259
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI FACULTATEA: ECONOMIA AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI TEZĂ DE DOCTORAT Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. LETIŢIA ZAHIU Autor: COSMA SORINEL - Bucureşti 2005 -

Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA: ECONOMIA AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. LETIŢIA ZAHIU

Autor: COSMA SORINEL

- Bucureşti 2005 -

Page 2: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

MANIFESTĂRI ALE RENTEI FUNCIARE ÎN AGRICULTURĂ

Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. LETIŢIA ZAHIU

Drd.COSMA SORINEL

- Bucureşti 2005 -

Page 3: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

1

C U P R I N S Introducere …………………………………………………………………………………..

4

Cap.I. NOŢIUNEA DE RENTĂ FUNCIARĂ – DELIMITĂRI CONCEPTUALE …………………………………………………………………….

8

1.1. Pământul – cea mai importantă resursă fizică din agricultură ............................

8

1.2. Renta funciară şi proprietatea asupra pământului. Caracterul general al rentei funciare ……………………………………………..

17

1.3. Originile rentei funciare …………………………………………………………. 22 1.4. Tipologia şi condiţiile formării rentei funciare ………………………………….. 26

1.4.1. Definirea conceptului de rentă funciară …………………………..…… 26 1.4.2. Renta intensivă şi renta extensivă ........................................................... 35 1.4.3. Renta funciară – expresie a rarităţii …………................................. 41

1.5. Evoluţii privind teoria rentei funciare de la fiziocraţi până în epoca modernă . . . 44 1.5.1. Originea teoriei rentei: mercantilismul şi fiziocraţia . . . . . . . . . . . . . . 44 1.5.2. Contribuţia lui Adam Smith la teoria rentei funciare . . . . . . . . . . . . . . . 47 1.5.3. Doctrina ricardiană a rentei funciare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 1.5.4. Critica marxistă a teoriei rentei funciare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 1.5.5. Modificarea doctrinei ricardiene a rentei funciare . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 1.5.6. Henry George şi teoria rentei funciare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64 1.5.7. Teoria rentei funciare în perioada neoclasică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 1.6. Conceptul de rentă în epoca modernă .................................................................... 79 1.6.1. Grupurile de interes special şi conceptul modern de rentă . . . . . . . . . . . 79 1.6.2. Fenomenul de rent-seeking . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . 82 Cap.II. RENTA FUNCIARĂ ŞI UTILIZAREA TERENULUI AGRICOL …………….

90

2.1. Teoria structurii spaţiale a producţiei agricole ........................... ………………

90

2.2. Echilibrul exploataţiei agricole – un model optim de utilizare a pământului bazat pe determinarea mărimii rentei funciare …………………….

95

2.3. Renta bazată pe capitalul funciar ………………………………………………... 102 2.4. Renta bazată pe capitalul de exploatare a terenului agricol ……………………... 105 2.5. Metodologii de calcul al rentei funciare – evaluări cantitative …………………. 109 2.6. Preţul pământului ………………………………………………………………... 121

Cap.III. RESURSELE NATURALE ŞI CONDIŢIILE CLIMATICE ALE JUDEŢULUI CONSTANŢA - IMPORTANŢA LOR ÎN FUNDAMENTAREA RENTEI FUNCIARE …...................................................

128

3.1. Aşezarea şi cadrul natural ……………………………………………………….

128

3.1.1. Geomorfologia ………………………………………………………… 128 3.1.2. Caracterizarea generală a judeţului Constanţa ……………………….. 130

Page 4: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

2

3.2. Fondul funciar al judeţului Constanţa …………………………………………..

133

3.2.1. Suprafaţă şi structură ………………………………………………….. 133 3.2.2. Principalele tipuri de sol ………………………………………………. 134

3.3. Clima judeţului Constanţa ……………………………………………………… 139 3.3.1. Regimul termic ....................................................................................... 143 3.3.2. Regimul precipitaţiilor, umezeala aerului şi alte resurse de apă ………………………………………………………….

146

3.4. Îmbunătăţirile funciare în Dobrogea …………………………………………….. 149 3.4.1. Amenajările hidroameliorative în Dobrogea ………………………….. 149 3.4.2. Lucrările de desecare-drenaj şi de combaterea eroziunii solului ………………………………………………………..

152

3.5. Aprecierea favorabilităţii naturale şi economice a solurilor ……………………. 153 3.5.1. Aprecierea favorabilităţii naturale ......................................................... 153 3.5.2. Aprecierea favorabilităţii potenţate din jud.Constanţa ………………… 156

3.6. Favorabilitatea naturală a solurilor judeţului Constanţa, comparativ ansamblul ţării şi cu ţările Uniunii Europene ………………………

159

3.6.1. Favorabilitatea naturală a solurilor judeţului Constanţa, comparativ cu ansamblul ţării ………………………………………….

159

3.6.2. Favorabilitatea naturală a solurilor comparativ cu zona Uniunii Europene …………………………………………….

160

3.6.3. Potenţarea favorabilităţii naturale a solurilor din România în raport cu ţările Uniunii Europene ……………………….

165

Cap.IV. ZONALITATEA PRODUCŢIEI VEGETALE ŞI GRADUL DE VALORIFICARE A FERTILITĂŢII NATURALE ŞI POTENŢATE A SOLURILOR DIN JUDEŢUL CONSTANŢA …………………………………………………..

167 4.1. Zonalitatea condiţiilor ecologice pe teritoriul jud.Constanţa …………………….

167

4.1.1. Clima …………………………………………………………………... 167 4.1.2. Solurile ………………………………………………………………… 169

4.2. Lucrări de zonare a producţiei agricole în jud.Constanţa ……………………….. 170 4.2.1. Zonarea ecologică a plantelor agricole în RPR 1960 ………………….. 170 4.2.2. Zonarea producţiei agricole în Dobrogea, nivel 1970-1972 ………….. 172 4.2.3. Zonarea producţiei agricole, orizont 1980-1985-1990 ………………… 175

4.3. Bonitarea condiţiilor naturale şi potenţate a terenurilor agricole din judeţul Constanţa ……………………………………………………

178

4.3.1. Bonitarea condiţiilor naturale …………………………………………. 178 4.3.2. Bonitarea condiţiilor potenţate a terenurilor agricole din judeţul Constanţa …………………………………………

189

4.4. Valorificarea fertilităţii naturale şi potenţate a terenurilor arabile din judeţul Constanţa ……………………………………………………

191

4.4.1. Valorificarea fertilităţii naturale a terenurilor arabile din judeţul Constanţa …………………………………………..………

191

4.4.2. Valorificarea fertilităţii potenţate a terenurilor arabile din judeţul Constanţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .....

194

4.5. Interpretarea şi valorificarea economică a bonitării terenurilor agricole ................................................................................................

195

4.5.1. Câteva aspecte istorice .......................................................................... 195 4.5.2. Valorificarea economică şi ecologică a bonitării terenurilor agricole în România .............................................................

200

Page 5: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

3

Cap.V. RENTA FUNCIARĂ ÎN AGRICULTURA CONTEMPORANĂ .........................

202

5.1. De la teorie la practică în abordarea problemei rentei funciare …………………. 202 5.2. Renta funciară şi fertilitatea terenurilor agricole ……………………………….. 204 5.3. Potenţarea fertilităţii naturale a solurilor prin progres tehnic şi tehnologic …….. 207 5.4. Renta funciară şi progresul tehnologic ………………………………………….. 215

5.4.1. Material biologic ………………………………………………………. 219 5.4.2. Îngrăşăminte …………………………………………………………… 220 5.4.3. Irigaţiile ………………………………………………………………... 221

5.5. Renta funciară în judeţul Constanţa ...................………………………………… 222 5.5.1. Renta diferenţială ricardiană …………………………………………... 222 5.5.2. Renta diferenţială de poziţie …………………………………………... 228 5.5.3. Renta de monopol ……………………………………………………... 230 5.5.4. Renta absolută …………………………………………………………. 230

5.6. Repartiţia rentei funciare ………………………………………………………… 231 5.7. Renta diferenţială, arenda şi piaţa funciară ……………………………………… 232

5.7.1. Evoluţii pe termen lung ………………………………………………... 232 5.7.2. Metode şi tehnici de evaluare a preţului pământului ………………….. 233 5.7.3. Preţul de piaţă al terenurilor agricole ………………………………….. 236

Concluzii ………………………………………………………………………...................

239

Bibliografie ………………………………………………………………………………...

252

Page 6: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

8

Cap. I. NOTIUNEA DE RENTA FUNCIARA – DELIMITARI

CONCEPTUALE

1.1. Pamântul – cea mai importanta resursa fizica din agricultura

“Suveranul si natiunea nu trebuie sa piarda niciodata din vedere ca pamântul este unica sursa a avutiei si ca

agricultura este cea care multiplica aceasta avutie”1

Agricultura a fost una din primele ocupatii ale omului. Ea consta în utilizarea

prin munca a fortelor fizice ale naturii. Considerata de fiziocrati ca activitate

productiva prin excelenta, agricultura este expresia colaborarii omului cu natura în

activitatea de productie.

Datorita functiei alimentare pe care o are, agricultura este considerata mai mult

decât un sector strategic al economiei, o veritabila “coloana vertebrala a spatiului

rural“. Ea are menirea esentiala de a mentine echilibrul ecologic, fiind în acelasi timp

un factor important al stabilitatii sociale.

Între activitatile economice, agricultura a fost si ramâne o ramura

fundamentala a majoritatii economiilor nationale, indiferent de gradul de dezvoltare a

acestora. În tarile avansate din punct de vedere economic, se poate constata ca

agricultura îsi pierde din importanta în sensul ca este mai avantajoasa specializarea în

productia industriala. Totusi, chiar daca agricultura cade pe planul al doilea ca aport

1 Quesnay, F., Physiocratie, Flammarion, Paris, 1991, pag. 238;

Page 7: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

9

la crearea avutiei nationale, însemnatatea ei se mentine însa pentru echilibrul social si

economic, pentru asigurarea securitatii alimentare a populatiei.

Starea agriculturii unei tari este cel mai bun indicator al bogatiei acesteia.

Barometrul agricol este influentat în primul rând de un ansamblu de conditii naturale,

iar procesul de productie consta în întrebuintarea factorilor naturali neinfluentabili de

catre om – lumina, caldura, umiditate –, precum si a pamântului în scopul obtinerii

produselor vegetale si animale necesare traiului.

În al doilea rând, agricultura este sub influenta marimii si directiei fluxurilor

de capital, marimii si dinamicii populatiei, precum si a sistemului proprietatii.

Proprietatea asupra pamântului a suscitat si înca suscita discutii si controverse (mica

proprietate vs. marea proprietate). Un alt element esential îl reprezinta modalitatea de

exploatare a terenului: fie direct de catre proprietar, situatie în care capitalul funciar

si capitalul de exploatare, departe de a se afla în opozitie, servesc unui scop comun,

fie proprietarul cedeaza dreptul de exploatare unui tert( fermier, întreprinzator agricol

sau arendas). În tarile dezvoltate predomina fermajul – închirierea unei ferme – în

raport cu metaiajul-arenda în parte .

Notiunea de “pamânt” ca factor de productie a fost folosita de primii

economisti si are neajunsul de a avea un înteles prea restrâns. De aceea, sintagma

“agenti naturali” –Natura însasi - este mai potrivita pentru a desemna ansamblul

elementelor apartinând mediului natural pe care omul le întrebuinteaza pentru a

produce. Însemnatatea pamântului ca factor de productie este surprinsa deosebit de

sugestiv de K.Kautsky: “Pamântul este, într-adevar, un mijloc de producere cu totul

particular. Fara dânsul, nici o activitate omeneasca nu-i cu putinta. Chiar si marinarul

si aeronautul au nevoie de un loc de pornire si de unul de coborâre”.2

În sens generic, teoria economica defineste conceptul de pamânt ca un

ansamblu de conditii naturale, format din sol, subsol, aer, apa, fauna, flora etc., iar în

sens restrâns, doar ca sol, denumit si fond funciar.

Cu mult înainte de a dobândi o semnificatie economico-sociala, pamântul a

avut o puternica încarcatura simbolica. Pildele “agricole” abunda în Biblie, Creatorul

2 Kautsky, K., Bazele social-democratiei, Cercul de Editura Socialista, Bucuresti, 1911, pag. 64;

Page 8: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

10

aparând ca un fel de agricultor-sef care îndruma muncile ucenicilor pamânteni.

Totodata, Tatal ceresc este prezentat drept stapânul unui “câmp”(lumea) cu o însusire

unica, aparte, anume aceea de a asigura încoltirea “semintei”(cuvântul). Pilda

smochinului sterp [Luca 13:6-9] ilustreaza simultan doua idei, una de natura

spirituala (rabdarea ca virtute a omului-agricultor) si cealalta de natura practica

(necesitatea îngrijirii plantelor, prin sapare si a solului, prin folosirea

îngrasamintelor).

Reflectiile economice ale gânditorilor din Grecia antica recunosc importanta

pamântului în cadrul vietii economico-sociale. Pentru Xenofon, agricultura este

“doica tuturor meseriilor”, avutia sociala depinzând în întregime de fertilitatea

solului. Pamântul poate avea randamente mai mult sau mai putin ridicate în functie

de grija care i se acorda. Mentorul fiziocratiei, Francois Quesnay, asa cum am

observat înca din motto-ul accestui capitol, considera agricultura singura activitate

creatoare de “produs net”. La rândul sau, Petty considera pamântul “mama bogatiei”,

aratând în acelasi timp ca valoarea unei suprafete de teren este data de capacitatea sa

productiva, respectiv de numarul de oameni a caror hrana poate fi asigurata de pe

terenul respectiv.

În timp ce în industrie si în celelalte ramuri neagricole, pamântul constituie

doar o conditie a realizarii procesului de productie, locul pe care se afla si se

desfasoara acest proces, în agricultura pamântul se transforma într-un factor activ si

determinant al productiei. Cantitativ si calitativ, productia agricola depinde în primul

rând de însusirile pamântului, respectiv de modalitatea prin care este exploatat.

Dezvoltarea activitatii economice se afla în strânsa legatura cu forta productiva

a solului. La rândul sau, omul influenteaza mediul natural.

Interactiunea om-natura poate fi abordata atât dintr-o perspectiva juridica, cât

si dintr-una economica, bazata pe raportul cerere-oferta.

Din perspectiva juridica, legatura dintre om si pamânt se realizeaza prin

intermediul proprietatii, chiar si atunci când utilizatorul terenului îsi exercita

drepturile prin intermediul unui contract de arenda. Totusi, de multe ori, asa cum

observa Proudhon, proprietatea, în loc sa consfinteasca uniunea sacra dintre om si

Page 9: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

11

natura, ajunge sa transforme aceasta legatura într-una la fel de degradanta ca si

prostitutia. Din punct de vedere economic, într-o tara precum România, forta de

munca este relativ abundenta în comparatie cu oferta de pamânt, si ca urmare

salariile sunt mici comparativ cu pre tul cumpararii sau închirierii pamântului. În

consecinta, producatorul agricol român va prefera o combinatie de factori de

productie intensiva în munca.

Din perspectiva morala, asa cum nu trebuie sa existe stapâni si sclavi, nici

proprietatea asupra pamântului nu trebuie sa apartina în exclusivitate unei categorii

sociale. Astfel, renta funciara, ca venit al pamântului, devine sursa ideala de venit a

comunitatii: taxele pentru utilizarea atmosferei, a apei si a pamântului pot fi

considerate ca taxe pe renta obtinuta de respectivii utilizatori.

În pofida caracterului ei actual, ideea nu este noua. Spre exemplu, Bastiat în

ale sale “Armonii economice”3, constata ca pe masura ce civilizatia avanseaza,

situatia muncitorului se înrautateste în raport cu cea a pro prietarului funciar. Departe

de a fi o expresie a armoniei universale, aceasta tendinta de crestere a pretului

pamântului determina în acelati timp si o reducere a pretului produselor care se

cultiva pe acest pamânt. Bastiat arata ca, daca în apropirea unei ferme se construieste

un drum, se deschide o noua piata de desfacere si ferma va valora mai mult.

Proprietarul va dispune de mijloace banesti suplimentare (încasari sporite) si va face

investitii care la rândul lor vor spori si mai mult valoarea pamântului. În mod evident

si normal, o buna parte din sporul total de valoare se datoreaza unei investitii de

capital. Restul sporului poate fi considerat ca un dividend, în sensul ca atât timp cât

drumul ne exista, proprietarul fermei a platit taxe si impozite fara a beneficia de o

cheltuiala publica finantata cu ajutorul acestor taxe; platind taxe, este ca si cum ar fi

cumparat actiuni la o întreprindere publica. Dupa ce drumul a fost construit, valoarea

proprietatii sale a crescut ca rezultat al unei “investitii” initiale.

Si Bastiat nu se opreste cu analiza aici. El observa ca siguranta si protectia

oferita de politie confera valoare suplimentara unui teren într-un mod similar muncii

si capitalului. La finantarea serviciilor politienesti de paza si ordine contribuie atât

3 Bastiat F., Armonies economiques, 1864, pag. 267 ;

Page 10: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

12

proprietarul terenului, cât si fermierul-capitalist si lucratorii. Daca statul cheltuieste

în mod întelept veniturile provenite din impozite si taxe se vor întoarce, sub forma

unui echivalent valoric, la cei care platesc aceste impozite si taxe.4

Responsabilitatea unei bune guvernari, axata pe ideea de justitie sociala,

presupune ca pretul pamântului – “creat” de Natura si Societate - sa pemita ca o

parte din el sa fie utilizata în scopuri publice.

În contextul “Statului bunastarii”, importanta rentei funciare ca venit s-a

diminuat, întrucât politica statului vizeaza o “confiscare” a rentei funciare, în sensul

utilizarii acesteia în folosul comunitatii. Renta economica reprezinta unica forma de

venit care poate fi utilizata în scopuri publice fara a avea un impact negativ asupra

potentialului productiv national.

Capitalizarea rentei funciare genereaza disparitati sociale între proprietarii

funciari si cei care nu detin terenuri agricole. Pretul de piata al terenului este adesea

foarte ridicat, datorita capitalizarii rentei care nu s-a transformat în venit la bugetul

statului .

Activitatea economica este motivata de profit. Daca câstigul unui proprietar

funciar îl stimuleaza sa nu se implice în activitatea economica si doar sa-si încaseze

renta, atunci el va opta pentru acel dolce farniente atât de daunator progresului

economic. O asemenea situatie nu putea scapa spiritului critic al lui Marx, atunci

când blameaza personajul care întruchipeaza raul dintr-o economie: “capitalistul

pasiv” sau rentierul în acceptiunea moderna a termenului. J.M.Keynes observa si el

“ce prefaceri uriase ar rezulta din disparitia treptata a unei anumite rate de venit de pe

urma avutiei acumulate. Fiecare ar fi liber în continuare sa acumuleze veniturile sale

dobândite prin munca, în vederea cheltuirii lor la o data ulterioara.”5

Pamântul poate fi privit atât ca bun economic, precum si ca factor de

productie care prezinta trei caracteristici esentiale: este disponibil într-o cantitate

limitata, sau, în termeni de specialitate moderni, este un factor de productie a carui

4 Conceptia filozofico-economica potrivit careia renta trebuie utilizata pentru finantarea serviciilor publice si astfel sa fie împartita în mod egal între toti cetatenii unei comunitati a fost consacrata ca atare prin scrierile lui H.George, fiind cunoscuta sub numele de “georgism” si, mai recent, de “geoism”. Spre deosebire de taxele pe venit sau pe consumul anumitor bunuri, taxele pe renta nu reduc cererea si oferta de pamânt, având adesea ca efect pozitiv reducera pretului pamântului. 5 Keynes, J.M., Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii si a banilor, Ed.Stiintifica, Bucuresti, pag. 236;

Page 11: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

13

oferta este aproape rigida la evolutia pretului de piata; este imobil, în sensul ca este

un factor de productie care nu poate fi întrebuintat decât acolo unde este situat, oferta

si cererea nu se pot compensa la fel ca în cazul altor valori care pot fi trasportate

oriunde este nevoie de ele ; este indestructibil, el se întrebuinteaza, nu se consuma,

însusi Ricardo scriind despre “fortele originare si indestructibile ale solului”.

Aceste caracteristici nu trebuie însa întelese sticto sensu.

Din punct de vedere al întinderii fizice, geografice, pamântul nu poate fi sporit

(chiar si corectitudinea acestei asertiuni “clasice” poate fi totusi infirmata de

formarea unei delte sau de aparitia unei insule, sau de prac ticile de îndiguire din

agricultura olandeza ).Insuficienta terenului agricol a determinat o tara precum

Vietnamul sa interzica prin lege construirea de noi terenuri de golf, una din

activitatile recreationale intensive în ceea ce priveste utilizarea pamântului.6 Din

punct de vedere economic însa, constatam aparitia unui curent de opinie care neaga

ideea unei oferte fixe de “utilitati naturale”. De-a lungul timpului s-a manifestat mai

întâi o extindere a terenului agricol deoarece evolutia stiintei si tehnicii a permis

luarea în cultura a unor suprafete care în trecut erau ca si inexistente din punct de

vedere agricol: fie erau prea sarace în elemente nutritive, fie erau acoperite de paduri

sau mlastini, fie pur si simplu erau situate la distante mult prea mari pentru ca

exploatarea lor sa fie rentabila. În prezent, la nivel mondial, statisticile demonstreaza

o accentuata tendinta de reconversie a pamântului spre activitati neagricole: câstigul

agricol din ce în ce mai redus, adesea sub costul de oportunitate, nu mai poate

împiedica “migrarea” pamântului spre utilizarile alternative mai profitabile din punct

de vedere economic. Terenurile agricole extravilane devin intravilane, cu atât mai

mult cu cât câstigurile agricultorilor se diminueaza datorita introducerii impozitelor

si datorita politicii de preturi practicate de stat. La fel cum un imobil de locuit situat

într-o zona centrala devine sediu de firma, suprafata agricola de la marginea marilor

aglomerari urbane devine suprafata construibila pentru un supermarket sau pentru un

parc de distractii.

6 Brown, L., Starea lumii, Ed.Tehnica, Bucuresti, 1999, pag. 167 ;

Page 12: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

14

În ceea ce priveste caracterul imobil al pamântului, acesta poate fi considerat

aparent. Desi propriu-zis pamântul nu poate fi mutat, pozitia sa se poate schimba în

termeni relativi: la diferite momente ale istoriei si la un anumit nivel al stiintei si

tehnicii, unul si acelasi teren se poate “transla” dinspre centru spre periferie sau

invers, prin raportare la locatia utilizatorilor.

Cu exceptia agriculturii rudimentare, aceasta activitate nu poate exista fara o

reînnoire atenta a proprietatilor solului, care se deterioreaza în urma cultivarii

repetate.

Istoria ofera nenumarate exemple deosebit de graitoare în acest sens.

Aridizarea si desertificarea sunt realitati ale lumii contemporane. Exista chiar teorii

care explica decadenta vechilor civilizatii (asirocaldeeana, greaca, romana etc) prin

decadenta agriculturii, cauzata la rândul ei de exploatarea rapace, nestiintifica a

terenului de cultura. Sicilia, în trecut grânar al Romei, Palestina unde, asa cum

spuneau profetii, “curgeau râuri de lapte si miere”, malurile Eufratului, pe vremuri la

fel de roditoare precum cele ale Tamisei, s-au transformat dupa ani si ani în terenuri

sterpe si slab populate.

Toate acestea sunt rezultatul unei încrederi de nestramutat în “fortele originare

si indestructibile ale solului”...

Pamântul nu este uniform din punct de vedere calitativ. Datorita compozitiei

sale chimice si datorita conditiilor climatice, el este caracterizat printr-o multitudine

de grade de fertilitate. Hartile pedologice lasa impresia unui mozaic care reflecta

capriciile naturii. Legea care guverneaza distributia resurselor naturale este

inegalitatea.

Înteles ca si capacitate de productie pe unitatea de suprafata, conceptul de

fertilitate a solului este abordat din unghiuri diferite. Karl Marx distingea o fertilitate

naturala sau potentiala a pamântului si o fertilitate economica sau efectiva a acestuia.

“Fertilitatea, desi este o proprietate obiectiva a solului, include întotdeauna din punct

de vedere economic o anumita relatie, relatia fata de starea de dezvoltare a chimiei

agricole si a mecanizarii agriculturii, si, în consecinta, se modifica odata cu aceasta

Page 13: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

15

dezvoltare”.7 Diferitele grade de fertilitate naturala ale terenurilor depind de

compozitia chimica a stratului superior al solului, de continutul diferit în materii

nutritive pentru plante. Altfel spus, la baza fertilitatii economice sta fertilitatea

naturala, care exprima însusirile biologice, fizice, chimice, precum si conditiile

climatice care determina potentialul pamântului de a produce produse agricole.

Fertilitatea naturala rezulta din depuneri acumulate de substante organice. Dupa

epuizarea potentialului oferit de aceasa fertilitate, exploatarea permenenta ar putea

deveni nerentabila, întrucât costul sporirii pe cale artificiala a fertlitatii depaseste

beneficiile viitoare. Paradoxal, în conditiile raritatii terenului agricol, abandonarea

unor portiuni ale acestuia apare ca rationala si necesara. Prin utilizarea mijloacelor

tehnice, a îngrasamintelor, a lucrarilor hidroameliorative si de îmbunatatiri funciare,

a priceperii si experientei sale, omul actioneaza asupra pamântului, tansformând

fertilitatea naturala în fertilitate economica. “Toate aceste influente aupra fertilitatii

diferentiate a diferitelor terenuri se reduc la aceea ca pentru fertilitatea economica

starea în care se afla forta productiva a muncii, în cazul de fata capacitatea

agriculturii de a face ca fertilitatea naturala a solului sa poata fi imediat exploatata –

capacitate care este diferita pe diferite trepte de dezvoltare - este un moment al asa-

zisei fertilitati naturale a solului, la fel ca si compozitia lui chimica si celelalte

proprietati naturale”, completeaza Marx.. 8

fertilitate naturala + fertilitate artificiala = fertilitate economica

Însusirile naturale ale solului, derivate din compozitia chimica a acestuia, din

continutul de substante nutritive necesare pentru plante constituie fertilitatea naturala

a solului.

Diferentele în ceeea ce priveste fertilitatea multitudinii de parcele de teren

constituie baza obiectiva a constituirii relatiilor de renta, la care se adauga si

monopolul natural asupra anumitor parcele aflate în posesia unor persoane distincte.

7 Marx, K., Capitalul, vol. III, Partea a II-a, Ed. de stat pentru literatura politica, 1955, pag. 620 ; 8Marx, K., Op.cit., pag. 621 ;

Page 14: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

16

Fertilitatea nu este un atribut exclusiv al terenului agricol. Fertilitatea

economica caracterizeaza în egala masura oricare alt teren care, aplicându-i-se o

anumita cantitate de munca, produce si altceva decât hrana (minele, de exemplu).

Fertilitatea artificiala este rezultatul îmbunatatirilor aduse terenului, în timp ce

fertilitatea naturala este data de pozitionarea terenului în teritoriu.

Afirmatia potrivit careia fertilitatea naturala este o sursa a rentei funciare

reprezinta un adevar axiomatic, supus însa în prezent unei noi analize. În lumina

acesteia, doar situarea (locatia) pune în valoare fertilitatea. Solul fertil dintr-o zona

îndepartata poate avea o valoare mai mica decât unul mai putin fertil situat la

îndemâna utilizatorului efectiv sau potential.

În cadrul oricarei analize comparative, fertilitatea naturala este privita drept un

factor constant, în timp ce situarea – distanta fata de piata – consituie factorul care

“face diferenta” între doua terenuri, stabilindu-le valoarea. În concluzie, nu

fertilitatea potenteaza valoarea, ci exact invers: valoarea unui teren nu este constanta

în timp, ci depinde de activitatea omului. Daca consideram pamântul si omul ca

factori de productie primordiali, putem spune ca fertilitatea reprezinta pentru pamânt

ceea ce inteligenta este pentru om, adica o caracteristica intrinseca variabila.

Pamântul, ca factor de productie eminamente pasiv, nu are valoare decât atunci când

intervine factorul activ, omul: “Pe de alta parte, un pamânt care trecea drept prost nu

din pricina compozitiei lui chimice, ci numai din pricina greutatilor mecanice si

fizice pe care opunea cultivarii lui, se transforma într-un pamânt bun imediat ce sunt

descoperite mijloacele de înlaturare a acestor greutati”. 9

Fertilitatea naturala si fertilitatea artificiala (dobândita prin investitii) sunt

diferite în timp si spatiu. Ele pot fi potentate prin adoptarea unor masuri de

exploatare intensiva a terenului agricol.

Pamântul poate fi utilizat extensiv sau intensiv. Utilizarea extensiva a terenului

nu echivaleaza cu practicarea unei agriculturi extensive: o situatie în care exista o

structura extensiva a culturilor, în care predomina cerealele este diferita de situatia în

care investitiile de capital /hectar sunt reduse.10

9 Marx, K., Op.cit., 1955, pag. 726 ; 10 Zahiu, Letitia, Management agricol, Ed. Economica, Bucuresti, pag.206;

Page 15: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

17

1.2. Renta funciara si proprietatea asupra pamântului. Caracterul general

al rentei funciare

Problematica rentei funciare nu poate fi abordata ignorând aspectele juridice

legate de regimul proprietatii. Astfel, generalizarea conceptului de renta ridica o serie

deprobleme , inclusiv de natura ideologica si politica.

Analogiile existente între rigiditatea ofertei de pamânt si cea a ofertei de

capital sunt totusi relative. Oferta de pamânt este limitata atât de factori naturali, cât

si de factori legati de proprietatea privata asupra pamântului, tipica pentru o anumita

organizare sociala si care are într-o masura mai mica sau mai mare un caracter

istoric. Renta generata de dreptul de autor are implicatii economice, sociale si

politice mult mai reduse în raport cu cea obtinuta în baza proprietatii private asupra

unui teren. Rigiditatea ofertei de capital personal, de pilda, are pe termen scurt, un

caracter preponderent obiectiv: dificultatile exstente legate de durata dobândirii unor

cunostinte practice sau stiintifice se situeaza mult peste medie.

În ceea ce priveste renta funciara si proprietatea privata asupra pamântului,

economistii “ortodocsi” si mai ales cei care au apartinut scolii clasice engleze sau

care au fost influentati de aceasta au întreprins o analiza obiectiva si lipsita de

prejudecati, cu atât mai valoroasa cu cât problematica rentei funciare este indisolubil

legata de cea a profitului. Astfel, în mod evident deliberat, J.S.Mill a numit

“necâstigat” sporul de valoare a terenurilor agricole si a celor destinate constructiilor:

aceasta se datoreaza exclusiv cresterii numerice si în densitate a populatiei si nu

vointei sau stradaniei proprietarului funciar.

Economistii ortodocsi au dat dovada de obiectivitate în analiza rentei funciare,

întrucât optiunea lor ideologica aparea cu precadere în legatura cu profitul si cu

însisirea acestuia de catre clasa capitalistilor în detrimentul clasei muncitorilor.

Astfel, cei mai multi dintre acesti economisti sustin teoria potrivit careia profitul este

un rezultat exclusiv al capacitatii de organizare a întreprinzatorului. Din contra, când

este vorba de renta, intra în joc interesele mai multor subclase care îsi împart în mod

Page 16: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

18

indirect acest venit. Firesc, în tarile în care industria si capitalul mobiliar sunt

dominante, o mare parte a economistilor sunt de partea industriasilor, atragând

atentia cu precadere asupra rapacitatii proprietarilor funciari. Este cazul scolii liberale

engleze, care s-a ridicat împotriva taxelor vamale la importul de cereale, ea sustinând

în acelasi timp necesitatea expansiunii industriei nationale engleze pe piata mondiala.

Este caracteristica în acest sens pozitia lui V.Pareto cu privire la raporturile

dintre renta si proprietatea privata asupra pamântului. Într-una dintre lucrarile sale

esentiale, el considera ca trebuie avut în vedere faptul ca a sustine într-o maniera

absoluta utilitatea rentei echivaleaza cu a sustine utilitatea unui impozit platit de

restul populatiei proprietarilor funciari. Argumentul ar putea avea la baza

consideratiile despre avantajul politic rezultat pentru o natiune din existenta unei

clase puternice de proprietari funciari. Dar problema este rareori pusa în termeni asa

de transanti. Pareto apara proprietatea privata asupra pamântului, dar este obiectiv

atunci când abordeza problematica rentei, ca fenomen care nu este exclusiv de natura

economica.

Trecerea dreptului de proprietate asupra unui bun de la o persoana la alta

(schimb) sau a dreptului de utilizare (arendare, închiriere) comporta existenta unei

organizari sociale. Se impun astfel obstacole, limitari în calea obtinerii unor bunuri

care, din perspectiva economica, au o utilitate eminamente subiectiva. Un exemplu îl

constituie proprietatea, a carei conditie sine qua non o reprezinta limitarea cantitativa

si calitativa a bunurilor.

Orice schimb sau orice transfer al dreptului de utilizare implica în mod necesar

respectarea dreptului de proprietate, respectiv efectuarea unor plati catre proprietarul

de fapt si de drept.

În cazul proprietatii private asupra solului, renta este acea suma care trebuie

platita proprietarului pamântului pentru a obtine dreptul de utilizare a acestuia.

În ceea ce priveste relatia dintre proprietate si renta funciara, putem distinge în

rândul economistilor teoreticieni doua orientari teoretice majore.

În primul rând, sunt cei care considera ca, daca toate terenurile ar fi omogene

din punctul de vedere al fertilitatii, atunci nu ar exista renta funciara. Este cazul lui

Page 17: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

19

D.Ricardo care, punând la baza rentei funciare exclusiv diferentele de fertilitate,

crede ca diminuarea acestor diferente de fertilitate duce în timp la scaderea rentei

funciare.

În al doilea rând , sunt cei care considera ca ar exista renta funciara chiar daca

toate terenurile ar fi identice ca fertilitate (Ferrara, Pareto, Fisher).

Proprietatea asupra pamântului nu este posibila decât atunci când acesta

prezinta un grad concret de limitare cantitativa în raport cu marimea populatiei si cu

intensitatea nevoilor acesteia.

De fapt, chiar si în cele mai vechi timpuri, cele legate de începuturile societatii

omenesti, pamântul era caracterizat de o raritate relativa. Desi mai mult decât

suficiente în raport cu nevoile populatiei, totusi terenurile pe care securitatea

utilizatorilor era garantata erau putin numeroase (erau frecvente incursiunile

barbarilor si, în plus, majoritatea terenurilor erau situate în zone periculoase pentru

sanatatea oamenilor). În aceste conditii, o parte din produsul net aferent terenurilor

sigure si cautate revenea proprietarilor sub forma de renta funciara.

Ca plata pentru dreptul de a întrebuinta temporar terenul, renta funciara are la

baza utilitatea acestui teren pentru utilizatorul potential (utilitatea subiectiva). Chiar

daca pentru posesor utilitatea obiectiva este nula – cazul unui teren sterp, impropriu

oricarei altei utilizari economice - , cel care doreste acel teren trebuie sa treaca

obstacolul proprietatii si tocmai de aceea este nevoit sa plateasca renta funciara.

În forma sa “absoluta”, renta funciara remunereaza proprietatea privata asupra

pamântului, ca institutie sociala nascuta dintr-o limitare preponderent cantitativa.

În forma sa “ relativa” sau diferentiala, renta funciara remunereaza proprietatea

privata asupra terenului ca institutie sociala bazata pe o limitare calitativa si de

pozitie.

Privita în ansamblul sau, renta funciara reprezinta un tribut care se plateste

unei institutii sociale – proprietatea privata asupra terenului -, iar diferitele sale

niveluri corespund unor diferente de fertilitate sau de pozitie caracteristice terenurilor

care fac obiectul acestei proprietati.

Page 18: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

20

Renta numita “absoluta”, care corespunde celui mai slab teren, nu este decât o

renta funciara minima. Renta numita “diferentiala”, care corespunde unui teren

superior, nu este altceva decât o renta funciara maxima.

Cei care doresc sa -si întrebuinteze munca si capitalul pe terenul altcuiva

trebuie sa platesca proprietarului pamântului o suma de bani. Privita ca plata pentru

întrebuintarea oricarui teren, aceasta suma de bani apare ca renta absoluta. Privita ca

plata mai mica sau mai mare pentru utilizarea unui teren mai fertil sau mai putin

fertil, mai bine sau mai prost pozitionat, aceasta suma de bani apare ca renta

diferentiala. Esenta este însa aceeasi: este o plata pentru utilizarea unui bun care

constituie obiect al proprietatii private.

Aparent, renta diferentiala se datoreaza unor diferente de ordin fizic, natural

(fertilitate, pozitie), dar în esenta sa ea reprezinta un fenomen social, bazat, ca si

renta absoluta, pe proprietatea privata asupra pamântului. Renta diferentiala apare

deci ca un caz particular al rentei absolute, respectiv ca plata pentru un obiect al

proprietatii cu o calitate superioara.

Pe scurt, natura rentei este unica: renta reprezinta o plata pentru

întrebuintarea proprietatii, o plata în mod evident mai mare în care

caracteristicile obiectului proprietatii sunt mai bune. Daca toate terenurile ar avea

aceleasi proprietati fizico-chimice, atunci renta funciara s-ar datora exclusiv

diferentelor de pozitie.

Costul utilizarii factorului pamânt se numeste arenda, înteleasa ca pret platit în

schimbul dreptului de folosinta, exploatare a unui bun.11 Pentru fermier, arenda este

un element al costului, în timp ce pentru proprietarul ternului este o forma de

venit(renta funciara). În ceeea ce priveste marimea, renta si arenda nu sunt identice.

Arenda include, pe lânga chiria propriu-zisa a terenului, si dobânda la capitalul

investit de proprietar în amenajari funciare si în constructii conexe.12

Ca forma de venit, renta are o determinare complexa: „Renta rezulta din

confruntarea la piata a cererii si ofertei produselor comercializate si este un venit ce

revine unui factor de productie remunerat pe baza productivitatii marginale, la care se

11 Dictionar enciclopedic, vol.1, Ed.Enciclopedica, Bucuresti, pag. 102; 12 Zahiu, Letitia, Op.cit., pag. 217 si urm.;

Page 19: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

21

adauga venitul rezidual temporar rezultat din confruntarea cererii cu oferta la produse

la a caror obtinere concura factori de productie cu caracteristici speciale. Renta ca

venit bidimensional poate fi integral sau partial însusita de proprietarul factorului, în

functie de conditiile social-economice de functionare a pietei factorilor si produselor

si de structurile de productie.”13

În mod natural, renta diferentiala tinde sa absoarba supraprofiturile fermierilor

avantajati prin utilizarea unor terenuri mai bune. Modificarea raportului de forte între

diferite subclase sociale capitaliste – între fermieri, întelesi ca proprietari ai

capitalului mobiliar sau ca întreprinzatori si proprietarii funciari – duce la o repartitie

diferita a rentei funciare. Trebuie evitata confuzia dintre abordarea rentei funciare

prin prisma productiei si cea prin prisma repartitiei. Fertilitatea diferita a terenurilor

reprezinta un fapt obiectiv, care pe baza proprietatilor fizico-chimice diferite

determina obtinerea unor productii diferite, indiferent de regimul proprietatii. Din

contra, însusirea acestui plus de productie datorat fertilitatii mai mari constitutie o

problema de repartitie, care depinde al rândul ei de organizarea economico-sociala si

de caracteristica esetiala a acesteia, regimul proprietatii. În acest sens, deosebit de

utila este distinctia între supraprofitul datorat folosirii unei forte naturale accesibile

tuturor si acela datorat unei forte naturale limitata cantitativ si aflata în proprietatea

cuiva. Posesorul unei asemenea forte dispune de posibilitatea de a pretinde pentru

sine diferenta dintre supraprofit si profitul normal.

Nivelarea terenurilor din punct de vedere al calitatii (lucrari de îmbunatatiri

funciare, fertilizatori, irigatii) sau al pozitiei (dezvoltarea retelei de transport) poate

avea ca efect modificari mai mici ale nivelului diferitelor rente existente la un

moment dat, în sensul ca rentele cele mai scazute ramân constante, în timp ce rentele

cele mai ridicate se reduc fara însa a se anula vreodata.

Considerata ca fenomen care apartine sferei distributiei, renta funciara se

prezinta ca atribut economic al unei forme de proprietate concrete asupra

pamântului, independenta de calitatile acestuia din urma.

13 Dumitru, M., Renta funciara si dezvoltarea agricola, teza de doctorat, ASE, 1999;

Page 20: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

22

1.3. Originile rentei funciare

Dupa o geneza extrem de lunga (1450-1850), capitalismul devine dominant

abia spre sfârsitul secolului al XIX-lea. Tranzitia de la feudalism la capitalism a dus

la nasterea unei veritabile “economii de renta feudala”. Mult înainte de explicatiile si

analizele lui Ricardo sau Marx, renta a existat sub forma corvoadei sau a arendei.

Procesul de constituire a capitalismului are loc pe fondul unei faramitari a domeniilor

feudale din regiunile de munte si o regrupare a acestora în regiunile fertile. În termeni

marxisti, începe sa se manifeste o contradictie între raporturile de dominare si

sistemul de exploatare a solului (între regimul politic si regimul funciar). Parcelarea

pamântului este considerata de H.George un semn al regresului economico-social,

tendinta naturala a proprietatii funciare fiind aceea de concentrare. Îndiferent însa de

marimea lotului detinut în proprietate, “pamântul ramâne sursa puterii, originea

averii, cadrul vietii”.14

Initial, aparitia rentei funciare este bazata pe raporturi politice de dominatie:

forta armata a domeniului feudal sau a regatului monarhic a stat la baza rentei

funciare. Logica dominatiei nu este de natura economica, dar pune în evidenta un

concept-cheie: raritatea. Raporturile de dominatie permit prelevarea unui tribut

(renta) de la producatori.

Renta feudala reprezenta suma veniturilor unui fief (feuda)15, ca totalitate a

redeventelor impuse de dominatia seniorilor feudali asupra comunitatii rurale

aservite. Pe masura ce nobilii încep sa-si casatoreasca copiii din interes, acceptând în

familie burghezi bogati, domeniul feudal este privit ca proprietate funciara asupra

unui teren generator de rente anuale. Marimea rentei feudale se stabileste prin

mecanismul rentei funciare.

Din punct de vedere istoric, renta este consecinta dominatiei razboinicilor

asupra producatorilor. Forta armata a domeniului seniorial sau a regatului monarhic

era baza existentei rentei funciare. Dominatia nu era un fenomen de natura

14 Le Goff, J. ; Schmitt, J.-C., Dictionar tematic al Evului Mediu occidental, Ed. Polirom, Iasi, 2002, pag. 594 ; 15 Domeniu concedat cu titlu de posesiune nobiliara de catre senior unui vas al în schimbul anumitor servicii (Le Petit Robert, pag. 1028);

Page 21: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

23

economica, ci unul de natura politica: pentru a putea stapâni taranii, era nevoie de

razboinici; creste astfel numarul garnizoanelor, ele începând sa negocize protectia pe

care o puteau oferi. În consecinta, se constituie feudele. Renta era o redeventa

feudala impusa prin forta, în schimbul unei “protectii” oferite de catre senior

taranilor. Necesitatea de a plati renta ducea la necesitatea constituirii unui produs net

suplimentar care sa permita plata acestei rente. Fieful era în fapt un bun concedat nu

în schimbul unor obligatii de “a plati”, ci contra unor obligatii de “a face”. Orice

vasal care lua în stapânire o feuda datora fidelitate si cinstire seniorului feudal. În caz

de tradare, acesta din urma putea confisca fieful. În schimb, posesorul feudei

beneficia de numeroase drepturi seniorilae aferente, în general, terenurilor aflte în

posesia oamenilor de rând.

Fiecare domeniu feudal era caracterizat de o anumita valoare strategica (relief,

cursuri de apa, trecatori) si de o anumita valoare economica (fertilitatea si varietatea

solului). Rentele generate de asemenea fiefuri aveau marimi diferite.

Caracteristicile relatiilor agrare din Europa feudala difereau în functie de

modalitatea de exploatare a terenului agricol. Astfel, pe lânga “domeniul de rezerva”,

de pe care seniorul culegea nemijlocit toate roadele, acesta detinea:

§ feuda (fieful), care aducea venituri însemnate sub forma taxelor

percepute când se schimba posesorul, precum si prin accea ca genera

numeroase drepturi conexe (dreptul de însusire daca nu existau

mostenitori, dreptul de confiscare legitima); în plus, posesorul feudei

beneficia de anumite servicii si corvezi executate pe “rezerva”.

§ loturi de pamânt concedate cu conditia unor prestatii în bani si care se

deosebeau de feude prin aceea ca cedentul era nobil, iar cesionarul om

de rând, precum si prin natura reala a raportului cedent-cesionar, nu

personala ca în cazul feudei (plata unui cens, ca renta anuala în bani –

redeventa – platita seniorului feudal de catre posesoru l de pamânt).16 De

altfel, “ca si istoria fiefului, istoria lotului taranesc a fost aceea a trecerii

16 Cf. Dictionar enciclopedic, vol. I, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993, pag. 357;

Page 22: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

24

de la o structura sociala bazata pe serviciul personal la un sistem de

rente funciare”.17

Spre deosebire de feuda, în cazul celorlalte loturi detinute accentul relatiilor

agrare cadea pe latura economica si nu pe cea politica.

Îndatoririle vasalului erau de doua categorii: auxilium si consilium. Prima

includea datoria de a da ajutor militar (punerea la dispozitia seniorului a unui numar

determinat de cavaleri), în timp ce cea de-a doua consta în obligatia de a participa la

adunarile convocate de senior si de a împarti dreptatea în numele seniorului. Pentru

toate acerste servicii, vasalul era remunerat prin feuda, precum si prin întretinere:

seniorul îl înzestra cu gospodarie proprie, care includea un lot si casa, din care sa-si

asigure el însusi întretinerea (“lot-salariu”).18

Astfel, un titlu nobiliar era generator de renta. Treptat, seniorii devin

proprietari funciari prin desfiintarea domeniilor feudale si disparitia privilegiilor

traditionale. În pofida fluctuatiilor marimii productiei agricole, prelevarea asupra ei –

renta funciara – a reprezentat justificarea si ratiunea de a fi a tutelei senioriale în Evul

Mediu european.

În perioada Evului Mediu, geneza si evolutia rentei funciare s-a aflat în strânsa

legatura cu conceptul de privilegiu, ca adaptare a dreptului la necesitatile unui grup

social. Întrucât remunereaza riscul mai convenabil decât dobânda, privilegiul este

generator de renta. Regele Siciliei vinde monopolul exportului de grâu, iar cel al

Angliei liberul acces la lâna insulara. Cedând dreptul de exploatare a alaunului din

Tolfa, Papa îi face pe bancherii sai sa plateasca scump monopolul aprovizionarii

pietelor industriale din Europa occidentala.

Scoaterea la licitatie a dreptului de a percepe un impozit sau o taxa a fost un

alt procedeu adesea utilizat de monarh pentru a crea venituri cu caracter de renta: cel

care cumpara un asemenea drept (privilegiu) era obligat sa achite pretul licitatiei sale

si încasa în beneficiul sau obiectul contractului (de exemplu, impozitul pe circulatia

unor marfuri de larg consum, asupra vânzarii en gros sau cu amanuntul). O

conjunctura economica favorabila permitea celui care încasa efectiv impozitul sa

17 Bloch, M., Societatea feudala, vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996, pag. 263; 18 Bloch, M. Op.cit., pag. 177 si urm.;

Page 23: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

25

pastreze pentru sine toata diferenta (renta) dintre ceea ce încasa si ceea ce platise deja

pentru contractul sau. În situatia în care, din diferite motive, platitorii de impozite nu

reuseau sa-si vânda produsele la un pret corespunzator, scadea si impozitul indirect

perceput, astfel ca putem vorbi de încasarea unei ... “rente negative”. Adevaratul

câstig din aceste activitati, desi întotdeauna nu foarte mare, nu aparea decât odata cu

continuitatea, când anii buni îi compensau pe cei slabi si când arendele aleatorii erau

echilibrate printr-o siguranta relativa a câstigurilor încasate din alte afaceri mai

constante.

Începând cu secolul al XIII-lea, burghezul (negustorul) tinde sa-si plaseze

capitalul în cumpararea de pamânt, dar aceasta optiune este mai mult expresia unei

ambitii sociale decât a unui calcul economic.19 În genere, pamântul se vinde ieftin,

pretul sau fiind echivalent cu venitul pe 10 ani. 20

Pe parcursul secolului al XV-lea renta funciara dobândeste o noua importanta.

Proprietarii îsi ipotecau pamântul, angajându-se sa plateasca o renta pe viata.

Marimea acesteia se stabilea în functie de dobânda la împrumuturile în bani, dar era

mult mai sigura. În caz de neplata a rentei, proprietatea se scotea la vânzare,

cumparatorul fiind de regula însusi rentierul. În mediul rural, aceste forme de rente

private remunereaza plasamente de mica anvergura, cu risc minim. În timp,

plasamentele în rente devin devin o sursa de acumulare esentiala în constituirea unor

mari domenii funciare de catre cei care dispuneau de capitaluri si de mijloace de

presiune (posesia de titluri de renta): notabilitatile societatii citadine, avocatii, notarii,

magistratii, functionarii fiscali, oamenii de afaceri.

Observam ca, în fapt, renta genereaza renta: plasamentele initiale în titluri de

renta sunt premisa si cauza obtinerii rentei funciare de pe domeniile nou dobândite de

la nobilii faliti, nevoiti sa-si vânda ieftin proprietatile pentru a-si achita datoriile.

În afara rentelor private, existau în societatea feudala si rente publice. Datoriile

contractate de orase au fost o cauza importanta a tensiunilor sociale: cei care

conduceau orasul stimulau împrumutul public fiind de acord cu cursuri ridicate ale

titlurilor de renta – rente mai mari – si erau nevoiti sa finanteze rambursarea printr-un

19 Favier, J., Aur si mirodenii. Nasterea omului de afaceri în Evul Mediu, Ed. Artemis, 2001, pag,. 389; 20 Favier, J., Op.cit. pag. 294;

Page 24: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

26

sistem de impozitare mai larg. Cei mai modesti dintre contribuabili plateau renta

contractata de notabilitati, nemultumirea lor fireasca oferind regalitatii prilejul de a

interveni în afacerile municipalitatilor, care abuzau vânzând rente care depaseau

capacitatea de plata a orasului. Cumparatorii rentelor municipale erau în general

marii burghezi, astfel ca datoria publica era de fapt creditul personal al celor care

conduceau orasul...

Dar nu numai orasele se finantau prin rente, ci si însasi regalitatea. În Spania

de pilda, marea raspândirea a rentelor dateaza din vremea domniilor lui Carol Quintul

si a lui Filip al II-lea care au constituit rente (juros) garantate de venituri înstrainate

în acest scop. Localizarea venitului da numele respectivelor rente: de Casa de la

Contratacion, de Puerto Secos, de Maestrazgos etc. În acele vremi, era bine sa-ti

plasezi banii “ca unul care are un juro pe pasunile apartinând de Maestrazgos din

Estremadura”, spune un personaj al lui Cervantes.21 Juros se prezentau în diferite

forme: juro perpetuo, juro de por vida, juro al quitar. În functiile de veniturile regale,

mai mult sau mai putin sigure, existau rente mai bune sau mai putin bune.22

1.4. Tipologia si conditiile formarii rentei funciare

1.4.1.Definirea conceptului de renta funciara. Aparut în franceza veche din

secolul al XII-lea, cuvântul “renta” deriva din latinescul rendita, cu întelesul de venit

sau câstig. Pe masura evolutiei economico-sociale, s-au evidentiat doua caracteristici

majore ale teoriei rentei: dificultatea definirii clare, fara echivoc a conceptului si

sinuozitatea interesului manifestat de teoreticieni pentru problematica rentei.

Definirea rentei s-a dovedit a fi un subiect foarte controversat, dictionarele

explicative conferidu-i sensuri multiple:

§ venit periodic al unui bun, al unui capital; a avea o renta echivaleaza cu a

avea un venit suficient pentru a putea trai fara a munci;

§ suma de bani sau cantitate de produse pe care cineva este obligat sa o

plateasca (redeventa);

21 Cervantes, M., “La Gitanilla”, Novelas Ejemplares, Ed. Cartea Româneasca, 1981, pag. 33; 22 Braudel, F., Jocurile schimbului, vol. II, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1985, pag. 203-204;

Page 25: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

27

§ împrumut de stat, reprezentat de un titlu de valoare care da dreptul

detinatorului sa încaseze un venit fix la scadenta odata cu returnarea sumei

împrumutate sau un venit perpetuu;

§ venit care remunereaza productivitatea naturala a pamântului.23(renta

funciara)

Termenul de renta, în acceptiunea sa economica, are un înteles diferit de cel

din vorbirea curenta. Generator de confuzii, întelesul economic este fie mai restrâns,

fie mai larg în raport cu acceptiunea comuna :

§ în vorbirea curenta, prin renta se întelege plata pentru folosirea unui

imobil, a unui utilaj sau a unei suprafete de teren ; în sens economic,

renta reprezinta doar acea parte a platii care se efectueaza pentru

utilizarea terenului, restul platit pentru cladiri sau pentru alte investitii

aferente terenului fiind în fapt dobânda ;

§ în vorbirea curenta , persoana care plateste renta este întotdeauna

distincta de cea care o încaseaza ; în sens economic , proprietarul

încaseaza renta chiar daca utilizeaza el însusi terenul.

Problema esentiala legata de clarificarea conceptului de renta este aceea de a

stabili daca renta este o categorie economica specifica agrarului sau daca este

expresia unui fenomen mai larg, caracteristic oricarei activitati economice. Unii

economisti francezi, precum J.M.Harribey, remarca un proces tot mai intens de

“capitalizare” a naturii, de transformare a factorului de productie clasic (sayst)

Natura în “capital natural”. Efectul imediat, în plan teoretic, consta într-o veritabila

osmoza între doua categorii distincte de venit : profitul si renta.24

Conceptul de renta a fost generalizat în doua directii principale :

§ ca plata suplimentara necesara pentru a atrage o resursa dintr-o utilizare

curenta spre o alta ;

§ ca spor de venit al celor care beneficiaza de privilegii sau de transferuri

guvernamentale, fara a fi facut cheltuieli în acest scop, cu exceptia

23 Le Nouveau Petit Robert. Dictionnaire de la langue francaise, Paris, 2000, pag. 2166; 24 Politicile economice neoliberale actuale creeaza piete financiare al caror scop este acela de a institui drepturi de proprietate asupra resurselor naturale.

Page 26: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

28

lobby-ului ; încercarea de o obtine asemenea sporuri de venit se numeste

rent-seeking (« cautarea rentei »)

Definirea si explicarea rentei în dictionarele economice de specialitate reflecta

o multitudine de variante, fiecare reliefând o anumita latura a acestui fenomen pe cât

de complex, pe atât de divers. Astfel, termenul de renta are trei întelesuri:

§ Primul :

• venit sigur însusit de cineva pe o perioada lunga de timp;

• venit al factorului de productie natural, determinat de

particularitatile sale;25

§ Al doilea: venit regulat rezultat din proprietatile naturale ale pamântului

(renta funciara), din detinerea în proprietate a unei resurse rare (renta miniera)

sau din plasamente în împrumuturi publice;26

§ Al treilea:

• venit însusit fara munca;

• în acceptiunea economiei clasice, a teoriei ricardiene prin

excelenta, pamântul si orice factor de productie limitat cantitativ

da nastere unui venit diferential numit renta;

• în economia moderna, renta reprezinta remunerarea serviciilor

unui factor de productie special; 27

Analiza evolutiei stiintei economice arata ca interesul economistilor pentru

conceptul de renta a fost deosebit de fluctuant. Dupa aparitia, în anul 1954, a lucrarii

lui J.Schumpeter “Istoria analizei economice” – unde autorul se face ecoul

dezbaterilor dintre economisti cu privire la natura si originea rentei -, scrierile

economice încep sa trateze lapidar problematica rentei deoarece se considera fie ca

aceasta era “depasita” fiind caracteristica epocii preindustriale, fie ca se ajunsese la o

generalizare suficienta prin care renta era înglobata în termenul de supraprofit sau

câstig de productivitate.28

25 Dictionnaire des sciences economiques, Armand Colin, Paris, 1991, pag. 410; 26 Dictionnaire d’economie et de sciences sociales, Nathan, Paris, 1989, pag. 506; 27 International Encyclopedia of Social Sciency, vol. III, New York, 1968, pag. 454; 28 Pentru exemplificare, vezi manualele de economie politica din Franta (R.Barre, H.Guitton) sau SUA (P.Samuelson);

Page 27: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

29

În lucrarile recente de microeconomie, studiile despre concureta imperfecta,

despre efectele si oportunitatea interventiei statului în economie pun într-o noua

lumina conceptul de renta.29

Cea mai plauzibila explicatie a “oscilatiilor” preocuparilor legate de renta pare

aceea care sustine ca ele se datoreaza evolutiei contextului economic, caracterizat de

o standardizare sau, din contra, de o diferentiere a conditiilor de productie.

În perioada clasicismului economic, renta funciara a ocupat un loc de seama în

dezbaterile economistilor. Acest fapt a fost o urmare fireasca a opozitiei dintre

burghezia industriala în plina afirmare si clasa proprietarilor funciari cu privire la

pretul grâului si la politica de liber-schimb. Polemicile s-au manifestat atât în planul

literaturii economice (scrierile lui D. Ricardo sunt notorii în acest sens), cât si în

planul luptei politice (în Parlamentul Marii Britanii, de pilda). Totodata, interesul

pentru renta era în deplina concordanta cu caracteristicile economice ale epocii:

importanta hotarâtoare a resurselor naturale pentru activitatea de productie,

diversitatea produselor si a originii acestora, diferentierea conditiior de productie si a

pietelor. Contextul general era acela al raritatii resurselor, pe fondul cresterii

intensitatii nevoilor.

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, teoria rentei a iesit din matca sa

originara, începând sa se generalizeze pentru toti factorii de productie cu oferta

inelastica. Drumul a fost deschis de J.S.Mill, dar poate ca scrierile sale cu privire la

renta ar fi trecut neobservate daca, în urma Revolutiei industriale, nu s-ar fi

manifestat noi tendinte în plan economic: deschiderea pietelor, trecerea la utilizarea

combustibililor fosili, intensificarea fara precedent a activitatilor industriale pe

fondul reducerii celor agricole sau artizanale.

Spre sfârsitul secolului urmator, conceptul de renta începe sa fie treptat

ignorat, pamântul are o valoare care rezulta din capitalul care i-a fost încorporat si

înceteaza a mai fi privit drept “un dar gratuit al naturii”. Arenda se confunda cu

dobânda la investitiile efectuate de proprietarii funciari. Renta este asimilata unui

supraprofit mai mult sau mai putin temporar generat de o situatie provizorie de

29 Vezi în continuare consideratiile referitoare la rent-seeking;

Page 28: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

30

monopol sau de rigiditatea ofertei unui factor de productie. În paralel, se face tot mai

mult resimtita influenta fordismului, care duce la câstiguri de productivitate si

randamente crescatoare, la abundenta de bunuri si consum de masa (“democratizarea

produselor”). Erodarea conceptului de renta apare pe fondul unei standardizari a

conditiilor de productie si al unei înlocuiri progresive a capitalului natural cu cel

manufacturat.

Aprofundarea analizei conceptului de renta nu a fost însa abandonata. Forma

sa diferentiala a ramas în actualitate în încercarea de a explica inegalitatile regionale

ale dezvoltarii: renta de situatie sau de pozitie, renta diferentiala legate de

specializare sau de câstigurile cumulate de productivitate, renta obtinuta în baza

segmentarii pietelor. Dupa criza economica din anii ’70, odata cu multiplicarea

diferentierilor care-i favorizeaza aparitia, renta capteaza din nou atentia

economistilor, dar si pe cea a producatorilor: se încearca evitarea concurentei prin

costuri printr-o personalizare a calitatii ofertei, prin utilizarea unor resurse

nereproductibile si/sau nesubstituibile.

Prin renta se întelege plata pentru utilizarea unei resurse (pamânt, munca,

echipament de productie, know-how sau bani), îmbracând forma de salariu, drept de

autor (indemnizatie) sau dobânda. În functie de caracterul permanent sau temporar al

inelasticitatii ofertei din respectiva resursa la pret, teoria economica face distinctie

între renta economica si renta economica pura (cvasi-renta).

Renta economica este definita pe baza conditiilor de oferta ale unui factor de

productie: orice factor de productie a carui oferta este insuficienta în raport cu

cererea va obtine un venit sub forma de renta. În China, de pilda, doar 35% din

suprafata tarii reprezinta teren arabil si, la o populatie asa de numeroasa, cererea de

produse agricole exercita o presiune enorma. În asemenea conditii, terenul agricol nu

are utilizari alternative. Pretul pamântului, desi nu reflecta costul de oportunitate al

factorului, aloca resursa spre cea mai buna utilizare.

Astfel, conceptul de renta se generalizeaza la toti factorii de productie si nu se

refera doar la pamânt.

Mai precis, renta economica este definita în doua moduri:

Page 29: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

31

§ ca venit al unui factor, egal cu excedentul peste venitul care ar fi fost

obtinut daca acest factor ar fi fost utilizat în cea de-a doua dintre cele

mai bune alternative posibile (renta apare drept excedent peste costul de

oportunitate);

§ ca venit al unei resurse productive, egal cu excedentul peste plata

necesara pastrarii utilizarii prezente a resursei (sau, altfel spus, este ceea

ce se plateste peste minimul necesar atragerii resursei pe piata).

Aceste doua definitii sunt clare numai daca se considera adevarata premisa

perfectei inelasticitati a ofertei de resurse. Renta este deci un excedent peste

veniturile de transfer sau peste veniturile alternative.

Venitul total (VT) al unui factor de productie este format din renta economica

(RE) si câstig de transfer (CT):

VT = RE + CT

Asa cum am aratat, renta economica este un venit încasat de proprietarul unui

factor de productie peste suma considerata suficienta pentru a oferi spre utilizare

factorul respectiv.

Câstigul de transfer este egal cu costul de oportunitate al utilizarii factorului de

productie (valoarea factorului în urmatoarea dintre cele mai bune alternative

posibile). Curba ofertei poate fi interpretata simultan în doua moduri, ea indicând fie

cantitatea oferita la un pret dat, fie pretul minim pentru care este oferita o anumita

cantitate. Daca ofertantii încaseaza doar pretul minim necesar pentru a oferi o bucata,

ei vor fi platiti cu un pret diferit pentru fiecare bucata. Aceste preturi formeaza curba

ofertei, iar întregul venit încasat formeaza câstigul de transfer.

Renta economica este similara surplusului consumatorului. Acesta

reprezinta diferenta dintre pretul maxim pe care un consumator ar putea sa-l

plateasca pentru a intra în posesia unui bun economic (conform curbei cererii) si

pretul efectiv platit. La fel, renta economica este tocmai diferenta pretul încasat de

proprietarul factorului si pretul minim la care poate fi oferit respectivul factor; ea

Page 30: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

32

poate fi considerata drept diferenta între remunerarea efectiva a unui factor de

productie si costul sau de oportunitate.

Partea din venitul factorului care reprezinta renta economica depinde de

elasticitatea ofertei la pret a respectivului factor. Daca aceasta oferta este perfect

inelastica, întregul venit este renta economica, iar daca oferta este perfect elastica

întregul venit al factorului îmbraca forma de cîstig de transfer. De exemplu, într-o

tara cu un venit pe locuitor scazut precum România, cu populatie relativ numeroasa,

salariile încasate sunt de fapt câstiguri de transfer, în timp ce salariul unui savant de

exceptie îmbraca forma rentei economice pure.

Renta economica pura (cvasi-renta, în acceptiunea marhalliana) apare doar

atât timp cât oferta factorului de productie este fixa si în mod natural, neputând fi

modificata prin actiunea (economica) a omului. Doar pentru o perioada de timp,

proprietarii resursei primesc o plata peste costul de oportunitate al utilizarii resursei

cu suma cvasi-rentei. Pe termen lung, când cantitatea disponibila din factorul de

productie respectiv poate varia, cvasi-renta dispare. Marshall introduce si conceptul

de cvasi-renta compozita : când doua resurse detinute separat sunt utilizate

împreuna si rezultatul este încasarea unei rente superioare sumei rentelor individuale

care ar fi fost obtinute daca cele doua resurse ar fi fost utilizate independent una de

cealalta, atunci renta superioara se numeste cvasi-renta compozita.

Considerând ca oferta nu poate fi sporita prin actiunea omului, se poate utiliza

urmatoarea formula de calcul al rentei economice pure (REP):

REP = încasari – (cheltuieli + profit normal)

Considerarea venitului pamântului ca fiind renta este justificata pe baza ideii

ca oferta agregata de pamânt este inelastica, situatie în care rentele funciare sunt un

“surplus” sau o forma de venit numita renta economica.

Totusi, pentru utilizatorul individual oferta este de multe ori elastica, mai ales

atunci când aceasta elasticitate este masurata tinând cont de productivitatea fizica a

factorului pamânt.

Page 31: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

33

Din perspectiva utilizatorului individual, pentru mentinerea terenului într-o

utilizare data este necesara întreaga suma si nu exista renta economica.

În plus, referitor la distinctia între renta si renta economica aferenta

pamântului, teoreticienii contemporani au observat de asemenea ca si alti factori de

productie au oferta fixa, fiind remunerati cu un venit care îmbraca forma de renta

economica. Renta devine o recompensa a oricarui factor de productie a carui oferta

este inelastica la pret si la variatia câstigurilor de transfer.30

Din perspectiva macroeconomica, oferta de pamânt este fixa, neexistând

utilizari alternative. Evident, oferta de pamânt nu este pe deplin fixa, ea poate sa

scada odata cu reducerea pretului. Totusi, comparativ cu alti factori de productie, a

caror oferta este inelastica în raport cu pretul pe termen lung, oferta de pamânt esta

mai putin sensibila la modificarile survenite în marimea pretului. Motivul acestei

rigiditati este acela ca pamântul poate fi utilizat într-o multitudine de scopuri. În

cazul celorlalti factori de productie cu oferta inelastica- de exemplu un savant de

exceptie sau un artist talentat - utilizarile alternative sunt mult mai putine.

Daca analizam renta funciara în acelasi mod, considerând separat fiecare

serviciu furnizat de pamânt, câstigurile de transfer trebuie sa se reduca pentru a

determina aparitia rentei. Dar, spre deosebire de alti factori de productie, unele

caracteristici ale pamântului - ca de exemplu pozitia - au costuri de întretinere

aproape nule si ele vor continua sa existe indiferent de venitul obtinut. Acest cost de

întretinere redus este un argument istoric pentru a considera întreaga plata a

pamântului ca renta economica (si nu doar excedentul).

În ceea ce priveste renta funciara, exista o abordare teoretica foarte raspândita

în secolul al XIX-lea. Porivit acesteia, conditiile economice inegale corespunzatoare

diferitelor categorii de terenuri fac sa apara rente diferentiale egalizatoare. Acestor

rente diferentia le se adauga renta absoluta, obtinuta de pe orice teren. Apar însa

dezacorduri în ceeea ce priveste formarea acestei rente absolute, explicata fie cu

ajutorul “compozitiei organice a capitalului” (Marx), fie prin monopolul asupra

proprietatii funciare (Smith, Marx) sau prin raritate.

30 Atunci când sporul de venit al factorului de productie se datoreaza faptului ca oferta sa este fixa doar pe termen scurt - pe termen lung el dispare prin ajustarea ofertei – acesta poarta numele de cvasi-renta;

Page 32: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

34

Începând cu secolul al XVII-lea ordinea luarii în cultura a terenurilor s-a

schimbat, datorita transformarilor tehnicilor de cultura. Astfel, fertilitatea solului nu

mai este numai un “dar” al Naturii, ci decurge si din alegerea unei anumite

combinatii potrivite de factori de productie.

Într-un regim de proprietate privata asupra terenului, utilizatorul trebuie sa

plateasca o anumita suma proprietarului, pentru dreptul de a uza de proprietatile

intrinseci ale solului sau de avantajele care decurg din pozitia terenului.

Aceasta plata, în functie de modul în care este privita, are o dubla

determinare .

Daca este privita ca surplus (venit suplimentar) care rezulta din activitatea

economica a utilizatorului si care poate reveni proprietarului, atunci renta provine

dintr-o confruntare a conditiilor cererii cu oferta.

Daca este privita ca variabila de repartitie, atunci marimea ei va depinde de

raporturile dintre indivizi sau dintre clasele sociale. Dubla determinare, sociala si

economica, a rentei funciare face ca de cele mai multe ori, în marime absoluta, renta-

surplus sa difere de renta-transfer. Cei care o platesc tin cont de marimea profitului,

dar nu platesc renta decât dupa o confruntare “sociala” cu proprietarii sau cu alti

utilizatori potentiali ai terenului.

Conditiile specifice agriculturii României de dupa anul 1989 ne fac sa

remarcam preponderenta determinarii sociale a rentei funciare, profitul celor care o

platesc proprietarilor - care fie ca nu au forta economica, fie ca sunt absenteisti –

fiind mult mai mare decât cel normal, aceasta în mod evident în detrimentul

detinatorilor terenului agricol, care încaseaza o renta funciara destul de redusa.

Distinctia între renta absoluta si renta diferentiala, chiar daca este utila din

punctul de vedere al istoriei gândirii economice, nu are totusi o semnificatie practica.

Renta absoluta reprezinta de fapt renta minima care se plateste pentru cel mai slab

teren în ceeea ce priveste fertilitatea sau pozitia în raport cu piata. Renta diferentiala

este de fapt o renta mai mare care se plateste pentru terenurile cu fertilitate superioara

sau care sunt mai bine pozitionate.

Page 33: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

35

Renta funciara este deci un tribut (o plata) a carei marime variaza, dar al carei

regim juridic este mereu acelasi – proprietatea privata asupra pamântului. Ca urmare,

se manifesta o tendinta de crestere a preturilor produselor agricole pâna la acel nivel

care sa faca posibila plata rentei funciare.

Aceasta evolutie este doar tendentiala întrucât se pot manifesta si influente

contrare, de scadere a pretului produselor agricole. De pilda, datorita concurentei

internationale, preturile interne se egalizeaza cu cele externe, efectul fiind acela ca

unii proprietari funciari obtin o renta mai scazuta, în timp ce altii nu mai obtin renta

funciara (printr-un proces firesc, terenurile acestora din urma ies din circuitul

agricol).

1.4.2.Renta intensiva si renta extensiva. Existenta rentei intensive poate fi

demonstrata matematic, pornind de la luarea în considerare a unei situatii în care este

utilizata o resursa naturala omogena din punct de vedere al caracteristicilor calitative,

indispensabila pentru producerea unui bun agricol.

Fie un model de productie simplificat, cu un singur produs agricol si cu un

singur produs industrial.

Pentru a produce o unitate din bunul industrial se utilizeaza:

O cantitate x din acest bun

O cantitate L1 de munca directa

Pentru a produce o unitate din bunul agricol exista doua metode de productie,

utilizându-se:

- o cantitate y1 sau y2 din bunul industrial

- o cantitate L1 sau L2 de munca directa

- o suprafata P1 sau P2 de teren agricol

Presupunând ca rata profitului este aceeasi în industrie si în agricultura (RPr),

ca toti muncitorii primesc acelasi salariu (S), iar proprietarilor funciari le este varsata

aceeasi renta (r), atunci ecuatiile preturilor unitare pentru cele doua produse vor fi:

P ind = (1+RPr)xPind + SxL1

P agr = (1+RPr)xy1xPind+SxL1+rP1

Page 34: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

36

P agr = (1+RPr)x y2xPind+SxL2+rP2

Din ultimele doua ecuatii se observa ca pretul bunului agricol este acelasi

indiferent de metoda de productie utilizata; se observa si ca renta încasata de

proprietarii funciari proportional cu suprafata de teren utilizata.

Presupunem ca exista doar aceste doua metode de productie a bunului agricol

si ca randamentul la hectar este superior în cazul celei de-a doua metode:

P1>P2

?1 = 1/P1 si ?2 = 1/P2 ? ?2 › ?1

Presupunem ca cererea pentru produsul agricol poate fi acoperita în doua

modalitati:

- cultivându-se întreaga suprafata disponibila, partial utilizând prima metoda si

partial utilizând-o pe a doua;

- cultivându-se doar o parte din suprafata disponibila, utilizând doar a doua

metoda ( cererea pentru produsul agricol nu poate fi satisfacuta cultivându-se integral

suprafata si folosind doar prima metoda de productie).

Tinând cont de conditia de normalizare a preturilor, care implica o noua

ecuatie (P1 = 1), va rezulta un sistem de ecuatii cu 5 necunoscute: cele 2 preturi si

cele 3 variabile de repartitie (salariul, profitul si renta funciara). Prima ecuatie

permite calcularea la un salariu dat, a RPr care, înlocuita în ultimele doua ecuatii,

permite calcularea pretului bunului agricol si a rentei funciare pe unitatea de

suprafata.

Pentru simplificare, vom nota:

C1 = (1+RPr)xy1xPind+SxL1

C2 = (1+RPr)xy2xPind+SxL2

unde C1 si C2 sunt costurile aferente celor doua metode de productie.

Page 35: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

37

Deci

r = C2-C1/P1-P2 = (C2-C1) / (1/?1-1/?2) =(C2-C1) / (?2-?1) / ?1?2

r = ?1?2 (C2-C1) / (?2-?1)

Pentru ca am presupus ca P1>P2 sau ?1< ?2, renta r este pozitiv a doar daca

C2>C1: limitarea suprafetei disponibile implica necesitatea obligatorie a utilizarii

celei de a doua metode, cu randament mai mare si mai costisitoare. Acest lucru va

genera renta funciara.

Astfel, raritatea pamântului se situeaza în centrul analizaei rentei

funciare, deoarece daca suprafata cultivabila ar fi nelimitata, cererea pentru un

anumit produs agricol ar putea fi satisfacuta utilizând metode de cultura mai

ieftine, iar renta funciara nu ar exista. În esenta, aparitia rentei intensive are la

baza coexistenta unor metode de productie diferite ca randament pe terenuri

agricole cu fertilitate egala.

Raritatea nu este independenta de repartitie pentru ca renta intensiva este

pozitiva numai pentru o anumita rata a profitului.

Renta extensiva rezulta din faptul ca terenurile cultivate au fertilitati diferite.

Fertilitatea nu trebuie înteleasa ca oproprietate naturala, pur agronomica, ci una

determinata si influentata antropic. Ea determina ordinea luarii în cultura a diferitelor

terenuri si depinde de problematica repartitiei la nivel macroeconomic. Datorita

cresterii cererii de produse agricole, vor fi luate în cultura si terenuri mai putin fertile

si, în consecinta, posesorii celor mai fertile terenuri – primele cultivate – vor

beneficia de o renta extensiva (diferentiala).

Page 36: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

38

Gradul de rentabilitate al terenului nu coincide întotdeauna cu gradul sau de

fertilitate: nu întotdeauna cel mai fertil teren aduce si cea mai mare renta diferentiala

la hectar! Rentele extensive obtinute pe doua terenuri care utilizeaza aceleasi inputuri

si aceeasi cantitate de munca directa pentru a produce un bun agricol sunt

proportionale cu productivitatile celor doua terenuri: este vorba de un caz particular

de renta proportionala (de exemplu, daca randamentul la hectar este dublu, atunci

renta extensiva va fi si eaq de doua ori mai mare).

Renta extensiva exprima superioritatea metodelor de productie a caror utilizare

determina aparitia unui surplus însusit de catre proprietarul funciar datorita raritatii

(insuficientei) terenurilor pe care le detin si datorita concurentei dintre fermieri.

Acest surplus va fi repartizat în functie de suprafata utilizata, productivitatea având

un rol secundar. Proprietarii funciari vor obtine o renta extensiva mai mica sau mai

mare în functie de suprafata mai mica sau mai mare pe care o detin: renta extensiva

remunereaza pamântul, nu capitalul!

Marimea si tipologia rentei funciare diferentiale difera în functie de maniera de

abordare:

§ prin prisma conditiilor ofertei, renta are tendinta de a se diferentia având în

vedere costul de productie, acesta fiind influentat de urmatorii factori:

• fertilitatea solului (nu numai fertilitatea naturala, ci si cea

economica, determinata antropic); în acest caz ne putem referi la renta

diferentiala extensiva (specific ricardiana) sau la renta diferentiala

caracteristica analizei marxiste, numita “de tip I” (Marx);

• gradul de intensitate a exploatarii capitalului, o anumita tehnica

de productie putând fi mai mult sau mai putin intensiva în utilizarea

capitalului; în acest caz este vorba de renta diferentiala intensiva (a carei

aparitie este determinata de actiunea legii randamentelor

neproportionale în conditiile raritatii terenurilor) sau de renta

diferentiala “de tip II” (Marx);

Page 37: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

39

• pozitionarea terenului în raport cu centrele de aprovizionare si

desfacere, tinând cont de distanta euclidiana sau de “accesibilitate”, care

determina aparitia rentei de pozitie.

§ prin prisma conditiilor cererii, renta are tendinta de a se diferentia având în

vedere pretul de vânzare, fiind vorba de o renta diferentiala de cerere (acelasi

produs obtinut în locuri diferite, de firme diferite, se confrunta cu conditii de

cerere diferite: la conditii de productie identice, deoarece este vândut pe piete

diferite, preturile de vânzare nu vor fi aceleasi).

Deplasarea accentului analizei rentei funciare dinspre oferta spre cerere s-a

facut pe baza unor noi realitati care motiveaza perfect noua abordare. Mai întâi,

existenta în mediul rural a unei duble piete a terenurilor, unde exista doua tipuri de

agricultura si deci doua explicatii posibile pentru renta. În al doilea rând, în mediul

urban exista diferente de pret pentru terenuri similare atât în ceea ce priveste costurile

de constructibilitate, cât si în ceea ce priveste pozitionarea lor în raport cu reteaua de

transport.

În evolutia gândirii economice, si mai ales în scrierile ricardiene, teoria rentei

apare, mai întâi de toate, ca teorie a rentei diferentiale. Desi o teorie completa trebuie

sa realizeze sinteza între renta absoluta si renta diferentiala, istoria diverselor teorii

ne îndreptateste sa abordam renta diferentiala ca forma de venit distincta de renta

absoluta.

Sursa capacitatii de a plati o renta diferentiala consta într-un surplus valoric, în

diferenta dintre pretul de vânzare as produsului pe piata si costul sau de productie,

care include consumul de capital si de munca. Acest surplus este de fapt un profit pe

care-l putem exprima în functie de capitalul avansat.

Pentru simplificare si pentru o mai mare acuratete analizei vom numi rata

profitului calculata înainte de plata rentei rata potentiala a profitului (RPP) si vom

porni de la ipoteza ca într-o economie concuretiala exista o mare diversitate a RPP.

Manifestarea concurentei pe o piata libera are ca rezultat diferentierea RPP:

§ pentru acelasi produs:

• datorita diferentelor care apar în conditiile de productie, deoarece

Page 38: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

40

tehnicile utilizate difera de la teren la teren, adica respectivele

combinatii productive (proportia dintre diferitele elemente de capital fix

si de munca) sunt inegale; exista 3 explicatii pentru acest fapt:

o diferentele de fertilitate ale solului, stiut fiind ca fertilitatea nu depinde

numai de proprietatile fizico-chimice ale solului, ci si de combinatiile

productive utilizate pe respectivul sol (aceasta precizare explica atât

renta extensiva ricardiana, cât si renta diferentiala I marxista);

o diferentele în ceea ce priveste intensivitatea utilizarii capitalului: o

tehnica poate fi mai mult sau mai putin intensiva în capital (renta

diferentiala intensiva sau renta diferentiala II marxista);

o diferentele de situare a terenului: acestea se pot afla la distante mai mari

sau mai mici de piata (distanta euclidiana sau “accesibilitatea”). Astfel,

poate fi necesar mai mult sau mai putin “input-transport” pentru a aduce

produsul pe piata. Este deci vorba de o renta de pozitie (în acest caz,

tehnica de productie este o combinatie de capital real, munca si distanta

fata de piata);

• datorita modificarii pretului de vânzare. Presupunând ca acelasi produs

obtinut în locuri diferite – de firme diferite – se confrunta cu conditii de

cerere diferite (de exemplu, este vândut pe mai multe piete), vom observa

ca, la conditii de productie identice, el poate fi vândut la preturi diferite.

Exista deci o diferenta de profit potential transformabil în renta: aceasta

este sursa rentei diferentiale de cerere.

§ pentru produse diferite: exista diferente de rata a profitului potential între

diferite subramuri de productie, astfel ca nu putem considera agricultura ca un

întreg nediferentiat.

Pentru ca aceste diferente ale RPP sa fie transformabile în renta funciara,

trebuie exclus orice proces automat de egalizare a ratelor profitului. Aceasta

înseamna ca existenta capacitatilor diferite de plata a rentei zadarniceste te oria

concurentei perfecte, precum si ipoteza marxista a egalizarii ratei profitului, care nu

este decât expresia directa a cadrului concurentei perfecte.

Page 39: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

41

Putem distinge doua forme de renta diferentiala. Prima apare datorita faptului

ca se aplica capitaluri egale pe terenuri cu suprafata egala, dar randamentele vor fi

diferite. Cauza diferentelor de randament este fie fertilitatea, fie pozitia în raport cu

piata: în consecinta, la productii egale, costurile vor fi mai mici. A doua apare

datorita faptului ca se aplica doze succesive egale de capital pe acelasi teren,

rezultatele fiind inegale.

1.4.3. Renta funciara – expresie a raritatii. Vom remarca faptul ca renta

funciara va aparea doar daca excludem orice proces automat de egalizare a ratelor

profitului.

Pentru utilizatorul pamântului, singura sursa a rentei absolute este diferenta

dintre pretul de vânzare si costurile unitare de capital tehnic si munca, diferenta

independenta de diferentele în ceea ce priveste conditiile cererii si/sau ale ofertei. Pe

piata exista un asemenea raport între conditiile de productie si cele de vânzare, încât

se poate plati renta chiar si pentru terenul care aduce cel mai mic profit. Cu alte

cuvinte, sistemul de preturi existent permite un profit potential marginal superior

profitului minim efectiv admis de capitalisti. Aceasta se manifesta pe fondul unei

raritati absolute a solurilor care, în cazui unui singur produs, se traduce într-o raritate

(insuficienta) a acestui produs în raport cu nevoile exprimate prin cerere: pretul

produsului egaleaza cererea cu o oferta limitata, ceea ce implica un profit potential

mai mare decât profitul practic sau admisibil; situatia caracterizeaza piata majoritatii

produselor agricole românesti, cu observatia ca profitul suplimentar – care în esenta

îmbraca forma de renta - este însusit nu de catre producatori, ci de catre comerciantii

privati sau de stat.

Repartitia surplusului marginal între profit efectiv si renta absoluta nu este

rezultatul unui anumit raport de forte între utilizatorii terenului si proprietari, cum ar

fi “normal” din punct de vedere economic, fiind vorba mai degraba de un raport de

forte între utilizatori si comercianti, ca si consecinta a regimului proprietatii funciare.

Proprietarul ar putea pretinde o anumita marime a rente i absolute, independent

de surplusul disponibil al utilizatorului, adica independent de profitul potential.

Aceasta renta ceruta poate fi considerata o forma a rentei de monopol. Ea nu apare

Page 40: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

42

pentru ca exista concurenta între utilizatorii de teren, ci pentru ca exista o anumita

raritate a terenurilor. Marimea rentei efective va rezulta dintr-o confruntare a rentei

cerute de proprietari cu diferenta dintre profitul potential si cel admis de utilizator.

Rezultatul exact depinde raportul de forte în plan economico-social. Astfel, raritatea

terenurilor se manifesta si ca sursa a rentei absolute.

Renta absoluta si renta diferentiala au aceeasi natura, cauza lor primara fiind

raritatea. Putem distinge o raritate absoluta, generala, a terenurilor, din care deriva

renta absoluta,, dar si o raritate relativa, a anumitor terenuri, din care deriva renta

diferentiala. Din moment ce au aceeasi cauza, distinctia între cele doua tipuri de renta

este tot mai dificil de facut: renta absoluta se confunda cu o parte a rentei

diferentiale, pe care o influenteaza modificându-i marimea în raport cu alte rente

diferentiale.

Într-o acceptiune etica, daca teoria ricardiana a rentei ar fi valida si daca renta,

ca remunerare a capacitatilor libere si indestructibile ale elementelor naturii, ar

reprezenta o parte importanta din venitul national, preturile n-ar reflecta costurile.

Aceia care vor avea controlul asupra resurselor vor obtine venituri asemanatoare

celor de monopol, desi nu se poate spune ca acesti proprietari restrâng într-un fel sau

altul oferta.

Aceasta situatie nu implica în mod necesar inechitatea, daca veniturile acestor

indivizi nu depasesc veniturilor unor indivizi similari din alte domenii. Totusi, renta

funciara ca venit îi îmbogateste pe aceia care au reusit sa-si apropie elementele

productive ale naturii, în timp ce venitul capitalului - ca resursa derivata, realizata de

om prin combinarea muncii cu natura -reprezinta o recompensa pentru eforturile

depuse în trecut de un individ.

Pentru a depasi inadvertentele etice si analitice ale teoriei rentei ca surplus,

economistii au pus în discutie dihotomia clasica a resurselor nonumane, împartite în

capital si pamânt. Acest lucru s-a petrecut pe fondul scaderii relative a suprafetelor

de pamânt cu destinatie agricola. În prezent, majoritatea economistilor nu privesc

pamântul ca factor de productie distinct de capital. În consecinta, se amplifica

dimensiunea etica a acestei problematici.

Page 41: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

43

Renta si dobânda sunt considerate doua forme de venit care se pot substitui

între ele si care depind de contractul dintre proprietarul si utilizatorul resurselor.

Aceasta optica va reflecta trecerea de la factorii absoluti care determina valoarea -

cresterea durerii sau a placerii - la factori relativi (oportunitati irosite). Dupa ce s-a

realizat ajustarea resurselor la variatia cererii, preturile vor egala costurile medii. Dar

costurile vor reflecta cererile alternative pentru folosirea resurselor, si nu doar timpul

de munca sau unitatile de utilitate. Aceasta deplasare spre relativitate a fost

inevitabila din moment ce a fost necesara din punct de vedere metodologic.

Asa cum am vazut, economistii clasici defineau renta ca plata pentru dreptul

de a utiliza “capacitatile originare si indestructibile ale solului”. Renta era implicit

“funciara”.

Marimea rentei era determinata de abundenta sau raritatea darurilor naturii.

Desi explicarea rentei era legata de capacitatile originare ale solului, aceasta

depindea indirect si de raportul cerere-oferta pe piata funciara.

Într-o economie luata ca întreg, oferta de pamânt este considerata inelastica în

raport cu pretul. Exista situatii în care oferta de teren agricol poate fi considerata

elastica, de exemplu atunci când oferta este masurata pe baza capacitatii productive a

solului (unitati fizice obtinute/hectar).

Daca oferta este inelastica la pret, cresterea cererii va determina cresterea

marimii rentei nu doar pe termen scurt ci si pe termen lung. Majorarea cererii este o

consecinta directa a cresterii populatiei sau a numarului de utilizatori potentiali ai

pamântului ca factor de productie. Aceasta schimbare determina cresterea valorii

pamântului.

Mai precis, cererea de pamânt creste când cresc cererea si pretul produselor

agricole. Totusi, cresterea cererii de produse agricole nu determina neaparat cresterea

cererii de pamânt, deoarece poate avea loc o crestere a ofertei de produse agricole pe

baza intensiva (introducerea progresului tehnic, îmbunatatirea metodelor de

management agricol).

Pe scurt, cresterea cererii de pamânt se datoreaza cresterii numarului si

intensitatii utilizarilor sale, precum si cresterii pretului la produsele agricole.

Page 42: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

44

Progresul tehnic va atenua cresterea pretului prin efectul sau de sporire a ofertei de

produse agricole. Astfel, progresul tehnic apare ca modalitate de crestere a ofertei de

pamânt, deoarece el contribuie la cresterea capacitatii productive a acestui factor de

productie. Cresterea eficientei a invalidat previziunile care afirmau ca va spori

ponderea rentei în venitul national. Din pacate, economia româneasca se

caracterizeaza printr-o scadere continua a eficientei de ansamblu…

Mult timp renta funciara a fost explicata ca diferenta între venitul celui mai

bun teren si cel al terenului marginal, care nu aduce posesorului sau renta. Diferite

unitati de teren omogene vor aduce renta daca cererea de pamânt va fi suficient de

mare astfel încât sa apara necesitatea de a cultiva toate aceste terenuri. Astfel, renta

funciara poate fi considerata o renta de raritate.

Conceptul de raritate este suficient pentru a explica diferitele marimi ale rentei

corespunzatoare diferentelor de fertilitate sau de pozitie ale terenurilor. Totusi, aceste

marimi diferite ale rentelor mai au o explicatie, care tine de capacitatea productiva a

terenurilor. Un teren cu o situare excelenta va aduce posesorului sau o renta

importanta. Cu cât este mai productiv terenul, cu atât mai mare va fi cererea pentru el

si cu atât mai mare va fi renta.

Desi distinctia între renta funciara de raritate si renta diferentiala este uneori

utila, Alfred Marshall spune:” Într-un fel, toate rentele sunt rente de raritate si toate

rentele sunt rente diferentiale”. Aceasta înseamna ca, daca raritatea factorilor de

productie este o realitate a vietii economice, raritatatea unui factor poate fi masurata

în raport cu ceilalti factori sau în raport cu o unitate din acelasi factor, dar diferit din

punct de vedere calitativ.

1.5. Evolutii privind teoria rentei funciare de la fiziocrati pâna în epoca

moderna

1.5.1. Originea teoriei rentei: mercantilismul si fiziocratia . Cuvântul “renta”

a aparut în franceza veche din secolul al XII-lea si deriva din latinescul rendita, cu

întelesul de venit sau câstig.

Page 43: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

45

Desi exista numeroase referiri la plata unei rente funciare în documentele

Evului Mediu, speculatiile referitoare la natura rentei si la factorii care o determina

aproape ca lipsesc din scrierile economice ale scolasticilor. Schumpeter explica acest

fapt sugerând ca “aceasta se datora pe de o parte faptului ca, în conditiile în care

fermierii îsi lucrau ei însisi pamântul, elementul de renta nu-si releva caracterul lui

distinct si, pe de alta parte, deoarece renta platita proprietarului se confunda usor în

acele vremuri cu dari de alta natura, renta economica neputându-se delimita clar, în

ciuda faptului ca ea exista în mod traditional”.31

Teoria rentei funciare îsi are originea în scrierile economistilor mercantilisti

din secolul al XVII-lea. Elaborându-si scrierile în perioada formarii statelor-natiune

moderne, mercantilistii erau preocupati îndeosebi de probleme legate de sporirea

puterii nationale a unui stat ( formularea politicilor monetare, fiscale si de schimb

extern ). Referintele la agricultura în general si la renta funciara în special erau doar

de importanta secundara, fiind abordate într-o maniera tangentiala.

Sir WILLIAM PETTY (1623-1687 ) ocupa un loc de onoare în galeria

fondatorilor teoriei rentei. Prima si cea mai importanta contributie a sa în aceasta

problema apare în “A Treaty on Taxes and Contributions “, scrisa în anul 1662, unde

el avanseaza câteva sugestii pentru întarirea sistemului fiscal din Anglia. Potrivit lui

Petty, renta funciara este un surplus sau un venit net rezultat în urma utilizarii

pamântului în scopuri agricole sau pentru cresterea animalelor.

Odata determinata renta funciara, Petty demonstreaza ca pretul pamântului ar

putea fi calculat prin capitalizarea rentei. El nu specifica rata de la care ar trebui sa

fie determinata renta, dar sugereaza ca dobânda este determinata de nivelurile

rentei:”Cât priveste camata, minimul ei este dat de renta obtinuta de pe pamântul

cumparat cu banii împrumutati, în conditii de siguranta totala”.32

Dupa ce defineste renta ca venit sau ca surplus care creste ori de câte ori

venitul agricol depaseste costul, Petty cauta sa explice diferentele dintre diferitele

niveluri ale rentei. Astfel, poate pentru prima data , el schiteaza conceptul de renta

31 Schumpeter, J.A., History of Economic Analysis, New York, 1954, pag.101; 32 Economic Writings of Sir William Petty, editat de Charles H. Hull, Londra, 1899, pag. 48;

Page 44: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

46

diferentiala. La acelasi nivel al fertilitatii, terenurile mai apropiate de oras vor obtine

o renta superioara în raport cu cea obtinuta de pe terenurile mai îndepartate.

Totodata, Petty subliniaza ca si cauze ale diferentelor ce apar între nivelurile

rentei o serie de factori precum evolutia tehnicii agricole si fertilitatea naturala a

solului.

În lucrarea sa “Treatise on Ireland”(1687), exista un pasaj în care Petty

propune rezolvarea conflictului religios din aceasta tara prin migrarea fortata a unui

milion din populatia sa romano-catolica în Anglia si Tara Galilor. Aceasta ar duce la

cresterea proportionala a nivelului rentei.

Desi renta funciara nu a fost un subiect de interes deosebit pentru teoreticienii

mercantilisti, ei au pus piatra de temelie pentru o analiza viitoare. Din opera

mercantilista razbat doua conceptii privitoare la renta:

§ prima, care considera renta un venit net al factorului pamânt sau, cum

arata John Locke (1632-1704), un venit al investitiei în îmbunatatiri

funciare; în consecinta, o parte a mercantilistilor nu a facut distinctia

între pamânt si capital ca factori de productie;

§ a doua, care considera renta –sau o parte a sa- ca venit ce apare datorita

diferentei de situare sau de fertilitate, pamântul fiind individualizat de

capital ca factor de productie.

În plan teoretic, între 1756 si 1776, Franta s-a aflat sub influenta conceptiilor

fiziocrate, remarcabile prin dorinta de a dezvolta economia franceza si de a ridica

nivelul de trai al locuitorilor, pe baza principiului laissez faire si a reformelor

politice.

FRANCOIS QUESNAY (1694-1774), autorul celebrului “Tablou economic”,

a fost mentorul unui grup de economisti care îi includea printre altii pe Nicolas

Baudeau, Mercier de la Riviere, Pierre Samuel Dupont de Nemours. Conceptia lui

Quesnay despre renta funciara poate fi înteleasa pe deplin numai în contextul mai

larg al sistemului sau macroeconomic. În acest model, exista trei categorii de

destinatari ai venitului: fermierii, proprietarii funciari si artizanii. Dintre aceste trei

clase, doar fermierii sunt “productivi”, deoarece doar activitatea lor – agricola -

Page 45: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

47

creaza surplus (“produit net”). De aceea, Quesnay considera ca “agricultura este

sursa întregii avutii a Statului si a celei a cetatenilor sai”33. Artizanii si cei din

domeniul manufacturilor fac parte din “clasa sterila”. Din a treia clasa, numita

“mixta”, fac parte proprietarii funciari, clerul si functionarii. El explica ca proprietarii

funciari nu trebuie confundati cu clasa efectiv sterila deoarece sunt responsabili cu

problemele de administrare si cu cheltuielile de întretinere a patrimoniului lor.

Quesnay vorbeste despre renta ca venit net însusit de proprietarii funciari cu titlu de

“compensatie permanenta” pentru “avansurile” facute de acestia în trecut ( aici

“avans” are sens de investitie). Totusi, în unele texte scrise în anul 1757 Quesnay

aminteste de “proprietarii nedrepti si perfizi”, apreciere pe care ulterior si-o va

nuanta.

Fiziocratii au abordat problema rentei în context macroeconomic. Ei credeau

ca principalul obstacol în calea obtinerii unei productii agricole ridicate si a atingerii

prosperitatii în Franta erau taxele, propunând înlocuirea sistemului de taxe cu una

singura legata direct de “produsul net” creat doar în sistemul agricol (era vorba de

fapt de o taxa pe renta obtinuta de proprietarii funciari).

Formation and Distribution of Riches” (1770), el a stabilit o identitate formala

între pamânt si capital ca factori de productie:

CONCLUZIE. Economistii fiziocrati au adaugat doua dimensiuni importante

în analiza rentei funciare :

§ au examinat rolul pe care agricultura si renta îl au în distribuirea

venitului national si, prin aceasta, au deschis noi perspective exploatate

ulterior de ricardieni.

§ au extins analiza rentei bazata pe cerere si oferta la teoria rentei funciare

si au conturat o vedere de ansamblu asupra rentei ca fiind determinata si

de factori economici si de factori fizici, naturali.

1.5.2. Contributia lui Adam Smith la teoria rentei funciare . În raport cu

predecesorii sai, ADAM SMITH (1723-1790) acorda rentei o importanta mult mai

mare. El nu se remarca printr-o originalitate exclusiva, dar elaboreaza o sinteza

33 Oeuvres economiques et philosophiques de Francois Quesnay, editat de August Oncken, Frankfurt si Paris, 1888, pag.331;

Page 46: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

48

valoroasa a ideilor anterioare în domeniu, prin integrarea fenomenului rentei în

sistemul economic (influenta în determinarea pretului, în repartizarea venitului, în

dezvoltarea economica generala). De fapt, A.Smith a fost primul care a acordat rentei

un rol esential în mecanismul economic.

În ciuda unor neconcordante, Smith considera renta un surplus necâstigat care

este însusit de proprietarul funciar în virtutea unui drept de monopol. El respinge teza

lui Quesnay, care considera renta funciara ca venit functional al proprietarilor

funciari, care recompenseaza capitalul investit. Astfel, în capitolul al XI-lea din

lucrarea sa fundamentala, Smith scrie: “Am putea zice ca renta pamântului, adeseori,

nu este decât un fel de profit rezonabil sau o dobânda a capitalului plasat de

proprietar în amelioratiuni. Fara îndoiala, se poate ca, în anumite împrejurari, acesta

sa fie, în parte, cazul; caci altfel decât în parte, numai rareori se poate întâmpla.

Proprietarul pretinde o renta chiar si pentru un pamânt neameliorat, iar dobânda

presupusa ori profitul la cheltuiala de ameliorare reprezinta, în general, un adaos la

renta initiala. Pe de alta parte, aceste ameliorari nu sunt întotdeauna facute cu

capitalul proprietarului de pamânt, ci uneori ele se fac cu capitalul arendasului. Cu

toate acestea, când se reînnoieste arendarea, proprietarul pamântului cere de obicei

aceeasi sporire a arendei, ca si cum ameliorarile ar fi fost facute, toate, cu capitalul

sau propriu.(…) Deci, renta pamântului, considerata ca pret platit pentru folosirea

pamântului, este, fireste, un pret de monopol. Ea nu este deloc proportionala cu ceea

ce proprietarul pamântului ar fi putut cheltui cu ameliorarile sau cu ceea ce îsi poate

îngadui sa ia; ci cu ceea ce arendasul îsi poate îngadui sa dea.” 34.

Când analizeaza factorii de influenta ai rentei funciare, Smith ridica o serie de

probleme care ulterior vor crea la rândul lor alte probleme generatiilor de economisti.

Meritul cel mai de seama al lui, ca de altfel al oricarui scriitor de exceptie, consta mai

mult în punerea întrebarii decât în gasirea raspunsului la aceasta.

Adam Smith arata ca renta, privita ca un câstig suplimentar peste cost care

include si profitul fermierului, nu poate sa creasca în absenta unei cereri sporite de

terenuri, ca rezultat al necesarului tot mai mare de produse agricole. “Dar solul,

34 Smith, A., Avutia natiunilor, Universitas, Chisinau, 1992, vol. 1, pg.102

Page 47: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

49

aproape în toate împrejurarile, produce o cantitate de alimente mai mult decât

suficienta pentru a întretine toata munca necesara spre a le aduce pe piata, în modul

cel mai larg în care acea munca a fost vreodata întretinuta. De asemenea, surplusul

este întotdeauna mai mult decât suficient ca sa reconstituie capitalul care angajeaza

aceasta munca, împreuna cu profitul lui. Ceva, deci, ramâne întotdeauna ca renta

pentru proprietarul solului.”.35

În analiza rentei diferentiale, pe lânga diferentele de fertilitate, Smith introduce

un nou factor important: îmbunatatirile rezultate din progresul transporturilor.

Autorul îsi încheie consideratiile privind teoria rentei cu un studiu al influentei

progresului tehnic asupra rentei, privita ca venit national agregat. Smith constata o

tendinta de crestere a venitului în sectorul neagricol al economiei. În ceea ce priveste

agricultura, el anticipeaza ca, datorita progresului activitatii manufacturiere, va avea

loc o crestere a eficientei. Astfel, se contureaza înca de pe acum ideea venitului

agricol descrescator, idee care va juca un rol crucial în teoria rentei.

Trendul crescator al rentei reale – care este concomitent cu progresul

economic- este rezultatul diferentelor de impact ale progresului tehnic asupra

sectorului agricol si neagricol din economie. Progresul este mai rapid în sectorul

neagricol si, în consecinta, puterea de cumparare a rentei va creste. Una din cauzele

ramânerii relative în urma a agriculturii o constituie limitele care apar în calea

diviziunii muncii agricole, comparativ cu situatia din manufacturi.

CONCLUZIE. Analiza rentei funciare la Adam Smith este o prelungire

sintetizatoare a scrierilor fiziocratilor. Apar însa doua contributii originale. Prima

consta în integrarea analizei rentei în dinamica economica generala, rentele reale

crescând datorita progresului mai rapid al sectorului neagicol în raport cu cel agricol.

A doua este un mare pas pe calea generalizarii conceptului de renta, prin extinderea

analizei teoretice la structurile urbane.

1.5.3. Doctrina ricardiana a rentei funciare. Renta, ca obiect de studiu al

economiei politice, este mai întâi de toate funciara si ricardiana: platita de fermier

35 Smith, A., Op. cit., pg. 104;

Page 48: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

50

proprietarului funciar, ea este remunerarea “dreptului de exploatare a însisirilor

originare si indestructibile ale solului”.

Preluând în întregime ideile lui Smith, Ricardo descompune venitul national al

unei tari în trei parti, corespunzatoare celor trei clase sociale care compun societatea:

Ø rentele, care constituie veniturile proprietarilor funciari;

Ø salariile, care constituie veniturile lucratorilor;

Ø profiturile, care constituie veniturile întreprinzatorilor capitalisti.

Toate celelalte forme de venit nu sunt decât “derivatii” ale celor trei surse

primare. Restul societatii, asa cum arata si J. S. Mill referindu-se la armata, cler s.a.,

este întretinut de cheltuielile celor trei clase sociale, furnizând în schimb servicii

neproductive.

Reluând – pe alocuri completând si corectând- conceptiile lui Smith, Malthus

si Buchanan, Ricardo arata ca proprietarul funciar, pentru cedarea dreptului de

utilizare a terenului sau, obtine o renta egala cu diferenta dintre valoarea productiei

care poate fi obtinuta de pe terenul sau si valoarea productiei de pe terenul marginal

(care corespunde celor mai putin favorabile conditii de productie în ceea ce priveste

fertilitatea si pozitia).

Ricardo îsi începe analiza presupunând ca într-o “tara noua” ( în curs de

colonizare) oamenii se confrunta cu o abundenta a terenului fertil, dar pe masura ce

populatia creste sunt motive pentru a se lua în cultura noi terenuri mai putin fertile

sau pentru a se investi munca si capital în terenul deja cultivat ( sa se intensifice

cultura).

Partea tot mai mare din venitul national platita landlorzilor – datorita actiunii

legii randamentelor neproportionale - nu este considerata de Ricardo drept o

remunerare functionala a unor servicii, ci drept un transfer pur, de unde si atitudinea

sa politica împotriva landlorzilor. De fapt, si Adam Smith îsi exprimase frecvent

dezacordul cu clasa proprietarilor funciari, dar acesta concluziona în cele din urma

ca interesele acestora sunt “ strict si inseparabil legate de interesul general al

societatii”. David Buchanan si J. C. L. Simonde de Sismondi si-au manifestat si ei

oprobiul pentru proprietarii funciari monopolisti care îsi însuseau “venituri

Page 49: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

51

necâstigate”, însa nici unul dintre ei nu si-a formulat un model logic, coerent, cu

ajutorul caruia sa-si argumenteze pozitia. Ricardo a fost primul care a realizat acest

lucru.

Dupa ce în primul capitol din lucrarea sa de referinta “Despre principiile

economiei politice si impunerii” (1817) clarifica unele inadvertente teoretice în ceea

ce priveste elaborarea teoriei valorii-munca de catre înaintasii sai, Ricardo începe

analiza formala a rentei funciare în capitolul al doilea al cartii. Mai întâi, la începutul

acestui capitol, intitulat “Despre renta”, Ricardo face distinctia între renta, pe de-o

parte, si profit si dobânda, pe de alta parte.

Stricto sensu, renta “este acea parte din produsul pamântului care se plateste

landlordului pentru folosinta fortelor originare si indestructibile ale solului”.36

Autorul considera cazul ipotetic a doua ferme alaturate, cu aceeasi suprafata,

cu terenuri egale ca fertilitate, una fiind dotata de proprietar cu toate constructiile si

mijloacele de productie agricole si având terenul bine întretinut. Exploatatia vecina,

abandonata, nu a beneficiat de nici o investitie. Astfel, este evident ca prima

exploatatie va fi arendata mai scump. În limbaj curent, renta desemneaza totalitatea

sumei varsate de cel care lucreaza pamântul proprietarului acestuia.

În primul caz, doar o parte a sumei platite constituie renta, respectiv

remunerarea “facultatilor originare si indestructibile ale solului”. Restul reprezinta

dobânda pentru capitalul investit. În exemplul propus de Ricardo, renta este aceeasi

pentru ambele ferme, singura diferenta fiind dobânda platita proprietarului.

Daca toate terenurile ar fi identice ca fertilitate si ca pozitionare, daca ar exista

imense suprafete exploatabile neînsusite înca, atunci n-ar exista renta, pamântul fiind

un “bun liber”, fara limite cantitative si fara stapân (ca si aerul sau caldura soarelui).

Datorita faptului ca, pe de-o parte, fertilitatea solului difera de la o parcela la alta, iar

pe de alta parte cresterea nevoii de produse agricole impune luarea în cultura si a

terenurilor mai putin fertile si accesibile, proprietarul funciar poate preleva renta, a

carei marime depinde de diferentele de fertilitate si de pozitionare.

36 Ricardo, D., Opere alese, Universitas, Chisinau, 1993, vol 1, pag. 85;

Page 50: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

52

În virtutea legii cererii si a ofertei, vor obtine renta doar proprietarii care detin

terenuri de calitate superioara. De fapt, datorita amplificarii puternice a nevoilor,

asemenea terenuri nu mai sunt disponibile. Pe de alta parte, terenurile marginale nu

aduc renta.

Pentru exemplificarea mecanismului de formare a rentei funciare, pe baza

analizei ricardiene, construim urmatorul tabel:

Perioada 1 Perioada 2 Perioada 3

Categoria

de teren

Randament

la hectar

Terenuri

exploatate

Renta

la hectar

Terenuri

exploatate

Renta

la hectar

Terenuri

exploatate

Renta

la hectar

I 40 Da 0 D a 10 Da 20

II 30 Nu 0 D a 0 Da 10

III 20 Nu 0 N u 0 Da 0

Am considerat trei categorii de terenuri diferite ca fertilitate. Pentru aceeasi

cheltuiala de capital si munca, de pe fiecare teren se obtin 40, 30 si 20 chintale de

grâu la hectar. Initial, exploatarea unei parti a terenurilor din prima categorie este

suficienta pentru a asigura necesarul de hrana al populatiei. Datorita abundentei

terenurilor fertile, nu poate fi ceruta renta pentru cedarea dreptului de folosinta a

acestora: “întregul produs net va ramâne la cultivator si va reprezenta profitul

acestuia”.37

Daca cresterea populatiei va determina si cultivarea terenurilor din categoria

a-II-a, pe terenurile din prima clasa de fertilitate va aparea renta, egala cu 10 chintale

la hectar. Odata cu luarea în cultura a terenurilor de categoria a-III-a, renta celor din

prima categorie va creste la 20 chintale la hectar, iar terenurile de categoria a -II-a vor

obtine si ele o renta de 10 chintale la hectar.

Procesul de determinare a nivelului rentei poate fi interpretat ca fiind rezultatul

actiunii libere a mecanismului pietei, în ipoteza concurentei în modelul ricardian.

37 Ricardo, D., Op. cit., pag. 87;

Page 51: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

53

De fapt, în decursul fiecarei perioade, rata profitului – care remunereaza

capitalul agricol, presupus a fi perfect mobil- este uniforma pe toate exploatatiile

agricole, indiferent de gradul de fertilitate, deoarece cheltuielile de capital si munca

sunt presupuse aceleasi pe toate parcelele, iar pretul de piata al grâului este unic.

Determinarea rentei, asa cum a fost descrisa mai sus, ca rezultat al actiunii

mecanismului pietei, realizeaza egalizarea pe toate exploatatiile a remuneratiilor

tuturor serviciilor productive furnizate de munca si capital. Desi apare renta, capitalul

investit de fermier aduce un profit, indiferent de terenul care este utilizat. Daca

fermierul refuza sa plateasca renta, proprietarul va gasi imediat un altul care sa-l

înlocuiasca.

Prelevarea rentei de catre proprietarii funciari este o consecinta atât a actiunii

legii randamentelor descrescatoare, cât si a însusirii terenurilor.

Renta este egala cu diferenta de randament între trenul considerat si cel

marginal, terenul marginal fiind terenul cu cele mai nefavorabile conditii de

productie agricola aflat în exploatare. Presupunând ca toate terenurile sunt lucrate cu

acelasi raport capital-munca, renta pe lucrator va fi egala cu diferenta de

productivitate a muncii de pe terenul considerat si cel marginal.

Un asemenea mecanism de formare a rentei corespunde asa-numitei rente

diferentiale extensive, care apare în conditiile luarii succesive în cultura a unor

terenuri cu fertilitate descrescatoare si pastrarii nemodificate a tehnicii de productie

agricola ( ceea ce implica aceleasi cheltuieli de munca si capital la hectar).

Acest tip de renta este distinct de renta diferentiala intensiva, care apare în

conditiile modificarii graduale a tehnicii de productie, deci a cantitatilor de capital si

munca utilizate pe o parcela anume, “stocul” de teren cultivat fiind considerat

invariabil.

Sa presupunem ca la sfârsitul primei perioade va fi mai avantajos sa se

intensifice cultura pe terenul de categoria I, decât sa se extinda cultura la terenul din

categoria a-II-a ( prin defrisari, de exemplu). O dublare a capitalului investit la hectar

– de la 1000 la 2000 – pe terenul din prima clasa de fertilitate duce la cresterea

productiei la 35 chintale, adica o majorare de 5 chintale fata de productia care ar fi

Page 52: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

54

fost obtinuta cultivînd terenul de categoria a – II-a utilizând aceeasi doza de capital.

Rezulta deci o renta de 5 chintale pe care proprietarul o cere fermierului în schimbul

efectuarii unei investitii productive suplimentare de 1000 unitati de capital.

În continuare, vor fi aplicate noi metode, mai intensive, pâna când aceasta

noua combinatie productiva a fost aplicata tuturor terenurilor din a doua categorie.

Aceasta se va întâmpla atât timp cât produsul marginal al capitalului utilizat pe

terenurile aflate în exploatare ramâne superior celui susceptibil de a fi investit pe

terenurile mai putin fertile. Ulterior, vor fi luate în exploatare noi terenuri,

combinându-de renta extensiva cu renta intensiva.

Din punctul de vedere al analizei economice moderne, teoria rentei la Ricardo

este o aplicare a principiului productivitatii marginale pentru pamânt: din moment ce

produsul mediu si marginal pe unitatea de input variabil scade, câstigurile

intramarginale diferentiale obtinute de landlorzi sub forma de renta vor creste.

Ricardo vede rentele ca si venituri de transfer, si nu doar ca element de cost, idee pe

care o formuleaza într-o fraza devenita celebra: “ Grâul nu este urcat fiindca se

plateste renta, ci se plateste renta, fiindca grâul este urcat”.38

Economistii moderni afirma ca legea randamentelor neproportionale va actiona

doar pornind de la doua premise: absenta progresului tehnic si cantitatea constanta de

input suplimentar de factor de productie.

CONCLUZIE. În preajma anului 1825, teoria ricardiana a rentei funciare

devenise foarte cunoscuta. Prestigiul ei era atât de mare încât punea în umbra

scrierile rivalilor sai si a fost nevoie de un deceniu întreg pâna când criticile care i-au

fost aduse au putut sa se faca remarcate în rândul exegetilor.

Cum poate fi explicat succesul spectaculos al doctrinei ricardiene? Raspunsul

consta în natura modelului general, în cadrul caruia doctrina rentei este o componenta

esentiala. Modelul este relevant în special pentru situatia economica si politica exista

în Anglia post-napoleoniena. Pretul grâului se afla în urcare, iar presiunile derivate

din acest fapt asupra nivelului salariilor reale începusera sa aiba consecinte negative

38 Ricardo, D., Op. cit., pag. 89;

Page 53: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

55

asupra industriei. Modelul ricardian nu numai ca explica aceste dificultati, dar si

sugera o eventuala solutie politica.

1.5.4. Critica marxista a teoriei rentei funciare. Înainte de a trece la analiza

contrubutiei marxiste la teoria rentei, se impune o precizare. Exista un nume care nu

poate lipsi din galeria celor care, prin scrierile lor, au fost reprezentantii unei linii

novatoare în domeniu: HENRY CHARLES CAREY (1795-1879), un economist

american care s-a facut remarcat printr-o originala doctrina a “armoniei sociale”.

El publica în 1837, 1838 si 1840 cele trei volume ale cartii “Principles of

Social Science”, iar în 1848 – “The Past, Present and the Future”, unde îsi expune pe

larg teoria rentei funciare. Carey vede în doctrina ricardiana baza rezolvarii

neajunsurilor sociale existente, explicând acest fapt într-un limbaj consacrat ulterior

de Karl Marx. Legea rentei enuntata de Ricardo constituia un adevarat “cosmar”

pentru economistii optimisti, Daca din nefericire aceasta lege ar fi adevarata, nu le-ar

mai ramâne decât sa le dea crezare socialistilor care vorbeau despre o vatamare grava

si ireversibila a structurii sociale. Autorul se opune parerii ca valoarea grâului trebuie

sa creasca deoarece omul, dupa ce a luat în cultura cele mai fertile terenuri, va fi

obligat sa le cultive si pe cele mai putin fertile. Carey sustine ca luarea în cultura a

terenurilor se face exact în ordinea inversa descrisa de Ricardo, adica începând cu

cele mai putin fertile; în consecinta, productivitatea va creste în timp, iar pretul

grâului va scadea. Argumentarea este frapanta, verificându-se si în cazul pamântului:

omul a început sa foloseasca fortele naturii în ordinea inversa a puterii lor ( forta

animalelor înainte de cea a apei, iar cea a apei înainte de cea a aburului).

Ambele teorii, desi sunt opuse, se verifica în anumite circumstante de loc si

timp. Astfel, teoria ricardiana a rentei explica situatia din Anglia, caracterizata de o

presiune numerica a populatiei în conditiile insuficientei terenurilor. În schimb, teoria

lui Carey se verifica în cazul colonizarii, unde populatia redusa ca numar ocupa putin

teren, si anume pe cel care îi conferea o siguranta mai mare ( în munti, în mijlocul

padurii etc).

Scrierile lui KARL MARX (1818-1883) asupra rentei se afla sub amprenta

transformarii valorii în pret. Primele analize ale rentei apar înca din 1847, în “Mizeria

Page 54: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

56

filozofiei”. Patru ani mai târziu, Marx îsi exprima dezacordul cu Ricardo în ceea ce

priveste renta funciara, descoperind posibilitatea teoretica a rentei absolute.

Spre deosebire de Ricardo, la Marx, pe termen lung, renta nu influenteaza

deloc scaderea tendentiala a ratei profitului: aceasta este doar efectul acumularii de

“capital constant”, care determina cresterea “compozitiei organice a capitalului”.

Marx nu critica fondul teoriei ricardiene a rentei si nic i mecanismul de formare

a acesteia, ci domeniul istoric de validitate. Marx considera ca istoria contrazice

ipotezele analizei ricardiene. Este adevarat ca, odata cu progresul civilizatiei, sunt

luate în cultura soluri din ce în ce mai putin fertile. Dar, datorita progresului stiintei si

tehnicii, aceste soluri mai putin fertile devin relativ bune în comparatie cu solurile

considerate anterior bune. El concepe progresul tehnic în agricultura drept o

ameliorare continua a fertilitatii tuturor terenurilor: “Relativ, unul dintre terenuri va

ramâne la fel de putin fertil în raport cu altul -pe scara ecartul ramâne-, dar fertilitatea

generala creste”. Cauza rentei nu este deci diferenta de fertilitate absoluta a

terenurilor în raport cu fertilitatea terenurilor mai putin fertile luate în cultura, ci

diferentele între fertilitatile relative ale acestor terenuri. Apare o disociere între

evolutia pretului grâului si cea a marimii rentei: contrar tezei ricardiene clasice, renta

poate creste atunci când scade pretul grâului-si invers-datorita cresterii diferentelor

relative de fertilitate. Deci, “legea rentei nu presupune fertilitatea descrescatoare a

solului ci doar, în ciuda cresterii generale a fertilitatii solului odata cu evolutia

societatii, fertilitati diferite ale terenurilor sau o diferenta între rezultatele capitalului

utilizat succesiv pe acelasi teren”.

În 1862, când începe elaborarea teoriei rentei absolute, Marx pune în cauza

doua din asertiunile lui Ricardo. În plan practic, el constata ca accesul la terenul

agricol comunal nu mai este liber, în Anglia parcelarea terenurilor fiind practic

încheiata la sfâsitul razboiului cu Franta. În plan teoretic, Marx scrie ca Ricardo

confunda valoarea cu pretul de vânzare, deoarece produsele vor fi vândute

întotdeauna sub valoarea lor, adica sub suma dintre remunerarea capitalului avansat

si profitul mediu.

Page 55: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

57

Proprietatea funciara este o piedica în calea investirii libere a capitalului

fermierilor: un proprietar funciar care detine cel mai putin fertil teren nu este un

filantrop, el nu are nici un motiv sa-l puna gratuit la dispozitia fermierului (Marx nu

este de acord ca terenul marginal nu aduce renta).

În “Capitalul”, la baza teoriei rentei funciare se afla patru concepte:

1. renta diferentiala I, care este o renta de tip extensiv; aceasta rezulta din

diferentele de fertilitate relativa între diferite terenuri, neavând de-a face cu ordinea

luarii în cultura. Spre deosebire de Ricardo, Marx nu leaga evolutia acestui tip de

renta de viitorul pesimist al orânduirii capitaliste;

2. renta diferentiala II, care este o renta de tip intensiv; aceasta rezulta din

diferentele de productie obtinute pe terenuri de fertilitate egala prin investitii

succesive de doze suplimentare egale de capital. Aceasta nu se refera la randament,

Marx analizând mecanismul de formarea rentei diferentiale II, în conditiile unor

investitii aditionale care se fac la o rata a productivitatii capitalului constanta,

crescatoare sau descrescatoare, iar pretul de productie putând sa ramâna constant, sa

creasca sau sa scada;

3. renta absoluta , a carei origine este legata de doua elemente:

a) “compozitia organica a capitalului”, ca raport între capitalul

“constant”(materii prime, materiale, utilaje) si cel “variabil”(acel capital platit pentru

salarii). Marx considera ca în agricultura compozitia organica a capitalului este

inferioara celei din industrie, deoarece pretul de vânzare este mai mic decât valoarea

(profitul mediu este inferior “plusvalorii”,ca “excedent creat de forta de munca peste

propria ei valoare, care este însusit în mod gratuit de capitalist”). În consecinta,

agricultura fiind submecanizata, va aparea un supraprofit, ca diferenta între valoare si

pretul de vânzare, sub forma de renta absoluta;

b) proprietatea funciara, care se va opune “ca o parte din plusvaloarea

obtinuta în agricultura sa fie distribuita fratilor capitalisti din bransele industriale si

va interzice capitalului agricol sa functioneze în calitate de parte alicota a totalitatii

capitalului apartinând clasei capitalistilor”.

Page 56: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

58

4. renta de monopol, care tine cont de faptul ca, în anumite împrejurari,

proprietarii funciari pot sa determine cresterea pretului regulator al pietei peste

valoarea anumitor marfuri; în virtutea dreptului de proprietate, posesorul terenului va

cere renta chiar si pentru cel mai putin fertil teren.

CONCLUZIE. Teoria marxista a rentei, asa cum transpare din “Capitalul” si

din “Scrieri depre plusvaloare”, marcheaza o ruptura incompleta cu conceptia

ricardiana, cu economia politica clasica. Mai mult, se pot observa elemente de

continuitate. Marx nu si-a definitivat niciodata explicit teoria rentei funciare, probabil

datorita posibilelor implicatii asupra teoriei valorii. Necesitatea întelegerii structurilor

sociale taranesti, în perspectiva luarii de pozitii politice vis-à-vis de problema agrara

l-a determinat pe Marx sa faca totusi din analiza rentei absolute una dintre cele mai

importante preocupari teoretice ale sale.

1.5.5. Modificarea doctrinei ricardiene a rentei funciare. Evolutia post-

ricardiana a teoriei rentei a avut loc pe doua coordonate fundamentale: modificarea ei

de catre economisti care în esenta au împartasit ideile de baza ale lui Ricardo,

precum si extinderea doctrinei la alti factori de productie, respectiv generalizarea

conceptului de renta.

Prima coordonata a evolutiei este ilustrata de conceptia despre renta funciara a

lui JOHN STUART MILL (1806-1873), autorul unuia dintre cele mai citite tratate

din secolul al XIX-lea (“Principles of Political Economy with some of their

Applications to Social Philosophy”), aparut în 1848 a modificat unele din conceptele

lui Ricardo, dar a pastrat intacte ideile acestuia cu privire la rolul jucat de renta în

procesul de dezvoltare economica.

Ideea centrala a conceptiei lui Mill despre renta este aceea ca aceasta forma de

venit este rezultatul unui monopol natural: ”Pamântul este principalul agent natural

susceptibil de a fi însusit, iar pretul platit pentru a obtine dreptul de a-l utiliza poarta

numele de renta. Proprietarii funciari sunt singura clasa putin numeroasa, dar

importanta, care participa la repartitie ca urmare a faptului ca poseda un lucru pe care

nu l-au produs nici ei, nici alte persoane”.39 Cauza însusirii rentei funciare este

39 Mill, J.S., Principles,pag. 477;

Page 57: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

59

descrisa astfel: ”Motivul pentru care proprietarilor li se plateste renta pentru

terenurile lor este acela ca ei poseda o marfa de care are nevoie un numar mare de

oameni si nimeni nu o poate obtine fara consimtamântul lor”. Faptul ca renta este

rezultatul unui monopol este considerat de Mill de domeniul evidentei. Acest

monopol, desi natural, poate fi reglementat, ba mai mult, poate fi pus în grija

comunitatii, „dar nu poate fi împiedicat sa existe”40.

Mill arata ca daca pentru a asigura hrana unei colectivitati ar fi necesara luarea

în cultura a întregii suprafete de teren existente, atunci toate aceste terenuri ar aduce

renta. Dar cum în realitate lucrurile nu stau astfel, se cultiva doar o parte din terenuri,

si anume acelea care sunt cele mai avantajoase din punctul de vedere al fertilitatii si

al pozitiei: numai acestea vor fi susceptibile de a genera renta, întrucât numai în cazul

lor oferta este inferioara cererii.

Totusi, exista si posibilitatea ca unele terenuri sa fie cultivate în pierdere, fara

sa aduca un venit suplimentar. Mill exemplifica cu coloniile de saraci din Belgia,

unde pamântul este cultivat pentru asigurarea subzistentei si a nevoilor secundare

(întretinerea uneltelor si a animalelor, precum si a altor obiecte necesare traiului).

Aceste terenuri, desi sunt cultivate, nu aduc renta. Putem remarca acuratetea

observatiilor lui Mill, valabile si în conditiile agriculturii de subzistenta practicata în

România post – decembrista.

Cel mai prost teren – terenul marginal – a carui cultivare poate fi considerata

drept un plasament – investitie (n.n.) – este acela care, dupa ce a asigurat

reproducerea semintelor si satisfacerea nevoilor primare si secundare ale taranului,

asigura acestuia un salariu plus un excedent egal cu cel sperat daca si-ar fi

întrebuintat capitalul în alt mod.

În primul rând, aparitia rentei este determinata de diferentele de fertilitate si

accesibilitate (”distanta fata de piata”, cum o numeste Mill ). Totusi, renta depinde de

preturile de vânzare ale produselor agricole. Acestea asigura salariile cultivatorilor si

un profit al capitalului pe care Mill îl numeste ”obisnuit”.

40 M ill, J.S., Op.cit. pag.478;

Page 58: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

60

J.S.Mill concluzioneaza ca într-o tara în care nu exista obstacole în calea

cultivarii terenurilor apte pentru agricultura, terenurile cele mai proaste si cele din

imediata vecinatate a lor nu aduc renta (acestea din urma aduc doar profit normal, si

nu mai mult!).

În acceptiunea lui Mill, renta poate fi privita ca diferenta de profit, între

profitul terenului cel mai bun si cel al terenului cel mai prost, aducator de profit.

Marimea rentei este fluctuanta, în functie de puterea si pretentiile proprietarului.

Renta platita de cultivator nu coincide în mod necesar cu diferenta de profit de care

aminteam mai sus. Lui Mill îi revine astfel meritul de a fi situat analiza rentei în

contextul repartitiei.

Convins ca teoria rentei funciare - asa cum a fost formulata de Anderson,

West, Malthus si Ricardo – reprezinta una din „dogmele fundamentale ale economiei

politice”41, Mill arata ca terenul care se ia în cultura este de multe ori întins si

eterogen din punct de vedere al fertilitatii. Cu toate acestea, arendarea este globala:

practic, nominal întreaga suprafata aduce renta proprietarului, dar, da fapt, ea provine

doar de pe anumite suprafete. Deci si terenurile care nu aduc renta sunt cultivate…

Daca cererea de produse agricole creste, efectul va fi o sporire a cantitatii de

capital si munca utilizate pe terenurile deja cultivate. Se stie ca o cresterea capitalului

investit, celelalte conditii ramânând constante, duce la o reducere proportionala a

profiturilor generate de capital. Cresterea preturilor produselor agricole da

posibilitate întreprinzatorului de a efectua unele investitii: îngrasaminte scumpe,

irigatii, amenajari si îmbunatatiri funciare). El urmareste obtinerea unui profit cât mai

mare, si nu a unei rente,

Capitalul investit în cele mai nefavorabile conditii – si care aduce doar profit

ordinar – face ca acel capital care este investit în conditii mai avantajoase sa obtina o

remuneratie suplimentara sub forma rentei funciare.

Cu siguranta ca fermierul urmareste sa obtina un profit ordinar pentru întreg

capitalul investit; el este obligat sa plateasca proprietarului funciar suma care

depaseste acest profit, dar nu va fi de acord sa-i plateasca în plus peste aceasta suma.

41 Ibidem. pag.481;

Page 59: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

61

Diferenta dintre venitul capitalului întrebuintat în agricultura si cel al unui capital cu

alta întrebuintare îmbraca forma rentei, ca tribut platit de posesorul acestui capital

proprietarului funciar.

Acest lucru reprezinta o expresie a concurentei dintre fermieri, al caror numar

este mai mare decât cel al fermelor existente. Astfel, ei accepta sa plateasca o renta

excesiva, în sensul ca aceasta le va diminua profiturile.

Denumirea de renta desemneaza mai multe categorii de plati, care nu

remunereaza întotdeauna dreptul de a beneficia de capacitatea productiva a solului.

Prin renta se poate întelege si o remunerare a capitalului întrebuintat pentru a

ameliora terenul. Mill scrie: ”Suplimentul de renta adus de un teren ca urmare a

ameliorarilor – considera unii autori – trebuie considerat ca profit si nu drept renta

funciara”42. Cladirile fermei, casa de locuit, animalele sunt de fapt capitaluri care

trebuie remunerate, iar venitul acestora este inclus în suma totala platita de fermier,

suma pe care o numim generic renta.

Terenurile de fertilitate egala trebuie sa aduca renta egala, neavând importanta

daca aceasta fertilitate este naturala sau dobândita. Terenurile se afla în posesia

proprietarilor funciari, care si-au abandonat capitalul banesc pe care îl vor recupera

prin renta generata de pamânturile pe care le detin.

Transformarea capitalului în pamânt duce la transformarea veniturilor sale di

profit în renta. Întrevedem între rândurile scrise de Mill o eterna dilema, care

strabate ca un fir rosu întreaga istorie a gândirii economice: ” Este sau nu pamântul

capital?”.

Carey raspunde afirmativ la aceasta întrebare, atunci când considera ca renta

este întotdeauna venitul unui capital investit. Este celebra constatarea economistului

american potrivit careia expresia monetara a valorii pamântului unei tari este diferita

de cheltuielile necesitate de transformarea în teren agricol a unei suprafete virgine

egale.

Mill observa ca Carey, atunci când afirma oarecum ironic ca n-ar fi

avantajoasa alipirea la Anglia a unei suprafete de teren egale cu cea a tarii – datorita

42Ibidem.pag. 486;

Page 60: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

62

faptului ca remunerarea capitalului investit în aceasta operatiune ipotetica ar fi

inferioara remunerarii pe care acest capital ar obtine-o într-o întrebuintare prezenta,

calculata pe baza pretului actual al pamântului – ia în considerare si alte cheltuieli de

capital, cu caracter indirect, cum ar fi cele legate de construirea unei retele de

drumuri. Cu toate acestea, scrie Mill, ”drumurile si canalele nu sunt destinate sa

sporeasca valoarea terenurilor ci, între altele, sa reduca preturile bunurilor –

agricole(n.n.) – adaugând productia terenurilor mai îndepartate; pe masura ce acest

scop este îndeplinit, renta se reduce”43.

Parcurgând consideratiile lui Mill asupra rentei funciare, reiese un adevar

axiomatic: marimea rentei este cea care se modifica, valoarea agregata a terenurilor

ramâne aceeasi.

Ricardo nu a afirmat un lucru absurd, si anume ca luarea în cultura a unor

terenuri slabe duce la aparitia rentei pe terenurile bune! El a spus ca insuficienta

produselor agricole necesare unei populatii din ce în ce mai numeroase face ca

terenurile slabe sa fie luate în cultura si deci sa apara renta! Acesta este unul dintre

aspectele nuantate care îl determina pe John Suart Mill sa considere descifrarea

teoriei rentei funciare o adevarata ”PUNTE A MAGARILOR”, întrucât putine sunt

mintile luminate care, daca nu o înteleg, refuza sa o accepte44. AUTOR CAUZA EFECT CAREY Luarea în cultura si a

terenurilor slabe Aparitia rentei funciare

RICARDO Insuficienta ofertei de produse agricole în raport cu cererea curenta

Aparitia rentei funciare

MILL Insuficienta ofer tei de produse agricole (face precizarea ca ordinea luarii în cultura nu are relevanta)

Aparitia rentei funciare

În finalul capitolului consacrat analizei rentei funciare, Mill îl completeaza

magistral pe Ricardo si face analogie cu o situatie ipotetica din domeniul industrial.

Daca un întreprinzator ar utiliza o masina cu aburi cu o putere superioara în raport cu

cele existente si daca numarul de asemenea utilaje ar fi limitat de legi naturale, fizice 43Ibidem.pag.489; 44Ibidem. pag.491;

Page 61: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

63

– neputând fi influentat de cererea de produse manufacturate cu ajutorul lor- , renta

pe care ar trebui sa o plateasca pentru a putea utiliza asemenea masini n-ar putea fi

considerata o remunerare a investitiei sale (si deci sa fie inclusa în cost) deoarece este

vorba tocmai de o economisire a banilor pe care el ar trebui sa-i investeasca,

deoarece daca ar fi dorit sa obtina o productie egala, ar fi cheltuit mai mult

cumparând mai multe masini neperformante.

Renta nu este inclusa în cheltuielile de productie: ”Acest pamânt sau acest

capital, asa cum am vazut, nu dau deloc renta, dar cheltuielile care rezulta din

utilizarea sa încarca cu o cheltuiala echivalenta sub forma de renta toate celelalte

pamânturi si întreg capitalul agricol. Cel care plateste renta recupereaza întreaga sa

valoare sub forma unor avanta je speciale, iar renta pe care o plateste nu-l pune într-o

situatie mai grava decât a celui care nu plateste deloc renta si utilizeaza un instrument

de putere medie. Renta egalizeaza cele doua situatii”45.

Mill accepta postulatul ricardian al tendintei istorice spre venituri din ce în ce

mai mici. Desi accepta efectele îmbunatatirii tehnicilor agricole, Mill este de parere

ca acestea nu vor elimina renta pentru ca nu sunt introduse suficient de repede în

raport cu cresterea populatiei încât sa permita atenuarea diferentelor de fertilitate prin

iesirea din circuitul exploatarii agricole a terenurilor cu fertilitate redusa.

În teoria lui Mill, salariul, profitul si renta sunt determinate de productivitatea

terenului marginal. Pe masura ce “marginea cultivarii” scade, salariul real scade, iar

renta creste datorita diferentei de fertilitate între terenuri. O alta problema adusa în

discutie de Mill este relatia dintre renta funciara si valoare. Utilizarea pamântului în

scopuri neagricole implica un cost de oportunitate si de aceea renta -sau mai exact

acea parte din ea care constituie un cost de oportunitate- trebuie inclusa în costul de

productie, costurile de oportunitate având un rol determinant în stabilirea preturilor.

Mill însa nu a aplicat acelasi rationament si în cazul rentei pentru pamântul care

poate fi utilizat pentru recolte alternative. În schimb, el afirma, fara nici o explicatie,

ca numai renta de raritate intra în costul de productie. Renta este efectul

monopolului, desi monopolul este natural, lucru ce poate fi reglementat, dar nu

45 Ibidem. pag.492;

Page 62: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

64

împiedicat sa existe. Aceste convingeri l-au facut pe Mill, spre sfârsitul vietii, sa

respinga ideea de nationalizare a pamântului. Pe fondul unei evidente antipatii

pentru proprietatea privata, el respingea solutia nationalizarii nu pentru ca ar fi fost

injusta, ci pentru ca, spune el, Statul este un foarte prost administrator.

Este de remarcat ca trecerea pamântului în proprietatea publica are adepti de

seama: Gossen, în scopul maximizarii profitului; Walras, pentru a asigura Statul cu

resursele necesare; Alfred Russel Wallace, pentru rezolvarea problemei legate de

saracie si somaj, prin liberul acces la terenuri.

Ideeea de injustete, de nelegitimitate a proprietatii funciare îsi gaseste un

sprijin involuntar în teoria ricardiana. În timp ce proprietatea mobiliara este

justificata pentru ca rezulta din economisire, dintr-un efort uman, pîmântul este un

dar al Naturii si deci orice venit legat de acesta este nelegitim. Continuând analiza

începuta cu succes de tatal sau înca din 1821, J.S.Mill scrie în “Principes d’economie

politique”ca Statul nu-si poate însusi decât renta viitoare, proprietarul funciar având

drept asupra rentei prezente. El subliniaza necesitatea evaluarii tuturor terenurilor,

pentru a li se putea stabili plusul de valoare dobândita ce va fi preluat de Stat, iar

pentru a nu fi dezavantajati, proprietarii funciari vor avea de ales: ori sa-si vânda

terenul la pretul initial stabilit la începutul Reformei funciare, ori sa accepte plata

impozitului (confiscarea rentei).

1.5.6. Henry George si teoria rentei funciare. Începând cu sfârsitul secolului

al XVIII-lea, economisti proeminenti, precum Adam Smith, au promovat puternice

interferente politice si sociale în teoria rentei. Renta era privita ca un “surplus

necâstigat” sau ca un transfer si mai putin ca venit functional al serviciilor

productive. Astfel, renta funciara si proprietatea funciara au devenit tinte ale

reformatorilor sociali.

Campionul reformei funciare a fost HENRY GEORGE (1839-1897). În

“Progress and Poverty”(1879), cartea care l-a facut faimos, el expune o teorie a

distributiei originala, bazata pe cea clasica. Salariul real este determinat de costul

agricol de pe terenul marginal, acest cost determinând si profitul si volumul

investitiilor. Renta este un venit rezidual care creste relativ daca venitul diferential al

Page 63: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

65

terenului cultivat creste sau daca suprafata -limita cultivata se reduce. Astfel,

productivitatea marginala a pamântului are acelasi rol esential ca si în doctrina

ricardiana.

Piatra de temelie a teoriei distributiei la Henry George este legea ricardiana a

rentei:

“Renta funciara este determinata de surplusul de productie peste cea care ar fi

fost asigurata cu acelasi efort ca pe cea mai putin productiva suprafata de teren”.46

Si cum nu exista activitate în care sa nu se implice munca si capitalul în

utilizarea pamântului, rezulta ca salariile si dobânzile sunt determinate de “legea

rentei”: ”Munca si capitalul vor primi sub forma de salariu si dobânda doar acea

parte din produsul final care ar fi corespuns situatiei în care factorul pamânt nu ar fi

implicat cheltuieli, adica nu ar fi presupus plata rentei”.47 În dorinta de a fi cât se

poate de explicit, George recurge la o prezentare algebrica, concisa, a conceptiei sale.

Venit final = renta + salariu + dobânda

Venit final – renta = salariu + dobânda

“Astfel, salariul si dobânda nu depind de valoarea productiei muncii si a

capitalului, ci de ceea ce ramâne dupa ce se scade renta. Chiar daca creste

productivitatea, daca evolutia rentei tine pasul cu cea a productivitatii, salariile si

dobânzile vor ramâne constante”.48

Renta, ca “pret de monopol”datorat detinerii private a “elementelor naturale”

pe care straduinta omului nu le poate crea sau spori, ocupa un loc însemnat în

dinamica economica la Henry George. Când renta creste, salariul si dobânda trebuie

sa scada.

Henry George explica de ce renta scade: respingând doctrina lui Malthus, el se

situeaza pe o pozitie diferita de cea a ricardienilor, în ceea ce priveste relatia dintre

cresterea populatie i, produsul total si renta. George admite ca o crestere a populatiei

determina cresterea rentei prin scaderea suprafetei-limita cultivata. Totusi, simultan,

cresterea populatiei determina cresterea produsului total, prin adâncirea diviziunii

46 George, H., Progress and Poverty.An Inquery into the Cause of Industrial Depressions and of the Increase of Want with Increase the Wealth, New York, 1955, pag. 168; 47 George, H., Op. cit., pag. 171; 48 Ibidem pag. 171;

Page 64: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

66

muncii si aparitia de noi piete; aceasta conceptie este similara cu cea exprimata de

Henry Carey. Autorul introduce conceptul de renta de raritate, care apare odata cu

cresterea populatiei si nu are vreo legatura cu modificarea suprafetei-limita cultivate.

Cresterea populatiei determina cresterea rentelor “valorificând capacitatile

solului anterior latente si adaugând calitati superioare anumitor terenuri”.49

Un al doilea factor care determina cresterea rentei este progresul tehnic, care

sporeste productivitatea muncii si deci mareste cererea de pamânt, reducând

suprafata -limita cultivata.

Un al treilea factor de crestere a rentelor este speculatia funciara. Rolul

speculatiei este comparabil cu cel al cresterii populatiei în modelul ricardian. În

“societatile progresiste”, cresterea populatiei si progresul tehnic cresc valoarea

pamântului, ceea ce are ca si consecinta intensificarea speculatiilor funciare,

speculatii bazate pe o crestere viitoare a preturilor. Oprindu-si cele mai bune terenuri,

speculatorii reduc suprafata-limita cultivata si sporesc rentele, salariile si dobânzile

scazând în consecinta.

Henry George considera ca proprietarii funciari, datorita pozitiei lor de

monopol, îsi însusesc nu doar o parte ci întreg beneficiul rezultat din cresterea

populatiei si din perfectionarea mijloacelor de productie. Pe masura ce societatea

evolueaza, se adânceste discrepanta dintre saraci si bogati. În timp ce renta creste,

dobânda se reduce, iar salariul lucratorilor coboara spre minimul necesar pentru

procurarea mijloacelor de subzistenta.

În explicarea cauzelor acestei înrautatiri permanente a traiului lucratorilor,

George respinge explicatia lui Malthus, care afirma ca sporirea populatiei devanseaza

ca ritm cresterea productiei de mijloace de subzistenta. George arata ca pretutindeni

bogatia sporeste mai rapid decât populatia si ca oamenii reusesc sa faca minuni si în

cele mai nefavorabile conditii: “Douazeci de oameni lucrând acolo unde Natura este

zgârcita produc de douazeci de ori mai mult decât produce un singur om acolo unde

Natura este cea mai generoasa”.50

49 Ibidem, pag. 243; 50 Ibidem, pag. 273;

Page 65: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

67

Totodata, George respinge si pozitia socialistilor, care sustineau ideea

exploatarii muncii de catre capital. El crede ca munca si capitalul sunt solidari, ambii

factori de productie fiind exploatati de proprietarii funciari. Omul îsi poate dirija

activitatea spre productia de capital sau spre munca. Capitalul si munca sunt deci

manifestarea unei singure forte: efortul uman. Beneficiile rezultate din formarea

capitalului si din exercitarea muncii tind sa fie echivalente; daca n-ar fi asa, omul ar

tinde sa produca mai mult capital sau sa munceasca mai mult, pâna când

randamentele utilizarii celor doi factori devin iar egale. În consecinta, rata dobânzii si

salariul nu pot varia în sens invers.

Explicatia decalajului în crestere dintre bogati si saraci consta în aceea ca renta

funciara este în crestere. Datorita concurentei între capitalisti si muncitori, salariul si

dobânda se fixeaza în functie de randamentul muncii si al capitalului pe ultimul teren

luat în cultura, care însa nu aduce renta. Monopolul proprietarilor funciari le permite

sa ceara, ca pret de utilizare a acestor terenuri, întreg surplusul care depaseste acest

randament minim. Astfel, renta va putea creste la infinit. Pe masura ce populatia

creste, iar nevoile devin tot mai numeroase si mai variate, procedeele tehnice se

perfectioneaza, se disponibilizeaza tot mai multi lucratori si se iau în cultura noi

terenuri, mai putin productive. În consecinta, renta pe terenurile cultivate anterior

creste continuu.

Pentru Henry George, renta funciara nu este doar un venit neimpozabil, cum

considera Stuart Mill, ci însasi sursa raului social. Suprimarea ei ar însemna

eliminarea saraciei, a inegalitatii sociale. Nu este suficienta stoparea cresterii viitoare

a rentei, trebuie ca renta actuala, prezenta sa fie confiscata prin impozitare.

Ca si fiziocratii, George propunea finantarea cheltuielilor statului printr-o

singura taxa, si anume impozitând doar renta funciara. Totusi, el ignora functia

alocativa a rentei: marimea ei este un reper important pentru cele mai eficiente firme

în orientarea investitiilor spre cele mai productive terenuri.

Atitudinea sociala si politica cu privire la proprietarii funciari este determinata

în prezent de decizia acestora de a investi sau nu o parte a rentei pe care o încaseaza

Page 66: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

68

în propriul teren: îmbunatatiri funciare, sisteme de irigatii, constructii agricole, cai de

acces. Astfel, ei justifica etic si economic încasarea (unei parti a) rentei.

CONCLUZIE. Încercarile de a generaliza conceptul de renta în perioada

clasica nu au afectat pozitia ferma ocupata de teoria rentei funciare. Ele au relaxat

disputa, inerenta pentru doctrina clasica, cu privire la pamânt, considerat unicul

factor de productie. Consecintele acestei dezvoltari asupra teoriei rentei funciare nu

au devenit evidente decât odata cu revolutia neoclasica.

În secolul de la aparitia “Avutiei natiunilor” pâna la declinul scolii clasice, la

sfîrsitul anilor 1870, teoria rentei funciare a suferit transformari radicale. Desi i-a

extins sfera de cuprindere, Adam Smith a lasat teoria rentei funciare aproape intacta.

Marea schimbare a început cu “descoperirea” lui Anderson a conceptului

diferential si a fost completata în 1815 când West si Ricardo au pus în legatura

doctrina rentei funciare cu conceptul de venituri descrescatoare pe termen lung.

Notiunea traditionala de renta funciara ca surplus sau ca venit necâstigat a ramas

neschimbata, cu diferenta ca acum magnitudinea ei putea fi explicata prin

productivitatea marginala a pamântu lui. Mai mult, teoria rentei funciare ocupa acum

o pozitie importanta în cadrul modelului economic dominant care avea ca scop sa

explice atât tendintele prezente cât si cele viitoare în cresterea si distributia venitului.

În ciuda criticilor, doctrina ricardiana a rentei - sau cel putin o versiune

modificata a acesteia – a câstigat teren în fata rivalilor. Pâna spre sfârsitul secolului al

XIX-lea, îi crescuse prestigiul pâna si în Statele Unite unde influenta lui Henry

Charles Carey era foarte puternica. Reputatia de care se bucura Ricardo nu poate

explica de una singura îndelungata popularitate a doctrinei sale cu privire la renta

funciara. Teoria sa cu privire la valoarea-munca, pentru a cita un exemplu

semnificativ, a fost în întregime demolata de teoreticienii de la mijlocul secolului al

XIX-lea. Explicatia rezida în maniera fina si flexibila în care doctrina sa a fost

modificata si largita de catre Mill, Senior, Sidgwick si altii. Acestia au pastrat

notiunea fundamentala de renta ca venit sau surplus si în acelasi timp au largit

analiza în asa fel încât aceasta sa cuprinda si rentele de raritate si acele fenomene pe

termen scurt pe care mai târziu Marshall le va numi cvasirente.

Page 67: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

69

1.5.7. Teoria rentei funciare în perioada neoclasica. Dintre toate inovatiile

neoclasice, teoria productivitatii marginale, prin implicatiile asupra distributiei, a

influentat cel mai mult teoria rentei funciare. Dezvoltarea teoriei rentei funciare în

perioada neoclasica s-a datorat eforturilor depuse de cercetatori, cadre didactic e si

specialisti în domeniul agrar, ale caror opere - articole, monografii sau tratate - au

fost numeroase si variate.

Astfel, s-au facut remarcate scrierile “trioului austriac”, format din Menger,

Bohm-Bawerk si Walras.

CARL MENGER(1840-1921),în“Grundsatze der volkwirtschaftslehre”(1871),

nu împartaseste “simpatia” lui Jevons cu privire la teoria clasica a rentei. Discutia pe

aceasta tema are ca punct central o controversa metodologica, si anume daca

pamântul ar trebui tratat ca o categorie distincta de celelalte bunuri.

Menger afirma cu tarie ca teoria ricardiana a rentei a fost nascocita mai ales

pentru a descrie un fenomen care nu putea fi explicat pe baza teoriei valorii-munca,

fiind de parere ca:

“Pamântul nu ocupa un loc exceptional în raport cu celelalte bunuri. Daca este

utilizat pentru consum (gradini ornamentale, terenuri de vînatoare), este un bun de

rangul întâi. Daca este utilizat la producerea altor bunuri, el este un bun de rang

superior. Fie ca este vorba de determinarea valorii pamîntului, fie ca este vorba de

determinarea valorii serviciilor aduse de pamânt, se aplica aceleasi legi generale de

determinare a valorii… Numerosi economisti si-au dat seama ca valoarea pamântului

nu poate fi validata urmarindu-se o analogie istorica referitoare la munca sau la

serviciile capitalului. De aici, unii economisti clasici au dedus legitimitatea

considerarii pamântului ca un bun special, cu o pozitie exceptionala printre celelalte

bunuri”.51

Menger înglobeaza renta în teoria generala a pretului, afirmând categoric ca

”serviciile pamântului se supun acelorasi legi ca si masinile, uneltele, casele de locuit

sau fabricile”52. Singura diferenta apare în ceea ce priveste durata mai mica sau mai

mare de încasare a venitului sub forma de renta.

51 Menger, C., Principles of Economics, Glencoe, Illinois, 1950, pag. 165 -166; 52 Menger, C., Op. cit., pag. 201;

Page 68: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

70

FRIEDERICH VON WIESER (1851-1926) a fost preocupat în special de

analiza productiei, a costurilor si a distributiei. Daca interesul lui Menger pentru

teoria rentei era pur metodologic, von Wieser analizeaza în mod elaborat renta

funciara în cartea sa “Der naturliche Wert”, aparuta în 1889. Cea mai importanta

contributie a lui von Wieser în domeniul rentei consta în sugestiile sale asupra

influentelor pe care le -ar avea conceptul de renta diferentiala asupra explicarii

veniturilor factorilor de productie munca si capita l. El afirma ca:

“Cel mai fertil pamânt, pamântul situat cel mai aproape de sfera cererii, cel

mai priceput lucrator, cea mai productiva masina-nu sunt doar cel mai bine

remunerate. Pe lânga aceasta, datorita calitatii lor excelente, ele îsi îsusesc o parte

comparativ mai mare din venitul total, aceasta fiind de fapt cauza remunerarii lor

superioare"”53

În ciuda celor câteva aluzii previzionale si a unei accentuari a conceptului de

“renta intensiva” sau cresterea rentei datorata utilizarii intensive a dozelor de capital

si munca pe o anumita suprafata de teren, rolul lui von Wieser în transformarea

doctrinei ricardiene a rentei este totusi minor. Ceea ce ramâne demn de semnalat în

analiza autorului austriac este o critica nuantata a doctrinei lui Ricardo, fara însa ca

respectivele comentarii si observatii sa fie de o mare acuratete.

“Renta funciara este acea parte a venitului agricol care revine pamântului ca

atare”, scrie Wieser54. El precizeaza apoi ca acele calitati care dispar prin cultivare nu

genereaza renta, ci doar cele indestructibile.

Renta funciara are o forma naturala si una contractuala.

Proprietarul unui teren pe care-l cultiva el însusi obtine o renta naturala, ca

surplus la capitalul pe care l-a investit.

Cel care închiriaza – care da în arenda – un teren obtine o renta contractuala ca

excedent la dobânda aferenta bunurilor-capital pe care le-a dat cu chirie.

Pe terenul cu fertilitate ridicata si cu o pozitie buna în raport cu piata – costuri

de transport reduse – se practica o agricultura intensiva, ceea ce are ca efect cresterea

rentei funciare, obtinându-se o ”renta de intensitate”(Intensitatsrente).

53 Von Wieser, F., Natural Value, New York, 1956, pag. 113; 54 Von Wieser, F., Op.cit pag. 335;

Page 69: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

71

Desi progresul tehnic agricol si progresul mijloacelor de transport duce la o

diminuare a rentei funciare, pe termen lung cresterea populatiei imprima rentei

funciare o tendinta crescatoare.

Marimea rentei contractuale oscileaza în jurul celei a rentei naturale, în functie

de raportul cerere-oferta pe piata fermelor disponibile spre închiriere. Daca oferta

este superioara cererii, renta funciara va fi mai mica decât diferenta dintre renta

naturala si dobânda aferenta capitalului. Daca oferta este inferioara cererii, renta

funciara va fi mai mare decât diferenta amintita.

Concurenta dintre micii fermieri îi face sa accepte plata unei rente excesive,

care le diminueaza venitul din munca. Acolo unde marea proprietate predomina,

situatia acestora se înrautateste si mai mult. Este cazul Angliei, unde proprietarii

funciari, putin numerosi, încaseaza renta în forma ei contractuala. Wieser este foarte

transant atunci când scrie: ”În conditiile de organizare economico-sociala din Anglia,

renta reprezinta partea cea mai odioasa a venitului national, fiind o forma de venit

obtinut fara munca de o minoritate privilegiata pe seama tuturor celorlalte clase

sociale”55.

În tarile în care proprietatea asupra pamântului este distribuita mai echitabil si

cea mai mare parte a pamântului este detinuta de tarani, nu se pune problema

monopolului în exploatarea pamântului. Renta funciara obtinuta de proprietarii care

îsi lucreaza ei însisi pamântul este rezultatul muncii proprii si este corect câstigata.

Chiar daca este atribuita pamântului, renta funciara poate fi obtinuta doar de acei

proprietari care se straduiesc cel mai mult.

Wieser conchide ca, în conditiile cresterii populatiei si scaderii dimensiunilor

fermelor, renta funciara creste, iar cea mai buna modalitate de repartitie sociala a

acesteia a fost gasita în cadrul economiei de piata.

EUGEN VON BOHM-BAWERK (1851-1941) si-a câstigat renumele

international prin contributia sa la teoria capitalului. Dupa analiza capitalului fix, în

lucrarea sa “Positive Theory of Capital”(1889), el afirma ca:

55 Ibidem pag.337;

Page 70: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

72

Renta funciara nu este nimic altceva decât o manifestare specializata a

dobânzii care deriva din bunurile durabile. Exista un singur motiv pentru care cele

doua explicatii nu coincid în totalitate si, dimpotriva, teoriile rentei funciare exprima

un continut radical diferit de cel al teoriilor capitalului. Acest motiv este reprezentat

de necesitatea unei interpolari care este destul de superflua în cazul dobânzii asupra

capitalului durabil.

Mai mult, datorita faptului ca nu au reusit sa înteleaga complet problema rentei

funciare, teoreticienii au echivalat extrapolarea cu problema de ansamblu a rentei

funciare. În cazul tuturor produselor muncii, si deci si al bunurilor de capital, este

evident faptul ca utilizarea în scopuri productive are valoare economica. Altfel,

acestea nu ar fi produse. În cazul utilizarii terenurilor, însa, acest fapt nu este la fel de

clar si a fost nevoie mai întâi sa se dovedeasca de ce si în ce circumstante utilizarea

pamântului capata valoare si impune un pret. Utilizarea corecta a teoriei valorii si

aplicarea doctrinelor utilitatii marginale si bunurilor complementare ar fi facut

aceasta dovada posibila fara a se risipi prea multa cerneala”.56

“Imunitatea” la critici a teoriei clasice a rentei funciare ia sfârsit odata cu opera

lui JOHN BATES CLARK (1847-1938).

Pâna în 1880, doctrina clasica (ricardiana) a rentei s-a dovedit de nezdruncinat

pentru reformatorii neoclasici ai stiintei economice. Desi Jevons, trioul austriac si

Walras au respins, în mod critic, afirmatia ca renta nu intra în costul de productie, ei

au ramas departe de o reforma radicala a teoriei.

John Bates Clark respinge teoria ricardiana a rentei datorita faptului ca aceasta

nu ia în considerare îmbunatatirile aduse transportului si investitiilor în capital care

cresc oferta si îmbunatatesc pamântul.(“Philosophy of Wealth”,1886).

Mai mult, doi ani mai târziu, în “Capital and Its Earnings”, el renunta la

trihotomia clasica a factorilor de productie, eliminând pamântul ca factor de

productie de sine statator. Argumentul sau este convingerea ca importanta economica

a pamântului nu deriva de la “natura”:

56 von Bohm-Bawerk, E., Capital and Interest, South Holland, 1959, pag. 310;

Page 71: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

73

“Pamântul este o însumare a trei categorii de utilitati. Mai întâi, sunt

proprietatile pe care omul nu le poate crea sau distruge. Sunt apoi altele pe care

omenirea le creaza prin actiune colectiva. Ultimele, în sfârsit, sunt cele care rezulta

din munca individuala. Renta este o remunerare a ultimelor doua categorii de

utilitate. Acele calitati ale solului care sunt originare si indestructibile -care ar fi

existat chiar daca omul n-ar fi fost creat si care vor continua sa existe si dupa

disparitia rasei umane- nu influenteaza direct renta”.57

Clark credea ca “renta normala” este determinata de “patru utilitati”:

§ fertilitatea rezultata din drenari si irigari;

§ fertilitatea obtinuta prin îngrasaminte;

§ accesibilitatea obtinuta datorita facilitatilor de transport;

§ raritatea.

“Trei din cele patru utilitati care formeaza valoarea pamântului sunt produse

de munca, în timp ce a patra este rezultatul evolutiei sociale generale si constituie un

monopol limitat. Rentele primelor trei utilitati sunt normale; ele au la baza costul de

productie. Utilitatea care depinde de situarea terenului în apropierea pietei este

independenta de cost, iar renta care este asigurata de aceasta utilitate este masurata de

formula ricardiana. Câstigul total de pe o suprafata de teren este o suma de patru

rente: trei normale si una fixata de piata”.58

Spre deosebire de ricardieni, care afirmau ca oferta inelastica de pamânt

determina o tendinta istorica de crestere a rentei, J. B. Clark credea ca evolutia

mijloacelor de transport sporeste oferta de pamânt.

În 1891, Clark completeaza generaliz area conceptului de renta ricardiana la

toti factorii de productie: conform teoriei ricardiene, pamântul este considerat

constant, în timp ce capitalul si munca variaza. Ele sunt remunerate în functie de

productivitatea lor marginala, iar ceea ce ramâne sau surplusul este renta. El

considera capitalul si munca drept constante, în timp ce pamântul este un input

variabil. Renta pamântului ar fi determinata de productivitatea sa marginala, în timp

ce dobânda si salariul sunt acum reziduale . Toate veniturile îmbraca succesiv forma

57 Clark, J.B., Capital and Its Earnings, pag. 33; 58 Clark, J.B., Op. cit., pag. 46-47;

Page 72: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

74

de renta. De exemplu, daca vom considera capitalul unei firme drept constant si vom

aplica doze egale succesive suplimentare de munca, fiecare doza în plus de munca va

produce mai putin decât precedenta. Productivitatea ultimei unitati de munca va regla

remunerarea tuturor celorlalte doze precedente. Dar, productivitatea acestora fiind

superioara celei marginale, ele vor avea un plus de productie, adica un plus de venit

care are caracter de renta. Efortul lui Clark de a combina productivitatea marginala

cu randamentul descrescator este o dovada a influentei ricardiene asupra

economistilor anglo-saxoni. În conditii de echilibru static si de concurenta pura -

când profitul este nul, prin definitie- remunerarile celor doi factori de productie vor fi

aceleasi indiferent daca le determinam marginal sau rezidual.

Clark începe analiza rentei cu o remarcabila si documentata incursiune

istorica. Astfel, el observa ca la început fermierii, negustorii si multi dintre

manufacturieri închiriau terenul de care aveau nevoie si nu aduceau decât capitalul

auxiliar necesar întrebuintarii acestui teren. În consecinta, venitul terenului era diferit

de cel al capitalului din moment ce revenea unor clase sociale distincte.

Pe masura ce pamântul a devenit un bun comercial, întreprinzatorii au început

sa-l cumpere; cineva poate ”sa-si plaseze capitalul într-o afacere” cumparând teren

sau ”sa -si retraga capitalul” vânând terenul. În plan practic, conceptul de capital se

întrepatrunde cu cel de teren: prin capital comercial, de pilda, se întelegea totalitatea

averii productive investite într-o întreprindere, inclusiv terenul, cladirile,creantele.

Multumind-se sa constate ca marimea ratei dobânzii este determinata de

raportul cerere / oferta pe piata monetara, stiin ta economica nu s-a preocupat de

determinarea unei formule de calcul al acesteia. Nu acelasi lucru se poate spune

despre calculul rentei funciare, care a preocupat mintile multora.

Pentru Clark, pamântul este o componenta a fondului permanent de avutie

productiva numita generic capital. El difera de celelalte bunuri-capital prin aceea ca

nu se uzeaza si nu trebuie reînnoit59. Clark distinge mai multe categorii de teren:

59 Ibidem, pag.151;

Page 73: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

75

- no-rent land: teren care nu asigura decât recuperarea cheltuielilor, salariul

lucratorului si dobânda capitalului; pe asemenea terenuri se practica în general o

agricultura extensiva.

- rent land: teren care asigura obtinerea rentei funciare si pe care se practica

agricultura intensiva, adica se aplica din ce în ce mai multe doze egale de capital si

munca; capitalul si munca se combina în proportii diferite, în functie de calitatile

terenului.

- minus-rent land: teren care nu asigura macar nici recuperarea cheltuielilor.

Aderând la conceptia originara potrivit careia renta se asimileaza unui venit

generat de aportul specific al solului la produsul altor factori de productie cu care

intra în combinatie, Clark da dovada de originalitate atunci când lanseaza ideea de

renta ca venit diferential: ”Renta funciara reprezinta ceea ce pamântul adauga la

valoarea produsului marginal al muncii si capitalului. Adaugând o doza de capital si

munca pe o suprafata de teren, va rezulta un plus de productie care, dupa scaderea

contravalorii dozei de capital si munca, va îmbraca forma rentei funciare”60.

Diferenta dintre rezultatul aplicarii unor doze identice de capital si munca pe

doua terenuri diferite egale ca întindere este generata de calitatile intrinseci diferite

ale solului. Sub actiunea legii randamentelor descrescatoare, prin utilizarea unor doze

succesive egale de capital si munca pe o suprafata data de teren, fiecare doza

genereaza un plus de productie din ce în ce mai mic. La limita, se trece la luarea în

cultura a unui teren nou …daca va fi avantajos din punct de vedere economic. Si de

regula este avantajos, mai ales ca cererea de produse agricole creste odata cu

cresterea populatiei, deci si preturile acestor produse agricole vor fi mai mari! Un

teren nou se va lua în cultura doar daca o doza suplimentara de munca si capital va

genera un plus convenabil, inclusiv renta: ”Marja utilizarii unui teren se va întinde

pâna în punctul în care o unitate de factor-munca aplicata respectivului teren a carui

utilizare este justificata din punct de vedere economic împreuna cu o doza de capital

auxiliar a carui utilizare este justificata din punct de vedere economic va genera un

60 Ibidem, pag. 148;

Page 74: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

76

produs egal cu salariul unitatii de munca determinat în cazul utilizarii celui mai bun

teren, plus valoarea capitalului auxiliar corespunzator acestuia”61.

Diferenta dintre produsul total al solului, muncii si capitalului auxiliar si

produsul muncii si capitalului întrebuintate în conditii marginale constituie renta

solului: ”Renta unui agent ( de productie ) consta în ceea ce el adauga produsului

marginal al muncii si capitalului dintr-o întrebuintare alternativa concurenta”62.

Clark este de acord cu Ricardo si întelege prin pamânt ”fortele originare si

indestructibile ale solului”, care nu se datoreaza omului. Combinându-l cu munca si

capitalul, omul confera pamântului o anumita forta productiva care însa, din punct de

vedere fizic, este datorata naturii. Desigur, terenul are si elemente destructibile, de

exemplu substantele care îi confera un anumit grad de fertilitate. Economia politica

întelege prin ”pamânt” doar acele elemente ale acestuia care nu se deterioreaza prin

întrebuintare. Pentru ca, în principiu, pamântul nu se uzeaza si nu trebuie înlocuit,

întreaga valoare pe care el o adauga produsului muncii si al capitalului este prelevata

sub forma de venit de catre proprietarul funciar. Tot ce produce pamântul reprezinta

o adaugare neta la venitul total al societatii.

Deosebit de originala si clara este analiza comparativa pe care Clark o face

între pamânt si capital, precum si între veniturile acestor factori de productie. Astfel,

el asimileaza renta neta dobânzii capitalului: ”În consecinta, putem considera

dobânda o renta neta, calculând renta bruta generata de fiecare instrument al unei

serii si determinând cât din aceasta renta este destinat sa compenseze uzura si cât

reprezinta un venit veritabil” 63.

În cazul instrumentelor artificiale (capital) apare distinctia între renta bruta si

renta neta, obtinuta prin scaderea din prima a sumei necesara întretinerii si înlocuirii

acestor instrumente. Capitalul, spre deosebire de pamânt, se înlocuieste cu ajutorul

venitului (rentei) generata de el însusi: întâi îsi recupereaza valoarea, apoi aduce si

banii necesari achizitionarii unui alt mijloc de productie.

61 Ibidem, pag.155; 62 Ibidem, pag.161; 63 Ibidem, pag.166;

Page 75: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

77

Putem spune ca fertilitatea solului are aceleasi efecte asupra generarii

rentei ca si progresul tehnic în cazul capitalului fix. Fertilitatea solului îsi

gaseste corespondentul în gradul de încorporare a progresului tehnic în

capitalul fix utilizat: ”Orice instrument fabricat îsi începe cariera prin a aduce o

renta maxima si o sfârseste prin a nu mai aduce nici o renta”, scrie Clark referindu-se

probabil la uzura fizica si morala64.

Renta funciara este un produs net al solului. Plata rentei funciare catre arendas

proprietarului funciar nu influenteaza pretul de piata al produselor. Indiferent cui

apartine surplusul (renta funciara), pretul pietei va fi acelasi. În forma sa originara,

orice renta este un element al ofertei de bunuri, existenta sa servind la determinarea

preturilor: disparitia ei ar determina diminuarea ofertei si ar duce la cresterea

pretului, mai ales în cazul rentei în natura.

Pâna la aparitia lucrarii “Principles of Economics”(1840), scrisa de ALFRED

MARSHALL (1842-1924), analiza neoclasica a rentei funciare a fost o structura

eterogena, completata permanent, fara a se constitui însa într-un tot unitar.

În prefata “Principiilor”, al caror motto semnificativ este “Natura nu face

salturi” 65, într-o discutie pe tema distinctiei renta-dobânda, Marshall scria:

“Renta funciara este vazuta nu ca lucru în sine, ci ca specie evoluata dintr-un

gen mai larg. Pentru ca, într-adevar, are particularitati proprii, de importanta vitala,

atât în plan practic, cât si din punct de vedere teoretic”.66

Marshall este foarte meticulos, aratând ca “un numar mare de scriitori, printre

care Senior si Mill, Hermann si Mangoldt au observat ca notiunea de renta ar putea fi

extinsa la toate formele de venit care deriva din avantajul diferential în producerea

unor bunuri”67. În editiile ulterioare ale “Principiilor”, Marshall a dezvoltat si extins

conceptul de “quasi-renta”, care include:

- veniturile pe termen scurt ale acelei parti a capitalului careia nu i se poate

schimba rapid destinatia productiva (“sunken capital”, spre deosebire de “floating

capital”, care poate fi schimbat rapid în alta utilizare mai avantajoasa);

64 Ibidem, pag.168; 65 Marshall, A., Principles of Economics, Londra, 1938, pag. 8; 66 Marshall, A., Op. cit., pag. 492; 67 Ibidem, pag. 424;

Page 76: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

78

- veniturile care apar ca si consecinta directa a raritatii factorilor de productie

de înalta specializare.

El caracterizeaza quasi-rentele ca venituri care exced costul variabil, scriind ca

“quasi-renta este corect definita ca profit nenecesar obtinut pe termen scurt datorita

inexistentei unor costuri <speciale>, de exemplu în cazul unui utilaj achizitionat deja

si care asteapta sa fie utilizat productiv”68. Putem spune ca, în prezent, acest lucru

este valabil si în cazul unui utilaj deja amortizat: amortizarea ca element de cost nu

mai exista, deci profitul creste, iar diferenta suplimentara constituie de fapt un venit

pe care am putea sa -l numim “renta de amortizare”.

Marshall considera timpul ca element esential al distinctiei între quasi-renta si

renta de pozitie, nefacând vreo diferenta fundamentala între renta diferentiala si renta

de raritate:

“Într-un fel toate rentele sunt rente de raritate si toate rentele sunt rente

diferentiale. Dar în unele cazuri în mod conventional renta unui anumit agent

economic este estimata comparând venitul acestuia cu cel al unui agent inferior -

poate marginal -, care îsi desfasoara activitatea în conditii asemanatoare. În alte

cazuri, trebuie mers direct la relatia fundamentala între cerere si rarita tea sau

abundenta mijloacelor de producere a acelor bunuri”.69

În ceea ce priveste renta funciara, Marshall încearca sa continue traditia

neoclasica. El începe prin a face distinctie clara între pamânt si capital, care este însa

valabila doar în cazul unei “tari vechi”. Într-o “tara noua”, pentru producator,

pamântul nu este de fapt decât o forma particulara de capital. Explicatia este

urmatoarea: “Într-o tara noua, care abia se formeaza, cei care se stabilesc acolo nu

vor accepta greutatile decât daca sunt încrezatori ca vor obtine câstiguri mai mari.

Astfel, presupunând ca nu exista impozite funciare, pamântul este populat pâna la

acel nivel la care se obtin câstiguri adecvate fara a ramâne nici un surplus sub forma

de renta. Daca aceste impozite exista, imigratia creste pâna la acel nivel la care, pe

lânga câstigul obisnuit, se va obtine un surplus sub forma de renta. În acest caz,

pamântul are un cost si trebuie retinut ca, nici în aceasta tara si nici în una veche,

68 Ibidem, pag. 422-423; 69 Ibidem, pag. 430;

Page 77: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

79

producatorul individual nu face vreo diferenta între pamânt si capital ca factori de

productie”.70

CONCLUZIE. Dintre toate transformarile suferite de teoria rentei în ultimele

trei secole, cele datorate neoclasicilor sunt cele mai drastice. Putem observa ca aceste

schimbari s-au derulat într-o perioada lunga de timp (1870-1935), desi bazele lor

fusesera puse înca de la începutul secolului al XIX-lea de autori precum Hermann,

Senior sau Mangoldt. Explicatia ar putea consta în declinul însemnatatii economice a

terenului agricol. La începutul secolu lui al XIX-lea, când a fost elaborat modelul

ricardian al rentei, pamântul constituia un elelment esential care determina limita

superioara a cresterii si a bunastarii. În 1948, selectându-si variabilele economice

pentru “Dinamica economica”, Roy Harrod a redus pamântul la o importanta

“cantitativ nesemnificativa”. Chiar daca decizia lui Harrod ar fi putut avea un

caracter arbitrar, ramâne realitatea potrivit careia importanta economica a pamântului

ca factor natural de productie în agricultura se reduce continuu în procesul de

industrializare a economiei.

Modelul ricardian a fost eleborat într-o perioada în care o mare parte a

cheltuielilor era atribuita procurarii hranei. Poate tocmai de aceea acest model revine

cu atâta putere în actualitatea dezbaterilo r din mediul academic economic românesc:

atunci, ca si acum, era mare si ponderea lucratorilor agricoli în totalul fortei de

munca, precum si ponderea produsului agricol în produsul national.

În timp, proportiile s-au schimbat în majoritatea tarilor cu o mai mare

intensitate la sfârsitul secolului al XIX-lea comparativ cu începutul secolului

urmator, fapt care explica importantele transformari survenite în teoria rentei.

1.6. Conceptul de renta în epoca moderna

1.6.1.Grupurile de interes special si conceptul modern de renta. O analiza

atenta a istoriei doctrinelor rentei duce la concluzia ca, în timp, controversele iscate

70 Ibidem, pag. 430;

Page 78: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

80

în jurul teoriei clasice nu au avut ca scop ultim o clarificare teoretica, ci si o

explorare a implicatiilor etice si sociale care deriva din ordinea economica.

Complexitatea schimbarilor care afecteaza structura economiei românesti

implica necesitatea interventiei statului. În acelasi timp, aceasta implicare a autoritatii

publice are si o importanta dimensiune subiectiva, de natura polit ica: orientarea

ideologica a celor care aleg caile economice ale reformei presupune ca si idee de

fond un control al statului în domenii strategice precum agricultura, de exemplu.

Aceasta stare de fapt genereaza o polarizare a structurilor sociale, în functie de

interesele specifice fiecarei grupari sociale, fie ea sindicat, partid politic sau asociatie

inter-profesionala. De fapt, se cristalizeaza asa-numitele grupuri de interes special,

care pe de-o parte determina statul sa adopte masuri economice generatoare de renta ,

iar pe de alta parte participa la distribuirea acestei rente.

Perioada contemporana este marcata de prefaceri profunde atât în planul

economiei reale – evolutia economica a tarilor est-europene, de pilda- cât si din

punct de vedere teoretic ( de exemplu, intensificarea procesului de matematizare a

economiei, de modelare si previzionare a acesteia). Într-un astfel de context dinamic

si incert, creste semnificativ importanta asa-numitilor “lideri de opinie”- acele

personalitati din vârful ierarhiei valorilor în jurul carora se formeaza adesea grupurile

de interes special, care prin actiunea lor concertata genereaza rente economice.

Grupul de interes special este o organizatie care cauta sa determine guvernul sa

aloce sume suplimentare sau sa adopte alte masuri de care sa beneficieze anumiti

oameni.

Aceste grupuri reprezinta firme, grupuri etnice sau rasiale, regiuni, orase,

persoane implicate în protectia mediului sau platitori de taxe.

Recent, grupurile de interes special au devenit importante forte politice. Ele îsi

încurajeaza membrii sa voteze cu sau împotriva anumitor candidati. Aceste grupuri

de interes special încearca sa obtina subventii, reduceri de taxe sau sa influenteze

politica guvernamentala în beneficiul propriilor membri.

Unul dintre cele mai puternice grupuri de interes special în tarile dezvoltate îl

reprezinta fermierii.

Page 79: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

81

O crestere a cheltuielilor guvernamentale -sau o reducere a taxelor-care

favorizeaza pe cineva înseamna ca altcineva plateste taxe mai multe sau mai mari sau

ca beneficiaza de mai putini bani de la guvern, cel putin pe termen scurt. Oricum,

daca grupurile de presiune încearca sa obtina schimbari în politica economica, care sa

aiba drept consecinta o alocare mai eficienta a resurselor, atunci grupurile de interes

special vor fi favorizate fara a dezavantaja alti cetateni. De exemplu, subventiile

destinate internalizarii externalitatilor pozitive ajuta economia sa aloce mai eficient

resursele.

O economie nu va obtine neaparat câstiguri nete din subventiile acordate sau

din alte masuri care influenteaza preturile si cresc veniturile anumitor grupuri

diminuându-le în acelasi timp pe ale altora. Cu cât grupul de interes special are mai

putini membri, cu atât forta sa este mai mare. Explicatia este urmatoarea: cu cât este

mai mic grupul, cu atât mai mica va fi taxa pe care fiecare contribuabil va trebui sa o

plateasca pentru un dolar-subventie pentru membrii grupului.

Exemplu: daca exista 1000000 fermieri, o subventie de 3000 $ per fermier

implica un necesar de 3000000000$ anual. Daca exista 100000000 contribuabili

pentru a finanta aceasta cheltuiala, fiecare va trebui sa plateasca 30$/an, o suma

îndeajuns de mica pentru a trece neobservata de contribuabilul mediu. Daca ar exista

însa 20000000 fermieri, necesarul annual al subventiei ar fi 60000000000$, adica

60$/contribuabil, suma care nu este deloc neglijabila.

În cazul agriculturii, aceasta ipoteza pare a fi verificata de fapte. Agricultura

este puternic subventionata în tarile în care ea reprezinta un sector mic al economiei

(SUA, Japonia), în timp ce în tarile în care ea constituie un sector economic cu

pondere ridicata, ea este puternic taxata (tarile Africii si cele din sud-estul Europei).

Grupurile de interes special contribuie la cresterea importantei guvernelor.

Majoritatea oamenilor nu ar duce-o mai rau daca subventiile pe care le primesc si

taxele pe care le platesc pentru a -i subventiona pe altii ar scadea în aceeasi proportie.

Totusi, deoarece taxele si subventiile distorsioneaza optiunile în moduri care

împiedica obtinerea unor rezultate eficiente de catre piata, ar exista un câstig net de

eficienta odata cu reducerea proportionala a taxelor si a subventiilor.

Page 80: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

82

1.6.2. Fenomenul de rent-seeking. Rentele economice sunt cîstiguri nete care

exced costul de oportunitate al unei activitati.

Daca cineva obtine renta economica lucrând într-un anumit domeniu aceasta

înseamna ca obtine un salariu superior celui mai bun salariu pe care l-ar putea câstiga

lucrând în alt domeniu. Guvernele pot crea renta economica limitând numarul celor

care vând un anumit bun sau serviciu (numarul de fermieri care cultiva o anumita

planta sau suprafata cultivata cu o anumita cultura).

De exemplu în SUA pe piata tutunului, fiecare fermier are un lot de teren

arendat (o “alocare”). Alocarile reprezinta dreptul de a vinde foi de tutun si servesc la

limitarea numarului de acri cultivati cu tutun. Când cererea creste, pretul creste, în

timp ce oferta este oprita sa creasca si ea, cel putin pe termen scurt. Astfel, vor creste

veniturile “norocosilor” care beneficiaza de alocari. Datorita politicii

guvernamentale, cei care detin alocari în acest domeniu au un activ valoros, care

poate fi închiriat celor care cultiva tutun sau care poate fi vândut la pretul pietei.

Rent-seeking este procesul prin care oamenii se întrec în a obtine favorurile

guvernamentale care majoreaza rentele economice pe care ei le-ar putea câstiga.

Acest proces apare pe baza existentei rentelor: el nu le creeaza, ci le majoreaza.

Rent-seeking include competitia pentru obtinerea privilegiilor de monopol, ca

de exemplu concesionarea în fransiza a utilizarii unor rute de transport sau licente de

export.

Costul de tranzactie al încercarii de a obtine rente economice poate fi

substantial. Aceste costuri includ cheltuielile cu angajati, computere, echipament de

birou, cladiri, terenuri, plus timpul pierdut si eforturile grupurilor de lobby care lupta

sa convinga oamenii politici sa sustina masurile aducatoare de drepuri si privilegii

speciale.

Potrivit unui studiu realizat în SUA (“The Social Costs of Monopoly and

Regulation”) de catre Richard A. Posner (1975), costurile si pierderile de eficienta

rezultate din rent-seeking se ridica la 10-60% din vânzarile primelor 6 firme din

SUA.

Page 81: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

83

Pe lânga rentele economice, exista înca doua modalitati prin care guvernele

sprijina grupurile de interes special:

§ activitatea si indivizii care consuma produse realizate în anumite

întreprinderi obtin adesea împrumuturi garantate sau subventii

directe;

§ multe întreprinderi beneficiaza de scutiri de taxe care le

subventioneaza indirect activitatea si le cresc profitabilitatea.

Lucratorii si corporatiile din multe ramuri sunt protejate fata de concurenta

straina prin taxe vamale si contingente la import.

Punctul nodal în analiza rentei este faptul ca, daca indivizii consacra o parte

din resursele lor cresterii avutiei personale, nimic nu-i împiedica sa utilizeze aceste

resurse pentru a putea beneficia de o redistribuire a bogatiei colective.

Activitatea de obtinere a rentei are ca obiectiv redistribuirea, iar renta, privita

prin prisma teoriei “rent-seeking”, are caracterul unui venit de transfer.

Interventia statului în economie este unul dintre cei mai importanti factori

generatori de transferuri. Statul detine chiar un monopol în crearea rentei, corolar al

monopolului de productie al marilor regii autonome. Statul este deci direct

responsabil pentru procesul de deturnare a resurselor spre activitati DUP (Directly

Unproductive Profit-seeking)71, definit astfel de Tollison: “cheltuiala de resurse rare

în scopul de a capta un transfer creat artificial”.72

Astfel, unele reglementari se situeaza în zona interferentei economicului cu

politicul: este vorba de fapt de o veritabila “tocmeala” pe o piata specifica între

ofertantii de renta (cumparatorii de voturi) si cumparatorii sau “vânatorii” de renta

(ofertantii de voturi).73

Beneficiarul efectelor redistributive datorate unei interventii a statului va

obtine o renta secundara : aparitia acestui tip de renta este determinata de

interventia statului. Exista si cazul în care, printr-o anumita masura care va avea 71 Termenul DUP a fost propus de Bhagwati si are un înteles mai larg: 1. premium -seeking (activitati în scopul obtinerii licentelor de import); 2. tariff-seeking ( activitati care vizeaza introducerea taxelor vamale); 3. revenue-seeking ( activitati orientate în scopul obtinerii sau crearii unui avantaj fiscal). Potrivit unei aprecieri a lui M.Isarescu, actele de coruptie de tip “revenue-seeking” (obtinerea de scutiri sau deduceri fiscale) exercita o presiune deosebit de accentuata asupra procesului de eleborare a bugetului de stat; 72Tollison , R.D., Rent -seeking: A Survey, Kyklos, fasc.4/1982, pag. 575-602;

Page 82: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

84

consecinte redistributive favorabile, un agent economic va obtine o renta primara

:aceast tip de renta determina interventia statului. Practicarea PAC are ca efect

crearea unor rente secundare pentru unii dintre agricultorii europeni, în timp ce piata

agricola româneasca este dominata de rente primare, arareori limitate de masuri

guvernamentale. De exemplu, daca se introduce un sistem de reglementare a

preturilor agricole, firmele din sectorul respectiv vor fi incitate sa-si sporeasca

eforturile de publicitate pentru a -si atrage un numar mai mare de clienti. Dorind deci

sa-si însuseasca renta secundara, aceste firme desfasoara activitati costisitoare. Dar,

din moment ce aceste rente rezulta din interventia statului, controlul însusirii lor

scapa autoritatii publice.

Cautarea rentei apare ca efect secundar – involuntar sau nu – al actiunii

publice, astfel ca economistii de orientare liberala gasesc înca un argument pentru

limitarea interventiei statului în economie.

Cautarea rentei secundare este în mod necesar un proces bilateral, ea rezultând

dintr-o negociere între cei care cer si cei care ofera “privilegii redistributive”, acestia

din urma identificându-se adesea cu politicienii si birocratii. 74

Oferta de rente apare ca instrument privilegiat al concurentei dintre

politicieni pentru a obtine voturile alegatorilor. Gustul pentru putere este caracteristic

întreprinzatorului politic si constituie sursa “rentelor de ego”.75

Oferta de rente potentiale a unui candidat se manifesta prin includerea în

platforma electorala a unor masuri care au ca efect o redistribuire minoritara. Oferta

de renta rezulta în urma unui arbitraj între suplimentul de sustinere politica obtinut

prin intermediul aportului electoral furnizat de viitorii "“rentieri" si pierderea

datorata rectiei negative a alegatorilor la promisiunea de renta a candidatului. Oferta

de renta este optimala atunci când aceste doua efecte se compenseaza.

Rentele politice – create de politicieni – realizeaza un transfer de avutie. Cel

mai adesea ele sunt prelevate asupra surplusului consumatorului în beneficiul

73 G.J. Stigler a elaborat o teorie a captarii rentei; 74 Nordhaus arata ca exista cicluri politico-economice, demonstrând ca guvernele, pentru a -si maximiza sansele de a fi realese, tind sa provoace fluctuatii ciclice (relanseaza economia în perioada preelectorala si apoi, odata alegerile t recute, “frâneaza” activitatea economica pentru a corecta perturbatiile create anterior) si sa nu caute sa atinga echilibrul economic corespunzator cerintelor politicii de stabilizare; 75 Rogoff, K., Equilibrum Political Budget Cycles, AER, 1990, 80/1, pag. 21-36;

Page 83: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

85

producatorului. Surplusul producatorului nu este pozitiv decât atunci când unele

întreprinderi obtin renta economica. Aceste rente pot proveni din utilizarea unor

factori de productie proprii întreprinderii (talentul de a gestiona) sau dintr-o inventie

(daca si alte firme au posibilitatea de a utiliza aceasta inventie, atunci câstigul este

temporar si se numeste cvasi-renta). Politicienii utilizeaza doua metode pentru a crea

renta. Mai întâi, ei pot introduce o taxa care duce la majorarea costului marginal, fapt

care se va repercuta integral în pret: marimea maxima a acestei pierderi este egala cu

nivelul maxim al contributiilor pe care producatorii ar trebui sa fie dispusi sa le

furnizeze politicienilor pentru ca acestia sa nu îi deposedeze de profit. În al doilea

rând, ei pot elimina un avantaj relativ: o firma care are imagine de marca este

obligata sa obtina de la administratie certificate de calitate.

Un rol esential în oferta de renta a politicienilor îl are informatia (influentarea

gradului de cunoastere si a consecintelor), informarea fiind considerata prima

conditie a justitiei sociale.

De fapt, cautarea rentei nu este decât corolarul prezentei unei piete politice pe

care se schimba voturi ale cetatenilor contra promisiuni electorale.

Birocratii, care au o marja importanta în aplicarea deciziilor politice, pot fi

“valorificati” de vânatorii de rente. În consecinta, este cultivata nontransparenta unui

mare numar de moduri de interventie guvernamentala: pentru a raspunde cererilor de

redistribuire care le sunt adresate, liderii politici nu se pot limita la masuri de

redistribuire propriu-zise care prezinta riscul de a deveni vizibile pentru

contribuabilii defavorizati daca iluzia bugetara se atenueaza; ei sunt înclinati sa

opteze pentru masuri care produc indirect efectul dorit de ei.

Cererea de rente se înscrie în aceeasi logica a cautarii pofitului. Dar, daca

aceasta din urma are ca scop producerea unui surplus, cautarea rentei consta în

redistribuirea fortata a acestui surplus. Vizând o modificare favorabila a “regulilor

jocului” economic, ea se îndreapta spre institutia însarcinata cu stabilirea si

respectarea acestor regului – STATUL.

Page 84: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

86

Interventia statului, o constanta a vietii economice, vizeaza între altele si un

efort de sporire a eficientei alocative a resurselor. Mecanismul pietei nu este suficient

în acest sens, deoarece apar situatii care impun implicarea activa a autoritatii publice:

§ existenta randamentelor de scara crescatoare, care se traduc în

monopoluri naturale;

§ aparitia unor externalitati pozitive sau negative care, datorita

incompletitudinii informatiilor si costurilor de tranzactie ridicate, nu pot

fi internalizate de catre piata;

§ sub-optimalitatea care caracterizeaza furnizarea bunurilor colective;

resursele cheltuite de producatori pentru a se carteliza si de consumatori

pentru a se organiza au un cost de oportunitate pozitiv, astfel ca

resursele alocate cautarii rentei sunt deturnate de la utilizarile care ar fi

produs valoare. Absorbite de aceste activitati neproductive, ele sunt la

originea unei pierderi colective care reclama ca necesara o institutie

supraindividuala care, pe de-o parte sa garanteze respectarea “reguluilor

jocului” concurential facând costisitoare orice încercare de a evitare a

actiunii “mâinii invizibile”, iar pe de alta parte sa instaureze sisteme de

compensare apte sa asigure o alcare optima a resurselor.

În corectarea “crampelor” celebrei “mâini invizibile”, Statul genereaza rente.

Interventia autoritatii publice, oricare ar fi forma ei, are de fapt o dimensiune

redistributiva. În timp ce unii autori considera mecanismul pietei ca suficient pentru

o societate justa, altii considera ca statul trebuie sa devina un “vânator de rente”, dar

nu în folosul sau, ci pentru asigurarea justitiei si echitatii sociale. El realizeaza acest

lucru prin transferuri neutre, adica subventii si impozite. Într-o economie precum cea

românasca , cu resurse publice limitate vânate de cautatorii de rente, problema este

delicata, impunându-se un arbitraj între pierderea de eficienta cauzata de noua

redistribuire si câstigul potential de echitate sociala.

Page 85: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

87

Dorinta de a obtine renta, arata Rosanvallon, se materializeaza în doua

atitudini socio-economice ale puterii, numite de el corporatism de presiune si social-

corporatism 76.

Corporatismul de presiune se defineste prin comportamente traditionale de

lobbying în sistemul politic, care sunt cu atât mai dezvoltate cu cât este mai

accentuata legislatia si reglementarea economica. Acest corporatism de presiune

emana de la grupari economice care doresc sa obtina avantaje fiscale sau

reglementari privilegiate ( asa-numitele grupuri de interes special).

Ca noua forma de gestiune a socialului, social-corporatismul îsi gaseste

manifestarea într-o spirala a compensatiei. Acest mod de guvernare a societatii se

bazeaza pe multiplicarea acordurilor bilaterale si a compromisurilor partiale si

sectoriale între stat si partenerii sociali ( între stat si grupurile de interese economice).

Pentru a deveni influenta si aducatoare de renta, presiunea exercitata de un

producator trebuie sa o înfrunte pe a altora. Astfel, renta devine mobilul unei lupte

susceptibile sa absoarba un volum de resurse însemnat. Prin analogie cu modelul

concurentei perfecte – în care profitul global se anuleaza la echilibru - investitiile

facute în scopul obtinerii rentei trebuie sa fie cel putin egale cu renta în joc, adica

cheltuiala globala de obtinere a rentei trebuie sa fie egala cu valoarea rentei.

Actiunea efectiva a statului este susceptibila de a incita anumiti agenti

economici sa consacre o parte din resursele de care dispun încercarii de a beneficia

de aceasta redistribuire si deci sa caute mai sus amintita renta secundara.

Dar statul apare ca o putere stimulatoare a cautarii rentei mai ales prin

posibilitatile de actiune pe care le are. Aceasta cautare a rentei primare nu urmareste

sa profite de o redistribuire existenta, ci sa obtina o redistribuire favorabila. În

situatia încercarii de a monopoliza un anumit sector economic, renta primara nu este

nimic altceva decât supraprofitul asteptat de la pozitia de monopol. Cheltuielile de

cautare a rentei sunt facute în scopul influentarii posibilitatilor de a câstiga renta si nu

pentru acoperirea costurilor de productie.

76Rosanvallon, P., Misere de l’economie, 1983, pag. 35;

Page 86: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

88

Situata la intersectia economicului cu politicul, piata rentelor îsi ia resursele

din ambele domenii. Renta se obtine mai ales cu mijloace politice, dar si prin

mijloace materiale.

Din punctul de vedere al cautarii rentei, sa analizam efectele alegerii de catre

guvern a unui amplasament pentru un parc de distractii tematic, care va functiona atât

cu fonduri publice cât si cu fonduri private. Vor rezulta câstiguri directe (locuri de

munca pentru locuitorii din zona, venituri sporite pentru cei care vând sau închiriaza

terenuri) si câstiguri indirecte (vizitatorii sunt clienti potentiali pentru comercianti

sau pentru alti întreprinzatori). În consecinta, locuitorii (electoratul) zonei vor

exercita o presiune asupra deciziei, dar va aparea si fenomenul numit free-riding

(“pasagerul clandestin”).77

Statul apare pentru a redistribui, fiind avansata ipoteza ca indivizii vor utiliza

si chiar vor crea institutia Statului pentru a-si transfera bogatia celor din jur, ei fiind

ghidati de propriul interes.78 Din aceasta perspectiva, Statul apare datorita dorintei de

a scapa de constrângerile existente pe piata economica, cu precadere pe cea privata.

“Oamenii au inventat Statul pentru a nu fi supusi oamenilor”, spunea Burdeau. Statul

naste cautarea rentei, întrucât activitatea sa implica reusita eforturilor de îmbogatire

fara cauza productiva a anumitor indivizi sau grupuri.

La rândul ei, cautarea rentei implica si determina aparitia si functionarea

Statului ca institutie, datorita sensibilitatii la argumentele lansate de beneficiarii

potentiali de transferuri: ponderea lor electorala, puterea de a crea conflicte de

productie sau sociale, capacitatea de contributie financiara directa.

Primele doua tipuri de argumente (ponderea electorala si influenta asupra

climatului social) trimit la analiza pozitiva a reglementarii potrivit careia interventia

statului în economie serveste scopurilor de afirmarea puterii politice si de conservare

a acesteia. Obiectivele altruiste de eficacitate a productiei si echitate sociala sunt mult

diminuate, contând doar eficacitatea politica. Astfel, arata Stiegler (1971),

reglementarile se adreseaza unui domeniu de interferenta a economicului cu politicul:

77 Dat fiind un grup de potentiali beneficiari ai unui venit de transfer, care poate profita de o investitie colectiva pentru a obtine renta, fiecare individ-membru, constient de influenta slaba a efortului sau eventual asupra rezultatului actiunii grupului, este tentat sa se eschiveze de la a participa la activitatile comune; 78 Mueller, D.C., “Public Choice”, Cambridge University Press, 1989, pag. 56;

Page 87: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

89

este vorba de fapt de o veritabila tocmeala între vânatorii de voturi ca ofertanti de

rente si vânatorii de rente ca ofertanti de voturi.

Al treilea tip de argumente (contributiile financiare ale vânatorilor de renta)

permite prelungirea aceleiasi analize adaugând beneficiului politic direct dobândit

prin oferta de rente – masurat prin numarul de voturi favorabile - sustinerea politica

pecuniara adusa la cheltuielile de participare la campaniile electorale ale ofertantilor

de rente.

Alegerea unor forme de actiune publica se explica prin redistribuirea subterana

premisa de aceste interventii ale autoritatii publice.

Chiar daca existenta statului nu este o conditie sine qva non a cautarii rentei,

ea este sursa ei esentiala. Interventia autoritatii publice, oricare ar fi forma ei, are de

fapt o dimensiune redistributiva.

Actiunea efectiva a Statului este susceptibila de a incita anumiti agenti

economici sa consacre o parte din resursele lor încercarii de a beneficia de aceasta

redistribuire, cautând amintita renta secundara.

Dar Statul apare ca o putere stimulatoare a cautarii rentei mai ales prin

posibilitatile de actiune de care dispune. Aceasta cautare a rentei primare nu vizeaza

faptul de a profita de o redistribuire existenta, ci obtinerea unei redistribuiri

favorabile. Instrumentul esential este crearea unei presiuni asupra autoritatii publice.

Page 88: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

90

Cap. II. RENTA FUNCIARĂ ŞI UTILIZAREA TERENULUI

AGRICOL

2.1. Teoria structurii spaţiale a producţiei agricole

Teoria structurii spaţiale a producţiei agricole îşi are originea în teoria

oraşului izolat, elaborată de J.H. von Thunen în 1826. Pe baza acestei teorii, W. Isard

şi E.S. Dunn au elaborat mai recent un model nou, care porneşte de la următoarele

premise:

există o singură piaţă pe care poate fi vândută producţia agricolă;

întreaga producţie agricolă este direcţionată spre această piaţă;

pământul este omogen din punct de vedere al fertilităţii;

pentru simplificare, se consideră că se cultivă o singură cultură –

porumbul.

Diferenţa dintre venituri şi costuri reprezintă, în sens tehnic, rentă şi devine

rentă în sens economic atunci când este plătită proprietarului funciar.

Să presupunem că nu se plăteşte rentă. Un fermier observă că diferenţa dintre

venituri şi costuri depinde de plasarea terenului în raport cu piaţa de desfacere: astfel,

această diferenţă creşte pe măsură ce distanţa faţă de piaţă scade. În consecinţă, renta

Page 89: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

91

plătită de el va fi proporţională cu această diferenţă: cu cât diferenţa va fi mai mare,

cu atât renta va fi mai mare.

Competiţia dintre fermieri pentru terenurile cele mai bine plasate face ca

profitul suplimentar al fermierilor care cultivă terenuri mai apropriate de piaţă să fie

preluat de către proprietar sub formă de rentă ( aşa cum am arătat mai sus, renta este

direct proporţională cu diferenţa dintre venituri şi costuri şi invers proporţională cu

distanţa faţă de piaţa de desfacere). Astfel, fermierului îi revine doar profitul normal,

care poate fi considerat a fi o formă de plată a muncii.

Renta funciară poate fi calculată pornind de la următoarea formulă:

R(t)=Q[p-c-k(t)]

unde

R(t) – renta funciară pe unitatea de suprafaţă pentru un teren situat la distanţa t

faţă de piaţă;

Q – producţia pe unitatea de suprafaţă;

p – preţ de vânzare unitar;

c – cost de producţie unitar;

k(t) – cheltuielile de transport unitare pentru un teren situat la distanţa t faţă de

piaţă.

Grafic, relaţia dintre renta funciară şi distanţă se prezintă astfel:

Rentă

pt. că Kc(t)=0

R1=N(Pc-C)

R2=N(Pc’-C)

0 t1 t2 Distanţă

Fig. 2.1. Determinarea rentei funciare de poziţie

Page 90: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

92

La distanţa t1 renta funciară este nulă. La distanţe mai mari decât t1, renta

funciară depăşeşte profitul normal al întreprinzătorului, deci fermierul ar lucra în

pierdere dacă ar cultiva acele terenuri.

Putem calcula producţia totală de porumb înmulţind producţia unitară cu

numărul de hectare cultivate. Suprafaţa cultivată – S(t) – reprezintă terenul cuprins

într-un arc de cerc de rază t în jurul pieţei, iar în condiţiile în care terenurile au

aceeaşi fertilitate suprafaţa cultivată va fi S(t), iar producţia totală corespunzătoare

ariei S(t) va fi Q(t).

Dacă această producţie totală va fi superioară cererii, atunci preţul de vânzare

va scădea ( p2<p1). În plus, renta va scădea şi ea ( R2<R1), distanţa maximă la care

se va cultiva diminuându-se, devenind t2 ( t2<t1).

Modificarea preţului pieţei determină ajustarea producţiei ( ofertei) în funcţie

de cerere. Renta, ca venit rezidual, descreşte pe măsură ce preţul scade:

cererea scade ⇒ preţul scade ⇒ oferta scade ⇒ renta funciară scade

Renta funciară apare ca fiind rezultatul unei duble condiţionări:

- pe de-o parte depinde de situarea terenului în raport cu piaţa de desfacere;

- pe de altă parte, depinde de cerere, respectiv de preţ.

Competiţia face ca profiturile suplimentare ( supraprofiturile) să fie încasate de

proprietarii funciari sub formă de rentă şi, în acelaşi timp, ca fiecare fermier să obţină

profit normal indiferent de plasarea terenului său, astfel încât să fie motivat să

producă.

Din punct de vedere teoretic, fermierului îi este indiferent unde se află terenul

său, cu condiţia ca mărimea rentei funciare să nu depăşească diferenţa dintre venituri

şi costuri.

Indiferent de ajustarea mărimii rentei funciare de către proprietari, în raport cu

preţul de desfacere, aceasta va trebui, în mod necesar, să-i asigure fermierului

profitul normal.

Presupunem că modelul se extinde la două culturi, porumb şi grâu.

Page 91: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

93

Cultivatorii de grâu vor plăti o rentă mai mare decât cei care cultivă porumb

până la o anumită distanţă de piaţă (ti) şi atunci proprietarii le vor da în arendă

terenul.

Cultivatorii de porumb vor plăti o rentă funciară mai mare decât cei care

cultivă grâu dincolo de distanţa (ti) şi atunci vor lua ei în arendă terenul.

La cele patru ipoteze iniţiale ale modelului, adăugăm o a cincea: cererea pieţei

cuprinde atât grâu, cât şi porumb în cantităţi egale. Astfel, se va cultiva în mod

necesar atât grâu cât şi porumb, indiferent de preţ şi cost.

Mai aproape de piaţă se va cultiva acel produs agricol pentru care diferenţa

dintre preţ şi cost va fi mai mare, respectivii producători fiind deci dispuşi să ofere o

rentă funciară superioară. Automat, ceilalţi vor fi obligaţi să cultive celălalt produs

agricol pe suprafaţa rămasă, considerată ca diferenţă între suprafaţa totală

corespunzătoare unei mărimi a rentei inferioare diferenţei preţ-cost şi suprafaţa

cultivată cu produsul agricol căruia îi corespunde o rentă mai mare.

Rentă funciară

W Pw(t)-grâu

Rg

Rp

X

R’p

R’g Distanţă

0 t1 ti t2 t Y

Fig. 2.2. Relaţia rentă funciară-distanţă-preţ

Aşa cum reiese din figura 2 , funcţia care arată renta plătită este WXY.

Pentru distanţe t < ti, se va cultiva grâu, pentru că RG>RP.

Pentru distanţe t > ti se va cultiva porumb, pentru că RP>RG.

Page 92: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

94

Trebuie făcută distincţie între renta efectiv plătită şi renta pe care cineva este

dispus să o plătească. Aceasta din urmă poate să nu asigure obţinerea în folosinţă a

pământului. Ea devine rentă funciară în adevăratul sens al cuvântului atunci când,

oferind-o, fermierul obţine terenul în arendă.

Ecuaţia R(t)=Q[p-c-k(t)] reprezintă funcţia ofertei de rentă funciară pentru

porumb. Din graficul acestei funcţii se observă două porţiuni distincte:

I. porţiunea (ti, t) reprezintă oferta realizată efectiv, deoarece renta funciară

oferită pentru porumb este superioară celei oferite pentru grâu (XY);

II. porţiunea (0, ti) reprezintă oferta nerealizată efectiv, deoarece RP<RG

(YW).

Desigur, analiza se poate extinde la un model cu mai multe produse agricole,

fără a schimba în vreun fel principalele repere.

Pe măsura creşterii numărului de produse agricole luate în analiză vor apărea

noi variabile, dar în acelaşi timp, apar şi noi ecuaţii cu ajutorul căroră să fie

determinate. Deci, modelul general şi firma individuală pot fi considerate a fi, în

principiu, acelaşi lucru; modelul îşi păstrează valabilitatea numai în ipoteza în care

preţul pieţei este considerat fix.

Această analiză foarte scurtă este suficientă pentru a evidenţia principalele

mijloace de agregare a cererii de pământ, ca factor de producţie în agricultură.

Pentru fiecare utilizator potenţial al pământului, se poate trasa un set de oferte

de rentă funciară, fiecare corespunzând unui nivel dat al preţului produsului agricol

şi al profitului normal.

Proprietarul va arenda pământul indiferent de situarea acestuia acelui arendaş

care va oferi cea mai mare rentă funciară. Prin prisma arendaşului, acesta va avea un

set de oferte de rentă funciară în funcţie de preţul pieţei şi de profitul său normal.

Cererea de produse determină oferta de rente funciare, care se va confrunta cu

cererea de rente funciare.

Cele mai bune oferte agregate formează structura cererii de pământ, respectiv a

rentei efective.

Page 93: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

95

În acelaşi timp, pe piaţa bunurilor se stabileşte preţul de echilibru, în mod

simultan sau iterativ. Acesta corespunde unei oferte care egalează cererea, ofertă care

corespunde acelei suprafeţe de teren care asigură satisfacerea cererii. Oferta de teren

este influenţată deci de mărimea rentei şi de cererea de produse agricole. Acest preţ

va indica acea curbă dintr-un set de rente care va trebui folosită.

Sintetizând, putem concluziona că

pentru fiecare utilizator potenţial de teren există un set de rente oferite

astfel încât utilizatorului îi este indiferentă situarea de-a lungul oricăreia

dintre aceste funcţii;

preţul de echilibru (renta de echilibru) pentru un anumit teren este găsit

prin compararea ofertelor de rentă ale potenţialilor utilizatori, ulterior

alegându-se cea mai bună dintre acestea;

cantitatea de pământ de echilibru este determinată prin selectarea

ofertelor de rentă corespunzătoare fiecărui utilizator.

2.2. Echilibrul exploataţiei agricole – un model optim de utilizare a

pământului bazat pe determinarea mărimii rentei funciare

În ceea ce priveşte comparaţia între renta funciară şi cea comercială urbană

există două concepţii, ilustrate de analiyele efectuate de W.Isard şi E.Chamberlain.

W.Isard consideră că metoda de analiză aplicată în agricultură poate fi extinsă

şi în cazul utilizării terenului urban. În ambele cazuri, funcţia rentei este cea pe baza

căreia este divizată piaţa. De asemenea, în ambele cazuri, legăturile cu facilităţile şi

mijloacele de transport sunt esenţiale în definirea distanţei economice efective.

E.Chamberlain consideră că renta economică urbană este un altfel de venit

decât renta funciară. De fapt, deşi aceste două tipuri de rentă sunt considerate în

general analoge, singura asemănare dintre ele constă în faptul că ambele sunt plătite

pentru teren. Situarea terenului explică integral renta economică urbană şi doar

parţial renta funciară, aceasta din urmă referindu-se la diferenţele de fertilitate ale

Page 94: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

96

terenurilor agricole. Totuşi, teoria situării în agricultură este bazată aproape în

exclusivitate pe locaţie. Diferenţele de fertilitate sunt luate în calcul ulterior, ca un

factor suplimentar care aprofundează analiza, sporindu-i gradul de complexitate.

Chamberlain menţionează şi alte diferenţe între cele două categorii de rentă. El

subliniază că fermierul este remunerat pentru abilitatea productivă, în timp ce

comerciantul este recompensat în funcţie de priceperea sa de a vinde. Fermierul este

situat la o distanţă dată de piaţă, în timp ce comerciantul “atrage” după sine piaţa

însăşi, situaţiile lor diferind una de cealaltă ca dimensiune şi calitate a pieţei.

Mai mult, fermierul se află în poziţia unui vânzător pe o piaţă cu concurenţă

perfectă, confruntându-se cu o curbă a cererii care din punctul său de vedere este

perfect elastică. Comerciantul de la oraş se află pe poziţia unui monopolist,

confruntându-se cu o curbă a cererii descrescătoare. Acest raţionament este valabil

numai la nivel individual, pentru că echilibrul se stabileşte la acest nivel, iar atunci

curba cererii este descrescătoare.

Pe o anumită piaţă vând doar câţiva fermieri; comerciantul, în schimb, până la

un anumit punct, are propria piaţă.

Concluzia lui Chamberlain este că renta plătită de comercianţi este o rentă de

monopol în comparaţie cu cea rezultată din situaţia de concurenţă perfectă de pe piaţa

agricolă.

W.Isard consideră că omul de afaceri substituie între ele diferite cheltuieli,

efectuând cheltuieli suplimentare cu renta pentru a obţine posibilitatea unor venituri

suplimentare ( “Pentru a avea vad, plătesc rentă!”).

În încercarea sa de a elabora un model optim de utilizare a terenului, W.Isard

are ca prim obiectiv stabilirea locaţiei de echilibru a firmei. Pentru aceasta, autorul

porneşte de la o serie de considerente generale şi enunţă următorii factori de

influenţă ai rentei:

distanţa efectivă faţă de centrul pieţei;

accesibilitatea locaţiei pentru consumatorii potenţiali;

numărul concurenţilor şi situarea acestora;

Page 95: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

97

vecinătatea unor terenuri care sunt destinate unor scopuri complementare atât

cu atragerea cumpărătorilor potenţiali, cât şi cu reducerea costurilor ( în

domeniul producţiei, al serviciilor sau al reclamei).

la aceştia, Chamberlain adaugă un al cincilea factor, şi anume preţurile care

pot fi stabilite şi tipul afacerii care poate fi cel mai bine utilizată pe locaţia

respectivă.

Vom lua în considerare primul dintre factorii consideraţi de Isard: distanţa

până la centrul pieţei. Într-un oraş complet centralizat, acest factor îl implică şi pe al

doilea. Accesibilitatea la locaţie a potenţialilor cumpărători va descreşte pe măsură ce

distanţa faţă de centru este mai mare. Ceilalţi factori, care se referă la

interdependenţa locaţiilor de afaceri, sunt prea complecşi pentru a-i introduce în

analiză.

Tendinţa anumitor afaceri de a se extinde sau a se restrânge poat fi înţelesă cel

mai bine prin teoria lui August Losch expusă în “Economia locaţiei” (1954) sau, în al

doilea caz, printr-o teorie mai neclar formulată, numită teoria legăturilor.

Ca şi fermierul, omul de afaceri se confruntă cu o structură dată a preţurilor

pentru teren în funcţie de distanţă, care este descrisă de funcţia P(t).

El va decide care locaţie şi care suprafaţă de teren doreşte să ocupe astfel încât

profitul său să fie maxim. Acest profit ( Pr) poate fi definit ca venit rezidual,

respectiv ca sumă care rămâne după ce costurile operaţionale (C) şi renta (R) au fost

deduse din încasări (V):

Pr = V-C-R

Să examinăm elementele din partea dreaptă a ecuaţiei.

Volumul încasărilor va depinde de situarea firmei (t) şi de suprafaţa sa (s):

V = V (t, s)

Costurile operaţionale vor depinde de distanţa faţă de depozite şi terminalul de

transport (t), de suprafaţa (s) şi de încasări (V):

C = f (V, s, d)

Page 96: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

98

Renta de locaţie nu a fost luată în considerare, deoarece ea face obiectul unei

analize separate. Mărimea acesteia va fi determinată multiplicând numărul de unităţi

de teren ocupate (s) cu preţul pământului pentru locaţia respectivă:

R = s x P (t)

unde R – renta plătită pentru o anumită locaţie, iar P (t) – renta plătită pentru

diferite locaţii, corespunzătoare distanţei t faţă de centru.

Obiectivul omului de afaceri este acela de a-şi maximiza profitul, ajustându-şi

locaţia şi suprafaţa utilizată.

Analiza marginală a maximizării profitului poate fi ilustrată atât grafic, cât şi

analitic.

PREZENTAREA GRAFICĂ

$

Costul marginal total

Costul marginal al pământului

+ Costul marginal operational

0 q

- qe

Profit marginal Venit marginal

Fig. 2.3.

Page 97: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

99

Presupunem că locaţia a fost stabilită la o distanţă t = ti.

Singura variabilă pe care fermierul o poate manipula în scopul maximizării

profitului este suprafaţa de pământ (s).

Venitul marginal va descreşte în cele din urmă, pe măsură ce suprafaţa s

creşte, devenind negativ atunci când firma ocupă o suprafaţă prea mare.

Costurile marginale au două componente distincte: costurile operaţionale şi

costul marginal al pământului. Astfel, în timp ce costurile operaţionale sunt

descrescătoare în economiile de scară, costul marginal al pământului este constant

pentru un preţ dat al locaţiei respective P(to).

Costul marginal total este egal cu suma dintre costul marginal operaţional şi

costul marginal al pământului.

Suprafaţa optimă va fi Se, unde costul marginal egalează încasarea marginală.

Curba ce indică profitul marginal este obţinută scăzând din venitul marginal

costul marginal. Profitul marginal este pozitiv pentru suprafeţe mai mici de Se şi

negativ pentru suprafeţe mai mari de Se. Dacă fermierul va ocupa o suprafaţă mai

mică de Se, îi va fi de folos să ia teren în plus, din moment ce costul marginal este

mai mic decât venitul marginal. Totuşi, el nu se va extinde dincolo de Se, deoarece

costul marginal ar excede venitul marginal.

Să considerăm suprafaţa ca fiind S = Se, iar distanţa t variabilă.

Pe măsură ce distanţa creşte, veniturile fermierului descresc.

Aceasta înseamnă că venitul marginal este negativ. Costul marginal este mult

mai complex, având două componente: costul operaţional şi renta.

În figura de mai sus, costul marginal operaţional a fost trasat descrescător –

invers proporţional cu distanţa – pentru că el este asimilat costului de transport care

în general creşte cu o rată descrescătoare odată cu scăderea distanţei.

Cealaltă componentă, renta, se va diminua pe măsură ce distanţa creşte pentru

că terenul devine mai ieftin. Ca urmare, costul marginal de locaţie este de fapt o

economie şi este reprezentat de o curbă negativă.

Page 98: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

100

Aşa cum am arătat, costul marginal fiind suma a două componente, una

pozitivă şi alta negativă, poate lua valori pozitive sau negative în funcţie de costul

operaţional, a cărui creştere poate depăşi sau nu economiile provenite din rentă.

Profitul marginal reprezintă suma algebrică dintre costul marginal şi venitul

marginal.

Locaţia de echilibru va fi la distanţa pentru care costul marginal egalează

venitul marginal. Costul marginal nu este afectat de intersecţia curbelor în cadranul

negativ. În situaţia prezentată în diagramă, costurile marginale sunt economii, iar

veniturile marginale devin pierderi de venit brut pe măsură ce ne depărtăm de centrul

pieţei.

Profitul maxim şi echilibrul vor fi atinse în locaţia de echilibru atât timp cât

curba venitului marginal intersectează curba costului marginal de deasupra. La

intersecţia de dinainte – T1 – venitul marginal intersectează costul marginal de

dedesubt şi, în consecinţă, creşterile viitoare ar putea fi profitabile.

Dacă venitul marginal intersectează costul marginal de deasupra, nu este sigur

faptul că intersecţia se face în punctul de echilibru.

SOLUŢIA MATEMATICĂ

Principalul avantaj al abordării analitice constă în gradul ridicat de

generalizare. În cazul soluţiei grafice, am luat în considerare situaţia în care volumul

încasării totale scade odată cu creşterea distanţei faţă de centru. Totuşi, în cazul unui

holding, poziţia sa nu influenţează în mod necesar cifra de afaceri.

La nivel de firmă, aşa cum am văzut, ecuaţiile profitului (Pr), venitului (V),

costului (C) şi rentei (R) se prezintă astfel:

1. Pr = V- (C+R), unde Pr este profitul fermierului;

2. V = V(t,s), unde V reprezintă cifra de afaceri;

3. C = C(V,t,s) , unde C sunt costurile operaţionale;

4. R = s x P(t), unde R este costul utilizării pământului (renta sau

arenda, mai exact).

Page 99: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

101

Dată fiind funcţia P(t), problema constă în maximizarea profitului.

Derivând ecuaţia 1 vom obţine:

dPr = dV- dC- dR

Deoarece profitul este maxim, dPr = 0 şi deci

5. 0 = dV- dC- dR

Derivând ecuaţiile 2, 3 şi 4 vom obţine:

dV = Vtdt +Vsds

dC = CvdV + Ctdt + Csds

dR = P(t)ds + s(dP/dt)dt

Înlocuim ecuaţiile de mai sus în ecuaţia 5 şi vom obţine:

0 = Vtdt + Vsds – CvdV – Ctdt – Csds – P(t)ds – s(dP/dt)dt

Înlocuim dV din al treilea membru din dreapta al ecuaţiei de mai sus şi vom

obţine:

0 = Vtdt + Vsds – Cv(Vtdt + Vsds) – Ctdt – Csds – P(t)ds – s(dP/dt)dt

6. 0 = dt(Vd – CvVt – Ct – sxdP/dt) + ds(Vs – CvVs – Cs – P(t)

I. În ecuaţia 6 păstrăm s constant, deci ds = 0 şi obţinem

0 = dt(Vd – CvVt – Ct – sxdP/dt) şi pentru că dt nu este nul, împărţim prin dt:

7. 0 = Vd – CvVt – Ct – sxdP/dt

II. În ecuaţia 6 păstrăm t constant, deci dt = 0 şi obţinem

0 = ds(Vs – CvVs - Cs – P(t)) şi pentru că ds nu este nul, împărţim prin ds:

8. 0 = Vs – CvVs – Cs – P(t)

Ecuaţiile 7 şi 8 formează un sistem care, rezolvat fiind, determină cele două

necunoscute t şi s, pentru că celelalte variabile sunt exprimate în funcţie de distanţă şi

suprafaţă.

După aflarea valorilor pentru t şi s, din ecuaţiile 1, 2, 3 şi 4 determinăm Pr, V,

C şi R.

Valoarea maximă a profitului este în centru, unde t = 0.

Ecuaţiile 7 şi 8 arată că, la echilibru, când profitul este maxim, costul marginal

trebuie să fie egal cu încasarea marginală. Putem interpreta ecuaţiile 7 şi 8 astfel:

Ecuaţia locaţiei: 0 = Vd – Cv Vt – Cd – sxdP/dt are următorii termeni:

Page 100: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

102

Vd – încasarea marginală care se pierde prin creşterea cu o unitate dt a

distanţei faţă de centru;

CvVd – costul marginal operaţional (considerat a fi negativ), care este

crescător în raport cu volumul încasărilor Vd;

Cd – sporul marginal al costului operaţional, spor influenţat direct de creşterea

costului operaţional odată cu mărirea distanţei dt;

Sxdp/dt – economia de rentă plătită rezultată din micşorarea preţului

pământului odată cu creşterea distanţei dt.

Ecuaţia suprafeţei: 0 = Vs – CvVs – Cs – P(t) are următorii termeni:

Vs – sporul de încasare marginală datorat creşterii cu o unitate a suprafeţei ds

utilizate;

CvVs – sporul de cost operaţional datorat creşterii încasării odată cu creşterea

suprafeţei utilizate;

Cs – sporul marginal de cost operaţional rezultat direct din creşterea suprafeţei

cultivate;

P(t) – costul unităţii marginale de suprafaţă.

2.3. Renta bazată pe capitalul funciar

Ierarhia costurilor de producţie aferente diferitelor exploataţii agricole

contrastează cu uniformitatea preţurilor agricole pe piaţă. Rezultatul este o rentă

diferenţială obţinută de pe exploataţiile mai favorizate.

Conceptul de rentă este legat pentru totdeauna de numele lui Ricardo. El a

stabilit că originea rentei funciare se află în fertilitatea inegală a terenurilor şi că

întreaga rentă funciară este însuşită de proprietarul terenului. Totuşi, în timp s-a

observat că avantajul relativ este valabil şi pentru alţi factori de producţie, astfel încât

teoria rentei a fost generalizată pentru toţi factorii de producţie cu ofertă inelastică:

“toate avantajele pe care un concurent le are asupra altuia, indiferent dacă aceste

Page 101: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

103

avantaje sunt naturale sau dobândite, dacă sunt personale sau dacă sunt rezultatul

unei înţelegeri sociale, fac din posesorul acestora beneficiarul unei rente”.79

Multă vreme, avantajul predominant în agricultură a constat în calităţile

naturale ale terenului (fertilitate, poziţie). În prezent însă, rolul decisiv îl joacă

progresul tehnic.

Fertilitatea nu este singura caracteristică a unui capital funciar. Factorul

spaţial, la fel de important, a fost ignorat de Ricardo. Meritul de a vedea sursa rentei

funciare şi în poziţia terenului faţă de piaţă îi revine lui Thunen. Pornind de la analiza

lui, se observă că preţul încasat de un producător este preţul de piaţă al produsului

său diminuat cu cheltuielile de transport şi comercializare; cu alte cuvinte, venitul

fermierului scade pe măsura depărtării lui de piaţă.

Sunt necesare câteva precizări:

dacă în vremea lui Thunen cheltuielile de transport variau uniform în

raport cu distanţa faţă de piaţă, în prezent întreprinderile de transport

(feroviar mai ales) practică un tarif descrescător pe tonă-kilometru

(cheltuielile de transport cresc mai puţin decât proporţional cu distanţa);

dacă în vremea lui Thunen accesul la reţeaua de transport era posibilă şi

identică pentru orice producător, în prezent există o mare varietate de

mijloace de transport (inclusiv multimodal) mai mult sau mai puţin

accesibile. Rezultatul poate fi acela că unii producători situaţi mai

departe de piaţă să fie favorizaţi în raport cu cei pentru care distanţa faţă

de piaţă este mai mică. Trebuie luată în considerare şi migrarea pieţelor

(a populaţiei), care poate influenţa decisiv renta funciară;

dacă în vremea lui Thunen exista o piaţă de consum unică pentru o

regiune, în prezent, datorită dezvoltării căilor de comunicaţii, pieţele nu

mai sunt independente şi izolate: producţia agricolă a unei zone poate fi

destinată mai multor pieţe.

costul transportului, la aceeaşi cantitate, variază semnificativ în funcţie

de natura mărfii;

79 Mill, J.S., Principes d’economie politique, Chapitre XVI, De la rente, pag. 477-492;

Page 102: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

104

salariul lucrătorului agricol scade pe măsura depărtării locaţiei de piaţă,

dar acest avantaj pentru fermier este diminuat de intervenţia statului,

care poate impune un salariu minim; scăderea salariului pe măsura

creşterii distanţei, corelată cu scăderea preţului produselor agricole, de

fapt diminueză mărimea rentei funciare deoarece scăderea preţului este

mai accentuată decât cea a salariului ( salariul scade într-un ritm mai

lent întrucât lucrătorul trebuie să cumpere nu numai produse agricole, ci

şi produse industriale al căror preţ nu scade cu distanţa).

prosperitatea economiei urbane se repercutează în sens pozitiv asupra

economiei agricole din zona rurală învecinată, consecinţa fiind o

tendinţă de creştere a rentei funciare. Problema rămâne însă cine

încasează aceast plus de rentă funciară: producătorul-fermier sau

comerciantul-intermediar.

Un avantaj suplimentar al producătorilor sitaţi în proximitatea pieţei constă în

externalităţile pozitive de care beneficiază aceştia (accesul la echipamente colective

sau la fluxurile de informaţie).

În concluzie, deşi preţurile produselor agricole scad pe măsură ce distanţa

producătorului faţă de piaţă creşte, această scădere nu este proporţională cu

variaţia distanţei.Înfluenţa distanţei asupra preţului, deci şi asupra mărimii

rentei funciare, se exercită în sensuri diferite.

Contrar viziunii ricardiene, renta funciară actuală nu este rezultatul scăderii

randamentelor şi al creşterii preţurilor produselor agricole, ci al ameliorării acestor

randamente, al scăderii costurilor. Luarea în considerare a elementului-timp în

analiza rentei funciare trece în plan secund avantajele naturale şi accentuează

avantajele dobândite. Renta bazată pe scăderea randamentelor nu apare decât în

condiţiile în care nu se manifestă efectele evoluţiei progresului tehnic. Progresul

tehnic, mecanic şi biologic, se răspândeşte tot mai rapid în domeniul agricol,

generalizarea sa concretizându-se într-o creştere a randamentelor. Agronomii

constată că nu se mai poate vorbi de terenuri “slabe”, ci doar de agricultori care nu

reuşesc să le pună în valoare într-un mod corespunzător.

Page 103: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

105

Pe de altă parte, handicapul regiunilor periferice este atenuat şi uneori chiar

anulat de progresul mijloacelor şi tehnicilor de transport. În domeniul transportului

de mărfuri, progresul tehnic determină reduceri de cost mult mai semnificative pentru

distanţele mari decât pentru distanţele reduse.80

Fertilitatea solului, ca şi apropierea faţă de piaţă continuă să favorizeze

anumite exploataţii, însă avantajul decisiv îl conferă în prezent accesul la

progresul tehnic. Extinderea acestuia determină translarea sursei principale a

rentei funciare de la capitalul funciar la capitalul de exploataţie.

2.4. Renta bazată pe capitalul de exploatare a terenului agricol

În sens general, progres tehnic se traduce într-o creştere a rezultatelor obţinute

relativ la mijloacele utilizate. Acest lucru se poare realiza prin utilizarea unei cantităţi

suplimentare de factori de producţie (factor-using) sau prin intermediul unei

economisiri de factori de producţie (factor-saving). În primul caz, producţia agricolă

sporeşte, în timp ce în al doilea caz ea poate rămâne constantă.81

Efectul progresului tehnic este o reducere a costului total mediu, indiferent

dacă aceasta se datorează unei creşteri a outputului sau unei reduceri a inputului. În

cazul agriculturii, această distincţie în ccea ce priveşte manifestarea progresului

tehnic este deosebit de utilă.

În primul rând, ea evidenţiază cele două forme ale progresului tehnic agricol:

progres tehnic de natură agro-biologică (îngrăşăminte, seminţe, soiuri cu eficienţă

superioară) şi cel de natură mecanică (diferite maşini şi utilaje noi utilizate într-o

exploataţie). Inovaţiile agro-biologice sunt de tip factor-using şi pot duce la sporirea

randamentului la hectar. Inovaţiile mecanice permit realizarea mai comodă şi mai

rapidă a unui anumit număr de operaţiuni şi se traduc prin substituirea muncii de

către capital, fără a spori în mod necesar producţia obţinută.

În al doilea rând, ea permite o apreciere nuanţată a efectelor progresului tehnic

asupra venitului agricol. Inovaţia materializată într-o creştere a producţiei agricole 80 Parodi, M., L’economie et la societe francaise de 1945 a 1970, A.Cilin, Paris, 1971, pag. 176; 81 Heady, E.O., Economics of Agricultural Production, London, 1970, pag. 802-805;

Page 104: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

106

duce la creşterea venitului agricol numai în măsura în care reducerea costului global

este suficientă pentrua a compensa reducerea încasărilor determinată de scumpirea

produsului agricol. Dacă inovaţia creşte costul global de producţie, venitul net agricol

se va reduce.

Agricultorii se confruntă cu un fenomen paradoxal: aplicând progresul tehnic,

deşi randamentul fizic la hectar creşte, venitul lor monetar net se reduce.82 Deşi

progresul tehnic are ca şi consecinţă accelerarea procesului de reducere a ponderii

agriculturii în produsul naţional şi apariţia unor dificultăţi economice pentru unele

exploataţii agricole, totuşi, temporar cel puţin, fermierii care introduc printre primii

inovaţiile au posibilitatea obţinerii unui plus de venit care să le permită plata

(încasarea) unei rente funciare mai ridicate. Reducerii costurilor de producţie nu îi

corespunde o creştere atât de mare a ofertei globale de produse agricole care să

determine reducerea preţului şi implicit a încasărilor agricole. Pe măsura generalizării

respectivei inovaţii, majoritatea exploataţiilor se modernizează, oferta totală va creşte

şi unele exploataţii vor dispărea de pe piaţă.

Introducerea, aplicarea şi generalizarea inovaţiilor în agricultură prezintă o

serie de particularităţi. În majoritatea activităţilor non-agricole, cercetarea este

efectuată (finanţată) de firmele însele. În agricultură, inovarea are un caracter

exogen, fiind realizată şi subvenţionată de către stat, care sprijină institutele şi

laboratoarele de cercetare. Astfel, realizările ştiinţifice se propagă mult mai repede

decât în industrie, ele neconstituind monopolul câtorva firme. Deşi statul pune la

dispoziţia agricultorilor noile tehnici şi tehnologii agricole, introducerea lor efectivă

în producţie depinde de caracteristicile fiecărei exploataţii (capacitate financiară,

aptitudinile profesionale ale forţei de muncă), precum şi de tipul inovaţiei.

Posibilităţile financiare ale fiecărei exploataţii diferă în funcţie de producţia pe

care o obţine, deci de veniturile încasate. Achiziţionarea noilor materiale necesită

fonduri importante, de care exploatăţiile mici şi mijlocii nu dispun. Acestea sunt

nevoite să apeleze la credite, deoarece fie nu pot economisi, fie economiile sunt

destinate în totalitate cumpărării de teren agricol.

82 Milhau, J., La pauperisation de l’agriculture en France et dans le monde, Cahiers de l’I.S.E.A., 1962, pag.67;

Page 105: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

107

Nivelul de instruire al forţei de muncă influenţează atât luarea deciziei de

introducere a unei inovaţii (accesul la reviste de specialitate induce renunţarea la

rutină), cât şi capacitatea de reorganizare a activităţii exploataţiei astfel încât aceasta

să fie adaptată la cerinţele noii tehnici agricole utilizate.

Tipul inovaţiei reprezintă un alt factor care particularizează progresul tehnic

agricol. În mediul rural, datorită “preferinţei” ţăranului pentru “palpabil şi vizibil”,

inovaţiile de natură mecanică, deşi mai puţin rentabile, sunt adoptate prioritar în

raport cu cele de natură biologică. Acestea din urmă nu necesită investiţii

considerabile, fiind mult mai accesibile exploataţiilor mici şi mijlocii. În plus, ele nu

determină schimbări semnificative în organizarea sistemului de producţie. Inovaţiile

mecanice sunt mai costisitoare, iar rentabilitatea lor presupune să fie aplicate pe

suprafeţe de teren mari.83

Caracteristica esenţială a adoptării progresului tehnic în agricultura rurală este

că ea nu este în genere rezultatul unui calcul economic de eficienţă ci un efect al

încercării empirice colective de a fi în pas cu noul, de a beneficia de facilităţile de

dobândă acordate de către stat sau de conjunctura temporar favorabilă a pieţei

agricole interne pentru unele produse. Generator de rentă, statul creează premisele

intensificării rent-seeking-ului agricol. Inovaţia diferenţiază exploataţiile receptive la

nou de cele “conservatoare”, dar şi exploataţiile care aplică cu succes progresul

tehnic de cele pentru care adoptarea inovaţiilor se soldează cu nerecuperarea

costurilor şi cu eşecul economic.

Efectele introducerii progresului tehnic trebuie analizate prin prisma relaţiei

capital- muncă. Într-un număr mare de exploataţii, bazate mai ales pe munca

familială şi nu pe cea salariată, creşterea volumului de capital fix utilizat determină o

creştere a cantităţii de muncă utilizată: rambursarea creditului contractat şi plata

dobânzii aferente obligă la creşterea muncii familiale (dintr-o observaţie empirică se

desprinde concluzia că, de exemplu, achiziţionarea unui tractor reprezintă un

argument pentru ca un membru tânăr al unei familii de ţărani să-şi întrerupă studiile

şi să muncească în exploataţia familiei).

83 Gradul ridicat de dispersare a exploataţiilor din habitatul rural românesc reprezintă un alt neajuns;

Page 106: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

108

Din punct de vedere strict economic, pentru fiecare utilaj există un prag de

rentabilitate în funcţie de mărimea exploataţiei minime. Dacă munca fizică este

factorul predominant, marile exploataţii au ca avantaj faţă de cele cu dimensiuni

reduse doar faptul că pot cumpăra mai ieftin materiile prime şi că-şi pot vinde

producţia în condiţii mai favorabile. Prin introducerea mecanizării, aceste avantaje

sporesc considerabil: preţul unui utilaj agricol sporeşte mai puţin decât proporţional

în raport cu randamentul său fizic, iar întrebuinţarea lui este cu atât mai profitabilă cu

cât suprafaţa pe care o deserveşte este mai întinsă.

Concluzie: efectele progresului tehnic agricol au caracter cumulativ. Costurile

descrescătoare determină în acelaşi timp valori extrem de diferenţiate ale costului

unitar, crescând renta funciară pe exploataţiile mai mari şi mai rentabile.

Totuşi, în agricultură, diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie

este pusă sub semnul întrebării de inelasticitatea la preţ a cererii de produse agricole:

reducerea costului, deci a preţului, nu determină întotdeauna o creştere a cantităţii

cumpărate care să compenseze pierderea de încasare a fermierului. Apare deci ca

necesară intervenţia statului pentru a susţine creşterea producţiei.

Renta funciară dobândeşte o dimensiune instituţională: în consolidarea ei

ca formă de venit agricol rolul autorităţii publice este determinant.

Pentru elaborarea unei teorii a rentei care să depăşească anumite inconveniente

şi inadvertenţe trebuie îndeplinite o serie de condiţii:

elaborarea unei teorii a preţului, pe fondul unei stabilităţi a acestora;

clarificarea conceptului de rentă, care este diferenţială în înţelesul şcolii clasice

engleze şi absolută în accepţiunea marxistă;

stabilirea unei analize corelative între renta funciară şi renta adusă de

proprietatea asupra unui teren în general;

stabilirea unei relaţii între rentă şi raportul cerere-ofertă pe piaţa funciară şi în

întreaga economie.

Prima şi ultima condiţie sunt de natură generală, în timp ce a doua şi a treia se

circumscriu concret problematicii fenomenului de rentă.

Page 107: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

109

2.5. Metodologii de calcul al rentei funciare – evaluări cantitative

În literatura de specialitate din ţara noastră întâlnim mai multe variante de

calcul a rentei funciare, fiecare însă cu limitele şi neajunsurile ei.

O primă formulă utilizată în calculul rentei funciare de către O.Parpală este

următoarea:

Rdif = P – (Chp + 30% Chp)

unde Rdif – renta diferenţială totală unitară;

P – preţul produsului;

Chp – cost de producţie unitar;

30%Chp – venitul net care trebuie să rămână la dispoziţia

producătorului pentru că a riscat angajarea capitalului în activitatea agricolă,

determinat pe baza rentabilităţii medii din agricultură.84

Gh. Tănăsescu şi Gh. Peter elaborează o altă formulă de calcul a rentei

funciare diferenţiale85:

Rd = Qg – (f + r) – 20%Qg = 80%Qg – (f + r)

unde Rd – renta diferenţială;

Qg - valoarea producţiei globale la hectar;

(f + r) – costul de producţie la hectar;

20%Qg – venitul net care revine producătorului agricol şi care se

stabileşte în funcţie de ponderea venitului net în producţia globală la nivel

macroeconomic şi de producţia globală la hectar.

O a treia formulă pe care o putem reţine în calculul rentei funciare este

următoarea86:

Rdif = Val pri – [ Ct/hai + 1%k(Cfn + Cc)]

84 Parpală, O., Economia şi politica agrară în RSR, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980; 85 Renta funciară diferenţială şi politica agrară în România, Ed.Politică, Bucureşti, 1982; 86 Pană, Viorica; Pană, C., Pământul şi folosirea lui în agricultură, Ed. Ceres, Bucureşti, 1994;

Page 108: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

110

unde Rdif – renta diferenţială la hectar pentru o anumită cultură;

Val pri – valoarea producţiei principale şi secundare la hectar pentru

cultura “i”;

Ct/hai – costurile totale la hectar pentru cultura “i”;

Cfn – valoarea capitalului fix neamortizat la hectar;

Cc – soldul mediu anual al capitalului circulant la hectar;

k – coeficientul de fructificare a capitalului în economie la momentul

respectiv.

Prin implicaţii şi semnificaţii, renta funciară are o poziţie importantă printre

aspectele legate de preţul pământului, de costul şi preţul produselor agricole, de

impozitul pe teren şi pe venitul agricol, de arendă şi de raporturile socio – economice

dintre proprietarii funciari şi utilizatorii terenului agricol.

Cuantificarea rentei funciare se face pe baza unei metodologii stricte, uneori

dificil de realizat în condiţiile unei rate ridicate a inflaţiei. De asemenea, dificultatea

determinării nivelului rentei funciare este accentuată şi de fluctuaţiile aleatoare ale

preţurilor produselor agricole, în condiţiile unei oferte mult inferioare cererii.

Pornind de la premisa că la un input constant de factori de producţie, la o

anumită cultură, se vor obţine producţii diferite în funcţie de potenţialul productiv al

solului, instrumentul tehnic de calcul al rentei funciare este bonitarea terenului.

În ceea ce priveşte estimarea rentei funciare, practica a stabilit două metode de

calcul fezabile. Prima, mai complexă, impune culegerea unor date pe baza unor

informaţii rareori disponibile, astfel că specialiştii în domeniu apelează mai rar la ea.

Cea de-a doua metodă estimează renta funciară pe baza preţului pământului.

Dacă preţul pământului este văzut ca rentă anuală capitalizată la o anumită rată

a venitului investiţiei, atunci preţul pământului se determină ca raport între renta

funciară şi rata curentă a dobânzii, iar renta funciară va fi egală cu produsul dintre

preţul pământului şi rata curentă a dobânzii.

Estimarea preţului de piaţă al pământului ridică o serie de probleme de care

trebuie să se ţină cont.

Page 109: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

111

Mai întâi,în cazul tranzacţiilor funciare, preţul pământului reflectă puterea de

cumpărare a vânzătorilor şi a cumpărătorilor , fiind de multe ori diferit de cel calculat

pe baza rentei capitalizate. Această discrepanţă este cu atât mai neînsemnată cu cât

numărul vânzătorilor “isteţi” este mai apropiat de cel al cumpărătorilor “isteţi”,

balanţa echilibrându-se de la sine.

În al doilea rând, preţul pământului este o rezultantă a speculaţiei funciare,

înainte de a se forma prin confruntarea cererii cu oferta. Atunci când pământul este

achiziţionat nu pentru a constitui baza unui venit viitor curent, ci pentru un câstig

viitor rezultat din sporirea valorii sale, preţul său va diferi semnificativ de cel calculat

pornind de la renta capitalizată. Având în vedere că în prezent pământul este

achiziţionat mai ales în scop speculativ, există riscul de a supraestima mărimea rentei

funciare.

O altă dificultate rezultă din incidenţa politicii fiscale asupra funciarului.

Astfel, preţul pămânutlui este stabilit pe baza sumei rămase din renta funciară cu

raportul dintre suma rămasă din renta funciară după scăderea taxelor.

Renta funciară = preţul pământului x rata de piaţă a dobânzii + taxe(impozite)

Această formulă porneşte de la premisa că proprietarul funciar este cel care

plăteşte taxele, dar de cele mai multe ori acestea cad în sarcina arendaşului

(chiriaşului). La fel, firmele puternice au capacitatea de a transfera plata taxelor spre

consumator, reuşind astfel să nu diminueze salariile reale plătite propriilor angajaţi

sau profitul.

O a patra dificultate este legată de rata dobânzii folosită în calculul rentei

funciare. Pământul este asimilat capitalului, în sensul că se poate investi în teren.

Unele investiţii au grad mic de lichiditate şi sunt riscante; altele sunt relativ lichide şi

mai sigure. În consecinţă, pe piaţă se lucrează cu mai multe valori ale ratei dobânzii,

de la caz la caz, în funcţie de riscul asumat de investitor şi de conjunctura economică.

În determinarea limitei minime a mărimii rentei funciare se utilizează valori ale ratei

dobânzii apropiate de cele practicate pe piaţa financiară în cazul titlurilor de stat.

Page 110: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

112

Reperul pentru limita maximă îl constituie procentul de câştig pentru deţinătorul de

acţiuni, iar pentru limita medie se poate utiliza rata dobânzii cu care se lucrează în

cazul ipotecilor.

Economistul S.Hartia publică în anul 1990 un studiu cu privire la determinarea

preţului pământului în raport cu venitul net multiplicat realizat din producţia

agroindustrială.

Valoarea pământului se determină în funcţie de calculul venitului net

multiplicat obţinut pe diferite terenuri, potrivit formulei:

Ep = [( Vsm + Vsv + Vsc + Vsi + Vse + Vp) x Kj x P x A] x R

unde

Ep – valoarea pământului ca parte componentă a avuţiei naţionale;

Vsm – cota de venit net realizat de stat prin vânzarea către agricultură a

mijloacelor de producţie;

Vsv – cota de venit net realizat de stat prin vânzarea produselor agricole ca

diferenţă între preţul de vânzare şi de cumpărare al produselor agroalimentare;

Vsc – cota rabatului comercial şi venitul realizat din industria hotelieră,

restaurante şi turism;

Vsi – impozitul direct pe pământ, pe salarii şi CAS;

Vse – venit net realizat din exportul produselor agricole;

Vp – venitul net realizat de producătorii agricoli;

Kj – coeficientul de corecţie, adică diferenţa de venit net suplimentar realizat

prin îmbunătăţirea calităţii pămânutului ( efectul economic al investiţiilor

suplimentare care sporesc fertilitatea economică a terenului);

P – coeficient de creştere a preţului produselor industriale sau agricole odată

cu creşterea sau diminuarea venitului în agricultură;

A – situarea terenului în raport cu centrele de aprovizionare şi desfacere;

Page 111: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

113

R – rata venitului net multiplicat, considerat pe o perioadă de 26-32 ani,în

raport cu numărul mediu de ani lucraţi de o generaţie în agricultură.

Există trei factori de influenţă importanţi care determină preţul pămânutului:

renta capitalizată, venitul net şi cheltuielile de valorificare.

Institutul de Economie Agrară din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi

Silvice din România a calculat în anul 1990 valoarea medie a unui hectar de teren

agicol pe clase de favorabilitate: 447000 lei.

Potrivit unui studiu realizat de Viorica Pană, renta absolută la hectar în acelaşi

an se ridica la 4078 lei, ceea ce ar corespunde unei rate a dobânzii de cca. 1%.

Acelaşi studiu arată că nivelul rentei diferenţiale este influenţat de factori

naturali – tipul de sol, clima ( temperatura medie, regimul pluviometric ), relieful

concretizat în panta terenului, condiţiile hidrografice naturale între care esenţiale sunt

adâncimea apei freatice şi densitatea reţelei hidrografice. Totodată, renta

diferenţială este influenţată direct de consumul de factori de producţie reflectat de

consumul de capital fix şi circulant, precum şi de nivelul costurilor de producţie.

Renta diferenţială poate fi calculată pornind de la următoarea formulă:

Rd = η x p – [ Chp + k/100 x ( CFn + Cc )]

unde Rd – renta diferenţială la hectar;

η - randamentul mediu la hectar;

p – preţul de vânzare; de fapt, este preţul sub care nu trebuie vândute

produsele, deoarece sub acest nivel nu există rentă diferenţială;

Chp – costul de producţie la hectar;

k - coeficient de capitalizare;

CFn – valoarea rămasă neamortizată a capitalului fix ( mai puţin valoarea

pământului ), calculată ca diferenţă între valoarea de inventar şi suma amortizărilor

anuale inclusă în costuri până în momentul calculării rentei diferenţiale şi care revine

pe unitatea de suprafaţă;

Cc – soldul mediu anual al capitalului circulant pe unitatea de suprafaţă.

Aprecierea mărimii rentei funciare reprezintă o problemă esenţială a calculului

de rentabilitate într-o exploataţie agricolă. Raportul rentă-profit, dincolo de

Page 112: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

114

dimensiunea sa distributivă, are o importanţă majoră pentru agentul economic

deoarece reflectă într-o mare măsură raportul de forţe dintre clasa proprietarilor

funciari şi cea a întreprinzătorilor agricoli.

Pământul ca factor de producţie implică o cheltuială constând din plata

serviciilor factorului care-i revine posesorului acestuia. Astfel, femierul trebuie să

plătească proprietarului funciar pentru permisiunea de a beneficia de serviciile

factorului pământ.

Costul utilizării factorului pământ reprezintă arenda plătită proprietarului în

cazul arendării sau preţul terenului în cazul cumpărării. La aceste costuri directe se

adaugă costurile de tranzacţie.

Decizia fermierului de a utiliza factorul pământ este influenţată de capacitatea

terenului de a aduce rentă, precum şi de celelalte cheltuieli de producţie; decizia

proprietarului funciar de a arenda sau vinde un teren are la bază raportul dintre renta

funciară şi venitul capitalului pe piaţa financiară. Agiculturii îi este caracteristic

faptul că, de multe ori, procurarea factorilor de producţie nu se materializează într-un

transfer monetar deoarece deţinătorul şi utilizatorul sunt una şi aceeaşi persoană.

Din analiza literaturii de specialitate se desprind trei modalităţi de calcul al

rentei funciare: metoda venitului rezidual; metoda bazată pe funcţia de producţie şi

metoda bazată pe programarea liniară.

iniţial, renta se determina rezidual, ca diferenţă între valoarea producţiei

agricole şi costurile de producţie aferente. Utilizarea acestei metode are ca

premisă stabilirea exactă a costului celorlalţi factori de producţie, inclusiv

munca ( pot apărea dificultăţi la estimarea monetară a cheltuielilor de

management sau a muncii familiale). Această metodă este indicată la nivel

regional, deoarece la nivel macroeconomic terenurile au un grad de

omogenitate prea scăzut pentru un calcul uniform al rentei.

calculul rentei funciare cu ajutorul funcţiilor de producţie porneşte de la

considerentul că renta depinde de produsul marginal al pământului, iar

estimarea productivităţii marginale a terenului poate fi făcută pe baza funcţiilor

de producţie.

Page 113: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

115

o funcţie de producţie este expresia matematică a dependentei outputurilor

de inputuri. Cea mai des utilizată funcţie de producţie este funcţia Cobb-

Douglas.

Exprimată matematic, această funcţie are următoarea formă algebrică:

unde A,a,b sunt constante, L – munca, iar K – capitalul

Funcţia este omogenă de gradul a+b deoarece înmulţirea lui L şi K cu o constantă

k creşte outputul cu k Dacă suma exponenţilor este 1, funcţia Cobb-Douglas este

liniar-omogenă, adică indică randamente constante la scală. Dacă suma

exponenţilor este supraunitară, funcţia indică randamente crescătoare de scală, iar

dacă este subunitară, randamentele de scală vor fi descrescătoare. Dacă funcţia

este liniar-omogenă, putem desprinde două concluzii importante: produsul mediu

şi cel marginal sunt funcţii doar de raportul capital/muncă, iar dacă produsul

marginal este privit ăn raport cu fiecare factor, atunci exponenţii a şi b măsoară,

de fapt, proporţia din produsul total care este generat de muncă, respectiv de

capital.

Numărul de variabile luat în considerare în calculul rentei funciare cu ajutorul

unei funcţii Cobb-Douglas poate fi teoretic destul de mare, însă studiile de

economie agrară operează cu cel mult şase variabile: pământ, capital, muncă,

cantitatea de îngrăşăminte şi furaje, precum şi echipamentele de producţie.

Numărul acestor variabile este cu atât mai mic cu cât agricultura practicată are un

caracter mai primitiv şi mai puţin eficient.

o altă metodă utilizată în calculul rentei funciare este programarea liniară.

Această tehnică de analiză constă în maximizarea sau minimizarea unei funcţii

obiectiv, în prezenţa unor restricţii de tip inegalitate. Restricţiile constau într-o

ba xKAxLQ =

Page 114: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

116

suprafaţă maximă care poate fi utilizată pentru o anumită cultură sau într-un

maxim al duratei posibile a perioadei de utilizare a echipamentelor agricole.

Evaluarea capitalului funciar poate fi realizată în unităţi fizice, în unităţi

natural-convenţionale, în unităţi de bonitare sau în unităţi băneşti.

Evaluarea în unităţi fizice caracterizează mărimea extensivă a capitalului

funciar din perspectiva formei de proprietate, a fertilităţii, a utilizatorilor, a modului

de folosinţă etc.

Evaluarea în unităţi natural-convenţionale constă în convertirea diferitelor

categorii de teren într-o unitate echivalentă, denumită teren arabil convenţional,

folosindu-se coeficienţi de convertire.

Evaluarea în unităţi de bonitare caracterizează latura calitativă a terenurilor pe

baza unui punctaj, în funcţie de condiţiile naturale ale solului, de poziţionarea

acestuia şi de gradul de organizare a teritoriului. M. Bulgaru elaborează următoarea

formulă pentru evaluarea terenurilor pe baza bonitării:

C(b) = ps + ( pc + pr + ph ) – ( pd + psd + pc )

unde C(b) – calitatea solului în funcţie de bonitare;

Ps – punctaj sol;

Pc – punctaj climă;

Pr – punctaj relief,

Ph – punctaj hidrologic;

Pd – punctaj pentru situarea terenului;

Psd – punctaj pentru starea tehnică a drumurilor;

Pc – punctaj pentru configuraţia terenurilor.

Pe baza calculelor, terenurile se pot grupa în mai multe clase de fertilitate:

- calitate foarte bună ( 81-100 puncte );

- calitate bună ( 61 – 80 puncte );

- calitate medie ( 41 – 60 puncte );

- calitate slabă ( 21 – 40 puncte );

- teren neproductiv ( 1 – 20 puncte ).

Page 115: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

117

Evaluarea bănească a capitalului funciar se stabileşte în funcţie de trei criterii:

valoarea de patrimoniu, valoarea de piaţă şi valoarea ecologică.

1. Valoarea de patrimoniu exprimă preţul convenţional al pământului, în

funcţie de care se stabileşte uzufructul, respectiv renta sau arenda. Valoarea de

patrimoniu se poate exprima în unităţi monetare - iar acestea în acţiuni - , ea putând fi

calculată prin mai multe metode:

a) metoda capitalizării profitului, potrivit căreia preţul pământului se stabileşte în

funcţie de renta funciară, mărimea acesteia trebuind să fie egală cu suma pe

care ar putea fi obţinută ca profit dintr-o afacere derulată pe baza unui

împrumut bancar la o anumită rată a dobânzii:

1. Vp = Vn/d

unde Vp – valoarea de patrimoniu a pământului, Vn – profitul + arenda

obţinută prin cultivarea terenului, d – rata dobânzii.

b) metoda succesiunilor, potrivit căreia preţul pământului este un multiplu de

profitul mediu la hectar, acest multiplu reprezentând durata medie de viaţă

activă a unei persoane exprimată în ani;

c) metoda asimilării şi corelării, care constă în corelarea cuantumului arendei

dintr-o perioadă anterioară cu echivalentul în bani al numărului de zile lucrate

şi cu valoarea de piaţă a pământului din acea perioadă ( potrivit acestei

metode, preţul unui hectar de teren arabil în 1998 se ridica la 15000000 lei,

respectiv 500 zile lucrate x 30000 lei/zi de lucru ).

d) metoda comparaţiilor internaţionale, care constă în corelarea preţului

pământului în valută, în ţara luată ca bază de referinţă, cu indicele de

productivitate a terenurilor şi cu renta de poziţie din ţara care se compară;

rezultatul se converteşte ulterior în moneda naţională pe baza cursului de

schimb, cu ajutorul formulei:

1. Vp = P(ta) x Cs/W(tb)

unde Vp – valoarea de patrimoniu a pământului în ţara b, P(ta) – preţul de piaţă

al unui hectar de teren în ţara a, Cs – cursul de schimb şi 1/W(tb) – indicele de

Page 116: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

118

productivitate a terenurilor din cele două ţări.

e) metoda capitalizării rentei, conform căreia preţul pământului (Vp) se

calculează pe baza venitului net anual (Vn) – calculat prin scăderea

cheltuielilor din venitul total - şi a ratei de capitalizare (Rc): Vp = Vn/Rc.

2. Valoarea de piaţă a pământului reprezintă preţul pământului care se

stabileşte pe piaţa funciară prin confruntarea cererii cu oferta. Piaţa funciară

românească este încă într-o fază incipientă, fiind caracterizată de fluctuaţii ample ale

preţului pământului.

3. Valoarea ecologică a pământului are în vedere efectele pe care le are

pământul asupra echilibrului ecologic, astfel că exprimarea monetară a acesteia are

un grad ridicat de relativitate.

Determinarea mărimii rentei funciare în agricultura românească presupune o

metodologie complexă, care să ţină seamă de specificitatea conjuncturii economice,

precum şi de locul pe care î-l poate ocupa fundamentarea acestui venit într-un plan de

refacere şi modernizare a sistemului agricol naţional.

Turbulenţa mediului economic face aproape imposibilă realizarea unui studiu

care să releve cu exactitate ponderea deţinută de veniturile rentiere în ansamblul

venitului naţional. Dificultăţile rezidă atât într-o insuficienţă a datelor centralizate la

nivel naţional, cât şi în faptul că cea mai mare parte a rentei se formează în cadrul

economiei subterane. În plus, diferenţele calitative existente între diferitele categorii

de teren agricol din ţară fac dificilă elaborarea unei metodologii unitare, unice, de

calcul al rentei funciare.

În consecinţă, determinarea rentei funciare am bazat-o pe o abordare

microeconomică, a cărei flexibilitate ridicată permite schimbări corespunzătoare de

la caz la caz.

Dacă pe ansamblul societăţii se individualizează clar proprietarii funciari

(întreprinzătorii agricoli sau fermierii) ca şi grup social distinct, atunci determinarea

mărimii rentei funciare se poate realiza cu un grad ridicat de exactitate.

Page 117: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

119

Una din dificultăţile importante întâlnite în calculul rentei funciare îşi are sursa

în chiar înţelesul acestui concept. În spatele acestui termen se ascund mai multe

înţelesuri, fapt care duce la o serie de confuzii şi neclarităţi.

Definiţia economică a rentei este foarte cuprinzătoare, deoarece include renta

diferenţială, renta absolută, cvassi-renta, precum şi elemente relative la costul de

oportunitate al factorului de producţie pământ late în calculul costului de producţie.

La fel cum în analiza economică se face distincţie între profit normal şi

supraprofit, în calculul rentei funciare se face diferenţă între renta funciară “brută” şi

cea “netă”, care nu include impozitul funciar, cheltuielile de întreţinere a terenurilor

şi amortizarea terenurilor.

Literatura economică desemnează prin termenul de rentă şi arenda, ca sumă de

bani plătită de fermier proprietarului funciar pentru dreptul de a utiliza terenul agricol

pentru o anumită perioadă. În practică, doar arareori renta şi arenda sunt egale. În

cele mai multe cazuri nivelul arendei se situează sub nivelul rentei funciare, datorită

legislaţiei privind statutul arendei, care de regulă interzice în mod expres

proprietarilor funciară să mărească arenda. În consecinţă, fermierul va obţine, cel

puţin pe termen scurt, o cvasi-rentă, fapt cu efecte benefice teoretice asupra activităţii

agricole; practic însă menţinerea arendei la un nivel prea mic determină proprietarii

funciari să nu arendeze terenurile, fermierii având acces limitat la principalul factor

de producţie din agricultură.

În caz contrar, precum în agricultura românească, dacă nivelul arendei se

situează peste cel al rentei funciare, venitul net al întreprinzătorului agricol este

inferior celui al întreprinzătorilor din alte domenii, efectul fiind o subcapitalizare a

agriculturii prin migraţia capitalului agricol spre domeniile mai profitabile.

Salariile agricole foarte scăzute plătite în agricultura României au ca şi efect

obţinerea unei cvasi-rente de către cel care exploatează terenul agricol. Pe termen

mediu şi lung, aceste cvasi-rente dispar – suferă conform spuselor lui Schumpeter un

proces de “auto-distrugere creatoare” – ca urmare a sporirii pe baze inflaţioniste ale

celorlalte cheltuieli agricole.

Page 118: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

120

Comensurarea rentei funciare cu ajutorul celor trei metode principale – metoda

reziduală, metoda bazată pe funcţiile de producţie şi metoda programării liniare – se

constituie într-o încercare dificilă, cu relevanţă preponderent teoretică.

Metoda reziduală nu poate fi utilizată uniform la nivel naţional datorită lipsei

de omogenitate a condiţiilor de producţie, dar permite o măsurare exactă a rentei

funciare la nivel de exploataţie agricolă individuală.

Metoda bazată pe funcţiile de producţie poate fi aplicată şi în agricultura

românească – preponderent “ de subzistenţă” – datorită nivelului destul de scăzut de

mecanizare, funcţia de producţie având doar două variabile esenţiale: munca şi

pământul.

Metoda care utilizează programarea liniară are un grad de complexitate ridicat,

fiind totuşi relevantă în cazul “construirii” unei agriculturi moderne: analiza şi

măsurarea rentei funciare se realizează mai întâi pentru o fermă-etalon, considerată

ca fiind tipică pentru o anumită zonă, urmând ca ulterior metodologia să fie extinsă şi

la alte ferme, pe măsură ce acestea reuşesc să-şi sporească activitatea din punct de

vedere calitativ şi cantitativ.

Rolul rentei funciare în alocarea terenului agricol pentru o anumită cultură este

încă scăzut, comportamentul economic al întreprinzătorilor agricoli fiind influenţat

mai întâi de stat prin subvenţii şi facilităţi la export, iar apoi de considerente empirice

de ordin conjunctural sau tradiţional.

Terenurile luate în arendă de către fermierii particulari sunt cultivate de regulă

cu culturi care aduc venituri ridicate, cuantumul arendei plătite reprezentând cca.

30% din valoarea producţiei agricole. Plata se efectuează în natură sau se stabileşte în

natură şi se face în bani după vânzarea producţiei, caz în care proprietarul funciar

pierde deoarece arendaşul operează de regulă cu preţuri de vânzare mici.

Deşi au calitatea de asociaţi, proprietarii funciari sunt fizic absenţi din procesul

de producţie – în literatura economică anglo-saxonă sunt numiţi “absentee landlords”

- fiind interesaţi mai mult de însuşirea rentei funciare decât de bunul mers al

exploataţiei.

Page 119: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

121

2.6. Preţul pământului

Pământul, ca obiect al proprietăţii, indiferent de forma acesteia, generează

rezultate variabile în funcţie de mai mulţi factori: condiţiile de climă, inclusiv

regimul pluviometric; gradul de fertilitate; tipul şi mărimea exploataţiei; nivelul

tehnicii agricole utilizate; gradul de calificare a forţei de muncă; politica economică

a statului. Dată fiind utilitatea unei suprafeţe de teren, reflectată de foloasele pe care

le trage proprietarul, este necesară stabilirea preţului pământului, ca preţ care se oferă

pentru trecerea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren care aparţine

unei persoane fizice sau juridice asupra alteia, prin actul de vânzare – cumpărare.

În ceea ce priveşte preţul pământului, este necesară mai întâi o precizare de

ordin general. Teoria economică neoclasică tratează problematica funciară prin

prisma raţionamentelor microeconomice ale firmei (suprafaţa care optimizează

rentabilitatea, salariul agricol marginal ş.a.) şi pune pe plan secund dezbaterea şi

analiza proprietăţii funciare, adevăratul “nod gordian” al teoriei rentei funciare. În

consecinţă, preţul de piaţă al pământului poate apărea drept “iraţional” în termeni

neoclasici.

Preţul pământului reflectă raritatea acestuia, calitatea, precum şi cheltuielile

aferente întreţinerii şi exploatării sale (inclusiv impozite şi taxe).

Din punctul de vedere al unui economist, activitatea agricolă se deosebeşte de

alte activităţi prin aceea că principala resursă utilizată – solul – ne este perfect

reproductibilă: un element fundamental al procesului de producţie nu poate fi creat

de om, consecinţa fiind aceea că, în mare parte, condiţiile de producţie sunt impuse

de către natură. În termeni economici, aceasta înseamnă că, în cazul resurselor

naturale, curba ofertei este relativ rigidă la variaţiile preţului.

Preţul pământului reprezintă o coordonată deosebit de importantă în

determinarea cuantumului rentei funciare. Preocupări pentru calculul preţului

pământului au existat încă din vremea în care economia politică se cristaliza ca ştiinţă

autonomă, de sine-stătătoare. Notorie în acest sens este strădania lui William Petty,

Page 120: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

122

considerat de Marx “părintele economiei politice”, care stipulează că suma de bani

primită în urma vânzării unui teren trebuie să fie egală cu suma rentelor anuale aduse

de acest teren pe o perioadă de 21 de ani: trebuie luată în considerare o perioadă în

care trăiesc “reprezentanţii a trei generaţii, dintre care unul are 50 de ani, altul 28 de

ani şi altul 7 ani, şi care trăiesc în acelaşi timp, adică bunicul, tatăl şi fiul. De aceea

eu consider că numărul rentelor anuale care consituie valoarea naturală a unui teren

este egală cu durata obişnuită a vieţii trăite concomitent de trei persoane aparţinând

acestor trei generaţii. La noi, în Anglia, se consideră că această durată este de 21 de

ani. În consecinţă, valoarea pământului este egală cu aproximativ acelaşi număr de

rente anuale”87 . Deşi insuficient conturată, ideea care transpare din concepţia sa este

că actul vânzării are ca obiect atât bunul în sine, cât şi eventualul venit generat de

posesiunea acestuia (rentă, chirie, profit).

Pământul, şi în general orice resursă naturală, are un preţ a cărui determinare

este diferită de cea a preţului mărfurilor care pot fi produse prin combinarea

factorilor de producţie. Din moment ce preţul pământului nu este influenţat de

condiţiile producerii sale – pământul fiind o resursă “naturală” care nu poate fi

produsă de om - , determinarea lui se supune unei logici diferite. Mărimea preţului de

piaţă al pământului se fixează pe piaţa resurselor naturale, din care face parte şi piaţa

funciară, fie în funcţie de valoarea sa prezentă derivată din întrebuinţările sale pe

termen scurt, fie în funcţie de valoarea sa viitoare derivată din perspectivele pe

termen lung.

Pe termen scurt, preţul pământului este determinat prin capitalizarea venitului

net anticipat de proprietarul său. Acest venit net este cunoscut sub numele de rentă.

Privit ca rentă capitalizată, preţul pământului se află în raport invers

proporţional cu mărimea rentei anuale şi invers proporţional cu rata dobânzii plătită

de bănci.

Preţ pământ = renta / rata dobânzii bancare

87Petty, W., A Treaty on Taxes and Contribution ,1662, pag.25-26;

Page 121: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

123

Cu alte cuvinte, dacă o parcelă de pământ dată în arendă aduce proprietarului

ei un venit anual de 5000000 lei, preţul de vânzare al acestei parcele ar trebui să fie

egal cu suma care, depusă la bancă, va aduce o dobândă anuală egală cu 5000000 lei.

Dacă rata curentă de piaţă a dobânzii este de 20%, atunci preţul pământului va fi egal

cu 5000000/20%=25000000 lei.

Suma plătită pentru utilizarea unui teren are două componente.

Prima, pe care o putem considera o “rentă naturală”, remunerează resursa-

pământ aşa cum este ea de la natură.

Cea de-a doua, putem considera că este plătită pentru avantajele care derivă

din poziţionarea terenului, precum şi din lucrările publice aferente zonei (drumuri,

pieţe etc). Această componentă secundă este încasată de proprietarul funciar, însă de

fapt remunerează serviciile factorului-capital şi pe cele ale factorului-muncă.

Din această perspectivă, putem stabili ca expresie matematică a preţului

(valorii) pământului următoarea formulă:

VPP = PP/Rc - Tf /Rc

unde

VPP – valoarea (preţul) de piaţă al pământului;

PP – valoarea (preţul) pământului, respectiv suma plătită pentru dreptul

exclusiv de utilizare a unui teren pe o anumită perioadă (inclusiv costul de

oportunitate);

Tf – taxele funciare, respectiv partea din renta funciară care este reţinută

(încasată) de către comunitate;

Rc – rata de capitalizare, respectiv rata profitului care, în condiţiile pieţei, este

considerată atractivă de către potenţialii investitori funciari.

În literatura economică se întîlneşte şi o altă abordare a preţului pământului,

care porneşte de la descompunerea rentei funciare în două componente distincte.

Prima îmbracă forma unui venit net, rezidual, rezultat ca diferenţă între

venitul total al pământului şi cheltuielile aferente inputurilor productive – cu excepţia

Page 122: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

124

celor corespunzătoare terenului agricol. Această componentă este determinată în

cadrul procesului de producţie agricolă. Oferta de pământ fiind fixă, mărimea acestei

componente este determinată de cererea de teren agricol, respectiv de potenţialii

cumpărători şi/sau utilizatori, de oferta de alte resurse productive disponibile şi de

preţul celorlalte inputuri şi outputuri agricole.

A doua îmbracă forma unui câştig net al capitalului, definit ca modificare a

valorii pământului determinată de variaţiile costurilor de oportunitate sau ale inflaţiei.

Mărimea acestei componente răspunde anticipărilor legate de variaţiile valorii

pământului rezultate din schimbările înregistrate de preţurile şi costurile de

oportunitate din alte sectoare economice. Natura sa ţine mai mult de pământ ca

mijloc de stocare a averii decât ca factor de producţie.

În consecinţă, preţul pământului este influenţat în măsuri diferite de fiecare

dintre cele două componente, rolul hotărâtor revenind celei dintâi. În condiţiile

mediului economic românesc, caracterizat de instabilitate şi inflaţie, a doua

componentă poate dobândi un rol la fel de important în stabilirea preţului de piaţă al

pământului.

Un cumpărător va fi dispus să plătească un preţ al pământului care să reflecte

ambele componente ale rentei funciare, în timp ce un arendaş va plăti un preţ mai

mic al cărui cuantum va reflecta doar prima componentă a rentei funciare deoarece el

nu obţine beneficii decât prin utilizarea pământului ca factor de producţie.

Deşi face obiectul vânzării / cumpărării ca oricare altă marfă, pământul

are un preţ care nu este determinat hotărâtor numai de situaţia existentă pe piaţa

funciară, respectiv de raportul dintre oferta de pământ, care este inelastică la

variaţiile preţului şi cererea de pământ, care este o cerere derivată. Aprecierea valorii

unui teren ia în considerare mai multe variabile de natură generală care, combinate,

dau o imagine de ansamblu, cuprinzătoare, asupra preţului:

caracteristicile topografice, structurale, agricole şi minerale ale situării sale;

condiţiile de climă;

resursele de apă şi aer curat;

caracteristici care ţin de confort: linişte, intimitate, aspect estetic;

Page 123: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

125

distanţa faţă de piaţă;

oferta de forţă de muncă din zonă;

serviciile publice disponibile în zonă.

posibilităţile de utilizare alternativă.

Putem lesne observa că preţul pământului nu are numai o determinantă

economică, ci şi una de ordin emoţional, cum ar fi de pildă ataşamentul pentru un

teren dobândit ca moştenire de familie.

Din punct de vedere strict economic, factorii care influenţează preţul

pământului pot fi delimitaţi şi analizaţi pornind de la descompunerea rentei funciare

pe componente.

Componenta-venit rezidual se stabileşte pe piaţa funciară prin confruntarea

cererii cu oferta. În condiţiile în care oferta de pământ este fixă, renta se stabileşte în

funcţie de cerere, respectiv în funcţie de produsul marginal al pământului (de

valoarea producţiei corespunzătoare unui anumit teren). La rândul său, acesta

depinde de condiţiile de producţie – tehnologia, preţul inputurilor, capitalul utilizat –

şi de preţul outputului agricol. Presupunând că terenul are exclusiv întrebuinţări

agricole, schimbarea condiţiilor cererii de pământ va determina variaţia rentei.

Schimbarea preţurilor agricole relative, perfecţionarea tehnologiei, înlesnirea

accesului la capital vor avea ca efect variaţii ale mărimii rentei funciare şi implicit ale

preţului pământului.

Alţi factori care influenţează preţul pământului prin intermediul componentei

venit-rezidual sunt:

infrastructura şi condiţiile de producţie;

condiţiile de marketing (distanţa faţă de piaţă, modalităţile de transport,

canalele de distribuţie, sistemul informaţional), care influenţează costul

obţinerii inputurilor şi pe cel al desfacerii outputului; aceste diferenţe de

cost explică de ce suprafeţe relativ similare de teren care produc acelaşi

tip de produs au preţuri diferite.

Page 124: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

126

Considerând că pământul oferă servicii productive utilizatorului, unii autori

vorbesc despre “tariful” pământului, întrucât terenul cedează valoare producţiei la

care participă.88

La polul opus, alţi autori – continuatori ai ideilor lui Bastiat – conchid că

pământul în sine nu are valoare (preţ) , aducând ca argument faptul că terenuri

identice ca fertilitate naturală sunt cultivate în unele zone, în timp ce în altele nu.

Explicaţia: investiţia necesară sporirii fertilităţii până la nivelul celei a celor mai

slabe terenurilor cultivate este superioară preţului de achiziţie pentru un teren cu

fertilitate corespunzătoare.

Inflaţia deosebit de ridicată care care însoţeşte restructurarea economiei

româneşti face ca rata dobânzii bancare să fie foarte mare, ceea ce ar avea ca efect

calcularea unui preţ al pământului sub cuantumul rentei anuale. Ar fi deci deosebit de

utilă apelarea la unul dintre “învăţămintele istoriei”, şi anume la sugestia făcută de

William Petty acum exact 340 de ani,pe care deja am amintit-o.

De-a lungul timpului, s-a manifestat o tendinţă de creştere a preţului

pământului, deoarece, aşa cum anticipa şi Ricardo, şi renta funciară a sporit

permanent ca urmare a rezultatelor superioare obţinute în agricultură. Creşterea

valorii pământului pe măsura dezvoltării societăţii, mai accentuată în cazul

terenurilor situate în imediata vecinătate a centrelor intens populate, determină

înlocuirea culturilor “inferioare”(grâul) cu cele “superioare” (legumele), precum şi a

terenurilor agricole cu cele destinate altor utilizări.

În condiţiile României însă, preţul de piaţă al pământului s-a diminuat

considerabil. Un economist celebru afirma că cea mai sigură modalitate de a te

îmbogăţi este să cumperi teren în interiorul unui oraş şi să “uiţi” douăzeci de ani de

el. Diferenţa de bani în plus va veni de la sine, poziţia relativă a respectivului teren

îmbunătăţindu-se continuu datorită extinderii oraşului. Pământul reprezintă

întotdeauna o investiţie sigură, aşa încât în România se cumpără pământ în scopuri

speculative la preţuri mici pentru ca mai târziu să fie revândut cu câştig; totodată,

88 Constantinescu, N.N., Scrieri alese, vol. II, Ed.Economica, Bucureşti, 2000, pag.177;

Page 125: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

127

posesorii unui excedent monetar achiziţionează pământ pentru a-şi proteja

economiile de efectele nefaste ale inflaţiei.

Diminuarea suprafeţei agricole va fi resimţită pe termen lung de întrega

populaţie. Preţul pământului scos definitiv din circuitul agricol trebuie să fie în

consecinţă mult mai ridicat decât cel al terenurilor cu utilizare agricolă.

Preţul pământului este un factor esenţial în alocarea acestei resurse între

diferite întrebuinţări alternative; totodată, stabilirea valorii de piaţă a pământului este

necesară în acordarea creditelor şi în fixarea taxelor imobiliare. Alocarea resurselor

funciare are loc în cadrul pieţei funciare, a cărei funcţionare este influenţată atît de

caracteristicile factorului de producţie pământ, cât şi de reglementările cu privire la

utilizarea şi taxarea terenurilor. Funcţionarea pieţei funciare se traduce într-un preţ al

pământului care reflectă conjunctura şi particularităţile pieţei, dar care nu reflectă în

mod necesar valoarea pământului. Explicaţia constă în aceea că preţul pământului

determină alocarea acestuia pe termen scurt, în timp ce valoarea pământului

determină alocarea pe termen lung. Pe termen lung, preţul pământului va tinde să

egaleze valoarea sa.

Page 126: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

128

Cap.III. RESURSELE NATURALE SI CONDITIILE CLIMATICE

ALE JUDETULUI CONSTANTA - IMPORTANTA LOR ÎN FUNDAMENTAREA RENTEI FUNCIARE

3.1. Asezarea si cadrul natural

3.1.1.Geomorfologia. În cadrul acestei configuratii de ansamblu, judetul

Constanta este situat în partea de sud a tarii, caracterizata prin urmatoarele unitati

geomorfologice (fig.3.1).

Împresurata de ape din trei parti, Dobrogea ne apare ca un tot unitar, în

realitate însa ea cuprinde unitati geomorfologice de o mare varietate: pe de o parte

cele mai vechi structuri la zi cunoscute în tara noastra -resturi din marele lant muntos

Hercinico-Himeric ce leaga Crimeea de masivele hercinice din Europa Centrala, de

vârsta paleozoica; pe de alta parte Litoralul Maritim si Delta Dunarii unde procesul

de geneza al celor mai noi formatiuni se desfasoara sub ochii nostrii.

Pozitia geografica si structura geologica a Dobrogei o separa în unitati

geomorfologice distincte si anume: podisul Dobrogei de Nord, Podisul Dobrogei de

Sud, Litoralul Dobrogean si Delta Dunarii. Cele doua podisuri despartite pe linia

Topalu la vest si lacul Siutghiol la est formeaza împreuna Podisul Dobrogei sau

Fatada Pontica.

Podisul Dobrogei de sud. Se desfasoara la sud de linia Topalu -Lacul Siutghiol

sub forma unei platforme tipice a carei principala caracteristica este altitudinea

absoluta, relativ joasa. Fundamentul apartine Platformei Moesice alcatuita din sisturi

verzi ce nu apar la suprafata. Caracteristica pentru Dobrogea de Sud este accentuarea

Page 127: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

129

adâncirii vailor de la est spre vest. Valea Carasu, exemplul cel mai caracteristic îsi

are originea doar la câtiva kilometri de litoralul Marii Negre.

Fig.3.1. Harta fizica a Dobrogei

Page 128: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

130

Media ponderata hipsometrica este de 86 m, cea mai mare parte a sa, peste

55% din teritoriu având altitudini cuprinse între 100-200 m si numai 1% peste 200 m.

Nivelul coborât al celor doua extreme -valea Dunarii la vest si Marea Neagra la est-

a favorizat saparea unor vai adânci cu o energie de relief mare, 100-150 m pe

aproape 32% din suprafata.

Principalele subunitati geomorfologice ale Dobrogei de Sud determinate de

vârsta si particularitatile morfologice existente sunt: Podisul Dorobantului la nord,

Culoarul Carasu si acesta considerat de unii cercetatori un vechi brat al Dunarii,

Podisul Negru Voda, bine dezvoltat în formatiuni calcaroase si Podisul Oltinei,

traversat de vai scurte si adânci terminate prin limane fluviatile la varsarea în Dunare.

Litoralul Dobrogei. Se deosebeste de restul provinciei prin tr-o individualitate

fizico-geografica distincta, consecinta a înfruntarii continue a uscatului cu marea.

Actuala forma si structura a litoralului este consecinta particularitatilor genetice care

au condus la formarea unui tarm jos, de cordoane de nisip si lacuri la nord de Midia

si înalt cu faleze dominante în partea de sud.

O alta caracteristica a litoralului o prezinta lacurile. Unele din acestea apartin

ca geneza limanelor maritime (complexul Razim) altele sunt limanuri fluvio-

maritime. În ce priveste gradul de mineralizare, acesta creste de la nord spre sud.

Desi sub aspect geomorfologic, Dobrogea constituie un tot unitar, cele doua

judete: Constanta si Tulcea, se deosebesc sub mai multe aspecte: marimea si calitatea

resursei funciare, economia, populatia, gradul de urbanizare, în toate cazurile judetul

Constanta fiind mult mai dezvoltat, în timp ce judetul Tulcea ramâne unul din cele

mai sarace judete din tara.

3.1.2. Caracterizarea generala a judetului Constanta. Populatia. Suprafata

de 7.071 km2 apartine administrativ unui numar de 11 orase –din care trei municipii-

si unui numar de 54 de comune, însumând 189 de sate. Ponderea populatiei urbane

este de 72,6%, iar a celei rurale de 27,4%. Din cele 54 de comune, doua au mai

putin de 1.000 locuitori, trei între 8.000-10.000 locuitori, iar 25 de comune au

populatia cuprinsa între 2.000-4.000 locuitori.

Page 129: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

131

Structura etnica a populatiei este formata din: români – 91,7%: turci – 3,2%;

tatari – 3,2%; rusi, lipoveni – 0,8%; romi (tigani) – 0,6%; iar restul de 0,5% alte

nationalitati.

Populatia activa ocupata numara 275.600 persoane, din care cea mai mare

parte o are agricultura - 34,6% , urmata de industrie - 16,4%, comert si reparatii auto

– 10,9%, transport si depozitare – 10,0%, constructii 7,2%. Comparativ cu ansamblul

tarii, populatia totala reprezinta 3,3%, ocupând locul cinci, dupa ponderea populatiei

urbane si locul patru dupa ponderea populatiei rurale.

Resursele naturale. Din suprafata totala a fondului funciar – 707,1 mii ha,

agricultura ocupa 568,3 mii ha (80,4%), padurile – 35,4 mii ha (5,0%), ape si balti –

45,9 mii ha (6,5%) si restul suprafetei alte folosinte.

În subsol se gasesc, materiale de constructie, calcare, caolin, argile, porfire,

dolomite, minereuri de fier, iar în platforma continentala a Marii Negre, titei si gaze

naturale.

Economia judetului . Aproape lipsit de industrie în prima jumatate a sec.XX,

judetul Constanta a cunoscut în perioada economiei planificate o remarcabila

dezvoltare industriala. Principalele domenii în care sectorul secundar al economiei

judetului s-a afirmat în aceasta perioada sunt:

§ industria energiei electrice si termice la Ovidiu si Palas si apoi Centrala

nuclearo-electrica de la Cernavoda, singura de acest fel din tara;

§ industria constructiilor de masini si a prelucrarii metalelor reprezentata

prin: Întreprinderea mecanica de utilaje (IMU) Medgidia, Întreprinderea

mecanica pentru agricultura si industrie alimentara (IMAIA) Navodari,

Fabrica de suruburi Saligny, industria navala reprezentata prin santie rele

de la Constanta si Mangalia;

§ industria chimica, reprezentata la început de Uzina de superfosfati si

acid sulfuric Navodari - devenita ulterior Combinatul de îngrasaminte

chimice, Combinatul petrochimic Midia-Navodari, Întreprinderea de

Celuloza si hârtie Palas-Constanta;

Page 130: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

132

§ industria materialelor de constructii reprezentata de Fabrica de Ciment

Medgidia (devenita Combinatul de lianti si azbociment), Fabrica de

ciment Cernavoda, Întreprinderea de prefabricate si materiale de

constructii (IPMC) Constanta, Întreprinderea de prefabricate din beton

celular autoclavizat (IPBCA) Constanta;

§ industria de exploatare si prelucrare a lemnului ( producatoare de

mobila, furnire exotice, binale si alte produse din lemn);

§ industria textila, reprezentata la început de Întreprinderea Dobrogeana,

apoi de Întreprinderea integrata de lâna Constanta ;

§ industria alimentara este prezenta cu unitati de prelucrare de mare

capacitate pentru carne, lapte, morarit si panificatie, prelucrarea

strugurilor si a fructelor.

Comunicatiile. S-au dezvoltat cu prioritate caile de comunicatie rutiere, navale

si aeriene. Lungimea drumurilor modernizate depasea în anul 2000 lungimea de 500

km. În ce priveste transporturile fluviale au fost construite canalele navigabile

Dunare-Marea Neagra si Poarta Alba-Midia Navodari, fiind dezvoltate si

modernizate în acelasi timp porturile de la Cernavoda si Hîrsova. Infrastructura de

transport maritim a fost dezvoltata prin extinderea si modernizarea porturilor si

instalatiilor portuare existente precum si prin construirea portuluui Agigea-Sud,

Mangalia, Midia.

Flota maritima de mediu si mare tonaj a cunoscut o puternica dezvoltare.

Pentru dezvoltarea transporturilor aeriene s-a construit aeroportul international

Mihail Kogalniceanu.

Agricultura . Cu cele 568,3 mii ha teren agricol si 487,3 mii ha teren arabil,

judetul Constanta ocupa locul 3 pe tara dupa marimea resursei funciare. În acelasi

timp în jud.Constanta s-a amenajat cea mai mare suprafata pentru irigat, peste 422

mii ha.

În ansamblul economiei agricole judetul Constanta ocupa în anul 2000 locul 1

dupa productia de floarea-soarelui, locul 2 dupa productia de grâu si orz, locul 14

dupa productia de porumb, locul 38 dupa efectivele de bovine, locul 21 dupa

Page 131: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

133

efectivele de porcine si locul 10 dupa efectivele de ovine, de asemenea locul 6 dupa

productia totala de carne.

Turismul litoral – jud.Constanta detine circa 45% din capacitatea de cazare

turistica a României – comertul în general sectorul tertiar ofera, cu toate greutatile

existente, perspective de dezvoltare economica.

3.2. Fondul funciar al judetului Constanta

3.2.1. Suprafata si structura. La sfârsitul anului 2002, suprafata totala a

judetului, 707,1 mii ha avea urmatoarea structura (tab.3.1 si fig.3.2).

În structura actuala a fondului funciar total predomina folosintele agricole cu o

pondere de 80,4% cu aproape o cincime mai mult decât media pe tara, dar cu o

pondere mai mica în comparatie cu judetele din Câmpia Româna. Folosintele

neagricole (exclusiv paduri) detin o pondere de 8,1% mai mare cu aproape 2% decât

media pe tara, în schimb apele (interioare) au o pondere redusa, 6,5% din fondul

funciar total fata de 9,8% media pe tara.

Tabelul 3.1

Fondul funciar al judetului Constanta –suprafete si structura- în situatia actuala si propuneri de îmbunatatire si perspectiva

Situatia actuala (2003) Propuneri pentru perspectiva Specificare mii ha % mii ha %

Structura fondului funciar total Fond funciar total 707,1 100,0 707,1 100,0

din care: - agricol 568,3 80,4 520,0 73,5 - fond silvic 35,4 5,0 80,0 11,4 - ape 45,9 6,5 46,0 6,5 - alte folosinte 57,5 8,1 61,1 8,6

Structura fondului funciar agricol Teren agricol total 568,3 100,0 520,0 100,0

din care: - arabil 487,3 85,7 405,0 77,9 - pajisti naturale 61,8 10,9 85,0 16,4 - plantatii viticole 15,2 2,7 22,0 4,2 - plantatii pomicole 4,0 0,7 8,0 1,5

Sursa: Anuarul statistic al României, 2003.

Clima cea mai defavorabila - sub aspectul precipitatiilor - caracteristica

întregului teritoriu dobrogean, ca si prezenta fenomenelor de eroziune accentu ata cu

deosebire în vestul si sud-vestul judetului Constanta au determinat factorii de decizie

Page 132: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

134

locali ca pe baza studiilor cercetarii de profil sa propuna îmbunatatirea structurii

fondului funciar total prin reîmpadurirea si plantarea de perdele agrosilvice a unei

suprafete de 44 mii ha ceea ce va creste ponderea acestei folosinte de la 5,0% cât este

în prezent la 8,6% (fig.3.2).

De asemenea se preconizeaza îmbunatatirea structurii fondului funciar agricol

prin renuntarea la cultivarea în arabil si reîntele nirea unei suprafete de 23,2 mii ha si

cresterea pe aceasta baza a ponderii pajistilor naturale de la 10,9% la 16,4% din

agricol.

Legenda: 1 -Agricol; 2 - Paduri; 3 - Ape; 4 - Alte folosinte. Legenda: 1 -Arabil; 2 - Pasuni; 3 - Vii; 4 - Pomi

Fig.3.2. Structura fondului funciar al judetului Constanta,

situatia actuala si de perspectiva

3.2.2. Principalele tipuri de sol. Clima, vegetatia - în mare parte determinata

de clima – alaturi de roca mama - sunt principalele elemente ale genezei solurilor.

Clima arida si o vegetatie spontana predominant ierboasa este la originea formarii

Page 133: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

135

principalelor tipuri de sol din Dobrogea. Acesti factori de geneza pedologica fiind

prezenti pe întreg cuprinsul provinciei au condus la formarea si evolutia acelorasi

tipuri de sol în ambele judete, Constanta si Tulcea cu exceptia în ultimul caz a

solurilor hidromorfe, caracteristice zonei deltaice si luncilor fluviatile (fig.3.3).

În continuare, în ordinea frecventei si a importantei în formarea rentei

funciare, vor fi prezentate în mod sintetic principalele tipuri de soluri din jud.

Constanta (fig.3.4).

• Molisolurile sau solurile cernoziomice sunt cele mai raspândite ocupând

aproape în întregime Podisul Dobrogei centrale si de sud. Sunt formate pe loess, în

cea mai mare parte, în conditiile unui climat pronuntat continental, cu temperaturi

medii anuale mari (10,5 oC -11,5oC) si precipitatii putine. Permit cultivarea mai

tuturor speciilor de plante cultivate în România , dar fertilitatea lor naturala este mult

diferita, de la cea mai ridicata pâna la extrema opusa, în functie de grosimea stratului

arabil, continutul în elemente fertilizante si gradul de eroziune, tehnologiile aplicate.

Combinarea în diferite proportii a elementelor morfoproductive permite identificarea

unor subtipuri din care cele mai raspândite sunt mentionate în continuare.

• Solurile balane si cernoziomurile castanii. Sunt raspândite preponderent în

vestul judetului, pe malul Dunarii, pe malul complexului Razelm, podisurile

Dobrogei de Sud (Cernavoda, Cobadin, Mangalia). Primele prezinta o favorabilitate

sub-moderata, iar cernoziomurile castanii o fertilitate mijlocie pentru principalele

specii cerealiere, leguminoase pentru boabe, unele culturi tehnice. Ponderea acestora

în structura terenului agricol a judetului este de cca.54%.

• Cernoziomurile ciocolatii, levigate, freatic umede. Ocupa cele mai mari

suprafete în podisurile Casimcei, Cobadinului, Mangaliei. Sunt cele mai fertile soluri

pretabile pentru toate speciile cultivate în zona. Ca suprafata depasesc 1/5 din

suprafata agricola a judetului.

• Solurile erodate. Ocupa aproape 14% din agricolul judetului si au drept

caracteristica principala panta mare (15-20%) motiv pentru care reclama sisteme de

cultura specifice care sa stavileasca sau sa atenueze procesul de eroziune. Sunt

prezente pe versantii Vaii Carasu, în vest si sud-vest.

Page 134: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

136

Fig. 3.3. Harta solurilor Dobrogei

Page 135: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

137

• Solurile aluviale. cu o pondere de cca.3% din agricol. Sunt soluri cu o

fertilitate superioara întâlnite pe Valea Carasu, precum si în alte zone joase cu aport

freatic.

• Soluri acide si podzoluri. Ocupa suprafete de 2,5% din terenul agricol al

judetului si nu prezinta importanta semnificativa în ce priveste zonarea productiei

agricole la nivel de judet.

• Solurile nisipoase. Ocupa mai putin de 2% din agricol si se întâlnesc cu

deosebire în partea de nord-est a judetului în zona Mihai Viteazu-Istria.

• Solurile brune de padure ca si lacovistile fiecare cu câte o pondere de 1%

din terenul agricol, nu prezinta importanta pentru zonarea productiei agricole la nivel

de judet.

Profilul principalelor tipuri de sol din judetul Constanta este prezentat în figura

3.4.

Fig. 3.4. Principalele tipuri de sol din jud.Constanta (dupa Solurile României de C.Chirita si colab.)

Page 136: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

138

Pe lânga caracteristicile morfologice, însusirile fizice si chimice,

microbiologice, zonarea agroproductiva a solurilor este influentata în mod

semnificativ de ceea ce în termeni de specialitate numim orografia terenului,

respectiv relieful si panta. Acestea determina gradul de mecanizabilitate, adica

accesibilitatea echipamentelor si a mijloacelor de tractiune motorizate.

Pe de alta parte, terenurile în panta sunt supuse fenomenului de eroziune în

raport direct cu marimea pantei reclamând sisteme si structuri de culturi restrictive,

sau chiar imposibilitatea folosirii lor ca teren arabil.

Chiar daca în anul 1850 marele agronom si economist agrar Ion Ionescu de la

Brad îsi intitula studiul monografic despre Dobrogea Excursiune agricola în Câmpia

Dobrogei, relieful provinciei este departe de a fi o câmpie nici macar în judetul

Constanta caracterizat printr-o intensitate a reliefului mult mai moderata decât aceea

a judetului Tulcea.

Ponderea principalelor forme de relief ale terenului agricol din judetul

Constanta fiind urmatoarea:

• câmpie ………………………………………… 5,4% • câmpii de subsidenta, fragmentate, drenate ….. 3,4% • câmpii înalte, piemontane, deluroase ………… 32,7% • podisuri tabulare si larg ondulate ……………. 32,8% • Podisuri piemontane si deluroase ……………. 25.7%

iar gruparea terenurilor agricole în functie de panta este urmatoarea89:

Agricol Arabil - Sub 5% ……………… - 5-10% ……………….. - 10-20% ……………… - 20-35% ……………… - peste 35% ……………

80,5 4,3

12,7 1,9 0,6

85,4 1,8 12,0 0,7 0,1

În aceasta scara terenurile cu o panta mai mica de 5% sunt considerate

mecanizabile si ele reprezinta peste 4/5 din arabilul judetului Constanta, situându-se

din acest punct de vedere peste media pe tara si chiar si peste aceea a judetului

Tulcea.

89 Georgescu, S. (coord.), Studiul fondului funciar agricol al R.S.R., Bucuresti, 1983, p ag.77;

Page 137: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

139

Terenurile care se încadreaza în cea de-a doua grupa de panta (5-10%) sunt de

asemenea mecanizabile, cu unele restrictii ca de exemplu orientarea executarii

lucrarilor pe curbele de nivel.

Cel de-al doilea fenomen care influenteaza în mod hotarâtor gradul si modul

de valorificare a terenurilor agricole în panta este eroziunea relativ frecventa pe

teritoriul judetului.

Desi înaltimile absolute nu sunt mari (în general sub 200 m) teritoriul judetului

este destul de framântat, mai ales în partea de vest si de sud-vest a judetului, iar

lucrarile de combatere a eroziunii pot contribui în mod substantial la cresterea

gradului de utilizare a terenurilor arabile în special (fig.3.5 si fig.3.6).

Alaturi de panta sunt si alti factori care afecteaza în mod negativ gradul de

utilizare si capacitatea productiva a solurilor judetului. Printre acestea se numara

textura nefavorabila, seceta frecventa, uneori pe unele terenuri, excesul de apa

(fig.3.7).

3.3. Clima judetului Constanta

Pozitia geografica înscrie România în marea centura a zonei temperate din

emisfera nordica în interiorul careia s-au conturat zonele agricole cele mai

productive.

Resursele de energie radianta si termica de care dispune tara noastra, 110-140

kcal/cm2 si respectiv o suma a temperaturilor globale mai mari de 0°C cuprinsa între

2800-4300°C sunt similare marilor regiuni cerealiere din America de Nord, Europa si

estul Asiei. În schimb precipitatiile atmosferice de care beneficiaza România sunt

cu 200-250 l/m2 mai mici decât în regiunile mentionate fapt care influenteaza negativ

nivelul randamentelor culturilor agricole.

În cadrul acestui climat de ansamblu, Dobrogea se constituie ca un tot unitar ce

se caracterizeaza prin câteva particularitati legate de pozitia geografica a provinciei

situata în partea de sud-est a tarii si marginita de Marea Neagra a carei influenta

climatica se face simtita mai ales în lungul litoralului.

Page 138: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

140

Fig.3.5. Starea eroziunii solului în judetul Constanta

Page 139: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

141

Fig.3.6. Efectul combaterii eroziunii solului asupra productiei agricole

Page 140: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

142

Fig.3.7. Repartizarea principalilor factori defavorabili valorificarii normale a solurilor judetului Constanta (dupa A.Lup Zonarea productiei agricole în jud.Constanta)

Page 141: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

143

Potrivit uneia din cele mai cunoscute caracterizari climatice în tara noastra se

disting trei zone agroclimatice (fig.3.8)90 :

I. Zona calda-secetoasa caracterizata prin cele mai reduse precipitatii 350-550

mm.

II. Zona moderata subumeda cu resurse termice cuprinse între 3.400-4.000°C

si cu precipitatii de 550-650 mm anual.

III. Zona racoroasa umeda cu o suma a temperaturilor de peste 0°C de 3.000-

3.400°C si cu precipitatii de 600-750 mm anual.

Tinutul dobrogean se încadreaza în întregime în prima zona agroclimatica care

la rândul ei se subdivide în doua subzone în special datorita influentei Marii Negre

asupra teritoriilor litorale.

Potrivit gruparii terenurilor agricole pe un numar de zece agroecosisteme pe

teritoriul Dobrogei se diferentiaza doua din unitatile agropedoclimatice dispuse de la

nord la sud, traversând ambele judete pe aceeasi linie si având, de asemenea, pentru

ambele judete aceeasi parametri cu diferente nesemnificative sub aspectul repartitiei

teritoriale a speciilor agricole.

3.3.1 . Regimul termic. Este cel mai ridicat din tara. Principalii parametrii ai

acestuia cu influenta asupra activitatilor din agricultura, diferentiati pe cele doua

subzone sunt prezentati în tabelul 3.2.

Subzona I cuprinde Delta Dunarii si teritoriile subadiacente din sudul acesteia,

împrejurimile complexului lagunar Razelm si se prelungeste pâna la extremitatea

sudica a provinciei pe o fâsie lata de 10-20 km în lungul litoralului Marii Negre a

carei influenta climatica o si individualizeaza, de altfel :

Tabelul 3.2 Caracterizarea termica a Dobrogei

Subz

ona Durata de

stralucire a soarelui ore/an

Radiatia solara

MJ/cm2/zi

∑T>10°C (efectiv)

Zile cu temperaturi

critice maxime de<32°C

Temperatura minima absoluta

Unitati de ger cu temperaturi

minime de <-15°C

1 2.260-3.000 13,7-14,1 1.400-1.600 10 -28-33 1-3 2 2.180-2.260 13,5-13,7 1.300-1.400 10-20 -20-22 4-6

Sursa: O.Berbecel. Resursele climatice ale RSR si valorificarea lor agroproductiva în Agricultura socialista, pg.192 (7).

90 Berbecel, O., Resursele climatice ale R.S.România si caracterizarea lor agroclimatica, în Agricultura Socialista a României, pag.186-195;

Page 142: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

144

Masa de apa a marii are un efect moderator asupra regimului termic astfel

încât în împrejurimile orasului Mangalia se resimte chiar o influenta de climat

mediteranean. Temperatura medie anuala este cuprinsa între 11-11,2°C, iar în zona

litorala la sud de orasul Constanta chiar 11,4°C .

Temperaturi mai ridicate se prelungesc în toamna pâna la sfârsitul acesteia si

uneori pâna la începutul iernii favorizând vegetatia cerealelor de toamna ca si

efectuarea ogoarelor. Umiditatea relativa a aerului mai ridicata decât în restul

provinciei constituie de asemenea o caracteristica a subzonei litorale cu aceeasi

influenta moderatoare asupra arsitelor din timpul verii.

Datorita celei mai mari durate de stralucire a soarelui cuprinsa între 2.260

ore/an si 3.000 ore/an, aici se înregistreaza si cele mai mari valori ale radiatiei solare

13,7-14,1 MJ/m2/zi. Suma temperaturilor pozitive de peste 0°C variaza între 4.100-

4.200°C, iar suma temperaturilor efective de peste 10°C este în jur de 1.600°C

(tabelul 3.2).

În timpul verii se înregistreaza în medie 10 zile cu temperaturi maxime de

peste 32°C, iar în timpul iernii 1-3 unitati de ger cu temperaturi mai mici de -15°C

minima absoluta fiind cuprinsa între -28°C° si -33°C. Adaugam caracteristicilor

iernii acestei subzone pericolul vânturilor reci (Crivatul) din directia nord, nord-est,

care în mod frecvent provoaca o scadere brusca a temperaturii, punând astfel în

pericol semanaturile de toamna.

Cea de a 2-a subzona cuprinde restul teritoriului dobrogean, precum si o fâsie

relativ larga orientata pe directia nord-sud de la Galati si pâna la Calarasi. Scapat de

sub influenta marii teritoriul acesteia prezinta un continentalism mai accentuat, atât

prin amplitudinea valorilor termice anuale, cât si prin variabilitatea precipitatiilor în

sezonul de vegetatie.

Durata de stralucire a soarelui (2.180-2.260 ore/an) si respectiv radiatia solara

(13,5-13,7 MJ/cm2/zi) au valori mai mici decât zona litorala (fig.3.8 si 3.9).

În schimb suma temperaturilor anuale mai mari de 0°C precum si suma

temperaturilor active de peste 10°C au valori mai mari (tabel 3.2). Numarul de zile cu

temperaturi critice mai mari de +32°C este cuprins între 10 si 20, iar unitatile de ger

Page 143: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

145

între 4 si 6, temperaturile minime fiind cu circa 10 grade mai atenuate decât pe litoral

(-20-22°C).

Fig.3.8. Repartitia duratei medii anuale de Fig.3.9. Reapartitia radiatiei globale medii stralucire a soarelui (ore) în Dobrogea anuale (MJ/m2 /zi) în Dobrogea în

perioada 1961-1998 (dupa Cr.Paltineanu, pe rioada 1961-1998 (dupa Cr.Paltineanu, I.Fl.Mihailescu, Fl.Seceleanu) I.Fl.Mihailescu, Fl.Seceleanu)

Temperatura medie anuala desi are o amplitudine ceva mai larga decât în

prima subzona (10,2-11,4°C) depaseste peste tot pragul de +10°C (fig.3.10).

În ce priveste sezonalitatea regimului termic, aceasta este destul de accentuata.

Mediile lunare cele mai ridicate se înregistreaza în luna iulie, peste 22°C în toate

statiunile, iar cele mai scazute în luna ianuarie, când temperaturile normale sunt

cuprinse între –2,1°C si –0,4°C.

Durata intervalului anual fara înghet ajunge la 220-230 zile, cel mai mare din

tara. Numarul zilelor cu temperaturi peste 0°C este cuprins între 323 si 335 de zile.

Aceasta caracteristica termica a zonei creaza conditii favorabile pentru cerealele de

toamna care practic vegeteaza o buna parte din iarna, iesind în primavara în stadii de

dezvoltare mai avansate. Trebuie sa amintim însa ca regimul termic în general

favorabil din timpul iernii este perturbat de vânturile din directia nord-est frecvente,

care reduc în cea mai mare parte influenta moderatoare a marii.

Trecerea de la primavara la vara se face relativ brusc înspre sfârsitul lunii mai,

începutul lunii iunie, când vremea se încalzeste simtitor. Vara, în luna iulie sunt

Page 144: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

146

frecvente zile cu temperaturi de peste 30°C care însotite de vânt amplifica mult

caracterul arid al zonei.

Fig.3.10. Repartitia temperaturii medii Fig.3.11. Repartitia cantitatii medii anuale anuale (0o/C) a aerului în Dobrogea (mm) de precipitatii în Dobrogea în perioada în perioada 1961-1998 (dupa Cr.Paltineanu, în perioada1961-1998 (dupa Cr.Paltineanu, I.Fl.Mihailesc u, Fl.Seceleanu) I.Fl.Mihailescu, Fl.Seceleanu)

3.3.2. Regimul precipitatiilor, umezeala aerului si alte resurse de apa. În mod

sintetic caracterizarea teritoriului dobrogean sub aspectul resurselor de apa naturale,

accesibile plantelor este prezentata în tabelul 3.3. Tabelul 3.3

Resursele de umiditate în Dobrogea

Resurse de umiditate (mm) Epoci optime de semanat (date medii)

În lunile

Subz

ona

Anual IX-III IV-X VII

Rezerve de umiditate în

sol: 0-100 cm în mc/ha la 31.

III

Deficit IV-X la

0-100 cm în mc/ha T

oam

na

(grâ

u)

Înce

put

prim

avar

a (p

orum

b)

1 350-400 150-200 200 35-40 1133-1173 4417-4646 3 400-475 125-175 275 40-50 1137-1273 3857-4472 01-20.X 10-15.IV

Sursa: O.Berbecel. Resursele climatice ale R.S.România si valorificarea lor agroproductiva. În Agricultura socialista a României, pg.193.

Cantitatea medie de precipitatii este cuprinsa între 350-400 mm în subzona 1

(litoral) si 400-475 mm în subzona 2, valori ce caracterizeaza una din cele mai

secetoase provincii ale tarii.

Page 145: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

147

Deficitul de umiditate înregistrat în stratul 0-100 cm în sezonul de vegetatie

1.IV-31.X este cuprins între 4.417 mc/ha în subzona 1 (litoral) si 3.857-4.472 mc/ha

în restul teritoriului (fig.3.11).

Amplitudinea precipitatiilor medii anuale este cuprinsa între circa 330 si

aproape 500 mm. Relativ mai bine sunt aprovizionate teritoriile Baneasa-Ostrov si

Cernavoda.

Repartizarea lunara a precipitatiilor indica o frecventa mai mare a acestora în

perioada mai-iunie cu valori cuprinse între 40-60 mm. Perioadele cele mai secetoase

apar primavara în februarie-aprilie, apoi spre sfârsitul verii si toamna, august-

septembrie, uneori prelungindu-se pâna la sfârsitul lui noiembrie

Caracterul secetos al toamnei creeaza conditii defavorabile pentru pregatirea

terenului, însamântatul, rasaritul cerealelor de toamna, irigarea aducând în aceasta

perioada un aport substantial la formarea recoltei de grâu si orz în special. Astfel sub

aspect pluviometric Dobrogea apare ca o zona foarte secetoasa, precipitatiile fiind

insuficiente pentru majoritatea plantelor de cultura si în acelasi timp neuniform

repartizate în timpul sezonului de vegetatie.

În timpul iernii cade zapada putina, începând cu ultima decada a lunii

decembrie. Stratul este neuniform si adesea viscolit.

Umezeala relativa a aerului . În contrast cu regimul precipitatiilor care este cel

mai redus din tara, umezeala aerului compenseaza într-o oarecare masura deficitul de

umiditate valorile acesteia fiind superioare celor ce caracterizeaza în general prima

zona agroclimatica.

Sursele umezelii atmosferice sunt constituite din masele mari de apa care

înconjoara provincia cu exceptia hotarului sudic. La est Marea Neagra, la nord zona

deltaica a Dunarii si complexul lagunar Razelm (nord-est), la vest Dunarea cu cele

doua brate si baltile (care au mai ramas).

Valorile cele mai mari ale umezelii relative a aerului (peste 80% media anuala)

se întâlnesc în estul Dobrogei pâna la distanta de 30-40 km fata de tarmul Marii

Negre mai mult în partea de nord si mai putin în partea de sud si centrala ( fig.3.12).

Page 146: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

148

Valoarea cea mai redusa a umezelii aerului –sub 79%- se înregistreaza în est,

de la Hîrsova la Gura Portitei. În timpul anului umezeala relativa a aerului variaza în

functie de temperatura. Cea mai redusa se înregistreaza în timpul verii, în luna iulie,

mai rar în iunie sau august. În luna decembrie în schimb valoarea umezelii aerului

depaseste 90%. În perioada rece a anului, pe ansamblul Dobrogei umezeala relativa a

aerului depaseste valoarea de 80%.

Fig.3.12. Repartitia umezelii relative (%) medii anuale a aerului în Dobrogea în perioada 1961-1998 (dupa Cr.Paltineanu, I.Fl.Mihailescu, Fl.Seceleanu)

Pentru agricultura este importanta si frecventa zilelor cu umezeala extrema,

mai mare de 80% si respectiv mai mica de 30%. Frecventa zilelor cu umezeala mare

de peste 80% variaza între 25-30% pe cea mai mare parte a Dobrogei, pe când

frecventa zilelor cu uscaciune pronuntata (umezeala aerului sub 30%) variaza între

1% în partea estica si 5% în extremitatea vestica.

Page 147: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

149

Curentii de aer. În vecinatatea marii pâna la distanta de 15-20 km în interiorul

provinciei se formeaza cunoscutele brize marine care influenteaza pozitiv umiditatea

relativa a aerului, dar în acelasi timp contribuie la saracirea regimului precipitatiilor.

Altfel Dobrogea este cunoscuta ca tara vânturilor înca din antichitate: (Când

crivatul salbatic, cu aspra lui suflare/ Îngheata apa marii ori Istru-nvalurat, scria

Ovidiu în ale sale Triste acum doua mii de ani). Si în prezent frecventa mare a

vânturilor ca si intensitatea lor ramâne o trasatura specifica a climatului dobrogean.

Viteza vântului este cuprinsa între 18-90 km/ora, iar frecventa pâna la 85%, directiile

dominante fiind în ordine N, NV si NE (43,8%), apoi cele din S si SE (30,4%).

Vântul dominant este Crivatul care bate din directia NE, este un vânt rece si

uscat care coboara brusc temperatura. Primavara provoaca o evaporare puternica a

apei din sol, iar în timpul iernii spulbera putina zapada ce se depune pe sol si pe

semanaturile de toamna.

Vânturile de vara (Vântul Negru) sunt calde si uscate, provocând sistavirea

grânelor si mai apoi a porumbului, florii-soarelui, soiei, etc. Vânturile dauneaza si

irigatiilor, mai ales a celor prin aspersiune întrucât deviaza jetul de apa al

aspersoarelor împiedicând repartizarea uniforma a apei.

3.4. Îmbunatatirile funciare în Dobrogea

În acest scop au fost elaborate ample programe de hidroamelioratii în cadrul

carora Dobrogea ocupa o pozitie preferentiala, cu toate ca în studiile mai

vechi, privind necesitatea irigatiilor în România (C. Chivu 1983, V. Rosu 1907, A.

Davidescu 1911). Dobrogea nu intra în calcule datorita conditiilor orografice mult

mai dificile si a înaltimilor mari de pompare a apei.

3.4.1. Amenajarile hidroameliorative în Dobrogea. Prin amploarea lucrarilor,

suprafete amenajate, lucrari de constructii-montaj, echipamente, sistemele de irigatii

din Dobrogea au constituit cel mai mare obiectiv investitional în agricultura.

Evolutia amenajarilor pentru irigatii în cele doua judete Constanta si Tulcea în

perioada 1960-1990 poate fi urmarita în tabelul 3.4 si fig. 3.13.

Page 148: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

150

Pentru a ne da seama de dimensiunea acestor lucrari vom mentiona faptul ca în

anul 1990 din cele peste 3.100 mii ha amenajate pe ansamblul tarii, aproape 19,0% se

gaseau în Dobrogea si 13,6% numai în judetul Constanta, unde 74,8% din suprafata

agricola si 82,5% din arabil erau amenajate pentru irigat (numai în judetele Braila si

Calarasi ponderea suprafetelor amenajate era mai mare, dar în cu totul alte conditii

orografice). Tabelul 3.4

Evolutia amenajarilor pentru irigatii în Dobrogea în perioada 1960-1990

Specificare 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990

Suprafata agricola- mii ha - Jud.Constanta 8,6 9,1 62,7 199,4 339,5 393,7 422,3 Jud. Tulcea 4,9 5,9 14,0 77,2 112,5 142,5 159,2

Dobrogea 13,5 15,0 76,7 276,6 452,0 536,2 581,5 Suprafata arabila - mii ha -

Jud.Constanta 8,6 7,3 58,0 187,7 326,3 377,1 395,6 Jud. Tulcea 4,9 5,8 11,6 75,6 108,0 137,3 153,8

Dobrogea 13,5 13,1 69,6 263,3 434,3 514,3 549,4 Sursa: Anuarele statistice ale României. Date: DIF-RAIF.

Primele amenajari s-au executat la sfârsitul anilor`50. În judetul Constanta

primul sistem de irigatii cu o suprafata de 3.600 ha s-a construit în perimetrul

comunelor Mircea Voda-Satul Nou.

Amenajarea pentru irigat a unor mari suprafete de teren în Dobrogea este

declansata ceva mai târziu în anii 1968-1969, când se începe constructia marelui

complex de irigatii Carasu cu o suprafata de circa 200.000 ha si care ramâne si azi

unul din cele mai mari din tara.

Înca în 1969, este dat în folosinta primul sistem hidrotehnic Mihail

Kogalniceanu în judetul Constanta cu o suprafata amenajata de 24.075 ha, iar în anul

urmator sistemul Nicolae Balcescu tot în judetul Constanta cu 26.389 ha, astfel ca la

sfârsitul anului 1970, suprafata agricola amenajata ajunsese la 62,7 mii ha în jud.

Constanta.

Prioritatea care s-a acordat acestei zone se justifica prin conditiile climatice cu

totul exceptionale ale Dobrogei ca si prin nivelul dezvoltarii economice a unitatilor

agricole care promitea exploatarea marilor perimetre amenajate în conditii de

eficienta.

Page 149: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

151

Fig.3.13.Amenajari pentru irigatii în Dobrogea (dupa SNIF)

Page 150: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

152

Numai Complexul Carasu din jud. Constanta, spre exemplu, al carui studiu

tehnico-economic (STE) data înca din 1967, reprezenta o investitie de peste 3

miliarde lei în preturile de atunci.

La darea în folosinta acest gigant complex reprezenta printre altele: 50

milioane metri cubi pamânt escavat; 1.050 km canale de aductiune si distributie; 420

km jgheaburi din beton armat; 2.870 km conducte îngropate de beton sau

azbociment; 80 km conducte metalice; 87 statii de pompare de diferite marimi,

însumând o putere instalata de 120 megawati; peste 200 lucrari hidrotehnice, poduri,

stavilare, noduri hidrotehnice etc.

Ceea ce a caracterizat printre altele dezvoltarea irigatiilor în Dobrogea a fost

viteza cu care s-au desfasurat lucrarile. În numai 10 ani (1970-1980) s-a amenajat în

cele doua judete o suprafata de 342.943 ha reprezentând 52,9% din suprafata agricola

a acestora sau 26,7% din întreaga suprafata amenajata pe tara în aceasta perioada.

3.4.2. Lucrari de desecare-drenaj si de combaterea eroziunii solului.

Amenajarile de desecare-drenaj precum si lucrari antierozionale s-au efectuat în

Dobrogea pe suprafete mult mai reduse (tabelul 3.5) desi suprafetele afectate de cele

doua forme de degradare sunt destul de mari, cu deosebire în jud.Tulcea. În jud.

Constanta terenurile cu exces de umiditate sunt mult mai reduse si amenajarea lor a

fost în linii mari încheiata înca în anii `80. Tabelul 3.5

Amenajari pentru combaterea excesului de umiditate si eroziune a solului în Dobrogea - mii ha-

Specificare 1970 1980 1990

Combaterea excesului de umiditate Judetul Constanta 5,6 10,6 15,1 Judetul Tulcea 26,9 28,2 31,3

Dobrogea 32,5 38,8 46,4 Combaterea eroziunii solului

Jud. Constanta 38,5 53,8 35,9 Jud. Tulcea 7,4 31,5 56,6

Dobrogea 45,9 85,3 92,5 Sursa: Date DGIFCA-RAIF.

Odata cu extinderea amenajarilor hidroameliorative a aparut si fenomenul de

înmlastinire datorat exploatarii nerationale a perimetrelor exploatate în regim irigat.

Pe masura ce suprafetele irigate s-au redus, fenomenul a devenit si el endemic.

Page 151: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

153

Fenomenul de eroziune afecteaza în schimb suprafete relativ mari si spre deosebire

de excesul de umiditate se manifesta în tot timpul anului.

3.5. Aprecierea favorabilitatii naturale si economice a solurilor

3.5.1. Aprecierea favorabilitatii naturale . Teoriile si studiile asupra rentei

funciare au la baza diferenta de potential productiv al terenurilor agricole aflate în

interiorul unui anumit perimetru, diferenta care exprima la rândul ei o suma algebrica

a influentei masurabile a unui mare numar de factori naturali (precipitatii, resurse

termice naturale) si antropici (irigatii, drenaje).

Întrucât influenta factorilor naturali se manifesta pe întreaga suprafata a

terenurilor luate în cultura, iar cea de a doua categorie doar punctual pe suprafete

amenajate sau ameliorate printr-o interventie antropica, evaluarea favorabilitatii

naturale a solurilor este cea mai importanta, aceasta permitând si comparatii spatiale

la scara mai mica sau mai mare.

În mod concret aceasta evaluare se face cu ajutorul bonitarii care la modul cel

mai general înseamna aprecierea calitatii unui produs prin acordarea de note

însumând un anumit numar de puncte, de obicei de la 0 la 100. Obiectul bonitarii îl

constituie în cazul nostru solul conceput ca mediu pentru cresterea si dezvoltarea

plantelor, cu toate însusirile sale ecologice care actioneaza concomitent pentru

formarea recoltei pe fiecare portiune dintr-un teritoriu dat.

Sistemul de bonitare folosit în România cuprinde patru grupe de factori si

conditii complexe carora li se atribuie urmatoarea pondere, în cadrul unei scari

închise de 100 de puncte:

Ø solul cu toate însusirile intrinsece ……………………………. 0-50 puncte

Ø clima, exprimata prin mai multi indicatori …………………… ±20 puncte

Ø relieful, exprimat prin înclinarea pantei ………………………. ±15 puncte

Ø hidrologia, exprimata prin adâncimea apei freatice ………….. ±15 puncte

Observam în afara de sol, celelalte trei grupe de factori au valori algebrice,

astfel ca se lucreaza de fapt cu un interval maxim posibil de 150 puncte cuprinse între

-50 si +100 puncte, ceea ce permite ca valorile algebrice date celorlalti factori în

Page 152: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

154

afara de sol sa poata corija aprecierea favorabilitatii solurilor bune situate în conditii

nefavorabile de clima, relief sau hidrologie si invers.

Formula generala de calcul a notei de bonitare pentru o cultura oarecare este în

acest caz urmatoarea:

y = x1 + ( ± x2 ) + (± x3 ) + (± x4) în care:

x1 – solul cu toate însusirile sale x2 – clima x3 – relieful x4 – hidrologia y – nota de bonitare

Cum fiecare element al formulei este exprimat cifric, acesta la rândul sau este

rezultatul unor analize si cercetari de teren de lunga durata, deosebit de laborioase,

ponderea acestuia fiind de asemenea o sinteza a unui numar mai mic sau mai mare de

însusiri cu o influenta masurata asupra recoltei. Spre exemplu, pentru sol sunt luate în

considerare în principal urmatoarele însusiri:

- volumul edafic util;

- textura;

- continutul în humus;

- reactia;

- starea de gleizare sau pseudogleizare;

iar pentru clima:

- temperatura medie anuala;

- precipitatiile medii anuale corectate în raport de numarul de luni de

seceta, de panta si de expozitie.

În functie de intensitatea lor fiecare din aceste însusiri capata anumite valori,

respectiv un indice de bonitare pentru fiecare cultura în parte (fig.3.14). Aplicarea

metodologiei de bonitare în conditii naturale a solurilor judetului Constanta în cadrul

lucrarilor de zonare a productiei agricole efectuate în perioada 1975-1976, a condus

la urmatoarele rezultate (tab.3.6).

Din datele prezentate în tabelul 3.6 rezulta ca în conditii naturale solurile

jud.Constanta prezinta o favorabilitate usor superioara mediei pe tara cu exceptia

Page 153: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

155

culturii cartofilor, sensibil superioara jud.Tulcea, dar semnificativ inferioara

principalelor judete cerealiere din sud-estul tarii, componente ale aceleiasi zone

agroclimatice I.

Fig.3.14. Grafice privind bonitarea diferitelor însusiri ale mediului pentru cultura porumbului (dupa D. Teaci, 1980)

Page 154: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

156

Tabelul 3.6. Notele de bonitare ale conditiilor naturale pentru principalele culturi în jud.

Constanta comparativ cu media pe tara si unele judete din zona agroclimatica I

Cultura Media pe tara

Jud. Constanta

Jud. Tulcea

Jud. Braila

Jud. Ialomita

Jud. Teleorman

Teren arabil 45 47 41 57 60 58 Grâu 47 47 44 55 59 59 Orz 46 48 44 57 62 61 Porumb 42 47 40 60 61 57 Soia 41 41 40 51 57 57 Floarea-soar elui 42 47 41 59 63 59 Sfecla de zahar 41 42 37 54 58 54 Cartofi 38 36 32 47 50 47

Sursa: Zonarea productiei agricele pe judete – sinteza. Bucuresti, 1976, p.92-97.

3.5.2. Aprecierea favorabilitatii potentate a solurilor din jud. Constanta.

Analiza in fluentei separate sau de interactiune a unor factori naturali asupra

favorabilitatii terenurilor agricole (fig.3.7) ne permite în unele cazuri sa intervenim

cu actiuni (lucrari de îmbunatatiri funciare) care sa anihileze sau sa atenueze în cea

mai mate masura influenta negativa a acestor factori. Dintre factorii defavorabili cei

mai importanti sunt în mod firesc aceia care pe lânga gradul de daunare se manifesta

pe suprafete mari.

Studiile de profil arata ca circa 70% din terenurile agricole ale României sunt

afectate de factori defavorabili, iar dintre acestia seceta, eroziunea si excesul de

umiditate acopera suprafetele cele mai întinse. Datorita acestei situatii amenajarile

funciare menite sa combata efectele negative ale acestor factori depaseau pe

ansamblul agriculturii câte trei mil. ha pentru irigatii si combaterea excesului de

umiditate si 2,2 mil. ha la amenajarile antierozionale. Pentru judetul Constanta seceta

reprezinta de departe factorul defavorabil cel mai important, motiv pentru care a si

fost amenajata pentru irigatii cea mai mare suprafata din tara la nivel de judet, peste

422 mii ha (tab.3.4).

În fig.3.15 se poate vedea de altfel, ca irigatiile permit practic dublarea

productiei pe aproape întreaga suprafata a judetului. În ce priveste combaterea

excesului de umiditate suprafetele afectate de acest fenomen nu sunt semnificative,

eroziunea în schimb este prezenta cu deosebire în vestul si sud-vestul judetului.

Amenajarile antierozionale nu depasesc însa 7-8% din suprafata arabila a

judetului. Eliminarea partiala sau totala a influentei negative a acestor factori are

Page 155: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

157

drept consecinta potentarea favorabilitatii naturale cu valori exprimate prin asa-

numitii indici de potentare, care la rândul lor au fost stabiliti prin studii si cercetari de

teren ca diferenta (în valori relative) între randamentele la unitatea de suprafata

obtinute pe terenurile ameliorate comparativ cu suprafetele neameliorate din acelasi

teritoriu.

În cazul când în acelasi perimetru se executa doua sau mai multe lucrari de

îmbunatatiri funciare cu indici de potentare proprii se utilizeaza un indice de

potentare sintetic format din suma indicilor partiali în care unitatea se ia o singura

data, astfel:

- indicele de potentare pentru combaterea eroziunii ……………… 1,3

- indicele de potentare pentru combaterea excesului de umiditate .. 1,1

- indicele de potentare pentru combaterea secetei ………………….1,8

indicele sintetic de potentare va fi 2,2.

Vom mai face precizarea ca în cazul potentarii prin aplicarea indicelui de

potentare la nota de bonitare naturala, valoarea acestuia poate depasi 100 de puncte.

Prin aplicarea indicilor de potentare determinati în conditiile jud.Constanta,

favorabilitatea terenurilor arabile pentru principalele culturi se potenteaza astfel

(tab.3.7). Tabelul 3.7

Potentarea notelor de bonitare naturale pentru principalele culturi agricole în jud. Constanta

Cultura Nota de bonitare naturala Indice de potentare Nota de bonitare

potentata Obs.

Grâu 47 1,57 74 Orz 48 1,50 72 Porumb 47 2,05 97 Soia 41 2,05 84 Floarea-soarelui 47 1,57 74 Sfecla de zahar 42 2,05 86 Cartofi 36 2,08 73

S-a luat în calcul numai coeficientul de potentare pentru

irigatii

Sursa: A. Lup - Zonarea productiei agricole în jud. Constanta, 1976.

Tinând seama de subiectul si tema lucrarii de fata trebuie sa facem mentiunea

ca zonalitatea randamentelor la unitatea de suprafata care sta la baza determinarii

rentei diferentiale necesita identificarea concreta, spatiala a lucrarilor de îmbunatatiri

funciare care au determinat potentarea.

Page 156: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

158

Fig. 3.15. Efectul irigatiilor asupra productiei agricole în Dobrogea (dupa ICPA)

Page 157: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

159

De asemenea este tot atât de important de stiut daca terenurile amenajate

(pentru irigatii în cazul nostru) sunt realmente exploatate în noile conditiiÎn ultimii

ani, spre exemplu, în judetul Constanta s-a irigat efectiv o suprafata maxima de 75

mii ha, ceea ce reprezinta mai putin de 1/5 din suprafata luata în calcul la potentare.

Toate acestea pot si trebuie sa influenteze evaluarea unor parametri legati de

renta diferentiala: marimea rentei, pretul pamântului, impozitul agricol, etc.

3.6. Favorabilitatea naturala a solurilor judetului Constanta, comparativ cu restul tarii si Uniunea Europeana

3.6.1. Favorabilitatea naturala a solurilor din jud.Constata comparativ cu

restul tarii. Din datele prezentate în tab.3.6, rezulta ca pe ansamblu, solurile judetului

Constanta sunt, în conditii naturale, cu ceva mai fertile decât media pe tara (nota

medie de bonitare pentru Constanta fiind cu doua puncte mai mare decât pe

ansamblul tarii, respectiv 47 fata de 45).

Pe culturi, diferentele sunt, de asemenea, nesemnificative: cu doua puncte mai

mare la orz, cu cinci puncte mai mare la porumb si la floarea-soarelui, cu un punct

mai mare la sfecla de zahar, egala la grâu, dar cu doua puncte mai mica la cartofi.

Cu toate acestea, unul din factorii climatici defavorabili si anume deficitul de

precipitatii marcheaza în mod deosebit manifestarea favorabilitatii naturale a

solurilor judetului. În acest sens, o comparatie între randamentele obtinute în anul

2004, an agricol cu un regim de precipitatii favorabil si anul 2003, un an deosebit de

secetos, este elocventa. Productia de cereale obtinuta în anul 2004 a fost de 956.596

tone fata de numai 236.406 tone în anul 2003 adica de 2,65 ori mai mare, în timp ce

suprafata cultivata cu cereale a fost mai mare în 2004 decât în 2003 cu doar 14,6%.

Prin eliminarea influentei suprafetei cultivate obtinem o productie de cereale de 2,3

ori mai mare în anul 2004 fata de anul 2003.

Aceasta diferenta de productie poate fi atribuita unui singur factor deficitar si

anume apa care pe aceleasi soluri, de aceeasi calitate, practic cu aceleasi tehnologii

si-au manifestat capacitatea de productie într-o masura mult mai mica.

Explicatia ne-o va da valoarea deosebit de mica în cazul Dobrogei a unui alt

indice si anume indicele hidrotermic – ih care exprima relatia între resursa termica si

Page 158: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

160

resursa hidrica si pe care-l vom explica în urmatorul paragraf întrucât acesta explica,

cel putin în parte si decalajele între randamentele la unitatea de suprafata în România,

comparativ cu unele tari din Europa de vest.

3.6.2. Favorabilitatea naturala a solurilor din România comparativ cu

Uniunea Europeana. Pozitia geografica înscrie tara noastra în centura zonei

temperate a emisferei nordice în care s-au dezvoltat agroecosistemele cele mai

performante cu deosebire cele din America de n ord si Europa de vest.

Cele doua componente majore ale favorabilitatii naturale, ecologice, solul si

clima nu sunt însa uniforme si diferentiaza într-o masura mai mare sau mai mica

fiecare stat sau grup de state.

Solurile. În ce priveste fondul edafic, România se încadreaza în zona solurilor

cernoziomice, alu visolurilor si cambisolurilor, unele din cele mai fertile din Europa

(fig.3.16).

Sursa: C.Grigoras. Solurile Terrei. Ed.Universitaria, Craiova, p.151.

Fig.3.16. Harta solurilor Europei

Clima. Literatura de specialitate - sursele geografice în speta - atesta faptul

ca asezarea si stratificarea vegetatiei pe glob este hotarâta de clima într-o masura

mult mai mare decât de sol si anume de temperatura si de precipitatii. Dintre acesti

Page 159: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

161

ultimii factori, temperatura este aceea care deseneaza perimetrele sau mai degraba

limitele (latitudinile si altitudinile) în care sau pâna la care diferitele specii

agroalimentare pot fi cultivate.

Caldura, ca factor de vegetatie, este atât de importanta încât nu numai la nivel

de specii, dar chiar si soiurile de plante, hibrizii, sunt raionati în functie de arealele

care le confera cele mai bune conditii de dezvoltare din punctul de vedere al

regimului termic. Mai mult decât atât, geneticienii si amelioratorii creeaza anume

soiuri si hibrizi cu perioade mai scurte de vegetatie care se multumesc cu resurse

termice mai reduse, dar fiind în schimb mai putin productivi, stiind ca însasi

productivitatea plantelor este dependenta de cantitatea de caldura asimilata sau

posibil de asimilat.

Sub aspect termic, clima României în general este în cea mai mare masura

asemanatoare marilor zone agricole din Europa de veste (fig.3.17).

Fig.3.17. Resursele termice caracteristice marilor zone agricole din Europa (dupa O.Berbecel si colab.)

În cadrul continentului european (la vest de România), principale le zone

agricole din tara noastra care sunt caracterizate printr-un cuantum de temperaturi

negative anuale cuprinse între 1.400-1.8000C si izoterma lunii iulie între 20 si 240C,

Page 160: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

162

îsi gasesc corespondenta în bazinul mijlociu si cel inferior al Dunarii, în nordul

Italiei, zonele sudice ale Frantei si nordul Spaniei91.

Diferente mai mari de productivitate în interiorul acestei zone se pot produce

datorita unor enclave cu orografie mai putin favorabila (teren framântat) sau datorita

variabilitatii resurselor hidrice. O îmbinare optima între resursele termice si cele

hidrice se realizeaza doar în sud-vestul Frantei, în timp ce înaintând spre sud, la

aceleasi resurse termice resursele de apa se reduc dând nastere la fenomene de seceta

crescând în intensitate, frecventa si durata. Indicele de umiditate pentru vara capata

valori subunitare în est (0,5-1,0 corespunzator climatului secetos si între 1,0 -1,5

corespunzator climatului moderat si umed) în vest.

Arealele cu resurse termice moderate din România si anume cele din nord-

estul Moldovei si sud-vestul Transilvaniei sunt asemanatoare cu cele ce

caracterizeaza marile areale din Europa centrala si estica pâna la latitudini de 50-

550. În schimb, sudul si sud-estul României si Dobrogea prin excelenta se

caracterizeaza prin energia radianta cea mai generoasa si anume 128-132

KCAL/AN/cm2, iar pe litoral 132-136 KCAL/AN/cm2.

Precipitatiile. Sub aspectul resurselor hidrice de provenienta atmosferica

teritoriul României nu se deosebeste în mod semnificativ de climatul vest-european,

încadrându-se în linii mari între izohietele 500 si 1.000 mm (fig.3.18). Cu toate

acestea o mare parte din teritoriul tarii noastre si cu deosebire partea de sud-est se

încadreaza între izohietele 300-500 mm, de unde rezulta un climat continental

atenuat cu tendinte spre excesiv. Spre deosebire de vestul Europei, unde predomina

climatele oceanic propriu-zis si oceanic atenuat mult mai bogate în precipitatii

(fig.3.19).

Indicele hidrotermic Iht.. Relatia dintre resursa termica si cea hidrica prezinta

cea mai mare importanta pentru determinarea productivitatii agroecosistemelor.

91 Berbecel, O. si colab. , Consideratii privind resursele climatice si productie agricola în România. În Alimentatia si Agricultura în urmatoarele trei decenii. Coordonatori: M.Malita si N.Giosan. Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti, 1979, pag. 102-103;

Page 161: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

163

Fig. 3.18. Repartitia izohietelor anuale în zona eurasiatica (dupa Costela Iordache, Europa, caracterizare geografica complexa. Ed. Universitara, Craiova, 2003).

Fig.3.19. Regionarea climatica a Europei (dupa Costela Iordache, Europa, caracterizare geografica complexa. Ed. Universitara, Craiova, 2003).

Page 162: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

164

Resursa termica ce caracterizeaza teritoriul României si al Dobrogei inclusiv,

permite cultivarea majoritatii speciilor agricole vegetale caracterizate ca mezoterme,

respectiv cu cerinte medii fata de temperatura, cu exceptia câtorva specii arboricole

precum smochinul maslinul.

Spre deosebire de resursa termica, resursa hidrica, respectiv suma

precipitatiilor în special nu limiteaza aria de raspândire, dar sanctioneaza în modul

cel mai sever productivitatea. În aceasta situatie, cercetarile de profil au încercat sa

stabileasca o relatie care sa masoare oarecum productivitatea unui anumit

agroecosistem în functie de temperatura si umiditate.

Indicele hidrotermic Iht este o astfel de unitate de masura si se determina dupa

urmatoarea formula:

t0 C x Pmm Iht = - - - - - - - - - - x K1 x K2 în care: 100

t0 C – temperatura medie anuala în 0 C; Pmm – precipitatiile medii anuale; K1 - coeficientul de corectie pentru zonele cu diferite frecvente ale

lunilor de seceta; K2 - coeficientul de corectie pentru zonele cu temperaturi medii

negative.

În România, valoarea indicelui hidrotermic este cuprins între 0,7 si 9 numai ca

suprafetele cu valori de peste 7 reprezinta enclave cu totul nesemnificative, cele mai

mari suprafete încadrându-se între valorile 4,5 si 6,5. Aceasta în timp ce în unele tari

din vestul Europei, si mai cu seama pe coasta oceanului Atlantic, valoarea indicelui

hidrotermic ajunge la 15 (fig.3.20).

Valoarea indicelui hidrotermic are o semnificatie deosebita pentru evaluarea

productivitatii unui agroecosistem, respectiv a unei zone. Sub acest aspect,

productivitatea agroecosistemelor din România, pe soluri asemanatoare sau chiar cu

însusiri de productivitate superioare celor din vestul Frantei, Belgia sau sudul Angliei

este aproape de jumatate.

Pentru sud-estul tarii si pentru Dobrogea în special unde valoarea indicelui

hidrotermic este cuprinsa între 4,0 -4,5 , iar pe litoral sub 4 ceea ce corespunde unei

productivitati de sub 3 t/ha porumb, spre exemplu.

Page 163: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

165

Fig.3.20. Indicele hidrotermic european (dupa D.Teaci)

În sinteza, interactiunea puternica a celor doi factori climatici principali

temperatura si umiditate,repartizata mult mai uniform pre teritoriul judetului decât

diferentele de sol face ca acestea din urma sa se aplatizeze reducându-se în final

numarul zonelor de favorabilitate, între care trebuie sa existe cel putin o clasa de

favorabilitate, respectiv 20 de puncte a notei de bonitare pentru cereale spre exemplu.

3.6.3. Potentarea favorabilitatii naturale a solurilor din România în raport

cu tarile Uniunii Europene. Dintre amenajarile funciare menite sa potenteze

capacitatea productiva a terenurilor si în tarile Uniunii Europene, ca si în România,

irigatiile sunt cele mai importante, atât ca suprafata amenajata, dar mai ales ca efect

asupra sporirii randamentelor.

La nivel mondial, amenajarile pentru irigatii depaseau în anul 2000 suprafata

de 272 mil.ha sau cca 18% din suprafata arabila, cu cea mai mare extindere în Asia

cu aproape 70% din amenajarile totale si cu 44,3% din arabilul continentului.

În acelasi an suprafata amenajata pentru irigat în Europa era de 25.382 mii ha,

reprezentând 12,2% din arabil. În ordinea suprafetelor amenajate principalele

Page 164: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

166

tari europene pentru care irigatiile pot avea un impact semnificativ asupra

randamentelor sunt urmatoarele:

Suprafata mii ha

Ponderea în arabil %

Spania 3.655 20,4 România 3.087 31,1 Italia 2.700 24,6

Franta 2.634 13,3 Grecia 1.451 37,1 Bulgaria 800 17,3 Ungaria 220 4,8

Mentionam ca cifrele reprezinta suprafetele amenajate posibil de irigat si nu

cele irigate efectiv. Se stie, spre exemplu, ca în Franta se iriga efectiv ceva mai mult

de jumatate din suprafata amenajata , dar în Italia, Grecia sau Spania situatia este cu

totul alta.

În România la nivelul anilor 2003-2004 pot fi irigate circa 1.500 mii ha, dar

efectiv nu se iriga decât 1/3 din aceasta suprafata. În judetul Constanta previziunile

pentru viitor variaza între 130-200 mii ha.

Page 165: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

167

Cap.IV. ZONALITATEA PRODUCŢIEI

VEGETALE ŞI GRADUL DE VALORIFICARE A FERTILITĂŢII NATURALE ŞI POTENŢATE

A SOLURILOR DIN JUD. CONSTANŢA

4.1. Zonalitatea condiţiilor ecologice pe teritoriul jud.Constanţa

4.1.1. Clima. În cap. III s-a menţionat faptul că Dobrogea aparţine în

totalitate zonei agroclimatice I - caldă-secetoasă - caracterizată la modul cel mai

general ca regiunea cu resursele termice cele mai generoase, dar şi cu resursele

hidrice cele mai sărace.

Cele două elemente climatice majore, temperatura şi precipitaţiile, deşi

prezintă unele diferenţieri în ce priveşte repartiţia teritorială (vezi fig.3.10 şi 3.11) nu

influenţează în mod deosebit nivelul recoltelor cel puţin la sortimentul de specii

cultivate nu numai în Dobrogea, dar şi pe ansamblul întregii zone agroclimatice I

(sud-estul ţării). Cel mult pentru unele specii pomicole sau pentru viţa de vie pot fi

identificate expoziţii mai însorite sau lipsite de curenţii reci primăvara.

Temperatura. Media anuală este cuprinsă între 10,4oC în partea de nord-vest a

judeţului şi 11,4 oC în partea de sud-est.

Sub aspect termic zona litorală ceea ce înseamnă o fâşie luată de 10-15 km la

vest de ţărmul mării beneficiază de temperaturile medii cele mai mari, peste 11oC,

dar mai ales de o umiditate atmosferică mai ridicată. Aceasta din urmă atenuează,

într-o oarecare măsură, arşiţele de la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie

favorizând maturarea normală a cerealelor păioase de toamnă, dar şi procesele de

legare (polenizarea şi fecundarea la porumb şi floarea-soarelui). De asemenea,

aceeaşi fâşie litorală beneficiază toamna de efectul termostatic al mării, prelungind

Page 166: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

168

sezonul de vegetaţie cu 10-15 zile şi favorizând în acest fel cultivarea unor hibrizi de

porumb şi floarea-soarelui, mai tardivi, deci mai productivi. Acelaşi fenomen fereşte

culturile legumicole de brumele timpurii de toamnă.

Toate aceste diferenţe spaţiale în ce priveşte distribuţia resursei termice nu

exclud încadrarea teritoriului agricol al jud.Constanţa în marea zonă agroclimatică I,

caldă-secetoasă ai cărei parametri termici sunt cuprinşi între 4000-4300oC (suma

temperaturilor mai mari de 0 oC) şi 1400-1750 oC (suma temperaturilor efective mai

mari de 10 oC). Temperaturi de peste 1700 oC se înregistrează în partea de sud-vest a

judeţului.

La nivel de judeţ, această amplitudine a resursei termice permite, cu toate

acestea, o diferenţiere zonală suficient de mare, care la rândul ei să se materializeze

în productivităţi distincte ale teritoriilor respective.

Precipitaţiile. În ansamblul său teritoriul judeţului Constanţa, ca şi al întregii

Dobroge de altfel, este secţionat de la nord la sud de izohieta 400 care separă aceeaşi

zonă litorală de restul teritoriului judeţului. La est de această linie precipitaţiile medii

anuale sunt cuprinse între 350-400 mm anual, iar la vestul acesteia între 400-450 mm

anual.

În plan transversal, la est de izohieta 400 precipitaţiile scad pe direcţia vest-est,

iar la vest de izohieta 400 precipitaţiile cresc de la est spre vest. Cu toate acestea,

distribuţia spaţială a precipitaţiilor nu este atât de liniară ca şi aceea a temperaturilor.

În această configuraţie generală (vezi fig.3,11) se disting anumiţi poli, fie de secetă

extremă, fie ceva mai generoşi în ce priveşte regimul pluviometric.

Diferenţele în ce priveşte distribuţia precipitaţiilor sunt însă de mică amploare

20-30 mm şi punctuale ele nu influenţează productivitatea zonală în ansamblu, dar

pot avea un efect benefic în cazul când cad în perioadele cele mai critice pentru o

cultură sau alta. Spre exemplu, în anul 2003 culturile de toamnă au fost practic

compromise datorită lipsei aproape totale a precipitaţiilor din prima jumătate a anului

( 1153 kg/ha la orz, dar 2635 kg/ha la porumb)

Concluzia finală asupra modului de distribuţie a principalelor elemente

climatice este aceea că distribuţia teritorială a acestora pe teritoriul judeţului permite

Page 167: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

169

constituirea de zone de productivitate suficient de distincte pentru formarea de rentă

diferenţială pe criteriul favorabilităţii condiţiilor naturale.

4.1.2. Solurile. O comparaţie între modul de distribuţie a elementelor climatice

(fig.3.10, 3.11) şi harta solurilor (fig.3.3) ne conduce la constatarea că acestea din

urmă sunt mult mai diferenţiate atât ca potenţial productiv (de la cele mai fertile, cum

sunt cernoziomurile ciocolatii şi levigate şi până la cele mai sărace, cum sunt solurile

bălane de stepă erodate de pe versantul vestic al judeţului), cât şi ca repartiţie

teritorială.

Pentru soluri nu se pot trasa izolinii, ca şi pentru elementele de climă

(izoterme, izohiete). Principalele tipuri de sol purtătoare ale unor potenţiale de

producţie proprii sunt distribuite mult mai uniform cel mai adesea în mod punctual,

în enclave care fac deosebit de dificilă conturarea de zone distincte cât de cât

omogene sub aspectul fertilităţii naturale.

Cele mai răspândite sunt cernoziomurile carbonatice, soluri de fertilitate

mijlocie care ocupă cea mai mare suprafaţă în partea centrală, mediană a judeţului de

la nord şi până la extremul sud. Sub formă de enclave acestea la întâlnim însă mai

peste tot (pe litoral în zona Techirghiol, în sudul extrem, Independenţa-Limanu, în

partea de nord-est sau sud-vest a judeţului).

Mult mai puţin răspândite, dar mai fertile sunt cernoziomurile semicarbonatice

şi cernoziomurile cambice răspândite cu deosebire în jumătatea sud-estică a

judeţului, dar nu în zone compacte ci întrepătrunse de enclave la soluri mai puţin

fertile, cum sunt cernoziomurile carbonatice.

În partea central-nordică a judeţului, în perimetrele localităţilor Tariverde,

Cogealac, Fântânele, Râmnic, întâlnim de asemenea unele din cele mai fertile soluri

(cernoziomuri semicarbonatice şi cernoziomuri cambice), dar pe suprafeţe mult mai

reduse şi, de asemenea, în asociaţie cu soluri de calitate inferioară.

Partea sau pintenul de sud-vest al judeţului cuprinde un adevărat amalgam de

soluri de la cele mai fertile pe fundul văilor, în zonele depresionare (aşa-zisele

ceairuri) şi până la soluri schelet sau excesiv erodate pe versanţii abrupţi.

Page 168: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

170

În sfârşit, partea vestică a judeţului este dominată de solurile bălane de stepă

uşoare, sensibile la uscăciune şi unele din cele mai sărace. Productivitatea redusă a

acestora este accentuată şi de faptul că în decursul timpului au fost supuse unor

puternice eroziuni prin apa ploilor de primăvară, aproape întotdeauna sub formă de

aversă. O caracteristică specifică a reliefului jud.Constanţa o constituie orientarea

văilor, de altfel uscate mai tot timpul (în partea de sud a judeţului nu există nici o apă

curgătoare permanentă cât de mică) de la est spre vest.

Un rol important în distribuţia teritorială a producţiei agricole îl are canalul

navigabil Dunăre-Marea Neagră, care traversează judeţul Constanţa în partea sa

mediană şi care alimentează cea mai mare parte din sistemele de irigaţii, atât la nord

cât şi la sud.

Ţinând seama de faptul că repartiţia teritorială a solurilor cu însuşiri de

fertilitate intrinseci diferite este mult mai neomogenă decât în cazul elementelor

climatice, în ultimă analiză repartiţia solurilor va influenţa în primul rând zonalitatea

condiţiilor de favorabilitate naturală.

4.2. Lucrări de zonare a producţiei agricole în jud. Constanţa

4.2.1. Zonarea ecologică a plantelor agricole în RPR, 1960. Prima lucrare de

zonare a foste elaborată în anul 1960 de către un colectiv de autori coordonat de prof.

N.Zamfirescu Zonarea ecologică a plantelor agricole în RPR (fig.4.1).

În această lucrare pentru toate culturile şi pentru întreaga ţară au fost luate în

considerare un număr de şase zone de favorabilitate, după cum urmează:

1. Favorabilă I (FI); 2. Favorabilă II (FII); 3. Favorabilă III (FIII); 4. Puţin

favorabilă (PF); 5. Foarte puţin favorabilă (FPF); 6. Zonă improprie (I).

La cultura grâului, teritoriul judeţului Constanţa se încadrează în primele trei

zone de favorabilitate (fig.4.1).

Partea de sud-est a judeţului cu limita nordică pe linia Constanţa-Medgidia,

limita vestică înaintând până înspre Deleni, iar limita estică, care exclude fâşia de

litoral cu precipitaţiile cele mai reduse, se încadrează în prima zonă de favorabilitate

(FI).

Page 169: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

171

Grâu

Porumb

Fig. 4.1. Zonarea culturii grâului şi porumbului în Dobrogea (după N.Zamfirescu şi colab.,1960)

Page 170: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

172

Partea centrală a judeţului, la nord şi la sud de Valea Carasu, precum şi fâşia

cea mai săracă în precipitaţii în lungul litoralului, se încadrează în a doua zonă de

favorabilitate (FII).

Restul terenurilor agricole, cuprinse pe versantul vestic şi aproape întreaga

treime de nord, formează cea de a treia zonă de favorabilitate (FIII).

Pentru cultura porumbului, Dobrogea oferă condiţii ecologice mai puţin

favorabile decât pentru grâu şi asta datorită faptului că porumbul nu beneficiază de

precipitaţiile din timpul toamnei şi iernii, întreaga perioadă de vegetaţie

desfăşurându-se pe parcursul a şase luni de primăvară, vară şi toamnă, din care două,

hotărâtoare pentru procesul de rodire, iulie şi august sunt cele mai secetoase.

În judeţul Constanţa au fost identificate tot trei zone de favorabilitate

ecologică, în ordinea productivităţii astfel:

1. partea de sud-est a judeţului, care se suprapune pe prima zonă de

favorabilitate a grâului, constituie zona de favorabilitate II (FII), fiind însă mai puţin

întinsă înspre vest.

2. o fâşie îngustă în partea de vest a judeţului, cu limita nordică depăşind

localitatea Hîrşova , iar cu cea sudică până pe teritoriul localităţii Rasova, este

apreciată ca zonă puţin favorabilă (PF) datorită mai cu seamă prezenţei solurilor

sărace şi erodate din această parte a judeţului.

3. restul teritoriului de la nord la sud, sud-vest, ca şi fâşia relativ îngustă,

aparţine zonei favorabile III (FIII).

4.2.2. Zonarea producţiei agricole în Dobrogea, nivel 1970-1972. A doua

lucrare de zonare a producţiei vegetale în Dobrogea şi fireşte şi pentru judeţul

Constanţa a fost elaborată cca. 15 ani mai târziu de către Staţiunea Experimentală

Agricolă de la Valu lui Traian şi publicată de către P.T o m o r o g a în 1973 în

lucrarea Agricultura Dobrogei92.

92 Tomoroga, P., Agricultura Dobrogei, Ed.Ceres, Bucureşti, 1973, pag.122 şi 132;

Page 171: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

173

P.Tomoroga ia în considerare trei zone de favorabilitate pentru cele două

principale culturi cerealiere, grâul şi porumbul, pe teritoriul judeţului Constanţa

(fig.4.2).

Page 172: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

174

Pentru cultura grâului, zona cea mai favorabilă este tot partea de sud-est a

judeţului (zona III, numerotarea favorabilităţii fiind inversă), dar care include de data

aceasta şi zona litorală. Acelaşi specialist consideră că un grad de favorabilitate

identic se întâlneşte şi în centrul judeţului, în jurul oraşului Medgidia şi de asemenea

sub forma unei zone insulare, cu soluri din cele mai fertile în partea central-nordică a

judeţului.

Prima zonă de fertilitate (de data aceasta cu potenţialul de producţie cel mai

redus) acoperă partea de sud-vest a judeţului, cea mai complexă fiind varietatea

solurilor şi orografia terenului.

Restul teritoriului jud. Constanţa este asimilat zonei de doua de fertilitate

ecologică.

Pentru cultura porumbului configuraţia celor trei zone de favorabilitate se

modifică în felul următor:

zona de favorabilitate maximă a IV-a se extinde spre vest,

cuprinzând inclusiv centrul judeţului şi litoralul, cu excepţia unei

porţiuni în partea de nord-est;

zona cea mai puţin favorabilă (2 în sistemul de numerotare al

autorului) cuprinde întreaga faţetă vestică a judeţului cu

extinderea cea mai mare în sud-vest şi o fâşie îngustă în partea

centrală. De asemenea, autorul identifică o porţiune mai slab

productivă în partea de est a judeţului la sud de lacul Sinoe;

zona de fertilitate ecologică medie care cuprinde în general partea

centrală a judeţului, dar cu un areal de răspândire mai redus decât

pentru cultura grâului.

Zonarea producţiei vegetale descrisă mai sus are câteva caracetristici specifice

şi anume:

• nu corespunde cu sistemul unic de favorabilitate adoptat în lucrarea din

1960;

Page 173: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

175

• numerotarea este inversă de la 1 la 4, prima zonă fiind considerată

improprie terenurilor în arabil, ceea ce face ca numărul zonelor de

favorabilitate pentru plantele de cultură să se reducă la trei, din care a

treia apare ca cea mai favorabilă.;

• nu are la bază un sistem de bonitare, ci mai degrabă o statistică

teritorială a producţiilor medii la principalele culturi obţinute în perioada

elaborării lucrării;

• nu ţine seama de lucrările de îmbunătăţiri funciare, deşi la data când a

apărut lucrarea cca. 100 mii ha (20% din arabil) era amenajat pentru

irigat şi lucrările erau în plină desfăşurare cu un ritm de zeci de mii de

ha pe an;

• nivelul orientativ al randamentelor indicat în lucrare nu ţine seama de

potenţarea prin irigare a acestora, deşi Staţiunea de Cercetări de la Valu

lui Traian avea deja rezultate multianuale în acest sens.

Zonarea producţiei vegetale elaborată la începutul anilor `70 cu valoare

orientativă în ce priveşte nivelul randamentelor la unitatea de suprafaţă este cu toate

acestea deosebit de importantă întrucât sesizează şi poziţionează corect în special

diferenţele în ce priveşte starea de fertilitate a solurilor, eroziunea, relieful terenului.

4.2.3. Zonarea producţiei agricole orizont 1980-1985-1990. A fost concepută

ca o comandă socială sau mai degrabă o comandă politică ce urma să transpună în

plan teritorial obiectivele pe termen lung ale politicii agrare ale Partidului Comunist

Român stabilite la al XI-lea Congres (1974).

Lucrarea cea mai amplă elaborată în România s-a caracterizat printr-o abordare

integrală a problemelor şi locului agriculturii în economia naţională, fiind precedată

de ample studii pregătitoare în toate domeniile din interiorul agriculturii în relaţie cu

factorii externi, politici, economici şi sociali.

Caracteristica principală a lucrării a fost o abordare globală a repartiţiei

teritoriale a producţiei agricole vegetale şi animale în funcţie de condiţiile naturale,

economice şi sociale, în corelare cu:

dezvoltarea bazei materiale (capital fix şi circulant);

Page 174: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

176

execuţia unor ample lucrări de îmbunătăţiri funciare până la

epuizarea restricţiilor în utilizarea raţională a fondului

funciar (secetă, eroziune, exces de umiditate, de alcalinitate

etc, toate acestea urmând să fie rezolvate până în preajma

anilor `90;

progresul tehnic şi tehnologic, accentuarea proceselor de

concentrare şi specializare a producţiei pe zone şi sectoare

socio-economice (de stat, cooperatiste, zone

necoperativizate);

continuarea procesului de urbanizare şi reducerea populaţiei

ocupate în agricultură din populaţia totală ocupată până la

17-18%.

În acest context, aşezată pe un fond ecologic concret studiat în mod exhaustiv

de către pedologi în primul rând, lucrarea de zonare finalizată în anul 1976 a avut un

caracter pregnant prospectiv, vizând cu prioritate profilul complex (vegetal,

cerealier, animal-pe produse), gradul de concentrare al diferitelor produse, încadrarea

lor pe două planuri, la nivel naţional şi local. Acesta a fost şi motivul pentru care s-a

solicitat îndrumătorilor-metodologi de la nivelul judeţelor constituirea unui număr

mare de zone judeţene (8-12).

Potrivit condiţiilor ecologice naturale şi potenţate prin lucrări de îmbunătăţiri

funciare în fiecare zonă judeţeană a fost propus un anumit profil al producţiei

vegetale, iar peste acesta s-au suprapus produsele animale cele mai potrivite (carnea,

laptele, ouăle s-au asociat cu zonele cerealiere – porumb în primul rând - legumele

în zonele preorăşeneşti etc.), figura 4.3 fiind edificatoare în această privinţă.

Acutizarea penuriei de resurse atât investiţionale cât şi de exploatare care a

dominat întreg deceniul nouă al sec.XX, precum şi alte cauze, au condus la un grad

redus de realizare a obiectivelor tehnice şi economice propuse prin lucrarea de

zonare. Lucrările de îmbunătăţiri funciare au rămas cu unele excepţii (irigaţii) cam la

jumătatea suprafeţelor propuse, iar pentru cele executate nu s-au mai găsit fonduri

pentru o exploatare raţională.

Page 175: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

177

Fig. 4.3. Profilul zonelor de producţie pe judeţul Constanţa (1976)

Page 176: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

178

Obiectivele moderne construite în ramura zootehnică nu au fost nici ele

exploatate raţional, astfel că în faza de exploatare parametrii tehnici şi economici au

rămas mult în urma celor proiectaţi.

Cea mai valoroasă parte din Zonarea producţiei agricole 1976 rămâne studiul

aprofundat al condiţiilor naturale în sensul că acesta poate fi utilizat şi în prezent ca

bază pentru o repartiţie teritorială raţională a producţiei vegetale, în primul rând. El

poate de asemenea să fie folosit cu succes şi în rezolvarea unor probleme actuale şi

de perspectivă, precum renta funciară şi preţul pământului, fiscalitatea, impozitul

agricol.

4.3. Bonitarea condiţiilor naturale şi potenţate a terenurilor agricole din judeţul Constanţa

4.3.1. Bonitarea condiţiilor naturale. Lucrarea de zonare propriu-zisă, adică

de stabilire a perimetrului fiecărei zone judeţene a fost precedată de ample studii

pedologice şi climatologice executate de către institutele de cercetări de profil

(Institutul de Cercetări pedologice şi Agrochimice -ICPA şi Institutul Naţional de

Meteorologie şi Hidrologie – INMH), care au fost transpuse pe hărţi şi puse apoi la

dispoziţia comisiilor judeţene de zonare.

Bonitarea condiţiilor naturale a fost efectuată pentru toate cele patru categorii

de folosinţă a terenului: arabil, vii (struguri de vin şi struguri masă), pomi fructiferi

(separat pentru meri-peri, pruni, cireşi-vişini, caişi-piersici), pentru pajişti naturale,

precum şi pentru un număr de 13 specii de culturi de câmp (cereale, leguminoase

pentru boabe, plante tehnice, legume).

Dat fiind faptul că unul din obiectivele lucrării de faţă îl reprezintă sesizarea

manifestării rentei diferenţiale în funcţie de favorabilitatea naturală a terenurilor

agricole, am considerat oportun să reţinem din această lucrare (Zonarea producţiei

agricole 1980,1985,1990, jud. Constanţa) un număr de şase hărţi reprezentând

condiţiile naturale şi bonitarea pe 10 clase de bonitare pentru categoria de folosinţă

arabil şi un număr de cinci culturi, cele mai reprezentative: grâu, porumb, floarea-

soarelui, cartofi şi sfeclă de zahăr (fig.4.4-4.9).

Page 177: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

179

Fig.4.4. Aprecierea economică a terenurilor – folosinţa arabil

Page 178: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

180

Fig.4.5. Aprecierea economică a terenurilor - Grâu

Page 179: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

181

Fig.4.6. Aprecierea economică a terenurilor – Porumb

Page 180: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

182

Fig.4.7. Aprecierea economică a terenurilor – Floarea-soarelui

Page 181: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

183

Fig.4.8. Aprecierea economică a terenurilor – Sfeclă de zahăr

Page 182: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

184

Fig.4.9. Aprecierea economică a terenurilor - Cartofi

Page 183: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

185

Pe baza hărţilor respective au fost identificate clasele de bonitare pentru arabil

şi principalele culturi.

Observăm că primele două clase de bonitare (cele mai puţin favorabile 0-10 şi

11-20 puncte le întâlnim pe suprafeţe foarte mici la categoria arabil, precum şi

la culturile porumb, cartofi şi sfeclă de zahăr. Cea de-a treia clasă de favorabilitate

(20-30 puncte) o întâlnim şi la grâu, dar nu o mai întâlnim la cultura floarea-soarelui. Tabelul 4.1

Identificarea claselor de bonitare (fertilitate) pentru terenul arabil şi principalele culturi de câmp şi plante tehnice în jud.Constanţa

Clasa de bonitarex)

fertilitatexx)

Limitele notei de bonitare

Teren arabil Grâu Porumb Floarea-

soarelui Cartofi Sfeclă de zahăr

I 0-10 x x x x II 11-20 x x x x III 21-30 x x x x IV 31-40 x x x x V 41-50 x x x x x x VI 51-60 x x x x x VII 61-70 x x x x x VIII 71-80 x x x x IX 81-90 X 91-100

Media 47 49 49 48 37 43 x) Prelucrări proprii după D.Teaci şi Viorica Pană

Majoritatea terenurilor, ca şi a culturilor, se încadrează în clasele de bonitare

mijlocii între 41-50 de puncte, cu o preponderenţă masivă a clasei a cincea (41-50

puncte) care va da, de altfel şi nota medie a judeţului. Prin comprimarea claselor de

bonitare în clase de favorabilitate, respectiv din 20 în 20 de puncte ale notei de

bonitare obţinem o regrupare a terenurilor judeţului, reprezenzată în tab.4.2.

Din consultarea hărţilor de bonitare întocmite de către ICPA cu ocazia

lucrărilor de zonare a producţiei agricole (1976) rezultă următoarele concluzii:

în sistemul de apreciere a condiţiilor naturale de la 0-100 puncte, prima

clasă de favorabilitate lipseşte şi aceasta datorită în primul rând

condiţiilor de climă ca şi a absenţei aportului freatic, elemente pentru

care punctajul este egal cu zero sau minim;

Page 184: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

186

în cea de-a doua clasă de favorabilitate sunt cuprinse mai puţin de 17%

din suprafeţele cultivate în arabil; Tabelul 4.2

Gruparea terenurilor şi a suprafeţelor arabile din jud.Constanţa pe clase de favorabilitate

a) Gruparea terenurilor arabile din jud.Constanţa pe clase de favorabilitate

Clasa de favorabilitate

Limita notei de bonitare

Teren arabil Grâu Porumb Floarea-

soarelui Cartofi Sfeclă de zahăr

1. Foarte favorabilă I 81-100 - - - - - - 2. Foarte favorabilă II 61-80 x X x x - X 3. Favorabil I 41-60 x X x x x X 4. Favorabil II 21-40 x X x x x X 5. Puţin favorabil 0-20 x - x - x X

Media 47 49 49 48 37 43 b) Gruparea suprafeţelor pe clase de favorabilitate

Clasa de favorabilitate

Limita notei de bonitare

Teren arabil Grâu Porumb Floarea-

soarelui Cartofi Sfeclă

de zahăr

Media %

1. Foarte favorabilă I 81-100 - - - - - - - 0,0

2. Foarte favorabilă II 61-80 110 130 80 120 - 50 82 16,8

3. Favorabil I 41-60 308 320 333 305 123 248 273 56,0 4. Favorabil II 21-40 40 38 50 63 200 105 96 19,6 5. Puţin favorabil 0-20 30 - 25 - 85 85 87 7,6

Suprafaţa arabilă Ha 488 488 488 488 488 488 488 100,0

Nota medie de bonitare 47 49 49 48 37 47 47

Sursa: Calculaţii după hărţile de bonitare.

clasa a 3-a de favorabilitate este dominantă cu cca. 56% din suprafaţa

arabilă şi în consecinţă formează şi nota medie de bonitare atât pentru

arabil cât şi pentru principalele culturi. Notele medii pentru cartofi sau

sfeclă de zahăr, deşi mai mici decât media, nu sunt reprezentative,

întrucât datorită suprafeţelor reduse pe care se cultivă găsesc terenuri cu

favorabilitate corespunzătoare în oricare din zonele mai mari.

cea de a 4-a zonă de favorabilitate ocupă aproape 1/5 din suprafaţa

arabilă a judeţului în special pe faleza Dunării şi în sud-vestul judeţului.

Este cultivată cu întreg sortimentul de culturi de câmp, dar şi cu plantaţii

viti-pomicole (în jumătatea de sud) parţial terasate.

Page 185: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

187

terenurile de categoria a 5-a cu note de bonitare mai mici de 20, ocupă

mai puţin de 8% din teritoriu, ele pot fi întâlnite aproape oriunde, dar

care datorită suprafeţelor mici, nu pot fi subiect de zonalitate.

În scopul fundamentării zonalităţii condiţiilor naturale, respectiv a zonelor de

favorabilitate susceptibile să genereze diferenţe de productivitate suficient de

semnificative pentru sesizarea rentei diferenţiale I au fost selectate un număr de trei

foste consilii agroindustriale de stat şi cooperatiste reprezentând cele trei zone de

favorabilitate mai mult sau mai puţin bine conturate (tab.4.3). Tabelul 4.3

Notele de bonitare naturale pe zone de favorabilitate reprezentative pentru judeţul Constanţa

Unitatea agricolă Clase de favorabilitate Grâu Porumb Floarea-

soarelui Cartofi Sfeclă de zahăr

Legumi-noase boabe

Unităţi agricole din zona Topraisar (litoral, sud-est) Osmancea III 40-60 57 54 55 40 48 56 Lanurile III 40-60 61 59 60 47 53 61 Mereni II-III 41-80 62 60 61 49 54 60 Bărăganu II-III 41-80 63 61 63 56 55 62 Biruinţa III 41-60 57 53 52 40 48 53 Moviliţa II-III 41-80 63 60 59 48 56 59 Topraisar II 61-80 66 65 66 54 60 65 Potîrnichea II 61-80 66 65 66 54 60 65 Amzacea II-III 41-80 62 60 61 48 55 60 Topraisar III 41-60 60 57 56 45 53 56 TOTAL II-III 41-60 62 59 60 49 53 60

Unităţi agricole din zona Remus Opreanu (centru, nord-sud) Medgidia III 41-60 48 42 42 32 35 46 Ivrinezu IV 21-40 22 17 14 5 7 13 Izvoru III 41-60 48 41 40 29 34 46 Peştera III 41-60 47 42 41 28 34 43 Medgidia IV 21-40 37 31 33 22 26 36 Peştera III 41-60 45 42 41 39 41 42 TOTAL III 41-60 43 41 40 32 31 40

Unităţi agricole din zona Cernavodă (vest, sud-vest) Dunărea IV 21-40 37 33 35 20 24 35 Seimenii Mici IV 21-40 38 31 35 21 24 35 Seimenii Mari IV 21-40 39 32 36 22 25 36 Dunăreni IV 21-40 39 32 21 10 14 21 Alimanu IV 21-40 27 22 20 10 14 20 Cochirleni IV 21-40 25 21 20 10 17 20 Rasova IV 21-40 27 23 20 10 14 20 Cernavodă IV 21-40 25 21 21 11 14 20 TOTAL IV 21-40 30 26 25 13 17 24

Sursa: OSPA Constanţa, 1976.

Page 186: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

188

Sub acest aspect considerăm oportun să facem o disociere între două noţiuni

care se confundă adesea şi anume calitatea fondului funciar şi favorabilitatea unui

anumit teritoriu.

Clasa de calitate a terenului se referă numai la caracteristicile intrinseci ale

terenurilor, la gradul de degradare şi la pantă, fără a lua în considerare elementele

climatice (căldură, precipitaţii etc.) care sunt luate în calcul la bonitarea

agroecologică.

În literatura de specialitate, terenurile agricole au fost grupate pe şase clase de

calitate astfel:

• clasa I – terenuri de calitate foarte bună, lipsite de orice limitări

(restricţii) sau fenomene de degradare cu soluri profunde, cu textură

mijlocie, drenaj bun şi cu pante sub 5%;

• clasa II-a – terenuri de calitate bună, pe care acţiunea factorilor

limitativi este incipientă sau slabă;

• clasa III-a – terenuri de calitate mijlocie pe care factorii limitativi se

manifestă cu o intensitate semnificativă, mijlocie;

• clasa IV-a – terenuri de calitate slabă terenuri cu fenomene de

degradare puternică;

• clasa V-a – terenuri de calitate foarte slabă pe care degradările sunt

foarte puternice sau excesive;

• clasa VI-a – terenuri devenite neproductive ca urmare a unor procese de

degradare extremă, naturală sau antropică93.

Potrivit acestei clasificări, terenul arabil din Dobrogea corespunde

următoarelor clase de favorabilitate (tab.4.4)94 96.

93Georgescu, Sc. ( coordonator), Studiul fondului funciar agricol al Republicii Socialiste România, IGFCOT, Centrul de Material Didactic şi Propagandă Agricolă, Bucureşti, 1983, pag.7-8; 94 Georgescu, Sc. ( coordonator), Op.cit., pag.75-76;

Page 187: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

189

Tabelul 4.4 Structura fondului funciar agricol din Dobrogea pe clase de calitate ( % )

Clasa de calitate Arabil Agricol

I 60,2 53,0 II 23,2 21,6 III 10,3 11,5 IV 3,8 6,3 V 2,5 7,6

Total 100,0 100,0 Sursa: Studiul fondului funciar agricol al RSR

Pe ansamblul Dobrogei calitatea terenurilor este superioară mediei pe ţară,

terenurile bune şi foarte bune (clasa I şi II) reprezentând aproape ¾ faţă de o medie de

cca.38% media pe ţară. În cadrul Dobrogei, judeţul Constanţa este sensibil superior

comparativ cu jud. Tulcea.

4.3.2. Bonitarea condiţiilor potenţate a terenurilor agricole din jud.

Constanţa. În perioada elaborării lucrărilor de bonitare a terenurilor din jud.

Constanţa (1974-1975) numai o parte din îmbunătăţirile funciare programate erau

executate.

Amenajările pentru irigaţii, spre exemplu, nu erau executate decât în proporţia

de cca. 40%, cu toate acestea bonitarea condiţiilor naturale nu a ţinut seama de aceste

amenajări. În schimb, pentru bonitarea condiţiilor potenţate s-a ţinut seama de

programul de îmbunătăţire al orizontului 1990, care în jud. Constanţa a şi fost realizat,

cu mici excepţii.

În cazul celor trei zone agricole, luate ca exemplu pentru bonitarea condiţiilor

naturale şi care reprezintă în linii generale zonalitatea acestor condiţii pentru teritoriul

luat în studiu, amenajările pentru irigaţii ca principal factor de potenţare au fost

efectuate pe 96% din suprafaţă, în zona Topraisar, 68% în cadrul zonei Remus

Opreanu şi 36% în zona Cernavodă, care se caracterizează prin cele mai slabe condiţii

pentru astfel de lucrări.

Potenţarea notelor naturale de bonitare şi transformarea lor în note potenţate a

ridicat clasa de favorabilitate pentru fiecare dintre cele trei teritorii, însă în mod diferit

(tab. 4.5).

Page 188: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

190

Pentru zona cea mai puţin favorabilă, Cernavodă, de la clasa a IV în condiţii

naturale (21-40 nota de bonitare) s-a ajuns la clasa superioară a III-a (41-60), iar în

unele cazuri (unde au fost posibile amenajările hidroameliorative chiar la clasa a II

(61-80 puncte).

În zona centrală Remus Opreanu, potenţarea a fost mai nuanţată. În funcţie de

condiţiile concrete ale fiecărei unităţi agricole acestea au ajuns să fie încadrate din

clasa a IV sau a III-a în clasa a II-a de favorabilitate sau chiar în clasa a I-a.

Tabelul 4.5

Notele de bonitare potenţate pe zone de favorabilitate reprezentative pentru judeţul Constanţa

Unitatea agricolă Clase de favorabilitate Grâu Porumb Floarea-

soarelui Cartofi Sfeclă de zahăr

Legumi-noase boabe

Unităţi agricole din zona Topraisar (litoral, sud-est) Osmancea I > 80 97 113 93 76 120 95 Lanurile I > 80 104 124 102 89 132 104 Mereni I > 80 105 126 104 93 135 102 Bărăganu I > 80 107 128 107 95 140 105 Biruinţa I > 80 97 111 88 76 120 90 Moviliţa I > 80 107 126 100 91 140 100 Topraisar I > 80 112 136 112 103 150 110 Potîrnichea I > 80 112 136 112 103 150 110 Amzacea I > 80 105 126 104 91 137 102 Topraisar I > 80 102 120 95 85 132 95 TOTAL 5 > 80 101 125 91 90 135 90

Unităţi agricole din zona Remus Opreanu (centru, nord-sud) Medgidia I-II >61 82 88 71 57 97 78 Ivrinezu IV 21-40 37 36 24 9 17 22 Izvoru I-II > 61 82 86 68 55 85 78 Peştera I-II > 61 80 88 70 53 85 77 Medgidia II 61-80 63 65 56 42 65 61 Peştera II 61-80 65 69 53 64 60 56 TOTAL II 61-80 69 74 58 41 67 62

Unităţi agricole din zona Cernavodă (vest, sud-vest) Dunărea II 61-80 66 73 62 40 52 62 Seimenii Mici II 61-80 67 68 62 42 62 62 Seimenii Mari II 61-80 68 69 63 43 64 63 Dunăreni III 41-60 49 47 35 20 34 35 Alimanu III 41-60 51 50 37 21 37 37 Cochirleni III 41-60 49 48 36 15 27 36 Rasova III 41-60 49 52 37 21 37 37 Cernavodă III 41-60 44 46 38 52 36 36 TOTAL III 41-60 54 55 45 27 43 44

Sursa: OSPA Constanţa, 1976.

Page 189: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

191

Potenţarea cea mai puternică s-a produs în zona litorală (Topraisar) cu solurile

cele mai fertile unde nota de bonitare potenţată a depăşit limita de 100 puncte din

sistemul de bonitare al condiţiilor naturale. Şi aici există diferenţe de la o unitate

agricolă la alta, dar în majoritatea cazurilor şi la principalele culturi, nota de bonitare

depăşeşte 100 de puncte.

Întrucât în acest caz potenţarea condiţiilor naturale s-a obţinut prin investiţii,

renta diferenţială potenţială pe aceste terenuri va fi diferită faţă de aceea obţinută pe

terenuri cu fertilitate naturală diferită. În primul caz se obţine rentă diferenţială I, iar în

cel de-al doilea rentă diferenţială II, aşa cum vom vedea în continuare. Fireşte însă că

investiţiile efectuate pe terenuri cu fertilitate naturală diferită nu vor anula renta

diferenţială I, ci o vor amplifica în condiţiile în care obiectivele de investiţii vor fi

exploatate la parametrii proiectaţi.

4.4. Valorificarea fertilităţii naturale şi potenţate a terenurilor arabile din judeţul Constanţa

4.4.1. Valorificarea fertilităţii naturale a terenurilor arabile din jud.

Constanţa. Pe baza hărţilor de bonitare a condiţiilor naturale la principalele culturi

(fig.4.4-4.8), a zonărilor succesive 1960, 1973, 1976 (fig.4.1-4.3) au fost reconstituite

un număr de trei zone de favorabilitate reprezentative care vor permite în continuare

punerea în evidenţă a modului de manifestare a rentei funciare diferenţiale I şi II pe

teritoriul jud. Constanţa (fig.4.9).

La stabilirea celor trei zone de favorabilitate s-a ţinut seama şi de actualul

program de reabilitare a sistemelor de irigaţii din jud.Constanţa (fig.4.10) în

perimetrele reabilitate urmând a se manifesta şi efectul rentei diferenţiale II.

Pentru determinarea productivităţii celor trei zone de favorabilitate în condiţii

naturale s-au consultat datele de arhivă (dările de seamă anuale AGR-1 ale unităţilor

agricole de stat şi cooperatiste) pentru perioada 1966-1970 neinfluenţate sau foarte

puţin influenţate de lucrările de îmbunătăţiri funciare. Rezultatele obţinute sunt

prezentate în continuare în tabelul 4.6. Au fost luate considerare principalele culturi,

grâul – reprezentativ pentru culturile de cereale păioase, iar porumbul pentru culturile

Page 190: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

192

prăşitoare. De altfel, notele de bonitare pentru cereale şi plante tehnice nu se

deosebesc în mod semnificativ. Tabelul 4.6

Gradul de valorificare al favorabilităţii naturale la culturile grâu şi porumb în jud. Constanţa în perioada 1966-1970

Grâu Porumb Zona de favorabilitate

Ponderea în arabil

% Nota

de bonitare kg/ha kg/punct Nota de bonitare kg/ha kg/punct

I 28 65 3210 50,1 66 4699 71,2 II 52 44 2173 48,3 43 3062 71,2 III 20 38 1877 48,1 37 2634 71,2

Media p e judeţ 100 49 2420 49,4 49 3489 71,2 Sursa: Prelucrări proprii după hărţile pedologice şi producţiile medii obţinute.

Fig.4.9. Zonarea actuală şi de perspectivă a culturilor de câmp în judeţul Constanţa

Page 191: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

193

Sursa ONIF – Sucursala Dobrogea, 2005.

Fig.4.10. Programul de reabilitare a sistemelor de irigaţii în jud. Constanţa (cca.150-160 mii ha)

Page 192: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

194

Cerinţe mai aparte faţă de anumiţi factori de mediu manifestă doar unele specii

mai pretenţioase, precum sfecla de zahăr, cartofii, unele specii legumicole, dar care

toate împreună nu depăşesc 2-3% din suprafaţa arabilă şi care nu pot influenţa în mod

semnificativ zonalitatea de ansamblu a unui teritoriu.

Producţiile medii obţinute sunt relativ modeste, dar ele reflectă în general

nivelul tehnologic al epocii. Spre exemplu, la grâu producţia medie de 2.420 kg/ha

raportată la nota medie de bonitare naturală a judeţului înseamnă 49,4 kg/punct al

notei de bonitare, ceea ce corespunde valorii acordate de unii specialişti.

D.Teaci95 a determinat valoarea punctului de bonitare pentru grâu la 50

kg/punct pentru orizontul tehnologic al anului 1965. La porumb cu o producţie medie

de 3.489 kg/ha valoarea punctului de bonitare de 71,2 kg/punct depăşeşte chiar

evaluările orizontului 1978 (şi anume 70 kg/punct determinată de acelaşi autor).

Menţionăm, de asemenea, că valoarea sau productivitatea punctului notei de bonitare

a fost determinată pe baza randamentelor obţinute în câmpurile experimentale ale

unităţilor de cercetare de profil din zonele respective.

4.4.2. Valorificarea favorabilităţii potenţate a terenurilor arabile din jud.

Constanţa. Aşa cum s-a mai menţionat, ultima lucrare de zonare a producţiei agricole

din jud. Constanţa, elaborată în anul 1976, a fost structurată pe trei orizonturi

temporale 1980, 1985 şi 1990, când ar fi urmat să fie realizate toate lucrările de

îmbunătăţiri funciare menite să potenţeze la maximum fertilitatea naturală a

terenurilor agricole din judeţ.

Pentru scopul urmărit aici a fost luat, ca bază de referinţă, orizontul 1985,

pentru care lucrările de potenţare au fost realizate, drept care în următoarea perioadă

de timp ar fi trebuit să fie atinse cel puţin randamentele prevăzute pentru orizontul

1985. Ceea ce s-a realizat în realitate este prezentat în tabelul 4.7. Potrivit studiilor de

zonare notele de bonitare naturale au fost potenţate cu coeficienţi cuprinşi între 1,45 şi

1,65 pentru cultura grâului şi cu 1,95 şi 2,20 la cultura porumbului, iar notele medii

potenţate la nivel de judeţ au devenit 77 pentru grâu şi respectiv 100 pentru porumb.

95 Teaci, D., Bonitarea terenurilor agricole, Ed.Ceres, Bucureşti, 1980, pag.225-226;

Page 193: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

195

Tabelul 4.7

Gradul de valorificare al favorabilităţii potenţate la culturile de grâu şi porumb în perioada 1986-1990, comparativ cu prevederile zonării în jud. Constanţa

Grâu Porumb Zona

de favora-bilitate

Nota de bonitare naturală

Coeficient de

potenţare

Nota potenţată

Producţiakg/ha

Producţia/punct

potenţat

Nota de bonitare naturală

Coeficient de

potenţare

Nota potenţată

Producţiakg/ha

Producţia/punct

potenţat

a) Proiectată prin lucrările de zonare orizont 1985 I 65 1,65 107 6527 61 66 2,20 145 10875 75 II 44 1,55 68 4148 61 43 2,02 87 6525 75 III 38 1,45 55 3355 61 37 1,95 72 5400 75

Media pe

judeţ 49 1,57 77 4700 61 49 2,04 100 7500 75

b) Realizări – media anilor 1986-1990 I 65 1,65 107 4890 45,7 66 2,20 145 4423 30,5 II 44 1,55 68 3108 45,7 43 2,02 87 2654 30,5 III 38 1,45 65 2971 45,7 37 1,95 72 2196 30,5

Media pe

judeţ 49 1,57 77 3521 45,7 49 2,04 100 3051 30,5

Sursa: Prelucrări după lucrările de zonare 1976 şi producţiile obţinute în perioada 1986-1990.

Prognoza randamentelor pentru orizontul 1985 menţionată în aceeaşi lucrare

pentru orizontul respectiv a fost de 4.700 kg/ha grâu şi 7.500 kg/ha porumb, revenind

61 kg/punct în primul caz şi 75 kg/punct în cele de al doilea (tabel 4.6 ).

Nivelul randamentului obţinut în următoarea perioadă (1986-1990) a fost însă

cu mult sub cel proiectat la grâu, iar la porumb chiar sub nivelul celui obţinut în

perioada anterioară.

Aceste rezultate aparent paradoxale îşi au explicaţia în neconcordanţa între

evoluţia notei de bonitare ca efect al unor eforturi investiţionale pe de o parte şi

evoluţia factorului tehnologic menit să pună în valoare respectiva investiţie pe de alta.

4.5. Interpretarea şi valorificarea economică a bonitării terenurilor agricole

4.5.1. Câteva aspecte istorice. Pământul ca mijloc de procurare a hranei atât în

stare naturală sau modificat prin intervenţii antropice a constituit din cele mai vechi

timpuri, subiect de evaluare economică, criteriul de bază fiind capacitatea acestuia de

a produce recolte mai mari sau mai mici în funcţie de o serie de însuşiri, cunoscute

generic drept calitate.

Page 194: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

196

Se înţelege de la sine că evaluarea economică a pământului ca aproape orice

acţiune omenească, nu era gratuită. Primul interesat era, fireşte, proprietarul sau

deţinătorul de teren, dar în acelaşi timp comunitatea şi mai apoi formaţiunea statală,

pentru care impozitul funciar constituia una din principalele surse de venit. În ordine

atât istorică, dar şi ponderală formaţiile religioase posesoare de mari întinderi de

pământ erau şi ele interesate de capacitatea productivă a pământului, acestea din urmă

instituind în calitate de deţinător, aşa-zisa zeciuială adică a 10-a parte din recoltă din

partea celor care-l lucrau. Dacă pe sistemul zecimal calitatea terenului era implicată în

mod direct - această a 10-a parte fiind mai mare sau mai mică în funcţie de recoltă,

respectiv de calitate, impozitarea de către stat făcea implicită evaluarea economică a

calităţii pământului, adică bonitarea.

Aşadar evaluarea economică a pământului are o istorie practic de aceeaşi

vechime ca şi agricultura însăşi. Nu este însă locul dezvoltării ei aici, dar câteva repere

cronologice ne sunt necesare în vederea stabilirii stadiul evoluţiei conceptului de

bonitare economică şi rolul său în economia funciară în ansamblu inclusiv în ce

priveşte renta funciară.

• Cu cel puţin 3000 de ani înaintea erei creştine în Mesopotamia şi Egipt

formaţiunile statele practicau clasificarea terenurilor în funcţie de calitate

pentru stabilirea dărilor pentru stăpânire96.

• În Grecia antică şi apoi în Imperiul roman stabilirea obligaţiilor către stat

ale deţinătorilor de pământ se făcea de asemenea, pe baza clasificării

terenurilor după calitate;

• Din perioada Evului Mediu exista, de asemenea, referiri la plata rentei,

aceasta fiind însă amestecată cu alte obligaţii datorate proprietarului de

pământ sau statului97.

• Renta ca teorie începe să fie cunoscută din sec.XVII în perioada formării

statelor-naţiume, tot in legătura cu politicile fiscale (W.Petty, A Treaty on

Taxes and Contribution, 1662).

96 Teaci, D., Op. cit., pag.159; 97 Schumpeter, J.A., History of Economic Analysis, New York, 1954, pag. 101;

Page 195: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

197

• În sec.XVIII, fiziocraţii vor dezvolta chiar exagerat de mult teoria rentei

funciare întrucat aceştia considerau că doar în agricultură se formează

surplus (produit net).

• Descompunerea de către David Ricardo98 a venitului naţional al unei ţări în

trei parţi din care una provine de la proprietarii funciari, înseamnă printre

altele recunoaşterea implicită a unui mecanism de distribuţie a rentei

funciare între stat şi proprietarii funciari.

• Cam în acelaşi timp, sau chiar mai devreme, începând cu sec. XVIII,

administraţia habsburgică a cărei meticulozitate era cunoscută, avea

clasificate pământurile după venitul cadastral ca rezultat al capacităţii

productive, iar la începutul sec.XX o nouă încadrare a terenurilor pe clase

de favorabilitate a fost extinsă până la nivelul parcelelor individuale ale

fiecărei gospodării ţărăneşti 99.

• Începând cu sec.XIX timpuriu studii şi cercetări pedologice a pământului

din ce în ce mai laborioase se dezvoltă şi se extind şi în alte parţi ale lumii

precum în SUA, Rusia, Anglia.

În ce priveşte conceptul şi noţiunea de bonitare, aceasta din urmă îşi are

originea semantică în Germania unde a fost introdusă de I.F.Mayer în anul 1805100.

Tot în spaţiul german, Prusia, Bavaria, în fostul imperiu habsburgic s-au efectuat cele

mai vechi lucrări de bonitare cu caracter practic, introducându-se în acelaşi timp şi

cadastrul funciar.

Ţinând seama atât de personalitatea cercetătorilor care s-au ocupat de

problema bonitării terenurilor agricole, dar şi de spaţiul geografic şi timpul în care s-

au desfăşurat lucrările în mod firesc au luat naştere şi s-au format cel puţin câteva

şcoli. Pentru partea a II-a a sec.XIX şi prima jumătate a sec.XX, literatura de

specialitate citează conturarea a trei şcoli de bonitare:

- şcoala germană, având ca exponenţi pe Thaer, Bimbaum şi Knopp (1820);

98 Ricardo, D., An Essay on the Influence of a Low Price of Corn on the Profits of Stock: Showing the Inexpediency of Restrictions on Importation, 1815; 99 Teaci, D., Ibidem, pag.171-172; 100 Teaci, D., Ibidem, pag.l59;

Page 196: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

198

- şcoala rusă in frunte cu Docuceaev (1870);

- şcoala americană, mai târziu al cărei exponent a fost E. Storie (1934).

Fig.4.12. Clasificarea cadastrală a Transilvaniei 1900-1912 (după D.Teaci)

Contribuţia pe care Thaer o aduce metodologiei de bonitare şi care ne

interesează şi pe noi în cel mai înalt grad este orientarea cercetărilor în două direcţii

de investigare şi anume:

a) bonitarea terenurilor după calitatea solului, respectiv cunoaşterea însuşirilor

solului şi modul cum acestea influenţează recolta;

b) taxaţia respectiv după producţia obţinută ceea ce de fapt înseamnă

verificarea practică a clasificării după calitate.

Tot atunci - în 1820 - se utilizează pentru prima oară un sistem închis de 100

de puncte bazat în primul rând pe textură, solul argilos şi humos primind maximum

de puncte - 100 - în timp ce solul nisipos era cotat doar cu 2-10 puncte.

Page 197: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

199

Spre sfârşitul secolului XIX, Knopp, precursor al agrochimiei moderne

clasifica solurile şi în funcţie de conţinutul în anumite elemente chimice ceea ce se va

regăsi şi în metodologia de bonitare a lui Docuceaev.

Interesant apare faptul că metodologiile de bonitare menţionate mai sus ţin

seama doar de însuşirile morfologice, fizice sau fizico-chimice ale solului, respectiv

de factorii edafici nu şi de cei cosmici, adică atmosferici (resursa termică, radiaţia

solară, precipitaţii etc.). D.Teaci explică această lacună prin faptul că metodologia de

bonitare aplicată de diferiţi autori a fost elaborată şi testată pe arii geografice relativ

restrânse unde factorii atmosferici se manifestau mai mult sau mai puţin uniform,

fiind luaţi ca o constantă101.

În decursul sec.XX au fost elaborate şi alte sisteme de bonitare în care tot

însuşirile intrinseci ale solului deţin ponderea cea mai mare. Dintre acestea amintim:

Sistemul Storie. Elaborat în anul 1933 pentru terenurile din California (SUA) şi

potrivit căruia nota de bonitare sau indicele Storie reprezintă produsul expresiilor

numerice a unui număr de patru categorii de factori astfel102:

SIR = A x B x C x D în care:

-A: caracterul profilului de sol;

-B: textura în orizontul superficial;

-C: panta;

-D: alţi factori.

Sistemul Requier. Este un sistem multiplicativ care presupune calcularea unui

indice de productivitate a terenului pe baza a nouă factori de sol astfel:

- umiditatea solului (H),

- drenajul (D);

- adâncimea efectivă (P);

- textura/structura (T);

- gradul de saturare în baze (V) sau concentraţia sărurilor solubile (S);

- conţinutul în materie organică (0);

101 Teaci, D., Ibidem., pag. 161; 102 Patriche, C.V., Evaluarea biofizica şi tehnică a terenurilor agricole, Ed. Terra Nostra, Iaşi, 2003, pag. 125-130;

Page 198: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

200

- capacitatea de schimb a fracţiunii minerale/natura materialelor argiloase (A);

- rezerva de minerale alterabile (M).

PI = H x D x P x T sau x O x A x M

Fiecărui factor S i se atribuie o valoare din intervalul 0-100, procedura de

înmulţire fiind identică cu aceea utilizată pentru obţinerea indicelui Storie, astfel

încât valoarea indicelui productivităţii să oscileze, de asemenea între 0-100.

4.5.2. Valorificarea economică şi ecologică a bonitării terenurilor agricole în

România. Şi în România s-a practicat impozitarea după calitatea pământului încă de

pe vremea formaţiunilor statale de tip feudal (sec.XVIII-XIX) D.Teaci citează:

Condica pentru îndreptarea legilor potrivit căreia din 1818 se stabilesc dări

diferenţiate de la câmpie la deal şi în raport cu aşezarea satelor faţă de oraşe103.

Ion Ionescu de la Brad - 1872 - contemporan cu discipolii lui Thaer, clasifica

pământurile româneşti după textura şi compoziţia lor în 11 categorii, dintre

care cităm104:

- pământ bun cu următoarea compoziţie 20-30% argilă; 50-70% nisip; 5-10%

calcar; 5-10% humus - bun pentru toate culturile.

- pământ argilos, cu 80% argilă, pământ de oale.

- pământ argilos-nisipos, pământ tare - pământ de grâu.

- pământ argilos-calcar, pământ de trifoi şi lucernă.

- pământ nisipo-humifer —pământ de grădină.

o Mai târziu, în primii ani ai sec.XX (1906) Gh.Munteanu-Murgoci

publica prima listă a solurilor, iar în 1927 este realizată prima hartă a

solurilor din România.

o În anul 1928, P.Enculescu prezintă fazele necesare pentru

fundamentarea lucrărilor de clasificare cadastrală a solurilor105 .

În anul 1933, Amilcar Vasiliu va elabora primul sistem de bonitare a

terenurilor după un punctaj atribuit principalelor însuşiri ale solului 106.

103 Teaci, D., Ibidem, 1980, pag. 169; 104 lonescu de la Brad, I., Opere, vol.1, Bucureşti, 1943; 105 Teaci, D., Ibidem, pag. 117-119; 106 Teaci, D., Ibidem, pag.117-119;

Page 199: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

201

Tot în 1933 va apărea Legea cadastrului şi a cărţii funciare niciodată aplicată

integral în România.

În 1953, vor fi demarate ample studii şi cercetări pedoclimatice care vor

culmina cu pregătirea celei mai ample lucrări de zonare a producţiei agricole

încheiată în 1976.

Odată încheiată lucrarea de zonare, studiile pedologice vor ceda locul studiilor

agrochimice, de fapt analizelor agrochimice ale solurilor pe care fiecare unitate

economică agricolă era obligată să le repete cel puţin odată la trei ani. Oficiile

teritoriale de studii pedologice şi agrochimice - OSPA - ţineau evidenţa acestor

lucrări, iar execuţia lor se făcea în schimbul unor tarife modice.

Interesant apare faptul că acest enorm volum de lucrări, de studii şi cercetări

desfăşurat timp de câteva decenii de sute de cercetători secundaţi de mii de alte cadre

tehnice, folosind o bază materială am putea spune generoasă nu a avut efectul dorit

asupra fundamentării unor mecanisme de distribuţie a rentei diferenţiale. Explicaţii

pot fi mai multe. În primul rând absenţa impozitului direct pe teren făcea inutilă

preocupare pentru o bonitare cadastrală pe bază de rezultate (venit) similară celor

instituite în economiile cunoscute sub denumirea de capitaliste încă în urmă cu un

secol sau mai mult. Apoi, sistemul de preţuri stabilit în mod arbitrar şi autoritar atât

la imputuri cât şi la produsele agriculturii făceau inoperante teorii economice inclusiv

cele de sorginte marxistă.

Aceasta nu înseamnă că statul nu preleva o parte importantă din veniturile

obţinute din exploatarea pământului, dar pe alte căi ce vor fi prezentate în capitolul

următor.

În prezent problema rentei funciare revine în actualitate odată cu noile

reglementări privind relaţiile comerciale agriculturii cu celelalte ramuri ale

economiei naţionale şi transnaţionale, dar mai ales ca instrument de legiferare a

fiscalităţii.

Page 200: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

202

Cap.V. RENTA FUNCIARĂ ÎN AGRICULTURA

CONTEMPORANĂ

5.1. De la teorie la practică în abordarea problemei rentei funciare

Secolul XIX este al treilea şi se pare ultimul în care se emit teorii despre renta

funciară. Spaţial, Europa va deţine supremaţia şi va da istoriei economiei politice o

strălucită galerie de gânditori care se vor dedica problemelor rentei funciare. Unii din

interes pur ştiinţific, alţii încercând să contribuie la rezolvarea problemei alimentaţiei

în statele respective (cazul Angliei, izolată şi cu resurse funciare nu prea generoase,

este notoriu), iar alţii politizând la maximum problema cu scopul de a rezolva

problemele relaţiilor între clasele sociale sau chiar între state (Marx, Engels, Lenin).

În capitolele I şi II sunt descrise, dezvoltate şi sistematizate mai mult sau mai

puţin cronologic cele mai importante contribuţii la fundamentarea şi dezvoltarea

teoriei cu privire la renta funciară şi nu vom reveni asupra lor.

Vom menţiona însă obiectivitatea istorică a acestui fenomen într-o lume în

care agricultura era încă prioritară în structura activităţilor economice şi mai ales

vitală, ţinând seama de performanţele reduse în special în ce priveşte randamentele la

unitatea de suprafaţă sau pe cap de animal.

La sfârşitul sec.XIX nu prea mai erau terenuri de luat în cultură, cel puţin în

Europa de vest unde se născuseră teoriile rentei, se renunţase şi la rotaţiile cu ogor

negru, tot ce se putea ara şi semăna era valorificat din ce în ce mai intensiv, iar locul

fertilităţii naturale crescânde sau descrescânde era luat de fertilitatea artificială

constant crescândă pe baza infuziei de factori de producţie şi amelioraţii funciare.

Page 201: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

203

Impactul acestei stări de lucruri din agricultură asupra teoriilor rentei a fost

hotărâtor, dar se pare nu luat prea mult în considerare. Economia politică, ştiinţă

teoretică va fi depăşită de ştiinţele experimentale, cercetări de teren şi de laborator

vor clasifica solurile nu numai empiric sau prin intermediul randamentelor, ci şi pe

baza unor minuţioase şi severe analize a morfologiei, fizicii, chimiei şi

microbiologiei solului.

Scopul acestora se definea prin creşterea pe cale mai mult sau mai puţin

artificială a capacităţii de producţie a terenurilor agricole. Fireşte, şi în aceste

condiţii, solurile continuau să aibă potenţiale de producţie naturale diferite, dar

recoltele aşa cum va dovedi-o următorul secol, al XX-lea, vor fi formate într-o

proporţie din ce în ce mai mare de factorii de producţie concretizaţi în noi materii

prime, substanţe fertilizante, apă de irigaţii, soiuri performante, materii de protecţie

împotriva unei game din ce în ce mai largi de duşmani ai plantelor cultivate (boli,

dăunători, buruieni), tehnologii, sisteme de organizare şi management moderne.

Intensificarea agriculturii nu a eliminat însă manifestarea rentei diferenţiale I,

adică aceea datorată diferenţei de fertilitate naturală a solurilor ce are în continuare

impact cel puţin asupra a trei categorii economice: impozitul funciar, arenda şi piaţa

funciară, respectiv preţul pământului.

Ca şi cu mii de ani în urmă, unul din criteriile de bază pentru diferenţierea

impozitului funciar rămâne calitatea, respectiv gradul de fertilitate naturală a

terenurilor agricole evident la altă scară. Să comparăm spre exemplu, actualele

propuneri de impozitare, de la 200 mii lei/ha la 360 mii lei/ha arabil, clasa întâi de

calitate, cu diferenţa de venit cadastral de la 1 la 50 de ori, citat de D.Teaci, pentru

terenurile din Transilvania la începutul sec.XX107.

Mărimea arendei variază, de asemenea, în funcţie de calitatea terenului sau

mai degrabă după favorabilitatea ecologică în care este inclus şi aportul factorilor

climatici. În sfârşit, preţul pământului este influenţat, în continuare, de fertilitatea

naturală a acestuia în măsura în care cumpărătorul are în vedere utilizarea lui în

scopul cultivării, şi nu al construirii de mall-uri şi vile.

107 Teaci D., Ibidem, pag.171;

Page 202: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

204

Fertilitatea naturală va fi sporită într-o proporţie din ce în ce mai mare de o

nouă fertilitate artificială capabilă să multiplice de multe ori capacitatea productivă

ecologică a pământului, iar rolul rentei funciare bazate pe diferenţe de fertilitate

naturală se va reduce simţitor.

5.2. Renta funciară şi fertilitatea terenurilor agricole

Pornind de la definiţia mai generală a rentei funciare diferenţiale şi anume

venit suplimentar obţinut de agricultorii al căror pământuri sunt mai fertile, ceea ce

le permite ca la un volum egal de cheltuieli să producă la un preţ de cost mai mic108,

înţelegem că formele rentei diferenţiale sunt determinate în ultimă analiză de tipurile

de fertilitate.

La modul cel mai general se cunosc două forme de fertilitate.

a) Fertilitatea naturală exprimată aşa după cum am văzut prin nota de

bonitare naturală, aceasta din urmă exprimând însuşirile intrinsece ale solului, cât şi

aportul pozitiv sau negativ al unor factori naturali asociaţi, climă, relief, stare de

degradare naturală sau antropică.

În condiţiile aplicării unei tehnologii uniforme considerate clasice,

reprezentând o anumită perioadă şi un anumit nivel al progresului tehnic, diferenţele

de producţie între două sau mai multe teritorii amplasate în aceeaşi zonă sau în zone

diferite vor exprima renta funciară ricardiană, diferenţială I.

În legătură cu fertilitatea naturală am mai putea adăuga faptul că în prezent, cel

puţin pentru zonele în care terenul este cultivat de multă vreme, nu mai întâlnim o

fertilitate naturală originară aşa cum se manifesta la luarea terenului în cultură.

Lucrările aplicate an de an, o lungă perioadă de timp au modificat starea iniţială atât

în sens pozitiv, uneori chiar negativ. Terenurile lucrate se prezintă mai bine sub

aspect tehnologic, se lucrează mai uşor, au o permeabilitate pentru aer şi apă sporită,

sunt mai puţin îmburuienate, oferă condiţii mai bune pentru germinarea seminţelor şi

creşterea plantelor şi în orice caz constituie un mediu mai primitor pentru factorii

tehnologici pe care urmează să-i aplicăm.

108 Phelizon F., Dictionnaire de l`economie, Ed.Economica, Paris, 1985. pag.278;

Page 203: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

205

Specialiştii vor fi însă de acord că ne va fi greu să mai întâlnim soluri cu

faimoasa structură prismatică sau măzărată şi cu un conţinut de 10% humus. Oricum

însă pământurile agriculturii moderne sunt gata să primească factori de producţie în

cantităţi cât mai mari, răsplătindu-ne pe măsură.

Fertilitatea naturală, se afirmă în lucrarea Renta funciară, 1984 se consideră

fertilitatea existentă înainte de a o potenţa prin lucrări masive de îmbunătăţire109.

b) Fertilitatea potenţată este una sporită printr-o intervenţie antropică asupra

solului, fie pentru a-i corecta un defect natural (excesul de umiditate, eliminarea

procesului de eroziune, corectarea reacţiei), amenajarea în vederea administrării unui

factor de producţie deficitar, cum ar fi apa, spre exemplu.

Potenţarea capacităţii de producţie a solului se face pe baza unui proiect de

investiţii creatoare a unei noi capacităţi de producţie – respectiv de capital fix, iar

valoarea acestuia se transferă treptat asupra producţiei pe toată durata de viaţă a

investiţiei şi se recuperează prin amortizare.

Facem această precizare întrucât se pare că unii autori asimilează investiţia în

noi mijloace sau capacităţi de producţie cu investiţiile în factori de producţie. Asupra

acestui subiect vom mai reveni la momentul oportun, aici facem doar menţiunea şi

precizarea că potenţarea capacităţii de producţie a terenurilor este generatoare de

rentă diferenţială II.

Potenţarea capacităţii de producţie prin investiţii modifică nota de bonitare

prin adăugarea unui coeficient de potenţare stabilit de către cercetarea de profil

pentru un anumit defect al solului (seceta, excesul de umiditate) pentru o anumită

cultură şi pentru o anumită zonă aşa cum s-a văzut în cap.IV.

Nota de bonitare potenţată nu se mai încadrează în sistemul de notare de 100

de puncte, ea poate ajunge la valori de 3-4 ori mai mari, dar pe suprafeţe restrânse.

Pe areale mai mari însă, nota de bonitare potenţată nu trece decât în mod excepţional

de 150-160 de puncte.

109 Bold, I., Hartia, S. Niţă, V., Teaci, D. , Renta funciară. Ed.Ceres, Bucureşti, 1984, pag.43;

Page 204: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

206

Referitor la fertilitatea potenţată menţionăm, de asemenea faptul că doar în

mod excepţional se urmăreşte corectarea unui singur factor defavorabil. Spre

exemplu, marile proiecte hidroameliorative au urmărit ca odată cu amenajarea

terenului pentru irigat să asigure şi eliminarea excesului de umiditate (mai ales pe

terenurile luate în cultură prin îndiguire) sărăturarea secundară şi în unele cazuri şi

eroziunea. În astfel de cazuri coeficientul de potenţare cumulează global toate

îmbunătăţirile aduse pământului, dar nu neapărat în formă de sumă.

Între cele două ipostaze în care se poate afla un teren starea de fertilitate

naturală şi potenţată la maximum literatura de specialitate recunoaşte şi stări

intermediare, unele din ele susceptibile de a căpăta definiţii proprii. Printre acestea

amintim:

c) fertilitatea economică sau efectivă. Prin aceasta specialiştii în domeniu

înţeleg rezultatul acţiunii omului asupra solului prin mecanizarea lucrărilor agricole,

aplicarea îngrăşămintelor, a asolamentelor, a lucrărilor hidroameliorative etc.,

exprimându-se în final, prin productivitatea muncii în agricultură110.

Nu avem nimic împotriva acestei definiţii citate pe vremea când totul trebuia

să purceadă de la clasicii marxism-leninismului , dar aici sunt amestecate elemente

de natură deosebită ca de exemplu aplicarea îngrăşămintelor cu lucrările

hidroameliorative, primele intrând în sfera nivelului tehnologic iar amelioraţiile

funciare în aceea a potenţării fertilităţii naturale, aşa cum vom încerca să demonstrăm

în continuare.

d) fertilitatea de tranziţie nu este altceva decât o anumită etapă (fază) în care

pe un teren oarecare sunt aplicate una sau mai multe lucrări de îmbunătăţiri funciare

şi se practică o agricultură cu un anumit nivel tehnologic.

Este ceva similar sau chiar confundabil cu gradul de intensivitate în care se

poate găsi un anumit teritoriu, într-o anumită zonă, la un moment dat, la o anumită

unitate agricolă etc.

110 Bold, I., Hartia, S. Niţă, V., Teaci, D. , Op. cit., p.44;

Page 205: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

207

Mai amintim şi fertilitatea absolută care altfel spus înseamnă nivelul

randamentului (recoltei) la unitatea de suprafaţă şi, de asemenea, fertilitatea

relativă, exprimată prin costurile de producţie, respectiv prin eficienţa economică a

producţiei111.

Prezentarea tipologiei fertilităţii ne va ajuta să clasificăm şi diferitele tipuri de

rentă funciară în măsura în care vom reuşi să asociem, în mod adecvat, o anumită

categorie de factori cu un anumit tip de fertilitate, care la rândul ei va genera sau se

va manifesta într-un anumit tip de rentă.

În acest sens, este imperios necesar să disociem acţiunile care potenţează nota

de bonitare şi care vor genera un anumit tip de rentă, de factorii tehnologici care fără

a modifica nota de bonitare vor contribui la creşterea producţiei , dar de data aceasta

prin potenţarea punctului notei de bonitare, adică prin sporirea producţiei la un punct

al notei de bonitare, ca urmare a progresului tehnic şi tehnologic.

5.3. Potenţarea fertilităţii naturale a solurilor prin progres tehnic şi tehnologic

Extinderea terenurilor cultivate a constituit o lungă perioadă de timp

principalul mijloc de asigurare a hranei pentru o populaţie din ce în ce mai

numeroasă, care părea că ignoră într-atâta şansele reale de a se nutri încât în anul

1798 Malthus o va ameninţa cu faimoasa Lege a populaţiei afirmând că, numeric,

populaţia este limitată de cantitatea disponibilă de mijloace de subzistenţă112.

La vremea când Malthus îşi enunţa principiul, populaţia globului nu atinsese

încă un miliard de locuitori, iar suprafaţa necesară a fi cultivată (ţinând seama de

productivitatea civilizaţiei plugului cu tracţiune animală când, potrivit lui Cailleux

citat de M.Bulgaru113 ,era de două hectare pentru o persoană) ar fi trebuit să fie în jur

de două miliarde de hectare. Azi se ştie însă că suprafaţa cultivată nu a depăşit 1,5

miliarde ha, din cele circa 3,2 miliarde disponibile teoretic, datorită costurilor de

punere în valoare deosebit de mari114.

111 Pană, Viorica, Economia şi politica rurală, curs, partea a I-a. Craiova 1995, pag.58; 112 Malthus, T.R., Eseu asupra principiului populaţiei. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, pag.7; 113 Bulgaru, M., Dreptul de a mânca. Ed. Economică, Bucureşti, 1996, pag.56; 114 Meadows, D.et colab., Halte a la croissance? Rapport sur les limites de la croissance, Ed.Fayard, Paris, 1972, pag.168-169 ;

Page 206: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

208

Mult mai eficiente s-au dovedit a fi investiţiile în factori de creştere a

productivităţii suprafeţelor deja luate în cultură, domeniu în care rezultatele obţinute

până în prezent sunt mai mult decât spectaculoase, iar pentru viitor sunt de-a dreptul

imprevizibile.

Potrivit datelor departamentului de cercetări agricole al Universităţii

Wageningen (Olanda), nimeni n-ar putea evalua azi fără o enormă marjă de eroare

capacitatea planetară de producţie de biomasă consumabilă de către om şi

animalele domestice115. Aceeaşi sursă menţionează că faţă de circa 4 miliarde tone

echivalent cereale cât se produc acum la scară planetară, în funcţie de gradul de

intensificare, s-ar putea produce de la 7 la 18 ori mai mult, respectiv de la 28 la 72

miliarde tone echivalent cereale pe an.

La o primă vedere s-ar părea că ne-am permis un exces de zel statistic şi că ne

îndepărtăm de tema prezentei lucrări, dar credem că nu este aşa. Legăturile acestor

date cu tema noastră este extrem de strânsă, aşa după cum se va releva în continuare.

În fond, problematica rentei funciare începe cu circa două secole în urmă, când a fost

enunţată teoria rentei diferenţiale I datorată diferenţei de fertilitate naturală a

terenurilor aflate în cultură, în condiţiile unui anumit grad de productivitate

ecologică, a unui anumit grad de ocupare a terenurilor cultivabile şi, fireşte, în

condiţiile existenţei monopolului asupra pământului ca resursă limitată.

La 200 de ani distanţă ne găsim în următoarea situaţie:

luarea în cultură de noi terenuri este nesemnificativă ca pondere de o bună

bucată de vreme, iar cele care pun în valoare( asanări, irigaţii în zonele aride)

implică investiţii considerabile şi în nici un caz nu se contează pe

fertilitatea lor naturală, ecologică, iar de defrişări şi chiar de desţeleniri nici

nu mai poate fi vorba (la data elaborării primului raport al clubului de la Roma

–începutul anilor `70 din secolul al XX-lea- costul mediu pentru luarea în

cultură de noi terenuri a fost evaluat la cca. 1150 dolari USA).

115 Mazoyer, M., Roudart, L., Histoire des agricultures du monde, SEUIL Paris, 1998, pag.62 ;

Page 207: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

209

datorită rarităţii şi caracterului limitat al pământului, monopolul asupra

acestuia continuă să genereze rentă funciară.

diferenţa de fertilitate naturală a început cel puţin de la mijlocul sec.XX să aibă

o pondere din ce în ce mai mică în formarea recoltelor acestea din urmă fiind

în mare parte factori de producţie pentru care solul este din ce în ce mai mult

doar bucătăria unde se prepară producţia agricolă primară aşa după cum în

frunză este sintetizată fitomasa.

Cu argumentele menţionate mai sus nu intenţionăm să combatem teoria sau

teoriile rentei funciare elaborate în condiţiile istorice date. Ne expunem doar opinia

că, datorită schimbărilor intervenite ca urmare a noilor descoperiri ştiinţifice

materializate în elemente de progres tehnic şi tehnologic nebănuite, nici măcar cu un

secol în urmă (inginerii genetice, îngrăşăminte chimice sintetice, căi de comunicaţie

şi mijloace de transport care au înzecit şi însutit viteza de circulaţie a produselor

însoţită de reduceri ale costurilor au schimbat în mod radical datele problemei.

Principiile rentei funciare au rămas aceleaşi, dar formele sub care aceasta se

manifestă s-au modificat mult datorită progresului tehnic cu deosebire în cea de-a

doua jumătate a sec.XX, respectiv în momentul istoric recunoscut ca fază de trecere

de la civilizaţia plugului din lemn şi fier cu tracţiune animală la civilizaţia tractorului

cărora specialiştii le asociază productivităţi atât de diferite încât ele nu mai pot fi

atribuite diferenţelor de fertilitate naturală a diferitelor categorii de teren.

În faza când tracţiunea animală era preponderentă, chiar şi în Europa de vest se

aprecia că nivelul atins de productivitatea pământului făcea necesară o suprafaţă de 2

ha pentru hrănirea unei persoane. În următoarea fază cunoscută ca civilizaţia

tractorului suprafaţa de hrană necesară pentru hrănirea unei persoane s-a redus de

aproape zece ori respectiv de la 2 ha la 0,25 ha. Mai mult decât atât, specialiştii FAO

consideră că, în prezent, suprafaţa de hrană necesară unei persoane ar fi de 0,16 ha şi

că există tehnologii de vârf, care ar putea reduce această suprafaţă până la 0,08

ha/persoană.

Această aparent incredibilă evoluţie poate fi înţeleasă dacă vom urmări viteza

cu care au fost introduse şi generalizate principalele elemente ale progresului tehnic.

Page 208: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

210

Potrivit literaturii de specialitate, conceptul de sistem de cultură în ramura

agricolă vegetală cuprinde trei componente de bază116119:

• materialul biologic vegetal (specii şi soiuri);

• mediul natural (solul şi clima);

• tehnicile de cultură sau tehnologia.

În scopul cuantificării rezultatelor în funcţie de aportul fiecăreia din cele trei

componente, D.Teaci va da conceptului o expresie matematică în următoarea formă:

Y = N x B x M în care: Y – recolta N – mediul, exprimat prin nota de bonitare B – materialul biologic (soiuri, hibrizi) M – munca vie şi materializată exprimată prin tehnologie.

În capitolele precedente III şi IV au fost descrise pe larg şi cuantificate

principalele elemente ale mediului atât în general cât şi cu referire specială la

Dobrogea şi jud. Constanţa, constatându-se, cu această ocazie, diferenţe spaţiale

semnificative, în cazul nostru datorate mai mult variabilităţii factorilor edafici şi de

relief decât factorilor climatici.

Problema care se pune în continuare pentru a putea defini tipul de rentă

funciară, structura şi ponderea fiecăreia în rezultatele finale, este separarea factorului

natural şi exprimat prin nota de bonitare naturală generator de rentă ricardiană adică

diferenţială de gradul I de celelalte tipuri de rentă. Ne interesează în special separarea

rentei diferenţiale II obţinute ca urmare a creşterii potenţialului de producţie al

terenului respectiv a modificării sau potenţării notei de bonitare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât creşterea acestui potenţial se datorează

factorului M (munca vie şi materializată) adică progresului tehnic, în timp ce

crearea de material biologic (soiuri şi hibrizi) reprezintă de asemenea progres tehnic

fără să potenţeze nota de bonitare. Pe de altă parte, nici îngrăşămintele sau altă formă

de muncă vie şi materializată nu potenţează nota de bonitare ci valoarea economică a

acesteia, respectiv producţia ce se obţine la un punct al notei de bonitare (naturală sau

potenţată).

116 Combe Laurette., Picart, D. (coord.), Les systèmes de culture, INRA, Paris, 1990, pag.5;

Page 209: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

211

Dintre autorii români, D.Teaci este cel care încearcă să exprime şi să separe

aportul celor două categorii de factori, naturali şi antropici la formarea recoltelor

(fig.5.1).

a) b)

Fig.5.1. Evoluţia producţiilor la porumb în cele mai bune variante experimentale în perioada 1957-1977 (a) şi evoluţia producţiei de porumb în diferite

perioade pe clase de favorabilitate (b) (după D.Teaci)

În ambele grafice evoluţia spectaculoasă a randamentelor se datorează

factorului tehnic şi nu evoluţiei favorabilităţii naturale a terenurilor căci afirmă

autorul117: “dacă analizăm de pildă nivelul recoltelor medii de porumb obţinute în

ultimii 20 de ani în câmpurile experimentale pe terenurile cele mai bune, în condiţii

de irigare obţinem imaginea din figură din care rezultă că producţiile maxime au

crescut de peste 3 ori. În acelaşi timp, dacă analizăm însuşirile intrinsece ale

condiţiilor de mediu, respectiv însuşirile solului, ale apei freatice ale acestor terenuri,

constatăm că ele nu au fost modificate în mod esenţial şi în nici un caz în bine şi

cernoziomurile au rămas aceleaşi, poate cu o structură ceva mai puţin bună şi ceva

mai tasate.

Am folosit acest exemplu pentru a demonstra că în cazul modificării

termenului N (condiţia naturală), modificarea lui B prin crearea de noi hibrizi mult

117 Teaci, D., Ibidem, pag.223;

Page 210: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

212

mai productivi, de îngrăşăminte, folosirea erbicidelor şi a insecticidelor, lucrarea

corectă a solului au dus la o modificare esenţială a rezultantei finale - recolta.”

Şi totuşi, aici, termenul - nota de bonitare- a fost şi ea modificată, adică

potenţată, întrucât atât în graficul din stânga cât şi în cel din dreapta, cele mai mari

producţii s-au obţinut în condiţii de irigare, adică pe terenuri a căror notă de bonitare

a fost potenţată prin amenajarea pentru irigat.

În exemplele date, toţi termenii formulei au suferit potenţări, nota de bonitare

(N) prin amenajarea pentru irigaţii, materialul biologic (B) prin ameliorare, iar

tehnologia (M), de asemenea, prin alocarea de factori de intensificare.

Autorul explică în continuare această situaţie: „în cazul irigaţiei se modifică

doi termeni ai ecuaţiei N şi M, rezultanta fiind pe de o parte creşterea favorabilităţii

terenului, prin sporirea resursei hidrotermice, iar pe de altă parte cantitatea de muncă

vie şi materializată determinată de necesitatea aplicării unei tehnologii superioare, fac

ca, chiar în cazul rămânerii neschimbate a termenului B (hibrizi-soiuri) recolta să

sporească de 2-3 ori în anumite cazuri (stepă, nisipuri, etc.). În acest caz însă, notele

de bonitare nu mai rămân nemodificate, ci se potenţează prin irigaţie” (adică prin

amenajarea pentru irigat, sub.n.CS).

Pentru problema care ne interesează, această disociere este foarte importantă,

întrucât amenajarea pentru irigat, ca obiect de investiţie este generatoare de rentă

diferenţială II, potenţează capacitatea productivă a solului, transformându-i nota de

bonitare naturală în notă potenţată. Modificarea factorului B şi M, ambii

reprezentând progresul tehnic nu modifică nota de bonitare, fie ea naturală sau

potenţată ci valoarea punctului de bonitare. Tot D.Teaci ne oferă explicaţiile

necesare, explicaţii care sunt de altfel rezultatul unei îndelungi cercetări de teren

(tab.5.1).

Aşadar, progresul tehnologic nu conduce la potenţarea notei de bonitare ci la

potenţarea fiecărui punct al notei de bonitare aşa cum se poate vedea în datele din

tabelul de mai sus.

Page 211: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

213

Tabelul 5.1

Valoarea unui punct de bonitare exprimată în kg de produs la unele plante de cultură, situaţia actuală şi cea prognozată pentru viitor (după D.Teaci)

kg de produs pe punct de bonitare 1978 Cultura 1955 1965 1975 Tehnologie

medie Tehnologie superioară

1990 2000

Grâu 45 50 60 60 70 90 100 Porumb 50 65 70 80 90 110 130 Floarea-soarelui 20 25 30 30 35 40 50 Cartofi 250 350 400 450 550 600 700 Sfeclă de zahăr 350 400 500 500 600 700 800

Această precizare este necesară întrucât încă se face confuzie în utilizarea celor

două modalităţi de includere a progresului tehnic sau mai precis a cheltuielilor

suplimentare implicate în progresul tehnic în sporul de producţie generator de rentă.

Renta diferenţială I pote fi definită ca venit suplimentar care rezultă fie din

randamentul diferit al unor cantităţi egale de capital şi de muncă alocate pe terenuri

cu fertilitate diferită, fie de randamentul diferit al unor investiţii succesive de capital

şi de muncă făcute pe acelaşi teren.

În continuare, precizăm că în primul caz avem de-a face cu renta diferenţială I

sau rentă diferenţială extensivă, iar în cel de-al doilea caz cu rentă diferenţială II sau

rentă diferenţială intensivă.

În acest context, investiţiile succesive în factori de producţie (îngrăşăminte,

soiuri, pesticide, etc.) care potenţează valoarea punctului notei de bonitare sunt în

mod firesc generatoare de rentă intensivă, numai că aici investiţiile sunt asimilate

cheltuielilor suplimentare în general fără a se face distincţie între cele două

modalităţi de utilizare a capitalului investit.

Categoria economică de investiţie este definită de toate dicţionarele ca

generatoare de elemente ale capitalui fix:

totalitatea cheltuielilor care se fac pentru crearea de fonduri fixe precum şi

pentru reconstituirea, lărgirea şi modernizarea celor existente (MDE 1978)118.

118 Mic dicţionar enciclopedic, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1978, p.499;

Page 212: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

214

operaţiunea prin care un agent economic afectează resurse financiare pentru

achiziţia de bunuri de echipament în vederea producerii de bunuri şi servicii…

investiţie brută – formare brută de capital fix119.

O astfel de investiţie se face pe baza unui proiect de investiţii cu indicatori de

eficienţă specifici: investiţie specifică, durată de funcţionare, cotă de amortizare,

termen de recuperare, coeficient de eficienţă. În cazul nostru, amenajarea terenului

pentru irigaţii este un exemplu concludent, întrucât la un moment dat peste 80%

din suprafaţa arabilă a judeţului era amenajată pentru irigat pe baza a cel puţin 7

proiecte cu investiţii specifice cuprinse între 17,3 mii lei/ha (complexul Carasu la

începutul anilor `70 şi 25-30 mii lei/ha la proiecte de dimensiuni mai mici spre

sfârşitul anilor `80.

Este de la sine înţeles că o astfel de investiţie nu trebuie să fie succesivă şi se

presupune că pe toată durata de funcţionare calculată se va produce acelaşi venit

suplimentar care va permite amortizarea în termenul prevăzut în proiect (10-12 ani

potrivit legislaţiei economice din vremea aceea).

Desigur şi aici se poate investi succesiv, ceea ce de fapt s-a şi întâmplat.

Agregatele termice de pompare au fost înlocuite cu staţii electrice de punere sub

presiune, unele unităţi economice şi-au înlocuit echipamentele de udare cu mutare

manuală cu altele mai performante (modernizarea echipamentelor existente). Dar

aceste noi investiţii sunt tot creatoare de capital fix şi se supun aceloraşi norme

economico-financiare. Ele se deosebesc de investiţiile succesive în îngrăşăminte sau

chiar în apă de irigat care aparţin categoriei economice capital circulant şi care aşa

după cum ştim se consumă într-un singur ciclu de producţie spre deosebire de

investiţia propriu-zisă care îşi transferă valoarea asupra producţiei în mod progresiv

prin intermediul amortismentului.

Pentru calculul rentei funciare şi mai ales pentru separarea rentei diferenţiale I

de renta diferenţială II această diferenţiere a celor două forme de investiţii (din care

doar aceea care creează capital fix corespunde categoriei economice de investiţie)

este importantă întrucât crearea de capital fix poate fi echivalată cu crearea unei noi

119 Phelizon, Fr., Op. cit, pag.184 ;

Page 213: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

215

capacităţi de producţie prin potenţarea fertilităţii solului şi ea se manifestă indiferent

dacă se investeşte sau nu în factori de producţie respectiv creşterea consumului de

capital circulant, fapt care rezultă şi din datele prezentate în continuare (tab.5.2) Tabelul 5.2

Determinarea producţiei medii la hectar pe unităţi şi pe ferme (cultura grâului)

Perioada 1 Perioada 2 Perioada 3 Ferme şi

întreprinderi Nota de bonitare kg/pct kg/ha Nota de

bonitare kg/pct kg/ha Nota de bonitare kg/pct kg/ha

A 55 61,5 3380 55 70,7 3880 60 68,5 4100 B 64 61,5 3930 64 70,7 4520 68 68,5 4650 C 70 61,5 4300 70 70,7 4950 76 68,5 5200 D 82 61,5 5040 82 70,7 5800 88 68,5 6020

Media pe întreprindere 65 61,5 4000 65 70,7 4600 73 68,5 5000

Sursa: S.Hartia. Folosirea optimă a resurselor în agricultură. Ed. Ceres Bucureşti, 1978, p.130.

Între perioada 1 şi 2 notele de bonitare rămân neschimbate, dar prin creşterea

consumului de îngrăşăminte şi a altor elemente tehnologice se potenţează punctul

notei de bonitare de la 61,5 kg/punct la 70,7 kg/punct.

Cea de-a treia perioadă corespunde fazei în care pe teritoriul celor patru unităţi

sau subunităţi agricole s-au executat lucrări de îmbunătăţiri funciare care au potenţat

nota de bonitare deci au modificat gradul de fertilitate a terenului. Cu aceeaşi

tehnologie, deci cu aceeaşi productivitate a punctului notei de bonitare, producţia va

creşte datorită creşterii notei de bonitare.

5.4. Renta funciară şi progresul tehnologic

În anii 1955-1957, pe cele mai bune terenuri din ţară se obţineau 3,0-3,5 t/ha

porumb, în timp ce în intervalul 1978-1980, în aceleaşi condiţii de climă şi sol, dar cu

soiuri şi hibrizi mult superiori şi cu o tehnologie corectă, inclusiv cu doze de 4-5 ori

mai mari de îngrăşăminte, se obţin 6-7 t/ha la grâu şi 8-9 t/ha la porumb.

Exista o vreme când unii specialişti, inclusiv cercetători, în dorinţa de a

economisi sămânţa de grâu recomandau utilizarea unei cantităţi mai reduse de

sămânţă la unitatea de suprafaţă contând pe capacitatea de înfrăţire adică de lăstărire

a plantelor de grâu. Alţii mai cu experienţă replicau densitatea lanului se asigură din

sac. Putem afirma cu certitudine că recoltele mari care se obţin în prezent se dau din

sac.

Page 214: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

216

Literatura de specialitate, agenţiile de consultanţă, firmele producătoare de

factori de producţie oferă formule precise, recomandări de doze de îngrăşăminte, de

coeficienţi de conversie în diferite produse a apei, fertilizanţilor, seminţelor;

serviciile de profil oferă analize agrochimice minuţioase, astfel că exceptând

imprevizibilitatea unor factori de risc (meteorologici în special) nivelul recoltei este

programabil şi din ce în ce mai puţin dependent de diferenţa de fertilitate naturală a

solurilor.

În continuare, ne propunem ca pe baza unor date statistice să evidenţiem

această inversiune de roluri (de ponderi, de fapt) între renta funciară ricardiană

datorată diferenţei de fertilitate naturală a solurilor şi renta intensivă actuală datorată

progresului tehnic şi tehnologic.

În acest scop, avându-se în vedere că fertilitatea naturală a solurilor luată

global la nivel de ţară, zonă continentală, nu s-a modificat o lungă perioadă de timp

50-100 de ani, situaţie confirmată de cercetarea de profil, vom analiza evoluţia

factorilor de progres tehnic asociată cu aceea a recoltelor obţinute. În prezent, există

chiar şi voci care afirmă că solul ar fi în ultimă analiză, doar mediul tehnologic în

care are loc sinteza recoltei pe baza elementelor de constituţie introduse în sol.

Fireşte că se exagerează, dar evoluţia consumului de factori de producţie ne

îndreptăţeşte să acordăm progresului tehnic un rol din ce în ce mai semnificativ

formarea recoltelor. Subiectul a fost pe larg analizat de specialişti, iar literatura de

specialitate oferă din ce în ce mai multe date privind ponderea principalilor factori de

progres tehnic în formarea recoltelor.

• Într-un documentar pe această temă, revista FAO Ceres (nr. din

ianuarie-februarie 1975) încearcă să cuantifice ponderal aportul principalilor factori

tehnologici la formarea recoltelor (fig.5.2). Pe un fond edafic apreciat ca uniform se

acordă contribuţii aproximativ egale unui număr de patru factori de progres tehnic.

Page 215: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

217

Fig.5.2. Ponderea principalilor factori tehnologici la formarea recoltelor

Factorul mecanizare, deşi nu se regăseşte în structura recoltei, este hotărâtor

prin contribuţia sa la realizarea parametrilor calitativi ai tehnologiei precum: lucrările

solului, uniformitatea distribuţiei seminţei, respectarea epocilor optime, evitarea

pierderilor etc.

• S.Hartia apreciază că în timp impactul factorilor de progres tehnic va

creşte (fig.5.3).

• Scrimshaw şi Taylor120 aproximează astfel evoluţia în timp a

principalilor factori în formarea producţiei (%).

1961-1965 1969-1971 1974-1976

îngrăşăminte ……… 4,9 .…… 10,4 …….. 14,2

irigaţii ……………. 21,4 …….. 20,5 …….. 20,1

extinderea suprafeţelor 59,3 …….. 52,5 ……... 48,1

alţi factori ………….. 14,4 ……. 16,6 ……… 17,6

120 Scrimshaw, G., Taylor, L., Food, Rev. Scientific American, sept.1980;

Page 216: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

218

Fig.5.3. Aproximarea aportului diferiţilor factori la sporirea

producţiei agricole (după S.Hartia,)

• Tratatul de economia agriculturii (2003 pag.257) citează date din

literatura străină privind influenţa factorilor de progres tehnic asupra producţiei

agricole rezultând că sporul la producţia vegetală este influenţat în proporţie de:

• 5-10% ……..progresul geneticii

• 6-10% ……. erbicide şi pesticide

• 2-3% ………regulatori de creştere

• 20-30% …… irigaţii

• 8-12% ……. tehnici speciale de fertilizare

• M.Berca citează, de asemenea, date din estimări pe plan mondial:

35-45% …….. îngrăşămintelor chimice

25-30% ……. irigaţiilor

25-30% ……. combaterii bolilor şi dăunătorilor

10-15% ……. soiurilor şi hibrizilor cu potenţial

ridicat de producţie

Pentru România, în cazul cerealelor păioase, acelaşi autor acordă o pondere de

38% îngrăşămintelor chimice, 34,5% rotaţiei culturilor, 12,5-15% soiurilor de înaltă

productivitate.

Page 217: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

219

Estimările menţionate mai sus au la bază datele statistice privind evoluţia

progresului tehnic în general, consumul de produse obţinute prin cercetare şi

tehnologii agricole, rezultate ale cercetării agricole de profil privind coeficienţii de

conversie, iar în ultimă instanţă evoluţia mondială, regională sau naţională a

producţiei agricole vegetale.

5.4.1. Materialul biologic. Parte constitutivă a sistemului de cultură al

plantelor, materialul biologic, respectiv soiurile, hibrizii de înaltă productivitate, este

cotat cu ponderi de până la 20% din sporurile de recoltă obţinute la principalele

plante de cultură. Este vorba nu numai de capacitatea de a valorifica în mod superior

- adică la nivelul coeficienţilor de conversie a celorlalţi factori de producţie -

(îngrăşăminte, apă, sol), dar şi de a prezenta rezistenţă sau chiar imunitate genetică la

factorii nefavorabili accidentali sau nu, precum temperaturile scăzute, arşiţa, seceta,

bolile, dăunătorii.

Azi există o adevărată industrie a ingineriei genetice, firme de renume mondial

se constituie în adevărate uzine de material biologic performant produs pe bandă

rulantă. Viaţa unui hibrid sau soi performant nu e mai lungă de câţiva ani.

În condiţiile jud.Constanţa chiar cercetările în domeniu au demonstrat că

progresul genetic la sortimentul de soiuri de grâu este cifrat la 63 kg/ha/an (fig.5.4).

Fig.5.4. Dinamica producţiilor noilor soiuri de grâu noi, introduse în cultură comparativ cu soiul Bezostaia (după I.Stere şi colaboratorii121)

121 Stere I. şi colab., Evaluarea progresului genetic în ameliorarea capacităţii de producţie la grâul de toamnă, Lucrări ştiinţifice ale SCCI DOBROGEA Valu lui Traian, vol.XI, 1998 Bucureşti, pag.14;

Page 218: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

220

5.4.2. Îngrăşămintele. Ion Ionescu de la Brad repeta pe la mijlocul sec.XIX un

vechi proverb francez: dacă vrei grâne fă livezi, livezile sunt vitele, vitele sunt

îngrăşăminte. Îngrăşămintele sunt adevăratele asiguratoare ale recoltelor122.

Numai că în urma tractoarelor nu rămân îngrăşăminte aşa că locul acestora a

fost luat de îngrăşămintele chimice mult mai eficiente într-un ritm deosebit de alert,

specifice sec.XX:

• în anul 1900 se utilizau la nivel mondial circa 4 mil.de tone de

îngrăşăminte chimice, revenind 0,3 kg/ha s.a.

• în anul 1950 cantitatea de îngrăşăminte chimice utilizate depăşea 17

mil.tone, revenind 12 kg s.a. /ha arabil.

• în anul 1980, se utilizau 130 mil.tone sau 92 kg s.a/ha123, iar la nivelul

anului 2000 se utilizau pe plan mondial peste 100 kg/ha substanţă activă. Este

adevărat însă, că în unele ţări din vestul Europei sau alte economii dezvoltate, care

etalează acum randamente de peste 6.000 kg/ha grâu sau mai mult de 8.000 kg/ha,

porumb au folosit în ultimii ani cantităţi de îngrăşăminte chimice mult mai mari.

Spre exemplu, consumul mediu de îngrăşăminte în perioada 1997-1999 a fost

de 376,6 kg/ha s.a. în Belgia, 264,9 kg/ha în Franţa, 639,1 kg/ha în Irlanda, 537,4

kg/ha în Olanda, 347,4 kg/ha în Izrael sau 291,2 kg/ha în China şi numai 32,5 kg/ha

în România. Dacă luăm în calcul un coeficient de conversie de 7,3 kg grâu, 8,5 kg

orez sau 8,8 kg porumb la un kg substanţă nutritivă (date FAO) găsim uşor explicaţia

decalajului de randamente între agriculturile intensive şi cele în curs de dezvoltare.

În România, de asemenea, consumul de îngrăşăminte chimice a cunoscut o

evoluţie pozitivă semnificativă în ultimele decenii ale sec.XX, cu excepţia perioadei

1990-2000. De la 4-5 kg/ha substanţă activă, la sfârşitul anilor `50 s-a ajuns la 60-65

kg/ha s.a. în perioada 1969-1971 şi la un maxim de 130 kg/ha arabil în anul 1986

(Agricultura României, 1992). În jud.Constanţa consumul de îngrăşăminte chimice a

avut o evoluţie asemănătoare cu aceea pe ansamblul agriculturii.

122 Ionescu de la Brad, I., Op. cit, pag. 90; 123 Mazoyer, M., Roudant, L., Op. cit., pag. 387;

Page 219: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

221

Tabelul 5.3

Evoluţia consumului de îngrăşăminte chimice în jud.Constanţa în perioada 1960-1989

kg/ha arabil (s.a.)

Specificare 1960 1965 1966-1970

1971-1975

1976-1980

1981-1985

1986-1989

Substanţă activă total 10 42 65 95 120 124 143 din care: - azot 6 21 38 53 65 60 73

- fosfor 4 20 25 38 47 42 53 - potasiu - 1 2 4 8 16 17

Sursa: Direcţia judeţeană de Statistică Constanţa.

După anul 1990, consumul de îngrăşăminte chimice s-a redus în mod drastic

ajungând la mai puţin de 30 kg/ha s.a. Deosebit de grav este însă faptul că în această

medie pe o extremă se situează societăţile comerciale şi societăţile agricole cu 50-60

kg/ha, iar la extrema opusă exploataţiile individuale cu un consum mediu de 10-15

kg/ha s.a.

5.4.3. Irigaţiile. Suprafaţa amenajată pentru irigat pe plan mondial reprezintă

cca.14% din arabilul cultivat, dar se apreciază că 1/3 din producţia agricolă vegetală

se obţine în condiţii de irigare. La aceasta contribuie în primul rând cultura orezului,

care în zonele cu resurse termice corespunzătoare şi în condiţii de tehnologii de vârf

dă 2, 3 uneori 4 recolte pe an.

Dacă în anul 1900, suprafaţa amenajată pentru irigat nu depăşea 40 milioane

hectare, în 1965 erau cultivate în regim irigat 140 milioane hectare, iar în anul 2000

anuarele FAO menţionau o suprafaţă amenajată de peste 272 milioane hectare, adică

de aproape 7 ori mai mare decât cu un secol în urmă.

În anul 2000 suprafaţa amenajată a depăşit 300 milioane hectare, dar

dificultăţile legate de costul ridicat al amenajărilor, proasta gestiune a unora din cele

mai mari proiecte, cu efecte negative asupra mediului au încetinit oarecum ritmul

amenajărilor în ultimii ani.

Suprafaţa agricolă amenajată pentru irigat în anul 2002 se ridica la 1,72

milioane hectare, din care efectiv irigată 488,1 mii hectare (din aceasta 311,9 mii

hectare aparţinând proprietăţii private). La nivelul anului 2025 suprafaţa irigată va

depăşi 4 milioane hectare, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii publice şi

Page 220: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

222

private de irigaţii va însuma 3 milioane hectare, acordându-se atenţie realizării unei

noi infrastructuri în zonele secetoase.124

Azi se consideră mai avantajoasă exploatarea intensivă - inclusiv prin

reabilitări şi irigare integrală – a suprafeţelor amenajate existente. Acesta este de

altfel şi cazul României în general şi al judeţului Constanţa în special, unde efectul

irigaţiilor asupra randamentelor la unitatea de suprafaţă este unul din cele mai mari

din ţară (tab.5.4). Tabelul 5.4

Randamentele obţinute în regim irigat şi neirigat la Valu lui Traian şi sporul de producţie la principalele culturi

Producţia în regim: Spor de producţie Cultura

Numărul de ani

experimentaţi Neirigat

kg/ha Irigat kg/ha kg/ha %

Grâu 24 3790 6080 2290 60,4 Porumb 24 3900 12000 8100 207,6 Soia 23 1170 3140 1970 168,3 Floarea-soarelui 22 2280 3860 1580 69,3 Sfeclă de zahăr 22 3150 69600 66450 120,9 Lucernă (masă verde) 26 18100 53800 35700 197,2 Cartofi 25 17900 48000 30100 168,2 Sursa: Şt.Renea. Seceta şi nevoia irigaţiilor în Dobrogea la câteva culturi agricole. Lucrări ştiinţifice ale SCCI

“DOBROGEA” Valu lui Traian, vol.X, 1993 şi vol.XI 1998.

5.5. Renta funciară diferenţială în judeţul Constanţa

5.5.1. Renta diferenţială ricardiană. Analiza şi mai cu seamă parametrizarea

unui astfel de fenomen în condiţiile actuale după teorii şi legi stabilite cu două sute

de ani în urmă, în condiţiile de atunci se dovedeşte a fi un demers deosebit de dificil.

Fireşte, elementele de bază care au stat la baza teoriilor rentei funciare au

rămas mai mult sau mai puţin neschimbate, cultivăm în continuare aceleaşi terenuri

cu grade diferite de fertilitate, producţia agricolă este dispusă în continuare spaţial,

iar distanţele până la punctele de distribuţie şi de debuşeu influenţează costurile.

În plan teoretic, folosind cunoscutele principii şi formule, se poate parametriza

pe actualele date renta sau tipurile de rentă funciară. O aplicaţie de această natură va

fi, de altfel, făcută în continuare pe cazul concret al judeţului Constanţa, cu datele

la zi.

124 Date potrivit Anuarului statistic al României, 2003;

Page 221: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

223

Înainte de aceasta vom menţiona însă faptul că timpul, şi cu deosebire cea de-a

doua jumătate a sec.XX fără a anula principiile, a modificat profund datele problemei

în sensul raportului între diferitele elemente ale rentei funciare.

Principalii factori care au condus la modificarea structurii şi chiar a tipologiei

rentei funciare apreciem a fi următorii:

• progresul tehnic şi tehnologic care a redus mult rolul fertilităţii naturale

crescânde sau descrescânde a terenurilor agricole (credem de altfel, că şi

aceste legi sunt susceptibile de revizuire);

• progresul în transporturi, căi de comunicaţie, mijloace de transport, viteză,

costuri;

• globalizarea şi politizarea pieţei agricole, integrarea acesteia în aşa-zisul

sistem sau complex agroalimentar şi el pe cale de globalizare.

Poate că tocmai acestor factori, un Malthus al zilelor noastre ar putea să le

aplice legea evoluţiei în progresie geometrică. Pe de altă parte informaţia, datele pe

care statistica sau alte surse le pune la dispoziţie cercetătorului demonstrează

existenţa unei puternice entropii, evoluţii, parametri (randamente, costuri, bonitări

chiar, care cu greu pot fi sistematizate într-o ordine logică. Iată, spre exemplu,

evoluţia producţiilor medii la grâu şi porumb în judeţul Constanţa în perioada 1960-

2004 (tab.5.5). Tabelul 5.5

Evoluţia producţiilor medii la grâu şi porumb în jud.Constanţa în perioada 1960-2004

Perioada Grâu Porumb

1960 (Regiunea Constanţa) 1490 2070 1965 3112 3165

1966-1970 2420 3489 1971-1975 2780 3831 1976-1980 3019 4040 1981-1985 3119 5276 1986-1990 3521 3051 1991-1995 2303 2753 1996-2000 2918 2818 2001-2004 2459 2153

2004 3820 4573 Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa.

Page 222: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

224

Normal, aceste serii cronologice ar trebui să fie dispuse într-o evoluţie

crescătoare cu atât mai mult cu cât sunt medii multianuale –deci cu o influenţă redusă

a factorilor climatici anuali. E greu de explicat producţii mai mari în anii `60 decât în

perioada 1986-2000, spre exemplu.

În condiţii experimentale (la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă de

la Valu lui Traian) la începutul anilor `60 soiul de grâu A 15 producea peste 3.000

kg/ha, iar soiul de porumb Dobrogean în aceeaşi perioadă producea 3.500 kg/ha.

În afara variaţiilor climatice doar modul de utilizare al factorilor de progres

tehnic şi managementul poate explica în parte această situaţie.

Pentru aplicaţia pe care ne-am propus-o în scopul evidenţierii şi comensurării

rentei funciare în jud.Constanţa am considerat potrivit să utilizăm producţiile

obţinute în anul 2004, un an cu condiţii climatice deosebit de favorabile şi cu

randamente care ne apropie cât de cât de cele normale.

Chiar şi în aceste condiţii pentru reuşita demonstraţiei am utilizat preţuri de

valorificare din cele mai mari, 5.200 lei/kg la grâu şi respectiv 4.500 lei/kg la

porumb, preţuri care ţinând seama de mersul pieţei nu se vor realiza, deşi ele sunt în

limitele recomandate atât de literatura de specialitate cât şi de ministerul de resort.

De asemenea, la grâu a fost introdusă subvenţia de 1.759 lei/ha, iar arenda a fost

inclusă la costuri. În caz contrar, pentru zona a III-a de favorabilitate şi chiar pentru a

II-a nu s-ar fi obţinut profit, deci nici măcar renta absolută.

Pentru determinarea randamentelor pe zone de favorabilitate s-a luat ca bază

producţia medie la nivel de judeţ şi s-a stabilit producţia pe un punct al notei de

bonitare naturale, diferenţierile făcându-se apoi în funcţie de notele de bonitare ale

fiecărei zone.

În anul 2004, caracterizat printr-un regim de precipitaţii deosebit de favorabil,

practic nu a existat o influenţă a irigaţiilor la nivel de zonă.

• Renta diferenţială II s-a calculat pe baza sporurilor de producţie înregistrate

la culturile respective, în condiţii experimentale la unitatea de cercetare de profil din

zonă (Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian).

Page 223: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

225

• Cheltuielile suplimentare cu irigaţiile, ca articol de investiţii suplimentare

sunt cele efectuate la nivelul fermei agricole şi nu totalul cheltuielilor cu apa de irigat

pe care producătorii agricoli o plătesc la tarife neacoperitoare a costului acesteia.

• La nivel de exploataţie, cheltuielile suplimentare cu irigaţiile cuprind atât

elemente de capital fix (echipamentele de aplicare a udărilor prinse în costuri sub

formă de amortizare), cât şi cheltuielile cu administrarea propriu-zisă a apei la plante

care sunt cheltuieli suplimentare tehnologice aparţinând categoriei capital circulant

(inclusiv apa, care implică cheltuieli variabile variabile).

• În cadrul prezentului studiu, nu s-a separat investiţia suplimentară

generatoare de capital fix de cea care, reprezentând factori de producţie sub formă de

îngrăşăminte, seminţe performante, pesticide. Separarea celor două categorii de

investiţii suplimentare ar fi deosebit de dificilă nu atât în ce priveşte cuantumul, cât

separarea efectului acestora.

• De fapt creşterea capacităţii productive a terenurilor agricole prin lucrări de

amelioraţii funciare trebuie însoţită obligatoriu de investiţii suplimentare sau

colaterale în tehnologie, în lipsa cărora noile capacităţi de producţie au o influenţă

redusă asupra sporurilor de producţie, iar exploatarea defectuoasă a acestora poate

conduce la dispariţia sporurilor de producţie). Este cazul exploatării marilor

perimetre amenajate hidroameliorativ în România în ultimii ani ai economiei de

comandă.

• Calculul rentei diferenţiale, respectiv modul de manifestare a acesteia în

condiţiile concrete, spaţiale (jud.Constanţa) şi temporale (anul 2004), condiţii care

pot fi extrapolate uşor la întreaga agricultură românească, este prezentat în continuare

în tabelele 5.6-5.9.

• În mod voit au fost utilizate randamentele din anul 2004 – unele din cele

mai mari, întrucât doar pe aceste randamente a fost posibilă aplicarea metodologiei

de calcul.

Cu un volum oarecum echivalent de cheltuieli, adică de investiţii tehnologice

în anii trecuţi (exceptând anul 2003, care a fost realmente calamitat) s-au obţinut în

jud.Constanţa 2.500 kg/ha grâu şi 2.200 kg/ha porumb, care s-au vândut cu circa

Page 224: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

226

4.000 lei/kg în primul caz şi cu 2.500-3.500 lei/kg în al doilea, condiţii în care nu s-ar

fi putut aplica nici o formulă de calcul, explicaţiile depăşind cadrul lucrării.

Aşa cum au fost aplicate relaţiile de calcul cunoscute şi de-acum clasice au

permis sesizarea manifestării rentei diferenţiale I şi II a căror existenţă nu poate fi

negată.

Tabelul 5.6

Determinarea rentei diferenţiale I la grâul de toamnă în condiţiile judeţului Constanţa

Zona

de

favo

rabi

litat

e

Prod

ucţia

med

ie k

g/ha

Che

ltuie

li to

tale

(C

h) m

ii le

i/ha

Cos

t med

iu

mii

lei/t

Prof

it no

rmal

Pn

(30%

di

n C

h)

mii

lei/h

a

Preţ

indi

vidu

al (c

ost

med

iu +

30%

câş

tig

norm

at) P

ind.

Peţ d

e vâ

nzar

e

mii

loei

/t

Val

oare

a pr

oducţie

i Pv

mii

lei/h

a

Prof

it re

al

( P )

mii

lei/h

a

Ren

ta d

ifere

nţia

lă I

R

I

mii

lei/h

a

I 5100 16712 3276 5014 4259 5200 28270 11558 6544 II 4500 16712 3714 5014 4828 5200 25150 8438 3424 III 3840 16712 4352 5014 5658 5200 21726 - -

Relaţiile de calcul:

Zona I : RI = Pv – (Ch + Pn) = 28270 – (16712 + 5014) = 28270 – 21726 = 6544 Zona II: RI = Pv – (Ch + Pn) = 25150 – (16712 + 5014) = 25150 – 21726 = 3424 Zona III: RI = P – (Ch + Pn) = 21726 – (16712 + 5014) = 21726 – 21726 = 0

Tabelul 5.7

Determinarea rentei diferenţiale II la grâul de toamnă în condiţiile judeţului Constanţa

Situ

aţia

tere

nulu

i

Prod

ucţia

med

ie k

g/ha

Che

ltuie

li în

regi

m

neiri

gat m

ii le

i/ha

Che

ltuie

li su

plim

enta

re

fixe

varia

bile

mii

lei/h

a

Che

ltuie

li to

tale

mii

lrei/h

a

Cos

t med

iu

mii

lei/t

Prof

it no

rmal

(che

lt +3

0%)

mii

lei/h

a

Preţ

indi

vidu

al m

ii le

i/t

Peţ d

e vâ

nzar

e m

ii le

i/t

Val

oare

a pr

oducţie

i Pv

mii

lei/h

a

Prof

it re

al

( P )

mii

lei/h

a

Ren

ta d

ifere

nţia

lă I

R I

mii

lei/h

a

Ren

ta d

ifere

nţia

lă II

R

II

mii

lei/h

a

Neamenajat 4000 15000 - 15000 3750 4500 4875 5200 22550 7550 3050 - Amenajat 6000 15000 3000 18000 3000 5400 3900 5200 32950 14950 3050 6500

Relaţiile de calcul: RI = Pv – (Ch + Pn) = 22550 – (15000 + 4500) = 22550 – 19500 = 3050 RII = P– (RI + Pn) = 14950 – (3050 + 5400) = 14950 – 8450 = 6500

Page 225: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

227

Tabelul 5.8

Determinarea rentei diferenţiale I la porumb în condiţiile judeţului Constanţa

Zona

de

favo

rabi

litat

e

Prod

ucţia

med

ie

kg/h

a

Che

ltuie

li to

tale

(C

h) m

ii le

i/ha

Cos

t med

iu

mii

lei/t

Prof

it no

rmal

Pn

(30%

din

Ch)

m

ii le

i/ha

Preţ

indi

vidu

al (c

ost

med

iu +

30%

câş

tig

norm

at) P

ind.

Peţ d

e vâ

nzar

e

mii

lei/t

Val

oare

a pr

oducţie

i Pv

m

ii le

i/ha

Prof

it re

al

( P )

mii

lei/h

a

Ren

ta d

ifere

nţia

lă I

R

I

mii

lei/h

a

I 5800 15300 2638 4590 3429 4500 26100 10800 6210 II 5000 15300 3400 4590 4420 4500 22500 7200 2610 III 4420 15300 4060 4590 5234 4500 19890 4590 0

Relaţiile de calcul:

Zona I : RI = Pv – (Ch + Pn) = 26100 – (15300 + 4590) = 26100 – 19890 = 6210 Zona II: RI = Pv – (Ch + Pn) = 22500 – (15300 + 4590) = 22500 – 19890 =2610 Zona III: RI = Pv – (Ch + Pn) = 19890 – (15300 + 4590) = 19890 – 19890 = 0

Tabelul 5.9

Determinarea rentei diferenţiale II la porumb în condiţiile judeţului Constanţa

Situ

aţia

tere

nulu

i

Prod

ucţia

med

ie k

g/ha

Che

ltuie

li în

regi

m

neiri

gat m

ii le

i/ha

Che

ltuie

li su

plim

enta

re

fixe şi

var

iabi

le

mii

lei/h

a

Che

ltuie

li to

tale

mii

lrei/h

a

Cos

t med

iu

mii

lei/t

Prof

it no

rmal

(che

lt +3

0%)

mii

lei/h

a

Preţ

indi

vidu

al m

ii le

i/t

Peţ d

e vâ

nzar

e m

ii lo

ei/t

Val

oare

a pr

oducţie

i Pv

mii

lei/h

a

Prof

it re

al

( P )

mii

lei/h

a

Ren

ta d

ifere

nţia

lă I

R I

mii

lei/h

a

Ren

ta d

ifere

nţia

lă II

R

II

mii

lei/h

a

Neamenajat 5000 15500 - 15500 3300 4650 4920 4500 22500 7000 2350 - Amenajat 8500 15500 4000 19500 2300 5850 2990 4500 38250 18750 2350 10550

Relaţiile de calcul: RI = Pv – (Ch + Pn) = 22500 – (15500 + 4650) = 22500 - 20150 = 2350 RII = P– (RI + Pn) =18750 –(2350 + 5850) = 19850 – 8200 = 10550

Page 226: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

228

În opinia noastră, dacă nu principiile cel puţin relaţiile (formulele de calcul) ar

trebui îmbunătăţite. Spre exemplu, întreg algoritmul de determinare al rentei

diferenţiale se bazează pe introducerea acestui prag normat de rentabilitate de 30%

care ni se pare depăşit (20% ni se pare a fi mult mai în concordanţă cu noile realităţi

economice). Aceasta cu atât mai mult cu cât în realitate separarea rentei diferenţiale I

de renta diferenţială II este deosebit de dificilă. Am putea afirma chiar că renta

diferenţială I este pe cale de dispariţie, sau în orice caz îşi diminuează ponderea în

structura veniturilor chiar dacă ea mai poate fi pusă în evidenţă prin formule

matematice. În condiţiile unor tehnologii intensive poate fi pusă în discuţie, chiar şi

bonitarea, respectiv gradul diferenţiere a capacităţii de producţie a diferitelor tipuri

de soluri. În consecinţă, poate nu este atât de hazardată afirmaţia că în faza actuală de

dezvoltare a progresului tehnic nu mai avem rentă extensivă (aproape că nu mai

există terenuri cultivate în mod natural fără un anumit grad de intensivitate), ci doar

rentă intensivă de tranziţie.

5.5.2. Renta diferenţială de poziţie. Are la bază principiul, de fapt constatarea

că situarea unui anumit teren cultivat la o distanţă faţă de piaţa din amonte sau din

aval creează costuri finale diferite datorită costurilor de transport diferite care se

reflectă apoi în rezultatele economice.

Teoria rentei de poziţie având la bază calcule şi evidenţe contabile de o

meticulozitate ilustrată de preocupările lui Thunen a fost situată într-un anumit

context istoric, caracterizat prin drumuri de piatră, mijloace de transport tractate de

cai şi boi cu viteză doar 5-10 km/oră, inexistenţa mijloacelor de păstrare a

prospeţimii produselor perisabile, toate acestea traducându-se în costuri de transport

pe tona-kilometru mari, cu pondere apreciabilă în costurile finale.

Să comparăm această situaţie cu autostrada, TIR-ul cu viteze de peste 10 ori

mai mari, cu liniile aeriene cu viteze de sute de ori mai mari, şi toate cu cheltuieli pe

tona de produs mai mici, în valori relative adică în structura costurilor. Mai mult

decât atât, aceste costuri intră în sfera filierelor de distribuţie care nu mai au legătură

directă cu economia fermei şi nu influenţează decât în mică măsură volumul

cheltuielilor la unitatea de suprafaţă în funcţie de poziţionarea terenului.

Page 227: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

229

Costuri mai mari implică mai degrabă transporturile intragospodăreşti mai

ales cele ale producţiei secundare, dar acestea nu sunt influenţate de poziţia

terenurilor faţă de un punct exterior acesteia.

Desigur principiul a rămas valabil şi transportul produselor agricole pe distanţe

diferite înseamnă costuri de transport diferite. Iată spre exemplu, în anul 2004

transportorii auto percepeau tarife de 120 mii lei/to de cereale pentru distanţa de 6-10

km şi 260 mii lei/to pentru distanţa de 26-30 km, ceea ce ar însemna cca. 600 mii lei

sau 4-5% din costurile la hectar (5 to cereale sau 260 mii lei/to (8-10% din cheltuieli)

pentru distanţa de 26-30 km.

În acest din urmă caz, costurile de transport par să nu fie neglijabile, dar la

actuala densitate a reţelei de distribuţie sau de colectare distanţele de transport sunt

mult mai puţin uniforme anulând în cea mai mare parte diferenţele (fig. 5.5).

Fig.5.5. Reţeaua de silozuri şi bazele de recepţie Comcereal şi Cerealcom pe teritoriul Dobrogei

Dacă suprapunem cele două reţele de colectare vom găsi cu siguranţă o

distanţă medie de la locul de producţie la punctul de colectare mai mult sau mai puţin

uniformă.

Desigur, există şi cazuri în care un anumit produs trebuie transportat la distanţe

mai mari cu cheltuieli suplimentare, dar aceste produse sunt rare (plante medicinale,

tutun, unele specii uleioase), iar cultivatorii care decid să le producă în nici un caz nu

Page 228: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

230

iau în calcul distanţa, respectiv cheltuielile de transport ci mai degrabă condiţiile

favorabilităţii interne (teren, forţă de muncă, tradiţie şi altele).

Pentru produsele materie primă perisabilă, legume în special, sunt folosite alte

două criterii de amplasare: crearea de bazine sau ferme specializate, unele afiliate

chiar unităţilor de prelucrare sau amplasarea liniilor de prelucrare în apropierea

zonelor în care condiţiile de obţinere a materiei prime sunt cele mai favorabile.

5.5.3. Renta de monopol. Se formează din vânzarea la preţuri mai mari decât

media a unor produse superioare calitativ sau cu însuşiri deosebite care nu se pot

obţine decât pe anumite terenuri limitate ca suprafaţă. Deţinătorii sau cei care

exploatează aceste terenuri beneficiază de renta de monopol în condiţiile în care

pentru produsele respective există şi o cerere corespunzătoare.

În judeţul Constanţa, la vinurile obţinute în podgoria Murfatlar se formează o

astfel de rentă de monopol datorită însuşirilor deosebite ale acestora şi fireşte rarităţii

întrucât ele pot fi obţinute doar în cantităţi limitate.

5.5.4. Renta absolută. Este echivalentul profitului obţinut sau care ar trebui să

fie obţinut de toţi cultivatorii de pământ din moment ce produsele acestora sunt

necesare pentru satisfacerea cererii unei pieţe acoperitoare a nevoilor de hrană a unei

comunităţi umane la o scară oarecare.

Mărimea acestei rente, respectiv a acestui profit minim, este apreciată la un

venit suplimentar de circa 30% faţă de nivelul cheltuielilor tehnologice şi constituie

potrivit teoreticienilor rentei funciare baza pentru formarea rentei diferenţiale.

Adevărul este că în cazuri frecvente acest venit considerat minim nu se obţine,

pentru a nu mai menţiona cazurile frecvente în care nu se obţine profit, iar

cheltuielile tehnologice se acoperă din alte surse sau chiar din privaţiuni elementare

la cheltuielile de reproducere a forţei de muncă.

Page 229: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

231

5.6. Repartiţia rentei funciare

Odată creată, renta funciară trebuie să parcurgă şi procesul de repartiţie, în aşa

fel încât celor care au contribuit hotărâtor şi nemijlocit la producerea ei să le revină

cât mai mult, iar celor care au legiuit, doar o parte.

În condiţiile economiei agricole naturale, cu infuzie redusă de factori de

producţie, legiuitorul (statul) şi-a adjudecat o parte mai mică sau mai mare din renta

funciară prin impozite directe pe teren, vestita foncieră.

În condiţiile economiei planificate, pământul neavând valoare, rolul

impozitului agricol pe teren în prelevarea unei părţi din renta funciară s-a redus mult,

fiind înlocuit prin diferite mecanisme economico-financiare mascate, care asigurau

statului venituri importante indiferent de rezultatele obţinute în unităţile agricole.

În lucrarea „Economia funciară” se face următoarea precizare: „direct sau

indirect (prin impozit pe venitul cooperatorilor), de pe fiecare teritoriu agricol, statul

încasează anumite venituri ce se concentrează în impozite sau diferite taxe. La o

analiză mai atentă apare evident faptul că impozitele agricole sunt de două feluri:

impozite ce se încasează direct din agricultură şi impozite pe circulaţia mărfurilor

agricole care de multe ori nu apar ca venit al sectorului agricol, dar care sunt create în

acest sector ... de asemenea statul obţine anumite beneficii prin vânzarea mijloacelor

de producţie (fixe şi circulante) folosite în agricultură, aceste beneficii statul le

încasează pe fiecare porţiune de teren, în raport cu calitatea şi intensitatea procesului

de producţie agricol”.

În continuare autorii propun şi o formulă pentru determinarea venitului

prelevat de către stat125.

în care:

Vn - este venitul statului; xi - impozite directe sub diferite forme (i)' încasate de la întreprindere sau producător; i=1,2,...,n; yv - impozit pe circulaţia mărfurilor realizat de la diferite produse (v), v = 1,2 ,..., m: zj - beneficiul realizat prin valorificarea produselor industriale (j) în agricultura, j == 1,2,...., p.

125 Bold, I., Hartia, S., Niţă, V., Teaci, D., Economia funciară, Ed.Ceres, Bucureşti, 1984, pag. 61;

Page 230: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

232

În perioada tranziţiei din raţiuni electorale statul nu a impozitat direct terenul

agricol decât simbolic - 11 mii lei/ha/an. Dar aceasta nu înseamnă că nu a beneficiat

de venituri din agricultură în primul rând prin acelaşi impozit pe circulaţia

produselor, transformat în taxă pe valoarea adăugată (TVA).

Şi cum agricultura foloseşte din ce în ce mai multe imputuri şi cum foarfecele

preţurilor acţionează în defavoarea agriculturii, contribuţia acesteia la veniturile

statului este din ce în ce mai mare. Introducerea sau reintroducerea impozitului

agricol direct va mări şi mai mult această contribuţie.

5.7. Renta diferenţială, arenda şi piaţa funciară

5.7.1. Evoluţii pe termen lung. Între calitatea pământului, respectiv

capacitatea naturală sau artificială, exprimată prin nota de bonitare naturală sau

potenţată şi preţul pământului există sau ar trebui să existe o legătură foarte strânsă.

Din punct de vedere istoric, preţul pământului fost influenţat în afară de

calitate, de zona geografică, de modul de folosinţă, de poziţie, de raritate. Pentru

perioada interbelică, date deosebit de edificatoare cu privire la preţul pământului,

rentă şi arendă, ne oferă V.Axenciuc126 (tab.5.10). Tabel 5.10

Preţul terenului arabil, arenda şi renta în România şi unele regiuni agrogeografice în anul 1929 (după V.Axenciuc)

Regiunea Ponderea arabilului în suprafaţa regiunii

%

Preţul pământului

lei/ha

Arenda lei/ha

Renta %

România 44,1 20.240 1.438 7,1 Câmpia Dunării 68,0 20.175 1.456 7,2 Dobrogea 50,0 10.832 969 8,9 Bucovina 29,0 44.146 2.356 5,3 Banat 39,6 33.972 2.126 6,3 Transilvania de nord 17,7 27.449 1.759 6,4

Observăm că faţă de media de 20.240 lei/ha diferenţele regionale sunt

apreciabile. Cele mai scumpe terenuri ca şi cea mai mare valoare a arendei erau în

Bucovina şi aceasta datorită rarităţii, căci fertilitatea nu era din cele mai înalte.

126 Axenciuc, V., Evoluţia economică a României, 1864-1947. vol.II, Agricultura, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 1996, pag. 267;

Page 231: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

233

La extrema opusă se situa Dobrogea cu terenuri de fertilitate medie, dar cu

resursă funciară generoasă datorită rarităţii populaţiei, situaţie care în mediul rural s-a

perpetuat până în zilele noastre.

Informaţii interesante privind preţul pământului pe calităţi, echivalentul în

cereale al acestuia, mărimea arendei ne sunt oferite de către A.Mihalca. La mijlocul

anilor `30, în Banat, arabilul de calitatea I se vindea cu 23-35 mii lei/ha, arabilul de

calitatea a II-a cu 17-26 mii lei/ha, arabilul de calitatea a III-a cu 9-14 mii lei/ha.

Arenda era de 1.800 lei/ha pentru terenul de calitatea a I-a şi 1.100 lei/ha pentru

terenul de calitatea a II-a. Echivalentul în cereale al terenului arabil varia între 3,4 t şi

26 t grâu pentru un hectar teren în funcţie de calitatea terenului şi de amplasare127.

În condiţiile economiei de comandă, pământul era considerat un dar al naturii

şi bun al întregului popor nu mai avea nici o valoare, deşi economiştii agrari

recunoşteau nu numai valoarea acestuia, dar şi nevoia ca aceasta să fie inclusă în

costuri: “Sistemul de evidenţă a fondurilor fixe din agricultură este incomplet,

deoarece nu cuprinde principalul fond fix - pământul - pe considerent că nu are

valoare. Aceasta face ca nivelul preţurilor, eficienţa economică a investiţiilor precum

şi a altor măsuri de intensificare a agriculturii să nu fie corect determinate”128.

Totuşi, datorită faptului că în mod abuziv, cu acordul tacit al factorilor de

decizie de la diferite niveluri se scoteau din circuitul agricol suprafeţe, uneori

însemnate de teren, s-au propus chiar formule de calcul a valorii pământului, urmând

ca din sumele recuperate tot de stat, acesta din urmă să pună în valoare alte terenuri.

Interesant rămâne faptul că propunerea de evaluare economică a pământului, pornea

tot de la concepţia lui Marx asupra pământului respectiv dobânda de 5% la CEC pe o

perioadă de 20 de ani 129.

5.7.2. Metode şi tehnici de evaluare a preţului pământului. Importanţa

economică şi socială a pământului pentru producţia agroalimentară a determinat din

127 Mihalca, Al., Aspecte din istoria agrară a judeţului Arad, partea a II-a, perioada interbelică, Ed. Multimedia, Arad, 2001, pag.174-175; 128 Bold, I. şi colab., Op. cit., pag.58; 129 Bold, I. şi colab., Ibidem, pag.59;

Page 232: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

234

partea specialiştilor în domeniu, şi nu numai, o preocupare majoră şi permanentă

pentru stabilirea valorii şi preţului pământului. Au fost identificaţi, inventariaţi şi

clasificaţi factorii obiectivi, subiectivi, cu acţiune permanentă sau temporară,

generală sau locală asupra preţului terenurilor agricole.

Pe de altă parte, s-au formulat concepţii, principii ce pot fi împărţite în două

mari grupe:

concepţia potrivit căreia în evaluarea bănească a pământului trebuie să

se pornească de la categoriile valorice ale economiei de piaţă;

concepţii având la bază capacitatea productivă a solului ca sumă a

însuşirilor sale intrinsece naturale şi acumulate prin intervenţii

antropice.

Una din concepţiile dominante cu privire la determinarea preţului pământului

este aceea că preţul pământului este de fapt rentă funciară capitalizată, adică

ofertantul pretinde în schimbul unei suprafeţe de teren o sumă egală cu capitalul

necesar pentru a aduce o dobândă egală cu renta anuală a solului. În prezent în

România – cel puţin la nivel teoretic – didactic se cunosc mai multe metode de

evaluare economică a pământului.

I. Metoda rentei funciare capitalizate

R (arenda)x 100 Vt = ────────── , unde : Cc

Vt – valoarea unui ha de teren; R – Renta (arenda) funciară anuală pe ha; Cc - coeficientul de capitalizare (socotit egal cu o rată a dobânzii de 5%).

Prin aplicarea acestei relaţii de calcul terenurile arabile din judeţul Constanţa

în condiţiile actuale ar urma să capete următoarele valori (tab.5.11). Tabelul 5.1l

Evaluarea terenului arabil în jud. Constanţa în funcţie de clasa de calitate,

după metoda rentei funciare – capitalizate

Clasa de calitate

Renta (arenda în natură grâu

kg/ha)

Preţ de referinţă lei/kg

Renta (arenda în bani

mii lei/ha)

Nr. ani luaţi în calcul

Valoarea terenului mii lei/ha

II 500 5.000 2.500 25 62.500 III 450 5.000 2.250 25 56.250 IV 350 5.000 1.750 25 43.750

Page 233: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

235

II. Metoda de evaluare după profit. Potrivit acestei metode relaţia de calcul

este următoarea:

Vt = VP – (CP + K1 + K2 + K3 + K4) x 25 de ani ,unde:

Vt – valoarea terenului în extravilan mii lei/ha VP – valoarea producţiei mii lei/ha CP – cheltuieli de producţie mii lei/ha K 1 , …K 2 - coeficienţi de corecţie a cheltuielilor de producţie

Pentru cele trei zone de favorabilitate din jud. Constanţa aplicarea relaţiilor de

calcul de mai sus dau următoarele rezultate (tab.5.12). Tabelul 5.12

Evaluarea terenului arabil din jud.Constanţa în funcţie de clasa de calitate după profit

Categoria de

calitate

Nota de bonitare kg/punct Producţia

kg/ha

Valoarea producţiei

VP mii

lei/ha

Cheltuieli de

producţie CP

mii lei/ha

Valoarea producţiei- Ceheltuieli

de producţie mii lei/ha

Nr.de ani luaţi în calcul

Valoarea terenului mii lei/ha

Grâu II 71 70 5.000 25.000 17.000 8.000 25 200.000 III 50 70 3.500 17.500 15.500 2.000 25 50.000 IV 40 70 2.800 14.000 12.800 1.200 25 30.000

pORUMB II 71 81 5.750 23.000 15.800 7.200 25 180.000 III 58 81 4.690 18.760 15.200 3.560 25 89.000 IV 50 81 4.050 16.200 14.800 1.400 25 35.000

Notă: Coeficienţii K1-K4 se referă la poziţia punctuală a unei anumite suprafeţe de teren şi nu se aplică la nivel de zonă; în consecinţă, nu s-a ţinut seama de ei.

Observăm că prin utilizarea metodei de evaluare după profit, preţul terenurilor

ar fi mult mai mare cu deosebire la clasele de fertilitate superioare. Explicaţia constă

în faptul că spre deosebire de profit (metoda a 2-a), care este mult mai diferenţiat şi

mult mai mare la terenurile cu fertilitate superioară, arenda (renta) este mult mai

puţin diferenţiată.

De aici pot fi trase două concluzii care pot servi şi ca recomandări pentru

oportunitatea de a folosi o metodă sau alta:

• amplitudinea cuantumului arendei sau rentei trebuie să fie mai mare şi

să se suprapună într-o măsură mai mare cu scara notelor de bonitare (în

valori relative, fireşte);

Page 234: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

236

• profitul încast efectiv este sensibil mai mic decât cel rezultat din calcul.

Aceasta atât datorită nerealizării nivelului randamentelor la unitatea de

suprafaţă, cât şi nivelului preţurilor pe piaţa liberă (de fapt dominată de

tendinţe monopoliste), situat mult sub cel al preţurilor de referinţă

recomandate de cercetarea de profil.

Este de menţionat totuşi faptul că, în cazul utilizării metodei după profit,

rezultă valori cu 10-12% mai mari decât cele obţinute prin metoda rentei funciare

capitalizate, la categoriile de calitate superioară în special.

5.7.3. Preţul de piaţă al terenurilor agricole. Analiza evoluţiei preţurilor la

terenurile agricole după 1989, şi mai ales după apariţia legii nr.54/1998 privind

circulaţia juridică a terenurilor confirmă cel mai bine zicala populară că socoteala de

acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

Lunga perioadă a retrocedării, modificările succesive ale legii de bază a

fondului funciar (Legea 18/1991) între care cea mai radicală a fost Legea Lupu din

1999 (devenită Legea 1/2000) au creat o permanentă stare de confuzie care a frânat

mult dezvoltarea normală a pieţei funciare. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima

reglementare privind piaţa funciară a apărut de abia în anul 1998.

Până la această dată (1998) din nebăgarea de seamă a unora (foştii proprietari

de pământ) şi iuţeala de mână a altora (speculanţii de terenuri şi nu numai) au

acumulat pe nimic sau aproape pe nimic adevărate latifundii, iar prin schimburi

neechivalente (de calitate, dar mai ales de poziţie) s-au creat averi fabuloase.

De la sume derizorii de 1-2 mil/ha, la începutul anilor `90, s-a ajuns în anul

2002 la 7-8 mil/ha (Adevărul Economic nr.22-580 din 4-10iunie 2003). Din aceeaşi

sursă aflăm că într-o perioadă de 10 ani s-au vândut terenuri reprezentând cca. 2,0%

din arabilul proprietate privată şi că cele mai proaste tranzacţii s-au realizat până

acum tocmai în judeţele cu terenurile cele mai fertile: Teleorman, Tulcea, Ialomiţa,

Călăraşi, Brăila, Dolj, Olt.

Din datele ministerului de resort rezultă, spre exemplu, că preţul pământului la

nivel de judeţ a variat în anul 2003 între 104,3 mil/ha în Maramureş, 95,1 mil/ha în

Bistriţa-Năsăud, 77,86 mil/ha în Vâlcea, dar numai 8,76 mil/ha în Constanţa, 8,31

Page 235: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

237

mil/ha în Ialomiţa, 5,74 mil/ha în Brăila şi numai 3,69 mil/ha în Teleorman, raportul

între cele două extreme fiind 1:28,3.

Cum, în mod practic preţurile sunt invers proporţionale atât în ce priveşte

calitatea cât şi poziţionarea lor faţă de debuşee, raritatea a fost aceea care a influenţat

preţurile în cea mai mare măsură. Se pare însă că în ultimul timp (2004-2005) această

inflaţie de preţuri la terenurile agricole s-a mai temperat, atât datorită lipsei de bani,

cât şi a unei expectative pe măsură ce se apropie momentul aderării.

În judeţul Constanţa preţurile practicate în prezent (2005) variază între 10-15

mil/ha şi 40-50 mil/ha, în mod excepţional până la 100 mil/ha, în funcţie de gradul de

fertilitate, echiparea pentru irigaţii, dar şi aici mai ales în funcţie de poziţie (tab.5.13). Tabelul 5.13

Preţul actual (2004-2005) al terenului arabil în jud.Constanţa în funcţie de categoria de favorabilitate, poziţie şi echipare

Categoria de favorabilitate

Echiparea pentru irigat

Poziţia faţă de oraşul Constanţa

Preţ de piaţă mil lei/ha

I irigabil Preorăşenesc 55-100 II irigabil 30-40 km 40-50 I irigabil 50-55 km 35-40 I neirigabil 30-40 km 28-30 II neirigabil 30-50 km 25-30 III neirigabil 50-80 km 10-15

Sursa: D.A.D.R. Constanţa

Şi totuşi, cele mai căutate, şi deci cele mai scumpe terenuri sunt cele

periurbane (mai ales în zona preorăşenească a municipiului Constanţa) şi pe litoral.

Poziţia şi mai ales perspectiva ca într-un viitor apropiat să devină teren neagricol

(construibil, mai ales) anulează toate teoriile rentei funciare agricole, pământul ca

mijloc de producere a hranei fiind ultimul argument luat în calcul în iarmarocul

funciar actual.

În ţările cu economie dezvoltată şi agricultură performantă pământul este

scump, chiar dacă producţia agricolă primară reprezintă sub 5% din PIB.

Unele date privind piaţa funciară europeană sunt furnizate de către Tr.Lazăr

/2001. Astfel un hectar teren agricol se vinde cu 10.000 USD în Olanda, peste 8.000

USD Franţa sau Belgia, între 6.000-7.000 USD în Danemarca, Polonia, Anglia, cele

Page 236: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

238

mai mici preţuri înregistrându-se în Italia 2.700 USD sau Spania 1.800-3.500

USD/ha.

Credem că şi asemenea comparaţii au contribuit la o oarecare stagnare a pieţei

funciare în România, dar în acelaşi timp au sporit interesul unor cetăţeni străini

pentru pământul românesc cel puţin tot atât de fertil, dar incomparabil mai ieftin.

Exemplul Banatului este edificator sub acest aspect.

Page 237: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

239

CONCLUZII

Trecerea de la o etapă la alta în evoluţia unei societăţi este însoţită de

transformări notabile în plan economic, social şi juridic. Aceste schimbări nu sunt

însă întotdeauna sincrone.

Odată cu intensificarera amenajărilor şi lucrărilor funciare, pământul intră într-

un ciclu capitalist de producţie agricolă, industrială sau imobiliară, ceea ce implică

simultan un efect de antrenare foarte puternic, prin amenajările pentru locuinţe,

servicii şi uitlităţi publice, transport şi agrement.

Această transformare a pământului în bun marfar nu îmbracă întotdeauna

forma amenajărilor funciare. Ea poate fi rezultatul unor procese de liberalizare

politico-administrativă a regimului unor terenuri aflate anterior “în afara comerţului”.

Este vorba de terenurile interzise pentru urbanizare sau exploatare fie printr-o

interdicţie administrativă (de pildă, printr-un plan de urbanism sau printr-o prevedere

expresă a Legii fondului funciar), fie printr-o rezervare în beneficiul colectivităţii.

În acest domeniu, intervenţia Statului este creatoare de rentă, fie prin

acapararea terenurilor de către conducători şi aliaţii acestora, fie prin “redistribuirea”

democratică sau nu, care are loc în cadrul reformei funciare.

Page 238: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

240

Puterea publică este unul dintre cei mai importanţi actori ai vieţii economice

agricole: organizează cererea şi oferta funciară, orientează fluxurile financiare spre

anumite culturi, mobilizează terenurile în favoarea sa sau a celor pe care consideră

necesar să-i stimuleze.

În cazul integrării pământului în activitatea economică, vom observa că

aceasta se realizează fără o modificare sincronă şi de substanţă a cadrului juridic.

Efectele acestei situaţii sunt amplificate de întîrzierile care apar în aplicarea

prevederilor legale, întîrzieri care au drept cauză mecanisme birocratice generatoare

de corupţie în plan politic, respectiv de rente în sfera economică. De exemplu, micul

producător agricol, deşi este proprietar pe terenul său, depinde esenţial de un

organism de credit, de cadastru sau de reţeaua de comercializare. Deci, am putea

vorbi, în termeni marxişti, despre o proletarizare de masă, pe fondul unei relative

reîmproprietăriri. Nedispunând de mijloace de producţie performante şi nici de

servicii de informare şi consiliere, proprietarul agricol poate fi proletar, proletarul

poate fi proprietar.

În acest context, activitatea agricolă dobândeşte funcţii noi, dintre care cele

mai importante sunt următoarele:

funcţia de reglare a investiţiilor: pe baza unor calcule de eficienţă şi de risc,

întreprinzătorii îşi investesc profitul luând ca punct de referinţă, de cele mai

multe ori, preţul pământului. În acelaşi timp, odată cu intensificarea comerţului

exterior cu produse agricole, împărţirea venitului agicol între proprietari şi

arendaşi a fost marcată de fenomene specifice tranziţiei economice.

• raportul de forţe a devenit din ce în ce mai inegal: fiind de

cele mai multe ori orăşeni şi neavând posibilitatea iniţială

de a vinde terenul sau de a verifica activitatea economică a

arendaşului, proprietarii au fost nevoiţi să cedeze o parte

importantă din renta funciară care li se cuvenea de drept.

• intervenţia autorităţii publice în domeniul agricol a oferit

posibilităţi nelimitate intermediarilor de a-şi însuşi şi ei o

fracţiune importantă a rentei funciare. Această parte a

Page 239: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

241

părăsit din păcate sfera agricolă, transformându-se într-o

sursă de averi băneşti care, parţial, a alimentat economia

subterană şi inflaţia.

Un alt efect al intervenţiei statului a fost redistribuirea inechitabilă a

fondurilor bugetare destinate finanţării agriculturii: creditarea preferenţială a

activităţiii agricole s-a transformat într-o creditare preferenţială a anumitor firme,

fapt care a dus apariţia unor probleme şi în sectorul bancar. În plus, eliberarea de

licenţe de import-export a favorizat apariţia unor cvasi-rente funciare comerciale. Ca

evoluţie de ansamblu, situaţia este oarecum similară cu cea din vremea lui David

Ricardo, antagonismul dintre proprietarii latifundiari şi burghezia industrială în

ascensiune îmbrăcând însă o nouă formă: opoziţia între utilizatorii terenurilor şi

vânătorii de rente “neagricole”: comercianţii de produse agricole şi reprezentanţii

aparatului de stat cu atribuţii în domeniu. Împărţirea surplusului agricol în profit

(cuvenit arendaşului) şi rentă funciară (cuvenită proprietarului) a devenit o partajare a

profitului de la care, deseori, proprietarul funciar a fost aproape exclus fie direct, fie

indirect prin intermediul activităţii Statului.

funcţia de drenare a averilor monetare şi a capitalului provenind din alte

sectoare, marcată de un caracter profund contradictoriu. Pe de-o parte, are loc

o scurgere de fonduri dinspre agricultură spre celelalte ramuri din economie,

aşa cum o demonstrează analiza foarfecelui preţurilor, iar pe de altă parte mulţi

întreprinzători investesc sume importante în funciar, mai ales în cel urban,

imobiliar, litoral sau montan. Investiţiile în tehnica agricolă lipsesc însă, iar o

piaţă a terenului cu destinaţie agricolă este încă într-o fază incipientă.

funcţia de conservare, de protejare împotriva efectelor inflaţiei.

Deplasarea către plasamentul funciar - un economist celebru arăta odată că cea

mai sigură cale de îmbogăţire pentru un individ raţional este să cumpere un

teren intravilan şi “să uite 20 de ani de existenţa aestuia” - s-a accentuat cu

atât mai mult cu cât funciarul s-a dovedit a fi un sector care conservă foarte

bine averile monetare.

Page 240: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

242

funcţia de mobilizare a economiilor; numeroşi agenţi economici îşi

utilizează economiile pentru a investi în funciarul urban.

funcţia de acaparare şi redistribuire a rentelor în favoarea grupurilor şi

subgrupurilor de “clienţi” ai aparatului de stat central şi local; aşa cum am

văzut, procesul de căutare a rentei – rent-seking - se intensifică, renta-surplus

se transformă în rentă-transfer. Pe fondul creşterii ponderii veniturilor rentiere

în ansamblul venitului naţional, renta funciară propriu-zisă (ca venit al

proprietăţii funciare) tinde să scadă semnificativ

funcţia de reglare a raporturilor sociale; pentru a-şi atinge scopurile

economice, deseori oamenii se îndatorează şi rămân îndatoraţi. Stratificarea

socială rezultată din rent-seeking bulversează ierarhia valorilor economice

clasice, bazate pe acumulare treptată, pe experienţa practică dobândită în timp

şi pe tradiţie. Întreprinzătorul este înlocuit de o specie economică nouă,

“rentierul de tranziţie”, care se afirmă cu preponderenţă în activitatea de

comerţ (“intermediarul”,”angrosistul”), în administraţia publică

(“funcţionarul”) şi în întreprinderile publice (“bugetarul”).

În consecinţă, încep să se manifeste unele tendinţe dominante:

descompunerea proprietăţii rurale tradiţionale în zona periurbană;

concentrarea terenurilor la un număr limitat de posesori;

creşterea susţinută a preţului pământului;

fracţiune importantă a populaţiei este exclusă de la accesul legal la solul urban

şi agricol datorită veniturilor mici şi medii.

achiziţionarea unor suprafeţe întinse de teren agricol de către cetăţeni ai

Uniunii Europene.

Datorită rentelor, ia amploare supraconsumul, veniturile unor categorii sociale

multiplicându-se rapid şi cu spor susţinut. Acest fenomen este unul dintre cei mai

semnificativi factori inflaţionişti din România, a cărui amploare este cuantificabilă

prin intermediul determinării mărimii rentei funciare.

Determinarea mărimii rentei funciare în agricultura românească presupune o

metodologie complexă, care să ţină seamă de specificitatea conjuncturii economice,

Page 241: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

243

precum şi de locul pe care îl poate ocupa fundamentarea acestui venit într-un plan de

refacere şi modernizare a sistemului economic naţional, implicit a componentei

agricole a acestuia.

Turbulenţa mediului economic face aproape imposibilă realizarea unui studiu

care să releve cu exactitate ponderea deţinută de veniturile rentiere în ansamblul

venitului naţional. Dificultăţile rezidă atât într-o insuficienţă a datelor centralizate la

nivel macroeconomic, cât şi în faptul că o mare parte a rentei se formează şi se

distribuie în cadrul economiei subterane. În plus, diferenţele calitative existente între

diferitele categorii de teren agricol din ţară fac dificilă elaborarea unei metodologii

unitare, unice, de calcul al rentei funciare.

În consecinţă, am bazat determinarea rentei funciare pe o abordare

microeconomică, a cărei flexibilitate ridicată permite schimbări

corespunzătoare de la caz la caz.

Dacă pe ansamblul societăţii se individualizează clar proprietarii funciari

(întreprinzătorii agricoli sau fermierii) ca şi grup social distinct, atunci determinarea

mărimii rentei funciare se poate realiza cu un grad ridicat de exactitate.

Una din dificultăţile importante întâlnite în calculul rentei funciare îşi are sursa

în chiar înţelesul acestui concept. În spatele acestui termen se ascund mai multe

înţelesuri, fapt care duce la o serie de confuzii şi neclarităţi.

Definiţia economică a rentei este foarte cuprinzătoare, deoarece include renta

diferenţială, renta absolută, cvasi-renta, precum şi elemente relative la costul de

oportunitate al factorului de producţie pământ luate în calculul costului de producţie.

La fel cum în analiza economică se face distincţie între profit normal şi

supraprofit, în calculul rentei funciare se face diferenţă între renta funciară “brută” şi

cea “netă”, care nu include impozitul funciar, cheltuielile de întreţinere a terenurilor

şi amortizarea acestora.

Literatura economică desemnează prin termenul de rentă şi arenda, ca sumă de

bani plătită de fermier proprietarului funciar pentru dreptul de a utiliza terenul agricol

pentru o anumită perioadă. În practică, doar arareori renta şi arenda sunt egale. În

cele mai multe cazuri nivelul arendei se situează sub nivelul rentei funciare, datorită

Page 242: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

244

legislaţiei privind statutul arendei, care de regulă interzice în mod expres

proprietarilor funciari să mărească arenda. În consecinţă, fermierul va obţine, cel

puţin pe termen scurt, o cvasi-rentă, fapt cu efecte benefice teoretice asupra activităţii

agricole; practic însă menţinerea arendei la un nivel prea mic determină proprietarii

funciari să nu arendeze terenurile, fermierii având acces limitat la principalul factor

de producţie din agricultură.

În caz contrar, precum în agricultura românească, dacă nivelul arendei se

situează peste cel al rentei funciare, venitul net al întreprinzătorului agricol este

inferior celui al întreprinzătorilor din alte domenii, efectul fiind o subcapitalizare a

agriculturii prin migraţia capitalului agricol spre domeniile mai profitabile.

Salariile agricole foarte scăzute plătite în agricultura României au ca şi efect

obţinerea unei cvasi-rente de către cel care exploatează terenul agricol. Pe termen

mediu şi lung, aceste cvasi-rente dispar – suferă conform spuselor lui

J.A.Schumpeter un proces de “auto-distrugere creatoare” – ca urmare a sporirii pe

baze inflaţioniste a celorlalte cheltuieli agricole.

Comensurarea rentei funciare cu ajutorul celor trei metode principale – metoda

reziduală, metoda bazată pe funcţiile de producţie şi metoda programării liniare – se

constituie într-o încercare dificilă, cu relevanţă preponderent teoretică.

Metoda reziduală nu poate fi utilizată uniform la nivel naţional datorită lipsei

de omogenitate a condiţiilor de producţie, dar permite o măsurare exactă a rentei

funciare la nivel de exploataţie agricolă individuală.

Metoda bazată pe funcţiile de producţie poate fi aplicată şi în agricultura

românească – preponderent “ de subzistenţă” – datorită nivelului destul de scăzut de

mecanizare, funcţia de producţie având doar două variabile esenţiale: munca şi

pământul.

Metoda care utilizează programarea liniară are un grad de complexitate

ridicat, fiind totuşi relevantă în cazul “construirii” unei agriculturi moderne: analiza

şi măsurarea rentei funciare se realizează mai întâi pentru o fermă-etalon, considerată

ca fiind tipică pentru o anumită zonă, urmând ca ulterior metodologia să fie extinsă şi

Page 243: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

245

la alte ferme, pe măsură ce acestea reuşesc să-şi sporească activitatea din punct de

vedere calitativ şi cantitativ.

Rolul rentei funciare în alocarea terenului agricol pentru o anumită cultură este

încă scăzut, comportamentul economic al întreprinzătorilor agricoli fiind influenţat

mai întâi de stat prin subvenţii şi facilităţi la export, iar apoi de considerente empirice

de ordin conjunctural sau tradiţional.

Terenurile luate în arendă de către fermierii particulari sunt cultivate de regulă

cu culturi care aduc venituri ridicate, cuantumul arendei plătite reprezentând cca.

30% din valoarea producţiei agricole. Plata se efectuează în natură sau se stabileşte în

natură şi se face în bani după vânzarea producţiei, caz în care proprietarul funciar

pierde deoarece arendaşul operează de regulă cu preţuri de vânzare mici.

Deşi au calitatea de asociaţi, proprietarii funciari sunt fizic absenţi din procesul

de producţie – în literatura economică anglo-saxonă sunt numiţi “absentee landlords”

- , fiind interesaţi mai mult de însuşirea rentei funciare decât de bunul mers al

exploataţiei.

Alegerea judeţului Constanţa ca suport pentru analiza şi studiul modalităţilor

de manifestare a rentei funciare se datorează caracteristicilor sale agro-economice

care întrunesc întru-totul condiţiile ce permit sesizarea şi punerea în evidenţă a

tuturor aspectelor legate de fenomenul rentei funciare. Cu o suprafaţă totală de 7071

km2, Constanţa ocupă locul 7 ca mărime, iar cu cele 568,3 mii ha teren agricol şi

487,3 mii ha teren arabil se situează pe locul 3 după resursa funciară. Suprafaţa

amenajată pentru irigat existentă în 1989, de 422 mii ha, situa judeţul pe primul loc,

iar în prezent suprafeţele irigate efectiv sunt printre cele mai mari din ţară. Populaţia

totală reprezintă 3,3% din totalul populaţiei României, cu unul dintre cele mai

ridicate grade de urbanizare, peste 73%. Structura populaţiei ocupate în anul 2004

reflecta încă preponderenţa agriculturii – 34,6%. Ponderea în scădere a populaţiei

ocupate în agricultură, ca şi a populaţiei rurale în ansamblu (sub 28%), orientarea

economiei spre terţiar plasesză judeţul Constanţa printre cele mai dinamice din ţară,

inclusiv în domeniul agrar, cu cel mai mare grad de concentrare a producţiei agricole.

Page 244: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

246

Ansamblul condiţiilor pedo-climatice înscrie judeţul în zona agro-climatică I,

care domină Câmpia Dunării, Bărăganul şi Dobrogea. Zona se caracterizează prin

terenurile agricole cele mai fertile, dar cu precipitaţii insuficiente pentru o dezvoltare

normală a culturilor agricole. Sub acest aspect, judeţul Constanţa şi Dobrogea în

ansamblu reprezintă zona cu cele mai generoase resurse termice, dar cu cel mai mare

deficit de apă, raţiune pentru care lucrările hidro-ameliorative (irigaţiile) s-au efectuat

pe cele mai mari suprafeţe, antrenând investiţii considerabile.

Intensitatea reliefului nu este prea mare, înălţimile maxime nedepăşind 200 m,

dar cu toate acestea formele de relief – orografia – sunt foarte variate. Solurile

judeţului sunt de o mare varietate, de la cele mai fertile (cerniozomurile ciocolatii şi

freatic umede) şi până la soluri bălane de stepă, cu roca la zi. Varietatea tipurilor de

sol exprimata printr-o amplitudine largă a notelor de bonitare permite manifestarea

evidentă şi clară a rentei diferenţiale I pe teritoriul judeţului. De asemenea,

amploarea investiţiilor în lucrări de îmbunătăţiri funciare şi în factori de progres

tehnic reflectă în modul cel mai evident manifestarea rentei diferenţiale II.

Dat fiind decalajul între nivelul randamentelor la unitatea de suprafaţă dintre

ţările din vestul Europei şi România, au fost comparate principalele elemente ale

cadrului natural: solurile, resursa termică şi resursa hidrică. Concluzia a fost că

solurile din România sunt cele puţin tot atât de fertile ca şi cele din Europa de vest,

resursa termică este asemănătoare, ca şi cea hidrică, cu deosebirea că partea de sud-

est a României în care se încadrează şi judeţul Constanţa, face parte dintr-un climat

cu elemente de continentalism excesiv, mai rece şi mai uscat, cu amplitudini mai

mari ale elementelor climatice. De asemenea, relativa blândeţe a climatului oceanic şi

un plus de umiditate favorizează principalele culturi cerealiere în Europa de Vest în

care chiar şi cultura ovăzului rezistă peste iarnă.

În aceste condiţii, diferenţele la producţiile medii sunt datorate în primul rând

gradului de intensivitate, respectiv utilizării unui volum mult mai mare de resurse

precum îngrăşămintele, substanţele de protecţie a culturilor, la care se adaugă un plus

de calitate a proceselor tehnologice.

Page 245: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

247

Aşezarea spaţială, naturală a producţiei agricole pe teritoriul jud.Constanţa este

puţin diferenţiată ca structură, aceasta deosebindu-se teritorial mai mult prin

“intensitate”, respectiv prin nivelul randamentelor la unitatea de suprafaţă, care la

rândul lor, sunt determinate în primul rand de factorii edafici şi mai puţin de cei

climatici, mult mai uniformi.

Încercări de a aşeza structural producţia vegetală în funcţie de favorabilitatea

ecologică a terenurilor s-au făcut prin studii de zonare în anii 1960 şi la începutul

anilor 70. Prin lucrările de zonare efectuate în perioada 1975-1976 s-a încercat o

repartiţie integrată a producţiei vegetale şi animale având ca bază programele de

dezvoltare în perspectiva agriculturii pentru orizonturile 1980, 1985 şi 1990. S-a

urmărit concentrarea şi specializarea producţiei, integrarea în zonalitate pe ansamblul

agriculturii, inclusiv realizarea obiectivelor privind structura, volumul şi eficienţa

producţiei agricole.

În aceasta lucrare au fost utilizate cercetările şi studiile pedologice pregătitoare

efectuate de către Institutul de Cercetări Pedologice şi Agrochimice – ICPA – pe

baza cărora pe teritoriul judeţului Constanţa au fost delimitate trei zone de

favorabilitate (fig 4.9) corespunzând claselor de favorabilitate II (60-80 de puncte

nota de bonitare), III (40-60 de puncte) şi IV (20-40 de puncte). Clasa de

favorabilitate extremă I (80-100 de puncte) nu se regăseşte pe teritoriul judeţului, iar

clasa V ocupă suprafeţe nesemnificative, cu alte folosinţe decât arabilul.

Ţinând seama de favorabilitatea naturală, de gradul de execuţie şi de utilizare

în perspectivă a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare existente – mai ales irigaţii – au

fost potenţate notele de bonitare ale celor trei zone de favorabilitate, după cum

urmează: Grâu Porumb Zona de favorabilitate

Nota de

bonitare

naturală

Kg/punct Nota de

bonitare

potenţată

Kg/punct Nota de

bonitare

naturală

Kg/punct Nota de

bonitare

potenţată

Kg/punct

I 65 49,4 107 45,7 66 71,2 145 30,5

II 44 49,4 68 45,7 43 71,2 87 30,5

III 38 49,4 55 45,7 37 71,2 72 30,5

Media pe judeţ 49 49,4 77 45,7 49 71,2 100 30,5

Page 246: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

248

Potenţarea favorabilităţii naturale s-a făcut pe baza coeficienţilor elaboraţi de

către ICPA, care la rândul lor au ţinut seama de randamentele obţinute în condiţii

experimentale. Credem că în unele cazuri aceştia sunt prea mari întrucât în condiţii

de producţie la scară mare nu pot fi reproduse în totalitate tehnologiile din câmpurile

experimentale şi în consecinţă nici randamentul.

Cauza o constituie atât nealocarea echivalentă a factorilor de producţie, dar în

mare măsură şi calitatea proceselor tehnologice, consecinţa directă fiind reducerea

producţiei obţinute pe un punct al notei de bonitare.

Renta diferenţială I, datorată fertilităţii diferite a solurilor, continuă să se

manifeste şi să producă efecte, dar “cantitativ” şi structurat într-un mod diferit faţă de

perioada anterioară anului 1989. Lucrarea, respectiv cultivarea an de an a întregii

suprafeţe disponibile cu tehnici de lucru şi tehnologii moderne micşorează diferenţele

generate de feritilitatea naturală, producţia fiind într-o proporţie din ce în ce mai

mare rezultatul diferiţilor factori de producţie convertiţi în recoltă.

În agricultură, factorii de risc natural (secetă, îngheţ) reduc de asemenea

efectele diferenţelor de fertilitate, mai cu seamă în ceea ce priveşte manifestarea

însuşirilor intrinseci ale solurilor.

Renta diferenţiala II se manifestă din ce în ce mai puternic, contribuţia

investiţiilor în potenţarea capacităţii de producţie a solurilor prin creşterea notelor de

bonitare ca şi sporirea producţiei pe un punct al notei de bonitare datorată infuziei de

factori de producţie fiind hotărâtoare în formarea recoltelor. Exploatarea neraţională

a investiţiilor care au potenţat capacitatea de producţie a solurilor prin creşterea notei

de bonitare (nota de bonitare potenţată) poate conduce la reducerea productivităţii

punctului notei de bonitare (vezi tab.4.7).

În mod practic, la nivel de analiză este deosebit de dificil, dacă nu imposibil,

de a separa efectul investiţiilor în capital fix (amanajarea pentru irigat, spre exemplu)

de investiţiile în capital circulant, întrucât exploatarea noilor capacităţi de producţie

necesită în mod automat cheltuieli suplimentare cu factorii de producţie.

Page 247: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

249

Referitor la relaţiile de calcul a rentei diferenţiale utilizate în literatura de

specialitate, câteva aspecte ni se par susceptibile de îmbunătăţire:

considerăm că dependenţa mărimii rentei de acel venit mediu „normat”

de 30 % (20% după Tănăsescu şi Peter) distorsionează rezultatele. Dacă

vom lua în considerare un procent mai mare, renta pe categoriile de

teren cu fertilitate superioară scade, dar vom risca să nu mai evidenţiem

existenţa rentei pe categoriile de teren cu fertilitate inferioară sau chiar

să fim în imposibilitatea de a calcula renta. Aceasta deoarece în cazuri

frecvente, valoarea producţiei este mai mică decât suma dintre cheltuieli

şi venitul “normat”.

cheltuielile la unitatea de suprafaţă pe toate categoriile de favorabilitate

sunt cosiderate egale, deşi în realitate nu este aşa. În principiu, obţinerea

unei recolte mai mari necesită cheltuieli tehnologice mai mari cauzate de

manipularea unui volum sporit de producţie. Pe de altă parte, în unele

cazuri de terenuri dificile, cu fertilitate redusă, sunt necesare lucrări

suplimentare, deci cheltuieli mai mari.

gradul redus de intensivitate în muncă al producţiei, reflectat în

ponderea mică a cheltuielilor cu forţa de muncă, în general sub 10%,

face ca influenţa raportului dintre resursele de capital şi muncă utilizate

să nu mai prezinte nici o relevanţă.

Renta de poziţie este cea mai afectată atât de progresul tehnic, în special în

transporturi, mijloace de conservare a prospeţimii, cât şi de globalizarea pieţei.

Costul de producţie “loco-exploataţie” plus cheltuielile de stocare, de transport, de

distribuţie este mai mic decât costul produsului transportat în stare proaspătă cu

mijloace de transport cu tracţiune animală la distanţe de câteva zile sau câteva zeci de

kilometri. Aceasta întrucât resursa termică pare a avea impactul cel mai mare

asupra costurilor finale .

Renta de monopol se formează după aceleaşi principii, dar sunt puţine

produsele la care aceasta se poate consitui, în cazul nostru vinurile de Murfatlar de

exemplu.

Page 248: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

250

În întreaga perioadă istorică a economiei naturale, când resursele de exploatare

a pământului (seminţe, îngrăşăminte, forţă de muncă) proveneau aproape în totalitate

din gospodărie, pentru care ţăranul nu plătea impozite, renta funciară diferenţială îi

rămânea în cea mai mare parte, statul însuşindu-şi o parte din ea prin impozitele

progresive, în funcţie de favorabilitatea terenului.

Apariţia întreprinzătorului intermediar a modificat modul de distribuţie a rentei

funciare, acesta făcându-se părtaş la ea prin intermediul diferitelor învoieli, mai

întotdeauna în defavoarea proprietarului de pământ plătitor de impozite.

În economia modernă, în care agricultura devine o vastă piaţă pentru produse

manufacturate, interesul statului pentru însişirea rentei prin intermediul impozitului

pe pământ scade într-atât încât, în perioada economiei de comandă, s-a renunţat chiar

la impozitul direct pe pământ. A fost preferabil să se înlocuiască impozitul funciar,

dacă pământul tot nu avea valoare, cu impozitul pe circulaţia produselor, mult mai

sigur şi din ce în ce mai substanţial, pe măsura intensificării producţiei. Prelevările

din profit, direct proporţionale cu masa acestuia, făceau într-un fel legătura cu renta

diferenţială, unităţile care exploatau terenuri mai fertile obţinând şi cele mai mari

profituri la unitatea de suprafaţă.

Profitul obţinut din vânzarea de materiale şi echipamente, ca şi din

valorificarea prin procesare şi desfacere a produselor agricole, toate aparţinând

statului, inclusiv monopolul comerţului exterior, permitea de asemenea prelevarea în

mod indirect a unei părţi deloc neglijabile din renta funciară.

În prezent, în condiţiile în care inputurile provin sau vor proveni din economia

privată, impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată rămân principalele căi de

prelevare de către stat a unei părţi mai mari sau mai mici din renta funciară.

Reintroducerea impozitului pe teren va contribui de asemenea la creşterea

cotei de participare a statului la împărţirea rentei funciare. Acest lucru apare necesar

şi pentru că profiturile provenite atât pe piaţa de aprovizionare din amonte, cât şi cele

provenite din procesarea şi desfacerea produselor, nu mai aparţin statului.

Preţul pământului. Se cunosc diferite metodologii de calcul pentru

determinarea preţului pământului, dintre care cele mai cunoscute au la bază: renta

Page 249: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

251

funciară capitalizată, valoarea de bază, valoarea de patrimoniu, evaluarea după profit.

Toate pleacă de la teorii şi concepte economice legate de caracteristicile pământului

şi ale rentei (fertilitate, poziţie). În ultimii ani media acestor metode era de 48-50

milioane lei pe hectar terenuri de clasa I de calitate şi până la 14-15 milioane lei pe

hectar pentru clasa V de calitate.

O aplicaţie pe terenurile arabile din extravilanul judeţului Constanţa la nivelul

anilor 2004-2005 scoate în evidenţă diferenţe foarte mari între metode. Spre

exemplu, în cazul calcului după renta capitalizată preţurile corespund în general celor

citate în literatura de specialitate. Calculul după profit dă însă preţuri mult mai mari

dacă se ia în calcul acelaşi „profit normat” care se realizează în puţine cazuri.

Comparativ cu preţul pământului din unele ţări din vestul Europei preţurile

practicate la noi – inclusiv în judeţul Constanţa – sunt de 4-5 ori mai mici şi deci pot

fi achiziţionate cu renta pe doar câţiva ani.

Cele mai scumpe terenuri sunt însă cele care datorită poziţiei îşi schimbă

statutul şi destinaţia: din extravilan în intravilan, deci din agricol în construibil.

Aceste terenuri fac de altfel şi obiectul celor mai fantastice speculaţii imobiliare.

Page 250: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

252

BIBLIOGRAFIE

1. Albertini J.-M. (1988), Les rouages de l’economie nationale, Les

Editions Ouvrieres, Paris;

2. Alexandri Cecilia, Davidovici I., Gavrilescu D. (2003), Tratat de

economia agriculturii, Ed.Expert, Bucuresti;

3. Axenciuc V. (1996), Evolutia economica a României, vol. II

Agricultura, Ed.Academiei Române, Bucuresti;

4. Berbecel, O. (1983), Folosirea eficienta a resurselor de clima, sol si apa,

în Agricultura socialista a României, Ed.Politica, Bucuresti;

5. Berbecel O. si colab. (1972), Consideratii privind resursele climatice si

productia agricola în România, în Alimentatia si gricultura în

urmatoarele trei decenii, Ed.Academiei RSR, Bucuresti;

6. Blaug, M. (1992), Teoria economica în retrospectiva, Editura Didactica

si Pedagogica, Bucuresti;

7. Bohateret V. (1999), Renta funciara. Fundamente tehnice si economice,

Ed.Terra Nostra, Iasi;

Page 251: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

253

8. Bold I., Buciuman E., Draghici M. (2003), Spatiul rural, Ed.Mirton,

Timisoara;

9. Bold I., Hartia S., Nita V., Teaci D. (1984), Economia funciara,

Ed.Cres, Bucuresti;

10. Bulgaru M. (1996), Dreptul de amânca, Ed.Economica, Bucuresti;

11. Chiran A.(coord) (2004), Piata produselor agricole si agroalimentare,

Ed.Ceres, Bucuresti;

12. Chirila C-tin, Lup A. (2000), Cerealele în România si în lume,

Ed.Mondograf, Constanta;

13. Ciumara M. (1997), Economie, politica si interes national, Editura

Expert, Bucuresti;

14. Constantinescu N. N. (1997), Învataminte ale tranzitiei economice în

România, Editura Economica, Bucuresti;

15. Constantinescu N. N.(coord.) (1997), Probleme ale tranzitiei la

economia de piata în România, Editura Fundatiei “România de Mâine”,

Bucuresti;

16. Constantinescu N. N. (1992), Acumularea primitiva a capitalului în

România, Chisinau, “Stiinta”;

17. Corfus I. (1969), Agricultura Tarii Romanesti în prima jumatatea

asecolului al XIX-lea, Ed.Academiei RPR, Bucuresti;

18. Cosea M. (1995), Jurnal în tranzitie, Editura Expert, Bucuresti;

19. Croitoru L. (1993), Macrostabilizare si tranzitie, Editura Expert,

Bucuresti;

20. Dobrota N. (coord.) (1999), Economie politica, ASE, Editura

Economica, Bucuresti;

21. Draghici M. (coord) (2004), Manual de management al fermei, Ed.

ANCA, Bucuresti;

22. Dumitru M. (1999), Renta funciara si dezvoltarea agricola, Teza de

doctorat, IEA Acad. Româna, Bucuresti;

Page 252: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

254

23. Eggertsson T. (1999), Economia neoinstitutionala ( comportament si

institutii), CEU Press si Editura Cartier, Bucuresti;

24. Freville J. (1957), Mizeria si numarul. Sperietoarea malthusianista,

Editura de Stat pentru Literatura Politica, Bucuresti;

25. Friedman M.&R. (1998), Liber sa alegi-un punct de vedere personal.

Editura ALL, Bucuresti;

26. Friedman M. (1995), Capitalism si libertate, Editura Enciclopedica,

Bucuresti;

27. Galbraith J. K., Darity, W. (1994), Macroeconomics, Houghton Mifflin

Company;

28. Gavrilescu D. (1996), Economia agroalimentara: delimitari, premise,

anticipari; Editura Expert, Bucuresti, 1996;

29. Georgescu S. (coord) (1983), Studiul fondului funciar agricol al RSR,

IGFCOT, Bucuresti;

30. Georgescu-Roegen N. (1997), Economia României. Economia agrara,

Ed.Expert, colectia BNR, Bucuresti;

31. Georgescu-Roegen N. (1996), Legea entropiei si procesul economic,

Editura Expert, Bucuresti;

32. Gide Ch., Rist Ch. (1922), Histoire des doctrines economiques,

Librairie de la Societe du Requeil Sirey;

33. Gilpin R. (1999), Economia politica a relatiilor internationale, CEU si

Editura Du Style, Bucuresti;

34. Groza N., Iagaru Gh. (1999), Agricultura în reforma si tranzitie,

Ed.AGIR, Bucuresti;

35. Hartia S. (1978), Folosirea optima a resurselor în agricultura, Ed.Ceres,

Bucuresti;

36. Hayek F. A. (1998), Capitalismul si istoricii, Editura Humanitas,

Bucuresti;

37. Hayek F. A. (1998), Constitutia libertatii, Institutul European, Iasi;

Page 253: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

255

38. Hayek F.A.(1993), Drumul catre servitute, Editura Humanitas,

Bucuresti;

39. Heilbroner R.L. (1994), Filozofii lucrurilor pamântesti, Editura

Humanitas, Bucuresti;

40. Henderson J. V., Poole W. (1991), Principles of Microeconomics, D. C.

Heath and Company, Lexington-Massachusetts-Toronto;

41. Iancu A. (1998), Bazele politicii economice, Editura ALL, Bucuresti;

42. Iancu A. (1992 si 1993), Tratat de economie, vol.1 si 3, Editura Expert,

Bucuresti;

43. Ionescu de la Brad, Ion (1943), Opere, vol. I, Bucuresti;

44. Iordache C. (2003); Europa, caracterizare geografica complexa,

Ed.Universitaria, Craiova;

45. Keynes J.M. (1970), Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a

dobânzii si a banilor, Ed.Stiintifica, Bucuresti;

46. Kirzner I. M. (1996), Perspectiva economica, Editura ALL, Bucuresti;

47. Lazar Tr. (2001), Renta funciara si pretul pamântului, Bucuresti;

48. Lefterache L, Craciunescu C.M. (1996), Legea arendarii nr.16 din 5

aprilie 1994, Ed.ALL, Bucuresti;

49. Lipsey R. G., Chrystal, K. A. (1999), Economia pozitiva, Editura

Economica, Bucuresti;

50. Lup A. (2003), Dobrogea agricola de la legenda la globalizare, Ed.Ex-

Ponto, Constanta;

51. Lup A. (2002), Renta diferentiala si investitiile în irigatii, Revista

Agricultura României nr.18(591) din 3-9 mai, Bucuresti;

52. Lup A. (1997), Irigatiile în agricultura României, Ed.Agris, Bucuresti;

53. Lup A., Ploae V., (1977), Zonarea productiei agricole în jud. Constanta

si Tulcea, în Lucrari Stiintifice ale SCCI Dobrogea, vol. VI, Centrul de

material didactic si propaganda agricola, Bucuresti;

54. Malinschi V. (1970), Aspecte ale rentei funciare, Ed.Academiei RSR;

Page 254: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

256

55. Malthus Th.R. (1992), Eseu asupra principiului populatiei,

Ed.Stiintifica, Bucuresti;

56. Manole V. Si colab. (2002), Diagnosticul de merketing pe filiera de

produs în agricultura, Ed. Evenimentul Românesc, Bucuresti;

57. Manole V., Stoian Mirela (2001), Agromarketing, ASE, Bucuresti;

58. Martin H.-P., Schumann H. (1999), Capcana globalizarii, Editura

Economica, Bucuresti;

59. Marx K. (1955), Capitalul, Editura de Stat pentru Literatura Politica,

Bucuresti;

60. Mazoyer M., Roudart l. (1998), Histoire des agricultures du monde,

Seuil, Paris;

61. McKinnon R.I. (1996), Etapele procesului de liberalizare economica.

Managementul financiar în procesul de tranzitie la o economie de piata,

Editura ALL, Bucuresti;

62. Meadows D. et colab. (1972), Rapport sur les limites de la croissance,

Fayard, Paris;

63. Mihalca Al. (2001), Aspecte din viata agrara a judetului Arad,

Ed.Mltimedia, Arad;

64. Mihailescu I.F., Nicoara V. (2000), Elemente de geogra fie economica

mondiala, Ed.Ex-Ponto, Constanta;

65. Mosteanu Tatiana, Floricel C-tin., Dumitrescu D. (1998), Preturi si

concurenta, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

66. Nechita V. (coord.) (1991), Economie politica, Editura Porto Franco,

Galati;

67. Nicolae – Valeanu I. (1996), Tratat de doctrine economice, Editura

RAMO, Bucuresti;

68. Nozick R. (1997), Anarhie, stat si utopie, Editura Humanitas, Bucuresti;

69. Olson M. (1999), Cresterea si declinul natiunilor. Prosperitate, stagflatie

si rigiditati sociale, Editura Humanitas, Bucuresti;

Page 255: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

257

70. Otiman P.I. (2000), Restructurarea agriculturii si dezvoltarea rurala a

României în vederea aderarii la Uniunea Europeana, Ed. Agroprint,

Timisoara;

71. Otiman P.I. (1994), Agricultura României la cumpana dintre mileniile II

si III, Ed.Helicin, Timisoara;

72. Pana Viorica (1995), Economia si politica rurala, Craiova,

73. Pana Viorica, Pana C., (1994), Pamântul si folosirea lui în agricultura,

Ed.Ceres, Bucuresti;

74. Parkin M. (1997), Microeconomics, Addison-Wesley Publishing

Company Inc;

75. Parpala O. (1995), Politici agrare în lumea contemporana sau strategia

securitatii alimentare mondiale, Ed.ASE, Bucuresti;

76. Parpala O. (1980), Economia si politica agrara în RSR, Ed.Didactica si

pedagogica, Bucuresti;

77. Patriche C. V. (2003), Evaluarea biofizica si tehnica a terenurilor

agricole, Ed. Terra Nostra, Iasi;

78. Paltineanu C., Mihailescu I.F., Seceleanu I. (2000), Dobrogea, conditiile

pedoclimatice, consumul si necesarul apei de irigatie pentru principalele

culturi agricole, Ed.Ex-Ponto, Constanta;

79. Platis Magdalena (1997), Pretul si formarea lui, Editura Economica,

Bucuresti;

80. Ploae V. (1999), Economie politica. Macroeconomie, Editura Ex Ponto,

Constanta;

81. Ploae V. (1999), Economie politica. Microeconomie, Editura Ex Ponto,

Constanta;

82. Ploae V. (1993), Tipuri de exploatatii agricole în judetul Constanta;

Lucrari stiintifice vol. X, MAA, Academia de Stiinte Agricole si Silvice

“Gheorghe Ionescu Sisesti”, Bucuresti;

83. Ploae V., Enciu M., Vlasceanu M. (1988), Limitele economice de

administrare a îngrasamintelor chimice si organice la principalele culturi

Page 256: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

258

în conditii de irigare; Lucrari stiintifice vol.IX, Centrul de material

didactic si propaganda agricola, Bucuresti;

84. Ploae V., Enciu M. (1988), Eficienta economica si energetica a utilizarii

apei de irigatii la principalele culturi de câmp în conditiile din

Dobrogea; Lucrari stiintifice vol.IX, Centrul de material didactic si

propaganda agricola, Bucuresti;

85. Pohoata I. (1994), Paradigme de gândire. Introducere în epistemologia

economica, Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi;

86. Pohoata I. (1993), Doctrine economice universale, Fundatia Academica

“Gheorghe Zane”, Iasi;

87. Popescu A., Cornoiu D. (1998), Drept funciar si proceduri funciare,

Editura Fundatiei “România de Mâine”, Bucuresti;

88. Popescu D. (coord.) (1998), Dinamica ideilor economice, Editura

Continent, Sibiu – Bucuresti;

89. Popescu D. (1994 si 1997), Istoria gândirii economice, Editura

Continent, Sibiu – Bucuresti;

90. Popescu G. (1999), Politici agricole.Acorduri europene, Ed.Economica,

Bucuresti;

91. Popescu Gh. (1996), Neoclasicismul economic (marginalismul),

Editura Mesagerul, Cluj- Napoca;

92. Popovici-Lupa N.O. (1925), Elemente de economie rurala pentru uzul

agricultorilor si al scolilor de agricultura, Bucuresti;

93. Przeworski A. (1996), Democratia si economia de piata, Editura ALL,

Bucuresti;

94. Quesnay F . (1991), Physiocratie, Flammarion, Paris;

95. Renea S. (1993), Seceta si nevoia irigatiilor în Dobrogea la câteva

culturi agricole. Lucrari stiintifice ale SCCI Dobrogea, Valu lui Traian,

Bucuresti;

96. Ricardo D. (1993), Opere alese, 2 vol., Universitas, Chisinau;

Page 257: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

259

97. Rosetti R. (1907), Pentru ce s-au rasculat taranii, Atelierele Grafice

SOCEC, Bucuresti;

98. Rugina A. (1994), Teoria si practica economica în epoca de tranzitie si

dupa, Editura Fundatiei “România de Mâine”, Bucuresti;

99. Rugina A. (1993), Principia oeconomica, Ed. Academiei Române,

Bucuresti;

100. Samuelson P. (1982), L’Economique, Armand Colin, Paris;

101. Schumpeter J. A. (1983), Histoire de l’analise economique, 3

vol., Gallimard, Paris;

102. Skaggs N. T., Carlson J. L. (1996), Macroeconomics. Individual

Choice and Its Consequences, Blackwell Publishers;

103. Smith A. (1992), Avutia natiunilor, Universitas, Chisinau;

104. Socol Gh. (1999), Evolutie, involutie si tranzitie în agricultura

României, IRLI, Bucuresti;

105. Stere I si colab. (1998), Evaluarea progresului genetic în

ameliorarea capacitatii de productie la grâul de toamna, Lucrari

stiintifice ale SCCI Dobrogea, vol.XI, Bucuresti;

106. Strange S. (1997), State si piete, Institutul European, Iasi;

107. Suta-Selejean Sultana (1996), Doctrine economice: o privire

panoramica, Editura Eficient, Bucuresti;

108. Suta-Selejan Sultana (1992), Doctrine si curente în gândirea

economica moderna si contemporana, Editura ALL, Bucuresti;

109. Stefan M. (2005), Planificarea costurilor si a productiei în fermele

agricole, Revista Agricultura României nr.3;

110. Tanase Florina (1998), Preturile si indicatorii macroeconomici,

Editura ALL, Bucuresti;

111. Tanasescu Gh., Peter Gh. (1982), Renta funciara diferentiala si

politica agrara în România, Ed.Politica, Bucuresti;

112. Teaci D. (1980), Bonitarea terenurilor agricole, Ed.Ceres,

Bucuresti;

Page 258: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

260

113. Todosia M. (1992), Doctrine economice, Editura Universitatii

“Alexandru Ioan Cuza”, Iasi;

114. Tomoroga P. (1973), Agricultura Dobrogei, Ed.Ceres, Bucuresti;

115. Tomoroga P. si colab. (1963), Metode agrotehnice pentru sporirea

productiei agricole vegetale în Dobrogea, Ed.Academiei RPR,

Bucuresti;

116. Tracy M. (1993), Produsele alimentare si agricultura în economia

de piata, APS, Ed. IMPEX-92, Bucuresti;

117. Vasile R. (1999), Se închide cercul?!, Editura Nemira, Bucuresti;

118. Vasile R. (1998), Între echilibru si recesiune.Teorie si practici de

macrostabilizare, Editura Economica, Bucuresti;

119. Vacaroiu N. (1998), România, jocuri de interese, Editura Intact,

Bucuresti;

120. Voicu R. (2000), Economia si strategia unitatilor agricole, Editura

Tribuna Economica, Bucuresti;

121. Vosganian V. (1994), Contradictii ale tranzitiei la economia de

piata, Editura Expert, Bucuresti;

122. Whitehead G. (1997), Economia, Editura Sedona, Tim isoara;

123. Zahiu Letitia (coord) (2005), Politici si piete agricole. Reforma si

integrare europeana, Ed.Ceres, Bucuresti;

124. Zahiu Letitia (coord) (2003), Structurile agrare si viitorul

politicilor agricole, Ed.Economica, Bucuresti;

125. Zahiu Letitia, Dachin Anca (2001), Politici agroalimentare

comparate, Ed.Economica, Bucuresti;

126. Zahiu Letitia (2000), Integrarea agroalimentara europeana,

Ed.ASE, Bucuresti;

127. Zahiu Letitia (1999), Management agricol, Ed.Economica,

Bucuresti;

Page 259: Cosma Sorinel - Manifestari ale rentei funciare in agricultura

261

128. Zahiu Letitia, Manole V. (1998), Studiu de fezabilitate privind

restructurarea-privatizarea unei societati comerciale agroalimentare, Ed.

Fundatiei “România de Mâine”, Bucuresti;

129. Zahiu Letitia., Manole V., Rotaru V. (1998), Management-

Marketing agroalimentar, Ed.ASE, Bucuresti;

130. Zahiu Letitia, Manole V. (1994), Tematica si baze de date pentru

elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru credite de investitii,

Bucuresti;

131. Zahiu Letitia (1992), Agricultura mondiala si mecanismele pietei,

Ed.Arta Grafica, Bucuresti;

132. Zamfir C. (coord.) (1995), Dimensiuni ale saraciei, Editura

Expert, Bucuresti;

133. Zamfirescu N. si colab. (1960), Zonarea ecologica a plantelor

agricole din RPR, Ed.Academiei RPR, Bucuresti;

134. *** Legea 1/2000

135. *** Legea 19/1991

136. *** Legea arendei

137. *** (1933) Legea cadastrului si a cartii funciare;

138. ***(1992) Agricultura României 1938-1990, MAA si CNS, Ed.

Tehnica Agricola, Bucuresti;