1

Cunoştinţe minime obligatorii – COLEGIU

1. Osmolaritatea mediului intra- şi extracelular: ~ 300 miliosmoli / l

2. pH intracelular:Este neutru şi are valoarea de 7, se pot înregistra valori normale extreme: 6-7,4 după

tipul de celule.

3. pH extracelular:Este: 7,4 în plasma sângelui arterial;

7,35 în plasma sângelui venos;7,4 în lichidul interstiţial;

4. Concentraţia de Na în mediul intra- şi extracelular:– mediu intracelular: 10-37 mEq / l;– lichid interstiţial: ~ 136 mEq / l;– plasma sanguină: 140 5 mEq / l;

5. Concentraţia de K în mediul intra- şi extracelular:– mediul intracelular: ~ 150 mEq / l;– plasma sanguină: 3,5 5,6 mEq / l;

6. Concentraţia de Ca în mediul intra- şi extracelular:– mediul intracelular: ~ 10-7 M;– plasma sanguină: 2,1-2,6 mEq / l;

7. Concentraţia de Mg în mediul intra- şi extracelular:– mediul intracelular: ~ 2,6 mEq / l;– plasma sanguină: 1,5 2,5 mEq / l;

8. Concentraţia de Cl în mediul intra- şi extracelular:– mediul intracelular: 1-3 mEq / l;– lichid interstiţial: ~ 117 mEq / l;– plasma sanguină: 90-110 mEq / l;

9. Concentraţia totală a proteinelor în plasma sanguină: ~ 6 8 gr / dl

10. Proteinograma (clasificarea proteinelor după masa moleculară şi concentraţiile lor plasmatice):

– proteine totale 6-8 gr / dl 100%;– albumine: 4,5-5,7 gr / dl 55-70%;– globuline: 1,46-2,54 gr /dl 30-45%;– fibrinogen: 0,2-0,4 gr / dl;Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5

Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice)1 3-7 %;2 7-10 %; 9-17 %; 12-20 %;

2

11. Hematocritul. Definiţie. Valori normale:Definiţie: – reprezintă raportul procentual dintre volumul hematiilor şi cel al sângelui

în care se găsesc.Valori normale:

la bărbat: 46,5 5 %; la femeie: 42 5 %; la nou-născut: 56 5 %; la copil: 40 5 %;

Hematocrit somatic = 0,91 x hematocrit venos.

12. Număr de hematii în sânge. Valori normale: la bărbat = 4.500.000 – 5.000.000 / mm3 de sânge; la femeie = 4.200.000 – 4.500.000 / mm3 de sânge; la copil = 5.000.000 – 6.000.000 / mm3 de sânge;

13. Concentraţia hemoglobinei în sânge: la bărbat = 14-18 g / dl; la femeie = 12-16 g / dl; nou-născut = 18-27 g / dl; copil sub 1 an = 10-15 g / dl; copil sub 10 ani = 12-17 g / dl;

14. VSH. Definiţie. Valori normale:Definiţie: Înălţimea coloanei de supernatant măsurată la 1, 2, 24 h din amestec în

proporţie de 4:1 sânge venos proaspăt recoltat prin puncţie venoasă şi lichid anticoagulant (citrat Na 3,8 %).

Valori: la bărbat: 2-7 mm / 1h; 7-15 mm / 2h; la femeie: 4-9 mm / 1h; 12-17 mm / 2h; sarcină: 35 mm / 1h; nou-născut: 0,5 mm / 1h; la copil: 9-12 mm / 1h;

15. Număr de leucocite în sânge. Valori normale: adult: 4.000-8.000 / mm3; nou-născut: 15.000-30.000 / mm3; sugar: 9.000-15.000 / mm3; copil sub 6 ani: 4.000-10.000 / mm3;

16. Formula leucocitară:% nr. mm3 de sânge

agranulocite:limfocite: 25-35 % 1.500-2.400monocite: 4-8 % 240-600

granulocite:neutrofilele 60-70 % 3.000-4.800eozinofilele 1-4 % 300-400bazofilele 0-1 % 20-80

3

17. Timpul de sângerare. Definiţie. Valori normale:Definiţie: durata sângerării induse prin puncţie dermică cu ac Franckie.Valori: 2-4 minute (prin tehnica Duke).

18. Timp de coagulare. Definiţie. Variaţii normale: Definiţie: intervalul de timp dintre momentul recoltării sângelui venos şi cel al coagulării complete (dispariţia fluidităţii).

Variaţii normale: metoda Bazarov (pe lamă): 8-10 minute;

19. Numărul plachetelor sangvine. Valori normale:200.000-300.000 / mm3;

20. Explorarea fragilităţii capilare prin metoda Rumpel-Leeds:Pin manşeta pneumatică se aplică pe antebraţ o presiune cu cca. 10 mm / Hg sub

valoarea presiunii sistolice, timp de 5 minute şi se numără peteşiile (pete tegumentare roşietice) apărute pe o suprafaţă circulară cu diametrul de 2 cm şi se stabileşte scorul.

Reacţie slab pozitivă (+): 10-12 peteşii.Reacţie pozitivă (++): peste 20 peteşii.Reacţie intens pozitivă (+++): peste 30 de peteşii.

21. Determinarea grupelor sanguine: determinarea aglutinogenului (metoda Bet-Wimsen):

o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături de ser hemotest de la stânga la dreapta din grupele I, II şi III. La fiecare din acestea se adaugă o cantitate foarte mică de sânge proaspăt recoltat prin puncţie venoasă sau dermică. Se omogenizează şi se observă cu ochiul liber după 2-3 minute: prezenţa aglutinogenului corespunzător aglutininei din serul hemotest determină aglutinarea; sedimentul este roşu spre deosebire de menţinerea culorii roşietice iniţiale în absenţa aglutinogenului;

determinarea aglutininei prin metoda Sinonin:o pe o lamă de sticlă se pun 3 picături din sângele de cercetat. Se adaugă la

fiecare în ordine de la stângă la dreapta o cantitate foarte mică de suspensii de hematii – test (grupele 1, 2 şi 3). Se citeşte rezultatul ca mai sus.

22. Tehnica tubajului gastric:Se introduce în tubul digestiv o sondă (tub de cauciuc de construcţie specială), Faucher

groasă de 1 cm diametru şi 75 cm lungime sau o sondă Einhorn subtire de 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Se introduce pe cale orală (sonda Faucher sau Einhorn) sau pe cale nazală (sonda Einhorn). Prezenţa în stomac a capătului distal al sondei permite aspirarea conţinutului gastric (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

23. Tehnica tubajului duodenal:Se introduce în tubul digestiv (pe cale orală sau nazală) o sondă (tub de cauciuc de

construcţie specială): o sondă Einhorn, subţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa în duoden a capătului distal al sondei permite aspirarea conţinutului duodenal (cu seringa ataşată la capătul proximal al sondei).

24. Aciditatea sucului gastric: determinarea debitelor secretorii:determinarea acidităţii sucului gastric: valori normale. Se neutralizează sucul gastric filtrat cu NaOH 0,1 N, în prezenţa reactivului Topffer şi a fenolftaleinei. Schimbări de culoare în cursul titrării: iniţial roşu, apoi galben-portocaliu la pH = 3,5 şi reprezintă aciditatea liberă şi apoi roz intens la pH = 8,2 şi reprezintă aciditatea totală.

4

Valori normale:HCl liber = 15 U.Cl. (unităţi clinice) şi 0,9-1 g/l

HCl combinat = 25 U.Cl. şi 1-2,5 g/lHCl total = 40 U.Cl. şi 2,5-3,5 g/l

debitul secreţiei gastrice în condiţii bazale şi de stimulare maximă:o debitul bazal este de 60 ml/h, iar cel maximal 250 ml/h;o debitul de acid bazal este 2 mEq/h, iar cel maximal 18 mEq/h;

25. Recoltarea secreţiei biliare prin tubaj duodenal:Se introduce în tubul digestiv pe cale orală sau nazală o sondă (tub de cauciuc de

construcţie specială): sondă Einhorn, sunţire 0,5 cm diametru şi 150 cm lungime. Prezenţa în duoden a capătului distal al sondei permite aspirarea continutului duodenal (cu seringa atasata la capatul proximal al sondei). Se recoltează:

bila A (coledociana) de culoare galben închis şi consistenţă vâscoasă; bila B (veziculară) de culoare galben-verzui. Se administrează pe sondă o substanţă

colagogă (de exemplu: 20 ml sulfat de Mg 33%); se recoltează bila C (hepatică) de culoare galben-auriu;

26. Amplasarea electrozilor în deviaţiile standard:DI: antebraţul drept (–); antebraţul stâng (+)DII: antebraţul drept (–); gamba stângă (+)DIII: antebraţul stâng (–); gamba stângă (+)

*Codul culorilor:antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;

27. Amplasarea electrozilor în derivaţiile unipolare ale membrelor:Electrozii de culegere (+):

aVR – antebraţul dreptaVL – antebraţul stângaVF – gamba stângăPentru fiecare din cele trei derivaţii potenţialul electric de referinţă (0) se obţine prin

cuplarea celorlalţi doi electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 Kohmi).*Codul culorilor:

antebraţul drept – roşu; antebraţul stâng – galben;gamba dreaptă – negru (împământare); gamba stângă – verde;

28. Amplasarea electrozilor în derivaţiile precordiale:V1: parasternal dreapta, în spaţiul intercostal 4V2: parasternal stânga, în spaţiul intercostal 4V3: mijlocul distanţei dintre V2 şi V4V4: linia medioclaviculară, spaţiul intercostal 5 stângV5: linia axilară anterioară, spaţiul intercostal 5 stângV6: linia medioaxilară, spaţiul intercostal 5 stângPentru fiecare din cele şase derivaţii potenţialul electric de referinţă (0) se obţine prin

cuplarea celor trei electrozi din triunghiul lui Einthoven (prin rezistenţe de 5 kohmi; borna centrală Wilson).

29. Determinarea ritmului cardiac:Ritmul cardiac normal este ritmul sinusal; fiecare complex QRS este precedat de o

singură undă P (pozitivă în cel puţin două derivaţii standard şi cu aspect normal).* Frecvenţă normală a ritmului sinusal este de 70/min.

5

30. Determinarea frecvenţei cardiace pe ECG:Numărul de bătăi dintr-un minut se determină împărţind 60 la durata în secunde a

ciclului cardiac (interval RR); dacă frecvenţa este neregulată se calculează frecvenţa medie pentru 3-4 cicluri:

* Frecvenţa cardiacă normală este de 70/min.

31. Zgomotul I:Zgomotul I se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 5

intercostal stâng, pe linia medioclaviculară pentru mitrală şi la baza apendicelui xifoid pentru tricuspidă.

*caracteristici: lung, grav, puternic, şi cu timbru înfundat*durata: 0,08-0,15 s*frecvenţa: 35-100 Hz

32. Zgomotul II:Zgomotul II se ascultă pe toată aria cardiacă, cu intensitate maximă în spaţiul 2

intercostal, la 2 cm parasternal, în dreapta pentru aortă şi în stânga pentru pulmonară.*caracteristici: scurt, înalt, lovit şi cu timbru clar*durata: 0,07-0,1 s*frevenţa: 100-150 Hz

33. Presiunea arterială:maximă: 120-140 mmHgminimă 60-90 mmHg

34. Măsurarea presiunii arteriale prin metoda ascultatorie:Se bazează pe explorarea cu ajutorul stetoscopului a zgomotelor determinate de

vibraţia peretelui arterial (Korotkov) distal faţă de o compresiune: se aplică manşeta pneumatică a tensiometrului pe braţ şi stetoscopul la plica cotului; se introduce aer în manşetă până la o presiunea mai mare decât valoare presupusă a maximei; se evacuează lent aerul introdus; presiunea corespunzătoare primului zgomot reprezintă valoarea presiunii maxime (sistolice); presiunea corespunzătoare scaderii bruşe a inensităţii zgomotelor reprezintă valoarea presiunii minime (diastolice).

35. Zgomotul laringo-traheal:Acest zgomot respirator, puternic şi cu timbru suflant este produs de trecerea aerului

prin glotă (inspir şi expir).*Stetoscopul se plasează pe torace:- anterior – pe jumătatea superioară a sternului;- posterior – pe regiunea interscapulară (T1-T4).

36. Murmurul vezicular:Acest zgomot respirator, slab şi cu timbru dulce aspirativ este produs de trecerea

aerului prin comunicarea dintre bronhiole şi canalul alveolar.*Stetoscopul se plasează sistematic pe toată suprafaţa toracică pentru a decela

modificări patologice.

37. Valorile normale ale volumelor respiratorii (ml):500 – volum curent (VC)3000 – volum inspirator de rezervă (VIR)1200 – volum expirator de rezervă (VER)1200 – volum rezidual (VR)

Capacitatea inspiratorie (CI) = VC + VIRCapacitatea vitală (CV) = VC + VIR + VER

6

Capacitatea funcţională reziduală (CFR) = VER + VR Capacitatea pulmonară totală (CPT) = CV + VR

(femei 80% din valorile de la bărbaţi)

38. Determinarea VEMS:Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) se determină pe expirograma forţată

(inspir maxim urmat de apnee inspiratorie şi expir maxim, toate sub control voluntar).

39. Urina normală:Aspect (la emisie): – este galben pai (mai închisă dimineaţa) şi limpede.pH:

6,2-6,8 în alimentaţia mixtă; 5,2-5,3 în alimentaţia bogată în proteine; 7-7,5 în regim vegetarian;

Densitate: – 1015-1022Diureza: – (volumul urinar în 24h) este 900-1500 ml cu variaţii fiziologice legate de vârstă, sex, temperatura mediului, ingestia de lichide.

40. Componentele examenului sumar de urină:Albumină – absentGlucoză – absentSedimente: – rare leucocite, rare celule epiteliale, rare cristale.

41. Proba Addis:Valori normale: – examenul cantitativ al elementelor figurate şi cilindrilor din sedimentul urinar, pentru urina din 24 ore. Hematii până în 500.000. leucocite până în 1-2 milioane, cilindrii până în 5.000.

42. Concentraţia normală a ureii în plasma sanghină: – 0,2-0,4 g/l.43. Concentraţia normală a ureii în urina finală: – 15-35 g/l.

46. Concentraţia normală a creatininei în plasma sanghină: – 0,6-1,3 mg/dl.47. Concentraţia normală a creatininei în urina finală: – 0,75-2 g/l.

48. Concentraţia normală a glucozei în plasma sanghină: – 0,8-1,1 g/l.49. Concentraţia normală a glucozei în urina finală: – 0 g/l

50. Diagnosticul precoce de sarcină:Diagnosticul precoce de sarcină se bazează pe evidenţierea creşeterii concentraţiei

gonadotropinei corionice umane (HCG) în urina gravidei începând cu ziua 7,14 de sarcină şi cu un maxim în săptămâna 6.Proba Galli-Mainini: se injectează urină de femeie presupus gravidă (1-3 ml) la broscoi, prin musculatura coapsei în sacii limfatici dorsali. După 45 de minute, se recoltează urină din cloaca animalului şi se examinează la microscop direct fără colorare. [eroare ≈ 20%]

51. Reflexul rotulian: L2–L4

Percuţia tendonului rotulian determină contracţia cvadricepsului femural cu extensia gambei pe coapsă. Se poate examina la subiectul în poziţie şezând (picior peste picior) sau la subiectul în decubit dorsal, căruia examinatorul îi susţine (cu mâna) membrul inferior la nivelul spaţiului popliteu.

52. Reflexul achilian: L5–S2

7

Percuţia tendonului achilian determină contracţia tricepsului sural cu flexia plantară a piciorului. Pentru explorare subiectul se aşează cu genunchiul sprijinit de un scaun sau pe marginea patului.

53. Reflexul bicipital: C5–C6

Percuţia tendonului distal al bicepsului brahial (prin intermediul degetului examinatorului) determină contracţia bicepsului cu flexia antebraţului pe braţ. Pentru explorare subiectul are antebraţul uşor flectat pe braţ.

54. Reflexul tricipital: C7–D1

Percuţia tendonului tricepsului brahial la nivelul olecraniului determină contracţia tricepsului cu extensia antebraţului pe braţ. Pentru explorare examinatorul susţine braţul subiectului la nivelul plicii cotului iar braţul îl aduce uşor înapoi şi în afară.

55. Reflexul cutanat plantar: L4–S2

Excitarea cu un vârf ascuţit a marginii externe a plantei dinspre călcâi spre degete determină flexia degetelor pe plantă. Inversarea reflexului (extenisa halucelui şi abducţia celorlalte degete semnul Babinski) apare fiziologic la copiii sub 3 ani şi la adult în somnul profund, iar patologic în leziuni ale căii piramidale.

56. Reflexul cutanat abdominal: D9–D12

Excitarea uşoară cu un vârf bont a tegumentului abdominal în regiunea superioară, mijlocie şi inferioară determină contracţia musculaturii peretelui abdominal. Pentru explorare subiectul este în decubit dorsal şi are coapsele uşor flectate pe abdomen (pentru relaxarea optimă a musculaturii abdominale).

57. Metode de stimulare vagală:*Comprimarea sinusului carotidian (unilateral timp de 20s) determină scăderea

frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale (efect mai intens la subiecţii vagotonici).*Proba Valsalva: inspir profund urmat de o perioadă de apnee postinspiratorie şi

determină bradicardie tranzitorie.*Probă de postură – trecerea din clinostatism în ortostatism şi determină creşterea

frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale prin mecanism simpatic urmată de efect invers prin reacţie parasimpatică compensatorie.

58. Determinarea acuităţii vizuale (AV):Se face cu ajutorul unui optotip standardizat pentru fiecare din ochi în parte începând

cu cel cu vederea mai slabă. Ochiul neexaminat fiind acoperit cu un opercul semitransparent. Subiectul este aşezat în condiţiile impuse de optotip de obicei (poziţie centrală în faţa optotipului) la distanţa de 5 m şi i se indică să citească semnele grafice din fiecare rând începând cu cele de dimensiuni mari. Valoarea acuităţii se consideră cea corespunzătoare ultimului rând în care subiectul distinge corect majoritatea semnelor (maxim 20% greşeli) şi se exprimă după formula:

AV = d/D unde:d – distanţa de citire a optotipului de către subiectul examinatD – distanţa de citire a optotipului de către un ochi emetropÎn cazul imposibilităţii citirii de la distanţa impusă se apropie subiectul de optotip până

reuşeşte să citească primul rând. Dacă acestuia îi este imposibil – se cercetează capacitatea de a recunoaşte degetele mâinii şi în ultimă instanţă de a percepe lumina.

8

59. Condiţii tehnice de înregistrare a EKG:pacient în decubit dorsal relaxat fizic şi psihic;temperatura mediului ambiant de 20oC;se degresează pielea cu alcool la locul unde urmează a fi plasaţi electrozii;se umezeşte pânza cu care învelim electrozii cu soluţie de clorură sau bicarbonat de sodiu sau se foloseşte o pastă adezivă şi conductivă;se plasează electrozii pe zone musculare şi se fixează cu benzi elastice sua faşă de tifon, se vor evita regiunile cu păr şi cele osoase;se efectuează etalonarea sistemului de înregistrare ( rectangular de 1mv=10mm);se stabileşte viteza de derulare a hârtiei (25 mm/sec sau 50 mm/sec);se înscrie traseul electrocardiografic;