CURS 11 PARTICULARITĂȚI ALE E EVALUĂRII MAȘINILOR ȘI ECHIPAMENTELOR

Rezumat

Evaluarea mașinilor și echipamentelor este o componentă importantă a evaluării întreprinderii în cadrul abordării bazate pe active. În vederea evaluării mașinilor și echipamentelor se poate apela la cele trei metode de evaluare prezentate, și anume: metoda bazată pe costuri, metoda bazată pe comparații, metoda bazată pe venit. În cele ce urmează prezentăm particularități ale evaluării mașinilor și echipamentelor prin primele două metode.

11.1 Particularități ale evaluării mașinilor și echipamentelor prin metodele de evaluare bazate pe costuri

Orice proces de evaluare bazat pe costuri implică parcurgerea a două etape:1. Determinarea costului necesitat de achiziţia(realizarea) unui activ similar

(identic) activului evaluat dar, în stare nouă;2. Identificarea şi scăderea gradului de uzură.

11.1.1 Categorii de costuri utilizate în evaluare:

Abordarea evaluării prin costuri este o abordare comparativă. Procesul de evaluare bazat pe costuri implică o comparaţie între activul evaluat şi un activ similar (identic) dar, în stare nouă, care ar putea să-l înlocuiască. Este vorba de aşa numitul activ substitut. Activul substitut nu trebuie, neaparat, să fie un activ identic ci, să înlocuiască serviciul oferit de activul evaluat.

Principiul substituţiei:La baza evaluării prin costuri stă principiul substituţiei. În cadrul abordării

prin costuri, acest principiu presupune că, un cumpărător prudent nu va plăti pentru un activ un preţ superior costului implicat de dobândirea unui activ substitut, cu o utilitate echivalentă.

1

Categorii de costuri:În procesul de evaluare prin metodele bazate pe costuri, baza evaluării o

poate reprezenta două categorii de costuri:- Costul de înlocuire,- Costul de reproducţie.

Costul de reproducţie implică crearea unui activ identic activului evaluat. Standardele de Evaluare Internaționale definesc cele două categorii de costuri, în felul următor:

Costul de reproducţie reprezintă costul curent de fabricaţie (estimat pe baza preţurilor existente la data evaluării) al unui activ nou, identic activului evaluat, bineînţeles cu aceeaşi utilitate, dar şi cu acelaşi aspect, aceeaşi dimensiune, confecţionat cu aceleaşi sau, aproape, aceleaşi materiale, standarde de producţie, design şi calitate a forţei de muncă, ca şi în cazul activului evaluat.

Costul de înlocuire reprezintă costul curent de fabricaţie (cu preţurile existente la data evaluării) al unui activ nou, asemănător activului evaluat, care are utilitatea(echivalentă) cea mai apropiată de cea a activului evaluat.

Costul de înlocuire reprezintă costul necesar reconstituirii funcţionalităţii sau utilităţii activului respectiv dar, într-o formă sau înfăţişare care poate fi diferită de cea a activului evaluat. Activul substitut ar fi creat cu metode moderne, în concordanţă cu standardele curente, apelându-se la un design modern şi o forţă de muncă de înaltă calificare. În consecinţă, activul înlocuitor ar putea avea o utilitate mai mare în raport cu cea a activului evaluat.

În general, se consideră că, costul de înlocuire este baza cea mai potrivită în vederea formării opinii asupra valorii. Și aceasta ca urmare a faptului că, așa cum sublinia și profesorul Bonbright J., (1965):

„Activele, în general, nu sunt înlocuite de active identice, caracterizate prin aceeaşi dimensiune, acelaşi aspect şi, aceeaşi componenţă materială. Ele sunt înlocuite de active substanţial diferite, de tip modern, proiectate modern pentru a satisface nevoile actuale ale proprietarilor. Înlocuirea va presupune, în general, o substituţie(ex. costul de înlocuire) şi nu o reproducere identică”.

Progresul tehnic determină, de-a lungul timpului, reducerea costurilor de producţie ale echipamentelor. Dacă costul de reproducţie este superior costului de înlocuire, el nu are nici o relevanţă în evaluare. În acest caz, apelarea la costul de reproducţie ca bază de evaluare, determină supraevaluarea activului respectiv.

2

11.1.2. Gradul de uzură

Costul de înlocuire este suma maximă pe care un cumpărător ar plăti-o pentru un echipament. Activul care oferă costul de înlocuire este un activ în stare nouă. De asemenea, el poate fi un activ mai performant, din punctul de vedere al parametrilor de exploatare.

Activul evaluat, de cele mai multe ori, implică un anumit grad de uzură, fiind inferior unui activ în stare nouă. El se caracterizează printr-o anumită durată de exploatare consumată, are o anumită stare şi, anumite însuşiri, care se pot diferenţia de cele ale activului înlocuitor. Această uzură trebuie identificată şi cuantificată.

Gradul de uzură, ce caracterizează activul evaluat îi afectează utilitatea şi, prin urmare, valoarea.

Uzura (deprecierea) în evaluare poate fi privită ca o pierdere de valoare înregistrată de activul care trebuie evaluat, în raport cu activul în stare nouă, luat ca bază de comparaţie.

Valoarea activului existent = costul de înlocuire-uzura cuantificată

Cu cât costul de înlocuire este mai mare, cu atât valoarea va fi mai mare. Cu cât gradul de uzură va fi mai mare, cu atât valoarea activului evaluat va fi mai mică în raport cu valoarea activului nou, înlocuitor, care oferă costul de înlocuire.

Pierderea de valoare este determinată de diferenţa între starea şi însuşirile activului evaluat şi cele ale activului în stare nouă.

Activul substituent, în stare nouă, poate beneficia de mai multe avantaje în raport cu activul existent:

- o durată de viaţă mai mare;- cheltuieli de exploatare şi întreţinere mai mici;- un cost de achiziţie mai redus;- o productivitate mai mare etc.În procesul de calcul a deprecierii trebuie să se asigure o cuantificare, în

termeni monetari, a tuturor dezavantajelor atribuite activului evaluat, în raport cu activul nou, luat ca bază de comparaţie (Societatea Americană a Evaluatorilor, Comitetul pentru mașini și specialități tehnice).

Aceste dezavantaje pot fi grupate, în funcţie de natura lor, în mai multe categorii, determinând mai multe tipuri de uzură:

-uzura(deprecierea) fizică;- deprecierea funcţională; - deprecierea economică.

3

Uzura totală se determină prin însumarea celor trei tipuri de depreciere meţionate:

Uzura totală=Uzura fizică+ Deprecierea funcţională+Deprecierea economicăÎn procesul de evaluare, se impune identificarea şi cuantificarea în termeni

monetari a fiecărui tip de uzură, şi deducerea, pe rând, a acestora din costul de înlocuire.

a) Uzura (deprecierea) fizică

După determinarea costului de înlocuire(de reproducţie) trebuie făcute deduceri pentru toate formele de depreciere. Prima care trebuie luată în considerare este uzură (deprecierea) fizică.

a.1 Definirea şi cauzele uzurii fiziceSocietatea Americană a Evaluatorilor (Comitetul pentru mașini și specialități

tehnice) a elaborat următoarea definiție a uzurii fizice:Uzura fizică reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate(faţă de utilitatea

iniţială) înregistrată de un activ pe măsura utilizării, ca urmare a consumării treptate a duratei sale de viaţă utile(trecerea timpului) sau, ca rezultat al deteriorării, expunerii la diverşi factori de mediu, supunerii unor presiuni fizice etc.

În general, uzura fizică este un rezultat al micşorării duratei sale de viaţă utile în timp(trecerea timpului), expunerii la factorii naturali de mediu sau la modificări ale mediului înconjurător, defectelor interne rezultate din vibraţii şi frecări în exploatare, precum şi altor factori asemănători.

a.2 Cuantificarea uzurii fiziceÎn cazul în care se urmăreşte cuantificarea doar a uzurii fizice, evaluatorul

trebuie să evite includerea în calcul a deprecierii economice sau funcţionale.Izolarea şi cuantificarea strictă a uzurii fizice este, uneori, dificilă.

În vederea cuantificării uzurii fizice a unui activ sunt recomandate următoarele metode:

- metoda observaţiei;- cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule;- cuantificarea uzurii fizice în mod direct în unităţi monetare.

Metoda observației

4

Metoda presupune o comparaţie între însuşirile activului evaluat şi însuşirile activului înlocuitor în stare nouă. Procedura implică analiza mașinilor și echipamentelor, în vederea evidenţierii aspectelor relevante pentru uzura fizică, formarea unei opinii în privinţa acesteia, şi transformarea acestei opinii într-un procent. De asemenea, aplicarea metodei presupune discuţii cu personalul de exploatare, de întreţinere al activului, pentru aprecierea acelor aspecte care nu sunt vizibile(coroziunea internă, etc.).

Se consideră că mărimea uzurii fizice ar trebui să fie rezultatul unei analize aprofundate efectuate, la faţa locului, de către evaluatorul de specialitate (evaluatorul tehnic de specialitate) asupra fiecărui activ în parte şi factorilor determinanţi ai uzurii.

Dintre factorii consideraţi răspunzători de uzura fizică a unui echipament pot fi amintiţi următorii:

- regimul(gradul) de utilizare(numărul de schimburi);- condiţiile de mediu în care sunt exploatate activele(medii cu umiditate

excesivă, medii cu temperaturi ridicate);- pregătirea profesională a operatorilor;- pregătirea personalului de întreţinere etc.- respectarea programului de efectuare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii .- calitatea pieselor de schimb etc.Opinia evaluatorului în privinţa uzurii fizice va fi exprimată sub forma unui

procent care va fi dedus din costul de înlocuire ( sau din costul de reproducţie).

Cuantificarea uzurii fizice pe baza unor formule

Utilizărea unor formule, în vederea determinării gradului de uzură fizică, a fost impusă de necesitatea accelerării procesului de evaluare, a imprimării acestui proces, a unui anumit grad pragmatism.

Gradul de uzură fizică poate fi calculat pe baza formulelor care exprimă gradul de utilizare al activului şi anume:

utilizare efectivă în ore funcţionare /utilizare normată în ore funcţionareutilizare efectivă în ore funcţionare / utilizare totală estimată în ore funcţionareutilizare totală estimată = utilizare efectivă (ore) + utilizare rămasă estimată (ore)

Gradul de uzură fizică calculat pe baza ratelor: vârstă/durată de viaţă

Raportul între vârsta şi durata de viaţă a unui activ poate să fie utilizat, de asemenea, în vederea cuantificării uzurii fizice.

5

În funcţie de scopul evaluării pot fi utilizate diferite definiţii specifice evaluării pentru numărătorul şi numitorul din raportul vârstă/durată de viaţă.

Numărătoru l poate să fie reprezentat de:

Vârsta cronologică a unui activ - reprezintă numărul de ani care au trecut din momentul construirii sau punerii iniţiale în funcţiune a activului.Vârsta efectivă(reală) a unui activ - reprezintă vârsta determinată de starea efectivă a activului la momentul evaluării.În vederea estimării vârstei efective a unui activ se ia în considerare efectul reparaţiilor capitale şi întreţinerii asupra stării efective a acestuia.Dacă un activ a fost întreţinut în mod corespunzător şi a parcurs programul de reparaţii capitale stabilit, vârsta sa efectivă va fi, în mod normal, mai mică, chiar, semnificativ, mai mică, în raport cu vârsta sa cronologică.Vârsta efectivă este, deseori, mai adecvată ca numărător în raportul vârstă/durată de viaţă decât vârsta cronologică

La numitor pot fi utilizate mai multe categorii de durate de viaţă: - Durata de viaţă utilă;- Durata de viaţă fizică;- Durata de viaţă economică.

Durata de viaţă utilă poate fi de două categorii: a) durata de viaţă utilă normală;b) durata de viaţă utilă rămasă.

Durata de viaţă utilă normală(DVUN) este numărul de ani în care se aşteaptă ca, un activ în stare nouă, să fie exploatat în întreprindere până la momentul scoaterii lui din funcţiune.

Durata de viaţă utilă rămasă (DVUR) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ, cu o anumită vârstă efectivă, va mai fi exploatat, până la momentul retragerii lui din funcţiune.

Durata de viaţă utilă rămasă poate fi aproximată prin deducerea vârstei efective (Vef.) a activului din durata sa de viaţă utilă normală:

DVUR= DVUN-Vef. (5.1)

Durata de viaţă fizică poate fi, de asemenea, de două categorii:

6

c) Durata de viaţă fizică totală;d) Durata de viaţă fizică rămasă.

Durata de viaţă fizică totală reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ, în stare nouă, va putea fi exploatat, acesta rezistând din punct de vedere fizic, până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune, strict, din cauze fizice, fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme, din cauza deprecierii funcţionale sau economice.

Durata de viaţă fizică rămasă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o anumită vârstă efectivă, va mai putea fi exploatat, acesta rezistând din punct de vedere fizic, până la momentul deteriorării şi scoaterii lui din funcţiune, strict, din cauze fizice, fără a fi luată în considerare posibilitatea retragerii din funcţiune mai devreme, din cauza deprecierii funcţionale sau economice.

Durata de viaţă economică, luată în considerare în evaluare, poate fi de două categorii:

e) durata de viaţă economică totală;f) durata de viaţă economică rămasă

Durata de viaţă economică totală (DVE) reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cătora se apreciază că un activ în stare nouă va putea fi utilizat în mod rentabil, în activitatea în care a fost alocat iniţial.

Durata de viaţă economică este influenţată de deprecierea funcţională şi economică a activului evaluat.

De obicei: DVE<DVUN DVE< DVF

Durata de viaţă economică rămasă (DVER) reprezintă reprezintă numărul de ani estimat de-a lungul cărora se apreciază că un activ cu o aumită vârstă efectivă va putea fi utilizat, în mod rentabil, în activitatea în care a fost alocat iniţial.

Ea poate fi aproximată, uneori, prin deducerea vârstei efective a activului din durata sa de viaţă economică:

DVER= DVE-Vef

7

Totuşi se consideră că acest mod de calcul implică o importantă simplificare, fiind mult mai corect ca durata de viaţă eonomică rămasă să fie stabilită pe baza unor estimări.

Din punct de vedere strict conceptual, gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul următoarelor formule:

Grad de uzură fizică=vârstă cronologică (Vcron)/durată de viaţă fizică(DVF)Grad de uzură fizică =vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă fizică(DVF)

Sau, dacă se dezvoltă formula de mai sus, gradul de uzură fizică devine:Grad de uzură fizică=vârsta efectivă (Vef) /[vârsta efectivă(Vef) + durata de viaţă fizică rămasă(DVFR)]

În vederea evaluării se utilizează, în mod frecvent, durata de viaţă utilă normală în locul duratei de viaţă fizică, şi vârsta efectivă în locul vârstei cronologice.

În aceste condiţii gradul de uzură fizică poate fi calculat cu ajutorul formulei:

Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/durată de viaţă utilă normală(DVUN)

sau:Grad de uzură fizică= vârstă efectivă (Vef)/ [vârstă efectivă(Vef)+ durată de

viaţă utilă rămasă(DVUR)Este esenţial ca evaluatorul să înţeleagă că unele din definiţiile prezentate mai

sus (în special pentru numitor), dacă sunt substituite în ecuaţia vârstă/durată de viaţă, vor cuantifica mai mult decât uzura fizică. Cuantificarea unei mărimi mai mari decât uzura fizică este adesea de dorit, dar, în acest caz, evaluatorul trebuie să fie conştient de acest lucru. (Societatea Americană a Evaluatorilor, Comitetul pentru mașini și specialități tehnice).

Metoda cuantificării directe în unităţi monetare

Metoda se referă la măsurarea uzurii fizice în unităţi monetare.Tehnica vârstă/durată de viaţă este mai utilă în vederea evaluării uzurii în cazul

activelor cu o durată de viaţă consumată redusă ( aproape noi) sau a celor situate la mijlocul duratei lor de viaţă.

În situaţia în care sunt necesare cheltuieli mai mari în vederea soluţionării unei deficienţe fizice, sau dacă se constată că o anumită componentă a activului evaluat

8

are o durată de viaţă fizică rămasă scurtă fiind posibilă înlocuirea lui, atunci se poate apela la metoda cuantificării uzurii fizice pe baza sumelor necesare a fi investite în vederea înlăturării deficienţei sau înlocuirii componentelor.

Din acest punct de vedere, există două categorii de uzură fizică:- uzură fizică recuperabilă;- uzură fizică nerecuperabilă.

Metoda cuantificării directe în unităţi monetare se utilizează numai în vederea evaluării uzurii fizice recuperabile. Uzura sau deprecierea este recuperabilă atunci când, din punct de vedere economic, remedierea sa este fezabilă, adică creşterea de valoare (şi utilitate) rezultată în urma remedierii, este superioară costului implicat de aceasta.

Metoda cuantificării uzurii fizice direct în unităţi monetare este aplicabilă în cazul în care anumite componente ale activului s-au deteriorat dar, din punct de vedere economic, repararea sau înlocuirea lor este fezabilă (ele pot fi recuperate, din punct de vedere economic).

De aici şi denumirea de uzură fizică recuperabilă.Exemple de uzură fizică, în general, recuperabilă:- înlocuirea unui motor,- repararea unei maşini unelte.Uzura sau deprecierea fizică este nerecuperabilă în situaţia în care, din punct

de vedere economic, remedierea deficienţei nu este fezabilă, creşterea de valoare şi utilitate, obţinută în urma remedierii, fiind inferioară costului implicat de aceasta.

În cazul în care se doreşte calculul gradului de uzură fizică a unui activ, evaluatorul trebuie să identifice, să separe şi să cuantifice atât uzura recuperabilă cât şi pe cea nerecuperabilă.În aceste condiţii, activul evaluat este analizat din două puncte de vedere: al uzurii fizice recuperabile şi nerecuperabile.

Uzura fizică totală=uzura fizică recuperabilă + uzura fizică nerecuperabilăUzura fizică recuperabilă se exprimă direct în unităţi monetare.Uzura fizică nerecuperabilă se cuantifică prin metodele cunoscute:- metoda observaţiei;- raportul vârstă/durată de viaţă;- raportul utilizare efectivă/utilizare totală estimată.

9

b. Deprecierea funcţională

Cuantificarea deprecierii funcţionale reprezintă următoarea etapă care trebuie parcursă în evaluarea bazată pe costuri. Societatea Americană a Evaluatorilor definește deprecierea funcțională în felul următor:

Deprecierea funcţională reprezintă pierderea de valoare sau, de utilitate, determinată de diferenţa între însuşirile activului evaluat şi, cele ale activului substituent, în stare nouă, construit cu o tehnologie modernă.

Deprecierea funcțională rezultă în urma comparării activului evaluat cu unul mai eficient sau, cu unul mai ieftin, realizat pe baza noilor tehnologii.

Un echipament este considerat depreciat funcţional în cazul în care funcţiile acestuia pot fi îndeplinite mai eficient de alte active asemănătoare.

Uneori evaluatorii fac distincţia între deprecierea funcţională şi deprecierea tehnologică. Deprecierea funcţională reprezintă pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre productivitatea activului nou şi, cea a activului evaluat. Deprecierea tehnologică este percepută ca fiind pierderea de valoare determinată de diferenţa dintre designul şi materialele de construcţie pe baza căruia sunt realizate activul nou şi cele aferente activului evaluat.

Există mai multe forme de depreciere funcţională, dintre care menţionăm:- deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar;- deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare.

Deprecierea funcţională determinată de costul de capital excedentar:Această formă de depreciere apare în cazul în care costul de înlocuire al unui

echipament este inferior costului de reproducţie. Diferenţa între costul de reproducţie şi costul de înlocuire reprezintă costul de capital excedentar.

Acest lucru înseamnă că în vederea achiziţionării unui activ înlocuitor, în stare nouă, cu utilitatea cea mai apropiată utilităţii activului evaluat, se plăteşte mai puţin. Substituţia implică un cost mai scăzut în raport cu reproducerea identică.Un cost de înlocuire inferior costului de reproducţie se datorează progresului tehnic din ramura producătoare a echipamentului respectiv, îmbunătăţirilor şi modificărilor care se produc în design, materialele de construcţie, metodelor de producţie, dimensiune etc.

Deprecierea funcţională determinată de costurile de exploatare excedentare:Al doilea tip de depreciere funcţională este cauzat de costurile de exploatare

excedentare. Din acest motiv ea mai poartă numele de depreciere din exploatare.Această formă de depreciere apare în cazul în care activul evaluat generează

costuri de exploatare superioare activului înlocuitor, în stare nouă.

10

Aplicarea noilor tehnologii determină, nu numai ieftinirea activelor(un cost de achiziţie mai mic) ci, şi micşorarea costurilor implicate de exploatarea acestora(costuri de exploatare mai mici) şi, implicit, creşterea eficienţei lor.

Cuantificarea deprecierii din exploatare implică o comparaţie între costurile de exploatare generate de activul evaluat și cele generate de activul care reprezintă baza de comparaţie(care oferă costul de înlocuire).

Elementele de costuri care ar trebui analizate, în vederea evidenţierii deprecierii din exploatare, sunt:

- cheltuielile cu forţa de muncă antrenată în exploatarea activului;- cheltuielile generate de consumurile de materii prime, energie şi utilităţi

pentru activitatea de exploatare;- cheltuielile implicate de materialele şi forţa de muncă implicată în

activitatea de întreţinere etc.Deprecierea din exploatare se calculează ca o valoare actualizată a costurilor

de exploatare excedentare anuale estimate a fi generate de activul evaluat în raport cu activul substitut considerat ca bază de comparație în evaluare.

C. Deprecierea economică

Ultima etapă în implementarea abordării evaluării prin costuri o reprezintă estimarea deprecierii economice. Deprecierea economică(denumită uneori şi depreciere externă) reprezintă pierderea de valoare sau de utilitate, cauzată de factori externi :

- majorarea costurilor cu materii prime(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor);

- majorarea costurilor cu forţa de muncă(fără a fi compensate prin creşterea preţului produselor);

- reducerea cererii pentru produsele finite;- creşterea concurenţei;- politici de mediu sau, alte măsuri legislative;- inflaţia sau rate majorate ale dobânzii;- alţi factori similari.

Dificultatea în cuantificarea întregului efect al deprecierii economice reprezintă unul din punctele slabe ale abordării prin cost. Deprecierea economică este determinată de cauze externe care afectează întreaga afacere(toate activele corporale şi necorporale) mai degrabă decât unele active individuale sau, grupuri izolate de active.

Din acest motiv, deprecierea economică este, adeseori, cuantificată la nivelul întregii afaceri, prin abordarea bazată pe venituri. Aceasta implică o comparaţie

11

între veniturile care ar fi fost generate în situaţia în care nu ar fi acţionat factorii generatori de uzură economică, pe de o parte, şi veniturile estimate în condiţiile acţiunii acestor factori, pe de altă parte. Există totuşi aumite forme de depreciere economică care pot fi cuantificate în cadrul abordării pri costuri.

1 . Inutilitatea formă de manifestare a deprecierii economice :

Valoarea activului va fi penalizată în cazul în care acesta este deficitar din punctul de vedere al utilităţii în exploatare. Inutilitatea activului se reflectă în gradul redus de utilizare al acestuia, semnificativ, mai scăzut în raport cu capacitatea proiectată (capacitatea de producţie efectiv utilizată este inferioară capacităţii de producţie proiectate) şi, în menţinerea acestei stări o perioadă de timp semnificativă.

Factorii care generează inutilitatea, determină o pierdere de valoare pentru activul analizat, care poate fi privită ca o penalitate pentru inutilitatea acestuia. Pierderea de valoare determinată de inutilitate poate fi cuantificată prin câteva metode. Una dintre acestea implică efectuarea diferenţei între investiţia de capital aferentă capacităţii de exploatare proiectate şi, investiţia de capital, mai mică, aferentă nivelului actual de exploatare al echipamentului (capacităţii efectiv utilizate).

2. O altă formă de manifestare a deprecierii economice o reprezintă creşterea costurilor de exploatare ca urmare a acţiunii unor factori externi.

Factorii externi nefavorabili pot determina creşterea costurilor generate de exploatarea unui echipament. De exemplu: creşterea costurilor cu materii prime determinate de anumite restricţii sau, crize de materii prime, falimentul unor furnizori, majorarea taxelor vamale etc.

Costurile de exploatare excedentare cauzate de factori externi pot fi cuantificate şi transformate într-o penalitate pentru depreciere economică, apelând la aceeaşi metodologie ca în cazul cuantificării deprecierii din exploatare.

Deprecierea economică determinată de costurile de exploatare excedentare se determină ca o valoare actualizată a surplusului de costuri generat în condiţiile acţiunii factorilor externi nefavorabili, în comparaţie cu situaţia absenţei lor.

12

11.2 Caracteristici ale evaluării mașinilor și echipamentelor prin metoda comparaţiei cu preţurile pieţei

Asemenea abordării prin costuri, evaluarea echipamentelor prin metoda comparaţiei cu preţurile pieţei are, de asemenea, la bază principiul substituţiei conform căruia un cumpărător informat nu va plăti pentru un activ un preţ superior celui necesar achiziţiei unui activ comparabil, cu o utilitate echivalentă.

În acest caz, evaluarea activelor are la bază preţurile la care s-au realizat tranzacţii recente cu active identice sau asemănătoare activului evaluat . Dacă apar diferenţe între caracteristicile(de exploatare) ale activului luat ca bază de comparaţie şi cele ale echipamentului evaluat, preţul primului se va ajusta în funcţie de diferenţele constatate.

Această metodă de evaluare este credibilă în condiţiile în care există o piaţă activă, prin care se realizează un număr suficient de tranzacţii cu active identice şi/sau similare.

Conform Standardelor Internaționale de Evaluare (2003), o piaţă activă este cea care îndeplineşte următoarele condiţii:

- activele tranzacţionate în cadrul pieţei sunt omogene;- există în permanenţă cumpărători şi vânzători interesaţi;- preţurile sunt disponibile publicului.Tranzacţiile trebuie să se facă conform condiţiilor de piaţă liberă.Informaţiile în privinţa preţurilor trebuie să fie verificabile prin

intermediul unor surse credibile. Este important ca preţurile utilizate să nu fie influenţate de interesele unor cumpărători sau vânzători.

Informaţiile în privinţa preţurilor ar putea fi obţinute de pe piaţa second hand, pe care se tranzacţionează active folosite, cu diferite grade de uzură. Această piaţă se compune din comercianţii de echipamente utilizate, licitaţii, vânzări publice şi private.

Active care au asemenea pieţe sunt: automobilele, camioanele, calculatoarele, avioanele, alte active cu piaţă identificabilă.

Teoretic, potrivit acestei metode, întreaga depreciere care afectează valoarea echipamentului de bază este reflectată în preţurile mai mici care se practică pe piaţa de echipamente second-hand.

Această abordare nu este aplicabilă în cazul în care activul evaluat este unic. Ea, de asemenea, nu este aplicabilă, în situaţia în care nu există o piaţă activă pentru genul respectiv de echipamente. Acest lucru înseamnă că tranzacţiile cu echipamente similare se realizează foarte rar.

O piaţă inactivă sau, una în care numărul tranzacţiilor cu active comparabile este limitat, se datorează, adesea, inexistenţei cererii pentru genul respectiv de

13

active, ca urmare, de exemplu, a deprecierii economice sau, naturii specializate a activelor respective.

În situaţia unei pieţe inactive, se apelează, în vederea evaluării, la metodele de evaluare bazate pe costuri sau venituri.

Evaluarea bazată pe comparaţiile cu preţurile pieţei implică parcurgerea următoarelor etape:

1. Analiza activului evaluat şi identificarea caracteristicilor, a stării efective a acestuia. Caracteristicile vizate sunt: marca, model, dimensiunea, capacitatea de producţie, consumuri specifice, vârsta cronologică, vârsta efectivă

2. Identificarea tranzacţiilor cu active comparabile şi obţinerea informaţiilor în privinţa preţurilor;

3. Efectuarea corecţiilorÎn mod ideal, atunci când se apelează la această metodă în vederea evaluării

unui echipament, evaluatorul ar trebui să procure preţurile la care s-au realizat cele mai recente tranzacţii cu active identice.

Două echipamente sunt considerate identice, în cazul în care când sunt îndeplinite următoarele condiţii:- sunt de aceeaşi marcă, acelaşi tip constructiv, aceeaşi tipodimensiune a ----- parametrilor esenţiali de exploatare;- sunt de mărci diferite, dar asemănătoare din punct de vedere constructiv, şi aceeaşi tipodimensiune a parametrilor esenţiali de exploatare.

Active comparabile:Uneori, tranzacţii cu active identice pot fi întâlnite destul de rar. Din acest

motiv, poate fi necesară apelarea la preţurile la care s-au realizat tranzacţii cu active comparabile: asemănătoare dar nu identice. Se urmăreşte ca activele să fie asemănătoare din punct de vedere costructiv, ca destinaţie, iar diferenţa între parametrii de exploatare să nu fie exagerată.

În aceste condiţii, evaluatorul va recurge la analiza de similaritate. În cazul în care între activele comparate există diferenţe, preţurile de tranzacţionare luate de pe piaţă trebuie ajustate.

Întrebarea la care evaluatorul trebuie să răspundă este următoarea: ce preţ s-ar fi obţinut pentru activul tranzacţionat dacă ar fi fost identic cu cel evaluat. Corecţiile au în vedere preţurile comparabilelor.

În vederea asigurării comparabilităţii trebuie urmărite următoarele elemente: producătorul, vârsta cronologică, vârsta efectivă, capacitatea de producție, consumul de utilități, etc.

Aplicabilitatea acestei metode de evaluare este condiţionată de existenţa unei baze de date credibile, organizate pe categorii de echipamente.

14

Categorii de valoriMetodei de evaluare prin comparaţie cu preţurile pieţei îi sunt specifice mai

multe categorii de valori în funcţie de scopul pentru care se realizează evaluarea.- valoarea de piaţă;- valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare;- valoarea de piaţă a unui activ relocat(care urmează să-şi schimbe locaţia);- valoarea de lichidare ordonată;- valoarea de lichidare forţată;

1. Valoarea de piaţă reprezentată de preţul la care se estimează că ar putea fi tranzacţionat pe piaţă activul evaluat.

În vederea determinării valorii de piaţă se parcurg etapele deja prezentate:- analiza activului evaluat;- analiza tranzacţiilor cu active identice sau similare şi procurarea

informaţiilor de preţ;- efectuarea corecţiilor, dacă acestea sunt necesare( dacă există diferenţe

între activul luat ca bază de comparaţie şi activul evaluat);Valoarea de piaţă a unui echipament de condiţionată de:- aşteptările generale ale investitorilor de pe piaţă în privinţa utilităţii unui

anumit echipament;- raportul cerere-ofertă de pe piaţă.Dacă numărul de active comparabile disponibile în mod curent pe piaţa de echipamente folosite este mare, depăşind cererea, preţurile de tranzacţionare (şi, implict, valoarea de piaţă) vor avea un nivel redus.

2. Valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare În vederea determinării valorii de piaţă pentru utilizarea în continuare prin intermediul acestei abordări se porneşte de la valoarea de piaţă.Stabilirea acesteia, însă, este urmată de două etape suplimentare:a) adăugarea la valoarea de piaţă a activului, a cheltuielilor de transport,

instalare, ansamblare necesare asigurării funcţionalităţii acestuia. b) verificarea existenţei unui flux de cash-flow-uri suficient de mare care să

susţină valoarea obţinută prin însumarea celor două componente menţionate(valoare de piaţă plus cheltuieli de transport, montare, instalare).

a) Evaluarea unui activ pe baza premizei de utilizare în continuare presupune adăugarea la valoarea de bază a activului(valoarea de piaţă) a costurilor necesare a fi efectuate în vederea transportului şi instalării activului în întreprindere, la locul de exploatare.Valoarea de piaţă reflectă preţul unui echipament la comerciant pregătit pentru ridicare şi livrare la domiciliu.

15

Evaluatorul transformă valoarea de piaţă a activului în valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare(valoarea de piaţă a unui activ instalat).

Astfel el trebuie să reproducă acţiunile unui cumpărător care doreşte să instaleze un activ achiziţionat de pe piaţa second hand.

Costurile de montare includ:- costuri de transport;- costuri de instalare;- costuri cu fundaţiile;- costuri de conectare, incluzând conducte, reţeaua electrică;- costuri de proiectare;- costuri de punere în funcţiune şi testare;

Valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare va include preţul plătit iniţial pentru echipamentul de bază, precum şi, toate costurile necesare pentru a face echipamentul respectiv funcţionabil.

Până la acest punct, deprecierea costurilor de montare nu a fost luată în calcul. În cazul în care trebuie efectuate cheltuieli speciale cu montarea activului (cabluri de conectare a activului la reţeaua electrică, termică, alte utilaje; fundaţii speciale) trebuie luată în considerare şi deprecierea costurilor de montare. Acest lucru înseamnă că în vederea evaluării activului existent, costurile implicate de montarea unui activ la momentul evaluării sunt micşorate în funcţie deprecierea cablurilor, fundaţiilor, altor elemente existente, specifice activului evaluat.

În condiţiile în care, din punct de vedere teoretic, deprecierea care afectează valoarea echipamentului de bază este reflectată în preţurile mai mici care se practică pe piaţa de echipamente second-hand, se impune doar calculul şi deducerea pierderii de valoare aferentă costurilor de montare.

Astfel, valoarea de înlocuire a costurilor de montare trebuie micşorată cu deprecierea acestora calculată prin metodele de cuantificare specifice abordării prin costuri.

b) În a doua etapă care trebuie parcursă evaluatorul trebuie să verifice dacă preţul pieţei şi, implicit, valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare, calculată în prima etapă, reflectă întreaga depreciere a activului evaluat.

Din punct de vedere teoretic, deprecierea care afectează valoarea echipamentului de bază, este (ar trebui să fie) reflectată în preţurile mai mici, practicte pe piaţa de echipamente second-hand. Aceste preţuri, însă, ar putea să nu reflecte, în mod automat, întreaga depreciere a activului evaluat

Evaluatorul ar trebui să analizeze dacă nu cumva activul evaluat prezintă o depreciere suplimentară care nu a fost cuantificată prin intermediul preţurilor

16

practicate pe piaţa de echipamente second-hand. Poate fi vorba de o depreciere cauzată de factori interni sau, dimpotrivă, de factori externi, care vin de pe piaţă, şi care afectează utilitatea şi profitabilitatea activului evaluat.

De multe ori, preţurile pieţei ar putea să nu reflecte anumite forme de depreciere, în cazul în care piaţa second hand, este incapabilă să le cuantifice. Este vorba de anumite forme de depreciere funcţională sau economică, cauzate de factori ca:

- relaţia echipamentului evaluat cu alte echipamente din linia de producţie;- relaţia echipamentului cu o clădire sau altă structură situată la locaţia

echipamentului(producţia scăzută sau costuri mai mari determinate de amplasarea necorespunzătoare a activului respectiv în cadrul clădirii).

- deprecierea economică cauzată de lipsa de materii prime din regiune;- alte condiţii sau circumstanţe pe care piaţa de echipamente folosite nu le

poate reflecta.Evaluatorul poate verifica existenţa unor forme suplimentare de depreciere

pe baza beneficiilor estimate a fi degajate de activul respectiv.În mod suplimentar, evaluatorul trebuie să răspundă la următorea întrebare:Beneficiile estimate a fi obţinute prin exploatarea echipamentului sunt suficiente pentru a susţine valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare obţinută în etapa anterioară ?

Valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare, calculată în prima etapă, va fi viabilă numai în condiţiile în care va fi susţinută de beneficiile estimate a fi degajate de activul respectiv.

Pentru a verifica acest lucru se procedează în felul următor:- se estimează durata de viaţă utilă rămasă a activului;- se proiectează fluxurile de lichidităţi estimate a fi degajate de acesta, de-a

lungul acestei perioade;- se calculează valoarea actualizată a fluxurilor de lichidăţi estimate.

Valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare calculată în prima etapă se compară cu valoarea actualizată a fluxurilor de lichidăţi estimate.

Dacă beneficiile estimate susţin valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare (valoarea actualizată a fluxurilor de lichidăţi estimate este superioară valorii de piaţă pentru utilizarea în continuare), atunci aceasta este considerată o valoare viabilă, care poate fi utilizată în vederea evaluării întreprinderii.

Dacă beneficiile estimate a fi obţinute în urma exploatării activului nu susţin valoarea de piaţă pentru utilizarea în continuare (valoarea actualizată a fluxurilor de lichidăţi estimate este inferioară valorii de piaţă pentru utilizarea în continuare) evaluatorul va plafona valoarea de piaţă la nivelul valorii determinată de cash-flow-uri.

17

3. Valoarea de piaţă aferentă unui activ relocat(un activ care îşi schimbă locaţia)

Această valoare este apropiată valorii de piaţă cu excepţia faptului că trebuie luat în considerare şi costul implicat de îndepărtarea şi mutarea activului de la locul de exploatare. Valoarea de piaţă reflectă valoarea unui echipament pregătit pentru ridicare şi livrare la domiciliu. De exemplu, în cazul în care valoarea de piaţă a unui echipament este de 200.000$, un cumpărător potenţial nu va plăti mai mult de 200.000 $ pentru acesta, în cazul în care el este pregătit pentru livrare.

Totuşi, în situaţia în care, echipamentul este instalat într-o altă întreprindere, iar costurile implicate de îndepărtarea activului (costuri de dezmembrare, împachetare şi transport) sunt suportate de către cumpărător, acesta nu va achita suma de 200.000$, tocmai datorită acestor costuri pe care el trebuie să le suporte.

Dacă valoarea de piaţă este de 200.000 $ , iar costurile implicate de îndepărtarea activului sunt de 30.000$, valoarea de piaţă pentru un activ relocat va fi de 170.000$(200.000-30.000).

4. Valoarea de lichidare Dacă scopul evaluării îl reprezintă stabilirea valorii de lichidare, primul

pas care ar trebui parcurs îl reprezintă căutarea unor surse de informaţii pentru vânzări comparabile la nivelul lichidărilor:

- diverse reviste şi alte publicaţii;- comercianţii de echipamente folosite;- alţi evaluatori şi comercianţi.Următorul pas îl reprezintă compararea activelor tranzacţionate cu activul

evaluat.

4.1 Valoarea de lichidare ordonată

Valoarea de lichidare ordonată poate să se situeze foarte aproape de valoarea de piaţă în cazul unui activ relocat, diferenţa constând în faptul că, în acest caz, există o perioadă limitată în care se poate realiza vânzarea.Vânzătorul este constrâns să vândă, deşi nu cu acelaşi înţeles al urgenţei care caracterizează valoarea de lichidare forţată.

Lichidarea, în acest caz, poate fi impusă de:- o decizie a unei instanţe judecătoreşti, în caz de faliment;- o companie de leasing, o bancă sau, o altă instituţie căreia nu i sa plătit o

anumită datorie etc.

18

4.2 Valoarea de lichidare forţată

În acest caz, există o urgenţă în ceea ce priveşte lichidarea, care afectează atât perioada de timp cât şi condiţiile vânzării. Modalitatea de vânzare în cazul lichidărilor forţate sunt licitaţiile corect mediatizate.Trebuie menţionat că preţurile obţinute în cadrul licitaţiilor se pot situa la nivelul valorii de piaţă din mai multe considerente:- interesul crescut pentru echipament;- mediatizarea intensă şi prezenţa numeroasă la licitaţie.

Sunt şi situaţii în care preţurile obţinute în cadrul licitaţiilor sunt, substanţial, mai mici, decât valoarea de piaţă. Este incorect să se presupună, în mod automat, că preţurile la care se realizează tranzacţiile în cadrul unei licitaţii, reprezintă, întotdeauna, o valoare de lichidare forţată. Pentru a trage o asemenea concluzie, trebuie analizate condiţiile de tranzacţionare din cadrul fiecărei licitaţii.O licitaţie reprezintă o metodă de vânzare şi nu un tip de valoare. Participanţii la licitaţie au o paletă largă de motive, care sunt reflectate în ofertele lor din cadrul licitaţiilor şi, care, pot sau, nu să reprezinte valoarea de lichidare forţată.

Întrebări:

1. Definiți costul de înlocuire.2. Definiți costul de reproducție3. Definiți uzura fizică și prezentați factorii generatori de uzură fizică;4. Definiți uzura funcțională și prezentați factorii generatori de uzură funcțională;6. Definiți uzura economică și prezentați factorii generatori de uzură economică;7. Care sunt formele de manifestare a uzurii economice?8. Cum definiți piața activă?9. Cum definiți piața inactivă?

19

20