6
1.2 Actorii pieţelor financiare Principalii actori ai pieţelor financiare, pot fi consideraţi următorii: 1. Instituţiile publice financiare ale statului – care urmăresc respectarea legalităţii şi implementarea programelor naţionale de dezvoltare în situaţia în care statul apare sub forma unei autorităţi publice ce îşi exercită atribuţiile stabilite prin lege; !"genţii economici cu capital ma#oritar de stat – care permit manifestarea statului în vederea oferirii de bunuri sau servicii pe pieţele naţionale sau internaţionale! 3. Instituţiile reglementate prin lege ale pieţelor bursiere şi pieţelor extrabursiere – care urmăresc corecta desfăşurare a tranzacţiilor bursiere şi, de asemenea, emit norme proprii  pentru regleme ntarea activităţii pe piaţa fina nciară; 4. $anca de %misiune &$anca 'aţ ional ă( – este cea care stabileşte coordonatele  politicii monetare av)nd un caracter independen t şi un rol primordial în viaţa economică în condiţiile bancarizării economiilor; 5. Instituţiile bancare şi instituţiile de servicii şi investiţii financiare – prin care se derulează operaţii financiare pe termen scurt, termen mediu şi termen lung; 6. "genţii economici – care se manifestă at)t ca participanţi la competiţia economică, c)t şi ca potenţiali investitori pe piaţa de capital; 7. Persoanele fizice – care se manifestă în calit ăţ ile lor cele mai importante, de consumato ri şi*sau investitori! 1.3. Instrumente folosite pentru investiţii pe piaţa bursieră Pe piaţa bursieră şi piaţa extrabursieră are loc negocierea instrumentelor financiare &v)nzarea+cumpărarea ca şi operaţiile efectuate în vederea obţinerii de c)ştiguri(! "stfel, în mod in i ţ ial, instrume nt ele fina nc ia re su nt emis e pe pi aţ a pr imar ă! Pe nt ru a se reuş i identificarea corectă a posibilităţilor de finanţare, trebuie să se parcurgă c)ţiva paşi esenţiali  pentru succe sul emisiunii iniţiale şi anu me: 1. ă se stabilească instrumentul utilizat în vederea realizării finanţării; 2. ă se stabilească nivelul de finanţare dorit; 3. ă se stabilească un calendar care să cuprindă termene pentru realizarea emisiunii; 4. ă se identifice o unitate bancară pentru realizarea emisiunii de titluri; 5. ă se negocieze cu unitatea bancară condiţiile de realizare ale emisiunii! -d at ă re alizat ă emisiunea pe pi aţ a pr imar ă, ti tl ur il e fi na ncia re po t fi supuse operaţiunilor de v)nzare+cumpărare pe piaţa secundară! .e fapt, caracteristicile instrumentelor financiare rezidă tocmai din posibilitatea lor de a fi v)ndute sau cumpărate pe piaţa secundară, piaţa bursieră sau piaţa extrabursieră! "stfel, instru me nte le fin anc iar e au o tip olo gie var iat ă, în fun cţ i e de caracteristicile lor şi de caracteristicile investitorilor! clasificarea instrumentelor financiare I. În funcţie e venitul !c"#ti$ul% pe care ele &l oferă : a% instrumente financiare cu venit variabil; b% instrumente financiare cu venit fix! a% Instrumentele financiare cu venit variabil  – sunt cele care permit obţinerea unui c)ştig ce variază în funcţie de condiţiile subiective de evoluţie specifice pieţei &ex: acţiunile, ca re au ve nitul va ri abil su b formă de di vi dend; obli ga ţ i unile cu do b) nd ă va ri ab il ă; /

Cursul 2 Guvernanta Corporativa

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Cursul 2 Guvernanta Corporativa

8/16/2019 Cursul 2 Guvernanta Corporativa

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-2-guvernanta-corporativa 1/6

1.2 Actorii pieţelor financiare

Principalii actori ai pieţelor financiare, pot fi consideraţi următorii:

1. Instituţiile publice financiare ale statului – care urmăresc respectarea legalităţii şi

implementarea programelor naţionale de dezvoltare în situaţia în care statul apare sub formaunei autorităţi publice ce îşi exercită atribuţiile stabilite prin lege;!"genţii economici cu capital ma#oritar de stat – care permit manifestarea statului în

vederea oferirii de bunuri sau servicii pe pieţele naţionale sau internaţionale!3. Instituţiile reglementate prin lege ale pieţelor bursiere şi pieţelor extrabursiere – care

urmăresc corecta desfăşurare a tranzacţiilor bursiere şi, de asemenea, emit norme proprii pentru reglementarea activităţii pe piaţa financiară;

4. $anca de %misiune &$anca 'aţională( – este cea care stabileşte coordonatele politicii monetare av)nd un caracter independent şi un rol primordial în viaţa economică încondiţiile bancarizării economiilor;

5. Instituţiile bancare şi instituţiile de servicii şi investiţii financiare – prin care se

derulează operaţii financiare pe termen scurt, termen mediu şi termen lung;6. "genţii economici – care se manifestă at)t ca participanţi la competiţia economică,

c)t şi ca potenţiali investitori pe piaţa de capital;7. Persoanele fizice – care se manifestă în calităţile lor cele mai importante, de

consumatori şi*sau investitori!

1.3. Instrumente folosite pentru investiţii pe piaţa bursieră

Pe piaţa bursieră şi piaţa extrabursieră are loc negocierea instrumentelor financiare&v)nzarea+cumpărarea ca şi operaţiile efectuate în vederea obţinerii de c)ştiguri(! "stfel, înmod iniţial, instrumentele financiare sunt emise pe piaţa primară! Pentru a se reuşiidentificarea corectă a posibilităţilor de finanţare, trebuie să se parcurgă c)ţiva paşi esenţiali

 pentru succesul emisiunii iniţiale şi anume:1. ă se stabilească instrumentul utilizat în vederea realizării finanţării;2. ă se stabilească nivelul de finanţare dorit;3. ă se stabilească un calendar care să cuprindă termene pentru realizarea emisiunii;4. ă se identifice o unitate bancară pentru realizarea emisiunii de titluri;5. ă se negocieze cu unitatea bancară condiţiile de realizare ale emisiunii!

-dată realizată emisiunea pe piaţa primară, titlurile financiare pot fi supuseoperaţiunilor de v)nzare+cumpărare pe piaţa secundară!

.e fapt, caracteristicile instrumentelor financiare rezidă tocmai din posibilitatea lor dea fi v)ndute sau cumpărate pe piaţa secundară, piaţa bursieră sau piaţa extrabursieră! "stfel,instrumentele financiare au o tipologie variată, în funcţie de caracteristicile lor şi decaracteristicile investitorilor!

clasificarea instrumentelor financiare

I. În funcţie e venitul !c"#ti$ul% pe care ele &l oferă :a% instrumente financiare cu venit variabil;b% instrumente financiare cu venit fix!a% Instrumentele financiare cu venit variabil – sunt cele care permit obţinerea unui

c)ştig ce variază în funcţie de condiţiile subiective de evoluţie specifice pieţei &ex: acţiunile,care au venitul variabil sub formă de dividend; obligaţiunile cu dob)ndă variabilă;

/

Page 2: Cursul 2 Guvernanta Corporativa

8/16/2019 Cursul 2 Guvernanta Corporativa

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-2-guvernanta-corporativa 2/6

instrumentele derivate(!b% Instrumentele financiare cu venit fix – sunt instrumentele financiare la care se

cunoaşte de la început c)ştigul posibil să fie obţinut &ex: obligaţiunile cu dob)ndă fixă;acţiunile privilegiate; anumite instrumente derivate(!

.atorită dezvoltării pieţelor financiare, instrumente financiare cu venit fix au început

să fie din ce în ce mai restr)nse, ca şi modalitatea de utilizare, datorită dinamicii mediuluieconomic!

II. În funcţie e complexitatea instrumentelor financiare:a% instrumente primare;b% instrumente derivate;c% instrumente sintetice!a% Instrumentele financiare primare – sunt cele care se caracterizează ca fiind baza

oricărui alt instrument financiar! %le sunt de natura acţiunilor şi obligaţiunilor!b% Instrumentele financiare erivate  – sunt cele care se obţin pe seama

instrumentelor primare, prin utilizarea concomitentă a mai multor operaţiuni posibile de

realizat cu instrumentele financiare! Instrumentele derivate sunt de tipul contractelor latermen, contractelor cu opţiuni!

c% Instrumentele financiare sintetice  – sunt acele instrumente care urmărescfolosirea at)t a instrumentelor primare, c)t şi a instrumentelor derivate, pentru realizareaobiectivelor investiţionale! Instrumentele sintetice sunt strategiile cu opţiuni, stela#ele,strategiile cu opţiuni şi contracte la termen!

III. În funcţie e caracteristicile lor investiţionale privin accesul pe piaţasecunară, instrumentele financiare se pot clasifica în:

a% instrumente cotate pe piaţa secundară;b% instrumente care nu sunt cotate pe piaţa secundară!a% Instrumentele cotate pe piaţa secunară – dau posibilitatea cunoaşterii valorii lor 

la orice moment şi au un plus de lic0iditate, determinat tocmai de caracteristicile cotării!b% Instrumentele care nu sunt cotate pe piaţa secunară  – prezintă inconvenientele

determinării valorii contabile, care au drept principală caracteristică + conţinutul ei istoric şi,de asemenea, nu se caracterizează întotdeauna printr+o lic0iditate corespunzătoare!

I'. În funcţie e scopul pe care &l urmăre#te investitorul prin folosireainstrumentelor financiare:

a% instrumente speculative;b% instrumente investiţionale!

a% Instrumentele speculative  – sunt folosite pentru v)nzările şi cumpărările petermen scurt &s0ort sales(, în scopul obţinerii de profit!b% Instrumentele investiţionale – sunt cele care urmăresc realizarea unui c)ştig din

variaţie de curs, din dividend sau din administrarea afacerilor!

1aracteristicile instrumentelor financiare utilizate pe piaţa bursieră şi piaţa extrabursieră

Acţiunea – este un titlu de valoare care conferă deţinătorilor un drept de proprietateasupra unei părţi din patrimoniul unui agent economic!

Acţiunea – permite posibilitatea obţinerii unui c)ştig probabil din dividend sau din

variaţie de curs! "stfel, rentabilitatea unei acţiuni, cunoscută şi sub denumirea de randamentulacţiunii, este dată tocmai de variaţia de curs, la care se daugă dividendul, prin raportarea la

Page 3: Cursul 2 Guvernanta Corporativa

8/16/2019 Cursul 2 Guvernanta Corporativa

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-2-guvernanta-corporativa 3/6

cursul iniţial!Acţiunile – sunt instrumentele financiare cu cel mai mare grad de utilizare, datorită

caracteristicilor speciale pe care le au, şi anume:+ valoarea intrinsecă pe care o deţin;+ lic0iditatea caracteristică;

+ dreptul de proprietate pe care+l oferă;+ drepul de participare la decizie, şi legat de acest drept, dreptul la vot!

(bli$aţiunile – sunt instrumente de credit care conferă deţinătorului un drept decreanţă asupra celui pe care l+a împrumutat! 2andamentul obligaţiunii este dat de c)ştigulmediu de dob)ndă &dob)nda medie(, la care se adaugă variaţia de curs! 1)nd variaţia de curseste negativă, este numită A$io, iar c)nd variaţia de curs este pozitivă, acesta este numită)isa$io!

(bli$aţiunea – oferă posibilitatea rambursării împrumutului prin diverse modalităţide rambursare, permiţ)nd realizarea unui ciclu investiţional!

instrumente financiare erivate

Instrumentele financiare erivate  – sunt cele care se dezvoltă în baza folosiriiinstrumentelor primare, şi anume:

a% contractele cu opţiuni – prin care, av)nd active suport, acţiunile şi obligaţiunile, uninvestitor, contra unei prime plătite sau încasate, poate vinde sau cumpăra o cantitate de activesuport prestabilită!

b% contractele la termen – contra unei prime plătite, în mod obligatoriu, la scadenţă,obligaţiile vor fi executate!

instrumentele financiare sintetice

Instrumentele financiare sintetice  – sunt cele care s+au dezvoltat ca urmare adezvoltării fără precedent a relaţiilor de sc0imb şi a bancalizării economiilor! "cesteinstrumente urmăresc ca, av)nd la bază active primare, acţiunile şi obligaţiunile, şi folosindinstrumente derivate, să asigure obţinerea unui c)ştig maxim prin diminuarea riscului!

1.4. *olul #i contribuţia pieţelor financiare la finanţarea eficienti+area activităţiifinanciare a firmelor

2aportarea firmei la piaţa financiară este esenţială pentru existenţa şi dezvoltareaactivităţii acesteia! Pe piaţa financiară se cotează societăţi care doresc să obţină fonduri pentrudesfăşurarea activităţii viitoare fiind însă obligate să îndeplinească o serie de criterii legate detransparenţa afacerii în ceea ce priveşte managementul acesteia şi rezultatele financiare,evoluţia ei în timp, evoluţia comparativă cu alte societăţi din acelaşi domeniu, perspective dedezvoltare!

3n cadrul pieţei financiare distingem două segmente care permit obţinerea de resursefinanciare: piaţa primară şi piaţa secundară!

Pe piaţa primară se procură resurse de către agenţii economici prin emisiunea de titlurifinanciare proaspăt emise printr+o ofertă publică de v)nzare!

Pe piaţa secundară se tranzacţionează instrumente financiare care de#a au fost emiseanterior pe piaţa primară! Piaţa secundară oferă un plus de lic0iditate activităţii financiare a

4

Page 4: Cursul 2 Guvernanta Corporativa

8/16/2019 Cursul 2 Guvernanta Corporativa

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-2-guvernanta-corporativa 4/6

firmelor permiţ)nd ca acestea să se prezinte în mod transparent investitorilor şi să fie cotate lao anumită valoare rezultată din cererea şi oferta de titluri!

Piaţa secundară prin piaţa bursieră şi piaţa extrabursieră valorifică un stoc de activefinanciare, a căror capitalizare reprezintă o parte din bogăţia naţională a ţării! Pondereacapitalizării fiind diferită de la ţară la ţară în funcţie de natura pieţei şi de gradul de dezvoltare

economică a ţării respective! pre exemplu pentru piaţa bursieră aceasta variază de la peste56 din PI$ în 7ranţa p)nă la 856 în 9" şi "nglia! .acă se va lua în calcul şi piaţaextrabursieră se vor înregistra valori de peste 56 p)nă la 56 din PI$ în 9"!

.in punct de vedere al întreprinderii atitudinea sa faţă de piaţa bursieră şiextrabursieră poate fi examinată în trei momente:

+ un moment al analizei oportunităţilor oferite de piaţă;+ un moment al deciziei de a se cota pe piaţa bursieră sau extrabursieră;+ un moment al gestiunii proprii a cursului acţiunii!1otarea societăţii pe una din pieţele posibile, bursieră sau extrabursieră se va face

ţin)nd cont de analiza acestora şi de o autoevaluare a societăţii! .e obicei, la început cotarease face pe piaţa extrabursieră asigur)nd prin aceasta o perioadă de început fiind o piaţă

 pregătitoare cu cerinţe mai reduse în comparaţie cu piaţa bursieră! Pe piaţa bursieră se potcota direct numai societăţile foarte puternice ce prezintă un anumit nivel al indicatorilor economico+financiari, al capitalurilor proprii şi al managementului firmei precum şi alrenumelui acesteia!

- societate cotată are o serie de avanta#e, care permit dezvoltarea afacerii proprii, dupăcum urmează:

 posibilitatea de a cunoaşte în orice moment valoarea afacerii proprii deoareceexistă un curs stabilit pe piaţă;

 posibilitatea de a+şi putea îmbunătăţi nivelul cursului prin politica financiară pecare o desfăşoară şi care este accesibilă publicului şi creşterea capitalizării

 bursiere; obţinerea de fonduri rapid în momentul în care se doreşte finanţarea unor proiectenoi;

caracterul public al acţionariatului lucru care impune un management performant; cunoaşterea nivelului de rentabilitate cerut de acţionari prin investirea în societatea

respectivă; aprecierea indicatorilor financiari de către o masă largă de proprietari interesaţi să+

şi crească averea; creşterea capitalului propriu are un efect de levier asupra capacităţii de îndatorare;  prin cotarea pe piaţa secundară se face o apreciere a riscului caracteristic societăţii

respective; capitalul care este de#a divizat în acţiuni devine mobil şi poate să circule; mobilitatea capitalului a#ută la lic0iditatea sa; deţinerea acţiunilor de către un număr mare de acţionari permite reducerea riscului

investiţiei!.e asemenea organizaţia economică poate prin intermediul unei societăţi financiare

specializate să realizeze în nume instituţional investiţii pe piaţa de capital obţin)nd unrandament ridicat în plasarea economiilor! 3n acest sens putem aprecia că piaţa financiarăcontribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea calităţii activităţii financiare a firmei şi la creştereaeficientizării acesteia!

1.5. ,lasamentele economiilor pe pieţele financiare

Page 5: Cursul 2 Guvernanta Corporativa

8/16/2019 Cursul 2 Guvernanta Corporativa

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-2-guvernanta-corporativa 5/6

Plasamentele economiilor entităţilor economice şi a persoanelor fizice pe pieţelefinanciare se realizează în principal datorită unui plus de rentabilitate oferită acestora de către

 piaţă! "stfel investitorii sunt cei care renunţă la un plus de lic0iditate pentru a realiza un plasament într+un activ financiar aştept)nd în viitor un plus de rentabilitate!

3n economie fondurile pot fi atrase de la agenţii economici sau persoane fizice, de

către bănci sau alte instituţii financiare, care apoi le vor utiliza pentru realizarea de investiţiiîn nume propriu, îmbrăc)nd forma unei finanţări indirecte, sau prin emisiunea de titluri pe pieţele financiare interne sau din alte ţări ca modalitate de finanţare directă!

Investitorii care participă pe pieţele financiare pot fi clasificaţi în două categorii:+ investitori instituţionali;+ investitori individuali!Investitorii instituţionali sunt societăţile sau instituţiile financiare care realizează

tranzacţii importante şi care prin activitatea lor investiţională pot influenţa evoluţia cursuluiunor acţiuni!

Investitorii individuali sunt persoane fizice care realizează plasamente mici, în modindividual neav)nd influenţă asupra cursurilor şi doar în mod global put)nd influenţa cererea

şi oferta de capital sunt supuse influenţei unor riscuri directe sau indirecte după cum urmează:1. Riscul optimal al investirii – este un risc specific care apare în momentul realizării

efective a investiţiei!2. Riscul afacerii – apare datorită produselor ce există pe piaţă la un moment dat sub

forma instrumentelor financiare şi al posibilei evoluţii nefavorabile ale acestora pentruinvestitori!

3. Riscul lichidităţii  – apare în situaţia în care nu mai este posibilă transformarearapidă şi fără pierderi a titlurilor financiare în numerar la un curs avanta#os!

4. Riscul creditului   – este un risc specific pieţei obligaţiunilor şi rezidă dinimposibilitatea de a respecta anga#amentul de răscumpărare sau cel de plată al dob)nzii latermenele stabilite!

5. Riscul schimbării cadrului legislativ – un risc caracteristic ţărilor aflate în tranziţiecare vizează modificarea legislaţiei în general şi al celei financiare în special!

Plasamentele economiilor pe pieţele de capital nu este o operaţiune facilă în acest senstrebuie să existe o analiză financiară anterioară a posibilităţilor de investire şi asumarea unor riscuri caracteristice!

%ste elocventă în acest sens părerea lui <!=! >e?nes carevorbind despre pieţele decapital avea să spună @'imic nu este mai periculos dec)t o politică raţională de investiţii, într+o lume iraţionalăA!

 'orman B! 7orbacC menţiona în lucrarea @tocC marCet logicA că pentru a obţine profit la Dall treet trebuie:

+ să previzionezi evoluţia pieţei;+ să selectezi acţiunile cele mai bune care determină mediul favorabil pieţei;+ să construieşti un portofoliu eficient;+ să stabileşti măsuri de evaluare a performanţelor portofoliului creat!Plasamentele economiilor pe pieţele financiare, au ca efect:+ obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;+ eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sectorului financiar;+ mobilizarea economiilor fianciare;+ eficienţa de alocare a investiţiilor;+ solvabilitatea sectorului societăţilor comerciale;+ accesul societăţilor la finanţarea prin acţiuni!

"pare astfel ca fiind evident faptul că piaţa financiară contribuie la eficientizarea plasamentelor efectuate de firme şi de asemenea le oferă acestora noi oportunităţi de realizare

E

Page 6: Cursul 2 Guvernanta Corporativa

8/16/2019 Cursul 2 Guvernanta Corporativa

http://slidepdf.com/reader/full/cursul-2-guvernanta-corporativa 6/6

a finanţării activităţii proprii, îmbunătăţindu+le eficienţa financiară, a#ut)nd la diminuareacosturilor finanţării şi dispersia riscului!

8