- 1 -

CCUUPPRRIINNSS CAP. I. GRUPURI DE SOCIETĂŢI .................................................................................... 3

1.1. Grupul – concept .................................................................................................. 3

1.1.1. Structura de grup. .......................................................................................... 3

1.1.2. Conceptul de conturi de grup ........................................................................ 5

1.1.3. Grupul ca ansamblu ....................................................................................... 7

1.2. Grupul noţiune .................................................................................................... 10

1.2.1. Definirea grupurilor prin prisma diferitelor aspecte ................................... 10

1.3. Grupul ca sistem. Avantaje şi limite ale grupului. ............................................... 14

1.3.1. Grupurile ca sistem. Strategia şi gestiunea marilor ansambluri. ........... 14

1.3.2. Strategiile fiscale şi internaţionale ............................................................... 18

1.3.3. Avantaje şi limite ale grupurilor de societăţi ............................................... 19

CAP. II. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CONTURILOR CONSOLIDATE ................................... 22

2.1. Necesitatea conturilor consolidate. Mic istoric .................................................. 22

2.2.Utilitatea şi limitele conturilor consolidate ......................................................... 25

2.3. Perimetrul de consolidare ................................................................................... 32

2.3.1. Controlul exclusiv ......................................................................................... 34

2.3.2. Controlul comun (asociativ) ......................................................................... 35

2.3.4. Procentul de control .................................................................................... 36

2.3.5. Procentul de interes ..................................................................................... 41

2.3.6. Societăţi supuse în mod obligatoriu consolidării ......................................... 47

2.3.7. Excluderi din sfera consolidării .................................................................... 49

- 2 -

CAP. III. CONSOLIDAREA – METODE, TEHNICI ŞI ETAPE ALE PROCESULUI DE

CONSOLIDARE ............................................................................................................ 53

3.1. Metode de consolidare ....................................................................................... 53

3.1.1. Metoda integrării globale ............................................................................ 54

3.1.2. Metoda integrării proporţionale .................................................................. 65

3.1.3. Metoda punerii în echivalenţă ..................................................................... 68

3.2. Tehnici de consolidare ........................................................................................ 78

3.2.1. Consolidarea pe paliere ............................................................................... 78

3.2.2. Consolidarea directă .................................................................................... 82

3.3.1. Omogenizarea regulilor de evaluare ............................................................ 92

3.3.2. Eliminarea incidenţelor fiscale ................................................................... 104

3.3.4. Eliminarea operaţiilor între societăţile consolidate ................................... 113

3.3.5. Întocmirea conturilor consolidate ............................................................. 118

3.3.6. Tratarea diferenţei de primă de consolidare ............................................. 138

3.3.7. Eliminarea titlurilor de participare ............................................................. 145

3.3.8. Determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului consolidat ....... 148

CAP. IV. DOCUMENTELE DE SINTEZĂ CONSOLIDATE ............................................... 151

4.1. Prezentarea documentelor de sinteză consolidate .......................................... 151

4.1.1. Bilantul consolidat ..................................................................................... 158

4.1.2. Contul de rezultat consolidat ..................................................................... 160

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................... 162

- 3 -

CAP. I. GRUPURI DE SOCIETĂŢI

1.1. Grupul – concept

Societăţile contemporane evoluează într-un mediu economic dinamic, având în vedere schimbările semnificative produse, pentru accentuarea competitivităţii economice, tehnico-ştiinţifice şi educaţionale, extinderea şi accelerarea comunicaţiilor, a “exploziei” informaţionale, multiplicarea şi diversificarea nevoilor consumatorilor, promovarea anumitor exigenţe şi a unor noi criterii de validare a calităţii produselor şi serviciilor, înmulţirea spectaculoasă a inovaţiilor tehnice şi tehnologice, reevaluarea raportului om-natură şi iniţierea unor ample programe de asigurare a echilibrului ecologic, modificarea formelor de organizare şi conducere, limitarea resurselor clasice de materii prime şi energie, adâncirea cooperării economice şi tehnico ştiinţifice1.

1.1.1. Structura de grup.

Problematica trebuie căutată în geneza grupurilor. Datorită faptului că o întreprindere încearcă din ce în ce mai mult să devină cât mai puţin vulnerabilă dar şi cât mai performantă cu putinţă, se manifestă tendinţa generală de concentrare a mai multor societăţi fie prin integrarea fazelor procesului de fabricaţie fie de distribuţie a unui produs (concentrare orizontală), fie în baza integrării unor activităţi complementare sau similare chiar dacă acestea sunt de natură diferită (concentrare conglomerală), fie cazul legăturilor între întreprinderi diferite doar cu scopul diversificării riscurilor şi maximizării profitului (concentrare conglomerală).

Aceste concentrări se pot realiza printr-o dezvoltare internă a întreprinderii sau prin stabilirea de legături cu alte întreprinderi pe baza preluării controlului asupra lor sau prin crearea de noi societăţi.

Concentrarea verticală sau pe bază de complementaritate se poate realiza :

− în amonte (întreprinderea preia controlul asupra societăţilor furnizoare pentru a putea controla aprovizionările, a avea posibilitatea controlării costurilor sale de producţie, a livrărilor sale, precum şi a calităţii produselor;

1 Tiron Tudor A. – Consolidarea conturilor, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000

- 4 -

− în aval (întreprinderea preia controlul asupra societăţilor cliente pentru a putea controla distribuţia, a ameliora promovarea produselor sale şi a-şi mări debuşeele sale prin controlarea pieţei concurenţilor săi.

Geneza grupurilor este exprimată de strategia de dezvoltare a întreprinderii. Atunci când producţia se diversifică şi se întrevede cucerirea unor noi pieţe, posibilităţile de a alege un sistem organizaţional oscilează între păstrarea unei structuri juridice a societăţii având departamente economice subordonate şi crearea de societăţile filiale specializate, având personalitate juridică distinctă însă rămânând controlată de societatea- mamă.

Ca afaceri pur industriale, aşa cum sunt la început, societăţile de mari proporţii ajung să se transforme în mod progresiv în centre de conducere financiară pe baza creării unei noi forme organizaţionale - grupul de societăţi.

Modalităţile de formare a grupului se realizează prin : a) descentralizare (o societate formează o filială, prin aport de active în scopul diversificării activităţilor şi atenuării riscurilor); Are loc deci o dezintegrare de ansamblu prin divizarea aportului - CREŞTEREA INTERNĂ. b) centralizare (preluarea controlului unei societăţi de către o altă societate. Are loc o apropiere a unor societăţi prin achiziţii de control – CREŞTEREA EXTERNĂ.

Organizarea unei activităţi specifice în grupuri de societăţi care se bucură fiecare de o personalitate morală proprie se exprimă prin multiplicarea entităţilor care au putere de angajare faţă de terţi2.

Dacă o unitate de exploatare este organizată sub formă de grup, atunci fiecare societate care îi aparţine, fie ea societatea-mamă, fie una dintre filiale, reprezintă în faţa legii, o persoană distinctă de celelalte, bucurându-se de o personalitate morală specifică.

Fiecăreia dintre acestea, legea îi recunoaşte drepturile şi în special cel de a se angaja faţă de terţi, fiecare poate trata şi contracta, fiecare poate, deci, lua decizii de investiţii şi de finanţare.

În structurile de grup, repartiţia puterii de decizie este specifică. Multiplicarea societăţilor dotate de o personalitate morală distinctă determină multiplicarea persoanelor care sunt capabile să se angajeze, din punct de vedere juridic, în contractarea cu băncile şi cu societăţile de leasing.

2 Chevalier A., Vigneron Ph. – La gestion financiere des groupes, Editura Dunod, 1984

- 5 -

Această difuziune a puterii de a împrumuta şi de a face apel la diferite surse de finanţare, în cadrul grupului, creează atât oportunităţi cât şi riscuri faţă de cazul societăţii unice. Oportunităţile se exprimă din punct de vedere al planului capacităţii de îndatorare a structurilor realizate, iar riscurile se referă la angajamentele pe care aceste structuri trebuie să le ia faţă de cei ce acordă împrumuturile.

1.1.2. Conceptul de conturi de grup

Doar simpla publicare a bilanţului şi a contului de rezultate ale societăţilor care fac parte dintr-un grup ar fi insuficientă pentru informarea terţilor şi mai ales a acţionarilor acestui grup, aceştia neputând beneficia de informaţii semnificative din punct de vedere economic la nivel de ansamblu. Această necesitate s-a făcut simţită în SUA încă de la începutul secolului 20 unde s-a născut şi dezvoltat fenomenul de concentrare industrială.

De aceea nu e de mirare faptul că principiile generale admise pentru consolidare (cele reglementate de normele internaţionale precum şi cele reglementate de directiva a şaptea europeană) emană din normele profesionale de contabilitate americană datorat în primul rând autorităţilor acestora şi a calităţii lor precum şi a importanţei grupurilor americane care au impus aceste norme.

Forma organizaţională care reuşeşte gruparea unei activităţi specifice în grupuri de societăţi în care toate au personalitate juridică distinctă se exprimă prin multiplicarea entităţilor care au puterea de angajare faţă de terţi.

Această difuzie a puterii de a împrumuta şi de a face apel la mai multe surse de finanţare în ceea ce priveşte grupul creează oportunităţi sau riscuri faţă de cazul societăţilor individuale.

Ca oportunităţi sunt justificate în ceea ce priveşte capacitatea de îndatorare totală a tuturor acestor structuri realizate în ansamblu iar ca şi riscuri sunt acelea referitoare la angajamentele cărora structurile trebuie să le facă faţă.

Noţiunea de grup apare diversificată având la bază în mod deosebit noţiunea de putere şi control.

Un grup reprezintă un caz particular de personalitate contabilă care însă nu are recunoaşterea pe plan juridic.

La nivel european legislaţia prezintă un model global în cadrul căruia caută să prezinte realitatea noţiunii de grup sub mai multe forme:

grup financiar

- 6 -

consorţiu grup mixt.

Principiul consolidării constă în reprezentarea contabilă a realităţii grupului.

Internaţionalizarea pieţelor ca expresie a expansiunii grupurilor

Sistemul economic se bazează din ce în ce mai mult pe

internaţionalizarea schimburilor comerciale, dar şi pe cea a producţiei şi a modurilor de finanţare.

Printre reprezentanţii semnificativi ai mondializării remarcăm marile grupuri cu sferă de aplicare internaţională care au influenţă nu numai asupra localizărilor activităţilor şi fluxului de schimburi dar şi asupra statelor sau guvernelor.

Grupurile de societăţi contribuie, în cadrul unei ţări, la inserarea economiei naţionale în cadrul spaţiului economiei internaţionale.

Procesul de integrare în spaţiul economic mondial a cunoscut o dezvoltare importantă îndeosebi după anii patruzeci şi cinci, într-un context de creştere susţinută a activităţii, atât în ţările dezvoltate cât şi în ţările în curs de dezvoltare.

Această creştere rapidă a antrenat formarea, în economiile avansate, a unor grupuri industriale rezultate din procedurile de concentrare, acestea continuându-şi expansiunea şi în străinătate câştigându-şi o dimensiune internaţională.

Într-o lume în care progresul tehnic determină realizarea unui avans considerabil, de negândit până acum, în ceea ce privesc comunicaţiile, publicul adoptă din ce în ce mai mult o perspectivă internaţională, iar situaţiile financiare sunt prezentate, în ritm crescând, într-un context internaţional.

Utilizarea situaţiilor financiare de către întreprinderi ca mijloc de comunicare este tot mai frecventă. De acum, este în mod larg recunoscut, că acestea reprezintă una din primele surse de informaţii pentru investitori, organizaţii comerciale, instituţiile bancare, organele guvernamentale şi alte grupări.

Investitorii şi pieţele internaţionale vor să fie siguri că informaţia pe care îşi bazează previziunile este prezentată după principiile contabile ale ţării lor, dar şi faptul că, în acelaşi timp, este comparabilă cu informaţia prezentată de alte ţări, oricare ar fi acestea.

- 7 -

1.1.3. Grupul ca ansamblu

Grupul reprezintă un ansamblu de societăţi legate între ele în baza unei relaţii de dependenţă economică (această relaţie putând fi instituţionalizată sau prevăzută printr-un contract sau statut sau simple relaţii economice) şi având un centru de decizie unic, cu denumirea de societate-mamă.

În ceea ce priveşte consolidarea contabilă, aceasta permite obţinerea unei informaţii semnificative privind realitatea economică şi financiară a entităţii constituite de societatea-mamă şi întreprinderile care-i sunt dependente sau asociate, independent de personalitatea juridică a fiecăreia.

Grupul de societăţi reprezintă o entitate economică dominantă, care cuprinde mai multe entităţi juridice independente, dintre care una le conduce (controlează) pe celelalte. Această decizie comună (sau unică) implică în mod necesar, relaţii de dependenţă între celelalte societăţi şi societatea de decizie.

Dificultatea care apare din punct de vedere contabil se referă îndeosebi la determinarea nivelului de putere economică.

Pentru a ne putea baza pe mărimea capitalului investit, va trebui să ţinem seama că acesta ar trebui să fie de fapt, reprezentat de un anumit număr de drepturi de vot ca şi criteriu în determinarea nivelului de putere pe care-l are societatea la vârful grupului.

Interesul conturilor de grup apare mai ales din necesitatea de a descrie dintr-un punct de vedere economic, realitatea globală a grupului într-o manieră cât mai precisă posibilă.

NU există noţiune juridică de grup - ca persoană morală. Economicul predomină juridicul în activităţile moderne, deci se analizează totuşi aspectele din punct de vedere juridic pentru că acestea există de fapt. Doctrina a fost influenţată de economic, prezentându-se o vedere mai pragmatică a situaţiilor societăţilor influenţate de aspectul economic.

Absenţa personalităţii morale a grupului are consecinţe importante deoarece aceasta implică negarea noţiunii de patrimoniu şi de angajamente sociale însă şi imposibilitatea pentru grup de a acţiona în justiţie sau de a fi pus în stare de lichidare sau redresare judiciară.

Rezultă de fapt că în principiu o societate nu poate domina o alta, şi că în cadrul grupului, toate societăţile sunt independente şi autonome din punct de vedere juridic.

Dezacordul între evidenţa economică a noţiunii de grup şi expresia sa juridică ridică numeroase probleme, în special un aspect important care se referă la definirea frontierelor şi limitelor grupului.

- 8 -

Conducerea grupului îşi poate dori utilizarea conturilor consolidate ca pe un instrument de gestiune a grupului, în scopul tratării posibilităţilor specifice ale grupului (restructurările sau ofertele de acţiuni).

Pe de altă parte, pentru a fi respectate prevederile legislative care să reglementeze aceste noţiuni, e bine ca asociaţii şi terţii să poată dispune de o informaţie astfel încât aceasta să poată face o descriere corectă a realităţii grupului respectiv.

Ansamblul care trebuie consolidat este format din societatea-mamă şi societăţile dependente de aceasta : filialele, la care se adaugă societăţile asociate asupra cărora societatea-mamă are o influenţă semnificativă şi societăţile comune de interes.

Societatea-mamă poate juca în acelaşi timp atât un rol economic (industrial) cât şi un rol financiar. Ea regrupează activităţi economice identice, apropriate sau complementare executând şi ea însăşi o parte din aceste activităţi. În acest scop, societate-mamă îşi păstrează activele dar în cele mai multe cazuri le încredinţează spre gestionare unei societăţi din grup.

Cel mai frecvent, societatea-mamă joacă un rol exclusiv financiar, caz în care ea poartă denumirea de “holding”. Holdingul nu exercită activităţi industriale sau comerciale. Acesta se limitează la gestionarea multiplelor participaţii financiare pe care le posedă în diverse societăţi.

În evoluţia rolului Holdingului, astăzi din ce în ce mai mult acesta îşi asumă pe lângă rolul său financiar şi activităţi de conducere şi gestiune. Se ajunge astfel ca activitatea grupului să fie extrem de diversificată. De pildă grupul controlat de către societatea-mamă de tip holding poate avea în sfera de control activităţi începând de la fabricarea de maşini până la construcţia de nave, de la echipament de birou până la administrarea de restaurante şi vânzarea de bunuri în alimentaţia publică.

Consideraţii conjuncturale pentru existenţa grupului

Acest ansamblu de societăţi permite din punct de vedere economic

o mai bună adaptare la împrejurările fiscale, economice, chiar şi politice sau economice, şi anume :

θ pe calea limitării riscurilor financiare, θ căutării de fonduri, θ căutării de facilităţi fiscale, θ căutării de avantaje bancare, θ diversificării activităţii şi repartizării riscurilor, θ importanţei economice pe plan mondial (societăţile transnaţionale), θ în interesul realizării unui aspect politic sau a unor privilegii (cazul

filialelor străine).

- 9 -

Consecinţele financiare ale existenţei unui grup rezidă în următoarele aspecte:

− are loc o majorare a capacităţii de îndatorare la nivel de ansamblu, chiar dacă sumele investite de acţionarii grupului sunt reduse, deoarece atât societatea-mamă cât şi filialele ca subiecte de drept sunt capabile să angajeze întreprinderea lor în relaţiile cu terţii; − aceleaşi capitaluri servesc de două ori la garantarea de împrumuturi, atât pentru societatea-mamă cât şi pentru filiala sa.

Grupul are mai mult o semnificaţie economică, decât juridică, deoarece grupul nu are o personalitate juridică, nefăcând obiectul personalităţii morale. Există deci acel dezacord între evidenţa economică a reţelei de grup şi expresia sa juridică.

La formarea unui grup se îmbină de fapt avantajele economice, financiare şi fiscale, în baza unor contracte cu avantaje rezultate din autonomia juridică şi descentralizarea funcţională a fiecărei societăţi.

Legislaţia europeană a definit un model global în cadrul căruia a căutat realitatea noţiunii de grup în aşa fel încât a reuşit să definească mai multe modele posibile, principii şi concepte fondatoare esenţiale. Modelul global al grupului se încearcă a fi unificat însă acesta are mai multe forme :

GrupFinanciar Consortiu

GrupMixt

În funcţie de legăturile juridico-financiare ce au la bază conducerea comună, modelul grupului se poate prezenta sub următoarele forme (vezi imaginea de mai sus):

− grup financiar; − consorţiu; − grup mixt.

Chiar dacă modelul comunitar definit de cea de-a şaptea directivă europeană este unificat, şi cu mai multe forme, modelele definite de

- 10 -

legislaţiile naţionale din Europa pot fi considerate divergente în mod sensibil. Se pare însă că pot fi degajate de aici principiile contabile admise din punct de vedere general.

Modelul european comunitar se înscrie în contextul normalizării internaţionale. Modelele naţionale sunt încă foarte influenţate de cultura contabilă în vigoare.

1.2. Grupul noţiune

1.2.1. Definirea grupurilor prin prisma diferitelor aspecte

Aspectul financiar Legăturile economice sau financiare formate între societăţi ale

aceluiaşi ansamblu încearcă prin existenţa lor să găsească sinergia tuturor entităţilor participante.

În baza acestor premise, pot avea loc mai multe tipuri de concentrare:

- verticală; - orizontală; - conglomerală. Concentrarea verticală presupune ca întreprinderile să fie

complementare unele faţă de altele, deoarece una apare ca şi clienta celeilalte. Acest tip de concentrare poate fi realizat în amonte sau aval după cum se urmăreşte dominarea furnizorilor sau a clienţilor.

Concentrarea pe orizontală presupune ca grupul să posede diferitele entităţi care fabrică acelaşi produs sub diferite mărci în aşa fel încât să determine mărirea importanţei lor pe piaţă şi să poată impune preţul.

În cazul conglomeratelor e vorba de societăţi regrupate în cazul aceluiaşi grup, fără ca între acţionari să existe legături aparente, ceea ce încearcă societatea-mamă. De fapt este mai mult o repartizare a riscurilor financiare pe mai multe sectoare.

Aspectul organizaţional

Putem considera că este vorba de un grup, chiar şi în situaţiile în

care, spre exemplu un serviciu financiar şi administrativ pot presta servicii pentru mai multe entităţi în baza unor relaţii existente.

În diferite situaţii de acest gen se poate găsi esenţa unui grup chiar

- 11 -

dacă aceste relaţii sunt mult mai dificile decât cele ce se stabilesc în cazul participaţiilor financiare.

În această apreciere se porneşte de la forma de dominare cel mai uşor măsurabilă înspre forma cea mai accesibilă. Este vorba aici de dominare tehnologică, comercială, juridică şi financiară3.

Aspectul economic

În încercarea de a reuşi strategia lor de creştere economică,

întreprinderile trebuie să-şi realizeze o reţea de relaţii multilaterale, plecând de la simplu la complex.

Din punct de vedere economic al întreprinderii, grupul apare ca un ansamblu de mijloace puse în acţiune spre a asigura o anumită strategie financiară, industrială sau comercială.

Concentrarea economică reprezintă, de fapt, căutarea unei complementarităţi tehnologice în intenţia de a obţine o sinergie de scară. Obiectivul principal, oricare ar fi mijloacele utilizate îl reprezintă căutarea permanentă de alocare a resurselor la mijloacele cele mai performante. Deci grupul apare ca un ansamblu de mijloace care asigură prezentarea unei reţele de relaţii de dependenţă.

Printre tipurile de relaţii de dependenţă ce le întâlnim în mediul economic putem enunţa câteva :

− legături comerciale neconvenţionale, prin care în mod natural o societate S1 depinde de o societate S2 una fiind principalul client al celeilalte; − legături comerciale convenţionale, prin care S1 acordă lui S2 reprezentarea comercială a produselor sale în vederea cuceririi unei noi pieţe; − legătura de tip persoană fizică sau direcţională, care constituie o formă subtilă de dependenţă între mai multe societăţi toate deţinute în mod majoritar adesea de către aceeaşi persoană fizică. Aceste societăţi nu prezintă între ele nici o legătură aparentă; − legătura statutară sau contractuală, aceasta asigură, independent de orice investiţie financiară , controlul unei societăţi de către alta, prin intermediul unui drept de vot recunoscut de A.G.A. ca majoritar; − legătura financiară, (cea mai clasică) se caracterizează prin preluarea unei părţi din capitalul unei alte societăţi.

3 Garnier J.M. – Pour une problematique de la consolidation, Cahiers de recherche, Institut de Gestion, Tours, 1986

- 12 -

Aspecte juridice

Raportat la dreptul comercial

Pentru a putea recunoaşte ca grup un ansamblu de societăţi trebuie să fie respectate următoarele condiţii4:

- să existe un minim de logică industrială între componentele grupului; - să existe o strategie comună; - să existe o structură juridică, financiară şi economică bine precizată.

Nu considerăm grup acele ansambluri de societăţi ce au la bază

deţinerea de participaţii financiare însă care nu au nici obiectiv, nici strategie comună.

De asemenea nu este vorba de grup nici în cazul când nu există structuri juridice independente (cazul sucursalelor). În aceste împrejurări avem de-a face cu o macro-societate (doar ea angajează drepturi şi obligaţii).

Grupul de societăţi apare ca o stare intermediară între un ansamblu de societăţi independente şi o macrosocietate (chiar în când aceasta reprezintă rezultatul unei fuziuni complete a mai multor societăţi deţinute). Putem aprecia că grupul reprezintă o combinaţie a independenţei juridice a societăţilor componente cu dependenţa economică a acestora.

În ceea ce priveşte legislaţia franceză, putem spune că există preocupări în reglementarea numeroaselor probleme juridice pe care le ridică grupurile de societăţi.

Bineînţeles că nu s-a reuşit abordarea într-o manieră globală şi coerentă, înregistrându-se totuşi unele prevederi legislative care ar putea fi integrate într-un drept coerent al grupului.

Facem referire aici la definiţiile filialelor, participaţiilor, consolidarea conturilor şi certificarea acestor informaţii; reglementarea participaţiilor reciproce, în scopul protejării acţionarilor minoritari, cât şi a protejării creanţierilor.

Raportat la dreptul bancar

În legislaţia franceză se precizează că nici o altă persoană decât o

instituţie de credit nu ar putea să efectueze operaţii de bancă cu titlu

4 Barthelemy J., Coulon N., Egal J., Goigou H., Hardouin M., De Mello X., Petiteau G., Serrat P. – Le droit des groupes de societes. Reussir en affaires, Editura Dalloz, 1991

- 13 -

obişnuit, şi că nici o altă persoană juridică decât cea mai sus menţionată, nu poate primi din partea publicului fonduri la vedere sau cu termen sub 2 ani. Se constată că grupurile de societăţi pot recurge în mod frecvent la împrumuturi sau avansuri pe baza unei gestiuni centralizate efectuând operaţiuni de bancă cu titlu obişnuit, fără a fi împotriva reglementărilor legale.

Legea prevede însă anumite condiţii, mai ales cele care se referă la continuarea unei funcţii economice identice sau complementare, între diferitele societăţi ale grupului.

Aspecte ale dreptului fiscal

În principal, din punct de vedere fiscal, societăţile care fac parte din

grup sunt impozitate separat. Această afirmare a personalităţii fiscale determină imposibilitatea deducerii unor pierderi eventuale ale anumitor societăţi din beneficiile posibile ale unor alte societăţi din grup.

Totuşi, fiscalitatea în Europa se interesează din ce în ce mai mult de realitatea grupurilor, atât din intenţia de a nu le incomoda în sensul dezvoltării lor, dar de bună seamă, şi de a limita manifestarea lor în exces pe calea :

- regimurilor de incitaţie fiscală, - luptei contra evaziunii fiscale.

Regimuri de incitaţie fiscală

Regimul societăţii - mamă şi al societăţilor filiale. Acest regim

permite societăţii-mame să nu plătească impozit pe societate decât într-un procent care e în general inferior şi este stabilit de organele fiscale.

Regimul integrării fiscale. Acest regim permite societăţilor care

deţin cel puţin un procent de 95% să-şi asimileze societăţile pe care le deţine, ca şi pe diviziuni ale sale privitor la asieta impozitului.

Regimul beneficiului consolidat, utilizat de câteva din marile

grupuri franceze, care permite determinarea rezultatului impozabil a unei societăţi printr-o însumare a rezultatului societăţilor deţinute în mod direct şi indirect (când se depăşeşte pragul de 50% privind deţinerea de capital).

Regimul beneficiului mondial, care are caracteristici similare, sfera

de cuprindere incluzând şi filialele străine.

- 14 -

Lupta contra evaziunii fiscale

Administraţia veghează mai ales asupra operaţiilor din întreprinderile grupului, care ar putea avea ca efect compensarea beneficiilor şi pierderilor, cu ajutorul manipulării preţurilor tranzacţiilor interne. E vorba despre acele operaţii de transfer de rezultate, în general în cadrul schimburilor comerciale care folosesc preţuri artificiale.

Exemplele întâlnite sunt cele care se referă la abandonarea creanţelor sau a avansurilor nepurtătoare de dobânzi, făcute de o societate- mamă filialei sale.

Condiţii: Regimul fiscal al grupului de societăţi e aplicabil în baza opţiunii manifestate de societatea-mamă de a se constitui ca singură plătitoare de impozit.

Grupul în dreptul contabil

În legislaţia franceză noţiunea de grup este asimilată noţiunii de

“perimetru de consolidare”. În perimetrul de consolidare al grupului sunt cuprinse societăţile care sunt controlate în mod exclusiv, în comun cu alte grupuri precum şi cele asupra cărora societatea-mamă exercită o influenţă semnificativă.

În ţara noastră au fost publicate normele de consolidare ale

conturilor în conformitate cu normele internaţionale ( I.A.S.C.) şi Directiva a VII-a europeană privind conturile consolidate. În aceste norme sunt redate aspectele juridice privitoare la caracteristicile unui grup, stabilirea dependenţei între societăţi, exercitarea controlului sau a influenţei semnificative asupra societăţilor, cuprinderea în consolidare. Metodele de realizare a consolidării, etapele procesului de consolidare, controlul şi certificarea conturilor consolidate.

1.3. Grupul ca sistem. Avantaje şi limite ale grupului.

1.3.1. Grupurile ca sistem. Strategia şi gestiunea marilor ansambluri.

- 15 -

Grupul, având întotdeauna conducere unică poate fi structurat: − pe verticală sau, − pe orizontală.

Grupul vertical, cel mai frecvent întâlnit, este constituit de către societatea "mamă" şi societăţile dependente plasate sub conducerea să unica. Grupul poate avea subgrupuri la vârful cărora sunt filialele sale care devin "mame" ale subgrupului.

Grupul orizontal, mai puţin întâlnit este constituit din societăţi nelegate printr-o reţea de dependenţă supuse unei conduceri unice. El nu rezultă din dominarea unuia dintre ele, ci dintr-o conducere colegială.

Aceste societăţi sunt calificate ca societăţi "surori" şi sunt administrate după modalităţile concertate şi intr-un interes comun.

În funcţie de vocaţia lor, avem: - grupuri industriale; - grupuri financiare; - grupuri personale.

Grupurile industriale. Societatea mamă desfăşoară o activitate fie industrială, fie

comercială sau ambele iar grupul se constituie în mod treptat prin diversificarea activităţilor, prin crearea unor noi filiale sau prin răscumpărarea unor societăţi existente.

Grupurile financiare. Acestea se caracterizează prin deţinerea de participaţii financiare la

societăţile din grup.

Grupurile personale. Sunt acele grupuri de societăţi pentru care la conducere există

aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane ca la celelalte societăţi.

În funcţie de structura lor deosebim: - grupuri cu structură piramidală ; - grupuri cu structură radială; - grupuri cu structură circulară.

Grupuri cu structură piramidală. Societatea mamă deţine participaţii în societatea-filială, aceasta la

rândul ei deţine participaţii într-o altă filială.

Grupuri cu structură radială. Prin operaţiile de concentrare se ajunge la crearea unor grupuri de

- 16 -

tip radial. Grupurile cu structură radială apar ca rezultat al diversificării. (Ex: societatea-mamă deţine participaţii în mai multe filiale fiind posibil să nu existe legături între acestea din urmă).

Grupuri cu structură circulară. Este vorba de structuri corespunzătoare care combină structurile

piramidale cu cele radiale. (Ex. Conglomeratele sunt grupări de societăţi putând avea raţiuni diferite cu obiecte diverse şi pot avea structuri circulare - participaţii reciproce).

- 17 -

Există grupuri constituite care nu au făcut neapărat apel la un fenomen financiar şi totuşi există ca grup bazându-se pe un om, o familie sau societăţi legate prin contracte specifice (legături între societăţi concedente şi societăţi concesionate, între franşizor şi franşizat, şi contractele de subcontractare - relaţiile dintre acestea)5.

Grupul ca sistem

Cele două caracteristici ale grupului arată că acesta poate fi

considerat ca o organizaţie care într-o manieră mai exactă are caracteristicile unui sistem6:

- existenţa unei reţele de legături având la bază participaţii financiare sau legături personale; - existenţa unei reţele de influenţă sau de dominaţie a uneia asupra altora.

Pentru a se putea asigura securitatea şi existenţa grupului, se

realizează şi o instituţionalizare a acestor relaţii între societăţile grupului cu ajutorul participaţiilor financiare.

Structura însăşi a acestor participaţii nu este întâmplătoare, legăturile fiind orientate.

Strategia grupului

Un grup rezultă din concentrarea capitalurilor sau centralizarea

acestora. Acest fenomen mai este întâlnit şi sub denumirea de recentrare, care este rezultatul combinat al mai multor factori:

- evoluţia condiţiilor concurenţiale, - accelerarea globalizării, - creşterea necesităţilor de finanţare, - intenţia de selectare a activităţilor rentabile în baza unei strategii. În economiile de piaţă întreprinderile sunt caracterizate atât prin

recentrare de activităţi cât şi prin speculaţii financiare. Recentrarea este de fapt rezultatul unei logici industriale a

eficacităţii productivităţii capitalurilor care primează faţă de cazul speculaţiei financiare unde regăsim mai mult o logică financiară puternic marcată de remuneraţia financiară.

5 Guiramaud F., Heraud A. – Droit de soicetes, A doua ediţie, DECF, Editura Dunod, Paris, 1994 6 Bezard P., Dabin L., Echard J.L., Jadaud B., Sayag A. – Les groupes de societes – une politique legislative, 1975

- 18 -

Creşterea diversificată împreună cu tendinţa de creştere centrată pot fi explicate prin influenţele pe care le au internaţionalizarea pieţelor şi costul investiţiilor care priveşte alocarea resurselor.

Gestiunea strategică este o încercare de a controla influenţele mediului economic şi pentru orientarea surselor interne ale societăţii în vederea asigurării unei creşteri optimale.

Cât privesc relaţiile cu piaţa financiară se poate aprecia că acţionarii şi investitorii potenţiali îşi doresc să cunoască mai ales societatea-mamă.

În materie financiară ar trebui adoptat un stil de conducere centralizat pentru a se realiza controlarea riscului financiar global care ar putea fi suportat de societatea-mamă cu intenţia de asigurare a unei exploatări optime a resurselor.

1.3.2. Strategiile fiscale şi internaţionale

Fiscalitatea are o concepţie individualistă despre societate, considerând-o ca pe o entitate caracterizată de dorinţa de a obţine profit. Cât priveşte recunoaşterea fiscală a grupului, aceasta are loc pe calea exonerării sau atenuării dublei impozitări privitor la dividendele distribuite de o filială societăţii-mamă. Privitor la aspectul strategiei internaţionale, constituirea firmelor multinaţionale este rezultatul fenomenului de creştere economică.

Legile fiscale au o concepţie individualistă despre societate, acestea considerând-o ca pe o entitate caracterizată prin dorinţa de a obţine profituri.

De asemenea, este dificil să fie ignorate legăturile particulare care există între diferitele societăţi. Astfel, situaţiile cele mai pragmatice au ţinut cont de acest aspect prevăzând regimuri specifice grupurilor.

Recunoaşterea fiscală a grupurilor se exprimă prin anumite regimuri de exonerare sau de atenuare a dublei impozitări referitoare la dividendele distribuite de către o filială societăţii-mame.

Grupurile de societăţi au posibilitatea de a opta pentru un regim de consolidare fiscală a cărui scop este de a permite să se facă însumare globală a rezultatelor societăţii-mame şi a filialelor sale. Acest regim are ca efect reducerea imediată şi globală a impozitării beneficiilor, operaţiile intra-grupuri fiind astfel neutralizate.

Forţele convergenţei unui grup pot fi rezumate astfel: globalizarea sectorului; dependenţa;

- 19 -

importanţa; cucerirea de noi pieţe; anihilarea forţelor unui concurent străin; obţinerea de avantaje fiscale într-o ţară cu regim fiscal favorizat; formalizarea; socializarea.

Punctele slabe sunt exprimate de divergenţa grupului : specificitatea contextului local ; gestionare mai greoaie; un cost mai ridicat al informării; imposibilitatea reprezentării ca grup în conflictele constatate; abundenţa resurselor ; importanţa ; descentralizarea.

Principiul de orientare al politicii financiare rămâne maximizarea

bogăţiei acţionarilor societăţii-mame.

1.3.3. Avantaje şi limite ale grupurilor de societăţi

Avantajele grupurilor - în legătură cu asociaţii (acţionarii cei majoritari au dreptul de exprimare a votului faţă de celelalte societăţi acţionare în legătură cu gestionarea şi administrarea ansamblului de societăţi); - în legătură cu terţii (în legislaţia franceză se admite posibilitatea ca şi creditorii unei societăţi din grup să poată solicita încasarea creanţei de la societatea-mamă conform teoriei aparenţei şi anume ca şi cum aceste societăţi ar o forma o singură societate); - în legătură cu operaţiunile de trezorerie (este favorizat principiul care autorizează practicarea acestor operaţiuni la nivelul grupului şi aceleaşi condiţii ca şi în cazul unor instituţii bancare).

Supleţea funcţionării grupului este justificată prin posibilitatea izolării unor activităţi diversificate în cadrul unor entităţi juridice distincte permiţând o mai bună împărţire a responsabilităţilor, atenuând riscurile pentru ansamblul grupului în conjuncturile dificile ale filialelor.

Regulile de majoritate în luarea deciziilor în A.G.A. permite exercitarea plenitudinii de putere fără a fi obligatorie posedarea totalităţii acţiunilor.

- 20 -

Crearea filialelor şi subfilialelor favorizează o multiplicare a puterii în raport cu capitalul deţinut. Aşa se explică recurgerea frecventă la modalităţi de creştere externă (achiziţia de acţiuni de către o societate pentru exercitarea unei puteri mai mari sau mai scăzute asupra altor societăţi.

Privitor la dimensiunea lor, se poate aprecia:

- o diminuare a costurilor prin raţionalizarea producţiei, prin acumularea de know-how, prin realizarea unor economii de anvergură în cazul producţiei comune; - o putere de piaţă care rezultă din capacitatea grupului de a acţiona asupra determinării preţurilor şi a impunerii pe piaţă a anumitor produse; - existenţa unor legături privilegiate a statului; - capacitatea strategică globală; - prin funcţiile strategice se poate ajunge la dobândirea mărimii critice.

Puterea financiară a mai multor întreprinderi măreşte capacitatea strategică dând grupului posibilitatea de a-şi mobilizeze resursele la care se adaugă şi sporirea capacităţii de îndatorare la nivel de ansamblu.

Supleţea în funcţionarea grupurilor : Izolarea unor activităţi diverse

în cadrul unor entităţi juridice distincte permite o mai bună împărţire a responsabilităţilor, atenuând riscurile pentru ansamblul grupului în cazul dificultăţilor unor filiale. Apare o supleţe în operaţiunile financiare de restructurare a activităţilor. Operaţiunile de cesiune sau de schimburi de acţiuni sunt mai simple şi mai puţin costisitoare decât revânzările separate ale diferitelor părţi a unui activ.

Controlul: Regulile de majoritate privind luarea deciziilor în

A.G.A. permit exercitarea plenitudinii de putere fără a fi obligatorie posedarea totalităţii acţiunilor.

Crearea filialelor şi subfilialelor favorizează o multiplicare a puterii în raport cu capitalul deţinut. Aşa se explică recurgerea frecventă la modalităţile de creştere externă (prin achiziţii de acţiuni de către o societate în vederea exercitării unei puteri mai mari sau mai reduse asupra altor societăţi).

Dezavantajele grupurilor

Legate de structura de grup:

- 21 -

- gestionarea este mai greoaie; - un cost mai ridicat al informării; - dezavantajele firmelor multinaţionale.

Dependenţa societăţilor faţă de societatea-mamă

1. Dependenţă financiară (prin deţinerea a mai mult de 50% din drepturile de vot în A.G.A.), 2. Dependenţă direcţională (prin deţinerea a mai mult de 50% din locuri în Consiliul de conducere al grupului), 3. Dependenţă contractuală (existenţa unor contracte de exclusivitate sau a altor acorduri clar menţionate în statut sau contractul de societate), 4. Dependenţă economică (în cazul situaţiilor de monopol).

Dacă o societate are autonomie juridică şi economică proprie,

rareori această independenţă sau autonomie îi poate oferi toate elementele necesare dezvoltării sale.

În ordinea gradului de dependenţă putem sesiza mai multe tipuri de alianţe:

− legături comerciale sau neconvenţionale, prin care o societate A depinde de o societate B, A fiind principalul client al societăţii B; − legături comerciale convenţionale, prin care o societate A acordă unei societăţi B reprezentanţa comercială pentru produsele sale în vederea integrării pe o nouă piaţă; − legături tip “persoană fizică” care constituie o formă subtilă de dependenţă discretă a mai multor societăţi, care sunt toate deţinute în mod majoritar de aceeaşi persoană fizică. Aceste societăţi pot să nu aibe între ele nici o legătură aparentă; − legături statutare sau contractuale, care asigură controlul unei societăţi asupra alteia independent de orice investiţie financiară, acest lucru realizându-se prin dreptul de vot recunoscut ca majoritar în A.G.A.; − legături financiare, caracterizate prin preluarea de participaţii de capital într-o societate de către o altă societate. Din momentul în care se manifestă astfel de legături cu titlu cvasi-

permanent între două sau mai multe societăţi, se va conveni să se aprecieze că acestea fac parte dintr-un grup.

- 22 -

CAP. II. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CONTURILOR CONSOLIDATE

2.1. Necesitatea conturilor consolidate. Mic istoric

Ca afacere pur industrială la început, societatea de mari proporţii ajunge să se transforme în mod progresiv într-un centru de conducere financiară pe baza creării unui grup.

Doar simpla publicare a bilanţurilor şi conturilor de rezultate ale societăţilor care fac parte dintr-un grup ar fi insuficientă pentru informarea terţilor şi mai ales a acţionarilor unui grup de societăţi, aceştia neputând avea informaţii semnificative la nivel de ansamblu.

Această necesitate s-a făcut simţită la începutul secolului XX în Statele Unite ale Americii unde s-a născut şi dezvoltat fenomenul de concentrare industrială.

Tehnica conturilor consolidate a fost utilizată de Societatea United Steel, care a întocmit astfel de conturi pentru prima dată, în 1905, şi consolidarea conturilor devenind obligatorie în Statele Unite pentru societăţile cotate în 1930.

Sub influenţa grupurilor americane, acest tip de informaţie s-a răspândit şi în Europa în special la bursa de valori din Londra unde anumite societăţi au făcut apel la piaţa financiară anglo-saxonă.

În Franţa, recunoaşterea legislativă a fost realizată cu ocazia elaborării primei legi privind conturile consolidate în 1983, însă încă din 1965, au existat deja câteva societăţi franceze care au adoptat practica americană.

În 1968, Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor oficializează o recomandare a Consiliului Naţional al Contabilităţii şi publică o hotărâre pentru incitarea grupurilor de a proceda la consolidarea conturilor, fără însă să aibe o obligaţie expresă în acest sens.

Comisia pentru Operaţiunile Bursiere, a impus, în 1970, societăţilor anonime care făceau apel public la economii, să insereze în notele de informaţii şi conturile consolidate cu ocazia operaţiunilor financiare.

Pe plan european au fost adoptate două directive: a patra şi a şaptea. Cea de-a şaptea directivă cu privire la întocmirea conturilor

consolidate a fost publicată de Comunitatea Europeană în iunie 1983.

- 23 -

Pe plan internaţional, recomandările pentru elaborarea conturilor consolidate s-au multiplicat. Comisia societăţilor transnaţionale a ONU, creată în 1974, prevede şi conturile consolidate printre informaţiile de furnizat de către societăţi. Comisia OCDE publică în 1976 principiile directoare în intenţia întreprinderilor multinaţionale, cuprinzând publicarea informaţiilor consolidate.

Comitetul Internaţional al Standardelor sau Normelor Contabile (IASB), fondat în 1973, are ca obiect elaborarea şi publicarea în interes public, a normelor contabile internaţionale. Printre primele subiecte tratate, IASB a atins subiectul privind situaţiile financiare consolidate şi necesitatea lor prin intermediul normelor internaţionale: nr. 27 privind contabilizarea titlurilor de participare în societăţile filiale, nr. 28 privind contabilizarea participaţiilor în întreprinderile asociate, nr. 31 privind informaţia financiară referitoare la participaţiile în filialele comune .

Nu este de mirare faptul că principiile general admise (atât cele reglementate de normele internaţionale cât şi cele reglementate de cea de-a şaptea directivă europeană) emană din normele profesionale americane, datorându-se în primul rând anteriorităţii şi calităţii lor precum şi a importanţei grupurilor care au impus aceste norme.

Consolidarea conturilor are ca scop exprimarea situaţiei şi a rezultatelor unei societăţi numite “societate-mamă” ţinând cont de legăturile financiare şi economice ale acesteia cu alte societăţi.

În funcţie de tipul legăturilor reţinute rezultă două concepţii ale consolidării conturilor:

− o concepţie restrictivă, limitând operaţiile la grupul constituit de societatea-mamă şi de societăţile plasate sub conducerea sa unică (conform experienţei germane); − o concepţie lărgită care depăşeşte sfera grupului incluzând în operaţiile de consolidare şi acele societăţi care se află atât sub controlul sau influenţa societăţii-mame cât şi al altor societăţi din afara grupului.

Grupul stricto-sensu cuprinde doar societatea-mamă şi filialele dependente de aceasta. În concepţia lărgită, în consolidare vor fi cuprinse atât societatea-mamă cu filialele sale cât şi societăţile deţinute în comun cu alte grupuri (filialele comune) împreună cu societăţile asociate grupului asupra cărora societatea-mamă are o influenţă semnificativă rezultată din deţinerea de participaţii sau de drepturi de vot minime în baza unor contracte sau acorduri.

La început, activitatea unei societăţi poate apărea pur industrială sau comercială, însă pe măsură ce această societate progresează poate

- 24 -

deveni un centru conducere financiară prin crearea a ceea ce se cheamă GRUPUL.

Se poate manifesta interesul pentru menţinerea unor întreprinderi mici cu un randament puternic, specializate într-o anumită ramură a producţiei, dar beneficiind de avantajele producţiei de masă a grupului sau realizând doar o concurenţă aparentă între ele.

Crearea de filiale permite limitarea riscurilor financiare doar la acel punct care se dovedeşte defectuos şi permite să se facă apel la capitaluri externe fără ca totuşi independenţa societăţilor să fie ameninţată.

Crearea unei filiale comune mai multor grupuri permite o mişcare de concentrare a întreprinderilor care să ducă la o îmbunătăţire asigurând totodată o anumită repartiţie a riscurilor şi o diversificare a activităţilor.

Grupul reprezintă ansamblul cu caracter financiar şi economic în interiorul căruia bilanţul şi conturile de rezultat ale societăţilor sunt mai puţin afectate de operaţiile interne grupului : partajul activităţilor, transferul de rezultate, întrajutorarea financiară, retrocedarea de bunuri, etc.

Publicarea conturilor de bilanţ şi rezultate numai pentru societăţile comerciale aparţinând grupului, însă luate în mod individual, se dovedeşte a fi insuficientă pentru furnizarea către terţi şi în special către acţionarii societăţilor din grup, a unor informaţii semnificative.

Conturile consolidate asigură prezentarea tuturor creanţelor si datoriilor faţă de terţii exteriori grupului. In conturile individuale ale societăţii mamă, de exemplu, sunt prezentate sumele date sau luate cu titlu de împrumut faţă de alte întreprinderi din grup. In conturile consolidate, aceste creanţe şi datorii interne grupului sunt eliminate; adevăratele creanţe si datorii faţă de terţi sunt prezentate numai prin consolidarea conturilor.

Această prezentare este mai explicită decât in conturile anuale individuale în ceea ce îi priveşte pe finanţatori : băncile şi alţi investitori.

De asemenea, situaţia financiară a societăţii-mamă se poate dovedi a fi foarte bună, în timp ce datoriile grupului să pună anumite semne de întrebare. Invers, situaţia financiară a societăţii-mamă poate evidenţia o situaţie delicată, deşi echilibrele financiare ale ansamblului de societăţi ale grupului sunt satisfăcătoare. Pe de altă parte, dacă grupul se finanţează prin apelarea la contracte de leasing, este posibil de a prezenta în contabilitate aceste operaţiuni ca o finanţare de activ. Datoria financiara poate fi astfel prezentată de o manieră mai aproape de realitatea economică.

Graţie conturilor consolidate se poate evidenţia mai bine volumul cifrei de afaceri realizate de întregul grup şi acelaşi lucru şi pentru rezultate, deoarece conturile consolidate prezintă cota parte a rezultatelor fiecărei întreprinderi care este atribuită grupului fiind distribuite sau menţinute la rezerve.

- 25 -

Societatea-mamă poate cumpăra titluri de la alte societăţi pentru a obţine controlul majoritar. Dacă această achiziţie este făcută la un preţ foarte ridicat, pune în evidenţă un preţ de cumpărare cotei părţi de capital propriu corespunzător. În acest caz, conturile consolidate permit aprecierea faptului dacă investiţia legată de achiziţia acestor titluri este compatibilă cu mijloacele financiare şi rezultatele grupului. De asemenea, cesiunea internă de active poate conduce la apariţia unor rezultate false, nejustificabile din punctul de vedere al responsabililor grupului.

Toate aceste elemente la care se vor adăuga şi altele oferă posibilitatea determinării adevăratelor performanţe ale grupului şi viitorul său. O viziune de ansamblu asupra elementelor de gestiune a întreprinderilor din grup este oricând mai elocventă decât fiecare în parte.

2.2.Utilitatea şi limitele conturilor consolidate

Utilitatea conturilor consolidate

Obiectivul principal al situaţiilor financiare de sinteză este de furniza o informaţie utilă pentru luarea deciziilor economice şi financiare. Conturile consolidate pot fi considerate ca având două obiective relativ independente:

a) - utilitate pentru informarea internă a grupului, adică un

instrument de gestiune, b) - utilitate în ceea ce priveşte informarea exterioară grupului.

a) Conturile consolidate ca instrument de gestiune

Consolidarea este un element indispensabil controlului intern de

gestiune al grupului. Aceasta permite o mai bună cunoaştere a filialelor şi o mai bună legătură cu filialele.

Controlul intern, privit ca ansamblu de măsuri de prevedere şi constatare, trebuie să contribuie la cunoaşterea şi conducerea competentă a tuturor societăţilor. Prin controlul intern se asigură protecţia şi păstrarea intactă a patrimoniului global, şi aplicarea corectă a instrucţiunilor conducerii, favorizând îmbunătăţirea performanţelor.

Controlul intern se manifestă prin organizarea metodelor şi procedurilor tuturor activităţilor societăţilor pentru a menţine continuitatea şi perenitatea acestora.

- 26 -

În cadrul acestui control, utilizarea tehnicilor de consolidare permite armonizarea contabilităţilor diferitelor societăţi din grup şi pe această bază asigură o normalizare a conceptelor şi definiţiilor. De asemenea, se asigură o îmbunătăţire a metodelor de evaluare şi prezentare a situaţiilor patrimoniale şi a rezultatelor cât şi o normalizare a circulaţiei informaţiei şi a procedurilor corespunzătoare, toate acestea determinând o îmbunătăţire a conducerii grupului şi performanţelor în conducere.

Datorită unor restricţii tehnice, mai ales prin adoptarea unui manual de consolidare şi a unui plan contabil al grupului, consolidarea conduce la o omogenizare a metodelor de evaluare şi la armonizarea contabilităţilor şi a conturilor anuale (bilanţ, cont de rezultate) ale filialelor. Se ajunge la un limbaj comun care permite obţinerea unor informaţii identice şi fiabile, comparabile între filiale.

Instituirea de proceduri, mai ales crearea unui circuit de informaţii normalizate, dezvoltă informaţia în interiorul grupului, determinând un climat de concertare între societăţi care sunt astfel tot mai mult conştientizate de apartenenţa lor la grup.

Consolidarea uşurează gestiunea filialelor

Pentru a putea aprecia gestiunea filialelor, conducerea societăţii-

mamă poate dispune, unele reglementări raţionale pe baze omogene care să fie de natură să permită elaborarea situaţiilor financiare de sinteză în conformitate cu aceleaşi principii.

Prin aceste proceduri de consolidare se realizează o descentralizare cu asigurarea în acelaşi timp a unui dialog în baza unui limbaj comun permiţând stabilirea unor previziuni pe baze normalizate.

Mai buna cunoaştere a filialelor pe calea consolidării favorizează şi stabilirea unui diagnostic al acestora, controlul şi gestiunea lor. Descentralizarea responsabilităţilor antrenează necesitatea unor proceduri de control tot mai elaborate şi mai centralizate.

Se asigură totodată controlul la nivelul societăţii-mame pe baza unor documente corect întocmite şi uniform, putându-se stabili diagnosticul privind starea şi rezultatului societăţilor filiale pe baza unor informaţii fiabile.

Datorită dispersiei şi numărului mare de activităţi ale societăţilor grupului, asigurarea unei sinteze la nivelul grupului apare oarecum dificilă. Prin aplicarea procedurilor de consolidare, conducerea grupului asigură un circuit de informare normalizat, bine stăpânit şi controlabil.

Societatea-mamă poate astfel să fixeze fiecărei filiale obiective şi programe stabilite de comun acord şi în termeni omogeni şi să evalueze

- 27 -

performanţele filialelor şi să le compare între ele, putând analiza abaterile de la programele pe baze normalizate.

Consolidarea îmbunătăţeşte paleta informaţiilor privind grupul

Organizarea consolidării conturilor trebuie să permită obţinerea

unor analize specifice care nu sunt cuprinse în conţinutul conturile consolidate publicate.

Aceste analize se referă la : − rezultatele pe ramuri de activitate, când grupul exercită activităţi de natură foarte diversificată putând astfel pune în evidenţă contribuţia pozitivă sau negativă a fiecărei ramuri la rentabilitatea globală a grupului; − compararea pe fiecare ramură a rezultatului cu mijloacele utilizate pentru obţinerea lor; − poate determina obţinerea de cunoştinţe cu privire la rezultate pe zone geografice; − analize cu privire la evoluţia grupului prin cifra de afaceri, profit, investiţii pe ansamblu, pe ramuri de activitate sau zone geografice; − caracterizarea puterii şi rentabilităţii global ale grupului în raport cu alte grupuri.

Documentele consolidate – care pot fi segmentate pe sectoare de activitate, zone geografice etc., - permit managerilor grupului să aibă o mai bună reprezentare a situaţiei financiare a grupului şi a evoluţiei sale ca : cifră de afaceri, investiţii, rentabilitate, efectiv…

Consolidarea uşurează definirea principalelor opţiuni

Documentele de sinteză consolidate p]ermit să se estimeze proiecţii

privind viitorul, ca de exemplu: − conturile consolidate previzionale; − exploatarea (producţia) previzională pe activităţi; − tabloul de finanţare consolidat previzional; − calculul capacităţii de autofinanţare consolidate previzionale.

În baza acestora, conducerea grupului şi a societăţilor filiale poate: − să definească şi să stabilească opţiunile privind direcţiile principale de dezvoltare; − să cerceteze şi să aleagă cele mai bune finanţări; − să repartizeze într-un mod raţional resursele disponibile;

- 28 -

să dialogheze cu conducerea filialelor.

internă

Consolidarea – un instrument de informare externă şi de gestiune

Situaţiile contabile individuale ale societăţii-mamă şi ale filialelor,

nu pot să reflecte decât de o manieră imperfectă utilizatorii interesaţi asupra situaţiei financiare, nici cu privire la situaţia patrimonială a grupului şi nici asupra rezultatelor şi rentabilităţii acestuia.

Documentele consolidate permit exprimarea activităţii şi situaţiei ansamblului într-un mod global referitor la structura financiară şi rentabilitatea grupului.

Analizând situaţia consolidată după structura procentajului de participare, se constată că interesul principal al situaţiei şi activităţii grupului corespunde:

− fie unei adevărate situaţii de ansamblu a cărui diferite realităţi juridice care au fost create din diferite motive (financiare, comerciale, fiscale) nu sunt decât nişte aparenţe (Exemplu : o societate de producţie care are filiale de comercializare).; − fie puterii financiare a unui holding; − fie puterii efective, economice şi financiare, creată prin legături între societăţi participante la acelaşi ansamblu de activităţi mai mult sau mai puţin coordonate.

În bilanţul societăţii-mamă titlurile de participare deţinute sunt înregistrate la costul lor de achiziţie ceea ce nu permite să se cunoască cum a evoluat această investiţie, de asemenea nu se poate urmări care este situaţia activelor filialelor deţinute şi nu pot fi apreciate nici modalităţile de finanţare.

Contul de rezultate la societăţile-mamă nu integrează decât dividendele primite, acestea putând fi foarte adesea diferite de cota-parte din rezultatele filialelor care ar fi corespunzătoare societăţii-mame.

Totodată, în ceea ce priveşte aprecierea mărimii rezervelor şi rezultatului fiecărei filiale, există tabloul filialelor şi participaţiilor care asigură aceste informaţii.

Însă, existenţa doar a acestor informaţii la nivelul societăţii-mame nu este suficientă pentru cineva din exterior care analizează informaţia. Din aceste informaţii, un utilizator extern nu poate concluziona prin analiza conturilor societăţii-mamă dacă cifra de afaceri corespunde integral vânzărilor la societăţi terţe grupului sau în parte ea este un transfer de stocuri sau rezultate asupra filialei.

- 29 -

Un utilizator extern al informaţiilor consolidate de sinteză nu poate şti dacă valoarea unor rezultate semnificative înregistrate la societatea- mamă nu este contrabalansată prin pierderi foarte mari la nivelul unor filiale controlate majoritar de societatea-mamă, la nivelul cărora este imobilizată o mare parte din activul său.

Prin conturile consolidate se elimină aceste inconveniente ale conturilor individuale, permiţând o informare completă şi reală pentru orice utilizator interesat din exteriorul grupului.

Prin prezentarea unei informaţii de ansamblu, verificată şi publicată, informaţia contabilă de grup satisface un mare număr de utilizatori:

- Pentru finanţatorii societăţilor din grup - băncile sau diverse instituţii care acordă împrumuturi - bilanţul consolidat permite a chibzuirea în adaptarea creditelor la nevoile reale şi la posibilităţile de rambursare ale grupului şi o apreciere mai rezonabilă a riscurilor posibile. În situaţia în care cel care împrumută este chiar societatea- mamă, conturile consolidate vor indica suprafaţa financiară a grupului, iar dacă cel care împrumută este o filială, conturile consolidate permit să se precizeze sprijinul posibil ce-l poate aduce societatea-mamă în caz de dificultate a filialei. - Acţionarii găsesc în conturile consolidate în special rezultatul net al grupului, capacitatea de autofinanţare globală şi pe acţiuni şi deci pot să-şi facă o analiză cu privire la investiţiile făcute prin acţiunile grupului. - Analiştii financiari pot aprecia într-o manieră diferită indicatorilor de: rentabilitate, capacitate investiţională, volumul afacerilor etc. - Terţii interesaţi, şi în special personalul grupului, clienţii, furnizorii grupului. Aceştia vor putea găsi în conturile consolidate elemente importante cu privire la relevanţa grupului, la puterea şi potenţialul său. Conturile consolidate asigură deci informaţii complementare şi relevante utilizatorilor externi şi referitoare la entitatea de ansamblu. Numai din conturile consolidate se poate cunoaşte rezultatul şi cifra

de afaceri, precum şi rentabilitatea grupului, investiţiile şi îndatorarea globală a grupului. Toate acestea sunt posibile datorită faptului că la nivelul conturilor individuale ale societăţilor din grup nu pot fi identificate, sau apreciate, în afara ansamblului, totalitatea tranzacţiilor între societatea- mamă şi filială sau între filiale ale aceluiaşi grup.

Operaţiuni ca vânzări-cumpărări în cadrul grupului, cesiuni de active, aprecierea îndatorării unei societăţi în funcţie de capacitatea sa de împrumut şi nu în funcţie de nevoile sale, decalajul dintre înregistrarea unui profit şi distribuţia sa, aspecte ce sunt cuprinse în conturile

- 30 -

individuale, în conturile consolidate ele sunt examinate global permiţând să se cunoască:

− investiţia şi datoria globală a grupului; − finanţarea grupului şi evoluţia sa globală (fonduri proprii, datorii pe termen scurt şi lung…); − adevăratele fonduri proprii ţinând cont şi de acţiunile autodeţinute; − relaţiile dintre evoluţia structurii financiare a grupului şi cea a structurii activelor (acoperirea activului imobilizat prin capitalurile permanente); − relaţia între profit şi cifră de afaceri şi rentabilitatea capitalurilor proprii la nivelul grupului; − şi să se aprecieze mai bine rentabilitatea ansamblului (în comparaţie cu propunerea de dividende); − valoarea contabilă a filialelor ceea ce determină ca uneori să se înregistreze provizioane pentru deprecieri la bilanţul consolidat al societăţii-mame.

Consolidarea permite conducătorilor de societăţi să evalueze situaţia prezentă şi satisface în acelaşi timp şi necesităţile de previziune pentru viitor. Conturile consolidate permit prezentarea unei informaţii de ansamblu, tratată prin anumite implicaţii contabile şi anumite reguli fiscale pentru a putea realiza un discernământ mai corect în ceea ce priveşte realitatea economică.

Grupul îşi poate îmbunătăţi gestiunea sa printr-o mai bună cunoaştere a rezultatelor, el poate controla cu ajutorul unor informaţii fiabile, multiplele activităţi ale societăţilor controlate, de asemenea poate diagnostica primele dificultăţi ce pot apare, poate evalua dezvoltarea anumitor ramuri de activitate în raport cu altele. Este mult mai uşor să se cifreze diferitele orientări alese, să fie repartizate mai judicios disponibilităţile sau să se decidă privitor la investiţii.

Conturile consolidate, în calitatea lor de tehnică contabilă, sunt utilizate pentru o mai bună înţelegere a situaţiei ansamblului şi a gestiunii acestuia. Pentru aprecierea gestiunii filialelor, directorii sau conducătorii societăţii-mame pot dispune de baze omogene pentru asigurarea unei descentralizări a puterii permiţând în acelaşi timp o comunicare pe baza unui limbaj comun, stabilirea unor viziuni pe baze normalizate. Controlul şi diagnosticul la nivelul societăţii-mame vor putea fi asigurate pe baza unor documente fiabile.

- 31 -

Limitele conturilor consolidate

Este important ca utilizatorii conturilor consolidate să fie conştienţi că acestea sunt instrumente de gestiune şi informare care au însă şi ele limitele lor.

Putem face referire aici la următoarele aspecte: 1. faptul că rămân cel mai adesea supuse unei convenţii de bază a contabilităţii şi anume cea a costurilor istorice, deci cu ajutorul lor nerezolvându-se problema efectelor inflaţiei în ceea ce priveşte evaluarea patrimoniului; 2. faptul că se pretează destul de greu la unele studii de comparaţie cu alte grupuri, în special când activităţile sunt diversificate; 3. seriile de indicatori pluri-anuale apar ca dificil de interpretat, întrucât grupurile nu sunt ansambluri rigide, ele putând suporta modificări de majorare sau restrângere a perimetrului de la un an la altul, astfel încât informaţiile nu pot fi comparabile totdeauna în timp; 4. în ceea ce priveşte informarea externă, contribuţia fiecărei societăţi sau a ramurii de activitatea nu pot fi sesizate la nivelul conturilor consolidate, în cazul în care ar fi foarte important să se cunoască, de pildă, dacă la o capacitate de autofinanţare globală, aceasta provine din sectoare de expansiune sau în regres. De asemenea, analiza nu este destul de fină pentru a aprecia dacă grupul este puternic majoritar în sectoare care se află în expansiune sau în sectoare în regres; 5. conturile consolidate maschează structura de finanţare individuală evidenţiind doar obligaţiile globale, ascunzând punctele slabe.

Una din deficienţele majore în materie de conturi consolidate este că fiecare utilizator al informaţiei caută să găsească în aceasta o imagine a grupului, doar că natura acestei informaţii nu este totdeauna aceeaşi. Situaţiile excepţionale şi aspectele care nu reies din cifrele bilanţului şi contului de rezultate consolidate vor trebui justificate într-o anexă consolidată.

Limitele pe care le comportă situaţiile financiare consolidate pot fi rezumate astfel:

circulaţia informaţiei între societatea-mamă şi filialele sale este uneori defectuoasă;

- 32 -

manifestarea lipsei de timp (consolidarea conturilor este o sarcină ce se adaugă responsabilităţilor directorului contabil sau financiar în plus faţă de stabilirea conturilor sociale şi a obligaţiilor fiscale);

aspecte legate de formarea profesională în domeniu (procesul de consolidare este foarte tehnic şi complex);

variaţiile perimetrului de consolidare;

constituie o mare dificultate pentru comparabilitatea informaţiilor de la un exerciţiu la altul;

pentru o analiză financiară, conturile consolidate nu sunt totdeauna omogene între diferite grupuri, în cazurile în care opţiunile contabile sunt diferite;

raportat la diversitatea activităţii anumitor grupuri există un nivel slab al informaţiilor sectoriale;

nevoia de cunoştinţe specifice complementare;

imaginea unei situaţii este totdeauna statică, stabilită la un moment dat, în timp ce realitatea grupului este, în permanenţă, dinamică şi evolutivă.

O globalizare, poate, ca uneori, să ascundă unele probleme de restructurare care încă nu sunt vizibile.

2.3. Perimetrul de consolidare

Pentru a delimita societăţile ce urmează să fie cuprinse în perimetrul de consolidare, este necesar să fie definite tipurile de societăţi:

- Societatea-mamă, - societăţile dependente de grup, - societăţile asociate grupului, - societăţi comunitare de interes. Consolidarea se referă în special la grupul sau mai precis entitatea

formată de societatea-mamă şi societăţile dependente de aceasta, şi anume filialele. Dar, acestora li se mai alătură, pe baza aplicării unei metode de consolidare specifică, şi societăţile asociate grupului, deoarece societatea- mamă are o influenţă însemnată în acestea, şi societăţile comune de interes. Toate acestea împreună formează ansamblul de consolidat.

- 33 -

Societate

Grup A

Ansamblu Consolidat Societate

comuna

asociata Societatea

mama A

de interes

Societate asociata

Filiale

Societate

asociata

Subfiliale

Societatea

mama B

A) Societatea-mamă a grupului este societatea care se află în vârful grupului şi exercită în numele acestuia puterile de conducere şi control.

B) Societăţile dependente de grup (filialele) sunt societăţile plasate

direct sau indirect sub controlul durabil al societăţii-mamă care poartă denumirea de filiale.

Acest control poate rezulta din : - dispunerea majorităţii drepturilor de vot; - dispunerea de puterea de a desemna mai mult de 1/2 din membrii

administraţiei sau organelor de conducere şi supraveghere. Dacă nu sunt îndeplinite primele două condiţii, este posibil totuşi să

se realizeze controlul de fapt asupra acelei societăţi care poate fi exercitat real chiar şi în condiţiile în care societatea "mamă" deţine participaţii minoritare.

C) Societăţile asociate grupului (participaţiile), sunt acele societăţi

care nu fac parte din grup, dar asupra cărora grupul exercită o influenţă notabilă, în mod permanent, prin participarea pe termen lung la capitalul lor social, dar fără a deţine controlul asupra gestiunii şi politicii financiare a acestora.

Exercitarea unei astfel de influenţe poate fi efectuată în mai multe feluri:

- prin prezenţa în consiliul de administraţie,

- 34 -

- prin participarea la elaborarea de proceduri, - prin schimbul de personal de conducere, - prin dependenţa la accesul de informaţii publice.

D) Societăţile comunitare de interes (filialele paritare sau

multigrup) sunt acele societăţi administrate în mod egal de către două sau mai multe societăţi, al căror obiect este o activitatea de exploatare în comun, conducerea şi administraţia fiind reglementate în funcţie de proporţia participării fiecărui membru.

Pentru a stabili societăţile care intră în perimetrul de consolidare este necesar să se determine natura fiecărei societăţi.

Noţiunea de control al unei societăţi asupra unei alte societăţi semnifică puterea de decizie, şi se exprimă prin procentajul controlului juridic.

2.3.1. Controlul exclusiv

Acesta poate fi la rândul său: − de drept, − de fapt, − contractual sau statutar.

a) Controlul exclusiv sau absolut de drept, Acesta se manifestă când o societate deţine, direct sau indirect,

majoritatea drepturilor de vot într-o altă societate, adică mai mult de 50% în totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor.

b) Controlul exclusiv de fapt Acesta rezultă din deţinerea, pe durata a două exerciţii financiare

executive, a majorităţii numărului de membri în consiliul de administraţie a societăţii dependente în virtutea unui acord încheiat cu ceilalţi asociaţi sau acţionari şi care nu contravine intereselor grupului. Putem vorbi de fapt de existenţa unui control exclusiv a unei societăţi chiar dacă nu ne aflăm în situaţia deţinerii unui procent de 50% (deţinerea de mai mult de 40% de drepturi de vot în condiţiile în care nici un alt acţionar nu deţine mai mult de 40%) şi societatea respectivă influenţează deciziile ce se iau la nivelul adunării generale.

“De faptul” evocă influenţa pe care o societate acţionară o poate avea în cadrul altei societăţi datorată dispersiei de capital. Atunci când

- 35 -

acţiunile sunt repartizate în anumite proporţii, este suficient să se deţină un procent mic de drepturi de vot pentru a dirija o societate.

c) Controlul exclusiv contractual sau statutar Acesta se manifestă atunci când o societate are dreptul de a exercita

o influenţă dominantă asupra unei alte societăţi, în baza unui contract sau a unei clauze contractuale şi deţinerea a cel puţin o acţiune sau participaţie. Este cazul contractelor de concesiune, franşiză şi de exploatare.

Putem concluziona că apreciem că o societate este controlată de către o altă societate când aceasta din urmă posedă (de drept sau de fapt), (direct sau indirect) puterea de decizie.

Noţiunea de control şi de influenţă dominantă sunt caracterizate prin posibilitatea de a dispune de patrimoniul societăţilor membre şi de a le gestiona (de drept sau de fapt).

Controlul poate fi exercitat direct asupra societăţii deţinute sau indirect prin intermediul uneia sau mai multor societăţi controlate. Orice participaţie chiar inferioară a 10% care este deţinută de o societate controlată este considerată ca deţinută indirect de societatea care controlează această societate.

2.3.2. Controlul comun (asociativ)

Acest tip de control se manifestă atunci când există un număr limitat de societăţi acţionare sau acţionari iar aceştia îşi împart în mod egal controlul asupra unei societăţi deţinute, deciziile fiind luate în baza unui acord comun. Pentru considerarea unui control comun, trebuie îndeplinite două condiţii:

- să se manifeste partajarea controlului; - să existe un număr limitat de acţionari sau asociaţi. Nici una dintre societăţi nu poate exercita în mod singular controlul

asupra societăţii deţinute, toate deciziile vor fi luate numai în comun.

2.3.3. Influenţa notabilă (semnificativă)

În reglementările şi practica internaţională, se consideră existenţa influenţei semnificative asupra gestiunii şi politicii financiare a unei societăţi atunci când societatea-mamă deţine, direct sau indirect, o fracţiune cel puţin egală cu 1/5 din drepturile de vot ale respectivei societăţi (20%).

- 36 -

Deţinerea de 20% din drepturile de vot nu constituie decât prezumţia unei influenţe notabile, în mod real fiind necesară manifestarea efectivă a acestei influenţe.

Din punct de vedere al doctrinei, o societate are o influenţă semnificativă asupra alteia dacă participă la deciziile acesteia. Această participare se exprimă prin:

- reprezentare în organele de conducere; - existenţa unor operaţiuni între societăţi:

- schimbul de personal; - schimbul de informaţii.

2.3.4. Procentul de control

Procentul de control deţinut de o societate este un element important al operaţiilor de consolidare, deoarece el permite stabilirea listei societăţilor reţinute în perimetrul de consolidare.

Procentul de control este exprimat prin fracţiunea drepturilor de vot deţinute de societatea mamă în cealaltă societate şi reflectă relaţia de putere care există. Dacă acţiunile ce formează capitalul social au acelaşi drept de vot, procentul de control este egal cu procentul, partea din capital deţinută. Acţiunea a cărei deţinere asigură un singur vot este numită acţiune ordinară, acţiunile fără drept de vot se regăsesc sub denumirea de acţiuni cu divident prioritar. Pe lângă aceste categorii de acţiuni mai pot exista şi acţiuni cu drept de vot dublu sau multiplu. În acest context, trebuie avut în vedere, în cazul existenţei acţiunilor fără drept de vot, că acestea trebuie eliminate din calcul, iar în cazul existenţei acţiunilor cu drept dublu de vot, acestea trebuie luate dublu în calcul. De obicei, societăţile în a căror capital există şi acţiuni fără drept de vot prevăd acest lucru în statutul lor şi în general sunt rezultatul conversiei obligaţiunilor emise, în acţiuni. În practica internaţională este stabilit un maxim de 25% din capitalul social ca număr de acţiuni fără drept de vot. Acţiunile cu drept de vot dublu sunt acţiuni cotate oficial, deţinute de acţionari stabili ai societăţii, care timp de cel puţin 5 ani nu şi-au cedat drepturile lor, în această categorie intrând fondatorii societăţii. Deci deţinerea unei fracţiuni din drepturile de vot nu trebuie confundată cu deţinerea unei fracţiuni din capital, deoarece pot exista decalaje între participaţiile la capital şi drepturile de vot.

- 37 -

Pentru calculul drepturilor de vot nu se iau în considerare acţiunile fără drept de vot, acţiunile proprii ale societăţii răscumpărate, achiziţionate de către societate, acţiunile pentru care nu s-au efectuat vărsămintele exigibile într-o lună de la somaţie, certificatele de investiţii, obligaţiunile convertibile, drepturile pe care le posedă societatea asupra ei înseşi.

Aceste aspecte au fost luate în considerare de către legiuitorul român, fiind cuprinse în Legea societăţilor comerciale nr.31/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale. Astfel, iniţial Legea nr.31/1990 prevedea prin art.63 că: “acţiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale” şi prin art.67 că: “orice acţiune dă dreptul la un vot în adunarea societăţii”.

Ulterior datorită modificărilor survenite în contextul economic românesc a mişcărilor de concentrare ce se fac simţite, cadrul juridic de funcţionare al societăţilor a fost adaptat, în privinţa raportului: acţiuni – drept de vot, cu următoarele completări:

- art.63: “Se pot emite totuşi, în condiţiile actului constitutiv, categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, astfel: - art.63.1: Se pot emite acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului:

a) – dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prevederi;

b) – drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în adunările generale ale acţionarilor.

Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot nu pot depăşi o pătrime din capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare.

Reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot”.

- art.67: “Orice acţiune achitată dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul constitutic nu se stabileşte altfel.”

- art.69 – “Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul subscris vărsat. Pe toată durata posedării lor de către societate, dreptul de vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat”.

Procentul de control se calculează prin însumarea tuturor drepturilor de vot deţinute direct sau indirect printr-o societate plasată sub controlul exclusiv al societăţii dominante.

Procentul de control al societăţii dominante asupra unei alte societăţi din grup se obţine adunând procentele de control ale tuturor societăţilor grupului ce deţin participaţii în ultima. Există un lanţ de deţinere directă sau indirectă a drepturilor de vot numai dacă asupra

- 38 -

societăţii prin care se exercită deţinerea indirectă există un procent de control de cel puţin 50%. Totuşi, dacă aceste drepturi sunt inferioare procentului de 50% şi dacă societatea este cu toate acestea asimilată ca filială (control de fapt) s-a convenit să se considere că procentul de vot este superior pragului de 50% şi că lanţul nu este întrerupt.

Pentru exemplificare luăm în considerare următoarele cazuri de legături directe:

A) Fie o societate M ce deţine 40% din acţiunile unei societăţi F.

Toate acţiunile deţinute de societatea M sunt acţiuni ordinare, cu drept de vot simplu. Capitalul societăţii F este format în proporţie de 20% din acţiuni cu drept prioritar la dividende, deci fără drept de vot. Deşi M deţine în realitate o cotă de 40% din capitalul lui F, procentul de control al societăţii M asupra lui F va fi de: 40/(100 - 20) = 50%.

B) Societatea M deţine 40% din capitalul lui F, iar aceste acţiuni

sunt singurele care au drept de vot dublu. La o participare efectivă de 40% în capitalul lui f, M va deţine un procent de control de: (40 2)/(80 + 60) = 57%. Numărul acţiunilor şi descompunerea drepturilor de vot sunt următoarele:

- M deţine 40 acţiuni şi 80 drepturi de vot - alţi acţionari deţin 60 acţiuni şi 60 drepturi de vot ------------------------------------------------------------------------ Total 100 acţiuni 140 drepturi de vot

C) Societatea M deţine 80% din acţiunile societăţii F, dar 20% din

acestea nu au drept de vot. În acest caz, deşi societatea M deţine 80% din capitalul lui F, ea va avea un procentaj de control de: (80% - 20%)/(100 % - 20%) = 75%.

Cazurile prezentate mai sus au avut la bază ipoteza că între societatea dominantă M şi societatea F, filială în care prima deţine titluri de participare, există o legătură directă, procentul de control corespunzând procentului de capital deţinut în cazul acţiunilor ordinare sau fiind diferit de cazul acţiunilor fără drept de vot sau cu drept dublu de vot.

Dacă între societatea dominantă şi societatea filială există o legătură indirectă, printr-un lanţ unic, controlul se determină palier cu palier. Dacă apare o ruptură de lanţ (procentajul este inferior cotei de 50% sau se presupune că nu se exercită control), procentajul anterior se anulează, iar societatea dominantă nu mai are nici un drept de control.

În general, dacă o societate din grup este controlată majoritar de către grup, ea asigură un control al grupului asupra societăţii în care ea

- 39 -

deţine părţi din capital. Existenţa controlului majoritar este validată când procentul de control al grupului este de cel puţin 50%.

În practică, dacă o societate este controlată în procent de 50% de către două grupuri fără ca unul dintre ele să poată exercita asupra celuilalt un ascendent, la consolidare se va aplica metoda integrării proporţionale, deoarece puterea se partajează. Pentru exemplificare luăm două cazuri:

Între cele trei societăţi aflate pe un lanţ unic există următoarele legături:

80% 60% M A B

În acest caz, societatea M deţine direct în A un procent majoritar de 80% şi indirect în B un procent de 60%, deoarece deţine asupra lui A un control exclusiv şi implicit o va controla şi pe B 60%.

Între cele trei societăţi aflate pe un lanţ unic există următoarele legături:

25% 90% M A B

În acest caz apare o ruptură de lanţ, deoarece societatea M nu mai controlează în mod exclusiv societatea A, deci procentul de control deţinut direct în A este de 25%, iar indirect în B este de 0%.

În cazul legăturilor indirecte prin mai multe lanţuri, procentul de control se determină pe baza formulei arătate mai sus, adunând procentul deţinut direct cu cel deţinut prin filială. Dacă apare ruptura de lanţ, procentul de control general va fi egal cu procentul cel mai scăzut.

A) Legăturile dintre societăţi se prezintă astfel:

60% 80% M A B

10%

Societatea M deţine în A un procent de control de 60%, iar în B deţine un procent direct de 10% şi unul indirect de 80% deoarece are un

- 40 -

control exclusiv asupra lui A, deci în total procentul de control asupra lui B este de 80% + 10% = 90%.

B) Legăturile dintre societăţi se prezintă astfel:

20% 40%

M A B

40%

Societatea M deţine în A un procent direct de control de 20%, iar asupra societăţii B nu va deţine control indirect prin A, deoarece apare o ruptură de lanţ, în schimb va deţine direct controlul de 40%, deci procentul total de control asupra lui B va fi de 40%.

C) Dacă legăturile din cadrul grupului arată astfel:

80% 30% M A B

20% 70% C

Societatea M exercită un control direct asupra lui A de 80% şi asupra lui C de 20%. În raport cu B exercită numai un control indirect prin A de 30%, deoarece prin C apare o ruptură de lanţ.

Utilitatea calculării procentului de control rezultă din faptul că: permite stabilirea includerii sau nu a unei societăţi în perimetrul de consolidare: dacă procentul de control al grupului în societate este cel puţin de 20%, societatea este consolidabilă, iar dacă procentul este sub 20%, societatea este exclusă. stabileşte metode de consolidare: - procent de cel puţin 50%, integrare globală, control exclusiv; - procent cuprins între 20% şi 50% punere în echivalenţă, influenţă notabilă; - procent egal cu procentul deţinut de celelalte grupuri, integrare proporţională, control concomitent.

Ca excepţie, avem cazul societăţii asupra căreia procentul de control este inferior procentului de 20%, dar asupra căreia participarea este

- 41 -

considerată de către grup ca semnificativă, ea va fi consolidată, urmând ca în anexă să fie explicitată.

În general, dacă procentul de control este de peste 50% există un control exclusiv, dacă este între 40% şi 50% şi nici un alt acţionar nu deţine un procent mai mare sau egal, de asemenea există un control exclusiv. Dacă procentul de control este situat între 40% şi 20% inclusiv se presupune existenţa unei influenţe notabile. Deci mărimea procentului de control indică tipul de control exercitat de societatea mamă asupra societăţilor cuprinse în perimetrul de consolidare, natura legăturilor de dependenţă directă sau indirectă dintre ele.

2.3.5. Procentul de interes

Puterea legăturii de dependenţă rezultată din deţinerea drepturilor de vot şi măsurată cu ajutorul procentului de control nu trebuie confundată cu puterea dependenţei financiare rezultată din deţinerea de acţiuni, părţi din capitalul social şi se măsoară cu ajutorul procentului de interes.

Având în vedere existenţa în practică a unor diverse tipuri de acţiuni: acţiunile ordinare ce asigură câte un drept de vot, acţiuni fără drept de vot sau acţiuni cu drept de vot dublu sau multiplu, constatăm că între deţinerea unei fracţiuni de capital şi drepturile care i se ataşează poate să existe un decalaj. În timp ce dreptul de vot al grupului reflectă exercitarea unei puteri, deţinerea unei părţi din capital reflectă implicarea financiară a unei societăţi în altă societate. Această noţiune strict financiară se măsoară cu ajutorul procentului de interes.

Procentul de interes reprezintă cota-parte din capital şi implicit din patrimoniu deţinută direct sau indirect de către societatea dominantă în fiecare din societăţile reţinute în perimetrul de consolidare.

Pentru a calcula procentul de interes al unei societăţi în altă societate trebuie să cunoaştem următoarele două elemente:

procentul de deţinere directă a societăţii ce deţine direct o cotă parte în capitalul societăţii studiate, DD = acţiuni deţinute/total acţiuni. procentul de interes al grupului în societatea ce deţine direct o cotă parte în capitalul societăţii studiate.

Putem calcula procentul de interes pe baza formulei :

%IG(x) = %DDSD(x) %IGSD(x)

- 42 -

unde: %DD = procent de deţinere directă %IG = procent de interes al grupului SD(x) = societatea ce deţine direct părţi în capitalul societăţii

studiate X

Deci procentul de interes trebuie calculat ţinând cont de numărul de acţiuni deţinute şi de tipurile de legături existente între societăţi.

Utilitatea procentului de interes rezultă din faptul că permite calcularea drepturilor societăţii dominante în fiecare societate ce aparţine ansamblului de consolidat în vederea, în special, a repartizării capitalurilor proprii şi a rezultatului între interesele grupului şi interesele celor din afara grupului. Este instrumentul esenţial pentru efectuarea înregistrărilor contabile de consolidare, deoarece el permite punerea directă în evidenţă a elementelor ce revin intereselor grupului şi acelor ce revin societăţilor din afara grupului. Utilizarea procentului de interes intervine în diferite etape ale consolidării, cum ar fi etapa integrării, eliminării şi repartizării.

Întrucât complexitatea determinării procentului de interes diferă în funcţie de tipul legăturii ce există între societăţi se studiază pe rând fiecare tip de legătură.

A) Societăţile se află pe un lanţ unic, având următoarele legături

financiare:

60% 70% M A B

80% C

Rezultă următoarele procente de interes (PI): PI deţinut de M în A este egal cu cota de capital deţinut, adică 60%, deci în cazul legăturilor directe procentul de interes este egal cu procentul de control, dacă capitalul societăţii A este format din acţiuni ordinare. Controlul exercitat de M este exclusiv, ceea ce implică utilizarea metodei de integrare globală. PI deţinut de M în B 60% 70% = 42%, controlul lui M prin A asupra lui B este exclusiv, deci B se va integra global, deoarece ceilalţi acţionari deţin numai 30%. PI deţinut de M în C 60% 70% 80% = 33,60%, ceilalţi acţionari ai lui C deţin numai 20%, deci şi C se va integra global.

Se observă că pentru filialele directe fără ruptură de lanţ procentul de interes nu prezintă dificultăţi de calcul.

- 43 -

B) Dacă între cele trei societăţi legăturile financiare ar fi:

25% 90% M A B

Pentru ca societatea M să poată exercita o influenţă asupra

societăţii B ar trebui să exercite asupra societăţii A un control exclusiv, ceea ce nu este valabil pentru cazul expus unde există ruptură de lanţ.

C) Între societăţi există următoarele legături financiare:

60% 40% M A B

35% obţinându-se următoarele procese de interes:

PI deţinut de M în A 60%; PI deţinut de M în B este de 59% astfel direct 35% şi indirect prin A 60% 40% = 24%.

D) În grup există următoarele legături financiare:

60% 30% M A B

20% 60%

C

deci următoarele procente de interes: PI deţinut de M în A 60%; PI deţinut de M în C 20%; PI deţinut de M în B este de 30% indirect prin A 60% 30% = 18% şi indirect prin C 20% 60% = 12%.

- 44 -

E) Legăturile reciproce, în cazul existenţei lor în cadrul grupului, presupun calculul procentului de interes prin calcule repetate bazate pe formula următoare7:

Interesele grupului în B = 1 b a

1 ab unde a şi B reprezintă procentele directe de participare.

Pentru exemplificare se consideră că societatea M deţine o participare de 80% în capitalul societăţii F (IMF), iar F deţine o participare de 10% în capitalul societăţii M (IFM).

Interesul grupului în M, deci a acţionarilor majoritari ai lui M în societatea lor, M, va fi:

IGM 1 IFM 1 10% 0,90

97,83% 1 IMF IFM 1 80% 10% 0,92

iar interesul grupului în societatea F va fi:

IGF 1 IFM

1 IMF

IMF

IFM

90%

1 80%

80%

10%

78%.

La nivel internaţional, o societate pe acţiuni M nu are voie, conform

legii, să posede acţiuni într-o societate F, dacă societatea F deţine o cotă mai mare de 10% din capitalul societăţii M.

Se consideră că există un autocontrol când o societate controlează o parte din acţiunile reprezentative ale propriului său capital prin intermediul unei alte societăţi în care ea deţine direct sau indirect controlul, ceea ce implică privarea de drept de vot a acţiunilor de autocontrol. Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris. Se pot dobândi numai acţiuni integral eliberate şi numai în cazul în care capitalul social subscris a fost integral vărsat. Acţiunile astfel dobândite nu dau dreptul la dividende. Pe toată durata deţinerii lor de către societate, dreptul de vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat". Excepţiile de la aceste restricţii privesc: dobândirea acţiunilor proprii în scopul: reducerii capitalului social, prin anulare acţiuni, cesionarea lor către angajaţi, prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii, sau o hotărâre judecătorească de urmărire silită, cu titlu gratuit, pentru regularizarea cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau extrabursieră cu aprobarea CNVM.

7 Langlois G. şi colectivul - Comptabilité aprofondie, Les editions Foucher, Paris, 1991, pag.389

- 45 -

1 IMA IAB IBM 1 80% 70% 10% 1 IBM IMA IAB 1 10% 80% 70% 1 IMA IAB IBM 1 80% 70% 10%

F) legături circulare cu societatea dominantă inclusă, conform organigramei:

80% M

10%

A B

70%

Notăm IMA - interesul lui M în A 80%, IAB - interesul lui A în B 70%, IBM - interesul lui B în M 10%, IGM procentul de interes al grupului în M, IGA procentul de interes al grupului în A, IGB procentul de interes al grupului în B. Ca formule de calcul se generalizează formula aplicată în cazul participaţiilor reciproce.

IGM 1

1 IMA

IBM

IAB

IBM

1

1 80%

10%

70%

10%

95,34%

IGA

IGB

1 IBM IMA 1 10% 80%

76,27%

53,39%

G) Legăturile circulare într-un subgrup aparţinând grupului.

Organigrama grupului:

75% 60% M A B

20%

C 70%

Procentajul de interes al grupului în: A este direct 75%, independent de legătura circulară

existentă, deci în formulă în loc să avem la numărător (1 - c) vom avea :

IGA 1

60%

75%

70%

20%

81,87%

- 46 -

B, care este integral în legătura circulară

IGB 75%

1 (60%

60%

70%

20%)

49,12%

iar diferenţa de până la 100% aparţine intereselor din afara grupului 50,88%.

C, IGC 75%

1 60%

60%

70%

70%

20%

34,38% ,

interesele terţilor fiind de 65,62%.

Este foarte important de făcut diferenţierea între procentul de

control şi procentul de interes. Pentru exemplificare luăm următorul caz:

60% 60% M A B

60% C

Procentul de control al lui M în A este de 60%, al lui A în B tot de 60%, iar al lui B în C tot de 60%, altfel spus M exercită un control exclusiv în A, B şi C.

Procentul de interes al lui M în A este egal cu procentul de control, adică 60%, în timp ce procentul de interes al lui M în C este egal cu produsul procentelor de participare, adică 60% 60% 60% = 21,6%. Dacă C distribuie dividende, partea din rezultatul societăţii C ce revine fiecărei societăţi va fi în funcţie de procentul de interes:

către B 60% către A 60% 60% = 36% către M 60% 60% 60% = 21,6%.

Diferenţele dintre procentul de interes şi procentul de control sunt:

diferenţe de natură, procentul de control exprimând puterea controlului prin drepturile de vot, iar procentul de interes exprimă dependenţa financiară prin participările în capital;

diferenţe privind utilizarea lor. Procentul de control este utilizat la definirea perimetrului de consolidare, pe baza lui se întocmeşte lista societăţilor ce vor face parte din ansamblul de consolidat şi la alegerea metodei de consolidare. Procentul de

- 47 -

interes este un instrument de punere în evidenţă a tehnicilor de consolidare: integrarea conturilor, eliminarea operaţiilor reciproce, repartizarea capitalurilor proprii şi a rezultatului între interesele grupului şi terţii din afara grupului.

2.3.6. Societăţi supuse în mod obligatoriu consolidării

Consolidarea se poate realiza în cazul în care un o societate deţine controlul asupra unor societăţi , societatea dominantă fiind din categoria societăţilor comerciale care depăşesc criteriile de mărime (cele 2 din 3) definite prin Ordinul Ministrului de Finanţe nr. 1752/2005, anexa nr. II:

a) cifră de afaceri; b) total active; c) număr mediu de salariaţi. În cazul în care un grup încetează să mai îndeplinească criteriile de

mărime, este necesar ca acest fenomen să se înregistreze timp de două exerciţii financiare consecutive pentru ca respectiva societate să poată renunţa la elaborarea conturilor consolidate.

Grupurile trebuie să elaboreze conturi consolidate, indiferent de mărimea lor, în cazul în care una sau mai multe societăţi ale grupului sunt:

a) o societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la cota oficială a Bursei de valori din România sau dintr-un stat membru al Uniunii Europene;

b) o instituţie autorizată prin legea bancară; c) o societate care desfăşoară activitate de asigurare. Dacă la sfârşitul exerciţiului financiar o societate aparţine

categoriei “societate-mamă” şi îndeplineşte criteriile prevăzute anterior, administratorii acesteia trebuie să elaboreze, pe lângă situaţii financiare anuale individuale, şi conturi consolidate.

O societate care deţine investiţii strategice în capitalul altei societăţi poate proceda la elaborarea conturilor consolidate, dacă:

a) exercită o influenţă dominantă asupra acesteia, sau b) societatea-mamă şi filiala sa sunt conduse/administrate pe o

bază comună de societatea-mamă.

O societate are statut de filială a unei alte societăţi, şi anume a societăţii-mamă, în condiţiile în care acea societate-mamă:

a) deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor filialei, sau

- 48 -

b) este acţionar sau asociat şi are dreptul de a numi ori revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, de conducere sau de control, sau

c) este acţionar sau asociat şi are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra societăţii în virtutea unui contract ori a unei clauze statutare, în cazul în care legea permite astfel de contracte sau prevederi, sau

d) este acţionar sau asociat şi majoritatea membrilor organelor de administraţie, de conducere ori de control ale societăţii au fost numiţi numai ca rezultat al exercitării drepturilor de vot ale societăţii-mamă. De asemenea, aceşti membri trebuie să fi fost în aceste funcţii pe parcursul exerciţiului financiar curent, al exerciţiului financiar precedent, sau

e) este acţionar sau asociat şi deţine singur controlul asupra majorităţii drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor societăţii ca urmare a unui contract cu alţi acţionari sau asociaţi, sau

f) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra societăţii în virtutea unui contract ori a unei clauze statutare, în cazul în care legea permite astfel de contracte sau prevederi.

De asemenea, o societate mai are statut de filială dacă este o filială a unei alte filiale a societăţii-mamă.

Obligaţia de a întocmi conturi consolidate apare din momentul în care se manifestă controlul asupra unei societăţi fie că este vorba de un control exclusiv, comun sau chiar influenţă notabilă.

Societăţile comerciale care pot fi obligate să întocmească şi să publice conturi consolidate precum şi rapoarte asupra gestiunii grupului sunt:

- societăţile pe acţiuni, - societăţile cu răspundere limitată, - societăţile în comandită pe acţiuni, - societăţile în nume colectiv, - societăţile în comandită simplă. Societăţile comerciale care emit valori mobiliare înscrise la bursă

sau bilete de trezorerie, vor întocmi în mod obligatoriu şi vor fi obligate la publicarea conturilor consolidate, aceasta raportat la practica internaţională.

Acestea vor putea fi totuşi exonerate de la obligaţia consolidării când ele înseşi se află sub controlul unei societăţi care le-a inclus deja în conturile sale consolidate. Este vorba aici de aşa-zisele subgrupuri.

- 49 -

2.3.7. Excluderi din sfera consolidării

a) Obligativitatea excluderii de la consolidare

Reglementările actuale atât europene (conform Directivei a VII-a a Comunităţii Economice Europene) cât şi internaţionale (conform normelor Comitetului Internaţional de Standarde Contabile şi normelor americane şi anglo-saxone) nu prevăd în mod expres cazurile de excludere din consolidare, ci numai restricţiile severe şi durabile care determină astfel de situaţii, excluderi ce vor fi urmate de justificări în anexa la conturile consolidate ale grupului.

Aceste restricţii severe şi durabile sunt considerate, în general, raportat la controlul sau influenţa asupra filialei sau participaţiei şi asupra posibilităţilor de transferare a fondurilor de la filiale sau participaţii. Excluderea din consolidare se referă în special la filialele situate în ţări cu o mare instabilitate politică.

b) Societăţi ce pot fi excluse din consolidare

În reglementarea şi practica internaţională se prevede posibilitatea

excluderii societăţilor din consolidare în mai multe situaţii : − deţinerea temporară de titluri de participare cu intenţia cesiunii ulterioare; − filiala sau participaţia nu prezintă decât un interes neglijabil raportat la imaginea fidelă a grupului; − afectarea imaginii fidele a ansamblului consolidat; − depăşirea termenelor contabile pentru efectuarea consolidării; − cheltuieli excesive pentru informaţiile necesare întocmirii conturilor consolidate.

Înainte de toate se stabileşte caracterul semnificativ al fiecărei societăţi, determinându-se un prag de semnificaţie evaluat cifric la totalul bilanţului şi procentual prin stabilirea ponderii în cadrul grupului. Această pondere se calculează în funcţie de elementele patrimoniale (totalul bilanţului, capitalul propriu, capitaluri permanente) şi elemente privind activitatea societăţii (cifra de faceri).

Cauzele ce determină excluderea unor societăţi de la consolidare sunt datorate:

- unor cheltuieli excesive, - depăşirii termenelor,

- 50 -

- unor dificultăţi de ordin practic (dispariţia documentelor contabile, imposibilitatea comunicării din cauza unor tulburări politice, sociale), - infidelităţii documentelor, - unor reglementări locale ce impun incompatibilitatea cu normele reţinute la nivelul grupului, conturile neputând fi supuse retratărilor; - lipsei fiabilităţii documentelor (conturi necontrolate şi stabilite de servicii mai puţin calificate, situaţii de certificare a conturilor cu rezerve sau refuzuri de certificare). Există cazuri specifice care nu presupun neapărat excluderea din

consolidare a unor societăţi. Este vorba de acel situaţii care nu constituie obstacole în consolidare, dar pot justifica utilizarea unei metode specifice (punerea în echivalenţă), atunci când :

− filiala exercită o activitate total diferită de cea a grupului în general; − data de închidere a exerciţiului filialei este diferită de data de închidere a societăţii-mame; − se manifestă fenomenul de instabilitate monetară.

În ţara noastră, potrivit actelor normative ( OMFP 3055/2009) o societate este scutită de a elabora conturi consolidate atunci când ea însăşi este o filială şi societatea de care aparţine este înfiinţată în conformitate cu legea română sau cu legea unui membru al Uniunii Europene.

Scutirea este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: a) societatea scutită este inclusă în conturile consolidate ale unui

grup mai mare, întocmite la aceeaşi dată sau la o dată anterioară, în acelaşi exerciţiu financiar, de către o societate- mamă constituită în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene;

b) conturile consolidate şi raportul de gestiune consolidat sunt întocmite şi audiate în conformitate cu prevederile legale;

c) conturile consolidate la care se referă lit.a), raportul de gestiune consolidat la care referă lit.b), precum şi raportul de audit trebuie publicate conform prevederilor legale;

d) societatea scutită prezintă în notele la situaţiile sale financiare anuale numele şi sediul societăţii-mamă care elaborează conturile consolidate la care s-a făcut referire anterior;

e) societatea prezintă în notele la situaţiile sale financiare anuale faptul că este scutită de a elabora şi de a prezenta conturi consolidate şi raport de gestiune consolidat.

- 51 -

O filială poate fi exclusă de la consolidare în cazul în care includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini fidele şi corecte; însă, în ceea ce priveşte excluderea a două sau mai multe societăţi, aceasta se poate realiza numai dacă, luate împreună, importanţa acestora nu este semnificativă.

Nu este necesar ca o societate să fie inclusă în conturile consolidate în situaţia în care:

a) restricţii severe pe termen lung împiedică exercitarea drepturilor societăţii-mamă asupra activelor sau conducerii societăţii de consolidat, sau

b) informaţiile necesare în vederea elaborării conturilor consolidate se pot obţine numai cu costuri sau întârzieri nejustificate, sau

c) acţiunile deţinute la acea societate sunt păstrate numai în scopul revânzării.

În cazul în care activităţile uneia sau mai multor societăţi sunt atât de diferite de cele ale altor societăţi care trebuie incluse în procesul de consolidare, încât includerea lor ar fi incompatibilă cu obligaţia de a furniza o imagine fidelă şi corectă, respectivele societăţi vor fi excluse de la consolidare.

Prevederile de mai sus nu se vor aplica dacă societăţile care trebuie consolidate:

a) desfăşoară activităţi în sectoare diferite (industrie, comerţ, servicii), sau

b) desfăşoară activităţi industriale ori comerciale cu produse diferite sau furnizează servicii diferite.

În aceste cazuri, în notele la conturile consolidate se prezintă informaţii despre activitatea sectorială.

Motivul pentru care aceste societăţi sunt excluse de la consolidare trebuie menţionat în notele la situaţiile financiare anuale ale societăţii- mamă.

Acelaşi principiu se va aplica şi în cazul în care societatea-mamă desfăşoară activitate de asigurare şi consolidează prin integrare societăţi din alt domeniu de activitate.

Situaţiile financiare ale societăţii excluse trebuie ataşate la conturile consolidate sau trebuie puse la dispoziţie, la cerere, acţionarilor la un preţ care să nu depăşească costurile administrative aferente.

- 52 -

{

A B

Realizarea

1 Organigramei

de Grup

Calculul

2 Procentajelor

de Control

Recomandari si

Reguli

Oficiale / Profesionale

Sinteza

Aplicatie

Particularitati si

Caracteristici

proprii Grupului

Lista teoretica

3 de Societati

Consolidabile

Reguli si

Criterii ale

Consolidarii

Grupului

C

Lista

Societatilor

Retinute

pentru

Consolidare

4

Soc. Dependente

Soc. Asociate

Soc. Multigrup

5

Integrare

Globala Punere in

Echivalenta

Integrare

Proportionala

6

- 53 -

CAP. III. CONSOLIDAREA – METODE, TEHNICI ŞI ETAPE ALE PROCESULUI DE CONSOLIDARE

3.1. Metode de consolidare

În funcţie de legătura care uneşte societatea-mamă cu societăţile consolidate, substituirea titlurilor de participare şi cumulul la nivelul contului de rezultate sunt practicate după trei metode:

1. integrarea filialelor, care permite obţinerea bilanţului şi a contului de rezultate ale grupului după eliminarea structurărilor juridice, aceasta constituind adevărata metodă de consolidare ;

2. integrarea proporţională a societăţilor comunitare de interes, caz particular, ţinând seama de necesitatea de a reţine în consolidare partea societăţii-mame în activele şi pasivele acestor societăţi ;

3. punerea în echivalenţă a societăţilor asociate care nu constituie o metodă de consolidare în sens propriu, ci care este mai mult o metodă de evaluare bazată pe valoarea contabilă a întreprinderii, dealtfel ca şi consolidarea, care atunci când nu este practicată la nivelul conturilor sociale, ea va fi utilizată în consolidare fiind asimilată metodelor de consolidare.

Directiva a şaptea europeană prezintă în mod special integrarea

globală, însă permite în acelaşi timp şi utilizarea celorlalte două metode. Anumite filiale vor fi puse în echivalenţă în cazurile particulare

când integrarea globală ar falsifica imaginea globală a grupului, şi mai ales pentru:

− filiala care exercită o activitate total diferită de cea a grupului (o societate comercială într-un grup bancar, o altă bancă decât cea a grupului într-un grup industrial) ; − filiala străină supusă la restricţii severe compromiţând conducerea sa de către societatea-mamă ; − filiala a cărei integrare se dovedeşte neexecutabilă, informaţiile necesare pentru stabilirea conturilor consolidate neputând fi obţinută fără cheltuieli exagerate sau la termene

- 54 -

normale.

3.1.1. Metoda integrării globale

Integrarea globală, folosită pentru consolidarea societăţilor controlate exclusiv de societatea-mamă, constă în:

a) integrarea în conturile societăţii consolidante a elementelor bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii consolidate, după eventuale retratări pentru a le armoniza cu principiile contabile ale grupului. Elementele bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii consolidate sunt adunate linie cu linie la cele ale societăţii-mamă.

b) eliminarea operaţiunilor reciproce, precum şi a titlurilor societăţii consolidate, deţinute de societăţile din grup în corelaţie cu eliminarea proporţiei de capitaluri proprii deţinute în societatea consoloidată;

c) repartizarea capitalurilor proprii şi a rezultatului între societatea consolidantă şi minoritari.

În integrarea globală apar două rubrici specifice conturilor consolidate:

a) rezerve consolidate – reprezintă cota-parte a societăţii-mamă în rezervele acumulate de la crearea sau de la achiziţia societăţii consolidate;

b) interese minoritare – corespund cotei-părţi din capitalurile proprii ale societăţii consolidate care se cuvine acţionarilor, alţii decât societatea-mamă.

Această metodă se caracterizează prin integrarea globală a bilanţurilor şi a conturilor de rezultate ale filialelor la nivelul societăţii- mame.

Este cazul societăţilor supuse controlului exclusiv al societăţii dominante, societate care dirijează politica financiară şi operaţională a acestora. Acest control exclusiv poate fi de drept sau poate fi de fapt, adică se poate manifesta existenţa unui control exclusiv de fapt, chiar dacă din punct de vedere juridic nu este îndeplinită condiţia de majoritate a drepturilor de vot (jumătate + 1) în baza capitalului deţinut.

În situaţiile în care filialele deţinute controlează la rândul lor unele subfiliale, procedura de consolidare este puţin mai complexă, iar în cazul unor participaţii reciproce intervin unele aspecte suplimentare.

Integrarea globală a bilanţurilor este parcursă în următorii paşi: − cumularea posturilor de bilanţ ale societăţii-mame şi ale societăţii consolidate, − repartizarea capitalurilor proprii ale societăţii filiale între partea societăţii-mame şi a celorlalte societăţi acţionare ale societăţii consolidate, în baza procentului de interes,

- 55 -

− eliminarea din activul consolidat a titlurilor societăţii consolidate deţinute de societatea consolidantă şi în contraparte eliminarea din pasivul consolidat a proporţiei deţinute în capitalurile proprii ale societăţii de consolidat.

Bilanţul consolidat obţinut este cel al entităţii financiare şi economice constituite de societatea-mamă care dirijează această unitate împreună cu ansamblul celorlalte societăţi care îi sunt legate. Informaţia astfel obţinută este mult mai bogată şi mai semnificativă decât cea oferită doar de bilanţul anual al societăţii-mame.

Bilanturi Individuale

(Activ )

Bilant Consolidat

Integrare Globala

Capitaluri

Proprii

Bilanturi Individuale

(Pasiv )

Capitaluri

Proprii

(M)

Active

(M)

Titluri F

Active

(M)

fara

Titluri F

Consoli -

date

Datorii

(M)

Datorii

(M) Capitaluri

Proprii (F)

Active

(F)

Active

(F)

Datorii

(F)

Datorii

(F)

Aceste informaţii suplimentare vor cuprinde : - ansamblul resurselor grupului (fonduri proprii, partea celorlalte

societăţi acţionare, capitalurile împrumutate), - ansamblul mijloacelor de activitate ale grupului, fie că acestea

sunt utilizate direct sau indirect de către societatea-mamă prin intermediul filialelor sale,

- rezultatul real al societăţii-mame, cel care a fost realizat direct sau prin intermediul filialelor.

- 56 -

ACTIV PASIV

Titluri de participare F 300.000 Capital 150.000 Disponibilităţi 100.000 Rezerve 250.000 Total ACTIV 400.000 Total PASIV 400.000

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 200.000 Capital 300.000 Disponibilităţi 100.000 Total ACTIV 300.000 Total PASIV 300.000

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 200.000 Capital 450.000 Titluri de participare F 300.000 Rezerve 250.000 Disponibilităţi 200.000 Total ACTIV 700.000 Total PASIV 700.000

I Exemplu simplu: Cazul unei societăţi-mame SM care deţine 100% din capitalul filialei, deci nu apar interesele minoritare ale celorlalţi acţionari.

Bilanţurile celor două societăţi se prezintă astfel:

Bilanţ al societăţii SM

Bilanţ al societăţii F

Pentru întocmirea bilanţului consolidat al grupului format de SM împreună cu filiala F se procedează la parcurgerea paşilor de consolidare :â

1. cumulul posturilor bilanţiere; 2. repartizarea capitalurilor proprii ale societăţii F între interesele societăţii-mame şi interesele minoritare; 3. eliminarea titlurilor societăţii F deţinute de societatea SM, şi în contraparte eliminarea din pasivul consolidat a proporţiei deţinute în capitalurile proprii ale societăţii de consolidat

În urma primului pas de consolidare va rezulta bilanţul cumulat al

SM şi F: Bilanţ cumulat SM şi F

- 57 -

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 200.000 Capital 150.000 Rezerve 250.000 Disponibilităţi 200.000 Total ACTIV 400.000 Total PASIV 400.000

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 150 Capital 400 Titluri de participare F 375 Rezerve 300 Stocuri 400 Rezultat 100 Creanţe 500 Datorii 700 Disponibilităţi 75 Total ACTIV 1.500 Total PASIV 1.500

Al doilea pas al consolidării nu-şi are rostul deoarece în acest caz nu există interese minoritare.

Al treilea pas va contribui la eliminarea titlurilor de participare din bilanţul cumulat precum şi partea sa corespunzătoare la nivelul capitalurilor deţinute în pasiv. Aceasta se realizează deoarece prin cumulul efectuat a fost considerată de două ori averea societăţii SM, posturile bilanţiere ale filialei fiind cumulate în totalitate alături de titlurile de participare care le reprezintă şi care există la nivelul bilanţului cumulat. La fel şi partea de pasiv unde se înregistrează atât capitalul SM cât şi capitalul societăţii F, care de fapt este parte din capitalul SM.

În urma eliminării titlurilor de participare şi a părţii de capital deţinută în F, se va obţine bilanţul consolidat , cu menţiunea că şi postul de rezerve se va transforma într-un post de rezerve consolidate în totalitate, neexistând interese minoritare.

Bilanţ consolidat SM

II Un alt exemplu unde apar şi interesele minoritarilor:

Societatea SM deţine 75% din capitalurile din capitalul societăţii filiale F din momentul constituirii acesteia. Între cele două societăţi se presupune că nu există operaţii reciproce.

Bilanţurile celor două societăţi sunt prezentate mai jos .

Bilanţ al societăţii SM

- 58 -

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 200 Capital 500 Disponibilităţi 300

Total ACTIV 500 Total PASIV 500

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 350 Capital 900 Titluri de participare F 375 Rezerve 300 Stocuri 400 Rezultat 100 Creanţe 500 Datorii 700 Disponibilităţi 375 Total ACTIV 2.000 Total PASIV 2.000

Bilanţ al societăţii F

După efectuarea primei etape de cumul al bilanţurilor se va obţine un bilanţ cumulat care se va prezenta astfel:

Bilanţ cumulat al societăţilor SM şi F

A doua etapă constă în partajarea capitalurilor proprii ale filialei F între partea aferentă societăţii-mame şi partea aferentă intereselor minoritare.

Bilanţul consolidat este bilanţul societăţii-mame văzut din punct de vedere al grupului. Deci societatea filială F nu mai este considerată ca o societate distinctă din punct de vedere economic, nemaiexistând decât grupul reprezentat de societatea-mamă SM.

a) Privitor la mărimea capitalului - Partea aferentă societăţii-mame : Capital x 75% = 500 x 75% = 375, aici trebuie să ţinem seama că

este cuprins şi echivalentul valorii titlurilor de participare în mărimea capitalului filialei.

- Partea aferentă intereselor minoritare Capital x 25% = 500 x 25% = 125.

În cea de-a treia etapă vor fi eliminate titlurile de participare,

precum şi partea corespunzătoare în mărimea capitalurilor proprii, deoarece acestea sunt considerate ca valoare de două ori – în activ o dată ca expresie a titlurilor de participare la F care se regăsesc în activul societăţii-mame şi a doua oară prin însumarea cu partea de active

- 59 -

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 350 Capital cumulat 900-375 Titluri de participare F 375-375 Rezerve cumulate 300 Stocuri 400 Rezultat cumulat 100 Creanţe 500 Datorii 700 Disponibilităţi 375 Total ACTIV 2.000-375 Total PASIV 2.000-375

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 350 Capital SM (Capital cumulat – capital deţinut în F - Capital/minoritari), adică (525 – 125)

400

Stocuri 400 Rezerve consolidate 300

corespunzătoare la nivelul filialei deţinute, respectiv în pasiv o dată la nivelul capitalului societăţii-mame îi este adăugată şi partea corespunzătoare deţinerii sale prin însumarea capitalului societăţii F.

Deci în activ se va scădea valoarea titlurilor de participare la costul de achiziţie de 375, iar în pasiv se va scădea în mod corespunzător partea de capital deţinută de societatea-mamă în filiala F de 75% x 500 = 375.

Pentru a reflecta în bilanţul consolidat toate aceste operaţiuni, vor fi

introduse posturi specifice : a) - rezerva consolidată, aferentă societăţii-mame ca şi consolidantă

cuprinde mărimea rezervelor societăţii-mame din conturile individuale, cei 300,

b) - rezultatul consolidat, adică rezultatul societăţii-mamă privită ca grup şi care este format din rezultatul individual al societăţii-mame (100)

c – parte capital aferent intereselor minoritare : (25% x 500 = 125).

Se vor obţine: rezerve consolidate 300

rezultat consolidat 100 interese minoritare - parte capital

Bilanţ consolidat al societăţii SM

125

după eliminarea titlurilor de participare

Bilanţ consolidat al societăţii SM în urma prezentării posturilor specifice consolidării

- 60 -

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 350 Capital 400 Titluri de participare F 225 Rezerve 300 Stocuri 400 Rezultat 100 Creanţe 500 Datorii 700 Disponibilităţi 25 Total ACTIV 1.500 Total PASIV 1.500

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 200 Capital 200 Creanţe 300 Rezerve 100 Disponibilităţi 300 Rezultat 40

Datorii 460 Total ACTIV 800 Total PASIV 800

Creanţe 500 Rezultat consolidat 100 Disponibilităţi 375 Capital aferent interese

minoritare 125

Datorii 700 Total ACTIV 1.625 Total PASIV 1.625

III. Un exemplu în care SM achiziţionează o societate care există deja, deci costul de achiziţie al titlurilor de participare este diferit de cota parte din capitalul achiziţionat, revenindu-I societăţii consolidante şi o parte din rezervele acumulate până la acea dată.

Societatea SM achiziţionează 75% din capitalurile din capitalurile

proprii (Capital + Rezerve) ale societăţii F, în cursul unui exerciţiu n. Între cele două societăţi se presupune că nu există operaţii reciproce.

Bilanţurile celor două societăţi sunt prezentate mai jos .

Bilanţ al societăţii SM

Bilanţ al societăţii F

După efectuarea primei etape de cumul al bilanţurilor se va obţine un bilanţ cumulat care se va prezenta astfel:

- 61 -

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 550 Capital 600 Titluri de participare F 225 Rezerve 400 Stocuri 400 Rezultat 140 Creanţe 800 Datorii 1.160 Disponibilităţi 325 Total ACTIV 2.300 Total PASIV 2.300

Bilanţ cumulat al societăţilor SM şi F

A doua etapă constă în partajarea capitalurilor proprii ale filialei F între partea aferentă societăţii-mame şi partea aferentă intereselor minoritare.

a) Privitor la mărimea capitalurilor şi rezervelor : - Partea aferentă societăţii-mame (Capital + Rezerve) x 75% = (200 + 100) x 75% = 225,

- Partea aferentă intereselor minoritare (Capital + Rezerve) F x 25% = 300 x 25% = 75

b) Privitor la mărimea rezultatelor :

- Partea aferentă societăţii-mame Rezultat F x 75% = 40 x 75% = 30

- Partea aferentă intereselor minoritare Rezultat F x 25% = 40 x 25% = 10

În cea de-a treia etapă vor fi eliminate titlurile de participare,

precum şi partea corespunzătoare în mărimea capitalurilor proprii. Deci în activ se va scădea valoarea titlurilor de participare la costul de achiziţie de 225, iar în pasiv se va scădea în mod corespunzător partea de capital deţinută de societatea-mamă în filiala F de 75% x 200 = 150, partea de 75% din rezervele acumulate de F va fi trecută la rezervele consolidate (75% x 100), iar partea de (25% x 100) din rezervele F va fi alocată intereselor minoritare.

Pentru a reflecta în bilanţul consolidat toate aceste operaţiuni, vor fi

introduse posturi specifice: a) - rezerva consolidată, aferentă societăţii-mame ca şi consolidantă

cuprinde mărimea rezervelor societăţii-mame din conturile individuale

- 62 -

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 550 Capital cumulat (600-150) Titluri de participare F (225-225) Rezerve cumulate (400-75) Stocuri 400 Rezultat cumulat 140 Creanţe 800 Datorii 1.160 Disponibilităţi 325 Total ACTIV 2.300-225 Total PASIV 2.300-225

ACTIV PASIV

Imobilizări corporale 550 Capital SM (Capital cumulat - Capital deţinut în F - Capital/minoritari), adică (450 - 50)

400

Capital aferent interese minoritare

50

(300) căreia i se adaugă mărimea deţinută de aceasta în rezervele filialei (75% x 100), deci 300 + 75 = 375,

b) - rezerva aferentă intereselor minoritare care a fost obţinută prin aplicarea procentului de 25% la rezervele filialei, adică 25% x 100 = 25,

c) - rezultatul consolidat, adică rezultatul societăţii-mamă privită ca grup şi care este format din rezultatul individual al societăţii-mame (100) căruia i se adaugă partea din rezultatul filialei F care revine societăţii- mame ca deţinătoare de capitaluri (75% x 40 = 30), deci 100 + 30 = 130,

d) - rezultatul aferent intereselor minoritare (în afara grupului), care reprezintă cota-parte din rezultatul filialei F care revine celorlalţi acţionari minoritari (25% x 40 = 10),

e) – parte capital aferent intereselor minoritare : (25% x 200 = 50).

Se vor obţine: rezerve consolidate 375

rezultat consolidat 130 interese minoritare - rezerve 25 interese minoritare - parte capital 50 interese minoritare. – rezultat 10

Bilanţ consolidat al societăţii SM după eliminarea titlurilor de participare

Bilanţ consolidat al societăţii SM ca urmare a prezentării posturilor specifice consolidării

- 63 -

Rezerve consolidate (325-

25) Stocuri 400 Rezultat consolidat (140-

10) Interese minoritare –

rezerve 25

Creanţe 800 Interese minoritare – rezultat

10

Disponibilităţi 325 Datorii 1.160 Total ACTIV 2.075 Total PASIV 2.075

În ceea ce priveşte contul de profit şi pierdere consolidat conform

metodei integrării globale, acesta presupune însumarea posturilor de la societatea mamă SM cu cele de la societatea filială F. Rezultatul ce se obţine este rezultatul net al societăţilor consolidate integral, incluzând deci şi partea minoritarilor. Datorită acestui aspect, va apare încă un post nou în contul de profit şi pierdere consolidat pe un rând separat care va evidenţia : “Cota-parte din rezultat aferent intereselor minoritare”, în aşa fel încât : Rezultatul consolidat (al SM ca grup) = Rezultatul global (cumulat) - “Cota-parte din rezultat aferent intereselor minoritare”.

Operaţia de integrare globală a conturilor de rezultate se referă la suma totală pentru toate posturile de cheltuieli şi pentru toate posturile de venituri atât ale societăţii-mame cât şi ale societăţilor consolidate prin integrare. Această operaţie poate fi descompusă în două etape :

− însumarea posturilor de la nivelul conturilor de rezultate ale societăţii-mame şi ale societăţilor integral consolidate; − repartizarea rezultatului global (cumulat) între partea acţionarilor majoritari (societatea-mamă) şi acţionarilor minoritari (societăţile acţionare terţe).

Exemplu: Se presupune că societatea-mamă SM nu a primit nici un dividend

de la societatea filială F şi nu s-a desfăşurat nici o tranzacţie între cele două societăţi. SM deţine 75% din capitalurile lui F.

Contul de rezultate al SM

Cheltuieli de exploatare

3.560 Venituri din exploatare

3.600

Cheltuieli privind impozitul pe profit

100 Venituri excepţionale

160

Rezultat 100 Total 3.760 Total 3.760

- 64 -

Contul de rezultate cumulat Cheltuieli de exploatare

5.980 Venituri din exploatare

6.400

Cheltuieli excepţionale

300 Venituri excepţionale

160

Cheltuieli privind impozitul pe profit

140

Rezultat global 140 Total 6.560 Total 6.560

Sume Majoritari (SM ca grup)

Interese minoritare (acţionari terţi)

Rezultat SM (100%) 100 100 0 Rezultat F (75%) şi (25%) 40 30 10 Rezultat global (cumulat) 140 130 10

Contul de rezultate consolidat Cheltuieli de exploatare

5.980 Venituri din exploatare

6.400

Cheltuieli excepţionale

300 Venituri excepţionale

160

Cheltuieli privind impozitul pe profit

140

Rezultat consolidat 130 Interese minoritare 10 Total 6.560 Total 6.560

Contul de rezultate al F Cheltuieli de exploatare

2.420 Venituri din exploatare

2.800

Cheltuieli excepţionale

300

Cheltuieli privind impozitul pe profit

40

Rezultat 40 Total 2.800 Total 2.800

Cumulul conturilor de rezultate:

Repartizarea rezultatului global (cumulat) între majoritari şi minoritari:

Contul de rezultate consolidat se va prezenta astfel:

- 65 -

Concluzii: Contul de rezultate consolidat îşi explică utilitatea prin furnizarea

unor informaţii ca : − cifra reală realizată la nivelul ansamblului constituit de societatea-mamă şi societatea filială F atât în mod direct cât şi prin intermediul acestei filiale; − cheltuielile privind impozitul pe profit la nivel de grup; − rezultatul pe ansamblul celor două societăţi (SM şi F) ca şi cum acestea ar forma o singură entitate, arătând şi partea aferentă minoritarilor.

3.1.2. Metoda integrării proporţionale

Integrarea proporţională, folosită pentru consolidarea societăţilor controlate în comun, constă în:

a) integrarea în conturile societăţii consolidante a cotei-părţi corespunzătoare participării sale din valoarea elementelor bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii consolidate.

Fracţiunea acestora, reprezentată de deţinerea în capitalurile proprii ale societăţii consolidate, este adunată linie cu linie la elementele bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii consolidante;

b) eliminarea, proporţional a cotei-părţi integrate, a operaţiunilor reciproce, a rezultatelor interne şi a titlurilor deţinute de societatea consolidantă.;

c) punerea în evidenţă a drepturilor grupului în cadrul rezervelor şi rezultatelor înregistrate de societatea consolidată.

În urma compensării titlurilor de participare deţinute de societatea consolidantă cu fracţiunea corespunzătoare acestora din capitalurile proprii ale societăţii consolidate apar rezerve consolidate.

Integrarea proporţională a bilanţurilor societăţilor comunitare de interes se referă la calculul fiecărui post de activ şi pasiv al societăţii consolidate în funcţie de proporţia gradului de participare reprezentat de titlurile de participare deţinute, cu menţiunea că operaţiile între societăţile consolidate au fost eliminate.

În ceea ce priveşte integrarea proporţională a conturilor de rezultat,

aceasta se aplică pentru fiecare post de cheltuială şi venit ale societăţii

- 66 -

ACTIV PASIV

Titluri de participare F 100 Capital 1.000 Stocuri 700 Rezerve 300 Creanţe 900 Rezultat 100 Disponibilităţi 500 Datorii 800

Total ACTIV 2.200 Total PASIV 2.200

ACTIV PASIV

Stocuri 420 Capital 300 Creanţe 90 Rezerve 90 Disponibilităţi 90 Rezultat 30

Datorii 180 Total ACTIV 600 Total PASIV 600

consolidate, pe baza fracţiunii corespunzătoare procentului de interes al societăţii deţinătoare de titluri.

În acest mod este posibilă punerea în evidenţă a unei cifre de afaceri realizate de societatea-mamă cu terţii, fie că aceasta a fost realizată în mod direct sau prin intermediul unei societăţi comune de interes, bineînţeles după ce a fost efectuată eliminarea operaţiilor de vânzare- cumpărare reciproce.

Exemplu: Presupunem o societate F care a fost creată în comun de grupurile

SM, X şi Y, aducând fiecare un aport de 1/3 la formarea capitalurilor acestei societăţi.

Nu au fost efectuate tranzacţii între aceste societăţi. Consolidarea se efectuează la sfârşitul exerciţiului n.

Bilanţul societăţii SM

Bilanţul societăţii F

Pentru efectuarea primei etape în consolidare şi anume cumulul posturilor bilanţiere ale SM şi F vom ataşa bilanţului societăţii-mame SM posturile bilanţiere ale filialei deţinută în comun cu celelalte două grupuri X şi Y doar proporţional cu cota deţinută în capitalurile acesteia de către SM, ţinând seama deci de procentul de interes.

- 67 -

Celelalte etape vor fi evidenţiate în continuare în tabloul de lucru de mai jos şi anume eliminarea titlurilor de participare în societatea F şi diminuarea părţii corespunzătoare la nivelul capitalurilor deţinute în F, iar în final repartizarea capitalurilor proprii consolidate prin apariţia posturilor specifice consolidării ajungându-se la întocmirea bilanţului consolidat.

Posturi Bilanţ

SM F F x % interes

Cumul SM+1/3F

Eliminare titluri/capi

tal

Creare posturi de

consolidare

Bilanţ consolid

at Titluri F 100 - - 100 -100 - - Stocuri 700 420 140 840 840 840 Creanţe 900 90 30 930 930 930 Disponibil 500 90 30 530 530 530 Total Activ

2.200 600 200 2.400 2.300 2.300

Capital 1.000 300 100 1.100 -100 1.000 1.000 Rezerve 300 90 30 330 -330 - Rezerve consolidate

330 330

Rezultat 100 30 10 110 -110 - Rezultat consolidat

110 110

Datorii 800 180 60 860 860 860 Total Pasiv

2.200 600 200 2.400 2.300 2.300

Integrarea proporţională a conturilor de rezultate.

Prin această operaţiune sunt afectate posturile de cheltuieli şi

venituri ale societăţii-mamă în totalitate cărora li se vor adăuga posturile de cheltuieli şi venituri ale filialei comune însă proporţional cu procentul de interes în această societate.

Contul de rezultate SM Cheltuieli de exploatare 1.880 Venituri din exploatare 2.000 Cheltuieli excepţionale 40 Venituri excepţionale 100 Cheltuieli privind impozitul pe profit

80

Total cheltuieli 2.000 Total venituri 2.100 Rezultat 100 Total 2.100 Total 2.100

- 68 -

Contul de rezultate F Cheltuieli de exploatare 1.080 Venituri din exploatare 1.200 Cheltuieli excepţionale 60 Cheltuieli privind impozitul pe profit

30

Total cheltuieli 1.170 Total venituri 1.200 Rezultat 30 Total 1.200 Total 1.200

Posturi SM F F x % interes

Cumul SM+1/3F

Cont de rezultate

consolidat Cheltuieli exploatare 1.880 1.080 360 2.240 2.240

Cheltuieli excepţionale

40 60 20 60 60

Cheltuieli privind impozitul pe profit

80 30 10 90 90

Total Cheltuieli 2.000 1.170 390 2.390 2.390 Venituri din exploatare

2.000 1.200 400 2.400 2.400

Venituri excepţionale 100 - - 100 100 Total venituri 2.100 1.200 400 2.500 2.500 Rezultat 100 30 10 110 -110 Rezultat consolidat 110

3.1.3. Metoda punerii în echivalenţă

Punerea în echivalenţă, folosită pentru consolidarea societăţilor în care societatea consolidantă exercită o influenţă semnificativă sau deţine investiţii strategice, constă în substituirea (înlocuirea) costului de achiziţie al titlurilor deţinute de societatea consolidantă cu cota-parte a capitalurilor proprii ale societăţii consolidate şi evidenţierea deţinerii grupului în rezervele şi rezultatele înregistrate de societatea consolidată.

- 69 -

În ceea ce privesc bilanţurile, punerea în echivalenţă constă în substituirea directă a valorii contabile a titlurilor deţinute cu suma părţii cu

Bilanturi Individuale

Societati (M) +(F) Bilant Consolidat

Punere în Echivalenta

Active

(M)

Capitaluri Proprii

(M)

Datorii

(M)

Active

(M)

fara

Titluri F

Capitaluri Proprii

Consoli-

date

Titluri F

Active

(F)

Capitaluri

Proprii (F)

Datorii (F)

75%

Filiale (F)

(F)

Datorii

(M)

care acestea sunt echivalente în capitalurile proprii ale societăţii emitente.

Punerea în echivalenţă constă deci în corectarea valorii titlurilor în bilanţul societăţii deţinătoare, corecţie care ţine cont de partea acesteia din urmă în capitalurile proprii ale societăţii asociate la data achiziţiei şi în rezultatele posterioare.

În bilanţul consolidat pe baza punerii în echivalenţă, titlurile

deţinute de societatea-mamă sunt reevaluate pe baza valorilor care figurează în bilanţul societăţii consolidate, beneficiile acumulate de către societatea-mamă în societatea consolidată apărând prezentate în contraparte.

Această metodă este contestată deoarece aceasta se referă la capitalurile proprii ale societăţii consolidate şi nu la componentele sale,

- 70 -

ACTIV PASIV

Titluri de participare F 100 Capital 1.000

active şi datorii. S-ar putea aprecia că este vorba de o reevaluare a titlurilor pe baza consolidării şi într-o optică de consolidare.

Punerea în echivalenţă a contului de rezultate.

Privitor la acest aspect, se menţionează că la nivelul contului de

rezultate al societăţii consolidante, partea sa în rezultatul societăţii consolidate se adaugă pe un rând specific denumit ca şi cotă parte în rezultatele societăţilor puse în echivalenţă8.

Exemplu: Vom relua cazul societăţii SM care deţine 1/3 din capitalurile

proprii ale societăţii F, celelalte 2/3 fiind deţinute de un grup Z care deţine controlul asupra societăţii F.

“Titlurile de participare la F”, ca post bilanţier va fi substituit cu un

alt post denumit “Titluri puse în echivalenţă” care va cuprinde pe lângă costul de achiziţie al titlurilor de participare în F şi plusul de valoare obţinut prin deţinerea a 1/3 din societatea F.

Vom avea: TPE = Titluri puse în echivalenţă;

CaTP = Costul de achiziţie a titlurilor de participare; %Int.SM/RezeF = Procentul de interes al SM în rezervele

societăţii F

societăţii F

%Int.SM/RzF = Procentul de interes al SM în rezultatul

unde, TPE = CaTP + %Int.SM/RezeF + %Int.SM/RzF

Rezerve consolidate = Rezerve SM + 1/3 Rezerve F; Rezultat consolidat = Rezultat SM + 1/3 Rezultat F.

Bilanţurile societăţii-mamă SM şi al societăţii F se prezentau astfel:

Bilanţul societăţii SM

8 Corre J. – Les regles de la consolidation des bilans, Editura Durad Enterprise, Paris, 1985

- 71 -

ACTIV PASIV

Stocuri 420 Capital 300 Creanţe 90 Rezerve 90 Disponibilităţi 90 Rezultat 30

Datorii 180 Total ACTIV 600 Total PASIV 600

ACTIV PASIV

Titluri puse în echivalenţă

140 Capital 1.000

Stocuri 700 Rezerve consolidate 330 Creanţe 900 Rezultat consolidat 110 Disponibilităţi 500 Datorii 800

Total ACTIV 2.240 Total PASIV 2.240

Stocuri 700 Rezerve 300 Creanţe 900 Rezultat 100 Disponibilităţi 500 Datorii 800

Total ACTIV 2.200 Total PASIV 2.200

Bilanţul societăţii F

Deci, TPE = 100 + 1/3 x 90 + 1/3 x 30 = 140, Rezerve consolidate = 300 + 1/3 x 90 = 330, Rezultat consolidat = 100 + 1/3 x 30 = 110.

Bilanţul consolidat va cuprinde astfel următoarele posturi :

Bilanţul consolidat al SM ca grup

Se observă că punerea în echivalenţă constă într-o corecţie a valorii titlurilor la nivelul societăţii care le deţine, corecţie ce ţine cont de partea acestei societăţi în mărimea capitalurilor proprii ale societăţii asociate F la data achiziţiei dar şi în rezultatele ulterioare.

Putem aprecia că este mai mult vorba despre o reevaluare a titlurilor de participare, decât de o consolidare, care ar ţine seama şi de

- 72 -

valoarea activelor deţinute precum şi de partea de obligaţii ce-i revin. Este de fapt o evaluare văzută prin prisma consolidării.

În cazul în care rezultatul societăţii consolidate este o pierdere, în contul de rezultate consolidat, pierderea va fi înregistrată pe partea de cheltuieli. Dacă în cursul exerciţiului, societatea consolidantă primeşte dividende de la societatea pusă în echivalenţă, atunci acestea vor fi eliminate din veniturile financiare prin transferarea la rezerve consolidate.

Punerea în echivalenţă a contului de rezultate al SM ca grup:

Cheltuieli Venituri

Cheltuieli de exploatare SM 1.880 Venituri de exploatare SM 2.000 Cheltuieli excepţionale SM 40 Venituri excepţionale SM 100 Cheltuieli privind impozitul pe profit SM

80

Total cheltuieli SM 2.000 Total venituri SM 2.100 Rezultat consolidat 110 Cota-parte din rezultatul F 10 Total 2.110 Total 2.110

Concluzii: În principiu, aceleaşi reguli de consolidare duc la constatarea

aceluiaşi rezultat consolidat şi sunt aplicabile oricare ar fi metoda aplicată : integrarea globală, integrarea proporţională sau punerea în echivalenţă.

Totuşi, sunt permise unele simplificări sau derogări care se practică în cazul utilizării punerii în echivalenţă, fie că societatea-mamă nu dispune de informaţiile necesare (faptul că nu controlează societatea asociată), fie pentru faptul căci costul operaţiunii ar fi disproporţionat raportat la corecţiile ce trebuie aduse conturilor care vor fi consolidate.

Ţinând cont, pe de o parte, de caracterul global al consolidării care încearcă să prezinte o vedere de ansamblu a patrimoniului şi a rezultatelor societăţii de referinţă, şi pe de altă parte, de costul ridicat al operaţiunii, corecţiile nu se efectuează decât dacă cerinţele informării dovedesc acest lucru ca fiind necesar.

Corecţiile nesemnificative la nivelul grupului pot fi neglijate. Este preferabil să se obţină anumite informaţii serioase cu un

anumit grad de aproximare, şi să fie date în timp oportun, faţă de unele informaţii precise, însă care sunt furnizate prea târziu pentru utilitatea celor care le întrebuinţează.

40% F2

- 78 -

3.2. Tehnici de consolidare

3.2.1. Consolidarea pe paliere

Dacă în cazul legăturilor directe între societatea consolidantă şi cea consolidată nu se ridică probleme deosebite, în cazul legăturilor indirecte, reciproce, circulare, apar greutăţi legate de partajarea capitalurilor proprii şi a rezultatelor. Această greutate poate fi depăşită în cazul legăturilor indirecte care au dus la formarea de subgrupuri în cadrul grupului prin aplicarea procedeului de consolidare pe paliere. Consolidarea pe paliere se realizează ţinând cont de subgrupurile consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansambluri mai mari, pe etape. Acest procedeu conduce la efectuarea consolidării subgrupului, apoi la introducerea în consolidarea principală a conturilor consolidate ale acestor subgrupuri, ale altor societăţi, filiale ale societăţii consolidate. Subconsolidările trebuie să fie stabilite după aceeaşi regulă ca şi consolidarea directă.

Acest procedeu se poate utiliza cu succes în cazul grupurilor mici şi mijlocii cu structura simplă caracterizată prin legături indirecte şi radiale, fără legături reciproce sau circulare, fără legături ale subgrupurilor sau societăţilor componente cu societăţi din afara grupului, deoarece la nivel de subgrup orice societate care nu face parte din acel subgrup este tratată ca o societate a subgrupului.

Consolidarea pe paliere prezintă avantajul segmentării în interiorul grupului a informaţiei financiare pe subgrupuri, oferind posibilitatea pregătirii consolidării la nivel de subgrup prin întocmirea conturilor consolidate ale subgrupului, iar ca dezavantaj al procedeului trebuie menţionate costul mai ridicat şi volumul mai ridicat de muncă.

Principiile de bază în aplicarea consolidării pe paliere privesc: - consolidările succesive trebuie efectuate începând de la societatea

plasată la extremitatea inferioară a lanţului şi crescător până la societatea mamă. Prin lanţ se înţelege totalitatea legăturilor lineare care există într-un grup.

- fiecare subconsolidare este efectuată aplicând capitalurilor proprii ale filialei procentul de participare, interes, deţinut de societatea din fruntea subgrupului de consolidat.

În cazul metodei integrării globale, la nivelul fiecărui palier capitalurile proprii consolidate ale subgrupului sunt partajate în capitaluri

- 79 -

BILANŢ M

ACTIV PASIV Titluri F1 9.000 Active diverse 20.000

Capital social 15.000 Rezerve 4.000 Rezultat 300 Datorii 9.700

Total activ 29.000 Total pasiv 29.000

BILANŢ F1

ACTIV PASIV Titluri F2 4.000 Active diverse 14.000

Capital social 10.000 Rezerve 2.000 Rezultat 200 Datorii 5.800

Total activ 18.000 Total pasiv 18.000

proprii consolidate ale grupului de la nivel superior şi interesele minoritare. Pentru a controla acest partaj, conturile de capitaluri proprii consolidate la

nivelul subgrupului trebuie identificate ca şi sume ele ar fi conturi de capitaluri proprii individuale.

Se exemplifică modalitatea de aplicare a procedeului de consolidare pe paliere atât în cazul existenţei în cadrul grupului numai a legăturilor de tip linear cât şi în cazul în care asupra unei filiale există o participaţie directă şi una indirectă.

A) Participaţii lineare. Schema grupului este redată alăturat. Societăţile F1 şi F2 se vor integra global. Bilanţurile celor trei societăţi M, F1 şi F2 se prezintă astfel:

M 90%

Subgrupul

FF11

80% F2

BILANŢ F2

ACTIV PASIV Active diverse 14.000

Capital social 5.000 Rezerve 6.000 Rezultat 100 Datorii 2.900

Total activ 14.000 Total pasiv 14.000

PRIMUL PALIER - consolidarea lui F2 în F1 În acest sens se vor partaja capitalurile proprii ale societăţii F2 , în tabloul ur

40% F2

- 80 -

Nr. Elemente bilanţiere Total Parte Interese

crt. subgrup F1 80%

minoritare 20%

1. Capital F2 5.000 4.000 1.000 2. Rezerve F2 6.000 4.800 1.200 3. Capitaluri proprii fără

rezultat (1+2) 11.000 8.800 2.200

4. Eliminare titluri F2 4.000 4.000 - 5. Partajare capitaluri

proprii F2 (3-4) 7.000 4.800 2.200

6. Partajare rezultat F2 100 80 20

Bilanţul consolidat al subgrupului F1 după integrarea lui F2 se obţine parcurgând etapele: cumulare bilanţuri F1 şi F2 , repartizarea capitalurilor proprii ale lui F2 şi eliminarea titlurilor de participare înscrise în activul bilanţului F1, transferarea rezervelor şi rezultatului lui F2 în rezervele şi rezultatele subgrupului şi se prezintă astfel:

ACTIV PASIV Active diverse (14.000 + 14.000) 28.000

Capital social 10.000 Rezerve consolidate 6.800 Rezultat consolidat 280 Interese minoritare 2.220 Datorii (5.800 + 2.900) 8.700

Total activ 28.000 Total pasiv 28.000

AL DOILEA PALIER - consolidarea subgrupului F1 în M

Tabloul partajării capitalurilor proprii ale subgrupului F1 se prezintă astfel:

Nr. crt.

Elemente bilanţiere

Total Parte subgrup M

90%

Interese minoritare

10%

- 81 -

BILANŢ M

ACTIV PASIV Titluri F1 8.000 Titluri F2 1.750 Active diverse 19.250

Capital social 15.000 Rezerve 4.000 Rezultat 300 Datorii 9.700

Total activ 29.000 Total pasiv 29.000

1. Capital F1 10.000 9.000 1.000 2. Rezerve

consolidate F1 6.800 6.120 680

3. Capitaluri proprii consolidate F1

16.800 15.120 1.680

fără rezultat (1+2) 4. Eliminare titluri F1 9.000 9.000 - 5. Partajare capitaluri

proprii consolidate F1 (3-4)

- 6.120 1.680

6. Partajare rezultat consolidate F2

280 252 28

Bilanţul consolidat al grupului M după integrarea subgrupului F1 se prezintă astfel:

BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI M

ACTIV PASIV Active diverse (20.000 + 28.000) 48.000

Capital social 15.000 Rezerve consolidate 10.120 (4.000 + 6.120) Rezultat consolidat 552 (300 + 252) Interese minoritare 3.928 (2.220 + 1.680+28) Datorii (9.700 + 8.700) 18.400

Total activ 48.000 Total pasiv 48.000

B) Participaţii multiple. Partajarea capitalurilor proprii ale unei filiale prezintă particularităţi în cazul coexistenţei de participaţii directe şi indirecte în capitalul ei.

Societăţile F1 şi F2 se vor integra global. Bilanţurile celor trei societăţi M, F1 şi F2 :

Organigrama

grupului

M

- 80 -

BILANŢ F1

ACTIV PASIV Titluri F2 2.000 Active diverse 16.000

Capital social 10.000 Rezerve 2.000 Rezultat 200 Datorii 5.800

Total activ 18.000 Total pasiv 18.000

BILANŢ F2

ACTIV PASIV Active diverse 14.000

Capital social 5.000 Rezerve 6.000 Rezultat 100 Datorii 2.900

Total activ 14.000 Total pasiv 14.000

PRIMUL PALIER - consolidarea lui F2 în F1

În privinţa intereselor minoritare asupra societăţii F2 , societăţile F1 şi M au puncte de vedere diferite. Astfel, dacă pentru F1 care deţine direct 40% din F2 procentul intereselor minoritare este de 60%, pentru M care deţine direct în F2 35% şi indirect prin F1 40%, deci în total 75%, procentul intereselor minoritare este de 25%.

Tabloul partajării capitalurilor proprii ale societăţii F2 cuprinde:

Nr. crt.

Elemente bilanţiere

Total 40% Parte

subgrup F

35% Interes

societate M

25% Interes

minoritar

1. Capital F2 5.000 2.000 1.750 1.250 2. Rezerve F2 6.000 2.400 2.100 1.500 3. Capitaluri

proprii fără rezultat (1+2)

11.000 4.400 3.850 2.750

4. Eliminare titluri F2

2.000 2.000 - -

- 81 -

5. Partajare capitaluri proprii

9.000 2.400 3.850 2.750

F2 (3-4)

6. Partajare rezultat F2

100 40 35 25

astfel:

Bilanţul consolidat al grupului F1 după integrarea lui F2 se prezintă

ACTIV PASIV Active diverse (16.000 + 14.000) 30.000

Capital social 10.000 Rezerve consolidate 4.400 (2.000 + 2.400) Rezultat consolidat 240 (200 + 40) Interesele lui M: 3.850 (în capitalul şi rezervele lui F2 )

în rezultatul lui 35 F2 Datorii (5.800 + 2.900) 8.700

Interese minoritare 2.775 (2.750 + 25)

Total activ 30.000 Total pasiv 30.000

AL DOILEA PALIER - consolidarea subgrupului F1 în M Tabloul partajării capitalurilor proprii ale subgrupului F1 se

prezintă astfel:

Nr. crt.

Elemente bilanţiere

Total Parte subgrup M

80%

Interese minoritare

20% 1. Capital F1 10.000 8.000 2.000 2. Rezerve

consolidate F1 4.400 3.520 880

3. Capitaluri proprii consolidate F1

14.400 11.520 2.880

- 82 -

fără rezultat (1+2) 4. Eliminare titluri F1 8.000 8.000 - 5. Partajare capitaluri

proprii consolidate F1 (3-4)

- 3.520 2.880

6. Partajare rezultat consolidate F2

240 192 48

INTEGRAREA INTERESELOR DIRECTE ALE GRUPULUI M ÎN F2

M deţine direct 35% din F2 , ceea ce va afecta capitalurile proprii consolidate ale grupului M, odată cu eliminarea titlurilor de participare directă deţinute de M în F2 . Bilanţul consolidat al grupului M după integrarea subgrupului F1 şi a intereselor directe în F2 se prezintă astfel:

BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI M

ACTIV PASIV Active diverse (19.250 + 30.000) 49.250

Capital social 15.000 Rezerve consolidate 9.620 (4.000 + 3.520 + 2.100) Rezultat consolidat 527 (300 + 192 + 35) Interese minoritare 5.703 (2.775 + 2.928) Datorii (9.700 + 8.700) 18.400

Total activ 49.250 Total pasiv 49.250

3.2.2. Consolidarea directă

Consolidarea directă constă în consolidarea fiecărei societăţi din cadrul grupului direct în societatea mamă. Acest procedeu se bazează pe utilizarea procentului de interes deţinut de societatea mamă în celelalte societăţi din grup care:

pentru societăţile integrate global, asigură determinarea cotei părţi din capitalurile proprii ce revin intereselor majoritare şi celor minoritare;

- 83 -

pentru societăţile integrate proporţional asigură cumularea conturilor proporţional cu procentul de interes deţinut direct sau indirect de către grup şi constatarea părţii grupului în capitalurile proprii ale societăţii consolidate;

pentru societăţile puse în echivalenţă asigură substituirea valorii contabile a titlurilor cu cota parte care le este echivalentă din situaţia netă a societăţii consolidate.

Etapele ce trebuie parcurse în procedeul consolidării directe sunt: 1. determinarea procentelor de interes al grupului; 2. cumularea conturilor societăţilor consolidate; 3. repartizarea capitalurilor proprii şi eliminarea titlurilor societăţii

consolidate (în afara societăţii consolidante); 4. transferarea rezervelor şi a rezultatului societăţii mamă în

rezultatul şi rezervele grupului. Capitalurile proprii ale fiecărei societăţi sunt partajate pe baza:

pe de o parte a procentului de interes al societăţii mamă în societatea respectivă;

pe de altă parte, procentului de interes complementar ce corespunde intereselor minoritare.

Eliminarea titlurilor de participare este partajată între societatea mamă şi interesele minoritare. Acest partaj este efectuat prin aplicarea asupra titlurilor deţinute de o societate a procentului de interes al societăţii mamă şi al minoritarilor.

Acest procedeu constă în integrarea directă a fiecărei societăţi din grup în bilanţul societăţii mamă, ordinea în care se cuprind societăţile nu are importanţă. Consolidarea directă utilizează conturile de rezerve şi rezultat consolidat numai la nivelul grupului. Procentele de interes pe baza cărora se partajează capitalurile proprii sunt procentele deţinute de societatea mamă în filialele care se partajează, în timp ce procentele de interes utilizate pentru partajarea eliminării titlurilor sunt procentele de interes în societatea deţinătoare de titluri, nefiind vorba deci de aceleaşi procente de interes.

Prin consolidarea directă se pot obţine mai rapid şi cu cheltuieli mai mici, comparativ cu consolidarea pe paliere, informaţii financiare la nivel de grup. Dezavantajul metodei constă în faptul că nu permite efectuarea unei analize în interiorul grupului, pe subgrupuri, segmente de activitatea sau zone geografice, informaţii necesare gestiunii interne a grupului.

Se reia exemplul de la procedeul consolidării pe paliere în care M deţine 90% în F1, iar f1 deţine 80% în F2 .

A) Participaţii lineare

- 84 -

Nr. crt.

Elemente bilanţiere

Total Partea grupului

72%

Interese minoritare

28% 1. Capital F2 5.000 3.600 1.400 2. Rezerve F2 6.000 4.320 1.680 3. Capitaluri proprii

F2 fără rezultat (1+2)

11.000 7.920 3.080

4. Eliminare titluri F2

4.000 (90%) 3.600 (10%) 400

5. Partajare capitaluri - 4.320 2.680

1. CALCULAREA PROCENTULUI DE INTERES AL SOCIETĂŢII MAMĂ. Pe baza procentului de interes al societăţii mamă în societăţile cuprinse în ansamblul de consolidat se vor partaja capitalurile proprii ale fiecărei societăţi şi se vor elimina titlurile de participare.

Procente de interes F1 F2

Procentul de interes al grupului

90% 90% 80% = 72%

Procentul de interes al minorităţilor

10% 100% - 72% = 28%

2. INTEGRAREA GLOBALĂ A LUI F1 ÎN M. Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui F1.

Nr. crt.

Elemente bilanţiere

Total Parte grup M 90%

Interese minoritare

1. Capital F1 10.000 9.000 1.000 2. Rezerve

consolidate F1 2.000 1.800 200

3. Capitaluri proprii consolidate F1 fără rezultat (1+2)

12.000 10.800 1.200

4. Eliminare titluri F1 9.000 9.000 - 5. Partajare capitaluri

proprii consolidate F1 (3-4)

- 1.800 1.200

6. Partajare rezultat consolidate F2

200 180 20

3. INTEGRAREA GLOBALĂ A LUI F2 ÎN M

- 85 -

proprii F2 (3-4) 6. Partajare rezultat

F2 100 72 28

Eliminarea titlurilor F2 este imputată rezervelor consolidate şi

intereselor minoritare aplicând procentul de interes al societăţii M în societatea F1 deţinătoare a acestor titluri.

BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI M

ACTIV PASIV Active diverse (20.000 + 14.000 + 48.000 14.000)

Capital social 15.000 Rezerve consolidate 10.120 (4.000 + 1.800 + 4.320) Rezultat consolidat 552 (300 + 180 + 72) Interese minoritare 3.928 (1.220 + 2.708) Datorii (9.700 + 5.800 18.400 + 2.900)

Total activ 48.000 Total pasiv 48.000

Bilanţul consolidat final este identic cu cel obţinut prin consolidarea pe paliere.

B) participaţii multiple. Pentru exemplificare se ia exemplul în care

M deţine în F1 80%, în F2 35%, iar F1 deţine în F2 40%.

1. CALCULAREA PROCENTULUI DE INTERES AL SOCIETĂŢII MAMĂ.

Calculul procentului de interes în subfiliala F2 trebuie să ţină cont atât de participaţiile directe ale lui M în F2 , cât şi de participaţia indirectă prin intermediul lui F1.

- 86 -

Nr. Crt

.

Elemente bilanţiere Total Partea grupului 32% + 35% = 67%

Interese minoritare

33% 1. Capital F2 5.000 3.350 1.650 2. Rezerve F2 6.000 4.020 1.980 3. Capitaluri proprii F2

fără rezultat (1+2) Eliminare titluri F2 deţinute direct de M

11.000

(1.750)

7.370

100% (1.750)

3.630

4. Eliminare titluri F2 deţinute indirect de M prin F1

(2.000) 80% (1.600) 20% 400

Procente de interes F1 F2 prin F1 F2 direct

Procentul de interes al grupului

80% 80% 40% = 32%

35%

Procentul de interes al minoritarilor

20% 100% - 32% - 35% = 33%

2. INTEGRAREA GLOBALĂ A LUI F1 ÎN M Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui F1.

Nr. crt.

Elemente bilanţiere

Total Parte grup M 80%

Interese minoritare

1. Capital F1 10.000 8.000 2.000 2. Rezerve

consolidate F1 2.000 1.600 400

3. Capitaluri proprii consolidate F1 fără rezultat (1+2)

12.000 9.600 2.400

4. Eliminare titluri F1 8.000 8.000 - 5. Partajare capitaluri

proprii consolidate F1 (3-4)

- 1.600 2.400

6. Partajare rezultat consolidate F2

200 160 40

3. INTEGRAREA GLOBALĂ A LUI F2 ÎN M

- 87 -

5. Partajare capitaluri proprii F2 (3-4)

- 4.020 3.250

6. Partajare rezultat F2 100 67 33

Eliminarea titlurilor F2 deţinute de F1 este imputată rezervelor consolidate şi intereselor minoritare aplicând procentul de interes al societăţii M în societatea deţinătoare.

BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI M

ACTIV PASIV Active diverse (19.250 + 16.000 + 49.250 14.000)

Capital social 15.000 Rezerve consolidate 9.620 (4.000 + 1.600 + 4.020) Rezultat consolidat 527 (300 + 160 + 67) Interese minoritare 5.703 (2.440 + 3.263) Datorii (9.700 + 5.800 18.400 + 2.900)

Total activ 49.250 Total pasiv 49.250

Bilanţul consolidat final este identic cu cel obţinut prin tehnica de consolidare pe paliere.

C) Participări circulare Datorită complexităţii pe care o prezintă acest tip de participaţii, în

demersul consolidării se aplică numai tehnica de consolidare directă, bazată pe utilizarea procentelor de interes.

1. CALCULUL PROCENTULUI DE INTERES a) Participaţii reciproce: în cazul participaţiilor reciproce, calculul

acestor participaţii se face teoretic prin reiterări succesive. Calculul iterativ poate fi rezumat utilizând formula următoare (în care a şi B desemnează procentele de participare):

Interes majoritar în B =

Interes majoritar în A =

(1 b) a

1 ab (1 b)

. 1 ab

- 88 -

De exemplu, dacă M deţine direct în F 80%, iar F la rândul ei deţine direct 10% în M, procentul de interes al acţionarilor majoritari ai societăţii M în F este 78%

(1 b) a

1 ab

90%

1 (80%

80%

10%)

78%

iar în M este de 97,8%

(1 b) 90%

97,8% . 1 ab 1 (80% 10%)

Interesele minoritare în F sunt de 22%, iar în M 2,2%.

b) Participaţii circulare. Formula de calcul valabilă în cazul

participaţiilor reciproce poate fi generalizată la participaţiile circulare. De exemplu, în cazul a trei societăţi în circuit, procentul de interes majoritar poate fi calculat astfel:

Procentul de interese majoritare A a

B în A (1 - c)/1 - abc Procentul de interese minoritare c b în B (1 - c)a/1 - abc C Procentul de interese majoritare în C (1 - c)ab/1 - abc

2. ELIMINAREA TITLURILOR DE AUTOCONTROL

Titlurile ce reprezintă capitalul societăţii consolidante deţinute de o

societate consolidată sunt luate în considerare la diminuarea capitalurilor proprii consolidate. O soluţie ar fi diminuarea capitalurilor societăţii mamă cu valoarea nominală a acestor titluri, ca şi cum titlurile prin care se exercită autocontrol nu ar fi fost emise.

Reluând exemplul dat la participaţii reciproce în care societatea M

deţine un procent de participare în F de 80%, iar F deţine un procent de participare în M de 10%, iar procentele de interese majoritare sunt 97,8% în M şi de 78% în f, vom stabili bilanţul consolidat al lui M pornind de la bilanţurile iniţiale ale celor două societăţi M şi F.

BILANŢ M

- 89 -

Nr. Crt.

Elemente bilanţiere Total Partea grupului 97,8%

Interese minoritare

2,2% 1. Capital M 10.000 9.780 220 2. Rezerve consolidate

M 2.000 1.956 44

3. Capitaluri proprii consolidate M fără rezultat (1+2)

12.000 11.736 264

4. Eliminare titluri de autocontrol M deţinute de F

1.000 78% 780 22% 220

5. Partajare capitaluri proprii M (3-4)

- 10.956 44

6. Partajare rezultat M 200 196 4

ACTIV PASIV Titluri F 4.000 Active diverse 14.000

Capital social 10.000 Rezerve 2.000 Rezultat 200 Datorii 5.800

Total activ 18.000 Total pasiv 18.000

BILANŢ F

ACTIV PASIV Titluri M 1.000 Active diverse 12.100

Capital 5.000 Rezerve 6.000 Rezultat 100 Datorii 2.000

Total activ 13.100 Total pasiv 13.100

a) Integrarea globală a lui M Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui M

Valoarea nominală a titlurilor de autocontrol (1.000) este imputată asupra capitalului societăţii M. Valoarea rezervelor consolidate este ajustată astfel încât totalul capitalurilor proprii consolidate să corespundă cu partea grupului în tabloul de partajare.

- 90 -

Nr .

crt .

Elemente bilanţiere Total Partea grupului 78%

Interese minoritare

22%

1. Capital F 5.000 3.900 1.100 2. Rezerve consolidate F 6.000 4.680 1.320 3. Capitaluri proprii

consolidate F fără rezultat (1+2)

11.00 0

8.580 2.420

4. Eliminare titluri F deţinute de M

4.000 97,8% 3.912 2,2% 88

5. Partajare capitaluri proprii F (3-4)

- 4.668 2.332

6. Partajare rezultat F 100 78 22

b) Integrarea globală a lui F. Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui F.

3. BILANŢ CONSOLIDAT

BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI M

ACTIV PASIV Active diverse (14.000 + 12.100) 26.100

Capital social 9.000 Rezerve consolidate 6.624 (1.956 + 4.668) Rezultat consolidat 274 (196 + 78) Interese minoritare (48 2.402 + 2.354) Datorii (5.800 + 2.000) 7.800

Total activ 26.100 Total pasiv 26.100

În practică, consolidarea directă se regăseşte în variantele: - consolidare directă globală, care constă în consolidarea directă în

societatea mamă a tuturor societăţilor reţinute în perimetrul de consolidare; - consolidarea directă modulară constă în gruparea societăţilor în

modulele pe zone geografice, activităţi sau după alte criterii de informare necesare grupului.

- 91 -

Înainte de toate are loc întocmirea organigramei grupului sau delimitarea corectă a entităţii ce urmează a fi consolidată, de asemenea trebuie să se dispună de documentele centralizatoare privind informaţia contabilă referitoare la societăţile respective, apoi se trece le efectuarea operaţiilor de consolidare propriu-zise a căror scop final este publicarea de situaţii financiare consolidate.

Documentele care trebuie să servească drept bază operaţiilor de consolidare sunt situaţiile financiare ale societăţile de referinţă (bilanţuri, conturi de rezultate şi tablouri de finanţare).

Sunt de remarcat două faze principale în consolidare : 1. Retratarea datelor din aceste situaţii, la nivelul fiecărei entităţi în

scopul de a le omogeniza şi de a opera corecţiile de ordin economic indispensabile pentru a-i reda bilanţului consolidat întreaga semnificaţie sau importanţă economică ;

2. Consolidarea propriu-zisă a acestor situaţii retratate, care va fi efectuată în mod diferit în funcţie de metoda reţinută : integrarea globală, integrarea proporţională sau punerea în echivalenţă9.

Corecţiile de ordin economic de adus conturilor societăţilor de consolidat se referă în special la necesitatea de omogenizare a datelor de consolidat, mai precis a regulilor de evaluare şi la necesitatea eliminării incidenţei fiscale, precum şi la tratarea diferenţei de primă consolidare în cazul în care costul de achiziţie al titlurilor diferă faţă de valoarea lor de înregistrare.

Pentru a putea determina ca şi conturile consolidate să fie semnificative din punct de vedere economic, regulile de evaluare reţinute şi în mod special cele referitoare la activul imobilizat trebuie să fie identice pentru toate societăţile care se consolidează oricare ar fi metoda de consolidare utilizată.

De asemenea se consideră ca necesare anumite retratări ale conturilor pentru a asigura conturilor de bilanţ şi de rezultate consolidate o oarecare veridicitate economică. Obiectivul consolidării este prezentarea patrimonială şi a rezultatelor cât mai aproape de realitate, aspect ce nu poate fi realizat cu ajutorul conturilor individuale.

În special, preluarea controlului asupra unor societăţi preexistente ridică probleme de ajustare a evaluărilor care figurează în bilanţul acestor societăţi. Preţul de achiziţie al titlurilor nu este, de fapt, funcţie de valoarea contabilă a elementelor activului imobilizat, care este o valoare istorică

9 Bastien F., Gerard M., Martin M. – Les comptes consolides, Editura Puldi Union, Paris, 1990

- 92 -

uneori supraamortizată, ci de valoarea de utilitate a acestor active pentru grupul care cumpără.

Obligaţiile fiscale caracterizate prin amortizările degresive sau excepţionale, precum şi provizioanele care au doar un scop fiscal dar care nu sunt justificate din punct de vedere economic, eclipsează (maschează) puternic situaţiile nete şi rezultatele întreprinderilor. Conturile consolidate operează toate rectificările judecate necesare asupra conturilor sociale cu scopul îmbunătăţirii prezentării documentelor de sinteză, pentru o mai bună informare a acţionarilor şi terţilor.

Datorită faptului că aceste corecţii au în mare parte o incidenţă din punct de vedere fiscal, toate acestea trebuie avute în vedere pentru a nu fi falsificată situaţia patrimonială sau a rezultatelor, deoarece în considerentul unor obligaţii sau privilegii fiscale întreprinderile pot fi determinate să practice provizioane şi amortizări cu caracter fiscal şi care nu corespund unei deprecieri sau unui risc real. Înlocuirea anuităţii în regim liniar cu o anuitate în regim degresiv trebuie să fie însoţită de o regularizare a cheltuielii fiscale. Dacă nu s-ar proceda aşa, rezultatul exerciţiului ar fi umflat în mod abuziv în detrimentul exerciţiilor următoare, de aici apărând necesitatea de a ţine cont de impozitul amânat corespunzător reintegrării în contul de rezultate a unei cheltuieli nejustificată din punct de vedere economic chiar dacă este deductibilă din punct de vedere fiscal.

De aici şi necesitatea unor retratări pentru armonizarea în conturile consolidate a duratei economice de amortizare şi a modalităţilor de amortizare în vederea anulării oricărui provizion nejustificat din punct de vedere economic. Unele opinii se referă chiar şi la reevaluarea activelor nemonetare în vederea obţinerii unui bilanţ cu vocaţie cu adevărat economică.

Corecţiile de mai mică importanţă, nesemnificative la nivel de grup, pot fi neglijate. Este de preferat să se obţină informaţii serioase cu un grad rezonabil de aproximare, la timp, decât să fie obţinute tardiv în ceea ce priveşte utilitatea pentru utilizatori.

3.3.1. Omogenizarea regulilor de evaluare

Serviciul de consolidare va preciza o procedură de colectare uniformă a datelor care va cuprinde:

- lista societăţilor consolidate; - documentele de întocmit de către aceste societăţi + notele de

îndrumare (utilizare).

- 93 -

Există două variante:

A. Poate exista un plan contabil general bine precizat dinaintea consolidării adică o “biblie contabilă” care va servi de cadru pentru contabilizarea tuturor operaţiunilor societăţilor grupului.

Pentru detalierea planului contabil general (cu 2, 3, 4 cifre), totul va depinde de:

- diversitatea activităţilor grupului; - gradul de detaliere a informaţiilor necesare consolidate; - posibilităţile materiale de organizare a grupului (termene şi mijloace de punere la dispoziţie).

B. Poate fi întrebuinţată o procedură normalizată de consolidare. Societatea-mamă lasă o mare autonomie filialelor în materie de

contabilizare. Însă, conţinutul fiecărui post care face parte din conturile consolidate trebuie să facă obiectul unei definiri precise şi complete. Fiecare societate va aplica dispoziţiile necesare pentru elaborarea la nivelul contabilităţii sale (de manieră extracontabilă) a tuturor elementelor care să permită să răspundă cererilor formulate de serviciul de consolidare al societăţii-mame.

Acest aspect presupune unele contacte prealabile cu filialele pentru a ţine seama în detaliu de informaţiile de furnizat şi de particularităţile fiecărei societăţi.

Compararea celor două metode:

În timpul exerciţiului: La sfârşitul exerciţiului: Plan contabil general: Plan contabil general grup Informaţii consolidate

Procedura normalizată : Plan contabil propriu + Normalizare

Informaţii consolidate

Principiile contabile de bază în întocmirea conturilor consolidate

Documentele consolidate trebuie să respecte principiile specifice contabilităţii generale.

Principiile contabile şi regulile de evaluare comune contabilităţii generale şi contabilităţii consolidate sunt prezentate în cele ce urmează :

- regularitate, sinceritate, imagine fidelă;

- 94 -

- permanenţa metodelor; - intangibilitatea bilanţului de deschidere; - continuitatea exploatării; - prudenţa; - independenţa (separarea exerciţiilor); - nominalismul.

a) Regulile de evaluare comune sunt:

- obligatorii (valoarea de achiziţie, valoarea de inventar); - opţionale (metoda FIFO, CMP la stocuri, activarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, reevaluarea imobilizărilor corporale).

Pentru întocmirea conturilor consolidate se va avea în vedere un manual al principiilor contabile şi metodelor de evaluare specifice grupului.

Definirea principiilor contabile şi metodelor de evaluare specifice grupului trebuie să ţină seama de următoarele aspecte:

- legislaţia de bază care prezintă un anumit număr de principii; - reglementările legate de principiile contabile aplicate de fiecare întreprindere din cadrul grupului; - elemente legate de principiile reţinute pentru comunicarea grupului cu exteriorul şi cu organele de conducere a politicii grupului; - reglementări legate de imaginea fidelă a grupului; - obligaţia de omogenizare a regulilor de evaluare a conturilor anuale ale societăţilor consolidate şi de regulile de prezentare a acestora. Conturile consolidate sunt stabilite numai în baza principiilor

contabile şi a regulilor de evaluare, specifice contabilităţii generale, cu menţionarea unor dispoziţii specifice şi avându-se în vedere caracteristicile proprii ale conturilor consolidate faţă de cele ale conturilor anuale.

Principiile contabile şi de evaluare specifice contabilităţii consolidate sunt:

1. imperative:

- omogenizarea; - fiscalitatea amânată; - eliminarea incidenţei fiscale.

2. opţionale :

- 95 -

- de evaluare (costul istoric indexat sau valoarea de înlocuire pentru imobilizările corporale, LIFO pentru stocuri).

- de activare a cheltuielilor cu dobânzile la stocuri; - de înscriere în bilanţ a imobilizărilor corporale închiriate; - de afectare a rezultatului cu diferenţele de conversie aferente

creanţelor şi obligaţiilor în monedă străină.

Limitele care se semnalează privitor la obţinerea unui referenţial al grupului se referă la acele retratări, ajustări şi reclasificări care se impun datorită discordanţelor între principiile contabile şi de evaluare specifice şi cele aferente contabilităţii generale.

Regulile de uniformizare în prezentarea conturilor consolidate

Pentru elaborarea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere

consolidate este necesar ca acestea să aibă la bază aceeaşi structură sau clasificare omogenă a elementelor componente. Principalele dificultăţi apar în cazul societăţilor străine care au legislaţii şi reglementări diferite şi care nu au adoptat acelaşi plan de conturi.

De asemenea, este necesar ca şi cumularea posturilor din bilanţ şi a celor din contul de profit şi pierdere să fie realizabilă, deoarece în condiţiile în care conturile sunt prezentate în diferite monede se impune conversia elementelor monetare. În acest context, apar modificări pentru anumite elemente ale conturilor individuale în vederea omogenizării regulilor de prezentare, respectiv reclasificări ale acestor conturi.

Normele I.A.S.B., prevederile celei de-a VII-a Directive europene,

normele F.A.S.B.- în S.U.A., Planul Contabil General - în Franţa nu impun un cadru rigid pentru prezentarea bilanţului consolidat. Astfel, ca şi în cazul bilanţurilor individuale, bilanţul consolidat se poate prezenta sub formă de tablou, fie sub formă de listă. În cazul prezentării bilanţului sub formă de tablou, structura este la fel cu cea a bilanţului individual, cu excepţia anumitor regrupări funcţionale a elementelor de active şi pasive.

Prezentarea bilanţului sub formă de listă se apropie de prezentarea

anglo-saxonă, rezervând la nivelul elementelor de pasiv repartizarea acestora în pasive pe termen scurt şi lung. Indiferent de forma în care este elaborat bilanţul consolidat, aceste trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

Activ imobilizat, din care:

imobilizări necorporale

- 96 -

diferenţe de achiziţie imobilizări corporale imobilizări financiare titluri puse în echivalenţă

Activ circulant, din care:

stocuri şi producţie în curs de execuţie clienţi şi conturi asimilate alte creanţe valori mobiliare de plasament disponibilităţi

Conturi de regularizare şi asimilate

Total Activ

Capitaluri proprii, din care :

capital social prime legate de capital rezerve diferenţe de reevaluare diferenţe de conversie rezultatul exerciţiului

Interesul minoritarilor

Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

Datorii din care:

împrumuturi şi datorii asimilate furnizori şi conturi asimilate alte datorii.

Conturi de regularizare şi asimilate

Total pasiv

În ceea ce priveşte Contul de profit şi pierdere consolidat, acesta

trebuie să cuprindă, indiferent de forma în care se elaborează (tablou sau listă), cel puţin următoarele elemente:

- 97 -

− mărimea cifrei de afaceri nete consolidate prin integrare ; − cota-parte a rezultatelor întreprinderilor consolidate prin

punerea în echivalenţă; − partea acţionarilor sau asociaţilor minoritari, − partea întreprinderii consolidante. Aspectele specifice prezentate la nivelul contului de profit şi

pierdere provin din modul de clasificare a elementelor componente care conduc la apariţia a două modele - respectiv, contul de profit şi pierdere, cu prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după natura lor şi contul de profit şi pierdere, cu prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după destinaţia sau funcţia lor (după modelul anglo-saxon).

Contul de profit şi pierdere cu prezentarea cheltuielilor şi

veniturilor după natura lor corespunde modelului contului de profit şi pierdere individual, conţinutul acestuia fiind următorul:

− cifra de afaceri − alte venituri din exploatare − cheltuieli privind mărfurile − cheltuieli materiale − cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi − cheltuieli cu personalul − impozite şi taxe − alte cheltuieli de exploatare − amortizări şi provizioane de exploatare

A. Rezultatul Exploatării

venituri financiare cheltuieli financiare diferenţe de conversie

B. Rezultatul Financiar

C. Rezultatul Curent al Întreprinderii Integrate(A+ B)

venituri excepţionale cheltuieli excepţionale

D. Rezultatul Excepţional

E. Rezultatul brut

- 98 -

impozit pe profit

F. Rezultatul Net Al Întreprinderii Integrate

cota parte din rezultatul întreprinderii puse în echivalenţă

G. Rezultatul Net Al Ansamblului Consolidat

partea aferentă interesului minoritarilor

H. Rezultatul aferent Întreprinderii Consolidante

Contul de profit şi pierdere, cu prezentarea cheltuielilor şi a

veniturilor după destinaţie, are un conţinut mai simplificat, după cum urmează:

cifra de afaceri costul vânzărilor

A. Marja din cifra de afaceri

cheltuieli comerciale cheltuieli administrative alte cheltuieli şi venituri din exploatare

B. Rezultatul exploatării

venituri financiare cheltuieli financiare diferenţe de conversie

C. Rezultatul financiar

D. Rezultatul curent al întreprinderilor integrate

venituri şi cheltuieli excepţionale impozit pe profit

E. Rezultatul net al ansamblului consolidat

partea aferentă minoritarilor

F. Rezultatul cuvenit întreprinderii consolidante

- 99 -

G. Rezultatul net al întreprinderilor integrate cota parte din rezultatele întreprinderilor puse în

echivalenţă.

Metode de evaluare aplicabile conturilor anuale şi consolidate a) imperative: θ definirea şi utilizarea valorii de achiziţie şi a valorii de inventar;

θ luarea in considerare a amortizărilor şi provizioanelor;

b) opţionale: θ valorificarea bunurilor fungibile numai prin metoda costului mediu ponderat sau metoda primului intrat-primului ieşit (FIFO);

θ activarea cheltuielilor de înfiinţare şi de cercetare; θ reevaluarea ansamblului de imobilizări corporale şi financiare θ evaluarea elementelor patrimoniale numai prin metoda costului istoric indexat;

θ evaluarea elementelor patrimoniale numai prin metoda valorii de înlocuire;

θ evaluarea stocurilor numai prin metoda ultimul intrat-primul ieşit (LIFO);

θ reţinere a dobânzilor capitalurilor împrumutate (dobânzi incluse in costul de producţie al stocurilor);

θ înscrierea în activ a bunurilor pe care întreprinderea le are la dispoziţie prin contract de închiriere sau alte modalităţi similare;

θ înscrierea în contul de profit şi pierdere a diferenţelor de conversie provenind din creanţe şi obligaţii în devize;

θ menţinerea bunurilor deţinute de alte organisme, supuse regulilor specifice de evaluare în conturile individuale, la valoarea care rezultă.

Limitele omogenizării

Redactarea unui referenţial de principii contabile şi metode de

evaluare aplicabile grupului determină întreprinderile care au utilizat în conturile lor individuale o altă bază, să procedeze la retratări, ajustări şi / sau reclasificări ale conturilor individuale.

- 100 -

Reglementările ce pot fi preluate ca bază în întocmirea conturilor consolidate sunt:

- reglementările naţionale; - reglementările naţionale şi normele I.A.S.B.; - reglementările unor ţări în care se efectuează consolidarea conturilor şi care au un cadru legal în acest sens (S.U.A., Franţa, Marea Britanie, Germania) Omogenizarea regulilor de evaluare şi aplicarea unor astfel de

reguli este necesară când o situaţie similară este întâlnită la mai multe întreprinderi consolidate. Aplicarea acestor reguli omogene are şi dezavantaje în cazul în care anumite întreprinderi exercită activităţi în sectoare sau zone geografice care prezintă caracteristici economice specifice.

În toate situaţiile însă, alegerea regulilor de evaluare trebuie sa fie motivată şi sa răspundă respectării principiului permanenţei metodelor.

Omogenizarea conturilor individuale ale societăţilor consolidate

trebuie efectuată înaintea consolidării lor. În acest sens, pentru asigurarea unei uniformizări în prezentarea

conturilor în vederea efectuării consolidării, se efectuează următoarele operaţii:

a) clasificarea elementelor de activ şi pasiv, precum şi a elementelor de cheltuieli şi venituri ale întreprinderilor consolidate, după planul contabil al grupului reţinut pentru consolidare; b) respectarea momentului de închidere a conturilor consolidate raportat la data închiderii conturilor individuale ; c) evaluarea elementelor de activ şi pasiv şi a acelor elemente de cheltuieli şi venituri ale întreprinderilor consolidate, după metodele de evaluare reţinute în consolidare; d) utilizarea aceloraşi reguli de conversie monetară;

1. Planul contabil al grupului

Acesta cuprinde în special :

− lista conturilor de utilizat pentru a permite efectuarea consolidării, − regulile de evaluare şi de depreciere cu scopul armonizării politicilor de amortizare a diferitelor societăţi şi practicile în materie de provizioane pentru depreciere,

- 101 -

− reguli de determinare a rezultatului, în special cele ce se referă la conectarea veniturilor şi cheltuielilor la exerciţiul respectiv, − metoda contabilizării TVA, − nomenclatorul conturilor consolidate.

2. Data de închidere

Atunci când societăţile de consolidat sunt determinate sa-şi închidă

conturile la o dată diferită de cea care a fost reţinută de către societatea- mamă, consolidarea se efectuează pe baza unei situaţii şi a unor rezultate intermediare întocmite în aceleaşi condiţii ca şi bilanţul şi contul de rezultate individuale. Totuşi, în anumite cazuri particulare, grupurile pot opta pentru reţinerea conturilor individuale, apoi trecerea la ajustările necesare pentru a ţine cont de operaţiunile efectuate între data de închidere a societăţii consolidate şi cea a societăţii-mame. Această derogare de la principiul unităţii datei de închidere trebuie să fie justificată în anexă.

Conturile consolidate se stabilesc şi se publică anual. Ele fiind ale societăţii-mamă, corectate însă pentru a ţine cont de existenţa unui grup, conturile consolidate se întocmesc la aceeaşi dată ca şi conturile individuale ale acestora. Aceasta situaţie este impusă de unele motive tehnice care impun o dată diferita de întocmire, cum ar fi:

- societatea mamă îşi încheie registrele sale după ce filialele de producţie au făcut acelaşi lucru, aceasta pentru a se putea ţine cont la întocmirea conturilor consolidate şi de rezultatele filialelor de producţie; - întreprinderile din perimetrul grupului au o activitate sezonieră şi, în plus, activităţi diversificate; - reglementările naţionale impun pentru o societate situată in străinătate, o alta dată de închidere a conturilor;

În general, se regăsesc două situaţii practice privind data întocmirii

conturilor consolidate: a) la data închiderii conturilor societăţilor cuprinse în perimetrul de

consolidare; b) la o data diferită de momentul întocmirii conturilor anuale ale

societăţilor consolidate.

Referitor la a doua variantă, când data de închidere a exerciţiului unei întreprinderi cuprinse in consolidare este anterioară cu mai mult de trei luni datei de închidere a conturilor consolidate, legislaţia europeană şi

- 102 -

internaţională în vigoare prevede următoarele ca acestea să se întocmească pe baza unor conturi provizorii. Aceste conturi se stabilesc în aceleaşi condiţii ca şi conturile anuale ale societăţilor cuprinse in consolidare.

Conturile provizorii sunt supuse controlului

Societatea consolidată poate închide în mod direct conturile anuale

la o data anterioară celei privind conturile consolidate, cu condiţia obligatorie de aplicare a procedurii retratărilor necesare şi eliminare a conturilor reciproce intra-grup şi asigurării că acest decalaj de dată nu este de natura sa denatureze imaginea fidela a conturilor grupului.

Riscurile sau pierderile înregistrate între data de închidere a conturilor individuale ale societăţilor consolidate şi data de închidere a conturilor consolidate ale grupului trebuie sa facă obiectul, când sumele sunt semnificative, al unei analize şi considerări cu ocazia consolidării. Este cazul evenimentelor posterioare datei de închidere a conturilor individuale ale societăţilor consolidate pentru situaţiile unde acestea sunt semnificative fiind supuse retratărilor cu ocazia consolidării.

În situaţia inversă, aceea de a se admite ca data de închidere a conturilor consolidate să fie posterioară datei de închidere a conturilor consolidate, situaţie neprevăzută ca fiind accesibilă nici în prevederile celei de a VII-a Directive a Uniunii Europene şi nici în alte legislaţii naţionale. O asemenea posibilitate ar fi contrară principiilor ce guvernează stabilirea conturilor consolidate de a fi recunoscute numai rezultatele înregistrate şi prezentate la acea data.

3. Conversia conturilor societăţilor străine

Opţiunea pentru un curs de schimb în vederea conversiei conturilor

exprimate în devize străine nu este o problemă specifică consolidării. Întreprinderile se lovesc de acest aspect în întocmirea bilanţului lor individual şi a contului de rezultate, atunci când acestea trebuie să integreze şi conturile sucursalelor situate în străinătate şi care ţin o contabilitate în moneda locală. Până acum nu a fost găsită nici o soluţie care să satisfacă cerinţele pe deplin, lucrările de cercetare continuă, iar soluţiile care se utilizează în prezent au doar un caracter provizoriu.

Conversia conturilor unei societăţi din cadrul grupului, societate care îşi desfăşoară activitatea în altă ţară decât cea unde îşi are sediul grupul, este operaţia prin care conturile societăţii respective exprimate în moneda ţării pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea trebuie să fie exprimate în moneda stabilită de grup pentru întocmirea şi prezentarea conturilor consolidate.

- 103 -

Această operaţie este justificată de necesitatea utilizării în cadrul consolidării, a unei aceeaşi monedă numită ”monedă de referinţă”. Este moneda în care societatea-mamă ţine contabilitatea şi deci moneda ţării unde aceasta îşi are sediul. Apar însă şi alte situaţii, cum ar fi:

a) sediul societăţii-mamă se află într-o ţară, dar cea mai mare parte a activităţii grupului se desfăşoară în alte ţări; b) cea mai mare parte a capitalurilor societăţii-mamă provin din diferite ţări, altele decât cea unde îşi are sediul; c) conturile consolidate se stabilesc într-o monedă specifică unei zone geografice mai largă decât cea unde îşi are sediul; d) conturile consolidate se stabilesc într-o monedă specifică unei zone geografice mai largă decât ţara unde societatea-mamă îşi are sediul (ex. ECU); e) moneda ţării în care societatea-mamă îşi are sediul este foarte instabilă, situaţie ce obligă la apelarea la o altă monedă.

Conversia conturilor societăţilor din străinătate nu este decât o tehnică contabilă care permite trecerea de la o unitate de măsură (moneda străină) la o altă unitate de măsură (moneda de referinţă). Operaţia de conversie nu trebuie, în acest context să antreneze nici o modificare în principiile contabile reţinute pentru evaluarea posturilor bilanţiere şi întocmirea conturilor consolidate, trebuind respectate, în special următoarele:

- principiul nominalismului : fiecare operaţie să fie înregistrată la costul său, respectiv costul istoric, pentru societăţi sau pentru grup, dificultatea regăsindu-se în alegerea cursului de schimb adoptat;

- principiul continuităţii exploatării: activitatea întreprinderii se desfăşoară normal până la închiderea exerciţiului; plusvalorile sau minus- valorile potenţiale, rezultate din conversia anumitor elemente bilanţiere, nu trebuie luate în calcul deoarece ele nu s-ar fi realizat decât dacă ar avea loc o cedare imediată la data închiderii bilanţului;

- principiul permanenţei metodelor : o schimbare de metodă nu s-ar justifica decât dacă ar avea drept scop îmbunătăţirea imaginii fidele a entităţii consolidate;

- principiul non-compensării : diferenţele pozitive şi negative nu pot fi compensate.

a) Conversia conturilor de bilanţ Grupurile pot opta între două posibilităţi :

− fie conversia la cursul de schimb de la data consolidării (sau “cursul de schimb de la data închiderii”) a ansamblului posturilor de bilanţ, cu excepţia societăţilor situate în ţări cu inflaţie puternică;

- 104 -

− fie conversia la cursul de schimb de la data intrării în patrimoniu (sau “cursul de schimb istoric”) al valorilor imobilizate şi a posturilor nemonetare, şi conversia la cursurile de schimb de la data consolidării a posturilor monetare din bilanţ.

Cea de-a doua metodă ar părea să fie mai bine adaptată perioadei de fluctuaţie a cursurilor de schimb permiţând de fapt conservarea unei valori omogene a imobilizărilor raportat la valorile achiziţionate în aceeaşi perioadă de către societatea-mamă. Utilizarea cursului de schimb actual ar determina ca societăţile din ţări cu inflaţie puternică să consolideze o sumă din ce în ce mai mică şi fără semnificaţie pentru societatea-mamă.

Prima variantă (cursul actual) are meritul simplicităţii şi al clarităţii, iar cea de-a doua (cursul istoric) implică operaţiuni complexe şi ţinerea unei contabilităţi paralele pentru elementele în cauză, în special pentru imobilizări şi amortizările acestora.

Oricare ar fi metoda reţinută, grupul trebuie să o menţioneze în anexă la documentele consolidate şi grupul nu poate schimba metoda aleasă fără să-i justifice necesitatea.

b) Conversia conturilor de rezultat Conturile de rezultat sunt scindate în măsura posibilului pe perioade

şi în funcţie de variaţiile mai însemnate ale parităţilor monetare, sau atunci când nu se poate face altfel, sunt afectate la un curs de schimb mediu. Rezultă de aici o diferenţă globală de schimb care este înregistrată în contul de rezultate consolidat într-o rubrică denumită “Conversii şi ajustări monetare”.

3.3.2. Eliminarea incidenţelor fiscale

Incidenţele fiscale de retratare au drept consecinţă retratările prealabile de omogenizare şi revizuire a amortizărilor şi provizioanelor cu caracter fiscal care conduc la modificarea rezultatului exerciţiului şi a rezervelor, motiv pentru care este necesară contabilizarea incidenţei fiscale asupra acestor corecţii.

Incidenţa fiscală acţionează asupra: - retratărilor de evaluare; - eliminării rezultatelor interne; - ajustărilor; - eliminării incidenţei pe care o au asupra conturilor pentru

înregistrările făcute doar în scopul aplicării legislaţiei fiscale.

- 105 -

Contabilizarea unor amortizări şi provizioane doar pentru a beneficia de facilităţi fiscale nu corespunde neapărat unei deprecieri efective a bunurilor în cauză (amortizări degresive şi excepţionale, provizioane pentru fluctuaţii de curs, provizioane pentru creşterea preţurilor etc.). Această contabilizare are ca şi consecinţă alterarea rezultatului net contabil al întreprinderii şi a valorii nete contabile a bunurilor aşa cum figurează acestea în conturile individuale10.

În consolidare se recomandă societăţilor care pregătesc datele pentru consolidare să ajusteze situaţia reală a acestora, astfel:

− excedentul amortizărilor anterioare exerciţiului este trecut la rezerve, − excedentul amortizărilor exerciţiului va diminua cheltuielile cu amortizarea ale exerciţiului.

Este bine să se ţină cont de asemenea şi de impozitul asupra profitului, care se consideră amânat (constatat cu anticipaţie – în cazul acesta fiind o creanţă asupra perioadelor viitoare) datorită creşterii de amortizare. În acest sens, se constată un provizion pentru impozite amânate prin debitarea conturilor de rezerve sau de rezultat, în funcţie de impozit dacă se referă la amortizări anterioare va afecta rezervele, iar dacă priveşte amortizarea exerciţiului, atunci afectează rezultatul.

Sub rezerva de a fi menţionate şi justificate în anexă, societatea consolidantă poate utiliza alte reguli de evaluare fixate şi destinate întocmirii corecte a conturilor consolidate. Este admisă aplicarea de noi reguli de evaluare care nu sunt autorizate în cazul conturilor individuale deoarece aceste reguli permit prezentarea reală şi completă a imaginii economice a grupului fără a avea consecinţe asupra regulilor fiscale.

Dacă apar discordanţe între regulile de evaluare aplicabile conturilor individuale şi cele aplicabile conturilor consolidate , se vor efectua retratări asupra conturilor individuale. Elementele de activ şi pasiv, precum şi cele de cheltuieli şi venituri, cuprinse în conturile consolidate sunt evaluate după metode omogene. Alegerea acestor metode reprezintă opţiunea grupurilor, acestea putând fi:

- reguli de evaluare specifice contabilităţii generale; - alte reguli de evaluare. În cazul aplicării regulilor de evaluare practicate în contabilitatea

generală, conturile consolidate sunt întocmite după principiile şi regulile de evaluare contabile, ţinându-se cont de modificările rezultate din caracteristicile proprii ale conturilor consolidate în raport cu conturile anuale.

10 Bastien F., Gerard M., Martin M. – Les comptes consolides, Editura Publi Union, Paris, 1990

- 106 -

În cazul aplicării altor reguli de evaluare, sub rezerva justificării în anexă, societatea consolidantă poate utiliza altfel reguli de evaluare, având drept scop:

- să ţină cont de variaţiile de preţ sau de valorile de înlocuire; - să evalueze bunurile fungibile considerând că primul bun ieşit este

ultimul bun intrat (metoda LIFO); - să permită aplicarea de reguli neconforme cu cele de evaluare

generale. Este vorba de metode şi reguli de evaluare complementare,

opţionale, specifice consolidării, cum ar fi: a) metoda costului istoric indexat : conturile consolidate pot fi

stabilite pe baza monedei naţionale la puterea sa de cumpărare de la închiderea exerciţiului. Toate elementele iniţial reflectate fie într-o altă monedă, fie în moneda naţională, dar cu o putere de cumpărare diferită, sunt convertite într-o unitate monetară comună. Incidenţele acestei metode de evaluare asupra activelor, pasivelor şi capitalurilor proprii apar distinct în capitalurile proprii consolidate.

b) metoda valorii de înlocuire: imobilizările corporale amortizabile şi stocurile pot fi înscrise la valoarea lor de înlocuire la închiderea exerciţiului. Această metodă, sub rezerva dificultăţilor practice de aplicare, prezintă interes în anumite sectoare de activitate. Este cazul întreprinderilor cu ciclul de investire foarte lung supuse unei inflaţii din anii anteriori şi a întreprinderilor supuse unor variaţii de preţ privitor la achiziţiile de mărfuri.

c) metoda LIFO: contrar primelor două metode menţionate, opţiunea pentru metoda LIFO nu poate fi aplicată ansamblului de stocuri privind grupul; dar poate fi limitată la anumite categorii din acestea, pe baza localizării geografice sau a ramurii de activitate specifică.

d) includerea cheltuielilor financiare în costul stocurilor: dobânzile capitalurilor împrumutate, pentru finanţarea producţiei unui element de activ circulant, pot fi incluse în costul acestuia numai pentru perioada de fabricaţie aferentă.

e) bunurile deţinute în baza unui contract de locaţie (închiriere):

- este permisă înregistrarea acestora în activul bilanţului purtând valoarea stipulată în contract sau la valoarea reală a bunului, în absenţa indicării valorii în contract;

- este permisă contabilizarea acestor bunuri în contrapartidă în pasiv cu obligaţia financiară corespondentă;

- este permisă afectarea contului de profit şi pierdere cu cota de amortizare a bunului luat în contract de locaţie, aceasta fiind considerată ca o cheltuială financiară curentă.

- 107 -

f) diferenţele de conversie: aceste diferenţe de conversie activ şi pasiv pot fi înscrise în contul de profit şi pierdere consolidat. Profiturile (plusvalorile latente) pot deci să fie reţinute, contrar dispoziţiilor contabile generale pentru conturile individuale care prevăd că numai pierderile latente trebuie reţinute şi să se constituie provizioane în acest sens.

3.3.3. Retratările conturilor anuale

Cu toate că au fost făcute toate eforturile pentru omogenizarea conturilor individuale ale societăţilor cuprinse în consolidare, mai pot exista încă unele divergenţe între conturile diferitelor societăţi; incidenţa regulilor fiscale diferite în funcţie de ţară sau care oferă diferite posibilităţi unor întreprinderi din aceeaşi ţară. De aici apare necesitatea retratărilor car au ca scop remedierea unor dificultăţi care există ca urmare a:

− diversităţii practicilor contabile, în ceea ce priveşte forma, − eterogenităţii evaluărilor, în ceea ce priveşte fondul.

Retratările operaţiunilor exerciţiului financiar curent afectează

rezultatul, iar retratările operaţiunilor exerciţiilor financiare anterioare afectează rezervele. Privitor la exerciţiile viitoare se vor face retratări care vor afecta conturile de regularizare.

Eliminarea incidenţei fiscale asupra conturilor privind înregistrările deja efectuate vizează în special subvenţiile pentru investiţii, provizioanele reglementate şi amortizarea imobilizărilor.

Aceste retratări au incidenţă asupra impozitului pe profitul societăţii. De aceea este urmărită fiecare societate în parte, pentru ca apoi să se repartizeze rezervele şi rezultatul exerciţiului, astfel corectat, între interesele societăţii şi interesele minoritarilor. Sunt supuse retratării următoarele posturi, grupe şi subgrupe:

- conturile intra-grup; - imobilizările; - stocurile şi producţia în curs de execuţie; - provizioanele şi amortizările cu caracter fiscal; - subvenţiile primite; - capitalurile proprii; - impozitul pe profit.

1. Conturile intra-grup sau ajustarea conturilor reciproce Operaţiunile intra-grup reprezintă toate fluxurile economice şi

financiare între diferitele întreprinderi ale aceluiaşi grup. La sfârşitul

- 108 -

exerciţiului financiar apar conturi de creanţe şi datorii, de cheltuieli şi de venituri între întreprinderile consolidate. Aceste conturi la nivelul grupului, reprezintă o dublă înregistrare deoarece menţinerea lor în cadrul conturilor consolidate ar majora în mod artificial cifra de afaceri, cumpărările, împrumuturile sau creanţele.

Reglementările I.A.S.C. şi europene privind consolidarea impun eliminarea acestor conturi reciproce. Este faza operaţiunii de consolidare care vizează punerea în evidenţă, în special, a creanţelor şi datoriilor faţă de terţii exteriori grupului. Se regăsesc trei faze:

- inventarierea conturilor intra-grup şi verificarea reciprocităţii lor; - ajustarea conturilor intra-grup, ceea ce înseamnă a face din

conturile intra-grup conturi reciproce, principiul de ajustare fiind următorul: cumpărătorul se aliniază după vânzător (regula vânzătorului). Conturile între diferitele întreprinderi ale grupului nu sunt întotdeauna reciproce.

Când soldurile conturilor de operaţii reciproce (creanţe/obligaţii, cumpărări/vânzări) diferă, atunci va trebui să fie identificată cauza, pentru ca acestea să poată fi egalizate cu ajutorul regularizării – la nivelul celor două contabilităţi de ajustat – prin intermediul unor conturi de legătură.

Cauzele pentru care conturile intra-grup se deosebesc între ele pot fi de naturi diferite. Principalele cazuri se rezumă la:

- mărfuri în tranzit: achiziţia trebuie contabilizată, iar stocurile mărite cu valoarea acestei cumpărări (regula vânzătorului);

- plată în tranzit: ajustarea constă în contabilizarea plăţii; - efecte comerciale scontate şi nescadente: una din societăţile

grupului a remis spre scontare efecte de comerţ emise de o altă societate a grupului. Această scontare trebuie considerată ca o finanţare de deficit căci este legată de o creanţă internă în cadrul grupului. Efectele de primit nu mai apar în activul societăţii. Ajustarea constă în reiniţializarea efectelor de primit scontate în contrapartidă cu finanţarea obţinută;

- datorii şi creanţe în monede străine: în contextul unui grup internaţional se operează frecvent tranzacţii între societăţile naţionale şi străine. Cursurile de schimb pot fi diferite de cele utilizate pentru consolidare. În această ipoteză, este necesară ajustarea acestor datorii şi creanţe în monede străine în contrapartida conturilor de diferenţe de conversie;

- erori sau omisiuni: analiza conturilor intra-grup poate identifica diferenţe datorate unor erori sau omisiuni în contabilizarea operaţiunilor. Odată ce se cunoaşte cauza diferenţei este necesară rectificarea operaţiilor contabile dacă diferenţa este semnificativă;

- litigii: se poate întâmpla ca într-un grup să se înregistreze prestări de servicii, lucrări sau livrări de bunuri facturate între două întreprinderi

- 109 -

pentru care există un dezacord în ceea ce priveşte bunurile sau preţul. În această ipoteză, o întreprindere a înregistrat operaţia, iar cealaltă nu. În consolidare, aceste distorsiuni nu pot rămâne nesoluţionate. Oricare ar fi deznodământul ulterior litigiului este necesară o ajustare măcar cu titlu- provizoriu. Dacă în exerciţiul financiar următor litigiul este tratat în mod diferit, ajustarea poate fi rectificată.

Din momentul în care conturile intra-grup sunt reciproce se procedează la eliminarea acestora, respectiv la suprimarea înregistrărilor duble şi a operaţiilor interne grupului, putându-se realiza astfel obiectivul consolidării de a prezenta conturile unui ansamblu de întreprinderi ca şi cum ele nu ar fi forma decât o singură entitate.

2. Retratarea imobilizărilor În retratarea imobilizărilor, regula generală admisă este costul

istoric care presupune ignorarea variaţiilor de preţ sau a puterii de cumpărare a banilor în raport cu elementele înregistrate la valoarea lor iniţială.

Utilizarea acestui principiu porneşte de la premisa că nu există un concept de valoare intrinsecă absolută şi că totul depinde de contextul şi obiectivele evaluării.

El reprezintă regula generală pentru toate înregistrările de imobilizări din cursul anului, întemeiate pe documente justificative, ceea ce asigură caracterul verificabil al înregistrărilor. În condiţii de inflaţie, aplicarea costului istoric conduce, însă, la o serie de deformaţii ale elementelor patrimoniale.

3. Retratarea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie Se recurge la retratări dacă, în raport cu metoda reţinută în planul

contabil al grupului: - conţinutul costului de achiziţie sau de producţie este diferit; - metoda de estimare a costului de intrare pentru elementele

interschimbabile este diferită; - valoarea reţinută în bilanţ (suma cea mai redusă a costului sau a

valorii venale, cost istoric indexat, valoare de înlocuire) este diferită;

4. Retratarea provizioanelor şi amortizărilor cu caracter fiscal Eliminarea provizioanelor societăţilor consolidate derivă din

principiul conform căruia dacă provizioanele ar fi menţinute ar exista o dublă înregistrare între:

- pierderile ce privesc întreprinderile consolidate; - pierderile constatate la întreprinderile asociate sau acţionare,

datorită provizioanelor contabilizate.

- 110 -

Retratarea provizioanelor se face ca şi cum acestea nu ar fi fost niciodată contabilizate.

În cazul înregistrării elementelor de activ şi de pasiv ale societăţii consolidate, provizioanele constituite devin fără obiect sub imperativul unei duble utilizări la nivelul situaţiei nete consolidate şi deci trebuie eliminate.

Provizioanele de eliminat se rezumă la: - provizioane pentru deprecierea titlurilor; - provizioane pentru deprecierea creanţelor; - provizioane pentru riscuri şi cheltuieli. Provizioanele pentru deprecierea creanţelor sau a împrumuturilor

acordate societăţilor consolidate în dificultate trebuie eliminate. Partea referitoare la exerciţiile anterioare determină creşterea rezervelor şi partea referitoare la exerciţiul curent măreşte rezultatul.

În practică are loc contabilizarea unor amortizări şi provizioane doar în interes fiscal nu şi economic, acestea necorespunzând unor deprecieri efective a bunurilor în cauză (amortizarea degresivă sau accelerată, provizioanele privind creşterea de preţuri etc. …) Această contabilizarea are drept consecinţă alterarea rezultatului net contabil al societăţii (întreprinderii) respective şi a valorii nete contabile a bunurilor care figurează în bilanţul individual al acestora. De aceea se recomandă societăţilor să restabilească situaţia reală, la nivelul conturilor consolidate, astfel:

− excedentul amortizărilor anterioare exerciţiului va fi trecut la rezerve, − excedentul amortizărilor exerciţiului va determina o diminuare a cheltuielilor cu amortizarea.

Aici este bine să se ţină cont în acelaşi timp li de impozitul asupra profitului, impozit amânat datorită acestei creşteri a amortizării. Astfel, va fi constatat un “Provizion pentru impozite amânate” în corespondenţă cu debitul conturilor de rezerve (pentru impozitul referitor la amortismentul exerciţiilor trecute) şi rezultate (pentru impozitul referitor la amortismentul exerciţiului curent).

Exemplu Totalul excedentului de amortizare se prezintă astfel :

− aferent exerciţiilor trecute - 800; − aferent exerciţiului curent - 200.

Faza întâi constă în corecţia amortismentelor :

- 111 -

1.000 “Amortizări” = % “Rezerve” 800

“Cheltuieli privind amortizarea” 200

A doua fază constă în constatarea unui impozit amânat (cota de impozit x suma excedentului amortizărilor):

Presupunem (25% x 1.000)

% = “Provizion pentru impozite amânate” 250 200 “Rezerve” 50 “Cheltuieli cu impozitul pe profit”

În situaţiile în care cheltuielile cu amortizarea aferente exerciţiului curent sunt inferioare amortismentului tehnic reţinut pentru consolidare, va rezulta o diminuare a impozitului amânat:

Exemplu Totalul excedentului de amortizare (700) se prezintă astfel:

− aferent exerciţiilor trecute - 1.000; − insuficienţă de amortizare referitor la exerciţiul curent - (- 300).

Faza întâi constă în corecţia amortismentelor:

% = “Rezerve” 1.000 700 “Amortizări” 300 “Cheltuieli privind amortizarea”

A doua fază constă în constatarea unui impozit amânat (cota de impozit x suma excedentului amortizărilor):

Presupunem (25% x 1.000)

250 “Rezerve” = % “Provizion pentru impozite amânate” 175 “Cheltuieli cu impozitul pe profit” 75

- 112 -

5. Retratarea subvenţiilor pentru investiţii Pentru acestea, în consolidare, trebuie să se asigure adevărata lor

natură şi, deci, ele trebuie transferate în conturile de regularizare a pasivului, ceea ce le conferă caracterul de credit. Deoarece nu afectează rezultatul, nu va fi afectat nici impozitul pe profit.

Înscrierea în conturile individuale a subvenţiilor pentru investiţii, în cadrul capitalurilor proprii, este o rezultantă a prevederilor regulilor contabile identice regulilor fiscale şi care trebuie să se menţină în consolidare.

Cu privire la provizioanele reglementate, acestea nu sunt justificate în cheltuielile actuale sau viitoare ale societăţii, dar ele corespund unui avantaj fiscal şi în esenţă, au caracter de rezervă.

În acest context, provizioanele reglementate, create în cursul exerciţiului financiar, sunt eliminate din rezultat, iar cele care nu au fost constituite anterior vor fi virate la rezerve.

6. Retratarea capitalurilor proprii Acest tip de retratare priveşte eliminarea titlurilor de participare şi

tratarea diferenţei de primă consolidare. În capitolele următoare ale lucrării vor fi evidenţiate pe larg aceste probleme.

Eliminarea titlurilor de participare este operaţia cea mai importantă din consolidare şi ea este reflectată diferit în contabilitatea consolidată, în funcţie de metoda de consolidare aplicată şi de modalitatea de achiziţie a titlurilor (la constituire sau cumpărare ulterior).

Diferenţa din prima consolidare se analizează sistematic, urmărindu-se justificarea ei. Dacă apar plusuri de valoare latentă privind imobilizările corporale, necorporale şi financiare, aceste plusuri reprezintă o diferenţă de reevaluare. În cazul în care rămâne un sold neafectat între diferenţa dintre prima consolidare şi diferenţa de evaluare, această sumă se consideră ca o imobilizare necorporală şi va fi încadrată ca diferenţă de achiziţie.

Diferenţele de reevaluare şi cele de achiziţie negative(preţul de achiziţie al titlurilor - cota-parte din capitaluri proprii) ale titlurilor se înregistrează ca poziţii distincte în pasivul bilanţului, ca posturi ale capitalurilor proprii.

7. Retratarea impozitului pe profit al societăţilor consolidate Din punct de vedere fiscal, impozitul pe profit contabilizat în

conturile individuale ale societăţilor este un impozit exigibil, dar în conturile consolidate trebuie să se ţină seama de eventualele decalaje în timp ale cheltuielilor şi veniturilor, de reconsiderări şi ajustări, de deficitele

- 113 -

fiscale reportate. În consecinţă, se va reliefa o datorie fiscală latentă înregistrată fie în pasiv-ca un impozit amânat, fie în activ-ca o plată anticipată înscrisă în debitul contului de impozit amânat.

Neconcordanţele între rezultatul contabil înainte de impozitare şi rezultatul fiscal stabilit în baza conturilor consolidate pot fi consecinţa mai multor factori, printre care:

− corectări prealabile relative privind amortizările şi provizioanele; − alegerea unei metode de evaluare autorizate în cazul operaţiunilor de consolidare; − eliminarea operaţiunilor din cadrul grupului, care afectează rezultatul fiscal în stadiul de consolidare, fie cu caracter permanent, fie cu caracter temporar în cursul exerciţiului financiar dar care se deduc fiscal în exerciţiul financiar ulterior.

3.3.4. Eliminarea operaţiilor între societăţile consolidate

obiect: Eliminarea operaţiunilor realizate între societăţile consolidate au ca

− la nivelul conturilor de bilanţ, de a evita dublele înregistrări între societăţile integrate (de exemplu o creanţă şi o obligaţie reciprocă); − la nivelul conturilor de rezultate, de a nu reţine decât operaţiile efectuate cu terţii grupului (de unde va apare eliminarea unei achiziţii şi a vânzării corespunzătoare dintre societăţile integrate, respectiv cheltuielile şi veniturile aferente).

Aceste eliminări pot avea sau nu o anumită incidenţă asupra

- 114 -

rezultatului consolidat.

a) Eliminări care nu afectează rezultatele consolidate Aceste eliminări pot privi fie bilanţul (creanţe şi datorii), fie contul

de rezultate (cheltuieli şi venituri), fie angajamente în afara bilanţului. 1. Creanţe şi datorii reciproce Creanţele şi datoriile reciproce între societăţile integrate trebuie să

fie compensate la nivelul bilanţului consolidat pentru ca acesta să nu fie umflat în mod artificial.

Când este cazul unei integrări globale, această eliminare a creanţelor şi datoriilor reciproce se efectuează în totalitate, iar în cazul integrării proporţionale se va efectua proporţional.

2. Cifra de afaceri consolidată

Cifra de afaceri consolidată este constituită din suma vânzărilor realizate de societăţile consolidate prin integrare cu societăţi din afara grupului. Pentru a putea realiza acest lucru, sunt eliminate vânzările între societăţile din cadrul grupului. Este recomandabil ca în anexă să fie divizată această cifră de afaceri consolidată pe ramuri de activitate şi pe zone geografice.

3. Angajamente reciproce Suma totală a angajamentelor acordate terţilor de către grup sau

primite de către grup de la terţi, trebuie să fie publicată în măsura în care această informaţie este utilă aprecierii situaţiei financiare a grupului.

Vor fi eliminate deci: − angajamentele între societăţi, − angajamentele în afara bilanţului care fac dublă înregistrare cu îndatorările contabilizate în bilanţ (Ex : Cauţiunea acordată unei instituţii financiare de către o societate din grup ca o garanţie pentru un împrumut acordat unei alte societăţi din grup).

b) Eliminări ce afectează rezultatele consolidate Eliminările care repun în discuţie suma capitalurilor proprii

consolidate (înaintea rezultatului exerciţiului) afectează rezervele consolidate.

Eliminările care repun în discuţie suma rezultatului exerciţiului afectează rezultatele consolidate.

Aceste eliminări au loc în principiu, în toate cazurile în care operaţiile reciproce au generat rezultate care, în momentul consolidării, nu sunt realizate în interiorul ansamblului constituit de societăţile consolidate. Astfel, este cazul:

− profiturilor interne conţinute în stocuri, − plus-valorile interne rezultând din cesiuni de valori

- 115 -

imobilizate între societăţile din grup, la societatea cesionară, − provizioanele pentru deprecieri referitoare la creanţe interne, − distribuiri de dividende provenind din profituri care au fost anterior consolidate.

1. Eliminarea profiturilor (rezultatelor) interne cuprinse în stocuri Rezultatele interne, realizate între întreprinderile consolidate ale

aceluiaşi grup, nu pot fi menţinute în rezultatele consolidate atâta timp cât ele nu sunt confirmate printr-o operaţie contabilă în exteriorul grupului.

Eliminarea rezultatelor cuprinse în stocurile (de deschidere sau de închidere) ridică unele probleme mai delicate şi anume:

− determinarea sumei lor, − determinarea părţii intereselor minoritare, − tratarea ce se reţine când este vorba de o pierdere, − tratarea unui eventual provizion pentru deprecierea stocurilor interne.

Profiturile interne pe stocuri sunt eliminate. Profiturile aferente stocurilor iniţiale (de deschidere) vor afecta rezervele, iar profiturile aferente stocurilor finale vor afecta rezultatul.

Se poate deroga eliminarea lor, dacă se dovedeşte greu de realizat acest lucru, sau în cazul în care corecţia ar fi neglijabilă privitor la ansamblul consolidat.

Regula prudenţei se opune eliminării profiturilor asupra stocurilor. De fapt suprimarea unei pierderi determină constituirea unui profit fictiv pentru aceeaşi sumă.

Pierderile interne asupra stocurilor nu sunt eliminate. Cheltuiala cu provizionul pentru deprecierea stocurilor interne

constituită de către o societate cumpărătoare este eliminată în raport cu profitul pe stoc eliminat în societatea vânzătoare.

Vânzările de mărfuri, de bunuri şi de servicii între mai multe societăţi consolidate în cadrul aceluiaşi grup dau naştere la profituri. Adaosul comercial conţinut în preţul stocurilor nu trebuie menţinut în rezultatele consolidate, atâta timp cât aceste stocuri sunt deţinute de către grup.

În cadrul grupului, dacă o întreprindere “A” a vândut mărfuri unei întreprinderi ”B”, adaosul comercial aferent trebuie eliminat. El este eliminat din rezultatele întreprinderii care a efectuat vânzarea. Din valoarea stocurilor se scade adaosul comercial la întreprinderea care a cumpărat mărfurile. Acest tip de eliminare presupune următoarele demersuri:

- identificarea stocurilor în societatea cumpărătoare; - determinarea cotei de adaos comercial; - calculul adaosului comercial al exerciţiului financiar curent şi al

- 116 -

celui precedent; - înregistrarea eliminării adaosului comercial asupra stocurilor în cazul vânzătorului şi în cazul cumpărătorului. Eliminarea adaosului comercial va face să apară un “venit

înregistrat în avans” în cazul vânzătorului şi o “cheltuială efectuată în avans” în cazul cumpărătorului. Cele două conturi de regularizare trebuie eliminate ulterior, deoarece ele sunt conturi intra-grup reciproce.

2. Eliminarea dividendelor Consolidarea impune eliminarea rezultatelor interne ale

ansamblului consolidat, inclusiv a dividendelor. Dividendele interne în cadrul grupului trebuie eliminate deoarece ele corespund unor rezultate deja constatate în decursul exerciţiilor financiare anterioare, în rezultatele consolidate. Ele sunt incluse în rezervele societăţii-mame. Înscrierea lor la nivelul veniturilor financiare ale societăţii-mame constituie deci o dublă înregistrare a părţii din rezultatul societăţilor deţinute, care determină eliminarea lor şi raportarea la rezerve.

Aceste rezerve corespund rezultatelor menţionate în cadrul grupului după distribuirea dividendelor. Distribuirea dividendelor nu generează cheltuieli fiscale suplimentare pentru beneficiar. Costul fiscal al distribuirii, dacă există, trebuie menţinut în conturile consolidate în afara cazului în care acest raport este recuperabil. Eliminarea trebuie să afecteze doar valoarea netă a dividendelor încasate.

Eliminarea se realizează integral şi se repartizează între grup şi ceilalţi posesori de titluri, în funcţie de repartizarea drepturilor grupului în întreprinderea care încasează dividendele. Această înregistrare nu se impozitează.

3. Eliminarea plus-valorilor din cesiuni de active imobilizate

interne în cadrul grupului Odată cu cedarea unui bun între două întreprinderi consolidate,

profitul (pierderea) trebuie eliminat(ă) din rezultatele consolidate atâta timp cât bunul respectiv nu este cedat în afara grupului. Acest principiu este valabil pentru cedarea activelor amortizabile şi neamortizabile. Cedarea de active se poate realiza prin vânzare sau prin aport.

Rezultă deci o menţinere în bilanţul consolidat a acestor active imobilizate la costul lor istoric de la data intrării în grup, de unde apare şi necesitatea corecţiei amortizării aferente.

Eliminarea cedării de active imobilizate în cadrul grupului presupune:

a) în anul cedării: - anularea plusvalorii întreprinderii care a vândut bunul imobilizat; - corectarea valorii de intrare a bunului imobilizat la întreprinderea

- 117 -

care l-a cumpărat; - constatarea în rezultate a profitului realizat de societatea care a vândut iniţial bunul; - calcului plus sau minus-valorii cesiunii, ţinându-se seama de eliminarea anterioară în anii următori;

- 118 -

b) în anii următori: - corectarea cheltuielilor cu amortizarea care trebuie efectuate pe baza planului de amortizare iniţial. Toate aceste corectări presupun o urmărire minuţioasă a

parametrilor imobilizării ce face obiectul unei eliminări. În cazul anumitor cesiuni de active imobilizate, aceşti parametrii

pot fi disproporţionaţi. În această ipoteză grupul poate aplica metoda restrânsă, în locul metodei de bază amintite mai sus. Aceasta constă, în esenţă în includerea în rezerve a profitului aferent cedării de active în cadrul grupului. Această alegere conduce la deprecierea activelor amortizabile la noua lor valoare, contrapartida acestei deprecieri netranzitând prin rezultate.

Acest tip de eliminare presupune remarcarea distincţiei între înregistrările de eliminare ale întreprinderii vânzătoare şi cele ale întreprinderii cumpărătoare. Metoda restrânsă prevede, pur şi simplu, înscrierea în rezerve a plusvalorii legate de vânzarea unei imobilizări în cadrul grupului.

3.3.5. Întocmirea conturilor consolidate

Pentru întocmirea de conturi consolidate se parcurg în mod succesiv următorii paşi:

- Lucrările pregătitoare; - Retratările şi ajustările prealabile; - Operaţiile în vederea consolidării;

I. Lucrările pregătitoare pentru consolidare

Acestea se referă la următoarele aspecte: a) Stabilirea organigramei entităţii de consolidat; b) Omogenizarea datelor contabile utilizate cu scopul de a reţine

valoarea semnificativă a conturilor consolidate; c) Transmiterea datelor contabile la serviciul societăţii-mamă care

coordonează şi efectuează consolidarea. Este important să se reţină faptul că o consolidare se pregăteşte cu mult timp înainte şi că în practică sunt necesari cel puţin 2 ani pentru ca procedura de consolidare să fie complet pusă în valoare.

a)Stabilirea organigramei entităţii de consolidat constă în principal

în alcătuirea unui inventar al portofoliului titlurilor societăţii mamă cât şi a titlurilor deţinute de alte societăţi consolidate, de regulă sub forma unui

- 119 -

tablou sau sub forma de grafic, în vederea stabilirii legăturilor financiare existente între aceste societăţi, în baza cărora se stabileşte mai întâi dependenţa juridică şi mai apoi perimetrul de consolidare, deci lista societăţilor reţinute în vederea consolidării şi alegerea pe această baza a metodei de consolidare.

Pentru pregătirea primei consolidări, societatea-mamă a grupului porneşte de la inventarierea detaliată a portofoliului de “titluri de participare” care figurează în anexele la bilanţul său. Acestea, însă, se limitează în general la menţionarea :

- numelui societăţilor în care societatea-mamă deţine o participaţie; - valoarea de inventar pentru care titlurile figurează în activul

bilanţului societăţii-mamă; - tabloul provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de participare; Chiar dacă aceste informaţii sunt necesare la început, ele nu pot fi şi

suficiente pentru a satisface necesităţile consolidării conturilor. Pentru a putea fi adaptată acesteia, inventarierea participaţiilor cuprinde pentru fiecare societate următoarele elemente:

- mărimea capitalului; - numărul total de titluri emise (valori nominale multiple, acţiuni cu

drept de vot preferenţial) corespunzător cu procentajul participării juridice; - numărul de titluri deţinute de entitate:

- direct de societatea-mamă a grupului, - indirect prin intermediul filialelor, subfilialelor sau

participaţiilor, - date cu împrumut de o societate, în special

administratorilor - persoane fizice, - numărul de titluri deţinute de terţi.

Cu ajutorul acestor elemente societatea-mamă stabileşte organigrama entităţii de consolidat, adică reprezentarea grafică a legăturilor financiare (procentajul de interes şi de control) existând între:

- pe de o parte societatea-mamă şi celelalte societăţi; - pe de altă parte, fiecare dintre aceste societăţi şi celelalte societăţi

exceptând societatea-mamă. Organigrama, ajută astfel în stabilirea societăţilor ce vor fi reţinute

în consolidare în funcţie de procentul de control (acesta exprimând dependenţa juridică) şi care nu trebuie confundat cu procentul de interes.

b) Omogenizarea datelor contabile Conturile consolidate pentru a avea o valoare semnificativă trebuie

să fie elaborate pe baza unor date omogene. Soluţia cea mai frecvent practicată în vederea omogenizării constă

în stabilirea în prealabil a unui plan contabil al grupului care să permită

- 120 -

uniformizarea procedurilor contabile şi a metodelor de evaluare a diferitelor societăţi consolidate.

Totuşi, aplicarea principiilor contabile uniforme se poate lovi în practică de anumite dificultăţi cum sunt : diversitatea activităţilor care impune aplicarea de reguli contabile specifice sau particulare; existenţa de societăţi străine pentru care nu este posibil să se impună principii de contabilizare şi evaluare naţională.

În asemenea cazuri societatea consolidată stabileşte începând de la conturile individuale, noi conturi după forma şi metodele de contabilizare şi evaluare prescrise de societatea-mamă.

Se cere, tot ca o măsură de omogenizare, ca toate conturile individuale ce urmează să fie încorporate în conturile consolidate să fie stabilite la aceeaşi dată şi să se refere la aceeaşi perioadă ca cele ale societăţii-mamă.

În cazul când societăţile de consolidat îşi închid conturile la o altă dată decât cea adoptată de societatea mamă fie pentru că reglementarea naţională o impune, fie din motive tehnice, consolidarea poate fi efectuată pe baza unei situaţii şi a unui rezultat intermediar stabilite în aceleaşi condiţii ca şi bilanţul şi conturile de rezultat individuale.

În practică se procedează în cazul când decalajul este mai mic de trei luni la consolidarea conturilor filialelor aşa cum ele sunt închise, menţionând în anexa diferenţele care ar afecta situaţia financiară şi rezultatele.

c) Transmiterea datelor contabile. Pentru uşurarea operaţiunilor de consolidare şi pentru evitarea

oricăror erori de interpretare, se recomandă ca documentele transmise pentru efectuarea operaţiunilor de consolidare să fie prezentate sub formă de tablouri de analiză standardizate, concepute de un serviciu specializat de consolidare al societăţii-mamă.

Aceste tablouri trebuie să precizeze ansamblul de informaţii pe care trebuie să le furnizeze societăţile care intră în perimetrul de consolidare. Între aceste tablouri este indicat să se stabilească un sistem de verificare şi corelare a informaţiilor ca o cheie de control.

Pentru asigurarea respectării imperativelor de operativitate şi fiabilitate a informaţiei se recomandă de asemenea alcătuirea unui grafic în care să se prevadă în mod detaliat termenele de efectuare a lucrărilor de consolidare în succesiunea lor. În acest grafic trebuie cuprinse toate operaţiunile de efectuat pentru fiecare din societăţi cu indicarea termenului final al fiecărei operaţiuni. În grafic se mai precizează de asemenea termenul de comunicare a fiecărui document serviciului de consolidare.

- 121 -

Graficul poate prevedea realizarea documentelor într-una din următoarele două variante:

a) - pe documente provizorii cu ajustarea eventualelor abateri importante ulterior, varianta cel mai frecvent utilizată;

b) - pe documente definitive. Graficul pentru alcătuirea documentelor sub forma tablourilor de

analiză trebuie să se refere la următoarele situaţii de bază: - bilanţul; - conturile de rezultate; - tabloul de finanţare; - raportul certificării conturilor; - diferite tablouri de analiză.

Tablourile de analiză

Acestea se referă în principal la următoarele probleme : 1. Analiza operaţiilor de grup. În aceste tablouri operaţiile făcute

cu alte societăţi de grup trebuie să fie individualizate. În acest scop fiecare din posturile documentelor de sinteză ale societăţilor care intră în perimetrul de consolidare se împart în:

- operaţiuni de grup, respectiv operaţiuni făcute în cadrul grupului; - operaţiuni în afara grupului. Operaţiunile de grup, la rândul lor, sunt grupate şi analizate pe două

categorii: a) Operaţiuni reciproce. Aceste operaţiuni se referă la operaţiunile

înregistrate în două societăţi din perimetrul de consolidare cum sunt : cumpărări, vânzări, prestări de servicii, cheltuieli şi venituri, creanţe şi obligaţii între societăţile de consolidat.

În momentul închiderii conturilor fiecare societate se asigură de reciprocitatea acestor operaţii comunicând fiecăreia dintre societăţile în cauză o scrisoare de acord de sold, respectiv de confirmare de sold, în urma căreia dacă se constată diferenţe se fac regularizările necesare (aşa numitele reconcilieri sau punctaje).

Când operaţiunile reciproce sunt efectuate între două societăţi de naţionalitate diferită este de dorit ca punerea de acord să fie făcută luând ca bază moneda în care a fost făcută operaţia sau contractul.

b) Operaţiuni nereciproce. Acestea sunt înregistrate doar la una dintre societăţile care intră în perimetrul de consolidare. Asemenea operaţiuni pot fi de pildă provizioanele constituite de către una din societăţi cu privire la creanţele ce la are asupra unei societăţi consolidate sau chiar asupra titlurilor de participare sau de plasament ale altor societăţi din grup pe care acea societate le deţine în portofoliu.

- 122 -

2) Analiza conturilor de imobilizări şi amortismente. Aceste tablouri de analiză cuprind în general următoarele elemente: - situaţia la începutul exerciţiului; - mişcările în cursul exerciţiului; - situaţia la sfârşitul exerciţiului; - achiziţiile efectuate în cursul exerciţiului care se împart în:

- achiziţii din cadrul grupului; - achiziţii din afara grupului.

Pentru achiziţiile efectuate în cadrul grupului sunt detaliate apoi pe fiecare operaţie efectuată de societăţile din grup.

Cedările, ieşirile în cursul exerciţiului sunt împărţite şi ele în: - cedări în cadrul grupului; - cedări în afara grupului,

cu detalierea operaţiunilor făcute de fiecare societate din grup. Cheltuielile cu amortizările, sunt înscrise în tabloul de analiză pe

structura naturii imobilizărilor şi pe regimul de amortizare, respectiv regimul de amortizare liniar, degresiv şi accelerat. Tabloul de analiză va specifica separat amortizările fiscale derogatorii.

3) Analiza titlurilor de participare poate cuprinde următoarele

elemente, împărţite de asemenea în grup şi în afara grupului, pentru fiecare societate care intră în perimetrul de consolidare:

- numărul de titluri deţinute; - procentajul de capital deţinut; - achiziţii şi cedări de titluri în cursul exerciţiului; - suma provizioanelor constituite. Aceste elemente vor fi dezvoltate pentru toate conturile din

categoria imobilizărilor financiare cum sunt: - titluri de participare; - titluri ale activităţii de portofoliu; - alte titluri. Analiza titlurilor de participare este foarte importantă întrucât pe

această bază se stabileşte lanţul legăturilor între societatea-mamă şi societăţile filiale precum şi între societăţile filiale, se stabilesc zonele în care procentajul de control este sub limita de preluare în consolidare şi deci lanţul este întrerupt.

Tabloul de analiză a titlurilor de participare constituie un element de bază în alcătuirea organigramei, respectiv a schemei de legături dintre societăţile care intră în perimetrul de consolidare.

- 123 -

4. Analiza stocurilor. Acest tablou cuprinde o divizare a valorii brute a stocurilor de materii prime, mărfuri, produse cu separarea pe stocuri provenite din grup şi din afara grupului, cu detalierea provizioanelor constituite pentru fiecare fel de stocuri, stabilind pe această bază valorile nete.

Întrucât consolidarea necesită eliminarea profiturilor intersocietăţi, societatea cumpărătoare trebuie să facă să apară în stocurile sale suma materiilor prime cumpărate de la o altă societate a grupului, suma materiilor prime încorporate în costul producţiei (finită şi în curs de execuţie) şi suma produselor finite cumpărate de la societăţi din afara grupului.

Se stabileşte astfel profitul intragrup cuprins în stocuri în cadrul operaţiunilor pregătitoare de consolidare.

5. Alte analize şi documente anexe, în care de regulă se cuprind: - detalierea operaţiunilor specifice cu indicarea metodelor de

contabilizare adoptate; - analiza cheltuielilor privind provizioanele şi a reluărilor de

provizioane în perioada unui exerciţiu pe categorii de provizioane şi anume:

- provizioane reglementate; - provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; - provizioane pentru deprecierea stocurilor, imobilizărilor şi creanţelor,

- determinarea rezultatului fiscal şi analiza variaţiilor capitalurilor proprii în cursul exerciţiului.

II. Retratările şi ajustările prealabile Acestea reprezintă corecţii aduse insuficienţelor documentelor

transmise de societăţile de consolidat, precum şi celor rezultate din practica contabilă şi din metodele de evaluare în vederea asigurării omogenităţii conturilor consolidate11.

Aceste prelucrări şi ajustări sunt efectuate asupra conturilor individuale ale fiecărei societăţi care intră în perimetrul de consolidare de către serviciul de consolidare al societăţii-mamă.

Tehnica de prelucrare sau retratare a conturilor. Aceste prelucrări pot afecta sau nu capitalurile proprii ale societăţii

examinate.

11 Feleagă N., coordonator – Contabilitate aprofundată, Editura Economică, Bucureşti, 1996

- 124 -

Dacă ele le afectează, acestea sunt imputate: - rezervelor dacă privesc operaţiuni din exerciţiile anterioare; - asupra contului de rezultate dacă privesc operaţiuni ale

exerciţiului. O problemă importantă o constituie stabilirea naturii retratării

conturilor individuale. Cele mai frecvente elemente care fac obiectul retratării privesc:

1. Amortismentele : Retratarea amortismentelor are ca obiect eliminarea la nivelul conturilor consolidate a incidenţelor disparităţilor din metodele de amortizare.

Amortizarea poate fi făcută pe baza metodelor de amortizare liniară care poate fi operantă pe ansamblul grupului pe categorii de imobilizări. Dar este posibil de utilizat şi alte metode de amortizare care vor fi justificate prin considerente economice.

2. Provizioanele: Retratarea provizioanelor din conturile individuale are ca obiectiv eliminarea disparităţilor de procedură de la o societate la altă şi anularea acelei părţi de provizioane care are caracterul unor adevărate rezerve, ca spre exemplu provizioanele care nu acoperă un risc real posibil.

3. Cheltuielile de constituire: În general, cheltuielile de constituire nu au o valoare de activ cert, în unele lucrări fiind calificate drept active fictive, ca urmare în cadrul lucrărilor de consolidare acestea sunt transferate asupra cheltuielilor exerciţiului în care ele au fost angajate.

4. Impozitele asupra beneficiilor Există în bilanţurile individuale diferenţe între beneficiile contabile

şi beneficiile impozitabile. Anumite cheltuieli sau anumite venituri sunt reţinute în exerciţii diferite pentru determinarea beneficiului impozabil şi pentru calculul beneficiului contabil. În anumite cazuri diferenţele între cele două mărimi (beneficiul contabil şi impozitul) sunt definitive având caracter permanent, altele au caracter temporar.

Conversia conturilor societăţilor din străinătate. Variaţiile parităţilor monetare au numeroase incidenţe asupra

determinării situaţiilor patrimoniale şi a rezultatelor. Dată fiind marea diversitate a parităţilor monetare şi a condiţiilor specifice, conversia conturilor individuale ale societăţilor din străinătate este relativ dificilă. Pentru efectuarea acestor operaţiuni nu sunt elaborate metode generale admise de către toţi.

a) În cazul general, respectiv în cazul filialelor care dispun de

activităţi autonome se recomandă :

- 125 -

- conversia bilanţului la cursul de la data încheierii acestuia; - conversia operaţiilor la contul de rezultat la cursul în vigoare din perioada realizării rezultatului. Pentru simplificare în acest caz poate fi utilizat un curs mediu exceptând de la aplicarea cursului mediu rezultatul final care va fi convertit la cursul de la data închiderii bilanţului. - ecartul (diferenţa) rezultat din transformarea la un curs diferit a capitalurilor proprii de deschidere se va înscrie în bilanţ la un post distinct şi anume "Rezerve de conversie". - ecartul (diferenţa) rezultat din aplicarea unui curs mediu elementelor contului de rezultat şi rezultatul la cursul de închidere a bilanţului. Această diferenţă se înscrie într-un post distinct în bilanţ şi în contul de rezultate, denumit "Ecart sau diferenţe de conversie".

b) În cazurile particulare în care o filială constituie o simplă

prelungire a activităţilor societăţii-mamă, deci ea nu dispune de o activitate autonomă ca în primul caz, pentru conversie se procedează astfel :

- stocurile şi elementele monetare vor fi convertite la cursul de închidere (adică la cursul de la data închiderii bilanţului 31 decembrie); - imobilizările şi capitalurile proprii vor fi convertite la cursul istoric (cursul la data când a intrat imobilizarea în patrimoniu în cursul exerciţiului). - ecarturile de conversie vor fi imputate rezultatului, partea referitoare la elementele monetare plasate pe termen lung putând fi eşalonate pe durată medie corespunzătoare a imobilizărilor.

Ajustarea conturilor intersocietăţi. Aceste ajustări sunt corecţii aduse conturilor reciproce ale

societăţilor consolidate în scopul egalizării soldurilor lor. Aceste ajustări poartă denumirea de reconcilieri, punctaje sau confruntări şi care se efectuează între societăţile din cadrul grupului. Atunci când din examinarea documentelor transmise de societăţi se constată neconcordanţe între conturile reciproce ale celor două societăţi, se cercetează cauza acestora şi se face regularizarea situaţiei. În principiu, aceste diferenţe trebuiau să fie explicate şi corectate în momentul întocmirii conturilor individuale ale societăţilor de consolidat sau pe parcursul fazelor pregătitoare ale consolidării prin schimbul de informaţii între societăţi. Dacă totuşi mai persistă pot fi regăsite sub formă de:

- 126 -

a) diferenţe justificate datorită decalajelor în timp în ceea ce priveşte înregistrarea.

De exemplu societatea A vânzătoare a înregistrat o vânzare pe care societatea B cumpărătoare nu a înregistrat-o încă, mărfurile fiind în curs de aprovizionare sau societatea B a înregistrat o plată pe care societatea A nu a înregistrat-o la încasări datorită timpului necesar circuitului operaţiunilor prin bănci. Este posibil în asemenea situaţii pentru a simplifica lucrările de ajustare să se decidă asupra cărei societăţi trebuie să se fondeze operaţiunile de ajustare.

Se poate adopta în acest sens, fie regula cumpărătorului sau debitorului, caz în care operaţiunile contabilizate la cumpărător trebuie să fie aceleaşi ca şi la vânzător, iar operaţiunile necontabilizate de către cumpărător vor fi eliminate din conturile vânzătorului, fie regula vânzătorului sau creditorului (vânzătorul are prioritate asupra cumpărătorului, deci el impune regula).

Operaţiile contabilizate la una din părţi trebuie să fie contabilizate la fel şi la cealaltă, deci dacă se stabileşte regula vânzătorului, atunci operaţiile necontabilizate de acesta vor fi eliminate şi din contabilitatea cumpărătorului.

b) Diferenţe justificate datorită conversiei din monede diferite. Egalizarea conturilor reciproce în devize nu exclude existenţa diferenţelor în conturile curente convertite în devizele societăţii consolidate. Aceste diferenţe datorită variaţiei cursului de schimb sunt tratate ca diferenţe de conversie la nivelul consolidării si nu al societăţilor de referinţă.

Reclasificările Acestea au ca obiect corectarea divergenţelor de tratare contabilă

datorită absenţei unui plan contabil propriu grupului sau datorită proastei sale aplicări. Aceste diferenţe sunt detectate de către serviciul de consolidare pe timpul controlului documentelor transmise de societăţile de consolidat.

În cazul operaţiilor neobişnuite, serviciul de consolidare face corecţiile necesare ţinând seama şi de informaţiile furnizate în nota anexă transmisă de societatea respectivă împreună cu documentele, notă în care se fac precizări privind metodele de contabilizare adoptate precum şi cele de evaluare.

Prin aceste reclasificări se va ţine seama ca diferitele categorii de stocuri cum sunt produsele sau chiar mărfurile deţinute de o filială să poată sa devină materii prime la nivelul consolidării.

Retratarea conturilor la amortizări - Imobilizări

- 127 -

O societate consolidată a achiziţionat la începutul exerciţiului N un mijloc fix în valoare de 125.000. Durata normala de serviciu este de 5 ani, regimul de amortizare aplicat este amortizare degresivă. La sfârşitul exerciţiului N+2 în cadrul procesului de consolidare la nivelul grupului pentru această categorie de mijloace fixe se adoptă regimul de amortizare liniar.

Amortizarea degresivă practicată de către societate în cei trei ani este următoarea:

- Norma de amortizare liniară Na = (l/5) x 100 = 20% - Norma de amortizare degresivă Na = 20% x K = 20 % x 2 = 40% Amortizarea degresiva în anii N, N+1, N+2 a fost de:

40% x 125.000 = 50.000 V r = 75.000 pentru anul N 40% x 75.000 = 30.000 V r = 45.000 pentru anul N+1 40% x 45.000 = 18.000 V r = 27.000 pentru anul N+2

liniar:

b) Calculul pentru retratarea amortizării în regimul de amortizare a) Determinarea amortizării liniare în anii N, N+1, N+2. 125.000 x 20% = 25.000 pentru anul N 125.000 x 20% = 25.000 pentru anul N+1 125.000 x 20% = 25.000 pentru anul N+2 Se compară amortizarea liniară cu cea degresivă şi se stabilesc

diferenţele pentru fiecare din cei trei ani:

Anul Amortizare degresivă Amortizare liniară Diferenţe N 50.000 25.000 +25.000 N + 1 30.000 25.000 +5.000 N + 2 18.000 25.000 -7.000

Se observă diferenţe de cheltuieli cu amortizările, în plus în primii ani dar 25.000 şi 5.000, în minus cu 7.000 în anul trecut. Se fac înregistrări la închiderea anului N+2. Pentru anul N şi anul N + 1 prin trecerea la amortizarea degresivă cresc amortizările cu 30.000 (25.000 + 5.000) cheltuieli ce nu mai pot afecta contul de rezultate din cele două exerciţii încheiate, astfel că acestea vor fi înregistrate la contul de rezerve prin formula contabilă:

30.000 "Amortizarea privind = "Rezerve" 30.000

- 128 -

imobilizările corporale"

Pentru anul N + 2 exerciţiul în curs, - diferenţa în minus de 7.000 de amortizare se înregistrează pe contul de cheltuieli curente de exploatare, afectând rezultatele financiare ale exerciţiului:

7.000 "Cheltuielile de exploa- = "Amortizări 7.000

tare privind amortizările privind imobiliză- şi provizioanele" rile corporale"

Înregistrarea prin mişcarea contului de rezerve este practicată dacă

în fiecare an se pleacă de la conturile fiecărei societăţi. O altă manieră de a opera constă în a pleca de la conturile consolidate din anul precedent şi adăugarea operaţiunilor fiecărei societăţi.

III. Operaţiunile de consolidare propriu – zise în urma

retratărilor şi ajustărilor prealabile.

1. Calculul procentajelor de interes 2. Cumulul conturilor 3. Eliminarea conturilor şi operaţiunilor reciproce 4. Tratarea diferenţei de primă consolidare 5. Eliminarea titlurilor de participare 6. Determinarea rezervelor şi rezultatului consolidării şi

repartizarea acestora între societatea-mamă şi partea terţilor (din afara grupului)

1. Calculul procentajelor de interes Dacă procentajul de control juridic determinat în cadrul lucrărilor

pregătitoare pentru a stabili lanţul de control serveşte la delimitarea perimetrului de consolidare prin procentajele de interes se realizează calculele de consolidare.

Procentajul de interes exprimă partea deţinută de către societatea- mamă (SM), direct sau indirect, în fiecare societate consolidată.

Pentru a determina procentajul de interes se face produsul procentajelor de deţinere a societăţilor care intră în lanţul de control.

Dacă există mai multe lanţuri, procentajele de interes se cumulează la nivelul societăţii plasate la vârful acestui lanţ.

a) Cazul dependenţei directe:

- 129 -

Procentajul de interes al SM asupra lui B se calculează ca produs al celor două procentaje de control juridic.

80 % x 60 % = 48 % b) Cazul dependenţei indirecte: Procentajul de interes al SM în B se determină ca produs al

procentajului de control juridic indirect asupra lui B la care se adaugă procentajul de control juridic direct.

(80% * 60%) + 15% = 48% + 15% = 63% c) Cazul dependenţei indirecte în care intervin patru societăţi : Să se determine procentajul de interes al SM în C.

[(80% x 60%) + (40% x 10%) = 48% + 4% = 52% d) Cazul dependenţei reciproce: Pentru determinarea procentului de interes în cazul dependenţei

reciproce se pot folosi mai multe metode cum sunt: - metoda algebrică; - metoda progresiilor geometrice; - calculul matricial.

2. Cumulul conturilor Cumulurile se fac pe posturi de bilanţ şi conturile de rezultat ale

societăţilor integrate. Cumulul conturilor nu se efectuează pentru societăţi puse în echivalenţă, pentru aceasta, de fapt, nu există integrare a contului, în cele ale societăţii-mamă, ci înlocuirea titlurilor de participare care figurează la activul societăţii-mamă prin partea acesteia din urma, în situaţia netă (în activul net) al societăţii puse în echivalenţă.

În cazul integrării globale, conturile societăţilor integrate sunt luate pentru totalitatea valorilor. Capitalurile proprii şi rezultatele luate în totalitatea lor, se vor împărţi în interese ale societăţii-mamă şi interese minoritare în funcţie de procentajele de interes prealabil calculate. În cazul integrării proporţionale conturile societăţilor integrate nu sunt cumulate decât în proporţia procentajului de interese ale societăţii-mamă în societăţile consolidate.

3. Eliminarea conturilor şi operaţiunilor reciproce Conturile consolidate fiind reflectarea activităţii şi situaţiei unei

singure entităţi economice se impune a se reţine doar operaţiile efectuate şi rezultatele realizate din relaţiile cu terţii, respectiv cu persoanele străine de această entitate. Eliminarea operaţiilor realizate între societăţile consolidate au ca obiect:

− la nivelul conturilor de bilanţ de a evita dublele înregistrări între societăţile integrate (exemplu : creanţele şi datoriile reciproce),

- 130 -

− la nivelul conturilor de rezultate, de a nu reţine decât operaţiile efectuate cu terţii străini grupului (ca şi consecinţă fiind eliminarea unei achiziţii şi a unei vânzări corespunzătoare între societăţile integrate).

Ca urmare operaţiile şi rezultatele între societăţile care intră în perimetrul de consolidare trebuie în consecinţă să fie eliminate.

Se disting două categorii de operaţiuni ce trebuie eliminate: - eliminările care nu afectează capitalurile proprii consolidate

(înainte de rezultat) şi nici rezultatele consolidate; Aceste eliminări se operează pentru toate societăţile consolidate în

afară de cele puse în echivalenţă. - eliminările care afectează capitalurile proprii (înainte de rezultat)

şi rezultatul consolidat şi care se operează la toate societăţile care intră în perimetrul de consolidare, inclusiv la cele puse în echivalenţă.

Eliminări care nu afectează capitalurile proprii şi rezultatul

consolidat. A). Principiul eliminării. Operează diferit în funcţie de metoda de

consolidare reţinută pentru fiecare societate astfel: Aceste eliminări pot să privească fie bilanţul (creanţe şi datorii), fie

contul de rezultate (cumpărări şi vânzări), fie angajamente în afara bilanţului.

a) Integrare globală: eliminările se fac 100%; b) Integrare proporţională: operaţiunile se fac în mod obişnuit prin

împărţirea cotei de diminuare între societăţile membre, în proporţia participării lor. În acest caz suma operaţiilor realizate de către fiecare cu societatea comună este egală cu suma consolidată prin integrare proporţională, ceea ce permite eliminarea operaţiilor reciproce.

c) Punerea în echivalenţă : în acest caz operaţiile nefiind consolidate, când se aplică aceasta metodă nu se pune problema eliminărilor.

B) Operaţiile specifice: a) Cumpărări şi vânzări. Prestaţiile obţinute şi furnizate când

societăţile consolidate efectuează între ele operaţii comerciale ce se referă la mărfuri şi prestaţii, trebuie eliminate în totalitate.

Exemplu: Societatea "A" furnizează o parte din materii prime

necesare societăţii "B" din acelaşi grup. Cumpărările lui "B" au fost de 2.000.000 lei, din care 600.000 lei de la "A". După compararea sumelor contabilizate între "A" şi "B" şi ajustarea lor, dacă este necesar, aceste tranzacţii sunt eliminate la nivelul consolidării.

- 131 -

Înregistrarea eliminării acestor operaţii la consolidare: - cumulul conturilor de rezultate; - eliminarea operaţiilor reciproce (A şi B). Cifra de afaceri consolidată este constituită de suma vânzărilor

realizate de societăţile consolidate prin integrare, cu rezerva compensaţiilor ce trebuie efectuate pentru ca această cifră de afaceri să reprezinte afacerile realizate cu terţii străini grupului. Astfel, apare eliminare vânzărilor între societăţile grupului, această eliminare fiind efectuată 100%.

Este recomandabil ca în anexă, să fie împărţită cifra de afaceri consolidată pe ramuri de activitate, pe zone geografice, mai puţin în cazurile în care structura grupului şi natura acestuia sunt de aşa manieră încât o astfel de informaţie ar fi fără interes şi fără nici o semnificaţie.

b) Creanţe şi datorii. Când acestea sunt contractate între societăţile

consolidate, ele trebuie eliminate, pentru a nu umfla în mod artificial bilanţul consolidat. Prin creanţe şi datorii trebuie să se înţeleagă posturile clienţi / furnizori; debitori / alţi creditori; împrumuturi / credite; conturi curente. În cazul integrării globale, creanţele şi datoriile reciproce sunt eliminate în totalitate.

De exemplu societatea "A" este furnizorul, societatea "B" - client.

c) Angajamente în afara bilanţului. Intră în consolidare şi conturile din afara bilanţului, sau angajamentele extrapatrimoniale, astfel că cele referitoare la relaţiile cu societăţile din grup urmează a fi eliminate.

Suma totală a angajamentelor acordate terţilor de către grup, sau primite de către grup de la terţi trebuie să fie publicată în măsura în care această informaţie este utilă aprecierii situaţiei financiare a grupului.

Vor fi deci eliminate: − angajamentele între societăţile consolidate; − angajamentele în afara bilanţurilor individuale care sunt dublu înregistrate corespunzător contabilizărilor în bilanţ (exemplu : cauţiuni plătite unei instituţii financiare de către o societate a grupului drept garanţie pentru un împrumut acordat unei alte societăţi din grup).

Eliminarea operaţiilor reciproce care nu afectează rezultatul se efectuează 100% şi în cazul integrării globale şi al celei proporţionale.

Când este vorba de punere în echivalenţă, suma acestora va fi indicată în anexă dacă importanţa lor se justifică.

Eliminări care afectează capitalurile proprii şi rezultatul

consolidat.

- 132 -

Principiul eliminării este şi în acest caz aplicat diferit, în funcţie de metoda reţinută pentru consolidare :

a) Integrare globală. Eliminările sunt practicate 100% apoi

repartizate. b) Integrare proporţională. Eliminările sunt limitate la procentajele

de interes ale societăţii-mamă ; c) Punerea în echivalenţă. Eliminările se fac de asemenea la cota de

procentaj de interese ale societăţii-mamă. Totodată, impozitul pe profit trebuie sa fie corectat ţinând seama de incidenţa eliminării rezultatelor interne. În acest scop calculul fiind făcut la nivelul fiecărei societăţi, de referinţa la cota de impozitare aferentă societăţii prin modificarea rezultatului.

Operaţiunile la care se referă aceste eliminări afectează capitalurile

proprii şi rezultatul consolidat. Este vorba de acele operaţiuni reciproce care au generat rezultate, care, în momentul consolidării, nu sunt realizate în interiorul ansamblului constituit de societăţile consolidate.

1) Rezultatele interne asupra stocurilor. În măsura în care vânzările efectuate între societăţile consolidate sunt rezultatul unui preţ de vânzare care include o marjă de beneficiu, se elimină acel beneficiu inclus în stocuri.

În principiu, în consolidare, cumpărările rămase în stoc la cumpărător trebuie reţinute la preţul lor de înregistrare. Aceasta presupune ca ele să poată fi izolate de alte achiziţii, ceea ce nu este posibil întotdeauna (cazul bunurilor fungibile), sau antrenează o muncă imensă şi delicată. Acest lucru mai presupune în acelaşi timp ca preţul lor de înregistrare să fie cunoscut cu mare precizie.

Profiturile interne asupra stocurilor sunt eliminate. Profiturile aferente stocurilor iniţiale vor afecta rezervele, iar

profiturile aferente stocurilor finale vor afecta mărimea stocurilor. Se poate face derogare de la eliminarea acestora, când se dovedeşte

imposibil, sau când pentru anumite tranzacţii interne care au fost realizate la tarife normale, corecţia adusă ar fi neglijabilă cu privire la ansamblul rezultatului consolidat.

Problema care se pune este de a elimina suma totală a rezultatelor interne sau doar partea societăţii-mame în acestea?

În cazul integrării globale, totalitatea profiturilor interne va fi eliminată şi va fi mai apoi repartizată între partea societăţii-mame şi partea minoritarilor, astfel:

− dacă profitul a fost realizat de către societatea-mamă (sau societatea consolidantă atunci când este cazul unei sub-

- 133 -

consolidări la nivelul unui sub-grup) în legătură cu stocurile care acum sunt deţinute de societăţile dependente, atunci nu există interese minoritare; − dacă profitul a fost realizat de către o societate dependentă la stocurile care acum sunt deţinute de societatea-mamă (sau societatea consolidantă atunci când este cazul unei sub- consolidări la nivelul unui sub-grup), atunci acesta va fi împărţit între societatea consolidantă (unde va diminua rezervele sau rezultatul) şi interesele minoritare, proporţional cu participaţia în societatea consolidată.

Exemplu: Societatea "A" produce un produs la costul unitar de 120

lei pe care îl livrează societăţii "B" din grup la preţul de 140 lei. Profitul societăţii A pe unitate de produs este de 20 lei. La data închiderii conturilor, societatea "B" deţine 10 unităţi din

acest produs pe care le evaluează la 10 x 140 = 1400 lei. În această valoare este cuprins profitul realizat de societatea "A" în urma vânzării produsului către societatea "B". Acest profit care se ridică la 20 lei x 10 buc. = 200 lei trebuie să fie eliminat.

Eliminarea profiturilor aferente stocurilor se contabilizează astfel: - Profiturile asupra stocurilor iniţiale fiind realizate în cursul

exerciţiului anterior sunt eliminate debitând contul "Rezerve de consolidare" prin creditul contului de rezultat "Stoc de deschidere" mărind rezultatul exerciţiului.

20 "Rezerve consolidate" = “Rezultat global" 20

- Profiturile asupra stocurilor finale sunt eliminate debitând contul de rezultat "Stoc de închidere" prin creditul contului de bilanţ "Stocuri" corespunzător, diminuând rezultatul exerciţiului.

20 "Rezultate consolidate" = "Stocuri" 20

În cazul pierderilor rezultate, cu ocazia vânzărilor interne de stocuri, principiul prudenţei se opune eliminării acestor pierderi întrucât acestea ar fi de natură sa ducă la creşterea rezultatelor globale. De fapt, suprimarea unei pierderi duce la constituirea unui profit fictiv cu aceeaşi sumă.

- 134 -

Eventualul provizion de depreciere a stocurilor interne constituit de către societatea cumpărătoare, va fi eliminat în raport cu profitul asupra stocului eliminat de societatea vânzătoare.

2) Plusvalorile asupra cesiunilor interne de imobilizări şi de valori

mobiliare de plasament. În principiu elementele de activ cu excepţia cazurilor de reevaluare, sunt evaluate la costul lor de achiziţie de al societăţilor din grup (costul istoric).

În cazul cesiunilor interne, imobilizările sunt reevaluate, cedarea lor se face la preţurile curente. În consolidare, imobilizările din patrimoniul societăţii care le-a preluat trebuie evaluate la prima valoare de intrare (valoare de origine), deci cea cu care ele au intrat în patrimoniul societăţii care le-a cedat.

Plusvaloarea contabilă rezultată din cesiunea de valori imobilizate între societăţile consolidate sunt eliminate în aceleaşi condiţii ca şi profiturile interne.

Dificultăţile de aplicare determină ca unele grupuri să nu respecte această regulă, elementele fiind integrate (cuprinse în consolidare) la valoarea lor contabilă; Astfel de derogări nu sunt permise decât pentru situaţiile în care incidenţa acestora este minimă la nivelul rezultatului consolidat şi vor fi necesare unele menţiuni în anexă.

Exemplu: Fie două societăţi din grup A şi B, prima cesionează celei

de a doua mijloace fixe la valoarea reevaluată de 750, valoarea de origine fiind de 600, fiind amortizate pe timp de 9 ani, acestea având o durată de funcţionare de 20 ani. Societatea B va amortiza aceste bunuri pe o perioadă de 11 ani.

Plusvaloarea realizată ca urmare a acestei cesiuni interne (cei 220) va fi eliminată din conturile consolidate. Consecinţa evaluării imobilizărilor respective la valoarea de la prima intrare atrage după sine şi recalcularea amortizării la societatea "B" luând ca bază de calcul acea valoare de inventar.

În situaţia când din aceste cesiuni interne de imobilizări rezultă un minus de valoare, respectiv valoarea cu care imobilizarea a fost cedată e mai mică decât valoarea de intrare, minusurile rezultate nu se elimină. Acelaşi principiu, al prudenţei, s-a aplicat şi în cazul cesiunilor interne de stocuri.

Mijloacele fixe existente acum la societatea B au valoarea de înregistrare de 750, iar amortizarea la intrare este zero. Iar, la societatea A există un sold creditor al contului de rezultate cu suma de 420, reprezentând plusvaloarea internă realizată din cesiunea acestor imobilizări.

- 135 -

Vor fi efectuate următoarele eliminări şi retratări ale conturilor: - eliminarea plusvalorii asupra imobilizărilor cedate

420 "Rezultat global" = "Mijloace fixe" 420

- reevaluarea imobilizării la valoarea de origine Datorită faptului că a fost deja diminuată valoarea mijloacelor fixe

cu 220 din cele 750, pentru a aduce imobilizarea la costul istoric de 600 va trebui să majorăm valoarea acestora cu 70 :

270 "Mijloace fixe" = "Rezultat global" 270

nimic

- trebuie reajustată şi amortizarea ca şi cum nu s-ar fi întâmplat

270 "Rezultat global" = "Amortizarea mijloacelor fixe" 270

Ultimele două înregistrări contabile ar putea fi rezumate într-una singură:

270 "Mijloace fixe" = "Amortizarea mijloacelor fixe" 270

Se ajunge şi în consolidare la existenţa unor imobilizări cu valoarea de 600 în soldul contului de mijloace fixe, corectată cu un sold creditor al contului de amortizări de 270, deci în final aceeaşi valoare netă ca şi cea istorică, adică 330.

La rezultatele înregistrate între cele două societăţi cuprinse în

consolidare a fost plătit şi un impozit de (să presupunem 25%), or incidenţa acestuia trebuie eliminată, deoarece au fost efectuate retratări care au dus la diminuarea rezultatului la A, respectiv majorarea rezultatului în consolidare şi aferent relaţiei cu societatea B, deci pentru sumele aferente impozitului, vor fi efectuate în continuare retratări de impozit.

Amortizarea anuală istorică este de 600/20, adică de 30. Dacă operaţiile de consolidare sunt efectuate după o perioadă de un an de la data tranzacţiei, atunci societatea B ar fi avut înregistrată şi amortizarea anuală de 750/11, adică aproximativ 68, deci cu 38 mai mult decât amortismentul

- 136 -

iniţial. Retratarea cestui amortisment ar fi atras după sine acea majorare a rezultatului aferentă relaţiei cu societatea B.

Pentru ambele retratări va avea loc o corecţie de impozit astfel:

% = "Rezultat A" (25% x 420) (25%) x (420 – 38) "Impozit amânat - activ" (25% x 38) "Rezultat B"

3) Provizioanele pentru deprecierea împrumuturilor date sau a creanţelor interne şi a titlurilor de participare consolidate sunt eliminate în cazul operaţiunilor de consolidare, valorile respective fiind afectate astfel:

- asupra rezervelor pentru cheltuielile anterioare exerciţiului de consolidare;

- asupra rezultatelor pentru cele aferente exerciţiului de consolidare.

Exemplu: Eliminarea unui provizion de depreciere de 860 referitor la o filială

deţinută în proporţie de 80%. Provizionul a fost constituit pentru suma de 60 în cursul exerciţiului

curent, iar pentru suma de 800 de-a lungul exerciţiilor trecute.

860 "Provizioane pentru deprecierea titlurilor" = % "Rezultat" 60 "Rezerve" 800

În urma acestei operaţiuni se va efectua partajarea rezervelor şi

rezultatului între partea societăţii consolidante şi partea minoritarilor, procedându-se şi la corecţia legată de incidenţa fiscalităţii, respectiv înregistrarea unui impozit amânat Pasiv, aferent majorării de rezultat.

4) Dividendele distribuite în interiorul perimetrului de consolidat.

Dividendele pe care o societate le primeşte de la o altă societate din perimetrul de consolidare provenind din beneficiile exerciţiului precedent sunt deja cuprinse în rezultatul consolidat al acelui exerciţiu.

Pe de altă parte fiind vorba de o operaţie internă, acestea au rămas în entitatea ce formează perimetrul de consolidare pentru care ele constituie un element al capitalurilor proprii.

În consecinţă dividendele interne sunt eliminate din rezultat şi trecerea lor la rezerve.

- 137 -

Exemplu: Eliminarea unui dividend de 100 primit de la o filială deţinut 70%

(integrare globală).

100 "Rezultat" = "Rezerve" 100 sau "Venituri financiare"

În ceea ce privesc dividendele provenind din beneficiile asupra exerciţiilor anterioare intrării în consolidare, aşa cum s-a mai precizat până acum, acestea vor diminua rezervele sau rezultatul în corespondenţă cu diminuarea costului de achiziţie al titlurilor de participare.

5) Provizioanele reglementate În consolidare, aceste provizioane trebuie eliminate, deoarece însăşi

natura lor este de a fi derogatorii de la regulile contabile de evaluare, după eliminare ele fiind trecute la rezultat sau rezerve după caz. Aceste majorări ale rezervelor şi rezultatului vor suporta în continuare corecţii privitor la impozitele amânate, respectiv incidenţa fiscală a modificărilor survenite.

6) Subvenţiile de investiţii Tratamentul contabil al acestora diferă în funcţie de ţară: - ca şi o constatare a îmbogăţirii, provenind din înregistrarea sa ca

venit excepţional, sau etalarea acestei îmbogăţiri în timp prin înscrierea în capitaluri proprii (în contul 131) şi mai apoi raportarea eşalonată asupra rezultatelor pe mai mulţi ani (Europa Continentală).

- ca şi un credit amânat în pasiv situat undeva între capitaluri proprii şi datoriile pe termen lung (USA).

- ca şi o reducere a costului imobilizării (M. Britanie, Norma F.A.S.20).

Se pare că soluţia cea mai adecvată, în consolidare, este de înregistrare într-un cont de regularizare de Pasiv după eliminarea lor (ca şi pentru provizioane reglementate).

7) Titluri corespunzând participaţiilor reciproce sau circulare. Titlurile societăţii-mamă deţinute de societatea dependentă trebuie

să fie eliminate din bilanţul consolidat. Aceasta datorită faptului că titlurile respective formează un activ fictiv prin dubla întrebuinţare a titlurilor respective. Această eliminare se face prin debitarea contului de capital al societăţii-mamă pentru valoarea nominală a titlurilor şi a contului de rezerve pentru surplus, respectiv, dintre valoarea de circulaţie a titlurilor şi valoarea nominală a acestora.

- 138 -

% = “Titluri de participare” “Capital” (valoarea nominală) “Rezerve” (pentru surplus)

3.3.6. Tratarea diferenţei de primă de consolidare

Am arătat până acum cum consolidarea constă în substituirea valorii contabile a titlurilor care figurează în activul societăţii-mame, după eventuale retratări, cu fracţiunile capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate, reprezentate de aceste titluri.

În exemplele care au servit spre ilustrarea a celor trei metode de consolidare, societatea consolidantă fie a creat ea societatea consolidată, fie a participat la crearea societăţii consolidate, (deci, costul său de achiziţie era egal cu partea sa în capitalurile proprii – limitate la capitalul social).

Însă, odată cu preluarea controlului prin achiziţia de participaţii în societăţi care funcţionează deja, costul de achiziţie diferă, în general, de partea societăţii-mame în capitalurile proprii ale societăţii deţinute (Capital+Rezerve+Rezultat) care apar în bilanţul întocmit la data achiziţiei al societăţii deţinute.

Noţiunea şi conţinutul diferenţei de primă consolidare

Această diferenţă, care poate apărea, poartă denumirea de

“Diferenţă de primă consolidare” sau “Supravaloare”. Ea poate fi explicată prin diferenţa care există la data intrării în grup (sau în perimetrul de consolidare) a unei filiale sau participaţii, între costul de achiziţie al acestei filiale pentru societate-mamă şi cota-parte corespunzătoare societăţii-mame în capitalurile-proprii ale acestei filiale (procentul de interes al societăţii consolidante în societatea consolidată).

Această diferenţă reprezintă partea societăţii-mame în rezervele acumulate de filială până la intrarea sa în perimetrul de consolidare şi parte din rezultatul exerciţiului până în momentul achiziţiei.

În cazurile în care societatea-mamă îşi creează ea o filială, atunci costul de achiziţie a titlurilor este egal cu procentul deţinerii de capital în filială.

Când societatea-mamă achiziţionează o filială deja creată, costul de achiziţie a titlurilor poate fi diferit de procentul deţinerii de capital în filială

- 139 -

Exemplu:

În cursul exerciţiului 1, societatea-mamă achiziţionează 60% din capitalul societăţii Filiale pentru preţul de 400.000.

Bilanţul societăţii filiale la această dată prezenta un total al capitalurilor proprii de 600.000. Partea societăţii-mame este de 60%, deci (60% x 600.000 = 360.000).

Filiala nu a distribuit dividende în cursul exerciţiului 1, iar capitalurile sale la sfârşitul exerciţiului 1 vor fi de 660.000, la cele 600.000 mai adăugându-se rezultatul exerciţiului curent de 60.000.

La întocmirea bilanţului consolidat la sfârşitul exerciţiului 1, substituirea precedentă, cum am arătat mai sus, ar face să se creadă că valoarea participaţiei s-a diminuat cu 4.000.

- Suma titlurilor Filialei care figurează în bilanţ

400.000 (costul lor de achiziţie)

- Partea societăţii-mamă în capitalurile proprii 396.000 ale filialei la sfârşitul exerciţiului 1. (660.000 x 60%) Diferenţă: -4.000

Am fi tentaţi să apreciem diminuarea valorii titlurilor de participare

cu 4.000, însă lucrurile s-au petrecut cu totul altfel:

Substituirea: 396.000 - 400.000 = -4.000

Realitatea prezintă lucrurile astfel:

- Partea societăţii-mamă în capitalurile proprii 360.000

ale filialei la data achiziţiei titlurilor (600.000 x 60%)

- Partea societăţii-mame în capitalurile 396.000 proprii ale filialei la data consolidării (sfârşitul exerciţiului 1) (660.000 x 60%)

Majorare: +36.000 (396.000-360.000)

Această majorare corespunde părţii societăţi-mame în beneficiile

realizate de societatea filială de la intrarea sa în grup. (660.000 – 600.000) x 60% = +36.000 Pentru ca această variaţie a capitalurilor proprii ale filialei să poată

apărea în bilanţul consolidat, (arătând variaţia de capitaluri proprii de la

- 140 -

data intrării de grup până la momentul consolidării), este important ca pentru prima consolidare a filialei să fie reţinut costul de achiziţie suportat de grup.

În acest mod, partea societăţii-mame în filială va putea fi integrată la valoarea sa reală.

La achiziţie: - partea societăţii-mame în capitalurile 360.000

proprii ale filialei - diferenţă de primă consolidare (complement) 40.000

Total (cost de achiziţie): 400.000

În bilanţul consolidat (la sfârşitul exerciţiului 1)

- partea societăţii-mame în capitalurile 396.000 proprii ale filialei

- diferenţă de primă consolidare 40.000 [(Total: cost de achiziţie (400.000) + plus valoarea (36.000)] 436.000

Deci, atunci când o societate intră într-un grup, ea este consolidată

la costul de achiziţie a titlurilor de participaţie de către societatea consolidantă.

Acest cost este constituit din:

1) - partea societăţii consolidante (participante) în capitalurile proprii ale societăţii consolidate.

2) - diferenţa de primă consolidare (goodwill sau supravaloare).

În definirea consolidării, partea de capitaluri proprii ale societăţii

emitente care corespunde titlurilor deţinute de societatea consolidantă nu este aceeaşi cu situaţia contabilă.

Bilanţurile care trebuie consolidate vor trebui corectate pentru a putea ţine cont de diferenţa de primă consolidare existentă la intrarea filialei în grup.

De altfel, această diferenţă este determinată după retratările efectuate pentru omogenizarea metodelor de evaluare ale noii filiale cu celelalte existente în grup.

- 141 -

Schematic: - partea societăţii-mame în capitalurile 360.000 proprii ale filialei (la data achiziţiei)

- diferenţa de primă consolidare 40.000 - Valoarea titlurilor filialei odată cu preluarea 400.000 controlului (costul lor de achiziţie)

- beneficiile acumulate de societatea-mamă în filială de la 36.000 preluarea controlului - Valoarea titlurilor consolidate ale filialei 436.000 (la sfârşitul exerciţiului)

Analiza diferenţei de primă consolidare

Analiza acestei diferenţe este relativ simplă atunci când societatea-

mamă procedează încă de la naşterea grupului la o primă consolidare a fiecărei noi societăţi de grup odată cu intrarea sa în perimetrul acestuia. Nu se întâmplă însă la fel pentru cazul în care grupul există de mai mulţi ani şi abia la un moment dat procedează la prima sa consolidare.

Această diferenţă cuprinde, pe de o parte, reestimarea a diferite elemente ale bilanţului societăţii, şi pe de altă parte, un sold neafectabil în bilanţ (pozitiv sau negativ).

Elementele ce constituie diferenţa de primă consolidare sunt : a) - diferenţa atribuibilă unor elemente identificate în bilanţ (corecţii de valoare în plus sau în minus aduse anumitor elemente din bilanţul societăţii consolidate), b) - soldul neafectat (un element în afara bilanţului societăţii

consolidate: prima de achiziţie a titlurilor de participare sau abatere de rentabilitate slabă sau negociere favorabilă).

a) Diferenţa atribuibilă elementelor identificabile din bilanţ

Preţul de achiziţie al titlurilor ţine cont de valoarea elementelor din bilanţ la data operaţiei, valoare ce poate fi diferită de sumele din bilanţ.

Această valoare rezultă: - din însăşi actul de preluare a controlului (societatea consolidantă

acceptă să plătească o sumă suplimentară cu titlu de valoare latentă la filială). Capitalurile proprii ale filialei sunt reestimate.

- 142 -

- din documente de evaluare întocmite cu ocazia studiului afacerii prealabil achiziţiei,

- din estimările serviciului de consolidare a societăţii-mame.

b) Soldul neafectat

Acesta nu poate fi explicat prin reestimări identificabile unor elemente de bilanţ, şi poate să aibă următoarele sensuri:

1) pozitiv, şi reprezentând prima plătită pentru achiziţionarea

titlurilor şi corespunde complementului de preţ plătit sub forma unui element necorporal. Acest preţ a fost plătit pentru:

- a se ţine cont de anumite elemente ce nu sunt reţinute în bilanţ (mai ales fondul comercial şi fondul de industrie specifică care sunt create de întreprindere); - a se ţine cont de o excelentă rentabilitate viitoare; - a se obţine controlul societăţii.

2) negativ, şi reprezentând un element de negociere, provenind

dintr-o abatere de valoare pentru o rentabilitate scăzută sau pur şi simplu o bună negociere.

Într-o altă accepţiune, elementele ce constituie diferenţa de primă

consolidare pot fi tratate ca operaţiuni de preconsolidare la nivelul bilanţurilor individuale ale filialelor, unde acestea sunt considerate corecţii de valoare, iar la societate-mamă sold neafectat, dar acestea pot fi luate în considerare şi în momentul consolidării propriu-zise la bilanţul reestimat al filialei.

În acest caz, vor fi introduse corecţiile privind interesele minoritarilor şi va fi delimitat soldul neafectat al societăţii-mame.

Se consolidează, în general, bilanţurile întocmite în costuri istorice (în bilanţurile individuale nemaiînregistrând buna sau proasta afacere realizată prin cumpărare) şi oricum, acest sold este mai mult sau mai puţin contestat. De asemenea, prin prudenţă acest sold este neglijat: prima de achiziţie fiind prezumată ca egală cu diferenţa între costul de achiziţie şi corecţiile de valoare ale elementelor de bilanţ.

Tratarea diferenţei de primă consolidare

Cele două elemente ale diferenţei de primă consolidare se

analizează după cum urmează:

- 143 -

- corecţiile de valoare care sunt constituite de diferenţa între valoarea pentru grup a elementelor în cauză (costul de achiziţie al societăţii consolidante) şi valoarea lor netă contabilă. Aceste corecţii privesc în general activul (plus-valorile asupra terenurilor şi altor imobilizări în caz de subevaluări contabile, minus-valori în cazul unor supraevaluări contabile) şi eventual pasivul (supraevaluarea provizioanelor, provizioanele fiscale prezentând caracter de rezerve).

- prima de achiziţie a titlurilor de participaţie, care este constituită din:

♣ Pe de o parte din elemente necorporale care nu sunt evaluate în bilanţul societăţii consolidate (fond de comerţ, clientelă, rentabilitate, brevete…), ♣ Pe de altă parte, de preţul plătit de societatea cumpărătoare în contrapartida avantajelor care i le procură preluarea controlului societăţii (eliminarea unei societăţi concurente, asigurarea unei aprovizionări sau a unui debuşeu, îmbunătăţirea condiţiilor de producţie, expansiunea către exterior…).

Când corecţiile de valoare şi prima de achiziţie nu pot fi împărţite, ansamblul va fi considerat ca şi constituind o diferenţă de achiziţie prezentată pe un rând special printre valorile imobilizate.

Vom distinge:

1) Diferenţa de primă consolidare la data preluării controlului societăţii 2) Actualizarea sa ulterioară la data fiecărui bilanţ consolidat.

1. Diferenţa de primă consolidare la data preluării controlului

Aceasta este în funcţie de suma capitalurilor proprii la acea dată. Dacă bilanţul noii filiale nu a fost încheiat, vor putea fi luate în

considerare: - fie o situaţie provizorie, - fie ultimul bilanţ corectat cu rezultatul realizat după data preluării

controlului, ţinând seama dacă cumva au loc şi anumite distribuiri de dividende efectuate în cursul acestei perioade.

sale:

Diferenţa de primă consolidare este împărţită între componentele

a) corecturi aduse unor elemente identificabile în bilanţ, (acestea sunt afectate acestor elemente în totalitate);

- 144 -

Din acestea societatea-mamă nu şi-a achiziţionat decât partea sa, cealaltă parte fiind aferentă intereselor minoritare.

b) soldul neafectat (pozitiv) este cuprins în activ printre imobilizări la un post specific “Prime de achiziţie a titlurilor” sau “supravaloare”. c) Soldul neafectat (negativ) este asimilat unui provizion pentru riscuri.

Dacă în unele situaţii, nu este posibilă această împărţire, atunci se

admite ca diferenţa de primă consolidare să fie tratată în totalitate ca sold neafectat.

În situaţiile în care preluarea participaţiilor se operează pe parcursul mai multor etape succesive, societatea filială va fi considerată ca intrând în perimetrul de consolidare:

- cu ocazia achiziţiei primului lot de titluri; dacă achiziţia a fost efectuată în scopul preluării controlului. (suma capitalurilor proprii şi diferenţa de primă consolidare sunt determinate definitiv la această dată).

- cu ocazia achiziţiei unui alt lot de titluri care asigură controlul societăţii, în celelalte situaţii.

Când preluarea participaţiilor s-a realizat prin achiziţii succesive, la dat ala care societatea intrând în grup, este consolidată pentru prima dată, partea capitalurilor proprii corespunzătoare intereselor societăţii consolidante cuprinde printre rezerve, partea corespunzătoare titlurilor deţinute de către aceasta din urmă anterior consolidării. <este recomandabil, în măsura posibilului să fie reconstituit istoricul pentru a determina aceste rezerve consolidate prin extragerea diferenţei de primă consolidare, însă nu este posibil totdeauna, deoarece unele elemente lipsesc.

2. Actualizarea la închiderea fiecărui exerciţiu

Pentru fiecare exerciţiu, eliminarea titlurilor se bazează pe situaţia

de la data preluării controlului: 1) partea corespunzătoare titlurilor achiziţionate la nivelul

capitalurilor proprii 2) diferenţa de primă consolidare partajată dacă este posibil în

reestimări şi sold neafectat. Aceste două elemente rămân neschimbate. Însă e bine să se ţină

cont de: - modificările ulterioare de valoare ale elementelor diferenţei pentru

consolidare; - cesiunea unor elemente (către alte societăţi consolidate şi terţi);

- 145 -

- incidenţa variaţiilor în procentul de interes al societăţii-mame; - eventuala reevaluare a filialei sau societăţii-mame.

În explicaţiile noastre ne vom limita doar la primul caz, fiind cel

mai curent şi având incidenţă asupra tuturor bilanţurilor consolidate. a) Deprecierea reestimării imobilizărilor se adaugă deprecierii

costului lor; de aici apare un complement de amortizare sau provizion de depreciere - pentru imobilizările neamortizabile.

Aceasta are incidenţă asupra rezultatului ( şi a rezervelor) şi nu asupra diferenţei de primă consolidare. b) Prima de achiziţie a titlurilor de participare se amortizează. Directivele europene prevăd tratamentul său în mod similar cu cel al fondului de comerţ şi anume de amortizare în maxim 5 ani, putându-se apela şi la o durată superioară însă care să nu depăşească o durată rezonabilă (20 ani). c) Diferenţă de achiziţie ulterioară primei consolidări va fi

amortizată în aceleaşi condiţii ca şi prima de achiziţie.

Cazuri particulare privind diferenţa pentru consolidare a unui grup

Dacă pentru grupurile nou formate consolidarea poate fi realizată încă de la crearea lor, nu se întâmplă la fel şi pentru grupurile vechi.

Obţinerea unui bilanţ, consolidat identic, oricare ar fi data consolidării iniţiale, ar implica, pentru aceste grupuri să-şi poată restabili situaţiile aşa cum erau ele la formarea grupurilor şi să ţină seama de modificările de structură intervenite ulterior.

În principiu, diferenţa de primă consolidare ar trebui să fie repartizată în:

- o diferenţă de primă consolidare a societăţilor întocmită după modalităţile expuse mai sus, împărţită în funcţie de natura elementelor de patrimoniu la care se referă şi ţinând cont eventual, de deprecierea lor la data primului bilanţ consolidat; - partea de rezerve ale societăţilor grupului acumulată de

3.3.7. Eliminarea titlurilor de participare

Titlurile de participare sunt înregistrate în bilanţul societăţii consolidante la costul lor de achiziţie, cu rezerva unei eventuale constituiri a unui provizion pentru depreciere. Însă la nivelul consolidării, costul de achiziţie este diferit dacă a avut loc o distribuire de dividende înaintea

- 146 -

preluării participaţiei (deci în cursul anului sau exerciţiilor precedente). Se va examina, deci, tratarea:

- provizionului pentru deprecierea titlurilor de participare; - dividendele primite care se referă la exerciţiile care au precedat

preluarea participaţiei; - costului de achiziţie a titlurilor.

a) Eliminarea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de participare

Provizioanele care au fost întocmite în acest scop nu au raţiunea de a mai fi păstrate la nivelul bilanţului consolidat, deoarece prin consolidare se va putea prezenta valoarea reală a titlurilor de participare, respectiv ceea ce reprezintă acestea pentru societatea-mamă ca şi conducătoare a grupului.

Exemplu: Titlurile deţinute într-o societate integrată global, care a realizat

afaceri nerentabile, vor fi provizionate pentru suma de 2.800 în bilanţ la data consolidării, din această sumă 350 reprezintă depreciere a exerciţiului curent, iar 2.450 reprezintă deprecierea exerciţiilor trecute.

Eliminarea va fi înregistrată astfel:

2.800 “Provizioane pentru deprecierea = % titlurilor de participare” “Rezerve” 2.450 “Rezultat” 400

b) Tratarea dividendelor primite referitoare la exerciţiile precedente preluării participaţiei:

Aceste dividende sunt cuprinse în rezultatul din conturile anuale ale societăţii consolidante la venituri financiare. Referitor la exerciţiile precedente intrării societăţii în perimetrul de consolidare, acestea vor trebui eliminate din beneficiul consolidat. Ele vor fi considerate ca şi constituind o diminuare a costului de achiziţie a titlurilor, şi o diminuare a rezultatului sau rezervelor deoarece nu sunt corespunzătoare activităţii de la intrarea în grup ci privesc o perioadă trecută.

Exemplu: Dividendele anului n primite în anul n+1, an în care societatea intră

în grup sunt în sumă de 1.200. În anul în care au fost primite dividendele, n+1, se va înregistra

următoarea operaţie:

- 147 -

1.200 “Rezultat” = “Titluri de participare” 1.200

Iar, pentru cazul în care vor fi primite aceste dividende aferente perioadei dinaintea achiziţiei titlurilor, însă în exerciţiile următoare :

1.200 “Rezerve” = “Titluri de participare” 1.200

c) Eliminarea costului de achiziţie a titlurilor Aşa cum am văzut până cum, pentru fiecare consolidare, costul de

achiziţie al titlurilor, este înlocuit în cazul integrării globale cu partea societăţii consolidante în mărimea capitalurilor proprii ale societăţii integrate, la data preluării participaţiei majorată cu diferenţa de primă consolidare şi ţinând cont de eventuala depreciere a acesteia.

Exemplu: În cursul exerciţiului 1, societatea-mamă achiziţionează 60% din

capitalul societăţii Filiale pentru preţul de 400.000. Bilanţul societăţii filiale la această dată prezenta un total al

capitalurilor proprii de 600.000. Partea societăţii-mame este de 60%, deci (60% x 600.000 = 360.000).

Filiala nu a distribuit dividende în cursul exerciţiului 1, iar capitalurile sale la sfârşitul exerciţiului 1 vor fi de 660.000, la cele 600.000 mai adăugându-se rezultatul exerciţiului curent de 60.000.

Capitalurile proprii ale lui F au fost de: - capital social 350.000, - rezerve 250.000. Diferenţa de achiziţie a fost de 40.000, adică diferenţa dintre costul

de achiziţie (400.000) şi partea societăţii-mame în capitalurile proprii ale societăţii integrate (360.000).

1. În exerciţiul 1, societatea F a realizat un beneficiu de 60.000. Înregistrările de eliminare în consolidare, la sfârşitul exerciţiului 1 vor fi:

% = % 350.000 “Capital social” “Titluri de participare” 400.000 250.000 “Rezerve” “Interese minoritare” 240.000 40.000 “Diferenţa de achiziţie” (600.000 x 40%)

- 148 -

2. În exerciţiul 1, societatea F a distribuit dividende de 40.000 referitoare la exerciţiile precedente (dividendele primite de societatea- mamă SM au fost de 24.000, adică (60% x 40.000).

Eliminarea dividendelor lui F primite de către SM:

24.000 “Rezultat” = “Titluri de participare” 24.000 (“Venituri financiare”)

Eliminarea costului de achiziţie al filialei F de către SM: % = % 350.000 “Capital social” “Titluri de participare” 376.000 (400.000 – 24.000) 210.000 “Rezerve” “Interese minoritare” 224.000

(250.000 – 40.000) (350.000+210.000) x 40% 40.000 “Diferenţa de achiziţie”

Aceste două înregistrări ar fi putut fi regrupate astfel într-o singură înregistrare contabilă:

% = %

24.000 “Rezultat” “Titluri de participare” 400.000 350.000 “Capital social” “Interese minoritare” 224.000 210.000 “Rezerve” (350.000+210.000) x 40%

(250.000 – 40.000) 40.000 “Diferenţa de achiziţie”

3.3.8. Determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului consolidat

Integrarea globală a activelor şi datoriilor unei societăţi are drept consecinţă integrarea totalităţii capitalurilor sale proprii, repartizate între posturile: “Rezerve” şi “Rezultat”, care trebuie după aceasta să fie împărţite între partea societăţii-mame şi partea aferentă acţionarilor terţi (minoritari), parte denumită “Interese minoritare”.

- 147 -

Aceste interese minoritare, regrupate într-un singur post în bilanţul consolidat, cuprind:

A) partea terţilor în capitalul social al societăţii la data intrării sale în grup; B) partea terţilor în rezervele acumulate de către societate din momentul în care face parte din grup; C) partea terţilor în rezultatul exerciţiului societăţii. În consolidare, termenul de “Rezerve” este înţeles într-un sens larg.

Rezervele consolidate sunt constituite de ansamblul format din: primele de emisiune, rezervele propriu-zise, rezultatul negativ reportat, provizioanele reglementate.

A) Interesele minoritare în capitalul social la data intrării societăţii în grup

Aceste interese apar odată cu eliminarea costului de achiziţie a titlurilor de către grup.

B) Interesele minoritare în rezerve Când se procedează la integrarea globală, după operaţiile de

consolidare, postul “Rezerve” cuprinde ansamblul rezervelor societăţilor integrate. Apoi se face repartiţia pentru fiecare societate între:

- partea societăţii-mame, care constituie adevăratele “Rezerve consolidate”;

- partea terţilor, care constituie unul din elementele de “Interese minoritare”.

Exemplu: Fie o filială F a cărei societate-mamă deţine 80% din acţiuni.

Total Parte Parte Filiala

(F) Societate-

mamă (SM) Terţi

(Minoritari) Rezerve în bilanţul individual al societăţii F

400 360 40

Eliminarea profitului lui F în stocul de deschidere al lui SM

-20 18 -2

380 342 38

Înregistrarea contabilă de repartizare a acestor rezerve (soldul contului “Rezerve”) :

- 148 -

Total Parte Parte Filiala

(F) Societate-

mamă (SM) Terţi

(Minoritari) Profitul în bilanţul individual al societăţii F

70 56 14

Eliminarea profitului lui F în stocul de deschidere al lui SM

+20 +16 +4

Eliminarea profitului lui F în stocul de închidere al lui SM

-25 -20 -5

65 34252 13

380 “Rezerve” = % “Rezerve consolidate” 342 “Interese minoritare” 38

C) Interese minoritare în rezultat Când se procedează la integrarea globală, după operaţiile de

consolidare, postul “Rezultat” este constituit de diferenţa între totalitatea veniturilor (şi a profiturilor) şi totalitatea cheltuielilor (şi a pierderilor) societăţilor integrate, cu menţiunea de a fi fost eliminate în prealabil operaţiile între societăţile grupului.

Se va face apoi repartiţia rezultatului pentru fiecare societate între : - partea societăţii-mame, care constituie adevăratul “Rezultat

consolidat”; - partea terţilor, care constituie unul din elementele de “Interese

minoritare”.

Exemplu: Fie o filială F a cărei societate-mamă deţine 80% din acţiuni.

Înregistrarea contabilă de repartizare a acestui profit (soldul contului “Rezultat”):

65 “Rezultat” = %

“Rezultat consolidat” 52 “Interese minoritare” 13

- 151 -

CAP. IV. DOCUMENTELE DE SINTEZĂ CONSOLIDATE

4.1. Prezentarea documentelor de sinteză consolidate

Documentele de sinteză consolidate vizează prezenţa situaţiei financiare şi a rezultatelor unui ansamblu de societăţi ca şi cum aceasta nu ar forma decât o singură societate compusă şi ea la rândul său din diferite departamente, diviziuni sau sucursale12.

Pe fondul reglementărilor generale, în practică, prezentarea conţinutului conturilor consolidate poate fi realizată de la o prezentare sintetizată şi mai concentrată până la o prezentare foarte analitică.

Conturile consolidate cuprind: - bilanţul consolidat; - contul de rezultat consolidat; - anexa la bilanţul consolidat; - tabloul de finanţare consolidat (facultativ); - tabloul variaţiei capitalurilor proprii consolidate; - raportul de gestiune al conturilor consolidate. Obligaţia de a elabora conturi consolidate revine unei societăţi,

indiferent de forma de proprietate, din momentul în care exercită, direct sau indirect, un control exclusiv, un control sau o influenţă semnificativă asupra uneia sau mai multor societăţi.

Data intrării unei societăţi în perimetrul de consolidare este: a) data achiziţiei titlurilor, sau b) data preluării controlului sau a influenţei semnificative, dacă

achiziţia a avut loc în mai multe etape, sau c) data prevăzută în contract, dacă acesta prevede transferul

controlului la o dată diferită de cea a transferului titlurilor. În general, conţinutul conturilor consolidate şi formalizarea

informaţiilor sunt asemănătoare cu cea a informaţiilor de sinteză ale societăţilor individuale – conturile anuale individuale care mai sunt numite şi conturi sociale (bilanţ, cont de rezultate şi anexă).

Diferenţierile apar la posturile din bilanţ, caracteristice grupului şi procesului de consolidare, precum şi la nivelul unor informaţii specifice prezentate în anexa la bilanţul consolidat.

Prin similitudine cu principiile stabilite cu ocazia întocmirii bilanţurilor individuale anuale, şi în cazul bilanţului consolidat, prezentarea la sfârşitul fiecărui exerciţiu va fi realizată în aceeaşi măsură şi aplicând

- 152 -

aceleaşi metode de evaluare.

12 Raffegeau J., Dufils P., Cobre J. – Les comptes consolides – etude methodologiques et analyse comparee des normes francaises, communautaires, internationales et etrangeres, Ediţia Francis Le febre, Paris, 1984

Modificările care au loc în legătură cu perimetrul de consolidare trebuie să facă obiectul unor explicaţii detaliate în anexă. Este util ca documentele de sinteză ale conturilor consolidate să prezinte în paralel pentru toate posturile de bilanţ şi sumele consolidate privitor la sfârşitul exerciţiului de consolidare precum şi la sfârşitul exerciţiului precedent.

Conturile consolidate cuprind bilanţul consolidat, contul de profit şi pierderi consolidat, precum şi notele la acestea. Ele vor fi elaborate în mod clar şi în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

Conturile consolidate trebuie să furnizeze o imagine fidelă şi corectă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii aferente societăţilor incluse în consolidare, luate ca un tot unitar. Ele trebuie să precizeze politicile contabile adoptate în procesul de determinare a sumelor corespunzătoare posturilor din bilanţ şi a profitului sau pierderii grupului.

În cazul în care aplicarea prevederilor acestor norme de aplicare a OMF 3055/2009, referitoare la elementele care trebuie incluse în conturile consolidate, inclusiv în notele la aceste conturi, nu este suficientă pentru a furniza o imagine fidelă şi corectă, în conturile consolidate trebuie furnizate informaţiile suplimentare necesare.

Dacă, în cazuri excepţionale, aplicarea uneia dintre prevederile la care se face referire anterior nu corespunde cerinţei de furnizare a unei imagini fidele şi corecte, se va face abatere de la aceste prevederi atât cât este necesar în vederea furnizării unei imagini fidele şi corecte. Printr-o notă la conturile consolidate se vor da detalii cu privire la neaplicarea respectivei prevederi, la motivele pentru care nu se aplică, precum şi la efectele acesteia asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi profitului sau pierderii.

Valorile care, în contextul special al oricărei prevederi a prezentelor norme, nu sunt semnificative pot fi ignorate în scopul respectivei prevederi.

În formatul conturilor consolidate este necesar să fie realizate următoarele ajustări esenţiale referitoare la valorile aferente acţiunilor din filialele incluse în consolidare, titluri deţinute de sau în numele unor persoane, altele decât societatea-mamă şi filialele sale:

a) adăugarea unui post în bilanţ, după “Capital şi rezerve”, denumit “Participaţii minoritare”, care va evidenţia activele nete aferente minoritarilor. Interesele minoritare în activele nete constau din partea corespunzătoare acestora la data achiziţiei şi partea minorităţii din mişcările activelor nete de la data achiziţiei;

- 153 -

b) evidenţierea în bilanţ a “Rezultatului aferent participaţiilor minoritare”, distinct de “Rezultatul grupului”;

c) adăugarea unui element în cadrul contului de profit şi pierderi, după “Rezultatul ansamblului consolidat”, denumit “Rezultat aferent participaţiilor minoritare”, care va evidenţia rezultatul aferent minoritarilor.

Participaţiile care asigură exercitarea unei influenţe semnificative trebuie reflectate în bilanţ ca un element separat, denumit “Titluri puse în echivalenţă”.

Partea din profitul sau din pierderea întreprinderilor asociate, aferentă unor astfel de participaţii, trebuie reflectată în contul de profit şi pierderi ca un element distinct, denumit “Rezultatul întreprinderilor asociate”, după “Rezultatul societăţilor integrate”.

Bilanţul consolidat şi contul de profit şi pierderi consolidat trebuie să cuprindă toate informaţiile reflectate de situaţiile financiare anuale ale societăţilor incluse în procesul de consolidare.

Conturile consolidate trebuie elaborate la aceeaşi dată cu cea a conturilor anuale ale societăţii-mamă.

Dacă exerciţiul financiar al unei societăţi de consolidat nu se încheie la aceeaşi dată cu cea a exerciţiului financiar al societăţii-mamă, conturile consolidate vor fi elaborate pe baza:

a) conturilor societăţii de consolidat pentru exerciţiul său financiar anterior, încheiat înaintea exerciţiului financiar al societăţii-mamă, cu condiţia să nu existe o diferenţă mai mare de 3 luni între cele două date de închidere şi să se ia în considerare operaţiunile semnificative apărute între cele două date, sau

b) conturile interimare elaborate de societatea de consolidat la data de închidere a bilanţului consolidat, atunci când între cele două date de închidere există o diferenţă mai mare de 3 luni.

Toate diferenţele existente între normele contabile utilizate pentru situaţiile financiare anuale ale societăţii-mamă, aferente unui exerciţiu financiar, şi conturile consolidate vor fi prezentate într-o notă la conturile consolidate, împreună cu motivele existenţei respectivei diferenţe.

Dacă o societate din grup a procedat la reevaluări reflectate în conturile sale individuale, fie se elimină aceste reevaluări din conturile consolidate, fie se efectuează reevaluarea pentru ansamblul grupului. În acest caz reevaluarea trebuie efectuată după metode uniforme.

În caz de reevaluare a ansamblului societăţilor consolidate, cheltuielile cu amortizarea şi rezultatul eventualelor cesiuni de active se determină pe baza valorilor reevaluate. În notele la conturile consolidate se prezintă informaţii despre metodele de reevaluare, diferenţa rezultată, influenţa asupra fondului comercial, cheltuieli cu amortizarea şi provizioanelor aferente bunurilor reevaluate.

În cazul în care activele şi datoriile ce vor fi incluse în conturile

- 154 -

consolidate au fost evaluate sau determinate de către societăţi în concordanţă cu norme contabile diferite de cele utilizate pentru conturile consolidate, valorile sau sumele respective trebuie ajustate astfel încât să corespundă normelor utilizate pentru conturile consolidate.

În cazurile excepţionale în care administratorii societăţii-mamă consideră că există motive pentru neutilizarea procedurii de mai sus, ei pot acţiona în consecinţă, dar trebuie să prezinte într-o notă la conturile consolidate particularităţile unei astfel de acţiuni, motivul şi efectele induse.

Nu este necesar să se realizeze respectivele ajustări în cazul în care acestea nu sunt semnificative pentru furnizarea unei imagini fidele şi corecte.

În elaborarea bilanţului consolidat şi a contului de profit şi pierderi consolidat trebuie luate în considerare toate diferenţele, apărute în procesul de consolidare, între cheltuiala cu impozitul pe profit pentru exerciţiul financiar curent şi pentru cele anterioare şi valoarea impozitului plătit sau de plată aferent acelor exerciţii, în cazul în care există posibilitatea apariţiei unei modificări a cheltuielii cu impozitul, în viitorul previzibil, pentru una dintre societăţile incluse în procesul de consolidare.

În cazul în care activele care vor fi incluse în procesul de consolidare au constituit obiectul unor ajustări valorice cu caracter excepţional numai în scop fiscal, ele vor putea fi încorporate în conturile consolidate numai după eliminarea respectivelor ajustări.

În măsura în care rezultatul consolidat al exerciţiului financiar a fost afectat de o evaluare efectuată în timpul exerciţiului financiar în cauză sau într-un exerciţiu anterior în vederea obţinerii de reduceri fiscale trebuie furnizate detalii despre influenţa unei asemenea evaluări asupra cheltuielii viitoare cu impozitul pe profit.

Când participaţia este achiziţionată la o valoare mai mică decât valoarea sa justă, diferenţa este înregistrată ca fond comercial negativ. El trebuie recunoscut ca venit pe o bază sistematică, fiind reluat în contul de profit şi pierderi:

a) când rezultatele nefavorabile ce au fost prevăzute în momentul achiziţiei se realizează, sau

b) când există un câştig realizat corespondent fondului comercial negativ.

În situaţia în care o societate inclusă în procesul de consolidare deţine o participaţie la o altă societate, asupra căreia exercită o influenţă semnificativă şi nu este o filială sau o asociere în participaţie, atunci această societate în care se deţine participaţia este o întreprindere asociată.

Se apreciază că o societate exercită o influenţă semnificativă asupra unei alte societăţi în cazul în care deţine 20% sau mai mult din drepturile

- 155 -

de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor din acea societate, dacă nu se dovedeşte contrariul.

Următoarele informaţii referitoare la achiziţii care au avut loc pe parcursul exerciţiului financiar vor fi furnizate prin notele la conturile consolidate:

a) numele societăţii achiziţionate sau, în cazul în care a fost achiziţionat un grup, numele societăţii-mamă a acelui grup;

b) modul de reflectare în contabilitate a achiziţiei; c) componenţa şi valoarea justă a mijloacelor/instrumentelor (de

plată şi/sau de plasament) utilizate pentru achiziţie. Vor fi aplicate aceleaşi metode de consolidare de la un exerciţiu

financiar la altul. În situaţia în care se înregistrează abateri de la principiul de mai

sus, în notele la conturile consolidate vor fi prezentate particularităţile respectivelor abateri, motivele care au stat la baza acestora, precum şi efectele induse asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi profitului sau pierderii societăţilor incluse în consolidare, luate ca un tot.

În cazul preluării prin achiziţie a unei societăţi, activele şi datoriile identificabile ale societăţii achiziţionate vor fi incluse în bilanţul consolidat la valorile lor juste de la data achiziţiei.

Participaţia societăţii-mamă şi a filialelor sale în valoarea justă a capitalurilor proprii ale societăţii achiziţionate va fi comparată cu costul de achiziţie al participaţiei respective.

Prin cost de achiziţie se înţelege suma de numerar sau echivalente ale numerarului plătit ori valoarea justă, la data achiziţiei, a altor mijloace de plată şi/sau de plasament date de cumpărător în schimbul controlului asupra activelor nete ale acelei societăţi, împreună cu orice alte costuri atribuibile direct achiziţiei.

Prin valoarea justă a capitalurilor proprii ale societăţii achiziţionate se înţelege capitalurile proprii ale acesteia la data achiziţiei, după ajustarea activelor şi datoriilor identificabile ale societăţii la acea dată.

În cazul în care diferenţa dintre costul de achiziţie al participaţiei şi valoarea justă a acesteia este pozitivă, ea va fi considerată fond comercial, iar în cazul în care este negativă, va fi considerată fond comercial negativ. Diferenţa din achiziţie - fond comercial şi fond comercial negativ - va fi amortizată/reluată în rezultate.

Consolidarea conturilor se realizează, în principal, prin compensarea costului de achiziţie al titlurilor de participare, deţinute de o societate consolidantă, cu partea corespunzătoare acestor titluri din valoarea capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate.

- 156 -

Dacă titlurile de participare sunt cumpărate în mod succesiv, în vederea stabilirii fondului comercial va fi luată în considerare data de achiziţie a primului lot care conferă controlul sau o influenţă semnificativă. Achiziţiile ulterioare de titluri generează, de regulă, noi fonduri comerciale.

Când grupul subscrie la o creştere de capital într-o societate consolidată deja, fondul comercial se determină pe baza variaţiei participaţiei grupului în capitalurile proprii ale acesteia, noi fonduri comerciale.

Dacă o societate este deja integrată global, iar societatea consolidantă îşi majorează procentul de control exclusiv prin achiziţii complementare de titluri care generează fond comercial negativ, după imputarea acestuia asupra activelor societăţii consolidate, diferenţa rămasă este suportată din eventualul fond comercial degajat la prima consolidare prin integrare globală. Ca urmare, în bilanţ este prezentat doar soldul care rămâne în urma acestei operaţiuni.

Valoarea cumulativă a fondului comercial rezultat în urma achiziţiei în exerciţiul financiar curent şi în cele anterioare trebuie corectată cu orice fond comercial atribuibil filialelor înstrăinate înainte de data bilanţului.

În situaţia în care societatea-mamă deţine propriile acţiuni sau o filială deţine acţiuni ale societăţii-mamă, în procesul de consolidare a conturilor respectivele acţiuni vor fi considerate acţiuni proprii.

Ieşirea din perimetrul de consolidare a unei societăţi, ca urmare a cedării titlurilor, se efectuează fie la data transferului controlului sau a influenţei semnificative către societatea care a achiziţionat titlurile, fie în vederea simplificării, la începutul exerciţiului în cursul căruia s-a produs cedarea.

Valoarea corespunzătoare titlurilor cedate, reprezentată de cota- parte din capitalurile proprii, va fi diminuată sau majorată cu fondul comercial sau fondul comercial negativ rămas neamortizat.

Diferenţa dintre suma obţinută din înstrăinarea filialei şi valoarea contabilă a activelor nete ale acesteia de la data vânzării este recunoscută în contul de profit şi pierderi consolidat, ca profit sau pierdere din înstrăinarea filialei.

Dacă cheltuielile şi veniturile aferente societăţii ale cărei titluri au fost cedate sunt semnificative faţă de rezultatul consolidat, acestea trebuie incluse în rezultatul consolidat înregistrat până la data cedării titlurilor.

În caz de deconsolidare a unei societăţi, antrenată de o pierdere a controlului sau a influenţei semnificative, fără cesiune a participaţiei, de exemplu ca urmare a restricţiilor severe şi durabile care pun sub semnul întrebării controlul exercitat asupra acestei societăţi sau coborârea sub

- 157 -

pragul care asigură o influenţă semnificativă, titlurile sunt capitalurile proprii ale societăţii deconsolidate, majorată cu fondul comercial rezidual.

Dacă a avut loc o modificare a procentajului de deţinere a titlurilor la societăţile de consolidat, notele la conturile consolidate trebuie să menţioneze achiziţiile şi cesiunile care au determinat modificarea perimetrului de consolidat. Informaţiile astfel prezentate trebuie să permită compararea, de la un exerciţiu la altul, a bilanţului consolidat şi a contului de profit şi pierderi consolidat.

De asemenea, sunt furnizate informaţii referitoare la achiziţiile şi cesiunile efectuate între data de închidere a exerciţiului şi data prezentării conturilor consolidate.

În notele la conturile consolidate vor fi prezentate metodele de evaluare utilizate pentru diferitele elemente ale conturilor consolidate, precum şi metodele utilizate la calcularea ajustărilor de valoare. Pentru elementele incluse în conturile consolidate, care sunt sau au fost iniţial exprimate în valută, trebuie indicat cursul de schimb utilizat pentru exprimarea lor în moneda în care sunt elaborate conturile consolidate.

Conturile societăţilor nerezidente sunt convertite după metoda cursului de închidere. Această metodă presupune:

a) în bilanţ: i) exprimarea posturilor din bilanţ, cu excepţia capitalurilor

proprii, la cursul de închidere; ii) exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric; iii) înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei

diferenţe din conversie, ce reprezintă diferenţa dintre capitalurile proprii la cursul de închidere şi capitalurile proprii la cursul istoric;

iv) înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei diferenţe din conversie, ce reprezintă diferenţa dintre rezultatul convertit la cursul mediu şi rezultatul la cursul de închidere.

Diferenţa din conversie înscrisă în bilanţ este repartizată între grup şi interesele minoritare;

b) în contul de profit şi pierderi - exprimarea veniturilor şi a cheltuielilor la cursul mediu.

În caz de lichidare sau de cesiune totală sau parţială a participaţiei deţinute în societatea străină, diferenţa din conversie care figurează în capitalurile proprii este integrată în rezultat pentru partea aferentă participaţiei cedate.

- 158 -

4.1.1. Bilantul consolidat

a) Analiza şi prezentarea posturilor din activul bilanţului

consolidat Aici vor fi prezentate doar posturile noi apărute în bilanţul

consolidat, cu detalierea succintă a conţinutului acestora. Celelalte posturi păstrează acelaşi conţinut din bilanţul anual pentru societăţile comerciale.

Activul se repartizează între activul imobilizat şi activul circulant. Activul imobilizat cuprinde două posturi specifice unui bilanţ consolida t: diferenţele de achiziţie şi imobilizările financiare cu postul specific "Titluri puse în echivalenţă".

Diferenţele de prima consolidare: Aceste diferenţe apar atunci când o întreprindere intră în perimetrul

de consolidare şi corespund fracţiunii din "diferenţa de primă consolidare", care nu poate fi afectată activelor identificabile.

Diferenţa de primă consolidare se compune din: - Diferenţe de evaluare (plusvaloarea aferentă elementelor

identificabile) - Diferenţe de achiziţie. Rezultă că Diferenţa de achiziţie = Diferenţa de primă consolidare -

Diferenţe de evaluare. Dacă diferenţa de achiziţie are valoare pozitivă va fi înscrisă în

activ, iar dacă este negativă, în pasiv.

În primul caz, diferenţa de achiziţie reprezintă fracţiunea de preţ plătită în contrapartida avantajelor aduse de preluarea controlului într-o întreprindere. Din punct de vedere contabil ea are regimul imobilizărilor amortizabile, în sensul că trebuie întocmit un plan de amortizare de către societatea consolidată.

În al doilea caz, înscrierea în pasiv a diferenţei de achiziţie va impune constituirea unui provizion pentru riscuri.

Imobilizările financiare Acestea cuprind: - titlurile de participare, - creanţele aferente participaţiilor, - alte titluri imobilizate, - împrumuturi acordate, - alte imobilizări financiare.

- 159 -

Într-un bilanţ consolidat, participaţiile nu cuprind decât titlurile de participare ale societăţilor neconsolidabile. Titlurile societăţilor integrate, după metoda globală şi / sau proporţională, sunt eliminate în procesul de

consolidare, în timp ce titlurile societăţilor consolidate se evidenţiază intr- un post distinct: "Titluri puse în echivalenţă".

Creanţele aferente participaţiilor cuprind doar împrumuturile acordate societăţilor puse în echivalenţă şi împrumuturile acordate societăţilor neconsolidate.

Împrumuturile la societăţile consolidate prin integrare globală nu figurează, deoarece ele sunt eliminate în procesul de consolidare.

Celelalte categorii de imobilizări financiare nu prezintă particularităţi faţă de bilanţul individual.

Titlurile puse în echivalenţă Acest post regrupează titlurile deţinute de societatea consolidantă în

ansamblul societăţilor asociate. Dacă participaţiile sunt evaluate la preţul de cumpărare, din care se

deduc provizioanele pentru depreciere, titlurile puse în echivalenţă sunt evaluate la valoarea lor contabila netă, cuprinzându-se în aceasta şi fracţiunile de rezerve şi rezultat ale societăţii puse în echivalenţă, ce revin societăţii consolidante.

b) Analiza şi prezentarea posturilor din pasivul bilanţului consolidat În pasiv nu există decât un singur post care, prin denumirea sa,

atribuie bilanţului propus calificativul de bilanţ consolidat: este vorba de postul "Interese minoritare" care corespunde drepturilor asociaţilor sau acţionarilor străini grupului, în capitalurile proprii şi rezultatele societăţilor integrate global.

- Capital şi prime de capital: Sunt posturi care reflectă capitalul şi primele societăţii consolidante (societatea-mamă).

Rezervele: În acest post sunt incluse: - Rezerva societăţii-mamă; - Partea cuvenită societăţii-mamă din capitalurile proprii ale

societăţilor consolidate după metoda integrării globale şi metoda integrării proporţionale.

- Partea cuvenită societăţii-mamă din capitalul propriu al societăţilor consolidate prin punere în echivalenţă.

Diferenţele de reevaluare: Acest post apare în anumite condiţii şi cazuri, în care se procedează la stabilirea conturilor consolidate având ca punct de plecare conturile istorice şi nu cele reevaluate.

Diferenţele de conversie: Acest post, care mult timp a fost numit nu trebuie confundat cu diferenţele constatate între valoarea creanţelor şi datoriilor în devize la cursul de schimb istoric ce figurează, eventual, în conturile de regularizare El reflectă diferenţele de conversie rezultate din

- 160 -

operaţia de convertire a conturilor unor societăţi care-şi desfăşoară

activitatea în alta ţară decât cea unde grupul îşi are sediul, în moneda de referinţă stabilită de grup pentru întocmirea şi prezentarea conturilor consolidate.

Rezultatul exerciţiului: Este rezultatul care revine societăţii consolidante. Rezultatele din grup, care revin minoritarilor, sunt înscrise la postul "Interese minoritare".

Rezultatul exerciţiului se compune din: - Rezultatul societăţi consolidante (mamă) - (+)Partea din rezultatul societăţilor consolidate prin integrare

(globală, proporţională), care revine societăţii-mamă, - (+)Partea din rezultatul societăţilor consolidate prin punere în

echivalenţă, - (-)Avansurile de dividende vărsate societăţii-mamă în cursul

exerciţiului.

"Rezultatul exerciţiului" care figurează în bilanţul consolidat trebuie sa corespundă cu soldul Contului de profit şi pierdere consolidat.

Interese minoritare Suma înscrisă în acest post corespunde cotei-părţi din capitalurile

proprii ale societăţilor consolidate prin integrare globală, capitaluri care nu aparţin grupului, ci revin asociaţilor minoritari. Este formată din :

- Interese minoritari – rezerva, adică cota-parte din capitalurile proprii ale societăţilor integrate global, care revin acţionarilor minoritari;

- Interese minoritari – rezultat adică partea din rezultatul societăţilor integrate global, care revine minoritarilor.

4.1.2. Contul de rezultat consolidat

Acesta se prezintă după modelul în vigoare corespunzător conturilor societăţilor individuale cu adăugarea poziţiilor specifice consolidării. Aceste poziţii specifice sunt:

- rezultatul net al societăţilor integrate; - cota parte din rezultatele societăţilor puse în echivalenţă; - rezultatul consolidat din care:

- partea acţionarilor minoritari; - partea societăţii-mamă.

Este al doilea document de sinteză, atât la nivelul marilor grupuri multinaţionale, cât şi la cele naţionale, şi prezintă ca structură, cât şi ca concepţie a acestuia, unele deosebiri faţă de bilanţ, mult diferite de cele

- 161 -

obişnuite de la societăţile individuale. Mai mult, atunci când se procedează

la întocmirea de către societatea-mamă a situaţiei privind aspectele patrimoniale, financiare, sociale etc., se observă coexistenţa “Contului de profit şi pierdere” anual al acestuia întocmit după reglementările ţării unde îşi are sediul şi Contul de profit şi pierdere consolidat, stabilit în baza altor reglementări.

Ceea ce se remarcă, este faptul că majoritatea marilor grupuri multinaţionale din Europa preferă sa-şi stabilească Contul de profit şi pierdere consolidat după regulile americane, engleze sau internaţionale (normele I.A.S.C:) pentru a fi prezentat partenerilor străini.

Coexistenţa practicilor naţionale şi străine în stabilirea Contului de profit şi pierdere consolidat a dus la apariţia următoarelor trei diferenţieri :

a) privind clasificarea rubricilor de cheltuieli şi venituri: - o parte din societăţile de grup au adoptat structura conform căreia

cheltuielile şi, respectiv, veniturile sunt clasificate după destinaţie; - o altă parte din grupurile de societăţi au adoptat clasificarea

obişnuită a cheltuielilor şi veniturilor, respectiv după natură.

b) privind forma Contului de profit şi pierdere consolidat, cele mai multe grupuri de societăţi au ales prezentarea sub forma de listă, restul - prezentarea sub forma de tablou (sau cont).

c) privind locul intereselor minoritare în rezultatul societăţilor

integrate global, unele societăţi de grup tratează partea minoritarilor în cadrul rezultatului ca post de cheltuială (sau de venit), partea grupului fiind considerată ca rezultat consolidat; alte societăţi de grup au adoptat o prezentare diferită.

În faţa acestor situaţii complexe impuse îndeosebi de procesul de

internaţionalizare a grupurilor, organismele naţionale de reglementare a modului de prezentare a conturilor consolidate nu au impus o standardizare a acestora şi au preferat sa propună grupurilor să utilizeze unul dintre cele două tipuri de modele.

Cele două modele prezintă diferenţe semnificative.

- 162 -

BIBLIOGRAFIE

1. Niculae Feleagă, Liliana Malciu, - Reglementare si practice de consolidare a conturilor –Din orele astrale ale Europei contabile, Editura CECCAR, Bucuresti, 2004

2. Niculae Feleagă, Liliana Feleagă,- Contabilitate consolidată – O abordare europeană si internațională, Editura Economică, Bucuresti, 2007

3. Feleagă N., Feleagă L.- Contabilitate financiară o abordare europeană şi internaţională vol I, vol II. Editura Economică, Bucuresti, 2007

4. Florea R .Contabilitate Consolidata Bacau 2009 5. Standardele internationale de contabilitate IAS, Editura CECCAR 2004

6. Întrebări şi studii de caz privind accesul la stagiu pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi contabil autorizat, Ediţia IV, Editura CECCAR 2011

7. *** International Financial Reporting Standards 2007, International Accounting Standards Board

8. ** OMFP nr. 3055/2009 privind aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene

9. www.iasb.org.uk

10. www.fasb.org.us

11. www.iasplus.com

12. www.eifrs.com