Tema 1

T1 Materiale poligrafice. Consideraţii generale

1.1. Definirea şi clasificarea materialelor poligrafice

1.2. Sortimentul materiei prime de bază

1.3. Sortimentul materiei prime auxiliare

1.1. Definirea şi clasificarea materialelor poligrafice

Crearea tehnologiilor noi şi procesul tehnic începe prin elaborarea

materialelor ca fundament al noilor procese tehnologice.

În poligrafie acestea sunt:

hârtia şi cernelurile (pentru tiparul monocrom şi policrom);

formă pentru tipar (pentru transferul informației pe suportul

imprimabil);

carton, adeziv, ață, tifon, etc. (pentru fixarea blocului de carte

şi altor produse poligrafice);

folie poligrafică, materiale protectoare şi decorative pentru

producţia poligrafică, materiale pentru copertare.

În legătură directă cu calitatea materialelor se află economia

producerii. Preţul lor constituie circa 50-70% din costul total al

producţiei poligrafice, funcţie de produsul final; de aceea o

însemnătate deosebită îi revine producerii materialelor ce se fabrică cu

cheltuieli minime ale materiei prime scumpe: hârtia din celuloză

foioasă; materiale de copertare pe bază de hârtie etc.

Înlocuirea materiei prime naturale cu cea sintetică permite nu

numai economisirea resurselor naturale, ci şi diversificarea

proprietăţilor materialelor şi ameliorarea calităţii lor (hârtia sintetică;

polimeri sintetici; adezivi sintetici, etc.).

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

2

Materialele poligrafice se pot diviza la rândul lor pe procese:

Pre press – materiale pentru forme. Press – forme pentru imprimarea, plăci de cauciuc-ţesătură,

hârtie, cerneluri, etc. Post press – materiale pentru finisare și înnobilare (lacuri;

folia poligrafică; folii polimerice).

Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

1. Tipuri de hârtie 2. Tipuri de cerneală

Hârtie pentru tipar

ofset, disponibilă

atât în rulou cât și

în coli, utilizată la

imprimarea ziare-

lor, revistelor,

edițiilor de carte,

broșuri, etc. Se cla-

sifică în depen-

dență de masă,

destinație, caracte-

ristici optice și de

rezistență.

Cerneală flexogra-

fică permite fixarea

suficientă pe supra-

fețe neabsorbante,

uscare rapidă, re-

zistență la acțiunea

factorilor de mediu.

Hârtie de desen,

albă sau colorată,

pentru toate tipu-

rile de desen

/pictură: acuarelă,

ulei, etc.

Cerneală tipogra-

fică pentru tipar

ofset

Hârtie pentru pro-

duse de birotică,

albă de 70 gr/m2,

format A4 și A5

Cerneală tipogra-

fică offset cu luciu

înalt, uscare rapidă,

cu foarte bune

performanțe la

viteze înalte.

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

3

Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

Hârtie de calc

Schoellershammer

A4 72g/m2,

250 coli/set

Cerneala offset

Coldset. Proprie-

tățile acestor cerne-

luri permit ca odată

cu creșterea calită-

ții tiparului (lumi-

nozitate, pigmen-

tare, luciu, rezis-

tență), consumul de

cerneala scade

semnificativ.

Hârtie pentru fax;

A3; offset 60g/m2;

2000 coli/cutie

Cerneala Fillink pe

bază de ecosolvenţi

este special elabo-

rată pentru toate

imprimantele în

format mare.

Hârtie pentru

ambalaje, posedă

caracteristici optice

medii, rezistență

înaltă la acțiuni

mecanice.

Cerneala UV

invizibilă în 4

culori pentru

imprimante ink-jet.

-10 ml/culoare.

Hârtie de

maculatură

cerneală serigrafică

3. Ața tipografică 4. Tifon tipografic

Fir subțire (de

bumbac, de in, de

cânepă etc.) folo-

sit la cusut, la

fabricat țesături

Tifonul este apre-

tat, întrebuințat la

cotoarele cărților,

registrelor, carne-

telor, etc., legate,

cusute cu ață sau

sârmă.

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

4

Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

5. Adezivi 6. Captal band

Adezivii folosiți

în operațiile de

finisare sunt solu-

ții, topituri, dis-

persii ale unor

polimeri naturali

sau sintetici, cu

ajutorul cărora se

realizează o îmbi-

nare rezistentă și

elastică între două

suprafețe.

Capitalbandul este

un șiret colorat, cu

o margine îngro-

șată, cu care se

întărește cotorul

unei cărți sau al

unui registru, are

lățime de 5-10mm

și se lipește la

capetele blocului

(pe linia cotorului)

pentru fixarea mai

bună a fascicolelor

între ele, are și rol

estetic (decor).

7. Carton 8. Hârtie pentru copertare

Hârtia pentru co-

pertare are un grad

de rezistență mai

sporit, masa mai

mare de 150g/m2

precum și calitate

înaltă.

Poate fi utilizată

pentru acoperirea

copertelor cărților

și ca hârtie pentru

supracoperte.

9. Țesături pentru copertare 10. Materiale din piele și artificiale

pentru copertare

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

5

Tabelul 1.1 Clasificarea materialelor poligrafice

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

Reprezentarea

materialului

Descrierea

materialului

Țesătura pentru

copertare repre-

zintă o pânză

simplă, albită sau

nealbită, vopsită

și apretată pe o

față.

Pentru copertarea

edițiilor de carte

poate fi utilizată

pielea naturală

(marochinul, de

antilopă, meșina,

năbucul, șagrinul.

etc.), precum și

pielea artificială

(bumvinil, baladec,

lederinul, etc.)

11. Peliculă pentru presare 12. Folie poligrafică,

Bandă subțire și

flexibilă de celu-

loid sau din alt

material sintetic,

acoperită cu un

strat de substanță

fotosensibilă,

întrebuințată în

industria fotogra-

fică și în cine-

matografie

Folia poligrafică

reprezintă un mate-

rial subţire alcătuită

din mai multe

straturi, ce are

destinație de fini-

sare și înnobilare a

produselor poligra-

fice (cărţilor, feli-

citărilor, pliantelor

publicitare, cărților

de vizită, etiche-

telor, ambalajelor,

etc.).

Hârtia are o istorie îndelungată – peste 2000 ani. Toată această

perioadă ea avea o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea culturii

mondiale, învăţământului şi progresului tehnico-ştiinţific. O

importanţă deosebită posedă hârtia în legătură cu apariția procesului

de tipărire.

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

6

Hârtia este un material plan şi subțire, având ca element esențial

suprafața sa pe care se poate scrie, ale cărei dimensiuni sunt mult mai

mari decât grosimea sa. Hârtia este obținută din fibre de celuloză

amestecate, care se mențin împreună fără un alt liant cu excepția

legăturilor de hidrogen și a împletirii fibrelor [1].

Alte definiții ce explică hârtia:

1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat,

împachetat etc., fabricat din substanţe organice vegetale şi

materiale de încleiere şi de colorare, în formă de foi subţiri şi

întinse. Expresii: A pune (sau a aşterne) ceva pe hârtie = a

scrie, a redacta ceva.

2. Foaie de hârtie (scrisă sau tipărită).

3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial [4].

Deși cele mai căutate materiale celulozice pentru fabricarea hârtiei

sunt pulpa lemnoasă a unor specii de arbori de esență moale, în special

cea a coniferelor, datorită existenței fibrelor de celuloză în structura

multor plante, de la ierburi până la arbori, se pot folosi și multe alte

fibre, așa cum ar fi cele ale plantelor de bumbac, in, cânepă sau orez

[2].

Oamenii au început să-şi comunice ideile şi informaţia folosind

tăbliţe de lut, mătase, bronz, plăci acoperite cu ceară sau alte

materiale. Desigur, şi aceste metode erau bune, dar materialul era greu

de folosit şi adesea costisitor, două caracteristici care au dispărut odată

cu inventarea hârtiei.

Papirusul, primul material asemănător hârtiei, era folosit de

egipteni încă din anul 4000 î.Hr. Planta de papirus era transformată în

hârtie printr-un procedeu simplu. Din tulpina plantei se extrăgeau

straturile fibroase, care erau apoi aşezate unul lângă altul şi acoperite

de un alt strat, dispus perpendicular pe fibrele primului. Această foaie

era udată şi apoi presată. După uscare, seva plantei acţiona ca un

adeziv ce lipea cele două straturi, obţinându-se astfel un material

pentru scris relativ neted şi, judecând după numărul mare de

papirusuri ce mai există şi în prezent, destul de trainic (figura 1.1).

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

7

Figura 1.1 Foaie de papirus

Hârtia de papirus reprezintă o foaie de 20-25 cm lăţime şi 30 cm

lungime, de culoare alb-gălbui. Din vechime hârtia de papirus avea

mai multe calităţi, cele mai importante privind scopul propus, anume

scrierea, constau în aceea că ele erau deschise la culoare, subţiri,

lucioase, rezistente, ca hârtia bună de azi.

Din cuvântul papirus derivă hârtia modernă în plan lingvistic. Din

latinescul papyrus s-a format papier (franceză), papier (germană),

paper (engleză). În limba română denumirea respectivă nu a derivat

din latină, întrucât cuvântul hârtie are ca etimol slavul vechi chartij.

Papirusul era hârtia obţinută din plante. Cea dintâi hârtie din

deşeuri a fost inventată în China în anul 105 de un secretar de la

Curtea Imperială, pe nume Tsai-lun.

Înainte de această invenție, chinezii scriau pe mătase, care era

foarte costisitoare, sau pe tăbliţe de bambus, care erau prea grele.

Tsai-lun a inventat o alternativă mai ieftină şi mai uşoară. El a anunţat

Curtea că produsese hârtia, un amestec de resturi textile şi de foste

plase pescăreşti.

Mulţumiţi de produsul relativ neted şi flexibil, chinezii au aplicat

în continuare formula, aducându-i mici modificări de-a lungul

Tema 1 Materiale poligrafice. Considerații generale

8

timpului. Însă hârtia a migrat spre vest cu viteza melcului, ajungând în

Asia Centrală abia în anul 751, iar în Bagdad şi Damasc în 793.

Odată cu introducerea hârtiei în Orientul Apropiat, materialul

cafeniu, care nu era încă înălbit, adus în Spania de invadatorii arabi,

începe să se răspândească în Europa.

În Spania, cea mai veche fabrică de hârtie cunoscută, a fost cea de

la Jatira (Valencia) care funcţiona în 1150. Curând, în Spania, Italia,

Franţa şi Germania au apărut manufacturi de producere a hârtiei, iar

odată cu inventarea tiparului în jurul anului 1450, cererea pentru acest

produs a crescut exponenţial.

Multă vreme hârtia era obţinută din haine vechi, zdrenţe şi alte

materiale textile, numai că, treptat, cei care o produceau s-au

confruntat cu o lipsă a acestor materii prime la nivel mondial.

În această situaţie, devenea imperios necesară inventarea unei noi

metode de obţinere a hârtiei.

Francezul Antoine Ferchault de Reaumur a sugerat folosirea

lemnului, după ce observase felul în care viespile îşi construiesc

stupii. Astfel şi-a făcut apariţia pasta de lemn. Curând, procesul de

obţinere a pastei de lemn avea să elibereze definitiv industria hârtiei

de dependenţa sa faţă de zdrenţele de bumbac şi in. Înălbirea hârtiei

pentru producerea unor coli imaculate a fost introdusă în procesul de

producţie curând după descoperirea clorului în 1774. În felul acesta se

năştea hârtia modernă, tehnologia de producere rămânând aproape

neschimbată timp de peste 150 de ani.

Referitor la ţara românească, s-a constatat că în spaţiul românesc,

primele mori de hârtie datează din secolul al XVI-lea, când în

Transilvania, în 1539, funcţiona o moară de hârtie la Orlat, lângă

Sibiu. În Moldova hârtia s-a produs cu începere din 1583, iar în

secolul al XVII-lea ea se fabrica şi în Ţara Românească (la

Câmpulung prin 1643 şi Călimăneşti din 1646).

Primele fabrici mari de hârtie în România vor fi deschise în secolul

al XIX-lea la Buşteni în anul 1882 şi la Bacău în 1886 [3].