Tehnologii de valorificare,

depozitare şi

managementul deşeurilor,

Noţiunea de deşeu. Prevenirea formării deşeurilor.

Curs 1

In natură nu există deșeuri; toate procesele /

produsele sunt interconectate între ele; orice va

merge într-un anume loc; nu sunt pierderi inutile.

(Barry Commoner)

Aceste legi naturale sunt valabile dintotdeauna

pentru toate organismele vii, pentru întreaga

biocenoză, cu excepția rasei umane. Iar aceasta a

devenit evident în ultimele sute de ani, când

populația a crescut exponențial, iar cantitățile de

resurse naturale neregenerabile extrase și

utilizate, respectiv gradul de poluare al atmosferei,

apei și solului au avut, de asemenea un trend

crescător.

Creșterea consumului a generat în ultimele decenii

producerea unor cantități tot mai mari de deșeuri,

inclusiv pe cap de locuitor.

Omenirea produce numeroase substanțe pe care

natura nu le mai poate descompune.

Inevitabil, apare necesitatea de a ”plăti” într/un fel

sau altul pentru această împovărare a naturii.

Noţiunea de deşeu

Definiţia 1 (conf. DEX) - Rest dintr-un material

rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a

unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat

direct pentru realizarea produsului respectiv (din fr.

déchet)

De ce nu este suficientă definiţia?

Definiţia deşeurilor poate fi extrem de

subiectivă, întrucât ceea ce reprezintă

deşeu pt o persoană, poate reprezenta o

resursă valorificabilă pt alta.

Deşeurile vor trebui să aibă şi o definiţie

legală, deoarece definirea lor corecta

are, cu siguranţă, implicaţii pt mediul de

afaceri, autorităţi locale, ministere.

Definiţia a fost amendată şi îmbunătăţită, în timp

de regulamentele referitoare la managementul

deşeurilor, adoptate în întreaga Uniune

Europeană:

„Deşeu - orice substanţă sau obiect pe care

deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia

să îl arunce.

Deţinător de deşeuri - producătorul deşeurilor

sau persoana fizică ori juridică ce se află în

posesia acestora;

Deşeuri periculoase - orice deşeuri care prezintă

una sau mai multe din proprietăţile periculoase

prezentate în legislație.

Biodeşeuri - deşeuri biodegradabile provenite din

grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele

provenite din bucătăriile gospodăriilor private,

restaurantelor, firmelor de catering ori din

magazine de vânzare cu amănuntul, compatibile

cu deşeurile provenite din unităţile de prelucrare

a produselor alimentare.

Din definiția anterioară, dată de comisia

europeană pentru deșeuri sunt excluse

următoarele:

Emisiile gazoase;

Apele uzate;

Deșeurile radioactive;

Acestea fiind gestionate prin directive separate.

Gestionarea deşeurilor - colectarea, transportul,

valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv

supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea

ulterioară a amplasamentelor de eliminare,

inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau

un broker.

Este considerat subprodus, şi nu deşeu o substanţă

sau un obiect care rezultă în urma unui proces de

producţie al cărui obiectiv principal nu este

producerea acestuia şi care îndeplineşte,

cumulativ, următoarele condiţii:

a) utilizarea ulterioară a substanţei sau a obiectului

este certă;

b) substanţa sau obiectul poate fi utilizat direct, fără

a fi supus unei alte prelucrări suplimentare celei

prevăzute de practica industrială obişnuită;

c) substanţa sau obiectul este produs ca parte

integrantă a unui proces de producţie;

d) utilizarea ulterioară este legală, în sensul că

substanţa sau obiectul îndeplineşte toate

cerinţele relevante referitoare la produs, la

protecţia mediului şi protecţia sănătăţii pentru

utilizarea specifică şi nu va produce efecte

globale nocive asupra mediului sau a

sănătăţii populaţiei.

În cazul în care anumite categorii de deşeuri au

trecut printr-o operaţiune de reciclare, recuperare,

recuperare, tratare etc. şi dacă îndeplinesc

criteriile specifice stabilite de Comisia Europeană,

acestea încetează să mai fie considerate deşeuri.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia

mediului poate decide, prin ordin al ministrului,

pentru fiecare caz, dacă un anumit deşeu a încetat

să fie considerat ca atare, pe baza unor studii de

evaluare a impactului social/economic şi asupra

mediului cu respectarea următoarelor condiţii:

a) substanţa sau obiectul este utilizat în mod curent

pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;

b) există o piaţă sau cerere pentru substanţa ori

obiectul în cauză;

c) substanţa sau obiectul îndeplineşte cerinţele

tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice şi

respectă legislaţia şi normele aplicabile produselor;

d) utilizarea substanţei sau a obiectului nu va

produce efecte nocive asupra mediului sau

sănătăţii populaţiei.

Necesitatea unei definiţii legale a deşeurilor,

o definiţie acceptată şi o clasificare a

deşeurilor este evidentă şi pentru a permite

elaborarea planurilor locale, regionale şi

naţionale de management a deşeurilor.

Informaţiile despre deşeuri referitoare la tipul

acestora şi cantităţile de deşeuri generate

sunt solicitate la nivel national de UE pt

realizarea unei Strategii Nationale sub

incidenţa Directivei europene a deşeurilor.

Directiva Europeană privind gestionarea

deşeurilor este esenţa ierarhiei în

managementul deşeurilor şi baza oricărei

strategii care încurajează deplasarea

accentului în managementul deşeurilor către

reducerea volumului acestora, reutilizare şi

reciclare.

Informaţiile exacte privind sursele şi

compoziţia deşeurilor permit elaborarea

strategiilor privind minimizarea cantităţiilor de

deşeuri, reutilizarea şi reciclarea acestora.

Clasificarea deşeurilor este, de asemenea

dificilă, datorită compoziţiei lor eterogene,

variaţiilor în compoziţia deşeurilor, funcţie de

provenienţă.

Clasificarea deşeurilor este necesară şi pt

asigurarea unei acurateţi în definiţia

deşeurilor, pentru ca metodele de raportare

ale acestora trebuie să fie uniforme.

De ex, informaţiile privind deşeurile rezultate

în Europa sunt recunoscute ca fiind neexacte

datorită metodelor şi datelor de colectare şi

cuantificare diferite, funcţie de diversele

sisteme administrative.

De aceea avem nevoie de puncte de referinţă,

respectiv de o structură unitară privind definirea

şi clasificarea deşeurilor.

Prin natura lor deşeurile sunt materiale

eterogene, dificil de descris, definit şi clasificat.

În multe cazuri deşeurile sunt amestecuri de

substanţe aflate cumva în zona de „graniţă”

între 2,3 categorii. În plus, deşeurile pot varia

din punct de vedere al compoziţiei lor zilnic,

lunar, sezonier şi funcţie de locaţia de unde

provin.

Logic că, atunci când rezultatele financiare şi

legale sunt dependente de definirea corectă a

deşeurilor, atunci acest domeniu este din start

o sursă de probleme potenţiale.

Există diferenţieri în ceea ce priveşte taxele de

depozitare a deşeurilor, astfel că unele

neconcordanţe privind clasificarea deşeurilor

devin, din punct de vedere financiar foarte

importante pentru companie.

O problemă viitoare asociată cu definiţia

deşeurilor este dacă acestea pot fi reciclate şi

dacă devin produse „ reciclate” sau „bunuri

de consum”.

Directiva UE privind deşeurile defineşte

deşeurile ca fiind „orice substanţă sau obiect

pe care deţinătorul îl elimină (renunţă la el)

sau intenţionează să îl elimine”.

Pentru “bunurile reciclate”, însă, când

acestea îşi schimbă destinaţia iniţială de

„deşeuri”, apar şi unele reglementări

necesare dpdv legislativ (în ceea ce priveşte

manipularea lor, de ex, fiind astfel necesară

„bunuri”, diferenţiarea clară între deşeuri şi

bunuri de consum).

Acest lucru este important deoarece a fi

deşeu sau a fi bun de consum înseamnă a

avea implicaţii legislative şi financiare diferite

privind controlul şi manipularea respectivului

obiect/ substanţă etc.

Un ’deţinător’ poate să înseamne

producătorul de deşeuri sau persoana care

este în posesia deşeului,

Un ’procesator’ poate să înseamne orice

persoană a cărui activitate produce deşeuri

sau orice persoană care realizează o pre-

procesare, fie ea amestecare sau alt tip

operaţie mai complexă ce are ca rezultat o

schimbare în natura şi compoziţia deşeului.

Definiţia acceptată de factorii interesaţi şi de

cei decizionali:

„Orice obiect sau substanţă care a devenit

deşeu, va rămâne deşeu până când va putea

fi în întregime recuperat, nemaipunând

problema unei potenţiale ameninţări asupra

mediului sau a sănătăţii umane.”

Deşeul a fost definit ca orice substanţă sau obiect

din categoriile propuse în Directiva originală

privind gestionarea deşeurilor:

1. Producţia sau consumul reziduurilor nespecificate.

2. Produse nespecificate

3. Produse expirate

4. Materiale vărsate, pierdute sau care au suferit o

schimbare de la compoziţia iniţială, incluzând aici orice

material sau echipament contaminat din greşeală

5. Materiale contaminate sau murdărite ca rezultat al unor

acţiuni planificate ( ex: reziduuri din operaţii de curăţat,

împachetat, diverse materiale sau recipienţi etc.)

6. Părţi neutilizabile (ex: baterii sau catalizatori uzaţi etc.)

7. Substanţe care nu mai prezintă calităţile cerute (ex: acizi,

săruri, solvenţi contaminaţi, etc.)

8. Reziduuri din procese industriale (ex: nămoluri, reziduuri

de la sonde etc)

9. Reziduuri din procese poluante (ex: nămoluri de la filtre

de aer, hidrocicloane, filtre cu saci, filtre uzate etc.)

10. Reziduuri de la diverse instalaţii, utilaje, maşini (ex:

reziduuri de la mori, ciururi, strunguri etc.)

11.Reziduuri provenite din minerit, extracţie şi preparare

(ex: steril minier, uleiuri, iazuri etc.)

12. Materiale impregnate, contaminate (ex:uleiuri

contaminate cu PCB)

13.Orice material, substanţă sau produs a cărei

întrebuinţare este interzisă prin lege.

14. Produse de care deţinătorul lor nu mai are

nevoie pentru utilizare ulterioară (ex: produse

agricole, menajere, de birotică, comerciale,

resturi din magazine etc.).

15. Materiale contaminate, substanţe sau produse

rezultate din acţiuni de remediere.

16. Orice material sau substanţă sau produs care

nu este conţinut în categoriile anterioare.

Această clasificare a deşeurilor a stat la baza

efecturii listei deşeurilor din Catalogul

European care conţine peste 650 categorii de

deşeuri, fără a fi considerat exhaustiv, putând

fi îmbunătăţit şi completat în continuare.

Legea conservării masei

SISTEM Intrări Ieşiri

Pierderi

Pierderi

Pierderi

Echilibrul masei furnizează cadrul general pentru înţelegerea transferului de poluanţi în mediu, a comportamentului acestora şi la repercusiunile generate de expunerea omului (şi a organismelor vii) la doza de poluant.

Exemplificând pentru deşeuri :

Prelucrare

Materie primă Produs finit + Deşeu

Proveninenţa deşeurilor: se estimează că anual, Europa

produce cca. 3000 milioane tone deşeuri

Prevenirea formării deşeurilor

Reducerea cantităţii de deşeuri la sursă

Colectarea selectivă

Reciclarea deşeurilor

Educaţia şi conştientizarea populaţiei

Cerinţele promovate de dezvoltarea durabilă.

Educaţia, protecţia mediului şi

gospodărirea deşeurilor

Universităţile, educaţia în general

încearcă să promoveze programe

referitoare la un eficient

management al deşeurilor în

cadrul comunitar sau domestic.

Diversitatea deşeurilor

generate

Deşeurile generate, chiar în

cadrul gospodăriilor populaţiei,

pot atât deşeuri nepericuloase,

cât şi deşeuri periculoase.

Cunoaşteţi exemple de deşeuri

menajere periculoase?

Cum le poţi elimina pentru a nu

prejudicia mediul?

Măsuri de implementare privind

colectarea, transportul si

depozitarea deşeurilor

municipale, conform planului

regional de gestionare a

deşeurilor

Principalele obiective privind

colectarea şi transportul deşeurilor

sunt următoarele: Îmbunatăţirea/dezvoltarea unui sistem integrat

de colectare si transport a deşeurilor

Extinderea sistemului de colectare a deşeurilor

astfel încât aria de acoperire sa fie de 100 % in

mediul urban si minim 90 % in mediul rural

Staţii de transfer şi depozite

Eliminarea deşeurilor in conformitate cu

cerinţele legislaţiei în domeniul gestiunii

deşeurilor in scopul protejării sănătăţii

populaţiei si a mediului este unul dintre

obiectivele principale din domeniul gestiunii

deşeurilor

Managementul deşeurilor reprezintă

controlul realizat de om privind

colectarea, tratamentul şi depozitarea

diferitelor categorii de deşeuri.

Se utilizează în vederea reducerii

impactului negativ pe care îl reprezintă

deşeurile asupra mediului înconjurător,

dar şi asupra societăţii.

Tendinţa la nivel european privind

depozitarea deşeurilor

0

50000

100000

150000

200000

250000

300000

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

EU

27 -

Can

tita

te d

eseu

ri m

un

icip

ale

(m

ii t

on

e)

MSW total MSW depozitat

extinderea colectării deşeurilor în zona rurală;

noi cerinţe privind colectarea, sortarea,

valorificarea şi eliminare pentru diferite

categorii de deşeuri;

implicarea activă a prestatorilor de servicii va

conduce la ameliorarea standardelor

serviciului de salubrizare;

crearea unei infrastructuri adecvate unei

gestionări integrate a deşeurilor

Prevenirea producerii deşeurilor:

Reducând cantitatea de deşeuri generate şi

periculozitatea lor, atunci eliminarea

deşeurilor va fi mai uşoară.

Reciclare şi refolosire: dacă prevenirea nu

este posibilă, vor fi valorificate cantităţi cât

mai mari de deşeuri, de preferat prin

reciclare.

Îmbunătăţirea eliminării finale şi a

monitorizării

Utilizarea durabilă a resurselor naturale;

Minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii

populaţiei si mediului

Considerarea întregului ciclu de viaţă;

Măsuri care să urmărească decuplarea legăturii

dintre creşterea economică şi generarea

deşeurilor;

Măsuri de eficientizarea sistemului de sancţiuni,

proporţionale şi cu efect de descurajare;

Măsuri care să asigure sortarea la sursă, colectare

şi reciclarea fluxurilor de deşeuri prioritare.

În România, în mediul urban, gestionarea

deşeurilor municipale este realizată în mod

organizat, prin intermediul serviciilor proprii

specializate ale primăriilor sau al firmelor de

salubritate.

Populaţia deservită de serviciile de salubritate

în mediul urban a reprezentat în anul 2006,

79% din totalul populaţiei urbane.

În mediul rural nu există servicii organizate

pentru gestionarea deşeurilor.

În anul 2006 doar aproximativ 1% din

deşeurile municipale colectate au fost

valorificate.

În jur de 99% deşeurile municipale

colectate sunt eliminate prin

depozitarea în spaţii organizate

(depozite de deşeuri).

Conforme sau neconforme???

MSW = Municipal Solid Waste

Tendinţa depozitării deşeurilor

municipale în România

0

50

100

150

200

250

300

350

400

450

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

De

se

uri

mu

nic

ipa

le (

Kg

/pe

rs/a

n)

RO - MSW total RO - MSW depozitat EU27 - MSW depozitat

Până in 2015 Directiva Cadru

2008/98/CE privind deşeurile

prevede introducerea de sisteme

de colectare separată, pe 4

fracţii: hârtie, metal, platic şi

sticlă

Depozitarea MSW în România

Din 225 depozite existente în zona urbană la

nivelul anului 2008, doar 20 sunt realizate

după normele europene. Restul de 205

depozite sunt neconforme cu cerinţele

europene şi vor sista depozitarea etapizat,

după următorul grafic:

26 depozite în anul 2008;

78 depozite pâna la 16 iulie 2009;

101 depozite pâna la 16 iulie 2017;

Măsuri pentru reducerea

gazelor cu efect de seră pentru

depozitele de deşeuri din

România

Închiderea depozitelor neconforme;

Instalarea sistemelor de colectarea a

gazului;

Reducerea cantităţilor de deşeuri

biodegradabile destinate depozitării.

Serviciile de salubritate

Source: World

Bank

Trendinţa privind emisiile de

CH4 din depozitarea deşeurilor

Source: World Bank

Reducerea impactului

asupra mediului

Creşterea valorii produselor utilizând

resurse mai puţine (creşterea

productivităţii);

Reducerea impactului de mediu pe unitate

de resursă utilizată (creşterea eco-

eficienţei);

Alternative mai bune la utilizarea

tradiţională a resurselor.

UE intenţionează să reducă semnificativ

cantităţile de deşeuri generate, prin aplicarea de

politici de prevenire, de utilizare eficientă a

resurselor şi încurajarea consumului durabil.

Protecţia mediului prin măsuri care să permită

disocierea creşterii economice de impactul

negativ asupra mediului;

Echitatea şi coeziunea socială respectarea

drepturilor fundamentale, diversităţii culturale;

Prosperitatea economică respectând condiţiile

ecologice.

Obiective strategice ale

României 2013: Încorporarea organică a principiilor şi

practicilor dezvoltării durabile în ansamblul

programelor şi politicilor publice ale României,

ca stat membru al UE.

2020: Atingerea nivelului mediu actual al

ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori

ai dezvoltării durabile.

2030: Apropierea semnificativă a României de

nivelul mediu din acel an al ţărilor membre ale

UE din punctul de vedere al indicatorilor

dezvoltării durabile.