Contracte Comerciale

Embed Size (px)

Citation preview

Universitatea DIMITRIE CANTEMIR Targu Mures Specializarea FINANTE-BANCI Anul- III

PROIECT LA DREPT COMERCIAL CONTRACTE COMERCIALE

Prof. Coordonator Lect.univ.drd. Augustin Vasile Farcas

1

2008

CUPRINS

1. Consideraii generale privind contractele comerciale 2. Tipuri de contracte comerciale-caractere generale 3. Notiuni si caractere juridice ale principalelor tipuri de contracte comerciale speciale 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. 3.5. 3.6. 3.7. 3.8. 3.9. Contractul de vanzare-cumparare comercial Contractul de mandat comercial Contractul de comision Contractul de consignatie Contractul de report Contractul de cont curent Contractul de leasing Contractul de depozit Contractul de franciza

4. Concluzii finale Bibliografie

2

1. Consideraii generale privind contractele comerciale Etimologic, termenul contract provine din latinescul contrahere, care inseamna a trage impreuna. Juridic, contractul reprezint, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de voin dintre dou sau mai multe persoane prin care se nasc, se modific sau se sting drepturi i obligaii. Contractul, respectiv acordul de voin al prilor trebuie s ndeplineasc condiiile prevzute de art. 942-969 C. civ., dobndind ns natura juridic de contract comercial, datorit faptului c obiectul pe care l trateaz este comercial. Codul comercial exprim n mod sintetic acelai punct de vedere n cele dou alineate ale art. 1. Astfel, n primul alineat, referindu-se la obiectul codului comercial, se face precizarea de principiu conform creia: ,,n comer se aplic legea de fa. Codul comercial, n enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operaii pe care le consider comerciale se refer i la anumite contracte (art. 374-490). Pentru constituirea lor, este ns nevoie s se recurg la codul civil, condul comercial preciznd n alineatul 2 al primului articol c: ,,Unde ea (legea, respectiv codul comercial) nu dispune, se aplic Codul civil. n concluzie, n materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect substanial este de drept comercial. Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, i gsesc explicaia n incompatibilitatea acestora cu funcia economic a comerului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vnzare-cumprare, mandat sau comision. Aceste contracte civile pot s ndeplineasc i una din funciile economice ale comerului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost ns necesar ca regulile sale originare s se modifice pentru ca activitatea contractual s devin compatibil cu funcia economic a comerului. Or, comerul are nevoie de reguli juridice i de instituii favorabile celeritii tranzaciilor i siguranei creditului, ceea ce nu ofer dreptul comun.

2.

Tipuri de contracte comerciale-caractere generale 3

Contractul de vanzare-cumparare comercial - este strans legat de productia de marfuri si constituie instrumentul juridic prin care se realizeaza circulatia marfurilor. Prin mijlocirea lui, marfurile ajung de la producator la consumator. Vanzatorul se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cumparator, acesta din urma obligandu-se sa plateasca o suma de bani drept pret. Contractul de mandat comercial - ca si contractul de vanzare-cumparare, este legat de productia de marfuri. Din punct de vedere juridic, are caracter bilateral, cu titlu oneros, comutativ, consensual, translativ de proprietate. Da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti contractante, urmarindu-se obtinerea de foloase patrimoniale. Se incheie prin consimtamantul partilor, cuprinde promisiunea de vanzare, capacitatea partilor, obiectul contractului si pretul. Are regului speciale stabilite de Codul Comercial. Contractul de agentie este acel contract prin care o parte, denumita comitent, imputerniceste in mod statornic cealalta parte, denumita agent, sa negocieze afaceri sau sa incheie si sa negocieze afaceri in numele si pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii. Contractul de comision are ca obiect tratarea de afaceri comerciale. (art. 405. C. Com. ). Actele juridice prin care comisionarul le incheie cu tertii trebuie sa fie fapte de comert. Contractul de consignatie inseamna incheierea de catre consignator cu tertii a unor contracte de vanzare-cumparare pentru vinderea unor bunuri ale consignantului. Sunt fapte de comert pentru consignant. (art. 405. C. Com. ). Contractul de report reprezinta un imprumut garantat prin gaj al carui obiect il constituie anumite titluri de credit. Reportatul este un debitor gajist, iar raportatorul, creditorul gajist. Contract de cont curent este folosit de comerciantii care au un volum mare de afaceri reciproce, in localitati diferite una de alta. Se desfasoara operatiuni prin care o parte pune la dispozitia celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita transmitatorului sa fie depusa in contul curent. __________________________________________________ Contracte civile si comerciale-Prof. Dr. Francisc Deak, Prof. Dr. Stanciu Carpenaru, fac. Drept Buc., partea a 2-a, ed. Lumina Lex, 1993, pg. 257, 262, 332, 343.

Contractul de garantie reala mobiliara este contractul prin care debitorul constituie o garantie reala asupra unui bun mobil, prin care asigura executarea unei obligatii fata de creditor. Este principala garantie reala mobiliara si, in consecinta, se bucura de o cuprinzatoare reglementare. Contractul de gaj comercial gajul este o garantie reala prin care se asigura executarea obligatiilor civile sau comerciale. Debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea

4

executarii obligatiei, cu posibilitatea pentru creditor ca la scadenta, in caz de nerespectare a obligatiei, sa fie satisfacut cu preferinta din valoarea bunului respectiv. (art. 1685 si 1686 C. Civ.).

_______________________________________ Contracte civile si comerciale-Prof. Dr. Francisc Deak, Prof. Dr. Stanciu Carpenaru, fac. Drept Buc., partea a 2-a, ed. Lumina Lex, 1993, pg. 257, 262, 332, 343. 3. Notiuni si caractere juridice ale principalelor tipuri de contracte comerciale speciale

3.1.

Contractul de vanzare-cumparare comercial

3.1.1. Noiune si caractere juridice

5

Vnzarea-cumprarea este o operaie comerciala care nlesnete si face posibil schimbul mrfurilor. Marea majoritate a actelor de comer prevzute de art. 3 Cod com. se afla in legtura cu contractul de vnzare-cumprare. Astfel: - realizarea circulaiei mrfurilor se realizeaz pe calea unei vanzari-cumparari comerciale; - ntreprinderile de transport fac posibila tocmai aceasta circulaie, dup ce in prealabil a fost ncheiat un contract de vnzare-cumprare; - ntreprinderile de asigurare garanteaz realizarea echivalentului mrfurilor vndute, daca au fost distruse in caz de fora majora; - ntreprinderile de banca finaneaz - prin intermediul operaiunilor de credit - schimbul, punnd la dispoziie fondurile necesare cumprtorului sau vnztorului. Determinarea comercialitatii unui contract de vnzare-cumprare se face fie in funcie de criteriul pozitiv prevzut in art. 3 pct. l si 2 Cod com., fie, privind criteriului negativ prevzut in art. 5 Cod com. Vnzarea-cumprarea poate fi definita ca fiind acordul de voina care se realizeaz intre doua pri, numite vnztor si cumprtor, prin care vnztorul se obliga, in principal, sa transmit dreptul de proprietate si sa predea lucrul vndut, iar cumprtorul se obliga sa plteasc preul lucrului. Cadrul legal al contractului de vnzare-cumprare este Codul civil art. 1294-1404, Codul Comercialart. 60-73 si diferite legi speciale cum sunt, de exemplu, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, H.G.nr. 610/19921 privind cartea de identitate a vehiculului si Instruciunile ministrului de interne, ministrului finanelor si ministrului transporturilor nr. 290/28022 Caracterele juridice ale contractului de vnzare-cumprare a) Contractul de vnzare-cumprare este un contract sinalagmatic (bilateral) perfect, existnd o reciprocitate a obligaiilor ce incumba ambelor pri. Vnztorul are obligaia de a transmite dreptul de proprietate, de a preda lucrul vndut se de-al garanta pe cumprtor pentru eviciune si pentru viciile lucrului, iar cumprtorul are obligaia de1

PUBLICATA N: MONITORUL OFICIAL NR. 262 din 21 octombrie 1992 PUBLICATE N: MONITORUL OFICIAL NR. 110 din 28 mai 1993

2

6

preluare a bunului, de a plai preul si, de regula, de a suporta cheltuielile vnzrii (art. 1313, 1336, 1337, 1361 C.civ.). Fiind un contract bilateral, se vor aplica efectele specifice acestei categorii de contracte, respectiv: rezolutionarea sau rezilierea contractului, excepia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) si riscul contractual. b)Contractul de vnzare-cumprare este un contract cu titlu oneros, ambele pri urmrind realizarea unui avantaj material (patrimonial), si anume: vnztorul urmrete sa primeasc preul, iar cumprtorul sa primeasc bunul in schimbul prestaiei sale de plata a preului. c) Contractul de vnzare-cumprare este un contract cumulativ deoarece ambele pri cunosc existenta si ntinderea obligaiilor pe care le au nc din momentul ncheierii contractului. d) Contractul de vnzare-cumprare este, de regula, un contract consensual, fiind ncheiat in mod valabil prin simplul acord de voina al partilor, fr ndeplinirea vreunei formaliti sau predarea bunului vndut (art. 1295 C.civ.). e) Contractul de vnzare-cumprare este, in principal, un contract translativ de proprietate. Dreptul de proprietate se transmite de la vnztorul la cumprtor in momente diferite, in funcie de natura bunului vndut: - Daca bunul este individual determinat (bun cert) dreptul de proprietate se transmite, de regula, din momentul realizrii acordului de voina, chiar daca bunul nu a fost predat si preul nu a fost pltit (art. 1295 C.civ.). - Daca bunul este determinat prin caractere generice (bun de gen), dreptul de proprietate se transmite in momentul individualizrii bunului prin cntrire, msurare, numrare, operaiuni care se fac, de regula, in momentul predrii lui. Riscul pieirii fortuite aparine vnztorului care va trebui sa predea cumprtorului un bun de aceeai calitate cu cel care a pierit. - In cazul vnzrii de bunuri viitoare, dreptul de proprietate se transmite in momentul existentei, iar in cazul recoltei viitoare, proprietatea se va transmite fie in momentul cnd acesta este gata de adunat, fie in momentul individualizrii;

7

- In cazul vnzrii afectate de termen sau de condiie, dreptul de proprietate se va transmite in momentul ndeplinirii termenului. - In cazul vnzrii unui teren, dreptul de proprietate se transmite in momentul ntocmirii contractului in forma autentica. Lipsa formei autentice atrage dup sine nulitatea absoluta a contractului ncheiat. In cazul vnzrii de imobile (terenuri, construcii), dreptul de proprietate trebuie sa fie nregistrat (intabulat) in registrul de publicitate imobiliara, respectiv in cartea funciara. Conform art.27 din Legea nr.7/19963 - Legea cadastrului funciar, intabularea este necesara pentru opozabilitatea vnzrii fata de terele persoane. Potrivit art.1295 alin.2 Cod civ., vnzarea nu este opozabila terilor dect din momentul transcrierii. Daca dreptul de proprietate nu a fost nscris in cartea funciara, pentru terele persoane ea nu exista. In ipoteza vnzrii succesive a aceluiai bun imobil, va fi protejat acel dobnditor care a fcut primul nscrierea dreptului in cartea funciara.

3.1.2. Condiiile de validitate a contractului de vnzare-cumprare Capacitatea juridica a partilor In principiu, sunt aplicabile condiiile eseniale de validitate ale conveniilor, cu precizrile speciale prevzute in art. 1306-1309 C.civ. Cu privire la capacitatea de folosina, potrivit dispoziiilor art. 1306 din Codul civil, regula este capacitatea, iar incapacitatea este excepia. Pot cumpra toi crora nu le este oprit prin lege. Cazurile de incapacitate de folosina sunt expres si limitativ prevzute in lege si ,,sunt calificate in doctrina de specialitate ca fiind incapaciti speciale", iar in practica judiciara ca fiind ,,prohibiii sau interdicii de a cumpra". Incapaciti speciale (interdicii)

Se grupeaz in doua categorii:3

PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 61 din 26 martie 1996

8

interdicii legate de persoana care vinde si cumpra sau care cumpra; interdicii stabilite in funcie de natura bunurilor sau de destinaia lor (interdicii de a vinde ce in de inalienabilitatea bunurilor). Interdiciile legate de persoane pot fi, la rndul lor, interdicii generale si speciale. Interdiciile generale de ncheiere a contractului de vnzare-cumprare privesc: a) vnzarea intre soi, care este interzisa att cnd este ncheiata direct, cat si atunci cnd se ncheie prin persoane interpuse (art. 1307 C.civ.). O asemenea interdicie este stabilita deoarece: - donaia intre soi fiind revocabila (art. 937 C.civ.), aceasta dispoziie legala ar putea fi ocolita prin ncheierea unei vnzri simulate. Prevzndu-se ca vnzarea intre soi este nula, practic nu s-ar putea face o donaie irevocabila sub forma unei vnzri; - prin interzicerea vnzrii intre soi, practic se apar interesele motenitorilor rezervativi sau a celor care beneficiaz de raportul donaiilor; - interzicndu-se vnzarea intre soi, se apar interesele creditorilor care ar putea sa fie fraudai prin ncheierea unor contracte de vnzare-cumprare simulate, chiar fictive. b) Tutorii nu pot cumpra bunurile persoanelor aflate sub tutela lor att timp cat nu au dat descrcarea de gestiune (socotelile nu au fost date si primite, art. 1308 pct. l C.civ.). Aceasta interdicie este prevzuta de legiuitor in scopul ocrotirii intereselor persoanelor aflate sub tutela de actele abuzive ale tutorelui care ar fi interesat intr-o asemenea operaiune prin stabilirea unui pre mai mic dect s-ar cuveni vnztorului. In cazul nerespectrii dispoziiei cuprinse in art. 1308 pct. l C.civ., contractul de vnzarecumprare va fi lovit de nulitate absoluta (in opinia noastr) fiind vorba de interesele unei categorii de persoane ocrotite de legiuitor prin instituia tutelei. In acest caz, nulitatea poate fi invocata de orice persoana sau chiar din oficiu de ctre procuror sau de instana judectoreasca. Mandatarii convenionali sau legai nu pot, de regula, cumpra bunurile pentru care au fost mputernicii sa le vnd (art. 1308 pct. 2 C.civ.). Aceasta interdicie se bazeaz pe faptul ca, in principiu, o persoana nu poate sa acioneze, in acelai timp, in numele vnztorului, dar si in interes propriu. De la acest principiu exista si excepii, respectiv instituia mandatului cu sine nsui, care este admis de legiuitor in msura in care nu sunt lezate interesele mandantului (reprezentantului). De

9

exemplu, daca preul de vnzare a bunului este stabilit chiar de mandant (reprezentant), cumprtorul (mandatarul) nu ar avea cum sa lezeze interesele vnztorului. d) Administratorii bunurilor statului, comunelor, oraelor, municipiilor sau judeelor nu pot cumpra bunurile aflate in administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C.civ.). e) Funcionarii publici si cei din comisiile de licitaii nu pot cumpra bunurile statului sau ale unitilor administrativ-teritoriale care se vnd prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 4 C.civ.). f) Judectorii, procurorii si avocaii nu pot fi cesionari (dobnditori) de drepturi litigioase care sunt de competenta Curii de Apel in a crei circumscripie i exercita funcia sau profesia de avocat (art. 1309 C.civ.). g) Cetenii strini si apatrizii nu pot dobndi dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41 alin.(2) din Constituie). In schimb, daca investesc in Romnia constituind o societate comerciala care, potrivit legii romane (Legea nr. 105/1992 privind unele norme de drept internaional privat), este persoana juridica romana, aceasta poate dobndi terenuri, chiar daca asociat unic este cetean strin sau apatrid. h) Persoanele insolvabile sau, mai curnd, in incapacitate de plata nu pot cumpra bunurile imobile care se vnd prin licitaie publica (art. 535 C.pr.civ.). Interdicia vizata in textul de lege citat se refera doar la imobile, cci in privina bunurilor mobile, vnzarea lor la licitaie se face pe bani gata", deci o persoana care nu are lichiditi (sume de bani) nu poate cumpra asemenea bunuri. Interdiciile speciale de ncheiere a contractului de vnzare-cumprare comerciala Aceste interdicii sunt prevzute in Codul Comercialsi in legi speciale (Legea nr.31/1990, republicata). Potrivit dispoziiilor din Codul comercial, prepusul nu poate ncheia operaiuni comerciale deci si din vnzare-cumprare, de natura celor pe care trebuie sa le ndeplineasc pentru comitent. Temeiul legal al acestei interdicii este art.397 Cod com., text potrivit cruia Prepusul nu poate, fr nvoiala expresa a patronului, a face operaiuni, nici a lua parte in socoteala sa proprie sau a altuia, in alte negouri de natura aceluia cu care este nsrcinat. In caz contrariu, prepusul este

10

responsabil de daune-interese si patronul are nc dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaiuni". Interdiciile stabilite in funcie de natura bunurilor sau de destinaia lor vor fi analizate in obiectul contractului, respectiv lucrul vndut. In privina capacitii de exerciiu, vnzarea-cumprarea este un act de dispoziie pentru ambele pri, ceea ce nseamn ca ambele trebuie sa aib capacitate de exerciiu deplina. Persoanele lipsite de capacitate de exerciiu sau cu capacitate de exerciiu restrns vor ncheia acte de vnzare-cumprare numai prin reprezentantul legal sau cu ncuviinarea prealabila a acestuia. In caz contrar, contractul de vnzare-cumprare va fi lovit de nulitate relativa, ceea ce nseamn ca reprezentatul legal poate sa confirme ulterior contractul ncheiat. Consimmntul partilor

In practica dreptului comercial ncheierea unui contract de vnzare-cumprare este precedat, uneori, de aa-numitele negocieri sau tratative prealabile. In aceasta faza debutanta a afacerilor, viitorii parteneri se ntlnesc pentru a discuta posibilitatea perfectrii unui contract de vnzare-cumprare in condiiile propuse de fiecare parte. Din punct de vedere juridic, in principiu, aceste negocieri sau tratative nu au fora juridica, deci nu creeaz obligaii pentru partenerii si, ceea ce nseamn ca ei nu vor fi inui sa perfecteze contractul. Oricare dintre negociatori se pot retrage de la masa tratativelor" fr a exista posibilitatea pentru celalalt partener de a-1 trage la rspundere. ncheierea contractului de vnzare-cumprare, deci realizarea acordului de voina, este precedat uneori de unele acte juridice prealabile, respectiv: promisiunea unilaterala de vnzare - Promisiunea unilaterala de a vinde este un antecontract, spre deosebire de oferta de a contracta care este un act juridic unilateral prin care o persoana se obliga fata de alata sa-i vnd in viitor un alt bun. promisiunea bilaterala de vnzare-cumprare - Promisiunea bilaterala de vnzare este un antecontract prin care ambele pri - att vnztorul, cat si cumprtorul - s-au obligat reciproc sa ncheie in viitor contractul de vnzare-cumprare in condiiile stabilite si cu ndeplinirea formalitilor prevzute de lege. De exemplu, daca se vinde un teren,

11

contractul se va ntocmi in forma autentica, iar dreptul de proprietate transmis cumprtorului se va nscrie in cartea funciara pentru opozabilitate fata de teri. pactul de preferina - Pactul de preferina este nelegerea prin care o persoana se obliga fata de alta ca in cazul care va vinde un anumit bun sa-i acorde preferina, Ia un pre egal. Spre deosebire de promisiunea unilaterala de vnzare, in care promitentul se obliga ca in viitor sa ncheie contractul cu beneficiarul promisiunii, in cazul pactului de preferina promitentul nu se obliga sa vnd, aa nct beneficiarul nu-l obliga sa ncheie contractul. dreptul de preemiune - Rspunderea promitentului fata de beneficiar intervine numai in cazul cnd nu-i acorda preferina ncheind contractul de vnzare-cumprare cu o tera persoana. 3.1.3. Obligaiile vnztorului De regula, vnztorul are doua obligaii principale: sa predea cumprtorului lucrul vndut sa-l garanteze pentru eviciune si pentru viciile lucrului.

3.1.4. Obligaiile cumprtorului Obligaia de plata a pretului (art. 1361 C.civ.) Una din obligaiile principale ale cumprtorului este obligaia de plata a preului, pre care consta in plata unei sume de bani. Plata preului se face la locul si in momentul in care se face predarea lucrului vndut daca nu s-a prevzut astfel de contract (art. 1326 C.civ.). Aadar, in privina contractului de vnzare, ca o derogare de la dispoziia cuprinsa in art. 1104 C.civ., potrivit cruia plata este cherabila (se face la domiciliul debitorului), plata este portabila (se face domiciliul debitorului), plata este portabila (se face la domiciliul creditorului-vnztorului). Trebuie spus ca voina prtilor este suverana

12

in privina locului si datei plaii preului, dispoziiile Codului civil fiind supletive. Daca in contract nu s-a prevzut locul de preluare a bunului, vor fi aplicabile dispoziiile Codului civil fiind supletive. Daca in contract nu s-a prevzut locul de preluare a bunului, vor fi aplicabile dispoziiile cuprinse in art. 59 Cod comercial. Plata preului se face integral, potrivit principiului indivizibilitii plaii. Plata preului se poate face in rate (pe credit), dar si in acest caz plata este o prestaie unica, plata in rate fiind o modalitate de executare, deci nu este o vnzare succesiva. Astfel, termenul de prescripie pentru plata preului ncepe sa curg de la data stabilita in contract pentru plata ultimei rate nepltite anterior. Pentru fiecare rata de pre scadenta, curge un nou termen de prescripie, potrivit art.7 alin.3 si art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dar oricum nu se poate susine ca ar fi vorba despre o vnzare succesiva. Dovada plaii se face potrivit art. 46 Cod com. Daca plata preului s-a fcut prin virament bancar dovada se face numai prin extras de cont bancar. Obligaia cumprtorului la plata dobnzilor. In dreptul civil, art. 1363 C.civ. prevede obligaia pentru cumprtor de a plai vnztorului dobnda pana la achitarea integrala a preului, daca sunt ndeplinite cumulativ urmtoarele condiii: - exista convenie in sensul obligrii cumprtorului si la plata de dobnzi; - lucrul vndut, prin natura lui, este productor de fructe naturale sau civile; - in toate celelalte cazuri numai din momentul punerii in ntrziere a cumprtorului printr-o notificare. Dobnda se va calcula din momentul notificrii fcute cumprtorului. In dreptul comercial, potrivit art. 43 C.com. debitorul este de drept in ntrziere si datoreaz dobnzi din momentul scadentei obligaiei si pana la data plaii efective. Sanciunea neplii preului (art. 1365 C.civ.) Neexecutarea obligaiei de plata a preului de ctre cumprtor da dreptul vnztorului sa aleag intre: - executarea in natura (forat) a obligaiei de ctre cumprtor 4, aciunea putnd fi intentata in termenul general de prescripie de 3 ani;4

Obligaia de plat a preului este o obligaie de a da (de a plti o sum de bani), care se poate executa silit. Daunele cominatorii sunt admisibile doar n cazul obligaiilor a cror executare silit n natur este imposibil, aa cum sunt obligaiile de a face sau de a nu face.

13

- invocarea excepiei de neexecutare a contractului daca vnztorul nsui nu si-a ndeplinit obligaia de predare a bunului vndut; - rezoluiuna contractului, in condiiile art. 1020, 1021 si 1101 C.civ. si ale legislaiei speciale. Obligaia de primire a lucrului vndut Luarea in primire a lucrului se va face la locul si Ia termenul la care vnztorul era obligat sa-1 predea, cumprtorul urmnd sa suporte cheltuielile ridicrii bunului de Ia locul predrii. In ipoteza in care cumprtorul nu-si ndeplinete obligaia de ridicare a bunului cumprat, vnztorul are urmtoarele posibiliti: - sa ceara instanei de judecata ca paratul (cumprtorul) sa ia in primire bunul cumprat sub sanciunea plaii de daune cominatorii (amenzi civile) pentru fiecare zi de ntrziere; - sa depoziteze bunul la el sau in alt loc, pe cheltuiala cumprtorului (art. 1370 C.civ.); - sa ceara rezolutionarea contractului plus daune-interese iar daca sunt bunuri perisabile sau care se deterioreaz, rezolutionarea contractului opereaz de drept, chiar daca in contract nu s-a prevzut un pact comisoriu expres. In acest caz nu este nevoie de punere in ntrziere sau vreo alta formalitate. Obligaia de a suporta cheltuielile vnzrii Potrivit art. 1305 C.civ., cumprtorul, in lipsa de stipulaie contrara, este obligat sa suporte cheltuiala vnzrii (taxa de autentificare, taxa de timbru, onorariul notarului public sau taxa de publicitate imobiliara). Fata de terele persoane, in special fata de stat, prile contractante rspund in mod solidar, cu privire la obligaia de achitare a taxelor de timbru de autentificare. Aadar, dispoziia cuprinsa in art. 1305 C.civ. si prevederile contractuale se refera doar la efectele acestei obligaii intre prile contractante. Legiuitorul a protejat interesele statului, in sensul ca, indiferent de nelegerea prtilor sau de dispoziia art. 1305 C.civ., oricare dintre prile contractante poate fi urmrita pentru achitarea sumelor datorate statului. In cazul in care una din pri nu-si executa obligaiile, cealalt parte are posibilitatea sa apeleze la dispoziiile din dreptul comun privind executarea silita in

14

natura a obligaiei daca este posibil sau sa ceara rezolutionarea ori rezilierea contractului potrivit dispoziiilor art. 1021 C.civ. In afara acestor dispoziii exista in dreptul comercial instituia juridica numita executarea coactiva" prevzuta de art. 68 C.com. 3.2. Contractul de mandat comercial

3.2.1.

Particulariti Potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri

comerciale pe seama si socoteala mandatului. Mandatul este contractul in temeiul cruia o persoana (mandant) mputernicete alta persoana (mandatar) sa ncheie anumite acte juridice in numele si pe seama mandantului. Mandatul comercial prezint urmtoarele caracteristici: a) Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri comerciale si nu se presupune a fi gratuit. Prin afaceri comerciale trebuie sa se neleag actele enumerate in art. 3 din Codul comercial, care sunt fapte de comer pentru mandant. Mandantul va fi comercial numai daca actele ncheiate sunt acte comerciale, pe cnd mandatul civil are ca obiect ncheierea de acte civile. b) Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o suma printr-o suma ferma sau forfetara ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri. Chiar daca prile nu au prevzut in contract plata sau modalitile de plata, mandantul datoreaz remuneraia (art. 374 Cod comercial). In absenta unei stipulaii contractuale, remuneraia este stabilita de instana de judecata. c) Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar si fr reprezentare; aceasta nu este de esena mandatului ci numai de natura lui. d) Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandatului, sau special, pentru o anumita afacere. In cazul mandatului comercial se confer mandatarului o mai mare libertate de aciune si independenta, potrivit dinamicii activitii comerciale.

15

3.2.2. Condiiile de validitate a contractului de mandat comercial Condiii de fond Pentru a fi valabil ncheiat, contractul de mandat comercial trebuie sa respecte condiiile cerute in art. 948 Cod civil: consimmntul, capacitatea prtilor, obiectul contractului si cauza. Consimmntul partilor Mandatul comercial, fiind un contract consensual, se considera perfect in momentul acordului de voina al mandatarului si mandatului. Mandatul poate fi expres sau tacit, acceptarea mandatului putnd fi tacita si sa rezulte executarea lui. Mandatarul care nu dorete a primi nsrcinarea data de mandant trebuie sa-1 ntiineze imediat pe acesta. Daca mandantul ntrzie in luarea masurilor cu privire la bunurile ncredinate, mandatarul poate cere punerea bunurilor sub sechestru judiciar.

Capacitatea partilor Mandantul trebuie sa aib capacitatea de a ncheia el nsui actele juridice care urmeaz sa fie ncheiate in numele sau de ctre mandatar. Mandatarul trebuie sa aib capacitatea de exerciiu pentru a fi in msura sa ncheie acte juridice personal, in numele si pe seama altuia, fr insa ca legea sa-i ceara si calitatea de comerciant. Cat privete calitatea voinei, buna sau reaua-credina la ncheierea actului juridic, modalitatea si locul ncheierii actului juridic, se raporteaz la persoana reprezentantului mandatar si la ter. 3.2.2. Felurile mandatului In funcie de ntinderea puterilor conferite mandatarului, mandatul poate fi general sau special. Mandatarul este general in cazul in care mandatarul este mputernicit sa ncheie orice acte juridice, cu excepia acelora pentru care legea impune existenta unui

16

mandat special (,,procuratio amnium bonorum "). Mandatul este special daca mandatarul este mputernicit sa ncheie un anumit act juridic (procuratio unicus rei") sau pentru anumite operaiuni determinate. Exista anumite categorii de acte juridice care nu pot fi ncheiate prin mandatar dect daca procura (mandatul) este speciala. Mandatul de interes comun Aceasta operaiune juridica este valabila nct mandatarul acioneaz in acelai timp in nume si interes propriu si ca mandatar al altei persoane. Mandatarul in interes comun nu se confunda cu mandatul cu titlu oneros, in care mandatarul este si trebuie sa fie remunerat chiar daca terul juridic pe care trebuie sa-1 ncheie mandatarul nu s-a fcut, de exemplu, datorita culpei terei persoane. 3.2.3. Efectele contractului de mandat comercial

Obligaiile mandatarului:

- mandatarul are obligaia sa execute nsrcinarea primita cu diligenta unui bun comerciant, ca si cum afacerile ar fi ale sale; - mandatarul trebuie sa arate terilor mputernicirea; - mandatarul este dator sa incunostiinteze fr ntrziere pe mandant despre executarea mandatului; - mandatarul este obligat sa pstreze destinaia sumelor primite pe socoteala mandantului. In cazul neexecutrii acestei obligaii mandatarul este dator la plata dobnzilor aferente sumei, din ziua primirii acesteia. In caz de doi sau frauda, mandatarul este posibil sa rspund si penal; - mandatarul este inut a plai dobnzi la sumele de bani cuvenite mandantului, din ziua in care era dator a le trimite sau a le consemna (facandu-se aplicarea normei generale prevzute in art. 43 C.corn.). Obligaiile mandantului:

17

- mandantul este obligat sa pun la dispoziia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului (art. 385 C.com.); - mandantul este inut de obligaia de plata a remuneraiei convenite; - mandantul are obligaia sa restituie cheltuielile fcute de mandatar pentru executarea mandatului. Mandantul are obligaii si fata de terele persoane in baza actelor juridice ncheiate de mandatar, evident in limitele mputernicirii sale. 3.2.3. ncetarea contractului de mandat comercial Contractul de mandat nceteaz prin ndeplinirea funciei sale juridice. Exista si situaii de natura obiectiva sau subiectiva, care duc la stingerea mandatului, respectiv: Revocarea mandatului in cazuri bine justificate tiut fiind faptul ca mandatul comercial este, de regula, cu titlu oneros. Cu toate acestea, contractul de mandat rmne si in dreptul comercial un contract care se bazeaz pe ncrederea pe care o are mandantul in persoana mandatarului, aa nct mandatul poate fi revocat in cazuri ntemeiate. Revocarea poate fi expresa printr-o declaraie fcuta in acest sens si care trebuie sa fie notificata (comunicata) terelor persoane care, de bunacredina ar putea ncheia acte juridice cu primul mandatar. In lipsa notificrii terii se pot apar invocnd aparenta de drept in privina primului mandatar. Revocarea poate sa fie tacita, ceea ce nseamn ca poate fi dedusa din orice mprejurri care dovedesc voina mandantului de a revoca mandatul ncredinat unei persoane. De exemplu, desemnarea unui nou mandatar pentru ndeplinirea aceleai operaiuni nseamn, tacit, revocarea mandatarului precedent. In cazul in care mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate sa-i solicite mandantului despgubiri daca revocarea sa este abuziva5.5

intempesiva sau

Spre exemplu, adunarea general a acionarilor este organul societii care formeaz voina social, ceea ce nseamn c actul juridic de tip contractual pe care l reprezint hotrrea adunrii generale a acionarilor de a numi administratorul i care ncorporeaz voina social, unit cu acceptarea de ctre administrator a funciei ncredinate, se ncadreaz n tiparul mandatului comercial. Coninutul mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, reglementarea acestui coninut fiind completat de dispoziiile legale referitoare la obligaiile imperative stabilite n sarcina administratorului, precum i la limita mandatului acestuia (art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicata)

18

ndeplinirea termenului pentru care a fost ncheiat contractul Este cauza de stingere a mandatului civil. In cazul mandatului comercial,

Renunarea mandatarului mandatarul este inut sa-1 despgubeasc pe mandant, in caz de renunare la mputernicirea primita. Mandatarul poate sa renune la mandat, anuntandu-1 pe mandant despre aceasta intenie. Daca prin renunare mandantul este prejudiciat, mandatarul poate fi tras la rspundere pentru acoperirea prejudiciului, cu excepia cazului cnd se dovedete ca el nsui ar fi suferit o paguba nsemnata daca ar fi continuat executarea mandatului.

3.3.

Contractul de comision

Potrivit art. 405 Cod com.: ,,Comisionul este un contract avnd ca obiect tratarea de afaceri comerciale de ctre comisionar pe socoteala comitentului". Contractul de comision se aseamn cu contractul de mandat, deosebirea constnd in faptul ca actele juridice ncheiate de comisionar sunt in nume propriu, dar pe seama comitentului. Comisionul este una dintre operaiile juridice cele mai frecvente in practica comerciala. Adeseori el se nfieaz ca negotii specializate, prin conexiunea normelor proprii cu cele ale activitilor pe care le nlesnete. Astfel, exista elemente ale comisionului in materie de consignaie, de expediie, in operaiuni de bursa etc. Ca operaie de sine stttoare, contractul de comision se caracterizeaz prin faptul ca intermediarul (comisionarul) are doua categorii de obligaii: obligaii care izvorsc din relaiile cu terii; obligaii fata de comitent. Contractul de comision prezint urmtoarele caractere juridice: este un contract bilateral cu titlu oneros, el neputnd fi revocat pe cale unilaterala. Comisionarul este pltit pentru serviciile fcute comitentului cu o suma de bani, numita comision, care se stabilete sub forma unei sume fixe, fie procentual, calculat la cifra de afaceri pe care o realizeaz comisionarul in raporturile cu terele persoane (comisionarul beneficiaz, ca si

19

mandatarul, de privilegiul special si de dreptul de retenie asupra bunurilor comitentului pana la ncasarea de bani ce i se cuvin). 3.3.1. Efectele contractului de comision Intre prile contractului de comision se nasc obligaiile, guvernate de regulile mandatului. Comisionarul se obliga direct si personal fata de teri. Acest tip de contract creeaz doua tipuri de raporturi juridice. Obligaiile comisionarului: - comisionarul este obligat sa respecte dispoziiile date de comitent in limita puterilor conferite; - comisionarul nu poate face operaiuni de vnzare pe credit pe socoteala comitentului; - momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra mrfurilor si obiectelor interesate in acest transfer; - comisionarul este obligat sa dea socoteala comitentului asupra ndeplinirii mandatului primit; - comisionarul este inut sa i ndeplineasc obligaiile cu buna-credina si diligenta unui profesionist. Comisionarul trebuie sa depun o diligenta sporita, ceruta unui profesionist, acionnd cu buna-credina. Obligaiile comitentului: - comitentul are obligaia sa plteasc comisionul cuvenit comisionarului. Aceasta obligaie curge din momentul in care comisionarul a ncheiat acte juridice cu teri, chiar daca nu au fost executate nc obligaiile rezultate din actele juridice ncheiate. . In acest sens, consideram ca, comisionarul care i-a ndeplinit obligaia asumat prin contractul de comision, i anume aceea de a prospecta piaa n vederea gsirii unui cumprtor pentru lucrul supus vnzrii, este ndreptit la primirea remuneraiei cuvenite pentru operatiunea efectuata, chiar dac, ulterior ncheierii precontractului de vnzare-cumprare, cumprtorul s-a rzgndit i nu a mai ncheiat contractul

20

- comitentul este obligat sa restituie cheltuielile fcute de comisionar cu ndeplinirea nsrcinrii primite. In cazul in care comisionarul a efectuat anumite cheltuieli pentru ducerea la ndeplinire a mandatului, comitentul trebuie sa restituie cheltuielile care trebuiesc a fi dovedite si reinute in registrele comerciale separat pentru fiecare operaiune comerciala. 3.3.2. ncetarea contractului de comision Efectele contractului de comision nceteaz in urmtoarele cazuri: revocarea mputernicirii de ctre comitent; renunarea la mputernicirea primita de ctre comisionar; moartea comitentului ori comisionarului; interdicia comisionarului ori comitentului; insolvabilitatea ori falimentul prtilor (art. 1552 C.civil). In aplicarea acestor cazuri de ncetare a contractului de comision trebuie sa se tina seama de necesitatea asigurrii securitii raporturilor comerciale. 3.4. Contractul de consignaie 3.4.1. Noiunea contractului de consignaie Contractul de consignaie este o varietate a contractului de comision, cuprinznd insa si elemente ale altor tipuri de contracte, de exemplu: ale vnzrii de mrfuri, ale depozitului. Pentru serviciul sau, consignatarul are dreptul la o remuneraie sau numai la suprapreul obinut din vnzare. Vinderea bunurilor se face ntotdeauna pe un pre anticipat stabilit de consignant. Consignatarul este obligat sa remit consignatului suma de bani obinut ca pre al vnzrii sau sa restituie bunul in natura in cazul in care nu este vndut. 3.4.2. Caracterele juridice ale contractului de consignaie

21

Contractul de consignaie are urmtoarele caractere juridice: - este un contract unilateral (sinalagmatic), el dnd natere la obligaiile in sarcina ambelor pri; - este un contract cu titlu oneros, prile contractante urmrind un interes patrimonial. Remiterea ctre consignatar a bunurilor mobile pentru a fi vndute terilor nu este o condiie a ncheierii contractului, ci un efect al acestuia; - este un contract consensual, deoarece el ia natere prin simplul acord de voina al prtilor. Contractul de consignaie se ncheie in forma scrisa existenta acestuia, precum si orice convenie privitoare la modificarea, transformarea sau desfiinarea lui, se pot dovedi numai in scris. 3.4.3. Efectele contractului de consignaie Contractul de consignaie da natere la anumite obligaii intre prile contractante. Prin ncheierea actelor de vnzare-cumprare se nasc si anumite obligaii intre consignatar si teri. Obligaiile consignantului: Din contractul ncheiat rezulta anumite obligaii pentru consignant: a) consignantul are obligaia sa predea consignatarului bunurile mobile care urmeaz sa fie vndute; b) Consignantul are obligaia sa restituie cheltuielile fcute de consignatar cu ocazia ndeplinirii nsrcinrii primite; c) Consignantul este obligat la plata unei remuneraii. Obligaiile consignatarului: a) consignatarul este obligat sa ia masurile necesare pentru pstrarea si conservarea bunurilor primite; b) consignatarul este obligat sa asigure bunurile ce i-au fost ncredinate la o societate acceptata de consignant; c) consignatarul are obligaia sa execute mandatul dat de consignant;

22

d) consignatarul este obligat sa dea socoteala asupra ndeplinirii mandatului sau. Consecinele nerespectrii obligaiilor Nerespectarea obligaiilor atrage dup sine si rspunderea civila si raspunderea penala. Rspunderea civila - Pentru nerespectarea obligaiilor se angajeaz rspunderea civila contractuala a prtii in culpa in condiiile stabilite pentru contractul de mandat. Rspunderea penala - Sa sancioneze penal consignatarul care svrete urmtoarele fapte : - i nsuete bunurile ncredinate in consignaie sau le va nstrina in alt mod sau in alte condiiuni dect cele prevzute in contract sau nu le va restitui consignantului la cerere; - care nu va remite consignantului sumele de bani, cambiile sau valorile ncasate sau primite de el, drept pre al bunurilor vndute; - care la cererea consignantului nu va face de ndat notificrile prevzute in legislaie; - care, cu rea-credina, nu va face consignantului ntiinrile prevzute de legislaie; - care, cu buna tiina, va face consignantului ntiinri neexacte privitoare la situaia vnzrilor si ncasrilor fcute de ele; - care nu va notifica consignantului orice urmrire ndreptata asupra bunurilor ncredinate lui in consignaie sau asupra valorilor rezultate din vnzarea lor, de ndat ce va fi avut la cunotina de acele urmriri; - care va nltura, va distruge, va deteriora sau va face sa se nlture, distrug sau deterioreze ambalajele, etichetele, mrcile sau orice alte semne exterioare aplicate de consignant asupra mrfurilor ncredinate lui in consignaie; - care va depozita sau muta mrfurile ncredinate lui in consignaie; - care nu va pune la dispoziia consignantului, la cererea acestuia, registrele speciale de consignaie, in cazul cnd contractul prevede tinerea unor asemenea registre. In cazul in care delictele prevzute mai sus sunt svrite de o persoana juridica, pedepsele se vor aplica reprezentanilor legali si presupuilor vinovai. Suplimentar, persoana juridica va fi sancionat si cu o amenda civila, in condiiile legii. 3.4.4. ncetarea contractului de consignaie Contractul de consignaie nceteaz prin:

23

-

revocarea de ctre consignant a mputernicirii; renunarea la mandat; insolvabilitatea ori falimentul prtilor. Consignantul poate sa revoce contractul in orice moment, chiar daca a fost

ncheiat pe o perioada determinata, in cazul in care nu exista nici o stipulaie contrara.

3.5. Contractul de report 3.5.1. Noiunea contractului de report Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde: o dubla vnzare; o vnzare ce se executa imediat, iar cea de-a doua este o vnzare cu termen si la un pre determinat. In concepia Codului comercial, contractul de report este o fapta de comer conexa (accesorie) dobndind comercialitate datorita obiectului si anume titluri de credit. In temeiul acestui contract, persoana deintoare de titluri, denumit reportat, da in raport titlurile unei persoane, denumita reportator, in schimbul unui pre pltibil imediat. La un anumit termen reportatorul revinde reportatului titluri de credit de aceeai specie (nu aceleai titluri pe care le-a dobndit), primind un pre determinat. Reportatorul primete de la reportat o remuneraie data si cea ncasata de reportator poarta denumirea de report. 3.5.2. Condiiile reportului Pentru a se ncheia un contract de report trebuie sa se ndeplineasc urmtoarele condiii: - sa existe un acord de voina intre reportat si reportator; - acordul de voina privind vnzarea si revnzarea sa fie simultan; - vnzarea si revnzarea sa aib ca obiect titluri de credit care circula in comer. 3.5.3. Efectele contractului de report Aceste efecte privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit si fructele civile ale acestora. Contractul de report este un contract translativ de proprietate; dreptul asupra obiectului contractului de report de transfera de la vnztor la

24

cumprtor, n esena, in privina transferului sunt aplicabile dispoziiile dreptului comun. n cursul duratei contractului, titlurile de credit pot produce anumite fructe civile (dividende, dobnzi etc.). Aceste fructe se cuvin reportatorului care culege fructele. Prile pot stabili ca fructele produse de titlurile de credit sa revin reportatului (art. 74 alin. 4 C.com.). 3.5.4. ncetarea contractului de report Contractul nceteaz, ca urmare a procedurii efectelor sale, la termenul stabilit de pri. Potrivit legii, la mplinirea termenului prile pot sa prelungeasc contractul cu obligaia de a pstra condiiile iniiale (art. 75 C.com.). In cazul rennoirii contractului intre pri se lichideaz diferenele si rmn la reportator titlurile in vederea unei noi lichidri la o noua scadenta. Contractul de report poate fi prorogat, rennoit sau supus deportului. Prorogarea este o operaiune juridica prin care se amna scadenta revanzarii pe unul sau mai multe termene (preul de revanzare rmne neschimbat). Rennoirea intervine la expirarea reportului si are ca obiectiv titluri care difer prin coninut sau specia lor, presupunnd o predare efectiva a titlurilor (este o novatiune prin schimbarea obiectului contractului). Deportul este o operaiune inversa reportului si intervine pentru satisfacerea nevoilor pe termen, de titluri, de credit ale unei persoane: operaia juridica privind deportul intervine pentru satisfacerea nevoilor unei tere persoane de a realiza un anumit stoc de aciuni in vederea exercitrii dreptului de opiune la o noua emisiune, ori pentru a obine majoritatea de voturi in adunarea generala a acionarilor.

3.6. Contractul de cont curent 3.6.1. Noiunea contractului de cont curent Prin contractul de cont curent, prile se neleg ca, in Ioc sa achite separat si imediat creanele lor reciproce izvorte din prestaiile fcute una de ctre celalalt,

25

lichidarea sa se fac la un anumit termen, prin achitarea soldului de ctre partea care va fi debitoare.

3.6.2. Caracterele juridice ale contractului Contractul de cont curent prezint urmtoarele caractere: - este un contract bilateral, deoarece prile se obliga sa se crediteze reciproc pentru prestaiile fcute; - este un contract intuitu personae, in sensul ca identitatea persoanei cu care se ncheie contractul este determinata prin consimmntul exprimat la ncheierea contractului, in considerarea calitii acelei persoane; - este un contract consensual, el ncheindu-se prin simplul acord de voina al prtilor; - este un contract cu titlu oneros: pentru sumele nscrise in contul curent curg dobnzi in debitul primitorului, de la data nscrierii" (art. 371 pct. 3 Cod comercial); - este un contract cu executare succesiva in timp, prin remiteri reciproce si alternante; - este un contract accesoriu, pentru ca se ncheie in vederea executrii altui contract sau a altor contracte intre aceleai pri. El poate fi conceput ca un contract autonom numai daca este ncheiat intre doua banei; - fiind un contract intuitu personae, se desfiineaz prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia din pri. 3.6.3. Inchiderea contului curent Pentru nelegerea sensului juridic al operaiunii de ncheiere a contului curent, trebuie sa se disting doua situaii: a) b) cnd nchiderea contului curent este definitiva, caz in care aceasta coincide cu cnd ncheierea contului curent este periodica, fie anuala, fie trimestriala ncetarea sau desfiinarea contractului; (convenionala). In ambele situaii se produce compensarea maselor indivizibile de credit

26

si debit in stabilirea unui sold final, creditor in favoarea unui corentist si debitor in sarcina celuilalt. In practica, de la data ncheierii contului (definitiva sau temporar) se obinuiete ca partea in favoarea creia a fost stabilit soldul sa remit celeilalte pri un extras al contului curent, pe care partea respectiva ii poate aproba expres, tacit sau refuza (contesta). In cazul contestrii valorii soldului, stabilirea acesteia se va face pe cale judectoreasca. Soldul creditor constituit poate fi garantat fie cu o garanie reala (ipoteca, gaj), fie cu o garanie personala (fidejusiune). 3.6.4. Desfiinarea contului curent Contractul de cont curent este un contract intuitu personae, aa nct se desfiineaz prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre pri. Contractul se poate desfiina si pe cale convenionala cnd prile au stabilit un termen prin convenia lor sau chiar pana la mplinirea termenului, daca convin astfel. Daca nu s-a prevzut un termen, contractul se desfiineaz de drept in caz de faliment datorita existentei efectelor patrimoniale ale falimentului: ajungerea la scadenta a tuturor creanelor; desesizarea falimentara, declarative de faliment etc. nulitatea de drept a actelor posterioare sentinei

3.7. Contractul de leasing 3.7.1. Operaiunile de leasing Potrivit art.l din O.G.nr.51/19976, republicata, operaiunile de leasing sunt acele operaiuni prin care o parte, denumita locator/finanator, transmite pentru o perioada6

privind operaiunile de leasing i societile de leasing, PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 9 din 12 ianuarie 2000. Republicat n temeiul art. VII din Legea nr. 99/1999 privind unele msuri pentru accelerarea reformei economice, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, dndu-se textelor o nou numerotare. Ordonana Guvernului nr. 51/1997 a fost publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997 i a fost aprobat i modificat prin Legea nr. 90/1998, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 170 din 30 aprilie 1998.

27

determinata dreptul de folosina asupra unui bun al crui proprietar este cealalt parte, denumita utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plai periodice, denumita rata de leasing Prin rata de leasing, in sensul art. 2 lit. d) din lege, se nelege: in cazul leasingul financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobnzii de leasing. Dobnda de leasing reprezint rata medie a dobnzii bancare pe piaa romneasca; in cazul leasingului operaional, cota de amortizare, calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de ctre prile contractante. La sfritul perioadei de leasing locatorul/finanatorul se obliga sa respecte dreptul de opiune al utilizatorului de a cumpra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a nceta raporturile contractuale. In ceea ce privete noiunea de leasing financiar la care am fcut referire mai sus, aceasta reprezint operaiunea de leasing care ndeplinete una sau mai multe din urmtoarele condiii: - riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul ncheierii contractului de leasing; - prile au prevzut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului; - utilizatorul poate opta pentru cumprarea bunului, iar preul de cumprare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaa) pe care aceasta o are la data la care operaiunea poate fi exprimata; - perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acoper cel puin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca, in final, dreptul de proprietate nu este transferat. Condiiile leasingului financiar nu sunt cumulative. Leasingul operaional reprezint operaiunea de leasing care nu ndeplinete nici una din condiiile leasingului financiar. In ce privete calitatea de finanator, aceasta poate fi o societate de leasing, persoana juridica romana sau strina. 3.7.2. Societile de leasing

28

Operaiunile de leasing sunt realizate de ctre societile de leasing, persoane juridice romane care se nfiineaz si funcioneaz potrivit Legii nr. 31/1990 privind societile comerciale, republicata. Societile de leasing sunt acele societi care au in obiectul de activitate desfurarea operaiunilor de leasing si un capital social minim, subscris si vrsat integral la nfiinare de 500 milioane lei. Aa cum se cunoate, in momentul constituirii unei societi comerciale in actul constitutiv trebuie artat obiectul sau obiectele de activitate cu precizarea obiectului principal. Consideram ca, pentru a fi calificata ca o societate de leasing, aceasta trebuie sa aib ca obiect principal de activitate operaiuni de leasing".

3.7.3. Contractul de leasing Leasingul este la acest moment, pe plan internaional, unul din cele mai rspndite mijloace de realizare a finanrilor. Problema eseniala pe care o ridica noiunea de ,,contract de leasing" o reprezint existenta sau inexistenta unui asemenea contract. Dei se aseamn cu contractele de nchiriere, vnzare in rate, cat si de locaie viagera, leasingul ca natura juridica este o modalitate contractuala de finanare la termen. Leasingul era, pana nu demult, un contract ntlnit mai cu seama in legislaia comerciala internaionala, fiind impus insa de noile realiti economice pe plan naional, ca un adevrat contract complex avnd urmtoarele caracteristici: - un contract de vnzare-cumprare, prin care se achiziioneaz bunul solicitat de utilizator; - un contract de mandat, prin care sunt stabilite elementele vnzrii si, in acelai timp, se realizeaz operaiunile tehnice, dar si formalitile administrative necesare; - un contract de locaie, a crui durata cat si ratele sunt determinate din cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobnzii de leasing in cazul leasingului financiar si din cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de ctre prile contractante in cazul leasingului operaional; - o promisiune unilaterala de vnzare in favoarea cumprtorului utilizator.

29

Se poate concluziona astfel, ca leasingul este un contract propriu de finanare, fiind o fuziune de tehnici juridice. Ca urmare, finanatorul nu poate fi confundat cu un simplu locator aa cum desprindea din redactarea iniiala a O.G. nr. 51/1997. Analiznd trsturile juridice ale contractului de leasing, constatam ca acesta este un act bilateral, numit, cu titlu oneros, avnd coninut patrimonial, cu executare succesiva, intuitu personae si consensual. Prile contractului Potrivit legii, un element esenial al contractului de leasing ii constituie prile in contract, si anume locatorul-finanatorul si utilizatorul. Iata deci ca, spre deosebire de complexa operaie de leasing bazata pe o operaie trilaterala (furnizor-finanator, utilizator) contractul in sine se ncheie intre doua pri. Drepturile si obligaiile finanatorului Finanatorul se bucura de urmtoarele drepturi stipulate in O.G. nr.51/1997, republicata: - daca utilizatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, in conformitate cu dispoziiile Legii nr.64/1995, cu modificrile ulterioare drepturilor reale ale finanatorului asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile judectorului sindic; - daca insa utilizatorul se afla in dizolvare si/sau lichidare, dispoziiile alineatului precedent se aplica si lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societile comerciale, republicata. Potrivit art. 9 finanatorul are urmtoarele obligaii: - sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesitailor; - sa ncheie un contract de vnzare-cumprare cu furnizorul desemnat de utilizator, in condiiile expres formulate de ctre acesta;

30

- sa ncheie contract de leasing cu utilizatorul si sa transmit acestuia, in temeiul contractului de leasing, toate drepturile derivnd din contractul de vnzare-cumprare, cu excepia dreptului de dispoziie; - sa respecte dreptul de opiune al utilizatorului, care consta in posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau achiziionarea ori restituirea bunului; - sa ii garanteze utilizatorului folosina linitita a bunului, in condiiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale; - sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing. Drepturile si obligaiile beneficiarului Intr-un contract de leasing utilizatorul are urmtoarele drepturi: - in cazul reclamaiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garanie si postgarantie utilizatorul are drept de aciune asupra furnizorului; - dreptul de a exercitar aciunile posesorii fata de teri. Obligaiile utilizatorului sunt reglementate prin art. 10 si constau in urmtoarele: - sa recepioneze si sa primeasc bunul la termenul stipulat in contractul de leasing; - sa exploateze bunul conform instruciunilor elaborate de ctre furnizor si sa asigure instruirea personalului desemnat sa ii exploateze; - sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fr acordul finanatorului; - sa respecte termenele de plata si cuantumul ratelor de leasing; - sa suporte cheltuielile de ntreinere si alte cheltuieli ce deriva din contractul de leasing; - sa i asume totalitatea obligaiilor care decurg din folosirea directa sau prin prepuii si (inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii), precum si din cazuri fortuite a bunului pe ntreaga perioada contractuala in paralel cu plata ratelor de leasing pana la atingerea valorii contractului de leasing; - sa nu mpiedice finanatorul in verificarea strii modului de exploatare a bunului obiect al contractului de leasing; - sa informeze finanatorul, in timp util, cu privire la orice tulburare venita din partea unui ter, referitor la dreptul acestuia de proprietate;

31

- sa nu modifice obiectul contractului fr acordul prealabil al finanatorului; - sa restituie bunul respectnd prevederile contractuale.

3.8. Contractul de depozit

3.8.1. Noiunea contractului de depozit comercial Depozitul comercial este un contract prin care o persoana, numita deponent, ncredineaz unei alte persoane, numita depozitar, o marfa cu obligaia acestuia sa o pstreze, sa o conserve si sa o restituie la cerere in schimbul unei sume de bani, numita taxa de depozit. 3.8.2. Caracterele juridice ale contractului de depozit

32

Caracterul de depozit comercial are urmtoarele caractere juridice: - este un contract real, deoarece el se considera perfectat in momentul remiterii materiale a mrfii date in depozit; - este cu titlu oneros, depozitarul fiind pltit pentru serviciile sale, prin taxa de depozit, calculata in raport cu cantitatea de marfa depozitata care ocupa un anumit spaiu si de durata depozitului. Fiind un contract cu titlu oneros, depozitul comercial se deosebete de cel civil care poate fi si cu titlu gratuit. titlu oneros (art. 1633 alin. l si 3 Cod civil). - este un contract sinalagmatic, el dnd natere la obligaii in sarcina ambelor pri. Prin ncheierea acestui contract nu se transmite dreptul de proprietate. Depozitul comercial este, de regula, voluntar, deponentul avnd posibilitatea sa aleag pe depozitar. Sechestrul judiciar este, de asemenea, cu

3.8.3. Felurile contractului de depozit Contractul de depozit comercial este o varianta a contractului de depozit civil. Daca depozitarul este o ntreprindere specializata in primirea mrfurilor (in magazii generale, antrepozite, docuri) expres autorizate si practicnd tarife oficiale, deponentul primete in schimbul mrfii depuse trei nscrisuri: un certificat de depozit (recipisa), talonul si buletinul de gaj (warantul). Toate nscrisurile au acelai coninut , cuprinznd obligatoriu urmtoarele meniuni: - denumirea si sediul depozitarului; - numrul curent din registrul in care au fost nscrise mrfurile depozitate; - data emiterii documentelor; - numele si sediul deponentului; - natura, cantitatea si valoarea mrfii depozitate; - plata taxelor de import si, dup caz, polia de asigurare; - durata depozitului.

33

Certificatul de depozit (recipisa) si buletinul de gaj (warantul) sunt titluri de credit care incorporeaz marfa data in depozit si care se remite deponentului. Ele pot fi titluri de credit la ordin sau la purttor, negociabile mpreuna si separat. 3.8.4. Efectele contractului de depozit comercial Obligaiile depozitarului; a) depozitarul este obligat sa pstreze marfa ca un bun proprietar; b) depozitarul este obligat sa restituie marfa la cererea deponentului. Obligaiile deponentului: a) Deponentul este obligat sa remit depozitarului marfa ambalata, etichetata in funcie de natura acesteia; b) Deponentul este obligat sa achite depozitarului eventualele cheltuieli pentru pstrarea, conservarea mrfii sau cnd a suferit pagube pricinuite de marfa depozitata. c) Deponentul este obligat sa achite taxa de depozit datorata conform contractului. 3.8.5. ncetarea contractului de depozit comercial Efectele contractului de depozit comercial nceteaz in urmtoarele cazuri: ndeplinirea in avans a obligaiilor contractuale; rezilierea unilaterala a contractului; moartea; interdicia; insolvabilitatea ori falimentul prtilor.

3.9. Contractul de franciza

34

3.9.1. Definiia si caracterele contractului de franciza Aprut in S.U.A., odat cu legislaia antitrust, prin care s-a interzis desfacerea mrfurilor de ctre productor, contractul de franciza, ca mod de comercializare a unor produse a devenit in toate tarile europene, datorita dinamismului si rentabilitii sale, o forma de cooperare comerciala. Fiind o varietate recenta si rspndita a contractului de concesiune, franciza constituie o metoda moderna de a face afaceri pe baza colaborrii permanente intre parteneri. In sistemul de drept romanesc, franciza a fost definita legal prin art. l din O.G. nr. 52/19977 privitoare la regimul juridic al francizei, modificata, completata si aprobata prin Legea 79/19988, astfel: Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizar, acorda altei persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu". Aceasta definiie data de legiuitor este deficitara sub mai multe aspecte. Astfel, sunt lsate in afara definiiei elemente eseniale ale francizei, ca de exemplu: know-how-ul; asistenta comerciala si tehnica; folosina de ctre beneficiar a nsemnelor atragerii clientelei (marca, renume) ale francizorului. Legiuitorul a introdus o parte din elementele definitorii ale francizei in definiiile date partenerilor contractuali si in obligaiile prtilor prevzute in lege. In doctrina juridica, franciza s-a definit in diverse moduri. Intr-o prima definitie, contractul de franchinsing (termen englez) consta in acordarea de catre comerciantul producator, numit franchiser, a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii si de a beneficia de un sistem de relatii care contine marca, renumele, know-how-ul si asistenta sa unui comerciant, persoana fixica sau juridica, numita franchisee, in schimbul unui pret constand intr-o suma de bani initiala si o redeventa periodica, numita franchise-fee. Intr-o alta definitie se arata ca acordurile de franciza constau, esential, in licentierea drepturilor de proprietate industriala sau7

privind regimul juridic al francizei, PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 180 din 14 mai 1998. Republicat n temeiul art. II din Legea nr. 79 din 9 aprilie 1998, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998, dndu-se textelor o nou numerotare. Ordonana Guvernului nr. 52 din 28 august 1997 a fost publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997. 8 PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 147 din 13 aprilie 1998

35

intelectuala, relative la marci, embleme sau know-how-ului, care pot fi combinate cu restrictiile asupra livrarilor sau cumpararilor de produse. Contractul de franciza este un contract bilateral, consensual si cu titlu oneros. Francizorul este un comerciant care: - este titularul drepturilor unei marci inregistrate. Drepturile trebuie sa fie exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de franciza; - confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; - asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate; - utilizeaza personal si mijloacele financiare pentru promovarea marcii sale, a cercetarii si inovatiei, asigurand dezvoltarea si viabilitatea produsului. Beneficiarul este un comerciant, persoana fizica sau juridica, selectionata de francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza asa cum este definita de francizor. Know-how-ul este ansamblul formulelor definiiilor tehnice, documentelor si modelelor, reelelor, procedeelor si altor elemente analoage care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs. Legiuitorul a prevzut si obligativitatea ca in contractul de franciza sa fie introduse urmtoarele clauze: - obiectul contractului; - drepturile si obligaiile prtilor; - condiiile financiare; - durata contractului; - condiii de modificare, prelungirea si rezilierea (art. 5 din lege). Contractul de franciza va respecta obligatoriu urmtoarele principii: - termenul va fi fixat astfel nct sa permit beneficiarului amortizarea investiiilor; - francizorul va ntiina pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra inteniei de a rennoi contractul la data expirrii sau de a nu semna un nou contract; - in cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili circumstanele care pot determina o reziliere fr preaviz; - condiiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgnd din contract, in special de desemnare a unui succesor; - dreptul de preemiune va fi prevzut, dac interesul meniunii sau dezvoltrii reelei de franciza necesita recunoaterea acestui drept;

36

- clauzele de non-concurenta vor fi cuprinse in contract pentru protejarea know-how-ului; - obligaiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate, astfel nct sa favorizeze obiectivele comune. Francizorul controleaz respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii mrcii. Marca francizorului constituie garania calitii produsului, serviciului, tehnologiei furnizate consumatorului, garanie asigurata prin transmitere si prin controlul respectrii know-how-ului, furnizarea unei game omogene de produse si/sau servicii si/sau tehnologie. 3.9.2. Efectele contractului de franciza Francizorul se obliga sa furnizeze informaii (art. 2.3 din lege) despre: - experiena dobndita si transferabila; - condiiile financiare ale contractului, respectiv redevena iniiala sau taxa de intrare in reea, redevene periodice, redevene de publicitate, determinarea tarifelor privind prestri de servicii si tehnologii, in cazul clauzei obligaiilor contractelor de cumprare; - elementele care permit beneficiarului sa fac calculul rezultatului previzionat si sa-si ntocmeasc planul financiar; - obiectivele si aria exclusivitii acordate; - durata contractului, condiiile rennoirii, rezilierii, cesiunii. Francizorul trebuie sa ndeplineasc urmtoarele cerine (art. 4.2 din lege): - sa dein si sa exploateze o activitate comerciala pe o anumita perioada, anterior lansrii reelei de franciza; - sa fie titularul drepturilor de proprietate intelectuala si/sau industriala; - sa asigure beneficiarilor si o pregtire iniiala, precum si asistenta comerciala si/sau tehnica permanenta pe toata durata existentei drepturilor contractuale. Francizorul va notifica in scris beneficiarului orice nclcare a obligaiilor contractuale si-i va acorda un termen rezonabil de remediere (art. 7 din lege). Francizorul se asigura ca beneficiarul, printr-o publicitate adecvata, face cunoscut ca este o persoana independenta din punct de vedere financiar in raport cu francizorul sau cu alte persoane. Beneficiarul trebuie sa ndeplineasc urmtoarele cerine (art.4 pct.3 din lege):

37

- sa dezvolte reeaua de franciza si sa menin identitatea comuna, precum si reputaia acesteia; - sa furnizeze francizorului orice informaie de natura a facilita cunoaterea si analiza performantelor si a situaiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficienta in legtura cu franciza; - sa nu divulge terelor persoane know-how-ul furnizat de ctre furnizor, att pe durata contractului de franciza, cat si ulterior. Beneficiarului i se impune de ctre francizor respectarea unor obligaii ferme de protejare a caracterului confidenial al afacerii, in special neutralizarea know-how-ului de ctre o reea concurenta (art. 8 pct.2 din lege). Publicitatea pentru selecionarea beneficiarilor trebuie sa fie lipsita de ambiguitate si sa nu conin informaii eronate. Incetarea contractului de franciza poate interveni prin rezilierea contractului. Relaiile post contractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale. 3.9.3. Contractul de exclusivitate In cazul unui contract de exclusivitate propus de francizor, vor fi respectate urmtoarele reguli (art. 9 din lege): - daca este ncasata o taxa de intrare in reeaua de franciza la semnarea contractului de franciza, suma privind drepturile de exclusivitate, prevzuta in contract, este proporionala cu taxa de intrare si se adaug acesteia; - in lipsa taxei de intrare, modalitile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate in cazul rezilierii contractului de franciza; - taxa de exclusivitate poate fi destinata pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesarii implementrii francizei si/sau pentru a delimita zona si/sau pentru know-how-ul transmis; - contractul de exclusivitate trebuie sa prevad o clauza de reziliere, convenabila ambelor pri; - durata contractului este determinata in funcie de caracteristicile proprii flecarei francize.

38

3.9.4. Avantajele contractului de franciza Aceasta forma de contractare, care se bucura de o suplee deosebita, s-a dovedit a fi un instrument economic eficient, cu o rentabilitate uluitoare, deoarece reuete sa atrag in circuit poteniale forte economice care poate altfel nu ar fi rentabile optim, in afara ncadrrii lor in disciplina contractului de franciza. 4. Concluzii finale In toate situatiile este avantajoasa incheierea contractelor in forma scrisa. Se delimiteaza cu precizie etapa tratativelor de cea a desfasurarii raporturilor contractuale. Fiecare parte contractanta cunoaste cu exactitate drepturile si obligatiile sale. Se poate verifica mai usor modul in care partile isi indeplinesc obligatiile. Expresia materie comercial" cuprinde persoanele si afacerile care fac s circule mrfurile, care fac s se ntoarc preul de la consumator la productor, pentru c, att Codul Comercial ct si legile speciale comerciale au drept obiect nlesnirea si organizarea acestui trafic"9. Termenii de persoane" si afaceri" se refer la comerciani si la actele de comer; Comercianii sunt persoanele care fac acte obiective de comer n nume propriu, cu titlu de profesie; Afacerea, n sens larg privete viata unei ntreprinderi de la nfiinare pn la ncetarea existentei sale, iar n sens restrns presupune o operaiune sau un act de comer; Actul obiectiv de comer este, n esen, orice act de intermediere purtat asupra unei operaiuni de schimb si care, de regul, se exercit de un comerciant cu titlu de profesie, operaiuni crora li se poate adaug activitatea de producie a mrfii pentru a fi destinata consumului.9.Smaranda Angheni Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureti, 1997, pag.2 9.CesareVivante Principii de drept comercial, Eitura Cartea Romneasc, Bucureti, 1928, pag.10, citat de Samarnda Angheni, op.cit., pag.229

39

40

BIBLIOGRAFIE

1. Crpenaru D. Drept comercial romn Ed. All, Bucureti 1997 2. Cpn O. Introducere n cercetarea dreptului comercial Tribuna economic nr.29/1990 3. Cesare Vivante Principii de drept comercial, Eitura Cartea Romneasc, Bucureti, 1928 4. Francisc Deak si Stanciu Carpenaru Contracte civile si comerciale, partea a 2a, fac. Drept Buc., Editura Lumina Lex, 1993 5. Smaranda Angheni Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureti, 1997 6. Turcu I. Teoria i practica dreptului comercial romn Ed. Lumina Lex, Bucureti 1998 7. Legea 31/1990 privind societatile comerciale republicata cu modificarile ulterioare

41

42