând totodată hotărârile sinodului 861.

Primul pas de schismă l-a făcut deci papa Nicolae I, prin sinodul de la Roma din 863 și prin scrisorile trimise ulterior patriarhului Fotie și patriarhilor din Răsărit.

Patriarhul Fotie apără cu demnitate autonomia scaunului de la C-pol, față de amestecul necanonic al papei, care a produs începutul schismei dintre cele 2 biserici.

II. Până la 866, Fotie nu a ținut seama de supărarea papei, până când a aflat că Roma papală s-a grăbit să satisfacă cererea principelui bulgar Boris-Mihail I care, de teama de a nu ajunge sub influența bizantină, se adresează regelui Ludovic II și papei Nicolae I, rugând să-i trimită episcopi și preoți latini în Bulgaria, și să-i răspundă celor 106 întrebări referitoare la credința creștină. Papa trimite pe Paul și Formosus + răspunsuri, preoții greci fiind alungați.

III. Aflând de aceste acțiuni, patriarhul Fotie adresează Enciclica în 867 patriarhilor din Răsărit, combătând inovațiile latinilor și invită pe patriarhii răsăritului la un sinod la Constantinopol. Fotie își exprimă indignarea despre felul în care au intrat latinii în Bulgaria. Alte acuze: 1. Că postesc sâmbăta; 2. Că despart prima săptămână aPostului Mare de restul lui, mâncând oua și brână; 3. Că încep Postul Mare miercuri și nu luni; 4. Că disprețuiesc pe preoții răsăriteni că sunt căsătoriți; 5. Că nu recunosc ungerea cu Sfântul Mir; 6. Au falsificat învățătura despre Sf. Treime prin adaosul de Filioque.

Sinodul convocat la C-pol a avut de față și reprezentanți ai Bisericii Romei (arhiepiscopii de Ravena, Trier și Colonia) – pentru amestecul necanonic în Patriarhia C-polului, fapt care a provocat schisma dintre cele 2 biserici, șipentru faptele săvârșite de trimișii săi în Bulgaria și „inovațiile” latine, papa Nicolae 1 a fost excomunicat, inovațiiledeclarate eterodoxe. Hotărârile Sinodului din 867 au fost semnate de cei 2 împărați și de aproape 1000 de episcopi.

Episcopii și monahii franci (Ratramnus din Corbie, Aenea din Paris etc.) apără „fides catholica” precum și „Filioque”, alcătuind scrieri polemice. La 13 noiembrie 867, papa Nicolae I moare; la C-pol este asinat si Mihail III, Vasile I Macedoneanul interesându-se de treburile bisericești, văzând că patriarhul Fotie îi refuză împărtășirea (pentru că făcuse parte din asasinatul lui Mihail III) a depus depunerea sa și Ignatie e readus pe scaunul patriarhal,iar papa Adrian II anulează deciziile sinoadelor 859, 861 și 867.

Sinodul 8 Ecumenic – Ignatie dorea reabilitarea sa printr-un sinod general, astfel la 7 octombrie 869, s-a ținut la C-pol al VIII-lea sinod ecumenic, la care au participat delegații împăratului franc și al papei Adrian II, având misiunea de a impune întâietatea scaunului de la Roma. Patriarhul Fotie a fost anatemizat, cu privire la „inovațiile”

18

latine nu s-a spus niciun cuvânt; canoanele sinodului (14 recunoscute de greci și 27 de latini) – canonul 21 spune că „Dumnezeu a pus în Biserica 5 patriarhi egali între ei” – primatul papal era înțeles ca titlu onorific.

17. Schisma cea mare din 1054. Patriarhul Mihail Cerularie și papa Leon 9

1 fază a schismei: 863 și 867; 2 fază: 16 iulie 1054, la C-pol, când cardinalul Humbert, delegatul papei Leon IX, a aruncat, la începutul Liturghiei, pe masa altarului Sf. Sofii, actul de anatematizare a patriarhului Mihail Cerularie, a clericilor și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe. De atunci, despărțirea dintre Biserici e cunoscută în istorie ca Schisma cea mare din 16 iulie 1054.

I. După înlăturarea patriarhului Fotie (887), raporturile dintre Biserici au fost mai bune. Tensiunea însă crește în 893, când, în urma unei înțelegeri dintre papa Formosus și Simeon al bulgarilor, Biserica Bulgară este din nou pusă sub jurisdicția Bisericii Romei – episcopii și preoții greci sunt alungați a doua oară din Bulgaria. Ţarul Petru a reluat din nou legăturile cu Bizanțul, iar din 927, în urma căsătoriei sale cu o principesă bizantină, Biserica bulgară a rupt definitiv legăturile cu Biserica Romei, alungând preoții latini.

II. Papalitatea s-a amestecat și în certurile ivite la C-pol, mărind astfel ura Răsăritului ortodox contra Apusului catolic: împăratul Roman I Lekapenos a ridicat pe scaunul patriarhal (933) pe fiul său Teofilact, înlăturândpe venerabilul Trifon. Pentru ca acțiunea sa să fie canonică, el a crezut potrivit să se adreseze Bisericii Romei, rugând pe papa Ioan IX să recunoască pe noul patriarh. Papa acceptă, iar după moartea lui Teofilact, următorii patriarhi n-au voit să se supună Romei. Patriarhii Sisinie 2 și Sergiu 2 reînnoiesc Enciclica lui Fotie contra latinilor. Din ordinul patriarhului Sergiu II, numele papei a fost șters din dipticele Bisericii din C-pol. Papa Benedict VIII a admis introducerea adaosului „Filioque” în Simbolul credinței în 14 februarie 1014.

III. Pe lângă „inovațiile” din Enciclica lui Fotie, în Apus apar noi practici: cea mai gravă a fost întrebuințarea azimei în locul pâinii dospite la săvârșirea Sf. Euharistii (introducerea unor obiceiuri mozaice în creștinism), apoi faptul că mâncau sânge și animale sufocate și nu cântau „Aliluia” în Postul mare.

IV. Conflictul din sec. XI dintre Roma si C-pol a pornit de la faptul că în Sicilia și Italia de Sud, de sute de ani interesele Bizanțului ortodox se ciocneau de cele ale papei. Patriarhia de C-pol avea în sec. IX-X, 5 mitropolii și 31 de episcopii organizate în sudul Italiei.

Sprijiniți de împărații germani + ideologia reformatoare a mănăstirii Cluny, de a reforma moravurile decăzute ale clericilor, papii deschid lupta împotriva nomazilor, unde trăiau alături de credincioșii latini și cei greci.Combătând simonia și concubinajul, papa Leon IX s-a izbit în sudul Italiei de căsătoria clericilor greci, care dădeau un slab exemplu preoților latini (îi numeau „nicolaiți”). Papa impune ritul latin și preoților greci, iar polemica latinăîncepe să atace pe greci pentru unele pretinse „inovații”.

V. Conflictul dintre papa Leon IX și patr. Mihail Cerularie a luat naștere din cauza acțiunii nesocotite a papei,care, în urma hotărârilor Sinoadelor din 1050 și 1053, desființează Arhiepiscopatul grec din sudul Italiei, încadrându-l în Arhiepiscopia latină de Benevent. Patriarhul Mihail Cerularie pornește o luptă înverșunată contra papalității; informațiile latine acuză că Cerularie ar fi interzis în 1053 ritul latin în C-pol, dar nu sunt dovedite. Din îndemnul lui Cerularie, episcopul Leon de Ohrida, trimite o scrisoare polemică episcopului latin Ioan de Trani prin care combate erorile latinilor. Scrisoarea ajunge în mâinile lui Humbert, care o traduce în latină și o dă Papei Leon 9.

De asemenea, Nichita Pieptosul, starețul mănăstirii Studion din C-pol, îi combate violent pe latini. Papa Leon IX, prin niste scrisori care întrec măsura, răspunde foarte distant patriarhului. Se pare că atât epistola lui Leon cât și alte 2 scrisori polemice sunt opera cardinalului Humbert („Se știe că patriarhul fără aprobarea papei, nici nu are dreptul să existe. Nu trebuie să fie atât de lipsită Biserica de Răsărit, ea care a fost moleșită de plăceri și de îndelungată odihnă, în timp ce papa a apărat-o de atâtea erezii. Apostolul Petru și urmașii lui (papii) pot judeca toată Biserica, dar pe ei nu-i judecă nimeni!”).

Împăratul Constantin 9 Monomahul a căutat, din considerente politice, să împace lucrurile hotărând convocarea unui sinod la C-pol, în care să se discute „inovațiile”. Papa Leon IX acceptă propunerea și trimite în ianuarie 1054, o delegație papală în funte cu cardinalul Humbert, cancelarul Frederic și arhiepiscopul Petru de Amalfi. Sosind la C-pol, delegații latini sau prezentat împăratului Constantin IX, care îi primește cu onoruri, mărindu-le și mai mult orgoliul. Au fost găzduiți în mănăstirea Studion, unde, la insistențele împăratului, Nichita Pectoratul (starețul) arde cele 2 scrieri ale sale împotriva latinilor, în care combătea azima, celibatul și nerespectarea postului mare.

19

Epitetele injurioase adresate lui Nichita Pectoratul și tonul violent („câine murdar, mușcă-ți limba!”) arată clar ura lui Humbert față de greci.

VI. Cardinalul Humbert a compus, fără autorizarea papei Leon IX, care murise la 19 aprilie 1054, un libel, unact de excomunicare a patriarhului Mihail Cerularie, a arhiepiscopului Leon de Ohrida, a călugărului Nichita Pieptosul, precum și tuturor acelora, care se vor asocia cu aceștia. Cu această sentință de excomunicare, s-a strecurat în ziua de sâmbătă 16 iulie 1054, în Bis. Sf. Sofia, așezând-o pe sfânta masă din altar. Înainte de a pleca, și-a scuturat praful de pe încățlăminte strigând „Dumnezeu să vadă și să judece!”

Prin actul de excomunicare, grecii erau acuzați de:

1. Ca vând, ca simonienii, darul lui Dumnezeu,2. Că fac eunuci și îi ridică la demnități preoțești;3. Că rebotează, ca arienii, pe cei botezați în numele Sf. Treimi;4. Că jură ca donatiștii, că în afară de Biserica grecilor a pierdut din toată lumea și Biserica lui Hristos, și jertfa cea adevărată și botezul;5. Că admit, ca nicolaiții, căsătoria trupească;6. Că spun, ca severienii, că Legea lui Moise e blestemată;7. Ca și pnevmatomahii au tăiat din Simbolul credinței purcederea Sfântului Duh de la Fiul – Filioque.

Răspuns la 1: învinuirea de simoniei a fost foarte prost aleasă, pentru că tocmai Biserica Apuseană era aceea care de secole practica simonia și nepotismul. Însuși cardinalul Humbert s-a ridicat împotriva simoniei, scriind tratatul Adversus Simoniacos, spre a scoate Biserica Romană din marasmul în care o aruncaseră atotputernicia și abuzurile nobililor. Răspuns la 5: Biserica Romano-Catolică uită că veacuri de-a rândul au existat și preoți căsătoriți și episcopi căsătoriți și în Apus, deoarece abia la Sinodul 2 Trulan 691-2 se va cere ca episcopii să fie întâi călugăriți. Cât despre preoți, și în vremea lui Humbert, în părțile Milanului, se socotea o cinste ca preoții să fie căsătoriți. Numai programul mișcării mănăstirii de la Cluny susține generalizarea celibatului, pentru că puterea papală, doritoare să aplice teocrația universală, avea nevoie de oameni cât mai devotați, dezlipiți de grijile familiare.

Răspuns la 7: Învinuirea cea mai grosolană este aceea că grecii ar fi scos din Simbolul de credință învățătura că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul – Filioque – când se știe de oricine că Sf. Scriptură, Sf. Părinți și Sinoadele ecumenice vorbesc lămurit despre purcederea Duhului Sfânt numai dintr-un singur izvor, din Dumnezeu-Tatăl.

Aducând învinuiri neîntemeiate grecilor prin actul de anatematizare din 16 iulie 1054, se vede clar că delegații nu veniseră la C-pol să trateze frățește într-un sinod, ci să se impună. Adevăratul motiv al dezbinării religioase din 16 iulie îl constituie pretenția de jurisdicție universală a papilor asupra întregii Biserici din Apus și Răsărit, la care papii nu au renunțat până azi.

Clerul și mulțimea credincioșilor, cuprinși de o profundă indignare, ar fi voit să sfâșie pe delegați, dar nu i-aumai putut găsi, fiindcă aceștia plecaseră imediat din C-pol.

VII. Patriarhul Mihail Cerularie a convocat duminica 24 iulie 1054 la C-pol, în Sf. Sofia, sinodul permanent compus din 12 mitropoliți și 2 arhiepiscopi, care a rostit anatema contra cardinalului Humbert, a delegaților romani, a papei Leon IX și a Bisericii Romane. Sinodalii au condamnat în unanimitate procedura delegaților papali, arătând în mod sobru și principial că răspunderea despărțirii dintre cele 2 Biserici cade pe capul delegaților romani.

În enciclica însoțitoare a anatemei din 24 iulie 1054, Patriarhul Cerularie pune din nou în circulație acuzațiile contra latinilor din Enciclica lui Fotie 867, acuzațiile aduse de arhiep. Leon de Ohrida și alte acuzații noi ca: raderea bărbii, botezul printr-o singură cufundare, postirea cu laptele etc.

Papii următori lui Leon IX n-au confirmat acțiunea necugetată a lui Humbert dar nici n-au infirmat-o. În fața istoriei, rămân vinovați pentru temperamentul și purtarea lor violenta, cardinalul Humbert și însoțitorii săi care, în ziua de 16 iulie 1054,b nu mai aveau nicio calitate formală să reprezinte Biserica Romană.

Contemporanii acelor zile nu au acordat importanța cuvenita evenimentelor din 16 și 24 iulie 1054, pentru că lumea creștină era obișnuită cu frecventele divergențe între Roma și C-pol. Abia mai târziu, prin cucerirea C-polului la 13 aprilie 1204, de către cavalerii occidentali ai cruciadei a IV-a, despărțirea creată de Humbert s-a adâncit tot mai mult între cele 2 Biserici.

20

Prin „declarația comună”, citită concomitent în ziua de 7 decembrie 1965 în Catedrala Sf. Petru din Romași în Catedrala Sf. Gheorghe a Patriarhiei Ecumenice din C-pol, patriarhul ecumenic Atenagora I și Papa Paul IV au ridicat anatemele rostite la 16 și 24 iulie, care au provocat „schisma cea mare”.

21