142
1 Introducere Cursul intitulat „Ingineria Valorii” prin problematica abordată îşi propune să prezinte sintetic, elemente teoretice şi aplicative, care să ofere posibilitatea studentului de a corela activitatea de proiectare constructivă a produselor industriale cu cea de dezvoltare a produselor şi cu activităţile specifice lansării pe piaţă şi comercializării acestora, astfel încât valoarea produselor să răspundă cerinţelor consumatorului, producătorului şi mediului. Obiectivele cursului Principalele obiective ale cursului intitulat Ingineria Valorii sunt: - prezentarea terminologiei specifice analizei/ingineriei valorii, astfel încât studenţii să fie familiarizaţi cu aceasta; - prezentarea instrumentelor şi metodologiei de realizare a studiilor de ingineria valorii la produse industriale, astfel încât studenţii să poată realiza individual un astfel de studiu; - prezentarea metodelor şi tehnicilor care ajută la operaţionalizarea metodei. Competenţe conferite După parcurgerea materialului, studentul va fi capabil să: - descrie ce este valoarea; - definească tipurile de valori cu care se lucrează în ingineria valorii; - identifice, clasifice, definească funcţiile obiectului studiat; - dimensioneze tehnic şi economic funcţiile obiectului studiat; - descrie modul în care se realizează un studiu de ingineria valorii, - descrie procesul de concepere sau reconcepere a unui produs industrial; - identifice metodele specifice de realizare a analizei sistemice. Resurse şi mijloace de lucru Pentru parcurgerea materialului, nu sunt necesare resurse şi mijloace de lucru speciale. Structura cursului Cursul este structurat în 9 unităţi de învăţare. Fiecare unitate de învăţare conţine la sfârşit un test de evaluare a cunoştinţelor. La sfârşitul unităţilor de învăţare 3 şi 6, pe lângă testele de evaluare a cunoştinţelor, se vor regăsi cele

Curs Ingineria Valorii

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Curs IV, AN IV, Inginerie Economica

Citation preview

Page 1: Curs Ingineria Valorii

1

Introducere

Cursul intitulat „Ingineria Valorii” prin problematica abordată îşi propune să

prezinte sintetic, elemente teoretice şi aplicative, care să ofere posibilitatea studentului de a

corela activitatea de proiectare constructivă a produselor industriale cu cea de dezvoltare a

produselor şi cu activităţile specifice lansării pe piaţă şi comercializării acestora, astfel încât

valoarea produselor să răspundă cerinţelor consumatorului, producătorului şi mediului.

Obiectivele cursului

Principalele obiective ale cursului intitulat Ingineria Valorii sunt:

- prezentarea terminologiei specifice analizei/ingineriei valorii, astfel încât

studenţii să fie familiarizaţi cu aceasta;

- prezentarea instrumentelor şi metodologiei de realizare a studiilor de

ingineria valorii la produse industriale, astfel încât studenţii să poată

realiza individual un astfel de studiu;

- prezentarea metodelor şi tehnicilor care ajută la operaţionalizarea

metodei.

Competenţe conferite

După parcurgerea materialului, studentul va fi capabil să:

- descrie ce este valoarea;

- definească tipurile de valori cu care se lucrează în ingineria valorii;

- identifice, clasifice, definească funcţiile obiectului studiat;

- dimensioneze tehnic şi economic funcţiile obiectului studiat;

- descrie modul în care se realizează un studiu de ingineria valorii,

- descrie procesul de concepere sau reconcepere a unui produs industrial;

- identifice metodele specifice de realizare a analizei sistemice.

Resurse şi mijloace de lucru

Pentru parcurgerea materialului, nu sunt necesare resurse şi mijloace de

lucru speciale.

Structura cursului

Cursul este structurat în 9 unităţi de învăţare. Fiecare unitate de învăţare

conţine la sfârşit un test de evaluare a cunoştinţelor. La sfârşitul unităţilor de

învăţare 3 şi 6, pe lângă testele de evaluare a cunoştinţelor, se vor regăsi cele

Page 2: Curs Ingineria Valorii

2

două teme de casă.

Durata medie de studiu individual

Unităţile de învăţare se pot parcurge în 2, respectiv 3 ore de studiu

individual.

Evaluarea Nota finală la disciplina Ingineria Valorii se va forma astfel:

- 60% reprezentând evaluarea finală în cadrul examenului scris;

- 40% reprezentând evaluarea pe parcursul semestrului a celor două teme

de control.

Page 3: Curs Ingineria Valorii

3

Cuprins

Introducere ............................................................................................................................. 1

Chestionar evaluare prerechizite ............................................................................................ 7

Unitatea de învăţare U1. ........................................................................................................ 8

U1.1 Introducere ......................................................................................................... 8

U1.2 Competenţe ......................................................................................................... 8

U1.3 Scurt istoric ........................................................................................................ 9

U1.4 Conceptul de ingineria valorii ........................................................................... 10

U1.4.1 Definirea conceptului ............................................................................ 10

U1.4.2 Principiile de bază ale ingineriei valorii ............................................... 12

U1.4.3 Particularităţi de abordare a activităţilor în ingineria valorii ............... 15

U1.5 Obiectivul principal şi obiectul de studiu al ingineriei valorii ........................... 16

U1.6 Rezumat ............................................................................................................ 20

U1.7 Test de evaluare a cunoştinţelor ....................................................................... 20

Unitatea de învăţare U2. ...................................................................................................... 22

U2.1. Introducere ...................................................................................................... 22

U2.1 Competenţe ....................................................................................................... 22

U2.3 Valoarea – noţiuni generale .............................................................................. 23

U2.4 Tipuri de valori ................................................................................................. 24

U2.4.1 Valoarea de întrebuinţare ................................................................... 24

U2.4.2 Valoarea de schimb ............................................................................. 26

U2.5. Expresia cantitativă a valorii ........................................................................... 26

U2.6 Proiectarea şi testarea valorii ........................................................................... 28

U2.6.1 Condiţii de bază la proiectarea valorii ................................................ 28

U2.6.2 Testarea valorii ................................................................................... 28

U2.6.3 Factori care determină costurile suplimentare .................................... 29

U2.6.4 Eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la funcţii şi costuri inutile .. 32

U2.7 Rezumat ............................................................................................................ 33

U2.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 33

Unitatea de învăţare U3. ...................................................................................................... 34

U3.1. Introducere ...................................................................................................... 34

U3.2 Competenţe ....................................................................................................... 35

U3.3 Definirea şi clasificarea funcţiilor ..................................................................... 35

U3.3.1.Generalităţi .......................................................................................... 35

U3.3.2. Clasificarea funcţiilor .......................................................................... 37

U3.4 Identificarea, caracterizarea şi simbolizarea funcţiilor ..................................... 38

U3.4.1. Identificarea funcţiilor ........................................................................ 38

U3.4.2. Clasificarea funcţiilor .......................................................................... 39

Page 4: Curs Ingineria Valorii

4

U3.4.3. Simbolizarea funcţiilor. ........................................................................ 41

U3.4.4. Nomenclatorul de funcţii ...................................................................... 42

U3.5 Nivelul de importanţă. Dimensiunile funcţiilor .................................................. 42

U3.5.1. Nivelul de importanţă .......................................................................... 43

U3.5.2. Dimensiunea tehnică a funcţiei ........................................................... 44

U3.5.3. Dimesiunea economică a unei funcţii .................................................. 45

U3.6. Legătura dintre funcţie şi nivelul de importanţă. Ordonarea după importanţă. 45

U3.7. Dimensionarea funcţiilor ................................................................................. 46

U3.7.1 Dimensionarea tehnică. Limita minimă şi maximă. ............................. 46

U3.7.2. Dimensionarea economică a funcţiei. ................................................. 47

U3.7.3. Repartizarea costurilor pe funcţii. ...................................................... 48

U3.7.4.Abordarea funcţională – resursă a reducerii costurilor. ...................... 48

U3.8. Rezumat.. ......................................................................................................... 48

U3.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ....................................................................... 49

U3.10 Temă de control .............................................................................................. 49

Unitatea de învăţare U4. ...................................................................................................... 50

U 4.1. Introducere ..................................................................................................... 50

U.4.2. Competenţe ..................................................................................................... 50

U.4.3. Consideraţii generale privind conceperea şi reconceperea produselor.. .......... 51

U.4.4. Conceperea produselor.. ................................................................................. 51

U.4.4.1 Rolul compartimentului de cercetare.. ................................................ 52

U.4.4.2 Procesul de proiectare produse noi. ................................................... 53

U.4.4.3 Industrializarea şi lansarea comercială.............................................. 58

U.4.5 Iniţierea studiului de ingineria valorii. ............................................................. 59

U.4.5.1 Studiul efectuat în etapa de concepţie. ............................................... 59

U.4.5.2 Studiul de reconcepere. ..................................................................... 60

U.4.6 Rezumat. .......................................................................................................... 62

U4.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ....................................................................... 63

Unitatea de învăţare U5. ...................................................................................................... 64

U5.1. Introducere ...................................................................................................... 64

U5.2 Competenţe ....................................................................................................... 64

U5.3 Etapele şi fazele analizei ................................................................................... 65

U5.4 Desfăşurarea studiului ...................................................................................... 65

U5.4.1 Măsuri pregătitoare .............................................................................. 65

U5.4.2 Analiza necesităţii sociale ..................................................................... 68

U5.5 Rezumat. ........................................................................................................... 72

U5.6 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 72

Unitatea de învăţare U6. ...................................................................................................... 74

Page 5: Curs Ingineria Valorii

5

U6.1. Introducere ...................................................................................................... 74

U6.2. Competenţe ...................................................................................................... 75

U6.3 Analiza şi evaluarea situaţiei existente .............................................................. 75

U6.3.1 Stabilirea dimensiunii tehnice a funcţiilor. ............................................... 75

U6.3.2 Limitele dimensiunilor tehnice a funcţiilor ............................................... 76

U6.3.3 Stabilirea dimensiunii economice a funcţiilor .......................................... 79

U6.3.4 Analiza sistemică a funcţiilor ................................................................... 85

U6.3.5 Metode pentru realizarea analizei sistemice a funcţiilor .......................... 86

U6.3.6 Stabilirea direcţiilor de cercetare ............................................................ 95

U6.4 Conceperea sau reconceperea produsului ......................................................... 95

U6.4.1 Elaborarea soluţiilor ............................................................................... 95

U6.4.2 Selecţionarea propunerilor ...................................................................... 96

U6.4.3 Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţii ................... 96

U6.4.4 Evaluarea soluţiilor ................................................................................. 96

U6.5 Aprobarea soluţiei optime ................................................................................ 97

U6.6 Realizarea şi controlul aplicării ........................................................................ 97

U6.6.1 Stabilirea programului de realizare ......................................................... 97

U6.6.2 Realizarea soluţiei aprobate .................................................................... 97

U6.6.3 Evaluarea rezultatelor după aplicare ....................................................... 97

U6.7 Rezumat ............................................................................................................ 98

U6.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 98

Unitatea de învăţare U7. .................................................................................................... 100

U7.1. Introducere .................................................................................................... 100

U7.2 Competenţe ..................................................................................................... 100

U7.3 Etape ale urmăririi eficienţei economice ......................................................... 101

U7.4 Calculul eficienţei economice estimate ............................................................ 102

U7.5 Componente de bază ale iniţierii studiului....................................................... 104

U7.5.1 Obiectivele studiului ............................................................................ 104

U7.5.2 Limitele cheltuielilor ............................................................................ 105

U7.5.3 Economii pe baza aplicării studiilor de ingineria valorii ..................... 106

U7.6 Determinarea pragului de rentabilitate ........................................................... 106

U7.7 Rezumat .......................................................................................................... 109

U7.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 109

Unitatea de învăţare U8. .................................................................................................... 111

U8.1. Introducere .................................................................................................... 111

U8.2 Competenţe ..................................................................................................... 111

U8.3 Elemente de econometrie şi statistică matemetică ........................................... 112

U8.3.1 Indicele preţului .................................................................................. 112

Page 6: Curs Ingineria Valorii

6

U8.3.2 Valori medii ........................................................................................ 112

U8.3.3 Regresia ............................................................................................. 116

U8.3.4 Probabilitatea ..................................................................................... 119

U8.3.5 Legea de repartiţie normală ................................................................ 121

U8.3.6 Sondajul statistic ................................................................................. 122

U8.4 Funcţii utilizate frecvent în econometrie .......................................................... 123

U8.5 Prelucrarea datelor utilizând calculul matriceal. ............................................ 123

U8.6 Rezumat .......................................................................................................... 125

U8.7 Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 125

Unitatea de învăţare U9. .................................................................................................... 126

U9.1. Introducere .................................................................................................... 126

U9.2 Competenţe ..................................................................................................... 126

U9.3 Probleme generale .......................................................................................... 127

U9.4 Modele de estimare cu o ecuaţie ..................................................................... 127

U9.4.1 Clasificarea modelelor cu o ecuaţie ..................................................... 127

U9.4.2 Metoda celor mai mici pătrate în cazul modelelor liniare unifactoriale 128

U9.4.3 Estimarea parametrilor în cazurile dependenţei neliniare dintre var. ... 132

U9.4.4 Metoda verosimilităţii maxime ............................................................ 132

U9.4.5 Metoda punctelor empirice .................................................................. 133

U9.4.6 Metoda variabilei instrumentale .......................................................... 133

U9.4.7 Metoda grafică .................................................................................... 134

U9.5 Calculul estimatorilor ..................................................................................... 134

U9.5.1 Calculul estimatorilor în cazul modelului liniar unifactorial ................ 134

U9.5.2 Calculul estimatorilor în cazul modelului liniar multifactorial ............. 135

U9.6 Rezumat .......................................................................................................... 140

U9.7 Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 140

Bibliografie ........................................................................................................................ 141

Page 7: Curs Ingineria Valorii

7

Chestionar evaluare prerechizite

Prezentul chestionar vizează testarea cunoştinţelor apriori în domeniul disciplinei

Ingineria Valorii.

1. Ce este costul de producţie?

2. Care sunt componentele costului?

3. Scrieţi relaţia matematică pentru determinarea mediei geometrice.

4. Scrieţi relaţia matematică pentru determinarea medianei.

5. Ce sunt indicatorii?

6. Ce sunt indicii?

7. Ce înţelegeţi prin eficienţă economică?

8. Ce înţelegeţi prin corelaţia dintre două sau mai multe variabile?

9. Ce este studiul de fezabilitate?

10. Descrieţi etapele ciclului de viaţă al unui produs.

Page 8: Curs Ingineria Valorii

8

Unitatea de învăţare U1. Aspecte generale privind ingineria valorii

Cuprins

U1.1 Introducere ......................................................................................................... 8

U1.2 Competenţe ......................................................................................................... 8

U1.3 Scurt istoric ........................................................................................................ 9

U1.4 Conceptul de ingineria valorii ........................................................................... 10

U1.4.1 Definirea conceptului ............................................................................ 10

U1.4.2 Principiile de bază ale ingineriei valorii ............................................... 12

U1.4.3 Particularităţi de abordare a activităţilor în ingineria valorii ............... 15

U1.5 Obiectivul principal şi obiectul de studiu al ingineriei valorii ........................... 16

U1.6 Rezumat ............................................................................................................ 20

U1.7 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 20

U1.1. Introducere

În această unitate de învăţare sunt definite conceptele de ingineria şi

analiza valorii, precum şi diferenţele dintre ele. De asemenea, sunt prezentate şi

comentate principiile de bază ale ingineriei valorii, principii de care trebuie să se

ţină seama în cazul realizării studiilor de ingineria valorii. Unitatea de învăţare

abordează şi particularităţile metodei, faţă de alte metode de cercetare-proiectare,

definind obiectul de studiu şi domeniile de aplicare.

U1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

- definească conceptele de analiza / ingineria valorii;

- identifice diferenţele dintre analiza valorii şi ingineria valorii;

- scrie care este structura studiilor de analiza/ingineria valorii,

- definească principiile de bază ale ingineriei valorii;

- scrie expresia matematică care defineşte obiectivul principal al metodei

ingineriei valorii;

- identifice domeniile de aplicare a metodei ingineriei valorii;

- scrie care este obiectul de studiu al metodei ingineriei valorii;

- scrie care sunt particularităţile metodei faţă de alte metode de cercetare-

proiectare.

Page 9: Curs Ingineria Valorii

9

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U1.3 SCURT ISTORIC

Ingineria valorii, ca metodă de lucru, a apărut după cel de-al doilea război mondial. La

baza metodei au stat observaţiile şi experimentele efectuate la General Electric Company

(SUA) în vederea stabilirii posibilităţilor de înlocuire a unor materiale deficitare din structura

diverselor produse. Înlocuirea materialelor a impus în mod necesar alte schimbări, care vizau:

reproiectarea produsului, utilizarea altor tehnici şi tehnologii de lucru şi reorganizarea

fabricaţiei. Coordonarea activităţilor întregului proces de schimbare pentru noile condiţii a

impus, la rândul său, elaborarea unei metodologii şi conceperea unor tehnici adecvate care să

conducă la obţinerea scopului propus.

După terminarea războiului nu s-a revenit la proiectele originare deoarece din analiza

rezultatelor obţinute pe baza proiectelor modificate s-a constatat nu numai că în noile condiţii

produsele şi-au conservat caracteristicile, dar şi că unele chiar şi le-au îmbunătăţit, iar

costurile s-au micşorat. Luând în considerare aceste constatări, la General Electric Company

s-a conturat idea unei metodologii prin care să se studieze posibilităţile schimbării soluţiilor

constructive şi a materialelor şi la alte produse, în vederea reducerii costurilor, menţinând sau

chiar îmbunătăţind calitatea lor. Cercetarea abordată în acest scop a fost întreprinsă de

Lawrence D. Miles, care a luat în considerare toţi factorii ce puteau duce la micşorarea

costurilor de producţie. Rezultatele cercetărilor s-au concretizat în elaborarea unui model de

analiză funcţională şi sistemică a produselor. Această metodologie a fost denumită ANALIZA

VALORII.

Rezultatele deosebit de bune, obţinute în ţara de origine, au stimulat managerii şi

specialiştii din cercetare-proiectare de pe alte continente, care au preluat experienţa deja

acumulată şi au aplicat metoda analizei valorii cu succese remarcabile. Mai întâi a fost

asimilată în ţările din Europa de Vest: Anglia, Franţa, Italia, Germania, Suedia, Olanda şi

apoi în continentul asiatic, mai ales în Japonia. Mai târziu a pătruns şi în ţările din Europa

centrală şi de Est: Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România, Rusia. În scurt timp metoda a

devenit obiectul unor standarde prin care au fost reglementate: definiţia, scopul, metodele şi

domeniile de aplicare. În Germania a fost elaborat primul standard de analiza valorii în anul

1973, în Austria în 1975, iar în România în 1979.

Analiza valorii nu are caracteristicile unei ştiinţe. Ea reprezintă o metodă de lucru, un

ansamblu de tehnici şi procedee, inspirate sau asimilate din alte discipline. Ea abordează

produsele prin prisma funcţiilor pe care acestea le au şi prin care dobândesc anumite utilităţi

necesare societăţii. Valoarea, în sensul analizei valorii, este raportul dintre utilitatea

produsului şi costul producerii acestuia.

Page 10: Curs Ingineria Valorii

10

U1.4 CONCEPTUL DE INGINERIA VALORII

U1.4.1. Definirea conceptului

Modalităţile şi tehnicile prin care L. D. Miles a stabilit valoarea de întrebuinţare a unui

produs existent în circuitul cerinţelor sociale, în vederea îmbunătăţirii acesteia, a fost

denumită, de autor, analiza valorii (A.V.). Acelaşi ansamblu de tehnici aplicate unui produs în

faza de concepţie-proiectare, a fost denumit mai târziu ingineria valorii (I.V.). În lucrările de

specialitate se utilizează ambele denumiri, dar preponderent cea de analiza valorii.

Denumirea de I.V. a fost introdusă cu scopul de a se preciza că analiza produsului

trebuie să se efectueze în faza de concepţie-proiectare a acestuia, când practic i se proiectează

valoarea. Ea s-a impus şi pentru a sublinia că nu analiza în sine, în sensul strict al noţiunii,

constituie scopul metodei, ci găsirea de soluţii tehnice, inginereşti, de a stabili şi a realiza

valoarea optimă a produsului în faza de concepţie şi proiectare.

În lucrările [10] [14] [22] se utilizează denumirea de A.V. pentru studiile aplicate unor

produse existente a căror valoare urmează să fie îmbunătăţită cu ocazia reconceperii lor, iar

cea de I.V. pentru studiile efectuate în faza de concepţie cu scopul de a se proiecta un nivel

optim al valorii produselor nou create. În lucrarea [5] se propun denumirile de: “analiza

valorii de întrebuinţare” sau “analiza tehnică şi economică a valorii de întrebuinţare”.

Ţinând seama de posibilităţile efectuării analizei produsului atât în faza de concepţie-

proiectare, cât şi în cea de maturizare a lui pe piaţă, în lucrarea [23] se utilizează denumirile

de “prima” şi “a doua examinare”.

Indiferent de faza în care se efectuează studiul produsului, desfăşurarea şi finalizarea

acestei activităţi nu este posibilă fără aportul substanţial al tehnicilor de cercetare-proiectare.

Atât în cazul abordării analizei unor produse existente, cât şi în cel al unora în faza de

concepţie, studiile au două părţi [30]:

• partea de analiză, în care: la produsele existente se pun în evidenţă

funcţiile inutile şi costurile prea mari ale unor subansambluri în raport cu altele, în

vederea eliminării sau reducerii lor, iar la produsele nou concepute se preîntâmpină

funcţiile şi costurile inutile în vederea asigurării unui anumit nivel al valorii;

• partea de elaborare a soluţiilor, care pot fi: de reconcepere pentru

produsele existente, urmărind îmbunătăţirea valorii de întrebuinţare a acestora, sau

de concepere pentru produsele nou create, având ca scop proiectarea unei valori

optime, în concordanţă cu cerinţele pieţei.

În lucrările de specialitate existente se prezintă diverse definiţii ale A.V. sau I.V., dintre

care mai frecvent întâlnite sunt următoarele:

Page 11: Curs Ingineria Valorii

11

� Ingineria valorii este “serie de procedee sistematice, orientate către

realizarea funcţiilor necesare cu un cost minim, fără a neglija calitatea, fiabilitatea,

performanţa şi livrarea” - L. W. Crum [10];

� “Metodă de mărire a valorii produsului prin îmbunătăţirea relaţiei dintre

funcţionarea şi costul lui” - H. B. Maynard [16];

� “Proiectarea unui produs în spiritul valorii” sau “procedură organizată

pentru identificarea costurilor inutile” - L. D. Miles [19];

� “Procedură organizată de identificare a costurilor inutile în produsele cu

mai multe elemente componente, utilizând analiza funcţională pentru definirea

problemei şi creativitatea de grup pentru a o rezolva” - W. L. Gage [12];

� “Metodă de creştere a producţiei materiale prin reducerea costurilor de

fabricaţie, concomitent cu îmbunătăţirea calitativă a produselor, acţionând la

nivelul fazei de concepţie constructivă a acestora” - Orănescu [20];

� “Metodă pentru creşterea valorii produselor, serviciilor şi proceselor

tehnologice, cu ajutorul căreia, printr-o procedură sistemică, se tinde să se obţină

soluţii optimale, cu cea mai mare probabilitate şi pe calea cea mai scurtă,

corespunzătoare nivelului actual de cunoştiinşe şi condiţiilor specifice” - I. Wünsche

[4];

În conformitate cu STAS 11272/1-1979, “analiza valorii este o metodă de cercetare-

proiectare sistemică şi creativă, care printr-o abordare funcţională urmăreşte ca funcţiile

obiectului studiat să fie concepute şi realizate cu cheltuieli minime, în condiţii de calitate care

să satisfacă necesităţile utilizatorilor, în concordanţă cu cerinţele social-economice”.

Deşi ambele denumiri se referă atât la concepţie, cât şi la proiectare, şi au în vedere

aceleaşi metode şi tehnici, în continuare folosirea lor preferenţială nu este benefică. În

prezenta lucrare, analiza este considerată o etapă premergătoare a studiului efectuat asupra

unui produs nou, în faza de concepţie-proiectare a acestuia, sau reconceput - în faza de

maturitate -, precum şi asupra unor activităţi sau servicii, ca parte integrantă a unei cercetări

ştiinţifice. Ea este urmată de etapa de găsire a soluţiilor tehnice şi economice, ca parte finală -

de sinteză - a cercetării, prin care se rezolvă problemele propuse în tema studiată.

Ambele etape - de analiză şi de sinteză - stau la baza procesului de concepţie-

reconcepţie, specific activităţilor de cercetare. În acelaşi timp conduc la ideea concepţiei şi

reconcepţiei în spiritul valorii. Abordate în acest mod, etapele parcurse în cadrul unei cercetări

se subsumează activităţilor inginereşti specifice proiectării valorii produselor, justificând

denumirea de ingineria valorii. O astfel de denumire conţine şi ideea potrivit căreia analiza

trebuie să se facă în faza de concepţie-proiectare, cea mai liberă de restricţii dintre toate fazele

tehnice ale producţiei materiale şi cea mai bogată în rezerve de creştere a eficienţei

economice. Potrivit celor de mai sus ingineria valorii face parte din procesul de proiectare.

Page 12: Curs Ingineria Valorii

12

În fig. U1.1 se prezintă modelele, metodele şi teoriile pe care se bazează tehnicile de

lucru ale ingineriei valorii.

1. Definiţi metoda ingineria valorii.

2. Explicaţi care sunt diferenţele dintre cele două denumiri: analiza valorii și ingineria valorii

U1.4.2. Principiile de bază ale ingineriei valorii

La baza elaborării metodologiei şi tehnicilor de operare în ingineria valorii stau patru

principii de bază [30]. Respectarea consecventă a acestora permite asigurarea atingerii

obiectivului fundamental al metodei. Aceste principii sunt:

I. Principiul concepţiei funcţionale;

II. Dubla dimensionare a funcţiilor;

III. Principiul “echilibrului” între valoarea de întrebuinţare şi costul de

producţie;

IV. Principiul concepţiei integrate.

Page 13: Curs Ingineria Valorii

13

Fig. U1.1

Potrivit principiului concepţiei funcţionale, în ingineria valorii, produsele sau serviciile

sunt studiate pornind de la funcţiile pe care acestea trebuie să le realizeze. Concepţia

constructivă a produsului, sau de structură a serviciilor, se constituie ca rezultat al soluţiilor

adoptate pentru materializarea fiecărei funcţii.

Exemple

- Un autoturism este creat pentru a transporta persoane în anumite condiţii

de confort, siguranţă etc.

- Un strung este creat pentru a prelucra suprafeţe prin strunjire;

- Un fier de călcat este creat pentru a netezi diferite tipuri de materiale

textile etc.

Teoria mediului natural

INGINERIA VALORII

Abordarea

funcţională

Teoria managementului

funcţional

Teoria eficienţei. Modelele analizei economice

(modelarea matematică)

Legile economice ale

producţiei concurenţiale

TEORIA SISTEMELOR

Metodele analizei inginereşti

Legile fizico-economice

Teoria

proiectării

Teoria optimizării

Metodă program scop

Teorii filosofice

Teoria optimizării proceselor muncii

Metodele activităţii creative

Legile psihologiei şi sociologiei

Page 14: Curs Ingineria Valorii

14

Fiecare funcţie considerată ca o componentă elementară de utilitate este concepută

separat şi materializată ca atare, urmând ca ea să se asambleze cu toate celelalte, prin

subansamblurile fizice ce le sunt specifice, urmând ca la un loc să alcătuiască produsul

destinat satisfacerii unor cerinţe sociale. Caracteristicile funcţionale determină pe cele

structurale şi au importanţă mai mare decât acestea.

Principiul concepţiei funcţionale este cel ce imprimă trăsătura caracteristică a ingineriei

valorii.

Principiul dublei dimensionări a funcţiilor are la bază considerentul că funcţiile

produselor au o dimensiune tehnică ce le caracterizează nivelul de performanţă, şi una

economică, exprimată prin cost. Ca urmare costul unei funcţii nu se raportează la

subansamblul fizic care o materializează, ci la aptitudinea acestuia de a o realiza la un anumit

nivel de performanţă, măsurabil. Costul total al produsului este suma costurilor tuturor

funcţiilor acestuia.

Exemple

Dimensiuni tehnice: puterea motorului autoturismului, capacitatea cilindrică

a motorului autoturismului, dimensiunile de gabarit ale autoturismului,

consumul specific de carburant, turaţia motorului etc.

Dimensiunea economică: costurile de producţie (materiale, manoperă şi

regie de fabricaţie) ale funcţiilor prin care caracteristicile tehnice mai sus

menţionate, sunt realizate.

Principiul echilibrului între valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie asigură

realizarea unei înalte competitivităţi. Potrivit acestui principiu este necesar ca produsul să fie

astfel conceput şi realizat încât să aibă o valoare de întrebuinţare cât mai mare obţinută cu

costuri minime. Nu întotdeauna costurile funcţiilor sunt proporţionale cu contribuţia acestora

la valoarea de întrebuinţare. De aceea este necesară găsirea unui raport optim între funcţii şi

costurile de realizare a acestora. Optimizarea în sensul principiului prezentat mai sus constă,

practic, în maximizarea raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie.

Potrivit principiului concepţiei integrate obiectul I.V. îl constituie un produs conceput

ca un sistem de funcţii, reunite într-un ansamblu cu valoare de întrebuinţare. Abordând

produsul ca pe un sistem de funcţii, componentele separate ale acestuia nu pot constitui obiect

al analizei decât indirect.

Exemple

Produsele executate dintr-un singur element cum sunt: acul de cusut,

mina de creion, acul de trasat, dalta ş.a., nu pot fi studiate folosind această

metodă.

Un strung are valoare de întrebuinţare socialmente necesară, în timp ce

Page 15: Curs Ingineria Valorii

15

şurubul conducător este util numai în cadrul ansamblului mecanismului de avans

al acestuia. Un utilizator va cumpăra un şurub conducător nu pentru a îl utiliza

ca obiect separat, ci pentru a îl integra în mecanismul ce realizează funcţia de

avans longitudinal al maşinii-unelte respective.

În cazul produselor cu mare complexitate este greu de abordat ansamblul în întregime.

Abordarea se poate efectua pe subsisteme şi în etape. Pentru a se respecta principiul

concepţiei integrate, în astfel de situaţii este necesar să se pornească de la identificarea

funcţiilor sistemului în ansamblul său, după care cele ale subansamblurilor şi apoi ale părţilor

lor componente, urmând ca în final să fie grupate pe aceste funcţii şi studiate ca atare. Etapele

de analiză vor fi constituite apoi nu din studiul pieselor componente într-o ordine oarecare, ci

din studiul funcţiilor produsului în ordinea ponderii lor în valoarea de întrebuinţare totală a

acestora, piesele şi subansamblurile care compun o anumită funcţie fiind considerate ca un tot

indivizibil. În acest mod se studiază, practic, funcţiile produsului ce se proiectează.

Daţi exemple de dimensiuni tehnice pentru: un strung, un fier de călcat, un aspirator de praf.

U1.4.3. Particularităţi de abordare a activităţilor în ingineria valorii

Pornind de la tema de proiectare, în cadrul conceptului de ingineria valorii se

procedează prin tehnici specifice de operare mai întâi la stabilirea funcţiilor produsului, astfel

încât el să corespundă cererii pieţei, urmând ca apoi să se precizeze cu ce costuri pot fi

realizate acestea.

Scopul unei astfel de abordări este de a se găsi “zonele” în care se poate interveni, în

faza incipientă a studiului, pentru optimizarea raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi

costurile produsului. O astfel de acţiune necesită studierea mai multor variante propuse pentru

acelaşi produs sau serviciu şi alegerea celei care corespunde cel mai bine scopului propus.

Iniţierea studiului într-o astfel de manieră prezintă unele particularităţi, care diferenţiază

activitatea din cadrul I.V. de cea obişnuită de cercetare-proiectare şi rezultă din aplicarea celor

patru principii menţionate mai înainte. Dintre aspectele particulare se remarcă următoarele:

� găsirea soluţiilor pentru realizarea produsului, în spiritul celui de al treilea

principiu fundamental al I.V., implică atât necesitatea unor profunde cunoştinţe de

specialitate, cât şi utilizarea metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii;

� studiul, în I.V., are ca obiect produsul marfă, dar poate fi aplicat - cu

respectarea principiilor metodei - atât pentru procese de producţie, cât şi pentru toate

activităţile care necesită o analiză ce urmăreşte valoarea raportului soluţie-cost;

Page 16: Curs Ingineria Valorii

16

� analiza oricărui produs, indiferent că este nou proiectat sau există deja şi

trebuie îmbunătăţit, este abordată pornind de la principiul potrivit căruia funcţiile sunt

cele care determină structura şi soluţiile constructive ale acestuia;

� caracteristicile produsului, prin care se exprimă nivelul de realizare a funcţiilor,

sunt măsurabile şi exprimă, practic, dimensiunile tehnice ale acestuia;

� în cadrul analizei valorii costurile de fabricaţie sunt raportate la funcţiile

produsului şi nu la componentele fizice ale acestuia, urmărindu-se cât costă fiecare

funcţie şi nu cât costă subansamblul prin care ea se materializează.

Cunoaşterea costului fiecărei funcţii, în concordanţă cu soluţiile tehnice prin care este

materializată, asigură studierea produsului atât sub aspect tehnic, cât şi economic şi permite

găsirea valorii optime a raportului valoare de întrebuinţare-cost de producţie.

Conform STAS 11272/1-79, principalele caracteristici ale metodei sunt:

• utilizează analiza sistemică a funcţiilor conform principiului I;

• se bazează pe munca de grup, interdisciplinară, care se desfăşoară în

conformitate cu un plan de lucru prestabilit;

• apelează la tehnici de lucru analitice şi intuitive, precum şi la alte metode,

tehnici şi procedee specifice cercetării ştiinţifice şi proiectării, ca: modelarea

matematică, sondajul statistic, analiza tehnico-economică ş.a.

Exemple

În studiile de ingineria valorii cel mai frecvent se utilizează metoda

brainstroming şi analiza morfologică pentru identificarea soluţiilor.

Comentaţi principalele caracteristici ale metodei ingineriei valorii.

U1.5 OBIECTIVUL PRINCIPAL ŞI OBIECTUL DE STUDIU AL

INGINERIEI VALORII

Prin întregul ansamblu de activităţi pe care le integrează, prin tehnicile şi metodele care

se aplică în I.V., se urmăreşte introducerea pe piaţă a unor produse, servicii etc., care să

satisfacă într-o măsură mai mare cererea utilizatorilor. Atingerea acestui scop implică

realizarea următoarelor componente [30]:

• stabilirea valorii de întrebuinţare la nivelul cerinţelor utilizatorilor;

• preţ de vânzare stimulativ, rezistent la concurenţă şi practicat pe o piaţă cât mai

extinsă;

• produsul nou creat să înglobeze aptitudini care să-i permită modernizarea cu

costuri minime;

Page 17: Curs Ingineria Valorii

17

• stabilirea la o cotă limită a cheltuielilor de asimilare, de fabricaţie şi desfacere;

• eliminarea costurilor inutile;

• reducerea costurilor de producţie cu un anumit procent, prestabilit în cazul

produselor noi.

Obiectivul principal este realizat dacă produsului nou creat i s-a proiectat acea valoare

care este impusă de cererea utilizatorilor. Relaţia fundamentală care certifică proiectarea unui

produs, în sensul celor de mai sus, este relevată prin raportul dintre valoarea de întrebuinţare

Vi a acestuia şi costul de producţie Cp, care trebuie să fie cât mai mare, adică:

maxC

V

p

i → (U1.1)

Se consideră că valoarea raportului (1.1) este optimă dacă se obţine ca rezultat al

optimizării tuturor rapoartelor dintre valorile de întrebuinţare şi costuri, conform relaţiei:

max.c

vn

1i i

i →∑=

, (U1.2)

în care vi sunt valori de întrebuinţare ale produsului,

ci - costurile de realizare a valorilor de întrebuinţare.

Dacă se ia în considerare şi cea de-a treia dimensiune a funcţiilor produselor, devine

oportună optimizarea relaţiei (U1.2) nu numai prin prisma performanţelor şi costurilor, ci şi

prin cea a relaţiei cu mediul ambiant. În aceste condiţii relaţia (U1.2) devine:

optimc

vn

1i i

i →∑=

, (U1.3)

Atingerea obiectivului principal al I.V., exprimat prin relaţiile (U1.1), (U1.2) şi (U1.3),

implică între altele, necesitatea depistării tuturor cheltuielilor inutile, precum şi stabilirea

costurilor minime.

Este greu de apreciat dacă în urma procesului de concepţie şi execuţie a produsului s-au

realizat costurile minime. Totuşi, acestea pot fi considerate cele mai scăzute costuri cu care s-

a realizat produsul, într-o anumită etapă, în concordanţă cu necesitatea socială.

O particularitate de bază a studiilor de I.V. este aceea că pe baza acestora trebuie să se

ajungă la soluţii prin care se realizează reduceri ale costurilor cu minim 30% faţă de

momentul începerii studiului.

Sunt şi cazuri când pentru a se realiza creşterea valorii de întrebuinţare a produselor se

admite nu numai lipsa reducerii costurilor de producţie, ci chiar creşterea într-o oarecare

măsură a acestora [14]. Această soluţie este benefică pentru producători în anumite situaţii.

Obiectul de studiu în cadrul I.V., potrivit STAS 11272/79-1, îl poate constitui:

� un produs nou sau părţi ale acestuia care îndeplinesc una sau mai multe funcţii;

� tehnologii sau părţi ale acestora;

� o activitate sau o succesiune de activităţi;

� un obiectiv de investiţii.

În cadrul acestora se urmăreşte:

Page 18: Curs Ingineria Valorii

18

• maximizarea raportului din relaţiile (U1.1) şi (U1.2) sau optimizarea raportului

(U1.3);

• îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;

• îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă;

• creşterea productivităţii muncii.

Obiectivele urmărite se stabilesc în funcţie de indicatorii tehnico-economici şi sociali

specifici domeniului respectiv, avându-se în vedere natura şi complexitatea obiectului studiat.

Domeniile de utilizare ale metodei sunt, în principal, următoarele:

• cercetarea şi proiectarea de produse noi şi modernizarea celor existente;

• cercetarea şi proiectarea de tehnologii noi şi modernizarea celor existente;

• perfecţionarea proceselor de servire şi auxiliare din unităţi economice;

• prestările de servicii;

• proiectarea şi realizarea obiectivelor de investiţii;

• perfecţionarea proceselor de muncă.

Explicaţi semnificaţia numitorului şi a numărătorului relaţiei care defineşte obiectivul fundamental al metodei ingineriei valorii.

Părţile comune şi elementele ce diferenţiază studiile aplicate unor produse noi, de cele

aplicate celor existente pe piaţă, sunt prezentate sintetizat în tabelul U1.1.

Tabelul U1.1. Elemente comune şi particulare ale I.V. aplicată la produse noi şi

existente

Nr. crt. Elemente

caracteristice

Produs nou Produs existent

1 Modalităţi de aplicare • utilizează analiza sistemică a funcţiilor;

• utilizează activitatea de grup interdisciplinar, cu plan de lucru;

• apelează la metode şi tehnici analitice şi intuitive, precum şi la

metode şi tehnici specifice activităţii de cercetare ştiinţifică şi

proiectare cum sunt: analiza tehnico-economică, sondajul statistic,

modelarea matematică.

2 Obiectul studiului • procedeele şi tehnologia de execuţie;

• lucrări de investiţii;

• diverse alte activităţi.

3 Obiectivul principal • maximizarea

raportului

Vi/Cp;

• optimizarea raportului Vi/Cp;

• analiza şi reproiectarea valorii de întrebuinţare

Page 19: Curs Ingineria Valorii

19

• proiectarea

valorii

produsului

4 Obiectivul major al

firmei producătoare

• lansarea şi

comercializa

rea unui

produs nou;

• maximizarea

profitului

• relansarea pe piaţă a unui produs existent;

• creşterea profitului

5 Faza de iniţiere

a studiului

• faza de

cercetare-

dezvoltare

• maturitate;

• declin

6 Procentul de reducere

a costurilor

• 55-80% faţă

de un alt produs

nou, similar,

fabricat într-o

altă concepţie

de un alt

producător

• 25-55% faţă de situaţia anterioară a studiului

7 Criterii de bază

privind conceperea şi

reconceperea

• nevoile

utilizatorilor;

• posibilităţile

de

cumpărare

• utilitatea funcţiilor;

• calitatea;

• caracteristicile funcţionale;

• ergonomicitatea, estetica, moda

8 Date de intrare pentru

studiu

• funcţiile

unor produse

similare;

• performanţel

e produselor;

• cererea

pieţei

• funcţiile produsului existent;

• caracteristicile produsului;

• interesul pieţei;

• starea economică a firmei

Exemplu

Un autovehicul de transport având sarcina utilă de 8 tone este supus

unui studiu de analiză a valorii. După efectuarea studiului s-a ajuns la concluzia

că trebuie îmbunătăţite trei din principalele sale subansambluri: bordul, puntea

şi axa faţă. Pe baza soluţiilor tehnice propuse, în cea de a doua parte a studiului,

pentru îmbunătăţirea celor trei subansambluri a rezultat scăderea costului total

Page 20: Curs Ingineria Valorii

20

al acestora de la Cp1 = 54540 mii lei, cât era la momentul iniţial, la Cp2 = 36180

mii lei, costul nou. Reducerea de cost în urma analizei valorii şi stabilirii noilor soluţii este:

%6.3610054540

361801100

1pC

2pC1pCR =⋅

−=⋅

−= .

Această reducere se consideră satisfăcătoare. În cazurile în care rezultă reduceri

mai mici de 30% se reiau cercetările şi se găsesc soluţii care conduc la

încadrarea costului de producţie în limitele propuse.

U1.6 Rezumat

Metoda analizei / ingineriei valorii este o metodă de cercetare-proiectare

sistemică şi creativă, care abordează obiectul studiat prin prisma funcţiilor sale,

printr-o abordare multidisciplinară, luând în considerare cerinţele clienţilor şi cele

social-economice.

Iniţial, denumirea dată acestei proceduri organizate de reducere a

costurilor a fost analiza valorii. Actualmente, se operează cu ambele denumiri,

folosirea uneia sau a celeilalte făcându-se în funcţie de etapa în care se află obiectul

studiat.

La baza elaborării metodologiei şi tehnicilor de operare în ingineria valorii

stau patru principii de bază:

I. Principiul concepţiei funcţionale;

II. Dubla dimensionare a funcţiilor;

III. Principiul “echilibrului” între valoarea de întrebuinţare şi costul de

producţie;

IV. Principiul concepţiei integrate.

Obiectul de studiu al ingineriei valorii, potrivit STAS 11272/79-1, îl poate

constitui:

� un produs nou sau părţi ale acestuia care îndeplinesc una sau mai multe

funcţii;

� tehnologii sau părţi ale acestora;

� o activitate sau o succesiune de activităţi;

� un obiectiv de investiţii.

U1.7 Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Definiţi metoda analizei valorii.

2. Definiţi metoda ingineriei valorii.

3. Care sunt principiile de bază ale metodei analizei valorii?

4. Ce defineşte principiul echilibrului dintre valoarea de întrebuinţare şi

Page 21: Curs Ingineria Valorii

21

costul de producţie?

5. Ce poate constitui obiect de studiu pentru metoda ingineria valorii?

6. Care sunt domeniile de aplicare a metodei ingineriei valorii?

7. Care sunt elementele specifice, ce diferenţiază metoda ingineria valorii

de alte metode de cercetare proiectare?

8. Comentaţi principiul concepţiei integrate.

9. Comentaţi principiul abordării funcţionale.

10. Comentaţi principiul dublei dimensionări a funcţiilor.

Page 22: Curs Ingineria Valorii

22

Unitatea de învăţare U2. VALOAREA PRODUSELOR

Cuprins

U2.1. Introducere ...................................................................................................... 22

U2.1 Competenţe ....................................................................................................... 22

U2.3 Valoarea – noţiuni generale .............................................................................. 23

U2.4 Tipuri de valori ................................................................................................. 24

U2.4.1 Valoarea de întrebuinţare ................................................................... 24

U2.4.2 Valoarea de schimb ............................................................................. 26

U2.5. Expresia cantitativă a valorii ........................................................................... 26

U2.6 Proiectarea şi testarea valorii ........................................................................... 28

U2.6.1 Condiţii de bază la proiectarea valorii ................................................ 28

U2.6.2 Testarea valorii ................................................................................... 28

U2.6.3 Factori care determină costurile suplimentare .................................... 29

U2.6.4 Eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la funcţii şi costuri inutile .. 32

U2.7 Rezumat ............................................................................................................ 33

U2.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 33

U2.1. Introducere

În prima parte a capitolului se fac consideraţii despre valoare, se

evidenţiază elementele care o influenţează şi se definesc tipurile de valori cu care,

obişnuit, se lucrează în analiza (ingineria) valorii. Sunt prezentate apoi, expresia

cantitativă a valorii alături de principalele elemente de proiectare şi testare a

valorii precum şi factorii care determină costuri suplimentare în etapa de

cercetare proiectare a produselor. Finalul capitolului relevă câteva dintre

modalităţile ce pot fi folosite pentru eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la

funcţii şi costuri inutile.

Unitatea de învăţare se încheie cu un test de evaluare a cunoştinţelor.

U2.2. Competenţele unităţii de învăţare

Parcurgând acest capitol studenţii vor fi capabili să:

- definească valoarea;

- identifice elementele care influenţează mărimea valorii;

- definească principalele tipuri de valori cu care se operează în ingineria valorii;

- scrie expresia cantitativă a valorii;

- identifice cauzele principale care duc la funcţii şi costuri inutile în cazul

proiectării unui produs;

Page 23: Curs Ingineria Valorii

23

- explice cum se pot elimina factorii care duc la funcţii şi costuri inutile.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2ore.

U2.3 VALOAREA - NOŢIUNI GENERALE

Valoarea unui produs, în accepţia ingineriei valorii, este determinată de relaţia utilitate-

cost, reflectând legătura dintre cerinţele utilizatorilor şi resursele financiare ale acestora la un

moment dat. Un produs are valoare pentru utilizatori atunci când el dispune de aptitudini şi

performanţe în concordanţă cu cerinţele lor şi poate fi achiziţionat, de aceştia, la un preţ

acceptabil.

În multe lucrări [15] [9], valoarea în sensul menţionat mai sus, este definită prin

rapoartele:

Costuri

cerinţeeSatisfacerValoare = , (U2.1)

sau într-un mod mai general:

Costuri

CalitateValoare = . (U2.2)

Valoarea reală a unui produs este definită prin raportul dintre performanţă şi cost.

Mărimea valorii – luând în considerare cele de mai sus – este influenţată esenţial de

următoarele elemente [3]:

• utilitatea produsului şi durata sperată de utilizare;

• doleanţele utilizatorilor;

• raritatea produsului şi dificultatea de a fi obţinut de pe piaţă;

• costul produsului;

• concurenţa de piaţă.

Posibilităţile de cumpărare determină frecvent aprecierea subiectivă a valorii.

Utilizatorii apreciază că un produs are valoare atunci când, simultan, acesta răspunde

cerinţelor lor şi posibilităţilor financiare de a-l achiziţiona.

Exemplu

Presupunem că utilizatorii au două oferte de cumpărare a unui motor

Diesel de 120 CP, unul de fabricaţie externă la un preţ de 17 mii $, iar altul din

producţia indigenă la preţul de 10 mii $, ambele având aceleaşi performanţe,

aprecierea valorii poate fi diferită. Pentru utilizatorii cu mai multe resurse

financiare are valoare motorul oferit de firma străină, iar pentru cei ce dispun de

Page 24: Curs Ingineria Valorii

24

mai puţini bani valoarea acceptată este cea a motorului din producţia indigenă

şi cu preţul mai mic.

La stabilirea caracteristicilor unui produs sunt interesaţi trei factori: consumatorul,

producătorul şi societatea în ansamblul ei. Consumatorul este interesat de utilitatea produsului

şi de comportarea acestuia în exploatare, iar producătorul este preocupat de utilitate şi

fiabilitate, de cantitatea de muncă înglobată în produs, de competitivitatea lui şi de şansa de a

fi consumat. La rândul ei, societatea urmăreşte protejarea consumatorului în raport cu

calitatea bunurilor şi existenţa unei concurenţe loiale pe piaţă. Luând în considerare cele de

mai sus, rezultă că, deşi există deosebiri între valoarea de întrebuinţare şi calitate, cele două

noţiuni nu pot fi disociate: nu poate exista calitate în afara valorii de întrebuinţare, tot aşa cum

valoarea de întrebuinţare nu răspunde cerinţelor sociale dacă nu se realizează la un anumit

nivel de calitate [15]. Ca urmare, exprimarea valorii prin raportul (U2.2) este justificată.

U2.4 TIPURI DE VALORI

În cadrul ingineriei valorii se fac referiri, frecvent, la trei tipuri de valori: de

întrebuinţare, de schimb şi estetică [30]. Lucrările elaborate de L. D. Miles atribuie noţiunii

de valoare înţelesul de valoare de întrebuinţare, de utilitate a produsului sau serviciului la care

se referă analiza.

U2.4.1. Valoarea de întrebuinţare

Valoarea de întrebuinţare reprezintă totalitatea însuşirilor şi serviciilor (funcţiilor)

oferite de un produs în vederea satisfacerii unor nevoi sociale, materiale sau spirituale, fie

direct, ca bun de consum individual sau colectiv, fie indirect în calitate de componente

necesare pentru producerea de noi bunuri economice. Valoarea de întrebuinţare este

considerată purtătoarea materială a valorii [11].

Exemple – valoarea de întrebuinţare

O maşină de frezat universală răspunde cererii de a realiza – cu scule şi

dispozitive adecvate – generarea, prin procesul de frezare, a unor suprafeţe. Un

autocamion satisface nevoia de a transporta marfă, iar un strung SN 400x1000

este utilizat pentru a realiza suprafeţe cilindrice, prin strunjire, ale unor corpuri

cu diametrul maxim de 400 mm şi lungime de până la 1000 mm. Un autoturism

de lux răspunde nevoii de a transporta persoane într-un anumit grad de confort,

cu diferite viteze ş.a., dar răspunde şi nevoii de a fi în pas cu moda sau de a

satisface un hobby.

Valoarea de întrebuinţare a unui produs poate fi mai mică decât suma valorilor

funcţiilor lui individuale. Ea nu trebuie să coboare sub limita nevoilor reale ale utilizatorilor,

dar nici să o depăşească.

Page 25: Curs Ingineria Valorii

25

Valoarea de utilizare exprimă ierarhizarea subiectivă a produselor după necesitate. Un

produs este cu atât mai valoros cu cât este solicitat mai mult decât altele similare lui.

În faza de proiectare, pe baza analizelor complexe efectuate anterior, se dimensionează

nivelul valorii de întrebuinţare în conformitate cu obiectivul fundamental exprimat prin relaţia

(U1.1). Pe măsură ce produsul, sau serviciul, se consumă în sfera satisfacerii nevoilor sociale,

nivelul valorii de întrebuinţare poate să se schimbe. De aceea trebuie ca el să fie pus în acord

cu cerinţele sociale. În fig. U2.1 se prezintă variante ale posibilităţilor de îmbunătăţire a

raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie al unui produs. Dacă la

momentul t = 0, adică la finalizarea proiectului de produs, valoarea de întrebuinţare a acestuia

este V10, iar costul de producţie este Cp0, în diversele etape ale existenţei lui până la scoaterea

din circuitul cerinţelor sociale evoluţia celor doi factori poate fi diferită. În toate cazurile însă

se urmăreşte obţinerea unei valori cât mai mari a raportului exprimat prin relaţia (U1.2).

Momentele în care se realizează conceperea, reproiectarea sau îmbunătăţirea unui

produs sunt marcate de schimbarea valorii raportului amintit comparativ cu produsele similare

existente sau nou create.

Evident, principalul moment de analiză îl constituie cel din faza de concepţie-proiectare,

când în funcţie de cunoştinţele de specialitate şi de informaţiile la care au acces specialiştii

grupului de analiză şi de execuţie a produsului, se dimensionează nivelul valorii de

întrebuinţare şi cel al costurilor.

Pe măsura trecerii timpului creşte atât nivelul cunoaşterii, cât şi posibilitatea accesului

la informaţie. De asemenea, nivelul tehnologic evoluează făcând posibile prelucrări şi servicii

care în momentul anterior conceperii şi proiectării produsului nu erau avantajos realizabile.

Toate acestea sunt valorificate în analizele efectuate la reconceperea sau îmbunătăţirea

produsului, în momentele t1, t2, …, tn, fig. U2.1, când se schimbă şi valoarea raportului

(U1.2).

Obiectivele urmărite de studiile efectuate în cadrul I.V. sunt legate cu precădere de

valoarea de întrebuinţare şi costul de producţie. Acestea se concretizează, în esenţă, prin doi

indicatori: limita minimă a valorii de întrebuinţare şi limita maximă a cheltuielilor ocazionate

de efectuarea studiului.

Limita minimă a valorii de întrebuinţare are în vedere nivelurile minime ale

parametrilor tehnico-funcţionali ai produsului care satisfac cerinţele utilizatorilor. Pentru

stabilirea acestei limite se atribuie produsului acei parametri care să-i dea un anumit grad de

utilitate şi care răspund cererii beneficiarilor. În acest scop este necesar să se studieze

cerinţele reale şi tendinţele pe plan mondial în legătură cu aceşti parametri.

Care sunt modalităţile prin care, valoarea poate fi mărită? Comentaţi graficele

din figura U2.1.

Page 26: Curs Ingineria Valorii

26

U2.4.2 Valoarea de schimb

Totalitatea aptitudinilor unui produs material sau de tip serviciu, care îi conferă

posibilitatea de a fi schimbat cu un alt produs sau serviciu, constituie valoarea de schimb a

acestuia. Conform definiţiei de mai sus valoarea de schimb poate fi exprimată prin raportul:

k

e

q

q=Vsc , (U2.3)

în care qe este cantitatea din produsul etalon, iar qk este cantitatea din produsul k echivalent cu qe [8].

Exprimată în unităţi monetare,

valoarea de schimb devine preţ relativ.

Formată pe baza condiţiilor normale de

vânzare-cumpărare, a mărfurilor, a

raportului dintre cerere şi ofertă, care se

exprimă prin preţul mixt de piaţă.

Schimbarea între produse se face

pe baza calităţii de marfă a acestora.

Orice produs poate fi marfă dacă:

• este rezultat al muncii

omeneşti;

• are valoare de întrebuinţare;

• trece de la producător la

consumator prin intermediul

schimbului.

Valoarea de schimb este influenţată de: utilitatea produsului, de valoarea de estimaţie şi

de valoarea de piaţă a acestuia. Acestea se intercondiţionează continuu şi îşi schimbă locurile

între ele pe diverse durate de timp şi pe diverse pieţe.

Exemplu Funcţia principală a unui motor este să dezvolte putere. Fie aceasta P =

120 CP. Costul motorului este de 5 mii lei. Conform celor de mai înainte, valoarea va fi:

245

120

C

V=V

p

i == CP/mii. lei.

Având ca exemplu definiţiile date pentru valoarea de întrebuinţare şi de schimb,

definiţi valoarea estetică.

U2.5 EXPRESIA CANTITATIVĂ A VALORII

Fig. U2.1

Page 27: Curs Ingineria Valorii

27

Valoarea poate fi exprimată, cantitativ, prin raportul dintre valoarea de întrebuinţare Vi,

măsurată în unităţi de performanţă, şi cost Cp, exprimat în unităţi monetare, adică:

p

i

C

V=V . (U2.4)

Unităţile de performanţă pot fi: m/sec, km/h, rot/min, m3/min, kWh, CP, l/min, tone/kW etc.

Relaţia de interdependenţă dintre funcţie (exprimată prin dimensiunea ei tehnică), cost

şi valoare respectă legile transpoziţiei. Potrivit acestei afirmaţii rezultă:

V

VC;VCV i

ppi =⋅= (U2.5)

Unitatea de valoare este în mod necesar constituită din performanţă şi cost. Sunt şi

cazuri când valoarea are trei dimensiuni, de exemplu distanţă-timp-cost (km/h/lei).

Valoarea maximă a unui produs este greu de definit şi de realizat. Ea este variabilă în

timp, depinzând de aplicarea noilor cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice pe care le deţine

producătorul atunci când realizează produsul. Ideile şi soluţiile care la un moment dat sunt

optime devin depăşite după trecerea unui anumit timp, făcând necesară reanalizarea

produsului astfel încât raportul (U1.1) să aibă valoarea optimă “la zi”, în concordanţă cu

evoluţiile ştiinţei şi tehnicii.

Exemplu Transportul cu trenul rapid pe un traseu de 170 km se realizează în 2,2 ore

şi costă 80 lei. Conform celor prezentate mai înainte, rezultă:

25,218

170

Ci1V

=Vp1

1 == km/10 lei

0,275 8

2,2

Ci2V

=Vp2

2 == ore/10 lei

V1 = 21,25 km/16,5 min/10 lei

V2 = 72,27 km/1 oră/10 lei.

Funcţia unui autocamion este de a transporta marfă. Dacă sarcina utilă este de 8 tone, iar costul autocamionului este de 45 mil. lei, aflaţi care va fi valoarea, în acest caz, şi cum se măsoară aceasta.

Să ne reamintim...

• Valoarea unui produs, în accepţia ingineriei valorii, este determinată de relaţia

utilitate-cost.

• Mărimea valorii este influenţată de: utilitatea produsului şi durata sperată de

utilizare, doleanţele utilizatorilor, concurenţa de piaţă, raritatea produsului şi

dificultatea de a fi obţinut de pe piaţă, costul produsului.

• În cadrul ingineriei valorii se fac referiri, frecvent, la trei tipuri de valori: de

Page 28: Curs Ingineria Valorii

28

întrebuinţare, de schimb şi estetică.

• În practică, există mai multe posibilităţi pentru a creşte valoarea unui produs.

• Analiza valorii (ingineria valorii) este o metodă de analiză tehnico-economică a

produselor aflate în faza de maturitate (cercetare-proiectare), urmărind realizarea

unor produse cu valoare (valoare de întrebuinţare / cost) mare.

U.2.6 PROIECTAREA ŞI TESTAREA VALORII

U2.6.1 Condiţii de bază la proiectarea valorii

Activitatea de proiectare a valorii constă în totalitatea acţiunilor tehnico-ştiinţifice şi

organizatorice, efectuate cu scopul ca produsul ce urmează a fi realizat să corespundă pe de o

parte cerinţelor utilizatorului şi posibilităţilor lui de cumpărare, iar pe de altă parte să asigure

producătorului un profit maxim prin comercializare.

Produsul nou creat, analizat în fază de proiect, va dispune de o valoare compatibilă cu

cerinţele sociale şi cele ale producătorului dacă răspunde cel puţin următoarelor condiţii:

• produsul are numai acele funcţii utile solicitate de piaţă;

• nivelul performanţelor (dimensiunile tehnice ale funcţiilor) este în concordanţă cu cel

cerut de utilizator;

• seria de fabricaţie prognozată asigură amortizarea cheltuielilor de asimilare într-un

timp scurt;

• are caracter de noutate pe piaţă şi se poate menţine, în concurenţa cu produsele

similare, un timp suficient, astfel încât să se recupereze cheltuielile şi să se obţină beneficiile

prognozate;

• coeficientul de risc, la apariţia pe piaţă, este mic;

• asigură un raport optim între valoarea de întrebuinţare şi preţul de vânzare.

Este necesar să se sublinieze condiţia ca produsul nou creat să dispună numai de acel

nivel de performanţă care este solicitat de utilizator. Dacă nivelul de performanţă este

mai mare, produsul devine depozitar al unei valori de care utilizatorul nu are nevoie şi

pe care nu o foloseşte, în schimb trebuie să o plătească la cumpărare.

Satisfacerea condiţiilor de mai înainte şi a altora, conexe lor, certifică faptul că la

conceperea şi proiectarea noului produs acestuia i s-a conferit valoarea adecvată.

U2.6.2 Testarea valorii

Pentru verificarea gradului în care unui produs nou proiectat i-a fost conferită valoarea

necesară, în studiile de I.V. se utilizează teste. Analiştii din compartimentul de I.V. supun

proiectul final al unui produs unor teste, cum ar fi cel exemplificat mai jos.

Exemplu - test pentru verificarea gradului în care noul produs răspunde

cerinţelor

Page 29: Curs Ingineria Valorii

29

1. Are produsul proiectat numai funcţiile necesare solicitate de utilizator ?

2. Nivelul performanţelor este cel solicitat de consumator ?

3. Se recuperează cheltuielile ? În cât timp ?

4. Care este raportul dintre preţul de vânzare şi costul de producţie ?

5. Are caracter de noutate ?

6. Cu ce coeficient de risc apare pe piaţă ?

7. Dacă proiectantul are nevoie de acest produs, este dispus să-l cumpere ?

În final se compară şi se apreciază diferenţele dintre rezultatele estimate şi cele obţinute

de un produs similar.

Evident că răspunsurile la întrebările din test au un caracter calitativ, dar pot fi şi

cuantificate după ce pentru fiecare dintre ele s-a acordat un anumit punctaj. Un produs căruia i

s-au conferit aptitudinile pe baza cărora să răspundă satisfăcător unui test ca cel de mai sus,

este considerat că are valoarea corect proiectată şi dimensionată.

Verificarea practică a corectitudinii valorii se realizează pe piaţă, în concurenţă cu

produsele similare. Totuşi, anterior impactului produsului cu piaţa este necesar ca, în faza de

definitivare a proiectului, utilizând metodele analizei valorii, să i se testeze valoarea conform

programului propus mai sus.

U2.6.3 Factori care determină costurile suplimentare

a - Managementul activităţii de concepţie

Din relaţia (U1.2) rezultă că începând din faza de cercetare-proiectare şi până la

maturitate, în costul produselor sunt introduse costuri inutile. Prin eliminarea acestor costuri

este posibilă îmbunătăţirea valorii produselor.

Sunt identificate numeroase cauze care contribuie la apariţia în proiect a costurilor

inutile, dintre care mai importante pot fi considerate următoarele:

• Timp insuficient pentru cercetare-proiectare. În astfel de cazuri presiunea

comercială asupra producătorului determină grăbirea de către acesta a etapei de concepţie şi a

celei de execuţie pentru a lansa produsul mai repede pe piaţă. Deoarece capacitatea de

cercetare-proiectare nu este dimensionată pentru situaţii de urgenţă, se ajunge la soluţii de

proiect mai scumpe decât cele elaborate în condiţii normale când se alocă timp suficient atât

pentru informare şi documentare, cât şi pentru elaborarea proiectului.

• Lipsa de strategii privind orientarea muncii spre valoare. În cele mai multe

cazuri personalul din compartimentele de cercetare-proiectare şi de execuţie urmăreşte

realizarea unor indicatori de performanţă, aceştia putând fi mai uşor evaluaţi şi comparaţi.

Aspectele privind valoarea fie că se neglijează, fie sunt plasate într-un plan secundar.

• Factorul uman. Lipsa de comunicare între responsabilii de compartimente şi

persoanele din sectoarele de cercetare-dezvoltare se reflectă în costurile inutile. De asemenea,

neînţelegerile dintre conducător şi subordonat, în cadrul diverselor compartimente ce concură

Page 30: Curs Ingineria Valorii

30

la realizarea produsului, influenţează costul. Lipsa informării pe verticală şi orizontală este

determinată în special de factorul uman. Ponderea cea mai mare în realizarea produselor o are

personalul cu pregătire medie. De aceea în activitatea de I.V. una din condiţiile reuşitei o

constituie crearea mijloacelor şi canalelor prin care să se asigure o bună informare a

personalului cu pregătire medie. Aceasta constituie un potenţial adiţional important ce se

reflectă în eliminarea parţială sau totală a costurilor inutile.

• Programarea incorectă a timpului pentru proiectarea valorii. Chiar în condiţiile

absenţei presiunii comerciale, insuficienţa timpului necesar dimensionării şi implementării

valorii în proiect poate proveni din neprevederea acestuia sau prevederea incorectă în fondul

necesar pentru concepţie şi proiectare. Ca urmare produsul porneşte din start încărcat cu

costuri suplimentare.

Enumeraţi cauzele care pot genera costuri inutile în etapa de proiectare a produselor.

b - Factori care ţin de calificarea personalului de cercetare-proiectare

Activitatea desfăşurată în cadrul I.V. este specifică muncii de cercetare şi proiectare. Se

cunoaşte că 75-85% din cheltuielile de fabricaţie sunt prefigurate încă din faza de proiectare.

Analizele efectuate după ce produsul a intrat în circuitul comercial nu pot contribui la

reducerea costurilor decât în limite reduse, care nu depăşesc 20-25%. Ca urmare trebuie

acordată atenţie deosebită stabilirii valorii produsului în faza de cercetare-proiectare.

În faza de cercetare-proiectare pot fi introduse multe cheltuieli inutile pentru realizarea

produsului nou creat sau reconceput. Acestea provin din mai multe surse, cele mai importante

fiind:

• Cunoştinţe de specialitate insuficiente sau incorect asimilate. Acestea conduc la

soluţii tehnologice sau constructive scumpe şi de multe ori depăşite, astfel încât proiectul

produsului este din start afectat de sindromul necompetitivităţii.

• Necunoaşterea costurilor diferitelor soluţii tehnice. Prevederea în proiecte a unor

soluţii tehnice fără a se ţine seama de costul acestora nu conduce la realizarea optimală a

valorii. Proiectantul trebuie să compare mai multe soluţii ce conduc la acelaşi rezultat urmând

ca dintre acestea să o aleagă pe cea care costă cel mai puţin şi, în acelaşi timp, satisface în

bune condiţii cerinţele tehnico-funcţionale impuse produsului.

• Prejudecăţile în domeniul tehnic. Ţin mai ales de atitudinea inflexibilă a

proiectantului în legătură cu variantele posibile pentru rezolvarea unei probleme. Un exemplu

în acest domeniu îl constituie menţinerea în proiecte a unor materiale de execuţie scumpe sau

poluante şi neînlocuirea lor cu altele cu caracteristici apropiate sau chiar identice, dar mult

mai ieftine.

• Necunoaşterea realizărilor din alte ramuri ale ştiinţei şi tehnicii. Soluţii tehnice

de înaltă performanţă, deosebit de eficiente, aplicate în unele ramuri ale industriei nu sunt

Page 31: Curs Ingineria Valorii

31

cunoscute în altele. Un exemplu îl constituie extinderea tehnologiilor pe bază de laser, din

industria de armament, în practica medicală. În schimb în unele ramuri din industria civilă

utilizarea acestei tehnici este extrem de redusă sau nici nu se pune problema ei.

• Adoptarea unor coeficienţi de siguranţă supraestimaţi. Din dorinţa de a nu se ivi

probleme tehnice cu produsul nou conceput, proiectanţii au tendinţa să supradimensioneze

unele părţi ale acestuia. În afară de mărirea dimensiunilor fizice se recurge, adesea, la

utilizarea unor materiale cu caracteristici fizico-mecanice mult superioare celor necesare sau

se prevăd condiţii tehnice cu mult peste nivelul ce poate asigura performanţele şi funcţiile

stabilite.

• Lipsa de inventivitate. În numeroase proiecte se regăsesc soluţii utilizate frecvent,

unele dintre ele trecute de apogeu, dar preferate de proiectant deoarece pe acestea le-a mai

folosit anterior sau au fost folosite de alţii şi au corespuns. Deşi verificate anterior, ele pot

deveni ineficiente în raport cu variantele apărute între timp pe baza evoluţiilor din ştiinţă şi

tehnică. Ignorarea aspectelor novatoare de către proiectanţi şi complacerea în rutină introduc

costuri suplimentare.

• Posibilităţi limitate de informare şi documentare. Sunt datorate următorilor trei

factori importanţi:

− inaccesibilitatea la sursele de informare;

− lipsa surselor de informare;

− ritmul accelerat de apariţie a informaţiei astfel încât chiar dacă primii factori nu ar

constitui piedici reale, specialistul nu reuşeşte să se documenteze decât pe un domeniu relativ

îngust.

Lipsa materialului documentar şi implicit a informaţiei conduc la blocarea sau

estomparea actului de creaţie şi se materializează în soluţii de produse cu valoare scăzută şi

costuri ridicate.

• Dezinteres faţă de dimensiunea economică a produselor. Este o cauză generată de

instrucţia şi educaţia proiectanţilor. Abordarea temelor de proiectare numai prin prisma

realizării produselor doar sub aspect tehnic se abate de la unul din principiile de bază ale I.V.

şi este păgubitoare pentru firmă. O astfel de abordare trădează şi pregătirea incompletă a forţei

de muncă în domeniul cercetării şi proiectării.

• Comportamentul psihologic. În multe cazuri proiectanţii introduc în proiectele lor

costuri suplimentare ca urmare a comportamentului lor psihologic, manifestat prin:

− teama de insucces, care îi determină să fie rezistenţi la schimbări;

− comoditate sau mod de lucru dezordonat;

− orgoliul profesional, care îi determină să evite consultarea cu alţi specialişti şi să nu

recunoască şi existenţa altor soluţii tehnice poate mai bune decât cele propuse de ei.

Având în vedere cele două categorii de factori anterior prezentate , explicaţi cum şi de ce factorul uman este responsabil pentru realizarea unor produse cu costuri mari.

Page 32: Curs Ingineria Valorii

32

c - Alţi factori răspunzători de costurile mari

• Receptarea incorectă a studiilor de marketing. Dacă informaţiile privind

necesităţile pieţei sunt incorect transmise de către utilizatori sau receptate eronat în cadrul

studiilor, acestea sunt asimilate ca atare în sectorul cercetare-proiectare intrând, în datele

iniţiale, cu valori inexacte. Utilizarea în proiecte a unor astfel de date conduce, inevitabil, la

soluţii tehnice scumpe şi neconcordante cu cererea pieţei.

• Distribuirea şi asistenţa tehnică. Creşterea remarcabilă a valorii poate fi şi

rezultatul corectei distribuiri a produselor şi asigurării asistenţei tehnice. Asigurarea calităţii

în aceste direcţii şi practicarea unui marketing ofensiv, conduc cu siguranţă la evitarea

creşterii costurilor. În acest scop este necesar ca:

- să se dimensioneze corect centrele de desfacere şi cele de service;

- să se efectueze activităţile de service la nivel calitativ ridicat;

- să se practice evidenţa strictă şi amănunţită a tuturor problemelor apărute în aceste

direcţii pentru a le folosi, ca date de intrare, la reconceperea produselor.

U2.6.4 Eliminarea sau atenuarea cauzelor ce duc la funcţii şi costuri inutile

Metodele de operare ale I.V. permit eliminarea sau diminuarea efectelor datorate

cauzelor enumerate mai înainte, după cum urmează:

• lipsa informaţiilor tehnice complete, la zi, una din dificultăţile specialiştilor

contemporani, poate fi mult diminuată prin utilizarea cunoştinţelor unor grupuri

pluridisciplinare;

• absenţa ideilor novatoare este compensată prin metode creative de grup care

stimulează imaginaţia şi emiterea de idei noi;

• lipsa informaţiilor privind costurile şi calculul global, nedetaliat, al acestora, care

ascunde costurile inutile, este eliminată prin includerea în grupul de analiză a unor specialişti

în probleme de preţuri;

• lipsa de timp şi presiunea comercială pot fi compensate prin elaborarea unor strategii

adecvate privind reînnoirea produselor şi coordonarea activităţilor serviciilor de proiectare cu

cele de I.V.

Abordarea proiectării sau reproiectării în spiritul I.V. contracarează în bună măsură

deficienţele de ordin general şi pe cele specifice diverselor domenii de activitate prin analiza

critică şi sinteza creativă realizate atât sub aspect tehnic, cât şi economic. Ingineria valorii

integrează într-un model unic de analiză cele două laturi - tehnică şi economică - oferind o

metodologie de desfăşurare sistematică a relaţiei funcţii-costuri.

Proiectarea unei valori de întrebuinţare cât mai adecvate cerinţelor sociale, cu costuri

minime, reproiectarea produselor şi diminuarea sau eliminarea completă a cheltuielilor

Page 33: Curs Ingineria Valorii

33

suplimentare, se bazează - în cadrul I.V. - în principal pe următoarele elemente ce rezultă din

cele prezentate mai înainte:

• abordează produsul prin prisma funcţiilor lui şi direcţionează cu consecvenţă

activităţile de cercetare-proiectare spre realizarea acestor funcţii;

• nivelul funcţiilor se stabileşte în concordanţă cu cerinţele utilizatorului;

• costurile sunt orientate către realizarea fiecărei funcţii în parte, în strictă corelare

cu nivelul valorii de întrebuinţare necesar;

• fiind o activitate de colectiv interdisciplinar asigură stimularea reciprocă a gândirii

creative, iar motivaţia rezultă din cooperare.

U2.7 Rezumat � Valoarea unui produs, în accepţia ingineriei valorii, este determinată de relaţia

utilitate-cost, reflectând legătura dintre cerinţele utilizatorilor şi resursele financiare ale acestora la un moment dat.

� Valoarea poate fi exprimată, cantitativ, prin raportul dintre valoarea de întrebuinţare Vi, măsurată în unităţi de performanţă, şi cost Cp, exprimat în unităţi monetare, adică:

p

i

C

V=V .

� Este necesar ca produsul nou creat să dispună numai de acel nivel de performanţă care este solicitat de utilizator. Dacă nivelul de performanţă este mai mare, produsul devine depozitar al unei valori de care utilizatorul nu are nevoie şi pe care nu o foloseşte, în schimb trebuie să o plătească la cumpărare.

U2.8 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ce înţelegeţi prin valoarea unui produs?

2. Care este expresia cantitativă a valorii?

3. Câte tipuri de valori cunoaşteţi? Definiţi fiecare tip şi exemplificaţi.

4. Care sunt condiţiile de care trebuie să se ţină seama în etapa de

proiectare a valorii unui produs?

5. Explicaţi cum se face testarea valorii unui produs nou.

6. Enumeraţi şi comentaţi factorii care duc la costuri inutile, factori care ţin

de managementul activităţii de concepţie.

7. Cum se pot atenua sau elimina cauzele care conduc la funcţii (costuri)

inutile ? Exemplificaţi.

8. Definiţi valoarea estetică a unui produs.

9. Comentaţi factorii care duc la costuri mari ale produselor, factori care

ţin de calificarea personalului de cercetare – dezvoltare.

10. Explicaţi cum poate fi mărită valoarea unui produs.

Page 34: Curs Ingineria Valorii

34

Unitatea de învăţare U3. FUNCŢIILE PRODUSELOR

Cuprins

U3.1. Introducere ...................................................................................................... 34

U3.2 Competenţe ....................................................................................................... 35

U3.3 Definirea şi clasificarea funcţiilor ..................................................................... 35

U3.3.1.Generalităţi .......................................................................................... 35

U3.3.2. Clasificarea funcţiilor .......................................................................... 37

U3.4 Identificarea, caracterizarea şi simbolizarea funcţiilor ..................................... 38

U3.4.1. Identificarea funcţiilor ........................................................................ 38

U3.4.2. Clasificarea funcţiilor .......................................................................... 39

U3.4.3. Simbolizarea funcţiilor. ........................................................................ 41

U3.4.4. Nomenclatorul de funcţii ...................................................................... 42

U3.5 Nivelul de importanţă. Dimensiunile funcţiilor .................................................. 42

U3.5.1. Nivelul de importanţă .......................................................................... 43

U3.5.2. Dimensiunea tehnică a funcţiei ........................................................... 44

U3.5.3. Dimesiunea economică a unei funcţii .................................................. 45

U3.6. Legătura dintre funcţie şi nivelul de importanţă. Ordonarea după importanţă. 45

U3.7. Dimensionarea funcţiilor ................................................................................. 46

U3.7.1 Dimensionarea tehnică. Limita minimă şi maximă. ............................. 46

U3.7.2. Dimensionarea economică a funcţiei. ................................................. 47

U3.7.3. Repartizarea costurilor pe funcţii. ...................................................... 48

U3.7.4.Abordarea funcţională – resursă a reducerii costurilor. ...................... 48

U3.8. Rezumat.. ......................................................................................................... 48

U3.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ....................................................................... 49

U3.10 Temă de control. ............................................................................................. 49

U3.1 Introducere

Unitatea de curs prezintă noţiuni de bază din ingineria valorii, cum ar fi:

funcţiile produselor (definirea şi clasificarea funcţiilor), identificarea,

caracterizarea şi dimensionarea funcţiilor.

Repartizarea costurilor pe funcţii este un subiect de o deosebită importanţă în

cadrul demersului de identificare a funcţiilor scumpe sau inutile. Prezenta unitate

de învăţare se încheie cu un test de evaluare a cunoştinţelor. De asemenea, în

cadrul elementelor de tip To Do..., sunt sugerate aplicaţii care pot ajuta la

rezolvarea primei teme de control, propusă la sfârşitul acestei unităţi de învăţare.

Page 35: Curs Ingineria Valorii

35

Tema de control 1 va avea o pondere de 20% în nota finală.

U3.2 Competenţele unităţii de învăţare

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

• Definească funcţia unui produs;

• Identifice funcţiile unui produs;

• Definească nomenclatorul de funcţii al produsului;

• Explice cum se realizează nomenclatorul de funcţii al unui produs studiat;

• Stabilească nivelul de importanţă;

• Definească dimensiunile funcţiilor produsului;

• Descrie modul în care se face dimensionarea funcţiilor produsului;

• Descrie modul în care se face repartizarea costurilor pe funcţiile

produsului studiat.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U3.3 DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA FUNCŢIILOR U3.3.1. Generalităţi

Funcţia este o însuşire esenţială a produsului în raport cu mediul şi utilizatorul [28]. Ea

este o componentă a valorii de întrebuinţare şi se poate realiza prin intermediul unui purtător

material. Ca urmare se defineşte nu numai prin însuşire, ci şi prin partea sa materială - bloc,

subansamblu, componentă - cu ajutorul căreia se manifestă însuşirea.

Să ne reamintim...

....principiile metodei analizei valorii

Principiul concepţiei funcţionale - în ingineria valorii, produsele sau serviciile sunt studiate pornind de la funcţiile pe care acestea trebuie să le realizeze. Concepţia constructivă a produsului, sau de structură a serviciilor, se constituie ca rezultat al soluţiilor adoptate pentru materializarea fiecărei funcţii.

Principiul dublei dimensionări a funcţiilor are la bază considerentul că

funcţiile produselor au o dimensiune tehnică ce le caracterizează nivelul de

performanţă, şi una economică, exprimată prin cost.

Principiul echilibrului între valoarea de întrebuinţare şi costul de

producţie - produsul să fie astfel conceput şi realizat încât să aibă o valoare de

întrebuinţare cât mai mare obţinută cu costuri minime.

Potrivit principiului concepţiei integrate obiectul I.V. îl constituie un produs

Page 36: Curs Ingineria Valorii

36

conceput ca un sistem de funcţii, reunite într-un ansamblu cu valoare de

întrebuinţare.

Conform principiului concepţiei funcţionale, produsele din diverse domenii sunt

rezultatul asamblării unor componente (subansambluri) ale căror soluţii sunt adoptate în aşa

fel încât fiecare dintre ele să realizeze una sau mai multe funcţii. În cadrul ingineriei valorii

prezintă importanţă pentru utilizatori şi pentru producători nu produsul în sine, ci utilitatea pe

care acesta o are prin funcţiile lui. Un produs este creditat ca “valoros” dacă posedă numai

funcţiile necesare, cerute de piaţă [30].

O funcţie cerută – deci necesară – dar nerealizată, nu poate fi compensată de alte funcţii

ale produsului, chiar dacă acestea sunt realizate la parametri tehnici şi economici optimi.

Funcţia, ca aptitudine ce determină efectul util al produsului, este caracterizată prin una

sau mai multe dimensiuni tehnice, prin care se relevă mărimea însuşirilor ce oferă valoare de

întrebuinţare elementară.

Baza metodei de lucru în ingineria valorii o constituie descompunerea produselor în

subansamblurile lor componente, fiecare din ele îndeplinind, în produs, o anumită funcţie şi

reprezentând o valoare de întrebuinţare parţială. Suma tuturor funcţiilor care satisfac cerinţele

utilizatorilor constituie valoarea de întrebuinţare totală.

Conform principiului concepţiei integrate, obiectul de studiu al analizei valorii îl

constituie produsul marfă, ca sumă de funcţii care corespund unor cerinţe sociale, şi nu părţi

izolate ale acestuia. Componentele şi subansamblurile produselor există numai ca soluţie de

suport material al funcţiilor fără a răspunde individual unor cereri de piaţă. Ca urmare

separarea pe subansambluri - şi deci pe funcţii - este posibilă până la stadiul în care

descompunerea nu se mai poate efectua. În această stare subansamblurile corespund unor

valori de întrebuinţare elementare distincte, care nu apar pe piaţă ca atare deoarece ele nu sunt

necesare decât integrate în ansamblul produsului căruia îi aparţin.

Fiecare funcţie are un cost de producţie, care trebuie calculat cât mai exact posibil şi

care trebuie justificat prin efectul util al acesteia. Costul funcţiei rezidă din cel al purtătorului

său material.

Exemplu

Se consideră stratul protector, de vopsea, de pe o construcţie metalică.

Stratul de vopsea are însuşirea de a proteja suprafaţa construcţiei contra

agenţilor corosivi şi, prin aceasta, de a îi conferi funcţia “rezistă la coroziune”.

Rezistenţa la coroziune măreşte valoarea de întrebuinţare a construcţiei. Trebuie

subliniat însă, că nu rezistenţa la coroziune costă bani, ci stratul de vopsea care

se aplică construcţiei şi care are aptitudinea de a proteja.

Pentru stabilirea raportului Vi/Cp este necesar să se cunoască mărimea valorii de

întrebuinţare, respectiv a funcţiilor, precum şi cea a costurilor asociate fiecărei funcţii. În

Page 37: Curs Ingineria Valorii

37

acest scop trebuie să se identifice toate funcţiile şi aportul lor la valoarea de întrebuinţare

totală, precum şi cu ce costuri se realizează. O astfel de departajare este dificilă, mai ales

pentru că tehnica de stabilire şi ierarhizare a funcţiilor are şi o componentă subiectivă. Pentru

depăşirea unor astfel de dificultăţi este necesară, mai întâi, clasificarea funcţiilor. U3.3.2. Clasificarea funcţiilor

După natura lor şi posibilităţilor de măsurare, funcţiile se împart conform tabelului

U3.1. în două grupe mari: obiective şi subiective.

Tabelul U3.1. Clasificarea şi particularităţile grupelor de funcţii

Pentru înlesnirea activităţii de stabilire a funcţiilor unui produs, acestea sunt grupate

după două criterii [15].

1. După contribuţia lor la realizarea valorii de întrebuinţare, conform STAS 11272/1-79,

acestea sunt:

* principale - corespund scopului principal căruia îi este destinat obiectul studiat şi care

contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare, putând fi obiective sau subiective;

* secundare (sau auxiliare) - care servesc la îndeplinirea sau completarea funcţiilor

principale şi care contribuie indirect la realizarea valorii de întrebuinţare a obiectului

studiat, fiind obiective.

2. După necesitatea lor la realizarea valorii de întrebuinţare, funcţiile sunt:

* necesare - cele care contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare a obiectului;

* inutile - cele care nu contribuie la realizarea valorii de întrebuinţare.

3. În raport cu momentul efectuării analizei, funcţiile sunt:

• existente - necesare sau inutile şi prezente la obiectul studiat sau la grupa din care

acesta face parte;

• noi - necesare, derivate din cerinţele utilizatorilor, atribuite produselor noi sau existente

după efectuarea analizei.

Funcţii Elemente distinctive

Obiective

• au dimensiuni tehnice măsurabile;

• sunt receptate obiectiv de către utilizator;

• dimensiunile tehnice sunt obiectiv percepute, dar nu şi

obiectiv determinate depinzând de preferinţele utilizatorilor.

Subiective

• dimensiunile tehnice sunt greu măsurabile sau nemăsurabile;

• nu sunt sesizate identic de către utilizatori;

• se ierarhizează pe bază de anchetă statistică în rândurile

utilizatorilor, având la bază efecte psihosenzoriale.

Page 38: Curs Ingineria Valorii

38

Exemplu

Funcţiile secundare sunt o consecinţă directă a adoptării unei anumite

concepţii constructive. Ele condiţionează funcţiile de bază. În cazul unui motor

cu ardere internă funcţia “dezvoltă putere” este principală deoarece ea

corespunde scopului pentru care este creat motorul, în timp ce funcţia “asigură

răcirea” este secundară deoarece nu aceasta constituie scopul construcţiei.

1. Definiţi valoarea de întrebuinţare a unui produs industrial, ales de

dumneavoastră.

2. Identificaţi 5 caracteristici ale produsului ales.

Funcţia secundară nu aduce cu sine o utilitate în plus, dimpotrivă, produce un consum

suplimentar, dar cu toate acestea fără ea nu se poate realiza la parametrii doriţi funcţia de

bază, adică cea care dă valoarea de întrebuinţare.

Schimbarea unor principii de funcţionare ale produsului are ca efect o nouă concepţie

a acestuia, ducând la eliminarea unora dintre funcţiile auxiliare. De asemenea trebuie subliniat

că una şi aceeaşi funcţie principală poate fi realizată în mai multe variante constructive,

fiecare având costuri de producţie diferite. Frecvent funcţiile auxiliare reprezintă o cotă parte

remarcabilă a costurilor de producţie şi de aceea ele trebuie evidenţiate separat faţă de

funcţiile principale.

În numeroase cazuri acelaşi subansamblu materializează mai multe funcţii principale

şi secundare. Numărul funcţiilor secundare, care sunt necesare realizării celor principale,

evidenţiază simplitatea sau complexitatea produsului fiind o consecinţă directă a

profesionalismului şi gândirii novatoare a proiectantului.

U3.4. IDENTIFICAREA, CARACTERIZAREA ŞI SIMBOLIZAREA

FUNCŢIILOR

U3.4.1. Identificarea funcţiilor

În cadrul studiilor de ingineria valorii un rol important îl are identificarea funcţiilor

produsului nou creat sau reanalizat. Este imperios necesar să se stabilească corect toate

funcţiile deoarece omiterea sau încadrarea incorectă a unora dintre ele, conduce la evaluări

inexacte. Pentru înlăturarea unor neajunsuri de acest tip este necesar să se aplice metodologii

verificate de practică.

Identificarea corectă a funcţiilor implică următoarele etape:

• descompunerea produsului în subansambluri şi componente până la gradul maxim de

simplitate, astfel încât imaginaţia analistului să fie dirijată într-o direcţie precis

determinată;

Page 39: Curs Ingineria Valorii

39

• cunoaşterea clară a faptului că o funcţie este diferită de o alta numai dacă adaugă prin ea

însăşi valoare de întrebuinţare şi dacă poate exista independent de cealaltă.

Pentru identificarea logică a funcţiilor, Charles W. Bytewai, director de seminar în

ingineria valorii la UNIVAC, Salt Lake City, a conceput diagrama FAST sintetizată în

exemplul de mai jos, tabelul U3.2. În diagramă funcţiile sunt împărţite în clase. Interacţiunile

dintre funcţii se evidenţiază prin următoarele întrebări: DE CE ?, CUM ?, CÂND ?. Prima

întrebare conduce la o funcţie de rang superior, iar ultima conduce la o funcţie de rang

inferior.

Exemplu –Identificarea logică a funcţiilor produsului

Diagrama FAST pentru o parte a funcţiilor unui motor cu ardere internă

Tabelul U3.2.

Nivelul I Nivelul II Nivelul III

Funcţii principale

CUM ?

Funcţii secundare

DE CE ? CUM ?

← →

Funcţii secundare

DE CE ? CUM?

← →

1. Dezvoltă putere 1.1. Aspiră şi

comprimă

amestecul

1.1.1. Filtrează aer şi carburant

1.1.2. Omogenizează amestecul

1.1.3. Permite accesul

amestecului în cilindri

1.2. Asigură

aprinderea

amestecului

1.2.1. Asigură tensiune electrică

ridicată

1.2.2. Furnizează scânteia

1.3. Asigură

evacuarea

gazelor

1.3.1. Evacuează gazele din

cilindri

Folosind exemplul de mai sus, identificaţi funcţiile produsului industrial anterior

ales.

U3.4.2. Caracterizarea funcţiilor

Modul de exprimare ce caracterizează funcţiile este extrem de important în privinţa

orientării studiului pe direcţia cea mai bună. Se recomandă formulări scurte şi clare pentru a

nu sugera modalitatea de realizare a funcţiei şi nici o orientare spre o direcţie prefigurată sau

preferată.

Page 40: Curs Ingineria Valorii

40

Exemple

Adesea se recomandă folosirea unui număr minim de cuvinte care să fie

de preferinţă: un verb şi un substantiv, ca de exemplu: “transmite putere”,

“transmite momente”, “dezvoltă căldură”, “elimină căldură”, “permite reglări”

etc.

Substantivul trebuie astfel ales încât să i se poată asocia o unitate de măsură. Un astfel

de mod de exprimare conduce la descoperirea şi descrierea funcţiei elementare şi la definirea

dimensiunii tehnice a acesteia.

Pentru caracterizarea corectă a funcţiilor este necesar să se respecte următoarele

reguli:

R1 - Descrierea funcţiei principale trebuie astfel formulată încât să nu repete aceleaşi

însuşiri prin alte cuvinte.

Exemplu

Funcţiile “transmite putere” şi “trasmite momente şi mişcare de rotaţie” nu pot

fi considerate distincte deoarece ambele se referă la transmiterea unor momente

de torsiune. Funcţiile “conţine produsul” şi “ambalează produsul” sunt una şi

aceeaşi funcţie.

R2 - Definirea corectă a funcţiilor auxiliare.

Conform celor prezentate mai înainte o funcţie este auxiliară dacă:

• nu adaugă prin ea însăşi valoare de întrebuinţare;

• condiţionează, prin existenţa sa, realizarea uneia sau mai multor funcţii

principale sau de bază;

R3 - Evitarea descrierii funcţiei în termeni generali.

Exemplu

Atribuirea funcţiei “protejează piciorul”, pentru încălţăminte are un caracter

mult prea general. În aceasta pot fi înglobate, practic, mai multe funcţii distincte

ca:

• izolează termic;

• asigură protecţie mecanică;

• izolează împotriva umidităţii;

• este estetică;

• este rezistentă la solicitări mecanice.

R4 - Diferenţierea clară a funcţiei în raport cu necesitatea produsului. Potrivit acestei reguli

nu se va confunda funcţia cu necesitatea de ansamblu a produsului.

Exemplu

Un compresor este necesar pentru a furniza aer comprimat, dar funcţiile pe care

el le realizează şi prin care răspunde scopului pentru care este conceput, sunt: A

Page 41: Curs Ingineria Valorii

41

- “aspiră aer”; B - “comprimă aer”; C - “refulează aer comprimat”.

R5 - Diferenţierea strictă între funcţie şi domeniul de utilizare a produsului.

R6 - Să nu se confunde funcţia cu dimensiunea tehnică.

Exemplu

Funcţia “are durabilitate” nu poate fi exprimată prin propoziţia “rezistă la

25000 de cicluri”, deoarece în acest mod de descriere se substituie funcţia

propriu-zisă cu dimensiunea ei tehnică.

R7 - Să nu se confunde funcţia cu soluţia ei tehnică.

Exemplu

Funcţia “refulează ulei” a unei pompe de ungere nu poate fi exprimată prin “are

circuit de refulare”, iar funcţia “aspiră ulei” ar fi descrisă incorect prin

propoziţia “are circuit de aspiraţie”.

Din cele 7 reguli rezultă că funcţiile trebuie prezentate prin propoziţii simple, clar

formulate şi precise, astfel încât să reflecte foarte exact toate însuşirile necesare produsului şi

pentru a corespunde unor condiţii impuse de mediu.

Caracterizaţi şi definiţi funcţiile produsului studiat, anterior identificate.

U3.4.3. Simbolizarea funcţiilor

Indiferent că sunt principale sau secundare, funcţiile se simbolizează prin litere mari

de tipar din alfabetul limbii române. În cazul funcţiilor secundare se recomandă ca literele ce

le simbolizează să poarte unul sau mai mulţi indici prin care să se precizeze funcţiile

principale pe care le condiţionează. Astfel, dacă M este o funcţie secundară care contribuie la

realizarea funcţiilor principale A, B, atunci aceasta se va simboliza prin MA,B .

În activitatea curentă a studiilor de I.V. se alcătuieşte o listă de subansambluri, sau

componente simple, în care sunt precizate funcţiile şi tipul acestora, conform tabelului U3.3.

Astfel de liste permit stabilirea nomenclatorului de funcţii.

Tabelul U3.3. Listă cu funcţiile unui produs necesară pentru întocmirea nomenclatorului

Nr. Subansamblul Reper Funcţiile realizate Felul funcţiei

În vederea alcătuirii listei trebuie să se ţină cont că la realizarea unei funcţii pot

participa mai multe componente, sau subansambluri şi, că, un singur subansamblu, sau reper,

Page 42: Curs Ingineria Valorii

42

poate contribui la realizarea mai multor funcţii. Lista este utilizabilă la stabilirea

nomenclatorului de funcţii numai după ce s-au eliminat repetările de funcţii pentru acelaşi

subansamblu şi de subansambluri pentru aceeaşi funcţie.

U3.4.4. Nomenclatorul de funcţii

Potrivit STAS 11272-79, “nomenclatorul de funcţii este constituit din totalitatea

funcţiilor obiectului studiat din punctul de vedere al satisfacerii cerinţelor sociale”.

Întocmirea nomenclatorului se începe numai după ce a fost parcursă etapa de

identificare a tuturor funcţiilor. Înaintea alcătuirii formei finale a nomenclatorului, pentru

produsele cu complexitate mică şi medie, se recomandă a se trasa, grafic, interdependenţa

dintre funcţii cu scopul de a se evita suprapunerile sau interferenţele parţiale.

Nomenclatorul constă în prezentarea într-o ordine, aleasă arbitrar în această fază, a

tuturor funcţiilor şi a unităţilor lor de măsură.

Exemplu - Nomenclatorul de funcţii al tobei de eşapament a

autoturismului Dacia . [11,18].

Pentru stabilirea nomenclatorului s-a ţinut seama de rolul acestui

subansamblu la realizarea valorii de întrebuinţare a produsului.

Tabelul U3.4. Funcţiile tobei de eşapament

Funcţia Denumirea funcţiei Tipul

funcţiei

U.M. Obs.

A

Asigură amortizarea

zgomotului produs de

gazele de evacuare

Obiectivă

Db

-----

B

Asigură evacuarea gazelor

eşapate într-o singură

direcţie

Subiectivă

Fără

dimensiune

-----

C

Rezistă la acţiunea de

corodare a agenţilor

atmosferici şi a gazelor

eşapate

Obiectivă

Ore de

funcţionare

-----

DAB Permite fixarea pe

autoturism

Secundară mm -----

E Diminuează poluarea Obiectivă Procente -----

F Are durabilitate Obiectivă Ore de

funcţionare

-----

G Este estetică Subiectivă ----- -----

U3.5. NIVEL DE IMPORTANŢĂ. DIMENSIUNILE FUNCŢIILOR

Page 43: Curs Ingineria Valorii

43

U3.5.1. Nivel de importanţă

Mărimea convenţională atribuită funcţiilor produsului studiat prin compararea acestora

între ele din punct de vedere al efectului lor util, potrivit STAS 11272-79, constituie nivelul

de importanţă.

Nivelul de importanţă al funcţiilor produselor se stabileşte în vederea determinării

contribuţiei fiecăreia dintre ele la realizarea valorii de întrebuinţare. Funcţiile se ordonează pe

baza comparării, unele cu altele, de către un eşantion reprezentativ de utilizatori şi de

specialişti. Comparaţia nu se face pe baza cuantificării valorii de întrebuinţare a fiecărei

funcţii, ci pe baza aprecierii, de către utilizatori, a contribuţiei pe care o aduce fiecare din

funcţiile ce urmează a fi incluse în nomenclator.

Tehnica de stabilire a nivelului de importanţă al funcţiilor se prezintă în capitolul

referitor la metodologia de aplicare a ingineriei valorii.

Exemplu

Aplicaţie

Pentru exemplificare, se consideră, după lucrarea [18], un produs

caracterizat de funcţiile A, …, F. În vederea ordonării acestora după nivelul de

importanţă se parcurg următoarele etape:

� se formează o matrice, tab.U3.5, în care se înscriu, pe linie şi coloană,

toate funcţiile principale ale produsului studiat;

Tabelul U3.5. Exemplificarea modului de stabilire a nivelului de importanţă

A B C D E F

A 1 0 2 0 0 0

B 2 1 2 1 0 2

C 0 0 1 0 0 0

D 2 1 2 1 0 2

E 2 2 2 2 1 2

F 2 0 2 0 0 1

Total 9 4 11 4 1 7

Pi 25% 11,11% 30,54% 11,11% 2,78% 19,46%

� se acordă puncte de importanţă fiecăreia dintre funcţii, considerând că

prin punctajul 2 sunt apreciate funcţiile mai importante, prin 1 cele care au

aceeaşi importanţă şi prin 0 cele mai puţin importante;

� se compară funcţiile între ele, două câte două, ţinând seama de cele trei

posibilităţi de punctaj precizate mai înainte;

� pe diagonala matricei se înscrie câte un punct deoarece fiecare funcţie

Page 44: Curs Ingineria Valorii

44

este comparată cu ea însăşi;

� se totalizează pe coloană punctajul de evaluare pentru fiecare funcţie în

parte şi se calculează ponderea în procente.

Parcurgând aceste etape, din tabelul 3.5 rezultă:

� funcţia C este cea mai importantă, acumulând 11 puncte şi având

ponderea maximă de 30,54%;

� funcţia E, cu cea mai mică importanţă, are punctajul 1 şi ponderea de

numai 2,78%.

U3.5.2. Dimensiunea tehnică a funcţiei

Unul sau mai mulţi parametri tehnici care caracterizează o funcţie, exprimaţi în

unităţi de măsură corespunzătoare, reprezintă dimensiunea tehnică a acesteia.

Deoarece funcţiile exprimă însuşiri esenţiale ale produsului, ele se corelează cu

parametrii tehnici şi cu caracteristicile constructive ale acestuia.

Dimensiunile tehnice ale funcţiilor exprimă performanţele produselor, adică măsura în

care acestea satisfac o anumită cerinţă.

Când este analizat un produs existent, dimensiunile tehnice ale funcţiilor exprimă

performanţele acestuia. Ele pot fi relevate prin măsurări şi determinări efective. Acestea pot

rămâne în continuare sau pot fi modificate în funcţie de cerere.

Exemple – dimensiuni tehnice pentru produsul „aspirator de praf”:

- puterea motorului;

- dimensiunile de gabarit;

- capacitatea de înmagazinare a sacului etc.

În faza de analiză a unui produs nou, în vederea stabilirii performanţelor lui,

dimensiunile tehnice ale funcţiilor se stabilesc conform limitelor fixate pe baza studiului

necesităţilor sociale reale. În condiţiile stabilirii corecte a nomenclatorului de funcţii, doar în

puţine cazuri numărul caracteristicilor prin care se exprimă dimensiunea tehnică a unei funcţii

este mai mare de 2 sau 3.

Dimensiunile tehnice ale funcţiilor secundare se stabilesc pe baza cunoaşterii măsurii

în care ele condiţionează pe cele principale.

Exemplu

Funcţia de răcire a unui motor electric se realizează prin practicarea pe

carcasa acestuia a unor nervuri care să-i confere o anumită suprafaţă prin care

este posibilă evacuarea căldurii dezvoltată în timpul funcţionării. Mărimea

acestei suprafeţe trebuie astfel dimensionată încât cantitatea de căldură

Page 45: Curs Ingineria Valorii

45

evacuată să fie egală cu cea produsă, asigurându-se un regim constant de

temperatură.

Funcţiile subiective se apreciază prin sondaje. Deşi susceptibile de o mare doză de

subiectivism, acestea pot fi departajate prin acordare de punctaje.

Identificaţi dimensiunile tehnice pentru funcţiile definite anterior,

corespunzătoare produsului studiat.

U3.5.3. Dimensiunea economică a unei funcţii

Fiind realizată prin intermediul unui purtător material, funcţia implică un anumit cost.

Partea din costul obiectului aferentă funcţiei, pe care o realizează, reprezintă dimensiunea

economică a acesteia. Purtătorul material al unei funcţii este o componentă, sau un

subansamblu al produsului, ce rezultă dintr-un număr mai mic sau mai mare de părţi, a căror

concepere şi realizare fizică necesită costuri de producţie.

Stabilirea costului fiecărui element component al subansamblurilor, prin intermediul

cărora produsul îşi realizează funcţiile, permite dimensionarea economică a acestora.

În cazul în care calculul nu este posibil, costurile se stabilesc prin repartizarea pe părţi

componente proporţional cu gradul de participare a acestora la realizarea funcţiilor.

Cheltuielile de regie se pot repartiza pe fiecare componentă în parte, după un anumit

criteriu sau se repartizează în costul total al funcţiilor luând în considerare nivelul de

importanţă a acestora.

U3.6. LEGĂTURA DINTRE FUNCŢIE ŞI NIVELUL DE IMPORTANŢĂ.

ORDONAREA DUPĂ IMPORTANŢĂ.

În cadrul I.V. se admite principiul variaţiei identice a valorii de întrebuinţare şi a

dimensiunii tehnice corespunzătoare. Atât valoarea de întrebuinţare, cât şi dimensiunea

tehnică se înscriu între două niveluri - minim şi maxim - între care identitatea lor este

acceptată [30].

Principiul identităţii este valabil atât la nivelul funcţiilor şi valorilor de întrebuinţare

elementare, cât şi la cele ale produsului finit.

Efectuarea studiilor de analiza valorii necesită:

• stabilirea poziţiilor relative a funcţiilor;

• ponderea fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului.

În acest scop este necesar ca funcţiile să se compare între ele. Comparaţia se realizează

pe baza aprecierii făcute de utilizatori prin intermediul unui “punctaj stabilit anterior”. Fără

compararea, pe această bază, nu se poate face ierarhizarea funcţiilor şi calculul valorii de

întrebuinţare.

Page 46: Curs Ingineria Valorii

46

Punctele se acordă de beneficiarii produsului sau de un eşantion reprezentativ de

utilizatori. Se compară numai funcţiile principale.

Funcţiile pot fi structurate şi pe baza tehnicii arborelui decizional [18].

U3.7. DIMENSIONAREA FUNCŢIILOR

U3.7.1. Dimensionarea tehnică. Limita maximă şi minimă

Atât funcţiile principale cât şi cele secundare dispun de una sau mai multe dimensiuni

tehnice. Dimensiunile tehnice sunt proiectate în cazul produselor noi, sau măsurate la

produsele reanalizate.

Nivelul de realizare al unei funcţii - aşa cum s-a precizat anterior - constituie

dimensiunea tehnică a acesteia. Stabilirea mărimii acestui nivel, exprimată în unităţi de

măsură specifice, constituie dimensionarea tehnică a funcţiei [30].

În acest scop este necesar ca fiecare funcţie să fie exprimată prin trăsăturile ei

fundamentale, prin mărimea ei şi prin unitatea de măsură. Unele funcţii pot avea mai multe

dimensiuni tehnice, exprimate prin mai multe caracteristici, aşa cum rezultă din tabelul U3.5.

Exemplu

Tabelul U3.5. Funcţie cu mai multe dimensiuni tehnice

Produsul Funcţia Dimensiunea tehnică

Presă

mecanică

Execută

mişcarea de

presare

• cursa totală max - X [mm]

• cursa minimă - Y [mm]

• trepte de reglare - n0

• viteza de deplasare max. - vmax [mm/s]

• viteza de deplasare min. - vmin [mm/s]

Trebuie acordată atenţie deosebită determinării dimensiunilor tehnice, deoarece, aşa

cum s-a precizat mai înainte, deşi acestea sunt obiectiv măsurabile, ele pot fi subiectiv

stabilite, cu rezerve mari în supradimensionare spre exemplu.

Limita minimă a dimensiunilor tehnice asigură realizarea utilităţilor unui produs la cel

mai scăzut nivel acceptat de piaţă.

Limita maximă reflectă nivelul performanţelor socialmente necesar. Abordarea limitei

maxime are la bază atât considerente tehnico-economice, cât şi de ordin general. Două dintre

acestea implică o bună cunoaştere a condiţiilor de creştere la maximum a dimensiunilor

tehnice:

1. atribuirea nivelului maxim se manifestă prin creşterea rapidă a costurilor de realizare;

2. creşterea nivelului dimensiunilor tehnice peste un anumit prag - de exemplu cel ce

depăşeşte uzura morală - conduce la depăşirea necesităţii sociale.

Page 47: Curs Ingineria Valorii

47

Detalii legate de nivelul dimensiunilor tehnice se prezintă în unităţile de învăţare

referitoare la metodologia de aplicare a ingineriei valorii.

U3.7.2. Dimensionarea economică a funcţiei

Partea din costul obiectului, aferentă funcţiei, constituie dimensiunea economică a

acesteia [35]. Acţiunea prin care se stabilesc costurile funcţiilor reprezintă dimensionarea

economică.

În cadrul ingineriei valorii se operează cu noţiunea de cost de producţie al funcţiilor

produsului. Costul de producţie total rezultă din însumarea costurilor necesare realizării

fiecărei funcţii a produsului.

O aptitudine nu poate exista în afara unui corp material. Ca urmare nici nu poate avea

un cost prin ea însăşi, ci numai în asociere cu purtătorul său material pentru a cărui producere

se consumă muncă. Ţinând seama de cele de mai sus, costul funcţiei se identifică cu cel al

părţii sau subansamblului din produs, care o realizează efectiv.

Orice cost care nu contribuie la realizarea funcţiilor utile trebuie eliminat. În acest

mod se asigură economii importante.

Costul de producţie, în conformitate cu lucrările de specialitate [6, 18, 30], reprezintă

suma costurilor de manoperă Cman, material Cmat şi regie Creg, conform relaţiei:

( )∑n

1

reg k man j mat iprod C +C +C=C (U3.1)

Costul nu este echivalent cu valoarea produsului. El poate să crească fără să adauge, în

mod necesar, valoare. În acest caz valoarea economică a produsului scade.

În cadrul studiilor de I.V. costul de producţie poate fi structurat diferit în comparaţie

cu relaţia (U3.1), rezultând din suma:

( ),C + C + C + C=C smnstisciminprod ∑ (U3.2)

în care Cmin este costul minim de fabricare a produsului;

Csci - costuri suplimentare datorate concepţiei imperfecte şi atribuirii unor funcţii şi

caracteristici inutile;

Csti - costuri suplimentare cauzate de tehnici şi metode de producţie inadecvate;

Csmn - costuri datorate manoperei neproductive şi staţionării maşinilor.

Costurile suplimentare, ce provin din concepţia greşită sau neoptimală, precum şi din

atribuirea unor caracteristici inutile, ţin de domeniul lipsei profesionalismului din sectoarele

de cercetare-proiectare şi de conducere.

Limita maximă a costului de producţie vizează costul maxim admisibil pentru

fabricarea produsului după efectuarea etapei de analiză. Costul maxim se dimensionează

astfel încât să asigure producătorului un anumit beneficiu care să-i influenţeze pozitiv bugetul

de venituri şi cheltuieli.

Page 48: Curs Ingineria Valorii

48

Identificaţi sau stabiliţi, pe baza cunoştinţelor acumulate anterior, costurile

directe şi indirecte ale produsului pe care îl studiaţi.

U3.7.3. Repartizarea costurilor pe funcţii

Repartizarea costurilor pe funcţii se face evidenţiindu-se materialul, manopera directă

şi regia [22] pentru fiecare componentă a produsului. Regia constă din costurile pentru

iluminat, încălzire, chirie, transport, gratificaţii şi altele. Ea se determină, de regulă, în raport

cu manopera directă printr-un coeficient care reprezintă nivelul cheltuielilor de regie ce revin

la un leu cheltuit.

După calculul costului fiecărei funcţii se stabileşte ponderea acestuia în costul total al

produsului, conform relaţiei:

∑==

i

i

T

ii

C

C

C

CK . (U3.3)

După stabilirea dimensiunii economice a funcţiilor se face compararea acestora. Se

urmăreşte ca ponderea costului unei funcţii în costul total al produsului să fie în concordanţă

cu nivelul de importanţă al funcţiei. Selectarea şi combinarea celor mai favorabile soluţii

privind funcţiile şi costurile acestora, constituie baza activităţilor în I.V.

U3.7.4. Abordarea funcţională – resursă a reducerii costurilor

Scopul principal al I.V. este optimizarea raportului exprimat prin relaţia (U1.2). Un

astfel de obiectiv poate fi atins considerându-se că funcţiile îndeplinite de un produs ar putea

fi realizate mai bine şi cu costuri de producţie mai mici. În aceste condiţii urmează să se

renunţe la unele din funcţiile considerate anterior ca necesare şi să se adopte funcţii noi sau să

se perfecţioneze cele existente. Deoarece componentele unui produs – simple sau

subansambluri – sunt numai purtătorii materiali ai funcţiilor, printr-o abordare funcţională se

pot controla şi influenţa mult soluţiile constructive, cinematice, tehnologice, consumurile de

materiale etc. Din practica aplicării tehnicilor de ingineria valorii s-a stabilit că în urma unor

analize ce abordează produsul sub aspect funcţional, rezultatele economice şi tehnice sunt

superioare celor obţinute prin studierea individuală a componentelor.

Având ca exemplu modul de stabilire a nivelului de importanţă a funcţiilor de la

pagina .... , stabiliţi nivelul de importanţă al funcţiilor produsului studiat.

U3.8 Rezumat

� Funcţia este o însuşire esenţială a produsului în raport cu mediul şi

utilizatorul. Ea este o componentă a valorii de întrebuinţare şi se poate realiza prin

intermediul unui purtător material.

� Funcţiile pot fi clasificate în: obiective sau subiective, principale sau

secundare, existente sau noi.

Page 49: Curs Ingineria Valorii

49

� Mărimea convenţională atribuită funcţiilor produsului studiat prin

compararea acestora între ele din punct de vedere al efectului lor util, potrivit STAS

11272-79, constituie nivelul de importanţă.

� Unul sau mai mulţi parametri tehnici care caracterizează o funcţie, exprimaţi

în unităţi de măsură corespunzătoare, reprezintă dimensiunea tehnică a acesteia.

� Fiind realizată prin intermediul unui purtător material, funcţia implică un

anumit cost. Partea din costul obiectului aferentă funcţiei, pe care o realizează,

reprezintă dimensiunea economică a acesteia.

� Repartizarea costurilor pe funcţii se face evidenţiindu-se materialul,

manopera directă şi regia pentru fiecare funcţie a produsului.

U3.9 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ce înţelegeţi prin funcţie a unui produs?

2. Cum se clasifică funcţiile după natura şi posibilităţile de măsurare?

Detaliaţi

3. După constribuţia la realizarea valorii de întrebuinţare, funcţiile

sunt: principale şi auxiliare. Definiţi fiecare categorie şi daţi

exemple.

4. Ce înţelegeţi prin nivel de importanţă al funcţiei?

5. Cum se determină nivelul de importanţă al funcţiilor? Comentaţi

6. Explicaţi cum se identifică funcţiile unui produs, în cadrul studiului

de ingineria valorii.

7. Ce este dimensiunea tehnică a funcţiei? Daţi exemple.

8. Ce este dimensiunea economică a funcţiei?

9. Ce înţelegeţi prin caracterizarea funcţiilor? Enumeraţi şi comentaţi

trei reguli de caracterizare a funcţiilor.

10. Care este diferenţa dintre dimensiunea tehnică/economică şi

dimensionarea tehnică/economică a funcţiilor?

U3.10 Temă de control

Alegeţi un produs complex (numărul minim de părţi componente: 5).

Utilizând indicaţiile prezentate până la acest moment în cadrul unităţilor de

învăţare:

- identificaţi funcţiile produsului;

- caracterizaţi şi simbolizaţi funcţiile produsului;

- întocmiţi nomenclatorul de funcţii al produsului;

Page 50: Curs Ingineria Valorii

50

Unitatea de învăţare U4. ROLUL INGINERIEI VALORII ÎN CONCEPEREA ŞI RECONCEPEREA PRODUSELOR

Cuprins

U 4.1. Introducere ..................................................................................................... 50

U.4.2. Competenţe ..................................................................................................... 50

U.4.3. Consideraţii generale privind conceperea şi reconceperea produselor.. .......... 51

U.4.4. Conceperea produselor.. ................................................................................. 51

U.4.4.1 Rolul compartimentului de cercetare.. ................................................ 52

U.4.4.2 Procesul de proiectare produse noi. ................................................... 53

U.4.4.3 Industrializarea şi lansarea comercială.............................................. 58

U.4.5 Iniţierea studiului de ingineria valorii. ............................................................. 59

U.4.5.1 Studiul efectuat în etapa de concepţie. ............................................... 59

U.4.5.2 Studiul de reconcepere. ..................................................................... 60

U.4.6 Rezumat. .......................................................................................................... 62

U4.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ....................................................................... 63

U4.1. Introducere

Prezenta unitate de curs îşi propune să evidenţieze rolul şi locul de

intervenţie a ingineriei valorii pe parcursul ciclului de viaţă a produsului, cu

accent pe etapa de cercetare-proiectare. Adică, după elaborarea studiilor de

proiect, când dintr-un număr oarecare de proiecte se propune selectarea unuia

sau a două dintre ele şi înaintea definitivării proiectului pe baza căruia urmează

să se înceapă fabricaţia. De asemenea, se fac consideraţii privind activităţile care

stau la baza procesului de concepere şi reconcepere a produselor.

U4.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

- definească activitatea de concepere / reconcepere a produselor;

- descrie rolul studiului de fezabilitate în cadrul activităţii de proiectare;

- identifice unde apare necesitatea includerii studiului de ingineria valorii, în

cadrul procesului de proiectare produs;

- identifice şi să descrie fiecare dintre fazele prin care trece un produs, de la

faza de idee, până la ieşirea din circuitul economic;

- explice locul şi rolul studiillor de ingineria valorii în cadrul activităţilor de

reconcepere a produsului.

Page 51: Curs Ingineria Valorii

51

U4.3. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONCEPEREA ŞI RECONCEPEREA PRODUSELOR

Nevoia conceperii sau reconceperii produselor se constituie ca rezultat al cererii pieţei

în raport cu ofertele producătorilor de bunuri materiale şi servicii.

Conceperea şi reconceperea produselor sunt momente de mare importanţă pentru

durata vieţii lor comerciale. Activităţile de concepere şi reconcepere revin compartimentelor

de cercetare-dezvoltare, care au ca obiective găsirea de idei noi şi introducerea în economia

naţională a unor noi produse, servicii, tehnologii, utilaje, materii prime, materiale şi resurse

energetice.

Durata de viaţă a produselor poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de mai mulţi

factori. Indiferent cât de lungă ar putea fi, durata de viaţă este limitată, astfel încât nevoia de

concepere şi reconcepere devine o permanenţă a activităţii sociale.

Aptitudinile, care conferă produselor utilitate şi durabilitate în sfera cerinţelor sociale,

sunt identificate şi dimensionate în prima fază a vieţii lor, cea de concepţie. Măsura în care, în

faza de concepţie, este posibil ca produsului să i se atribuie funcţiile necesare şi dimensiunile

cerute de utilizatori depinde de un număr mare de factori dintre care următorii trei sunt

hotărâtori:

• nivelul de cunoaştere atins în domeniul abordat în momentul începerii cercetării în

vederea conceperii sau reconceperii;

• accesul personalului de cercetare-proiectare la cunoştinţele existente;

• posibilitatea de a valorifica, în proiecte, cunoştinţele existente referitoare la tehnicile şi

modalităţile de realizare a produselor ce urmează a se obţine.

Nivelul la care produsele finite înglobează aptitudinile prevăzute în proiect depinde de

capacitatea producătorului de a le realiza efectiv, conform prevederilor din documentele de

execuţie.

Compartimentul de cercetare-proiectare trebuie să aleagă, cu prioritate, soluţiile

tehnice care, pe de o parte asigură nivelul performanţelor necesare, iar pe de altă parte sunt

posibil de realizat, de producător, în limitele unor costuri prestabilite.

În etapa de cercetare-proiectare se urmăreşte a se atribui produselor noi acele

aptitudini şi performanţe care să-i satisfacă într-o măsură cât mai mare pe utilizatori şi în

acelaşi timp să fie benefice şi pentru producător. Numai îndeplinirea simultană a celor două

condiţii poate asigura menţinerea pe piaţă, un timp mai îndelungat, a produselor. Reglarea

duratei de menţinere în sfera preferinţelor utilizatorilor este hotărâtă, covârşitor, de proiectare.

U4.4. CONCEPEREA PRODUSELOR

Apariţia unor produse noi şi dispariţia din sfera cerinţelor sociale a celor vechi şi

depăşite constituie o permanenţă a dezvoltării societăţii.

Page 52: Curs Ingineria Valorii

52

Ansamblul de activităţi tehnice, financiare şi de piaţă, prin care se creează - în

vederea punerii în circuitul comercial - produse noi, procese, servicii, constituie acţiunea de

concepere.

La baza conceperii noilor produse stă inovarea. În cadrul activităţilor de concepere a

produselor se urmăreşte cu prioritate realizarea competitivităţii acestora prin:

• atribuirea noilor produse, procese şi servicii a acelor funcţii şi dimensiuni care să ofere

utilităţi sporite, la costuri acceptate de beneficiari;

• valorificarea invenţiilor şi ideilor noi;

• dezvoltarea şi utilizarea unor tehnici noi de marketing, ingineria valorii, design şi

management;

• utilizarea unor surse alternative de finanţare;

• activităţi de difuzare, propagare şi transfer de informaţii.

Conceperea produselor noi şi modernizarea celor existente se face cu participarea mai

multor compartimente, între care cele mai importante sunt:

◊ compartimentul de cercetare-dezvoltare;

◊ proiectare;

◊ industrializare şi lansare comercială.

Aceleaşi compartimente au prioritate şi în cadrul activităţilor de reconcepere.

Folosindu-vă de noțiunile de marketing, identificați și descrieți principalele

momente aparținând ciclului de viață al unui produs.

U4.4.1. Rolul compartimentului de cercetare

Prin activitatea de cercetare se urmăreşte găsirea unor soluţii constructive şi

tehnologice noi în cadrul unui ansamblu de activităţi specifice, de factură tehnică,

economică şi de piaţă, implicate în lansarea comercială a unui produs, utilizarea unui

nou proces sau echipament de producţie.

Această funcţie se realizează prin: informare, observare, examinare, studiere,

chestionare şi verificare, toate având ca scop găsirea unor idei noi, care pot conduce

activitatea de concepţie la atingerea obiectivelor propuse. Ea implică următoarele activităţi:

• cercetare fundamentală şi aplicativă;

• informare-documentare;

• examinare, observare şi consultare;

• investigarea şi identificarea unor idei noi;

• experimentarea şi verificarea teoretică-aplicativă;

• selectarea ideilor noi;

• brevetare şi acordare de licenţe;

Page 53: Curs Ingineria Valorii

53

• prelucrarea şi valorificarea ideilor noi.

Toate acestea implică un mare efort şi o disciplină strictă, care impun costuri ridicate.

Ele reprezintă numai o parte a primei faze din ciclul de viaţă al produselor.

Pe fondul rezultatelor funcţiei de cercetare se realizează funcţia de proiectare-

dezvoltare.

U4.4.2. Procesul de proiectare produse noi

În cadrul procesului de proiectare produse noi distingem următoarele activităţi:

• analiza preliminară sau studiul de fezabilitate;

• evaluarea tehnico-economică şi de piaţă;

• elaborarea proiectului de execuţie şi testarea produsului;

• lansarea comercială.

Studiul de fezabilitate încorporează documentaţia tehnico-economică şi comercială pe

baza căreia să se poată decide oportunitatea investirii în proiectul analizat. Studiul trebuie să

ofere şi alternative de realizare a produsului în diverse ipoteze tehnico-economice.

În documentaţia întocmită, în cadrul studiului de fezabilitate, urmează să se clarifice

următoarele:

• capacitatea de producţie şi spaţiile de amplasare care vor servi la realizarea produsului

analizat;

• tehnologiile de execuţie;

• materialele necesare şi posibilităţile de aprovizionare;

• investiţiile necesare pentru realizarea produsului;

• costurile de producţie;

• profitul estimat din vânzări;

• eficienţa economică a investiţiilor.

În tabelul U4.1 se prezintă compartimentele care iau parte la realizarea studiului de

fezabilitate şi atributele acestora. Din tabel rezultă că în acest stadiu al fazei de concepţie nu

este implicat, încă, compartimentul de ingineria valorii.

Page 54: Curs Ingineria Valorii

54

Tabelul U4.1 Activităţile şi compartimentele ce participă la studiul de fezabilitate

După elaborarea şi aprobarea studiului de fezabilitate urmează faza de proiectare a

produsului. Această fază constituie obiectul de activitate al constructorului de produs.

Elaborarea proiectului. Această etapă a fazei de cercetare are ca obiect elaborarea

proiectului noului produs. Constructorul de produs sau serviciul de proiectare constructivă

concepe produsul în mai multe variante - minimum două - ca studii de proiect, considerate ca

posibile. Iniţial produsul se prezintă ca o sumă de funcţii, fig. U4.1.

Nr. crt.

Denumirea activităţii

Compartimentul responsabil de

activitate

Compartimente implicate

Timp [luni]

1 Propuneri de modificare a

gamei produselor

• Comercial • Dezvoltare

produs

_

0

2 Pregătirea specificaţiei

produsului şi a obiectivelor de

calitate-fiabilitate

• Dezvoltare

produs

• Constructor produs • Asigurarea calităţii • Marketing • Analiza costurilor • Tehnologie

1

3 Studiul de fezabilitate,

constructiv şi industrial

• Proiectare şi experimentare

• Producţie • Aprovizionare

• Dezvoltare produs

2

4 Specificarea tehnică

suplimentară

• Dezvoltare produs

• Proiectare-experimentare

• Producţie • Aprovizionare

1

5 Pregătirea preiniţiativei şi

prezentarea la un comitet de

dezvoltare produs

• Dezvoltare

• Proiectare-experimentare

• Asigurarea calităţii • Marketing • Asistenţă tehnică • Analiza costurilor • Tehnologie • Logistică

2

6 Prezentarea preiniţiativei,

avizare, aprobare

• Dezvoltare

_

_

Total timp elaborare-aprobare 6

Fig. U4.1

Page 55: Curs Ingineria Valorii

55

Fig. 4.2 a

În continuare, se caută soluţii de materializare a funcţiilor ajungându-se la forma fizică

naturală a produsului.

Exemple

Pentru exemplificare, în fig. U4.2 se prezintă două produse în stadiul de

studiu de proiect: un autocamion, fig. U4.2a, şi o maşină de alezat, fig. U4.2b.

Fiecare variantă poate fi diversificată în subvariante prin schimbări ale

structurii constructive şi în funcţie de furnizorii de componente

Selectarea uneia dintre variante se face pe baza studiului de ingineria

valorii.

Cele mai bune variante se analizează dacă pot fi realizate sub aspect tehnic, tehnologic,

constructiv, ca posibilităţi de execuţie şi sub aspect economic. Dacă din studiul de proiect nu

rezultă că produsul se încadrează în restricţiile propuse, se încearcă, în continuare, găsirea

unor soluţii de îmbunătăţire constructivă şi tehnologică prin care să se asigure limitele de

costuri impuse parţial. Pentru evitarea unor cheltuieli mari legate de etapa următoare se

recomandă ca proiectarea variantelor selectate să se facă numai până la stadiul care să permită

evaluarea economică suficient de completă. În fig. U4.3 se prezintă schema de apreciere a

variantelor în etapa de selecţie.

Fig. 4.2 b

Page 56: Curs Ingineria Valorii

56

1. Care sunt activitățile specifice procesului de proiectare produse noi?

2. Identificaţi momentul în care studiul de ingineria valorii intervine în

cadrul procesului de proiectare produse noi.

Alcătuirea modelului funcţional. După alegerea variantei considerată ca optimă, pe

baza studiului de ingineria valorii, se continuă proiectarea constructivă în paralel cu realizarea

unui model funcţional. Modelul funcţional are scopul de a confirma posibilităţile de realizare

a funcţiilor prevăzute şi, parţial, a dimensiunilor tehnice ale acestora.

Testarea modelului funcţional este urmată de detalierea proiectului până la gradul ce

permite trecerea la executarea produsului ca model experimental.

Modelul experimental (prototipul). Executarea modelului experimental permite

efectuarea unui test final privind realizarea funcţiilor prevăzute şi atingerea performanţelor

tehnice. Prototipul se omologhează şi se pregăteşte pentru lansarea în circuitul cerinţelor

sociale în vederea testării pe piaţă.

În tabelul U4.2 sunt prezentate activităţile prin care se realizează funcţia de proiectare dezvoltare şi compartimentele răspunzătoare.

Tabelul U4.2 Activităţi derulate în procesul de proiectare-dezvoltare

Nr. crt.

Activitatea Responsabil de activitate

Compartimente implicate

Timp de execuţie [luni]

1 Proiectare: • model funcţional • model experim.

Proiectare

_

Întreaga perioadă

Fig. U4.3

Page 57: Curs Ingineria Valorii

57

2 Prima analiză a proiectului

Proiectare Experimentare

• Asigurarea calităţii • Tehnologic • Analiza costurilor • Design

4,5

3 Elab. specificaţiei şi a nomenclato-rului experimental

Proiectare

_

1,5

4 Analiza proiectului şi prototipului

Proiectare Producţie Experimentare

• Asigurarea calităţii • Ingineria valorii • Comercial

12

5 Pregătirea şi prezentarea iniţiativei la "Comitetul de dezvoltare produs"

Proiectare

• Asigurarea calităţii • Ingineria valorii • Comercial • Producţie • Logistică • Asigurarea calităţii • Planificare, control

TIMP TOTAL 18

Proiectul noului produs în stadiul de realizare a prototipului constituie obiectul unui nou

studiu de ingineria valorii.

Studiul se poate face în următoarele condiţii:

1. dacă este posibil se analizează întregul produs;

2. dacă produsul este deosebit de complex se analizează numai părţi ale acestuia,

acordându-se prioritate celor care sunt prea scumpe în raport cu altele sau cu funcţiile pe care

le realizează.

În cadrul acestui al doilea caz, în faza de concepţie, prin tehnicile specifice, prevăzute în

STAS 11272/1/2-1971, grupul de analiză îşi concentrează atenţia asupra celor mai bune

soluţii cinematice, constructive, manageriale şi de utilizare a resurselor, care să conducă la

realizarea variantei optime. Pe întreaga durată a studiului investigaţiile grupului de analişti din

compartimentul de ingineria valorii sunt focalizate, în special, spre inovare. În acest scop se

aplică oricare dintre metodele de creativitate, dintre care brainstorming-ul se dovedeşte

deosebit de util. Prin aceasta se urmăreşte crearea unor funcţii noi şi extinderea

performanţelor celor existente astfel încât să-i confere produsului utilităţi cât mai largi şi cu

performanţe superioare celor pe care le oferă piaţa.

Contribuţia studiului de ingineria valorii la realizarea unui produs nou sau la

reproiectarea unuia existent, constă în următoarele:

• atribuie şi garantează produsului valoare de întrebuinţare optimă în

măsură să satisfacă cererea utilizatorilor;

• conduce la soluţii ce permit îmbunătăţirea valorii produselor existente

în faza de maturitate sau de declin, în scopul prelungirii duratei lor de viaţă.

Page 58: Curs Ingineria Valorii

58

Variantele de produse, ce au rezultat după cel de al doilea studiu de ingineria valorii,

sunt ierarhizate sub aspectul posibilităţilor de punere a lor în aplicare. Proiectele finalizate pot

fi:

• cu aplicare imediată;

• cu aplicare în următorii doi sau trei ani;

• cu aplicare în următorii patru sau cinci ani.

În prima grupă sunt încadrate proiectele pentru a căror aplicare nu sunt necesare

schimbări semnificative în dotarea tehnică a producătorului şi nici în calificarea personalului.

De asemenea, se contează că prin aplicarea proiectului nu se produc perturbări în procesul de

producţie. În aceeaşi grupă se includ şi cele care se referă la produse ce trebuie realizate

indiferent de schimbările necesare pentru a nu pierde, sau a se câştiga, o piaţă ce urmează să

apară în viitorul foarte apropiat.

În fig. U4.4 se prezintă încadrarea compartimentului de ingineria valorii în structura

celorlalţi factori ce participă la realizarea unui nou produs.

Explicaţi care este rolul studiului de ingineria valorii în procesul de proiectare

produs nou.

U4.4.3. Industrializarea şi lansarea comercială

După aprobarea proiectului de prototip îmbunătăţit pe baza propunerilor rezultate în

urma studiului de ingineria valorii şi confirmarea pe baza testării prototipului a realizării

efective a funcţiilor şi performanţelor acestora, noul produs este lansat în fabricaţie. Fabricaţia

seriei zero va prilejui confirmarea prevederilor documentaţiei tehnice a produsului şi este

urmată de lansarea comercială a acestuia.

În tabelul U4.3 se prezintă activităţile desfăşurate după etapa de omologare până la

lansarea produsului în fabricaţie.

Tabelul U4.3 Activităţile şi compartimentele ce iau parte la realizarea omologării până

la avizarea intrării în fabricaţie

Nr crt

Denumirea activităţii Compartiment responsabil

Compartiment implicat Timp [luni]

1 A doua analiză de PROIECT

PROTOTIP

Proiectare

experimentare

Asigurarea calităţii Comercial Producţie

Design

0

2 Lansarea preliminară a documentaţiei

Proiectare

Producţie 0

3 Iniţierea planului operativ-logistic

Logistică Producţie 0

4 Individualizarea Proiectare

Page 59: Curs Ingineria Valorii

59

furnizorilor cu perioadă lungă de

aprovizionare

Aprovizionare Aprovizionare Producţie

0

5 Controlul asigurării valorii

INGINERIA VALORII

Proiectare Aprovizionare

Producţie

0

6 Lansarea finală a documentaţiei

Proiectare Dezvoltare 6

7 Planul de execuţie a seriei zero

Dezvoltare Logistică Producţie

7

8 Planul de lansare Comercial Logistică Producţie-dezvoltare

Piese de schimb

6

9 Omologarea comercială

Experimentări Comercial Logistică

7

10 Test evaluare produs Asigurarea calităţii

Experimentare 3

11 Avizarea producerii Producţie Asigurarea calităţii - Total timp industrializare-lansare 29

U4.5. INIŢIEREA STUDIULUI DE INGINERIA VALORII

Prin rolul pe care îl au de a găsi cele mai bune soluţii tehnice şi economice de realizare a

unui nou produs sau de menţinere pe piaţă a unor produse deja existente, precum şi de a

garanta calitatea concepţiei, studiile de ingineria valorii devin eficiente dacă sunt iniţiate,

finalizate şi aplicate în etapele cele mai potrivite ale existenţei produsului.

U4.5.1. Studiul efectuat în etapa de concepţie

Concepţia unui nou produs este rezultatul cerinţei sociale. Iniţierea conceperii lui este

precedată de un studiu de piaţă ce poate fi elaborat de compartimentul de marketing sau de cel

de vânzări din cadrul unei firme. Conceperea noului produs constituie şi prima fază a

existenţei lui, fază în care există doar la nivel de idee.

Să ne reamintim...

Compartimentul de ingineria valorii intervine în faza de cercetare-proiectare

de două ori:

• după elaborarea studiilor de proiect, când dintr-un număr oarecare de

proiecte se propune selectarea unuia sau a două dintre ele;

• înaintea definitivării proiectului pe baza căruia urmează să se înceapă

fabricaţia, când contribuie la atribuirea valorii de întrebuinţare într-un nivel optim

şi certifică efectiv calitatea concepţiei astfel încât să fie satisfăcut raportul Vi/Cp ş

max.

Page 60: Curs Ingineria Valorii

60

U4.5.2. Studiul de reconcepere Din curba de viaţă a unui produs, fig. U4.5, rezultă că acesta parcurge mai multe faze ale existenţei sale. În cadrul acestora se disting diverse moduri de evoluţie a indicatorilor valorici, în funcţie de cererea pieţei.

Referitor la cererea unui produs se pot face trei ipoteze principale: a) produsul este puternic concurat de un altul, nou apărut pe piaţă, cu caracteristici de

utilizare superioare şi cu preţ mai avantajos, astfel că se înregistrează o scădere a curbei cererii;

b) produsul se află în apropierea limitei de saturaţie, astfel că pe curba cererii se remarcă o creştere cu pantă mai mică;

c) produsul se îmbunătăţeşte sub aspect tehnic şi al costului, marcându-se o nouă zonă de ascendenţă a curbei cererii pieţei.

Tendinţa logistică - curba S - se caracterizează prin mai multe moduri de creştere sau descreştere a cererii, care pot fi împărţite în trei etape: creştere în ritm accelerat; creştere în ritm constant; încetinirea ritmului. Ţinând seama de acestea, expresiile analitice prin care se exprimă diversele subetape sau etape, pot fi următoarele: ◊ pe intervalul de timp t1, în care

produsul este promovat şi învinge inerţia utilizatorilor, cererea nu poate fi exprimată analitic;

◊ pe intervalul de timp t2, în prima parte a acestuia, când deja produsul este recunoscut prin utilităţile sale şi solicitat de consumatori, legea pe care o urmează cererea poate fi exprimată printr-o relaţie exponenţială de forma:

ktey = , k > 1 (U4.1)

◊ pe ultima parte a intervalului t2 şi prima parte a intervalului t3, când cei mai mulţi utilizatori au ajuns în posesia produsului şi interesul pentru acesta nu mai are intensitatea anterioară, evoluţia cererii urmează o creştere constantă ce poate fi exprimată prin relaţia liniară:

tkay ⋅+= (U4.2)

◊ în ultima parte a intervalului de timp t3 şi în prima parte a intervalului t4, când cererea este mai puţin intensă, evoluţia acesteia se poate aproxima printr-o expresie exponenţială

tkey ⋅= , k < 1 (U4.3)

Fig. U4.5

Page 61: Curs Ingineria Valorii

61

◊ după o anumită durată de timp din prima parte a intervalului t4, când cererea este tot mai mică, se ajunge la stadiul în care creşterea se opreşte complet;

◊ după atingerea unui maxim, în partea a doua a intervalului t4, urmează scăderea drastică a cererii, care poate fi exprimată printr-o funcţie periodică:

t cosy = . (U4.4)

În diverse lucrări [5], [18], pentru intervalul de timp în care cererea produsului şi fabricarea acestuia au ajuns la saturaţie se propune utilizarea expresiei:

cteb1

ay

−⋅+= , (U4.5)

în care "a" este limita de saturaţie, iar "b" şi "c" sunt coeficienţi ce trebuie determinaţi prin analiza de regresie spre exemplu (v. cap. 6).

Reconceperea se iniţiază în intervalul de timp t4, fig. U4.5, când curba cererii este încă în ascensiune, sau, în cel mai rău caz, imediat după atingerea maximului de cerere.

Reconceperea se iniţiază cu scopul ca produsul să se menţină în continuare pe piaţă cu un profit satisfăcător pentru producător. O astfel de acţiune este precedată de un studiu de ingineria valorii. Acest studiu urmează să ofere soluţii care să facă produsul solicitat de piaţă în continuare.

Reconceperea implică îmbunătăţiri ale produsului fie prin atribuirea unor funcţii suplimentare, fie prin îmbunătăţirea dimensiunilor tehnice ale celor existente. Ea urmăreşte de asemenea, reducerea costurilor de producţie prin înlocuirea unor soluţii constructive şi cinematice existente, cu altele mai avantajoase, precum şi prin înlocuirea unor materiale de execuţie scumpe cu altele mai ieftine, de concepţie mai recentă şi cu caracteristici superioare celor utilizate anterior.

Deoarece produsul îşi păstrează în bună măsură caracteristicile sale iniţiale, nefiind posibile schimbări radicale decât în puţine cazuri, studiile se finalizează cu: propuneri privind utilizarea unor tehnologii mai eficiente, înlocuirea unor materiale ş.a. Toate acestea conduc, de regulă, la micşorarea costurilor şi determină îmbunătăţirea valorii în limitele a 10 ... 15 %.

Identificaţi etapele din viaţa unui produs în care este benefic să se intervină cu

studiile de ingineria valorii. Justificaţi oportunitatea acestor studii în etapele

respective. După efectuarea studiului de I. V. şi aprobarea proiectului de reconcepere urmează

reluarea fabricaţiei produsului, repetându-se ciclul. Continuarea producţiei după reconcepere, în funcţie de cerinţele pieţei şi de posibilităţile producătorilor, se realizează în următoarele moduri:

⇒ continuarea prin reciclare; ⇒ continuare ascendentă prin relansare; ⇒ continuare prin menţinerea constantă a vânzărilor (tip platou).

În fig. U4.6 a, b, c sunt prezentate graficele de reluare a ciclului de fabricaţie pentru cele trei cazuri.

Page 62: Curs Ingineria Valorii

62

În primul caz continuarea se face după adăugarea, la sfârşitul fiecărei durate de ascendenţă, a unor noi utilităţi şi realizarea unei mai bune valori de întrebuinţare. Are avantajul că, introducând noi utilităţi etapă cu etapă, nu necesită costuri mari în fiecare dintre ele, ci numai de un anumit nivel la fiecare reluare. Are dezavantajul că durata de rezistenţă pe piaţă este relativ mică şi face necesare mai multe analize.

Cel de al doilea caz - cunoscut şi sub numele de curba "cocoşatul" - se practică la produsele la a căror reconcepere se fac mai multe îmbunătăţiri care determină rămânerea pe piaţă un interval de timp mai lung, relansarea făcându-se la intervale de timp mai mari. Este posibil pentru producătorii care deţin mijloace materiale şi financiare suficiente pentru relansarea de durată. Cazul al treilea se practică atunci când se doreşte menţinerea vechiului produs pe piaţă numai până la lansarea altuia nou. În acest caz menţinerea pe piaţă se păstrează constantă ca urmare a presiunii asupra vânzărilor prin diferite căi cum sunt: reducerea preţurilor de vânzare

prin reducerea ratei profitului, creşterea cheltuielilor de asistenţă tehnică ş.a. Tendinţele ce se manifestă în prezent în domeniul unor produse industriale, cu privire la posibilitatea reconceperii, sunt de a avea în vedere această acţiune încă din faza de concepţie-proiectare a unui produs nou. O astfel de tendinţă determină proiectantul şi grupul de ingineria valorii să-i confere produsului aptitudini de modernizabilitate. Aceste aptitudini permit ca prin înlocuirea unor subansambluri sau componente cu altele, care asigură realizarea aceloraşi funcţii sau chiar a unor funcţii suplimentare, dar cu performanţe tehnice mai ridicate şi la costuri mai mici, să fie realizat produsul cu utilităţi la fel de bune ca şi cele de fabricaţie recentă ale altor firme.

U4.6 Rezumat

Contribuţia studiului de ingineria valorii la realizarea unui produs nou sau la

reproiectarea unuia existent, constă în următoarele:

• atribuie şi garantează produsului valoare de întrebuinţare optimă în măsură să

satisfacă cererea utilizatorilor;

• conduce la soluţii ce permit îmbunătăţirea valorii produselor existente în faza de

maturitate sau de declin, în scopul prelungirii duratei lor de viaţă.

Fig. U4.6

Page 63: Curs Ingineria Valorii

63

Variantele de produse, ce au rezultat după cel de-al doilea studiu de ingineria

valorii, sunt ierarhizate sub aspectul posibilităţilor de punere a lor în aplicare.

Proiectele finalizate pot fi:

• cu aplicare imediată;

• cu aplicare în următorii doi sau trei ani;

• cu aplicare în următorii patru sau cinci ani.

Unitatea de învăţare prezintă sintetic care sunt etapele necesare concepţiei şi

lansării pe piaţă a unui produs. De asemenea, prezintă aspecte referitoare la ceea

ce înseamnă reconceperea unui produs, cu accent pe etapele în care se realizează

studiile de ingineria valorii.

U4.7 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ce înţelegeţi prin conceperea unui produs?

2. Care sunt activităţile specifice procesului de proiectare produse noi?

3. Ce înţelegeţi prin studiu de fezabilitate?

4. Studiul de inginerie a valorii este oportun în cadrul procesului de

proiectare produse noi? Argumentaţi răspunsul.

5. Caracterizaţi curba de viaţă a produsului, indicând locul şi rolul studiilor

de inginerie a valorii.

6. Care sunt modalităţile prin care se poate face reluarea fabricaţiei

produsului, după efectuarea studiului de ingineria valorii şi aprobarea

proiectului de reconcepere?

7. Folosind reprezentările grafice, comentaţi cele trei posibilităţi de reluare

a fabricaţiei.

8. Ce presupune procesul de reconcepere a unui produs?

9. Care este rolul constructorului de produs, în etapa de proiectare produse

noi?

10. Având în vedere produsul pe care l-aţi studiat în cadrul temei de control

1 (unitatea de învăţare 3), precizaţi în care din etapele din cadrul ciclului

de viaţă se află. Comentaţi.

Page 64: Curs Ingineria Valorii

64

Unitatea de învăţare U5. MĂSURI PREGĂTITOARE ŞI ANALIZA

NECESITĂŢII SOCIALE

Cuprins

U5.1. Introducere ...................................................................................................... 64

U5.2 Competenţe ....................................................................................................... 64

U5.3 Etapele şi fazele analizei ................................................................................... 65

U5.4 Desfăşurarea studiului ...................................................................................... 65

U5.4.1 Măsuri pregătitoare .............................................................................. 65

U5.4.2 Analiza necesităţii sociale ..................................................................... 68

U5.5 Rezumat. ........................................................................................................... 72

U5.6 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 72

U5.1. Introducere

În cadrul acestei unităţi de învăţare se prezintă metodologia necesară în

cazul realizării studiului de ingineria valorii. Metodologia de aplicare presupune

mai multe etape şi faze. Dintre acestea, în cadrul prezentei unităţi de învăţare sunt

detaliate primele două etape şi fazele aferente. Pentru fiecare etapă şi fază

prezentată sunt date exemple sugestive de realizare a acestora. Unitatea de

învăţare se încheie cu un test de evaluare a cunoştinţelor dobândite.

U5.2. Competenţele unităţii de învăţare

Parcurgând această unitate de învăţare studenţii vor fi capabili să:

- descrie modul de realizare a fiecărei etape şi faze aparţinând metodologiei

de realizare a studiului de ingineria valorii;

- definească obiectivele şi restricţiile unui studiu de ingineria valorii;

- identifice şi să clasifice toate tipurile de informaţii necesare realizării

studiului de ingineria valorii;

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Page 65: Curs Ingineria Valorii

65

U5.3. ETAPELE ŞI FAZELE ANALIZEI

Pentru a avea o imagine de ansamblu a principalelor etape şi faze ce trebuie parcurse în

realizarea studiilor de ingineria valorii1 este utilă prezentarea centralizată a acestora. În acest

scop în tabelul U5.1 se ia ca bază STAS 11272/1/2-79, care stabileşte metodologia, etapele şi

fazele de realizare a unui studiu, pentru un produs.

Etapele şi fazele prezentate în tabelul U5.1 sunt obligatorii pentru orice studiu de I.V.

[30]. Gradul lor de aprofundare se stabileşte de către colectivul de lucru, avându-se în vedere:

• complexitatea produsului analizat;

• mărimea seriei de fabricaţie;

• posibilităţile tehnice, economice şi organizatorice ale unităţii pentru care se

efectuează studiul.

U5.4. DESFĂŞURAREA STUDIULUI

U5.4.1. Etapa I - Măsuri pregătitoare

Faza 1. Stabilirea temei. Tema se referă la stabilirea produsului ce urmează a fi

proiectat sau îmbunătăţit. Ea trebuie să fie în concordanţă cu cerinţele tehnice şi economice

ale firmei şi se include în planul tehnic al acesteia. Tema trebuie să precizeze: obiectul

studiului, obiectivele urmărite, restricţiile şi nivelul de detaliere.

Obiectul studiului, aşa cum s-a precizat în cadrul primei unităţi de învăţare, poate fi un

produs sau părţi componente ale acestuia, care îndeplinesc una sau mai multe funcţii. De

asemenea poate fi o tehnologie sau părţi ale acesteia, o activitate sau o succesiune de

activităţi, o lucrare de investiţii.

Alegerea produsului supus analizei se stabileşte având în vedere următoarele:

• complexitatea lui;

• mărimea seriei de fabricaţie;

• ponderea în volumul producţiei unităţii beneficiare;

• necesarul pentru piaţa internă şi export; importanţa produsului pentru societate;

• necesitatea asigurării productivităţii muncii, a rentabilităţii, a calităţii şi a

competitivităţii produsului pe piaţă;

• efortul financiar necesar pentru fabricarea produsului;

• posibilităţile de generalizare a unor soluţii cu eficienţă economică ridicată.

1 STAS 11272/1/2-79 foloseşte denumirea de analiza valorii

Page 66: Curs Ingineria Valorii

66

Tabelul U5.1. Metodologia de aplicare a analiyei valorii după STAS 11272-79 Faza 1 - Stabilirea temei

Etapa I Faza 2 - Organizarea colectivului de lucru

Măsuri Faza 3 - Pregătirea metodologică

A pregătitoare Faza 4 - Stabilirea planului de lucru

N Faza 5 - Aprobarea planului de lucru

A Faza 1 - Culegerea informaţiilor

L I Etapa II

Faza 2 - Stabilirea nomenclatorului de funcţii şi a limitelor dimensiunilor lor tehnice

Z Analiza necesităţii Faza 3 - Stabilirea nivelurilor de importanţă a

A sociale funcţiilor

Etapa III Faza 1 - Dimensionarea tehnică a funcţiilor

Analiza şi evaluarea

Faza 2 - Dimensionarea economică a funcţiilor

situaţiei existente Faza 3 - Analiza sistemică a funcţiilor

V Faza 4 - Stabilirea direcţiilor de cercetare

A Faza 1 - Elaborarea propunerilor de realizare

L Etapa IV a produsului nou sau supus modernizării

O Reconceperea Faza 2 - Selecţionarea propunerilor

R produsului Faza 3 - Dezvoltarea şi concretizarea

I propunerilor la nivel de soluţie

I Faza 4 - Evaluarea soluţiilor

Etapa V Aprobarea soluţiei optime

Etapa VI Faza 1 - Stabilirea programului de realizare

Realizarea şi Faza 2 - Realizarea soluţiei aprobate

controlul aplicării Faza 3 - Evaluarea rezultatelor după aplicare

Obiectivele ce urmează a se realiza se stabilesc în funcţie de indicatorii tehnico-

economici şi sociali, avându-se în vedere şi complexitatea produsului studiat.

Restricţiile referitoare la obiective se pot referi la:

• termenele de realizare a proiectului produsului;

• termenele de introducere în fabricaţie a produsului;

• limita minimă a valorii de întrebuinţare;

• utilizarea unor materii prime sau materiale deficitare;

• limita maximă a cheltuielilor de producţie;

• limita maximă a cheltuielilor de învestiţii;

Page 67: Curs Ingineria Valorii

67

• limita maximă a preţului produsului;

• limita maximă a cheltuielilor de proiectare;

• încadrarea în normele pentru protecţia mediului.

Acestea se stabilesc de la caz la caz în funcţie de condiţiile concrete.

Faza 2. Organizarea grupului de lucru. Acesta este pluridisciplinar şi are în structura

sa 3 - 15 membri din următoarele domenii:

• specialişti în ingineria valorii;

• specialişti din cercetare constructivă şi tehnologică;

• proiectanţi ai produsului;

• specialişti în proiectare tehnologică;

• specialişti din secţiile de fabricaţie;

• specialişti în marketing, vânzări, aprovizionare;

• specialişti în domeniul asigurării calităţii;

• specialişti în domeniul protecţiei mediului;

• economişti;

• specialişti în tehnica de calcul.

Conducătorul colectivului de lucru trebuie să cunoască foarte bine metodologia şi

tehnicile de analiză. Dacă în unitatea industrială sau economică există un colectiv specializat

în I.V., acesta va coordona întreaga activitate.

Faza 3. Pregătirea metodologică. Pregătirea metodologică în vederea analizei poate fi

efectuată înaintea începerii lucrărilor, pentru toate etapele şi fazele de realizare sau, pe

parcursul realizării acestora, pentru fiecare etapă şi fază în parte. Pregătirea metodologică

pentru toţi membrii colectivului de lucru se asigură de către conducătorul colectivului.

În cadrul pregătirii metodologice trebuie subliniate în mod corespunzător: conţinutul,

scopul, posibilităţile analizei pentru realizarea funcţiilor necesare ale produsului studiat la un

cost minim şi în condiţiile asigurării calităţii, fiabilităţii şi performanţelor acestuia. În

activitatea grupului este necesar ca, pe lângă promovarea principiului muncii colective, să se

stimuleze creativitatea participanţilor şi să se înlăture tendinţele de rutină în abordarea

problemelor.

Faza 4. Stabilirea planului de lucru. Planul de lucru al colectivului de analiză se

întocmeşte în corelare cu prevederile planului tehnic. Pentru fiecare etapă şi fază se definesc

sarcinile, termenele şi responsabilităţile. Dacă este necesar se precizează şi mijloacele

materiale şi financiare, precum şi colaborările utile pentru realizarea fiecărei etape sau faze.

Faza 5. Aprobarea planului de lucru. Planul de lucru, ca fază distinctă în cadrul

etapei I, se aprobă de către conducerea unităţii utilizatoare a analizei, iar realizarea

prevederilor acestuia este controlată de un cadru de conducere desemnat în acest scop.

Page 68: Curs Ingineria Valorii

68

1. Identificaţi criteriile care stau la baza alegerii produsului supus studiului de

analiza valorii.

2. Enumeraţi câteva dintre restricţiile referitoare la obiectivele propuse pentru

studiul de ingineria valorii. U5.4.2. Etapa II - Analiza necesităţii sociale

Faza 1. Culegerea informaţiilor. Activitatea de informare-documentare se concentrează

asupra culegerii datelor generale, tehnice şi economice, ale produsului supus analizei. Scopul

este de a identifica obiectul analizat sub aspectul necesităţii sociale, modalitatea de realizare

fizică, precum şi elementele de cheltuieli care se consumă pentru fabricarea lui.

Informaţiile necesare se grupează în:

• informaţii de ordin general;

• informaţii de ordin tehnic;

• informaţii de ordin economic.

Informaţiile de ordin general cuprind:

♦ definirea produsului şi destinaţia acestuia pe categorii de utilizatori;

♦ dimensiunile, structura pieţei produsului, prognoza cererii;

♦ gradul de competitivitate pe piaţa internă şi externă (comparaţii ale performanţelor cu

cele ale produselor similare ale altor firme);

♦ studiul ciclului de viaţă al produsului;

♦ modul în care produsul răspunde normelor de protecţia mediului (norme CEE şi norme

interne)

Informaţii de ordin tehnic:

� descrierea constructivă şi funcţională a produsului;

� parametrii tehnici, caracteristicile de calitate, performanţele şi particularităţile de

utilizare ale produsului;

� caracterizarea fabricării produsului, particularităţi tehnologice;

� soluţii constructive şi tehnologice noi, invenţii, realizări tehnice la produse similare;

� date privind aspectele critice ale produsului (deficienţe, reclamaţii);

� date privind produse similare existente pe plan mondial.

Informaţii de ordin economic:

◊ structura de cost a produsului;

◊ consumuri specifice şi costul materialelor utilizate;

◊ consumuri şi costuri de manoperă pe componente/operaţie;

◊ costuri de regie;

◊ costuri referitoare la materiale înlocuitoare, toleranţe, procedee tehnologice,

componente tipizate şi standardizate;

◊ costuri pentru SDV-uri, ambalaje, rebuturi, remanieri, deşeuri.

Page 69: Curs Ingineria Valorii

69

Exemplu - Abordări privind obţinerea şi selectarea informaţiilor necesare

studiului de ingineria valorii:

• utilizarea întrebărilor de tipul: De ce? Cine? Cum? Ce? Când?

• evitarea generalităţilor;

• culegerea unui volum maxim de informaţii cu privire la produsul în cauză,

fără a le evita pe cele care par inutile la prima lecturare;

• diversitatea surselor de informaţii, verificarea acestora, corelarea

informaţiilor;

• identificarea corect a principalelor aspecte ce pot frâna desfăşurarea şi

aplicarea studiului;

• consultarea specialiştilor în domeniu, pentru obţinerea informaţiilor

adecvate;

• găsirea de noi surse de idei; recaptivitate pentru soluţii date de persoane

având calificări diferite;

• adoptarea unei atitudini pozitive faţă de schimbări.

Faza 2. Stabilirea nomenclatorului de funcţii şi a limitelor dimensiunilor tehnice.

Nomenclatorul de funcţii se stabileşte conform celor expuse în cadrul unităţii de învăţare U3,

având în vedere însuşirile pe care produsul trebuie să le posede pentru a satisface cerinţele

utilizatorului şi pentru a corespunde condiţiilor funcţionale impuse de mediu.

La stabilirea nomenclatorului de funcţii trebuie să se ţină seama că la realizarea unei

funcţii pot participa mai multe componente ale produsului analizat, dar şi că aceleaşi

subansambluri pot contribui la realizarea mai multor funcţii.

Nomenclatorul trebuie să cuprindă numai funcţiile necesare.

Stabilirea, simbolizarea, clasificarea, determinarea şi formularea funcţiilor a fost

prezentată în cadrul unităţii de învăţare U3. În tabelul U5.2 se prezintă, pentru exemplificare,

un nomenclator de funcţii.

Exemplu Tabelul U5.2. Nomenclatorul de funcţii al unei transmisii cardanice

Simbolul funcţiei

Denumirea funcţiei Clasificarea funcţiei

Obs.

A Transmite putere (M, ω) F.B.O. B Permite variaţia unghiului de

transmitere F.B.O

C Asigură compensări axiale F.B.O D Are fiabilitate F.B.O E Permite montarea F.B.O F Rezistă la deformaţii de torsiune F.B.O

GD Permite lubrifierea Aux(D) HD Asigură etanşarea Aux(D)

Page 70: Curs Ingineria Valorii

70

I Are siguranţă în exploatare F.B.S. KD Este anticorozivă Aux(D)

Faza 3. Stabilirea nivelului de importanţă al funcţiilor. Pentru stabilirea corectă a

ordinii de importanţă a funcţiilor sunt necesare: date rezultate din studii de marketing; sondaje

făcute asupra cerinţelor beneficiarilor; consultarea celor mai buni specialişti în domeniu. Între

dimensiunile tehnice şi costurile de producţie există o legătură univocă, astfel încât se poate

afirma că între valoarea de întrebuinţare şi costurile de producţie există un echilibru.

Stabilirea nivelului de importanţă presupune: ordonarea, ierarhizarea, stabilirea

poziţiilor relative şi a ponderii fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului.

Această operaţie se face cu ajutorul unei matrice (tabelul U5.3). Completarea matricei se

poate face în mai multe moduri, una dintre ele fiind prezentată în cadrul unităţii de învăţare

U3. Ea se caracterizează prin completarea matricei cu cifrele 0, 1 şi 2, după importanţa

relativă a funcţiilor, sau folosind cifrele 0 şi 1 pentru aprecierea importanţei relative.

Exemplul următor reprezintă modalitatea de determinare a importanţei relative a funcţiilor

unui produs, folosind cifrele 0 şi 1.

Tabelul U5.3. Matricea funcţiilor unui produs

COD FUNCŢIE A B C ……. X A B C

…….. X ni ni∑

Pvi(%)

n

ni

i∑⋅100%

Page 71: Curs Ingineria Valorii

71

Exemplu

Admitem că se urmăreşte determinarea importanţei relative a funcţiilor unui

produs industrial. Se inventariază toate funcţiile produsului, aşa cum este

prezentat în tabelul U5.3. Apoi:

- se trec în tabel toate funcţiile, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

- se completează diagonala tabelului cu 1, semnificând faptul că dacă o

funcţie se compară cu ea însăşi, este importantă (atribuind deci, valoarea

1);

- se compară funcţiile două câte două, notându-se cu 1 funcţia cu

importanţa mai mare şi cu 0 cea cu importanţa mai mică;

- dacă două funcţii sunt apreciate că au aceeaşi importanţă în valoarea de

întrebuinţare, ele vor fi trecute pe aceeaşi linie sau coloană;

- se însumează pe coloană punctele acordate, obţinându-se nivelul ni al

funcţiei respective şi se calculează ponderea funcţiei Pvi (%) în valoarea

de întrebuinţare cu relaţia:

%100n

nP

i

ivi ⋅=

∑ (U5.1)

În tabelul U5.4. se determină nivelul de importanţă al funcţiilor folosind notele 1

şi 2, iar în tabelul U5.5., determinarea nivelului de importanţă folosind notele 0

(neimportantă), 1 (importantă), 2 (mai importantă decât cea cu care se

compară). Tabelul U5.4. Matricea cu Tabelul U5.5. Matricea cu trei două intrări (0,1) intrări (0,1,2)

CODUL FUNCŢIEI

A B=C D E CODUL FUNCŢIEI

A B C D E

A 1 0 0 0 A 1 0 2 0 0 B=C 1 1 0 0 B 2 1 0 1 0

D 1 1 1 0 C 0 2 1 0 1 E 1 1 1 1 D 2 1 2 1 0 ni 4 3 2 1 10 E 2 2 1 2 1

Pvi(%) 40% 30% 20% 10% 100% ni 7 6 6 4 2 25

Pvi(%) 28% 24% 24% 16% 8% 100%

Moduri de verificare. Pentru a se aprecia corectitudinea utilizării matricelor cu

punctaje - cu două sau cu trei intrări - trebuie folosită o “cheie de verificare” prin care să se

arate că rezultatul comparaţiei dintre două funcţii este confirmat de punctajul acestora. Astfel

trebuie să rezulte următoarele:

Page 72: Curs Ingineria Valorii

72

• dacă două funcţii sunt egale ca importanţă, atunci ele vor trebui să aibă punctaj

egal;

• dacă o funcţie este mai importantă decât alta, acea funcţie trebuie să aibă în

mod obligatoriu, un punctaj superior celei cu care este comparată.

Valoarea de întrebuinţare poate fi exprimată, convenţional, prin suma nivelurilor

funcţiilor sale, dar numai pentru compararea produsului cu sine însuşi, în diversele sale

variante. Suma nivelurilor Σni îşi pierde orice semnificaţie la compararea a două produse

diferite.

Funcţiile auxiliare ale unui produs nu sunt incluse în matrice, dar în calculele economice

vor avea acelaşi nivel de importanţă ca şi funcţiile de bază, obiective sau subiective, pe care le

condiţionează.

Deoarece şi în această fază, erorile pot deforma şi compromite rezultatele studiului, este

necesară chestionarea principalilor utilizatori şi prelucrarea statistică a datelor obţinute pentru

găsirea unor niveluri de importanţă pe deplin justificate.

1. Care este metodologia de stabilire a nivelului de importanţă al funcţiilor

obiectului studiat?

2. Dintre funcţiile produsului studiat în cadrul primei teme, aţi identificat funcţii

cu aceeaşi importanţă? În cazul unui răspuns afirmativ, cum veţi proceda în

continuare, pentru finalizarea studiului, având două sau mai multe funcţii de

importanţă egală?

U5.5 Rezumat

Unitatea de învăţare prezintă primele două etape (cu fazele aferente) ce trebuie

parcurse în cazul realizării studiilor de ingineria valorii. Punctul de referinţă

rămâne metodologia stabilită prin STAS 11272/1/2-79.

Ambele etape (cu fazele aferente) trebuie minuţios organizate, iar activităţile

desfăşurate în cadrul fiecăreia, tratate cu seriozitate, pentru ca informaţiile

preliminare desfăşurării studiului să fie veridice şi bine structurate. De asemenea,

în cadrul prezentei unităţi de învăţare este prezentată şi exemplificată modalitatea

de determinare a nivelurilor de importanţă a funcţiilor.

U5.6 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt etapele necesare realizării studiului de ingineria valorii pentru

un produs?

2. Care sunt criteriile care stau la baza alegerii produsului pentru studiul de

ingineria valorii?

3. La ce se referă restricţiile care vizează obiectivele propuse pentru studiul

Page 73: Curs Ingineria Valorii

73

de ingineria valorii?

4. De câte tipuri sunt informaţiile necesare în cadrul etapei Analiza

necesităţii sociale? Exemplificaţi din fiecare tip.

5. Ce este nomenclatorul de funcţii al obiectului studiat?

6. Ce tipuri de funcţii pot fi incluse în nomenclatorul de funcţii?

7. Funcţiile auxiliare sunt luate în considerare atunci când se determină

nivelul de importanţă? Argumentaţi răspunsul.

8. Dacă două sau mai multe funcţii au aceeaşi importanţă, cum apar

acestea în nomenclator?

9. Explicaţi cum se realizează determinarea nivelului de importanţă a

funcţiilor produsului studiat.

10. Care este componenţa şi structura grupului de lucru în ingineria valorii?

Page 74: Curs Ingineria Valorii

74

Unitatea de învăţare U6. ANALIZA ŞI EVALUAREA SITUAŢIEI

EXISTENTE, CONCEPEREA / RECONCEPEREA

PRODUSULUI, REALIZAREA ŞI CONTROLUL APLICĂRII

Cuprins

U6.1. Introducere ...................................................................................................... 74

U6.2. Competenţe ...................................................................................................... 75

U6.3 Analiza şi evaluarea situaţiei existente .............................................................. 75

U6.3.1 Stabilirea dimensiunii tehnice a funcţiilor. ............................................... 75

U6.3.2 Limitele dimensiunilor tehnice a funcţiilor ............................................... 76

U6.3.3 Stabilirea dimensiunii economice a funcţiilor .......................................... 79

U6.3.4 Analiza sistemică a funcţiilor ................................................................... 85

U6.3.5 Metode pentru realizarea analizei sistemice a funcţiilor .......................... 86

U6.3.6 Stabilirea direcţiilor de cercetare ............................................................ 95

U6.4 Conceperea sau reconceperea produsului ......................................................... 95

U6.4.1 Elaborarea soluţiilor ............................................................................... 95

U6.4.2 Selecţionarea propunerilor ...................................................................... 96

U6.4.3 Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţii ................... 96

U6.4.4 Evaluarea soluţiilor ................................................................................. 96

U6.5 Aprobarea soluţiei optime ................................................................................ 97

U6.6 Realizarea şi controlul aplicării ........................................................................ 97

U6.6.1 Stabilirea programului de realizare ......................................................... 97

U6.6.2 Realizarea soluţiei aprobate .................................................................... 97

U6.6.3 Evaluarea rezultatelor după aplicare ....................................................... 97

U6.7 Rezumat ............................................................................................................ 98

U6.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ........................................................................ 98

U6.9 Tema de control ................................................................................................ 98

U6.1. Introducere

Această unitate de învăţare prezintă următoarele trei etape ale

metodologiei de aplicare a ingineriei valorii la produse, anume: analiza şi

evaluarea situaţiei existente, conceperea / reconceperea produselor, realizarea şi

controlul aplicării soluţiilor noi. Pentru aceste etape sunt detaliate fazele aferente,

precum şi exemple sugestive. Unitatea de învăţare se finalizează cu un test de

Page 75: Curs Ingineria Valorii

75

evaluare a cunoştinţelor şi cu tema de control numărul doi. Ponderea temei de

control 2 în nota finală este de 20%.

U6.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

- descrie conţinutul fiecărei etape de realizare a studiului de analiza valorii;

- identifice care sunt dimensiunile tehnice ale funcţiilor produsului supus

studiului de ingineria valorii;

- explice ce sunt limitele dimensiunilor tehnice ale funcţiilor;

- explice modul de realizare a repartizării costurilor pe funcţii;

- definească ce este analiza sistemică a funcţiilor;

- explice care sunt diferenţele dintre metodele folosite pentru analiza

sistemică a funcţiilor.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.

U6.3 Etapa III - Analiza şi evaluarea situaţiei existente

Studiul de ingineria valorii se continuă cu etapa III, Analiza şi evaluarea situaţiei

existente, etapă care are mai multe faze.

U6.3.1. Faza 1. Stabilirea dimensiunii tehnice a funcţiilor.

Să ne reamintim...

- Funcţiile principale şi secundare au dimensiuni tehnice, ce pot fi exprimate

prin una sau mai multe caracteristici.

- Pentru o corectă dimensionare tehnică a funcţiilor trebuie identificate acele

caracteristici funcţionale, sau constructive, care exprimă cât mai semnificativ

şi exact rolul lor în produsul respectiv.

- Partea din costul obiectului, aferentă funcţiei, reprezintă dimensiunea

economică a acesteia.

Pentru un produs nou, dimensiunile tehnice se stabilesc prin compararea datelor

rezultate din investigarea cerinţelor utilizatorilor - în urma unui studiu de marketing - cu

parametrii tehnici şi constructivi ai unor produse similare existente pe piaţă. Pentru orice

produs aflat în faza de proiectare se stabilesc parametrii tehnici ce urmează a fi realizaţi.

Page 76: Curs Ingineria Valorii

76

Aşadar pentru un produs nou dimensionarea tehnică se face pe baza acestor parametri, care

vor trebui urmăriţi până la omologare.

Pentru un produs existent, supus modernizării, dimensiunile tehnice ale funcţiilor se

exprimă prin parametrii tehnici ai acestuia, obţinuţi pe baza măsurării sau luaţi din

documentaţia tehnică. Se recomandă a fi măsuraţi.

Exemplu

În tabelul U6.1 se prezintă un exemplu cu dimensiunile tehnice ale unei

transmisii cardanice. CODUL FUNCŢIEI

DENUMIREA FUNCŢIEI

CLASIFICARE DIMENSIUNEA TEHNICĂ DENUMIREA PARAMETRULUI

VALOARE (U.M.)

A Transmite putere

F.B.O. Moment - M Turaţie - n(ω)

320 daNm

variabilă B Permite

variaţia unghiului de transmitere

F.B.O. Unghi de frângere max.

20o

C Asigură compensări axiale

F.B.O. Cursa 60 mm

D Are fiabilitate F.B.O. Durata de viaţă 25 ani E Permite

montarea F.B.O. Poziţia x nr.

găuri montaj ∅ 120 x 8

F Este rigidă (la răsucire)

F.B.O. Unghi de răsucire max.

7-80

G Permite ungerea

Aux(D)

H Asigură etanşarea

Aux(D)

I Are siguranţă în exploatare

F.B.S.

K Este anticorosivă

Aux(D)

Alegeţi un produs industrial complex (să aibă mai multe părţi componente) şi,

după exemplul de mai sus, stabiliţi funcţiile şi identificaţi dimensiunile lor

tehnice.

Dimensionarea funcţiilor subiective este dificilă, uneori chiar imposibilă. Se pot utiliza

în acest scop, diverse tehnici şi procedee statistico-matematice, sociologice, psihologice sau

experimentale.

Page 77: Curs Ingineria Valorii

77

U6.3.2. Limitele dimensiunilor tehnice ale funcţiilor

La stabilirea dimensiunilor tehnice se ia în considerare principiul potrivit căruia

[16][18] variaţia valorii de întrebuinţare este identică, în anumite limite, cu variaţia

dimensiunilor tehnice ale funcţiilor. Principiul identităţii se admite atât pentru funcţiile

principale, cât şi pentru cele secundare.

Domeniul de valabilitate al identităţii se situează, aşa cum s-a mai precizat, între două

valori limită pe care le pot lua dimensiunile tehnice ale funcţiilor studiate:

Dtmin ≤ Dt ≤ Dtmax.

Limita minimă a raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi costuri este cea care

satisface cerinţele sociale în concordanţă cu cele ale producătorului.

Se poate tinde la limita maximă a acestui raport luând în considerare următoarele

modalităţi (vezi fig. U2.1):

• creşterea valorii de întrebuinţare în condiţiile menţinerii constante a costurilor;

• creşterea mai mare a valorii de întrebuinţare faţă de cea a costurilor;

• creşterea valorii de întrebuinţare şi scăderea costurilor;

• scăderea mai mare a costurilor în raport cu scăderea valorii de întrebuinţare;

• scăderea costurilor în raport cu menţinerea constantă a valorii de întrebuinţare.

Realizarea unui raport mare între valoarea de întrebuinţare şi cost depinde de mai mulţi

factori tehnico-economici şi de ordin general. De aceea în multe cazuri este greu de

determinat un maxim prin calcule. Limita maximă este depăşită frecvent datorită insuficienţei

cunoştinţelor proiectanţilor şi tendinţei acestora de a utiliza coeficienţi de siguranţă mult prea

mari.

Valoarea de întrebuinţare a unei funcţii variază în raport cu dimensiunea tehnică a

acesteia după o curbă de forma celei din fig. U6.1. Pe curbă se remarcă existenţa unei zone de

liniaritate denumită în lucrările de specialitate zonă utilă. De asemenea, pe măsură ce creşte

Dt, se remarcă o zonă de creştere lentă a Vi, zonă cunoscută sub numele de zonă de saturaţie,

în care efectul util creşte pe măsura creşterii mult mai însemnate a dimensiunii tehnice. Zona

de saturaţie evidenţiază supracalitatea produsului, pentru care consumul de muncă este foarte

mare. În cele mai multe cazuri, pe măsura apropierii de zona de saturaţie costurile încep să

crească mult mai repede decât dimensiunile tehnice ale funcţiilor.

Page 78: Curs Ingineria Valorii

78

U6.1 Variaţia valorii de întrebuinţare a unei funcţii în raport cu dimensiunea tehnică

Nu se poate afirma că limitele minimă şi maximă ale zonei utile pot fi stabilite,

întotdeauna, cu precizie. În apropierea lor există, de cele mai multe ori, zone de incertitudine,

care trebuie evitate restrângând - la nevoie - gama zonei utile. Pentru siguranţă este deosebit

de important ca tema de proiect să conţină valorile minimă şi maximă ale dimensiunilor

tehnice.

În cadrul ingineriei valorii se admite că limitele maxim-minim între care se păstrează

liniaritatea dintre variaţia valorii de întrebuinţare a funcţiilor şi dimensiunile tehnice ale

acestora, se află în zona Dt2 - Dt1 a curbei din fig. U6.1.

Pentru zona de liniaritate, luând în considerare notaţiile adoptate, rezultă:

t1

t2

1

2

02

01

2

1

D

D

v

v ;

xx

xx

y

y=

−= . (U6.1)

Ţinând seama şi de relaţia dintre dimensiunile tehnice ale funcţiilor şi costul de

producţie Cp al acestora, potrivit căreia:

p2

p1

i1

i2

p1

i1

p2

i2

C

C

V

V

C

V

C

V

⋅= , (U6.2)

pentru două variante ale aceluiaşi produs având valorile de întrebuinţare V1 şi respectiv

V2, rezultă:

( )( )∑

∑∑

∑∑

=⋅=⋅=1i

1ii1t

i2t

i

i

1i

2i

1i

2ii

n

nD

D

n

n

V

V

V

VP

V

V

1

2 , (U6.3)

( )( )∑ ⋅⋅= i

i1t

i2t2 n

D

DkV , (U6.4)

∑⋅= i2 nkV , (U6.5)

în care k este constanta produsului, iar ceilalţi termeni sunt cunoscuţi.

Page 79: Curs Ingineria Valorii

79

În conformitate cu cele de mai înainte rezultă că valoarea de întrebuinţare a unui produs

poate fi cuantificată, convenţional, prin suma nivelurilor de importanţă ale funcţiilor sale, pe

de o parte, şi prin suma variaţiei dimensiunilor tehnice, pe altă parte.

În cazurile în care pe baza reconceperii produsului rezultă o funcţie nouă, nivelul de

importanţă al acesteia se va stabili fie pe baza unei anchete în rândul utilizatorilor, fie prin

aprecierea ei de către grupul de analiză.

U6.3.3. Faza 2. Stabilirea dimensiunii economice a funcţiilor.

Pentru dimensionarea economică a funcţiilor sunt necesare următoarele activităţi:

A. Stabilirea structurii de cost a produsului

Structura costului produsului se stabileşte în funcţie de stadiul în care se află acesta:

concepţie, proiect, prototip sau se execută în serie.

În fig. U6.2 se prezintă un mod de stabilire a structurii de cost în funcţie de

complexitatea produsului, de faza de proiectare constructivă şi tehnologică.

Sunt identificate trei posibilităţi de

stabilire a structurii costului:

• în stadiul de concepţie-proiectare,

când documentaţia constructivă nu a fost

încă finalizată, costurile se obţin prin

comparare cu produse similare sau prin

estimare;

• după proiectare, când pentru

stabilirea structurii de cost se proiectează

tehnologiile de execuţie şi montaj, se

stabilesc consumurile de material şi

manoperă, se calculează costul fiecărui

subansamblu;

• în stadiul de aplicare - prin

consultarea bazelor de date din contabilitate sau a sistemelor informatice de evidenţă,

când produsul este omologat şi fiecare componentă are evidenţiate toate costurile.

În general pentru evidenţierea costurilor se foloseşte tehnica de calcul care oferă

rapiditate şi precizie în obţinerea rezultatelor.

B. Repartizarea costurilor pe funcţii la un produs analizat din punct de vedere

funcţional, trebuie făcută prin raţionamente tehnico-inginereşti şi cât mai puţin prin estimare.

Repartizarea costurilor pe funcţii se face evidenţiindu-se costul materialelor, manopera directă

şi regia pentru fiecare reper în parte.

Fig. U6.2

Page 80: Curs Ingineria Valorii

80

În vederea determinării costurilor pe funcţii trebuie identificat corect purtătorul

funcţiei pentru fiecare component. Purtătorul funcţiei Fi este definit de:

a. un complex de suprafeţe prelucrate, cantitatea şi calitatea materialului care

realizează funcţia Fi - în cazul în care produsul analizat este un reper (o piesă);

b. unul sau mai multe repere, asociate sau neasociate în subansambluri care

realizează funcţia Fi - în cazul în care produsul este alcătuit din mai multe componente;

c. combinări între a şi b.

Obs: Costurile de material includ: cheltuielile de achiziţie şi regia societăţii, aplicată

valorii totale a materialului.

Costurile de manoperă includ: cota de asigurări sociale, în procente, aplicată asupra

manoperei directe, regia de secţie şi cea a societăţii comerciale, aplicate de asemenea asupra

manoperei directe.

Costul total va fi:

manmat CCCT += , (U6.6) iar costul de prelucrare, pe funcţii, va rezulta din suma

∑=

=+++=n

1i

FiFnF2F1 CC......CCCT , (U6.7)

în care Cmat este costul materialului pentru confecţionarea reperului; C

man - costul manoperei consumată pentru executarea reperului;

CFi

- costul funcţiei Fi.

Costurile pe funcţii vor fi defalcate şi ele pe materiale şi manoperă, după cum urmează:

∑=

=n

1i

matFi,mat CC , (U6.8)

∑=

=n

1i

manFi,man CC . (U6.9)

Costul unei funcţii “i” va rezulta din suma:

manFi,matFi,Fi CCC += , (U6.10) în care C

Fi, mat este costul materialului pentru funcţia Fi;

CFi, man

- costul manoperei pentru funcţia Fi.

Conform relaţiilor (U6.8) … (U6.10) costul total al unui produs este egal cu suma

costurilor funcţiilor produsului respectiv.

Costul de producţie al funcţiei reprezintă suma costului cu manopera Cman, cu materiile

prime, materialele Cmat şi costul regiei de fabricaţie (cheltuielile comune ale secţiilor de

fabricaţie, stabilite prin calcule contabile specifice), Cregie.

( )∑ ++=n

regiemanmatprod CCCC1

(U6.11)

Studiul de IV presupune stabilirea costului fiecărui reper din componenţa unui produs.

Datorită modului de organizare a evidenţei cheltuielilor în contabilitatea majorităţii agenţilor

Page 81: Curs Ingineria Valorii

81

economici, în realitate nu se poate cunoaşte exact costul corect al fiecărui reper. Urmare a

acestui fapt, echipa de IV , pentru o apreciere obiectivă a situaţiei, este nevoită de multe ori să

desfăşoare pe cont propriu calcule pornind de la elementele de bază ale costului de producţie,

menţionate în relaţia U6.11.

Costul materiilor prime şi materialelor - Cmat – metodologia de aplicare a IV la

proiectarea sau reproiectarea unui produs presupune, conform principiului abordării sistemice,

analiza modului în care se formează costul materiilor prime, materialelor, în amonte faţă de

procesul de fabricaţie propriu-zis, adică la furnizor. În acest sens, se va lua în considerare

faptul că în costul materiilor prime, materialelor, semifabricatelor achiziţionate de la furnizori

sunt incluse următoarele elemente de cost:

- costul materiilor prime primare;

- costul forţei de muncă care le prelucrează pentru a le transforma într-un

produs semifabricat ce poate fi vândut ca atare:

- profitul furnizorilor ce se adaugă la preţul plătit de către consumatori;

- eventuale cheltuieli pentru transport, depozitare, control de calitate etc.

Ca urmare, specialistul în IV nu trebuie să considere, mai ales pentru reperele care au o

pondere însemnată în costul total, preţul de achiziţie al materialelor drept valoare de referinţă

pe care să o repartizeze asupra funcţiilor produsului, ci trebuie să le analizeze pe elemente

componente pentru a vedea dacă nu există şi alte soluţii de achiziţionare a materialelor

respective la preţuri mai mici. În ce priveşte profitul furnizorilor inclus în preţul de vânzare al

materialelor, ar fi util dacă nivelul acestuia s-ar cunoaşte, în felul acesta putând fi posibile

negocieri cu furnizorii pentru reducerea preţului, sau încheierea de contracte cu alţi furnizori.

Costul forţei de muncă - Cman- apare acolo unde materiile prime şi semifabricatele sunt

transformate în produse finite prin acţiunea conjugată a operatorilor cu utilajele şi instalaţiile.

Calculul manoperei se face în practică în mai multe moduri, pe baza timpului de muncă:

funcţie de timpul normat pentru fiecare operaţie, sau pe baza costului orei de producţie (sau

costului orei maşină) pe centrul de costuri sau centrul de profit, pentru fiecare operaţie.

Costul regiei de fabricaţie - Cregie – în categoria regie de fabricaţie se includ de regulă

cheltuielile indirecte, dacă facem trimitere la posibilitatea clasificării costurilor în funcţie de

modul de individualizare pe produs. Exemplificăm: iluminatul şi încălzirea, chiria, transportul

intern, întreţinerea şi repararea utilajelor, instalaţiilor, salariile personalului indirect productivi

etc. Repartizarea acestor cheltuieli în costul de producţie se face pe baza unor chei de

repartizare, care diferă în funcţie de specificul organizaţiei: ex.: valoarea salariilor directe,

valoarea materiilor prime prelucrate.

Pe baza acestor elemente de cost care intră în componenţa fiecărui reper, se trece la

determinarea costurilor pe funcţii.

Page 82: Curs Ingineria Valorii

82

Literatura de specialitate [CRU76, ION00] propune mai multe metode de determinare a

costurilor funcţiilor, delimitându-le în două categorii: metode cu un grad redus de rigurozitate

şi metode exacte de determinare a costurilor.

A. Metode cu grad redus de rigurozitate: - avantaj: stabilirea costurilor cu efort

minim şi în timp scurt

- compararea cu alte costuri cunoscute, utilizate în scopul realizării

aceloraşi funcţii de către alte produse;

- fixarea unui procentaj din valoarea totală a produsului

- atribuirea unei valori arbitrare;

- evaluarea costului funcţiei din punct de vedere teoretic etc.

B. Metode exacte :

- metoda catalogului: aplicată componentelor tehnice achiziţionate care sunt

standardizate(gen: şuruburi, motoare, piuliţe, şaibe).costul acestora nu se mai analizează, este

folosit ca atare.

- metoda baremului: folosită pentru componentele fabricate, pornind de la un cost

unitar. Numărul pieselor realizate înmulţit cu acest cost unitar reprezintă costul material al

fiecărui reper, care adunat cu cel al manoperei se obţine costul total pe reper.

- repartizarea cheltuielilor materiale ale reperelor asupra funcţiilor pe care le asigură

proporţional cu nivelul de importanţă a acestora şi repartizarea cheltuielilor cu manopera şi

regia de fabricaţie, pe baza unei analize tehnice a fiecărei operaţii de prelucrare, reală sau

proiectată. Analiza aceasta constă în repartizarea costurilor numai asupra acelor funcţii la

materializarea cărora au contribuit operaţiile din fişa tehnică a reperului. Această metodă este

exemplificată pentru produsul „ Skateboard” [ION 00].

Exemple

Produsul „Skateboard” este format din trei subansambluri: placă, furcă

oscilantă şi sistemul de roţi. Această construcţie este realizată cu 17 repere,

dintre care două sunt turnate (CuSn14T), trei vulcanizate, unul injectat.

Funcţiile produsului, dimensiunile tehnice ale acestora şi nivelurile de

importanţă au fost prezentate în cadrul unităţii U2 şi U3. Ca urmare, din punct

de vedere a ponderii nivelurilor de importanţă în valoarea de întrebuinţare

globală a produsului, funcţia B – Permite deplasarea utilizatorului deţine

ponderea de 22,28%, fiind funcţia cea mai importantă.

Având datele privind reperele componente ale produsului, şi, din evidenţa

contabilă a firmei, datele necesare stabilirii costurilor pe funcţii [ION 00], în

continuare se prezintă ca exemplu, modul de repartizare a costurilor pe funcţii,

pentru un reper din cadrul produsului Skateboard.

Page 83: Curs Ingineria Valorii

83

Repartizarea cheltuielilor materiale pe funcţii – reperul „Furcă

oscilantă”

Reperul participă la realizarea funcţiilor A, C, E, F, H, I. Pentru

fabricarea acestui reper s-au făcut cheltuieli materiale de 43,2400 lei (din datele

furnizate de contabilitate). Suma nivelurilor de importanţă ale funcţiilor la care

participă reperul este 23. Costul cu materiile prime pe nivel de importanţă este

de 1,8800 lei. Sumele repartizate pe fiecare funcţie sunt:

A = 7*1,8800 = 13,1600

D = 6*1,8800 = 11,2800

E = 4*1,8800 = 7,5200

F = 3*1,8800 = 5,6400

H = 1*1,8800 = 1,8800

I = 2*1,8800 = 3,7600

Total = 43,2400 lei

Repartizarea cheltuielilor cu manopera şi regia de fabricaţie, pe funcţii

- reperul „Furcă oscilantă”

Din analiza datelor furnizate de contabilitate avem totalul manoperei şi

regiei de fabricaţie pentru acest reper suma de 22,1940 lei. Din analiza normelor

de muncă rezultă că suma totală trebuie repartizată pe următoarele operaţii:

1. ajustare după turnare – 5,603 lei

2. găurit la diametrul de 6 mm şi zencuit – 1,4460 lei

3. lamat la diametrul 27 mm pe ambele părţi – 1,943 lei

4. zincat – 0,483 lei

5. strunjire şanfrenare – 7,4100 lei

6. rectificare – 5,3090 lei

Repartizarea operaţiilor şi a costurilor acestora pe funcţiile la care

participă:

Operaţia 1 participă exclusiv la realizarea funcţiei I şi întregul cost se va

repartiza asupra acesteia: I = 5,6030 lei

Operaţia 2 participă la realizarea funcţiilor A şi C, a căror ordine de importanţă

este A = 2 niveluri; C = 1 nivel. Costul pe un nivel este de 0,4820 lei – valoare

corespunzătoare şi funcţiei C, iar pentru funcţia A = 2*0,4820 = 0,9640 lei.

Operaţiile 3,4,5,6 participă fiecare la realizarea unei funcţii, de aceea costul lor

Page 84: Curs Ingineria Valorii

84

se va repartiza în întregime pe acele funcţii.

Tabelul U6.2

Centralizarea calculelor pentru reperul „Furcă oscilantă”

Nr. Crt.

Operaţia Total manoperă

şi regie

Costurile funcţiilor A B C D H I

1 Ajustare după

turnare

5,6030 - - - - - 5,6030

2 Găurire şi zencuit

1,4460 0,9640 - 0,4820 - - -

3 Lamare pe ambele părţi

1,9430 - - - 1,9430 - -

4 Zincat 0,4830 - - - - 0,4830 - 5 Strunjit şi

şanfrenat 7,4100 - 7,4100 - - - -

6 Rectificare 5,3090 - 5,3090 - - - - TOTAL 22,1940 0,9640 12,7190 0,4820 1,9430 0,4830 5,6030

Repartizarea cheltuielilor cu manopera şi regia de fabricaţie, pe funcţii

– reperul „Placa de susţinere”

Din contabilitate există informaţii potrivit cărora manopera şi regia de

fabricaţie pentru acest reper totalizează 2,4750 lei, valoare care a fost

repartizată pe operaţiile care au participat la realizarea reperului astfel:

Injecţie masă plastică: 2,2150 lei

Debavurare: 0,2600 lei

În funcţie de tehnologia de execuţie a reperului, s-au stabilit funcţiile la

care participă cele două operaţii. Acestea sunt:

Funcţia I pentru cea de-a doua operaţie. Ca urmare, costul acestei

operaţii va fi repartizat în întregime funcţiei I.

Funcţiile A, D, E, F, H, I pentru prima operaţie. Pentru repartizarea

costului acestei operaţii pe cele şase funcţii este necesar stabilirea nivelurilor de

importanţă ale acestora, situaţie prezentată în tabelul U6.3 .

Tabelul U6.3

Funcţia A D E F H I Total A 1 0 0 0 0 0 D 1 1 0 0 0 0 E 1 1 1 0 1 0 F 1 1 1 1 1 0 H 1 1 0 0 1 0 I 1 1 1 1 1 1 Nivel de 6 5 3 2 4 1 21

Page 85: Curs Ingineria Valorii

85

importanţă Costul man + regie pe nivel = 2,2150 / 21 =0,10547 lei

Costul repartizat funcţiilor va fi proporţional cu nivelul de importanţă a

acestora:

A = 6*0,10547 = 0,6328

D = 5*0,10547 = 0,5274

E = 3*0,10547 = 0,3164

F = 2*0,10547 = 0,2110

H = 4*0,10547 = 0,4219

I = 0,10547

Urmărind algoritmul de repartizare a costurilor pe funcţii prezentat în exemplul

anterior, pentru produsul studiat, stabiliţi costurile (cu materialul, manopera şi

regia de fabricaţie) fiecărei componente. U6.3.4. Faza 3. Analiza sistemică a funcţiilor.

În acest moment al studiului există date cu privire la funcţionalitatea produsului studiat,

sunt cunoscute costurile fiecărei funcţii în parte şi deja s-au format unele idei cu privire la

acesta. În continuare trebuie fundamentate criticile formulate anterior şi descoperite alte

contradicţii cu privire la costurile produsului faţă de valoarea de întrebuinţare.

Pentru analiza critică a costurilor în raport cu valoarea de întrebuinţare a funcţiilor se

utilizează mai multe metode. Acestea pot evidenţia ponderile costurilor în valoarea de

întrebuinţare, ocazie cu care sunt identificate următoarele situaţii:

• funcţii prea scumpe în raport cu celelalte;

• funcţii prea scumpe în raport cu contribuţia lor la valoarea de întrebuinţare a

produsului;

• funcţii prea scumpe în raport cu posibilităţile tehnice de realizare;

• funcţii inutile.

• Pe baza analizei sistemice a funcţiilor este posibil să se clarifice:

- cât costă funcţia realizată în varianta existentă?

- care este costul minim la care s-ar putea asigura funcţia?

Din însumarea costurilor materialelor şi costurilor manoperei pentru funcţia existentă se

poate răspunde la prima întrebare. Pentru răspunsul la cea de-a doua întrebare se recomandă

analiza critică a produsului prin compararea acestuia cu produsele similare fabricate în ţară şi

în străinătate, luându-se în considerare: funcţionalitatea, materialele folosite, soluţiile

tehnologice şi de organizare a fabricaţiei.

Page 86: Curs Ingineria Valorii

86

Prin compararea costului purtătorilor funcţiilor se efectuează practic analiza funcţiilor

pentru găsirea de soluţii noi prin care acestea să fie realizate în spiritul creşterii valorii

raportului Vi / Cp.

În cele ce urmează sunt prezentate cele mai utilizate metode pentru analiza sistemică a

funcţiilor.

U6.3.5. Metode pentru realizarea analizei sistemice a funcţiilor

A. Metoda analizei de regresie

Prin analiza de regresie se poate stabili o relaţie de interdependenţă între ponderea

costurilor fiecărei funcţii în costul total al produsului şi ponderea acestor funcţii în valoarea de

întrebuinţare. Se admite că între acestea există o relaţie liniară - dreapta de regresie - care

exprimă proporţionalitatea medie. Deoarece o funcţie cu pondere zero trebuie să coste tot

zero, se poate lua ca model de regresie o dreaptă ce trece prin originea axelor de coordonate,

exprimată prin relaţia:

iii xay ε+⋅= , (U6.12) în care xi este ponderea costurilor funcţiilor i;

yi - ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a funcţiei i calculată pe baza raportului dintre nivelul de importanţă ni al funcţiei i şi i

i

n∑ ,εi – variaţia

perturbaţiei sau variabila reziduală. Utilizând metoda celor mai mici pătrate şi punând condiţia de extrem se găseşte:

( ) ( ) 0yx2ax2i

ii2i

'2 =−=ε ∑∑ . (U6.13)

din care se obţine parametrul "a":

∑∑=

2i

ii

x

yxa . (U6.14)

În cazul unei proporţionalităţi perfecte a = 1. Astfel de situaţii apar foarte rar.

În cele mai multe cazuri prin trasarea dreptei de regresie poate fi lesne relevată existenţa

unor funcţii mult mai scumpe în raport cu celelalte şi cu ponderea lor în valoarea de

întrebuinţare. Punctele ce marchează aceste cazuri se află deasupra dreptei de regresie.

Funcţiile la care se referă aceste puncte urmează să fie reanalizate atât sub aspectul

mijloacelor prin care sunt realizate, cât şi cel al costului acestora. Dacă după înglobarea în

produs a unor soluţii mai bune şi după aplicarea rezultatelor studiului de ingineria valorii

costurile funcţiilor respective s-au micşorat, pe baza analizei de regresie rezultă o dreaptă cu

altă pantă.

Exemplu – Aplicaţia 1

În exemplul considerat anterior, este vorba de 8 funcţii principale: A, B, C,

Page 87: Curs Ingineria Valorii

87

D, E, F, H, I şi 1 funcţie auxiliară G, funcţii aparţinând produsului Skateboard.

După analiza costurilor funcţiilor produsului au rezultat datele prezentate în

tabelul U6.4, necesare analizei sistemice.

Tabelul U6.4

Date necesare realizării analizei sistemice Funcţia A B C D E F H I

Nivelul funcţiei, Ni

7 8 6 5 4 3 1 2 ∑ni =

36

Ponderea funcţiei în val. de întreb. a prod. ni/ ∑ni (%) [Xi]

19,40 22,28 16,73 13,86 11,08 8,32 2,77 5,56

Costul funcţiei i

78,337 98,011 32,596 28,956 34,876 13,553 10,438 12,765 ∑Ci=

318,670

Ponderea costului funcţiei i în Ctotal [Yi]

24,582 30,756 10,228 9,086 13,798 4,252 3,275 4,005

Tabelul U6.5

Date necesare calculului coordonatelor dreptei de regresie D1

Funcţia Xi (%) Yi (%) xi*xi xiyi yi-a1xi (yi-a1xi)*(yi-

a1xi)

A 19.4 24.582 376.36 476.8908 3.89016 15.13334623

B 22.28 30.756 496.3984 685.24368 6.992382 48.8934046

C 16.673 10.228 277.9889 170.531444 -7.55525 57.08179892

D 13.86 9.086 192.0996 125.93196 -5.69693 32.45504543

E 11.08 13.798 122.7664 152.88184 1.980186 3.9211379

F 8.32 4.252 69.2224 35.37664 -4.62203 21.36312573

H 2.77 3.275 7.6729 9.07175 0.320547 0.102750111

I 5.56 4.005 30.9136 22.2678 -1.92524 3.706543778

TOTAL 1573.422 1678.19591 (1646,568) 182.6571527

G 10.944 121.259

a1 1.06659

Calculul coeficienţilor de abatere de la proporţionalitate:

a1 =

∑8

1

2

8

1

i

ii

x

yx

= 1,06659

a2 = 1646.568/1573.418 = 1,046

Pe baza valorilor coeficienţilor de abatere se calculează coordonatele

dreptelor D1 şi D2 (când este considerată şi funcţia auxiliară G):

Pentru dreapta D1:

Page 88: Curs Ingineria Valorii

88

yA = a1x1 = 1,066*19,40 = 20,680;

yB = a1x2 = 1,066*22,280 = 23,750;

yC = 17,773;

yD = 14,774;

yE = 11,811;

yF = 8,819;

yH = 2,952;

yI = 5,926;

Următoarea etapă este cea în care se trasează grafic dreptele de regresie.

Pentru a avea o proporţionalitate medie, dreptele trebuie să se abată cât mai puţin

de la punctele reale. Din analiza graficului (fig.U6.3 ) rezultă că funcţiile A şi B

prezintă disproporţii între aportul la realizarea valorii de întrebuinţare a

produsului şi ponderea în costul acestuia. În aceeaşi situaţie, dar la nivel mai

mic, se află funcţia H. Funcţiile C, D, F, I, E sunt subevaluate.

Fig. U6.3 Reprezentarea dreptei de regresie

Aplicaţia 2 Se consideră că după analiza costurilor funcţiilor unui produs ce

urmează să fie reproiectat au rezultat datele din tabelul.

Tabelul. U6.6 Evidenţierea unor date necesare trasării dreptei de regresie

Funcţia (Ai) A1 A

2 A

3 A

4

Nivelul funcţiei (ni) nA1

=

3

nA2 =

1

nA3

=2

nA4 =

4 ∑n

Ai=10

Reprezentare puncte initiale

si dreapta de regresie

19.4, 24.582

22.28, 30.756

16.673, 10.22813.86, 9.086

11.08, 13.798

8.32, 4.2522.77, 3.275

5.56, 4.005

19.4, 20.692

22.28, 23.764

16.673, 17.783

13.86, 14.783

11.08, 11.818

8.32, 8.874

2.77, 2.954

5.56, 5.930

0

5

10

15

20

25

30

35

0 5 10 15 20 25

xi

yi

Page 89: Curs Ingineria Valorii

89

Ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare; x P n nni Ai Ai= = ∑ (%)

30

10

20

40

Costul funcţiei CAi [sute mii lei] 14 5 11 10 ∑CAi

=40

Ponderea costului funcţiei CAi în costul total C Ct Ai

= ∑ al

funcţiilor

35

12,5

27,5

25

Pe baza acestor date se obţine parametrul "a" din relaţia după cum

urmează:

24

23

22

21

443322114

1i

2i

4

1iii

xxxx

yxyxyxyx

x

yx

a+++

+++==

=

=

908,03000

2725

1600400100900

10005501251050

40201030

25405,27205,12103530a

2222==

+++

+++=

+++

⋅+⋅+⋅+⋅= .

Aceasta permite calculul pantei dreptei de regresie, care va fi: 'o1542 = 0,908 arctg=α

Se admite, în continuare, că după aplicarea propunerilor din proiectul rezultat ca urmare a studiului de I.V., s-au schimbat nivelurile de importanţă ale unor funcţii, a fost introdusă o nouă funcţie (A5) şi s-au modificat preţurile.

Rezultatele sunt concentrate în tabelul.

Tabelul U6.7 Date de calcul pentru noile condiţii

Funcţia (Ai) A1 A2 A3 A4 A5 Nivelul funcţiei (ni) 3,6 1 1,6 4,4 2 ∑nAi=12,6

Ponderea funcţiei în valoarea de întrebuinţare; x P n nni Ai Ai= = ∑ (%)

28,5

7,9

12,7

34,9

15,87

Costul funcţiei CAi [sute mii lei]

16 4 10 11 9 ∑CAi =50

Ponderea costului funcţiei CAi în costul total C Ct Ai

= ∑ al funcţiilor

35

8

20

22

18

Recalculând parametrul a' şi panta dreptei de regresie rezultă:

'5545= 0029,191,2275

66,2282

'x

'y'x

'a o5

1i

2i

5

1iii

α===

=

=

Cu aceste date se trasează dreptele de regresie d1 şi d2, fig. U6.4

După trasarea dreptelor cu pantele a şi a', precum şi după marcarea

Page 90: Curs Ingineria Valorii

90

punctelor ce reprezintă ponderea costurilor în raport cu cea a funcţiilor, se

desprind următoarele concluzii:

• varianta a doua asigură un raport avantajos între costul funcţiilor şi valoarea

lor de întrebuinţare;

• funcţiile A1 şi A3 au costuri prea mari în raport cu celelalte două funcţii ale

primei variante;

• funcţiile A1 şi A3 au costuri prea mari în raport cu contribuţia lor la valoarea

de întrebuinţare.

Pe baza analizei reiese că funcţiile A1 şi A3 trebuie să fie reevaluate după

efectuarea unor schimbări ale variantelor constructive ale purtătorilor materiali

ai acestora, utilizarea unor materiale mai puţin costisitoare şi modificarea

tehnologiei de execuţie.

Urmărind algoritmul de repartizare a costurilor pe funcţii prezentat în exemplul

anterior (aplicaţia 1 şi 2 – analiza de regresie), pentru produsul studiat, realizaţi

repartizarea costurilor pe funcţii.

Fig. U6.4

B. Metoda tabelelor cu funcţii şi reprezentarea grafică

Deosebit de simplă pentru evidenţierea reprezentării costurilor pe funcţii este metoda

alcătuirii unor tabele în care sunt înscrise pe coloană funcţiile, costurile lor şi contribuţia la

valoarea de întrebuinţare. Pe baza datelor din tabel se pot reprezenta grafic evoluţia ponderilor

în costuri şi evoluţia ponderilor în valoarea de întrebuinţare. În tabelul U6.8 se prezintă un

exemplu de repartizare a costurilor.

Page 91: Curs Ingineria Valorii

91

Exemplu Tabelul U6.8. Exemplu de repartizare a costurilor pe funcţii

Funcţii Costuri Ponderea în Vi principale lei % Punctaj %

A 95000 36,75 7 25 B 80000 30,95 6 21,43 C 25000 9,67 4 14,29 D 22000 8,51 5 17,86 E 20000 7,74 2 7,14 F 13000 5,03 3 10,71 G 35000 1,35 1 3,57

TOTAL 258500 100% 28 100%

Se observă că funcţiile A, B au costuri disproporţionate faţă de contribuţia

în valoarea de întrebuinţare. Disproporţiile pot fi evidenţiate şi grafic. În fig. U6.5

se prezintă ponderea costurilor şi cea a valorii de întrebuinţare pentru funcţiile A

… G aparţinând unui produs. Din grafic se constată că funcţiile D şi F au costuri

mult prea mari în raport cu contribuţia lor la valoarea de întrebuinţare. Asupra

acestora urmează a se insista, în continuare, pentru a se găsi soluţii prin care

ponderea costurilor să se apropie de cea a valorii de întrebuinţare a produsului.

C. Analiza prin histograme

Pentru compararea costurilor pe funcţii, cu ajutorul histogramei, sunt necesare unele

etape premergătoare. Acestea constau în următoarele:

• stabilirea costurilor materialelor Cmat înglobate în purtătorul material al fiecărei

funcţii;

0

5

10

15

20

25

30

35

40

A B C D E F G

Functii

Ponderea (în %)

Ponderea în Vî

Ponderea în costuri

Fig. U6.5

Page 92: Curs Ingineria Valorii

92

• stabilirea costului manoperei Cman consumată pentru realizarea componentelor

prin care se realizează funcţiile;

• ordonarea în sens descrescător a sumei costurilor materialelor şi manoperei pentru

toate funcţiile principale şi secundare ale produsului;

• construirea unei histograme a costurilor pe funcţii (fig. U6.6).

Din comparaţii urmează să fie relevate, clar, detalii pe baza cărora pot fi luate decizii în

legătură cu funcţiile produsului analizat. Astfel vor fi evidenţiate: funcţiile foarte scumpe

(care au ponderea cea mai mare în costul total al produsului), funcţiile secundare, cu costuri

prea mari în raport cu cele principale (pe care le condiţionează), funcţii care necesită

consumuri mari (disproporţionate) de material şi manoperă în raport cu altele.

Din histograma prezentată în fig. U6.6 se observă că primele trei funcţii au ponderea cea

mai mare în costul total şi sunt cu mult mai scumpe în raport cu toate celelalte. Această

observaţie confirmă regula de distribuţie a costurilor, potrivit căreia 20-30% din funcţii

înglobează 70-80% din costuri [3] (regula Pareto).

Dacă în cazurile ce se studiază se constată o astfel de situaţie, atunci primele funcţii -

cele cu ponderea cea mai mare în costul total, respectiv A, B, C din histogramă - sunt

considerate foarte scumpe. Acestea vor fi cele asupra cărora se va îndrepta atenţia în cadrul

analizei. Ele vor fi analizate cu prioritate deoarece prin diminuarea costurilor lor va rezulta cel

mare efect de reducere a costului total de fabricaţie.

Repartizarea costurilor pe funcţii, atât în etapele dinaintea comparării, cât şi după

aceasta, se face pe baza analizei detaliate a preţurilor. Valoarea relativă a costurilor se va

aprecia atât prin raportarea lor la funcţiile pentru care s-au efectuat, cât şi prin luarea în

considerare a altor elemente, între care cele mai importante sunt:

• compararea cu alte costuri, cunoscute, ale altor mecanisme sau aparate, cu care se

realizează aceleaşi funcţii sau servicii;

Histograma functiilor

0

20000

40000

60000

80000

100000

120000

A B C D E

Functii

Costuri

Cost regii

Cost m anopera

Cost m aterial

Fig. U6.6

Page 93: Curs Ingineria Valorii

93

• compararea cu costurile unor funcţii asemănătoare;

• compararea cu costurile altor produse asemănătoare ca dimensiuni şi formă;

• compararea cu costurile estimative de realizare a funcţiilor cu cele mai simple

mijloace;

• atribuirea anticipată a unor costuri pentru aceste funcţii, într-un anumit procent

din totalul aferent produsului studiat;

• compararea cu preţul de vânzare practicat de producătorii ce realizează produse

similare;

• estimarea efectului unor schimbări în costurile realizării funcţiei, la cursurile de

revenire şi în analiza beneficii-costuri, asupra cheltuielilor de exploatare;

• stabilirea costului funcţiei numai sub aspect teoretic;

• atribuirea unei mărimi arbitrare a costului funcţiei.

Costul teoretic reprezintă costul minim stabilit pe baza calculelor ce iau în considerare

numai aspectele tehnice ale purtătorului material al funcţiei sau ale produsului.

Atribuirea unui cost arbitrar se aplică numai în cazurile în care nu se cunoaşte o metodă

raţională de stabilire sau de distribuire a costurilor. În acest sens pot fi luate în considerare:

aprecierile de piaţă, reacţia psihologică a utilizatorului cu privire la un preţ pe care este dispus

să-l accepte. De asemenea se poate apela şi la calificative. D. Metoda diagramei Pareto

În completarea metodei analitice de calcul se poate apela la diagrama Pareto. Pentru

trasarea diagramei se vor marca, în ordonată, costurile cumulate în procente, din costul total,

iar în abscisă vor fi înscrise nivelurile de importanţă ale funcţiilor în ordine descrescătoare.

Pentru ca diagrama să fie cât mai sugestivă se recomandă ordonarea descrescătoare a

costurilor.

Diagrama Pareto poate fi utilizată atât la analiza produsului, cât şi la cea a unor

subansambluri. Pe baza ei pot fi luate decizii ca:

• alegerea subansamblului ce urmează să fie supus analizei;

• analiza costurilor pe repere;

• separarea unor subansambluri pe zone funcţionale;

• descompunerea funcţiilor şi redefinirea lor simplificată;

• analiza fiecărei funcţii în parte.

Utilizarea diagramei nu permite, întotdeauna, să se releve detalii suplimentare, dar pe

baza ei se pot evidenţia clar costurile cele mai mari. Pentru trasarea diagramei se vor folosi

lucrările [4][15][20][22]. E. Metoda A, B, C

Page 94: Curs Ingineria Valorii

94

Pentru analiza sistemică a funcţiilor se poate utiliza şi metoda A, B, C de selectare a

componentelor supuse diagnozei. Metoda A, B, C constă în împărţirea componentelor în trei

grupe:

• grupa A - în care intră 5% din componentele produsului, reprezentând 75% din

costul total al acestuia;

• grupa B - în care intră 20% din componente, reprezentând 20% din costul total

al produsului;

• grupa C - în care intră restul de 75% din componente, care reprezintă numai

5% din costul total.

În funcţie de complexitatea produsului, de timpul disponibil şi de scopul studiului se

analizează una, două sau toate trei grupele.

Analiza sistemică mai presupune şi următoarele activităţi:

♦ Se analizează în continuare, soluţiile constructive şi tehnologice care realizează

funcţiile, în vederea eliminării unor deficienţe de concepţie şi implicit a costurilor

inutile;

♦ Se evaluează cheltuielile de materiale, de manoperă, transport şi achiziţie;

♦ Se evaluează modul de utilizare a tipizatelor şi standardizatelor, se fac

propuneri pentru creşterea gradului lor de utilizare;

♦ Se analizează şi se evaluează tehnologiile de obţinere a semifabricatului, de

aşchiere, de montaj, ambalare, livrare şi apoi se fac propuneri pentru eventuale noi

soluţii tehnice;

♦ Se analizează condiţiile tehnice, toleranţele, finisajele în raport cu importanţa

lor funcţională, după care se trag concluzii privind eliminarea, reducerea preciziei de

prelucrare, introducerea unor condiţii mai puţin severe care să corespundă rolului

funcţional, fără să crească cheltuielile de producţie.

Pentru componentele a căror pondere în costul de producţie o reprezintă materialul se

analizează :

• calitatea materialului, furnizorul, preţul de achiziţie, cheltuielile de transport;

• semifabricatul (tehnologia, adaosurile de prelucrare, condiţiile tehnice);

• procentul de rebut şi cauzele;

• rapoartele de la vânzări şi service, eventualele reclamaţii.

Pentru componentele a căror pondere în costul de producţie o reprezintă manopera se

analizează:

• tehnologiile (pe operaţii);

• utilajele şi investiţiile;

• lotul optim sau comanda minimă care trebuie executată;

• condiţiile tehnice, precizia;

• SDV-urile necesare.

Page 95: Curs Ingineria Valorii

95

După efectuarea analizei sistemice a funcţiilor se formulează propuneri de 1-3 noi

variante constructive şi tehnologice, care vor sta la baza reconcepţiei produsului. U6.3.6. Stabilirea direcţiilor de cercetare.

Stabilirea direcţiilor de cercetare, sau evaluarea critică, vin să completeze analiza

sistemică a funcţiilor, luând ca bază următoarele trei criterii: utilitate, dimensiune tehnică şi

dimensiune economică.

Criteriul de utilitate - constă în compararea şi raportarea fiecărei funcţii la necesităţile

reale ale utilizatorului, identificându-se în acest scop:

• funcţii utile, care dau valoare de întrebuinţare produsului;

• funcţii inutile, care cresc costurile fără a contribui la mărirea valorii de

întrebuinţare;

• funcţii parţial inutile, a căror valoare de întrebuinţare nu este pe măsura

costurilor.

Criteriul dimensiunii tehnice - constă în compararea dimensiunilor tehnice ale

produsului studiat cu necesităţile reale ale utilizatorului, identificându-se astfel :

• funcţii corect dimensionate, care nu necesită costuri suplimentare;

• funcţii supradimensionate, care constituie sursă de reducere a costurilor;

• funcţii subdimensionate, care micşorează valoarea de întrebuinţare.

Criteriul dimensiunii economice - constă în compararea costurilor fiecărei funcţii cu

nivelul de importanţă, identificându-se astfel:

• funcţii prea scumpe;

• funcţii cu costuri disproporţionate în raport cu celelalte funcţii;

• funcţii prea scumpe în raport cu posibilităţile de utilizare.

U6.4. Etapa IV - Conceperea sau reconceperea produsului

U6.4.1 Faza 1. Elaborarea propunerilor.

Propunerile de realizare a produsului nou sau supus modernizării au ca principale surse:

• variantele iniţiale de proiect;

• variantele identificate la nivel de idei în urma analizei sistemice şi evaluării

critice;

• variantele identificate de grupul de creativitate.

Soluţii tipice în ingineria valorii. În faza de elaborare a propunerilor se recomandă

utilizarea unor soluţii tipice. Între acestea se dovedesc deosebit de utile următoarele:

Page 96: Curs Ingineria Valorii

96

a) Modificarea constructivă a unui component - subansamblu sau reper singular -

astfel încât să participe la realizarea mai multor funcţii;

b) Simplificarea constructivă şi reducerea dimensiunilor unor componente fără să

afecteze funcţionalitatea;

c) Comasarea mai multor componente într-unul singur;

d) Modificarea constructivă a unor subcomponente pentru a reduce costurile

tehnologice;

e) Utilizarea unor materiale mai ieftine;

f) Executarea unor componente din deşeuri sau rebuturi;

g) Schimbarea tehnologiei (semifabricat, piesă finită);

h) Folosirea reperelor tipizate sau standardizate;

i) Reconsiderarea toleranţelor, a condiţiilor de calitate, de precizie şi netezime a

suprafeţelor nefuncţionale, în raport cu rolul funcţional.

Propunerile, sub formă de idei, schiţe ş.a., se înregistrează pentru a putea fi folosite în

următoarele faze de lucru.

U6.4.2 Faza 2. Selecţionarea propunerilor.

Lista de idei, emisă în faza anterioară, este adusă la cunoştinţa specialiştilor, care

verifică dacă propunerile sunt realizabile din punct de vedere tehnic şi în ce măsură acestea

contribuie la atingerea obiectivelor stabilite.

Se reţin doar propunerile care se pot realiza şi care corespund obiectivelor propuse.

Dacă nu se reţin cel puţin două sau trei propuneri, pentru fiecare obiectiv stabilit, se

repetă faza anterioară, conform fazei 1 a etapei a patra.

U6.4.3. Faza 3. Dezvoltarea şi concretizarea propunerilor la nivel de soluţii.

Ideile selecţionate se combină, se dezvoltă şi se transmit compartimentelor de proiectare

pentru concretizarea lor în soluţii tehnice.

Pentru verificarea propunerilor se pot realiza modele sau machete experimentale şi se

pot efectua încercări de laborator. În această etapă este necesar să se facă şi un calcul

preliminar asupra eficienţei economice.

U6.4.4 Faza 4. Evaluarea soluţiilor.

Variantele propuse, concretizate în soluţii constructive şi tehnologice, se evaluează din

punct de vedere:

• al compatibilităţii constructive şi tehnologice;

• al îndeplinirii funcţiilor produsului;

• al posibilităţilor tehnologice de realizare cu mijloacele producătorului;

Page 97: Curs Ingineria Valorii

97

• al costurilor.

Pentru fiecare soluţie se determină dimensiunile tehnice şi economice ale funcţiilor şi se

execută toate fazele etapei a treia.

În această fază se verifică dacă soluţiile se încadrează în restricţiile stabilite prin temă.

Soluţiile propuse se compară între ele sub aspectul valorii de întrebuinţare şi al costurilor,

după care se alege soluţia optimă pe baza maximizării raportului dintre valoarea de

întrebuinţare şi costul de producţie.

U6.5. Etapa V - Aprobarea soluţiei optime

Pentru aprobarea soluţiei optime se iau în considerare efectele economice şi alţi

indicatori economici reprezentativi.

Se avizează soluţia optimă de către serviciile de proiectare constructivă şi tehnologică şi

se supune aprobării conducerii societăţii comerciale beneficiare.

U6.6. Etapa VI - Realizarea şi controlul aplicării

U6.6.1 Faza 1. Stabilirea programului de realizare.

După avizarea de către compartimentele de proiectare tehnologică şi constructivă şi

aprobarea soluţiei optime de către conducerea societăţii, colectivul de lucru întocmeşte un

program de realizare şi omologare a soluţiei aprobate. Soluţia aprobată devine obiectiv de

plan tehnic pentru care se stabilesc responsabilii şi termenele de execuţie a fiecărei faze.

U6.6.2 Faza 2. Realizarea soluţiei aprobate.

În vederea realizării soluţiei aprobate, vor fi parcurse toate etapele şi fazele

caracteristice pentru realizarea şi omologarea unui obiectiv de plan tehnic.

Pe parcursul realizării soluţiei aprobate, colectivele de specialişti, care au participat la

dezvoltarea soluţiei, acordă asistenţă tehnică de specialitate şi propun, după caz, măsuri de

îmbunătăţire a unor soluţii şi de înlăturare a abaterilor de la programul stabilit.

U6.6.3 Faza 3. Evaluarea rezultatelor după aplicare.

Colectivul de lucru evaluează rezultatele, după asimilare şi aplicare în producţie,

comparându-le cu cele preliminare şi consemnează în studiu modificările survenite în

documentaţia constructivă şi tehnologică.

Se verifică dacă efectele economice şi costurile se încadrează în prevederile temei.

Page 98: Curs Ingineria Valorii

98

U6.7 Rezumat � Etapele principale care trebuie parcurse în realizarea studiilor de ingineria

valorii sunt: • Măsuri premergătoare • Analiza necesităţii sociale • Analiza şi evaluarea situaţiei existente • Reconceperea produsului • Aprobarea soluţiei optime • Realizarea şi controlul aplicării

� În cadrul fiecărei etape se regăsesc o serie de faze specifice, care pot fi parcurse apelând la diferite tehnici şi metode aparţinând altor domenii şi discipline, cum sunt: modelarea matematică, statistica matematică etc.

U6.8 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Explicați cum variază valoarea de întrebuinţare în raport cu dimensiunea

tehnică.

2. Cum se stabilesc limitele dimensiunilor tehnice ale funcţiilor obiectului

studiat?

3. Care sunt posibilităţile pentru stabilirea structurii de cost a produsului?

Comentaţi.

4. Scrieţi relaţia generală de calcul a costului funcţiilor şi explicaţi

semnificaţia termenilor ce intervin în relaţie.

5. Care sunt metodele de determinare a costurilor funcţiilor în cazul realizării

unui studiu de ingineria valorii?

6. Ce reprezintă analiza sistemică a funcţiilor, în contextul ingineriei valorii?

7. Explicaţi modul de aplicare a metodei analizei de regresie.

8. Daţi exemplu de alte metode care pot fi utilizate pentru analiza sistemică a

funcţiilor.

9. Daţi exemple de soluţii tipice utilizate în ingineria valorii, în urma

realizării studiilor de reconcepere a produselor.

10. Explicaţi ce se urmăreşte (conform metodologiei prezentată) după faza de

selecţie a propunerilor pentru varianta de produs îmbunătăţit.

U6.9 Temă de control

Continuați tema de control anterioară (dată la sfârşitul unităţii de

învățare nr. 3), cu următoarele puncte:

- determinaţi nivelurile de importanţă ale funcţiilor produsului şi

valoarea de întrebuinţare a produsului studiat (vezi indicaţiile din

cadrul unităţilor de învăţare 4 şi 5);

- realizaţi dimensionarea economică a funcţiilor anterior definite;

- realizaţi repartizarea costurilor pe funcţii (vezi exemplele din U4,

Page 99: Curs Ingineria Valorii

99

U5);

- realizaţi analiza sistemică a funcţiilor, utilizând fie analiza de

regresie, fie altă metodă prezentată în U6.

Page 100: Curs Ingineria Valorii

100

Unitatea de învăţare U7. EFICIENŢA ECONOMICĂ A

APLICĂRII STUDIILOR DE INGINERIE A VALORII

Cuprins

U7.1. Introducere .................................................................................................... 100

U7.2 Competenţe ..................................................................................................... 100

U7.3 Etape ale urmăririi eficienţei economice ......................................................... 101

U7.4 Calculul eficienţei economice estimate ............................................................ 102

U7.5 Componente de bază ale iniţierii studiului....................................................... 104

U7.5.1 Obiectivele studiului ............................................................................ 104

U7.5.2 Limitele cheltuielilor ............................................................................ 105

U7.5.3 Economii pe baza aplicării studiilor de ingineria valorii ..................... 106

U7.6 Determinarea pragului de rentabilitate ........................................................... 106

U7.7 Rezumat .......................................................................................................... 109

U7.8 Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 109

U7.1. Introducere

Unitatea de învăţare prezintă principalele aspecte privind aprecierea

eficienţei economice în cazul realizării studiilor de ingineria valorii. În acest scop,

sunt prezentate etapele de urmărire a eficienţei economice în cazul aplicării

metodei ingineriei valorii, determinarea eficienţei economice estimate şi a

pragului de rentabilitate în cazul aplicării metodei ingineriei valorii. Unitatea de

învăţare se finalizează cu un test de evaluare a cunoştinţelor. De asemenea,

conţine exemple sugestive şi elemente de tip To do…, utile pentru verificarea

cunoştinţelor acumulate, pe parcursul unităţii de învăţare.

U7.2. Competenţele unităţii de învăţare

Parcurgând această unitate de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

- identifice principalii indicatori de evaluare a eficienţei economice a metodei

ingineriei valorii, în cadrul principalelor etape ale activităţii de cercetare;

- explice cum se determină eficienţa economică estimată pentru studiul de

ingineria valorii;

- definească obiectivele de bază în cazul iniţierii studiului de ingineria valorii;

- descrie modul în care se stabilesc limitele cheltuielilor aferente studiului de

ingineria valorii;

- definească pragul de rentabilitate pentru cazul produselor reconcepute în urma

Page 101: Curs Ingineria Valorii

101

studiului de ingineria valorii.

- scrie relaţiile matematice necesare determinării pragului de rentabilitate.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U7.3 ETAPE ALE URMĂRIRII EFICIENŢEI ECONOMICE

Deoarece ingineria valorii este “metodă de cercetare-proiectare”, urmează ca şi

evaluarea eficienţei economice a acesteia să se efectueze similar cu cea din activitatea de

cercetare. Ca urmare calculul eficienţei are în vedere principalele etape ale acestui tip de

activităţi şi anume:

- includerea în plan a studiului, etapă pentru care se efectuează calculul eficienţei

economice estimată;

- finalizarea studiului şi omologarea produsului sau a procedeului nou conceput,

când se calculează eficienţa economică potenţială;

- aplicarea rezultatelor studiului, când se calculează eficienţa economică efectivă.

În prima etapă, ocazionată de includerea în plan a studiului, estimarea eficienţei va

trebui să aibă la bază principalii indicatori care pot confirma sau nu existenţa acesteia. Astfel,

pot fi utilizaţi următorii indicatori:

1. Coeficientul eficienţei economice a studiului, exprimat în lei efecte pentru

fiecare leu cheltuit;

2. Timpul de recuperare a cheltuielilor;

3. Efectele nete evaluate prin diferenţa dintre acumulările prevăzute a fi realizate

şi cheltuielile ocazionate de studiu, în toate fazele acestuia, până la aplicarea lui la scară

industrială.

În cea de-a doua etapă, când produsul sau procedeul nou creat sau reproiectat, se află în

stadiul de după omologare, pot fi utilizaţi următorii indicatori:

1. Coeficientul mediu al eficienţei economice, ca raport între suma acumulărilor şi

cheltuielilor efectuate pentru studiul, proiectarea şi aplicarea proiectului;

2. Timpul mediu de recuperare a cheltuielilor;

3. Efecte economice în valori sumabile (acumulări suplimentare, sporul producţiei

marfă ş.a.);

4. Efecte economice exprimate în unităţi fizice.

În faza finală, când produsul se fabrică - sau procedeul se aplică - la scară industrială, se

poate evalua eficienţa economică luând în considerare acumulările băneşti, exprimate prin

sporul de beneficiu în care se însumează:

1. Sporul de beneficii realizat ca urmare a creşterii volumului de producţie;

Page 102: Curs Ingineria Valorii

102

2. Mărirea cotei de beneficiu pe seama creşterii valorii de întrebuinţare;

3. Creşterea beneficiului datorită reducerii costului.

Pentru a fi posibilă aprecierea eficienţei analizei valorii, pe baza calculelor, conform

celor prezentate, este necesar ca în principalele etape ale acţiunii să se prevadă un număr

minim de indicatori economici ale căror valori confirmă sau infirmă necesitatea studiului

propus.

1. Enumeraţi indicatorii de evaluare a eficienţei economice a metodei

ingineriei valorii, utilizaţi în cazul în care produsul se află în stadiul de

după omologare.

2. Care sunt indicatorii de evaluare a eficienţei economice a metodei

ingineriei valorii, utilizaţi în cazul în care produsul se fabrică.

U7.4 CALCULUL EFICIENŢEI ECONOMICE ESTIMATE

Calculul eficienţei economice a studiului de analiză a valorii este influenţat, în parte, de

modul cum aceasta este organizată la nivelul întreprinderii.

Eficienţa economică poate fi evaluată în diverse moduri, depinzând de obiectul analizei

şi de etapa în care aceasta este programată. Se pot distinge două cazuri:

- când se referă la un produs existent, supus reproiectării, calculul eficienţei

constituie o etapă distinctă şi se realizează prin metode [22] de analiză economică;

- când se referă la un produs nou, analiza eficienţei se efectuează în fazele de

concepţie-proiectare, contopindu-se cu acestea.

Etapa în care activitatea de analiză a valorii are eficienţă maximă este cea

corespunzătoare fazelor de concepţie-proiectare.

Lucrările de specialitate [14, 20, 22] recomandă ca satisfăcătoare eficienţa economică a

studiilor de I.V., dacă pe baza aplicării rezultatelor acestora se reduc costurile produsului cu 5

÷10 %.

Pentru produsele nou create eficienţa economică a acestei activităţi poate fi evaluată

utilizând metodele şi relaţiile de calcul specifice activităţilor de cercetare-prognoză. Ca

urmare antecalculul, efectuat cu ocazia iniţierii acţiunii, trebuie să ia în considerare atât

cheltuielile necesare analizei, cât şi riscul acesteia sau probabilitatea nereuşitei. În astfel de

cazuri eficienţa economică Ee a studiului de I.V. rezultă din raportul:

iv

ive

C

pEE

⋅= , (U7.1)

în care Eiv sunt economiile obţinute ca urmare a aplicării studiului de I.V.;

Civ - costurile studiului;

p - probabilitatea de succes a acţiunii.

În cazurile reuşitei sigure p = 1, iar Ee este maximă.

Page 103: Curs Ingineria Valorii

103

Economiile realizate, Eiv, vor fi luate în considerare diferenţiat, după cum urmează:

- pentru produsele reproiectate sunt cuantificate prin totalul economiilor realizate pe

durata unui an ca urmare a aplicării studiului;

- pentru produsele nou create se consideră 3% din totalul vânzărilor pe o durată de 5 ani,

iar pentru produsele ameliorate se adoptă 2% din vânzări pe durată de 2 ani.

Se consideră eficientă activitatea de analiză a valorii care, în cazul unor produse noi,

satisface condiţia Ee ≥ 3 [22].

Exemplu

Fie V este volumul vânzărilor produsului nou creat, pe durata unui an.

Potrivit celor de mai sus, pentru durata de 5 ani şi p = 1, rezultă:

⇒≥⋅

=⋅⋅⋅

=⋅

= 3C

V15,0

C

15

100

V3

C

pEE

iviviv

ive ivC20V ⋅≥ . (U7.2)

Pentru a se obţine condiţia de eficienţă maximă Ee ≥ 3 este necesar ca

încasările din vânzarea produsului nou creat, pe durata unui an, să fie de 20 ori

costurile efectuate pentru acţiunea de analiză a valorii.

Condiţia de eficienţă, pentru produsele ameliorate, este îndeplinită dacă vânzările ating

valoarea: ivC75V ⋅= .

În cazurile când se ia în considerare un grad de risc mărit şi se prevede realizarea unui

nou produs într-un termen scurt, eficienţa se poate stabili şi prin calculul costului maxim

admis al analizei valorii. Calculul are la bază relaţia:

iv

icre

C

BppE

⋅⋅= , (U7.3)

în care pr şi pc sunt termenii ce iau în considerare probabilitatea reuşitei tehnice şi, respectiv,

comerciale;

Bi – beneficiile.

Relaţia (U7.3) se aplică pentru criteriul de rentabilitate Ee ≥ 2, pentru un grad de risc

mai redus şi durate scurte de realizare.

O relaţie de calcul care ia în considerare influenţa trecerii timpului se utilizează în

cazuri speciale. Aceasta se aplică în studiile produselor noi. Influenţa trecerii timpului este

marcată, în relaţie, prin termenul ce ia în considerare rata de actualizare. Cu aceasta se poate

calcula cheltuiala maximă admisă pentru studiu:

( )

∑+

⋅⋅=i

a

ictmax

r1

BppC , (U7.4)

în care Bi este beneficiul anului "i", iar ra este rata de actualizare.

Când obţinerea beneficiilor este incertă se recurge la folosirea unor coeficienţi ce iau în

considerare succesul acţiunii sau riscul acesteia. Coeficientul de succes CS se defineşte prin

Page 104: Curs Ingineria Valorii

104

raportul dintre variaţia factorului de probabilitate tehnică şi variaţia corespunzătoare a ratei

rentabilităţii. Coeficientul de risc CR se exprimă prin raportul dintre variaţia valorii fondului

alocat şi variaţia corespunzătoare a ratei rentabilităţii.

Când coeficientul de succes tinde spre zero, este de aşteptat ca sprijinul conducerii

pentru activitatea de analiză să fie mai mare, iar dacă coeficientul de risc tinde la zero, atunci

atenţia conducerii asupra cheltuielilor se caracterizează printr-o prudenţă mai mică.

Cheltuielile totale ocazionate de efectuarea studiului de I.V., conform recomandărilor

din lucrarea [22], pot fi stabilite cu relaţiile:

Civ = (0,1 ... 0,25)·VE, (U7.5) VE = 0,02·Cp, (U7.6)

în care VE este volumul economiilor realizate;

Cp – costul total de producţie al produselor destinate reproiectării în cadrul

aplicării rezultatelor studiului.

Pe baza experienţei, [22], se recomandă a se adopta următoarele valori ale

componentelor costului activităţilor de realizare a studiului:

- costurile aferente activităţilor grupului de lucru, care trebuie să se încadreze în

limitele a (0,014÷0,1)⋅VE ;

- costul întocmirii documentaţiei şi proiectului rezultat din studiu, este cuprins în

limitele (0,084÷0,15)⋅VE ;

- costul asistenţei tehnice nu trebuie să depăşească 0,002⋅VE.

U7.5 COMPONENTE DE BAZĂ ALE INIŢIERII STUDIULUI

La iniţierea studiilor în I.V. sunt evidenţiate, în prima fază, trei componente de bază:

obiectivele urmărite, cheltuielile ocazionate de realizarea programului de studii şi încercări şi

economiile ce rezultă ca urmare a realizării obiectivelor propuse.

U7.5.1 Obiectivele studiului

Pentru a fi posibilă fundamentarea tehnico-economică a efectelor studiilor, este necesar

ca între obiectivele acestora să fie cuprinşi următorii indicatori limită:

• limita minimă a valorii de întrebuinţare;

• limita maximă de greutate şi consumuri;

• termenul final de încheiere a studiului;

• termenul limită la care se prevede obţinerea eficienţei maxime;

• cheltuielile maxime admise pentru efectuarea studiului.

Ca limită maximă a valorii de întrebuinţare se consideră nivelul minim al

caracteristicilor pe care trebuie să le aibă produsul pentru a satisface cerinţele utiliza-torilor şi

pentru a garanta vânzarea acestuia - în condiţii de competitivitate - într-un anumit volum.

Fixarea acestei limite se stabileşte în etapa de antecalculaţie şi se bazează pe studiul nivelului

Page 105: Curs Ingineria Valorii

105

atins de produsele similare pe plan mondial şi pe cunoaşterea tendinţelor ce se manifestă în

perioada studiului.

Pe lângă caracteristicile de utilizare - tehnice şi economice - se vor lua în considerare şi

cele legate de posibilităţile de exploatare. Astfel se consideră ca importante şi cu influenţă

remarcabilă următoarele cerinţe privind noul produs sau produsul reproiectat:

− corelarea caracteristicilor dimensionale ale acestuia cu cele antropometrice;

− cerinţe condiţionate antropologic;

− condiţii ergonomice şi psihologice;

− condiţii estetice;

− condiţii de securitate pentru operatorul uman şi pentru mediul înconjurător.

Sub aspect economic, obiectivul principal al creării unui nou produs sau al modernizării

unuia existent este de a se reduce cheltuielile de producţie şi, cu prioritate, cele materiale,

pentru realizarea unui beneficiu cât mai mare, în condiţiile satisfacerii unor exigenţe tot mai

ridicate privind produsul muncii.

Dacă există cerinţa de reducere a greutăţii sau dacă reducerea rezultă implicit din

soluţiile studiului, atunci se stabileşte o limită maximă a acesteia. Deoarece această cerinţă se

corelează cu anumite caracteristici tehnice ale produsului, ea constituie, practic, o componentă

a limitei valorii de întrebuinţare. Adesea este necesar să se limiteze şi consumul pentru

anumite materiale deficitare.

Enumeraţi obiectivele studiului de ingineria valorii. Explicaţi de ce este necesară

cunoaşterea acestora.

U7.5.2 Limitele cheltuielilor

În scopul efectuării studiului şi întocmirii proiectului de execuţie - bazat pe acesta - ca şi

pentru efectuarea încercărilor necesare confirmării unor ipoteze referitoare la noul produs,

sunt efectuate cheltuieli ce pot fi grupate în:

♦ cheltuieli pentru formarea, pregătirea şi desfăşurarea activităţilor echipei de

analiză a valorii;

♦ costurile impuse de programul de studii şi încercări.

Cheltuielile maxime, necesare fabricării unei unităţi de produs pe baza rezultatelor

studiului de I.V., constituie un indicator limită. Limita maximă a cheltuielilor se admite dacă

aceasta permite obţinerea unui beneficiu convenabil.

Valoarea limită a cheltuielilor de producţie are următoarele mărimi de referinţă:

- preţul existent al produsului la data efectuării calculelor, în cazul când pe baza

studiului se urmăreşte modernizarea sau ameliorarea acestuia;

- limita de preţ prestabilită, în cazul produsului nou creat.

Pentru stabilirea limitei maxime a cheltuielilor, se va scădea din costul produsului o

cotă de beneficiu mai mare decât cea strict necesară din condiţia de cost. În caz contrar nu

Page 106: Curs Ingineria Valorii

106

rezultă avantaje economice din analiza valorii. De aceea se ia ca bază principiul [22] potrivit

căruia prin efectuarea studiului şi aplicarea rezultatelor acestuia, vor fi reduse cheltuielile de

producţie în următorii 2-5 ani, de la data lansării produsului, în funcţie de complexitatea şi

modificările acestuia.

În cazul produselor nou create, pentru care trebuie să se stabilească o limită de preţ,

punctul de referinţă îl constituie această limită şi nu cheltuielile probabile. U7.5.3 Economii pe baza aplicării studiilor de ingineria valorii

În scopul stabilirii economiilor ce rezultă din aplicarea studiilor de I.V. se iau în

considerare următoarele:

- produsele propuse pentru studiu;

- estimarea datelor de definitivare a soluţiilor, de punere în aplicare şi de obţinere a

economiilor probabile;

- aprecierea volumului desfacerilor la data respectivă;

- aprecierea economiilor realizabile, care pot fi evaluate la 10% din costurile iniţiale

[22].

Eficienţa economică rezultată din aplicarea studiilor de I.V. se obţine prin însumarea

economiilor provenite din comercializarea produselor nou realizate sau îmbunătăţite conform

studiului, luând în considerare întreaga durată de valorificare a lor, până la încetarea

fabricării. De asemenea se ia în considerare volumul minim de producţie de la care devine

rentabilă fabricarea produsului respectiv.

În cazul produselor cu ciclu de viaţă îndelungat este greu de stabilit seria de fabricaţie.

Ca urmare, evaluarea eficienţei economice a efectelor analizei, în astfel de situaţii, se va

efectua raportându-se la numărul de unităţi fizice produse într-un anumit interval de timp.

Conform recomandărilor [22] pot fi luaţi, ca referinţă, 5 ani.

Luând în considerare posibilităţile diferite de stabilire a eficienţei economice, este

necesar ca în cazul analizei, într-o astfel de activitate, să se precizeze cel puţin următoarele

date:

- din ce se compune eficienţa;

- ce durată de timp s-a luat ca bază pentru fabricaţia produsului analizat;

- câte unităţi fizice ale produsului urmează să fie fabricate pe durata luată ca bază la

antecalcul.

U7.6 DETERMINAREA PRAGULUI DE RENTABILITATE

Studiile de I.V. în industria construcţiilor de maşini se concretizează în proiecte, care,

după omologarea produsului nou sau a celui reproiectat, devin documente de bază ale

fabricaţiei. Produsele proiectate urmează să fie executate în anumite cantităţi şi pe durate de

timp prestabilite.

Page 107: Curs Ingineria Valorii

107

În scopul luării unor decizii corecte, cu privire la programarea volumului producţiei,

este necesar să se stabilească ce cantitate limită de produse trebuie realizată pentru ca prin

vânzarea acesteia să se recupereze integral cheltuielile. O astfel de acţiune se dovedeşte a fi

utilă în special după relansarea pe piaţă a unui produs îmbunătăţit. În astfel de situaţii trebuie

stabilit dacă, pe durata şi în cantităţile în care produsul mai este cerut de piaţă, prin

comercializarea lui se pot recupera cheltuielile prilejuite de acţiunea de îmbunătăţire şi sunt

asigurate beneficiile previzionate. În acest scop se calculează, mai întâi, volumul de producţie

pentru care urmează să nu se înregistreze pierderi, dar să nu se obţină nici beneficii. Începând

de la această cantitate limită de produse, pe măsura continuării fabricării şi vânzării lor,

urmează să se obţină beneficii

Pentru stabilirea volumului limită al producţiei, care să satisfacă condiţia de mai sus, se

iau în considerare doi indicatori:

- volumul vânzărilor y, exprimat în unităţi monetare;

- costul total Ct al produsului ce face obiectul vânzărilor.

Condiţia ce trebuie îndeplinită este

y = Ct . (U7.7)

Ţinând seama de preţul de vânzare m0 al unei unităţi fizice de produs şi de cantitatea

x de produse vândute, primul indicator rezultă din relaţia:

y = m0⋅x . (U7.8) Pe de altă parte, costul total al produselor se poate exprima prin suma:

Ct = Cf + Cv , (U7.9)

în care Cf sunt costurile fixe, iar Cv sunt cele variabile.

Costurile variabile pot fi exprimate, la rândul lor, prin relaţia:

Cv = m1⋅x , (U7.10)

în care m1 reprezintă costurile variabile pe unitatea de produs;

x - cantitatea de produse vândute.

Pe baza condiţiei (6.9) se obţine succesiv:

f10 Cxmxm +⋅=⋅ , (U7.11)

10

f

mm

Cx

−= . (U7.12)

Relaţia (U7.12) reprezintă expresia punctului critic. Ea poate fi utilizată la:

- stabilirea cantităţii de produse ce trebuie executate pentru a se ajunge la volumul

la care nu se vor înregistra pierderi;

- stabilirea cantităţii de produse xb ce trebuie executate în cazul când se

anticipează obţinerea unui anumit beneficiu b, caz în care devine

10

fb

mm

bCx

+= ; (U7.13)

- calculul beneficiului b în condiţiile fabricării unei cantităţi de produse x’ > x

Page 108: Curs Ingineria Valorii

108

f10 C)mm('xb −−⋅= . (U7.14)

Reprezentând grafic (U7.9) şi (U7.10) rezultă figura U7.1. Punctul xq, conform

graficului, corespunde cantităţii limită de produse la care cheltuielile sunt acoperite integral

prin vânzări.

Punctul B reprezintă pragul de rentabilitate. În unele lucrări de specialitate este numit

“punct critic” sau “punct de echilibru”. Începând de la acest punct, pe măsură ce vor fi

fabricate în continuare produsele nou create sau reproiectate pe baza studiilor de I.V.,

urmează să se obţină beneficii.

Deoarece scopul final al întreprinderii, în care se aplică rezultatele studiilor, este de a

obţine beneficii, trebuie să se stabilească şi punctul optim “C” în care producţia a atins

nivelul xoptim de asigurare a unor beneficii normale.

Punctul optim C şi cel critic B pot fi translatate cu ocazia unor noi reproiectări sau

modernizări ce pot interveni pe parcursul duratei de viaţă a produsului.

În cazurile când - din motive diverse [4] - costurile variabile nu rămân strict

proporţionale cu volumul de producţie, costul total se reprezintă grafic printr-o funcţie

neliniară. Acceptând că preţul de vânzare rămâne neschimbat, venitul total va fi reprezentat

tot neliniar. În astfel de situaţii, datorită caracterului neliniar al cheltuielilor, apar două valori

ale pragului de rentabilitate, după cum urmează: unul se va situa la un volum V1 al

producţiei, fig. U7.2, iar celălalt la volumul V2, mult mai mare decât primul. După volumul

V2, când cantitatea de produse este deja foarte mare, se remarcă o nouă zonă de pierderi.

Exemplu

După reproiectarea unei maşini orizontale de alezat a rezultat preţul de

vânzare m0 = 500 mii. lei/buc, în condiţiile în care costurile variabile pe

produs au fost m1 = 100 mii. lei/buc, iar costurile fixe Cf = 16.000 mii. lei. Se

cer:

- stabilirea pragului de rentabilitate;

- câte maşini trebuie să vândă anual producătorul pentru a asigura un beneficiu

de 40000 mii. lei;

- dacă producătorul are o capacitate de producţie de xan = 200 buc anual, să se

Fig. U7.1 Fig. U7.2

Page 109: Curs Ingineria Valorii

109

calculeze cât la sută din aceasta s-a folosit pentru a avea beneficiul de mai

sus;

- ce beneficiu va putea obţine producătorul pentru jumătate din capacitatea de

producţie.

Aplicând relaţiile (U7.12, U7.13, U7.14) pentru datele de mai sus se obţin

următoarele rezultate:

.10000.2410000.16)1010010500(100)('

%,70100200

140100

.,1404

560

1010010500

10000.4010000.16

.,404

160

1010010500

10000.16

333310

33

33

10

33

3

10

leiCmmxb

x

xC

bucmm

bCx

bucmm

Cx

f

an

bu

fb

f

⋅=⋅−⋅−⋅⋅=−−⋅=

=⋅=⋅=

==⋅−⋅

⋅+⋅=

+=

==⋅−⋅

⋅=

−=

Explicaţi de ce este nevoie să determinăm pragul de rentabilitate după aplicarea

studiilor de ingineria valorii.

U7.7 Rezumat

În cadrul unităţii de învăţare se prezintă principalele aspecte legate de impactul

economic pe care îl are studiul de ingineria valorii în faze diferite ale existenţei

produselor sau proceselor. De asemenea, se prezintă modalitatea de determinare a

eficienţei economice estimate şi determinarea pragului de rentabilitate în situaţia

aplicării metodelor de inginerie a valorii.

U7.8 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ce înţelegeţi prin eficienţă economică?

2. Scrieţi relaţia generală de calcul a eficienţei economice. Explicaţi relaţia.

3. Care sunt indicatorii de apreciere a eficienţei economice în etapa de

includere în plan a studiului?

4. Care sunt indicatorii de apreciere a aficienţei economice în cazul în care

produsul se fabrică la scară industrială?

5. Scrieţi relaţia de calcul a eficienţei economice estimate, explicând

semnificaţia termenilor.

6. Ce înţelegeţi prin prag de rentabilitate?

7. Explicaţi (grafic şi analitic) cum se determnină pregul de rentabilitate.

8. Care este condiţia care atestă eficienţa activităţii de inginerie a valorii,

în cazul unor produse noi?

9. Care sunt indicatorii limită care reflectă obiectivele studiului de inginerie

a valorii?

Page 110: Curs Ingineria Valorii

110

10. Explicaţi semnificaţia limitelor cheltuielilor necesare studiului şi

întocmirii proiectului de execuţie.

Page 111: Curs Ingineria Valorii

111

Unitatea de învăţare U8. NOŢIUNI DE ECONOMETRIE ŞI STATISTICĂ MATEMATICĂ UTILIZATE ÎN INGINERIA VALORII

Cuprins

U8.1. Introducere .................................................................................................... 111

U8.2 Competenţe ..................................................................................................... 111

U8.3 Elemente de econometrie şi statistică matemetică ........................................... 112

U8.3.1 Indicele preţului .................................................................................. 112

U8.3.2 Valori medii ........................................................................................ 112

U8.3.3 Regresia ............................................................................................. 116

U8.3.4 Probabilitatea ..................................................................................... 119

U8.3.5 Legea de repartiţie normală ................................................................ 121

U8.3.6 Sondajul statistic ................................................................................. 122

U8.4 Funcţii utilizate frecvent în econometrie .......................................................... 123

U8.5 Prelucrarea datelor utilizând calculul matriceal. ............................................ 123

U8.6 Rezumat .......................................................................................................... 125

U8.7 Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 125

U8.1. Introducere

În această unitate de învăţare sunt prezentate elemente specifice econometriei

şi statisticii matematice (concepte, relaţii matematice) dar, utilizate în studiile de

inginerie a valorii. De asemenea, sunt prezentate funcţii frecvent utilizate în

econometrie şi elemente de calcul matriceal.

U8.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea prezentei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

- scrie relaţiile matematice pentru: indicele preţului, medii, dispersie, abaterea

medie pătratică, corelaţie, coeficientul de corelaţie, covariaţie;

- explice ce înseamnă funcţia de regresie, şi care sunt aplicaţiile metodei analizei

de regresie;

- definească probabilitatea;

- explice ce este funcţia de reparţiţie normală;

- definească sondajul statistic;

- identifice funcţiile frecvent utilizate în econometrie;

- descrie modul de utilizare a calcului matriceal.

Page 112: Curs Ingineria Valorii

112

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U8.3 ELEMENTE DE ECONOMETRIE ŞI STATISTICĂ MATEMATICĂ

Pentru dimensionarea tehnică şi economică a funcţiilor unui produs nou creat, sau a

unuia reproiectat - faza II, etapa a treia, STAS 11272/2-79 - şi pentru prelucrarea rezultatelor

din cadrul studiilor de ingineria valorii - faza III, etapa a şasea - se utilizează metodele

econometriei.

Prezentarea succintă a unor noţiuni de econometrie şi statistică matematică cu care se

operează frecvent, facilitează asimilarea metodelor de calcul utilizate în cadrul ingineriei

valorii. În cele ce urmează se prezintă numai acele noţiuni care sunt folosite în cadrul

prezentei lucrări.

U8.3.1 Indicele preţului

Indicele preţului se defineşte prin raportul:

=

ii0i0

ii1i1

)p(0/1 qx

qx

I , (U8.1)

în care xi reprezintă preţul, iar qi reprezintă cantitatea (indicele “1” se referă la

perioada pentru care se face actualizarea, iar indicele “0” indică perioada de referinţă,

anterioară). Pentru q = 1, rezultă: 01)p(0/1

x/xI = .

U8.3.2. Valori medii

Reprezentarea medie a valorilor unei funcţii este frecvent folosită în ingineria valorii.

Atunci când nu se precizează tipul de medie, se consideră că este vorba de media aritmetică.

•••• M e di a . Media, sau media aritmetică a valorilor x1, x2,…, xn ce au rezultat dintr-un

experiment sau au fost calculate se stabileşte din raportul:

∑=

⋅=+++

=n

1ii

n21 xn

1

n

x...xxx . (U8.2)

Atunci când anumite valori xi se repetă de un număr mi oarecare de ori, relaţia (U8.2)

devine:

=

=⋅

=+++

⋅++⋅+⋅=

n

1ii

n

1iii

n21

nn2211

m

mx

m...mm

mx...mxmxx . (U8.3)

Page 113: Curs Ingineria Valorii

113

Relaţia (U8.3) este valabilă pentru cazul când valorile se pot grupa în produse de forma

xi⋅mi .

•••• M e di a po n der a tă . În cercetările experimentale şi în sondaje sunt frecvente

cazurile în care unele măsurări sau determinări conduc la valori mai sigure ale variabilelor.

Pentru exemplificare se consideră studiul unei noi scule aşchietoare. În vederea măsurării

unor parametri de regim ai procesului de aşchiere se acceptă că în timpul aşchierii starea

tăişului sculei nu se modifică. În realitate muchia aşchietoare se uzează chiar din momentul

începerii prelucrării şi până la încheierea experimentelor, influenţând asupra unora dintre

mărimile de cercetat. Pentru ca aceste influenţe să afecteze cât mai puţin rezultatele cercetării,

se convine ca măsurărilor efectuate în prima parte să li se acorde o pondere mai mare -

deoarece gradul de uzare a sculei a fost mai mic - iar celor de la sfârşit să li se acorde o

pondere mai mică.

Media ponderată se foloseşte în cazul prelucrării rezultatelor de precizie diferită.

Se recomandă ca ponderea să se acorde pe baza unor criterii ştiinţifice. În multe cazuri

ponderea se atribuie arbitrar de către specialiştii din grupul de analiză.

Media ponderată se defineşte cu ajutorul relaţiei:

=

=⋅

=+++

⋅++⋅+⋅=

n

1ii

n

1iii

n21

nn2211P

P

Px

P...PP

Px...PxPxx , (U8.4)

în care Pi sunt ponderile aferente valorilor xi .

•••• M e di a g e o m et r i că . Media geometrică a valorilor x1, x2,…, xn se exprimă prin

relaţia:

nn

1ii

nn21g xx...xxx ∏

==⋅⋅⋅= . (U8.5)

•••• Me di a a r m o nic ă . Media armonică a valorilor x1, x2,…, xn rezultă din raportul:

n21

a

x

1...

x

1

x

1

nx

+++= . (U8.6)

•••• Dacă x1, x2,…, xn sunt valori reale şi pozitive, atunci între media aritmetică, media

geometrică şi cea armonică există următoarea relaţie de ordine:

n

x...xx n21 +++ ≥ n

n21 x...xx ⋅⋅⋅ ≥

n21 x

1...

x

1

x

1

n

+++. (U8.7)

Condiţia de egalitate între cele trei medii este îndeplinită numai dacă x1 = x2 = … = xn .

•••• D i s per s i a . Împrăştierea valorilor de la medie constituie dispersia. Ea poate fi

calculată cu relaţiile:

Page 114: Curs Ingineria Valorii

114

( )

n

xxn

1

2i

2∑ −

=σ , în cazul valorilor negrupate, (U8.8)

( )

∑ ⋅−

=σn

1i

n

1i

2i

2

m

mxx

, în cazul valorilor grupate, (U8.9)

( )

∑ ⋅−

=σn

1i

n

1i

2Pi

2P

P

Pxx

, în cazul valorilor grupate şi medie ponderată. (U8.10)

•••• A ba te re a me die p ă tr a t i că . Se defineşte prin:

( )∑ −⋅=σn

1

2i xx

n

1, pentru valori xi negrupate, (U8.11)

( )∑∑

⋅−⋅=σn

1i

2in

1i

mxx

m

1, pentru valori xi grupate, (U8.12)

( )

∑ ⋅−

=σn

1i

n

1i

2Pi

P

P

Pxx

, pentru valori xi cu ponderi diferite, grupate. (U8.13)

Împrăştierea, caracterizată prin dispersie şi abatere medie pătratică, reprezintă, alături de

medie, o componentă de bază în numeroase calcule, între care:

- rolul factorilor;

- aprecierea omogenităţii;

- definirea unor indicatori adimensionali.

Alţi indicatori fundamentali utilizaţi în econometrie sunt prezentaţi în cele ce urmează.

Covariaţia. Este raportul dintre produsul abaterilor de la medie a două variabile

aleatoare raportat la numărul de încercări, conform relaţiei:

( ) ( )

n

yyxx

Cov

n

1iii

xy

∑=

−⋅−

= . (U8.14)

Corelaţia. Legătura dintre două sau mai multe variabile se numeşte corelaţie [21]. Cea

mai strânsă legătură între variabilele x şi y este reprezentată prin relaţia y = ƒ(x), în care

unei valori date a lui x îi corespunde o valoare bine determinată a lui y. În acest caz x oferă

o informaţie maximă despre y.

Page 115: Curs Ingineria Valorii

115

Coeficientul de corelaţie. Reprezintă expresia numerică a intensităţii legăturii dintre

două sau mai multe variabile şi se exprimă prin raportul:

( ) ( )

−⋅

−⋅

⋅−⋅⋅

=σ⋅σ⋅

−⋅−

=σ⋅σ

=

∑ ∑∑ ∑

∑ ∑ ∑∑

i

2

ii

2i

i

2

ii

2i

i i iiiii

yx

iii

yx

xyxy

yynxxn

yxyxn

n

yyxxCov

r. (U8.15)

Exemple

O uzină producătoare de maşini-unelte a livrat următoarele tipuri şi cantităţi de

strunguri: în luna octombrie 1991: - 600 buc. tipul A la preţul de 450 mii lei,

1000 buc. tipul B la preţul de 550 mii lei şi 400 buc. tipul C la preţul de 600 mii

lei. În aceeaşi lună, dar în anul 1990, preţurile aceloraşi tipuri de strunguri au

fost: 80 mii lei pentru tipul A, 90 mii lei pentru tipul B şi 98 mii lei pentru tipul C.

Indicele preţului. Conform relaţiei (U8.1), indicele preţului este:

- pentru tipul B

%611100090

1000550

ii0qi0x

ii1qi1x

)p(0/1I =

⋅=

=∑

- pentru toate tipurile

%5,5919840090100080600

6004005501000450600

ii0qi0x

ii1qi1x

)p(0/1I =

⋅+⋅+⋅

⋅+⋅+⋅=

=∑

ceea ce reprezintă proporţia preţului perioadei curente (octombrie 1991) faţă de perioada de bază.

Preţul mediu. Se calculează cu ajutorul relaţiei (U8.3):

5304001000600

4006001000550600450

nimix

x =++

⋅+⋅+⋅=

⋅= ∑ mii lei.

Dispersia. Rezultă din relaţia (U8.9):

( ) ( ) ( ) ( )3100

4001000600

4002530600100025305506002530450

imim2xix2 =

++⋅−+⋅−+⋅−

=⋅−

=∑

∑σ .

Abaterea medie pătratică. Se calculează cu relaţia (U8.12):

( )

7,553100im

im2xix==

⋅−=

∑∑σ .

Se consideră că într-un atelier, în care cea mai mare parte a lucrărilor la

un produs se realizează prin manufacturare, productivitatea y este puternic

influenţată de sporul x al venitului muncitorilor. Sunt cunoscute următoarele

date:

Page 116: Curs Ingineria Valorii

116

- creşterea productivităţii la sfârşitul fiecărui trimestru al unui an: 90;

170; 350; 550

- sporul de salariu aferent: 3; 5; 8; 12 (în mii lei).

Să de determine:

a. media;

b. abaterea medie pătratică;

c. covariaţia;

d. coeficientul de corelaţie dintre cele două variabile;

e. explicaţi ce arată coeficientul de corelaţie.

U8.3.3. Regresia

Una din metodele de cercetare a legăturii dintre variabile, frecvent întâlnită în studiile

tehnico-economice, utilizează funcţia de regresie. Econometria se bazează în mare măsură pe

această metodă.

Dacă se consideră y variabila dependentă şi x1, x2,…, xn variabilele independente, se

poate găsi o relaţie

y = f(x1, x2,…, xn) , (U8.16)

care defineşte o suprafaţă sau o curbă de regresie. Expresia (8.16) poate constitui

modelul teoretic ce caracterizează legătura dintre variabilele considerate în procesul sau

fenomenul abordat în cadrul unui anumit studiu.

Deoarece procesele şi fenomenele au caracter aleator, modelul teoretic (U8.16) se

înlocuieşte cu un model de dependenţă statistică având forma

ε+= )x...,,x,x(fy n21 , (U8.17)

în care ε este variabila aleatoare (sau variabila reziduală), iar y reprezintă o funcţie de

ajustare (datorată altor factori decât variabilele xi).

Funcţia de regresie (U8.16) poate fi:

- unifactorială, când un singur factor influenţează variabila y;

- multifactorială, în cazurile când y este dependent de mai mulţi factori.

Deoarece o funcţie de regresie se poate exprima prin mai multe ecuaţii, este necesar ca,

în scopul obţinerii unor rezultate cât mai corecte în legătură cu procesul sau fenomenul ce se

studiază, să se aleagă modelul de regresie cel mai adecvat.

Măsura dependenţei dintre y şi x este caracterizată prin coeficientul de corelaţie sau

prin raportul de corelaţie.

Curba de regresie se trasează pe baza “norului de puncte”. Pentru stabilirea norului de

puncte se trec în abscisă valorile variabilei x, iar în ordonată cele ale variabilei dependente

y. Fiecare unitate observată purtătoare a celor două caracteristici (variabilele x şi y) corelate

Page 117: Curs Ingineria Valorii

117

se reprezintă printr-un punct. Totalitatea punctelor astfel reprezentate alcătuiesc norul care

permite a se aprecia forma curbei.

În fig. U8.1a se prezintă, după [25], curba de regresie a variabilei y (productivitatea

medie de oţel a unui cuptor Siemens Martin) în funcţie de procentul x de carbon conţinut în

metal.

În numeroase cazuri se utilizează funcţia de regresie liniară. Aceasta prezintă avantaje

remarcabile privind simplitatea calculelor. Modelul teoretic pentru funcţia de regresie liniară

are forma:

y = a0 + a1⋅x, (U8.18)

iar ecuaţia de ajustare a acestuia se exprimă prin relaţia:

ε+⋅+= xaay 10 , (U8.19)

în care “a0” şi “a1” sunt parametri ce urmează să fie calculaţi, iar y este “ajustarea”.

Fiecare valoare reală pentru y se reprezintă prin yi = a0 + a1⋅xi +εi, iar valoarea

ajustată prin dreapta de regresie va fi xaay 10i ⋅+= . Pentru fiecare valoare reală, prin

ajustare se comite o eroare definită prin

εi = yi − (a0 + a1⋅xi), i = 1, …, n. (U8.20)

Termenul “a0” poate lua atât valori pozitive, cât şi negative, reprezentând valoarea lui y

când x este zero. Coeficientul “a1”, cunoscut şi sub numele de coeficient de regresie, relevă

măsura în care se modifică variabila dependentă atunci când cea independentă se modifică cu

o unitate. În fig. U8.1b sunt prezentate două funcţii de regresie liniare.

Luând în considerare semnul coeficientului de regresie, în calculele ce se efectuează pot

să apară trei cazuri:

a1 > 0 - caz care reflectă o corelaţie directă a variabilelor, fig. U8.1b;

a1 = 0 variabilele y şi x sunt independente;

a1 < 0 - corelaţia între y şi x este inversă, fig. U8.1b.

În graficul de corelaţie dintre y şi x coeficientul a1 relevă panta dreptei de regresie.

Fig. U8.1

Page 118: Curs Ingineria Valorii

118

Parametrii a0 şi a1 se estimează. Estimarea se concretizează practic în determinarea

unei drepte care să minimizeze erorile de ajustare. Determinarea parametrilor a0 , a1 se

realizează prin minimizarea funcţiei de două variabile:

( ) ( )∑=

⋅−−=n

1i

2i10i xaayb,aF . (U8.21)

Pentru estimare se folosesc modelele cunoscute din statistică, dintre care bune rezultate

asigură metoda celor mai mici pătrate.

În cazurile când legătura dintre variabile nu este liniară, ecuaţia se transformă - prin

diverse metode - în una liniară, la care pot fi estimaţi simplu parametrii a0 şi a1. Dacă, de

exemplu, legătura este exponenţială, având ca model ecuaţia

y a a x= ⋅0 1 ,

ea se poate aduce la forma liniară de tipul celei prezentate în (U8.18), parcurgând următoarele etape:

- se adoptă expresia ajustată:

$y a a x= ⋅ +0 1

ε ;

- se logaritmează, obţinându-se

lg $ lg lg lgy a x a a= + ⋅ + ⋅0 1 1ε ;

- se fac înlocuirile:

lg $ ; lg ; lg ; lg '' 'y y a a a a a= = = ⋅ =0 0 0 1 1 1ε ε ;

- se scrie ecuaţia de regresie liniară

y a a x0 0 1= + ⋅ +' ' 'ε ,

După rezolvare, ţinând seama de notaţiile şi transformările făcute, se stabilesc valorile

parametrilor a0 şi a1.

Cunoscând a0 şi a1 se calculează valoarea ecuaţiei de regresie pentru fiecare mărime a

lui x. Aceste valori ale ecuaţiilor de regresie se mai numesc şi valori teoretice ale lui y în

funcţie de x, iar operaţia de înlocuire a termenilor reali y cu valorile ecuaţiei de regresie se

numeşte ajustare. Pentru verificarea corectitudinii calculului parametrilor funcţiei de regresie

se foloseşte relaţia

∑ ∑= ii yy (U8.22)

Gradul de determinare. Este expresia numerică a gradului (ponderii) în care factorul,

sau factorii, determină evoluţia variabilei. Se calculează cu relaţia:

100RD 2...xxy 211⋅= . (U8.23)

Se foloseşte şi noţiunea de “coeficient de determinare” [15].

Page 119: Curs Ingineria Valorii

119

Scrieţi modelul teoretic pentru funcţia de regresie liniară, explicând ce

metodă este utilizată mai frecvent pentru estimarea parametrilor specifici.

U8.3.4. Probabilitatea

Probabilitatea realizării unui eveniment A, asociată unui experiment, este obţinută în

condiţiile în care:

- experimentul este realizat într-un număr mare de încercări (N);

- există înregistrări privind numărul de cazuri în care evenimentul (A) a avut loc.

Probabilitatea se calculează prin raportul:

( ) 1p0;N

AAp A ≤≤= (U8.24)

• dacă A1 şi A2 sunt două evenimente care se exclud reciproc, atunci se poate scrie

( ) ( ) ( ) ( )212121 ApApAApAsauAp +== U (U8.25)

• probabilitatea de realizare a evenimentului contrar aşteptat

( ) ( )Ap1Ap −= , (U8.26)

• probabilitatea de realizare a evenimentelor independente se obţine din produsul

( ) ( ) ( )BpApBAp ⋅=⋅ , (U8.27)

• probabilitatea de realizare a evenimentelor dependente (unul depinde de celălalt) rezultă din relaţia

( ) ( )

⋅=

C

ApApCAp I . (U8.28)

Media variabilei aleatoare discretă. Este cunoscută şi sub numele de aşteptare, sau

speranţă matematică, şi se calculează cu relaţia

( ) ∑ ∑ =⋅=i

iiix 1punde,pxE . (U8.29)

Dispersia variabilei aleatoare. Se calculează cu relaţia:

( ) ( )[ ] ( ) ( ) ( )2x

ix

2i

2xx

2Ex

2x

EpxEEEi2

x−⋅=−==σ ∑− . (U8.30)

Repartiţia variabilei aleatoare. Este definită prin mulţimea ale cărei elemente sunt

perechi ordonate formate din valorile variabilei aleatoare şi probabilităţile care le corespund.

În cazul unei variabile continue funcţia de repartiţie este dată de integrala

( ) ( ) ( )∫=≤=x

0

dxxfxXptF (U8.31)

Page 120: Curs Ingineria Valorii

120

şi exprimă probabilitatea cumulată ca X să aibă o valoare mai mică sau egală cu x. De

asemenea este important să se cunoască dacă X este cuprins între două valori x1 şi x2 (x1 <

x2). Când variabila aleatoare este continuă, această probabilitate rezultă din integrala:

( ) ( )∫=<<2

1

x

x21 dxxfxXxp . (U8.32)

Exemple

Într-un program de aprovizionare s-au înregistrat următoarele situaţii:

existenţa produselor A şi B în depozitul furnizorului nu este certă deoarece din

evidenţele solicitantului rezultă că pentru ultimele N = 100 cereri s-au primit

răspunsuri afirmative doar în 80 cazuri pentru produsul A, respectiv în 60 cazuri

pentru produsul B. Confirmarea a fost urmată de livrare, iar aceasta a fost

făcută cu produsele în vrac (60 cazuri) sau împachetate (în 20 cazuri) pentru

produsul A. Livrarea s-a făcut fie la termenul stabilit (T), ceea ce s-a petrecut în

jumătate din cazuri, fie cu întârziere.

Aplicând regulile de calcul prezentate mai înainte rezultă:

probabilitatea de a se livra produsul A:

( ) 8,0100

80

N

AAp === ,

sau probabilitatea de a se livra produsul B

( ) 6,0100

60

N

BBp === ;

probabilitatea de a se livra ambele produse

( ) ( ) ( ) 48,06,08,0BpApBAp =⋅=⋅=⋅ ;

probabilitatea de a se livra produsul A fie în vrac, fie în stare împachetată

( ) ( ) ( )UU 8,02,06,02Ap1Ap2A1Ap =+== ;

probabilitatea livrării produsului A la timpul T

( ) ( ) 4,05,08,0T

ApApTAp =⋅=

⋅=I ;

probabilitatea de a primi răspuns negativ referitor la existenţa în depozit a produsului A

( ) ( ) 2,08,01Ap1Ap =−=−= ;

media profitului în cazul în care livrarea produsului A aduce un profit de 3

milioane lei, iar refuzul livrării provoacă o pierdere de 2 milioane lei

( ) ( ) 24,04,22,028,03pxpxpxE 2211i

iix =−=⋅−+⋅=⋅+⋅=⋅= ∑ ,

dispersia profitului de la media sa generală egală cu 2:

( ) ( ) 448,02,722,028,03Epx 2222x

ix

2i

2i

=−+=−⋅−+⋅=−⋅=∑σ .

Page 121: Curs Ingineria Valorii

121

U8.3.5. Legea de repartiţie normală.

Se întâlneşte în desfăşurarea fenomenelor în care o variabilă este dependentă de mai

mulţi factori care exercită asupra ei influenţe de intensitate relativ mică şi de sens diferit.

Forma funcţiei descrie o evoluţie simetrică a frecvenţelor în jurul mediei şi se prezintă grafic

sub forma unui clopot (clopotul lui Gauss).

Densitatea repartiţiei normale. Densitatea repartiţiei funcţiei normale se exprimă prin

relaţia:

( )( )

2

2

2

xx

e2

1xf σ

−−

⋅π⋅σ

= , (U8.33)

ai cărei termeni sunt cunoscuţi.

Deoarece calculul diferitelor valori ale densităţii de repartiţie pentru diversele valori ale

mediei este dificil, în practică se utilizează transformata repartiţiei normale utilizând variabila

standard, normată:

σ

−=

xxz . (U8.34)

Pentru variabila normată “z” se întâlneşte repartiţia normală redusă având media egală

cu zero şi dispersia egală cu 1. Funcţia de distribuţie cumulativă pentru “z”, simbolizată în

lucrările de specialitate prin ϕ(z), reprezintă aria de sub curbă în limitele −−−−∞∞∞∞ până la “z”.

Ca urmare funcţia de distribuţie pentru variabila continuă “z” poate fi exprimată prin relaţia

( ) ( ) ( )zdze2

1dzzzZp

2z2

1zz

ϕ=⋅π

=ϕ=≤⋅−

∞−∞−∫∫ . (U8.35)

Valorile funcţiei ϕ(z), cunoscută şi sub numele de “funcţia Gauss-Laplace”, sunt date

tabelar pentru diferite niveluri standardizate “z”.

Cu ajutorul densităţii funcţiei de repartiţie pot fi rezolvate următoarele tipuri de

probleme:

a - care este probabilitatea ca nivelul unei variabile aleatoare normal distribuite să

fie cuprins într-un interval dat ?;

b - care este intervalul în jurul mediei în care se va încadra, cu o probabilitate

prestabilită, nivelul unei variabile aleatoare normal distribuită ?

Exemple

Fie variabilele profit xi şi probabilităţile pi de realizare a acestuia

Legea de repartiţie a variabilei exprimă probabilitatea ca variabila să ia

o anumită valoare. În particular, probabilitatea ca X să fie egal cu 2 este 1/6

(p2 = 1/6).

Funcţia de repartiţie F(x) se referă la probabilitatea ca variabila X să

ia o valoare mai mică decât un anumit nivel xi , p(x < xi). Ca urmare pentru

Page 122: Curs Ingineria Valorii

122

cazul variabilei discrete, din exemplul de mai înainte, se obţine:

( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )3

1

6

1

6

12xp1xp3xp;

6

11xp2xp;01xp =+==+==<===<=< .

U8.3.6. Sondajul statistic

Se aplică mult în studiile economice şi tehnice pentru culegerea de date necesare

încadrării fenomenului investigat într-o anumită lege de evoluţie. Datele astfel culese

alcătuiesc un eşantion (dimensiuni, puteri, persoane) de cazuri sau un eşantion de intervale

pentru care au fost înregistrate valori privind evoluţia fenomenului studiat. Eşantionul trebuie

să fie reprezentativ în raport cu mulţimea din care a fost alcătuit. Această condiţie poate fi

satisfăcută prin respectarea alegerii aleatoare a unităţilor ce formează eşantionul. Dimensiunea

eşantionului se stabileşte în funcţie de împrăştierea caracteristicii de reprezentativitate şi de

garanţiile de natură probabilistică ce se acceptă. Eroarea limită, acceptată la formarea unui

eşantion, este calculată cu relaţia:

( )n

z2

⋅=∆ , (U8.36)

în care z este variabila normată corespunzătoare probabilităţii Φ(z) prestabilite, n

fiind numărul de unităţi din eşantion. Ipoteza fundamentală la stabilirea erorii ia în

considerare faptul că pentru un număr suficient de mare de eşantioane de volum “n” mediile

“ sx ” ale acestora se înscriu într-o repartiţie normală.

Strâns legate de sondajul statistic sunt noţiunile de “estimaţie” (estimator) şi

“distorsiune”.

Estimaţia. Reprezintă valoarea obţinută pe baza datelor unui eşantion.

Precizia estimaţiei care s-ar obţine utilizând datele colectivităţii generale depinde de

mărimea eşantionului, de gradul de împrăştiere (dispersie) şi de alţi factori.

Distorsiunea (Bias). Este abaterea sistematică a estimatorului de la valoarea adevărată a

parametrului.

Estimatorul nedistorsionat. Estimatorul nedistorsionat al unui parametru “a” se obţine

din numeroase sondaje a căror medie este egală cu “a”.

Estimator eficient. Este estimatorul care prezintă cea mai mare încredere. Comparativ

cu estimatorii calculaţi prin alte metode se caracterizează prin stabilitate. La acesta abaterile

estimaţiilor de la valoarea adevărată sunt minime.

Realizaţi un sondaj statistic pentru determinarea funcţiilor obiectului studiat în

cadrul temelor de control.

Page 123: Curs Ingineria Valorii

123

U8.4. FUNCŢII UTILIZATE FRECVENT ÎN ECONOMETRIE

Atât în studierea unor fenomene tehnice, cât şi economice, se folosesc frecvent funcţii

simple, care pot reliefa esenţialul chiar dacă se abat într-o oarecare măsură de la realitate. Este

important ca abaterile să fie accidentale şi să urmeze un comportament (lege de apariţie)

cunoscut.

În cadrul ingineriei valorii se folosesc frecvent noţiunile: variabilă cauză, notată prin x,

şi variabilă efect, notată prin y.

Referitor la noţiunea de funcţie se consideră cunoscuţi termenii: margine şi extrem,

precum şi modalitatea de stabilire a acestora.

În fig. U8.2 se prezintă funcţiile la care se recurge în diverse cazuri, specificându-se şi

unele relaţii economice pe care le ilustrează.

Fig. U8.2 Funcţii utilizate frecvent în econometrie

U8.5. PRELUCRAREA DATELOR UTILIZÂND CALCULUL MATRICEAL

Se consideră cunoscute proprietăţile matricelor şi modul de operare cu acestea. În cele

ce urmează se prezintă, cu titlu de exemplu, modalitatea de utilizare a calculului matriceal.

2

210 xaxaay ⋅+⋅+=

• profit - producţie

x

aay 1

0 +=

• rata inflaţiei -

producţie

y = a + a1⋅x

• venit - productivitate

1a0 xay ⋅=

• producţie - progres tehnic

• mărimea impozitului -

xlogaay 10 ⋅+=

• productivitate - dotare

cu utilaje

Page 124: Curs Ingineria Valorii

124

Un sistem de ecuaţii de forma:

⋅+⋅=

⋅+⋅=

2221212

2121111

xaxay

xaxay, (U8.37)

poate fi scris matriceal în modul următor:

=

2

1

2221

1211

2

1

x

x

aa

aa

y

y, (U8.38)

sau prin simbolizarea matricelor

Y = A⋅X , (U8.39)

în care Y este matricea (vectorul) variabilei efect, X este matricea (vectorul)

variabilei cauză şi A este matricea coeficienţilor.

Rezolvarea sistemului de mai sus urmează procedeul cunoscut, parcurgând etapele:

A ⋅ X = Y, (U8.40)

A A X A Y− −⋅ ⋅ = ⋅1 1 , (U8.41)

X A Y= ⋅−1 , (U8.42)

prin care s-a obţinut izolarea vectorului X.

În studiile economice, valorile variabilelor efect yi ca şi cele ale variabilelor cauză xi

sunt cunoscute, fiind înregistrate pe baza observaţiilor sau măsurătorilor în cadrul eşantionului

ales. Necunoscutele, conform schemei de rezolvare de mai sus, sunt reprezentate de matricea

A a parametrilor. În aceste condiţii, considerând wi şi zi elemente ale matricei X, un

sistem de mai multe ecuaţii se poate scrie conform celor de mai jos:

=+

=+

=+

=⋅+⋅

=⋅+⋅

=⋅+⋅

..............

..............

..............

yzawa

yzawa

yzawa

33231

22221

11211

, (U8.43)

sau sub formă matriceală, operând cu simboluri,

X ⋅ A = Y. (U8.44)

Matricea parametrilor necunoscuţi se va stabili conform relaţiilor (U8.40) şi (U8.41).

Exemple Aplicaţia 5. În sistemul (U8.38) se cunosc numai valorile primelor două

variabile cauză: wi = (5 3)t, zi = (−7 2)t şi y = (3 8)t.

Se poate forma sistemul:

=⋅+⋅

=⋅−⋅

8a2a3

3a7a5

21

21 ,

ale cărui soluţii, conform celor prezentate mai înainte, sunt următoarele:

Page 125: Curs Ingineria Valorii

125

=

−=

1

2

8

3

31

5

31

331

7

31

2

a

a

2

1 .

U8.6 Rezumat

În cadrul unităţii de învăţare au fost prezentate relaţii matematice utilizate

frecvent pentru determinarea diferiţilor indicatori şi indici folosiţi în ingineria

valorii, cum sunt: media, indicele preţului, dispersia, coeficientul de corelaţie,

abaterea medie pătratică, regresia etc.

Datorită caracterului multidisciplinar al ingineriei valorii, în unitatea de

învăţare s-a făcut referire la elemente de calcul matriceal şi funcţii frecvent utilizate

în econometrie.

U8.7 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Scrieţi relaţia de calcul a mediei geometrice

2. Scrieţi relaţia de calcul a medianei

3. Ce este indicele preţului?

4. Ce este covariaţia?

5. Ce este abaterea medie pătratică?

6. Ce este regresia?

7. Care este expresia matematică a funcţiei de regresie utilizată frecvent în

ingineria valorii?

8. Ce este sondajul statistic şi în ce scop se utilizează?

9. Ce este distorsiunea?

10. Ce este estimaţia?

Page 126: Curs Ingineria Valorii

126

Unitatea de învăţare U9. METODE DE ESTIMARE UTILIZATE

ÎN INGINERIA VALORII

Cuprins

U9.1. Introducere .................................................................................................... 126

U9.2 Competenţe ..................................................................................................... 126

U9.3 Probleme generale .......................................................................................... 127

U9.4 Modele de estimare cu o ecuaţie ..................................................................... 127

U9.4.1 Clasificarea modelelor cu o ecuaţie ..................................................... 127

U9.4.2 Metoda celor mai mici pătrate în cazul modelelor liniare unifactoriale 128

U9.4.3 Estimarea parametrilor în cazurile dependenţei neliniare dintre var. ... 132

U9.4.4 Metoda verosimilităţii maxime ............................................................ 132

U9.4.5 Metoda punctelor empirice .................................................................. 133

U9.4.6 Metoda variabilei instrumentale .......................................................... 133

U9.4.7 Metoda grafică .................................................................................... 134

U9.5 Calculul estimatorilor ..................................................................................... 134

U9.5.1 Calculul estimatorilor în cazul modelului liniar unifactorial ................ 134

U9.5.2 Calculul estimatorilor în cazul modelului liniar multifactorial ............. 135

U9.6 Rezumat .......................................................................................................... 140

U9.7 Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 140

U9.1. Introducere

Unitatea de învăţare are ca principal obiectiv prezentarea unor metode de

estimare utilizate în ingineria valorii, în principal a modelelor de estimare cu o

ecuaţie, cum sunt:

- metoda celor mai mici pătrate;

- metoda verosimilităţii maxime;

- metoda punctelor empirice;

- metoda variabilei instrumentale;

- metoda grafică.

U9.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

- identifice modelele de estimare cu o ecuaţie;

- descrie metoda celor mai mici pătrate în cazul modelelor liniare unifactoriale;

- scrie estimatorii în cazul modelului liniar unifactorial şi multifactorial;

Page 127: Curs Ingineria Valorii

127

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

U9.3. PROBLEME GENERALE

Pentru calculul parametrilor ce intervin în modelele prin care este caracterizată evoluţia

unui fenomen tehnic sau economic – cost, producţie, progres tehnic ş.a. – se utilizează

frecvent metodele estimării.

Prin estimare se presupune că, pe baza datelor obţinute dintr-un număr limitat de

măsurări sau anchete, se pot determina valori cât mai apropiate de cele ale parametrilor reali

ai modelului de regresie adoptat. Dintre metodele cunoscute, se prezintă – pe scurt – cele cu

utilizare largă în ingineria valorii.

U9.4. MODELE DE ESTIMARE CU O ECUAŢIE

U9.4.1. Clasificarea modelelor cu o ecuaţie

Modelul, ce se poate utiliza pentru a descrie relaţia dintre variabile în diverse situaţii

întâlnite la studiile economice, se încadrează în una din grupele de mai jos:

1.- în funcţie de numărul factorilor de dependenţă:

- model unifactorial, y = f(x, ε);

- model multifactorial, y = f(x1, x2, …, xn, ε);

2.- după gradul funcţiei:

- model liniar,

i110 xaay ε++= ; (U9.1)

- model neliniar,

i110 xlogaay ε++= ; (U9.2)

i1exay a0

ε= ; (U9.3)

ii

10x

1aay ε++= ; (U9.4)

3.- după tipul influenţelor între factori:

- model cu influenţe sincrone,

ii

10ix

1aay ε++= ; (U9.5)

- model cu influenţe asincrone,

i2i21i10i yayaay ε+++= −− . (U9.6)

Page 128: Curs Ingineria Valorii

128

Pentru formarea şi utilizarea modelului unisectorial trebuie să se parcurgă următoarele

etape:

1.- analiza dependenţei variabilei y în funcţie de factorii de influenţă posibili, de

existenţa datelor numerice şi de posibilitatea obţinerii acestora;

2.- verificarea ipotezelor teoretice pe baza comportamentului variabilelor, aşa cum

rezultă din datele existente sau din cele ce se obţin, ceea ce implică utilizarea unor

metode statistice specifice cum sunt reprezentările grafice, testele de semnificaţie şi

altele;

3.- elaborarea modelului astfel încât acesta să reţină un număr restrâns de factori

de maximă relevanţă şi să respecte legătura aşa cum este ea descrisă prin datele ce se

referă la evoluţia paralelă a variabilelor;

4.- estimarea parametrilor modelului şi obţinerea în acest mod a unor valori

numerice care caracterizează influenţa factorilor cauză asupra variabilei efect;

5.- verificarea calităţii modelului adoptat de a reproduce evoluţia fenomenului

studiat în funcţie de cauzele luate în considerare, precum şi verificarea semnificaţiei

parametrilor;

6.- stabilirea previziunii sau găsirea unor modele pe baza cărora să se obţină date

referitoare la fenomenul studiat, ca urmare a simulării.

U9.4.2. Metoda celor mai mici pătrate în cazul modelelor liniare

unifactoriale

Estimatorii n10 a...,,a,a ai parametrilor a0, a1, …, an din modelul de regresie, în cadrul

metodei celor mai mici pătrate (m.c.m.m.p.), permit obţinerea de estimaţii y ale variabilei

efect pentru diferite valori ale variabilei cauză x. Diferenţele dintre valorile y, stabilite prin

măsurări şi cele estimate y , formează şirul valorilor reziduale considerate ca estimaţii ale

variabilei reziduale ε. În fig. U9.1 valorile variabilei reziduale ε sunt marcate prin săgeţi

paralele cu axa Oy, putând fi plasate fie deasupra curbei de regresie, în particular o dreaptă,

fie sub aceasta. Pentru fiecare set de estimaţii 10 a,a , ale parametrilor a0, a1, se obţin alte

valori ale variabilei reziduale.

Cele mai bune estimaţii sunt acelea care conduc la cele mai mici valori reziduale.

Deoarece aceste valori ( )ii yy − diferă pentru i = 1, 2, 3, ... n, se ia în considerare un indicator

sintetic. Acest indicator poate fi suma valorilor reziduale ridicată la pătrat [18] [25].

Metoda celor mai mici pătrate face posibilă obţinerea şirului de valori estimate

n10 a...,,a,a ale parametrilor a0, a1, …, an pentru care suma pătratelor abaterilor valorilor

empirice faţă de cele estimate este minimă, adică:

( ) minyy

2n

1iii

n

1i

2i =−=ε ∑∑

==. (U9.7)

Page 129: Curs Ingineria Valorii

129

Fig. U9.1

Extinderea mare pe care o are m.c.m.m.p. se datorează, pe de o parte, faptului că este

uşor de aplicat, iar pe de altă parte, calităţii estimatorilor n10 a...,,a,a , care îndeplinesc

anumite condiţii utile analizei şi prognozei (grad înalt de determinare, nu sunt distorsionaţi,

sunt consistenţi, iar calculul nu implică costuri mari). Calităţile estimatorilor pe baza cărora

îşi găseşte utilitate m.c.m.m.p. sunt rezumate în cele ce urmează:

Deoarece abaterile ( )yy − sunt ridicate la pătrat, (în sens geometric aceasta

reprezentând pătratele cu arie minimă), se atribuie atenţie deosebită abaterilor mari. Acestea

prin ridicare la pătrat devin foarte mari afectând în mod corespunzător şi estimaţiile obţinute.

Minimizarea sumei ( )2n

1iti yy∑

=− conduce automat la maximizarea coeficientului de

determinare R2, ceea ce este important pentru estimatorii obţinuţi.

Calitatea de estimator nedistorsionat nu implică neapărat egalitatea aa = . Aceasta

presupune numai că media parametrului estimat, obţinută dintr-un număr mare de măsurări, să

fie egală cu a. Pentru a ajunge la o astfel de calitate a estimatorului, este deosebit de

important să se acorde atenţie modului de obţinere a datelor pentru modelare. Legat de aceasta

prezintă importanţă repartiţia valorilor reziduale εi. De asemenea, prezintă interes dispersia

valorilor estimate în jurul mediei.

Când numărul determinărilor (volumul eşantioanelor) este mic, aşa cum este în cazul

studiilor de econometrie, obţinerea unor estimatori, cu calităţile menţionate mai sus, este

dificilă. Pe măsură ce volumul măsurărilor creşte se modifică repartiţia abaterilor εi, iar

dispersia acestora scade. La rândul ei distorsiunea scade, făcând ca $a să se apropie valoric tot

mai mult de a.

Pentru utilizarea m.c.m.m.p. este deosebit de important să se cunoască dacă estimatorii

astfel determinaţi îndeplinesc calităţile menţionate mai înainte. Există şi cazuri în care

calităţile sunt "alterate" sau greu de evaluat. În astfel de situaţii se apelează la alte procedee de

estimare.

Page 130: Curs Ingineria Valorii

130

Pentru calculul estimatorilor 10 a,a ai parametrilor a0, a1 din funcţia de regresie având

ca model relaţia (U9.1), se ia în considerare expresia

xaay 10 ⋅+= . (U9.8)

Aplicând m.c.m.m.p. şi utilizând notaţiile din fig. U9.1, în cele ce urmează se stabilesc

relaţiile pentru calculul estimatorilor $ , $a a0 1 . În acest scop se ţine seama că prin ridicare la

pătrat a valorii reziduale şi însumare rezultă:

( )ε ii

f a a∑ = 0 1, . (U9.9)

Se urmăreşte găsirea acelei perechi de valori 10 a,a care conduce la cea mai mică sumă 2

ii∑ ε . Pentru aceasta este necesar să fie satisfăcută condiţia:

( )∑∑ =−=εi

2ii

2

ii minyy . (U9.10)

Condiţia (U9.10) este satisfăcută dacă:

0a

;0a 1

i

2i

0

i

2i

=∂

ε∂

=∂

ε∂ ∑∑. (U9.11)

Din relaţia (U9.11) prin derivare se obţine succesiv:

( ) ( )∑ ∑∑

=−−−=−−∂

∂=

ε∂

i i10i

210i

00

i

2i

0xaay2xaayaa

, (U9.12)

( ) ( )[ ]∑ ∑∑

=−−−=−−∂

∂=

ε∂

i i10i1

210i

11

i

2i

0xaayx2xaayaa

. (U9.13)

După efectuarea operaţiilor indicate de semne şi separarea termenilor se obţine "forma

standard" a ecuaţiilor normale, în care necunoscutele sunt 10 a,a .

Sistemul ecuaţiilor normale este:

=+

=+

∑∑∑

∑∑

iii

i

2i1

ii0

ii

ii10

yxxaxa

yxaan

. (U9.14)

Din sistemul (U9.14) se calculează $ , $a a0 1 după cum urmează:

2

ii

i

2i

iii

ii

ii

i

2i

0

xxn

yxxyx

a

=

∑∑

∑∑∑∑,

(U9.15)

Page 131: Curs Ingineria Valorii

131

2

ii

i

2i

ii

ii

iii

1

xxn

yxyxn

a

=

∑∑

∑∑∑. (U9.16)

Fig. U9.2

Se pot stabili relaţii asemănătoare pentru $ , $a a0 1 şi în alt mod. Dacă se notează media

prin x şi y , fig. U9.2, atunci, după împărţirea primei ecuaţii a sistemului (U9.14) la n şi

separarea termenilor, se obţine:

xaay 10 += . (U9.17)

După scăderea termen cu termen a relaţiilor (U9.8) şi (U9.17) se obţine:

( ) ( ) ( )xxaxxaaayy i1i100 −=−+−=− . (U9.18)

Pe de altă parte, din fig. U9.2 rezultă:

( ) ( )yyyyCBBA i4i −−−=−=ε . (U9.19)

Înlocuind (U9.18) în (U9.19), expresia variabilei reziduale devine:

( ) ( )xxayy 11ii −−−=ε . (U9.20)

Aplicând m.c.m.m.p. şi punând condiţia de minim se obţine succesiv:

( ) ( )2

i11i

i

2i xxayy

−−−=ε ∑∑ , (U9.21)

( ) ( ) ( ) 0xxxxayy2a

ii

i1i1

i

2i

=−

−−−=

ε∂

∑∑

, (U9.22)

Page 132: Curs Ingineria Valorii

132

( )( )

( )∑

−−

=

i

2i

iii

1xx

xxyy

a . (U9.23)

Înlocuind 1a în (U9.14) se stabileşte şi estimatorul 0a exprimat prin relaţia:

∑ ∑−=i i

i1i0 xn

1ay

n

1a . (U9.24)

Estimatorii 0a şi 1a corespund scopului urmărit prin aplicarea metodei dacă

îndeplinesc următoarele condiţii:

- valoarea aşteptată pentru fiecare estimaţie este egală cu valoarea parametrului, adică

( ) 00 aaE = şi ( ) 11 aaE = .

- dispersia estimaţiilor, în ipoteza obţinerii lor pentru un număr mare de eşantioane, este

relativ mică.

Prin m.c.m.m.p. se obţine acel estimator liniar nedistorsionat 1a care are dispersie

minimă, adică este eficient.

Deoarece media reprezintă valoarea cu dispersia minimă, rezultă că şi 0a este un

estimator eficient.

Informaţiile dobândite prin calculul parametrilor de regresie relevă modul în care se

comportă variabila efect y la modificarea variabilei cauză x, mai exact indică în ce măsură şi

în ce direcţie este "sensibilizată" variabila efect.

Aplicaţi metoda celor mai mici pătrate pentru determinarea parametrilor

specifici, în cazul funcţiei liniare definită în cadrul temei de control 2 (pentru

determinarea corelaţiei dintre valorile de întrebuinţare şi costurile funcţiilor

definite pentru obiectul studiat).

U9.4.3. Estimarea parametrilor în cazurile dependenţei neliniare

dintre variabile

Pentru rezolvarea unui mare număr de cazuri în ingineria valorii se folosesc modele

neliniare. Aceste modele pot fi împărţite în 2 grupe:

Modele neliniare în raport cu variabilele, dar liniare în raport cu parametrii ce

urmează a fi estimaţi;

Modele neliniare atât în raport cu variabilele, cât şi cu parametrii.

Modelele din prima grupă sunt prezentate în tabelul U9.1 în care, pe lângă funcţia cea

mai potrivită pentru a descrie fenomenul, se prezintă şi modalitatea de liniarizare a acesteia.

Având funcţia liniarizată se poate aplica m.c.m.m.p., cu care se calculează parametrii estimaţi.

Modelele din cea de-a doua grupă pot fi de tipul:

ic2

b1 xxay ε+⋅⋅= , (U9.25)

Page 133: Curs Ingineria Valorii

133

ibxae1

ay ε+

+=

+. (U9.26)

Datorită factorului de perturbaţie εi aceste relaţii prezintă dificultăţi de liniarizare. U9.4.4. Metoda verosimilităţii maxime

Se utilizează în cazurile în care nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi acceptate valorile

estimărilor obţinute prin m.c.m.m.p.. De asemenea se utilizează când modelele neliniare nu

pot fi liniarizate. Metoda oferă o posibilitate în plus de apreciere a calităţii estimatorilor prin

aceea că în afara ecuaţiilor normale, identice cu cele din cadrul m.c.m.m.p., utilizează o relaţie

ce poate să dea informaţii suplimentare cu privire la împrăştierea valorilor yi pentru diferite

valori ale variabilelor xi . Ecuaţiile utilizate sunt:

∑∑ =+i

ii

i10 yxaan

, (U9.27)

∑∑∑ =+i

iii

2i1

ii0 yxxaxa , (U9.28)

( )[ ]∑ +−=σ 2i10i

2xy xaay

n

1. (U9.29)

În cazul în care repartiţia valorilor yi pentru o anumită valoare xi este normală,

estimatorii obţinuţi prin metoda verosimilităţii maxime sunt identici cu cei obţinuţi prin

m.c.m.m.p.. În cele mai multe cazuri se preferă m.c.m.m.p. deoarece este mai simplă.

U9.4.5. Metoda punctelor empirice

Pentru aplicarea metodei punctelor empirice se aleg perechi de valori ( ii y,x ) din zone

distincte ale eşantionului şi, pe cât posibil, neafectate de abateri accidentale semnificative.

Astfel, pentru o funcţie liniară se aleg două perechi de variabile (deoarece în acest caz există

doi parametri), pentru un polinom de gradul doi se aleg trei perechi de variabile ş.a.m.d..

Pentru a se obţine o cât mai bună aproximare a estimatorilor se recomandă alegerea unor

perechi de valori din zone caracteristice pentru evoluţia indicatorilor. De exemplu, pentru a fi

aproximaţi estimatorii funcţiei liniare este suficient să se aleagă perechi de valori de la

începutul şi de la sfârşitul setului de date.

U9.4.6. Metoda variabilei instrumentale

Atunci când în cercetarea fenomenelor apar corelaţii între evoluţia variabilei cauză x şi

perturbaţia ε, sau între propriile valori ale variabilei efect y, rezultă estimatori cu calităţi

nesatisfăcătoare, între care cea de a fi nedistorsionaţi şi cea de consistenţă. În aceste cazuri se

caută o altă variabilă cauză z, care să fie corelată cu variabila similară iniţială x, dar

independentă în raport cu perturbaţia şi care să nu genereze conexiuni inverse. O astfel de

variabilă este denumită "variabilă instrumentală". Această variabilă permite obţinerea unor

estimatori în condiţii cât mai apropiate de ipotezele m.c.m.m.p.

Page 134: Curs Ingineria Valorii

134

Se recomandă ca unitatea de măsură a variabilei instrumentale să fie transformată aşa

încât xz = . Transformarea se obţine calculând în prealabil ( )zxzz i'i = .

Pentru modelul liniar, unifactorial, estimatorii parametrilor rezultă aplicând m.c.m.m.p.,

în care intervin termeni noi, adoptaţi conform celor de mai sus. Parametrii astfel estimaţi vor

fi:

( )( )( )( )

$

' '

' 'a

y y z z

x x z z

i ii

i ii

=− −

− −

∑, (U9.30)

$ $a y a x0 1= − . (U9.31)

U9.4.7. Metoda grafică

Se utilizează în special pentru aproximarea parametrilor şi pentru stabilirea, cu

anticipaţie, a semnului acestora. Aceasta constă în trasarea unei linii prin "norul" de puncte xi

dintr-un sistem de axe. În funcţie de unghiul pe care îl formează linia trasată, în raport cu

axele perpendiculare sau cu prima bisectoare, se poate stabili mărimea parametrului 1a din

modelul liniar. Parametrul 0a se află prin măsurarea segmentului Oy a cărui mărime este

cuprinsă între originea axelor şi locul unde linia, ce trece prin norul de puncte, intersectează

axa. Pentru precizie se impune ca graficul să fie trasat cu multă atenţie.

Ce este metoda verosimilităţii maxime?

Când se utilizează metoda grafică ?

U9.5. CALCULUL ESTIMATORILOR

U9.5.1. Calculul estimatorilor în cazul modelului liniar unifactorial

Pentru a se înlesni înţelegerea modului de aplicare a acestui caz şi găsirea pe această

bază a răspunsurilor menţionate mai înainte, în finalul capitolului se apelează la un exemplu

practic, caracterizat printr-un număr mic de date statistice (aplicaţia 2).

Page 135: Curs Ingineria Valorii

135

Tabelul U9.1. Modele neliniare utilizate frecvent şi transformarea acestora [17]

U9.5.2. Calculul estimatorilor în cazul modelului liniar multifactorial

În cele mai multe cazuri dimensiunea economică a unui produs sau a unei funcţii a

acestuia depinde de mai mulţi factori. Între aceştia unii au rol important, iar alţii sunt

nesemnificativi.

Pentru analiza evoluţiei unui fenomen economic sau tehnic este necesar să fie luaţi în

considerare în mod explicit cel puţin factorii cu influenţă determinantă. În acest mod zona

Variabila efect

Variabila cauză

Forma curbei de regresie

Modelul originar

Modelul liniarizat

Producţie Cerere

- Capital fix - Reclamă

y a a x i= + ⋅ +0 1 log ε

y a a z

z xi= + +

=0 1 ε

log

Impozit Export Producţie

- Venit - Producţie - Progres

tehnic

y a a x i= ⋅ ⋅0 1 10ε

w a a x

w y

a a

a a

i= + +

=

=

=

0 1

0 0

1 1

' '

'

'

lg

log

lg

ε

Costuri produs Investiţii

- Preţ producţie - Rata dobânzii

y a ax i= + ⋅ +0 11

ε

y a a z

zx

i= + ⋅ +

=

0 1

1

ε

Cerere

- Venit

y a a x

a x i

= + ⋅ +

+ ⋅ +

0 1

22 ε

y a a z

a aa

a

a

a

i= + ⋅ +

= ⋅ −⋅

0 1

0 20

2

1

2

2

2

' '

'

ε

a a1 2' =

z xa

a= +

1

2

2

2

Vânzări Investiţii

- Timp - Cerere

log y a a x i= + +0 1 ε

w a a x

w yi= + +

=0 1 ε

log

ya

eb cx i=

+ + +1 ε w a a x i= + ⋅ +0 1 ε

wa

y= −

ln 1

a0 = b; a1= c

Page 136: Curs Ingineria Valorii

136

care rămâne neelucidată îşi reduce aria, iar eventuala distorsiune, datorată acţiunii factorilor

importanţi, neincluşi în model, dispare.

Abordarea cazului multifactorial este tratată în cele ce urmează cu ajutorul unui

exemplu. Se consideră necesară cunoaşterea variaţiei productivităţii în funcţie de dotarea cu

utilaje având performanţe înalte şi de stimularea personalului de deservire. Evident că mai

sunt şi alţi factori, dintre care unii determinanţi, dar pentru simplitatea analizei propuse, sunt

incluşi în model numai cei doi. Fie, aşadar, y productivitatea, variabila efect şi x1, respectiv x2

variabilele cauză. Se admite că au fost culese informaţii exacte asupra interdependenţei celor

trei variabile de-a lungul unei perioade ce poate fi împărţită în n = 5 intervale. Rezultatele

sunt prezentate în tabelul U9.3.

Tabelul U9.3

y - productivitate (%) 1 2 5 6 7

x1 - utilaje de mare performanţă

(buc.) 2 4 4 4 5

x2 - venituri suplimentare pers. (mil. lei)

1 1 3 5 5

Pentru continuarea analizei se va

proceda la studiul evoluţiei variabilei efect

y, în funcţie de fiecare dintre variabilele

cauză, utilizând metoda reprezentării

grafice. Din fig. U9.3 a,b se constată că

"norul" de puncte din cele două grafice

sugerează o dreaptă. În aceste condiţii se

adoptă modelul multifactorial în care au fost luate în considerare numai două variabile cauză.

Relaţia este:

ii22i110i xaxaay ε+++= , (U9.32)

ai căror termeni au semnificaţie cunoscută.

Dacă se notează prin 210 a,a,a,y valorile ajustate, ce rezultă în urma aplicării

modelului multifactorial, atunci relaţia (U9.32) devine:

ii22i110i xaxaay ε+++= . (U9.33)

În continuare, conform metodologiei, urmează a se găsi estimatorii 210 a,a,a , după care

modelul (U9.31) devine util atât analizei, măsurând rolul fiecărui factor, cât şi prognozei.

Estimarea cu ajutorul m.c.m.m.p. necesită satisfacerea condiţiei:

( ) ( )[ ]∑ ∑∑ =++−=−=εi i

2i22i110i

i

2ii

2i minxaxaayyy . (U9.34)

Fig. U9.3

Page 137: Curs Ingineria Valorii

137

Parcurgând etapele prezentate mai înainte (adică anularea derivatelor parţiale în raport

cu parametrii estimaţi 210 a,a,a , efectuarea separării necunoscutelor şi introducerii

operatorului suma în paranteză) se obţine sistemul de ecuaţii normale:

=++

=++

=++

∑∑∑∑

∑ ∑ ∑∑

∑∑∑

iii2

i

2i22

ii2i11

ii20

i i iii1i2i12

i

2i11i10

ii

ii22

ii110

yxxaxxaxa

yxxxaxaxa

yxaxaan

. (U9.35)

Sistemul (U9.35) cu trei ecuaţii având ca necunoscute estimatorii 210 a,a,a este

compatibil şi determinat, permiţând obţinerea soluţiilor prin metodele cunoscute. În acest scop

se efectuează unele calcule preliminare necesare, conform sistemului (U9.35) (Tabelul U9.4).

Tabelul U9.4

y x1 x2

x12 x x1 2

x22 x y2

x y1

1 2 1 4 2 1 1 2

2 4 1 16 4 1 2 8

5 4 3 16 12 9 15 20

6 4 5 16 20 25 30 24

7 5 5 25 25 25 35 35

y1 21∑ = x1 19∑ = x2 15∑ = x12 77∑ = x x1 2 63∑ = x2

2 61∑ = x y2 83∑ = x y1 89∑ =

Rezolvarea matriceală a sistemului conduce la:

3

2

1

2

1

0

2313

2212

2111

3

2

1

a

a

a

xx1

xx1

xx1

y

y

y

ε

ε

ε

+⋅= , (U9.36)

în cazul când se referă la modelul real, şi la:

2

1

0

2313

2212

2111

3

2

1

a

a

a

xx1

xx1

xx1

y

y

y

⋅= , (U9.37)

când se referă la modelul ajustat. Pentru exemplul tratat, înlocuind valorile cunoscute se obţine:

7

6

5

2

1

55311

54442

11111

a

a

a

551

541

341

141

121

55311

54442

11111

2

1

0

⋅=⋅⋅ ,

Page 138: Curs Ingineria Valorii

138

=

=

−=

.1a

,666,0a

,23,1a

2

1

0

Rezultatele pot avea următoarele semnificaţii:

- referitor la estimatorul 1a - productivitatea a crescut cu 0.666 când numărul de utilaje

de mare randament a crescut cu o bucată, iar veniturile suplimentare au rămas constante;

- referitor la estimatorul 2a - productivitatea a crescut cu 1% când sporul de salarii a

crescut cu 1 milion lei, iar numărul de utilaje a rămas constant.

Exemple Aplicaţia 1. Din tabelul U9.2 se aleg două perechi de valori: y1 = 1; x1 =

2 de la începutul eşantionului şi y6 = 7; x6 = 10 de la sfârşitul acestuia. Considerând funcţia de regresie xaay 10 += şi aplicând modul de lucru precizat mai înainte se obţine:

=

−=⇒

=+

=+

75,0a

5,0a

7a10a

1a2a

1

0

10

10 .

Aplicaţia 2. Se consideră că după modernizarea unui produs acesta urmează să fie relansat pe piaţă. Se consideră că nu au intervenit modificări remarcabile în rândul factorilor ce influenţează vânzarea lui, cu excepţia cheltuielilor pentru reclamă, care au înregistrat creşteri semnificative.

Se pune, aşadar, problema dependenţei vânzărilor - variabila efect y - de costul reclamei - variabila cauză x. Din evidenţele statistice sunt cunoscute vânzările şi costurile reclamei numai pentru o perioadă de 6 luni, conform tabelului U9.2.

Cunoscând un număr restrâns de informaţii, cum este şi cazul celor din tabelul U9.2, se poate aplica una din metode. Utilizând m.c.m.m.p. şi aplicând relaţiile (U9.23) şi (U9.24) se obţine succesiv:

Tabelul U9.2. Evoluţia vânzărilor în funcţie de reclamă

Luna I II III IV V VI

y - vânzări [mii tone] 1 2 4 6 4 7

x - reclamă [zeci de mii lei]

2 5 4 7 8 10

- calculul mediilor x şi y :

66

1087452

6

x...xxx 621 =

+++++=

+++=

46

746421

6

y...yyy 621 =

+++++=

+++=

- calculul estimatorilor 1a şi 0a :

Page 139: Curs Ingineria Valorii

139

( )( )

( )( )( ) ( )( ) ( )( )

( ) ( ) ( )666,0

610...6562

61047...65426241

xx

xxyy

a222

i

2i

iii

1 =−++−+−

−−++−−+−−=

−−

=∑

( ) 004,0996,346666,04xaya 10 =−=⋅−=−= .

Ecuaţia modelului, după determinarea coeficienţilor 1a şi 0a , devine:

y = 0,004 + 0,666x.

Rezultă că la creşterea cu 1 (reprezentând 100.000 lei) a cheltuielilor pentru reclamă s-a înregistrat o creştere (semnul estimatorului 1a este pozitiv) în medie cu 0.666 (reprezentând milioane tone) a vânzărilor.

Referitor la estimaţia 0a , a parametrului a0 , aceasta reprezintă nivelul variabilei y pentru x = 0, deşi interpretarea economică a acestui estimator este deseori evitată.

U9.6 Rezumat

În cadrul capitolului sau prezentat metodele de estimare utilizate în ingineria

valorii, în principal modelele de estimare cu o ecuaţie:

� Metoda celor mai mici pătrate

� Metoda verosimilităţii maxime

� Metoda punctelor empirice

� Metoda variabilei instrumentale

� Metoda grafică

De asemenea, se prezintă metode de determinare a estimatorilor în cazul

modelelor liniare unifactoriale şi multifactoriale.

U9.7 Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Clasificaţi modelele de estimare cu o ecuaţie

2. Care sunt etapele ce trebuie parcurse pentru formarea şi utilizarea

modelului unisectorial?

3. În ce scop se utilizează metoda celor mai mici pătrate?

4. Cum se face estimarea parametrilor în cazul dependenţei neliniare dintre

variabile?

5. Ce este metoda verosimilităţii maxime?

6. În ce scop se utilizează metoda grafică?

7. Ce este metoda variabilei instrumentale?

8. Explicaţi cum se determină estimatorii în cazul modelului liniar

unifactorial.

9. Explicaţi cum se determină estimatorii în cazul modelului liniar

Page 140: Curs Ingineria Valorii

140

multifactorial.

10. Ce este metoda punctelor empirice?

Page 141: Curs Ingineria Valorii

141

Bibliografie.

1. BELOUS, V. Inventica. Editura “Gheorghe Asachi”, Iaşi, 1992 2. BELOUS, V. Manualul inventatorului. Editura Tehnică, Bucureşti, 1990 3. BRAN, P. Economica valorii. Editura Economică, Bucureşti, 1995 4. CEAUŞU, I. Agenda managerului. Vol. I. Oficiul de Informare şi

Documentare, Bucureşti, 1992 5. CHEVALIER, J. Produits et analyse de valeur. Cepadeus - Editions, Toulouse, 1989 6. CIOCÂRDIA, C., UNGUREANU, I. Bazele cercetării experimentale în tehnologia construcţiilor de maşini. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980 7. CODREA, Maria Contribuţii privind extinderea analizei valorii la pregătirea

fabricaţiei în construcţia de maşini. Teză de doctorat. Institutul Politehnic Bucureşti, 1984

8. CONDURACHE, Gh., RUSU, C. Aspecte noi ale ingineriei valorii. Buletinul Conferinţei Naţionale de Management, Iaşi, 1995 9. CONDURACHE, Gh. Managementul valorii produsului. Editura Gh. Asachi, Iaşi, 1998 10. CRUM. L.W. Ingineria valorii. (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică,

Bucureşti, 1976 11. DOBROTĂ, N. ş.a. Dicţionar de economie. Editura Economică, Bucureşti, 1999 12. GAGE, W.L. Practique de l’analyse de valeurs, Edit. Halmmes et

Techniques, Paris, 1971 13. HAMMER, M. ş.a. Reingineringul întreprinderii. (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică, Bucureşti, 1996 14. IONIŢĂ, I. Analiza valorii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984 15. IONIŢĂ, I. Ingineria valorii. Editura Economică, Bucureşti, 2000 16. MAYNARD, B.H. Manual de inginerie industrială. Vol. II, III. (Traducere din limba engleză). Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 17. MARTINESCU, I., POPESCU, I. Fiabilitate. Editura Gryphon, Braşov, 1995 18. MIHOC, Gh. ş.a. Teoria probabilităţii şi statistică matematică. Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti, 1980 19. MILES, D.L. Techniques of Value Analysis and Engineering. McGraw-Hill Book Company, New York, 1972 20. ORĂNESCU, P. Analiza valorii. Academia “Ştefan Gheorghiu”, Bucureşti, 1979 21. PECICAN, E. Econometrie. Editura ALL, Bucureşti, 1994 22. PETRESCU, P., GHERASIM, T. Elemente de analiza valorii. Editura Academiei

Române, Bucureşti, 1981 23. PLĂHTEANU, B. Ingineria valorii şi performanţa în creaţia tehnică. Editura

Performantica, Iaşi, 1999 24. PRABHU, V. Value Analysis. Pergamont Press, Heading Hill Hall, Oxford,

OX3, OBW, England, 1986 25. RUMSINSKI, Z.I. Prelucrarea matematică a datelor experimentale. (Traducere

Page 142: Curs Ingineria Valorii

142

din limba rusă). Editura Tehnică, Bucureşti, 1974 26. TEODORESCU, D. Metode stocastice optimizate. Editura Academiei, Bucureşti, 1982 27. TIRON, M. Prelucrarea statistică şi informaţională a datelor de măsurare.

Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 28. TOVISSI, L. Metode statistice. Aplicaţii în producţie. Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1982 29. TUREAC, I., BUTISEACĂ, N., ORZEA, V. Ingineria valorii. Editura LUX-LIBRIS,

Braşov, 1997 30. TUREAC, I., BUTISEACĂ, N., ORZEA, V. Ingineria valorii. Editura LUX-LIBRIS,

Braşov, 2002 31. TUREAC, I., POPESCU, M., CIOARĂ, R. Dezvoltarea durabilă şi reconceperea

produselor în construcţia de maşini. Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2001

32. TUREAC, I. Oportunităţi privind conceperea produselor în corelare cu conservarea condiţiilor de mediu. Buletinul ştiinţific al Conferinţei internaţionale CORPT '97, ed. XI, p. 67-71, Iaşi, 1997

33. TUREAC, I. Aspecte ale aplicării analizei valorii în industria de maşini-unelte. Buletinul ştiinţific al Conferinţei internaţionale MTeM '95, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, p. 413-416

34. TUREAC, I. Unele aspecte ale aplicării ingineriei valorii în construcţia de maşini. Acta Universitas Cibinensis, seria B, vol. XXIII, p. 1-5, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, 1996

35. VASILIU, F. Metode de analiză a calităţii produselor. Editura Tehnică, Bucureşti, 1977 36. VODĂ, V.G. Controlul durabilităţii produselor. Editura Tehnică, Bucureşti, 1981 37. * * * STAS 7122/1 - 86. Interpretarea statistică a rezultatelor. Reguli

generale. 38. * * * STAS 10307 - 75. Fiabilitatea produselor industriale. Indicatori

de fiabilitate. 39. * * * STAS 11272/1 - 79. Analiza valorii. Noţiuni generale. 40. * * * STAS 11272/2 -79. Analiza valorii. Aplicarea metodei la

produse. 41. * * * ISO 9000 ÷ 9004