CURSUL 3

FACTORII DE PRODUCŢIE

FACTORII DE PRODUCŢIE1. Factorul muncă

1. Analiza cantitativă. Din punct de vedere cantitativ, resursele de muncă sunt condiţionate de următorii factori: resursele de muncă şi numărul de ore de muncă pe săptămână, pe persoană.Resursele de muncă ale unei ţări sunt reprezentate prin totalitatea populaţiei în vârstă de muncă şi aptă de muncă. Componentele resurselor de muncă sunt: populaţia totală a unei ţări (Pt), adică totalitatea persoanelor ce locuiesc într-un stat ; populaţia aptă de muncă (Pa); populaţia inactivă (Pi); populaţia activă (Pac) cuprinde populaţia cu vârsta legală de muncă (16-65 ani); populaţia ocupată (Poc) cei care au un loc de muncă.

Privită ca factor de producţie, munca, este reprezentată prin totalitatea resurselor umane (fizice şi intelectuale) care pot şi sunt antrenate în producerea de bunuri şi servicii. Acest factor de producţie poate fi analizat: cantitativ, calitativ şi structural.

Factorul muncă

• 2. Analiza calitativă – calitatea resurselor de muncă se reflectă în nivelul de pregătire a acestora, în nivelul calificării forţei de muncă.

• Creşterea calităţii muncii se realizează acţionând în următoarele direcţii: - creşterea nivelului general de educaţie şi de pregătire profesională a forţei de muncă; - asigurarea unui nivel ridicat de sănătate a forţei de muncă; - promovarea unui sistem eficient de motivare al angajaţilor; - asigurarea unei calităţi ridicate a celorlalţi factori de producţie (capitalul şi pământul) cu care factorul muncă se combină.

FACTORII DE PRODUCŢIE1. Factorul muncă

3. Analiza structurală – a factorului muncă, se referă, în primul rând, la dinamica populaţiei ocupate pe cele trei sectoare ale economiei: primar, secundar şi terţiar.

Structura resurselor de muncă poate fi analizată şi sub următoarele aspecte:- structura socio-profesională;- structura teritorială;- structura pe ramură;- structura pe sexe;- structura pe vârstă.

2. Factorul pământ

NaturaNatura (pământul), ca factor de producţie cuprinde totalitatea resurselor naturale pe care oamenii, cu ajutorul uneltelor de muncă, le transformă şi le adaptează nevoilor lor.

• Natura este denumirea generică a resurselor naturale existente în sol şi subsol.

• a. Solul, deţine toate elementele nutritive necesare producerii resurselor agricole, forestiere, piscicole şi animaliere, rezerva energetică a organismelor vii. Privit ca principal factor de producţie în agricultură şi silvicultură, solul nu poate fi înlocuit, este limitat ca întindere şi regenerabil.

• b. Subsolul, depozitul de resurse minerale, ape geotermale şi ape freatice de adâncime ce constituie, baza energetică şi de materii prime a unei ţări.

FACTORII DE PRODUCŢIE3. Factorul capital

Capitalul, ca factor de producţie este definit ca totalitatea mijloacelor de producţie (clădiri, utilaje, instalaţii, etc.) utilizare în producţia şi/sau distribuţia şi comercializarea bunurilor economice.Structura capitalului:- construcţii de natură diferită (fabrici, mine, drumuri, căi ferate, poduri etc.)- maşini, utilaje, instalaţii, echipamente, instrumente de orice fel;- stocurile de materii prime, materiale, combustibil, etc.;- tehnică electronică şi de calcul etc.

Capitalul se prezintă, pe de o parte, sub formă de active fizice, iar pe de altă parte, sub formă de active financiare. Activele fizice se numesc şi active reale sau capital real.

3. Factorul capital

• Capitalul real, după modul în care se consumă şi se înlocuieşte se împarte în capital fix şi capital circulant.

• Capitalul fix este acea parte a capitalului real care participă la mai multe procese de producţie consumându-se treptat şi înlocuindu-se după mai mulţi ani de utilizare (maşini, utilaje, instalaţii, clădiri etc.) În timp, el se depreciază din cauza uzurii, care va duce în final la scoaterea din funcţiune a elementelor de capital fix. Uzura poate fi: uzură fizică şi uzură morală.

• - uzura fizică constă în pierderea treptată a capacităţii de funcţionare a capitalului fix datorită utilizării lui în producţie sau datorită acţiunii distructive a unor factori naturali.

• - uzura morală (se produce în paralel cu uzura fizică) constă în deprecierea capitalului fix înainte ca acesta să ajungă la finalul vieţii sale tehnice şi se datorează introducerii progresului tehnic.

• Amortizarea reprezintă procesul de recuperare a preţului de cumpărare iniţial al capitalului fix şi pune în evidenţă în cadrul costului de producţie, consumul factorului capital fix.

• A= Kf/T

• Ra=A/Kf

FACTORII DE PRODUCŢIE

Circuitul capitaluluiCapitalul circulant este reprezentat prin stocurile de materii prime, materiale, combustibili, semifabricate etc. de care dispune societăţile. Elementele capitalului circulant sunt consumate sau sunt profund transformate în cursul unui singur proces de producţie

Circuitul capitalului reprezintă trecerea capitalului prin trei forme de funcţionare (bănească, productivă, marfă), prin trei stadii (aprovizionare, producţie, desfacere) şi prin două sfere (producţie şi circulaţie).

B – banii iniţialiKP – capital productivMP – mijloace de producţieMm – mijloace de muncăObm – obiectul munciiFm – forţă de muncăM – rezultatul obţinut (bunurile economice)A – aprovizionareP – producţieD – desfacereT – durată totală a unui circuit

Circuitul capitalului• Fluxul circular al capitalului nu se întrerupe după un circuit, el continuă,

reluându-se permanent. Privit în procesul reluării sale, circuitul capitalului reprezintă rotaţia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezintă durata de rotaţie a capitalului.

• Viteza de rotaţie a capitalului este influenţată de două grupe de factori:• a. structura capitalului productiv;• b. timpul de producţie şi timpul de circulaţie.

• Formarea capitalului se realizează prin două modalităţi:• 1. formarea brută a capitalului fix;• 2. variaţia stocurilor (se referă la capital circulant).

• Formarea brută a capitalului fix reprezintă procesul de obţinere de către societate (firmă) a bunurilor durabile care vor fi utilizate în producţie pe o perioadă mai mare de un an. Formarea brută a capitalului fix se realizează prin intermediul investiţiilor.

• Variaţia stocurilor reprezintă diferenţa dintre intrările în stocurilor unei societăţi şi ieşirile din stocurile acesteia în cursul unei perioade de timp (de regulă un an).

NEOFACTORII DE PRODUCŢIE

• Neofactorii de producţie au apărut odată cu dezvoltarea industriei din anumite resurse intangibile.

• Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neo-factorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă, dar şi de modul specific de acţiune şi gestionare a factorilor din fiecare categorie.

• Aceştia sunt:• 1. Tehnologiile • 2. Informaţia• 3. Întreprinzătorul• 4. Capacitatea managerială

• 1. Tehnologiile – procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie tradiţionali în rezultate ale producţiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite; sunt active intangibile care, în esenţă, reprezintă volumul cunoştinţelor utilizate în activitatea economică, pentru definirea riguroasă a naturii şi succesiunii fazelor de producţie până la obţinerea produsului iniţial, concept care include şi infrastructura necesară aplicării procedeelor respective.

• 2. Informaţia – semnalul rezultat din reprezentarea realităţii prin cunoaştere şi căruia atât emitentul, cât şi destinatarul îi asociază aceeaşi semnificaţie; face parte din categoria activelor intangibile ale firmelor cu roluri multiple în funcţionarea acestora.

• Calitatea de factor de producţie revine informaţiei faptice sau documentare, stocate pe suporţi materiali şi introduse în procesul de producţie.

• 3. Întreprinzătorul – acel subiect al activităţii economice care fie că iniţiază o nouă afacere, fie că, în cadrul unei afaceri în desfăşurare, iniţiază un proces de schimbare radicală, deci are abilitatea de a crea produse şi procese şi de a organiza crearea de produse şi servicii, de a gestiona factorii de producţie în raport cu scopul pe care şi-l stabileşte, de a alege modul lor de combinare şi de a-i utilizarea în procesul de producţie respectiv.

• 4. Capacitatea managerială – este dată de suma cunoştinţelor, calităţilor şi aptitudinilor care se obţin prin eforturi mari de către managerul unei firme, capacitate care trebuie îmbunătăţită, perfecţionată şi adaptată continuu la dinamica schimbării.

• Este un neofactor de producţie specific economiilor moderne, ca şi unul din cele patru elemente fundamentale ale managementului oricărei firme (capacitatea managerială, calitatea personalului, capacitatea productivă a firmei şi mediul ambiant) cu rol hotărâtor în procese productive, de care depind rezultatele sale.

Combinarea şi substituirea factorilor de producţie

• Divizibilitatea unui factor de producţie reprezintă posibilitatea de împărţire, de divizare a acestuia în unităţi simple fără a fi afectate calităţile factorului de producţie respectiv.

• Adaptabilitatea reprezintă capacitatea de asociere a factorilor de producţie într-o anumită proporţie.

• Complementaritatea reprezintă procesul prin care se stabilesc raporturi cantitative, calitative şi structurale ale factorilor de producţie care participă la producerea unui bun economic.

• Substituibilitatea reprezintă posibilitatea de înlocuire a unei cantităţi dintr-un factor de producţie cu o altă cantitate dintr-un alt factor de producţie, dar în condiţiile menţinerii aceluiaşi nivel al producţiei.

• Substituibilitatea se poate determina cu ajutorul ratei marginale de substituire (RMS). De exemplu, dacă factorul muncă substituie factorul capital, formula este:

ΔL

ΔKRMS